Psihologia Varstelor 2 Voinea an 1 Sem 2 PSH (1)

Mihaela VOINEA

Ioana Roxana TOPALĂ

PSIHOLOGIA VÂRSTELOR

- II -

2010

REPROGRAFIA UNIVERTSITĂŢII TRANSILVANIA DIN BRAŞOV

PSIHOLOGIA ADOLESCENŢEI ŞI A VÂRSTEI ADULTE

user

Rectangle

user

Rectangle

1

Cuprins

Introducere.................................................................................................................. 4

Chestionar evaluare iniţială....................................................................................... 5

Modulul I: Adolescenţa............................................................................................... 6

Introducere.................................................................................................. ................ 6

Competenţe.................................................................................................. ................ 6

I.1.Caracterizarea generală a perioadei adolescenţei............................... ................. 7

I.1.1. Introducere........ .............................................................. .................................... 7

I.1.2. Obiective......................................................................... .................................... 7

I.1.3. Dezvoltarea biologică..................................................... .................................... 8

I.1.4. Dezvoltarea psiho-socială............................................... ................................... 9

Rezumat.................................. .................................................. .................................... 11

Test de evaluare/autoevaluare.................................................. ................................... 11

I.2. Conflict şi identitate în adolescenţă. ................................................... ................. 12

I.2.1. Introducere.................................................................... .................................... 12

I.2.2. Obiective........................................ ............................... ....................................... 12

I.2.3. Conflictul în adolescenţă.............................................. ...................................... 12

I.2.4. Identitatea în adolescenţă........................ ..................... .................................... 14

Rezumat.................................................................................. ................................... 16

Test de evaluare/autoevaluare................................. ............... ................................... 17

I.3. Criza de originalitate în adolescenţă.................................................... ............. 18

I.3.1. Introducere.................................................................... ................................... 19

I.3.2. Obiective......................................................................... .................................. 19

I.3.3. Criza de originalitate...................................................... ................................... 19

Rezumat..................................................................................... ................................. 20

Test de evaluare/autoevaluare................................................... .............................. 20

Temă de control..................................................................................... ................... 20

Modulul II: Tinereţea........................................................................ ....................... 21

Introducere............................................................................................... ...................... 21

Competenţe..................................................................................... .......... ................... 21

2

II.1.Caracterizarea generală a perioadei tinereţii................................... ................... 22

II.1.1. Introducere.................................................................. ............................ ......... 22

II.1.2. Obiective...................................................................... ..................................... 22

II.1.3. Tinereţea- aspecte generale......................................... .................................... 22

Rezumat.................................................................................. ...................................... 25

Test de evaluare/autoevaluare................................................ .................................. 25

II.2.Evenimente de viaţă principale în perioada tinereţii........................... ............... 26

II.2.1. Introducere................................................................... .................................... 26

II.2.2. Obiective........... ........................................................... ..................................... 26

II.2.3. Căsătoria..................................................................... ..................................... 26

II.2.4. Divorţul........... ............................................................. ..................................... 27

II.2.5. Îngrijirea parentală..................................................... ................................... 28

Rezumat....................... ........................................................... ..................................... 30

Test de evaluare/autoevaluare................................................ ............................... 30

II.3.Integrarea socio-profesională a tânărului......................................... ................. 31

II.3.1. Introducere.................................................................. ................................... 31

II.3.2. Obiective......................................... ............................ ..................................... 31

II.3 .3. Integrarea socială şi profesională a tânărului........... ................................... 31

Rezumat........................................................................ .......................................... 33

Test de evaluare/autoevaluare............................................... ........................... ..... 33

Modulul III: Vârsta adultă.................................................................... ................... 34

Introducere............................................................................................... ................... 34

Competenţe............................................................................................ ....................... 34

III.1.Caracterizarea generală a vârstei adulte........................................ ................... 35

III.1.1. Introducere................................................................ .................................. ... 35

III.1.2. Obiective.................................................................... ...................................... 35

III.1.3. Aspecte generale ale perioadei adulte....................... ................................... 35

III.1.4. Caracterizarea fizică a perioadei adulte.................... ................................. 38

Rezumat................................................................................... ................................ 38


III.2. Caracterizarea psihologică a vârstei adulte.................................... ................. 40

3

III.2.1. Introducere........................................ .......................... .................................... 40

III.2.2. Obiective...................................................................... .................................. 40

III.2.3. Caracterizarea psihologică a vârstei adulte......... ......................................... 40

Rezumat................................................................................... .................................. 43

Test de evaluare/autoevaluare................................................. ................................. 43

Temă de control......................................................................................... .................. 43

Modulul IV: Bătrâneţea............................................................ ............................... 44

Introducere................................................................................................ ............... 44

Competenţe............................................................................................... ................ 44

IV.1. Bătrâneţea- caracterizare generală................................................ ................... 45

IV.1.1. Introducere................................................................. ..................................... 45

IV.1.2. Obiective............... ...................................................... ..................................... 45

IV.1.3. Teorii privind îmbătrânirea........................................ ................................... 45

IV.1.4.Caracterizarea bătrâneţii din punct de vedere fizic şi

fiziologic....................................................................................................................

47

Rezumat................................................................................... ................ ................ 49


IV.2. Bătrâneţea- caracterizare psihologică............................................ ................... 50

IV.2.1. Introducere................................................................. .................................. 50

IV.2.2. Obiective..................................................................... .................................... 50

IV.2.3. Caracterizarea psihologică a bătrâneţii.................... .................................... 50

IV.2.4. Personalitatea la bătrâneţe........................................ ................................... 52

IV.2.5. Procesul pensionării.............. ...................................... ................................. 56

IV.2.6. Moartea şi doliul.......................................................... ............................. 57

Rezumat.................................................. ................................ ..................................... 59

Test de evaluare/autoevaluare............................................... .................................... 60

Bibliografie.................................................... ................ ............................... ...........

61

4

Introducere

Cursul de faţă se adresează în special celor care se pregătesc pentru cariera

didactică şi urmăreşte crearea unei baze solide de competenţe ce pot fi dezvoltate

ulterior. Se doreşte familiarizarea cursanţilor cu domeniul vast şi complex al psihologiei

vârstelor, partea aII-a care cuprinde tinereţea, vârsta adultă, bătrâneţea.

Materialul a fost elaborat astfel încât să răspundă atât nevoii de cunoaştere (prin

prezentarea unor opinii, teorii sau puncte de vedere ştiinţifice diferite), cât şi celei de

formare (prin solicitarea unor opinii sau interpretări personale, realizarea de

comparaţii).

Obiectivele cursului

Analiza critică a crizei de originalitate la adolescenţi

Descrierea adolescenţei din perspectiva schimbărilor impuse de evoluţia societăţii

Caracterizarea psihologică a dezvoltării umane la maturitate

Interpretarea batrâneţii din perspectiva vârstei biologoce, sociale, psihologice

Competenţe conferite

- capacitatea de analiză critică a periodelor vieţii

- interpretarea din punct de vedere psihologic al crizelor specifice unor

periode ale vieţii

- sensibiliziarea faţă de problematica bătrâneţii

Resurse şi mijloace de lucru

Metodele indicate pentru parcurgerea cursului:

- lectura

- reflecţia

- conversaţia euristică

- lucrul în echipă; învăţarea prin cooperare

- studiu de caz

Structura cursului

Cursul este structurat pe patru module cu următoarele teme :

– Adolescenţa - caracterizare psihologică; criza de originalitate la

adolescenţi

– Tinereţea – specificul dezvoltării umane la tinereţe

5

– Perioada adultă – ca apogeu al dezvoltării umane

– Bătrâneţea - specificul vârstelor de regresie

Temele de control se găsesc în UI I3 şi UI III2.

Cerinţe preliminare

Psihologia vârstelor 1, Fundamentele psihologiei

Discipline deservite

Psihologia personalităţii, Educaţia adulţilor

Durata medie de studiu individual

Fiecare unitate de învăţare necesită 2–3 ore de studiu individual.

Evaluarea

Ponderea examnului scris reprezintă 50%.

Ponderea lucrăr ilor de control reprezintă 50%.

6

Chestionar evaluare iniţială

1. Explicaţi sensul noţiunilor de creştere, maturizare şi dezvoltare umană.

2. Care este specificul teoriilor inesite?

3. Ce înţelegeţi prin perspectiva ambientalistă asupra dezvoltării umane?

4. Care este rolul educaţiei în formarea individului?

5. Ce înţelegeţi prin vârsta cronologică şi vârsta psihologică a unei

persoane?

6. Care este, în viziunea lui Piaget, specificul dezvoltării umane (geneza

structurilor intelectuale)?

7. Care sunt cele 3 mari cicluri ale existenţei pe care le traversează omul în

timpul vieţii?

8. Numiţi perioadele care formează ciclul copilăriei.

9. Caracterizaţi pe scurt perioadele copilăriei.

10. Explicaţi sintagma: caracterul continuu al devenirii umane.

7

Modulul I. Adolescenţa

Cuprins

Introducere..............................................................................................................6

Competenţele modului....................................................... ......................................6

I.1. Caracterizarea generală a perioadei adolescenţei..........................................7

I.2. Conflict şi identitate în adolescenţă.......................................................... .......12

I.3. Criza de originalitate în adolescenţă..............................................................18

Introducere

Modulul de faţă prezintă, în prima parte, o caracterizare generală a

perioadei adolescenţei, după care sunt descrise probleme critice, specifice acestei

perioade: aspecte legate de identitatea adolescentului şi conflictele aferente

stadiului, precum şi o discuţie legată de criza de originalitate.

Competenţe

- caracterizarea sintetică generală a perioadei adolescenţei

- identificarea aspectelor legate de formarea identităţii în adolescenţă

- explicarea specificului crizei de originalitate în adolescenţă

- argumentarea punctului de vedere personal legat de problema conflictului

în adolescenţă

8

Unitatea de învăţare I.1. Caracterizarea generală a perioadei

adolescenţei

Cuprins

I.1.1. Introducere............................................................................................... ..7

I.1.2. Obiectivele unităţi..................................................................................... .7

I.1.3. Dezvoltarea biologică................................................. ...............................8

I.1.4. Dezvoltarea psiho-socială........................................... ...............................9

I.1.1. Introducere

Această unitate de învăţare prezintă probleme legate de dezvoltare şi echilibrare

în perioada adolescenţei: aspectele importante referitoare la caracteristicile

biologice, psihice şi sociale ale adolescentului.

I.1.2. Obiectivele unităţii de învăţare

- să caracterizeze specificul perioadei adolescenţei

- să enumere principalele caracteristici psiho-sociale ale perioadei

adolescenţei

Durata medie de parcurgere a acestei unităţi de învăţare este de 3 ore.

După cum remarcau Steinberg şi Lerner (2004), printr-o interesantă analogie cu

psihologia, adolescenţa are un trecut lung, dar o istorie scurtă, în sensul că până a ajunge

la a i se da un nume, în secolul 15, şi a i se dedica studii ample, adolescenţa a intrigat prin

existenţa şi manifestarea sa timp îndelungat. Termenul “adolescenţă” pare a proveni din

derivarea cuvântului latinesc adolescere care înseamnă a creşte, a deveni matur.

Delimitarea perioadei adolescenţei este un subiect care nu beneficiază de acord

unanim printre specialişti. Astfel, autori precum Steinberg, Lerner, Brich văd adolescenţa

ca „perioada de la debutul pubertăţii până la vârsta adultă” (Brich, 2000, p.252), drept

perioada de dezvoltare cuprinsă cu aproximaţie între 10 şi 20 ani (Lerner, Steinberg,

2004) sau, după cum exprima David Moshman într-o accepţiune mai largă, “adolescentul

este individual care nu mai este copil, dar nu este încă adult”(Moshman, 2005, p.22).

9

Autori români precum Emil Verza, definesc adolescenţa ca fiind perioada cuprinsă

între 14/15- 18-25 ani. Totodată, Verza (2000) supranumeşte adolescenţa drept perioada

şcolarului mare, care vine în continuarea pubertăţii şi precede tinereţea, şi împarte stadiul

în 3 substadii, după criteriul caractersiticilor biopsihosociale specifice:

Subperioada preadolescenţei (14-16 ani), caracterizată prin stabilizarea

maturizării biologice, dezvoltare psihică intensă, dezvoltarea conştiinţei, in

general şi a conştiinţei de sine, în special

Subperioada adolescenţei propriu-zisă (16-18 ani), caracterizată prin

expansiunea personalităţii prin intelectualizare intensă, îmbogăţirea şi

diversificarea experienţei afective, structurarea conduitelor bazate pe nevoia de

independenţă, originalitate şi autodepăsire

Subperioada adolescenţei prelungite (18- 20/25 ani), caracterizată prin afirmarea

unei personalităţi independente, interes pentru viaţa socială şi profesională

crescut.

Ceea ce reprezintă un punct de convergenţă este ideea conform căreia adolescenţa

este perioada unei dezvoltari accelerate în plan psiho-social, al intereselor, al valorilor şi

viziunii asupra rolurilor ce vor fi adoptate.

I.1.3. Dezvoltarea biologică

Debutul adolescenţei stă încă sub semnul transformărilor în sensul maturizării fizice.

Dacă în timpul pubertăţii creşterea este disproporţionată atât la nivel individual, cât şi

prin comparaţie între fete şi băieţi, foarte intensă şi obositoare, un puseu de creştere în

care copilul intră într-un proces de transformare profundă, înspre mijlocul perioadei

adolescenţei dezvoltarea biologică dă semne echilibrare prin imprimarea caracteristicilor

stabile. Verza şi Verza (2000) enumără o serie de caracteristici ale dezvoltării biologice

în adolescenţă:

procesul de osificare a diferitelor părţi ale craniului se apropie de finalizare o dată

cu ajungerea aproximativă la o greutate maximă

osificarea scheletului continuă însă până înspre finalul perioadei (20 -25 ani)

începând cu muşchii mari şi extinzându-se la nivelul muşchilor mici se

înregistrează o dezvoltare intensă, o creştere a volumului şi forţei musculare,

concomitent cu o perfecţionare în coordonarea mişcărilor fine

stabilizare relativă în ceea ce priveşte creşterea în înalţime a adolescentului

normal

Totodată, la nivel endocrin, glandele sunt foarte active în secretarea hormonilor sexuali,

stimulând ovarele la fete şi testiculele la băieţi, şi suprarenalele la ambele sexe.

După cum remarcă Ann Birch (2000):

10

în perioada pubertăţii apar transformări care poartă numele de transformări

sexuale primare şi se referă la dezvoltarea organelor genitale feminine sau

masculine, apariţia ovulaţie şi respectiv producţia spermei. În completarea

acestora vin transformări sexuale secundare cu referire la schimbările în forma

corpului şi apariţia părului pubian, în cazul fetelor vorbim de dezvoltarea sânilor,

rotunjirea coapselor, etc. iar în privinţa băieţilor vorbim despre apariţia pilozităţii

faciale, îngroşarea vocii etc.

maturizarea fizică poate avea efecte psihologice importante asupra indivizilor

umani; maturizarea timpurie îi avantajează se pare pe băieţii care obţin avantaje

legate de performanţele sportive care necesită forţă fizică; deşi impactul asupra

personalităţii fetelor nu este la fel de mare, maturizarea târzie se pare să le

avantajeze, în sensul că o maturizare timpurie ar însemna o depăşire în statură a

băieţilor de aceeaşi vârstă ceea ce poate crea frustrări uneori marcante.

În cazul băieţilor, forţa fizică şi aspectele fizice legate de putere, sunt trăsături pe

care societatea le aprobă şi chiar, în unele culturi, le solicită. În societatea actuală,

fetele maturizate timpuriu pot fi ţinta multor conflicte de natură sexuală decât

băieţii.

Dezvoltarea biologică în adolescenţă tinde către stabilizare şi echilibru, către finalizarea

unui proces deseori anevoios de creştere şi obţinerea unei configuraţii biologice optime şi

armonioase.

I.1.4. Dezvoltarea psiho-socială

Începând cu preadolescenţa şi adolescenţa, dezvoltarea psihică tinde să se diferenţieze

foarte mult în funcţie de influenţele mediului şi educaţiei, astfel “jocul factorilor

circumstanţiali va diversifica şi mai mult drumul vieţii fiecăruia şi va produce mari

variaţii în cristalizarea personalităţii”(Creţu, 2001, p. 119). Cu alte cuvinte, dezvoltarea

psihică şi socială a adolescentului stă sub semnul educaţiei, al angajării în activităţi cu

caracter formator.

După cum notează A. Birch, adolescenţii utilizează tehnici de memorare din ce în ce mai

elaborate, fiind capabili să anticipeze şi să construiască strategii de rezolvare a

problemelor, atât academice cât şi în raport cu situaţiile sociale (Birch, 2000, p. 263).

Verza (2000) vede ca definitorii pentru dezvoltarea psiho-socială în adolescenţă:

Dezvoltarea conştiinţei şi a conştiinţei de sine, care vor juca un rol foarte

important în definirea de sine, în conturarea Eului şi constituirea identităţii

adolescentului

Dezvoltarea intelectuală în care accentual cade pe gândirea discursivă şi

formarea concepţiilor despre viaţă şi lume

11

Limbajul se îmbogăţeşte, se nuanţează, vocabularul cuprinde din ce în ce mai

multe concepte abstracte. Creşte capacitatea de verbalizare a percepţiilor şi

imaginilor, a emoţiilor şi gândurilor, a situaţiilor şi evenimentelor.

Aviditatea de cunoaştere a adolescentului, trecerea de la o motivaţie extrinsecă la

una intrinsecă generată de interes şi nevoia de a şti

Rafinarea strategii lor de învăţare, manifestându-se din ce în ce mai pregnant

preferinţa pentru învăţarea bazată pe argumentaţie şi asociaţii complexe, în

detrimental învăţării bazate pe memorare.

Jean Rousselet, citat de Verza (2000), bazându-se pe evoluţia intelectuală, discută despre

trei forme de conduite legate de dorinţa adolescentului de a se afirma şi a fi unic, original:

Conduita revoltei, în care adolescentul refuză ceea ce a învăţat, contrazice pe

ceilalţi chiar fără temei, manifestă atitudini negative, ironice, folosind un limbaj

ieşit din comun

Conduita închiderii în sine, caracterizată printr-o autoanaliză şi cenzurare severă a

sentimentelor, a atitudinilor şi acţiunilor, îndepărtarea de realitate pe fondul unei

reverii alienată

Conduita exaltării şi afirmării, în care adolescentul caută confruntarea cu alţii

pentru a-şi verifica capacităţile intelectuale, fizice, adoptând atitudini deseori

extreme faţă de lucrurile cu care nu este de acord

Explicaţi nevoia de independenţă şi autonomie a adolescentului.

Adolescentul îşi dezvoltă totodată un profil moral complex. Kohlberg evidenţiază

evoluţia configuraţiei moral-valorice ale individului, care trece de la stadiul

preconvenţional al copilăriei în care sursele moderatoare al valorilor personale sunt cele

externe, adică recompensele şi pedepsele, înspre stadiile convenţional, din adolescenţa

timpurie şi cel postconvenţional, din adolescenţa târzie şi vârstele adulte. Astfel,

Kohlberg relevă faptul că adolescenţii îşi întemeiază gândirea morală pe propria

conştiinţă morală, pe principii şi valori legate de standarde morale din ce în ce mai înalte,

o dată cu înaintarea în vârstă.

Exemplu

Adolescenţii sunt preocupaţi de folosirea unui limbaj care să contribuie la

exprimarea originală a personalităţii lor, ceea ce duce la folosirea unor

expresii nonconformiste, încifrate, a jargoanelor şi elementelor de limbaj

specifice grupului de referinţă.

12

Din punct de vedere al relaţiilor sociale, în perioada adolescenţei se înregistrează o

distanţare a individului de familie şi o apropiere de indivizii de aceeaşi vârstă (Birch,

2000). Grupul de indivizi de aceeaşi vârstă devine o componentă esenţială a existenţei

sociale a adolescenului, deoarece creează un mediu în cadrul căruia se pot lega prietenii

sau se pot iniţia schimburi emoţionale intime. De altfel, erotismul devine o parte din ce în

ce mai prezentă în viaţa adolescentului care păstrează încă drept dominante formele

ludice, preliminare de tatonare (flirtul), pregătind trecerea către un stadiu bazat pe

intimitate şi relaţii personale durabile.

Să ne reamintim...

Delimitarea perioadei adolescenţei este un subiect care nu beneficiază de

acord unanim printre specialişti. Astfel, autori precum Steinberg, Lerner,

Brich văd adolescenţa ca „perioada de la debutul pubertăţii până la vârsta

adultă” (Brich, 2000, p.252), drept perioada de dezvoltare cuprinsă cu

aproximaţie între 10 şi 20 ani (Lerner, Steinberg, 2004) sau, după cum

exprima David Moshman într-o accepţiune mai largă, “adolescentul este

individual care nu mai este copil, dar nu este încă adult”(Moshman, 2005,

p.22).

Autori români precum Emil Verza, definesc adolescenţa ca fiind perioada

cuprinsă între 14/15- 18-25 ani, supranumind-o perioada şcolarului mare,

care vine în continuarea pubertăţii şi precede tinereţea, şi împart stadiul în 3

substadii.

Rezumat

Dezvoltarea biologică în adolescenţă tinde către stabilizare şi echilibru, către

finalizarea unui proces deseori anevoios de creştere şi obţinerea unei

configuraţii biologice optime şi armonioase.

Adolescenţa este perioada unei dezvoltari accelerate în plan psiho-social, al

intereselor, al valorilor şi viziunii asupra rolurilor ce vor fi adoptate.

Test de evaluare a cunoştinţelor

Descrieţi principalele modificări fizice şi psihologice care apar în

timpul adolescenţei.

13

Unitatea de învăţare I.2. Conflict şi identitate în adolescenţă

Cuprins

I.2.1. Introducere.............................................................................................. ...12

I.2.2. Obiectivele unităţii........................................................ ............................ .12

I.2.3. Conflictul în adolescenţă........................................................................... .12

I.2.4. Identitatea în adolescenţă........................................... ............... ................. 14

I.2.1. Introducere

Această unitatea de învăţare prezintă aspecte legate de identitatea

adolescentului şi conflictele aferente stadiului, cu accent pe diversele abordări ale

crizei adolescentine şi etapelor formării identităţii de sine.

I. 2. 2. Obiectivele unităţii de învăţare

- să prezinte diverse abordări cu privire la conflict în adolescenţă

- să explice procesul formării identităţii de sine în adolescenţă

- să argumenteze rolul familiei în formarea identităţii la adolescenţi


I.2.3. Conflictul în adolescenţă

Deseori literatura de specialitate se referă la perioada adolescenţei ca la una de

tensiuni şi încordare, cu referire invariabilă la termenul de conflict.

“Traversarea acestei perioade nu se face în mod lent, dimpotrivă, tensionat, adeseori

cu existenţa unor conflicte şi trăiri dramatice, cu frământări interne pentru găsirea

surselor de satisfacere a elanurilor, a aspiraţiilor şi cu tendinţa de a evita teama faţă de

piedicile ce se pot ivi în realizarea proiectelor sale de viitor”(Verza, 2000, p.185). Cu alte

cuvinte, conform autorului citat, adolescentul duce o adevărată luptă pentru

supravieţuirea a ceea ce se poate constitui drept proiectul său de viitor dus la îndeplinire

de un Eu netemător.

Cercetători precum Masterson (1967) sau Rutter, Tizard şi Whitmore (1970), au

descoperit dovezi privind prezenţa anxietăţii, indispoziţiei emoţionale sau chiar depresiei

în mai mult de jumătate din cazurile studiate de adolescenţi normali- eşanţioane cu vârste

14

cuprinse între 12 şi 18 ani, cele mai multe cazuri înregistrându-se în intervalul 14-15

ani.(apud Birch, 2000)

Invocând o orientare tradiţională privind perioada adolescentă, Ann Birch (2000)

sintetizează opiniile privind transformările tensionate în expresia furtună şi stres.

Conflictul în adolescenţă vine din presiunea pe care o exercită, concomitent, totalitatea

transformărilor de natură biologică, sexuală, socială, profesională la care este supus

individul. Între stăpânirea pulsiunilor sexuale, conformarea la regulile societăţii, pe de-o

parte, şi a grupurilor de referinţă, pe de altă parte, la care se adaugă nevoia de asumare a

unor roluri care presupun constituirea unor identităţi, adolescentul se găseşte la

„răscrucea unor vânturi puternice”.

Totuşi, Birch (2000) trece în revistă o serie de studii care vin să infirme teoria furtună

şi stres, conform căreia toţi indivizii traversează în mod tensionat şi agitat, dezadaptativ

şi conflictual, perioada adolescenţei:

Antropologul Margaret Mead (1939), printr-un studiu asupra vieţii băştinaşilor

primitivi din insula Samoa, indică faptul că ideea conform căreia adolescenţii sunt

condamnaţi să trăiască o perioadă tulburată este discutabilă. În viaţa samoană, atât

fetele cât şi băieţii sunt familiarizaţi cu faptele majore ale vieţii, cum ar fi

naşterea, moartea, căsătoria, sexul, încă de la o vârstă fragedă. Astfel, trăind într -o

societate în care sexualitatea este tratată cu lejeritate, angajarea liberă în relaţii

sexuale fiind privită ca un fapt natural, adolescenţii samoani trăiesc mai puţine

sentimente de vinovăţie, ruşine şi frustrare decât adolescenţii din societăţile

vestice. Totodată, afirmă Mead, a creşte în Samoa este mai uşor decât a creşte în

societăţile vestice şi motivele ţine de modul în care este văzută viaţa şi de

cerinţele societăţii faţă de indivizii în formare.

Offer (1969) evidenţiază faptul că pentru majoritatea adolescenţilor pe care i-a

investigat, transformarile survenite în relaţiile cu părinţii şi cu adolescenţii de

aceeaşi vârstă au apărut treptat şi fără traume (Birch, 2000)

Dusek şi Flaherty (1981) au concluzionat în urma unui studiu longitudinal pe o

perioadă de 3 ani, că la adolescenţi conceptul de sine nu pare să se supună unei

transformări excesive; transformările care au fost observate la subiecţii investigaţi

păreau să se întâmple gradual şi fără prea multe evenimente.

Exemplu

În cultura samoană pe care Margaret Mead a studiat-o, a te angaja în relaţii

sexuale încă din perioada pubertăţii era privit ca ceva normal. Totodată,

naşterea şi creşterea copiilor erau tratate cu uşurinţă, fără agitatie sau

îngrijorare, dimpotrivă, ca pe o binecuvântare divină.

15

Coleman şi Hendry (1990) susţin că în majoritatea situaţiilor, valorile grupului de

aceeaşi vârstă erau mai degrabă asemănătoare celor ale adulţilor importanţi,

semnificativi şi nu în conflict cu ele (Birch, 2000). De altfel, Coleman crede că

deşi o minoritate poate prezenta tulburări comportamentale sau de altă natură,

majoritatea adolescenţilor par să fie capabili să controleze stările conflictuale şi

nu prezintă semne de stres excesiv.

Susţineţi în mod argumentat una din cele două perspective asupra

conflictului în adolescenţă.

I.2.4. Identitatea în adolescenţă

Un aspect esenţial al dezvoltării în adolescenţă este formarea unei identităţi

stabile, pe fondul unei imagini de sine ce se doreşte a fi formată sub cele mai bune

auspicii.

Problematica conştiinţei de sine de la care pleacă structurarea Eului a fost abordată în

manieră intensivă dat fiind faptul că imaginea de sine şi atitudinile faţă de sine reprezintă

axul central în jurul căruia se articulează identitatea şi subidentităţile adolescentului.

Personalitatea este alcătuită, după cum afirmă Verza (2000), dintr-un nucleu Eu-sine care

îi conferă un caracter dual. Eul este structura integratoare conştientă, cel care cunoaşte, pe

când sinele reprezintă latura cunoscută; poate fi material şi se referă la tot ceea ce posedă

persoana social, implicând rolul şi statutul cu identitatea pe care o formează, sau poate fi

spiritual ca “expresie a activităţii psihice în care se remarcă sanctuarul emoţiilor şi

dorinţelor” (Verza, 2000, p.190).

Potrivit lui Erikson (1968), adolescenţa este stadiul în timpul căruia individual îşi

caută o identitate (apud Birch, 2000). Conform teoriei lui Erikson, în descursul

dezvoltării, individul trebuie să se confrunte şi în mod ideal să depăşească, crize specifice

fiecărei perioade.

În adolescenţă criza centrală este confuzia identităţii vs. confuzia rolului, care deşi este

plasată de Erikson în intervalul de vârstă 12-18 ani, este considerată a fi dominantă în

întreaga dezvoltare. Ceea ce trebuie să facă adolescentul în această perioadă este să îşi

formeze o identitate a eului, o identitate coerentă, sigură şi durabilă. În acest efort,

adolescentul încearcă diverse roluri fără a se angaja în vreunul. În cazul unui eşec în

dobândirea unei identităţi confortabile şi durabile, vorbim despre difuziunea rolului, care

înseamnă sentimental unei confuzii legat de cine este şi ce este un individ (Birch, 2000).

16

Extinzând şi aprofundând studiile lui Erikson, Marcia (1966, 1980) identifică 4 tipuri de

statut de identitate la adolescenţi (apud Birch, 2000):

Difuziunea de identitate, se caracterizează prin absenţa angajării şi indecizie cu

privire la opţiunile profesionale, ideologie, religie sau alte probleme importante de

viaţă

Forcluderea (împiedicare în asumare) identităţii, în sensul că adolescentul se

angajează iniţial în acceptarea ezitantă şi adoptarea unor roluri şi asumarea unor

statuturi însă nu atât din convingere personală sau bazându-se pe scopuri

autodeterminate, cât ghidat de valorile celorlalţi (părinţi, profesori etc.).

Moratoriul (amânarea ducerii la bun sfârşit), adică o criză de identitate extremă

când un individ îşi reevaluează valorile şi scopurile, dar are dificultăţi în a le duce

la bun sfârşit.

Dobândirea identităţii, situaţia ideală în care indivizii şi-au rezolvat crizele şi s-au

angajat ferm în opţiuni de viaţă şi valori personale (ex. Opţiunea ocupaţională,

opţiunea religioasă).

Formarea identităţii adolescentului, adică răspunsul la întrebările Cine sunt eu?, Ce se

vrea de la mine?, se leagă de problema independenţei în adolescenţă. După cum constată

Verza (2000), formele de dependenţă faţă de familie sau alte grupuri, fie că vorbim

despre dependenţă materială, emoţională sau de mentalitate (valori) reduc posibilităţile de

manifestare liberă a disponibilităţilor adolescentului, menţinându-l în forme infantile ale

independenţei, generând conflict şi frustrare.

Explicaţi şi exemplificaţi măsura şi modul în care credeţi că genul

adolescentului influenţează procesul de formarea a identităţii sale.

Familia joacă un rol extrem de important în formarea şi dezvoltarea indivizilor. Părinţii şi

controlul parental exercitat de aceştia asupra adolescentului reprezintă un factor esenţial

în performanţa obţinerii unui simţ al identităţii stabil şi confortabil. O serie de studii

Exemplu

Presiunile puternice venite din partea părinţilor sau a grupului indivizilor de

aceeaşi vârstă, pot duce la o stare de dezorientare şi disperare din partea

adolescentului, cu consecinţe de înstrăinare fizică sau mentală de mediile

normale. În cazuri extreme, putem vorbi despre adoptarea unei identităţi

negative, manifestată prin răzvrătiri, comportamente extreme uneori auto-

flagelante .

17

demonstrează cum, în relaţia părinte-copil, stilul de control parental poate duce la

adaptare sau inadaptare psiho-socială a adolescentului (Birch, 2000):

Părinţii cu un stil de control parental democratic, dar sever, au copii care ca

adolescenţi au o apreciere de sine înaltă, sunt independenţi şi încrezători în

forţele proprii. Explicaţia rezidă în faptul că deşi respectă dreptul şi capacitatea

tânărului de a lua decizii, aşteaptă din partea acestuia un comportament

responsabil şi disciplinat, oferindu-i motive pentru a acţiona astfel.

Părinţii cu un stil autoritar au copiii care ca adolescenţi vor fi nesiguri şi

temători, mai puţin independenţi şi cu o încredere în sine scăzută. Explicaţia vine

din faptul că părinţii autoritari se aşteaptă la supunere totală din partea copilului

şi nu simt nevoia să argumenteze, să explice motivele pentru aceste pretenţii.

Prezentaţi o situaţie cu valoare de exemplu pentru un stil parental permisiv

Stilul familial, modul în care acest foarte semnificativ grup de apartenenţă se raportează

la adolescent, determină, spun cercetătorii, formarea unui simţ al identităţii solid dacă

familia asigură căldură, sprijin, susţinere tânărului, sau o criză serioasă de identitate dacă

familia din care provine adolescentul este una dezorganizată, caracterizată prin rejecţie

parentală şi ostilitate (Birch, 2000).

În privinţa dezvoltării identităţii, Durkin (1995) conchide că acest proces nu este

unul rapid, de scurtă durată, ci că se extinde dincolo de adolescenţă, cel puţin până în

perioada adultă, depinzând în mare parte de interacţiunile dintre tineri şi contextele lor

sociale (apud Birch, 2000).

Să ne reamintim...

Conflictul în adolescenţă vine din presiunea pe care o exercită, concomitent,

totalitatea transformărilor de natură biologică, sexuală, socială, profesională

la care este supus individul.

Potrivit lui Erikson (1968), adolescenţa este stadiul în timpul căruia

individual îşi caută o identitate

Părinţii şi controlul parental exercitat de aceştia asupra adolescentului

reprezintă un factor esenţial în performanţa obţinerii unui simţ al identităţii

stabil şi confortabil

Rezumat

Formarea identităţii adolescentului, adică răspunsul la întrebările Cine sunt

18

eu?, Ce se vrea de la mine?, se leagă de problema independenţei în

adolescenţă

În adolescenţă criza centrală este confuzia identităţii vs. confuzia rolului,

care deşi este plasată de Erikson în intervalul de vârstă 12-18 ani, este

considerată a fi dominantă în întreaga dezvoltare. Ceea ce trebuie să facă

adolescentul în această perioadă este să îşi formeze o identitate a eului, o

identitate coerentă, sigură şi durabilă

Deseori literatura de specialitate se referă la perioada adolescenţei ca la una

de tensiuni şi încordare, cu referire invariabilă la termenul de conflict.


Prezentaţi în manieră sintetică diversele teorii privind conflictul în

adolescenţă.

19

Unitatea de învăţare I.3. Criza de originalitate în adolescenţă

Cuprins

I.3.1. Introducere....................................................... .......................................... ..18

I.3.2. Obiectivele unităţii......................................................... ..............................18

I.3.3 . Criza de originalitate........................................... ........................................ .18

I.3.1. Introducere

Această unitatea de învăţare prezintă o discuţie critică privind criza de

originalitate la adolescenţi, cu particularităţile şi elementele specifice surprinse

de literatura de specialitate.

I. 3. 2. Obiectivele unităţii de învăţare

- să surprindă elementele definitorii ale crizei de originalitate în

adolescenţă

- să explice apariţia crizei de originalitate la adolescenţi


I.3.3. Criza de originalitate a adolescentului

Oscilând între copilărie şi maturitate, adolescentul se regăseşte ca un

nonconformist, avid de cunoaştere şi autocunoaştere, diferit şi totuşi având atâtea în

comun, singur şi totuşi înconjurat de cei ce pot să-i înţeleagă nevoia de a se manifesta şi

afirma drept o personalitate unică, originală.

Literatura de specialitate, afirmă Emil Verza (2000), evidenţiază un spirit activ şi

creativ al adolescenţilor, fiind agitaţi în tendinţa lor de a atrage atenţia, adeseori dornici

de a învinge plictiseala. Debesse (1970) denumeşte drept criză de originalitate un

fenomen activ de respingere a aspectelor convenţionale, caracterizat prin nonconformism,

independenţă şi, uneori, dorinţă de autoperfecţionare (apud Verza, 2000).

20

În nevoia sa de independenţă, conduita adolescentului se nuanţează începând să

evidenţieze dorinţa creării unei reputaţii prin stilul personal de participare la viaţa socială

şi prin performanţele pe care le obţine.

Nevoia de a se diferenţia vine de fapt din nevoia de a se găsi, de a se ancora într-o

identitate stabilă şi profundă, de a-şi evidenţia caracterul unic şi irepetabil al propriei

personalităţi.

Criza de originalitate nu exprimă penurie ci mai degrabă exces de manifestări originale,

creative, care sfidează comunul, adolescentul încercând să epateze, să fie remarcat şi

recunoscut ca fiind diferit de ceilalţi, deci având un loc al său în lume.

În experienţele pe care le trăieşte adolescentul, ceea ce domină este afirmarea

eului. Astfel, el încearcă prin toate mijloacele să se plaseze în originalitate, pe care o vede

ca pe o valoare de bază alături de independenţă, şi să nu cadă în conformism. Pentru

aceasta, „vestimentaţia trebuie să fie deosebită, chiar dacă nu este acceptată, muzica să

cânte cât mai mult, camera să fie dezordonată, limbajul să fie încărcat de simbolisme

bulevardiere cu tendinţa de a provoca etc.” (Verza, 2000, p.200).

Explicaţi maniera în care vine societatea actuală în întâmpinarea crizei

de originalitate adolescentine.

Din punct de vedere psihologic, în demersul de formare şi dezvoltare a identităţii,

adolescentul trece prin etape care conduc către maturizarea personalităţii şi elaborarea de

comportamente cu valoare adaptativă caracterizate prin creşterea forţei intelectuale şi

motivaţionale, educarea voinţei şi complexificarea vieţii afective, totul în cadrul

originalităţii mult râvnite (Verza, 2000).

Să ne reamintim...

Adolescentul se regăseşte ca un nonconformist, avid de cunoaştere şi

autocunoaştere mânat de nevoia de a se manifesta şi afirma drept o

personalitate unică, originală.

În experienţele pe care le trăieşte adolescentul, ceea ce domină este afirmarea

eului

Exemplu

Adolescentul manifestă interes pentru distracţii cu caracter original, în care

se poate manifesta liber şi îşi poate pune în valoare personalitatea: dansul,

muzica, desenul, creaţia literară etc.

21

Rezumat

Debesse (1970) denumeşte drept criză de originalitate un fenomen activ de

respingere a aspectelor convenţionale, caracterizat prin nonconformism,

independenţă şi, uneori, dorinţă de autoperfecţionare

În nevoia sa de independenţă, conduita adolescentului se nuanţează începând

să evidenţieze dorinţa creării unei reputaţii prin stilul personal de a fi.


Elaboraţi un profil comportamental al adolescentului contemporan

aflat într-o criză de originalitate.

Temă de control

Realizaţi o analiză aplicată asupra unui adolescent (caz real

investigat), făcând referire la particularităţile generale legate de

dezvoltarea biologică şi psihologică ale acestuia, precum şi la conflictele şi

crizele specifice trăite de acesta, exemplificând şi propunând modalităţii

optime de abordare.

Tema de control constituie 25 % din evaluarea finală.

Se va prezenta în portofoliu.

22

Modulul II. Tinereţea

Cuprins

Introducere.......................................................... ..................................................21

Competenţele modului...........................................................................................21

II.1. Caracterizarea generală a perioadei tinereţii........................... ....................22

II.2. Evenimente de viaţă principale în perioada tinereţii.....................................26

II.3. Integrarea socio-profesională a tânărului.....................................................31

Introducere

Modulul de faţă prezintă, în prima parte, o caracterizare generală a

perioadei tinereţii, după care sunt descrise probleme critice, specifice acestui

stadiu: aspecte legate de evenimentele de viaţă trăite, precum şi elemente

referitoare la integrarea socio-profesională a tânărului.

Competenţe

- caracterizarea sintetică generală a perioadei tinereţii

- identificarea aspectelor referitoare la evenimentele de viaţă principale

trăite în tinereţe

- explicarea elementelor specifice de integrare socio-profesională din

perioada tinereţii

23

Unitatea de învăţare II.1. Caracterizarea generală a perioadei

tinereţii

Cuprins

II.1.1. Introducere.................................................................... ..............................22

II.1.2. Obiectivele unităţii........................................................ ..............................22

II.2.3. Tinereţea-aspecte generale............................................ ..............................22

II.1.1. Introducere

Această unitatea de învăţare prezintă probleme legate de dezvoltare şi echilibrare

în perioada tinereţii: aspectele importante referitoare la caracteristicile biologice,

psihice şi sociale ale tânărului.

II.1.2. Obiectivele unităţii de învăţare

- să caracterizeze specificul perioadei tinereţii

- să enumere principalele caracteristici fizice şi psiho-sociale ale tânărului


II.1.3. Tinereţea- aspecte generale

Întrebat fiind ce este specific unei maturităţi reuşite, Freud că iubirea şi munca sunt

cele două dimensiuni care definesc maturizarea, iubirea realizându-se prin căsătorie, iar

munca prin câştigarea identităţii profesionale (Verza, 2000).

Perioada tinereţii stă sub semnul maturizării bio-psihice deplină, pe fondul unei atenţii

deosebite acordate vieţii sociale, acumulărilor de competenţe diverse menite a-i servi în

procesul complex al inserării şi integrării profesionale.

Este perioada de viaţă pe care, autori români precum Emil Verza(2000), o plasează

între 25 şi 35 de ani, şi în care toate subidentităţile persoanei (socială, profesională,

maritală şi parentală) se conturează şi capătă consistenţă, în funcţie de cursul şi

contextual existenţei fiecărei persoane în parte.

24

Sheely (1976) consideră că în perioada tinereţii accentul cade de pe Cine sunt eu?,

caracteristic adolescenţei, pe Cum îmi pun eu aspiraţiile în practică?. Turbulenţa şi

nesiguranţa adolescentină se transformă treptat, în stadiul tinereţii, în preocuparea pentru

dezvoltarea personală în contextual societăţii şi al relaţiilor cu ceilalţi.

White (1975) identifică 5 direcţii de dezvoltare observate în tinereţe (apud Birch,

2000):

stabilizarea identităţii eului- sentimentele unui individ despre propria persoană

(identitatea eului) este mai fermă decât în oricare altă perioadă anterioară de

dezvoltare. Identitatea eului se defineşte şi se menţine stabilă prin angajarea

tânărului în roluri sociale, cum ar fi cel ocupaţional

independenţa relaţiilor personale- dezvoltarea de relaţii personale puternice cu

ceilalţi

Creşterea intereselor- angajarea în numeroase lucruri, cum ar fi hobby-urile,

ocupaţiile, relaţiile interpersonale, care aduc o satisfacţie mărită

Umanizarea valorilor- tinerii văd problemele morale din ce în ce mai mult prin

prisma experienţelor de viaţă. Ei sunt deci mai conştienţi de aspectele umane ale

valorilor şi de maniera în care aceste valori se aplică în societate

Extinderea ocrotirii- în tinereţe se dezvoltă un interes mult mai general pentru

bunăstarea celorlalţi, fie că sunt indivizi particulari cunoscuţi, fie că e vorba

despre indivizi deprivaţi din societatea luată în ansamblu.

Conform teoriei stadialităţii a lui Erikson (1963), perioada tinereţii corespunde

perioadei a şasea, în care dominantă este criza intimitate vs. izolare.

Levinson (1978, 1986) descrie „sezoanele” vieţii, tinereţea, pe care o încadrează în

perioada adultă timpurie, fiind situată conform opiniei sale între 22 şi 30 de ani şi fiind

dominată de următoarele evenimente:

- dorinţa de a evada din „marsupiul” parental şi de a-şi dobândi independenţa

- nevoia de a-şi transforma visul în realitate,

- de a-şi întemeia o familie

- de a-şi găsi un mentor

Exemplu

În viziunea lui Erikson, între 20 şi 30 de ani tânărul caută relaţii personale

stabile şi profunde, în special cu un partener de sex opus. De aici, criza cu

care se confruntă poate avea un rezultat favorabil şi anume dobândirea

abilităţii de a iubi şi a dărui, sau poate avea un rezultat nefavorabil în sensul

izolării sau întreţinerii unor relaţii superficiale cu ceilalţi.

25

Havinghurst consideră că instalarea maturităţii presupune realizarea de către individ a

unui număr de 8 teme:

alegerea unui partener de cuplu

exersarea unor strategii de convieţuire cu acesta

dobândirea rolului de părinte

dezvoltarea unor capacităţi optime de educaţie a copiilor

administrarea căminului

activarea în cadrul unei profesii

găsirea unui loc în comunitatea de care aparţine

dezvoltarea vieţii sociale prin angajarea în prietenii de durată

Din punct de vedere fizic, tinereţea este perioada de maximă forţă şi de afirmare a

potenţialului fizic: forţa, rapiditatea, coordonarea motrică şi rezistenţa la efort sunt

caracteristicile acestui stadiu al vieţii.

Dacey şi Travers descriu câţiva dintre parametrii fizici ai stării de sănătate:

între 19 şi 26 de ani, organele interne ating funcţionarea maximă

la 30 de ani, randamentul maxim este atins de metabolismul bazal, de indexul

cardiac, de capacitatea respiratorie, de viteza de recepţie neuronală, de capacitatea

vitală.

În tinereţe, starea de sănătate este foarte bună, întâlnite fiind mai ales maladiile

respiratorii sezoniere, bolile cu trasmitere sexuală sau accidentele.

Din punct de vedere al proceselor psihice, la tinereţe remarcăm aceeaşi forţă şi

afirmare a tuturor proceselor psihice, cu precizarea că ele capătă un anumit specific în

funcţie de sexul, profesiunea şi stilul de viaţă al persoanei.

În acestă perioadă a vieţii, atât femeile cât şi bărbaţii prezintă un anumit confort

psihologic, concretizat într-o bună dispoziţie.

În ceea priveşte capacităţile senzoriale, toţi analizatorii funcţionează la parametrii

maximi, însă apar discriminări subtile la nivelul celor cinci analizatori (vizual, auditiv,

tactil, gustativ şi olfactiv) datorită experinţei de viaţă şi a profesiunii exercitate.

Procesele afective sunt cele care, mai ales în tinereţe, cunosc o intensitate şi o bogăţie

deosebită. Acestea sunt legate mai ales de evenimentele majore ale vieţii individului care

sunt puternic colorate afectiv: căsătoria, profesia, dobândirea statutului de părinte.

Susţineţi cu argumente ideea potrivit căreia tinereţea este perioada în

care individul îşi atinge potenţialul maxim.

O capacitate importantă pe care autori români o menţionează ca atare este rapiditatea cu

care tinerii se refac fie în urma oboselii fizice, fie în urma unei epuizări psihice (Verza,

26

2000). Acest fapt îi face activi şi prezenţi în viaţa socială, dispuşi şi capabili de a

produce, de a fi utili, fiind susţinuţi de abilităţi şi potenţialităţi intelectuale ajunse într-o

fază înaltă a dezvoltării.

Să ne reamintim...

Cele două dimensiuni care definesc o maturizare reuşită sunt, potrivit lui

Freud, iubirea şi munca.

În acestă perioadă a vieţii, atât femeile cât şi bărbaţii prezintă un anumit

confort psihologic, concretizat într-o bună dispoziţie.

Procesele afective sunt cele care, mai ales în tinereţe, cunosc o intensitate şi

o bogăţie deosebită.

Rezumat

Perioada tinereţii stă sub semnul maturizării bio-psihice deplină, pe fondul

unei atenţii deosebite acordate vieţii sociale, acumulărilor de competenţe

diverse menite a-i servi în procesul complex al inserării şi integrării

profesionale

În tinereţe, starea de sănătate este foarte bună, întâlnite fiind mai ales

maladiile respiratorii sezoniere, bolile cu trasmitere sexuală sau accidentele.

În tinereţe remarcăm aceeaşi forţă şi afirmare a tuturor proceselor psihice, cu

precizarea că ele capătă un anumit specific în funcţie de sexul, profesiunea şi

stilul de viaţă al persoanei.


Explicaţi, eventual utilizând exemple, specificul crizei tinereţii

(Erikson): intimitate vs. izolare.

27

Unitatea de învăţare II.2. Evenimentele de viaţă principale în

perioada tinereţii

Cuprins

II.2.1. Introducere........................................................................ .......................... .26

II.2.2. Obiectivele unităţii......................................................... ..............................26

II.2.3 . Căsătoria......................................................................... ...................... ........26

II.2.4. Divorţul.......................................................................... ..............................27

II.2.5. Îngrijirea parentală......................................................... ............... ...............28

II.2.1. Introducere

Această unitatea de învăţare prezintă o analiză a momentelor critice de

viaţă considerate a fi definitorii pentru dezvoltarea personală a tânărului.

II. 2. 2. Obiectivele unităţii de învăţare

- să prezinte principalele evenimente de viaţă considerate a fi critice în

perioada tinereţii

- să explice modul în care evenimentele principale de viaţă contribuie

decisiv la dezvoltarea personală a tânărului


Cercetările asupra vieţii adulte evidenţiază faptul că ceea ce poartă forţă de definire sunt

evenimentele majore sau critice de viaţă cum ar fi căsătoria, grija parentală, divorţul etc.,

care generează răspunsuri specifice de adaptare din partea individului.

Un eveniment de viaţă poate fi o „întâmplare” sau fază din viaţa unui individ care

implică schimbarea modelului de viaţă (Birch, 2000). Unele evenimente de viaţă, cum

sunt căsătoria sau angajarea, sunt trăite de majoritatea tinerilor, pe când altele cum ar fi

detenţia sau implicarea într-un accident soldat cu invaliditate, sunt trăite de puţini

oameni.

II.2.3. Căsătoria

Deşi tendinţa principală printre tinerii din societăţile actuale moderne este să nu se

conformeze unei căsătorii oficiale, majoritatea adulţilor care nu sunt căsătoriţi legal sunt

28

implicaţi într-o relaţie stabilă şi de relativ lungă durată asemănătoare celor de tip soţ-soţie

(Reibstein, Richards, 1992, apud Birch, 2000).

Duberman (1973) identifică 3 tipuri principale de căsătorie:

Căsătoria tradiţională, principiul pe care se bazează fiind acela că soţul

este principala forţă şi factor de decizie. Soţia are autoritate în domenii

precum îngrijirea copiilor şi activităţile casnice

Căsătoria de tip camaraderie, în care rolurile bărbatului şi ale femeii nu

sunt diferenţiate, fiecare fiind în măsură să ia decizii şi să-şi assume

responsabilităţi diverse. Este un tip de căsătorie bazat pe tovărăşie şi

egalitate

Căsătoria de tip colegial, similară celei de tip camaraderie, un accent

deosebit căzând pe coparticiparea partenerilor. Totuşi, diferenţele de rol

sunt acceptate şi fiecare partener este responsabil de diferite aspecte ale

vieţii maritale, în concordanţă cu interesele şi abilităţile proprii.

Într-o relaţie, fie ea de căsătorie sau nu, indivizii se dezvoltă şi se schimbă, cauza fiind

natura dinamică şi nu statică a unei legături interumane stabile. Pentru unele cupluri,

satisfacţia maritală se menţine sau chiar sporeşte pe măsura trecerii timpului, pe când

pentru altele dinamica relaţiei are un sens negativ care duce la insatisfacţie maritală şi

chiar divorţ. Adaptarea maritală se particularizează şi în funcţie de o serie de factori

dintre care vor reţine genul individului implicat în relaţie.

Tinerii din ziua de astăzi se pare că sunt adepţii unei împărţiri a rolurilor în căsătorie.

Sarcinile casnice se distribuie în funcţie de forţa fizică implicată, femeile ocupându-se de

obicei de gătit, spălat, supravegherea copiilor etc., pe când bărbaţii duc gunoiul, spală

maşina, curăţă grădina etc. (Matlin, 1993, apud Birch, 2000).

II.2.4. Divorţul

Ann Birch (2000) citează statistici recente conform cărora una din trei căsătorii se va

sfârşi prin divorţ, majoritatea acestor divorţuri producându-se în primii 7 ani de căsătorie,

iar căsătoriile între adolescenţi au o probabilitate de două ori mai mare să se încheie prin

divorţ, la fel ca şi căsătoriile la vârsta de 20 de ani.

Exemplu

Conform studiilor, femeile renunţă deseori la cariera profesională pentru a

deveni mame şi pentru a se ocupa de casă, ceea ce poate duce la un nivel de

satisfacţie maritală mai scăzut decât al bărbaţilor.

Veroff şi Feld (1970) remarcă faptul că bărbaţii căsătoriţi se declară mai

fericiţi în starea actuală decât dacă ar fi fost singuri. Ei sunt, de asemenea,

mai sănătoşi şi trăiesc mai mult decât cei singuri.

29

Wiesman (1975) constată că numeroase persoane divorţate trăiesc o criză de

identitate pe măsură ce încearcă să-şi reorganizeze viaţa, lucru care este cel mai prezent

în cazul femeilor care s-au căsătorit tinere şi a căror identitate a fost dominată de ce a

soţului.

Bohannon (1985) afirmă existenţa a 6 componente implicate în procesul de

divorţ:

Divorţul emoţional se caracterizează prin eşuarea căsătoriei şi implică o serie

de sentimente şi comportamente negative precum infidelitatea, lipsa afecţiunii,

acuzaţiile şi lipsa suportului afectiv şi a susţinerii între parteneri.

Divorţul legal se referă la procesul legal de desfacere a căsătoriei. Multe

cupluri nu sunt pregătite să facă faţă procesului complex de divorţ, nedispunând

de suficientă energie psihologică

Divorţul economic implică ostilitate şi resentimente deoarece implică luarea

unor decizii privind împărţirea bunurilor

Divorţul coparental se referă la custodia copiilor cuplului, în raport cu

drepturile şi interesele cărora instanţa judecătorească decide

Divorţul comunitar se leagă de schimbările apărute în relaţiile sociale ale

persoanei divorţate cu prietenii comuni sau membri familiei soţului/soţiei de

care divorţează

Divorţul din dependenţă se referă la adaptarea psihologică pe care trebuie să o

realizeze partenerii în materie de recâştigare a autonomiei şi independenţei

Aceste componente nu sunt într-o ordine strictă şi se pot suprapune. Valoarea acestor

componente rezidă în aceea că ne ajută să înţelegem mai bine complexitatea schimbărilor

prin care trec oamenii într-un proces de divorţ.

Identificaţi posibile cauze care pot duce la divorţ în perioada tinereţii.

II.2.5. Îngrijirea parentală

Apariţia copiilor în viaţa unui cuplu tânăr duce la apariţia unui nou status cu un nou rol

de îndeplinit: acela de părinte. Experienţa redusă în exercitarea acestui nou rol fac din

naşterea primului copil o experienţă deseori dificilă pentru tânărul cuplu care se vede

nevoit să-şi restructureze întregul mod de a fi şi a trăi de până atunci.

Creşterea copilului a fost catalogată de cercetători drept un moment de criză, în care

sarcina majoră a părinţilor este socializarea copilului, asistarea lui în achiziţionarea

deprinderilor alimentare, de igienă personală şi a celor sociale (Birch, 2000).

30

Experienţa de a fi părinte fiind redusă, tinerii adoptă de multe ori atitudini prea

rigide sau din contră prea lejere în creşterea copilului. Astfel, Becker evidenţiază 4 stiluri

parental-.educaţionale raportate la factorii căldură şi control (apud Verza, 2000):

Stilul dictatorial, în care se manifestă un control exagerat, dar cu o căldură redusă,

cerinţe mari din partea părinţilor şi afectivitate puţină. Acest stil duce la

dezvoltarea unei competenţe sociale scăzute a copilului, lipsa iniţiativei şi a

implicării sale în activităţi.

Stilul autoritar, în care cei doi factori, căldura şi controlul, se cumulează, faţă de

copii manifestându-se cerinţe înalte în paralel cu o atenţie afectivă crescută. Acest

stil duce la dezvoltarea independenţei şi responsabilităţii copilului.

Stilul neglijent, când se cumulează din nou cei doi factori, însă în sens negativ,

adică puţină căldură şi puţin control, pe fondul unei neglijări şi dezinteres

accentuate. Copiii pot evolua către intoleranţă, motivaţie scăzută şi slab control

emoţional.

Stilul permisiv, caracterizat prin căldură accentuată şi control foarte scăzut.

Consecinţele pentru copil pot fi o personalitate dependentă de părinţi sau de

persoanele adulte, care evită asumarea responsabilităţilor şi manifestă

comportamente fluctuante, instabile.

Argumentaţi pro sau contra ideea potrivit căreia de calitatea relaţiei

dintre părinţi înainte de a se naşte copilul depinde succesul sau eşecul în

confruntarea cu creşterea copilului.

Înspre sfârşitul perioadei tinereţii, viaţa de familie se stabilizează. Părintele tânăr se

obişnuieşte cu noua lui capacitate socială şi anume aceea de a-şi exercita autoritatea, iar

modul în care este aceasta încorporată în viaţa de familie vine cu implicaţii importante în

dezvoltarea copilului şi în relaţia părinte-copil (Birch, 2000).

Să ne reamintim...

Unele evenimente de viaţă, cum sunt căsătoria sau angajarea, sunt trăite de

majoritatea tinerilor, pe când altele cum ar fi detenţia sau implicarea într-un

accident soldat cu invaliditate, sunt trăite de puţini oameni.

Pentru unele cupluri, satisfacţia maritală se menţine sau chiar sporeşte pe

măsura trecerii timpului, pe când pentru altele dinamica relaţiei are un sens

negativ care duce la insatisfacţie maritală şi chiar divorţ.

Apariţia copiilor în viaţa unui cuplu tânăr duce la apariţia unui nou status cu

un nou rol de îndeplinit: acela de părinte.

31

Rezumat

Într-o relaţie, fie ea de căsătorie sau nu, indivizii se dezvoltă şi se schimbă.

Tinerii din ziua de astăzi se pare că sunt adepţii unei împărţiri a rolurilor în

căsătorie.

Numeroase persoane divorţate trăiesc o criză de identitate pe măsură ce

încearcă să-şi reorganizeze viaţa.

Experienţa redusă în exercitarea rolului de părinte fac din naşterea primului

copil o experienţă deseori dificilă pentru tânărul cuplu care se vede nevoit să-

şi restructureze întregul mod de a fi şi a trăi de până atunci.


Prezentaţi într-o manieră metaforică trecerea de la adolescenţă la

tinereţe a individului.

32

Unitatea de învăţare II.3. Integrarea socio-profesională a

tânărului

Cuprins

II.3.1. Introducere..................................................................... ..............................31

II.3.2. Obiectivele unităţii......................................................... ..............................31

II.3.3. Integrarea socială şi profesională a tânărului................. ..............................31

II.3.1. Introducere

Această unitatea de învăţare prezintă elemente legate de integrarea socială

şi profesională a tânărului, cu referire la aspectele specifice de adaptare la

cerinţele şi normele sociale.

II. 3. 2. Obiectivele unităţii de învăţare

- să evidenţieze specificul adaptării socio-profesionale a tânărului

- să explice caracterul tensionat şi frustrant al unora dintre adaptările

socio-profesionale ale tinerilor


II.3.3. Integrarea socială şi profesională a tânărului

În perioada tinereţii, individul atinge vârful dezvoltării fizice, iar abilităţile sale

psihologice funcţionează la capacitate maximă. Acest mecanism complex şi optim

echipat trebuie să devină parte activă, utilă a societăţii în care trăieşte, iar funcţionarea sa,

în toată splendoarea ei, trebuie să devină una adaptată.

Integrarea socială a tânărului presupune adoptarea şi conformarea la setul de

norme şi valori sociale acceptate şi promovate, presupune atitudini şi comportamente

specifice unei convieţuiri paşnice şi productive cu semenii. Tânărul trebuie să facă faţă

unor responsabilităţi noi, care vin o dată cu dilatarea subidentităţii profesionale şi sociale,

trebuie să se definească în raport cu evenimentele critice de viaţă cu care se confruntă şi

pentru care trebuie să elaboreze conduite adecvate de adaptare.

Integrarea socio-profesională a tânărului (apud Verza, 2000):

33

depinde de capacităţile persoanei şi de condiţiile sociale obiective

este facilitată de faptul că acesta a devenit conştient de necesitatea de a convieţui

în colectiv şi de posibilul său aport la îmbogăţirea valorilor sociale existente

este facilitată de implicarea şi asumarea unor responsabilităţi deosebite

(întreţinerea familiei, pierderea părinţilor, căsătorie etc.) încă din perioada

pubertăţii sau adolescenţei

Perioada tinereţii a fost caracterizată de M.Ralea ca stând sub semnul apetitului

inteligenţei, ca expresie a faptului că tânărul se foloseşte la maximum de cunoştinţele,

competenţele şi capacităţile sale intelectuale dobândite, adaptarea se realizându-se printr-

o intelectualizare a modului de organizare a vieţii personale, profesionale şi

sociale(Verza, 2000). Deşi tânărul încearcă să capitalizeze cât se poate de mult achiziţiile

anterioare, nu de puţine ori apar diferenţe între aspiraţiile şi aştepările sale, pe de-o parte,

şi cerinţele şi ceea ce i se oferă în mod concret prin exercitarea profesiei, pe de altă parte.

Capacitatea de adaptare şi integrare a tânărului rezidă în nivelul şi extinderea integrării, în

nivelul de satisfacţie trăit, care contribuie la menţinerea stării de sănătate şi stimulează

dezvoltarea personală.

Desigur, diverse profesii implică diverse cerinţe, un aport diferit, precum şi grade de

adaptare variabile. Integrarea depinde de configuraţia personală a tânărului, de tipologia

personalităţii sau chiar şi de parametrii de gen (apud Verza, 2000):

persoanele de sex feminin sunt mai anxioase în raport cu procesul de integrare

social-profesională şi trăiesc mai dramatic insuccesul

atât femeile cât şi bărbaţii întâmpină dificultăţi de integrare pe fondul unor

structuri nervoase, fără capacitate de efort, cu tendinţe autiste, sau a unor

temperamente neechilibrate

Credeţi că femeile şi bărbaţii trăiesc integrarea socio-profesională în mod

diferit? Argumentaţi şi exemplificaţi răspunsul.

La începutul perioadei tinereţii, zvâcnirile adolescenţei încă se pot menţine şi se pot

manifesta sub forma unor inadecvări atitudinale care, în cazuri extreme, se pot concretiza

în comportamente cu caracter infracţional. Tânărul de 25-30 de ani încă are agitaţia şi

căutările adolescentine, care se estompează treptat şi se trasformă spre finalul perioadei

într-un calm şi o aşezare specifice maturizării Eului.

Exemplu

În multe situaţii, activităţile specifice unui job presupun abilităţi sau au

cerinţe care relativ anulează acumulările şcolare ce au implicat atâta efort în

anii anteriori, fapt ce poate duce la dificultăţi de adaptare şi anxietate.

34

Precizaţi rolul familiei în ceea ce priveşte succesul sau eşecul integrării

socio-profesionale a tânărului.

În perioada tinereţii, un loc central îl ocupă profesionalizarea şi perfecţionarea,

articularea eforturilor în jurul afirmării sale profesionale şi obţinerii unei poziţii sociale

recunoscute.

Adaptarea tânărului îl duce către valorizarea inteligentă a relaţiilor cu cei din jurul

său, la dilatarea subidentităţii familiale, cultural-sociale, ocupaţionale şi axiologice, într-

un proces profund, nu de puţine ori tensionat, cu frustrări şi conflicte, dar în final, de cele

mai multe ori, reuşit, de restructurare prin echilibrare a identităţii.

Să ne reamintim...

Perioada tinereţii a fost caracterizată de M.Ralea ca stând sub semnul

apetitului inteligenţei

În perioada tinereţii, un loc central îl ocupă profesionalizarea şi

perfecţionarea

Integrarea depinde de configuraţia personală a tânărului, de tipologia

personalităţii

Rezumat

Integrarea socială a tânărului presupune adoptarea şi conformarea la setul de

norme şi valori sociale acceptate şi promovate, presupune atitudini şi

comportamente specifice unei convieţuiri paşnice şi productive cu semenii.

Maturizarea tânărului prin asumarea de responsabilităţi intervenite de

timpuriu sporeşte şansele unei integrări socio-profesionale rapide şi eficiente

prin abordarea cu seriozitate a activităţiilor.

Capacitatea de adaptare şi integrare a tânărului rezidă în nivelul şi extinderea

integrării


Comparaţi, după criteriul integrării sociale, adolescentul şi tânărul.

35

Modulul III. Vârsta adultă

Cuprins

Introducere.............................................................................................................34

Competenţele modului.......................................................................................... ..34

III.1.Caracterizarea generală a vârstei adulte....................... ............................... 35

III .2.Caracterizarea psihologică a vârstei adulte..................................................40

Introducere

Modulul de faţă prezintă, în prima parte, o caracterizare generală a vârstei

adulte, după care sunt descrise probleme critice, specifice acestei perioade: criza

de la mijlocul vieţii, schimbările cu impact psihologic puternic cum ar fi

schimbările de natură fizică, schimbări în plan profesional sau al unor

subidentităţi.

Competenţe

- caracterizarea generală a substadiilor vârstei adulte

- analiza critică a crizei de la mijlocul vieţii

- caracterizarea psihologică a perioadei adulte

36

Unitatea de învăţare III.1. Caracterizarea generală a vârstei

adulte

Cuprins

III.1.1. Introducere.................................................................. ..............................35

III.1.2. Obiectivele unităţii....... ............................................... ..............................35

III.1.3. Aspecte generale ale perioadei adulte..................................... ..................35

III.1.4. Caracterizarea fizică a perioadei adulte...................... ..............................38

III.1.1. Introducere

Această unitatea de învăţare prezintă problemele generale ale vârstei adulte:

substadiile acestei vârste în viziunea specialiştilor din domeniu şi aspectele

importante ale fiecăruia, caracterizarea din punct de vedere fizic a perioadei

adulte.

III.1.2. Obiectivele unităţii de învăţare

- să caracterizeze specificul vârstei adulte

- să explice opţiunea pentru o anume clasificare a vârstei adulte

- să enumere principalele caracteristici fizice a vârstei adulte

Durata medie de parcurgere a primei unităţi de învăţare este de 2ore.

III.1.3. Aspecte generale ale perioadei adulte

Perioada adultă a suscitat interesul psihologilor, mai ales în ultimele decenii, aparând

chiar numeroase lucrări privind specificul perioadei adulte în contextul schimbărilor

sociale.

În ceea ce priveşte delimitarea în timp a acestei perioade există mai multe opinii: unii

specialişti au inclus în stadiul adult şi tinereţea, în timp ce alţii au extins tinereţea pâna la

44 de ani şi au redus perioada adultă între 45 şi 65 de ani (Şchiopu, Verza, 1995, p.298)

Specialiştii români au considerat stadiul adult situat între 35 şi 65 de ani şi cuprinde

următoarele substadii:

Adultul tânăr (35-45 de ani) – caracterizat prin integrare şi adaptare

profesională intensă, statut şi roluri familiale şi soaciale încărcate de

responsabilitate

37

Adultul matur (45- 55 de ani) – când persoana atinge vârful în ierarhia

profesională în acord cu calificarea sa, poate avea roluri sociale şi politice

amplificate, dar cele parentale încep să se diminueze.

Adultul tardiv (55-65 de ani) – preocupat de mena competenţei sale

profesionale şi apoi de pregătirea ieşirii din activitate, de diminuarea în

continuare a rolurilor parentale, dar şi de apariţia altora, de păstarrea şi poate

chiar amplificarea rolurilor sociale şi politice. (Creţu, 2009,p.334)

Levinson (1978, 1986) a formulat o teorie a dezvoltării adultului bazată pe ideea

unei serii de faze presupuse că apar în fiecare ciclu de viaţă al individului. El a folosit

interviul detaliat care cerea participanţilor să-şi revadă viaţa şi să comenteze opţiunile

critice şi consecinţele lor. Pe baza răspunsurilor date, Levinson a postulat 4 perioade de

viaţă sau „sezoane” sau „anotimpuri.” (Birch, 2000, pp.270-274)

- Copilăria şi adolescenţa

- Perioada adultă timpurie (17-45 de ani)

- Perioada adultă mijlocie (40-64 de ani)

- Perioada adultă de regresie (de la 60 de ani)

Autorul afirmă că deşi fiecare persoană este unică, oricine trece prin aceeaşi

succesiune de bază. Fiecare sezon are propriul caracter, iar experienţele de viaţă ale unei

persoane vor fi influenţate de transformările biologice şi sociale asociate cu acea fază a

vieţii.

Argumentaţi care din stadialitatea vârstei adulte o acceptaţi.

Conform teoriei lui Levinson, perioada adultă timpurie este considerată stadiul

în care individul caută independeţa faţă de părinţi şi devine baza pentru ceea ce el

numeşte „visul” – viziunea despre scopurile de viaţă care asigură motivaţia şi

entuziasmul pentru viitor.acest vis este diferit conturat la bărbaţă faţă de femei (bărbaţii

anticipează achiziţiile în cariera profesională, performanţele fizice sau acumularea

bogăţiei personale, pe când la femei visul este mai difuz şi complex şi de obicei, exprimă

un conflict între interesele personale şi grija faţă de ceilalţi).

Perioada adultă mijlocie este văzută ca fiind perioada pentru consolidarea

intereselor, scopurilor şi angajamentelor. Tranziţia către miezul vieţii apare în jurul

vârstei de 40 de ani şi durează aproape cinci ani. Acestă perioadă este o perioada de criză

în care individul se autoevaluează.

Şi alţi specialişti apreciază că perioada situată între 35- 45 de ani este dominată

de o criză comparabilă cu cea care intervine la adolescenţă, deoarece identitatea

persoanei devine problematică.

38

Cauzele care pot genera această criză sunt: schimbări la locul demuncă,

perspectiva îmbătrănârii, decesul unor persoane dragi, modificări în constelaţia familială

etc.

Exemple

Prin sintagma „criza de la mijlocul vieţii” majoritatea specialiştilor înţeleg

perioada când oamenii de vârstă mijlocie devin conştienţi (şi deseori,

deprimaţi) de schimbările ca au loc în viaţa lor, cum ar fi efectele somatice şi

psihologice ale îmbătrănirii, ajustările ocupaţionale şi plecarea copiilor de

acasă.

Faţă de acestă perioadă de criză de la mijlocul vieţii, unii psihologi îşi exprimă rezerva

deoarece experimentele recente au evidenţiat faptul că un număr mare de persoane de

vărstă mijlocie au sentimente pozitive despre acest stadiu al vieţii lor, decât despre cele

anterioare (Long şi Porter, 1984)

Farrell şi Rosenberg (1981) utilizând un eşention mai larg decât Levinson, au

arătat că în timp ce numeroşi oameni afirmă că au experimentat o anumită reevaluare la

vârsta mijlocie, numai aproximativ 12% au simţit că au trăit o criză.

Durkin (1995) consideră că adultul de vârstă medie traversează sau nu o perioadă

critică în funcţie de „lentila” prin care îşi priveşte existenţa şi care depinde nu numai de

structura sa de personalitate, ci şi de modul în care a ştiut să surmonteze provocările

dramatice ale vieţii. Ceea ce se distilează cu certitudine este că asistăm la o perioadă de

reevaluare profundă, ceea ce seamănă cu un fel de bilanţ, lucid şi responsabil. (apud.

Munteanu, 2008,p.147)

Să ne reamintim...

Specialiştii români au considerat stadiul adult situat între 35 şi 65 de ani şi

cuprinde următoarele substadii:



responsabilitate


profesională în acord cu calificarea sa, poate avea roluri sociale ş i politice



profesionale şi apoi de pregătirea ieşirii din activitate, de diminuarea în

continuare a rolurilor parentale, dar şi de apariţia altora, de păstarrea şi

poate chiar amplificarea rolurilor sociale şi politice. (Creţu, 2009,p.334)

39

III.1.4. Caracterizarea fizică a perioadei adulte

În ceea ce priveşte funcţionarea fizică, schimbări discrete apar mai ales începând cu

vârsta de 40 de ani, cum ar fi modificarea tensiunii arteriale, funcţionarea inimii sau a

aparatului respirator.

De asmenea se înregistrează declinul funcţiilor glandelor sexuale, mai întâi la femei

apoi la bărbaţi şi se accentuează pierderea ţesutului osos.

Se produc şi modificări ale siluetei (îngroşarea mijlocului, creşetrea greutăţii

corporale, chiar un început de gârbovire). Aceste procese devin evidente începând cu

vârsta de 50 de ani şi sunt mai vizibile: accentuarea trăsăturilor, încărunţirea şi rărirea

părului, apariţia ridurilor. Toate aceste schimbări, depind însă atât de zestrea genetică cât

şi stilul de viaţă al persoanei.

În privinţa stării de sănătate, aşa cum sesizează Dacey şi Travers (2002) în acest

stadiu se pot instala diverse boli cronice; printre afecţiunile cardiovasculare cele

neoplazice şi artrozele au cea mai mare incidenţă. (apud. Munteanu, 2008,p.148)

Rezumat

Specialiştii români au considerat stadiul adult situat între 35 şi 65 de ani şi

cuprinde următoarele substadii:



responsabilitate


profesională în acord cu calificarea sa, poate avea roluri sociale şi politice



profesionale şi apoi de pregătirea ieşirii din activitate, de diminuarea în continuare a

rolurilor parentale, dar şi de apariţia altora, de păstarrea şi Levinson a postulat 4

perioade de viaţă sau „sezoane” sau „anotimpuri.”

- Copilăria şi adolescenţa

- Perioada adultă timpurie (17-45 de ani)

- Perioada adultă mijlocie (40-64 de ani)

- Perioada adultă de regresie (de la 60 de )

În ceea ce priveşte funcţionarea fizică, schimbări discrete apar mai ales începând cu

vârsta de 40 de ani, cum ar fi modificarea tensiunii arteriale, funcţionarea inimii sau

a aparatului respirator.

40


Comparaţi criza de la mijlocul vieţii cu criza de la adolescenţă având

drept criterii:

- Aspectul fizic

- Imaginea de sine/ identitatea

- Rezolvarea crizei

41

Unitatea de învăţare III.2. Caracterizarea psihologică a vârstei

adulte

Cuprins

III.2.1. Introducere................................................................................................ .40

III.2.2. Obiectivele modului....................................... .............. ..............................40

III.2.3 . Caracterizarea psihologică a vârstei adulte.................. ..............................40

III.2.1. Introducere

Această unitate de învăţare prezintă problemele specifice perioadei adulte din

punct de vedere psihologic.

III. 2. 2. Obiectivele unităţii de învăţare

- să descrie specificul principalelor procese psihice la vârsta adultă

- să analizeze dinamica identităţii la vârsta adultă

- să analizeze critic teoria lui Peck

Durata medie de parcurgere a primei unităţi de învăţare este de 2 ore.

III.2.3. Caracterizarea psihologică a vârstei adulte

Din punct de vedere psihologic, vârsta adultă prezintă următoarele caracteristici:

Cele mai mari scăderi ale capacităţilor psihice ţin de sensibilitate şi de

psihomotricitate

Cele mai evidente scăderi se întâlnesc în cadrul analizatorului vizual şi auditiv.

Adulţii mai ales în jurul vârstei de 50 de ani au nevoie de ochelari, de un mediu

ambiant luminos

După 40-45 de ani scad atât sensibilitatea olfactivă, cât şi sensibilitatea tactilă, dar

solicitările profesionale privind aceste capacităţi le pot menţine la parametri

satisfăcători pe toată durata angajării în muncă

Psihomotricitatea are o dinamică nuanţată, adică rapiditatea mişcărilor scade chiar

după 30 de ani şi se accentuează în stadiul adult, dar precizia scade uşor abia la 40

de ani şi mai mult după 50 de ani

42

Atenţia se menţine la un nivel satisfăcător până la 50 de ani. Este vorba de atenţia

generală, pe când atenţia profesională poate înregistra chiar unele creşteri în

primul substadiu al vârstei adulte.

În ceea priveşte gândirea şi inteligenţa adultului, studiile de început vorbeau despre o

scădere a acestor capacităţi, pe când studiile recente nuanţează aceste concluzii,

subliniind faptul că manifestarea capacităţilor intelectuale la adult este puternic

influenţată de profesie. Ba mai mult, solicitarea intelectuală poate conduce la sporirea

acestor capacităţi.

T. Creţu descrie dinamica capacităţilor intelectuale ale adultului: (Creţu, 2008, p.339)

- sunt unele abilităţi cognitive care, fiind implicate în sarcini simple, curente, tind să

staţioneze. Aşa sunt rezultatele din aplicarea testului Raven sau ale testelor de vocabular.

- cele solicitate de profesie sau puse în lucru în activităţile de timp liber înregistrează

chiar unele creşteri, aşa cum sunt posibilităţile de achiziţionare de cunoştinţe, care

păstrează un bun randament până la 58-60 de ani şi chiar mai mult. La unele persoane,

aceste creşteri sunt constante pănă la 90 de ani.

- toate capacităţile cognitive care sunt slab implicate în activităţile unei persoane scad

în mod cert.

Dacă se compară modul de învăţare al adulţilor cu cel al persoanelor mai tinere, se

constată unele caracteristici favorabile pentru obţinerea unui bun randament, şi anume:

- adultul poate adeseori să realizeze mai uşor unitatea dintre analiza mai abstractă şi

cea concretă a unot probleme, se poate mişca mai uşor între aceste planuri,

dispunând de o experienţă profesională mai variată şi mai amplă.

- Reuşeşte adesea să extragă mai repede ceea ce este important şi semnificativ

dintr-un material ce trebuie învăţat

- Cei cu o şcolaritate mai îndelungată reuşesc să se orienteze cu succes în sursele

variate de informare

- Disting mai repede aspectele aplicative ale cunoştinţelor pe care şi le însuşesc.

(idem, p. 341)

H. Lowe recunoscut pentru cercetările sale în domeniul învăţării adulţilor, arată că

până la 50 de ani, se poate învăţa cu bune rezultate aproape orice. Adul ţii nu sunt inferiori

faţă de cei de alte vârste privind capacitatea de învăţare, numai că destul de mulţi învaţă

mai puţin decât ar putea şi nu fac nimic pentru a-şi conserva aceste capacităţi. De

asemenea aceste capacităţi au perticularităţi strict individuale de care trebuie să se ţină

seama.

Raportându-ne la teoria lui Erikson, vârsta adultă mijlocie stă sub amprenta

generativitate versus stagnare. Individul este interesat să contribuie la formarea şi

orientarea noii generaţii, care nu se referă neapărat la proprii copii. Persoanele care nu

achiziţionează generativitate va trăi o pauperizare personală şi un interes excesiv pentru

propria persoană.

43

Peck (1968) a descris patru ajustări psihologice majore necesare persoanelor de

vârstă mijlocie: (Birch,2000,p.288)

1. ei trebuie să înveţe să aprecieze înţelepciunea mai mult decât puterea

fizică şi atractivitatea. Aceasta implică acceptarea declinului inevitabil al

puterii fizice şi obţinerea satisfacţiei din înţelepciunea care vine din

experienţă, cunoştinţe şi abilităţi mentale.

2. bărbaţii şi femeile trebuie să se aprecieze între ei mai degrabă ca

personalităţi individuale decât ca obiecte sexuale.

3. ei trebuie să dezvolte capacitatea de a-şi schimba investiţia emoţională

de la o persoană sau activitate la alta. Flexibilitatea emoţională are o

importanţă particulară la vârsta mijlocie. Întrucât copiii părăsesc casa,

rudele sau prietenii mor,iar anumite activităţi cum ar fi sporturile grele

nu mai sunt posibile, este important să se concentreze asupra satisfacţiei

şi s-o obţină de la diferite persoane sau din diferite activităţi.

4. La vârsta mijlocie este importantă conservarea flexibilităţii mentale şi a

receptivităţii faţă de noile idei şi modalităţi de a face ceva.

Interesantă este analiza pe care o propune U. Schiopu, privind modul cum se

conturează cele trei subindetităţi maritală, parentală şi profesională de-a lungul celor trei

substadii ale vârstei adulte. (Şchiopu,p. 293-294).

Menţionăm că aceste descrieri erau valabile mai ales în anii 1970-1980. În

societatea actuală, când vârsta căsătoriei este „împinsă” spre 30 de ani, identităţile

maritală şi parentală au o altă dinamică.

Autoarea arată că în substadiul I de adult tânăr, rolul parental devine mai încărcat,

datorită intrării la şcoală a copiilor. Rolurile profesionale se complică şi ele, ceea ce poate

umbri caracterul arzător al intimităţii. Este perioada în care pot interveni crize în căsnicie

(cam la 10 ani după căsătorie) şi care se soldează uneori cu divorţ.

În substadiul adultului mijlociu (între 45 şi 55 de ani) viaţa de familie se încarcă

de oarecare tensiune, datorită crezei de adolescenţă a copiilor. Aceste stensiuni pot fi

amplificate de fragilizarea sănătăţii mamei înapropiere de menopauză, care este parcursă

cu nervozitate şi anxietate.

În substadiul adultului tardiv, rolul parental devine mai complex şi situativ nou,

prin plecarea primului copil din casa părintească, apoi a celuilalt sau celorlalţi şi prin

intrearea în criză a identităţii profesionale datorită dezangajării profesionale. Legătura

matrimonială devine de securizare şi acroş, din care motiv pierderea soţului sau a soţiei

este foarte dureroasă. În schimb, apariţia nepoţilor reface cercul vieţii, al relaţiilor,al

dorinţelor-la un nivel nou-restabilin încă o dată proiecţia în viitor a omului.

Plecând de la analiza celor trei subidentităţi reliazată de U. Şchiopu

arătaţi în ce măsură se regăsesc la adulţii din societatea noastră.

44

Rezumat

Din punct de vedere psihologic, vârsta adultă prezintă următoarele

caracteristici:

Cele mai mari scăderi ale capcităţilor psihice ţin de sensibilitate şi de

psihomotricitate. Cele mai evidente scăderi se întâlnesc în cadrul analizatorului

vizual şi auditiv. Adulţii mai ales în jurul vârstei de 50 de ani au nevoie de ochelari,

de un mediu ambiant luminos.

După 40-45 de ani scad atât sensibilitatea olfactivă, cât şi sensibilitatea tactilă,

dar solicitările profesionale privind aceste capacităţi le pot menţine la parametri

satisfăcători pe toată durata angajării în muncă.

Psihomotricitatea are o dinamică nuanţată, adică rapiditatea mişcărilor scade

chiar după 30 de ani şi se accentuează în stadiul adult, dar precizia scade uşor abia la

40 de ani şi mai mult după 50 de ani.

Atenţia se menţine la un nivel satisfăcător până la 50 de ani. Este vorba de

atenţia generală, pe când atenţia profesională poate înregistra chiar unele creşteri în

primul substadiu al vârstei adulte.

În ceea priveşte gândirea şi inteligenţa adultului, studiile de început vorbeau despre o

scădere a acestor capacităţi, pe când studiile recente nuanţează aceste concluzii,

subliniind faptul că manifestarea capacităţilor intelectuale la adult este puternic

influenţată de profesie.


Analizaţi comparativ caracteristicile proceselor pshice la tinereţe şi

la vârsta adultă.

Temă de control

Comparaţi vârsta adultă cu tinereţea, din punct de vedere al

identităţii, precizând dinamica identităţii maritale, profesionale, parentale în

cele două perioade.

Tema de control constituie 25 % din evaluarea finală.

Se va prezenta în portofoliu.

45

Modulul IV. Bătrâneţea

Cuprins

Introducere.............................................................................................................44

Competenţele modului............................................................................................44

IV.1. Bătrâneţea- caracterizare generală............................. ............................... ..45

IV.2. Bătrâneţea- caracterizare psihologică...........................................................50

Introducere

Acest modul aburdează problemele specifice bătneţii, ca ultimul ciclu al

vieţii, din perspectiva schimbărilor care apar din punct de vedere fizic, psihilogic

şi social.

Competenţe:

- analizarea critică a teoriilor privind îmbătrânirea

- interpretarea ecoului în plan psihologic al schimbărilor de natură fizică şi

fiziologică specifice bătrâneţii

- compararea identităţii profesională, marutală şi parentală a adultului şi

ale persoanei aflate la bătrâneţe

46

Unitatea de învăţare IV.1. Bătrâneţea – caracterizare generală

Cuprins

IV.1.1. Introducere.............................................................. ................ ..............45

IV.1.2. Obiectivele unităţii.................................................. ..............................45

IV.1.3. Teorii privind îmbătrânirea.............................................................. .....45

IV.1.4. Caracterizarea bă trâneţii din punct de vedere fizic şi fiziologic...........47

IV.1.1. Introducere

Această unitate de învăţare prezintă problemele specifice ultimei perioade

a vieţii: bătrâneţea. Sunt prezentate principalele teorii privind îmbătrânirea,

caracteristici fizice şi fizologice.

IV. 1. 2. Obiectivele unităţii de învăţare

- să analizeze critic principalele teorii privind îmbătrânirea

- să descriere procesul de îmbătrânire

- să analizeze impactului fenomenului de îmbătrânire a populaţiei asupra

societăţii(economie, sănătate, educaţie)


IV.1.3. Teorii privind îmbătrânirea

În legătură cu bătrâneţea, văzută ca ultima perioadă a vieţii, s-au conturat mai

multe opinii referitoare la ritmul îmbătrânirii, factorii care condiţionează senescenţa şi

chiar vârsta la care putem afirma că o persoană intră în categoria persoanelor „de vârsta a

treia”.

Specialiştii în domeniu – gerontologii - vorbesc despre două substadii ale

bătrâneţii: vârsta bătrâneţii timpurii (65 şi 74 de ani ) şi vârsta bătrâneţii târzii (de la 75

de ani înainte)

T. Creţu, sintetizând opiniile specialiştilot romăni, prezintă următoare stadialitate:

- între 65-70 de ani, stadiul de trecere

-70-80 de ani prima bătrâneţe

-80-90 de ani, a doua bătrâneţe

47

- peste 90 de ani, marea batrâneţe

Este adevărat că, bătrâneţea / îmbătrânirea este condiţionată multiplu şi are o

evidnetă componentă subiectivă („te simţi/ nu te simţi bătrân”)

Birren şi Cunningham (1985) arată că indivizii au trei vârste diferite:

Vârsta biologică este legată de îmbătrânirea organică. Fiecare organ suferă

modificări care îl fac mai puţin performant de-a lungul vieţi, iar

capacitatea sa de autoreglare devine mai puţin eficientă.

Vârsta socială se referă la rolul, la statutele şi obiceiurile persoanei în

raport cu ceilalţi membrii ai societăţii. Această vârstă este puternic

determinată de cultura şi istoria unei ţări.

Vârsta psihologică se referă la competenţele mentale pe care persoana le

poate mobiliza ca răspuns la schimbarea mediului. Ea include capacităţile

mnezice, intelectuale şi motivaţiile de a întreprinde. O bună menţinere a

acestor activităţi permite o mai mare stimă de sine şi conservarea unui

nivel înalt de autonomie şi control.

Teorii privind îmbătrânirea (Cavanaugh, Blanchard-Fields,2000,apud. Munteanu,

2008p.419)

1. Teoria ratei de viaţă, care are trei variante.

a. Există o cantitate de energie, determinată genetic, care poate fi

utiliozată şi a cărei epuizare aduce moartea. Experineţe făcute pe

animale care au fost împiedicate să-şi folosească energia vitală au trăit

mai mult decât durata medie de viaţă a speciei.

b. Numărul de calori pe care le punem la dispoziţia organismului,prin

hrănire, inluenţează durata vieţii.

c. Reglarea hormonală de adaptare la stres. Stresul,în sine, nu provoacă

îmbătrânirea, dar abilitatea de a-i face faţă scade cu vărsta, iar această

situaţie pare a fi corelată cu boli grave cum ar fi arteroscleroza,

diabetul, hipertensiunea,osteoporoza şi deficitul cognitiv.

2. Teoriile celulare. Aceste teorii aduc în discuţie procesele ireversibile care au

loc în bilogia celulei şi cunosc , la rândul lor trei variante.

a. una dintre teorii se bazează pe observaţia că celulele ţesuturilor fătului

se pot divide de 40-60 de ori, pe când ale adultului de aproximativ 20

de ori. Deci, ar exista o anumită capacitate a celului de a se divide,

ceea ce limitează viaţa individului.

b. O altă teorie afirmă că unele proteine din celula umană (colagenul)

interacţionează şi produc molecule care se leagă între ele astfel încât

fac corpul tot mai rigid, mai greoi, cu dificultăţi şi dureri în mişcare.

c. A treia teorie se referă la radicalii liberi (molecule) din celule, care au

o mare reactivitate chimică, sunt produşi în timpul metabolismului şi

48

ar cauza, la rândul lor, îmbătrânirea, aceste molecule pot distruge

celulele, ducând la degradarea organelor.

3. Teoria care susţine că îmbătrânirea şi moartea sunt programate genetic .

Argumentaţi care dintre teoriile prezentate mai sus, privind

îmbătrânirea este cea mai aproape de propirul punct de vedere.

Teoriile de mai sus, deşi prezintă o valoare ştiinţifică incontestabilă, nu explică pe

deplin fenomenul îmbătrânirii. De aceea, tot mai mulţi specialişti, consideră că, de fapt

îmbătrânirea este un proces complex, care depinde atât de zestrea ereditară, dar şi de

stilul de viaţă adoptat de individ încă din tinereţe şi de societatea în care el există.

Exemple

Dovadă că îmbătrânirea ţine şi de societatea în care trăieşte

individul, de creşterea calităţii vieţii, stă fenomenul de îmbătrînire a

populaţiei globului.

Limita de vârstă înregistrată este de 120 de ani. În SUA, segmentul de

populaţie cu creşterea cea mai rapidă este acela al persoanelor cu vârsta

peste 85 de ani şi se apreciază că între 1995 şi 2050 numărul persoanelor cu

vărsta peste 85 de ani va creşte cu 400%.în Japonia, unde rata îmbătrânirii

este cea mai ridicată, s-a calculat că, în 2025, numpărul persoanelor cu

vărsta peste 65 de ani va fi dublu faţă de acela al copiilor. (apud.

Muntean,2008,p.420)

IV.1.4. Caracterizarea bătrâneţii din punct de vedere fizic şi fiz iologic

Unul din fenomele care domină acestă perioadă de viaţă este îmbătrânirea

/senescenţa. „Îmbâtrânirea nu e o stare, ci un proces de degradare graduală şi

diferenţiată.” (R. Fontaine, 2008, p.21) Acelaşi autori arată că: „ Nu toate organele par să

îmbătrânească în acelaşi ritm. La unii, îmbătrânirea se va exprima printr-o degradare

prematură a sistemului cardiovesculator, la alţii printr-o îmbătrânire cerebrală prematură

sau prin declinul funcţional al altor organe” (apud. Creţu,2009,p.365)

Putem remerca ca şi caracteristică principală a bătrâneţii o regresie a mojorităţii

funcţiilor fiziologice şi psihologice, fapt ce i-a îndreptăţit pe unii autori să vorbească

despre bătrâneţe ca „vârstele de regresie”- U. Şchiopu

Aşa cum arată A. Birch, senescenţa este „o parte normală a dezvoltării şi, de

obicei, se desfăşoară gradual. Ritmul de îmbătrânire şi efectele senescenţei variază de la o

persoană la alta” (Birch, 2000, p.296)

49

Să ne reamintim...

Există două substadii ale bătrâneţii: vârsta bătrâneţii timpurii (65 şi 74 de ani ) şi

vârsta bătrâneţii târzii (de la 75 de ani înainte)

Teoriile privind îmbătrânirea:

1. teoria ratei de viaţă

2. teoriile celulare

3. teoriile genetice

Modificările fizice şi fiziologice caracteristice bătrâneţii se referă la (Davey şi

Travers, pp.492-493):

Abilităţile senzoriale- inregistrează un declin major, dar acesta trebuie

raportat la fiecare persoană în parte.

- Văzul (analizatorul vizual înregistrează un declin care acum la bătrâneţe se

accentuează mai mult)

- Auzul (şi analizatorul auditiv îşi pierde din eficientă, unele persoane necesitând

proteze auditive, de obicei, frecvenţele mai înalte sunt mai greu de înregistrat.

Acest lucru produce dificultăţi în comunicarea cu ceilalţi.)

- Mirosul (odată cu vârsta analizatorii olfactivi se atrofiază. Când au fost stimulaţi

pe cale artificială, capacitatea persoanelor bătrâne de a recuoaşte alimentele după

miros, au fost îmbunătăţite)

- Gustul (analizatorul gustativ îşi pierde şi el din putere, mai ales că este strâns

legat de cel olfactiv. 95% din gusturi derivă din nervii olfactivi. Dacă adulţii tineri

identifică 250 de gusturi, o persoană de 70 de ani recunoaşte doar 100)

Sistemul muscular, pilea, dinţii, părul. Volumul muşchilor şi al masei

musculare scade. Pot apărea boli specifice, cum ar fi asteoartrita şi artritele

reumatismale. Pielea se ridează şi îşi pierde elasticitatea, părul se răreşte şi

albeşte.

Funcţiile vitale suferă şi ele schimbări considerabile. Sistemul

cardiovascular este afectat de pierderea elasticităţii pereţilor vaselor de

sânge, dar şi de modificări ale muşchiului inimii. Sistemul respirator este

afectat de scăderea capacităţii vitale şi a eficienţei schimburilor de oxigen

şi bioxid de carbon.

Sistemul reproductiv involuează. Femeile îşi pierd fertilitatera, ovuluaţia

încetează şi se instalează menopauza. Unul dintre miturile legate de

bătrâneţe este acela al scăderii dorinţelor sexuale. Libidoul persistă, deşi

comportamentele sexuale se modifică atât la femeie cât şi la bărbat.

Sistemul nervos suferă modificări de structură evidenţiate în tomografiile

computerizate, înregistrările prin rezinanţă magnetică şi tomografiile

realizate prin emisie de pozitroni. Axonii îşi modofică eficienţa, unii

neuroni îşi pierd dendritele odată cu avansarea înv ârstă,în vreme de alţii

50

dezvoltă noi dendrite. Neuronii alteraţi sau care mor sunt,

uneori,înconjuraţi de proteine, formând plăci neuronale. Plăci largi şi

numeroase de acest tip se asociază cu boala Alzheimer.

Sistemul imunitar îşi modifică funcţionarea. Poate să apără şi fenomenul

de aotuimunitate, cînd sistemul imunitar pare că se auto-atacă.

Să ne reamintim...

Ritmurile şi amploarea tuturor modificărilor descrise mai sus pot să fie diferite

de la o persoană la alta, în funcţie pe de o parte, de zestrea ereditară a fiecăruia şi, pe

de altă parte, de felul în care a fost trăită viaţa până la intrarea în acest ciclu şi apoi

de regimul de viaţă urmat

Procesul de îmbătrânire, i-a preocupat de mulţi specialişti atât din domeniul

medicinei dar şi pe cei din psihologie, sociologie sau chiar din domeniul economic.

Îmbătrânirea cu întreg cortegiul de modificări fizice, psihice, sociale presupune nu

numai asigurarea unor măsuri de ordin medical sau al asigurărior sociale, dar şi măsuri de

integrarea a persoanelor bătrâne în activităţi sociale .

Îmbătrânirea şi aspectele mai sus meţionate duc la schimbări în regimul zilnic de

viaţă (Creţu, 2009, p.364):

- scade durata generală a somnului, cu deosebire a celui padoxal, care favoriza

stocarea de informaţii şi, în genere,învăţarea. Chiar şi la 50 de ani, dintre cele 7

ore de somn din timpul nopţii, numai ooră este de somn paradoxal. Apar frecvent

insomnii. Pe parcursul zilei se simte din când în când o stare de oboseală care-i

face pe bătrâni să aibă nevoie de repaus.

- Se modifică regimul alimentar,în sensul că se evită mâncărurile mai grele şi se

preferă mai mult fructele şi legumele. Por scădea secreţia salivară şi apetitul

alimentar,

- Se înregistrează momente de proastă dispoziţie şi pot interveni îmbolnăviri mai

frecvente. Se constată că, după 65 de ani,50% dintre bătrâni se internează în spital

pentru o durată de două ori şi jumătate mai lungă în comparaţie cu stadiile

anterioare.

Cu toate aceste modificări, subliniem încă odată faptul că, ritmurile şi amploarea

tuturor modificărilor descrise mai sus pot să fie diferite de la o persoană la alta, în funcţie

pe de o parte, de zestrea ereditară a fiecăruia şi, pe de altă parte, de felul în care a fost

trăită viaţa până la intrarea în acest ciclu şi apoi de regimul de viaţă urmat.

51

Rezumat

Există două substadii ale bătrâneţii: vârsta bătrâneţii timpurii (65 şi 74 de ani ) şi

vârsta bătrâneţii târzii (de la 75 de ani înainte)

Teoriile privind îmbătrânirea:

- teoria ratei de viaţă

- teoriile celulare

- teoriile genetice

Modificările fizice şi fiziologice caracteristice bătrâneţii se referă la :

Abilităţile senzoriale(văzul, auzul, gustul, mirosul)- inregistrează un

declin major, dar acesta trebuie raportat la fiecare persoană în parte.

Sistemul muscular, pilea, dinţii, părul. Volumul muşchilor şi

al masei musculare scade Pielea se ridează şi îşi pierde elasticitatea,

părul se răreşte şi albeşte.

Funcţiile vitale suferă şi ele schimbări considerabile. Sistemul

cardiovascular este afectat de pierderea elasticităţii pereţilor vaselor

de sânge, dar şi de modificări ale muşchiului inimii.

Sistemul reproductiv involuează

Sistemul nervos suferă modificări de structură evidenţiate în

tomografiile computerizate

Sistemul imunitar îşi modifică funcţionarea. Poate să apără şi

fenomenul de aotuimunitate, cînd sistemul imunitar pare că se auto-

atacă.

Ritmurile şi amploarea tuturor modificărilor descrise pot să fie diferite de la

o persoană la alta, în funcţie pe de o parte, de zestrea ereditară a fiecăruia şi, pe de

altă parte, de felul în care a fost trăită viaţa până la intrarea în acest ciclu şi apoi de

regimul de viaţă urmat


Descrieţi principalele modificări fizice şi fiziologice care apar în

timpul bătrâneţii.

52

Unitatea de învăţare IV.2. Bătrâneţea – caracterizare psihologică

Cuprins

IV.2.1. Introducere............................... .................................. ..............................50

IV.2.2. Obiectivele unităţii..................................................... ..............................50

IV.2.3. Caracterizarea psihologică a bătrâneţii...... ....................... .........................50

IV.2.4. Personalitatea la bătrâneţe.......................................... ..............................52

IV.2.6. Procesul pensionării............................................. .....................................56

IV.2.6. Moartea şi doliul........................................................................................57

IV.2.1. Introducere

Această unitate de învăţare prezintă problemele specifice bătrâneţii

dinpunct de vedere psihologic. Mai exact, sunt descrise consecinţele pe plan

psihilogic al tuturor schimbărilor de natură fizică, fiziologică sau socială.

IV. 2. 2. Obiectivele unităţii de învăţare

- să descrie specificul memoriei, inteligenţei , gândirii la bătrâneţe

- să analizeze critic teoria lui Peck privind dezvoltarea personalităţii la

bătrâneţe

- să compare din punct de vedere al proceselor afective perioada adultă cu

bătrâneţea


IV.2.3. Caracterizarea psihologică a bătrâneţii

La bătrâneţe procesele psihice înregistrează şi ele modificări la fel ca şi în plan fizic şi

fiziologic, cu remarca că aceste schimbări de natură psihologică depinde în mare măsură

de caractesriticile individuale (pornind de la zestrea genetică până la calitatea vieţii,

profesiune, sistemul de relaţii familiale).

53

De asemenea, remarcăm faptul că toate schimbările fizice şi fiziologice au un ecou

psihologic puternic, şi, de cele mai multe ori, sentimentele de neputinţă, tristeţea sunt

determinate de conştientizarea neputinţei fizice, a apropierii morţii.

Să ne reamintim...

Specialiştii în domeniu – gerontologii - vorbesc despre două substadii ale

bătrâneţii: vârsta bătrâneţii timpurii (65 şi 74 de ani ) şi vârsta bătrâneţii târzii (de

la 75 de ani înainte)

T. Creţu, sintetizând opiniile specialiştilor români, prezintă următoarea

stadialitate:

- între 65-70 de ani, stadiul de trecere

-70-80 de ani prima bătrâneţe

-80-90 de ani, a doua bătrâneţe

- peste 90 de ani, marea batrâneţe

Analizând principalele procese psihice implicate în activitatea bătrânilor, T. Creţu

face următoarele precizări (Creţu, 2008,pp.369 -375):

Memoria de scurtă durată se diminueză discret încă din stadiul adult, iar la

bătrâneţe se accentuează.memoria de foarte scurtă durată, numită şi operaţională,

se conservă mai mult şi asigură o coerenţă bună a activităţilor celor în vârstă.

Memoria de scurtă durată are scăderi uşoare în stadiul de trecere, ceva mai

accentuate în prima bătrâneţe şi evident mai accentuate în cea de-a doua

bătrâneţe.

În schimb, memoria de lungă durată poate conserva multă vreme din ceea ce s-a

acumulat în anii anteriori.

Th. Ribot descrie fenomenul de reminiscenţă, ce constă în faptul că bătrânii au

mari dificultăţi în a-şi reaminti ceva ce au stocat recent în memoria de lungă durată, dar

îşi pot aminti cu detalii numeroasele evenimente trăite în copilărie, adolescenţă, tinereţe.

Se constată însă, în general vorbind, o scădere a vitezei de întipărire, a timpului de

păstrare, a vitezei de reactualizare.

După vârsta de 80 de ani, hipomnezia se accentuează, iar amnezia poate cuprinde

câmpuri mai mici sau mai mari ale experienţei trecute. Mulţi bătrâni înregistrează toate

acestea ca pe ceva firesc, în timp ce alţii sunt neliniştiţi, necăjiţi, nefericiţi când se

compară cu ceea ce au demonstrat în tinereţe.

Inteligenţa se manifestă activ multă vreme. Se constată mai ales în primul

substadiu al bătrâneţii conservarea unor capacităţi intelectuale, precum cele de

comprehensiune, de decodificare semantică, de înţelegere, dar scad cele de operare cu

54

relaţii spaţio-temporale şi de calcul mental. Operativitatea generală a gândirii se conservă

foarte bine până dincolo de 75 de ani, la fel ca şi capacitatea de a raţiona.

Exemple

Datorită scăderii fluenţei ideilor şi chiar limitării capacităţii de

argumentare, pe care persoanele le simt destul de dureros, nu se mai

angajează în dispute, îşi reduc participarea, manifestă un fel de timiditate

caracteristică şi au îndoieli în ceea ce priveşte valabilitatea deplină a

afirmaţiilor pe care le fac.

Capacitatea de demonstrare şi argumentare scade. Apar momente de „vid

intelectual” datorită scăderii fluenţei ideilor. Bineînţeles, aşa cum am mai arătat, toate

aceste scăderi au şi ecouri în plan subiectiv, al imaginii de sine.

Inteligenţa, la bătrâneţe este corelată mai degrabă cu înţelepciunea, care după J.C.

Cavanaugh şi F. Blanchard-Fields (2002) se bazează pe cunoştinţe factuale (generale şi

specifice legate de viaţă, profunzimea şi aplicabilitatea lor în situaţii similare) şi

procedurale (strategii de asumare a deciziilor, de interpretare,planificare, sfătuire a

celorlalţi), pe luarea în considerare a contextului întregii vieţi (trecut, prezent, viitor

posibil, precum şi alte circumstanţe şi asociaţii importante), pe relativizarea valorilor

(capacitatea de a vedea fiecare persoană prinsă în propriul ei sistem de valori şi

scopuri,dar şi de valori universale, cum ar fi binele tuturor), conştientizarea şi capacitatea

de a face faţă incertitudinii (interpretând trecutul, făcând faţă prezentului,prevăzând

viitorul prin strategii eficiente de a face faţă incertitudinii) .

Cu alte cuvinte, aşa cum subliniază şi Ana Munteanu „înţelepciunea ţine de

maturitate, de integrarea şi stăpânirea aspectelor emoţionale şi de experienţă; desigur,

înţelepciunea presupune şi stăpânirea, prezervarea abilităţilor de procesare a

informaţiilor” (2006, p.427)

Operaţiile mentale formale sunt realizate cu mai mare dificultate de persoanele în

vârstă. Acest lucru ar putea avea însă multiple explicaţii, şi nu doar scăderea

randamentului proceselor intelectuale la bătrâni. Una dintre explicaţii ar fi că stilul de

gândire se schimbă de-a lungul vieţii. Se descriu şapte stadii de trecere a modului de a

gândi lucrurile dinspre un stil absolutist spre unul relativ şi apoi dialectic. (Cavanaugh,

Blanchard-Fields, 2002).

În adoptarea deciziilor, persoanele în vârstă nu caută prea multă informaţie şi tind

să se bazeze pe ceea ce ştiu deja. Când sunt nevoiţi să fie creativi sau inventivi în

deciziile lor, în locuri, zone puţin cunoscute de ei, bătrânii au performanţe mai slabe.

Capacitatea de rezolvare a problemelor, aflată în creştere la vârstă adultă, începe să scadă

la bătrâneţe. Aspectul emoţional al problemei, atăt de important în aflarea soluţiei,

influenţând stilul de abordare al problemei, devine mai puţin important în cazul

55

persoanelor în vârstă. Devenind experte în anumite domenii, persoanele în vârstă

compensează declinul intelectual din alte domenii. (A.Muntean, 2006,p.428)

În ceea ce priveşte motivaţia şi afectivitatea, modificările sunt evidente. Astfel,

există o reactivitate afectivă crescută la toate tipurile de schimbări din ambianţă şi mai

ales o tendinţă spre negativizarea lor, cu cât se înaintează către finalul primei bătrâneţi

sau se intră în cea de-a doua. Emoţiile devin mai intense, se accentuează labilitatea şi se

amplifică unele conduite emoţionale expresive.

După vârsta de 70 de ani, pot apărea şi momente de contemplare liniştită a ceea ce

se petrece în jur cu compararea frecventă a celor prezente cu cele ale tinereţii proprii şi

cu înclinaţia de a le aprecia pe cele ce au aparţinut vieţii personale.

Sentimentele parentale se îmbogăţesc cu dragostea pentru nepoţi (uneori sunt mai

puternic legaţi de nepoţi decât de proprii lor copii şi pentru faptul că sensul vieţii lor este

legat de aceştia).

Se vorbeşte despre o perioadă postparentală (Bee, apud Creţu, 2008,p.374) şi despre

rolurile de bunici.

Analizaţi comparativ perioada adultă cu bătrâneţea, din punct de

vedere al afectivităţii.

VI.2.4. Personalitatea la bătrâneţe

Potrivit lui Erikson, în perioada bătrâneţii individul trebuie să rezolve criza integritatea

eului versus disperare. Pe măsură ce oamenii se apropie de sfârşitul vieţii, ei au tendinţa

să privească înapoi şi să-şi evalueze deciziile şi acţiunile care le-au influenţat viaţa.

Această revizuire poate duce în mod ideal la satisfacţie şi acceptarea faptului că viaţa

trăită este semnificativă şi importantă. Astfel de sentimente conduc la o puternică

integrare a eului. Persoana a cărei revizuire a vieţii dezvăluie sentimente de regret şi

dezamăgire, că viaţa a fost nesatisfăcătoare şi neâmplinită, va trăi disperarea. Deşi

majoritatea oamenilor prezintă aceste două stări psihologice în diferite momente ale vieţii

lor, persoana care dobândeşte un grad mai mare de integritate are un sentiment de

bunăstare şi un simţ al scopului în viaţă chiar şi în faţa motţii.

56

O altă teorie privind dezvoltarea psihologică la bătrâneţe este teoria lui Peck

(apud. Birch, 2000,p.300-301), care arată că această dezvoltare depinde de capacitatea

individului de a face faţă la trei sarcini evolutive principale:

1. Ei trebuie să facă faţă pensionării profesionale. Aceasta implică dezvoltarea

sentimentelor de autoapreciere şi satisfacţia în domenii diferite de activitatea de muncă

din timpul perioadei adulte.

2. Declinul fizic. Oamenii care s-au încrezut în forţele fizice pentru a obţine

satisfacţie şi plăcere pot deveni extrem de preocupaţi de starea corpului lor şi deprimaţi în

privinţa capacităţilor fizice în declin.

3. Ajustarea finală pe care trebuie s-o facă oamenii vârstnici este legată de

mortalitatea umană. Fiecare individ trebuie să recunoască şi să accepte că moartea este

inevitabilă. Această acceptare trebuie să includă informaţia că viaţa lor poate avea

semnificaţie după moarte prin copii, prin prieteni şi prin contribuţiile pe care le-au adus

societăţii.

Toate aceste teorii demonstrează faptul că la bătrâneţe, omul trăieşte o gamă de

sentimente, emoţii, de temeri legate de sfârşit, întrebări legate de rostul propriei vieţi.

Atitudinile faţă de bătrâneţe variază considerabil de la o cultură la alta . În cele

mai multe societăţi bătrânii sunt consideraţi persoane care se pot implica în activităţile

familiei. Oricum, bătrâneţea, mai ales în societăţile occidentale de azi, ridică probleme

legate de sprijinul instituţional care asigură îngrijirea bătrânilor.

IV.2.5. Procesul de pensionare

Unul dintre evenimentele de viaţă cu deosebit impact psihologic asupra persoanei

este pensionarea.

Pensionarea este considerată deseori ca un eveniment de viaţă ce apare dintr-o

dată, de obicei în perioada adultă târzie. Totuşi unii cercetătători văd pensionarea ca pe

un proces de dezvoltare ce se desfăşoară gradual pe o perioadă de timp.

Atchley(1982; 1991) sugerează că procesul pensionării implică şapte faze deşi nu

toţi indivizii parcurg în mod necesar fiecare stadiu.(apud. Birch, 2000,p.304 -305)

Faza 1. Faza de distanţare se instalează de obicei în perioada mijlocie adultă. În

această perioadă majoritatea adulţilor care muncesc sunt din plin cufundaţi în activităţile

lor de muncă şi au doar gânduri vagi despre pensionare.

Faza 2. Pe măsură ce se apropie timpul pensionării, oamenii acced în faza de

apropiere de pre-pensionare. În această perioadă apar mai multe gânduri şi planuri de

pensionare.

Faza 3. Pensionarea este deosori însoţită de sentimente de plăcere şi anticipare –

faza lunii de miere. Multe dintre activităţile planificate anterior sunt întreprinse acum.

Faza 4. Activităţile pensionarului se dovedesc adesea mai puţin satifăcătoare

decât se aştepta.când se întâmplă acest lucru, individul accede în faza dezangajării,

simţindu-se deprimat şi „lăsat în voia soartei”.

57

Faza 5. Dezangajarea este, de obicei, urmată de o fază a reorientării în timpul

căreia oamenii fac faţă realităţii pensionării. Individul contemplă viitorul şi încearcă să

dezvolte o viziune realistă a alternativelor sale.

Faza 6. Urmează ceea ce Atchley numeşte faza de stabilitate când oamenii îşi pun

în ordine treburile curente,conştientizând în mod realist propriile capacităţi şi limitări.în

faza de stabilitate, se poate spune că oamenii sunt pe deplin adaptaţi în rolul de persoană

pensionată.

Faza 7. Faza terminală apare când dintr-un motiv sau altul rolul pensionării ia

sfârşit; indivizii se îmbolnănevesc sau devin invalizi şi nu-şi mai pot purta de grijă.

Pentru unii oameni, rolul de pensionar s-a sfârşit cînd încearcă să se reangajeze.

Să ne reamintim...

Procesul pensionării implică, conform teoriei lui Atchley următoarele faze :

Faza 1. Faza de distanţare se instalează de obicei în perioada mijlocie adultă.

Faza 2. Pe măsură ce se apropie timpul pensionării, oamenii acced în faza de

apropiere de pre-pensionare

Faza 3. Pensionarea este deosori însoţită de sentimente de plăcere şi

anticipare – faza lunii de miere

Faza 4. Individul accede în faza dezangajării, simţindu-se deprimat şi „lăsat

în voia soartei”.

Faza 5. Dezangajarea este, de obicei, urmată de o fază a reorientării în timpul căreia

oamenii fac faţă realităţii pensionării

Faza 6. Urmează ceea ce Atchley numeşte faza de stabilitate

Faza 7. Faza terminală apare când dintr-un motiv sau altul rolul pensionării

ia sfârşit;

Fazele pensionarii ale lui atchley nu se pot aplica în aceeaşi formă şi ordine

fiecărui individ. Diferenţele interindividuale în planul personalităţii, diferenţele de vârstă

la care oamenii se pensioneazo şi motivele penrtu care se pensionează vor influenţa

procesul pensionării.

Totuşi, modelul lui Atchley ajută la înţelegerea sarcinilor evolutive cu care se confruntă

majoritatea bătrânilor ce fac tranziţia de la rolul de om aflat în câmpul muncii la acela de

sedentar.

IV.4.2.6. Moartea şi doliul

Conform teoriei lui Peck ajustarea finală pe care trebuie s-o facă oamenii vârstnici

este legată de mortalitatea umană. Fiecare individ trebuie să recunoască şi să accepte că

moartea este inevitabilă. Acest lucru însă este destul de greu de realizat şi este realizat

diferit în culturi diferite, interpretat atât ca o pedeapsă fie ca o binecuvântare.

58

Din punct de vedere medical, moartea clinică se instalează prin absenţa respiraţiei şi

a bătăilor inimii. Moartea creierului se declară atunci când:

- nu mai apar niciun fel de mişcări spontane la niciun fel de stimuli.

- nu mai apare nicun fel de respiraţie, pe o perioadă de cel puţin o oră.

- lipsesc răspunsurile la stimulii cei mai dureroşi.

- nu mai apar mişcări ale ochilor, nici clipit nici modificări ale pupilei.

- nu mai există o postură, nu se mai realizează gestul de a înghiţi, nu mai apar

vocalizări.

- reflexele motoare nu mai sunt prezente.

- pe o perioadă de cel puţin zece minute, electroencefalograma e plată.

- la o retestare, după 24 de ore, nu apar modificări în semnele de mai sus. (Munteanu,

2006,p.431)

Procesul morţii a fost studiat de Kubler-Ross (1969) şi pe baza observaţiilor şi ale

interviurilor cu pacienţii (200 de oameni bolnavi în faza terminală) a descris 5 stadii

prin care trece muribundul (Birch, 2000,p.306-307):

1. Negarea. Majoritatea oamenilor, ştiind că sunt pe moarte, reacţionează printr-

un şoc urmat de o senzaţie de neîncredere. Ei afirmă că a existat o eroare de

diagnostic şi că medicii sunt incompetenţi. Faza de negare poate fi observată la

aproape toţi pacienţii, fiind considerată o modalitate benefică de a face faţă

şocului iniţial.

2. Revolta. Când faza de negare nu mai poate fi susţinută, persoana muribundă are

sentimente de revoltă faţă de condiţia în care se află şi indignare în raport cu

sănătatea.(„De ce eu”?)

3. Negocierea. În acest stadiu persoana adoptă o bordare diferită şi încearcă să

negocieze cu Dumnezeu pentru prelungirea vieţii sau pentru o perioadă de timp

fără durere şi disconfort. Pacientul poate promite, de exemplu, o viaţă dedicată

bisericii sau o donaţie de organe pentru cercetarea medicală în schimbul

amânării morţii.

4. Deprimarea. Când pacienţii aflaţi în faza terminală nu-şi mai pot nega boala şi

când apar simptome mult mai severe sau se impune spitalizarea, ei au un

sentiment de profundă pierdere, autoarea diferenţiază două tipuri de depresie

observate în acest timp:

a. depresia reactivă- rezultată din pierderea deja suferită (pierderea forţei

fizice, a locului de muncă etc.)

b. depresia preparatorie . legată de pierderea ce va veni (pierderea unei

fiinţe dragi şi a bunurilor de valoare)

5. Acceptarea. În acest stadiu final, indivizii muribunzi acceptă moartea, dacă li s-

a oferit timpul necesar să treacă prin stadiile anterioare şi au fost asistaţi în acest

sens, ei nu vor mai fi deprimaţi sau revoltaţi. Liniştea şi compania binevoitoare

sunt apreciate,iar ei sunt mai detaşaţi şi lipsiţi de emoţie.

59

La fel de tulburătoare este şi starea de doliu. Doliul exprimă de obicei, starea de

pierdere (rezultată de cele mai multe ori prin moarte, dar şi divorţ, sau pierderea locului

de muncă după foarte mulţi ani lucraţi în acel loc).

Caracteristica principală a stării de doliu este durerea psihologică, care constituie

răspunsul emoţional în situaţia dată. Acest răspuns emoţional este necesarşi se pare că

oamenii care nu „plâng” probabil că hu-şi vor reveni din acea pierdere.

(Birch,2000,p.308)

Clayton şi colaboratorii (1971) au identificat cele mai frecvente „simptome”

asociate cu doliul. Într-un studiu efectuat cu 109 văduve, cele mai frecvente simptome

raportate de mai mult de 82% dintre femei includeau plângerea dispăariţiei soţului,

depresia şi insomnia.

Peste 50% dintre acestea erau apatice şi prezentau dificultăţi de concentrare.

Cercetărorii au recunoscut că pierderea unui soţ în perioada adultă târzie constituie

una dintre cele mai serioase ameninţări la adresa sănătăţii şi bunăstării partenerului

supravieţuitor. (Wortman, Silver, 1990, aupd. Birch, 200, p.308)

Bowlby (1980) a identificat următoarele stadii ale doliului:

1.concentrarea asupra persoanei decedate

2.revolta faţă de decedat sau faţă de alte persoane

3.apelare la ajutorul celor din jur

4.disperare, dezorganizare

5.reorganizarea şi concentrarea pe un alt obiect de interes

Una dintre soluţiile de depăşire constructivă a situaţiei de doliul o reprezintă

comunicarea deschisă cu ceilalţi. Când sentimentele sunt împătăşite, supravieţiuitorii pot

fi ajutaţi să conştinetizeze că au fâcut afirmaţii iraţionale şi nu au putut să aibă niciun

control asupra evenmentelor ce s-au desfăşurat.

Rezumat

Memoria de scurtă durată are scăderi uşoare în stadiul de trecere, ceva mai

accentuate în prima bătrâneţe şi evident mai accentuate în cea de-a doua bătrâneţe.

În schimb, memoria de lungă durată poate conserva multă vreme din ceea ce s-a

acumulat în anii anteriori.

Inteligenţa se manifestă activ multă vreme. Se constată mmai ales în primul

substadiu al bătrâneţii conservarea unor capacităţi intelectuale precum cele de

comprehensiune, de decodificare semantică, de înţelegere, dar scad cele de operare

cu relaţii spaţio-temporale şi de calcul mental. Operativitatea generală a gândirii se

conservă foarte bine până dincolo de 75 de ani la fel ca şi capacitatea de a raţiona.

Capacitatea de demonstrare şi argumentare scade. Apar momente de „vid

intelectual” datoriă scăderii fluenţei ideilor.

Potrivit lui Erikson, în perioada bătrâneţii individul trebuie să rezolve criza

integritatea eului versus disperare.

60

Potrivit teoriei lui Peck, bătrânii trebuie să facă faţă următoarelor evenimente:

- pensionarea profesională

- declinul fizic

- ajustarea în faţa morţii


Analizaţi comparativ caracteristicile proceselor psihice la specifice

perioadei adulte şi bătrâneţii.

61

Bibliografie.

1. Birch Ann, 2000, Psihologia dezvoltării, Ed. Tehnică, Bucureşti

2. Creţu T, 1994, Psihologia vârstelor, TUB, Bucureşti

3. Dacey J., Traves J.,1996, Human Development, McGraw Hill

4. Fontaine R., 2008, Psihologia îmbătrânirii, Polirom, Iaşi

5. Muntean Ana, 2006, Psihologia dezvoltării umane, Polirom, Iaşi, ediţia a -3-a

6. Steinberg L.,1993, Adolescence, Third edition, McGraw Hill

7. Şchiopu U., Verza E., 1995, Psihologia vârstelor, EDP, Bucureşti

8. Zlate M, 2001, Psihologia la răspântia mileniilor, Polirom, Iaşi

RI-CIDIFR-11/12

Psihologia Varstelor 2 Voinea an 1 Sem 2 PSH (1)

Documents

Transcript of Psihologia Varstelor 2 Voinea an 1 Sem 2 PSH (1)