POLITICA DE PRODUS TURISTIC1.Conceptul de produs turistic

Produsul reprezintă materializarea eforturilor întreprinderii în vederea satisfacerii nevoii turistice, modalitatea de particularizare a ofertei turistice aparţinând unei firme turoperatoare. El trebuie analizat din perspectiva clientului care urmăreşte beneficii, satisfacţii concrete, dar nu trebuie omise nici elementele ce ţin de funcţionalitatea socială sau psihologică a produsului.

Produsul este „un ansamblu de atribute sau caracteristici fizice, chimice şi de altă natură tangibilă, reunite într-o formă identificabilă” 1.

Un produs înseamnă tot ceea ce un vânzător oferă unui cumpărător în procesul de schimb. El poate fi definit ca “ un set de atribute tangibile şi intangibile pe care un vânzător îl oferă potenţialului client şi care satisface nevoile sau dorinţele acestuia” 2 .

Din punct de vedere al turistului, „produsul turistic acoperă experienţa completă de la plecarea de acasă şi până la întoarcere”3.

Noţiunea de produs înglobează şi pe cea de servicii care, având formă nematerială, nu pot fi obţinute de consumatori decât într-un anumit loc, la un moment dat atunci când se consumă.

Produsul turistic se reduce la tot ce aşteaptă consumatorii de la o călătorie turistică şi este influenţat de creativitatea celor care-l concep. Cu toate că un produs turistic are aceeaşi esenţă, valoarea sa va fi diferită pentru diversele categorii de consumatori. De multe ori, unicitatea produselor turistice este conferită de elementele tangibile din structura produsului. Important de reţinut este că produsul în sine nu creează satisfacţii, ci atributele care îl compun şi avantajele oferite consumatorului sunt cele care conturează produsul. În cazul unui produs hotelier, turistul este interesat, în primul rând, de gama de servicii de care va beneficia şi nu de capacitatea de cazare oferită de acesta.

În marketingul turistic, un aspect important care face produsul turistic tangibil îl reprezintă „marca”. Aceasta accentuează calităţile specifice ale produsului şi creează o impresie favorabilă asupra produsului. Ea reprezintă şi un element de diferenţiere a produsului turistic pe piaţă şi de atragere a segmentului-ţintă de consumatori.

În structura unui produs turistic există atât bunuri materiale cât şi servicii care pot fi grupate în cel puţin patru tipuri de bază : de transport, de cazare, de restaurare, de agrement.

Produsul turistic este analizat mai ales prin intermediul prestaţiilor, al serviciilor realizate cu ajutorul elementelor materiale din structura sa.

„Produsul turistic poate fi definit ca un amalgam de elemente tangibile şi intangibile concentrate într-o activitate specifică”4. El cuprinde şi combină atractivitatea unei destinaţii date, facilităţile şi căile de acces pe care turistul le cumpără ca o combinaţie de activităţi şi aranjamente.

„Ansamblul de servicii şi de facilităţi care se materializează în ambianţa specifică a factorilor naturali şi artificiali de atracţie şi a amenajărilor turistice create care reprezintă elemente componente ale ofertei turistice şi pot exercita o forţă pozitivă de atracţie asupra turiştilor desemnează produsul turistic” 5.

Produsul turistic este un produs complex pe care, de cele mai multe ori în cazul turismului individual, consumatorul îl concepe singur. Acesta este achiziţionat sub formă de promisiune şi

1 T.Gherasim şi D.Gherasim- Marketing turistic, Editura Economică, Bucureşti,1999, p. 252 Elizabethh Hill, Terry O’Sulivan – Marketing, Editura Antet, Bucureşti,1997 p. 1273 Stăncioiu A.F. – Dicţionar de terminologie turistică, Ed. Economică, Bucureşti, 19994 A.J. Burkart, S. Madlik – The Management of Tourism, William Heimman Ltd. London, 1975, p. 1385 O. Snak – Op. cit., p. 374

consumat ulterior, de aceea cercetarea produsului turistic cu caracteristicile sale particulare şi cu componentele sale reprezintă un obiectiv fundamental pentru firma de turism.

Elementele fundamentale care compun produsul turistic sunt: elemente de atracţie (climă, peisaje, elemente culturale, istorice). Elementele naturale de

atracţie turistică sunt foarte diverse: de exemplu, elementele naturale sunt strâns legate de cele climaterice, atracţiile istorico-artistice sunt legate de manifestări culturale şi folclorice.

complexul de infrastructură. echipamente de primire reprezentate de structuri hoteliere şi extrahoteliere. echipamente complementare destinate sportului, recreerii.Cu cât numărul acestora este mai mare, cu atât oferta de produse turistice este mai

diversificată. În afara acestor componente obligatorii ale produsului turistic, componente de natură

economică, un factor important care creează valoare produsului turistic este factorul uman.Factorul uman are importanţă deosebită în domeniul turistic întrucât acesta se află în

contact permanent cu consumatorii de servicii turistice. Esenţiale sunt performanţele profesionale, nivelul educaţiei civice şi culturale, disponibilitatea, ospitalitatea care este considerată o componentă însemnată în cadrul activităţii turistice.

D.J. Jeffries a identificat 6 grupe de elemente componente ale produsului turistic, astfel: mijlocul de transport de la locul de plecare până la locul de destinaţie; mijlocul de transport utilizat pe loc la destinaţie; modalitatea de cazare; durata sejurului; itinerariul călătoriei analizat prin intermediul legăturilor unde au fost realizate

serviciile; importanţa mobilităţii.Alte clasificări au fost stabilite fie în funcţie de resursele turistice, fie în funcţie de motivele

călătoriei.Krippendorf separă în acest mod patru tipuri de elemente: Elemente naturale: climat, peisaj, topografie, faună şi floră, situarea geografică. Activităţi umane: limbă, mentalitate, ospitalitate, folclor, cultură. Infrastructură generală: transporturi şi comunicaţii, electricitate, cursuri de apă. Echipament turistic: cazare, locuri de divertisment, comerţul cu suveniruri.Piérre Defert face o clasificare pornind de la noţiunea de resursă, adică de la elementele

naturale, activităţile umane sau produsele activităţii care pot motiva o deplasare astfel: hidro – ansamblul resurselor în care apa sub toate formele sale constituie baza: mări,

lacuri, râuri, gheizere, lacuri glaciare, câmpuri de zăpadă; fito – toate formele morfologiei geografice terestre; antropo – toate aspectele omului, curiozitatea omului, aspectele cele mai diverse ale

civilizaţiei; lito – tot ceea ce omul a construit, a creat.Aceste clasificări sunt importante prin faptul că pot fi analizate elementele care compun

produsul turistic, deşi există o ambiguitate în căutarea elementelor care compun produsul turistic întrucât inventarierea resurselor turistice se face în principal pentru evaluarea lor în scopul dezvoltării.

OMT realizează una din cele mai complete clasificări a resurselor: patrimoniul natural; patrimoniul energetic;

patrimoniul uman împărţit pe date etnografice, condiţii de viaţă, opinii şi mentalitatea populaţiei referitoare la fenomenul turistic şi date culturale;

aspectele instituţionale, politice, juridice şi administrative; aspecte sociale, în particular structura socială a ţării, participarea populaţiei la democraţia

naţională, împărţirea timpului între muncă şi timp liber, concediile plătite, nivelul şi obiceiurile în materie de educaţie, sănătate, timp liber;

bunurile şi serviciile, transporturile şi echipamentele: infrastructura specifică timpului liber;

În general, în analiza şi definirea produsului turistic se porneşte de la următoarele categorii de elemente:

factori naturali: aşezare geografică, relief, peisaj, vegetaţie, faună, climă factori specifici activităţii umane: economia, limba, cultura, politica, mentalităţile,

obiceiurile; infrastructura generală: reţeaua de transporturi şi comunicaţii, reţeaua de apă şi

canalizare, de electricitate, mijloace de telecomunicaţii; infrastructura turistică specifică.Uneori, produsul turistic este identificat cu oferta turistică, deşi este evident faptul că oferta

turistică poate genera mai multe produse turistice.Produsul turistic presupune anumite particularităţi care-l deosebesc fundamental de

produsul în sens general: produsul turistic este unic, fiecare produs reprezintă un caz singular determinat de

varietatea de structură a resurselor turistice; produsul turistic nu poate fi stocat, transportat pentru că el se consumă la sursă

implicând deplasarea consumatorului, imprimându-i şi caracterul de produs perisabil; produsul turistic este foarte complex şi se caracterizează prin diversitate, nu se poate

standardiza pentru că el trebuie să satisfacă o gamă diversă de consumatori care au multiple motivaţii turistice;

produsul turistic este neelastic (nu se poate modifica imediat şi foarte uşor); comercializarea produsului turistic presupune achiziţionarea imaginii acestuia,

achiziţionarea de informaţii în legătură cu structura şi particularităţile elementelor ce-l compun; durata de montaj a unui produs turistic depinde de capacitatea firmei de turism de a-l

furniza clienţilor, dar, în acelaşi timp, depinde şi de client, de cererea turistică.Produsele turistice pot îmbrăca diferite forme. In continuare vor fi prezentate câteva tipuri

de produse turistice. Exemplul tipic al produsului turistic este voiajul forfetar:Inclusive Tour(IT), Package

Tour , produs turistic cu cea mai mare pondere pe piaţa turismului de vacanţă. Acesta este 6 „o călătorie organizată spre o anumită destinaţie turistică în conformitate cu un program detaliat care include un pachet determinat de servicii turistice şi bunuri de consum oferite spre vânzare pe piaţă contra unui preţ fix, comuncat şi plătit în prealabil”.

Se constituie dintr-un ansamblu de servicii turistice conceput în legătură cu o deplasare turistică pe care touroperatorul îl asamblează şi îl vinde clienţilor la un preţ unic complet. Structura acestui produs include servicii de transport, cazare, transfer la şi de la aeroport, servicii de divertisment, plimbări, închirieri de maşini, turism de oraş, participarea la diverse manifestări cultural-artistice.

6 Cristiana Cristureanu- Strategii şi tranzacţii în turismul internaţional, Editura C.H, Beck, Bucureşti, 2006, p.378.

Produsul turistic poate fi conceput pe baza cererilor clienţilor individuali sau ale grupurilor. Touroperatorul folosindu-se de experienţa pe care o deţine în domeniu şi de relaţiile pe care le are cu diverşi furnizori de servicii, începe să combine convenabil serviciile turistice în scopul creerii produsului apt să satisfacă nevoile clienţilor. În această situaţie nu apar riscurile obişnuite pentru că touroperatorul operează cu comision.

În alte cazuri, pachetele de servicii sunt create de touroperator înainte de manifestarea expresă a cererii pe baza informaţiilor pe care le deţine turoperatorul legate de preferinţele clienţilor.

Caracteristicile acestui aranjament sunt:- organizare prealabilă; touroperatorul realizează aceste aranjamente în baza

unor contracte sau precontracte dintre TO şi furnizorii de servicii- durata determinată exprimată în număr de zile- preţ fix plătit la începutul călătoriei

Caracteristicile economice ale acestui tip de produs turistic sunt:inelasticitatea- incapacitatea acestuia de a se adapta la modificările cererii pe termen scurt, complementaritatea conferită de multitudinea prestaţiilor turistice care pot fi substituite în raport de particularităţile cererii, eterogenitatea determinată de varietatea de materializări ale prestaţiilor pentru fiecare dintre serviciile incluse.

Voiajele forfetare sau pachetele turistice se clasifică în :- voiaj forfetar tradiţional formula „totul inclus” care cuprinde sejururi în pensiune

completă ( transport dus/întors, transferuri, cazare, şi toate mesele), circuite, croaziere, participare la evenimente, etc. Pensiune a completă este oferită în principal de hoteluri în staţiuni. Există şi variaţii de la acest tip de vacanţă: dimensiune (incluzând mic dejun şi cină), numai mic dejun şi vacanţe cu servire proprie (catering propriu) în apartamentele hoteliere. Croaziera este definită drept o călătorie turistică pe apă realizată cu vaporul care este dotat cu spaţii moderne de cazare unde se oferă servicii turistice de calitate deosebită. Este un aranjament turistic ce include pe lângă voiajul maritim obişnuit şi servicii de divertisment deosebite şi posibilitatea vizitării unor porturi şi localităţi situate în afara graniţelor naţionale.Piaţa croazierelor este în plină ascensiune prin creşterea numărului de companii operatoare, iar în ultimii ani şi-a modificat imaginea de la o piaţă de lux la o piaţă şi o ofertă de masă, destinată unui public mai larg şi mai tânăr.Tendinţele sunt de scurtare a duratei croazierelor, de combinarea a aranjamenteloraer/mare o dată cu liberalizarea transporturilor aeriene şi o diversificare a activităţilor ce se desfăşoară la bordul navelor.Cele două pieţe mariale croazierelor mondiale sunt bazinul Caraibelor şi bazinul mediteranean.

-formula mixtă este acea formă de voiaj forfetar care grupează mai multe servicii de transport sau asociază transportului alte servicii turistice:exemplu aranjamente de tipul „fly and drive” care combină zborul cu avionul şi utilizarea maşinile închiriate până la destinaţie sau„fly and bed”care include zboruri până la destinaţie şi cazare la hotel comandată prin voucher în diverse localităţi, staţiuni, sau puncte de legătură pentru o multitudine de destinaţii turistice.Aceste formule mixte sunt nenumărate şi într-o continuă diversificare.

S-au dezvoltat şi multe alte produse noi ce oferă transport şi cazare combinate cu servicii specializate pentru diferite grupuri: vacanţe sportive (ski, golf, pescuit), vacanţe cu servicii de tratament pentru sănătate, călătorii de aventură, incentive, pentru conferinţe etc.

Călătoriile de afaceri deţin o parte importantă în cadrul ofertei de produse turistice întrucât ele asigură venituri substanţiale firmelor de turism. Există unele agenţii de turism care au ca principal produs călătoriile de afaceri deoarece acestea prezintă următoarele avantaje:

nivelul scăzut al sezonalităţii activităţii turistice de acest tip, contrar călătoriilor de vacanţă care prezintă o anumită sezonalitate;

costul acestor aranjamente este suportat parţial sau total de către întreprindere pentru un anumit număr de angajaţi;

încasări mai mari decât încasările care provin din vânzarea altor tipuri de produse turistice;

posibilitatea transformării consumatorilor acestui tip de produs turistic în consumatori ai altor tipuri de produse turistice oferite de aceeaşi firmă de turism.

Acest tip de produs turistic prezintă şi neajunsuri legate de complexitatea muncii, probleme de cash flow, exigenţa clienţilor, frecventele modificări şi anulări care sunt însoţite de muncă suplimentară şi neremunerată.

Vacanţele sunt prin excelenţă produse turistice cu cea mai mare frecvenţă de cerere, produse vândute ca pachete de servicii turistice de către touroperatori prin agenţii de voiaj. În structura sa, acest produs include ansamblul serviciilor şi bunurilor, întreaga experienţă pe care turistul o consumă din momentul plecării şi până la întoarcerea în zona de reşedinţă, respectiv:

destinaţia cu toate caracteristicile sale care trebuie să fie motivaţia principală de consum turistic (ex.: mare, soare, relaxare, sport);

echipamentele hoteliere, de restaurare, de divertisment care trebuie să exprime cât mai bine cerinţele consumatorilor în sensul că trebuie să fie cât mai apropiate de condiţiile de acasă sau de ceea ce înseamnă stilul de vacanţă; alături de aceste componente este inclus si cadrul general în care sunt încorporate aceste structuri;

accesibilitatea privită prin prisma costurilor si perioadei de timp de vacanţă.Pentru touroperatori acest gen de produse turistice presupune mai multe aspecte în legătură

cu care aceştia trebuie sa ia o serie de decizii. Se au în vedere segmentele de piaţă pentru care se vor crea produse turistice, tipurile de produse turistice oferite în raport cu segmentele conturate, cotele de piaţă în raport cu concurenţa, politica de preţuri, formarea unei imagini cât mai favorabile.

Produsul turistic realizat folosind ca mijloc de transport avionul este aranjamentul turistic pe cursele regulate şi pe cursele charter. Tipurile de aranjamente turistice de curse regulate (cele care operează după un orar cunoscut de clienţi cu mult timp înainte de călătorie pe o rută fixă şi indiferent de coeficientul de utilizare a spaţiilor de transport) sunt:

Inclusiv Tours (IT) este o călătorie turistică dus şi întors sau în circuit efectuată pe calea aerului şi organizată de o agenţie de turism împreună cu o companie de transport aerian de linie. Preţul acestui produs acoperă costul transportului, tariful de cazare la hotel, masa, divertisment şi alte cheltuieli ale agenţiei şi este achitat integral înainte de călătorie. Agenţia care organizează IT trebuie să fie agreată de IATA . Ea închiriază numai o parte a capacităţii de transport de pe cursa regulată. Pentru transportator este important să-şi asigure un grad cât mai mare de ocupare a avionului. Pentru serviciile de cazare şi alte servicii de divertisment turiştii primesc bonuri de schimb.

Part charterul este o altă formă de transport turistic folosită pe cursele regulate şi constă în vânzarea unei porţiuni din spaţiul aeronavei în sistem charter (la cerere).

De obicei aranjamentele turistice create cu ajutorul curselor de linie includ servicii de cazare în unităţi de categorie superioară care se asigură pentru o perioadă minimă de 6 zile. Agenţiile organizatoare de IT-uri au obligaţia de a realiza un material publicitar în care să prezinte numele organizatorului şi date cu privire la conţinutul aranjamentului turistic conceput.

Cursa aeriană charter se adresează unui grup organizat ai căror membrii beneficiază de un avantaj privind preţul transportului aerian condiţionat de apartenenţa la grupul respectiv şi de scopul turistic al călătoriei.

Aranjamentele turistice pe cursele charter se clasifică astfel:- aranjamente Inclusiv Tours realizate cu avioane închiriate în sistem charter pe o durată

de 4-7 zile; includ transport, cazare, transportul la sol care se oferă la un preţ stabilit în raport de numărul locurilor închiriate ;un asemenea aranjament trebuie organizat de un TO, iar plata se face integral înaintea efectuării zborului.

- aranjamente de grup care presupun, în virtutea unui contract charter, transportul unui grup într-o călătorie dus şi întors, cu un sejur de 7-10 zile. Turiştii trebuie să-şi cumpere locul cu cel puţin 60 zile înainte de data călătoriei când trebuie să-şi achite şi un acont de cel puţin 25% din tariful minim pro-rata.

Un tip special de produs turistic sunt vacanţele stopovers 7 care sunt concepute sub forma unui sistem „minipachet” în care serviciile turistice sunt oferite de companiile aeriene, separat de biletul de avion, diferenţiindu-se de produsele obişnuite care includ transportul şi servicii la sol. În cazul acestui produs, turistul primeşte de la compania aeriană două seturi de documente, unul pentru zbor şi altul pentru servicii turistice care sunt achitate înainte de începerea călătoriei. Serviciile includ cazare la hotel, transfer aeroport – hotel – aeroport, vizite la diverse obiective turistice: tururi de oraş, excursii de 1/2 zi în împrejurimile oraşului vizitat, excursii de 1-3 zile în afara localităţii, programe cu specific local. Tarifele practicate pentru asemenea călătorii sunt stimulative pentru cumpărători.

În cazul folosirii trenului ca mijloc de transport, se poate construi un aranjament turistic ce include un pachet de servicii turistice oferite unor grupuri organizate, la un preţ global. Acest aranjament se numeşte Rail Inclusiv Tour (RIT) şi se poate realiza pentru clasa I sau a II-a în următoarele variante de călătorii: dus - întors pe un traseu, circuite, curse speciale, curse combinate cu folosirea autocarului pe anumite distanţe. Include un număr minim de înnoptări hoteliere care variază în funcţie de tipul de aranjament, iar tariful se stabileşte în contractul încheiat între agenţia de turism şi transportator în funcţie de tipul de aranjament RIT (există posibilitatea de reducere a tarifului cu 20%, 40%, 50%). Aranjamentele turistice RIT se vând numai de către agenţii de turism care au încheiat contract cu administraţia căilor ferate din ţara lor de origine şi care efectuează publicitate o perioadă de circa 12 luni.

Produse turistice de nişă:1.Turismul de întruniri

Produsul turistic aferent pieţei MICE (meetings, incentives, conventions and expositions) este format dintr-un grup de prestaţii având caracteristica de „produs dedicat” sau „produs la comandă”.Statistici despre piaţa de întruniri din toate marile regiuni ale lumii sunt publicate de IACC-Asociaţia Internaţională de congrese şi Intruniri şi de Federaţia Europeană a Oraşelor de Conferinţe înfiinţat în 1964 cu sediul la Bruxelles (90 de membri din 30 de ţări) care şi-a propus să menţină standardele la un nivel foarte înalt pentru oraşele gazdă a reuniunilor internaţionale.

Structura pieţei de întruniri este:Europa 59% -Spania locul I,Ungaria în Europa Centrală şi de Est locul I, Asia 16,7%-Japonia locul I, America de Nord 11,2%.Din 100 mari oraşe ale lumii pe primele locuri :copenhaga, Barcelona, Viena, Paris,Stockholm, Londra, Budapesta, Bruxelles.

Produsul turistic pentru organizarea unor evenimente include:- servicii turistice generale:cazare, catering, transferuri şi transport local, tururi

pre şi post congres

7 C. Draica – Ghid practic de turism internaţional şi intern, Ed. All, Bucureşti, 1999, p. 86

- servicii turistice specifice: planificarea evenimentului,închirierea spaţiilor şi a echipamentelor audio-video şi a asistenţei tehnice necesare, traducător-interpret, hostess, producţia de obiecte şi mijloace promoţionale personalizate, tipărirea broşurilor, cataloagelor, mapelor şi volumului de lucrări ştiinţifice ale conferinţei.

Avantaje: sezonalitate inexistentă, încasări mari, elasticitate scăzută la preţ a cererii.

Agenţi de turism creatori de programe: Events Planners, Organizatori Profesionişti de Congrese, Centre de Congrese din cadrul marilor destinaţii turistice

2. Ecoturismul facilitează accesul turiştilor la ecosisteme, fenomene naturale, peisaje cu caracter de unicat.Reprezintă o formă extremă a adoptării strategiei de dezvoltare turistică durabilăEx:Croaziere în Antartica organizate de oamnei de ştiinţă. Costul croazierei include taxe plătite agenţiilor guvernamentale care le folosesc pentru finanţarea programelor de conservare a mediului.

3. Turismul cultural plasează în centrul ofertei atracţia culturală sub forma moştenirii culturale, parte a potenţialului cultural naţional.Motivaţii:dorinţa de cunoaştere,de a se cultiva. Unele elemente sunt unice sau au un grad mare de spectaculos.UNESCO a stabilit multe dintre ele ca elemente de patrimoniu universal.Turismul cultural se interferează cu turismul de vacanţă şi cu cel de afaceri. Vacanţe tematice:drumul mătăsii,drumul vinului, drumul ciocolatei, parcuri tematice.

Parcul tematic este spaţiul proiectat, amenajat şi operat cu scopul de a oferi vizitatorilor divertisment şi recreere printr-o diversitate de atracţii bazate pe una sau mai multe teme istorice sau de alt tip care include servicii de catering sau posibilitatea de a face cumpărături şi pentru care, de obicei, se percepe un anumit preţ la intrare.

Conform Dicţionarului de călătorii, turism şi ospitalitate parcul tematic reprezintă o atracţie special construită care oferă o gamă largă de facilităţi, divertisment live,catering şi distracţii.Parcurile tematice sunt destinate familiilor şi tinerilor care plătesc un bilet de intrare ce oferă posibilitatea de a beneficia de distracţii oferite de parc de un număr nelimitat de ori pe parcursul unei zile. Ele sunt construite în jurul unei teme de bază şi incorporează inovaţii tehnologice în noi tipuri de distracţii, spectacole şi jocuri.

Industria europeană a parcurilor tematice apărută recent pe piaţa turistică este marcată de noi concepte de dezvoltare repoziţionate cu accent pe investiţii şi marketing. Companiile care le gestionează au adoptat programe de modernizare cu accent pe creşterea numărului de instalaţii de divertisment şi capacitatea de prezentare a spectacolelor, servicii de restaurare şi comerciale.Proiecte importante sunt cele de la Alton Towers din Anglia,De Efteling din Olanda, Gardaland din Italia, Parc Asterix din Franţa, Walibi din Belgia.

O tendinţă actuală a parcurilor tematice europene este preluarea lor de către grupuri integrate de companii, proces ce a caracterizat industria americană a parcurilor tematice în anii 1970. Astfel în 1990 Madame Tussauds (muzeu şi marcă de firmă) a cumpărat Alton Towers şi Rock Circus din Londra.Accor a cumpărat pachetul de control la parcul Asterix.

In Japonia acest produs turistic a fost importat prin Tokyo Disneyland inaugurat în 1983 conceput ca un produs de masă.Guvernul japonez a oferit stimulente puternice pentru dezvoltarea industriei de divertisment turistic.Există mari concentrări de parcuri tematice şi de distracţii în regiunea Kanto din apropiere de Tokyo şi regiunea de lângă Osaka şi Kobe. O a trie concentrare se află pe insula Kyushu din sud unde un proiect de anvergură este Harmonyland.În 2000 existau 340 parcuri tematice vizitate de 545 milioane de persoane.

4. Turismul rural definit de OCDE ca o formă de turism ce face posibilă atragerea turiştilor într-o relaţie personalizată cu componentele naturale şi antropice ale mediului natural,crearea condiţiilor de a participa la activităţile specifice mediului rural, la tradiţiile şi modul de viaţă ce caracterizează comunitatea locală.

5. Turismul de aventură dă posibilitatea turiştilor să participe la activităţile care le oferă o experienţă intensă, o provocare pentru depăşirea limitelor fizice, a instinctului de conservare, o ocazie de testare a reflexelor, precum şi de evadare din mediul confortabil al existenţei moderne: escaladarea munţilor,coborârea pe cursul apelor, a cascadelor, drumeţia în zone mai puţin explorate, scufundări în mare sau ocean. Motivaţia centrală este atracţia pentru pericol sau situaţii de risc6.Turismul de sănătate care oferă turiştilor condiţii de îmbunătăţire a sănătăţii prin formele:

- turismul medical- turismul de întreţinere a condiţiei fizice- turismul de reabilitare şi recuperare fizică şi/sau psihică

7.Turismul „New Age” – este specific destinaţiilor cu semnificaţie spirituală. Consumatorii acestui tip de produs sunt admiratori ai culturii antice interesaţi de informaţiile şi cunoştinţelor acelor vremuri pentru a se elibera de materailismul excesiv al epocii contemporane. Practică yoga, meditaţia, vizitarea spaţiilor considerate ca poli de energie sau a siturilor sacre datând din epoca preceştină ca Insulele Paştelui, piramidele din Egipt care reprezintă nucleul aranjamentelor turistice din această categorie.La aceste atracţii se adaugă regimuri alimentare speciale, exerciţii fizice, tratamente pe bază de plante în staţiuni specializate din Sedona –Arizona, Bali-Indonezia,Dominica-Caraibe.8. Turismul educaţional practicat de elevii sau studenţii care urmează cursurile unei instituţii de învăţământ dintr-un centru universitar.Se adaugă circuite de studii specializate pe diferite ramuri ale ştiinţei, conduse de un profesor care oferă participanţilor şi accesul la locuri sau situri importante pentru domeniul de studiu al circuitului.

2.Conţinutul politicii de produs turistic

Politica de produs turistic este denumită de unii specialişti drept „sâmburele marketingului” întrucât în jurul ei se derulează ansamblul acţiunilor firmei.

Prin politica de produs turistic firma îşi stabileşte principalele orientări strategice şi modalităţile tactice de concepere şi comercializare a produselor în funcţie de nivelul calităţii, gradul de diferenţiere faţă de produsele concurenţei, gradul de diversificare şi de înnoire.

Responsabilităţile specialistului în ceea de priveşte politica de produs turistic sunt:- cunoaşterea produselor şi serviciilor oferite de concurenţă;- cunoaşterea pieţelor ţintă ale consumatorilor;- monitorizarea schimbărilor ce apar în structura nevoilor clienţilor;- dezvoltarea acelor produse şi servicii care sunt cerute pe piaţă;- eliminarea de pe piaţă a produselor neprofitabile.Activităţile distincte cuprinse în conţinutul politicii de produs turistic aşa cum sunt

consacrate de teoria şi practica firmelor moderne sunt următoarele: studierea produsului printr-o serie de analize asupra caracteristicilor , poziţionării

acestuia, asupra situaţiei concurenţiale şi a ciclului de viaţă, asupra calităţii; stabilirea strategiilor de aplicat în cadrul politicii de produs; activitatea de diversificare şi înnoire a produselor turistice; adaptarea produsului turistic la cerinţele în diversitate ale consumatorului.

Analiza produsului este întotdeauna o necesitate întrucât ea urmăreşte să identifice punctele tari şi punctele slabe. Acest lucru se realizează avându-se în vedere şi concurenţa. Dacă între imaginea dorită şi cea realizată se constată diferenţe, firma de turism trebuie să ia măsuri care să conducă la evidenţierea avantajelor competitive ale produsului realizat, la reducerea nivelului tarifului, la realizarea unei promovări şi distribuţii mai atractive decât ale concurenţei.

Analiza produsului se poate face cu ajutorul unei simple fişe care pentru un hotel , ar putea cuprinde:

localizarea hotelului; lista detaliată a tuturor echipamentelor; cifra de afaceri din ultimii ani; nivelul preţurilor şi tarifelor; politicile operaţionale aplicabile; comentarii despre calitatea serviciilor; analiza regiunii unde este amplasat hotelul; analiza arhitecturii şi a decorării interioare.În acelaşi mod, se pot întocmi fişe de analiză pe tipuri de produse oferite de o agenţie de

voiaj: transport, cazare, agrement, aranjamente turistice.În domeniul politicii produsului turistic se pot stabili o serie de alternative de modelare a

produsului turistic, de adoptare a unor strategii de diferenţiere sau de diversificare ce pot imprima unui produs un mai mare grad de atractivitate, de competitivitate, de eficienţă. Ca modalităţi concrete şi posibile de modificare a produsului turistic se pot aminti următoarele:

îmbunătăţirea produsului turistic prin creşterea continuă a nivelului calităţii serviciilor oferite şi îmbunătăţirea programelor turistice;

îmbunătăţirea produsului turistic printr-o mai bună dotare a bazei tehnico-materiale cu tipuri de unităţi originale, cu specific;

conservarea elementelor naturale şi antropice din cuprinsul zonelor cu potenţial turistic dezvoltat astfel încât să se asigure echilibrul ecologic al acestora;

stabilirea acelor strategii de produs turistic în concordanţă cu cerinţele şi motivaţiile clienţilor.

În domeniul turismului, acţiunile de creare de produse noi şi cele care vizează dezvoltarea acestora şi a produselor deja existente se materializează în strategii de produs turistic:

1. Strategia de flexibilitate a produsului turistic presupune urmărirea evoluţiei pieţei şi adaptarea ofertei la particularităţile cererii. Această strategie poate fi utilizată de firmele care au o piaţă de desfacere bine conturată, aceasta implicând promovarea unei politici active de relaţii publice şi promoţionale.

2. Strategia de diferenţiere a produsului turistic urmăreşte detaşarea produsului turistic al unei firme în cadrul structurii ofertei naţionale. Presupune o valorificare creativă, originală a resurselor zonelor turistice, dar şi includerea unor servicii specifice cu caracter zonal, tradiţional. Această strategie este strâns legată şi de existenţa în cadrul ofertei a unicatelor care individualizează produsele şi care conferă garanţii certe de reuşită pe piaţa turistică. Diferenţierea produselor turistice implică şi asigurarea unor servicii de calitate, a unui personal calificat, competent.

3. Strategia de diversificare a produsului turistic urmăreşte nuanţarea modalităţilor de satisfacere a cerinţelor numeroaselor segmente ale clientelei turistice. Materializarea ei în practică este posibilă prin multiplicarea punctelor de atracţie turistică, prin lărgirea gamei de

servicii oferite, diversificarea profilului unităţilor de cazare, de alimentaţie publică, a mijloacelor de transport, a formelor de agrement.

3.Forme de integrare a activităţii turistice

Producătorii de vacanţe se prezintă într-o gamă foarte diversă din punctul de vedere al conţinutului serviciului oferit, formei de organizare, statutului, mărimii, razei de acţiune etc. Ca atare, ei sunt specializaţi în realizarea unor produse complexe impunând o conlucrare a acestora. Totodată, pe măsura diversificării ofertei de vacanţe, are loc o adâncire a specializării producătorilor paralel cu sporirea numărului celor implicaţi în organizarea şi desfăşurarea une călătorii, ceea ce accentuează nevoia de cooperare a acestora. Piaţa producătorilor de vacanţe este dominată de întreprinderi mici şi mijlocii şi fărâmiţată între diferiţi prestatori de servicii, iar competiţia este foarte strânsă şi întreprinderile de mici dimensiuni sunt cele mai vulnerabile. În acest context se manifestă mai intens după 1980 tendinţa de integrare a organizatorilor de vacanţe, de concentrare pe diferite domenii componente ale activităţii.

Integrarea prestatorilor de servicii, prezintă o serie de avantaje, esenţiale pentru supravieţuire în condiţiile concurenţei; între acestea pot fi menţionate8: acordarea unor facilităţi de plată turiştilor, ca urmare a costurilor mai reduse de producţie, asigurarea perfecţionării permanente a forţei de muncă, organizarea de compartimente de marketing şi vânzări cu angajarea unor specialişti în domeniu, susţinerea unor campanii promoţionale de anvergură, realizarea unor studii de piaţă etc.

În practica turistică internaţională se întâlneşte o gama foarte variată de forme de integrare: grupuri cu obiect limitat de activitate:lanţul voluntar, franşiza, asociaţiile profesionale şi/sau sindicale şi concentrarea sau integrarea propriu-zisă:lanţul hotelier integrat, concentrarea verticală şi conglomeratul.

Lanţul voluntar9 este definit ca o uniune/asociere având caracter voluntar intre hotelieri independenţi, în scopul oferirii unui produs/serviciu cvasiomogen, informării şi comercializării în comun a produselor. Producătorii sau ofertanţii se unesc de regulă sub aceeaşi "marcă", obligaţiile părţilor vizând, cu prioritate, respectarea standardelor de calitate a produselor/serviciilor oferite şi a coordonatelor unei politici comerciale unitare - campanii publicitare, prezenţa la manifestări specifice (saloane, târguri), centre de rezervare etc. Această formulă este relativ răspândită în organizarea unităţilor hoteliere din multe ţări:Franţa, Elveţia, Irlanda, Germania, Belgia,Anglia,Spania, Italia. Dintre cele mai importante lanţuri voluntare, expresive pentru dimensiunile ofertelor lor, pot fi menţionate: BEST WESTERN Inc - SUA, cu

8 J.Ch.Holloway- The business of tourism, Fourth edition, Pitman Publishing, London,1994 p 62-639 Rodica Minciu-Economia turismului, ediţia a III a revizuită, Editura Uranus, 2004, p107

aproape 3800 unităţi de 3 şi 4 stele şi peste 280.000 camere, promovând servicii de inaltă calitate sub marca ,,Elite". Acest lanţ este prezent în circa 70 de ţări, iar din 1998 şi in România (hotelurile Parc din Bucureşti şi Balvanyos din staţiunea cu acelaşi nume); LOGIS DE FRANCE, cu peste 4000 de unităţi şi circa 75.000 camere, cu activitate naţională, promotor al unui turism familial, în mediul rural; SUPRANA TIONAL RESERVATION -Elveţia, cu circa 100.000 camere.

Franşiza, este un contract de concesiune prin care o întreprindere producătoare sau prestatoare de servicii turistice, numită franşizor, cedează în schimbul unor taxe (de afiliere şi exploatare) unei alte întreprinderi numită franşizat (beneficiar), dreptul de a utiliza/exploata marca sa, numele (notorietatea) şi tehnicile de comercializare10. Această formulă este folosită pe scară largă şi la noi;exemplu:hotelul Intercontinental Bucureşti este beneficiarul unui contrcat de franşiză cu lanţul Inter-Continental Hotels-Anglia, hotelul Mara din Sinaia cu Holidy Inn-SUA.

Asociaţiile profesionale sunt grupări cu scop nelucrativ, realizate pe diverse domenii componente ale activităţii turistice, urmărind cu precădere promovarea intereselor specifice grupului. Sfera asociaţiilor profesionale este extrem de largă, practic fiecare componentă a produsului turistic este reprezentată de una sau mai multe asociaţii profesionale. Ele sunt organizate pe nivele diferite de reprezentare:local, naţional, internaţional.

Concentrările sunt asocieri rezultate din preluarea de către organizaţiile mai puternice a celor mai mici sau aflate în dificultate, sau prin extinderea celor dintâi în diferite domenii.Componentele acestor concentrări nu dispun de independenţă juridică şi financiară, dar scopul lor îl reprezintă promovarea unei strategii comerciale comune şi obţinerea unor rezultate economico-financiare mai bune. Concentrarea sau integrarea propriu-zisă se realizează în trei modalităţi: pe orizontală (lanţurile hoteliere integrate), pe verticală şi sub forma conglomeratelor.

Concentrarea pe orizontală se realizează între organizaţii care acţionează în acelaşi stadiu al procesului de producţie sau pe aceeaşi treaptă a lanţului de distribuţie:comercializare (agenţie de voiaj sau touroperator), transport, hotelărie etc. Componentele lanţului integrat sunt controlate de un centru unic de decizie; ele oferă un produs omogen, comercializat sub aceeaşi marcă, utilizând tehnici de lucru apropiate; de asemenea, ele au o strategie de dezvoltare comună.

Ca şi alte forme de integrare, concentrarea orizontală este cel mai bine reprezentată în domeniul hotelier, unde lanţurile integrate deţin peste 25% din totalul capacităţilor de cazare (în Franţa, de exemplu, ponderea ajunge la 50%). Dată fiind amploarea pe care o cunoaşte, concentrarea orizontală în hotelărie s-a dezvoltat în trepte, în sensul constituirii de11: grupuri hoteliere care reunesc mai multe lanţuri (ex., grupul francez ACCOR, grupul american CHOISE) şi lanţuri independente, unice. Din categoria lanţurilor hoteliere integrate, mai cunoscute, pot fi menţionate, in ordinea mărimii (număr de unităţi şi camere): Holiday Inn - SUA, Sheraton _ SUA, Ramada Inns - SUA, Marriott - SUA, ACCOR - Franţa, Trust House Fort _ Marea Britanie, Hilton - SUA, Hyatt - SUA.

De introdus alianţele strategice Cristureanu 2006, p323 10 A se vedea în acest sens N Lupu, Hotelul, economie şi management, Editura All,Bucureşti, 1998,p116 şi urm, Gabriela Stănciulescu, Tehnica operaţiunilor de turism, Editura All,Bucureşti, 1998, p71-7311 N Lupu op, cit p122-123

Sunt considerate forme de concentrare orizontală/lanţuri integrate şi cele din sfera transportului şi comercializării; de exemplu pentru: transportul cu autocarul Safety Motor Coaches Lines în SUA şi Europabus în Europa; transportul combinat (autocar +avion) - Cosmos; transport aerian - IATA; închirieri automobile - Hertz; iar ca touroperatori - TUI (Touristik Union International) şi ITS (International Tourist Services), ambele din Germania.

Concentrarea verticală reuneşte, în sânul aceluiaşi grup, întreprinderi care acţionează în diverse stadii ale producţiei turistice sau pe diferite trepte ale lanţului de distribuţie şi care, în mod obişnuit, se află într-o relaţie de complementaritate; concentrarea pe verticală se poate realiza în amonte, când un lanţ hotelier îşi creează propria reţea de agenţii de voiaj sau propria companie de transport, în aval, când o companie de transport îşi asigură serviciile de cazare prin achiziţionarea unui lanţ hotelier şi în ambele sensuri; de asemenea, ea poate încorpora două verigi (se numeşte parţiaIă) sau toate verigile (globală).

În practica turistică internaţională se întâlneşte o largă varietate tipologică a construcţiilor multiforme12.

- companii aeriene regulate care îşi creează filiale specializate în transportul la cerere (charter); de exemplu, Air France a constituit Air Charter, Sabena pe Sobelair, Lufthansa pe Condor, KLM pe Martinair şi altele;

- companii de transport care şi-au asigurat conducerea unor lanţuri hoteliere sau şi-au creat propriile lanţuri; de exemplu, Air France cu Meridien şi Jet Hotel, KLM cu Golden Tulip Hotels, United Airlines (TW A) cu Hilton International, Lufthansa, British Airways şi Suissair cu Penta Hotels, Japan Airlines cu Nikko etc.;

- producătorii/comercianţii de voiaje (touroperatorii) au creat sau au preluat controlul unor companii de transport; de exemplu în Franţa, T.O.-Point Milhouse a creat Point Air, în Belgia, T.O.-Sun a preluat Univers Air, în Anglia, T.O.- Thomson a realizat Britania Airways.

Conglomeratul reprezintă o formă de concentrare particularizată prin tendinţa de diversificare a activităţii unei firme, prin pătrunderea într-un domeniu mai eficient, de viitor. Conglomeratul se realizează prin fuziunea (uneori prin cumpărarea) unor întreprinderi a căror activitate nu este complementară sau înrudită; prezenţa acestei formule în domeniul turismului este argumentată de dinamica şi perspectivele evoluţiei acestuia.

Între cele mai cunoscute exemple se situează: ITT (International Telegraph & Telephone), care a preluat lanţul hotelier Sheraton şi întreprinderea de locaţii de autoturisme Avis; firma de comerţ prin corespondenţă şi lanţul de magazine Neckerman, care a investit în turism, creând NUR (Neckerman und Reisen) Touristik - unul din marii touroperatori din lume; grupul bancar francez "Credit Agricol", care a creat firma .Voyages Conseil" etc.

Tendinţa de regrupare a organizatorilor/producătorilor de vacanţe se manifestă tot mai accentuat, devenind o trăsătură dominantă a industriei turismului.

12 G Cayes, Le tourism international.Mirage ou strategie d avenir?, Hatier, Paris, 1989,p131-132

4. Politici ale companiilor aeriene

Politica economică a companiei aeriene cuprinde deciziile privind dimensionarea optimă a activităţii sale, delimitarea pieţelor de operare, precizarea nomenclatorului de servicii oferite şi, pe baza acestora, stabilirea rutelor de zbor. În aborarea politicii sale, compania se sprijină pe posibilităţile oferite de dreptul de operare, pe relaţiile cu concurenţii şi forţa sa economică, în funcţie de interesele sale comerciale şi de capacitatea companiei aeriene de a beneficia de progresul tehnic şi managerial din domeniu.

Rutele aeriene se pot prezenta sub o varietate de forme, de la un aspect liniar, cel de reţea sau grilaj (grid), până la cel radial, având în centru un ax sau nod aerian. În primul caz, cel al rutei liniare, avionul pleacă de la aeroportul bază, iar în drum spre destinaţia finală face o serie de opriri intermediare justificate tehnic sau comercial. Atât din motive tehnice, cât şi din motive economice, tot mai multe companii aeriene au renunţat la acest model de rută, considerat tot mai puţin eficient. Costurile medii unitare de operare sunt ridicate, iar dimensiunea pieţei în fiecare din punctele de escală comercială nu justifică costurile manevrelor de aterizare, staţionare şi decolare. De aceea, multe companii aeriene au micşorat numărul de escale chiar şi pe cursele lung-curier. Ruta sub formă de reţea sau grilaj (grid) este de obicei specifică rutelor interne. Principalul avantaj al acestei formule de rută aeriană se referă la gradul înalt de utilizare al capacităţii de transport. De asemenea, avioanele pot opera pe un număr mare de rute, conectând un număr mare de oraşe şi nefiind nevoite să se întoarcă pe acelaşi traseu. Timpul de staţionare a avioanelor la sol se micşorează substanţial, îmbunătăţindu-se parametrii tehnico-economici de utilizare a avioanelor. Volumul traficului aerian este mai mare decât în primul caz, în schimb eforturile de comercializare sunt dispersate, ceea ce reprezintă un dezavantaj, cu atât mai mare cu cât o dată cu procesul de liberalizare s-a intensificat şi concurenţa pe piaţa transporturilor aeriene.În cazul formulei radiale, rutele au aspectul unor raze sau spiţe care pornesc din aeroportul central (hub) prin care se face legătura cu un număr mare de aeroporturi situate la diferite distanţe în diverse ţări, permiţând creşterea numărului de perechi de aeroporturi care sunt puse în legătură fără a se deschide rute suplimentare.

Extinderea reţelei de rute reprezintă atât o decizie de politică a produsului, cât şi una de strategie de piaţă. Una dintre metodele cele mai frecvent utilizate este achiziţionarea rutelor pe care operează alte companii aeriene. În acest fel, cumpărând drepturile de operare pe rutele externe de la Pan American şi TWA, atunci când acestea s-au confruntat cu mari dificultăţi financiare, companiile Pan American, Delta şi United au putut să-şi extindă reţeaua de rute.

Practicarea strategiei de gamă în transportul aerian presupune în fapt utilizarea unei reţele largi de rute, de mari dimensiuni, pe care să poată fi oferit un evantai larg de servicii. Liberalizarea transporturilor aeriene a permis extinderea reţelei de rute şi prin alte modalităţi, dintre care cele mai importante sunt:franciza, partajarea spaţiului de zbor (block spacing) şi partajarea codurilor de operare (codesharing).

Practica francizei în transportul aerian se referă la dreptul acordat unei companii aeriene de către o altă companie aeriană de a-i folosi numele, uniforma şi însemnele personalului, imaginea de marcă şi politica de produs (gama de servicii). De multe ori, privilegiile amintite sunt asociate cu preluarea de către compania care acordă franciza (francizor) a iniţiativelor de marketing şi a managementului comercial ale companiei beneficiare de franciză (francizat). În schimb,

beneficiarul francizei plăteşte redevenţe sau taxe de franciză şi îi dă posibilitatea francizorului să-şi suplimenteze capacitatea de transport pe reţeaua sa de rute. Exemple recente ale acestei practici sunt: acordul de franciză dintre Virgin Atlantic şi South East Airlines din Atena şi cu Cityjet, o nouă companie irlandeză care opera curse între Londra şi Dublin, apoi cazul British Airways care a încheiat opt acorduri de franciză (cu City Flyer Express, Maersk Air - Danemarca, GB Airways - Gibraltar, Brymon Airways, Manx Airlines şi Loganair -din Marea Britanie, cu TAT - Franţa şi cu Deutsche BA - Germania), la care se pot adăuga acordurile asemănătoare încheiate de Lufthansa -Germania, Air New Zealand Link şi altele. Singurul impediment în extinderea francizei îl va reprezenta posibilitatea limitată de standardizare a serviciilor de transport aerian, deci de subscriere în cadrul aceleiaşi mărci comerciale a diversităţii de prestaţii oferite de diferite companii sub forma unei game unice de produse.

În cadrul unui acord de partajare a spaţiului de zbor se prevede ca o companie aeriană să aloce altei companii, pe anumite rute, un anumit număr de locuri pe aparatele sale de zbor. Compania care primeşte locurile le comercializează direct pe piaţă, sub propriul nume şi sistem de distribuţie. Acest tip de relaţie se stabileşte atunci când o companie aeriană, din diferite motive, nu are posibilitatea să asigure legătura aeriană pe o anumită rută sau spre un anumit aeroport. Unul din primele acorduri a fost încheiat între Delta Airlines şi Virgin Atlantic. Conform înţelegerii, Delta urma să cumpere între 50 şi 100 de locuri pe fiecare cursă efectuată de Virgin Londra şi spre încă alte 5-6 oraşe din SUA. Avantajul scontat pentru Virgin era o creştere cu circa 100 de milioane de lire sterline a profiturilor obţinute din serviciile prestate pe ruta Atlanticului de Nord şi posibilitatea de a-şi creşte frecvenţa zborurilor lor, mărindu-şi astfel cota de piaţă. Delta obţinea accesul (indirect) pe aeroportul Heathrow din Londra, spre care nu avea acces, conform acordului bilateral SUA şi Marea Britanie (Delta având dreptul de a opera numai pentru aeroportul Gatwick). Virgin presta pasageriIor Deltei intreaga gamă a serviciilor de aeroport şi primea în schimb avantajul de a oferi propriilor pasageri accesul direct pe cele 200 de aeroporturi americane pe care opera Delta. Ambele companii obţineau astfel un avantaj competitiv. Un acord de partajare a spaţiului de zbor cuprinde un număr foarte mare de clauze care precizează, pe lângă dimensiunea spaţiului cumpărat în bloc de către fiecare dintre părţi, condiţiile de rezervare a prestaţiilor, situaţiile în care este necesară suplimentarea spaţiului etc.

Acordurile de partajare a spaţiului de zbor şi acordurile de franciză se vor extinde în măsura in care tot mai multe companii aeriene vor dori să depăşească limitele impuse de convenţiile guvernamentale bilaterale.

Un alt mijloc pentru atingerea aceluiaşi scop îl reprezintă practica partajării codurilor de zbor (codesharing), care are deja un istoric de mai mult de 25 de ani şi este extinsă în toate regiunile lumii. Companiile aeriene, legate prin diferitele tipuri de convenţii, au posibilitatea să-şi continue relaţia de conlucrare, adoptând o politică de marketing comună. Pentru ca relaţia de cooperare să fie evidentă, avioanele şi echipajele companiilor implicate poartă aceleaşi însemne.

Practicile descrise mai sus sunt de natură să diminueze concurenţa pe piaţă prin concentrarea ofertei de transport aerian, sub diferitele sale forme, dar avantajează în egală măsură publicul călător, stimulând turismul şi călătoriile de afaceri.