UNIVERSITATEA SPIRU HARETFacultatea: Finante si BanciSpecializarea: Finante si Banci

PROIECT FINANCIAR BANCAR

Profesor coordonator: Studenta:Asist.univ.drd. Geamanu Marinela Dode Maria Madalina

-2010-

UNIVERSITATEA SPIRU HARETFacultatea: Finante si BanciSpecializare: Finante si Banci

Analiza diagnostic a profitului La SC FARINA PAN SRL

Profesor coordinator: Studenta:Asist.univ.drd. Geamanu Marinela Dode Maria Madalina

2

-2010-

CUPRINS

Introducere..........................................................................................................................

Capitolul I.Metodologia de determinare a profitabilitatii si analiza pe baza contului de profit si

pierdere ……………………………………………………………………………...........4

1.1.Geneza si functiile pr ofitului…………………………………………………….........4

1.2.Metode de determinare a marimii rezultatului profit/pierdere………………..........10

1.3.Contul de profit si pierdere – sursa de informare pentru determinarea

rezultatelor firmei ………………………………………………………….................11

1.3.1. Contul de profit şi pierdere şi performanţele firmei.....................................12

1.3.2. Importanţa contului de profit şi pierdere......................................................17

1.4.Profitul legitim si nelegitim ..........................................................................................18

1.5. Metoda de determinare a profitabilitatii…………………………………….............20

1.5.1.Analiza factoriala a profitului la nivel de firma…………………………..........21

1.5.1.1.Analiza factoriala a rezultatului brut al exercitiului………………........23

1.5.1.2.Analiza factoriala a rezultatului exploatarii……………………… .........26

1.5.1.3.Analiza profitului aferent cifrei de afaceri………………………............27

1.5.1.3.1.Analiza profitului aferent cifrei de afaceri....................................32

Capitolul II.Analiza diagnostic a profitului la SC FARINA PAN S.R.L…………………..........

2.1.Prezentarea firmei......................................................................................................

2.2. Analiza structurală a profitului...................................................................................

2.3. Analiza factorială a profitului.....................................................................................

2.3.1. Analiza factorială a rezultatului exerciţiului înaintea impozitării...............

2.3.2. Analiza factorială a rezultatului exploatării................................................

2.3.3. Analiza factorială a rezultatului aferent cifrei de afaceri............................

Anexe..................................................................................................................................................

Concluzii si propuneri……………………………………………………………………................

Bibliografia…………………………………………………………………......................................

3

Capitolul I.CONCEPŢII TEORETICE CU PRIVIRE LA PROFIT ŞI METODOLOGIA

DE DETERMINARE

1.1.GENEZA ŞI FUNCŢIILE PROFITULUI

Profitul este indicatorul de bază al conceptului de eficienţă economico – financiară, ce constituie

raţiunea de a fi a unei întreprinderi într-o economie de piaţă.

Economistul francez Fr. Perroux afirmă: „profitul este motorul esenţial al societăţii. Proprietarii,

oricare ar fi ei, agricoli sau industriali, au interesul de a produce cât mai mult posibil bogăţii punând în

aplicare cele mai bune mijloace. Cu toate că repartiţia finală a bogăţiei nu este echitabilă, eficacitatea

acestui motor nu poate fi contestată”.

Cea mai simplă şi concretă definiţie a profitului este aceea care-l consideră drept remunerarea

directă a activităţii unui întreprinzător într-o economie concurenţială.

Din punct de vedere generic, profitul reprezintă diferenţa pozitivă dintre toate veniturile realizate

din producţie şi servicii în scopul vânzării şi totalul cheltuielilor ocazionate de acestea într-un anumit

interval de timp (lună, trimestru, an).Prezenţa profitului demonstrează că întreprinderile îşi acoperă

integral cheltuielile din venituri proprii şi obţin un excedent de valoare în expresie bănească.În sens

restrâns, profitul e o formă importantă a produsului net care se autonominează în procesul de repartizare

şi utilizare a unei părţi din valoarea nou creată la nivel microeconomic.Deşi sfera profitului unei

întreprinderi este extinsă asupra tuturor rezultatelor economice, de exploatare, financiare şi extraordinare,

în realitate, profitul reprezintă numai o formă a produsului net, care rămâne la dispoziţia întreprinderii

pentru autofinanţare şi remunerare a acţionarilor sub formă de dividend.

Profitul este creat de munca productivă în bunuri şi servicii, dar realizarea lui efectivă are loc în

procesul de circulaţie, odată cu realizarea valorii mărfurilor şi serviciilor pe o piaţă concurenţială.

Realizarea efectivă a profitului presupune ca sortimentul şi calitatea produselor şi serviciilor prestate să

răspundă unei cereri solvabile. Dacă mărfurile şi prestările de servicii nu corespund necesităţilor pieţei,

ele nu se realizează şi astfel, profitul nu se formează.

Teoria şi practica economică au asimilat treptat noţiunea de profit, fără a se realiza însă o

accepţiune universală şi imuabilă. De aceea se întâlnesc mai multe accepţiuni, unghiuri în analiza şi

aprecierea profitului.Adesea s-a recurs la apropierea acestei noţiuni de cea de beneficiu, în intenţia de a se

da profitului doar sensul său pozitiv. Dar, şi aşa, relaţia dintre profit şi beneficiu rămâne destul de

generală şi de confuză. Astfel, unii autori au considerat că cele 2 noţiuni sunt sinonime, alţii au apreciat că

beneficiul şi profitul sunt distincte şi diferite ca sferă de cuprindere (fie că profitul e o parte a beneficiului,

fie invers).Atunci când se doreşte să se dea profitului doar expresia de rezultate pozitive ale activităţii

4

economice, pierderea reprezintă noţiunea pereche negativă a profitului.Ambiguitatea termenului a făcut

ca acestuia să i se acorde o mare atenţie în toate sistemele de gândire economică. În unele cazuri, profitul

a primit cele mai curioase şi neaşteptate interpretări politico – ideologice.

Mercantiliştii (Cantillon, Colbert) s-au ocupat atât de analiza profitului, cât şi de izvorul său. Ei

vedeau izvorul său. Ei vedeau izvorul profitului în sfera circulaţiei. Potrivit concepţiei lor, mărfurile se

vând la preţuri care cuprind 2 elemente diferite: primul element e valoarea reală şi al doilea profitul de

înstrăinare, realizat din vânzarea mărfurilor.Potrivit aceste concepţii nu orice circulaţie e izvorul profitului

comercial, ci numai circulaţia dintre state, comerţul exterior. Deci, profitul e rezultatul activităţii de

comerţ exterior.

Economiştii fiziocraţi (Turget, Quesnay) au respins concepţia mercantilistă şi au căutat să

demonstreze că profitul se obţine doar din activităţile productive agricole, acesta fiind un dar al naturii.

Clasicul Adam Smith defineşte profitul drept recompensă a aportului productiv al

întreprinzătorului (capital + muncă), care corespunde funcţiei de dirijare, de organizare generală a

producţiei, de luarea de decizii. El susţine că profitul este un produs al muncii neplătite, un venit ce revine

capitalului. El numeşte profit cea ce este produs net.

Un mare merit al lui Smith în analiza profitului este şi faptul de a fi respins părerea care considera

profitul drept salariu cuvenit capitalistului. El a arătat în mod just că salariul şi profitul sunt categorii

economice generate de legi diferite, că mărimea profitului nu depinde de cantitatea de muncă cheltuită de

capitalist, ci de mărimea capitalului acestuia. În schimb, beneficiul întreprinzătorului (partea din profit

care rămâne după scăderea dobânzii) este o recompensă pentru riscul şi strădania întreprinzătorului

capitalist.

Smith vorbeşte şi despre o tendinţă de scădere a profitului odată cu dezvoltarea societăţii capitaliste.

Greşeala lui constă că nu consideră tendinţa de scădere a ratei profitului ca fiind însoţită de o creştere a

masei acestuia.

David Ricardo a înlăturat inconsecvenţele lui Adam Smith în explicarea originii profitului şi a

afirmat în mod clar că izvorul acestuia îl constituie o parte din munca muncitorului, care e însuşită de

capitalist.

Pentru Ricardo este absolut normal ca o parte din valoarea creată de muncitori să fie însuşită de

capitalişti sub formă de profit. Şi Ricardo a confundat produsul net cu o formă a acestuia, profitul

nefăcând deosebirea dintre produsul net ca formă generală de însuşire a supramuncii şi formele pe care

acesta le îmbracă.

Ricardo are meritul de a fi arătat pentru prima oară în mod clar opoziţia dintre salar şi profit. În

lucrarea „Despre principiile economiei politice şi impunerii”, capitolul VI, „Despre profit”, Ricardo

afirmă: „profiturile vor fi urcate sau scăzute în proporţia în care salariile vor fi scăzute sau urcate. În plus,

în proporţia în care salariile cresc vor scădea profiturile”.El a respins părerea lui Smith despre venituri ca

5

sursă a valorii, potrivit căruia în capitalism salariul şi profitul pot creşte simultan. Ricardo a arătat că nu-i

posibilă creşterea unuia decât pe seama celuilalt. De asemenea, el susţine că odată cu dezvoltarea

societăţii capitaliste profitul are tendinţa de scădere. Faptul că sesizează că rata profitului are o tendinţă de

scădere este un merit al lui Ricardo. Greşeala lui este că el încearcă să explice aceasta prin inevitabilitatea

creşterii preţului produselor agricole datorită ”fertilităţii descrescânde a solului”.

Economistul J.B. Say a apreciat că profitul este un salariu pentru munca specială de conducere şi

de coordonare.

Karl Max a susţinut că profitul este o formă transformată a valorii, o formă de manifestare a

plusvalorii, adică plusvaloarea creată de muncă salariată, privită însă ca efect al întregului capital (teorie

obiectivă)

Marx a arătat că în societatea capitalistă paralel cu tendinţa de scădere a ratei profitului are loc o

creştere a masei acestuia.

Hahn, Felner, Marshall au definit profitul ca recompensă a întreprinzătorului pentru calităţile sale

de organizator şi de inventator, pentru riscul şi incertitudinile la care se expune, pentru funcţiile sociale pe

care şi le asumă.

Jean Marchal a susţinut că profitul, îndeosebi mărimea sa, este rezultat al acţiunii de forţă sau de

putere pe care întreprinzătorul sau proprietarul unităţii economice o manifestă (o exercită) pe pieţele de

bunuri de consum şi de factori de producţie.În ultimele decenii s-au constituit şi se confruntă numeroase

teorii privind profitul, acesta fiind considerat mai ales un venit care depinde de anumite circumstanţe

social-economice favorabile în care îşi desfăşoară activitatea unităţile economice.

Pornindu-se de la ideea generală conform căreia profitul se identifică cu orice câştig, cu orice

surplus, din orice activitate, acţiune, s-au conturat 2 sensuri de abordare şi apreciere a profitului:

1) Un prim sens de abordare a profitului are caracter depreciativ, profitul fiind considerat un

avantaj dobândit, un câştig însuşit de o persoană fizică sau juridică. Mergându-se pe o asemenea linie de

raţionament, cel care-şi însuşeşte acest venit este apreciat ca profitor sau chiar ca un parazit social.Astfel,

profitul e denigrat, fiind considerat de unii autori ca un „câştig imoral” al capitaliştilor. Cu toate acestea,

în prezent în economiile de piaţă aproape oricine trăieşte într-o oarecare măsură, din asemenea câştiguri

„imorale”.

În acelaşi sens, însă printr-o metodologie de analiză ce ţine seama mai ales de nerespectarea

reglementărilor legale, s-a formulat noţiunea de profit nelegitim, ilegal, necuvenit. Printre acţiunile care

favorizează obţinerea unui astfel de profit, se remarcă: mărirea nejustificată a preţurilor de vânzare în

condiţiile unui anumit tip de concurenţă imperfectă; însuşirea unor venituri fără eforturi proprii, generate

de dezechilibre economico-financiare, cum ar fi inflaţia; diminuarea cheltuielilor pentru protecţia,

conservarea sau ameliorarea mediului ambiant; evaziunea fiscală.

6

2) Un alt sens de abordare este cel care decurge direct din însăşi etimologia cuvântului latin –

proficere, care înseamnă a produce, a face ceva în avans faţă de ceilalţi concurenţi), care asigură astfel

progresul.

Profitul este un venit ce se obţine dintr-o activitate economică, perfecţionată şi modernizată prin

eforturile creatoare proprii ale firmelor. Prin acţiuni şi măsuri economice, tehnico – ştiinţifice sau

manageriale, firmele realizează venituri pe care şi le însuşesc sub formă de profit legitim. Acesta este

efectul dezvoltării şi modernizării economice şi, totodată, este resursă importantă pentru progresul

ulterior.

Cea mai mare diversitate de opinii cu privire la profit se centrează pe natura acestuia, pe ce

reprezintă el. Pentru a simplifica abordarea, le vom clasifica după criteriul relaţiei fundamentale, astfel:

a) teorii subiective, ce leagă profitul de acţiunea antreprenorului (întreprinzătorului);

b) teorii obiective, care condiţionează profitul de mediul economic.

Teoriile subiective au apărut la începutul sec. XIX-lea; iniţial erau primitive şi explicau profitul ca

salariul cuvenit antreprenorului pentru efortul său, pentru capacităţile personale, voinţă, îndrăzneală.

Acestea sintetizau rolul antreprenorului, dar nu spuneau ce este profitul, sau cel mult îl identificau cu

salariu.

• Prima explicaţie o găsim la J. Schumpeter, care precizează că profitul recompensează acţiunea

dinamică şi inovaţia şi de aceea antreprenorul e incitat să realizeze noi inovaţii.

• F.H. Knight consideră profitul ca o recompensă pentru riscul asumat (dar numai a aceluia care

nu poate fi măsurat) întrucât el nu are niciodată certitudinea finalizării unei acţiuni cu profit. Knight

consideră profitul o remunerare pentru cele 3 funcţii ale antreprenorului: de leadership sau de pionierat

(analoagă funcţiei de investiţie la Schumpeter) de adaptare la schimbare, de asumare a riscului.

Teoriilor subiective li se aduc obiecţii foarte importante:

• explicarea profitului prin inovaţie nu ţine seama de existenţa sa în sectoare largi ale economiei

sau întreprinderii cu activitate curentă şi nu inovaţională;

• profiturile cele mai mari nu sunt obţinute întotdeauna de antreprenorii cei mai buni, cei mai

calificaţi sau cei care îşi asumă cele mai mari riscuri;

• nu se poate admite explicaţia subiectivă a profitului în cazul celor care-l primesc dar nu

prestează muncă şi nu-şi asumă riscuri.

Teoriile obiective par a începe cu K Marx.Marxismul explică profitul prin exploatare, factor

propriu societăţii capitaliste. Sursa lui e plusvaloarea, adică valoarea creată de salariaţi în plus peste cea

care le e plătită lor ca salariu.

Alţi autori explică profitul prin factori structurali ai mediului economic: formele pieţei. Potrivit lui

L. Walras, în condiţiile concurenţei perfecte nu se obţine profit. Pieţele de monopson şi monopol sunt cele

mai edificatoare, dar profit se obţine şi pe piaţa monopolistică, de oligopol şi oligopson.O explicaţie a

7

profitului este atribuită mediului conjunctural. În economiile dinamice, evoluţia conjuncturii poate crea

profituri în diferite împrejurări. Se ştie că în condiţiile în care preţurile cresc datorită conjuncturii,

preţurile factorilor de producţie stabilite prin contracte sunt mai rigide ca preţurile produselor. Ca urmare,

costurile de producţie cresc mai lent decât preţurile de vânzare. Profitul este, în acest caz, determinat de

conjunctură.Deşi aduc sugestii interesante şi explicaţii parţiale, nici una din teoriile subiective sau

obiective nu poate explica profitul printr-un singur factor pentru că el are determinări complexe. Impresia

cu care rămânem despre aceste teorii: aportul lor este mai degrabă complementar decât

contradictoriu.Oricare dintre teorii relevă, direct sau indirect, că profitul rezultă, în mod funcţional, din

activitatea întreprinderii, acţiunilor antreprenorului cu mediul economic şi este simbolul reuşitei în

organizare, autoritate şi previziune. Profitul nu e considerat, exclusiv, o remunerare pentru activitatea

depusă, ci i se conferă, totodată, un rol esenţial ca sursă de economii, de acumulare creativă absolut

necesară creşterii economice.Există o serie de teorii numite „explicative” care analizează profitul din

prisma jocului imperfect al mecanismelor economice, îndeosebi prin concurenţa imperfectă.

Pentru Walras, în regim de economie pură, adică în regim de liberă concurenţă absolută, rata

profitului este zero. Pentru el, profitul nu poate să existe decât într-o economie reală ca o „rentă a

dezechilibrului”. Profitul se naşte din diferenţa care există între economia pură şi economia reală.

Teoria intermediară a marginalistului american J.B. Cark susţine că profitul apare întotdeauna ca

rezultat al unui dezechilibru provizoriu fie prin jocul concurenţei imperfecte, fie prin jocul costurilor de

producţie.Teoriile mai recente consideră profitul ca un venit care depinde de anumite circumstanţe

favorabile care permit întreprinzătorului să producă sub preţul normal de cost şi deci să beneficieze de o

adevărată rentă diferenţială sau să vândă peste preţul normal al producţiei şi să-i confere astfel un

adevărat monopol. În acest caz, profitul apare ca un venit ocazional, accidental, menit să dispară îndată ce

conjuncturile care l-au produs au dispărut.În concluzie, natura profitului poate fi sintetizată, fiind

considerată:

1. venit cuvenit – o recompensă pentru aportul agenţilor economici la progresul tehnico –

economic, economisirea resurselor;

2. remuneraţie a capitalului sau mai precis a proprietarilor capitalului pentru contribuţia pe care o

aduc la existenţa şi progresul societăţii prin intermediul capitalului;

3. plusvaloare sau parte a valorii nou create de muncitori însuşită în mod gratuit de proprietarii

capitalului.

4. remuneraţie pentru un factor ascuns

5. amestec de elemente eterogene – salarii, rente, câştiguri specifice aduse prin inovaţii,

promovarea produselor noi.

8

Prin analiza funcţiilor profitului se urmăreşte demonstrarea modului în care profitul se încadrează

în mecanismul de funcţionare a economiei de piaţă concurenţială.Importanţa mare a profitului derivă

chiar din funcţiile sale. Dintre acestea, cele mai importante sunt:

a) Profitul motivează întreprinderea în desfăşurarea activităţii sale.

Întreprinderea este unitatea economică de bază care produce utilitate pentru satisfacerea

necesităţilor de consum. Perspectivele de profitabilitate încurajează oamenii să suporte riscurile activităţii

respective. Profitul incită la luarea iniţiativelor de a dezvolta activitatea.Profitul normal constituie

recompensa minimă ce îl determină pe întreprinzător să lucreze într-o industrie şi previne migrarea într-o

altă ocupaţie.

b) Profitul permite creşterea şi dezvoltarea economică prin folosirea lui ca principală sursă a

investiţiilor.

Oamenii doresc să-şi satisfacă nevoile elementare sau fundamentale şi, totodată, să-şi sporească în

mod progresiv satisfacţiile din ce în ce mai complexe, mai elevate. Aceasta implică investiţii industriale şi

sociale tot mai mari, a căror sursă principală o reprezintă profiturile, în special cele normale.

Profiturile pot fi investite în aceeaşi industrie sau prin distribuirea lor spre acţionari pot fi investite

în industrii noi.

Astfel, profiturile creează posibilitatea să se ofere recompense mai mari posesorilor factorilor de

producţie, să fie stimulaţi aceştia să se deplaseze spre industriile noi, mai avantajoase, îndepărtându-se de

ramurile învechite, demodate sau la declin.

c) Profitul relevă eficienţa activităţii

Orice activitate economică se află sub incidenţa directă a profitului. Acesta constituie motivaţia

obiectivă a întreprinzătorului şi proprietarului de capital, astfel că situaţia economico – socială a lor e

determinată de dimensiunea şi evoluţia profitului.

De aceea, maximizarea profitului, obţinerea lui la nivelul cel mai înalt posibil constituie criteriul

major al eficienţei şi este urmărit în mod sistematic.Ca regulă generală, o întreprindere care realizează

costuri mici este mai profitabilă. Această profitabilitate reprezintă un indicator al eficienţei ei, dar nu

trebuie absolutizată deoarece trebuie să cunoaştem cu exactitate dacă nu cumva întreprinderea s-a

comportat fără scrupule în afaceri şi, pe această cale, a obţinut profit.

d) Profitul reprezintă o sursă principală de autofinanţare

Profitul permite degajarea surselor necesare dezvoltării economice şi finanţarea acţiunilor riscante

care deschid căile viitorului. Există o strânsă legătură între existenţa resurselor proprii şi deciziile de

investiţii.

Conform statisticilor, rata de autofinanţare variază între 65 şi 100% în ţările industrializate. Partea

de profit care asigură autofinanţarea este o condiţie fundamentală a dezvoltării societăţilor pe acţiuni.

e) Profitul reprezintă indicatorul sintetic al activităţii economice

9

Întreaga activitate a întreprinderii este exprimată prin profit. Mărimea şi dinamica profitului

reflectă calitatea muncii depuse, a actului managerial, a dotării tehnice existente, fiind premisă a

dezvoltării viitoare şi scopul final al activităţii oricărui agent economic.

f) Profitul are o importantă funcţie socială

El constituie baza preocupării resurselor necesare pentru realizarea directă sau indirectă a

acţiunilor social – culturale.

Profitul este un mobil al cultivării spiritului de economie.Mai mult, forţa economică de concurenţă

a întreprinderii cu costuri mici determină în cele din urmă întreprinderea cu costuri mari să părăsească

afacerea economică, resursele ei fiind transferate în alte domenii. Printr-un asemenea mecanism, profitul

relevă domeniile competitive sub aspectele corelaţiei cost marginal – venit marginal.Profitul îndeplineşte

mai bine funcţia de repartiţie a resurselor între tipurile alternative de producţie. Apariţia lui este semnalul

că populaţia doreşte dezvoltarea unei anumite industrii, iar mărimea profitului constituie atât motivaţia

acestei dezvoltări, cât şi sursa financiară a ei.

Funcţiile profitului sunt, deci, de a răsplăti factorul capital pentru asumarea riscurilor, de a orienta

capitalul spre domeniile unde se dovedeşte cea mai înaltă eficienţă. Ele au o puternică încărcătură

politică, prin funcţiile profitului căutându-se evidenţierea superiorităţii economiei concurenţiale

capitaliste atât faţă de economia feudală, cât şi faţă de economiile conduse centralizat.De aceea, funcţiile

profitului trebuie analizate şi apreciate în contextul istoric al economiei de piaţă contemporane şi al

rolului întreprinzătorului, pe de o parte, al proprietarului şi managerului, pe de alta.

Profitul trebuie privit atât ca factor important ce influenţează nivelul şi calitatea folosirii

resurselor, dar şi ca pârghie economică de repartizare a efectelor economice obţinute.

1.2. Metode de determinare a mărimii rezultatului: profit/pierdere

Măsurarea performanţelor întreprinderii vizează în mod esenţial măsurarea profitului.

Din punct de vedere al activităţii practice, modul de calcul al profitului cel mai important este cel

contabil pentru că are caracter oficial obligatoriu. Pe baza acestuia, profitul a devenit cunoscut şi sub

numele de beneficiu şi se determină ca diferenţă între veniturile şi cheltuielile determinate de activitatea

comercială a unui agent economic. Metodologia de calcul este cea oficială în vigoare în fiecare ţară, iar

profitul determinat reprezintă o sumă ce este formată din: profit legitim sau legal şi profit nelegitim sau

nelegal.

Autori de prestigiu (P. Hayne, R şi P. Wennacot, L, Atkonson) au exprimat însă alt punct de

vedere despre calculul profitului, susţinând că acesta este diferenţa dintre venitul obţinut de firmă din

activitatea economică şi costul său, de opţiune sau de oportunitate.

10

Aceştia au în vedere că între costul de producţie total sau de opţiune (oportunitate) şi ceea ce se

consideră şi se înregistrează drept cost, potrivit legislaţiei, există o diferenţă. În general, costul de

producţie sau de opţiune este mai mare, pentru că include tot ceea ce presupune realizarea activităţii

economice a unei firme. Între elementele necuprinse în costul de oportunitate, se află dividendele plătite

acţionarilor, acestea putându-li-se adăuga sumele cuvenite proprietarilor pentru munca depusă în cadrul

firmei şi pentru care nu-şi întocmesc forme de plată ca salarii sumele cuvenite drept chirii pentru clădirile

proprii utilizate în activitatea firmei, dar neîncasate ca atare.

Profitul rezultat din diferenţa venit total minus cost de producţie (total, de opţiune sau de

oportunitate) este denumit profit economic şi este de regulă mai mic decât profitul legal obţinut.Există

mai multe metode de determinare a mărimii rezultatului întreprinderii. Acestea sunt:

a) Metoda patrimonială: prin compararea valorii unei întreprinderi, referitoare la două momente

diferite, utilizând aceleaşi metode de evaluare.

b) Metoda economică: prin deducerea cheltuielilor totale din veniturile totale, referitoare la

aceeaşi perioadă.

c) Metoda financiară: prin deducerea amortizării din fluxurile nete de trezorerie (acest din urmă

mod de determinare este derivat din cel economic).

Din punct de vedere patrimonial, măsurarea profitului întreprinderii pleacă de la ecuaţia juridică a

bilanţului

1.3. Contul de profit şi pierdere – sursă de informaţii pentru determinarea rezultatelor

întreprinderii

Contul de profit şi pierdere sau contul de rezultate este un document contabil de sinteză, care

reflectă veniturile – în structuri de venituri, cheltuielile – în structură de cheltuieli grupate după natura

(originea) economică şi rezultatul profit/pierdere evidenţiat pe activităţi de exploatare, financiare,

excepţionale.

Contul de rezultate constituie sinteza contabilităţii de flux deoarece pune în evidenţă fluxurile de

valoare care au contribuit la creşterea sau diminuarea bogăţiei unei întreprinderi. El reprezintă un

document de informare pentru acţionari şi investitori care pot să evalueze cu exactitate valoarea

economică a întreprinderii, pentru creditori, care pot să determine măsura în care întreprinderea îşi poate

rambursa datoriile, cât şi pentru clienţii existenţi şi cei potenţiali.

Contul de profit şi pierdere este principalul document pentru manageri, care-l utilizează pentru

evaluarea eficienţei resurselor consumate şi proiectarea de noi strategii de firmă.

11

Contul de profit şi pierdere este documentul contabil de sinteză ce face parte din setul de situaţii

financiare obligatorii potrivit legislaţiei contabile din ţara noastră.

Structura acestui cont este reglementată de:

• Legea contabilităţii nr.82/1991 cu modificările ulterioare;

• Ordinul nr.94/2001 al Ministerului Finanţelor Publice pentru aprobarea reglementărilor contabile

armonizate cu Direcţia a IV-a a Comunităţilor Economice Europene şi cu Standardele Internaţionale de

Contabilitate;

• Normele Metodologice ale MFP emise anual pentru întocmirea situaţiei financiare de închidere a

exerciţiului contabil pe anul în curs.

Direcţia a IV-a a Comunităţilor Economice Europene instituie scheme obligatorii pentru

prezentarea contului de profit şi pierdere dar datorită diferenţelor de cultură şi tradiţie contabilă există mai

multe puncte de vedere.

Tradiţia contabilă franco – germană se bazează pe prezentarea cheltuielilor şi veniturilor după

natura (originea) lor economică.

Modelul anglo – saxon prezintă cheltuielile ţi veniturile pe funcţii (destinaţii) ale întreprinderii.

Această formă de prezentare a contului de rezultate răspunde mai bine nevoilor informaţionale ale

managerilor, deoarece oferă în mod direct datele necesare gestiunii firmei, aşa cum rezultă din următoarea

schemă simplificată:

Abordarea contului de rezultate pe funcţiuni (o abordare analitică)

Cifra de afaceri

- Costul producţiei

= Marja comercială

- Cheltuieli externe şi interne, altele decât cheltuielile de producţie

REZULTATUL EXERCIŢIULUI

Structura contului de profit şi pierdere după natura economică a cheltuielilor, permite

determinarea valorii adăugate la nivelul întreprinderii şi explică modul ei de împărţire între participanţii la

crearea acestei valori, aşa cum rezultă din următoarea schemă:

Abordarea contului de rezultate după natura economică a veniturilor şi cheltuielilor (abordare

generală)

Producţia exerciţiului

- Consumuri provenind de la terţi (consum intermediar)

= Valoare adăugată

12

- Suma cheltuielilor interne

REZULTATUL exerciţiului

Această structurare a contului de profit şi pierdere prezintă informaţii globale asupra întreprinderii

privind capacitatea acesteia de a genera o valoare adăugată şi creează posibilitatea unor analize globale

privind performanţa întreprinderii.Practica contabilă contemporană permite conturarea unor tipologii de

prezentare a contului de profit şi pierdere, care are la bază două criterii:

1. Clasificarea conturilor de rezultate după forma de prezentare:

a) sub formă de tablou bilateral sau forma de cont: schemă orizontală, care prezintă în partea

stângă cheltuielile şi pierderile, iar în partea dreaptă veniturile şi profiturile;

b) sub formă de listă: schemă verticală care descrie formarea rezultatului.

Cea mai utilizată formă de prezentare a contului de profit şi pierdere pe plan mondial este forma

listă.

2. Clasificarea conturilor de rezultate după conţinutul informaţional:

a) cont de rezultate cu prezentarea destinaţiei cheltuielilor şi veniturilor, respectiv prezentarea pe

funcţiuni ale întreprinderii: producţie, vânzare, administraţie, cercetare – dezvoltare, financiară etc.;

b) cont de rezultate cu prezentarea veniturilor şi cheltuielilor după natura (originea) economică.

1.3.1.CONTULUI DE PROFIT SI PIERDERE SI PERFORMANTELE FIRMEI

Contul 121 "Profit şi pierdere" are rolul de a înregistra şi calcula rezultatul financiar al exerciţiului

pe structura activităţilor de bază (exploatare, financiară, excepţională) care le genereazăDupă conţinutul

economic este un cont din clasa conturilor de capitaluri, grupa rezultatului exerciţiului asimilat

capitalurilor proprii, iar după funcţia contabilă este bifuncţional atât prin modul de funcţionare cât şi prin

sold.Se creditează la sfârşitul perioadei de gestiune:

- cu veniturile brute transferate din creditul conturilor din clasa 7 "Conturi de venituri"

7xx „Conturi de venituri” = 121 ”Profit şi pierdere”

- cu pierderea contabila a exerciţiului precedent lăsata în aşteptare(reportata)

117 ”Rezultatul reportat” = 121 ”Profit si pierdere”

Se debitează la sfârşitul perioadei de gestiune:

- cu cheltuielile înregistrate în cursul perioadei(soldul debitor al conturilor de cheltuieli)

121 ”Profit si pierdere” = 6xx ”Conturi de cheltuieli”

- cu profitul net realizat în exerciţiul precedent a cărui repartizare a fost amânata(profitul

nerepartizat)

121 ”Profit si pierdere” = 117 ”Rezultatul reportat”

13

- cu profitul net realizat în exerciţiul precedent care a fost repartizat pe destinaţii

121 ”Profit si pierdere” = 129 "Repartizarea profitului"

Soldul creditor exprimă profitul obţinut, când veniturile sunt mai mari decât cheltuielile, iar soldul

debitor exprimă pierderea, când cheltuielile sunt mai mari decât veniturile.

La sfârşitul exerciţiului, contul 121 "Profit şi pierdere" reprezintă în mod concentrat profitul sau

pierderea pentru activitatea de bază, precum şi imaginea modului de obţinere a rezultatelor punând faţă în

faţă veniturile pe feluri, cu cheltuieli pe feluri aferente acelor venituri.

Profitul obţinut se repartizează în cursul exerciţiul pe destinaţiile prevăzute de lege pentru

creşterea capitalului social, constituirea de rezerve, fonduri speciale (fondul de dezvoltare, fondul de

participare la profit, fondul creşterii surselor proprii), dividendele acţionarilor, vărsăminte la bugetul de

stat în cazul regiilor autonome.

Contul de profit si pierdere regrupează, pentru o perioada de activitate data, ansamblul fluxurilor

economice generatoare de venituri (ca surse de îmbogăţire) si cheltuieli (ca resurse de sărăcire).Soldurile

intermediare de gestiune:

1. Cifra de afaceri (CA)

Nivelul acestui indicator este determinat de volumul afacerilor realizate de întreprindere cu terţii ca

urmare a activităţii profesionale normale si curente a întreprinderii.

Cifra de afaceri este mai întâi o valoare netǎ, rabatul, remiza si reducerile acordate fiind eliminate.1

Cifra de afaceri este reprezentata financiar de o cantitate de marfa, de producţie, de lucrări sau de

servicii vândute. Variaţiile sale nu sunt in mod automat proporţionale cu volumul vânzărilor, atât timp cât

factorul preţ intervine in mod egal asupra mărimii sale. Rezultă că nu se poate stabili un paralelism între

variaţia cifrei de afaceri şi stocuri, în plus comparaţiile trebuiesc legate de sectorul de activitate al

întreprinderii. In legatură cu cifra de afaceri este foarte util să cunoaştem activitatea naţională şi

internaţională a întreprinderii.

CA= Vanzari de marfuri+ Productia vanduta

= Venituri din vanzarea marfurilor+ Venituri din lucrari executate si servicii+ Venturi din active

diverse+ Venituri din productia vanduta

2. Marja comerciala (MC)

Marja comerciala priveste actiunea desfasurata de intreprinderea de distributie sau partea pur

comerciala a intreprinderilor producatoare. Ea se constituie ca diferenta intre marimea vanzarilor nete de

marfuri si costul de cumparare a marfurilor, cu alte cuvinte ea reprezinta chiar adausul comercial. Marja

comerciala este primul indicator pentru aprecierea performantelor activitatii de negot. Astfel deca cifra de

1 Vintila Georgeta, Vuta Mariana- „Gestiunea financiara a intreprinderii” , Editura Rolcris, Bucuresti pag 131

14

afaceri este un indicator al volumului de activitate valoarea marjei comerciale este indispensabila pentru

aprecierea gestiunii; cu aceeasi cifra de afaceri doua societati pot dispune fiecare de o valoare a marjei

diferite.

Analizarea tendintelor in timp a ratei marjei comerciale in cifar de afaceri si compararea acestei rate

cu cea realizata de alte intreprinderi constituie elemente de baza in analiza financiara. Toate variatiile

marjei comerciale trebuie analizate si explicate in functie de rotatia stocurilor sau de politica cumpararilor

si vanzarilor urmata de întreprindere. Orice scadere a marjei comerciale trebuie, in mod normal,

compensata printr-o crestere a vanzarilor si corespunde in principiu, schimbarilor de orientare in politica

comerciala a firmei.2

MC= Venituri din vanzarea marfurilor- Cheltuieli cu marfurile vandute

3. Productia exercitiului (Prod. Ex.)

Indicatorul are un cararcter eterogen deoarece productia vanduta este exprimata la nivelul preturilor

de vanzare, in timp ce productia de imobilizari la cost de productie. Productia exercitiului da o imagine

mai fidela asupra activitatii reale a intreprinderii pe timpul exercitiului.

Prod. Ex.= Productia vanduta+ Productia stocata

= Productia vanduta+ Variatia stocurilor+ Productia imobilizata

4. Consumul extern (C ex.)

Este un indicator care cuprinde totalitatea cheltuielilor necesare pentru activitatea de producţie a

întreprinderii (cheltuielile cu aprovizionările, serviciile executate de către terţi).

C ex.= Cheltuieli cu aprovizionarea stocurilor+ Cheltuieli cu inchirierile de la terti+ Cheltuieli cu

materialele consumabile+ Cheltuielile cu serviciile exterioare

5. Valoarea adaugata (VA)

Exprima crearea sau cresterea de valoare adusa de întreprindere bunurilor si serviciilor provenite de la

terti. Acest sold relizeaza legatura in micro si macroeconomie deoarece introducerea sa in contabilitatea

intreprinderilor usureaza calculul unor indicatori de contabilitate nationala; prin insumarea valorii

adaugate la nivel microeconomic se obtine PIB si mai departe PNB si conduce la ameliorarea calitatii

informaticii contabile in general.3

6. Excedentul brut de exploatare (EBE)

2 Ileana Nisulescu- Finantele si reorganizarea intreprinderilor Editura Info Medica 2000 pag 2433 Ion Stancu- Finante Editura Economica 1996 pag 350

15

Ocupa locul central in cadrul tabloului SIG, reprezentand o adevarata rascruce in analiza.4 Plecand de

la el fie se poate continua studierea formarii rezultatului contabil, calculandu-se celelalte solduri, fie se

poate calcula capacitatea de autofinantare a firmei.

Interesul analizei financiare pentru excedentul brut de exploatare se manifesta in trei directii:

EBE masoara performantele economice ale intreprinderii, constituind deci un indicator ce

permite comparatiile in timp, precum si intre intreprinderi diferite. El va fi retinut in calculul

rentabilitatii economice - EBE*100/Capitalul de exploatare sau in calculul marjei brute –

EBE*100/ CA

EBE este independent de deciziile financiare de politica fiscala sau de politica de dividende a

intreprinderii. El este in indicator „pur” al activitatii economice deoarece: este calculat inainte

de a se adauga cheltuielile financiare si prin urmare este independent ded compozitia

pasivului, in particular de valoarea indatorarii intrepinderii; este independent de deciziile

reletive le calculul amortizarii; este independent de deciziile privind distribuirea dividendelor

EBE este o resursa fundamentala pentru întreprindere, care va fi utilizata pentru mentinerea

sau cresterea capacitatii de productie a intreprinderii, plata cheltuielilor financiare, a

impozitelor pe profit si pe dividende, rambursarea imprumuturilor anterioare.5

EBE= Valoarea adaugata+ Subventii de exploatare- Impozite pe taxe, varsaminte asimilate-

Cheltuieli cu personalul

7. Rezultatul din exploatare (Rez. Expl.)

Evalueaza rentabilitatea economica a intreprinderii si corespunde activitatii normale si curente a

intreprinderii inclusiv operatiile efectuate in exercitiile anterioare dar aferente exercitiului curent. Acest

sold permite compararea performantelor intreprinderii ce au politici financiare diferite. Se poate considera

ca un venit (inainte de impozitare) lasat de exploatarea curenta a aprobarilor de capital fie ca este vorba

de bancheri sau actionari.

Rez. Expl.= Venituri din exloatare- Cheltuieli din exploatare

8. Rezultatul financiar (Rez. Fin.)

Rezultatul financiar apare ca expresie a politicii de finanţare adoptata de unitate, fiind in majoritatea

cazurilor negativ. Totuşi, anumite întreprinderi in special cele mari obţin adesea un rezultat financiar

pozitiv, a cărui mărime nu este neglijabila.6

Rez. Fin.= Venituri financiare – Cheltuieli financiare

9. Rezultatul curent (Rez.C)

4 Bistriceanu Gh. D., Demetrescu C. G., Macovei E.I.- Lexocon de finante-credit, contabilitate si informatica financiar contabila Vol I Editura Didactica si Pedagogica Bucuresti 1981 pag 1415 Ion Stancu- Finantele Editura Economica 1996 pag 3526 Ilie V. - “Gestiunea financiara a intreprinderii”, Editura Didactică şi pedagogică R.A., Bucureşti, 1997 pag 95

16

Rezultatul curent este rezultatul tuturor operaţiunilor curente ale întreprinderii. El este un sold

intermediar de gestiune care exprima sintetic performantele economice si financiare ale întreprinderii,

obţinute ca urmare a desfăşurării de operaţiuni curente, cu caracter normal. Decurge din activitatea

curenta a intreprinderii excluzand operatiunile exceptionale.7

Rez.C= Rezultatul din exploatare+ Rezultatul financiar

10. Rezultatul extraordinar (Rez. Extr.)

Sintetizeaza rezultatul sub forma de profit sau pierdere degajat de activitatea cu caracter de exceptie a

intreprinderii.8

Rez. Extr.= Venituri extraordinare- Cheltuieli extraordinare

11. Rezultatul brut al exercitiului (Rez. Br.)

Rezultatul brut al exerciţiului este un sold intermediar care reflecta sintetic eficienta întregii activităţi

desfăşurate de o întreprindere intr-o perioada de timp determinata.

Rez. Br.= Venituri totale- Cheltuieli totale

12. Rezultatul net al exercitiului (Rez. net)

Rezultatul net al exerciţiului exprima mărimea absoluta a rentabilităţii financiare cu care vor fi

remuneraţi acţionarii pentru capitalurile proprii subscrise. Acest profit net trebuie sa fie susţinut de

existenta unor disponibilităţi reale, astfel el va armane doar un potenţial de finanţare. Profitul net urmează

sa se distribuie sub forma de dividende sau/si sa se reinvestească in întreprindere.

Datorita perturbatiilor aduse de inflatie si a reglementarilor finale cu privire la amortizare acest sold

prezinta un interes reletiv pentru analiza financiara.

Rez.net= Rezultatul brut al exercitiului- Impozitul pe profit

1.3.2.Importanta contului de profit si pierdere

Exista anumite constrangeri in alegerea modelului de bilant, cu privire la societatile de capitaluri.

Astfel, societatile mici trebuie sa intocmeasca cel putin un bilant, un cont de rezultate si o anexa

simplificate, cele mijlocii cel putin un bilant si un cont de rezultate de baza si o anexa simplificata, iar in

cazul celor mari, cele trei componente trebuie sa fie cel putin in sistemul de baza. Toate societatile de

capitaluri trebuie sa intocmeasca raportul de gestiune, iar termenul legal de aprobare a conturilor anuale

7 Mihai Ristea- Contabilitatea financiara a intreprinderii Editura Universitara 2004 pag 5128 Mihai Ristea- Contabilitatea financiara a intreprinderii Editura Universitara 2004 pag 513

17

este de 6 luni, redactarea acestora fiind supusa unor prevederi cu privire la principiile generale de

prezentare si regulile particulare de prezentare.

Principiile generale de prezentare se refera la asigurarea unei imagini fidele a patrimoniului, a

rezultatului exercitiului si a situatiei financiare; existenta in posturile bilantiere si in contul de rezultate a

valorilor aferente exercitiului precedent, pe langa cele din exercitiul curent; respectarea principiului

permanentei metodelor de prezentare a conturilor anuale, a principiului necompensarii si a sistemului de

prezentare a documentelor de sinteza.

Regulile particulare de prezentare a bilantului prevad ca forma, bilantul in format orizontal.

Acesta trebuie prezentat inaintea repartizarii rezultatului, rezultatul exercitiului find un element distinct in

structura capitalurilor proprii, iar clasificarea elementelor patrimoniale din cadrul bilantului se face din

punct de vedere al destinatiei lor in ceea ce priveste elementele de activ, respectiv din punct de vedere al

provenientei lor in cazul celor de pasiv.

In ceea ce priveste contul de profit si pierdere, acesta este structurat astfel incat sa permita

efectuarea analizei economico-financiare a firmei si determinarea soldurilor intermediare de gestiune.

Contul de rezultate cuprinde informatii structurate pe trei nivele (de exploatare, financiare si

exceptionale), la care se adauga un al patrulea nivel cuprinzand participarea salariatilor la profit si

impozitul pe profit. Contul de rezultate are doua forme de prezentare: un format orizontal (in cont) si un

format vertical (in lista). Formatul orizontal structureaza cheltuielile si veniturile dupa natura lor, iar

formatul vertical pe categorii de activitati, putandu-se calcula si soldurile intermediare de gestiune. Unul

din indicatorii relevanti ai contului de rezultate este cifra de afaceri, care reprezinta valoarea afacerilor

realizate de intreprindere in activitatea profesionala curenta. Cifra de afaceri se obtine insumand vanzarile

de marfuri cu vanzarile de produse fabricate si cu serviciile. Daca se adauga si productia stocata si cea

imobilizata rezulta productia economica bruta. Cu ajutorul tabloului soldurilor intermediare de gestiune,

se determina indicatorii performantei intreprinderii. Acestia sunt: marja comerciala, productia

exercitiului, valoarea adaugata, excedentul brut din exploatare (sau insuficienta bruta din exploatare),

rezultatul exploatarii, rezultatul curent al exercitiului, rezultatul exceptional si rezultatul exercitiului.

1.4. Profitul legitim şi nelegitim

Mărimea şi dinamica profitului reflectă în mod sintetic calitatea întregii activităţi a unităţilor

economice constituind principalul indicator calitativ.

Profitul nu poate să joace rolul de indicator calitativ şi de incitator economic – spune Jean

Fourastie – decât dacă se formează într-o oarecare atmosferă economică, aceea în care preţurile de cost

18

sunt corect calculate, unde preţurile rezultă dintr-o piaţă liberă, unde preţurile de vânzare se formează fără

a fi impuse de stat.

Modul de calcul al profitului conduce la o sumă globală care nu face nici o diferenţă între cele

două componente, de aceea, pentru a dezvălui natura profitului, ce reprezintă el şi care-i sursa lui trebuie

să dezvăluim în ce constă, ce reprezintă această sumă în ansamblu şi pe componente. Se poate afirma că

natura profitului este neomogenă, iar sursele din care se alimentează sunt foarte diferite.

Conform metodologiei oficiale şi reglementărilor în vigoare profitul reprezintă o sumă formată de

regulă din două componente:

a) Profit legitim, beneficiu

b) Profit nelegitim, sau venitul necâştigat

a) Beneficiul sau profitul legitim este format în primul rând, din venituri însuşite ca urmare a

progreselor economice şi tehnice din cadrul unei firme, realizate prin folosirea unor utilaje mai

perfecţionate şi mai ieftine, realizarea unor produse noi şi îmbunătăţite, organizarea superioară a

activităţii economice.

Astea sunt de fapt servicii concrete, reale, aduse de firmă nu numai propriei activităţi, ci şi

societăţii care beneficiază indirect de progresele respective.

Asemenea câştiguri care intră în componenţa profitului sunt pe deplin justificate iar în optica unor

economişti de mare prestigiu cum sunt: Leon Walras, W. Pareto şi M. Allais, ele chiar ar trebui scutite de

impozite pentru a încuraja realizarea şi promovarea progresului tehnico-economic.

Existenţa acestor venituri în decursul unei perioade este considerată ca o primă indispensabilă

pentru a incita la progres tehnico-economic.

În al doilea rând, sunt considerate beneficiu sau profit legitim veniturile sau sumele dobândite prin

evitarea (depăşirea sau învingerea) riscului asumat în activitatea economică.

În condiţiile economiei cu piaţă concurenţială, raţionalitatea economică şi profitul care o relevă

sunt însoţite inevitabil de incertitudine şi risc. Riscul este o condiţie a oricărei activităţi economice.

Se manifestă unele riscuri asigurabile care pot fi prevăzute cu o probabilitate rezonabilă şi

acoperite prin asigurări. Altele se numesc riscuri neasigurabile, care nu pot fi analizate exact cu procedee

cantitative şi nici acoperite prin asigurări.

Riscurile în afaceri se pot grupa în următoarele forme principale: riscul de marketing sau în

cercetarea pieţei; riscul de restructurare tehnologică; riscul financiar, juridic şi politic.Riscul de marketing

sau în cercetarea pieţei constă în faptul că întreprinzătorul este ameninţat de pericolul ca bunul creat de

întreprinderea sa nu se va vinde. Preferinţele consumatorilor şi moda sunt imprevizibile, iar cererea

multor bunuri economice este elastică, dincolo de anumite limite de preţ.Dacă un întreprinzător

proiectează o tehnologie nouă pentru produse noi, fără să cunoască exact piaţa, atunci produsele create ar

putea să nu intre în competiţie iar costurile de promovare a lor ar fi foarte ridicate şi, evident, riscante.

19

Cercetarea temeinică prealabilă a pieţei trebuie să-i furnizeze omului de afaceri informaţiile

necesare privind multiplele influenţe care acţionează pe piaţă, cum ar fi: tendinţele în domeniul angajării

forţei de muncă, sistemele de venituri, reacţiile nefavorabile ale unor categorii de vârstă. Asumându-şi

asemenea riscuri, oamenii de afaceri sunt îndreptăţiţi să încaseze un venit corespunzător, sub formă de

profit.Riscul de restructurare tehnologică este generat mai întâi de uzura morală a capitalului fix care face

ca un echipament, instalaţie sau utilaj să devină neeconomic, înainte de a fi complet uzat fizic, întrucât

alte asemenea elemente de capital fix noi create mai eficient le înlocuiesc.

Tehnicile noi duc la îmbunătăţirea în mod constant a metodelor de producţie, spre dezamăgirea

întreprinzătorilor care tocmai au efectuat investiţii costisitoare.

Riscul financiar, juridic şi politic derivă din faptul că afacerea economică este obiectiv

condiţionată în prezent, în proporţii crescânde, de incertitudinile de pe piaţa titlurilor de valoare, de

sensibilitatea fenomenelor juridice şi politice, de la care nimeni nu se poate sustrage.

De asemenea, riscurile afacerilor cresc prin îngreunarea importului sau exportului de capital, prin

dificultăţile de a cumpăra valută, prin manifestări de dezordine socială. Răsplata pentru suportarea acestor

riscuri o reprezintă profitul.

Profitul constituie, totodată, recompensa întreprinzătorului pentru riscul pierderii capitalului

propriu.

Există o mulţime de întreprinzători mici şi mijlocii, care lucrează cu capital individual şi sunt

îndreptăţiţi să încaseze profit. Aceştia încasează însă şi pierderi, de la caz la caz. Profiturileacestor

întreprinderi, pentru suportarea riscului de pierdere a capitalului, contribuie la siguranţa fondurilor de

asigurări, fondurilor de pensii, ca şi a fondurilor de ajutorare ale societăţii în ansamblul ei.

Profitul se află în relaţie intimă cu riscurile generate de schimbările ce scapă de sub control în

domeniul cererii şi al venitului disponibil, ca şi în cel al ofertei, riscuri ce afectează substanţial activitatea

economică.

Costul tentativelor nereuşite este suportat de agentul care şi-a asumat riscul. Câştigurile celor ce

şi-au asumat riscuri uneori foarte mari, dar pe care le-au depăşit prin eforturi şi pricepere sunt justificate

prin ceea ce ei au făcut ca să nu se producă riscurile.

În al treilea rând, profitul este un beneficiu sau profit justificat fiind suma determinată ca diferenţă

între preţul de vânzare şi cost, care se datorează economisirii şi tuturor celorlalte eforturi făcute de firmă

pentru a ajunge la costuri mai mici decât preţul de vânzare. Acest gen de beneficiu are sau ar trebui să

aibă caracter permanent pentru orice firmă: el reprezintă principalul motor al dezvoltării firmei şi a

societăţii.

b) Cealaltă componentă a profitului care este nelegitimă este însuşită fără a fi câştigată sau

meritată prin vreun serviciu adus în activitatea economică şi îmbracă, la rândul său, mai multe forme

concrete.

20

În concepţia unor economişti, sumele reprezentând acest gen de profit „reprezintă plusvaloare şi

ele ar trebui taxate şi preluate în întregime de societate pentru că sunt dobândite fără nici un efort şi

permit îmbogăţirea fără cauze”.

Din această categorie fac parte, în primul rând, anumite forme de rentă funciară şi numai în

măsura în care ele permit aproprierea, însuşirea sub formă de venit a unor sume pentru care nu există nici

o justificare. Condiţia însuşirii acestor sume este desfăşurarea unor activităţi economice în care este

implicat pământul. Menţionăm aici câştigurile obţinute de firme şi agenţi economici care au costuri mai

mici pentru că au o poziţie (distanţă) mai apropiată de piaţă şi fac cheltuieli mai mici cu transportul.

În această categorie se mai include câştigurile obţinute din creşterea preţului de vânzare al

produselor agricole în mod nejustificat sau din creşterea preţului pământului în zonele în care autorităţile

cu decis construirea unor autostrăzi, constituirea sau extinderea unor localităţi.

În al doilea rând, este considerat nelegitim profitul de monopol. Monopolul este rezultatul

concentrării unei părţi atât de mari dintr-o activitate într-o firmă sau în câteva care se înţeleg între ele,

astfel putându-se stabili preţuri scăzute la cumpărare şi ridicate la vânzare sau alte practici care le asigură

profituri mult mai mari, nejustificate prin prisma aportului adus la activitatea economică.

În al treilea rând, profituri nelegitime sunt considerate şi câştigurile mai ridicate ale unor agenţi

economici, pe care nu le-ar putea avea dacă nu ar face economii la costuri lăsând pe seama colectivităţilor

locale sau societăţii cheltuieli de protecţia mediului ambiant şi repararea unor daune.

În al patrulea rând, se include, ca profituri nelegitime câştigurile unor agenţi economici din

practicarea unor preţuri de vânzare mai ridicate, posibile datorită politicilor vamale protecţioniste,

câştiguri suplimentare conjuncturale determinate de inflaţie şi deflaţie.

Deci profitul nelegitim sau nelegal e realizat din încălcarea deliberată sau nu a legalităţii: umflarea

costurilor, atribuirea de cote procesuale de profit peste cele admise de lege, sustragerea de la plata

impozitelor şi taxelor, duble înregistrări şi poate fi preluat la buget sau restituit celor în dauna cărora a

fost obţinut.

O firmă poate să-şi însuşească una dau toate formele de profit nelegitim. Unităţile care obţin profit

nejustificabil îl obţin şi pe cel legitim; reciproca nu-i valabilă.

Atât în practică cât şi-n teorie s-a impus ideea că profitul este dovada utilităţii unei activităţi sau

unităţi economice, iar mărimea lui este măsura acestei utilităţi.

1.5.Metodologia de determinare a profitabilităţii

Profitabilitatea reprezintă eficienţa activităţii operaţionale pe trepte de agregare ale acestea. Este o

stare de eficienţă confirmată de obţinerea unor venituri superioare cheltuielilor aferente, deci obţinerea de

profit. Profitabilitatea se împarte în două mari categorii:

21

a) profitabilitatea cheltuielilor, care arată capacitatea activităţilor operaţionale de a degaja

rezultate prin efectuarea de cheltuieli:

b) profitabilitatea veniturilor, care arată eficienţa valorificării activităţilor operaţionale prin

capacitatea veniturilor de a degaja rezultate.

Profitabilitatea este cea mai relevantă formă de apreciere a randamentului. Se bazează pe valori de

tip flux (contul de rezultate, tabloul SIG, situaţia fluxurilor de numerar) care măsoară nivelele

fenomenelor pe întreaga perioadă analizată.Analiza profitabilităţii activităţii operaţionale urmăreşte

profitabilitatea veniturilor şi cheltuielilor activităţii operaţionale pe trepte de formare:analiza factoriala a

rezultatului brut al exercitiului,analiza profitablilitatii de exploatare,analiza profitului aferent cifrei de

afaceri,

1.5.1.Analiza factoriala a profitului la nivel de firma

Diversitatea de forme sub care se prezinta profitul la nivel de firma impune realizarea analizei

factoriale a acestuia avand in vedere urmatoarele categorii de rezultate:

a)rezultatul brut al exercitiului;

b)rezultatul exploatarii;

c)rezultatul aferent cifrei de afaceri.

Daca din profitul brut se scad cheltuielile ce se suporta direct din rezultate si impozitul pe profit

se obtine profitul net.

Analiza factoriala a profitului net releva influenta urmatorilor factori:

22

Pr net = Profit net

Pri = Profit impozabil

Imp = Impozit pe profit

Prac = Profitul aferent activitatii curente

Praexc = Profitul aferent activitatii exceptionale

Prae = Profitul aferent activitatii de exploatare

Vae = Venituri aferente activitatii de exploatare

Chae = Cheltuieli aferente activitatii de exploatare

Vaf = Venituri aferente activitatii financiare

Chaf = Cheltuieli aferente activitatii financiare

23

Pr net

Pri

Pr ac

Pr ae

Vae

Chae

Vaf

Chaf

Pr

aexc

Vaex

e

Chae

x

Imp

aexc

Vaexc = Venituri aferente activitatii exceptionale

Chaexc = Cheltuieli aferente activitatii exceptionale

Schema de analiza structurala a profitului

aeaerae ChVP

24

Rezultatul exercitiului

Rezultatul curent

Rezultatul exceptional

Impozit pe profit

Rezultatul exploatarii

Venituri financiare

Cheltuieli financiare

Venituri din exploatare

Cheltuieli din exploatare

Venituri exceptionale

Cheltuieli exceptionale

Utilizarea soldurilor intermediare de gestiune este, in practica europeana, de data relativ recenta

si este impusa indeosebi de doua cerinte majore:

- analiza economico-financiara a intreprinderii plecand de la datele contabile in general si de

la documentele contabile de sinteza in special;

- functionarea contabilitatii nationale.

1.5.1.1.Analiza factoriala a profitului brut

Prin statutul de infiintare si functionare, obiectul de activitate al firmei poate concentra mai multe

genuri de activitati sa asigure rentabilitatea scontata.

Cunoasterea nivelului de rentabilitate al categoriilor de activitati este deosebit de importanta in

practica economica atat pentru selectarea metodelor utilizate, cat, in special, pentru aprecierea corecta a

posibilitatilor viitoare de crestere a rentabilitatii.

Pentru o astfel de analiza, sunt necesare date suplimentare care pot fi obtinute din contabilitatea

financiara si de gestiune.

Modelul de analiza utilizat este:

Pb = Vt *pr

unde:

Vt = venituri totale

pr = profit mediu ce revine la1 leu profit total

Din acest model rezulta ca asupra modificarii profitului brut (rezultatul exercitiului inaintea

impozitarii ) actioneaza in mod direct si indirect urmatorii factori:

1) modificarea veniturilor totale

2) modificarea profitului mediu ce revine la 1leu venituri totale din care:

-modificarea structurii veniturilor pe categorii de activitati

-modificarea profitului ce revine la 1 leu venituri totale pe categorii de activitati

25

Sistemul factorial se prezinta astfel:

ΔVt

ΔPr Δg

Δpr

Relatiile utilizate pentru cuantificarea influentelor sunt urmatoarele:

Prb1 - Prb0, din care:

1. Influenta veniturilor totale

Vt = (Vt1 - Vt0)*pr0

2. Influenta profitului mediu ce revine la 1 leu venit total

pr = Vt * (pr1 - pr0)

2.1 Modificarea structurii veniturilor pe domenii de activitate

g = Vt1 * (r pr - pr0)r pr = g1 * pr0 / 100

2.2 Modificarea profitului ce revine la 1 leu venit pe domenii de activitate

Pr = Vt1 * (pr1 - r pr)

A)1. Analiza profitului pe produs

Analiza profitului pe produs urmareste :

- abaterea acestuia fata de un anumit criteriu (costul din anul precedent);

- categoriile de chelltuieli (articole de calculatie )pe seama carora s-au produs modificari;

- factorii care au determinat abaterile respective.

O importanta deosebita o prezinta identificarea rezervelor interne care pot fi folosite in procesul de

executie a produsului pentru reducerea continua a costului in conditiile mentinerii sau chiar a

imbunatatirii produsului.Identificarea unor noi rezerve de reducere a costurilor trebuie facuta in legatura

cu ponderea diferitelor categorii de cheltuieli si cu dependenta lor fata de volumul productiei transportate.

Astfel, pentru cheltuielile fixate pe unitatea de produs este necesara o analiza tehnico-economica a

consumului de munca vie si materializata, iar in ceea ce priveste cheltuielile indirecte, care in general sunt

variabile pe unitatea de produs, pot fi micsorate prin optimizarea volumului productiei transportate.

In vederea cresterii profitului , acolo unde este permisa o sporire a productiei fizice, intreaga

reducere a costului de transport trebuie sa fie asigurata pe seama cheltuielilor variabile, deoarece aceste

cheltuieli detin o pondere importanta in totalul cheltuielilor necesare obtinerii majoritatii produselor

transportate.Aceasta reducere presupune analiza fiecarei categorii de cheltuieli, stabilindu-se rezervele

interne care pot fi mobilizate. Profitul unitar reprezinta diferenta dintre pretul de transport/tona titei si

costul unitar, conform relatiei:

26

pr = p - c

La nivelul unui produs, profitul este egal cu diferenta dintre valoarea acestuia la pret de transport (qp) si

aceeasi valoare exprimata in cost de transport (qc).

Pr = qp - qc = q(p-c)

Deci, suma profitului pe produs este cea care conditioneaza realizarea prevederilor in ceea ce

priveste profitul total al intreprinderii, suma care este determinata ca marime de trei factori cu actiune

directa:

- cantitatea de produse transportate (q);

-costul unitar (c);

-pretul de transport / tona titei, exclusiv TVA (p);

Astfel situatia profitului se poate calcula si cu ajutorul urmatoarelor formule:

pr0 = q0* (p0 –c0)

pr1 = q1* (p1 – c1)

Δpr = pr1 – pr0

a) Modificarea volumului productiei transportate :

Δq = q1*(p0 – c0)-q0*(p0 – c0) =

b) Modificarea costului unitar de transport

Δc = q1*(p0 – c1) – q1*(p0 – c0) = -q1*(c1 – c0)

c) Modificarea pretului de transport

Δp = q1*(p1 –c1)-q1*(p0 – c1) = q1*(p1 –p0)

1.5.1.2.Analiza factoriala a rezultatului exploatarii

Rezultatul exploatarii (Re) reprezintă rezultatul degajat din activitatea de exploatare, normală şi

curentă a întreprinderii. Acest sold de gestiune constituie primul element de măsură a rentabilităţii

economice, independent de politica financiară a întreprinderii şi incidenţa elementelor

excepţionale.Rezultatul exploatării se determină ca diferenţă între veniturile din exploatare şi cheltuielile

de exploatare. Veniturile din exploatare sunt compuse din cifra de afaceri, veniturile din producţia stocată,

veniturile aferente producţiei de imobilizări şi alte venituri din exploatare. Cheltuielile de exploatare

includ toate cheltuielile aferente ciclului de exploatare (activităţii de producţie şi de comercializare a

mărfurilor).

În cazul în care producţia stocată şi producţia imobilizată se evaluează la costuri efective,

veniturile aferente lor sunt egale cu cheltuielile, neînregistrându-se profit. În această situaţie rezultatul din

exploatare este determinat de rezultatul aferent cifrei de afaceri, de diferenţa între veniturile din

27

provizioane privind exploatarea (când cauza care a generat constituirea provizionului nu mai există) şi

cheltuielile cu provizioanele aferente exploatării (pentru deprecierea stocurilor de materii prime, produse

finite; pentru creanţe neîncasate; pentru deprecierea activelor impozabile necorporale şi

corporale).Calculul rezultatului exploatării se face după relaţia:

unde:

Rezultatul exploatării (profit „+” sau pierdere „-”

Rezultatul exploatării pune în evidenţă rezultatul degajat din exploatare, după luarea în

considerare a tuturor cheltuielilor de producţie şi comercializare şi a riscurilor de exploatare. Spre

deosebire de RBE, acest sold ţine cont de politica de amortizare şi de constituire a

provizioanelor.Rezultatul brut al exploatării (RBE) este un sold intermediar de gestiune cu semnificaţie în

termeni de rentabilitate, care indică contribuţia exploatării la formarea rezultatelor. Mărimea sa este

independentă de sistemul de amortizare adoptat, de politica financiară şi cea fiscală

RBE nu cuprinde decât veniturile şi cheltuielile care corespund unor încasări, respectiv plăţi,

excluzând amortizările şi provizioanele, precum şi veniturile din provizioane. De aceea, RBE reprezintă

de fapt fluxul de încasări generat de exploatare.RBE este un rezultat parţial în sensul că nu ţine cont de

toate cheltuielile suportate de întreprindere în activitatea sa de exploatare.Ca expresie a surplusului

monetar generat de activitatea curentă a întreprinderii (aprovizionare, producţie, vânzări), RBE măsoară

contribuţia globală pe care exploatarea o aduce autofinanţării întreprinderii.

Modificarea profitului aferent activitatii curente

ΔPrac = Prac1– Prac0

1.1. Modificarea profitului aferent activitatii de exploatare

ΔPrae = Prae1 – Prae0

1.1.1. Modificarea veniturilor aferente activitatii de exploatare

ΔVae = Vae1 – Vae0

1.1.2. Modificarea cheltuielilor aferente activitatii de exploatare

ΔChae = - (Chae1 – Chae0)

1.5.1.3.Analiza profitului aferent cifrei de afaceri

In cadrul activitatii cifra de afaceri reprezinta nu numai activitatea cu ponderea cea mai mare ci activitatea

care da finalitate activitatii de productie. În funcţie de nivelul cifrei de afaceri se poate preciza dacă

întreprinderea este suficient de importantă, dacă are semnificaţie raportarea rezultatelor sale la cele ale

sectorului, respectiv dacă partea sa de piaţă e neglijabilă, putându-se lua decizii strategice în consecinţă.

28

Cifra de afaceri reprezintă principalul indicator de volum al activităţii firmei. Ea constituie în sine unul

din cele mai importante obiective strategice ale organizaţiilor de afaceri. Este principala formă de venit a

întreprinderii.

Cifra de afaceri reprezintă volumul total al afacerilor firmei, evaluate la preţurile pieţei (respectiv

încasările totale)9.

Într-o definiţie dată de Ordinul Experţilor Contabili din Franţa se apreciază că: “cifra de afaceri

reprezintă valoarea afacerilor realizate de întreprindere cu terţi prin exercitarea curentă a activităţii sale

profesionale” 10.

În regulamentul privind aplicarea Legii contabilităţii din ţara noastră se precizează că cifra de afaceri

se calculează prin însumarea veniturilor realizate din livrările de bunuri, executarea de lucrări şi prestarea

de servicii (exclusiv remizele şi alte reduceri acordate clienţilor).

Cifra de afaceri reprezintă totalitatea veniturilor încasabile sau încasate din activitatea de

exploatare.Nivelul acestui indicator,cifra de afaceri, este determinat de volumul afacerilor realizate de

întreprindere cu terţii ca urmare a activităţii profesionale normale si curente a întreprinderii.Cifra de

afaceri este mai întâi o valoare netǎ, rabatul, remiza si reducerile acordate fiind eliminate.11

Cifra de afaceri este reprezentata financiar de o cantitate de marfa, de producţie, de lucrări sau de

servicii vândute. Variaţiile sale nu sunt in mod automat proporţionale cu volumul vânzărilor, atât timp cât

factorul preţ intervine in mod egal asupra mărimii sale.

Pentru analiza profitului aferent cifrei de afaceri se utilizeaza urmatorul model:

Prb = Σqp-Σqc = Σq(p-c)

unde:

Prb = profit brut

Σqp = volumul productiei transportate evaluata in pret mediu de transport, exclusiv TVA

Σqc = volumul productiei transportate evaluata in cost mediu unitar

Pentru a sesiza si alte aspecte cum ar fi: modul de utilizare al resurselor umane si materiale si

reflectarea eficientei diferitelor categorii de cheltuieli in rezultatele intreprinderii, literatura de specialitate

si practica economica recomanda si utilizarea urmatoarelor modele complementare:

1) Prb = CA * Pr = Σqp*(1 – Σqc/ Σqp)

unde

Pr = profit mediu ce revine la 1 leu cifra de afaceri

2) Prb = T x Qf/T x CA/Qf x Prb/CA = T x Wh x α x pr

unde:

T = fondul de timp de munca consumat

9 Mariana Niculescu-Diagnostic global strategic, Ed. Economică,1997,pag.22910 Ordre des experts-contables, Systeme d`entreprise, pag.811 Vintila Georgeta, Vuta Mariana- „Gestiunea financiara a intreprinderii” , Editura Rolcris, Bucuresti pag 131

29

Wh = productivitatea medie orara

α = gradul de valorificare al productiei fabricate

pr = profit mediu la 1 leu cifra de afaceri

Qf = productia fabricate

3) Prb = T x Mf/T x Qf/Mf x CA/Qf x Prb/CA = T x e x r x α x pr

unde:

Mf = mijloace fixe

e = eficienta utilizarii mijloacelor fixe

r = randamentul mijloacelor fixe

4) Prb = (Σqp - Σqcv) – CE = MB – CE

unde:

Cv = cost variabil unitar

CE= suma cheltuielilor fixe sau conventional constante aferente cifrei de afaceri

MB = marja bruta

5) Prb = K x Pr/K

unde:

K = numar de rotatii efectuate pentru o anumita perioada

Pr = profitul mediu pe o rotatie

1. Consecinţe asupra principalilor indicatori financiari12

Cifra de afaceri este principalul indicator al unei firme. Modificarea acesteia are o serie de

consecinţe economice şi financiare asupra firmei.

1.Consecinţe asupra eficienţei gestiunii resurselor

a) Productivitatea muncii

Modelul pentru determinarea productivităţii muncii este:

unde: CA – reprezintă cifra de afaceri

N – reprezintă numărul mediu de salariaţi

Modelele utilizate pentru evidenţierea influenţei celor doi factori(CA şi N) sunt:

a) modificarea absolută a productivităţii muncii:

b) influenţa factorului cifra de afaceri:

12 Lorand Eros-Stark,Ioan Marius Pântea-Analiza situaţiei financiare a firmei,Ed.Economică,bucureşti,2001,

30

c) influenţa factorului număr de muncitori:

b) Randamentul mijloacelor fixe

Randamentul mijloacelor fixe se determină pe baza relaţiei:

unde: CA – reprezintă cifra de afaceri

Mf – reprezintă valoarea mijloacelor fixe.

Şi în acest caz influenţa modificării cifrei de afaceri se determină ca şi raport între variaţia cifrei

de afaceri şi valoarea mijloacelor fixe din anul de bază:

c) Viteza de rotaţie a stocurilor

Modelul utilizat pentru determinarea vitezei de rotaţie a stocurilor este:

unde: – reprezintă durata în zile a unei rotaţii a stocurilor

T – reprezintă perioada de timp

CA – reprezintă cifra de afaceri

St – reprezintă valoarea stocurilor

Consecinţele modificării cifrei de afaceri asupra acestui indicator se stabilesc conform relaţiei:

Consecinţe asupra principalelor cheltuieli şi rezultate ale exploatării

Principalele cheltuieli asupra cărora este evidenţiată influenţa modificării cifrei de afaceri sunt:

- cheltuielile cu personalul

- cheltuielile cu amortizarea

- cheltuielile materiale

- cheltuielile de exploatare totale

Modelul utilizat în cazul acestor cheltuieli este:

unde: Ch – reprezintă nivelul cheltuielilor(cu personalul, cu amortizarea)

- reprezintă rata medie a cheltuielilor respective

31

Relaţia de determinare a influenţelor este de forma:

Modelele utilizate pentru evidenţierea impactului modificării cifrei de afaceri asupra principalelor

rezultate ale exploatării sunt:

;

unde: VA – reprezintă valoarea adăugată

EBE – reprezintă excedentul brut din exploatare

RE – reprezintă rezultatul exploatării

RMB – reprezintă rata marjei brute

RVA – reprezintă rata valorii adăugate

RRC – reprezintă rata rentabilităţii comerciale

Consecinţele modificării cifrei de afaceri asupra acestor indicatori se determină ca şi produs între

rata indicatorilor respectivi în anul de bază şi variaţia cifrei de afaceri. De exemplu, în cazul valorii

adăugate relaţia de determinare a influenţei este:

Un alt indicator influenţat de modificarea cifrei de afaceri este profitul (P).Modelul utilizat pentru

determinarea profitului este:

(1)

unde: q – reprezintă cantitatea de produse realizată;

p – reprezintă preţul mediu unitar;

c- reprezintă costul unitar.

Având în vedere că :

şi

rezultă că:

P = CA-CT (2)

Pe baza acestui model (2) poate fi evidenţiată influenţa cifrei de afaceri şi a cheltuielilor totale

asupra modificării profitului. Pentru studierea acestor influenţe se utilizează metoda substituţiilor în lanţ.

a)Modificarea profitului

se datorează:

b) influenţei cheltuielilor totale

32

c) influenţei cifrei de afaceri

, unde ,deci:

unde: CF – reprezintă nivelul cheltuielilor fixe

CV – reprezintă nivelul cheltuielilor variabile.

În situaţia în care societatea doreşte realizarea unui anumit profit, cifra de afaceri corespunzătoare

acelui profit se va determina cu următorul model:

Conform modelelor prezentate, cu cât cifra de afaceri este mai ridicată şi costurile au o valoare

mai scăzută, cu atât profitul realizat este mai ridicat.

2.Consecinţe asupra nivelului cifrei de afaceri

Nivelul şi dinamica cifrei de afaceri determină o serie de consecinţe economice şi financiare

majore. Prin parcurgerea ciclurilor financiare, între nivelul cifrei de afaceri dintr-un an şi cele ale

perioadelor precedente se formează o puternică legătură deterministă, greu cuantificabilă într-un mod

direct.

De aceea se poate recurge la un model stohastic autoregresiv, care să cuantifice influenţa

nivelurilor anterioare ale indicatorului în nivelul curent.

Cifra de afaceri din perioadele anterioare influenţează nivelul actual, însă prin îndepărtarea în timp

această influenţă este tot mai mică. Pentru a surprinde influenţa nivelurilor anterioare ale cifrei de afaceri

în cifra de afaceri a perioadei curente se poate recurge la tehnica nivelării exponenţiale al lui Brown13.

Ideea generală este de a cuprinde ponderat influenţa fiecărei valori anterioare într-o valoare finală.

Cu cât datele sunt mai îndepărtate cu atât ponderea lor este mai redusă în indicatori. Nivelul indicatorului

depinde de nivelurile precedente înregistrate pe parcursul perioadei anterioare, dependenţă care descreşte

exponenţial. Modelul utilizat este:

unde: CAt – reprezintă nivelul cifrei de afaceri pentru perioada curentă (CA în anul t)

CAt-1 – reprezintă nivelul indicatorului în anul anterior (CA în anul t-1)

- reprezintă constanta de nivelare

Obţinerea valorilor necunoscutei se face prin minimizarea erorilor de estimare, care se

calculează cu ajutorul erorii medii pătratice:

13 Lorand Eros-Stark,Ioan Marius Pântea-Analiza situaţiei financiare a firmei,Ed.Economică,bucureşti,2001,pag 88

33

unde: - reprezintă nivelul cifrei de afaceri în preţuri reale (în anul t)

CAt – reprezintă nivelul cifrei de afaceri estimate (în anul t)

n – reprezintă numărul de termeni ai seriei

m – reprezintă numărul parametrilor de nivelare

Pentru determinarea valorii lui se utilizează programul Solver (Rezolvitor), care este un

program de completare care însoţeşte Excel. Solver este un instrument de analiză folosit în principal în

analiza modelelor financiare. Acesta foloseşte una sau mai multe variabile şi restricţii care se modifică

pentru a găsi soluţia optimă de rezolvare a unei probleme.

1.5.1.3.1.Analiza factoriala a profitului brut aferent cifrei de afaceri utilizand modelul clasic

Conform acestui model de calcul al profitului ca diferenta intre cifra de afaceri exprimata in pret de

transport, exclusiv TVA, si cheltuielile aferente cifrei de afaceri rezulta ca asupra modificarii profitului

brut actioneaza urmatorii factori:

- modificarea volumului productiei transportate care influenteaza direct proportinal

- modificarea costului mediu complet unitar a carui influenta este invers proportionala cu

profitul

- modificarea pretului mediu de transport pe produs care influenteaza in mod direct proportional

Deci relatiile de cuantificare a influentelor factorilor asupra modificarii profitului aferent cifrei de afaceri

sunt:

Prb0=Σqt0p0 - Σqt0c0

Prb1 = Σqt1p1 – Σqt1c1

Iqt = Σqt1p0/Σqt0p0x100

La modul general, modificarea profitulii se prezinta astfel:

ΔPrb = Prb1 – Prb0 = 1281 – 2131 = - 850 mii lei

Pentru aprecierea acestui rezultat este necesar sa se determine sensul si intensitatea influentelor

modificarii celor patru factori care actioneaza asupra profitului.

34

Pe baza metodei substituirii in lant, influentele factorilor se prezinta astfel:

1. Influenta modificarii volumului cifrei de afaceri

Δqt = Pr0 x Iqt – Pr0

unde:

Pr0 = profitul planificat

Iqt = Σqt1p0/Σqt0p0 x 100

Σqt1p0 = volumul efectiv al cifrei de afaceri la pret de transport planificat

Σcqt0p0 = cifra de afaceri exprimata in pret de transport

2. Influenta modificarii structurii cifrei de afaceri de afaceri

Δg = (Σqt1p0 –Σqt1c0) – (Pr0 x Iqt)

3. Influenta modificarii costului mediu pe unitate de produs

Δc = (Σqt1p0-Σqt1c1) – (Σqt1p0-Σqt1c0) =

= -(Σqt1c1 – Σqt1c0)

4. Influenta modificarii pretului de transport exclusiv TVA aferent cifrei de afaceri

Δp = (Σqt1p1 – Σqt1c1) – (Σqt1p0 – Σqt1c1) =

= (Σqt1p1 – Σqt1p0)

Capitolul II.Analiza diagnostic a profitului la SC FARINA PAN S.R.L

2.1.Prezentarea firmei:

Societatea FARINA PAN s-a infiintat in anul 2001 din initiativa a cinci investitori straini. Societatea este cu răspundere limitată în sensul că obligaţiile sociale sunt garantate cu patrimoniul social iar fiecare asociat în parte răspunde în limita cotei lui de participare la constituirea capitalului social.

Au fost achizitionate cateva caldiri care avusesera aceeasi destinatie cu cea a moraritului. Cladirile au fost reabilitate si modernizate pentru a incepe activitatea de morarit. Prin activitatea de morait, macinarea graului, rezulta mai multe feluri de faina si tarate. De la infiintare si pana la data actuala, SC. FARINA PAN SRL, si-a diversificat gama de produse, astfel incat productia a fost completata cu noi produse pe langa cele initiale, faina alba tip 650 si tarate, respectiv , faina alba 550 destinata patiseriilor si nu numai, faina neagra folosita de brutari pentru

35

obtinerea painii negre. Astfel din anul 2001 si pana in prezent societatea a angajat 45 de persoane, a desfasurat o activitate intensa, profitabila, investind foarte mult in tehnologie si respectarea conditiilor de munca. Personalul angajat a fost instruit la sediul firmei de catre administratorii acesteia, acestia avand o experienta indelungata si cunostinte vaste despre acest domeniu. Datorita administratorilor firmei si personalului calificat pentru activitatea de morarit, produsele obtinute sunt de calitate foarte buna si la preturi mai mici decat ale concurentei. Pentru ca activitatea societatii sa se desfasoare la standardele cerute de U.E. a fost nevoie de investitii majore.

2.2. Analiza structurală a profitului

“Prin statutul de înfiintare si functionare, obiectul de activitate al firmei poate concentra mai

multe genuri de activitate care să-i asigure rentabilitatea scontată.

Cunoasterea nivelului de rentabilitate al categoriilor de activităti este deosebit de importantă în

practică economică atât pentru dezvoltarea activitătilor mai rentabile, cât în special pentru aprecierea

corectă a posibilitătilor viitoare de crestere a rentabilitătii.”

Pentru efectuarea analizei structurale a profitului net din activitatea totală a întreprinderii, pot fi utilizate două modele – corespunzător celor două modalităţi de determinare a profitului net la acest nivel de investigare:

ca parte componentă a valorii adăugate totale;

ca parte componentă a rezultatului economico financiar total.a) Ca parte componentă a valorii adăugate totale a firmei, pe baza următoarei relaţii:

unde:VA - valoarea adăugată din activitatea totală a unităţii

- elemente care intră în componenţa valorii adăugate totale, potrivit metodei repartiţiei (cheltuieli cu personalul salariat, impozite şi taxe, cheltuieli financiare şi amortizarea) cu excepţia profitului net.b) Ca parte componentă a rezultatului economic financiar din activitatea totală a firmei, pe baza

următoarei relaţii:Pfn = Pfb - Ipf = (V – Ch) - Ipf

unde: - profitul brut din activitatea totală a întreprinderii aferent livrărilor

V - venituri din activitatea totală Ch - cheltuieli privind activitatea totală a întreprinderii

- impozit pe profit (aferent veniturilor încasate şi neîncasate).Operaţiile de cuantificare a acţiunii elementelor componente asupra profitului net vor fi efectuate cu ajutorul metodei balanţiere.

Analiza structurală a evolutiei profitului brut pe cele trei categorii de activităti se poate realiza pe baza datelor din tabel:

NR. CRT.                  ANUL       2007     2008     2009

      1. Rezultatul din exploatare     99,04    101,61     99,17

      2. Rezultatul financiar       0,98        0,19       0,91

36

      3. Rezultatul exceptional (pierdere)       0,02        1,8       0,08

      4. Rezultatul brut al exercitiului   100    100   100

Cea mai mare influentă asupra profitului brut o are rezultatul din exploatare.Rezultatul

exceptional are o influentă negativă datorată cheltuielilor exceptionale privind amortizările si

provizioanele. Rezultatul financiar are o influentă nesemnificativă în comparatie cu celelalte rezultate

neatingând nici 2%din rezultatul brut al exercitiului.

Pentru a stabili contributia elementelor componente la modificarea profitului brut se aplică

metoda balantieră.Analiza profitului brut cu ajutorul metodei balantiere în mărime absolutăse realizează

în felul următor:

4.1.3. Analiza factorială a profitului brut

Analiza pe o bază factorială a profitului net din activitatea totală a firmei se realizează utilizând următorul model sintetic:

unde: - venituri diminuate cu impozitul pe profit - cheltuieli totale amplificate cu impozitul pe profit.

Acest model permite să se constate aportul direct pe care-l exercită asupra profitului nivelul eficienţei economice a cheltuielilor. Operaţiile de cuantificare a acţiunii factorilor asupra profitului net vor fi efectuate cu ajutorul metodei substituirilor în lanţ.

Analiza structurală a profitului brut din activitatea totală a întreprinderii se face cu ajutorul unui model, bazat pe relaţia:

În structura veniturilor şi cheltuielilor, practica românească, a adoptat o clasificare după natură. Astfel, veniturile corespund resurselor obţinute prin realizarea operaţiunilor industriale, comerciale, financiare, excepţionale, iar cheltuielile corespund resurselor consumate cu ocazia realizării acestor operaţiuni.Utilizând un model de analiză factorială, profitul brut din activitatea totală a firmei se calculează cu ajutorul relaţiei matematice următoare:

În conformitate cu noul sistem contabil, există trei tipuri de activităţi: activitatea de exploatare, activitatea financiară şi activitatea excepţională. Ţinând seama de aceste tipuri de activităţi, modelul de mai sus poate fi exprimat şi cu relaţia următoare:

37

unde: - cheltuielile la 1000 lei venituri pe tipuri de activităţi

- structura veniturilor totale ale întreprinderii pe tipuri de activităţi (ponderile veniturilor din fiecare tip de activitate faţă de totalul veniturilor).În cazul întreprinderilor cu profil industrial de activitate, unde relaţiile cauzale dintre variabilele diverselor modele au în general un caracter de proporţionalitate, modelul factorial de analiză a profitului brut din activitatea totală a întreprinderii poate fi conceput şi în următoarea formă:

unde:M - valoarea medie a activelor imobilizate şi circulante;

- veniturile care revin la un leu valoare medie anuală a activelor imobilizate şi circulante.

Corelarea celor două modele de analiză (structurală şi factorială) a profitului brut din activitatea totală, permite o diagnosticare mai complexă a situaţiei constatate, inclusiv în ceea ce priveşte strategia adoptată de unitate în privinţa creşterii rentabilităţii brute.Operaţiile de cuantificare structurală şi factorială vor fi efectuate cu ajutorul metodei balanţiere, respectiv metodei substituţiei în lanţ, similar profitului net.

Se impune menţiunea că atât în cazul profitului net, cât şi în cazul profitului brut din activitatea totală a întreprinderii, utilitatea cognitivă deosebită a modelului de analiză de tip factorial (spre deosebire de modelul de analiză de tip structural) constă în aceea că se permite să se evidenţieze, pe o bază matematică, aportul direct pe care-l exercită asupra profitului net sau brut din activitatea totală a

întreprinderi, nivelul eficienţei economice a cheltuielilor efectuate ( ). Concentrarea eforturilor

pe linia acestui factor calitativ reprezintă o condiţie esenţială pentru creşterea într-un ritm mai intens a ratei rentabilităţii din activitatea totală a întreprinderii – rata rentabilităţii fiind cum s-a mai subliniat, cel mai concludent indicator sintetic al evoluţiei eficienţei economice finale a activităţii întreprinderii.

Cea mai mare influentă asupra profitului brut o are rezultatul din exploatare. Rezultatul financiar

are o influentă nesemnificativă în comparatie cu celelalte rezultate neatingând nici 2%din rezultatul brut

al exercitiului.

Pentru a stabili contributia elementelor componente la modificarea profitului brut se aplică metoda balantieră.

2.3.1. Analiza factorială a rezultatului exerciţiului înaintea impozitării

Pentru analiza factorială a profitului brut sunt necesare date din contul de profit si pierdere.

Pentru a efectua analiza factorială a profitului brut se folosesc datele din tabelele nr.4, nr.5 si

nr.6.

Tabelul nr.4                                                                                       mii lei

38

NR CRT. INDICATORI 2007 2008 2009

1. Venituri din exploatare 415.188 763.312 1.872.438

2. Cheltuieli din exploatare 372.504 547.423 1.747.083

3. Venituri financiare 423 412 1.156

4. Cheltuieli financiare - - -

5. Venituri exceptionale - - -

6. Cheltuieli exceptionale 9 3.835 104

7. Venituri totale 415.611 763.724 1.873.594

8. Cheltuieli totale 372.513 551.258 1.747.187

Tabelul nr.5                                                                                                   %

NATURA ACTIVITĂTII          STRUCTURA VENITURILOR             

NR. CRT. ANUL 2007 2008 2009

1. Exploatare 99,9 99,95 99,94

2. Financiară 0,1 0,05 0,06

3. Exceptională - - -

4. Total 100 100 100

Tabelul nr.6

PROFITUL MEDIU BRUT LA 1 LEU

VENITURI PE TIPURI DE                           

NATURA ACTIVITĂTII                          ACTIVITĂTI (prbi)          %

NR. CRT. ANUL 2007 2008 2009

39

1. Exploatare 0,102 0,277 0,067

2. Financiară 1 1 1

3. Exceptională - - -

Luând în considerare anii 2008 si 2007 s-a înregistrat o crestere a profitului brut cu 169.368 lei.

Această crestere s-a datorat îndeosebi modificării profitului mediu brut la 1 leu venituri totale, cât si

modificării sumei veniturilor totale.

Cea mai mare influentă asupra profitului brut dintre cei doi factori a avut-o profitul mediu brut

la 1 leu venituri totale cu o valoare de 133.269,38 lei. Această influentă se datorează în principal cresterii

într-o mai mică măsură în anul 1999 a cheltuielilor totale fată de veniturile totale. S.C. FARINA PAN

SRL a obtinut în anul 2008 o productie în valoare de 763.312 lei, iar cheltuielile totale au fost de 551.258

lei, de aici rezultând si modificarea mare a profitului brut pe care a determinat-o profitul mediu brut la 1

leu venituri totale.

Veniturile totale au modificat profitul brut cu 36.098,62 lei, având si acestea o influentă

favorabilă. Modificarea în sens pozitiv a profitului brut este datorată acelorasi cauze mentionate si la

influenta profitului mediu brut la 1 leu venituri totale.

Profitul mediu brut la 1 leu venituri totale este influentat de structura veniturilor pe tipuri de

activitătii si de profitul mediu brut la 1 leu venituri pe tipuri de activităti.

2.3.2. Analiza factorială a rezultatului exploatării

Structura veniturilor pe tipuri de activităti are o influentă nesemnificativă în sens negativ asupra

profitului mediu brut la 1 leu venituri totale în sumă de 342,607 mii lei. Această diminuare a profitului

mediu brut la 1 leu venituri totale se datorează scăderii în anul 2008 fată de 2007 a veniturilor financiare

de la 423 mii lei în anul 2007 la 412mii lei în 2008.

Influenta profitului mediu brut la 1 leu venituri pe tipuri de activitate a fost favorabilă

modificării profitului mediu brut la 1 leu venituri totale. Suma cu care s-a modificat profitul mediu brut la

1 leu venituri totale a fost de 133.611,98 lei. Această modificare s-a datorat cresterii în anul 2008 a

veniturilor din exploatare în comparatie cu o crestere, însă într-o măsură mai mică, a cheltuielilor din

exploatare, de aici rezultând si un profit mediu brut la 1 leu venituri din exploatare mai mare în anul

2008(0,277) fată de anul 2007(0,102).

În anul 2009 profitul brut avea o valoare de 126.407 lei iar în anul 2008 o valoare de 212.466

lei, ceea ce înseamnă o diminuare a acestuia de 86.059 lei.

40

2.3.3. Analiza factorială a rezultatului aferent cifrei de afaceri

În urma analizei factoriale a profitului brut s-a ajuns la următoarele concluzii. Veniturile totale

au avut o influentă favorabilă deoarece acestea în anul 2009 au înregistrat o valoare de 1.873.594 lei, în

comparatie cu anul 2008 când acestea nu erau decât de 763.724 lei.

Cel de-al doilea factor si cel care a avut influenta cea mai semnificativă este profitul mediu brut

la 1 leu venituri totale. În anul 2009, comparativ cu anul 2008 acesta a avut o influentă nefavorabilă

asupra profitului brut, contribuind la diminuarea acestuia cu 394.821,9 lei. Influenta negativă a profitului

mediu brut la 1 leu venituri totale asupra profitului brut se datorează cresterii în anul 2009 a cheltuielilor

din exploatare, acestea contribuind la diminuarea profitului mediu brut la 1 leu venituri totale.

Influenta negativă a profitului mediu brut la 1 leu venituri totale se datorează în cea mai mare

parte modificării profitului mediu brut la 1 leu venituri pe tipuri de activităti, în acest sens negativ si într-o

mai mică măsură modificării structurii veniturilor.

Structura veniturilor a actionat în sensul cresterii profitului mediu brut la 1 leu venituri totale cu

60,89 mii lei, aceasta datorându-se mentinerii veniturilor din exploatare din anul 2009 la aceeasi pondere

ca în anul 2008 si cresterii veniturilor financiare de la 412 mii lei în 2008 la 1.156 mii lei în 2000.

Profitul mediu brut la 1 leu venituri pe tipuri de activităti a determinat o diminuare a profitului

mediu brut la 1 leu venituri totale de 394.882,79 lei. Această diminuare a profitului mediu brut la 1 leu

venituri totale s-a datorat în principal cresterii cheltuielilor de exploatare în anul 2009 obtinându-se un

profit mediu brut la 1 leu venituri din exploatare mai mic decât în anul 2008. Cresterea cheltuielilor din

exploatare s-a datorat cresterii cheltuielilor cu mărfurile, cheltuielilor cu materiile prime, cheltuielilor cu

lucrările si serviciile executate de terti. O crestere importantă au înregistrat si cheltuielile cu personalul si

cheltuielile cu amortizările si provizioanel

41

Page 42