ANUL 11 – Nr.28

BISERICA FILADELFIA

14 august 2016

SALUTUL BISERICII“Să nu vă părăsiţi dar încrederea voastră, pe care o aşteaptă o mare răsplătire! Căci aveţi

nevoie de răbdare, ca, după ce aţi împlinit voia lui Dumnezeu, să puteţi căpăta ce v-a fost făgăduit. "Încă puţină, foarte puţină vreme", şi "Cel ce vine va veni, şi nu va zăbovi. Şi cel neprihănit va trăi prin credinţă: dar dacă dă înapoi, sufletul Meu nu găseşte plăcere în el." Noi însă nu suntem din aceia care dau înapoi ca să se piardă, ci din aceia care au credinţă pentru mântuirea sufletului.”(Evrei 10:35-39)

OBIECTIVUL BISERICII PENTRU ANUL 2016

<< NIMIC FĂRĂ DOMNUL ISUS HRISTOS >>Prin harul lui Dumnezeu, pentru anul 2016 ne propunem să ne adâncim privirile în legea

desăvârşită care este legea slobozeniei – Cuvântul lui Dumnezeu, să stăruim în această lege nu ca nişte ascultători uituci, ci ca nişte împlinitori cu fapta, pentru că doar astfel vom putea fi fericiţi în umblarea noastră cu Hristos, conform Epistolei lui Iacov 1:16-27 – „16Nu vă înşelaţi preaiubiţii mei fraţi: 17orice ni se dă bun şi orice dar desăvârşit este de sus, pogorându-se de la Tatăl luminilor, în care nu este nici schimbare, nici umbră de mutare. 18El, de bună voia Lui, ne-a născut prin Cuvântul adevărului, ca să fim un fel de pârgă a făpturilor Lui. 19Ştiţi bine lucrul acesta, preaiubiţii mei fraţi! Orice om să fie grabnic la ascultare, încet la vorbire, zăbavnic la mânie; 20căci mânia omului nu lucrează neprihănirea lui Dumnezeu. 21De aceea lepădaţi orice necurăţie şi orice revărsare de răutate şi primiţi cu blândeţe Cuvântul sădit în voi, care vă poate mântui sufletele. 22Fiţi împlinitori ai Cuvântului, nu numai ascultători, înşelându-vă singuri. 23Căci dacă ascultă cineva Cuvântul, şi nu-l împlineşte cu fapta, seamănă cu un om, care îşi priveşte faţa firească într-o oglindă; 24şi, după ce s-a privit, pleacă şi uită îndată cum era. 25Dar cine îşi va adânci privirile în legea desăvârşită, care este legea slobozeniei, şi va stărui în ea, nu ca un ascultător uituc, ci ca un împlinitor cu fapta, va fi fericit în lucrarea lui. 26Dacă crede cineva că este religios, şi nu-şi înfrânează limba, ci îşi înşeală inima, religia unui astfel de om este zadarnică. 27Religia curată şi neîntinată, înaintea lui Dumnezeu, Tatăl nostru, este să cercetăm pe orfani şi pe văduve în necazurile lor, şi să ne păzim neîntinaţi de lume.”

Programul bisericiiDuminică dimineaţa: 9.30 – 12.00Duminică după-amiaza: 18.00 – 19.30Joi: 18.00 – 20.00; Focşani. Vrancea. str. Argeş nr.42 filadelfiafocsani.wordpress.com

O carte în serialIERTAREA DEPLINĂ

de R.T. KENDALL - în româneşte de DANIELA DOMAINSCHICAPITOLUL 2 - Cum putem şti dacă am iertat deplin

Ce lecţii despre iertarea deplină putem învăţa din exemplul lui Iosif? (Continuare din numărul trecut)

5. Să-i protejăm de cea mai mare frică a lor.Când Iosif s-a făcut cunoscut şi şi-a exprimat iertarea, ce credeţi că gândeau cei

unsprezece fraţi? Ei erau fără îndoială înfioraţi că fratele lor i-a primit cu adevărat. Uşurarea trebuie să fi fost dulce dincolo de cuvinte. Dar nici nu şi-au însuşit bine vestea cea bună că au trăit cea mai mare frică dintre toate: Trebuia să se întoarcă în Canaan şi să-i spună tatălui lor adevărul cu privire la ce au făcut.

Puteţi fi siguri că ei ar fi vrut mai degrabă să moară decât să se înfăţişeze înaintea bătrânului lor tată cu adevărul care era în spatele acelei haine pestriţe pătate de sânge pe care i-o puseseră înainte. Timp de ani de zile, cel mai groaznic coşmar al lor a fost că tatăl lor ar fi aflat despre minciuna lor. Acum erau confruntaţi cu perspectiva de a se întoarce în Canaan pentru a-l convinge pe tatăl lor să se mute în Egipt, unde preaiubitul lui Iosif era – n-o să vă vină să credeţi – prim-ministru. Iacov se va întreba cu siguranţă cum a fost posibilă o asemenea minune.

2

<< NIMIC FĂRĂ DOMNUL ISUS HRISTOS >>Iosif, cunoscând vina şi frica lor, anticipase deja această problemă şi era cu un pas

înaintea fraţilor lui. Ştia că iertarea lui pentru ceea ce făcuseră era practic fără valoare pentru ei dacă trebuiau să spună tot adevărul tatălui lor.

Pentru mine această scenă a fost una din cele mai mişcătoare din întreaga povestire. Iosif i-a învăţat pe fraţii săi să spună tatălui lor adevărul – că el, Iosif, trăia şi era bine şi devenise primul ministru al Egiptului. În adevăr, el le-a spus exact ce să-i spună şi ce să nu-i spună lui Iacov. Instrucţiunile lui au fost puse cu grijă în cuvinte şi ele spuneau tatălui lor tot adevărul pe care trebuia el să-l ştie (vezi Geneza 45:9-13).

Păcatul care este sub sângele Răscumpărătorului nostru suprem nu trebuie mărturisit nimănui decât lui Dumnezeu. Dacă ai nevoie să împărtăşeşti situaţia ta cu o altă persoană, cu scopuri terapeutice, e bine. Dar să nu implici o persoană nevinovată, încărcând-o cu informaţii de care se poate lipsi. Mai bine mărturiseşte păcatul tău lui Dumnezeu. „Împotriva Ta, numai împotriva Ta, am păcătuit şi am făcut ce este rău înaintea Ta; aşa că vei fi drept în hotărârea Ta, şi fără vină în judecata Ta“. Psalmul 51:4

Poate crezi că fraţii ar fi trebuit să-şi mărturisească păcatul înaintea tatălui lor. Oare? N-ar fi creat aceasta o şi mai mare problemă pentru Iacov – care ar fi trebuit să se lupte cu regretul anilor pierduţi cu Iosif şi cu amărăciunea faţă de ceilalţi fii ai săi? Iosif era înţelept, iubitor şi drept. Şi aceasta i-a făcut pe fraţii săi să-l respecte tot mai mult. Când mă gândesc la faptul că Domnul nostru Isus Hristos cunoaşte tot despre păcatul meu, dar promite să păstreze ceea ce a iertat ca pe un secret bine păzit, recunoştinţa mea faţă de El creşte. Iosif, prin actul său de iertare deplină, s-a făcut iubit de fraţii săi.

Mulţi dintre noi avem o singură frică foarte mare. Eu ştiu că am. Ştiu de ce mi-ar fi frică cel mai tare – să fiu pârât. Dar Dumnezeu nu doreşte să ţină temerile noastre deasupra capetelor noastre. Îi sunt îndatorat minunatului meu Salvator care îmi iartă toate păcatele şi mă asigură că cele mai mari temeri ale mele nu se vor împlini niciodată.

Dumnezeu nu ne şantajează. Şi când cineva se face vinovat de şantajarea altei persoane, atrage atenţia lui Dumnezeu. Şi nu se va putea apăra. A ţine pe cineva într-o permanentă frică, ameninţându-l cu: „Am să te spun!“, va aduce repede mânia lui Dumnezeu. Când îmi cântăresc păcatele pentru care am fost iertat, îmi este de ajuns ca să-mi ţin gura tot restul vieţii mele.

6. Este un angajament pe viaţă. A face un angajament pe viaţă pentru iertarea deplină înseamnă să faci aceasta în

permanenţă – cât timp trăieşti. Nu este suficient să ierţi astăzi, şi mâine să te întorci la ofensă. Am auzit de o persoană a cărui soţie a spus: „Am crezut că m-ai iertat“. El a răspuns: „Asta a fost ieri“. Iertarea deplină este un angajament pe viaţă şi trebuie s-o practici, dacă e nevoie, în fiecare zi din viaţa ta până mori. N-a spus nimeni că va fi uşor.

La şaptesprezece ani după reîntâlnirea cu fiul său pierdut de mult, Iacov a murit. Fraţii lui Iosif au intrat dintr-odată în panică. Erau înspăimântaţi că iertarea lui Iosif va dura numai atât timp cât bătrânul lor patriarh era încă în viaţă, că Iosif se va răzbuna în sfârşit pe ei. Putem să înţelegem temerile lor. Iertarea lui Iosif nu era un lucru obişnuit; au fost într-un mod incredibil binecuvântaţi prin bunăvoinţa lui. Dar se temeau că aceasta ajunsese la sfârşit: „Când au văzut fraţii lui Iosif că tatăl lor a murit, au zis: «Dacă va prinde Iosif ură pe noi şi ne va întoarce tot răul pe care i l-am făcut?»“ (Geneza 50:15).

3

<< NIMIC FĂRĂ DOMNUL ISUS HRISTOS >>Din cauza fricii lor, au născocit o poveste: „Şi au trimis să spună lui Iosif: «Tatăl tău a dat

porunca aceasta înainte de moarte: Aşa să vorbiţi lui Iosif: Oh! iartă nelegiuirea fraţilor tăi şi păcatul lor, căci ţi-au făcut rău!» Iartă acum păcatul robilor Dumnezeului tatălui tău!“ Geneza 50:16-17

Dacă Iacov ar fi spus într-adevăr aceasta, el n-ar fi spus-o doar fraţilor lui Iosif; i-ar fi spus-o chiar lui Iosif înainte de a muri. El nu s-ar fi dus în mormânt cu teama că Iosif nu-i va ierta. De fapt, fraţii erau cei care se temeau. Când Iosif a auzit acest mesaj, a plâns. Nu putea să creadă că fraţii săi se îndoiau de el. Vedea acum că ei au trăit cu teama că într-o zi el, primul ministru, îşi va folosi puterea pentru a se răzbuna pe fraţii săi. „Iosif le-a zis: «Fiţi fără teamă; căci sunt eu oare în locul lui Dumnezeu? Voi, negreşit, v-aţi gândit să-mi faceţi rău: dar Dumnezeu a schimbat răul în bine, ca să împlinească ceea ce se vede azi, şi anume, să scape viaţa unui popor în mare număr. Fiţi dar fără teamă, căci eu vă voi hrăni, pe voi şi pe copiii voştri». Şi i-a mângâiat şi le-a îmbărbătat inimile“. Geneza 50:19-21

Ceea ce Iosif a făcut cu şaptesprezece ani în urmă s-a păstrat bine; era pregătit să aibă grijă de fraţii săi la nesfârşit. „V-am iertat atunci şi vă iert şi acum“, le spunea el. Schimbarea de inimă a lui Iosif nu era ceva trecător. Era ceva real. Am văzut oameni care au falimentat şi s-au întors la ofensă după ce şi-au exprimat iertarea faţă de cineva. Dar nu este iertare deplină dacă nu durează – oricât ar fi de mare ispita de a te întoarce înapoi. Mă întreb dacă aceasta este „nebunia“ la care se face referire în Psalmul 85:8: „Eu voi asculta ce zice Dumnezeu, Domnul: căci El vorbeşte de pace poporului Său şi iubiţilor Lui, numai ei să nu cadă iarăşi în nebunie“.

Ştiu că în cazul meu ispita de a mă întoarce la amărăciune a fost foarte reală. Născoceam conversaţii în capul meu, imaginându-mi ce aş putea spune sau amintindu-mi ce s-a întâmplat, şi mă tulburam. Gândul că Nimeni nu va şti vreodată, sau Vor scăpa de pedeapsă, mă agita. Dar dacă făceam un pas înapoi şi observam situaţia de la distanţă, puteam să văd nebunia gândurilor mele. A trebuit să continui să iert. Iertarea deplină trebuie să continue mereu şi mereu. Unele zile vor fi mai grele decât altele.

Nu trebuie să spun niciodată ceea ce ştiu, să-i fac pe cei care mi-au greşit să le fie frică sau să se simtă vinovaţi, să sper că-şi vor pierde reputaţia sau să dezvălui cele mai devastatoare secrete ale lor. Şi trebuie să menţin aceasta cât timp trăiesc.

Dacă eşti pregătit să-ţi iei angajamentul de a ierta – şi de a ierta deplin – trebuie să realizezi că va trebui să reînnoieşti acel angajament mâine. Şi s-ar putea să fie mai greu să-l faci mâine decât este astăzi. S-ar putea chiar să fie mai greu săptămâna viitoare – sau anul viitor. Dar acesta este un angajament pe viaţă.

7. Să ne rugăm pentru ei să fie binecuvântaţi.Iertarea deplină implică un element adiţional: să te rogi ca binecuvântările lui Dumnezeu

să plouă peste vieţile celor care ţi-au greşit. „Dar Eu vă spun: Iubiţi pe vrăjmaşii voştri … şi rugaţi-vă pentru cei care vă asupresc şi vă prigonesc“ (Matei 5:44).

Când faci aceasta, aşa cum vrea Domnul Isus, eşti eliberat cu adevărat.Să te rogi într-adevăr pentru cei care te-au rănit înseamnă să te rogi ca ei să fie

binecuvântaţi, ca Dumnezeu să le arate har mai degrabă decât să-i pedepsească, ca ei să prospere în fiecare zi. Cu alte cuvinte, să te rogi ca ei să fie trataţi aşa cum ai vrea tu să fii tratat de Dumnezeu. Să aplici Regula de aur când te rogi (vezi Matei 7:12). Să nu te rogi:

4

<< NIMIC FĂRĂ DOMNUL ISUS HRISTOS >>„Dumnezeule, ocupă-Te de ei“. Să nu te rogi: „Doamne, pune mâna pe ei şi pedepseşte-i pentru ce mi-au făcut“. Şi de asemenea nu este suficient să spui: „Tată, îi încredinţez în mâna Ta“. Trebuie să te rogi ca ei să primească iertarea deplină, aşa cum o doreşti tu pentru tine.

A te ruga astfel, ca să-l citez pe John Calvin, „este extrem de greu“. Chrysostom (344-407) a numit aceasta cel mai înalt pisc al auto-controlului. Şi totuşi suferinţa lui Iov nu s-a sfârşit până când nu s-a rugat pentru acei „prieteni“ care deveniseră ţepuşul lui în carne (Iov 42:10). Când facem aceasta, devenim tot mai asemenea Tatălui nostru ceresc (vezi Matei 5:44-45). Aceasta este adevărata evlavie, esenţa asemănării cu Hristos.

După mine, cea mai bună inspiraţie pentru a trăi în acest fel se găseşte în viaţa – şi moartea – lui Ştefan. El este unul din eroii mei. Când citesc Fapte 6:8-15 şi iau aminte la atingerea Duhului Sfânt de viaţa lui, la incapacitatea vrăjmaşilor lui de a-i contrazice înţelepciunea, la minunile pe care le-a făcut şi la faţa lui strălucitoare, îmi zic: Aş da orice pe lumea asta pentru acest fel de ungere. Secretul lui, însă, a ieşit la iveală la sfârşitul vieţii lui. În timp ce vrăjmaşii săi aruncau cu pietre în el, el s-a rugat – cu câteva secunde înainte de ultima sa suflare – „Doamne, nu le ţine în seamă păcatul acesta!“ (Fapte 7:60). Şi în aceasta constă secretul pentru ungerea lui neobişnuită.

Dacă încă mai întrebi: „Cum pot să ştiu dacă mi-am iertat deplin vrăjmaşul?“ (trădătorul meu, soţul sau soţia care m-a înşelat, părintele meu răutăcios, cel care mi-a ruinat viaţa sau cel care mi-a rănit copiii), eu răspund: „Umblând în aceste şapte principii vei ajunge cât se poate de aproape de manifestarea iertării depline“.

Trebuie să mai adaug un avertisment: Niciodată să nu vă duceţi la o persoană pe care ar trebui s-o iertaţi şi să-i spuneţi: „Te iert“. Acest lucru va fi neproductiv de fiecare dată, dacă nu se adresează unei persoane care ştiţi că doreşte foarte mult să o iertaţi. Altfel, veţi crea o tulburare căreia nu-i veţi putea face faţă. Ea vă va spune: „Pentru ce?“ Pot să spun din experienţa mea că nouă oameni din zece pe care i-am iertat sincer nu simţeau că au făcut ceva rău. De mine depinde să-i iert din toată inima mea – şi apoi să tac.

(Continuare in numărul următor)

STUDIU BIBLIC – EVANGHELIA DUPA IOAN 5:1-16Suntem la finalul unei secţiuni în care, prin dialogurile pe care Isus le-a avut cu

Nicodim, femeia din Sihar şi slujbașul împărătesc, Ioan reuşeşte să contureze imaginea a ceea ce înseamnă naşterea din nou. Cum poate apărea ea şi de ce doar un om născut din nou poate înţelege lucrurile de sus, mântuirea prin Fiul lui Dumnezeu?

Recunoaşterea păcatului personal, indiferent de performanţele lui Nicodim sau decadenţa femeii din Sihar, reprezintă pasul esenţial, fără de care nimeni nu poate primi darul fără plată al lui Isus. Întrebarea principală este – „cât de păcătos sunt?” Dacă ești gata să îţi recunoști păcatul, Isus, Mielul lui Dumnezeu, este gata să îţi dea în dar mântuirea, taina ţinută ascunsă de veacuri în inima Trinităţii.

Evanghelia după Ioan continuă cu un tablou inedit. În primul rând ne uimeşte „obiceiul îngerului” de a tulbura apa scăldătorii. Este greu de explicat dacă era o superstiţie sau dacă în acel loc se întâmpla o astfel de minune din când în când, însă ceea ce este clar este faptul că oamenii credeau că Dumnezeu poate vindeca pe oricine, iar prezenţa lor în jurul

5

<< NIMIC FĂRĂ DOMNUL ISUS HRISTOS >>apei demonstra acest lucru. Domnul Isus face două lucruri provocatoare: în primul rând alege „la întâmplare” un bolnav şi îl vindecă, iar în al doilea rând face acest lucru într-o zi de Sabat, călcând cugetul evreilor.

Fiecare aspect trebuie tratat individual. „Vrei să te faci sănătos?” este întrebat bolnavul. Nu era evidentă dorinţa lui? De ce Isus adresează această întrebare, al cărei răspuns este evident? Omul este aşa de prins de dorinţa lui de a merge, încât nici nu sesizează că Cel Care îi vorbeşte este un om diferit de toţi ceilalţi. Este surprinzător faptul că vindecarea nu are nici o legătură cu credinţa celui bolnav. Isus nu i-a spus nimic despre Sine. Mai mult, după ce acesta este vindecat, nu caută pe Isus pentru a-I mulţumi. Este izbitor de asemănător comportamentul bolnavului de 38 de ani cu cei nouă leproşi care nu s-au întors să mulţumească lui Isus.

Dar nu doar atât. Când este tras la răspundere pentru călcarea Sabatului, cel vindecat nu are puterea să apere pe Isus, asemenea orbului din capitolul nouă. Iudeii sunt foarte supăraţi că cineva şi-a ridicat patul, chiar dacă acest lucru s-a întâmplat după 38 de ani de pauză. Cineva a îndrăznit să le calce obiceiurile. Supărarea lor este evidentă, iar ologul o simte, de aceea nu îndrăzneşte să spună altceva decât faptul că i s-a spus să facă acest lucru de către cel care l-a vindecat.

Imaginea este incredibilă!! Tocmai s-a petrecut o vindecare într-un loc în care oamenii aşteptau vindecări de la Dumnezeu, iar acest aspect devine un subiect secundar al conversaţiei, atât pentru iudei, cât şi pentru cel vindecat. Nu, acesta nu a avut credinţă! Este clar. Isus a ales un bolnav din mulţime pentru a face o vindecare de Sabat. Este uimitor faptul că în acest loc minunea nu este făcută în baza credinţei ologului, ci în exclusivitate în baza planului lui Dumnezeu. Există oare vreo minune care să fie în baza credinţei vreunui om? Poate credinţa mea să facă o vindecare? Poate oferi credinţa mea siguranţa zilei de mâine? Dacă Scriptura spune că Dumnezeu face să răsară soarele şi peste cel rău şi peste cel bun, acest lucru înseamnă că toate lucrurile care se petrec în viaţa noastră sunt rezultatul suveranităţii lui Dumnezeu. Vindecările, protecţia fizică, siguranţa zilei de mâine sunt rezultat al deciziei Celui Care ştie ce este el mai bine pentru mine.

Vremurile de astăzi sunt pline de nădejdi înşelătoare. Sunt tot mai mulţi proroci mincinoşi care spun că dacă eşti credincios, atunci nimic rău nu se va atinge de tine: boala, încercarea şi lipsurile. Mai mult, dacă aceste lucruri apar în viaţa unui credincios, atunci sigur acesta are păcat. Dar, dacă credinţa lui este mare, atunci totul va fi înlăturat: va fi sănătos, va fi protejat, va avea o viaţă în siguranţă. Oricât de frumos sună aceste promisiuni, nu sunt altceva decât nădejdi înşelătoare. Credinţa nu este mecanismul prin care noi manipulăm pe Dumnezeu să facă un anumit lucru. Nici în Vechiul Testament, şi cu atât mai mult în Noul Testament, credincioşii nu au primit astfel de promisiuni. Dacă suntem sănătoşi este pentru că El ştie că acest lucru poate fi spre binele nostru şi al planurilor lui. Dacă ne îmbolnăvim, şi acest lucru este spre gloria Lui. Dacă ducem lipsă, dacă nu suntem în siguranţă, toate acestea nu sunt altceva decât contexte în care credinciosul este chemat să aibă credinţă, adică să se lipească şi mai mult de Dumnezeu şi să rostească rugăciunea din Habacuc 3.17.

6

<< NIMIC FĂRĂ DOMNUL ISUS HRISTOS >>Dumnezeu nu a promis niciodată sănătate, siguranţă și viaţă liniștită, deşi El poate să le

ofere, iar uneori le dă, după buna plăcere a voii Sale. A crede în Dumnezeu nu înseamnă a manipula divinitatea pentru a schimba contextul în care te afli. A crede în Dumnezeu şi în Fiul Său Isus Hristos înseamnă a da slavă lor, chiar atunci când nu ai sănătate sau când duci lipsă. Ologul a fost vindecat, dar acest lucru nu i-a folosit la nimic. „Să nu mai păcătuieşti, ca să nu ţi se întâmple ceva şi mai rău!” Ce poate fi mai rău decât boala pe care a avut-o atât timp? Sigur Domnul Isus se referă la pierderea sufletului în Gheenă. Omul, în loc să asculte de Isus, merge la iudei şi păcătuieşte, pârând pe Isus. Aceasta este una dintre cele mai clare imagini ale Scripturii care demonstrează că minunile nu aduc nici un beneficiu spiritual, prin ele însele. „Minunea te minunează” câteva clipe, pentru ca apoi să mergi în păcatele tale. Minunea care nu produce schimbare în viaţa celui care o experimentează devine un aspru acuzator pentru cel în cauză, în ziua judecăţii. Minunea care nu aduce schimbare, devine un blestem.

Dar de ce face Domnul Isus această minune în ziua Sabatului. Nu ştia că va fi o pricină de poticnire pentru iudei? Nu ştia că ei vor fi foarte supăraţi? Nu putea aștepta până a doua zi? Singura categorie de oameni faţă de care Isus, aparent, niciodată nu a manifestat îngăduinţă, a fost reprezentată de toţi Iudeii legaliști, oameni pentru care este mult mai importantă o poruncă legată de un ritual, decât sufletul, suferinţa și vindecarea unui om. Chiar Sabatul nu mai era ţinut de ei, așa cum l-a lăsat Dumnezeu. Toate pasajele despre Sabat NU SPUN să nu faci nimic în ziua aceea, ci SĂ NU FACI NIMIC PENTRU TINE. Adică, să NU muncești câmpurile TALE; să NU ai grijă de animalele TALE, să NU îţi faci poftele și să NU îţi îndeplinești dorinţele TALE. Niciodată Dumnezeu nu a spus ca de Sabat să nu faci ceva pentru fratele tău. La Cort era cea mai clară demonstraţie a acestui aspect. Era Sabat, și totuși preoţii lucrau pentru moștenirea lor, Domnul, și pentru fraţii lor. A ţine Sabatul însemna să nu te mai preocupi de tine, ci de alţii și de Dumnezeu. Astfel, iudeii aceștia nu ţineau Sabatul așa cum l-a lăsat Dumnezeu. De aceea Isus este așa de tranșant. Când vede niște oameni care ţin mai mult la porunci decât la oameni, nu le dă nici o circumstanţă atenuantă, ci în cele din urmă le spune: voi nu iubiţi pe Dumnezeu, voi căutaţi slava pe care v-o daţi unii altora.

Legalismul/fariseismul este unul dintre cei mai urâţi și periculoși viruși din Biserică. Legalistul nu va nega niciodată pe Isus, ci cu Dumnezeu pe buze, va iubi mult mai mult poruncile pe care el le consideră importante, decât pe oameni. Aici nu vorbim despre poruncile care definesc moralitatea lui Dumnezeu, ci doar despre ritualurile și obiceiurile unei biserici locale: portul, preocuparea pentru anumite zile, cititul Bibliei într-un anume fel, într-un cuvânt, tot ce ţine de manifestarea noastră religioasă, nu de comportamentul nostru Cristic. Este simplu să te verifici dacă ai acest virus, dacă ești legalist. Dacă convingerile tale de viaţă sau obiceiurile tale religioase sunt așa de importante încât nu poţi suferi pe cei care nu le fac, dacă inima ta nu este deschisă pentru toţi, atunci ești bolnav de legalism, iar soluţia este una singură: pocăinţă și întoarcerea la Scripturi!

Două adevăruri extraordinar de actuale! 1. Boala este în mâna lui Dumnezeu. El nu vindecă doar pe cei credincioși. Iar dacă ești

credincios, nu înseamnă că vei fi vindecat. Credincios cum ești, poţi rămâne bolnav pe mai departe, sau chiar poţi muri. Nădejdile înșelătoare spun că totul va fi bine, vei ieși din

7

<< NIMIC FĂRĂ DOMNUL ISUS HRISTOS >>spital, vei avea serviciu, copiii vor fi sănătoși… Doar cel care este gata să primească “cu bucurie” răpirea tuturor acestor lucruri, doar acela va putea să se bucure din toată inima de Domnul, și va umbla cu El până la finalul vieţii.

2. Legalismul/fariseismul te desparte de oameni. Te face să fii singur, tu cu “dumnezeul” tău. Nu te mai bucuri în Domnul, deoarece cei din jur nu cântă ca tine, nu vin la adunare ca tine, nu citesc Biblia ca tine, nu se roagă ca tine, nu se îmbracă ca tine. Fiecare credincios are în el un dram de legalism, deoarece avem o tendinţă de nestăpânit de a judeca pe cei din jur după aspectele exterioare. De aceea avem nevoie de Scripturi și de fraţi pentru a ne vindeca de acest flagel. Vai de cei singuri, care nu au pe nimeni, cărora nimeni nu le știe luptele și zbaterile, care una sunt pe faţă și alta gândesc, care una trăiesc în public și alta în ascuns! Cine îi mai poate ajuta pe astfel de oameni? Dacă nu vrei să ieși din mocirla legalismului, atunci vei muri în păcatele tale.

Doamne, dă-ne putere! Doamne, dă-ne izbândă!Sami Ghica

8

Motivele de post şi rugăciune pentru săptămâna 14 - 21 august 2016„1Pavel şi Timotei, robi ai lui Isus Hristos, către toţi sfinţii în Hristos Isus, care sunt în Filipi,

împreună cu episcopii (Sau: priveghetori.) şi diaconii: 2Har vouă şi pace de la Dumnezeu, Tatăl nostru, şi de la Domnul Isus Hristos! 3Mulţumesc Dumnezeului meu pentru toată aducerea aminte, pe care o păstrez despre voi. 4În toate rugăciunile mele mă rog pentru voi toţi, cu bucurie 5pentru partea, pe care o luaţi la Evanghelie, din cea dintâi zi până acum. 6Sunt încredinţat că Acela care a început în voi această bună

lucrare, o va isprăvi până în ziua lui Isus Hristos. 7Este drept să gândesc astfel despre voi toţi, fiindcă vă port în inima mea, întrucât, atât în lanţurile mele cât şi în apărarea şi întărirea Evangheliei, voi sunteţi toţi părtaşi aceluiaşi har. 8Căci martor îmi este Dumnezeu că vă iubesc pe toţi cu o dragoste nespusă în Isus Hristos. 9Şi mă rog ca dragostea voastră să crească tot mai mult în cunoştinţă şi orice pricepere, 10ca să deosebiţi lucrurile alese, pentru ca să fiţi curaţi şi să nu vă poticniţi până în ziua venirii lui Hristos, 11plini de roada neprihănirii, prin Isus Hristos, spre slava şi lauda lui Dumnezeu." (Filipeni 1:1-11)

Ne vom ruga pentru toate familiile Bisericii Filadelfia, în special pentru familia Albu, mijlocind pentru problemele de sănătate fizica sau spirituala, pentru probleme materiale sau de orice altă natură cu care fiecare se confrunta, astfel încât, în problemele prin care trec să deosebească lucrurile alese, pentru ca să fie curaţi şi să nu se poticnească până în ziua venirii lui Hristos, “plini de roada neprihănirii, prin Isus Hristos, spre slava şi lauda lui Dumnezeu”.

Ne vom ruga pentru oraşul Focşani şi pentru localităţile învecinate de care suntem legaţi într-un fel sau altul, mijlocind pentru ca propovăduirea Evangheliei să aibă efect în viaţa persoanelor pe care le cunoaştem şi care dorim să facă parte din Împărăţia lui Dumnezeu.

Ne rugăm pentru cei bolnaviAlbu Mioara, Grajdeanu Toader, Cojocaru Aura, Ciohoranu Sultana, Crăciun Ileana, Ghica Aneta, Gheorghe Alexandrina, Gogonea Stănica, Porumb Rodica, Popa Mioara, Ciohoranu Ion, Cojocea Nicu, Ştefan Ionel, Ţiflea Ion, Matei Elena.

NOTIŢE: