Clasa de elevi –spaţiu al influenţei sociale; tipuri de relaţii şi influenţele acestora

asupra comportamentelor din clasa de elevi

RELATIILE INTERPERSONALE DIN CLASA DE ELEVI

Relaţiile interpersonale se definesc ca ,,legături psihologice, conştiente şi directe între oameni’’.

Interacțiunea educațională este un aspect, o forma din multitudinea si varietatea relațiilor interpersonale in clasa de elevi.

Criteriul utilizat în clasificarea relațiilor interpersonale in clasa de elevi îl reprezintă nevoile si trebuințele psihologice resimțite de elevi atunci când se raportează unii la alții.

Prin exploatarea acestui criteriu, rezulta următoarele tipuri de relații interpersonale in clasa de elevi:

1. Relațiile de intercunoaștere •

 2. Relatii de intercomunicare,

3. Relatii socio-afective (afectiv-simpatetice),

4. Relatii de influentare.

Deriva din nevoia psihologica de a dispune de unele informații cu privire la celalalt, la felul lui de a fi, la personalitatea acestuia.

1. Relațiile de intercunoaștere

Elementul central, începutul și sfârșitul acestui tip de relații interpersonale, îl constituie imaginea partenerilor unul despre celalalt si despre ei inșiși.

2. Relația de intercomunicare

Apar ca o rezultanta a ceea ce resimt oamenii, copiii, atunci cand intra in interactiune, nevoia de a se informa reciproc, de a face schimb de informatii, de a comunica.

Domeniul abordat in cadrul sociologiei educației, comunicarea in interiorul clasei de elevi poate fi privita, critic, din următoarele puncte de vedere:

• modelele comunicării interpersonale în clasa,

• contextul in procesul de comunicare interpersonala,           

• aspectele particulare ale negocierii in procesul de comunicare interpersonala,

• aspectele nonverbale ale comunicării interpersonale.

3. Relații socio-afective preferențiale

Sunt rezultatul intervenției unei nevoi de tip interpersonal, ce are in vedere schimbul de emoții, sentimente si structuri de tip afectiv-simpatetic, creionându-se astfel un nou tip de relații interpersonale, relații afectiv-simpatetice, care presupun relații de simpatie si antipatie, de preferință și de respingere reciprocă între membrii clasei de elevi.

Caracteristicile fundamentale ale relațiilor afectiv-simpatetice in clasa sunt:

- spontaneitatea

- sinceritatea,

- disproporția dintre amploarea afecțiunii si cauza

- nevoia de reciprocitate in schimburile afective pozitive

- supraevaluarea trăirilor atunci când le conștientizează.

Nu trebuie pierdute din vedere influentele mediului social al clasei de elevi, nici cele ale modului de evaluare a comportamentelor interpersonale, asupra afectivității elevilor.

Relatiile afectiv-simpatetice sunt o conditie pentru dezvoltarea personalitatii elevilor.

 

Relațiile afectiv-simpatetice sunt o condiție pentru dezvoltarea personalității elevilor. 

4.Relatii de influențare

Clasa de elevi, ca un univers socio-relațional complex, dezvolta o varietate de relații si interacțiuni din care elevul deprinde o serie de norme si valori pe care le dezvolta pe termen lung.

E important de menționat la acest nivel, ca relațiile interpersonale de influențare nu se manifesta doar ca rezultante ale unor afinități personale, ci sunt determinate si de poziția pe care o ocupă fiecare în ierarhiile subiective si obiective ale grupului-clasa.

a. Relatia afectivă existentă între elevi și profesor poate avea o influenta pozitiva sau negativa asupra relațiilor sociale stabilite la acest nivel.

Acest tip de relatie afectiva stabilita intre elevi si profesor este independenta de competentele profesionale ale acestuia.

b. Percepția interpersonala profesor-elev se refera in special la cunoștintele, competenta si statutul profesorului, modul in care sunt percepute toate acestea de catre elevi, determina influenta profesorului asupra clasei.

 c. Folosirea în exces a influenței de către profesor duce la crearea impresiei ca toate sarcinile cerute sunt plictisitoare, profesorul motivând cerința respectiva numai prin influența personală, recurgând fie la amenintări, fie la diferiți stimuli ai motivației extrinseci.

Important de menționat, la nivelul dinamicii si procesualității relațiilor interpersonale, este faptul că influența educațională poate funcționa și ca criteriu de analiză a interacțiunilor din clasa de elevi:

• relatii de cooperare: bazate pe coordonarea eforturilor in vederea realizarii unui obiectiv comun,

• relatii de competitie: bazate pe rivalitatea partenerilor, in atingerea unei tinte individuale,

• relatii de conflict: bazate pe opozitia mutuala a partenerilor, raportata la un scop indivizibil.

Morton a descoperit că, în comparație cu clasele cooperante, clasele competitive au o atmosfera ce duce la:

1. elevi cu un ridicat nivel al anxietății                      

2. elevi care se gândesc mai puțin la ei si la munca lor      

3. studenți cu atitudini reprobabile fata de colegi

4. studenți cu un foarte scăzut sentiment de responsabilitate față de ceilalți.

www.referat.roCLASA DE ELEVI CA GRUP SOCIAL

“Clasa de elevi este un grup de muncă specific, compus dintr-un număr de membrii egali între ei (elevii) şi dintr-un animator (profesorul), ale căror raporturi sunt reglementate, oficial, de tipul sarcinii şi de normele de funcţionare.” (Neculau, A., 1983)

Caracteristici ale clasei ca grup social:

- interacţiunea membrilor clasei, vizate fiind interacţiunile directe, nemijlocite şi multivariante. În capitolele care vor urma vor fi analizate pe larg investigaţii amănunţite privitoare la multitudinea de interacţiuni din sala de clasă;

- întinderea clasei (mărimea) are în vedere numărul de elevi care compun grupul (de obicei 25-30, în cazurile cele mai frecvente, 30-40 în cazurile cele mai inoportune, şi 20-22 în cazurile cele mai fericite) şi pune în discuţie extensia numerica optima a acesteia;

- scopurile atât cele pe termen scurt cât şi cele pe termen lung, sunt comune grupului clasă şi, prin intermediul conştientizării acestora de către elevi, pot deveni motorul dezvoltării grupului pe perioada şcolarităţii;

- structura grupului poate fi analizată dual în ceea ce priveşte grupurile mici şi implicit clasa de elevi, atât ca modalitate de legătură a membrilor grupului în plan interpersonal, cât şi ca ierarhie internă a grupului;

- compoziţia şi organizarea sunt rezultatul interacţiunii tuturor celorlalte caracteristici ale grupului, definitoriu din punctul de vedere al acesteia fiind gradul de omogenitate sau de eterogenitate a clasei;

Ce atitudini predominăîn relaţiile elev-elev, elev-profesor?

În ce măsură se acordă atenţie valorilor individuale?

Ce ar trebui să se întâmple mai des în clasă pentru a fi un loc bun de învăţare?

Formarea unui colectiv şcolar presupune parcurgerea anumitor etape (Nicola, 1992):

Etapa evaluării interpersonale sau etapa cunoaşterii reciproce - implică mecanismul cunoaşterii de sine şi de altul, a disponibilităţilor partenerilor

Etapa constituirii şi stabilizării structurii socio-afective a colectivului de elevi- apariţia şi manifestarea relaţiilor de tip simpatetic-atracţie, respingere, indiferenţă. Relaţiile socio-afective sunt răspunzătoare în proporţie ridicată de coeziunea, consensul şi stabilitatea grupului şi nu în ultimul rând de eficienţa acestuia

Etapa stabilizării şi recunoaşterii unei anumite structuri sau constelaţii socio-afective- exprimată în trăirea sentimentului echilibrului necesar realizării şi desfăşurării în comun a unor sarcini sau activităţi.

Structura informaţiei sociale în grupul clasă

Cercetările cele mai interesante la acest nivel sunt consacrate raportului dintre informaţie, circulaţia acesteia şi dinamica grupului.

Toate demersurile anterioare pot căpăta o relevanţă deosebită pentru clasa de elevi în măsura în care cadrul didactic le cunoaşte şi probează capacităţi manageriale strălucite în planul aplicări lor practice. La nivelul conducerii concrete a colectivului de elevi dinamica permanentă a grupului clasă poate constitui un remediu atât împotriva rutinei pedagogice cât şi împotriva deficientelor de climat şcolar.

Normele sunt “ansambluri de reguli care reglează desfăşurarea unei

activităţi educaţionale “Emil Paun

Normativism de grup

Tipuri de norme

Norme explicite Norme implicite norme constitutive, care

decurg din caracteristicile procesului de predare învăţare şi de transmitere a valorilor cunoaşterii .

norme instituţionale care decurg din prezentarea instituţiei şcolare ca instituţie socială.

Ambele categorii de norme explicite au rol de reglementare a activităţii şcolare

Aplicarea acestor norme se face în mod uniform şi unitar pentru toţi elevii

sunt ansambluri de reguli produse de viaţa în comun a grupului

Se bazeaza pe:

interiorizarea normelor explicite

"importul de norme"

interacţiunile din viaţa grupului

Rolul profesorului in impunerea normelor

modul de raportare al profesorului la cultura normativă (acesta acceptă normele implicite, le cunoaşte);

modul de realizare a impunerii normelor explicite (profesorul trebuie să ştie că uneori aversiunea elevilor nu este faţă de ideea de normă ci faţă de stilul de aplicare al acesteia);

modul de funcţionare în paralel atât al normelor explicite cât şi a celor implicite ridică o serie de probleme, dintre care conflictul normativ este cea mai dificilă pentru cadrul didactic;

Normele de grup si conformarea membrilor

In psihologie se vorbeste despre :

Intensitatea normeiNivelul

comportamental tolerabil

Cristalizarea normei

Ambiguitatea normei

Integrarea normei

Rolul normelor in cadrul grupului

Normele asigura succesul sau supravietuirea grupului

Reflecta preferintele membrilor puternici din grup

Intaresc rolurile specifice individuale ale membrilor

Ajuta grupul sa evite problemele interpersonale cu impact negativ

Cooperare si competitie in clasa scolara

Angajarea elevilor în rezolvarea sarcinilor de învăţare se poate face în contextul unei interacţiuni bazate fie pe relaţii de competiţie, fie pe relaţii de cooperare

.Competiţia reprezintă rivalitatea mutuală sau o „luptă" între două sau mai multe persoane pentru atingerea unui scop indivizibil. Competiţia este o formă motivaţională a afirmării de sine, în care individul rivalizează cu ceilalţi pentru dobândirea unei situaţii sociale sau a superiorităţii

Cooperare si competitie in clasa scolara

Cooperarea este o activitate orientată social, în cadrul căreia individul colaborează cu ceilalţi pentru atingerea unui ţel comun.

Studii recente arată că mediul şcolar cunoaşte, în general, o organizare competitivă şi că elevii lucrează în condiţii de cooperare numai 4,6% din timpul pe care îl petrec în clasă. Opţiunea profesorului pentru structurarea competitivă a activităţii de învăţare poate fi explicată prin modalitatea de notare practicată, o notare prin raportare la grup, având drept urmare stimularea competiţiei între elevi

Cooperare si competitie in clasa scolara

Competitia Cooperarea competiţia are efecte, în

primul rând, în plan motivaţional.

Subiecţii depun eforturi mai mari, lucrează cu mai multă tragere de inimă, îşi fixează aspiraţii mai înalte, sunt învăţaţi să lupte, să persevereze pentru atingerea scopurilor şi să fie pregătiţi pentru a face faţă condiţiilor unei societăţi organizate pe principiile competiţiei.

De asemenea, competiţia face mai atractive sarcinile şcolare, elevii îşi pot aprecia mai realist propriile capacităţi comparându-le cu ale altora şi îşi dezvoltă spiritul critic şi autocritic

Cooperarea dă naştere unui climat mai destins, lipsit de tensiuni, în care fiecare poate să lucreze potrivit propriilor capacităţi.

Chiar şi elevii slabi au posibilitatea să contribuie la obţinerea unor rezultate bune de către grup.

Acest fapt generează creşterea stimei de sine, a încrederii în forţele proprii, dar şi a valorizării competenţelor celorlalţi.

Matei este cunoscut drept un elev-problemă. Aproape la fiecare oră, el găseşte o modalitate de a deranja cursul şi de a lua în râs pe profesori şi pe colegi. Matei a început să fie foarte obraznic la ore, în ultima vreme. Din spatele clasei se aud remarci răutăcioase de tipul „Ah, grozavă chestie! Ce buni cetăţeni ne-am făcut” sau „Super! Hai să filozofăm!”.

Aplicatie practica

Competitie si cooperare in grup

Grupa I-Competitie Grupa II-Cooperare

Redactati cateva idei referitoare la comportamentul pe care dumneavostra l-ati adopta fata de Matei. Care sunt solutiile propuse pentru schimbarea comportamentului acestuia?

Redactati cateva idei referitoare la comportamentul pe care dumneavostra l-ati adopta fata de Matei. Care sunt solutiile propuse pentru schimbarea comportamentului acestuia?

Metode si tehnici de cunoastere a colectivului de elevi

În contextul preocupărilor educaţionale termenul “cunoaştere” este probabil noţiunea cea mai frecvent utilizată. Indiferent de accepţiune, fenomenul cunoaşterii presupune: un subiect al cunoaşterii – cunoscătorul, un obiect al cunoaşterii – ceea ce urmează a fi cunoscut şi compatibilitatea elementelor care intră în relaţie – potrivirea dintre obiectul şi subiectul cunoaşterii

“ Cunoasterea nu se bazeaza doar pe adevar , ci si pe eroare”-Carl Jung

Ce este cunoasterea?

Tipuri de metode si tehnici de cunoastere

• Observatia

• Experimentul

• Convorbirea

• Ancheta psihologica

• Metoda biografica

• Metoda analizei produselor activitatii

• Metodele psihometrice

Observatia

Ca metoda de cercetare psihopedagogică, observaţia, constă în urmărirea intenţionată şi înregistrarea exactă, sistematică a diferitelor manifestări comportamentale ale individului (sau ale grupului) ca şi al contextului situaţional al comportamentului.

Continuturile observatiei:Simptomatica stabila-Trasaturile bio-constitutionale ale individuluiSimptomatica labila-multitudinea comportamentelor si conduitelor flexibile

Principalele probleme pe care le ridica observaţia pentru subiectul cunoscător, profesorul:

1. ce observam: care este conţinutul observaţiei; 2. care sunt formele observaţiei; 3. de ce anume depinde calitatea observaţiei;

4. care sunt condiţiile unei bune observaţii; 5. cum pot fi combătute unele obstacole ce apar în calea observaţiei; 6. care sunt limitele şi avantajele observaţiei.

Avantaje si dezavantaje

Unul dintre avantajele observaţiei este ca permite surprinderea manifestărilor comportamentale ale individului în condiţiile lui obişnuite de viata si activitate, oferind mai ales date de ordin calitativ.

În schimb, un dezavantaj al ei îl constituie faptul ca observatorul trebuie sa aştepte intrarea în funcţiune a fenomenului studiat.

Metoda analizei produselor activităţii

• Este una dintre cele mai folosite metode în psihologie, inclusiv în psihologia copilului si psihologia şcolara.

• Prin aplicarea acestei metode obţinem date cu privire la: capacitatile psihice de care dispun copiii (coerenta planului mental, forta imaginaţiei, amploarea intereselor, calitatea cunostintelor, deprinderilor, priceperilor si aptitudinilor, etc).

Convorbirea

Convorbirea este o discuţie angajata între cercetător si subiectul investigat care presupune: relaţia directa de tipul fata în fata între cercetător si subiect (elev), sinceritatea partenerilor implicaţi, abilitatea cercetătorului pentru a obţine angajarea autentica a subiectilor în convorbire; empatia cercetătorului.

Convorbirea permite sondarea mai directa a vieţii interioare a acestuia, a intenţiilor ce stau la baza comportamentului, a opiniilor, atitudinilor, intereselor, convingerilor, aspiraţiilor, conflictelor, prejudecatilor si mentalitatilor, sentimentelor si valorilor subiectului.

Tipuri de convorbire

• convorbirea standardizata, dirijata, structurata (bazata pe formularea acelorasi întrebari,în aceeasi forma si ordine, tuturor subiectilor, indiferent de particularitatile lor individuale)

•convorbirea semistandardizata sau semidirijata (cu adresarea unor întrebari suplimentare,cu reformularea altora, cu schimbarea succesiunii lor)

•convorbirea libera, spontana, asociata (în functie de particularitatile •situaţiei în care se desfasoara, de cele psihoindividuale ale subiectului,• chiar si de particularitatile momentului când se desfăşoară).

Dezvoltarea grupului indirectia construrii unei echipe

Potrivit definiţiei lui Katzenbach şi Smith (1993), o echipă reprezintă „un grup restrâns de oameni cu abilităţi complementare dedicaţi unui scop comun, unor obiective de performanţă comune şi unei metode de abordare comună, pentru care se consider reciproc responsabili”.

Trăsăturile unice ale echipei sunt: roluri complementare, angajament reciproc şi responsabilitate reciprocă.

Formarea echipei-Pas cu pas, caramida peste caramida

Etapele formarii unei echipe:

În 1965, psihologul Bruce Tuckman a descris pentru prima dată ceea ce el a numit „cele patru etape de dezvoltare a grupului”, rezumate în memorabila expresie „forming, storming, norming and performing” (în rom. „formare, furtună-conflict, normare şi performanţă”).

•Formarea: Prima etapă marchează trecerea de la un simplu grup de indivizi la o echipa. În acest stadiu, membrii echipei afişează, de obicei, o atitudine pozitivă şi un comportament formal (acesta este aşa-numita fază „politicoasă”).

Etapele formarii unei echipe

2. Furtuna – perioada de conflicte

Destul de repede, pe măsură ce încep să conştientizeze responsabilităţile pe care le au în faţă, aşteptările ridicate, precum şi limitele stabilite între ei, membrii echipei trec în faza de „furtună”

• 3. Normarea

 Nemulţumirile s-au transformat în critici constructive şi membrii echipei au ajuns la respect reciproc, încredere şi angajament reciproc. Reacţiile emoţionale au făcut loc raţiunii şi acum echipa este mult mai orientată spre sarcină. Iar progresul începe să se vadă!

Etapele formarii unei echipe

4. Perfomanţa• Ultima etapă este cea a

maturităţii depline. Echipa este acum o entitate solidă, cu o cultură unitară, interacţiune constantă şi un nivel ridicat de angajament şi de eficienţă în atingerea obiectivelor. Moralul, hotărârea, standardele performanţă sunt la cote maxime!

• Progresul accelerează.

Tipuri de jocuri pentru formarea unei echipe5. Jocul BINGO

• Scopul:

• - cunoaştere grupului din care elevul face parte

• - interacţiune

7. Jocul IDENTITATEA SECRETĂ

• Scopul: -

• - cunoaştere

• - formularea de întrebări şi răspunsuri

Tipuri de jocuri pentru formarea unei echipeReuniunea Phillips 66• Vizeaza modul de

formare si dezvoltare a spiritului de echipa.

Modalitati de realizare:• Fiecare persoana din

grup va scrie despre sine trei lucruri care o reprezinta-o culoare, un animal si ceva ce isi doreste sa faca in viitorul apropiat.

• Foile sunt apoi redistribuite la intamplare si fiecare noteaza colegul despre care este vorba. Dupa care are loc o noua redistribuire.

Tipuri de jocuri pentru formarea unei echipe

La nivelul formarii unei echipe li se cere studentilor/elevilor sa se plimbe prin fata tablei impartite in sase spatii, acestea continand cate o caracteristica (energic, calm, vesel..) si fiecare sa-si noteze numele in dreptul uneia dintre ele-astfel avem constituite sase grupuri cu identitati primare si gata formate.

Caracteristicile unei echipe de lucru eficiente

Atmosfera tinde sa fie informala, relaxata, confortabilaObiectivele si sarcinile sunt intelese si acceptate de catre membrii grupuluiMembrii grupului se asculta unul pe altulCele mai multe decizii sunt luate prin consensCriticismul este frecvent, deschis si confortabilMembrii si liderul au incredere unii in ceilaltiGrupul este flexibil si adaptabilLiderul este ales cu grija, apelandu-se la metode de Identificare a abilitatilor de conducere

Dupa McGregor si Likert

Bibliografie