Progra de Dezv Social-economică_180514

Programul de dezvoltare social-economică a Republicii Moldova pe termen mediu

(anii 2015-2018)

Cuprins

1. Principalele probleme şi rezultate ale dezvoltării social-economice

2. Trecerea la noul model de dezvoltare

3. Obiectivele sociale prioritare, sarcinile economice, parametrii şi strategia de dezvoltare

4. Condiţiile generale ale dezvoltării social-economice

4.1. Integrarea internaţională şi legăturile economice externe4.2. Stabilitatea macroeconomică4.3. Politica bugetară şi politica cheltuielilor bugetare4.4. Politica fiscală4.5. Reglementarea activităţii de întreprinzător

5. Domeniile-cheie ale dezvoltării economiei

5.1. Investiţiile 5.2. Industria5.3. Agricultura5.4. Energetica5.5. Infrastructura transportului

6. Dezvoltarea socială

6.1. Piaţa muncii şi ocuparea populaţiei6.2. Veniturile populaţiei 6.3. Educaţia 6.4. Ocrotirea sănătăţii

Anexa 1.Indicatorii-ţintă ai dezvoltării social-economice pe termen mediu Anexa 2. Indicii de dezvoltare a unor sectoare separate ale economiei şi a sferei sociale

2

1. Problemele şi rezultatele majore ale dezvoltării social-economice

Mai mult de 20 de ani Republica Moldova se dezvoltă ca un stat independent. Spre regret însă, această perioadă destul de îndelungată nu se remarcă prin progrese palpabile ale situaţiei social-economice, ba dimpotrivă – analiza parametrilor social-economici de bază ne arată că ţara este aruncată cu decenii în urmă ca nivel de dezvoltare economico-socială.

În evoluţia sa, economia naţională a cunoscut două perioade aproximativ egale ca durată, dar radical diferite ca tendinţă: prin zece ani de criză şi apoi prin mai bine de zece ani de ascensiune. Rezultatul final al acestor două perioade este subdezvoltarea economiei şi sărăcia majorităţii cetăţenilor.

Prima perioadă (anii 1990 – 1999) – este asociată cu aşa-numita „terapie de şoc”, care a generat criza anilor ' 90 ce s-a extins pe un deceniu. Către sfârșitul acestei perioade Moldova pierduse practic 2/3 din potenţialul său economic. Economia nu descreştea pur şi simplu, în virtutea unor factori fireşti – erau lichidate cu bună ştiinţă numeroase întreprinderi, erau distruse cele mai tehnologizate sectoare ale industriei, fiind lăsate să degradeze infrastructura tehnică şi fondurile fixe.

În urma crizei anilor ’90, volumul producerii PIB-lui şi cel al producţiei industriale s-au redus cu 67%, volumul producţiei agricole – cu 56%, volumul investiţiilor în capitalul fix – cu aproape 90%.

Costurile sociale ale acelui deceniului de criză s-au dovedit şi mai mari. Aproape 200 mii de persoane şi-au pierdut locul de muncă, puterea de cumpărare a salariilor angajaţilor din economie a scăzut cu 75%, puterea de cumpărare a pensiei medii lunare – cu 87%. Circa 70 la sută din cetăţenii Moldovei s-au pomenit dincolo de pragul sărăciei.

Cea de-a doua perioadă – perioada de creştere economică – a început în anul 2000 şi continuă în prezent. Evoluţiile pozitive din economie au fost întrerupte de două ori (în 2009 din cauza impactului crizei financiar-economice globale, şi în 2012, ca urmare a secetei), totuşi, în ansamblu etapa respectivă se caracterizează prin redresare economică.

Trebuie să constatăm, totuşi, că nici această creştere economică cu durata de peste 10 ani nu a reuşit să compenseze pierderile suferite de economia naţională şi de populaţie în deceniul precedent.

Către anul 2013, volumul PIB era cu 36 la sută mai mic decît în perioada pre-criză, volumul producţiei industriale – cu 44%, al celei agricole – cu 46%, al investiţiilor – cu 78% mai mic.

3

Rezultatele acestei creşteri economice de durată demonstrează că potenţialul economic de altă dată oricum nu a fost restabilit. O parte însemnată a acestui potenţial s-a pierdut fără urmă – au dispărut, sau au devenit neglijabile ca pondere asemenea sfere ale producţiei, cum ar fi producţie ca instrumente, electronice, construcţia de tractoare şi altele. Dezvoltarea relativ accelerată a sferei serviciilor, inclusiv de noi tipuri de servicii şi activităţi,, nu a putut compensa pierderile capacităților sfera producţiei de mărfuri industriale şi agricole.

Economia a început să se dezvolte şi să crească pe o bază de producţie limitată, la industria uşoară şi la agricultură. Anume din această cauză şansele ca economia să „regenereze” pînă la parametrii pe care îi înregistra în anii ’80 – începutul anilor ’90 doar pe baza potenţialului de producţie rămas de atunci sînt, la ora actuală, practic epuizate.

Rezultatele sociale ale celor peste 10 ani de creştere economică s-au dovedit, în ansamblu, pe măsura rezultatelor economice.

Întreaga perioadă de creştere economică a fost marcată de reducerea numărului locurilor de muncă şi a ocupării forţei de muncă. În perioada anilor 2001-2013, numărul angajaţilor s-a redus cu aproape 350 mii de persoane, sau cu 23%. Fiecare 1% de creştere a PIB a fost însoţit de reducerea numărului de angajaţi cu 0,5%. Totodată, cererea de locuri de muncă nu se reducea, ci creştea, pentru că a crescut numărul persoanelor apte de muncă. Tensiunea tot mai mare de pe piaţa muncii era „neutralizată” de migrația masivă a populaţiei peste hotarele ţării în căutarea locurilor de lucru.

Per ansamblu, însă, în cei peste 20 de ani numărul locurilor de muncă s-a redus cu 1/3, iar practic fiecare al treilea locuitor al ţării de vîrstă aptă de muncă a plecat la muncă peste hotare.

Cu toate că în perioada de revigorare economică salariul real a crescut de 2 ori mai rapid decît PIB, valoarea sa nu a ajuns la nivelul dinaintea crize. Puterea de cumpărare a salariului rămîne cu aproape 8% mai mică decît în anul 1990.

Şi mai descurajante sînt rezultatele în domeniul asigurării cu pensii. Creşterea pensiilor în anii de creştere economică nu a condus la recuperarea dimensiunii mărimilor pensiilor de pînă la criză. Mărimea reală a pensiei medii constituie doar 1/2 din nivelul anului 1990 şi nu atinge minimumul de existenţă al pensionarului.

Rezultatele de bază ale dezvoltării social-economice a Republicii Moldova

în anii 1990 - 2012

perioada %Produsul Intern Brut a.2013 faţă de a.1989 64.5Producţia industrială a.2013 faţă de a.1989 56.4Producţia agricolă a.2013 faţă de a.1989 53.7Investiţiile în capitalul fix a.2013 faţă de a.1989 22.3Numărul persoanelor ocupate în economie - - inclusiv persoane angajate

a.2013 faţă de a.1989 69.559.8

Pensia medie lunară reală a.2013 faţă de a.1989 52.7Salarul mediu lunar real a.2013 faţă de a.1989 92.4

4

Astfel, în perioada de creştere economică nu au fost depăşite nici consecinţele sociale, nici cele economice ale crizei anilor ‘90. Economia şi dezvoltarea socială nu au ajuns nici pînă acum la nivelul sfîrşitului anilor ’80 - începutul anilor ’90.

Însă problemele dezvoltării social-economice ale Moldovei la etapa actuală nu se limitează la problemele pierderii tehnice a potenţialului de altădată. S-au produs schimbări calitative profunde, care nu îi permit ţării să iasă din starea de sărăcie economică şi socială totală.

În primul rînd, acestea sînt dezindustrializarea economiei şi degradarea structurii ei. Ponderea industriei în PIB a căzut pînă la 13-14%. Ponderea scăzută a industriei face ca structura economiei naţionale să se deosebească în mod dezavantajos de structurile economiilor regionale a principalilor parteneri ai Moldovei. În statele Uniunii Europene, ponderea industriei în structura economiei este de 2 ori mai mare (26 % din PIB), iar în ţările Uniunii Vamale – de 3 ori mai mare (cca 40 % din PIB).

Industria naţională este reprezentată de o listă relativ redusă de tipuri de producţie, printre care locul central este ocupat de producerea produselor alimentare, a băuturilor şi a articolelor de tutun, care în ansamblu constituie mai bine de 1/2 din volumul total al producţiei industriei prelucrătoare. Cu alte cuvinte, are loc „agrarizarea” industriei, al cărei nucleu este format din întreprinderi de prelucrare a materiei prime agricole, şi care, din acest motiv, se află într-o dependenţă severă de rezultatele activităţii sectorului agricol.

Dezindustrializarea a fost însoţită de menţinerea cotei înalte a sectorului agricol în economia Moldovei, care, practic, a devenit egal cu cota industriei. Ponderea agriculturii în PIB-ul Moldovei (cca 13%) este cu mult mai mare comparariv cu ţările UE (mai puţin de 2%) şi ţările Uniunii Vamale (mai puţin de 6%).

Lipsa unei industrii dezvoltate înseamnă lipsa unei locomotive reale de creştere economică durabilă şi de calitate.

Nici un alt sector al economiei, nu poate îndeplini acest rol, în condiţiile specifice economiei autohtone. Pentru dezvoltarea durabilă a economiei naţionale este necesară prezenţa unui sector industrial dezvoltat. Industria este principalul sector-generator de subvenţii în agricultură, asigurând o parte considerabilă din fluxurile de transport şi o solicitare stabilă a capacităţilor sectorului transporturilor, extinde cererea de lucrări de construcţie şi montaj, contribuie la implementarea tehnologiilor noi şi la dezvoltarea sectorului de cercetare şi dezvoltare, la formarea unui segment calificat de forţă de muncă şi a locurilor de muncă cu un nivel relativ înalt de salarizare etc.

În al doilea rând, este vorba despre o întârziere semnificativă în dezvoltare nu doar comparativ cu ţările dezvoltate, dar şi faţă de multe ţări cu economii în curs de dezvoltare. Principalul indicator al nivelului de dezvoltare social-economică al unei ţări este nivelul PIB pe cap de locuitor – în Moldova acest indicator constituie ceva mai mult de 2000 mii USD pe an, ceea ce constituie aproape de 17 ori mai puţin decît în statele UE şi mai bine de 5 ori mai puţin decît media în ţările Uniunii Vamale. Dacă actuala creșterea economică în Republica Moldova (4,6% anual) se va menține neschimbată, atunci pentru depăşirea decalajului cu ţările UE, Moldova va avea nevoie de 60 de ani, iar cu ţările Uniunii Vamale – de peste 30 de ani, cu condiţia că creşterea economică a partenerilor noştri din Vest şi din Est va fi zero.

Întârzierea în dezvoltare este rezultatul nivelul comparativ scăzut al dotării tehnico-tehnologice a celor mai importante ramuri ale industriei, în gradul înalt de uzură a fondurilor fixe, în degradarea infrastructurii tehnice. Astfel, uzura fizică şi morală a mijloacelor fixe în energetică depăşeşte 70%, în stare nesatisfăcătoare se află 74% din lungimea totală a drumurilor naţionale şi

5

78% din cele locale. Economia se caracterizează printr-un nivel redus de producere şi implementare a tehnologiilor şi tehnicii noi. Moldova este cu mult în urma ţărilor uniunii Europene şi ţările uniunii Vamale de gradul de dezvoltare a sectorului de cercetare şi dezvoltare şi a rolului său în procesul de modernizare a economiei Numărul specialiştilor tehnici ocupaţi cu cercetarea şi dezvoltarea, în calcul la 1 milion de locuitori ai ţării, în Moldova este de 4 ori mai mică decît în ţările-parteneri occidentale şi estice, iar volumul de finanţare a cercetării şi dezvoltării este de zeci şi chiar sute de ori mai mic .

În al treilea rînd, se atestă îngheţarea nivelului de viaţă extrem de scăzut al majorităţii cetăţenilor. Reducerea permanentă a cererii forţei de muncă şi degradarea structurii economiei naționale au determinat un nivel extrem de scăzut al ratei de ocupare a populaţiei în economie.

În Moldova, doar cca 40% din populaţia cu vîrsta de peste 15 ani este ocupată în economie, în timp ce în ţările Uniunii Europene şi ale Uniunii Vamale acest indice depăşeşte 50%.

Cererea redusă de forţă de muncă constituie una din cauzele nivelului scăzut de salarizare, care este principala sursă de formare a fondului de asigurări sociale obligatorii.. Din acest fond sînt plătite pensiile şi alocaţiile sociale, nivel scăzut este o consecinţă a gradului redus al ocupării forţei de muncă şi salarii mici.

Toate veniturile obţinute de populaţia Moldovei pe teritoriul ţării nu asigură un nivel decent de viaţă pentru majoritatea cetăţenilor, dar nici un nivel de consum în limitele minimumului de existenţă.

Venitul mediu pe membru de familie, obţinut din toate sursele din interiorul ţării (de la activitatea de muncă, din proprietate, din sistemul asigurărilor sociale ş.a.) este cu 14% mi mic decît mărimea minimului de existenţă. În acelaşi timp, volumul de consum de bunuri materiale şi servicii de către populaţie constituie 93% din PIB, adică este aproape echivalent cu volumul producţiei naţionale. Paradoxul situaţiei constă în faptul că, „mîncînd” întregul PIB, majoritatea locuitorilor Moldovei se află în stare de sărăcie sau de bunăstare scăzută.

Economia nu asigură un nivel de viaţă decent pentru majoritatea cetăţenilor, care, la rîndul lor, nu pot să asigure dezvoltarea economiei, deoarece nu au posibilitatea să investească în dezvoltarea acesteia din cauza că sînt obligaţi să utilizeze veniturile pentru necesităţi de consum şi nu dispun de economii necesare pentru investiţii. Pe cînd în ţările dezvoltate şi în multe ţări în curs de dezvoltare, veniturile populaţiei constituie o sursă importantă de mijloace investiţionale interne.

Nivelul scăzut al veniturilor majorităţii cetăţenilor R.Moldova influenţează negativ stimulentele dezvoltării pieţei interne şi ale ameliorării structurii producţiei naţionale, structura cererii majorităţii populaţiei este destul de primitivă: 47% din cheltuielii sînt destinate cumpărării produselor alimentare şi 21% - achitării serviciilor comunale. Aceasta structura internă a cererii de consum nu stimulează schimbări calitative în structura economiei, iar nivelul redus al acestei cereri nu stimulează creşterea ritmului şi calităţii dezvoltării economice.

6

2. Trecerea la noul model de dezvoltare

Problemele degradării structurale, întârzierea în dezvoltarea economică şi sărăcia sunt în continuu reproduse de către actualul model de dezvoltare socio-economică. Ea creează iluzia relativ stabilă de dezvoltare, mascând problemele-cheie şi nu rezolvarea lor.

Modelul de dezvoltare în vigoare este destul de simplu. El prezintă un lanţ primitiv, a cărui primă şi cea mai importantă verigă este exodul masiv al cetăţenilor în căutarea locurilor de muncă. Transferurile de bani ale migranţiilor moldoveni contribuie la fluxurile de valută străină într-un ritm semnificativ care depăşeşte considerabil creşterea PIB-ului, susţin veniturile populaţiei şi cererea internă de consum, producţia de mărfuri şi servicii. Cererea internă de consum, susţinută de transferurile băneşti de peste hotare, stimulează importul şi încasările fiscale provenite din acesta, ceea ce permite statului să asigure cheltuielile sociale. Astfel, în cadrul actualului model de dezvoltare socio-economică problemele ocupării forţei de muncă, veniturilor populaţiei, cererii interne, creşterii producţiei, resurselor valutare şi veniturilor bugetare se soluţionează, în mare măsură, parcă „de la sine”.

Însă cu cît mai mult este exploatat acest model, cu atît mai mari devin riscurile nu doar ale continuării degradării socio-economice a ţării, dar şi ale distrugerii modelului în vigoare. În primul rînd, creşterea exportului de forţă de muncă va deveni în curînd imposibilă, din cauza caracterului limitat al înseşi forței de muncă în Moldova. În al doilea rînd, munca îndelungată peste hotare îi poate determina pe mulţi migranţi să se stabilească definitiv în ţara în care au sau pot avea un loc de muncă. În al treilea rînd, ţările în care muncesc migranţii moldoveni pot introduce restricţii la primirea forţei de muncă. de peste hotare. Toate aceste perspective sînt destul de reale şi, în acelaşi timp, riscante din punctul de vedere al autoconservării actualului model de dezvoltare. În al patrulea rînd, devine tot mai pronunţat deficitul de cadre calificate în interiorul ţării, care a şi devenit deja unul din factorii care limitează dezvoltarea economiei.

Din aceste considerente, Moldova se află în faţa necesităţii acute de a adopta un nou model şi o nouă strategie de dezvoltare socio-economică, în caz contrar ţara este sortită să „reproducă” la nesfîrşit probleme structurale de degradare economică, ale înapoierii tehnico-tehnologice şi ale sărăciei.

Până în prezent, dezvoltarea socială a fost un rezultat pasiv al dezvoltării economiei, care nu a urmărit realizarea obiectivelor sociale şi nu se orienta spre realizarea lor. Actualul model de dezvoltare nu are drept scop explicit soluţionarea problemelor sociale, deoarece funcţionează pe baza unui principiu simplu de rezolvare a multora din acestea: principiul exportului „benevol-forţat” al „surplusului” forţei de muncă.

În consecinţă, economia nu reacţionează la provocările sociale acute: reducerea ocupării forţei de muncă, descalificarea forţei de muncă, conservarea unui nivel de trai extrem de scăzut pentru o mare parte a populaţiei. Economia naţională nu răspunde în mod adecvat la aceste provocări sociale, economia naţională face faţă din ce în ce mai slab nu doar necesităţilor interne de dezvoltare, dar şi condițiilor externe, caracterizate prin intensificarea concurenţei internaţionale.

Adoptarea unui model nou de dezvoltare presupune subordonarea obiectivelor economice celor sociale. Acest lucru înseamnă că la început, ca prioritare sunt determinate obiectivele sociale, iar apoi se formulează sarcinile-cheie de ordin economic, realizarea cărora va asigura o maximă apropiere de obiectivele sociale stabilite. Astfel misiunea socială a economiei devine piatra de temelia modelului şi strategiei de dezvoltare.

7

Noul model de dezvoltare social-economică, spre deosebire de cel actual, "nu pune între paranteze" problemele sociale, care în prezent fie de la sine "se soluţionează” preponderent datorită migraţiei forţei de muncă, fie foarte lent, pe contul dezvoltării economice, definind soluţionarea lor în calitate de principala sarcină şi punct de referinţă pentru dezvoltarea economiei. Acesta include obiectivele sociale „de intrare”, sarcinile, parametrii de dezvoltare şi politica respectivă în însuşi „nucleul” său, obiectivele atinse „de ieşire”…. Reieşind din principiul supremaţiei obiectivelor sociale, se stabilesc principalele opţiuni şi obiective de dezvoltare economică şi socială. Schimbarea condiţiilor de dezvoltare, a obiectivelor şi sarcinilor atrag modificarea sau ajustarea politicilor şi munca asupra „sarcinii sociale” reformulate.

Trecerea la noul model de dezvoltare acut pune problema modificării politicilor economice şi sociale şi a necesităţii planificării rezultatelor sociale şi economice „prestabilite”. Toate direcţiile politicii socio-economice, activitatea organelor administrării de stat trebuie să fie supuse atingerii acestor rezultate. Rezultatele globale ale funcționării acestui model - realizarea maximă a obiectivelor sociale prioritare adecvate provocărilor economice.

Structura modelului dezvoltării social-economice

Fără îndoială, există limite obiective pentru atingerea obiectivelor şi sarcinilor sociale ale dezvoltării economiei, legate de condiţiile externe şi interne.

Abilitatea de a atinge obiectivele şi sarcinilor interne este influențată de mulţi factori – situaţia în economia ţărilor partenere, condiţiile comerțului exterior, capacitatea autorităţilor administrării de stat de a implementa politici adecvate, susţinerea de către mediul de afaceri și populație a strategii de dezvoltare şi a măsurilor specifice din cadrul politicilor etc.

Eventuala influenţă a acestor factori trebuie luată în calcul, totodată promovînd strategia adoptată pentru a maximiza realizarea scopurilor şi obiectivelor acesteia.

8

3. Obiectivele sociale prioritare, sarcinile economice, parametrii şi strategia de dezvoltare

Obiectivele sociale, care urmează să determine traiectoria generală a dezvoltării socio-economice pe termen mediu (4 ani), sînt stabilite de provocările sociale actuale şi de necesităţile sociale primordiale ale majorităţii membrilor societăţii.

Primul obiectiv social: creşterea ratei de ocupare a populaţiei în economie, stoparea tendinţei de reducere a locurilor de muncă.

Acest obiectiv ocupă locul central în determinarea principalele obiectivele pe termen mediu de dezvoltare socio-economică. Realizarea acestuia va permite de a rezolva mai multe probleme sociale şi economice:

creşterea resurselor financiare ale bugetului asigurărilor sociale de stat pentru majorarea pensiilor şi altor plăţi sociale

lichidarea presiunii de pe piaţa muncii şi asigurarea populaţiei cu locuri de muncă şi cu perspectivă de muncă

întoarcerea migranţilor de muncă în Moldova

creşterea producţiei interne şi înlocuirea exportului de forţă de muncă prin exportul de mărfuri şi servicii, ş. a.

Se prevede în termen de 4 ani sporirea numărului locurilor de muncă şi a lucrătorilor cu 200 de mii, sau cu 17%, inclusiv în industrie – cu 60 mii (cu peste 17%), în agricultură – cu 50 mii (cu 17%), în sfera serviciilor – cu 90 mii (cu 13%). Rata de ocupare a populaţiei în economie (ponderea persoanelor angajate din total persoane cu vîrstă de peste 15 ani) va creşte de la 39% pînă la 45%.

Cel de-al doilea obiectiv social este creşterea accelerată a salariilor şi reducerea decalajului nivelului de retribuire a muncii comparativ cu ţările regionale partenere. Se preconizează rata de creştere a salariilor să fie mai mare decît rata de creştere a PIB-ului. Acest lucru este dictat de nevoia rapidă de recuperare a funcţiei sociale şi stimulatorii a salarizării, care urmează să devină o sursă stabilă de venit pentru majoritatea familiilor, să stimuleze fluxul de forţă de muncă în economie (inclusiv a celor care în prezent muncesc peste hotare) şi şi imbunătățească calificarea și clitatea muncii.

În condiţiile creşterii planificate a PIB-ului cu 46% în 4 ani, salariu mediu lunar real se va majora cu 50%, iar mărimea nominală a acestuia – cu 83%.

Cel de-al treilea obiectiv social este ca mărimea medie a pensiei să depăşească nivelul minim de existenţă. Creşterea nivelului de ocupare a populaţiei în economie şi creşterea accelerată a salariilor vor permite îmbunătățirea raportului dintre angajații în cîmpul muncii şi cel al pensionarilor, dar şi formarea în bugetul asigurărilor sociale obligatorii a unui volum de fonduri necesare şi suficiente pentru creşterea semnificativă a pensiilor.

În rezultatul majorării planificate a numărului angajaţilor şi a salariului mediu, sumele contribuţiilor pentru asigurarea socială obligatorie vor creşte mai mult de 2 ori în 4 ani.

9

Acest lucru va permite majorarea de aproape 2 ori a pensiei medii lunare. Ca urmare, pensia medie va depăşi minimul de existenţă cu 35%. Mai mult de 18% din cetăţeni vor fi capabili să simtă îmbunătăţirea situaţiei financiare.

Obiectivele sociale pe termen mediu – indicatorii sociali de bază

2014(estimare/prognoză)

2018 2018 faţă de

2014, %Creşterea nivelului de ocupare a populaţiei în economie

Numărul persoanelor ocupate în economie, mii pers. 1150 1350 117Nivelul de ocupare a populaţiei cu vîrste de 15 ani şi mai mult, %

39,0 45

Creşterea accelerată a mărimii salariilorSalariul mediu lunar, lei 4220 7735 183Creşterea salariului real, % 150

Mărimea medie a pensiei urmează să depășească minimul de existenţă Mărimea medie a pensiei lunare, lei 1100 2300 2, 1 oriRaportul dintre pensia medie şi minimul de existenţă, %

78 135

Obiectivele „de intrare” lansate în cadrul noului model de dezvoltare nu au doar un caracter social. Realizarea lor consecventă va determina efecte economice, manifestate în extinderea cererii interne de consum şi a capacităţii pieţei naţionale, respectiv majorarea volumului de producere de bunur şi servicii. Mai mult, creșterea esenţială a ocupării forţei de muncă, a salariilor şi pensiilor va îmbunătăţi structura cererii, în favoarea unor mărfuri şi servicii mai calitative şi mai costisitoare, ceea ce va stimula ameliorarea structurii producerii şi calităţii produselor.

Obiectivele sociale prioritare determină cele mai importante sarcini de dezvoltare a economiei pe termen mediu.

Sarcina numărul unu: accelerarea ritmului de creştere, îmbunătăţirea calităţii dezvoltării economiei şi reducerea rămînerii în urmă faţă de nivelul de dezvoltare a statelor regionale partenere

Doar accelerarea creşterii economice este capabilă să genereze resursele suplimentare necesare pentru soluţionarea problemelor sociale acumulate. Dacă ritmul de creştere va rămâne la nivelul oficial prognozat – 4-5% anual, atunci starea de lucruri în sfera socială nu se va schimba radical, economia va evolua lent, din inerţie, iar problemele modernizării și renovării structurale vor rămîne pe planul doi.

Schimbarea radicală a situaţiei, a calităţii dezvoltării economice şi sociale este posibilă doar cu condiţia accelerării ritmului de dezvoltare. Pentru a atinge obiectivele sociale propuse, rata anuală de creştere economică trebuie să constituie în mediu 10%, iar în doar 4 ani, PIB-ul ar trebui să se majoreze cu 46%. Productivitatea muncii urmează să crească anual cu 6%.

Accelerarea ritmului de dezvoltare este necesar de a se obține în toate sectoarele, ea fiind însoţită de îmbunătăţirea calităţii prin implementarea tehnologiilor noi, creşterea eficienţei, trecerea la standardele moderne de producţie, de management etc.

10

Creşterea producerii PIB-ulu pe cap de locuitor, ce urmează a fi obţinută în 4 ani (de la 2,3 mii USD pînă la 4,1 mii USD) va permite reducerea actualului „decalaj economic” imens faţă de ţările Uniunii Europene şi Uniunii Vamale.

Cea de-a doua sarcină este industrializarea modernizarea economiei Dominanta creşterii economiei naţionale pe termen mediu urmează să devină industria, ale cărei ritmuri de dezvoltare trebuie să le depăşească pe cele ale creşterii celorlalte sectoare şi ale economiei în general. Se preconizează că ele vor atinge 17% anual, asigurîndu-se o creştere a producţiei industriale cu 83% în 4 ani.

O astfel de creştere a industriei va contribui esenţial la creșterea volumului de producţie şi creşterea numărului de persoane angajate în celelalte sectoare, în special în sfera transportului de mărfuri, construcţiilor şi comerţului cu ridicata.

Crearea de noi producţii industriale şi extinderea celor existente ar urma să atragă suplimentar în economie cca 50 mii de angajaţi. Dat fiind faptul că în industrie locurile de muncă se deosebesc printr-o calitate mai înaltă din punct de vedere al cerințelor de calificare şi de retribuire a muncii, creşterea rapidă a industriei va avea repercusiuni pozitive asupra nivelului de salarizare şi a calităţii forţei de muncă atrase în economie.

Problema principală de pe ordinea de zi a creşterii economice este noua industrializare, care este capabilă de a schimba imaginea şi structura economiei naţionale. În 4 ani, ponderea industriei în PIB va creşte de la 14% pînă la 18%, iar numărul de angajaţi - de la 12% la 16%

Industrializarea favorizează creşterea nivelului tehnico-tehnologic al dezvoltări economice. Este necesar sprijinul acordat de stat pentru susţinerea dezvoltării unor sectoare industriale înalt tehnologizare, aceste sectoare constituind o condiţie obligatorie pentru succesul industrializării economiei naţionale.

A treia sarcină este mobilizarea investiţiilor interne și străine. Accelerarea ritmurilor de dezvoltare, industrializarea şi modernizarea tehnologică a economiei necesită investiţii foarte mari. În primul rînd, trebuie să se mobilizeze resursele investiţionale interne – fondurile întreprinderilor formale şi ale economiei subterane, ale bugetului de stat şi ale bugetelor locale, ale sectorului bancar şi ale populaţiei.

Investiţii străine trebuie să fie minim legate de creşterea datoriei de stat şi într-o măsură cît mai mare – cu investiţiile străine private, precum si cu implementarea proiectelor interstatale de parteneriat în domeniul industriei, infrastructurii, inovării.

Ritmul de creştere a investiţiilor în capital fix ar trebui să depășească creşterea PIB-ului, pentru a asigura un fundament de dezvoltare accelerată și durabilă a economiei, în primul rînd a industriei şi a infrastructurii. Se preconizează ca, timp de 4 ani, volumul investiţiilor în capitalul fix să crească cu peste 80% . Ponderea acestor investiţii în PIB va creşte de la 18% pînă la 27%.

Sarcinile economice pe termen mediu: principalii indicatori - ţintă

2014(evaluare/prognoză)

2018 2018 к2014, %

Accelerarea ritmurilor de creştere economicăPIB, volumul nominal, mil. Lei 109,0 188,1 173PIB, creşterea reală, % 146

11

PIB pe cap de locuitor, USD 2324 4060 179Industrializarea economiei

Creşterea volumului producţiei industriale, % 183Ponderea industriei în PIB, % 14 18Ponderea angajaţilor în industrie în total angajaţi, % 12 16

Mobilizarea surselor de investiţiiCreşterea investiţiilor în capitalul fix, % 181Ponderea investiţiilor în PIB, % 18 27

Schimbarea modelului de dezvoltare nu este posibilă fără o schimbare de politica. Toate direcţiile de bază ale politicii social-economice a statului - în domeniile industriei, investiţiilor, fiscal, agrar, al cheltuielilor publice, al reglementării activităţii de întreprinzător, al asigurărilor şi protecţiei sociale, al ocupări forţei de muncă şi al retribuirii muncii, al dezvoltării sferei educaţiei şi ocrotirii sănătăţii etc. - trebuie „să lucreze”, în primul rînd, pentru atingerea obiectivelor sociale şi pentru îndeplinirea sarcinilor economice-cheie.

În cele mai importante domenii ale politicii economice urmează să fie elaborate şi implimentate măsuri prioritare, necesare pentru aducerea economiei la ritmurile şi volumurile de creştere invocate, iar în sfera politicilor sociale – măsurile prioritare, necesare pentru realizarea obiectivelor sociale propuse, şi trasarea măsurilor care să contribuie la îndeplinirea sarcinilor economice.

Esenţa strategiei dezvoltării socio-economice pe termen mediu:

Atingerea, pe parcursul a 4 ani:

a unui nivel de ocupare a populaţiei în economie nu mai puţin 45%, creşterea mărimii reale a salariului de 1,5 ori, depăşirea mărimii medii a pensiei faţă de minimumul de existenţă cu 35%

În condiţiile:

asigurării stabilităţii macroeconomice şi a securităţii energetice

Prin soluţionarea sarcinilor:

de majorare a vitezei de creştere în toate sectoarele, industrializării economiei, mobilizării surselor interne şi externe de investiţii

Pe calea:

orientării drastice a politici social-economice a statului spre îndeplinirea sarcinilor specificate şi spre atingerea obiectivelor sociale finale.

12

4. Condiţiile generale ale dezvoltării social-economice

4. 1. Integrarea internaţională şi legăturile economice externe

Situaţia actuală şi tendinţe

Republica Moldova îşi dezvoltă activ relațiile economice cu multe ţări ale lumii şi cu diverse organizaţii internaţionale în domeniile comerţului, investiţiilor, creării întreprinderilor mixte etc.

Sfera cea mai importantă a cooperării internaţionale a Moldovei este comerţul, deoarece ţara nu dispune, de propriile resurse energetice, nu produce multe tipuri de mărfuri necesare pentru producția şi consumul intern, şi re nevoie de de comercializarea produselor proprii pe pieţele externe. de desfacere. Volumul comerţului extern practic este egal cu volumul PIB-lui.

Economia Moldovei este caracterizată printr-un grad înalt de orientare spre export (exportul constituie 30% din PIB) şi, este puternic dependentă de importuri (importul constituie 69% din PIB). O tendinţă generală, stabilită în domeniul comerţului extern al Republicii Moldova este creşterea volumului operaţiunilor comerciale, a importului şi a exportului. Totodată, volumul importurilor depăşesc cu mult valoarea exporturilor. Balanţa negativă a comerţului extern nu numai că poartă un caracter cronic, dar şi se află într-o permanentă creştere. Astfel, în perioada a.a. 2009 - 2013, deficitul balanţei comerciale a crescut cu mai bine de jumătate (cu 55%). Deficitul balanţei comerciale externe este acoperit în special din contul remitenţelor cetăţenilor care muncesc în afara ţării, dar şi din contul creditelor şi granturilor externe oferite Guvernului.

Potrivit datelor Băncii Naţionale, în anul 2013 prin băncile comerciale în favoarea persoanelor fizice au fost transferate circa 1,6 mld. USD, sumă echivalentă cu 67 % din volumul exportului Republicii Moldova. Banii migranţilor ajung în ţară nu doar prin intermediul transferurilor oficiale, dar şi prin introducerea numerarului „în buzunare”. Aşa, în anul 2013 prin intermediul caselor de schimb valutar pe piaţa de consum a intrat o sumă de lei echivalentă cu 22710,6 mil. USD (soldul vînzare-cumpărare), plus creşterea depozitelor persoanelor fizice în valută străină cu 155,9 mil. USD. Cifra totală este de 2866,5 mil. USD, ceea ce este egal cu 120,0% din întregul export moldovenesc şi cu 52,0% din importuri.

În urma creşterii împrumuturilor externe, datoria externă a Guvernului şi a Băncii Naţionale a ajuns să constituie 1,8 mld. USD, sau 22% din PIB. Adică, problemele deficitului balanţei comerciale şi exporturilor insuficiente se soluţionează nu datorită accelerării ritmurilor de creştere a producţiei interne şi a locurilor de muncă, ci datorită creşterii migraţiei forţei de muncă şi a datoriei externe.

Principalii parteneri comerciali ai Moldovei sunt ţările CSI şi a Uniunii Europene. În anul 2013 cota acestor ţări în exportul moldovenesc a constituit 86%, (38% - statele CSI şi 48% - statele UE), iar în import – 75% (35% - statele CSI şi 45% - statele UE). O caracteristică esenţială a economiei moldoveneşti este dualismul economic extern. Situată la hotarul dintre două mari pieţe regionale – celei vestice şi celei estice - Moldova este „condamnată” să dezvolte legături economice externe constructive atît cu Vestul, cît şi cu Estul.

Pînă în prezent, comerţul exterior rămîne pentru Moldova principala formă de cooperare economică cu alte state. Însă comerţul exterior constituie prima şi cea mai joasă treaptă de integrare.

13

Următoarele etape de integrare - uniunea vamală, piaţa comună (spațiul economic unic), uniunea economică şi monetară. Uniunea vamală oferă țărilor beneficii suplimentare, de acces în comun pe pieţele de mărfuri, servicii, capital, forţă de muncă, protecţie colectivă a pieţei unice, dezvoltarea cooperării tehnologice în domeniul producţiei, participarea la pieţele integrate de resurse energetice, de produse agricolă şi altele.

Moldova este obiectiv interesată să devină membră a unui proces de integrare aprofundat şi a unei grupări integraţioniste. Singur, bazându-se doar pe evoluţia comerţului cu alte ţări, Moldovei îi va fi extrem de dificil să-şi amelioreze ritmurile şi calitatea de dezvoltare a economiei, să efectueze industrializarea, să majoreze semnificativ volumul investiţiilor şi, respectiv, să îmbunătățească situaţia financiară precară a majorităţii cetăţenilor țării prin creşterea numărului locurilor de muncă şi veniturilor populaţiei.

Cursul de integrare europeană, declarat la nivel oficial, nu pesupune ulterioara aderare a Republicii Moldova la UE, care este o grupare integraţionistă de nivel înalt (o uniune politică, economică şi monetară). Moldovei i se propune, pe un termen nedefinit, crearea unei zone de liber schimb cu UE. O astfel de perspectivă pentru Moldova este extrem de dubioasă: ţara riscă să piardă mai mult decît ar cîştiga.

După nivelul de dezvoltare şi competitivitate, economia Moldovei şi economiile ţărilor-membre ale UE fac parte din „categorii de greutate” totalmente diferite. În Moldova, Produsul Intern Brut per locuitor constituie peste 2 mii USD anual – de 18 ori mai puţin decît în ţările Uniunii Europene.

În condiţiile de liber schimb, concurenţa pe piaţa internă se va intensifica, şi putem presupune că foarte mulţi producători locali din sectoarele de bază ale economiei–agricultură şi industria alimentară - nu vor putea face faţă noilor provocări. În Moldova, subvenţiile de stat acoperă doar 2 % din costul producţiei agricole brute, ceea ce este de 20 de ori mai puţin decît în majoritatea ţărilor europene.

Înapoierea tehnico-tehnologică a producţiei naţionale şi infrastructura degradată predetermină un nivel scăzut al competitivității şi reduce atractivitatea investiţională a economiei. În ultimii ani, volumul investiţiilor în capitalul fix a constituit nu mai mult de 1/5 din nivelul anului 1990.

Volumul importurilor din ţările UE îl depăşeşte de 2,2 ori pe cel al exporturilor Moldovei în aceste ţări. În comerţul cu ţările europene s-a format un bilanţ cu sold negativ care continuă să crească. . Doar în a.a. 2009-2013, acesta a crescut cu 80%.

Pentru Moldova, crearea unei zone comerţ liber cu UE nu va face decît să estindă „geografia” comerţului liber. Dacă în prezent Moldova este membru a 2 zone de liber schimb – a ţărilor CSI şi a ţărilor-participante la Acordul de Liber Schimb Central-European (Albania, Bosnia şi Herţegovina, Macedonia, Moldova, Muntenegru, Serbia, Kosovo), atunci după semnarea Acordului de Asociere cu UE ea va deveni participantă deja la 4 zone de liber schimb (CSI, Acordul de Liber Schimb Central-European, UE şi Turcia). Avantajele comerciale pe care le va obţine Moldova sînt dubioase, în schimb, acestea cu siguranţă vor fi însoţite de intensificarea concurenţei din partea partenerilor comerciali.

Dar lucrul cel mai important este că Moldova va rămîne în continuare în afara unei integrări economice reale atît cu ţările CSI, cît şi cu ţările Uniunii Vamale. Mai mult, după crearea noilor zone de comerţ liber ţara riscă să suporte pierderi legate de aplicarea de către ţările Uniunii Vamale a unor măsuri de protecţie, compensatorii şi anti-dumping în raport cu mărfurile moldoveneşti.

14

Zona de liber schimb cu ţările UE, Turcia şi Uniunea Vamală (începînd cu anul 2015 – Uniunea Economică Eurasiatică) prezintă perspective integraţioniste absolut neechivalente.

În cadrul integrări Eurasiatice, ţările participante îşi soluţionează un complex întreg de obiective strategice, principalele dintre care sunt:

- crearea pieţelor comune alimentare, electroenergetice, de transport şi altele;

- dezvoltarea cooperării între producători sub aspect tehnologic;

- promovarea exporturilor în ţări terţe;

- protecţia pieţei interne comune;

- eliminarea restricţiilor privind accesul pe piaţa muncii a cetăţenilor din ţările membre;

- susţinerea financiară a proiectelor îndreptate spre modernizarea infrastructurii transportului, a infrastructurii energetice, de telecomunicaţii şi municipale, spre dezvoltarea producţiilor cu valoare adăugată şi spre sporirea eficienţei energetice etc.

Aceste şi alte direcţii corespund pe deplin necesităţilor de dezvoltare a economiei Moldovei, punerea lor în aplicare, în comun cu alţi participanţi la integrarea euro-asiatică, sînt de natură să contribuie la soluţionarea multor probleme şi sarcini strategice de dezvoltare economică şi socială a ţării.

Probleme fundamentale

deficitul sporit şi în creştere al bilanţului comercial, în special în comerţul cu ţările Uniunii Europene, care este acoperit preponderent din contul de remitențelor parvenite de la cetăţeni care muncesc peste hotare şi din credite şi granturi externe;

declararea oficială a cursului de integrare europeană poartă un caracter pur politic; ea nu se bazează pe o analiză şi o evaluare detaliată a consecinţelor economice şi sociale ale implementării acestei opţiuni;

limitarea participării Moldovei la integrarea europeană doar la acordarea regimului de liber schimb, fără perspective de aderare la UE;

riscurile ridicate pe care le atrage crearea zonelor de liber schimb cu ţările UE şi Turcia, determinate de competitivitatea relativ slabă a producţiei naţionale, înapoierea tehnico-tehnologică, subdezvoltarea infrastructurii;

riscurile reale pe care le comportă crearea zonelor de liber schimb cu ţările UE şi Turcia, determinate de aplicarea de către ţările Uniunii Vamale a unor măsuri de restricţionare a accesului mărfurilor moldoveneşti pe piaţa lor comună

posibilităţile economice reduse ale Moldovei de a rezolva cu succes problema sporirii ritmului de dezvoltare economică şi a nivelului de trai a populaţiei, fără o profundă şi eficientă integrare cu economia altor ţări, în afara participării la o grupare integraţionistă regională;

renunţarea la implicarea ţării în procesele de integrare economică reală, care se desfăşoară în Est, şi utilizarea avantajelor oferite de participarea la Uniunea vamală, la piaţa comună şi la Uniunea Economică Eurasiatică în curs de formare.

15

Strategia de dezvoltare

Pentru o apropiere mai eficientă de obiectivele strategice ale dezvoltării economice şi sociale, Moldova are nevoie de o integrare economică internaţională profundă, o perspectivă în acest sens fiindu-i oferită de integrarea Eurasiatică. Participarea Moldovei în procesele de integrare Eurasiatică nu contravin obiectivelor de dezvoltare a unei cooperări reciproc avantajoase cu ţările Uniunii Europene şi cu alte ţări în domeniile comerţului, economiei şi în sfera socială.

Strategia de dezvoltare a activităţii economice externe şi a integrării internaţionale include două direcţii-cheie:

participarea plenară la procesele integraţioniste Eurasiatice, aderarea ţării la Uniunea Vamală şi la Uniunea Economică Eurasiatică, pentru a profita de avantajele integrării Eurasiatice în realizarea unor rate înalte, durabile de creştere a economiei, creșterea nivelului şi a calităţii vieţii cetăţenilor şi reintegrarea ţării.

dezvoltarea consecventă a unei cooperări economice reciproc avantajoase şi a interacţiunii cu ţările Uniunii Europene şi cu toţi ceilalţi parteneri externi.

Indicatorii-ţintă

2013 2018Ritmurile de creştere a exportului (medii anuale), %

12(2009-2013)

16(2015-2018)

Ritmurile de creştere a importului (medii anuale), %

4(2009-2013)

12(2015-2018)

Deficitul balanţei comerciale, % PIB 39 31Obţinerea de către Moldova a calităţii de membru al Uniunii Economice Eurasiatice

- Implementat pînă în anul 2018

Măsurile principale

va fi elaborat şi îndeplinit un plan de măsuri („foaie de parcurs”) pentru aderarea Republicii Moldova la Uniunea Vamală şi la Spaţiul Economic Unic al republicii Belarus, Republicii Kazahstan şi Federaţiei Ruse

vor fi întreprinse consultări între Moldova şi Transnistria în scopul întocmirii unei „foi de parcurs” şi realizării unor acţiuni coordonate pentru implementare pe ambele maluri ale Nistrului

Republica Moldova va adera la Acordurile în vigoare ale țărilor Uniunii Vamale şi va deveni membru al Uniunii Vamale, al Spaţiului Economic Unic şi al viitoarei Uniuni Economice Eurasiatice

Republica Moldova va revizui Acordurile încheiate anterior cu alte ţări şi organizaţii internaţionale, pentru a-şi ajusta baza legislativă internaţională la baza legală a Uniunii Vamale şi a Spaţiului Economic Unic.

16

Republica Moldova va deveni membră a Băncii Eurasiatice de Dezvoltare, ceea ce-i va permite să-şi extindă sursele financiare de investiţii şi să implementeze proiecte în domeniile prioritare (industrie, agricultură, energetică, infrastructura transporturilor);

Va fi elaborat şi implementat un plan de măsuri pentru cooperarea în domeniul producţiei şi tehnologiilor între producătorii naţionali cu cei din ţările Uniunii Vamale, orientată spre sporirea volumului de producţie, implementarea în comun a unor proiecte de modernizare şi creşterea potenţialului de export.

Republica Moldova va continua şi va dezvolta cooperarea cu ţările Uniunii Europene şi cu celelalte state ale lumii în domeniile de interes comun.

4.2. Stabilitatea macroeconomică


O condiţie necesară pentru realizarea obiectivelor sociale pe termen mediu şi pentru soluţionarea eficientă a sarcinilor economice este menţinerea stabilităţii macroeconomice.

Spre deosebire de stabilitatea situaţiei în anumite sectoare ale economiei, caracterizată prin dinamica pozitivă a indicilor de ramură, stabilitatea macroeconomică înseamnă stabilitatea parametrilor economici generali. La aceştia se referă inflaţia, devalorizarea monedei naţionale, ratele reale ale dobînzilor, echilibrul bugetar, datoria de stat.

Asigurarea stabilităţii macroeconomice se realizează, în primul rînd, prin promovarea politicilor antiinflaţioniste, monetar-creditare, valutare și politicilor de gestiune a datoriei de stat.

Inflaţia şi cursul valutar

Parametrii de bază ai nivelului inflaţiei au fost stabiliţi de Banca Naţională a Moldovei în limitele a 5+/-1,5% anual. Se consideră că aceşti parametri ai inflaţiei sînt pentru Moldova optimi pentru menținerea creşterii economice, pe de o parte, şi pentru stimularea cererii şi neadmiterea aprofundării sărăciei populaţiei, pe de altă parte.

Banca Naţională a Moldovei dispune de suficientă experienţă şi de instrumente necesare pentru menţinerea nivelului de inflaţie stabilit. Cu toate acestea, în ultimii ani, acţiunile Băncii Naţionale în acest domeniu, ca şi instrumentele utilizate nu au corespuns de fiecare dată necesităţii asigurării stabilităţii monedei naţionale şi creşterii economice.

Pentru atingerea parametrului-ţintă al inflaţiei Banca Naţională a recurs, în special, la intervenţii pe piaţa valutară sub formă de cumpărare a valutei străine.

Aşa, în anul 2011, sub influenţa conjuncturii economice externe, au început să se manifeste tendinţe deflaţioniste, care puteau să aibă repercusiuni nefaste asupra producătorilor moldoveni şi asupra economiei în ansamblu.. Pentru mărirea lichidităților, Banca Naţională a luat decizia de a interveni pe piaţa valutară sub formă de cumpărare a valutei străine. În anul 2012, Banca

17

naţională a cumpărat peste 320 mil. USD, emiţînd, astfel, cca 4 mld. lei. De notat că cea mai mare parte a acestei sume a fost transformată în numerar. Injectarea de lichidități a a permis ținerea sub control a proceselor deflaţioniste.

În anul 2013 Banca Naţională a cumpărat valută în sumă de 308 mil. USD (3,9 mld. lei), motiviînd din nou această decizie prin prevenirea deflaţiei şi susţinerii cererii agregate. Însă pentru a atinge obiectivul de inflaţie în anul 2013 nu erau necesare intervenţiile pe piața valutară, deoarece practic anul întreg nivelul inflaţiei s-a menţinut în limitele stabilite.

În anul 2013, în condiţiile creşterii economiei, nu exista necesitatea stimulării cererii prin intervenţii valutare din partea Băncii Naţionale. Pentru ca lichiditățile pusă la dispoziţie de către BNM să contribuie la creşterea economică, acestea urmează să intre în sectorul real al economiei, dar acest lucru nu sa întâmplat. Prin punerea în circulație de către BNM a 4 mld. lei din cumpărarea valutei străine, rezervele bancare în exces, adică sursele reale de creditare a economiei, s-au majorat cu doar 67 mil. lei. Aceste mijloace bănești au ajuns nu în sectorul real, ci pe piața de consum şi cea valutară. În primul caz, aceşti bani au menținut inflaţia în limitele stabilite de BNM, iar în cel de-al doilea caz au devenit instrument de speculaţii pe piaţa valutară, contribuind la multiple fluctuaţii de scurtă durată a cursului monedei naţionale.

Intervenţiile masive ale Băncii Naţionale au condus la deprecierea monedei naţionale. BNM nu a atenuat fluctuaţiile leului, ci le-a provocat. Fluctuaţiile cursului de schimb al monedei naţionale în ultimii 4 ani, au atins nivelul de 17% - de la 11, 29 lei/dolar SUA pînă la 13,16 lei/dolar SUA, iar rata inflaţiei a oscilat între 2,9% şi 9,2%. În condiţiile unor astfel de fluctuaţii ale cursului monedei naţionale, activitatea agenţilor economici şi, respectiv, dezvoltarea economiei s-au desfăşurat în condiţii departe de normele stabilităţii. Devalorizarea excesivă a monedei naţionale, având în vedere cota mare a importurilor în PIB, conduce în mod inevitabil la creşterea preţurilor. Aşa s-a întâmplat după depreciere leului în decembrie 2009. Deja la începutul anului 2010 creşterea preţurilor a depășit în mod semnificativ parametrii anilor precedenţi. În ianuarie-martie 2010 rata de creştere a preţurilor a fost de 4,8 ori mai mare decât în ianuarie - martie 2009.

Banca Naţională practic nu a folosit alte instrumente pentru menţinerea inflaţiei în limitele propuse, care sunt operaţiile pe piaţa deschisă şi acordarea de credite sistemului bancar. În acelaşi timp,utilizarea intervenţiilor valutare în scopul reglementării inflaţiei contravine Strategiei de politică monetară, potrivit căreia asemenea intervenţii se operează de către Banca Naţională doar în două cazuri: pentru atenuarea fluctuaţiilor drastice a cursului de schimb şi pentru completarea rezervelor valutare.

Piaţa monetar-creditară

În pofida majorării volumului creditelor bancare acordate economiei şi reducerea ratelor dobînzii, pe parcursul ultimilor ani în Moldova se atestă aşa-numita situație de exces de lichiditate. Excedentul de lichiditate mediu zilnic al băncilor comerciale, pe care acestea îl plasează în Certificate BNM (hîrtii de valoare ale băncii centrale, pe care aceasta le utilizează pentru sterilizarea lichidităţilor excesive), în ultimii doi ani a depăşit suma de 3,8 mld. lei. Un alt indiciu al excesului de lichiditate este situația de pe piaţa primară a valorilor mobiliare de stat. La licitaţiile săptămînale de plasare a VMS, care se petrec o dată pe săptămână, cererea din partea băncilor aproape dublu depăşeşte oferta.

Astfel, băncile pot acorda resurse pe termen lung la o rată a dobînziiă, care depăşeşte nivelul inflaţiei cu 1-1,5%. S-a creat o situaţie paradoxală. Pe de o parte, economia are nevoie urgentă de importante resurse financiare pentru modernizare, iar pe de alta– există o masă enormă de lichidități, care nu-şi află altă aplicare decît să circule pe piaţa de consum şi pe cea valutară.

18

Situaţia excesului de lichidităţi este caracteristică pentru ţările în curs de dezvoltare, care se confruntă cu un aflux important de valută străină, cauzat de o varietate de factori. În cazul nostru, acesta se datorează transferurilor băneşti ale cetățenilor care muncesc peste hotare, a căror cotă , în unele perioade a ajuns pana la 30% din PIB.

Excesul de lichiditate deformează piaţa monetară, reduce eficacitatea politicii monetare a băncii centrale şi nu contribuie la o creştere economică durabilă. În plus, acest fenomen prezintă un pericol deosebit din punct de vedere al stabilităţii macroeconomice: fără a fi o cauză a destabilizării macroeconomice, excesul de lichiditate generează condiţii monetare pentru oscilaţii ale cursului de schimb şi pentru explozii inflaţioniste.

Datoria de stat

Asigurarea stabilităţii macroeconomice necesită o administrare rezonabilă a datoriei de stat. Dinamica datoriei de stat, şi mai ales direcţiile de utilizare a mijloacelor împrumutate pot indica asupra apariției unor potenţiale riscuri de instabilitate. În cazul în care împrumuturile guvernamentale nu sunt folosite pentru restructurarea economiei, dar în principal, pentru consumul curent, ţara riscă să se confrunte pe viitor cu probleme legate de deservirea şi rambursare datoriilor.

Cu toate acestea, modernizarea economiei cu implicarea împrumuturilor interne şi externe, cheltuite pentru investiţiile eficiente în economie, este justificată şi nu comportă riscuri de instabilitate.

Suma totală a datoriei de stat, de la sfîrşitul anului 2009 pînă la sfîrşitul anului 2013, a crescut cu 60%. Cea mai mare creştere au înregistrat-o împrumuturile externe ale statului – cu 77%. Ponderea lor în suma totală a datoriei de stat a crescut de la 65% pînă la 72%. În acelaşi timp, datoria internă a statului a crescut cu doar 23%, iar ponderea ei în suma totală a datoriei de stat s-a redus de la 35% pînă la 28%.

Valoarea datoriei de stat existente nu este critică. Ea constituie 24% din PIB, acest nivel fiind cu mult sub normele internaţionale existente. Problema ţine de eficienţa utilizării resurselor împrumutate. Împrumuturile interne sînt direcţionate cu precădere pentru acoperirea deficitului bugetului de stat la partea de cheltuieli curente, iar cele externe – pentru finanţarea unor proiecte în diferite sectoare. Problema de bază constă în eficacitatea datoriei publice, în rezultatele obţinute din utilizarea acestor mijloace financiare, evaluare care nu se face.

Deficitul bugetar

O condiţie indispensabilă a stabilităţii macroeconomice este menţinerea echilibrului bugetar. În ultimii ani s-a redus substanţial mărimea absolută şi relativă a deficitului bugetului de stat. Dacă în anul 2009 acesta se cifra la 3,6 mld.lei, sau 6,0% din PIB, atunci în anul 2013 el a atins suma de 1,5 mld. lei, sau 1,5% din PIB. Nivelul deficitului bugetar este mai jos decît în multe ţări cu un grad mai înalt de dezvoltare, şi mai mic decît valoarea cu care se operează în practica mondială.

Reducerea deficitului bugetar a fost realizată, în special, prin promovarea politicii de reducere a cheltuielilor bugetare, preponderent cu caracter social. Însă deficitul bugetar redus nu a contribuit la o creştere economică durabilă, la restructurizarea economiei şi la creşterea stabilă a nivelului de trai al populaţiei. Realizarea unui deficit bugetar mic a devenit un scop în sine al politicii fiscale, slab orientate spre modernizarea economiei şi susţinerea financiară a sectorului

19

real al economiei, ceea ce ar fi asigurat un fundament economic solid pentru soluţionarea problemelor sociale.

Dacă deficitul bugetar este generat de creşterea costurilor care asigură modernizarea şi creşterea sectoarelor prioritare, şi se acoperă din contul atragerii resurselor interne şi a creditelor investiţionale externe, acesta nu amplifică riscurile de instabilitate macroeconomică. Creşterea bugetului de stat până la 3%, finanţat prin împrumuturi de pe pieţele interne şi externe şi asociat cu crearea resurselor pentru susţinerea investiţiilor orientate spre restructurarea economiei, nu numai că nu afectează stabilitatea macroeconomică, dar şi asigură stabilitatea dezvoltării ulterioare.


Principala problemă este legătura slabă între politica promovată, măsurile de asigurare a stabilităţii macroeconomice şi soluţionarea problemelor creşterii economice:

rolul Băncii Naţionale în asigurarea stabilităţii macroeconomice se rezumă la reglementarea inflaţiei în limitele stabilite, în acelaşi timp politica monetară în ansamblu este slab orientată asupra creşterii economice;

politica autorităţilor, în primul rând cea a Băncii Naţionale, a fost şi rămâne o politică reactivă în raport cu dezechilibrele economice, cînd măsurile şi instrumentele aplicate nu previn agravarea situaţiei, ci remedierea acestora;

fluctuaţiile considerabile pe durata unui an a cursului de schimb al monedei naţionale afectează în mod negativ condiţiile de activitate a agenţilor economici şi provoacă speculaţii pe piaţa valutară;

sursele financiare disponibile în sectorul bancar creează problema excesului de lichiditate, dar nu sînt îndreptate spre investiţii în economie;

nivelul relativ redus al deficitului bugetului de stat şi a datoriei de stat denotă rolul edus al statului în mobilizarea surselor pentru modernizarea economiei şi creşterea ritmurilor de dezvoltare;

nu există o politică de stat şi un program de investiţii de stat, orientate spre creşterea durabilă a economiei şi spre finanţarea unor proiecte strategice în sectorul real;

nu se efectuează evaluarea eficienţei asistenţei financiare externe, inclusiv a celei investiţionale.


Esenţa strategiei constă în faptul ca politica macroeconomică nu doar să asigure condiţii de dezvoltare stabile, ci şi să devină un „participant” activ al procesului de promovare a creşterii economice.

Politica şi măsurile menite să asigure stabilitatea macroeconomică de durată se bazează pe ideea unităţii sectorului financiar şi a celui real al economiei, a subordonării politicilor monetar-creditare, bugetare, valutare şi a politicii în domeniul datoriei de stat soluţionării

20

sarcinilor de ordin economic, formulate în programul de dezvoltare social-economică a republicii Moldova pe termen mediu:

- accelerării ritmurilor de creştere în toate sectoarele, industrializării economiei, mobilizării surselor interne şi externe de investiții.

Pentru restabilirea rapidă a echilibrului de pe piaţa monetară urmează să fie utilizate instrumente monetare în calitate de instrumente de „reacţie rapidă”.

Pentru menţinerea unui echilibru de durată şi susţinerea unor ritmuri înalte de creştere economică, va fi intensificată coordonarea acţiunilor Guvernului şi ale Băncii Naţionale prin ajustarea obiectivelor şi sarcinilor programului de dezvoltare social-economică şi a politicii băncii centrale în domeniul inflaţiei, cursului valutar, pieţei monetare, datoriei de stat, deficitului bugetului de stat.

Anual, Guvernul şi Banca Naţională vor elabora, vor aproba şi vor implementa un document unic – „Politica social-economică, monetar-creditară şi valutară”.

Coordonarea politicilor şi a acţiunilor va permite concentrarea eforturilor şi resurselor asupra direcţiilor prioritare de acţiuni pentru obţinerea unei creşteri durabile sporite a economiei naţionale.

Indicatorii-ţintă

2013 2015-2018Inflaţia (medie anuală), % 4,6% 5 +/-1,5%Datoria de stat, % PIB 24 cel mult 50 Deficitul bugetului de stat , % PIB - 1,5 cel mult -3


Guvernul, în comun cu banca Naţională a va dezvolta aşa-numitul lider indicii, prin care vor fi depistate riscurile macroeconomice instabilitate, şi care vor fi utilizate pentru monitorizarea continuă şi de ajustare a situaţie

Guvernul, de comun acord cu Banca Naţională, va elabora aşa-numiţii indici prealabili, cu ajutorul cărora vor fi depistate riscurile instabilității macroeconomice şi care vor fi utilizați pentru monitorizarea continuă şi ajustarea situaţiei.

Intervenţiile valutare ale Băncii Naţionale vor fi operate în exclusivitate cu scopul atenuării/avertizării fluctuațiilor monedei naţionale şi pentru suplinirea rezervelor oficiale;

Guvernul, de comun acord cu Banca Naţională, va elabora şi va implementa anual „Politica social-economică, monetar-creditară şi valutară”, menită să coordoneze politicile şi măsurile în domeniul asigurării stabilităţii, modernizării şi creşterii economiei;

Pentru atragerea resurselor financiare disponibile şi direcţionarea excesului de lichidităţi spre investiţii în sectoarele de importanţă primordială se va recurge la emiterea VMS plasate pe termen de 5-7 ani. Volumul surselor atrase va fi limitat de indicele-limită al

21

deficitului bugetului de stat (nu mai mult de 3% din PIB) şi al datoriei de stat (nu mai mult de 50% din PIB).

Finanţarea modernizării economiei, a programelor şi proiectelor corespunzătoare va fi susţinută prin intermediul creditării bancare, prin oferirea de către Banca Naţională a unor credite pe termen lung băncilor a rata de bază a BNM.

Va fi intensificată coordonarea acţiunilor Ministerului Finanţelor şi ale Băncii Naţionale prin relansarea activităţii Comitetului pentru lichiditate şi a funcţiilor sale de monitorizare a situaţiei de pe piaţa monetară, în domeniul deservicii datoriei de stat interne şi externe etc.

Va fi operată o inventariere a proiectelor de asistenţă financiară externă (utilizarea creditelor şi granturilor, asistenţei tehnice şi investiţionale) şi va fi implementat un sistem de evaluare a eficienţei acestora din perspectiva obiectivelor şi sarcinilor programului de dezvoltare social-economică pe termen mediu.

22

4.3. Politica bugetară şi politica cheltuielilor publice


În ultimii ani, bugetul a constituit un produs al politicii economice promovate, fiind dependent de modelul ales al dezvoltării economice, fără a juca vreun rol de sine stătător.

Realităţile dezvoltării economice şi politica economică promovată în anii 2009-2012 au determinat tendinţele din sfera bugetară:

adaptarea cheltuielilor bugetare la un nivel mai redus al veniturilor;

dependenţă bugetului de împrumuturile externe;

reducerea deficitului bugetar;

limitarea cheltuielilor publice (în cadrul prognozei bugetare pe termen mediu, adoptate anual);

menţinerea dependenţei finanţelor publice locale faţă de autoritățile centrale.

Politica bugetară a permis majorarea, către anul 2013 comparativ cu anul 2009, a veniturilor bugetului public naţional cu doar 57%, iar a cheltuielilor – cu 41%. Aceşti indici sînt cu mult mai mici decît cei înregistraţi în anii 2005-2008, cînd s-a obţinut o creştere a veniturilor cu 77,0%, iar a cheltuielilor – cu 64,3%.

Adaptarea cheltuielilor bugetare la un nivel mai scăzu al veniturilor s-a realizat, în principal, prin reducerea cheltuielilor pentru sfera socială. Ponderea cheltuielilor sociale în PIB a scăzut de la 31,8% din PIB în 2009 pînă la 27,9% în 2013, şi de la 70,2% din cheltuielile bugetului public naţional pînă la 68,2%.

În ultimii trei ani (2010 – 2013) s-a creat o tendinţă stabilă de reducere a cheltuielilor pentru educaţie, ocrotirea sănătăţii, protecţia socială ca pondere în PIB. Ponderea cheltuielilor pentru educaţie în PIB, preconizata pentru anul 2013, a fost cu 2,0 puncte procentuale mai mică decît nivelul înregistrat de facto în anul 2010, pentru ocrotirea sănătăţii – cu 0,3, pentru protecţia socială – cu 1,5. Dacă în anul 2010, cheltuielile pentru educaţiei au constituit 9,2% din PIB, atunci cele prognozate pentru anul 2013 au fost de 7,1%, pentru ocrotirea sănătăţii – 5,6% şi, respectiv 5,1%, pentru protecţia socială – 14,3% şi, respectiv, 12,8%. Se preconiza reducerea numărului angajaţilor din sectorul bugetar cu 23,9 mii persoane în perioada 2010 – 2013, în sfera educaţiei reducerile au constiuit 29,7 mii persoane.

Finanţarea agriculturii a purtat un caracter instabil. În anul 2013, volumul finanţării de la bugetul de stat a acestui sector a constituit 1,4% din PIB şi 3,6% din toate cheltuielile bugetului public. În anul 2009 aceşti indici atingeau, respectiv, 1,7% şi 3,8%. În acelaşi timp au crescut semnificativ cheltuielile bugetare pentru finanţarea transporturilor, gospodăriei drumurilor, telecomunicaţiilor şi informaţiei, volumul acestor cheltuieli a crescut de la 1,1% pînă la 2,7% din PIB.

Structura cheltuielilor publice pe categorii economice şi bugete sectoriale pe programe în anii 2009-2013 denotă lipsa unei reorientări a resurselor bugetare spre sfera producției, care asigură creşterea economică. Ponderea mijloacelor bugetare, direcţionate spre industrie, a constituit doar

23

0,06% din PIB în anul 2009 şi 0,1% din PIB în anul 2012. Politica bugetară nu a reacţionat la faptul că ponderea industriei în PIB aproape că s-a egalat cu cea a agriculturii.

O presiune semnificativă asupra bugetului de stat au exercitat-o transferurile către bugetele asigurărilor de stat obligatorii şi asigurărilor obligatorii de asistenţă medicală, ale căror venituri au crescut, în perioada 2009-2013, cu 39,2% , iar cheltuielile – cu 40,0%, pe cînd în cei patru ani precedenți aceşti indici au crescut, respectiv, cu 84,1% şi de 2,7 ori.

Politica bugetar-fiscală promovată poate fi caracterizată ca o politică fiscală rigidă. Aceasta lucru s-a manifestat prin reducerea cheltuielilor pentru remunerarea muncii, mărfuri şi servicii, creşterea sancţiunilor pentru infracțiuni fiscale, majorarea ratelor TVA pentru producătorii agricoli, accizelor, taxelor rutiere, , restabilirea impozitului pe venit din activitatea de întreprinzător, introducerea TVA pentru investiţiile în capitalul social, toate acestea în schimbul unor creşteri neesenţiale a cheltuielilor pentru asistenţa socială şi investiții în infrastructura drumurilor.

Promovarea unei astfel de politici bugetar-fiscale a dus la reducerea deficitului bugetar de la 6,0% din PIB în anul 2009 pînă la 1,5% în anul 2013. În acelaşi timp, finanţarea deficitului bugetar s-a realizat preponderent din surse externe, ceea ce a condus la creșterea datoriei de stat de la 957,5 mil. USD în anul 2009 pînă la 1305.2 mil.USD în 2013, sau de 1,4 ori.

Creșterea dependenţei bugetului de sursele externe s-a manifestat nu doar în creşterea surselor externe de finanţare a deficitului bugetar, dar şi prin creşterea dependenţei cheltuielilor bugetare de sursele externe. Ponderea resurselor externe (granturi şi credite) în finanţarea cheltuielilor bugetului de stat în anii 2009-2012 a constituit 10-17%. Creşterea dependenţei bugetului de stat de sursele externe nu a fost însoţită de obţinerea unor rezultate economice şi sociale adecvate.

În ultimii ani nu s-au produs schimbări pozitive privind situaţia bugetelor locale şi relaţiile acestora cu bugetul de stat.

Menţinerea dependenţei finanţelor publice locale de stat s-a derulat pe fundalul subfinanțării cronice, pe parcursul multor ani de zile, de către stat a atribuţiilor transferate la nivel local, dar şi a unei asigurări scăzute a teritoriilor cu propriile surse de venit. Raportul transferurilor interbugetare la volumul veniturilor fiscale şi nefiscale a tuturor bugetelor locale a depăşit 100%.

Tendinţele negative la capitolul stabilităţii financiare a teritoriilor în anii 2009-2013 nu au permis autorităţilor publice locale pe deplin şi în timp util să-şi exercite atribuţiile şi obligaţiile. Pe parcursul ultimilor ani nu a avut loc creşterea ponderii veniturilor bugetelor locale în PIB. În anul 2009 aceasta a constituit 10,4% din PIB, în 2010 – 10,6%, în 2011 – 9,0% şi în 2013 – 9,4%. În deceniul precedent, cota veniturilor bugetelor locale în PIB a atins 20%.

În corespundere cu comunicatul oficial privind prognoza bugetului pentru anii 2014-2016, se aşteaptă majorarea deficitului bugetar pînă la 2,4% - 3% din PIB, reducerea cheltuielilor bugetului public naţional de la 40,3% din PIB în 2012 pînă la 38% din PIB în anul 2016, inclusiv a cheltuielilor curente, concomitent, cu creşterea cheltuielilor pentru asistenţa socială şi investiţii în infrastructură.

Problemele fundamentale

Politica bugetară, promovată în anii 2009-2013 şi orientată spre majorarea veniturilor prin majorarea accizelor, TVA, a taxelor rutiere, a sancţiunilor etc., nu s-a soldat cu rezultatele

24

scontate, fiind implementată fără evaluarea impactului măsurilor planificate şi întreprinse asupra businessului, asupra populaţiei şi asupra dezvoltării social-economice în ansamblu:

Insuficienţa veniturilor fiscale ale bugetului a fost compensată parţial prin plăţi nefiscale, obţinute din prestarea de instituţiile publice a unor servicii cu plată; volumul taxelor care formează aşa-numitele mijloace şi fonduri speciale a atins, în anul 2013, suma de 1,3 mld. lei, sau peste 3,5% din toate veniturile bugetului de stat; lista serviciilor cu plată şi tarifele percepute nu sînt aprobate în Legea bugetului şi nu se reglementează prin nici o altă lege (nu există o lege cu privire la preţuri şi la formarea preţurilor); serviciile cu plată respective constituie o povară financiară suplimentară pentru populaţie şi pentru agenţii economici.

în afara bugetului public naţional sunt formate şi, separat, se aprobă de către Parlament bugetele unor instituţii publice autonome: al Consiliului Concurenţei, al Agenţiei Naţionale pentru Reglementare în Energetică, al Agenţiei Naţionale pentru Reglementare în Comunicaţii Electronice şi Tehnologia Informaţiei, care îşi formează bugetele proprii prin diverse contribuţii şi plăţi; autonomia financiară a acestor structuri, pe de o parte, îi discriminează pe funcţionarii publici care lucrează în organele „bugetare” ale administraţiei publice (sub aspectul condiţiilor şi nivelului de salarizare), iar pe de altă parte generează o povară financiară suplimentară pentru agenţii economici şi populaţie.

liosesc reguli bugetar-fiscale pentru toţi participanţii la procesul bugetar, a responsabilităţii juridice a conducătorilor autorităţilor administraţiei publice centrale, administraţiei publice locale şi instituţiilor bugetare pentru neobţinerea unor rezultate conforme surselor alocate, a unui act normativ unic (Codului bugetar), care ar reglementa procesele de analiză, planificare, elaborare, corectare, evidenţă şi raportare, monitorizare a executării bugetului etc.

politica cheltuielilor bugetare este slab corelată cu obiectivele strategice de creştere a nivelului ocupării forţei de muncă şi al bunăstării materiale a populaţiei, de investire, modernizare şi dezvoltare a acelor sectoare ale economiei, care asigură creşterea locurilor de muncă şi ritmuri înalte, stabile de creştere economică;

accentuarea dependenţei bugetului de stat de finanţele externe se produce fără o evaluare a rezultatelor proiectelor finanţate din surse externe; astfel, cota granturilor externe în bugetul public naţional în anul 2013 este comparabilă cu suma impozitelor pe venit din salarii, dar influenţa lor în promovarea reformelor şi dezvoltarea social-economică, în general, nu este evaluată.

lipseşte un sistem eficient de achiziţii publice de bunuri şi servicii, mecanismul de determinare a eficienţei lor, nu sunt încheiate contracte pe termen lung, se tergiversează procedurile de desfăşurare a licitatiilor, lipseşte cadrul de reglementare a documentaţiei pentru efectuarea de lucrări capitale etc.

controlul gestionării finanţelor publice, efectuat de către Curtea de Conturi, se axează preponderent pe verificarea cheltuielilor, obiectul controlului fiind volumul alocărilor bugetare, dar nu şi rezultatele obţinute.

punerea în aplicare a programelor bugetare sectoriale pe termen mediu înregistrează o eficienţă scăzută, deoarece la etapa elaborării lor continuă să se utilizeze metoda cheltuielilor bugetare, iar obiectivele şi criteriile de îndeplinire ale acestor programe, în multe cazuri poartă un caracter formal, nu sînt corecte, nu sînt corelate cu scopurile şi

25

obiectivele autorităţii publice sau a instituţiei publice, fapt evidenţiat de rapoartele Curţii de Conturi.

persistă o dependenţă considerabilă a bugetelor locale faţă de stat; se intensifică tensiunile financiare privind asigurarea financiară a teritoriilor, fapt care nu stimulează organele administraţiei publice locale să dezvolte economiile din teritoriu şi să-şi extindă baza impozabilă; în loc de o căutare activă de resurse suplimentare autorităţile locale se află într-un regim de aşteptare a asistenţei financiare.

alocarea de mijloace financiare către teritorii are loc în lipsa unor planuri de dezvoltare economică a acestora şi a evaluării potenţialului fiscal al teritoriilor.

persistă presiunea substanțială asupra pe bugetul de stat, din cauza riscurilor cauzate de un deficit tot mai mare a bugetelor sociale şi de asigurări de sănătate.


În contextul înaintaţi pe termen mediu a obiectivelor sociale şi economice propuse, strategia politicii bugetare constă în:

îndeplinirea necondiţionată de către stat a obligaţiilor asumate în domeniul finanţării în mod prioritar, a sferei sociale, susţinerii financiare a bugetelor locale, a bugetelor asigurărilor sociale şi de sănătate obligatorii;

auditul veniturilor şi cheltuielilor bugetului public naţional, pentru a echilibra sistemul bugetar, sporirea volumului de venituri şi a eficienţei cheltuielilor bugetare prin perfecţionarea formelor şi metodelor de formare a mijloacelor bugetare şi concentrarea cheltuielilor bugetare pe direcţii strategice;

sporirea transparenţei bugetelor de toate nivelele, ceea ce ar permite societăţii să identifice problemele bugetare reale deosebit de actuale, iar ulterior – să controleze rezultatele adoptării şi executării deciziilor organelor administraţiei publice centrale şi locale;

reglementarea eficientă de către stat a dezvoltării durabile a teritoriilor şi asigurarea stabilităţii financiare a acestora

consolidarea disciplinei bugetar-fiscale prin implementarea unor principii şi reguli bugetar-fiscale şi a unor măsuri de responsabilizare unice pentru toate componentele şi toţi participanţii procesului bugetar.

Indicatorii-ţintă

2012 2018Cheltuieli bugetare pentru investiţii capitale, % din cheltuielile bugetului public naţional

5,2 10,0

Cheltuieli bugetare pentru dezvoltarea industriei, % cheltuielile bugetului public naţional

0,1 1,0

Cheltuieli bugetare cu caracter social, % din cheltuielile bugetului public naţional

68,2 72,5

Veniturile bugetelor locale, % din PIB 9,44 11,6

26

Veniturile bugetelor locale, % din veniturile bugetului public naţional

25,6 27,9

Măsuri principale:

va fi efectuată evaluarea tuturor cheltuielilor bugetului de stat şi ale celor locale, ale bugetelor asigurărilor obligatorii de stat şi ale fondurilor de asigurare a asistenţei medicale sub aspectul eficienţei şi utilității lor, ceea ce reduce cheltuieliler bugetare ineficiente şi redirecţionarea mijloacelor eliberate pentru finanţarea investiţiilor, dezvoltarea industriei, infrastructurii, subvenţionarea agriculturii şi a necesităţilor social-economice;

pentru raţionalizarea cheltuielilor bugetare şi îmbunătăţirea calităţii managementului dezvoltării social-economice va fi implementat un sistem de evaluare a rezultatelor tuturor politicilor promovate şi finanțate din buget; o dată în trimestru, la şedinţa Guvernului vor fi audiate rapoartele conducătorilor de ministere şi alte instituţii publice cu privire la utilizarea mijloacelor publice, inclusiv realizarea indicatorilor stabiliți; rezultatele evaluării şi a rapoartelor audiate vor servi drept bază pentru adoptarea deciziilor privind suportul bugetar a unor sau altor măsuri şi politici;

va fi efectuat auditul la toate programele sectoriale bugetare pe termen mediu sub aspectul corespunderii obiectivelor şi sarcinilor social-economice strategice, dar şi atribuţiilor autorităţilor administraţiei publice responsabile de implementarea acestora;

în structura bugetului public naţional şi în cea a bugetului de stat va fi majorată ponderea cheltuielilor cu caracter social şi cea a cheltuielilor pentru dezvoltarea sectorului real al economiei; vor fi prevăzute măsuri de stimulare a agenţiilor economici şi a populaţiei privind executarea obligaţiilor de achitare a plăţilor în bugetele asigurărilor sociale obligatorii şi cel al asigurării obligatorii de asistenţă medicală;

va fi eliminată practica formării bugetelor independente ale instituţiilor care prestează servicii publice; va fi efectuată expertizarea tarifelor şi stabilirea unor tarife justificate economic la serviciile cu plată prestate de acestea, va fi modificat sistemul de finanţare; în legea bugetului de stat vor fi aprobate nomenclatorul şi tarifele la serviciile cu plată, prestate de instituţiile publice

va fi îmbunătăţit sistemul de achiziţii publice, de încheiere a contractelor de livrare a mărfurilor şi serviciilor pentru autorităţile administraţiei publice şi instituţiile publice, va fi introdusă practica încheierii contractelor, acordurilor atît pentru anul fiscal, cît şi pentru termene mai mari, care depăşesc limitele anului financiar; va fi introdus controlul public asupra cheltuielilor pentru achiziţii, prin implementarea unui mecanism de control de audit selectiv, pe parcursul anului cu publicarea rezultatelor acestora;

va fi elaborat programul de stat de investiţii şi sistemul de evaluare a proiectelor investiţionale, iar monitorizarea implementării lor va fi urmată de aplicarea unor măsuri de îmbunătăţire a procesului de planificare şi gestionare a investiţiilor bugetare;

va fi revizuit cadrul normativ a relaţiilor interbugetare între stat şi organele autorităţilor publice locale cu scopul descentralizării, va fi efectuată evaluarea potenţialului fiscal al teritoriilor şi introduse standarde sociale de stat pentru stabilirea necesităţilor bugetare ale teritoriilor, ţinîndu-se cont de perspectivele dezvoltării lor;

27

va fi efectuată evaluarea implementării de către autorităţile administraţiei publice şi instituţiile publice a proiectelor finanţate din asistenţa externă în perioada 2009-2013; în cadrul şedinţelor Guvernului vor fi audiate rapoartele conducătorilor ministerelor şi instituţii publice cu privire la eficienţa proiectelor implementate.

28

4.4. Politica fiscală

Situaţia actuală și tendințe

Lipsa stabilităţii în economie a generat dezechilibre în domeniul fiscal, care s-a manifestat prin frecvente modificări fiscale, a normelor, a numărului de impozite, a regulilor de impozitare şi de calcul a impozitelor.

Calitatea proastă a actelor legislative şi normative, lipsa expertizei acestora sub aspectul corespunderii fiscale Constituţiei Republicii Moldova şi principiilor fiscale stabilite prin lege, au condus la modificarea repetată a unora şi aceloraşi norme fiscale.

Politica fiscală în anii 2009-2013 a fost orientată în special spre creşterea veniturilor bugetului public naţional, în acest scop fiind exploatată funcţia fiscală a sistemului de impozitare.

Rezultatul politicii a devenit o creştere a veniturilor provenite din impozite, concomitent mărindu-se şi povara fiscală, adică reconstituirea veniturilor bugetare s-a produs, în special, pe seama majorării poverii fiscale.

Potrivit unui studiu al Băncii Eurasiatice de Dezvoltare, Moldova ocupă primul loc printre ţările CSI după nivelul sarcinii fiscale. În anul 2011, veniturile provenite din impozite ale sistemului bugetar al Republicii Moldova au constituit 31% din PIB, în timp ce în Rusia şi în Belarus – 27%, în Ucraina – 25%, în Armenia şi Kîrgîzstan – 19%, în Tadjikistan -18%. Cele mai scăzute rate înregistrate fiind în Kazahstan şi Azerbaidjan – 14% şi respectiv 13%. Povara fiscală medie în ţările CSI a constituit, în anul 2011, 21,5% din PIB. În 2013, în Moldova povara fiscală a crescut cu 1,5 puncte procentuale, şi a ajuns la 32,2% din PIB.

În ultimii ani au avut loc schimbări în structura veniturilor bugetului public naţional în favoarea impozitelor indirecte urmare a creşterii cotelor TVA şi a accizelor. Ponderea impozitelor indirecte în PIB a crescut de la 16,6% în anul 2009 pînă la 17,1% în 2013. În termeni absoluţi, veniturile din impozitele indirecte au crescut, pe parcursul a cinci ani, cu 7,0 mld. lei, şi cu doar 0,2 mld. lei pe seama TVA la mărfurile produse şi comercializate în Moldova. Aproape 30% din creşterea impozitelor indirecte au fost asigurate de încasările fiscale din comercializarea producţiei supuse accizelor.

Pentru a spori veniturile provenite din TVA, a fost introdusă TVA la investiţiile agenţilor economici în capitalul social, ceea ce a avut un efect descurajator asupra procesului investiţional.

Lipseşte o politică clară şi stabilă de impozitare a sectorului agrar. Mărirea ratei TVA cu introducerea concomitentă a normei de restituire parţiale a TVA a provocat retragerea miloacelor circulante din ramură, lucru care nu a contribuit nici la consolidarea disciplinei fiscale, nici la creşterea scontată a încasărilor din impozitul pe valoarea adăugată.

În pofida măsurilor întreprinse pentru modificarea grilei impozitului pe venitul persoanelor fizice, a majorării anuale a sumei scutirilor personale, a creşterii fondului de retribuire a muncii, ponderea impozitului pe venit din salariu în veniturile bugetului public şi în PIB a scăzut. Dacă în anul 2009 încasările din impozitele pe venit din salariu a reprezentat 6,2% din veniturile

29

bugetului naţional şi 2,4% din PIB, atunci în 2013 aceşti indici au constituit 6,0% şi, respectiv, 2,2%.

Una din componentele de bază ale sarcinii fiscale sînt contibuțiile sociale - pentru asigurarea socială şi medicală obligatorie.. În acelaşi timp, ponderea lor în PIB a scăzut de la 12,06% în 2009 pînă la 7,8% în 2013, iar în veniturile bugetului public naţional – de la 29,7% pînă la 21,1%.

Lipsa de coordonare între politica Ministerului Finanţelor privind indexarea mărimii scutirii personale a angajaţilor şi cea a Ministerului Muncii, Protecţiei Sociale şi Familiei privind majorarea ratei contribuţiei de asigurări sociale de sănătate pentru anul 2014 va conduce la reducerea reală a salariilor, provocînd creşterea în continuare a salariilor achitate „în plic”.

Cauza diminuării rolului plăţilor sociale este reducerea numărului locurilor de muncă şi, respectiv, al angajaţilor. În plus, ratele înalte ale contribuţiilor de asigurări sociale de stat creează o presiune fiscală excesivă asupra fondurilor de salarii şi nu-i stimulează pe angajatori să majoreze numărul angajaţilor şi să sporească salariile. În Moldova, impozitarea directă a fondului de salarii (contribuţii pentru asigurarea socială şi medicală obligatorie, impozitul pe venit) este foarte înaltă, acesteia reprezintă 30,1% din sarcina fiscală totală.

Chiar şi după introducerea sistemului de evaluare a valorii de piaţă a bunurilor imobiliare, ponderea în buget a veniturilor din impozitele pe bunurile imobiliare s-a redus de la 0,12% din PIB în anul 2009 pînă la 0,1% în anul 2012, şi cu 0,1 puncte procentuale în structura veniturilor bugetului public naţional. Mărimea impozitelor pe bunurile imobiliare colectate de la persoanele fizice şi juridice în anul 2012 a constituit doar 121 mil.lei.

În anul 2012 a fost reintrodus impozitul de 12% pe veniturile din activitatea de întreprinzător, a fost introdus impozitul de 3% pe rulaj pentru întreprinzătorii care au o cifră de afaceri de pînă la 100 mii lei anual, impozitul de 7% pe venitul pentru gospodăriile ţărăneşti (de fermieri), impozitul de 15% pe veniturile estimate prin metode indirecte, au fost înăsprite sancţiunile pentru încălcările fiscale. Toate aceste inovaţii au mărit povara fiscală şi nu i-au stimulat pe producătorii de mărfuri şi servicii.

Problemele principale în domeniul politicii fiscale

politica de impozitare a căpătat un caracter pronunţat fiscal şi urmăreşte în special majorarea veniturilor din impozite ale bugetului, dar nu stimularea dezvoltării economiei şi, implicit, extinderea bazei de impozitare

legislaţia fiscală a devenit mai dificil de aplicat, este supusă unor modificări frecvente din cauza calităţii proaste a expertizării prealabile a consecinţelor acestora; unele prevederi au dublu sens, contravin principiilor de bază ale impozitării, sînt interpretate sau reglementate prin scrisori ale organelor fiscale, nu au putere juridică;

legislaţia fiscală este învechită şi necesită revizuire – compartimentele de bază ale Codului fiscal au fost elaborate şi aprobate în anii 1997-2003, documentul nu are o structură integră, deoarece intrarea lui în vigoare s-a efectuat treptat; diverse compartimente ale Codului fiscal conţin exigenţe faţă de evidenţa fiscală, faţă de formularele de raportare fiscală şi regulile de prezentare a acestora, totodată lipsesc cerinţe unice faţă de întocmirea şi păstrarea actelor de evidenţă, faţă de politica de evidenţă fiscală, standarde comune de cerinţele fiscale în caz de reorganizare şi lichidare a agenţilor economici etc. ;

30

anual, contribuabilii contestă peste 600 de decizii ale instanţelor de judecată şi peste 100 de decizii ale Inspectoratului Fiscal Principal de Stat; contradicţiile şi ambiguităţile din prevederile legislaţiei fiscale, , lipsă de specialişti în instanţele de judecată, în cunoştinţă de legislaţia fiscală, fac ca examinarea litigiilor să dureze ani de zile, ceia ce aduce prejudicii contribuabililor şi statului;

s-a creat o practică când politica fiscală pentru următoarea perioadă bugetară se aprobă sub formă de proiect de modificări la legislaţia fiscală

lipsa unui document de politică fiscală, care ar conţine obiective şi sarcini explicite pentru perioada planificată, cu evaluarea economică a măsurilor întreprinde anterior şi a impactului lor asupra dezvoltării economiei, asupra sarcinii fiscale şi administrative provoacă neînţelegere din partea membrilor comunităţii de afaceri şi eschivarea acestora de la a respecta în măsură deplină obligaţiile fiscale

lipseşte interacţiunea sistemică necesară a organelor fiscale cu alte organe ale puterii publice, cu participanţii la procesul fiscal, cu societatea civilă la etapa formulării politicii fiscale şi a elaborării proiectelor de modificare a legislaţiei fiscale, fapt care determină recurgerea la corectări frecvente ale normelor fiscale, la emiterea unor acte reglementare, scrisori, explicaţii;

Problemele principale ale administrării fiscale

în domeniul evidenţei obligaţiilor fiscale – caracterul lent al procesului de trecere la automatizarea evidenţei executări obligaţiilor fiscale, rambursarea impozitelor plătite sau reţinute în plus, calculare a penalităţilor, despăgubirilor; lipsa regulamentelor interne care descriu procesele de afaceri; lipsa unor forme şi metode eficiente de analiză a îndeplinirii obligaţiilor fiscale pe grupe de contribuabili, sectoare, teritorii, inclusiv pentru depistarea cazurilor de evaziune fiscală; lipsa unor documente metodologice de ramură aprobate de autorităţile publice privind formarea cheltuielilor pentru calcularea impozitului pe venit din activitatea de întreprinzător;

în domeniul controlului – depăşirea atribuţiilor de către organele fiscale, prin interpretarea prevederilor fiscale prin emiterea unor ordine, regulamente interne fără ca acestea să fie supuse expertizei juridice şi fără să fie publicate în „Monitorul Oficial”; lipsa măsurilor de responsabilitate pentru depăşirea atribuţiilor; lipsa unui regulament oficial intern privind efectuarea controalelor, care ar asigura eficienţa acestora; lipsa unui sistem de evaluare a calităţii controalelor efectuate; nivelul slab al auditului intern;

. în domeniul contestării deciziilor – lipsa unor prevederi legale clare privind procesul de contestare, a mecanismelor de soluţionare prejudiciară a litigiilor fiscale, lipsa judecătoriilor fiscale, a avocaţilor specializaţi în fiscalitate, a procedurii de mediere a conflictelor fiscale

în domeniul automatizării procedurilor fiscale – lipsa unui sistem de evaluare şi a unei strategii de automatizare a proceselor fiscale, caracterul incoerent al politicii de automatizare a procedurilor fiscale.


31

Strategia politicii fiscale reiese din obiectivele sociale şi economice pe termen mediu şi din necesitatea schimbării modelului de dezvoltare. Ea include:

crearea unui sistem fiscal eficient şi stabil, promovarea unei politici fiscale previzibile şi transparente, orientate spre stimularea activităţii economice, crearea locurilor de muncă, reducerea poverii fiscale;

punerea în aplicare a principiilor fundamentale ale sistemului fiscal (corectitudinea, echitatea, eficienţa, stabilitatea) pentru asigurarea respectării normelor fiscale şi creşterea nivelului de îndeplinire benevolă a obligaţiilor fiscale;

perfecţionarea proceselor de administrare fiscală cu scopul reducerii costurilor pierderilor de timp de muncă la plata impozitelor, respectării de către toţi participanţii la procesul fiscal a regulilor şi cerinţelor, reducerea comportamentului neconcurenţial pe piaţă.

. Implementarea strategiei presupune revizuirea totală a Codului fiscal şi a actelor subordonate corespunzătoare ale Guvernului, Ministerului Finanţelor, Inspectoratului Fiscal Principal de Stat, Serviciului vamal, ministerelor şi autorităţilor administraţiei publice locale. Pînă la revizuirea completă a Codului fiscal va fi introdusă procedura obligatorie de evaluare a calităţii actelor normative de modificare sau completare a prevederilor Codului Fiscal şi a actelor reglementare, cu excluderea posibilităţii de adoptare a unor noi acte juridice în domeniul fiscal fără analiza obligatorie a impactului de reglementare asupra mediului de afaceri. Vor fi anulate toate actele subordonate legii, care interpretează Codul Fiscal, extind sau reduc sensul prevederilor lui, precum şi cele care contravin principiilor stabilite în Codul Fiscal.

Modificările politicii fiscale, sistemului fiscal, ratelor şi bazei de impozitare vor fi direcţionate în special spre restabilirea funcţiei stimulatorii a impozitelor, simplificarea procedurilor fiscale prin standardizare și automatizare.

Toate modificările regulilor fiscale, și ale sistemului de impozitare,, înainte de adoptare vor fi în mod obligatoriu supuse evaluării impactului asupra dezvoltării sectoarelor economiei, a sarcinii fiscale şi administrative.

Va fi modificată şi practica legată de formularea documentului de politică fiscală, adoptat anual. Acesta va include evaluarea rezultatelor măsurilor implementate în perioada precedentă, precum şi evaluarea rezultatelor așteptate de la punerea în aplicare a politicii fiscale, planificate pentru perioada următoare, impactul lor asupra bugetului, mediului de afaceri, populaţiei, dezvoltării sectoarelor economice şi a economiei în ansamblu.

Indicatorii-ţintă

2013 2018Povara fiscală totală (toate impozitele şi contribuţiile), % PIB 32,2 25,0Povara fiscală, administrată de organele fiscale (impozitele colectate de organele fiscale), % PIB

21,5 18,0

Numărul de inspecții tematice (un.) 5400 4320Termenul de rambursare a TVA (zile) 45 25

32

Termenul de restituire a impozitelor plătite în plus (zile) 45 25Numărul contestărilor în instanţele de judecată (un.) 600 500Numărul impozitelor şi taxelor/fără taxele vamale şi impozitul privat (un.)

19 14

Numărul de proceduri standardizate (un.) 0 7

Măsurile principale în domeniul impozitării

impozitul pe venit pentru persoanele fizice

va fi introdus sistemul de impozitare a venitului cu trei nivele – 7%, 15%, 22%;

venitul minim neimpozabil va fi egalat cu minimul de existenţă, pentru reducerea decalajului dintre grupurile populaţiei cu venituri joase, medii şi mari;

treptat, vor fi introduse rețineri sociale (de instruire) şi de proprietate (pentru locuinţă) din veniturile persoanelor fizice cu venituri ce nu depăşesc media pe economie

impozitul pe venit din activitatea de întreprinzător

contribuabililor li se va oferi dreptul să aleagă regimul de impozitare a sumelor obţinute din activitatea de întreprinzător – venit sau profit, indiferent de suma veniturilor din activitatea operaţională;

în condiţiile menţinerii ratelor generale ale contribuţiilor obligatorii de asigurări sociale, angajatorii vor avea dreptul la deducerea din suma totală a impozitului pe venitul declarat a 60% din suma creşterii (faţă de anul fiscal precedent) plăţilor în fondul asigurărilor sociale obligatorii, care a fost generată de majorarea fondului de remunerare a muncii ca urmare a creșterii salariilor şi/sau a numărului angajaţilor

în scopul crearea condiţiilor pentru renovarea, modernizarea, reutilarea tehnică a mijloacelor fixe, mărimea deducerilor de amortizare a proprietăţii va fi revizuită în sensul majorării acesteia

taxa pe valoarea adăugată

în vederea stimulării activităţii investiţionale a anului va fi reintrodusă norma potrivit căreia plasarea activelor în capitalul social nu este supusă taxei pe valoarea adăugată

TVA la mărfurile şi serviciile livrate agenţilor economici pe teritoriul RM va completa lista impozitelor care constituie surse de venit ce reglementează sistemul bugetar

accizele

la indexarea cotelor accizelor la mărfurile supuse accizelor se vor lua măsuri pentru a preveni pătrunderea pe piaţa moldovenească, prin contrabandă, a produselor mai ieftine supuse accizelor şi măsuri compensatorii pentru populaţie şi producătorii agricoli în caz de creştere a preţurilor la produsele petroliere şi a tarifelor la resursele energetice ca rezultat al creşterii accizelor

impozitul pe bunurile imobiliare

33

în vederea sidtribuirii echitabile şi uniforme a sarcinii fiscale între bunurile imobiliare aflate în proprietatea populaţiei, cu valoare de piaţă diferită, va fi efectuată indexarea acesteia

anual, în scopuri fiscale, va fi efectuată indexarea bunurilor imobile, deţinute de agenţii economici

va fi finalizat procesul de evaluare a terenurilor de pămînt conform preţurilor de piaţă

În Codul fiscal va fi prevăzută valoarea de referinţă a unui metru pătrat de spaţiu locativ, vilă, construcţie nefinalizată aflate în proprietatea persoanelor fizice, în funcţie de localitate, în scopul supunerii acestora impozitului pe bunuri imobiliare

reducerea numărului de impozite

va fi revizuit nomenclatorul plăţilor fiscale în vederea evitării dublei impuneri a mijloacelor de transport cu taxe locale (taxa pentru prestarea serviciilor de transport auto de pasageri) şi taxe rutiere (taxa pentru folosirea drumurilor de catre autovehicule)

va fi anulat unul din cele două tipuri de taxe locale pentru publicitate, prin comasarea taxei pentru plasarea publicităţii şi taxei pentru dispozitivele publicitare

va fi anulată taxa specială pentru amplasarea publicităţii exterioare în zona de protecţie a drumurilor auto

va fi redus nomenclatorul taxelor pentru resursele naturale prin comasarea taxelor pentru explorarea şi exploatarea zăcămintelor de resurse naturale, vor fi revizuite în sensul majorării taxelor pentru extracţia zăcămintelor utile şi a cotei taxei pentru lemnul eliberat pe picior

completarea sistemului de impunere cu un şir de plăţi obligatorii

va fi efectuată inventarierea plăţilor obligatorii percepute de diverse autorităţile administraţiei publice

o serie de plăţi obligatorii va fi inclusă în sistemul de impozitare (în Codul fiscal): plăţi obligatorii în fondurile obligatorii de asistenţă socială şi de asigurări de sănătate,, toate tipurile de taxe de înregistrare, taxe pentru utilizarea de animale sălbatice, taxa pentru exploatarea teritoriilor din zonele protejate ale patrimoniului natural, toate tipurile taxelor de stat, taxele pentru reglementări în energetică şi altele.

Măsurile principale în domeniul administrării fiscale

va fi efectuată reorganizarea administraţiei fiscale, inclusiv regionalizarea reţelei de structură a acesteia, în vederea asigurării unui management fiscal eficient şi implementării standardelor de calitate în deservirea contribuabililor

se preconizează perfecţionarea profesională, instruirea şi specializarea angajaţilor organelor fiscale, în vederea exercitării de către aceştia a unui control profesionist al respectării legislaţiei fiscale după sferele de activitate economică

va fi efectuată standardizarea procedurilor fiscale pe baza unor standarde elaborate, va fi accelerată automatizarea proceselor fiscale de evidenţă, restituire, compensare a

34

impozitelor plătite; modelul de deservire a contribuabililor după formula „Lent. Complicat. Incomod” la modelul bazat pe formula „Rapid. Simplu. Convenabil. Profesional”.

sancţiunile fiscale vor fi revizuite şi aplicate având în vedere amploarea prejudiciului cauzat bugetului;; existenţa a cel puţin unei circumstanţe atenuante suma amenzii va fi redusă de cel puţin 2 ori; în cazul comiterii unei infracţiuni fiscale de către o persoană care anterior a fost trasă la răspundere pentru o infracţiune de acelaşi tip, mărimea amenzii se majorează cu 100%.

va fi revizuită procedura de contestare a acţiunilor organelor fiscale (a funcţionarilor fiscali) şi stabilită răspunderea lor materială pentru acţiunile (inacţiunea) care au atras pierderi de profit economic, venituri, proprietate a agenţilor economici

va fi implementat un sistem de reglementare prejudiciară a litigiilor fiscale.

35

4.5. Reglementarea activităţii de întreprinzător

Situaţia şi tendinţele de evoluţie

În ultimii ani s-au produs anumite evoluţii pozitive pe unele direcţii ale reglementării de către stat a activităţii de întreprinzător, şi anume: iniţierea afacerilor, ţinerea evidenţei contabile şi de raportare, înregistrarea proprietăţii, creditarea, automatizarea procedurilor, inclusiv a celor fiscale, creşterea gradului de informare în domeniul legislaţiei, în special graţie internetului, accesul la care rămâne limitată pentru mulţi rezidenţi din mediul rural. Totuşi, aceste evoluţii pozitive nu au schimbat în mod cardinal situaţia generală a mediului de afaceri.

Implementarea reformei regulatorii, menite să amelioreze reglementarea juridică a activităţii de întreprinzător, în cadrul căreia au fost supuse expertizei majoritatea actelor normative legislative şi departamentale, nu a adus rezultatele scontate activităţii de întreprinzător, deoarece analiza impactului de reglementare a purtat un caracter formal. În locul actelor normative departamentale anulate, apăreau şi continuă să apară noi instrucţiuni şi regulamente interne, la care agenţii economici nu au acces.

Plata pentru serviciile oferite antreprenorilor şi pentru actele eliberate de autorităţile administraţiei publice locale şi alte instituţii abilitate cu funcţii de reglementare şi control, s-a efectuat în lipsa unei metodologii aprobate de formare a plăţilor pentru asemenea serviciu şi a legislaţiei în domeniul formării preţurilor.

La adoptarea actelor normative, de regulă, nu se evaluează justificarea economică a regulilor instituite, nu se efectuează expertiza necesară a acestora. Ministerul Justiţiei, care efectuează înregistrarea de stat a acestor acte, nu este în măsură să efectueze analiza economico-financiară a actelor departamentale, deoarece nu are astfel de competenţe şi capabilităţi. Ca urmare, adoptarea şi punerea în aplicare a mai multe acte normative generează cheltuieli substanţiale de finanţe şi de timp pentru cei care practică activităţi de întreprinzător.

În rezultatul reformării organelor centrale ale administraţiei publice, acestea şi-au pierdut rolul lor de centre de asigurare metodologică a proceselor de formare a costurilor, preţurilor etc. S-a redus esenţial şi rolul lor de centre analitice, cu funcţii de evaluare, prognozare şi prevenire a riscurilor legate de schimbările structurale şi de conjunctură pe piaţa internă şi cea externă, de consolidare a eforturilor diverselor grupuri de întreprinzători pentru dezvoltarea unui sau altui sector şi de coordonare a interacţiunii cu reprezentanţii altor sectoare.

Aceste funcţii au fost preluate de diverse asociaţii, „cluburi” de business. Ele reprezintă interesele antreprenorilor în litigiile şi tratativele cu Ministerul Economiei, Ministerul Finanţelor, Guvernul, Parlamentul şi alte organe ale administraţiei publice. Formate în special pe principiul apartenenţei de ramură, aceste diverse asociaţii, în dialogul lor cu organele puterii publice, se dovedesc incapabile să evalueze şi să formuleze în complex problemele care împiedică activitatea întreprinderilor, indiferent de apartenenţa lor sectorială, şi de aceea adeseori nu sînt auzite.

Sarcina administrativă a businessului se află în continuă creştere datorită extinderii şi reformării repetate a organelor centrale ale administraţiei publice şi alte instituţii subordonate. În anul 1990, structura administraţiei publice centrale număra 23 de organe de administrare de ramură şi de

36

alte nivele, în anul 2012 lista acestora a ajuns să includă 29 de unităţi, iar dacă luăm în calcul structurile independente şi pe cele subordonate organelor centrale sectoriale ale administraţiei publice, atunci obţinem o listă de 38 de unităţi.

A continuat să crească povara fiscală în afaceri (raportul dintre impozitele şi taxele administrate de către organele fiscale, la valoarea adăugată brută) practic în toate sectoarele economiei.

Calculele arată, că numai în anii 2010-2012 povara fiscală (suma impozitelor colectate de organele fiscale, raportată la valoarea adăugată brută creată în sector) a crescut aproape în toate sectoarele economiei. În agricultură sarcina fiscală a crescut de la 8,7% pînă la 13,3%, în sectorul energetic – de la 4,8% pînă la 5,2%, în construcţii – de la 11,2% pînă la 13,0%, în transport şi telecomunicaţii – de la 23,4% la 28,6%, în sectorul intermedierii financiare – de la 15,5% pînă la 19,3%, în sfera operaţiunilor imobiliare – de la 39,3% pînă la 42,3%.

Cu funcţii de control de stat sînt abilitate 10 organe de control şi încă alte 6 organe exercită funcţii de supraveghere a activităţii de întreprinzător, iar activizarea lor se produce, de regulă, la sfîrşitul anului.

Participarea statului la gestionarea întreprinderilor de stat şi a societăţilor pe acţiuni cu cota de proprietate de stat, de peste 51%, se efectuează, în multe cazuri, cu încălcări grave ale legislaţiei: evaziuni fiscale, achitarea salariilor „în plic”, neraportarea veniturilor reale, neasigurarea înregistrării în volum deplin a drepturilor de proprietate asupra bunurilor de stat şi municipale în organul cadastral, şi, respectiv, lipsa evidenţei corespunzătoare a patrimoniului public. Din 1530 de întreprinderi de stat şi societăţi pe acţiuni cu participarea statului, în gestiunea ministerelor, circa 85% nu activează, iar din cele 241 de întreprinderi care activează, circa 100 din an în an înregistrează pierderi. Participarea reprezentanţilor statului în gestionarea întreprinderilor de stat poartă un caracter formal, multe întreprinderi se află, de facto, în stare de faliment, însă, cu toate acestea, reprezentanţii statului primesc recompensa.

Sistemul actual de reglementare a activităţilor de monopol, inclusiv a monopolurilor naturale, de reglementare a pieţei energetice şi a pieţei telecomunicaţiilor, inclusiv reglementarea tarifelor, nu oferă soluţii pentru problemele de monopolizare, înţelegerilor de cartel, stabilirii unor tarife argumentate la serviciile monopolurilor naturale etc., fapt care împiedică libera dezvoltare a afacerilor şi a economiei în ansamblu. Lipsa unor „reguli de joc” civilizate mediul de afaceri a condus şi continuă să conducă la retragerea acestuia în umbră. Potrivit estimărilor oficiale, ponderea sectorului „gri” în economie a crescut de la 22,1% din PIB în 2009 pînă la 24,3% din PIB în 2013.

Pînă în prezent nu a fost construit un sistem eficient de stimulare de către stat a activităţii de întreprinzător. În primul rînd, acest lucru se referă la amortizarea accelerată, la încurajarea investiţiilor capitale în modernizarea şi reconstrucţia întreprinderilor. Nu au fost soluţionate problemele de convergenţă a sistemelor fiscale şi financiar-contabile, îmbunătăţirii mediului de afaceri, inclusiv prin abilitarea întreprinzătorilor cu dreptul de a scădea din suma veniturilor costurile asociate cu creşterea nivelului de calificare a personalului şi îmbunătăţirea condiţiilor de muncă.

Există o necesitate vitală de a crea un cod al întreprinzătorului (agentului economic), care să înlocuiască o serie de acte legislative în domeniul reglementării activităţii de întreprinzător. Codul, în special, ar trebui să stabilească norme privind activitatea de întreprinzător, pentru a defini limitele de intervenţie a statului în activitatea de antreprenoriat si economie, ar fixa garantarea drepturilor agenţilor economici, pentru a identifica măsuri de sprijin din partea statului.

37

Ca urmare a несистемного, lipsa de reglementare a activităţii de întreprinzător, сводящемуся în principal la dezvoltarea în O consecinţă a caracterului nesistemic şi ineficient al reglementării activităţii de întreprinzător, care se rezumă, în fond, la elaborarea unilaterală, adoptarea, înregistrarea şi publicarea actelor normative, în economie nu s-au produs schimbări structurale în economie.Rezultatele ultimilor ani arată că supremaţia în activitatea economică o deţin afacerile în domeniul comerţului, care nu pot deveni o bază pentru o creştere economică stabilă şi durabilă.

Potrivit unei cercetări structurale a întreprinderilor (efectuate în anul 2012), afacerile în domeniul comerţului, nu întotdeauna calificate şi bazate pe vînzarea către consumator a unor produse finite procurate de la alţi agenţi economici, ocupă primul loc după numărul de întreprinderi - 19667 unităţi (44,2% întreprinderi), după cifra de afaceri– 98978,4 mil. lei (49,0%) şi după volumul valorii adăugate - 8575, 0 mil. lei (20,6%).

Politica promovată în domeniul susţinerii imm-uri nu conduce la dezvoltarea pe scară largă a antreprenoriatului, a cărui rol şi pondere în economie scade continuu. În comparaţie cu anul 2009, în anul 2012 ponderea întreprinderilor mari (cu un număr de angajaţi de 250 şi mai multe persoane) în numărul total al întreprinderilor s-a redus de la 0,7% la 0,5%, în numărul total al persoanelor angajate – de la 30,3% pînă la 26,6%, în costul mărfurilor şi serviciilor produse – de la 37,8% pînă la 33,4%, în valoarea adăugată brută – de la 42,0% pînă la 38,1%.


nu sînt definite prin legislaţie limitele de intervenţie a statului în economie, continuă amestecul nejustificat al statului în activitatea de întreprinzător pe calea interpretării subiective a prevederilor actelor normative, nerespectarea principiului prezumpţiei de conformitate a actelor normative de către agenţii economici, în caz de îndoială în aplicarea unei prevederi a legislaţiei, ea este interpretată în favoarea agentului economic;

nu este creată baza normativă necesară pentru aplicarea unor asemenea mecanisme de reglementare a pieţei, cum este formarea preţurilor, nu este stabilit prin lege nomenclatorul serviciilor (cu plată şi gratuite), prestate de organele de stat, împreună cu justificarea tarifelor la serviciile cu plată a acestor organe;

nu este implementat un sistem eficient şi instrumentele adecvate de reglementare a activităţii de monopol şi de a combate aconcurenţei neloiale;

se agravează problema cadrelor calificate (muncitorilor, inginerilor), a căror insuficienţă a devenit una din cele mai serioase impedimente pentru dezvoltarea afacerilor şi a economiei în ansamblu; lipsesc acţiuni reale din partea statului, care să sprijine businessul în soluţionarea acestei probleme;

sistemul fiscal nu prevede stimulente economice pentru transformarea treptată a întreprinderilor mici şi mijlocii în întreprinderi mari, pentru susţinerea acelor sectoare ale economiei, care determină ritmul ei de dezvoltare şi care asigură o creştere economică stabilă;

practica plăţilor neoficiale (mitei), solicitate şi oferite în legătură cu eliberarea diverselor acte, „soluţionarea problemelor” cu organele de control, desfăşurarea tenderelor pentru achiziţii publice sporeşte povara asupra agenţilor economici;

38

ineficienţa statului în calitate de proprietar al întreprinderilor şi al pachetelor de acţiuni ale societăţilor pe acţiuni; managementul de stat se caracterizează printr-un nivel scăzur şi o calitate slabă;

nu este configurat un sistem eficient de desfăşurare a dialogului permanent între business şi autorităţi; lipseşte o organizaţie obştească unică ce ar reprezenta interesele şi poziţiile businessului în dialogul cu autorităţile administraţiei publice; multe din aspectele relaţiilor reprezentanţilor mediului de afaceri cu statul nu îşi găsesc reflectarea în legislaţia în vigoare.


Una din sarcinile primordiale ale statului la etapa actuală este crearea unui sistem integru şi eficient de metode normativ-juridice şi economice de reglementare a activităţii de întreprinzător.

Sistemul de reglementare de stat a activităţii de întreprinzător va asigura echilibrul intereselor businessului şi ale statului, protecţia eficientă a drepturilor oamenilor de afaceri prin stabilirea unor limite justificate ale intervenției statului în activitatea de întreprinzător şi a unui nivel optim de impozitare şi povara administrativă asupra businessului, care nu va afecta libera lui dezvoltare.

Modificarea sistemului de reglementare de către stat a activităţii de întreprinzător prevede implementarea unor proceduri obligatorii de fezabilitate, coordonare şi monitorizare a eficienţei tuturor măsurilor de reglementare, asigurării transparenţei activităţii autorităţilor administraţiei publice şi accesului la informaţie. Adoptarea deciziilor cu impact major asupra mediului de afaceri va fi precedată de discutarea lor cu reprezentanţii sectorului de afaceri. Activitatea de elaborare a actelor normative se va realiza cu implicarea în acest proces a tuturor persoanelor interesate (reprezentanţilor comunităţilor de afaceri, de experţi, ştiinţifice).

Se va urmări renunţarea treptată la măsurile coercitive în raport cu oamenii de afaceri în cazul depistării unor încălcări în favoarea măsurilor de prevenire a acestora şi de motivare a celor care respectă cerinţele regulatorii.

Susţinerea acordată de către stat mediului de afaceri va căpăta un caracter bine determinat, cu obiective precise.

Indicatorii-ţintă

2013 2018Ponderea sectorului „gri” în economie % PIB 24,3 20,0Indicele libertăţii economice 54,4 60,0Indicele condiţiilor de afaceri (se determină pe baza sondajelor sociologice)

- …

Numărul întreprinderilor de stat şi al societăţilor pe acţiuni cu cotă de participare a statului, unităţi

140 154

Ponderea întreprinderilor mari (cu un număr de 250 de angajaţi şi mai mult) în numărul total al întreprinderilor, %

0,5 1,0

Ponderea întreprinderilor mari (cu un număr de 250 de angajaţi şi mai mult) în valoarea adăugată brută, %

38,1 45,7

39


va fi elaborat şi adoptat Codul activităţii economice (de întreprinzător) în calitate de document unic care instituie regulile de desfăşurare a activităţii economice (de întreprinzător) şi a reglementării acesteia de către stat

va fi stabilit prin lege nomenclatorul tuturor serviciilor pe care organele administraţiei publice şi instituţiile publice le prestează agenţilor economici, cu aprobarea tarifelor la serviciile cu plată în conformitate cu metodologiile elaborate şi cu Legea cu privire la reglementarea de către stat a preţurilor, care urmează să fie adoptată

autorităţile administraţiei publice centrale şi locale, instituţiile publice vor prezenta în mod obligatoriu toate proiectele actelor normative care vizează interesele businessului asociaţiilor oamenilor de afaceri (uniunilor, confederaţiilor, asociaţiilor), pentru a obţine avizul experţilor

vor fi eliminate procedurile administrative ineficiente în domeniul suspendării, lichidării şi reorganizării agenţilor economici, în oferirea de drepturi la folosirea terenurilori, va fi redus numărul rapoartelor statistice şi fiscale, inclusiv raportarea privind plăţile sociale, vor fi apropiate sistemele de evidenţă financiară şi de evidenţă contabilă

cu scopul reducerii sarcinii fiscale, fiecare proiect de act normativ care vizează legislaţia fiscală, inclusiv proiectele adoptate împreună cu Legea bugetului de stat, vor fi supuse procedurii obligatorii de evaluare a impactului lor asupra sarcinii fiscale cu cel puţin 3 luni înainte termenului planificat de aprobare si de implementare

va fi efectuată monitorizarea permanent și cuprinzătoare a activităţii economico-financiare a întreprinderilor de stat şi societăţilor pe acţiuni cu cota de participare a statului mai mare de 51%, va fi evaluată eficienţa activităţii întreprinderilor respective şi a reprezentanţilor statului în administraţia lor

activităţii de control (supraveghere) i se va imprima un caracter de avertizare, prin aplicarea cu preponderenţă a măsurilor de prevenire, orientate spre prevenirea contravenţiilor în desfăşurarea activităţii economice; în acest scop va fi asigurată protecţia dreptului agenţilor economici la riscul de afaceri, iar pentru organele de control va fi introdusă cerinţa asupra neadmiterii afectării activităţii economice şi de producţie a întreprinderilor verificate

agenţii economici care îşi îndeplinesc conştiincios obligaţiile faţă de buget şi nu au înregistrat cazuri de încălcări ale legislaţiei vor fi supuse controalelor planificate cel mult odată în cinci ani

va fi revizuit sistemul de răspundere administrativă şi penală pentru infracţiunile în domeniul activităţii de întreprinzător, astfel încît pedepsele aplicate să fie proporţionale cu natura infracţiunii şi cu gradul prejudiciului cauzat

se preconizează extinderea domeniului de aplicare a acestui tip de răspundere administrativă, cum ar fi avertismentul în caz de încălcări cu caracter formal, care nu conduc la neplata (sau plata incompletă) a impozitelor, taxelor şi altor plăţi la buget, fonduri extrabugetare de stat sau la cauzarea altor daune materiale

40

sistemul de stat de reglementare a monopolurilor, a preţurilor şi tarifelor va fi modificat cardinal; în cadrul Guvernului vor fi create Serviciul Antimonopol de stat şi Comitetul pentru preşuri şi tarife, care vor prelua toate funcţiile respective îndeplinite în prezent de ministere, departamente, agenţii (Consiliul Concurenţei, Agenţia Naţională pentru Reglementare în Energetică, Agenţia Naţională de Reglementare în Comunicaţii Electronice şi Tehnologii Informaţionale vor fi desfiinţate)

în baza legislativ-normativă care reglementează achiziţiile vor fi operate modificări orientate spre implementarea principiului conform căruia la achiziţionarea de mărfuri, lucrări şi servicii pentru necesităţile statului va fi acordată preferinţă producătorilor autohtoni

va fi creată o bază informaţională unică privind bunurile neutilizate din proprietatea de stat şi municipală, destinată vînzării şi dării în arendă, pentru asigurarea accesului liber şi gratuit la acestea

în programele privind ridicarea calificări managerilor şi specialiştilor organelor de stat vor fi incluse probleme privind reglementarea şi stimularea activităţii de întreprinzător, precum şi metodologia de evaluare a impactului de reglementare a activităţii de întreprinzător

Susţinerea din partea statului a activităţii de întreprinzător va căpăta un caracter bine determinat, cu obiective precise; pentru diferite grupuri de întreprinderi, în funcţie de stadiul dezvoltării lor, vor fi implementate programe speciale cu măsuri de susţinere adecvate: „Start” – pentru întreprinzătorii începători, „Progres” – pentru întreprinderile în curs de dezvoltare, „Dezvoltare” – pentru cele aflate la faza de creştere (în cadrul programului „Start” poate fi acordat un credit fără procente, în cadrul programului „Progres” – un credit preferenţial sau cu garanţii din partea statului, „Dezvoltare” – dotaţii pentru sporirea gradului de utilare tehnică, implementarea tehnologiilor noi, a metodelor avansate de management)

pentru o interacţiune eficientă între autorităţile publice şi mediul de afaceri va fi elaborat, în colaborare cu asociaţiile din domeniul afacerilor, şi adoptat un act normativ care reglementează aspectele dialogului între business şi putere – elementele dialogului, procedurile, formele, competenţele şi responsabilităţile părţilor, mecanismele de soluţionare a litigiilor şi altele

va fi elaborat și adoptat actul normativ „Cu privire la asociaţiile de business”; asociaţiile de business vor crea o Confederaţie Naţională în calitate de parte împuternicită să poarte dialog cu puterea pe marginea chestiunilor strategice de dezvoltare a antreprenoriatului şi să reprezinte interesele comune ale businessului

Confederaţia asociaţiilor de business, în comun cu Ministerul Economiei, va efectua monitorizarea continuă a condiţiilor de dezvoltare a activităţii de întreprinzător şi efectelor reglementării acesteia de către stat, inclusiv prin realizarea anuală a unui studiu sociologic bazat pe chestionarea managerilor companiilor; rezultatele studiului vor servi drept bază pentru stabilirea Indicele mediului de afaceri.

5. Domeniile-cheie de dezvoltare economică

41

5.1. Investiţiile


Lipsa acută de investiţii este o problemă-cheie a economiei Moldovei. Originile problemei investiţiilor pornesc de la criza anilor ‘90, în timpul căreia investiţiile în capitalul fix s-au micşorat de aproape 10 ori. „clapsul” activităţii investiţionale din anii ’90 nu putea fi comparată cu proporţiile reducerii PIB-ului (de 3 ori).

A început în anul 2000 şi a continuat astăzi redresarea economică nu a adus cu sine schimbări radicale în investiţii situaţia. Redresarea economică, al cărei început s-a produs în anul 200 şi continuă pînă în prezent, nu a generat schimbări radicale de situaţie în domeniul investiţiilor. Revigorarea economiei nu a purtat şi nu poartă un caracter investiţional pronunţat - în anul 2013 volumul investiţiilor a constitui doar 22% faţă de nivelul anului 1989.

Creşterea volumului producţiei naţionale nu se bazează pe investiţii, pe înlocuirea şi modernizarea la scară mare a mijloacelofixe, ci în mare parte pe exploatarea îndelungată a echipamentului şi utilizarea de tehnologii vechi,, a infrastructurii moştenite din perioada sovietică (de transport, energetică, locativ-comunală etc.). Cu alte cuvinte, creşterea economică nu poartă un caracter investiţional – de fapt, este o creştere fără dezvoltare.

Ultimii ani nu s-au remarcat printr-o ameliorare a situaţiei investiţionale. După recesiunea economică din 2009 nu a fost restabilit volumul investiţiilor în capitalul fix, înregistrat pînă la criză – în 2013 acesta a ajuns la doar 89,9% din nivelul anului 2008. În anii 2009-2013 ponderea lor nu a depăşit 20 % din PIB.

Volumul şi structura investiţiilor pe sectoare economice vădesc lipsa unor priorităţi investiţionale, a unei politici investiţionale de stat bine conturate şi active, care este unul dintre principalele motive pentru "eşecul de investiţii", în care s-a pomenit economia republicii. Astfel, în perioada 2009-2012 în sfera comerţului cu ridicata şi cu amănuntul şi în sectorul „operaţiuni cu bunurile imobiliare, închirieri şi servicii pentru întreprinderi” au fost făcute mai multe investiţii capitale, decît în industria de prelucrare şi în agricultură. Valoarea totală a investiţiilor în active materiale pe termen lung pentru anii 2009-2012 a atins,]n tranzacţiilor cu bunurile imobiliare -10,6 mld. lei, în comerţ – de 6,8 mld. lei, în industria de prelucrare – de 6,7 mld. lei, în agricultură – de 4,5 mld. lei.

În ultimii ani s-a înregistrat reducerea absolută al investiţiilor în economie şi în sfera socială, finanţate din contul mijloacelor proprii ale bugetului de stat (cu aproape 1/4). Dacă în anii 2007-2009 mărimea unor asemenea investiţii era de 1,6 - 18 mld. Lei anual, atunci în anul 2013 aceasta a fost de numai 1,4 mld. lei. Cota de investiţii publice, finanţate din mijloace interne de la bugetul de stat au scăzut de la 2,8% din PIB în anul 2008 pînă la 1,4% din PIB în anul 2013.

Miza principală a politicii investiţionale a statului este atragerea de investiţii externe – credite şi granturi, volumul cărora este în continuă creștere. Dacă în anul 2009 suma creditelor şi granturilor externe folosite pentru proiectele investiţionale a constituit 0,8 mld. lei, atunci în anul 2013 ea a atins cifra de 2,6 mld. lei, depăşind cu peste 85% valoarea fondurilor proprii a bugetului de stat, îndreptate pentru investiţii capitale. Cea mai mare parte a resurselor investiţionale externe se îndreaptă spre domeniul gospodăriei drumurilor, agriculturii, ocrotirii sănătăţii şi în sectorul locativ. Însă mijloacele atrase sunt utilizate ineficient, fiind orientate spre finanţarea unor proiecte minore, iar termenele de implementare a lor adeseori nu sunt respectate. „Asimilarea” volumului ]n creștere de resurse financiare externe are loc în lipsa unui program

42

investiţional de stat şi a priorităţilor investiţionale, dar şi fără monitorizarea şi controlul adecvat a utilizării mijloacelor, calităţii lucrărilor efectuate, evaluarea punerii în aplicare a proiectelor şi a rezultatelor acestora.

Cea mai mare parte a investiţiilor în capitalul fix sînt finanţate de întreprinderi. Cota mijloacelor proprii ale întreprinderilor din volumul total de investiţii în ultimii ani este de 53-59%. Acestea sunt principala componentă a procesului investiţional, iar evoluţia lor reflectă în mare măsură climatul investiţional din ţară. Din 2008 până în 2013 investiţiile în capital fix, efectuate de agenţii economici, au crescut extrem de puţin – de la 9,1 mld. lei pînă la 10,6 mld. lei, sau cu 16% în expresie nominală.

Creşterea activităţii investiţionale este constrânsă nu numai de climatul de afaceri şi investiţional nefavorabil, dar şi de atitudinea pasivă a statului în privinţa dezvoltării parteneriatului public-privat care nu numai că poate atrage surse interne de investiţii, dar şi să reducă riscurile investiţiilor private.

În prezent nu există un program de dezvoltare a parteneriatului public-privat în ansamblu pe economie, nici pe sectoare. Proiectele implementate poartă un caracter izolat. Pentru organizarea parteneriatului public-privat Guvernul propune în prezent doar 19 obiecte nu prea mari, iar la nivel local obiectele propuse spre parteneriat sectorului privat nici nu au fost stabilite.

Statul nu depune eforturi să mobilizeze potenţialul de investiții interne disponibile al întreprinderilor, şi nici din sectorul bancar. De mai mulţi ani, în sistemul bancar se atestă un exces de lichiditate. Zilnic, Banca Naţională a Moldovei atrage de la băncile comerciale resurse financiare în sumă de cca 4 mld. lei sub formă de mijloace ale băncilor comerciale, care investesc în Certificatele BNM, şi sub formă de excedente de lichiditate medii zilnice pe conturile de depozit ale băncilor comerciale în BNM (peste rezervele bancare). Statul ar putea atrage o parte din aceste lichidităţi în procesul investiţional prin Fondul de Investiţii de Stat - prin emiterea şi plasarea valorilor mobiliare de stat, acumulând resurse financiare şi utilizându-le pentru implementarea proiectelor investiţionale.

Climatul investiţional şi de afaceri nefavorabil instaurat în Moldova a determinat un nivel scăzut de atragere nu doar a investiţiilor interne, dar şi a celor externe. Pe parcursul anilor 2008 – 2013 suma investiţiilor realizate din contul investitorilor străini s-a redus de la 3,7 mld. lei pînă la 1,4 mld. lei, sau de aproape 3 ori. Cota lor în volumul total al investiţiilor în capital fix a scăzut de la 20,4% pînă la 7,8%.

Investiţiile străine directe în economia Moldovei s-au redus de la 711 mil. USD în 2008 pînă la 231 mil. USD în 2013, sau de 3 ori. În ultimii ani, în Moldova suma investiţiilor străine directe pe cap de locuitor nu depăşeşte 100 USD anual. Volumul investiţiilor străine este insuficient pentru rezolvarea obiectivelor strategice, cum ar fi asigurarea unor ritmuri stabile şi înalte de creştere economică, înlăturarea deformaţiilor structurale, depăşirea înapoierii tehnologice şi reducerea sărăciei. În acelaşi timp, posibilităţile de creştere a volumului investiţiilor străine directe prin privatizarea şi vânzarea proprietăţii publice sînt aproape epuizate. Iată de ce, pentru a spori atractivitatea investițională a economiei Moldovei, statul trebuie în primul rând să îmbunătățească stimulentele tradiţionale legate de îmbunătăţirea reglementării activităţii de întreprinzător şi a politicii bugetar-fiscale.

Este de o importanţă deosebită problema inovării proceselor investiţionale Potenţialul sectorului de cercetare şi dezvoltare din Moldova este mic,însă chiar şi aici resursele materiale şi intelectuale disponibile sunt utilizate ineficient. Acest sector este foarte slab asociat cu sectorul real al economiei şi cu interesele agenţiilor economici în cercetare şi dezvoltare,, ale căror

43

rezultate ar putea să le fie utile pentru modernizarea şi ridicarea nivelului tehnico-tehnologic al producţiei.


Economia Moldovei funcţionează de mai bine de 20 de ani în condiţiile unui deficit acut de resurse investiţionale şi atractivitate investiţională joasă, fapt care împiedică atingerea unui nivel tehnico-tehnologic înalt al producţiei şi infrastructurii, asigurarea unei dezvoltări durabile şi stabile a economiei, a competitivităţii ei, sporirea gradului de ocupare a forţei de muncă;

în ultimii ani se atestă reducerea volumului investiţiilor publice şi al investiţiilor din partea investitorilor privaţi din afara ţării

nu există o politică investiţională eficientă a statului, un program investiţional şi priorităţi investiţionale, activitatea statului în sfera investiţională este concentrată preponderent pe atragerea de credite şi granturi externe pentru finanţarea unor proiecte răzleţe în diverse sectoare

lipseşte un control eficient din partea statului privind utilizarea mijloacelor bugetare alocate investiţiilor capitale, nu este asigurat controlul asupra utilizării resurselor externe atrase (a granturilor şi creditelor), monitorizarea permanentă a desfăşurării şi a calităţii lucrărilor efectuate în cadrul proiectelor finanţate din surse externe

practic nu se dezvoltă parteneriatul public-privat, în special la nivel local, nu se implementează noi forme de parteneriat, el nu este valorificat în calitate de mecanism de atragere a investiţiilor private; nu există programe sectoriale de dezvoltare a parteneriatului public-privat

statul nu se implica în procesul de atragere a escesului de resurse existente pe piaţa monetară şi nu aplică mecanismele de transformare a excesului de lichidităţi în investiţii

lipseşte interacţiunea dintre sectorul de afaceri şi sectorul de cercetare şi dezvoltare, care să asigure susţinerea cu inovaţii a investiţiilor într-un şir de sectoare ale economiei şi pentru sporirea eficienţei mijloacelor bugetare alocate ştiinţei.


Investiţiile, deşi nu constituie un sector al economiei, prezintă acea sferă a politicii economice, de a cărei eficienţă depinde dezvoltarea tuturor sectoarelor, ritmurile modernizării diverselor ramuri de producţie, nivelul de asigurare tehnologică şi de competitivitate a acestora, gradul de ocupare a populaţiei în economie. Ele creează fundamentul şi determină ritmul şi calitatea dezvoltării economiei în ansamblu.

44

Strategia investiţională pe termen mediu constă în accelerarea ritmurilor de creştere a volumului investiţiilor cu pînă la 15-17% anual şi în majorarea ponderii lor în PIB pînă la 27% prin:

participarea directă a statului în mobilizarea surselor interne de investiţii prin dezvoltarea parteneriatului public-privat, împrumuturilor de pe piaţa internă şi ameliorarea reglementării activităţii de întreprinzător

extinderea surselor externe de investiţii prin dezvoltarea unei colaborări eficiente în domeniul investiţiilor în cadrul Uniunii Vamale şi a cooperării în sfera investiţiilor cu ţările Uniunii Europene şi cu alţi parteneri.

Indicatorii-ţintă

2013 2018Investiţii în capital fix, mld. lei 18,5 50,5Ponderea investiţiilor în capital fix în PIB,% 18,5 27,0Rata de creștere a investiţiilor în capital fix (media anuală), %

- 0,1 (2009-2013)

+16 (2015-2018)

Investiții străine directe (în mediu pe an), mil. USD 225(2009-2013)

500(2015-2018)

Măsuri fundamentale

va fi elaborat şi implementat un program de stat de investiţii cu evidenţierea domeniilor prioritare de investiţii, a surselor de finanţare şi cu stabilirea unui sistem clar de monitorizare şi control de executare a programului şi a proiectelor implementate în conformitate cu programul de investiţii

pentru mobilizarea surselor interne de investiţii şi gestionarea eficientă a resurselor investiţionale va fi creat Fondul de Stat de Investiţii:

- mijloacele Fondului vor proveni în special din emiterea şi plasarea pe piaţa internă a valorilor mobiliare de stat (împrumuturi de stat), atragerea nemijlocită a mijloacelor investitorilor (persoanelor fizice şi juridice) pentru finanţarea proiectelor Fondului şi a mijloacelor bugetului de stat, destinate cofinanţării proiectelor

- mijloacele Fondului vor fi îndreptate spre finanţarea unor proiecte de proporţii, care corespund obiectivelor şi priorităţilor programului de investiții care au fost special expertizate şi selectate pentru finanţare

pentru stimularea activităţii investiţionale a sectorului privat vor fi elaborate şi implementate programe sectoriale de parteneriat public-privat, precum şi programe de parteneriat la nivel local; va fi întocmită lista completă a obiectelor proprietăţii publice (a statului şi a organelor administraţiei locale), propuse pentru organizarea parteneriatului

vor fi implementate forme avansate de parteneriat, utilizate în practica mondială:

45

- construcţia/reconstrucţia obiectului care ulterior se transmite în proprietatea partenerului public, obţinerea veniturilor din exploatarea obiectului

- proiectarea/construcţia/reconstrucţia obiectului, exploatarea acestuia şi obţinerea veniturilor din exploatare, apoi transmiterea lui în proprietatea partenerului public

- proiectarea/construcţia/reconstrucţia obiectului, transmitea acestuia în arendă partenerului public (cu drept de răscumpărare) şi altele

Fondul de Stat de Investiţii va colabora cu Banca Eurasiatică de Dezvoltare cu scopul obţinerii de asistenţă pentru proiectele prioritare din sectorul real în formă de: investitii de finanţare (dezvoltarea şi modernizarea instalaţiilor de producţie existente şi a infrastructurii), finanţare de proiecte (construirea unor noi întreprinderi de producere sau de infrastructură), finanţare comercială (operaţiuni import-export) şi altele

va fi implementat un sistem strict de control al gestionării mijloacelor bugetare şi a împrumuturilor şi creditelor obţinute şi destinate investiţiilor, verificarea cheltuielilor, a etapelor şi a calităţii efectuării lucrărilor

în scopul susţinerii activităţii investiţionale va fi îmbunătăţită politica de amortizare – pentru a stimula cererea de utilaje noi va fi prevăzută posibilitatea de dublare a plăţilor de amortizare în primul an după achiziţionarea de noi echipamente şi tehnologii

va fi modificat sistemul de interacţiune între ştiinţă şi mediul de afaceri: pentru a îmbunătăţi eficienţa în utilizarea fondurilor publice pentru cercetare aplicată şi dezvoltare, cea mai mare parte a finanţării va fi realizată în cadrul comenzilor de stat; comanda de stat va fi formulată în urma expertizării şi selectării ofertelor agenţilor economici cu condiţia că aceşti prezintă contractele de executare a cercetărilor şi elaborărilor necesare, încheiate cu instituţiile ştiinţifice; o condiţie obligatorie pentru finanţare va fi implementarea ulterioară a rezultatelor obţinute în producţie şi dreptul instituţiilor ştiinţifice la o parte din beneficiile economice provenite din aplicarea rezultatelor de cercetare şi dezvoltare

pentru îmbunătăţirea climatului de afaceri şi investiţional, vor fi implementate măsuri consecvente de îmbunătăţire a reglementării activităţii de întreprinzător şi a politicii bugetar-fiscale, prevăzute în prezentul Program de dezvoltare socio-economică.

46

5.2. Industria

Situaţia şi tendinţele de evoluţie

La sfîrşitul anilor ’80 – îneputul anilor ’90 Moldova dispunea de o industrie destul de dezvoltată şi diversificată. Ea includea 97 de tipuri de producţie, inclusiv mari întreprinderi constructoare de maşini, utilaje, radioelectronică, maşini şi utilaje agricole, fabrici de producere a băuturilor şi produselor alimentare, a aparatelor de uz casnic, mobilei, covoarelor, articolelor vestimentare, încălţămintei şi altele. Industria dispunea de o bază tehnico-ştiinţifică bine dezvoltată, alcătuită din mai multe institute de cercetări ştiinţifice, organizaţii de proiectare şi construcţie, laboratoare specializate.

Ponderea industriei în PIB era de peste 30%, în numărul persoanelor angajate – peste 20%.

Ca urmare a crizei anilor ’90 şi a separării economice a regiunii transnistrene, economia Moldovei a început să-şi piardă rapid caracterul industrial. Volumul producţiei industriale faţă de anul 1999, s-a redus de 3 ori, iar ponderea sectorului în PIB a scăzut până la 17%.

În anul 2000 a început o revigorare a industriei. Însă revigorarea care se prefigurase purta un caracter instabil şi nu a condus la restabilirea completă a capacităţii industriale. În anul 2013 volumul producţiei industriale abia depăşea jumătate din cel înregistrat în anul 1989 (56,4%).

Totodată, a continuat procesul de reducere a rolului şi a ponderii industriei în dezvoltarea economiei naţionale,, adică procesul de dezindustrializare a economiei continua.

În economiile cu grad mai înalt de dezvoltare industria ocupă poziţii mult mai importante, decît în economia Moldovei. De exemplu, ponderea industriei în PIB al statelor Uniunii Europene constituie mai mult de 25%, iar în numărul persoanelor angajate – circa 25%. În ţările Uniunii Vamale industria ocupă circa 40 % din PIB, iar în numărul total al persoanelor angajate – în mediu 27%.

Adică economia Moldovei, în comparaţie cu economiile unor state mai dezvoltate din punct de vedere economic, are un grad de industrializare aproape de 2 ori mai mic.

În ultimi ani numărul întreprinderilor industriale şi numărul persoanelor care lucrează la asemenea întreprinderi a continuat să scadă. Potrivit datelor oficiale, numărul întreprinderilor din industria de prelucrare a scăzut de la 5,3 mii în 2009 la 5,1 mii în 2012, iar numărul personalului angajat – de la 108,8 mii persoane pînă la 97, 5 mii persoane.

În structura industriei de prelucrare predomină prelucrarea materiei prime agricole (54% în anul 2013), rezultatele activităţilor care depind în mare măsură de condiţiile şi rezultatele activităţii sectorului agricol, care se caracterizează printr-un grad înalt de instabilitate şi prin riscuri sporite, generate de amînarea îndelungată a soluţionării celor mai stringente probleme de dezvoltare a acestui sector.

De la mijlocul anilor ’90, multe întreprinderi specializate în producerea de textile, de îmbrăcăminte şi de încălţăminte au trecut la la fabricarea de produse după sistemul “in lohn” (în baza materiei prime a clientului). Pe de o parte, acest lucru a a permis, în mare măsură, la

47

păstrarea locurilor de muncă, la modernizarea capacităţilor de producţie, la ridicarea culturii tehnologice şi a nivelului de calificare al lucrătorilor, iar managerii au fost scutiţi de necesitatea de a căuta modalităţi de desfacere a producţiei finite pe pieţe cu exigenţe sporite de competitivitate. Pe de altă parte, profitul obţinut de la fabricarea de produse „in lohn” este minim, iar nivelul de salarizare a angajaţilor este redus. Totodată, există mari riscuri de a pierde aceste contracte, deoarece partenerii străini, în afară de faptul că sînt dependenţi de conjunctura pieţelor mondiale, se află într-o permanentă căutare a oportunităţilor de a transfera producerea a mărfurilor din materia primă care le aparţine în regiuni şi ţări cu o pondere mai redusă a cheltuielilor de producţie. În perioada 2009-2013 producţia fabricată după sistemul „in lohn” a ocupat 7-19% din volumul producţiei industriale şi 23-30% din totalul exporturilor moldoveneşti.

Pe lîngă dispariţia multor industrii high-tech şi cu grad înalt de tehnologizare, se producea şi degradarea bazei tehnico-tehnologice a sectorului industrial. Uzura mijloacelor fixe în industria prelucrătoare este de 46,4%,, inclusiv în industria de fabricare a produselor alimentare, băuturilor şi articolelor de tutungerie acest indice depăşeşte 50%, iar în cele de vinificaţie urcă pînă la 68,5%. Aceste cifre denotă o considerabilă înapoiere tehnologică şi, respectiv, un nivel relativ scăzut al competitivităţii multor tipuri de mărfuri produse în ţară.

Situaţia financiară a multor întreprinderi industriale nu este suficient de sigură încât să permită extinderea producţiei şi investirea mijloacelor proprii în modernizarea producţiei. Rentabilitatea întreprinderilor din industria de prelucrare în anul 2012 a constituit doar 2,1 %, adică a fost mai mică decît nivelul inflaţiei şi cu mult sub nivelul de rentabilitate în sfera comerţului cu ridicata şi cu amănuntul (4,5%), transport şi telecomunicaţii (5,9%), intermedierea financiară (5,5%). În anul 2012 datoriile întreprinderilor producătoare de produse alimentare, băuturi şi articole de tutungerie au urcat la 83% din volumul anual a vînzărilor nete ale acestora.

Un dezavantaj important este şi repartizarea neuniformă a unităţilor industriale pe teritoriul ţării. Producţia industrială este concentrată în special în cele două municipii: în Chişinău (60,1% din volumul total al producţiei industriale) şi Bălţi (11,5%). Cota unității teritoriale autonomia Gagauz-Yeri reprezentată 3,1% din producţia industrială, iara celor 32 de raioane ale ţării – doar 25,3%, adică în medie mai puţin de 1% pe fiecare zonă.


statul nu are o politică explicită în domeniul industriei, industria nu este considerată un sector cheie, a cărui dezvoltare este de natură să schimbe structura economiei şi să asigure accelerarea ritmului de creştere economică

ponderea şi rolul industriei în dezvoltarea economică au scăzut în mod semnificativ, s-a produs dezindustrializarea economiei; poziţiile industriei în structura economiei naţionale şi a ocupării forţei de muncă sînt de 2 ori mai joase decît în ţările mai dezvoltate din regiune;

nu s-au dezvoltat şi nu se aplică mecanisme şi instrumente eficiente de stimulare şi susţinere a întreprinderilor industriale de către stat;

devin tot mai simţite problemele deficitului de cadre calificate şi a asigurării industriei cu specialişti cu nivel înalt de pregătire profesională

reutilarea tehnică şi transferul de tehnologii se desfăşoară extrem de lent, în consecinţă persistă gradul înalt de uzură fizică şi morală a fondurilor

48

rentabilitatea economică în industrie este relativ joasă, ceea ce împiedică acumularea de către întreprinderi a resurselor financiare proprii pentru extinderea şi modernizarea producţiei şi reduce interesul din partea potenţialilor investitori

Întreprinderile industriale sînt concentrate preponderent în mun. Chişinău şi mun. Bălţi, iar cele mai multe regiuni nu dispun de suficient potenţial industrial pentru asigurarea dezvoltării economice durabile a economiilor locale.


Pe termen mediu, se impune majorarea considerabilă a ritmurilor de creştere a producţiei industriale, a cărui pondere în PIB în 2018, ar trebui să ajungă la 18%, iar numărul de angajaţi nu mai puţin de 16%. Ritmul de dezvoltare a industriei trebuie să devină, pe termen mediu, bază pentru sporirea ritmurilor de creştere a economiei în ansamblu, pentru îmbunătăţirea structurii ei, pentru creşterea numărului de locuri de muncă şi numărului angajaţilor.

Strategia dezvoltării industriei pe termen mediu este, de fapt, o strategie noua de industrializare a economiei.

Ea constă în accelerarea considerabilă a creşterii producţiei industriale prin dezvoltarea a 2 a direcţiilor de bază ale politicii industriale:

crearea de întreprinderi noi şi tipuri de producţie, care vor fi susţinute direct prin participarea statului în proiecte investiţionale de înfiinţare a noilor întreprinderi industriale

creșterea ritmului de dezvoltare a producţiilor industriale existente, în primul rînd în domeniul prelucrării materiei prime agricole, preponderent din contul realizării unor măsuri de politică fiscală, bugetară, investiţională, şi de reglementare a activităţii de întreprinzător, prevăzute de prezentul Program de dezvoltare socio-economică a ţării.

Înfiinţarea de noi întreprinderi industriale, preponderent mari, va necesita implicarea directă a statului în garantarea resurselor financiare necesare, inclusiv bugetare şi mijloace împrumutate pe piaţa internă şi cea externă, în utilizarea largă a practicilor de parteneriat public-privat, pentru a negocia cu guvernele, privind structurile şi potenţialii investitori privaţi. Accentul principal în realizarea acestei direcţii de politică industrială va fi pus pe cooperarea în domeniile investiţiilor cu ţările Uniunii Vamale şi ale viitoarei Uniuni Economice Eurasiatice, cu Banca Eurasiatică de Dezvoltare. Pînă la aderarea Republicii Moldova la Uniunea Vamală şi la Uniunea Economică Eurasiatică, va fi semnat un Memorandum de colaborare în sfera industrială între Guvernul RM şi Comisia Economică Eurasiatică, cu scopul de a aprofunda interacţiunea în acest domeniu.

Dezvoltarea producţiilor industriale existente va urmări valorificarea maximă şi sporirea capacităţii lor, de a spori avantajele competitive ale întreprinderilor, în special al întreprinderilor din industria alimentară şi vinificaţie. În sfera prelucrării materiei prime agricole statul va sprijini proiectele orientate spre înlocuirea importurilor. În perioada 2015-2018 urmează să fie depăşită balanța comercială negativă a Moldovei la capitolul produse alimentare.

Indicatorii-ţintă

49

2013 2018Ponderea industriei în PIB,% 14 18Ponderea industriei în numărul angajaţilor în economie, % 12 16

Ritmul de creştere a producţiei industriale (media anuală), %

+0,5 (2009-2013)

+16 (2015-2018)

Numărul de angajaţi în industrie, mii pers. 142 210Măsurile principale

va fi elaborat şi implementat în etape Programul de stat de dezvoltare a economiei pe termen lung, care va conţine subprograme sectoriale şi programe de dezvoltare a industriei în regiunile ţării, va stabili măsurile, instrumentele, indicatorii şi sursele de finanţare, atît interne (publice şi private), cît şi externe

în corespundere cu obiectivele, sarcinile şi priorităţile Programului de stat de dezvoltare a industriei pe termen lung, va fi elaborat şi aprobat un regulament privind susţinerea de către stat a proiectelor în domeniul industrial, inclusiv proiecte de construcţii şi crearea de noi întreprinderi, precum şi de modernizare şi reutilare tehnologică a celor deja existente

vor fi aprobate procedurile, regulile, criteriile de eligibilitate a proiectelor care urmează a fi sprijinite de către stat, precum şi instrumentele de susţinere sau de participarea directă a statului în realizarea acestora (acordarea garanţiilor la contractarea creditelor, subvenţionarea dobînzilor, contribuţiile în capitalul statutar etc.)

elaborarea unor proiecte de proporţii şi cu eficienţă sporită, care vor corespunde priorităţilor Programului de stat de dezvoltare a industriei pe termen lung, precum şi elaborarea documentaţiei de proiect va fi sprijinită de către stat din contul mijloacelor Fondului de Stat de Investiţii şi din contul atragerii asistenţei tehnice străine, în calitate de surse de co-finanţare a cheltuielilor pentru pregătirea proiectelor, suportate de întreprinderile iniţiatoare

după ce Moldova va deveni membră a Băncii Eurasiatice de Dezvoltare, vor fi elaborate cereri de finanţare cele mai mari proiecte de investiţii în domeniul industrial (crearea de noi şi modernizarea întreprinderilor existente):

pentru implicarea în procesul inovaţional practic a instituţiilor de proiectare-construcţie, specializate în cercetări, proiectări şi elaborări în sfera producţiei industriale, va fi implementat instrumentul comenzii de stat; comanda de stat pentru executarea unor asemenea lucrări se va forma pe baza proiectelor şi propunerilor întreprinderilor industriale, perfectate şi înaintate în conformitate cu regulile şi procedurile stabilite; finanţarea comenzii de stat se va realiza din mijloacele bugetare alocate finanţării ştiinţei şi din mijloacele Fondului de Stat de Investiţii, prin finanţarea completă sau parţială a cheltuielilor prevăzute;

se va intensifica controlul (supravegherea) de stat privind respectarea cerinţelor reglementărilor tehnice la produsele alimentare în vederea asigurării securității acestora, depășirea concurenţei neloiale de pe piaţa internă între producătorii locali şi cei străini, a înlocuirii parţiale a produselor alimentare din import cu produse autohtone

50

va continua crearea parcurilor industriale în regiunile, în cadrul subprogramelor sectoriale de dezvoltare a industriei şi în cadrul programelor de dezvoltare a industriei în toate regiunile ţării; vor fi simplificate procedurile de alocare a terenurilor şi de transmitere a proprietăţii municipale pentru a crea astfel de parcuri

obiectele proprietăţii publice propuse spre privatizare, care ar putea fi folosite la dezvoltarea producţiilor industriale, în special cele din teritorii, vor fi vîndute în condiţii preferenţiale investitorilor, care vor prezenta cele mai reuşite planuri de afaceri privind dezvoltarea viitoarelor unităţi industriale în condiţiile încheierii unor contracte investiţionale

va fi efectuată evaluarea şi va fi stabilită lista obiectelor aflate în proprietatea unităţilor teritorial-administrative, care pot fi utilizate pentru organizarea de noi întreprinderi industriale în regiuni (cu sprijinirea de către stat a proiectelor respective) sau pentru extinderea capacităţilor de producţie existente (pe baza parteneriatului public-privat), în vederea dezvoltării potenţialului industrial al localităţilor şi soluţionării problemei de ocupare a populaţiei locale

contribuţia statului în soluţionarea problemei asigurării cu cadre a sectorului industrial ar putea consta în implementarea practicii comenzii de stat în domeniul instruirii, reciclării şi sporirii nivelului de calificare a muncitorilor, inginerilor şi şi personalului tehnic industrial de profil; comanda de stat va fi formulată pe baza cererilor întreprinderilor şi va fi plasată pe bază de concurs în instituţiile de învăţămînt de profil; finanţarea comenzii de stat se va efectua din contul mijloacelor bugetului de stat destinate învăţămîntului; vor fi încheiate contracte speciale între întreprinderile-solicitante şi Ministerul Educaţiei, precum şi între întreprinderile-solicitante şi persoanele care urmează să beneficieze de cursuri de instruire, reciclare sau ridicare a nivelului de calificare.

51

5.3. Agricultura


Pămîntul constituie sursa naturală cea mai importantă a Republicii Moldova. Suprafața totală a terenurilor cu destinație agricolă constituie 2490,0 mii hectare, iar condițiile natural-climaterice creează un potențial înalt pentru dezvoltarea unei produceri agricole eficiente.

Agricultura are o importanță dublă în dezvoltarea Moldovei – economică și socială. Aceasta este o ramură importantă a economiei, cu o cotă de 12% în PIB, şi este principalul furnizor de materii prime pentru industria de prelucrare, precum şi a biomasei pentru producerea de energie din surse regenerabile. Pe lîngă aceasta, în sectorul agrar activează circa 30% din angajații în economia națională, iar veniturile majorității locuitorilor rurali (circa 60% din numărul populației ţării) predominant depind de rezultatele activităţii agricole.

În ultimii 20 de ani sectorul agrar a degradat, ca urmare a politicilor promovate, dar şi pentru că nu a beneficiat de susținerea adecvată din partea statului.

Reforma agrară, ce a constat în distribuirea pămîntului către mai bine de un milion de persoane fizice, a dus la consecinţe dramatice: a fost distrus potențialul de producție moștenit, a scăzut volumul producţiei agricole şi eficienţa sectorului agrar. Micii propritari de terenuri agricole nu sînt în stare să organizeze o producere independentă și concurențială. Mai bine de două decenii durează procesul de consolidare a terenurilor, fără de care e imposibilă o producere agricolă eficientă și calitativă.

Actualmente în activitatea de producere agricolă prevalează forma de producere a mărfii mic În prezent în producţia de produse agricole predomină, producția la scară mică care, a priori, nu poate fi una eficientă. În ultimul timp gospodăriile de fermieri cu un volum de terenuri agricole de pînă la 10 ha și așa zisele gospodării țărănești produc circa o jumătate din cereale și leguminoase, inclusiv porumb – circa 80%, fasole – 98%, floarea soarelui – 22%, cartofi și legume – peste 80%, pepeni – 96-97%, fructe și pomușoare – 55-59%, strugur– peste 75%. A scăzut drastic recolta la majoritatea dintre culturi. S-a înrăutăţit structura culturilor cultivate. A scăzut considerabil cota de produse agricole cu valoare adăugată înaltă, dar au crescut cheltuielile de producție, s-a redus cantitatea materialului semincer, a răsadului și a celui reproductiv.

Pierderi deosebit de mari a suportat sectorul zootehnic, iar creșterea animalelor mari practic a dispărut. Deși în ultima vreme starea de lucruri din acest domeniu atestă o ușoară ameliorare, totuși situația privind asigurarea cu materie primă de calitate a industriei prelucrătoare rămâne a fi una critică. O bună parte a deficitului de producție animalieră este acoperită din contul importurilor, iar majoritatea producției este obținută în gospodăriile particulare: animale și păsări pentru carne (greutate în viu) – circa 75%, lapte – 97%, ouă – 61-65%, lînă – peste 98%.

Din lipsă de investiții și din cauza utilizării de tehnologii retrograde și neconcurențiale, Din cauza lipsei de legături integraționiste între producătorii agricoli și întreprinderile prelucrătoare, în domeniiul producției agricole și al exportului agroalimentar prevalează materia

52

primă și semifabricatele alimentare, adică, producția cu un nivel scăzut de prelucrare, şi valoare adăugată scăzută

Moldova este o zonă de agricultură riscantă. schimbările sezoniere ale condițiilor meteo-climatice în timpul anului, fac vulnerabilă producţia de culturi agricole, îndeosebi, în regiunile centrale și de Sud ale țării. Agricultura se confruntă cu lipsa de apă și irigarea este cheia pentru obținerea unor roade bogate și stabile, îndeosebi, de legume și fructe. Irigarea s-a dezvoltat în mod intensiv între anii 1960-1990, cînd suprafața totală de terenuri irigate a crescut de la 74 mii ha pînă la 310 mii ha (circa 110 mii ha se aflau în regiunea Transnistreană). La data de 1 ianuarie 2012 cota de terenuri irigate constituia 228,3 mii ha sau 9,1% din cantitatea totală a terenurilor agricole.

Majoritatea sistemelor de irigare sînt abandonate, scoase din funcţiune şi deja de mai mulţi ani nu sunt folosite. Acest lucru determină instabilitatea producției agricole și a industriei de prelucrare, care este în mare parte dependentă de aceasta.

Pînă la destrămarea Uniunii Sovietice – în specializarea ţării – Moldova avea un rol major în dezvoltarea şi implementarea tehnologiilor avansate în producţia de culturi agricole şi de prelucrare, bazat pe o puternică bază științifică și de producție. Însă, după ce Moldova a obținut independența, finanțarea centralizată a științei agrare a început să se diminueze, iar o parte considerabilă a istitutelor de cercetare științifică au fost lichidate.

O influență negativă asupra dezvoltării agriculturii o au reducerea, an de an, a fertilității solurilor (cu circa 0,5%), înrăutățirea situației forestiere, poluarea surselor subterane de apa,, majoritatea dintre care nu corespunde standardelor actuale.

În urma proceselor distructive, volumul producției agricole din anul 2013 a scăzut, în comparație cu anul 1989 (de pînă la criză), și a atins cote de doar 57,7%; la produsele vegetale – de 60,0%, iar la producţiai animalieră – de 45,0%.

Populaţia ocupată în agricultură este cea mai săracă în Moldova. Raportat la nivelul mediu de 17,5% al sărăciei pe țară, numărul săracilor printre cei ce practică agricultura se află la nivelul de 33%.

În general, cota parte a săracilor din rîndul populației rurale (25%) este de 4 ori mai mare decît cel din rîndul populației urbane (7%), fapt, în mare, determinat de nivelul scăzut al veniturilor obținute din activitatea agricolă.

Problemele fundamentală

în agricultură domină producătorii mici, cu un nivel scăzut de specializare, fapt ce împiedică acest sector să devină o bază stabilă de dezvoltare a industriei prelucrătoare, să asigure securitatea alimentară, să majoreze nivelul de export al producției agricole, să depășească nivelul de sărăcie al producătorilor agricoli și al populației rurale în general

nivelul scăzut de consolidare a terenurilor agricole constituie principalul obstacol in calea investițiilor și implementării tehnologiilor moderne, precum și dezvoltarea integrării și cooperării între producători

fabricarea producției agricole se efectuează preponderent în baza unor tehnologii învechite și în lipsa de infrastructură care asigură accesul liber al producătorilor agricoli

53

la piețele financiare, logistice și informaționale, precum și la piețele de desfacere a producției

sectorul agricol se prezintă drept unul foarte instabil din punct de vedere financiar din cauza riscurilor naturale majore, a organizării ineficiente a piețelor producției agricole, a materiei prime și alimente, a decapitalizării acumulate, a fluxului scăzut de investiţii private și a dezvoltării modeste a asigurărilor procesului de producere a produselor agricole;

organizarea unor piețe agricole angro e la nivel incipient, nu este dezvoltat sistemul de contractare și colectare a producției agricole; la un nivel înalt se menține monopolizarea în sistemul de colectare și export al producției, în asigurarea agricultorilor cu material reproductiv și cu alte resurse de producție

susținerea de către stat a producătorilor agricoli e foarte scăzută și nu poate fi comparată cu nivelul acestei susțineri din țările mai dezvoltate; se întîmplă ca produsul autohton să fie eliminat atît de pe piața internă, cît și de pe piețile externe

susținerea agriculturii din partea statului, inclusiv, subsidiile, nu este îndreptată spre consolidarea și specializarea gospodăriilor, spre întegrarea producătorilor agricoli și a întreprinderilor prelucrătoare, spre instituțiile științifice cu profil agrar

nu sînt definite domeniile de perspectivă și de specializare din domeniul agrar autohton, luîndu-se în considerare potențialul acestuia, a avantajelor concurențiale și a pronosticurilor de dezvoltare a piețelor regionale ale producției agricole și alimentare

susținerea de stat nu este corelată cu programele de dezvoltare ale segmentelor agricole (ele fie lipsesc, fie sînt deja depășite)

lipsește tactica și strategia de dezvoltare a relațiilor fiscale în domeniul de producție agricol; furnizorii de produse cu o cifră de afaceri de pînă la 100 mii lei nu dispun de dreptul, să se înregistreze, benevol ca plătitori de TVA și, în consecinţă, sînt lipsiți de dreptul de a li se lua în calcul și de a li se restitui TVA plătită de către ei; este exclusa posibilitatea de a alege între plata impozitului pe cifra de afaceri (impozitul din activitatea de exploatare ) sau de la impozitul pe venit (profit)

nu a fost creat un sistem ce ar permite dezvoltarea eficientă a procesului de producere, de prelucrare și de marketing al produselor alimentare ecologic pure și nemodificate genetic, fapt ce poate deveni un segment important și înalt concurențial de specializare a sectorului

fluxul mare a forţei de muncă din agricultură şi zonele rurale generează un deficit de forţă de muncă şi creează probleme pentru dezvoltarea producţiei; cresc problemele ce țin de nivelul scăzut de pregătire profesională

situația actuală din sectorul agrar conduce la venituri mici și instabile pentru cei care activează în domeniu, sărăcia ţărănimii moldoveneşti şi a populaţiei rurale în general..


54

Strategia de dezvoltare a agriculturii pornește de la rolul important al sectorului în a asigura necesitățile populației și a industriei prelucrătoare cu produse agricole și în a soluționa problema cu veniturile mici și a sărăciei producătorii de produse agricole și a populației rurale.

Pe termem mediu, dezvoltarea sectorului agrar va fi îndreptată spre modificări esențiale în organizarea și aspectul tehnico-tehnologic al producerii agricole, la creşterea competitivităţii, atât pe plan intern, cât şi pe pieţele externe, spre formarea unor relaţii stabile cu partenerii de producere, prelucrare și comercializare a produselor.

Strategia de dezvoltare a agriculturii prevede:

integrarea producătorilor de produse agricole prin crearea unor asociații de producere, de aprovizionare-comercializare etc., a unor grupuri agricole și agroindustriale folosind mecanisme de parteneriat public-privat

majorarea esențială a volumului de susținere a producătorilor agricoli din partea statului (de 5 ori timp de 4 ani), care va fi strîns legată de implementarea unor programe specifice

integrarea agriculturii în piața comună de produse agricole şi alimentare din ţările uniunii Vamale.

Indicatorii-ţintă

2013 2018Ponderea agriculturii în PIB,% 12 11 – 12Rata de creştere a producţiei de produse agricole (media anuală), %

+3,9 (2009-2013)

+ 9 (2015-2018)

Fondul de susținere a producătorilor agricoli, din valoarea producției agricole brute, % 2 6


va fi modernizat sistemul de susținere de către stat a sectorului agrar prin intermediul ”alipirii” acestuia la pachetul de programe cu destinație specială (vor fi elaborate și implementate):

- programe de dezvoltare și de susținere a subsectoarelor (producerea semințelor, a puieților, a fructelor, legumelor, a laptelui, a animalelor de prăsilă, a produselor ecologice etc.)

- programul de reutilare tehnologică (tehnică agricolă, utilaje, irigare, ameliorare etc.)

- programul de consolidare a terenurilor și de susținere a integrării producătorilor agricoli (de producere, de aprovizionare-comercializare, alte tipuri de asociații)

55

- programul de dezvoltare a serviciilor şi a infrastructurii pentru agricultură

Fondul de subvenţionare va fi majorat esențial, deja în primul an de realizare a prezentului Program de dezvoltare social-economică sursele Fondului se vor majora de 1,5 ori (cu cel puțin 300 mln. lei) din contul reducerii cheltuielilor bugetului de stat pentru întreținerea organelor administraţiei de stat,, actualmente bugetul Fondului constituie 2% din valoarea totală a producției din agricultură (0,5 mlrd. lei), timp de 4 ani se prevede majorarea bugetului Fondului pînă la 6% din valoarea totală a producției agricole (circa 2,5 mlrd. lei)

în cadrul sistemului de subvenţionare va fi introdus un nou tip de subvenţii – pentru furnizarea de produse agricole şi alimentare nstituţiilor sociale (grădinițe, școli, spitale, instituții de tip internat etc.)

vor fi introduse modificări în sistemul aprovizionării de stat, ce vor fi legate de avantajarea producătorilor autohtoni și a furnizorilor de produse agricole și alimentare

în baza parteneriatului public-privat vor fi formate grupuri agro-industriale, ce vor fi unite într-un r lanţ de producători agricoli,, de prelucrare, comerciale, prestări servicii; autorităţile administraţiei publice centrale și locale vor contribui la crearea de clustere prin transmiterea sau darea în arendă a patrimoniului public (clădiri, construcții), vor investi în proiecte etc.

agenţiilor economici, care îşi desfăşoară activitatea în domeniul agriculturii li se va oferi dreptul de a se înregistra benevol ca și plătitori de TVA, indiferent de volumele de producţie, precum și dreptul de a alege plata impozitului pe venit sau pe venitul din activitatea de exploatare (operațională);

va fi introdus sistemul comenzii de stat pentru a asigura sectorul agricol cu cadre calificare; comanda de stat se va forma în baza solicitărilor producătorilor și va fi finanțată din sursele bugetului de stat, destinate educației

va fi substanțial majorat volumul de finanțare a cercetărilor pentru asigurarea științifică și dezvoltarea inovațională a agriculturii, va fi elaborat și implementat un program de cercetare pe termen lung, cu statut de program prioritar în domeniul finanțării din buget a științei, ce va fi, de asemenea, cofinanțat din mijloacele Fondului de investiții de stat

Republica Moldova se va adera la Acordurile țărilor din Unuinea vamală în domeniul agrar (reguli unice de susținere din partea statului a agriculturii, politici agro-industriale coordonate etc.)

Republica Moldova va elabora şi pune în aplicare măsuri de integrare la piața comună a produselor agricole şi alimentare a țărilor din Unuinea vamală pentru a se asigura o desfacere stabilă a producției agricole primare și a celei prelucrate

vor fi extinse sursele externe de finanțare a programelor și proiectelor în agricultură din contul participării Republicii Moldova la Banca euroasiatică pentru dezvoltare; vor fi perfectate solicitări pentru finanțarea proiectelor de investiţii în sectorul agrar, inclusiv la procurarea tehnicii agricole, crearea și dezvoltarea de clustere și a producției agro-industriale orientate spre export și a producătorilor, dezvoltarea infrastructurii agricole etc.

56

5.4. Energetica


Republica Moldova are o autonomie energetică extrem de redusă - raportul de importurile de resurse de energie primară (inclusiv furnizarea de energie electrică din Transnistria) la consumul intern, în ultimii ani a constituit, în medie, circa 96%. Volumul importului de resurse energetice este echivalentă cu 19% din PIB.. Aproape jumătate din importurile de resurse energetice primare este de gaze naturale, de circa 1/3 - combustibil lichid, ceva mai mult de 1/10 – energie electrică (inclusiv cea procurată din Transnistria). Cota de combustibil solid în importul de resurse energetice urcă puţin peste 5%.

În ansamblu, creşterea cererii interne de combustibil şi resurse energetice a rămas întotdeauna în urma ritmurilor de dezvoltare economică, acest fenomen avînd drept consecinţă reducerea capacităţii de consum de energie. Dacă în anul 2006 intensitatea energetică a fost de 58 kg petrol echivalent la 1000 lei PIB (în preţuri constante ale anului 2005), atunci în anul 2012 – 46 kg.

În ultimii ani a putut fi constatată reducerea consumului de gaze naturale (de la 1126 mil. metri cubi în anul в 2009 pînă la 1095 mil. metri cubi în 2012) cu majorarea concomitentă a consumului de energie electrică (de la 3974 mil..KWh pînă la 4211 mil. KWh) şi de produse petroliere (de la 700 mii tone echivalent petrol (tep) pînă la 763 mii. tone echivalent petrol)

O parte din resursele de energie şi combustibili sînt utilizate nemijlocit în energetică cu transformarea ulterioară în alte tipuri de energie (electrică şi termică) – 33% din volumul total al resurselor de energie consumate. Pentru necesităţile tehnologice şi de producţie ale sectoarelor neenergetice se consumă 37% din resursele de energie, iar pentru satisfacerea necesităților populaţiei – 30%. O tendinţă nefavorabilă a ultimilor ani din sectorul energetic al Moldovei este reducerea volumului energiei produse. Pe durata anilor 2009-2012 el s-a redus cu 14%.

Producerea energiei electrice (în expresie naturală) s-a diminuat cu circa 16%. Totodată, volumul consumului final al acesteia (fără a lua în calcul pierderile) a crescut cu 6%.

Deficitul de energie electrică produsă în ţară este acoperit într-o măsură tot mai mare de livrările din exterior (Transnistria şi Ucraina), a căror pondere în consumul brut de energie electrică (inclusiv pierderile) a a crescut cu 73% în anul 2008 pînă la 78% în anul 2012. O astfel de tendinţă se explică prin starea precară a bazei tehnice a unităţilor de producere a energiei electrice şi prin preţurile relativ înalte la gazele naturale importate, factori care fac ca producţia proprie de energie electrică să costă aproape de două ori mai scump decât decît cea importată. Deşi în ultimii ani pierderile la producerea şi transportul energiei electrice s-au redus, nivelul lor rămîne destul de ridicat – cca 12%.

Se află în scădere şi cantităţile de energie termică produsă şi consumată. Pe parcursul anilor 2009-2012 acestea s-au redus cu aproape 16%. În domeniul asigurării cu energie termică rămîne pe ordinea de zi şi problema pierderilor mari – în perioada examinată reducerea pierderilor a fost foarte nesemnificativă (de la 16, 9% la 16,0%). De menţionat că la cel mai mare furnizor de căldură - întreprinderii "Termocom" - pierderile sunt de aproximativ 20%.

Creşterea preţurilor la resursele de energie primare, starea nesatisfăcătoare a fondurilor fixe şi pierderile mari la producerea şi transportarea energiei termice, generează creşterea tarifelor, fapt

57

care, la rîndul său, conduce la creşterea datoriilor şi îi determină pe unii consumatori să renunţe la sistemul de termoficare centralizată în favoarea celui autonom. Către anul 2012 pierderile acumulate pe parcursul anilor precedenţi în sectorul termoenergetic însumau 1,4 mld. lei, iar datoriile se cifrau la 3,2 mld. lei – o sumă de 3 ori mai mare decît costul total al energiei termice produse.

Situaţia tehnică şi financiară în sectorul energetic din Moldova, în ansamblu, nu contribuie la îmbunătăţirea eficienţei acestuia, majorarea volumelor de producţie, reducerea pierderilor şi normalizarea nivelului tarifelor. Uzura fizică şi morală a echipamentelor ajunge la 70-75%, iar modernizarea lui este dificilă în condiţiile insuficienţei investiţiilor şi a creşterii continuă a datoriilor, care pentru anii 2009-2012 s-au majorat de aproape 2 ori.

Există probleme şi pe direcţia cooperării internaţionale în domeniul energetic. Semnarea de către Moldova a aşa-zisului "pachetului energetic III", în cadrul cooperării cu partenerii din comunitatea energetică Europeană complică relaţia cu furnizorul de gaze naturale din Federaţia Rusă. Atingerea obiectivului de integrare în pieţele regionale de energie electrică este subminată de lipsa interconectării reţelelor energetice.

Rămâne foarte slab nivelul de utilizare a surselor regenerabile de energie, şi asta în pofida implementării la o serie de proiecte în acest domeniu, susţinute de resurse financiare a donatorilor externi. Costul de producere a acestor tipuri de energie este potenţial înalt, iar mecanismele de sprijin prevăzute nu asigură, de regulă, acoperirea deplină a pierderilor generate.

Deşi au fost implementate metodologii de calculare a tarifelor la energie, politica tarifară a Agenţiei Naţionale pentru Reglementare în Energetică nu este corelată cu starea economiei şi cu capacitatea de plată a consumatorilor, şi asta devine una din cauzele creşterii cheltuielilor şi preţurilor la producerea mărfurilor şi serviciilor în celelalte sectoare ale economiei, de unde şi nivelul relativ slab de competitivitate a produselor autohtone sub aspectul preţurilor. Din cauza tarifelor ridicate la resursele energetice, achitarea facturilor la serviciile comunale a devenit o problemă acută pentru o mare parte a populaţiei. Cetăţeni cheltuiesc peste 20 la sută din veniturile lor pentru plata acestor servicii. Nu este aplicat mecanismul tarifelor graduale la energia electrică, iar în tariful pentru gazele naturale consumate este inclusă „taxa” datoriilor istorice şi TVA pe gazul importat, a cărei rată este în continuă creştere. La calcularea tarifului este luată în considerare rata inflaţiei în SUA, rata dobînzii la titlurile de stat ale Trezoreriei SUA, fără risc, cu termenul de rambursare mai mare de 10 ani. Lipseşte o justificare tehnică a introducerii şi majorării tarifului la la energia termică pentru consumatorii care utilizează sisteme de încălzire autonomă, etc.

În condiţiile în care cea mai mare parte a resurselor de energie şi combustibil se importă, tarifele sunt dependente de dinamica cursului valutar, fluctuaţiile căruia nu se limitează de instituțiile abilitate..

Sistemul actual de colectare şi procesare a plăţilor pentru energia termică livrată este lipsit de transparenţă, fapt care provoacă neîncrederea consumatorilor faţă de furnizorii de servicii, dar cel mai important îi face mai puţin motivaţi să economisească energia şi resursele energetice.

Consumul de energie în sectorul industrial şi cel locativ-comunal în Moldova este de cîteva ori mai mare decît în ţările Uniunii Europene. O bună parte din clădirile instituţiilor publice (şcoli, spitale şi altele), precum şi blocurile de locuit sînt dotate cu sisteme ineficiente, învechite de repartizare a energiei termice, care necesită a fi înlocuite.

Lipseşte coordonarea şi abordarea de sistem în dialogul dintre organele centrale şi locale ale administraţiei publice şi agenţii economici în chestiunile sensibile ale funcţionării complexului

58

energetic (exploatarea utilajului şi a instalaţiilor energetice în perioadele de consum maxim de energie, sporirea securităţii şi eficienţei energetice în sfera producerii şi consumului de energie. Toate acestea conduc la creşterea cazurilor de conectare nesancţionată la reţelele electrice ale blocurilor de locuit, de furt de energie electrică, de consum necontrolat de energie electrică, inclusiv la clădirile aflate în construcţie.

În rezultatul modificărilor legislative operate în domeniul funcţionării sistemului de aprovizionare cu gaze naturale, 12 companii (operatori) specializate în furnizarea şi repartizarea gazelor naturale în teritorii au fost lipsite de veniturile provenite din activitatea de furnizare a gazelor către consumator, în schimb li s-a păstrat obligaţia de a întreţine reţelele de distribuţie. Atît activitatea, cît şi veniturile provenite din livrarea gazelor naturale au fost transmise S.A.”Moldovagaz”, ceea ce a îmbunătăţit situaţia financiară a unei mari companii situate în capitală, dar a afectat situaţia financiară a companiilor din alte localităţi.

Probleme majore

gradul înalt de uzură fizică şi morală a capacităţilor de producere a energiei electrice şi termice generează cheltuieli excesive şi pierderi neproductive mari, fapt care împiedică stabilizarea tarifelor, reducerea datoriilor şi ameliorarea situaţiei financiar-economice a întreprinderilor sectorului energetic

costurile relativ înalte ale energiei electrice determina o reducere a volumului de producţie a energiei electrice produsă în ţară în favoarea importului

un nivel ridicat de uzură fizică şi morală a reţelelor inginereşti şi a echipamentelor din cadrul complexului locativ-comunal, durată lungă de funcţionare a acestora în lipsa mijloacelor financiare suficiente pentru reconstrucţia reţelelor şi utilajului care şi-au epuizat calităţile de exploatare

întreprinderile termoenergetice se confruntă cu un deficit de personal calificat, capabil să exploateze şi să renoveze reţelele şi echipamentele, maşinile şi mecanismele aflate în dotarea lor

sectorul energetic este caracterizat printr-un grad foarte scăzută de atractivitate investiţională şi prin lipsa surse financiare proprii necesare modernizării complexe

politica tarifară în domeniul energetic, orientată în primul rînd spre acoperirea cheltuielilor întreprinderilor energetice, nu este în concordanţă cu obiectivele dezvoltării socio-economice; metodologiile aplicate la calcularea şi modificarea tarifelor necesită să fie înnoite

în special din categoriile sociale cu venituri reduse, legată de tarifele înalte la resursele energetice

piaţa produselor petroliere practic este lăsată în afara reglementării de stat şi funcţionează în baza unor înţelegeri de cartel, ceea ce duce la creşterea nejustificată a preţurilor la produsele petroliere

agenţii economici şi populaţia nu sînt stimulaţi suficient să sporească eficienţa energetică şi utilizarea resurselor regenerabile de energie

59

nu s-au rezolvat problemele de integrare a pieţei de energie electrică a Moldovei în cea europeană şi consolidarea interconexiunilor cu sistemul electroenergetic din România pentru asigurarea tranzitului de energie electrică, la fel ca şi chestiunile privind asigurarea necesităţilor de gaze naturale ale ţării pe baza unui contract pe termen lung şi în condiţii de preţ avantajoase

măsurile orientate spre integrarea complexului energetic al Moldovei în piaţa energetică europeană şi interesele de dezvoltare a colaborării cu partenerii din Est, în special în domeniul asigurării cu gaze naturale, necesită să fie coordonate


În legătură cu creşterea economică prognozată, se aşteaptă ca pe termen mediu vor creşte atît necesităţile, cît şi volumul de consum al resurselor de energie şi combustibil. Fiind o ţară cu un nivel foarte scăzut de asigurare cu resurse interne de energie şi cu o dependenţă energetică externă considerabilă, Moldova urmează să dezvolte o cooperare activă cu partenerii din Vest şi din Est, să valorifice potenţialul surselor regenerabile de energie şi să implementeze rapid măsuri de conservare a energiei şi de eficienţă energetică. Atingerea acestor obiective strategice impune implementarea unui complex de acţiuni coordonate ale statului, ale autorităţilor locale, agenţilor economici.

Strategia energetică pe termen mediu va fi axată pe următoarele direcţii fundamentale:

echilibrarea relaţiilor Republicii Moldova cu ţările Comunităţii energetice Europene şi cu cele ale Uniunii Vamale în sfera energetică şi eliminarea contradicţiilor in dezvoltarea sectorului de gaze naturale

integrarea în piaţa electroenergetică a ţărilor Uniunii Vamale

promovarea şi implementarea proiectelor de modernizare energetică, utilizarea energiei regenerabile, de reducere a consumului de energie şi sporire a eficienţei energetice prin e stimularea agenţilor economici şi a populaţiei şi de atragere a resurselor financiare ale partenerilor din Est şi din Vest, ale investitorilor privaţi

revizuirea politicii tarifare, a metodologiilor de calcul şi de revizuire a tarifelor

elaborarea şi implementarea, de comun acord cu organele administraţiei publice locale, a unor programe de reducere a consumului de energie, cu asigurarea monitorizării implementării

Sporirea eficienţei energetice în sectorul bugetar şi în sectorul locativ-comunal.

Indicatori ţintă

2012 2018Capacitatea de consum de energie a PIB, kg echivalent petrol /1000 lei din PIB (în

46 Cel mult 40

60

preţuri constante ale anului 2005)Pierderile la producerea şi transportarea energiei electrice, %

16 13

Pierderile de energie în reţelele electrice de distribuţie, %

12 10

Producerea energiei din resurse regenerabile, mii tep

91 180

Ponderea energiei produse din resurse regenerabile în consumul brut de energie, %

4 8


Republica Moldova va adera la Acordurile statelor Uniunii Vamale în domeniul energeticii şi îşi va revizui Acordurile încheiate anterior cu alţi parteneri, inclusiv în cadrul Comunităţii Energetice Europene

Republica Moldova va desfăşura consultări cu ţările Uniunii Vamale şi tratative cu Comunitatea Energetică Europeană privind implementarea Pachetului Legislativ Energetic III, în primul rînd pentru a elimina problemele din relaţiile cu Federaţia Rusă în domeniul gazelor naturale şi a încheierii unui contract de livrare a gazelor naturale pe termen lung şi în condiţii reciproc avantajoase

Republica Moldova va elabora şi va implementa măsurile necesare pentru integrarea în piaţa electroenergetică unică a ţărilor Uniunii Vamale

Republica Moldova va continua să colaboreze în sfera energeticii cu partenerii occidentali care sprijină implementarea proiectelor energetice (banca Europeană de Reconstrucţii şi Dezvoltare, Banca Europeană de Investiţii, Banca Mondială, UE şi altele)

pentru o mai bună valorificare a potenţialului de producere a energiei electrice, disponibil pe cele două maluri ale Nistrului, pentru integrarea în pieţele electroenergetice ale ţărilor europene şi ale ţărilor Uniunii Vamale şi pentru stabilizarea tarifelor la energia electrică va fi semnat un contract pe termen lung cu Centrala Hidroelectrică Moldovenească. Acest fapt va permite sporirea sarcinii Centralei Hidroelectrice Moldoveneşti, acoperirea deficitului de producere a energiei electrice şi valorificarea potenţialului de export al energiei electrice

va fi elaborat un plan şi un pachet de proiecte de anvergură în domeniul modernizării şi dezvoltării electroenergeticii şi asigurării cu energie termică; implementarea proiectelor se va realiza prin aplicarea mecanismelor de parteneriat public-privat, susţinerea financiară a Fondului de Stat de Investiţii, atragerea mijloacelor investitorilor privaţi şi ale partenerilor externi de dezvoltare, inclusiv ale Băncii Eurasiatice de Dezvoltare (planul va include proiecte de extindere a interconexiunii reţelelor electrice ale Moldovei, Ucrainei, României, de reutilare a capacităţilor disponibile de producere şi transportare a energiei electrice şi termice, de zonare a municipiilor şi de construire în zonele selectate a centralelor termoelectrice pe bază de cogenerare ş.a.)

61

se propune modificarea sistemului de reglementare a sectorului energetic, în urma căreia atribuţiile privind elaborarea şi promovarea politicii energetice vor aparţine în continuare ministerului de resort, funcţiile de reglementare anti-monopol în energetică vor fi transmise Serviciului de Stat Antimonopol, funcţiile de reglementare a tarifelor – Comitetului pentru Preţuri şi Tarife

va fi revizuită politica tarifară şi va fi perfecţionată baza metodologică de calculare şi ajustare a tarifelor la resursele energetice, va fi introdus sistemul diferenţiat pentru energie electrică (în funcţie de oră şi anotimp), va fi elaborată şi implementată metodologia de calculare a tarifelor la energia electrică obţinută din resurse regenerabile şi transmisă în reţea

va fi stabilită cota maximă admisă a cheltuielilor pentru serviciile comunale (în % din venitul cumulat al familiei) şi vor fi introduse subvenţii de stat pentru achitarea acestor servicii

pentru a promova implementarea tehnologiilor cu consum redus de energie şi a proiectelor de sporire a eficienţei energetice vor fi aplicate instrumente de stimulare economică – credite fiscale, amortizarea accelerată, compensarea de la bugetul de stat a unei părţi din cheltuielile pentru plata dobînzilor la credite şi împrumuturi, ratele de impozitare diferenţiate pentru achiziţionarea de automobile, în funcţie de caracteristicile tehnice şi de eficienţa lor energetică etc

va fi evaluat potenţialul de optimizare a consumului de energie în instituţiile bugetare şi elaborat un program adecvat de reducere a consumului de energie, care va include proiecte concrete, regulile şi sursele financiare de implementare a lor; implementarea proiectelor va permite economisirea mijloacelor pentru întreţinerea sectorului public

organele administraţiei publice locale, cu suportul Guvernului, vor elabora programe de sporire a eficienţei energetice în sectorul de exploatare a locuinţelor şi în sectorul bugetar, de utilizare a resurselor de energie regenerabile, cu indicarea volumului şi surselor de finanţare (mijloace ale bugetelor de stat și locale, ale investitorilor privaţi, ale populaţiei, granturi şi credite)

vor fi instituite proceduri de evaluare a potenţialului de reducere a consumului de energie în sfera locativ-comunală şi în instituţiile bugetare, va fi stabilită modalitatea de realizare a proiectelor de sporire a eficienţei energetice; de asemenea, va fi elaborată baza normativă pentru încheierea contractelor de stat (municipale) pe termene ce depăşesc ciclul bugetar şi vor fi elaborate formulare-tip pentru contractele de stat şi cele încheiate la nivel local

va fi introdus un control strict al îndeplinirii Programului Naţional de Eficienţă Energetică pentru anii 2011-2020 şi a Planului Naţional de Acţiuni în domeniu Energia Regenerabilă pe anii 2013-2020, care presupune examinarea rapoartelor corespunzătoare de 2 ori pe an, în cadrul şedinţelor Guvernului.

62

5.5. Infrastructura transportului

Tendinţele de evoluţie şi situaţia

Nivelul de dezvoltare al economiei ţării este în mare măsură corelat cu indicatorii care caracterizează starea infrastructurii şi intensitatea fluxurilor de transport.

Potrivit datelor „The Global Competitiveness Report 2012–2013”, în r clasamentul mondial printre 144 de ţări ale lumii Moldova ocupă locul 70 după starea infrastructurii căilor ferate, domeniul aviaţiei – locul 113, a porturilor – locul 129, iar după calitatea drumurilor – ultimul loc, al 144-lea.

Transportul auto. Sectorul auto este lider în sectorul serviciilor de transport de călători şi mărfuri, deţinînd o pondere de 86% din totalul transportului de mărfuri şi de 49% a transportului de pasageri cu transport public (autobuse).

Lungimea totală a drumurilor este de 9,4 mii km, inclusiv naţionale - 3,4 mii km, locale – 6,0 mii km. După densitatea drumurilor (306,8 km / 1000 km2) Moldova nu se deosebeşte, practic, de celelalte ţări ale regiunii.

Parcul de vehicule creşte continuu. Numai în anii 2009-2012 numărul camioanelor a crescut cu 26%, cel al autoturismelor – cu 19%. Acest lucru provoacă creșterea presiunii asupra îmbrăcămintei drumurilor auto.

Între timp, calitatea drumurilor este dezastruoasă. Potrivit evaluărilor oficiale, starea a circa 74 % din drumurile naţionale şi a 78% din cele locale poate fi calificată ca „nesatisfăcătoare”.

Creşterea mijloacelor Fondului Rutier şi suportul financiar de la partenerii externi pentru reabilitarea drumurilor nu au condus, deocamdată, la o schimbare calitativă a situaţiei la acest capitol. Astfel, în anii 2008-2012 au fost reparate doar 250 km de drumuri (inclusiv locale – 60 km), adică numai 3% din lungimea totală a drumurilor auto. Dacă aceste ritmuri de reabilitare a drumurilor se vor menţine şi mai departe, starea lor tehnică se va înrăutăți.

În acelaşi timp, o parte din mijloacele financiare alocate anual pentru întreţinerea şi reparaţia drumurilor rămîne neutilizată. În anul 2010 au rămas neutilizate 290,8 mil.lei (26,3% din resursele alocate), în 2011 - 329,2 mil.lei, în anul 2012 – 415 mil.lei.

Persistă şi problema calităţii lucrărilor de construcţie şi reabilitare a drumurilor, ca şi cea a refuzului companiilor străine - învingătoare a tenderelor de executare a lucrărilor respective să angajeze forţă de muncă locală. De regulă, acestea aduc în Moldova nu doar personalul tehnico-ingineresc necesar, dar şi muncitori care au calificarea necesară pentru a lucra conform tehnologiilor performante cu utilizarea mijloacelor tehnice corespunzătoare.

Se constată lipsa totală a coordonării acţiunilor de reabilitare a drumurilor auto între autorităţile moldoveneşti şi cele ale regiunii transnistrene, cu toate că o parte din drumuri străbat ambele maluri ale Nistrului, conectîndu-le la reţeaua de transport auto a Ucrainei.

63

Transportul feroviar Lungimea de exploatare a căilor de transport feroviar măsoară 1157 km, inclusiv sectorul transnistrean – 114 km (circa 10% din lungimea totală a căii ferate). Densitatea medie a căilor ferate (34,2 km/ 1000 km2) este comparabilă cu cea existentă în Bulgaria, Letonia, Lituania şi Ucraina.

Infrastructura feroviară se află într-o stare nesatisfăcătoare şi nu mai poate face faţă vitezei proiectate a circulaţiei trenurilor. Calea Ferată a Moldovei nu este electrificată, transportarea se efectuează cu locomotive cu motor Diesel, mijloacele de transport şi liniile feroviare au un grad de uzură sporit, peste 60% din numărul total al locomotivelor şi cca 30% din vagoanele de marfă sînt uzate complet, peste 200 km, sau circa 23% din liniile feroviare necesită reparaţie urgentă. Sistemul instalaţiilor de telecomunicaţii se exploatează din 1970 fără a fi renovat sau modernizat, starea a circa 80% din sistemele de control este critică. Calea Ferată a Moldovei nu dispune de terminale moderne care ar asigura prelucrarea eficientă a containerelor ISO, de instalaţii de control şi de personal specializat.

Lucrările de întreţinere şi modernizare a şinelor de cale ferată şi a mijloacelor de transport feroviar sînt finanţate insuficient, inclusiv din cauza situaţiei financiar-economice instabile a Întreprinderii de Stat „Calea Ferată a Moldovei”, imperfecţiunii politicii tarifare, cînd transportarea de pasageri generează pierderi, acestea fiind acoperite din veniturile obţinute de la transportul de mărfuri.

Impactul neînţelegerilor dintre Chişinău şi din Tiraspol asupra situaţiei infrastructurii şi asupra sistemului de transport feroviar în ansamblu a fost şi rămîne extrem de negativ. Ca urmare a mai multor aşa-numitele "conflicte de cale ferată", Calea Ferată a Moldovei s-a pomenit practic împărţită, în anul 2004, în Transnistria a fost creată întreprinderea „Calea Ferată a Transnistriei”. Potenţialul de transport, inclusiv de tranzit, a încetat de a fi utilizat în întregime, logistica traficului a fost afectată, părţile în conflict până acum poartă permanente pierderi economice din cauza ca nu au restaurat complet traficul prin segmentul transnistrean de cale ferată.

În comparaţie cu perioada 2005-2008, volumul transportului de mărfuri pe calea ferată a scăzut de aproape trei ori, şi de pasageri - cu un sfert.

Transportul aerian

În R.Moldova există 5 aeroporturi, rămase de pe timpurile sovietice amplasate în Chişinău, Mărculeşti, Cahul, Bălţi şi Tiraspol – dintre care doar aeroportul internaţional Chişinău este utilizat pentru a efectua curse regulate. În anul 2013 Aeroportul Internaţional Chişinău a fost dat în concesiune companiei ruse "Авиаинвест", cu scopul de a rezolva problemele de modernizare şi creştere a volumului de transport aerian.

Moldova a încheiat cu Uniunea Europeană Acordul privind Spaţiul Aerian Unic, ceea ce favorizează dezvoltarea şi diversificarea legăturilor aeriene cu mai multe ţări ale lumii, dar şi a aviaţiei naţionale în ansamblu.

Totodată lipseşte o strategie de dezvoltare a sectorului de transport aerian pe asemenea direcţii, cum ar fi aviaţia sanitară şi agricolă, nu există vreun plan de dezvoltare a aeroporturilor din afara capitalei, ceea ce se explică mai ales prin lipsa surselor proprii de investiţii în aviaţie şi prin atractivitatea investiţională slabă a ţării.

64

Transportul acvatic. Acum două decenii şi ceva, pe Nistru şi Prut erau transportate anual peste trei mil. tone de diverse mărfuri. În numai cîţiva ani, traficul fluvial de mărfuri a scăzut de zeci de ori, cea mai mare parte a navelor fie au dispărut, fie au fost dezmembrate şi vîndute ca metal uzat. Infrastructura portuară este în mare parte distrusă. Şenalele (părţile navigabile ale albiilor) Nistrului şi Prutului necesită a fi curăţate şi adîncite, gradul de înnămolire a lor afectînd circulaţia navelor.

Dezvoltarea transportului naval intern în Moldova va fi şi pe viitor limitată de pragurile de depuneri aluviale care s-au format în şenalele celor două fluvii, or, la ora actuală nu există vreun plan de măsuri şi nu se întreprind, practic, nici un fel de acţiuni pentru restabilirea circulaţiei navelor pe râurile Prut şi Nistru.

Unica performanţă din ultimii ani în domeniul transportului naval este construcţia portului Giurgiuleşti, împreună cu crearea instituţiei publice „Căpitănia Portului Giurgiuleşti” şi lansarea înregistrării navelor maritime sub pavilionul Republicii Moldova. Însă portul Giurgiuleşti are încă multe probleme nesoluţionate. În special, pentru o bună funcţionare el are nevoie stringentă de renovarea actualului pod de pe Prut cu transformarea acestuia în unul de tip ridicător. Începînd cu anul 2009, terminalul de pasageri, aflat în gestiunea statului, nu mai oferă servicii de transport regulat de călători.


starea tehnică nesatisfăcătoare a tuturor sistemelor de transport (auto, feroviar, aerian, acvatic), afectează în mod negativ dezvoltarea economică şi calitatea serviciilor de transport prestate agenţilor economici şi populaţiei;

pierderea stabilităţii financiare a transportului feroviar, riscurile de accidente şi catastrofe tehnogene ca rezultat al gradului înalt de uzură şi al ieşirii din funcţiune a utilajului scade cererea pentru servicii de transport feroviar din partea expeditorilor de mărfuri şi a călătorilor, acest tip de transport a devenit mai puţin competitive în comparaţie cu transportul auto şi cel aerian

lipsa unor centre logistice specializate în analiză a transporturilor de mărfuri şi repartizarea acestora în cadrul reţelei în vederea optimizării circuitului încărcăturilor

lipsa resurselor financiare proprii în volum suficient pentru a asigura modernizarea infrastructurii de transport şi a o ridica la nivelul exigenţelor economice şi sociale actuale, dar şi al normelor internaţionale în domeniu

„conflictele de transport”, care apar periodic între Chişinău şi Tiraspol, alături de lipsa unor planuri şi acţiuni coordonate între Moldova şi Transnistria în sectorul transporturilor împiedică optimizarea fluxurilor de încărcături şi de călători, valorificarea potenţialului de tranzit, restabilirii complexe a infrastructurii de transport

nivelul redus de utilizare a potenţialului de tranzit, practic nu sunt utilizate posibilităţile oferite de participarea Moldovei la coridoarele internaţionale de transport (Coridorul Pan-European de Transport IX, Coridorul IV Feroviar şi altele) şi de proiectele în domeniu

65

politica tarifară în sectorul transporturilor nu poartă un caracter sistemic, fiind gestionată de mai multe instituţii ale administraţiei publice, care aplică metodologii şi abordări diferite la formarea tarifelor pentru serviciile transportului public


Programul de dezvoltare social-economică a Moldovei prevede accelerarea ritmurilor dezvoltării social-economice, inclusiv intensificarea creşterii industriei şi agriculturii, a exporturilor şi importurilor, a nivelului de trai al populaţiei. Toate acestea vor genera o sporire a necesităţilor de transport de mărfuri şi de pasageri. Mai mult, pentru asigurarea creşterii economice este absolut necesară o „încadrare” cît mai eficientă a segmentelor infrastructurii de transport a ţării în sistemul regional de transport, care leagă ţările din Vest cu cele din Est. Aceste sarcini pot fi îndeplinite doar cu condiţia ameliorării radicale a situaţiei din sectorul transporturilor.

Direcţiile strategice în dezvoltarea infrastructurii de transport pe termen mediu sînt următoarele:

ameliorarea substanţială a calităţii drumurilor auto

modernizarea infrastructurii transportului feroviar

• creştere semnificativă a volumului de investiţii prin atragerea de noi surse interne şi externe de finanțare

realizarea unui consens cu autorităţile Transnistriei în vederea dezvoltării unor proiecte de reabilitare şi modernizare a reţelelor de transport, astfel încît acestea să devină atractive nu doar pentru oamenii de afaceri din ţară, dar şi pentru fluxurile internaţionale de mărfuri şi pasageri, să facă faţă cererii crescînde de servicii de transport de calitate şi să valorifice potenţialul de tranzit al ţării. ;

Indicatori ţintă

2013 2018Finanţarea sectorului de transport de la bugetul public naţional, mld. lei

2,3 4,5

Ponderea drumurilor auto naţionale, a căror stare poate fi calificată drept „bună” şi „satisfăcătoare”, %

26 cel puţin 40

Ponderea drumurilor auto publice locale a căror stare poate fi calificată drept „bună” şi „satisfăcătoare”, %

22 cel puţin 30


66

va fi format un pachet de proiecte prioritare de modernizare tehnică în domeniul feroviar şi transportul auto,, corelate cu sarcinile de accelerare a creşterii economice la capitolul majorării şi optimizării circuitului de mărfuri între Republica Moldova şi ţările europene şi din CSI;

printre proiectele de importanţă majoră vor figura cele orientate spre reabilitarea şi modernizarea infrastructurii căilor ferate, reconstrucţia staţiilor de frontieră existente, electrificarea liniilor de cale ferată, înnoirea şi modernizarea garniturilor de tren, ajustarea caracteristicilor tehnice ale drumurilor naţionale, ale infrastructurii căilor acvatice interne de pe rîurile Nistru şi Prut la cerinţele internaţionale în domeniu;

;capacităţile interne de finanţare a proiectelor de modernizare a infrastructurii de transport vor fi majorate din contul mijloacelor Fondului de Stat de Investiţii;

capacităţile interne de întreţinere şi exploatare a drumurilor auto vor fi extinse prin direcţionarea sumei totale a accizelor la produsele petroliere în Fondul Rutier;

de comun acord cu Transnistria va fi elaborat un plan de implementare a unor proiecte comune în sectorul transport, de natură să amelioreze logistica transporturilor şi să asigure creşterea fluxurilor de tranzit de mărfuri şi pasageri;

Republica Moldova va adera la toate Acordurile Uniunii Vamale în sfera transportului, în vederea extinderi cooperării şi majorării potenţialului de tranzit al sectorului;

o parte din proiectele de modernizare a infrastructurii de transport care uneşte Moldova, Transnistria şi ţările CSI vor fi propuse spre finanţare Băncii Eurasiatice de Dezvoltare, pentru care sectorul transporturilor este un domeniu de finanţare prioritar;

vor fi elaborate şi lansate proiecte de dezvoltare a infrastructurii de transport, în primul rînd în sfera transportului aerian şi de apă, care vor implica participarea businessului pe baza parteneriatului public-privat

va fi introdusă practica comenzii de stat pentru pregătirea şi perfecţionarea specialiştilor (ingineri şi muncitori) în ramura construcţiei şi reparaţiei infrastructurii de transport, la cererea întreprinderilor;

toate chestiunile privind formarea de către stat a preţurilor şi tarifelor în sectorul transport vor fi transferate în competenţa Comitetului pentru Preţuri şi Tarife, aflat în subordonarea Guvernului RMoldova;

va fi elaborat şi implementat Programul de reabilitare a drumurilor auto locale care conectează centrele raionale cu localităţilor rurale, în vederea stimulării dezvoltării industriei şi agriculturii în toate regiunile ţării şi asigurării accesului populației populaţiei la servicii de transport calitative.

67

6. Dezvoltarea socială

6.1. Piaţa muncii şi ocuparea forţei de muncă


Fenomene negative pe piaţa forţei de muncă din Republica Moldova se manifestă prin o scădere dramatică a ocupării forţei de muncă şi activitatea economică a populaţiei, pe de o parte, şi creşterea migraţiei forţei de muncă în afara ţării şi a şomajului în interiorul ţării, pe de altă parte.

Tendinţa de bază, definitorie pentru situaţia în sfera ocupării forţei de muncă, este reducerea constantă a numărului locurilor de muncă şi al cetăţenilor ocupaţi în economie. Ea a început să se manifeste imediat ce Moldova şi-a declarat independenţa, şi continuă şi în prezent. Din 1993 pînă în 2013 numărul persoanelor angajate a scăzut cu 515 mii persoane, sau cu 31%, inclusiv în intervalul dintre 2009 şi 2013 – cu peste 80 mii persoane, sau cu 6%.

De menţionat că numărul locurilor de muncă şi cel al lucrătorilor descreşte practic independent de creşterea sau de scăderea volumului producţiei naţionale. Tendinţa ascendentă de durată din economie, pe care o putem urmări, începînd cu anul 2000, şi care s-a întrerupt doar de 2 ori (în 2009 şi 2012) nu numai că nu a influenţat benefic situaţia, dar, dimpotrivă, a fost însoţită de reducerea numărului persoanelor angajate în cîmpul muncii.

În ultimii ani, situaţia nu s-a schimbat. În anul 2009, în condiţiile crizei economice, a continuat reducerea numărului angajaţilor. Revitalizarea economiei în 2010, nu a provocat o creştere a nivelului ocupării forţei de muncă, iar anul 2011, care a păstrat tendinţele de creştere economică, ocuparea forţei de muncă a crescut nesemnificativ. În anul 2013, a avut loc reducerea volumului producţiei naţionale, dar și o scădere dramatică a numărului de angajaţi În general, în perioada 2009-2013, la 1% din creşterea PIB-ului a revenit o reducere de 0,4% de reducere a numărului persoanelor angajate. Cu alte cuvinte, creşterea economică a fost însoţită de creşterea productivităţii muncii şi de eliberarea în masă a forţei de muncă.

Ca urmare a acestui caracter „nesocial” al dezvoltării economice, scade nivelul de ocupare a populaţiei în economie. Dacă în 2000 aproape 55% din populaţie cu vîrste de 15 ani şi mai mult era ocupată în economie, atunci în 2013- numai 39%. Deci, nivelul de ocupare a populaţiei s-a redus de 1,4 ori. Moldova se situează cu mult în urma ţărilor din regiune la capitolul asigurării populaţiei cu locuri de muncă şi a gradului de angajare a populaţiei în cîmpul muncii. De exemplu, nivelul de ocupare a populaţiei (cu vîrste de 15 ani şi mai mult) în Belarus constituie 77,2 %, Kazahstan– 67,9 %, Federaţia Rusă– 64,9 %. Indicii de ocupare a populaţiei în aceste ţări sînt de 1,7-2,0 ori mai mari decît în Moldova.

În acelaşi timp cererea de locuri de muncă nu scade, ci creşte odată cu creşterea populaţiei de vîrstă aptă de muncă. Implicit creşte presiunea asupra pieţei muncii, care nu are capacitatea de a asimila forţa de muncă oferită. Problema angajării devine tot mai acută, şi se rezolvă în special prin exodul masiv al cetăţenilor moldoveni apţi de muncă peste hotare.

68

Ca urmare a migraţiei migraţiei forţei de muncă, piaţa muncii din Republica Moldova de muncă a pierdut şi continuă să piardă o parte considerabilă a forţei de muncă instruită şi calificată. Datele Biroului Naţional de Statistică arată, că migraţia de muncă a crescut de la 138,3 mii pers. în 2000 pînă la 332,5 mii pers în 2013, sau de 2,4 ori. Însă datele Bănci Mondiale indică o cifră de 770 mii persoane, care este de 2 ori şi ceva mai mare decît estimările Biroului Naţional de Statistică. Printre migranţi, ponderea grupului cel mai activ al populaţiei apte de muncă – persoanele cu vîrste între 25 şi 34 de ani, este destul de semnificativă – peste 1/3 (33,6%). Circa o jumătate din numărul total al cetăţenilor moldoveni plecaţi să lucreze peste hotare au studii superioare, medii de specialitate şi formare profesională.

Tendinţa de reducere a cererii de forţă de muncă şi angajarea masivă a populaţiei peste hotarele ţării influenţează negativ piaţa internă a muncii.

În primul rînd, se reduce numărul persoanelor active din punct de vedere economic, care îşi propun forţa de muncă. În perioada anilor 2000-2013 numărul populaţiei active sub aspect economic s-a redus cu 33,9 %. Acest proces este în contradicţie cu tendinţa de creştere a numărului populaţiei de vîrstă activă din punct de vedere economic şi a numărului cetăţenilor cu vîrstă aptă de muncă. Un rezultat al diminuării numărului persoanelor active din punct de vedere economic a devenit reducerea nivelului de activitate economică de la 59,9 % în anul 2000 pînă la 41,4 % în 2013, dau de 1,4 ori. Situaţia privind gradul de activitate economică a populaţiei în Republica Moldova este cu mult mai gravă decît în Belarus, unde acest indice este de 77,7 %, Kazahstan – 71,7 %, Rusia – 67,8 %.

În n rîndul al doilea, restrîngerea ofertei de forţă de muncă pe piaţa internă a muncii a generat şi ulterior a acutizat tot mai mult problema cadrelor: angajatori din diverse sectoare ale economiei se pomenesc tot mai des în situaţia de a nu găsi specialişti de profilul şi nivelul de calificare necesar, ceea ce împiedică dezvoltarea multor sectoare ale economiei şi realizarea planurilor de afaceri. Sistemul de pregătire şi reciclare a cadrelor la întreprinderi a ajuns, practic, în afara reglementării din partea statului. A fost distrus sau şi-a pierdut rolul de altă dată sistemul de perfecţionare a cadrelor de muncitori şi specialişti.

Situaţia de pe piaţa muncii este înrăutăţită de nivelul înalt de ocupare în sectorul neformal, unde lucrează circa 30% din toţi angajaţii în economia naţională, inclusiv în agricultură – 75%, construcţii – 61%. Nivelul înalt de ocupare în sectorul neformal afectează perspectivele dezvoltării social-economice a ţării, reduce încasările fiscale a bugetelor de toate nivelele. Angajarea neformală de diverse tipuri îi lipseşte pe salariaţi de posibilitatea de a conta pe viitor la o pensie cît de mică, la garanţii sociale şi de altă natură. Acest lucru este o consecinţă a faptului că angajatorii din sectorul neformal se eschivează în masă de la încheierea contractelor de muncă şi de la plata contribuţiilor sociale obligatorii, stabilite prin lege.

Dacă în anul 2008 angajatorii nu au plătit contribuţii sociale pentru 54,6% de angajaţi ai sectorului neformal, atunci în anul 2012 cota respectivă a urcat pînă la 81,5 %.

O situaţie şi mai pesimistă se atestă la plata indemnizaţiilor pentru concedii ale angajaţilor din sectorul neformal, de care nu au beneficiat 95,8 % din salariaţi, şi pentru concediile medicale, de care nu beneficiat 94,4 % din numărul total al celor care muncesc fără contracte de muncă.

Structura ocupării forţei de muncă nu este favorabilă sectoarelor economiei cu componentă inovativă şi tehnologică semnificativă. În agricultură şi în gospodăria silvică muncesc 28,8 % din angajaţi, iar în industrie - doar 12,1%, adică de 2,4 mai puţini. În sectorul real se menţine ponderea considerabilă a locurilor de muncă de productivitate joasă. Gradul înalt al fluctuaţiei forţei de muncă (anual 25 % de persoane se angajează şi aproximativ tot atîtea se concediază,

69

inclusiv în Chişinău - 30 %, Bălţi – 33 %) îi demotivează pe proprietarii de companii să investească în instruirea profesională a angajaţilor.

Reducerea numărului locurilor de muncă a generat creşterea şomajului. În anii 2009-2013 numărul şomerilor, calculat după metodologia OIM s-a majorat cu 22,1%, iar rata şomajului a crescut de la 4.0% la 5,1%. Creşterea şomajului a fost deosebit de mare în anii 2009-2012. În cea mai mare măsură şomajul a afectat oraşele mici şi persoanele tinere (în grupul de vîrstă 15-24 de ani, nivelul şomajului este de peste două ori mai înalt decît cifra medie). În anul 2011 în agenţiile teritoriale de ocupare a populaţiei erau înregistraţi mai puţini şomeri, ceea ce se explică în special prin nivelul scăzut de adresare a şomerilor în organele de resort. Eficienţa scăzută a instrumentelor de soluţionare a problemelor angajării şi de asistenţă materială acordată şomerilor se manifestă prin faptul că doar fiecare al cincilea şomer care a apelat la o agenţie de ocupare a forţei de muncă şi-a găsit un loc de lucru, iar de indemnizaţii de şomaj beneficiază doar fiecare al 12-lea. Însă indiferent de metodologia de evaluare a şomajului deschis, amploare acestui fenomen este neproporţional de mică în comparaţie cu reducerea de facto a numărului locurilor de muncă şi al angajaţilor, cauzată de exodul masiv al forţei de muncă peste hotarele ţării.

Pentru piaţa munci din Moldova este caracteristic fenomenul şomajului mascat. Una din formele şomajului mascat este iniţierea de către administraţiile întreprinderilor a plecărilor angajaţilor în concedii fără întreţinere, fenomen care s-a manifestat deosebit de pregnant în anul 2009, care a fost un an de criză. În total, în concedii fără întreţinere au fost trimişi atunci 5% din angajaţi. Cu toate că proporţiile practicii concediilor forţate sînt incomparabile cu cele din anii 90, totuşi, în anul 2009 acestea au cuprins 25% din angajaţii sectorului de extragere a zăcămintelor şi din construcţii.


lipsa unei politici de stat eficiente în domeniul reglementării ocupării populaţiei, ignorarea cu bună-ştiinţă de către sindicate a problemelor legate de nivelul înalt al angajării în sectorul neformal;

reducerea considerabilă şi constantă a locurilor de muncă şi a celui al angajaţilor constituie o tendinţă generală şi de lungă durată, care este în contradicţie cu creşterea cererii de locuri de muncă şi a numărului populaţiei apte de muncă;

migrarea în masă a populaţiei la muncă peste hotare, fiind o formă nesănătoasă de soluţionare a contradicţiei indicate mai sus, conduce la pierderea unui număr important de specialişti instruiţi şi calificaţi;

problema asigurării sectoarelor economiei cu cadre specializate şi calificate devine tot mai acută;

în economie persistă un număr considerabil de locuri de muncă cu productivitate joasă şi prost remunerate, cu condiţii de muncă precare; ponderea persoanelor care practică activităţi cu o componentă inovativă şi tehnologică înaltă este extrem de redusă;

nivelul ocupării populaţiei în sectorul neformal a atins un nivel foarte înalt, iar cauza principală a acestui fenomen o constituie sarcina fiscală sporită asupra fondurilor de

70

salarizare şi dorinţa angajatorilor de a evita (parţial sau total) achitarea contribuţiilor obligatorii de asigurări sociale şi de sănătate, prevăzute de lege;

nu există un sistem de stimulare a creării locurilor muncă, majorării numărului angajaţilor, majorării salariilor, reciclării şi ridicării nivelului de calificare a cadrelor;

mecanismele slabe de control privind respectarea legislaţiei de muncă încurajează încălcarea frecventă a prevederilor acesteia şi reducerea gradului de protecţie socială a angajaţilor şi „împingerea” lor în afara cîmpului legal, în zona relaţiilor de muncă neformale.


Majorarea numărului cetăţenilor angajaţi în economia naţională şi sporirea gradului de ocupare a populaţiei constituie un obiectiv de importanţă primordială al dezvoltării social-economice pe termen mediu.

Strategia ocupării forţei de muncă prevede:

creşterea numărului locurilor de muncă şi al angajaţilor cu 200 mii şi al nivelului de ocupare a populaţiei de la 39% la 45%

extinderea accesului populaţiei la locurile de muncă în ţară şi substituirea consecventă a exportului de forţă de muncă cu exportul de mărfuri şi servicii, iar a transferurilor băneşti ale cetăţenilor moldoveni de peste hotare – cu surse de venituri stabile în interiorul ţării, sub formă de salarii ;

asigurarea ritmurilor planificate de creştere a economiei cu forţă de muncă de calitatea necesară şi în proporţiile necesare.

Implementarea strategiei de ocupare a populaţiei va fi susţinută prin măsuri orientate spre îmbunătăţirea mecanismelor de reglementare a activităţii de întreprinzător, a politicii bugetare şi a politicii fiscale, prin acţiuni în domeniul atragerii de investiţii, dezvoltării industriei, agriculturii, transportului şi altor sectoare ale economiei, propuse de prezentul Program de dezvoltare social-economică a Moldovei. Alături de aceste măsuri de ordin „general”, vor fi întreprinde şi acţiuni specifice pentru piaţa muncii.

Indicatorii-ţintă

2013 2018Numărul angajaţilor în economie, mii pers. 1173 1350

71

Nivelul de ocupare a populaţiei, % 39,3 45,0Rata şomajului, % 5,1 4,0 inclusiv printre persoanele cu vîrste între 15 şi 24 ani 12,2 8,0Ponderea angajaţilor în sectorul neformal în numărul total al persoanelor angajate, % 30,9 15,0Numărul migranţilor de muncă, • Numărul de lucrători migranţi,mii pers. 770,0 500,0


În rezultatul implementării strategiilor de dezvoltare a activităţii investiţionale, industriei, agriculturii, transportului şi altor sectoare, a strategiei de dezvoltare a legăturilor economice şi integrării externe, modificării politicii fiscale şi a celei bugetare, expuse în prezentul Program de dezvoltare pentru perioada 2015-2018, numărul locurilor de muncă şi cel al angajaţilor urmează să crească cu 200 mii persoane.

Principalele măsuri care vor susţine procesul de creştere a ocupării populaţiei sînt următoarele:

angajatorii vor avea dreptul de a deduce din suma totală a impozitului pe venit declarat 60% din suma creşterii plăţilor în fondul de asigurări sociale, obţinută în rezultatul majorării fondului de salarizare (prin sporirea numărului angajaţilor şi/sau a salariilor în anul de raportare);

va fi pus la punct un sistem de informare a cetăţenilor Moldovei care muncesc în alte ţări despre locurile de muncă nou create şi specialităţile solicitate, prin intermediul ambasadelor RM şi al organizaţiilor diasporei moldoveneşti;

vor fi perfecţionate structura, atribuţiile, dar şi înăsprite măsurile de responsabilizare a funcţionarilor din instituţiile de control şi supraveghere în sfera respectării legislaţiei muncii;

va fi implementat sistemul comenzii de stat pentru pregătirea, reciclarea şi ridicarea nivelului de calificare a cadrelor la solicitarea agenţilor economici; solicitările vor fi colectate de agenţiile teritoriale de ocupare a populaţiei şi selectate de ministerul de resort, cu includerea ulterioară în comanda de stat, care va fi asigurată cu finanţare de la bugetul de stat;

anual va fi elaborat şi implementat Planul de acţiuni privind creşterea ocupării populaţiei în economie, care va conţine obiective măsurabile (indicatori-ţintă) şi măsuri concrete; rezultatele îndeplinirii lui vor fi evaluate de patronate, sindicate şi de reprezentanţii Guvernului

va fi extinsă aplicarea formelor noi, inovatoare de ocupare a forţei de muncă: executarea lucrărilor la distanţă, lucrul persoanelor fizice în baza contractelor individuale de muncă, part-time,, program de lucru flexibi, alături de unele practici mai flexibile de angajare (sezoniere, temporare, cu ziua/săptămâna de muncă incompletă), care ar satisface cerinţele persoanelor interesate de alte modalităţi de activitate remunerată, decât cele „standard”; în legislaţia muncii vor fi operate modificări şi completări de natură să asigure varietatea instituţională necesară a formelor de angajare în câmpul munci;

72

se preconizează dezvoltarea unui sistem de pregătire profesională, corelat cu necesităţile pieţei de muncă; antrenarea mai activă a tinerilor, a femeilor după concediile de îngrijire a copilului, a invalizilor, a persoanelor care şi-au ispăşit pedeapsa în locurile de detenţie în programele de instruire profesională şi reciclare a forţei de muncă;

Republica Moldova va adera la Acordul ţărilor-membre ale Uniunii Vamale „Cu privire la statutul juridic al lucrătorilor-migranţi şi al membrilor familiilor lor”, ceea ce va ameliora semnificativ situaţia migranţilor moldoveni: ei vor căpăta dreptul de a munci fără înregistrarea şi permisiunea de a munci în ţara respectivă, dreptul la asistenţă socială, la asistenţă medicală, iar copii lor vor obţine posibilitatea să frecventeze instituţiile preşcolare şi să obţină studii în conformitate cu legislaţia statului respectiv; aderarea la Acordul nominalizat va simplifica şi atragerea în economia Moldovei a specialiştilor de profilele şi calificarea necesară din ţările Uniuni Vamale;

Republica Moldova va adera şi la celelalte acorduri ale ţărilor Uniunii Vamale care vizează ocuparea forţei de muncă, în vederea participării la formarea şi funcţionarea pieţei comune de forţă de muncă.

73

6.2. Veniturile populaţiei


Informaţii generale privind veniturile băneşti

Rata scăzută de creștere a veniturilor reale ale populaţiei nu permit asigurarea unui nivel de trai decent. pentru majoritatea cetăţenilor ţării. Aşa, în perioada 2009-2013 mărimea medie a veniturilor pe cap de locuitor a crescut cu doar 5,5% în expresie reală (minus inflaţia).

În anul 2013, mărimea medie a veniturilor băneşti pe cap de locuitor a (1507,0 lei) a fost mai mică decît minimumul de existenţă, şi a constituit doar 93,5% din valoarea acestuia.

În structura veniturilor băneşti ale populaţiei prevalează retribuirea munci (46,4%), plăţile sociale (22,2%) şi transferurile din străinătate (19,3%). În Federaţia Rusă, Republica Belarus şi Kazahstan salariile de asemenea figurează în calitate de sursă principală a veniturilor băneşti, însă cota lor în structura veniturilor băneşti este cu mult mai mare - de 60-70%.

Diferenţierea populaţiei în funcţie de venituri este extrem de accentuată. Media veniturilor pe cap de locuitor obţinute de 20% din gospodăriile casnice cele mai asigurate este de 8,3 ori mai mare decît cea obţinută de 20% din gospodăriile casnice cele mai slab asigurate. În oraşele mari, diferenţierea după veniturile băneşti pe cap de locuitor este şi mai mare – 8,7 ori.

Salariile

Republica Moldova se deosebeşte printr-un nivel nejustificat de jos al salariului – în anul 2013 mărimea medie a acestuia a fost de 299 USD lunar. Acest indice este unul din cele mai joase printre ţările CSI. De menţionat că decalajul la capitolul remunerări munci între Moldova şi ţările CSI cu un grad mai înalt de dezvoltare economică se află în continuă creştere. Dacă în anul 2008 salariul mediu în Federaţia Rusă era de 2,7 ori mai mare decît în Republica Moldova, atunci în 2012 diferenţa era deja de 3,1 ori, în Kazahstan – de 2,0 şi, respectiv, de 2,4 ori, în Belarus – de 15, şi 1,6 ori.

.Creşterea salariilor reale, atestată pe parcursul ultimilor ani, a purtat un caracter compensatoriu faţă de nivelul de salarizare până la obţinerea independenţei de către Republica Moldova.

Cu toate acestea, în pofida creşterii economice, puterea de cumpărare a salariului mediu lunar în Moldova nu a atins nivelul anului 1990, constituind în anul 2012 doar 89,4% din nivelul anului 1990. În acelaşi timp, în ţările CSI salariul real în 2012 îl depășea pe cel din 1990 de 3,9 ori în Belarus, cu 26% în Federaţia Rusă, cu 13% în Kazahstan.

Salariul lunar suportă o sarcină fiscală considerabilă - impozitul pe venit, contribuţiile obligatorii de asigurări sociale şi de asistenţă medicală, şi aceasta constituie una din explicaţiile cele mai relevante ale extinderii practicilor de angajare neformală şi de achitare a salariilor „în

74

plic”, dar şi ale nivelului scăzut de salarizare în ansamblu. Componenta corupţiei îşi ocupă locul „de cinste” în şirul problemelor generate de povara fiscală sporită.

Nivelul redus salariul mediu pe economia naţională, se explică şi prin nivelul extrem de scăzut al cuantumului minimului garantat al salariului. Pentru lucrătorii din agricultură şi silvicultură acesta este de doar 900 lei lunar, sau 53% din minimul de existenţă, pentru salariații din alte ramuri – de 1400 lei (82%). Începând cu 1 mai 2014 mărimea salariului minim este majorată până 1650 lei pe lună. Standardul minim stabilit de salarizare în sfera bugetară este şi mai mic. Salariul tarifar pentru categoria I de salarizare a angajaţilor din sectorul bugetar este de 800 lei lunar (47% faţă de minimul de existenţă a persoanei apte de muncă). Se atestă diferenţe considerabile între mărimile salariilor lunare medii pe sectoare ale economiei. Dacă în agricultură salariul constituie 65,7% din mărimea salariului mediu pe ţară, atunci în sectoarele electroenergetic, termoenergetic, de livrare a gazelor şi de asigurare cu apă acest indicator este de 155,3%, iar în cel al intermedierii financiare – de 196,1%.

În ansamblu pe economie, peste 70 % de angajaţi primesc salarii mai mici decît cel mediu, iar în agricultură acest indicator este de peste 83% .

Se constată şi o diferenţiere evidentă după nivelul salariului mediu pe unităţile teritorial-administrative. Doar în municipiile Chişinău şi Bălţi salariile medii sînt mai mari decît cel mediu pe ţară, în celelalte regiuni ele sînt mai mici.

Asigurarea cu pensii

Problema-cheie a sistemului de pensii este nivelul extrem de redus al pensiilor, determinat de insuficienţa mijloacelor financiare necesare pentru aducerea pensiilor la un nivel decent, ceea ce, la rîndul său, este o consecinţă a reducerii progresive a numărului de angajaţi, plătitori de contribuţii de asigurări sociale, dar şi a nivelului scăzut al salariilor celor angajaţi în cîmpul muncii.

În anul 2013 numărul pensionarilor luaţi la evidenţa organelor de asistenţă socială a atins cifra de 659,6 mii pers., valoarea medie a pensiilor calculate fiind de doar 1020,7 lei lunar (91,1 USD), iar a pensiilor de vîrstă – de 1049,9 lei (83,4 USD). De menţionat că mărimea medie a pensiei pentru limita de vîrstă achitată pensionarilor din domeniul agricol este cu mult mai mică mărimea medie a pensiei din alte sectoare ale economiei.

Ritmurile lente de majorare a pensiilor în anii de creştere economică nu au permis restabilirea mărimii reale a pensiilor de pînă la criza din anii ‘90. În consecinţă, în anul 2013 mărimea reală a pensiei medii (cu luarea în calcul a inflaţiei) a ajuns să constituie ceva mai mult de jumătate (53%) din nivelul anului 1990. Cu alte cuvinte, în 2013 pensia medie permitea procurarea de mărfuri şi servicii în valoare de 2 ori mai mică decît în anul 1990.

În Moldova, pensia medie este mai mică decît minimul de existenţă cu 23,1% (în Belarus pensia medie este de 2,6 ori mai mare decît minimul de existenţă stabilit, în Kazahstan – de 1,8 ori, în Federaţia Rusă – de 1,6 ori).

De la an la an creşte numărul pensionarilor care beneficiază de pensie pentru limită de vîrstă în cuantum minim. Creşte şi ponderea acestor persoane în numărul total al pensionarilor de vîrstă – actualmente, de pensii de vîrstă în cuantum minim „beneficiază” fiecare al optulea pensionar.

75

În condiţiile în care valoarea pensiei medii este relativ joasă, se constată o diferenţiere considerabilă a mărimilor pensiilor calculate. Pensia medie lunară de care beneficiază procurorii şi judecătorii este mai mare decît media pe ţară de 5,1 ori, cea a deputaţilor – de 6,9, a foştilor membri ai Guvernului – de 7,9 ori. Acest fapt, care contravine principiului echităţii sociale, provoacă revolte atît celor care primesc pensii mai mici, cît şi contribuabililor la fondul de asigurări sociale. În plus, mecanismul existent de indexare anuală a pensiilor conduce la o şi mai mare accentuare a decalajului dintre pensiile cele mai mici şi cele mai mari.

Nivelul scăzut al asigurării cu pensii este caracterizat şi prin nivelul scăzut al coeficientului de înlocuire prin pensie a venitului pierdut (pensia medie pentru limita de vîrstă raportată la mărimea medie a salariului lunar calculat). În anul 2012, coeficientul de înlocuire prin pensie a venitului pierdut a fost de 28,3%, pe cînd nivelul recomandat de OIM este de 40,0%.

Pensionarii, ca grup social-demografic, au un risc ridicat de sărăcie. În anul 2013 rata sărăciei a membrilor gospodăriilor formate doar din pensionari, a constituit 27,9%, sau de 1,4 ori mai mare decît nivelul mediu de sărăcie pe ţară. De la an la an cresc riscurile de stabilitate financiară a sistemului de pensii, care sunt cauzate nu numai de înrăutăţirea situaţiei demografice asociate cu îmbătrânirea populaţiei, ameninţarea majoră rezidă în scăderea continuă a raportului dintre numărul de salariaţi angajaţi şi pensionari. Dacă în 2001 la 100 de pensionari reveneau 226 de persoane ocupate în economie, atunci în 2013 – doar 178.

Deosebit de grav este raportul dintre numărul de salariaţi plătitori de contribuţii de asigurări sociale şi pensionari. În 2008, la 100 de pensionari reveneau 134 de plătitori de prime de asigurare, iar în anul 2013 – numai 122. În consecinţă, bugetul asigurărilor sociale de stat se confruntă cu un deficit de mijloace financiare necesare pentru plata pensiilor a unui număr tot mai mare de pensionari. Începînd cu anul 2005 deficitul bugetului de asigurări sociale este acoperit prin transferuri de la bugetul de stat.

Redistribuirea mijloacelor necesare pentru plata pensiilor în favoarea pensionarilor din sectorul agrar generează o disproporţie între contribuţiile de asigurări sociale efectuate şi mărimea pensiilor plătite. Angajatorii şi angajaţii din sectorul agricol transferă în bugetul asigurărilor sociale obligatorii 5% din suma totală a contribuţiilor, iar pentru plata pensiilor lucrătorilor din agricultură se utilizează 40% din suma totală a veniturilor bugetului asigurărilor sociale de stat. În anul 2012, rata de substituire a pensiei medii pentru limită de vîrstă pentru lucrătorii din agricultură a fost de 40,0%, în timp ce rata de înlocuire în medie pe economie este de 28,03%.

Transferurile bănești de peste hotare

Volumul transferurilor băneşti din străinătate (primite prin intermediul băncilor comerciale, fără a ţine cont de importul de valută), şi-a atins cota maximă în anul 2008 (1660 mil. USD), semnificativ s-a redus în în anul de criză 2009 (1182 mil. USD). Ulterior el şi-a reluat creşterea, astfel încît în anul 2013 a ajuns la 1609 mil. USD, sau la 20,2% din PIB.

În anul 2013 ponderea banilor transferaţi de peste hotare de către lucrătorii migranţi în structura veniturilor pe cap de locuitor a constiuit 19,3%. Totodată, ponderea remitenţelor în veniturile gospodăriilor casnice a constituit 54,2% în oraşe şi 70,3% la sate. Această sursă de venituri permite destinatarilor lor de a trăi mai bine în comparaţie cu cei care nu dispune de o astfel de sursă de venituri. Mărimea veniturilor băneşti pe cap de locuitor al gospodăriilor casnice care beneficiază de transferuri din străinătate, este mai înalt decît al celor care nu beneficiază de asemenea transferuri (cu 14,3% în oraşe şi cu 59,2% la sate).

76


Veniturile băneşti în ansamblu

venitul mediu pe cap de locuitor în Moldova nu acoperă minimul de existenţă;

în condiţiile în care cea mai mare parte a populaţiei să află în sărăcie se atestă o diferenţiere nejustificat de mare după nivelul veniturilor obţinute;

Salariile

creşterea salariilor poartă un caracter de restabilire, şi pînă în prezent nu a ajuns să compenseze declinul salariilor reale din anii ’90;

povara fiscală asupra fondului de salarizare este peste măsură de mare, ceea ce conduce la extinderea practicii de angajare „la gri” şi la achitarea salariilor „în plic”;

nivelul mărim garantat al salariilor este extrem de mic, atît în sectorul real, cît şi în sfera bugetară;

cea mai mare parte a salariaţilor primesc salarii mai mici decît media pe economie;

se atestă o diferenţiere considerabilă după nivelul salariului mediul lunar pe sectoare ale economiei şi pe unităţi teritorial-administrative.


S-a conservat un nivel extrem de redus al asigurării cu pensii:

- puterea de cumpărare a pensiei medii este de 2 mai mică decît în anul 1990;

- pensia medie este cu 23% mai joasă decît suma stabilită a minimului de existenţă;

pensiile se diferenţiază esenţial după tipurile lor;

pensionarii care nu lucrează se află într-un risc foarte mare de sărăcie;

sistemul de asigurare cu pensii funcţionează ineficient – pe de o parte, primelor de asigurare sînt foarte mari, şi nivelul disproporţionat de redus al pensiilor, pe de altă parte;

cresc riscurile de stabilitate financiară a sistemului de pensii,, generate nu numai de îmbătrînirea populaţiei, dar şi de reducerea continuă a raportului dintre numărul de salariaţi plătitori de contribuţii de asigurări sociale şi cel al pensionarilor;

aplicarea coeficientului unic de indexare anuală a pensiilor, indiferent de mărimea pensiei, măreşte decalajul între pensiile cele mai mici şi pensiile cele mai mari;

77

redistribuirea considerabilă resurselor din cauza diferenţierii ratelor contribuţiilor de asigurări sociale pentru diverse categorii de plătitori generează neîncredere faţă de sistemul de pensii şi stimulează evaziunea de la plata în întregime a contribuţiilor de asigurări sociale de stat.

Transferurile băneşti de peste hotare

Transferurile băneşti ale cetăţenilor care lucrează peste hotare au devenit o sursă de venit importantă, care tinde să înlocuiască sursele interne; această tendinţă amplifică dependenţa cererii interne de resursele de venit din afara ţării şi diminuează dependenţa faţă de sursele de venit din interiorul ţării.

Strategia

Strategia porneşte de la necesitatea urgentă de a maximiza creşterea planificată a economiei. Politica în domeniul veniturilor populaţiei se va axa pe asigurarea unor ritmuri mai mari de creștere a veniturilor populaţiei comparativ cu ritmul de dezvoltare economică, şi acest lucru va reflecta amplificarea componentei sociale a dezvoltării ţării pe termen mediu.

Obiectivul strategic - creşterea nivelului de trai al populaţiei ca rezultat al unei creşteri dinamice a economiei şi a gradului de ocupare a populaţiei, în condiţiile asigurării unor ritmuri de majorare a salariilor şi pensiilor care să le depăşească pe cele ale creşterii PIB, reducerea diferenţierii după mărimea veniturilor şi formarea, pe această bază, a unei clase de mijloc numeroase, ca o condiţie a stabilităţii sociale.

Ritmurile înalte de creştere a economiei, însoţite de creşterea numărului lucrătorilor şi ale stimulării creşterii salariilor va extinde baza de colectare a plăţilor de asigurări sociale, fapt care va conferi stabilitate financiară bugetului asigurărilor sociale de stat şi va permite majorarea substanţială a pensiilor şi indemnizaţiilor acordate cetăţenilor. Către sfîrşitul perioadei de 4 ani mărimea medie a salariului lunar în expresie reală (cu scăderea inflaţiei) va creşte cu 50%, cea a pensiei medii lunare – cu 72%, pensia medie va fi mai mare cu 35% decît minimul de existenţă a pensionarului.

Indicatorii-ţintă

2013 2018Salariul mediu lunar, lei 3765,1 7735Salariul tarifar pentru categoria I de salarizare STU a lucrătorilor sferei bugetare, lei lunar 800 1500Ponderea salariilor în structura veniturilor băneşti ale populaţiei, % 46,4 60,0Mărimea medie a pensiei, lei lunar 1020,6 2300Raportul dintre mărimea medie a pensiei şi minimul de existenţă a pensionarului, % 76,9 135Ponderea banilor transferaţi de peste hotare în veniturile băneşti ale populaţiei, % 19,3 13,0

78

Măsuri principale

Salariul

vor fi majorate mărimile minime garantate ale salariilor în sectorul real şi în cel bugetar cu asemenea ritmuri, încît la sfîrşitul perioadei de 4 ani ele să depăşească mărimea minimului de existenţă; va fi modificat și modul de stabilire şi reexaminare a salariului minim;

mărimea scutirii fiscale personale la impunerea venitului persoanei fizice va fi majorată treptat pînă la nivelul minimului de existenţă;

la perceperea impozitului pe venit de la persoanele fizice vor fi introduse treptat deduceri fiscale sociale (pentru instruire, tratament);

în vederea stimulării majorării salariilor, angajatorilor li se va acorda dreptul să deducă din suma totală a venitului declarat 60% din suma cu care au sporit contribuţiile la fondul de asigurări sociale obligatorii, ca rezultat al majorării fondului de salarizare;

va fi introdus un sistem diferenţiat de impozitare a venitului, cu trei tranşe (7%, 15%, 22%), în vederea redistribuirii sarcinii fiscale între persoanele cu venituri mari şi cele cu venituri reduse;

depăşirea decalajului prea mare dintre salariile celor mai mari şi celer mai mici;

pentru extinderea practicii de aplicare a formelor de remunerare a muncii, în care salariul se află în dependenţă directă de performanţele individuale ale lucrătorilor, va fi elaborată şi aprobată o bază normativă în domeniul reglementări condiţiilor şi normelor de aplicare a sistemului netarifar de remunerare a muncii în sectorul real al economiei.


implementarea măsurilor de accelerare a dezvoltării economice, creşterea corespunzătoare a numărului lucrătorilor şi a nivelului de salarizare, propuse de prezentul Program, va conduce, timp de 4 ani, la o creştere de cca 2 ori a sumelor contribuţiilor de asigurări sociale, ceea ce va permite majorarea graduală a pensiilor, care vizează ca mărimea medie a pensiei să atingă 135% a minimului de existenţă;

pentru depăşirea decalajului dintre mărimile pensiilor plătite, inclusiv mecanismul de indexarea a acestora, va fi introdus un sistem de indexare diferenţiat, care va permite indexarea pensiilor în funcţie de rata inflaţiei şi de creşterea medie a salariilor, pentru toate categoriile de pensionari, pentru cele mai mici pensii vor fi aplicate cote de indexare mai mari;

va fi scoasă limitarea bazei de calcul anuale a contribuţiilor individuale de asigurări sociale obligatorii (nu mai mult de 5 salarii medii lunare pe economie, înmulţită cu 12) la calcularea şi stabilirea pensiei;

79

va fi efectuată unificarea normelor de pensionare, orientată spre reducerea facilităţilor acordate unor categorii de pensionari şi spre echilibrarea relativă a sumelor contribuţiilor de asigurări sociale obligatorii şi a sumelor pensiilor plătite;

vor fi actualizate mărimile veniturilor persoanei asigurate pentru stabilirea pensiei, obţinute pînă în anul 1999, pentru ca în formula de calculare a mărimii pensiei să fie reflectată contribuţiei reale a persoanei la finanţarea sistemului de pensii;

persoanelor care continuă să lucreze după stabilirea pensiei şi sînt plătitori de contribuţii de asigurări sociale li se va acorda dreptul de a le fi recalculată pensia pentru limita de vîrstă.

Transferurile băneşti de peste hotare

măsurile de accelerare a dezvoltării sectoarelor prioritare ale economiei, perfecţionare a politicii investiţionale şi a celei bugetar fiscale, de reglementare a activităţii de întreprinzător, extinderea ocupării forţei de muncă, prevăzute în prezentul Program, vor contribui la reducerea migraţiei forței de muncă şi la înlocuirea treptată a transferurilor băneşti de peste hotare cu posibilitatea de a obţine salarii decente în Republica Moldova.

Spre finele perioadei de implementare a prezentului Program, remitenţelor din străinătate în structura veniturilor populaţiei va scădea de la 19% pînă la 13%.

80

6.3. Educaţia


Educaţia şi instruirea preşcolară

Tendinţa generală pe plan mondial este creşterea rolului educaţiei şi al instruirii preşcolare, luîndu-se în considerare faptul că frecventarea grădiniţelor asigură o pregătire mai bună a copiilor pentru asimilarea cunoştinţelor la treptele ulterioare ale sistemului de educaţie.

În ultimii ani în Moldova se atestă o accesibilitate mai mare a instituţiilor preşcolare pentru copii: numărul acestor instituţii şi al copiilor care le frecventează a crescut. Dacă în anul 2008 instituţiile preşcolare erau frecventate de 55,7% din copiii cu vîrste între 1 şi 6 ani, în anul 2012 grădiniţele erau frecventate de 61,0% din copiii de vîrstă preşcolară. Se menţine, totuşi, diferenţa între nivelul de frecventare a grădiniţelor în localităţile urbane şi cele rurale: în oraşe acest indicator este de 77,1%, iar la sate – de doar 51,6%.

Totuşi, problema extinderii accesului copiilor la educaţia preşcolară se soluţionează foarte lent, iar numărul locurilor în grădiniţe este insuficient. În anul 2012 nivelul de şcolarizare a copiilor în instituţiile de educaţie preşcolară a fost de 82,1 % din numărul total, în timp ce în ţările dezvoltate acest indice este de 90-100%. Problema în cauză ţine în special de situaţia nefastă în localităţile rurale, or, la oraşe capacităţile de acoperire a necesităţilor de acces la educaţia preşcolară este de 100,5%, iar la sate – de doar 71,4%.

Învăţămîntul primar şi mediu general

În perioada anilor de studiu 2008/2009 pînă în 2013/2014 numărul elevilor şcolilor primare, ai gimnaziilor şi liceelor s-a redus cu 83 mii persoane, sau cu 19%. Numărul elevilor calculat la 10 mii de locuitori s-a redus de la 1222 pînă la 992 persoane. În acelaşi interval de timp numărul instituţiilor de învăţămînt primar şi mediu general a scăzut cu 152 unităţi, sau cu 10,0%.

Parametrii citaţi reflectă nu doar tendinţa demografică generală de scădere a numărului copiilor şi adolescenţilor, dar şi rezultatele restructurării sistemului de instituţii de educaţie.

Potrivit datelor oficiale, în ultimii ani gradul de şcolarizare a copiilor în clasele primare nu s-a schimbat esenţial (93,6% în anul de studii 2008/2009 şi 93,8% în 2012/2013). Problema şcolarizării incomplete a copiilor la treapta învăţămîntului primar există doar în mediul rural, la fel ca şi problema copii, nu sunt înscrişi la şcoală.

Şcolarizarea copiilor la treapta gimnazială s-a redus de la 89,93% în anul şcolar 2008/2009 pînă la 86,7% în anul şcolar 2012/2013 exclusiv ca urmare a reducerii indicelui respectiv în localităţile rurale.

81

La momentul actual se constată o diferenţă regretabilă între numărul copiilor de la oraşe şi al celor de la sate, care au căpătat studii gimnaziale şi liceale. În numărul total al absolvenţilor de gimnazii predomină numărul copiilor din localităţile rurale – 63,1%, iar în numărul total al absolvenţilor de licee prevalează copiii de la oraşe. Accesul la învăţămîntul liceal pentru copiii din localităţile rurale este mai scăzut decît accesul orăşenilor.

Baza tehnico-materială şi infrastructura multor instituţii de învăţămînt primar şi mediu general, în special în zonele rurale, nu corespund cerinţelor moderne. În fiecare a cincea instituţie lecţiile se desfăşoară în încăperi nedaptate, 41% din şcoli au nevoie de reparaţii capitale, de săli de sport dispun doar 48% din şcolile primare, 79% din gimnazii şi 96% din licee. Doar 53,4% din computerele utilizate în scopuri educaționale, sunt conectate la reţeaua Internet..

În comparaţie cu anul de studii 2008/2009, în 2013/2014 numărul cadrelor pedagogice care lucrau în instituţiile de învățământ primar şi mediu general s-a redus cu 4,5 mii persoane, sau cu 12,2%. Reducerea numărului de cadre didactice a avut însă o dinamică mai lentă decît cea a reducerii numărului de elevi. Prin asta se explică descreşterea nesemnificativă a sarcinii didactice a profesorilor – în şcolar 2008/2009 unui pedagog îi reveneau în medie 11,8 elevi, iar în anul academic 2013/2014 - 11,0 elevi. Persistă tendinţa de îmbătrînire a cadrelor didactice – 26,2% din profesori au vîrste cuprinse între 50-59 ani, 14,8% - de peste 60 de ani, pe cînd doar 5,1% din pedagogi sînt mai tineri de 25 de ani, şi doar 8,6% - între 25 şi 29 de ani. O pondere deosebit de mare a cadrelor didactice de vîrstă de pensionare se atestă în şcolile de la sate.

Profesia de pedagog s-a transformat în una dintre cele mai „neprestigioase”. Salariul în sistemul de învăţământ este de doar 80% din salariul mediu pe economie.

Reformarea sistemului de învăţămînt primar şi mediu general se efectuează în multe cazuri fără a se ţine cont de opiniile şi necesităţile comunităţilor locale, ale părinţilor şi elevilor, în special în localităţile rurale. Problemele optimizării şi întreţineri şcolilor cu un număr redus de elevi se soluţionează preponderent pe baza raţionamentelor de ordin economic, nu şi din considerente de asigurare a accesului copiilor la obţinerea studiilor primare şi medii generale la locul de trai, sau de păstrare a şcolilor în calitate de centre educaţionale şi culturale din teritori.

Nivelul calităţii învăţămîntului mediu general este destul de jos. În anul 2013, doar 80,6% de absolvenţi ai liceelor au susținut examenele de bacalaureat. Elevi din Moldova au demonstrat performanţe nesatisfăcătoare şi în cadrul testărilor desfăşurate în anul 2012 în cadrul Programului Internaţional de Evaluare a Performanţelor de Studii ale elevilor (PISA). Circa 60% din elevii moldoveni cu vîrsta de 15 ani nu posedă un nivel adecvat de abilități de citire şi de matematică.

Învăţămîntul professional

Structura învăţămîntului profesional este dezechilibrată, în mod nejustificat, în favoarea învăţămîntului superior. Acest lucru este dictat de cererea sporită pentru studiile superioare. În anul de studii 2013/2014 în universităţi au fost înmatriculați 28 130 studenţi, pe cînd în instituţiile de învăţămînt mediu profesional – 11 238, iar în cele de învăţămînt mediu special – 8 163. Cererea sporită de studii universitare este acoperită în mare măsură de programele de studii cu plată. Servicii de studii contra plată sunt oferite de 13 universităţi private, în care în anul de studiu 2013/2014 îşi făceau studiile 18,9% din toţi studenţii din ţară. În plus, aproape 2/3 din

82

studenţii celor 19 universităţi de stat studiază pe bază de contract. În total 71% din tinerii care învaţă în universităţi îşi plătesc studiile.

Servicii de învăţămînt contra plată prestează şi 4 instituţii private de învăţămînt mediu special (colegii), în care studiază în total 1 651 de elevi. În colegiile de stat, 10 282 dintre elevi studiază în bază de contract. Din numărul total al elevilor colegiilor, pentru studii plătesc 40,8%.

În acelaşi timp, o atare creştere a ofertei de studii contra plată nu garantează şi calitatea acestora, ci, în primul rînd, garantează obţinerea unei diplome fără perspective clare de angajare conform specialităţii obţinute. Structura programelor de instruire, nivelul de specializare, abilităţile practice obţinute de elevii colegiilor şi de studenţii universităţilor nu îndeplinesc, în general, cerinţele de bază din partea angajatorilor, ceea ce devalorizează diplomele eliberate de aceste instituţii, iar mijloacele bugetare şi personale alocate obţinerii studiilor profesionale şi superioare se dovedesc, într-o mare parte din cazuri, nejustificate.

În structura absolvenţilor instituţiilor de învăţămînt superior predomină economiştii şi juriştii, a căror pondere a constituit în anul 2012 38,6% din absolvenţii licenţiaţi (ciclul I) şi 48,3% din absolvenţii-masteranzi (ciclul II). În acelaşi an, numărul inginerilor a echivalat cu 10,7% din absolvenţii ciclului I de studii şi 5,1% din absolvenţii ciclului II, tehnologi pentru diverse industrii – respectiv 3,5% şi 3,1%, arhitecţii şi constructorii - 4,3% şi 4,9%.

Angajatorii din Moldova se confruntă din ce în ce mai des cu problema lipsei cadrelor de muncitori calificaţi la multe specialităţi necesare, a căror pregătire ţine de competenţa instituţiilor de învăţămînt mediu specializat.

Numărul instituţiilor de învăţămînt mediu tehnico-profesional a scăzut de la 75 în anul de învăţămînt 2008/2009 la 67 în anul de învăţămînt 2012/2013, iar numărul celor care îşi fac studiile în cadrul lor - de la 24,3 mii pers. la 19,6 mii pers. Reducere atractivităţii specialităţilor de muncitor este relevată de descreşterea numărului celor care le obţin, raportat la 10 mii de locuitori – de la 36 pers. în 2008 pînă la 29 pers. în 2012.

Problemele de bază ale sistemului de învăţămînt profesional-tehnic vizează baza tehnico-materială perimată, îmbătrînirea cadrelor didactice, corelarea slabă cu solicitările pieţei muncii. Deşi obţinerea studiilor profesional-tehnice este fără plată, interesul de a le obţine este destul de redusă din cauza calității nesatisfăcătoare a instruirii şi a cunoştinţelor practice oferite. Absolvenţii şcolilor tehnice profesionale (de meserii) formează grupul cel mai numeros al şomerilor înregistraţi oficial – circa 1/4 din numărul total.

În pofida majorării sumei mijloacelor financiare investite în educaţie, de la bugetul de stat şi personale, finanţarea de către stat a învăţămîntului nu este suficientă pentru a redresa radical situaţia creată, or, problemele acumulate nu pot fi soluţionate doar prin optimizarea structurii instituţionale, orientată în special spre reducerea cheltuielilor bugetare.

Amploarea tot mai mare pe care o capătă practica obţineri studiilor contra plată (oficială şi neoficiale) limitează considerabil accesul la învăţămînt a persoanelor cu venituri reduse. În anul 2012, cheltuielile lunare pentru studii pe care le-au înregistrat 10% de gospodăriile casnice cele mai slab asigurate şi din care făceau parte elevi/studenţi au constituit 0,55 lei la un membru al familiei, iar 10% de gospodării casnice cu veniturile cele mai mari – 107,16 lei. În gospodăriile casnice defavorizate cheltuielile legate de învăţămînt au avut o pondere de doar 0,09% în suma totală a cheltuielilor efectuate, iar în cele cu un nivel înalt de bunăstare materială - 2,9%.


83

actualul nivel de şcolarizare a copiilor în instituţiile de educaţie preşcolară este insuficient sub aspectul pregătirii copiilor pentru următoarele trepte ale învăţămîntului şi cultivarea capacităţilor de asimilare a cunoştinţelor;

problema şcolarizării incomplete a copiilor de vîrstă şcolară primară din localităţile rurale, ca şi problema copiilor care nu frecventează şcoala, a căpătat o actualitate stringentă;

se constată o inechitate nejustificată în ceea ce priveşte accesul la învăţămîntul liceal între copiii de la oraşe şi cei de la sate;

structura specialităţilor prezente în ofertele de studii ale instituţiilor de învăţămînt superior, mediu de specialitate şi mediu profesional, este slab corelată cu necesităţile agenţilor economici şi cu cele ale economiei în ansamblu;

sistemul învățământului profesional formează, practic, la propria discreţie comenzile de pregătire a cadrelor şi organizează executarea acesteia; lipseşte un sistem de prognozare, pe termen scurt și mediu, a necesităţilor economiei în materie de cadre nu doar sub aspectul cantitativ, dar sub cel al calităţii pregătirii profesionale;

oferta excesivă de studii contra plată, ca şi practica perceperii plăţilor neoficiale în sistemul învățământului nu garantează calitatea studiilor obţinute şi prejudiciază accesul la studii al copiilor din familiile cu nivel redus de bunăstare materială;

în ansamblul său, sistemul de învăţămînt al Republicii Moldova se caracterizează printr-o calitate nesatisfăcătoare a studiilor oferite şi a pregătirii tinerilor pentru angajarea în câmpul muncii în conformitate cu cerinţele moderne ale economiei

nivelul de remunerare a muncii în sfera educaţiei rămîne mai jos decît cel mediu pe economie, fapt care generează efecte negative în ceea ce priveşte vîrsta corpului didactic din sistemul învăţămîntului primar şi mediu general şi atragerea cadrelor didactice tinere în sfera educaţiei;

baza tehnico-materială şi infrastructura şcolilor primare, gimnaziilor, liceelor, şcolilor tehnice profesionale (de meserii) necesită o modernizare radicală.


Obiectivul strategic al dezvoltării sistemului de educaţie din Republica Moldova este ameliorarea substanţială a calităţii studiilor la toate treptele de instruire, asigurarea unui accesului tuturor grupurilor sociale la educaţie, crearea condiţiilor pentru funcţionarea şi dezvoltarea stabilă a sistemului educaţional.

Esenţa strategiei rezidă în asigurarea:

unui nivel de 100% a şcolarizării copiilor la treapta primară a învăţămîntului,

84

creşterea pînă la 95% a nivelului de şcolarizare a copiilor la etapa gimnazială;

sporirea calităţii bazei tehnico-materiale şi infrastructurii procesului de studii şi stimularea mai eficientă a munci cadrelor didactice;

orientarea sistemului educațional spre calitatea pregătirii elevilor şi studenţilor, în conformitate cu standardele internaţionale şi cerinţele moderne.

Se presupune că volumul finanţării educației de la bugetul de stat va creşte de 1,8 ori pe durata celor 4 ani de implementare a prezentului Program, ca rezultat al accelerării creşterii economiei, ceea ce va permite soluţionarea cu succes a sarcinilor strategice de dezvoltare a sistemului de învăţămînt.

Indicatorii-ţintă

2013 2018Cheltuielile bugetului public naţional pentru educaţie, mil. lei

7066 13500

Şcolarizarea copiilor în instituţiile preşcolare, % 82,1 90,0Şcolarizarea copiilor la treapta învăţămîntului primar, % 93,8 100,0Şcolarizarea copiilor la treapta învăţămîntlui gimnazial, % 86,7 95,0Ponderea calculatoarelor conectate la Internet în numărul total al ccalculatoarelor folosite în învăţămîntul primar şi mediu general, % 54,5 90,0Salariul mediu în sfera educaţiei, % faţă de salariul mediu pe economie 80,0 100,0Ponderea cadrelor didactice cu vîrste de pînă la 30 de ani în numărul total al cadrelor din învăţămîntul primar şi mediu general, % 13,7 18,0Ponderea absolvenţilor instituţiilor de învăţămînt profesional cu frecvenţă la zi, angajați în termen de un an de la absolvire conform specialităţii obţinute, % … 50,0


timp de 4 ani va fi soluţionată definitiv problema şcolarizării de 100% a copiilor, în primul rînd a celor de la sate, la treapta preşcolară şi la cea primară a educaţiei;

în toate instituţiile de învăţămînt primar şi secundar vor fi create organe de conducere colegiale, cu participarea reprezentanţilor autorităților locale, părinţilor, organizaţiilor obşteşti, menite să urmărească transparenţa şi calitatea argumentării deciziilor adoptate cu privire la dezvoltarea strategică a instituțiilor de învățământ, inclusiv a deciziilor privind lichidarea sau reorganizarea acestora;

85

va fi efectuată inventarierea infrastructurii şi bazei tehnico-materiale a tuturor instituţiilor de învăţămînt finanţate de stat, şi vor fi adoptate standarde după tipurile de instituţii de învăţămînt; datele obţinute în rezultatul inventarierii şi evaluării bazei tehnico-materiale a instituţiilor de învăţămînt vor servi drept repere pentru elaborarea unui program de modernizare orientat spre ajustarea bazei tehnico-materiale la standardele aprobate;

salariile cadrelor didactice vor fi majorate pînă la un nivel cel puţin egal cu media pe economie, pentru stimularea muncii profesorilor şi atragerea cadrelor didactice tinere; vor fi aplicate instrumente speciale de încurajare a angajării profesorilor în instituţiile de învăţămînt din zonele a rurale;

în vederea aplicării eficiente a instrumentelor parteneriatului public-privat vor fi identificate şi implementate forme de parteneriat valabile pentru necesităţile sferei educaţiei, procedurile şi formularele-tip pentru încheierea contractelor respective; anual va fi elaborat un program de parteneriat public-privat care va stabili domeniile, obiectele, formele parteneriatului pentru toate treptele sistemului educațional;

pentru stimularea studenţilor va fi implementat un sistem al burselor de studii diferenţiate, în cadrul căruia mărimea burselor de stat acordate vor depinde nemijlocit de performanţele de studii ale studenţilor din instituţiile universitare şi colegii şi ale elevilor din şcolile profesional-tehnice; performanţele de studii vor fi evaluate de comun acord cu ministerul de resort, conducerea instituţiei şi comunitatea studenţilor şi elevilor;

va fi efectuată majorarea pe etape a burselor sociale pînă la mărimea minimului de existenţă pentru studenţii din familiile defavorizate;

va fi elaborat şi implementat un program de credite de studii pentru extinderea accesului la învăţămîntul mediu de specialitate şi la cel superior şi asigurarea acestuia cu mijloacele bugetare necesare;

pentru absolvenţii instituţiilor superioare de învăţămînt care studiază pe baza finanţării de stat, pentru anumite specialităţi (pedagogi, medici de familie ş.a.) va fi implementată practica angajării obligatorii în localităţile care se confruntă cu un deficit acut de cadre în domeniile respective;

va fi implementată practica formării comenzilor de stat pentru pregătirea specialiştilor în sistemul învăţămîntului mediu de specialitate, mediu profesional şi superior, reieşind din prognoza cererii de pe piaţa muncii, prognoza dezvoltării diferitor sectoare ale economiei, cu luarea în calcul a necesităților regiunilor şi a solicitărilor din partea agenţilor economici;

va fi elaborat şi implementat un sistem de indicator pentru evaluarea calităţii studiilor obţinute, , pe niveluri de educaţie, inând cont de datelor testărilor internaţionale a elevilor;

va fi majorat numărul locurilor bugetare în universităţile şi colegiile de stat, cu majorarea considerabilă a ponderii elevilor şi studenţilor care îşi fac studiile din contul mijloacelor de stat.

86

6.4. Ocrotirea sănătății

Tendințe de dezvoltare și situația

În ultimii ani se atestă o creștere a indicatorului de morbiditate generală a populației. Daca in anul 2008 la fiecare 1000 persoane au fost înregistrați 685 bolnavi, în 2012 -754 persoane, sau cu 10% mai mult Cele mai răspîndite maladii sînt afecţiunile organelor respiratorii, ale sistemului nervos, ale sistemului uro-genital, ale aparatului digestiv, bolile infecţioase şi parazitare.

Cel mai mare număr de decese (57,7%) cauzată de boli a sistemului cardio vascular. Apariția tumorilor maligne este cauza a 14,7% din decese, bolile aparatului digestiv iau 9,3% din vieți, traumele, accidentele, intozicațiile – 7,8%, bolile aparatului respirator – 4,4%.

Se atestă o creştere continuă a morbidităţii prin tumori maligne. În anul 2012 numărul bolnavilor diagnosticați pentru prima dată cu tumori maligne a constituit 8204 persoane, sau 231 de cazuri raportat la 100 000 populație, pe cînd în anul 2008 bolnavii din această categorie numărau 7612 persoane, sau 213 pers. la 100.000 locuitori. Fiecare al 4-lea dintre pacienții din grupul menționatau fost inițial diagnosticați și se afla în cel de-al patrulea stadiu al evoluţiei maladiei, ceea ce a determinat un nivel ridicat de mortalitate cauzată de tumorile maligne. În total, în 2012 au fost înregistrați 47,8 mii bolnavi diagnosticați cu tumori maligne, cu 14% mai mult decât în 2008.

Este departe de a fi ideală starea de lucruri la capitolul aşa-numitor maladii cu caracter social (HIV/SIDA, alcoolism, tuberculoză, narcomanie). A crescut morbiditatea generală a populației prin alcoolism și psihoze alcoolice: de la 1292 cazuri la 100 000 populaţie în anul 2008 la 1317 cazuri în anul 2012. 15,8% din numărul total al bolnavilor cu alcoolism diagnosticat pentru prima dată sînt femei.

Creşterea alcoolismului printre persoanele de sex feminin prezintă un pericol major pentru reproductivitatea femeilor, dar şi pentru sănătatea viitoarelor generaţii. Riscurile de îmbolnăvire şi deces prematur sînt în mare parte cauzate de nivelul ridicat de consum de alcool. Potrivit unui studiu realizat de OMS, în anul 2011 nivelul de consum al băuturilor alcoolice în Moldova a constiuit 18,22 litri de alcool pur pe cap de locuitor în rîndul persoanelor cu vîrste de la 15 în sus. După acest parametru Moldova se situează pe primul loc din cele 188 de ţări acoperite de cercetarea OMS

Se află în creştere şi nivelul morbidităţii prin HIV. În anul 2012 au fost înregistrate 483 de noi cazuri de infecţie cu HIV, în comparaţie cu 452 cazuri în 2008. Din numărul total al persoanelor infectate cu HIV, de SIDA s-au îmbolnăvit 153 persoane, pe cînd în 2008 numărul acestora a fost de 82 de persoane.

Anual, circa 1000 de persoane sînt luate la evidenţa instituţiilor curativ-profilactice specializate cu diagnoza „narcomanie” şi „toxicomanie”. Numărul total al bolnavilor de narcomanie se află în creştere. În anul 2012 numărul celor care sufereau de narcomanie a ajuns la 9902 pers. (23,4 cazuri la 100 000 persoane), comparativ cu 8390 pers. (31,9 cazuri la 100 000 pers.) în anul 2008.

În acelaşi timp s-a ameliorat situaţia la capitolul morbidităţii prin tuberculoză. Dacă în 2008 numărul cazurilor de îmbolnăvire de tuberculoză diagnosticate primar a fost de 92,6 bolnavi la 100 000 populaţie, atunci în anul 2012 acest indice s-a oprit la 89,0. Totodată, ameliorarea în

cauză se datorează reducerii numărului de îmbolnăviri la oraşe. În localitățile rurale, dimpotrivă, situația s-a înrăutăţit: morbiditatea prin tuberculoză a crescut de la 90,5 bolnavi la 100 000 populaţie pînă la 98,0 în 2012.

Se atestă reducerea mortalităţii printre nou-născuți şi a copiilor care au murit pînă la atingerea vîrstei de 1 an. Mortalitatea infantilă a constituit, în 2012, 9,8 copii morţi pînă la împlinirea unui an, la 1000 născuţi vii, faţă de 11,4 în 2008. Totodată, în localităţile rurale nivelul mortalităţii infantile este cu 1 /4 mai înaltă decît cel din localităţile urbane.

Rămîne valabilă tendinţa pozitivă de reducere a coeficientului general de mortalitate, care în anul 2012 a constituit 11,1 decese la 1000 pers. Totodată în zonele rurale coeficientul de mortalitate este de 1,5 ori mi înalt decît cel înregistrat în oraşe. Dacă printre populaţia de la oraşe coeficientul de mortalitate este de 8,6 decese la mia de populaţie, atunci printre locuitorii satelor – 12,9.

În anul 2012, numărul medicilor a constituit 12,8 mii pers., sau 3,6 medici la 1000 de populaţie. Nivelul de asigurare cu cadre medicale de profil curativ-profilactic (fără stomatologi) a constituit 2,6 - care este mai mică decât în Kazahstan (3,9)şi mult mai mică decât în Rusia (4,3) şi Belarus (4,5)..

Numărulde personal medical mediu a constituit 27,4 mii pers., sau 7,7 pers. la 1000 locuitori. După gradul de asigurare cu personal medical de nivel mediu, Republica Moldova se află cu mult în urma Rusiei, Kazahstanului şi Belarusului. Raportul dintre numărul medicilor şi cel al personalului medical mediu se îndepărtează de cel optim - 1 : 2,1, pe cînd în statele dezvoltate acest raport este în medie egal cu 1 : 2,9.

În anul 2012 numărul total al paturilor de spital a constituit 22,1 mii, sau 6,2 paturi la 1000 locuitori. (În Belarus – 11,3 paturi, Rusia – 9,4, Kazahstan – 7,7). Acest indice mediu de asigurare cu locuri în spitale a populaţiei ţării per ansamblu ascunde, însă, o situaţie cu mult mai proastă în zonele rurale.

Rămîne în continuare scăzut nivelul de solicitare de către populaţie a serviciilor instituţiilor medicale. Calculat pe cap de locuitor al zonei de deservire a instituţiilor de asistenţă medicală de ambulatoriu, numărul vizitelor cetăţenilor Moldovei la medic a constituit doar 6,5 anual (considerabil mai puţin decît în Belarus, Rusia, Kazahstan).

Cetăţenii din categoriile defavorizate se află în condiţii cu mult mai rele privind accesul la serviciile sistemului de ocrotire a sănătăţii. În anul 2012 cheltuielile medii lunare pentru sănătate în 10% de gospodării casnice cele mai slab asigurate material au constituit 20,7 lei, iar în 10 % de gospodării casnice cu cea mai înaltă bunăstare materială - 246,3 lei, sau de aproape 12 ori mai mult. Grupuri dezavantajate au foarte puțin sau nu au acces la serviciile instituţiilor medicale private.

În sistemul instituiţilor de stat de ocrotire a sănătăţii a căpătat o largă răspîndire practica plăţilor neoficiale la acordarea asistenţei medicale. Datele unui studiu privind bugetele gospodăriilor casnice relevă că în anul 2012 aceste plăţi au atins cota de 30,9% din suma totală a cheltuielilor de sănătate ale populaţiei. Plăţile neoficiale în instituţiile medicale sînt deosebit de semnificative în zonele rurale. Dacă în gospodăriile casnice urbane plăţile respective au sustras 21,8% din totalul sumelor cheltuite pentru ocrotirea sănătăţii, atunci la sate acest indice este de 41,0%. Cea mai mare parte a plăţilor neoficiale însoţesc tratamentul în staţionare – în cazul pacienţilor-orăşeni aceste plăţi constituie 43% din suma cheltuielilor pentru sănătate, iar în cazul pacienţilor-săteni ele urcă pînă la 76,7 % din totalul banilor cheltuiţi.

88

În anul 2012, în sistemul naţional de ocrotire a sănătăţii funcţionau 583 de unităţi medicale private, a căror număr a crescut cu 31% faţă de anul 2005. În aceeaşi perioadă numărul instituţiilor medicale de stat a crescut cu doar 10%. Ponderea investigaţiilor medicale efectuate în instituţiile de sănătate private în numărul total al investigaţiilor efectuate în ţară a crescut de la 10% în 2005 pînă la 17% în anul 2012. Pe lîngă rezultatele pozitive incontestabile, dezvoltarea medicinii private a generat, în oraşele mari fenomenul angajării unuia şi aceluiaşi medic în mai multe instituţii medicale. Aşa, mulţi medici practicieni (inclusiv chirurgi) activează într-o instituţie medicală de stat şi în cîteva instituţii medicale private, ceea ce face problematică o deservire a pacienţilor de calitate şi adecvate, în schimb le aduce venituri suplimentare.

Gradul de asigurare a instituţiilor medicale de stat cu utilajele, aparatele şi materialele necesare nu sunt comparabile cu cele private, factor care limitează accesul la unele investigaţii medicale specializate, la examenele profilactice pentru copii şi maturi pentru depistarea precoce a maladiilor, dar şi la asistenţă medicală de înaltă calitate pentru marea majoritate a populației, care nu dispune de mijloace pentru achitarea serviciilor clinicilor private. Aceste circumstanţe împiedică formarea unor relaţii de concurenţă corectă între instituțiile medicale de stat şi cele private.

Cheltuielile de la bugetul public naţional pentru ocrotirea sănătății au crescut de la 3392,9 mil.lei în anul 2008 pînă la 5226,9 mil. lei în 2013. Însă raportată la volumul PIB, ponderea cheltuielilor publice pentru sfera sănătăţii în această perioadă a scăzut de la 5,4% până la 5,2%.

La formarea bugetului public naţional la capitolul ocrotirea sănătăţii prevalează fondurile de asigurare obligatorie a asistenţei medicale (83% din toate resursele destinate sferei sănătăţii publice), în care predomină contribuţiile de asigurare medicală ale angajaţilor şi ale angajatorilor. Diminuarea numărului de plătitori ai acestor contribuţii constituie una din cauzele insuficienţei de mijloace pentru sporirea finanţării sectorului public de ocrotire a sănătăţii.


rămîne înalt nivelul general de morbiditate a populaţiei, starea sănătăţii locuitorilor din zonele rurale este considerabil mai rea decât a populaţiei din mediul urban;

creşte morbiditatea generală a populaţiei prin maladii considerate a avea un „caracter social” (cu excepţia tuberculozei), fapt care denotă un grad insuficient de sănătate „socială” a cetăţenilor şi un nivel de trai redus;

persistă fenomenul accesului inegal al populaţiei din diverse grupuri ale populaţiei la serviciile medicale, situaţia cea mai proastă atestîndu-se în rîndul cetăţenilor cu venituri joase şi ale locuitorilor zonelor rurale;

se atestă o asigurare slabă a populaţiei rurale cu servicii medicale şi personal medical;

calitatea joasă a serviciilor medicale şi starea nesatisfăcătoare a bazei tehnico-materiale a multor instituții medicale de stat devin un impediment în ameliorarea sănătăţii populaţiei;

În sistemul de ocrotire a sănătăţii s-a creat o disproporţionalitate structurală considerabilă între volumul de asistenţă medicală acordat în condiţii de ambulatoriu şi în condiţii de spital – asistenţei acordate în spitale îi revine o sarcină sporită;

89

contingentul de lucrători medicali este foarte neuniform din punct de vedere al nivelului de calificare şi de atitudine onestă faţă de îndeplinirea obligaţiilor profesionale, fapt care determină diferenţierea „mascată” a calităţii serviciilor medicale oferite;

lipseşte o politică a statului orientată spre crearea unui mediu concurenţial între instituţiile medicale de stat şi cele private;

pacienţii nu beneficiază de protecţia necesară a drepturilor lor, sistemul public de sănătate este afectat de corupţie, cetăţenii se văd nevoiţi să accepte cheltuieli considerabile pentru tratament chiar şi dacă au poliţe de asigurare medicală;

acţiunile care se întreprind pentru promovarea unui mod de viaţă sănătos nu sînt finanţate la nivel suficient şi nu produc efectele scontate.


Obiectivul strategic al dezvoltării sistemului de ocrotire a sănătăţii constă în îmbunătăţirea sănătăţii cetăţenilor prin intensificarea orientării sociale a ocrotirii sănătăţii, concentrării lui asupra rezultatelor finale: calitatea serviciilor medicale şi accesul egal la ele pentru toate categoriile de cetăţeni.

Direcţiile principale ale realizării Strategiei:

asigurarea necesarului de cadre medicale pentru populaţie, în special la sate;

accentuarea efectelor sociale ale programelor implementate în sfera ocrotirii sănătăţii;

crearea unui mediu concurenţial între instituţiile medicale, dezvoltarea parteneriatului piblic-privat;

majorarea volumului finanţării de stat, cu creşterea prioritară a asistenţei medicale primare, profilaxiei, diagnosticării, precum şi a modernizării bazei tehnico-materiale a instituţiilor medicale;

implementarea unor programe de promovare a modului de viaţă sănătos şi prevenirea maladiilor cu caracter „social”.

Indicatorii-ţintă

2012 2018Morbiditatea generală a populaţiei (număr bolnavi la 1000 populaţie)

754 650

Morbiditatea generală prin alcoolism sau psihoză alcoolică (nr. de cazuri la 100 000 populaţie)

1317 1200

Numărul medicilor la 1000 locuitori 3,6 3,8

90

Numărul personalului medical mediu la 1000 locuitori 7,7 8,8Numărul vizitelor la medici în instituţiile de ambulatoriu (ale unui locuitor, anual) 6,5 7,0Cheltuielile bugetului public naţional pentru ocrotirea sănătăţii, mil. lei 5226,9 (2013) 9500


va fi efectuată evaluarea măsurilor şi rezultatelor implementate în domeniul sănătăţii, iar după evaluarea fiecărui program vor fi corectate volumul şi direcțiile de finanţare a acestuia în funcţie de rezultatele finale obţinute, care au influenţat starea sănătăţii populaţiei, calitatea serviciilor medicale şi disponibilitatea acestora;

va fi majorat numărul şi ponderea medicilor şi a personalului medical mediu de categoria superioară, în special în zonele rurale;

se prevede de a introduce limite rezonabile pentru activitatea lucrătorilor medicali simultan in mai multe instituţii medicale concomitent;

va fi diminuată sarcina lucrătorilor medicali, prin extinderea funcţiilor surorilor medicale (transmiterea parţială a funcţiilor de perfectare a actelor medicale, de examinare prealabilă a pacienţilor) şi prin majorarea numărului personalului medical mediu;

raportul dintre volumul asistenţei medicale în spitale şi ambulatoriu (policlinici) va fi corectat în favoarea ultimelor; în primul rînd va fi consolidat segmentul asistenţei medico-sanitare primare, ea fiind forma cea mai eficientă de deservire medicală, cu cea mai mare influenţă asupra sănătăţii oamenilor

va fi implementat sistemul de vouchere, care vor fi eliberate familiilor celor mai slab asigurate material, ale căror membri necesită servicii medicale costisitoare specializate (diagnosticare, tratament, intervenţii chirurgicale etc.); voucherele vor putea fi folosite pentru obţinerea de servicii atît în instituţiile medicale de stat, cît şi în cele private

pentru sporirea calităţii serviciilor medicale, modernizarea infrastructurii şi bazei tehnico-materiale a sistemului public de ocrotire a sănătăţii, vor fi identificate formele şi domeniile necesare de parteneriat public-privat şi implementat programul corespunzător;

în cadrul sectorului public al ocrotirii sănătăţii va fi asigurată libertatea absolută a alegerii de către pacient a medicului şi a instituţiei medicale, pentru dezvoltarea concurenţei „pentru pacient” şi stimularea calităţii serviciilor medicale;

în rândul instituţiilor medicale din sectorul public şi privat vor fi implementate măsuri de lărgire a participării instituţiilor medicale private în sistemul de asigurări obligatorii de asistenţă medicală, în consecinţă va creşte accesul persoanelor asigurate la serviciile instituţiilor medicale private;

cheltuielile bugetului public naţional pentru sănătate vor creşte de aproape două ori, în regim prioritar vor fi finanţate cheltuielile pentru modernizarea instituţiilor medicale, acţiunile de dezvoltare a sistemului de profilaxie şi diagnosticare precoce a maladiilor, de asistenţă medicală primară.

91

Progra de Dezv Social-economică_180514

Documents

Transcript of Progra de Dezv Social-economică_180514