Psihologia copilului

download Psihologia copilului

of 74

Transcript of Psihologia copilului

Ce este anxietatea

Ce este anxietatea ?

Psiholog Steliana Rizeanu

Anxietatea este unul dintre cele mai generale simptome intalnite in cadrul tulburarilor psihice, fiind strans legata de stres si asociata frecvent cu depresia. Tulburarea de anxietate generalizata, ca frecventa, este a doua tulburare psihica, dupa depresie, aproximativ 5% din populatia globului suferind de aceasta tulburare. Dictionarul de psihiatrie si psihopatologie clinica Larousse (1998) defineste anxietatea ca pe o stare de neliniste in care predomina perceperea unei situatii care, desi in general nedeterminata, s-ar putea dovedi dezagreabila sau chiar periculoasa.

Multe dintre definitiile anxietatii au ca elemente esentiale sentimentul iminentei unui pericol, atitudinea expectativa in fata pericolului, invadarea personalitatii de starea de alerta si trairea sentimentului de neputinta.

Acceptata traditional ca o "teama fara obiect" (P. Janet), anxietatea se opune fricii care raspunde unei temeri motivate de un obiect sau o situatie externe , resimtite ca periculoase.

David Barlow (1988) defineste anxietatea ca pe un proces cognitiv- afectiv fragmentat, in care persoana nu poate nici prezice, nici controla evenimentele de viata cu potential negativ sau traumatic ce o afecteaza. Sentimentul impredictibilitatii si al incapacitatii de control este asociat cu o "trezire" fiziologica cronica.

Noi traim anxietatea ca pe o neliniste cu privire la abilitatea noastra de a face fata unor amenintari. Anxietatea se caracterizeaza prin hipervigilenta ce induce cresterea nivelului activarii fiziologice, facandu-ne mai constienti de valenta negativa a stimulilor ambientali.

Anxietatea produce suferinte marcante in arii functionale importante: activitate sociala, munca . In mod frecvent exista trei aspecte principale ale tulburarii: ingrijorare si neliniste greu de controlat, tonus muscular crescut (cefalee, agitatie) si hiperactivitate vegetativa (simptome gastro-intestinale si cardiovasculare).

Aceasta tulburare debuteaza in ultima parte a adolescentei, aproximativ pana la 20 de ani; un simptom frecvent este depresia si este posibil ca anxietatea persistenta sa predispuna pacientul la depresie.

Cele mai comune simptome ale anxietatii sunt: nervozitate, tremor, tensiune musculara, transpiratii, ameteala, palpitatii. Ingrijorarile repetate constituie o parte importanta a tabloului clinic al tulburarii de anxietate generalizata, acestea fiind adesea provocate de semnele hiperactivitatii vegetative. Pacientii care sufera de aceasta tulburare au un aspect specific: fata pare incordata, fruntea este brazdata, postura este tensionata, deseori tremura si nu stau linistiti ; pielea este palida si transpira frecvent mai ales la nivelul mainilor, picioarelor si axilelor.

Ca simptome digestive ale acestei tulburari se descriu: uscaciunea gurii, dificultatea in deglutitie, disconfortul epigastric, flatulenta (balonare) excesiva cauzata de aerofagie, borborisme si scaune frecvente sau moi. Simptomele respiratorii frecvent intalnite sunt: senzatia de constrictie toracica, inspirul dificil, hiperventilatia. Hiperventilatia consta in miscari respiratorii rapide si superficiale care duc la scaderea concentratiei sanguine de bioxid de carbon, rezultand simptome ca: ameteli, tinnitus, cefalee, senzatie de slabiciune, tendinta la lipotimie, senzatii de amorteala si de furnicaturi; poate aparea si o senzatie de lipsa de aer care poate prelungi starea.

Simptomele cardiovasculare sunt: palpitatii, senzatie de disconfort sau durere precordiala, perceperea de pulsatii in gat.

Simptomele genito-urinare mai des intalnite sunt: mictiuni frecvente, insuficienta erectiei si lipsa libido-ului, discomfort menstrual crescut si, uneori, amenoree.

Acuzele legate de functiile sistemului nervos central sunt: tinnitus (pierdere brusca a auzului sau zgomote permanente in urechi), incetosarea vederii, intepaturi si furnicaturi pe piele si ameteli.

Alte simptome pot fi legate de tonusul muscular, la nivelul scalpului se resimte o cefalee, la nivelul altor muschi pot aparea senzatii dureroase sau de rigiditate, mai ales in spate si in umeri.

In tulburarea de anxietate generalizata, somnul este perturbat intr-un mod caracteristic: pacientul adoarme greu, se trezeste des, are vise neplacute, se trezeste brusc cu un sentiment puternic de frica, dimineata adesea este neodihnit. Trebuie precizat faptul ca trezirea exgerat de matinala si incapacitatea de a adormi la loc sunt mult mai putin frecvente la pacientii cu tulburare de anxietate generalizata decat la cei cu tulburare depresiva, acest lucru sugerand posibilitatea ca simptomele anxioase sa fie secundare unei tulburari depresive.

Tulburarea anxioasa generalizata se complica frecvent cu alte tulburari anxioase, cu abuzul de alcool sau de droguri si cu dependenta de alcool sau droguri.

Depresia

Psiholog Paul Apostica

Depresia este un fenomen raspandit, fiind intalnit destul de des la populatia adulta intr-o forma mai accentuata sau nu.

Tulburarea depresiva este caracterizata printr-un "pattern de cognitii si comportamente depresive, care apar la inceputul vietii adulte si se manifesta intr-o varietate de context ...care au la baza un sentiment persistent de descurajare, lipsa de bucurie si nefericire "(DSM - IV, 1994, p. 732).

Cauzele depresiei sunt multiple, printre aceste enumar doar cateva: lipsa stimei de sine pe termen lung, un partener ostil sau critic, evenimente din viata negative, absenta suportului social, decesul unei persoane dragi, consum excesiv de alcool, cauze genetice etc.

In general, se considera ca la un moment in viata toate persoanele au trecut printr-o stare depresiva pentru o perioada mai mica sau mai mare de timp. In cazul episoadelor depresive usoare, persoanele sunt capabile sa isi continue viata, facand fata activitatilor cotidiene. In continuare voi vorbi despre forma mai severa a depresiei.

Episodul depresiv major include modificari de apetit sau greutate, energie scazuta, sentimente de inutilitate sau de culpa, dificultate in gandire, concentrare sau luarea de decizii, idei recurente de moarte sau planuri ori tentative de suicid. Persistenta in timp a mai multor simptome constituie unul dintre criteriile de diagnostic ale tulburarii depresive majore.

Persoanele depresive inregistreaza o deteriorare semnificativa in domeniul social, profesional sau in alte domenii importante de functionare. La persoanele care au episoade depresive usoare, functionarea pare a fi normala, dar necesita un efort crescut pentru a duce la bun sfarsit activitatile pe care le desfasoara.

Dispozitia pe care o are o persoana depresiva este trista, pesimista, disperata, descurajata, fara chef. Multi indivizi relateaza sau manifesta o stare de iritabilitate crescuta. La copii sau adolescenti acesta stare se traduce mai curand ca o dispozitie iritabila sau capricioasa dacat ca dispozitie trista sau abatuta.

Pierderea interesului pentru diverse activitati care pana atunci erau considerate distractive este prezenta intr-o masura destul de mare. Membrii familiei observa retragerea sociala si neglijarea activitatilor placute de catre persoana depresiva.

Apetitul alimentar scade si el, indivizii facand efortul de a manca sau din contra, pot avea un apetit crescut dar numai pentru anumite alimente pe care doresc sa le consume in mod compulsiv. Astfel se poate constata fie o pierdere, fie o luare in greutate.

Insomnia este si ea frecventa, persoanele fie au dificultati de a adormi, fie se trezesc din somn la miezul noptii, facand eforturi pentru a se culca la loc sau se trezesc mult mai devreme si nu mai reusesc sa adoarma.

Persoanele depresive au un nivel energetic scazut, putand acuza fatigabilitate fara a depune un efort anume. Chiar si cele mai mici sarcini sunt considerate ca necesitand un efort considerabil, eficienta fiind de asemenea scazuta.

Persoana poate face aprecieri negative asupra propriei valori, avand sentimentul de inutilitate sau de culpa in legatura cu unele erori minore pe care le-a facut. Capacitatea de a gandi, de a lua decizii sau de a se concentra se deterioreaza, aparand dificultati de memorare. La copii, scaderea notelor poate reflecta o concentrare redusa.

In cazul episoadelor depresive majore, ideatia sau tentativele de suicid sunt intalnite frecvent. Nu se poate prevedea cand un individ cu depresie va incerca sa se sinucida. Aceste ganduri cunosc o frecventa si intensitate variabila, fiind tranzitorii sau recurente. Motivatiile pentru suicid pot iclude dorinta de a evita niste obstacole percepute ca insurmontabile ori dorinta de a nu mai trai o stare emotionala dureroasa.

Episodul depresiv poate avea o durata variabila, sintomele putand sa se dezvolte in decurs de cateva zile sau saptamani. Un episod netratat poate dura chiar mai mult de sase luni ; in majoritatea cazurilor, exista o remisiune completa a simptomelor.

Evolutia in timp a tulburarii depresive este variabila. Unii oameni au episoade izolate, separate prin multi ani fara nici un fel de simptome depresive, in timp se altii au episoade mai frecvente. Cu cat numarul episoadelor depresive este mai mare, cu atat probabilitatea de a avea inca unul creste.

Terapia tulburarilor depresive urmareste sa-l ajute pe pacient sa gasesca solutii la problemele sale, eliberarea de simptome, iar pe termen lung, rezolvarea problemelor de viata, prevenirea sau macar atenuarea unor episoade depresive viitoare.

Pentru formele severe de depresie se recomanda si un tratament antidepresiv specific, care are in vedere ameliorarea starii clinice a pacientului, cat si evitarea "complicatiilorCopilul dificil

Psiholog Cornelia Stanescu

Afirmatia ca un copil este "dificil" se refera, de obicei, la faptul ca acesta opune rezistenta la actiunea educativa de formare si modelare a personalitatii sale.

Nu toti copiii sunt educabili in aceeasi masura si cu aceleasi mijloace. Particularitati individuale si de varsta determina niveluri de educabilitate diferite, iar factorii educationali si ambientali pot influenta gradual, diferentiat si profund conturarea personalitatii tinerei mladite, toate acestea impunand o diversitate de metode educative pentru modelarea sa. Copilul trebuie privit in evolutie. Se admit perioade de "crize" in evolutia si educatia sa, dar acestea nu trebuie sa persiste prea mult si sa ajunga la intensitate prea mare.

In general, copilul "dificil" este un volitiv care incearca, constient sau nu, sa-si impuna personalitatea si nu suporta ingradirile. Excludem din obiectul prezentelor insemnari tulburarile de comportament ale copiilor cu deficit intelectual ori psihopatie. Ne vom referi numai la acei copii care nu au nimic patologic, dar care nu sunt usor de crescut si educat: refuza sa creasca, sa se ingrase, sa manance, acumuleaza viroze dupa viroze, sunt apatici ori agitati, instabili, refuza sa munceasca, sa asculte, sunt labili emotional, suparaciosi, capriciosi, nonconformisti, izolati sau tiranici, facand permanent nota discordanta cu cei in mijlocul carora traiesc. Exista riscul ca un copil socotit "dificil" sa ajunga si mai "dificil" daca atitudinea noastra fata de manifestarea anormala a copilului este exagerata :permisiva ori culpabilizatoare.

Copilul tinde sa devina o persoana independenta. El se confrunta permanent cu situatii noi, fata de care incearca sa reactioneze potrivit trebuintelor lui particulare.

Adesea, mediul tinde sa-i impuna un alt fel de a fi, de a gandi, de a simti, de a reactiona, pentru a-l asimila. Opozitia celor din jur limiteaza posibilitatile de expansiune ale copilului. Orice incercare de independenta a acestuia este socotita o greseala si sanctionata ca atare.

Exigentele mediului, orientarile acestuia nu coincid intotdeauna cu cele ale copilului si in consecinta acesta nu este dispus sa le accepte. Opozitia se poate traduce intr-o stare de neliniste ca va declansa manifestari comportamentale neasteptate.

O data cu dobandirea mersului, copilul se lanseaza intr-o experimentare motrica permanenta: atinge totul, se catara peste tot, trage, arunca, loveste, uneori sparge, isi vara degetele in priza, exploreaza oral obiectele. Astfel, ajutat de activitatea simturilor, descopera realitatea si incepe sa-si dirijeze actiunile in cadrul ei.

A cere copilului "sa stea cuminte intr-un colt", "cu mainile la spate si ochii la noi", "a nu mai pune mana pe...", "a nu avea voie sa...", sunt cerinte pe care copilul nu le va respecta pentru ca ele nu sunt conforme cu trebuintele si dorintele sale.

Copilul, ca si noi, doreste sa "existe placut". Imposibilitatea de a obtine aceasta satisfactie ii creaza o stare de tensiune si lupta incepe: el se opune din ce in ce mai vehement. Este foarte important ca prin metodele noastre educative sa nu tensionam si mai mult, conducand spre un conflict afectogen. Traumele afective din primii ani de viata reprezinta pivotul nevrozelor de mai tarziu. "Mica criza de personalitate" de la 3 ani este o explozie a trebuintei de implinire, de devenire a copilului: el vrea sa devina ceea ce vede ca sunt ceilalti, incearca sa rupa legatura de dependenta de pana atunci. Parintii, de teama primejdiilor, accepta insa greu libertatea de actiune a copilului: "fara mamica nu poti face nimic" si legati de scaun sau pat sunt "evident" securizati. Cu cat "nu"-urile se vor repeta mai des, cu atat frustrarile se vor accentua, iar comportamentul va deveni din ce in ce mai" iesit din comun" :opozitionism, refuz, agresiune, agitatie, dependenta, inertie, anxietate, izolare - manifestari ce vor conduce la o relationare dificila a copilului cu cei din jur, ridicand ulterior probleme deosebite de educatie.

Nevoile copilului nu coincid cu cele ale adultului. Cand copilul picteaza intregul perete, este convins ca va produce o extraordinara surpriza. Efectul nu este insa cel asteptat, iar parintii il sanctioneaza conform normelor lor de apreciere. Trebuinta interioara a copilului nesatisfacuta creeaza o tensiune interioara care poate da nastere unor reactii total neasteptate. Programul riguros de somn, impus unor copii dupa-amiaza, declanseaza la unii dintre ei reactii de o extrema violenta, cu tipete, urlete, crize de furie si de plans si acest timp destinat reechilibrarii nervoase devine moment de maxima tensiune. Desi scenele se repeta zilnic, parinti nu renunta la aceasta odihna, desi poate una activa ar fi mult mai eficienta.

Jocul este pentru copil o necesitate. Dar il putem numi joc numai atunci cand copilul a scapat de orice ingradire. Din nefericire, acestea abunda: "nu ai voie sa...", "nu te murdari", "nu strica", "nu fa zgomot". Se creaza astfel o tensiune, copilul penduland intre nevoia atat de intensa si fireasca de a intra in iuresul jocului si necesitatea de a se supune cerintelor parentale. Aceste tendinte care se opun constrang copilul sa se schimbe, ii transforma dispozitia, caracterul si purtarea.

Multi parinti, de teama primejdiilor, a contaminarii, isi cresc copiii ca intr-o "sera", izolati, feriti de contactul cu ceilalti copii. Lipsiti de tovarasia copiilor, in situatia in care nimeresc intr-un grup, devin "urescitati", "se agita" nu stiu sa relationeze pentru ca situatie este mult prea incarcata emotiv. Ea corespunde nevoilor, bucuria este imensa, dar nu gasesc formula corespunzatoare de exprimare. Mecanismele de aparare ale acestor copii nu s-au dezvoltat ori s-au atrofiat.

Exista copii carora le trebuie mult timp pana sa se apuce de ceva, a caror activitate se desfasoara intr-un ritm lent. Daca acest ritm nu este respectat si parintele nu are rabdare de a lasa copilul sa-si formeze indemanarea necesara, acesta devine din ce in ce mai stangaci si treptat se si complace in aceasta situatie de a fi hranit, imbracat, spalat, deoarece nu i se cere nici un efort. Atat in cazul in care se supune docil acestor manevre, cat si in cazul in care se opune, copilul este "dificil" si sufera consecintele.

La copii exista in mod firesc o inclinatie spre sacaiala, spre tachinare. Astfel, baietelul pe care mama il va purta imbracat ca pe o fetita, va fi vizat de ceilalti si nu-si va putea ocupa pozitia reala in grup; tensiunile pe care le va acumula vor da nastere unui comportament specific fie in sensul izolarii, fie prin explozii bruste, aparent nejustificate.

Un copil care in perioada prepubertara a crescut foarte mult era mereu tachinat de colegii sai care-l poreclisera "lunganul", motiv pentru care comportamentul sau a devenit agresiv. Surprins de profesori in postura de agresor, sanctionat de parinti, el devine din ce in ce mai agitat si integrarea in colectivul clasei este tot mai dificila. Reactiile lui violente, declansate de tachinarile colegilor se explica prin faptul ca s-a simtit izolat tocmai de aceia cu care ar fi dorit sa relationeze afectiv.

Este foarte important a intelege atat mecanismele, cat si cauzele care declanseaza uneori comportamente aberante. Fiecare copil "dificil" isi are biografia lui, in care atitudinea educativa in familie, personalitatea parintilor, dispozitiile lor schimbatoare, locul pe care-l ocupa in constelatia familiala si alti factori de mediu au o importanta covarsitoare. Factori adesea nesemnificativi pentru noi, adultii, pot declansa la copii trairi deosebite si le pot modifica reactiile, avand relevanta.

Catre sfarsitul anului scolar, un cadru didactic a permis copiilor de clasa a III-a sa-si schimbe zilnic locul in banca. Un copil cuminte, conformist, a devenit brusc agitat, turbulent, cu izbucniri de manie, refuzand sa mai mearga la scoala sub pretext ca "nimeni nu-l iubeste". Copilul, purtand ochelari, primise de la parinti indicatia de a nu parasi prima banca, loc evident ocolit de majoritatea copiilor, motiv pentru care ramasese singur in banca. Zbuciumul sufletesc al acestui copil, care s-a simtit izolat, evitat, respins, parasit, neasimilat de colectiv, a declansat reactiile de tip dezadaptativ mentionate.

Rand pe rand, copilul "dificil" este socotit capricios, neascultotor, incapatanat, lenes, bolnav. In numeroase cazuri insa, tulburarile acestor copii sunt reactii in fata unor situatii defectuoase. De aceea se impune a cunoaste si schimba conditiile care au declansat aparitia tulburarii respective.

Este foarte important a nu spori dificultatile unui copil "dificil"prin lipsa noastra de cunoastere si pricepere.

Fiecare parinte e bine sa-si cunoasca copilul in particularitatile sale, sa-l inteleaga si sa-i puna in valoare calitatile, oferindu-i ocazii in care trasaturile pozitive sa se evidentieze, iar cele negative sa se estompeze.

Restabilirea relatiilor lui cu ceilalti si integrarea lui trebuie sa fie grija noastra permanenta. Metodele educative vor fi adaptate particularitatilor individuale ale fiecarui copil, creand un climat educativ care sa remedieze tulburarea si nu sa o amplifice, evidentiind-o. Gasirea unor mijloace eficiente de influentare a copilului, cooptat in actiunea propriei educatii, a propriei deveniri, va duce la integrarea lui optima.

Consilierea psihologica a copiilor

Psiholog Paul Apostica

In ultimii ani in Romania au aparut tot mai multe servicii de consiliere psihologica si psihoterapie, pentru copii si pentru adulti, atat in mediul privat cat si cel de stat.

Segmentul de populatie la care ma voi referi este cel al familiilor care au copii cu varsta cuprinsa intre 3 si 7 ani. In urma unui sondaj de opinie efectuat, am constatat ca majoritatea parintilor considera ca este util sa existe psihologi care sa le ofere sprijin atunci cand au nevoie. Cu toate acestea, numarul parintilor care apeleaza la serviciile unui psiholog este redus.

Una din posibilele explicatii ar fi aceea ca si in prezent mai exista anumite prejudecati legate de solicitarea serviciilor unui psiholog. Afirmatii de genul "Nu sunt nebun ca sa merg la psiholog" sau "Copilul meu nu are probleme ca sa-l duc la psiholog", denota faptul ca in mintea anumitor persoane inca mai persista ideea conform careia la psiholog ajung doar oamenii care au probleme grave.

De asemenea, unele persoane chiar daca isi dau seama ca ceva este in neregula in viata lor, considera ca poate fi ceva trecator, sau neaga ca ar exista o problema pentru ca in felul acesta isi protejaza imaginea de sine sau, in cazul parintilor, faptul ca nu au fost capabili sa-si creasca copilul.

Consilierea psihologica reprezinta un proces de acordare a asistentei psihologice persoanelor care se confrunta cu anumite dificultati in relatiile cu ceilalti, cu sine sau in activitatea pe care o desfasoara. Pe de alta parte, psihologul acorda suportul necesar persoanelor care nu se confrunta cu nici o dificultate in momentul prezent, dar doresc sa valorifice la maxim potentialul si resursele personale sau ale copilului prin gasirea solutiilor alternative.

Un alt aspect important pe care vreau sa il mentionez este cel al numarului de ore pe care un parinte il petrece alaturi de copil. Parintii afirma ca stau, in general, intre patru si sapte ore cu copilul.

Important pentru copil nu este numai numarul de ore in care parintii se afla in acelasi spatiu cu el ,ci modul in care membrii familiei interactioneaza cu el. Copilul are nevoie de atentia si compania persoanelor semnificative pentru el, de interactiune autentica, simpla prezenta a parintilor nefiind de ajuns.

De asemenea, pe langa atentia acordata de parinti copiilor, este important ca prescolarii sa frecventeze gradinita, pentru ca acolo este locul in care copiii primesc educatie sociala, le este sprijinita dezvoltarea fizica, morala si intelectuala, le sunt dezvoltate abilitatile de limbaj.

Pentru copiii care traiesc intr-un mediu cu carente, carora le este greu sa isi faca prieteni, sa se exprime, gradinita este foarte importanta. Unele studii indica faptul ca, cu cat numarul anilor petrecuti intr-o colectivitate este mai mare, cu atat copilul risca mai putin sa repete o clasa in cursul ciclului primar.

Dificultatile pe care le intampina parintiii in relatiile cu copiii sunt printre cele mai diverse: neascultarea, incapatanarea, timiditatea copilului, lipsa de comunicare intre copil si parinti, rasfatul, agresivitatea, sensibilitatea accentuata, nervozitatea, agitatia continua, probleme legate de conduita alimentara, timpul petrecut in fata televizorului sau la calculator.

Neascultarea reprezinta refuzul copilului de a asculta de autoritate, in primul rand de familie. Acest refuz genereaza conflicte permanente. Neascultarea este mai frecventa la copiii educati intr-un climat de nedreptate si lipsa de respect. Apare mai frecvent in familiile in care nu exista un echilibru intre dragoste si pedepse, unde exista restrictii excesive sau libertate excesiva sau in familiile cu disensiuni in educatia copilului. Supunerea, ascultarea este reactia pozitiva a copilului la solicitarile din jur depinde de relatia lui emotionala cu persoanele respective. Cu cat relatiile copilului cu parintii sunt mai pozitive, cu atat copilul va fi mai ascultator.

Agresivitatea copilului poate veni dintr-un sentiment de ura care este generat de o tensiune psihica; astfel, pentru a reduce tensiunea ,trebuie rezolvat mai intai conflictul care genereaza tensiunea psihica.

Personalitatea copilului se contureaza in functie de zestrea ereditara pe care o are si in functie de exemplul parental, de educatia primita si de mediul cultural. Ambianta din familie, interesul diferit pe care il aloca parintii socializarii copilului va influenta comportamentul prescolarului care se va simti mai mult sau mai putin in largul lui in societate, fiind mai mult sau mai putin comunicativ.

Modalitatile prin care parintii incerca sa gasesca solutii la problemele cu care se confrunta in educatia copilului sunt dintre cele mai diverse: purtarea de discutii cu copiii sau oferirea de explicatii, dar pedeapsa sau amenintarea ca nu mai primeste ceva ce copilul isi doreste este considerata ca fiind o solutie mai rapida in rezolvarea problemelor.

Problemele de disciplina pot deveni teatrul unor desfasurari de forte disproportionate intre parinte si copil. Disciplinarea inseamna mai intai de toate formarea, educarea, instruirea, mustrarea, corectarea si indreptarea unor comportamente prin invatarea copilului pe ce cale sa mearga prin iubire si convingere, nu din teama si de durere.

Disciplinarea inseamna coerenta si constanta in ceea ce i se cere copilului, nu cicaleala si autoritate exagerata; inseamna afectiunesi corectitudine, iar mesajul transmis copilului nu este constrangerea de a deveni perfect pentru a merita dragostea de parinte.

In ansamblu, parintii sunt preocupati de calitatea educatiei copiilor lor, insa uneori le este destul de greu sa gasesca solutii autentice pentru rezolvarea unor probleme. Avand in vedere acest aspect , consider ca in timp vor aparea o serie de schimbari pozitive atat in educatia copiilor, cat si in deschiderea parintilor catre cautarea de informatii si de sprijin in eforturile dumnealor.

Alchimia esecului in psihoterapie

psiholog Patricia Cihodaru

A fost odata ...O veche poveste spune ca o femeie batrana din China avea doua vase mari, pe care le atarna de cele doua capete ale unui bat si le cara pe dupa gat, aducand in fiecare zi apa de la un izvor. Unul din vase era crapat, pecand celalalt era perfect. La sfarsitul lungului drum ce ducea de la izvor pana acasa, vasul crapat ajungea plin doar pe jumatate.

Timp de doi ani, asta se petrecu zilnic: femeia aducea doar un vas si jumatate de apa. Bineinteles, vasul bun era mandru de realizarile sale. Dar bietului vas crapatii era atat de rusine cu imperfectiunea sa si se simtea atat de rau ca nu putea face decat jumatate din munca pentru care fusese menit!

Dupa 2 ani de asa zisa nereusita, dupa cum credea el, i-a vorbit intr-o zi femeii langa izvor: ''Ma simt atat de rusinat pentru ca aceasta crapatura face ca apa sa se scurga pe tot drumul pana acasa!''Batrana a zambit, "Ai observat ca pe partea ta a drumului sunt flori, insa pe cealalta nu? Asta pentru ca am stiut defectul tau si am plantat flori pe partea ta de poteca si in fiecare zi cand ne intoarcem, tu le uzi. De doi ani culeg aceste flori si decorez masa cu ele. Daca tu nu ai fi fost asa, n-ar mai exista aceste frumuseti careimprospateaza casa."Traim intr-o societate bazata pe competitie, care promoveaza un ideal de om "perfect" care are doar succese. Realitatea este insa ca toti ne confruntam uneori cu nereusite, asa incat credinta ca a fi bun si a avea valoare ca om inseamna a nu gresi niciodata este una profund irationala si nerealista. Ea ne expune la o atitudine nesanatoasa fata de viata si mai ales fata de noi insine: ne simtim in culmea fericirii cand avem un succes si ne deprimam la esecuri. Ne uram ceea ce numim defecte si ne laudam cu ceea ce consideram a fi calitati.

Din acest punct de vedere parem a ne fi blocat la nivel mintal si emotional undeva prin clasele primare, cand ceilalti copii radeau de noi daca dadeam un raspuns gresit la lectie. Ne comportam ca si cum colectivul clasei a IV-a ar fi inca cu ochii pe noi, vanandu-ne esecurile.

Rezultatul? Traim intr-o tensiune interioara crescuta, pana la stres, ajungem sa ne ascundem sentimentele- pe care le privim ca pe niste slabiciuni- si, in incercarea acerba de a arata ca suntem ireprosabili, uitam adesea de propriile nevoi, traind un sentiment de instrainare de noi insine.

In plus, devenim pretentiosi si cu ceilalti si le cerem sa se comporte dupa aceleasi "standarde de perfectiune" pe care le urmam si noi. Daca ei refuza sa faca aceasta, traim sentimente de furie - de fapt ne maniem pe noi insine, pentru ca am acceptat sa ne impunem asemenea canoane limitatoare si adesea nevrozante, uneori ani de-a randul.

Atitudinea sanatoasa pe care o cultiva psihoterapia cu privire la esecurile noastre este sa ne acceptam si sa ne iubim asa cum suntem- cu bune si rele, cu lumini si umbre, cu calitati si defecte. Dincolo de toate cuplurile de polaritati ne regasim pe noi insine- o scanteie de viata, o scanteie de Dumnezeu, avand valoare intrinseca prin insusi faptul ca existam.

Psihoterapia ne deschide mintea si inima pentru a scoate la lumina aurul din plumbul greutatilor noastre. Ea ne ajuta sa ne iertam pe noi insine, sa iertam pe cei din jur si sa ne eliberam de autoinvinovatire. Astfel, devenim mai deschisi si mai ingaduitori nu numai cu noi insine, dar si cu ceilalti.

Fiecare esec prin care trecem in viata poarta in mainile sale un dar pentru noi. Are ceva sa ne invete. Prea adesea insa, ne blocam in durere sau revolta, refuzand cadoul. Pentru ca pur si simplu nu-l vedem. Sau pentru ca ne agatam de trecut: "Era mai bine inainte". Sau pentru ca ne suparam pe viata, pe noi insine, pe ceilalti uitand ca supararea e o sabie cu doua taisuri: credem ca ii ranim pe altii, dar ne facem rau noua in primul rand.

Esecurile ne ajuta sa vedem cine ne e cu adevarat prieten, ne forteaza sa invatam ceva, ne aduc mai aproape de noi insine, ne fac mai smeriti, mai blanzi si mai intelepti. Ne aduc in viata oameni la care nu am fi ajuns daca nu am fi avut acel esec si ne invata sa cerem ajutorul.

Putem invata de la natura- ea nu se imbolnaveste cand ceva nu-i resuseste, nu dispera si nu renunta, ci cauta alta cale. Ea stie foarte bine ca nu exista esec, exista doar feed back. Daca nu am reusit in ceva inseamna ca mai am de invatat ceva, mai am de cautat ceva, ca trebuie sa-mi accesez resursele interioare, creativitatea si sa gasesc un nou raspuns.

Copilul mic care invata sa mearga cade de multe ori, dar se ridica voios si merge mai departe. Ce s-ar petrece daca el ar ramane sa planga si sa se cufunde in durere spunandu-si ca are un esec, nu e bun de nimic si viata nu are rost doar pentrucaa cazut?Psihoterapia ne invata cum sa acceptam viata in totalitate. Ea lucreaza cu CEEA CE ESTE, AICI si ACUM. Ne invata sa avem curaj, smerenie si...sa ne amintim in fiecare zi sa mirosim florile de pe partea noastra a drumului!

Dificultatile de concentrare la copil si sindromul hiperkinetic

psiholog Marina Cavassi

Deficitul de concentrare reprezinta unul dintre motivele frecvente pentru care un copil este adus la psiholog de catre parinti, la initiativa lor sau la solicitarea educatoarei sau a invatatoarei. Asociate frecvent cu dificultatile de invatare, cu retardul sau chiar cu esecul scolar si cu probleme comportamentale si de adaptare, tulburarile de concentrare sunt adesea confundate cu deficitul intelectual. De fapt, se estimeaza astazi ca mai mult de un scolar din 10 sufera de un deficit de concentrare. Dar in fond ce este acesta? Este o disfunctie cerebrala, o reactie dezadaptativa a copilului la un mediu ostil sau inadecvat, o lipsa de maturitate, o caracteristica innascuta sau un efect al educatiei insuficient structurate?

Cum trebuie abordat si mai ales cum poate fi ajutat un copil confruntat cu acest tip de dificultate care ii afecteaza performantele intelectuale, capacitatea de asimilare a informatiei, maturizarea emotionala, calitatea relatiilor interpersonale si capacitatea de adaptare sociala?

De cele mai multe ori, deficitul atentional al copilului reprezinta o problema si preocupa parintii, care solicitata ajutorul specialistului (psiholog, logoped, medic neuropsihiatru) odata cu debutul scolaritatii, atunci cand, confruntate cu exigentele si rigorile programului scolar, problemele de concentrare devin evidente si perturbatoare si sunt semnalate de invatatoare.

Varsta la care dificultatile de concentrare devin evidente depinde de:

disponibilitatea si interesul parintilor atenti care urmaresc evolutia psiho- comportamentala a copilului, vigilenta si implicarea educatoarelor si a invatatoarelor,comunicarea si schimbul permanent de informatie intre familie si cei care se ocupa de educatia copilului (bone, educatoare, invatatoare).

In general, dificultatile de concentrare se deceleaza intre 6 ani si 9 ani. Inainte de 6 ani, parintii isi descriu copilul cu deficit de concentrare, ca fiind "foarte vioi", "plin de energie", "vesnic in actiune", "turbulent"- ceea ce e firesc pentru ca la acesta varsta, dominanta este componenta comportamentala- hiperactivismul, instabilitatea psiho-motorie. De fapt, aceste tulburari sunt decelabile de la 3-4 ani, iar depistarea precoce este foarte importanta si ea trebuie obligatoriu validata de catre specialist. La aceste varste, reversibilitatea tulburarilor este semnificativ crescuta si parintii, asistati de specialisti, pot recupera mai usor situatia, cu cateva conditii:

ca aceasta sa fie asumata pozitiv, fara a deprecia copilul si a-l culpabiliza, sa fie bine analizata si studiata de catre specialist,

sa beneficieze de sustinerea unor metode de interventie adecvate.

Concentrarea atentiei presupune capacitatea de a-si fixa activitatea mentala pe un obiect sau pe o sarcina si de a inhiba alte centre de interes perturbatoare, practic este vorba de o activitate de selectare si de filtrare a informatiei. Aceasta activitate selectiva sta practic la baza invatarii.Concentrarea are o dubla functie: permite accesul la informatie,

permite fixarea si potentarea.Putem vorbi de dificultati de concentrare, daca copilul dumneavoastra:

nu se poate juca prelungit cu un joc care necesita atentie sustinuta,

nu este capabil de efort intelectual prelungit, se plictiseste usor de orice tip de activitate

este cu mare usurinta distras de orice tip de stimul din ambianta- vizual, sonor, tactil,isi intrerupe frecvent activitatea si are dificultati in a finaliza o sarcina,

are adeseori aerul ca nu asculta cand i se vorbeste, uita ce are de facut,

rataceste sau pierde cu usurinta obiecte personale,

nu reuseste sa se organizeze, lucreaza sau se joaca haotic,

raspunde adeseori la intamplare la intrebari precise.

Odata semnalul de alarma tras, se pune problema de a decela semnificatia acestei tulburari si de a plasa acest simptom intr-un context inteligibil.

De aceea este obligatoriu:sa se faca o evaluare a nivelului intelectual al copilului (pentru a se exclude deficitul intelectual)- examen psihologic, sa se determine acuitatea vizuala si auditiva (examen oftalmologic si O.R.L.) pentru a elimina eventualele deficiente senzoriale care pot genera dificultati de concentrare.

Este indicat si un examen logopedic pentru ca practica a demonstrat ca intreruperile in vorbire si tulburarile de invatare ale scris-cititului- disgrafia si dislexia- sunt in mod curent cauzele problemelor de concentrare.

Incidenta cea mai mare a tulburarilor de concentrare s-a constatat a fi si cadrul simptomatologiei specifice sindromului cunoscut sub denumirea de A.D.H.D- "Tulburarea hiperkinetica cu deficit atentional", larg mediatizat in ultima vreme si la noi in tara si prin intermediul unui spot publicitar TV.

Diagnosticul de A.D.H.D pe care il pune doar specialistul (psihologul clinician sau specialistul de neuropsihiatrie infantila -M.P.I.-) presupune existenta a trei simptome bazale:

1. hiperactivitatea- neastampar motor permanent, copilul este incapabil sa stea linistit, alearga, arunca obiecte, tranteste usile, se ridica din banca de la scoala, vorbeste mult si tare, nu sta pe scaun nici atunci cand maninca, se agata fara rost, initiaza uneori actiuni periculoase fara sa tina cont de riscuri.

2. tulburarile de concentrare/ deficitul atentional- copilul nu-si poate focaliza atentia decat pentru secvente foarte scurte, lucreaza sau se joaca discontinuu, este distras cu usurinta, nu finalizeaza sarcinile sau actiunile pe care le initiaza, are performante intelectuale si scolare foarte inegale, nu este atent cand i se vorbeste, pierde lucruri, raspunde la intamplare, este dezordonat si neglijent.

3. impulsivitatea- copilul nu-si poate astepta randul si activitatea de grup, raspunde la intrebari inainte de a auzi integral continutul acestora, isi intrerupe frecvent interlocutorul, trece de la o activitate la alta, are dificultati de a se conforma normelor, regulilor, nu respecta instructiunile, interdictiile si e incapabil sa-si organizeze activitatea.

Un copil este diagnosticat ca suferind de acest sindrom daca simptomele apar inainte de 7ani si dureaza minimum 6 luni.

A.D.H.D afecteaza aproape 5% dintre copiii scolari si are o incidenta mai mare la baieti.

Cauzele sunt legate de o intrerupere in maturarea cerebrala si un dezechilibru al unor substante chimice din creier. Este important de subliniat ca fiind o tulburare neurobiologica, ea nu este generata de erori educative sau de factori de mediu, dar -atentie!- ...(si ne referim la: nervozitatea parintilor, mod de viata agitat, absenta regulilor, lipsa dialogului si a comunicarii, nerespectarea regulilor de igiena a vietii) pot agrava o hiperactivitate constitutionala.

Care sunt consecintele hiperkinetismului si a deficitului atentional?

Copiii afectati de A.D.H.D. sunt catalogati de anturaj ca fiind dificili, capriciosi, opozitionisti, recalcitrantI, impulsivi, conflictuali, agresivi si de aceea sunt de regula rejectati si marginalizati in grupul de copii si culpabilizati in familie. Din acest motiv, ei traiesc un sentiment penibil de izolare, au constiinta faptului ca sunt altfel decat ceilalti, au o imagine de sine negativa, dezvolta frecvent complexe de inferioritate, sunt demotivati scolar si pot dezvolta compensator- pentru a se revaloriza- comportamente dezadaptative care le sporesc dificultatea de integrare, agresivitate verbala si/sau fizica, atitudini de fronda, demonstrativitate. (Acesti copii sunt frecvent diagnosticati eronat ca fiind copii cu tulburari de comportament). Acestor consecinte li se adauga, de regula, dificultatile scolare cu care inevitabil acesti copii se confrunta. Adeseori performantele lor scolare sunt sub nivelul capacitatii cognitive reale, ceea ce face ca presiunea din partea familiei si cresei sa fie resimtita si mai frustrant de catre copil.

Este asadar evident ca acest tip de simptomatologie afecteaza:

eficienta intelectuala si performanta scolara, personalitatea copilului, dezvoltarea si maturizarea lui emotionala (cu riscul reactiilor depresive), competenta sa relationala si calitatea adaptarii sociale, punand in pericol sansele sale de reusita sociala.

Nediagnosticata si netratata, tulburarea persista si la varsta adulta la 2 din 3 copii cu A.D.H.D.

O atitudine corecta din partea familiei presupune:depistarea precoce a tulburarilor si a dificultatilor cu care se confrunta copilul,consultarea unui specialist, psiholog clinician, medic specialist M.P.I. care poate institui in functie de particularitatea simptomatologiei un tratament specific, abordare educationala adecvata, consilierea familei, psihoterapie- terapia comportamentala, un regim de viata corecta (alimentatie, somn, respectarea orarului zilnic al copilului, evitarea exceselor).

Este asadar evident ca ingrijirea si tratarea copilului hiperkinestezic cu deficit de concentrare necesita o abordare multidisciplinara, articulata, coerenta si mai ales consecventa in care sunt deopotriva implicati parintii, psihologul, logopedul, educatorii, profesorii si mai ales copilul insusiTerapia rational-emotiva si comportamentala

Psiholog Steliana Rizeanu

Albert Ellis, desemnat de catre Asociatia Americana de Psihologie drept cel mai important psihoterapeut in viata ,a atras atentia asupra faptului ca oamenii au doua tendinte biologice fundamentale:

- isi transforma foarte usor propriile dorinte in credinte absolute.

- au puterea de a alege si capacitatea de a-si identifica, disputa si schimba gandirea irationala.

El considera ca oamenii sunt nascuti si crescuti cu dorinta de a fi fericiti, de a avea succes in toate, de a fi aprobati si iubiti de persoanele semnificative pentru ei, dar in calea realizarii acestor dorinte se interpun uneori credintele lor irationale cu privire la evenimentele din viata, ceea ce duce la perturbari in plan emotional.

Terapia rational - emotiva si comportamentala, elaborata de Albert Ellis la mijlocul secolului trecut, se focalizeaza pe cognitiile irationale si rationale, avand ca puncte fundamentale identificarea si modificarea credintelor irationale care genereaza patologie si suferinta.

Aceste credinte irationale se prezinta sub mai multe forme:

- gandirea catastrofica;

- intoleranta la frustrare;

- evaluarea globala negativa;

- gandirea de tip " intotdeauna" sau "niciodata."

Consecintele negative disfunctionale care deriva din aceste credinte irationale, rigide, conduc la durere si discomfort psihic, motiveaza oamenii sa recurga la comportamente contrare propriilor interese si ii impiedica sa se angajeze in comportamentele necesare atingerii propriilor scopuri.

In terapia rational-emotiva si comportamentala ( REBT ) se considera ca oamenii se pot schimba daca internalizeaza trei principii fundamentale:

1. evenimentele activatoare trecute sau prezente nu pot cauza emotii disfunctionale, ci sistemul nostru de convingeri despre aceste evenimente este cel care determina emotiile disfunctionale si comportamentele dezadaptative,

2. indiferent de modul in care ne-am generat problemele emotionale si comportamentale in trecut - in prezent ne creem dificultati deoarece continuam sa ne reindoctrinam cu credintele noastre irationale,

3. ne este usor sa cultivam emotii, ganduri si comportamente dezadaptative, dar pe termen lung putem sa depasim aceasta problema, daca facem eforturi de a ne disputa credintele irationale si consecintele acestora.

Pentru a obtine schimbarea comportamentala, este necesara o restructurare cognitiva, care presupune inlocuirea sistemului de credinte irationale cu un sistem mai rational, adaptativ.

In lucrarea sa "A Guide to Rational Living", Albert Ellis ne ofera urmatoarele sfaturi pentru o viata rationala si fericita (Daniel David - "Tratat de psihoterapii"):

1. Urmeaza ,,decalogul rationalitatii" si evita ,,decalogul irationalitatii".

2. Asimileaza ,,nucleul sanatatii" si renunta la ,,nucleul nebunie".

3. Sa doresti si sa faci tot ceea ce depinde de tine pentru ca lucrurile sa se intample asa cum vrei tu, dar in acelasi timp sa tii minte ca nu scrie nicaieri ca lucrurile trebuie cu necesitate sa se intample asa cum vrei tu.

4. Nu uita ca ar fi de dorit ca toti ceilalti sa te trateze corect, dar asta nu inseamna ca si trebuie cu necesitate sa o faca.

5. Nu uita ca ar fi de dorit sa reusesti in tot ceea ce faci, dar asta nu inseamna ca si trebuie cu necesitate sa reusesti.

6. Nu uita ca ar fi de dorit ca viata sa fie usoara si dreapta, dar asta nu inseamna ca si trebuie cu necesitate sa fie asa.

7. Nu uita ca daca lucrurile nu se intampla asa cum ti-ai dorit, asta nu inseamna ca esti fara valoare ca om, ci doar ca ai avut un comportament mai putin performant, care, probabil, poate fi imbunatatit.

8. Nu uita ca daca lucrurile nu se intampla asa cum ti-ai dorit, asta nu inseamna ca este o catastrofa (cel mai rau lucru care ti se poate intampla), ci este doar un lucru neplacut (poate chiar extrem de neplacut), fara ca asta sa insemne totusi ca este cel mai rau lucru care ti se poate intampla si ca nu te mai poti bucura de viata.

9. Nu uita ca daca lucrurile nu se intampla asa cum ti-ai dorit, poti tolera asta si poti merge mai departe bucurandu-te de viata, desi este mai greu la inceput.

10. Nu uita ca este placut sa ai aprobarea si dragostea celorlalti si fa tot ceea ce este omeneste posibil sa le obtii, dar aminteste-ti ca si fara ele te poti accepta ca fiinta umana care are dreptul sa se bucure de viata.

11. Nu uita ca este de preferat sa faci lucrurile perfect, dar este omeneste sa gresesti.

12. Nu uita ca oamenii reactioneaza asa cum doresc ei, nu cum doresti tu, si aminteste-ti ca si ei, ca si tine, nu sunt perfecti.

Anorexia si bulimia

psiholog Steliana Rizeanu

Anorexia si bulimia sunt tulburari de comportament alimentar -anorexia a fost descrisa de Morton in 1689,iar bulimia a fost stabilita ca entitate nosologica de catre Russell,in 1979.Trasatura comuna a acestor tulburari este preocuparea excesiva pentru forma si greutatea corpului.Anorexia consta intr-o dorinta intensa de a fi slab si o tendinta de a pastra neincetat o greutate corporala scazuta.Prevalenta anorexiei la femei se situeaza intre 0,5% in cazul unor criterii stricte de definire si 3,7 % in cadrul unor criterii mai largi, iar in cazul bulimiei, estimarile asupra prevalentei se situeaza intre 1,1 si 4,2 %. Criteriile de diagnostic DSM-IV pentru anorexia nervoasa sunt urmatoarele: A. Refuzul de a mentine greutatea corporala peste sau la nivelul minimal normal pentru varsta si inaltimea subiectului (scadere ponderala si mentinerea unei greutati corporale mai mici de 85% din cea asteptata; imposibilitatea cresterii in greutate o data cu dezvoltarea fizica, fapt ce conduce la o greutate sub 85% din cea asteptata).B. Teama intensa a subiectului ca se va ingrasa, desi are mult sub greutatea normala.C. Tulburari ale imaginii si formei corpului datorate importantei acestora in autoevaluare, sau negarea gravitatii starii subponderale actuale.D. La femeile la care s-a instalat ciclul menstrual, aparitia amenoreei, respectiv absenta ciclului pe o perioada de cel putin trei luni. (Amenoreea este diagnosticata numai in cazul in care femeia are menstra doar in urma administrarii de hormoni estrogeni.) Distorsiunea imaginii corporale se refera la tulburarea modului in care este perceputa dimensiunea corporala, adica persoana pretinde ca este grasa, chiar daca este foarte slaba. In anorexia nervoasa exista o anxietate specifica , de tip fobic , ce priveste posibilul castig ponderal , inducand tensiune psihica la orice amenintare de a pierde controlul asupra comportamentului alimentar.Anxietatea legata de greutate este negata atat fata de sine, cat si fata de altii.Bulimia se caracterizeaza prin episoade repetate de mancat compulsiv urmate de comportamente compensatorii inadecvate,cum ar fi varsaturile autoprovocate, abuzul de laxative, de diuretice sau de alte medicamente, posturi sau exercitii fizice excesive.Criteriile de diagnostic DSM-IV pentru bulimia nervoasa sunt:A. Perioade recurente de mancat compulsiv. Un astfel de episod prezinta urmatoarele caracteristici:1. mancat frecvent ( aproximativ la doua ore ), consumarea unei cantitati de hrana mult mai mare decat ar putea ingera alte persoane in aceeasi perioada de timp si in conditii similare;2. sentimentul lipsei de control asupra episoadelor de alimentare excesiva (subiectul simte ca nu se poate opri din mancat si/sau nu poate controla ce si cat mananca).B. Comportament recurent inadecvat si compensator menit sa previna cresterea in greutate: voma provocata, utilizare excesiva de laxative, diuretice sau alte medicamente pentru slabit; abtinerea de la alimentare, exercitii fizice in exces.C. Mancatul compulsiv si comportamentele compensatorii se manifesta, in medie, cel putin de doua ori pe saptamana, pe o perioada de minimum trei luni.D. Autoevaluarea este influentata de forma si greutatea corporala.E. Tulburarea nu apare in mod exclusiv intre episoadele de anorexie nervoasa.Persoanele care sufera de bulimie au tendinta de a-si autoaprecia valoarea preponderent in termenii siluetei si ai greutatii corporale, nu ai performantelor lor. Deasemenea, o mare parte dintre aceste persoane au tendinta de autoevaluare negativa si manifesta si tulburari depresive ce dureaza de o lunga perioada de timp.Studiile efectuate de Fairburn au demonstrat utilitatea psihoterapiei cognitiv-comportamentale in tratamentul tulburarilor conduitei alimentare, obtinandu-se rezultate pozitive atat in tratarea bulimiei nervoase, cat si a anorexiei nervoase. (I.Holdevici- Psihoterapia cazurilor dificile)Psihoterapia are ca scop atat normalizarea greutatii si a deprinderilor alimentare, cat si modificarea temerilor si preocuparilor legate de aspectul fizic si greutatea corporala.In timpul terapiei, pacientii cu bulimie vor primi informatii cu caracter stiintific care sa acopere urmatoarele aspecte:- greutatea corporala si reglarea acesteia- efectele fiziologice ale mancatului compulsiv, ale reactiei de voma autoinduse, ale utilizarii laxativelor si diureticelor- ineficienta reactiilor de voma, a utilizarii laxativelor si diureticelor ca mijloc de control al greutatii - efectele regimului de slabirePsihoterapia cognitiv-comportamentala in cazurile de anorexie nervoasa vizeaza in special intarirea motivatiei pentru schimbare a pacientilor si aplicarea unor metode de contracarare a efectelor infometarii.Deasemenea, pacientii vor primi informatii in legatura cu efectele infometarii: capacitatea de concentrare a atentiei scazuta, preocupare exagerata in legatura cu alimentarea, tulburari de somn, sensibilitate crescuta la frig, probleme gastrice.Tehnologii ultramoderne de scanare a bolilor fizice si emotionale

Articol aparut in ziarul "National", 3 decembrie 2003, dupa evaluarea bioenergetica a lui Kal Tobgy de la Clinica Aquamarine.

"In zilele noastre ne simtim ca si cum ne-ar ataca dinozaurii, 24 de ore din 24."

KAL TOBGY este bioenergetician acreditat MSA, ESI si practicant bio-electrografie, de asemenea fiind si instructor Tao acreditat.

Kal Tobgy practica principiile Artelor Martiale Orientale de la varsta de 11 ani. A studiat diferite forme de Meditatie si Arte Martiale, inclusiv Kung Fu, Chi Kung si Tai Chi.

A inceput studiile de practici de vindecare Taoista si medicina traditionala chineza in 1986 cu renumitul maestru Mantak Chia. A fost director al Centrului International Tao din Toronto (Canada); in prezent este directorul Centrului de Bioenergie si Gimnastica Mentala la Institutul de Sanatate "Gradina Tao" din Thailanda, precum si director al Centrului Spiritului si Corpului din Egipt.

Kal Tobgy a fost de o saptamana in Romania, la Clinica Aquamarine din Bucuresti, unde a facut evaluari ale starii de sanatate fizice si emotionale, cu metode preluate din fizica moderna cuantica, psihologie, electronica etc.

Acestea functioneaza pe principiul vibratiei, respectiv al rezonantei; un senzor aplicat pe punctele corespunzatoare organelor corpului, reprezentate pe maini si pe picioare preia vibratia unei substante straine de organism sau al unei matrici emotionale si o trimite pe computer.

Acesta recunoaste substanta sau emotia toxica prin fenomenul de rezonanta, asa incat metoda permite diagnosticarea cauzei care produce ceea ce noi cunoastem ca boala sau problema de viata, de comportament, de atitudine.

Va prezentam mai jos un interviu pe care l-am realizat cu bioenergeticianul Kal Tobgy. (Acesta titulatura de "bioenergetician" are alta conotatie decat cea pe care o cunoastem noi in Romania, fie macar pentru ca aparatele de evaluare a starii de sanatate a corpului fizic si a celui energetic sunt recunoscute ca metode de diagnostic de catre institutele medicale cele mai serioase din Occident.)

Kal Tobgy va reveni in Romania pentru astfel de evaluari, asa incat credem ca puteti sa va interesati de pe acum de acesta la Clinica Aquamarine, telefon 021.231.44.67

Veti observa ca sunt prezentate aici tehnici ultramoderne de scanare a cauzei unei boli, precum si de scanare a emotiilor native care ne dau dureri de cap in viata. Probabil ca spre acestea merge medicina moderna si, intr-o mare masura, schimbarea fundamentala a omului, care va deveni unul mai bun, mai pozitiv, mai atent la gandurile sale si mai constient de ceea ce face sau simte. Iata interviul promis, reprodus aproape in intregime.O durere de cap poate avea 50 de cauze diferite Tehnica folosita pentru evaluarea starii de sanatate fizica se bazeaza pe medicina traditionala chineza, dar si pe cea mai inalta tehnologie occidentala. Exista in corp centri energetici care trec prin toate organele, de la degetele mainilor la cele ale picioarelor. Acestea dau informatii despre fiecare organ.

O cantitate mica de curent este trimisa meridianului aferent fiecarui organ fizic. Computerul primeste semnalul si analizeaza cantitatea de energie trimisa de organe, asa incat ne dam seama daca acesta este afectat de stres, de o boala sau este predispus la o afectiune in viitor.

Pe maini si pe picioare sunt 48 de puncte care ne dau informatii despre starea de sanatate a organelor. Sistemul nu se preocupa de simptome, ci de cauzele lor. De exemplu, alergiile, bolile cardiovasculare, colecterolul ridicat nu sunt boli, ci doar simptomele unei foarte mari toxicitati existente in organism.

Ceea ce cunoastem ca boala in medicina traditionala este o mare confuzie organiza, o mare toxicitate, cauzata de existenta unor substante chimice, metale, pesticide luate din fructe sau legume, substante straine corpului. Ele sunt identificate in organism pe principiul rezonantei: vibratia substantei existente in corp (virus, bacterie, pesticide etc) rezoneaza cu vibratia inregistrata in computer.

Metoda nu exclude medicina clasica, ci prezinta doar un alt fel de a vedea boala si un fel de a gasi si a elimina cauza ei. De exemplu, pentru o alergie, in loc sa evitam 50 de alimente, incercam sa eliminam toxinele din organism si sa sa eliminam simptomul, adica boala (in sens traditional). Corpul nostru este facut in asa fel incat poate face fata la orice agresiune.

Ideea este sa scapam organismul de toxine pentru ca sistemul imunitar sa poata lupta eficient cu orice agent patogen. Acest sistem nu se lasa pacalit de simptome, ci detecteaza adevarata lor cauza. o durere de cap poate avea 50 de cauze diferite. Luand medicamentele pentru durere, nu se rezolva problema. Durerea de cap poate fi cauzata de o problema emotionala, de una organica foarte precisa etc.

Tehnica permite sa descoperim aceasta cauza specifica, pentru ca in faza a doua ea sa ne ofere schema de tratament. Daca pentru o boala sunt cinci remedii posibile, computerul va arata remediul cel mai bun pentru persoana, din cele cinci bune. Sistemul da sfaturi privind alimentatia persoanei, remediile naturale sau medicamentoase dar si sfaturi de viata.Aplicatie de inalta tehnologie pentru fotografierea aurei energetice a corpului O a doua modalitate de identificare a stresului este evaluarea aurei energetice. Sistemul se bazeaza pe informatia existenta in celulele corpului, a caror energie interactioneaza cu moleculele de gaz din jurul corpului si le ionizeaza. In jurul corpului uman este un intreg camp de ioni. Tehnica se bazeaza pe faptul ca, atunci cand organismul nostru intra intr-un camp electric acesti electroni se aprind.

Exista in computer o camera care fotografiaza aprinderea electronilor si asa apare campul energetic al persoanei. Este o aplicatie de inalta tehnologie bazata pe fotografierea Kirlian, dupa numele cercetatorului care a fotografiat pentru prima data aura energetica a corpului. Aceasta permite sa vedem in intregime aura energetica ale carei caracteristici sunt: echilibrata, stresata sau slaba.

Metoda se face inainte si dupa aplicarea unui tratament pentru a evalua starea organismului, dezechilibrul fizic sau emotional si chiar slabiciunile genetice ale persoanei.

Scanarea emotiilor negative care ne influenteaza sanatatea si destinul O a treia tehnica este aceea a masurarii tensiunii emotionale a persoanei (integrare), cunoscuta ca tehnica de masurare a stresului pe meridiane. Rezonanta nu se face in acest caz cu substante chimice, ca la prima metoda, ci cu emotii negative pe care persoana le-a inregistrat in celulele corpului de-a lungul vietii.

Computerul are in memorie impulsuri electrice nervoase (stres sau comportamente negative care se repeta). Sistemul nervos emite impulsuri electrice sau impulsul unei anume stari emotionale. Acestea vibreaza si rezoneaza cu starile emotionale memorate de sistem, asa incat aceasta identifica starea si da impulsuri electrice corespunzatoare acesteia.

Un exemplu de convingere negativa a persoanei si care ii afecteaza intestinul gros este aceasta: "Pastrez si ma agat de ceea ce nu am nevoie". Este o convingere negativa care streseaza persoana, afecteaza sanatatea fizica si pe cea energetica, emotionala, precum si atitudinile, comportamentele sale in viata de zi cu zi.

Psihologic vorbind, nu putem elimina o convingere inradacinata a persoanei fara a o inlocui cu o alta, pozitiva. Asa incat, o persoana care sufera la nivelul intestinului gros si are convingerea amintita, va repeta afirmatia pozitiva: "Bucuros renunt la trecut pentru a lasa loc schimbarilor pozitive din viata mea".

Un alt exemplu este al celor care opun rezistenta schimbarilor. Ei au probleme cu articulatiile. Afirmatia lor pozitiva ar fi "Cu usurinta ma las purtat de schimbarile care apar in viata mea". Pentru sistemul imunitar afirmatia negativa subconstienta este: "Totul este greu, dificil, obtin cu mare greutate ce-mi doresc de la viata si nu mai pot continua asa". Afirmatia pozitiva ar fi: "Tot ce am nevoie vine cu usurinta la mine".

Sistemul imunitar primeste informatia ca pe o stare existenta a organismului, asa incat el se afla 24 de ore din 24 intr-o lupta continua, cauzata de o amenintare reala. Aceasta este tehnica detectorului de minciuni, dar mai complexa, pentru ca scaneaza starile emotionale.

Intr-o ora sistemul descopera opt convingeri negative care ne afecteaza viata, ceea ce i-ar lua unei terapii ani intregi. Programul prezinta ca si tratament o lista cu afirmatii pozitive care trebuie introduse in subconstient. Se poate face prin hipnoza sau prin afirmatii pozitive inregistrate pe o caseta, cu o frecventa speciala, ce pune creierul in stare de relaxare si de primire a informatiei, fara a fi trecuta prin filtrul gandirii noastre logice, constiente.

Dupa 6-8 saptamani de tratament de acest fel apar schimbarile in viata persoanei si in starea ei de sanatate. Cam 70% dintre bolile fizice cauzate de stresul emotional dispar. Tratamentul se bazeaza pe tehnica transmiterii informatiei subliminale pe care mintea logica n-o va accepta, fara a o trece prin filtrul sau, obisnuit sa o judece, sa o nege sau sa se indoiasca de ea.

Emotia este toxica atunci cand este prelungita prea mult timp. Ea este pozitiva cand se petrece pe o durata scurta. De exemplu, frica ma fereste de un accident pe sosea, dar ea dispare imediat ce dispare factorul cauzator. Inainte oamenii erau atacati de dinozauri cate 30 de minute pe zi, de doua ori, apoi erau fericiti si linistiti. In viata de azi traim intr-o continua stare de atac de dinozauri, 24 de ore din 24. In acest fel apar problemele fiziologice cauzate de stres.Cum ne vindecam de suferinta?

psiholog Daniela Petrescu

Toata lumea sufera. In vreme de razboi sau de calamitati, toti sufera impreuna. Totusi, suferinta este intotdeauna individuala. O simtim in interior, ca pe o rana. O rana invizibila insa, pe care nu o putem arata nimanui.

Suferinta poate fi definita ca durere ce face viata sa para fara sens. Animalele sufera si ele, unele fiind chiar capabile sa-si planga puii, daca unul dintre ei moare. Dar oamenii sunt supusi unei dureri interioare acute, complexe, care cuprinde frica, vinovatie, rusine, mahnire, furie si deznadejde.

Suferinta incepe cand nevoile noastre cele mai profunde nu sunt indeplinite. Aceste nevoi sunt: nevoia de siguranta, nevoia de a apartine cuiva, nevoia de a fi recunoscut de ceilalti, nevoia de a insemna ceva pentru cineva, nevoia de a te exprima liber pe tine insuti si, nu in ultimul rand, nevoia de iubire.

In inocenta lor, copiii spun deschis ce nevoi au - insa, odata ce devenim adulti, invatam sa ne mascam emotiile. Totusi, nimic nu usureaza suferinta mai bine decat comunicarea cu o alta persoana, care ne intelege. Fiecare dintre noi se manifesta cu timiditate atunci cand trebuie sa comunice cu ceilalti. Nu este usor sa strapungi zidurile construite de noi pentru a ne izola, proteja, dar, orice gest, orice simtim ca este bine sa facem - reprezinta un pas spre vindecare.

Vindecarea necesita curaj - la baza suferintei stau mania, frica si tristetea. Emotiile blocate vor sa-si croiasca drum spre iesire. De cele mai multe ori insa ele sunt oprite, declansand o stare de amorteala. Aceasta stare de amorteala este rezistenta, iar cand o persoana alege aceasta cale, lumea ei interioara se comprima. Intrucat nici unul dintre noi nu poate spune ca s-a eliberat complet de traumele trecutului, psihoterapeutii descopera rezervoare imense de durere la oameni care aveau impresia ca singura lor problema era insomnia, sau incapacitatea de a pastra o relatie. Problema amortelii este mult mai importanta decat realizam noi.

Constiinta comprimata rapeste in multe moduri libertatea. Este ca o menghina, invizibila care restrange reactia emotionala, reducand la minim forta vitala. Desi suna abstract, constiinta comprimata provoaca o gama larga de probleme dintre care mentionam indiferenta - cand te fortezi sa nu simti nu poti fi sensibil fata de altii. Oamenii indiferenti par distanti si izolati. Ei lasa impresia ca nu le pasa de sentimentele nimanui, in realitate nu sunt capabili sa o faca. Sunt focalizati total pe rezolvarea constienta sau subconstienta a propriei lor suferinte.

Drumul spre vindecare nu este nici scurt, nici usor. Important este sa vrei! Pentru a porni la drum este nevoie de incredere. Unde poti gasi aceasta incredere? In tine insuti, dar cum acest lucru nu este intotdeauna accesibil, ai nevoie de ajutor. Suntem dispusi sa eliberam cele mai intime si mai ascunse frici atunci cand avem un sentiment de incredere, cand ne simtim in siguranta.

Ciclul negarilor si al suferintei trebuie intrerupt. In locul convingerilor negative care au ingrosat peretii inchisorii in care te afli incepe sa absorba acele convingeri care subtiaza zidurile. Aceasta se cheama atitudine vindecatoare.

Fii rabdator si bland cu tine insuti. Parcurgerea intregului labirint al nelinistii sau depresiei ar putea sa dureze ani de zile, insa daca esti hotarat, vindecarea dureaza mult mai putin decat ti-a fost necesar pentru a a-ti crea ranile.

Dupa ce ti-ai construit un spatiu pentru a avea incredere in tine, acum ai nevoie de altcineva in care sa ai incredere. Vindecarea nu este o lucrare solitara. Cauta pe cineva care este tolerant si isi accepta propriile defecte, care este un bun ascultator si nu-si impune altora judecatile proprii, care este disponibil din punct de vedere emotional. Oare exista o asemenea persoana in vietile noastre?

Poti face doua lucruri in aceasta privinta. In primul rand poti cauta un ajutor profesionist in persoana unui terapeut calificat, care te face sa te relaxezi si sa avansezi cu viteza care ti se potriveste. In al doilea rand, exista o lege spirituala conform careia atunci cand esti pregatit, indrumarea va veni. Bazeaza-te pe oameni care sunt acum in viata ta; priveste-ti in fata energiile intunecate, cat de cinstit poti; respecta-ti propriile limite, cat si pe cele ale tuturor celor din jurul tau.

Pe masura ce indepartezi fiecare foaie de ceapa Forta care te poate conduce pe calea vindecarii de suferinta va aparea aproape miraculos, chiar in momentul cand este necesarTerapia tulburarilor de natura sexuala

psiholog Daniela Petrescu

Terapia sexuala moderna, a carei pionier este dr Helen Singer Kaplan, integreaza teoriile comportamentale si psihanalitice, in tratamentul tulburarilor sexuale.

Prin noile metode ale terapiei sexuale moderne, care imbina psihoterapia cu exercitii terapeutice ce constau in diverse tehnici sexuale, puse la punct pentru prima data de renumitii sexologi Masters & Johnson, pot fi tratate urmatoarele tulburari de natura sexuala:

- absenta raspunsului sexual la femei - frigiditatea - absenta totala a orgasmului la femei - vaginism - disfunctii erectile - impotenta - ejaculare intarziata - ejaculare prematura, etc.

Se poate spune ca societatea a inceput sa-si schimbe atitudinea fata de erotism si fata de dreptul fiacaruia la placere sexuala. Trebuie sa tinem cont insa de bolile transmisibile sexual si mai ales de SIDA, motiv pentru care este impetuos necesar sa recomand multa atentie si precautie pacientilor cu tulburari sexuale care nu au un partener stabil la momentul inceperii tratamentului!

Rezultatele terapiei tulburarilor de natura sexuala depind de trei factori: 1. felul tulburarii sexuale 2. profunzimea implicatiilor intrapsihice 3. calitatea relatieiDupa cum se poate vedea, este foarte important ca pacientul sa se afle intr-o relatie stabila pe perioada terapiei sexuale, acest lucru sporind considerabil sansele de success ale acesteia. Sustinerea, sprijinul si intelegerea oferite de partener sunt extrem de pretioase.

Sunt tulburari care se pot rezolva in cateva sedinte, cum ar fi ejacularea precoce, vaginismul, femeile care nu au avut niciodata orgasm (a nu se confunda cu frigiditatea!), si altele cu rezultate mixte precum tulburarile de erectie, sau tulburarile de orgasm la femei.

Cele mai proaste rezultate se obtin, din nefericire, cu femeile frigide, cele care nu resimt nici o placere in timpul actului sexual, la care reprimarea totala a sexualitatii este de cele mai multe ori legata de o problema psihica grava , iar rezistenta este prea puternica pentru a ceda la o terapie de scurta durata.

Terapia sexuala nu poate crea dragoste. Totusi ea poate inlatura obstacolele din calea ei. Cand astfel de obstacole exista, indepartarea lor este prioritatea nr. 1 a terapeutului!

Oare am avut un atac de panica?

psiholog Steliana Rizeanu

Sintagma "atac de panica" inseamna aparitia brusca a sentimentului de frica, acompaniat de semne si simptome fizice si psihologice si de teama de o urmare grava, cum ar fi un atac de cord. Frecventa atacurilor de panica variaza de la cateva pe luna, la cateva pe zi.

In DSM-IV-TR se considera ca, pentru diagnosticarea acestei tulburari trebuie sa existe o perioada distincta de frica sau discomfort intens, in care patru sau mai multe din simptomele urmatoare apar brusc si ating intensitatea maxima in decurs de pana la 10 minute:

(1) palpitatii, batai puternice ale inimii sau puls accelerat;

(2) transpiratii;

(3) tremuraturi sau tremur al intregului corp;

(4) senzatie de lipsa de aer sau de sufocare;

(5) senzatia de a se innabusi;

(6) durere sau discomfort toracic;

(7) greata sau discomfort abdominal;

(8) senzatia de ameteala, de instabilitate sau de lesin;

(9) derealizare sau depersonalizare;

(10) teama de a nu-si pierde controlul sau de a nu innebuni;(11) teama ca va muri;

(12) parestezii (senzatii de amorteala sau intepaturi);

(13) valuri de frig sau caldura.

Aproximativ 7-28% din populatie a avut astfel de simptome (OMS, 2000), dar cand ele interfereaza cu activitatea cotidiana , atacul de panica deavine o problema clinica si este necesara interventia psihologica .

Deseori, atacul de panica se dezvolta pe un fond de anxietate generalizata.

Primul atac de panica este resimtit de obicei cel mai intens, este foarte spectaculos si determina structurarea unor expectante negative de tipul "sigur voi face din nou un atac de panica." Senzatia este perceputa ca fiind ingrozitoare, insotita de sentimentul ca se" va intampla ceva rau", ca "voi muri."

Adesea persoanele interpreteaza gresit simptomele primului atac de panica, fiind perceput ca dovada unei boli grave care le ameninta viata. Schimbarile de mediu, un telefon ,un zgomot foarte puternic sau aerul foarte rece pot intrerupe simptomatologia atacului de panica .

Dupa atacul de panica, persoana cauta un mediu familiar si se retrage, lumea fiind perceputa ca un mediu ostil. Atacul de panica se manifesta prin ganduri si imagini catastrofice; apare sentimentul de lipsa de control ,insotit de convingerea ca" o sa am un infarct" sau "o sa imi pierd mintile!"ceea ce intensifica senzatiile de teama si senzatiile corporale asociate cu frica sau teama.

Printre cauzele atacului de panica se numara ereditatea, factorii biologici, evenimentele stresante de viata, un mod de a gandi catastrofic sau care exagereaza reactiile normale ale corpului, dar si consumul excesiv de alcool, tutun sau bauturi cofeinizate. Pentru cele mai multe situatii de atac de panica nu este nevoie sa fie prescrise medicamente care sa reduca simptomele Studiile efectuate confirma utilitatea psihoterapiei, mai ales a celei cognitiv-comportamentale, dublata de antrenamentul de relaxare.De ce sa apelezi la psihoterapie?

psiholog Steliana Rizeanu

Simti uneori ca esti in impas? Te simti depasit de evenimente? Observi un pattern familiar cand lucrurile nu-ti merg bine?

Poate ai un obicei despre care stii ca nu-ti face bine, dar nu ai puterea sa renunti la el? Sau poate esti vesnic nemultumit de felul in care decurg lucrurile in viata ta, incat ceilalti iti sugereaza sa ceri ajutorul unui profesionist?

Simti ca emotiile iti scapa cateodata de sub control?Te-ai intrebat vreodata daca nu este cazul sa apelezi la psihoterapie?Vrei sa afli cum sa abordezi situatiile dificile?

Daca viata ti-a adus provocari care te-au deranjat si ti-au creat o stare de confuzie, daca relatiile importante din viata ta sunt mai putin satisfacatoare decat ti-ai dori, daca vrei sa-ti imbunatatesti performantele intr-un anumit domeniu, e timpul sa apelezi la un psiholog.

Motivele pentru care oamenii apeleaza la psihoterapie sunt diverse, incepand cu nefericirea personala, divergente, pana la optimizarea performantelor in diverse domenii.

Psihoterapia reprezinta un refugiu sigur pentru schimbari reale, negocierea unor teluri comune, adoptarea unor proceduri mutual acceptabile, incorporarea unor schimbari dorite in viata de zi cu zi.

Cand vin la psihoterapeut, oamenii sunt usurati sa afle ca problemele lor personale sunt bine intelese de catre o persoana care ii asculta cu atentie si ii observa.

Cei care sunt descurajati si necajiti prind curaj atunci cand observa cum altii au facut schimbari satisfacatoare. Cand sunt invadati de emotii intense, o ghidare suportiva spre noi optiuni le este de mare ajutor. Cand sunt asediati de presiuni complexe, sunt invatati sa-si acorde timp sa se gandeasca cum pot influenta ei desfasurarea evenimentelor.

Unii oameni nu apeleaza la psihoterapie din convingerea gresita ca problema lor este de natura fizica, nu psihica, ei confundand anxietatea sau tulburarile de dispozitie cu unele dezechilibre chimice.

Este adevarat ca anumite investigatii medicale precum tomografia computerizata sau rezonanta magnetica nucleara pot decela un substrat fiziologic al tulburarilor suferite, substrat de tipul unei vascularizatii inadecvate sau de tipul existentei anumitor neurotransmitatori ce pot fi implicati, dar nu pe deplin responsabili de anumite manifestari de ordin psihologic. Este adevarat si faptul ca anumite modificari neurofiziologice se pot produce la nivelul creierului si in urma sedintelor de psihoterapie.

Faptul ca modificarile fizice sunt demonstrabile nu duce neaparat la concluzia ca sunt necesare interventii in acest domeniu. Mintea si corpul fuzioneaza strans. Psihoterapia este de mare ajutor celor cu probleme medicale, in sensul ca suportul psihologic amelioreaza si minimizeaza efectele evolutiei bolii.

Credinta oamenilor ca lucrurile se vor imbunatati, oricum, cu timpul este o motivatie comuna pentru a nu apela la psihoterapie, dar adevarul este ca nu timpul este cel care vindeca, ci modul in care iti folosesti timpul face diferenta. Cand apar probleme minore in viata oamenilor, majoritatea considera ca se vor descurca daca au suficient timp la dispozitie, dar exista schimbari neobisnuite, peste care nici unul dintre noi nu este pregatit sa treaca singur.

Apeland la psihoterapie, ne putem cataliza si accelera revenirea din ocolul tulburator pe care l-am facut in calatoria vietii. Hipnoza ericksoniana

psiholog Georgiana Gane

Terapia ericksoniana nu este psihoterapie in sine ci o modalitate psihoterapeutica, ea subliniaza ideea ca fiecare persoana are resursele si aptitudinile necesare rezolvarii problemelor sale, astfel incat rolul ei este de a stimula aceste resurse deja existente, deblocand istoria constructiva adormita.

Spre deosebire de cei ce considera inconstientul ca pe un depozit de tendinte instinctive inacceptabile, M. Erickson considera ca inconstientul reprezinta un mare rezervor de resurse psihice, locul in care se pastreaza obiectivele existentiale profunde si durabile ale fiintei umane. Functia principala a inconstientului este aceea de a proteja persoana, el alegand cea mai buna solutie pentru subiect, chiar daca acest fapt nu este intotdeauna evident sau comprehensibil pentru acesta din urma. Inconstientul este cel ce recombina in mod creativ experientele anterioare ale persoanei, construind structuri noi, cu rol adaptativ (cel putin pentru moment si in anumite conditii).

Obiectivul principal al terapiei ericksoniene este acela de a veni in intampinarea nevoilor clientului. Pentru a realiza acest deziderat terapeutul exploreaza sistemele de convingeri si reprezentari ale clientului (mitologia personala), pentru a putea intra in rezonanta cu acesta. Vorbind aceeasi limba (folosind metafore conform acestei mitologii personale), terapeutul utilizeaza extraordinara forta creatoare a inconstientului pentru a-l ghida pe client in directia sanatatii, a eficientei si a satisfactiei.

Oamenii pot atinge performante extraordinare atunci cand aleg corect "lentilele" prin care sa-si priveasca propriile limitari. Ei pot invata prin intermediul terapiei ericksoniene cum sa-si utilizeze potentialul inconstient pentru a pune nevoile lor in legatura cu resursele ce le-ar putea gratifica.

Hipnoza ericksoniana utilizeaza transa hipnotica precum acea stare in care invatarea si deschidera spre schimbare se pot produce cel mai usor in transa, clientii isi pastreaza liberul arbitru, transa fiind o stare naturala experimentata de fiecare dintre noi in diferite situatii (vis, meditatie, exercitii de miscare, lecturi captivante, etc.).

Trebuie subliniat faptul ca hipnoza nu este - in sine - o psihoterapie, ci doar o modalitate de a face terapie, in conditiile in care ea se realizeaza pe fundalul unei relatii terapeutice bazata pe empatie, adaptare neconditionata si congruenta terapeutica.

Hipnoza ericksoniana presupune o concentrare crescuta asupra unor experiente interioare, ea fiind - in primul rand - o comunicare abila, la acelasi nivel, a terapeutului cu clientul sau, in scopul initierii schimbarii terapeutice.

Terapia ericksoniana este o terapie activa, in care numai solutiile pe care le gaseste clientul singur (ca rezultat al travaliului inconstient) si le considera potrivite sunt adevarate solutii - numai efectele acestor solutii sunt durabile in timp.

Hipnoza este o modalitate de a ne elibera de stereotipurile logice care ne limiteaza cautarea solutiilor si a raspunsurilor, ascutindu-ne simturile si ne face mai flexibili, mai creativi, facilitand accesul la acea intelepciune profunda, inconstienta, deseori imposibil de realizat.Tulburarile de personalitate

psiholog Steliana Rizeanu

Termenul de personalitate se refera la disponibilitatile generale si caracteristice pe care le exprima o persoana (fata de altele) si care contureaza identitatea ei specifica (Dictionarul de Psihologie).O tulburare de personalitate este un pattern durabil de experienta interna si de comportament care deviaza considerabil de la cererile culturii individului, este pervasiv si inflexibil, are debutul in adolescenta sau precoce in perioada adulta, este stabil in cursul timpului si duce la detresa sau deteriorare(DSM-IV).Pentru a diagnostica o tulburare a personalitatii trebuie evidentiate unele trasaturi convergente care sa determine o alterare semnificativa in sfera relatiilor sociale si profesionale de care subiectul in cauza poate fi sau nu constient.Criteriile de diagnostic pentru o tulburare de personalitate sunt urmatoarele:A. Un pattern durabil de experienta interna si de comportament care deviaza considerabil de la cerintele culturii individului. Acest pattern se manifesta in doua (sau mai multe) din urmatoarele domenii:(1) cunoastere (adica modurile de a se percepe si interpreta pe sine, alte persoane si evenimentele);(2) afectivitate (adica, gama, intensitatea, labilitatea si adecvarea raspunsului emotional);(3) functionare interpersonala;(4) controlul impulsului.B. Patternul durabil este inflexibil si pervasiv in raport cu o gama larga de situatii personale si sociale.

C. Patternul durabil duce la o detresa sau deteriorare semnificativa clinic in domeniul social, profesional ori in alte domenii importante de functionare.D. Patternul este stabil si de lunga durata, iar debutul sau poate fi trasat retrospectiv cel putin pana in adolescenta sau la inceputul perioadei adulte.

E. Patternul durabil nu este explicat mai bine ca manifestare sau consecinta a unei alte tulburari mentale.

F. Patternul durabil nu se datoreaza efectelor fiziologice directe ale unei substante (de ex., un drog de abuz, un medicament) sau ale unei conditii medicale generale (de ex., traumatism cranian). Exista 10 tipuri de tulburari de personalitate pe care DSM-IV le imparte pe baza similitudinilor descriptive in trei grupe:Grupa A: personalitati excentrice si bizare1. Personalitatea paranoida: se caracterizeaza prin tendinta generalizata si nejustificata, care se manifesta in diverse contexte, de a interpreta actiunile altor persoane ca fiind orientate in mod deliberat pentru a-l umili sau ameninta pe cel in cauza.2. Personalitatea schizoida: se remarca prin detasare exagerata de interactiunile sociale si printr-o limitare a experientelor si a exprimarii afectivitatii.3. Personaliatea schizotipala: implica o inadecvare in relatiile interpersonale, distorsionari cognitive si perceptive, precum si un comportament excentric.Grupa B: personalitati emotionale si dramatice

1. Personalitatea antisociala : se caracterizeaza prin dispretul si incalcarea drepturilor celorlalti, acte delictuale, sadice, violente, iritabilitate si agresivitate, trasaturi care se manifesta adesea inainte de varsta de 15 ani.2. Personalitatea bordeline (sau marginala): se manifesta printr-o instabilitate a dispozitiei, a relatiilor interpersonale, fluctuatii la nivelul imaginii de sine si stari afective cu caracter impulsiv.3. Personalitatea histrionica: se mai numeste si personalitate teatrala sau isterica si se caracterizeaza prin reactii emotionale exagerate si prin incercari permanente de a atrage atentia celor din jur.4. Personalitatea narcisica: subiectul are o nevoie patologica de admiratie de la ceilalti si este lipsit de calitati empatice. Grupa C: personalitati anxioase si ineficiente

1 . Personalitatea evitanta: implica inhibitie sociala, sentimente de inferioritate, precum si o sensibilitate exagerata la evaluarile negative ale celorlalti.2. Personalitatea dependenta: se caracterizeaza prin tendinta exagerata a subiectului de a se agata de ceilalti, insotita de supunere si de o nevoie excesiva de a fi protejat de ceilalti.3. Personalitatea obsesiv-compulsiva: se caracterizeaza printr-un stil de conduita perfectionist, rigiditate, dependenta exagerata de reguli si valori cu caracter strict; relatiile interpersonale sunt dominate de raceala afectiva. Tulburarile de personalitate fara alta specificatie cuprind trasaturi apartinand mai multor tipuri de personalitati descrise mai sus, fara a fi insa suficiente pentru a permite diagnosticarea unui anume tip de tulburare de personalitate si in aceasta categorie se includ:

- personaliatea depresiva, definita ca o structura difuza de cognitii si comportamente depresive, care se manifesta in afara unui episod depresiv major si nu poate fi explicata prin intermediul unei tulburari distimice.

- personalitatea pasiv-agresiva sau negativista, subiectii din acest grup manifestand permanent o rezistenta pasiva la orice solicitare sociala sau profesionala, fiind opozitionisti, negativisti si sabotori mascati.

- personalitatea sadica si personalitatea inclinata spre esec Date recente, bazate pe criteriile de diagnostic ale DSM - IV, sugereaza ca aproximativ 10-13% din populatia generala prezinta tulburari de personalitate (G. Ionescu - Tulburarile personalitatii). Tot mai multe studii sugereaza ca terapia cognitiv - comportamentala poate fi eficienta pentru unele persoane cu tulburari de personalitate, mai ales avand in vedere "abilitatea ei de a se face acceptata de catre acei pacienti care resping orice alta forma de terapie" ( Adrian Opre-" Noi tendinte in psihologia personalitatii" ).Cum sa devii asertiv ?

psiholog Steliana Rizeanu

Comportamentul asertiv reprezinta calea de mijloc intre doua extreme si implica solicitarea propriilor drepturi sau refuzul unor sarcini intr-o maniera simpla, directa, care nu urmareste sa nege , sa atace sau sa manipuleze pe altii el presupune respect si consideratie fata de propria persoana si fata de cei din jur.

Persoanele anxioase se comporta non-asertiv pentru ca si-au format o imagine de sine de personae amabile, gata sa faca pe plac oricui. Ele nu-si exprima in mod deschis solicitarile, pentru a nu deteriora relatia cu partenerul ,de care se simt dependenti.

Nu e greu de inteles de ce persoanele afectate de timiditate sau de anxietate sociala considera ca este dificil sa se afirme, sa isi sustina punctele de vedere, in special atunci cand se confrunta cu credintele si parerile diferite ale altora.

Trei tipuri de temeri sunt legate in mod evident de timiditate, anxietate sociala sau de lipsa asertivitatii:

1. frica de a fi judecat /criticat sau evaluat in termini peiorativi

2. frica de a fi respins sau exclus

3. frica de a fi transparent sau "surprins dorind"Daca iti este teama sa iti arati "slabiciunile", probabil ca nu iti este deloc usor sa fii asertiv. Asertivitatea se bazeaza in principal pe ideea ca nevoile, dorintele si sentimentele tale nu sunt nici mai mult nici mai putin importante decat cele ale altor oameni: sunt egal de importante. Aceasta inseamna ca esti indreptatit sa-ti exprimi propriile sentimente si opinii, asa cum si ceilalti sunt indreptatiti la ale lor. Abilitatea-cheie aici este sa stii sa le exprimi, sa te asiguri ca sunt luate in serios si sa decizi singur cata greutate dai parerilor si ideilor celorlalti. E adevarat ca unii oameni vor sa gandesti diferit, si poate ca si tu vrei acelasi lucru de la ei, insa de la dorinta pana la presiune e cale lunga .

Capcana este sa nu devii prea agresiv in incercarea ta de a trece de la pasiv la asertiv.

Pasivitatea implica o lipsa de control, un comportament "pres". Daca nu vorbesti, s-ar putea sa faci un lucru pe care nimeni n-a vrut sa-l faca, dar pe care toti dinaintea ta au putut sa-l refuze. Asa ca "daca te comporti ca un pres, nu fi surprins cand altii calca peste tine".

Agresivitatea are diferite avantaje pentru persoanele cu anxietate sociala:ii tine pe ceilalti departe si scurteaza foarte mult interactiunile, ascunzand de fapt teama de a fi ranit. Nici pasivitatea ,nici agresivitatea nu sunt o solutie, datorita sentimentelor neplacute pe care le produc si datorita incorectitudinii acestor comportamente.

Asertivitatea este cheia iesirii din impas, ajutandu-i pe oameni sa fie mai flexibili, astfel incat sa se poata adapta fara a risca vreo pozitie extrema. Oamenii asertivi nu se simt nici controlati ,nici dornici sa controleze.

SCHIMBA-TE PE TINE, NU PE ALTII!

Pare natural sa iti doresti sa-i schimbi pe altii, in special atunci cand simti ca ai fost tratat incorect.Atunci cand timiditatea sau anxietatea sociala iti apar in cale si te impiedica sa iti aperi pozitia, ceilalti te vor lua mai putin in serios decat ar trebui, sau vor profita de tine, iar tu te vei simti suparat, frustrat si plin de resentimente. Exista multe motive pentru care persoanele cu anxietate sociala vor sa-i schimbe pe ceilalti. Problema e ca singura persoana pe care o pot schimba sunt ei , si e usor sa scapam din vedere acest truism. Daca vrei ca oamenii sa fie diferiti- mai prietenosi, mai atenti cu tine- cum iti atingi scopul? Gaseste modalitati prin care te poti face mai deschis catre prietenii, de a iti exprima sentimentele intr-o maniera in care ar capta mai mult atentia altora. Interactiunile sociale au fost comparate cu un dans, iar analogia este extrem de folositoare.Pasii unuia trebuie sa se potriveasca cu pasii celuilalt. Daca iti schimbi pasii, si celalalt va trebui sa si-i schimbe pe ai lui. Schimbarile pe care le faci vor precipita schimbarile celuilalt, si asa va veti adapta unul altuia. Daca stii in ce directie vrei sa schimbi un lucru, va fi mai usor sa te gandesti la pasii tai de dans, si asta te va ajuta sa iti cladesti increderea sociala si asertivitatea.

INVATA SA SPUI NU, respectand urmatoarele indrumari:

- acorda-ti un ragaz

- nu te scuza in mod exagerat

- precizeaza continutul refuzului

- utilizeaza limbajul non-verbal de tip asertiv

- evita culpabilitatile inutile.

GASESTE-TI ECHILIBRUL

Daca a fi asertiv are legatura cu a fi corect fata de tine si fata de altii, vom enumera actiunile echilibrante implicate in depasirea anxietatii sociale. Pozitiile extremiste trebuie evitate : gandirea de tipul totul sau nimic (orice fac eu e rau sau orice fac eu e bine), gandirea de tip alb sau negru (daca oamenii nu ma iubesc, inseamna ca ma urasc), oscilarile sus-jos (te simti minunat cand ai o relatie, dar groaznic, incapabil sau mizerabil cand esti singur).

Fii interesat, dar nu bagacios Focalizeaza-te pe experienta ta interioara, nu pe exterior sau doar pe ceea ce zic oamenii Vorbeste in loc sa asculti Cauta informatii pe de o parte; ofera informatii pe cealalta Vorbeste despre sentimente in loc sa vorbesti predominant despre fapte Recunoaste efectele trecutului asupra ta, fara a fi dominat sau restrictionat de acesta Dezvaluie lucruri intime despre tine, fara teama ca ceilalti dobandesc un ascendent asupra ta prin asta Gaseste calea de mijloc intre pasivitate si agresivitate

Daca nici una din aceste cai nu a dat rezultate in cazul tau, apeleaza un psiholog cognitivist ,care te va initia in invatarea deprinderilor de comportament asertiv.

Ganduri si emotii care ne modeleaza viata

Psiholog Paul Apostica

Din multitudinea de informatii (din jurul nostru si din noi), care ne bombardeaza zilnic, doar o parte ajung in campul constiintei. Subiectivitatea ne face sa fim atenti doar la un anumit gen de informatie, nu neaparat la ce se intampla in mod obiectiv. Realitatea este creata pe baza cunostintelor pe care le avem, si cu cat avem mai multe informatii, cu atat ne rafinam mai mult modelul pe baza caruia interpretam lumea exterioara. Practic, orice informatie pe care o procesam- si care intra in sistemul nostru, din mediul exterior- este intotdeauna colorata de experientele pe care le-am avut, ceea ce creeaza un raspuns emotional, ca reactie la evenimentul prezent. La un nivel mai subtil, ajungem sa facem anumite conexiuni intre sentimente pe baza experientelor avute pana in prezent. Astfel, daca de-a lungul vietii o persoana este dezamagita in dragoste sau trece prin anumite evenimente dureroase, ajunge treptat sa conecteze sentimentul de iubire cu dezamagirea; cand se gandeste la iubire, experimenteaza amintirea durerii, tristetii, dezamagirii chiar furiei. Practicarea unui lucru in mod repetat are drept efect intarirea conexiunior dintre celulele nervoase, care dobandesc o relatie pe termen lung. Astfel, daca va enervati, sau va simtiti frustrati zilnic, daca suferiti zilnic, daca va gasiti motive sa va simtiti victimizati in viata, atunci practic va reconfigurati si va reintegrati zilnic reteaua neuronala, ceea ce face ca pe viitor sa experimentati din ce in ce mai des acelasi trairi. Vestea buna este ca celulele nervoase conectate intre ele, isi rup relatia pe termen lung dintre ele de fiecare data cand noi intrerupem procesul de gandire care le intretine. Unele persoane au tendinta de a considera ca realitatea deja exista, independent de experienta pe care o au. Aceasta tendinta poate conduce spre un drum inchis, fiind chiar sursa unor tulburari psihice. In loc sa ne gandim la lucruri ca si cum ar exista, mai bine ne-am gandi la posibilitatile care exista. Este adevarat ca experienta pe care o putem avea in explorarea mediului inconjurator este ingradita de li