proteza scheletata maxilara

Studiul Realizarii Conectorilor Principali Maxilari In Proteza Scheletata Din Stelite----------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------

Studiul conectorilor principali maxilari in

proteza scheletata din stelite

CUPRINS

Introducere:………………………………………………..………………..…pag. 4

Capitolul I: Istoricul confectionarii protezei scheletate:……………………..pag. 7

Capitolul II: Prezentare generala a situatiilor clinice

si a alternativelor de tratament…………………………..…….pag. 13

II.1 Clasificarea edentatiilor partiale maxilare..………………..…..pag. 13

II.2 Forme si tipuri de conectori principali maxilari…………..…...pag. 20

II.3 Clasificarea tipurilor de conectori principali maxilari

in functie de clasa de edentatie………......………………..pag. 23

Capitolul III: Studiul realizarii conectorilor principali maxilari

in proteza scheletata din stelite……………………………..…pag. 26

III.1 Tehnologia realizarii modelului de studiu………………….…pag. 28

III.2 Analiza modelului de studiu la paralelograf.

Conceperea planului scheletului…………………………….....pag. 36

III.3 Tehnologia realizarii lingurii individuale……...……………...pag. 42

III.4 Tehnologia realizarii modelului functional……………………pag. 46

III.5 Analiza modelului functional la paralelograf………………….pag. 48

2


III.6 Tehnologia duplicarii si a realizarii modelului duplicat…..….pag. 51

III.7 Tehnologia machetarii……............................………….….…pag. 68

III.8 Tehnologia ambalarii machetei scheletului..………………...pag. 78

III.9 Tehnologia stelitelor si a turnarii scheletului..…………....….pag. 84

III.10 Prelucrarea stelitelor………………………………………...pag. 96

Capitolul IV: Contributia personala……………..................................…..….pag. 101

Capitolul V: Concluzii..................…................……………..………….….…pag. 130

Bibliografie………….................................…………………………….….…pag. 133

3


Introducere

Protetica dentara este unul din subiectele provocatoare ale stomatologiei si

tehnicii dentare. Este fascinanta atat prin complexitatea cunostintelor necesare pentru a

trata cu succes un edentat partial prin proteza scheletata astfel incat lucrarea sa

corespunda regulilor stricte de incadrare morfo-functionala si cerintelor fizionomice ale

pacientului, cat si prin istoricul sau impresionant, captivant chiar si pentru cei neavizati

in domeniu.

Realizarea unei proteze scheletate nu inseamna doar obtinerea unor preparatii

pentru pinteni ocluzali si crosete din partea medicului stomatolog, si nici realizarea unei

lucrari “la ochi” din partea tehnicianului dentar. Acesta din urma trebuie sa cunoasca

proprietatile materialelor de amprenta, orice eroare putand duce la neadaptarea

scheletului metalic pe campul protetic, ale gipsurilor pentru modele de studiu si de

lucru, ale cerurilor folosite la machetare, ale maselor de ambalat si materialelor de

duplicare. Nu trebuie omise nici caracteristicile aliajelor. Exista diverse tipuri de

sisteme de mentinere si stabilizare care trebuie luate in calcul. Dintii artificiali se pot

gasi in garnituri prefabricate dar uneori acestia trebuie realizati in laborator.

Pe dintii naturali se realizeaza in unele cazuri coroane cu praguri si preparatii

pentru pintenii ocluzali, punti de solidarizare cu praguri pentru conectori principali

dentari si lacase pentru gherute incizale la mandibula. Cand o astfel de lucrare este

executata defectuos se va ajunge la pierderea unor dinti oricat de precis ar fi realizat

scheletul metalic. Nu trebuie uitata nici echilibrarea ocluzala a dintilor artificiali: daca

tehnicianul nu tine cont de refacerea unitatilor masticatorii, de contactele tripodice

existente intre versantii cuspizilor antagonisti si realizeaza blocaje in miscarile

mandibulei, acestea vor afecta intregul aparat dento-maxilar incluzand si articulatiile

temporo-madibulare.

In consecinta, realizarea unei proteze scheletate impune cunoasterea in amanunt a

tehnicii dentare, pornind de la proteza partiala acrilica pana la tehnologia puntilor

4


metalo-ceramice si necesita in plus cunoasterea elementelor specifice acestui tip de

tratament.

Prin alegerea acestui subiect, mi-am propus prezentarea tehnicilor si tehnologiilor

folosite in realizarea conectorilor principali utilizati in proteza scheletata maxilara, ca

parti integrate unor lucrari protetice mai complexe. Avand in vedere faptul ca scheletul

metalic reprezinta o singura piesa, obtinerea conectorilor principali nu poate fi descrisa

fara a implica si celelalte elemente de mentinere, sprijin si stabilizare turnate odata cu

acestia. La fiecare faza tehnica, prin descrierea atat a erorilor care apar cel mai frecvent

cat si a consecintelor si a remediilor, am incercat sa atrag atentia asupra necesitatii

respectarii stricte a ordinii operatiilor si a indicatiilor fabricantilor de materiale.

Deoarece modalitatile de lucru au fost studiate de-a lungul timpului de foarte multi

experti in domeniu, tehnicile de lucru rezumate in lucrare reprezinta cele mai eficiente

tehnici pentru obtinerea piesei finite, eludarea lor ducand fie la marirea timpului de

lucru, fie la compromiterea totala a lucrarii. Lucrarea a fost structurata dupa cum

urmeaza:

Capitolul I: cuprinde o scurta trecere in revista a evolutiei tehnicilor,

tehnologiilor si materialelor folosite de-a lungul istoriei pentru protezarea edentatiilor

partiale.

Capitolul II: descrie clasele de edentatie, tipurile de conectori principali maxilari

si indicatiile de utilizare a acestor conectori in functie de situatia existenta in cavitatea

bucala a pacientului.

Capitolul III: pe parcursul a zece subcapitole analizeaza amanuntit tehnicile si

tehnologiile de laborator aplicate in practica curenta la obtinerea conectorilor principali

din stelite in proteza scheletata maxilara.

Capitolul IV: prezinta contributia personala.

Capitolul V: cuprinde concluziile.

5


As dori sa multumesc pe aceasta cale doamnei prodecan doctor Simina Elena

Enescu, si domnului decan doctor Constantin I. Gaucan fara a caror supraveghere atenta

nu as fi reusit sa-mi insusesc notiunile necesare pentru conceperea acestei lucrari. De

asemenea, aduc multumiri si colectivelor laboratoarelor de tehnica dentara care m-au

ajutat in executia lucrarilor protetice prezentate in capitolul IV.

6


Capitolul I

Istoricul Confectionarii Protezei Scheletate

Din cele mai vechi timpuri, oamenii au sesizat necesitatea restaurarii integritatii

arcadelor dentare. Primul motiv a fost acela al refacerii unitatilor masticatorii si a

functiei fizionomie. Necunoasterea temeinica a principiilor de incadrare a unor lucrari

protetice in cavitatea bucala a dus la dezvoltarea unor metode empirice de realizare a

protezelor dentare. De obicei, lucrarile erau executate de mestesugari (in special

bijutieri), in timp ce partea “clinica” era practicata de barbieri.

Cea mai veche lucrare dentara a fost descoperita in Egipt si consta dintr-o ligatura

de sarma de aur pentru imobilizarea unor dinti mobili.

In Siria, dintii pierduti erau inlocuiti cu dinti umani fixati la dintii vecini cu

ligaturi de sarma de aur.

In Ecuador a fost descoperit in 1913 un craniu datand din vremea incasilor,care

prezenta coroane din aur si obturatii din acelasi material.

De la ligaturile de sarma s-a trecut la confectionarea protezelor din benzi de aur

de care se fixau dinti umani sau de bovine.

La romani se confectionau dinti din os sau fildes fixati la dintii vecini edentatiei

cu fire de par de cal sau matase.

In perioada renasterii a fost sesizata importanta utilizarii protezelor, mai ales

pentru restaurarea functiei fonetice (Ambroise Pare, 1509 - 1590). Protezele erau

realizate prin sculptura, ceea ce nu permitea adaptarea precisa pe campul protetic.

Leziunile de decubit provocate pacientilor l-au determinat pe Peter Forest (1522 – 1597)

sa recurga la contraindicarea protezelor. Dintii artificiali erau confectionati din: oase de

bovine, cai si alte mamifere. Deoarece acestia necesitau o slefuire masiva, se ajungea la

stratul de dentina, mai poros. Astfel, in timp, datorita acumularii de placa bacteriana,

lucrarea nu mai corespundea din punct de vedere al igienei. Alte solutii erau

transplantul si fixarea dintilor umani la baza protezei. In Japonia se confectiona baza

7


protezei din lemn de esenta tare, in care erau fixati dinti din fildes sau cremene (din nou

inconvenientul porozitatii materialului).Aceste proteze se fixau cu sarme din aur sau

argint la dintii vecini edentatiei.

Spre sfarsitul secolului XVII medicul german Gottfried Purmann (1648 –1721)

realizeaza pentru prima data o amprenta din ceara a campului protetic, imbunatatind

substantial adaptarea pe camp, desi protezele erau obtinute in continuare prin sculptura.

In secolul XVIII, in Franta, Filip cel Frumos recunoaste oficial stomatologia ca

parte integranta a medicinii, interzicand barbierilor orice activitate in acest domeniu.

Lucrarea “Le chirurgien dentist”, publicata in 1728 Pierre Fauchard (1690 –

1762), deschide o noua era in stomatologie si in protetica dentara. Pentru prima data

sunt realizate proteze totale si partiale, care se mentin cu ajutorul unor arcuri si punti

dentare. Utilizeaza portelanul roz pentru baza protezei si imagineaza dintii cu stift

radicular. Proteza in intregime de portelan a fost inventata de farmacistul francez

Duchateau si introdusa in 1791 in practica stomatologica de dentistul Nicholas Dubois

de Chermant, care a utilizat si modelele dentare, turnand gips intr-o amprenta din

material mineral, desi aceasta tehnica a fost folosita cu trei zeci de ani inainte (in 1756)

de Philipp Pfaff.

Primul manual stiintific de protetica dentara a fost scris de Cristophe Francois

Delabarre, doctor in medicina si dentist de curte, si publicat la Paris in 1820: “Traite de

la partie mecanique de l`art du chirurgien-dentist”.

Primii dinti artificiali minerali au fost fabricati de Joseph Dubois-Foucou, in timp

ce primul croset din aur este inventat de dentistul Mouton, descris in manualul sau de

protetica dentatra alaturi de modalitatea de realizare a coroanelor din aur pe care se arde

portelanul.

La Forgue obtine baze protetice metalice mentinute pe camp cu ajutorul

ventuzelor.

In secolul XIX se perfectioneaza tehnica confectionarii dintilor artificiali.

Giuseppangelo Fonzi realizeaza in 1808, la Paris, dinti de portelan individuali,

prevazuti cu crampoane, dar imperfecti din punct de vedere fizionomic.

8


Maury imbunatateste aspectul fizionomic al dintilor de portelan si al gingiei

artificiale, si introduce utilizarea primelor linguri individuale.

Totusi, erau preferati pentru proteze dintii umani prelevati de le cadavre tinere (in

timpul razboaielor) sau din salile de disectie si de la donatori pe timp de pace.

Medicul de marina Jaques (James) Gardette, emigrat in Statele Unite ale

Americii, obtine prima proteza mentinuta pe camp prin adeziune si succiune.

John Greenwoods confectioneaza prima placa palatinala din aur din America.

Samuel Wesley Stockton intemeiaza in 1844 firma “S.S. & White Co”,

specializata in produse stomatologice, fabricand dinti de portelan pe scara larga.

Ca raspuns, in Europa, Claudius Ash (Anglia) deschide firma “Ash & sons Co”,

iar in Germania, fabrica intemeiata de Friederich August Wienand scoate pe piata dinti

de portelan de calitate foarte buna.

Delbarre realizeaza in 1820 o proteza cu sprijin parodontal.

In mod obisnuit, protezele se mentineau cu ajutorul unor stifturi fixate in baza, al

caror capat intra in canalul radicular al unei radacini. Arcurile din banda de otel eu fost

inlocuite cu arcuri din aur sau platina. Nici aceste descoperiri nu au inlocuit complet

confectionarea bazelor protezelor prin sculptura in os. S-a incercat confectionarea bazei

din aur sau platina prin stantare (cu matrita de cupru si contramatrita de plumb). Esecul

a dus la inlocuirea aurului si a platinei cu cositorul, cu pretul cresterii greutatii protezei.

In 1865, Alfred Blandy modela macheta bazei in ceara, obtinea tiparul prin

ambalare in gips si turna in acesta un aliaj nenobil, care se coroda insa in cavitatea

bucala. Rezultate slabe a dat si incercarea de a folosi aluminiu.

In 1850 apar primele proteze de cauciuc intarit prin incalzire si sulfurare (Thomas

W. Evans), urmate in 1859 de cele cu baza de celuloid (Mc. Intosh).

In 1857 Charles Stent inventeaza materialul de amprenta termoplastic, utilizat si

azi.

Spre sfarsitul secolului XIX se impune utilizarea tehnicilor de amprentare in

practica curenta: folosirea materialului “guttapercha” pentru amprentare, cu ajutorul

linguri individuale ca portamprenta..

9


Primul articulator, ca dispozitiv de simulare a miscarilor mandibulei fata de

maxilar, a fost construit de Gibson Arkington Bonwill (a inventat si crosetul care ii

poarta numele), la Philadelphia, dar primul aparat satisfacator de acest tip a fost realizat

de Alfred Gysi, in 1894, la Zurich.

In secolul XX, se imbunatateste aspectul fizionomic al protezelor, aceasta

activitate desfasurandu-se din ce in ce mai mult in laboratoarele de tehnica dentara.

1918 : Polk Ackers a facut prima proteza partiala cu crosete turnate odata cu

conectorul principal

In anul 1907, aparitia primelor aparate de turnat centrifugale (Jameson, Degussa,

Burns, Kerr) imbunatateste calitatea lucrarilor turnate. Weiss construieste centrifuga

manuala orizontala (ROTAX). Pentru baza metalica a protezelor se folosesc aliaje pe

baza de aur, dar pretul ridicat al acestora a limitat accesul majoritatii pacientilor la astfel

de lucrari. Apar si primele aliaje nenobile, insa nu aveau rezistenta fizico-chimica

necesara pentru a face fata in mediul bucal.

In anul 1912, Strauss si Maurer concep otelul inoxidabil “V2A”. Acest aliaj pe

baza de Cr-Ni, denumit si “otel 18/8” sau “Wipla”, a fost propus pentru utilizarea in

protetica in anul 1919 de firma “Krupp”. Bazele protezelor erau confectionate prin

stantare, pentru crosete folosindu-se sarma si elementele prefabricate. In acelasi an,

“Krupp” elaboreaza si un aliaj Co-Cr, preluat dupa studiile din anul 1909 ale

fizicianului Tomman. Firma “Austenal” obtine brevetul pentru acest aliaj in anul 1922.

Erdle si Prange ii imbunatatesc proprietatile si, in anul 1932, apare pe piata sub numele

“Vitalium”. Un alt aliaj Co-Cr (Ticonium) este patentat in anul 1930. Pretul accesibil al

aliajelor Cr-Ni si Co-Cr si calitatile lor au permis inlocuirea aliajelor de aur in protetica.

Apar si primele mase plastice polimerizabile utilizate pentru baze si dinti

artificiali. Obtinute in urma studiilor lui Rohm si Schmidt, firma “Kultzer” incepe

comercializarea acestora in anul 1936, sub denumirea de “Paladon”. Pretul scazut si

tehnica eficienta de obtinere a bazelor protezelor si dintilor artifciali au marit volumul

de lucrari realizate cu aceste materiale.

Hidrocoloizii reversibili au fost obtinuti de Alphons Poller (Anglia), in 1925,

ulterior fiind comercializati de firma “De Trey” (Dentocoll), din Germania.

10


Alginatele au fost realizate in anul 1930, dar au inceput sa fie folosite in practica

dupa razboi.

Siliconii sunt utilizati curent in practica stomatologica din anul 1905.

“Plastupalat” este primul acrilat elastic pentru rebazarea protezelor si a fost

fabricat in anul 1951 de Bayer. Odata cu el se imbunatateste si calitatea dintilor de

portelan si din acrilat si apar primele articulatoare performante. Tot in aceasta perioada

este pusa la punct si tehnologia turnarii cu ajutorul bobinelor de inductie.

Sunt perfectionate sistemele de ancorare, aparand sistemele speciale gen “culisa”

(Chayes), ruptorii si amortizorii de forte.

Deja conceptia proiectarii protezelor partiale are la baza studii stiintifice privind

realizarea sprijinului, tehnicile de amprentare si tehnologiile de obtinere si prelucrare a

protezelor. Balter, Ackermann, Cummer, Kennedy, Beach, Bonyhard, Budlong, Sears,

De Van, Ackers, Roach, Mc.Cracken, Kantorowicz, Elbrecht au avut un merit deosebit

prin sistemele de mentinere si stabilizare pe care le-au pus in practica si prin crearea

unei terminologii eficiente, care sa descrie clar situatia existenta in cavitatea bucala.

Firma “Jelenco Co” realizeaza primele proteze scheletate moderne. Firma

“NEY”, din S.U.A., publica primul manual modern de concepere si realizare a

protezelor scheletate, preluat si raspandit in Europa de firma “Degussa” in anul 1956.

Tot “NEY” a construit si unul din cele mai simple si eficiente paralelografe, instrumente

absolut necesare pentru obtinerea unor proteze scheletate de precizie.

Schimbul de informatii a permis adaptarea tehnicilor si tehnologiilor industriale

in laboratoarele de tehnica dentara (tehnologia de turnare a scheletelor metalice in

protetica este similara cu cea utilizata de departamentele “Cercetari” ale firmelor

“Toyota” si “General Motors” pentru turnarea unor componente de precizie ale

motoarelor prototip: folosirea aliajelor asemanatoare a necesitat materiale pentru matrite

si tipare care sa compenseze contractiile de racire ale aliajelor). Aliajele au fost

imbunatatite prin adaugarea unor elemente (carbon pentru marirea rigiditatii, beriliu

pentru marirea rezistentei la oxidare si coroziune), astfel incat sa se obtina maximum de

rezistenta chimica, fizica si mecanica utilizand minimum de cantitate de aliaj. S-a

observat ca unele elemente se evapora, intra in combinatie cu alte elemente (sulful, in

11


cazul supraincalzirii tiparelor pentru aliaje usor fuzibile) sau oxideaza in timpul

procesului de turnare. Astfel compozitia aliajului se modifica, lucrarea nemaifiind

corespunzatoare din toate punctele de vedere, desi, cu exceptia aparitiei unui strat de

oxizi anormal de gros (mai ales la “arderea metalului”) nu apar diferente vizibile fara

mijloace de testare adecvate. Aceste efecte au fost contracarate atat prin adaugarea in

exces a elementelor pasibile de evaporare, astfel incat dupa turnare sa ramana in aliaj

exact procentajul optim, cat si prin punerea la punct a unor tehnologii de turnare care sa

reduca la minimum intervalul de timp in care aliajul este supus incalzirii, deci si

posibilitatea aparitiei unor combinatii chimice nedorite. Un bun exemplu in acest sens

este turnarea aliajelor pe baza de titan: topirea aliajului se face electric,cu ajutorul

bobinei de inductie, si, impreuna cu introducerea in tipar (centrifugal), are loc in

atmosfera de argon, fiind mentinut aici pana la racirea aliajului. Aceasta fiind cea mai

avansata tehnologie de obtinere a scheletelor metalice utilizata in practica, desi numai in

laboratoarele care isi permit un astfel de echipament, putem spune ca aici se termina

deocamdata istoria realizarii protezelor dentare, dar sa nu uitam ca microtehnologia in

electronica si informatica este in plina dezvoltare si aparatura digitala (cuptoare de

preincalzire si de incalzire, cuptoare pentru arderea portelanului, aparate pentru turnare,

aparate pentru fotopolimerizare, vacuum-malaxoare si micromotoare) are toate sansele

ca, in viitor, sa fie centralizata si controlata prin calculator.

12


Capitolul II

Prezentare Generala a Situatiilor Clinice si a

Alternativelor de Tratament

Pentru realizarea unui tratament corect, se impune cunoasterea structurilor

anatomice existente in cavitatea bucala, ale tipurilor de conectori principali maxilari, a

situatiilor in care acestia sunt indicati si a terminologiei care asigura comunicarea intre

cabinetul stomatologic si laboratorul de tehnica dentara. In acest capitol vor fi

prezentate, pe rand, notiuni privind morfologia si patologia campului protetic, clasificari

ale edentatiilor dupa diversi autori, tipurile generale de forme a conectorilor principali

maxilari si posibilitatile de folosire a acestora in functie de topografiile edentatiilor.

II.1. Clasificarea edentatiilor partiale maxilare

Dentitia umana definitiva este formata din 32 de dinti permanenti (dupa eruptia

molarului 3), distribuiti cate 16 pe fiecare arcada.

Starea patologica a arcadelor dentare prin care integritatea morfologica a acestora

este intrerupta de pierderea a 1 pana la 15 dinti se numeste stare de edentatie partiala, iar

spatiul aparut se numeste edentatie sau bresa dentara.

Cauzele edentatiei partiale :

- Caria dentara si complicatiile ei;

- Parodontopatia : afecteaza tesuturile de fixare si sustinere a dintilor in alveole;

- Traumatismele accidentale;

- Osteomielita si tumorile oaselor maxilare;

- Disfunctia ocluzala.

In zona maxilara, campul protetic este format din zone pozitive (cu care proteza

vine in contact intim, asigurand sprijinul, mentinerea si stabilizarea) si zone negative

(care trebuie ocolite sau despovarate de presiuni).

13


Zonele pozitive: -dintii restanti (mai ales dintii stalpi);

-crestele alveolare;

-bolta palatina;

-tuberozitatile maxilare.

Zonele negative: -zona parodontiului marginal;

-papila interincisiva;

-rugile palatine;

-torusul palatin;

-zonele Schroeder;

-bridele laterale;

-insertiile musculare si ososoase.

Clasificarea edentatiilor :

Teoretic exista 16 posibilitati de edentatie pe o arcada, dar pe o singura arcada nu

pot exista mai mult de 7 brese. Pentru a putea diagnostica zonele edentate si pentru a

putea realiza un dialog stiintific cu tehnicianul, a aparut necesitatea clasificarii

edentatiilor, cea mai raspandita fiind clasificarea Kennedy.

Clasificarea Kennedy imparte edentatiile in 4 clase, corespunzator zonelor

edentate :

- Clasa I - edentatie termino-terminala, plasata posterior dintilor restanti, pe ambele

hemiarcade.

14


- Clasa II – edentatie terminala unilaterala plasata posterior dintilor restanti, pe o

hemiarcada:

- Clasa III – edentatie laterala delimitata mezial si distal de dinti:

- Clasa IV – edentatie frontala situata de o parte si de alta a liniei mediane:

Aceste clase se impart in subclase numite “modificari”.

15


Clasificarea dupa Friedman, imparte edentatiile in doua clase cu doua variante:

- Clasa I - lipsesc dintii din segmentul anterior (grupul frontal):

- Clasa II - lipsesc dintii din regiunea posterioara (grupul lateral):

Clasificarea dupa Cummer, imparte edentatiile in patru clase:

- Clasa I - edentatiile la care linia crosetelor este oblica:

16


- Clasa II - linia crosetelor este transversala fata de linia mediana a arcadei:

- Clasa III - linia crosetelor este unilaterala si nu intersecteaza linia mediana:

- Clasa IV - linia crosetelor este bilaterala poligonala oferind stabilitate maxima protezei

partiale:

17


Clasificarea dupa Bailyn, imparte edentatiile in trei clase:

- Clasa I - prin absenta a trei dinti, delimitate la ambele extremitati de dinti restanti:

- Clasa II - cuprinde edentatiile care prezinta brese formate prin absenta maxima a trei

dinti, delimitate numai la o extremitate:

-Clasa III - cuprinde edentatiile care prezinta brese mai mari formate prin absenta mai

multor dinti delimitate la ambele extremitati de dinti restanti:

18


Clasificarea dupa Costa: este foarte usor de retinut, dand o imagine de ansamblu

a campului protetic. Foloseste pentru sistematizarea edentatiilor o terminologie

topografica, utila elaborarii planului de protezare.

Definitii:

- edentatie frontala: absenta unor dinti incisivi sau canini;

- edentatie laterala: absenta unor molari sau premolari, uni- sau bilateral, bresa

fiind delimitata de dinti mezial si distal;

- edentatie terminala: absenta unor molari sau premolari, uni- sau bilateral,

bresa fiind delimitata de dinti numai mezial;

- edentatie mixta: coexista brese frontale, laterale si terminale;

- edentatie intinsa: se caracterizeaza prin absenta dintilor din doua regiuni

frontala si laterala);

- edentatie subtotala: cand nu exista mai mult de doi dinti restanti pe arcada.

Citirea edentatiei incepe de la maxilar din partea dreapta, terminandu-se la

mandibula pe partea stanga.

Notarea edentatiei:

- Se noteaza bresa cu initiala zonei in care se afla: - F: bresa frontala;

- L: bresa laterala;

- T: bresa terminala.

- Bresele de pe aceeasi hemiarcada se despart prin virgula.

- Trecerea de la o hemiarcada la alta se marcheaza cu cratima.

Complicatiile edentatiei partiale :

- masticatia : este redusa capacitatea de prelucrare a alimentelor si poate duce la

aparitia tulburarilor digestive;

- edentatia frontala : dificultati fonetice si posibile tulburari psihice;

- edentatia laterala : micsoreaza dimensiunea verticala de ocluzie;

- absenta unui numar mai mare de dinti duce la suprasolicitarea dintilor restanti si a

parodontiului acestora;

- favorizeaza migrarile orizontale ale vecinilor si cele verticale ale antagonistilor,

generand dizarmonii ocluzale.;

19


II.2. Forme si tipuri de conectori principali maxilari

Conectorii principali : reprezinta elementele care unesc seile intre ele, sunt realizati

din metal si au forme si dimensiuni diferite, in functie de maxilar, mandibula si tipul de

edentatie. Conectorii principali trebuie sa indeplineasca urmatoarele conditii :

- Rigiditate : determinata de dimensiune, forma pe sectiune, structura aliajului. Este

necesar pentru a repartiza uniform presiunile pe intreaga suprafata de sprijin a

campului protetic. Flexibilitatea conectorului principal determina traumatizarea

tesuturilor cu care vine in contact si scaderea rezistentei mecanice.

- Confort : se obtine prin plasarea in zone cu functionalitate scazuta. Traversarea de la

o hemiarcada la alta se face pe un traiect perpendicular pe linia medio-sagitala a

campului protetic. Conturul trebuie sa fie simetric la nivelul celor 2 arcade. Fata

orala a conectorului trebuie sa reproduca toate structurile anatomice pe care le

acopera si sa fie foarte bine lustruita, pentru a permite alunecarea partilor moi.

- Profilaxie : se obtine prin folierea zonelor unde conectorul are contact si ar putea

exercita presiuni (rugi palatine, torus, papila retro-incisiva, proces alveolar,

parodontiu marginal). Folierea se face diferentiat, in functie de sprijinul protezei si

gradul de rezilienta a mucoasei.Locurile de intalnire cu alte elemente si marginile

conectorului se modeleaza de la faza de macheta in unghiuri rotunjite si fara muchii

ascutite. Cand ajunge in zona rugilor palatine, se opreste in spatiul dintre doua rugi.

Conectorii principali maxilari:

Exista patru tipuri generale de conectori principali maxilari, ale caror forme si

dimensiuni variaza de la caz la caz, in functie de intinderea edentatiei si bresele

suplimentare existente.

20


1-Placa palatinala totala (completa):

Are o grosime de 0,4 mm (se castiga un spatiu de peste 1,5 mm pentru limba, fata de

proteza acrilica). Este mult mai rezistenta la fracturare si mai rigida. Este usor de

intretinut, eliminand posibilitatea impregnarii cu saliva si placa bacteriana. Este

realizata prin turnare, odata cu restul elementelor. Deoarece are o suprafata mare si o

grosime redusa, impune o pozitionare atenta a tijelor pe suprafata machetei si o

orientare corespunzatoare a machetei in tipar.

2- Placuta dento-mucozala rascoita distal:

Acopera versantele palatinale ale crestelor alveolare, depasindu-le cu 4 – 5 mm spre

linia mediana. Are contact cu fetele orale ale dintilor restanti frontal, pana in zona

supracingulara, iar la dintii restanti lateral pana in zona supraecuatoriala. Modelul

trebuie foliat in zona parodontiului marginal pentru evitarea presiunilor asupra acestei

formatiuni. Elibereaza partea distala a boltii palatine de o parte si de alta a liniei

mediane.

21


3. Placuta fenestrata:

Are avantajul ca elibereaza zona centrala a boltii palatine si treimea posterioara a

acesteia, favorizand perceptia in aceasta zona. Are rigiditate mare. Se utilizeaza in

edentatiile clasa I. Seile sunt legate prin doua placute inguste perpendiculare pe linia

mediana si rigidizate de doua benzi laterale cu latime de 5 – 6 mm, asezate paralel cu

versantul palatinal al crestei alveolare sau parodontiul dintilor restanti.

4. Placuta mucozala posterioara:

Uneste seile de pe ambele hemiarcade, in edentatiile clasa I si III.

Grosimea este de 0,4 – 0,5 mm si latimea de 10 – 12 mm.

In cazul unor edentatii intinse, se admite o extindere a latimii pana la 20 – 25 mm.

Conectorul acopera zona posterioara a boltii palatine, lasand libera zona anterioara.

22


II.3 Clasificarea tipurilor de conectori principali

in functie de clasa de edentatie

In functie de repartitia breselor edentate pe arcada, exista anumite forme de

conectori principali maxilari care imbina optim caracteristicile de confort, rezistenta si

economie de spatiu (eliberarea unei suprafete cat mai mari din mucoasa boltii palatine

favorizeaza perceptia termica si gustativa a pacientului si reduce greutatea scheletului).

Dupa studii aprofundate, realizate de medici specialisti, au fost sistematizate, dupa

clasele de edentatii, urmatoarele indicatii ale conectorilor principali maxilari:

- In edentatiile laterale (clasa III): placuta posterioara de latime redusa:

- In edentatiile termino-laterale si latero-terminale (clasa a II-a cu una pana la

patru modificari): placuta posterioara de latime medie:

23


- In edentatiile termino-terminale (clasa I): placuta de latime mare:

- In edentatile latero-fronto-terminale, termino-fornto-laterale sau termino-

fronto-terminale (clasele I, III si IV cu modificari):

-placuta inelara (fenestrata) – (a);

-placuta mucozala anterioara - (b);

-placuta mucozala posterioara – (c).

a. b. c.

24


- In edentatiile termino-terminale (clasa I), termino-laterale si latero-terminale,

(daca se foloseste o conexiune elastica): placuta anterioara:

Daca exista un torus palatin proeminent, in functie de zona unde este plasat:

- torus situat in treimea anterioara a boltii palatine: placuta rascroita in “U”

deschis anterior – (a);

- torus situat in treimea posterioara a boltii palatine: placuta rascroita in “U”

deschis posterior –(b).

a. b.

25


.

Capitolul III

Studiul Realizarii Tehnice si Tehnologice a

Conectorilor Principali Maxilari in Proteza Scheletata

din Stelite

Proteza scheletata reprezinta un corp fizic, variat dimensionat si format, realizat

astfel incat sa restaureze morfologia si functiile aparatului dento-maxilar. Structura sa

este formata din mai multe parti intre care exista o continuitate morfologica si o

corelatie functionala.

Realizarea tratamentului edentatiilor prin proteza scheletata impune urmatoarea

succesiune de faze clinice si de laborator, dupa ce au fost efectuate tratamentele

preprotetice si preprotetice :

- Examinarea pacientului, diagnosticul, planul de tratament – clinic;

- Amprenta preliminara (documentara) – clinic;

- Modelul preliminar – laborator;

- Lingura individuala – laborator;

- Amprenta functionala – clinic;

- Modelul functional – laborator;

- Analiza modelului functional la paralelograf – laborator;

- Conceperea proiectului protezei scheletate –clinic, laborator;

- Realizarea modelului duplicat – laborator;

- Realizarea machetei scheletului metalic – laborator;

- Realizarea tiparului pentru componenta metalica – laborator;

- Topirea metalului, turnarea – laborator;

- Dezambalarea si prelucrarea componentei metalice – laborator;

- Proba componentei metalice pe campul protetic si determinarea rapoartelor

intermaxilare –clinic;

26


- Macheta componentei acrilice – laborator;

- Proba pe campul protetic – clinic;

- Tiparul componentei acrilice – laborator;

- Polimerizarea, dezambalarea si prelucrarea componentei acrilice – laborator;

- Aplicarea pe campul protetic - clinic.

In continuare, vom insista asupra fazelor de laborator, prezentand pe scurt si etapele

clinice intrucat erorile aparute in aceste faze pot influienta decisiv reusita tratamentului

si calitatea lucrarii proteice.

27


III.1. Tehnologia realizarii modelului de studiu

Pentru realizarea modelului de studiu, medicul stomatolog trimite in laborator

amprenta campului protetic, utilizand ca portamprenta lingura standard cu forma cea

mai apropiata de dimensiunile campului protetic.

Foto 1: Linguri standard metalice pentru amprentarea preliminara.Disponibile pentru trei marje de dimensiuni

Materialul folosit la amprentare este un material elastic de tipul hidrocoloizilor

ireversibili (alginat), pregatit sub forma de pasta dupa indicatiile fabricantului, impune

turnarea modelului la max. 3-4 ore de la amprentare, datorita modificarilor volumetrice

ale amprentei, prin fenomenul de sinereza (pierderea apei). Este important ca amprenta

sa redea cat mai fidel particularitatile campului protetic, mai ales in zonele in care

inspectia vizuala este dificila sau imposibila. Pentru aceasta e necesar sa indeplineasca

urmatoarele conditii:

- Materialul folosit pentru amprentare sa fie fixat de peretii lingurii;

28


- Materialul amprentarii sa prezinte grosime uniforma pe intreaga suprafata;

- Amprenta sa cuprinda intregul camp protetic;

- Amprenta sa prezinte cu fidelitate negativul dintilor restanti, crestele alveolare,

crestele edentate, tuberozitatile maxilare, tuberculii piriformi, bolta palatina;

- Marginile sa prezinte dimensiuni si forme corespunzatoare fundurilor de sac;

- Marginile materialului de amprenta sa fie sustinute de marginile lingurii.

Foto 2: Amprenta preliminara in lingura standard.

In aceasta amprenta, tehnicianul dentar realizeaza modelul preliminar, urmarind

urmatoarele obiective:

- Stabilirea solutiei de tratament, prin schitarea posibilitatilor alternative si alegerea

ordinii interventiilor necesare;

- Studiul la paralelograf permite analizarea pregatirilor protetice in vederea obtinerii

campului favorabil mentinerii si stabilizarii protezei;

- Informarea pacienului despre planul de tratament impus de starea campului protetic,

pentru a obtine acordul acestuia;

29


- Efectuarea unor interventii de modelare asupra nivelului planului de ocluzie si a

nivelului parodontiului marginal;

- Sa reprezinte o proba juridica in cazul unor neintelegeri privind situatia campului

protetic inainte de tratament;

- Permite construirea lingurii individuale;

In funcie de scopul urmarit, modelul se realizeaza din gips tip II (Alabastru) sau tip

III (Moldano). Instrumentarul necesar este format din: bol de cauciuc, spatula de

malaxat (pot fi inlocuite cu un vacuum-malaxor) si masa vibratorie.

Pentru gipsurile tip II si III, A.D.A. a elaborat urmatoarele conditii:

Tip II: -timp priza 10 min +/- 3 min Tip III: -timp priza 10 min +/- 3min

-expansiune de priza max 0,1% -expansiune de priza max 0,1%

-rezistenta la compresiune la -rezistenta la compresiune la

o ora dupa priza 206-210 Kg/cm2 o ora dupa priza 280-286 Kg/cm2

De mentionat totusi ca, desi pasta de gips se transforma in corp solid dupa

aprximativ 10 min, prin reactia de priza, rezistenta maxima este obtinuta totusi mult mai

tarziu prin reactia de intarire (dupa aproximativ o saptamana).

In vederea realizarii modelului preliminar, pulberea de ipsos (semihidratat Ca

SO4) se amesteca cu apa. Pentru aceasta exista, exista doua metode:

- amestecul predozat: raportul pulbere / apa respecta indicatiile fabricantului;

- saturatia progresiva: se adauga pulbere peste apa distilata pusa in bol, pastrand un

raport apa / pulbere cat mai mic.

Trebuie retinut fapul ca temperatura apei trebuie sa fie de aproximativ 180 C, si nu

se mai adauga apa sau pulbere dupa inceperea malaxarii.

Dupa o prima vibrare pe masa, se elimina bulele de aer, apoi se malaxeaza

viguros 15-20 sec, pentru a obtine o pasta cremoasa si omogena, dar nu mai mult de 5

minute (creste expansiunea de priza).

30


Pasta de gips este introdusa in amprenta sub vibrare, punand progresiv, cate

putin, din zona cea mai inalta, pana la umplerea amprentei, pentru a asigura umplerea

detaliilor si eliminarea bulelor de aer.

Daca amprenta nu a fost cofrata, atunci se acopera in intregime cu gips, iar

gipsul ramas se depune sub forma unei gramajoare pe o placuta de cauciuc sau o foaie

de hartie.

Amprenta se aplica pe aceasta gramajoara si se preseaza astfel incat sa obtinem

un soclu de 1,5 cm inaltime, a carui forma grosiera se aranjeaza cu spatula, urmand a fi

finisat la soclator.

Foto 3: Model de studiu turnat intr-un singur timp,in lingura standard

Amprenta se spala cu un jet de apa de mica presiune, pentru a nu risca

desprinderea alginatului de pe lingura. Urmele de saliva se indeparteaza prin pudrare cu

gips, indepartat apoi prin spalare cu apa si o perie moale. Surplusul de apa se inlatura cu

un jet usor de aer, fara a usca amprenta. Se recomanda introducerea amprentei in solutie

de sulfat de potasiu 2%, pentru imbunatatirea suprafetei modelului.

31


Plusurile mari de alginat pot fi sectionate. Este indicat ca modelul sa fie turnat in

doi timpi.

Pentru realizarea modelului in doi timpi, dupa umplerea amprentei, se realizeaza

retentii din gips, pentru a asigura solidaritatea straturilor.

Cofrarea si indiguirea au ca scop evidentierea fundurilor de sac si eliminarea

dificultatii pregatirii modelului la socator in cazul unor creste alveolare si dinti restanti,

puternic inclinati spre vestibular.

Amprenta se demuleaza imediat dupa priza, pentru a nu fractura modelul. Pentru

alginate, se obtine prin tractiune, elasticitatea materialului favorizand separarea. Lingura

trebuie sa fie eliberata complet din gips.

Dupa demulare, modelul se finiseaza la soclator sau cu spatula, in forma de

pentagon pentru maxilar si trapez pentru mandibula .

De obicei, se realizeaza doua modele de studiu, unul fiind trimis in cabinet pentru

stabilirea planului de tratament, celalalt ramanand in laborator pentru realizarea

urmatoarei etape tehnice: lingura individuala.

Erori in realizarea modelelor de studiu:

* Suprafata modelului moale sau cretoasa:

Cauze:

- turnarea tarzie a amprentei;

- prezenta salivei la turnare;

- prezenta apei in amprenta dupa spalare;

- incompatibilitate intre alginat si gips;

- demularea dupa mai mult de o ora;

- raport apa/pulbere necorespunzator;

- prezenta in amprenta a fosfatului trisodic care nu a fost neutralizat.

32


Remediu: Este posibil daca nu au trecut 15 min de la amprentare, situatie in care se

reia amprenta. Daca amprenta nu s-a deteriorat la demulare, atunci se reiau fazele de

pregatire a amprentei, se foloseste gipsul conform indicatiilor fabricantului si demularea

se face la maximum 60 min.

* Suprafata aspra, rugoasa:

Cauze:

- cantitate mica de apa la prepararea alginatului;

- prezenta apei in amprenta la introducerea gipsului;

- amestecul incorect al gipsului;

- finisarea modelului cu perii aspre.

Remediu:

- Respectarea raportului apa/pulbere pentru alginat dupa indicatiile fabricantului;

- Inlaturarea surplusului deapa din amprenta;

- prepararea gipsului in vacuum - malaxor;

- finisarea modelului cu perii moi.

* Goluri in modele:

Cauze:

- prepararea manuala a gipsului;

- turnarea modelului fara vibrare;

- prezenta apei sau a salivei in amprenta.

Remedii:

- prepararea mecanica si sub vid a gipsului;

- turnarea adecvata a gipsului in amprenta;

- inlaturarea apei si a salivei din amprenta;

33


* Modelul deformat cu dinti alungiti:

Cauze:

- alginatul s-a desprins din lingura;

- amprenta turnata intr-un singur timp, cu rasturnarea intarziata a amprentei peste

gipsul de soclu (cu vascozitate mai mare);

- amprenta a fost miscata inainte de “priza” alginatului;

- amprenta deformata la demularea de pe camp, datorita retentivitatii acestuia.

Remedii:

- nu se accepta cu alginatul desprins de pe lingura;

- turnarea amprentei in doi timpi;

- mentinerea amprentei nemiscata in cavitatea bucala pana dupa “priza”

- alginatului;

- deretentivizarea campului protetic inainte de amprentare;

* Baza modelului prea subtire:

Cauze:

- gips pentru soclu de inaltime mica sau de consistenta redusa;

- soclare excesiva.

Remediu: Gips in cantitate suficienta si de consistenta care sa suporte greutatea

amprentei.

* Dinti fracturati:

Cauze:

- separarea prematura a amprentei de model;

- separarea tarzie a amprentei de model, dupa uscarea alginatului.

Remediu: Demularea in intervalul de 45-60 min de la turnarea modelului, cu atentie

marita.

34


* Model fragil:

Cauze:

- nerespectarea raportului apa/pulbere pentru gips.

Remediu: respectarea indicatiilor fabricantului privind prepararea gipsului.

* Plusuri sub forma de perle pe suprafata modelului:

Cauze:

- inglobare de aer la prepararea alginatului;

- prinderea aerului intre campul protetic si alginat;

- secretie glandulara abundenta la nivelul boltii palatine.

Remedii:

- prepararea corecta a alginatului (in vacuum-malaxor);

- tehnica de amprentare si consistenta a alginatului corecte;

- clatirea campului protetic inainte de amprentare.

35


III.2. Analiza Modelului de Studiu la Paralelograf

Conceperea Planului Scheletului

Aceasta operatie este efectuata de medic, cuprinzand in ordine urmatoarele etape:

- Stabilirea celei mai acceptabile axe de insertie si dezinsertie:

Definitie : Axa de insertie - directia in care se deplaseaza proteza de la contactul

initial dintre partile rigide ale protezei si dintii restanti, pana la asezarea finala a

protezei pe campul protetic, pintenii si seile fiind in contact intim cu tesuturile dentare si

mucoase.

Definitie : Axa de dezinsertie – drumul parcurs de proteza in sens invers, de la

pozitia de contact intim cu campul protetic pana la ultimul contact al partilor rigide cu

dintii restanti.

Axa de insertie este conditionata de :

- planurile de ghidare;

- zonele retentive dentare necesare aplicarii portiunii flexibile a crosetului;

- zonele retentive ale crosetelor;

- zonele de interferenta muco-osoasa sau dentare;

- fizionomie.

Modelul se fixeaza pe masa paralelografului intr-o pozitie cat mai orizontala a

planului de ocluzie, deoarece :

- forta de masticatie are o directie predominant verticala;

- alimentele adezive exercita tractiuni asupra protezei in sens vertical;

- insertia si dezinsertia au o directie verticala.

Planurile de ghidare sunt reprezentate de fetele proximale ale dintilor stalpi,

vecine spatiilor dentare. Trebuie sa fie paralele cu axa de insertie.

Daca pentru paralelizarea lor se pierde prin slefuire o mare cantitate de substanta

dentara, atunci se acopera cu microproteze.

36


Foto 4: Model de studiu asezat pe masuta paralelografuluiin vederea analizarii

- Aprecierea paralelismului se face utilizand tija de reperaj sau de analiza.

- Daca suprafetele nu sunt paralele, se inclina modelul anterior sau posterior pana la

atingerea unei pozitii aproape paralele, incat prin slefuiri minime sa se incadreze in

paralelism.

- Se urmareste ca tija de analiza sa faca contact cu fata proximala in regiunea crestei

marginale, unde smaltul este mai gros.

- Daca tija are contact in zona coletului dintelui stalp, acesta se acopera cu o proteza a

carei fata proximala va fi modelata corespunzator.

- Zonele dintelui stalp care urmeaza sa suporte slefuiri minime se coloreaza pe model

cu creion rosu.

37


- Zonele retentive dentare necesare aplicarii portiunii flexibile a bratului retentiv al

crosetelor.

- Aceste zone retentive se mai numesc si zone subecuatoriale.

- In protetica dentara sunt 6 tipuri ecuatoriale :

- Ecuatorul anatomic: linia trasata cu paralelograful ce trece prin punctele cele mai

convexe ale coroanei unui dinte izolat, plasat vertical pe suportul paralelografului.

- Ecuatorul de implantare: linia rezultata ca urmare a implantarii normale a dintilor pe

o arcada integra, ce trece prin convexitatile maxime ale dintilor.

- Ecuatorul de mal-pozitie: linia ce trece prin convexitatile maxime ale dintilor unei

arcade, cu brese edentate, cand dintii vecini edentatiei au suferit migrari.

- Linia ecuatoriala tipica: se gaseste aproximativ la jumatatea distantei dintre colet si

fata ocluzala, pe fata proximala dinspre edentatie, trece in diagonala pe vestibular si

oral si se termina pe fata proximala a vecinului, in apropierea coletului.

- Linia ecuatoriala atipica apare in trei situatii:

- Diagonala: porneste din vecinatatea fetei ocluzale, proximal spre edentatie,

coborand oblic, in diagonala, pana la colet pe fata maximala opusa edentatiei.

- Inalta: este plasata in apropierea fetei ocluzale, oral si lingual, la premolarii

superiori inclinati vestibular.

- Coborata: se regaseste in apropierea coletului si se intalneste pe fetele

proximale ale dintilor care prezinta un ecuator inalt pe fetele vestibulare si

orale, sau pe dintii conici.

Zonele retentive se cauta pe fetele vestibulare si orale ale dintilor stalpi. Pentru o

buna mentinere a protezei este necesar ca directia de actiune a crosetelor sa fie

peroendiculara pe planul de ocluzie si a tijelor retentivometrice. Cercetarea zonelor

retentive se face cu ajutorul tijelor de reperaj, existand 3 dimensiuni (joje) ale acestora:

0,25 mm, 0,50 mm si 0,75 mm, intervalul favorabil este cuprins intre 0,25 mm si 0,75

mm.

In aceste joje se pot alege :

- crosete circulare, cu flexibilitate mica pentru 0,25 mm;

38


- crosete turnate divizate (Roach), cu flexibilitate mare pentru 0,50 mm;

- crosete mixte cu brat retentiv de sarma, cu flexibilitate mare pentru 0,75 mm;

Zonele de interferenta – in timpul insertiei sau dezinsertiei protezei scheletate nu

trebuie sa existe zone de interferenta dentara sau muco – osoasa care sa impiedice sau sa

jeneze aceste traiectorii.

Zonele de interferenta muco – osoase sunt mai frecvente la mandibula, dar pot

exista si la maxilar, in urmatoarele regiuni:

- zona vestibulara a crestelor in edentatiile frontale;

- zona vestibulara a crestelor in regiunea premolarilor;

- zona vestibulara sau distala a unor tuberozitati foarte retentive;

- polul inferior al tuberozitatii proeminente poate face ca saua sa interfereze cu

antagonistul mandibular sau cu creasta mandibulara.

Interferentele dentare exista in mod obisnuit pe dintii stalpi. Zone care pot

interfera cu bratele crosetelor:

- la premolarii superiori: marginea disto – vestibulara;

- la molarii superiori: marginea mezio – vestibulara.

Inclinarea vestibulara a dintilor superiori poate face imposibila aplicarea protezei

datorita datorita interferentei cu bratele crosetelor.

Pe proximal, zonele de interferenta apar datorita migrarii orizontale consecutive

edentatiei, mai frecvent la nivelul:

- fetelor distale ale caninilor inclinati posterior;

- fetelor proximale ale premolarilor inclinati anterior sau posterior;

- fetelor proximale ale dintilor frontali inclinati spre o edentatie frontala.

La maxilar interferentele conectorilor principali cu dintii restanti sunt foarte rare.

Tot in aceasta faza de analiza se studiaza si suprafetele orale ale dintilor stalpi pe

care se aplica de obicei bratele opozante rigide ale crosetelor.

Plasarea acestor brate in vecinatatea ocluzala atrage pierderea reciprocitatii.

Pentru a putea fi pozitionate in treimea mijlocie sau chiar in treimea gingivala

este necesara desfiintarea convexitatii si remodelarea fetei orale prin slefuire. Zona care

trebuie remodelata se apreciaza tot cu tije de reperaj.

39


Rezolvarea interferentelor dentare se obtine prin:

- mici slefuiri pentru interferentele care apar intre marginile dintelui stalp si

bratele crosetului;

- extractie pentru inclinari mai mari de 30o ale dintilor;

- slefuire si acoperire cu microproteza pentru inclinari medii;

- slefuire proximala sau deretentivizare prin foliere, pentru inclinatii mici;

- slefuire sau acoperire cu microproteza pentru fetele orale ale dintilor stalpi.

Fizionomia: se are in vedere trasarea unui ax de insertie astfel incat crosetele sa

fie cat mai putin vizibile.

Pentru edentatiile in zona fronala se alege un ax de insertie cat mai vertical, care

are dezavantajul de a influenta negativ mentinerea prin crosete. Daca totusi se impune o

proteza partiala mobila, fizionomia nu trebuie sa primeze asupra celor trei factori

analizati anterior. Se vor alege crosete cat mai putin vizibile in “I”, “semi T” sau din

sarma.

Dupa obtinera corecta a celor patru factori care impun axa de insertie a protezei,

modelul se blocheaza pe masuta paralelografului, in aceasta pozitie, care va conditiona

axa de insertie finala.

- Trasarea ecuatorului protetic:

Ecuatorul protetic reprezinta linia celor mai mari convexitati ale dintilor stalpi

pentru o anumita axa de insertie. Uzual are un traiect concav catre ocluzal pe fetele

vestibulare si convex spre ocluzal pe fetele proximale ale dintilor stalpi. Trasarea

ecuatorului protetic se face pe toti dintii care vin in contact cu elementele protetice.

Ecuatorul va imparti dintii stalpi in 2 zone, una supraecuatoriala (intre ecuator si

suprafata ocluzala) si una subecuatoriala (intre ecuator si festonul gingival), in care se

plaseaza portiunea flexibila a bratelor crosetelor.

- Stabilirea locului in care se plaseaza varful portiunii flexibile a bratelor

crosetului.

40


In functie de tipul crosetului se alege joja si se monteaza retentiometrul la

paralelograf. Locul unde dintele prezinta retentivitatea favorabila, spre mezial, in centru

sau spre distal, se marcheaza pe model cu un punct negru. Se are grija ca tija verticala sa

atinga dintele in acelasi timp cu discul retentiometrului.

Tripodarea : fixarea pozitiei modelului fata de paralelograf.

Are ca scop obtinerea posibilitatii de a repune modelul pe masuta paralelografului

in aceeasi pozitie in care s-a stabilit axa de insertie.

Metoda I:

- Cu mina de grafit se traseaza pe fata mucozala trei linii, la distanta una de alta.

O linie va fi plasata anterior, celelalte doua posterior, in afara zonei desenului

scheletului si vor fi incercuite cu creion negru pentru identificare.

- Pentru repozitionare se monteaza tija detectoare si se inclina modelul pana

cand tija poate lua contact in toate cele trei semne, fara a mai modifica

inclinarea modelului.

Metoda a II-a:

- Pe soclul modelului bine fasonat se taie trei santuri verticale, unul in regiunea

posterioara si doua in marginea laterala, cu ajutorul unei spatule ascutite

sprijinita pe tija de reperaj.

- Pentru repozitionare se controleaza paralelismul santurilor cu tija de reperaj.

Aceasta metoda este folosita mai ales pentru modelul functional, cand santurile

vor fi reproduse pe modelul duplicat, care la nevoie poate fi pus la paralelograf in

aceiasi pozitie in care a fost plasat si modelul functional.

Desenarea proiectului viitorului schelet al protezei :

- Modelul de studiu se indeparteaza de pe masuta paralelografului.

- Cu un creion albastru sau negru, cu varf fin, se deseneaza precis, cu linii

duble, partile componente ale scheletului metalic.

- Se incepe cu seile, urmand, in ordine, conectorii principali, pintenii, conectorii

secundari, bratele opozante, bratele retentive, elementele de mentinere

indirecta.

41


- Este necesar ca medicul sa delimiteze pe model intinderea zonelor ce trebuie

foliate (torus maxilar, exostaze) si sa indice grosimea folierii.

III.3. Tehnologia Realizarii Lingurii

Individuale

Lingura sau portamprenta individuala, reprezinta suportul pentru materialul

amprentei functionale. Forma si dimensiunile sale corespund particularitatilor campului

protetic, fiind caracteristica fiecarui pacient. Indiferent de materialul din care sunt

realizate, trebuie sa indeplineasca urmatoarele caracteristici:

- Sa fie rigide, pentru a nu se deforma in timpul manevrelor de amprentare;

- Sa fie adaptate intim pe zonele campului protetic acoperite de mucoasa;

- Sa aiba marginile la distanta de insertia partilor moi, pentru ca acestea sa se

poata misca liber modeland zonele corespunzatoare ale amprentei;

- Sa fie usor de manevrat.

Portamprenta individuala este formata din baza portamprentei si elementele

accesorii (manere, butoni de presiune pentru mandibula, intarituri si la indicatia

medicului, borduri de ocluzie).

In edentatia partiala, lingura trebuie realizata la distanta de model, pentru a crea

spatiu materialului de amprenta. In functie de materialul de amprenta, aceasta distanta

va fi mare pentru alginate si mai mica pentru elastomeri de sinteza.

In tehnologia obtinerii lingurii individuale pentru amprentarea unei edentatii

partiale, exista trei etape de pregatire a modelului preliminar:

- Trasarea limitelor lingurii individuale se face cu creionul chimic,

accentuandu-se limitele campului protetic transpus de pe amprenta

preliminara, ale carui limite au fost trasate de medic. Se urmareste zona de

mucoasa fixa, ocolind frenurile, bridele laterale, incluzand tuberozitatile

maxilare. Pentru mandibula, lingura include tuberculii piriformi si ocoleste

linia milohioidiana.42


- Derententivizarea dintilor restanti – se face pe toate suprafetele cu ceara de

3mm grosime lasand libera marginea incizala a grupului frontal. Daca se

prefera distantarea si la nivelul crestelor edentate, acestea se folieaza cu ceara

de 0,3 – 0,4 mm grosime, in limitele desenate pe model, lipita de jur imprejur.

- Gravarea modelului la nivelul liniei Ah, pe 1 mm latime si 1 mm adancime,

pana in apropierea santului pterigomaxilar, pentru a obtine distantarea lingurii

individuale de campul protetic, permitand realizarea unei grosimi uniforme a

materialului de amprenta.

- Izolarea modelului. In functie de materialul folosit pentru baza lingurii,

modelul se izoleaza in apa sau cu substante izolatoare speciale.

Dupa pregatirea modelului, se poate trece la confectionarea portamprentei

individuale. Aceasta poate fi realizata din:

- acrilat autopolimerizabil;

- acrilat fotopolimerizabil;

- mase termoplastice.

Lingura individuala din acrilat autopolimerizabil:

Acest material se prezinta in sistem bicomponent ( pulbere + lichid), pulberea este

formata din granule fine de polimetacrilat de metil, iar lichidul este monomer de

metacrilat de metil. Modelul se izoleaza cu solutie speciala.

Intr-un godeu se aplica mai intai monomerul, apoi polimerul in proportiile

indicate de fabricant si se amesteca intreaga cantitate cu spatula. Din acest moment, se

disting trei faze:

- aspect nisipos imediat dupa omogenizare;

- tragerea in fire;

In aceasta faza acrilatul se toarna in conformatoare speciale care imita forma placilor

de baza, sau se preseaza intre doua placi de sticla izolate, intre care a fost pus un

distantier (ceara sau snur), pentru obtinerea unei grosimi uniforme de 2 mm. Cand

ajunge in faza plastica, se scoate din conformator si se aplica pe model, unde se mentine

43


presat pana cand capata o consistenta care ii permite sa-si mentina forma inainte de

polimerizare. Se indeparteaza plusurile de acrilat, din care se modeleaza manerul si

butonii (pentru mandibula).

Manerul are dimensiuni asemanatoare cu doi incisivi centrali superiori pentru

maxilar (10 mm inaltime si 15-18 mm latime) usor concav pe toate fetele, pentru a

favoriza manevrarea manuala a lingurii. Se pozitioneaza pe linia mediana, cu o

inclinatie asemanatoare dintilor naturali, si trebuie sa permita miscarea partilor moi,

pentru a putea modela materialul de amprenta.

Dupa polimerizarea acrilatului, se scoate lingura de pe model. Se indeparteaza

plusurile de pe suprafata sa, se corecteaza si se rotunjesc marginile pana la limitele

trasate pe model.

Finisarea se face cu filt si pulbere de piatra ponce umezita.

Lingura individuala din masa termoplastica si polistiren.

Sunt putin indicate, deoarece nu au rezistenta celor din acrilat. De obicei, necesita

intarituri de sarma obisnuita de 1,5 mm grosime, introdusa in grosimea lingurii pentru

a-i mari rigiditatea. Modelul se izoleaza in apa. Se confectioneaza intai baza lingurii.

Placa de baza plastificata uniform se adapteaza pe model astfel incat sa acopere in

intregime campul protetic si dintii restanti.

Aplicarea placii se face prin presare cu degetele intai pe mijlocul boltii palatine,

apoi pe versantele crestelor alveolare si spre dintii restanti, dinspre palatinal, apoi spre

vestibular. Se sectioneaza cu o foarfeca excesul de placa de baza ce depaseste modelul.

Marginile se rasfrang astfel incat la nivelul limitelor trasate pe model sa nu

obtinem muchii ascutite si se finiseaza cu pietre, freze sau pile.

Se controleaza stabilitatea bazei pe model, aplicand presiuni cu degetele,

alternativ de o parte si de cealalta a liniei mediene, in zonele laterale. Daca apare

fenomenul de basculare, placa se plastifiaza si se readapteaza.

44


Se confectioneaza elementele accesorii. Intaritura de sarma: prezinta o bucla

mediana, corespunzator manerului. Se incalzeste la flacara si se preseaza in grosimea

placii, fara a o strapunge.

Din deseurile de placa de baza se acopera intaritura si se confectioneaza manerul,

acoperind bucla mediana. Se finiseaza cu freze si pietre.

Inainte de trimiterea in cabinet, modelul si lingura sunt spalate cu apa fiarta.

In lingura se practica orificii pentru retentia materialului de amprenta, cu pozitia,

marimea si numarul indicate de medic.

Greseli in realizarea lingurii individuale:

- Fracturarea dintilor cand se scoate lingura de pe model.

Cauza : - deretentivizare insuficienta.

Remediu : - deretentivizare cu folii de ceara mai groase de 3 mm.

- Lingura flexibila.

Cauza : - acrilat subtire (pentru linguri acrilice);

- nu are rezistenta mecanica suficienta (pentru linguri din mase

termoplastice).

Remediu : - folosirea conformatoarelor pentru grosimea acrilatului, evitarea

presarii puternice pe model;

- armarea lingurii cu sarma.

- Lingura s-a lipit de model.

Cauza : - izolare gresita, lichid izolator necorespunzator.

Remediu : - izolarea modelului pe toata suprafata cu lichid de calitate.

45


III.4. Tehnologia Realizarii

Modelului Functional

Modelul functional reproduce exact situatia existenta in cavitatea bucala a

pacientului.

Dupa adaptarea lingurii individuale, medicul aplica in aceasta elastomer de

sinteza de consistenta medie si amprenteaza campul protetic. Aceasta amprenta are o

precizie mult mai mare fata de cea in lingura standard. Desi elastomerii au stabilitate

dimensionala mai mare, se recomanda turnarea modelului functional cat mai repede

posibil.

Este foarte important ca amprenta sa fie corecta, orice eroare aparuta influentand

calitatea modelului, ceea ce va duce la realizarea unor proteze cu defectiuni.

Daca amprenta indepineste toate conditiile, atunci se poate realiza modelul

functional, din gips dur sau extradur se recomanda utilizarea gips IV deoarece aliajele

Co-Cr erodeaza rapid gipsurile III.

- Se inlatura plusurile marginale cu ajutorul unei foarfece;

- Se usuca perfect amprenta, in interior si in exterior, cu un jet de aer.

. Cofrarea si indiguirea au ca scop evidentierea fundurilor de sac si eliminarea

dificultatii pregatirii modelului la socator in cazul unor creste alveolare si dinti restanti,

puternic inclinati spre vestibular.

Indiguirea: Un rulou de ceara cu grosimea de 3-4 mm se aseaza in jurul

amprentei, urmarind contururile acestuia si pozitionat la aprox 2-3 mm de fundurile de

sac.

Cofrarea: Peste ruloul de ceara prezentat anterior, se adapteaza o folie de ceara

pentru macheta bazei protezelor acrilice (grosime de 2 mm, pentru rezistenta), astfel

incat sa asigure o inaltime de 1,5 cm.

46


- Se prepara gipsul de tip IV in proportiile indicate de fabricant, preferabil in

vacuum - malaxor si obligatoriu sub vibrare;

- Sub vibrare se toarna gipsul pana la umplerea amprentei, se opreste vibrarea si

se lasa sa faca priza timp de o ora. Cand gipsul ajunge la o consistenta

suficienta pentru a-si pastra forma, din resturile de gips se realizeaza conuri

de retentie pentru soclu.

- Se realizeaza soclul din gips II sau III preparat mecanic sau manual, respectand

raportul apa / pulbere;

- Este indicat ca timp de 12 ore de la turnarea primului timp sa nu se intervina

asupra modelului, care se indeparteaza ceara de cofraj si indiguire si se poate

demula amprenta, cu riscuri minime de fracturare a dintilor datorita

rezistentei scazute a gipsului.

Datorita indiguirii si cofrarii, soclul este deja fasonat.

Erorile care apar au fost deja prezentate la capitolul III.1.

47


III.5. Analiza Modelului Functional

la Paralelograf

Aceasta tehnica este mult usurata, daca medicul trimite in laborator analiza facuta

pe modelul de studiu, cu desenul elementelor componente ale viitorului schelet al

protezei.

In situatia in care tehnicianul este nevoit sa conceapa singur planul scheletului,

are nevoie de informatii suplimentare privind gradul de implantare a dintilor stalpi,

rezilienta mucoasei, marimea torusului maxilar. De cele mai multe ori este necesara o

colaborare directa intre medic si tehnician privind definitivarea proiectului scheletului.

Daca tratamentul proprotetic a fost executat corect acest lucru va facilita analiza

modelului functional la paralelograf.

Se vor relua toate fazele analizei descrise la subcapitolul III.2., in aceeasi ordine,

cu modelul fixat in aceeasi pozitie cu cel de studiu.

1. Stabilirea axului de insertie / dezinsertie a protezei:

- planurile de ghidare: dicteaza inclinarea antero – posterioara a modelului. Se

va utiliza tija de reperaj. Zona gingivala si zonele de deasupra punctului de

contact cu tija nu sunt considerate ca facand parte din planurile de ghidare.

- Zonele retentive dentare: vor fi evidentiate prin inclinarea laterala a modelului,

pana cand dintii stalpi principali vor prezenta zone retentive egale. Pot fi

utilizate tijele de reperaj sau retentiometrele.

- Zonele de interferenta muco–osoasa si dentare ramase dupa pregatirea

proprotetica vor fi evidentiate pe model, urmand a fi foliate ulterior.

- Fizionomia: va fi respectata pe cat posibil prin plasarea componentelor

crosetelor in zone cat mai putin vizibile.

2. Trasarea ecuatorului protetic :

48


- se blocheaza modelul pe masuta paralelografului;

- se traseaza cu mina de grafit ecuatorul protetic pe dintii stalpi principali, dar si

pe dintii pe care se aplica elemente rigide supraecuatoriale;

- se traseaza si zonele de interferenta cu tesuturile muco-osoase, pentru a putea

asigura precizia diretentivizarii.

3. Stabilirea punctului in care se termina varful portiunii flexibile a bratului retentiv al

crosetului.

4. Fixarea pozitiei modelului functional fata de paralelograf (tripodarea);

- Se face prin metoda a II-a descrisa la capitolul III.2. deoarece permite si

pozitionarea modelului duplicat.

Este absolut obligatorie deoarece in cursul executiei fazelor tehnice modelul

trebuie indepartat de pe suport si repus in pozitia determinarii axului de insertie. In acest

scop exista conformatoare din plastic care se pot lipi de modelul functional, fiind

reproduse la duplicare.

5. Desenarea pe modelul functional a proiectului viitorului schelet al protezei :

Este foarte important sa se foloseasca un creion bine ascutit, pentru precizia

desenului si suficient de moale pentru a nu deteriora modelul. Se traseaza linii duble, de

culoare neagra sau albastra, corespunzatoare elementelor componente ale scheletului.

- Se deseneaza seile metalice, dimensiunea lor fiind de 2/3 din latimea crestelor

edentate, fara a include in desen si paradontiul marginal al dintilor stalpi.

In edentatiile de clasa I-a si a II-a lungimea seii va acoperi 2/3 din lungimea

crestei.

- Desenarea conectorilor principali:

Se va respecta proiectul medicului. Tehnicianul trebuie sa cunoasca perfect

caracteristicile conectorilor principali. Este importanta transmiterea informatiilor din

cabinet privind zonele care necesita foliere si grosimea folierii in laboratorul de tehnica

dentara.

- Desenarea crosetelor si a conectorilor secundari.

Se incepe cu bratele retentive. In functie de dinte, portiunea elastica

subecuatoriala sa reprezinte 1/3 sau ¼ din lungimea bratului. Latimea va creste uniform

49


spre corpul crosetului. Se deseneaza bratele opozante. Cand sunt plasate supraecuatorial

au ca limita gingivala ecuatorul protetic. Daca dintele este prevazut cu prag, atunci

acesta va reprezenta limita. Trebuie sa cuprinda toata fata orala a dintelui. Grosimea sa

poate fi putin mai mare, la dintii carora le-a fost desfiintata convexitatea maxima a fetei

orale, situatie in care va fi plasat la mijlocul distantei ocluzo – cervicale.

- Se deseneaza pintenii ocluzali, care trebuie sa ocupe in intregime lacasul

preparat in dintele respectiv, fara a provoca insa contacte premature cu

antagonistii.

- Desenarea elementelor de mentinere indirecta.

Aceste elemente sunt reprezentate de pinteni ocluzali, pinteni supracingulari,

pinteni incizali, crosete continue cunoscute si sub numele de “opritori de basculare”.

Desenele utilizate trebuie sa fie foarte precise, motiv pentru care nu se va folosi

creionul chimic (se “intinde” in contact cu apa) si trebuie sa se pastreze intacte in timpul

procesului de duplicare.

50


III.6. Tehnologia Duplicarii Modelului Functional

si a Realizarii Modelului Duplicat

Pentru duplicare, modelul functional trebuie pregatit. Pe acesta se executa trei

operatiuni : folierea, gravarea si deretentivizarea, a caror importanta va fi evidentiata

mai jos.

La maxilar, se foliaza urmatoarele zone anatomice :

- Crestele alveolare: pentru a obtine spatiu intre saua metalica a scheletului si model.

Acest spatiu va fi ocupat ulterior de acrilatul seilor definitive. In acest fel se creeaza

posibilitatea captusirii sau rebazarii ulterioare a protezei. Se utilizeaza ceara roz tare,

cu grosime de 1 - 1,5 mm in functie de spatiul existent pentru montarea dintilor

artificiali. Suprafata de foliere trebuie sa coincida cu limitele desenului seilor

metalice ale scheletului (2/3 din lungimea mezio-distala a crestei si 2/3 din latimea

versantului vestibular si a celui palatinal, apreciat de la jumatatea crestei).

Ceara trebuie sa fie bine adaptata pe suprafata crestelor si lipita pe margini.

Delimitarea palatinala a cerii se face intr-un prag in unghi drept, altfel acrilatul

seii se va termina pierdut si exista riscul fracturarii in timp rezultand muchii ascutite

de acrilat in contact direct cu mucoasa. Unghiul drept favorizeaza delimitarea clara a

acrilatului. La extremitatea distala se decupeaza cu spatula un orificiu de 2/2 mm

pentru a evita infundarea seii metalice la indesarea acrilatului.

- Tonusul maxilar: cand este prezent si trebuie traversat de conectorul principal, este

necesara despovararea de presiuni a acestei zone, pentru a evita bascularile laterale

ale protezei. Folierea se face in limitele desenate de medic, grosimea cerii depinzand

de marimea tonusului si rezilienta mucoasei acestuia si a crestelor mai ales in

edentatiile terminale. De obicei aceasta grosime este indicata de medic si este

cuprinsa intre 0,5 – 1 mm.

51


- Rafeul median intermaxilar: cand acesta se prezinta ca o creasta ascutita, limitele

sale sunt trasate de medic pe model indicandu-se in acelasi timp grosimea folierii. In

functie de marimea rafeului, se utilizeaza ceara roz cu grosimea cuprinsa intre 0,3 –

0,4 mm.

- Parodontiul marginal si papilele interdentare: se foliaza cu ceara de 0,2 mm numai

atunci cand conectorul principal dento-mucozal traverseaza aceste zone.

- Papila incisiva: se foliaza numai cand conectorul principal trece peste aceasta zona,

cu ceara de 0,2 – 0,3 mm grosime, in functie de marimea papilei.

- Rugile palatine: se foliaza total sau partial, in functie de intinderea conectorului

principal, cu ceara de 0,2 – 0,3 mm grosime si va urmari traiectul rugilor.

De remarcat faptul ca, spre deosebire de mandibula, la maxilar nu se foliaza traiectul

conectorului principal, cu exceptia rugilor, a tonusului si a rafeului median intermaxilar

proeminent.

Gravarea:

Se realizeaza numai la maxilar, pe traiectul marginilor anterioare si posterioare a

desenului conectorilor principali, si in vecinatatea torusului si a parodontiului marginal.

Pe modelul principal se practica santuri in zonele mentionate cu o adancime si latime

de maxim 1 mm. Aceste santuri vor fi completate ulterior de metalul conectorului

principal, care va prezenta pe fata mucozala un relief de pana la 1 mm, permitand

infundarea in mucoasa si impiedicand patrunderea resturilor alimentare sub conectorul

principal.

Deretentivizarea:

Este procesul prin care se elimina anumite zone retentive ale modelului functional,

eliminand riscurile fracturarii modelului duplicat, la extragerea acestuia din masa de

duplicare.

Exista trei metode de deretentivizare :

* Deretentivizarea paralela : intereseaza toate zonele retentive de pe modelul functional

cuprinse in proiectul scheletului metalic si in care patrund elementele rigide ale

52


scheletului. Deretentivizarea acestor zone se face cu ajutorul paralelografului

impunandu-se pastrarea paralelismului cu axul de insertie al protezei. Prin aceasta

metoda se deretentivizeaza urmatoarele zone:

- Fetele proximale dinspre edentatie ale dintilor stalpi principali.

Pe aceste fete au fost realizate planurile de ghidare pe care vor aluneca conectorii

secundari proximali.

Ceara de deretentivizare se picura in toata zona proximala subecoatoriala, in exces.

Modelul se aseaza pe masuta paralelografului in aceeasi pozitie in care a fost

determinat axul de insertie al protezei. Cu spatula de razuire a cerii, se indeparteaza

excesul de ceara dinspre vestibular spre palatinal, pana la ecuatorul protetic.

Pentru usurarea insertiei protezei, surplusul de ceara poate fi indepartat cu spatule

conice de 2o sau 6o.

Necesita atentie marita, in cazul spatulelor neincalzite electric, existand riscul razuirii

gipsului modelului. In acest caz este necesara slefuirea suplimentara a dintilor stalpi,

imposibil de realizat cand sunt acoperiti cu microproteze, sau slefuirea conectorilor

secundari, ceea ce le va reduce rezistenta.

Daca nu se indeparteaza ceara pana la nivelul ecuatorului protetic, va apare un spatiu

nedorit intre conectorul secundar si fata proximala a dintelui stalp.

- Spatiile interproximale ce sunt traversate de conectori secundari sau conectori

principali dentomucozali. Se deretentivizeaza paralel cu axul de insertie, pana ce

spatula paralelografului face contact cu dintii vizati.

- Traiectul conectorilor secundari interdentari. Se acopera in exces cu ceara de

deretentivizare spatiul interdentar, papila interdentara si parodontiul marginal in

zona schitei conectorului secundar. Se indeparteaza ceara pana la nivelul ecuatorului

protetic si, eventual, daca acesta a fost depasit spre ocluzal, deasupra ecuatorului,

deoarece de la acest nivel conectorul secundar ia contact cu dintii.

- Traiectul dentar al conectorului secundar al bratelor retentive la crosetele divizate.

Se aplica ceara in limitele conectorului secundar, de la ecuatorul protetic pana la

parodontiul marginal inclusiv, nivel de la care incepe folierea acestui conector

secundar.

53


Ceara se indeparteaza pana la contactul spatulei cu dintele, la nivelul ecuatorului

protetic.

- Traiectul dentar al conectorului secundar de intarire al sistemului distal la crosete

circulare inelare (cu 4 brate). Se aplica ceara de deretentivizare la ecuatorul protetic.

Excesul se indeparteaza cu ajutorul paralelografului, pana la atingerea ecuatorului

protetic.

- Zonele de tesut muco-osos retentiv, din dreptul conectorului secundar al bratului

retentiv al crosetelor divizate si al conectorului secundar de intarire al pintenului

distal, la crosetele circulare inelare. Se aplica ceara in limitele traiectului mucozal al

conectorilor secundari, apoi se indeparteaza excesul pana la intalnirea portiunii cea

mai proeminenta a modelului, dupa care se va face folierea de distantiere a

conectorilor secundari.

* Deretentivizarea modelata :

Se face fara ajutorul paralelografului, pe fetele vestibulare si orale ale dintilor

stalpi, servind la aplicarea precisa pe dinti a machetei bratelor retentive si opozante

ale crosetelor, asa cum a fost stabilit in proiectul protezei.

Acest tip de deretentivizare se face in functie de tipurile de crosete utilizate.

Pe fetele vestibulare :

- Pentru bratele retentive ale crosetelor circulare.

Se aplica ceara speciala intre coletul dintelui stalp si desenul marginii gingivale a

bratului retentiv, de la varful crosetului pana la corpul crosetului spre fata proximala,

unde se confirma cu ceara de deretentivizare proximala. De-a lungul marginii

gingivale a desenului bratului retentiv se realizeaza un prag de 0,5 mm, cu ajutorul

spatulei de modelat, perpendicular pe suprafata dintelui, astfel incat sa se vada

desenul. Netezirea se face cu spatula.

- Pentru crosetele ROACH tip “T”:

Se acopera cu ceara de deretentivizare zona dintre marginea gingivala a desenului

bratelor orizontale ale “T”-ului de la varfuri pana la folierea conectorului secundar,

incluzand si coletul dintelui, avand grija sa nu distrugem folierea paralela pentru

conectorul secundar al bratului retentiv.

54


Se realizeaza un prag de 0,5 mm la nivelul marginii gingivale a desenului bratelor T-

ului, de la varfuri pana la folierea conectorului secundar.

Pe fetele orale deretentivizarea modelata se utilizeaza :

- Pentru bratele opozante ale crosetelor aplicate supraecuatorial.

- Se picura ceara de deretentivizare intre ecuatorul protetic si coletul dintelui stalp

astfel incat sa existe un surplus de ceara care sa depaseasca in plan orizontal

ecuatorul protetic. Cu spatula de modelat se realizeaza un prag care urmareste linia

ecuatorului protetic, dinspre mezial spre distal, cu o latime de 0,5 mm.

- Pentru bratele opozante ce se aplica pe fetele orale plane in 1/3 mijlocie sau spre

colet ceara de deretentivizare se aplica de la marginea gingivala a bratului opozant

pana la coletul dintelui. Se realizeaza pragul de 0,5 mm, perpendicular pe dinte, de la

mezial spre distal. Ceara se niveleaza cu spatula paralelografului sau spatula de

modelat.

- Pentru dintii stalpi acoperiti cu microproteze prevazute cu prag oral: se

deretentivizeaza zona dintre prag si colet, daca este retentiva, incluzand parodontiul

marginal.

- Pentru dintii laterali pe care se aplica conectori dentari: se aplica ceara pe dintii

respectivi, intre ecuatorul protetic si coletul dintilor, incluzand spatiile interdentare.

Se realizeaza pragul de 0,5 mm de-a lungul dintilor implicati in proiect, la nivelul

ecuatorului protetic. Netezirea cerii se face cu spatula paralelografului sau cu spatula

de modelat.

- Pentru dintii pe care se aplica crosete cu dubla actiune NEY nr. I: deretentivizarea se

face la fel atat pe fata vestibulara cat si pe cea orala, dar pragul nu va mai fi in unghi

drept, ci in unghi deschis in afara.

Este obligatoriu ca pragurile sa nu depaseasca limitele desenului, fie ca este vorba

de ecoatorul protetic, fie ca este vorba de marginea gingivala a bratelor crosetelor.

* Deretentivizarea arbitrara :

Se face fara paralelograf, numai in acele zone retentive plasate in afara

proiectului scheletului protezei. Au ca scop usurarea indepartarii modelului functional si

a modelului duplicat din masa de duplicare, evitand fracturile, rupturile sau deformarile

55


materialului de amprentare sau a modelului duplicat. Pentru aceasta metoda se

utilizeaza ceara roz tare sau plastelina. Zonele in care se foloseste sunt :

- Parodontiul marginal al dintilor care nu sunt implicati in planul scheletului

- Zone retentive de tesut muco-osos: regiunea vestibulara a crestelor in edentatii

frontale, procese alveolare oblice, funduri de sac.

- Dintii si fundul de sac in regiunea vestibulara: se acopera cu ceara roz care se va

subtia catre marginea incizala a dintilor.

Este important ca cerurile de deretentivizare sa isi pastreze forma la temperatura

hidrocoloidului reversibil care se toarna peste modelul functional in vederea duplicarii.

Dupa efectuarea deretentivizarii, modelul functional poate fi duplicat.

Foto 5: Ceruri calibrate pe grosimile de 1 si 1,5 mmfolosite pentru foliere si deretentivizare.

Duplicarea este un procedeu tehnic de amprentare a modelului functional, in

aceasta amprenta urmand a se realiza modelul duplicat din material refractar.

Modelul duplicat trebuie sa reproduca precis detaliile modelului functional pregatit asa

cum am aratat mai inainte, deoarece pe acest model se vor construi machetele de ceara

conectorului principal si elementelor care se toarna odata cu acesta (sei, conectori 56


secundari, crosete, sisteme speciale). Ca materiale de ampreta pentru duplicare se pot

folosi hidrocoloizii reversibili si ireversibili si elastromerii de sinteza. Cele mai folosite

sunt hidrocoloizii reversibili tip agar-agar datorita pretului de cost redus (spre deosebire

de elastomeri) si a posibilitatii reutilizarii lor fara pierderea proprietatilor, redand cu

fidelitate detaliile modelului functional. Oricare ar fi materialul de duplicare ales, dupa

“priza” acesta trebuie sa prezinte o elasticitate care sa permita extragerea modelelor fara

sa se deterioreze, fie modelul functional, fie cel duplicat, fie amprenta.

O alta caracteristica este aceea ca trebuie sa permita realizarea unui model

refractar cu suprafata neteda, oricare ar fi materialul din care acesta va fi turnat.

Deoarece hidrocoloizii reversibili de tip agsr-agar sunt cei mai utilizati, este necesara

prezentarea pe scurt a caracteristicilor si regulilor de utilizare :

- Dupa intrebuintare repetata, devin vascosi prin pierderea apei. Cand materialul este

prea vascos, se poate adauga apa calda in timpul plastifierii.

- Uneori este necesara “innobilarea” cu hidrocoloid proaspat pentru a inlocui pierderea

unor componente.

- Dupa un anumit timp, hidrocoloidul isi pierde calitatile. Este obligatorie inlocuirea

materialului atunci cand consistenta sa este moale, apoasa, sau in masa sa apar

crapaturi.

- Inainte de plastifiere, hidrocoloidul trebuie tocat in fragmente cat mai mici, pentru a

se evita o consistenta inegala a materialului.

- Plastifierea se face la temperaturi sub 100oC in vase cu fund dublu. Plastifierea direct

la flacara modifica proprietatile agar-agarului.

- Plastifierea dureaza aproximativ 1 h 30’ si se realizeaza in conditii optime la

temperatura de 88oC.

- Pentru plastifiere se utilizeaza numai vase emailate, din sticla sau otel inoxidabil.

- In timpul plastifierii se amesteca permanent cu o spatula inox pana la uniformizarea

consistentei (aspect cremos).

- Dupa plastifiere, se asteapta racirea agarului pana la 60oC, cand poate fi turnat in

cuveta fara sa topeasca ceara utilizata la deretentivizare si foliere.

- Dupa turnare in cuveta, se lasa la racit in apa rece 60 de minute.

57


- Refolosirea materialului dupa turnarea modelului refractar presupune spalarea

hidrocoloidului pentru indepartarea resturilor de gips, masa de ambalat sau ceara.

- Nu se mai poate folosi un hidrocoloid uscat, ceea ce impune pastrarea sa invelit in

folii de plastic si inchis in cutii etanse.

Alginatele sunt rar folosite, neputand fi utilizate decat o singura data si fiind

necesara o cantitate de 3 ori mai mare decat cea pentru o amprenta in cavitatea bucala.

Pentru duplicare, se mai utilizeaza si elastomerii de sinteza de consistenta fluida

care, desi au un pret ridicat permit obtinerea unor amprente foarte precise si netede.

Pentru duplicarea cu hidrocoloid reversibil :

- In timp ce hidrocoloidul se raceste de la 88oC la 60oC, modelul functional se

introduce in apa calda la 30 oC saturata cu sulfat de calciu, pana cand se elimina tot

aerul din model (nu mai ies bule).

- Se alege o mufa de duplicare in functie de marimea modelului.

Foto 6: Conformatoare pentru duplicare disponibile pentru trei dimensiuni, in functie de volumul modelului functional

58


Foto 7: Conformator de duplicare comercializat de firma “Dentaurum”A: baza (permite pozitionarea machetei conului de turnare);B: capac de inchidere etansa pentru A (folosit la duplicare);

C: capac de inchidere neetansa pentru A (folosit la introducerea masei de ambalat); D: piesa metalica pentru fixarea modelului functional; E: inele metalice (asigura nedeformarea amprentei);

F: corp; G: capac superior; I: piesa pentru inchiderea corpului F.

- Daca modelul este prea mare, se poate reduce din soclu fara a afecta fundurile de

sac.

- Se fixeaza la baza corpul cuvetei si se verifica daca exista suficient spatiu intre dintii

de pe model si peretele lateral al mufei. Etanseitatea dintre cuveta si baza sa se

obtine prin lipire cu ceara sau cu ajutorul unui inel de cauciuc.

- Se verifica temperatura agar-agarului cu ajutorul unui termometru sau prin

“incercare cu degetul”: daca nu frige, este in intervalul optim. Temperatura trebuie

sa fie cuprinsa intre 45 oC si 60 oC, cand agar-agarul este suficient de fluid si are o

temperatura suficient de mica pentru a nu topi ceara de deretentivizare.

- Daca hidrocoloidul are temperatura optima, atunci se toarna prin unul din orificiile

cuvetei, incet, pana la umplerea acesteia.59


Foto 8: Conformatoare de duplicare cu capac inaltat sau neinaltatsi capac special pentru introducerea masei de ambalat si pozitionarea conului de turnare

A: corp; B, C: conuri de turnare prefabricate cu tijade manevrare metalica sau din material plastic

- Se lasa cuveta nemiscata 20 de minute, dupa care se introduce intr-un circuit

permanent de apa rece, pana la nivelul bazei. Astfel, la nivelul modelului se va

produce o contractie a gelului compensata de hidrocoloidul lichefiat de la partea

superioara a cuvetei. Racirea se mai poate obtine si sub actiunea unui ventilator timp

de o ora, sau in aer liber, timp de 90 de minute. Racirea in apa este cea mai indicata,

dar apa foarte rece duce la deformari ale amprentei de hidrocoloid.

- Dupa racire, se indeparteaza baza cuvetei si plastilina de fixare a modelului.

- Se degajeaza soclul modelului prin sectionarea agar-agarului in jurul sau, pe o

adancime de 1 – 2 mm.

60


Foto 9: Hidrocoloid reversibil pentru duplicare (agar-agar):A: cu rigiditate mai mare (folosit cand pe modelul

de lucru nu s-au realizat lucrari conjuncte);B: cu elasticitate mare (permite extragerea modelului

impreuna cu lucrarea fara deteriorarea amprentei).

- Cu clestele special se extrage modelul functional din amprenta. Daca laboratorul nu

poseda acest instrument, indepartarea modelului se poate face si cu doua spatule

aplicate bilateral, in depresiunile lasate de plastilina. Cu aceeasi forta pe ambele

maini se face o tractiune pe soclul modelului. Operatia este usurata prin suflarea de

aer comprimat, sub presiune mica, intre soclul modelului si materialul de amprenta

de jur imprejur.

61


Foto 10: Cleste special pentru extragereamodelului functional din amprenta.

- Daca masa de hidrocoloid s-a desprins din conformator, modelul se scoate cu grija

marita, pentru a nu rupe amprenta, apoi aceasta se repozitioneaza in mufa.

- Se indeparteaza cu foarfeca toate muchiile ascutite de agar pe tot perimetrul soclului.

- Se examineaza amprenta: nu trebuie sa contina bule sau crapaturi, situatie in care se

reia amprentarea modelului.

- Se examineaza conformatorul conului de turnare, daca amprenta este corecta si

traserul conectorului principal nu intersecteaza canalul principal.

Realizarea modelului refractar (duplicat), din masa de ambalat:

Materialele utilizate pentru obtinerea modelului refractar sunt mase de ambalat pentru

aliaje greu fuzibile, utilizate la obtinerea scheletului metalic. aceste mase de ambalat

trebuie sa aibe urmatoarele proprietati :

- Usor de manipulat, cu un timp convenabil care sa permita aplicarea peste machete

inainte de priza (regula valabila pentru ambalarea machetei scheletului, care impune

folosirea aceluiasi material);

- Trebuie sa dea o suprafata neteda, sa reproduca detalii fine;

62


- Nu trebuie sa se descompuna la temperatura de turnare a aliajului (situatie in care

elibereaza gaze ce intra in combinatie cu aliajul);

- Sa fie poroasa pentru a permite eliberarea gazelor sub presiunea netalului la turnare;

- Sa se desprinda usor de suprafata aliajului si sa nu reactioneze chimic cu el, dupa

turnare;

- Sa reziste la forta de impact a aliajului topit;

- Sa prezinte o expansiune suficient de mare pentru a compensa contractia metalului

topit care se raceste in tipar.

Foto 11: Masa refractara pentru modelul duplicat “Rema-dynamic”.Macheta scheletului construita pe model refractar din acest material

permite turnari de precizie care se adapteaza perfect pe modelul de lucru.

In tehnologia stelitelor, este necesara o masa de ambalat care sa reziste fizic, chimic

si mecanic la temperaturi cuprinse intre 800 oC si 1110 oC, interval in care se afla

temperaturile de topire ale acestor aliaje. Cele mai utilizate sunt masele de ambalat cu

lianti silicati si cele cu lianti fosfati.

Acestea sunt livrate de fabricanti in sistem bicomponent, pulbere + lichid

concentrat, care se amesteca in proportie de 1:1 cu apa distilata.

63


Este foarte importanta respectarea indicatiilor fabricantului privind raportul

pulbere/lichid, conditiile in care are loc reactia de priza si regimul termic la care este

supus tiparul, toate acestea influentand capacitatea tiparului de a compensa contractia

metalului si, implicit, precizia scheletului.

Pentru un model sunt suficiente 200 g pulbere, amestecate in proportia indicata cu

lichidul specific (de obicei, pentru aceasta cantitate se folosesc 30 cm3 de lichid), la

temperatura camerei (18 oC - 21oC).

Tehnica de lucru :

- Masa de ambalat se prepara fie manual, fie mecanic, cu ajutorul vaccum

malaxorului.

Cand este pregatita manual, se utilizeaza un bol si o spatula de malaxat identice cu cele

folosite pentru gipsul modelelor. Se pune in bol lichidul, apoi, progresiv, pulberea.

Spatularea se face timp de 1 – 3 minute, in functie de recomandarile producatorului.

Timpul de priza nu permite turnarea corecta a mai mult de trei modele, in acelasi timp.

- Sub vibrare, se aplica masa de ambalat in cantitati mici, in punctele cele mai inalte

ale modelului, astfel incat sa patrunda intai in amprenta dintilor, apoi la nivelul

crestelor. In acest scop, se inclina cuveta in diferite directii, pentru ca masa de

ambalat sa alunece pe toata suprafata amprentei. Apoi, se adauga masa de ambalat

pana la umplerea cuvetei, apoi se indeparteaza de pe masuta vibratorie, pentru a evita

formarea fisurilor in modelul refractar.

- Masa de ambalat trebuie sa se opreasca strict la nivelul amprentei soclului, altfel

apare riscul modificarii dilatarii de priza.

- Introducerea mufei in apa pe timpul reactiei de priza (30 – 60 minute) a masei de

ambalat, de maxim 45 minute impiedica scoaterea apei din hidrocoloid, ceea ce duce

la obtinerea unui model cu suprafata cretoasa.

Exista aparate cu presurizare, pentru densificarea modelului refractar.

- Dupa priza masei de ambalat, hidrocoloidul se scoate din mufa impreuna cu

modelul, apoi se sectioneaza cu o lama de ras in 4 – 5 locuri si se indeparteaza

bucata cu bucata, pana la eliberarea modelului. Daca se incearca extragerea

modelului refractar imediat, exista riscul fracturarii acestuia, datorita friabilitatii

64


crescute data de porozitatea masei de ambalat. Eliberarea modelului se face imediat

dupa priza masei de ambalat, si nu se atinge suprafata protetica.

- Tot imediat se face si reducerea soclului, cand nu exista spatiu suficient in mufa de

turnare. Aceasta operatie se face cu spatula, pulberea spalandu-se in asa fel incat sa

nu ajunga pe suprafata campului protetic, aceasta putand fi usor deformata in aceasta

faza.

Dupa uscarea modelului, se poate reduce din dimensiunea sa la soclator, unde se

socleaza uscat din acelasi motiv, dar vibratiile aparatului pot fisura modelul. La sfarsit

se sufla un jet de aer cu presiune mica.

Niciodata modelul nu se spala cu apa, deoarece se va distruge.

- Se recupereaza hidrocoloidul reversibil, se spala cu apa de urmele de gips si masa de

ambalat, se taie marunt si se pune intr-o cutie ermetica sau intr-o punga de plastic

pentru a preveni deshidratarea.

- Modelul refractar se usuca intr-un cuptor de turnare, in care temperatura se ridica

lent la 250 oC si se mentine 45 minute, sau prin mentinere la 82 oC–93,5 oC timp de

2–3ore.

Niciodata nu trebuie “grabita” cresterea temperaturii. Modelul se poate fisura

datorita presiunii de vapori acumulate.

Tratarea modelului refractar:

Are ca scop obtinerea unei suprafete intarite, netede pentru a putea suporta realizarea

machetei scheletului fara sa se deformeze.

Metoda I de tratare :

- Se topeste ceara de albine si sacaz, intr-un recipient, la 138 oC - 149 oC (pana cand

incepe sa fumege).

- Modelul refractar se scoate din cuptor si se introduce cu un scufundator in baia de

ceara.

- Se lasa 15 secunde din momentul in care ceara incepe sa faca spume, apoi se scoate

modelul si se aseaza pe o hartie absorbanta, pentru eliminarea excesului de ceara.

65


Metoda a II-a de tratare :

- Utilizeaza solutii speciale de intarire, in care modelul este introdus de doua ori timp

de 10 – 15 secunde, apoi se tine oblic pentru scurgerea excesului de solutie.

- Se reintroduce modelul in cuptorul de uscare la temperatura de 250 oC timp de 5

minute si se raceste lent.

Metoda a III-a de tratare :

- Dupa extragerea modelului din hidrocoloid, se usuca cu un jet usor de aer, dupa care

se pulverizeaza un spray special, uniform pe toata suprafata, de 2 ori, la interval de

2-3 minute. Dupa uscare, se poate socla si spala modelul cu apa curata.

- Se usuca in cuptor la 82 oC – 93,5 oC, 2 – 3 ore, apoi se scoate si se aplica un nou

strat de spray, pe toate suprafetele.

Dupa uscare, modelul poate fi utilizat pentru realizarea machetei.

Foto 12: Amprenta din agar-agar si model refractar.

66


Greseli in tehnica duplicarii si realizarii modelului refractar:

- Nerespectarea temperaturii de turnare in cuveta a materialului de duplicare:

-hidrocoloid prea fierbinte: se topeste ceara utilizata la foliere si deretentivizare.

Remediu: se reface folierea si deretentivizarea,apoi se repeta duplicarea la

temperatura adecvata (max. 60 grade C).

-hidrocoloid prea rece: amprenta nu reda cu fidelitate amanuntele, prezinta lipsuri

mari.

Remediu: se recupereaza hidrocoloidul si se incalzeste la 60 grade C.

- Hidrocoloid invechit:solutie de duplicare prea moale, apar crapaturi in amprenta.

Remediu: refacerea duplicarii cu hidrocoloid proaspat.

- Racirea incorecta a hidrocoloidului (in apa foarte rece sau in mai putin de

45 minute): amprenta deformata. Aceasta greseala este extrem de periculoasa: daca

deformarea nu este vizibila, va duce la un schelet metalic complet neadaptat pe

campul protetic, necesitand refacerea tuturor etapelor, pornind de la foliere si

deretentivizare.

Remediu: se respecta intocmai indicatiile de racire a amprentei.

- Deretentivizare insuficienta a modelului functional: fracturarea amprentei la

scoaterea modelului functional.

Remediu: se corecteaza deretentivizarea si se repeta duplicarea.

- Proportie pulbere / lichid (si apa / lichid concentrat) la prepararea masei de

ambalat incorecta: model refractar necorespunzator, scheletul nu se adapteaza pe

campul protetic.

- Masa de ambalat incompatibila cu aliajul scheletului: dilatarea de priza,cea

higroscopica si cea termica nu compenseaza contractia de racire a aliajului.Scheletul

nu se adapteaza pe campul protetic.

67


III.7. Tehnologia Machetarii

Pentru construirea machetei scheletului, modelul refractar tratat trebuie sa fie

complet racit, pentru ca modelele calde au suprafata moale si se pot deteriora usor. In

primul rand, se curata suprafata modelului cu o pensula moale.

Se va transfera proiectul scheletului de pe modelul functional pe modelul refractar, cu

un creion foarte moale, pentru a nu deteriora suprafata modelului.

- Se incepe cu redesenarea conectorului principal: anterior si posterior, limitele sunt

evidentiate de gravarile de pe modelul functional si reproduse pe cel refractar.

Lateral, limita va fi asemanatoare cu cea de pe modelul functional, in zona de unire

cu seile este evidenta datorita folierii crestelor edentate.

- Se realizeaza canalul central de turnare in situatia in care a fost omis la faza de

duplicare. Se utilizeaza in acest scop freze extradure, de diametru corespunzator

(aproximativ 7 mm). Plasarea sa se face in mijlocul modelului refractar (daca este

posibil, asa cum am aratat la duplicare) urmand ca partea dinspre soclu sa fie largita.

Acest procedeu este periculos, deoarece suprafata este rugoasa, la turnare exista

riscul desprinderii unor fragmente care pot ajunge in lucrare, provocand pori.

- Se trece la confectionarea machetei din ceara a scheletului, cu atentie, pentru a nu

deteriora suprafata modelului refractar. Se vor utiliza elemente preformate din plastic

sau ceara, care vor fi adaptate pe model fara a fi intinse sau subtiate. In zonele cu

grosimi mici, exista riscul aparitiei minusurilor deoarece aliajele greu fuzibile tip

crom-cobalt au vascozitate mai mare si nu pot patrunde in spatii inguste (sub 0,4

mm).

La maxilar, se incepe cu macheta conectorului principal.

Se utilizeaza folii de ceara verde, de grosime uniforma intre 0,5 – 0,65 mm, neteda sau

gravata. Aceasta ceara are un grad mare de adezivitate, care permite mentinerea pe

model. Este suficient de moale la temperatura camerei pentru a putea fi adaptata dupa o

foarte usoara incalzire, fiind pliabila la 40oC - 45 oC.

68


Foto 13, 14: Ceruri calibrate pentru macheteleconectorilor principali

69


Foto 15, 16: Instrumente pentru modelarea cerurilor.

70


- Se taie cu foarfeca sau cu spatula o bucata dupa marimea si forma aproximativa a

conectorului principal.

- Se aplica folia de ceara pe model, mai intai in mijlocul boltii palatine si apoi lateral.

Adaptarea se face cu degetele (cu mare atentie pentru a nu strivi ceara) sau cu

instrumente speciale.

- Cu spatula calda se reduce din placa de ceara astfel incat sa depaseasca putin limitele

desenului.

- Conectorii principali dento-mucozali se vor opri cu putin inaintea liniei ecuatorului

protetic.

- Daca un conector ajunge in zona rugilor palatine, prin presare se reda morfologia

boltii palatine.

- La nivelul crestelor, se opreste strict la marginea palatinala a folierii. Daca nu s-a

facut folierea, se opreste la nivelul limitei orale a desenului seilor.

- Se indeparteaza macheta conectorului principal de pe model.

- Se toarna ceara albastra moale de-a lungul marginilor gravate, cu o grosime de 1 mm

si o latime de 2 – 3 mm.

- Uneori, la cererea medicului se toarna un strat transversal subtire de ceara albastra si

in mijlocul desenului conectorului principal, cu rol de rigidizare prin ingrosare.

- Zonele neacoperite cu ceara albastra vor fi pensulate cu un strat subtire de substanta

adeziva, care e lasata sa se usuce.

- Se aplica macheta conectorului principal pe model si se lipeste de-a lungul

marginilor cu ceara albastra, apoi se vor rotunji marginile anterioare si posterioare cu

spatule de modelat.

- La nivelul dintilor restanti, marginea conectorului trebuie sa ajunga la linia

ecuatoriala, unde se lipeste in strat subtire.

- Macheta trebuie sa ajunga perfect interdentar.

- Daca macheta se opreste la distanta de dintii restanti laterali, lipirea de model la

acest nivel se face intr-un strat usor proeminent si rotunjit.

71


Foto 17: Ceara calibrata cu doua tipuri de textura (tip 1: A, C; tip 2: B, D) pentru machetele conectorilor principali maxilari.

A, B: textura fina;C, D: textura accentuata.

Foto 18: Ceruri de modelaj pentru crosete.

72


Foto 19: Ceruri de modelaj pentru conectorii secundari.

Foto 20: Macheta scheletului, a canalelor secundare, a canalului principal si a conului de turnare realizate pe un model refractar duplicat in elastomer de sinteza de consistenta fluida.

73


Foto 21: Plasa de ceara pentru macheta scheletelor seilor.

Urmeaza apoi, in ordine, machetarea seilor, a crosetelor, a pintenilor ocluzali, a

conectorilor secundari, a liniilor terminale exterioare si finisarea machetei complete a

scheletului.

- Este interzisa finisarea machetei cu ajutorul pompei, cu jet de aer cald, deoarece

exista posibilitatea topirii cerii. Consecinta este gaurirea sau subtierea machetei.

In primul caz, se reia constructia machetei, dar daca subtierea trece neobservata, atunci

creste riscul lipsurilor la turnare si se reiau toate fazele de la duplicare. Netezirea se face

cu tesaturi moi, fara a exercita presiuni asupra cerii, dupa terminarea completa a

machetei.

74


Realizarea machetei canalelor de turnare:

In primul rand se verifica dimensiunea conformatorului: pentru turnare trebuie sa

existe un spatiu de 7 mm intre macheta si marginile viitorului tipar, si un spatiu de cel

putin 5 mm intre model si marginile conformatorului. Daca nu este afectat spatiul

machetei, se poate reduce din marimea modelului refractar.

La realizarea machetei canalelor se va avea in vedere:

- Plasarea canalelor astfel incat metalul sa curga fara piedici;

- Canalele principale sa ajunga in zona cea mai voluminoasa a machetei;

- Drumul pana la macheta sa fie cat mai scurt si mai drept;

- Daca metalul traverseaza o portiune subtire pentru a ajunge in una mai groasa a

machetei, aici sunt necesare canale secundare;

- Canalele de turnare vor fi de grosime mai mare, mai ales cel central, avand rolul de

rezervor de aliaj, pentru compensarea contractiei de racire;

- Numarul de canale depinde de marimea, complexitatea si modul de abordare a

machetei (de obicei sunt folosite de la 1 la 4 canale principale si tot atatea

secundare);

- Canalele ajung la macheta : - prin model;

- de deasupra machetei;

- prin regiunea distala a machetei.

- Nu sunt necesare canale de evacuare a gazelor din tipar.

- In zonele mai voluminoase este utila plasarea resturilor de tija ca rezervor de aliaj.

- Canalele principale pot fi rotunde, cu diametrul de 3 – 4 mm, sau cu sectiune

dreptunghiulara 1,5 mm / 4 mm.

- Canalele trebuie sa se intalneasca intr-o palnie suficient de mare.

- Canalul central trebuie sa aibe un diametru de 7 mm si o lungime de 10 mm. Se

plaseaza in canalul realizat la duplicarea modelului si se lipeste de model. Daca a

fost obtinut cu ajutorul unei freze uzate, atunci tija frezei ramasa in macheta poate

servi ca maner in manevrarea modelului.

75


- Canalele principale au un diametru de 3 mm, cele secundare putand fi mai subtiri.

Legatura lor cu macheta se face la 7 mm sub canalul central si vor pleca din acesta

de la acelasi nivel, pentru a asigura o buna distributie a aliajului.

- Se vor evita schimbarile bruste de directie si conexiunile in forma de “T”.

- Jonctiunea dintre canale si macheta trebuie sa fie ferma si rotunjita, deoarece

unghiurile si marginile ascutite in peretii tiparului sunt friabile.

In particular, daca la maxilar a fost realizat canalul central de turnare, macheta

canalelor de ceara va fi realizata din benzi 1,5 / 4 mm plasate in contact cu modelul.

De obicei, conectorul principal trece chiar peste mijlocul boltii palatine, situatie in care

macheta este abordata de canalele de turnare “de deasupra” modelului. In aceasta

situatie, canalele principale vor avea diametrul de 3 mm, si vor pleca din regiunea

distala si din cea anterioara a conectorului, de sub cei mai meziali pinteni.

Machetele canalelor se vor uni deasupra centrului machetei scheletului.

Macheta conului de turnare poate fi realizata din ceara roz prin adaptare intr-un

goden cu fund rotund, sau prin indoirea unei placi de ceara roz si se lipeste la nivelul

jonctiunii machetelor canalelor principale.

Toate jonctiunile se intaresc, se rotunjesc si se netezesc.

Pentru conul de turnare plasat in regiunea distala a conectorului principal, este

necesara o mufa mai inalta, care sa includa in totalitate modelul.

Greseli in realizarea machetei scheletului:

- Macheta scheletului se opreste la marginea deretentivizarii:apare spatiu intre dinti si

placa dento-mucozala.

- Macheta subtiata : - prin apasare cu degetul la adaptarea pe modelul refractar;

- prin finisare defectuoasa (trecere pri flacara).

-Fracturarea conectorilor secundari,a pintenilor,si a crosetelor: rezistenta scazuta a

machetei datorita subtierii la adaptare sau finisare.

Remediu: folosirea profilelor prefabricate.

76


Greseli in realizarea machetelor canalelor de turnare:

- Imbinari in unghiuri ascutite, palnia de turnare si canalul central au suprafete

rugoase: se desprind fragmente din masa de ambalat si sunt antrenate in lucrare.

- Remdiu: - imbinari rotunjite la ambele capete ale fiecarui canal;

- realizarea canalului central si a palniei cu ajutorul dispozitivelor

prefabricate.

- Canal central si palnia de turnare nu asigura un volum suficient: metalul se

imprastie la turnare;

Remediu: realizarea conului si canalului central de turnare astfel incat sa fi capabile

sa primesca dublul volumului de metal necesar turnarii scheletului.

- Canale de turnare incorect realizate: porozitati in piesa turnata.

- Remedii: - dirijarea canalelor principale catre partea mai groasa a machetei

scheletului;

- evitarea traversarii unei portiuni mai inguste pentru a se ajunge intr-una

mai grosa;

- schimbarea directiei canalelor de turnare sa se faca in curbe line, fara

unghiuri;

77


III.8. Tehnologia Ambalarii Machetei

Scheletului

Ambalarea se face in conformatoare speciale, din material plastic, care se aleg in

functie de marimea modelului si felul in care au fost realizate machetele canalelor de

turnare. Intre macheta si marginile conformatorului trebuie sa ramana un strat de 1,5 cm

de masa refractara, pentru a asigura rezistenta la impactul metalului in timpul turnarii.

Detensionarea cerii se refera la reducerea tensiunii superficiale a cerii, astfel incat

masa de ambalat sa adere mai bine la macheta. In acest scop se utilizeaza substante sau

spray-uri speciale care se aplica peste macheta scheletului si peste macheta canalelor de

turnare.

Ambalarea consta in acoperirea machetei cu masa de ambalat de acelasi fel cu cea

din care s-a realizat modelul duplica.

Scopurile ambalarii sunt:

- asigurarea unei rezistente suficiente tiparului la forta cu care e impins metalul

topit in tipar;

- crearea unei suprafete interne netede, pentru a usura curgerea metalului topit si

ulterior, prelucrarea scheletului;

- permiterea eliminarii gazelor rezultate din incalzirea tiparului si evitarea

presiunii acestora la patrunderea metalului topit;

- compensarea contractiei metalului dupa turnare, prin dilatarile masei de

ambalat (dilatarea de priza, dilatarea higroscopica si dilatarea termica).

In functie de modul in care macheta e abordata de canalele de turnare ambalarea

se poate realiza in mai multe feluri.

Daca macheta a fost abordata “de deasupra”:

Metoda I. Ambalarea directa:

- Modelul refractar se lipeste cu ceara la baza plata a mufei de ambalare intr-o

pozitie perfect centrala.

- Se fixeaza conformatorul in santul corespunzator de pe baza mufei;78


- Se prepara masa de ambalat cu o cantitate de apa distilata putin mai mare

decat s-a folosit pentru realizarea modelului refractar, manual sau mecanic,

dar nu sub vid, permit a pastra porozitatea;

- Se toarna incet masa de ambalat in mufa, sub vibrare, pana cand ajunge la

marginea conformatorului pentru conul de turnare, apoi se opreste vibrarea;

- Baza mufei se poate indeparta dupa 30 de minute printr-o miscare de rotatie,

apoi se scoate si tiparul din inel. Daca palnia conului este din ceara, va fi

lasata in ambalaj. Daca este din plastic, se indeparteaza si ea.

Pentru o astfel de ambalare sunt necesare, de obicei 300-400 g masa de ambalat si

45-50 cmc lichid.

Tiparul se poate pune la preancalzit dupa o ora.

Metoda a II-a.. Ambalarea machetei prin pensulare, utilizeaza masa de ambalat

special conceputa:

- Modelul refractar si macheta se tin in apa la temperatura camerei 5 minute;

- Se detensioneaza superficial elementele de ceara;

- Se prepara masa de ambalat mai moale decat pentru turnarea modelului

refractar, manual sau mecanic (fara vid);

- Cu o pensula, se aplica pasta de masa de ambalat in cantitati mici, intai in

jurul canalelor de turnare apoi peste macheta scheletului, pana la acoperirea

completa. Stratul trebuie sa aiba o grosime de 2-3 mm. In timpul “vopsirii”,

pentru a usura curgerea, se poate face o vibrare indirecta, pentru a proteja

macheta si modelul impotriva deteriorarilor;

- In timp ce masa de ambalat face priza, se alege un conformator de marimea

corespunzatoare modelului refractar si se fixeaza la o baza plata. Inelul se

poate face din hartie speciala sau din metal;

- Dupa priza primului timp, se prepara masa de ambalat in proportiile descrise

mai sus si sub vibrare, se umple mufa pe trei sferturi;

- Modelul refractar, cu prima parte a ambalarii, se umezeste si se introduce incet

in mufa, tot sub vibrare, pana la marginea superioara a conformatorului

conului, centrat pe mijlocul inelului;

79


- Dupa o ora, se indeparteaza baza si inelul conformatorului.

Daca modelul refractar a fost prevazut cu canal central de turnare, in functie de

macheta acestui canal:

Daca macheta canalului central, se prelungeste cu maner armat:

Metoda I: Modelul se tine de maner:

- Se pensuleaza substanta de detensionare superficiala;

- Se prepara masa de ambalat si se acopera cu pensula canalele de turnare si

macheta, in strat uniform in grosimea de 3-4 mm. Canalul central se lasa liber.

Se poate vibra indirect masa de ambalat.

- Baza mufei trebuie sa prezinte un conformator pentru con gaurit, in care se

introduce manerul;

- Se aplica inelul mufei pe baza, in santul corespunzator;

- Modelul refractar se centreaza in inel. Se urmareste existenta a minim 5 mm

intre model si inel si 15 mm fata de marginea superioara a inelului, moment in

care se lipeste manerul cu ceara;

- Se taie din lungimea in exces a manerului. Daca prin sectionare se ajunge la

freza aceasta se scoate si se acopera orificiul cu ceara;

- Se lipeste inelul cu ceara de jur imprejur si se umple cu apa pentru verificarea

etanseitatii si umezirea modelului. Dupa 2-3 minute se inlatura apa;

- Se prepara masa de ambalat, cel mai indicat mod fiind prin spatulare manuala;

- Se toarna masa de ambalat pana la umplerea conformatorului sub vibrare. Se

opreste vibrarea si se lasa sa faca priza o ora;

- Daca priza se inlatura prin rotire baza , apoi inelul;

- Daca freza nu a fost scoasa, se scoate acum prin tractiune in linie dreapta cu

un cleste. Este recomandata incalzirea frezei in timpul acestei operatiuni.

Metoda a II-a:

- Macheta se detensioneaza si se acopera cu masa de ambalat prin pensulare;

- Se tine modelul de maner si se introduce intr-un inel de marime

corespunzatoare;

80


- Cand baza modelului se gaseste la 15 mm fata de marginea inelului, se face un

semn cu spatula pe manerul de ceara;

- La nivelul semnului se infasoara o mica banda de ceara verde, semirotunda,

care se mentine in pozitie prin lipire;

- Se introduce modelul refractar 2-3 min. in apa, timp in care se fixeaza inelul la

baza plata a mufei;

- Se prepara masa de ambalat care se va turna in conformator, sub vibrare, pana

la umplerea a ¾ din volumul mufei;

- Se scoate modelul din apa, se inlatura excesul si se introduce sub vibrare in

mufa, pana cand semnul de pe maner ajunge la nivelul marginii

conformatorului, astfel incat manerul sa fie plasat in centrul inelului;

- Se opreste vibrarea, se asteapta priza ambalajului (1 ora), dupa care se taie

manerul si se scoate freza cu un cleste;

- Se realizeaza palnia de turnare cu ajutorul unei spatule. Aceasta metoda creste

riscul antrenarii particulelor de masa de ambalat in turnatura, deoarece palnia

nu va avea pereti netezi;

- Se indeparteaza baza si inelul.

Pentru realizarea palniei de turnare la tehnica “abordare de sus”, exista conuri

speciale de plastic, prevazute cu o prelungire cilindrica de marimea canalului central de

turnare.

Daca macheta nu este prevazuta cu maner din ceara in prelungirea canalului

central:

Metoda I:

- Se alege o baza pentru mufa prevazuta cu con, in varful caruia se afla un ac;

- Modelul se aplica pe baza mufei prin infigerea acului in macheta canalului

central, dupa care modelul se lipeste cu ceara conul bazei conformatorului;

- Se aplica inelul, se prepara masa de ambalat si se toarna sub vibrare in

conformator pana la umplerea acestuia.

81


Foto 22: Macheta scheletului (foto 14), tiparul (ambalare ring-less) si piesa metalica turnata in acesta.

Metoda a II-a:.

- Exista mufe ale caror baze prezinta conuri prelungite cu tije de forma si

marimea canalului central de turnare;

- Dupa realizarea machetei, modelul refractar se aplica pe baza mufei,

prelungirea canalului trecand prin orificiul central al modelului;

- Se lipeste modelul de conul bazei, la exterior;

- Macheta canalelor principale de turnare se vor lipi in prelungirea conului

bazei;

- Se detensioneaza superficial ceara, se pozitioneaza inelul, se prepara masa de

ambalat si se toarna sub vibrare in conformator, pana la umplerea acestuia;

- Se asteapta o ora, pentru a permite priza ambalajului;

- Dupa indepartarea bazei si a inelului, palnia si canalul central sunt perfect

conformate.

Pentru abordarea machetei din regiunea distala, se utilizeaza un conformator

paralelipipedic, pentru a permite modelului sa fie asezat cu soclul in pozitie verticala.

82


Greseli in tehnica ambalarii:

- Scheletul nu se adapteaza precis pe model:

Cauza : - masa de ambalat preparata sub vid.

Remediu : - preparare manuala sau mecanica, dar nu sub vid, pentru pastrarea

porozitatilor.

- Scheletul prezinta numeroase plusuri :

Cauza : - existenta aerului intre macheta si masa de ambalat.

- macheta nu a fost detensionata si degresata.

Remediu : - aplicarea masei de ambalat prin pensulare si vibrare indirecta;

- folosirea substantelor care reduc tensiunea superficiala.

83


III.9. Tehnologia Stelitelor

si a Turnarii Scheletului

In realizarea scheletelor, sunt utilizate doua tipuri de aliaje: cele din aur platinat,

si aliajele de crom-cobalt, denumite si “stelite”. Aceste aliaje trebuie sa indeplineasca

urmatoarele conditii:

- rigiditate mare la grosimi mici;

- duritate;

- rezistenta la coroziune in mediul bucal;

- rezistenta la oxidare;

- stabilitate chimica;

- sa fie inerte din toate punctele de vedere in mediul bucal;

- sa fie tolerat de tesuturile cavitatii bucale;

- fara gust;

- luciu perfect si de durata;

- usor de prelucrat;

- sa poata realiza turnari de precizie;

- sa curga usor in stare topita.

Aliajele Co-Cr sunt amestecuri complexe, in care elementele de baza sunt cromul

si cobaltul. Compozitia generala a aliajului este:

Crom = 15-30 % Carbon = 0,2-0,4 %

Cobalt = 1-64 % Magneziu = 0,5 %

Nichel = 4-55 % Tungsten = 0,4 %

Molisden = 5-18 % Aluminiu = 7 %

Siliciu = 1-4 %

Proprietatile fizico-chimice ale elementelor si participarea lor la formarea

caracteristicilor stelitelor:

Cr - da rezistenta la oxidare (peste 12%). In exces este nefavorabil cristalizarii, cu

efecte negative asupra flexibilitatii si o rezistenta mecanica scazuta.84


Co – mareste rezistenta aliajului la coroziunea acizilor si bazelor, finiseaza

structura cristalina si previne coroziunea intercristalina.

Ni – creste ductibilitatea aliajului, rezistenta la oxidare, si prelucrabilitatea.

Imbunatateste omogenitatea structurala si flexibilitatea.

Mo – participa la formarea structurii cristaline foarte fine si omogene mareste

rezistenta la coroziune, la rupere si flexibilitatea.

Si, Mg, Al – maresc fluiditatea si rezistenta la oxigen a aliajului.

Proprietati fizico – chimice ale stelitelor:

- sunt aliaje inoxidabile rezistente la actiunea acizilor si bazelor;

- greutatea specifica 8-10 g.cmc;

- intervalul de topire 1000 C – 1500 C;

- cristalizarea la racire este omogena si uniforma, cu o structura autentica;

- fluiditate mare in stare topita;

- coeficientul de contractie la racire 1,7 – 2,3% (mare);

- duritate 180 – 360 kg/mmp;

- rezistenta la soc (rupere) mare, pentru un volum redus;

- flexibilitate mare, des limitata;

- lustruite, isi pastreaza luciul o perioada lunga de timp;

- pret de cost redus.

Alte aliaje Cr-Co pot fi livrate in mai multe calitati. Un exemplu este aliajul

Remanium al firmei Dentaurum (D) Germania.

Acest aliaj nu contine Ni si Al, dar pentru schelet pot fi utilizate: Remanium G f4

(dur, elastic), Remanium GM 380 (super dur, elastic), Remanium GM 700.

Caracteristici: duritate (HV) 390.

85


Compozitii si proprietati ale aliajelor “Remanium”:

Co % Cr

%

Mo

%

C % Si

%

Mn

%

Duritate

(HV)

Vickers

Kg/cmp

Interval

de topire

C

Limita de

intindere

N/mmp

Rezistenta la

intindere

N/mmp

Deformare

pana la

rupere %

Greutate

specifica

g/cmc

Remanium

G f4

64,5 29 4,5 0,45 0,5 0,3 390 1300 –

1379

580 830 6,5 8,2

Remanium

GM 380

64,5 29 4,5 0,6 0,5 0,3 420 1300 –

1370

640 900 4,5 8,2

Remaniu

GM 700

61 32 5 0,5 0,4

5

0,3 390 1300 –

1370

710 900 4 8,2

Foto 23: Lingouri de aliaj Cr-Co “Remanium” si scheletmetalic turnat din acest aliaj

(lingourile au dimensiuni optime pentru incalzire uniforma la turnare).

- Dupa alegerea aliajului din care va fi realizat scheletul protezei, inainte de

turnare se va aplica tiparului un anumit regim termic.

86


- Se verifica daca palnia de turnare este neteda si suficient de mare. Este indicat

ca, in cazul in care sunt mai multe tipare, sa fie notate fie cu un creion special, fie prin

gravare, pentru a putea fi identificate.

- Preancalzirea tiparului: se face in cuptoare de preancalzire speciale, prevazute

cu gratar si canale pentru scurgerea cerii si ventilator pentru eliminarea gazelor.

Operatiunea are ca scop uscarea, eliminarea cerii si dilatarea compensatorie a tiparului.

- Uscarea: urmareste eliminarea apei din porozitatile masei de ambalat. Procesul

dureaza 1 ora, timp in care temperatura tiparului ramane la 100 grade C. dupa

eliminarea completa a apei, temperatura tiparului ajunge, treptat la temperatura

cuptorului.

- Eliminarea cerii: este obligatorie pentru a crea spatiul necesar patrunderii

metalului topit in tipar. Ceara se elimina la 500 grade C. reziduurile de carbon care mai

raman dupa arderea cerii, se elimina la temperaturi mai inalte, cand se produce oxidarea

acestora.

- Dilatarea compensatorie: deoarece dupa turnare stelitele sufera in timpul

solidificarii o contractie mare, de 2,3 %, aceasta contractie trebuie compensata printr-o

dilatare corespunzatoare. Din aceasta cauza tiparul nu se introduce in cuptor, in inelul

metalic in care s-a facut ambalarea machetei. Tiparul nu trebuie sa vina in contact cu

peretii interiori ai cuptorului si nici cu alte tipare. Este indicat ca tiparul sa stea mai mult

timp in cuptor mai ales in cazul machetarii cu mase plastice sau cand sunt mai multe

tipare in cuptor, fara a ignora indicatiile fabricantului.

In acest fel se elimina maximum de reziduuri si gaze, obtinand si dilatarea

termica pentru compensarea contractiei aliajului.

Deoarece masele de ambalat pentru stelite sunt putin poroase, sunt indicate

canalele suplimentare de aerisire. Porozitatea unei mase de ambalat trebuie sa fie de

50% din masa ei . Umezirea tiparului in apa timp de 5 min, face ca acesta sa fie incalzit

uniform in cuptor.

87


Foto 24: Cuptor de uscare si preancalzire.

Preancalzirea:

Tiparul se aseaza in cuptorul de preancalzire cu palnia in jos. De la 18-21 grade

C, se ridica incet temperatura pana la 300 grade C, intr-un interval de 30 min.

Temperatura optima este cuprinsa intre 250 si 300 grade C, cand se produce eliminarea

cerii, uscarea tiparului si incepe dilatarea termica a masei de ambalat. Ridicarea rapida a

temperaturii sau ridicarea la o temperatura mai mare, mareste riscul fisurarii tiparului

datorita presiunii vaporilor acumulati.

Incalzirea:

Atunci cand tiparul este mutat din cuptorul de preancalzire in cuptorul de

incalzire, temperatura din ultimul trebuie sa fie deja de 300 grade C, pentru a evita socul

termic. Temperatura trebuie sa creasca la 1000 grade C in interval de o ora.

Temperatura maxima la care trebuie sa ajunga tiparul, este specificata de

producatorul masei de ambalaj. La aceasta temperatura ramane 20 min.

Odata cu incalzirea tiparului, este indicat ca creuzetul, si mai tarziu metalul, sa fie

puse in cuptor, pentru a economisi timp la topirea metalului (cand aceasta se face cu

88


flacara si in creuzet). Astfel scade riscul racirii tiparului si al “inghetarii” metalului pe

canale.

Foto 25: Cuptor de incalzire.

Sursa de caldura pentru topirea aliajului trebuie sa indeplineasca urmatoarele

conditii:

- sa dezvolte o temperatura care sa asigure topirea aliajului in timp optim;

- sa nu modifice calitatile fizico-chimice;

- sa fie usor de manevrat pentru a nu prezenta pericol in timpul incalzirii;

Se pot utiliza ca surse calorice:

- flacarile produse prin combustia gazelor in prezenta oxigenului:

89


T Utilizare speciala

Gaze naturale 1.500 – 2.000 gr.C

Vapori benzina 2.000 gr.C

Hidrogen Peste 3.000 gr. C Aliaje nobile

Acetilena 3.800 gr. C Aliaje inoxidabile

Caldura produsa de curentul electric:

- arcul voltaic – 3.000 grade C;

- curentul de inalta frecventa 2.500 grade C;

- jet de plasma – 15.000 grade C.

Cele mai avantajoase pentru turnarea stelitelor, sunt flacara oxiacetilenica si

curentul de inalta frecventa. Curentul de inalta frecventa este cu atat mai avantajos cu

cat permite incalzirea uniforma a aliajului si protejarea acestuia de actiunea oxigenului

(daca topirea nu se executa in mediul unui gaz inert). In cazul curentului de inalta

fracventa, turnarea se poate face imediat dupa topirea aliajului si este foarte usor de

utilizat prin atasarea unei bobine de inductie la o centrifuga automata.

Totusi, majoritatea laboratoarelor folosesc combustia gazelor naturale. Aceste

surse calorice, prezinta dezavantajul ca daca aliajul este supraincalzit apar oxidari

interne ale unor elemente. Flacara trebuie reglata cu atentie, intrucat la arzatoarele cu

spot, prezinta trei zone: zona rece, zona oxidanta si zona reductoare.

Dintre acestea, la varful zonei reductoare se obtine temperatura maxima.

Aliajele Cr-Co se considera topite in momentul in care ultimul fragment de metal

cedeaza sub actiunea temperaturii si se integreaza topiturii, formand o masa lichida. In

acest moment se declanseaza forta centrifuga, oricare ar fi aparatul de centrifugare.

Aparatele de centrifugare in laboratoare sunt:

- centrifuga verticala (prastia) cu topirea metalului in con cu flacara;

- centrifuga orizontala (ROTAX) cu topirea metalului in con cu flacara;

- centrifuga semiautomata (Schloder) cu topirea metalului in creuzet cu flacara;

- centrifuga automata cu topirea metalului in creuzet cu flacara;90


- castomatul: topirea in creuzet cu curent de inalta frecventa si turnarea, se

executa automat.

Pentru proteza scheletata, cele mai indicate sunt aparatele de centrifugat

semiautomate si automate, deoarece dezvolta o forta centrifuga de calitate foarte buna,

atat ca durata cat si ca intensitate.

Foto 26: Centrifuga semiautomata.

Turnarea la centrifuga semiautomata.

- Creuzetul este introdus in cuptorul de incalzire odata cu tiparul. Cu

aproximativ 20 minute inainte de turnare se introduce in creuzet si metalul.

Aceasta operatie are ca scop scurtarea timpului de topire a aliajului, care este

deja incalzit uniform, ceea ce nu s-ar putea realiza intr-un creuzet rece. In

plus, este evitat socul termic al creuzetului, care duce la fisurarea prematura;

- Se armeaza centrifuga la min. 3 rotatii si max. 5, si se ridica parghia de

blocare. Se alege suportul pentru tipar asa incat acesta sa vina exact in dreptul

canalului de curgere al creuzetului;

91


- Cand tiparul a ajuns la temperatura optima, se regleaza flacara, se scoate

creuzetul impreuna cu aliajul din cuptorul de incalziresi se aseaza in lacasul

special, cat mai aproape de pozitia turnarii, fara a intra in spatiul tiparului;

- Se topeste aliajul;

- Cu putin inaintea topirii complete a aliajului, al doilea tehnician scoate tiparul

din cuptor si il aseaza pe suportul aparatului in pozitia orizontala pentru a

preveni racirea tiparului sau supraincalzirea metalului. Acest moment depinde

mult de experienta tehnicianului care topeste aliajul. Acesta impinge si

blocheaza creuzetul cat mai aproape de tipar, apoi, cand metalul este topit se

declanseaza forta centrifuga.

Foto 27: Castomat cu actionare electrica a aparatului de centrifugare(se declanseaza automat la inchiderea capacului de protectie)

si topire prin inductie a aliajului (C.I.V.- curent de inalta frecventa)in creuzet plasat orizontal

(aprecierea momentului turnarii se face numai cu ochelari de protectie).

92


Foto 28: Castomat cu armare si actionare manuala a aparatului de centrifugare(se declanseaza cu ajutorul unei parghii, independent de pozitia capacului de protectie).Topirea aliajului se face electric (C.I.V.) si momentul turnarii este apreciat de tehnician

prrintr-un orificiu de observare protejat,situat deasupra creuzetului plasat vertical.

Turnarea la castomat.

- Se conecteaza aparatul la reteaua electrica si se deschide circuitul de racire cu

apa;

- Se introduce metalul in creuzetul bobinei de inductie;

- Se selecteaza temperatura de topire dorita, in functie de tipul aliajului si

cantitatea acestuia;

- Se deschide robinetul pentru eliberarea gazului inert;

- Se topeste aliajul;

- Se pozitioneaza tiparul in pozitie orizontala cu palnia in dreptul traiectoriei

metalului topit, cu ajutorul dispozitivelor prevazute in acest scop.

Regula: miscarea de rotatie trebuie executata foarte repede si se continua pana

cand metalul este solidificat in tipar.

93


Turnarea prin forta centrifuga prezinta riscul segregarii aliajului, datorita

greutatilor specifice diferite de componentele si posibilitatea antrenarii particulelor de

masa de ambalat in turnatura datorita vitezei mari de patrundere a aliajului in tipar si a

turbionarii.

Dezambalarea.

Dupa turnare, tiparul se lasa la racit 40-50 minute, apoi se introduce in apa, unde

se distruge. Pe suprafata scheletului pot ramane mici zone, foarte adunate, din masa de

ambalat si o pelicula continua de oxid metalic, ca si metalul solidificat din canalele si

palnia de turnare. Dupa uscare, acestea pot fi indepartate cu ajutorul sablatorului.

Foto 29: Sablator.

94


Greseli care apar la incalzirea tiparului si turnarea scheletului:

- Fisuri in tipar:

Cauze : - tipar prea uscat la introducerea in cuptor;

- temperatura a fost ridicata prea repede.

Remedii: - umezirea tiparului in apa cateva minute inainte de introducerea in

cuptor;

- Pori in piesa turnata:

Cauze: - tipar supraincalzit;

- tipar umed.

Remedii: - respectarea regimului termic de preincalzire si incalzire a tiparului.

- Portiuni de schelet lipsa:

Cauze: - masa de ambalat preparata sub vid;

- metal insuficient topit;

- temperatura tiparului prea scazuta;

- canale de turnare incorecte.

Remedii: - incalzirea tiparului si topirea aliajului la temperaturile optime.

- prepararea masei de ambalat fara vacuum.

- modelarea corecta a canalelor de turnare.

- Scheletul prezinta lipsuri mari de material:

Cauza: - metalul nu a ajuns in tipar datorita separarii machetei de palnia de

turnare in timpul ambalarii;

Remedii:

- intarirea machetei canalului central cu o freza;

- la ambalare se evita vibrarea excesiva;

- asigurarea unei suprafete pe sectiune a canalelor secundare suficient de

mare.

95


III.10. Prelucrarea Stelitelor

In aceasta faza tehnica, se urmareste sectionarea canalelor de turnare,

indepartarea plusurilor metalice, netezirea si lustruirea scheletului.

Instrumentele necesare sunt: discurile abrazive, pietrele montate si montabile de

diferite forme si marimi, frezele extradure, gumele, filturile periile, prafurile si pastele

de lustruit. Ca aparate, sunt necesare: motoare speciale pentru taiat tijele de turnare,

motor de tehnica dentara cu piesa de mana, motor cu doua turatii pentru lustruit,

sablator, baie galvanica.

Foto 30: Micromotor protejat la suprasarcina.Turatie maxima 25.000 rot/min.

Foarte eficient pentru prelucrarea fina.Contraindicat pentru sectionarea tijelor de turnare.

Mandrinele pentru discurile si pietrele montabile trebuie sa fie ranforsate si sa nu

iasa din piesa de mana mai mult de 1 cm, pentru a evita indoirea mandrinei la turatii

mari si accidentarile.

96


Foto 31: Instrumente abrazive si pentru lustruire.Se utilizeaza cu micromotorul sau piesa de mana a motorului supendat.

Echipamentul de protectie este obligatoriu, acesta constand in masti transparente

sau macar ochelari de protectie si masca impotriva inhalarii pulberii.

Etapele prelucrarii scheletului se executa in urmartoarea ordine:

- sablarea se face pana la indepartarea completa a masei de ambalat de pe

suprafata metalica. Grosier, se poate utiliza si o freza extradura;

- sectionarea tijelor de turnare principale si auxiliare. Se utilizeaza motorul

special de mare turatie si discuri abrazive. Sectionarea se face cat mai aproape

de schelet, fara a-l atinge. Niciodata nu se sectioneaza tijele cu clestele de taiat

sarma pentru ca exista riscul deformarii scheletului.

- Indepartarea resturilor tijelor de turnare. Se folosesc pietre abrazive cu care se

slefuiesc resturile ramase dupa sectionarea tijelor de turnare.cu aceeasi piatra

montata vor fi indepartate perlele si se vor rotunji muchiile ascutite, dar numai

in zonele accesibile.

97


- Se indeparteaza crestele ascutite de la nivelul bratelor crosetelor pintenilor

ocluzali si conectorilor principali, fara a le submina rezistenta. Operatia se

executa cu discuri mici, pietre sau freze extradure de marime adecvata;

- Netezirea conectorilor principali se face cu pietre cilindrice, roata sau flacara,

pe fata externa a acestora. Se indeparteaza perlele metalice, crestele sau

eventualele zgarieturi. Cu pietrele se actioneaza in lungul conectorului, pe

distante de cel putin 15 mm, pentru a evita formarea depresiunilor sau a

suprafetelor denivelate;

- Cu pietre flacara se netezesc suprafetele externe ramase, bratele crosetelor,

pinteni, conectori secundari. Se rotunjesc muchiile bratelor crosetelor, pentru a

facilita alunecarea acestora pe dinti. In zonele greu accesibile se utilizeaza

frezele extradure;

- Cu pietre con invers se accentueaza treapta dintre sei si conectorul principal.

La nivelul seilor se indeparteaza numai perlele si muchiile ascutite;

- Cu discuri de hartie se netezesc bratele crosetelor si pintenii, pentru a

indeparta zgarieturile lasate de pietre;

- Prelustruirea se face cu gume abrazive de diferite forme, cu care se actioneaza

pe suprafetele externe ale scheletului;

- Finisarea suprafetelor interne care vin in contact cu dintii: se face obligatoriu

sub lupa si lumina buna, cu freze si pietre mici si fine se actioneaza strict

asupra zonelor interesate. Suprafetele slefuite se netezesc cu gume ascutite si

se lustruiesc cu filt si pasta de lustruit;

- Cu filturi mici si pasta de lustruit speciala, se finiseaza tot scheletul de urmele

lasate de gume, dupa care se spala cu apa si sapun;

- Lustruirea definitiva, se face pe fata externa cu perii, pufuri si pasta speciala.

La nivelul crosetelor, se actioneaza de-a lungul bratelor, de la baza spre varf.

Restul scheletului se lustruieste in toate directiile, schimband mereu pozitia. In

aceasta etapa exista riscul agatarii si fracturarii crosetelor mai ales daca se

foloseste filtul.

98


- Scheletul se curata cu apa, perie si sapun. In zonele greu accesibile se sterge

cu cloroform. Se pot utiliza si aparatele cu ultrasunete. Dupa spalare scheletul

se usuca cu aer comprimat si se examineaza din nou sub lupa. Zonele defecte

se vor refinisa si apoi se lustruiesc.

- Modelul functional se tine in apa saturata cu sulfat de calciu timp de 5 min., la

50 grade C, apoi se spala cu apa fiarta pentru indepartarea resturilor de ceara,

ramase de la foliere si deretentivizare.

- Se aplica scheletul pe model si se verifica adaptarea.

Exista si posibilitatea lustruirii electrolitice a scheletului:

- Se prelucreaza si se finiseaza scheletul, asa cum a fost prezentat mai inainte,

incluzand si netezirea cu gume. Curatarea se face cu ajutorul ultrasunetelor;

- Se acopera cu ceara sau lac de unghii varful crosetelor, pentru a le feri de

uzura produsa de baia galvanica;

- Se acopera cu ceara toate zonele care nu trebuie lustruite (seile);

- Se conecteaza scheletul la anod si se plaseaza la 4 cm distanta de catod ;

- Se acopera in intregime cu electrolit;

- Se fixeaza timer-ul la 5 minute si se inchide circuitul, cu un curent de 2-3 A si

o tensiune de 6-8 V;

- Se scoate scheletul dupa 5 minute., se spala si se usuca la jet de aer, uneori

este necesara o a doua lustruire, situatie in care va fi rotit cu 180 fata de prima

pozitie;

- Pentru incalzirea baii, este indicat sa fie introdus intai un schelet distrus;

- Daca pe schelet apar dungi, datorate tensiunii prea mari, atunci se reia

finisarea cu gume si se face lustruirea la o tensiune corecta.

Electrozii trebuie sa fie in totdeauna curati.

Electrolitul se schimba din timp in timp. Reteta electrolitului este: 3/5 N3PO4 ; 1/5

glicerina; 1/5 apa distilata. Tot galvanic, scheletul poate fi aurit in intregime sau partial.

Odata lustruit, scheletul este pus pe modelul functional si trimis in cabinet pentru

proba. Cu aceasta etapa se incheie realizarea componentelor metalice ale protezei

99


scheletate din stelite, urmand, in ordine, inregistrarea relatiilor intre arcadele maxilare,

montarea dintilor artificiali si realizarea componentei acrilice.

100


Capitolul IV

Contributia Personala

In acest capitol sunt prezentate doua cazuri reale de tratament cu proteza

scheletata, in scopul ilustrarii tehnicilor de lucru si a tehnologiilor utilizate pentru

obtinerea sceletului metalic si a elementelor speciale de mentinere si stabilizare turnate

odata cu acesta. Datele care prezinta situatia campului protetic in momentul in care

pacientii s-au prezentat la cabinetele stomatologice provin atat din fisele de tratament

intocmite de medicii stomatologi, cat si din relatarile pacientilor.

Primul caz clinic: pacientul I.Paul, in varsta de 56 ani.

Pacientul s-a prezentat la tratament in data de 23 ianuarie 2000. in urma

examinarii, medicul stomatolog a constatat o edentatie termino-terminala. Dintii restanti

erau reprezentati de: 1.2, 1.1, 2.1, 2.2, 2.3. Pacientul nu a fost purtator de proteza

Situatia dintilor restanti:

- 1.2, 1.1: prezentau urme de abraziune accentuata,;

- 2.1: devitalizat, acoperit cu coroana de substitutie Jackett acrilica;

- 2.2, 2.3,: coroanele dentare neafectate de procese carioase, dar prezentau o usoara

mobilitate si aveau urme accentuate de abraziune.

Tratamentul preprotetic:

- 2.1: a necesitat tratament pe canalul radicular, fiind realizat dispozitiv de reconstituire

corono-radiculara (RCR);

- 1.2, 1.1, 2.2, 2.3, : nu au necesitat interventii.

Tratamentul proprotetic:

- Toti dintii au fost slefuiti si acoperiti cu o punte de solidarizare total fizionomica

realizata din aliaj Cr-Co (REMANIUM) pentru structura metalica si acrilat foto-

polimerizabil (SOLIDEX) pentru componenta fizionomica;

101


- La nivelul fetelor distale ale incisivului lateral 1.2 si caninului 2.3 au fost pozitionate

patricele culiselor care vor forma sistemul de mentinere si stabilizare;

- Nu au fost necesare interventii chirurgicale asupra tesuturilor mucoase si osoase din

perimetrul campului protetic.

Realizarea tehnica si tehnologica a scheletului metalic al protezei:

Deoarece lucrarea conjuncta a fost realizata pe un model care reproducea toata

suprafata campului protetic, acesta a fost utilizat si pentru realizarea lingurii individuale

din acrilat auto polimerizabil (Duracrol). Modelul a fost izolat cu solutie izolatoare

(“Isodent”). S-a preparat pasta de acrilat in proportia pulbere/lichid indicata de

fabricant.Cand acrilatul a ajuns in faza plastica, a fost presat intre doua placute de sticla

astfel incat grosimea sa sa fie uniforma (2 mm) si adaptat pe model. Din surplusul

rezultat in urma sectionarii a fost modelat manerul. Acesta a fost plasat pe linia

mediana, in dreptul celor doi incisivi centrali, cu o inclinatie care sa permita manevrarea

usoara, fara a jena miscarile partilor moi si a modifica forma fundurilor de sac in zona

vestibulara.

Foto 32: Lingura individuala.

102


- Amprenta definitiva a fost luata in lingura individuala peste aceata lucrare,in elastomer

de sinteza (Dentaflex) de consistenta fluida.

- La turnarea in doi timpi a modelului definitiv (zona campului protetic din gips III-

Moldano, soclul din gips II-Alabastru), puntea a fost solidarizata de model exact in

pozitia in care se afla in cavitatea bucala.

Foto 33: Modelul de lucru (vedere dinspre bolta palatina).Se pot observa patricele culiselor si gravarea modelului.

- Modelul functional a fost analizat la paralelograf.

103


Foto 34: Modelul functional - vedere laterala (dreapta).

- Modelul functional a fost gravat, deretentivizat si foliat.

Foto 35: Modelul functional deretentivizat si foliat.Vedere din regiunea distala.

104


Foto 36: Modelul functional deretentivizat si foliat.Vedere din regiunea vestibulara.

- Dupa efectuarea acestor trei operatii, modelul a fost fixat pe baza conformatorului

pentru duplicare, intr-o pozitie centrala, pentru a asigura grosimea cat mai echilibrata

materialului de duplicare.

105


Foto 37: Modelul functional dupa duplicare: a ramas asezat pe baza conformatorului.

Nu au fost topite cerurile folosite la foliere, deretentivizaresi fixare pe capacul-baza.

- Agar-agarul a fost plastifiat la temperatura de 88 grade C si lasat sa se raceasca pana la

temperatura optima. Intre timp, a fost fixat si etanseizat corpul conformatorului.

Materialul de duplicare a fost introdus in conrmator cand ajuns la temperatura de 60

grade C. Dupa 20 de minute a fost lasat sa se raceasca complet intr-un vas prin care

circula apa la o temperatura de aproximativ 16 grade C. A fost indepartata baza

conformatorului. S-a degajat soclul modelului prin sectionarea agar-agarului. Cu

ajutorul clestelui special, a fost extras modelul din amprenta.

106


Foto 38: Amprenta din hidrocoloid reversibil.

- Masa de ambalare (Rema Exact) necesara obtinerii modelului refractar a fost preparata

cu lichidul specific concentrat in combinatie cu apa, in proportiile indicate de fabricant

(apa/lichid concentrat: 1/1, lichid diluat/pulbere: 10,5 ml/60 g), la vacuum-malaxor.

Introducerea in amprenta s-a facut sub vibrare.

Dupa priza masei de ambalat, agar-agarul a fost scos din mufa impreuna cu modelul

si sectionat cu atentie, pentru a putea fi indepartat fara deteriorarea modelului.

Dupa eliberarea sa din amprenta, suprafata modelului duplicat a fost tratata pentru

intarire prin pulverizarea unei solutii speciale, in doua straturi, urmate de uscare la 86

grade C, timp de doua ore.

107


Foto 39: Modelul refractar dupa tratamentulde intarire a suprafetei si masa refractara utilizata.

- S-a transferat desenul scheletului de pe modelul de lucru pe modelul refractar si s-a

trecut la construirea machetei scheletului din ceara.

Primul fost modelat conectorul principal, utilizandu-se ceara calibrata texturata

accentuat (foto 13, D). A urmat adaptarea machetei seilor, realizarea pragurilor de

trecere dintre componenta metalica si cea acrilica pe fata orala, apoi pozitionarea

elementelor de mentinere si stabilizare (elemente prefabricate) si modelarea conectorilor

secundari.

108


Foto 40: Macheta conectorului principal, a seilor,a conectorilor secundari si a matricelor culiselor.

- Dupa un ultim control al adaptarii machetei scheletului au fost pozitionate canalele

secundare, canalul central si conul de turnare. Toate imbinarile au fost realizate in

unghiuri rotunjite, evitand schimbarile bruste de directie pe traiectul tijelor secundare.

109


Foto 41: Macheta canlelor secundare,a canalului principal si a conului de turnare.

- Pentru ambalarea machetei a fost folosita o cuveta demontabila din otel inoxidabil

captusita cu hartie de azbest. Cuveta asigura protectia tiparului si mentinerea formei in

timpul reactiei de priza si poate fi indepartata inainte de inceperea regimului termic,

permitand dilatarea termica a tiparului. Intrucat, in timpul reactiei de priza tiparul a fost

scufundat in apa, hartia de azbest a favorizat dilatarea higroscopica. Este utila si in

timpul manipularii tiparului in momentul turnarii, reducand riscul sfaramarii acestuia

datorita socului termic provocat de apucarea directa cu clestele. Daca s-ar fi utilizat un

inel de turnare fix, azbestul ar fi asigurat si spatiul necesar dilatarii termice.

- Tiparul a fost umezit trei minute in apa (pentru favorizarea unei incalziri uniforme) si

tratat termic pentru uscare ( incalzire lenta pana la 100 grade C si mentinere la aceasta

temperatura timp de o ora), eliminarea cerii pana la 500 grade C ( incalzire lenta pana

la 300 grade C, in 30 minute) si pentru obtinerea dilatarii compensatorii.

110


Aceste operatii au fost facute in cuptorul de preincalzire, fiind urmate de transferul

cuvetei in cuptorul de incalzire atunci cand acesta are si el temperatura de 300 grade C,

dar pot fi obtinute si in cuptorul de incalzire, daca acesta este prevazut cu program de

preincalzire.

Cand tiparul a ajuns la temperatura de turnare (1000 grade C)si dupa ce a fost

mentinut 20 de minute, aliajul a fost pus in creuzet si a fost conectata bobina de inductie

a castomatului din foto. 28 (permite topirea aliajului Cr-Co in aproximativ 20 – 30

secunde). Tiparul a fost scos din cuptor si plasat pe suportul din dreptul creuzetului. S-a

inchis capacul de protectie si a fost observat momentul turnarii. Cand pastilele de aliaj

s-au “prabusit” a fost declansata forta centrifuga. Dupa semnalul de oprire aparatului de

centrifugare, tiparul a fost luat de pe suport si a fost observat aspectul suprafetei

metalului ramas in conul de turnare pentru aprecierea calitatii turnarii (foarte buna daca

a aparut o concavitate in centru) si a cantitatii de metal care a patruns in tipar.

- Dupa dezambalarea si sablarea grosiera a scheletului (la sablatorul pentru indepartarea

masei de ambalat) au fost sectionate canalele secundare cu ajutorul motorului orizontal.

Scheletul a fost sablat fin pentru indepartarea oxizilor.

- Cu ajutorul discului texturat au fost netezite resturile tijelor de turnare,cat mai aproape

de suprafata scheletului, fara sa il atinga. Cu freze diamantate si extradure au

indepartate plusurile aparute pe suprafata orala. Cu freze extradure mici au fost

prelucrate suprafetele externe ale conectorilor secundari si a elementelor de mentinere si

stabilizare (suprafetele interioare nu au necesitat prelucrari. Suprafetele mari ale

scheletului au fost finisate cu gume disc si cilindrice , cu granulatie fina, atasate pe

mandrine. Conectorii secundari si elementele speciale au fost lustruite preliminar cu

ajutorul frezelor gumate fine. Scheletul a fost apoi lustruit definitiv cu filtul si peria in

combinatie cu pasta verde de lustruit, cu puful in combinatie cu pasta alba, de

consistenta cremoasa.

Dupa proba scheletului in cavitatea bucala a pacientului s-a realizat sablonul de

ocluzie prin modelarea unor borduri de ocluzie la nivelul crestelor edentate, peste

scheletul seilor protezei si a fost trimis in cabinet pentru inregistrarea relatiilor

intermaxilare.

111


Foto 42: Sablonul de ocluzie – vedere distala.

Foto 43: Sablonul de ocluzie - vedere laterala (dreapta).

112


- Modelul functional si cel al antagonistilor au fost solidarizate in pozitia inregistrata de

sablonul de ocluzie si montate in articulator.

- Pentru modelarea machetei componentei acrilice a fost indepartat valul de ocluzie. In

zona crestelor edentate a fost picurata ceara peste scheletul seilor pana in fundurile de

sac si a fost modelata macheta seilor.

- Dintii artificiali au fost montati incepand dinspre mezial spre distal. Dintii artificiali

vecini conectorilor secundari au fost slefuiti pentru a acoperi conectorii si controlati in

ocluzie cu ajutorul hartiei de articulatie.

Foto 44: Macheta componentei acrilice si montarea dintilor artificiali inainte de ambalare.

Se indeparteaza puntea.

- Modelul, impreuna cu scheletul si macheta seilor a fost ambalat intr-o cuveta pentru

obtinerea tiparului partii acrilice. A fost indepartata ceara. Dupa ziolarea si racirea

tiparului a fost preparata pasta de acrilat (s-a utilizat acrilat termopolmerizabil roz

“Superacryl”). Acrilatul a fost indesat in tipar, lasat la macerare un sfert de ora sup

presa, apoi s-a inceput regimul de polimerizare (cresterea temperaturii intr-o jumatate

113


de ora la 60 grade C, mentinere la aceasta temperatura o ora, cresterea temperaturii intr-

o jumatate de ora la 90 grade C, mentinere o jumatate de ora si racire lenta) prin

fierbere.

Foto 45: Tiparul componentei acrilice.

- Dupa polimerizare scheletul a fost dezambalat si prelucrat. Finisarea s-a facut

cu pietre si freze de acrilat. Pentru lustruire s-au utilizat filturi si perii in

combinatie cu pulbere de feldspat umezita in apa si pufuri in combinatie cu

pasta speciala pentru lustruirea maselor acrilice

114


Foto 46: Controlul adaptarii protezei scheletatepe model, fara punte.

Foto 47: Repozitionarea puntii pe model.Controlul insertiei protezei.

115


Foto 48: Proteza scheletata impreuna cu punteaadaptate pe model. Elementele speciale de mentinere si stabilizare

angreneaza perfect.

Foto 49: Despartirea matricelor de patrici.

116


Foto 50: Separarea completa a componentelor culiselor.

Foto 51: Indepartarea elementelor de protectie din material

117


plastic de pe patrici.

Al doilea caz clinic: pacienta D. Ioana, in varsta de 52 ani.

Tratamentul a fost inceput in data de 18 octombrie 1999. Pacienta prezenta o

edentatie termino-terminala (clasa I dupa Kennedy), avand dinti restanti doar in

regiunea frontala.

Initial pacienta a avut o lucrare conjuncta de sase elemente (coroane Weiser din

aliaj Cr-Ni cu fatete din acrilat termopolimerizabil), cu sprijin pe dintii: 1.3, 1.2, 1.1,

2.1, 2.2, 2.3.

In zona posterioara pacienta purta o proteza partiala acrilica al carei conector

principal era reprezentat de o placa palatinala. Pentru mentinerea pe campul protetic au

fost realizate doua crosete din sarma Wipla cu grosime de 0,7 mm pe dintii 1.3 si 2.3.

Consecintele acestui tratament:

Datorita insertiei si dezinsertiei repetate a protezei acrilice, in timp, crosetele au

abrazat fatetele acrilice, ajungand in unele zone pana la dezvelirea sistemului retentiv de

pe fata vestibulara a coroanelor.

Neadaptarea la colet a elementelor de agregare de la nivelul caninilor a dus la

aparitia unor procese carioase secundare care au ajuns in apropierea camerei pulpare.

Dupa taierea si indepartarea lucrarii s-a putut observa ca existau dispozitive de

reconstituire corono-radiculara la nivelul dintilor 1.2 si 1.1 foarte slab mentinute, care

au fost extrase odata cu puntea.

Situatia dintilor restanti:

1.3, 2.3: distructii coronare intinse, afectati de procese carioase in zona

cervicala, prezentau obturatii de canalele radiculare;

1.2, 1.1: dispozitive de reconstituire corono-radiculara (indepartate);

2.1: devitalizat, bontul dentar putin rezistent (friabil);

2.2: dispozitiv de recinstituire corono-radiculara din Cr-Co. Nu a necesitat

tratament.

118


Tratament preprotetic:

Toti dintii restanti cu exceptia 2.2 au fost tratati si slefuiti pentru realizarea unor

dispozitive de reconstituire corono-radiculare fabricate ulterior din aliaj Cr-Co.

La nivelul incisivilor centrali si laterali (1.2, 1.1, 2.1, 2.2) pacientul a optat pentru

coroane de substitutie metalo-ceramice individualizate (separate).

Tratament proprotetic:

La nivelul caninilor 1.3 si 2.3 au fost construite microproteze cu dispozitive

radiculare, dar in zona supracervicala au fost pozitionate cu ajutorul paralelografului

patricele unor capse care urmau sa formeze elementele de mentinere si stabilizare.

Realizarea tehnica si tehnologica a scheletului metalic al protezei:

Campul protetic a fost amprentat cu hidrocoloid ireversibil (alginat). cu creion

chimic. medicul stomatolog a evidentiat limitele lingurii individuale.

Amprenta a fost spalata cu atentie, pentru a nu distruge desenul, apoi a fost introdus,

prin vibrare pe masuta vibratorie, gips tip II (preparat mecanic la vacuum-malaxor),

intr-un singur timp, pentru obtinerea modelului preliminar;

119


Foto 52: Model preliminar.

- Dupa priza gipsului si demularea amprentei, a fost intarit desenul limitelor din zona

laterala si zona distala ale lingurii individuale.

- Modelul preliminar a fost analizat la paralelograf pentru stabilirea celei mai

convenabile axe de inserite/dezinsertie si studierea acelor suprafete ale dintilor stalpi

care vor fi acoperiti cu microproteze si necesita slefuiri pentru paralelizare.

- Au fost deretentivizati dintii restanti din zona frontala pina la nivelul marginii incizale,

pastrandu-se libera aceasta zona astfel incat, impreuna cu gravarea din zona distala sa

nu permita lipirea lingurii individuale de campul protetic si sa mentina uniforma

grosimea materialului de amprenta.

Foto 53: Modelul preliminar deretentivizat.

- Modelul a fost izolat in apa cinci minute.

- Placa de baza a fost plastifiata si adaptata pe model, incepand din mijlocul boltii

palatine, apoi spre crestele edentate si dintii restanti, terminandu-se adaptarea in zona

fundurilor de sac. La acest nivel marginile au fost sectionate si rasfrante, astfel incat sa

120


includa in grosimea lor armatura din sarma de cupru. Din surplusul rezultat in urma

sectionarii a fost modelat manerul. Acesta a fost plasat pe linia mediana, in dreptul celor

doi incisivi centrali, cu o inclinatie care sa permita manevrarea usoara, fara a jena

miscarile partilor moi si a modifica forma fundurilor de sac in zona vestibulara.

Foto 54: Lingura individuala.

- Amprenta functionala a fost luata in elastomer de sinteza de consistenta fluida

(“Dentaflex”).

- Amprenta a fost indiguita si cofrata.

- S-a turnat modelul functional in di timpi:

- timpul 1: gips tip IIIV;

- timpul II: gips tip II.

- Modelul functional a fost gravat, foliat si deretentivizat, in vederea duplicarii.

121


Foto 55: Repozitionarea coroanelormetalo-ceramice pe modelul de lucru.

Foto 56: Repozitionarea elementelor specialede mentinere si stabilizare.

122


Foto 57: Analiza modelului functionalla paralelograf

- Dupa efectuarea acestor trei operatii, modelul a fost fixat pe baza conformatorului

pentru duplicare, intr-o pozitie centrala, pentru a asigura grosimea cat mai echilibrata

materialului de duplicare.

- Agar-agarul a fost plastifiat la temperatura de 88 grade C si lasat sa se raceasca pana la

temperatura optima. Intre timp, a fost fixat si etanseizat corpul conformatorului.

Materialul de duplicare a fost introdus in conrmator cand ajuns la temperatura de 60

grade C. Dupa 20 de minute a fost lasat sa se raceasca complet intr-un vas prin care

circula apa la o temperatura de aproximativ 16 grade C. A fost indepartata baza

conformatorului. S-a degajat soclul modelului prin sectionarea agar-agarului. Cu

ajutorul clestelui special, a fost extras modelul din amprenta.

- Masa de ambalare (Ney Vest) necesara obtinerii modelului refractar a fost preparata cu

lichidul specific concentrat in combinatie cu apa, in proportiile indicate de fabricant

123


(apa/lichid concentrat: 1/1, lichid diluat/pulbere: 10,5 ml/60 g), la vacuum-malaxor.

Introducerea in amprenta s-a facut sub vibrare.

Dupa priza masei de ambalat, agar-agarul a fost scos din mufa impreuna cu

modelul si sectionat cu atentie, pentru a putea fi indepartat fara deteriorarea modelului.

- Dupa eliberarea sa din amprenta, suprafata modelului duplicat a fost tratata pentru

intarire prin pulverizarea unei solutii speciale, in doua straturi, urmate de uscare la 86

grade C, timp de doua ore.

Foto 58: Modelul refractar dupa tratamentulde intarire a suprafetei.

124


- S-a transferat desenul scheletului de pe modelul de lucru pe modelul refractar si s-a

trecut la construirea machetei scheletului din ceara.

Primul fost modelat conectorul principal, utilizandu-se ceara calibrata texturata

accentuat (foto 13, D). A urmat adaptarea machetei seilor, realizarea pragurilor de

trecere dintre componenta metalica si cea acrilica pe fata orala, apoi pozitionarea

elementelor de mentinere si stabilizare (elemente prefabricate) si modelarea conectorilor

secundari.

Foto 59: Macheta scheletului metalic si a canalelor si conului de turnare.

- Dupa un ultim control al adaptarii machetei scheletului au fost pozitionate canalele

secundare, canalul central si conul de turnare. Toate imbinarile au fost realizate in

unghiuri rotunjite, evitand schimbarile bruste de directie pe traiectul tijelor secundare.

- Pentru ambalarea machetei a fost folosita o cuveta demontabila din otel inoxidabil

captusita cu hartie de azbest. Cuveta asigura protectia tiparului si mentinerea formei in

timpul reactiei de priza si poate fi indepartata inainte de inceperea regimului termic,

permitand diletarea termica a tiparului. Intrucat, in timpul reactiei de priza tiparul a fost

scufundat in apa, hartia de azbest a favorizat dilatarea higroscopica. Este utila si in

timpul manipularii tiparului in momentul turnarii, reducand riscul sfaramarii acestuia

125


datorita socului termic provocat de apucarea directa cu clestele. Daca s-ar fi utilizat un

inel de turnare fix, azbestul ar fi asigurat si spatiul necesar dilatarii termice.

- Tiparul a fost umezit trei minute in apa (pentru favorizarea unei incalziri uniforme) si

tratat termic pentru uscare ( incalzire lenta pana la 100 grade C si mentinere la aceasta

temperatura timp de o ora), eliminarea cerii pana la 500 grade C ( incalzire lenta pana

la 300 grade C, in 30 minute) si pentru obtinerea dilatarii compensatorii. Este

recomandat ca aceste operatii sa fie facute in cuptorul de preincalzire, fiind urmate de

transferul cuvetei in cuptorul de incalzire atunci cand acesta are si el temperatura de 300

grade C, dar pot fi obtinute si in cuptorul de incalzire, daca acesta este prevazut cu

program de preincalzire.

Cand tiparul a ajuns la temperatura de turnare (1000 grade C), aliajul a fost pus in

creuzet si a fost conectata bobina de inductie a castomatului din foto(permite topirea

aliajului Cr-Co in aproximativ 20 – 30 secunde). Tiparul a fost scos din cuptor si plasat

pe suportul din dreptul creuzetului. S-a inchis capacul de protectie si a fost observat

momentul turnarii. Cand pastilele de aliaj s-au “prabusit” a fost declansata forta

centrifuga. Dupa semnalul de oprire aparatului de centrifugare, tiparul a fost luat de pe

suport si a fost observat aspectul suprafetei metalului ramas in conul de turnare pentru

aprecierea calitatii turnarii (foarte buna daca a aparut o concavitate in centru) si a

cantitatii de metal care a patruns in tipar.

- Dupa dezambalarea si sablarea grosiera a scheletului (la sablatorul pentru indepartarea

masei de ambalat) au fost sectionate canalele secundare cu ajutorul motorului orizontal.

Scheletul a fost sablat fin pentru indepartarea oxizilor.

- Cu ajutorul discului texturat au fost netezite resturile tijelor de turnare,cat mai aproape

de suprafata scheletului, fara sa il atinga. Cu freze diamantate si extradure au

indepartate plusurile aparute pe suprafata orala. Cu freze extradure mici au fost

prelucrate suprafetele externe ale conectorilor secundari si a elementelor de mentinere si

stabilizare (suprafetele internioare nuau necesitat prelucrari. Suprafetele mari ale

scheletului au fost finisate cu gume disc si cilindrice prinse pe, cu granulatie fina,

atasate pe mandrine. Conectorii secundari si elementele speciale au fost lustruite

preliminar cu ajutorul frezelor gumate fine. Scheletul a fost apoi lustruit definitiv cu

126


filtul si peria in combinatie cu pasta verde de lustruit, cu puful in combinatie cu pasta

alba, de consistenta cremoasa.

Foto 60: Scheletul metalic prelucrat si lustruit.

- Dupa proba scheletului in cavitatea bucala a pacientului realizat sablonul de ocluzie

modelarea unor valuri de ocluzie la nivelul crestelor edentate, peste scheletul seilor

protezei si a fost trimis in cabinet pentru inregistrarea relatiilor intermaxilare.

- Modelul functional si cel al antagonistilor au fost solidarizate in pozitia inregistrata de

sablonul de ocluzie si montate in articulator.

- Pentru modelarea machetei componentei acrilice a fost indepartat valul de ocluzie. In

zona crestelor edentate a fost picurata ceara peste scheletul seilor pana in fundurile de

sac si a fost modelata macheta seilor.

- Dintii artificiali au fost montati incepand dinspre mezial spre distal. Dintii artificiali

vecini conectorilor secundari au fost slefuiti pentru a acoperi conectorii si controlati in

ocluzie cu ajutorul hartiei de articulatie.

127


Foto 61: Macheta componentei acrilice si montarea dintilor artificiali

(vedere dinspre regiunea frontala).

- Modelul, impreuna cu scheletul si macheta seilor acrilice a fost ambalat intr-o cuveta

pentru obtinerea tiparului partii acrilice. A fost indepartata ceara. Dupa ziolarea si

racirea tiparului a fost preparata pasta de acrilat (s-a utilizat acrilat termopolmerizabil

roz “Superacryl”). Acrilatul a fost indesat in tipar, lasat la macerare un sfert de ora sup

presa, apoi s-a inceput regimul de polimerizare (cresterea temperaturii intr-o jumatate

de ora la 60 grade C, mentinere la aceasta temperatura o ora, cresterea temperaturii intr-

o jumatate de ora la 90 grade C, mentinere o jumatate de ora si racire lenta) prin

fierbere.

- Dupa polimerizare scheletul a fost dezambalat si prelucrat. Finisarea s-a facut cu pietre

si freze de acrilat. Pentru lustruire s-au utilizat filturi si perii in combinatie cu pulbere de

feldspat umezita in apa si pufuri in combinatie cu pasta speciala pentru lustruirea

maselor acrilice

128


- Poteza scheletata a fost curatata de pasta de lustruit, repozitionata pe modelul de lucru

si trimisa in cabinet

Foto 62: Proteza scheletata complet prelucrata si lustruita

(vedere dinspre ocluzal).

129


Capitolul V

Concluzii

Nu toate edentatiile partiale permit rezolvarea cu ajutorul puntilor dentare.

Datorita fie lipsei elementelor de sprijin, mai ales in edentatiile terminale, a unui

poligon de sustinere inadecvat (in cazul edentatiilor frontale intinse), fie datorita

lungimii exagerate a corpului de punte, fie datorita preluarii fortelor masticatorii in afara

poligonului de sustinere sau a implantarii precare a dintilor stalpi, o punte dentara nu va

putea indeplini cu succes cerintele celor trei principii (morfo-functional, biomecanic si

profilactic), de obicei cel putin unul dintre ele fiind sacrificat in favoarea celorlalte. In

cazul unei edentatii care intereseaza tot grupul frontal, un corp de punte in aceasta zona

va fi ori nefizionomic, ori neprofilactic, ori va prezenta un risc mare de fracturare. Pe de

alta parte, proteza partiala acrilica rezolva o parte din aceste probleme, dar grosimea

minima a acrilatelor (1,5-2 mm) este relativ inconfortabila pentru pacient. Crosetele de

sarma si lipsa reciprocitatii duc la pierderea in timp a dintilor stalpi,prin solicitarea

nefunctionala a parodontiului.

Toate aceste cerinte sunt rezolvate cu succes de proteza scheletata.

Profilaxia: in tratamentul pre-protetic se rezolva toate problemele existente in

cavitatea bucala. Acest lucru este dictat atat de precizia si rigiditatea lucrarii, cat si de

tehnica laborioasa si pretul ridicat al acestei piese protetice. Omiterea unor dinti sau

resturi radiculare care necesita extragerea, neacoperirea cu microproteze acolo unde este

cazul sau netratarea proceselor carioase vor aduce modificari ale campului protetic,

facand inutile toate eforturile ulteioare ale echipei medic-tehnician. In tratamentul pro-

protetic, se intervine chirurgical asupra tesuturilor mucoase si osoase, se solidarizeaza

cu punti dintii care au un grad redus de mobilitate, se realizeaza microproteze (coroane

130


pe dinti izolati, migrati orizontal sau cariati, dispozitive speciale tip capse si telescoape

montate in resturile radiculare). Acestea sunt modelate cu praguri pentru bratele

opozante ale crosetelor si pentru conectori secundari dentari, cu lacasuri pentru pintenii

ocluzali, convexitati favorabile pentru bratele retentive, avand ca scop obtinerea unui ax

de insertie/dezinsertie optim, prevenind abraziunea prematura a dintilor sau lasarea

neprotejata a tesutului de dentina la care s-a ajuns prin slefuirea pragurilor. Dar cel mai

important obiectiv este plasarea elementelor de mentinere si stabilizare astfel incat

presiunile masticatorii si fortele aparute la insertia si dezinsertia protezei sa fie

transmise parodontiului dintilor stalpi in axul lor de implantare.

Igienizarea unei asemenea lucrari protetice este facila, intrucat poate fi

indepartata usor din cavitatea bucala si curatata riguros. Lucrarile conjuncte realizate in

cadrul tratamentului pre- si pro-protetic au fost realizate astfel incat sa permita o

igienizare eficienta, de prima importanta in conservarea tratamentului.

Fata de o proteza partiala acrilica, pacientul beneficiaza de un confort

considerabil. Aliajul metalic are o rezistenta mecanica suficient de mare pentru a nu se

deforma sub actiunea fortelor masticatorii la un sfert din grosimea unui conector

principal acrilic (0,5 mm pentru aliaj, fata de aproximativ 2 mm pentru acrilat).

Conectorul principal fiind perfect finisat, plasat din conceptie in zone putin

functionale si lasand eliberand cat mai mult din suprafata campului protetic favorizeaza

perceptia termica si gustativa, neincomodand miscarile partilor moi. Astfel, pacientul

se va acomoda rapid cu proteza.

Fenomenul de imbatranire a acrilatului este restrans la zona seilor, permitand

inlocuirea rapida cu o masa acrilica noua numai la acest nivel, in timp ce la o proteza

acrilica scaderea rezistentei mecanice in toata masa de acrilat face ineficienta orice

reparatie prin orice metoda.

Crosetele fizionomice si, mai nou, capsele si culisele permit o restaurare eficienta

a edentatiilor frontale, fiind foarte putin sau deloc vizibile, cu atat mai mult cu cat in

zona vestibulara de la acest nivel functia predominanta este cea fizionomica

In consecinta, desi costisitor, tratamentul cu proteza scheletata este cel mai

eficient tratament, corespunzator tuturor principiilor de incadrare morfo-functionala a

131


unei lucrari protetice in caitatea bucala. Datorita conditiilor stricte de realizare, nelasand

nimic la voia intamplarii, lucrarea protetica este foarte fiabila, rezistand vreme

indelungata, mai ales in conditiile unei igienizari corespunzatoare. Aceste elemente

determina din ce in ce mai multi pacienti pentru lucrari protetice mobile cu conectori

principali metalici.

132


Bibliografie

- Bratu D., Ciosescu Diana, Rominu M., Leretter M., Colojoara Carmen,

Tuculescu S.,: “Curs de materile dentare”, vol. I, U.M.F. Timisoara,1993;

- Bratu D., Rominu M., Colojoara C., Tuculescu S.: “Curs de materiale dentare”,

U.M.F. Timisoara, 1993;

- Bratu D., Ciosescu D., Rominu M., Tuculescu S.: “Materiale dentare.Bazele

fizico-chimice”, Ed. Helicon, 1994;

- Burlui V.: “Protetica dentara”, curs, I.M.F. Iasi,1989;

- Constantin I. Gaucan, Constantin C. Gaucan jr., Luminita Danielo, Alexandra

Petre: “Cartea tehnicianului dentar”,Ed. Medicala, Bucuresti, 1999;

- Costa E., Ene L., Dumitrescu I.: “Protetica dentara”, Ed. Med. Bucuresti, 1975;

- Decool J.: “Utilisation des hidrocolloides reversibles en practique courant”,

Rev. Stomato-Odont., France, 1974;

- Donciu V., David D., Patrascu I.: “Tehnologia protezelor partiale mobilizabile.

Curs pentru colegiile de tehnica dentara”, Ed. Did. si Pedagogica, Bucuresti,

1995;

133


- Elena-Simina Enescu: “Protetica dentara”, Curs, Colegiul de Tehnica Dentara

“Dr Constantin Gaucan” Bucuresti, 1998 - 1999

- Ene l., Ionescu A.: “Proteza scheletata”, Ed. Medicala, Bucuresti, 1982;

- Ene L., Ionescu A., Hutu E.: “Edentatia partiala tratata cu ajutorul protezelor

mobilizabile”, I.M.F., Bucuresti,1989;

- Ionescu A.: “Clinica si tehnica de laborator a protezei scheletate”, vol I,

Bucuresti, Ed. Cerna, 1995;

- Ionescu A.: “Clinica si tehnica de laborator a protezei scheletate”, vol II,

Bucuresti, Ed. Cerna, 1995;

- Prelipceanu F., Doroga O.: “Protetica dentara”,Ed. Did. si Pedagogica,

Bucuresti,1985;

- Rindasu I.: “Proteze dentare”, vol I, Ed. Medicala, Bucuresti,1983;

- Rindasu I.: “Proteze dentare”, vol II, Ed. Medicala, Bucuresti,1983;

- Rindasu I., Donciu V.: “Tehnica executiei protezelor mobile si mobilizabile.

Proteza partiala”,Ed. Didactica si Pedagogica, Bucuresti,1988;

- Rindasu I., Donciu V., Serb H., Patrascu I., Blanaru D.: “Materiale folosite in

tehnologia protezelor dentare”, I.M.F., Bucuresti, 1985;

134

proteza scheletata maxilara

Documents

Transcript of proteza scheletata maxilara