PROIECT

Tehnici de comunicare scrisă: redactarea textelor specializate

1

Analiza unei reclame , a unui discurs politic şi al unui articol de presă din punct de vedere stilistic(figuri de semnificaţie, figuri de construcţie şi figuri de gândire).

Figurile de construcţie se referă la tehnicile de construcţie abordate într-un text(în care

domină, evident, componenta afectivă: publicistic , publicitar, politic).

Dacă figura de semnificaţie vizează un cuvânt, o sintagmă sau o construcţie dintr-un

text, figura de construcţie vizează textul în întregime.Într-un text putem folosi o mulţime de

figuri de semnificaţie, nu prea multe totuşi pentru a nu plictisi, prea multe zorzoane strică

efectul şi se întorc împotriva obiectului împodobit, adică a textului.Dar într-un text nu putem

folosi decât o singură figură de construcţie , figură pe care structurăm întreaga substanţă

ideatică.

Figurile de construcţie permit dezvoltarea axei referenţiale .distingem următoarele

tipuri de construcţie: paralelismul, gradaţia, repetiţia.Toate trei sunt forme de demonstrare a

ideii susţinute de jurnalist.

Orice reclamă este alcătuită din îmbinarea a două componente structurale : imagine şi

text.Atenţia ne este atrasă, evident, de imagine.De aceea zăbovim asupra reclamei dorind să

aflăm ce vrea să ne „spună”.Şi atunci citim textul,care trebuie să fie foarte scurt, sugestiv,

amuzant, prietenos,adică să trezească interesul pentru produsul/serviciul promovat, astfel

încât să activeze dorinţa de a-l avea.De aici şi până la acţiune, adică până la achiziţionarea

2

propriu-zisă nu mai este decât un pas.Principiul este numit AIDA (atenţie, interes, dorinţă,

acţiune).

Mesajul textual şi cel iconic sunt indisolubil legate.Ele se sugerează şi se completează

reciproc, se susţin pentru a genera forţa de persuadare necesară îndeplinirii principiului AIDA

până la capăt.Dacă textul este umoristic, atunci şi imaginea trebuie să fie comică, după cum o

imagine clasică se potriveşte unui text aşezat.

Publicitatea este realizată de către personalul care prezintă direct produsul/serviciul;

reclamă; stimulente de vânzare; relaţiile publice ale firmei producătoare. Doar in urma unui

serios studiu de marketing, emitatorul va cunoaşte cu adevărat ce îşi doreţte receptorul şi cum

i s-ar putea adresa pentru a-l face să cumpere produsul respectiv.

Reclamei îi revine rolul cel mai spectaculos pentru că ea îsi propune o gamă foarte

variată de obiective:formarea unei atitudine faţă de un produs/serviciu nou; schimbarea

atitudinii faţă de un produs/serviciu deja existent; declanşarea dorinţei de

acţiune(achiziţionarea.)

Indiferent pentru care dintre aceste obiective este creată reclama, este nevoie de

E(publicitarul )să cunoască îndeaporape publicul căruia i se adresează sub toate aspectele sale

definitorii.Se disting două tipuri fundamentale de motivaţie ,după piramida lui Maslow:

motivaţia imanentă(care include necesităţile fiziologice de securitate şi afecţiune); motivaţia

transcendentă(care include nevoie de prestigiu social, putere, creaţie, recunoaşterea propriei

valori, necesităţi estetice; toate acestea nu pot fi atinse atâta timp cât trebuinţele primare,

imanente nu sunt satisfăcute).

În proiectarea reclamelor, este mai bine ca E să ţină seama de situarea R în această

ierarhie a trebuinţelor pentru a identifica exact produsul/serviciul de care acesta are nevoie.Pe

măsură ce publicul devine mai rafinat, accentul în reclamă poate fi deplasat de la calităţile

materiale ,imediate ,la cele imateriale.

În societatea contemporană de consum, un produs/serviciu va fi mai uşor acceptat

dacă va fi asociat cu altă realitate din viaţa consumatorului, realitate cunoscută.

Rolul raportului dintre componenta afectivă şi cea informaţională este, din nou

relevant în determinarea opţiunii Receptorului si în fixarea impresiei de credibilitate.

3

Textul unei reclame se compune din titlu, corpul textului , slogan, logo şi

marcă.Fiecare dintre acestea îndeplineşte un rol important în transmiterea mesajului, în sensul

persuadării publicului ţintă.Fiecare se distinge prin particularităţi proprii de construcţie.

Titlul este elementul cel mai important în construcţia lingvistică a unei reclame.

Acesta creează condiţiile optime pentru realizarea principiului AIDA(, atrage atenţia ,

stârneşte interesul receptorului ,marchează şi motivează dorinţa acestuia de a achiziţiona

produsul, îl determină să treacă la acţiune); defineşte publicul ţintă ; scoate în evidenţă

beneficiul oferit.

O reclamă bună vinde încă din titlu.Publicul se rezumă , în general , la ceea ce oferă

titlul.Dacă acesta este convingător şi atrăgător , este posibil să treacă la lecturarea celorlalte

segmente de text.Titlul trebuie să vorbească pe limba segmentului de public ţintă.Titlul poate

fi construit pe baza binecunoscutlui procedeu numit polisemie de marcă(adică inducerea, prin

polisemie, a numelui de marcă, sau a unei trăsături absolut definitorii pentru referent).

Reclama se realizează pe baza operaţiilor retorice de repetiţie, inversiune, substituţie

şi destabilizare.

Pentru a exemplifica oferta “Schimbi fără probleme”, prin care clienţii pot să îşi

schimbe gratuit abonamentul Vodafone Complet ales, oricând şi ori de câte ori doresc,

agenţia de publicitate McCann Erickson a realizat o campanie care are drept personaje

principale actorii din show-ul Mondenii alături de câteva vedete pe care aceştia le imita de

obicei: Leonard Doroftei, Ramona Bădescu şi Bănel Nicoliţă.

În cazul reclamei alese si anume Vodafone, Schimbi fără probleme, titlul este

elementul cel mai important în construcţia lingvistică. Acesta îndeplineste următoarele

funcţii: creează condiţile optime pentru realizarea principiului AIDA : atrage atentia,

stârneşte interesul receptorului şi anume a publicului larg, marchează şi motivează dorinţa de

a folosi serviciul telefoniei mobile. Vodafone se adresează în special abonaţilor, dar şi

publicului larg din alte reţele sau care vor să folosească această reţea şi scoate în evidenţă

beneficiul oferit şi anume :“ pentru 2 euro în plus primeşti dublul minutelor”.Publicitarul vrea

să-şi apropie cât mai mult publicul ţintă pentru ca mesajul lui să fie mai rapid şi mai direct.

De asemenea , elementul care atrage cel mai mult este implicarea amuzantă a celor

două personaje cunoscute de ţoţi românii ,şi anume Bănel Nicoliţă şi Leonard

4

Doroftei ,printr-un schimb de replici sugestive.Aici apare o figură de construcţie, ironia:

mesajul lingvistic propiu-zis se disociază de intenţia comunicativă.Cei doi vorbesc despre un

schimb:”Adică îţi aplic una surpriză. Nu îţi mai aranjez faţa”.Prin ironie se ţese din mesajul

care este sugerat în spatele textului propriu-zis prin decodarea cu atenşie a următoarelor

elemente : mesajul lingvistic propriu-zis (cuvintele) si elemente ce ţin de limbajul

paraverbal , nonverbal(voce , timbri, intonaţie, accent, mimica, gestică.)

Logo-ul reprezintă forma consacrată din reclamă a denumirii sponsorului.Acesta

poate fi asociat cu un detaliu de imagine şi poate apărea prezentat cu aceleaşi culori sau

caractere tipografice care se regăsesc în titlu şi în marcă.Toate aceste elemente alcătuiesc

mesajul lingvistic.Predomină culoarea roşie, care atrage.

Marca reclamei analizate este reprezentată de un simbol servind la identificarea

serviciilor oferite, pentru a le diferenţia de cele ale concurenţilor.Marca se confundă în timp

5

cu produsul, consumatorul căutând nu un produs ci o marcă.Vodafone foloseşte sloganul care

muta puterea şi importanţa la consumatori;Power to you”.In reclama aleasă apare un alt

element important la sfârşitul care atrage la fel de mult ca sloganul :Intră in cea mai mare

reţea.Merită!.”

Corpul textului este dominat de funcţia referenţială a limbajului.Acest segment lingvistic

reprezintă partea cea mai consistentă a textului.Aici se oferă toate detaliile semnificative ale

serviciului : minutele oferite : pentru 6,99 luna sunt oferite 50 minute naţionale si 250 minute

în reţea si la 8,99 sunt oferite 100 de minute naţionale şi 500 minute în reţea. La nivel stilistic

se remarcă figurile de semnificaţie şi anume ipotipoza prin verbele la timpul prezent cu

scopul de a spori impresia de autenticitate, de fapt real:“Abonează-te la Vodafone complet şi

poţi să-l schimbi de câte ori vrei tu.”

Ȋn continuare voi analiza particularităţile de redactare ale unui text politic.Drept

suport de analiză am ales un discurs din Râsete in parlament de Ştefan Cazimir.

Cine se teme de apă

Adunarea Constituantă

29 iulie 1991

Domnul preşedinte,

Stimaţi colegi,

Un profesor de odinioară, urcîndu-se într-o zi la catedră şi constatând că amfiteatrul

era cam gol, a exclamat dojenitor : „Văd printre dumneavoastră pe unii care lipsesc!” La fel

aş zice astăzi şi eu.Nădăjduiesc totuşi ca spusele mele să le parvină şi absenţilor , tehnica

modernă putînd asigura chiar receptarea lor simultană.

După zile lungi de dezbateri, iată-ne ajunşi la decizia finală.Este, deisgur , regretabil

că adoptarea ei ne găseşte divizaţi.Dar este totodată limpede că ezitările nu se pot prelungi la

6

infinit.Cînd generalul Eisenhower a dat semnalul verde al debarcării în Normadia, a făcut-o

ştiind că o nouă amînare ar fi dizolvat moralul trupelor.Starea noastră de spirit este

asemănătoare :unei confruntări nesfîrşite a strategiilor îi preferăm declanşarea ofensivei.Nu

avem , bineinţeles, certitudinea succesului.Nu mai dispunem de farul ştiinţei marxist-

leniniste, care ne-a luminat tinereţea revoluţionară şi ne-a condus la naufragiu.Ştim în schimb

că cine se teme de apă nu va învăţa niciodată să înoate.Am auzit cu toţii în aceste zile multe

voci neliniştite şi multe pronosticuri sumbre.

Un comentator a afirmat că „O proastă lege a privatizării ar avea urmări imediate şi

profunde, împotriva cărora nici o corecţie ulterioară nu ar mai putea face nimic.”O asemenea

viziune mi se pare nefondată, întrucît în practica socială se pot produce erori grave, dar nu

erori ireversibile.Însuşi termenul „ireversibil”, folosit frecvent în ultima vreme, evocă

sintagma „deplin şi definitiv” din rapoartele de activitate ale defunctului partid unic.Ce a

rămas „deplin şi definitiv” din mult lăudatul edificiu? Să fim aşadar mai rezervaţi în expresii

şi mai prudenţi în cugetare.

Gradul de îndreptăţire al îngrijorărilor noastre va fi măsurat în timp.Viitorul ne va

arăta unde am greşit şi va impune îndreptările necesare.Va fi un proces îndelungat şi

dificil.Adoptarea legii de astăzi înseamnă doar începutul.Sperăm ca aplicarea ei să ne

deschidă calea redresării ecomonice, înlesnindu-ne accesul la o existenţă civilizată şi demnă.

Vă mulţumesc pentru atenţie.(aplauze)”

Discursul politic cunoaşte două accepţiuni : în sensul manifestării verbale nemijlocite

ţinute în faţa unui auditoriu(campanii electorale) şi totalitatea formelor de diseminare a

informaţiei politice (pliante , afişe, emisiuni TV) în timpul campaniei electorale.Acestea două

converg spre o semnificaţie unitară reprezentând identitatea emiţătorului.De aceea, se spune

că discursul politic trebuie să se desfăşoare în principiu sub acelaşi slogan şi în sfera aceloraşi

teme de campanie.Liantul dintre cele două entităţi este dat se slogan şi de temele de campanie

abordate. Discursurile politice încorporează mesaje ideologice, politice, economice şi

sociale.Candidaţii îşi structurează discursurile pentru a-şi accentua propriile ideologii. Toate

nivelele discursului sunt implicate în atingerea persuasiunii. Discursul politic, aparţinând

limbii literare, se subordonează normelor limbii standard în vigoare. De aceea trebuie să

respecte anumite reguli de redactare generale,precum şi regulile specifice în urma analizări

următoarelor aspecte:

Raportul dintre emiţător şi receptor

7

Raportul dintre componenta afectivă şi componenta informaţională

Structura compoziţională a textului

Elemente de textualitate

Marketingul politic reprezintă totalitatea metodelor de organizare şi promovare a

obiectivelor propuse.Acestea pot fi : implementarea unei ideologii politice; promovarea unei

personalităţi politice; afirmarea unei grupări politice.Textul politic cunoaşte o arie foarte

mare de acoperire şi acesta cuprinde tot ceea ce se desfăşoară sub auspiciile unei campanii

politice.De asemenea, textul politic diferă în funcţie de tipul de campanie de marketing

politic(campanie politică)în care se aplică. Marketingul politic se aseamănă, prin promovare

şi întreaga campanie de persuadare cu marketingul comercial, însă nu se suprapune acestuia.

În timp ce marketingul comercial încearcă să vândă produse şi servicii prin schimbarea

atitudinii faţă de produsele dejaexistente, ori impunerea unei noi atitudini, marketingul politic

„vinde idei şi oameni”, având ca principală sursă de pornire a campaniei, informaţia politică,

aceasta cuprinzând detalii despre: fapte, date, persoane, relaţii, atitudini, percepţii, opinii,

propuneri referitoare la persoana/ideologia promovată.

De asemenea un element vital pentru reuşita marketingului politic este cercetarea cu

atenţie a publicului ţintă în funcţie de criteriile urmărite şi de marketingul comercial, astfel se

doreşte satisfacerea pretenţiilor mai multor segmente diferite de public ţintă, prin promovarea

aceluiaşi produs. Pe lângă analizarea amănunţită a publicului căruia omul politic i se

adresează, este necesară o minuţioasă gestionare a imaginii politice, de către o echipă de

profesionişti care să acţioneze cu respect şi grijă pentru detalii, în scopul atingerii obiectivului

propus: atragerea electoratului de partea candidatului. Pentru ca impactul asupra publicului

ţintă să fie unul mare, construirea de mesaje politice trebuie să urmeze un plan amănunţit prin

care informaţia să fie oferită treptat, fără să se repete şi fără să plictisească.

Astfel, una dintre strategiile de imagine folosite în textul politic, şi implicit de

marketingul care îl cuprinde, este abordarea unui discurs şi a unui comportament simplu care

să convingă auditoriul că omul politic şi ideile sale sunt „de-al/ale lor” („ale

poporului”).Aceste tehnici sunt folosite atât în publicitate, cât şi în politică şi se bazează pe o

distanţare strategică de mitul culturii „elitiste”, prin folosirea oricărui mecanism care ar

determina asocierea imaginii omului politic cu “omul simplu” (deşi este greu de descris clar

8

ce seînţelege prin termenul abstract „om simplu sau de rând” şi, mai ales, care ar fi

limiteleconceptului folosit adesea pentru comoditatea analizei). Pentru ca obiectivul să fie

atins, şi riscurile unor rezultate negative să poată fi prevenite, în marketingul politic existenţa

unui birou de relaţii cu presa este indispensabilă.Responsabilităţile centrului sunt dintre cele

mai diverse şi presupun putere maximă de concentrare, profesionalism şi responsabilitate.

Membrii echipei care se ocupă de crearea unei imagini pozitive a candidaţilor politici au ca

sarcini: monitorizarea media, crearea unei baze de date funcţionale, stabilirea de interviuri

sau participarea la diferite emisiuni. Printre calităţile echipei de profesionişti din spatele

oamenilor politici trebuie neapărat să se numere şi capacitatea de a privi în mod obiectiv

apariţiile şi campaniile de promovare ale celorlalţi candidaţi, precum şi o bună cunoaştere a

greşelilor din trecut pentru a se evita repetarea acestora.

Textul de acest tip ne aduce în prim plan un emiţător învestit cu autoritate morală. El

este ascultat (sau citit) de public (electorat)datorită încrederii pe care oamenii au dobândit-o

în timp în politicianul respectiv.Componenta afectivă este dominantă, având în vedere că

mesajul este intenţionat a persuada, ba chiar a manipula.Autoritatea vorbitorului este un

câştig dobândit în timp; vorbim în acest caz despre „capitalul de imagine”.

Obţinerea eficienţei (văzută ca succes al partidului, succes al discursurilor

rostite/tipărite, impact pozitiv al imaginii candidatului), este condiţionată de existenţa unei

baze de date obligatorii. Aceasta constă în colecţionarea şi arhivarea a diverselor

materiale:materiale publicitare din campaniile precedente(pliante, afişe, fluturaşi); obiecte

promoţionale(pixuri, brelocuri, brichete, mape, caiete cu însemnele partidului); informaţii

politice referitoare la candidatul promovat cât şi la adversarii importanţi.

Campania electorală, care se desfăşoară într-un interval de timp stabilit în mod legal,

se referă mai ales la relaţia dintre politician şi alegător, având ca ţel obţinerea votului

alegătorului pentru a accede la putere. Însă, aceasta de cele mai multe ori depinde în mod

inevitabil de campaniile marketingului instituţional, omul politic(fiind la putere) se află de

această dată în ipostaza de a solicita încrederea şi sprijinul cetăţeanului pe care îl conduce şi îl

reprezintă. O campanie electorală deşi foarte intensă, este limitată în timp, Campaniile

instiuţionale de comunicare sunt de lungă durată şi de multe ori ele decid soarta omului

politic la sfârşitul mandatului.

Textele politice angajate în campania electorală au un mare impact asupra

electoratului.Printre caracteristicile acestora se numără: concizia, claritatea, informaţia este

9

concentrată şi prezentată schematic, susţinută de imagine. Temele pe baza cărora sunt

structurate discursurile politice sunt pozitive si negative.

Ȋn general ,candidaţii se folosesc de temele pozitive pentru a-și sublinia propriul

program,modul in care intenţionează sa rezolve problemele actuale si se folosesc de cele

negative pentru a releva greșelile comise de adversari. În ceea ce priveşte raportul dintre

componenta afectivă şi cea informaţională, în discurs,domină partea afectivă în defavoarea

componentei informaţionale, tocmai pentru apropierea de receptor şi câştigarea încrederii

acestuia.

Din punctul de vedere al structurii, textul politic se bucură de o mai mare libertate

deorganizare spre deosebire de textele administrative care trebuie să urmeze anumite canoane

bine stabilite. Totuşi, specialiştii sunt de părere că pentru a atinge eficienţa, un bun discurs

politic trebuie să fie scurt, să nu depăşească 10 minute. Aceste cerinţe sunt respectate şi

îndiscursul ales; acesta este bine organizat, cuprinzând cele 3 părţi bine delimitate:

introducere,cuprins şi concluzii.

Comunicarea politică înseamnă mult mai mult decât mesaje transmise

subforma:fluturaşilor, afişelor, pliantelor, banner-elor sau a meterialelor promoţionale. Ea

trebuie să includă: un staff profesionist care să se ocupe de campanie, acţiunile de

marketingpolitic(dintre care interpretarea sondajelor de teren sunt de o importanţă vitală în

realizareaulterioară a mesajului politic), alcătuirea temelor de campanie, monitorizarea

peisajului audiovizual în care se va lansa candidatul. De asemenea, vizibilitatea candidatului

se doreşte a fi una cât mai accentuată, şi pentru aceasta este necesară conceperea şi realizarea

tuturor formelor de discurs scris cât şi oral, participarea la emisiuni radio, TV, talk-show-

uri,interviuri, întâlniri cu alegătorii, vizite prin oraş, deplasări în ţară. Gestionarea resurselor

financiare rămâne şi ea o sarcină de neglijat a echipei din spatele campaniei.

Ȋn cadrul discursului este bine să fie accentuate anumite cuvinte cheie pentru a atrage

atenţia publicului asupra lor.O importanţă deosebită o ocupă si intonaţia, ce fluctuează ,un

discurs rostit în același tempo , cu aceeași voce devenind plictisitor.

10

Este știut ca mimica si gesturile însoţesc adresarea.Acestea însă trebuie controlate

pentru a nu transmite altceva decât dorește oratorul.

Discursul trebuie , de asemenea , adaptat la auditoriul său.Staff-ul de campanie se va

interesa înainte de întalnire în legatură cu publicul în faţa căruia va vorbi candidatul.Atât

limbajul folosit , cât și tematica abordată reprezintă variabile ale discursului , în funcţie de

publicul ţintă.Ȋn faţa unui public din mediul rural , se vor dezvolta acele teme de campanie

care vizează programul candidatului pentru sectorul agricol.

Oamenii vor aprecia un discurs dacă aud ceea ce vor sa audă , dacă vorbitorul

dovedește că se ghidează după același sistem valoric precum o fac și ei , dacă nu se simt

ţinuţi la distanţa de o exprimare pretenţioasă și formală.

O cerinţa a discursului politic este sa fie scurt.Politicienii au impresia că , daca vor

vorbi mai mult , își vor apropria electoratul mai mult.Eroare!Cu cât un discurs e mai

concis,cu atât va fi mai apreciat(atât de public,cât și de presă).

Ȋn cadrul introducerii,componentă a discursului,candidatul poate aborda publicul cu o

glumă în care să destindă atmosfera,cu o evocare personală care să sune a mărturisire (aceasta

sporește autenticitatea textului), sau pur si simplu cu anunţarea subiectului pe care îl va

dezvolta.

Ȋn cuprins,candidatul iși dezvoltă subiectul fie prin exemplificări ce ţin de propria

persoană, fie dând exemple din viaţa de zi cu zi,arătând astfel că este la curent cu necazurile

firești ale oamenilor,fie dând exemple negative luate din politică adversarului aflat la putere.

Ȋn încheiere,candidatul trage concluzia și sugerează un mod concret de acţiuni.După

formularea “în încheiere” , politicianul nu are de vorbit mai mult de un 1 minut.Oamenii se

așteaptă sa audă concis și concret ce măsuri va lua el.Dacă emiţătorul va face divagaţii și va

uita sa tragă concluzia pe scurt , iși va pierde credibilitatea in faţa auditoriului.

Se poate afirma că punctul de maximă rezistenţa al unui discurs îl reprezintă

introducerea.De cum debutează, depinde impactul asupra publicului ţintă.Oamenii îl vor

asculta cu mai multă atenţie daca li se captează interesul de la primele cuvinte.

Un bun discurs prezintă consecvenţa referenţială.Politicianul are de păstrat axa

referenţială pe tot parcursul discursului(sa fie atent să nu uite ce are de spus auditoriului).

Există pericolul ca,din cauza unei divagaţii,politicianul să-și schimbe subiectul discursului și

11

să vorbească despre altceva decât ce și-a propus,sau ce a anunţat chiar el la inceputul

întâlnirii. Un alt pericol poate fi ca oratorul sa fie luat de valul explicaţiilor și să se abată de la

firul principal al subiectului.Cu toţii am auzit formulări ca acestea : “N-am să vă reţin prea

mult,dar nu se poate să vorbesc despre …”(Ne intrebăm: de ce,oare,nu se poate ?).Cred ca am

putea răspunde astfel:publicul nostru este încă decent si nu și manifestă dezacordul prin

huiduieli sau proiectarea de roșii coapte in direcţia vorbitorului).

Autenticitatea discursului sporește dacă este lăsată impresia adresării directe. Este

bine ca oratorul să se uite in ochii oamenilor atunci când vorbește,să vorbească privind direct

la ei,la cineva anume,nu deasupra capetelor acestora,ca și cum și-ar spune un rol intr-o sală

de spectacol goală.Se poate stărui cu privirea chiar preţ de 1 minut asupra cuiva.Apoi oratorul

iși va alege altă persoană din mulţime.Oamenii,știindu-se priviţi individual,vor fi mai

atenţi,vor participa la actul comunicării .

Adresarea directă indeplinește,de fapt,două funcţii in cadrul discursului politic.Pe de o parte,

îl aproprie pe candidat de oameni si pe oameni de candidat,păstrand intact canalul

comunicării(funcţie fatică,dublată de funcţia afectivă).Pe de altă parte,îi permite emiţătorului

să aprecieze în fiecare moment reacţia auditoriului.Dacă aceștia dau semn de plictiseală,o

redresare ca “oameni buni!” le poate stârni interesul. Un bun orator va folosi cu pricepere

momentul de tăcere în discursul său. Experienţa a dovedit că există câteva situaţii strategice

în care se poate folosi tăcerea ca mijloc de creștere a audienţei.Câteva din ele sunt: la

începutul discursului,chiar înainte de a lua cuvântul ,este bine ca oratorul să acorde aproape 1

minut publicului să se așeze,să iși ocupe poziţiile,să se pregătească pentru a-l asculta;dupa o

glumă,fiind nevoie de câteva secunde pentru ca publicul sa înteleaga gluma,să râdă și să se

liniștească pentru a asculta mai departe;înainte de a oferi argumente importante este bine ca

oratorul să facă o pauză de 3-6 secunde pentru a cuprinde cu privirea întreg publicul și pentru

a capta atenţia generală;când va adresa o intrebare retorică,oratorul va lasa un interval de 3-4

secunde pentru ca efectul spuselor sale sa sporească , oamenii sa iși raspundă în sinea lor și să

fie,implicit,de acord cu oratorul;înainte de a trage concluzia pentru a atrage atenţia oamenilor

că urmează lucruri foarte importante;înaintea anumitor cuvinte cu incărcatură simbolică

afectivă , sau ironică pentru a crea suspansul.

12

Figurile de gândire apar în textul politic şi stau sub semnul disimulării.Ele vor să

inducă o anumită stare receptorului în scopul obţinerii avantajului personal.Acestea sunt

:Preteriţiunea (emiţătorul pretinde că nu intenţionează a evoca aspect negative ale relaţiei lui

cu R.El chiar se dă victimă,pretinzând un acord total cu interlocutorul său.); Corectarea (un

enunţ conceput în mod deliberat în anumiţi termeni, interupt şi corectat imediat în faţă

auditorilor pentru a spori impactul mesajului.Are rolul de a accentua , de a exagera valoarea

informaşiei transmise.); Prolexa care presupune demolarea tuturor argumentelor principale

ale adversarului. şi Concesiunea (o pretinsă aprobare a faptelor adversarului , un pretins

accord între E si adversarul său, în ciuda celor întâmplate pentru a da impresia de cooperare,

de atitudine amiabilă.)

Figură de gândire predominată este preteriţiunea prin spusele E :” Este, deisgur ,

regretabil că adoptarea ei ne găseşte divizaţi.Dar este totodată limpede că ezitările nu se pot

prelungi la infinit.Cînd generalul Eisenhower a dat semnalul verde al debarcării în Normadia,

a făcut-o ştiind că o nouă amînare ar fi dizolvat moralul trupelor.Starea noastră de spirit este

asemănătoare :unei confruntări nesfîrşite a strategiilor îi preferăm declanşarea ofensivei.”Nu

sunt evocate multe aspecet negative, nu se pune accent pe aspectele negative , ci pe căutarea

unor soluţii pentru problemele respective.

Voi analiza în continuare acest discurs politic, şi urmăresc să prezint aspecte legate

de convenţionalizarea comportamentului strategic la nivelul comunicării politice şi o

descriere a strategiilor comunicative bazate pe ambiguitate, pe reglare şi adaptare a

semnificaţiilor în funcţie de atitudinea receptorului.

Figurile de construcţie exprimă arhitectura textului. Unul dintre aceste elemente este

gradaţia ce constă în prezentarea treptată a informaţiei astfel încât informaţia să atingă

punctul culminant. În cazul acestui text politic se remarcă preponderenţa frazelor lungi şi

complexe, clare şi concise: “Un comentator a afirmat că „O proastă lege a privatizării ar avea

urmări imediate şi profunde, împotriva cărora nici o corecţie ulterioară nu ar mai putea face

13

nimic.”O asemenea viziune mi se pare nefondată, întrucît în practica socială se pot produce

erori grave, dar nu erori ireversibile.Însuşi termenul „ireversibil”, folosit frecvent în ultima

vreme, evocă sintagma „deplin şi definitiv” din rapoartele de activitate ale defunctului partid

unic.Ce a rămas „deplin şi definitiv” din mult lăudatul edificiu? Să fim aşadar mai rezervaţi

în expresii şi mai prudenţi în cugetare.”

În discursul ales apare paralelismul, atunci când vorbitorul face o paralela între

o sala goală a unui profesor şi sala goală de la campanie.Apelând la paralelism emiţătorul

prezintă în parallel ideile principale din textul său. Acestea doua sunt puse faţă în faţă ,tocmai

, ca cei prezenşi să aprecieze şi să se gândească la cât de rău face divizarea.” : „Văd printre

dumneavoastră pe unii care lipsesc!” La fel aş zice astăzi şi eu.Nădăjduiesc totuşi ca spusele

mele să le parvină şi absenţilor , tehnica modernă putînd asigura chiar receptarea lor

simultană.După zile lungi de dezbateri, iată-ne ajunşi la decizia finală.Este, deisgur ,

regretabil că adoptarea ei ne găseşte divizaţi.”

Textul construit pe baza acestei figuri este un text echilibrat şi sub aspect informaţional dar şi

sub acela al participării afective.Nu se fac excese.

La nivel stilistic se remarcă de asemenea figurile de semnificatie. Una din acestea este

ipotipoza, reprezentata de o construcţie întreagă, se poate chiar un enunţ larg, generos ca

dimensiune care îşi propune fie o descriere de natură, fie o relatare a unor fapte la timpul

prezent.In acest discurs apar enunţuri generoase :” Este, deisgur , regretabil că adoptarea ei ne

găseşte divizaţi.Dar este totodată limpede că ezitările nu se pot prelungi la infinit.Cînd

generalul Eisenhower a dat semnalul verde al debarcării în Normadia, a făcut-o ştiind că o

nouă amînare ar fi dizolvat moralul trupelor.Starea noastră de spirit este asemănătoare :unei

confruntări nesfîrşite a strategiilor îi preferăm declanşarea ofensivei.Nu avem , bineinţeles,

certitudinea succesului.Nu mai dispunem de farul ştiinţei marxist-leniniste, care ne-a luminat

tinereţea revoluţionară şi ne-a condus la naufragiu.Ştim în schimb că cine se teme de apă nu

va învăţa niciodată să înoate.Am auzit cu toţii în aceste zile multe voci neliniştite şi multe

pronosticuri sumbre.”

O altă figură de semnificaţie prezentă in acest discurs politic este aluzia.Aluzia

presupune trimiterea explicită la un sens major al realităţii menţionate fie prin flatare, fie spre

denigrare.Prin aluzie se sensibilizează publicul ţintă si se sporeşte efectul artistic al mesajului

14

astfel construit.Textul începe cu aluzie la cât de puţini sunt prezenţi în sală , print-o relatare

despre un profesor, însă se face aluzie şi la divizare.

În concluzie, în urma analizei discursului politic din “Rasete in parlament” de Stefan

Cazimir şi prezentarea tuturor particularităţilor de redactare la nivel stilistic şi anume: figură

de gândire ( preteriţiunea), figurile de construcţie (gradatia şi paralelismul) şi figurile de

semnificaţie (ipotipoza şi silepsa aluzia) reiese faptul că textul ales îndeplineşte principalul

scop , acela de persuadare a auditoriului.

Anunţ OFICIAL pentru toţi cei care circulă pe drumurile naţionale şi autostrăzile din România.

Autostrăzile şi drumurile naţionale vor fi mărginite de perdele forestiere în baza unui program naţional ce va începe în primăvara acestui an şi care prevede, într-o primă etapă, plantări de arbori pe o lungime de 870 de kilometri, a declarat sâmbătă, la Deva, ministrul delegat pentru Ape, Păduri şi Piscicultură, Lucia Varga, informează Agerpres.

'La nivel naţional sunt necesari 1.700 de kilometri de perdele forestiere de-a lungul drumurilor naţionale şi judeţene. În prima etapă a fost aprobat Programul naţional de realizare a perdelelor forestiere a autostrăzilor şi drumurilor naţionale pentru 870 de kilometri. Pentru acestea avem întocmite studiile de fezabilitate şi avem fondurile necesare', a afirmat Lucia Varga.

15

Stilul publicistic prezintă într-o sinteză determinată şi mereu adoptată la contextul

social cotidian: noutate terminoligică şi construcţii dense, uneori eliptice, discontinue, care

pot alterna cu expresia evocatoare poetică, cu formula colocvială de adresare şi cu exactitatea

ştiinţifică.Textul publicistic reprezintă expresia lingvinstică a celui mai eficient mijloc de

comunicare în masă şi se situează echidistant între cele două forme de manifestare a limbii

naţionale: scrisă şi orală,militând spre impunerea variantei scrise. Textul publicistic este şi cel

mai accesibil marelui public pentru simplul motiv că articolul de ziar poate fi “pe limba

tuturor”.

Ştirea este un articol de mică întindere concentrate pe componenta informaţional care

cunoaşte la rândul sau următoarele subvarietăţi stilistice: ştirea financiară, internă, externă,

cultural, de divertisment, economică, socială, politică, sportive şi turistică. Între E şi R se

stabileşte o acţiune verbal de tranzacţie datorită tonului oficial abordat.Textul este neutru,

imparţial,obiectiv şi transmite informaţia propriu-zisă, lăsându-l pe R să o intercepteze. Sunt

respectate toate maximele principiului cooperative, ceea ce face ca textul să fie scris intr-un

registru obiectiv.Nimic spectaculos în redactare, nici o nuanţare a componentei afective.

Elementele de textualitate sunt reduse la titlul sec, informative, fără nimic incendiar.

Calităţile profesionale ale informaţiei sunt: atributele esentiale(adevărul,

obiectivitatea, dezinteresarea), calităţile informaţiei ( universalitatea, rapiditatea, concizia,

originalitatea şi varietatea) şi aspectele sociale ale informaţiei(semnificaţie socială a faptului

relatat, precizia subiectului abordat, integralitatea, actualitatea şi accesibilitatea).

Ştirea e semnată de o agenţie de presă, are un conţinut concis şi dezvoltă funcţia

referenţială a limbajului, adică informează obiectiv.Sub aspectul conţinutului nu poate

acoperi cele mai diverse domenii ale vieţii sociale.Trebuie să existe o sincronizare între

producerea evenimentului şi emiterea ştirii către publicul ţintă, fapt care explică existenţa şi

răspândirea corespondenţilor de presă, atât pe plan intern , cât şi extern.

Calitatea unui ziar presupune putere de informare şi exactitatea informaţiei

oferite.Ştirea nu trebuie să comenteze evenimentul ,ţine de alte domenii, publicul fiind lăsat

16

să interpreteze.Când informaţia nu e conformă cu realitatea se petrece fenomenul numit

derapaj mediatic(informare voit trunchiată care poate duce la manipulare).

Un fapt devine o ştire, atunci când e o noutate absolută, dar trebuie să fie de interes

public., faptul respectiv ar trebui să aibă în central său câteva elemente : fie să se refere la o

personalitate de mare interes; noutatea, ciudăţenia faptului respectiv.

La nivel stilistic apare ipotipoza(este reprezentată de o construcţie întreagă, se poate

chiar un enunţ larg, generos ca dimensiune care îşi propune fie o descriere de natură, fie o

relatare a unor fapte la timpul prezent).În ştirea aleasă apare un conţinut mai generos ;” 'La

nivel naţional sunt necesari 1.700 de kilometri de perdele forestiere de-a lungul drumurilor

naţionale şi judeţene. În prima etapă a fost aprobat Programul naţional de realizare a

perdelelor forestiere a autostrăzilor şi drumurilor naţionale pentru 870 de kilometri.”

Ancorarea enunţului pe axa temporal prezentă are drept rezultat sporirea impresiei de

autenticitate , de fapt real. La nivel stilistic se remarcă figurile de construcţie care exprimă

arhitectura textului. Gradaţia constă în prezentarea treptată a informaţiei astfel încât

informaţia să atingă punctul culminant.Gradaţia este compatibilă cu un limbaj alert, dinamic,

ce presupune participarea intensă a emiţătorului. . Argumentele sunt astfel aduse încât atenţia

receptorului să fie redirecţionată către o anumită evoluţie a faptelor:” Autostrăzile şi

drumurile naţionale vor fi mărginite de perdele forestiere în baza unui program naţional ce va

începe în primăvara acestui an şi care prevede, într-o primă etapă, plantări de arbori pe o

lungime de 870 de kilometri, a declarat sâmbătă, la Deva, ministrul delegat pentru Ape,

Păduri şi Piscicultură, Lucia Varga, informează Agerpres.” ”. Gradatia presupune astfel

dezvoltarea subiectului de la particular la general sau invers.

Apare şi paralelismul, pentru că se urmaresc două axe referenţiale; una a subiectului

propriu zis( in stirea aleasă, plantări de arbori pe o lungime de 870 de kilometri), alta a

sistemului de referinţă,(aprobările pentru acest proiect). Paralelismul este reprezentat de

argumente care sunt aduse echidistant astfel încât receptorul să-si poata crea propia lui

imagine asupra problemei ca “ La nivel naţional sunt necesari 1.700 de kilometri de perdele

forestiere de-a lungul drumurilor naţionale şi judeţene.”

În urma analizei acestei ştiri şi prezentarea nivelului stilistic prezent în text prin

gradaţie si paralelismul rezultă faptul că textul ales îndeplineşte normele limbii starnard.

17

În proiectul de faţă am urmărit analizarea unei reclame (Vodafone), a unui discurs politic

( din Ştefan Cazimir) şi a unei ştiri.Analiza a respectat prezentarea figurilor de seminficaţie,

de gândire şi de construţie regăsite în aceste trei texte.Aceste texte îndeplinesc normele

limbii starnard, sunt corecte si elocvente.

18