Program Zilele Facultatii

27
1

Transcript of Program Zilele Facultatii

Page 1: Program Zilele Facultatii

1

Page 2: Program Zilele Facultatii

2

Facultatea de Medicină

Dentară - Universitatea de

Medicină şi Farmacie

„Grigore T. Popa”, Iaşi

Asociaţia Dentară Română

pentru Educaţie

Sub Egida

Academiei Române

Academiei de Ştiinţe Medicale din

România

În colaborare cu

International Congress of Oral Implantologists ICOI,

Societatea de Medici şi Naturalişti Iaşi,

Colegiul Medicilor Dentişti Iaşi

Ediţia a XVII-a a Zilelor Facultăţii de Medicină Dentară

61 DE ANI DE ÎNVĂŢĂMÂNT MEDICAL DENTAR IEŞEAN

Al 5-lea Congres al Asociaţiei Dentare Române Pentru Educaţie

CONVENŢIONAL VERSUS AVANGARDĂ ÎN TEHNICILE ŞI

NANOTEHNOLOGIILE MEDICINEI DENTARE

Preşedinte Congres,

Prof. Univ. Dr. NORINA FORNA

Decan, Facultatea de Medicină Dentară

21 – 23 martie 2013

IAȘI, ROMÂNIA

Page 3: Program Zilele Facultatii

3

Page 4: Program Zilele Facultatii

4

Dragi Colegi,

Învăţământul medical ieşean celebrează anul acesta 61

de ani de existenţă, fundamentată pe un trecut guvernat de

spiritual, de pionierat, de dorinţa de individualitate şi de arta de

a dărui. Nu putem vorbi de prezentul cu valenţe de avangardă

fără să ne referim la începuturi, la mentorii noştri care şi-au pus

amprenta pe evoluţie.

Cea de-a XVII-a Ediţie a Zilelor Facultăţii de Medicină

Dentară oferă în egală măsură faţete ale terapiilor clasice,

lăsând locul modernului, al spectaculosului şi al premierelor

naţionale prin lansarea unor tehnologii de top ce

individualizează în mod cert Facultatea de Medicina Dentară.

Prezenţa Academiei Române, a Academiei Americane, a

Asociaţiei Europene de Protetică, precum şi a Boardului Balcanic

constituie repere importante asupra conţinutului ştiinţific al

evenimentului.

În acelaşi timp, vă invităm să redescoperiţi frumuseţea

umană şi a naturii moldave prin programele sociale variate.

Preşedinte Congres,

Prof. Univ. Dr. Norina Consuela Forna

Decan, Facultatea de Medicină Dentară

Page 5: Program Zilele Facultatii

5

Preşedinţi Congres

Prof. Univ. Dr. NORINA CONSUELA FORNA Decan, Facultatea de Medicină Dentară –

UMF „Grigore T. Popa” Iaşi

Prof. Univ. Dr. MIRCEA RUSU

Preşedinţi de Onoare

Prof. Univ. Dr. ZHIMON JACOBSON, DMD, MSD

Chairman of the Board of American Academy of Dental

Education SUA

Prof. Univ. Dr.

PETROS KOIDIS,

Balkan Stomatological Society Past President

Grecia

Prof. Univ. Dr. CEES DE BAAT,

Past President European Prosthodontics

Association

Olanda

Page 6: Program Zilele Facultatii

6

Preşedinţi Comitet Ştiinţific

Prof. Univ. Dr. IOAN COSTEA

Prorector UMF „Grigore T. Popa” Iaşi

Prof. Univ. Dr.

EUGENIA POPESCU

Prof. Univ. Dr.

ION LUPAN Decan Facultatea de

Medicină Dentară USMF „N. Testemiţanu”,

Chişinău

Comitet ştiinţific UMF „Grigore T. Popa” Iaşi: Prof.Dr. Sorin Andrian Conf.Dr. Mihai Constantin Ş.l.Dr. Georgeta Burlea Prof.Dr. Marcel Costuleanu Conf.Dr. Irina Eşanu Ş.l.Dr. Cornelia Brezulianu Prof.Dr. Ioan Dănilă Conf.Dr. Rodica Ghiuru Ş.l.Dr. Sebastian Cozma Prof.Dr. Carmen Dorobăţ Conf.Dr. Carmen Hanganu Ş.l.Dr. Diana Diaconu Prof.Dr. Gheorghe Dorobăţ Conf. Dr. Gianina Iovan Ş.l.Dr. Irina Grădinaru Prof.Dr. Liliana Foia Conf.Dr. Lucian Indrei Ş.l.Dr. Valeria Pendefunda Prof.Dr. Danisia Haba Conf.Dr. Constantin Mihai Ş.l.Dr. Cristina Popa Prof.Dr. Gabriela Ifteni Conf.Dr. Marinela Păsăreanu Ş.l.Dr. Monica Scutaru Prof.Dr. Silvia Mârţu Conf.Dr. Luminiţa Rădulescu Ş.l.Dr. Solomon Sorina Prof.Dr. Eugenia Popescu Conf.Dr. Mihaela Silvaş Ş.l.Dr. Carmen Stelea Prof.Dr. Monica Tatarciuc Conf.Dr. Tatiana Ţăranu Ş.l.Dr. Sorin Stratulat Prof.Dr. Maria Vataman Conf.Dr. Anca Viţalariu Ş.l.Dr. Vasilica Toma Conf.Dr. Adriana Balan Conf.Dr. Georgeta Zegan Ş.l.Dr. Liviu Zetu Conf.Dr. Lucia Bârlean Conf.Dr. Irina Zetu Conf.Dr. Mihaela Cărăuşu Conf.Dr. Anca Viţalariu

Page 7: Program Zilele Facultatii

7

Preşedinţi Comitet Organizatoric

Prof. Univ. Dr.

SORIN ANDRIAN

Prof. Univ. Dr.

MONICA TATARCIUC

Conf. Univ. Dr.

OLEG SOLOMON USMF „N. Testemiţanu”,

Chişinău

Comitet de organizare UMF „Grigore T. Popa” Iaşi:

Ş.l.Dr. Cristina Iordache Asist.Dr. Dragoş Frăţilă Asist.Dr. Ovidiu Ştefănescu Ş.l.Dr. Simona Stoleriu Asist.Dr. Andrei Georgescu Asist.Dr. Ionuţ Zamfirache Asist.Dr. Dan Bosânceanu Asist.Dr. Tudor Hamburda Stud. Doriana Forna Asist.Dr. Dragoş Vârvescu Asist.Dr. Nicoleta Ioanid Stud. Dorin Gheorghe Asist.Dr. Liana Aminov Asist.Dr. Dana Maxim Stud. Daniel Olteanu Asist.Dr. Monica Andronache Asist.Dr. Cosmin Oniciuc Stud. Magda Barlean Asist.Dr. Raluca Baciu Asist.Dr. Galina Pancu Stud. Victoria Bogulean Asist.Dr. Dorelia Călin Asist.Dr. Arina Pendefunda Asist.Dr. Laura Checheriţă Asist.Dr. Cristian Romanec Asist.Dr. Alex Crăciun Asist.Dr. Ovidiu Stamatin Asist.Dr. Vlad Danila Asist.Dr. Zenaida Surlari

Secretariat proiecte:

Şef lucr. Dr. Magda Ecaterina Antohe Şef lucr. Dr. Roxana Vasluianu

Asist. Dr. Alice Murariu

Compartiment Administrativ: Dir. Adm. Mirela Apostol

Secretar Şef Facultate Oana Monica Copacinschi Secretar ADRE Jana Condurache Secretar SRRO Maricica Ursachi

Page 8: Program Zilele Facultatii

Ediţia a XVII-a a Zilelor Facultăţii de Medicină Dentară Al 5-lea Congres Internaţional al Asociaţiei Dentare Române pentru Educaţie

IAŞI, 21-23 Martie 2013

8

INVITED SPEAKERS

Consiliul Director al Societăţii Balcanice de Stomatologie BaSS:

Prof. Dr. HAMIT BOSTANCI, Turcia BaSS President

Prof. Dr. ARGIRIOS PISSIOTIS, Grecia BaSS General Secretary

Prof. Dr. PETROS KOIDIS, Grecia BaSS Past President

Prof. Dr. STELIOS DALAMPIRAS, Grecia BaSS Honorary Treasurer

Dr. GEORGE TSIOGAS, Grecia BaSS Deputy Councilor

BAL KAN

Page 9: Program Zilele Facultatii

Ediţia a XVII-a a Zilelor Facultăţii de Medicină Dentară Al 5-lea Congres Internaţional al Asociaţiei Dentare Române pentru Educaţie

IAŞI, 21-23 Martie 2013

9

American Academy of Dental Education European Prosthodontics Association EPA

Prof. Dr. ZHIMON JACOBSON, DMD, MSD USA Chairman of the Board of American Academy of Dental Education, Director of Division of Continuing Education at Boston University Henry M. Goldman School of Dental Medicine

Prof. Dr. CEES DE BAAT, Olanda Past President EPA

Prof. Dr. DIETER WEMBER- MATTHES, Germania Profesor asociat UMF „Grigore T. Popa” Iaşi

Page 10: Program Zilele Facultatii

Ediţia a XVII-a a Zilelor Facultăţii de Medicină Dentară Al 5-lea Congres Internaţional al Asociaţiei Dentare Române pentru Educaţie

IAŞI, 21-23 Martie 2013

10

PROGRAM ŞTIINŢIFIC

JOI, 21 martie 2013 Baza Clinică de Învăţământ a Facultăţii de Medicină Dentară

UMF „Grigore T. Popa”, IAŞI

10.00 13.30

WORKSHOP: TRAINIG DE SIMULARE 3D ÎN MEDICINA DENTARA – PREMIERĂ NAŢIONALĂ! Organizat in cadrul Proiectului European „Strategii de pregatire practica pentru integrarea rapida pe piata muncii a studentilor specializati in medicina dentara” Nr. contract: POSDRU/90/2.1/S/63942, Programul Operational Sectorial Dezvoltarea Resurselor Umane 2007-2013 Axa prioritara 2 „Corelarea invatarii pe tot parcursul vietii cu piata muncii” Domeniul major de interventie 2.1 „Tranzitia de la scoala la viata activa” Manager Proiect: Prof. Univ. Dr. NORINA FORNA Decan, Facultatea de Medicină Dentară

13.30 14.00

PAUZĂ

Centrul de Conferinţe PALAS IAŞI, Sala CHOPIN

14.00 16.30

INTERFERENŢE ALE ACADEMIEI ROMÂNE, ACADEMIEI DE ŞTIINŢE MEDICALE DIN ROMÂNIA, ACADEMIEI AMERICANE DE EDUCAŢIE DENTARĂ ŞI ACADEMIEI DE ŞTIINŢE A MOLDOVEI ÎN REPERELE ÎNVĂŢĂMÂNTULUI MEDICAL Moderator: Prof. Univ. Dr. URSULA STĂNESCU Membru al Academiei de Ştiinţe Medicale din România

14.00 14.30

Video-conferinţă: Stomatologia şi patologia metabolică modernă Prof. Univ. Dr. CONSTANTIN IONESCU TÂRGOVIŞTE Membru al Academiei Române

14.30 15.00

Prezenţa Românului Claude Matase în ortodonţia Americană Prof. Univ. Dr. RADU IFTIMOVICI Membru al Academiei de Ştiinţe Medicale

Page 11: Program Zilele Facultatii

Ediţia a XVII-a a Zilelor Facultăţii de Medicină Dentară Al 5-lea Congres Internaţional al Asociaţiei Dentare Române pentru Educaţie

IAŞI, 21-23 Martie 2013

11

15.00 15.30

Traiectorii actuale ale Academiei Americane de Educaţie Dentară şi Implicaţiile în Performanţele Învăţământului Prof. Univ. Dr. ZHIMON JACOBSON, DMD, MSD Chairman of the Board of American Academy of Dental Education, Director of Division of Continuing Education at Boston University Henry M. Goldman School of Dental Medicine USA

15.30 16.00

Direcţii contemporane ale Academiei de Ştiinţe a Moldovei Prof. Univ. Dr. ION LUPAN Decan, Facultatea de Medicină Dentară USMF „N. Testemiţanu”, Chişinău Membru al Academiei de Ştiinţe a Moldovei

16.00 16.30

Actualităţi în practica medicală dentară – premisele unui învăţământ performant Prof. Univ. Dr. NORINA FORNA Decan, Facultatea de Medicină Dentară UMF „Grigore T. Popa” Iaşi

16.30 17.30

LANSARE DE CARTE Moderator: Prof. VIORICA SCUTARU Director Biblioteca UMF „Grigore T. Popa” Iaşi

61 de Ani de Învățământ Medical Dentar Ieşean.

Evoluţie. Performanţă. Repere

Editor: Prof. Univ. Dr. NORINA FORNA Referenţi: Prof. Univ. Dr. MIRCEA RUSU Prof. Univ. Dr. RADU IFTIMOVICI Prof. Univ. Dr. EUGEN TÂRCOVEANU Prof. Univ. Dr. CĂTĂLIN BORDEIANU

18.00 DESCHIDEREA OFICIALĂ

Centrul de Conferinţe PALAS – Sala CHOPIN

20.00 COCKTAIL

Centrul de Conferinţe PALAS – Sala VIVALDI

Page 12: Program Zilele Facultatii

Ediţia a XVII-a a Zilelor Facultăţii de Medicină Dentară Al 5-lea Congres Internaţional al Asociaţiei Dentare Române pentru Educaţie

IAŞI, 21-23 Martie 2013

12

VINERI, 22 martie 2013 Centrul de Conferinţe PALAS – Sala CHOPIN

09.00 18.30

SESIUNE DE CONFERINŢE Moderator: Prof. Univ. Dr. NORINA FORNA Decan, Facultatea de Medicină Dentară

09.00 10.30

Learning from the Past, Looking into the Future of Dental Implants Prof. Univ. Dr. ZHIMON JACOBSON, DMD, MSD Chairman of the Board of American Academy of Dental Education, Director of Division of Continuing Education at Boston University Henry M. Goldman School of Dental Medicine USA

10.30 11.30

Revisited Beauty, Aesthetics and Science in Dentistry Prof. Univ Dr. PETROS KOIDIS BaSS Past President Professor and Chairman, Dept. of Fixed Prosthesis & Implant Prosthodontics, Aristotle University of Thessaloniki GRECIA

11.30 12.30

Treatment options for the edentulous mandible: Traditional versus implant supported approaches Prof. Univ. Dr. ARGIRIOS PISSIOTIS BaSS General Secretary Professor and Chairman, Department of Removable Prosthodontics, Aristotle University of Thessaloniki Grecia

12.30 13.30

Dimensions and Esthetic in Periodontitis Patients Prof. Univ. Dr. HAMIT BOSTANCI BaSS President TURCIA

13.30 14.00

Surâsul în estetica facială Prof. Univ. Dr. PATRU FIRU, Prof. Univ. Dr. NORINA CONSUELA FORNA, Prof. Univ. Dr. MIRCEA RUSU UMF „Grigore T. Popa” Iaşi

14.00 14.30

PAUZĂ

Page 13: Program Zilele Facultatii

Ediţia a XVII-a a Zilelor Facultăţii de Medicină Dentară Al 5-lea Congres Internaţional al Asociaţiei Dentare Române pentru Educaţie

IAŞI, 21-23 Martie 2013

13

14.30 15.30

Tehnologii de vârf în medicina dentară din România Prof. Univ. Dr. NORINA FORNA UMF „Grigore T. Popa” Iaşi

15.30 15.40

Arcoxia în durerea de intensitate moderată asociată intervenţiilor chirurgicale dentare Prof. Univ. Dr. NORINA FORNA UMF „Grigore T. Popa” Iaşi

15.40 16.20

Osteonecrosis of the jaws. Old and new drugs affecting osteoclasts, is there a progress? Old and new methods of planning in implant placement Prof. Univ. Dr. STELIOS DALAMPIRAS BaSS Honorary Treasurer GRECIA

16.20 16.30

Analiza parametrilor hemodinamici în tratamentul cariei dentare şi a complicaţiilor acesteia Drd. DUMITRU ZABOLOTNÎI USMF "N. Testemiţanu" Chişinău

16.30 17.10

Significant Contemporary and Suitable Aspects of Removable Complete Dentures Prof. Dr. CEES DE BAAT OLANDA

17.10 17.50

Basic Principless in Costing the Dental Treatment Dr. GEORGE TSIOGAS BaSS Deputy Councilor GRECIA

17.50 18.00

Profilaxia accidentelor hemoragice şi tromboembolice la pacienţii aflaţi sub medicaţie anticoagulantă supuşi tratamentului stomatologic Asist. Univ. Dr. Oleg Zănoagă Oleg, Prof. Univ. Dr. V. Topalo USMF „N. Testemiţanu” Chişinău

18.00 18.10

Căile de abord chirurgical în fractura de rebord infraorbital Asist. Univ. Dr. O. Procopenco, Prof. Univ. Dr. V.Topalo USMF „N. Testemiţanu” Chişinău

18.10 18.20

Principiile unor designuri cavitare conservative” Drd. Oleg Chiriac USMF „N. Testemiţanu” Chişinău

18.20 18.30

Metode de tratament contemporan al defectului cuneiform Drd. Dumitru Friptu USMF „N. Testemiţanu” Chişinău

Page 14: Program Zilele Facultatii

Ediţia a XVII-a a Zilelor Facultăţii de Medicină Dentară Al 5-lea Congres Internaţional al Asociaţiei Dentare Române pentru Educaţie

IAŞI, 21-23 Martie 2013

14

Institutul de Anatomie “Ion Iancu” – U.M.F. “Gr.T.Popa” Iași

12.00 14.00

Ecouri ale trecutului:

- Vizitarea superbului Ecorșeu realizat de Constantin Brâncuși, important exponat al Muzeului de Anatomie “Grigore T. Popa” Iași, restaurat în anul 2012;

- “Magia carții vechi” – vizitarea Muzeului Cărții de Patrimoniu “Grigore T. Popa” Iași

Prezintă: Prof. VIORICA SCUTARIU - Director Compartiment Biblioteca U.M.F. “ Grigore T. Popa” Iași, Dr. OVIDIU BALAN – muzeograf Dr. LAURA SMOCHINA - bibliotecar, Biblioteca Centrala U.M.F. “ Grigore T. Popa” Iași

Centrul de Conferinţe PALAS – Sala VIVALDI

09.00 19.30

SESIUNE DE CONFERINŢE Moderator: Prof. Univ. Dr. EUGENIA POPESCU

09.00 10.15

Terapia clasică vs. Terapia minim invazivă în sindromul obstructiv salivar Prof. Univ. Dr. ALEXANDRU BUCUR UMF ”Carol Davila” Bucureşti

10.15 11.00

Subiect rezervat Prof. Univ. Dr. ECATERINA IONESCU UMF ”Carol Davila” Bucureşti

Subiect rezervat Prof. Univ. Dr. VIORICA MILICESCU UMF ”Carol Davila” Bucureşti

Page 15: Program Zilele Facultatii

Ediţia a XVII-a a Zilelor Facultăţii de Medicină Dentară Al 5-lea Congres Internaţional al Asociaţiei Dentare Române pentru Educaţie

IAŞI, 21-23 Martie 2013

15

11.00 11.30

Implanturi şi lucrare imediată fixă – reabilitarea rapidă a edentatului total prin conceptul ”total fix’’ Dr. CHEMAL TANNER

11.30 12.10

Recuperarea pacienţilor cu sindrom metabolic Conf. Univ. Dr. FLORIN MITU

12.10 12.20

PREZENTARE FIRMĂ APMED IMPLANT SRL – Soluţii şi metode inovative împotriva roncopatiei şi a apneelor nocturne

12.20 12.40

Greşeala medicală în practica stomatologică Prof. Univ. Dr. RADU CÂMPIAN UMF „Iuliu Haţieganu” Cluj-Napoca

12.40 13.00

Instalarea timpurie a implantelor dentare endoosoase Conf. Univ. Dr. N. CHELE, Prof. Univ. Dr. V. TOPALO USMF „N. Testemiţanu” Chişinău

13.00 13.15

Etiologia, patogeneza şi tabloul clinic al osteomielitei toxice a maxilarelor Conf. Univ. Dr. NATALIA RUSU, Conf. Univ. Dr. MIHAIL RADZICHEVICI USMF „N. Testemiţanu” Chişinău

13.15 13.30

Tratamentul osteomielitei toxice a maxilarelor Conf. Univ. Dr. MIHAIL RADZICHEVICI, Conf. Univ. Dr. NATALIA RUSU USMF „N. Testemiţanu” Chişinău

13.30 13.45

Managementul fracturilor de condil mandibular cu luxaţie Conf. Univ. Dr. D. SÎRBU, Prof. Univ. Dr. V. TOPALO USMF „N. Testemiţanu” Chişinău

13.45 14.30

PAUZĂ

14.30 15.10

Examenul clinic al ocluziei dentare: Metode convenţionale versus tehnici de avangardă Prof. Univ. Dr. SORIN POPŞOR UMF Târgu Mureş

Page 16: Program Zilele Facultatii

Ediţia a XVII-a a Zilelor Facultăţii de Medicină Dentară Al 5-lea Congres Internaţional al Asociaţiei Dentare Române pentru Educaţie

IAŞI, 21-23 Martie 2013

16

15.10 15.50

Profilaxia endocarditei Prof. Univ. Dr. CĂTĂLINA ARSENESCU UMF „Grigore T. Popa” Iaşi

15.50 16.20

Medicina dentară de la începuturi la nanotehnologii Prof. Univ. Dr. VERONICA MERCUŢ UMF Craiova

16.20 17.20

Learning from Failures and Complications Prof. Univ. Dr. DIETER WEMBER-MATTHES GERMANIA

17.20 17.30

Formarea spaţiului biologic periimplantar în tehnica flapless în dependenţă de tipul gingiei şi profunzimea instalării implantelor Drd. A. MOSTOVEI, Prof. Univ. Dr. V. TOPALO, Conf. Univ. Dr. N. CHELE USMF „N. Testemiţanu” Chişinău

17.30 18.00

Nanotehnologii în medicina dentară Prof. Univ. Dr. CRISTINA BORŢUN UMF Timişoara

18.00 18.20

Subiect rezervat Conf. Univ. Dr. VIOREL IBRIC UMF Sibiu

18.20 18.40

Consideraţii ocluzale ale restaurărilor implant-protetice în situaţiile de malfuncţii Conf. Univ. Dr. VASILE NICOLAE UMF SIBIU

18.40 18.50

Avantajele tehnicii Wax-Up în vizualizarea soluţiilor terapeutice Asist. Univ. Dr. V. GRIBENCO, Dr. V. FALA, Dr. O. SOLOMON, Dr. V. OINEAGRĂ USMF „N. Testemiţanu” Chişinău

18.30 18.50

Edentaţia parţială şi bolile cardiovasculare Conf. Univ. Dr. MONICA SCRIECIU UMF Craiova

20.00 GALA DINNER

Page 17: Program Zilele Facultatii

Ediţia a XVII-a a Zilelor Facultăţii de Medicină Dentară Al 5-lea Congres Internaţional al Asociaţiei Dentare Române pentru Educaţie

IAŞI, 21-23 Martie 2013

17

Restaurant LA CASTEL

SÂMBĂTĂ, 23 martie 2013 Amfiteatrul A3 – Baza Clinică de Învăţământ a Facultăţii de Medicină

Dentară 09.00 12.00

SESIUNE DE CONFERINŢE ŞI COMUNICĂRI ŞTIINŢIFICE

PROTETICĂ DENTARĂ

Aplicaţiile nanotehnologiei în medicina dentară modernă Conf. Univ. Dr. AURELIANA CARAIANE UMF „Ovidius” Constanţa

Estetica Zâmbetului Prof. Univ. Dr. IFTENI GABRIELA UMF „Grigore T. Popa” Iaşi

1. Analysis of temporomandibular joint synovial fluid in patients with temporomandibular joint disorders Aureliana Caraiane1, Nicolae Ionescu2, Cristina Nicolae3 1,2“Ovidius” University of Constanța, Romania, Faculty of Dentistry, Department of Implantology and Oral Rehabilitation, 3 Department of Orthodontics and Paediatric dentistry 2. Effect of fluoride agents on surface properties of BLEACHED ENAMEL Aureliana Caraiane1, Cristina Nicolae2, Francisc - Florin Barto 3 1“Ovidius” University of Constanța, Romania, Faculty of Dentistry, Department of Implantology and Oral Rehabilitation, 2Department of Orthodontics and Paediatric Dentistry, 3PhD Student “Gr. T. Popa" U.M.Ph. - Iași, Romania, Faculty of Dentistry 3. Evaluarea factorilor de risc la pacienţii cu paralizie facială în practica dentară Aranka Ilea, Viorica Ţărmure, Bianca Boşca, Arin Sava, Veronica Trombiţaş, Silviu Albu, Radu Septimiu Câmpian UMF “Iuliu Haţieganu” Cluj Napoca 4. Clasic şi modern în abordarea luxaţiei de menisc temporo-mandibular Alina Apostu, Valeria Pendefunda, Nicoleta Ioanid UMF „Grigore T. Popa” Iaşi

5. Analiza cu element finit a solicitărilor parodontale în protezarea conjunctă

Page 18: Program Zilele Facultatii

Ediţia a XVII-a a Zilelor Facultăţii de Medicină Dentară Al 5-lea Congres Internaţional al Asociaţiei Dentare Române pentru Educaţie

IAŞI, 21-23 Martie 2013

18

Valeria Pendefunda, Arina Ciocan Pendefunda, Nicoleta Ioanid, Alina Apostu UMF „Grigore T. Popa” Iaşi

6. Corelaţii între evoluţia bolii parodontale şi suprafaţa funcţională desmodontală Nicoleta Ioanid, Valeria Pendefunda, Alina Apostu, Laura Checherită UMF „Grigore T. Popa” Iaşi

7. Impactul kinetoterapiei la pacienţii cu sindrom disfuncţional Laura Checherita, Nicoleta Ioanid, Cornelia Brezulianu, Dana Luca UMF „Grigore T. Popa” Iaşi

8. Metode clasice şi moderne de conservare şi tratament a dinţilor afectaţi prin loc la pacienţii tineri Dana Luca, Maria Antonela Beldiman, Cornelia Brezulianu, Laura Checheriţă UMF „Grigore T. Popa” Iaşi 9. Evaluarea studenţilor în ani terminali ai Facultăţii de Medicină Dentară – UMF „Grigore T. Popa” Iaşi în ce priveşte cursul „Reabilitare Medicală Funcţională Orală: Balneofiziokinetoterapie” Sorin Ioan Stratulat UMF „Grigore T. Popa” Iaşi 10. Dentures stability - a biomechanic factor with impact on masticatory muscles Dan Nicolae Bosinceanu, Norina Consuela Forna UMF „Grigore T. Popa” Iaşi 11. Aplicaţii sociale a soluţiilor profilactice de echilibrare Dan Bosinceanu, Dana Budală, Iordache Cristina, Checheriţa Laura, Nicoleta Ioanid, Magda Antohe, Roxana Vasluianu, Cosmin Oniciuc, Ovidiu Stamatin UMF „Grigore T. Popa” Iaşi 12. Prezentări statistice privind cazuistica existentă Ramona Feier, Doriana Forna UMF „Grigore T. Popa” Iaşi 13. Utilizarea abutmenturilor Bio-Glass ZX27 în edentaţiile biterminale pentru rezolvarea problemelor masticatorii şi fizionomice Mihaela Mitrea, Cristina Sintea, Dorelia Lucia Călin, L.L. Frâncu UMF „Grigore T. Popa” Iaşi

Page 19: Program Zilele Facultatii

Ediţia a XVII-a a Zilelor Facultăţii de Medicină Dentară Al 5-lea Congres Internaţional al Asociaţiei Dentare Române pentru Educaţie

IAŞI, 21-23 Martie 2013

19

14. Evaluări ale cazurilor clinice: soft şi scoruri Ramona Feier, Doriana Forna UMF „Grigore T. Popa” Iaşi 15. Pregătiri specifice pe etape pe situaţii practice Iordache Cristina, Std. Daniel Olteanu UMF „Grigore T. Popa” Iaşi 16. Soluţii provizorii de tratament ce vizează reabilitarea vs nereabilitarea cazurilor Ovidiu Stamatin, Cosmin Oniciuc, Std. Daniel Olteanu UMF „Grigore T. Popa” Iaşi 17. Soluţiile definitive amovibile, mixte şi compozite Monica Andronache, Std. Daniel Olteanu UMF „Grigore T. Popa” Iaşi 18. Varianta elastică: definitivă/tranziţie Magda Antohe, Doriana Forna UMF „Grigore T. Popa” Iaşi

12.00 12.15

PREZENTARE FIRMĂ PELL AMAR – Tradiţie şi inovaţie în medicină Dr. Richard Constantinescu

12.15 13.00

PREZENTARE FIRMĂ APMED IMPLANT SRL – Concepte şi tendinţe noi în igiena orală, prezentare de produse revoluţionare în profilaxie

13.00 17.00

SESIUNE DE CONFERINŢE ŞI COMUNICĂRI ŞTIINŢIFICE

ODONTOLOGIE RESTAURATIVĂ. ENDODONŢIE

Regenerarea parodontala: fenomen complex de bioinginerie tisulara Prof. Univ. Dr. SILVIA MÂRŢU UMF „Grigore T. Popa” Iaşi

Utilizarea ozonoterapiei in odonto-parodontologie: avantaje si riscuri Prof. Univ. Dr. ŞTEFAN LĂCĂTUŞU UMF „Grigore T. Popa” Iaşi

Implicaţiile factorului salivar în etiologia şi evolutia bolii carioase şi a

Page 20: Program Zilele Facultatii

Ediţia a XVII-a a Zilelor Facultăţii de Medicină Dentară Al 5-lea Congres Internaţional al Asociaţiei Dentare Române pentru Educaţie

IAŞI, 21-23 Martie 2013

20

leziunilor necariogene Şef lucr. Dr. ANGELA GHIORGHE, Conf. Univ. Dr. GIANINA IOVAN UMF „Grigore T. Popa” Iaşi

Utilizarea fluorului: consideraţii clinico-biologice privind caria dentară şi fluoroza dentară Şef lucr. Dr. SIMONA STOLERIU, Prof. Univ. Dr. SORIN ANDRIAN UMF „Grigore T. Popa” Iaşi

Aspecte importante în gestionarea eficientă a tratamentului endodontic Prof. Univ. Dr. MARIA VATAMAN UMF „Grigore T. Popa” Iaşi

Metode conservatoare in tratamentul chisturilor periapicale Şef lucr. Dr. ANCA MELIAN UMF „Grigore T. Popa” Iaşi

Sistemul expert SANFACTOR pentru promovarea sănătăţii orale Conf. Univ. Dr. CARMEN STELA HANGANU UMF „Grigore T. Popa” Iaşi

1. Afectarea parodontala severa in context sistemic: caz clinic. Sorina Solomon, Alexandra Martu, Irina Ursarescu UMF „Grigore T. Popa” Iaşi 2. Studiu statistic asupra incidentei patologiei parodontale la pacientul adolescent Oana Potarnichie, Sorina Solomon, Liliana Pasarin, Alexandra Martu, Silvia Martu UMF „Grigore T. Popa” Iaşi 3. Studiu privind implicarea patologiei neuro-psihice in patologia parodontala Liliana Pasarin, Sorina Solomon, Liviu Zetu, Oana Potarnichie, Catalina Danila, Ioana Rudnic, Irina Ursarescu, Silvia Martu UMF „Grigore T. Popa” Iaşi 4. Cuantificarea virusului Herpes Simplex in parodontita agresivă prin tehnica PCR. Simona Grigoras, Ioana Rudnic, Ioana Martu, Silvia Martu UMF „Grigore T. Popa” Iaşi 5. Cuantificarea IL8 pentru evaluarea alterarii functiei neutrofilelor in fenomenele inflamatorii din patologia parodontala Ioana Martu, Ancuta Goriuc, Marcel Costuleanu, Silvia Martu, Norina Forna

Page 21: Program Zilele Facultatii

Ediţia a XVII-a a Zilelor Facultăţii de Medicină Dentară Al 5-lea Congres Internaţional al Asociaţiei Dentare Române pentru Educaţie

IAŞI, 21-23 Martie 2013

21

UMF „Grigore T. Popa” Iaşi 6. Evaluarea markerilor biologici din fluidul crevicular la pacienţii cu artrita reumatoida in context parodontopat. Mădălin Boatcă, Ioana Mârțu, Doru Ignat, Ioana Rudnic, Sorina Solomon, Silvia Mârțu UMF „Grigore T. Popa” Iaşi 7. Rolul tratamentului conventional si neconventional parodontal in decizia de terapie ortodontica Ionut Luchian, Ioana Martu, Irina Zetu, Silvia Martu UMF „Grigore T. Popa” Iaşi 8. Evaluare interrelatiei parodontita cronică-boală renală cronică prin coantificarea markerilor inflamatori (IL-6 și PCR) Cerasela Sincar, Sorina Solomon, Ioana Rudnic, Ioana Martu, Silvia Martu UMF „Grigore T. Popa” Iaşi

9. Particularitatile terapiei de mentinere in cadrul trigonului parodonto-implanto-protetic pe teren parodontopat Diana Paula Radu-Ghica, Ioana Rudnic, Corina Cristescu, Silvia Mârțu

UMF „Grigore T. Popa” Iaşi 10. Studiu privind evaluarea modificărilor componentei anorganice a dentinei radiculare restante după îndepărtarea dentinei cariate prin sistemul Carisolv Antonia Moldovanu, Galina Pancu, Simona Stoleriu, Gianina Iovan, Angela Ghiorghe, Claudiu Topoliceanu, Sorin Andrian UMF „Grigore T. Popa” Iaşi 11. Utilizarea Recaldent în terapia preventiv-terapeutică a leziunilor carioase Galina Pancu, Sorin Andrian, Antonia Moldovanu, Claudiu topoliceanu, Angela Ghiorghe, Gianina Iovan, Simona Stoleriu UMF „Grigore T. Popa” Iaşi 12. Promovarea sănătăţii orale în colectivităţile de adolescenţi Alice Murariu, Carmen Hanganu, Adina Armencia UMF „Grigore T. Popa” Iaşi 13. Studiu clinico-radiologic asupra statusului periapical în raport cu calitatea tratamentelor endodontice

Page 22: Program Zilele Facultatii

Ediţia a XVII-a a Zilelor Facultăţii de Medicină Dentară Al 5-lea Congres Internaţional al Asociaţiei Dentare Române pentru Educaţie

IAŞI, 21-23 Martie 2013

22

Mihaela Sălceanu, Anca Melian, Tudor Hamburda, Liana Aminov, Claudiu Topoliceanu, Maria Vataman UMF „Grigore T. Popa” Iaşi 14. Influenţa pH-ului asupra microdurităţii de suprafaţă a unor materiale de reparaţie utilizate în endodonţie Liana Aminov, Anca Melia, Mihaela Sălceanu, Tudor Hamburda, Raluca Dragomir, Maria Vataman UMF „Grigore T. Popa” Iaşi 15. Regenerarea tisulară ghidată în recesiuni gingivale localizate L.L. Frâncu, Anca Rusu, Dorelia Călin, Mihaela Mitrea UMF „Grigore T. Popa” Iaşi 16. Determinarea efectului cititoxic al aliajelor pe baza de titan prin proteinosinteza si flowcitometrie Adina Oana Armencia, Ruxandra Nicolette Voinea Georgescu, Maria Ursache UMF „Grigore T. Popa” Iaşi 17. Educaţia pentru sanatate- componenta de baza a ingrijirilor primare de sanatate orala Adina Oana Armencia, Alice Murariu, Carmen Stela Hanganu UMF „Grigore T. Popa” Iaşi

Amfiteatrul A2 – Baza Clinică de Învăţământ a Facultăţii de Medicină

Dentară

09.00 10.00

WORKSHOP: IMPACTUL TRINOMULUI ERGOMIE- PREVENȚIE-MANAGEMENT PERFORMANT ÎN PRACTICA STOMATOLOGICĂ CURENTĂ Organizat in cadrul Proiectului European „Ergonomie, preventie, management performant in medicina dentara prin aliniere la standarde europene” Nr. contract: POSDRU/81/3.2/S/55651 Proiect realizat în parteneriat: Beneficiar: SOCIETATEA ROMÂNĂ DE ERGONOMIE DENTARĂ

Page 23: Program Zilele Facultatii

Ediţia a XVII-a a Zilelor Facultăţii de Medicină Dentară Al 5-lea Congres Internaţional al Asociaţiei Dentare Române pentru Educaţie

IAŞI, 21-23 Martie 2013

23

Partenerul 4: U.M.F. „GR.T.POPA” IAŞI •Coordonator – Prof. Dr. Ioan Danilă •Expert – Conf. Dr. Lucia Bârlean •Expert – Prof. Dr. Norina Consuela Forna, Decan, Facultatea de Medicină Dentară •Asistent manager – Asist. Dr. Iulia Saveanu

1. Ergonomie, prevenție și management performant in proiectul POSDRU 55651. Stadiul desfășurării proiectului. Ioan Dănilă, Lucia Bârlean, Iulia Săveanu, Carina Balcoș

2. Nivelul de compleanță privind implementarea strategiilor de ergonomie,

prevenție și management Lucia Bârlean, Ioan Dănilă, Iulia Săveanu, Carina Balcoș

11.30 12.30

SESIUNE DE CONFERINŢE ŞI COMUNICĂRI ŞTIINŢIFICE

CHIRURGIE ORO-MAXILO-FACIALĂ. STOMATOLOGIE PEDIATRICĂ

Corelații între terapia cu bifosfonați și osteonecroza maxilarelor Prof. Univ. Dr. EUGENIA POPESCU UMF „Grigore T. Popa” Iaşi

Utilizarea CBCT-ului in diagnosticul preimplantar si postimplantar Prof. Univ. Dr. DANISIA HABA UMF „Grigore T. Popa” Iaşi

Subiect rezervat Conf. Univ. Dr. IRINA ZETU UMF „Grigore T. Popa” Iaşi

Subiect rezervat Conf. Univ. Dr. GEORGETA ZEGAN UMF „Grigore T. Popa” Iaşi

1. Valoarea anesteziei intraosoase pentru optimizarea confortului operator la pacienţii cu intervenţii de chirurgie orală Oana Elena Ciurcanu, O. Ştefănescu UMF „Grigore T. Popa” Iaşi

Page 24: Program Zilele Facultatii

Ediţia a XVII-a a Zilelor Facultăţii de Medicină Dentară Al 5-lea Congres Internaţional al Asociaţiei Dentare Române pentru Educaţie

IAŞI, 21-23 Martie 2013

24

12.30 13.30

SESIUNE DE CONFERINŢE ŞI COMUNICĂRI ŞTIINŢIFICE

DISCIPLINE MEDICO - CHIRURGICALE. DISCIPLINE PRECLINICE

Controlul nuclear al apoptozei în hipercreşterea gingivală indusă medicamentos Prof. Univ. Dr. Marcel Costuleanu, Asist. Univ. Dr. Ancuţa Goriuc, Asist. Univ. Dr. Decebal Vasincu

Subiect rezervat Prof. Univ. Dr. LILIANA FOIA UMF „Grigore T. Popa” Iaşi

1. Statusul otologic al copiilor hipoacuzici din institutii scolare specializate în reabilitarea auditiv-verbală S. Cozma, Coca Vasiliu, Oana Manolache, Raluca Olariu, C. Mârțu, Iulia Mocanu, D. Rusu, Luminița Rădulescu UMF „Grigore T. Popa” Iaşi 2. Tratamentul ulcerului corneean bacterian. Prezentare de caz clinic Claudia Florida Costea1, D.Petraru2, A.Cărăuleanu3

UMF „Grigore T. Popa” Iaşi 3. Tratamentul chirurgical al ptozei palpebrale post-traumatice Claudia Florida Costea1, D.Petraru2

UMF „Grigore T. Popa” Iaşi 4. Corelaţii clinice şi biologice între sindromul metabolis şi stressul oxidativ la vârstnici Irina Cotea, Cristina Gavrilescu, Irina Eşanu, Crânguţa Paraschiv, Paloma Manea, Dragoş Munteanu, Rodica Ghiuru UMF „Grigore T. Popa” Iaşi

Efecte ale antioxidanţilor asupra hipercreşterii gingivale induse medicamentos (poster) Decebal Vasincu, Marcel Costuleanu UMF „Grigore T. Popa” Iaşi

Page 25: Program Zilele Facultatii

Ediţia a XVII-a a Zilelor Facultăţii de Medicină Dentară Al 5-lea Congres Internaţional al Asociaţiei Dentare Române pentru Educaţie

IAŞI, 21-23 Martie 2013

25

SALA LP1

12.00 14.00

HANDS ON Aspecte ale Reabilitării Implanto-Protetice utilizând Implantele Alpha Bio Moderator: Prof. Univ. Dr. Norina FORNA

SALA LP2

10.00 16.00

HANDS ON (plătit) Aspecte ale Reabilitării Implanto-Protetice utilizând Implantele Implantium Moderator: Prof. Univ. Dr. Norina FORNA