PROIECT LA PRODUSE ŞI SERVICII BANCARE

25
ACADEMIA DE STUDII ECONOMICE BUCURESTI FACULTATEA DE FINANŢE, ASIGURĂRI, BĂNCI ŞI BURSE DE VALORI PROIECT LA PRODUSE ŞI SERVICII BANCARE: Asist.Univ.Prof. Ban Madalina Elena BOITAN IUSTINA ALINA Bitire Ana Maria Botezatu Ana Irina

Transcript of PROIECT LA PRODUSE ŞI SERVICII BANCARE

Page 1: PROIECT LA PRODUSE ŞI SERVICII BANCARE

ACADEMIA DE STUDII ECONOMICE BUCURESTIFACULTATEA DE FINANŢE, ASIGURĂRI, BĂNCI ŞI BURSE DE VALORI

PROIECT LA PRODUSE ŞI SERVICII BANCARE:

Asist.Univ.Prof. Ban Madalina Elena BOITAN IUSTINA ALINA Bitire Ana Maria Botezatu Ana Irina

Bucureşti, 2011

Page 2: PROIECT LA PRODUSE ŞI SERVICII BANCARE

Cuprins

A.Precizati obiectul de activitate al Fondului de Garantare a Depozitelor in

Sistemul Bancar………………………………........................................pg 4

B.Evolutia in timp a plafonului de garantare, cine face obiectul

garantarii…………………………………………………………….........pg 7

C.Limita de garantare practicata in prezent in Romania si tarile membre

UE..........................................................................................................pg 10

D.Tipul schemelor de garantare implementate in UE (implicita/explicita,

integrala/partiala, obligatorii/voluntare): clasificare, definire, exemple practice

pentru sistemele bancare din UE...........................................................pg 11

E.Efectul garantarii depozitelor asupra sistemului financiar...................pg 14

F.Consideratii privind ritmul de crestere al volumului depozitelor comparativ cu

alte produse de economisire,

gradul de concentrare al depozitelor........................................................pg 14

G. Bibliografie..........................................................................................pg 16

2

Page 3: PROIECT LA PRODUSE ŞI SERVICII BANCARE

Introducere

Fondul de garantare a depozitelor în sistemul bancar (FGDB) este un

sistem de protecție a depunerilor populației sub forma depozitelor la instituțiile de credit din România, în cazul în care acestea se află în imposibilitatea de a onora obligațiile față de deponenți. Fondul este constituit ca o persoană juridică de drept public. De asemenea, Fondul poate desfășura și activități de administrator special, administrator interimar ori lichidator al instituțiilor de credit. Băncile române care sunt autorizate de BNR să primească fonduri de la persoane fizice sunt membre ale FGDB. Fondul garantează depunătorilor la băncile membre, în cazul insolvabilității sau falimentului acestora, o anumită sumă maximă. Începând cu 1 ianuarie 2011, plafonul de garantare este de 100.000 euro, în echivalent lei. Participarea la Fond este obligatorie pentru toate instituțiile de credit autorizate de Banca Națională a României să primească depozite de la public, inclusiv pentru depozitele atrase de sucursalele acestora din străinătate. Depozitele plasate la sucursalele instituțiilor de credit cu sediul în alte state membre ale Uniunii Europene, care operează în România, sunt garantate de către schema din statul membru de origine, în condițiile prevăzute de legislația aplicabilă din acel stat. FGDB este administrat de către un Consiliu de Administrație, format din 7 membri. Președintele Consiliului de Administrație este Lia Tase. Directorul FGDB este Eugen Dijmărescu.

Începând din 1994, există o directivă (94/19/CE) care asigură faptul că toate statele membre dispun de o plasă de siguranţă pentru deţinătorii de conturi bancare. Dacă o bancă se închide, sistemele naţionale de garantare a depozitelor trebuie să ramburseze depozitele persoanelor care deţin conturi la banca respectivă, până la un anumit plafon de garantare. Atunci când a izbucnit criza financiară, în 2008, s-au adus unele modificări rapide, în special pentru a creşte plafonul de garantare la 100.000 euro (în doua etape) şi pentru a abandona posibilitatea de co-asigurare (adică deţinătorii de conturi bancare nu sunt despăgubiţi integral, ci trebuie să suporte un anumit procent din suma pe care au pierdut-o, chiar dacă suma pierdută ar fi mai scazută decât plafonul de garantare).

3

Page 4: PROIECT LA PRODUSE ŞI SERVICII BANCARE

A. Precizati obiectul de activitate al Fondului de Garantare a Depozitelor in Sistemul Bancar

Fondul de Garantare a Depozitelor în Sistemul Bancar (FGDB) a fost înfiinţat în 1996, fiind singura schemă de garantare a depozitelor oficial recunoscută pe teritoriul României. FGDB funcţionează în baza Ordonanţei Guvernului nr. 39/1996 privind înfiinţarea şi funcţionarea Fondului de Garantare a Depozitelor în Sistemul Bancar (republicată în 2010, cu modificările și completările ulterioare), a statutului propriu şi a celorlalte reglementări emise în aplicarea legii.

Legislaţia FGDB este armonizată cu directiva europeană ce reglementează schemele de garantare a depozitelor din Uniunea Europeană, respectiv cu Directiva 94/19/CE a Parlamentului European şi a Consiliului Uniunii Europene privind schemele de garantare a depozitelor, modificată în 2009, în principal în privinţa plafonului de garantare şi a termenului de plată a compensaţiilor.

Încă de la înfiinţare, FGDB a contribuit la întărirea stabilităţii financiare şi sporirea încrederii în instituţiile de credit româneşti. Conform legii, toate instituţiile de credit persoane juridice române precum şi sucursalele băncilor străine, din afara UE, autorizate de Banca Naţională a României sunt obligate să participe la Fond.

Pe fondul crizei economico-financiare, rolul schemelor de garantare a depozitelor s-a amplificat, ele devenind treptat piloni de stabilitate financiară. În acest context preocuparea pentru câștigarea și consolidarea încrederii publicului în sistemele financiar-bancare a devenit o permanentă a activității acestor instituții.

Garantarea depozitelor

Rolul fondului este acela de a garanta depozitele deţinute de rezideţi şi nerezidenţi, inclusiv dobânda datorată, în lei sau în valută convertibilă. În situaţia în care pentru o institutie de credit s-a deschis procedura falimentului, compensaţiile deponenţilor garantati ai acelei institutii sunt platite dă către Fond, în limita plafonului de garantare.  Compensatiile se platesc de obicei într-un termen de 3 luni de la data deschiderii procedurii falimentului institutiei de credit. Compensaţiile pot fi achitate şi după acest termen, dar nu mai tarziu de 3 ani de la data începerii efectuării plăţilor. .

Misiune FGDB este singura instituţie cu misiunea de a garanta depozitele populaţiei şi ale

persoanelor juridice, în special întreprinderi mici şi mijlocii, la instituţiile de credit participante la Fond precum şi de a plăti compensaţii către deponenţii garantați, în limita plafonului de garantare şi a altor condiţii stabilite prin lege, atunci când depozitele devin indisponibile.

ViziuneFGDB contribuie la menţinerea solidităţii şi stabilităţii sistemului bancar din România

şi a încrederii populaţiei în acesta. Din 1997 şi până astăzi, valoarea depozitelor garantate s-a majorat de peste 65 de ori, în termeni nominali.

4

Page 5: PROIECT LA PRODUSE ŞI SERVICII BANCARE

Fondul contribuie la asigurarea stabilităţii sistemului bancar din România şi la creşterea încrederii publicului în acesta prin activitatea pe care o desfăşoară cu privire la garantarea depozitelor la instituţiile de credit participante, precum şi prin celelalte activităţi pe care le poate realiza în calitate de administrator special, administrator interimar ori lichidator al instituţiilor de credit.

Dezvoltarea şi menţinerea relaţiilor de colaborare cu schemele de garantare a depozitelor din întreaga lume, precum şi cu alte entităţi internaţionale, promovarea schimbului de experienţă şi identificarea celor mai bune practici din domeniu reprezintă constante ale activităţii internaţionale a FGDB.

În prezent, schemele de garantare a depozitelor sunt organizate, pe bază voluntară, în două asociaţii profesionale: Forumul European al Asigurătorilor de Depozite (European Forum of Deposit Insurers - EFDI) şi Asociaţia Internaţională a Asigurătorilor de Depozite (International Association of Deposit Insurers - IADI). FGDB a aderat la ambele asociaţii, fiind membru al EFDI din anul 2003, iar al IADI din 2005.

Activitatea FGDB se desfăşoară pe două paliere: ca schemă de garantare a depozitelor bancare (ca activitate principală) şi ca administrator special, administrator interimar şi lichidator al instituţiilor de credit (ca activitate secundară).

Activitatea de garantare a depozitelor

FGDB garantează depozitele, în orice monedă, la instituţiile de credit participante la Fond, în limitele şi condiţiile prevăzute de legea sa de funcţionare. Plata compensaţiilor se face, potrivit legii, în lei. Excepţie de la plata compensaţiilor fac depozitele care se încadrează în categoriile negarantate, aşa cum sunt prezentate în Lista depozitelor negarantate, anexă la Ordonanţa Guvernului nr. 39/1996, republicată în 2010.

Activitatea de lichidare

În anul 2002, FGDB a fost numit lichidator judiciar la două bănci intrate în faliment: Banca Română de Scont şi Banca Turco-Română. În 2006 a avut rolul de lichidator administrativ al Nova Bank pe parcursul a peste 2 luni, până la intrarea acesteia în faliment. FGDB are ca resurse financiare principale contribuţiile instituţiilor de credit, veniturile din investirea resurselor financiare şi recuperările din creanţele asupra instituţiilor de credit în faliment.

Pe lângă acestea, potrivit legii, FGDB mai are posibilitatea de a-și spori resursele și prin împrumuturi de la instituțiile de credit, de la societăți financiare și de la alte instituții cu excepția Băncii Naționale a României, inclusiv prin împrumuturi obligatare (emisiuni de titluri de valoare ale Fondului). În situaţii excepţionale, când resursele menţionate sunt insuficiente pentru acoperirea plăţii compensaţiilor, Guvernul pune la dispoziţia FGDB, sub formă de împrumut, sumele necesare, în termen de maximum 15 zile lucrătoare de la solicitarea lor de către Fond. 

Bancile membre

Toate instituţiile de credit din România, persoane juridice române autorizate de Banca Naţională a României să primească depozite de la public, precum şi sucursale ale băncilor străine din afara Uniunii Europene, sunt obligate să participe la Fondul de Garantare a Depozitelor în Sistemul Bancar. Depozitele plasate la sucursalele instituţiilor de credit cu sediul în alte state membre ale Uniunii Europene, care operează în România, sunt garantate de

5

Page 6: PROIECT LA PRODUSE ŞI SERVICII BANCARE

către instituţii similare Fondului din statul de origine, în condiţiile prevăzute de legislaţia acelui stat. La începutul lunii ianuarie 2011, în schema de garantare a depozitelor din România erau incluse 33 de instituţii de credit persoane juridice române, din care 32 de bănci şi Banca Centrală Cooperatistă CREDITCOOP (casa centrală şi cooperativele de credit afiliate).

l. Bănci - persoane juridice române

Alpha Bank Romania SAATE Bank România SABanca Comercială Carpatica SABanca Comercială Intesa SanPaolo Romania SABanca Comercială Feroviara SABanca Comercială Română SABanca C.R. Firenze România SABanca de Export Import a României EXIMBANK SABancpost SABank Leumi România SABanca Millenium SABCR Banca Pentru Locuinţe SABanca Românească SA, membră a Grupului National Bank of GreeceBanca Transilvania SABRD - Groupe Société Générale SACEC Bank SACredit Europe Bank (România) SAEmporiki Bank - România SAGaranti Bank SALibra Bank SAMarfin Bank (România) SAMKB Romexterra Bank SAOTP Bank România SAPiraeus Bank Romania SAPorsche Bank Romania SAProCredit Bank SARaiffeisen Bank SARaiffeisen Banca Pentru Locuinţe SARBS Bank (România) SARomanian International Bank SAUniCredit Ţiriac Bank SAVolksbank România SA

II. Cooperative de credit - case centrle

Banca Centrală Cooperatistă CREDITCOOP

Începand cu 1 ianuarie 2007, depozitele persoanelor fizice şi persoanelor juridice la sucursalele din România ale instituţiilor de credit străine cu sediul în celelalte state membre ale Uniunii Europene sunt garantate de schema de garantare din ţara în care îşi are sediul instituţia de credit-mamă a sucursalei respective, conform art.3, aliniatul 2 din O.G. nr.39/1996.

6

Page 7: PROIECT LA PRODUSE ŞI SERVICII BANCARE

B. Evolutia in timp a plafonului de garantare, cine face obiectul garantarii

Pentru calculul echivalentului în lei al plafonului de garantare şi, respectiv, al sumelor în valută care se iau în considerare la determinarea compensaţiilor, se folosesc cursurile de schimb comunicate de Banca Naţională a României la data când depozitele au devenit indisponibile.

FGDB garantează depozitele persoanelor fizice şi juridice plasate în orice tip de cont bancar în limita a 50.000 euro. Începând cu 30 iunie 2009, în urma noilor prevederi ale directivei comunitare, plafonul de garantare a depozitelor a fost majorat pentru persoanele juridice de la 20.000 la 50.000 euro.În 2010, FGDB va menţine politica de finanţare la nivelul anului trecut, politică ce-i permite Fondului, printr-un management adecvat al riscului, să-şi îndeplinească obligaţiile legale de protejare a economiilor populaţiei plasate la toate instituţiile de credit membre ale schemei de garantare

7

Perioada Suma

Semestrul I 2003 3244 Euro (aproximativ 11.846,9 lei)

semestrul II 2003 3.245 Euro (aproximativ 12.522,2 lei)

semestrul I 2004 3.000 Euro (aproximativ 13.524 lei)

de la 01.07.2004 6.000 Euro

de la 01.01.2005 10.000 Euro

de la 01.01.2006 15.000 Euro

de la 01.01.2007 20.000 Euro

de la 15.10.200850.000 Euro (persoană fizică),20.000 Euro (persoană juridică)

de la 30 iunie 200950.000 Euro (persoană fizică),50.000 Euro (persoană juridică)

de la 1 ianuarie 2011 100.000 Euro

Page 8: PROIECT LA PRODUSE ŞI SERVICII BANCARE

Volumul total al depozitelor, pe ansamblul instituţiilor de credit participante la Fondul de Garantare al Depozitelor în Sistemul Bancar (FGDB), a fost, la finele anului 2010, de 277,5 mld. lei, înregistrându-se astfel un nivel maxim pe linia evoluţiei depozitelor. Rata de creştere de 2,8% în decembrie 2010, faţă de decembrie 2009, reprezintă însă cea mai modestă creştere din ultimii 5 ani. Diferenţa apare cu atât mai pregnantă cu cât ratele de creştere ale anilor anteriori au fost de două cifre.

Ponderea valorii totale a depozitelor la instituţiile de credit participante la Fond în valoarea totală a depozitelor în sistemul bancar românesc a fost de 93,5% la 31 decembrie 2010, sub cea înregistrată la sfârşitul anului precedent.

Volumul depozitelor garantate la 31 decembrie 2010 reprezenta 48,1% din volumul total al depozitelor, respectiv 133,4 mld. lei nivel maxim faţă de anii precedenţi.

Faţă de sfârşitul anului 2009, se remarcă o majorare cu 1,4 puncte procentuale a ponderii depozitelor garantate în volumul total al depozitelor, ca urmare a creşterii mai rapide a acestora comparativ cu volumul depozitelor negarantate.

8

Page 9: PROIECT LA PRODUSE ŞI SERVICII BANCARE

Cuantumul depozitelor garantate a crescut uşor la finele anului 2010 faţă de anul anterior, deopotrivă pentru persoane fizice şi juridice. Dublarea plafonului de garantare a depozitelor pentru ambele categorii de deponenţi a intervenit pe 31 decembrie 2010, fapt care nu a influenţat comportamentul deponenţilor.

La 31 decembrie 2010, depozitele garantate de Fond însumau 133,4 miliarde lei, reprezentând 48% din valoarea totală a depozitelor la instituţiile de credit participante la Fond. De la înfiinţarea Fondului până în prezent, valoarea depozitelor garantate a cunoscut o creştere continuă, o parte din aceasta datorându-se lărgirii sferei de garantare pe parcursul perioadei menţionate. Astfel, faţă de 1997, valoarea depozitelor garantate s-a majorat de peste 81 de ori, în termeni nominali.

Volumul total al depozitelor garantate la 31 decembrie 2009 reprezenta 47,1% din volumul total al depozitelor, respectiv 127.217,6 mil lei. Faţă de sfârşitul anului 2008 se remarcă o majorare cu 2,9 puncte procentuale a ponderii depozitelor garantate în volumul total al depozitelor, ca urmare a creşterii mai rapide a volumului depozitelor garantate comparativ cu volumul depozitelor negarantate.

9

Page 10: PROIECT LA PRODUSE ŞI SERVICII BANCARE

În ceea ce priveşte evoluţia volumului depozitelor la instituţiile de credit pe monede de denominare, se constată că ritmul anual a depozitelor în lei îl devansează pe cel al depozitelor denominate în valută (+7,7% la depozitele în lei faţă de +2,8% la depozitele în valută). Această evoluţie a condus la creşterea ponderii depozitelor în lei în detrimentul celor în valută.

Depozite garantate

Conform art. 2 alin. (3) lit. a) din Ordonanţa Guvernului nr. 39/1996, republicată, prin depozit se înţelege: “orice sold creditor, inclusiv dobânda datorată, rezultat din fonduri aflate într-un cont sau din situaţii tranzitorii derivând din operaţiuni bancare curente şi pe care instituţia de credit trebuie să îl ramburseze, potrivit condiţiilor legale şi contractuale aplicabile, precum şi orice obligaţie a instituţiei de credit evidenţiată printr-un titlu de creanţă emis de aceasta, cu excepţia obligaţiunilor prevăzute la alin. (6) al art. 159 din Regulamentul nr.15/2004 al Comisiei Naţionale a Valorilor Mobiliare.”

Depozitul garantat reprezintă orice depozit aflat în evidenţa instituţiei de credit, care nu se încadrează în categoriile prevăzute în Lista depozitelor negarantate şi pentru care FGDB asigură plata compensaţiei. Plata compensaţiilor se face numai în lei.

Lista depozitelor negarantate1. Depozite, altele decât cele care se încadrează în prevederile Ordonanţei 39/1996, art. 7

alin. (3), ale unei instituţii de credit făcute în nume şi cont propriu; 2. Instrumente care se încadrează în definiţia fondurilor proprii, conform reglementărilor

Băncii Naţionale a României privind fondurile proprii ale instituţiilor de credit;

3. Depozite ale instituţiilor financiare, aşa cum sunt acestea definite în Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 99/2006 privind instituţiile de credit şi adecvarea capitalului, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 227/2007, cu modificările şi completările ulterioare, cu excepţia instituţiilor financiare nebancare din categoria caselor de ajutor reciproc;

4. Depozite ale asigurătorilor şi reasigurătorilor şi ale intermediarilor în asigurări, aşa cum sunt definiţi în legislaţia privind activitatea de asigurare şi supravegherea asigurărilor;

5. Depozite ale autorităţilor publice centrale, locale şi regionale;

6. Depozite ale organismelor de plasament colectiv, aşa cum sunt acestea definite de legislaţia pieţei de capital;

7. Depozite ale fondurilor de pensii;

8. Depozite la instituţia de credit aparţinând, după caz, administratorilor acesteia, directorilor, membrilor consiliului de supraveghere, auditorilor, acţionarilor semnificativi;

9. Depozitele deponenţilor cu statut similar celor de la pct. 8 în cadrul altor societăţi din grupul instituţiei de credit;

10

Page 11: PROIECT LA PRODUSE ŞI SERVICII BANCARE

10. Depozitele membrilor familiilor persoanelor fizice menţionate la pct. 8 şi 9, respectiv soţ/soţie, şi rudele şi afinii de gradul întâi, precum şi ale terţelor persoane care acţionează în numele deponenţilor menţionaţi la pct. 8 şi 9;

11. Depozitele la instituţia de credit ale companiilor din grupul din care face parte instituţia de credit;

12. Depozite nenominative;

13. Valori mobiliare de natura datoriei emise de instituţia de credit, precum şi obligaţii care izvorăsc din acceptări proprii şi bilete la ordin;

14. Depozitele întreprinderilor, persoane juridice, care nu intră în categoria microîntreprinderilor, întreprinderilor mici şi mijlocii, în conformitate cu prevederile Legii nr. 346/2004 privind stimularea înfiinţării şi dezvoltării întreprinderilor mici şi mijlocii, cu modificările şi completările ulterioare.

C. Limita de garantare practicată în prezent în Romania şi ţările membre UE

În 2009,Ordonanta Guvernului nr. 39/1996 privind înfiinţarea şi funcţionarea Fondului de garantare a depozitelor în sistemul bancar a fost modificată pentru a respecta prevederile unei directive europene.

Începând cu 1 ianuarie 2011, plafonul de garantare reprezintă echivalentul în lei al sumei de 100.000 de euro, atât pentru persoane fizice, cât şi pentru persoanele juridice care intră sub incidenţa legii care reglementează activitatea FGDB. Această valoare semnifica, la acea dată, că 95% din toţi deţinătorii de conturi bancare din UE şi-ar recupera integral economiile în cazul în care banca lor n-ar putea rambursa depozitele. Propunerea vizează garantarea companiilor mici, medii şi mari, excluzându-se de la garantare numai depozitele instituţiilor financiare şi ale autorităţilor publice, produsele de investiţii structurate şi titlurile de creanţă.

Incepând cu 1 ianuarie 2007, depozitele bancare ale persoanelor fizice şi juridice deschise la sucursalele din Romania ale bancilor cu sediul în statele membre ale UE sunt garantate, de sistemul de garantare din ţara unde îşi are sediul banca-mama. În cazul falimentului uneia dintre bancile menţionate, vor fi despagubiţi de schema de garantare din ţara de origine a instituţiei de credit-mamă.

D. Tipul schemelor de garantare implementate în UE (implicita/explicita, integrala/parţiala, obligatorii/voluntare): clasificare, definire, exemple practice pentru sistemele bancare din UE

Schemele de garantare pot fi implicite sau explicite a) Sisteme implicite : se caracterizeaza prin faptul ca nu exista reglementari legale care

sa oblige guvernul sau alte institutii sa-i despagubeasca pe deponenti in cazul unui faliment bancar. Guvernul poate decide pentru a asigura stabilitatea sistemului bancar sa compenseze pe deponenti in intregime sau partial.

Avantaje: flexibilitate Dezavantaje:

11

Page 12: PROIECT LA PRODUSE ŞI SERVICII BANCARE

1. sistemul de garantare nu este supus niciunei reguli si prin urmare e supus presiunilor politice, poate fi utilizat in mod discretionar, este aplicat cu incetineala datorita dezbaterilor politice privind modul de alocare al resurselor si poate fi anticipat de public 2. absenta unei garantii explicite reduce increderea deponentilor, iar protectia deponentilor la bancile mici este nesigura 3. costurile sistemului sunt suportate de obicei de deponenti (platitorii de impozite) si de guvern si nu de catre banci

b) Sisteme de garantare explicite: sisteme stabilite pe baza unor legi sau norme care definesc in mod clar ce obligatii si institutii sunt garantate, cine va plati, potrivit caror proceduri si in ce interval de timp etc.

Avantaje : promoveaza increderea deponentilor, definesc clar costurile potentiale si permit mai usor o limitare a costurilor, permit impartirea costurilor legate de falimentele bancare intre banci si deponenti. Sistemele explicite presupun costuri mai reduse decat cele implicite.

Scheme de garantare obligatorii sau voluntare: Participarea la un sistem de garantare a depozitelor poate fi obligatorie sau voluntară.

Majoritatea sistemelor au adoptat principiul participării obligatorii pentru bănci şi alte instituţii financiare pentru a se evita apariţia fenomenului de “selectie adversă”. Acest fenomen presupune ca băncile bune vor evita să participe la sistem pentru a nu plăti contribuţii, astfel încât în final sistemul va fi alcătuit din banci slabe, fiind predispus să se prabuşească.

Din punct de vedere al protejării deponenţilor este preferabil ca participarea să fie obligatorie (poziţie îmbrăţişată şi de legiuitorul european).

Schemele de garantare a depozitelor sunt mecanisme complexe si implementarea lor solicita adesea adoptarea unor dificile decizii de politica. Nu exista un model universal pentru stabilirea unei scheme de garantare a depozitelor, fiecare tara trebuind sa tina cont de cadrul sau de reglementare, de natura si marimea sistemului sau bancar etc desi Directiva 94/19/EEC conduce la standardizarea reglementarilor privind garantarea depozitelor in tarile membre, trebuie subliniat ca regulile europene nu ofera o reteta completa cum sa fie structurate schemele nationale.

În limitele şi condiţiile prevăzute de legea sa de funcţionare, FGDB garantează depozitele în orice monedă la instituţiile de credit participante la Fond. Excepţie fac depozitele care se încadrează în categoriile negarantate aşa cum sunt prezentate în lista depozitelor negarantate anexă la ordonanţă 39/1996. De exemplu, unei persoane fizice sau juridice garantate îi sunt acoperite sumele de bani depuse sub formă de: certificat de depozit nominativ, cont curent, cont de depozit, cont de economii, cont de card, cont comun, precum si sub forma altor produse similare.

În cazul în care depozitele la o instituţie de credit participantă la Fond devin indisponibile, FGDB va asigura plata compensaţiilor, în limita plafonului de garantare. Plata compensațiilor se face numai în lei. Fiecare deponent poate fi compensat doar în limita plafonului de garantare, indiferent de câte depozite deţine la acea instituţie de credit şi de mărimea lor.

În prezent, schemele de garantare a depozitelor sunt organizate, pe bază voluntară, în două asociaţii profesionale: Forumul European al Asigurătorilor de Depozite (European Forum of Deposit Insurers - EFDI) şi Asociaţia Internaţională a Asigurătorilor de Depozite (International Association of Deposit Insurers - IADI). FGDB a aderat la ambele asociaţii, fiind membru al EFDI din anul 2003, iar al IADI din 2005.

12

Page 13: PROIECT LA PRODUSE ŞI SERVICII BANCARE

Forumul European al Asigurătorilor de Depozite – EFDI

EFDI a fost înfiinţat în anul 2002 ca o asociaţie de facto, fără personalitate juridică, iar 5 ani mai târziu, la Bruxelles, s-a constituit ca persoană juridică sub forma unei asociaţii internaţionale non-profit guvernate de legea belgiană. Prin această transformare, EFDI a devenit un partener de dialog important în relaţiile cu Comisia Europeană şi cu celelalte organisme şi instituţii internaţionale.

Scopul EFDI este de a contribui la stabilitatea sistemelor financiare prin promovarea cooperării europene în domeniul garantării depozitelor şi facilitarea discuţiilor, a schimbului de experienţă şi informaţii pe probleme de interes comun. În prezent, la EFDI participă 57 de membri din 42 de ţări europene, 9 asociaţi şi 13 entităţi internaţionale cu statut de observator.

Odată cu aderarea României la Uniunea Europeană, FGDB a fost inclus în cadrul Comitetului pentru Uniunea Europeană (EUC) din cadrul EFDI, din care fac parte schemele din statele membre. Principalele atribuţii ale EUC privesc politica EFDI referitoare la legislaţia Uniunii Europene în domeniul garantării depozitelor şi reprezentarea acestuia în faţa Comisiei Europene sau a oricărei alte instituţii cu privire la politica menţionată.

Legislaţiile schemelor de garantare a depozitelor din statele membre, inclusiv cea a FGDB, sunt armonizate cu Directiva 94/19/CE a Parlamentului European şi a Consiliului Uniunii Europene privind schemele de garantare a depozitelor, directivă supusă de către Comisia Europeană unui proces de revizuire. În acest scop, EUC, de comun acord cu Comisia Europeană, a înfiinţat cinci grupuri de lucru pentru dezvoltarea unor proiecte pe diferite teme: sfera depozitelor garantate, elaborarea unui acord-cadru referitor la garantarea suplimentară şi schimbul de informaţii între schemele de garantare a depozitelor, informarea deponenţilor, mecanismul de plată a compensaţiilor, includerea elementelor de risc în stabilirea contribuţiilor instituţiilor de credit la schemele de garantare a depozitelor. FGDB a făcut parte din ultimul grup de lucru menţionat, al cărui raport, finalizat în iulie 2009, a fost prezentat Comisiei Europene.

Turbulenţele manifestate pe pieţele financiare externe au intensificat preocupările cu privire la managementul crizelor financiare. Printre măsurile adoptate în acest sens s-au numărat şi cele privind protejarea deponenţilor și restaurarea încrederii în sectorul financiar-bancar şi a bunei funcţionări a acestuia. Astfel, la 11 martie 2009, a fost adoptată Directiva 2009/14/CE de modificare a Directivei 94/19/CE privind schemele de garantare a depozitelor, fiind majorat plafonul de garantare şi redus termenul de plată a compensaţiilor.

La 12 iulie 2010, Comisia Europeană a publicat o nouă propunere de revizuire a Directivei 94/19/CE, prin care sunt aduse modificări substanţiale în scopul simplificării şi armonizării în cel mai mare grad a schemelor de garantare a depozitelor din UE. Propunerea cuprinde şi prevederi legate de cooperarea dintre schemele de garantare a depozitelor din Uniunea Europeană în cazul instituţiilor de credit transfrontaliere. Obiectivul acestui demers este ca schema de garantare din ţara-gazdă să acţioneze ca punct unic de contact pentru deponenţii sucursalelor instituţiilor de credit străine, garantaţi de schema din ţara de origine. În acest sens, în 2009, Comitetul EFDI pentru UE a iniţiat stabilirea cadrului general privind cooperarea transfrontalieră, respectiv semnarea unui Memorandum Multilateral de Înţelegere între toate schemele de garantare a depozitelor din Uniunea Europeană, în baza căruia să fie încheiate acorduri bilaterale. La Memorandumul de Înţelegere au aderat, până în luna februarie 2011, paisprezece scheme de garantare a depozitelor, membre EFDI, printre care şi FGDB.

Internaţională a Asigurătorilor de Depozite - IADI

13

Page 14: PROIECT LA PRODUSE ŞI SERVICII BANCARE

Înfiinţată în anul 2002, IADI este o organizaţie internaţională non-profit guvernată de legea elveţiană, cu sediul la Basel. Scopul IADI este de a contribui la stabilitatea sistemelor financiare prin promovarea cooperării internaţionale în domeniul garantării depozitelor şi dezvoltarea legăturilor dintre schemele de garantare a depozitelor din întreaga lume şi alte instituţii interesate, inclusiv celelalte componente ale reţelelor de asigurare a stabilităţii financiare.

Prin comitetele sale, IADI elaborează orientări practice, fără caracter obligatoriu, dar care urmăresc consolidarea şi creşterea eficienţei schemelor de garantare a depozitelor. În iunie 2009, IADI şi Comitetul Basel pentru Supraveghere Bancară (BCBS) au publicat un set de Principii Fundamentale pentru asigurarea unor sisteme eficiente de garantare a depozitelor. Principalele obiective urmărite sunt reprezentate de creşterea eficienţei schemelor de garantare a depozitelor, adaptarea la specificul naţional, precum şi înglobarea într-o măsură cât mai mare a experienţei practice din domeniu. Acest set de principii fundamentale răspunde necesităţii de a avea un cadru general eficient pentru garantarea depozitelor, care să contribuie la menţinerea încrederii populaţiei în sistemul financiar-bancar. Totodată, acesta reprezintă un reper important în fondarea sau restructurarea schemelor de garantare a depozitelor.

În decembrie 2009, un comitet format din reprezentanţi ai BCBS, IADI, EFDI, Fondului Monetar Internaţional, Băncii Mondiale şi Comisiei Europene au demarat o colaborare pentru dezvoltarea unei Metodologii de evaluare a conformităţii schemelor de garantare a depozitelor cu Principiile fundamentale.

Versiunea finală a Metodologiei a fost aprobată de Consiliul executiv al IADI în decembrie 2010 şi a fost înaintată Consiliului pentru Stabilitate Financiară (Financial Stability Board-FSB) la sfârşitul anului 2010.

Metodologia urmează a fi utilizată în multiple contexte, cum sunt: evaluarea proprie a instituţiilor de garantare a depozitelor, evaluarea de către Fondul Monetar Internaţional şi Banca Mondială a calităţii sistemelor de garantare a depozitelor, în cadrul Programului de Evaluare a Sectorului Financiar (FSAP), analize făcute de terţe părţi, cum ar fi firmele de consultanţă, şi analize inter pares, cum ar fi cele din cadrul comitetelor regionale IADI.

În prezent, IADI are 62 de membri din 61 de ţări de pe toate continentele, 7 asociaţi şi 12 entităţi internaţionale cu statut de partener (structura IADI). Schemele membre IADI sunt grupate în comitete regionale, care să reflecte interesele zonale şi problemele comune ale membrilor acestora. FGDB face parte din Comitetul Regional IADI pentru Europa care pune un accent deosebit pe implicarea membrilor săi în stabilirea şi implementarea direcţiilor strategice ale IADI, precum şi în dezvoltarea relaţiilor de colaborare bilaterale şi multilaterale atât în cadrul IADI, cât şi cu EFDI.

Fondul de garntare a depozitelor în ţările membre UE

Guvernul lituanian a decis să urce la 100.000 euro plafonul pentru garanţiile la depozitele populaţiei. Până în prezent, Lituania garanta doar depozitele bancare sub un plafon de 22.000 de euro, sau echivalentul acestora în moneda locală. În acelasi timp, guvernul a dat asigurări că sectorul financiar este, în continuare, stabil, iar depozitele de economii din institutiile financiare sunt în totalitate sigure.

Austria a anunţat că va asigura garantarea nelimitată a depozitelor bancare ale populaţiei, după măsurile similare luate de Germania. Mai multe ţări europene, printre care Irlanda, Germania şi Austria, au decis recent să garanteze în întregime depozitele bancare ale populaţiei, într-o acţiune de calmare a deponenţilor.

E. Efectul garantarii depozitelor asupra sistemului financiar

14

Page 15: PROIECT LA PRODUSE ŞI SERVICII BANCARE

Fondul de garantare se constituie treptat, aceasta având ca efect distribuirea în timp a costurilor băncilor. Încasarea de fonduri pe perioada favorabilă a ciclului economic va permite evitarea încasării de prime substanţiale în perioade-le de recesiune, cu efecte favorabile asupra situaţiei financiare a băncilor.

Prin propunerea vizând implicarea Fondului de garantare a depozitelor în sistemul bancar în finanţarea, inclusiv prin emiterea de garanţii, a transferului integral al depozitelor eligibile la garantare, în scopul facilitării măsurilor de restructurare autorizate de Banca Naţională a României în procedura administrării speciale a instituţiilor de credit, se are în vedere menţinerea stabilităţii financiare ca rezultat al asigurării continuităţii accesului deponentului la serviciile bancare şi a accesului la lichidităţile băncilor pentru mediul de afaceri, a eficienţei procesului de transfer al depozitelor şi a reducerii probabilităţii de manifestare în rândul deponenţilor a fenomenului retragerii depozitelor.

Implicarea Fondului de garantare a depozitelor în sistemul bancar în finanţarea, inclusiv prin emiterea de garanţii, a transferului integral al depozitelor eligibile la garantare, asigură accesul neîntrerupt al deponentului la sumele reprezentând depozite garantate, cu implicaţii pozitive inclusiv din perspectiva reducerii probabilităţii de manifestare în rândul deponenţilor a fenomenului retragerii depozitelor în cazul instituirii măsurii de administrare specială a unei instituţii de credit.

F. Consideratii privind ritmul de crestere al volumului depozitelor comparativ cu alte produse de economisire, gradul de concentrare al depozitelor.

Principalele produse de economisire bancara clasica sunt reprezentate de:• Contul de economii• Depozitul la vedere• Depozitul la termen• Certificatul de deposit

Conturile de economii sunt produse de economisire care permit in orice moment depunderea de sume suplimentare sau retragerea de bani, fiind constituite pe o perioada nedeterminata. Dobanzile oferite de catre banci la acest tip de cont sunt mai avantajoase decat in cazul contului curent, insa mai mici decat la depozitele la termen. Factorii de care ar trebui sa se tina cont atunci cand se alege moneda de economisire sunt : rata dobanzii in lei si in valutele respective, rata inflatiei, cursul de schimb valutar la momentul constituirii contului si tendinta de apreciere/ depreciere a leului in raport cu valuta aleasa.

Depozitele la vedere reprezinta sume in conturi ce pot fi utilizate in orice moment de catre titular pentru plati sau retrageri. Aceasta trasatura ofera depozitului o flexibilitate ridicata in utilizare. In schimb, depozitele la vedere sufera in privinta remunerarii, ele beneficiind de cea mai redusa dobanda si chiar putand fi remunerate.

Depozitul la termen reprezinta sume economisite de titulari si imobilizate in conturi la banca pentru termene si in conditii stabilite la constituirea depozitului. Depozitele la termen beneficiaza de o remunerare superioara in conditiile in care sunt respectate clauzele convenite, in special cele legate de scadenta. Banca are avantajul de a putea despune de suma din control clientului pentru o perioada cunoscuta.

15

Page 16: PROIECT LA PRODUSE ŞI SERVICII BANCARE

Certificatul de depozit reprezinta un inscris, un titlu de credit pe termen, emis de banca, care atesta depunerea unei sume de bani. Pe baza acestei hartii, la scadenta, se poate incasa atat suma depusa, cat si dobanda aferenta. Aceste instrumente sunt foarte lichide si cu risc minim, putand fi utilizate de catre detinator in diverse scopuri sau operatiuni : scontare, gaj, garantie bancara( colateral) etc. Certificate de depozit sunt purtatoare de dobanda, avand o valoare nominala si un pret de emisiune care poate fi diferit. Produs de economisire traditional, certificatul de depozit ofera posibilitatea de a deplasa bani pe perioade determinate, rata dobanzii fiind mai mare, cu cat perioada de viata a certificatului este mai lunga.

Gradul de concentrare a deponenţilor garantaţi şi a depozitelor garantate

În scopul menţionat, cel mai adesea, se apelează la metoda coeficientului Gini-Struck şi la metoda coeficientului Herfindahl-Hirschman10. O abordare alternativă este metoda ABC, care permite rafinări ale analizei pe sub-clase de instituţii. Analizând structura numărului de deponenţi garantaţi la instituţiile de credit participante la Fond la 30 iunie 2010, se obţine un număr mediu de deponenţi pe institutie de credit de 502.053 persoane, cu un coeficient de variaţie al mărimilor de 1,814 şi în scădere cu 5.257 persoane faţă de 31 martie 2010.

Coeficientul Gini-Struck este GS = 0,3206, în timp ce indicele Herfindahl- Hirschman are valoarea HH = 0,1299. Ambele valori indica un grad de concentrare medie pe piaţă. 73,73% din numărul de deponenţi garantaţi sunt concentraţi la primele cinci instituţii de credit, adica la 15,15% din numărul total de instituţii de credit. Pe de alta parte, 13,35% din numărul de deponenţi garantaţi sunt distribuiţi în 75,76% din numărul total de instituţii de credit participante la Fond.

Din analiza structurii valorii depozitelor garantate la instituţiile de credit participante la Fond, rezultă că valoarea medie la 30 iunie 2010 a depozitelor garantate pe institutie de credit este de 3,911 miliarde lei, cu un coeficient de variaţie al mărimilor de 1,719 şi în creştere cu 0,105 miliarde lei faţă de 31 martie 2010.

În cazul valorii depozitelor garantate, coeficientul Gini-Struck este GS = 0,3039, iar indicele Herfindahl- Hirschman are valoarea HH = 0,1198. Ambele niveluri indică un grad de concentrare medie pe piaţă. 69,09% din totalul valorii depozitelor garantate este concentrat la cinci instituţii de credit participante la Fond. Pe de alta parte, 14,74% din totalul valorii depozitelor garantate este distribuit în 72,73% din numărul total de instituţii de credit participante la Fond.

16

Page 17: PROIECT LA PRODUSE ŞI SERVICII BANCARE

În ambele analize, zona institutiilor de credit cu o cota de piata de mijloc este slab reprezentată.Concentrarea medie este rezultatul diversificării din zona „marilor jucători” pe piaţa depozitelor. În condiţii de criză, acest fapt conduce fie la o intensificare a concurenţei, fie la înţelegeri de tip cartel. Pentru instituţiile de credit cu o cotă redusă de deponenţi garantaţi/depozite garantate, gradul de incertitudine în oricare dintre situaţii se amplifică în condiţii de criză.

Faţă de trimestrele anterioare, nu exista schimbări majore (GS = 0,3152 si HH = 0,1266 la 31 decembrie 2009 si GS = 0,3186 si HH = 0,1287 la 31 martie 2010 pentru numarul de deponenţi garantati la instituţiile de credit participante la Fond, respective GS = 0,3089 si HH = 0,1228 la 31 decembrie 2009 si GS = 0,3075 si HH = 0,1220 la 31 martie 2010 pentru valoarea depozitelor garantate la institutiile de credit participante la Fond). Unii din „marii jucatori” au avut o tendinţă usoară de îmbunătăţire a cotei de piaţă (între 0,7 si 1,0 p.p.).

Bibliografie:

- Dedu, V., Enciu A., Ghencea S. “Produse si servicii bancare”,editura ASE, Bucuresti(2008)

- http://www.fgdb.ro/uploads/publications/teorie.pdf - http://www.fgdb.ro/uploads/publications/Raport_anual_2010.pdf - http://www.fgdb.ro/uploads/publications/fdrydcpp_qyshogso_buletin_t12_10.pdf - www.FGDB.ro - www.EFDI.net - www.wallstreet.ro

17