Protectia Plantelor in Agricultura Ecologica Razvan

8/17/2019 Protectia Plantelor in Agricultura Ecologica Razvan

1/22

UNIVERSITATEA DE ȘTIINȚE AGRONOMICE ȘI MEDICINĂ

VETERINARĂ “ ION IONESCU DE LA BRAD “ IAȘI

FACULTATEA DE AGRICULTURĂ

TEHNOLOGII ALTERNATIVE ÎN AGRICULTURĂ

METODE PENTRU CONTROLUL GRADULUI DE ÎMBURUIENARE ÎN

FERMELE ECOLOGICE

Îndrumator,

Prof. dr. Costică Ailincăi

Masterand : AILENEI RĂZVAN VASILIC


2/22

uprins

1. Obiectivele sistemului de agricultură organica.

2.

Rota ţia culturilor în fermele organice.

3. Principiile si ingrasamintele folosite pentru fertilizarea culturil

in sistemul organic.

4. Caracteristicile sistemului de lucrare conservativ ă a solului.

5. Principiile de baza ale lucrarilor la agricultura ecologica.

6. Metodele de combatere a buruienilor în agricultura organică.

7. Reconversia la fermele organice.


3/22

1 Obiectivele sistemului de agricultur

ă organica

Agricultura organică poate fi definită ca un sistem de producţie care evită sa

exclude larg utilizarea fertilizatorilor compuşi sintetic, pesticide, regulatori de creştere aditivi în hrana animalelor. Sistemele de agricultură organică se bazează pe rotaţ

culturilor, folosirea resturilor din cultură, a dejecţiilor animaliere, a bălegarului,

reziduurilor organice din afara fermei. Pentru fertilizare si protecţia plantelor sa

creşterea animalelor se folosesc produse chimice derivate natural.

Conform definiţiei propuse de Codexul Comisiei Alimentare, “agricultu

organică este un sistem de management de producere care promovează şi amelioreazsănătatea agro-ecosistemului, biodiversitatea, ciclurile biologice şi activitatea biologică

solurilor.

Pentru îndeplinirea oricărei funcţii specifice ale sistemului se folosesc, unde es

posibil, practicile de management cu metode agronomice, biologice şi mecanice, fă

utilizarea materialelor sintetice.

Principiile teoretice ale sistemului agriculturii organice au fost fundamentate

anii 30-40 ai secolului nostru de Sir Albert Howard şi Lady Eva Balfour. Pentru versiun

utilizată în Marea Britanie şi Irlanda s-a încetăţenit denumirea de „organic agriculture”

timp ce sistemul aplicat în

SUA poartă denumirea de „organic farming” (Rodale, 1942) cu mutaţia acest

sistem ce a devenit astăzi „sustenable agriculture”.

Ca element definitoriu, sistemul exclude din practica agricolă utilizarea tutur

resurselor naturale neregenerabile, inclusiv a energiei fosile.Sistemul agriculturii organice are ca bază teoretică utilizarea din plin a fertilită

naturale a solului şi a factorilor care o favorizează. Materia nutritivă pentru plantele d

cultură este asigurată de leguminoasele din asolament, iar elementele minerale d

straturile mai adânci ale solului suntaduse la suprafaţă prin utilizarea în asolament a un

plante cu înrădăcinare profundă.

De asemenea se utilizează, în tandem, grupe de plante cu aport şi exigen


4/22

diferite în ceea ce priveşte macro şi microelementele (ex. asocierea leguminoase-ierbur

O atenţie deosebită este acordată vieţii solului în special complexului de micorize ca

măresc accesibilitatea plantelor faţă

de elementele minerale (în special P), exercitând şi un rol protector asupra plant

faţă de patogenii din sol.

De ce agricultură organică?

Deoarece agricultura moderna :

• dăunează structurii solului;

• dăunează mediului natural;

• creează riscuri potenţiale de înbolnăviri prin alimente;

• a determinat reducerea calităţii alimentelor;

• este un sistem energo-intensiv;

• implică sisteme de producţie animalieră intensivă care sunt etic inacceptabile.

Agricultura organică are o contribuţie pozitivă în toate aceste domenii,

contribuind la conservarea structurii solului, râmelor, microorganismelor şi insectelor,

protecţia solului şi a mediului.

Fermierii din agricultura organică evită excesele sistemelor intensive d producţie animală, în special pentru porci, păsări şi utilizarea promotorilor de creştere.

Obiectivele sistemului de agricultură organica şi ale sistemului d

agricultură durabilă sunt comune şi au în vedere următoarele:

1.- optimizarea consumurilor tehnologice şi echilibrarea balanţelor energetice;

2.- creşterea şi menţinerea îndelungată a fertilităţii solurilor;

3.- protecţia resurselor de apă şi a atmosferei;

4.- conservarea biodiversităţii;

5.- protejarea şi stimularea activităţii microorganismelor, florei şi faunei utile;

6.- refacerea şi protejarea peisajului natural.


5/22

2 Rotatia culturilor in fermele organice

La stabilirea structurii culturilor trebuie avute in vedere urmatoarele linii d

referinta:1.- alternarea culturilor cu biomasa ridicata de radacini cu cele care asigu

azot pentru cresterea numarului de microorganisme din sol;

2. - alternarea culturilor cu adancimi diferite ale sistemului radicular pentru u

drenaj bun si folosirea mai buna a resurselor nutritionale

3. culturile care fixeaza azotul cu cele care au nevoie de azot;

4. folosirea ingrasamintelor verzi pentru a mentine terenul acoperit, a reduc

spalarile de elemente si a mentine continutul de materie organica din sol;

5. culturile care se dezvolta lent cu cele care inabusa buruienile;

6. culturile gazda pentru patogeni si daunatori sa fie incluse la intervale potrivite

rotatie;

7. culturile de primavara sa alterneze cu cele de toamna pentru esalonarea muncii;

8. compatibilitatea culturilor cu conditiiler de sol si clima;

Din diversitatea obiectivelor pe car e ţările le stabilesc pentru agr icultură şi medi

există un consens, că fermele durabile din agricultur ă trebuie să adopte practici

tehnologii care:

1. folosesc tehnici şi tehnologii complexe care menţin integritatea ecologică, atât

cadrul cât şi în afara fermei;

2. sunt profitabile pentru producători pe termen lung;3. păstrează biodiversitatea, frumuseţea peisajului;

4. folosesc judicios toate realizările ştiinţifice, pentru a creşte producţia culturilor;

5. utilizează eficient resursele reînnoibile şi nereînnoibile;

6. asigur ă viabilitatea activităţilor agricole şi creşterea calităţii vieţii;

7. sunt eficiente din punct de vedere economic şi social;

8. satisfac cererea pentru produse agroalimentare a consumatorilor.


6/22

3 Principiile si ingrasamintele folosite pentru fertilizarea culturilo

in sistemul organic

Principiul pentru fertilizarea culturilor in sistemul organic este inlocuirfertilizantilor sintetici cu materialele organice din ferma, prin folosirea plantelo

fixatoare de azot si prin eliminarea scurgerilor de nutrienti din sistemul fermei.

In sistemul organic solul trebuie mentinut intr- o stare de fertilitate buna ca

asigura aprovizionarea plantelor cu elemente nutritive. In sistemul organic un rol deoseb

este atribuit activitatii biologice a microorganismelor din sol care descompun mater

organica si asigura sursa de nutrienti pentru plante.In sistemul organic leguminoasele

gramineele perene, care au un sistem radicular adanc si care lasa in sol o cantitate ma

de radacini, contribuie la mentinerea fertilitatii solului. In ambele sisteme de productie, c

conventional si organic, managementul azotului consta nu numai in adaosul din afa

sistemului ci in reducerea pierderilor sub forma de amoniac, oxizii de azot pierduti

atmosfera sau prin levigarea ionului nitrat (NO3). Pierderile de azot inregistrate sub form

lichida, solida sau gazoasa prin levigare, volatilizare, denitrificare si exportul necontrol

prin recolta, influenteaza ciclul azotului. Azotul organic este transformat prin procesul d

nitrificare din sarurile de amoniu in nitriti si apoi in nitrati, cu ajutorul bacteriiil

nitrificatoare care isi obtin energia prin procesele chimice oxidative. Imobilizarea azotul

prin asimilarea ionilor anorganici in masa microbiana a solului, devenind din nou az

organic.

Procesele de mineralizare si imobilizare au loc simultan si pot determin

pierderile de azot anorganic care sunt dependente de materia organica din soMineralizarea si nitrificarea (imobilizarea) de catre microorganisme din sol su

influentate de numerosi factori dintre care pH-ul, aeratia, continutul de materie organica

elemente minerale din sol, textura si temperatura solului. Viteza de mineralizare cres

odata cu aeratia, temperatura si umiditatea solului. In sistemul organic levigarea nitratil

este controlata prin rotatia culturilor si prin folosirea ingrasamintelor verzi.


7/22

Sursele de azot in sistemul organic sunt: azotul atmosferic depus prin precipita

in cantitati de aproximativ 15-20 kg/ha/an, fixarea biologica a azotului atmosferic de cat

algele albastre, verzi (10-15 kg/ha/an), bacteriile simbiotice din genul Rhizobium, asocia

cu plantele leguminoase (60-200 kg N/ha/an), prin stimularea mineralizarii surselor

materie organica introduse in sol (aeratie, cultivarea solului, gunoiul de grajd, resturi

vegetale, ingrasamintele verzii si prin minimalizarea pierderilor de azot din zona radicular

Practicile pentru un bun management al azotului in sistemul fermei organice impu

utilizarea ingrasamintelor verzi in asociere cu cerealele de toamna care preiau azot

mineralizat peste iarna, nemaifiind expus levigarii. Diferitele fractiuni ale potasiului din s

(structura cristalina a mineralelor, K fixat, schimbabil si K solubil in apa) pot fi dirija

printr-o stare culturala buna a solului si prin aplicarea resturilor vegetale si a gunoiului.

Compostarea gunoiului in conditii aerobe determina cresterea temperaturii

600C, iar dupa cateva saptamani gramada este intoarsa pentru a permite o a doua incalzi

pentru ca descompunerea mai avansata sa determine formarea substantelor humice. Daca

adauga roci macinate de fosforite in masa de gunoi acestea sunt transformate d

microorganisme in forme usor accesibile plantelor iar temperaturile peste 70 de 0

determina distrugerea semintelor de buruieni.

Pentru compostare se utilizează amestecuri vegetale (paie, frunze, turbă, rumegu

scoarţă de copaci) cu gunoi (de bovine, cabaline, porc, păsări), must de gunoi de grajd

diferite preparate, provenite din fermentarea în condiţii controlate a unor plante medicina

sau produse animaliere. Materialele se amestecă şi se omogenizează bine, păstrându-

un raport convenabil între materialele celulozice, compuşii cu azot (25/1) şi zaharuri

fermentescibile. Materialele se aşază afânat, f ăr ă tasare în platformă, pentru a declanşa

fermentare aerobă, adăugându-se pământ, f ăină de fosforite şi silicaţi naturali măcinaMaterialele din platformă trebuie să aibă un raport C/N de 25-30/1 şi o umiditate de

65-70%. Dacă materialele sunt uscate, se udă periodic cu apă, urină sau must de guno

Durata de compostare este de 6-12 luni, când raportul C/N ajunge la 12/1.


8/22

O componentă de bază a sistemului de agricultură ecologică o reprezin

folosirea îngrăşămintelor verzi, cu următoarele scopuri:

1.- îm bogăţirea solului cu materie or ganică şi creşterea conţinutului de humus d

sol;

2.- cr eşter ea conţinutului de elemente minerale din sol şi, în specia

îm bunătăţirea nutriţiei plantelor cu azot;

3.- acoperirea solului şi protejarea sa împotriva eroziunii;

4.- afânarea, îm bunătăţirea structurii şi cr eşter ea capacităţii pentru apă capilară

solului;

5.- creşterea capacităţii de reţiner e a elementelor nutritive şi, deci, reducere

pierderilor prin spălare şi levigare;

6.- creşterea activităţii microorganismelor din sol;

7.- Determina cresterea continutului de CO2 si a eliberarii elementelor nutritive;

8.- combater ea buruienilor, a dăunătorilor.

Pentru ingrasamant verde sunt bune aproape toate plantele dar mai ales ce

suculente, cu perioada scurta de vegetatie (cruciferele, leguminoasele), cu o biomasa

radacini bogata (care aduc la suprafata elementele din profunzime), cele care fixeazazotul atmosferic si care au in biomasa un raport C/N corespunzator pentru

descompunere buna si progresiva, insa ca regula generala se evita folosirea ingrasamintel

verzi din aceeasi familie cu planta de cultura. Ingrasamintele verzi au un rol foar

important pentru combaterea eroziunii, reducerea spalarilor de elemente si mentine teren

acoperit cu rol in combaterea buruienilor bolilor si a daunatorilor.

Particularitatile elaborarii programul de fertilizare (are scopul de a cres

fertilitatea si activitatea biologica a solului) in agricultura biologica:

1.- returnarea solului a unor cantitati suficiente de materie organica pen

mentinerea sau crsterea continutului de carbon organic din sol

2.- deseurile organice din ferma constituie baza programelor de fertilizare

3.-La criteriile de certificare se stabilesc cantitatile maxime de ingrasamin


9/22

animaliere din ferme pentru a nu incarca mediul, si in special la gunoiul de pasare

4.- Fertilizantii minerali se administreaza in starea lor naturala si nu transforma

prin procese chimice

5.-Valoarea pH-ului va fi mentinuta la necesitatile plantelor cultivate prin folofir

amendamentelor calcaroase, pentru solurile acide (CaCO3

t/ha = 1.5 x aciditat

hidrolitica, pentru asolamente fara leguminoase perene, din marne, dolomita, spuma d

defecare de la fabricile de zahar), si cu sulfati la solurile alcaline (10 t/ha fosfogips

80% CaSO4 2 H2O, pentru inlocuirea sodiului schimbabil cu calciu in functie

capacitatea de schimb cationic si continutul de sodiu adsorbit care la solurile sla

alcalizate este de 6-10% din T);

6.- Folosirea gunoiul de grajd provenit din fermele proprii in cantitatii stabili

de organizatia de certificare

7.- Composturile provenite din gospodariile proprii sau cele provenite d

instalatiile urbane in cantitati stabilite de organele de certificare pentru a nu depasii limite

de metale grele

8. Pentru asigurarea azotului se folosesc ingrasamintele verzi, preparate p

baza de bacterii nitrificatoare, composturile si resturile vegetale din fermele certificat

9.- Pentru asigurarea fosforului sunt permise faina de oase, guan

mineralele cu fosfor macinate, zgura lui Thomas;

10.- Pentru asigurarea calciului sunt recomandate piatra de var, dolomita, oxidul d

calciu,carbonatul de calciu si clorurile de calciu cu aprobarea organului de certificare;

11.- Pentru nutritia cu microelemente sunt recomandate faina de alge, minerale d

bazalt, zeolit,granit, sare de bucatarie din zacaminte;

12.- Ca regulatori de crestere sunt folosite extracte din plante si preparate biodinamice

Epoca si modul de aplicare a produselor minerale si organice in sistemul d

agricultura organica:

Azotatul de sodiu este singurul produs cu 16 % azot (Chile – America de Su

silicatii macinati (cuart, feldspat, bazalt, 200-1000 kg ) , faina de fosforite, zgura

Thomas, produs reziduual din metalurgie, dolomita (carbonatul de calciu


10/22

magneziu), produse reziduuale de la industria zaharului,sulfatul de calciu (ghip

numai de origine naturala.

Aplicarea lor se face mult mai devreme (vara) pentru culturile de primavara si

primavara pe solurile nisipoase pentru a se evita spalarile. Amendamentele calcaroase

administreaza macinate fin, astfel ca 90% treaca prin sita de 0.15 mm.Dozele aplicate trebuie sa compenseza exportul prin recolta de aceea trebu

administrate cu regularitate. Rezultate bune se obtin cand ingrasamintele organice

produsele minerale se folosesc concomitent. Ingrasamintele se aplica in doze variabile

functie de consumul prin recolta, insusirile solului si ale ingrasamintelor.

Dintre culturile de camp cerealele nu suporta gunoiul proaspat, exceptie ovaz

si secara, si nu au nevoie de doze mari de gunoi fermentat. Doze mari de 30-40 t/h

gunoi impreuna cu compost biodinamic si minerale fosfatice si potasice se aplica

cartof. Agricultura organica are in vedere procesele biologice care influentea

cresterea si dezvoltarea plantelor cum sunt atractia corpurilor ceresti, unde

electromagnetice, campul magnetic al pamantului, si alti factori cosmici (bioritmurile

Viata plantelor s-a adaptat la ritmurile cosmice (zi scurta, lunga, noapte, anotimpur

fotoperiodismul, variatiile termice).

La livezi pe solurile mijlocii se poate aplica gunoi de grajd fermentat 20-40 t/ha laani, compost biodinamic 1-15 t/ha la 2-3 ani, gunoi de pasare 2-4 t/ha, ingrasamin

verzi din 2 in 2 ani printer randurile alternativ semanate toamna si incorpora

primavara, toate aceste cu cate 60-80 kg/ha de minerale fosfatice si potasice fin macina

(kainit, silvinit). Primavara in functie de tehnologie, specie, incarcatura pe pom si varsta

poate aplica 40-60 kg/ha de gunoi de pasari sau fainuri de peste.

La culturile legumicole care necesita soluri mai fertile dozele de ingrasamintese aplica in functie de specie, soi si tehnologia practicata. Pentru castraveti, varza, dovle

care necesita o ingrasare organica mai avansata se aplica 40-60 t/ha gunoi fermentat si 1

20 t/ha compost biodinamic. La tomate, castraveti, morcov, mazare se pot aplica si gun

proaspat sau partial fermentat. Salata, telina, sfecla rosie nu suporta gunoiul proasp

Alaturi de gunoi se folosesc ingrasamintele minerale si cele verzi.


11/22

4 Caracteristicile sistemului de lucrare conservativă a solului

″Lucrarea conservativă″ a solului se referă la o multitudine de metode de lucrar

de la semănat direct, până la afânarea şi mobilizarea întregului profil de sol, excluzân

întoarcerea brazdei şi arderea miriştii, permiţând menţinerea resturilor vegetale p

suprafaţa solului sau aproape de suprafaţa solului şi/sau păstrarea afânată şi granuloasă

suprafeţei solului, în scopul reducerii eroziunii şi a îmbunătăţirii r elaţiilor solului cu apa

După ar ătura cu întoarcerea brazdei, practicată în sistemul tehnologic convenţional, su

aplicate şi combinate multe alte lucr ări, în scopul obţinerii unui pat germinativ cât m

uniform, fin şi afânat, pentru realizarea condiţiilor optime de germinaţie, răsărire

dezvoltare a diferitelor culturi. Acest sistem de lucrare a solului a fost înlocuit parţial sau totalitate prin introducerea erbicidării totale pentru controlul eficient al buruienilor, fiin

considerat un sistem tehnologic conservativ.

Lucrarea conservativă constă în executarea lucr ărilor de afânare şi pregătire

patului germinativ în vederea semănatului, în condiţiile excluderii întoarcerii brazdei

menţinerii acoperite cu mulci vegetal a cel puţin 30 % din suprafaţă, după semănat. Ace

sistem de “lucrare conservativă”, cuprinde procedee extrem de variate, de la semănat

direct în sol neprelucrat până la afânare adâncă f ăr ă întoarcerea brazdei, între acest

regăsindu-se numeroase variante ca: lucr ări reduse, lucr ări par ţiale sau în benzi, sisteme d

lucr ări diferenţiate funcţie de cerinţele culturilor din rotaţie, lucr ări în mulci vegetal, lucr ă

în trafic controlat, lucr ări în biloane, etc,. Pentru aplicarea lucrărilor conservative, trebu

analizate şi cunoscute dacă condiţiile climatice, compoziţia granulometr ică, stare

compactare, panta, gradul de îmburuienare a solului, relieful, adâncimea apei freatice, et

sunt pretabile pentru acest sistem de lucrare a solului.

Principalele caracteristici ale sistemului de lucrare conservativă a solului sunt:

1.- lucrarea de arat se execută fără întoarcerea brazdei, cu cizelul sau plugul paraplo

şi doar odată

la 3-4 ani pentru încorporarea îngrăşămintelor organice se face ar ătura cu întoarcer

brazdei;

2.- folosirea de agregate combinate care realizează la o singur ă trecere lucrările d


12/22

pregătire a patului germinativ, erbicidat, fertilizat şi semănat;

3.- resturile vegetale sunt tocate simultan cu recoltatul plantei premergătoare, su

încorporate parţial prin lucrarea de bază iar cel puţin 30% rămân la suprafaţa solului cu r

de mulci;

4.- resturile vegetale care acoperă cel puţin 30% din suprafaţa solului, du p

semănat, reduc ritmul de încălzire a solului şi încetineşte germinaţia seminţelor astfel înc

în zonele cu primăveri reci acest sistem nu este recomandat;

5.- fertilizarea organică şi aplicarea amendamentelor se face odată la 3-4 ani iar anu

se vor folosi

doar îngrăşăminte minerale împreună cu cele foliare;

6.- controlul bolilor şi dăunătorilor trebuie efectuat cu mare atenţie, întruc

substanţele chimice nu se pot încorpora în sol, seminţele tr ebuie tratate obligatoriu înain

de semănat, resturile vegetale favorizează înmulţirea bolilor şi dăunătorilor, astfel

monitorizarea atentă este deosebit de necesară;

7.- arderea resturilor vegetale este exclusă.


13/22

5 Principiile de baza ale lucrarilor la agricultura ecologica

Principiile de baza ale lucrarilor solului la agricultura ecologica sunt urmatoarele :

1. mobilizarea stratului de la suprafata cu respectarea straturilor naturale;

2. mobilizarea superficiala a solului si executarea subsolajului pentru a nu intoar

orizonturile si pentru combaterea organelor vegetative ale buruienilor perene;

3. intretinerea araturii cu lucrari usoare pentru combaterea buruienilor;

4. subsolajul care se executa odata la 4-5 ani si lucrarile superficiale perm

intensificarea activitatii biologice si mineralizarea materialelor minerale aplicate.

5. resturile organice impreuna cu gunoiul, compostul se imprastie la suprafata solul

si permit germinarea semintelor de buruieni iar dupa aparitia samulastrei de buruieni face o aratura superficiala la 12-16 cm prin care resturile vegetale se amesteca cu solul d

la suprafata si sufera o prehumificare. Lucrarea se face cu grapa cu discuri si daca es

necesar se face si o lucrare cu tavalugul cu dinti , dupa care urmeaza aratura de baza, can

se incorporeaza si materialele minerale.

6. dupa aratura este recomandat sa se imprastie un strat de mulci de paie, turb

frunze care mentin o temperatura mai mare de -70

C si a umiditatii care favorizeaactivitatea biologica din sol.

7. lucrarile pentru pregatirea patului germinativ si semanat nu difera insa epoca

adancimea trebuie respectate cu rigurozitate.


14/22

6 Metodele de combatere a buruienilor în agricultura

organică

Buruienile reprezintă plante pe care nu le dorim în culturile agricole şi pot

constitui o problemă serioasă în cadrul sistemului de agricultură ecologică, deorece

combatarea chimică este interzisă. Ele pot produce pagube, atât cantitative cât şi

calitative asupra recoltelor, concurând plantele de cultură pentru apă, elemente

nutritive sau lumină. Totodată, buruienile sunt cele care pot fi gazde pentru diverşii

agenţi patogeni sau pentru dăunătorii prezenţi în culturi, iar unele pot fi chiar

toxice (zârna).

Controlul buruienilor în sistemul de agricultură ecologică se realizează

printr-o serie de măsuri care integrează atât măsuri preventive, cât şi măsuri

curative şi biologice.

Măsurile preventive au drept scop impiedicarea apariţiei şi răspândirii

buruienilor. Din cadrul acestor măsuri pot fi enumerate:

Carantina fitosanitară se referă la unele norme şi convenţiiinternaţionale care prevăd controlul tuturor transporturilor de produse

agricole şi interzicerea exportului, importului sau a tranzitului acelor

loturi care conţin anumite specii dăunătoare (seminţe de buruieni,

germeni patogeni, ouăle şi larvele sau adulţii unor insecte), socotite

drept periculoase. Reglementările sunt îmbunătăţite periodic, de

regulă prin lărgirea listei (Toncea I. Stoianov R, 2002).

Asolamentul şi rotaţia culturilor. Unele specii de buruieni, specifice

unor culturi, pot fi combătute prin rotaţie, ceea ce conduce la apariţia

dezvoltării unor buruieni problemă într -un număr mai mic şi se evită


15/22

astfel înmulţirea lor exagerată, aşa cum se întâmplă în cazul

monoculturii sau a culturii repetate.

Aplicarea de îngr ăşăminte şi amendamente pot contribui, de

asemenea, la micşorarea numărului de buruieni. Astfel, există speciide buruieni care se dezvoltă la o reacţie a solului acidă (coada calului,

piciorul cocoşului, măcrişul mărunt), iar altele la o reacţie acidă

(peliniţa, păpădia, cicoarea, zămoşiţa). De asemenea, gunoiul de grajd

aplicat direct culturii, conţine un număr mare de seminţe de bururieni

ce şi-au păstrat capacitatea de germinaţie, deci se poate îmburuiena şi

mai mult cultura. În aceste condiţii, se recomandă aplicarea de

amendamente care pot corecta reacţia solului şi îngrăşământ organic

bine fermentat sau compost.

Lucrările solului pot de asemenea influenţa gradul de îmburuienare.

Prin efectuarea de arături adânci se crează condiţii propice de epuizare

a rădăcinilor sau seminţelor de buruieni deoarece acestea sunt lipsite

de oxigen şi mor. Efectuarea de lucrări după arat şi până în momentul

semănatului poate contribui la reducerea numărului de buruieni.

Acestea se combat mai uşor dacă sunt în primele faze de vegetaţie şi

nu ajung la maturitate să fructifice sau să dezvolte organe de înmulţire

vegetative.

Mater ial biologic cer tif icat şi condiţionat . Pentru semănat şi plantat

este necesar ca se utilizeze material biologic certificat. Acesta

reprezintă o garanţie a purităţii biologice şi a faptului că materialuleste condiţionat, adică nu prezintă în componenţa sa seminţe de

buruieni care pot deveni surse de îmburuienare a culturii.

Semănatul în epoca optimă. Orice abatare de la epoca optimă de

semănat poate duce la obţinerea unor densităţi nesatisfăcătoare a


16/22

culturilor, la un răsărit neuniform, cu goluri, care poate favoriza

apariţia buruienilor. Un covor vegetal bine încheiat, cu plante

viguroase şi bine dezvoltate care pot lupta cu buruienile pentru factorii

de vegetaţie, poate duce la înăbuşirea buruienilor, şi la micşorareanumărului acestora.

Distrugerea focarelor de buruieni de pe terenurile necultivate .

Această metodă este foarte importantă deoarece terenurile necultivate

pot fi surse de răspândire şi de apariţie a buruienilor. Marginile de

lanuri, de drumuri, taluzurile, canalele de irigaţii, zonele limitrofe

perdelor de protecţie sau a pădurilor pot constitui surse reale de

îmburuienare. Acestea sunt totodată şi locuri pentru a fi asigurată

biodiversitatea şi areale pentru speciile de faună utilă. De aceea,

conform cerinţelor agriculturii ecologice, pentru combatere trebuie să

se ţină cont şi de aceste aspecte, şi se recomandă a fi distruse.

Curăţirea maşinilor agricole înainte de schimbarea parcelei . Acest

lucru se impune pentru a nu impurifica sămânţa destinată semănatului

cu seminţe de buruieni, precum şi evitarea transportului acestora de la

o parcelă la alta.

Măsuri curative. Prin aceste metode sunt ţinute sub control buruienile deja

apărute în cultură.

Metode f izico-mecanice

Metode biotehnice

Metode biologice

Metode genetice

Metode biochimice

Metode biodinamice


17/22

Metode fizico-chimice

Din cadrul acestor măsuri se remarcă combaterea manuală, mecanică,

termică şi prin inundare a buruienilor.

Una dintre măsurile utilizate în mod frecvent în tehnologiile de cultură ale plantelor medicinale şi aromatice o constituie plivitul manual . Acesta presupune

îndepărtarea buruienilor prin smulgere din cultură, cu rădăcină pentru a fi evitată

prinderea la loc a acestora.

Plivitul cu oticul sau săpăliga reprezintă o lucrare ce se poate folosi mai ales

la culturi semănate în rânduri dese şi la care plivitul manual nu mai este posibil.

Buruienile sunt tăiate la 1-3 cm de la nivelul solului, şi îndepărtate, fiind evitate pe

cât posibil rănirea sau călcarea plantelor.

Prăşitul cu sapa (manual) reprezintă o lucrare frecvent întâlnită în culturile

de plante medicinale şi aromatice. Aceasta se execută cu ajutorul unei sape, care

taie şi distruge buruienile, dar mai contribuie şi la afânarea solului, la distrugerea

crustei, la îmbunătăţirea condiţiilor de aerare, temperatură şi umiditate de la nivelul

solului. De obicei, numărul praşilelor poate fi de 1-3, dar se poate face ori de câte

ori este necesar, în funcţie de specia de plantă sau de condiţiile climatice.

Cositul este, de asemenea, o lucrare prin care sunt îndepărtate buruienile

înainte de a forma seminţe, cu ajutorul unei coase. Se recomandă a se efectua

pentru combaterea buruienilor de la marginea lanurilor, a drumurilor, de pe pajişti,

sau în golurile din culturi.

Plivitul mecanic se execută de obicei cu o grapă cu colţi reglabili sau cu sapa

rotativă, când plantele şi-au format sistemul radicular, solul este reavăn, iar buruienile sunt răsărite.

Prăşitul mecanic se poate face cu un cultivator sau cu o prăşitoare cu

tracţiune animală, care acţionează între rândurile de plante. Lucrarea se poate


18/22

executa de 2-3 ori pe rând, în funcţie de gradul de îmburuienare, de condiţiile

pedoclimatice.

Combaterea termică este utilizată de către agricultori pe suprafeţe mici şi se

bazează pe folosirea flăcării dată de un arzător al unei butelii de aragaz. Buruienilecare au răsărit, sau cele în curs de apariţie, sunt distruse din stratul superficial de

sol. Acesta practică este total diferită de arderea miriştii care este interzisă conform

principiilor agriculturii ecologice.

Metode biotehnice

Mulcirea solului. Datorită proprietăţilor buruienilor de a rămâne inactive la

absenţa luminii, una dintre metodele utilizate pentr u combaterea buruienilor este

mulcirea solului. Această practică foloseşte: paie, resturi vegetale, frunze,

rumeguş, compost, pentru a acoperi solul. Uneori se mai utilizează şi mulcirea cu

folie de plastic, de culoare închisă. Fără lumină buruienile dispar, şi totodată este

conservată mai bine apa în sol şi sunt protejate activitatea microorganismelor.

Pregătirea terenului pe întuneric sau cu utilaje acoperite

Unii cercetători recomandă ca pregătirea terenului pentru semănat să se facă

noaptea, pentru că unele seminţe de buruieni sunt inhibate de absenţa luminii şi nu

mai germinează. Se mai recomandă de asemenea, acoperirea utilajelor de arat şi de

pregătire a patului germinativ cu prelate de culoare închisă, astfel încât buruienile

să nu ia contact cu lumina.

Metoda provocaţiei (forţarea germinaţiei seminţelor)

Această metodă, recomandată de literatura de specialitate, se referă la faptul

că, seminţele de buruieni sunt stimulate să germineze şi să răsără şi apoi sunt

distruse cu o lucrare superficială cu grapa cu discuri, apoi încorporate sub arătură.


19/22

Acesta se execută în afara perioadei de vegetaţie a culturilor şi mai este cunoscută

sub numele de dezmiriştit.

Metoda epuizării

Principiul acestei metode constă în distrugerea buruienilor perene, care se

înmulţesc prin seminţe sau organe vegetative şi care îşi reiau vegetaţia pe baza

rezervelor de materii organice din sol şi prin discuiri repetate sunt epuizate

substaţele de rezervă şi astfel nu mai poată fi reluată vegetaţia.

Metode biologice

Combaterea cu ajutorul insectelor se bazează pe utilizarea unor specii de

insecte pentru a distruge buruienile. Acestă metodă este mai puţin utilizată

deoarece pot apărea dezechilibre ecologice.

Combaterea cu ajutorul ciupercilor fitopatogene are la bază proprietatea

unor buruieni de a fi distruse de unii agenţi patogeni. Ca de exemplu: combaterea

pălămidei (Cirsium arvese) cu ajutorul ruginii Puccinia punctiformis (Slovoski şi

col., 1998), precum şi combaterea cruciuliţei (Senecio vulgaris) cu ajutorul

ciupercii Puccinia lagenophorae (Ionescu, 2001).

Combaterea alelopatică

Conform Dicţionarului botanic (C.Vaczy, 1980), alelopatie înseamnă

„influenţa reciprocă asupra dezvoltării plantelor care cresc alături”. Deci, prin

fenomenul de alelopatie, plantele interacţiunează şi eliberează în mediu anumite

substanţe rezultate ale metabolismului (substanţe alelopatice), care pot aveaacţiune intraspecifică sau interspecifică. Ca expresie a relaţiilor intraspecifice

amintim unele fenomene cu impact asupra produţiei şi calităţii acesteia: autorărirea

până la dispariţia temporară a culturii (ex. Muşăţel), depresiunea continuă a

recoltei în cazul monoculturii, care culminează cu mult mult discutata „oboseală a


20/22

solului”, cunoscută şi sub numele de „autotoxiciate” sau „autopoluare” (Toncea I.,

Stoianov R., 2002).

Metode biodinamice

Aceste metode au la bază principiile conceptului de agricultură biodinamică

iniţiat în 1924 de către Rudolf Steiner. Conform acestor principii apariţia noilor

buruieni este inhibată de introducerea în sol a cenuşii obţinute din arderea

propriilor seminţe. Se recomandă, de asemenea, şi alte tehnici practice cum ar fi:

obţinerea de cenuşă prin arderea seminţelor şi diluarea ei cu nisip sau pământ uscat

în părţi egale şi apoi împrăştierea pe sol uniform în vetrele de unde au fost recoltate

seminţele.


21/22

7. Reconversia la fermele organice

OUG nr 34/2000 privind produsele agroalimentare ecologice.

Conform Proiectului îndrumarului prezentat de Codex, produsele fabricate pe

teritoriul unde managementul organic este implementat pe o perioada de peste un

an, dar mai puţin de 2-3 ani pot fi vândute ca “organice in tranziţie”, insa pentru

astfel de produse exista puţine pieţe. In regiunile unde fertilitatea solurilor este

scăzuta si procesele biologice au fost serios deteriorate, pot trece ani până la

readucerea ecosistemului la nivelul când producerea organica este posibila.

In aceste cazuri pot fi implementate alte metode de utilizare judicioasa ainvestiţiilor sintetice. O alta strategie de trecere a perioadei de tranziţie este cea de

transformare par ţiala a fermei la producerea organica, astfel ca întreaga

operaţiune sa nu prezinte risc. Produsele ecologice se pot obţine în

gospodăr ii individuale, asociaţii familiale, ferme sau societăţi agroindustriale şi

ocupă suprafeţe de la 0,5 ha până la 30 - 40 ha. Unităţile agricole şi

agroindustriale ecologice trebuie să corespundă, ca amplasament şi proces de producţie, tuturor exigenţelor privind protecţia mediului. De cele mai multe ori,

fermele ecologice sunt mixte, de tip vegetal şi animal, pentru a se valorifica

mai bine producţia vegetală. Excepţie fac fermele producătoare de legume,

fructe, precum şi cele care se ocupă de prelucrarea diferitelor produse agricole.

Sămânţa, materialul de plantat sau animalele de pr ăsilă trebuie să fie certificate

ecologic. Substanţele nutritive pentru plante şi hrana pentru animale nu trebuie să

producă contaminarea acestora sau a mediului înconjur ător.

Durata perioadei de conversie a produselor convenţionale la cele ecologice

variază de la 3 ani pentru culturile perene şi plantaţii la 10 să ptămâni pentru

păsări pentru producţia de ouă sau carne, cum părate la vârsta de trei zile.


22/22

Neutilizarea pesticidelor ( erbicide, insecticide, fungicide) determina un risc

substantial mai mic de contaminare a produselor agricole. Aceasta înseamna ca

produsele agricole ecologice sunt produse sanatoase, sigure pentru consumul uman

si animal. Prezenta pesticidelor în apa potabila a devenit o problema din ce în cemai mare în toata lumea, chiar si în tarile cu cantitati mici de pesticide utilizate si

cu un potential mare de apa (ex. Suedia), iar agricultura conventionala este o sursa

de poluare a apei freatice cu nitrati, pesticide, bacterii.

Certificatul de fermă sau societate ecologică se eliberează de către o

organizaţie naţională sau internaţională abilitată să evalueze şi să garanteze că

procesul de producţie sau de prelucrare se desf ăşoar ă conform standardelor proprii

agriculturii ecologice.

În România, suprafaţa de teren cultivată în condiţii ecologice a sporit de la

17.000 ha în anul 2000 la 43.000 ha în anul 2002 şi respectiv, la 57.000 ha în

anul 2003. Pentru anul 2004, se estimează că se va ajunge la circa 75.000 ha.

Numărul animalelor crescute în condiţii ecologice se aşteaptă să crească în anul

2004 cu 10.000 capete

la vacile pentru lapte, 70.000 la oi, 6.000 la găinile ouătoare etc. Pentru a stimula

extinderea agriculturii ecologice Ministerul Agriculturii, Pădurilor şi Dezvoltării

Rurale a stabilit, în anul 2004, subvenţii de 7.000 lei/kg de tineret bovin cu

greutatea minimă de 400 kg, 10.000 lei/kg la porcii cu greutatea de 90 - 110 kg

livraţi abatoarelor etc.

Protectia Plantelor in Agricultura Ecologica Razvan

Documents

Transcript of Protectia Plantelor in Agricultura Ecologica Razvan