ROLUL PURITANISMULUI

ÎN FORMAREA PROTESTANTISMULUI AMERICAN

(1620 – 1780)

CUPRINS:

Introducere.

Capitolul 1 – Refugiul puritanilor in Lumea Noua ( context istoric)

Capitolul 2 – Credinta puritanilor (context dogmatic)

Capitolul 3 – Influenta puritanilor in spaţiul american (context sociologic)

Capitolul 4 – Moştenirea puritană a protestantismului.

Concluzii.

Bibliografie.

Motto:

“Ascultati-Mă ostroave! Luaţi aminte, popoare îndepărtate! Domnul m-a chemat din

sânul mamei şi M-a numit de la ieşirea din pântecele mamei ... Te pun sa fii Lumina

Neamurilor, ca să duci mântuirea până la marginile pământului” (Isaia 49:1,6)

1

Introducere

Această lucrare se încadrează atât în studiul istoriei Bisericii, cât şi în studiul

gândirii creştine ce s-a dezvoltat de-a lungul anilor. Interesaul arătat faţă de puritani a

scăzut continuu în studiile americane, deşi puritanii ocupă un loc central in istoria

Statelor Unite ale Americii. Toţi cei care vor să studieze istoria acestui popor, trebuie sa

înţeleagă că prima cărămidă în zidirea celei mai importante naţiuni de pe Pământ a fost

pusă de puritani. Istoricii, caută să găsească în alte evenimente, sursa care i-a propulsat pe

americani în fruntea statelor lumii, neglijând contribuţia puritanilor.

Scopul acestei lucrări este că arate că puritanii au influenţat decisiv formarea

naţiunii, în special religia şi spiritualitatea oamenilor. Americanii sunt cea ce sunt, în

parte şi datorită puritanilor. Protestanţii americani sunt cea ce sunt în mare parte datorită

puritanilor.

De aceea, lucrarea începe printr-un studiu istoric, presărat cu informaţi

despre date, oameni şi evenimente importante. Perioada coloniala, de la 1620, până la

Declaraţia de Independenţă (1776) reprezintă în general limita temporală a aceste lucrări.

Din punct de vedere geografic, ne referim la coloniile din Nordul Americii, deşi în

relatarea istorică se va face referire şi la cele din Sud.

Mai important decât datele istorice, este credinţa, teologia şi practica

puritanilor. Acesta va fi subiectul capitolului 2. Doctrina loc determină trăirea lor, iar

trăirea lor determină obiceiurile formate în zeci de ani, care au influenţat cu adevărat

gândirea, politica, şi în final Constituţia Americii, care reprezintă începutul unei alte

epoci din istoria Americii.

Desigur, mai specific este influenţa asupra religiei americane, care este

protestanta, şi de aceea studiul va continua aducând câteva date legate de statisticile

vremii în ce priveşte ponderea populaţiei pe denominaţiuni, şi însuşi studiul ideii de

denominaţiune. De asemenea, Marea trezire spirituală va fi amintită cu scopul de a vedea

urmările ei în viitor.

Pe scurt, lucrarea este un studiu istoric şi dogmatic, dar şi cu o analiză

sociologică legată de impactul unor principii religioase asupra unor realităţi ce depăşesc

cadrul religios.

2

Capitolul 1 - Refugiul puritanilor in Lumea Noua (contextul istoric)

În anul 1492, Christofor Columb descoperă teritoriul care mai târziu se va

numi America. În acea perioadă, Europa era într-o continuă dezvoltare în ce priveşte

expediţiile pe mare, înspre bogăţiile şi misterele Orientului. Cristofor Columb, al cărui

nume înseamnă „purtător al lui Hristos”, susţinut de Ferdinand şi Izabela a Spaniei,

porneşte înspre Vest, cu scopul de a ajunge în Orient. Această expediţie a fost prima

dintre cele patru pe care le va iniţia Columb şi a însemnat începutul procesului de

colonizare al Americii.

Cu timpul, datorită resurselor de aur descoperite în America, tot mai multe

corăbii traversau Atlanticul având la bord oameni dornici de îmbogăţire.

Perioada colonizării are o importanţă deosebită, deoarece durata sa este

egala cu aceea a întregii existenţe a Statelor Unite ca societate politică organizată. De

când a luat naştere Jamestown, cea mai veche aşezare anglo-saxonă din Lumea Nouă

(1607), până la Declaraţia de Independeţă (1776), s-au scurs tot atâţia ani ca de la această

proclamaţie până la sfârşitul Primului Război Mondial.1

Începuturile colonizării coincid cu intrarea în scenă a unei noi puteri

coloniale: Anglia. Deşi englezii ajung după spanioli, portughezi şi francezi, cu timpul vor

recupera această întârziere şi vor depăşi în multe aspecte coloniile existente. Primii

pelerini puritani sunt cei veniţi pe faimosul vas „Mayflower”, care debarcă în apropierea

capului Cod şi vor pune bazele viitorului Massachusetts. Erau 102 pelerini.2 Iniţial, aceşti

primi pelerini puritani ajunşi în America, s-au aşezat în Plymouth. Datorită relaţiilor bune

cu indienii din zonă, au învăţat să cultive prumbul, să facă negoţ cu blănuri şi cu

cherestea. Colonia Plymouth, nu a depăţit 7000 de locuitori, pentru ca după 10 ani, să fie

eclipsată de vecina ei mai mare, Massachusetts Bay. În anul 1691, regiunea Plymouth a

fost înglobată în Massachusetts.3

În martie 1630, John Winthrop, a pornit cu vasul Arabella, către

Massachusetts. Într-o predică intitulată „Un model de caritate creştină”, Winthrop s-a

adresat fraţilor săi puritani spunând: „ trebuie să ţinem seama că vom fi o cetate aşezată

pe un munte”, un far care să îi călăuzească pe toţi oamenii spre o comunitate cu adevărat

1 Rene Remond, Istoria Statelor Unite ale Americii, Ed. Corint, Bucuresti, 1999, pag. 82 Ibidem, pag. 93 George Brown Tindall, David E. Shi, America, O istorie narativă, vol 1, Ed. Enciclopedică, Bucureşti, 1996, pag. 26-27.

3

creştină.4 Către sfârşitul anului 1630, au sosit şaptesprezece vase cu încă 1000 de

colonişti. În următorul deceniu, au ajuns în Lumea Nouă aproximativ 40000 – 50000 de

englezi, alungaţi de persecuţia din Anglia şi de depresiunea economică. Dorinţa lor era să

întemeieze o societate nouă, bazată pe principiile Scripturii, deoarece în Anglia erau

persecutaţi şi nu puteau să-şi exprime credinţa lor. Încercarea de a reforma Biserica

Anglicană a eşuat, iar varianta de a rămâne în Olanda, unde aveau o oarecare libertate, nu

i-a mulţumit.

Ajunşi în America, urmează şi pentru aceştia, ca şi pentru primii, o perioadă

de acomodare, în care duc o luptă extremă pentru supravieţuire. Această luptă a fost

aprigă şi au experimentat-o toţi coloniştii, indiferent de spaţiul în care s-au aşezat.

Tocmai de aceea, rata mortalităţii era foarte mare. În coloniile din Sud, situaţia a fost mai

tragică. În Virginia, din anul 1607, au venit peste 14000 de colonişti, dar cu toate acestea,

în anul 1924 se numărau doar 1132.5

Deşi lucrarea de faţă se concentrează pe coloniile puritane din nord, trebuie

menţionat faptul că pe măsură ce se dezvoltă toate coloniile din America, acestea se

individualizează. Se formează două mari grupuri ( de Nord şi de Sud ) şi un grup

intermediar, cea ce va duce în viitor la Războiul de Secesiune, datorat tocmai

antagonismului Nord-Sud. 6

Grupul Nordic: În secolul al XVIII-lea, economia Noii Anglii, grupează

patru colonii: New Hampshire, Massacusetts, Connecticut, Rhode Island. Aceste zone

erau populate în majoritate de puritani şi se definesc prin caracterul religios foarte

pronunţat, marcând profund aspectul moral şi viaţa publică. Credinţa este aceea care

guvernează nu doar închinarea în Biserică, ci viaţa de fiecare zi şi chiar viaţa publică.

Grupul Sudic: Aici există cinci colonii: Maryland, Virginia, Carolina de

Nord şi de Sud şi Georgia. Georgia a fost ultima colonie ocupată de englezi, la o jumătate

de secol după Pennsylvania, începând cu anul 1732.7 Suprafeţele lor sunt mult mai mici

decât cele din nord şi mai slab populate. Porturile mai puţine, activitatea economică mai

redusă şi se rezumă la agricultură. Aici se dezvoltă un tip de exploatare a solului cu totul

diferită de cea din Noua Anglie (grupul Nordic), care se baza pe forţa de muncă adusă din

Africa. Planaţia sporeşte cu ajutorul sclavilor, iar comerţul cu aceştia devine tot mai

infloritor. În secolul al XVIII-lea, negrii sunt mai numeroşi decât albii, iar sclavii decât

4 George Brown, Op.Cit. pag. 28.5 Ibidem, 24.6 Rene Remond, Op.Cit., pag. 11.7 George Brown, Op.Cit. pag. 41.

4

oamenii liberi. Deasupra unei mase de sclavi, domneşte o oligarhie de plantatori, care

stăpâneşte plantaţiile şi colonia.

Grupul intermediar, cuprinde patru colonii: New York (numit la început

New Amsterdam), New Jersey, Delaware şi Pennsylvania. Aici, originile sunt olandeze,

suedeze. În Pennsylvania, populaţia era formată din quaqeri şi au pus numele coloniei

după William Penn. Capitala ei, era Philadelphia (dragoste frăţească). Ei se aseamană mai

mult cu cei din Nord. Aici se va da bătălia dintre Nord şi Sud, atunci când diferenţele

dintre ei se vor accentua. Aceste colonii au fost ocupate în a doua jumătate a secolului al

XVII-lea.

În această perioadă a colonizării şi a dezvoltării, fiecare colonie are

autonomie deplină. Raportul dintre suprafaţă si populaţie, nu face posibilă existenţa unui

conflict. Nu aveau nici interese comune, dar nici interese divergente. De aceea, nu există

conflicte majore între colonii, ci doar eventuale ofensive ale unor băştinaşi. Modurile de

viaţă erau diferite de ale acestora. Coloniştii, defrişau, se extindeau, cultivau, lucrau,

alungându-i tot mai departe pe indieni, iar aceştia în dese rânduri ripostau. Regiunea

coloniştilor se întindea dela Nord la sud, pe malul Oceanului Atlantic, pe mai mult de

1000 de km., dar în laţime avea doar câteva zeci. Expansiunea către centrul Americii a

fost dificilă tocmai din pricina indienilor.

În secolul al XVIII-lea, populaţia a înregistrat creşteri uimitoare. În anul

1720 erau circa 470.000 de locuitori, aproximativ un milion prin anii 1740, iar la

recensământul din anul 1790, erau puţin sub 4 milioane de locuitori.8

Capitolul 2 – Credinţa puritanilor (contextul dogmatic)

Imaginea modernă despre puritani este stereotipică. Astăzi, aproape toată

lumea înclină să creadă că puritanii erau nişte oameni habotnici, care stricau cheful

altora,purtând pălării înalte şi negre, fiind obsedaţi de idea păcatului, fiind vânători de

vrăjitoare, a căror ocupaţie principală era aceea de a împiedica orice bucurie a lor şi a

celorlalţi.9

Din punct de vedere al poziţionării pe plan teologic, puritanii erau calvinisti.

Ei considerau că Dumnezeu din veşnicie a ales pe cei care sunt mântuiţi, accentuând

astfel suveranitatea lui Dumnezeu. Cei care sunt aleşi, nu pot trăi o viaţă păcătoasă şi de 8 Philip Jenkins, O istorie a Statelor Unite. Ed. Artemis, Bucuresti, 2002, Pag. 40.9 Peter Marshall, David Manuel, Lumină şi Glorie – O istorie a constituirii Americii, Editura Cartea Creştină, Oradea, 1995, pag. 199.

5

aceea ei erau atât de preocupaţi de moralitate. Cu siguranţa o persoană care trăieşte o

viaţă în păcat, nu este aleasă de Dumnezeu.

Majoritatea puritanilor erau calvinişti, de la William Perkins la William

Ames, John Owen, John Cotton şi Jonathan Edwards. Evoluţia doctrinei de-a lungul

anilor a adus şi schimbări în gândirea multor teologi şi în cadrul denominaţiilor. Baptiştii

calvinişti, cunoscuţi şi sub numele de particulari erau doar o parte a aceste denominaţii,

cei generali fiind arminieni, în frunte cu John Smith şi Thomas Helwys. Chiar şi

prezbiterianul Richard Baxter şi John Goodwin erau cunoscuţi datorită credinţei că

răspunsul omului este vital în mântuire.10

Puritanii erau oameni ai unei singure cărţi: Biblia. Până la apariţia versiunii

King James în 1611, ei foloseau Biblia Geneva. Ei credeau că Biblia este Cuvântul

inspirat al lui Dumnezeu. Cel mai important aspect era legământul harului.11 Legământul

era baza intrării în Biserică şi conţinea promisiunea trăirii unei vieţi sfinte, pe placul lui

Dumnezeu. Accentul lor era pus nu doar pe familie, ca şi cadru al părtăşiei lor cu

Dumnezeu, dar şi pe comunitate, atâta cât era centrată în Hristos, prin legământ.12 Un

exemplu, este legământul bisericii din Boston, care stipula tocmai această importanţă a

chemării colective. John Winthrop a spus că „aşa cum comunitatea este o familie mare,

tot aşa şi familia este o comunitate mică”13

Puritanii vedeau foarte limpede că autoritatea, fie spirituală, fie seculară,

începe în mod invariabil în familie: „Familiile bine rânduite, în mod normal, produc o

ordine bună în societate.”14

Faţă de păcat, puritanii aveau o atitudine foarte aspră. Considerau păcatul lui

Adam ca reprezentativ pentru rasa umană şi care a adus peste oameni o înclinaţie spre

lucrurile păcătoase. Dumnezeu nu este cel care a produs păcatul, ci doar l-a permis,

pentru a-Şi aduce o glorie şi mai mare prin lucrarea răscumpărătoare a lui Hristos.

Păcatul propriu-zis, sau cel înfăptuit, urmează păcatului originar, aşa cum o faptă

urmează unui obicei. Cea ce era condamnabil în viaţa unui om, nu erau păcatele în sine,

ci starea păcătoasă. Păcatele cele mai evidente, erau cele sexuale, beţiile, frauda,

10 Charles Pastoor şi Galen K. Johnson, Historical Dictionary of the Puritans, The Scarecrew Press. Inc., Lanham, Maryland, 2007., pag. 13.11 Bruce L. Shelley, Church History in plain Language, Ed. Thomas Nelson Publishers, Nashville, pag. 294.12 Peter Marshall, Op. Cit., pag. 213.13 Ibidem, pag. 214.14 Idem.

6

cruzimea şi opresiunea15. Relaţiile sexuale erau permise doar în cadrul căsătoriei, şi era

un dar de la Dumnezeu, iar în afara căsătoriei, erau strict interzise.

Cumpătarea în toate privinţele, cu excepţia evlaviei era principiul de bază al

puritanului. El se aplica şi vieţii sexuale. Contrar opiniei curente despre sobrietatea

exagerată a puritanilor, aceştia recunoşteau dorinţele naturale ale omului. Un pastor

sublinia: “patul conjugal îşi are temeiul în natura umană.”

Pentru puritani, duminica era prima zi a săptămânii şi nu ultima. Atunci se

ţinea serviciul de dimineaţă, care ţinea între trei şi patru ore, după care se întrerupea,

pentru o masă uşoară de prânz şi apoi se întorceau pentru învăţătura de după-amiază.

Rugaciunea ocupa un loc important în viaţa puritanilor. Ei au reacţionat

foarte vehement împotriva folosirii „Cărţii de Rugăciuni” existentă în Biserica Anglicană.

Nu doar atât, dar şi liturghia era considerată o apropiere de Dumnezeu dar de o calitate

inferioară (second-hand)16. Rugăciunea era pentru ei, comunicarea omului cu Dumnezeu,

iar folosirea unei cărţi pentru rugăciune nu era o practică scripturală, ci o invenţie

omenească.17 Cea mai bună formă de rugăciune este cea privată, sau secretă, deoarece

aceasta îl aduce pe om mai aproape de Dumnezeu. O viaţă de rugăciune bazată doar pe

cărţi speciale sau liturghie răpeşte credinciosului intimitatea cu Dumnezeu, deoarece

fiecare are experienţe proprii, păcate proprii şi cereri personale.

Practica rugăciunii era întâlnită dimineaţa, seara în familie şi era

responsabilitatea tatălui ca şi cap al familiei să conducă familia în rugăciune. Rugăciunea

era o parte importantă şi în serviciul religios, unde pastorul înălţa o rugăciune înainte de

predică de cel puţin 15 minute.

Un alt aspect al închinării puritane era predicarea, care era ridicată la rang

de sacrament.18 Richard Baxter spunea: „ Nu este un lucru oarecare să te ridici în faţa

congregaţiei şi să transmiţi un mesaj de mântuire sau de condamnare, ca din partea

Dumnezeului cel Viu, în numele Mântuitorului. Nu este un lucru oarecare să vorbeşti aşa

încât cel ignorant să înţeleagă, sau cele mai moarte inimi să simtă.19

Chiar dacă erau responsabili în faţa lui Dumnezeu şi nu îşi permiteau să

trateze moralitatea cu indiferenţă şi chiar dacă puneau foarte mare accent pe rugăciune,

devoţiune, puritate, totuşi nu lăsau ca bucuriile obişnuite ale vieţii să treacă pe lângă ei.

15 Francis J. Bremer, Tom Webster (ed.), Puritans and Puritanism in Europe and America – A Comprehensive Encyclopedia., ABC-Clio, Oxfor, England, Pag. 594.16 Horton Davies, The Puritan and Pietist Traditions of Protestant spirituality, ATLA Serials, pag. 59817 Francis J. Bremer, Tom Webster, Op. Cit. Pag. 486.18 Horton Davies, Op. Cit., Pag. 601-602.19 Richar Baxter, The Reformed Pastor, (1860), pag 128, citat în Horton Davies, Op. Cit., Pag. 602.

7

Erau mulţumitori, dar în acelaşi timp munceau din greu. Erau serioşi, dar în acelaşi timp

se bucurau de viaţă.

Capitolul 3 – Influenta puritanilor in spaţiul american (contextul sociologic)

Influenţa puritanilor se extinde dincolo de aspectele etice ce i-au

caracterizat. Modul lor de viaţă şi atitudinea lor au atins multe domenii din viaţa

americanilor.

Influenţa socială

Cei dintâi colonişti au adus cu ei concepţii bine înrădăcinate privitoare la

ierarhia şi la poziţia socială. John Winthrop afirma că : voia lui Dumnezeu era ca în toate

timpurile să fie atât oameni bogaţi cât şi oameni săraci, unii puternici şi de rang înalt, alţii

supuşi şi obidiţi.”20

Totuşi, Lumea Nouă a adus o uşoară îmbunătăţire a statutului femeii, care

iniţial era privită ca inferioară bărbatului în toate privinţele. Ele au fost mai preţuite ca în

Europa, iar accentul pus de puritani pe viaţa de familie tihnită, a dus la promulgarea unor

legi în favoarea lor, care le asigurau pe femei împotriva violenţelor fizice, le dădea

drepturi în ce priveşte proprietatea privată21. Totuşi supunerea femeii era cea mai comună

virtute pe care o aveau acestea.

Spre deosebire de plantatorii din zonele sudice, care au transformat conacul

englezesc în plantaţie, puritanii din Noua Anglie au prefăcut satul englezesc în oraş.22

Aici, politica privitoare la proprietatea funciară avea un sens social şi religios mai

pronunţat.

Unele aspecte ale credinţei puritane au avut ulterior implicaţii serioase.

Dumnezeu a binevoit să încheie un legământ cu oamenii, prin care li se asigura

mântuirea. Prin analogie, o comunitate trebuie să îşi compună o alianţă liber consimţită

pentru a-L slăvi împreună pe Dumnezeu. De aici, până la ideea unei alianţe liber

consimţite în scopuri politice nu era decât un pas.

Teoria legământului conţinea în sine unele elemente de democraţie la

nivelul bisericii şi al statului, însă democraţia nu îşi găsea la început locul în doctrina

politică puritană. Moticul reţinerii faţă de un astfel de tip de conducere era păcatul –

viciile omului. Tocmai de aceea, forma agreată era teocraţia. De fapt, puritanii doreau să 20 George Brown, Op. Cit. Pag. 49.21 Ibidem, pag. 50.22 Ibidem, pag. 57.

8

creeze un nou Sion, ei considerându-se Israelul cu care Dumnezeu a încheiat un

legământ. Biserica exercita o puternică influentă în viaţa oraşului, dar nu avea o putere de

tipul Bisericii Angliei, care se implica în treburile laice.

În micile aşezări rurale, domnea un stil de viaţă întemeiat pe apropiere

umană şi întrajutorare. Studiile efectuate asupra unor oraşe ca Andover, Dedham,

Plymouth din Massachusetts, arată că în secolul al XVII-lea relaţiile de familie au devenit

mai strânse şi viaţa comunitară a dobândit o unitate mai mare decât în alte colonii sau

chiar în Anglia.23

Constituţia

În perioada colonială, era cunoscut faptul ca doar cei care erau membri ai

bisericii aveau drept de vor şi erau consideraţi oameni liberi. Actele oficiale, hotărârile

oraşelor sau a regiunilor erau de regulă subordonate principiilor religioase, biblice. În

1646-1648, în Massachusetts, s-a scris Platforma Cambridge, care avea prevederi legale

în ce priveşte autonomia congregaţiilor şi care avea la bază Mărturisirea de credinţă de la

Westminster.24

Chiar dacă forma de guvernământ teocratică pe care puritanii o susţineau în

Massachusetts a încetat oficial în 1691, influenţa puritană se extinde departe de secolul al

XVII-lea. La 4 iulie 1776, Benjamin Franklin, John Adams şi Thomas Jefferson au fost

aleşi în comitetul care să pregătească un sigiliu pentru Statele Unite ale Americii. Au fost

oferite multe sugestii. Franklin a dorit un model care să-l portretizeze pe Moise, iar în

fundal trupele lui Faraon înnecându-se în Marea Roşie şi cu mesajul: “Revoltă tiranilor

este ascultare de Dumnezeu”. Jefferson a sugerat un model în care să se vadă poporul

Israel condus prin pustie de un nor şi de un stâlp de foc.

Chiar dacă la adoptarea finală a sigiliului, aceste idei au dispărut, este

semnificativ că aceşti patrioţi americani, în multe feluri arâtăndu-şi moştenirea iudeo-

creştină, au găsit în Biblie acele simboluri care să unească şi să interpreteze experienţa

poporului. Cuvintele latineşti găsite şi azi pe bancnotele americane sunt: “ E Pluribus

Unum – Coeptis – MDCCLXXVI – Novus Ordo Seclorum.” Traducerea sună astfel:

“Unul, din mai mulţi – (Dumnezeu) a zâmbit angajamentului nostru – 1776 – o nouă

ordine a (pentru) veacurilor.”25

23 George Brown, Op. Cit., pag. 62.24 John Coffey, Paul C.H. Lim (ed.) The Cambridge Companion to Puritanism, Cambridge Collections Online – Cambridge University Press, 2008. Pag. 139.25 Bruce L. Shelley, Op. Cit., pag. 341.

9

Declaraţia de independenţă constituie şi astăzi fondul filosofiei politice a

poporului american. Ea enunţă un sistem de valori la care se vor referi toţi oamenii de

stat. Ea se compune dintr-o trecere în revistă a plângerilor formulate de colonii împotriva

Angliei. Este pentru prima oară în lume, când o naţiune îşi proclamă solemn o serie de

principii fundamentale pe care trebuie să-ţi întemeieze existenţa ca societate politică. De

la declaraţia de independenţă, care a trebuit câştigată prin râzboiul de independenţă, a

urmat formarea Constituţiei. Constituţia este un text compus din 89 de fraze, aproximativ

4000 de cuvinte, care reglementează menţinerea echilibrului între puterile din stat.

Scopul, este păstrarea drepturilor individului.

Pentru a intra în vigoare, Conctituţia trebuia adoptată de cel puţin 9 din 13

state. Adoptarea a fost un procces mai lung, dar la data de 4 martie 1789, Noul Guvern

Federal a intrat în funcţiune, iar George Washington a fost ales preşedinte în

unanimitate.26

Influenţa academică

Învăţământul era apreciat în rândul puritanilor. Aveau un respect deosebit

pentru pastor, care de obicei era cel mai invăţat. Condiţiile din Noua Anglie s-au dovedit

favorabile pentru înfiinţarea şcolilor. Accentul prutanilor pe Citirea Scripturii, comun

tuturor protestanţilor a implicat obligaţia de a învăţa carte. Numărul mare al persoanelor

cu pregătire înaltă în Noua Anglie puritană contribuia la prestigiul de care se bucura

învăţământul. În Massachusetts, exitau la începutul secolului al XVII-lea un număr mai

mare de absolvenţi de colegiu decât în secolul XX.27

În anul 1636, coloniştii puritani au înfiinţat primul colegiu, dedicat instruirii

pastorilor, conştienţi fiind de faptul că actualii pastori, învăţaţi în Anglia, nu vor rămâne

în câţiva zeci de ani. John Harvard a fost „un om al lui Dumnezeu” care şi-a donat

jumătate din avere pentru înfiinţarea colegiului. Multă vreme, conducerea colegiului,

care va deveni universitate în 1780, a fost asigurată de lideri puritani, cu excepţia lui

Henry Dunster, care a devenit baptist în 1654.28

Mai târziu, al treilea colegiu înfiinţat, care va deveni o universitate

importanta, este Yale. Zece absolvenţi şi profesori de la Harvard, care erau pastori

congregationalişti, sunt cunoscutţi ca fondatori ai Yale College: Samuel Andrew, Thomas

26 Rene Remond, Op. Cit., pag. 40.27 George Brown, Op. Cit., Pag. 72.28 http://en.wikipedia.org/wiki/Harvard_University

10

Buckingham, Israel Chauncy, Samuel Mather, James Noyes, James Pierpont, Abraham

Pierson, Noadiah Russell, Joseph Webb and Timothy Woodbridge.29

În 1746, un alt colegiu care va deveni cunsocut mai târziu ca universitate, a

fost fondat pentru a pregăti lucrători în biserici, în Elisabeth, New Jersey. Initţial a fost

numit Colegiul New Jersey, dar apoi a rămas cunoscut cu numele de Princeton. La acest

colegiu, puteau participa studenţi de toate denominaţiunile. Pe la 1808, departamentul de

teologie s-a separat, si a format Princeton Theological Seminary, dar influenţa

prezbiteriana s-a simţit până în secolul XX.30

Capitolul 4 – Puritanii şi Originile Protestantismului American.

Protestantismul american a moştenit multe de la vechii puritani. Dacă în

secolul al XVI-lea, în coloniile nordine puritanii erau cei mai numeroşi, odată cu venirea

altor colonişti, sau cu trecerea timpului, proporţiile s-au echilibrat, în raport cu cei

necredincioşi. Totuşi, în secolul al XVII-lea, Marea Deşteptare sau Trezirile spirituale din

Noua Anglie au influenţat din nou în masă naţiunea americană. Între anii 1730-1740, zeci

sau chiar sute de mii de oameni au fost afectaţi de această trezire spirituală, care este

legată iniţial de activitatea lui Jonathan Edwards, pastor în Northhampton, Massachusetts.

Este greu de determinat care a fost sfârşitul acestei treziri, dar ea a produs apariţia pe

scena religioasă a metodiştilor în America, pe lângă celelalte denominaţiuni. Rezultatele

recensământului din 1790, arată că mai mult de jumătate din americani aparţineau

denominaţiilor protestante, iar cea mai mare creştere s-a înregistrat ca urmare a Marii

treziri din prima parte a secolului al XVII-lea. (vezi tabelul de la pagina următoare)

Evoluţia societăţii coloniale poate fi ilustrată de istoria Bisericilor şi cultelor

sale, iar diversitatea extremă a religiei americane îşi are rădăcinile în perioada colonială.

Uimitoare era multitudinea de culte concurente, independente de controlul statului sau de

sponsorizări.

La mijlocul secolului al XVII-lea, religia era clar dominată de

congregaţionalişti, în special în New England şi de episcopalieni, în regiunea

Chesapeake. Un secol mai târziu, situaţia devenise mult mai complexă. În 1780,

congregaţionaliştii aveau aproximativ 30% din biserici, în timp ce prezbiterienii, baptiştii

29 http://en.wikipedia.org/wiki/Yale_University30 http://en.wikipedia.org/wiki/History_of_Princeton_University

11

şi episcopalienii aveau 55% împreună. Astfel, patru culte sau denominaţiuni deţineau

85% din totalul numărului de lăcaşe de cult.31

Tabel 1. Afilierea religioasă a coloniilor britanice între anii 1660-1780.

1660 1740 1780

Congregaţionalişti 75 (mii) 423 749

Episcopalieni 41 246 406

Reformaţi olandezi 13 78 127

Reformaţi germani - 51 201

Catolici 12 20-40? 56

Prezbiterieni 5 160 495

Luterani 4 95 -

Baptişti 4 96 457

Quakeri - - 200

Evrei (sinagogi) 1 - 6

TOTAL (aprox) 150 1.200 2.500

Denominaţiile rămân marca instituţională a creştinismului modern. Creştinii

sunt chiar şi azi, atât de divizaţi, pentru că au avut libertatea de a fi diferiţi. Denominaţiile

nu vor dispărea curând, pentru că preţul eliminării lor este mai mare decât sunt oamenii

dispuţi să plătească.32

Diversitatea religioasă a coloniilor americane, a chemat la o nouă înţelegere

asupra bisericii. Denominaţiile, aşa cum au fost iniţial, erau opuse sectarianismului. O

sectă afirmă că adevărul se găseşte doar în rândurile ei şi nu în alte religii. Termenul

„denominaţie”, nu este unul exclusivist, ci inclusivist. Cei care fac parte din denominaţii,

au un nume particular, dar fac parte dintr-un grup mai mare – Biserica, căreia îi aparţin

toate denominaţiile.

Reforma este cea care a plantat sămânţa teoriei denominaţiilor, când a

insistat că biserica adevărată nu poate fi identificată cu o instituţie singulară pe pământ.

Adevărata succesiune nu este a episcopilor ci a credincioşilor.33

31 Philip Jenkins, Op. Cit., pag. 45.32 Burce L. Shelley, Op. Cit., pag. 30133 Bruce L. Shelley, Op. Cit., pag. 307.

12

S-au formulat câteva principii care dau o perspectivă mai clară asupra

sistemului denominaţional:

Întâi, considerând că omul nu este permanent capabil de a vedea adevărul

clar, diferenţele de opinie despre forma exterioară a închinării bisericii sunt inevitabile.

Apoi, fiecare creştin are obligaţia morală de a asculta de ce spune Scriptura

şi de a aplica principiile ei.

Nu în ultimul rând, deoarece nici o biserică nu are tot adevărul divin,

adevărata Biserică a lui Hristos nu poate fi niciodată reprezentată de o singură structură

eclesială.

În final, separarea nu înseamnă automat schismă, deoarece este posibilă

existenţa divizării şi totodată a unităţii în multe aspecte sub domnia lui Hristos.

Puţini susţinători ai viziunii denominaţionale a bisericii din secolul al XVII-

lea, ar fi putut prevedea multitudinea de culte religioase prezente astăzi. Dar cu siguranţă

este o amprentă a credinţei, teologiei, practicii puritanilor colonişti. Asupra spectrului

protestant al prezentului.

Concluzii

Această lucrare a dorit să adune evidenţe istorice, teologice, practice legate

de puritanii din secolele XVI-XVII şi modul în care acestea au influenţat America atât

din punct de vedere laic, la nivel cultural, istoric, cât şi în ce priveşte protestantismul.

Prima parte a constituit-o prezentarea istorică, modul în care puritanii s-au

refugiat din Anglia în Lumea Nouă, pentru a crea o nouă societate bazată pe principii

biblice. Ulterior, accentul s-a pus pe credinţa puritanilor. Teologia lor calvinistă a

influenţat la început modul în care puritanii priveau Scriptura, viaţa, familia, rugăciunea.

Erau caractrizaţi de o spiritualitate deosebită, dar nu erau fanatici religioşi, aşa cum mulţi

astăzi îi portretizează. Ei trăiau viaţa pentru gloria lui Dumnezeu, iar seriozitatea în

muncă, moralitate, educaţie, familie era dovada alegerii lor de Dumnezeu. Teologia

legământului era pentru ei raţiunea de a exista, deoarece credeau că pot institui o

societate cu principii biblice.

Credinţa puritanilor a influenţat societatea, iar dezvoltarea ei s-a bazat pe

principii puritane, în ce priveşte statutul femeii, importanţa familiei, egalitatea oamenilor,

iar idea legământului s-a transferat în actele oficiale şi chiar în politica de conducere şi

organizare a coloniilor şi mai apoi a statelor Americii. Chiar şi Constituţia a fost marcată

13

de idei puritane, deoarece înainte de aceasta, marile şcoli de gândire şi de formare a

intelectualităţii au fost deschise de puritani: Harvard, Yale, Princeton.

În final, strict vorbind de protestantism, la puritani s-a format cadrul

dezvoltării denominaţiilor pe care le avem şi astăzi, şi Marea Trezire spirituală din decada

1730-1740, a lăsat urme adânci în spiritualitatea tuturor protestanţilor din America.

Până şi astăzi, ideile puritanismului referitoare la industrie, la standardele

morale înalte, alături de pocăinţă şi mărturisirea păcatelor, rămân centrale pentru o bună

parte a societăţii americane.

Totuşi, privind la situaţia actuală, se poate vedea o încercare de uitare a

originii puritane a Americii. Secularismul este tot mai prezent, iar vechile şcoli puritane

sunt azi liberale sau atee. Deşi coloniştii de la 1620 sunt celebraţi şi azi de sărbătoarea

Mulţumirii, ca dovadă a faptului că la baza societăţii americane stă un grup de creştini

devotaţi care au plecat din Anglia datorită neputinţei de a-şi practica credinţa, astăzi

datorită compromisului decăderii morale, puritanii sunt tot mai neglijaţi şi uitaţi. Acest

aspect nu este întâmplător, ci intenţionat. Imaginea puritanului este imaginea celui vrea să

fure libertatea, libertate care e aplicată azi prin imoralitate, corupţie, secularitate.

Dumnezeu este cel care binecuvintează chiar naţiunile ca întreg, dacă îşi

întemeiază viaţa pe principiile biblice. Progresul Americii trebuie înţeles în acest cadru,

iar regresul în toate aspectele provine din regresul spiritual şi depărtarea de modelul

puritan.

Bibliografie.

- Bremer, Francis J. şi Webster, Tom (ed.), - Puritans and Puritanism in Europe and America – A Comprehensive Encyclopedia., ABC-Clio, Oxfor, England.

14

- Carpenther, John B. – New England Puritans – The Grandparents of Modern Protestant Missions., în Missiology: An International Review, Vol. XXX. No. 4, Oct. 2002.

- Coffey, John şi Lim, Paul C.H. (ed.) - The Cambridge Companion to Puritanism, Cambridge Collections Online – Cambridge University Press, 2008

- Davies, Horton - The Puritan and Pietist Traditions of Protestant spirituality, ATLA Serials

- Hill, Jonathan – Istoria Gândirii Creştine, Editura Casa Cărţii, Oradea, 2007.

- Jenkins, Philip - O istorie a Statelor Unite. Ed. Artemis, Bucuresti, 2002,

- Manning, Susan – The Puritan Provincial Vision, Cambridge Studies in American Literature and Culture.

- Marshall, Peter şi Manuel, David - Lumină şi Glorie – O istorie a constituirii Americii, Editura Cartea Creştină, Oradea, 1995

- McKenna, George – The Puritan Origins of American Patriotism, Yale University Press, New Haven – London, 2007

- Pastoor, Charles şi Johnson, Galen K. - Historical Dictionary of the Puritans, The Scarecrew Press. Inc., Lanham, Maryland, 2007.

- Remond, Rene, - Istoria Statelor Unite ale Americii, Ed. Corint, Bucuresti, 1999.

- Shelley, Bruce L. - Church History in plain Language, Ed. Thomas Nelson Publishers, Nashville.

- Tindall, George Brown şi Shi, David E. - America, O istorie narativă, vol 1, Ed. Enciclopedică, Bucureşti, 1996

- wikipedia.org.

15