Psihologia adolescentului şi adultului-T.Cretu

Ministerul Educaţiei şi Cercetării

Proiectul pentru Învăţământul Rural

PEDAGOGIE PENTRU ÎNVĂŢĂMÂNT PRIMAR ŞI PREŞCOLAR

Psihologia adolescentului şi adultului

Tinca CREŢU

2005

© 2005 Ministerul Educaţiei şi Cercetării Proiectul pentru Învăţământul Rural Nici o parte a acestei lucrări nu poate fi reprodusă fără acordul scris al Ministerului Educaţiei şi Cercetării ISBN 973-0-04298-5

Cuprins

Proiectul pentru Învăţământul Rural i

CUPRINS ................................................................................................ pagina

1.PREADOLESCENŢA-STADIUL IEŞIRII DIN COPILĂRIE................................................ 2

Obiectivele unităţii de învăţare nr. 1 .................................................................................... 2

1.1.Preadolescenţa şi trecerea la un nou ciclu şcolar ........................................................ 2

1.2.Transformările biologice şi debutul pubertăţii în preadolescenţă ................................. 5

1.3.Aspecte specifice în manifestarea proceselor senzorial-perceptive

de observare şi de reprezentare la preadolescenţi ........................................................... 7

1.4.Particularităţile proceselor cognitive complexe ale preadolescenţilor .......................... 8

1.5.Aspecte specifice în manifestarea proceselor stimulativ şi reglatoare

din preadolescenţă.......................................................................................................... 13

1.6.Particularităţile personalităţii preadolescenţilor .......................................................... 16

Rezumatul acestei unităţi de învăţare................................................................................ 19

Recomandări şi comentarii cu privire la probele de autoevaluare ..................................... 21

Lucrarea de evaluare nr. 1 şi modul de evaluare............................................................... 23

Bibliografia minimală ......................................................................................................... 26

2.ADOLESCENŢA-STADIUL UNOR AMPLE TRANSORMĂRI PSIHICE ......................... 28

Obiectivele unităţii de învăţare nr. 2 .................................................................................. 28

2.1.Dominantele în profilul de dezvoltare din adolescenta............................................... 28

2.2.Schimbări în activitatea fundamentală şi în relaţiile sociale ale adolescenţilor .......... 30

2.3.Dezvoltarea biologică a adolescenţilor....................................................................... 32

2.4.Particularităţile capacităţilor senzorial-perceptive, de observare şi de

reprezentare ale adolescenţilor şi postadolescenţilor ..................................................... 33

2.5.Gândirea formal-abstractă a adolescentului şi postadolescentului ............................ 34

2.6.Caracteristicile memoriei şi imaginaţiei adolescenţilor şi postadolescenţilor.............. 36

2.7.Comunicarea şi limbajul în adolescenţă şi postadolescenţă ...................................... 39

2.8.Evoluţia afectivităţii, motivaţiei şi voinţei în adolescenţă şi postadolescenţă.............. 40

2.9.Personalitatea adolescentului şi postadolescentului .................................................. 43





Cuprins

ii Proiectul pentru Învăţământul Rural

3.Tinereţea-stadiul de dezvoltare deplină a capacităţilor fizice şi psihice umane...............59

Obiectivele unităţii de învăţare nr. 3...................................................................................59

3.1. Dominantele în profilul de dezvoltare din stadiul tinereţii...........................................59

3.2. Capacităţile senzorial-perceptive şi motrice la tineri..................................................61

3.3. Procesele cognitive complexe şi învăţarea la tineri ...................................................63

3.4. Afectivitatea şi motivaţia – aspecte caracteristice tinereţii .........................................67

3.5. Particularităţile personalităţii tinerilor .........................................................................72

Rezumatul acestei unităţi de învăţare ................................................................................75

Recomandări şi comentarii cu privire la probele de autoevaluare......................................76

Lucrarea de verificare nr. 3 şi modul de evaluare ..............................................................77

Bibliografia minimală ..........................................................................................................79

4.ADULTUL- stadiul maturizării psihice..............................................................................81


4.1. Dominantele în profilul vieţii psihice a adultului .........................................................81

4.2.Schimbări în plan biologic specifice stadiului adult.....................................................83

4.3.Particularităţi ale sensibilităţii, atenţiei şi motricităţii la adult .......................................85

4.4.Procesele complexe – aspecte caracteristice adulţilor ...............................................88

4.5.Particularităţile învăţării la adult..................................................................................93

4.6.Maturizarea afectivă şi motivaţională a adulţilor .........................................................95

4.7.Principalele particularităţi ale personalităţii adulţilor ...................................................97

Rezumatul acestei unităţi de învăţare ..............................................................................100

Recomandări şi comentarii cu privire la probele de autoevaluare....................................101

Lucrarea de verificare nr. 4 şi modul de evaluare ............................................................103

Bibliografia minimală ........................................................................................................105

5.CICLUL BĂTRÂNEŢII ...................................................................................................107

Obiectivele unităţii de învăţare nr. 5.................................................................................107

5.1. Bătrâneţea cel de al treilea ciclu al vieţii..................................................................107

5.2.Regresiile în plan biologic la bătrâneţe.....................................................................111

5.3.Modificări specifice bătrâneţii în planul sensibilităţii şi al motricităţii .........................114

5.4.Conservări şi regresii ale capacităţilor cognitive complexe la bătrâni.......................115

5.5.Modificări ale afectivităţii şi motivaţiei la bătrâneţe ...................................................119

Cuprins

Proiectul pentru Învăţământul Rural iii

5.6.Schimbări caracteristice în manifestarea personalităţii la bătrâneţe ........................ 121

Rezumatul acestei unităţi de învăţare.............................................................................. 123

Recomandări şi comentarii cu privire la probele de autoevaluare ................................... 125

Lucrarea de verificare nr. 5 şi modul de evaluare............................................................ 126

Bibliografia minimală ....................................................................................................... 128

Bibliografia generală ........................................................................................................ 129

Introducere

iv Proiectul pentru Învăţământul Rural

INTRODUCERE

Notă de prezentare

“Cursul de psihologia adolescentului şi adultului” face parte

din pachetul de discipline psihopedagogice şi continuă sarcinile de

pregătire a studenţilor începute de Cursul de psihologia copilului.

Prin urmare, asigură însuşirea cunoştinţelor de bază referitoare la

dezvoltarea psihică de la sfârşitul copilăriei şi până la finalul vieţii.

Competenţe:

• Amplificarea capacităţii de abordare din perspectiva

evolutivă a schimbărilor fizice şi psihice din finalul primului ciclu de

dezvoltare umană şi din următoarele două.

• Formarea abilităţilor de a analiza interacţiunile variate ale

factorilor externi şi interni care explică momentele de vârf ale

dezvoltării competenţelor cognitive ale adolescentului sau regresiile

ce apar o dată cu înaintarea în vârstă.

• Creşterea posibilităţilor de recunoaştere a semnelor

dezvoltării psihice şi de fina interpretare şi diagnosticare a evoluţiei

normale din fiecare stadiu.

• Dezvoltarea capacităţilor de documentare aprofundată în

legătură cu cercetările, conceptele şi teoriile referitoare la dinamica

vieţii psihice la adult şi bătrân în vederea fundamentării unor căi noi

de a-i ajuta să-şi identifice şi să-şi rezolve problemele.

Obiectivele cursului După ce se vor studia temele acestui curs, studenţii vor putea

să:

• explice ideile de bază referitoare la dezvoltarea psihică

deosebită din adolescenţă şi postadolescenţă;

• să descrie manifestările caracteristice avansului cognitiv

special din adolescenţă;

• să înregistreze diferite puncte de vedere cu privire la

procesele ample şi de profunzime care duc la dezvoltarea deosebită

a personalităţii adolescenţilor şi postadolescenţilor;

Introducere

Proiectul pentru Învăţământul Rural v

• să rezume aspecte centrale ale constituirii identităţii

profesionale, familiale, sociale din stadiul tinereţii;

• să explice în ce constă procesul de maturizare psihică

din stadiul adult.

Abordarea problemelor acestei discipline în lucrările autorilor români şi străini

Ca şi psihologia copilului şi cea a adolescenţei a atras atenţia

cercetătorilor de foarte mult timp pentru că în acest stadiu al vieţii se

produc intense şi ample transformări. S-au scris lucrări speciale

destinate adolescenţilor şi s-au dezvoltat apoi cercetări

interdisciplinare. Ciclul bătrâneţii a intrat în sfera cercetărilor mai ales

în primii ani din a doua jumătate a secolului XX şi numărul lucrărilor

şi publicaţiilor a crescut mereu. În jurul anului 1960 au început să se

extindă cercetările asupra tinerilor şi adulţilor. Treptat s-au acumulat

date de cercetare, concepte, idei, teorii care constituie astăzi corpul

de cunoştinţe al acestei discipline. Autori de prestigiu reprezintă

astăzi acest domeniu în plan mondial şi în psihologia românească.

Dintre cei mai importanţi autori străini care au contribuit în acest

domeniu amintim: Stanley Hall (1904), Maurice Debesse (1936),

Jean Piaget (1955), E Erikson (1962), R. M. Lerner şi D. F. Hultsch

(1983), Vander Zanden (1993), Helen L. Bee (1986) etc. Dintre

autorii români relevăm: Ursula Şchiopu (1982), Elena Bonchis

(2004), Anca Munteanu (2004), Tinca Creţu (2001).

Structura cursului

Pentru că însuşirea acestei discipline este precedată de

„Cursul de psihologia copilului”, studenţilor le sunt familiare multe

dintre conceptele, ideile şi punctele de vedere cu privire la

fenomenele generale de dezvoltare psihică şi felul în care trebuie

înţeleasă legătura dintre stadii.

Cursul cuprinde cinci unităţi de învăţare, patru din ele

abordează preadolescenţa, adolescenţa, tinereţea şi adultul iar

ultimul tratează în ansamblu ciclul bătrâneţii.

Introducere

vi Proiectul pentru Învăţământul Rural

Prima unitate de învăţare tratează dezvoltarea fizică şi psihică

din preadolescenţă. Se insistă asupra aspectelor mai importante cum

ar fi transformările biologice şi influenţele lor asupra vieţii psihice,

schimbările deosebite în desfăşurarea proceselor cognitive,

intensificarea conştiinţei de sine şi structurarea mai bună a imaginii

de sine.

A doua unitate de învăţare tratează problemele adolescenţei

insistându-se asupra dezvoltării cognitive remarcabile, a

metamorfozei personalităţii şi parcurgerii crizei de originalitate.

Problemele stadiului tinereţii sunt tratate în a treia unitate de

învăţare şi se insistă asupra a ceea ce deosebeşte dezvoltarea

psihică din acest interval al vieţii faţă de adolescenţă şi

postadolescenţă. Totodată, se subliniază aspectele de continuitate în

raport cu stadiile anterioare.

Dezvoltarea identităţii profesionale, familiale, socio-culturale, a

specificului motivaţiei şi afectivităţii sunt aspecte centrale ale

traversării acestui stadiu, al tinereţii.

Adultul, cel mai lung stadiu al vieţii este complex abordat în a

patra unitate de învăţare. Se subliniază mai ales aspecte care

demonstrează maturizarea vieţii psihice umane.

În ultima unitate de învăţare este abordată bătrâneţea. Se

prezintă cele mai importante date de cercetare care pun în evidenţă

fenomenele de regresie a capacităţilor fizice şi psihice dar sunt

subliniate şi conservările şi se relevă marile posibilităţi de

compensare. Acestea ar trebui special aprofundate şi analizate

pentru a găsi resursele parcurgerii satisfăcătoare a ultimilor ani de

viaţă.

Fiecare unitate de învăţare urmăreşte o prezentare cât mai

clară şi sistematică a cunoştinţelor. În legătură cu fiecare problemă

tratată sunt propuse teme de reflecţie care te invită să aplici pe loc

noţiunile şi ideile cursului, fie având în vedere comportamentele celor

din jur fie, făcând analize ale experienţelor proprii de viaţă.

Un avantaj important pentru însuşirea acestei discipline îl

reprezintă rezumatul din finalul fiecărei unităţi de învăţare. Acesta

esenţializează aspectele cele mai importante ale dezvoltării psihice

Introducere

Proiectul pentru Învăţământul Rural vii

din fiecare stadiu, construind o schemă mentală orientativă generală,

necesară rezolvării oricăror probleme.

Toate unităţile cuprind un paragraf de recomandări şi

comentarii în legătură cu temele de reflecţie care asigură orientarea

în elaborarea răspunsurilor personale şi totodată, confirmarea lor.

În structura fiecăreia din cele cinci unităţi de învăţare ale

acestui modul, există o lucrare de verificare. Aceasta cuprinde 10-15

întrebări care cer un răspuns pe care trebuie să-l elaborezi personal.

Nu se admite copierea răspunsurilor ci, pe baza, studierii atente a

paragrafelor corespunzătoare trebuie să construieşti personal

răspunsul. Lucrările de verificare se transmit tutorelui în condiţiile pe

care le vei cunoaşte şi care sunt valabile pentru toate disciplinele.

Lucrările de verificare sunt însoţite de ghidul de evaluare şi

astfel iţi poţi calcula anticipat notele.

Notele de la lucrările de verificare reprezintă evaluarea

continuă şi dau 30% din nota finală la această disciplină. Nota la

examen va reprezenta 70% din cea finală.

Principala sursă de pregătire este cursul care ţi se pune la

dispoziţie. Totodată, fiecare unitate de învăţare cuprinde

recomandări bibliografice, cu selectarea paragrafelor

corespunzătoare. Pe baza lor ţi se asigură o lărgire a pregătirii la

această disciplină.

Considerăm că materialul tipărit sau redactat electronic pe

care îl vei primi, are mare accesibilitate, referiri la cazuri concrete,

teme de aplicare practice şi orientări bibliografice utile aşa că îţi va fi

uşor sa înveţi şi să obţii rezultate superioare.

Îţi dorim încredere în reuşită şi tenacitate.

Câteva probleme introductive ale Psihologiei adolescentului şi adultului

Cursul de psihologia adolescentului şi adultului, aşa cum am

mai subliniat, îl continuă pe cel de psihologia copilului. El oferă date,

concepte, idei, explicaţii cu privire la evoluţia psihică de dincolo de

copilărie până la sfârşitul vieţii. Contribuie astfel, la întregirea

Introducere

viii Proiectul pentru Învăţământul Rural

cunoştinţelor studenţilor despre dezvoltarea psihică umană, asigură

rezerva de cunoştinţe, care să permită desfăşurarea de activităţi

didactice şi la celelalte cicluri şcolare sau programe speciale

destinate adulţilor, construieşte o perspectivă a dezvoltării care

orientează mai bine acţiunile formative de la orice vârstă.

Domeniul de cercetare al acestei ştiinţe este constituit de

ansamblul schimbărilor ce se petrec în cursul trecerii de la un stadiu

la altul, de la un ciclu la altul, începând cu sfârşitul copilăriei în toate

planurile vieţii psihice. Obiectul de cercetare este legitatea care

guvernează toate aceste transformări psihice.

Psihologia adolescentului şi adultului poate fi definită ca acea

ştiinţă care cercetează legile şi condiţiile de dezvoltare, maturizare şi

chiar involuţie a psihicului uman de la încheierea copilăriei şi până la

sfârşitul vieţii.

Metodele de cercetare ale acestei discipline sunt aceleaşi ca

ale psihologiei copilului dar aplicarea lor prezintă un anumit specific:

• metoda observaţiei, aplicată la stadiile de care se ocupă

această disciplină, presupune o atenţie deosebită pentru a asigura

camuflarea observatorului. Prezenţa acestuia poate influenţa mai

puternic conduitele preadolescenţilor, adolescenţilor etc., adică a

celor ce se caracterizează prin conştiinţa de sine intensificată.

Totodată dincolo de copilărie poate fi utilizată şi autoobservaţia;

• metoda experimentală se poate aplica într-o organizare mai

complexă decât în copilărie;

• metoda anchetei pe bază de chestionar poate fi larg aplicată

începând cu jumătatea preadolescenţei;

• analiza produselor activităţii are, la aceste vârste un mai larg

teren de aplicare.

De asemenea, testele ce pot fi aplicate la vârstele de care se

ocupă această disciplină, sunt mai variate şi mai complexe.

Problemele principale de care se ocupă psihologia

adolescentului şi adultului sunt:

– descoperirea modalităţilor noi în care acţionează factorii

generali ai dezvoltării psihice;

Introducere

Proiectul pentru Învăţământul Rural ix

– relevarea creşterii importanţei factorilor interni în

procesul de dezvoltare psihică, aşa cum ar fi intensificarea conştiinţei

de sine sau creşterea capacităţilor autoreglatoare etc.;

– evidenţierea transformărilor psihice care dau specificitate

fiecărui stadiu şi ciclu;

– surprinderea interinfluenţelor multiple şi variate dintre

acestea;

– aprofundarea înţelegerii naturii sistemice a dezvoltării

psihice din fiecare stadiu;

– dezvoltarea mecanismelor maturizării psihice şi a

exprimării acesteia în atitudini şi comportamente caracteristice pentru

fiecare studiu;

– înţelegerea mai profundă a fenomenului îmbătrânirii şi

identificarea resurselor, fiecărui stadiu din ciclul al treilea al vieţii,

pentru a diminua dificultăţile aduse de înaintarea în vârstă;

– descoperirea unor legi noi şi elaborarea de noi concepte

care să îmbogăţească teoria psihologică generală şi să

fundamenteze mai bine activităţile cu personale de diferite vârste.

Psihologia adolescentului şi adultului are strânse legături

teoretice şi metodologice în primul rând cu psihologia copilului, cu

cea genetică şi cu biopsihologia şi de asemenea, cu toate

disciplinele fundamentale şi aplicative ale acestui domeniu al

cunoaşterii.

Preadolescenţa – stadiul ieşirii din copilărie

Proiectul pentru Învăţământul Rural 1

Unitatea de învăţare nr. 1 PREADOLESCENŢA – STADIUL IEŞIRII DIN COPILĂRIE

CUPRINS 1.PREADOLESCENŢA-STADIUL IEŞIRII DIN COPILĂRIE................................................ 2

Obiectivele unităţii de învăţare nr. 1 .................................................................................... 2

1.1.Preadolescenţa şi trecerea la un nou ciclu şcolar ........................................................ 2

1.2.Transformările biologice şi debutul pubertăţii în preadolescenţă ................................. 5

1.3.Aspecte specifice în manifestarea proceselor senzorial-perceptive,

de observare şi de reprezentare la preadolescenţi ........................................................... 7

1.4.Particularităţile proceselor cognitive complexe ale preadolescenţilor .......................... 8

1.5.Aspecte specifice în manifestarea proceselor stimulative şi reglatoare

din preadolescenţă.......................................................................................................... 13

1.6.Particularităţile personalităţii preadolescenţilor .......................................................... 16





Adolescenţa – stadiul unor ample transformări psihice

2 Proiectul pentru Învăţământul Rural

2. PREADOLESCENŢA-STADIUL IEŞIRII DIN COPILĂRIE

Obiectivele unităţii de învăţare nr. 1

După ce vor studia această unitate de învăţare, studenţii vor

putea:

• să rezume aspectele adaptării preadolescenţilor la un nou ciclu

şcolar;

• să descrie schimbările de ordin fizic ce caracterizează ieşirea din

copilărie;

• să explice în ce constă trecerea la un nou stadiu al inteligenţei

umane;

• să identifice caracteristicile cognitive senzorial-perceptive ale

preadolescenţilor care susţin procesele de învăţare mai complexe;

• să dezvolte ideile cele mai importante referitoare la funcţionarea

gândirii;

• să înregistreze noul nivel al manifestării memoriei şi imaginaţiei

preadolescenţilor;

• să rezume cunoştinţele referitoare la limbajul preadolescenţilor;

• să explice în ce fel se transformă afectivitatea şi motivaţia

preadolescenţilor, deosebindu-i astfel de copilărie;

• să dezvolte ideile care se referă la noul nivel al conştiinţei de sine şi

la imaginea de sine a preadolescenţilor;

• să înregistreze rolurile crescute ale grupurilor de covârstnici în

dezvoltarea personalităţii din stadiul preadolescenţilor.

1.1. Preadolescenţa şi trecerea la un nou ciclu şcolar

Preadolescenţa face parte din primul ciclu al dezvoltării fiinţei

umane, adică din ciclul de creştere şi dezvoltare şi corespunde

intervalului de vârstă 10-14 ani.

Există diferenţe între cercetători în ceea ce priveşte existenţa

acestui stadiu. Unii consideră că cea de a treia copilărie, adică a

şcolarităţii mici durează până la 12 ani şi mai departe se desfăşoară

adolescenţa şi nu acceptă preadolescenţa ca stadiu distinct.

Schimbări în activitatea de

învăţare



Alţii considera preadolescenta un substadiu al adolescenţei.

Dar cei mai mulţi autori români consideră preadolescenţa ca un

stadiu distinct caracterizat printr-un anumit specific al activităţii de

bază învăţarea şi al sistemului de relaţii în care se află integrat

elevul.

O dată cu intrarea în acest stadiu, cele mai importante

schimbări se produc în activitatea de învăţare şi anume:

– diversificarea disciplinelor şcolare;

– adaptarea gândirii la specificul cognitiv al diverselor solicitări

şi mai ales atingerea nivelului de generalizare şi abstractizare cerut;

– însuşirea sistematică a noţiunilor ştiinţifice de bază din

principalele domenii ale cunoaşterii;

– interacţiunea cu mai mulţi profesori şi efortul de adaptare la

cerinţele şi stilurile lor diferite de lucru;

– creşterea timpului de învăţare acasă şi a responsabilităţilor

personale pentru acesta.

Având în vedere aceste schimbări se consideră, pe bună

dreptate, că intrarea în clasa a V-a este un adevărat prag ce trebuie

trecut uneori cu destul efort şi tensiuni. Totodată preadolescenţii se

pot angaja, alături de părinţii lor în activităţi de muncă în folosul

familiei. De asemenea, participă la fel de fel de evenimente culturale,

sunt interesaţi de programele TV, de reviste, cărţi, internet etc. Jocul

îşi păstrează încă un loc al său, aproape în fiecare zi, dar este vorba

de jocuri complexe cu reguli.

Temă de reflecţie nr. 1 Aminteşte-ţi de propria preadolescenţă şi fă un inventar al

preocupărilor extraşcolare, stabilind şi o ierarhie a lor, începând cu

cea mai plăcută şi mai des realizată.

Scrie răspunsul aici.

Compară răspunsul tău cu ceea ce se oferă în pag.21



Schimbări importante se produc şi în câmpul relaţiilor pe care le

au preadolescenţii în familie, la şcoală şi în afara acesteia.

– în cadrul familiei deja nu mai sunt văzuţi ca înainte dar părinţii

au încă atitudini ambigui: uneori îi consideră mari şi le transferă

unele responsabilităţi, alteori îi consideră tot copii şi le interzic unele

activităţi;

– în şcoală profesorii îi văd mari şi le asigură condiţii de

manifestare a autonomiei şi independenţei mai ales în activităţile

extraclasă şi extraşcolare;

– se lărgesc considerabil relaţiile cu grupurile informale.

Preadolescenţii manifestă o atracţie deosebită faţă de aceste grupuri

pe care le caută zilnic şi a căror influenţă creşte întrecând-o uneori

pe cea a familiei. Cercetătorii au numit preadolescenţa „vârsta graţiei

sociale”. Dezvoltarea deplină a fiinţei nu s-ar putea realiza fără

interacţiunea cu grupurile de egali.

Temă de reflecţie nr. 2

De ce pentru dezvoltarea deplină a fiinţei umane nu sunt suficiente

relaţiile cu adulţii şi cu părinţii, în principal.



Grupurile formale şi informare de egali contribuie la continuarea

socializării, la creşterea experienţei sociale personale, la

autocunoaştere, la clarificarea imaginii de sine etc.

Schimbări în sistemul

relaţiilor



1.2. Transformările biologice şi debutul pubertăţii în preadolescenţă

Un autor francez, H. Lehalle considera, că: „transformările

fiziologice şi morfologice care survin (în preadolescentă n.n)

constituie, fără îndoială, evenimentul major al acestei perioade de

dezvoltare”.

Aspectul cel mai vizibil al transformărilor biologice este

creşterea în înălţime. Acum se înregistrează un vârf atât la fete cât şi

la băieţi care se explică mai ales prin modificări în funcţionarea

glandelor cu secreţie internă şi prin programul genetic al fiecăruia. La

băieţi, în jurul a 14 ani se produce o creştere de 10 cm iar în restul

anilor de 7 cm. Astfel că din toamnă până în primăvară le rămân

hainele mici. La fete vârful este la 12 ani cu 9 cm în acel an şi cu 6

cm în restul anilor. Înălţimea medie este la băieţi de 160 – 165 cm iar

la fete cu 1 cm – 2 cm mai mică.

De asemenea, creşterea în greutate este semnificativă. La

băieţi, către sfârşitul stadiului, se atinge în medie 50 kg. La fete încep

deja sa se constate efectele modelelor culturale. Ele îşi

supraveghează silueta, îşi controlează mereu greutatea, manifestă

selectivitate crescută faţă de alimente etc. Există riscul respectării

unui regim drastic de slăbire şi unele pot ajunge la anexie nervoasă.

Creşterea în greutatea poate fi însoţită de alte fenomene

organice: nevoia mai mare de somn, dificultăţi de trecere de la somn

la veghe, dureri articulare, apetit crescut. Dar se produc şi unele

disproporţionări între părţile corpului şi cercetătorii au numit

preadolescenţa „vârsta păianjenului”.

Pot apărea unele desincronizări între creşterea oaselor şi

creşterea muşchilor care determină pentru o scurtă perioadă de timp,

un fel de neîndemânare caracteristică şi dacă aceasta este ironizată

de părinţi se ajunge la dezvoltarea unor complexe de inferioritate.

Procesele de osificare se continuă în diferite zone ale corpului

deşi au acum o mai mică amploare. Cele ce se produc la nivelul feţei

pot genera unele dizarmonii care-i pot dezamăgi pe părinţi. Dacă ei

Vârful de

creştere fizică



şi le exprimă cu voce tare se pot dezvolta, din nou, complexe de

inferioritate.

Se produc unele schimbări şi la nivelul sistemului nervos.

Greutatea creierului este de 1400 gr., iar sub raport funcţional se

înregistrează numeroase perfecţionări. Cea mai importantă este

ceea ce constată în formarea cu viteză a legăturilor interneuronale şi

mai ales organizarea lor ierarhică.

Schimbări spectaculoase se petrec în sistemul hormonal:

• se intensifică funcţia tiroidei care asigură creşterea fizică

spectaculoasă;

• hipofiza acţionează asupra glandelor sexuale;

• epifiza şi suprarenalele vor face să se manifeste

caracteristicile sexuale secundare;

• intrarea în funcţie a glandelor sexuale şi deci debutul

pubertăţii;

• timusul sau glanda copilăriei, aproape că îşi încetează

activitatea.

Pubertatea are trei faze distincte: a). prepubertatea (10 – 12

ani) când se accentuează caracterele secundare; b). pubertatea

propriu-zisă (12 – 14 ani) când glandele sexuale intră în funcţie şi

încheie, din punct de vedere biologic, copilăria; c). postpubertatea

(după 14 ani) când se maturizează funcţia de procreere.

Temă de reflecţie nr. 3 Fenomenele pubertare influenţează mai multe aspecte ale vieţii psihice a preadolescenţilor. Din cele de mai jos selectează-le pe acelea influenţate de pubertate, încercuindu-le: a. perceperea figurilor geometrice; b. Imaginea de sine; c.

Reprezentarea cifrelor; d. Conştiinţa de sine; e. Gândirea abstractă; f. Dinamica emoţiilor şi dispoziţiilor afective.


Condiţiile de viaţă din ce în ce mai bune şi multitudinea

stimulărilor cu semnificaţie sexuală din mediul ambiant fac să se

înregistreze un debut pubertar mai timpuriu în ultimele 3 – 4 decenii.

Modificări în sistemul

neuroendocrin

Fazele pubertăţii

Pubertatea prea timpurie sau

prea târzie.



Debutul, oricând s-ar produce este însoţit deseori de agitaţie,

nelinişte, nesiguranţa de sine etc. Efecte deosebite se înregistrează

şi în plan afectiv, generând irascibilitate, explozivitate în manifestarea

emoţiilor, instabilitate afectivă etc.

Dacă fenomenele pubertare apar mai devreme la unii

preadolescenţi, atât la fete cât şi la băieţi, sunt însoţite de accentuate

nelinişti şi nesiguranţă, de tendinţe de izolare şi întreruperea relaţiilor

de comunicare cu ceilalţi.

Dacă pubertatea întârzie îi nelinişteşte mai ales pe băieţi, îi face

să creadă că ceva nu-i normal în fiinţa lor etc.

În momentul de faţă, există perspective largi de a-i informa pe

preadolescenţi despre ceea ce li se va întâmpla şi totuşi declanşarea

pubertăţii îi tulbură şi-i face să-şi pună multe întrebări, să aibă nevoie

de ajutor.

1.3. Aspecte specifice în manifestarea proceselor senzorial-perceptive de observare şi de reprezentare la preadolescenţi

În funcţionarea sensibilităţii şi percepţiilor vizuale schimbările

cele mai noi şi specifice sunt:

• creşte de 2 – 3 ori capacitatea de diferenţiere vizuală;

• creşte câmpul vizual, mai ales cel periferic şi acesta este

foarte important pentru perfecţionarea cititului;

• creşte analitismul în realizarea percepţiilor aşa că

preadolescenţii sunt în stare să sesizeze aspecte de fineţe şi detalii

semnificative proprii obiectelor sau comportamentelor oamenilor.

Percepţiile auditive au un vârf în ceea ce priveşte auzul muzical

în jurul a 10 -13 ani, dar preadolescenţii preferă o intensitate mare a

muzicii şi ritmul ei. Auzul fizic şi cel fonetic ating niveluri foarte bune.

Sensibilitatea chinestezică şi cea tactilă sunt şi mai fine şi se

investesc în activităţi artizanale pe care preadolescenţii le desfăşoară

cu plăcere.

Creşterea sensibilităţii şi percepţiilor vizuale

Un vârf al sensibilităţii auditive la preadolescenţă




Arătaţi în ce se pot concretiza abilităţile artizanale ale

preadolescenţilor.


Compară răspunsul tău cu ceea ce se oferă în pag. 21

Capacităţile de observare ating un nou nivel privind organizarea

şi reglarea lor aşa că preadolescenţii le manifestă frecvent în

laboratoarele şcolare. Elevii de la gimnaziu pot desfăşura

independent observaţiile cu condiţia însă ca profesorul să le

comunice indicatorii perceptivi după care să se conducă.

Reprezentările ating un nivel mai înalt de generalizare în

comparaţie cu stadiul anterior. Se dezvoltă categorii noi de

reprezentări pentru discipline precum geometria, geografia,

domeniile tehnice etc. În geometrie gradul de generalizare a

reprezentărilor poate fi foarte aproape de cel al noţiunilor.

Reprezentările de orice fel se pot organiza cu uşurinţă în jurul unor

idei centrale, a unor noţiuni de bază şi pot fi apoi cu uşurinţă

actualizate şi transformate în funcţie de sarcinile ce trebuie rezolvate.

1.4. Particularităţile proceselor cognitive complexe ale preadolescenţilor

Gândirea

Desfăşurarea proceselor de maturizare neurofuncţională

cerebrală, cuprinse în programul genetic şi efectul influenţelor

sistematice şi de durată, din partea mediului şi educaţiei asigură

trecerea la gândirea formală ce are loc în jurul a 11 – 12 ani, deci în

cursul preadolescenţei.

Caracteristicile de bază ale acestei gândiri sunt:

Capacitate de observare

Progresele

reprezentărilor



• desprinderea de concret prin creşterea capacităţilor de

abstractizare şi generalizare şi astfel preadolescentul poate folosi

corect noţiuni mai abstracte, mai depărtate de sursele lor iniţiale,

concrete;

• preadolescentul poate să gândească bine şi dacă informaţia

este prezentată în formă verbala. În acest caz gândirea acţionează

asupra prepoziţiilor pe care le pune în fel de fel de relaţii logice;

• se dezvoltă operaţii de gradul al doilea şi astfel procesarea

informaţiei este mai complexă. Pot să desfăşoare generalizări ale

generalizărilor, abstractizări ale abstractizărilor etc.;

• însuşesc numeroşi algoritmi generali dar şi alţii specifici pentru

fiecare disciplină şcolară aşa cum ar fi cel al extragerii rădăcinii

pătrate dintr-un număr;

• reversibilitatea este deplină şi fiecare operaţie va forma o

unitate cu inversa şi cu reciproca sa şi astfel controlul logic în gândire

va spori. Acţionează o logică implicită. Reversibilitatea se referă la

realizarea unei operaţii şi apoi aplicarea alteia ajungându-se, datorită

acesteia, la punctul de pornire şi controlând corectitudinea;

• tipul de raţionament specific este cel deductiv iar cel inductiv

se perfecţionează foarte mult;

• gândirea lucrează cu noţiuni ştiinţifice de bază, organizate în

sisteme proprii fiecărei discipline şcolare.


Compară noţiunile cu care operează gândirea preadolescentului cu

cele specifice şcolarilor mici.



Trecerea la gândirea

formală



Gândirea cauzală este mai amplă şi mai profundă dar legată de

fiecare categorie de fenomene, mai ales cele de ştiinţele naturii,

fizică, chimie.

Nivelul general al gândirii din acest stadiu influenţează

semnificativ toate celelalte procese cognitive şi, mai ales, activitatea

de învăţare.

Memoria

Înregistrează, la rândul ei un vârf de dezvoltare.

• Noul nivel şcolar beneficiază de un volum crescut al memoriei.

Totodată, cerinţele şcolare stimulează şi amplifică acest parametru

funcţional al memoriei.

• Acelaşi mare număr de solicitări şcolare face să crească şi mai mult

caracterul activ şi voluntar al memoriei elevilor de gimnaziu.

• Aşa cum s-a relevat prin cercetări, la 11 – 13 ani memoria spontană

atinge un vârf care exprimă marile disponibilităţi cerebrale din acest

stadiu. Aceasta favorizează toate procesele memoriei: întipărirea,

păstrarea, actualizarea.

• O altă interesantă particularitate constă în faptul că preadolescenţii

încep să memoreze mai uşor laturile abstracte şi generale ale

cunoştinţelor, ceea ce nu era posibil în copilărie.

• Preadolescenţii au o atitudine mai activa faţă de păstrare şi

conştientizează valoarea repetărilor şi au iniţiative personale în

realizarea lor.

• Reproducerea întrece recunoaşterea, dar ea nu se depărtează prea

mult de organizarea iniţială a materialelor din momentul în care a

fost întipărit. Acest aspect este caracteristic majorităţii

preadolescenţilor.

Memoria devine mai activă, mai

eficientă



Temă de reflecţie nr. 6 Completează frazele de mei jos care se referă la particularităţile

memoriei preadolescenţei.

Intrarea în adolescenţă înseamnă.....................volumului general al memoriei. Preadolescenţii încep să memoreze mai......................laturile ........................................şi.............................ale cunoştinţelor. Cu privire la importanţa repetărilor preadolescenţii au atitudini mai........................................şi astfel ei au.........................în realizarea lor.


• Totodată, preadolescenţii reuşesc să-şi cunoască unele

particularităţi ale propriei memorii şi le pot apoi folosi cât mai bine ca

să facă faţă cerinţelor şcolare. Prin urmare, dispun de metamemorie.

Imaginaţia

Imaginaţia preadolescenţilor este apreciată ca manifestându-se

amplu în contextul expansiunii cognitive generale care

caracterizează acest studiu. Se vorbeşte de exuberanţa imaginativă

a preadolescentului.

• Imaginaţia reproductivă este mult antrenată în însuşirea

diverselor cunoştinţe dar este ferită de deformările întâlnite la şcolarii

mici (aceştia modernizau imaginea lor asupra unor locuri prea

îndepărtate sau asupra trecutului istoric).

• Imaginaţia creatoare este mai bine relaţionată cu gândirea dar

poate încă să alunece, din când în când în fantezie.

Temă de reflecţie nr. 7 Cum se explică aceste alunecări în fantasticul gratuit?



Metamemoria

Exuberanţa imaginativă a

preadolescenţilor



• De cele mai multe ori imaginaţia creatoare a preadolescentului

se investeşte în activităţi artistice sau în cele artizanale.

Procesele cognitive complexe sunt favorizate de un nivel ridicat

al limbajului.

Antrenarea într-o activitate şcolară bogată, lecturile particulare,

contactul mai amplu cu mass-media, comunicarea intensă cu egalii

sunt factorii cei mai importanţi ai dezvoltării deosebite a limbajului din

acest stadiu.

• Astfel se înregistrează o creştere remarcabilă a vocabularului

pasiv, până la 14 000 de cuvinte la 14 ani ceea ce înseamnă o

amplificare sensibilă a competenţei lingvistice. Prin urmare, ei înţeleg

tot felul de mesaje şi pot apela la multe surse de informare.

Semnificaţiile cuvintelor sunt mai precise şi multe dintre ele au ca

nucleu noţiuni ştiinţifice.

• Vorbirea are un debit foarte apropiat de al adulţilor, este

fluentă, conţine propoziţii şi fraze bogate şi unitar organizate.

Structurile verbale se deosebesc după contextul în care se

desfăşoară. În clasă tind să atingă exigenţele limbi literare. Între

colegi se bazează pe jargonul şcolar pentru care există, la această

vârstă, o preferinţă specială şi, de asemenea, apelează la

superlative, într-un mod caracteristic pentru preadolescenţi.


Care crezi că trebuie să fie atitudinea profesorului faţă de jargonul

şcolar?



• Nu mai sunt probleme de pronunţie, sau, cel puţin aşa ar

trebui să fie.

• Mijloacele neverbale de comunicare sunt folosite în mod

adecvat.

Însuşirea

complexă a limbii



• Limbajul scris prezintă următoarele particularităţi: creşte viteza

de scriere, aproape de trei ori faţă de a şcolarului mic, dar treptat. Se

evidenţiază stilul personal al scrisului. Se însuşesc explicit şi complet

normele gramaticale şi ortografice care ar trebui să regleze perfect

scrisul.


De ce totuşi se găsesc foarte multe greşeli gramaticale şi ortografice

la unii elevi?



• Se însuşesc modele variate de exprimare în scris. Se pot obţine

rezultate noi în elaborarea compoziţiilor şi pot folosi mai bine

mijloacele poetice ale limbi materne.

1.5. Aspecte specifice în manifestarea proceselor stimulative şi reglatoare din preadolescenţă

• Prima remarcă pe care o facem referitoare la viaţa afectivă a

preadolescenţilor se referă la faptul ca măcar şi pentru o perioadă

scurtă de timp aceasta este direct influenţată de fenomenele

pubertare. Se constată uşor o iritabilitate, instabilitate, explozivitate

caracteristice manifestării emoţiilor şi care se pot afla la baza unor

conflicte cu părinţii.

• Apoi trăirile emoţionale ale preadolescenţilor sunt mult mai

bogate şi mai nuanţate datorită varietăţii activităţilor şi relaţiilor

realizate de ei. De exemplu, trăieşte mai nuanţat şi mai profund

succesul şi eşecul pentru că propriul eu este mai implicat în

obţinerea acestora. Bucuriile şi tristeţile sunt legate de fel de fel de

competiţii dar şi de calitatea relaţiilor cu profesorii şi colegii.

Viaţa afectivă mai intensă şi mai

diversificată




Constată că la unii elevi poate apărea o stabilă şi mai generalizată

teamă de şcoală. Care crezi că sunt cauzele ei?



• Preadolescenţii fac pentru prima dată investiţii afective

semnificative, extrafamiliale în relaţiile de prietenie şi pot trăi

concomitent un fel de complex de vinovăţie faţă de părinţi.


De ce crezi că apare acest complex de vinovăţie şi cum va reuşi

preadolescentul să se elibereze de el ?



• Se dezvoltă sentimente noi cum ar fi cel de prietenie cu cei de

aceeaşi vârstă şi de respect şi preţuire faţă de profesori.


Prin ce se deosebesc prieteniile preadolescenţilor de cele ale

şcolarilor mici?



Noi investiţii

afective



• Se amplifică posibilităţile de reglare a comportamentelor

emoţional-expresive, cu excepţia fenomenelor de înroşire şi paloare.

• Preadolescenţii sunt mai conştienţi de emoţiile şi sentimentele

lor şi fac mai frecvent legătura cu acceptorii morali, adică se

confruntă cu modelele şi normele morale asimilate, în primul rând, de

la părinţi.

Structurile motivaţionale care se manifestă în preadolescenţă

sunt mai ales:

• motivaţia extrinsecă mai valoroasă pentru învăţare;

• se intensifică motivaţia intrinsecă a învăţării; interesele

cognitive devin mai intense şi mai selective;

• încep să fie implicate în învăţare şi în alte activităţi –

trebuinţele de autoevaluare şi autorealizare;

• interesele culturale se amplifică şi preadolescenţii devin fani ai

vedetelor din muzică şi sport;

• atracţia faţă de grupurile de egali este maximă;

• interesele pentru lectură sunt prezente, dar, la generaţiile

actuale, nu sunt foarte intense;

• interesele de colecţionare se manifesta la unii preadolescenţi

dar acum colecţiile devin mai valoroase faţă de cele din şcolaritatea

mică;

• începe să se manifeste, tot mai mult, interesul pentru viaţa

interioară personală.


Alege din cele enumerate mai jos trei cauze care explică scăderea

interesului pentru lectură la preadolescenţi, încercuindu-le:

a. nu ştiu să citească uşor şi bine; b. Îi deranjează caracterele prea mici ale literelor; c. Au prea multe preocupări în timpul liber şi rămâne timp puţin pentru lectură; d. Nu sunt suficient de stimulaţi de cei din jur; e. Nu li se par interesante cărţile de literatură; preferă jocurile pe calculator care li se par mai atractive; g. preferă programele TV care li se par amuzante.


Motivaţia pentru învăţare este

mai eficientă

Varietatea

intereselor



Componenta cea mai importantă a mecanismelor reglatoare

este voinţa.

În ceea ce priveşte voinţa preadolescenţilor, aspectele cele mai

importante sunt următoarele:

• dacă şi-au fixat deja scopul sunt mai capabili să-l urmărească

pe acestea şi să reziste tentaţiilor;

• sunt mai antrenaţi în a îndeplini scopurile până la capăt;

• este mai bine dezvoltată funcţia de frână a voinţei;

• voinţa începe să se investească şi în activităţi autoformative,

autoeducative.


Ce fel de activităţi autoformative crezi că iniţiază preadolescenţii?



1.6. Particularităţile personalităţii preadolescenţilor

Alături de factorii fundamentali ai dezvoltării psihice (ereditatea,

mediul, educaţia), personalitatea preadolescentului este puternic

influenţată şi de intensificarea conştiinţei de sine şi a capacităţii de

autodeterminare şi autoformare. Aspectele cele mai importante ale

dezvoltării personalităţii în preadolescenţă sunt:

• particularităţile temperamentale se manifestă într-o relaţie mai

strânsă cu cele caracteriale. În majoritatea situaţiilor temperamentul

este subordonat caracterului, dar numai situaţiile extreme pot proba

tăria acestei legături;

• aptitudinile sunt mai bine dezvoltate şi se exprimă în rezultate

remarcate la nivelul şcolii şi localităţii.

Creşte puterea

voinţei

Nou nivel în structurarea şi exprimarea

aptitudinilor




Care sunt domeniile în care se manifestă aptitudinile

preadolescenţilor?



Preadolescenţi sunt interesaţi să-şi cunoască aptitudinile şi de

aceea se consideră că în acest stadiu este începutul identificării

vocaţionale.

• Caracterul continuă să se dezvolte, dar se accentuează

tendinţele spre o autonomie şi o independenţă mai largă. Acest fapt

poate crea conflicte cu părinţii şi poate declanşa deja, la unii

preadolescenţi, criza de originalitate.

• Conştiinţa morală a preadolescentului se află în faza de

început a autonomiei morale, adică atitudinile şi comportamentele nu

mai sunt orientate de imperativele morale parentale ci de convingeri

morale în curs de formare.

• Preadolescenţa se caracterizează prin intensificarea

conştiinţei de sine datorită mai ales următorilor factori: a)

transformările biologice intense; b) schimbarea atitudinilor celorlalţi

faţă de preadolescenţi; c) capacităţile cognitive crescute care le

permit să înţeleagă, mai mult şi mai bine, ceea ce se referă la propria

fiinţă. Unul din efectele intensificării conştiinţei de sine constă în

modificări la nivelul imaginii de sine.

• Eul fizic este puternic reliefat în structura imaginii de sine.

Adică preadolescentul tinde să-şi cunoască atât calităţile cât şi

defectele fiind alternativ încântat şi dezamăgit de sine dar încercând

deja să optimizeze această latură a fiinţei lui. Această accentuată

orientare către sine a fost numită de autori psihanalişti, narcisism

preadolescentin.

Autonomia morală a

preadolescentului

Schimbări la nivelul imaginii

de sine




Care crezi că sunt aceste încercări de optimizare a eului fizic la

preadolescent?



• Eul social este într-un mare proces de schimbare datorită

creşterii atracţiei spre grup şi a importanţei acestuia pentru

dezvoltarea psihică generală a preadolescentului. Acesta ajunge

treptat să-şi cunoască locul în grup şi reputaţia de care se bucură şi

poate fi foarte anxios datorită faptului că grupul l-ar putea respinge

sau izola.

• Eul spiritual este, de asemenea, în progres, preadolescenţii îşi

dau seama de unele însuşiri ale atenţiei, memoriei, gândirilor. Nu mai

interiorizează necondiţionat părerile părinţilor, ci caută să se

cunoască singuri mai bine. Dacă desfăşoară activităţi autoformative

îşi propun să optimizeze şi eul spiritual.

• În preadolescenţă începe să se cristalizeze idealul de viata. În

acest stadiu apare orientarea spre viitor şi prospectarea acestuia. De

fapt, cei din jur pun des întrebări cu privire la ce va dori

preadolescentul să facă în viitor şi astfel, treptat el însuşi va gândi,

va începe să viseze la viitor şi va căuta deocamdată, modele ale

acestei dimensiuni a vieţii sale, la cei din jur: părinţi, fraţi, surori,

personalităţi recunoscute într-un domeniu nou, vedete. Pe această

bază începe să se cristalizeze pentru prima dată un ideal, care are

însă următoarele particularităţi:

a) este, mai degrabă, o preluare de modele de la alţii,

acestea fiind expresii concrete şi accesibile a ceea ce îşi doreşte, dar

nu sunt potrivite total propriei fiinţe;



b) idealul rămâne relativ instabil, preadolescentul încercând

noi variante;

c) este adesea departe de posibilităţile sale şi deci,

fantezist;

d) este elaborat unilateral, adică se referă doar la viitorul

şcolar şi profesional.

Cu toate imperfecţiunile sale, idealul îndeplineşte un rol

important în descoperirea propriilor posibilităţi şi în orientarea

propriilor energii şi capacităţi. De aceea, formarea idealului de viată

trebuie să fie un obiectiv al programelor instructiv-educative

desfăşurate cu preadolescenţii.

În ceea ce priveşte personalitatea în ansamblu, preadolescenţii

încep să fie interesaţi de unicitatea şi originalitatea acesteia.

În aceste condiţii se accentuează aspectele diferenţiale în

dezvoltarea şi manifestarea personalităţii. Ele trebuie luate în

consideraţie în vederea tratării diferenţiate şi individualizate a elevilor

şi pentru stimularea continuă a preocupărilor lor pentru autoeducaţie.

Rezumatul acestei unităţi de învăţare

După parcurgerea acestei unităţi de învăţare, trebuie să reţii

următoarele idei:

• Preadolescenţa este stadiul ieşirii din copilărie şi corespunde

intervalului 10-14 ani.

Trecerea de la ciclul primar la cel gimnazial înseamnă

schimbări importante în învăţare: mai multe discipline şcolare,

eforturi mari de abstractizare şi generalizare, interacţiunea cu

profesori diferiţi, învăţare independentă crescută.

Se produc schimbări importante şi în relaţiile cu ceilalţi: familia

are atitudini încă ambigui şi-l consideră când copil, când

preadolescent, profesorii nu-l mai tratează ca pe un copil, grupul

formal are anumite aşteptări.



• În acest stadiu se produc mari schimbări biologice: vârf de

creştere în înălţime, perfecţionarea sistemului nervos şi a

analizatorilor, modificări în sistemul neurohormonal, cu deosebire,

intrarea în funcţiune a glandelor sexuale, parcurgându-se

următoarele etape: prepubertară în care se accentuează caracterele

sexuale secundare; pubertară – intră în funcţie glandele sexuale şi

postpubertară ce se desfăşoară în adolescenţă. Aceste schimbări

fizice influenţează afectivitatea, conştiinţa de sine, imaginea de sine.

• Se perfecţionează capacităţile senzorial-perceptive şi cele de

observare. Acestea devin mai bune, asigură diferenţieri corecte şi

precise. Observaţia se poate desfăşura independent dar cu condiţia

transferării către preadolescenţi a indicatorilor de urmărit.

• Capacităţile de reprezentare se dezvoltă foarte mult: creşte

gradul de generalizare, se formează categorii noi de reprezentări, se

produce organizarea acestora în jurul noţiunilor şi ideilor importante.

• În acest stadiu se trece de la gândirea concret operatorie la

cea formală, adică adolescentul poate prelucra informaţii chiar dacă

acestea nu mai sunt oferite de contactul direct cu obiectul, ci sunt

exprimate verbal. Se dezvoltă operaţiile de gradul II, raţionamentul

deductiv, algoritmi de lucru etc. Se dobândeşte deplina reversibilitate

în gândire.

• Memoria preadolescentului se perfecţionează prin:

dezvoltarea proceselor de memorare, creşterea ponderii celei logice

şi voluntare şi a reproducerii faţă de recunoaştere.

• Se înregistrează un fel de exuberanţă imaginativă ca expresie

a progresului mental general, însă nu are legaturi stabilizate şi

perfecţionate cu gândirea şi poate aluneca în fantezii gratuite.

• Limbajul se perfecţionează: creşte vocabularul, corectitudinea

structurilor verbale, îmbogăţirea acestora şi adaptarea lor în situaţii

diferite de comunicare. Apare atracţia foarte mare către jargonul

şcolar.



Afectivitatea preadolescenţilor este influenţată de fenomenele

pubertare şi poate să prezinte instabilitate, iritabilitate şi expozivitate

în manifestarea emoţiilor. În acelaşi timp, afectivitatea este bogată şi

diversă. Se dezvoltă capacităţi de reglare şi stăpânire a conduitelor

emoţional-expresive.

• Se dezvoltă structuri motivaţionale noi şi complexe cum ar fi

interese cognitive, culturale şi de grup, trebuinţe de autoafirmare şi

autorealizare, idealul de viaţă.

• Personalitatea preadolescenţilor este puternic influenţată de

schimbările biologice, de cele privind activitatea de învăţare şi

principalele relaţii cu ceilalţi, se consolidează aptitudinile şi multe

însuşiri caracteriale (sunt în mare schimbare doar cele privind

autonomia şi independenţa) şi se cristalizează mai bine imaginea de

sine chiar dacă aceasta rămâne relativ instabilă.

Recomandări şi comentarii cu privire la probele de autoevaluare

Îţi recomand ca după ce ai încercat să rezolvi probele de

autoevaluare să citeşti şi recomandările şi sugestiile cuprinse în

acest paragraf.

Întrebarea nr. 1

Trebuie să faci un efort de reamintire. Este de ajuns dacă

notezi ierarhizându-le cinci preocupări de atunci.

Întrebarea nr. 2

Atunci când cauţi răspunsul la aceste întrebări să te gândeşti că

în relaţia cu adultul copilul, preadolescentul, adolescentul se simt în

inferioritate şi nu-şi pot manifesta pe deplin toate disponibilităţile.

Întrebarea nr. 3

Trebuie să alegi b, d, f.

Întrebarea nr. 4

Poţi folosi propria experienţă sau poţi discuta cu unul-doi

preadolescenţi.

Întrebarea nr. 5

Ca să le compari, să te gândeşti că cele ale preşcolarilor sunt

aproape în întregime empirice iar la şcolari apar cele ştiinţifice chiar

dacă sunt elementare.



Întrebarea nr. 6

Prima propoziţie se completează cu „creşterea”. A doua

propoziţie se completează cu „uşor, abstracte şi generale”. A treia

propoziţie se completează cu „active şi contribuţii”.

Întrebarea nr. 7

Chiar din ce ai studiat a rezultat că legăturile imaginaţiei cu

gândirea sunt încă puţin consolidate şi totodată, preadolescenţii

având o conştiinţă de sine intensificată, tind să ajungă la exagerări.

Nu acţionează bine factorii de echilibru cum ar fi experienţa de viaţă

şi chibzuinţa.

Întrebarea nr. 8

Profesorul să nu-l accepte în comunicarea din clasă dar să-l

tolereze într-o anumită măsură pentru că este o altă expresie a

dorinţei de independenţă.

Întrebarea nr. 9

Trebuie avut în vedere motivaţia pentru învăţare şi gradul

scăzut de consolidare a deprinderilor ortografice şi gramaticale.

Întrebarea nr. 10

Cauzele trebuie constatate în: relaţia cu părinţii, relaţia cu

profesorii cu aspiraţiile şi capacităţile proprii.

Întrebarea nr. 11

Trebuie avut în vedere durata foarte mare a relaţiei cu părinţii şi

dragostea puternică pentru ei. Dezvinovăţirea poate începe chiar cu

manifestarea îndoielilor în dragostea părinţilor.

Întrebarea nr. 12

Trebuie să ai în vedere că preadolescenţii îşi aleg prietenii după

calităţile lor, apoi sunt conştienţi de ce este prietenia şi se implică

puternic în această relaţie.

Întrebarea nr. 13

Trebuie alese următoarele cauze: c, f şi g.

Întrebarea nr. 14

Poţi folosi amintirile personale din acest stadiu. Dar să ştii că

băieţii încep cu perfecţionarea calităţilor fizice, iar fetele cu păstrarea

siluetei.



Întrebarea nr. 15

Să ai în vedere propria experienţă.

Întrebarea nr. 16

Trebuie să subliniezi preocupările pentru vestimentaţie, pentru

tunsori şi coafuri, pentru accesorii vestimentare.

Lucrarea de evaluare nr. 1 şi modul de evaluare

1. Care este locul preadolescenţei în cadrul ciclului de

creştere şi dezvoltare? (Preadolescenţa face trecerea de la copilărie

la adolescenţă. Este ieşirea din copilărie.)

2. Ce schimbări se petrec în activitatea de învăţare prin

trecere de la ciclul primar la cel gimnazial? (Înmulţirea şi

diversificarea disciplinelor şcolare, însuşirea sistematică a noţiunilor

ştiinţifice de bază, interacţiunea cu mai mulţi profesori, învăţare

independentă crescută.)

3. Ce alte activităţi, în afara celei de învăţare, mai

desfăşoară preadolescenţii? (Jocuri cu reguli arbitrare, vizionări de

spectacole muzicale şi sportive, vizionare de program TV, activităţi

de muncă alături de familie în beneficiul acesteia.)

4. Care sunt cele mai importante modificări organice la

preadolescenţi? (vezi paragraful corespunzător)

5. Ce schimbări se produc la nivelul sistemului

neuroendocrin? (Intensificarea activităţii tiroidei, hipofiza acţionează

asupra glandelor sexuale, epifiză şi suprarenale vor face să apară

caracterele sexuale secundare, timusul îşi încetează activitatea, intră

în funcţie glandele sexuale.)

6. Care sunt etapele pubertăţii şi cum se manifestă?

(prepubertară, pubertară, postpubertară.)

7. Ce influenţe au fenomenele pubertăţii în plan psihic?

(Asupra afectivităţii, controlului de sine, imaginii de sine.)

8. Ce este specific în manifestarea capacităţilor senzorial-

perceptive şi de observare la preadolescenţi? (Văzul: creşte

capacitatea de discriminare, câmpul vizual periferic, analitismul

percepţiilor; auzul; vârf în manifestarea acestei capacităţi la 13 ani,

sensibilitatea diferenţială foarte bună.)



9. Ce se poate spune despre reprezentările

preadolescenţilor în ceea ce priveşte gradul de generalizare şi

organizarea lor? (Apar reprezentări cu grad foarte mare de

generalitate; reprezentările se organizează în jurul noţiunilor cheie şi

a ideilor centrale.)

10. În ce constă trecerea la gândirea formală? (Desprinderea

de concret şi dobândirea unor mari capacităţi de abstractizare şi

generalizare, apar operaţiile de gradul II şi reversibilitate deplină, se

însuşesc numeroşi algoritmi.)

11. Care sunt particularităţile memoriei preadolescenţilor?

(Volum crescut, mai activă, se memorează mai uşor laturile abstracte

şi generale ale cunoştinţelor, se conştientizează valoarea

repetărilor).

12. În ce constă exuberanţa imaginativă a preadolescentului

şi cum se explică? (Exuberanţa imaginativă se exprimă în uşurinţa

elaborării de imagini şi idei noi. Este favorizată de creşterea generală

a capacităţilor cognitive din acest stadiu.)

13. Caracterizează limbajul preadolescenţilor? (Creşterea

vocabularului şi a debitului şi fluenţei verbale, fraze bogate, unitatea

discursului verbal, mijloacele neverbale folosite adecvat.)

14. Care sunt aspectele caracteristice pentru afectivitatea

preadolescentului? (Viaţă afectivă bogată şi variată, prietenii

puternice şi stabile, sentimente noi, reglarea conduitelor emoţional

expresive.)

15. Care sunt schimbările în planul motivaţiei în

preadolescenţă? (Motivaţie extrinsecă mai evoluată pentru învăţare,

motivaţie intrinsecă intensificată, interes pentru grup, joc, lectură,

manifestări culturale şi sportive, pentru colecţii.)

16. De ce se intensifică, în mod special, conştiinţa de sine la

preadolescenţi? (Sunt trei factori principali a) modificările biologice;

b) modificarea atitudinilor şi cerinţelor celor din jur; c) capacităţi

cognitive crescute.)



17. Cum se structurează imaginea de sine la

preadolescenţi? (Eul fizic puternic reliefat şi trăirea încântării sau

dezamăgirii faţă de acesta; eul spiritual dominat de însuşirile care

asigură rezultatele şcolare bune şi foarte bune; eul social foarte

tensionat de calitatea relaţiilor cu grupul informal.)

18. În ce constă dezvoltarea aptitudinilor în stadiul

preadolescenţei? (Dezvoltarea aptitudinilor se exprimă în rezultate

importante, remarcate la nivelul unităţii şcolare.)

19. Care sunt însuşirile caracteriale ale adolescentului care

tind să se manifeste mai puternic? (Autonomia şi independenţa.)

20. Care sunt particularităţile idealului de viaţă al

preadolescentului? (Este rezultatul preluării simple a modelelor,

instabil, uneori fantezist, unilateral elaborat.)

Se acordă câte un punct pentru răspunsurile corecte de la

următoarele întrebări: 1, 3, 6, 9, 12, 15, 16, 18, 19, 20.

Se acordă câte două puncte pentru răspunsurile corecte de la

următoarele întrebări: 2, 4, 5, 7, 8, 10, 11, 13, 14, 17.

Totalul maxim este 30 puncte. Punctele obţinute de fiecare se

vor împărţi la 3 şi va rezulta o notă în scara de la 1 la 10. Când vor fi

şi 50 sutimi se va rotunji nota în favoarea studentului.

Lucrarea trebuie elaborată personal (fără a se copia din cărţi) şi

transmisă tutorelui. Va fi de maximum 4 pagini.



Bibliografia minimală

– BONCHIŞ ELENA, Psihologia vârstelor, Edit. Universităţii din

Oradea, 2004, pag. 279-282.

– CREŢU TINCA, Psihologia vârstelor, Edit. Credis, Bucureşti,

2001, pag. 276-280.

– DEBESSE M. (coord.), Psihologia copilului de la naştere la

adolescenţă, Edit. Didactică şi Pedagogică, Bucureşti, 1970, pag.

296-303.

– MUNTEANU ANCA, Psihologia copilului şi adolescentului,

Edit. Augusta, Timişoara, 1998, pag. 236-238.

– OSTERRIETH P., Introducere în psihologia copilului, Edit.

Didactică şi Pedagogică, Bucureşti, 1976, pag. 154-160;

– PIAGET J. INHELDER BARBEL, Psihologia copilului, Edit.

Didactică şi Pedagogică, Bucureşti, pag. 111-118.

– ŞCHIOPU URSULA, VERZA E., Psihologia vârstelor, Edit.

Didactică şi Pedagogică, Bucureşti, 1995, pag. 224-226.



Unitatea de învăţare nr. 2 ADOLESCENŢA – STADIUL UNOR AMPLE TRANSFORMĂRI PSIHICE

CUPRINS: 2.ADOLESCENŢA-STADIUL UNOR AMPLE TRANSORMĂRI......................................... 28

Obiectivele unităţii de învăţare nr. 2 .................................................................................. 28

2.1.Dominantele în profilul de dezvoltare din adolescenta............................................... 28

2.2.Schimbări în activitatea fundamentală şi în relaţiile sociale ale adolescenţilor .......... 30

2.3.Dezvoltarea biologică a adolescenţilor....................................................................... 32

2.4.Particularităţile capacităţilor senzorial-perceptive, de observare şi de

reprezentare ale adolescenţilor şi postadolescenţilor ...................................................... 33

2.5.Gândirea formal-abstractă a adolescenţilor şi postadolescenţilor .............................. 34

2.6.Caracteristicile memoriei şi imaginaţiei adolescenţilor şi postadolescenţilor.............. 36

2.7.Comunicarea şi limbajul în adolescenţă şi postadolescenţă ...................................... 39

2.8.Evoluţia afectivităţii, motivaţiei şi voinţei în adolescenţă şi postadolescenţă.............. 40

2.9.Personalitatea adolescentului şi postadolescentului .................................................. 43



Lucrarea de evaluare nr. 2 şi modul de autoevaluare........................................................ 55




2. ADOLESCENŢA-STADIUL UNOR AMPLE TRANSORMĂRI PSIHICE



putea:

• să rezume schimbările ce se produc în cursul adolescenţei în

activităţile şi relaţiile acestora şi ce efort de adaptare se cere;

• să enumere dominantele profilului de dezvoltare din adolescenţă

pentru a explica însemnătatea acestui stadiu pentru dezvoltarea

generală a omului;

• să identifice principalele progrese ale proceselor cognitiv

senzoriale, din acest stadiu;

• să dezvolte ideile care arată că în adolescenţă se atinge un vârf

caracteristic pentru specia umană, în ceea ce priveşte inteligenţa şi

gândirea;

• să rezume clar cunoştinţele care se referă la memoria şi imaginaţia

adolescenţilor şi postadolescenţilor;

• să explice cum se petrec schimbările importante din viaţa afectivă şi

din structurile motivaţionale ale adolescenţilor şi postadolescenţilor;

• să identifice componente noi ale personalităţii care se formează în

adolescenţă;

• să descrie criza de originalitate a adolescentului şi să-i arate

importanţa pentru transformarea generală a personalităţii.

2.1. Dominantele în profilul de dezvoltare din adolescenta

Adolescenţa şi postadolescenţa încheie primul ciclu al

dezvoltării umane. Mai ales adolescenţa, a fost şi a rămas în atenţia

cercetătorilor şi a fost timp îndelungat investigată.

Acest stadiu care este cuprins între 14 şi 20 de ani şi este

urmat de post adolescenţa până la 25 de ani, implică schimbări de

ordin psihic atât de numeroase şi importante încât unii autori l-au

considerat o a doua naştere. (J.J. Rouseau). Alţii i-au remarcat



caracterul tumultuos al schimbărilor şi au numit-o „vârsta furtunii şi

stresului” (Stanley Hall), a „vivacităţii afective” (M. Debesse) etc. În

tabloul amplu şi complex al dezvoltării din acest stadiu pot fi relevate

următoarele dominante:

• avans cognitiv remarcabil ajungându-se, în ceea ce priveşte

inteligenţa şi memoria, la cele mai înalte cote;

• depăşirea identificării cu părinţii, ieşirea de sub tutela familiei

şi şcolii şi integrarea în viaţa socială şi culturală a comunităţii;

• o nouă intensificare a conştiinţei de sine şi o căutare asidua a

identităţi de sine (E. Erikson), a unicităţii şi originalităţii;

• parcurgerea unor faze decisive în cucerirea autonomiei şi

independenţei, după ce se trece peste perioada tensionată a „crizei

originalităţii”;

• apariţia conştiinţei apartenenţei la generaţie;

• formarea unor noi componente ale personalităţii şi

organizarea într-o structură unitară care mediază adaptările eficiente

cu toate felurile de situaţii.

Prin urmare, spre deosebire de copilărie, adolescenţa ocupă un

loc aparte în istoria personală a fiecăruia. Intrarea în acest stadiu

accentuează conştientizarea multiplelor schimbări şi transformări

care-i sunt caracteristice. Adolescenţa rămâne în amintirea tuturor ca

un fel de trezire, ca o trecere de la existenţa oarecum în sine, legată

de un timp prezent şi de relaţii simple cu ambianţa şi cu sine,

caracteristice copilăriei, la o deschidere deosebită faţă de lume şi

univers, la înţelegerea locului propriu printre ceilalţi, a rostului vieţii,

la preocuparea constantă pentru viitor şi la efortul personal de a

deveni adult.

Adolescenţa ca

„a doua naştere”



Temă de reflecţie nr. 1 Relevă cea mai puternică impresie pe care o ai în minte despre

propria adolescenţă.



2.2. Schimbări în activitatea fundamentală şi în relaţiile sociale ale adolescenţilor

Începutul adolescenţei înseamnă şi intrarea în noul ciclu şcolar

– cel liceal. Schimbările fundamentale caracteristice învăţării de la

acest nivel sunt:

• conţinuturile de învăţare sunt mai amplificate la fiecare din

disciplinele care au fost studiate şi în stadiul anterior;

• apar noi discipline şi creşte, în ansamblu, volumul învăţării;

• unele discipline noi, cum ar fi filosofia, logica, cer un nivel

foarte ridicat de abstractizare şi generalizare;

• timpul de învăţare independentă creşte până la 4 – 5 ore

zilnic, la adolescenţii serioşi;

• se folosesc şi alte surse de informare şi învăţare decât

manualele şcolare;

• se poate forma un stil cognitiv personal care să rămână

caracteristic pentru toată viaţa;

• adolescenţii elevi pot manifesta capacităţi pentru

microcercetare şi pot participa la sesiuni ştiinţifice şcolare;

• având capacităţi fizice şi psihice crescute pot participa la

activităţi de muncă familială sau se pot angaja profesional;

• unii au o largă participare la activităţile culturale şi sportive din

localitatea lor.

Schimbări în activitatea de

învăţare




În raport cu măsura în care satisfac sarcinile şcolare, adolescenţii pot

fi diferenţiaţi. Ce categorii crezi că se pot găsi în orice şcoală?



Schimbările cele mai importante în sistemul de relaţii sunt

următoarele:

• în familie nu mai este considerat copil şi se poate bucura de o

autonomie mai crescută. I se respectă măcar unele din dorinţe şi

preferinţe, este consultat în unele probleme;

• în şcoală profesorii îl tratează ca elev mare respectându-i

punctele de vedere, opţiunile, sugestiile etc. Între adolescenţi şi

profesori pot apărea relaţii de cooperare care să se încheie cu

referate şi comunicări ştiinţifice;

• poate relaţiona cu persoane din afara familiei şi şcolii,

îmbogăţindu-şi experienţa de viaţă;

• instituţiile sociale îi recunosc noile capacităţi şi astfel la 14 ani

obţine primul buletin de identitate şi la 18 ani dreptul de vot.

Scimbări în sistemul relaţiilor



Temă de reflecţie nr. 3 Ce importanţă poate avea pentru adolescent obţinerea buletinului de

identitate şi apoi a dreptului de vot?



Toate schimbările în activitatea şi relaţiile adolescenţilor şi

postadolescenţilor, la care ne-am referit, generează solicitări noi,

ocazii şi condiţii de manifestare, altfel decât în copilărie şi stimulează

altfel dezvoltarea psihică generală în ritmuri crescute şi la niveluri

înalte.

2.3. Dezvoltarea biologică a adolescenţilor

Schimbările biologice continuă şi în adolescenţă dar în ritmuri

mai scăzute (Ursula Şchiopu, Emil Verza).

La sfârşitul stadiului se ajunge la o înălţime medie la băieţi de

170 – 177 cm iar la fete de 162 – 168 cm. Creşterea în înălţime este

mai accentuată la cei din mediul urban. Greutatea ajunge la băieţi, la

sfârşitul stadiului, la circa 60 kg – 65 kg dar la fete continuă să fie

influenţată de modele culturale şi este cu 15 – 20 kg mai mică.


Alege trei dintre cele mai periculoase urmări ale regimului alimentar

drastic pe care şi-l impun unele adolescente, încercuind:

a. scăderea poftei de mâncare; b. Pierderea aspectului catifelat al tenului; c. Întârzierea creşterii în înălţime; d. Instalarea anorexiei nervoase; e. senzaţia generală de lipsă de forţă; f. Întârzierea fenomenelor pubertare; g. scăderea capacităţii de tonus muscular; h. Instalarea anemiei.


Dezvoltarea biologică: greutate şi înălţime



Procesele de osificare continuă în ritmuri mai mici şi se

desăvârşesc. La nivel facial se realizează armonizarea trăsăturilor.

Sistemul muşchiular dispune de capacitate de tonus ca a adultului şi

de reglare fină.

Sistemul endocrin se echilibrează şi apare funcţia de procreere.

La nivelul cerebral se continuă perfecţionările din stadiul

anterior referitor la viteza crescută de formare a conexiunilor

nervoase şi la organizarea lor.

În adolescenţă se ajunge la o frumuseţe fizică specifică ce se

exprimă în limbajul obişnuit prin termenul de îmbobocire şi apoi

înflorire în postadolescenţă.

2.4. Particularităţile capacităţilor senzorial-perceptive, de observare şi de reprezentare ale adolescenţilor şi postadolescenţilor

În adolescenţă toate procesele informaţionale se desfăşoară la

nivel înalt şi au o sporită eficienţă.

În legătură cu dezvoltarea percepţiilor J. Piaget sublinia:

„condiţiile organice ale percepţiei nu sunt deplin realizate decât în

faza adolescenţei”. Prin urmare, în adolescenţă se constată

scăderea pragurilor senzoriale, creşterea rapidităţii explorărilor

perceptive, realizarea unor estimări relativ corecte ale lungimilor,

volumului, vitezei etc. Sunt verbalizate cu uşurinţă toate însuşirile

percepute dar la acestea se asociază semnificaţii personale legate

de eu şi de unicitatea personalităţii fiecăruia.

Adolescenţii îşi pot organiza şi dirija propriile observaţii fără a

mai avea nevoie de vreun ajutor iar postadolescenţii le investesc în

veritabile activităţi de cercetare.

Perfecţionări

organice

Condiţiile organice depline ale percepţiilor

Noul progres în realizarea

observării




Ce fel de microcercetări credeţi că pot face adolescenţii? În ce

domenii? Scrie răspunsul aici.


Procesul de reconstitutivitate reprezentativă se realizează cu

uşurinţă la adolescenţi. Ei pot avea atât reprezentări foarte bogate în

detalii cât şi altele ce au un grad foarte înalt de generalitate. Aceasta

este o condiţie necesară pentru bogăţia planului mental al

adolescentului. Se accentuează organizarea reprezentărilor în jurul

ideilor sau conceptelor centrale dintr-un câmp cognitiv.

Adolescenţii îşi reprezintă cu uşurinţă relaţii structurale şi

funcţionale între diverse feluri de elemente. Ating uşor nivelul înalt al

generalizărilor în reprezentare, cel propriu conceptelor figurale. Cei

interesaţi de tehnică şi care se vor specializa în postadolescenţă, în

acest domeniu, vor dobândi abilităţi şi mai mari de reprezentare. La

fel pot să reprezinte, în detaliu, aspecte semnificative din fel de fel de

structuri şi să surprindă noi însuşiri şi funcţionalităţi. Aceste capacităţi

de reprezentare sunt demonstrate atât în rezolvarea unor sarcini

practice cât şi în momentele de reverie ce apar relativ frecvent la

această vârstă.

2.5. Gândirea formal-abstractă a adolescentului şi postadolescentului

Intrarea în adolescenţă înseamnă, după J. Piaget, desăvârşirea

operaţiilor formale. Acelaşi autor împreună cu numeroşii săi

colaboratori, au susţinut prin cercetări ample ideea că în

adolescenţă, în jurul a 17-18 ani se atinge nivelul cel mai înalt al

funcţionării structurilor operatorii mentale şi a manifestării inteligenţei

umane.

Mari capacităţi

de reprezentare

Vârf al inteligenţei



Acest nou nivel se caracterizează prin:

• operaţiile gândirii sunt pe deplin eliberate de conţinuturile

informaţionale cărora li s-au aplicat iniţial, se generalizează, se

transferă şi devin formale. J. Piaget spune că adolescenţii pot să

combine aceste operaţii în moduri foarte variate şi să ajungă la un fel

de combinatorică mentală prin care să verifice toate însuşirile

obiectelor şi fenomenelor şi relaţiile dintre ele, respectând totodată

legile logice. În acest fel este întărit în mod considerabil mersul

deductiv al gândirii;

• operaţiile de gradul II (sinteze ale sintezelor, generalizări ale

generalizărilor, abstractizări ale abstractizărilor etc.) sunt bine

consolidate şi pe deplin reversibile;

• în timpul însuşirilor cunoştinţelor la diferite discipline se

formează scheme de gândire riguroase care pot fi aplicate cu

uşurinţă în diferite situaţii şi astfel gândirea se poate desfăşura cu

mare viteză;

• perfecţionarea şi extinderea aplicării schemelor de gândire

(cum ar fi a echilibrării balanţei, a compunerii forţelor, a compensării

etc.), permite rezolvarea unui număr mare şi variat de probleme;

• un alt efect al formării schemelor de gândire este şi ceea ce J.

Piaget a numit spiritul experimental spontan care consta în

capacitatea adolescentului de a desprinde mental toţi factorii care

sunt implicaţi într-o situaţie şi de a proba apoi, pe rând, în minte,

influenţa pe care o au;

• raţionamentul dominant e cel ipotetico-deductiv; adolescentul

formulează ipoteze şi apoi desfăşoară lanţuri lungi de raţionamente

pentru a le confirma; face apel la sisteme abstracte de idei şi la teorii.

Acest aspect se amplifică în postadolescenţă. Adolescenţii înşişi sunt

uimiţi de forţa minţi lor;

• gândirea prelucrează un mare volum de informaţii şi foloseşte

variate sisteme de simboluri (din matematică, fizic, chimie etc.);

• noţiunile cu care operează gândirea formală au un grad mare

de abstractizare şi generalizare şi formează sisteme riguroase, în

cadrul fiecărei discipline;

Combinatorică mintală de vârf

Dezvoltarea shemelor

mentale

Spiritul experimental

mental



• adolescenţii ajung la o gândire cauzală complexă;

• totodată, ei pot să cuprindă cu mintea, să se raporteze la

spaţiul şi timpul infinite;

• sunt înclinaţi spre generalizări şi spre construcţii de teorii (mai

ales în postadolescenţă).

Caracteristicile prezentate mai sus, şi altele care au fost

relevate ulterior, exprimă nivelul deosebit la care poate ajunge

gândirea adolescenţilor şi postadolescenţilor. Dar cercetările mai noi

au constatat că sunt diferenţe între adolescenţi în ce priveşte nivelul

pe care îl poate atinge gândirea lor, datorită numeroşilor factori

interni, subiectivi şi externi care pot acţiona, de-a lungul anilor.

Temă de reflecţie nr. 6 Caracterizează propria gândire prin comparaţie cu trăsăturile care

sunt specifice adolescenţilor.



Prin urmare, adolescenţii şi postadolescenţii au un potenţial

cognitiv deosebit, dar aceasta nu se realizează în mod egal la toţi.

Se pot uşor constata mari diferenţe între ei. Chiar adolescenţii ajung

să-şi cunoască, măcar o parte din aceste calităţi şi să se orienteze în

cunoştinţă de cauză spre direcţii corespunzătoare de calificare.

2.6. Caracteristicile memoriei şi imaginaţiei adolescenţilor şi postadolescenţilor

Memoria adolescentului este rezultatul maturizării

mecanismelor cerebrale şi al progreselor constante înregistrate în

stadiile anterioare. Caracteristicile cele mai importante sunt:

• atingerea volumului celui mai înalt care asigură însuşirea

cunoştinţelor din variate domenii şi construirea bazelor culturii

generale şi a celei profesionale;

Gândire logică

de nivel înalt

Memoria are cel

mai mare volum



• dominarea memoriei logice fără de care nu s-ar putea face

faţă solicitărilor şcolare şi extraşcolare aşa de variate şi numeroase;

• creşterea capacităţii de a memora laturile abstracte şi

generale ale cunoştinţelor care permit formarea unor structuri

cognitive ce integrează uşor noi informaţii şi le asigură păstrarea

îndelungată;

• formarea unor noi procedee mnezice care susţin creşterea şi

mai mare a caracterului activ al memoriei: identificarea ideilor

centrale, ierarhizarea lor, selectarea argumentelor, eliminarea

detaliilor nesemnificative etc.;

• dezvoltarea mai largă a metamemoriei care permite

gestionarea mai bună a capacităţilor mnezice. Între gândirea şi

memoria adolescentului sunt puternice relaţii de susţinere reciprocă

şi astfel creşte productivitatea şi eficienţa metamemoriei generale

specifică acestui stadiu;

• reproducerea activă a cunoştinţelor, adică selecţionarea

corespunzătoare a materialului ce trebuie actualizat, şi reorganizarea

în altă formă, adaptată sarcinilor de rezolvat.

Temă de reflecţie nr. 7 Identifică particularităţile propriei memorii şi arată care ar fi sarcinile

în care ar putea fi investită cu succes.



Imaginaţia ajunge în acest stadiu la nivelurile înalte ale

celorlalte procese cognitive iar adolescenţii o percep ca pe o nouă

zonă de autodefinire şi exprimare originală.

• Cea reproductivă se desfăşoară din ce în ce mai uşor şi mai bine şi

este investită în învăţare, în activităţile curente, în realizarea

lecturilor de diverse feluri.

Metamemoria



• Imaginaţia creatoare este cea care se manifestă la cote foarte

înalte. Este favorizată de legături strânse cu gândirea care susţin,

mai ales, originalitatea ei în sarcinile ştiinţifice şi tehnice. Imaginaţia

creatoare implicată în activităţi artistice este propulsată de

afectivitatea ce poartă amprenta acestei vârste, adică este

tumultuoasă, intensă, profundă, nuanţată.


Criticii literari vorbesc uneori de poezia adolescentină a unui autor.

Ce argumente de ordin psihologic ar întări această diferenţiere ca

realizare deosebită din adolescenţă?



În ansamblu, imaginaţia creatoare a adolescenţilor şi

postadolescenţilor se remarcă printr-un grad mai mare de

originalitate, comparativ cu alte stadii şi prin personalizarea modurilor

de exprimare.

• Visul de perspectivă, ca formă a imaginaţiei active şi voluntare, este

implicat cu precădere în construirea idealului de viaţă.

• Adolescenţii sunt însă frecvent antrenaţi în reverii ce se referă mai

ales la viitor. Este una din căile de descifrare a viitorului.

Prin urmare, nivelul general înalt al imaginaţiei este, la rândul

său, un aspect deosebit al dezvoltării cognitive din adolescenţă şi

postadolescenţă.

Imaginaţie creatoare

originală



2.7. Comunicarea şi limbajul în adolescenţă şi postadolescenţă

Întreaga dezvoltare cognitivă, la care ne-am referit până acum,

este strâns legată de progresele limbajului. Acestea se constată în

următoarele planuri:

• vocabularul înregistrează până la sfârşitul stadiului o creştere

de până la 20.000 cuvinte ceea ce asigură o competenţă lingvistică

şi mai crescută decât a preadolescentului. Cei ce continuă studiile

însuşesc foarte mulţi termeni ştiinţifici şi nucleul de semnificaţii al

unui număr mare de cuvinte este reprezentat de noţiuni ştiinţifice

complexe. De aceea sunt foarte exigenţi în legătură cu respectarea

sensurilor exacte ale cuvintelor. Adolescenţii şi postadolescenţii

însuşesc în şcoală, dar şi pe alte căi, tehnicile moderne de

comunicare lărgindu-şi foarte mult orizontul de cunoaştere;

• însuşesc două sau trei limbi străine, pot intra în dialog cu tineri

din alte ţări şi pot beneficia de avantajele informaţionale ale

internetului. Angajează, în comunicarea cu altul, în mod adecvat,

toate mijloacele neverbale. În cazul relaţiilor afective profunde cu

anumite persoane, sunt capabili să recepţioneze şi să decodifice cele

mai subtile sensuri ale structurilor verbale emise de acestea şi ale

gesturilor însoţitoare;

• vorbirea are un debit adaptat la situaţii, este fluentă,

expresivă, controlată mereu de normele gramaticale bine stăpânite;

• adolescenţii îşi pot elabora un stil propriu de exprimare

verbală pe care îl apreciază ca fiind măsura inteligenţei şi a gradului

de cultură.

Dialogul este diferenţiat în funcţie de interlocutor: faţă de adulţi

se exprimă reverenţios, elevat, îngrijit, corect, faţă de egali îşi permit

lejerităţi verbale, din spirit de gaşcă;

• în adolescenţă dar mai ales în postadolescenţă, se însuşesc

tehnici de citire rapidă şi pot scădea capacităţile de citire expresivă;

• limbajul scris ce caracterizează prin accentuarea

particularităţilor individuale în realizarea grafemelor, prin exigenţe

privind normele gramaticale şi ortografice, prin creşterea importanţei

fazei de proiectare a ceea ce se va realiza în scris.

Îmbogăţirea mijloacelor de

comunicare

Perfecţionarea

limbajului scris




Fă o comparaţie a propriului limbaj cu toate caracteristicile notate

mai sus şi constată progresele pe care le-ai făcut acum.



Dar toate aceste performanţe ale limbajului se ating numai dacă

adolescenţii au aspiraţii înalte în legătură cu instruirea şi educarea lor

şi acţionează conştient şi voluntar în acest sens.

2.8. Evoluţia afectivităţii, motivaţiei şi voinţei în adolescenţă şi postadolescenţă

Dezvoltarea afectivă tinde să se ridice în adolescenţă la cotele

înalte pe care le atinge şi cogniţia. Acest nivel crescut se exprimă

astfel:

• entuziasm juvenil chiar exaltare afectivă (M. Debesse) ce exprimă, cu

precădere, intensităţile înalte şi expansiunea vieţii afective. De aceea

mulţi autori au spus că adolescenţa este o vârstă a „furtunii şi

stresului” sau a „vivacităţii afective” etc.;

• rezonanţa afectivă largă şi profundă la toate felurile de evenimente

din familie (sănătatea şi înţelegerea dintre părinţi, dificultăţile,

certurile, divorţurile, moartea bunicilor, nereuşitele financiare sau

şomajul etc.) din şcoală (reuşita şi nereuşita, victorie în concursuri şi

olimpiade, impresia de nedreptăţire de către profesori, bucuria că

aceştia îi acordă atenţie şi îl ajută etc.) şi din societate (evenimente

politice, sociale, culturale de importanţă locală, naţională sau

internaţională);

Exuberanţă

afectivă




Aminteşte-ţi rezonanţa afectivă a adolescenţilor faţă de evenimentele

din Decembrie 1989.



• formarea unor noi sentimente, mai ales legate de eu şi de relaţiile

cu alţii, cum ar fi: în raport cu sine fericirea, mândria, demnitatea,

orgoliul, îngâmfarea etc.; în raport cu alţii, cel mai important este

cel al primei iubiri.


Care crezi că ar fi particularităţile psihologice ale primului sentiment

de iubire din adolescenţă?



• intensificarea conştientizării trăirilor şi experienţelor afective,

exprimată în tendinţele crescute spre reflecţie, meditaţie,

reexaminare etc.;

• reglajul conduitelor emoţional – expresive este mai eficient atât în

sensul diminuării cât şi în cel al amplificării lor. În relaţia cu sexul

opus există o expectanţă crescută şi o accentuată capacitate de

examinare, discriminare şi decodificare a celui mai mic gest al

persoanei iubite;

Conştientizare şi reglaj al conduitelor emoţional-expresive



• acceptorii morali se dezvoltă, se aprofundează şi devin repere ale

evaluării reacţiilor afective proprii, precum şi ale altora, în cele mai

diverse situaţii.

În structura generală a motivaţiei din adolescenţă trebuie relevate

următoarele aspecte:

• se manifestă foarte activ trebuinţele de autorealizare şi

autoafirmare şi adolescentul caută mereu noi ocazii pentru a şi le

satisface, ignorând uneori riscurile şi pericolele;

• se parcurge o noua fază în cristalizarea interesului pentru viitoarea

profesie şi se amplifică identificarea vocaţională (H. Lehalle);

• interesele cognitive devin mai intense şi mai selective, uneori, în

ultimele clase de liceu chiar făcându-se selecţii excesive, care ar

putea îngusta construirea bazelor culturii generale;

• interesele culturale rămân largi, relativ constante dar se satisfac

după ce se îndeplinesc obligaţiile şcolare şi familiale;

• se intensifică interesul pentru viaţa interioară proprie;


În ce fel s-ar exprima interesul pentru propria viaţă interioară la

adolescenţi.



• interesul pentru grupurile de egali rămâne crescut;

• anumite componente ale personalităţii vor îndeplini şi rolul de

motive (sistemul de valori, idealul de viaţă).

Se face sublinierea că în adolescenţă devin active trebuinţele din

vârful piramidei construită de A. Moslaw, acestea ocupând planurile

centrale ale constelaţiilor motivaţionale pentru numeroase activităţi.

În strânsă legătură cu dezvoltarea motivaţiei se realizează şi un

anume grad de maturizare a mecanismelor voluntare. Acest nou

Motive dominante: • trebuinţa de autoafirmare; • trebuinţa de autorealizare; • trebuinţa de clarificare a

identităţii de sine.



nivel al dezvoltării voinţei în adolescenţă şi postadolescenţă se

exprimă, mai ales, în următoarele planuri:

• voinţa este implicată în deciziile pentru viitoarea profesie şi în

procesul de pregătire pentru aceasta;

• este angajată în manifestarea autonomiei şi independenţei dorite

puternic de adolescenţi şi extinse treptat în toate planurile vieţii;

• activităţile autoformative de durată pe care le desfăşoară, mai ales,

adolescentul, antrenează calităţi ale voinţei cum sunt perseverenţa

şi tenacitatea.


Voinţa adolescenţilor ar trebui antrenată pentru a face faţă unor

tentaţii periculoase. Care ar fi acestea?



2.9. Personalitatea adolescentului şi postadolescentului

Dezvoltarea personalităţii în adolescenţă implică multe aspecte

de continuitate faţă de stadiile anterioare dar în acelaşi timp se

produc aşa de multe prefaceri încât aşa cum am mai subliniat,

adolescenţa este considerată o a doua naştere. În acest stadiu încep

să acţioneze factori noi cum ar fi: a). lărgirea foarte mare a relaţiilor şi

a experienţei personale; b). dezvoltarea cogniţiei sociale; c).

autoimplicarea în propriul proces de formare; d). intrarea în viaţa

comunităţii.

Totodată, în cursul acestui studiu se înregistrează schimbări

importante în structura personalităţii constând, pe de o parte, în

consolidarea unor componente aşa cum sunt aptitudinile, pe de altă

parte, în reorganizarea altora aşa cum este caracterul sau idealul de

Mecanisme voluntare

maturizate



viaţă şi, în fine, în apariţia unora noi, mai ales cele din subsistemul

de orientare al personalităţii: sistemul propriu de valori, concepţia

despre propria viaţă şi a celorlalţi, conştiinţa apartenenţei la

generaţie. Schimbări deosebite se petrec şi în structura imaginii de

sine şi a identităţii de sine. În urma acestor schimbări personalitatea

se prezintă pentru prima dată cu toate componentele ei ca un

ansamblu organizat şi unitar dar încă insuficient stabilizat. Se trece

astfel, şi în acest plan al personalităţii, de la caracteristice specifice

copilăriei la o nouă personalitate care, în finalul stadiului, se

caracterizează prin autonomie crescută, echilibru între aspiraţie şi

posibilităţi, între propriile interese şi cele ale grupului, prin conturarea

mai clară a propriei identităţi şi prin capacităţi sporite de adaptare la

mediu.

După aceste precizări de ansamblu asupra personalităţii

adolescentului, este necesar să abordam, mai analitic, schimbările la

care ne-am referit.

Capacităţile şi aptitudinile se manifestă, în cursul acestui stadiu,

la niveluri mai înalte.

• Aptitudinile generale, şi cu deosebire inteligenţa, aşa cum am mai

subliniat, atinge un vârf specific stadiului. (J. Piaget, B. Inhelder,

1955). H. Lehalle subliniază creşterea competenţei cognitive

exprimată în capacităţi deosebite de prelucrare a informaţiilor, de

rezolvare a problemelor, de abstractizare şi generalizare.

• Aptitudinile speciale parcurg o nouă fază de dezvoltare şi se

exprimă în rezultate remarcate la nivelul localităţilor, ţări şi chiar în

plan internaţional (olimpiade şi competiţii sportive).

• În comparaţie cu preadolescenţa, adolescenţa înregistrează un

spor al creativităţii exprimată mai ales în creşterea originalităţii.

Totodată se formează însuşiri importante ale personalităţii creative

cum ar fi: spirit de obiectivitate, nonconformism epistemic şi

pragmatic, asumarea riscului, cutezanţă, atitudine interogativă,

încredere în forţele proprii etc. (I. Mânzat).

Manifestare importantă şi relevantă a

aptitudinilor.




Completaţi corect spaţiile goale din următoarele propoziţii referitoare

la gândirea adolescenţilor.

Gândirea adolescenţilor se caracterizează prin structuri operatorii...........................şi.............................. Se ajunge la..................deplină. Raţionamentul dominant şi caracteristic este cel......................................... Noţiunile cu care se operează implică un grad înalt de..........................şi....................................


Adolescenţa este şi stadiul în care se formează câteva

componente ale personalităţii care exprimă funcţia proiectivă şi pe

cea orientativă a acestuia. Cele mai importante sunt:

• structurarea sistemului propriu de valori care are următoarele

surse de formare: capacităţile cognitive crescute care le

permit înţelegerea profundă a valorilor (L. Carmichael),

creşterea experienţei personale de viaţă şi observarea vieţii

altora, influenţele sociale care ţintesc difuzarea valorilor;


Enumeră trei valori pe care crezi că le preţuiesc adolescenţii şi

explică de ce crezi că le sunt specifice.



• cristalizarea unei concepţii personale asupra vieţii proprii şi a

vieţii în general, care dă sens şi semnificaţie activităţilor în care

adolescenţii se implică şi totodată, le canalizează energiile şi

capacităţile;

Sistemul propriu de valori

Concepţia

despre viaţă



• apariţia conştiinţei apartenenţei la generaţie bazată pe

competenţa cognitivă a adolescenţilor care le permite să-şi dea

seama că toţi cei ce se află în acest interval al vieţii simt, gândesc şi

acţionează la fel, şi să se compare permanent cu celelalte generaţii.

Adolescenţii cred că sunt foarte aproape de calităţile adulţilor şi

uneori îi întrec, aşa că nu vor să mai fie tutelaţi şi astfel, între ei şi

adulţi se pot amplifica semnificativ conflictele interpersonale.

Alături de aceste componente orientative noi, sunt şi altele

formate în stadiul anterior:

• idealul de viaţă care a început să se cristalizeze în

preadolescenţă dobândeşte următoarele caracteristici: a) este, nu o

simplă preluare de modele din jur, ci o construcţie personală; b) este

mai stabil; c) mai susţinut de cunoaşterea capacităţilor şi intereselor

proprii; d) mai bine elaborat, mai ales în legătură cu devenirea

profesională; c) este legat de valori şi orientat de către acestea;


Aminteşte-ţi de adolescenţă şi descrie pe scurt ce ideal ţi-ai format

atunci. Apoi confruntă-l cu caracteristice de mai sus.



• imaginea de sine şi identitatea de sine sunt mai clarificate

datorită; a) intensificării conştiinţei de sine; b) intensificării

trebuinţelor de autoafirmare şi autorealizare. Principalele căi de

autocunoaştere folosite de adolescenţi sunt : autoobservaţia, reflecţia

şi meditaţia asupra a ce au trăit, cum au acţionat, dialogul cu părinţii,

profesorii, colegii, confruntarea şi comparaţia cu alţii, implicarea în fel

de fel de activităţi, atenta recepţionare a atitudinilor celor din jur faţă

de ei.

Conştiinţa apartenenţei la generaţie

Idealul de viaţă: • elaborat personal; • stabil; • mai complet; • legat de valori; • mai realist.



Folosind aceste căi adolescenţii caută răspunsurile legate de

identitatea de sine la următoarele întrebări: 1) ce sunt; 2) ce pot; 3)

ce voi fi. Reuşesc astfel sa-şi clarifice aspecte noi ale identităţii de

sine, ceea ce îi ajută să se implice în activităţi şi relaţii şi să se

manifeste în mod activ şi responsabil.

Un celebru autor american, E. Erikson a studiat aceste aspecte

şi a constatat că adolescenţii se pot grupa în patru categorii după

felul în care îşi pot răspunde la cele trei întrebări, prezentate mai sus:

a) găsirea unei identităţi adecvate după căutări intense şi

responsabile. Ştiu ce vor face şi cum anume şi astfel se integrează în

activităţile corespunzătoare şi se adaptează bine la toate felurile de

solicitări;

b) găsesc relativ repede răspuns la întrebări prin identificarea

cu părinţii, prin alegerea de a deveni ca ei. Aceştia se vor adapta

bine în prezent dar ar putea fi dezamăgiţi mai târziu că nu şi-au

valorificat adevăratele lor capacităţi;

c) au deocamdată, pe o perioadă chiar lungă, o identitate

confuză care generează oscilaţii şi schimbări surprinzătoare şi-i face

să nu se angajeze cu responsabilitate în activităţi şi relaţii;

d) cei ce ajung la o identitate negativă sub influenţa unor

grupuri cu orientări deviante.


Aminteşte-ţi de propria adolescenţă şi precizează din ce grupare

făceai parte din punctul de vedere al definirii identităţii de sine?



În ceea ce priveşte imaginea de sine, semnificative sunt

următoarele aspecte:

Identitate pozitivă autentică.

Identitate pozitivă preluată de la alţii.

Confuzia identităţilor

Identitate negativă.



- eul fizic rămâne în centrul imaginii de sine şi este valorificat în

relaţiile dintre sexe. Adolescenţa are o atitudine activă de optimizare

faţă de eul fizic şi caută variate căi de a-l îmbunătăţi.


Gândeşte-te cum ar putea adolescenţii să-şi îmbunătăţească eul

fizic.



• eul spiritual este în centrul autocunoaşterii. Adolescenţii sunt

preocupaţi de a-şi cunoaşte nivelul inteligenţei şi gradul de cultură

dar şi însuşiri caracteriale şi temperamentale care sunt importante în

relaţiile cu alţii. Reuşesc să-şi identifice măcar o parte din calităţi dar

şi defecte;

• eul social care a traversat în stadiul anterior o perioadă

complexă datorită integrării în grupuri, este mai clar în adolescenţă

(ştiu ce loc ocupă în grup şi de ce popularitate se bucură) şi se află

într-un mai bun echilibru cu cerinţele grupurilor.

În adolescenţă pot fi constatate niveluri mai înalte ale conştiinţei

morale pentru că sunt capabili să înţeleagă mai bine valorile morale

şi comportamentele oamenilor şi să formuleze judecăţi asupra

acestora din urmă dar şi asupra propriilor conduite.

În ceea ce priveşte caracterul în adolescenţă se produc

schimbări foarte importante. Unele însuşiri caracteriale apărute în

copilărie se consolidează dar cele care sunt legate de relaţiile cu

persoanele adulte şi cu instituţiile sociale intră într-un proces de mari

prefaceri care nu este lipsit de tensiune, contradicţii, conflicte şi pe

care cercetătorii l-au numit „criza de originalitate a adolescentului”.

Eul fizic este optimizat

Eul spiritual clarificat şi amplificat

Eul social

echilibrat



Însuşi termenul general de criză implică o stare de tensiune

internă într-o structură care duce în final la destructurare şi la o nouă

reorganizare şi înnoire. Criza de originalitate din adolescenţă se

caracterizează printr-o tensiune ce este generată de nepotrivirea

dintre schimbările biologice şi psihice, deja petrecute şi

comportamentele şi atitudinile care erau ale copilărie şi erau în

general aşteptate, dorite, întărite, încurajate de către părinţi. În acest

proces se manifestă atât o latura negativă, constând în înlăturarea a

ceea ce nu mai este util adoptării, cât şi alta pozitivă, de susţinere a

formării de noi competente şi atitudini. În centrul acestor prefaceri se

poate afla eul cu rolurile sale de integrare şi coordonare, care se pot

astfel amplifica şi afirma tot mai puternic, sau componentele

creatoare care îşi găsesc un nou context de manifestare, dat de o

sporită autonomie şi independenţă. De asemenea, reţinem

sublinierea lui M. Debesse că în miezul acestor transformări se află

atitudinile caracteriale şi conduitele morale.

În mod concret criza se prezintă ca manifestare frecventă a

protestului adolescentului faţă de cerinţele şi aşteptările adultului, ca

reacţie intensă de supărare şi conflict, cu tendinţa de a discredita

gusturile, preferinţele, realizării părinţilor şi de a le prezenta uneori

agresiv pe ale lor etc. Mai ales conflictele intense îi nedumereşte pe

părinţi, îi descurajează sau îi îndârjesc în riposta pe care le-o dă

adolescenţilor. Comportamentele şi atitudinile adolescenţilor sunt

uneori atât de intense şi pornesc de la conflicte adesea neînsemnate

încât medicii psihiatri le-au numit “patologia normala a adolescenţilor”

(I. Cucu). Însă felul în care se parcurge criza diferă de la individ la

individ, de la grup la grup. Diferenţele se pot referi la: intensitatea

manifestării crizei, momentul începerii ei (la unii poate începe în

adolescenţă), durata crizei (la unii poate dura mai mulţi ani), diferenţa

după apartenenţa la sex (la băieţi este mai intensă), implicarea

particularităţilor temperamentale, diferenţieri între adolescenţii din

mediul urban şi din mediul rural, după ceea ce se află în centrul

acestor prefaceri.

Schimbări caracteriale

Criza de

originalitate




De ce există diferenţe între adolescenţii din mediul urban la care

criza este mai puternică şi cei din mediul rural?



De cele mai multe ori în centrul crizei se află subsistemul

caracterial. Literatura de specialitate relevă prefacerile care se referă

la autonomie şi independenţă, la disciplină şi responsabilitate,

conformism şi nonconformism, îndrăzneală exagerată până la

teribilism, asumare de riscuri fără chibzuinţă, adesea foarte

periculoase şi cu urmări grave. Se constată, de asemenea, o

tendinţă specifică vârstei, de a se avânta în necunoscut, motivată,

cel mai adesea de dorinţa de a şti totul.


Cum se poate explica tendinţa către teribilism a multor adolescenţi?



În general, în timpul crizei se parcurg câteva faze principale.

Încă din 1936 M. Debesse diferenţiase două faze. Între 14 şi 16 ani

există o perioadă de afirmare exterioară când domină dorinţa de

singularizare şi individualizare, manifestate în comportamente şi

atitudini neaşteptate, uneori paradoxale, în exprimări surprinzătoare,

în reacţii afective intense. Între 16 şi 18 ani apare o a doua perioadă

care este de interiorizare, în care afirmarea eu-lui nu mai este

ostentativă ci intimă, ca o reculegere şi descoperire a bogăţiei şi

valorii vieţii mintale. Către 19 – 20 de ani criza se diminuează şi se

atinge un nou echilibru cu mediul.



Prin urmare, în adolescenţă se desfăşoară un proces intens şi

amplu de schimbare, dezvoltare şi restructurare a personalităţii care

este central pentru următorul ciclu al vieţii, cel de maturizare.

Pe fondul acestor caracteristici generale, la care ne-am referit

personalitatea adolescentului poate prezenta foarte multe

particularităţi individuale. În general, în adolescenţă se accentuează

caracterul particularizat şi individualizat al dezvoltării psihice.

Totodată fiind o structură în plin proces de transformare,

personalitatea adolescentului prezintă o anume fragilitate care

trebuie să fie, în mod deosebit, în atenţia educatorilor şi specialiştilor.



următoarele idei:

• Adolescentul şi postadolescentul încheie ciclul de creştere şi

dezvoltare şi corespund intervalelor de vârstă astfel: 14-20 ani

adolescenţa; 20-25 ani postadolescenţa.

• Începutul adolescenţei coincide cu trecerea de la ciclul

gimnazial la cel liceal şi implică următoarele schimbări importante în

învăţare: apar noi discipline şcolare, creşte efortul de abstractizare şi

generalizare cerute de însuşirea sistematică a noţiunilor şi ideilor la

fiecare materie în vederea dezvoltării culturii generale şi a punerii

bazelor celei profesionale, creşte învăţarea independenţa şi

responsabilitatea personală pentru eficienţa ei şi se diversifică

sursele de informare.

• Componentele senzorial-perceptive şi de observare se

desfăşoară foarte bine fără a mai fi nevoie de conducerea din

aproape în aproape din partea cadrului didactic.

• Se perfecţionează gândirea formală şi se atinge la 17-18 ani

un vârf înalt al inteligenţei umane (J. Piaget).

• Memoria adolescentului şi postadolescentului se

caracterizează prin volum foarte mare şi conţinuturi variate.

Accentuarea caracterului particularizat şi individualizat al dezvoltării personalităţii.



• Imaginaţia îşi sporeşte originalitatea şi este într-o relaţie mai

eficientă cu gândirea.

• Limbajul se caracterizează prin vocabular foarte bogat, rigoare

în utilizarea semnificaţiei cuvintelor, propoziţii şi fraze bogate şi

corecte din punct de vedere gramatical, mare adaptabilitate de

comunicare în situaţii diferite.

• Afectivitatea se îmbogăţeşte foarte mult pentru că se

diversifică şi aprofundează relaţiile adolescentului cu familia, şcoala,

societatea, grupurile informale, se dezvoltă noi sentimente şi cresc şi

mai mult posibilităţile de reglare a comportamentelor emoţional-

expresive.

Motivaţia are ca structuri de vârf trebuinţele de autoafirmare şi

autorealizare şi cele de clarificare a identităţii de sine.

Personalitatea dobândeşte în adolescenţă toate componentele

(acum se formează mai ales noi componente de orientare) şi ajunge

la o organizare unitară şi originală la fiecare, dar fragilă, ceea ce

necesită încă un sprijin important din partea familiei, a instituţiilor

educative şi a societăţii, în general.

Recomandări şi comentarii cu privire la probele de

autoevaluare

Îţi recomand ca mai întâi să încerci să rezolvi aceste probe de

autoevaluare imediat ce citeşti paragrafele legate de ele şi apoi să

foloseşti şi recomandările ce sunt cuprinse în acest paragraf.

Întrebarea nr. 1

Trebuie să faci un efort de memorie dar să aplici şi cunoştinţele

de psihologie pentru a releva ce a fost semnificativ pentru

adolescenţa proprie, aşa cum ar fi: o mai clară percepţie a

capacităţilor personale, o mai mare putere a voinţei etc.

Întrebarea nr. 2

Poţi să-ţi dai singur seama că pot fi diferenţiaţi a) cei ce se

străduiesc să facă faţă cât mai bine sarcinilor; b) cei ce se

mulţumesc şi cu rezultate medii, relativ onorabile; c) cei ce muncesc

mult dar fac greu faţă; d) cei ce nu se străduiesc şi nu reuşesc.



Întrebarea nr. 3

Cele două momente sunt considerate foarte importante şi

deseori sunt sărbătorite. Sunt percepute ca trepte ale autonomiei şi

independenţei şi ale apropierii de lumea adultă.

Întrebarea nr. 4

Trebuie alese d, f şi h.

Întrebarea nr. 5

Domeniile mai accesibile pentru ei ar fi cele din fizică, botanică,

mecanică, dar şi de disciplinele sociale.

Întrebarea nr. 6

Propoziţiile trebuie completate astfel: prima propoziţie cu

cuvintele „complexe” şi „ierarhizate”, a doua cu cuvântul

„reversibilitate”, a treia propoziţie cu cuvântul „ipotetico-deductiv” şi a

patra cu cuvintele „abstractizare şi generalizare”.

Întrebarea nr. 7

Trebuie să vezi în ce măsură propria memorie este mai activă şi

mai eficientă, dacă domină memorarea voluntară şi logică, şi dacă

păstrarea şi actualizarea este mai bună.

Întrebarea nr. 8

Trebuie să ai în vedere, pe de o parte, experienţa de viaţă

specifică adolescenţei şi, pe de altă parte, particularităţile afectivităţii

care influenţează combinatorica imaginativă.

Întrebarea nr. 9

Desigur evaluările vor fi aproximativ dar trebuie să se refere la

aspectele indicate în paragraful anterior.

Întrebarea nr. 10

Răspunsul va fi cu atât mai interesat dacă ai fost participant

direct la eveniment.

Întrebarea nr. 11

Te poţi baza pe autoanaliză. Autorii care s-au ocupat de acest

sentiment ii subliniază noutatea, prospeţimea, romantismul.

Întrebarea nr. 12

Răspunsul presupune chiar valorificarea experienţei proprii, dar

în general este vorba de: reflecţia asupra trăirilor, autoanaliză,

autoevaluări (exprimate la unii într-un „Jurnal intim”).



Întrebarea nr. 13

Cele mai importante tentative periculoase rămân: consumul de

alcool, ţigări, droguri.

Întrebarea nr. 14

Sunt diferenţe între adolescenţi: unii sunt înclinaţi spre ştiinţe

exacte şi tehnică alţii spre arte şi ştiinţe socio-umane. Ţine seama de

aceste posibile orientări.

Întrebarea nr. 15

Cercetătorii au arătat că alegerile adolescenţilor se îndreaptă

către cinste, dreptate, inteligenţă, dragoste. Cum crezi că ei le

ierarhizează?

Întrebarea nr. 16

Trebuie să-ţi reaminteşti şi să compari.

Întrebarea nr. 17

Răspunsul se bazează pe analiza experienţelor personale.

Întrebarea nr. 18

Generaţiile actuale se bucură de o mare libertate, din acest

punct de vedere, iar adolescenţi înşişi pot fi foarte inventivi.

Întrebarea nr. 19

Trebuie să ai în vedere că familiile din mediul rural sunt mai

tradiţionaliste iar oamenii dintr-un sat se cunosc foarte bine unii cu

alţii şi acest fapt este o cale de control reciproc al comportamentelor.

Întrebarea nr. 20

Să ne gândim la faptul că intensificarea conştiinţei de sine îi

face să-şi descopere şi să-şi probeze fel de fel de capacităţi şi

însuşiri caracteriale şi temperamentale. Încercările lor pot depăşi

adesea limitele admise şi devin astfel manifestări excesive. Pe de

altă parte, grupurile de colegi şi prieteni pot să stimuleze

manifestările ce ies din obişnuit.



Lucrarea de evaluare nr. 2 şi modul de evaluare

1. Ce loc ocupă adolescenţa în cadrul; ciclului de creştere şi

dezvoltare? (Adolescenţa şi postadolescenţa ajung la transformări

fizice şi psihice care pregătesc trecerea la viaţa adultă.)

2. Ce schimbări importante au loc în activitatea de învăţare a

adolescenţilor? (Amplificarea conţinuturilor de învăţare şi apariţia a

noi discipline şcolare care solicită mari capacităţi de abstractizare şi

generalizare, folosirea unor surse de informare mai bogate, creşte

învăţarea independentă şi apar posibilităţi de microcercetare)

3. Care sunt caracteristicile cele mai importante ale manifestării

capacităţilor senzorial perceptive şi de observare, la adolescenţi?

(Mecanismele percepţiilor sunt pe deplin formate – J. Piaget –;

percepţii rapide, explorare complexă a realităţii, capacităţi de

observare independentă şi eficientă.)

4. În ce constă perfecţionarea în adolescenţă, a gândirii

formale? (Perfecţionarea combinatorici mentale, rigoare logică,

raţionalitate crescută, capacitatea de argumentare şi control, spirit

experimental mental, capacitate de a elabora ipoteze şi a le verifica

etc.)

5. Ce caracteristici principale are limbajul adolescenţilor?

(Vocabular foarte dezvoltat şi rigoare în folosirea sensurilor

cuvintelor, discurs verbal complex şi unitar reglat de norme

gramaticale şi logice, mijloace neverbale foarte bine folosite, mare

adaptare la condiţiile de comunicare etc.)

6. Caracterizaţi felul în care funcţionează memoria în

adolescenţă? (Cel mai mare volum, logică, voluntară, foarte activă,

păstrare de lungă durată favorizată de sistematizarea cunoştinţelor,

reproducere activă şi corespunzătoare cu sarcina etc.)

7. Cum se manifestă imaginaţia adolescenţilor? (Imaginaţia

reproductivă este foarte bună. Imaginaţia creatoare are grad ridicat

de originalitate şi se află în relaţii eficiente cu gândirea – imaginaţia

ştiinţifică – şi cu afectivitatea şi motivaţia – imaginaţia din domeniul

artistic.)



8. Caracterizaţi viaţa afectivă a adolescenţilor. (Entuziasm şi

exaltare afectivă, rezonanţă afectivă largă şi profundă, formarea de

noi sentimente, reglarea conduitelor emoţional-expresive, raportarea

la acceptori morali.)

9. Analizaţi structurile motivaţionale ale adolescenţilor.

(Structurile motivaţionale ale adolescenţilor sunt dominate de

trebuinţe de autoafirmare, autorealizare, clarificarea identităţii de

sine. Interesele cognitive sunt profunde şi selective iar cele pentru

viitoarea profesie sunt foarte active etc.)

10. Prin ce se caracterizează idealul de viaţă al adolescenţilor?

(Este elaborat de adolescentul respectiv, stabil, mai realist, mai bine

elaborat, legat de valori.)

11. Cum se manifestă conştiinţa apartenenţei la generaţie la

adolescenţi? (Capacităţile cognitive crescute îi fac să-şi dea seama

că toţi cei de vârsta adolescenţei simt, gândesc şi acţionează la fel şi

au mari disponibilităţi uneori întrecându-i pe adulţi.)

12. Ce se poate spune despre sistemul de valori ale

adolescenţilor? (Este vârsta când se formează acest sistem de valori

care are un mare rol în orientarea în viaţă.)

13. Care este nivelul dezvoltării şi manifestării aptitudinilor în

adolescenţă? (Aptitudinile sunt mai dezvoltate faţă de stadiile

anterioare, se exprimă în rezultate semnalate la nivel local, naţional,

internaţional.)

14. Care sunt particularităţile imaginii de sine în adolescenţă?

(Eul fizic avantajat de armonizarea biologică şi tinde să fie cât se

poate mai bine optimizat; eul spiritual se clarifică în zona însuşirilor

de personalitate importante pentru relaţiile cu ceilalţi; eul social mai

clar şi mai echilibrat.)

15. Ce este criza de originalitate din adolescenţă? (Este o fază

de tensionare generată de nepotrivirea vechilor atitudini şi

comportamente cu noile capacităţi caracteristice stadiului

adolescenţei.)



Aprecierea lucrării se va face în felul următor:

– se va acorda un punct pentru răspunsurile corecte la

întrebările 1, 2 ,12;

– se vor acorda două puncte pentru răspunsurile corecte la

întrebările 3, 6, 7, 9, 10, 11, 13, 14, 15;

– se vor acorda trei puncte pentru răspunsurile corecte la

întrebările:4, 5, 8;

Punctajul maxim este de 30 puncte. Totalul obţinut de fiecare

se va împărţi la trei şi se va obţine o notă din scara 1-10. Se vor face

rotunjiri în plus pentru 50 sutimi, în favoarea studenţilor.

Răspunsurile se elaborează pe foi separate şi se transmit tutorelui.

Lucrarea va avea maxim 5 pagini.


– ALLPORT G. W., Structura şi dezvoltarea personalităţii, 1981,

Edit. Didactică şi Pedagogică, Bucureşti, pag. 133-135.

– ATKINSON RITA, ATKINSON R.C., SMITH E.E., BEM DJ.,

Introducere în psihologie, 2002, Edit. Tehnică, Bucureşti, pag. 127-

134.

– BIRCH ANN, Psihologia dezvoltării, 2000, Edit. Tehnică,

Bucureşti, pag. 257-262

– BONCHIŞ ELENA, SECUI MONICA (coord.), Psihologia

vârstelor, 2004, Edit. Universităţii din Oradea, pag. 331-340.

– CREŢU TINCA, Adolescenţa şi contextul său de dezvoltare,

2001, Edit. Credis, Bucureşti, pag 140-161.

– MUNTEANU ANCA, Psihologia copilului şi adolescentului,

Edit. Augusta, Timişoara, 1998, pag. 263-272.

– ŞCHIOPU URSULA, VERZA EMIL, Psihologia vârstelor, Edit.

Didactică şi Pedagogică, Bucureşti, 1995, pag. 249-254.

Tinereţea – stadiul de dezvoltare deplină a capacităţilor fizice şi psihice umane


Unitatea de învăţare nr. 3 TINEREŢEA – STADIUL DE DEZVOLTARE DEPLINĂ A CAPACITĂŢILOR FIZICE ŞI PSIHICE UMANE

CUPRINS

3.Tinereţea-Stadiul de dezvoltare deplină a capacităţilor fizice şi psihice umane ..............59


3.1. Dominantele din profilul de dezvoltare din stadiul tinereţii .........................................59

3.2. Capacităţile senzorial-perceptive şi motrice la tineri..................................................61

3.3. Procesele cognitive complexe şi învăţarea la tineri ...................................................63

3.4. Afectivitatea şi motivaţia – aspecte caracteristice tinereţii .........................................67

3.5. Particularităţile personalităţii tinerilor .........................................................................72

Rezumatul acestei unităţi de învăţare ................................................................................75

Recomandări şi comentarii cu privire la probele de autoevaluare......................................76

Lucrarea de verificare nr. 3 şi modul de evaluare ..............................................................77

Bibliografia minimală ..........................................................................................................79



3. TINEREŢEA-STADIUL DE DEZVOLTARE DEPLINĂ A CAPACITĂŢILOR FIZICE ŞI PSIHICE UMANE



putea să:

• explice locul pe care îl ocupă acest stadiu în cel de al doilea ciclu al

dezvoltării umane;

• să înregistreze interdependenţele dintre profilul dezvoltării tinerilor

şi contextul socio-cultural actual;

• să dezvolte acele aspecte care arată că tinereţea este stadiul

manifestării depline a capacităţilor fizice şi psihice umane;

• să enumere cele mai importante transformări care se produc în

planul capacităţilor senzorial perceptive şi motrice la tineri;

• să identifice aspectele de continuitate faţă de adolescenţă şi cele ce

indică maturizări psihice în ceea ce priveşte procesele cognitive

complexe;

• să descrie principalele caracteristici ale învăţării la tineri;

• să explice schimbările importante care apar în structura

personalităţii tinerilor.

3.1. Dominantele din profilul de dezvoltare din stadiul tinereţii

Dacă ne amintim paragraful despre etapele, ciclurile şi stadiile

dezvoltării umane, trebuie să subliniem că cel de al doilea ciclu al

vieţii începe cu stadiul tinereţii. Deşi sunt diferenţe între autori, în

ceea ce priveşte intervalul de vârstă corespunzător acestui stadiu,

precizăm că reţinem pe cel ce îl acceptă mulţi autori români şi străini,

şi anume între 25 şi 35 de ani. Totodată, s-au delimitat următoarele

substadii: între 25-28 ani este a adaptării iniţiale în mediul profesional

şi familial; 28-32 ani a intensificării implicării în aceste planuri; 32-35

ani a stabilităţii relative în profesie. Este un stadiu foarte important

pentru evoluţia generală umană pentru că în cursul lui se construiesc



dimensiunile integrării în profesie, familie, viaţa şi mai ales, în

societatea în ansamblu.

Evenimentele sociale şi politice din a doua jumătate a secolului

XX şi începutul celui de-al XXI-lea, au creat numeroase ocazii de

manifestare şi afirmare a celor care au vârsta între 25-35 ani. L.

Festinger vorbea chiar de o „presiune emancipativă a tinerilor”

asupra generaţiei de adulţi pentru a grăbi intrarea în rolurile

semnificative din viaţa economică şi socială.

Exigenţele actualei societăţi întârzie accesul la locuri

profesionale şi sociale importante iar tinerii trăiesc tensionat această

amânare, fiind conştienţi, în acelaşi timp, de propriile capacităţi fizice

şi psihice. Mai mult chiar, fiind mai deschişi la nou şi mai receptivi la

tot ce înseamnă progres, tinerii pot dispune de cunoştinţe mai noi,

pot avea deprinderi mai ample de comunicare şi mai ales de

stăpânire a tehnicii calculatoarelor.

Astfel, în profilul acestui stadiu sunt câteva dominante care

exprimă această poziţie a tinereţii în procesul general al dezvoltării

umane şi totodată locul său în societate. Este vorba de:

• vigoare fizică şi psihică deplină;

• construirea în fapt a subidentităţii profesionale, familiale şi

sociale;

• antrenarea efectivă în rezolvarea proiectelor de viaţă şi

obţinerea de succese;

• dominanta învăţării practice în toate planurile de integrare;

• accentuarea conştiinţei apartenenţei la generaţie care explică

tendinţa manifestă de a trece din situaţia de „rezervă socială”

la cea de „forţă socială activă”;

• accentuarea modului personal de manifestare a capacităţilor

fizice şi psihice;

• construirea unui statut profesional propriu dar persistenţă încă

a căutărilor în sfera ocupaţională.

Tinerii din anii de început ai secolului XXI au calităţi noi

Dominanţele din profilul de dezvoltare: • vigoare fizică şi psihică; Construirea în fapt a identităţii; • afirmare de sine; • conştiinţa generaţiei; • statut profesional propriu dar persistenţa căutărilor.



Temă de reflecţie nr. 1 Identifică printre prieteni şi cunoştinţe o persoană aflată în acest

stadiu al tinereţii şi adresează-i câteva întrebări care să-ţi permită să

vezi dacă, deşi are un loc de muncă, el continuă să viseze la altul.



3.2. Capacităţile senzorial-perceptive şi motrice la tineri

Am văzut că de-a lungul stadiilor anterioare au apărut şi s-au

dezvoltat treptat toate capacităţile senzoriale şi motrice, ajungând în

adolescenţă la parametri crescuţi.

În stadiul tinereţii toate aceste capacităţi se manifestă pe deplin

şi la cel mai înalt nivel, adică cel care este propriu speciei umane.

Aceste aspecte specifice pentru tineri sunt:

• văzul, auzul, mirosul, pipăitul etc., au cele mai scăzute praguri

diferenţiale, adică tinerii percep clar proprietăţile obiectelor, le

diferenţiază foarte fin şi recepţionează foarte mulţi stimuli din

ambianţă;

• toate capacităţile senzoriale şi perceptive sunt influenţate puternic

de solicitările profesionale şi de aceea devin foarte eficiente;

• capacităţile de observare sunt modelate şi perfecţionate în funcţie

de specificul profesiei. Un tânăr care profesează în domeniul

automobilelor, sesizează cu mare viteză şi precizie calităţile unui

nou model aparţinând aceluiaşi producător şi aceleiaşi firme;

• o altă particularitate a tinereţii privind aspectele senzorial-perceptive

se referă la faptul că acestea încep să fie influenţate de factorii de

personalitate, să poarte amprenta acesteia, să se personalizeze.

Un tânăr la care de-a lungul anilor s-a dezvoltat o trăsătură de

personalitate cum ar fi autoexigenţa se va manifesta ca atare şi

atunci când va rezolva sarcinile profesionale şi va da astfel o nouă

calitate a profesionalismului său.

Performanţe în plan senzorial-perceptiv: • praguri senzoriale; • modelate profesional;



Temă de reflecţie nr. 2 Ce diferenţe ai constata dacă ai avea în vedere două persoane, una

tânără şi alta mai în vârstă care ar percepe un automobil staţionar

dar la distanţa de 100m de ei?



În ceea ce priveşte motricitatea se ating, de asemenea, vârfuri

caracteristice pentru specia umană exprimate astfel:

• forţa musculară are o dezvoltare maximă între 20 şi 30 ani, apoi

scade puţin, cu circa 10% între 30-40 ani (D. Papalia, S. Olds.);

• viteza de reacţie (rapiditatea răspunsului la stimuli) este maximă la

20 ani şi rămâne aşa pe toată durata acestui stadiu;

• precizia mişcărilor este cea mai mare între 20 şi 30 ani;

• tinerii au capacităţi înalte de a învăţa repede mişcările, mai ales pe

cele ritmice;

• în acest stadiu reglarea mişcărilor poate fi foarte fină şi aceasta

asigură o altă condiţie a eficienţei lor;

• până la 30 ani se obţin cele mai bune rezultate în învăţarea

mişcărilor complexe (după 30 de ani această capacitate scade

uşor);

• pot dobândi cu uşurinţă orice abilităţi motorii iar dacă au şi dotări

native corespunzătoare pot ajunge la rezultate excepţionale.

Abilităţi motrice: • forţa mişcărilor; • viteză; • precizie; • învăţare motrică de nivel înalt.



Temă de reflecţie nr. 3 Aplică toate aceste particularităţi ale mişcărilor la analiza jocului unui

fotbalist.



3.3. Procesele cognitive complexe şi învăţarea la tineri

În această categorie de procese cognitive intră gândirea,

memoria, imaginaţia iar în cele ce urmează vom avea în vedere

numai ceea ce este caracteristic tinerilor şi deosebeşte acest stadiu

de cel anterior.

• Referindu-ne la gândire, precizăm mai întâi, că în acest stadiu se

conservă, în mare măsură, caracteristicile pe care fiecare le-a

dobândit în adolescenţă şi postadolescenţă. Dacă avem în vedere

tinerii care au obţinut o pregătire superioară atunci se constată că:

- capacitatea de prelucrare informaţională se manifestă deplin şi se

poate extinde în noi arii cognitive;

- operativitatea gândirii se păstrează la cotele ridicate atinse

anterior;

- gândirea tânărului este largă, profundă, sistematică şi riguroasă;

- noutatea specifică acestui stadiu este adaptabilitatea mintală la

sarcini profesionale specifice. Dacă tânărul lucrează în domeniul

industrial poate opera foarte uşor cu relaţii cantitative şi parametrii

tehnici, dacă lucrează în posturi administrative este abil în ceea ce

priveşte parametrii eficienţei economice etc.;

- toţi tinerii, integraţi profesional vor reuşi să treacă mai repede şi

mai uşor de la aspectele generale, abstracte, teoretice învăţate în

liceu şi facultate, la cele aplicative, concrete, lucrative.

Dar conservarea şi dezvoltarea capacităţilor de gândire şi a

nivelului de inteligenţă sunt dependente de următorii factori:

Gândirea: • operativitatea conservată; • prelucrarea informaţională complexă; • adaptarea la sarcini profesionale; • trece uşor de la abstract şi general la concret şi aplicativ. Nivelul inteligenţei depinde de: • gradul de şcolaritate; • gradul de calificare; • solicitărilor intelectuale profesionale.



a) nivelul general al şcolarităţii tânărului;

b) gradul calificării profesionale;

c) ponderea solicitărilor intelectuale la locul de muncă.

S-a constatat că profesiile intelectuale conservă şi dezvoltă mai

mult abilităţile cognitive în timp ce cele practice pot asigura condiţii

de obţinere a performanţelor în gândirea practică.

Temă de reflecţie nr. 4 Încearcă să stabileşti ce abilităţi mentale se dezvoltă la tinerii care

lucrează foarte mult cu calculatorul la locul lor de muncă.



• Cu privire la capacitatea mnezică a tinerilor, cercetările au relevat

câteva aspecte ce diferenţiază acest stadiu de cel anterior dar şi de

adult şi anume:

- cei care au avut în adolescenţă şi postadolescenţă o memorie

bună o păstrează şi în acest stadiu;

- memoria continuă să fie mai solicitată, după terminarea

studiilor şi sunt două feluri de achiziţii:

a) cunoştinţe legate de sarcinile de muncă, dezvoltându-se amplu

memoria profesională. Aceasta, atinge un vârf în acest stadiu şi

este puternic stimulată de motivaţia profesională, de dorinţa de a

fi cât mai bun şi de a avansa în ierarhia ocupaţională;

b) conţinuturi cognitive corespunzătoare unor interese ştiinţifice şi

culturale largi. Tinerii cu înaltă calificare profesională doresc să fie

măcar informaţi cu privire la cuceririle ştiinţifice din alte domenii şi

la evenimentele artistice şi culturale, făcând apel la cărţi şi reviste

din respectivele domnii;

- există solicitări speciale ale memoriei în etapele de calificare

secundară, reciclare, recalificare etc.;

Memoria: • dezvoltarea memoriei profesionale; • grad înalt de păstrare a celor relevante; • eficienţa datorată motivaţiei şi adaptării la profesie.



- la tinereţe se atinge gradul cel mai înalt de păstrare a celor

memorate (U. Şchiopu, E. Verza, 1995) pentru că, pe de o parte se

produc perfecţionări ale mecanismelor memoriei şi, pe de altă parte,

există o motivaţie, atât profesională cât şi culturală, mai intensă şi

mai legată de constantele fundamentale ale personalităţii.


Descoperă motivele personale care susţin angajarea proprie în acest

program de pregătire şi explică toate consecinţele acţiunii lor.



• Capacităţile imaginative se pot manifesta deplin la tinereţe, existând

în acest stadiu o mare disponibilitate pentru aceasta. Ele sunt

influenţate de angajarea profesională a tinerilor şi de accentuarea

personalizării întregii vieţi psihice.

Caracteristicile imaginaţiei din acest stadiu sunt:

a) se maturizează din punct de vedere funcţional combinatorica

imaginativă;

b) procesualitatea imaginativă este mai adaptată la scopurile fixate,

mai echilibrată ca desfăşurare, diminuându-se exuberanţa care a

fost caracteristică preadolescenţei şi chiar adolescenţei;

c) imaginaţia devine un factor principal şi constant al creativităţii şi

mai bine relaţionat cu gândirea şi de aceea creşte calitatea

produselor ei;

d) dacă profesia solicită imaginaţie, aceasta se va modela pe

specificul sarcinilor acesteia. Dacă munca este mai monotonă,

imaginaţia se investeşte în ocupaţiile casnice sau în cele ce ţin de

hobby.

Imaginaţia: • combinatorică maturizată; • legăturile bune cu gândirea; • investită în sarcini profesionale; • grad crescut de

originalitate.




Discută cu 2-3 persoane care se află în acest stadiu, al tinereţii, şi

descoperă în ce fel îşi pot manifesta capacităţile imaginative.

Scrie aici concluzia la care ai ajuns.


Toate capacităţile cognitive la care ne-am referit, se investesc,

în primul rând, în activitatea profesională. Dar tinereţea rămâne

deschisă la învăţare şi aceasta va fi un alt câmp foarte important

pentru manifestarea şi sporirea acestor capacităţi cognitive. Însă

învăţarea tinerilor este deosebită de cea din stadiile anterioare prin:

e) este mai selectivă pentru că tânărul va fi cel care va decide ce,

cum şi cât va învăţa;

f) este mai accentuat voluntară şi conştientă pentru că autonomia

lui în acest plan creşte foarte mult (nu mai este inclus într-un

program de lungă durată, de învăţare după norme şi legi

generale, ci integrarea, în asemenea activităţi, va depinde de el şi

de perspectivele pe care şi le-a prefigurat);

g) calitatea procedeelor şi strategiilor de învăţare depinde de gradul

de şcolarizare anterioară. La cei la care acestea au fost

insuficient formate anterior, trebuie dezvoltate acum, mai ales prin

implicarea în programe de reciclare sau reconversie profesională;

h) învăţarea independentă este mult mai amplă în acest stadiu decât

cea instituţionalizată. Aceasta din urmă poate interveni numai din

când în când dar tânărul îşi propune să înveţe mult prin efort

personal şi învăţare individuală. În momentul de faţă însă, din

dorinţa de a avea mai multe şanse de angajare şi promovare,

mulţi tineri sunt dispuşi să urmeze fel de fel de cursuri de învăţare

în noi direcţii şi, măcar în unele perioade, învăţătura

instituţionalizată să mai crească;

Învăţarea: • selectivă; • accentuat conştientă şi voluntară; • în mare parte este independentă; • învăţarea practică este

amplă.



i) ca o altă particularitate a stadiului tinereţii este şi faptul că

învăţarea practică este mai amplă decât cea teoretică. Este vorba

de continua învăţare a aspectelor practice ale profesiei însă sunt

şi tineri care doresc să facă masterate dacă au absolvit o

facultate şi chiar să facă studii doctorale;

j) totodată, s-a constatat că ceea ce este cerut frecvent la locul de

muncă şi este important pentru muncă se învaţă cu bune

rezultate chiar de către cei care au o şcolaritate mai redusă.

Fenomenul se explică, pe de o parte, prin forţa motivaţiei

profesionale şi, pe de altă parte, prin adaptabilitatea mentală la

cerinţele locului de muncă.


Fă o analiză a propriilor forme de învăţare şi compară-le cu

particularităţile notate mai sus.

Scrie concluziile tale aici.

Compară răspunsul tău cu ceea ce se oferă la pag. 77

3.4. Afectivitatea şi motivaţia – aspecte caracteristice tinereţii

Felul în care vor fi investite şi dezvoltate capacităţile cognitive şi

abilităţile practice ale tinerilor, depinde foarte mult de particularităţile

mecanismelor lor de stimulare, adică de afectivitate şi motivaţie.

• Cu privire la viaţa afectivă a tinerilor se poate spune că şi aceasta

se manifestă pe deplin în aproape toate planurile. Pot fi relativ uşor

constatate, mai ales, următoarele caracteristici:

- tinerii păstrează, în bună măsură, exuberanţa afectivă a

adolescenţilor şi postadolescenţilor. Se implică imediat în



evenimente şi reacţionează intens afectiv. Despre ei se spune că „se

aprind uşor” sau că „iubesc şi urăsc de multe ori, fără măsură”;

- spre deosebire de adolescenţi, sunt mai selectivi în

manifestarea răspunsurilor lor afective. Sunt în stare să se ataşeze

afectiv de cineva, uimind pe cei din jur cu intensitatea şi stabilitatea

sentimentelor şi să rămână insensibili faţă de alţii;

- fiind mai deschişi la viaţa socială şi stabilind în mod

independent fel de fel de relaţii, tinerii aderă cu toată forţa lor

sufletească la concepţii şi grupuri umane şi demonstrează uneori un

ataşament fanatic la acestea, promovându-le, apărându-le,

susţinându-le, ignorând, în acelaşi timp, pericolele şi dezavantajele

pe care aceste angajări le implică;

- tinerii fac investiţii afective semnificative în activitatea

profesională. Realizând integrarea şi adaptarea iniţială la muncă, ei

trăiesc emoţiile începutului, ale primului salariu, ale primelor

confirmări despre sine. Când locul de muncă este corespunzător cu

ce au visat, sunt încântaţi şi încrezători, iar când situaţia este

contrară sunt dezamăgiţi, nemulţumiţi, neliniştiţi în ce priveşte viitorul.

„Şocul realităţii”, cum a fost numit efectul acestor neconcordanţe, îi

face pe unii să facă noi încercări de a se angaja, să caute timp

îndelungat alt loc de muncă, să treacă prin stări de anxietate,

disperare, îndoială faţă de sine şi de lume etc.


Alege, din cele notate mai sus, acele impresii care aparţin tinerilor ce

îşi cunosc prima dată locul de muncă, încercuindu-le:

a. plictiseală, gândindu-se că de acum încolo încep grijile; b. Nemulţumirea că nici acum nu au depăşit ceea ce au mai avut; c. Interes pentru ceea ce vor face; d. Teamă că nu ar putea face exigenţelor; e. Îndoială că acest loc nu ar corespunde idealurilor lor; f. Impresia că-i va fi foarte uşor să facă faţă cerinţelor.


- un alt plan al investiţiilor afective din tinereţe este cel familial

(E. Erikson). Acum se întemeiază multe familii, sentimentele de

dragoste se împlinesc prin căsătorie. Libidoul este crescut şi se

Viaţa afectivă: • exuberanţă afectivă dar selectivă; • afectivitatea investită în profesie şi viaţa socială; • sentimente şi emoţii noi legate de viaţa familială şi statutul de părinte; • încă fragilitate

afectivă.



poate atinge un nivel ridicat al satisfacţiei maritale (El. Bonchiş). În

cadrul cuplului conjugal se parcurge un proces de acomodare

afectivă şi de dobândire a certitudinilor asupra sentimentului de

dragoste ale celuilalt (G.W. Allport). Perioada nu e lipsită însă, de

unele dificultăţi. Pot interveni supărări, certuri, împăcări şi regăsiri, şi

toate sunt intens trăite. Alteori, după primul an de dragoste intensă,

se pot constata nepotriviri, se adună nemulţumirile, insatisfacţiile şi

se ajunge la destrămarea cuplului. Alteori din diverse motive se

amână prea mult momentul întemeierii unei familii;

- pentru că, de-a lungul acestui stadiu, se poate dobândi

statutul de părinte, apare o gamă nouă de emoţii şi sentimente trăite

în premieră. Este vorba de emoţiile legate de naşterea copiilor, de

creşterea lor în primii trei ani, care sunt mai dificili, de integrarea

acestora în grădiniţă şi mai ales în şcoală. Unii autori fac o subliniere

importantă „Dragostea şi munca capătă un loc central în structura de

conţinut a personalităţii” (U. Şchiopu, E. Verza);

- şi totuşi, tinereţea păstrează încă o anumită fragilitate afectivă

în faţa unor evenimente mai deosebite, grave, complexe care

depăşesc uneori capacităţile lor de adaptare, generează stres

puternic, anxietate îndelungată şi conflicte profunde ce pot afecta

sănătatea lor fizică şi psihică. Prin urmare, tinerii mai au încă nevoie

de sprijinul familiei de bază şi chiar de cel al specialiştilor în

problemele cuplului conjugal şi al creşterii copiilor.


Încearcă să discuţi cu un cuplu de tineri căsătoriţi şi sesizează

câteva din aspectele afectivităţii legate de relaţiile conjugale.

Scrie concluziile aici.




• Motivaţia generală a tinerilor are, de asemenea, câteva

particularităţi care exprimă pe de o parte modalitatea mai matură

de manifestare a unor motive şi pe de altă parte, formarea altora şi

organizarea superioară a sistemelor motivaţionale. Sunt de reţinut

următoarele aspecte distinctive:

- trebuinţele de autorealizare (care se află în vârful piramidei

construită de A. Maslow) care s-au activat puternic în adolescenţă

sunt acum în deplin curs de înfăptuire prin întreaga integrare

profesională, familială şi socială a tânărului. Ele se află împreună cu

alţi factori la originea chiar a primelor realizări ale tânărului, acestea

fiindu-i de acum recunoscute de grupul din care face parte;

- interesele profesionale care s-au conturat mai bine în

adolescenţă, se consolidează şi aprofundează prin integrare

profesională efectivă, mai ales dacă locul de muncă a satisfăcut

aşteptările tânărului şi corespunde capacităţilor lui. Acestea

stimulează activităţile de perfecţionare prin cursuri de profil, studiul

personal al diferitelor surse ştiinţifice, receptivitatea faţă de noutăţile

tehnologice etc. Reţinem precizarea că „Promovările, recompensele,

dar şi simpla evaluare (chiar onorifică) sunt forme de stimulare şi de

construire de motivaţie pozitivă pentru muncă (U. Şchiopu, E. Verza,

1995);

- ataşamentul faţă de profesie se poate dezvolta puternic dacă

ambianţa fizică şi socială a locului de muncă este pozitivă şi în

progres, dacă înzestrarea tehnică este corespunzătoare, dacă

managementul este eficient;

- tinerii care chiar din adolescenţă şi-au descoperit vocaţia şi au

acum un loc de muncă ce corespunde acesteia vor realiza o

implicare profesională şi mai puternică chiar dacă nu sunt neapărat

îndeplinite toate condiţiile discutate anterior. Vocaţia explică şi faptul

că unii tineri se angajează în posturi mai slab remunerate dar care le

permit să-şi pună în valoare capacităţile şi să şi le dezvolte continuu;

- un factor motivaţional puternic sunt şi aspiraţiile profesionale

ale tinerilor. Printre cele mai importante sunt: creşterea competenţei

profesionale, dobândirea recunoaşterii de către ceilalţi a meritelor

Motivaţia: • intensificate trebuinţele de autorealizare; • dezvoltarea motivaţiei profesionale; • aspiraţii către competenţă şi avans profesional; • interese ştiinţifice şi culturale; • motivaţia vieţii de

familie.



personale, avans în ierarhia de conducere a întreprinderii

posibilitatea de a se manifesta creativ;

- în spaţiu vieţii de familie, motivele principale sunt: buna

înţelegere în cadrul cuplului şi armonie conjugală, dobândirea unei

locuinţe proprii, dotarea corespunzătoare şi asigurarea unui nivel de

trai satisfăcător, sănătatea tuturor celor din familie, asigurarea

condiţiilor cât mai bune de educaţie a copiilor;

- interesele ştiinţifice şi culturale, dacă s-au format în stadiile

anterioare se vor consolida acum şi vor stimula căutarea căilor şi

condiţiilor satisfacerii cât mai bune a lor. Aşa cum am mai spus,

tinerii doresc să fie la curent cu noutăţile din propria profesie dar şi

cu cele din ştiinţă, în general. De aceea citesc literatură de

specialitate, participă la conferinţe, simpozioane, sesiuni de

comunicări. Pentru a-şi satisface trebuinţele cognitive largi, consultă

reviste ştiinţifice, participă cu interes la dezbateri cu oameni de ştiinţă

etc. Interesele culturale se satisfac adesea în cadrul grupului de

prieteni împreună cu care se vizionează spectacole, se participă la

competiţii artistice şi sportive, se poartă dispute uneori aprige. În

funcţie de timpul de care dispun, unii tineri citesc foarte mult, alţii dau

prioritate programelor de televiziune;

Temă de reflexie nr. 10

Stai de vorbă cu tineri şi încearcă să afli de la ei cum se manifestă

interesele lor ştiinţifice generale şi cum se satisfac. Să ai în vedere

pregătirea lor şi gradul de calificare.



- cel puţin la unii tineri există interese constante şi puternice pentru

activităţi şi relaţii în câmp social-politic. În al doilea şi mai ales, în al

treilea substadiu îşi pot cuceri o recunoaştere a meritelor în acest

plan şi chiar pot avea unele posturi de răspundere.

În ansamblu, se constată că structurile motivaţionale ale

tinerilor sunt mai consolidate, şi au roluri orientative şi de susţinere



energetică mai selective, sunt mai puternice, ceea ce face ca în

acest stadiu să se înregistreze realizări semnificative în toate

planurile.

3.5. Particularităţile personalităţii tinerilor

Angajările fundamentale ale tinerilor în profesie, în viaţa

socială, în cea de familie, consolidează şi îmbogăţeşte structura

personalităţii.

a) Identitatea de sine se amplifică.

• Integrarea iniţială şi adaptarea la profesie permite dobândirea unei

reale identităţi de sine în sfera ocupaţională. Tânărul asociază

fiinţei sale ocupaţia sa, postul său de muncă. Are posibilitatea să-şi

probeze pe deplin calităţile să aibă succese şi uneori şi eşecuri, să

ajungă la o mai obiectivă evaluare a fiinţei sale. Această integrare

profesională se poate face repede şi bine la unii tineri dar la alţii,

din cauze obiective (locul de muncă nu dispune de dotare tehnică

actuală, managerii nu au încredere în ei sau le e frică să nu li se ia

posturile, echipele de lucru nu sunt dispuse să accepte noi

membri), fie subiective (tânărul trăieşte acel „şoc al realităţii”, la

care ne-am referit, se supraapreciază, locul de muncă nu este în

concordanţă cu aspiraţiile sale) tinerii pot schimba două-trei locuri

de muncă. Şi chiar şi în aceste condiţii se construieşte identitatea

profesională.


Caută două persoane care au trecut prin mai multe posturi, poartă o

discuţie cu ele prin care să afli ce i-a determinat să-şi schimbe

posturile.



Construirea în fapt a: • identităţii profesionale; • identităţii familiale; • identităţii

socio-cilturale.



Se precizează chiar că între 32 şi 40 ani trebuie să se facă

angajamente profunde şi să se elaboreze proiecte reale de realizare

profesională, pentru ca dezvoltarea personalităţii să se desfăşoare

optim (El. Bonchiş, 2000).

• Identitatea maritală este, la rândul ei, în plin proces de

cristalizare şi consolidare. Se parcurge o etapă importantă de

maturizare a sentimentelor în cadrul cuplului, se clarifică şi

precizează rolurile fiecăruia, apar şi se manifestă roluri parintale.

Între 22 şi 28 ani, la mulţi tineri se stabilizează rolurile maritale (E.

Bonchiş, 2000) dar alţii, fie continuă căutările, fie optează pentru

cuplul consensual.

• Identitatea socio-culturală se construieşte prin integrarea în fel

de fel de grupuri: de muncă şi extraprofesionale şi este şi mai

accentuată la cei care au interese puternice care-l fac să intre în

activităţi social-politice.

b) Tinereţea este un stadiu semnificativ şi pentru dezvoltarea

componentelor proiective ale personalităţii. Despre tineri se spune că

au o relaţie specifică şi preferenţială cu viitorul. Pentru ei trecutul

este scurt dar viitorul lung. Proiectarea acestuia se realizează în

condiţii noi, comparativ cu adolescenţa, şi anume:

– îşi cunosc mai bine şi şi-au verificat deja capacităţile şi dispo-

nibilităţile;

– au obţinut deja nişte rezultate;

– nu sunt frânaţi de obişnuinţă şi rutină;

– au un câmp larg de alegeri;

– se simte în mare forţă şi capabili de orice.

De aceea idealurile, proiectele lor sunt mai realiste, mai stabile

şi au forţă mai mare de a-i stimula şi impulsiona în activitate.

c) Conştiinţa apartenenţei la generaţie este şi mai puternică şi

mai activă şi de aceea exercită „presiuni emancipative” cum spune

Festinger L.

d) Stadiul tinereţii este semnificativ şi pentru manifestarea

aptitudinilor şi creativităţii. Noul lor nivel de structurare şi manifestare

asigură rezultate importante în profesie şi viaţa socială şi

desemnează un loc în ierarhia valorilor din acele domenii. Încep să

Tinereţea are trecut scurt şi viitor lung – şi mari capacităţi de proiectare.

Idealurile sunt: • stabile; • realiste; • mai complete; • şi deja se înfăptuiesc.



se obţină, mai ales în al treilea substudiu, premii, diplome, medalii

care consacră aceste rezultate.

e) Componentele temperamental-caracteriale sunt stabilizate şi

consolidate, fără a fi rigide şi inflexibile şi caracterizează o anumită

treaptă de maturizare a personalităţii care diferenţiază pe tânăr de

adolescent. Cercetările au relevat câteva caracteristici de ansamblu

ale structurii de personalitate a tinerilor care constituie nucleul

reprezentărilor sociale despre persoanele aflate în acest stadiu şi

anume: a) energie şi dinamism; b) orientare expresă spre nou şi

viitor; c) aspiraţii înalte; d) generozitate şi încredere în ceilalţi; e)

curaj şi temeritate; f) preţuirea onoarei, a spiritului de dreptate, dar şi

a confortului şi banilor (S.C. Chelcea, 1994).


Folosind puncte de la 1 (cel mai slab) şi până la 5 (cel mai intens)

apreciază prezenţa acestor caracteristici la propria persoană.



Dar sunt relevate şi unele slăbiciuni şi defecte cum ar fi: a)

încăpăţânarea şi credinţa că ştiu mai bine totul; b) înclinaţia de a face

numai ce le place; c) narcisism şi egocentrism; d) tind să aibă o

anumită doză de iresponsabilitate în angajările pe care le fac; e)

păstrează încă o anumită exaltare (care era la vârf în adolescenţă) şi

o anumită lipsă de măsură.

În ansamblu, tinereţea aduce multe împliniri ale vieţii psihice în

toate planurile existenţei şi creează premisele pentru maturizarea

generală din stadiul următor.

Aptitudinile se concretizează în rezultate recunoscute şi premiate.

Dominante caracteriale

pozitive

Posibile dominante caracteriale

negative





următoarele idei:

• Tinereţea este primul stadiu al ciclului de maturizare şi

corespunde intervalului de viaţă 25-35 ani.

• Se consideră că în tinereţe, capacităţile fizice şi psihice se

manifestă pe deplin.

• Capacităţile senzorial-perceptive presupun praguri senzoriale

scăzute, posibilităţi pentru diferenţieri fine şi o evidentă adaptabilitate

la profesie.

Disponibilităţile motrice se exprimă în mişcări intense, precise,

rapide şi în mari capacităţi de învăţare motrică.

• Gândirea tinerilor păstrează multă vreme calităţile atinse în

adolescenţă iar cei cu profesie şi preocupări intelectuale şi le

dezvoltă şi mai mult. Gândirea practică profesională se amplifică.

• Memoria tinerilor se remarcă prin vârful cel mai înalt al

conservării celor întipărite. Totodată, memoria profesională se

dezvoltă continuu şi se adaptează la solicitările locului de muncă.

• Imaginaţia se manifestă preponderent în domeniul profesional;

este cel mai important factor în structura creativităţii şi este mai bine

relaţionată cu gândirea.

• Învăţarea la tineri este selectivă, accentuat voluntară şi

conştientă, autonomă, şi are în centrul său ceea ce este important

pentru profesie.

• Afectivitatea tinerilor este intensă şi bogată şi investită mai

ales în planul vieţii de familie şi în cel profesional. Dar pot fi puternic

ataşaţi şi de concepţii şi proiecte sociale.

• Structurile motivaţionale ale tinerilor sunt dominate de

interesele profesionale şi dorinţa de sănătate, bunăstare şi fericire în

viaţa de familie.



• Personalitatea tânărului se caracterizează prin construirea

identităţii profesionale, familiale şi socio-culturale, prin autonomie în

proiectarea propriei vieţi, prin conştiinţa apartenenţei la generaţie,

printr-o structură caracterială consolidată şi prin aptitudini şi

creativitate ce se exprimă în rezultate semnificative. Deschiderea

faţă de tot ce este nou şi reprezintă progresul, orientarea spre viitor,

curajul şi temeritatea sunt dominante ale structurii personalităţii

tinerilor.

Recomandări şi comentarii cu privire la probele de evaluare

Citirea cu atenţie a capitolului şi efortul personal de înţelegere

şi operare cu noţiunile şi ideile învăţate te ajută să rezolvi cu succes

probele de autoevaluare. Te poţi folosi şi de sugestiile din acest

paragraf.

Întrebarea nr. 1

Poţi să formulezi următoarele întrebări: 1) De când lucrezi în

actualul loc de muncă? 2) Ce satisfacţii ai la locul de muncă? 3) Ce

insatisfacţii ai? 4) Ţi-ai dori un alt loc de muncă? 5) De ce?

Răspunsurile le comentezi în legătură cu particularităţile acestui

studiu.

Întrebarea nr. 2

Trebuie să ai în vedere faptul că analizatorul vizual

funcţionează foarte bine la tineri.

Întrebarea nr. 3

Prin urmare, trebuie să faci aprecieri privind: forţa mişcărilor,

viteza, precizia, eficienţa dată de reglarea cât mai bună a mişcărilor.

Întrebarea nr. 4

Poţi să răspunzi folosindu-te de propria experienţă de lucru la

calculator.

Întrebarea nr. 5

Trebuie să te bazezi pe autoanaliză şi să apreciezi în ce

măsură acţionează motive precum: interes pentru ştiinţele

socioumane, dorinţa de a avea alte posibilităţi de angajare, trebuinţa

de a creşte propriul statut, a arăta cunoscuţilor că dacă vrei ceva poţi

să obţii.



Întrebarea nr. 6

Trebuie să ai în vedere că imaginaţia se poate manifesta în

legătură cu sarcinile de muncă, în viaţa personală zilnică pentru

satisfacerea diverselor nevoi, în activităţile de timp liber.

Întrebarea nr. 7

Trebuie să apelezi la experienţa personală şi să o confrunţi cu

aspectele prezentate în paragraful de mai sus.

Întrebarea nr. 8

Trebuie alese răspunsurile c, d şi e.

Întrebarea nr. 9

Îţi poţi folosi şi experienţa personală pentru a răspunde la

această întrebare. Dacă vei discuta cu un cuplu tânăr trebuie să te

interesezi de cât de intensă a fost dragostea lor şi dacă i-a făcut sau

nu să nu vadă unul la altul diverse particularităţi fizice şi psihice şi

cam la ce distanţă în timp a început să se maturizeze dragostea lor?

Întrebarea nr. 10

Prin urmare, trebuie să le pui mai întâi întrebări privind profesia

şi locul de muncă şi gradul de calificare sau treapta profesională şi

apoi să vezi dacă au sau nu interese ştiinţifice mai intense şi care

sunt căile de satisfacere a lor.

Întrebarea nr. 11

Să te gândeşti din timp cum formulezi întrebările ca să nu pari

indiscret.

Întrebarea nr. 12

Este vorba de a autoevalua: energia şi dinamismul, orientarea

spre nou şi viitor etc. (vezi paragraful corespunzător).

Lucrarea de verificare nr. 3 şi modul de evaluare 1. Care sunt dominantele în profilul de dezvoltare din stadiul

tinereţii? (Vigoare fizică şi psihică, dezvoltarea identităţii de sine,

realizarea proiectelor de viaţă, învăţări practice, intensificarea

conştiinţei apartenenţei la generaţie, persistenţa căutărilor în

domeniul profesional.)

2. Ce particularităţi specifice au senzaţiile şi percepţiile la tineri?

(Praguri scăzute, „influenţate de profesie”.)



3. Caracterizaţi capacităţile de observare ale tinerilor. (Modelate

profesional, eficienţă crescută, fineţea discriminărilor.)

4. Care sunt aspectele caracteristice ale capacităţilor motrice

ale tinerilor? (Intensitate, viteză, precizia mişcărilor, învăţare motrică

amplă.)

5. Ce particularităţi prezintă gândirea în stadiul tinereţii?

(Conservă caracteristicile dobândite în adolescenţă, este adaptată la

profesie, se dezvoltă gândirea practică.)

6. Cum funcţionează memoria la tineri? (Conservă cel mai bine

cele învăţate, modelată de profesie, dezvoltarea memoriei

profesionale.)

7. Care sunt principalele particularităţi ale imaginaţiei tinerilor?

(combinatorica imaginativă şi relaţiile cu gândirea sunt consolidate,

originalitate crescută, investiri în profesie.)

8. Ce este caracteristic pentru învăţarea la tineri? (Selectivă,

accentuat voluntară şi conştientă, independentă în mare măsură,

legată de profesie.)

9. Ce particularităţi prezintă viaţa afectivă a tinerilor?

(Exuberanţa afectivă selectivă, dezvoltare de emoţii şi sentimente noi

prin integrare în profesie, familie, viaţă socială.)

10. Prezentaţi structurile motivaţionale specifice tinerilor. (Se

intensifică trebuinţele de autorealizare şi motivaţie profesională şi

cea pentru viaţa de familie.)

11. Caracterizaţi idealul de viaţă al tinerilor. (Sunt mai apţi de a

proiecta viitorul, idealurile sunt realiste, stabile, puternice.)

12. Prezentaţi procesul de construire a identităţii profesionale,

maritale şi socio-culturale la tineri. (Să se aibă în vedere cele trei

substadii: 25-28; 28-32; 32-35.)

13. Cum se manifestă conştiinţa apartenenţei la generaţii de

tineri? (Presiune emancipativă pentru a avea acces la rolurile

adulţilor şi a avansa profesional şi social.)

14. Prezentaţi cum se manifestă aptitudinile şi creativitatea la

tineri. (Duc la rezultate cunoscute şi premiate; originalitate sporită.)



15. Enumeraţi însuşirile psihice dominante din structura

personalităţii tinerilor. (Vezi ultimul paragraf al acestei unităţi de

învăţare.)

Răspunsurile la întrebări vor fi transmise tutorelui.

Evaluarea se va face în felul următor:

Se va acorda câte un punct pentru răspunsurile corecte la

următoarele întrebări: 1, 2, 3, 13, 14.

Se vor acorda două puncte pentru răspunsurile corecte de la

întrebările: 4, 5, 6, 7, 11.

Se vor acorda trei puncte pentru răspunsurile corecte de la

întrebările: 8, 9, 10, 12, 15.

Se pot acorda şi fracţiuni de punct.

Punctaj maxim: 30. Totalul obţinut de fiecare se împarte la 3 şi

se obţine o notă din scara 1-10. Se fac rotunjiri în favoarea

studenţilor, dacă sau adăugat până la 50 sutimi peste nota întreagă.

Răspunsurile se redactează pe foi separate. Lungimea lucrării

este în medie de patru pagini.

Bibliografia minimală – ATKINSON L. RITA, ATKINSON R.C., SMITH E.E., BEM

D.J., Introducere în psihologie, 2002, Ed. Tehnică, Bucureşti, p. 136.

– BIRCH ANN, Psihologia dezvoltării, 2000, Ed. Tehnică,

Bucureşti, p. 274-278.


vârstelor, 2004, Editura Universităţii din Oradea, p. 374-375.

– CREŢU TINCA, Psihologia vârstelor, 2001, Ed. Credis,

Bucureşti, p. 333-336.

– MĂRGINEAN ION (coord.), Tineretul deceniului unu.

Provocările anilor 90, 1996, Ed. Expert, Bucureşti, p. 247-163.

– SCHIOPU URSULA, VERZA E., Psihologia vârstelor, 1995,

Editura Didactică şi Pedagogică, Bucureşti, p. 283-292.

Adultul – stadiul maturizării psihice


Unitatea de învăţare nr. 4 ADULTUL – STADIUL MATURIZĂRII PSIHICE

CUPRINS 4.ADULTUL- stadiul maturizării psihice..............................................................................81


4.1. Dominantele în profilul vieţii psihice a adultului .........................................................81

4.2.Schimbări în plan biologic specifice stadiului adult.....................................................83

4.3.Particularităţi ale sensibilităţii, atenţiei şi motricităţii la adult .......................................85

4.4.Procesele complexe – aspecte caracteristice adulţilor ...............................................88

4.5.Particularităţile învăţării la adult..................................................................................93

4.6.Maturizarea afectivă şi motivaţională a adulţilor .........................................................95

4.7.Principalele particularităţi ale personalităţii adulţilor ...................................................97







4. ADULTUL- STADIUL MATURIZĂRII PSIHICE



putea să:

• identifice locul acestui stadiu în al doilea ciclu al dezvoltării psihice

umane, a duratei lui mari şi a semnificaţiei lui deosebite pentru

maturizare;

• descrie principalele caracteristici biologice ale acestui stadiu şi a

începuturilor scăderii capacităţii fizice şi psihice;

• dezvolte ideile principale legate de funcţionalitatea sensibilităţii şi

motivaţiei la adult;

• identifice aspectele maturizării capacităţilor cognitive a adultului şi

începutul scăderii discrete a funcţionării acestora;

• rezume principalele caracteristici ale învăţării la adult care trebuie

cunoscute în vederea construirii programelor de reciclare,

perfecţionare etc.;

• definească aspectele maturizării afective şi motivaţionale a adultului

care-i dau calitatea de generaţie de bază;

• identifice aspectele maturizării personalităţii adultului care-i definesc

şi mai bine locul în evoluţia psihică generală a omului.

4.1. Dominantele în profilul vieţii psihice a adultului

Cercetările asupra acestui lung interval al vieţii au devenit mai

sistematice şi mai constante ceva mai târziu faţă de cele referitoare

la celelalte stadii. Explicaţia acestui fapt constă în caracteristica

adultului de a reprezenta împlinirea vieţii psihice umane care a fost

cel mai mult studiată de psihologia generală, iar schimbările,

evoluţiile sunt mai puţin ample şi relevante pentru psihologiile

evolutive. Însă, în a doua jumătate a secolului XX şi apoi în cel de al

XXI-lea, cercetările s-au amplificat şi au apărut capitole speciale în

tratatele de dezvoltare umană sau cărţi destinate în întregime acestui

stadiu. Au fost diferenţe între cercetători şi în ceea ce priveşte

delimitarea în timp a acestui stadiu. Cercetătorii români au considerat



că stadiul adult se întinde între 35 şi 65 de ani, are cea mai mare

durată şi trebuie luate în considerare subetapele sale în care vor

apare dominante caracteristice:

a) adultul tânăr, între 35-45 ani are următoarele caracteristici

dominante şi distinctive:

• integrare şi adaptare profesională intensă;

• statut şi roluri familiale diversificate şi consolidate;

• integrare socială încărcată de responsabilitate;

b) adultul între 45-55 ani se distinge prin următoarele dominante:

• se atinge vârful în propriul avans profesional, în acord cu calificarea

sa;

• modificări în rolurile parentale legate de căsătoria copiilor;

• amplificarea valorilor şi atitudinilor sociale şi politice;

c) adultul tardiv, între 55-65 ani se caracterizează prin:

• preocuparea pentru menţinerea competenţei profesionale şi

pregătirea pentru ieşirea din activitatea de muncă;

• posibila lărgire a rolurilor familiale prin apariţia nepoţilor;

• păstrarea şi chiar amplificarea rolurilor sociale şi politice.

Cu privire la întregul stadiu adult, diferiţi autori au subliniat

unele particularităţi centrale care explică şi mai bine aportul acestuia

la dezvoltarea generală umană.

Astfel, s-a subliniat că: adultul exprimă echilibrul între

ascendenţă şi descendenţă psihică (Ch. Bühler), continuarea

construcţiei psihice (White), capacitatea deplină de a iubi şi a munci

(S. Freud), moment culminant al integrării şi adaptării profesionale şi

sociale (H. Thomae), organizare efectivă a muncii şi adaptare

interpersonală crescută (F. Barron, H. Thomae).

Prin urmare, chiar dacă în acest stadiu se înregistrează unele

scăderi ale capacităţilor fizice şi psihice, aşa cum vom vedea, în mod

dominant se produc maturizări ale mecanismelor stimulatoare şi

reglatoare şi ale personalităţii. Dar trebuie să reţinem şi precizarea

făcută de G.W. Allport că „Maturitatea personalităţii nu are o relaţie

necesară cu vârsta cronologică” (1981, p. 280). Prin urmare

maturizarea generală, caracteristica acestui stadiu se va realiza în

grade diferite şi în momente distincte la fiecare.

Adultul tânăr: • integrare şi adaptare profesională intensă; • statute şi roluri familiale consolidate; • integrare socială responsabilă

Adult mijlociu: Vârful avansului profesional; • modificarea rolurilor parentale;

Adult tardiv: • efort de menţinere a competenţei; • posibila lărgire a rolurilor profesionale; • păstrarea şi amplificarea rolurilor

sociale.



Temă de reflecţie nr. 1 Caută patru cunoştinţe, patru rude persoane adulte şi observă gradul

în care se exprimă dominanţele consemnate de diverşi autori.

Scrie aici concluziile tale.


4.2. Schimbări în plan biologic specifice stadiului adult

În primul rând trebuie să facem precizarea că la cele mai multe

persoane aflate în acest stadiu se constată un nivel funcţional

organic stabilizat, o stare bună de sănătate care este o condiţie de

fond a desfăşurării activităţilor în care este implicat fiecare.

B. James constată această stabilitate până către 60-70 ani şi

precizează că se datorează mai ales bunei funcţionări a sistemului

nervos autonom şi hipotalamusului.

Pe fondul acestui echilibru organic se înregistrează unele

modificări discrete, începând cu 40 de ani. Printre cele mai

importante reţinem:

• modificarea tensiunii arteriale;

• accentuarea procesului de ieşire din funcţie a unor neuroni (proces

care începe chiar cu vârsta de 25 ani);

• începe declinul funcţiilor sexuale, mai întâi la femei (în jurul a 50

ani) şi apoi la bărbaţi;

• accentuarea uşoară a pierderii de ţesut osos după 40 ani şi apariţia

pericolului osteoporozei, mai ales la femei;

• scăderea uşoară a tonusului muscular şi apoi ceva mai mare către

sfârşitul stadiului.

Modificări biologice discrete: • tensiune arterială; • ieşirea din funcţie a unor neuroni; • declin sexual; • pierderea de ţesut osos; • scăderea discretă a tonusului

muscular.



Totodată, datorită fenomenelor înregistrate mai sus, dar şi a

altora, se produc modificări generale corporale care au importanţă,

mai ales, în ceea ce priveşte imaginea de sine. Dintre acestea

reţinem pe cele ce sunt mai evidente după 50 ani:

• creşterea greutăţii corporale;

• îngroşarea mijlocului;

• accentuarea trăsăturilor şi apariţia ridurilor;

• rărirea şi încărunţirea părului;

• la unii apare chiar o uşoară gârbovire şi o încetinire generală a

mişcărilor.

Dar toate aceste schimbări biologice au ritmuri diferite la

diverse persoane în funcţie de zestrea genetică şi stilul propriu de

viaţă. Ele se reflectă în plan psihic mai ales în ce priveşte imaginea

de sine şi pot genera preocupări de a găsi modalităţi de compensare

şi optimizare.

Temă de reflecţie nr. 2 Stai de vorbă cu două persoane de circa 50 ani şi constată în ce

măsură sunt preocupate de aceste schimbări corporale.



Schimbări ale înfăţişării fizice: • creşterea greutăţii; • îngroşarea mijlocului; • accentuarea trăsăturilor; • ridarea feţei; •încărunţirea; • uşoară gârbovire.



4.3. Particularităţi ale sensibilităţii, atenţiei şi motricităţii la adult

Cele mai multe dintre discretele scăderi ai parametrilor psihici

aparţin sensibilităţii şi motricităţii. Mai ales modificările funcţionale ale

văzului şi auzului au stârnit interesul cercetătorilor.

Modificările în domeniul sensibilităţii şi percepţiilor vizuale sunt

următoarele (avem în vedere faptul că ele apar la un număr mare de

persoane aflate în acest stadiu):

• mai ales după 50 de ani scade capacitatea de acomodare a

cristalinului şi apare nevoia ochelarilor;

• cresc pragurile de luminozitate ale mediului ambiant, adică adultul

are nevoie de mai multă lumină în jur;

• mobilitatea oculară se păstrează şi astfel viteza de realizare a

percepţiilor este în general, corespunzătoare;

• după 45 de ani scade, sub presiunea timpului, capacitatea de

extragere a informaţiilor din imaginile mai complexe;

Temă de reflecţie nr. 3 Încearcă să discuţi cu persoane care au în jur de 50 ani şi vezi în ce

măsură au asemenea particularităţi şi dacă îşi dau seama de ele.



• dacă profesia cere anumite capacităţi vizuale ele tind să se

conserve bine multă vreme.

În ceea ce priveşte auzul, se constată următoarele aspecte

caracteristice acestui stadiu:

• sensibilitatea auditivă generală începe să scadă uşor chiar

după 35 ani şi se accentuează puţin după 40 ani, dar fără a perturba

adaptările la ambianţă;

Modificările văzului: • scade acomodarea cristalinului; • creşte nevoia de lumină; • mobilitatea oculară bună; • extragerea de informaţii scade în condiţii de urgenţă.



• scăderi mai mari se înregistrează la cei ce îşi desfăşoară

activitatea în spaţii poluate sonor;

• persoanele care au activităţi ce solicită în mod special auzul,

şi-l conservă mai multă vreme şi realizează compensări eficiente.

Alte două modalităţi senzoriale, adică cea olfactivă şi cea tactilă

înregistrează scăderi discrete după 40-45 ani dar se menţin foarte

bine la persoanele care au profesii ce le solicită mereu. Ele pot

funcţiona, la parametri satisfăcători, pe toată durata angajării în

muncă.

Motricitatea are, de asemenea, o dinamică nuanţată în cursul

acestui stadiu, adică:

• rapiditatea mişcărilor scade uşor chiar după 30 ani şi se

accentuează uşor această diminuare după 40 ani. După 50 ani

adultul începe să-şi dea seama de această modificare şi caută

compensări;

• precizia mişcărilor scade uşor după 40 de ani şi ceva mai mult

după 50 de ani, dar solicitările profesionale o conservă destul de

bine, mult vreme;

• intensitatea mişcărilor scade sesizabil după 50 de ani dar adulţii o

conştientizează mai repede şi tind să o considere mai mică decât

este în realitate;

• mişcările complexe care au importanţă din punct de vedere

profesional, se conservă foarte bine pe tot parcursul stadiului şi

sunt susţinute de motivaţie şi de compensări variate.

Temă de reflecţie nr. 4 Discută cu 2-3 persoane adulte şi vezi ce autoaprecieri fac ei în

legătură cu intensitatea, viteza şi precizia mişcărilor lor.



Modificările auzului: • scade discret sensibilitatea auditivă; • scăderi mari la cei ce lucrează în mediul poluant; • conservarea la cei solicitaţi

profesional.

Modificări ale capacităţilor motrice: • scade viteza şi intensitatea; • se păstrează precizia; • se păstrează mişcările solicitate profesional.



În ceea ce priveşte atenţia, stadiul adult are nişte particularităţi

specifice care sunt, în cea mai mare parte explicate prin influenţele

exercitate de profesie şi prin dinamica generală a activităţii nervoase

superioare. De aceea cercetătorii au făcut diferenţierea între atenţia

generală şi cea profesională.

Atenţia generală este influenţată mai mult de înaintarea în

vârstă şi are următoarea dinamică:

• sunt scăderi ceva mai mari între 30 şi 35 ani;

• până către 50 de ani diminuările sunt, în general, mici;

• scăderea atenţiei generale este mai accentuată în activităţi de

lungă durată.

Atenţia profesională are o dinamică deosebită putând înregistra

chiar şi unele creşteri în primul substadiu. Manifestarea ei este

deosebită în cele trei substadii ale adultului, şi anume:

• la adultul tânăr volumul şi distributivitatea atenţiei cresc sensibil iar

selectivitatea şi concentrarea cresc dar mai puţin şi totuşi important

pentru realizarea activităţii profesionale;

• la adultul mijlociu, scade discret atenţia profesională dar nu are

urmări asupra desfăşurării activităţii de muncă;

• la adultul tardiv, scăderile se accentuează puţin mai mult dar nu

sunt sesizate şi mai ales, se compensează uşor.


Poartă o convorbire cu profesionişti adulţi în domeniul calculatoarelor

şi vezi dacă ei sesizează ceva din această dinamică a atenţiei

profesionale.



Atenţia generală

scade.

Atenţia profesională creşte uşor la adultul tânăr. Scade uşor la cel mijlociu şi tardiv.



Se poate deci, considera că toate capacităţile senzorial-

perceptive şi motrice, ca şi atenţia sunt influenţate de profesie şi

chiar dobândesc ceva din specificul acesteia. Totodată, reţinem

faptul că pentru activităţile obişnuite de muncă, scăderile pe care le-

am înregistrat mai sus, nu duc la dezadaptări.

4.4. Procesele complexe – aspecte caracteristice adulţilor

În această categorie se includ, aşa cum ne amintim, gândirea,

memoria, imaginaţia, toate susţinute de limbaj şi mecanisme

stimulative şi reglatorii superioare.

Cercetări asupra gândirii adulţilor s-au făcut încă din 1959 din

perspectivă evolutivă, presupunând măsurători şi comparaţii cu

celelalte stadii. Concluziile acestora au fost că la adulţi se produc

scăderi continui şi semnificative ale gândirii şi inteligenţei. Începând

cu 1963 s-a făcut reanalizarea metodologică a datelor şi s-a criticat

mai ales, perspectiva biologistă din care –au făcut măsurătorile şi

estimările (Gutjar în 1963 şi Rösler în 1967).

Principalele critici s-au referit la:

• aplicându-se la adulţi aceleaşi teste ca la tineri s-au înregistrat

mai degrabă particularităţile adaptării la probe decât nivelul propriu-

zis al gândirii şi inteligenţei;

• în 1965 R. Meili considera că deosebirile dintre adulţi şi tineri ce

fuseseră constatate sunt relativ mici şi pot fi uşor compensate de

către adulţi;

• în 1965 Fappo iar în 1967 Rösler au arătat că acele cercetări nu s-

au făcut de-a lungul anilor, de la tinereţe la stadiul adult, la unele şi

aceleaşi persoane ca să se poată vedea clar schimbările;

• în 1966 Bauer arătase că cei ce au măsurat gândirea şi inteligenţa

nu s-au ocupat de factori importanţi care le pot influenţa, cum ar fi

profesia şi stilul de viaţă;

• H. Löwe a pus şi un mai mare accent pe factorii care pot influenţa

randamentul mental al adulţilor, reproşându-le celor ce au făcut

primele cercetări, lipsa de preocupare pentru influenţele unor

Principalele critici asupra cercetărilor iniţiale.



asemenea factori. Ei sunt: durata şcolarităţii şi calitatea instrucţiei

şcolare; calificarea profesională, antrenamentul intelectual pe care

îl ocazionează sarcinile profesionale, calitatea şi cantitatea timpului

liber care poate permite implicarea capacităţilor intelectuale,

conservându-le şi dezvoltându-le.

În mod special precizările făcute de H. Löwc au influenţat

cercetările ulterioare care au arătat următoarele:

• manifestarea capacităţilor intelectuale ale adultului este puternic

influenţată de natura profesiei. O muncă în care persoanele sunt

constant solicitate intelectual, contribuie la menţinerea şi chiar la

sporirea capacităţilor lor cognitive;

• randamentul intelectual este mai înalt la cei care au avut o instrucţie

şcolară mai îndelungată şi mai bună (Bauer, 1965, Hellen Bee,

2000);

• străduinţa oricărei persoane de a obţine o calificare superioară este

un important factor de ridicare a nivelului gândirii şi inteligenţei

(Friebel, 1954, Schwarz, 1968);

• orice capacitate psihică neantrenată scade la orice vârstă.

Precizările speciale în legătură cu dinamica gândirii şi

inteligenţa la adulţi au fost:

• acele abilităţi cognitive, care sunt antrenate în sarcini curente

simple, tind să staţioneze. Este vorba de abilităţi implicate într-un

test de inteligenţă aşa cum ar fi cel elaborat de Raven sau abilităţi

generale de vocabular;

• capacităţile solicitate de profesie sau cele puse în lucru în

activităţile de timp liber, înregistrează creşteri. De exemplu cele

legate de achiziţionarea de cunoştinţe îşi păstrează un bun

randament şi au noi progrese până la 58-60 ani şi mai mult. La

unele persoane, aceste creşteri se produc şi până la aproape 90

ani;

• toate capacităţile cognitive care sunt rar şi slab implicate în

activităţile unei persoane vor scădea în mod cert.

Factorii care influenţează gândirea şi inteligenţa adultului: • durata şcolarizării; • nivelul calificării; • tipul solicitărilor profesionale; • utilizarea

timpului liber.

Dinamica intelectuală: • cele antrenate în sarcini simple staţionează ca nivel; • cele antrenate în sarcini semnificative cresc; • cele neantrenate

scad.




Poartă o discuţie cu un profesor din liceu care încă profesează şi

vezi cum îşi apreciază el capacităţile de achizionare de cunoştinţe.



Toate cercetările amintite au permis să se evalueze mai bine

comportamentul profesional al adulţilor şi să se pună în valoare

disponibilităţile acestui stadiu.

Semne de întrebare au apărut şi în legătură cu memoria

adulţilor. Iniţial, s-a crezut că diminuarea capacităţilor de memorare

este particularitatea distinctă a adulţilor. Dar investigaţiile ulterioare

au relevat următoarele aspecte specifice stadiului adult:

• memorarea logică este permanent antrenată în toate felurile de

situaţii şi se conservă foarte bine;

• organizarea materialului de memorat atinge acum cel mai înalt

nivel, caracteristic pentru om, întrecând celelalte studii

(Stepanova);

• selectivitatea memoriei este accentuată mai ales ţinându-se cont de

solicitările numeroase cu care se confruntă adultul;

• la adultul angajat într-o muncă ce presupune un grad de calificare

se continuă dezvoltarea memoriei profesionale care excelează mai

ales în reţinerea acelor aspecte ce se referă la strategii şi proceduri

de lucru, înfruntarea riscurilor, informaţiile mai noi şi mai direct

legate de desfăşurarea muncii;

• dincolo de mijlocul acestui stadiu sunt înregistrate şi unele scăderi

şi anume:

– recunoaşterile şi reproducerile sunt mai puţin prompte după

55 de ani;

– memoria spontană scade uşor după 45 ani (R.M. Lerner, D.F.

Hultsch):

– memoria de scurtă durată scade uşor după 40-45 ani.

Memoria adultului. • domină cea logică şi voluntară; • vârful organizării materialului; • memoria profesională se dezvoltă continuu; • reproducerile sunt mai puţin prompte după 55 ani; • memoria de scurtă durată

scade uşor.




Dintre caracteristicile notate mai jos încercuieşte trei care sunt

specifice memoriei adultului:

a. are volum foarte mare; b. Domină memoria logică; c. Neselectivă; d. Bazată pe foarte buna organizare a materialului de memorat; e. Promptitudinea reproducerii; f. Presupune procedee mnezice numeroase şi eficiente.


Imaginaţia adultului a fost o temă frecventă pentru psihologia

creativităţii şi pe baza acestor cercetări pot fi relevate următoarele

aspecte caracteristice pentru studiul adult:

• mecanismele imaginaţiei sunt pe deplin formate şi maturizate şi

totuşi la adult nu se mai manifestă, decât în mod excepţional,

exuberanţa imaginativă a celorlalte stadii;

• cea mai activă şi mai frecvent manifestată este imaginaţia creativă

care însă acum are o direcţie stabilizată fie în profesie, fie în

activităţile de timp liber;

• imaginaţia creatoare manifestată la unii în domeniul ştiinţific, poate

atinge niveluri ridicate de originalitate. Ea se află într-un echilibru

optim cu gândirea, fiind, în mare măsură condusă şi controlată de

către aceasta;

• imaginaţia creativă investită în artă poate, de asemenea, atinge

vârfuri ale noutăţii şi originalităţii datorită, pe de o parte, maturizării

afective şi motivaţionale şi, pe de altă parte, experienţei de viaţă de

care dispune adultul;

• visul de perspectivă continuă să se manifeste activ dar mai puţin

expansiv, în cadrul funcţiei proiective a personalităţii.


Discută cu 2-3 persoane adulte şi află dacă mai au reverii şi în ce

condiţii?

Scrie răspunsul obţinut aici.


Imaginaţia adultului: • mecanismele sunt deplin formate; • cea creatoare este investită în profesie sau activităţi de timp liber; • rezultate

semnificative.



Pot fi relevate şi câteva particularităţi ale limbajului adultului,

pornind de la cercetările de psiholingvistică şi cele de psihologia

comunicării. Nivelul limbajului este influenţat de factorii care au fost

importanţi şi pentru celelalte capacităţi cognitive: durata şcolarităţii,

nivelul calificării profesionale, specificul sarcinilor profesionale,

calitatea activităţilor de timp liber. Cele mai importante particularităţi

sunt:

• aspectele cantitative şi calitative ale vocabularului caracteristice

pentru stadiile anterioare se conservă, pe de o parte şi, pe de altă

parte, se îmbogăţesc în anii maturităţii dar în mod diferenţiat la

fiecare în funcţie de factorii enumeraţi mai sus. Există totodată

deosebiri între vocabularul persoanelor adulte şi cel al

adolescenţilor şi tinerilor în sensul că primii sunt mai puţini receptivi

şi mai puţin obişnuiţi cu termenii tehnici din domeniul informaticii şi

calculatoarelor;

• structurile verbale sunt puternic stabilizate fie că sunt corecte sau

nu şi astfel viteza şi fluenţa vorbirii sunt asigurate. Este posibil să

se instaleze chiar şi unele ticuri verbale în comunicarea adultului;

• exprimarea verbală este bine adaptată la situaţia de comunicare

însă bogăţia şi nivelul elevat sunt influenţate de durata şcolarizării,

nivelul intelectual şi cel al calificării profesionale şi de atitudinea

activă a adultului faţă de autoperfecţionare. Adulţii cu înaltă

calificare şi cultură generală amplă au un nivel superior de

comunicare şi manifestă autoexigenţe speciale când sunt în situaţia

de a folosi limbajul ştiinţific;

• comunicarea scrisă se perfecţionează permanent la cei cu calificare

înaltă şi profesii intelectuale dar poate diminua la cei cu şcolaritate

scurtă şi calificare simplă;

• mijloacele nonverbale sunt adecvat utilizate de toţi;

• pot fi mai puternic stabilizate influenţele dialectale sau cele ce vin

din partea profesiei.

Limbajul adultului: • conservarea şi chiar îmbogăţirea vocabularului; • structuri verbale consolidate; • comunicarea adaptată la situaţii; • mijloace neverbale bine utilizate; • limbajul scris este conservat la cei cu profesii

intelectuale.




Fă o caracterizare a limbajului unui adult pe care îl cunoşti foarte

bine.



Toate capacităţile cognitive la care ne-am referit se investesc

permanent în primul rând în toate felurile de activităţi pe care le

desfăşoară adultul şi bine înţeles şi în învăţare.

4.5. Particularităţile învăţării la adult

Faţă de posibilitatea de a învăţa, adulţii însăşi au poziţii diferite:

a) sunt destul de mulţi cei care spun că ce au avut de învăţat au

reuşit să facă în stadiile anterioare iar la vârsta pe care o au

acum s-a încheiat cu învăţarea;

b) este destul de mare şi chiar în creştere numărul adulţilor care

înţeleg numeroasele schimbări din societatea contemporană

şi cerinţele acesteia privind educaţia permanentă. Aceştia

sunt deschişi la învăţare şi-şi doresc să fie în pas cu noutăţile

din domeniul profesional, ştiinţific şi cultural. Ei participă la

cursuri de reciclare, perfecţionare profesională, recalificări şi

la activităţi ce le menţin şi dezvoltă orizontul cultural-ştiinţific.

Acestea sunt, în societatea contemporană, condiţii atât

pentru integrarea în societate cât şi pentru a face faţă

sarcinilor profesionale noi (U. Şchiopu).

Dinamica generală a capacităţii de învăţare la om indică o

creştere evidentă până la 21 ani, un relativ platou până la 30 ani şi o

scădere lent după 30 ani până către 75 ani. H. Löwe a făcut cercetări

personale şi a sintetizat şi rezultatele altor autori şi a ajuns la

concluzia că până la 50 ani omul poate învăţa cu bune rezultate

Adulţii şi învăţarea: • unii nu mai doresc să înveţe; • alţii sunt convinşi de necesitatea educaţiei permanente;



aproape orice. Tot el spune că adulţii nu sunt inferiori faţă de alte

vârste în ceea ce priveşte capacitatea de învăţare numai că destul

de mulţi învaţă mai puţin decât ar putea efectiv şi nu fac nimic pentru

a-şi conserva aceste capacităţi. Totodată, dinamica învăţării are şi

aspecte individuale de care trebuie să se ţină seama.

Cele mai importante particularităţi ale învăţării adulţilor care

sunt favorabile obţinerii unui randament bun sunt următoarele:

• adulţii pot să realizeze mai uşor unitatea dintre analiza abstractă şi

cea concretă a problemelor sprijinindu-se pe o experienţă

profesională amplă şi variată;

• reuşesc să extragă mai repede ceea ce este important şi

semnificativ dintr-un material ce trebuie învăţat;

• cei cu şcolaritate îndelungată reuşesc să se orienteze cu succes în

sursele variate de informare;

• disting mai repede aspectele aplicative ale cunoştinţelor pe care şi

le însuşesc;

• sunt orientaţi cu precădere asupra noilor metode şi procedee

profesionale oferite de programele de învăţare;

• au exigenţe ridicate faţă de rigoarea şi precizia a ceea ce li se

propune să înveţe.

Asemenea particularităţi trebuie să fie avute în vedere la

elaborarea programelor de învăţare propuse adulţilor.


Compară, aceste particularităţi notate mai sus cu propria învăţare şi

stabileşte atent asemănările cât şi deosebirile.



Învăţarea: • fac unitate între abstract şi concret; • extrag repede ce e semnificativ; • extrag repede ce-i aplicativ; • se orientează în sursele de

informare.



4.6. Maturizarea afectivă şi motivaţională a adulţilor

Cu privire la afectivitatea şi motivaţia adulţilor se poate aprecia că se

înregistrează, în acest stadiu, un vârf al manifestării şi maturizării lor

şi se diferenţiază clar persoanele de vârsta a doua de celelalte

generaţii.

Cele mai importante caracteristici ale afectivităţii adulţilor care sunt şi

expresii ale maturizării lor afective sunt următoarele:

• viaţa a ocazionat „trecerea prin toate” felurile de evenimente şi

trăirea celor mai variate emoţii, dispoziţii, sentimente. Prin urmare,

adulţii se caracterizează prin cea mai bogată şi diversificată viaţa

afectivă;

• la vârsta adultă se stabilizează şi se manifestă la nivel maxim:

satisfacţie sau insatisfacţia profesională (R.M. Lerner şi D.F.

Hultsch), un ataşament profesional remarcabil şi sentimentele

parentale alimentate mai întâi de relaţiile cu copiii şi apoi cu nepoţii;

• dezvoltarea unor sentimente legate de acceptarea de sine, cum ar

fi mândria, demnitatea, sau insatisfacţia, dezamăgirea etc.;

• dar în general, în stadiul adult se realizează o raportare la sine mai

calmă, mai puţin tensionată:

• se manifestă în acest stadiu, un echilibru afectiv şi o stăpânire de

sine care ating cele mai înalte cote din întreaga viaţă;

• există o tendinţă caracteristică adultului de a se implica puternic

afectiv în viaţa de familie şi în profesie chiar cu riscul unei anumite

neglijări a propriei persoane. El demonstrează o crescută

responsabilitate faţă de tot ce face şi este văzut de ceilalţi ca

„generaţia de bază”.

Viaţa afectivă: • viaţa afectivă foarte bogată; • manifestare maximă a sentimentelor profersionale şi familiale; • sentimente faţă de sine; • stăpânire de

sine şi calm.




Compară caracteristicile de mai sus cu cele ale afectivităţii proprii şi

constată asemănări şi deosebiri.



Structura motivaţiei personalităţii adulte se caracterizează prin

următoarele:

• motivaţia profesională este stabilizată şi intensă şi are o mare forţă

de orientare şi susţinere energetică a activităţilor şi atitudinilor cum ar

fi: stabilitatea în profesie şi pe post, tenacitatea în îndeplinirea

sarcinilor, punctualitatea şi responsabilitatea în muncă. Aspiraţiile

profesionale sunt susţinute de capacităţile şi realizările deja obţinute.

Ele se referă la adultul tânăr, la perfecţionare profesională şi

creativitate; la adultul mijlociu ţinteşte o şi mai mare creştere a

competenţei şi avansarea în ierarhie, iar la cel tardiv, la

recunoaşterea de către ceilalţi a competenţei atinse şi a consultării

sale în probleme importante;

• motivaţia pentru activităţile din spaţiul familial vizează bunăstare şi

armonie conjugală şi educarea nepoţilor şi sprijinirea succesului lor

şcolar, ajutorarea familiei tinere a propriilor copii;

• aşa cum am văzut, există şi o motivaţie pentru învăţare, strâns

legate de cea profesională. Învăţarea este în cea mai mare parte

legată de profesie;

• motivaţia pentru viaţa socială şi politică este activă şi rămâne astfel

la unii adulţi, pe toată durata stadiului şi dincolo de 65 ani. Aspiraţiile

în acest plan sunt legate de avansul în ierarhia politică şi de ecoul

favorabil al actelor personale în conştiinţa oamenilor;

• motivaţia culturală este relativ intensă dar poate fi satisfăcută numai

în limitele timpului de care dispune adultul.

Structurile motivaţionale: • cele pentru profesie sunt consolidate şi intense; • motivaţia pentru viaţa de familie: asigurarea bunăstării, educaţiei copiilor şi nepoţilor; • motivaţie pentru învăţare influenţată de profesie; • motivaţie pentru activităţi sociale şi politice.



Aceste dominante motivaţionale subordonează numeroasele structuri

stimulative comune cu ale celorlalte stadii.

Prin urmare, maturizarea motivaţională se exprimă în valoarea

motivelor, în intensitatea şi stabilitatea lor şi în forţa de impulsionare

raportată însă la circumstanţe.


Caracterizaţi sentimentul de dragoste a adulţilor părinţi pentru copiii

lor.



4.7. Principalele particularităţi ale personalităţii adulţilor

Stadiul adult este considerat ca cel în care se produce

maturizarea personalităţii ceea ce înseamnă că atât componentele

cât şi structura şi organizarea sa de ansamblu se stabilizează şi

funcţionează la parametri optimi. G.W. Allport a analizat în cartea sa

„Structura şi dezvoltarea personalităţii”, punctele de vede ale mai

multor autori privind maturizarea personalităţii. Autorul însuşi,

consideră că personalităţii mature îi sunt caracteristice următoarele

particularităţi:

1. Stăpânirea de sine în orice situaţii şi cu precădere în cele

dificile.

2. Echilibrul afectiv.

3. Independenţa în decizii şi acţiune.

4. Autonomie în toate planurile.

5. Prudenţă.

6. Obiectivitate în perceperea de sine şi a altora.

7. Expansiunea moderată şi fundamentată în ceea ce priveşte

proiectarea viitorului.

8. Înfruntarea matură a marilor încercări ale vieţii.

Personalitatea

matură



Prin urmare persoanele aflate la vârsta adultă rămân în

continuare orientate spre viitor şi spre prospectarea acestuia. Dar

spre deosebire de adolescenţă şi tineri, adulţii tind să fie influenţaţi

de experienţa pe care o au şi să fie mai prudenţi pentru că au realizat

deja ceva şi nu vor să piardă şi îşi evalueze mai bine forţele şi

condiţiile de care dispun.

Stadiul adult este caracterizat şi prin faptul că aptitudinile şi

creativitatea se pot manifesta la niveluri înalte. O trecere în revistă a

premiilor Nobel arată că multe dintre ele sunt acordate persoanelor

aflate în stadiul adult. Aceste rezultate pot fi explicate prin:

maturizarea capacităţilor cognitive, acumulări importante în ceea ce

priveşte experienţa profesională şi experienţa de viaţă, intensificarea

motivaţiei de autorealizare, capitalizarea unor succese din stadiile

anterioare, creşterea rolului caracterului în structura generală a

personalităţii.

Adulţii ajung să-şi realizeze proiectele de viaţă, să se simtă

împliniţi şi să-i asume responsabilităţi majore în plan profesional şi

familial, ceea ce exprimă un grad înalt al funcţionării caracterului.

Imaginea de sine şi identitatea de sine parcurg un proces de

dezvoltare şi consolidare treptată de-a lungul celor trei substadii şi

anume: al adultului precoce (35-45 ani), adultului mijlociu (45-55 ani)

şi adultul tardiv (55-65 ani).

Cercetătorii au diferenţiat trei identităţi principale şi mai precis

subidentităţi: profesională, familială şi socio-culturală.

• Subidentitatea profesională a adultului tânăr este dominată de

implicarea profesională puternică, de adâncirea specializării şi

de manifestării creative. La adultul mijlociu se intensifică

dorinţa de a-şi creşte competenţa profesională şi de a dobândi

locuri mai înalte în ierarhia organizaţională, conform calificării

şi capacităţilor fiecăruia. La adultul tardiv se înregistrează un

efort continuu de menţinere a competenţei şi de satisfacerea

exigenţelor locului de muncă dar şi pregătirea pentru

pensionare.

Prospectarea prudentă a

viitorului

Creativitatea cu grad mare de

originalitate.

Consolidarea celor trei feluri de identitate: • profesională • familială

• socio-culturală



Temă de reflecţie 13

Identifică la proprii părinţi aspectele specifice ale identităţii lor

profesionale.

Scrii răspunsul aici.


• Subidentiatea familială se caracterizează la adultul tânăr prin

relaţii echilibrate în cadrul cuplului conjugal, definirea clară a

rolurilor şi intensificarea celor parentale datorită intrării în

preadolescenţă şi adolescenţă a copiilor. La adultul mijlociu

rolurile parentale pot rămâne, în continuare, tensionate, dar

cele maritale sunt perfect stabilizate şi pot tinde uşor spre

rutină. La adultul tardiv rolurile parentale sunt mai relaxate şi

mai degajate de grijile copiilor iar cele maritale îşi cresc

importanţa pentru securizare afectivă reciprocă a soţilor, mai

ales în confruntarea cu problemele grele ale vieţii.


Fă o listă cu grijile educaţionale ale adulţilor din cele trei substadii.



• subidentiatea socio-culturală se amplifică de-a lungul celor trei

substadii mai ales la adulţii care s-au implicat în activităţi

culturale, sociale şi politice.



Toate aspectele dezvoltării personalităţii la care ne-am referit

prezintă numeroase variaţii individuale pentru că istoria vieţii

personale este, pe de o parte, foarte diferită la fiecare şi, pe de altă

parte, efectele acesteia se acumulează în timp şi au influenţe

particularizante.

Toate progresele psihice, şi toate aspectele maturizării, atinse

în acest stadiu definesc adulţii ca pe o generaţie de bază în toate

planurile: profesional, social, familial şi aşa sunt priviţi de cei ce se

află în celelalte momente ale vieţii.

Rezumatul acestei unităţi de învăţare După parcurgerea acestei unităţi de învăţare, trebuie să reţii

următoarele idei:

• Stadiul adult corespunde intervalului de vârstă 35-65 ani, fiind cel

mai lung.

• Procesul dezvoltării psihice continuă în toate planurile dar mai ales

se maturizează procesele, funcţiile şi structurile psihice, fiind

considerat stadiul de maturizare.

• Are următoarele trei substadii: adultul tânăr între 35-45 ani, adultul

mijlociu între 45-55 ani şi adultul tardiv între 55-65 ani.

• În cursul acestui stadiu apar scăderi ale unor capacităţi fizice şi

psihice care sunt în proporţii diferite în cele trei substadii, dar

care încă nu produc tulburări în desfăşurarea activităţilor şi pot

fi compensate cu succes.

• Scăderi mai sensibile se produc în următoarele modalităţi

senzoriale: văzul (creşterea pragului luminozităţii în mediu

ambiant, insuficienţa acomodării cristalinului, diferenţieri mai

puţin prompte), auzul (creşterea pragului minim, diferenţieri mai

dificile), tactul (diferenţieri mai dificile).

• Scăderi în manifestarea mişcărilor privind: intensitatea, viteza şi mai

puţin precizia care este bine conservată.

• Atenţia generală scade uşor dar cea profesională chiar creşte în

primul substadiu.



• Capacităţile de gândire, antrenate de profesie, tind să-şi păstreze

nivelul funcţional pe toată durata stadiului (operativitatea

generală a gândirii, înţelegerea, decodificarea semantică) iar

cele neantrenate scad (cele de calcul, de operare cu relaţii

spaţio-temporale) fără însă a tulbura desfăşurarea activităţilor.

• Memoria de lungă durată excelează în organizarea materialului iar

cea de scurtă durată scade discret după 45 ani, fără a tulbura

adaptarea.

• Imaginaţia are structuri maturizate de prelucrare a datelor şi este

mai bine reglată de gândire.

• Afectivitatea este variată, bogată şi maturizată.

• Structurile motivaţionale sunt dominate de cele pentru profesie şi

pentru viaţa familială.

• Personalitatea, în ansamblu, atinge maturitatea de manifestare

demonstrând: stăpânire de sine, echilibru afectiv,

independenţă, autonomie, obiectivitate în perceperea de sine şi

a altora, deschidere spre viitor dar ponderată, prudentă.

• Adultul este văzut ca generaţia de bază care îşi asumă sarcinile şi

responsabilităţile majore în profesie, familie, societate.


Îţi recomand să rezolvi probele de autoevaluare pe loc, însă unele îţi

cer să faci, mai întâi, o mică investigaţie asupra persoanelor

apropiate, care au vârsta între 35 şi 65 ani.

Întrebarea nr. 1

Este de ajuns dacă observi 3 persoane de vârsta aceasta.

Întrebarea nr. 2

În discuţia pe care o vei avea cu persoanele de peste 50 ani

foloseşte drept ghid cea ce este punctat în paragraful anterior.

Întrebarea nr. 3

Trebuie să ai în vedere caracteristicile văzului şi auzului.

Întrebarea nr. 4

Aprecierile persoanelor cu care vei discuta vor fi aproximative şi

atunci vei lua ca reper ceea ce le era caracteristic în tinereţe.



Întrebarea nr. 5

Este de ajuns să discuţi cu două persoane ca să-ţi dai seama de

aspectele funcţionale ale atenţiei lor.

Întrebarea nr. 6

Încearcă să-l orientezi pe profesorul respectiv spre compararea

capacităţilor lui de acum cu cele din tinereţe, de la începutul

carierei.

Întrebarea nr. 7

Să te aştepţi şi la recunoaşterea acestor scăderi dar şi la ascunderea

lor, pentru că nu este un fenomen agreat ci este văzut ca o

deficienţă.

Întrebarea nr. 8

Trebuie alese: b, d şi f.

Întrebarea nr. 9

Îţi va fi mai greu să spui ceva despre volumul vocabularului dar vei

putea face precizări asupra bogăţiei frazelor, a corectitudinii

gramaticale, a pronunţiei etc.

Întrebarea nr. 10

Te vei servi de punctajul din paragraful anterior. Ar fi bine însă să faci

şi o apreciere globală.

Întrebarea nr. 11

Prin urmare, trebuie să ai în vedere experienţa afectivă, bogăţia

emoţiilor şi sentimentelor şi varietatea lor, existenţa unor

sentimente care sunt ale adulţilor, echilibrul emoţional,

stăpânirea de sine.

Întrebarea nr. 12

Poţi să răspunzi la această întrebare apelând la cărţi de literatură în

care sunt reflectate sentimentele parentale.



Lucrarea de verificare nr. 4 şi modul de evaluare

1. Care sunt substadiile adultului şi care sunt dominantele

caracteristice fiecăruia? (Adult tânăr 35-45 ani integrare şi

adaptare profesională intensă, statut şi roluri familiale

consolidate, integrare socială responsabilă; adultul mijlociu 45-

55 ani, vârful avansării în profesie, roluri familiale mai relaxate;

valori şi atitudini sociale amplificate; adult tardiv 55-65 ani

menţinerea competenţei, pregătirea pensionării.)

2. Ce modificări organice apar la adulţi? (Vezi paragraful

corespunzător.)

3. Ce schimbări se produc în înfăţişarea generală a adulţilor?

(Creşterea greutăţii corporale, îngroşarea mijlocului,

accentuarea trăsăturilor, riduri, încărunţire.)

4. Ce schimbări se produc în sensibilitatea şi percepţiile vizuale ale

adultului? (Vezi paragraful corespunzător.)

5. Ce schimbări se produc în manifestarea auzului la adulţi?

(Scăderea sensibilităţii auditive generale, conservarea

capacităţilor cerute de profesie.)

6. Ce particularităţi prezintă motricitatea adulţilor? (Scade

intensitatea şi viteza, se conservă precizia mişcărilor.)

7. Care este dinamica atenţiei generale şi a celei profesionale la

adult? (Atenţia generală scade, cea profesională creşte uşor la

adultul tânăr.)

8. Ce critici au fost aduse cercetărilor iniţiale asupra gândirii şi

inteligenţei adulţilor? (Au aplicat aceleaşi teste ca la tineri, nu

au luat în considerare factori cum ar fi: gradul de şcolaritate şi

calificare, solicitările profesiei, petrecerea timpului liber; nu au

relevat posibilităţile de compensare.)

9. Cum se manifestă capacitatea de gândire şi inteligenţa adulţilor?

(Abilităţile mentale antrenate de profesie cresc, capacităţile

neantrenate scad la toată lumea.)

10. Ce caracteristici are memoria adulţilor? (Gradul cel mai înalt de

organizare a materialului de memorat, dezvoltarea memoriei

profesionale, scăderea memoriei de scurtă durată după 55 ani.)



11. Prin ce se caracterizează limbajul adulţilor? (Mecanisme verbale

consolidate, adaptarea comunicării la circumstanţe, comunicare

nonverbală adaptată.)

12. Cum se manifestă capacităţile de învăţare la adulţi? (Realizează

uşor unitatea dintre abstract şi concret, extrag uşor ce este

important, identifică aspectele aplicative, cer ca cele ce li se dă

de învăţat să fie riguroase şi precise.)

13. Cum se exprimă procesul de maturizare afectivă a adulţilor?

(Cea mai bogată viaţă afectivă, sentimente puternice, mare

stăpânire, investiţii afective puternice.)

14. Caracterizaţi structurile motivaţionale ale adulţilor. (Motivaţie

profesională foarte intensă, motivaţie pentru viaţa familială,

interese pentru viaţa socială şi politică.)

15. În ce se exprimă maturizarea personalităţii adulţilor. (Stăpânire

de sine, echilibru afectiv, independenţă în decizie şi acţiune,

autonomie deplină, prudenţă, obiectivitatea în perceperea de

sine, proiectarea prudentă a viitorului, înfruntarea matură a

marilor încercări de viaţă.)

Evaluarea se va face în felul următor:

Se acordă câte un punct pentru răspunsurile corecte la întrebările: 4,

5, 6, 11.

Se acordă câte două puncte pentru răspunsurile corecte la

întrebările: 2, 3, 7, 9, 10, 13, 14.

Se acordă trei puncte pentru răspunsurile corecte de la întrebările: 1,

8, 12, 15.

Total maxim: 30. Totalul se împarte la 3 şi rezultă o notă din scara 1-

10. Se pot acorda şi fracţiuni de punct iar rotunjirea se face de

la 0,50 în sus în favoarea studentului.

Răspunsurile se redactează pe foi separate. Lungimea lucrării este

în medie de 4 pagini.




– ALLPORT G.W., Structura şi dezvoltarea personalităţii, 1981, Ed.

Didactică şi Pedagogică, Bucureşti, p. 202-203.

– ATKINSON RITA, ATKINSON R.C., SMITH E.E., BEM DJ.,

Introducere în psihologie, 2002, Ed. Tehnică, Bucureşti, p. 136-

137.

– BIRCH ANN, Psihologia dezvoltării, 2000, Ed. Tehnică, Bucureşti,

p. 283-294.

– BONCHIŞ ELENA, SECUI MONICA, Psihologia vârstelor, 2004,

Editura Universităţii din Oradea, p. 426-436.

– CREŢU TINCA, Psihologia vârstelor, 2001, Ed. CREDIS, Bucureşti

p. 357-360.

– MUNTEANU ANCA, Psihologia Vârstelor adulte şi ale senectuţii,

2004, Editura Eurobit, Timişoara, p. 80-83.

– ZALATE M., Fundamentele psihologiei, 2000, Editura Pro

Humanitate, Bucureşti, p. 309-312.

Ciclul bătrâneţii


Unitatea de învăţare nr. 5 CICLUL BĂTRÂNEŢII

CUPRINS 5.CICLUL BĂTRÂNEŢII ...................................................................................................107

Obiectivele unităţii de învăţare nr. 5.................................................................................107

5.1. Bătrâneţea cel de al treilea ciclu al vieţii..................................................................107

5.2.Regresiile în plan biologic la bătrâneţe.....................................................................111

5.3.Modificări specifice bătrâneţii în planul sensibilităţii şi al motricităţii .........................114

5.4.Conservări şi regresii ale capacităţilor cognitive complexe la bătrâni.......................115

5.5.Modificări ale afectivităţii şi motivaţiei la bătrâneţe ...................................................119

5.6.Schimbări caracteristice în manifestarea personalităţii la bătrâneţe.........................121







5. CICLUL BĂTRÂNEŢII



putea:

• să explice preocupările psihologiei şi ale altor ştiinţe pentru această

ultimă parte a vieţii;

• să identifice principalele schimbări biologice care apar la vârsta a

treia;

• să rezume modificările din sfera sensibilităţii şi motricităţii,

caracteristice bătrâneţii;

• să dezvolte ideile referitoare la gândirea, memoria şi limbajul

bătrânului;

• să identifice schimbările semnificative şi caracteristice bătrâneţii, în

planul afectivităţii şi motivaţiei;

• să explice schimbările care apar în manifestarea personalităţii

bătrânilor;

• să enumere direcţiile de intervenţie în sprijinul persoanelor de

vârsta a treia.

5.1. Bătrâneţea cel de al treilea ciclu al vieţii

Dincolo de 65 de ani începe ultimul ciclu al vieţii, care nu este

dorit, dar de care nimeni nu scapă. Instalarea bătrâneţii este un

fenomen natural rezultat din legităţile vieţii şi faţă de care, ştiinţa a

încercat să găsească nu căi de înlăturare, ci de întârziere, de

amânare, de ameliorare.

Preocupările referitoare la bătrâneţe sunt vechi, dar cercetarea

propriu-zisă, desfăşurată sistematic şi în profunzime, a început după

1944. În 1950 Congresul Internaţional de Psihologie de la Liege pune

mai insistent problemele bătrâneţii. Cercetările încep să se

înmulţească şi apar institute cu orientări, atât spre investigaţia

ştiinţifică cât şi spre tratament. Un astfel de institut, cu un bun

renume în lume este şi în România la Otopeni.

Cercetarea fenomenului îmbătrânirii



Interesul pentru toate schimbările care se petrec în ultima parte

a vieţii a fost susţinut şi de creşterea longevităţii în acest secol. Mai

ales în ţările civilizate, durata medie a vieţii este la bărbaţi de 70 ani

şi la femei de 75 ani. Sunt destui şi cei care trăiesc până spre 85-90

ani.

Dar procesul de îmbătrânire presupune o interacţiune deosebită

între schimbările biologice şi cele psihice şi se constată că ritmul şi

profunzimea celor din urmă au o mare importanţă în instalarea celei

de a treia vârste. De aceea cercetarea psihologică a bătrâneţii s-a

accentuat.

Totodată, s-a constatat că transformările fizice şi psihice de la

vârsta a treia nu sunt la fel în toate momentele acestui ciclu şi de

aceea au fost distinse câteva stadii care se deosebesc semnificativ

unele de altele. Astfel, psihologii americani disting „young old” între

65 şi 75 ani şi „old-old” după 75 ani. În literatura românească de

specialitate sunt considerate următoarele stadii: între 65 şi 70 de ani

este stadiul de trecere; între 70-80 ani este prima bătrâneţe; între 80-

90 ani a doua bătrâneţe şi după 90 ani marea bătrâneţe (U. Şchiopu

şi E. Verza, 1995).

Temă de reflecţie nr. 1 Identifică printre cunoştinţele şi rudele tale persoane cu vârsta de

peste 65 ani şi vezi în ce măsură se consideră ei înşişi bătrâni.



Stadiul de trecere (65-70 ani) prezintă câteva caracteristici:

• chiar cei ce se află în această perioadă a vieţii încă nu se

consideră bătrâni (75% dintre cei trecuţi de 60 ani nu spun despre ei

că sunt bătrâni) ceea ce arată că din punct de vedere subiectiv îşi

simt încă disponibilităţile pentru activităţi şi relaţii;

Creşterea longevităţii şi creşterea interesului pentru psihologia

bătrâneţii.

Stadiul de trecere (65-70 ani)



• chiar dacă pensionarea deja s-a produs, la finalul ciclului

anterior, şi s-a anulat identitatea profesională, multe persoane dispun

de rezerve fizice şi intelectuale, de experienţă profesională bogată,

de aptitudinile pe care le-au manifestat ani în şir. G.W. Allport spune

că societatea pierde foarte mult pentru că nu utilizează

disponibilităţile vârstnicilor (1981, p. 309). O parte dintre persoanele

de peste 60 ani reuşesc să-şi găsească încă de lucru în sfera

profesiei pe care au practicat-o. Dar cei mai mulţi îşi investesc forţele

fizice şi psihice în activităţi casnice, culturale sau îşi cresc nepoţii şi

ajută familiile tinere. Ei îşi organizează astfel programul de viaţă în

raport cu aceste posibilităţi şi reuşesc să rămână activi şi folositori;

• totodată, relaţiile lor sociale se mai restrâng şi unii pot trece

printr-o criză de prestigiu şi de scădere a interesului pentru viaţă. Ei

spun că „nu mai sunt ce au fost”;

• poate apare o anume fragilitate biologică şi astfel se

îmbolnăvesc mai frecvent şi se vindecă mai greu. Însă în ansamblu,

este un stadiu care nu pune prea mari probleme.


Discută cu o femeie şi cu un bărbat despre felul în care şi-au

reorganizat programul de viaţă, după pensionare.



Stadiul primei bătrâneţi (70-80 ani) are următoarele

caracteristici distinctive:

• scad mai mult capacităţile lor fizice şi psihice şi-i determină

să-şi reducă angajările în activităţi şi relaţii;

• acordă mai mare atenţie păstrării sănătăţii şi tratării stărilor de

boală, aceasta fiind o temă prioritară a comunicării cu alţii;

Prima bătrâneţe

(70-80 ani)



• îşi recunosc limitele datorate bătrâneţii dar dacă nu intervin

probleme grave de sănătate îşi trăiesc viaţa relativ senin şi cu

satisfacţia pentru ce au realizat până acum;

• pot avea dificultăţi materiale şi financiare şi trebuie ajutaţi de

cei tineri.

A doua bătrâneţe este cuprinsă, aşa cum am precizat, între 80

şi 90 ani şi se caracterizează prin:

• scăderi accentuate ale capacităţilor fizice şi psihice;

• starea de sănătate este din ce în ce mai ameninţată;

• cuplul conjugal se poate destrăma datorită dispariţiei unuia

dintre parteneri;

• modificările în plan afectiv sunt intense şi dominate adesea de

sfârşitul implacabil şi de singurătate;

• apare dependenţa de altul pentru rezolvarea problemelor

curente ale vieţii.

Dincolo de 90 ani povara bătrâneţii este suportată cu greu şi de

cel în cauză şi de restul familiei. Persoanele respective trebuie

ajutate şi supravegheate aproape continuu.


Poartă o discuţie cu un bunic sau o bunică aflată în unul din aceste

stadii şi vezi cum îşi percep ei vârsta şi transformările caracteristice

acesteia.



A doua bătrâneţe (80-90 ani)



5.2. Regresiile în plan biologic la bătrâneţe

Pe măsură ce se înaintează în vârstă, se produc o serie de

schimbări chiar în regimul de viaţă al persoanelor în vârstă, care se

accentuează de la un stadiu la altul şi anume:

• scade durata generală a somnului. Apar frecvent insomnii. Pe

parcursul zilei apar stări de oboseală;

• se modifică regimul alimentar în sensul că se evită

mâncărurile mai grele şi se preferă mai mult legumele şi fructele;

• scade apetitul alimentar;

• se reduc implicările în activităţi mai grele şi de durată.

Modificările organice cele mai importante sunt:

• la nivelul sistemului osos: se poate accentua pierderea de

ţesut osos şi astfel, eventualele fracturi devin periculoase; mobilitatea

articulaţiilor scade şi mişcările devin mai dificile; reumatismul,

discopatiile, sciatica pot fi frecvente; se accentuează deteriorarea

dentară şi apar modificări fizionomice şi dificultăţi în vorbire şi

hrănire;

• ţesutul muscular îşi modifică structura proteică şi

funcţionalitatea. Capacitatea de tonus muscular descreşte. Mişcările

mâinilor devin mai lente şi mersul este mai încet şi mai greoi. Scade

funcţionalitatea muşchilor implicaţi în digestie şi respiraţie;

• aparatul circulator prezintă următoarele modificări: creşterea

tensiunii arteriale, îngroşarea pereţilor vaselor sangvine, micşorarea

lumenului acestora şi apariţia pericolului de infarct. Cardiopatiile

devin frecvente;

• modificările la nivelul aparatului respirator sunt următoarele:

funcţionarea de ansamblu este mai slabă; respiraţia este mai

superficială, oxigenarea întregului organism este diminuată; apar

îmbolnăviri dese (bronşite, emfizem pulmonar);

• în funcţionalitatea aparatului digestiv apar următoarele

modificări: scăderea secreţiilor unor glande (salivare, gastrice,

pancreatice şi ceva mai puţin ale ficatului) modificarea digerării

substanţelor şi scăderea capacităţilor de absorbţie a lor, la nivelul

intestinului subţire;

Modificări în

regimul de viaţă

Modificări

organice



• modificări destul de importante apar în sistemul

neuroendocrin, cum ar fi: diminuarea activităţii tiroidei, creşterea celei

a suprarenalelor generând sclerozarea vaselor şi accentuarea

tensiunii arteriale;

• sistemul nervos central suferă următoarele modificări mai

importante: accentuarea deteriorării neuronilor şi scăderea generală

a greutăţii creierului (până la 1250 gr la bărbaţi şi 1125 gr. la femei)

aplatizarea scizurilor şi circumvoluţiunilor, scăderea mobilităţii

excitaţiei şi inhibiţiei, creşterea latenţei în emiterea răspunsurilor la

excitanţii complecşi. Încetinirea activităţii sistemului simpatic şi

parasimpatic explică unele din schimbările funcţionale analizate mai

sus.

Temă de reflecţie nr. 4 Poartă o discuţie cu o persoană în vârstă şi vezi în ce măsură îşi dă

seama de toate modificările prezentate mai sus.

Scrie răspunsul tău aici.


Ritmurile şi amploarea modificărilor organice la care ne-am

referit pot fi diferite de la persoană la persoană, în funcţie de: a)

zestrea ereditară a fiecăruia; b) felul în care s-a desfăşurat viaţa

până a intra în bătrâneţe; c) regimul de viaţă din acest ciclu. De

aceea se spune că trebuie să te pregăteşti ca să îmbătrâneşti

frumos.

Factorii de diferenţiere a procesului de îmbătrânire.




Cum crezi că fiecare trebuie să se pregătească să îmbătrânească

frumos?



Alături de schimbările funcţionale ale organismului sunt şi altele

referitoare la aspectele exterioare corporale. Cele mai importante

sunt:

• scăderea înălţimii generale a corpului şi apariţia gârbovirii

progresive;

• modificări ale taliei şi greutăţii generale corporale, obezitatea

fiind frecventă;

• modificări fizionomice: accentuarea mai mare a trăsăturilor şi

ridurilor, pierderea danturii, albirea totală a părului; pielea este în

general mai subţire, palidă, uscată şi cu o pigmentare caracteristică.

Toate acestea influenţează imaginea de sine a persoanelor şi

modifică atitudinile faţă de sine.


Discută cu o persoană cu vârsta de peste 70 ani şi vezi în ce măsură

îşi dă seama de toate modificările corporale externe.



Modificări corporale exterioare.



5.3. Modificări specifice bătrâneţii în planul sensibilităţii şi al motricităţii

În acest al treilea ciclu al vieţii scad sensibil capacităţile

senzoriale şi motrice astfel: mai lent între 65-70 ani, mai accentuat

între 70-75 ani, cu tendinţa de stabilizare la niveluri reduse. Cele mai

importante schimbări sunt următoarele:

• la nivelul sensibilităţii vizuale: scade acomodarea cristalinului

(cu o reechilibrare interesantă la 70 ani), vederea în adâncime şi

claritatea imaginilor. Câmpul vizual se reduce şi se modifică

activitatea retinei aşa că diferenţierea culorilor este mai slabă (U.

Şchiopu, E. Verza). Bătrânii au şi mai mare nevoie de lumină în

mediul ambiant. Pot apare boli oculare (cataracta, glaucomul), ce

trebuie cu atenţie şi prompt tratate;

• sensibilitatea auditivă suferă modificări mai lente între 65 şi 75

ani dar apoi scăderile sunt mai accentuate pentru toate felurile de

sunete (verbale, muzicale, naturale). Apare un fel de surditate

psihică, adică bătrânul aude sunetele verbale dar nu înţelege ce i se

comunică. Bătrânii au o reactivitate specială la zgomotele de orice

fel. Acestea îi irită;

• sunt scăderi şi ale sensibilităţii termice şi tactice dar acestea

au o influenţă mai mică asupra comportamentelor bătrânilor.

Modificările în sfera auzului şi văzului influenţează mai mult

activităţile şi relaţiile bătrânilor.

Temă de reflecţie nr. 7 Discută cu persoane de peste 70 ani şi vezi în ce măsură scăderea

văzului şi auzului îi stânjeneşte în activităţi şi comunicare.



Modificări ale sensibolităţii

vizuale.

Scăderi ale sensibilităţii

auditive



În ceea ce priveşte motricitatea se pot releva următoarele

aspecte specifice bătrâneţii:

• scad progresiv şi din ce în ce mai mult precizia, supleţea,

viteza, forţa şi gradul de coordonare a mişcărilor;

• deprinderile motorii implicate în autoserviri se conservă foarte

multă vreme;

• mersul este mai greoi, mai încet, mai nesigur;

• la începutul ciclului persoanele îşi păstrează şi manifestă

satisfăcător deprinderile de conducători auto, compensând, mai ales

prin prudenţă, scăderile semnalate anterior.

Temă de reflecţie nr. 8 Ce crezi că este specific bătrânului în felul în care îşi conduce

automobilul?



Trebuie să facem o observaţie generală şi anume că atât

sensibilitatea cât şi motricitatea tind să se conserve mai multă vreme

dacă au fost mult solicitate şi antrenate în profesie şi alte activităţi

realizate în etapele anterioare ale vieţii.

5.4. Conservări şi regresii ale capacităţilor cognitive complexe la bătrâni

În activităţile curente ale bătrânilor sunt implicate mai ales

capacităţile de memorie, gândire şi comunicare verbală. Gradul de

conservare al acestora este determinat de a) zestrea genetică; b)

evenimentele de viaţă trăite; c) calitatea şi satisfacţiile vieţii

profesionale; d) implicarea în plan familial şi responsabilitatea

asumată. De aceea, faţă de tabloul general la care ne vom referi,

sunt foarte multe variaţii individuale.

Motricitatea: • scad viteza, forţa, precizia, supleţea mişcărilor; • se păstrează deprinderile de bază.



În ceea ce priveşte memoria bătrânilor, trebuie reţinute

următoarele modificări:

• memoria de foarte scurtă durată, numită operaţională se

conservă mult şi în ciclul bătrâneţii şi asigură coerenţa activităţilor

(R.M. Lerner, D.F. Hultsch, 1983);

• memoria de scurtă durată adică până la 8-10 minute, care a

început să scadă încă la adult, continuă să se diminueze uşor în

stadiul de trecere şi descreştere evident dincolo de 80 ani aşa că

este posibil să-ţi pună aceeaşi întrebare la scurte intervale de timp;

• memoria de lungă durată conservă multă vreme ceea ce s-a

acumulat în anii anteriori. Integrarea în sisteme şi organizările

succesive ale celor memorate, le permit să se păstreze bine dar

actualizările se pot face cu unele confuzii, chiar dacă este vorba de

memoria profesională (Helen Bee, 2000). Dacă avem în vedere

evenimentele vieţii personale, adică ceea ce se numeşte memoria

biografică (M. Zlate, 1999), la bătrâneţe se constată un fenomen

foarte interesant relevat de multă vreme de Th. Ribot, şi anume, cel

al reminiscenţei. El constă în faptul că bătrânii îşi pot aminti, cu

numeroase detalii, evenimentele trăite în copilărie, adolescenţă,

tinereţe şi ei înşişi spun aşa „parcă a fost ieri”, fiind surprinşi de

intensitatea şi bogăţia propriilor amintiri;


Provoacă o persoană în vârstă să-ţi relateze un eveniment trăit în

adolescenţă şi consemnează amănuntele redate de aceasta.



• dacă trebuie să memoreze ceva acum, la vârsta bătrâneţii se

constată că pe măsură ce trec anii scad: viteza de întipărire, timpul

de păstrare, promptitudinea actualizării. Procesele de elaborare şi

organizare a materialului sunt mai scăzute (R.M. Lerner, D.F.

Hultsch, 1983);

Scăderi ale memoriei de scurtă durată

Memoria de

lungă durată

Fenomenul

reminiscenţei



• în genere recunoaşterile sunt mai bune decât reproducerile;

• după 80 de ani hipomnezia (capacităţi de memorie scăzută)

se accentuează iar amnezia ( incapacitatea de reamintire) cuprinde

câmpuri mai largi ale experienţei trecute. Mulţi bătrâni înregistrează

toate acestea ca pe ceva firesc dar alţii devin neliniştiţi, necăjiţi,

nefericiţi comparându-se cu felul în care s-au manifestat în trecut.

Gândirea şi inteligenţa bătrânilor prezintă modificări

caracteristice dar mai puţin accentuate faţă de memorie. Cele mai

importante sunt următoarele:

• după 60 de ani inteligenţa scade uşor şi progresiv dar este

activă încă foarte multă vreme mai ales la persoanele care au avut

profesii intelectuale;

• în stadiul de trecere se conservă bine capacităţi intelectuale

cum ar fi înţelegerea şi decodificarea semantică dar scad cele privind

operarea cu relaţii spaţio-temporale şi de calcul mental;

• operativitatea generală a gândirii se conservă foarte bine până

dincolo de 75 ani (U. Şchiopu, E. Verza);

• capacitatea de a raţiona, deşi se manifestă mai lent, se

păstrează bine, la multe persoane, până la adânci bătrâneţi;

• apar limitări ale capacităţilor de demonstrare şi argumentare şi

de aceea bătrânii nu se mai antrenează în dispute aprige;

• fluenţa ideilor scade şi apare un fel de „vid intelectual” care

generează îndoieli şi lipsa tendinţei de a mai participa la dezbateri;

• înaintarea în vârstă aduce şi o anumită rigiditate a opiniilor şi

stilului de gândire care ies în evidenţă mai ales în confruntarea cu

tinerii;

• bătrânii sunt rezistenţei la sugestii şi tind să-şi păstreze un

mod de a gândi şi acţiona care s-a consolidat puternic de-a lungul

anilor.

Hipomnezii,

amnezii

Inteligenţa scade uşor şi progresiv

Se conservă: • operativitatea generală; • capacitatea de a raţiona.

Scade: • fluenţa ideilor; • flexibilitatea gândirii




Care din caracteristicile gândirii bătrânilor creează mai multe

dezadaptări pentru ei?



Printre cele mai importante modificări în sfera limbajului la

bătrâneţe, reţinem:

• în stadiul de trecere nu sunt relevate aspecte deosebite

comparativ cu vârsta adultă;

• în finalul primei bătrâneţi şi în cea de a doua se înregistrează

o viteză mai scăzută a vorbirii şi apariţia unor pauze, uneori

stânjenitoare; fluenţa verbală scade;

• pronunţia este mai anevoioasă la vârstele înaintate iar în stări

de oboseală sau boală poate apare chiar o uşoară bâlbâială şi

repetarea neadecvată a unor cuvinte;

• exprimarea scrisă poate prezenta următoarele schimbări: scris

sacadat, tremurat, nesigur, colţuros.


Compară scrisul unor persoane tinere şi a altora mai în vârstă care-ţi

sunt bine cunoscute.



Scade: • viteza vorbirii; • fluenţa verbală; • claritatea pronunţiei; • armonia scrisului.



• conţinutul celor scrise depinde de mulţi factori cum ar fi

inteligenţa, cultura generală şi profesională, existenţa unor aptitudini.

De aceea sunt persoane care şi dincolo de 80 ani pot fi autori de

studii, cărţi, invenţii etc.

5.5. Modificări ale afectivităţii şi motivaţiei la bătrâneţe

Toate schimbările la care ne-am referit până acum produc

dificultăţi mai mari sau mai mici în adaptarea la ambianţă şi acestea

se reflectă imediat în plan afectiv şi motivaţional. Îmbătrânirea

progresivă se resimte adesea acut în aceste planuri şi riscă să

depăşească graniţele normalităţii.

Viaţa afectivă a bătrânului prezintă următoarele modificări:

• răspund afectiv mai crescut faţă de orice modificări ale

ambianţei;

• tendinţa spre dominarea trăirilor afective negative cum ar fi

tristeţea, supărarea, neliniştea etc.;

• manifestările emoţionale îmbracă forme mai primitive adică:

depăşiri rapide alte intensităţilor normale, accentuarea labilităţii

afective, intensificarea conduitelor emoţional expresive mai mult

decât trebuie;

• ieşirea din câmpul profesional încă înainte de intrarea în acest

ciclu aduce domolirea amorului propriu şi diminuarea până la

dispariţia frământărilor din acest plan;

• dacă starea sănătăţii este bună, bătrânii pot trăi momentele de

bucurie ale întregii familii şi pot fi fericiţi datorită realizării şi împlinirii

vieţii celor apropiaţi lor;

• sentimentele parentale se îmbogăţesc cu dragostea pentru

nepoţi. Bătrânii au o dorinţă puternică de a avea şi a creşte nepoţi şi

chiar sunt mai puternic legaţi afectiv de aceştia decât au fost cu

proprii copii. Se vorbeşte astfel de o perioadă postparentală şi de

rolurile de bunici (H. Bee, 2000);

• după 70 ani poate apare o contemplare liniştită şi senină a

evenimentelor de viaţă trăite anterior (U. Şchiopu, E. Verza, 1995) şi

aceasta poate fi o sursă importantă de bucurii şi mulţumire;

Dominanţa trăirilor negative odată cu accentuarea îmbătrânirii.

Trăiri pozitive generate de sănătatea bună şi bunăstarea

celor apropiaţi



• dar nefericirea se poate instala mai îndelung în stadiile de

bătrâneţe mai avansată când apare deteriorarea de durată a

sănătăţii, lipsuri materiale mari, dificultăţi ale celor dragi, determinând

nu doar tristeţe ci stări depresive puternice;

• dispariţia prin moarte a prietenilor apropiaţi sau a partenerului

de viaţă poate accentua frica de finalul vieţii şi mai ales instalarea

persistentă a tristeţii;

• cea mai importantă tulburare afectivă a vârstei a treia este

depresia (D. Salade, 1992). Ea determină dezechilibru în plan

organic şi dezadaptări de toate felurile în relaţiile cu ambianţa şi se

poate afla la originea tendinţelor de suicid. Dar un puternic sentiment

religios este un foarte bun aliat în lupta cu neajunsurile bătrâneţii;

• la toate acestea se pot adăuga idei de inutilitate, de nebăgare

în seamă de către ceilalţi, de marginalizare şi chiar de persecuţie

care-i fac pe bătrâni să fie şi mai iritabili, nemulţumiţi, arţăgoşi şi să

fie greu să le intri în voie. Aceşti factori pot favoriza însingurarea

bătrânului. Singurătatea este pentru persoana în vârstă un mare

duşman.


Fă un tablou al manifestărilor afective din cursul unei zile a unei

persoane în vârstă din familia ta.



Structurile motivaţionale ale bătrâneţii reflectă schimbările din

viaţa afectivă şi din activitatea şi statutul bătrânilor. Cele mai

importante caracteristici sunt:

• dispar motivaţiile profesionale şi rămâne doar amintirea

realizărilor semnificative cu care ei se pot mândri;

• rămân active motivele pentru activităţile vieţii de fiecare zi;

Pericolul instalării depresiei asociată cu tendinţa de suicid

La bătrâneţea înaintată apar temeri de boală, singurătate,

moarte

Rămân active motivele vieţii de fiecare zi



• sentimentele faţă de copii şi nepoţi îi motivează pentru a-i

ajuta şi a fi fericiţi că o pot face;

• armonia în cuplul conjugal este un motiv important pentru

convieţuire şi pentru securizarea reciprocă între soţi;

• în stadiul de trecere şi în bună parte în prima bătrâneţe, pot fi

active interesele culturale şi bătrânii sunt interesaţi de excursii,

spectacole, cărţi etc.;

• mai ales persoanele de sex masculin pot avea, până către 75

ani interese sociale şi politice încă foarte active. Unii pot ocupa locuri

de vârf în ierarhia organizaţională socială sau politică.


Discută cu 10 persoane de vârsta a treia bărbaţi şi femei şi identifică

interesul lor pentru viaţa socială şi politică (mai ales la cei din mediul

urban).



5.6. Schimbări caracteristice în manifestarea personalităţii la bătrâneţe

Se poate spune că înaintarea în vârstă aduce schimbări în

toate dimensiunile personalităţii:

a) dimensiunea proiectivă se reflectă bine în faptul că pentru

bătrân trecutul este lung dar viitorul este scurt. Conştientizarea

acestui aspect produce o simplificare a planurilor de viaţă, ceea ce

dintr-un anumit punct de vedere este chiar un semn de înţelepciune

(N. Mărgineanu, 1973). Dorindu-şi ceea ce poate fi atins într-un timp

relativ apropiat, vor apare aspiraţii potrivit cu condiţiile, se vor evita

încordările inutile şi dezamăgirile, se va parcurge cu mai mult calm

drumul realizării acestor proiecte;

La bătrâneţe trecutul este lung şi viitorul

scurt.



b) în plan caracterial, ieşirea la pensie produce o descreştere a

responsabilităţii în acest plan al vieţii şi acest fapt este însoţit de

relaxare şi bucuria de a avea o mai mare libertate. În prima parte a

bătrâneţii, până către 75 ani, se manifestă solidar cu familia şi cu

generaţia şi poate avea noi responsabilităţi faţă de sarcinile familiale.

Ataşamentul faţă de familie şi atitudinile pozitive faţă de cei apropiaţi

se conservă odată cu înaintarea în vârstă dar nu mai sunt însoţite şi

de angajarea efectivă pentru a le traduce în fapt, mai ales dacă

intervin probleme de sănătate şi dacă scad capacităţile fizice şi

psihice;


Completează spaţiile libere:

Pentru bătrân trecutul este .................................................. iar viitorul este

...........................................................


c) cercetătorii au recunoscut o scădere generală a energiei

psihofizice a persoanelor în vârstă, o vagopsihotonie, cum au numit-

o ei care, îi face să facă totul cu o anume încetineală, ceea ce nu le

era caracteristic în perioadele anterioare de viaţă. Totodată, poate fi

prezentă, pe perioade lungi de timp, starea de oboseală şi de

epuizare. Acestora li se adaugă dificultăţile de participare activă şi de

comunicare ce-i fac pe bătrâni să se poarte din ce în ce mai mult ca

nişte persoane puternic introvertite. De aceea cei mai tineri tind să-i

viziteze mai puţin pentru că au impresia că nu sunt bine veniţi.

Teama de boală şi de moarte îi poate face mai egoişti, mai

pretenţioşi, mai nemulţumiţi faţă de cum li se pare că îi tratează

ceilalţi;

d) sunt schimbări importante şi la nivelul imaginii de sine. La

început bătrânii pot trece printr-o criză de identitate pentru că văd că

nu mai sunt ce au fost. În funcţie de trecutul lor, de poziţiile

Vagopsihotonie

şi introversie



importante profesionale şi sociale pe care le-au avut unii bătrâni pot

ajunge la un fel de hipertrofiere a sinelui şi îşi exagerează drepturile,

diminuează meritele celorlalţi, devin aroganţi şi dispreţuitori şi în

aceste condiţii sunt greu de îngrijit şi ajutat.

Bătrâneţea înaintată poate duce şi la deteriorări grave ale

personalităţii (apariţia demenţei senile, a pierderii identităţii

personale, a alcoolismului, vagabondajului etc.).

Prin urmare, bătrâneţea este o problemă atât individuală cât şi

socială. Ţările bogate au reuşit să dezvolte servicii numeroase care-i

sprijină pentru a parcurge mai uşor ultimii ani de viaţă.

Rezumatul acestei unităţi de învăţare După parcurgerea acestei unităţi de învăţare, trebuie să reţii

următoarele idei:

• Cel de al treilea ciclu al vieţii este al bătrâneţii şi corespunde

intervalului de la 65 ani la sfârşitul vieţii.

• Ciclul bătrâneţii are următoarele stadii: a) stadiu de trecere

(65-70 ani) care se caracterizează prin modificări discrete fizice şi

psihice şi păstrarea încă a capacităţilor de acţiune şi comunicare; b)

prima bătrâneţe (70-80 ani) în care scăderile capacităţilor fizice şi

psihice se accentuează şi persoanele îşi reduc activităţile şi relaţiile;

c) a doua bătrâneţe (80-90 ani) când scăderea capacităţilor fizice şi

psihice se accentuează şi apare dependenţa de altul în satisfacerea

trebuinţelor şi d) marea bătrâneţe, după 90 ani când trebuie să se

acorde ajutor şi supraveghere permanentă.

• Intrarea în al treilea ciclu al vieţii implică modificări funcţionale

în sensul a) scăderii activităţii aparatului respirator, circulator,

digestiv; b) fragilizarea sistemului osos şi a celui muscular; c)

modificări neurohormonale; d) deteriorări ale ţesutului nervos şi

modificări funcţionale ale acestuia. Apar schimbări ale siluetei

corporale (gârbovire, încărunţire, ridarea pielii, pierderea dinţilor etc.).

• În planul proceselor senzoriale se produc tulburări în

funcţionalitatea văzului, auzului, pipăitului, olfacţiei.



• Motricitatea înregistrează schimbări constând în slăbirea

forţei, vitezei, reglării mişcărilor dar cu păstrarea încă a celor

complexe necesare vieţii de fiecare zi. Mersul şi manevrarea

obiectelor încep să se facă mai greu.

• Inteligenţa, gândirea şi memoria înregistrează scăderi

progresive. Unele capacităţi mentale se păstrează (de raţionament,

de înţelegere, de decodificare semantică) dar altele descresc mult

(calcul mental, operaţii cu relaţii spaţiale etc.). Memoria de scurtă

durată scade simţitor dar cea de lungă durată privind experienţa

trecută se păstrează foarte bine. Poate apare hipomnezia şi

amnezia.

• Limbajul pierde fluenţa şi pot apare dificultăţi de pronunţie şi

de ritm. Scrisul devine tremurat, nesigur, colţuros.

• În plan afectiv se pot instala emoţii negative pe durată lungă

dar atunci când sănătatea este bună şi interacţiunile cu ambianţa se

realizează cu succes, se produc stări afective pozitive, se trăieşte

bucuria pentru sănătatea, bunăstarea şi reuşita celor dragi.

Accentuarea îmbătrânirii duce la teama de boală, de singurătate, de

lipsuri materiale.

• În structura motivelor se constată păstrarea celor ce susţin

activităţile de fiecare zi şi comunicarea cu cei dragi, iar dorinţele şi

aspiraţiile sunt raportate la timpul apropiat.

• La nivelul personalităţii bătrânului cele mai importante

modificări privesc: a) conştientizarea faptului că trecutul este lung dar

viitorul scurt şi proiectarea vieţii este influenţată de acest fapt; b)

modificări în manifestarea unor trăsături caracteriale (ataşament

familial dar şi un oarecare egoism şi o irascibilitate mai greu de

suportat de către ceilalţi; c) modificări ale energiei psihonervoase şi

instalarea oboselii şi epuizării; o imagine de sine marcată de criza de

identitate de după pensionare.




Îţi recomandăm în primul rând să rezolvi probele de

autoevaluare imediat după ce le citeşti, încercând să aplici

cunoştinţele acumulate. După ce le-ai rezolvat pe toate poţi să

consulţi şi această secvenţă.

Întrebarea nr. 1

Este de ajuns dacă vorbeşti cu 3 persoane. Trebuie să reţii

exact ce au spus şi să încerci să le interpretezi în lumina ideilor

imediat anterioare.

Întrebarea nr. 2

Vei vedea că femeile reuşesc mai repede şi mai bine să-şi

organizeze programul de viaţă. Trebuie să explici de ce.

Întrebarea nr. 3

Trebuie să faci un fel de confruntare între ce îţi vor spune şi

aspectele caracteristice fiecărui stadiu al bătrâneţii.

Întrebarea nr. 4

Vei constata că persoanele respective nu pot spune ceva

despre modificările hormonale sau cele ale sistemului nervos dar îţi

vor da amănunte despre respiraţie, activitatea inimii, digestie.

Întrebarea nr. 5

Este vorba de regimul personal de viaţă şi de implicaţiile atât în

plan fizic-corporal cât şi psihic.

Întrebarea nr. 6

Vei obţine cu siguranţă destule amănunte dar alte aspecte nu

vor fi sesizate. Pregăteşte-te să pui întrebări adecvate ca să le obţii.

Întrebarea nr. 7

S-ar putea ca persoanele respective să nu fie încântate că le

întrebi aşa ceva. Fii diplomat.

Întrebarea nr. 8

Fie deduci răspunsurile fie faci în aşa fel încât să observi

comportamentul la volan al bătrânului.



Întrebarea nr. 9

Ca să-ţi fie uşor să răspunzi la întrebare roagă persoana

respectivă să-ţi prezinte un eveniment pe care şi tu l-ai trăit cândva şi

fă comparaţii.

Întrebarea nr. 10

Ca să răspunzi, revezi particularităţile gândirii bătrânului şi

intuieşte consecinţele fiecăruia. Important este cum argumentezi.

Întrebarea nr. 11

Îţi poţi fixa nişte parametri de analiză cum ar fi: mărimea,

conturarea clară a literelor etc.

Întrebarea nr. 12

Ai grijă să consemnezi şi evenimentul care a provocat fiecare

trăire ca să poţi explica.

Întrebarea nr. 13

Este important şi dacă îţi spun că nu au astfel de interese

pentru viaţa socială şi politică dar în acest caz întreabă-i de ce?

Întrebarea nr. 14

Cele două cuvinte pe care trebuie să le pui în locul punctelor

sunt: „lung”; „scurt”.

Lucrarea de verificare nr. 5 şi modul de evaluare

1. Care sunt stadiile celui de al treilea ciclu al vieţii şi care sunt

aspectele lor dominante şi caracteristice? (Între 65-70 ani stadiul de

trecere: se menţin capacităţile fizice şi psihice care se investesc în

activităţi casnice sau cultural-politice; 70-80 ani prima bătrâneţe –

scad uşor capacităţile, se reduc activităţile şi relaţiile; 80-90 ani a

doua bătrâneţe – apare dependenţa de alţii, după 90 ani marea

bătrâneţe.)

2. Ce modificări organice se produc la bătrâneţe? (Sistem

nervos: pierdere de ţesut, aplatizarea circumvoluţiilor, reacţii lente,

pierdere de ţesut osos, tonus muscular scăzut, modificări endocrine.)

3. Ce schimbări se produc în înfăţişarea generală a persoanelor

în vârstă? (Scăderea înălţimii, gârbovire, creşterea în greutate,

accentuarea trăsăturilor, pierderea dentiţiei, accentuarea ridurilor,

albirea părului.)



4. Ce aspecte funcţionale ale văzului şi auzului sunt

caracteristice pentru vârsta a treia? (Văzul: scade diferenţierea

culorilor, vederea în adâncime, claritatea imaginilor, câmpul vizual;

auz: scade sensibilitatea generală, apar surditatea psihică şi

iritabilitatea la zgomot.)

5. Ce scăderi şi ce conservări se înregistrează în activitatea de

gândire a persoanelor în vârstă? (Se păstrează operativitatea

generală a gândirii şi capacitatea de a raţiona, scade capacitatea de

demonstrare şi argumentare, fluenţa ideilor, flexibilitatea opiniilor.)

6. Care sunt particularităţile limbajului oral şi scris la bătrâni?

(Scade viteza vorbirii, fluenţa verbală, pronunţia clară, viteza şi

claritatea scrisului.)

7. Ce caracterizează memoria persoanelor de vârsta a treia?

(Memoria de lungă durată se păstrează încă multă vreme, cea de

scurtă durată scade progresiv, la fel viteza întipăririi, timpul de

păstrare, promptitudinea reactualizării.)

8. Arătaţi aspectele specifice vieţii afective a bătrânilor.

(Domină trăirile pozitive în stadiul de trecere, apoi vor fi frecvente

tristeţea, supărarea, neliniştea, teama de boală, singurătate, moarte.)

9. Ce modificări se produc în structura motivaţională a

bătrânului? (Motivaţia profesională încetează, se păstrează cea

pentru activităţile curente, pentru viaţa culturală şi la unii şi pentru

cea socială şi politică.)

10. Relevaţi particularităţile personalităţii persoanelor în vârstă.

(Dimensiunea proiectivă se restrânge, apare scăderea tonusului

general psihic şi tendinţa către introversie, atitudinile pozitive pentru

familie se păstrează.)

Lucrarea va fi scrisă pe foi separate şi transmisă tutorelui. V-a

avea circa 4 pagini. Elaborează personal răspunsurile. Va fi evaluată

astfel:

Se acordă câte un punct pentru răspunsurile corecte de la

întrebările:1, 2, 3.

Se acordă câte două puncte pentru răspunsurile corecte la

întrebările:4, 6, 7, 9.



Se acordă trei puncte pentru răspunsurile corecte la întrebările:

5, 8, 10.

Punctaj maxim: 20 puncte. Se împarte la 2 şi se obţine o notă

în scara 1-10.

Dacă nota rezultată are şi 50 sutimi în plus se rotunjeşte în

favoarea studentului.

Bibliografia minimală – ALLPORT G.W., Structura şi dezvoltarea personalităţii, 1981,

Ed. Didactică şi Pedagogică, Bucureşti, p. 308-309.

– BONCHIŞ ELENA, SECUI MONICA, Psihologia vârstelor,

2004, Editura Universităţii din Oradea, p.471-474.

– CREŢU TINCA, Psihologia vârstelor, 2001, Ed. CREDIS,

Bucureşti p.374-379.

– MUNTEANU ANCA, Psihologia Vârstelor adulte şi ale

senectuţiei, 2004, Editura Eurobit, Timişoara, p. 110-123.

– ŞCHIOPU URSULA, VERZA E., Psihologia vârstelor, 1995,

Ed. Didactică şi Pedagogică, Bucureşti, p. 352-357.

Bibliografie generală


Bibliografia generală

– ALLPORT G.W., Structura şi dezvoltarea personalităţii,

1981, Ed. Didactică şi Pedagogică, Bucureşti.

– ATKINSON L. RITA, ATKINSON C.R., SMITH E.E., BEM

DJ, Introducere în psihologie, 2002, Ed. Tehnică, Bucureşti.

– BAUMAN L., RICHIE R., Adolescenţa o problemă,

părinţii un necaz, 1995, Ed. Artet, Bucureşti.

– BIRCH ANN, Psihologia dezvoltării, 2000, Ed. Tehnică,

Bucureşti.

– BONCHIŞ ELENA, Studierea imaginii de sine în copilărie

şi preadolescenţă, 1987, Ed. Imprimeriei de Vest, Oradea.

– BONCHIŞ ELENA (coord.), Dezvoltarea umană, 2000,

Ed. Imprimeriei de Vest, Oradea.


vârstelor, 2004, Ed. Universităţii din Oradea.

– CREŢU TINCA, Psihologia vârstelor, 2001, Ed. Credis,

Bucureşti.

– CREŢU TINCA, Adolescenţa şi contextul său de

dezvoltare, 2001, Ed. Credis, Bucureşti.

– DEBESSE M. (coord.), Psihologia copilului de la naştere

la adolescenţă, 1970, Ed. Didactică şi Pedagogică, Bucureşti.

– FREUD ANNA, Eul şi mecanismele de apărare, 2002,

Ed. Fundaţiei Generaţia, Bucureşti.

– MUNTEANU ANCA, Psihologia copilului şi

adolescentului, 1988, Ed. Augusta, Timişoara.

– MUNTEANU ANCA, Psihologia vârstelor adulte şi ale

senectuţii, 2004, Ed. Eurobit, Timişoara.

– ŞCHIOPU URSULA, VERZA E., Adolescenţă,

personalitate, limbaj, 1989, Ed. Albatros, Bucureşti.

– ŞCHIOPU URSULA, VERZA E., Psihologia vârstelor,


– ŞCHIOPU URSULA, Criza de originalitate la adolescenţi,


Bibliografie generală


– VERZA E., VERZA F.E, Psihologia vârstelor, 2000, Ed.

Pro Humanitate, Bucureşti.

– ZLATE M., Fundamentele psihologiei, 2000, Ed. Pro

Humanitate, Bucureşti.

– ZLATE M. (coord.), Psihologia la răspântia mileniilor,

2001, Ed. Polirom, Iaşi.

Psihologia adolescentului şi adultului-T.Cretu

Documents

Transcript of Psihologia adolescentului şi adultului-T.Cretu