Publicaآ،ie pentru cazuri extraordinare Conjuraآ،ia ... Publicaآ،ie pentru cazuri...

download Publicaآ،ie pentru cazuri extraordinare Conjuraآ،ia ... Publicaآ،ie pentru cazuri extraordinare Dezvأ¥luiri

of 98

  • date post

    02-Feb-2020
  • Category

    Documents

  • view

    0
  • download

    0

Embed Size (px)

Transcript of Publicaآ،ie pentru cazuri extraordinare Conjuraآ،ia ... Publicaآ،ie pentru cazuri...

  • Publica¡ie pentru cazuri extraordinare

    Dezvåluiri confruntåri

    sinteze rememoråri

    Semnele timpului

    Conjura¡ia anti-Eminescu

    Scos din ºarå în mod

    clandestin

    Vicleniile avocatului

    Titus Nr. 2 2001

    Recurs Eminescu

    Calvarul cetå¡eanului

    (II)(II)(II)(II)(II)

    Urmårit de agen¡i imperiali, încå din 1876

    Medicamentul poate fi ¿i otravå

    Dreptul de a face ce vor al¡ii

    Minciuni pentru posteritate

  • „Frica de Dumnezeu este începutul în¡elepciunii” (Pildele lui Solomon - 1, 7)

    Ancheta jurnalisticå „Recurs Eminescu” supune aten¡iei publice dovezi concrete privind fapte necunoscute din ultimii ani de via¡å ai lui Mihai Eminescu.

    Concluzia finalå privind motiva¡ia ¿i/sau culpa celor responsabili de såvâr¿irea acestor flagrante încålcåri ale legilor timpului nu pot apar¡ine decât judecå¡ii morale a întregii societå¡i române¿ti, a con¿tiin¡ei fiecåruia dintre cetå¡enii ei.

  • 1Semnele timpuluiNr. 2

    Maiorescu, sora sa Emilia Humpel ¿i Alexandru Chibici-Revneanu

    Cålin L. Cernåianu consacrå acest al doilea caiet din Semnele timpuluidrumului în calvarul lui Eminescu de la scoaterea poetului din claustrarea la ospiciul doctorului Alexandru ªu¡u, internarea în clinica de la Ober Döbling, lângå Viena, cålåtoria în Italia ¿i întoarcerea în ¡arå. Douå sunt documentele fundamentale în demersul såu: scrisoarea Emiliei Humpel, sora lui Maiorescu cåtre acesta, trimiså din Ia¿i în 2 septembrie 1883 ¿i råspunsul lui Maiorescu la aceastå scrisoare din 19/31 octombrie 1883. Emilia î¿i avertizeazå fratele cå la ospiciul lui Alexandru ªu¡u nu se putea face ceva pentru Eminescu ¿i manifestå neîncredere în competen¡a doctorilor pe mâna cårora intrase poetul. Cere så fie trimis imediat la un institut din stråinåtate ¿i se oferå så contribuie cu o sumå importantå de bani ¿i era gata så punå la dispozi¡ie ¿i alte sume, dacå era nevoie.

    Scrisoarea se deschide cu o confesiune peste care nu se poate trece cu u¿urin¡å: „¥mbolnåvirea lui Eminescu a fost ¿i råmâne pentru mine ceva adânc tulburåtor”. Emilia Humpel (1838–1918) ¿i so¡ul ei, Wilhelm Humpel (1831– 1899 înfiin¡eazå Pensionatul normal de domni¿oare din Ia¿i ¿i Eminescu participå la manifesta¡iile culturale de la aceastå institu¡ie de învå¡åmânt. Redactor la „Curierul de Ia¿i” în 1876–1877 elogiazå activitatea Emiliei Humpel în fruntea institu¡iei ¿i sus¡ine cå pensionatul condus de ea era „cel mai bun din toatå România” ¿i cå nici un institut din stråinåtate nu prezenta „mai mari garan¡ii pentru dezvoltarea intelectualå”.

    Maiorescu råspunde la scrisoarea surorii sale, evident enervat ¿i nu ezitå så-i aplice ¿i o lec¡ie pentru punerea la îndoialå a competen¡ei sale ¿tiin¡ifice. Criticul respinge opinia surorii sale cå Eminescu ar fi fost råu tratat la ospiciul doctorului Alexandru ªu¡u ¿i îi atrage aten¡ia cå trimiterea poetului la Viena era inutilå. O face numai la ståruin¡a surorii sale. ªi mai departe, în scrisoare, atrage aten¡ia asupra competen¡ei sale în bolile mintale.

    Emilia Humpel are pentru Eminescu o evidentå compasiune, cum se desprinde din toate documentele invocate aici, în vreme ce Maiorescu invocå în conduita sa autoritatea omului de ¿tiin¡å, mai presus de rela¡iile umane.

    Persoana care stå la mijloc între aceste douå extreme este Alexandru Chibici-Revneanu (1849–1917), coleg cu Eminescu la liceul german din

  • 2 Semnele timpului Nr. 2

    Cernåu¡i, la Universitatea din Viena, frecventator al cercului Junimii bucure¿tene ¿i omul de încredere al poetului ¿i dupå internarea sa. Dintre prietenii apropia¡i ai lui Eminescu, Alexandru Chibici-Revneanu este singurul pe care poetul îl evocå într-o poezie pregåtitoare a Scrisorii III:

    Cu evlavie cumplitå ¥nghi¡eam pe regii lybici – Unde sunt acele vremuri Te întreb amice Chibici?

    Eminescu evocå anii de ¿coalå la lec¡iile de istoria Egiptului. Poetul îi adreseazå lui Alexandru Chibici-Revneanu ¿i prima scrisoare din sanatoriul vienez ¿i tot pe el îl roagå så-i påstreze „a¿a numita mea ladå”, fårå så ¿tie cå ea intrase în posesia lui Maiorescu, care nu i-o restituie. Junimi¿tii cuno¿teau legåturile lui Eminescu cu Alexandru Chibici-Revneanu ¿i erau încredin¡a¡i, pe bunå dreptate, cå poetul nu reac¡iona împotriva sa. Alexandru Chibici- Revneanu nu era lipsit de talent, cum se vede din însemnårile sale din Råzboiul din 1877–1878 ¿i ar fi putut så ne lase amintiri despre Eminescu, prietenul såu apropiat, cum a fåcut T. V. Stefanelli, celålalt coleg al poetului. Nu putem decât så regretåm cå nu ne-a låsat måcar câteva pagini scrise de el din aceastå epocå a calvarului lui Eminescu.

    Livia, fiica lui Maiorescu, îi relateazå Emiliei Humpel, måtu¿a sa, cå la garå Eminescu roste¿te cuvintele: „Dr. Robert Mayer”. Poetul îl are în minte pe fizicianul german Iulius Robert Mayer (1814–1878), autorul unui eseu celebru, Bemerkungen über die Kräfte der unbelebten Natur, publicat în 1842.

    Eminescu îl traduce cu titlul Observa¡iuni asupra puterilor naturii nevie¡uitoare, råmas în manuscrisele sale. Eseul lui Mayer este deschizåtor de drum în fizica modernå ¿i nici unul din cei care asistau la plecarea lui Eminescu la Viena nu ¿tia cå poetul îl tradusese ¿i se påstra în manuscrisele sale.

    D. Vatamaniuc

  • 3Semnele timpuluiNr. 2

    Nevoia de Döbling

    Toatå lumea vorbe¿te ¿i scrie despre internarea lui Eminescu în ospiciulde la Döbling. La urma urmei, cum s-a ajuns ¿i ce s-a întâmplat, de fapt, acolo? Nimeni nu oferå un tablou detaliat al acestor luni de adevåratå deten¡ie. De ce? Probabil, pentru cå unora, ca ¿i în cazul sechestrårii la ªu¡u, le lipsesc documentele necesare. Altora, poate le este indiferent, iar unii, pur ¿i simplu, au interesul så se ¿tie cât mai pu¡in. Sigur este faptul cå imaginea deosebit de ce¡oaså a acestor aproape patru luni de nejustificatå spitalizare a fost confuz conturatå, exclusiv, pe baza câtorva piese disparate din coresponden¡a lui Maiorescu. Cålåtoria spre Italia se întemeiazå ¿i ea pe câteva scrisorele ¿i pe douå-trei amintiri – acestea din urmå provenind, toate, dintr-o unicå surså: Chibici-Revneanu. Este de-a dreptul ¿ocant faptul cå, direct de la Eminescu, din aceastå perioadå nu avem decât trei scrisori, ¿i ele concepute mai mult cu de-a sila, decât de bunåvoie. De aceea, este foarte probabil ca, scriindu-le, Eminescu så î¿i fi jucat o ultimå carte – ce s-a dovedit a fi (într-un fel!) câ¿tigåtoare.

    L-am amintit pe Chibici-Revneanu. Cum el însu¿i nu a pus pe hârtie nici povestea voiajului spre Viena, nici pe aceea a drumului de la Viena la Floren¡a ¿i cum, conform lui E. Speran¡ia, el ¿i-ar fi motivat re¡inerea cu vorbele: „Europa braucht Ruhe” (Europa are nevoie de lini¿te), devine cel pu¡in straniu cå, în pofida grijii lui pentru soarta continentului, s-a apucat så dezvåluie, totu¿i, verbal, unele fapte. Sunt înså ele reale? Situa¡ia lui Chibici are ceva paradoxal: pe de o parte, pu¡inele povestioare pe care le-ar fi istorisit unor amici sunt de naturå så probeze nebunia lui Eminescu, dar, pe de altå parte, prin cele trei cuvinte citate, el afirmå exact contrariul. De¿i må îndoiesc cå destinul lui Eminescu ar fi putut zdruncina pacea Europei atâta vreme cât alungarea domnitorului Al. I. Cuza nu stârnise decât un zefir prin presa interna¡ionalå, din cuvintele lui Chibici transpar douå elemente: Eminescu era o „problemå” nu atât internå, cât externå, el interesând (fapt dovedit) anumite mari cancelarii europene, ¿i, în al doilea rând, el nu era bolnav – un nebun autentic nefiind periculos decât pentru sine ¿i pentru cei din imediata lui apropiere. Pe de altå parte, nu putem så facem abstrac¡ie de faptul cå, „în vara 1915”, când Chibici a rostit cele trei cuvinte, acestea nu mai puteau explica tåcerea lui, deoarece primul råzboi mondial începuse!

    Despre Al. Chibici-Revneanu nu se ¿tiu prea multe lucruri ¿i asta nu atât pentru cå ar fi fost un personaj enigmatic, cât unul ¿ters. Om de încredere al lui Maiorescu, „a(d)vocat ¿i impiegat la direc¡ia cåilor ferate” (România liberå, 2 septembrie 1883), poreclit „Pasåre turceascå” (Eugeniu Speran¡ia, Un prieten al lui Eminescu), Chibici devine brusc personaj central în via¡a lui Eminescu, dar î¿i pierde acest rol la fel de repede ¿i de nea¿teptat. Numele såu råmâne legat de ducerea lui Eminescu la Döbling ¿i de a¿a-zisul voiaj cåtre Italia. ¥n tentativa de a

  • 4 Semnele timpului Nr. 2

    limpezi cât de cât apele, voi încerca så reiau firul faptelor, pornind de la un moment anterior celui în care Eminescu este scos pe poarta zidirii în care tåia ¿i spânzura doctorul ªu¡u.

    Supus, în secret, tratamentului antiluetic

    ¥n bile¡elul cu preten¡ie de certificat medical ¿i semnat la 5 iulie 1883,doctorul ªu¡u scrie cå Eminescu ar fi suferit de „manie acutå”. ªi totu¿i, în ciuda acestui diagnostic, în întreaga perioadå în care l-a avut ca pacient (iulie-octombrie 1883), doctorul ªu¡u i-a administrat acestuia tratament antiluetic. Faptul poate fi demonstrat – ¿i era de a¿teptat ca probele care sus¡in aceastå realitate så fie furnizate, în primul rând, de cåtre cei care afirmå cå Eminescu ar fi suferit de sifilis. Ocolirea ac