Atenuarea în trecut prin metode centraliste, a disparităţilor teritoriale ale

potenţialului productiv românesc, se răsfrânge în prezent în intensitatea şi amploarea

crizei utilizării forţei de muncă. În fiecare judeţ al ţării, această criză are un profil

specific, în funcţie de caracteristicile şi gradul de maturitate ale economiei locale.

În ceea ce priveşte utilizarea capitalului uman, atenuarea disparităţilor

regionale va depinde, în mod hotărâtor, de tipul de politică economică adoptat în acest

sens. Acesta va depinde, la rândul său, de forţele interne şi externe ale presiunilor ce

acţionează în sensul aplicării sau frânării unor restructurări economice, şi de implicarea

bugetului public în susţinerea acestor restructurări. Unele previziuni privind dezvoltarea

regională a României în perioada 1997- 2020 susţin că modelul keynesian de dezvoltare

regională pe baza perspectivei coordonării ar fi mai compatibil cu realităţile economiei

româneşti, decât modelul neoclasic (perspectiva echilibrului), sau cel fundamentat pe

perspectiva pieţei libere

România , după căderea sistemului centalizat s-a prezentat la linia de pornire a

reformei cu nenumărate domenii vulnerabile şi excesiv sensibilizate – reforma economică

s-a dovedit un proces extrem de inerţial, desfăşurat pe fondul unei crize sociale continuu

acutizate. Ca urmare, la începutul anului 1999, problemele economice din România se

discutau în termeni tranşanţi şi deosebit de duri.

Activitatile agricole ramân o sursă semnificativaă de venit pentru România

rurală, ajungând la puţin peste 40%. Cu toate acestea, mai cu seamă în ţările europene cu

o dezvoltare mai rapidă, sectorul agricol înregistrează un declin atât în termeni absoluţi

cât şi relativi. Angajarea în agricultura, de exemplu, a scăzut sub 20% din totalul forţei de

muncă în cele mai noi state membre ale Uniunii Europene (UE). Deşi în scădere treptată,

nivelul actual al acesteia ramâne mai ridicat în România (32%).

Dacă până în 1989, România s-a bazat pe o dezvoltare economică, prin industrializare şi

cooperativizare agricolă; după 1989, odată cu trecerea de la socialism la capitalism,

economia regională din România a evoluat de la un sistem centralizat, cu dominatia

puterii de stat, la o economie bazată pe proprietate privată.

1

Punctul nevralgic al economiei româneşti rămâne agricultura, caracterizată de o

fragmentare accentuată a proprietăţilor şi de un redus grad de asociativitate , ceea ce are

influenţe nefaste asupra modernizării structurilor funciare şi asupra nivelului tehnologic

al infrastructurilor. O bună parte din teritoriul românesc este domeniul micii agriculturi

ţărăneşti de subzistenţă agricultura comercială suprapunându-se în linii mari peste

arealele fostelor mari IAS-uri.

Romania are o structura fermiera bipolara si anume fermele mari competitive coexista cu

fermele mici aflate la limita (semi-) subzistentei.

. Harta cu salariaţii în sectorul primar în 1992 ilustreazǎ ponderi ridicate ale

salariaţilor în acest sector în partea estică, de sud şi sud-est a ţǎrii.Unitǎţile administrative

care se caracterizeazǎ prin ponderi reduse ale salariaţilor în sectorul primar sunt în

general caracterizate prin dezvoltarea sectorului tertiar. Se poate vorbi despre o agrarizare

a economiei româneşti în contextul disponibilizarilor masive şi restituirile în proprietate

a terenurilor agricole după 1989, acutizatǎ şi de fluxul migraţiei urban-rural. Agrarizarea

economiei româneşti s-a produs într-un mod natural, fiind rezultatul unei mişcări a

populaţiei active spre unicul sector care le mai poate asigura supravietuirea.

2

După decembrie 1989, ca urmare a desfiinţării cooperativelor agricole de producţie şi

a aplicării Legii fondului funciar, ocuparea factorului muncă în sectorul primar a

înregistrat o evoluţie anacronică. Contrar tendinţei manifestate pe plan mondial, în

România populaţia ocupată în acest sector primar a sporit substanţial. În 2002, ea era

mai mare cu 6,2% faţă de 1989, fiind aproximativ egală cu cea utilizată în 1978, deci cu

aproape două decenii în urmă.

Restructurǎrile industriale care au început în 1990 au dus la o creştere a ponderii populaţiei

ocupate în sectorul primar dar şi în cel terţiar. Este cunoscut însă că revigorarea unei economii

nu se poate realiza prin creşterea populaţiei rurale şi fără mărirea volumului de investiţii.

În unele regiuni, agricultura şi silvicultura sunt activităţi predominante în structura

economică regională. În mediul rural, agricultura ocupă mai bine de 70% din forta

demuncă. Restituirea terenurilor agricole către foştii proprietari şi orientarea persoanelor

care, potrivit legii, nu mai pot beneficia de prestatii bănesti de somaj către cultivarea

pământului (ca unică alternativa de obţinere a unor venituri de subzistenta) au condus la o

crestere continua si excesiva a acestora, de la 28,2% in 1990 la 40,5% la inceputul anului

2002). Activitatea este insă desfaşurată cu preponderenţă de persoane în vârstă. Aproape

52% din populaţia ocupată în agricultură are 50 de ani şi peste, iar aproximativ un sfert

are 65 de ani şi peste. Doar 28% din populatia ocupată în agricultură sunt tineri sub 35 de

ani.

La nivelul anul 2002, populaţia activă ocupată în sectorul primar se concentrează în

partea estică , în sudul ţării, înregistându-se o oarecare plafonare a efectivelor populaţiei

ocupate în agricultură. Trebuie sa menţionam ca migraţiile joacă un rol foarte important

în dinamica profesională a populaţiei ocupate în toate sectoarele de activitate.

Hărţile cu populaţia ocupată în sectorul primar de activitate la nivelul anilor 1992;2002

se dovedeste utilă prin identificarea modului de evoluţie în perioada tranziţiei către

capitalism a sectorului primar de activitate în cadrul economiei naţionale , preponderenţa

sa în cadrul populaţiei active fiind ca un indicator al nivelului de dezvoltare a unei

regiuni.

3

Harta ce ilustreză ponderea salariaţilor în sectorul primar la nivelul anului 2002 ,

evidenţiază valori ridicate pentru Moldova unde sectorul primar este in mod frecvent

pregnant cu caracter de subzistenţă .Valabil este şi pentru judeţele din S ,Lunca Dunării si

Câmpia Română.

În plan spaţial se vede clar decalajul dintre faţada occidentală şi litorală, faţă de celelalte

regiuni ,cu un profil monofuncţional(Moldova estică , Bărăgan, Oltenia şi Valahia) unde

presiunea agrară, îmbatrânirea forţei de muncă , migraţia, le accentuează caracterul

profund agrar.

4

Harta multivariatǎ privind tipurile de dinamicǎ profesionalǎ în1992 şi 2002 implică

conturarea a cinci clase, în funcţie de specializarea pe care o cunosc, pe fondul cǎrora se

suprapune populaţia totalǎ pentru anul 2002. Astfel se pot compara simultan funcţiile întrunite

în anul 1992 cu cele din 2002 în funcție de populația activă ocupată în principalele sectoare

economice.Structura pe activitǎţi ale economiei naţionale a populaţiei ocupate în cele 3 sectoare

principale, reprezintǎ un indicator pentru evaluarea nivelului de dezvoltare economico-social ,

existând o relaţie de directǎ proporţionalitate între ponderea populaţiei ocupate în ramuri

neagricole şi gradul de dezvoltare economic.

Prima clasǎ cuprinde unitǎţi admistrative situate aproape de profilul mediu, acest lucru

însemnǎnd cǎ ele nu reuşesc sǎ se individualizeze printr-o funcţie predominantǎ.

Urmǎtoarea clasǎ cuprinde unitǎţi administrative cu funcţie agrarǎ în dezvoltare, adicǎ

unitǎţi care cunosc un regres atât în sectorul terţiar dar şi secundar. Comparativ cu anul 1992,

aceste unitǎţi se caracterizeazǎ printr-o evoluţie a sectorului primar acest lucru datorându-se în

principal declinului înregistrat de celelalte doua sectoare. Disponibilizărilor din perioada 1992–

5

2002 , au determinat o reorientare a populației şomere spre vatra ţărănească, înregistrându-se astfel

o creştere a forţei de muncă în agricultură. Părăsirea zonelor industriale afectate de restructurarea

economiei de tranziţie şi orientarea spre sate a dus la creşterea numărului locuitorilor din mediul

rural şi implicarea acestora în practicarea unei agriculturi de subzistență.

Unitǎţile administrative care cunosc o dezvolatare a serviciilor sunt grupate în mod

predominant în partea centralǎ a ţǎrii şi cunosc un regres comparativ cu anul 1992.

Apoi urmează teritorii caracterizate printr-o dezvoltare a sectorului secundar constantǎ dar

care cunosc o evoluţie a sectorului terţiar. Astfel, ele reuşec sa-şi pǎstreze funcţia predominant

industrialǎ dar în acelaşi timp se dezvoltă şi serviciile.

Clasa5 grupează acele unităţi administrative cu profil agrar profund, ca unică specializare.

6

Metode utilizate

Pentru realizarea acestui proiect am folosit metode cartografice care sa ilustreze

cât mai elocvent problematica abordată .

Hărţile referitoare la salariaţii din sectorul primar la nivelul anilor 1992, respectiv2002

am considerat potrivită metoda quantilelor datorită utilizării valorilor relative.Variaţiile

spaţiale ale datelor sunt ilustrate prin colorarea fiecarui poligon .

Culorile selecţionate au fost folosite din gama verde , culoare uzuală pentru

reprezentartea sectorului primar.

Harta privind ponderea salariaţilr în sectorul primar în 2002 este ilustrată prin

metoda plajelor pentru o imagine cât mai grăitoare a structurilor spaţiale a variabilei

prezentate.

Ultima hartă utilizează metoda multivariată ce permite introducerea mai multor

variabile într-o hartă .Astfel se conturează 5 clase ce facilitează interpretarea . Aceste

clase reflectǎ abaterile de la fiecare variabilǎ exprimatǎ în deviaţii standard, clasele medii

putând fi comparate cu media generalǎ.

Bibiografie:

1.Groza O., Ianoş I., Patroescu M.,-Atlasul României-, Bucureşti, 2006;

2. http://www.mdlpl.ro/_documente/atlas/autori.htm

3.Anuar INS,Recensământ 2002

7