Protectia internationala a drepturilor omului. Note de curs internationala a...CAPITOLUL I....

Cuprins

PREFAŢĂ __________________________________________________ XIX

CUVÂNT-ÎNAINTE __________________________________________ XXI

ABREVIERI ŞI ACRONIME___________________________________XXIII

CAPITOLUL I. CONSIDERAŢII TEORETICE PRIVIND DREPTURILE OMULUI _________________________________________________ 1Secţiunea 1. Dreptul între libertate şi necesitate. Interes general

versus interes particular ___________________________________ 1Secţiunea a 2‑a. Evoluţia conceptului de „drepturi ale omului”.

Definirea expresiei „drepturi fundamentale ale omului” __________ 3Secţiunea a 3‑a. Relaţia conceptuală dintre „drepturi” şi

„libertăţi”, precum şi dintre „drepturi ale omului” şi „drepturi ale cetăţeanului” ________________________________ 6

Secţiunea a 4‑a. Protecţia juridică a drepturilor omului la nivel naţional şi internaţional ___________________________________ 8

Secţiunea a 5‑a. Principiile drepturilor fundamentale ale omului _____ 9§ 1. Principiul universalităţii drepturilor omului ________________ 11§ 2. Principiul indivizibilităţii drepturilor omului _______________ 12§ 3. Principiul legalităţii drepturilor omului ___________________ 13§ 4. Principiul nediscriminării şi al egalităţii în drepturi __________ 13§ 5. Principiul cooperării internaţionale ______________________ 14

CAPITOLUL II. PROTECŢIA INTERNAŢIONALĂ A DREPTURILOR OMULUI CA RAMURĂ DISTINCTĂ A SISTEMULUI DE DREPT INTERNAŢIONAL PUBLIC __________________________________ 16Secţiunea 1. Denumirea de „protecţie internaţională a

drepturilor omului” _____________________________________ 16Secţiunea a 2‑a. Fundamentele economico‑sociale, politice,

juridice, culturale şi religioase ale protecţiei internaţionale a drepturilor omului _____________________________________ 18

X Protecţia internaţională a drepturilor omului

Secţiunea a 3‑a. Trăsăturile caracteristice ale protecţiei internaţionale a drepturilor omului _________________________ 21

§ 1. Excluderea competenţei naţionale exclusive în materia drepturilor omului ___________________________________ 21

§ 2. Excluderea regulii reciprocităţii şi crearea unui regim internaţional de ordine publică _________________________ 21

§ 3. Subsidiaritatea consacrării şi garantării internaţionale a drepturilor omului faţă de consacrarea şi garantarea lor în plan intern _____________________________________ 22

§ 4. Aplicarea directă a normelor internaţionale în materia drepturilor omului în dreptul intern ______________________ 22

§ 5. Poziţia particularului _________________________________ 23Secţiunea a 4‑a. Protecţia internaţională a drepturilor omului

prin alte instituţii ale dreptului internaţional public ____________ 23§ 1. Dreptul internaţional al drepturilor omului şi dreptul

internaţional umanitar ________________________________ 23§ 2. Dreptul internaţional al drepturilor omului şi dreptul

internaţional al refugiaţilor_____________________________ 25§ 3. Dreptul internaţional al drepturilor omului şi dreptul

internaţional penal ___________________________________ 26Secţiunea a 5‑a. Subiectele protecţiei internaţionale

a drepturilor omului _____________________________________ 27Secţiunea a 6‑a. Clasificarea drepturilor omului __________________ 30Secţiunea a 7‑a. Sursele dreptului internaţional al drepturilor

omului _______________________________________________ 33

CAPITOLUL III. SURSE DE CONSACRARE ŞI PROTECŢIE A DREPTURILOR OMULUI LA NIVEL UNIVERSAL ŞI MECANISME INTERNAŢIONALE ________________ 35Secţiunea 1. Surse convenţionale _____________________________ 35

§ 1. Carta Organizaţiei Naţiunilor Unite (Carta O.N.U.) __________ 35§ 2. Declaraţia universală a drepturilor omului (D.U.D.O.) ________ 37§ 3. Surse elaborate sub egida O.N.U.________________________ 38

Secţiunea a 2‑a. Structuri şi mecanisme la nivel universal __________ 42§ 1. Structuri şi mecanisme în cadrul O.N.U. __________________ 42

1.1. Instituţii O.N.U. cu misiune principală în promovarea şi protecţia drepturilor omului _______________________ 431.1.1. Adunarea Generală (A.G.O.N.U) _________________ 43

Cuprins XI

1.1.2. Consiliul Economic şi Social (E.C.O.S.O.C.) _________ 431.1.3. Secretariatul O.N.U. (Secretarul General al

O.N.U. şi personalul administrativ) ______________ 431.2. Alte instituţii O.N.U. cu atribuţii în domeniul

drepturilor omului _________________________________ 441.2.1. Consiliul de Securitate _________________________ 441.2.2. Consiliul de Tutelă ____________________________ 441.2.3. Curtea Internaţională de Justiţie _________________ 441.2.4. Comisia de Drept Internaţional (C.D.I.) ____________ 45

1.3. Alte instituţii specializate în cadrul O.N.U. _____________ 451.3.1. Organizaţia Internaţională a Muncii (O.I.M.) _______ 451.3.2. Organizaţia Naţiunilor Unite pentru Educaţie,

Ştiinţă şi Cultură (U.N.E.S.C.O.) __________________ 451.3.3. Organizaţia Naţiunilor Unite pentru Alimentaţie

şi Agricultură (F.A.O.) _________________________ 451.3.4. Organizaţia Mondială a Sănătăţii (O.M.S.) _________ 451.3.5. Înaltul Comisariat al O.N.U. pentru Refugiaţi

(I.C.N.U.R.) _________________________________ 461.4. Structuri speciale create relativ la aplicarea

instrumentelor O.N.U. referitoare la drepturile omului __________________________________________ 461.4.1. Comitetul pentru Eliminarea Discriminării Rasiale __ 461.4.2. Comitetul pentru Drepturile Omului _____________ 461.4.3. Comitetul pentru Drepturile Economice, Sociale şi

Culturale ___________________________________ 461.4.4. Comitetul pentru Eliminarea Discriminării

faţă de Femei _______________________________ 461.4.5. Comitetul împotriva Torturii ____________________ 471.4.6. Comitetul pentru Drepturile Copilului ____________ 47

CAPITOLUL IV. SURSE DE CONSACRARE ŞI PROTECŢIE A DREPTURILOR OMULUI ŞI MECANISME LA NIVEL REGIONAL ___ 48Secţiunea 1. Sistemul instituţional american (America de Nord

şi America de Sud) ______________________________________ 48§ 1. Surse americane convenţionale de afirmare şi promovare a

drepturilor omului ___________________________________ 48§ 2. Mecanismul inter‑american de protecţie a drepturilor

omului _____________________________________________ 51

XII Protecţia internaţională a drepturilor omului

Secţiunea a 2‑a. Sistemul instituţional african ___________________ 52§ 1. Surse africane convenţionale de afirmare şi promovare

a drep turilor omului __________________________________ 52§ 2. Mecanismul african de protecţie a drepturilor omului _______ 54

Secţiunea a 3‑a. Protecţia drepturilor omului la nivel musulman _____ 55Secţiunea a 4‑a. Protecţia drepturilor omului la nivel asiatic ________ 57Secţiunea a 5‑a. Sistemul instituţional european _________________ 59

§ 1. Consiliul Europei _____________________________________ 591.1. Surse convenţionale adoptate în cadrul Consiliului

Europei _________________________________________ 591.2. Mecanisme europene de protecţie a drepturilor

omului instituite în cadrul Consiliului Europei ___________ 631.2.1. Mecanismul european de protecţie a drepturilor

omului insti tuit prin Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fun damentale (Conv.E.D.O.) ________________________________ 63

1.2.2. Mecanismul european de protecţie a drepturilor omului instituit prin Carta socială europeană ______ 64

1.2.3. Mecanisme instituite prin alte reglementări adoptate în cadrul Consiliului Europei ____________ 66

§2. Organizaţia pentru Securitate şi Cooperare în Europa (O.S.C.E.) ___________________________________________ 682.1. Surse de consacrare şi protecţie a drepturilor omului în

cadrul Organizaţiei pentru Securitate şi Cooperare în Europa ________________________________________ 682.1.1. Actul final de la Helsinki _______________________ 682.1.2. Carta de la Paris pentru o nouă Europă ___________ 692.1.3. Carta pentru securitatea europeană ______________ 69

2.2. Mecanisme de protecţie a drepturilor omului instituite în cadrul O.S.C.E. __________________________________ 702.2.1. Biroul pentru Instituţii Democratice şi Drepturile

Omului ____________________________________ 702.2.2. Înaltul Comisar pentru Minorităţi Naţionale _______ 702.2.3. Reprezentantul O.S.C.E. pentru Libertatea Presei ___ 702.2.4. Curtea de Conciliere şi Arbitraj __________________ 71

§ 3. Uniunea Europeană __________________________________ 713.1. Surse de consacrare şi protecţie a drepturilor omului în

cadrul Uniunii Europene ____________________________ 713.1.1. Tratatele constitutive ale Comunităţilor Europene ___ 72

Cuprins XIII

3.1.2. Jurisprudenţa comunitară ______________________ 723.1.3. Actul unic european __________________________ 733.1.4. Tratatul de la Maastricht _______________________ 733.1.5. Tratatul de la Amsterdam ______________________ 733.1.6. Carta drepturilor fundamentale a Uniunii

Europene __________________________________ 743.1.7. Tratatul de la Lisabona ________________________ 76

3.2. Mecanisme de protecţie a drepturilor omului instituite în cadrul Uniunii Europene __________________________ 763.2.1. Dreptul la petiţionare _________________________ 763.2.2. Avocatul European al Poporului (denumit şi

Mediator European sau Ombudsman) ____________ 773.2.3. Comisia Temporară de Anchetă _________________ 773.2.4. Curtea de Justiţie a Uniunii Europene_____________ 783.2.5. Agenţia pentru Drepturile Fundamentale a Uniunii

Europene __________________________________ 78Secţiunea a 6‑a. Protecţia drepturilor omului în cadrul

organizaţiilor internaţionale neguvernamentale _______________ 79

CAPITOLUL AL V-LEA. DETALIEREA MECANISMULUI DE PROTECŢIE A DREPTURILOR FUNDAMENTALE ALE OMULUI CONSACRAT DE CONSILIUL EUROPEI ____________ 81Secţiunea 1. Scurt istoric. Procesul de reformă

a Curţii Europene a Drepturilor Omului ______________________ 81Secţiunea a 2‑a. Competenţa Curţii ____________________________ 85Secţiunea a 3‑a. Formaţiuni de lucru___________________________ 89Secţiunea a 4‑a. Condiţii de admisibilitate a cererii individuale ______ 90Secţiunea a 5‑a. Satisfacţia echitabilă _________________________ 95Secţiunea a 6‑a. Principii directoare şi metode de interpretare ______ 96Secţiunea a 7‑a. Procedura în faţa Curţii________________________ 99

§ 1. Examinarea cererii. Procedura scrisă şi orală _______________ 99§ 2. Încheierea procedurii ________________________________ 103

Secţiunea a 8‑a. Despre decizii şi hotărâri _____________________ 104Secţiunea a 9‑a. Procedura hotărârii‑pilot _____________________ 105Secţiunea a 10‑a. Punerea în executare a hotărârilor C.E.D.O. ______ 112Secţiunea a 11‑a. Aderarea Uniunii Europene la Convenţia pentru

apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale _____ 113

XIV Protecţia internaţională a drepturilor omului

CAPITOLUL AL VI-LEA. ANALIZA CONŢINUTULUI DREPTURILOR PREVĂZUTE ÎN CONVENŢIA PENTRU APĂRAREA DREPTURILOR OMULUI ŞI A LIBERTĂŢILOR FUNDAMENTALE _______________ 116Secţiunea 1. Catalogul drepturilor protejate prin Convenţie _______ 116Secţiunea a 2‑a. Dreptul la viaţă _____________________________ 118

§ 1. Prezentare generală _________________________________ 118§ 2. Determinarea limitelor dreptului la viaţă ________________ 119§ 3. Obligaţiile statelor cu privire la respectarea dreptului

la viaţă ____________________________________________ 120§ 4. Restrângerile dreptului la viaţă ________________________ 124

4.1. Pedeapsa cu moartea (pedeapsa capitală) ____________ 1244.2. Recurgerea la forţa letală _________________________ 1254.3. Restrângerea dreptului la viaţă rezultând din acte

licite de război ___________________________________ 126Secţiunea a 3‑a. Interzicerea torturii şi a relelor tratamente _______ 126

§ 1. Prezentare generală _________________________________ 127§ 2. Tortura ___________________________________________ 128§ 3. Tratamente inumane ________________________________ 129§ 4. Tratamente degradante ______________________________ 132§ 5. Obligaţiile statelor cu privire la protecţia împotriva

torturii şi relelor tratamente __________________________ 134Secţiunea a 4‑a. Interzicerea sclaviei şi a muncii forţate __________ 135

§ 1. Prezentare generală _________________________________ 135§ 2. Interzicerea sclaviei şi a aservirii (servituţii) ______________ 135§ 3. Interdicţia muncii forţate şi obligatorii ___________________ 136§ 4. Obligaţiile statelor contractante________________________ 136§ 5. Limitele noţiunilor de „muncă forţată sau obligatorie” ______ 137

Secţiunea a 5‑a. Dreptul la libertatea şi siguranţa persoanei _______ 138§ 1. Prezentare generală _________________________________ 139§ 2. Legalitatea măsurilor ________________________________ 139§ 3. Excepţii pentru privarea legală de libertate _______________ 140§ 4. Garanţiile persoanelor private de libertate _______________ 143

4.1. Dreptul de a fi informat asupra motivelor reţinerii sau arestării _____________________________________ 143

4.2. Dreptul de a fi adus în faţa unui magistrat ____________ 1444.3. Dreptul la recurs ________________________________ 1454.4. Dreptul la despăgubiri în caz de deţinere sau de

arestare ilegală __________________________________ 145

Cuprins XV

Secţiunea 6‑a. Dreptul la un proces echitabil ___________________ 146§ 1. Prezentare generală _________________________________ 146§ 2. Domeniul de aplicare. Beneficiarii garanţiilor prevăzute

de art. 6 parag. 1 din Conv.E.D.O. _______________________ 147§ 3. Garanţiile procesului echitabil _________________________ 148

Secţiunea a 7‑a. Principiul legalităţii incriminării şi pedepsei _______ 154§ 1. Prezentare generală _________________________________ 155§ 2. Principiul legalităţii incriminării ________________________ 155§ 3. Principiul neretroactivităţii legii penale __________________ 155

Secţiunea a 8‑a. Dreptul la respectarea vieţii private şi de familie, a domiciliului şi a corespondenţei _________________________ 156

§ 1. Prezentare generală _________________________________ 156§ 2. Dreptul la viaţă privată _______________________________ 157

2.1. Dreptul la viaţă privată personală ___________________ 1582.2. Dreptul la viaţă privată socială _____________________ 1602.3. Dreptul la un mediu sănătos _______________________ 160

§ 3. Dreptul la viaţa de familie ____________________________ 161§ 4. Dreptul la secretul vieţii private ________________________ 163§ 5. Ingerinţa în exercitarea drepturilor garantate de art. 8

din Conv.E.D.O. _____________________________________ 164Secţiunea a 9‑a. Libertatea de gândire,

de conştiinţă şi de religie ________________________________ 165§ 1. Prezentare generală _________________________________ 165§ 2. Titularii drepturilor prevăzute de art. 9 din Conv.E.D.O. _____ 166§ 3. Obligaţiile statelor __________________________________ 166§ 4. Libertăţile garantate de acest articol ____________________ 167§ 5. Restrângerile la libertăţile prevăzute de art. 9 din

Conv.E.D.O. ________________________________________ 168Secţiunea a 10‑a. Libertatea de exprimare _____________________ 169

§ 1. Prezentare generală _________________________________ 169§ 2. Obligaţiile statelor __________________________________ 170§ 3. Situaţia specială a presei _____________________________ 171§ 4. Restrângerile dreptului prevăzut de art. 10 din Conv.E.D.O. __ 172

Secţiunea a 11‑a. Libertatea de întrunire şi de asociere ___________ 173 § 1. Prezentare generală ________________________________ 174§ 2. Obligaţiile statelor __________________________________ 174

Secţiunea a 12‑a. Dreptul la căsătorie ________________________ 176§ 1. Prezentare generală _________________________________ 176

XVI Protecţia internaţională a drepturilor omului

§ 2. Obligaţiile statelor __________________________________ 176Secţiunea a 13‑a. Dreptul la un remediu efectiv _________________ 178

§ 1. Prezentare generală _________________________________ 178Secţiunea a 14‑a. Interzicerea discriminării ____________________ 180

§ 1. Prezentare generală _________________________________ 180§ 2. Motivele de discriminare _____________________________ 180§ 3. Condiţiile discriminării _______________________________ 180

Secţiunea a 15‑a. Derogarea în caz de stare de urgenţă __________ 182§ 1. Prezentare generală _________________________________ 182§ 2. Condiţii de fond ____________________________________ 183

Secţiunea a 16‑a. Restricţiile activităţii politice a străinilor ________ 184Secţiunea a 17‑a. Interzicerea abuzului de drept ________________ 184

§ 1. Prezentare generală _________________________________ 184§ 2. Specificitate _______________________________________ 185

Secţiunea a 18‑a. Limitarea folosirilor restrângerilor drepturilor ____ 185Secţiunea a 19‑a. Drepturi prevăzute în protocoalele adiţionale ____ 185

§1. Protecţia proprietăţii _________________________________ 1861.1. Prezentare generală ______________________________ 1861.2. Condiţiile privării de libertate ______________________ 187

1.2.1. Posibilitatea privării de proprietate pentru o cauză de utilitate publică ____________________ 187

1.2.2. Reglementarea exercitării acestui drept în conformitate cu interesul general dintr‑o societate __________________________________ 189

1.2. Repararea încălcării dreptului de proprietate __________ 190§2. Dreptul la instruire __________________________________ 190§3. Dreptul la alegeri libere _______________________________ 191

CAPITOLUL AL VII-LEA. RĂSPUNDEREA PENALĂ INDIVIDUALĂ PENTRU ÎNCĂLCAREA MASIVĂ A DREPTURILOR OMULUI _____ 193Secţiunea 1. Crimele împotriva umanităţii. Jurisdicţia

penală internaţională ___________________________________ 193Secţiunea a 2‑a. Apariţia instanţelor penale internaţionale ________ 194Secţiunea a 3‑a. Tribunalele penale internaţionale ad‑hoc.

Curtea Penală Internaţională _____________________________ 196

Cuprins XVII

CAPITOLUL AL VIII-LEA. CONCLUZII PRIVIND EFICIENŢA MECANISMELOR INTERNAŢIONALE DE PROTECŢIE A DREPTURILOR OMULUI ___________________ 198

ANEXE ____________________________________________________ 203Anexa nr. 1. Formular pentru cererile individuale adresate

Curţii europene a drepturilor omului şi Procură ___________ 205Anexa nr. 2. Instrucţiuni pentru completarea cererii de sesizare

a C.E.D.O. _________________________________________ 224Anexa nr. 3. Chestionar de verificare a îndeplinirii condiţiilor

de admisibilitate a unei cereri la C.E.D.O. ________________ 238Anexa nr. 4. Etapele procedurii de examinare a unei aplicaţii

la C.E.D.O. _________________________________________ 244Anexa nr. 5. Schema simplificată a traseului unei cereri la

C.E.D.O. în funcţie de organul judiciar ___________________ 245Anexa nr. 6. Fişa sintetică a României la Curtea Europeană a

Drepturilor Omului __________________________________ 246Anexa nr. 7. Fişa sintetică a României la Departamentul

pentru executarea hotărârilor Curţii Europene a Drepturilor Omului __________________________________ 247

BIBLIOGRAFIE GENERALĂ ___________________________________ 249

Capitolul al V-lea. Detalierea mecanismului de protecţie a drepturilor fundamentale ale omului consacrat de Consiliul Europei

Secţiunea 1. Scurt istoric. Procesul de reformă a Curţii Europene a Drepturilor Omului

După atrocităţile comise în cadrul celui de‑Al Doilea Război Mondial, Organi‑zaţia Naţiunilor Unite şi‑a stabilit ca obiectiv „realizarea cooperării internaţionale pentru a rezolva problemele internaţionale cu caracter economic, social, cultural sau umanitar, dezvoltând şi încurajând respectarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale pentru toţi fără distincţie în funcţie de rasă, sex, limbaj sau religie”[1].

Conform art. 68 din Carta O.N.U., Consiliul Economic şi Social a înfiinţat în 1947 Comisia Drepturilor Omului. Comisia a elaborat Declaraţia universală a drepturilor omului care a fost adoptată la Paris prin Rezoluţia Adunării Generale a O.N.U. nr. 217 din 10 decembrie 1948. În ciuda valorii incontestabile a Declaraţiei, aceasta nu conţinea instrumente constrângătoare şi nu prevedea mecanisme de control care să fie eficace.

Ca urmare a lipsei de rezultat a Comisiei Drepturilor Omului[2], minţile luminate europene au început să se întrebe dacă nu ar trebui să încerce realizarea unui sistem regional eficient, în loc să aştepte aplicarea la nivel global a Declaraţiei universale a drepturilor omului. Este cunoscut faptul că inclusiv promotori ai drepturilor omului se opuneau creării unui sistem regional. Este relevant în acest sens faptul că René Cassin „care se bucura de influenţă asupra guvernelor, i se opunea riguros [lui Pierre‑Henri Teigen care a preconizat instituirea unei curţi europene a drepturilor omului – n.n.] pentru că admitea cu dificultate că poate exista în afara Cartei sale Universale a Drepturilor Omului o organizaţie regională în stare să acorde garanţii (drepturilor omului) mai eficace”[3].

[1] A se vedea art. 1 alin. (3) din Carta Organizaţiei Naţiunilor Unite – http://www.un.org/en/sections/un‑charter/chapter‑i/index.html [ultima accesare la 04.11.2018].

[2] Ca dovadă, de abia peste aproximativ treizeci de ani au intrat în vigoare cele două Pacte O.N.U.

[3] T. Corlăţean, op.cit., p. 95, apud L.‑E. Pettiti, E. Decaux, P.‑H. Imbert, La Convention Europeenne des Droits de l’Homme, Ed. Economică, 1999, p. 4.

82 Protecţia internaţională a drepturilor omului

După cel de‑Al Doilea Război Mondial, la 5 mai 1949, zece state europene[1], visând la o Europă unită, au fondat o nouă organizaţie internaţională, Consiliul Europei. Această organizaţie era menită să asigure reconstrucţia politică a Europei şi să făurească un spaţiu democratic şi juridic comun.

Istoria Europei a fost profund marcată de apariţia acestei noi organizaţii internaţionale ce impunea statelor membre un sistem de valori care, în centrul său, plasa OMUL, căruia îi erau ataşate în mod inalienabil mai multe drepturi şi libertăţi.

Întregul sistem era construit în jurul unui instrument convenţional interna ‑ţional – Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor funda‑mentale, instrument care se baza pe democraţie, stat de drept, respectarea drepturilor şi libertăţilor fundamentale ale omului.

Ideea unei protecţii regionale a drepturilor omului s‑a concretizat în Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale, care a fost totodată o izbândă pentru militantismul pentru drepturile omului la nivel european, dar şi un compromis[2] al statelor membre ale Consiliului Europei.

În prezent, judecătorii acestei jurisdicţii internaţionale servesc 830 de milioa‑ne de europeni, care intră în jurisdicţia celor 47 de state părţi la Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale, ce s‑au plasat în mod voluntar sub autoritatea jude cătorească a Curţii de la Strasbourg.

Următoarele state au devenit parte la Convenţia pentru apărarea drepturilor omu lui şi a libertăţilor fundamentale, precum şi la protocoalele sale[3] (în ordine cronologică):

– 1949: Belgia, Danemarca, Franţa, Grecia, Irlanda, Italia, Luxemburg, Marea Britanie, Norvegia, Olanda, Suedia şi Turcia;

– 1950: Islanda şi Germania;– 1956: Austria;

[1] Cele zece state fondatoare ale Consiliului Europei sunt: Belgia, Danemarca, Franţa, Grecia, Irlanda, Italia, Luxemburg, Marea Britanie, Norvegia, Olanda, Suedia şi Turcia.

[2] Este relevantă declaraţia ministrului francez al afacerilor externe, Robert Schuman, la ceremonia de semnare a Convenţiei europene a drepturilor omului, de la Paris, din 4 noiembrie 1950: „Această Convenţie pe care o semnăm nu are în întregime amploarea şi nici precizia pe care mulţi dintre noi i‑am fi dorit‑o. Oricare ar fi situaţia, am crezut că este de datoria noastră să subscriem la Convenţie aşa cum este ea. Ea constituie fundaţia pe care dorim să aşezăm protecţia persoanei umane împotriva tuturor tiraniilor şi contra tuturor formelor de totalitarism”.

A se vedea T. Corlăţean, op. cit., p. 93, nota de subsol nr. 2.[3] A se vedea https://www.coe.int/en/web/portal/47‑members‑states [ultima accesare

la 04.11.2018].

V. Mecanismul de protecţie consacrat de Consiliul Europei 83

– 1961: Cipru;– 1963: Elveţia;– 1965: Malta;– 1976: Portugalia;– 1977: Spania;– 1978: Liechtenstein;– 1988: San Marino;– 1989: Finlanda;– 1990: Ungaria;– 1991: Polonia;– 1992: Bulgaria;–1993: Estonia, Lituania, Slovenia, Republica Cehă, Slovacia, România;– 1994: Andorra;– 1995: Letonia, Albania, Republica Moldova, Ucraina, Fosta Republică

Iugoslavă a Macedoniei[1];– 1996: Federaţia Rusă şi Croaţia;– 1999: Georgia;– 2001: Armenia, Azerbaidjan;– 2002: Bosnia şi Herţegovina;– 2003: Serbia;– 2004: Monaco;– 2007: Muntenegru.În plus, există şi state cu statut de observator la Consiliul Europei: Canada,

Vatican, Japonia, S.U.A., Mexic şi Israel.Având în vedere numărul exponenţial al cererilor introduse la Curte, statele

membre ale Consiliului Europei au încercat să gândească un proces de reformă a Curţii Europene a Drepturilor Omului, care să cuprindă măsuri pe termen scurt, mediu şi lung.

Protocolul nr. 14 la Conv.E.D.O. reprezintă protocolul care a vizat o adevărată reformă a Curţii (deschis spre semnare în mai 2004), prin mai multe elemente esenţiale (tratarea cererilor de admisibilitate de către un judecător unic, introducerea unui nou criteriu de admisibilitate – prejudiciul substanţial suferit de reclamant, schimbarea duratei mandatului judecătorilor şi a procedurii de numire a judecătorilor ad‑hoc, menţionarea posibilităţii încheierii procedurii

[1] Este foarte interesant de urmărit şi relaţia dintre Grecia şi Fosta Republică Iugoslavă a Macedoniei, deoarece anul 2018 a reprezentat un an important în negocierea dintre cele două state cu privire la denumirea celui de‑al doilea stat – pentru mai multe detalii, a se vedea D. Haitas, The 16+1 (...), p. 9 şi urm.


prin reglementări amiabile, în orice moment al procedurii, statuarea posibilităţii aderării Uniunii Europene la Convenţie).

Având în vedere blocarea intrării în vigoare a acestui protocol de amendament, între anii 2007 şi 2010, de către Federaţia Rusă, statele membre au adoptat Protocolul nr. 14 bis (protocol facultativ) ca soluţie interimară, cu caracter provizoriu. Acest protocol era menit să împiedice prăbuşirea Curţii Europene a Drepturilor Omului, fiind aplicabil până la intrarea în vigoare a Protocolului nr. 14. Astfel, Protocolul nr. 14 bis a permis Curţii să acorde competenţe extinse completului de trei judecători şi să trateze cererile de admisibilitate de către un judecător unic. Acest protocol a intrat în vigoare pentru doar douăsprezece state care l‑au ratificat şi şi‑a încetat activitatea odată cu intrarea în vigoare a Protocolului nr. 14 la 1 iunie 2010.

Din nefericire, intrarea în vigoare a Protocolului nr. 14 nu a rezolvat integral problemele reformării pe termen lung a mecanismului creat de Convenţie, motiv pentru care statele membre ale Consiliului Europei au tot încercat să găsească soluţii viabile.

Pe lângă organizarea anumitor evenimente internaţionale pentru a construi o strategie comună (e.g., Conferinţa ministerială de la Interlaken din februarie 2010, Conferinţa ministerială de la Izmir din aprilie 2011, Conferinţa ministerială de la Brighton din aprilie 2012[1]), Comitetul de Miniştri a adoptat la 16 mai 2013 şi la 10 iulie 2013, Protocoalele nr. 15 şi 16, care au fost deschise spre semnare la 24 iunie 2013 şi, respectiv, 2 octombrie 2013.

Dintre măsurile importante de reformă aduse de Protocolul nr. 15, menţionăm că (i) se micşorează termenul actual de sesizare a Curţii de către reclamanţi, de la 6 luni de la epuizarea căilor de recurs interne la 4 luni[2], (ii) se simplifică procedura de desesizare a unei camere în faţa Marii Camere, prin eliminarea părţilor de a se opune, (iii) se modifică actuala limită de vârstă a judecătorilor.

Pentru intrarea în vigoare a Protocolului nr. 15 este nevoie de ratificarea sa de către toate statele membre ale Consiliului Europei[3] (este un protocol de amendament).

[1] T. Corlăţean, op. cit., p. 115 şi urm.[2] Protocolul prevede o normă tranzitorie prin care termenul începe să se aplice la 6

luni de la intrarea în vigoare a respectivului protocol, fiind aplicabil doar faţă de deciziile interne definitive adoptate după intrarea sa în vigoare.

[3] Conform informaţiilor de pe site‑ul Curţii Europene a Drepturilor Omului, doar Bosnia Herţegovina şi Italia nu au ratificat (încă) acest protocol – a se vedea https://www.coe.int/en/web/conventions/full‑list/‑/conventions/treaty/213/signatures?p_auth=pxSilL2u [ultima accesare la 04.11.2018].


Textul Protocolului nr. 16 la Conv.E.D.O. este opţional, prin el extinzându‑se competenţa Curţii la emiterea de avize consultative (avizele nu sunt obligatorii şi pot fi solicitate de cele mai înalte jurisdicţii ale statelor membre ale Consiliului Europei).

Pentru intrarea în vigoare a Protocolului nr. 16 a fost nevoie de ratificarea a 10 state membre ale Consiliului Europei[1] (este un protocol facultativ).

Secţiunea a 2‑a. Competenţa Curţii

Curtea Europeană a Drepturilor Omului are competenţă generală de a judeca toate litigiile privind interpretarea şi aplicarea Convenţiei şi a protocoalelor sale. Procedura în faţa Curţii de la Strasbourg este gratuită.

Din punct de vedere ratione materiae, Curtea are competenţă materială contencioasă şi necontencioasă.

Competenţa materială contencioasă vizează litigii care privesc fapte concrete prin care se pretinde violarea unuia dintre drepturile prevăzute de Convenţie sau de protocoalele adiţionale. Sunt vizate atât cauzele interstatale[2] (conform art. 33 din Conv.E.D.O.[3]), cât şi cererile individuale (conform art. 34 din Conv.E.D.O.[4]).

Conform ratione materiae, în faţa Curţii trebuie invocat un drept protejat de Convenţie sau de protocoalele sale (e.g., dreptul la viaţă, dreptul la căsătorie). Cererea poate fi respinsă ca fiind incompatibilă pe motivul obiectului acesteia[5].

[1] Conform informaţiilor de pe site‑ul Curţii Europene a Drepturilor Omului, acest protocol a intrat în vigoare la data de 01.08.2018, România neratificând încă acest protocol – a se vedea https://www.coe.int/en/web/conventions/full‑list/‑/conventions/treaty/214/signatures?p_auth=pxSilL2u [ultima accesare la 04.11.2018].

[2] Până în prezent doar trei cauze interstatale au fost analizate pe fond de către Curte: Irlanda c. Marii Britanii (cererea nr. 5310/71), Hotărârea din 18.01.1978, Cipru c. Turciei (cererea nr. 25781/94), Hotărârea din 10.05.2001 şi Georgia c. Rusiei (I – cererea nr. 13255/07), Hotărârea din 3.07.2014. Pentru mai multe detalii a se vedea https://www.echr.coe.int/Documents/InterStates_applications_ENG.pdf [ultima accesare la 04.11.2018].

[3] Articolul 33 din Conv.E.D.O. prevede: Orice Înaltă Parte contractantă poate sesiza Curtea asupra oricărei pretinse încălcări a prevederilor Convenţiei şi ale Protocoalelor sale de către o altă Înaltă Parte Contractantă.

[4] Articolul 34 din Conv.E.D.O. prevede: Curtea poate fi sesizată, printr‑o cerere, de orice persoană fizică, organizaţie neguvernamentală sau grup de particulari care se pretind victime ale unei încălcări de către una dintre Înaltele Părţi Contractante a drepturilor recunoscute în Convenţie sau în Protocoalele sale. Înaltă Parte Contractantă se angajează să nu împiedice prin nicio măsură exerciţiul eficace al acestui drept.

[5] De exemplu, sunt inadmisibile cererile privind dreptul de a obţine un permis de conducere sau dreptul de a intra şi de a avea reşedinţa pe teritoriul unui stat contractant pentru persoanele care nu sunt cetăţeni ai statului respectiv.


Cererea trebuie să intre în sfera de aplicare a dreptului pe care îl invocă reclamantul (e.g., dreptul la un proces echitabil – garanţiile art. 6 din Conv.E.D.O. referitor la un proces echitabil nu se aplică procedurilor de azil politic).

Competenţa materială necontencioasă permite Curţii Europene a Drepturilor Omului să acorde avize consultative[1]. În anumite condiţii, poate acorda avize Comitetului de Miniştri asupra unor probleme juridice privind interpretarea Convenţiei şi a protocoalelor sale.

În plus, ca urmare a intrării în vigoare a Protocolului nr. 16 la Conv.E.D.O., de la 1 august 2018, instanţele de grad înalt din statele parte la Convenţie, care au ratificat Protocolul, pot solicita Curţii Europene a Drepturilor Omului opinii privind probleme de principiu legate de interpretarea şi aplicarea drepturilor prevăzute de Convenţie şi de protocoalele la aceasta.

Din punct de vedere ratione personae, are calitate procesuală activă[2] orice persoană fizică[3] (indiferent dacă este cetăţean propriu, străin sau apatrid), grup de persoane fizice persoană juridică, organizaţie nonguvernamentală[4], care se pretinde victimă[5] a unei încălcări a drepturilor recunoscute de Convenţie sau de protocoale[6]. Există posibilitatea introducerii unor cereri interstatale.

[1] Conform art. 47 din Conv.E.D.O.: 1. La cererea Comitetului de Miniştri, Curtea poate să dea avize consultative asupra problemelor juridice privind interpretarea Convenţiei şi a Protocoalelor sale. 2. Aceste avize nu se pot referi la probleme privind conţinutul sau întinderea drepturilor şi a libertăţilor definite în titlul I al Convenţiei şi în Protocoalele sale, nici asupra altor probleme de care Curtea sau Comitetul de Miniştri ar putea să ia cunoştinţă ca urmare a introducerii unui recurs prevăzut în Convenţie. 3. Decizia Comitetului de Miniştri de a cere un aviz Curţii este luată prin votul majorităţii reprezentanţilor cu drept de a participa la lucrările Comitetului de Miniştri.

[2] În cadrul procedurilor interstatale, doar statele au calitate procesuală activă sau pasivă.[3] Inclusiv persoane fără capacitate juridică (minorii, incapabilii şi deţinuţii).[4] Includem în această categorie asociaţiile, fundaţiile, sindicatele, partidele politice,

precum şi societăţile comerciale. Autorităţile publice nu pot sesiza, însă C.E.D.O., dar considerăm că o persoană juridică de drept public care nu exercită prerogative de putere publică, fiind autonomă de stat, ar putea sesiza Curtea [a se vedea hotărârea din 30.03.2004 din cauza Radio France ş.a. c. Franţei (cererea nr. 53984/00), în care Curtea a inclus societatea naţională de radiodifuziune în categoria organizaţiilor nonguvernamentale cu drept de sesizare a C.E.D.O., deoarece era sub controlul unui organism de stat autonom, iar prin lege se garanta independenţa editorială şi autonomia instituţională].

[5] Este interesantă cauza Centrul de Resurse Juridice în numele lui Valentin Câmpeanu c. României (cererea nr. 47848/08), Hotărârea din 17.07.2014, în care Curtea a admis cererea unei organizaţii nonguvernamentale care a acţionat în numele unei persoane fizice (o persoană decedată în cursul internării într‑un spital psihiatric, care nu avea reprezentant legal).

[6] Întotdeauna pârâtul va fi un stat parte la Conv.E.D.O.


Calitatea de victimă este foarte importantă (art. 34 din Conv.E.D.O.). Pentru a invoca o încălcare a Convenţiei, reclamantul trebuie să fie victima acelei încălcări. Poate fi victimă directă, indirectă sau potenţială.

Victima directă[1] trebuie să aibă un interes de a sesiza Curtea, să fi suferit o atingere efectivă şi concretă a drepturilor sale protejate de Convenţie.

Poate fi victimă indirectă[2] orice persoană care poate dovedi că ar putea fi indirect afectată de încălcarea unui drept al altei persoane (e.g., soţii, părinţii, alte rude apropiate ale victimei directe). În cazul decesului victimei directe, în cursul procedurii din cadrul C.E.D.O., moştenitorul ori o rudă apropiată a acestuia poate continua procedura cu condiţia de a arăta că are un interes suficient în acest sens.

Victima potenţială[3] sau eventuală este acea persoană care nu se poate plânge de o atingere directă a unui drept, dar pentru care ar putea să intervină în orice moment încălcarea[4].

Calitate procesuală pasivă are statul (eventual statele) împotriva căruia este îndreptată plângerea.

Astfel, o cerere poate fi declarată inadmisibilă în privinţa statului pârât implicat dacă aceasta este îndreptată împotriva unei persoane particulare, a unui stat care nu a ratificat Convenţia sau un protocol la Convenţie sau a unei organizaţii internaţionale (e.g., instituţiile Uniunii Europene care nu au ade rat la Convenţie). Dacă, însă, plângerea este îndreptată împotriva statelor membre ale Uniunii Europene, în privinţa modului în care acestea aplică legislaţia unională, aceasta ar putea fi declarată admisibilă.

[1] De exemplu, o persoană care a fost supusă, în timpul detenţiei, relelor tratamente pe care instanţele naţionale nu le‑a condamnat sau pentru care reclamantul nu a primit o despăgubire satisfăcătoare în cadrul procedurilor interne.

[2] De exemplu, victima directă a decedat înainte de a introduce o cerere la C.E.D.O., iar ruda cea mai apropiată a victimei are un interes legitim de a se plânge de decesul rudei sale. Atenţie, însă, dacă plângerea introdusă nu are legătură directă cu decesul, calitatea de victimă indirectă poate fi refuzată.

[3] De exemplu, un cetăţean străin a cărui expulzare a fost hotărâtă, dar încă nu a fost pusă în aplicare, iar punerea ei în aplicare ar expune străinul respectiv riscului de a fi supus torturii în ţara de destinaţie.

[4] A se vedea C. Bîrsan, Convenţia europeană a drepturilor omului, vol. 2, Ed. C.H. Beck, Bucureşti, 2006, p. 179; a se vedea cauza Tănase c. Republicii Moldova (cererea nr. 7/08), hotărârea din 27.04.2010, para. 108‑110, în care se condiţiona confirmarea calităţii de parlamentar de începerea formalităţilor de renunţare la dubla cetăţenie.


Din punct de vedere ratione temporis, actele sau faptele pretinse trebuie să fi avut loc după data intrării în vigoare a Convenţiei în statul pârât în cauză. Cu toate acestea, o cerere poate fi declarată admisibilă dacă se referă la o situaţie continuă care a început înaintea ratificării şi s‑a prelungit după această dată[1].

Din punct de vedere ratione loci, pretinsa încălcare a Convenţiei trebuie să fi avut loc în jurisdicţia teritorială a statului pârât în cauză (principiul teritorialităţii) sau pe teritoriul controlat în mod efectiv de acest stat[2].

Există excepţii în jurisprudenţa C.E.D.O. din care reiese că un stat ar răspunde şi în cazul ocupaţiei sau acţiunilor militare când s‑ar putea dovedi exercitarea unui control asupra unui teritoriu străin[3] – un stat nu ar avea dreptul să încalce drepturile prevăzute de Convenţie pe teritoriul altui stat[4]. O altă situaţie interesantă a fost aceea în care migranţi salvaţi din marea liberă şi aflaţi pe o navă al cărui stat de pavilion era statul pârât, au fost consideraţi ca aflându‑se sub jurisdicţia statului pârât[5].

În activitatea sa, judecătorii sunt ajutaţi de Grefă[6].

[1] De exemplu, Curtea s‑a declarat competentă privind dispariţiile care au avut loc cu aproximativ treisprezece ani înainte de recunoaşterea de către statul pârât a dreptului de recurs individual. Într‑adevăr, dispariţia nu este un act sau eveniment „instantaneu”. Astfel, obligaţia procedurală de a ancheta subzistă în mod potenţial atâta timp cât soarta persoanei dispărute nu a fost clarificată, chiar dacă decesul acesteia poate fi prezumat.

[2] De exemplu, un stat este răspunzător de acţiunile reprezentanţilor săi diplomatici şi consulari în străinătate, în cadrul misiunilor diplomatice, atunci când aceştia îşi exercită autoritatea şi controlul asupra unei persoane în afara teritoriului acestui stat.

[3] A se vedea C.E.D.O., cauzele Cipru c. Turciei (cererea nr. 25781/94), Hotărârea din 10.05.2001, §77, Al‑Skeini şi alţii c. Regatul Unit (cererea nr. 55721/07) şi Hotărârea din 07.07.2011.

[4] A se vedea C.E.D.O., cauza Issa şi alţii c. Turciei (cererea nr. 31821/96), Hotărârea din 16.11.2004, § 71.

[5] A se vedea C.E.D.O., cauza Hirsi Jamaa şi alţii c. Italiei (cererea nr. 27765/09), Hotărârea din 23.02.2012 (rectificată la 16.11.2016).

[6] Grefa este alcătuită din avocaţi, personal administrativ şi tehnic, traducători. În prezent, în cadrul Grefei lucrează aproximativ 640 de oameni. Conform art. 24 din Conv.E.D.O., Grefa şi raportorii: 1. Curtea dispune de o grefă ale cărei sarcini şi organizare sunt stabilite prin regulamentul Curţii. 2. Atunci când se pronunţă în complet de judecător unic, Curtea este asistată de raportori care îşi exercită funcţiile sub autoritatea Preşedintelui Curţii. Raportorii fac parte din grefa Curţii.

Pentru mai multe detalii despre Grefa Curţii, a se vedea https://www.echr.coe.int/Documents/Registry_ENG.pdf.


Secţiunea a 3‑a. Formaţiuni de lucru

Curtea este împărţită în cinci secţii, iar pentru examinarea cauzelor, conform art. 26 din Conv.E.D.O., Curtea judecă în următoarele formaţiuni (complete) de lucru:

1. Judecător unic[1]: poate declara o cerere inadmisibilă sau să o radieze de pe rol atunci când o asemenea decizie poate fi luată fără un examen complementar; în caz contrar, o va transmite unui comitet sau unei camere pentru examinarea complementară;

2. Comitete din 3 judecători[2]: pe lângă atribuţiile judecătorului unic (de a declara inadmisibilitatea şi de a radia de pe rol), ele pot declara admisibilitatea unei cereri individuale şi o vor putea soluţiona pe fond atunci când pentru problema respectivă jurisprudenţa C.E.D.O. este constantă; este necesară unanimitatea judecătorilor;

3. Camerele din 7 judecători[3] (inclusiv preşedintele secţiei şi judecătorul naţional): se pronunţă concomitent atât asupra inadmisibilităţii cererii, cât şi asupra fondului ei;

[1] Conform art. 27 din Conv.E.D.O.: 1. Judecătorul unic poate declara inadmisibilă sau poate radia de pe rol o cerere introdusă în virtutea articolului 34, atunci când o astfel de decizie poate fi adoptată fără o examinare complementară. 2. Decizia este definitivă. 3. Dacă judecătorul unic nu declară inadmisibilă sau nu radiază de pe rol o cerere, acesta o transmite unui Comitet sau unei Camere pentru o examinare suplimentară.

[2] Conform art. 28 din Conv.E.D.O.: 1. Un Comitet sesizat cu o cerere individuală introdusă în virtutea articolului 34 poate, prin vot unanim, a. să o declare inadmisibilă sau să o radieze de pe rol, atunci când o astfel de decizie poate fi luată fără o examinare complementară; b. să o declare admisibilă şi să adopte simultan o hotărâre asupra fondului cauzei, atunci când problema interpretării şi aplicării Convenţiei şi a Protocoalelor sale în cauza respectivă se înscrie într‑o jurisprudenţă bine definită a Curţii. 2. Deciziile şi hotărârile Curţii prevăzute în paragraful 1 sunt definitive. 3. Dacă judecătorul ales în numele unei Înalte Părţi Contractante, parte în litigiu, nu este membru al Comitetului, el poate fi solicitat de către Comitet, în orice stadiu al procedurii, să participe în locul unui membru, avându‑se în vedere toţi factorii pertinenţi, inclusiv dacă Înalta Parte Contractantă a contestat aplicarea dispoziţiilor paragrafului 1 b.

[3] Conform art. 29 din Conv.E.D.O.: 1. Dacă nicio decizie nu a fost luată în virtutea articolelor 27 şi 28 şi nicio hotărâre nu a fost pronunţată în virtutea articolului 28, o Cameră se poate pronunţa asupra admisibilităţii şi a fondului cererilor individuale introduse în virtutea articolului 34. 2. O Cameră se pronunţă asupra admisibilităţii şi fondului cererilor interstatale introduse în virtutea articolului 33. În afara unei decizii contrare a Curţii în cazuri excepţionale, decizia asupra admisibilităţii este luată în mod separat.


4. Marea Cameră[1] din 17 judecători şi 3 supleanţi: preşedintele Curţii; vicepreşedintele Curţii, preşedinţii secţiilor, judecătorul naţional şi alţi judecători desemnaţi conform Regulamentului Curţii; admisibilitatea cererii de retrimitere a unei cauze în faţa Marii Camere este analizată de un colegiu de 5 judecători; sunt incompatibili judecătorii care au făcut parte din Camera care a pronunţat hotărârea atacată cu o cerere de retrimitere în faţa Marii Camere (excepţie făcând preşedintele Camerei şi judecătorul naţional).

În plus, fiecare stat parte transmite o listă cu 3‑5 judecători ad‑hoc care îndeplinesc condiţiile prevăzute de Convenţie şi de Regulamentul Curţii pentru ca, în cazul în care judecătorul naţional al statelor părţi interesate nu ar putea să îşi exercite funcţia sau s‑ar abţine[2], atunci preşedintele Curţii să aleagă un astfel de judecător ad‑hoc care să participe la examinarea cauzei.

Secţiunea a 4‑a. Condiţii de admisibilitate a cererii individuale

Articolul 35 din Conv.E.D.O. reglementează condiţiile de admisibilitate pe care trebuie să le îndeplinească o cerere individuală[3].

Articolul 35 parag. 1 din Conv.E.D.O. menţionează două condiţii: epuizarea căilor de recurs interne şi sesizarea C.E.D.O. în termen de 6 luni de la data pronunţării/comunicării deciziei interne definitive.

Prima condiţie, epuizarea căilor de recurs interne confirmă caracterul subsidiar al C.E.D.O. în raport de sistemele juridice ale statelor contractante,

[1] Conform art. 30 din Conv.E.D.O.: În cazul în care cererea prezentată unei Camere ridică o problemă gravă privind interpretarea Convenţiei sau a Protocoalelor sale, sau dacă soluţionarea unei cauze poate conduce la o contradicţie cu o hotărâre pronunţată anterior de Curte, Camera poate, atât timp cât nu a pronunţat hotărârea sa, să se desesizeze în favoarea Marii Camere, în afara cazului în care una dintre părţi se opune la aceasta.

[2] A se vedea art. 28 alin. (2) din Regulamentul Curţii, disponibil online la https://www.echr.coe.int/Documents/Rules_Court_ENG.pdf [ultima accesare la 04.11.2018]; de exemplu, are un interes personal în cauză (relaţie de rudenie, altă legătură de natură personală sau profesională cu una dintre părţi), a intervenit anterior în acea cauză ca agent, avocat, consilier al unei părţi, a exprimat în mod public anumite opinii care i‑ar pune la îndoială imparţialitatea.

[3] Condiţiile de admisibilitate pentru cererile interstatale sunt epuizarea căilor de recurs interne (nu trebuie îndeplinită atunci când se contestă existenţa unei legislaţii a statului pârât, contrare Convenţiei sau atunci când se invocă existenţa unei practici administrative în cazul torturii şi a tratamentelor inumane sau degradante) şi introducerea cererii în termen de 6 luni (nu se aplică dacă sunt invocate încălcări cu caracter continuu).


acordându‑se posibilitatea statelor de a remedia diferendele în ordinea juridică internă). Trebuie ca reclamantul să respecte normele şi procedurile aplicabile în legislaţia internă, iar dacă instanţele naţionale nu au putut examina cauza dumneavoastră pe motiv că nu au fost sesizate în termenele stabilite de legislaţia naţională, cererea făcută în faţa C.E.D.O. poate fi declarată inadmisibilă.

Sarcina probei revine reclamantului prin cererea adresată C.E.D.O., Guvernul putând invoca excepţia neepuizării căilor de recurs intern.

Condiţia nu se aplică decât pentru recursurile accesibile, adecvate şi efective[1], care nu sunt iluzorii[2]; prin urmarea căii respective de recurs, reclamantul trebuie să aibă asigurată repararea pretenţiilor sale şi şanse rezonabile de succes.

Anul 2017 a reprezentat un an în care importanţa acestei condiţii de admi‑sibilitate a fost subliniată în cauzele împotriva Turciei, ca urmare a măsurilor subsecvente tentativei de lovitură impuse în special jurnaliştilor şi judecătorilor. Astfel, aproximativ 27.000 de cereri care au fost introduse în faţa Curţii au fost considerate inadmisibile pentru că nu au fost epuizate căile de recurs interne[3].

A doua condiţie, sesizarea C.E.D.O. în termen de 6 luni[4] de la data pronunţării/comunicării deciziei interne definitive (căile extraordinare de atac nu pot fi luate în calcul decât dacă nu existau căi de recurs ordinar). Acesta este un termen de decădere, care nu poate fi suspendat sau întrerupt. De regulă, termenul începe să curgă de la data la care reclamantul sau reprezentantul său a luat la cunoştinţă efectiv de decizia internă definitivă prin care au fost epuizate căile de recurs interne (data comunicării copiei deciziei, data redactării acesteia).

Astfel cum se subliniază în doctrină şi în jurisprudenţa Curţii, calculul termenului se face din ziua următoare pronunţării/comunicării hotărârii, ţinând cont de data expedierii cererii către C.E.D.O., prin observarea ştampilei poştei de expediere[5], şi nu de data redactării sau primirii cererii.

În caz de violare continuă a dispoziţiilor Convenţiei, termenul începe să curgă de la data încetării violării[6]. În cazul contestării nerespectării unei hotărâri

[1] Caracterul efectiv al unei căi de recurs intern este afectat, de exemplu, de jurisprudenţa neunitară a unei instanţe superioare.

[2] Guvernul trebuie să ofere exemple de jurisprudenţă internă relevantă pentru a demonstra efectivitatea unei căi de atac nefolosite de reclamant.

[3] A se vedea, în acest sens, Raportul Curţii pentru anul 2017, p. 8, disponibil la https://www.echr.coe.int/Documents/Annual_report_2017_ENG.pdf [ultima accesare la 04.11.2018].

[4] Atenţie că prin Protocolul adiţional nr. 15 s‑a redus termenul de introducere de la 6 luni la 4 luni, însă acest protocol nu a intrat încă în vigoare.

[5] A se vedea C.E.D.O., cauza Kipritci c. Turciei (cererea nr. 14294/04), Hotărârea din 3.06.2008, §18 (rectficată la data de 05.02.2009).

[6] A se vedea C.E.D.O., cauza Ülke c. Turciei (cererea nr. 39437/98), decizia din 01.06.2004.

Protectia internationala a drepturilor omului. Note de curs internationala a...CAPITOLUL I....

Documents

Transcript of Protectia internationala a drepturilor omului. Note de curs internationala a...CAPITOLUL I....