Proiect Psiho Socio Terror

43
Universitatea din București – Facultatea de Științe Politice Curs: Psiho-Sociologia Organizațiilor Prof.Univ.Dr. Georgeta Ghebrea Psiho-sociologia Organizațiilor – Studii de caz Autori: Ramona Ivan Emma Vanessa Cârnu Lucian Cambeșteanu

description

proj

Transcript of Proiect Psiho Socio Terror

Page 1: Proiect Psiho Socio Terror

Universitatea din București – Facultatea de Științe Politice

Curs:

Psiho-Sociologia Organizațiilor

Prof.Univ.Dr. Georgeta Ghebrea

Psiho-sociologia Organizațiilor – Studii de caz

Autori:

Ramona Ivan

Emma Vanessa Cârnu

Lucian Cambeșteanu

Vasile Gabriel Cărăbeț

Raluca Dumitru

Mădălina Gheorghica

Andreea Niță

Alexandra???

Page 2: Proiect Psiho Socio Terror

INTRODUCERE

Terorismul nu este o invenţie a secolului al XX-lea. Este un fenomen apărut încă de

la începutul erei noastre, mai exact, în sec. I d.Hr, o dată cu zeloţii. Cauzele sale sunt,

însă, neschimbate de două milenii.

Încercăm să surprindem prin proiectul de faţă aceste cauze ale apariţiei teroriştilor,

identificând definiţiile fenomenului, analizând un scurt istoric al său şi motivele pentru

care deşi este omniprezent ca fenomen, manifestările sale, respectiv, organizaţiile

teroriste sunt, totuşi, apariţii efemere. Un punct asupra căruia vom insista se referă la

motivaţiile teroriştilor pentru acţiunile lor şi pentru acest aspect, vom apela la mini-

studiile de caz. Vom vedea că sistemul social joacă un rol foarte important în apariţia

atitudinilor extreme, anti-sistem şi în manifestările sale.

Ipoteza acestui proiect este, prin urmare, faptul că terorismul reprezintă o îmbinare

între factorii externi şi cei intrinseci individului : izolarea socială, apărută din diverse

cauze precum şomaj, sărăcie, lipsă de educaţie dar şi diverse traume personale asociată cu

rigiditatea sau competitivitatea, uneori, nedreaptă, a sistemului. A doua ipoteză este că o

organizaţie teroristă reprezintă un fenomen efemer pentru că se prezintă ca un factor

destabilizator al sistemului pe care oamenii au tendinţa să-l apere câtă vreme le satisface

câteva nevoi de bază şi câtă vreme există posibilitatea unui rău mai mare, chiar şi când

sistemul social, politic, economic nu este considerat ca furnizor al ,,celei mai bune dintre

lumile posibile”.

Înainte de a discuta mini-studiile de caz, trebuie să amintim că prima organizaţie

teroristă a fost reprezentată de zeloţi. Grupare iudaică ce lupta împotriva romanilor

organizează atacuri împotriva oficialilor Imperiului în sec. 1 d. Ch. Pentru că purtau cuţite

folosite în atentate, membrii grupării erau cunoscuţi şi sub numele de sicari. În anul 66

încep să atace şi clădiri ale autorităţilor. Dispar în anul 70 e.n. o dată cu sinuciderea în

masă a ultimilor membri în fortăreaţa Masada, înconjurată şi asediată de armata romană

Page 3: Proiect Psiho Socio Terror

şi care a constituit subiectul unui film clasic cu Peter O’Toole şi Peter Strauss în rolurile

principale, Masada, 19811.

De ce au fost totuşi consideraţi terorişti?

Există cel puţin 109 definiţii ale terorismului, potrivit Alex P. Schmid şi Albert J.

Jogman - Political Terrorism: A New Guide To Actors, Authors, Concepts, Data Bases.2

Potrivit cercetării amintite3, putem identifica o primă cauză a terorismului în

asocierea termenilor - sărăcie, mizerie, disperare. Nu rezolvăm, însă prin aceste variabile,

definiţia terorismului care înseamnă, înainte de toate, acţiune violentă, strategie şi

practică a unui grup sau a unui individ cu un anumit scop. Definiţia implică, aşadar, mult

mai multe variabile. Termenul terorism este asociat de obicei cu violenţa, cu scopurile

politice, cu propagarea fricii. Este asociat însă într-o proporţie mai mică, cu răspândirea

aleatorie a fricii sau cu atacarea civililor în scopuri politice.4

Folosirea ilegală a forţei pentru obţinerea de foloase din partea unor grupuri sau din

partea Guvernului, prin intimidarea altor grupuri sociale sau politice, prin acţiuni

violente, prin alte acţiuni ilegale îndreptate împotriva proprietăţii private sau a indivizilor,

prin crime sau răpiri, totul cu un scop politic, reprezintă acţiuni teroriste, potrivit

definiţiilor acceptate5.

Observăm trei elemente comune în aceste variabile : violenţă, înspăimântarea

populaţiei civile şi scopuri politice. O definiţie relativ completă a terorismului ar putea

fi : intimidarea prin violenţă a unei părţi dintr-o populaţie aleasă ca ţintă pentru obţinerea

supremaţiei politice sau a unor avantaje politice. Citând o analiză a U.S. Department of

State, editorii lucrării History of Terrorism, Gerard Chaliand şi Arnaud Blin definesc

terorismul ca acte de violenţă premeditate, motivate politic, îndreptate împotriva unui

public non-combatant, civil, orchestrate de grupuri organizate sau de agenţi sub acoperire

ai altor state, cu scopul de a influenţa un anumit public pentru a-şi schimba

comportamentul sau opţiunea politică.6

Reţinem, aşadar, că terorismul este în primul rând o formă de violenţă. Este

1 http://www.imdb.com/title/tt0081900/?ref_=ttawd_awd_tt , consultat în 22.03.2015. 2 Alex P. Schmid & Albert J. Jogman - Political Terrorism : A new guide to actors, authors, concepts, data bases, Library of Congress, 2004, p.4. 3 Id, p.64.4 Gérard Chaliand, Arnaud Blin - History of Terrorism, University of California Press, 2007, p. 14. 5 Gérard Chaliand, Arnaud Blin, op.cit., p. 14.6 Id, p. 16.

Page 4: Proiect Psiho Socio Terror

îndreptată împotriva unei structuri considerată ca fiind ilegitimă. Această structură

opresoare împotriva căreia luptă diverse facţiuni considerate teroriste trebuie intimidată,

lichidată sau înlocuită, iar pentru asta atacurile teroriste pot fi un mijloc eficient.

În 1934, asasinarea la Marsilia a regelui Alexandru al Iugoslaviei ridică problema

terorismului în cadrul Ligii Naţiunilor. Un jurist român, Vespasian Pella va fi artizanul

Convenţiei privind combaterea terorismului adoptată de organizaţie în anul 1937.7

Documentul definea actele de terorism ca ,,acte criminale îndreptate împotriva unui stat,

cu scopul de a induce o stare de teroare unor persoane particulare sau unui grup.”8

După al doilea război mondial, ONU pe de o parte dar şi Consiliul Europei pe de altă

parte au emis peste 30 de rezoluţii, convenţii sau protocoale prin care este condamnat

terorismul.9 Amintim Rezoluţia Organizaţiei Naţiunilor Unite 51/210 din 1996, potrivit

căreia ,,actele criminale premeditate cu scopul de a provoca o stare de teroare publicului

larg, unui grup sau unor persoane, pentru a obţine avantaje de natură politică, nu pot fi

justificate în nicio circumstanţă, indiferent de motivaţia politică, filozofică, ideologică,

rasială, etnică sau religioasă.”10 O definiţie mai cuprinzătoare este dată în 2004. Consiliul

de Securitate al ONU publică Rezoluţia 1566 prin care condamnă actele teroriste ca ,,acte

criminale îndreptate inclusiv împotriva civililor, cu scopul de a provoca moarte sau răni

pentru a induce publicului sau unui grup de persoane o stare de teroare, pentru a intimida

populaţia sau pentru a forţa un guvern sau o organizaţie internaţională să acţioneze sau să

se abţină de la anumite acţiuni.”11

Care este, însă, profilul şi motivaţiile acestor oameni. În introducerea mini-studiilor

de caz pe care le vom prezenta vom aminti două exemple de actualitate : Abu Musab Al-

Zarqawi şi Abu Bakr Al-Baghdadi. Este vorba despre doi lideri ai grupării care a

reinventat terorismul internaţional : Stat Islamic. Regăsim la aceste două cazuri un

element comun : inadaptabilitatea.

Primul lider al grupării Stat Islamic, Abu Musab Al-Zarqawi se naşte în anul 1967 în

al doilea oraş ca mărime din Iordania, Zarqa, într-o familie de muncitori. După moartea

7 https://www.sri.ro/fisiere/studii/cadrullegislativ.pdf , consultat în 15.03.2015. 8 http://www.wdl.org/en/item/11579/, consultat în 15.03.2015. 9 https://www.sri.ro/fisiere/studii/cadrullegislativ.pdf , consultat în 15.03.2015. 10 http://www.un.org/documents/ga/res/51/a51r210.htm, consultat în 15.03.2015. 11 http://www.statemaster.com/encyclopedia/UN-Security-Council-Resolution-1566, consultat în 15.03.2015.

Page 5: Proiect Psiho Socio Terror

tatălui, abandonează şcoala la vârsta de 17 ani, se transformă într-un adolescent

violent care are probleme cu drogurile şi alcoolul. Intră la închisoare la începutul anului

1980 pentru posesie de droguri şi tentativă de viol. În 1988 este eliberat şi pleacă imediat

în Afganistan pentru a lupta împotriva ruşilor.

Este ucis în urma unui raid aerian american în 2006.

Următorul cel mai important lider grupării este Abu Bakr Al-Baghdadi. S-a născut în

1971 în Samarra, un oraş irakian majoritar sunit. Participă la războiul din Irak, în 2005

este capturat şi condamnat la 5 ani de închisoare. Ca şi Zarqawi, scapă de detenţie prin

amnistiere prezidenţială în anul 2009. Este doctor în studii islamice dar a urmat şi cursuri

de lingvistică şi istorie.12 În liceu a avut probleme cu limba engleză, avea înclinaţie spre

matematică şi geografie dar a obţinut note bune şi la economie, istorie şi limba arabă.

Termină liceul în 1991 cu media generală de 80 de puncte. Este refuzat când încearcă să

se înroleze în armata irakiană din cauză că era prea scund. Nu se poate înscrie nici la

Facultatea de Drept pentru că avea probleme de vedere aşa că optează pentru teologie,

potrivit declaraţiilor unui fost profesor al său pentru o televiziune germană, citată de

presa din România.13

Reţinem din aceste două cazuri elementul comun : absenţa integrării sociale în

domenii care i-ar fi ajutat în dezvoltarea personală dar şi probleme familiale. Aşa cum

vom vedea în următoarele mini-studii de caz, aceste cauze sunt comune în cazul

majorităţii liderilor terorişti.

Profilul psihologic al lui Lenin

12 Washington Post - http://www.washingtonpost.com/news/morning-mix/wp/2014/06/11/how-isis-leader-abu-bakr-al-baghdadi-became-the-worlds-most-powerful-jihadi-leader/, consultat în 28.03.2015. 13 http://www.b1.ro/stiri/externe/carnetul-de-note-al-liderului-stat-islamic-facut-public-abu-bakr-al-baghdadi-repetent-in-ultimul-an-de-liceu-foto-103932.html , consultat în 29.03.2015.

Page 6: Proiect Psiho Socio Terror

Deși a fost o mare personalitate, se cunosc foarte puține lucruri despre viața

personală a lui Vladimir Ilici Lenin, pe numele său întreg. Numele de familie orginar

fiind Ulianov. Lenin a fost unul dintre pseudonimele sale. Se crede că l-a creat ca să

demonstreze antagonismul față de Gheorghi Plehanov, care folosea pseudonimul Volghin,

după râul Volga; Lenin a ales râul Lena care este mai lung și care curge în direcția opusă.

În orice caz, sunt multe teorii despre proveniența pseudonimului său, iar Lenin nu a

explicat niciodată alegerea sa. Uneori, în Occident, este în mod eronat numit „Nikolai

Lenin”, deși niciodată nu a purtat acest nume în Rusia14.

Lenin s-a născut în aprilie 1870 în oraşul Simbirsk de pe Volga, într-o familie de

birocraţi, oameni convenţionali şi relativ înstăriţi. Tatăl, inspector şcolar, atinsese în 1886,

cînd a murit, rangul de consilier de stat, ceea ce îi conferea un statut egal cu acela al unui

general şi avantajul nobleţei ereditare. Era un om cu vederi liberal-conservatoare şi un

admirator al reformelor lui Alexandru al II-lea. La un an după moartea lui, o nouă

tragedie avea să lovească familia: fiul cel mare, Alexandr, a fost arestat şi executat pentru

a fi complotat în vederea asasinării ţarului. Ca urmare, Ulianovii au fost ostracizaţi de

societatea din Simbirsk. Deşi hagiografia comunistă pretinde că executarea fratelui său a

făcut din tânărul Lenin, atunci în vârstă de şaptesprezece ani, un revoluţionar, mărturiile

existente nu sprijină în nici un fel această teză. 15

De-a lungul anilor de şcoală Lenin a fost un elev model, obţinând în fiecare an

medalia de aur pentru învăţătură şi bună purtare. Faţă de politică, în schimb, nu manifesta

nici un interes. Mulţumită acestui dosar model, a fost admis la Universitatea din Kazan,

deşi în mod normal antecedentele de familie nu i-ar fi permis-o.Tatăl lui Alexandr

Kerenski, care — coincidenţa face — era director la şcoala din Simbirsk în care a învăţat

Lenin, l-a recomandat universităţii ca pe un tînăr „retras" şi „nesociabil", dar care „nici la

şcoală, nici în afara ei nu a dat superiorilor sau profesorilor, prin vorbă sau prin fapte,

motive de a-şi forma despre el o părere negativă". Dacă regimul ţarist nu ar fi tratat, cu o

insistenţă iraţională, orice act de nesupunere ca pe o crimă politică, poate că Lenin ar fi

14 http://ro.wikipedia.org/wiki/Vladimir_Ilici_Lenin, accesat la 23.04.201515 Scurta Istorie a revolutie ruse, Richard Pipes, , Tradusă de Mircea Pârcălabu, Editura Humanitas, pp. 103

Page 7: Proiect Psiho Socio Terror

făcut o exemplară carieră de funcţionar public. Intrând la universitate, unde a fost

recunoscut de colegi ca fratele acelui Alexandr care fusese executat de curând, Lenin a

fost atras într-o organizaţie politică clandestină. Faptul avea să iasă la lumină cu ocazia

participării lui la o adunare studenţească cu totul inofensivă, prin care se protesta

împotriva anumitor regulamente universitare şi în urma căreia a fost eliminat. Acest gen

de represalii disproporţionate alimentau în permanenţă mişcarea revoluţionară cu noi

adepţi. Fiindu-i interzis să se înscrie la altă universitate, plin de o amărăciune uşor de

înţeles, Lenin şi-a petrecut următorii patru ani de viaţă într-o inactivitate forţată. Era atât

de disperat, încât mama lui, care solicitase fără succes autorităţilor să fie reprimit la

universitate, se temea să nu se sinucidă. Aceasta a fost perioada în care tânărul Lenin s-a

familiarizat cu literatura radicală, transformându-se într-un revoluţionar fanatic, hotărât să

distrugă statul şi societatea care îl trataseră într-un mod atât de meschin.16

Terorismul manifestă cele mai bizare și unice forme de violență împotriva civililor.

Terorismul este singurul fenomen nociv și antisocial care generează fică, groază, haos,

șoc, neliniște și tulburări psihice în masă în rândul societății civile. În conceptualizarea

cogniției terorismului se are în vedere terorismul ca individ și terorismul ca organizație.17

Acest tablou definește perfect profilul psihologic al lui Lenin, ce trece sub eticheta

terorismului ca individ

Ernesto Che Guevara

16 Scurta Istorie a Revoluției Ruse, Richard Pipes, Tradusă de Mircea Pârcălabu, Editura Humanitas, pp. 10417 Terorismul. Studii și cercetări asupra fenomenului terrorist, Cristian Delea, Aurelian Bădescu, Editura Risoprint, Cluj Napoca, 2008

Page 8: Proiect Psiho Socio Terror

Ernesto Rafael Guevara de la Serna (n. 14 iunie 1928 – d. 9 octombrie 1967), mai

cunoscut sub porecla sa de Che Guevara sau el Che, a fost un revoluționar de stânga,

lider al regimului comunist cubanez și insurgent sud-american.

S-a născut în Argentina, la 14 iunie 1928, în orașul Rosario, provincia Santa Fe, ca cel

mai mare dintre cei cinci copii ai unei familii prospere, tatăl fiind Ernesto Guevara

Lynch, iar mama Celia, având strămoși basci, irlandezi și spanioli. La vârsta de doi ani se

îmbolnăvește de astm bronșic, iar de la vârsta de 3 ani a învățat șah de la tatăl său și a

participat chiar la concursuri începând de la vârsta de 12 ani. Mama sa l-a învățat

franceza, iar în timpul adolescenței, profitând și de perioadele de repaus provocate de

crizele de astm, citește din Pablo Neruda, Jack London, Emilio Salgari, Jules Verne,

Sigmund Freud și Bertrand Russell. Arată, de asemenea un mare interes și pentru

fotografie. Cu toate acestea, în 1942, la liceu, joacă rugby în echipa școlii. Reformat din

cauza bolii, se ambiționează să ajungă doctor.

În anul 1948 se înscrie la facultatea de medicină din Buenos Aires. În decembrie

1951 începe o călătorie prin America Latină. Revine acasă complet schimbat.

Descoperise marile inegalități din America Latină, tragica viață a indienilor, aroganța

militarilor.

După ce își ia diploma în medicină (12 iunie 1953) pleacă din nou. La 27 iunie 1954,

președintele cade victimă unui puci militar. Rămâne în Guatemala până în septembrie

1954, apoi pleacă în Mexic, unde la 26 iunie 1955, îl întâlnește pe Fidel Castro. În această

perioadă e supranumit Che.

Pentru meritele sale, Castro îi dă lui Guevara gradul de el Comandante, cel mai înalt

din cadrul gherilei, și îi conferă, la 29 de ani, Steaua José Martí, pe care Guevara o va

pune pe bereta sa neagră. Această imagine a revoluționarului cu beretă și stea va deveni

celebră în lumea întreagă, datorită fotografului cubanez Alberto Korda, autorul acesteia.

După cucerirea puterii, la 9 ianuarie 1959, primește cetățenia cubaneză, printr-o lege

specială.

Che Guevara devine în 1959 comandatul închisorii Cabana. Timp de șase luni au fost

Page 9: Proiect Psiho Socio Terror

executați acolo cel puțin 156 de prizonieri, în majoritate politici. Documentele vremii,

inclusiv declarații confidențiale făcute de Guevara, sugerează chiar câteva mii de victime.

La 26 noiembrie 1959 e numit director al Băncii Centrale a Cubei, iar mai târziu

devine ministrul industriilor. A fost activ în reorientarea economiei cubaneze pe modelul

centralizat sovietic. După diferite discuții între Castro și Guevara, Che nu mai apare în

public. Pleacă în Africa, în Congo.

Înainte de a pleca în Congo, îi lasă o scrisoare lui Castro, rugându-l să o dea

publicității, după moartea sa. Fidel însă dă citire scrisorii la televiziunea cubaneză la 3

octombrie 1965, în timp ce îi stă alături, soția lui Che, Aleida March. Aventura din Congo

se sfârșește dezastruos. În decembrie 1965, părăsește Africa. Slăbit, cu crize de astm,

bolnav de paludism și dizenterie, se întoarce în Cuba, de unde plănuiește o nouă aventură,

de data aceasta în Bolivia.

Che ajunge în capitala boliviană și se îndreaptă spre regiunea forestieră Nancahuazu,

pentru a forma o școală de gherilă. Lipsit de sprijinul localnicilor, înconjurat de niște

novici, la 8 octombrie 1967, grupul lui Che este capturat. Che Guevara este executat o zi

mai târziu, la 9 octombrie 1967.

Mai multe persoane l-au putut vizita pe Che, printre care învățătoarea din sat, care i-a

adus mâncare și care își amintește următorul dialog:

„— De ce cu inteligența și fizicul dumneavoastră, familia și responabilitățile pe care

le aveați, v-ați pus într-o asemenea situație?

— Pentru idealurile mele.”

Cu puțin timp înaintea lui Che sunt executați Simeón Cuba și Juan Pablo Chang. În

1977, revista Paris Match a publicat un interviu cu Mario Terán despre ultimele clipe ale

lui Che Guevara.

"Când am intrat, Che era așezat pe o bancă. Când m-a văzut, m-a întrebat: "Ați venit

să mă ucideți?". M-am simțit intimidat și am lăsat capul în jos, fără să răspund. Atunci m-

a întrebat: "Ce-au spus ceilalți?" I-am răspuns că nu au zis nimic iar el mi-a replicat:

"Erau viteji." Nu îndrăzneam să trag. În acel moment vedeam un Che mare, foarte mare,

enorm. Ochii îi scânteiau intens. M-am gândit că îmi va lua pușca cu o mișcare rapidă. El,

Page 10: Proiect Psiho Socio Terror

însă, mi-a spus: "Fii liniștit și țintește bine! Vei ucide un om!". Atunci m-am retras către

ușă , am închis ochii și am tras o primă rafală. Che, cu picioarele zdrobite, a căzut la

pământ, zvârcolind-se și pierzând mult sânge. Mi-am venit în fire și am tras o a doua

rafală care l-a lovit în braț, în umăr și în inimă. Era, în sfârșit, mort."

Ulrike Meinhof

Page 11: Proiect Psiho Socio Terror

“Sub aspect militar, terorismul este o armă a războiului psihologic”. (Mallin.1977)

"You can stand up and fight only while you are alive. If they say I committed suicide,

be sure that it was a murder."18 (Meinhof, in ultimele zile de viata)

“Te poți împotrivi și lupta atâta timp cât ești în viață. Dacă vor spune că m-am

sinucis, să știți că a fost crima.”

Ulrike Meinhof (7 Octombrie 1934 - 9 Mai 1976) a fost o activistă germană de

stânga și co-fondatoare a Facțiunii Armatei Roșii (RAF).

Ulrike Meinhof se naște în Oldenburg, Germania, cu un tata-istoric al artei,

Dr.Werner Meinhof și cu o mamă profesoară, Ingeborg Meinhof. Familia se mută în

orașul Jena, atunci când tatăl este promovat în funcția de director al muzeului orașului.În

1946, familia se mută înapoi în Oldenburg, dat fiind faptul că orașul Jena se află sub

ocupație rusească.

Ulrike are o copilărie zbuciumată, întrucât tatăl sau moare în 1940, când aceasta avea

6 ani.Mama sa este nevoită să inchrieze o cameră pentru a se descurcă singură, cu doi

copii.Chiriașul Renate Riemeck devine tutorele celor două fete după moartea mamei, ce

survine opt ani mai târziu după întoarcerea în orașul natal.

Ulrike urmează studiile universității din Marburg, aprofundând filosofia și sociologia

și devenind foarte implicată în mișcările reformatoare.

În 1957, Ulrike se transfera la universitatea din Munster, unde îl intalneste pe

marxistul de origine spaniolă, Manuel Sacristan, și se alătura Uniunii Studenților

Socialiști Germani, participnd la diverse proteste împotriva înarmării militarilor germani

și folosirea armelor nucleare, așa cum propusese guvernul Konrad Adenauer.

Fiind o activistă ferventă a luptei împotrivă violenței, a înarmării și a conflictelor

nucleare dincolo de granițele țării, această devine purtătoare de cuvânt a Comitetului

Morții Anti Atomice.

În 1958 scrie diverse articole în reviste și ziare studențești, tocmai pentru că are ceva

18 Ditfurth, Jutta (2007). Ulrike Meinhof: Die Biography

Page 12: Proiect Psiho Socio Terror

de spus și dorește să împărtășească lumii realitățile din afara granițelor țării și să-și

exprime în mod clar și definitiv dezacordul față de intruziunea americană , protestand

totodata asupra imperialismului german.

În perioada 1962-1964, lucrează că editor-șef la revista KONKRET, iar în anul 1961

se căsătorește cu fondatorul revistei, Klaus Rainer Röhl, urmând ca în 1962 să dea naștere

celor două fete, Bettina și Regine.

Atentatul asupra lui Rudi Dutschke, un student activist , pe data de 11 aprilie 1968, a

determinat-o pe Ulrike să publice un articol în KONKRET, în care își exprima suportul

vizibil amplificat, care a rămas celebru prin următoarea sintagmă:”Protestul este atunci

când spun că acest lucru nu e pe placul meu, iar rezistenta este atunci când mă asigur că

ceea ce nu este pe placul meu nu se va mai intampla”

Articolele tinerei jurnaliste asupra incendierilor produse în Frankfurt ca formă de

protest împotrivă războiului din Vietnam, au avut un efect catalizator în viitoarele ei

acțiuni, ce au propulsat-o mai aproape de întâlnirea cu Andreas Baader și Gudrun Ensslin.

Ea și-a încetat activitatea profesională în 1969 și s-a dedicat luptei pentru dreptate și

libertate.

Meinhof a participat la planul de eliberare al deținutului Andreas Baader, urmând a

juca un rol important în întreprinderea acestei acțiuni, însă nu totul a decurs conform

planului, întrucât un paznic a fost împușcat, iar în urmă evadării lui Baader, într-un

moment de rătăcire, Meinhof decide să să alăture bandei, fugind pe fereastră împreună cu

ceilalți din edificiul în care avea loc întâlnirea între Baader și Meinhof, în vederea

realizarii unui interviu.

Planul inițial consta în acordarea ajutorului din umbră de către Meinhof gruparii

revoluționare, data fiind influența acesteia dobândite în anii de activitate și a conexiunilor

din cadrul mediului jurnalismului. Însă, evenimentele survenite ulterior au schimbat

drastic traseul planului de acțiune, jurnalista devenind o parte a grupului, astfel acesta

dobândindu-și numele de Baader-Meinhof, asociere realizată de opinia publică a vremii,

nicidecum de membrii grupului.

Următorii doi ani au reprezentat numai jafuri armate, obținerea banilor pe căi ilegale,

atentate, atacuri cu bombă, totul fiind realizat pentru a obține materiale necesare pentru

îndeplinirea scopurilor acestora. Ulterior vor pleca în Iordania, în Gaza, unde se vor

Page 13: Proiect Psiho Socio Terror

antrena în vederea activitătii ulterioare, împreună cu membri ai Frontului Popular de

Eliberare a Palestinei. Antrenati la modul profesional, se vor putea întoarce în Germania

gata de actiune.

În această perioadă, Meinhof a continuat să publice diverse articole și manifeste în

numele cauzei pentru care acționau, cel mai semnificativ fiind “conceptul de gherilă

urbana”, în care numele de Facțiune a Armatei Roșii este utilizat pentru prima data.

(RAF)

În 1972, membrii grupului sunt prinși și arestați.După 2 ani de audIeri, Meinhof este

condamnată la 8 ani de închisoare.Această sufera o izolare totală, această izolare

reprezentând începutului declinului lui Meinhof.

Această este izolată in total de 3 ori, prima izolare durând 237 de zile.

Ultima apariție a lui Meinhof a avut loc pe data de 4 mai 1976, când s-a înfățișat în

fațăa tribunalului, pentru a pleda pentru judecarea ei ca prizonier de război.Ultimele ei

zile din închisoare Stemmheim au fost senine, era vizibil motivata și avea discuții lungi

cu colegii săi, foștii memebri ai gruparii Baader-Meinhof în jumătățile de oră pe care le

petreceau in fiecare zi.

Pe data de 9 mai, s-a anunțat decesul lui Ulrike Meinhof, moartea fiind survenită în

urma spânzurării acesteia în propria celulă de niște prosoape înnodate.

Ulrike este exemplul viu al triumfului sperantei în mijlocul deșertului.Faptul că

acțiunea acestora a fost bazată pe violentă, ceea ce a dat naștere terorismului, tocmai în

vederea combaterii violenței și utilizării armelor nucleare, constituie un paradox.Inteles si

neinteles in acelasi timp.

Este de neînțeles această acțiune disperată, însă disperarea se naște din lipsa

opțiunilor și din profundul somn al omenirii.Când apelul catre omenire eșuează, se nasc

monștrii.

Ulrike Meinhof nu a avut niciodată rolul de lider, nu a avut niciodată o doctrină,

activitatea ei s-a limitat doar la acte teroriste, în semn de protest fată de războiul din

Vietnam, fată de prezenta americană în Germania, fată de ajutorul american acordat

statului Israel.Nu au emis niciodată vreun document cu caracter programatic din care să

deducem cumva dacă aveau o doctrină si în ce consta ea. Terorismul RAF nu a fost decât

consecinta previzibilă a esecului definitiv si irevocabil al comunismului pe pământ

Page 14: Proiect Psiho Socio Terror

german. O ultimă zvâcnire a fiarei. Violentă si teroristă.

Moto-ul terorismului se poate rezuma la 'DISTRUGE pentru a SALVA”.

Muhamed Abdel Rauf Arafat al-Qudwa al-Husseini

Page 15: Proiect Psiho Socio Terror

Muhamed Abdel Rauf Arafat al-Qudwa al-Husseini, cunoscut și sub numele de

Yasser Arafat în arabă sau Abu Amar fost unul dintre cei mai cunoscuti liderii teroristi

palestinieni.

Yasser Arafat sa născut în data de 24 august 1929 în Cairo unde și-a petrecut

copilăria și adoloscența împreună cu frații și surorile sale (în număr de șapte).

El ajunge pentru prima dată în Ierusalim la varsta de 4 ani cănd mama sa, Zahwa

Abul Saud moare datorita unei boli de rinichi, iar tatăl său Abdel Raouf al-Qudwa al-

Husseini este nevoit să il trimită alături de fratele său mai mic, Fathi în cartierul marocan

din vechiul oraș în grija unchiului său, fratele mamei. După patru ani aceștia sunt lăsați în

grija surorii lor mai mari, Inam, care a dezvaluit întrun inteviu faptul că Arafat, nu a avut

relații bune cu tatăl său, care îl bătea adesea datorită pasiunii sale pentru religie, motiv

pentru care acesta nu a mers la inmormantare, in anul 1952. Inam a povestit faptul ca

fratele său era interesat de mic copil de mentalitatea evreiască și că nimic nu îl putea

împiedica să meargă în cartierul evreiesc pentru a participa la slujbele religioase pentru a

o înțelege19.

În anul 1950, Yasser Arafat este absolvent al Universității din Cairo și incepe să

învețe cât mai multe depre iudaism și sinodism participând la numeroase discuții cu evrei

și chiar publicații ale acestora. În timpul razboiului arabo-israelian, Arafat împreună cu

alți arabi merg în Palestina unde încearcă să unească trupele arabe ce luptau împotriva

israelienilor. Acesta este atras și sprijină Fratia Musulmana și ia parte la lupta din Fâșia

Gaza, urmând ca după învingerea palestinielor în razboi să se retragă înapoi în Cairo și să

continue la Universitate să studieze ingineria. Arafat a fost nevoit să participe alaturi de

trupele egiptene la luptele declanșate în timpul Crizei Suezului. După absolvire, parăsește

Egiptul și se mută la Kuwait, unde viza îi este aprobată (primele încercari de a obține viza

au fost Canada și Arabia Saudită).

Aici, a lucrat ca profesor pentru o perioadă și ia avut alaturi pe prietenii săi

palestinieni cu care a participat la lupte în Fâșia Gaza, Salah Khalaf ("Abu Iyad") și 19 Aburish, Said K.  From Defender to Dictator. New York: Bloomsbury Publishing, 1998 1pp. 7–32. ISBN 978-1-58234-049-4.

Page 16: Proiect Psiho Socio Terror

Khalil al-Wazir ("Abu Jihad"), ambii membri oficiali ai Frăției Musulmane Egipteane.

Alături de aceștia, dar și de alti prietenii, refugiații palestinieni a fondat treptat grupul

care a devenit cunoscut sub numele de Fatah. Data exactă pentru stabilirea de Fatah este

necunoscuta. În 1959, existența grupului a fost atestată în paginile unei reviste naționale

palestiniane, Filastununa Nida al-Hayat (Palestina noastră, Call of Life), care a fost scris

și editat de Abu Jihad (profesor, prieten apropiat al lui Arafat) .Fatah este un acronim al

numelui arab Harakat al-Tahrir al-Watani al-Filastini care se traduce in mișcării de

eliberare națională palestiniana"20. "Fatah" este, de asemenea, un cuvânt care a fost folosit

în vremurile islamice ce facea referire la cucerire.

Ideile lui Arafat privind eliberarea Palestinei constau in folosirea luptei, a violentei el

fiind impotriva politicilor guvernamentale arabe. Organizatia sa a functionat independent,

acesta nu a acceptat niciodata donatii ale guvernelor arabe.In 1962 merge in Siria pentru a

recruta oameni pentru gruparea Fatah, oameni dispusi sa foloseasca forta armata

impotriva Israelului (in acel moment organizatia avea 300 de membri). Mișcarea de

gherilă Fatah sub conducerea lui Yasser Arafat începe o campanie intensă de terorism pe

teritoriul israelian. În 1968 o unitate a armatei israeliene lansează un atac împotriva bazei

militare Fatah situată la Al Karameh, pe teritoriul iordanian, la granița cu Israelul, bază de

atacuri palestiniene permanente asupra satelor israeliene din zonă. Rezistența luptătorilor

palestinieni și intervenția tancurilor „Legiunii Arabe” iordaniene transformă operațiunea

într-un eșec pentru Israel, iar Arafat devine cel mai proeminent lider palestinian.

Dupa numeroase incercari armate esuate impotriva Israelului, liderul Arafat a fost arestat

de libanezi si dus in închisoarea Mezzeh din Siria.

După eliberarea sa, în 1968 Yasser Arafat a devenit liderul Organizaţiei pentru

Eliberarea Palestinei, o grupare înfiinţată în 1964 pentru a îi ajuta pe palestinieni să-şi

determine propriul lor viitor. Sub conducerea lui, Organizaţia pentru Eliberarea Palestinei

a pus accentul pe lupta armată, inclusiv deturnări de avione, luări de ostateci şi atacuri

asupra ţintelor israeliene din lume.

In 1947 el a luptat cu trupele ierusaliene împotriva evreilor. Ambițiile sale politice au

fost asemantoare cu cele ale lui Hitler și forțele Axei, a participat la planurile pentru

distrugerea evreilor din Europa in timpul celui de al doilea razboi mondial. În anii 60 și

20 Aburish, Said K. From Defender to Dictator. New York: Bloomsbury Publishing. 1998 pp. 33–67. ISBN 978-1-58234-049-4.

Page 17: Proiect Psiho Socio Terror

70 acțiunile sale au fost considerate teroriste, perioada este marcată de tulburări civile și

confruntări armate cu forțele israeliene. El a respins toate propunerile de pace oferite de

Israel, a controlat Palestina și terenurile West Bank. Politicile sale teroriste includ atacuri

asupra comunităților civile și atentate sinucigașe în centrele orașelor dens populate și

mall-uri. Forțele sale un exclud copiii la utilizarea armelor de foc.

După această perioadă, după încheierea razboiului, el devine primul conducător

terorist care militează pentru pace. Yasser Arafat a ţinut un discurs dramatic in 1974 la

Organizaţia Naţiunilor Unite, susținând pacea, ceea ce a estompat un pic imaginea sa

de militant de gherilă. Un an mai târziu, Statele Unite au recunoscut că interesele

palestiniene un pot fi ignorate.

Ca urmare a invaziei israeliene în Liban, Yasser Arafat şi alţi comandanţi ai

Organizaţiei pentru Eliberarea Palestinei, au fugit din Beirut. Arafat a restabilit sediul

Organizaţiei pentru Eliberarea Palestinei în Tunis. Procesul de pace rezultat a condus la

incheierea Acordurile de la Oslo din 1993, ceea ce a permis palestinienilor autonomia,

auto-guvernarea și alegeri în teritoriul palestinian. A fost ales președintele de catre

Autoritățile Palestiniene la 20 ianuarie 1996 având control asupra teritoriilor din Gaza și

Cisiordania a râului Iordan . În această perioadă, în 1990, Arafat, la 61 ani de vârstă, se

căsătoreste cu Suha de origine creștin palestiniană.

În 1994, Arafat primește Premiul Nobel pentru Pace, iar în anul următor semnează un

nou acord la Oslo care a pus bazele pentru o serie de tratate de pace între palestinieni și

israelieni ( Hebron Protocol (1997), Memorandumul Wye River (1998), Acordurile de la

Camp David (2000)).

Indiferent de tratatele semnate și a planurilor stabilite între cele două părți, termenul

pace a fost întotdeauna evaziv, imediat după începerea atacurile teroriste din 11

septembrie 2001, Arafat a fost respins de statul Israelian la sediul său din Ramallah.

În octombrie 2004, Arafat sa îmbolnăvit simptomele sale fiind asemănâtoare gripei și

a fost transportat la Paris, pentru tratament medical, unde a murit o lună mai tarziu la 11

noiembrie. Teoriile cu privire la moartea sa au fost numeroase, se consideră că adevarata

cauză a decesului său este otravirea. În noiembrie 2013 cercetatorii din Elveția au lansat

un raport care arată că testele efectuate pe ramașitele lui Arafat susțin aceasta teorie.

Dovezile din raport sugerează utilizarea poloniului ca otravă. Suha Arafat, vaduva lui

Page 18: Proiect Psiho Socio Terror

Yasser Arafat, a sprijinit constatările din interviuri mass-media ca dovadă a crimei lui

Arafat. Altii sustin faptul ca moartea sa a fost naturală.

Osama Bin Laden

Page 19: Proiect Psiho Socio Terror

Osama Bin Laden este cel care a fost liderul grupării teroriste Al Qaida timp de 20 de

ani și în același timp omul care a schimbat percepția lumii asupra amenințării teroriste

odată cu înfăptuirea atentatelor de la 11 septembrie 2001 din Statele Unite ale Americii21.

Osama ben Laden s-a născut în 1957, fiind, se pare, al 17-lea dintre cei 52 de copii ai

lui Mohamed ben Laden, un multimilionar cu afaceri în domeniul construcţiilor, care a

făcut 80% din drumurile Arabiei Saudite22.

În timp ce studia ingineria civilă la Universitatea Regele Abdul Aziz din Jeddah,

Arabia Saudită, ben Laden a intrat în contact cu profesorii şi studenţii unei aripi mai

conservatoare a islamului. Prin dezbatere teologică şi studiu, el a ajuns să îmbrăţişeze

islamul fundamentalist ca o contrapodere la ceea ce el spunea că ar fi decadenţa Vestului.

Invazia sovietică din Afganistan, din decembrie 1979, a schimbat însă pentru

totdeauna viaţa lui ben Laden. A îmbrăţişat cauza anticomunistă, mutându-se în

Afganistan unde, timp de zece ani, a dus o campanie, în cele din urmă victorioasă,

împreună cu mujahedinii. Experţii în informaţii consideră că CIA a avut un rol activ în

înarmarea şi antrenarea mujahedinilor, inclusiv a lui ben Laden. Însă sfârşitul războiului a

adus o schimbare în crezurile sale.

Ura sa faţă de Moscova s-a transferat către Washington după ce 300.000 de soldaţi

americani, inclusiv femei, şi-au făcut o bază în Arabia Saudită, ţară unde se află două

dintre cele mai sfinte locuri ale islamului. Era în timpul războiului din Golf din 1991

împotriva Irakului. Ben Laden a jurat că va răzbuna ceea ce el considera a fi o blasfemie.

Împreună cu tovarăşii săi mujahedini, a adus în mediile antiamericane din Orientul

Mijlociu priceperea sa în luptă şi zelul islamic. Presiunile americane au determinat

expulzarea sa din Arabia Saudită - care i-a retras cetăţenia în 1994 - şi apoi din Sudan, iar

ben Laden s-a întors în Afganistan în ianuarie 1996, unde domnea anarhia printre

diversele grupuri islamice, inclusiv miliţia fundamentalistă talibană, care a reuşit să

captureze capitala Kabul nouă luni mai târziu.

Deşi limitată geografic, averea lui ben Laden a crescut permanent prin intermediul

unor investiţii profitabile pe care le-a făcut în întreaga lume, ceea ce i-a permis să

21 http://www.biography.com/people/osama-bin-laden-37172#9%2F11-and-final-days 22 http://en.wikipedia.org/wiki/Bin_Laden_family

Page 20: Proiect Psiho Socio Terror

finanţeze şi să controleze o mişcare continuă de raliere sub steagul său a unor alianţe

militante transnaţionale. Uneori a lucrat ca intermediar, organizând logistica şi oferind

sprijinul financiar. Alte dăţi, şi-a condus propriile campanii violente. În februarie 1998, a

dat o fatwa - un decret religios - în numele Frontului Mondial pentru Jihad împotriva

Evreilor şi Cruciaţilor, în care spunea că a ucide americani şi aliaţi ai lor înseamnă a te

achita de o datorie musulmană.

Apoi a venit 11 septembrie 2001. Două avioane cu pasageri, deturnate de terorişti, au

fost izbite de turnurile gemene de la World Trade Center, în New York. O altă aeronavă a

fost prăbuşită peste Pentagon, în Washington, iar un al patrulea avion s-a prăbuşit pe un

câmp în Pennsylvania. În total, peste 3.000 de persoane au murit în atacuri. Statele Unite

au reacţionat lansând o operaţiune împotriva talibanilor23.

După lungi căutări, în data de 2 mai 2011, Președintele Statelor Unite, Barack Obama

anunța că Osama Bin Laden a fost capturat și ucis în Abbottabad, Pakistan.

Chiar dacă al-Qaida a fost prolifică în transmiterea de mesaje audio, difuzate adesea

pe internet sau în care apare adjunctul lui Osama ben Laden, Ayman al-Zawahiri,

imaginile video cu ben Laden sunt rare. Momentele apariţiilor lui au fost alese cu grijă,

având ca scop influenţarea opiniei publice occidentale, pentru a crea un zid între cetăţeni

şi lideri, sunt de părere analiştii. O apariţie video datează din 2004, anul atentatelor de la

Madrid, şi a fost difuzată cu câteva zile înainte de alegerile americane. O a doua

înregistrare video a fost dezvăluită în preajma împlinirii a şase ani de la atentatele din 11

septembrie şi a fost menită să pună capăt zvonurilor că liderul terorist ar fi fost mort de

ceva vreme.

Teorii bio-psihologice

23 http://www.dcnews.ro/cine-a-fost-osama-ben-laden-si-cum-a-ajuns-sa-i-atace-pe-americani-la-ei-acasa_59427.htm l

Page 21: Proiect Psiho Socio Terror

În cele din urmă vom trata 2 teorii, care ni s-au parut mai interesante în demersul lor

de a crea un profil atât psihologic cât și biologic potențialilor teroriști.

Teoria biologică

Teoria biologică relevantă comportamentelor antisociale la teroriști sugerează

influențele biologice (neuronale, hormonale și biochimice) care determină un

comportament dat, specific teroristului. Citându-l pe Zucherman care face referire la

teoria biologica în urma unor cercetari vom obseva că: ,,Evidențierea unor rezultate

concludente, deși nu extreme de solide, sugerează că există o bază biochimică a

personalității, complexă și multivariată,” diverse comportamente antisocial inexplicabile

la teroriști până în present au intrat în atenția speciliștilor psihosomatici și de psihiatrie

judiciară la începutul anilor ’80 pentru a face cunoscut cauzele acestora și stoparea

acestor forme.

Hubbard (1983) adoptă o teorie fiziologică în analizarea cauzelor terorismului. El

consideră că în corpul omenesc există 3 substanțe produse de stres: norepinefină, un

compus produs de glanda suprarenală și terminațiile nervului simpatic, asociată cu reacția

psihologică ,,luptă sau zbor” a indivizilor în situații de stres; acetilcolină, care este

produsă de terminațiile nervului parasimpatic și accentuează reacția la norepinefină și

endorfinele, care se conturează în creier ca reacție la stres și ,,narcotizează” creierul, fiind

de 100 de ori mai puternice decât morfină. Aceste substanțe fiind produse în organismul

teroristului, Hubbard trage concluzia că, în mare parte, violența teroristă nu își are

rădăcinile în psihologie, ci in fiziologia teroristului, ca urmare a reacției la stres. Hubbard

concluzionează că ar exista o posibila explicație pentru răspândirea, așa-zisul efect

contagios.

Oots si Wiegele (1985) au propus și ei un model psihopatologic la teroriști, bazat pe

fiziologie. Modelul lor demonstrează că starea psihologică a potențialului terrorist are

implicații în stabilitatea societății. În analizele lor: ,,Teroriștii trebuie, prin natura

acțiunilor lor, să aibă o atitudine care permite violența”. Una dintre aceste atitudini ar

putea fi machiavelismul, deoarece teroriștii au tendința de a-și manipua atât victimele, cât

Page 22: Proiect Psiho Socio Terror

și presa, publicul sau autoritățile. Potențialul terorist: ,,Trebuie doar să vadă că terorismul

a avut succes în cazul altora pentru a deveni agresiv”, au mai subliniat autorii. Conform

lui Oots și Wiegele, un pontențial terrorist devine terorist printr-un proces psihologic,

fiziologic și politic. ,,Dacă modelul neuropsihologic de agresiune este realist, nu există

niciun argument că terorismul ar putea fi eliminat în cazul în care cauzele sale socio-

politice ar fi eliminate”. Potențialul terorist este considerat un individ frustrat, care s-a

răzvrătit și a experimentat în mod repetat sindromul ,,luptă sau zbor”. Mai mult, după

aceste răzvratiri repetate, teroristul se eliberează printr-un act agresiv și caută parțial, să

îndepărteze cauza inițială a frustrării sale prin atingerea scopului politic pe care îl negase

până acum.

Teoria psihologică

Teoria psihologică cu privire la terrorism explică și se ocupă cu studiul științific al

comportamentului violent și agresiv, al proceselor informaționale și discrepanțelor

cognitive, al predispozițiilor genetice și abientale cu caracter infracțional. Teoria

psihologică a terorismului explică de fapt gândirea și procesele fizice ale teroriștilor,

selecția subiecților, cu predispoziții criminale și motivațiile de aderare la o grupare

teroristă. Atât analiștii politici, cât și sociologii sunt interesați mai mult de contextele

sociale și politice ale grupărilor teroriste.

Teoria psihologică se focalizează în primul rând pe cercetarea minților criminale și se

ocupă cu studiul teroriștilor în sine, adică recrutarea și includerea lor în grupări teroriste,

cognițiile teroriștilor, personalitatea, convingerile, atitudinile, motivațiile și cariera lor.

Teoria psihologică a terorismului mai studiază asigurarea psihologică a teroriștilor pentru

a face față situațiilor de criză psihică, comportamentală, de moarte și de conștiință în

timpul actelor sinucigașe pentru îndeplinirea ordinelor superioare de atac și luptă. Această

teorie ia în calcul și interacțiunea socială, culturală, religioasă și ideologia subiecților.

Mai mult, teoria psiholgică studiază psihopatologia personalității teroristului pentru a

scoate în evidență tipurile de simptome sau dificultăți psihologice dezvoltate la o

persoană din grupurile teroriste. Teoria psihologică este în măsură să explice științific

cum se nasc teroriștii și de ce.

Page 23: Proiect Psiho Socio Terror

Cunoaşterea este un concept important în psihologie, deoarece este procesul general

prin care indivizii ajung la o înţelegereşi la găsirea unui sens lumii. Teroriştii văd lumea

prin prisma ideologiei lor mărginite, fie ea marxism-leninism, anarhism, naţionalism,

fundamentalism islamic sau oricare altă ideologie.Majoritatea cercetătorilor sunt de

părere că teroriştii nu se consideră terorişti, ci soldaţi,eliberatori, martiri şi luptători

legitimi pentru nobile cauze sociale. Teroriştii care recunosc căacţiunile lor sunt teroriste

sunt atât de devotaţi cauzelor lor încât nu le pasă cum sunt priviţi delumea exterioară.

Alţii pot fi la fel de devotaţi, însă nu le place să fie identificaţi ca terorişticare se opun

luptătorilor pentru libertate sau eliberatorilor naţionali (Hudson, 1999)

În concluzie tot ce nu știm despre psihologia teroriștilor este mai mult decât ceea ce

știm chiar dacă sunt atât de multe încercări de a combina psihologia cu sociologia,

precum și cu criminologia sau psihiatria judiciară, din cauza dinamismului foarte rapid al

acestui fenomen numit terorism.

CONCLUZIE

Page 24: Proiect Psiho Socio Terror

Am identificat, aşadar, cauzele sociale, politice şi, mai ales, personale, care duc la

formarea aşa-numiţilor terorişti şi am răspuns, astfel, la întrebarea de ce se produce acest

fenomen. O altă întrebare care a făcut obiectul proiectului nostru este de ce nu rezistă

aceste organizaţii teroriste?

Organizaţiile teroriste reprezintă o provocare pentru sistem, iar istoria arată că

sistemul sfârşeşte prin a le distruge într-un fel sau altul : militar, economic sau ca resursă

umană. Explicaţia este simplă : nu toate ideologiile sunt egale. Ipoteza a fost demonstrată

prin teoria justificării sistemului. Potrivit Hennes24, oamenii sunt tentaţi să apere

sistemul ideologic, social şi economic din care fac parte datorită unei nevoi de a le fi

satisfăcute anumite nevoi. Este vorba despre trei tipuri de nevoi : epistemice (nevoia de

cunoaştere şi asigurarea unei predictibilităţi), existenţiale ( nevoia de a avea parte de

ameninţări cât mai reduse în privinţa supravieţuirii) şi relaţionale ( nevoia de apartenenţă

şi de a împărtăşi un sistem comun de valori).

Autorii studiului au identificat reacţii diferite legate de aceste nevoi în funcţie de

mişcările sociale sau ideologice apărute, iar concluzia cercetării realizate prin metoda

chestionarului pe 182 de subiecţi americani, a fost următoarea. Cei care au curiozităţi

reduse în privinţa informării, se tem de moarte şi au în acelaşi timp o nevoie acută de

apartenenţă la o viziune(spirit de turmă) sunt cei mai tentaţi în a apăra sistemul din care

fac parte. Cei care critică sistemul au aceeaşi tendinţă în momentul în care sistemul riscă

să se prăbuşească. Cercetarea a fost realizată pe tema mişcării Occupy Wall Street şi a

reacţiei publice faţă de aceasta. Mişcarea nu a fost una de factură teroristă - a fost un

fenomen de revoltă socială, restrâns ca dimensiuni dar care a fost perceput ca ameninţător

pentru sistemul economiei de piaţă, al competiţiei, inclusiv de către cei care se simţeau

nedreptăţiţi de acest sistem.

Cel mai recent exemplu care susţine această teorie este gruparea Stat Islamic. Deşi

este o organizaţie care sprijină comunitatea musulmană sunită, susţinerea de care se

bucură în lumea musulmană şi arabă este extrem de redusă, paradoxal.

Potrivit unui studiu realizat de Washington Institute25, organizaţia are mai multă susţinere 24 Erin P. Hennes, Hannah Nam, Chadly Stern, John Jost - Not all ideologies are created equal, Social Cognition, V.30, No.6, 2012, p.675. 25 http://www.washingtoninstitute.org/policy-analysis/view/isis-has-almost-no-popular-support-in-egypt-saudi-arabia-or-lebanon, consultat în 23.04.2015.

Page 25: Proiect Psiho Socio Terror

în Marea Britanie, spre exemplu, decât în Egipt sau Liban. Interviurile au fost realizate în

septembrie 2014 face-to-face cu cei 1000 de subiecţi prin intermediul institutelor de

sondare a opiniei publice locale. Marja de eroare este de aproximativ 3 la sută.

Egipt. Astfel, potrivit cercetării, doar 3 la sută dintre egipteni au a atitudine pozitivă

faţă de Stat Islamic. Dintre aceştia, 1 procent s-a pronunţat categoric în favoarea

organizaţiei şi a acţiunilor ei, iar 2 la sută sunt relativ de acord cu strategiile grupării.

Peste 80 la sută s-au declarat împotriva Stat Islamic. Egiptenii care s-au declarat în

favoarea Stat Islamic înseamnă aproximativ 1,5 milioane de persoane.

Arabia Saudită. În cazul Arabiei Saudite, 5 procente din intervievaţi au spus că au o

atitudine pozitivă faţă de Stat Islamic. Dintre aceştia 2 procente susţin cu ardoare

acţiunile organizaţiei. 3 la sută au o atitudine mai degrabă de susţinere. 17 la sută ar

înclina spre a avea o atitudine negativă faţă de strategiile grupării, în vreme ce 73 la sută

nu-l susţin pe Al-Baghdadi sub nicio formă. Eventualii suporteri ai Stat Islamic în Arabia

Saudită se ridică la aproximativ 5 milioane.

Liban. În Liban gruparea Stat Islamic are susţinere aproape de 0 la sută. Peste 99 la

sută dintre respondenţi nu sunt de acord cu acţiunile sale.

Cu alte cuvinte, vorbim despre o grupare teroristă care asemenea mişcării Occupy

Wall Street se adresează unui public ţintă dar nu reuşeşte să-l facă să adere la principiile

sale, motivul fiind ataşamentul opiniei publice faţă de un anumit sistem care, într-un fel

sau altul, asigură o oarecare siguranţă.

Teroriştii sunt, în concluzie, o categorie defavorizată de sistem din motive familiale,

sociale, economice sau politice. Încearcă să schimbe sistemul şi sfârşesc prin a fi doborâţi

de el.

Page 26: Proiect Psiho Socio Terror

BIBLIOGRAFIE :

Erin P. Hennes, Hannah Nam, Chadly Stern, John Jost - Not all ideologies are

created equal, Social Cognition, V.30, No.6, 2012.

Alex P. Schmid & Albert J. Jogman - Political Terrorism : A new guide to actors,

authors, concepts, data bases, Library of Congress, 2004.

Gérard Chaliand, Arnaud Blin - History of Terrorism, University of California Press,

2007.

Aburish, Said K. From Defender to Dictator. New York: Bloomsbury Publishing.

1998

Ditfurth, Jutta (2007). Ulrike Meinhof: Die Biography

Scurta Istorie a Revoluției Ruse, Richard Pipes, Tradusă de Mircea Pârcălabu,

Editura Humanitas, pp. 104

Terorismul. Studii și cercetări asupra fenomenului terrorist, Cristian Delea, Aurelian

Bădescu, Editura Risoprint, Cluj Napoca, 2008

Surse online :

http://www.washingtoninstitute.org/

https://www.sri.ro/fisiere/studii/cadrullegislativ.pdf

http://www.wdl.org/en/

http://www.un.org/documents/ga/res/51/a51r210.htm

http://www.washingtonpost.com/news/

http://www.b1.ro/stiri/externe/

http://ro.wikipedia.org/wiki/Vladimir_Ilici_Lenin

http://www.rafinfo.de/archiv/raf/raf-20-4-98.php

http://www.baader-meinhof.com/red-army-factions/

http://www.baader-meinhof.com/resources/source-documents/newspaper-english/

stars-stripes-europe/

http://www.dcnews.ro/cine-a-fost-osama-ben-laden-si-cum-a-ajuns-sa-i-atace-pe-

americani-la-ei-acasa_59427.htm

Page 27: Proiect Psiho Socio Terror

http://www.biography.com/people/osama-bin-laden-37172#9%2F11-and-final-days

http://en.wikipedia.org/wiki/Bin_Laden_family

www.wikipedia.com