Capitolul 1

NOŢIUNI INTRODUCTIVE

1.1 TERMINOLOGIE

Starea de sănătate

După OMS (Organizaţia Mondială a Sănătăţii) 1948, starea de sănătate

reprezintă o stare de bine complectă, fizică, mentală şi socială şi nu numai absenţa bolii,

infirmităţii şi a sănătăţii sociale.

În 1986 OMS a stabilit că sănătatea reprezintă o resursă pentru viaţa de zi cu zi,

nu un obiectiv de viaţă. Sănătatea reprezintă un concept pozitiv subliniind importanţa

resurselor sociale, personale ca şi capacităţile fizice.

Sanogeneza

Reprezintă totalitatea mijloacelor şi măsurilor pentru promovarea şi întărirea stării

de sănătate a populaţiei.

Boala (morbus – din limba greacă, nosos = noxă)

Reprezintă o tulburare funcţională corporală, intelectuală (la om), senzorială a

organismului care influenţează negativ capacitatea, funcţia normală a organismului

bolnav.

Ca o consecinţă a stării de boală, de-a lungul istoriei au fost elaborate legi sociale

care îl scutesc pe bolnav de muncă, activităţi fizice, intelectuale, în baza unor certificate

medicale şi chiar compensează resursele financiare pentru posibilitatea de trai.

Există clasificări multiple ale bolilor dar cea mai larg utilizată este cea după

cauzele îmbolnăvirilor.

Clasificarea bolilor după cauza îmbolnăvirilor

- boli ereditare,

- boli infecţioase,

- boli interne (de organ),

- boli infantile (ale copilului),

- boli rezultate din accidente,

- boli prin intoxicare, prin arsuri chimice şi termice,

1

- boli degenerative,

- boli autoimune, alergice,

- boli tumorale,

- boli iatrogene (induse de actul medical),

- boli psihice, psihosomatice,

- boli sociale, profesionale, de civilizaţie (ex. hrănirea dezechilibrată),

- boli carenţiele (prin absenţa unor principi alimentari, elemente chimice),

- boli ortopedice.

Consecinţele bolilor se regăsesc în termenul de „stress posttraumatic”.

Există termeni diferiţi care se suprapun noţiunii de boală dar care au nuanţări.

Clasificarea internaţională a bolilor – ICD – The International Classification of

Diseases and Releated Health Problems – furnizează coduri de clasificare a bolilor şi o

varietate de acuze, semne, simptome, circumstanţe sociale şi cauze externe de

accidentare sau boală.

Clasificarea internaţională a bolilor este publicată de OMS şi este larg utilizată

pentru statistici de morbiditate şi mortalitate, şi ca suport pentru decizia medicală.

În 1980, OMS a elaborat bine cunoscutele definiţii cu privire la disfuncţie,

invaliditate, handicap, cuprinse în International Classification of Impairments,

Disabilitations and Handicap – ICIDH – în care:

deteriorarea – „impairment” = orice deficit sau anormalitate de structură sau

funcţie psihologică, fiziologică, sau anatomică;

invaliditatea – „disability” = orice reducere parţială/totală, datorită deteriorării,

a capacităţii de a desfăşura o activitate de o manieră sau între limitele

considerate normale pentru o fiinţă umană.

handicap – „handicap” = prejudiciul adus destinului unei anumite persoane –

rezultat al unei deteriorări sau invalidităţi - care limitează sau chiar împiedică

îndeplinirea unui rol normal pentru individul respectiv.

2

Fig. 1 Obiective generice şi niveluri corespondente (după De Lisa, Gans şi colab.)

Semnificaţia socială a stării de boală.

Având o anumită boală, viaţa poate fi foarte dificilă. Identificarea stării de boală

are implicaţii sociale şi economice multiple.

Există un concept controversat al consecinţelor bolilor, tulburare denumită "stress

posttraumatic" cu efecte negative de multe ori asupra responsabilităţilor financiare şi a

implicaţiilor sociale din partea instituţiilor statului dar şi la nivel familial şi individual.

În consecinţă pentru limitarea consecinţelor bolilor s-a dezvoltat conceptul de

profilaxie sau prevenţie.

Profilaxia/prevenţia

Reprezintă orice activitate care reduce încărcarea morbidităţii sau mortalităţii prin

boală.

Morbiditatea reprezintă un număr care indică raportul dintre persoanele bolnave

si cele sănătoase de pe un teritoriu dat într-o perioadă de timp.

Mortalitatea reprezintă termenul din teologie şi filosofie opus nemuririi. Din punct

de vedere economic şi statistic medical, reprezintă raportul dintre numărul de decese şi

numărul total al populaţiei dintr-un teritoriu, într-o perioadă dată.

Există trei niveluri de prevenţie: primară, secundară şi terţiară.

1. profilaxia primară presupune evitarea dezvoltării bolilor. La nivelul ţărilor mai

dezvoltate există programe şi activităţi care vizează starea de sănătate populaţională

şi sunt instituite măsuri de prevenţie primară. Exemplu: profilaxia bolilor infecto-

contagioase prin sistemul obligatoriu de vaccinare.

3

2. profilaxia secundară, se bazează pe activităţi direcţionate pentru detectarea bolilor

de timpuriu, prin aceasta crescând posibilităţile de intervenţie terapeutică care să

prevină sau să limiteze progresia bolii şi accentuarea simptomelor.

3. profilaxia terţiară, reduce impactul negativ al bolii deja instalate prin refacerea

funcţiei şi reducerea sau limitarea complicaţiilor legate de boală.

Noţiunea de profilaxie secundară este oarecum echivalentă cu recuperarea,

adică prevenirea/împiedicarea prin mijloace terapeutice sau igieno-profilactice

complexe, a constituirii sechelelor şi/sau a cronicizării diverselor deficite funcţionale,

invalidităţi sau handicapuri.

Există diferenţe semnificative între termenii de profilaxie/ prevenţie şi tratament şi

cură.

Profilaxia/prevenţia sau măsurile profilactice/preventive, reprezintă în primul rând

o cale de evitare a accidentelor, îmbolnăvirilor şi nu ajutarea unora care sunt deja

bolnavi (referindu-ne la profilaxia primară). Exemplu: vaccinarea antipolio (contra

virusului care induce paralizia infantilă) previne îmbolnăvirea dar este inutilă celor care

au cotractat deja îmbolnăvirea.

Tratamentul sau cura bolii se aplică după ce starea de boală s-a declanşat.

Există situaţii când tratamentul conduce la vindecara bolii, dar adesea

tratamentul doar ameliorează afecţiunea pe perioada de tratament. Exemplu:

tratamentul în SIDA, chemoterapia în afecţiunea neoplazică, medicaţia antihipertensivă,

etc.

Tratamentul curativ (=cura) reprezintă tratamentul care vindecă afecţiunea

complect şi în mod permanent.

Gordon In 1987 în domeniul prevenţiei bolilor şi Barky în 1997 în domeniul

utilizării substanţelor farmacologice au propus o altă clasificare a sistemelor de măsuri

preventive: universale, selective şi indicate, care au câştigat aplicaţie atât în SUA cât şi

în Europa în domeniul de cercetare.

1. prevenţia universală (universal prevention) – se adresează populaţiei în

întregime (la nivel naţional, de comunitate locală, şcoală, etc) şi are ca scop

prevenirea sau întârzierea abuzului de alcool, tabac sau alte droguri.

Indivizilor neselectaţi li se furnizează informaţiile şi priceperea necesară

prevenirii problemei.

4

2. prevenţia selectivă (selective prevention) – se adresează grupurilor cu risc

crescut de dezvoltare a problemelor legate de abuzul sau dependenţa de

alcool, droguri, etc. Subgrupele pot fi diferenţiate după vârstă, sex, istoric

familial, statut economic. Exemplu: campanii antidrog în recreaţii.

3. prevenţie indicată/ţintită (indicated prevention) – presupune un proces de

screening şi îşi propune să identifice indivizi care manifestă semne timpurii de

abuz de substanţe sau alte probleme comportamentale.

Medicina preventivă – utilizează măsuri care se iau în scopul de prevenire a

îmbolnăvirilor sau accidentelor şi mai puţin de tratamentul lor curativ.

1.2 CONCEPTUL DE PROFILAXIE ÎN RECUPERAREA MEDICALĂ

După anii 1970, conţinutul recuperării medicale s-a complectat şi aprofundat, prin

intricarea dintre aceasta şi profilaxie şi, pe de altă parte, fundamentarea activităţii de

recuperare medicală pe obiective ţintă terapeutice.

Schimbările importante conceptuale din ultimii ani privind noţiunea şi importanţa

profilaxiei au determinat, cum era şi firesc, revizuiri în modalitatea de abordare a

metodelor şi mijloacelor terapeutice din recuperarea medicală şi în mod special a

exerciţiului fizic ca şi component de bază al multor programe profilactice.

Nu este întâmplător deoarece în condiţiile vieţii sedentare induse de

tehnologizarea industrială înaltă şi de informatizarea pe scară largă omul este supus

decondiţionării fizice care se regăseşte în literatură sub denimirea de "sindrom

hipokinetic".

Sindromul hipokinetic – este marcat de:

diminuarea maselor musculare,

reducerea capacităţii de efort şi frecvent

creşterea în greutate prin acumularea în exces a ţesutului grăsos.

Consecinţele scăderii mobilităţii la persoanele sedentare sau bolnave sunt:

dezadaptarea neuromotorie:

o forţa musculară scade concomitent cu scăderea masei musculare,

o scade rezistenţa musculară, oboseala musculară instalându-se

rapid,

o răspunsurile reflexe şi reacţiile rapide motorii se alterează,

5

o apar dificultăţi în menţinerea posturii şi aliniamentului corpului, prin

dezechilibrarea cuplurilor de forţă musculară (ex. de cupluri de forţă

musculară, musculatura flexoare-extensoare, abductoare-

adductoare, etc),

decondiţionarea cardiorespiratorie reflectată prin scăderea capacităţii

de efort,

afectare psihologică.

o persoanele decondiţionate fizic acuză astenie marcată,

o evaluările psihologice adesea identifică nivele semnificative de

anxietate şi depresie,

o capacitatea de atenţie, selecţie şi învăţare scade.

o imaginea de sine (self esteem) a indivizilor se alterează.

o dificultăţi în realizarea relaţiilor interpersonale şi de comunicare,

o funcţia socială scade.

calitatea vieţii se alterează

Ca urmare, consecinţele sindromului hipokinetic sunt multiple atât la nivel de

individ (de ordin fizic şi psihologic) cât şi de societate şi implică prin aceste consecinţe

costuri economice foarte ridicate.

Studiile au demonstrat că starea de sănătate este corelată direct cu (calitatea

vieţii (″health releted quality of life″).

Evaluarea calităţii vieţii măsoară schimbările în starea de sănătate fizică,

mentală, funcţională şi socială, în scopul apracierii costurilor umane şi financiare şi

beneficiilor noilor programe şi intervenţii.

6

Fig. 2 Reprezentarea schematică a principalelor dimensiuni OOL (quality of life)

Fiecare domeniu al calităţii vieţii poate fi măsurat prin două dimensiuni: 1.

evaluarea obiectivă a funcţionării sau stării de sănătate şi 2. prin perceperea subiectivă

a stării de sănătate.

7

Fig. 3 Ierarhizare a parametrilor de evaluare relevanţi pentru procesul de recuperare din perspectiva unor componente principale ale QOL (după De Lisa, Gans şi colab)

Un model asupra perceperii subiective a stării de sănătate este reprezentat de

scara „Questionnaire Concis sur la douleur” (QCD), a fost elaborată de Agenţia

Naţională de Acreditare şi Evaluare de Sănătate din Franţa (ANA ES _ Agence

Nationale d’Accrèditation et d’Évaluation en Santé) şi este un chestionar extras din

Inventarul Multidimensional al Durerii (MPI – Multidimensional Pain Inventory).

Este un chestionar autoadministrat, în care pacientul notează răspunsul la fiecare

domeniu, asemănător cu o scară numerică a durerii.

Fiecare domeniu este cotat de la 0 la 10 puncte, iar indicele de calitate a vieţii se

obţine din însumarea celor 6 domenii.

Deoarece această scară evaluează impactul bolii asupra capacităţii funcţionale

fizice, asupra stării emoţionale şi implicării sociale, reprezintă un indicator bun atât al

efectelor globale ale bolii asupra vieţii individului cât şi a efectelor tratamentului aplicat.

Tabel 1. Scara de măsurare a calitate a vieţii Bună dispoziţie

Normal 0 1 2 3 4 5 6 7 8 9 10 Absent Capacitate de deplasare

Normal 0 1 2 3 4 5 6 7 8 9 10 Absent

Muncă (casnica si in exteriorul locuinţei)Normal 0 1 2 3 4 5 6 7 8 9 10 Absent

Relatiile interumaneNormal 0 1 2 3 4 5 6 7 8 9 10 Absent

SomnulNormal 0 1 2 3 4 5 6 7 8 9 10 Absent

Disponibilitate pentru activităţi sociale Normal 0 1 2 3 4 5 6 7 8 9 10 Absent

Sănătatea are multiple influenţe ceea ce determină o infinitate de stări de

sănătate. Figura 4 schematizează concepţia evaluării ″calităţii vieţii″. În schemă sunt

trecute cele trei tipuri de evaluare: prin percepţii subiective (pe axa x), prin starea

obiectivă a sănătăţii (axa y) şi măsura calităţii actuale a vieţii asociată cu componentele

specifice ale domeniilor de sănătate (axa z).

8

Fig.4 Schema conceptuală a domeniilor şi implicările variabile în evaluarea calităţii vieţii

Bibliografie

1. Sbenghe T. Kinetologie profilactică, terapeutică şi de recuperare. Editura Medicală Bucureşti 1987.

2. Onose G. Recuperare, medicină fizică şi balneoclimatologie, Volumul I. Editura Medicală 2008.

3. Wikipedia4. Damian S. Superfit. Esenţialul în fitness şi culturism. Grupul editorial Corint, 2009.

VERIFICAREA CUNOŞTIINŢELOR

1. Definiţi starea de sănătate după OMS.2. Definiţi sanogeneza.3. Definiţi boala4. Ce presupun legile sociale în context cu starea de boală5. Clasificaţi bolile după cauzele îmbolnăvirilor6. Ce termen desemnează consecinţa bolilor?7. Definiţi deteriorarea (impairment) după OMS.8. Definiţi disabilitatea/invaliditatea (disability) după OMS.9. Definiţi handicapul după OMS.10.Descrieţi semnificatia socială a stării de boală.11.Definiţi profilaxia12.Definiţi morbiditatea13.Definiţi mortalitatea14.Ce este profilaxia primară?

9

15.Ce este profilaxia secundară?16.Ce este profilaxia terţiară?17.Ce metodă terapeutică introduce specific recuperarea medicală ca şi component

principal al programelor profilactice?18.Definiţi sindromul hipokinetic19.Enumeraţi consecinţele scăderii mobilităţii la persoanele sedentare.20.Ce presupune dezadaptarea neuromotorie în sindromul hipokinetic?21.Ce presupune afectarea psihologică în sindromul hipokinetic?22.Ce măsoară evaluarea calităţii vietii?23.Care sunt principalele dimensiuni ale calităţii vieţii?

10