PSB 08 - Origen - 1

ORIGEN

SCRIERI ALESE

C O L E C T 1 A

PARINJI 1 SCRIITORI B1SERICETI

A P A K E DIN I N I f l A T I V A 1 SUB INDRUMAREA

PHEA F E R I C I T U L U I P A R I N T E

I U S T I N PATRIARHUL BISERICII ORTODOXE ROMANE

Digitally signed by Apologeticum DN: cn=Apologeticum, c=RO, o=Apologeticum, ou=Biblioteca teologica digitala, [email protected] Reason: I attest to the accuracy and integrity of this document Location: Romania Date: 2005.08.10 15:11:08 +03'00'

COMISIA DE EDITARE :

Arhim. BARTOLOMEU V. ANANIA (pre^edinite), Pi. Prof. TEODOR BODOGAE, Pr. Prof. ENE BRANI$TE, Prof. NICO-LAE CHIJESCU, Pr. Prof. IOAN G. COMAN, Prof. ALEXAN-DRU ELIAN, Pr. Prof. DUMITRU FECIORU, Prof. IORGU IVAN, Pr. Prof. GRIGORIE T. MARCU, Pr. Prof. IOAN RAMU-REANU, Pr. Prof. DUMITRU STANILOAE, Prof. ADRIAN

POPESCU (secr-efcar).

P A R I N T I $ 1 S C R I I T O R I B I S E R I C E $ T I

8

f Y O R I G E N ^

( SCRIERI ALESE ) P A R T E A A T R E I A A f r

i e f e ^ -

C A R T E TIPARXTA CU B I N E C U V l N T A R E A P R E A F E R I C I T U L U I P A R I N T E

I U S T I N PATRIARHUL BISERICII ORTODOXE ROMANE

P E R I A R H O N (DESPRE PRINCIPII)

S T U D I U I N T R O D U C T I V , T R A D U C E R E , N O T E , D E

PR. PROF. TEODOR BODOGAE

CONVORBIRI CU HERACLIDE S T U D I U I N T R O D U C T I V , T R A D U C E R E , N O T E , D E

PR. PROF. T. BODOGAE

EXORTAJIE LA MARTIRIU T R A D U C E R E : PR. PROF. C. GALERIU

S T U D I U I N T R O D U C T I V , N O T E :

PR. PROF. T. BODOGAE

E D I T U R A I N S T I T U T U L U I B I B L I C 1 D E M I S I U N E A L B I S E R I C I I O R T O D O X E R O M A N E

B U C U R E S T I 1982

IN LOC DE PREFATA

Cu ajutorul lui Dumnezeu prezentam acum eel de al treilea volum din opeiele lui Origen. De asta data au fost cupiinse Impreuna irei sciieii, care ai parea deosebite prin cuprins stil, dai care In fond se completeaza armonic una cu alta. Cea dintii, Despre inceputuri (JJspt apx

6 ORIGEN, SCRIERI ALESE

persoriale, a$a cum se exprima el incd in pretala tratatului Despre in-ceputmi. El rezerva Bisericii dreptul de a accepta sau nu punctul sail de vedeie, sie$i, pe acela de a reveni $i de a modiiica ipotezele fa-cute.

Trebuie pusa sub semnul intrebarii afirmafia, izvorita din gelozie, a filozofului giec Poitiiiu, care spune despre Oiigen ca e grec crescut In ptiinfa greceasca, dai caie s-a comportat in viafa ca un cre$tin, insa In fabulele ciedinfei sale el a propoveduit tot ideile grecilor (Eus., Istorie, VI, 19, 5). Credem ca cititorul va putea desprinde din aceste trei scrieii: una dogmaticd, una catehetica $1 a treia moiala, cit de exa-geiat 1-au judecat atlt Porfiriu, cit alpi pe Oiigen. In fond, miezul sau centiul teologiei lui Oiigen a fost continua lui lefeiiie la Sfinta Scrip-turd, pe care voia sd se bazeze toata cugetarea, care, cum era fiiesc, purta haina contemporaneitapi lui. In orice caz, cum bine susfine un cercetdtor recent, *Hristos, in care se unesc In chip tainic Dumnezeu ?i omul, formeazd principala problema ce poate ii pusa intelegerii oiicdiui om (M. Hail). Ca ?i la inainta$ul sau, sflntul Irineu de Lyon, ?i pentru Origen Hiistos este Cel ce iecapituleaza sensul lumii, mceputul $i de-stinul ei ultim.

In procesul cunoaterii umane, atita cita ii poate fi data, Origen ne este i astazi contempoian, intr-un fel, prin dorul i prin indrazneala lui de a se apropia de Hristos Cel tainic i totu$i atit de uman. Dar, in ace-la?i timp cititorul e rugat sd aiba in vedeie cit de greu se lasa prinse in cuvint adevaruri atit de imponderabile i pline de mister. Pe cit ne-a stat in putere ne-am silit sd intrebuintam expresii cit mai apropiate de limbajul carlilor biserice?ti, dar marturisim ca in multe locuri a trebuit sd recurgem la cuvinte radicale cerute de specificul expunerii filozo-lice. Speram ca traducerea noastra sd nu tradeze gindirea marelui alexandrin.

Notam ca. Pr. Prof. C. Galeriu a iacut traducerea la Exortatie la Tiartiriu, restui materialelor (studii, traducere comentarii) ne aparfin.

Pr. Prof. T. BODOGAE

DESPRE PRINCIPII

i

i

STUDIU INTRODUCTIV

PRELIMINARII

Cititorii notri au putut constata, din volumele anterioare ale aces-tei colectii, caldura evlaviei profunzimea convingerilor religioase ale lui Origen, pe care un cercetator francez 1 1-a numit pe buna dreptate cel,mai popular catehet al veacului al Ill-lea... Toata viafa lui s-a des-f3urat in cimpul Invataturii i al predicii, intr-una din cele mai fra-mintate epoci din viafa Bisericii creatine. In aceastS privinta el tinea s3 declare adeseori, jji trebuie sa ad&ugam ca in acest sens nu lipsesc nici mSrturiile contemporane, ca el era un om al Bisericii (ego vero qui opto esse ecclesiasticus) in eel mai deplin inteles al cuvintului.

La aceeai concluzie ajungem i cind luam in considerare activita-tea lui impresionanta pe tSrimul exegezei biblice, unde a pus temelie muncii de criticS a textului biblic i unde ne-a lasat mii de pagini de exegeza, poate cea mai importanta parte a extinsei sale opere. Dealtfel, cum subliniaza un teolog, intreaga opera a lui Origen este un co-mentar al Bibliei2. Ramine ca un merit incontestabil al lui faptul de a fi tiut fundamenta in mod irefutabil raportul corect dintre cele dOuS Testamente, fapt care sta la temelia traditiei comune a Bisericii creatine Intr-un moment cind aceasta a fost confruntata, mai tare declit oricind, de exegeza rabinica i filoniana a iudaismului, dar mai ales, de asaltul mipetuos al diferitelor direcfii gnostice, carora el a tiut sa le dea lovi-tura de gratie 3.

CARACTERUL DEOSEBIT AL CARJII II e p I a p x ffi v

De ast data, in volumul al treilea din operele lui Origen, facem cu-iotinta cu gindirea sa teologica propriu zisa, prezentind in traducere i note explicative cea mai cunoscuta dintre lucrarile sale, dar cea mai controversata, intitulata Hepl ipX&v sau De principiis, cum a fost

1. G. Bardy, Un predicateur populaire au Ill-e siecle, In Revue praticfue d'apo-log6tique, Toulouse, 1927, p. 515.

2. J. Dantelou, Origene, Paris, 1950, p. 304. 3. Ad. Harnack, Lehrbuch der Dogmengeschichte I, Darmstadt, 1980, p. 637.


ea

STUDIU INTRODUCTIV 11

ieea, traducere care eel putin in citeva locuri nu este nici ea corecta, Intrucit, fiind un mare admirator al lui Origen, pe care voia sa-1 pre-zinte in culori cit mai avantajoase, Rufin a efectuat o serie de corec-mri, indulcind pasajele care i se pareau ca nu se incadreaza in re-gnla de credinta a Bisericii. Se tie ca o traducere latina a acestui tra-tat a fost facuta i de Fericitul Ieronim, dar i ea a disparut ca origi-nalul ei, cazind probabil jertfa masurilor de urmarire i de distrugere tuate de unul sau altul din partidele pro-origeniste sau anti-origeniste, care s-au intfruntat reciproc deistul de patima veacuri de-a rindul care n-au disparut complet nici in clipa osmdirii lui Origen; la sinodul V ecumenic din anul 553. $i cu toate ea in aceasta privin^a s-au scris foarte multe studii de specialitate, totui sintem departe de a putea spune ca s-a ajuns la concluzii unanime, spre a se putea stabili care va fi fost adevarata nuanta exprimata de autor in oricare parte a operei.

Un al treilea considerent de care trebuie tinut seama este faptul ca, In redactarea acestei lucrari, Origen declarS inca din prefa^a i o repeta de mai multe ori ca atunci cind a fost vorba sa se pronunte in aa numi-tele probleme deschise, pentru care nu se gasesc nici in Scriptura i nici in traditia Bisericii hotfiriri precise, el schiteaza doar unele ipoteze sau incercari, oferind banuieli mai curind decit afirmatii, pareri ex-puse nu in chip dogmatic, ci sub forma de discutii sau de intrebari 9.

In fond, Origen expune in lucrarea aceasta marea majoritate a ade-varurilor de credinta creatine: credinta despre spiritualitatea lui Dum-nezeu (unul in fiinta i intreit in persoane), cea despre existenta sufle-tului omenesc inrudit cu Dumnezeu, despre libertatea vointei, despre judecata, defepre inviere, despre ingerii buni $i rai, despre crearea lumii In timp, despre inspiratia Sfintei Scripturi i despre modurile interpre-tMrii ei. In mare, am putea spune deci ca atinge ceea ce este esential din adevarurile credintei creatine. Dar i aici intervine punctul critic al operei lui formularea raspunsurilor lui la problemele deschise nu-i totdeauna corecta, chiar daca nu-i lipsita de originalitate. IatS, de pilda, citeva din aceste probleme : Duhul Sfint este oare nascut ori ne-nascut ? (termenul purcedere inca nu fusese intrat in eirculatie !) ; sufletul omenesc ii are originea intr-o saminta transmisa ori are alt inceput ? e creat ori necreat ? Traditia Bisericii nu ne spune : ce a fost inainte de facerea lumii i ce va fi dupa ce ea se va termina! Cind au fost creati ingerii, care a fost numarul i conditia lor? Sau, cum zice el insu?i intr-un pasaj semnificativ 10 : Ca sa cunoatem tainele privitoare la su-

9. II, 6, 2: suspiciones potius quam adfirmationes ; II, 8, 4: non putentur velut dogmata esse prolata, sed tractandi more ac requirendi discussa,

10. IV, 2, 7.


fletele care mi-i pot dobindi desavirirea pe alta cale decit daca se im-partaesc de marea bogatie i de adevarul intelepciunii cea dupa Dum-nezeu, a fost statornicita in chip necesar, ca o premisa fireasca, inva^a-tura despre Dumnezeu i despre Fiul Sau cel Unul nascut i anume: de ce natnrS e i In ce fel este El Fiu al lui Dumnezeu ? Care sint cauzele pogoririi Sale pinS la luarea unui trup omenesc i cum S-a facut El intru toate asemenea omului ? In ce a constat lucrarea Lui ? Cui i-a folosit ea i ctod a avut loc ? Apoi a fost necesar sa ne lamurim in legSturS cu fiin-tele cugetStoare inrudite oarecum cu noi, ca ?i despre puteri cugetStoare, despre deosebirea dintre suflete i despre cauzele de unde provin aceste deosebiri, despre natura lumii despre cauza existentei e i ; de unde provine rautatea de pe pamint, de ce-i ea atita de mare i de laftta ? Daca ea e niumai pe pamint ori $i in alt loc ?.

DupS cum se vede, pentru un teolog, sau chiar pentru un cre$tin care nu are numaidecit o pregatire de specialitate, cugetarea lui Origen ?i modul lui de a pune mereu probleme, farfi insa a le da rezolvare clarS, aa cum ar cere cugetarea structurata logic a omului de azi, ci lasmd de multe ori in seama cititorilor 11 latitudinea de a alege solujia sau ras-punsul pe care le gSsesc mai potrivite, poate duce la confuzii sau la contradictii. Intr-una din scrierile sale Origen declara el insui: "Des-pre Dumnezeu despre tainele Lui marturisesc eu insumi ca-i ,primej-dios a spune chiar $i adevarul, cSci daca nu-s exprimate lucrurile corect, chiar i cele spuse pot duce la greeli 12. Sau in alt loc : 1 3 Ca indraz-neala mea de a tilcui cuvintul tainic al Domnului va fi fost bun3 sau rea, aceasta va $ti-o numai Dumnezeu $i Hristosul Lui (Rom, 8, 9) pre-cum i oricare din cei ce se impSrtaese din Duhul lui Dunfnezeu i din Duhul lui Hristos. Numai de-ai putea avea tu, iubite cititor, parte de acest lucru $i sa creti intr-una in aceasta participare, ca s& poti spune nu numai cS ai fost chemat la imparta?irea cu Hristos ( I Cor. 1, 9), ci i la impartairea cu Dumnezeu (Evr. 3, 14).

Frazele lui sint adeseori eliptic construite, alteori adev&rurile pre-zentate sint numai schitate sau redate in mod impersonal chiar i cind e vorba de invataturi de credinta recunoscute prin tradifie. Aa de pildS, Origen vorbete despre colaborarea libera a omului cu harul divin, dar despre modul in care lucreaza harul, el nu vorbete. Afirma ca mintui-rea sau pierzarea omului atirna de folosirea liberS a voii omeneti, dar nu descrie limitele intre care se petrec ambele actiuni. Cum am putea ti ce fire au puterile ingere$ti care ne pot veni in ajutor la dobindirea

11. I, 6, 3 ; III, 6, 9 etc. 12. Omilii la lezechiel, I, 10 Migne P. G. 13, 677. 13. Epistola c&tre Grigorie, in Filocalia ed. Robinson, p. 6467, tradusa de

gfuBitj iNTkoDtrd'MV 13

mintuirii, cita vreme Origen nu aminleste nicaieri ca aceste puteri sint dotate cu astfel de facultaji ? Ca sa nu mai vorbim de probleme cosmo-logice propriu-zise, cum sint originea lumii, transformarea materiei, in general ierarhia puterilor cugetatoare, sau astrele i oamenii, deopo-triva, caracterul ciclic i desavirit al evolutiei din univers, supus prin-cipiului ca sfiritul lui trebuie sa fie similar inceputului i4.

Dar poate ca cea mai periculoasa indrazneala a aratat Origen atunci cind a fortat chiar i intelesul literal sau istoric al textelor bi-blice, de dragul de a afla pretutindeni un inteles duhovnicesc mai inalt, care sa serveasca cretinului ca pilde (I Cor., 10, 11). Astfel, porunca data in legatura cu taierea-imprejur (Fac. 17, 14) ar fi dupa el absurdS pe motivul ca atinge mai intii pe parinti15. Porunca data lui Avraam ca sa asculte de glasul Sarei (Fac. 21, 12) ar fi in contrazicere cu cealalta porunca, in care se cerea (Fac. 3, 16) ca femeia sa asculte de barbat, de aceea Origen crede ca porunca data lui Avraam nu poate avea alt inteles decit ca numele Sara insemneaza virtute ! 16 Unul din cele mai tipice exemple de exegeza fortata a lui Origen este acceptarea interpre-tarii in sens platonic ?i aristotelic a caderii sufletelor ca un fel de racire sau degerare

14 ORIGEN, s c m e r i a l e s e

valaroasa exegeza alexandrina incepea sa degenereze intr-o alchimie sau geografie cereasca.

totui, cu toata neclaritatea ambivalenta exprimarii, uneori ci-frate i pline de simbolisme cautate, opera lui Origen e o original;! $i grandioasa c o n s t r u c t proprie a materialului teologic. Mai intii, cu toata culoarea timpului in care i-a imbracat expunerile, Origen a scris o teologie legata strins de Biblie, iar unele def icient ale sistemului au fost datorate influentei exegezei lui Filon. In al doilea rind, conceptia lui teologica are in centru taina intruparii Mintuitorului, Care, chiar daca in unele pasaje se simt oarecari urme de subordinatianism, e in acela$i timp Fiul-Unul nascut al Tatalui, dar i om adevarat, Dumnezeu-Omul (0sav&pu>ito

S T U b l U INTRObUCTtV IS

Alexandria : Vazind ca nu-i mai ajunge timpul pentru studiu pentru explicarea Sfintelor Scripturi din pricina multimilor care-1 asaltau, unii dupa altii, de dimineata pina seara, incit nu-1 mai lasau nici sa rasufle, Origen a hotarit sa imparta munca, incredintind lui Heracla sarcina de pregatire mai redusa a catehumenilor, iar pentru sine $i-a rezervat in-struirea celor mai avansati. Or, tocmai acestei categorii die scrieri apar-tine opera Despre Inceputuii, scrisa cu scopul de a raspunde, dupa cum declara insusi Origen28, unora din cretinii mai instruiti, care aveau o cultura filozofica mai deosebita i dorind sa adinceasca Scriptura, au inceput sa alerge dupa bucate oprite)>, folosindu-se de o metoda de de-monstrare i de convingere la care contribuie atit Scriptura, cit i ra-tiunea, iar avind impresia ca acest lucru nu-1 gasesc in sinul Bisericii, multi s-au adresat ereticilor, cum tim ca s-a intimplat cu Ambrozie, sprijinitorul sau, care ad erase inca in tinere^e la gr up area ereticilor culti condui de Valentin. De altfel, i Rutin va declara, in prefafa tra-aucerilor sale 27, ca in aceasta lucrare Origen s-a adresat unor oameni mai invatafi ?i mai oulj;i. In orice caz, se cuprinde mult adevar in afir-matiile unor cercetatori mai recenti28, despre locul predominant al po-lemicii antignostice in structura acestei lucrari.

Despre data cind a fost compusa aceasta lucrare s-a scris mult, dar e cu neputinta sa se fixeze precis anul in care a lost redactata. Oricum, ea este una din cele mai inchegate i mai coerente lucrari ale marelui invatat alexandrin, dovada a unei maturitati de cugetare iincontestabile , de aceea, Eusebiu de Cezareea 29 o fixeaza ca apartinind perioadei dina-intea plecarii din Alexandria", cu alte cuvinte, inainte de anul 232. Tot Eusebiu ne mai spune ca pina a nu fi plecat din Alexandria el mai scri-sese Hexapla, Comentarul la Psalmii 125, Stromatele, Despre Inviere, Comentarul la Pllngerile lui Ieremia Comentarul la cartea Facerii, lu-crari pierdute in cea mai mare parte. Intr-un pasaj din scrierea de fata Origen se refera 30 la Comentarul la Ps. 2, spunind : Dupa cum am ara-tat acest lucru cind 1-am tilcuit, ceea ce vrea sa spuna ca lucrarea de fata a fost redactata dupa ce au fost comentati primii psalmi. Tot aa stau lucrurile i cind se refera la citatul din Fac. 1, 1, unde Origen afirma 31 ca acolo am tratat lucrurile mai pe larg. In schimb, cind vor-

26. Com. loan V, 8, reprodus i In Filocalda. 27. Sane velut peritis jam scientibus loquens. 28. M. Simonetti, / Principi di Origene, Torino, 1968, p. 35 j 150, 274; 374 etc.

Mai nou, Alain le Boulluec, La place de la polemique antignostique dans le Peri Archon*, io Origeniana I (Baii 1975), p. 4761. Tot acolo (p. 297312) studiul lui Joseph Rius-Camps, Origenes y Marcion, Caracter prelerentemente antimarclonita, pre-lacio del segundo ciclo de Peri Archon*.

29. Istoria bisericeasca, VI, 24, 3. 30. II, 4, 4. 31. II, 3, 6. 4

16 ORtGEN, s c s i e r i ALESE

be?te despre Fac. 1, 26, marturisete 32 ca despre chipul lui Dumnezeu (din acest citat) voi vorbi mai cu de-amSnuntul atunci cind voi ajunge sa tilcuiesc tomul 5 . In Filocalie amintete Origen ?i de tomul 3 din Comentarul la Facere atunici cind descrie 33 opera de creatie din ziua a IV-a. Reiese, aadar, ca redactarea tratatului Despre Inceputuri se si-tueaza in rastimpul cind autorul terminase primele 3 volume din Co-mentarul la Facere, dar cind inca nu ajunsese la tomul 5.

P. Nautin propune34 folosirea unui alt reper cronologic pentru a preciza data mai sigura a compunerii acestor lucrari, i anume, bazin-du-se pe tirea data de istoricul Eusebiu despre Stromate, despre care el spune ca a fost redactata in vremea domniei imparatului Alexandru, (223235), timp in care ar fi avut loc i redactarea Comentarului la PsaJmii 125. Origen declara : in legatura cu data cind trebuia sa in-cep oomentarul la psalmi, marturisesc ca o mare bucata de vreme am re-zistat cererii lui Ambrozie de a ma apuca de scris 35, ceea ce ar putea insemna ca pe atunci va fi fost ocupat cu Hexaplele sale. Din toate aces-tea credem ca iputem deduce ca tratatul Despre inceputuri va fi fost re-dactat In urma Hexaplelor, a Comentarului la Ps. 1 2 5 , a Stromatelor, a Tratatului despre Inviere i a Comentarului la Facere.

De notat cS, luind de baza aluzia transparent^ din acest tratat (cap. I, 2, 13), in care se vorbe$te de toate numirile (emvotai) atribuite lui Iisus Hristos i despre care se tie ca s-a tratat in Comentarul la Evan-ghelia dupa loan 36, H. Crouzel crede ca tratatul de fata va fi fost ter-minat inainte de Comentarul }a loan, la care cum am subliniat la lo-cul potrivit37 Origen a lucrat un rastimp mult mai indelungat, chiar daca inceputul il va fi facut tot in epoca alexandrina. Se pare c3 O. Bar-denhewer va fi avut dreptate 38 atunci cind sustinea fa|a de G. Bardy39 (care afirmase ca IIspi apX5v ar fi fost redactat intre 212218, la ince-putul operei marelui catehet alexandrin) ca aceasta masiva opera pre-supune o vigoare de cugetare ?i o dexteritate de exprimare care nu se putea considera sa fi izvorit din anii de prima tinerete a lui Origen. Acum, intre 225230, el avea 4045 de ani, era deci in deplinS maturi-tate. De parerea lui O. Bardenhewer40 sint i A. Harnack41, F. Katten-

32. I, 2, 6. 33. Filocalia*, XIV. 34. Origene. Sa vie et son oeuvre, Paris, 1977, p. 371. 35. La Eusebiu, Istoria bisericeasca, VI, 24, 3. 36. Com. loan I, 2124. 37. Traite des Principes, vol. I, p. 11 ; vol. II, p. 56. A se vedea P.S.B. 7. 38. Geschichte der altkirchlicher Literatur, ed. II, vol. II, Freiburg i. Br.. 1914,

p. 136. 39. Recherches sur I'histoire du texte et ses versions latines du De Principiis

d'Origene, Paris, 1923, p. 78. 40. O. Bardenhewer, op. cit., p. 170. 41. Ad. Harnack, Geschichte der altchristlichen Literatur, II, Chronologic, p. 20


busch 42, F. Prat43, P. Koetschau 44. Ultimul cercetator pe care 1-am con-suitat, P. Nautin 45, se opre?te i el, pe buna dreptate, in jurul anului 229 ca data a compunerii lui.

Titlul lucr&rii e designat de Kufin mai intii cu numirea greceascS n e p l dpXv, apoi continua: vel de principiis vel de Principalibus dici p o t e s t U n e l e variante ale manuscrisului dau in locul ultimei sinonime expresia de Principalibus, ceea ce ar da sa se inteleagS ca ar putea fi vorba despre cetele principale ingereiti46 aceasta insa e o nepotrivire, intrucit continutul operei vorbete de o arie cu mult mai cuprinzatoare. De aceea desigur ca titlul dat de Origen a fost Hepl apX&v, care, pen-tru vremurile noastre ar insemna douS lucruri: 1) elemente de baza ale credintei creatine, in sensul de Hauptlehre, Grundlehre47 sau 2) principii metafizice sau ontologice de existenta i de cunoatere (Lehre von der ersten Dinge, Les causes de la generation du monde) 48. Noi ii vom zice romanete Despre principii.

Se pare, insS, ca nu trebuie sa absolutizam lucrurile nici intr-o parte, nici in alta. Credem ca Origen se va fi gindit la ambele insemnari ale notiunii, dei el le utilizeaza uneori ambiguu i format.

Mai intii trebuie sa preciz&m ca la numarul singular, notiunea apX?) luata in chip absolut e raportata de Origen la Dumnezeu-Tatal, izvorul i inceputul metafizic a toata existenta.

In schimb, in forma plurala (ai apxal) notiunea e inteleasa, in pre-fata cartii, ca o in^irare a principalelor puncte sau articole de CTedinta cretina, prin care Origen schiteaza insui planul lucrarii: Dununezeu Tat&l-Fiul-Duhul Sfint, omul, ingerii, inspiratia Sfintei Scripturi, liber-tatea vointei, providenta, judecata de apoi. Toate aceste articole de cre-d i t s le intilnim aici sub diferite aspecte, insa nu ca intr-un manual obinuit de dogmatic^, ci ca tot atitea aluzii referiri principale, stili-zate in mod liber ?i personal.

Intenpretarea cealalta a notiunii, ca inceputuri sau cauze constitu-tive existentiale 49, predomina neasem&nat mai mult. Ea a fost impru-mutata din amibianta filozofica i literara a veacului in care trSise au-torul. Bine s-a spus ca nu-i mirare ca aifarS de influente iuidaice, mai ales

42. F. Kattenbusch, Das apostolische Symbol, II (Leipzig 1900), p. 135. 43. F. Prat, Origkne, le theologien et 1'exegete, Paris, 1907, p. 39. 44. P. Koetschau, prefata la Origenes Werke V, p. XIXIV. 45. P. Nautin, ibidem. 46. In sensul din I, 1,6. 47. Cum a witeles lucrurile priimul tradiucatar al acesitei opere in limba germana,

Karl Scbnitzer, Origenes iiber die Grundlehren der Glaubenswissenschait: W/eder-herstellungsversucht, Stuttgart, 1935. La fel P. Koetscfoaiu, editorul lui Origen (p. XII).

48. Hal Koch, Pronoia und Paideusis, Berlin, 1932, p. 251 .u. J. Danielou, op. cit., pi 106 i urm. Endre v. Ivanka, Plato christianus, Einsiedeln, 1964, p. 110.

49. M. Simonetti, op. cit., p. 27. 2 Origen, Scrieri alese


de interpretare filoniana, intilnim in acest tratat (fiind luate din afarS, mai ales din mediul platonismului tirziu i al stoicismului) o serie in-treaga de expresii i imagirni filozofice, dar care nu reuêsc sa schim.be viziunea inspiratia cretina a autorului50. Iar faptul c5 chiar termenii ITept apxjv ii intilnim nu numai in Epitomele platonismului tirziu (Albi-nos) 51 i la multi alî cugetatori greci ai epocii sale 52( ci i la dascSlul lui Origen, Clement Alexandrinul53, apoi faptul ca la cele doua principii stoice, Dumnezeu i materia, sau cele trei principii platonice 54, Dumne-zeu, materia, ideea, (pe care sub schema Dumnezeufiinfele cugetStoa-relumea le intilnim contaminate i in aceasta opera a lui Orgien), aceste fapte nu imai imgSduie azi sS spunem ceea ce spuinea in 1927 Eug. de Faye55, cind declara ca Origen nu cugeta $i discuta decit in stilul filozofilor din vremea lui. In schimb, Eusebiu de Cezareea, care ne-a pSstrat cele mai bogate informatii despre Origen, mSrturise$te 56 ca ar-heii acestuia nu erau cei ai ifilozofilor, intrucit el nu cunotea deoit un singur Arheu, eel nenascut, fara inceput i fara sfirît, un Arheu care e Tatal Fiului celui unul n&scut, prin Care toate is-au ,facut.

Structura, planul 52 cuprinsul lucrarii, am mai spus-o, sint unice in Jntreaga literatura cre^tina a primelor trei veacuri57. Primul cercetator care a editat critic IIepi apx


alte teze subordonate tezei principale. In total s-au inregistrat cam 18 astfel de capitole separate (afara de II, 9), care se acopera cu cele 17 Cdpito le aa cum apar ele in editia critica de la Berlin, avind fiecare in frunte cite un titlu grecesc.

Dar chiar ?i in felul acesta, cu atitea reveniri i intreruperi, expu-nerea lui Origen e totui inchegata. Poate aici sta i caracterul modern $i mereu actual al expunerii sale. De aceea credem ca cel mai profund dintre ucenicii sai, sifintul Grigorie de Nyssa, 1-a intuit cel mai bine atunci cind a subliniat ca nota dominanta a viziunii sale ideea de epec-taza 62, respectiv a folosirii temei platonice despre avintul spre impar-ta?irea din harurile divine 63. E primejdios; sa intrebi i sa tot cauti me-reu, zice Origen64, dar cine poate s-o faca, acela se cade s-o faca, dar sa cerceteze lucrurile cu prudenita. Iar in alt loc zice aa : Am indraz-nit sa spun aceste lucruri pentru ca am crezut ca tot e mai bine sa le cercetam i sa le explicam pe cit e cu putinta, decit sa le lasam incurcate 65.

Intr-un studiu publicat in 1941, Bais. Steildle 66 a crezut ca in struc-tura acestui tratat al lui Origen s-ar putea gasi indicii pentru conto-pirea a doua sau chiar trei curlsuri sau expuneri aisupra unora i ace-lora^i proibleme : Dumnezeu, fiintele cugetatoare lumea, expuneri prin care, in tot atitea reprize, marele dasical alexandrin ?i-ar fi pregatit in chip treptat auditoiriul, de asta da ta format mai ales din intelectuali. Prima expunere is-ar fi facut ,sumar 67, a doua ;largind i adincind 6S, iar cea de a treia sinteitiziinjd 9. Ceroetatorii mai serioi n-au aocep-tat in chip rigid aceaista parere. Intrucit atit in Apologia pentru Origen scrisa de Pamfil70, cit i in Filocalia selectata de sfinjii Vasile cel Mare

Grigorie Teologul71, apoi in Epistola 124 c&tre Avitus, scrisa de Feri-citul Ieronim72, $i, in sflrit, in Biblioteoa lui Fotie 73, ni se relateaza

62. J. Danielou, Platcmisme et theologie mystique, Paris, 1944, p. 321. 63. Davis Balas, The idea of participation in the structure oi Origen's thought.

Christian transposition oi a theme ol the \Platonic tradition, in Origemi>ama, I, p. 257276.

64. Com. Mat. XVI, Migne, P. G. 13, 1380. 65. Com. loan XXXII, 294, Migne P.G. 14, 418. 66. Neue Untersuchungen zu Origenes lie pi apXwv,in Zeitschrift fur die neutes-

lamentliche Wissenschaft 40 (1941), p. 236243. 67. In text: elementis ac fundamentis uti, breviter digestis (Prefafa, 10). 68. In text: si pleniuis disouitere libet, oportebit aidteeltitas aic diligentilus perscru-

taird, II, 2, 2. 69. 'Avo*e


cS Hepl apx

STUDIU INTRODUCTIV 2 1

fntrevedea calea spre desSviirire, la temelia c&reia st& ideea unui Dum-nezeu bum iuibitor.

In starea actuala opera de iafa este leconstituitd. dupd patru ieluii de texte, care constituie tot atitea m&rturii determmante pentru a Inte-lege unele aspecte-dheie ale aicestei lucrSri atit de complexe.

1. Prima grupS de texte o constituie cele pSstrate in limba origi-nals greceasca din *Filooalia, despre oare am mai amintit adeseori77. Aceste texte formeazS 1/7 din extensiunea intregii lucrari avind ca o-biect cele douS probleme majore : libertatea voii omene?ti78 i doctrina despre inspiratia Sfintei Scripturi i despre explicarea ei79. Faptul cS sab girul sfintilor Vasile eel Mare Grigorie Teologul FiIacalia s-a pSstrat in intregime in grece^te, fiind adeseori cititS $i oopiatS, a servit 5i serve^te ca un mijloic excelent nu numai de a cunoa?te direct, prin compararea original uilui cu traducerea, modul de a scrie $i a teologhisi al lui Origen, ci $i de a verifica fidelitatea traducerii latine fScute de Rufin, respectiv de Fericitul Ieronim. Se pare cS numai In douS locuri (HI, 1 i IV, 3), unde e vorba de preexistemta sufletelor, $i-au permis filocalitii sS intervina, prescuxtind sau rezumind textul, dupS cum va putea vedea cititorul din notele de comentarii la locurile respective.

2. Traducerea latina a lui Ruiin e singura care ne-a pastrat In intre-gime textul lucrSrii. A mai exiistat inca o traduiceree latiina, care s-a datorat Ferieitului Ieronim, dar din aceasta nu ni s-au p&strat decit ci-teva fragmente in Epistola CXXJV, cdtre Avitus. In 397 Rufin traduce Apologia pentru Origen. In anul urmator, in mare graba, are lor tradu-cerea tratatului de fatS: primele cSrfi in timjpul postului mare, iar cele-lalte doua in vara aceluiai an. In cele douS prefete (din fruintea car-Ulor I i III) traduc&torul mSrturisea: de la mine n-am adSugat ni-mic. In scihimb, In unele pasaje, formulate de Origen prea indraznet

care pSreau a oontraveni regulei credintei, Rufin a indiulcit lucru-rile uineori prescurtind, de cele mai multe ori parafrazindu-le printr-o

-expunere mai lunga. Se icunosc vreo 7 astfel de pasaje, pe care le amin-tini i noi in comentariile noaistre, dar ele sint de mica importanta. Comiparindu-le cu originaliul grec din Filocalia, primele propozitii ale traducerii lui Rufin iti lasS impresia ca n-ar reda In intregime nuan-|ele alexandrinului. AJlteori se repetS aceleaspi expresii, ba Intilnim chiar

77. Despre compuinerea Filoaaliei ?i desipre important ei am vorbit In volumul anterior din P.S.B. (7).

78. Textul diin Falaaalia XXI se ouipriinide In Hep! apXSv III, 1. 79. Textiul din Filooailia I se oujpiiiinidie Sn n*pi apx^v IV, 13.


expresii din scrisul lui Virgiliu, caci se vede ca tinta principals a tra-ducatorului a fost sa fie clar. In general insa oriclt de exagerate ar fi fost acuza|iile Feriicitului Ieronim, iar in veacul nostru, ale editorului berliinez P. Koetsidhau ?i ale altor cercetatori, Rufin a red at destul de fidel sen'sul scrisului lui Origen. Unii cercetatori mai noi afirma chiar cS Rufin e mai fidel in traducere i deoit Fericitul Ieronim, despre oare tim cS era un mare literat, dar care a folosit foarte adeseori i para-fraza80. E drept cS in redarea termenilor filozofici, mai ales cinid e vorba de implicative antropologice ale liberului arbitru, unde se resimte in-fluenta stoicismului81, el nu gase^te totdeauna sensurile potrivite. De altfel, insui?i Rufin recuno.?tea in scrierea De adulteratione librorum Origenis ca, pe lingS pasajele ortodoxe, in scrisul lui Origen sint des-tule texte mai putin ortodoxe82, care vor fi fost interpolate de rauvo-itori sau poate de copi^tii care n-au inteles corect problemele. Unul din ace?tia va fi fost, dupa cum am amintit, insui patronul lui Origen, Ambrozie 83, care se vede ca a c ale at dispozijia dascalului de a nu per-mite mulitiplioarea operelor sale pina dmd nu le va revedea el. Intr-o scrisoare adresata amiciilor din Alexandria , Origen se plinge ca i s-au falsifioat scrierile, aducindiu-i-ise aicuza ca ar fi su&tinut ca la sfir-itul lumii chiar diavolul va trebui sa fie mintuit, la care Origen declarS hotarit: lucrul acesta nu 1-ar putea sustine nici chiar un nebun. Mai detparte el adauga ca intr-o atta ocazie, aflind de la un alt falsificator i intrebindu-1 de ce ii in{elege gre?it maoiuscrisul, a-cesita ar fi r&spuns : pentru ca am vrut sa imbunatatesc dialogul, co-

80. Priimul oare a restabilit acest adevar a fosit teologul francez G. Bardy, Rc-cherches sur Vhistoire du texte... A se vedea cele scrise de Aran. Robins an to in-traduceiea a la ediifia Filacaldel, iCairihrtdge, 11893, aipoi, P. Koetscbau !m iintrodu-cer ea sa la ediitiia berltoezS. Nu am avuit ia inideraiina kxcrarea M F. Wink.eimiamn, Einige Bemerkungen zu den Aussagen des Rutins v. Aquileia u. des Hieronymus iiber ihie Unersetzungstheorie von Methode, In Festschrift Quasten H, Munster 1070. In sdhimb, am oomisuilitett pe Bais. Stoder, Zur Frage d. dogmat. Terminologie in der la-teinischen Ubersetzung von Origenes De Principiis, fa Epektasis Damelou, Paris, 1972, care, dei a imbrati^at numai (problemele trinitare ?i hristologice, declara ca se Indioiesste daca diupa 150 de and de la apari'tia operei lui Origen (aied tenmimalogia dogmiaitica nu era sfcabiMta) s-ar fi putut gasii altul oare s-o traduca mai bine. Cel pufin el m-a traidlait sertsufl. Mai nou, H. Groueefl, Comparaison precise entre les iragments du Peri Archon selon la Philocalie et la traduction du Rutin, in Orige-jiiaiia, I, Bad, 1975, p. 113121.

81. Obscrv-a(ie facuta Intre altii, $i de Eug. Faye, op. cit., I, 226. 82. ?tire aflata in Apologia pentru Origen a lui Pamfil, Migne, P.G., 17, 441

442. 83. Textul i comentaruJ iEpistolei lui Origen catre prietenii din Alexandria le

da P. Nautiin, op. cit., p. 181


rectindu-l. Am mai repetat i in ait loc cum cS dupS mSrturia lui Eusebiu84 maiele invStat alexandrin n-a ingSduit decit tirziu, la ba-triinetie, sa se ciopieze de catre tahigrafi i sa se raspindeascS operele lui, iar intrucit tratatul Despre principii este redactat anterior ingS-duintei de multiplicare date de autor, este posibil sa ,se fi strecurat i unele neclaritati. Soairta operei se vede ca nu va fi fost strSina de faptelle relatate in sorisoarea citata a lui Origen, pentru oare acesta se plinge de lipsa de inteleigere ohiar a unui episcop, probaibil a celui alexandrin din acea vreme 8S.

3. Cit despre Fragmentele lui Ieronim, din Epistola 124, cdtre Avi-tus 8a, se poate spune cS ele trebuie folosite cu mai mare grija decit traducerea lui Rufin87 pentru ca la el nu niumai ca niu lipsesic parafra-zele, dar presicurtairile i interpolarile lui sint izvoriite mai ales din in-clinarea lui spre literaturizare. Astfel, la cele 3 pasaje (HI, 1, 22 ; III, 1, 25 i IV, 3, 10) in care ideea preexiistentei sufletelor este abia sesi-zabidS iin textul grec, Fericitul Ieronim nu se ferete sa declare apodic-tic : 8 8 Origen e eretic, Rufin, infidel. Acelasi lucru, i in alte 4 locuri, unde Origen vorbe$te doar ipotetic despre conporalitate, Fericitul Ie-ronim soooate presupuneriie lui Origen ca fiinid afirma|;ii dogma t ice 89. In comentariile noalstre aim sublinia't acest lucru in fiecare loc in parte.

4. Se pare ca nici Fragmentele lui Iustinian90 nu ar fi fost strSine de cele ale lui Ieronim. Ele au fost spicuite mai curind din traducerea lui Ruifin decit din textul lui Origen. De altfel, insSi Epistola 124, scrisa de Fericitul Ieronim catre Avitus, a fost compuisa tot in Pales-

84. Biasetoiiu, Istoria bisericeasca, VI, 36, 1. S-r puffcea deduce de aici ca tex-tul tratatului Despre principii s-a f&cut prea in grabs, lucru pe eare-1 sufme ?i Huet in l'Ucrarea sa, Origeiniania, cartea H, cap. Ill, paxitea X1M, Migne, P. G., 17, 81581:6.

85. P. Nautta, (op. cit., p. 1661'68), crede ca acest episoap va fi fost inu De-meitiriu, ci Heracla.

86. Editat5 critic de I. Hilberg to colecfia vienezS Corpus scriptorum ecclesias-ticoruim latinoirunw, vol. 56, p. 96lil7, precuim to edfyia foeilinezS a lui P. Koetschau, jixtercaiattS la aparatiul critic.

87. H. Croueel, Traite, I, p. 29. 88. Apolog. c. Rut. 17, Migrate, P.L., 23, 402, duplex in opere roeo ultilaitas fuit,

dum et hiaejietiicuB au/cttor proditur eit non verus iiDterpres aiguituT. 89. Rius-Camps, La suerte final de la naturcdeza corporea segun el Peri Archon

de Origenes, to Vetera chTistianoT'Uim, 10 (1973), p. 299294. 90. Textele ceilOT 9 amatemiatisine din anul 543, cuprtose to scr.isaarea cStre pa-

triartml Mania, se afla to Acta canicilioruim aecuimeinJcioirtuim>>, editate de Bd. Schwartz III, Berlin, 1940, p. 185214, iar die celor 15 anatanuaitiisme date de sinodul V ecu-menic din anul 550 se alia in aceea^i ooleotie, vol. IV, 1, Berlin, 1971, p. 238250 precum to oolectila lui Mamsi, vol. IX. In tnariuicereia geramama, la Gorgeunaons, op. cit., p. 822881.


tina i pfina acum nu s-a putut dovedi c& ea fusese tradusa i in gre-ce$te. In schimb, contrarii calugarilor isochri$ti palestinieni, care intenpretau rigid antropomoirfist luicrurile i care au trimis lui Iusti-nian spicuirile respective, sint socotiti de unii cercetatori a fi autorii scrisorii catre patriarhul Mina, din 543, precum i ai capitolelor de la sinodul V ecumenic, din anul 553, prin care aiu fost oondamnate per-soana $i citeva teze ratacite ale lui Origen. F. Diekamp crede chiar cS la anul 553 s-a confunriat origenismul veaicului al Vl-lea cu scrisul lui Origen, din secolul al Ill-lea 91. Unele pasaje din Uept apxv in secolele IVVI. In legStura cu aceasta proiblema trebuie avut in vedere ceea ce s-a numit de obicei prima i a doua controversa origenista de la finea sec. IV i din sec. VI. Nu are rost sa insistSm aici pe larg asu-pra lor. Ele sint in general cunoscute, iar cititorul speram ca va putea gasi, in comentariile legate de textul lu'crarii, lamuriri suficiente in le-gatura cu una sau alta din afirmatiile neclare saiu chiar eronate ale lui Origen 92.

Folosind un mod de exprimare mai mult ipotetiic i antitetic 93, in probleme la care Biiserica cre$tina nu-i fixase o atituidine, opera lui Origen nu se putea sa nu dea na$tere la o serie de nedumeriri i tulburari. Recent, un cercetator94 li intitula o opera a sa prin cuvin-tele : probleinele origenismului din secolul III, wind sa arate prin aceasta cS, de$i n-a fost cercetata sub toate aspectele ei, influenja cu-getSrii lui Origen ?i indeosebi a lucrSrii Despre principii a fost foarte vie in con$tiinta cretinatatii, inca din veacul in care a inidhis ochii autorul ei.

Faptul ca potrivit relatarilor lui Eusebiu, Origan interzisese95

copierea i multipliicarea operelor sale inainte de a fi fost revizuite de

91. F. Diekaanp, Die origenistischen Streitigkeiten im sechsten Jahrhundert und das ttinite allgemeine Konzil, Munster, 1899; iar mad nou, Anitoiiriie Gudl'liaumont, Les Ketalaia Gnostica* d'Evagre le Pontigue et I'histoire de l'orig&nisme chez les Grecs et chez les Syriens (Raitristiiaa Sorbonemsia, 5), Paris, 1962.

92. Amiintim doar lucrarile rom&ne?ti scrise In apararea lui Origen ?i anume : T. Poipescu, Denaturarea istoriei lui Oiigen, in Biseriksa Ortodoxa Roan&na, nr-le 5, 7, 10 11/1926; acela?i, Tratatul Impiratului Iustinian contra lui Origen, In Studii Teologice, (serda veche), Becune^ti, 1933. In revisita ^Stuldii Teologice (seria noua), nr. 35, anul 1953 j I. G. Goman, Problemele dogmatice ale sinodului V ecu-menic ; L. Stan, Imparatul Iustinian, sinodul V ecumenic Papalitatea. A se vedea, 51 studiul lui I. Todonam, Poate ii socotit Origen eretic t, In NIitropolia Ardaa:ki.lui, 1959, p. 540,547.

93. H. Grouzel, Sur I'Origenisme, in xSacrameaiituim Mum!


el, de$i se pare cS insui mecenatele sSu, Ambrozie, c&loase acest oon-semn, r&spinriind pe cit se pare fragmente tocmai din liuicrarea Despre principii96, care avea atitea pasaje pasiibile de a fi interpretate in sens eretic, explicS reactia fata de exprimarea prea temerarS din unele opere ale sale.

Nu trebuie uitat c3 activitatea deisfauratS de Origen a las-at o im-presie atit de puternicS asupra contemiporanilor sai, inicit, potrivit de-claratiei sfintului Pamfil, admiratorii aderentilor lui erau acuzafi de ri-valii lor ca pun scrierile lui Origen invatatura lui in rind ou ale apostolilor sau chiar mai presus de ele97. Despre unii din rivalii a-ce$tia, ne spune acelai Pamfil ca la inoeput au fost mari adimiratori ai lui Origen (cum va fi cazul i cu Fericitul Ieronim insu$i), dar ca de la un timp au ajiunis sS-i dispretuiasicS atit de mult scrierile, incit s-a pornit o adevSratS frenezie de acuze 98 impotriva lui, nu numai in grai viu, ci i in scris. Dupa rela'tarile lui Eusebiu99 din Istoria biseri-ceascd, sfintul Pamfil a murit ca martir in anul 308, ceea ce situeaza neintelegerile dintre admiratorii $i detractorii lui Origen deja la ince-putul veacului al IV-lea, acetia fiind angajaji in douS curente puter-nice care se vor intfrunta reciproc veacuri de-a rindul cu o pasiune neintilnitS in istorie. E de! semnalat cS un teolog ca sfintul Atanasie eel Mare a considerat unele expTesii din scrierile lui Origen drept in-cercSri, iar nu erezii 10, i ca sfintii Vasile eel Mare i Grigorie Teo-logul, care vor selecta din opera lui cunoscutul florilegiu al Filocaliei, se vor referi la preferintele lui exagerate pentru exegeza alegorica, in sensul cS nu toate locurile i cuvintele din Sfinta Scriptura pot fi in-terpretate deparfe de senisul lor literal101.

Destinul calamit&tilor, care a insotit risipindirea in spatiul medite-ranean a tratatului Despre principii, a dus la frSmintari atit de mari, inclt Biserica a fost nevoitS sa intervinS. IncS in primul deceniu al se-colului al IV-ilea, admiratorul i aparatorul lui Origen, sfintul Pamfil, amintea de un numSr de 15 teze pe care rivalii lui Origen i le repro-$au acestuia i la care in-cerca sS aducS justificSri in Apologia pentru Origen, dar se pare c& mai curiind i-a intSirit aicuzele. E prima lista din irul tezelor numite origeniste, care sint eretice : in primul plan se situeaz3 invatatura sa despre preiexiistenta aufletelor, in al doilea

96. Duipa cum declarS Origen In Epistola citre amicii din Alexandria, text la P. Nautin, op. cit., p. 160.

97. Apologie pentru Origen, imitroducere, Migne, P.G., 17, 541. 98. Apologie, Migne, P.G., 17, 548. 96. Despre martiril Palestinei, X, 1. 100. De deer. Niceyn., Syn., 27, Migne, P. G., 25, 465. 101. Omilii la Exaimeron, III, 2 (dulpa traducerea franceza din Sources Chr6-

tiennes, pag. 239).


rind, o serie de exprimSri care denota o conlceptie trinitarS subordi-natianistS, iar in al treilea rind, un mSminrihi de teze diverse privind atitudinea fat5 de magie, de aistronomie, dar mai ales fata de doctrina eshatologicS a cretinismului, apocatastaza, in specialJ02.

Formularea lor este inca destul de neclara, abia anuntata. Se $tie ca tezele se vor dezvolta i preciza mai ales dupa furtuna luptelor ari-ene, nestoriene ?i monofizite, cind s-a stabilit, dupa confruntari i scri-eri speciale ?i dupa discutii indelungate, privind i>nvat&tura cre$tina asu-pra dogmei trinitare ?i a celei hristologice. Cercetari istorice teolo-gice ale unor cercetatori apuseni (Diekamp, Guillaumont, Crouzel etc.) sustin ca doisarul controverselor origeniiste de la siritul seoolului al IV-lea, la care au luat parte ca acuzatori sfintul Epifanie al Ciprului, Teofil al Alexandriei i mai ales Fericitul Ieronim, i, pe de alta parte, ca aparatori, Evagrie Ponticul, Ruifin de Aquileea, intr-o masurS mai micS chiar sfintul loan Gura de Aur i Teotim de Tomis 1P3, acest dosar, zic ei, s-a irucarcat in mod surfprinza'tor in veacul al Vl-lea, pe vremea imparatului Iustinian. Un istoric roman a considerat ca acest material a adus denaturarea istoriei lui Origen 10i. Caci s-a dovedit, in urma cercetarilor din ultiimul timp, ca unele din afirmatiile lui Ori-gen fuseserS formulate ca ipoteza sau oa teza abia sohitatS, ca tocer-cari e adevarat, temerare p e care praba.bil cS, daca ar fi avut posibilitatea, i le-ar fi corectat. Indeosebi a surprints asemanarea iz-bitoare a tezelor incriminate In sinod, cu ai$a-numitele Kefalaia gnos-tica ale lui Evagrie Ponticul (f 399), eel mai cunoscut dintre comenta-torii invataturii lui Origen, ale c&rui rostiri stereotipe sub forma de centurii (el este i initiatorul aciestui gen Iiterar in luimea monahala) au fost identificate aidoma in frazele oferite de Iustinian spre a con-damn/a origenismul.

Tezele incriminate s-ar putea reduce la unmatoarele : 1) subordi-natianismul trinitar; 2) ipoteza preexistenjei sufletelor; 3) preexistenta sufletului uman in fiinta lui Hristos , 4) apocatastaza sau restabilirea finala a tuturor, inolusiv intoarcerea diavolului; 5) conceptia despre 'in!sufletirea astrelor, respedtiv despre dotarea ior cu ratiune, i In sfir?it, 6) inteirpretarea predominant alegorica a Sfintei Scripturi. Unele din aceste teze ($i altele legate de ele) sint incercari de explicare a originii divine a sufletului omeniesc, a temeiuriilior care ne-ar face sa intelegem pe de o parte motivele tainice ale intruiparii Mintuitorului, iar pe de alta, scopul ultim al vietii omene^ti; in schimib, altele, de

102. Analiza lor, la P. Nauttin, Origene, p. 110133. 103. Socrate, Istoria bisericeasca, VI, 12, Migne, P.G., 67, 701. 104. T. M. Popescu, tn Bilseriioa Ortodoxa Ronnto5, nr. 5/1926.


pildS ccaiceptia despre insufletirea aistralor, ne par azi f&ra legatura cu problemele de credinfS. Cit despre subordinatianisnnul trinitar, se tie azi105 ca to{i parintii i scriitorii bisericeti de dinainte de Sinodul I .ecumenic. folioseau cind termenii fevvjio? cind ysvvyjzbi, respectiv i aifevTjTo? afsw^-cc?, fara sa faca deosebire in'tire fScut nascut, nefacut i nenascut, pe cind dupS. o suta de ani, in toiul framint&Tilor Sriene, cind a izibucnit furtunas prima controversa origenianS, primul din ace?ti termeni nu se putea folosi nicioum in legStura cu persoana Mintuitorului. Ne putem inchipui de ce s-a scandalizat atit de tare Fe-ricitul Ieronim, cind, in prefata traducerii lui 'Hepl ap"/wv, a citit fac-tus acolo unde Rufin scrisese natus in legatura cu persoanele trei-mice Fiul i Duhul Sfint, unde in grece^te Origen va fi avut -[Ev(v)7jxoi. Tot aa i termenii -/.-aCstv itotsiv, din Pilde, 8, 22 ; Fac. 1, i Col. 1 , 1 5 , sint intelesi de Origen in legatura cu creafia spirituals, pe cind arienii le refereau la creaturi, pentru care s-a folosit mai mult nkaooeiv.

Origen lasa adeseori intreb&rile deschise i atepta rSispunsul din partea cititorilor. Citava vreme, la finea secolului IV, cind a izbucnit prima controversa origenista, traducatorul Rufin de Aquileea nu se simtea capabil de o exprimare filozofica, ca autorul din care traducea ; de aceea cauta sa parafrazeze textul, imbradindu-1 in haina i in para-frazele regulii credintei din vremea lui. Iar aprecierile uneori prea pripite ale Fericitului Ieroiiim ori ale sflntului Epifanie dovedesc ca ei nu erau in stare sa urmaneaisca speculatiile adinci ale marelui dascal alexandrin cum suistin unii autoxi oocidentali. Se schimbase mediul, dar se schimbase mai ales mentalitatea in decursul celor 150 de ani106. Intre altele, se deduce acest lucru din acuza ce i s-a adus lui Origen in legatura cu venicia materiei, pe care alcesta o nega energic 107. Trebuie subliniat ca persoana lui Origen n-a fost amintita in hotaririLe sino-dului V ecumenic din anul 553, condamnarea lui i a invataturii lui fa-cindu-se intr-un sinod local (ouvooo? svo j^xouaa) din primavara anului 553 (cu citeva luni inainte de desohiderea sinodului V ecumenic), la care s-a aprobat tratatul teologic compus de Iustinian in anul 543, sem-nat i de patriarhii rasaxi'teni i de papa Vigiliu.

Reconsidenind istoria operelor lui Origen despre care un istoric a spus 108 ca a fost soootit mai eretic dtupa moarte, decit fusese in viata,

105. G. L. Prestige, Dieu dans la pensee patristique, Paris, 1945, K22 5.U. j W. Marcus, Der Subordinatianismus als historiologisches Problem, Munchen, 1963.

106. Crouzel, op. cit., I, 34. 107. I, 8, 4. A se vedea la M. Simonetti, op. cit., p. 227228. 108. Cf. Frappe'l, Origene, II, Bards, 1068, p. 443.


un teolog catolic crede cS acesta, chiar daca a avut greeli oit a trait, el n-a avut contiinta ereticS109.

In scuzarea textelor incriminate din literature lui Origen, se poate ar3ta faptul ca ereziile pe oare le combate Origen in Hepi dpXv ill secolul III nu sint aceleai cu cele din timpul cind is-au purtat cele doua controverse origeniiste. Origen se razboia, i nu numiai in I lepi apxffiv, cu triada Marcion Valentin Vasilide, care vedeau contra-zioeri fundamentale intre Vedhiul i Noul Testament. Prin tilcuirea sa alegorica Origen a cSutat sa fundiamenteze in mod temeinic atit uni-tatea celor doua Testamente, oit i unitatea sufletului omenesc, afir-mind totodata ca e vorba de unul $i acela^i Dumnezeu atit in Vechiul cit i in Noul Testament.

In acelai timp, in Hepi dpx


Menirea teologiei fund aceea de a gindi asupra adevSrului de cre-dinjS, adesea minfile foarte inalte au dep&?it terenul cunoscut i au abordat probleme noi. Origen este unul din entuziatii cautatori ai a-cestor nout&ti. Iar Traditia bisericeasca acest filtru multisecular al teologhisirii rasaritene a refinut din luicr&rile teologice ale marelui alexandrin oeea ce ea a considerat ziditor al Trupului tainic al lui Hristos, intSrind cu pecetea hotSririlor sinodale adevarul folasitor cre-dintei mintuitoare.

De aceea, oferim lecturii credincio$ilor notri gindirea lui Origen, alSturi de criticile oare i s-au adus, cum i de unele opinii, mai vechi sau mai noi, care cautfi sS explice muodul cum exprimarea marelui gin-ditor cretin a putut sS se plaseze uneori pe pozitii eretice, asupra ca-rora cite o data se pare ca a revenit.

Am incercat sa mentionam ?i parte din literatura oocidentala care se ocupa aotualmente cu prezentarea, in editii critice, a lucrarilor lui Origen.

Pr. prof. T. BODOGAE

B I B L I O G R A F I E S P E C I A L A *

Pentru IIepl &px&v

EDITH

1. Editio princeps (aivlnid numiai textul traduicerii latifne a luii Rufiin dupa codi-cele Paris. 16322 din sec. XIII) sooasS d e l a c o b M e r l i n , Partis, 1512. Dupa tex-tul acestei edifii, dar ou studii imtrodiuiotive priiviiiud vtota opera lua Origen pe care-1 numesfe eximius Scripturaruim initerpres, apare la Basel, In 1536, edi^ Jia in-giijitg de E r a s m u s , desigur suib pseudonimul Beatus Rhemianus, ouim mai pu-bfciait i alte luicrSri.

Tot la Basel tot in aceea$i formS reapare lulariarea in 1571 prin ingrijirea kii I a c o b G r y n a e u s , iar pestie 3 ani, In li5?4, G i l b e r t u s G e n e b r a r d u s o ediiteaza din nou la Paris, de astS data ou traduoere noua la cardie IIIIV la care se d5 textul grec din Filocalia. Suib forma aceasta, luicrarea reapare in 1604 1619.

2. Hotaritoare pentru stodierea lui IIepl apXv a fost editiia tiparita la Paris de calugarul benedictin C a r o l D e l a r u e , In 1(733, Origenis, opera omnia, tomus I, care cupritnde $i fragmentele paralelele traduise de Fericitul Ieronim $i care au avut la baza textul a $ase varianite manuscrdse daitinld din secolele IXXIV.

Dupa textul lui Delarue, IUpi apx&v s-a mai retiparit la Wurtzburg, In 1781,

* E de-a dreptu l cople?itoare mul j lmea lucrSrilor de tot felul care s - au scris asupra vietii operei lui Origen, In cit cu g reu ar pu tea p re t lnde cineva de a epulza toatfi in format ia posibiia

In acest domeniu. Dfim do&r pc celc import&nt6 In lsg&turfi cu cUfcpt


sub ingrijirea Jui O b e r t h u r, aipoi, in 1829, , in Collectio selecta Patrumtorn. VII, editet de C a i l l a i u G ai i 1 lo u la Leipzig, Parts si Bmxelles, in 1847, de C. H. L o m m a t s c h , la Berlin (volutauH XXI), in 1857, la Paris, de J. P. M i g n e (Pa-trologiae series graaca, tioin. XI). Toafte acest ea au apairut Impreuna ou ailite opere ale lui Origen. Intr-o editie separata (Origenis, De Principiis, Leipzig, 1836) lucrarea a fost editata de E . R u d . R e d e p e n n i n g .

3. Edifia criticd editata de Academia de $tdinte din Berlin Die griechischen christllchen Schriftsteller, prescurtat G.C.S., Band V: De Principiis (Hepl apXa-v), a apSriut !n 1913 sub Ingrijirea prof. P a u l K o e t s c h a u . Ea are la baza, pe linga consultarea editiilor mai vechi, textul a 7 din cele 24 de manuscrise cunoscute pentru textul traducerii lui Rufin, In frunte cu arhetipul (Codejc Lucullanus copiat In sec. VI ling a Neatpole, plus informfatii din alte 10 nuamusicrise), iar pemtru fnagmeMtele traduse de Fericitul Ieronim s-au folosit editiile operelor ieronimiene (Migne si edi-tia Academiei vieneze), la cane s-a aidaos i vemiiiioarea a trei vairiamte mamiui&crise. Pentru textul FilocaIiei s-a avut In vedere edi{ia critica scoasa de A r m . R o b i n s o n , in Cambridge, 1830.

4. In coieatia Texte zur Forschung, editiaita de Asociatia de oairte 5itim^ifiica CWissenschaitliche Bilchwissenschait), ca al 24-lea volutin al colectiei, s-a puibliioat In 1976, la DasranStaldt, o noua ediltie: Origenes, Vier Bilcher von den Prinzipien, inso'tita de traducere de note critic e III limiba gecnmama, sub Ingrijirea lui H e r w i g G 8 r -g e m a n n s $ i H e i n r i c h K a r p p .

5. Ultima editie, poate cea mai buna, este datorata muncii de colaborare a doi vechi cercetatori in problemele origeniene, H e n r i C r o u z e l $ i M a n l i o S i m o n e t t i , oare 5inau tiipaiiit lucrairea In coledfia Sources Chretiennes, in 4 volume, la Paris, 19781980, sub titlul Origene, Traits des Principes, introduction, texte critique de la version de Ruiin, traduction*. La aceste 4 volume urmeaza sa mai apaia ?i um voluni de iindici i in'ote coraplementare.

TRADUCERI

In germajia: 1. C h r . F. R o s s i e r , Freye Untersuchungen ilber die erste und vornehmste

Griinde der Dinge, Leipzig, 1776. 2. K a r l S c h n i t z e x , Origenes ilber die Grundlehren der Glaubenswissenschait.

WiederherstelluinigsveTBucht, Stuttgart, 1(805. 3 . H e r w i g G o r g e m a n n s u . H e i n r i c h K a r p p , Origenes, Vier Bilcher

von den Prinzipien, Darmsttaidlt, 1976.

In englezS: 1. F r e d e r i c k C r o i n b i e , Origen, De Principiis, in oolectia Ante-Nicene

Christian Library, vol. 10, Ediimburg, 1809, reeditata si In S.U.A., Buffalo, 1885. 2. G e o r g e B u t t e r w o r t h , Origen on First Principles. Initrodxiotion by Henri

de Lubac, London, 1936, reediitaita In Harper Tlorrihlbooks. The Cathedral Library, New-York, 1966.

(I(n olaradeza: H a i o U d e n M e y b o o m , Origenes I . Over de (hoofd) beginselen der gelo-

ofler, Leiden, 1921.

In italiana : M a n l i o S i m o i n e t t i , I 'Principi di Or/gene, in colectia Oassici delle Re-

ligioni, ed. Uteit, Torino, 1968.

In rusetyte: N. P e t r o v, Origenes, De Principiis, Rigia, 1036.


tn franceza : 1. M. H a r l , C. D o r i v a l , A. Le B o u l l u e c , Origine. Traits des Principes

fperi Archon). Introduction e;t traduction Etmdes Augiustiniennes, Paris, 1076, 2. H e n r i C r o u z e l et M a n l i o S i m o n e t t i , Origene, Traite des Prin-

cipes. Introduction, texte critique de la version de Rufin, traduction, in colectia Sour-ces Chretienmes, 4 volume, Paris, 1978'1980.

STUDII

1. F r a n z D i e k a m p , Die origenisiischen Streitigkeiten im sechsten Jahrhun-dert und das iiirdte allgemeine Condi, Mumster i.W., 1099.

2. G. B lardy , Recherches sur 1'histoire du texte et des versions latines du De Piincipiis d'Origene, Paris, 1923.

3. R e n e C a d i o u , Introduction au systeme d'Origene, Paris, 193G. 4. B a s . S t e i d l e , Neue Untersuchungen zu Origenes Ilepl apXcov In Zeit-

achrift fiir NT Wissenschaft, Berlin, 1941. 5. J. F r. B o n n e f o y, Origene, theoricien de la m&thode theologique, in Me-

fcmges F. Cavallera, Toulouse, 1046. 6. H a n s J o n a s , Origenes Ilept apXiW ein System patristischer Gnosis,

In Theologische Zeitschiift, Basel, 1948. 7. E d g a r W i n d , The revival of Origen, in Sttudies in art and literature...*,

Princeton, 1934. 8. H. C r o u z e l , Origene est-il-un systematique ? (Collection Mouseum Lessia-

aom, Thologie, 56) Bruge-Paris, 1961. 9. Margi. H a r l , Recherches sur le Ilepl apXwv en vue d'une nouvelle edition:

la division en chapitres, in Sftiuldiia Batrdistica, 3, Berlin, 1961. 10 Fr. R e f o u l e , La christologie d'Evagre et l'Origenisme, In Orientalia

Christiana periodica, Ronna, 1961. 11. A n t . G u i l l a u m o n t , Les *Kefalaia Gnostica d'Evagre le Pontique et

thistoire de l'origenisme chez les Grecs et chez les Syriens (Pajtrisitica Sorbooensia, 5). Paris, 1962.

12. H e r b. M u s u r i 11 o, The Recent Revival of Origen Studies, in Theolo-gical Studies, 24 Woodstock, 1963.

13. E n d r e v. I v a n k a, Origenes, in Plalto christianus, Einsiedeln, 1964. 14. H. C r o u z e l , Pic de la Mirandole et Origbne, Bullet in de lit. eccles.,

Toulouse, 1965. 15. Fr. H. K e t t l e r , Der ursprilngliche Sim der Dogmatik des Origenes, Ber-

fin, 1066. 16. H. C r o u z e l , Bibliographic critique d'Origbne, (tosftrumienifca Patristica

VIM), la Haye, 1971. 17. B a s . S t u d e r , Zur Frage der dogmatischen Terminologie in der /at. Obcr-

setzung von Origenes De Principiis, in Epektasns Dani61ou, Paris, 1972. 18. H. C r o u z e l , L'exegese origknienne de I Cor. 3, 1115 et la purification

eschatologique, in Epektasis Dami61ou, p. 273284. 10. H. C t o u z e 1, Comparaisons precises entre les fragments du Peri Archon

welon la Philocalie et la traduction de Rufin. tOrigeniana, Premier colloque inter-national des etudes oxigeniiennes, Montserxat, ,1821 sept. 1973 (dirige par H. Crou-zel G. Lomiento J. Riusi-Cainps), Bari, 1*9715, pag. 113122.

20. M a r g u e r i t e H a r l , Structure et coherence du Peri Archon, Origeniama, p. 1132.

21. G i l l e D o r i v a l , Remarques sur la forme du Peri Archon, Origentona, p. 3846.


22. A 1 1 a i n Le B o u l l u e c , La place de la pol&mique antignostique dans le Perl Archon, Origeaiiana, p. 47612.

23. M o n i q u e A l e x a n d r e , Le statut des questions concernant la matiere dans le Peri Archon, Origeni)ana, p. 6368.

24. A m d r 6 G o d i n , Une lecture selective d'Origene a la Renaissance Erasme et le Peri Archon, ip. S396.

25. J. M. R i s t , The Greek and Latin texts ot the discussion ot tree woll in De Principiis, Book III, p. 97'112.

26 Pr. prof. S e b a s t i a n C h i l e a , Despre ipotezele lui Origen, In Studii Teologice, I2/1976, p. 63^-80.

27. G. D o r i v a 1, Orighne a-t-il enseignk la transmigration des Ames dans les corps d'animaux ? (A propos de P. Arch. I, 8, 4) In Origeniana Secunda, Bari, 1980, p. 1132.

28. U. B i a n c h i , Presupposti plalonici e dualistici di Origene, ibidem, p. 33 36.

29. G. S f a m e n i G a s p a r o, Doppia creazione e peccato di Adamo nel Peri Archon: iondamenti biblici e presupposti platonici dell'esegesi origeniana, ibid., p. 5768.

30. A. C a s t a g n o M o n a c i , L'idea della preesistenza delle anime a I'esegesi di Rom. 9, 921, ibid., p. 6978.

DESPRE PRINCIPII

PREFAJA LUI RUFIN 1

1. $tiu ca mulfi dintre frafi, minafi de dorul de a cunoa$te mai bine Scripturile, au cerut unora dintre invafatii no$tri, cunoscatori ai limbii grece$ti, sa le romanizeze pe Origen, adica sd faca infelese urechilor latine scrierile lui. O sarcina asemanatoare ?i-a luat asupra-$i, la cere-rerea episcopului Damasus2 (al Romei), un irate coleg de al nostru3 aiunci cind a tradus din grece?te in latine$te doua omilii la Cintarea Cintarilor, In prefata carora, ca sa trezeasca dorul de a citi $i de a adinci cu pasiune scrierile lui Origen Intr-un limbaj elegant, a repetat ni?te cuvinte din Scriptura care s-ar potrivi cu sufletul acelui mare scriitor, atunci cind a zis : Regele m-a dus In camarile sale 4, adauglnd ca, dacd In alte scrieri ale sale, Origen a Intrecut pe tofi ceilalfi scriitori, In schimb, In Comentarul la Cintarea CintSrilor s-a Intrecut pe sine in-su?i5. Fire$te ca In aceea?i prefafa contratele nostru fagaduie$te6 sa faca cunoscute urechilor romane intreg Comentarul la Cintarea Cinta-rilor precum $i alte multe scrieri ale lui Origen. Dar, dupa cit se vede, confratelui ii place mai mult sa se laude cu limbajul sau frumos, de aceea despre el mai curind s-ar putea spune ca e autor de d iscursur i 7 , decit tilcuitor al Scripturii. In ce ma prive$te, eu voi continua lucrarea

1. A se vedea cele sip use de nod in studiul introductiv. 2. Care ,a pastordt imtre 366384. 3. Cel vizat este Fericitul Ieronim, care la Inceput a fost un mare admirator al

lui Origen, dar mai tiirziu a devenit umiul din oei mai maxi laicuzaitoxi ai lui. In prefata omiliilor la Cintarea Clnt&rilor Fericitul Ieronim afirma ca nu vrea sS laude pe teo-logul, ci doar pe exegetul Origen (edit:a Baehrens in iDie griechischen christlichen Schriftsteller der ersten drei Jahrhunderte, Origenes Werke, vol. VIII, Leipzig, 1952, p. 26). Prescurtat G.C.S.

4. Gint. Oint., 1 3. 5. In originaiuil lui leroruim: Origenes, cum in ceteris libris omnes viicerit,

in Cantico Canticorum ipse se vicit (G.C.S. VIII, 26). 6. Promisiunea lui Ieronim nu se cuprinde in prefata omiliilor la Cintarea Cin-

tarilor, ci in prefata omiliilor la Iezechiel (G.C.S., VIII, 318). Se tie insa cS nici din cele 10 cairti ale Comjentariilar luii Origen ia Cintarea Cintarilor el n-a putut traduce decit 2 carti, oare au fost traduse $i in romtoe^te (Origen, Scrieri alese, partea intiia, vol. 6, in aceasta oodecjie, pag. 307340).

7. In original pater verbis, poate, in genul lui Platon, Banchetul, 177, d. 3 Origen, Scrieri alese


Inceputa de el ?i pe care el a fagaduit-o, chiar daca eu nu sint in stare sa relatez lucrurile cu atita maiestrie ca el. De aceea mi-e teama ca nu cumva, cu toatd aceasta nedestoinicie a mea, eel despre care conira-tele nostru a declarat ca pentru vrednicia ?tiin}ei $i a infelepciunii e un al doilea doctor al Bisericii8, dupa apostoli, sd apara cu mult mai nelnsemnat decit a fost in realitate.

2. Tot gindindu-ma la aceasta nedestoinicie a mea, de la o vreme am tacut 51 n-am mai dat nici o atenpe la desele rugaminp pe care mi le adresau frapi mei; dar insistenfa ta cat re mine, prea credincioase irate Macarie9, a fost atit de puternica, Incit nici nepriceperea mea nu i s-a putut impotrivi. Drept aceea, ca sa nu ma mai opun pina la sfirit insistenfelor tale, am cdlcat peste legamintul pe care-1 fdcusem cu con-ditio ca, pe cit imi va sta In putinfa, sd urmez felul de a traduce al confraplor mei de pina acum, indeosebi al celui despre care am amin-tit mai inainte. $i $tim ca acesta a tradus in latine$te peste aptezeci de carp ale lui Origen, anume din cele pe care le-a numit omilii 10, precum i citeva Comentarii 11 la epistolele Apostolului, ?i ca, unde a aflat in textul grec unele cuvinte greu de tradus, mult le-a $lefuit traducindu-le ?i indreptindu-le, ca cititorul latin sa nu mai poata alia in ele nimic strdin de invdfatura noastrd de credinta. Pe cit imi va sta in putere am sd urmez eu pi Ida lui, dacd nu in ce prive$te stilul, maoctr In regulile exegetice, avind adicd grijd sd nu transmit din opera lui Origen astfel de lucruxi straine sau potrivnice cugetdrii sale.

3. Pricina acestor nepotriviri din opera lui Origen fi-am descris-o mai pe larg in traducerea Apologiei, pe care Pamfil a scris-o la insei operele lui Origen tot acolo am adaos eu o scurta scriere, In care

8. La Ieronim avem (G.C.S. VIII, 318) magistrum, iar la Rufin, doctorem. Amindoua sint o clara recunoa$tere a autoritatii deosebite de care se bucura Origen.

9. Niu S'tim prea mare luiaru aine a tost acest Macarie. Rutin mai amtoteijte de el to alte locuri (in prefetele de la De Principiis, III, apoi in cea a Apologiei c. Hier, I, 11 ?i a Apoi. lui Pamfil). La fel aminte?te i Fericitul Ieronim, In Epist. 127, 9 (Migne, P.L., 22, col. 10921093). Macarie pare a fi fost un crest in evlavios sau un caiugar venit au Rufin din Orient avind o deosebitS admirable pentru Origen, pentru ale catui opere va fi jertfit nu numai insistence, ei ipoaite i miijloace mate-riale. G. Bardy: Recherches sur il'histoire du texte et des versions latines du De Principiis, d'Origbne, Paris, 1923, p. 9092.

10. Dinitre toaidiuioerile faicuite de FeriicituI leroniim din oipejele dui Origen ni s-au pastrat doar: 2, la Clntarea Clnt&rilor; 9, la Isaia; 14, la Ieremia; 14, la lezechiel ?i 3 la Luca; In total, 77 (sau 78) omiiii. Unii autari sufs^ iin ca infiuentia lui Origen asupra sioriittoritar atpuseni (sllnitull Amibrozie, Feriiditiull leronilm, Feoriicaitiul Augustim etc.) a fost mult tnai extinsa. A se vedea E. Klostermann, Formen der exegetischen Arbeit des Origenes, In Theol. Literaturzeitung, Leipzig, 1947, p. 203218.

l'l. RiuMn aire In vediere aitd exegezele ieronimiene la epistolele pauflinie (Gaila-teni, Efeseni, Filiimon, Tilt), In /oaire tafluentai lui Origen este ixsor vizibiia, dar Iero-nim trece cu vederea. M. Simoaetti, I Principi di Origene, Tori mo, 1908, p. 115. H. Grouzel, Origene: Traits des prlncipes, In

OKSPRE PRINCIPII 35

am aratat cu dovezi, dupa parerea mea, lamuritoare, ca scrierile ace-hii mare barbat au tost ialsiiicate de catre eretici de unii rauvoitori12, In primul rind cele pe care tu-mi ceri sa. le traduc 51 anume, carple Itepi 4pXv sau Despre principii sau Despre inceputuri1 3 , care sint intr-adevar loarte neclare ?i foarte greu de tradus. In ele autorul trateaza. o serie de probleme despre care mulp iilozoii au discutat o via {a intreaga, fara ad poata ajunge la nici un rezultat. Desigur ca, in ce-1 prive?te, Origen s-a nevoit din toate puterile sa indrume spre adevarul cre$tin invafa-tura despre un Dumnezeu care a creat toate, precum i cea despre rostul tuturor creaturilor, invatatura pe care necredincio$ii o impinse-sera spre rezolvari nelegiuite. De aceea, acolo unde am aflat in carple hii ceva care contrasta cu ceea ce formulase el insu$i in alte locuri clar despre invatatura dreapta privitoare la Sfinta Treime, fie ca le-am tre-cut cu vederea, intrucit le-am socotit ialsiiicate ?i straine de crezul lui, tie ca le-am redactat dupa regula credintei, pe care am aflat-o tormu-lata tot de el in alte locuri14. Sint apoi pasaje in care Origen, care scrie pentru ni$te cititori de acum invatap $i culp, pentru a fi mai con-cis, prezinta lucrurile neclar ; de aceea eu am adaugat aici, spre lamu-rire, explicari cu privire la aceea$i problema, a$a cum le gasim in alte carp ale sale. Totu$i, de la mine n-am adaugat nimic15, ci am reprodus doar parerile lui proprii, cu toate ca acestea fusesera exprimate in alte Jocuri.

4. Am spus aceste lucruri aici in prefata, pentru ca nu cumva de-taimatorii sd creada ca au aflat in ele un nou prilej de defaimare16. Dar ai sd vezi ce sint in istare sd facd oamenii sucip ?i certarep. Cit

1Z Dupa cum spune Pamfil in Apologia lui Origen, scrisa de Pamfil ?i tradus a de Rufin (Migne, P.G., 17, 5121616) De adulteratione librorum Origenis*, ibidem, 616632.

13. Afara de cele spuise to studiul introdu'otiv, insu?i faiptul ca Origan Indira trei titiuTii peetm una


despre mine, $tiu ca, cu ajutoml lui Dumnezeu i prin rugdciunile frd-fiei tale, m-am apucat de o lucrare atit de obositoare nu pentru ca sd le inchid gura acestor clevetitori caci a?a ceva nu-i cu putinta decit daca o va face lnsu$i Dumnezeu ci pentru ca sd dam un bun prilej celor care vor sd se adlnceasca in cunoa$terea lucmrilor t7.

Iar celui care va copia ori va citi aceste cdrfi ii leg de suilet $i-l rog, luind ca martor pe Dumnezeu Tatal, Fiul ?i Duhul Stint, credinfa in Impardpa ce va veni, taina invierii morfilor, iocul cel nestins, care este gatit diavolilor $i Ingeriloi Iui 18, ca sa nu aiba parte de locul unde va fi pllngerea i scrl$nirea dintilor 19 i unde viermele lor nu va muri $i tocul lor nu se va stinge 20, ca sa nu adauge nimic i nici sd scoata ceva din telul cum a fost scrisa aceasta lucrare 21, sd nu interca-leze ori sd schimbe ceva la ea, ci sd compare copiile cu originalul dupa care au fost lucrate, corectlndu-le cuvint de cuvint $i observind con-$tiincios pi punctuafia, ca sd nu existe nici un manuscris necorectat $i neindreptat, pentru ca nu cumva dificultatea infelesurilor sa creasca i mai mult atunci cind textul nu-i confruntat deplin cu originalul.

PREFAfA LUI ORIGEN 22

1. Top cei ce cred i au deplina convingere ca *harul ?i adevarul au venit prin Iisus Hristos S3, care $tiu cd Hristos este viafa, intrucit El este Cel care a zis: E>u sint (calea, adevarul $i) viafa 24, aceia ?tiu cd invatdtura care indruma pe oameni cum trebuie ei sa traiasca mai bine ca sd fie fericifi nu vine din

O K S P R E PRINCIPII 37

prooroci25. Caci, lata cuvlntul lui Dumnezeu, cum ar fi putut prooroci ei despre Hristos ? $i pentru ca sd ne convingem de acest lucru nu ne-ar fi greu sd aducem marturii din Sflnta Scriptura, aratlnd cd Moise pi proorocii erau plini de Duhul Sfint atunci c'md au vestit pi au fdcut toate cele ce au fdcut, dar iinta noastrd este sd inf&lipdm lucrurile acestea cit se poate mai pe scurt. $i pentru Inceput socot ca e de ajuns sa I aduc maituria sflntului apostol Pavel, din epistola pe care el a scris-o evrei-loi pi unde zice 26: Prin credinfa, Moise, cind s-a fdcut mare, n-a vrut sd fie numit fiul fiicei lui Faraon, ci a ales mai bine sd patimeasca cu poporul lui Dumnezeu decit sd aiba duiceafa pacatului cea trecatoare, socotind cd batjocorirea lui Hristos este mai mare bogape decit co-morile Egiptului. Ba chiar pi Domnul, dupa ridicarea la ceruri, acelapi lucru 1-a spus chiar apostolilor, pe care 1-a marturisit pi sflntul Pavel In aceste cuvinte:27 au nu cumva cautafi v reo dovada despre Hristos cel ce graiepte Intru mine ?.

2. Intrucit Insa mulfi din cei ce se declara marturisitori ai lui Hris-tos nu sint de aceeapi parere nu numai In probleme mici pi foarte marunte, ci chiar pi In cele mari pi de prima importanfd28, cum sint cele privitoare la Dumnezeu In general, ori la Insupi Domnul nostru Iisus Hristos pi la Duhul Sflnt pi nu numai la acestea, ci pi la cele despre restul creaturilor29, adica la domniile pi la sfintele puteri cerepti, de aceea pare de cea mai mare importanta sa tragem mai Intii o linie si-gnra pi sa explicam limpede regula de credinfa30 Inainte de a vorbi despre alte lucruri. Intr-adevar, atunci cind mulfi greci pi barbari faga-duiau adevarul, noi am renunfat sa-1 cautam la cei care-1 prezentau In pareri grepite, ajunglnd sd credem cd Hristos este Fiul lui Dumnezeu pi convinglndu-ne ca de la El trebuie sd Invafam adevarul, tot astfel pi acum, Intrucit mulfi din cei ce cred ca au In ei mintea lui Hristos, atunci cind unii dintre ei vad lucrurile altfel decit le vedeau antecesorii lor, din pricina tuturor acestor motive trebuie sa pastram predania bise-

25. Ideea exprdnuata adeseori de Oriigen, Matei Series, Mdigine, P.G., 13, 1637. Com. loan, VI, 4 (2), In volumul al doilea In aceasta colectie. Horn. let., IX, 5 (ed. fCIostermiamn, In G.C.S., III, p. 85) j C. Cels., VI, 5 (oeea$i editfe II, p. 53) eitc.

26. Evr., 11, 2426. 27. m Gor., 13, a 28. Mee similar a in Com. loan, XXXIH, 16 (9). Matei Series, Mdigme, P.G., 13,

1643, 1644. 29. Sed et die aliiis creatuxis, exprimare imai pujin ferrci/ta. Prohaibal in origi-

nalul grecesc sa ii foist SXXioC, pentru a nu pune persoanele treimice a doua $i a treia pe aoeeai^i tr-eaipta ou creatarile cerepti ale ingerilor.

30. Regula fidei sau wregulla pietaitds, in origiinialufl grec probaibil *vd>v (cum se via vedea 51 mad jos to aceaista carte : II, 2 (9), Ml, 1, 7, 17, 23; III, 5, 4; IV, 3, 14 etc.). Origen i$i arata adeseori grija de a nu se depSrta cumva de rfnduielile Bi-sericii.

3 8 ORIGEN, SCRIERI ALESE

riceasca31 impartapita prin succesiune nemtrerupta de la apostoli pi pastrata in Biserica pina azi, caci trebuie crezut numai acel adevar care nu difera Intru nimic de tradifia bisericeasca pi apostolica.

3. Trebuie sd ptim un lucru, pi anume cd, atunci cind au propova-duit credinfa in Hristos, apostolii au transmis limpede tuturor credin-ciopilor, chior s>i celor mai greoi la minte, tot ce au crezut cd este ne-cesar sa ptie pentru cunoapterea invataturii creptine. Dar temeiul spu-selor lor 1-au lasat pe seama celor care s-au invrednicit de daruri deo-sebite ale Duhului Stint, in primul rind a celor care au tost daruip de sus cu harul cuvintului, al infelepciunii pi al intelegerii 32. Despre alte adevaruri apostolii au spus cd ele exista; in schimb despre felul lor de a fi pi despre originea lor ei n-au spus nimic, de bund seama pentru ca, mai tirziu, pi cei care se vor dovedi mai rivnitori in dragostea pen-tru intelepciune sa aiba prile) sa se deprinda in cunoaptere 33 pi sa-pi aduca roadele talentelor lor, anume cei care s-au pregatit sa se faca vrednici pi destoinici la dobindirea in}elepciunii.

4. lata acum pi ce fel de adevaruri au fost transmise cu siguranta prin propovaduire apostolica34.

Mai intii, cd exista un singur Dumnezeu, Care a creat pi a rinduit toate pi intr-o vreme cind nu exista nimic a adus la viafa totul35, Cel ce este Dumnezeu dinainte de a fi existat iapturile pi Care a pldsmuit lumea, Dumnezeul tuturor drepplor, al lui Adam, al lui Avel, Set, Enos, Enoh, Noe, Sim, Avraam, Isaac, facov, al celor doisprezece patriarhi, al lui Moise pi al proorocilor. $i in vremile mai de pe urmd, acest Dumne-zeu a tiimis, dupa cum a vestit-o mai inainte prin prooroci, pe Domnul

31. Expresii ca ecclesiastica praedicatio ( xTipufixa) saiu tradiitio ( itapa-Soaic), atunici cind slot pulse ca aiicii In strinsa legatura cu ^per suiocessionis ordlnem ab apostolis, constitute unul din locurile clasice ale convingerii cre$tinilor din veaouil respeotw despre cooiditdile unud miaigiisteiiu cleziasitic real. G. Bardy: La theologie de l'Eglise de saint Irenee au concile de Nicee, Paris, 1947, p. 128165. R. Hanson: Origen's doctrine of tradition, London, 1954.

32. I Cor,, IB, 7. 03. Exercifdul i deprinderea In virtuti, mai ales a celor irMraqostiti de infelep-

ciune (amatores sapientiae), e o alta tema preferata a lui Origen. In fond, In expu-nerea lui e mad ouiitad exercitium, iar nu def:iruitio. A se vedea Omil. I, 7 la Ie-remia ; Com. Mat., XV, 33; Com. loan, XXXII, 24 (16). Siguir, de aid categoriile diferite de credincio$i: oei hrani-ti cu la|pte sau miad simpli (oi anXouaxepoi, aid, mai jos: IV, 2, 1) $d iced desavir$iti, gnosticii Maoabed, 7, 28 (sa ounoi^ti c& pe toate le-

OKSPRE PRINCIPII 39

nostru Iisus Hristos, ca sd cheme la mintuire mai intii pe fiii lui Israel, iai dupa ce ace$tia s-au aratat nerecunoscatori, i-a chemat $i pe pagini. Acest Dumnezeu drept $i bun, Tatal Domnului nostru Iisus Hristos, este Cei care a dat atit Legea, cit ?i proorocii Evangheliile, dupa cum tot El este ?i Dumnezeul apostolilor ca i al Vechiului $i al Noului Testament56.

Mai credem ca Acela$i Iisus Hristos, Care a venit in lume, S-a nas-cut din Tatdl37 mai Inainte de orice taptura. Dupa cum a ajutat pe Tatal la zidirea intregii Iumi38, caci dupa cum ni se spune la Evanghelie 39 *toate prin El s-au tacui, tot a$a in vremile cele mai de pe urma S-a golit pe Sine 40 de marirea ve$nica $i S-a tacut om, lulnd trup de om ?i raminlnd cu trup, cu toate ca era Dumnezeu. A luat asupra-$i trup ase-menea trupului omenesc, cu singura deosebire ca S-a nascut dintr-o tecioara din Duhul Stint, iar intrucit acest Iisus Hristos S-a nascut $i a pdtimit cu adevdrat, iar nu numai In chip aparent41, a murit intr-ade-v&r de moarte obi$nuita42, dar a $i inviat cu adevdrat din morfi, iar dupa inviere a petrecut un timp impreuna cu ucenicii Sai i in cele din uima S-a indl}at la cer.

Totodata ne-au mai transmis invatatura ca Duhul Stint Se bucura de aceea$i cinstire $i marire ca Tatal Fiul. Doar atita nu reiese lim-pede: daca S-a nascut ori nu S-a nascut, daca trebuie sa-L socotim Fiu al lui Dumnezeu sau nu43, lucru care trebuie cercetat desigur nu nu-mai dupa marturiile Sfintei Scripturi, ci i adincit prin studii temeinice. In orice caz, Acela?i Duh Stint este eel care a inspirat pe tiecare dintre

36. Lac clastic, In oare Origen combate pe eraticii graostici (mai ales pe Mar-don), care nu recumio$iteau identitaltiea dintre Dmnnezeul creator din VediiuJI Testa-ment dintre Dumnezeu, Tatal Domnului Hristos, Dumnezeul eel drept $i bun al Nouluii Testament. Asuipra aioestei afirmaitii revime Origen adeseori, mai ales In a-ceasta carte (II, 46)

37. Origen se sprijina pe citatele din Pilde, 8, 2425 Col., 1, 15. Se pare c3 In textu'l original va iii tost efevij&T) l(s-a faicvut) In loc de efs-vvTi&T) ( S-a nas-cut). Manusicriisele laiu canfinmat aiceste graifii, care ptoa la 325 n-au provocat prea maie scandal. G. L. Prestige : God in Patristic Thought, London, 1052, p. 3750, citait dupa Gorgemanns, op. cit., pi 89; in schimb, incepinid cu Epifanie (Haer., 64, 8) ?i Ieronim (Epist., 104, 2: iChriiistulm Filium del non natalm esse, seid iaiotum) luraru-rile s-aiu schimbat. De fajpt, silnt destutei pasajele In care Oriigen laifirtma nja^terea din veci a Fiuliui puircederea idin veci a Duhuiiui.

38. Pe de alta parte, de dragul afirmarii unitatii dumnezeiesti, Origen afirma cum vom vedea inJdata (I, 2, il; C. Cels., 8, 15) ca Fiiull e inferior TaitSlui, iaeea ce este un subordinatianism.

39. In, 1, 3. 40. Evr., 1 , 2 ; Fil., 2, 7. 41. Afirmatfa vizeaza pe marcionitii docheti. A se vedea ?i Omil. Luca, 17, 4.

Migne, P.G., 13, 181414, 42. Adica moarte liaiica, deosebita de cea morafla. 43. Epilfanie i IeronSim sooofceaiu erezie folosirea de catre Origen a termenilor

fr|eyi)toC in loc de afivVlxoc fara oa prin aceasta Sa retraga Fiului oalitatea de Cel fetli nfiscut decit toata faptura Col., 1, 15 j (Cf. C. Cels., VI, 16).


dupa cum sta scris 7 3 : Eu i Tatal vom veni la el $i vom face loca la el, urmind ca dupa ce va fi mistuit acolo toate poftele i toate pati-mile sa-$i ridice acolo un templu curat i vrednic de El.

Cit despre cei care, pe temeiul expresiei Duh este Dumnezeu i?i inchipuie pe Dumnezeu ca avind trup care sufia, acestora va trebui sa le raspundem cam aa : Sfinta Scriptura are obiceiul, atunci cind vrea sa designeze ceva ce-i altfel decit corpul nostru dens i solid, sa-i spuna duh (care sufia). A$a se spune intr-uin loc : 7 4 litera ucide, duhul face viu, vorba in care, fara indoiala, prin litera se inteleg lucrurile trupe?ti, iar prin duh, cele intelegatoare i pe care le numim i duhov-niceti75, dupa cum spune i Apostolul:76 Pina astazi, cind se cite?te Moise, sta un val pe inima lor; iar cind se vor intoarce catre Domnul, vaiul se va ridica. Domnul este Duh i unde este Duhul Domnului, acolo este libertate. Atita vreme cit nu ne intoarcem spre o intelegere du-hovniceas*c& a lucrurilor, un vai va sta atirnat asupra inimii: prin acest val, adica printr-o interpretare prea dura, Scriptura (dupa cum se spune

se gindete) e ea ins&i invaluita. Aa era ii valul pus pe fata lui Moise, atunci cind vorbea catre popor 77, adica atunci cind ii citea mul-timii Legea. In schimb, din clipa in care ne mtoarcem spre Domnul, unde se afia i Cuvintul lui Dumnezeu i unde lnsui Duhul Sfint des-copera tiinta duhovniceasca, valul se ridica atunci cu fata desco-perita privim in SCripturi'le Sfinte ca in oglinda marirea Domnului 7*.

Ill Dar daca multi sfinti se imparta?esc de darurile Duhului Sfint, nu

urmeaza de aici ca trebuie sa concepem pe Duhul Sfint ca pe ceva cor-poral $i compus din mai multe bucafi incit fiecare sfint i-ar primi cite-o farima, ci in realitate El este o putere sfintitoare, de care vor avea parte toti cei care s-au invrednicit a fi sfintiti prin har 79. $i ca sa intelegem i mai uor ceea ce vorbim, sa luam ca pilda un lucru din cu totul alt tarim. Daca chiar exista multi oameni care se ocupa de $tiinta i

73. Iin, 14, 6. Sala!$lulireia lui Hristos In dndimdle oredinicio$ilor e uina din te-mele preferatte ale literaturii diuihovnioe^ti a lui Origen.

74. II Cor., 3, 6. 715. Are dretpiate H. Orouzel ciinld afirma {Origene, Principes..., p. 22) ca oei vechi

nu prea faceaiu deosebire taitre cede initeleidtuale satu coniceptuaile, pe de o parte, ?i intre cele spiriituale saiu intuitive mistioe, pe de alta. Mad deosebilt analreeazS acest lucru H. Crouzel In Origene et la connaissance mystique*. Iar v&lul din II Cor., 3, 1517 este pentru Origen cind intelegere literals a Bibliei, cind corporalitate, cind pSoat.

76. H Oar., |3, 115(17. 77. le*, 314, 335. 78. II Cor., 3, 16iltS. 79. Desipre aceastS temS mai pe larg to cele ummciltoaire : I, 3.

OKSPRE PRINCIPII 47

arta doftoriceasca 80, nu cumva trebuie s8 credem ca toti cei care au de lucru cu ea fura cumva cite o particica vSzutS. din ceea ce s-ar numi doftorie, dovedindu-?i astfel participarea lor la medicina ? Oare n-ar trebui mai curind s3 intelegem ca dintre medici fac parte toti cei care si-au dobindit cunoai$terea acestei arte i a acestei stiinte printr-un avint liber printr-o pregStire adecvata ? Nu trebuie sa credem insa c5 acest lucru, luat din lumea medicinii i pe care 1-am comparat cu lucrarea Duhului Sfint, e potrivit sub toate raporturile. Noi 1-am folosit numai pentru a dovedi ca nu trebuie sa ne inohipuim ca deprinderile la care participa toti nu trebuie sa fie numaidecit de ordin trupesc. Duhul Sfint e foarte departat de specificul i de cunoa?terea a ceea ce se nu-cleate medicina, caci El e o fiintS cugetatoare care-$i are existenta de la Sine 81, pe cind medicina nu are nimic din toate acestea.

IV Dar sa trecem i la cuvintul Evangheliei, care spune : Duh este

Dumnezeu 82 i sa aratam cum trebuie sa-L intelegem in urma celor amintite pina acum. Sa ne intrebam : cind a pronuntat Mintuitorul acest cuvint, catre cine i cu ce scop ? Fara nici o indoiala, aflam ca atunci El discuta cu femeia samarineanca, a caiei parere era ca lui Dumnezeu se cade sa ne inchinam pe muntele Garizim, dupa cum spun samarinenii. In acea clipa a zis Mintuitorul ca Dumnezeu este Duh. Samarineanca, crezind ca Iisus e un evreu oarecare, L-a intrebat daca inchinarea ade-v5rata adusa lui Dumnezeu e cea de la Ierusalim ori cea de pe acest munte : Parintii votri s-au inchinat pe acest munte, iar voi ziceti ca ID Ierusalim este looul unde trebuie sa ne inchinam 83. Fata de aceastS pSrere a samarinencei, care era legata de o prerogativa a unor locuri fizice sau trupe?ti, potrivit careia inchinarea adusa lui Dumnezeu e buna sau rea daca o faci impreuna cu iudeii la Ierusalim, sau respectiv, cu samarinenii, pe muntele Garizim, Mintuitorul a raspuns ca inchinarea adusa lui Dumnezeu nu trebuie sa o marginim la anumite loca l i ty sen-sibile : 84 Vine ceasul, i acum este, cind adevarajii inchinatori se vor

80. (Imiagdni din tamea medical a Initilndini ladeseori la Origen : I, 4, 1 ; I, 8, 3. A. Hamalck: Medizinisches aus der alteren Kirchengeschichte, In 7exte und U rater-nchungen, V11I/4 b ,iair xmai n


iuchina Tatalui in duh $i in adevar. Duh este Dumnezeu, i cei ce I se inchina trebuie sa I se inchine in duh $i in adevSr. Baga de seamS, dar, care e raportul dintre adevar i duh : duhul e opus corpului, adevarul e opus umbrei ?i chipului85. Cei care se inchinau in Ierusalim cinsteau un Dumnezeu, indhiniilidu-se umibrei i chipului unor realitati cere^ti, in orice caz nu se inchinau duhului i adevarului. Desigur cS. acelai lucru se petrecea i cu cei ce se inchinau pe muntele Garizim 86.

V Dupa ce am inlaturat, pe cit ne-a fost cu putin^a, orice reprezen-

tare corporala a lui Dumnezeu, vom spune cu tot adevarul ca, in sinea Lui, Dumnezeu nu poate fi inteles nici patruns de min'tea noastrS ome-neasca87. Orice idee ne-am putea face despre El sau oricum ni L-am putea reprezenta, El este cu mult mai presus decit tot ce putem cugeta despre El. E ca $i cum am vrea isa convingem dasipre stralucirea puternica a soarelui pe cineva care abia e in stare sa suporte pilpiitul unei scintei sau licarirea unui opait, in ochii lui nemaifiind atita age-rime ca sa suporte vreo lumina. N-ar trebui oare sa-i spunem acestui om ca stralucirea soarelui 88 nu se poate nici compara in tarie ?i marire cu ceea ce vede el ? A$a se prezinta lucrurile i cu puterea noastra de intelegere : cita vreme se afla inchisa in temnita trupului a isingelui, ea se nauce?te i se trindave$te in urma contactului cu aceasta lume materiala89 i, cu toate ca in comparatie cu lumea pSminteasca ea e

85. Adevarul (veritas, aXijfieta) are aid inifeles de fioaxiipiov,, de irealitate suipra-naturala,, oa intruiChipare ia Intelapdiunii verjuice, oare e Acelasi Hristos. In perspec-tiva tainei intnuparii, Veclhiul Testament oferea imagini simbolice care aveau sa se implineasca In Noul Testament. Opozijia intre adevar $i chip sau umbra o gasim deja la Varnava 7 (trad. rom. pag. 1123), la lustin (Dialogal cu Triton, cap. 40 trad. rom. pag. 135136), Origen (Com. loan X, 33, 19 : 210216 etc.).

86. In Com. loan, XIII, 1Q Origen raul mai puine pe acela^i plan Snidhmarea la Ierusalim cu cea de pe muntele Garizim, ci pe cea dintii o socoate umbra a adeva-ratului cult in duih ?i adevar, pe ciind pe cealalta o socoate simbol al cultului eretic.

87. Avea dreptate J. Danielou dind sustinea (Message evangelique et culture hellenistique, Toumad 1961, p. 207), ca a'iai Origen alirmfi un aidevar susjinut atit de iudaism creijtimisin, Cit ,$i de gnosticism de platonismul timpuHui respectiv (Cf. Simonetti, op. cit., p. 132).

88. Penitru Origen, e siimbolul lumfaii dumnezeie^ti. Imiagiiiea omiului din pe$-tera, de care vorbea Platon (Rep. 516 AB) pare a fi folosita ?i de Origen (C. Cels., VI, 17). SimtMrile omului erau prea toeiite penitru a putea suporta puterea lutmitniii divine (Com. loan, I, 26): soarele e simbol al lui Hristos. Fiindca fiinta lui Dum-nezeu mi putea Ii eunoscuta pe nici o cale, Origan ixuangureaza caile clasiice ale cunoa?terii umane in domeniul lumii transcendentale: Via analogiae, via negationis ?i via emminerttiae. E drept ca Origen a luat aaci elamenite din domeniul filozofiei platonice tirzii (Albinos, Maxim de Tir), cit ?i, sigur, din exegeza lui Filon din Ale-xandria. Vom aldinici aicestte luiarurii dind vam prezenitoa tratatul Conitra lui Celsus. A se vedea in general J. Danielou, Origene ; ,p. 85 uarm., 179'190. A. J. Festtugdfere : Le Dieu incannu et la gnose, Paris, 10154, p. 90 i urm.

89. Com. loan, 11, 30 (24): 182, to votomul 7 al ootedtiiei moaistre.

OKSPRE PRINCIPII 49

cu mult superioara, totui, atunci cfnd vrea sa lumineze realitaitile ne-trupeti straiduindu-se sa le inteleaga, ea abia are putere cit o sointeie sau ciit un opait. Intr-adevar, cine altcineva ar putea fi atit de desa-vir^it intre fiintele cugetatoare $i netrupesti, iaucit sS intreaca in chip nespus i de nepatruns orice alte realitati, daca nu lnsui Dumnezeu ? Dar adincul fiintei dumnezeieti nu-1 poate cerceta nici intr-un caz mintea omeneasca, ori cit ar fi ea de agera, de limpede ori de curata.

VI Dar pentru a face lucrurile mai u$or de inteles n-ar fi fara rost

sa folosim ?i alta comparatie. Uneori ochii no$tri nu sint in stare sa sesizeze nici lumina insai, adica nu pot vedea nici globul soarelui insui, in schimb vazindu-i stralucirea i razele rasfrinte prin ferestre sau te miri in ce vase care au puterea sa le reflecte, putem deduce cit de mare e puterea de incalzire a acestui focar din care tinete atita lumina. Tot a?a $i lucrarile proniei dumnezeie?ti $i maiestria in-tocmirii firii sint i ele ca nite raze ale fiintei dumnezeie$ti, in com-paratie cu firea $i substanta ei insai. Mintea noastra ii d& seama aadar ca prin puterile ei ea nu este in stare sa vada ce este Dumnezeu in Sine insu?i, a?a cum este El in fiinta Sa; in schimb, din frumusetea lucrarii Sale i din maretia faptunlor, ea deduce pe Parintele lumii Intregi90.

Drept aceea, nu trebuie sa ni-L inchipuim pe Dumnezeu ca i cum ar fi o fiinta trupeasca ori ca i cum ar locui intr-un corp oarecare, ci ca pe o fiinta cugetatoare simpla, careia nu i se mai poate adauga absolut nimic 91 i aceasta pentru ca nu putem crede ca ar exista in El ceva mai mult sau ceva mai putin, ci fiind in Sine ca un fel de monadS92 absolute sau, ca sa zicem a?a, o unitate in sine, o ratiune absoluta, care e izvorul oricarei fiinte cugetatoare, insa$i ratiunea de a fi a lumii intregi. De aceea aceasta fire, care e simpla i numai ra-tiune, pentru ca sa se mi?te i sa actioneze nu poate tolera nici o

PSB 08 - Origen - 1

Documents

Transcript of PSB 08 - Origen - 1