Definiţie.

Clasificări.

Opoziţii categoriale.

Formele atone.

Funcţiile sintactice ale pronumelor.

Obiective de referinţă

• să motiveze rolul de substitut al numelui;• să stabilească criterii de delimitare a pronumelor de adjectivele pronominale;• să motiveze ortogramele prin prisma principiilor ortografiei române;• să delimiteze formele cazuale omonime;• să demonstreze caracterul sui-generis al categorii gramaticale a numărului;• să construiască formule cazuale omonime;• să construiască enunţuri pentru diverse funcţii sintactice realizate de pronume;

GLOSAR

DEICTIC DEICTIC – clasă de cuvinte şi de forme – clasă de cuvinte şi de forme gramaticale reunind totalitatea mărcilor gramaticale reunind totalitatea mărcilor deixis-ului, clasă omogenă din punct de deixis-ului, clasă omogenă din punct de vedere semantico-funcţional, dar eterogenă vedere semantico-funcţional, dar eterogenă din punct de vedere gramatical. Clasa din punct de vedere gramatical. Clasa deicticilor se constituie pe baza unei deicticilor se constituie pe baza unei caracteristici semantice comune: lipsa caracteristici semantice comune: lipsa referinţei proprii şi modul identic de a şi-o referinţei proprii şi modul identic de a şi-o procura şi pe baza unei funcţii comune: rolul procura şi pe baza unei funcţii comune: rolul deicticului este de a trimite la unul dintre deicticului este de a trimite la unul dintre componentele situaţiei de comunicare: componentele situaţiei de comunicare: emiţător, receptor, timp şi loc în care se emiţător, receptor, timp şi loc în care se produce comunicarea.produce comunicarea.

GLOSAR

LOCUTLOCUTOORR - - cel care vorbeşte cu cineva; cel care vorbeşte cu cineva; vorbitor; cel care emite o comunicare.vorbitor; cel care emite o comunicare.

INTERLOCUTOR - persoană care participă la o conversaţie; om care se întreţine cu cineva; convorbitor.

Pronumele este o clasă lexico-gramaticală preponderent deictică, de natură discursivă. Fixează identitatea constituenţilor principali ai actului lingvistic (protagoniştii comunicării: locutorul şi interlocutorul său) şi modelează identitatea constituenţilor complementari (obiectul comunicării) în funcţie de aceştia. Clasa pronumelor şi a adjectivelor pronominale este reprezentată prin cuvinte substitut, la care prin tradiţie se adaugă, din cauză că principial au acelaşi corp fonetic, şi cuvinte nenoţionale ce transmit informaţie gramaticală de tip determinativ (apropierea sau depărtarea de vorbitor, posesia, cunoaşterea în măsură redusă etc.)

Pronumele poate fi

caracterizat din treiperspective:

semantică – stă în locul numelui sau stă pentru nume

morfologică(marcată

de mai mulţi factori)

sintactică - realizează toate

funcţiile sintactice ale

substantivului

este o clasă închisă cu

deosebiri de la o subclasă la alta

dezvoltă categorii gramaticale comune

substantivului (gen, număr, caz)

şi verbului (persoana)

categoria gramaticalăspecifică a persoanei se atestă cuparadigma completănumai la unele subclase de pronume

este o clasă cu termeni variabili în

funcţie de gen, număr, caz şi persoană

Utilizând drept criteriu existenţa sau inexistenţa categoriei gramaticale a persoanei, distingem pronume şi adjective pronominale care au categoria gramaticală a persoanei.

Pronumele reflexive

Pronumele reflexive

Pronumele şi adjectivelepronominale

posesive

Pronumele şi adjectivelepronominale

posesive

Adjectivele pronominale de întărire

Adjectivele pronominale de întărire

Pronumele personalepropriu-zise

+cele de politeţe

Pronumele personalepropriu-zise

+cele de politeţe

Au categoria gramaticală a persoanei

Au categoria gramaticală a persoanei

Pronumele reflexive

Pronumele reflexive

Pronumele şi adjectivelepronominale

posesive

Pronumele şi adjectivelepronominale

posesive

Adjectivele pronominale de întărire

Adjectivele pronominale de întărire

Pronumele personalepropriu-zise

+cele de politeţe

Pronumele personalepropriu-zise

+cele de politeţe

Au categoria gramaticală a persoanei

Au categoria gramaticală a persoanei

Utilizând drept criteriu existenţa sau inexistenţa categoriei gramaticale a persoanei distingem pronume şi adjective pronominale care nu reacţionează la această categorie.

Pronumele şi adjectivele

pronominale interogative

Pronumele şi adjectivele

pronominale interogative

Pronumele şi adjectivele pronominale nehotărâte

Pronumele şi adjectivele pronominale nehotărâte

Pronumele şi adjectivele

pronominale relative

Pronumele şi adjectivele

pronominale relative

Pronumele şi adjectivele

pronominale demonstrative

Pronumele şi adjectivele

pronominale demonstrative

Nu au categoria gramaticală a persoanei

Nu au categoria gramaticală a persoanei

Este un microsistem alcătuit din cuvinte, considerate global substitute, care indică poziţia în dialog a “persoanelor” (vorbitor, interlocutor, obiectul dialogului); pot avea categoriile gramaticale de persoană, gen, număr şi caz pentru care au forme predominant supletive. Pronumele personale pot îndeplini funcţii sintactice de subiect, atribut şi complement.

categoria gramaticală a persoanei

Persoana III el/ea desemnează obiectul comunicării lingvistice

Persoana I eu desemnează locutorul

Persoana II tudesemnează interlocutorul

Categoria gramaticală a numărului

noi noi

el,ea el,ea

tu tu

eu eu

noi

Categoria gramaticală a numărului

voi voi

el,ea el,ea

tu tu

voi

Categoria gramaticală a genului se manifestă numai la pronumele personale de persoana a III-a din interiorul paradigmei (el, ea, ei, ele) sau exterioare paradigmei (dînsul/însul, dînsa/insa)

La nivelul expresiei atestăm:

forme omonimice:la dativ singularforme atone identicepentru masculin şifeminin- i, îi şi îi masculin, sing., Ac.

redundanţă prinflexiune internăasigurată de articoldînsul/dînsa; dînsului/dînsei

Forma atonă de Ac. -O este întrebuinţată frecvent cu sensneutru: a o lua la sănătoasa

N. el, eaG. lui, eiD. lui, ei, îi, iAc. (pe) el, îl (pe) ea, oV. -

N. el, eaG. lui, eiD. lui, ei, îi, iAc. (pe) el, îl (pe) ea, oV. -

N. EuG. –D. mie, îmi, mi, mi-, -mi,-mi-Ac. (pe) mine, măV. -

N. EuG. –D. mie, îmi, mi, mi-, -mi,-mi-Ac. (pe) mine, măV. -

N. tuG. –D. ţie, îţi, ţi, ţi-, -ţi,-ţi-Ac. (pe) tine, teV. tu!

N. tuG. –D. ţie, îţi, ţi, ţi-, -ţi,-ţi-Ac. (pe) tine, teV. tu!

N. ei, eleG. lor, D. lor, le, liAc. (pe) ei, îi (pe) ele, leV. -

N. ei, eleG. lor, D. lor, le, liAc. (pe) ei, îi (pe) ele, leV. -

N. noiG. –D. nouă, ne, ni Ac. (pe) noi, neV. -

N. noiG. –D. nouă, ne, ni Ac. (pe) noi, neV. -

N. voiG. –D. vouă, vă, vi Ac. (pe) voi, văV. voi!

N. voiG. –D. vouă, vă, vi Ac. (pe) voi, văV. voi!

Funcţii sintactice

Relaţii de interdependenţă

relaţii de dependenţă

Relaţii de incidenţă

subiect

nume predicativ

complement atribut

apoziţie

situează pronumele

în cazul vocativ

Exemple:

Subiect: Numai eu, rămas acelaşi, Bat mereu acelaşi drum.

Numai tu de după gratii Vecinic nu te mai iveşti!

El tremură ca alte dăţi În codri şi pe dealuri.

Nume predicativ: O, -nchide lungi genele tale, Să pot recunoaşte trăsăturile-ţi pale –

Căci tu – tu eşti el. M. Eminescu

indirect

de agent

circumstanţiale

corelative

de reciprocitate

direct

complement

Exemple:Complement direct:

Dacă boiul mi-l înmlădiu, dacă ochii mei îmi plac,

E temeiul că acestea fericit pe el îl fac. (M. Eminescu)Complement indirect:

La noi sunt codrii verzi de brad Şi câmpuride mătasă. (O.Goga) Complement de agent:

Zâmbiră între dînşii bătrânii tăi prieteni. (M. Eminescu)

Exemple:

Complement de reciprocitate:

Nimic nu e realizat de ei. Complemente corelative (sociativ, de excepţie, cumulativ):

În afară de mine n-a fost nimeni.

Complemente circumstanţiale:

Fereastra-i deschisă: primăvara plină

Pătrunde printr-însa. (M. Eminescu)

Exemple: Atribut: Gloria-i închipuirea ce o mie de neghiobi

Idolului lor închină (M. Eminescu)Apoziţie:

Casa lor, a ei şi a lui Stere, i se păru mai caldă-n seara aceea. (E. Barbu) Pronume în cazul vocativ: Arald, nu vrei tu fruntea pe sânul meu s-o culci?

Tu, zeu cu ochii negri … o ce frumoşi ochi ai! (M. Eminescu)

Dativul posesiv

Dativul posesiv este exprimat prin formele neaccentuate ale pronumelui personal.

Dativul posesiv determină:un substantiv: mâna-ţi albă un adjectiv: alba-ţi mână un verb: Ţi-am ascultat sfatul.

Funcţie sintactică: atribut pronominal (în cazul dativ).Atunci când se leagă prin cratimă de o prepoziţie, are funcţia sintactică de complement circumstanţial: El stă înainte-i. 

Dativul eticDativul etic se exprimă prin formele neaccentuate ale pronumelui personal.Exemplu:Mi şi-l luă şi mi ţi-l trânti... 

Dativul etic nu are funcţie sintactică. 

Dativul etic

În limbajul popular, în stilul beletristic şi în limbajul artistic, forma neaccentuată de dativ a pronumelui de persoana I şi a II-a, singular, întrebuinţate separat sau împreună, exprimă în mod frecvent participarea afectivă a locutorului şi interlocutorului la desfăşurarea conţinutului semantic al textului.În aceste contexte, pronumele nu realizează funcţii sintactice, ci dezvoltă doar valori stilistice. De ex.: Mi-au lunecat ciubotele şi am căzut în Ozana, cât mi ţi-i băietul.(I.Creangă)De la Nistru pân-la Tisa/Tot românul plânsu-mi-s-a. (M. Eminescu)

BIBLIOGRAFIE

Dimitriu C. Tratat de gramatică a limbii române. Morfologia. Iaşi, 1999.

Irimia D. Gramatica limbii române. Iaşi, 1997.***Limba moldovenească literară

contemporană. Morfologia. Red. Dîrul A.M. şi Ciobanu A.I. Chişinău, 1983.

Bărbuţă I., Cicala A., Constantinovici E., ş.a. Gramatica uzuală a limbii române. Chişinău, 2000.

Iordan I., Guţu Romalo V., Niculescu A. Structura morfologică a limbii române contemporane. Bucureşti, 1967.

Toşa A. Elemente de morfologie. Bucureşti, 1983.