Probleme CECCAR Drept Comercial

download Probleme CECCAR Drept Comercial

of 81

Transcript of Probleme CECCAR Drept Comercial

  • 8/13/2019 Probleme CECCAR Drept Comercial

    1/81

    138. La sedinta Consiliului de Administratie al S.C. LV SA, stabilita pentru data de

    01.08.04., a lipsit presedintele in functie al Consiliului, membrii acestuia desemnand o alta

    persoana, tot administrator, pentru a conduce lucrarile sedintei. Din cei patru membrii ai

    consiliului de administratie, doi au votat pentru inceierea unui contract de leasin!

    imobiliar, iar doi au votat impotriva.

    "ntrucat presedintele in functie al Consiliului nu era pre#ent, s$a amanat sedinta pentru o alta

    data.

    Deci#ia de amanare a sedintei Consiliului de administratie este le!ala%

    &aspuns' Conform art. 1(), daca actul constitutiv nu dispune altfel, presedintele

    consiliului de administratie va avea votul decisiv in ca# de paritate a voturilor. "n ca# de paritate

    de voturi si daca presedintele nu beneficia#a de vot decisiv, propunerea supusa votului se

    considera respinsa.

    Daca presedintele in functie al consiliului de administratie nu poate sau ii este inter#is sa

    participe la vot, ceilalti membri vor putea ale!e un presedinte de sedinta, avand aceleasi

    drepturi ca presedintele in functie.

    Amanarea este le!ala, nu s$a putut lua o deci#ie in lipsa unei ma*oritati absolute a

    membrilor pre#enti.

  • 8/13/2019 Probleme CECCAR Drept Comercial

    2/81

    139. SC V"LC+S-L S&L este administrator al SC "C+/S S&L si detine din

    capitalul acesteia un procent de )0 din totalul partilor sociale. "n acelasi timp, SC

    V"LC+S-L S&L a inceiat contracte de administrare, potrivit obiectului sau de

    activitate, cu inca patru societati comerciale, desemnand la fiecare societate administrata cate o

    persoana fi#ica care sa indeplineasca in fapt atributiile administratorului.

    "n situatia de fapt preva#uta se aplica interdictia preva#uta la art. 14( din le!ea nr.

    )121330%

    &aspuns' Conform art. 14( imeni nu poate functiona in mai mult de trei consilii de

    administratie concomitent. Aceasta interdictie nu se aplica in ca#ul "C+/S deoarece este

    proprietarul a peste ( din societatea respectiva. "nsa tot mai raman 4 consilii de adminstratie.

    IMPORTANT ART. 145 A FOST ABROGAT IAR LA ART. 153.16 SE POT

    EXERCITA MAXIM 5 MANDATE DE ADMINISTRATOR, EXCEPTAND CAZUL IN

    CARE SE DETINE O PATRIME (5!" #$% &'&)*) +&$*%$)' *%-$ '+$-&&$.

    Conform art. 1(), o persoana fi#ica poate e5ercita concomitent cel mult ( mandate de

    administrator si2sau de membru in consiliul de suprave!ere in societati pe actiuni al caror

    sediu se afla pe teritoriul &omaniei. Aceasta prevedere se aplica in aceeasi masura persoanei

    fi#ice repre#entant permanent al unei persoane *uridice administrator ori membru al consiliului

    de suprave!ere.

    "nterdicitia preva#uta anterior nu se refera la ca#urile in care cel ales in consiliul deadministratie sai in consiliul de suprave!ere este proprietar a cel putin o patrime din totalul

    actiunilor societatii sau este membru in consiliul de administratie ori in consiliul de

    suprave!ere al unei societati pe actiuni ce detine patrimea aratata.

    14/. SC " S&L este o societate cu raspundere limitata cu unic asociat respectiv 6L

    care are si calitatea de administrator al societatii repre#entand societatea atat in relatiile interne

    cat si cu tertele persoane. La data de 1( septembrie 004, asociatul unic inceie un contract de

    credit 7imprumut bancar in nume si interes propriu, credit !arantat cu doua imobile aflate in

    patrimoniul societatii. ste le!ala operatiunea *uridica de !arantare a unei obli!atii a

    administratorului asociat unic al societatii cu bunuri aflate in patrimoniul societatii%

    &aspuns' Cele doua imobile sunt proprietatea firmei si nu proprietate personala, el

    nu are dreptul de !arantare din partea firmei al creditului luat in interes personal.

    Conform art. 144, este inter#isa creditarea de catre societate a administratorilor

    acesteia prin !arantarea directa ori indirecta, in tot sau in parte, a oricaror imprumuturi acordate

    administratorilor, concomitenta ori ulterioara acordarii imprumutului.

  • 8/13/2019 Probleme CECCAR Drept Comercial

    3/81

    141. "n actul Constitutiv al Societatii 6 S.A. s$a preva#ut ca infiintarea unitatilor fara

    personalitate *uridica, numite si sedii secundare, sucursalele a!entiei, repre#entante etc. sa se

    otarasca de catre consiliul de administratie, potrivit art. 114 din Le!ea nr. )121330,

    republicata. Consiliul de administratie poate sa otarasca infiintarea sau desfiintarea sediilor

    secundare ale societatii%

    &aspuns' Conform art. 11), Adunarea 9enerala e5traordinara se intruneste ori de

    cate ori este necesar a se lua o otarare pentru infiintarea sau desfiintarea unor sedii secundare.

    Conform art. 114, aceste atributiuni pot fi dele!ate consiliului de administratie, prin

    actul constitutiv sau prin otarare a adunarii !enerale e5traordinare a actionarilor.

    :revederea este valabila.

    14. La sedinta Consiliului de administratie din data de 1 septembrie 004 a lipsit

    administratorul 6L adoptandu$se o deci#ie prin care societatea va inceia cu actionarul SV un

    contract prin care actionarul va vinde societatii un imobil repre#entand 0 din capitalul social

    subscris, stiut fiind ca societatea s$a infiintat in urma cu un an.

    La data de 1( septembrie, administratorul, absent de la sedinta in care s$a adoptat

    deci#ia, a luat cunostinta despre continutul ei, iar la data de 1 decembrie formulea#a actiune

    pentru anularea deci#iei, ca nele!ala.

    1. Deci#ia adoptata de consiliul de administratie este le!ala% . Administratorul care a lipsit de la sedinta in care a fost adoptata deci#ia este

    indreptatit sa o atace in instanta%

    &aspuns' 1. A& 44.1 Dobandirea de catre societate, intr$un interval de cel mult

    ani de la constituire, a unui bun de la actionar, contra unei sume repre#entand cel putin o

    #ecime din valoarea capitalului social subscris, va fi supusa aprobarii prealabile a adunarii

    !enerale a actionarilor, precum si prevederilor art. )8 si )3, va fi mentionata in re!istrul

    comertului si va fi publicata in 6onitorul +ficial al &omaniei, partea a "V a, si intr$un #iar cu

    lar!a raspandire.

    Contractul cu actionarul SV va trebui supus aprobarii prealabile a adunarii !enerale

    e5traordinare a actionarilor, iar dobandirea imobilului mentionata in re!istrul comertului si va fi

    publicata in 6onitorul +ficial al &omaniei, :artea a "V a, si intr$un #iar cu lar!a raspandire.

    1. Deci#ia adoptata de consiliul de administratie nu este le!ala.

    . + deci#ie a consiliului de administratie nu se ataca in instanta.

  • 8/13/2019 Probleme CECCAR Drept Comercial

    4/81

    143. "n ca#ul in care A9A decide sa porneasca actiune impotriva administratorilor,

    mandatul acestora este suspendat de drept%

    &aspuns' DA, conform art. 1(( mandatul incetea#a de drept de la data adoptarii

    otararii.

    144. "n ca#ul societatii cu raspundere limitata, fiecare parte sociala da dreptul la un vot in

    adunarile !enerale. 5ista situatii in care asociatul nu poate e5ercita dreptul de vot%

    &aspuns' -n asociat nu poate e5ercita dreptul sau de vot in deliberarile adunarilor

    asociatilor referitoare la aporturile sale in natura sau la actele *uridice inceiate intre ele si

    societate, conform art. 13).

    145. Aratati ce sanctiuni se pot aplica membrilor comitetului de directie si directorilor

    unei societati pe actiuni in ca#ul in care nu respecta dispo#itia cuprinsa in art. 14( alin. ( din

    Le!ea )121330 si accepta calitatea de cen#or la o societate concurenta celei in care

    functionea#a.

    &aspuns' A& 14( A;&+9A < A& 1().1( < =ara autori#area consiliului de

    administratie, respectiv a consiliului de suprave!ere, risca revocarea si raspund pentru daune.

    146. Societatea in nume colectiv fiind o societatea de persoane, numirea si revocareaadministratorilor se face cu unanimitate de voturi ale asociatilor care repre#inta ma*oritatea

    absoluta a capitalului social%

    &aspuns' A& >> Asociatii care repre#inta ma*oritatea absoluta a capitalului social

    pot ale!e unul sau mai multi administratori fi5andu$le puterile, durata insarcinarii si eventuala

    lor remuneratie, afara numai daca prin actul constitutiv nu se dispune altfel.

    Cu aceeasi ma*oritate asociatii pot decide asupra revocarii administratorilor sau

    asupra limitarii puterii lor, afara de ca#ul in care administratorii au fost numiti prin actul

    constitutiv.

  • 8/13/2019 Probleme CECCAR Drept Comercial

    5/81

    140. 6.V. este asociat unic la o societate cu raspundere limitata, inceind cu o terta

    persoana un contract prin care se obli!a ca, in scimbul investitiei pe care aceasta o va face

    societatii, sa$i cesione#e parti sociale pe care le detine in societate.

    Conventia inceiata de asociatul unic privind cesiunea de parti sociale in scimbul

    investitiei pe care o reali#ea#a terta persoana in folosul societatii este valabila%

    &aspuns' Daca investitia va repre#enta un aport la capitalul social in scimbul

    transmiterii de parti sociale, conventia valabila. "n ca#ul in care capitalul social nu se va

    modifica, nu este o conventie valabila.

    148. Aratati care sunt situatiile in care otararile *udecatorului sindic impotriva carora s$a

    declarat recurs pot fi suspendate.

    &aspuns' ?otararile *udecatorului sindic vor putea fi suspendate de instanta de

    recurs pentru'

    a sentinta de respin!ere a contestatiei debitorului@

    b sentinta prin care se decide intrarea in procedura simplificata@

    c sentinta prin care se decide intrarea in faliment@

    d sentinta de solutionare a contestatiei la planul de distribuire a fondurilor obtinute

    din licidare si din incasarea de creante.

    149. S.C. 6 S&L, in calitate de debitoare, a solicitat respin!erea cererii introductive

    de faliment formulata de creditoarea SC =9 SA, aratand ca, in ultimele doua luni, nu a mai

    efectuat plati catre creditori deoarece el insusi are de incasat mai multe creante de la debitorii

    proprii. otodata, debitoarea a motivat cererea de respin!ere a actiunii aratand ca, in

    patrimoniul propriu, e5ista mai multe bunuri mobile si imobile pe care creditorii le pot urmari

    silit, potrivit dreptului comun, pentru a$si indestula creantele.

    Cererea formulata de debitoare de respin!ere a actiunii creditorilor este intemeiata%

    &aspuns' Cererea formulata este intemeiata deoarece debitorul este in stare de

    insolventa nu in in stare de insolvabilitate. Debitorul este in incapacitate temporara de a face

    plati, in urma incasarii la randul lui a unor creante, respectiv prin secestrarea bunurilor sale

    mobile, creditorul va putea sa$si recupere#e pre*udiciul.

  • 8/13/2019 Probleme CECCAR Drept Comercial

    6/81

    15/. Aratati care sunt principalele atributii *urisdictionale ale *udecatorului sindic in

    procedura reor!ani#arii *udiciare si a falimentului.

    &aspuns' a pronuntarea motivata a otararii de descidere a procedurii si, dupa ca#,

    de intrare in faliment atat prin procedura !enerala, cat si prin procedura simplificata@

    b *udecarea contestatiei debitorului impotriva cererii introductive a creditorilor

    pentru inceperea procedurii@

    c desemnarea motivata a administratorului *udiciar provi#oriu sau, dupa ca#, a

    licidatorului@

    d confirmarea, prin inceiere, a administraorului *udiciar sau a licidatorului

    desemnat de adunarea creditorilor, confirmarea onorariului ne!ociat cu adunarea creditorilor@

    e inlocuirea, pentru motive temeinice, prin inceiere, a administratorului *udiciar

    sau a licidatorului@

    f *udecarea cererilor de a i se ridica debitorului dreptul de a$si mai conduce

    activitatea@

    ! *udecare cererilor de atra!ere a raspunderii membrilor or!anelor de conducere

    care au contribuit la a*un!erea debitorului in insolventa@

    *udecarea actiunilor introduse de administratorul *udiciar sau de licidator pentru

    anularea unor acte frauduloase si a unor constituiri ori transferuri cu caracter patrimonial,

    anterioare desciderii procedurii@ i *udecarea contestatiilor debitorului, ale comitetului creditorilor ori ale oricarei

    persoane interesate impotriva masurilor luate de administratorul *udiciar sau de licidator@

    * admiterea si confirmarea planului de reor!ani#are sau, dupa ca#, de licidare, dupa

    votarea lui de catre creditori@

    solutionarea cererii administratorului *udiciar sau a comitetului creditorilor de

    intrerupere a procedurii de reor!ani#are *udiciara si de intrare in faliment@

    l solutionarea contestatiilor formulate la rapoartele administratorului *udiciar sau ale

    licidatorului@

    m *udecarea actiunii in anularea otararii adunarii creditorilor@

    n pronuntarea otararii de incidere a procedurii.

    151. "mpotriva SC AC SA, in calitate de debitor, s$a descis procedura de reor!ani#are

  • 8/13/2019 Probleme CECCAR Drept Comercial

    7/81

    *udiciara si de faliment, la cererea creditorilor SC +: S&L si SC :V SA, desemnandu$se, prin

    otararea de descidere a procedurii, in calitate de administrator numitul SA.

    :entru data de )0 aprilie 00), a fost convocata adunarea creditorilor de catre

    creditorii ale caror creante repre#inta 0 din valoarea totala a acestora. "n cuprinsul

    convocarii, creditorii au mentionat ca la adunare se va discuta despre posibilitatea admiterii

    planului de reor!ani#are depus de catre debitor cat si alte probleme care vor fi trecute pe

    ordinea de #i, in #iua desfasurarii adunarii !enerale.

    La adunare s$au pre#entat creditorii ale caror creante repre#inta >( din totalul

    acestora, otarand respin!erea planului de reor!ani#are a activitatii debitorului.

    "mpotriva otararii adoptate de creditorii pre#enti, debitorul a formulat actiune in

    anulare pentru urmatoarele motive'

    1. Adunarea creditorilor nu putea fi convocata decat de administrator sau de

    licidator, potrivit art. 147 din Le!ea B42133(@

    . +rdinea de #i a sedintei nu prevede in mod e5pres toate problemele care vor fi

    discutate@

    ). -nii dintre creditori au fost repre#entati de terte persoane, fara a avea

    procura

    speciala.

    Actiunea in anularea otararii adoptate de adunarea creditorilor este le!ala% &aspuns' 1 A& 1) Adunarea creditorilor poate fi convocata de catre

    administratorul *udiciar sau de catre licidator, dar si de catre creditorii ale caror creante

    repre#inta )0 din totalul acestora.

    Adunarea convocata nu este valabila, fiind convocata de creditorii care detin doar

    0 din creditori.

    A& 14 +rice deliberare asupra unei cestiuni necuprinse in convocare este nula,

    cu e5ceptia ca#ului in care la sedinta participa titularii tuturor creantelor.

    ) Creditorii pot fi repre#entati in adunare prin imputerniciti cu procura speciala

    autentica iar in ca#ul creditorilor bu!etari, prin dele!atie semnata de conducatorul unitatii.

    Actiunea de anulare a otararii este le!ala.

  • 8/13/2019 Probleme CECCAR Drept Comercial

    8/81

    15. Care sunt conditiile le!ale pe care trebuie sa le indeplineasca o persoana fi#ica sau

    *uridica pentru a fi desemnata ca administrator in cadrul procedurii de reor!ani#are *udiciare si

    de faliment%

    &aspuns' + persoana fi#ica sau persoana *uridica poate fi numita administrator

    *udiciar daca are calitatea de practician in insolventa, conform le!ii. De asemenea el trebuie sa

    faca dovada ca este asi!urat pentru raspundere profesionala pentru acoperirea eventualelor

    pre*udicii cau#ate in e5ercitarea atributiilor sale.

    153. &aportul intocmit de administratorul desemnat in cadrul procedurii reor!ani#arii

    *udiciare si a falimentului trebuie sa contina elemente, date privind situatia patrimoniului

    debitorului si a activitatii sale.

    Ce aspecte trebuie mentionate in cuprinsul raportului administratorului%

    &aspuns' Administratorul va e5amina activitatea debitorului in raport cu situatia de

    fapt si va intocmi un raport amanuntit asupra cau#elor si impre*urarilor care au dus la aparitia

    starii de insolventa, cu mentionarea persoanelor carora le$ar fi imputabila, precum si asupra

    posibilitatii reale de reor!ani#are efectiva a activitatii debitorului ori a motivelor care nu permit

    reor!ani#area.

    154. Definiti starea de insolventa, potrivit Le!ii nr. B42133( 7Le!ea 8(200B.&aspuns' "nsolventa este acea stare a patrimoniului debitorului care se

    caracteri#ea#a prin insuficienta fondurilor banesti disponibile pentru plata datoriilor e5i!ibile'

    a insolventa este pre#umata ca fiind vadita atunci cand debitorul, dupa )0 de #ile de

    la scadenta, nu a platit datoria sa fata de unul sau mai multi creditori@

    b insolventa este iminenta atunci cand se dovedeste ca debitorul nu va putea plati la

    scadenta datoriile e5i!ibile an!a*ate, cu fondurile banesti disponibile la data scadentei@

    155. Care sunt conditiile pe care trebuie sa le indeplineasca creantele creditorilor pentru a

    putea fi declansata procedura reor!ani#arii *udiciare si a falimentului%

    &aspuns' :rin creditor indreptatit sa solicite desciderea procedurei insolventei se

    intele!e creditorul a carui creanta impotriva patrimoniului debitorului este certa, licida si

    e5i!ibila de mai mult de )0 #ile iar cuantumul minim pentru a putea fi introdusa cerea

    creditorului este de 10.000 lei.

  • 8/13/2019 Probleme CECCAR Drept Comercial

    9/81

  • 8/13/2019 Probleme CECCAR Drept Comercial

    10/81

    158. Care sunt principalele efecte patrimoniale ale desciderii procedurii reor!ani#arii

    *udiciare si a falimentului%

    &aspuns' Art. )B De la data desciderii procedurii se suspenda de drept toate

    actiunile *udiciare sau e5tra*udiciare pentru reali#area creantelor asupra debitorului sau bunurile

    sale.

    Art. 40' Desciderea procedurii suspenda orice termene de prescriptie a actiunilor

    preva#ute la art. )B.

    Art. 41' icio dobanda, ma*orare sau penalitate de orice fel ori celtuiala, nu va mai

    putea fi adau!ata creantelor nascute anterior datei desciderii procedurii.

    Art. 4' ste inter#is administratorilor debitorilor, persoane *uridice, sub sanctiunea

    nulitatii, sa instraine#e, fara acordul *udecatorului sindic, actiunile ori partile lor sociale sau de

    interes detinute de debitorul care face obiectul acestei proceduri.

    Art. 4>' Desciderea procedurii ridica debitorului dreptul de administrare < constand

    in dreptul de a$si conduce activitatea, de a$si administra bunurile din avere si de a dispune de

    acestea$ daca acesta nu si$a declarat intentia de reor!ani#are. Ciar si in ca#ul intentiei de

    reor!ani#are, creditorii pot cere *udecatorului sindic sa ridice debitorului dreptul de

    administrare, daca constata pierderi continue in averea debitorului sau e5ista indicii de

    imposibilitatea reali#arii planului de reor!ani#are.

    159. Stabiliti valoarea de adevar a urmatoarei afirmatii' ,, Desciderea procedurii

    reor!ani#arii *udiciare si a falimentului are ca efect ridicarea dreptului debitorului de

    administrare, constand in dreptul de a$si conduce activitatea, de a$si administra bunurile

    7averea si de a dispune de ele.

    &aspuns' Desciderea procedurii ridica debitorului dreptul de administrare,

    constand in dreptul de a$si mai conduce activitatea, de a$si administra bunurile din avere si de a

    dispune de acestea, cu e5ceptia ca#ului cand si$a manifestat intentia de reor!ani#are. Ciar si in

    ca#ul intentiei de reor!ani#are, creditorii pot cere *udecatorului sindic sa ridice debitorului

    dreptul de administrare, daca constata pierderi continue in averea debitorului sau e5ista indicii

    de imposibilitatea reali#arii planului de reor!ani#are.

    Afirmatia este partial adevarata.

  • 8/13/2019 Probleme CECCAR Drept Comercial

    11/81

    16/. "ndicati cate!oriile de acte *uridice inceiate de debitor in cei trei ani anteriori

    desciderii procedurii reor!ani#arii *udiciare si a falimentului, acte in care prestatia debitorului

    depaseste vadit pe cea primita.

    &aspuns' 1. Contracte de van#are < cumparare in care pretul platit de debitor

    depaseste in mod vadit valoarea bunului cumparat@

    . Contracte care au ca obiect prestarea unor servicii < mandat, transport,

    comision, consultanta, in care prestatia debitorului este vadit superioara din punct de vedere

    valoric fata de prestatia celeilalte parti.

    ). Acte de trasnfer cu titlu !ratuit' contractul de donatie, cesiunea de creanta cu

    titlu !ratuit, prestarile de serviciu cu titlu !ratuit.

    161. "ndicati trei cate!orii de acte *uridice inceiate de debitor in cei trei ani anteriori

    desciderii procedurii reor!ani#arii *udiciare si a falimentului, acte care sunt supuse anularii.

    &aspuns' a Acte de transfer cu titlu !ratuit, efectuate in cei ) ani anteriori

    desciderii procedurii @ sunt e5ceptate sponsori#arile in scop umanitar@

    b acte inceiate in cei ) ani anteriori desciderii procedurii, cu intentia tuturor

    partilor implicate in acestea de a sustra!e bunuri de la urmarirea de catre creditori sau de a le

    le#a in orice alt fel drepturile@

    c operatiunile comerciale in care prestatia debitorului depaseste vadit pe ceaprimita, efectuate in cei ) ani anteriori desciderii procedurii@

    d acte de transfer de proprietate catre un creditor pentru stin!erea unei datorii

    anterioare sau in folosul acestuia, efectuate in cele 10 de #ile anterioare desciderii procedurii,

    daca suma pe care creditorul ar putea sa o obtina in ca# de faliment al debitorului este mai mica

    decat valoarea actului de transfer.

    16. Contractul de inciriere privind un bun imobil al debitorului poate fi desfiintat in

    cadrul proceduri reor!ani#arii *udiciare si a falimentului%

    &aspuns' A& 31 =aptul ca un proprietar al unui imobil inciriat este debitor in pre#enta

    procedura nu va desfiinta contractul de inciriere, in afara de ca#ul in care ciria nu este inferioara

    ciriei practicate pe piata. Cu toate acestea, administratorul *udiciar2licidatorul poate sa refu#e sa

    asi!ure prestarea oricaror servicii datorate de proprietar ciriasului pe timpul incirierii. "n acest ca#,

    ciriasul poate evacua cladirea si poate sa ceara inre!istrarea creantei sale in tabel sau poate detine in

    continuare imobilul, sca#and din ciria pe care o plateste costul serviciilor datorate de proprietar. Daca

    ciriasul ale!e sa continue a detine imobilul, nu va fi indreptatit la inscrierea creantei in tabel, ci va avea

    numai dreptul de a scadea din ciria pe care o plateste costul serviciilor datorate de proprietar.

  • 8/13/2019 Probleme CECCAR Drept Comercial

    12/81

    163. Care sunt cate!oriile de creante bu!etare e5ceptate de la procedura de verificare

    preva#uta de Le!ea nr. B42133(, republicata 7Le!ea 8(200B%

    &aspuns' A& BB 1 oate creantele vor fi supuse procedurii de verificare

    preva#ute de pre#enta le!e, cu e5ceptia creantelor constatate prin titluri e5ecutorii.

    u sunt supuse acestei proceduri creantele bu!etare re#ultand dintr$un titlu

    e5ecutoriu necontestat in termenele preva#ute de le!i speciale.

    164. Care sunt efectele decaderii din dreptul de a depune cerere de admitere a

    creantelor in cadrul procedurii reor!ani#arii *udiciare si a falimentului, preva#uta de Le!ea nr.

    B42133(, republicata 7Le!ea nr. 8(200B%

    &aspuns' itularul de creante anterioare desciderii procedurii, care nu depune

    cererea de admitere a creantelor pana la e5pirarea termenului preva#ut la art. B, este deca#ut,

    cat priveste creantele respective, din urmatoarele drepturi'

    1. dreptul de a participa si de a vota in cadrul adunarii !enerale a creditorilor@

    . dreptul de a participa la distribuirile de sume in cadrul reor!ani#arii si

    falimentului@

    ). dreptul de a$si reali#a creantele impotriva debitorului sau a membrilor ori

    asociatilor cu raspundere nelimitate ai persoanei *uridice debitoare, ulterior incideriiprocedurii, sub re#erva ca debitorul sa nu fi fost condamnat pentru bancruta simpla sau

    frauduloasa ori sa nu i se fi stabilit raspunderea pentru efectuarea de plati ori transferuri

    frauduloase.

  • 8/13/2019 Probleme CECCAR Drept Comercial

    13/81

    165. Care este continutul planului de reor!ani#are a activitatii debitorului, conform

    Le!ii nr. B42133(, republicata 7Le!ea nr. 8(200B%

    &aspuns' :lanul de reor!ani#are va indica perspectivele de redesare in raport cu

    posibilitatile si specificul activitatii debitorului, cu mi*loacele financiare disponibile si cu

    cererea pietei fata de oferta debitorului, si va cuprinde masuri concordante cu ordinea publica,

    inclusiv in ceea ce priveste modalitatea de selectie, desemnare si inlocuire a administratorilor si

    a directorilor.

    :lanul de reor!ani#are va cuprinde in mod obli!atoriu pro!ramul de plata a

    creantelor.

    5ecutarea planului de reor!ani#are nu va putea depasi ) ani, socotiti de la data

    confirmarii.

    :lanul de reor!ani#are va mentiona'

    a cate!oriile de creante care nu sunt defavori#ate, in sensul le!ii@

    b tratamentul cate!oriilor de creante defavori#ate@

    c daca si in ce masura debitorul, membrii !rupului de interes economic, asociatii

    din societatile in nume colectiv si asociatii comanditati din societatile in comandita vor fi

    descarcati de raspundere@

    d ce despa!ubiri urmea#a a fi oferite titularilor tuturor cate!oriilor de creante, in

    comparatie cu valoarea estimata ce ar putea fi primita prin distribuire in ca# de faliment@valoarea estimativa se va calcula la data propunerii planului.

  • 8/13/2019 Probleme CECCAR Drept Comercial

    14/81

    166. :reci#ati care sunt re!ulile potrivit carora se votea#a planul de reor!ani#are a

    activitatii debitorului de catre creditori.

    &aspuns' La inceputul sedintei de vot, administratorul *udiciar va informa

    creditorii pre#enti despre voturile valabile primite in scris. =iecare creanta beneficia#a de un

    drept de vot, pe care titularul acesteia il e5ercita in cate!oria de creante din care face parte

    creanta respectiva.

    -rmatoarele creante constituie cate!orii distincte de creante, care votea#a

    separat'

    a creditorii cu creante !arantate@

    b creditorii bu!etari@

    c creditorii ciro!rafari.

    -n plan va fi socotit acceptat de o cate!orie de creante daca in cate!oria

    respectiva planul este acceptat de o ma*oritate absoluta din valoarea creantelor din acea

    cate!orie.

    Cate!oriile care, direct sau indirect, controlea#a, sunt controlate sau se afla sub

    control comun cu debitorul, pot participa la sedinta, dar pot vota cu privire la plan doar in ca#ul

    in care acesta le acorda mai putin decat ar primi in ca#ul falimentului.

    -n plan va fi confirmat de catre *udecatorul < sindic, daca sunt intrunite

    cumulativ urmatoarele conditii' A. Cel putin *umatate plus una dintre cate!oriile de creante mentionate in

    pro!ramul de plati, accepta sau sunt socotite ca accepta planul, cu conditia ca minimum una

    dintre cate!oriile defavori#ate sa accepte planul@

    ;. "n ca#ul in care sunt doar doua cate!orii, planul se considerea acceptat in

    ca#ul in care cate!oria cu valoarea totala cea mai mare a creantelor a acceptat planul@

    C. =iecare cate!orie defavori#ata de creante care a respins planul va fi supusa

    unui tratament corect si ecitabil prin plan.

    160. Ce efecte produc votarea si confirmarea planului de reor!ani#are a activitatii

    debitorului, potrivit Le!ii nr. B42133( 7Le!ea nr. 8(200B%

    &aspuns' 1. Activitatea debitorului este reor!ani#ata in mod corespun#ator@

    . Creantele si drepturile creditorilor si ale celorlalte parti interesate sunt

    modificate astfel cum este preva#ut in plan.

    ). "n ca#ul intrarii in faliment ca urmare a esuarii plaului sau a unei e5ecutari

    silite, planul confirmat va fi socotit ca o atarare definitiva si irevocabila impotriva debitorului.

  • 8/13/2019 Probleme CECCAR Drept Comercial

    15/81

  • 8/13/2019 Probleme CECCAR Drept Comercial

    16/81

    10/. Care este ordinea de distribuire a sumelor de bani obtinute in urma licidarii

    averii debitorului%

    &aspuns' Creantele vor fi platite in urmatoarea ordine'

    1. a5ele, timbrele sau orice alte celtuieli aferente procedurii instituite prin

    pre#enta le!e, inclusiv celtuielile necesare pentru conservarea si administrarea bunurilor din

    averea debitorului, precum si plata remuneratiilor persoanelor an!a*ate pentru reali#area

    procedurii de reor!ani#are *udiciara si a falimentului@

    . Creantele i#vorate din raportul de munca@

    ). Creantele repre#entand creditele, cu doban#ile si celtuielile aferente,

    acordate de institutii de credit dupa desciderea procedurii@

    4. Creantele bu!etare@

    (. Creantele repre#entand sumele datorate de catre debitor unor terti, in ba#a

    unor obli!atii de intretinere, alocatii pentru minori sau de plata a unor sume periodice destinate

    asi!urarii mi*loacelor de e5istenta@

    B. Creantele repre#entand sumele stabilite de *udecatorul sindic pentru

    intretinerea debitorului si a familiei sale, daca aceasta este persoana fi#ica@

    >. Creantele repre#entand credite bancare, cu celtuielile si doban#ile aferente,

    cele re#ultate din livrari de produse, prestari de servicii sau alte lucrari, precum si din cirii@

    8. Alte creante ciro!rafare@ 3. Creante subordonate.

    101. Care sunt efectele otararii *udecatoresti ale inciderii procedurii falimentului%

    &aspuns' :rin inciderea procedurii, *udecatorul < sindic, administratorul

    2licidatorul si toate persoanele care i$au asistat sunt descarcati de orice indatoriri sau

    responsabilitati cu privire la procedura, debitor si averea lui, creditori, titulari de !arantii,

    actionari sau asociati.

    :rin inciderea procedurii de faliment, debitorul persoana fi#ica va fi descarcat de

    obli!atiile pe care le avea inainte de intrarea in faliment, insa sub re#erva de a nu fi !asit

    vinovat de bancruta frauduloasa sau de plati ori transferuri frauduloase@ in astfel de situatii, el

    va fi descarcat de obli!atii numai in masura in care acestea au fost platite in cadrul procedurii.

  • 8/13/2019 Probleme CECCAR Drept Comercial

    17/81

    10. Definiti infractiunea de bancruta frauduloasa.

    &aspuns' Constituie infractiunea de bancruta frauduloasa si se sanctionea#a cu

    incisoare de la B luni la ( ani fapta persoanei care'

    a falsifica, sustra!e sau distru!e evidentele debitorului ori ascunde o parte din

    activul averii acestuia@

    b infatisea#a datorii ine5istente sau pre#inta in re!istrele debitorului, in alt act

    sau in situatia financiara sume nedatorate, fiecare dintre aceste fapte fiind savarsite in frauda

    creditorilor@

    c instrainea#a, in frauda creditorilor, in ca# de insolventa a debitorului, o parte

    din active.

    103. Aratati ce efecte produce inre!istrarea in &e!istrul Comertului a firmei si a

    celorlalte date cu privire la calitatea de comerciant a celui care solicita inre!istrarea.

    &aspuns' "nre!istrarea in &e!istrul Comertului a firmei si a celorlalte date, are un

    efect declarativ cu privire la calitatea persoanei, creandu$se o pre#umtie relativa de

    comercialitate cu privire la faptele pe care aceasta le savarseste si cu privire la calitatea de

    comerciant.

    104. S.C. ;6 S&L s$a constituit cu doi asociati, respectiv SL si V, cu participare

    e!ala la capitalul social, fiecare detinand un procent de (0 din totalul partilor sociale.

    Asociatul SL cesionea#a in totalitate partile sociale celuilalt asociat, inceindu$se contractul de

    cesiune parti sociale fara ca operatiunea de cesiune sa fie inre!istrata la &e!istrul Comertului.

    Contractul de cesiune de parti sociale este opo#abil si fata de tertele persoane sau produce

    efecte numai intre asociati%

    &aspuns' Contractul de cesiune produce efecte numai intre asociati. :ersoana care

    are obli!atia de a cere o inre!istrare nu poate opune tertilor actele ori faptele neinre!istrate, in

    afara de ca#ul in care face dovada ca ele erau cunoscute de acestia.

  • 8/13/2019 Probleme CECCAR Drept Comercial

    18/81

    105. Care sunt cate!oriile de persoane care au obli!atia sa ceara inmatricularea in

    &e!istrul Comertului a activitatii pe care o desfasoara si totodata sa solicite inscrierea de

    mentiuni in re!istrul comertului%

    &aspuns' Art. 12 Le!ea B21330 Comerciantii, inainte de inceperea comertului,

    precum si alte persoane fi#ice sau *uridice, preva#ute in mod e5pres de le!e, inainte de

    inceperea activitatii acestora, au obli!atia sa ceara inmatricularea in re!istrul comertului, iar in

    cursul e5ercitarii si la incetarea comertului sau, dupa ca#, a activitatii respective, sa ceara

    inscrierea in acelasi re!istru a mentiunilor privind actele si faptele a caror inre!istrare este

    preva#ute de le!e.

    "n intelesul pre#entei le!i, comerciantii sunt persoanele fi#ice si asociatiile

    familiale, care efectuea#a in mod obisnuit acte de comert, societatile comerciale, companiile

    nationale si societatile nationale, re!iile autonome, !rupurile de interes economic cu caracter

    comercial si or!ani#atiile cooperatiste.

    106. Care este re!imul *uridic al inceierilor pronuntate de *udecatorul dele!at la

    +ficiul &e!istrului Comertului privitoare la inmatricularea sau la orice alte inre!istrari in

    &e!istrul Comertului%

    &aspuns' "ncirierile *udecatorului dele!at privitoare la inmatriculare sau la

    orice alte inre!istrari in re!istrul comertului sunt e5ecutorii de drept si sunt supuse numairecursului.

    100. Care este instanta de *udecata competenta sa solutione#e recursul indreptat

    impotriva inceierii pronuntate de *udecatorul dele!at la +ficiul &e!istrului Comertului%

    &aspuns' &ecursul este solutionat de Curtea de Apel in a carei ra#a teritoriala se

    afla la domiciliul sau sediul comerciantului, iar in ca#ul sucursalelor infiintate in alt *udet, la

    curtea de apel in a carei ra#a teritoriala se afla sediul sucursalei.

  • 8/13/2019 Probleme CECCAR Drept Comercial

    19/81

    108. Cine poate solicita radierea din &e!istrul Comertului a inmatricularilor sau a

    mentiunilor efectuate%

    &aspuns' A& ( +rice persoana fi#ica sau *uridica pre*udiciata ca efect al

    unei inmatriculari ori printr$o mentiune in re!istrul comertului are dreptul sa ceara radierea

    inre!istrarii pa!ubitoare, in tot sau numai cu privire la anumite elemente ale acesteia, in ca#ul in

    care prin otarari *udecatoresti irevocabile au fost desfiintate in tot sau in parte sau modificate

    actele care au stat la ba#a inre!istrarii cu privire la care se solicita radierea, daca prin otararea

    *udecatoreasca nu a fost dispusa mentionarea in re!istrul comertului.

    109. Definiti fondul de comert si aratati care este temeiul *uridic.

    &aspuns' Constituie fond de comert ansamblul bunurilor mobile si imobile,

    corporale si necorporale 7marci, firme, embleme, brevete de inventii, vad comercial, utili#ate

    de un comerciant in vederea desfasurarii activitatii sale 7Le!ea 382001.

    18/. Delimitati fondul de comert de notiunea de sucursala.

    &aspuns' 1.=ondul de comert ca entitate de sine statatoare se re!aseste atat in

    cadrul intreprinderii, societatii, cat si in cadrul sucursalei, fiind element comun pentru acestea,

    fara insa a se confunda cu fiecare dintre ele.

    . Le!ea )121330 defineste sucursalele ca de#membraminte fara personalitate*uridica ale societatilor comerciale fiind calificate ca sedii secundare ale acestora la fel ca

    a!entiile, repre#entantele sau alte sedii secundare care au autonomie de !estiune.

    181. Definiti firma si aratati care sunt caracterele 7trasaturile acesteia.

    &aspuns' =irma este numele sau, dupa ca#, denumirea sub care un comerciant isi

    e5ercita comertul si sub care semnea#a.

    Caracteristicile acesteia sunt'

    $ este un atribut de identificare a comerciantului@

    $ noutatea firmei, conditiile de validitate 7orice firma noua trebuie sa se

    deosebeasca de cele e5istente@

    $ disponibilitatea firmei 7sa nu produca confu#ie si sa nu fie de*a inre!istrata@

    $ liceitatea firmei 7nici o firma nu va cuprinde o denumire intrebuintata de

    comerciantii din sectorul public.

  • 8/13/2019 Probleme CECCAR Drept Comercial

    20/81

    18. Comparatie intre clientela si vadul comercial.

    &aspuns' Vadul comercial repre#inta puterea sau capacitatea comerciantului de a

    atra!e clientela. Clientela repre#inta totalitatea persoanelor fi#ice si *uridice care se afla in

    raporturi *uridice cu un comerciant.

    183. S.C. +6 S&L a inceiat un contract de imprumut bancar !arantand creditul

    cu marfurile aflate in ma!a#inul situat ciar la sediul societatii. -lterior perfectarii contractului

    de imprumut 7credit si al contractului de !arantie reala mobiliara, marfurile au fost vandute,

    urmand ca pretul sa fie incasat in termen de )0 de #ile de la predare.

    ste valabil contractul de van#are < cumparare privind marfuri care fac obiectul

    unei !arantii reale mobiliare 7!a*%

    &aspuns' "n ca#ul in care obiectul !arantiei reale mobiliere este inlocuit cu un alt

    bun, acesta din urma este considerat produsul primului si va constitui obiectul !arantiei

    respective. Creanta de incasat de la client in termen de )0 de #ile va fi considerata ca si !arantie

    pentru nerambursarea imprumutului bancar. Contractul de van#are $ cumparare este valabil.

    184. Care este deosebirea dintre aportul in societate al fondului de comert si van#area

    acestuia%

    &aspuns' =ondul de comert poate constitui aport la capitalul social al uneisocietati comerciale, fiind un aport in natura de bun incorporal. Aportul in societate al fondului

    de comert se deosebeste de van#area cumpararea acestuia intrucat in ca#ul aportului, in locul

    fondului de comert, asociatul primeste parti sociale sau actiuni, pe cata vreme in ca#ul van#arii,

    van#atorul primeste de la cumparator pretul fondului de comert vandut.

    185. "n situatia in care un contract de !arantie reala mobiliara 7!a* este anulat pentru

    eroare < viciu de consimtamant, inscrierea !arantiei in Ariva lectronica de 9arantii &eale

    6obiliare are ca efect valabilitatea contractului% 5plicati raspunsul.

    &aspuns' u. Daca o !arantie reala este lovita de nulitate, inscrierea in Ariva

    nu confera valabilitate !arantiei, ceea ce inseamna ca are doar rolul de a face opo#abila fata de

    terti !arantia constituita.

  • 8/13/2019 Probleme CECCAR Drept Comercial

    21/81

    186. ste admisibila cesiunea contractului de locatiune asupra fondului de comert%

    Aceste conditii sunt' cesiunea sa fie notificata locatorului 7debitorul cedat sau sa

    fie acceptata in forma autentica de catre acesta.

    &aspuns' Cesiunea contractului de locatiune asupra fondului de comert este de

    fapt o van#are a dreptului de folosinta si este admisibila in ca#ul in care nu este inter#is prin

    contractul de locatiune. otodata, este cerut consimtamantul locatorului < daca prin contract s$a

    preva#ut acest lucru, fiind o cesiune de creanta $ creanta trebuie notificata locatorului sau

    acceptat in forma autentica de catre acesta.

    180. + persoana fi#ica A6 imprumuta de la o banca o suma de bani. :entru a acorda

    creditul, banca ii cere un !arant personal, care sa se obli!e sa plateasca in ca#ul in care A6 nu

    rambursea#a creditul. "n aceste conditii, A= se obli!a, in calitate de fide*usor, alaturi de A6.

    ermenul de rambursare a e5pirat, iar A= este urmarit la plata atat pentru creditul nermbursat,

    cat si pentru doban#ile aferente. Ce suma va fi tinut sa plateasca fide*usorul% Ar!umentati.

    &aspuns' =ide*usorul este persoana care se obli!a fata de creditor sa e5ecute

    obli!atia in ca#ul in care creditorul nu o face. "n dreptul comercial, de re!ula !arantii personali

    ai debitorului raspund solidar, suprimandu$li$se dreptul de discutiune si de divi#iune, impartire

    a datoriei cu alti fide*usori. ;anca este deci indreptatita in actiunile sale.

    =ide*usorul este obli!at sa plateasca intrea!a datorie' credit nerambursat sidoban#i aferente, doban#i care erau preva#ute in contractul inceiat.

    188. + societate comerciala Carol SA, a inceput sa distribuie dividendele

    actionarilor pentru 00), incepand cu data de 4 martie 004. Actionarul A6, constatand ca nu$

    si primeste dividendele, a actionat in *udecata societatea comerciala la data de 1> aprilie 004.

    De la ce data poate cere si doban#i de intar#iere% Ar!umentati solutia aleasa.

    &aspuns'Dividendele se platesc in termenul stabilit de catre adunarea !enerala a

    asociatilor sau, dupa ca#, stabilit prin le!ile speciale, dar nu mai tar#iu de B luni de la data

    aprobarii situatiei financiare anuale aferente e5ercitiului financiar inceiat. "n ca# contrar,

    societatea comerciala va plati o penalitate aferenta perioadei de intar#iere, la nivelul doban#ii

    le!ale. Astfel, actionarul A6 va putea cere doban#i de intar#iere incepand cu data de 4 martie,

    data otarata de A9A pentru distribuirea dividendelor.

  • 8/13/2019 Probleme CECCAR Drept Comercial

    22/81

    189. A:A:S inceie un contract de van#are cumparare de actiuni cu Compania

    Aneida "nternational SA. erespectarea unor obli!atii contractuale da nastere unei neintele!eri

    intre parti.

    Carei instante urmea#a sa se adrese#e partile' instantei de contencios

    administrativ sau instantei comerciale% 6otivati solutia aleasa.

    &aspuns' Conform art. (B din Codul Comercial, daca un act este comercial

    numai pentru una din parti, toti contractantii sunt supusi, incat priveste acest act, le!ii

    comerciale, afara de dispo#itiile privitoare la persoana ciar a comerciantilor si de ca#urile in

    care le!ea ar dispune altfel.

    Conform art. 83), ciar cand actul este comercial numai pentru una din parti,

    actiunile ce deriva dintr$insul sunt de competinta *urisdictiunei comerciale.

    Competenta revine sectiei comerciale. Daca ne referim la natura liti!iului,

    liti!iul este unul comercial, van#area de actiuni fiind o fapta de comert cone5a si nu are

    relevanta ca una din parti este necomerciant 7A:A:S, caci si in acest ca# 7unul necomerciant,

    cealalta parte comerciant liti!iul este comercial, fiind o fapta de comert unilaterala.

    De asemenea, liti!iul nu este de competenta sectiei de contencios administrativ,

    deoarece liti!iul nu este le!at de emiterea unui act administrativ.

    19/. A.6. inceie un contract de asi!urare de viata cu societatea CA&+6 SA,obli!andu$se sa$i plateasca trimestrial primele de asi!urare. :entru ca nu si$a respectat obli!atia

    de plata, societatea de asi!urari intentea#a o actiune *udecatoreasca impotriva lui A6. Carei

    instante i se va adresa asi!uratorul, celei civile sau celei comerciale% 6otivati solutia aleasa.

    &aspuns' Conform art. B, asi!urarile de lucruri sau stabilamente care nu sunt

    obiectul comertului si asi!urarile asupra vietii sunt fapte de comert numai in ce priveste pe

    asi!urator.

    Asadar, aceste contracte de asi!urare au caracter comercial pentru asi!urator si

    caracter civil pentru asi!urat, de aceea sunt numite acte *uridice de comert mi5te. Deci,

    asi!uratorul se va adresa instantei civile.

  • 8/13/2019 Probleme CECCAR Drept Comercial

    23/81

    191. &e!ia autonoma de 9ospodarie Comunala 9alati si Asociatia de Locatari nr. B00

    din 9alati inceie un contract pentru e5ecutarea de lucrari de reparatie a instalatiei de incal#ire,

    canali#are, apa rece, apa calda si mena*era la doua blocuri.

    :entru nerespectarea obli!atiilor contractuale, Asociatia de Locatari, in calitate

    de reclamanta, se va adresa instantei civile sau celei comerciale% 6otivati solutia aleasa.

    &aspuns' Contractul de lucrari este inceiat intre doua persoane *uridice 7&e!ia

    autonoma < societate comerciala si Asociatia de locatari care este persoana *uridica in conditiile

    Le!ii locuintelor nr. 1142133B.

    Liti!iul este de natura comerciala 7unul necomerciant, cealalta parte comerciant

    si, prin urmare, Asociatia de Locatari se va adresa instantei comerciale.

    19. A, comerciant, cumpara la data de 1 octombrie 004 o !arsoniera. La data de

    0 decembrie 004 o vinde, iar in 1( ianuarie 00( isi cumpara o noua !arsoniera.

    Au van#arile$cumpararile inceiate de comerciant natura comerciala%

    Ar!umentati solutia aleasa.

    &aspuns' Conform art. (, nu se poate considera ca fapt de comert cumpararea de

    producte sau de marfuri ce s$ar face pentru u#ul sau consumatia cumparatorului, ori a familiei

    sale, de asemenea revan#area acestor lucruri.

    u au natura comerciala, intrucat van#arile$cumpararile nu sunt comerciale.

    193. A si ;, casatoriti, avand doi copii minori de 1B, respectiv 1> ani, vor sa

    desfasoare o activitate economica avand ca obiect comertul cu flori, in cadrul unei asociatii

    familiale.

    :otrivit re!lementarilor in vi!oare, este posibila constituirea acesteia% 6otivati

    solutia aleasa.

    &aspuns' :ot desfasura activitati economice in mod independent sau in cadrul

    asociatilor familiale, persoanele fi#ice care indeplinesc, in mod cumulativ, urmatoarele conditii'

    a au implinit varsta de 18 ani, in ca#ul persoanelor fi#ice ce solicita autori#area

    pentru desfasurarea de activitati economice in mod independent si a

    persoanelor fi#ice care au initiativa constiturii asociatiei familiale, respectiv

    varsta de 1B ani, in ca#ul membrilor asociatiei familiale.

    Da, conform le!ii, copiii trebuie sa fi implinit varsta de 1B ani.

  • 8/13/2019 Probleme CECCAR Drept Comercial

    24/81

    194. A a fost condamnat prin otarare *udecatoreasca definitiva pentru eva#iune

    fiscala pe cand desfasura o activitate economica in mod independent. :oate el sa se constituie

    ca repre#entant al unei asociatii familiale% Ar!umentati solutia.

    &aspuns' u pot desfasura activitati economice in mod independent sau in cadrul

    asociatiilor familiale, persoanele fi#ice care au fost condamnate penal prin otarare

    *udecatoreasca ramasa definitiva pentru savarsirea de fapte sanctionate de le!ile financiare,

    vamale si cele care privesc disciplina financiar < fiscala de natura celor care se inscriu in

    ca#ierul fiscal.

    195. Comerciantul AE s$a inmatriculat la &e!istrul Comertului din *udetul Constanta,

    avand sediul principal in municipiul Constanta. "nfiintandu$se o sucursala in orasul 6an!alia,

    va fi nevoit sa faca o noua inre!istrare, de data aceasta a Sucursalei% 6otivati solutia aleasa.

    &aspuns' Conform art. 4), sucursalele sunt de#membraminte fara personalitate

    *uridica ale societatilor comerciale si se inmatriculea#a, inainte de inceperea activitatii lor, in

    re!istrul comertului din *udetul in care vor functiona.

    Daca sucursala este descisa intr$o localitate din acelasi *udet sau in aceeasi

    localitate cu societatea, ea se va inre!istra in acelasi re!istru al comertului, insa distinct, ca

    inre!istrare separata.

    196. :rin divi#area societatii A, societatile ; si C, societati pe actiuni, preiau

    patrimoniul societatii A care isi incetea#a activitatea. Cu oca#ia adunarii !enerale e5traordinare

    a societatii ;, se aproba proiectul de divi#are si preluare a patrimoniului societatii A 7in

    cota parte preva#uta de proiect, precum si marirea obli!atiilor actionarilor societatii ;, ca

    urmare a a divi#arii, cu votul a (0 din actionari.

    ste le!ala deci#ia A9A% 6otivati.

    &aspuns' Conform art. 4>, cand fu#iunea sau divi#area are ca efect marirea

    obli!atiilor asociatilor uneia dintre societatile participante, otararea se ia cu unanimitate de

    voturi. Deci#ia A9A nu este le!ala.

  • 8/13/2019 Probleme CECCAR Drept Comercial

    25/81

    190. "n termen de doua luni de la e5pirarea dreptului de opo#itie al creditorilor

    societatilor care fu#ionea#a prin absorbtie, au loc adunarile !enerale e5traordinare ale

    societatilor "mpe5 S&L ce urmea#a sa fie absorbita si Coral SA ca societate absorbanta. Ca

    urmare a aprobarii de catre ambele a proiectului de fu#iune prin absorbtie, are loc'

    $ di#olvarea cu licidare a societatilor absorbite, care isi incetea#a e5istenta@

    $ transmiterea universala a patrimoniului "mpe5 S&L catre Coral SA@

    $ atribuirea de actiuni asociatilor "mpe5 S&L din actiunile Coral SA care si$a

    marit astfel patrimoniul.

    Sunt corecte efectele fu#iunii prin absorbtie enumerate% 6otivati raspunsul.

    &aspuns' Conform art. )), di#olvarea societatii are ca efect desciderea

    procedurii licidarii. Di#olvarea are loc fara licidare, in ca#ul fu#iunii ori divi#arii totale a

    societatii sau in alte ca#uri preva#ute de le!e.

    Conform art. )8, fu#iunea este operatiunea prin care una sau mai multe societati

    sunt di#olvate fara a intra in licidare si transfera totalitatea patrimoniului lor unei alte societati,

    in scimbul reparti#arii de actiuni la societatile beneficiare si, eventual, al unei plati in numerar

    de ma5imum 10 din valoarea nominala a actiunilor astfel reparti#ate.

    u este corecta fra#a' di#olvare cu licidare.

    198. Fudecatorul dele!at de la &e!istrul Comertului a refu#at sa autori#e#e constituireasocietatii comerciale ibles SA obtinuta prin fu#iunea prin contopire a doua societati care si$

    au incetat e5istenta' o societate in nume colectiv si o societate in comandita simpla. Fudecatorul

    dele!at a motivat ca, deoarece in patrimoniul societatii obtinute prin contopire s$a adus ca aport

    un teren, actul constitutiv trebuie autentificat, ceea ce repre#entantii societatii comerciale nu au

    facut. Acestia au invocat lipsa autentificarii prin aceea ca imobilul facea parte din patrimoniul

    societatii in nume colectiv, al carui act de constituire fusese autentificat, dar, prin incetarea

    e5istentei acestei societati si prin faptul ca noua societate constituita prin contopire nu mai este

    o societate de persoane, ci de capital, actul constitutiv nu mai trebuie autentificat.

    Cine are dreptate% 6otivati.

    &aspuns' Conform art. )3, daca, prin fu#iune sau divi#are, se infiintea#a o noua

    societate, aceasta se constituie in conditiile preva#ute de pre#enta le!e pentru forma de societate

    convenita.

    Conform art. (, forma autentica a actului constitutiv este obli!atorie atunci cand

    printre bunurile subscrise ca aport la capitalul social se afla un teren.

    Aducandu$se un teren ca aport actul constitutiv trebuie intocmit in forma autentica.

  • 8/13/2019 Probleme CECCAR Drept Comercial

    26/81

    199. Adunarea asociatilor a respins ca nefondata cererea reclamantului, asociat la o

    S&L aflata in licidare, de a numi un alt licidator, pe motivul ca actualul licidator nu a

    intrunit unanimitatea voturilor asociatilor. &eclamantul a considerat nele!ala numirea

    licidatorului, desi el intrunise cvorumul cerut G din numarul asociatilor impus de actul

    constitutiv, sustinand ca Le!ea nr. )121330 republicata, 6. +f. 10BB din 1> nov. 004, prevede

    ca numirea licidatorilor la S&L$uri se poate face numai cu votul tuturor asociatilor, fapt ce nu

    s$a reali#at.

    De ce a fost respinsa cererea% ste corect%

    &aspuns' Conform art. B, numirea licidatorilor in societatile cu raspundere

    limitata va fi facuta de toti asociatii, daca in contractul de societate nu se prevede altfel.

    &espin!erea cererii s$a facut corect.

    //. "ntr$o S&L cu doi asociati, unul dintre acestia decedea#a. "n actul constitutiv e5ista

    clau#a de continuare a societatii cu mostenitorii, dar acestia nu consimt sa continue activitatea

    in cadrul societatilor in locul defunctului. ste aceasta o cau#a de di#olvare a societatii% Ce vor

    primi mostenitorii%

    &aspuns' A& 3 71Societatile in nume colectiv sau cu raspundere limitata se

    di#olva prin falimentul, incapacitatea, e5cluderea, retra!erea sau decesul unuia dintre asociati,

    cand, datorita acestor cau#e, numarul asociatilor s$a redus la unul sin!ur. 7 Se e5ceptea#a ca#ul cand in actul constitutiv e5ista clau#a de continuare cu

    mostenitorii sau cand asociatul ramas otaraste continuraea e5istentei societatii sub forma

    societatii cu raspundere limitata cu asociat unic.

    u este o clau#a de di#olvare a societatii. Daca asociatul ramas nu doreste

    continuarea activitatii sub forma societatii cu raspundere limitata cu asociat unic societatea se

    di#olva.

  • 8/13/2019 Probleme CECCAR Drept Comercial

    27/81

    /1. -n creditor al unui S&L cu asociat unic, afland din 6onitorul +ficial despre

    di#olvarea S&L$ului, s$a adresat dupa )0 de #ile administratorului societatii comerciale

    cerandu$i plata creantei scadente.

    Administratorul i$a respins cererea motivand ca, prin di#olvarea societatii si

    scur!erea termenului de )0 #ile de la publicare, societatea s$a licidat iar creanta sa s$a stins.

    Ce poate face creditorul%

    &aspuns' Conform art. )>, orice persoana interesata poate face recurs impotriva

    otararii de di#olvare, in termen de )0 de #ile de la efectuarea publicitatii in 6onitorul +ficial.

    Creditorul s$a adresat dupa e5pirarea termenului de introducere a opo#itiei, insa

    acesta nu face recurs impotriva di#olvarii ci cere plata creantei scadente.

    Di#olvarea unei societati cu raspundere limitata cu asociat unic atra!e transmiterea

    universala a patrimoniului societatii catre asociatul unic, fara licidare, conditii in care

    creditorul poate sa$i urmareasca bunurile asociatului respectiv.

    /. Licidatorul unei S.A. face dovada, prin pre#entarea situatiei financiare anuale, ca

    activul societatii este in valoare de )00 milioane de lei, iar pasivul de B00 milioane lei. Ce

    trebuie sa faca licidatorul cand fondurile de care dispune societatea nu sunt suficiente sa

    acopere pasivul e5i!ibil%

    &aspuns' Licidatorii care probea#a, prin pre#entarea situatiei financiare anuale,ca fondurile de care dispune societatea nu sunt suficiente sa acopere pasivul e5i!ibil trebuie sa

    ceara sumele necesare asociatilor care raspund nelimitat sau celor care nu au efectuat inte!ral

    varsamintele, daca acestia sunt obli!ati, potrivit formei societatii, sa le procure sau, daca sunt

    debitori fata de societate, pentru varsamintele neefectuate, la care erau obli!ati in calitate de

    asociat.

  • 8/13/2019 Probleme CECCAR Drept Comercial

    28/81

    /3. Licidatorul a intocmit situatia financiara finala a unei SA, aratand partea ce se

    cuvine fiecarei actiuni din reparti#area activului societatii. Situatia financiara a fost depusa la

    &e!istrului Comertului si s$a publicat in 6onitorul +ficial, si, deoarece nici un actionar nu a

    facut opo#itie, situatia financiara considerandu$se aprobata, licidatorul a fost liberat din

    functie. Ce se intampla, in aceste conditii, daca dupa luni de la publicarea situatiei financiare

    nici un actionar nu si$a incasat suma cuvenita prin reparti#are%

    &aspuns' Conform art. >0, sumele cuvenite actionarilor, neincasate in termen de

    luni de la publicarea situatiei financiare, vor fi depuse la o banca sau la una dintre unitatile

    acesteia, cu aratarea numelui si prenumelui actionarului, daca actiunile sunt nominative, sau a

    numerelor actiunilor, daca ele sunt la purtator. :lata se va face persoanei aratate sau posesorului

    actiunilor, retinandu$se titlul.

    /4. + persoana fi#ica A; a introdus la data de 18 au!ust 004 o actiune in *ustitie

    impotriva unei societati comerciale aflate in licidare. Licidatorul si$a depus specimenul de

    semnatura la &e!istrul Comertului la data de 1> au!ust 004, dar societatea comerciala este

    radiata din &e!istrul Comertului la data de 0 decembrie 004.

    "nstanta a respins actiunea reclamantei, considerand$o nula pe motiv ca parata, societatea

    comerciala a intrat in licidare, moment la care nu mai are personalitate *uridica si nu mai poate

    fi atacata in instanta. ste corecta solutia instantei de respin!ere a actiunii% Ar!umentati solutiaaleasa.

    &aspuns' Conform art. (, dupa numirea licidatorilor, acestia vor depune

    semnatura lor in re!istrul comertului si vor e5ercita aceasta functie. -lterior nicio actiune nu se

    poate e5ercita pentru societate sau contra acesteia decat in numele licidatorilor sau impotriva

    lor.

    oate actele emanand de la societate trebuie sa arate ca aceasta este in licidare.

    Societatea nu$si pierde personalitatea *uridica pana la radierea din &e!istrul

    Comertului. Solutia instantei este !resita.

  • 8/13/2019 Probleme CECCAR Drept Comercial

    29/81

    /5. "n societatea in nume colectiv ,,:od!oria elu Stan asociatii sunt' S, S" si :",

    durata societatii fiind de 10 ani de la infiintare. Dupa un an de activitate, S" si :" au incercat sa

    modifice contractul de asociere, fara acordul lui S, in sensul ca au ma*orat capitalul social si

    au inclus in societate un nou asociat, prin act aditional autentificat, pe care l$au pre#entat

    *udecatorului dele!at de la +ficiul &e!istrului de Comert, care a dispus inre!istrarea modificarii

    si publicarea in 6onitorul +ficial.

    Ce poate cere asociatul .S. in aceste conditii% 6otivati solutia aleasa.

    &aspuns' Anularea otararii A9A prin care s$a otarat modificarea contractului de

    asociere sau formularea recursului impotriva inceierii prin care *udecatorul dele!at a admis

    cererea de inscriere de mentiuni.

    Daca actul constitutiv dispune ca administratorii sa lucre#e impreuna, deci#ia trebuie

    luata in unanimitate@ in ca# de diver!enta intre administratori, vor decide asociatii care

    repre#inta ma*oritatea absoluta a capitalului social.

    Asociatul S poate cere in aceste conditii, retra!erea din societate, avand dreptul la

    partea sa de interes, capitalul social reducandu$se corespun#ator.

    /6. Asociatii A6 si A s$au opus di#olvarii S&L$ului infiintat de ei, pe motiv ca, desi

    la data de 1( mai 00( e5pira timpul stabilit in actul constitutiv pentru durata societatii

    comerciale, inainte de di#olvare administratorul "+ trebuia sa$i consulte daca doresc sau nuprelun!irea duratei societatii, ciar inainte de implinirea datei de 1( mai 00(. Administratorul

    in contradictoriu, sustine ca, in mod automat, la implinirea datei preva#ute in actul constitutiv

    pentru incetarea activitatii, societatea se di#olva de plin drept.

    Cine are dreptate% 6otivati solutia aleasa.

    &aspuns' Conform art. > din Le!ea )121330, asociatii trebuie sa fie consultati de

    administratori, cu cel putin ) luni inainte de e5pirarea duratei societatii, cu privire la eventuala

    prelun!ire a acesteia. "n lipsa la cerea oricaruia dintre asociati, tribunalul va putea dispune, prin

    inceiere, efectuarea consultarii, conform art. 113.

    Asociatii au dreptate.

  • 8/13/2019 Probleme CECCAR Drept Comercial

    30/81

    /0. :entru cei doi asociati, A6 si A, dintr$o societate in nume colectiv nu au ca#ut

    de acord asupra persoanei care sa fie numita licidator al societatii comerciale, instanta a numit

    pe "+ sa indeplineasca aceasta functie, cu toate ca A6 s$a opus in mod constant la aceasta

    numire, motivand ca "+ s$a implicat in cau#a prin e5perti#a intocmita si insusita de asociati ca

    evaluare a activului si pasivului societatii di#olvate si care urmea#a sa se licide#e.

    ste corecta numirea lui "+ ca licidator%

    &aspuns' Art. B 71 umirea licidatorilor in societatile in nume colectiv, in

    comandita simpla sau cu raspundere limitata va fi facuta de toti asociatii, daca in contractul de

    societate nu se prevede altfel.

    7 Daca nu se va putea intruni unanimitatea voturilor, numirea licidatorilor va fi facuta

    de instanta, la cererea oricarui asociat ori administrator, cu ascultarea tuturor asociatilor si

    administratorilor.

    7) "mpotriva sentintei se poate declara numai recurs de catre asociati sau administratori,

    in termen de 1( #ile de la pronuntare.

    Da, intrucat asociatii neintela!andu$se numirea se face de instanta cu ascultarea partilor.

    /8. + societate comerciala ,,6obilrom S.A. s$a constituit cu 10 actionari si un

    capital social de (0 milioane lei, divi#at in (00 actiuni la purtator a cate 100.000 lei fiecare. S$a

    constatat ca termenul de plata pentru 10 actiuni s$a implinit fara ca actiunile sa fie platite inintre!ime.

    Deoarece actiunile sunt la purtator, se pune intrebarea, cum se va determina, cine sunt

    cei ce trebuie urmariti la plata% 6otivati solutia aleasa.

    &aspuns' Actiunile neplatite sunt intotdeauna nominative.

    /9. + societate comerciala pe actiuni, constituita cu ( actionari si cu un capital social

    de (0 milioane de lei, divi#at in (0 de mii de actiuni a cate 10.000 lei fiecare, decide sa$si

    ma*ore#e capitalul social cu suma de >0 de milioane de lei prin emitere de noi actiuni.

    :re#entand situatia financiara a societatii, administratorul preci#ea#a ca 100 din actiunile emise

    de*a nu au fost inte!ral platite. Ce va decide Adunarea !enerala e5traordinara% 6otivati solutia

    aleasa.

    &aspuns' Art. 3 din Le!ea )121330 Capitalul social nu va putea fi ma*orat si nu se vor

    putea emite noi actiuni pana cand nu vor fi fost complet platite cele din emisiunea precedenta.

    Adunarea !enerala e5traordinara va decide sa nu se ma*ore#e capitalul social pana la plata

    inte!rala a actiunilor din emisiunea precedenta.

  • 8/13/2019 Probleme CECCAR Drept Comercial

    31/81

    1/. Adunarea !enerala e5traordinara a unei societati comerciale pe actiuni este

    intrunita la prima convocare, fiind pre#enti actionarii repre#entand G din capitalul social si

    obtinandu$se votul a ( dintre ei in vederea conversiei actiunilor nominative in actiuni la

    purtator.

    "ntrebarea este daca otararea A9A este temeinica% 6otivati solutia aleasa.

    &aspuns' Art. 11( din Le!ea )121330 :entru validitatea deliberarilor adunarii !enerale

    e5traordinare, cand actul constitutiv nu prevede altfel, sunt necesare'

    $ la prima convocare, pre#enta actionarilor repre#entand o patrime din

    numarul total de

    drepturi de vot, iar otararile sa fie luate cu ma*oritatea voturilor detinute de actionarii pre#enti

    sau repre#entati. ?otararea nu este le!ala.

    11. + societate comerciala pe actiuni, avand un capital social de )0 milioane lei, a

    emis 100.000 actiuni la purtator, in valoare de )00 lei fiecare. =iecare actiune contine'

    $ denumirea si durata societatii@

    $ data actului constitutiv, numarul de inmatriculare in &e!istrul Comertului,

    codul unic de inre!istrare si numarul 6onitorului +ficial in care s$a facut

    publicarea@

    $ capitalul social, numarul actiunilor si numarul lor de ordine, valoareanominala si varsamintele efectuate@

    $ avanta*ele fondatorilor@

    $ semnaturile administratorilor.

    Continutul actiunilor respecta prevederile le!ale% 6otivati solutia aleasa.

    &aspuns' Conform art. 3), valoarea nominala a unei actiuni nu va putea fi mai mica de

    1.000 lei. u sunt respectate prevederile le!ale pentru actiunile la purtator.

    1. + societate in comandita pe actiuni a emis 1000 de actiuni. (00 din ele au fost

    inmanate comanditatilor, purtand semnaturile ambilor administratori, iar restul de (00 au fost

    inmanate comanditarilor purtand semnatura unui sin!ur administrator. Sunt indeplinite

    conditiile le!ale la inmanarea actiunilor% 6otivati.

    &aspuns' Actiunile trebuie sa poarta semnatura a doi administratori, cand sunt mai multi,

    sau a unicului administrator. "ndiferent cui le vor fi inmanate actiunile trebuie semnate de doi

    administratori daca societatea are mai multi administratori.

    u sunt indeplinite conditiile le!ale la inmanarea actiunilor.

  • 8/13/2019 Probleme CECCAR Drept Comercial

    32/81

    13. + societate comerciala pe actiuni, avand un capital social de 100 milioane de lei,

    emite >(0 de actiuni nominative materiali#ate in valoare de 100.000 lei fiecare si 100 de actiuni

    la purtator in valoare de (.000 lei fiecare. Corespunde aceasta reparti#are prevederilor le!ale%

    6otivati solutia aleasa.

    &aspuns' u, conform art. 34 actiunile trebuie sa fie de o e!ala valoare. Societatea nu

    poate emite actiuni de valori diferite indiferent daca sunt nominative sau la purtator.

    14. ste le!ala stipularea intr$un act constitutiv al unei S.A. potrivit careia capitalului

    social de 80 milioane lei este divi#at in B0 de actiuni ordinare a cate un milion fiecare si 0 de

    actiuni cu dividend prioritar a cate un milion fiecare% 6otivati.

    &aspuns' Art. 3( Le!ea )121330 Actiunile cu dividend prioritar, fara drept de vot, nu pot

    depasi o patrime din capitalul social si vor avea aceeasi valoare nominala ca si actiunile

    ordinare. Stipularea din actul constitutiv este le!ala.

    15. Din cele )00 de actiuni nominative, a cate 100.000 lei fiecare, emise de o societate

    comerciala in urma distribuirii lor de catre actionari s$a constatat ca'

    $ 8( de actiuni ordinare au revenit actionarilor@

    $ 4 de actiuni preferentiale au revenit celor doi administratori@$ (1 de actiuni preferentiale au revenit celor trei cen#ori@

    $ 40 de actiuni ordinare au revenit celor doi repre#entanti.

    S$au respectat prevederile le!ale% 6otivati solutia aleasa.

    &aspuns' Conform art. 3(, administratorii si cen#orii societatii nu pot fi titulari de actiuni

    cu dividend prioritar fara drept de vot. &eparti#area actiunilor preferentiale catre administratori

    si cen#ori nu este le!ala.

  • 8/13/2019 Probleme CECCAR Drept Comercial

    33/81

    16. "n actul constitutiv al unei S.A. s$a preva#ut posibilitatea constituirii de adunari

    !enerale speciale ale actionarilor ce detin cate!orii diferite de actiuni respectiv pentru' actiuni

    nominative ordinare, actiuni nominative preferentiale fara drept de vot, stipulandu$se numarul

    minim al actionarilor ce se pot constitui in adunari speciale si valoarea minima a tuturor

    actiunilor lor. u s$a preva#ut nimic in le!atura cu conditiile in care adunarile lor sunt le!al

    constituite 7privind a doua convocare si numarul de voturi necesare luarii unei otarari

    valabile.

    Ce efecte *uridice va avea lipsa acestor prevederi% Va atra!e nulitatea dispo#itiilor

    privind adunarile speciale%

    &aspuns' Conform art. 11B, dispo#itiile cu privire la convocarea, cvorumul si

    desfasurarea adunarilor !enerale ale actionarilor se aplica si adunarilor speciale.

    ?otararile initiate de adunarile speciale vor fi supuse aprobarii adunarilor

    !enerale corespun#atoare.

    Dispo#itiile privind adunarile speciale nu sunt lovite de nulitate deoarece aspectele

    invocate sunt stabilite prin Le!ea nr. )121330.

    10. A este titularul a 1( actiuni nominative demateriali#ate la o societate comerciala

    pe actiuni. Deoarece doreste sa le instraine#e o data cu incasarea pretului lor, le inmanea#acumparatorului. ste valabila transmiterea dreptului de proprietate catre cumparator% 6otivati

    solutia aleasa.

    &aspuns' Dreptul de proprietate asupra actiunilor nominative emise in forma

    demateriali#ata se transmite prin declaratie facuta in re!istrul actionarilor si prin mentiunea

    facuta pe titlu, semnata de cedent si de cesionar sau mandatarii lor.

    ransmiterea dreptului de proprietate nu este valabila.

    18. "n actul constitutiv al unei societati comerciale in comandita pe actiuni se prevede

    e5pres ca actiunile preferentiale cu dividend prioritar, fara drept de vot, se pot transmite catre

    terti, cu conditia ca dobanditorii sa devina actionari comanditati cu atributii de administrare.

    ste le!ala stipulatia din actul constitutiv% 6otivati solutia aleasa.

    &aspuns' Conform art. 3(, administratorii si cen#orii societatii nu pot fi titulari de actiuni

    cu dividend prioritar fara drept de vot. Actionarii comanditati cu atributii de administrare nu pot

    dobandi actiuni cu dividend prioritar fara drept de vot.

    u este le!ala stipulatia din actul constitutiv in conditiile in care tertii vor avea atributii

  • 8/13/2019 Probleme CECCAR Drept Comercial

    34/81

    de administrare.

    19. A6, titular a ( actiuni nominative materiali#ate, vrea sa i le cesione#e lui "+.

    :entru aceasta, pe fiecare dintre actiuni A6 mentionea#a declaratia de cesiune si o semnea#a

    alaturi de semnatura cumparatorului 7cesionar la data de 1 martie 00(. :redarea actiunilor si

    plata lor se face la 1( martie 00(. Din ce moment poate cesionarul sa devina actionar al

    societatii emitente% 6otivati solutia aleasa.

    &aspuns' Dreptul de proprietate asupra actiunilor nominative emise in forma materiala

    se transmite prin declaratie facuta in re!istrul actionarilor si prin mentiunea facuta pe titlu,

    semnata cedent si de cesionar sau de mandatarii lor. Data la care cesionarul devine actionar

    este data la care s$a semnat declaratia de cesiune, respectiv 1 martie 00(.

    /. A detine 10 actiuni nominative la o societate comerciala pe care le cesionea#a lui

    "+ la data de 4 februarie 00(. -lterior, "+ afla ca actiunile nu erau inte!ral platite si este

    urmarit la plata de societatea emitenta. "+ refu#a plata ar!umentand ca, potrivit Le!ii nr.

    )121330, A trebuia urmarit la plata timp de 1 luni de la data constituirii acesteia pentru partea

    neplatita de la inceput de catre acesta. :e acest motiv considera ca, deoarece societatea s$a

    constituit la 1> martie 00), obli!atia de plata s$a stins prin prescriptie la 1> martie 004. ste

    intemeiat refu#ul de plata al lui "+% 6otivati solutia aleasa.

    &aspuns' Conform art. 38, subscriitorii si cesionarii ulteriori sunt raspun#atori solidar deplata actiunilor timp de ) ani, socotiti de la data cand s$a facut mentiunea de transmitere in

    re!istrul actionarilor.

    &efu#ul de plata al lui "+ nu este intemeiat, acesta trebuie sa raspunda solidar cu A.

    1. + societate pe actiuni, constituita la data de 1( ianuarie 004, constata ca, la data

    de 0 ianuarie 00(, 10 actionari nu si$au e5ecutat inte!ral obli!atia de varsamant. Cum ii poate

    invita sa$si indeplineasca aceasta obli!atie% 6otivati solutia aleasa.

    &aspuns' Art. 100 Le!ea )121330 cand actionarii nu au efectuat plata varsamintelor pe

    care le datorea#a societatea ii va invita sa$si indeplineasca aceasta obli!atie, printr$o somatie

    colectiva, publicata de doua ori, la un interval de 1( #ile, in 6onitorul +ficial al &omaniei,

    :artea a "V a, si intr$un #iar de lar!a raspandire. Cand nici in urma acestei somatii, actionarii nu

    vor efectua varsamintele, consiliul de administratie va putea decide fie urmarirea actionarilor

    pentru varsamintele restante, fie anularea acestor actiuni nominative.

  • 8/13/2019 Probleme CECCAR Drept Comercial

    35/81

    . Ce solutie va putea adopta consiliul de administratie in ca#ul in care, ciar in urma

    somatiilor colective, actionarii nu si$au efectuat varsamintele% 6otivati solutia aleasa.

    &aspuns' Cand nici in urma acestei somatii, actionarii nu vor efectua varsamintele,

    consiliul de administratie va putea decide fie urmarirea actionarilor pentru varsamintele

    restante, fie anularea acestor actiuni nominative.

    Deci#ia de anulare se va publica in 6onitorul +ficial :artea a "V a, cu

    specificarea numarului de ordine al actiunilor anulate.

    3. + societate comerciala pe actiuni are ) actionari care, in termen de 1 an de la

    inmatriculare, nu si$au e5ecutat obli!atia de plata a varsamintelor restante. Dupa implinirea

    acestui termen, respectand dispo#itiile le!ii, i$a somat pe cei trei sa plateasca si, constatand ca

    nici in urma somatiei nu$si indeplinesc obli!atia, a decis anularea actiunilor nominative ale

    celor trei. Din ce moment este opo#abil tertilor aceasta deci#ie% 6otivati solutia aleasa.

    &aspuns' Deci#ia de anulare se va publica in 6onitorul +ficial al &omaniei,

    :artea a "V a, cu specificarea numarului de ordine al actiunilor anulate.

    Deci#ia devine opo#abila tertilor din momentul publicarii in 6onitorul +ficial.

    4. Constatand neindeplinirea obli!atiilor de varsamant a unor actionari, si ca nicidupa somatia publicata in conditiile le!ii debitorii nu$si acita datoria, consiliul de administratie

    al unei SA decide anularea actiunilor nominative ale actionarilor. -lterior se publica in

    6onitorul +ficial, partea a "V a, numele actionarilor ale caror actiuni au fost anulate.

    ste le!ala aceasta masura% 6otivati.

    &aspuns' Deci#ia de anulare se va publica in 6onitorul +ficial al &omaniei,

    :artea a "Va, cu specificarea numarului de ordine al actiunilor anulate. 6asura nu este le!ala,

    trebuia doar numarul de ordine al actiunilor publicat nu si numele actionarilor.

  • 8/13/2019 Probleme CECCAR Drept Comercial

    36/81

    5. "n ca#ul in care o societate comerciala pe actiuni decide si publica deci#ia de

    anulare a actiunilor acelor actionari ce nu si$au indeplinit varsamintele restante, este obli!atorie

    reducerea capitalului social cu valoarea actiunilor anulate% 6otivati solutia aleasa.

    &aspuns' Art. 100 Le!ea )121330 "n locul actiunilor anulate vor fi emise noi

    actiuni purtand acelasi numar, care vor fi vandute. Sumele obtinute din van#are vor fi

    intrebuintate pentru acoperirea celtuielilor de publicare si de van#are, a doban#ilor de

    intar#iere si a varsamintelor neefectuate@ restul va fi inapoiat actionarilor.

    Daca pretul obtinut nu este indestulator pentru acoperirea tuturor sumelor datorate

    societatii sau daca van#area nu are loc din lipsa de cumparatori, societatea va putea sa se

    indrepte impotriva subscriitorilor si cesionarilor.

    Daca, in urma indeplinirii acestor formalitati, nu s$au reali#at sumele datorate

    societatii, se va proceda de indata de indata la reducerea capitalului social in proportie cu

    diferenta dintre acesta si capitalul e5istent.

    6. Actionarul A detine la o SA ) actiuni nominative, avand numerele de ordine

    )4,)(,)B in valoare de 10.000 lei bucata. :entru ca a intar#iat cu plata acestora, consiliul de

    administratie decide anularea actiunilor si, dupa publicarea deci#iei de anulare, emite noi

    actiuni, avand numerele de ordine 40,41,4, in valoare de 10.000 lei fiecare pe care le pune invan#are. ste corecta solutia adoptata de SA% 6otivati solutia aleasa.

    &aspuns' "n locul actiunilor anulate vor fi emise noi actiuni purtand acelasi numar, care

    vor fi vandute. Solutia adoptata nu este corecta.

    0. "n ca#ul in care societatea emitenta decide anularea unei parti din actiunile emise

    si revan#area lor ca sanctiune a neplatii varsamintelor restante de catre actionarii titulari, se

    pune problema, ce suma se va restitui actionarilor ale caror actiuni au fost anulate% 6otivati

    solutia aleasa.

    &aspuns' Conform art. 100, in locul actiunilor anulate vor fi emise noi actiuni

    purtand acelasi numar, care vor fi vandute. Sumele obtinute din van#are vor fi intrebuintate

    pentru acoperirea celtuielilor de publicare si de van#are, a doban#ilor de intar#iere si a

    varsamintelor neefectuate@ restul va fi inapoiat actionarilor.

  • 8/13/2019 Probleme CECCAR Drept Comercial

    37/81

    8. La o societate comerciala pe actiuni, ca urmare a anularii unui numar de actiuni ca

    efect al neacoperirii varsamintelor restante de catre unii actionari, s$au efectuat urmatoarele

    celtuieli' .000.000 lei pentru publicare si van#are a noilor actiuni emise in locul celor anulate,

    B.000.000 lei pentru doban#ile de intar#iere, iar din van#area noilor actiuni s$a obtinut doar

    suma de > milioane lei.

    De la cine se va recupera suma neacoperita% 6otivati solutia aleasa.

    &aspuns' Conform art. 100, daca pretul obtinut nu este indestulator pentru

    acoperirea tuturor sumelor datorate societatii sau daca van#area nu are loc din lipsa de

    cumparatori, societatea va putea sa se indrepte impotriva subscriitorilor si cesionarilor.

    Daca, in urma indeplinirii acestor formalitati, nu s$au reali#at sumele datorate

    societatii, se va proceda de indata de indata la reducerea capitalului social in proportie cu

    diferenta dintre acesta si capitalul e5istent.

    9. A, dobanditor a 10 actiuni la societatea "mpe5 SA, titular al acestora de la data

    inre!istrarii cesiunii in re!istrul actionarilor, respectiv ) mai 00(, este urmarit in mod solidar

    cu "+, cedentul actiunilor, pentru celtuielile prile*uite de societate cu van#area de noi actiuni,

    ca urmare a anularii celor 10 actiuni cesionate, prin deci#ia consiliului de administratie ce a

    constatat neefectuarea varsamintelor restante pentru cele 10 actiuni. Celtuielile efectuate nu auputut fi acoperite prin van#area noilor actiuni, deoarece nici o persoana nu a fost interesata sa le

    cumpere. Deoarece societatea comerciala s$a inre!istrat in &e!istrul Comertului la data de 1

    martie 001, A a refu#at plata pentru care era urmarit in mod solidar, motivand ca obli!atia

    era prescrisa deoarece au trecut 4 ani de la constituirea societatii comerciale. ste corecta

    ar!umentatia lui A% 6otivati solutia aleasa.

    &aspuns' Conform art. 38, subscriitorii si cesionarii ulteriori sunt raspun#atori

    solidar de plata actiunilor timp de ) ani, socotiti de la data cand s$a facut mentiunea de

    transmitere in re!istrul actionarilor. u este corecta ar!umentatia deoarece obli!atia se prescrie

    in ) ani de la cesionarea actiunilor nu de la infiintarea societatii.

  • 8/13/2019 Probleme CECCAR Drept Comercial

    38/81

    3/. + societate comerciala pe actiuni a celtuit cu publicarea si van#area noilor actiuni

    si acoperirea doban#ilor de intar#iere a actiunilor anulate, ca urmare a neplatii inte!rale a

    acestora, suma de )( milioane lei, recuperand din van#area noilor actiuni emise in locul celor

    anulate doar 10 milioane lei.

    -rmarindu$i la plata pentru diferenta, in mod solidar, pe actionarii subscriitori si

    cesionarii ulteriori, au putut obtine 1( milioane lei. eputand acoperi intrea!a suma datorata

    societatii, A9A e5traordinara a decis reducerea capitalului social cu suma de 1( milioane lei.

    ste le!ala deci#ia% 6otivati solutia aleasa.

    &aspuns' Art. 100 Le!ea )121330 "n locul actiunilor anulate vor fi emise noi

    actiuni purtand acelasi numar, care vor fi vandute. Sumele obtinute din van#are vor fi

    intrebuintate pentru acoperirea celtuielilor de publicare si de van#are, a doban#ilor de

    intar#iere si a varsamintelor neefectuate@ restul va fi inapoiat actionarilor.

    Daca pretul obtinut nu este indestulator pentru acoperirea tuturor sumelor datorate

    societatii sau daca van#area nu are loc din lipsa de cumparatori, societatea va putea sa se

    indrepte impotriva subscriitorilor si cesionarilor.

    Daca, in urma indeplinirii acestor formalitati, nu s$au reali#at sumele datorate

    societatii, se va proceda de indata de indata la reducerea capitalului social in proportie cu

    diferenta dintre acesta si capitalul e5istent.Deci#ia nu este le!ala deoarece suma cu care trebuia diminuat capitalul social era

    de 10 milioane lei.

    31. Actionarul A detine 1( actiuni acitate inte!ral si este mandatat sa vote#e in

    A9A, din data de 1> martie 00(, in locul unui alt actionar ce detine ( actiuni inte!ral acitate.

    "n lipsa oricarei stipulatii contrare in actul constitutiv, cate voturi poate e5ercita A la data de

    1> martie 00( in nume propriu% 6otivati solutia aleasa.

    &aspuns' Conform le!ii, orice actiune platita da dreptul la un vot in adunarea

    !enerala, daca prin actul constitutiv nu s$a preva#ut altfel. Dreptul de vot nu poate fi cedat.

    +rice conventie privind e5ercitarea intr$un anumit fel a dreptului de vot este nula.

    :otrivit le!ii, actionarii nu pot fi repre#entati in adunarile !enerale decat de alti

    actionari in ba#a unei procuri speciale iar fiecare actiune platita da dreptul la un vot in adunarea

    !enerala. Din enunt re#ulta ca atat actiunile lui A, cat si ale celuilalt actionar sunt inte!ral

    acitate si A este mandatat de un actionar al societatii 7presupunem prin procura speciala sa

  • 8/13/2019 Probleme CECCAR Drept Comercial

    39/81

    vote#e, deci A poate e5ercita in A9A un numar de 1( voturi in nume propriu si ( voturi in

    numele celuilalt.

    3. Actionarul A6 detine (0 de actiuni la societatea comerciala ,,Coral SA. Actul

    constitutiv al societatii prevede dreptul de vot al actionarilor ce detin mai mult de 40 de actiuni

    este limitat. Actionarul A6 considera ca stipulatia din actul constitutiv este nele!ala, deoarece

    Le!ea )121330, formulea#a principiul proportionalitatii, potrivit caruia orice actiune platita da

    dreptul la un vot in A9A. ste temeinica sustinerea lui A6% 6otivati solutia aleasa.

    &aspuns' Art. 101 +rice actiune platite da dreptul la un vot in adunarea !enerala,

    daca prin actul constitutiv nu s$a preva#ut altfel.

    Actul constitutiv poate limita numarul voturilor apartinand actionarilor care

    poseda mai mult de o actiune. :revederea din actul constitutiv este le!ala iar sustinerea lui A6

    nu este temeinica.

    33. Constatand ca, de la data de 1( iunie 00(, actionarul A6 este in intar#iere cu

    plata varsamintelor, consiliul de administratie al societatii comerciale care a emis actiunile

    decide anularea actiunilor lui A6, la data de 1> au!ust 00(, dupa ce, in prealabil, l$a somat sa$

    si e5ecute obli!atia la 1( aprilie 00(, respectand dispo#itiile le!ii. De la ce data este suspendat

    dreptul de vot in A9A al actionarului A6% 6otivati solutia aleasa.

    &aspuns' Conform art. 101, e5ercitiul dreptului de vot este suspendat pentruactionarii care nu sunt la curent cu varsamintele a*unse la scadenta. Dreptul de vot a fost

    suspendat incepand cu data de 1( aprilie cand actionarul nu si$a e5ecutat obli!atia a*unsa la

    scadenta.

    34. Conform testamentului lasat de A6, cei trei fii ai sai mostenesc si actiunile lui

    A6 la societatea comerciala &elon SA. inand cont ca este vorba de 1> actiuni nominative,

    cate va mosteni fiecare dintre fii% 6otivati solutia aleasa.

    &aspuns' Conform art. 10, cand o actiune nominativa devine proprietatea mai

    multor persoane, societatea nu este obli!ata sa inscrie transmiterea atata timp cat acele persoane

    nu vor desemna un repre#entant unic pentru e5ercitarea drepturilor re#ultand din actiune. =ii

    vor trebui sa alea!a un repre#entant unic pentru e5ercitarea dreptului ce re#ulta din actiuni.

    35. Doi frati aci#itionea#a prin cesiune 3 de actiuni la purtator de la o societate

    comerciala pe actiuni. Deoarece in contractul de cesiune nu s$a preva#ut de cate actiuni vor

    beneficia fiecare, cum se va proceda dupa plata pretului% 6otivati solutia aleasa.

  • 8/13/2019 Probleme CECCAR Drept Comercial

    40/81

    &aspuns' Conform art. 10, cand o actiune la purtator apartine mai multor

    persoane, acestea trebuie sa desemne#e un repre#entant comun.

    36. Ca efect al desciderii succesiunii, A si ; dobandesc certificat de mostenitor in

    cota e!ala a averii defunctului. :rintre bunurile mostenite se afla si 10 actiuni la societatea

    comerciala Sara SA.

    inand cont ca defuncta avea de efectuat unele varsaminte restante catre societatea

    comerciala, pentru cat din datoria defunctei poate fi tinut A si pentru cat ;% 6otivati solutia

    aleasa.

    &aspuns' Conform art. 10, atat timp cat o actiune este proprietatea indivi#a sau

    comuna a mai multor persoane, acestea sunt raspun#atoare in mod solidar pentru efectuarea

    varsamintelor datorate.

    Deci, cei doi frati raspund solidar pentru intre! varsamantul restant.

    30. Adunarea !enerala e5traordinara a decis dobandirea de actiuni proprii in valoare

    de ( din capitalul social subscris. "mpotriva deci#iei au facut opo#itie )0 de actionari,

    motivand ca Le!ea nr. )121330, inter#ice dobandirea de actiuni proprii. Cine are dreptate%

    6otivati solutia aleasa.

    &aspuns' Art. 10) Societatea nu poate dobandi propriile sale actiuni, fie direct, fie

    prin persoane care actionea#a in nume propriu, dar pe seama acestei societati, in afara de ca#ulin care adunarea !enerala e5traordinara a actionarilor otaraste altfel, cu respectarea

    dispo#itiilor care urmea#a.

    Autori#and dobandirea, adunarea !enerala e5traordinara va stabili, in principal,

    modalitatile de dobandire, numarul ma5im de actiuni ce urmea#a a fi dobandite, contravaloarea

    lor minima si ma5ima si perioada efectuarii operatiunii, care nu va putea depasi 18 luni de la

    data publicarii otararii adunarii !enerale in 6onitorul +ficial al &omaniei, :artea a "V a.

    Valoarea actiunilor proprii, dobandite de societate, inclusiv a celor aflate in

    portofoliul sau, nu poate depasi 10 din capitalul social subscris.

    Deci#ia luata de A9A este le!ala.

  • 8/13/2019 Probleme CECCAR Drept Comercial

    41/81

    38. Adunarea !enerala e5traordinara a unei societati in comandita pe actiuni a decis

    dobandirea de actiuni proprii astfel incat, impreuna cu cele aflate in portofoliul sau, repre#inta

    10 din capitalul social subscris. "n cadrul adunarii s$a aratat ca la data adunarii capitalul

    varsat repre#inta 30 din capitalul subscris. ste le!ala deci#ia aci#itiei de actiuni proprii%

    6otivati solutia aleasa.

    &aspuns' Conform art. 10), valoarea actiunilor proprii, dobandite de societate,

    inclusiv a celor aflate in portofoliul sau, nu poate depasi 10 din capitalul social subscris. Se

    pot dobandi numai actiuni inte!ral liberate deci, deci#ia nu este le!ala deoarece nu respecta

    conditia de capital social subscris inte!ral varsat.

    39. "n conditiile in care A9A e5traordinara, otarand dobandirea de actiuni proprii in

    conditiile le!ii, preci#ea#a ca termen limita pentru efectuarea operatiunii 1 luni, depasirea

    acestui termen si reali#area efectiva dupa 0 de luni va atra