Program Victoria Branesti nr 19

4
LIGA A II-A, SERIA I, EDITIA 2009-2010 SÂMBĂTĂ, 29 AUGUST, ORA 11:00 STADION “BRAZI” VICTORIA BRĂNEŞTI - FARUL CONSTANȚA FOTBAL Un meci cu Farul este pentru orice iubitor al fotbalului din Brăneşti cireaşa de pe tortul Ligii a II-a. Istoria şi performanţele constănţenilor sunt de invidi- at pentru noi. Acum Farul este antrenată de Marius Şumuvică, l-a vândut la Inter pe Alibec, îi are în componenţă pe Barbu, Cristocea, Andone, Mendy, Chico şi tânăra speranţă Matei. Traversează reculul Ligii I şi îşi potriveşte paşii pentru o nouă revenire. Setea de izbândă e mare la nivelul staffului tehnic şi al finanţatorilor. Bază materială şi experienţă au din belşug. Victoria Brăneşti pe plan naţional abia îşi croieşte un drum, dar pentru comunitatea noastră mereu a însemnat ceva. Startul actualei ediţii pentru Farul este contradictoriu. După victoria netă de la Giurgiu, în prima etapă, marinarii au intrat la apă chiar la ei acasă etapa trecută. Concordia a băgat râcă în vestiarul alb-albastru. Meciul de azi va fi pentru ei un bun prilej pentru spălarea păcatelor. Totdeauna după o prestaţie jalnică apare dorinţa de a demostra contrariul. Farul nu-şi poate permite mult timp eticheta de echipă fără pretenţii. Orgoliul, palmaresul şi suporterii nu acceptă. Debutul pentru Victoria Brăneşti a fost perfect. Victorie deteşată acasă cu FC Snagov în prima etapă şi continuată cu marea surpriză din Regie din etapa trecută. Dar lipsa de concentrare din a doua parte a meciului cu Sportul ne arată că nimic nu se obţine fără efort total. Astăzi va fi o luptă crâncenă. Totul se va lămuri la nivelul gazonului. Ilie Stan nu-i omul care să se culce pe lauri. El ne-a dovedit mereu că ştie că fiecare partidă are istoria ei aparte. Analiza făcută pe erorile de la meciul cu Sportul le-a întipărit în minte băieţilor ce au de făcut azi. Suntem con- vinşi că până la fluierul final ei vor fi concentraţi şi izbânda nu poate fi decât în tabăra noastră. Baftă băieţi! Hai Brăneşti! Noua arenă din Brazi vă așteaptă

description

Program Victoria Branesti

Transcript of Program Victoria Branesti nr 19

Page 1: Program Victoria Branesti nr 19

LIGA A II-A, SERIA I, EDITIA 2009-2010

SÂMBĂTĂ, 29 AUGUST, ORA 11:00

STADION “BRAZI”

VICTORIA BRĂNEŞTI-

FARUL CONSTANȚA

FOTBAL

Un meci cu Farul este pentru orice iubitor al fotbalului din Brăneşti cireaşade pe tortul Ligii a II-a. Istoria şi performanţele constănţenilor sunt de invidi-at pentru noi. Acum Farul este antrenată de Marius Şumuvică, l-a vândutla Inter pe Alibec, îi are în componenţă pe Barbu, Cristocea, Andone,Mendy, Chico şi tânăra speranţă Matei. Traversează reculul Ligii I şi îşipotriveşte paşii pentru o nouă revenire. Setea de izbândă e mare la nivelulstaffului tehnic şi al finanţatorilor. Bază materială şi experienţă au dinbelşug.Victoria Brăneşti pe plan naţional abia îşi croieşte un drum, dar pentrucomunitatea noastră mereu a însemnat ceva.Startul actualei ediţii pentru Farul este contradictoriu. După victoria netă dela Giurgiu, în prima etapă, marinarii au intrat la apă chiar la ei acasă etapatrecută. Concordia a băgat râcă în vestiarul alb-albastru. Meciul de azi vafi pentru ei un bun prilej pentru spălarea păcatelor. Totdeauna după o

prestaţie jalnică apare dorinţa de a demostra contrariul. Farul nu-şi poatepermite mult timp eticheta de echipă fără pretenţii. Orgoliul, palmaresul şisuporterii nu acceptă.Debutul pentru Victoria Brăneşti a fost perfect. Victorie deteşată acasă cuFC Snagov în prima etapă şi continuată cu marea surpriză din Regie dinetapa trecută. Dar lipsa de concentrare din a doua parte a meciului cuSportul ne arată că nimic nu se obţine fără efort total.Astăzi va fi o luptă crâncenă. Totul se va lămuri la nivelul gazonului. IlieStan nu-i omul care să se culce pe lauri. El ne-a dovedit mereu că ştie căfiecare partidă are istoria ei aparte. Analiza făcută pe erorile de la meciulcu Sportul le-a întipărit în minte băieţilor ce au de făcut azi. Suntem con-vinşi că până la fluierul final ei vor fi concentraţi şi izbânda nu poate fi decâtîn tabăra noastră.Baftă băieţi! Hai Brăneşti!

Noua arenă din Brazi vă așteaptă

Page 2: Program Victoria Branesti nr 19

La malu l măr i i , fo tba lu l începe cuaproape un secol în urmă. În 1920 s-au pus bazele actua lu lu i c lub care afuncţ ionat până în 1945 sub numelede SPM. Pe rând PCA, SPT,Dezrobi rea sau Locomot iva act iveazăîn Camp iona tu l Jude ţean .Promovarea în Div iz ia B o obţ ine în1954 ş i anu l u rmă to r Locomot i vaajunge în pr imul eşalon pentru unsezon. După al ţ i 2 ani pet recuţ i înDiv iz ia B în 1958 apare pentru pr ima

dată Faru l în Div iz ia A. De atunc i ş i până în prezentoraşul de la Marea Neagră cu mic i s incope are reprezen-tant la vâr fu l fo tba lu l românesc. În t re i rândur i a t ingemaximul ex is tenţe i sa le , locu l IV în pr ima Ligă, u l t imadată în 1974.În Cupa Românie i a junge o singură dată până în vâr f ,f i i nd înv insă în 2005 cu sco ru l de 1 -0 de D inamoBucureşt i în t r -o f ina lă echi l ibrată.În p lan european par t ic ipă de două or i în 1995 şi 2006 înCupa Inter to to fără succese notabi le . Totuş i o per for -manţă bună real izează în 1966 când după ce a înv ins peLocomot iv Sof ia cu 4-1 ş i pe Ol impiakos Pi reu cu 3-0 îş id ispută f ina la Cupei Balcanice cu Rapid Bucureşt i însăfără câşt ig de cauză. De luat în seamă mai sunt ş i rezu l -ta te le d in per ioadele est iva le cu echipe le naţ ionale a le

Cubei 4-0 ş i a le Japonie i 2-1 sau vic-tor ia cu renumi ta echipă car iocas FCSao Paolo 2-1.De-a lungul an i lor cent re le de copi i ş ijun ior i a le Faru lu i au produs din p l in .În afara lu i Gică Hagi care f i ind con-temporan cu noi ne-a arătat pe v iu dece fotba lu l e spor tu l rege, c lubul con-stănţean are cu ce se mândr i . Imenşiş i pas ionaţ i ant renor i la cent ru l decop i i : Bükössy, Tâ l vescu , Mareş ,Iovănescu, Petcu ş i mul ţ i a l ţ i i . De la

malu l măr i i au evoluat cu succes în Naţ ionala Românie iDumi t ru Antonescu de 13 or i , Aur ică Rădălescu, d ispărutîn t r -un acc ident s tup id în Germania, cu 6 prezenţe, Mar inTufan, autoru l go lu lu i de la Loussane, care a deschisca lea Românie i la El Mundia l -u l d in 1970, ghin ion is tu lŞtefan Petcu care a ajuns la marea echipă a Ste le i , saus impat icu l Pet re Gr igoraş, ant renor de cal ibru acum.

Din istoria Farului(sursa: www.fcfarul.ro)

G. Mendy I. Barbu

F. Chico

A. Rastovac

V. Neagu

Anul 2000 contrat multor previziuni defetiste, nu a adus sfârşi-tul acestei lumi. Nici măcar mai multe cataclisme ca deobicei nuau zguduit planeta. Mulţi prezicători ai neantului au trebuit săse retragă în anonimat. Presupusul an fatidic a fost precedat deo banală şi ciclică eclipsă totală. Mai mult decât atât pe boltăapărea o nouă constelaţie. Se născuse cea mai recentă mareechipă a Victoriei Brăneşti cu foarte mulţi localnici în compo-nenţă – liderul ei – George Cătălin Nedu. Nici tradiţia sportivăa familiei nici măcar o frunzuliţă din arborele genealogic nu îi

creaseră astfel de circumstanţe. Îndemânarea a fost înlocuităde ambiţie. Talentul a fost compensat cu sudoare. În locul unorabilităţi native a fost multă tragere de inimă. Candoarea şi opti-mismul i-au dat puterea să coaguleze în jurul balonului rotundo generaţie pleoştită de dezinteresul oficialităţilor faţă defenomen. Pentru părinţi cu prejudecata că sportul le împiedicăodraslele să-şi croiască o carieră în viaţă, Cătălin a fost un bunexemplu că se poate şi una și alta. Poate că şcoala l-a învăţatsă ordoneze o mână de adolescenţi de teapa lui spre com-petiţie. Încăput pe mâna unui fost mare portar al Victoriei(Oltenaş), imprevizibilul Cătălin devenise o pavăză a careuluimic. Chiar dacă şi la 0-0 colegii de echipă îl scoteau ţap ispăşi-tor pentru semieşec, Cătălin rămâne în istoria Victoriei Brăneştio figură centrală. Poate că fără efortul lui ascensiunea echipeiar fi fost amânată mult timp..

VICTORIA BRĂNEŞTIDespletind amintiri

Puterea inimii

Page 3: Program Victoria Branesti nr 19

Prin anii ’80, doar de puţini regretatul Eugen Barbu, completaediţie de ediţie o rubrică sportivă în Săptămâna culturală aCapitalei. Număr după număr a folosit cele mai năstrunşniceasocieri de cuvinte pentru a-l persifla pe Cămătaru. Număr dupănumăr inventa cele mai nesimţite metafore pentru a-i batjocorifizicul şi prestaţiile de pe gazon. Impunătorul vârf al CraioveiMaxima şi-a văzut modest de treabă cu rezultate din ce în ce maibune, culegând elogii în presa occidentală, dar pentru autorulromanului „Groapa” asta nu însemnau nimic. A trebuit ca RodionCămătaru să strălucească pe stadionul Luminii în semifinalaCupei UEFA ca maestrul să dea un pic înapoi. La fel de sincer şide elocvent ca în rapoartele către Securitate în care îşi încon-deia cunoscuţii, scriitorul recunoştea în aceeaşi rubrică: „M-aiînvins, Rodioane!”După ani, Cristi Borcea, preşedinte, nu intelectual, cere arbitristrăini cu o insistenţă mai mare decât a băieţilor săi în joc.Majoritatea se opune motivând că aşa vor fi frânate evoluţiiletinerilor autohtoni, cizelaţi de mentorii lor parcă pentru a prestala Colibaşi, nu pe stadioanele ţării. Dar Cristi ştia de ce o cere...În vară l-a vrut pe I. O. Sabău pe banca tehnică a dinamoviştilorînsă s-a opus Giovani. Nu din cauza implicării moţului în trans-ferul lui Sepsi la Benfica, asta cu transferul a fost doar aşa, pen-tru ăia contra discriminării. Adevăratul motiv e religia creştină aardeleanului, alta decât cea ortodoxă. Şi care religie, fără ca nois-o respingem, conţine nişte restricţii care după gândirea luiCristi cădeau ca o prelată peste vestiarul câinilor. Adică fărăjocuri de noroc (inclusiv table), fără preacurvie şi fără alcool. Şiuite aşa a venit Bonetti. Şi încă odată Cristi a avut dreptate...După etapa câinilor cu Inter Curtea de Argeş, Cristi revine cu

cererea la CCA.Huzu se opune fiind-că nu a înţeles ceUEFA a priceputîncă de la înfiinţare– arbitrii străini lam e c i u r i l edinamovişti lor. Dece n-a priceputHuzu e greu dededus cu toate căCristi a explicat înamănunt: „Chiardacă arbitrii străinimai greşesc nu se

supără nimeni. Păi dacă la meciul Dinamo – Internaţional porţilestadionului n-ar fi avut lacăte, ultraşii nemulţumiţi ar fi rupt gar-durile fiind brigadă românescă.” Inteligenţii fani (după cumreiese din studiul Jandarmeriei) au priceput mesajul. Nu are voiesă-i supere nimeni şi nimic. În dragostea lor pentru culorile alb-roşii văd în orice un motiv de frustrare. O rafală de vânt sprepoarta proprie şi gata fumigene! Un atac mai îndrăzneţ aloaspeţilor şi hopa petarde! Dar să-ţi vezi şi idolii facând figuraţiepe gazon – asta le întrece pe toate! – nici gardurile ornate cuţepi şi sticlă spartă, imaginate de rivalul din Ghencea, nu le-arsta în cale. Şi n-a avut dreptate Cristi? În ultima instanţă Cristia mai adus un argument în favoarea brigăzilor străine. Cât ararbitra ele de prost nu se va mai isca cearta între conducători.Şi iar a avut dreptate. Poate să spună cineva că s-au bălăcăritprin televizoare conducătorii dinamovişti cu cei de la Elfsborg,Nijmegen sau Liberec? Nu, categoric nu. Şi atunci ne vedemobligaţi şi să recunoaştem. „Ne-ai învins, Cristiane!”

Ne-ai învins, Cristiane!

Eduart Nicola și Bogdan Opreasau golurile 3 și 4 cu FC Snagov

Page 4: Program Victoria Branesti nr 19

REZULTATE ETAPA TRECUTĂFC Snagov – Petrolul Ploieşti 3-0

Săgeata Stejaru – Delta Tulcea 1-2Dunărea Galaţi – CSM Rm Sărat 1-0

Dinamo Buc II – Steaua Buc II 1-2FCM Bacău – Tricolorul Breaza 4-0

Cetatea Suceava – Gloria Buzău 0-2FC Botoşani – Dunărea Giurgiu 0-1

Farul Constanţa – Concordia Chiajna 1-4Sportul Studenţesc – Victoria Brăneşti 1-2

1 Bacău 2 2 0 0 8-0 62 Brănești 2 2 0 0 7-3 6

3-4 Chiajna 2 2 0 0 5-1 6Tulcea 2 2 0 0 5-1 6

5 Steaua II 2 1 1 0 3-2 46 Snagov 2 1 0 1 5-5 37 Farul 2 1 0 1 4-4 3

8-9 Galați 2 1 0 1 1-3 3Giurgiu 2 1 0 1 1-3 3

10 Breaza 2 1 0 1 1-4 311 Stejaru 2 0 1 1 2-3 112 Suceava 2 0 1 1 1-3 113 Petrolul 2 0 1 1 1-4 114 Botoșani 1 0 0 1 0-1 0

15-16 Dinamo II 2 0 0 2 1-3 0Sportul 2 0 0 2 1-3 0

17 Rm Sărat 2 0 0 2 0-5 018 Buzău* 1 1 0 0 2-0 -5

ETAPA VIITOARE (sâmbătă 05 septembrie)Delta Tulcea – Tricolorul Breaza

Sportul Studenţesc – FC Snagov

Săgeata Stejaru – CSM Rm. Sărat

Dunărea Galaţi – Steaua Buc II

Dinamo Buc II – Dunărea Giurgiu

FCM Bacău – Gloria Buzău

Cetatea Suceava – Concordia Chiajna

FC Botoşani – Victoria Brăneşti

Farul Constanţa – Petrolul Ploieşti

PROGRAM COMPLET ETAPA DE AZIConcordia Chiajna – FC Botoşani

Dunărea Giurgiu – Cetatea Suceava

Petrolul Ploieşti – Sportul Studenţesc

Tricolorul Breaza - Dunărea Galaţi

CSM Rm Sărat – Delta Tulcea

Steaua Bucureşti II – FCM Bacău

Gloria Buzău – Dinamo Buc II

FC Snagov – Săgeata Stejaru

CLASAMENT

*Echipă penalizată cu 8 puncte

DIN SANIA LUI RUDOLFMeciul Victoria Brăneşti – Farul Constanţa, în afara disputeicelor 22 de pe gazon, mai cuprinde şi un duel al băncilor tehnice.Cariera de antrenor a lui Ilie Stan cuprinde deja o paletăpresărată cu succese importante. A lui Marius Şumudică e abiala început. Ilie s-a remarcat la lotul Naţional, în ţările Arabe şi aobţinut succese în ţară peste tot pe unde a trecut. Şumi s-aremarcat până în prezent doar prin agitaţia continuă din spaţiultehnic şi cel mai tare prin lansarea unor baloane moarte în spaţi-ul de joc cu scopul de a întrerupe atacurile adversarilor. Fapteobservate şi de unii arbitrii care l-au poftit politicos în tribună. Şica fotbalişti activi cei doi au avut cariere diferite, cu mai multereuşite în CV-ul lui Ilie. Şi aici Şumi s-a remarcat mai mult lanivel declarativ, fără ca asta să-i ştirbească din performanţeleautentice.Fiind apropiaţi ca vârstă cei doi s-au întâlnit de multe ori pegazon ca adversari. Ilie în alcătuirea ultimei mari echipe aleStelei, iar Marius când pe la Rapid când pe la SportulStudenţesc.Într-un meci Steaua – Sportul Studenţesc de pe la jumătateadeceniului trecut, cei doi s-au aflat din nou faţă în faţă, stelistulmijlocaş defensiv, iar studentul atacant. Prin minutul 85 la scorulde 3-0 pentru Steaua, când practic conturile erau încheiate Şumise aproie de Ilie şi îi şopteşte:- Bă, Ilie, nu doresc să joc etapa viitoare şi am nevoiede un cartonaş galben. O să intru mai urât la tine ca să mi-ldea arbitru.- Bine, mă, Şumi, fă şi tu un fault pe la centrul terenu-lui, da’ ai grijă!

Având ok-ul lui Ilie, Marius Şumudică pune mai mult decâtconvingător crampoanele pe glezna stelistului, umflându-i-oserios, şi totodată trimiţându-l pentru o perioadă la cabinetulmedical pe binevoitorul adversar.