Proiect Psiho Socio Terror
-
Upload
bartolomeu-furtuna -
Category
Documents
-
view
28 -
download
0
description
Transcript of Proiect Psiho Socio Terror
Universitatea din București – Facultatea de Științe Politice
Curs:
Psiho-Sociologia Organizațiilor
Prof.Univ.Dr. Georgeta Ghebrea
Psiho-sociologia Organizațiilor – Studii de caz
Autori:
Ramona Ivan
Emma Vanessa Cârnu
Lucian Cambeșteanu
Vasile Gabriel Cărăbeț
Raluca Dumitru
Mădălina Gheorghica
Andreea Niță
Alexandra???
INTRODUCERE
Terorismul nu este o invenţie a secolului al XX-lea. Este un fenomen apărut încă de
la începutul erei noastre, mai exact, în sec. I d.Hr, o dată cu zeloţii. Cauzele sale sunt,
însă, neschimbate de două milenii.
Încercăm să surprindem prin proiectul de faţă aceste cauze ale apariţiei teroriştilor,
identificând definiţiile fenomenului, analizând un scurt istoric al său şi motivele pentru
care deşi este omniprezent ca fenomen, manifestările sale, respectiv, organizaţiile
teroriste sunt, totuşi, apariţii efemere. Un punct asupra căruia vom insista se referă la
motivaţiile teroriştilor pentru acţiunile lor şi pentru acest aspect, vom apela la mini-
studiile de caz. Vom vedea că sistemul social joacă un rol foarte important în apariţia
atitudinilor extreme, anti-sistem şi în manifestările sale.
Ipoteza acestui proiect este, prin urmare, faptul că terorismul reprezintă o îmbinare
între factorii externi şi cei intrinseci individului : izolarea socială, apărută din diverse
cauze precum şomaj, sărăcie, lipsă de educaţie dar şi diverse traume personale asociată cu
rigiditatea sau competitivitatea, uneori, nedreaptă, a sistemului. A doua ipoteză este că o
organizaţie teroristă reprezintă un fenomen efemer pentru că se prezintă ca un factor
destabilizator al sistemului pe care oamenii au tendinţa să-l apere câtă vreme le satisface
câteva nevoi de bază şi câtă vreme există posibilitatea unui rău mai mare, chiar şi când
sistemul social, politic, economic nu este considerat ca furnizor al ,,celei mai bune dintre
lumile posibile”.
Înainte de a discuta mini-studiile de caz, trebuie să amintim că prima organizaţie
teroristă a fost reprezentată de zeloţi. Grupare iudaică ce lupta împotriva romanilor
organizează atacuri împotriva oficialilor Imperiului în sec. 1 d. Ch. Pentru că purtau cuţite
folosite în atentate, membrii grupării erau cunoscuţi şi sub numele de sicari. În anul 66
încep să atace şi clădiri ale autorităţilor. Dispar în anul 70 e.n. o dată cu sinuciderea în
masă a ultimilor membri în fortăreaţa Masada, înconjurată şi asediată de armata romană
şi care a constituit subiectul unui film clasic cu Peter O’Toole şi Peter Strauss în rolurile
principale, Masada, 19811.
De ce au fost totuşi consideraţi terorişti?
Există cel puţin 109 definiţii ale terorismului, potrivit Alex P. Schmid şi Albert J.
Jogman - Political Terrorism: A New Guide To Actors, Authors, Concepts, Data Bases.2
Potrivit cercetării amintite3, putem identifica o primă cauză a terorismului în
asocierea termenilor - sărăcie, mizerie, disperare. Nu rezolvăm, însă prin aceste variabile,
definiţia terorismului care înseamnă, înainte de toate, acţiune violentă, strategie şi
practică a unui grup sau a unui individ cu un anumit scop. Definiţia implică, aşadar, mult
mai multe variabile. Termenul terorism este asociat de obicei cu violenţa, cu scopurile
politice, cu propagarea fricii. Este asociat însă într-o proporţie mai mică, cu răspândirea
aleatorie a fricii sau cu atacarea civililor în scopuri politice.4
Folosirea ilegală a forţei pentru obţinerea de foloase din partea unor grupuri sau din
partea Guvernului, prin intimidarea altor grupuri sociale sau politice, prin acţiuni
violente, prin alte acţiuni ilegale îndreptate împotriva proprietăţii private sau a indivizilor,
prin crime sau răpiri, totul cu un scop politic, reprezintă acţiuni teroriste, potrivit
definiţiilor acceptate5.
Observăm trei elemente comune în aceste variabile : violenţă, înspăimântarea
populaţiei civile şi scopuri politice. O definiţie relativ completă a terorismului ar putea
fi : intimidarea prin violenţă a unei părţi dintr-o populaţie aleasă ca ţintă pentru obţinerea
supremaţiei politice sau a unor avantaje politice. Citând o analiză a U.S. Department of
State, editorii lucrării History of Terrorism, Gerard Chaliand şi Arnaud Blin definesc
terorismul ca acte de violenţă premeditate, motivate politic, îndreptate împotriva unui
public non-combatant, civil, orchestrate de grupuri organizate sau de agenţi sub acoperire
ai altor state, cu scopul de a influenţa un anumit public pentru a-şi schimba
comportamentul sau opţiunea politică.6
Reţinem, aşadar, că terorismul este în primul rând o formă de violenţă. Este
1 http://www.imdb.com/title/tt0081900/?ref_=ttawd_awd_tt , consultat în 22.03.2015. 2 Alex P. Schmid & Albert J. Jogman - Political Terrorism : A new guide to actors, authors, concepts, data bases, Library of Congress, 2004, p.4. 3 Id, p.64.4 Gérard Chaliand, Arnaud Blin - History of Terrorism, University of California Press, 2007, p. 14. 5 Gérard Chaliand, Arnaud Blin, op.cit., p. 14.6 Id, p. 16.
îndreptată împotriva unei structuri considerată ca fiind ilegitimă. Această structură
opresoare împotriva căreia luptă diverse facţiuni considerate teroriste trebuie intimidată,
lichidată sau înlocuită, iar pentru asta atacurile teroriste pot fi un mijloc eficient.
În 1934, asasinarea la Marsilia a regelui Alexandru al Iugoslaviei ridică problema
terorismului în cadrul Ligii Naţiunilor. Un jurist român, Vespasian Pella va fi artizanul
Convenţiei privind combaterea terorismului adoptată de organizaţie în anul 1937.7
Documentul definea actele de terorism ca ,,acte criminale îndreptate împotriva unui stat,
cu scopul de a induce o stare de teroare unor persoane particulare sau unui grup.”8
După al doilea război mondial, ONU pe de o parte dar şi Consiliul Europei pe de altă
parte au emis peste 30 de rezoluţii, convenţii sau protocoale prin care este condamnat
terorismul.9 Amintim Rezoluţia Organizaţiei Naţiunilor Unite 51/210 din 1996, potrivit
căreia ,,actele criminale premeditate cu scopul de a provoca o stare de teroare publicului
larg, unui grup sau unor persoane, pentru a obţine avantaje de natură politică, nu pot fi
justificate în nicio circumstanţă, indiferent de motivaţia politică, filozofică, ideologică,
rasială, etnică sau religioasă.”10 O definiţie mai cuprinzătoare este dată în 2004. Consiliul
de Securitate al ONU publică Rezoluţia 1566 prin care condamnă actele teroriste ca ,,acte
criminale îndreptate inclusiv împotriva civililor, cu scopul de a provoca moarte sau răni
pentru a induce publicului sau unui grup de persoane o stare de teroare, pentru a intimida
populaţia sau pentru a forţa un guvern sau o organizaţie internaţională să acţioneze sau să
se abţină de la anumite acţiuni.”11
Care este, însă, profilul şi motivaţiile acestor oameni. În introducerea mini-studiilor
de caz pe care le vom prezenta vom aminti două exemple de actualitate : Abu Musab Al-
Zarqawi şi Abu Bakr Al-Baghdadi. Este vorba despre doi lideri ai grupării care a
reinventat terorismul internaţional : Stat Islamic. Regăsim la aceste două cazuri un
element comun : inadaptabilitatea.
Primul lider al grupării Stat Islamic, Abu Musab Al-Zarqawi se naşte în anul 1967 în
al doilea oraş ca mărime din Iordania, Zarqa, într-o familie de muncitori. După moartea
7 https://www.sri.ro/fisiere/studii/cadrullegislativ.pdf , consultat în 15.03.2015. 8 http://www.wdl.org/en/item/11579/, consultat în 15.03.2015. 9 https://www.sri.ro/fisiere/studii/cadrullegislativ.pdf , consultat în 15.03.2015. 10 http://www.un.org/documents/ga/res/51/a51r210.htm, consultat în 15.03.2015. 11 http://www.statemaster.com/encyclopedia/UN-Security-Council-Resolution-1566, consultat în 15.03.2015.
tatălui, abandonează şcoala la vârsta de 17 ani, se transformă într-un adolescent
violent care are probleme cu drogurile şi alcoolul. Intră la închisoare la începutul anului
1980 pentru posesie de droguri şi tentativă de viol. În 1988 este eliberat şi pleacă imediat
în Afganistan pentru a lupta împotriva ruşilor.
Este ucis în urma unui raid aerian american în 2006.
Următorul cel mai important lider grupării este Abu Bakr Al-Baghdadi. S-a născut în
1971 în Samarra, un oraş irakian majoritar sunit. Participă la războiul din Irak, în 2005
este capturat şi condamnat la 5 ani de închisoare. Ca şi Zarqawi, scapă de detenţie prin
amnistiere prezidenţială în anul 2009. Este doctor în studii islamice dar a urmat şi cursuri
de lingvistică şi istorie.12 În liceu a avut probleme cu limba engleză, avea înclinaţie spre
matematică şi geografie dar a obţinut note bune şi la economie, istorie şi limba arabă.
Termină liceul în 1991 cu media generală de 80 de puncte. Este refuzat când încearcă să
se înroleze în armata irakiană din cauză că era prea scund. Nu se poate înscrie nici la
Facultatea de Drept pentru că avea probleme de vedere aşa că optează pentru teologie,
potrivit declaraţiilor unui fost profesor al său pentru o televiziune germană, citată de
presa din România.13
Reţinem din aceste două cazuri elementul comun : absenţa integrării sociale în
domenii care i-ar fi ajutat în dezvoltarea personală dar şi probleme familiale. Aşa cum
vom vedea în următoarele mini-studii de caz, aceste cauze sunt comune în cazul
majorităţii liderilor terorişti.
Profilul psihologic al lui Lenin
12 Washington Post - http://www.washingtonpost.com/news/morning-mix/wp/2014/06/11/how-isis-leader-abu-bakr-al-baghdadi-became-the-worlds-most-powerful-jihadi-leader/, consultat în 28.03.2015. 13 http://www.b1.ro/stiri/externe/carnetul-de-note-al-liderului-stat-islamic-facut-public-abu-bakr-al-baghdadi-repetent-in-ultimul-an-de-liceu-foto-103932.html , consultat în 29.03.2015.
Deși a fost o mare personalitate, se cunosc foarte puține lucruri despre viața
personală a lui Vladimir Ilici Lenin, pe numele său întreg. Numele de familie orginar
fiind Ulianov. Lenin a fost unul dintre pseudonimele sale. Se crede că l-a creat ca să
demonstreze antagonismul față de Gheorghi Plehanov, care folosea pseudonimul Volghin,
după râul Volga; Lenin a ales râul Lena care este mai lung și care curge în direcția opusă.
În orice caz, sunt multe teorii despre proveniența pseudonimului său, iar Lenin nu a
explicat niciodată alegerea sa. Uneori, în Occident, este în mod eronat numit „Nikolai
Lenin”, deși niciodată nu a purtat acest nume în Rusia14.
Lenin s-a născut în aprilie 1870 în oraşul Simbirsk de pe Volga, într-o familie de
birocraţi, oameni convenţionali şi relativ înstăriţi. Tatăl, inspector şcolar, atinsese în 1886,
cînd a murit, rangul de consilier de stat, ceea ce îi conferea un statut egal cu acela al unui
general şi avantajul nobleţei ereditare. Era un om cu vederi liberal-conservatoare şi un
admirator al reformelor lui Alexandru al II-lea. La un an după moartea lui, o nouă
tragedie avea să lovească familia: fiul cel mare, Alexandr, a fost arestat şi executat pentru
a fi complotat în vederea asasinării ţarului. Ca urmare, Ulianovii au fost ostracizaţi de
societatea din Simbirsk. Deşi hagiografia comunistă pretinde că executarea fratelui său a
făcut din tânărul Lenin, atunci în vârstă de şaptesprezece ani, un revoluţionar, mărturiile
existente nu sprijină în nici un fel această teză. 15
De-a lungul anilor de şcoală Lenin a fost un elev model, obţinând în fiecare an
medalia de aur pentru învăţătură şi bună purtare. Faţă de politică, în schimb, nu manifesta
nici un interes. Mulţumită acestui dosar model, a fost admis la Universitatea din Kazan,
deşi în mod normal antecedentele de familie nu i-ar fi permis-o.Tatăl lui Alexandr
Kerenski, care — coincidenţa face — era director la şcoala din Simbirsk în care a învăţat
Lenin, l-a recomandat universităţii ca pe un tînăr „retras" şi „nesociabil", dar care „nici la
şcoală, nici în afara ei nu a dat superiorilor sau profesorilor, prin vorbă sau prin fapte,
motive de a-şi forma despre el o părere negativă". Dacă regimul ţarist nu ar fi tratat, cu o
insistenţă iraţională, orice act de nesupunere ca pe o crimă politică, poate că Lenin ar fi
14 http://ro.wikipedia.org/wiki/Vladimir_Ilici_Lenin, accesat la 23.04.201515 Scurta Istorie a revolutie ruse, Richard Pipes, , Tradusă de Mircea Pârcălabu, Editura Humanitas, pp. 103
făcut o exemplară carieră de funcţionar public. Intrând la universitate, unde a fost
recunoscut de colegi ca fratele acelui Alexandr care fusese executat de curând, Lenin a
fost atras într-o organizaţie politică clandestină. Faptul avea să iasă la lumină cu ocazia
participării lui la o adunare studenţească cu totul inofensivă, prin care se protesta
împotriva anumitor regulamente universitare şi în urma căreia a fost eliminat. Acest gen
de represalii disproporţionate alimentau în permanenţă mişcarea revoluţionară cu noi
adepţi. Fiindu-i interzis să se înscrie la altă universitate, plin de o amărăciune uşor de
înţeles, Lenin şi-a petrecut următorii patru ani de viaţă într-o inactivitate forţată. Era atât
de disperat, încât mama lui, care solicitase fără succes autorităţilor să fie reprimit la
universitate, se temea să nu se sinucidă. Aceasta a fost perioada în care tânărul Lenin s-a
familiarizat cu literatura radicală, transformându-se într-un revoluţionar fanatic, hotărât să
distrugă statul şi societatea care îl trataseră într-un mod atât de meschin.16
Terorismul manifestă cele mai bizare și unice forme de violență împotriva civililor.
Terorismul este singurul fenomen nociv și antisocial care generează fică, groază, haos,
șoc, neliniște și tulburări psihice în masă în rândul societății civile. În conceptualizarea
cogniției terorismului se are în vedere terorismul ca individ și terorismul ca organizație.17
Acest tablou definește perfect profilul psihologic al lui Lenin, ce trece sub eticheta
terorismului ca individ
Ernesto Che Guevara
16 Scurta Istorie a Revoluției Ruse, Richard Pipes, Tradusă de Mircea Pârcălabu, Editura Humanitas, pp. 10417 Terorismul. Studii și cercetări asupra fenomenului terrorist, Cristian Delea, Aurelian Bădescu, Editura Risoprint, Cluj Napoca, 2008
Ernesto Rafael Guevara de la Serna (n. 14 iunie 1928 – d. 9 octombrie 1967), mai
cunoscut sub porecla sa de Che Guevara sau el Che, a fost un revoluționar de stânga,
lider al regimului comunist cubanez și insurgent sud-american.
S-a născut în Argentina, la 14 iunie 1928, în orașul Rosario, provincia Santa Fe, ca cel
mai mare dintre cei cinci copii ai unei familii prospere, tatăl fiind Ernesto Guevara
Lynch, iar mama Celia, având strămoși basci, irlandezi și spanioli. La vârsta de doi ani se
îmbolnăvește de astm bronșic, iar de la vârsta de 3 ani a învățat șah de la tatăl său și a
participat chiar la concursuri începând de la vârsta de 12 ani. Mama sa l-a învățat
franceza, iar în timpul adolescenței, profitând și de perioadele de repaus provocate de
crizele de astm, citește din Pablo Neruda, Jack London, Emilio Salgari, Jules Verne,
Sigmund Freud și Bertrand Russell. Arată, de asemenea un mare interes și pentru
fotografie. Cu toate acestea, în 1942, la liceu, joacă rugby în echipa școlii. Reformat din
cauza bolii, se ambiționează să ajungă doctor.
În anul 1948 se înscrie la facultatea de medicină din Buenos Aires. În decembrie
1951 începe o călătorie prin America Latină. Revine acasă complet schimbat.
Descoperise marile inegalități din America Latină, tragica viață a indienilor, aroganța
militarilor.
După ce își ia diploma în medicină (12 iunie 1953) pleacă din nou. La 27 iunie 1954,
președintele cade victimă unui puci militar. Rămâne în Guatemala până în septembrie
1954, apoi pleacă în Mexic, unde la 26 iunie 1955, îl întâlnește pe Fidel Castro. În această
perioadă e supranumit Che.
Pentru meritele sale, Castro îi dă lui Guevara gradul de el Comandante, cel mai înalt
din cadrul gherilei, și îi conferă, la 29 de ani, Steaua José Martí, pe care Guevara o va
pune pe bereta sa neagră. Această imagine a revoluționarului cu beretă și stea va deveni
celebră în lumea întreagă, datorită fotografului cubanez Alberto Korda, autorul acesteia.
După cucerirea puterii, la 9 ianuarie 1959, primește cetățenia cubaneză, printr-o lege
specială.
Che Guevara devine în 1959 comandatul închisorii Cabana. Timp de șase luni au fost
executați acolo cel puțin 156 de prizonieri, în majoritate politici. Documentele vremii,
inclusiv declarații confidențiale făcute de Guevara, sugerează chiar câteva mii de victime.
La 26 noiembrie 1959 e numit director al Băncii Centrale a Cubei, iar mai târziu
devine ministrul industriilor. A fost activ în reorientarea economiei cubaneze pe modelul
centralizat sovietic. După diferite discuții între Castro și Guevara, Che nu mai apare în
public. Pleacă în Africa, în Congo.
Înainte de a pleca în Congo, îi lasă o scrisoare lui Castro, rugându-l să o dea
publicității, după moartea sa. Fidel însă dă citire scrisorii la televiziunea cubaneză la 3
octombrie 1965, în timp ce îi stă alături, soția lui Che, Aleida March. Aventura din Congo
se sfârșește dezastruos. În decembrie 1965, părăsește Africa. Slăbit, cu crize de astm,
bolnav de paludism și dizenterie, se întoarce în Cuba, de unde plănuiește o nouă aventură,
de data aceasta în Bolivia.
Che ajunge în capitala boliviană și se îndreaptă spre regiunea forestieră Nancahuazu,
pentru a forma o școală de gherilă. Lipsit de sprijinul localnicilor, înconjurat de niște
novici, la 8 octombrie 1967, grupul lui Che este capturat. Che Guevara este executat o zi
mai târziu, la 9 octombrie 1967.
Mai multe persoane l-au putut vizita pe Che, printre care învățătoarea din sat, care i-a
adus mâncare și care își amintește următorul dialog:
„— De ce cu inteligența și fizicul dumneavoastră, familia și responabilitățile pe care
le aveați, v-ați pus într-o asemenea situație?
— Pentru idealurile mele.”
Cu puțin timp înaintea lui Che sunt executați Simeón Cuba și Juan Pablo Chang. În
1977, revista Paris Match a publicat un interviu cu Mario Terán despre ultimele clipe ale
lui Che Guevara.
"Când am intrat, Che era așezat pe o bancă. Când m-a văzut, m-a întrebat: "Ați venit
să mă ucideți?". M-am simțit intimidat și am lăsat capul în jos, fără să răspund. Atunci m-
a întrebat: "Ce-au spus ceilalți?" I-am răspuns că nu au zis nimic iar el mi-a replicat:
"Erau viteji." Nu îndrăzneam să trag. În acel moment vedeam un Che mare, foarte mare,
enorm. Ochii îi scânteiau intens. M-am gândit că îmi va lua pușca cu o mișcare rapidă. El,
însă, mi-a spus: "Fii liniștit și țintește bine! Vei ucide un om!". Atunci m-am retras către
ușă , am închis ochii și am tras o primă rafală. Che, cu picioarele zdrobite, a căzut la
pământ, zvârcolind-se și pierzând mult sânge. Mi-am venit în fire și am tras o a doua
rafală care l-a lovit în braț, în umăr și în inimă. Era, în sfârșit, mort."
Ulrike Meinhof
“Sub aspect militar, terorismul este o armă a războiului psihologic”. (Mallin.1977)
"You can stand up and fight only while you are alive. If they say I committed suicide,
be sure that it was a murder."18 (Meinhof, in ultimele zile de viata)
“Te poți împotrivi și lupta atâta timp cât ești în viață. Dacă vor spune că m-am
sinucis, să știți că a fost crima.”
Ulrike Meinhof (7 Octombrie 1934 - 9 Mai 1976) a fost o activistă germană de
stânga și co-fondatoare a Facțiunii Armatei Roșii (RAF).
Ulrike Meinhof se naște în Oldenburg, Germania, cu un tata-istoric al artei,
Dr.Werner Meinhof și cu o mamă profesoară, Ingeborg Meinhof. Familia se mută în
orașul Jena, atunci când tatăl este promovat în funcția de director al muzeului orașului.În
1946, familia se mută înapoi în Oldenburg, dat fiind faptul că orașul Jena se află sub
ocupație rusească.
Ulrike are o copilărie zbuciumată, întrucât tatăl sau moare în 1940, când aceasta avea
6 ani.Mama sa este nevoită să inchrieze o cameră pentru a se descurcă singură, cu doi
copii.Chiriașul Renate Riemeck devine tutorele celor două fete după moartea mamei, ce
survine opt ani mai târziu după întoarcerea în orașul natal.
Ulrike urmează studiile universității din Marburg, aprofundând filosofia și sociologia
și devenind foarte implicată în mișcările reformatoare.
În 1957, Ulrike se transfera la universitatea din Munster, unde îl intalneste pe
marxistul de origine spaniolă, Manuel Sacristan, și se alătura Uniunii Studenților
Socialiști Germani, participnd la diverse proteste împotriva înarmării militarilor germani
și folosirea armelor nucleare, așa cum propusese guvernul Konrad Adenauer.
Fiind o activistă ferventă a luptei împotrivă violenței, a înarmării și a conflictelor
nucleare dincolo de granițele țării, această devine purtătoare de cuvânt a Comitetului
Morții Anti Atomice.
În 1958 scrie diverse articole în reviste și ziare studențești, tocmai pentru că are ceva
18 Ditfurth, Jutta (2007). Ulrike Meinhof: Die Biography
de spus și dorește să împărtășească lumii realitățile din afara granițelor țării și să-și
exprime în mod clar și definitiv dezacordul față de intruziunea americană , protestand
totodata asupra imperialismului german.
În perioada 1962-1964, lucrează că editor-șef la revista KONKRET, iar în anul 1961
se căsătorește cu fondatorul revistei, Klaus Rainer Röhl, urmând ca în 1962 să dea naștere
celor două fete, Bettina și Regine.
Atentatul asupra lui Rudi Dutschke, un student activist , pe data de 11 aprilie 1968, a
determinat-o pe Ulrike să publice un articol în KONKRET, în care își exprima suportul
vizibil amplificat, care a rămas celebru prin următoarea sintagmă:”Protestul este atunci
când spun că acest lucru nu e pe placul meu, iar rezistenta este atunci când mă asigur că
ceea ce nu este pe placul meu nu se va mai intampla”
Articolele tinerei jurnaliste asupra incendierilor produse în Frankfurt ca formă de
protest împotrivă războiului din Vietnam, au avut un efect catalizator în viitoarele ei
acțiuni, ce au propulsat-o mai aproape de întâlnirea cu Andreas Baader și Gudrun Ensslin.
Ea și-a încetat activitatea profesională în 1969 și s-a dedicat luptei pentru dreptate și
libertate.
Meinhof a participat la planul de eliberare al deținutului Andreas Baader, urmând a
juca un rol important în întreprinderea acestei acțiuni, însă nu totul a decurs conform
planului, întrucât un paznic a fost împușcat, iar în urmă evadării lui Baader, într-un
moment de rătăcire, Meinhof decide să să alăture bandei, fugind pe fereastră împreună cu
ceilalți din edificiul în care avea loc întâlnirea între Baader și Meinhof, în vederea
realizarii unui interviu.
Planul inițial consta în acordarea ajutorului din umbră de către Meinhof gruparii
revoluționare, data fiind influența acesteia dobândite în anii de activitate și a conexiunilor
din cadrul mediului jurnalismului. Însă, evenimentele survenite ulterior au schimbat
drastic traseul planului de acțiune, jurnalista devenind o parte a grupului, astfel acesta
dobândindu-și numele de Baader-Meinhof, asociere realizată de opinia publică a vremii,
nicidecum de membrii grupului.
Următorii doi ani au reprezentat numai jafuri armate, obținerea banilor pe căi ilegale,
atentate, atacuri cu bombă, totul fiind realizat pentru a obține materiale necesare pentru
îndeplinirea scopurilor acestora. Ulterior vor pleca în Iordania, în Gaza, unde se vor
antrena în vederea activitătii ulterioare, împreună cu membri ai Frontului Popular de
Eliberare a Palestinei. Antrenati la modul profesional, se vor putea întoarce în Germania
gata de actiune.
În această perioadă, Meinhof a continuat să publice diverse articole și manifeste în
numele cauzei pentru care acționau, cel mai semnificativ fiind “conceptul de gherilă
urbana”, în care numele de Facțiune a Armatei Roșii este utilizat pentru prima data.
(RAF)
În 1972, membrii grupului sunt prinși și arestați.După 2 ani de audIeri, Meinhof este
condamnată la 8 ani de închisoare.Această sufera o izolare totală, această izolare
reprezentând începutului declinului lui Meinhof.
Această este izolată in total de 3 ori, prima izolare durând 237 de zile.
Ultima apariție a lui Meinhof a avut loc pe data de 4 mai 1976, când s-a înfățișat în
fațăa tribunalului, pentru a pleda pentru judecarea ei ca prizonier de război.Ultimele ei
zile din închisoare Stemmheim au fost senine, era vizibil motivata și avea discuții lungi
cu colegii săi, foștii memebri ai gruparii Baader-Meinhof în jumătățile de oră pe care le
petreceau in fiecare zi.
Pe data de 9 mai, s-a anunțat decesul lui Ulrike Meinhof, moartea fiind survenită în
urma spânzurării acesteia în propria celulă de niște prosoape înnodate.
Ulrike este exemplul viu al triumfului sperantei în mijlocul deșertului.Faptul că
acțiunea acestora a fost bazată pe violentă, ceea ce a dat naștere terorismului, tocmai în
vederea combaterii violenței și utilizării armelor nucleare, constituie un paradox.Inteles si
neinteles in acelasi timp.
Este de neînțeles această acțiune disperată, însă disperarea se naște din lipsa
opțiunilor și din profundul somn al omenirii.Când apelul catre omenire eșuează, se nasc
monștrii.
Ulrike Meinhof nu a avut niciodată rolul de lider, nu a avut niciodată o doctrină,
activitatea ei s-a limitat doar la acte teroriste, în semn de protest fată de războiul din
Vietnam, fată de prezenta americană în Germania, fată de ajutorul american acordat
statului Israel.Nu au emis niciodată vreun document cu caracter programatic din care să
deducem cumva dacă aveau o doctrină si în ce consta ea. Terorismul RAF nu a fost decât
consecinta previzibilă a esecului definitiv si irevocabil al comunismului pe pământ
german. O ultimă zvâcnire a fiarei. Violentă si teroristă.
Moto-ul terorismului se poate rezuma la 'DISTRUGE pentru a SALVA”.
Muhamed Abdel Rauf Arafat al-Qudwa al-Husseini
Muhamed Abdel Rauf Arafat al-Qudwa al-Husseini, cunoscut și sub numele de
Yasser Arafat în arabă sau Abu Amar fost unul dintre cei mai cunoscuti liderii teroristi
palestinieni.
Yasser Arafat sa născut în data de 24 august 1929 în Cairo unde și-a petrecut
copilăria și adoloscența împreună cu frații și surorile sale (în număr de șapte).
El ajunge pentru prima dată în Ierusalim la varsta de 4 ani cănd mama sa, Zahwa
Abul Saud moare datorita unei boli de rinichi, iar tatăl său Abdel Raouf al-Qudwa al-
Husseini este nevoit să il trimită alături de fratele său mai mic, Fathi în cartierul marocan
din vechiul oraș în grija unchiului său, fratele mamei. După patru ani aceștia sunt lăsați în
grija surorii lor mai mari, Inam, care a dezvaluit întrun inteviu faptul că Arafat, nu a avut
relații bune cu tatăl său, care îl bătea adesea datorită pasiunii sale pentru religie, motiv
pentru care acesta nu a mers la inmormantare, in anul 1952. Inam a povestit faptul ca
fratele său era interesat de mic copil de mentalitatea evreiască și că nimic nu îl putea
împiedica să meargă în cartierul evreiesc pentru a participa la slujbele religioase pentru a
o înțelege19.
În anul 1950, Yasser Arafat este absolvent al Universității din Cairo și incepe să
învețe cât mai multe depre iudaism și sinodism participând la numeroase discuții cu evrei
și chiar publicații ale acestora. În timpul razboiului arabo-israelian, Arafat împreună cu
alți arabi merg în Palestina unde încearcă să unească trupele arabe ce luptau împotriva
israelienilor. Acesta este atras și sprijină Fratia Musulmana și ia parte la lupta din Fâșia
Gaza, urmând ca după învingerea palestinielor în razboi să se retragă înapoi în Cairo și să
continue la Universitate să studieze ingineria. Arafat a fost nevoit să participe alaturi de
trupele egiptene la luptele declanșate în timpul Crizei Suezului. După absolvire, parăsește
Egiptul și se mută la Kuwait, unde viza îi este aprobată (primele încercari de a obține viza
au fost Canada și Arabia Saudită).
Aici, a lucrat ca profesor pentru o perioadă și ia avut alaturi pe prietenii săi
palestinieni cu care a participat la lupte în Fâșia Gaza, Salah Khalaf ("Abu Iyad") și 19 Aburish, Said K. From Defender to Dictator. New York: Bloomsbury Publishing, 1998 1pp. 7–32. ISBN 978-1-58234-049-4.
Khalil al-Wazir ("Abu Jihad"), ambii membri oficiali ai Frăției Musulmane Egipteane.
Alături de aceștia, dar și de alti prietenii, refugiații palestinieni a fondat treptat grupul
care a devenit cunoscut sub numele de Fatah. Data exactă pentru stabilirea de Fatah este
necunoscuta. În 1959, existența grupului a fost atestată în paginile unei reviste naționale
palestiniane, Filastununa Nida al-Hayat (Palestina noastră, Call of Life), care a fost scris
și editat de Abu Jihad (profesor, prieten apropiat al lui Arafat) .Fatah este un acronim al
numelui arab Harakat al-Tahrir al-Watani al-Filastini care se traduce in mișcării de
eliberare națională palestiniana"20. "Fatah" este, de asemenea, un cuvânt care a fost folosit
în vremurile islamice ce facea referire la cucerire.
Ideile lui Arafat privind eliberarea Palestinei constau in folosirea luptei, a violentei el
fiind impotriva politicilor guvernamentale arabe. Organizatia sa a functionat independent,
acesta nu a acceptat niciodata donatii ale guvernelor arabe.In 1962 merge in Siria pentru a
recruta oameni pentru gruparea Fatah, oameni dispusi sa foloseasca forta armata
impotriva Israelului (in acel moment organizatia avea 300 de membri). Mișcarea de
gherilă Fatah sub conducerea lui Yasser Arafat începe o campanie intensă de terorism pe
teritoriul israelian. În 1968 o unitate a armatei israeliene lansează un atac împotriva bazei
militare Fatah situată la Al Karameh, pe teritoriul iordanian, la granița cu Israelul, bază de
atacuri palestiniene permanente asupra satelor israeliene din zonă. Rezistența luptătorilor
palestinieni și intervenția tancurilor „Legiunii Arabe” iordaniene transformă operațiunea
într-un eșec pentru Israel, iar Arafat devine cel mai proeminent lider palestinian.
Dupa numeroase incercari armate esuate impotriva Israelului, liderul Arafat a fost arestat
de libanezi si dus in închisoarea Mezzeh din Siria.
După eliberarea sa, în 1968 Yasser Arafat a devenit liderul Organizaţiei pentru
Eliberarea Palestinei, o grupare înfiinţată în 1964 pentru a îi ajuta pe palestinieni să-şi
determine propriul lor viitor. Sub conducerea lui, Organizaţia pentru Eliberarea Palestinei
a pus accentul pe lupta armată, inclusiv deturnări de avione, luări de ostateci şi atacuri
asupra ţintelor israeliene din lume.
In 1947 el a luptat cu trupele ierusaliene împotriva evreilor. Ambițiile sale politice au
fost asemantoare cu cele ale lui Hitler și forțele Axei, a participat la planurile pentru
distrugerea evreilor din Europa in timpul celui de al doilea razboi mondial. În anii 60 și
20 Aburish, Said K. From Defender to Dictator. New York: Bloomsbury Publishing. 1998 pp. 33–67. ISBN 978-1-58234-049-4.
70 acțiunile sale au fost considerate teroriste, perioada este marcată de tulburări civile și
confruntări armate cu forțele israeliene. El a respins toate propunerile de pace oferite de
Israel, a controlat Palestina și terenurile West Bank. Politicile sale teroriste includ atacuri
asupra comunităților civile și atentate sinucigașe în centrele orașelor dens populate și
mall-uri. Forțele sale un exclud copiii la utilizarea armelor de foc.
După această perioadă, după încheierea razboiului, el devine primul conducător
terorist care militează pentru pace. Yasser Arafat a ţinut un discurs dramatic in 1974 la
Organizaţia Naţiunilor Unite, susținând pacea, ceea ce a estompat un pic imaginea sa
de militant de gherilă. Un an mai târziu, Statele Unite au recunoscut că interesele
palestiniene un pot fi ignorate.
Ca urmare a invaziei israeliene în Liban, Yasser Arafat şi alţi comandanţi ai
Organizaţiei pentru Eliberarea Palestinei, au fugit din Beirut. Arafat a restabilit sediul
Organizaţiei pentru Eliberarea Palestinei în Tunis. Procesul de pace rezultat a condus la
incheierea Acordurile de la Oslo din 1993, ceea ce a permis palestinienilor autonomia,
auto-guvernarea și alegeri în teritoriul palestinian. A fost ales președintele de catre
Autoritățile Palestiniene la 20 ianuarie 1996 având control asupra teritoriilor din Gaza și
Cisiordania a râului Iordan . În această perioadă, în 1990, Arafat, la 61 ani de vârstă, se
căsătoreste cu Suha de origine creștin palestiniană.
În 1994, Arafat primește Premiul Nobel pentru Pace, iar în anul următor semnează un
nou acord la Oslo care a pus bazele pentru o serie de tratate de pace între palestinieni și
israelieni ( Hebron Protocol (1997), Memorandumul Wye River (1998), Acordurile de la
Camp David (2000)).
Indiferent de tratatele semnate și a planurilor stabilite între cele două părți, termenul
pace a fost întotdeauna evaziv, imediat după începerea atacurile teroriste din 11
septembrie 2001, Arafat a fost respins de statul Israelian la sediul său din Ramallah.
În octombrie 2004, Arafat sa îmbolnăvit simptomele sale fiind asemănâtoare gripei și
a fost transportat la Paris, pentru tratament medical, unde a murit o lună mai tarziu la 11
noiembrie. Teoriile cu privire la moartea sa au fost numeroase, se consideră că adevarata
cauză a decesului său este otravirea. În noiembrie 2013 cercetatorii din Elveția au lansat
un raport care arată că testele efectuate pe ramașitele lui Arafat susțin aceasta teorie.
Dovezile din raport sugerează utilizarea poloniului ca otravă. Suha Arafat, vaduva lui
Yasser Arafat, a sprijinit constatările din interviuri mass-media ca dovadă a crimei lui
Arafat. Altii sustin faptul ca moartea sa a fost naturală.
Osama Bin Laden
Osama Bin Laden este cel care a fost liderul grupării teroriste Al Qaida timp de 20 de
ani și în același timp omul care a schimbat percepția lumii asupra amenințării teroriste
odată cu înfăptuirea atentatelor de la 11 septembrie 2001 din Statele Unite ale Americii21.
Osama ben Laden s-a născut în 1957, fiind, se pare, al 17-lea dintre cei 52 de copii ai
lui Mohamed ben Laden, un multimilionar cu afaceri în domeniul construcţiilor, care a
făcut 80% din drumurile Arabiei Saudite22.
În timp ce studia ingineria civilă la Universitatea Regele Abdul Aziz din Jeddah,
Arabia Saudită, ben Laden a intrat în contact cu profesorii şi studenţii unei aripi mai
conservatoare a islamului. Prin dezbatere teologică şi studiu, el a ajuns să îmbrăţişeze
islamul fundamentalist ca o contrapodere la ceea ce el spunea că ar fi decadenţa Vestului.
Invazia sovietică din Afganistan, din decembrie 1979, a schimbat însă pentru
totdeauna viaţa lui ben Laden. A îmbrăţişat cauza anticomunistă, mutându-se în
Afganistan unde, timp de zece ani, a dus o campanie, în cele din urmă victorioasă,
împreună cu mujahedinii. Experţii în informaţii consideră că CIA a avut un rol activ în
înarmarea şi antrenarea mujahedinilor, inclusiv a lui ben Laden. Însă sfârşitul războiului a
adus o schimbare în crezurile sale.
Ura sa faţă de Moscova s-a transferat către Washington după ce 300.000 de soldaţi
americani, inclusiv femei, şi-au făcut o bază în Arabia Saudită, ţară unde se află două
dintre cele mai sfinte locuri ale islamului. Era în timpul războiului din Golf din 1991
împotriva Irakului. Ben Laden a jurat că va răzbuna ceea ce el considera a fi o blasfemie.
Împreună cu tovarăşii săi mujahedini, a adus în mediile antiamericane din Orientul
Mijlociu priceperea sa în luptă şi zelul islamic. Presiunile americane au determinat
expulzarea sa din Arabia Saudită - care i-a retras cetăţenia în 1994 - şi apoi din Sudan, iar
ben Laden s-a întors în Afganistan în ianuarie 1996, unde domnea anarhia printre
diversele grupuri islamice, inclusiv miliţia fundamentalistă talibană, care a reuşit să
captureze capitala Kabul nouă luni mai târziu.
Deşi limitată geografic, averea lui ben Laden a crescut permanent prin intermediul
unor investiţii profitabile pe care le-a făcut în întreaga lume, ceea ce i-a permis să
21 http://www.biography.com/people/osama-bin-laden-37172#9%2F11-and-final-days 22 http://en.wikipedia.org/wiki/Bin_Laden_family
finanţeze şi să controleze o mişcare continuă de raliere sub steagul său a unor alianţe
militante transnaţionale. Uneori a lucrat ca intermediar, organizând logistica şi oferind
sprijinul financiar. Alte dăţi, şi-a condus propriile campanii violente. În februarie 1998, a
dat o fatwa - un decret religios - în numele Frontului Mondial pentru Jihad împotriva
Evreilor şi Cruciaţilor, în care spunea că a ucide americani şi aliaţi ai lor înseamnă a te
achita de o datorie musulmană.
Apoi a venit 11 septembrie 2001. Două avioane cu pasageri, deturnate de terorişti, au
fost izbite de turnurile gemene de la World Trade Center, în New York. O altă aeronavă a
fost prăbuşită peste Pentagon, în Washington, iar un al patrulea avion s-a prăbuşit pe un
câmp în Pennsylvania. În total, peste 3.000 de persoane au murit în atacuri. Statele Unite
au reacţionat lansând o operaţiune împotriva talibanilor23.
După lungi căutări, în data de 2 mai 2011, Președintele Statelor Unite, Barack Obama
anunța că Osama Bin Laden a fost capturat și ucis în Abbottabad, Pakistan.
Chiar dacă al-Qaida a fost prolifică în transmiterea de mesaje audio, difuzate adesea
pe internet sau în care apare adjunctul lui Osama ben Laden, Ayman al-Zawahiri,
imaginile video cu ben Laden sunt rare. Momentele apariţiilor lui au fost alese cu grijă,
având ca scop influenţarea opiniei publice occidentale, pentru a crea un zid între cetăţeni
şi lideri, sunt de părere analiştii. O apariţie video datează din 2004, anul atentatelor de la
Madrid, şi a fost difuzată cu câteva zile înainte de alegerile americane. O a doua
înregistrare video a fost dezvăluită în preajma împlinirii a şase ani de la atentatele din 11
septembrie şi a fost menită să pună capăt zvonurilor că liderul terorist ar fi fost mort de
ceva vreme.
Teorii bio-psihologice
23 http://www.dcnews.ro/cine-a-fost-osama-ben-laden-si-cum-a-ajuns-sa-i-atace-pe-americani-la-ei-acasa_59427.htm l
În cele din urmă vom trata 2 teorii, care ni s-au parut mai interesante în demersul lor
de a crea un profil atât psihologic cât și biologic potențialilor teroriști.
Teoria biologică
Teoria biologică relevantă comportamentelor antisociale la teroriști sugerează
influențele biologice (neuronale, hormonale și biochimice) care determină un
comportament dat, specific teroristului. Citându-l pe Zucherman care face referire la
teoria biologica în urma unor cercetari vom obseva că: ,,Evidențierea unor rezultate
concludente, deși nu extreme de solide, sugerează că există o bază biochimică a
personalității, complexă și multivariată,” diverse comportamente antisocial inexplicabile
la teroriști până în present au intrat în atenția speciliștilor psihosomatici și de psihiatrie
judiciară la începutul anilor ’80 pentru a face cunoscut cauzele acestora și stoparea
acestor forme.
Hubbard (1983) adoptă o teorie fiziologică în analizarea cauzelor terorismului. El
consideră că în corpul omenesc există 3 substanțe produse de stres: norepinefină, un
compus produs de glanda suprarenală și terminațiile nervului simpatic, asociată cu reacția
psihologică ,,luptă sau zbor” a indivizilor în situații de stres; acetilcolină, care este
produsă de terminațiile nervului parasimpatic și accentuează reacția la norepinefină și
endorfinele, care se conturează în creier ca reacție la stres și ,,narcotizează” creierul, fiind
de 100 de ori mai puternice decât morfină. Aceste substanțe fiind produse în organismul
teroristului, Hubbard trage concluzia că, în mare parte, violența teroristă nu își are
rădăcinile în psihologie, ci in fiziologia teroristului, ca urmare a reacției la stres. Hubbard
concluzionează că ar exista o posibila explicație pentru răspândirea, așa-zisul efect
contagios.
Oots si Wiegele (1985) au propus și ei un model psihopatologic la teroriști, bazat pe
fiziologie. Modelul lor demonstrează că starea psihologică a potențialului terrorist are
implicații în stabilitatea societății. În analizele lor: ,,Teroriștii trebuie, prin natura
acțiunilor lor, să aibă o atitudine care permite violența”. Una dintre aceste atitudini ar
putea fi machiavelismul, deoarece teroriștii au tendința de a-și manipua atât victimele, cât
și presa, publicul sau autoritățile. Potențialul terorist: ,,Trebuie doar să vadă că terorismul
a avut succes în cazul altora pentru a deveni agresiv”, au mai subliniat autorii. Conform
lui Oots și Wiegele, un pontențial terrorist devine terorist printr-un proces psihologic,
fiziologic și politic. ,,Dacă modelul neuropsihologic de agresiune este realist, nu există
niciun argument că terorismul ar putea fi eliminat în cazul în care cauzele sale socio-
politice ar fi eliminate”. Potențialul terorist este considerat un individ frustrat, care s-a
răzvrătit și a experimentat în mod repetat sindromul ,,luptă sau zbor”. Mai mult, după
aceste răzvratiri repetate, teroristul se eliberează printr-un act agresiv și caută parțial, să
îndepărteze cauza inițială a frustrării sale prin atingerea scopului politic pe care îl negase
până acum.
Teoria psihologică
Teoria psihologică cu privire la terrorism explică și se ocupă cu studiul științific al
comportamentului violent și agresiv, al proceselor informaționale și discrepanțelor
cognitive, al predispozițiilor genetice și abientale cu caracter infracțional. Teoria
psihologică a terorismului explică de fapt gândirea și procesele fizice ale teroriștilor,
selecția subiecților, cu predispoziții criminale și motivațiile de aderare la o grupare
teroristă. Atât analiștii politici, cât și sociologii sunt interesați mai mult de contextele
sociale și politice ale grupărilor teroriste.
Teoria psihologică se focalizează în primul rând pe cercetarea minților criminale și se
ocupă cu studiul teroriștilor în sine, adică recrutarea și includerea lor în grupări teroriste,
cognițiile teroriștilor, personalitatea, convingerile, atitudinile, motivațiile și cariera lor.
Teoria psihologică a terorismului mai studiază asigurarea psihologică a teroriștilor pentru
a face față situațiilor de criză psihică, comportamentală, de moarte și de conștiință în
timpul actelor sinucigașe pentru îndeplinirea ordinelor superioare de atac și luptă. Această
teorie ia în calcul și interacțiunea socială, culturală, religioasă și ideologia subiecților.
Mai mult, teoria psiholgică studiază psihopatologia personalității teroristului pentru a
scoate în evidență tipurile de simptome sau dificultăți psihologice dezvoltate la o
persoană din grupurile teroriste. Teoria psihologică este în măsură să explice științific
cum se nasc teroriștii și de ce.
Cunoaşterea este un concept important în psihologie, deoarece este procesul general
prin care indivizii ajung la o înţelegereşi la găsirea unui sens lumii. Teroriştii văd lumea
prin prisma ideologiei lor mărginite, fie ea marxism-leninism, anarhism, naţionalism,
fundamentalism islamic sau oricare altă ideologie.Majoritatea cercetătorilor sunt de
părere că teroriştii nu se consideră terorişti, ci soldaţi,eliberatori, martiri şi luptători
legitimi pentru nobile cauze sociale. Teroriştii care recunosc căacţiunile lor sunt teroriste
sunt atât de devotaţi cauzelor lor încât nu le pasă cum sunt priviţi delumea exterioară.
Alţii pot fi la fel de devotaţi, însă nu le place să fie identificaţi ca terorişticare se opun
luptătorilor pentru libertate sau eliberatorilor naţionali (Hudson, 1999)
În concluzie tot ce nu știm despre psihologia teroriștilor este mai mult decât ceea ce
știm chiar dacă sunt atât de multe încercări de a combina psihologia cu sociologia,
precum și cu criminologia sau psihiatria judiciară, din cauza dinamismului foarte rapid al
acestui fenomen numit terorism.
CONCLUZIE
Am identificat, aşadar, cauzele sociale, politice şi, mai ales, personale, care duc la
formarea aşa-numiţilor terorişti şi am răspuns, astfel, la întrebarea de ce se produce acest
fenomen. O altă întrebare care a făcut obiectul proiectului nostru este de ce nu rezistă
aceste organizaţii teroriste?
Organizaţiile teroriste reprezintă o provocare pentru sistem, iar istoria arată că
sistemul sfârşeşte prin a le distruge într-un fel sau altul : militar, economic sau ca resursă
umană. Explicaţia este simplă : nu toate ideologiile sunt egale. Ipoteza a fost demonstrată
prin teoria justificării sistemului. Potrivit Hennes24, oamenii sunt tentaţi să apere
sistemul ideologic, social şi economic din care fac parte datorită unei nevoi de a le fi
satisfăcute anumite nevoi. Este vorba despre trei tipuri de nevoi : epistemice (nevoia de
cunoaştere şi asigurarea unei predictibilităţi), existenţiale ( nevoia de a avea parte de
ameninţări cât mai reduse în privinţa supravieţuirii) şi relaţionale ( nevoia de apartenenţă
şi de a împărtăşi un sistem comun de valori).
Autorii studiului au identificat reacţii diferite legate de aceste nevoi în funcţie de
mişcările sociale sau ideologice apărute, iar concluzia cercetării realizate prin metoda
chestionarului pe 182 de subiecţi americani, a fost următoarea. Cei care au curiozităţi
reduse în privinţa informării, se tem de moarte şi au în acelaşi timp o nevoie acută de
apartenenţă la o viziune(spirit de turmă) sunt cei mai tentaţi în a apăra sistemul din care
fac parte. Cei care critică sistemul au aceeaşi tendinţă în momentul în care sistemul riscă
să se prăbuşească. Cercetarea a fost realizată pe tema mişcării Occupy Wall Street şi a
reacţiei publice faţă de aceasta. Mişcarea nu a fost una de factură teroristă - a fost un
fenomen de revoltă socială, restrâns ca dimensiuni dar care a fost perceput ca ameninţător
pentru sistemul economiei de piaţă, al competiţiei, inclusiv de către cei care se simţeau
nedreptăţiţi de acest sistem.
Cel mai recent exemplu care susţine această teorie este gruparea Stat Islamic. Deşi
este o organizaţie care sprijină comunitatea musulmană sunită, susţinerea de care se
bucură în lumea musulmană şi arabă este extrem de redusă, paradoxal.
Potrivit unui studiu realizat de Washington Institute25, organizaţia are mai multă susţinere 24 Erin P. Hennes, Hannah Nam, Chadly Stern, John Jost - Not all ideologies are created equal, Social Cognition, V.30, No.6, 2012, p.675. 25 http://www.washingtoninstitute.org/policy-analysis/view/isis-has-almost-no-popular-support-in-egypt-saudi-arabia-or-lebanon, consultat în 23.04.2015.
în Marea Britanie, spre exemplu, decât în Egipt sau Liban. Interviurile au fost realizate în
septembrie 2014 face-to-face cu cei 1000 de subiecţi prin intermediul institutelor de
sondare a opiniei publice locale. Marja de eroare este de aproximativ 3 la sută.
Egipt. Astfel, potrivit cercetării, doar 3 la sută dintre egipteni au a atitudine pozitivă
faţă de Stat Islamic. Dintre aceştia, 1 procent s-a pronunţat categoric în favoarea
organizaţiei şi a acţiunilor ei, iar 2 la sută sunt relativ de acord cu strategiile grupării.
Peste 80 la sută s-au declarat împotriva Stat Islamic. Egiptenii care s-au declarat în
favoarea Stat Islamic înseamnă aproximativ 1,5 milioane de persoane.
Arabia Saudită. În cazul Arabiei Saudite, 5 procente din intervievaţi au spus că au o
atitudine pozitivă faţă de Stat Islamic. Dintre aceştia 2 procente susţin cu ardoare
acţiunile organizaţiei. 3 la sută au o atitudine mai degrabă de susţinere. 17 la sută ar
înclina spre a avea o atitudine negativă faţă de strategiile grupării, în vreme ce 73 la sută
nu-l susţin pe Al-Baghdadi sub nicio formă. Eventualii suporteri ai Stat Islamic în Arabia
Saudită se ridică la aproximativ 5 milioane.
Liban. În Liban gruparea Stat Islamic are susţinere aproape de 0 la sută. Peste 99 la
sută dintre respondenţi nu sunt de acord cu acţiunile sale.
Cu alte cuvinte, vorbim despre o grupare teroristă care asemenea mişcării Occupy
Wall Street se adresează unui public ţintă dar nu reuşeşte să-l facă să adere la principiile
sale, motivul fiind ataşamentul opiniei publice faţă de un anumit sistem care, într-un fel
sau altul, asigură o oarecare siguranţă.
Teroriştii sunt, în concluzie, o categorie defavorizată de sistem din motive familiale,
sociale, economice sau politice. Încearcă să schimbe sistemul şi sfârşesc prin a fi doborâţi
de el.
BIBLIOGRAFIE :
Erin P. Hennes, Hannah Nam, Chadly Stern, John Jost - Not all ideologies are
created equal, Social Cognition, V.30, No.6, 2012.
Alex P. Schmid & Albert J. Jogman - Political Terrorism : A new guide to actors,
authors, concepts, data bases, Library of Congress, 2004.
Gérard Chaliand, Arnaud Blin - History of Terrorism, University of California Press,
2007.
Aburish, Said K. From Defender to Dictator. New York: Bloomsbury Publishing.
1998
Ditfurth, Jutta (2007). Ulrike Meinhof: Die Biography
Scurta Istorie a Revoluției Ruse, Richard Pipes, Tradusă de Mircea Pârcălabu,
Editura Humanitas, pp. 104
Terorismul. Studii și cercetări asupra fenomenului terrorist, Cristian Delea, Aurelian
Bădescu, Editura Risoprint, Cluj Napoca, 2008
Surse online :
http://www.washingtoninstitute.org/
https://www.sri.ro/fisiere/studii/cadrullegislativ.pdf
http://www.wdl.org/en/
http://www.un.org/documents/ga/res/51/a51r210.htm
http://www.washingtonpost.com/news/
http://www.b1.ro/stiri/externe/
http://ro.wikipedia.org/wiki/Vladimir_Ilici_Lenin
http://www.rafinfo.de/archiv/raf/raf-20-4-98.php
http://www.baader-meinhof.com/red-army-factions/
http://www.baader-meinhof.com/resources/source-documents/newspaper-english/
stars-stripes-europe/
http://www.dcnews.ro/cine-a-fost-osama-ben-laden-si-cum-a-ajuns-sa-i-atace-pe-
americani-la-ei-acasa_59427.htm
http://www.biography.com/people/osama-bin-laden-37172#9%2F11-and-final-days
http://en.wikipedia.org/wiki/Bin_Laden_family
www.wikipedia.com