Vasile Ionac

PRIVIRI PESTE TIMP

Coordonator: Sofia Sincă Corector: Sofia Sincă Tehnoredactare: Gina Zaharia Copertă: Gina Zaharia

Toate drepturile apartin autorului

Vasile Ionac

PRIVIRI PESTE TIMP

5

Cuvânt înainte

Timpul, clepsidră grăbită în adirerea vântului, cristalizează expresii artistice variate ca şi trecerea lui ireversibilă. Mulţi aleargă după el, deşi complotează împotriva dorinţelor noastre. Poeziile cu tema timpului întăresc entuziasmul meditativo-literar al poetului Vasile Ionac şi vor străluci etern, în alcătuirea volumului, ''Priviri peste timp''. Dincolo de cuvinte percepem vibraţia adâncă a poetului, rezonanţa acestuia în rădăcinile poemelor ca şi forţa supremă a fiinţei încadrată în spaţiu şi timp, el însuşi fiind substanţa lirică a poemelor. Legãtura dintre poezie si filosofie este indisolubilă. Într-o formă poetică metaforică, cu vers alb, autorul versifică starea afectivă, mixând idei, trăiri şi meditaţii. Prin beţia de cuvinte, de metafore, combinaţii de lumină şi întuneric, bine şi rău, defineşte natura umană în timp. Redescoperă virtuţiile unei convieţuiri în armonie cu natura a unei linişti interioare uneori, în poezia sa, a unei resemnări, alteori. El cântă timpul şi-l descântă, îl dojeneşte şi-l preamăreşte, îl admonestează sau îl tratează cu afecţiune, iubeşte, mai ales iubeşte cu intensitate diferită, în momente diferite, depinde de timp şi anotimp. Timpul îi este aproape sau se îndepărtează, îl personifică tonifiant, captivând virtuţii în medii paradisiace sau considerat abstract, îl lasă să se scurgă patetic, să ne coordoneaze sau să ne influenţeze viaţa în mod negativ. Lumina în privirile peste timpul ale lui Vasile Ionac este mai puternică, versurile vin ca o revărsare asupra întregului univers, meditează asupra sensurilor eterne ale existenţei de care se simte legat pe vecie. Trăieşte introspectiv, separă amintiri printr-un rafinament artistic fascinant, prin romantism şi originalitate metaforică. Poetul respiră poezie, se hrăneşte cu poezie, trăieşte poezia prin toţi porii, stârneşte fantezie şi stare de bine. Mărturie stau cele peste şapte mii de poezii puse la dispoziţia cititorului internaut, considerându-se stăpânul cuvântului dar şi sclavul său. Timpul trece, dar poezia lui Vasile Ionac este şi va rămâne veşnic a celor ce o citesc, zboară prin timp precum Icar cu aripile deschise, dorind să atingă infinitul. Sofia Sincă

6

7

Privire peste timp, preambul (Prefaţă) Am început să privesc timpul simţindu-l cum sfredeleşte prin gânduri şi răstoarnă convingeri în oala cu smoala altor vremi am crezut că timpul aşteaptă dar el s-a dovedit a fi un atlet pe lângă care sunt purtate imagini pentru a crede lumea că aleargă timpul stă pe loc şi ajută lumina să revină până când, în fiecare lut va urca definitiv ţărâna pentru a nu se plictisi foarte tare timpul şi-a ales să însemneze copacii, oamenii şi toate existenţele cu acel plaivaz ruginit numit vârstă am încercat să privesc peste timp până dincolo unde vederea gândului meu s-a rătăcit am venit înapoi şi din toată înţelegerea încercată am adus o sută de lacrimi

Vasile Ionac

8

care denaturează, măresc, micesc dar te ajută să-ţi întemeiezi un început de idee. 18 octombrie 2010

Vasile Ionac

9

Privire peste timp Nuanţe şi timp Trenul de dimineaţă nu diferă în şuierat de trenul de seară; se deosebesc prin timp, prin sosiri şi prin plecări între primăvară şi iarnă nu sunt deosebiri majore, se înfloreşte şi se ninge printre freamăt de frunze, cântec de cuc şi mere coapte pe la mine, prin gânduri au trecut nuanţe de anotimpuri, clipe de sărbătoare şi ore strâmbe; între mine, cel de demult şi mine, cel târziu e preţul unor iubiri şi dinamica altor uitări Încălţările timpului diferă, doar nu o să umbli în sandale la bătrâneţi şi în pas de defilare prin crânguri când ochii dragostei surâd trenul de dimineaţă vine înaintea trenului de seară, asta este singura regulă de la care nu ne putem abate. 20 noiembrie 2009

Priviri peste timp

10

O a doua privire spre timp Eram mai tânăr ieri, astăzi sunt mai adevărat iar mâine, nu ştiu dacă voi mai fi amestecând timpul prezent mă dumiresc într-un trecut imediat şi într-un altul, mai vechi; vasul ciobit nu e foarte util iar cioburile fac amintirile desuete timpul viitor este mai mereu o părere despre identitatea altcuiva calendarul, singura punte care scrie cronici despre ce şi când va fi poartă ziua morţii mele; în fiecare clipă cineva cântă, altcineva plânge, însă cei mai mulţi îşi trăiesc indiferenţa fie în timpul vieţii, fie în timpul morţii lor ceea ce trebuie ştiut este că astăzi sunt mai tânăr şi mai adevărat decât mâine. 21 noiembrie 2009

Vasile Ionac

11

O a treia privire spre timp Clipa, această prezenţă uimitoare este mereu la răscrucea dintre amintire şi vis timpul nu are timp propriu, are trăire şi mersul stelelor de la naştere spre descompunere; în vremea asta câteva sute sau mii de generaţii de oameni, cu mai multă sau mai puţină personalitate se succed pe scena unui gând închipuindu-şi că sunt totul iar uneori, iubind clipa este esenţă, altfel am fi inventat degeaba ticăitul unui mecanism care ne arată când ni se apropie funia de par sau îngheţul de corabie astăzi, eu, aici sunt altfel clipa mea ar fi fost atribuită altcuiva nimeni nu poate intra pe sensul sclipirii celuilalt. 24 noiembrie 2009

Priviri peste timp

12

O a doua privire spre timp Dintr-o dragoste închipuită, dintr-o trăire banală, din nebăgarea de seamă a unei fapte ne naştem, adică suntem sorbiţi de timp în timpul şi nu pe timpul vieţii noastre lăsăm unele gânduri la vedere iar pe celelalte, le dăm de zestre uitării în fiecare zi facem parte din univers şi din inconştienta flacără din coada cometei numită existenţa timpul ne-a învăţat să numărăm, în cartea lui fără de file distanţele înseamnă mereu alte vieţi atâta vreme cât vieţuim e zadarnică măsura timpilor, singura unitate de măsură este în afara fiinţei şi se numeşte uitare. 22 noiembrie 2009

Vasile Ionac

13

O a patra privire spre timp Aşteptând sfârşitul lumii mi-am luat un drept al vremii despre timp; ştim atât de multe pentru a nu şti nimic încât am uitat să descompunem lumina în culori eu am vârsta tinereţii mele, în rest sunt un tolerant, asemenea bisericii între a te însoţi şi a ignora nu există spaţiu, există existenţă... lumea are date exacte asemenea clepsidrei, vom întreba Piramidele pe unde suntem. 27 noiembrie 2009

Priviri peste timp

14

O a cincea privire spre timp Nu ne-am născut împreună dar trăim departe, unghiurile ascuţite numără veşnicia prin care vieţuim fără noi tu de o parte a clipei, eu în depărtarea alteia; suntem două aripi a unei păsări ciunge timpul macină gânduri în moara lui albastră; primăvara vine întotdeauna ca o iertare a iernii nu mai putem centra anotimpurile; cercul tău este o privire centrată spre esenţe, tangenta mea este departe, la marginea risipirii de sfere... timpul naşterii şi timpul morţii sunt răstimpuri în care noi am trecut unul pe lângă altul ca două avioane pierdute de pământ. 1 decembrie 2009

Vasile Ionac

15

O a şasea privire peste timp Să iubim dimineţile pe rând, chiar cu ardoare să iubim răsăritul; ele ne aduc acea nelinişte tulburătoare care fac din zi zborul spre o nouă nesfârşire înţelepciunea dimineţilor este proaspătă, nu are nimic din experienţa trăirii dar este vie precum zborul planat al vulturului dimineţile, ca timp au mai mult spaţiu de vedere; cântecul lor este adânc iar adâncimea lor, înaltă dimineţile au lacrimi puţine din lipsă de amintiri; deşi sunt ale noastre vieţuiesc în afara noastră precum cântecul roua şi bruma se aşează dimineaţa fiindcă de aici începe îndoiala iubiţi dimineaţa cu vârsta gândului pur, este prima lecţie de veşnicie. 2 decembrie 2009

Priviri peste timp

16

O a şaptea privire peste timp Timpul în care respir aerul din jurul fiinţei mele este aparţinător şi mie? deseori mi se pare că trăiesc într-o viaţă de demult; am îmbătrânit într-o ceaţă şi am întinerit într-un vis iar acum, iată-mă, sunt pierdut în tăcerile dintre cuvinte nişte ceasuri urcă orele în nişte calendare în vreme ce femeia mea se dovedeşte a nu fi femeia mea; ştiu, parfumul tandru, subţire şi cald există doar în surâsul femeilor trupul e străin de timp, gândul este de atâtea ori în afara sinelui; căderea unor pietre de pe stânci nu striveşte lumina mă vor ierta oare gândurile? trupul se va dumiri? aerul se va dilata? toate se află în regăsirea din interiorul acestei clipe, fac parte din strâmtoarea timpului unei existenţe. 9 decembrie 2009

Vasile Ionac

17

O a şaptea privire peste timp Anii, zilele, orele, minutele nu se numără; totul este rânduit pentru ca sufletul să se îmbogăţească de frumos, să plângă de durere, totul, stârnind cântecul între primul meu gând, al amintirilor şi cel din urmă, al muririi este distanţă de câteva fapte timpul nu se numără după cum urmele, nu sunt făcute să dureze clipa în care scriu este una din clipele care se vor repeta mereu în viaţa altcuiva acele ceasornicului sunt făcute pentru a şti de ce ţi-e foame sau când trebuie să taci, nicidecum pentru a şti când să te îndrăgosteşti sau să descoperi cuvintele; astea se întâmplă pur şi simplu. 7 decembrie 2009

Priviri peste timp

18

O a opta privire peste timp Între ziua de astăzi şi ziua de mâine nu este nici o legătură; câteva gânduri răzleţite aruncate întâmplător cu toată rigurozitatea în calea inexistentului, înseamnă ceva? ziua de azi pentru inexplicabilul mâine este direcţia în care poate să bată vântul, sensul în care merg ploile, marea în care se varsă întunericul mâinele este un posibil unchi incestuos, o patimă în care amintirile nu au legătură de sânge privesc spre mâine prin întinderea unui ecran; dansează frenetic cărări de abur prezentul, această singură stare de a fi. 10 decembrie 2009

Vasile Ionac

19

O a noua privire peste timp Timpul, în încăperile lui vaste mă are pe mine nenăscut; traversând secole de lacrimi şi hrănit cu pâine, măcinând făină din coaje de copac am învăţat Limba Română mersul singur, de mine departe al străbunilor prin vreme a adus prezentul, timpul în care trebuia să învăţ preţuirea cuvintelor m-am născut, şi timpul vieţii mele a început să scadă; (pentru al putea număra s-a inventat ticăitul secundelor), timpul mă are copil pe cuprinsuri unde străbunii şi-au uitat mormintele, clipa de faţă face parte din timp aşa cum va exista, la fel de lejer, în urma vieţii care sunt timpul este tot ceea ce am fost, ce suntem, ce vom fi dar mai ales ceea ce nu vom avea timp să devenim. 15 decembrie 2009

Priviri peste timp

20

O a zecea privire peste timp Zăpada are timpul ei, este acelora care-o fac urme, cărare, drum... zăpada este un timp care nu ticăie în măsurătoarea ceasului; în calendar are câteva agăţături desenate pe dealurile şi văile întâmplării zăpada mângâie pământul şi lasă vederii albul pur; timpul zăpezilor este dragostea a cărui fierbinte se ţine ascuns mi-i dragă iarna, poate de aceea creştetul mi l-a nins cu timp netrăit, cu vis înstelat timpul, ca zăpadă are rădăcini în cântec şi vieţuire în colindă. 16 decembrie 2009

Vasile Ionac

21

O a unsprezecea privire peste timp Într-o zi timpul din mine se va opri întâmplător, precum a început să bată cândva în formă de inimă timpul din afara mea mă ajută să fiu tot mai puţin clipă de clipă; pământul din mine face riduri precum, pământul care mă lasă să trec strănută lumina Soarelui sub poleiri de iarnă timpul dinainte de mine nu mă aminteşte iar cel din urmă, mă va uita eu sunt timpul prezent al unui gând, în urma mea, ca şi în timpul meu toţi vor dori să trăiască amăgindu-se că veşnicia s-a născut în ei. 18 decembrie 2009

Priviri peste timp

22

O a douăsprăzecea privire peste timp Nepăsarea este starea de a exista a vremilor; timpul se roteşte între zi şi noapte precum roata morii sub căderera precipitată a apei niciodată râul nu va veni din altă parte iar izvoarele nu vor urca în susul albiei revărsările pot însemna, pentru timp, amurgul iernilor, sosirea toamnei sau războiul dintre un rege şi un împărat în care mor oamenii de rând căderea timpului fără zgomot te face să uiţi de oglinzi, de fapte şi de suflet; când timpul vibrează moara macină, albia se aşterne iar în urma ta, multe secole roata se învârte semănându-ţi. 2 ianuarie 2010

Vasile Ionac

23

O a treisprezecea privire peste timp Dacă aş culege din toate ungherele minţii timpul risipit în negândire, ce vârstă aş avea? timpul de care uităm trăieşte în afara noastră, mult mai înalt; populând dedesubtul abia mai atingem cu privirea câte un crâmpei de cântec, poate ni s-ar fi cuvenit, dar nu am fost sortiţi să-i auzim lumina timpul pierdut se întoarce mereu în ograda vremilor viitoare, el aşteaptă generaţiile să treacă şi ţine minte doar sclipirile de geniu timpul pierdut de noi, sortit este să vadă lumina, să limpezească întunericul şi să aranjeze stelele în dreptul celor care lasă amintiri peste veacuri. 5 ianuarie 2010

Priviri peste timp

24

O a patrusprezecea privire peste timp Naşterea mea nu este începutul niciunui timp, eu am devenit gând în ideea de a exista a străbunilor; am avut cărare prin codrii de zimbri ai Limbii Române timpul s-a născut anotimp şi curge înspre uitare prin dimineaţa înserărilor, prin praful de stele timpul poartă sclipiri de cuvinte în rugăciunea femeilor; ele dau rod iubirii când bărbaţii se închină mamei, cu pruncul în braţe târziul sau devremele nu au timp, sunt stări trecătoare; între ele trupul meu îmbătrâneşte transformându-mi încet aripa în lut m-am născut din naşterea mamei mele şi voi muri în tinereţea nepoţilor, timpul este o roată care se învârteşte o singură dată în axa ce sunt. 19 ianuarie 2010

Vasile Ionac

25

O a cincisprezecea privire peste timp (Gheaţă) A îngheţat răsăritul în tăria nopţii, cuvintele au pereţi de iarnă; nici amintirile nu mai cutează să cutreiere nesfârşiri într-o călimară pot fi câteva semne sau o picătură albastră de gheaţă; pământul este o coală albă iar tristeţea are o singură încăpere bucuriile sunt în copilărie, orice alunecare îşi are rădăcinile pe o culme cerul oglindeşte zăpezile şi tiveşte mările cu salbe de spumă pietrificată pe sub râuri, peştii visează, trecătorul se pierde în negura de dincolo de ape; o poartă scârţâie, nimeni nu ştie dacă cineva trebuie să vină sau să plece felinarul suflă lumină pâlpâindă cât o pată de nor în mâinile lui de sticlă; vântul nu are ce face prin copaci iar omul de zăpadă are inima tare, de gheaţă doar rădăcinile ştiu în care timp se ascunde primăvara. 27 ianuarie 2010

Priviri peste timp

26

O a şasesprezecea privire peste timp (Aripi) Filă cu filă, timpul zboară înlăuntrul nostru; vremea este o pasăre cu aripile în interior, nu bate aerul ci îl lasă să treacă spre alte vârste port în străfundul meu copilăria; e atâta de adânc aşezată încât amintirile au ecouri adolescenţa, întâile iubiri, floarea de liliac şi gustul de frăguţe fac parte din mine aşa cum mersul pe jos l-am uitat pe hărţi îndepărtate astăzi vârsta mea adună călătorii înafara uimirilor, deseori; ce tandru era să surprinzi cucul hoinărind, precum un menestrel în aflarea cuibului de mierlă timpul are adâncimi pe frunte, acolo unde, cândva înmugureau visele oare aripile ne cresc mereu în interior să nu ne amestecăm cu îngerii? sau este aşa ca să se ferească de îngheţ? de atunci, iarna numai ne biruie... 28 ianuarie 2010

Vasile Ionac

27

O a şaptesprezecea privire peste timp (Focul) Timpul arde fără flacără, arde în interiorul unei scântei, aprinde stelele din exterior şi are înţelegere cu Soarele despre necesitatea de a străluci a Lunii timpul nu locuieşte deloc în mine, îmi îneacă bucuria în lacrimă şi m-a învăţat să râd despre adevăruri timpul are poarta spre naştere şi uitarea spre moarte; graniţele acestea sunt păzite de întâmplare şi răscolite de destin timpul nu se măsoară, se revarsă în ploaia gândului şi se stinge hoţeşte alături de iluzie timpul frige doar atunci când uităm de noi în noi înşine. 1 februarie 2010

Priviri peste timp

28

O a optspezecea privire peste timp (Intersecţie) Ca un timp aşteptat de vreme soarele a răsfirat cerul; salcâmii plâng cu gândul zăpezilor iar lumina bate la ferestre cu degete de rază primăvara a fost aici mereu; stările se încolăcesc sub formă de anotimpuri şi formează cercuri în tulpina copacilor apoi, în calendare, semne de trecere frumuseţea iernii şi farmecul primăverii sunt cele două capete ale unui cântec căruia îi spunem, acum şi aici, timpul prezent cărările lucesc fără şoaptă sub podul de gheaţă al unui mers zgribulit resteiele vântului lasă să treacă ca o speranţă crâmpeie de senin; iarna şi primăvara formează pentru o clipă dansul trecerii venirii spre muguri... 3 februarie 2010

Vasile Ionac

29

O a nouăsprezecea privire peste timp (Prezent) Locurile şi frumuseţile nu se măsoară, nu se cântăresc; imaginea unei iubiri nu are margini iar parfumul unui mugur este adânc mă pot face cântec într-o scrisoare nescrisă, semnele ei vor dăinui cât zăpada unei singure ninsori pasărea nu zboară cu aripile ci cu aerul de sub ea, eu nu te iubesc doar cu inima ci şi cu timpul prezent niciodată ziua de ieri nu este ca şi acum, niciodată ziua de mâine nu ne va da identitate faptelor între noi, timpul nu se strecoră, îl trăim, iar apoi vom avea vârsta să ne amintim, vom avea vreme să murim. 5 februarie 2010

Priviri peste timp

30

O a douăzecea privire peste timp (Eternitate) Semne lăsate pe obrazul de hârtie al timpului îţi vor aduce aminte că izvoarele curg, că soarele asfinţeşte, că lumina a învăţat să cânte dăruindu-se culorii timpul dăinuie doar în clipă; secolele au doar certificat de naştere iar mileniile sunt departe acum şi aici, acest nicăieri şi niciunde m-a pipăit pe gânduri, mi-a înoit visul şi mi-a spus că durerea este precară şi nu are gust sărat de lacrimă timpul se naşte curat iar noi, trecătorii învăţăm să scriljelim cuvintele pe auzul dimineţilor, pe seninul amiezelor, pe fiorul înserării, pe taina stârnită de Lună a oglindirii stelelor în zbaterea mării timpul, acest cerc al cărui rază este nesfârşirea... 8 februarie 2010

Vasile Ionac

31

O a douăzeci şi una privire peste timp (Copilărie) Am văzut timpul cândva; mergea pe jos înspre cer cu mine copil, în braţele unui vis timpul avea plete albastre, părea un tânăr îndrăgostit de o stea norocoasă şi-i luceau în ochi celelalte stele timpul gândea cu Luna şi se frământa cu mările timpul, mi s-a părut, era rudă cu Soarele şi se adăpa din izvoarele codrilor de gânduri timpul nu avea ţărmuri... gândiţi-vă la o mare neţărmurită care se varsă în uitare timpul, ca şi corp geometric avea o singură latură, nesfârşirea... o singură dată am văzut timpul; m-a lăsat să-mi ştiu copilăria trecută lăsând totuşi în mine nişte zări şi multă, multă incertitudine. 11 februarie 2010

Priviri peste timp

32

O a dăuăzeci şi doua privire peste timp (Necunoscutei) La streşini, zăpada vorbeşte despre rădăcini iar în singurătate, copacii, despre primăvară te ştiu necunoscuta mea, te vei naşte iar eu am să fiu mereu anonimul care îţi lipseşte aşa cum noaptea lumina ne lasă să dormin, eu te voi lăsa să trăieşti în alt veac între naşterea mea şi naşterea ta nu este timp, este vorba despre cuvinte rostite la intensităţi diferite sau despre suflete cu nuanţe de albastru care nu au învăţat să se cunoască nu suntem diferiţi, eu număr zilele iar tu, aştepţi ca tatăl tău să se îndrăgostească de o femeie care, din iubire va deveni mamă primăvara se apropie simplu aşa cum simplu timpul mă năruie într-o iluzie. 13 februarie 2010

Vasile Ionac

33

O a douăzeci şi treia privire peste timp (Azi) În fiecare zi sunt mai adevărat decât ieri; despre astăzi am viziunea de astăzi, îmi lipseşte părerea de mâine şi prejudecata de când nu voi mai exista despre ieri am trăiri şi un posibil îndreptar al greşelii; o risipă de timp din vremea vieţii mele despre mâine pot spune doar că va veni cu sau fără umbra mea acum sunt adevărat; am în cârmă câteva cuvinte şi în vise atâtea fapte necunoscute în fiecare zi mă bucur şi mă întristez, mă minunez în prezenţa sau lipsa ideii, îmi ascund privirea de soare şi luminez noaptea cu un gând în fiecare zi, cât aud cântecul, în mine se nasc armonii... 14 februarie 2010

Priviri peste timp

34

O a douăzeci şi patra privire peste timp (Copilărie) Într-o oglindă cu mai multe ramuri se regăsesc bucuriile şi tristeţile mele de copil; sunt la fel de pur şi fără cauză precum petala sub rouă, port cuvinte puţine şi simple iar farmecul zorilor este aproape de suflet într-o depărtare foarte apropiată îmi ştiu satul pe de rost; am început să descopăr semnele citind numele străbunilor pe lemnul crucilor am învăţat ţinerea de minte spunând Tatăl Nostru înainte de culcare, se dădea dezlegarea la vise am învăţat să gândesc singur ascultând vântul dansând prin codri de fluiere; unul lângă altul, aceste fluiere s-au făcut nai, apoi cuci, apoi veşnicie în marea de tristeţi şi rugini, de adevăr ciuntit, de iubiri retezate timpul m-a învăţat să păstrez copilăria. 21 februarie 2010

Vasile Ionac

35

O a douăzeci şi cincea privire peste timp (Anotimpuri) Din altă margine de cer lumina se strecoară şi rămâne veselindu-ne de-a lungul orelor; un fel de renunţare lentă la întuneric face zăpada să nu mai veşnicească nopţile în schimbul unui ţinut alb se mai dezveleşte un petec de cer; un fel de recompensă în natură a timpului dat de vreme fiecare anotimp naşte o vârstă, fiecare viaţă este o succesiune limitată de anotimpuri; se poate face primăvară de mai multe ori în aceeaşi zi; trebuie să întâlneşti doar ochi care oglindesc sufletul şi colorează în albastru parfumul şi lumina mă privesc peste timp şi simt cât de mult îmi lipseşte timpul... 21 februarie 2010

Priviri peste timp

36

O a douăzeci şi şasea privire peste timp (Apus) În ochii lui, timpul nu avea relevanţă; o strălucire deloc palidă amintea că stelele se privesc când bolta este senină şi când apele adorm liniştea avea o vârstă la care alţii şi-au uitat trupul în lut şi cunosc după zbor, îngerii; mâna rostuită în mângâieri şi ostenită de lucru tremura pe un baston rupt vlăstar din farmecul pădurii ştia istorii despre întâmplări, avea înţelepciunea de a pricepe şi luciditatea de a spune pierzându-şi dinţii, drămuia cuvintele; le cunoştea adâncimea şi le evita pe cele lustruite, nu îmbrăca în celofan scorburile faptelor (cred că îi făcea rău acel foşnet metalic) a adunat mult, atât de mult încât nu avea ce să mai dăruiască; copiii la oraş, nepoţii prin lume iar nevasta, s-a dus să-i aştearnă raiul...

Vasile Ionac

37

(dacă l-o mai vrea, că de, a mai călcat el prin urme de privighetoare la viaţa lui) acum, când nu-i mai este teamă de timp, când vremea poate sosi de plecare, o bucurie nouă îi trece prin inima lui veche; primăvara are acelaşi gust dacă ştii să-i miroşi florile înainte ca iarba să crească, înainte ca mugurii să lumineze, înainte ca fluturii să aibă aripi; (după aceea, încep muncile şi ocupaţiile te fac să uiţi de inimă...) cum să-i înveţe pe acei care pot ce ştiu acei care nu au făcut...? 22 februarie 2010

Priviri peste timp

38

O a douăzeci şi şaptea privire peste timp (Copilărie) Nu stă în firea vremii starea de a veşnici copilăria? în trupul meu care se aruncă spre primăvară copilul se zbate între neputinţă şi joc; îl simt privindu-mă prin ochii mei cu cearcăne şi mirându-se de timp copilul înseamnă copilărie, copilăria înseamnă mirare, mirarea se îndrăgosteşte; astfel se nasc întrebările despre zi şi noapte, despre ploaie şi vânt, despre ceaţă şi senin, despre de ce şi când niciodată nu vom şti în care clipă am avut suficientă lumină, în care gând am fost cel mai acasă, în care amintire am fost adevăraţi; avem întotdeauna răbdare să se facă târziu apoi, plângem cu ploaia şi râdem a ger. 23 februarie 2010

Vasile Ionac

39

A douăzeci şi opta privire peste timp (Oglinda) A înţelege lumea, este o blasfemie; eu sunt o oglindă mioapă al unui timp, în mine se văd câteva anotimpuri şi rugina duselor speranţe strălucirea pe care o ghiciţi este reflexia unor cuvinte privită înspre mare dinspre câteva idei cu dreptul de a şti, cercetezi crăpăturile din stâncă şi constaţi că pe acolo pătrunsele rădăcini, uscate, îşi aşteaptă putrezirea frumuseţea cunoaşterii nu face timpul să stea, îi îndulceşte trecerea, devine mai suportabil mă privesc în ceea ce sunt şi mă ascund pe mine, de mine într-o pală de vânt, într-un răsărit, pe coline... 25 februarie 2010

Priviri peste timp

40

O a douăzeci şi noua privire peste timp (Timp) Când privim peste timp ne oglindim sufletul a trăi ca şi cum ai exista este iluzia de fiecare zi clipele curg, torente de întâmplări şiroiesc spe uitare; rămâne în urmă statistica netrăirilor noastre uneori învăţ, alteori ştiu dar întotdeauna, necontenit îmbătrânesc într-o tânără plecare timpul seamănă mereu cu vremea în care nu ştiam despre el că există. 11 martie 2010

Vasile Ionac

41

O a treizecea privire peste timp (Îmbătrânirii) Îmbătrânirea este starea timpului de a stagna în esenţa aceleiaşi idei; îmbătrânesc acei care au şi se tem că pot pierde, acei care sunt posesorii nimicului şi nu ajung bogaţi, acei care se folosesc de cuvinte precum funia de clopot... îmbătrânirea are vârstă dar nu are timp toaca bătută în amurg nu este o bucată de scândură uscată care atârnă în clopotniţă; toaca este vocea drumului spre rugăciune precum clopotul este înălţare mănăstire nu înseamnă o clădire care adăposteşte călugăria, mănăstirea este starea de a exista pe pământ a lui Dumnezeu obiectele se ruinează, vieţuitorele îmbătrânesc simbolurile izvorăsc din credinţă iar inimile au nucee de suflete; acestea nu îmbătrânesc, trec din tinereţe în tinereţe până în afara veacurilor... 11 martie 2010

Priviri peste timp

42

O a treizeci şi una privire peste timp (Trecutul...) Eu aş spune că exist deşi calendarul atârna în cui şi atunci când bunicul meu era copil în copilărie, străbunii aveau timpul la dispoziţia irosirii până când, într-o zi, nu au mai fost eu însumi, copilărind mă plictisisem de răsărit; acum, mă dor ochii de toamnă de-a lungul secolelelor, timpul a fost la fel; atâta doar că întâi s-a arat cu plugul iar acum, se numără brazdele niciodată un ceas nu arată vârsta, ceasul oglindeşte orele exacte ale clipei. 12 martie 2010

Vasile Ionac

43

O a treizeci şi doua privire peste timp (Eu) Timpul nu se poate risipi; timpul există doar pentru a da dimensiune stelelor dacă astăzi iubesc şi mâine nu am să fiu, cei care vor veni în urmă îmi vor ignora existenţa pentru a învâţa că veşnicia este numai a lor; asemeni mie, fiecare se naşte copil şi moare întâmplător lipsa bolii nu îţi dă dreptul la timp; te ajută să înţelegi că deseori, în mijlocul luminii, chiar stelele mor nu pot fi propriul meu început; Dumnezeu, după ce mi-a dat lumina gândirii m-a înrudit şi cu sângele cel mai frumos sentiment este atunci când simţi că fiecare zi a existenţei face parte din viaţa ta. 13 martie 2010

Priviri peste timp

44

O a treizeci şi treia privire peste timp (Timp...) . În fiecare zi ne naştem şi murim câte puţin; doar o singură dată venim pe lume, doar o singură dată ne stingem cu adevărat . timpul nu se întreabă, timpul nu se măsoară pe el, timpul ne cântăreşte până când în talgerul balanţei rămân câteva amintiri . timpul, mereu în afara noastră vine şi se vijelueşte; nici vremea bună adusă de el nu poate ţine un veac de gânduri acasă . mereu ni se pare că vremea ne-a tăiat dreptul la timp; aşa au început să apară riduri printre cuvinte şi dimineaţa în tăcere... 22 martie 2010

Vasile Ionac

45

O a treizeci şi patra privire peste timp (Amintirea) Eu nu sunt aici ca să-mi aduc aminte, eu sunt aici ca să exist şi să simt cum florile se fac dimineaţă nu mă deranjează orele exacte şi nici nopţile întâmplătoare; în fiecare vijelie este un cântec, în fiecare şoaptă sudalma are rădăcini timpul care nu seamănă cu mine este timp netrăit iubesc dimineţile şi apuc înserările cu seninătatea stâncii care striveşte pe cioplitorul de statui eu nu pot fi timpul prezent al altui timp şi nici viitorul gândului uitat eu sunt doar ceea ce sunt, cele mai mari minciuni ale lumii este istoria zilei de azi scrisă cu cerneala de mâine când cineva îşi va aduce aminte de mine, cel mai nepăsător am să fiu eu; trecut cu indiferenţă prin acest timp plin de lacăte îmi voi privi existenţa cu ochii luminii. 25 martie 2010

Priviri peste timp

46

O a treizeci şi cincea privire peste timp (Amintiri) Amintirile despre amintiri poartă în ele miez de cenuşă şi tocire de timp; cum arată astăzi cuvântul rostit de sentimentele care ruginesc în morminte? frunza toamnelor demult trecute se vede doar devreme, primăvara în albul ghioceilor şi toamna târziu, în tristeţea brumată a crizantemei amintirile sunt repetarea la orele exacte ale întâmplării, ale anotimpurilor noi suntem ecouri ale strămoşilor, trecerea acestei punţi numită viaţă este o repetiţie pentru vieţile care vor urma cuvintele rostite de noi, astăzi, aceste semne, această privire încântată spre primăvară nu este decât timpul trecut al viitorului ce frumos se face în gânduri

Vasile Ionac

47

cât încă sunt timpul viitor al timpului trecut şi nicidecum, o amintire a străbunilor în amintirea urmaşilor... 12 aprilie 2010

Priviri peste timp

48

O a treizeci şi şasea privire peste timp (Repetiţia) Mai bogat cu o zi mă trezesc în fiecare dimineaţă; aşa ne împuţinăm nădejdile, aşa se năruiesc visele tu ştii despre mine că aş putea fi, eu ştiu despre tine că te-ai fi putut naşte; aceste bănuieli sunt motorul unei iluzii care ţine universul în echilibru bătaia din aripi a unui înger este suficientă pentru a face lumina să răsară în adâncimea unei idei; trecerea unei iertări aduce omenirii aura veşniciei închipuite eu, cu talpa trupului meu voi călaca iarba sub care străbunii veghează, eu, cu amiaza gândului meu mă minunez de zori ştiind că atunci când nu voi mai fi voi rămâne uitare în bucuria urmaşilor în timpul acesta care se tot repetă, numărătoarea anilor ne ajută să ştim cât am mai avea de trăit

Vasile Ionac

49

fiecare, cu fiecare bună dimineaţa, zic acestora, existenţi şi viaţă lungă celor care pe pământ vor avea nevoie de îngeri! 13 aprilie 2010

Priviri peste timp

50

O a treizeci şi şaptea privire peste timp (Simplu) Ce simplu se face dimineaţă; spălându-se cu rouă pe ochi, dezbrăcându-se de ceaţă zarea ne arată lunca din care se înalţă dealurile care se uimesc de culmi din vârful cărora începe cerul o succesiune de zâmbete este vântul care se plimbă printre crengi de parcă nu a mai văzut răchită despletită în râu, apa tremură a nemişcare; prin ferestrele ei privesc peştii iar aerul sărută rădăcini doar teiul întreabă mereu despre frunzele lui; i-a ciripit un piţigoi că nu s-a întors rândunica iar balta i-a spus despre dorul ei de berze unul câte unul, copacii devin pădure îmbrăcându-se în foşnet verde şi aşteptându-l pe cuc ce simplu se face dimineaţă iar privirile mele uită pentru o clipă de timp... 23 aprilie 2010

Vasile Ionac

51

O a treizeci şi opta privire peste timp (Dimineaţă) Din vremea viitoare, ca o lacrimă de bucurie soseşte răsăritul unui zâmbet de gând; îmi iau suma de cuvinte nespuse şi le îngrămădesc într-o călimară; poate aşa se vor scrie cărţile fără mine, poate aşa mă vor ţine minte zările timpul meu trecut este o scădere din rest, timpul meu prezent parcă nu există poate timpul viitor va avea creme cândva să-şi amintească... "trage storul şi lasă fereastra să se spele pe ochi cu lumină", îmi spune un gând; fac aceasta şi am convingerea că las să se facă dimineaţă. 26 aprilie 2010

Priviri peste timp

52

O a treizeci şi noua privire peste timp (Risipa) Sunt un om trist, mă privesc în oglindă dimineaţa şi mă mir că orele măsoară timpul odihnindu-mă nu am auzit cocoşii secundelor cântând, nu am auzit risipirea vânând destine ceaţa ascunde forme până când apele îşi limpezesc ochii în lumină Soarele stă în acelaşi loc, pământul transpiră anotimpuri iar îndoielile au rădăcina sub iarbă mă înveseleşte cărarea când e singură; câţiva paşi aruncaţi nu fac cât o idee credeam că ştiu cântecul, aşa am aflat că tot ce se spune despre mine a memorat ecoul lovindu-se de stâncă; oare aşa se cioplesc statuile? 26 aprilie 2010

Vasile Ionac

O a patruzecea privire peste timp (Risipa) Dintre împărăţiile lumii cea mai aproape de noi este risipa; aici timpul nu are valenţe iar depărtările tac nici nu ştii când îmbătrâneşti cu o zi, nici nu bagi de seamă că ai putea asculta marele tău cântec, nici nu eşti pătruns de marea ta spusă, aceea pentru care te-ai născut timpul nu se măsoară în adâncimi de riduri şi lungimi de calendare, timpul este cuvinte, spuse sau nu, dar mai ales sentimente timpul nu te face veşnic dar nici cuvintele gândite nu te omoară ne risipim mereu cu o secundă şi ne veşniceşte prin secole uitarea... 29 aprilie 2010

53

Priviri peste timp

O a patruzeci şi una privire peste timp (Rostuire) De ce să despărţim aţa de ac? de ce să stafidim semnul întrebării dacă vrem certitudini? esenţele nu se află în centru precum vederea nu se află numai în ochi; prin fiecare adevăr curge minciuna, fiecare minciună muşteşte de adevăr felul cum simţi este legat de clipa trăirii; cu buzele îţi săruţi copilul în dimineaţa luminii, cu buzele a sărutat Iuda în clipa vânzării percem culoarea în funcţie de vârsta sufletului; tinereţea se hrăneşte cu gânduri înţelepte, dragostea se înalţă în continentele iertării oglinda care mă caută poate fi adevărată sau nu, paşii făcuţi pot avea multe direcţii dar inima şi sângele viu scornit de idee poate rămâne să bată mult în urma vremii noastre stârnind gânduri, aprinzând idealuri

54

Vasile Ionac

acul şi aţa, semnul întrebării şi certitudinile sunt două dintre rostuirile noastre prin timpul existenţei. 29 aprilie 2010

55

Priviri peste timp

O a patruzeci şi doua privire peste timp (Uitarea) Între trecut şi viitor carcasa timpului prezent închide gânduri, nemulţumiri şi urme de zâmbete pe asfaltul trebuinţei o parte din noi se năruie; iubirea este o boală a cărei vindecare ţine de nefiinţă privirea sporeşte ceaţa, auzul asurzeşte sunetul, mirosul estompează parfumul în starea de boboc pentru timp nu există stânga şi dreapta, pentru Facere nu există moarte; cunoaşterea este cea mai relativă materie existenţială; de aici începe uitarea. 29 mai 2010

56

Vasile Ionac

O a patruzeci şi treia privire peste timp (Amintirea) Amintirile sunt cel mai adesea scene din întâmplările netrăite; drumuri care nu au fost, cuvinte pe care nu le-am spus, trebuinţa care lipseşte mereu despre ceea ce ai făcut îţi aminteşti mai rar, nu foarte des câte o retrăire face din lacrimă regină ochii sufletului au fost creaţi pentru a împodobi singurătăţi, pentru a face prezentul suportabil când pe prispe de gânduri se aude ecoul uitării timpul, ca şi privirea nu lasă urme; din trupul de copil până când sprijinim cerul cu anii senectuţii, sufletul nu poate să trăiască decât tânăr. 29 mai 2010

57

Priviri peste timp

O a patruzeci şi patra privire peste timp (Prezent) Timpul privit din urmă e mai inutil decât strigătul celui ucis pânza de paianjen nu va ţine niciodată pereţii singurătăţii în picioare; pânza de paianjen este un fel de timp prezent al liniştii singure oare vom învăţa vreodată să folosim esenţe de cuvinte atunci când lumina străjuie-n gândire? ce minunat ar fi să poţi gusta măcar o clipă timpul nemăsurat de clepsidră; aş opri în dreptul meu dragostea, aş cunoaşte cum arată fericirea în ochii unei femei nu priviţi timpul din urmă, veţi uita că treceţi prin prezent. 14 iunie 2010

58

Vasile Ionac

O a patruzeci şi cincea privire peste timp (Uitarea) Timpul populat cu uitări nu poate fi privit, un mod de a trăi impersonal ne cuprinde încheieturile paşilor făcuţi fără direcţie cuvintele nu au memorie când e vorba de timp aşa cum vârsta nu are spaţiu în silabele tăcerii; multe trăiri, acum fără rost au fost începuturi de lume timpul e singura stare în care hăituirea nu are sămânţă, el se naşte tânăr în fiecare zi iar în locul lui murim noi, unul câte unul uitându-ne existenţa mormintele nu sunt altceva decât un fel de a spune: pe câmpuri, sub ierburi îşi au somnul cărările şi paşii ce-au crezut în speranţă. 18 iunie 2010

59

Priviri peste timp

O a patruzeci şi şasea privire peste timp (Insemne) Timpul prezent nu este o haină, el face parte din viitorul timpului trecut despărţirile nu au timp viitor iar iubirea nu priveşte spre scurgerea din noi; ochii în care se oglindeşte seninul au privirea legănată de suflet calendarele sunt nişte hărţi în care apele nu au peşti iar peste munţi, nu zboară condorii data naşterii şi data morţii sunt mereu nişte însemne din timpul vieţii altora prezentul a început să facă riduri din momentul în care oamenii, descoperind semnul întrebării s-au vândut îndoielilor când ţi-e sete, aminteşte-ţi că mai apoi trebuie să mănânci când ţi-e dor, ignoră depărtările când ţi-e drag,

60

Vasile Ionac

doar iubeşte... am învăţat să ştiu să uit şi am început să îmbătrânesc. 20 iunie 2010

61

Priviri peste timp

O a patruzeci şi şaptea privire peste timp (Copilărie) Vremea copilăriei nu are cum să încapă în timpul trăit atunci când puteam atinge stelele cu gândul copilăria se mută din existenţă în noi pentru a putea fi adevărată; aşa învăţăm să nu fim singuri şi să ne rodim bucuria în lacrimi plânse a fericire pădurea freamătă din frunzişuri amintirea vlăstarilor, noi ne îndrăgostim cu sufletul rămas tânăr în lumina nădejdilor rădăcina trupului este în trecere, lumina izvorăşte din noapte iar inima noastră înfloreşte a dor ochii copilăriei mi-au rămas în pupile toamnele mai desfrunzesc câte o bucurie dar peste toate şi tot, până ne înghite mormântul trăim visători şi ultima copilărie. 21 iunie 2010

62

Vasile Ionac

O a patruzeci şi opta privire peste timp (Nedumeriri) Între starea de a fi şi uitare poate exista vreo diferenţă? cad pietrele pentru că stâncile sunt bătrâne şi le intră istoria în urechi? să se fi săturat de stagnare muntele atunci când îşi mişcă avalanşele înspre primăvară? oare aerul, în pieptul păsării se toceşte cu fiecare bătaie din aripi? un gând neîmplinit nu are aceeaşi greutate cu gândul transformat în idee şi lăsat să se vadă? conturul unui cuvânt începe, sau se sfârşeşte atunci când reverberează în ecou? timpul e starea noastră de a nu cuteza? oare îndoiala e un mod afirmativ al neputinţei? singurătatea unei idei nu-i aşa că stârneşte începutul unei sfere? 28 iunie 2010

63

Priviri peste timp

O a patruzeci şi noua privire peste timp (Dăinuire) Timpul prezent face parte din naşterea mea, timpul trecut din netrăirile mele iar timpul viitor, poate există timpul nu este târziu sau devreme în interiorul vieţuirii noastre, starea de a exista este o structură de suflet prin care ne plimbăm gândul, ne pietrificăm nădejdile ca să pot face parte din mine mă supun acestui trup; îi suport durerile şi îi însoţesc bucuriile, dar mai ales îi tolerez fiecare vârstă într-o zi acest mesaj va fi desuet; dacă cineva va găsi o spusă de-a mea pe buzele altor clipe şi se va minuna a bucurie, o parte frumoasă din sufletul meu a existat, şi va şti să dăinuiască. 28 iunie 2010

64

Vasile Ionac

O a cicizecea privire peste timp (Atât) Între două viituri, un continent întreg de ape line construieşte poduri vălurirea murmură, sălciile şoptesc, aleile îşi dau mâna cu sufletul uimit şi îndrăgostit de tinereţe al sclipirii din privire formele luminează, gândul o ia la galop, sufletul speră; dincolo şi dincoace de toate acestea ne mai construim o casă sau devenim cuci şi, plini de frică învăţăm tinereţea să îmbătrânească seninul, uneori nesfârşit, alteori segmentat face parte din iluzia noastră de a exista nonşalant, timpul are răbdare cu nerăbdarea, se plictiseşte în sunete molcome, imită galopul spre o zare pustie, dar sigur, niciodată nu stagnează în fiinţa noastră mai mult de o viaţă. 29 iunie 2010

65

Priviri peste timp

O a cincizeci şi una privire peste timp (Despărţitura) Între mine şi tine, timpul a trecut mai ales prin mine; în tine cresc năzuinţele, răsar răsărituri şi se înseninează depărtări mie îmi seamănă înserările când se desparte plânsul de sălcii dar mai ales, din lipsă de întâmplare, amuţirea cucului între stâncă şi peşteră nu este nici un grad de rudenie, între mine şi timp eşti tu, din lipsă de spaţiu, foarte departe eu am vrut să nu fie, inima a putut să se îndrăgostească; am să te ating doar cu sufletul zării mele, am să te sărut cu amintirea primăverilor netrăite în noaptea când parfumul şopteşte tu ştii că niciodată nu ai să ştii că te iubesc? toate se întâmplă pentru că s-a întâmplat ca vremea dintre noi să nu aibă timp. 3 iulie 2010

66

Vasile Ionac

O a cincizeci şi doua privire peste timp (Necunoaştere) Demult, când în ochii femeilor eram doar un trecător neobservat, sufletul lor căuta mereu în altă parte; credeam că sunt mult prea tânăr pentru a mă fi născut cunoştinţele mele despre timp se rezumau la viitoarele aniversări şi se temeau să spere asemea ignoranţei existenţiale, am trăit prima iubire în urma plecării ei; a fost o înflorire instantanee de zefir în lumina unei stele necunoscute.. părea că timpul stă pe loc; una câte una iluziile s-au plictisit şi s-au transformat obosite în anotimpuri netrăite dacă acel timp ar trebui să se numească cumva, dacă ar trebui să-i spun pe nume, l-aş striga codificat, în ritm nebotezat, pur şi simplu, necunoaştere. 7 iulie 2010

67

Priviri peste timp

O a cincizeci şi treia privire peste timp (Semnul) Când doarme singur, timpul nu spune nici copacilor că bate vântul până în existenţa mea timpul se strecoară şi, pe furate, pune în locul unei trăiri o părere de rău când se vorbeşte despre vârstă, timpului îi lipsesc cuvintele esenţiale cum ar fi: tinereţe, devreme, dimineaţă şi, deseori nerăbdare răbdătoare timpul este complice şi cu tendinţa ciobanilor de a muri unul câte unul departe de stâni, în amintirea unui cântec, în uitarea unei veşnicii timpul doarme deseori, noi rămânem să-i stăm de veghe iar într-o zi, aproape cu nebăgare de seamă, departe de vreme ne vom trezi în moarte. 10 iulie 2010

68

Vasile Ionac

O a cincizeci şi patra privire peste timp (Jurnal) În fiecare zi se sărbătoreşte o naştere şi se plânge începutul unei morţi; aşa se întâmplă de când anul are formă fixă precum rugăciunile spre Dumnezeu în faţa altarului sufletul doar ţine cont de mersul stelelor, de răsuflarea Lunii, de anotimpul înţelepciunii sau de ce te-ai născut fiecare întâmplare are sinele ei; cercul nu se mai miră că e cerc, pătratul ţine de colţuri iar buruienile sunt perene poate cuvintele se vor aduna, vor fi mai puţine şi mai stăpânitoare scriu de parcă ziua de astăzi ar conta... 13 iulie 2010

69

Priviri peste timp

O a cincizeci şi cincea privire peste timp (Prezentul) Scriu pe raza dimineţilor modul rotund al gândirii de a nu schimba prea mult din felul de a umbla pe jos al propriei existenţe ştiu că e vară şi sunt cărări înspre culmi pe care paşii mei nu vor obosi; aşa moare şi uimirea unei nepriceperi când o privire scânteietoare te lasă fără identitate la mijlocul punctelor cardinale scrisul meu rămâne şters precum ogorul ţăranilor când mătură apele; întotdeauna, semnele trebuie să îmbrace cu sentimente o faptă începe o nouă zi prin care gândurile-mi vor privi, inima îşi va rosti din timpul vieţii ei, sufletul va încerca înseninarea... toate acestea se întâmplă la ţărmul unor uitări, în albia unei sărbători, pe frânghia îngustă a timpului prezent. 14 iulie 2010

70

Vasile Ionac

O a cincizeci şi şasea privire peste timp (Constatări) Într-o duminică cineva mi-a spus că nu e sărbătoare, eu am crezut... într-o întâmplare o femeie îl susţinea pe nu, eu i-am dat dreptate... un calendar mi-a privit vârsta; nimeni n-a mai venit să mă mintă... de atunci sărbătoresc duminicile, cred femeile numai pe sclipirea ochilor şi îmbătrânesc definitiv ce minunat este să poţi înţelege câte ceva din propria existenţă încă din timpul vieţii! 17 iulie 2010

71

Priviri peste timp

O a cincizeci şi şaptea privire peste timp (Aşteptarea) Pentru a face pe plac unei aşteptări nu este nevoie de timp, ci de răbdarea lui aşteptarea nu are loc, cauză sau unitate de măsură orice aşteptare porneşte din nevoia de a fi mai înalt, mai adânc şi mai priceput în nepricepere timpul nu este factorul de închidere în sine sau de diminuare a loialităţii faţă de inefabil a aşteptării poate că aşteptarea este însuşi timpul deghizat în ispită; aşa că, privind cu ochii miezul unei secunde s-ar putea să zăreşti pentru o clipă veşnicia veşnicia este singura aşteptare

72

Vasile Ionac

care îţi schimbă mereu structura în gânduri încât nu vom şti niciodată unde, când şi dacă am întâlnit-o. 21 iulie 2010

73

Priviri peste timp

O a cincizeci şi opta privire peste timp (Dimineaţă) Din plictisirea somnului, din nevoia de a se face lumină în uitarea de ieri, aştept dimineaţa pentru a mă spăla cu raze pe tălpile visului, pentru a pipăi o realitate care revine visând poteci m-am găsit lungit pe spinarea unui pat; multe dintre întrebările pe care le puneam nimănui s-au trezit buimace spărgându-şi capul de pereţii unor presupuse răspunsuri la fereastra mea au sosit aceeaşi copaci care s-au îndepărtat aseară spre vederea întunericului cerul nu şi-a pierdut din ploaie iar două vrăbii, sfidând resemnarea, se spălau pe ochii ciocului cu un tânăr ciripit în turnul bisericii de peste drum de drumul pe care trebuie să-l parcurg, rugăciunea bătea ora exactă; pe schelele zilei se urca încet trudnica existenţă. 29 iulie 2010

74

Vasile Ionac

O a cincizeci şi noua privire peste timp (Imaginea) De obicei privesc spre oglindă tocmai când o parte din trecutul meu se scarpină printre gânduri are o căutătură înşelătoare insul care îmi seamănă doar în fotografii după rama oglinzii, cu sosire imediată, este peretele din faţa mea; peretele din spatele meu soseşte o dată cu mine distorsionat ca dimensiune, neevoluat ca timp culmea este că am loc; imaginea din oglindă este o amintire a timpului prezent în vreme ce eu pot rosti cuvinte ca o apă, reflectatul meu trup îşi mişca buzele a ascultare; mereu inerte, urechile se răsfaţă a negare odată cu nedumerirea frunţii şi cu adâncimea colorată a ochilor;

75

Priviri peste timp

privitul în oglindă este istoria timpului prezent a cărei cronici sunt perpetuua căutare. 31 iulie 2010

76

Vasile Ionac

O a şaizecea privire peste timp (Uitarea) Asfaltul vorbeşte paşilor mei despre trecere aşa cum ochii spun zărilor despre suflet nu există stânga şi dreapta în interiorul nostru, numai înafara noastră sunt puncte cardinale, în noi va rămâne mereu starea cea mai pură a gândului ca o clepsidră nisipul, inima îşi iroseşte bătăile; acele acestui ceasornic se învârt în sensul invers al veşniciei nimeni nu va depune mărturie despre existenţa mea; cerul acesta a stat la fel de nemişcat în umbletul lui şi deasupra străbunilor mei şi la fel, ca pe mine acum îmi va privi mormântul prin pânza de ploaie a neantului venirea, trecerea şi plecarea fiinţei din noi fac parte din fotografia uitării. 2 august 2010

77

Priviri peste timp

O a şaizeci şi una privire peste timp (Zăvorâre) De ce să repar eu clanţa uşii? gândeşte-te că nu ar exista această intrare; moartea, dacă nu m-aş fi născut nu ar fi trăit mai relaxată? de ce mare parte din viaţa noastră trebuie irosită cu existenţa? eu zic, acei care s-au născut să-mi îmblânzească mie, şi altora traiul, să se împlinească; cei care au pus uşa au plecat şi m-au lăsat pe mine să uzez o clanţă stricată voi ştiţi că raiul, iadul, nu au uşi, nici clanţe? ele au porţi care se reazemă de cer; pe acolo a ajuns în lume cuvântul clanţa asta s-a născut ca să se strice, ca să-mi tulbure propria mea uzură? toate se întâmplă din nepăsarea vremii care face timp din te miri ce, apoi ne zăvorăşte, apoi ne uită... pe uşa acestei existenţe

78

Vasile Ionac

ies şi intru relaxat, genetic nu am fost programat să-mi repar propriile intrări şi ieşiri. 3 august 2010

79

Priviri peste timp

O a şaizeci şi doua privire peste timp (Atribuţii) Atribuţiile mele în buna funţionare existenţială a gândului visat sunt mai mult decât limitate; ce pot face cu trecerea intempestivă a unei frumuseţi prin interiorul meu biografic? de câte ori alung un gând, cu el nu pleacă un stol de uitări, ci vin primăveri întergi de cocori duminicile nu sunt numai pentru închinăciune; prin ele vine şi timpul cu lumina difuză, cu umbre cântate în miezuri de floare; cum să fiu eu gânditorul unei utilităţi care-mi poartă numele? despre mine ştiu mai ales alţii ce, dar mai ales, şi nu cum peste toate acestea, singura dimensiune care rămâne la fel,

80

Vasile Ionac

este timpul... în rest, lipsa mea de atribuţii mă va face uitat. 4 august 2010

81

Priviri peste timp

O a şaizeci şi treia privire peste timp (Veghe) Cât de greu se taie o felie de noapte cu o lumină nevăzută; inima, ca o rădăcină de sânge bate în turnul chemării nu e uşor de aflat ceea ce ştiu despre mine; felinarul stă nemişcat şi se lasă răsfăţat de fluturi, aleele sforăie în ecoul ultimilor paşi, maşina poliţiei poartă în loc de caschetă, girofar se întorc pe dos rătăcirile; aşa se arată dimineţii că viaţa are în primul rând matca ei de cuvinte care sunt numit pompos, prinţipuri ca timp, noaptea luminează stelele şi adoarme Luna în ape; nici nu vreau să tai o felie de noapte, lumina şi întunericul suntem noi înşine. 5 august 2010

82

Vasile Ionac

O a şaizeci şi patra privire peste timp (Turda) O galerie lungă de câţiva secoli, umblet de frig şi de sare, pereţii atârnând de nişte felinare care dau lumină la intervale egale de timp în spaţiu scările coborau spre străfundul pământului unde era miezul sării, sfredelind hăul sub cerul de zăpadă pietrificată am ajuns la marginea unui lac în care peştii şi broaştele de sare nu s-au născut simţeam în plămâni o tuse bolnavă dându-se de plecare; luminile de neon şi scândura de brad vieţuiau printre oameni răbdători noi vorbeam despre timpul prezent, însemnele spuneau despre fantoma unor împăraţi sau regi; nimic despre ţăranul român care şi-a vindecat rănile existenţei scoţând sare pentru imperii... a fost o duminică plăcută, pereţii ne ascultau trecerea iar pe moara de sare era scris numărul bărbaţilor necesari rotirii;

83

Priviri peste timp

aşa, ieşit la lumina zilei am ajuns să mă întreb; de câte morţi, de câte naşteri are nevoie pământul pentru o singură rotire în jurul Soarelui? noi, ceştialalţi care am fost şi mai rămânem încă, suntem în vizită şi ne minunăm plătind risipei biletul de intrare. 10 august 2010

84

Vasile Ionac

O a şaizeci şi cincea privire peste timp (Regretele) Privirea sufletului meu vede cum se nasc regretele; este precum ofilirea frunzei în mugur sau paşterea florilor de câmp de către turmele de cuvinte îmbrăcate în bivoli pare o dimineaţă a plecărilor; magazinele se deschid şi se închid înaintea şi după orice trecere, salutul se dă benevol şi i se răspunde monosilabic când privesc o femeie niciodată nu ştiu exact ce dimensiune îi are umbra; aşa aş putea afla care este starea de zi a clipei dragostea, ca şi deznădejdea nu au găsit în mine un loc de odihnă; se aşează deasupra clepsidrei şi amestecă nisipul cu lacrimi fericirea este mereu o distanţa de la care tocmai s-au făcut câţiva paşi sau o amintire greu de definit; aşa începe sufletul să vadă cu ochii bătători ai inimii cum se închid culorile în petala florilor. 12 august 2010

85

Priviri peste timp

O a şaizeci şi şasea privire peste timp (Trecerea) Rareori se pleacă pentru că trece cărarea pe acolo, rareori cineva soseşte adus de răscrucile drumului; orientarea prin gânduri se face după zarea cuvintelor eu ştiu că port un nume; chemarea este un fel de înmulţire a neliniştii, numele este pentru ţinut minte pe întinderea întunecoasă a fiecărei temeri aş vrea un firicel de lumină; ar avea noaptea de ce se rezema între idee şi felinar diferă doar combustia; aşa spun întodeauna când văd câtă răbdare are lumina, stă atârnată aşteptând să însoţească o trecere semnele s-au născut din nevoia cuvintelor de a fi fiinţă; piatra şi papirusul stau mărturie, stările există, nu sunt trăite gândul, această cerneală a clipei colorează cuvintele pentru a nu se rătăci toate

86

Vasile Ionac

în banalul vieţuirii dovada oricărei întâmplări este timpul pe care îl îmbrăcăm în cifre; aşa îi putem separa pe cei morţi de cei vii, pe cei existenţi de cei nenăscuţi noi trăim în interiorul timpului şi existăm în afara lui sosirea, plecarea, numele, întunericul, lumina şi urma cuvintelor noastre sunt segmente între naştere şi moarte; în rest stagnează corola de vis a nemuririi... 15 august 2010

87

Priviri peste timp

O a şaizeci şi şaptea privire peste timp (Urcare) Când paşii duc spre urcare nu contează numărul treptelor, contează cât de departe este lumina starea de a fi a clipelor; timpul îşi are spaţiul în bătăile inimii atunci când spui prezent oricărei uimiri; cei care numără, cei care judecă sunt nişte bieţi contabili ai întâmplărilor premeditate îmi amintesc, am fost într-un oraş a cărui trecere nici nu m-a băgat în seamă; din veşnicia lui, câteva secunde au rămas ale mele zâmbetul, sufletul, felul de a visa al inimii ajută o femeie să fie frumoasă; parfumul unei oglinzi te face să ştii cu exactitate când ai fost fericit poate nu am urcat nici o treaptă dar simţind lumina în ochii sufletului, am făcut parte pentru un moment din înstelarea cerului, din înseninarea ideii, din esenţa cântecului unde nici urcuşul nu mai contează... 22 august 2010

88

Vasile Ionac

O a şaizeci şi opta privire peste timp (Amurg) Este greu să păşeşti înspre seară când eşti însetat de lumină; se spune că timpul îmbracă hainele amurgului când din cer picură stele în depănarea simţămintelor înserările se împreună cu locul de popas al depărtărilor; timpul îmbracă patrafir când ruga apelor adoarme sub maluri ceasul înserării bate într-o dungă de clopot, un dangăt ştirbit ascunde în liniştea stingerii însemnările zilei pasul meu parcă aşteaptă aşteptarea; ferestrele se aprind de tăcere, noaptea, ca o ghilotină lasă doar amintiri şi ascunde culmile pădurea, pârâtă de cioate poartă cărările singure şi pe căprioare, în ţara lupilor ca o promisiune, Luna îşi caută culcuş şi se ruşinează; ea vede până în preajma izvoarelor şi ştie din freamăte ce însemnă cuvintele

89

Priviri peste timp

mă pregătesc de culcare; somnul îmi pare mereu o repetiţie a morţii... 24 august 2010

90

Vasile Ionac

O a şaizeci şi noua privire peste timp (Netrăirile) Timpul netrăit poate să nu însemne nimic? este un vânt care stă şi aşteaptă răscrucile? timp netrăit este amintirea pietrelor neatinse de dalta clipei şi izvorul cu rădăcina secată în întunericul luminii, marea cu peştii morţi şi drumul tăiat de ierburi, ulicioara pe care-şi risipeşte lumina steaua în drumul spre cădere, e tot ce ne-ar fi putut exista nopţile de vară în care nu aveam vreme de suflet, romanţa înăbuşită de mirosul chemător al pâinii este timp netrăit orice depărtare de sine, orice atârnare în leagăne de împrumut la marginea dumnezeirii; fuga din suflet numai în carnea trupului, zidirea de zăvoare împotriva cântecului, trecerea nepăsătoare prin preajma grădinilor şi multe alte întâmplări neîntâmplate fac parte din timpul

91

Priviri peste timp

pe care merita să-l trăim timpul netrăit nu are cum să însemne nimic în amintirile noastre. 27 august 2010

92

Vasile Ionac

O a şaptezecea privire peste timp (Toamnă) Demult nu mi-a fost dimineaţă, amiezile au trecut obosite de gânduri şi toropite de întâmplări; uitând de clepsidră în nopţi prezumtive am început să adun nisip de pe plajele târzii ale mărilor răscolite de toamnă prin parcuri, aleile aştern covor de frunze tăcute peste oftatul femeilor acesta nu e timp trecut, îmi spun, aceasta este nebăgare de seamă, un fel de a dormi treaz şi a alunga sufletul din cuvinte însăşi croncănitul s-a urcat mai pronunţat în cioară; e nevoie de zborul ei pentru a alunga ceaţa toamnei care se apropie cu nevinovăţia anotimpului tânăr intram în toamnă nepăsător; ştiam din poveşti că nu se pun zăbrele timpului trecut acum îmi simt lutul viscolit de pâraiele târziului, îmi simt glezna apăsând asfaltul şi privirea femeilor strălucindu-se departe;

93

Priviri peste timp

abia acum încep să-mi amintesc câte primăveri mi-au trecut alături de fiinţă. 27 august 2010

94

Vasile Ionac

O a şaptezeci şi una privire peste timp (Toamna) Se scurg slobode ceasurile peste puterea nopţii, turnurile bat singure în lăcaşul clopotelor; limbile duc dorul clopotarilor morţi vântul răstoarnă câteva ştiri prăvălite de un ziar pe caldarâmul ud de întâile lacrimi ale toamnei doi vechi amici se strigă pe nume dintr-o uitare; noaptea te rătăceşti uşor, întunericul răsare şi apune din toate părţile deodată fereastra mea, vecină cu Luna în nopţile când stelele îşi coboară lumina până pe pământ, priveşte cum felinarul stă singur lângă copacii care păşesc din frunze spre ofilire somnul, ca şi moartea sunt în mine în stare latentă; nici nu ştii care vine, ceea ce se ştie cu exactitate este că moartea soseşte o singură dată şi nu-i poţi spune nimănui ce i-ai citit în ochi ceasurile sfredelesc răceala nopţii

95

Priviri peste timp

şi împinge timpul dinspre visare, (o lumină închipuită), spre lumină, (o stare în care visul este mereu rănit de nevoie). 1 septembrie 2010

96

Vasile Ionac

O a şaptezeci şi doua privire peste timp (Singurătate) Pe la o răscruce de ceruri parcă s-au încălecat Carele; vântul atârna într-un nor iar dragostea mea îmbătrâneşte nenăscută am pe masă o călimară cu semnele drepte; nu pot cârmi un "c" pentru a pune o întrebare, nu pot rotunji un "o" pentru a mă uimi femeile, stau fiecare pe numele lor şi aşteaptă pe bărbaţii cu identitate definită ... eu cum să-mi spun? e atâta de întuneric încât denumirile îşi bagă degetele în ochi iar toamna, părând însetată scârţâie o cumpănă veche de pe locul unde a fost o fântână nu foarte departe, râul oglindeşte în ochiul lui sticlos care curge freamătul Lunii; nu ştiu de unde şi când, pe mal au sosit cu supărările nişte sălcii, iar câţiva plopi

97

Priviri peste timp

se plâng în frunze de toamnă singurătatea mea lipsită de gânduri nu are nici un rost iar pe cer, stelele îmi şoptesc că ele, Carele, umblă prin hârtoapa timpului fiindcă nu au plătit taxa de drum singurei lor Căi... 1 septembrie 2010

98

Vasile Ionac

O a şaptezeci şi treia privire peste timp (Căutarea) Căutătorii strigă pe numele mic fiecare întâmplare, orice necunoaştere ziua mea cu ieşire la Soare are toate ferestrele spre toamnă; odată cu pământul mi se rotesc sentimentele, vârsta, credinţa cunoaşterii... rămâne nerotit timpul; dintr-o ignoranţă repetabilă mereu în altă generaţie, tânărul nu îşi dă seama că este tânăr decând atunci când privirea ochilor şi a sufletului se conjugă la timpul trecut căutătorii de timp vor vedea mereu cu biografia urmaşilor o fărâmă de găsire căutătorii de timp sunt pretutindeni poeţii, de aceea nu pot fi luaţi în seamă decât în timpul existenţei lor, nu şi în vremea vieţii lor când cerşesc ignorare. 6 septembrie 2010

99

Priviri peste timp

O a şaptezeci şi patra privire peste timp (Diferenţe) Între timpul care se scurge şi timpul pe care l-am scurs mereu vor exista diferenţe de câteva trăiri m-am născut cu sentimentul începerii şi îmbătrânesc la ţărmuri târzii între poezie şi colb de drumuri nici vreme să fiu înţelept nu mi-am făcut, nici avânt să fiu departe nu sunt e stingher visul prin calendarul vieţuirii mele; în pădurile prin care-mi foşnesc sentimentele e toamnă şi cântă cucul când voi apune, dacă voi apuca să fac o mărturisire vă voi spune că am văzut iarna dar în suflet îmi roiau primăveri. 7 septembrie 2010

100

Vasile Ionac

O a şaptezeci şi cincea privire peste timp (Tinereţea) Să învăţăm să zâmbim înafara lucrurilor; timpul nu va ţine seama de noi dacă noptiera din nu ştiu a câta cameră este din esenţă de mahon chiar dacă în fiecare clipă ne striveşte câte o chitanţă, timpul în afara plăţii ei trebuie simţit până în apa izvoarelor calitatea unei stofe, cusătura ei poate aduce un zâmbet de mulţumire; oglindirea sufletului în lumina ochilor este dragoste, şi ajută Soarele să strălucească din starea mea de a aştepta nimicul simt uneori esenţa primăverii şi puţin sunt mai veşnic decât trecerea toamnei spre iarnă timpul nu înseamnă vârsta oglinzilor, într-o zi, fiecare dintre noi va vedea a nepricepere că tinereţea s-a dus... tinereţea nu se duce niciodată, ea se esenţializează şi devine mugur de suflet şi cântec de veşnicie. 8 septembrie 2010

101

Priviri peste timp

O a şaptezeci şi şasea privire peste timp (Frumuseţea) Frumuseţea ta mi s-a născut străină; am tot rătăcit prin anotimpuri până când am auzit că-i toamnă te văd existând cu mine departe, timpul acesta tâlhar care pare că stă pe tine te înalţă, pe mine nu m-a învăţat niciodată să zbor de la mine până la tine poate fi o aortă de întâmplări mult mai mare decât clipe de la mine până la moarte te privesc cu ochii inimii să-ţi văd partea simţită a trăirii; bucuria tinereţii tale şi bucuria târziului meu stau de ploaie sub unghiuri diferite ale luminii tu eşti frumoasă, eu nu mai sunt, tu iubeşti păsările călătoare, eu doar le plec; lasă-mă doar să te sărut şi să-i spun toamnei că sunt timpul ei prezent. 9 septembrie 2010

102

Vasile Ionac

O a şaptezeci şi şaptea privire peste timp (Ignorarea) Ce să-i spun femeii din tine? într-o zi mă va întreba dacă scurgerea timpului este adevărată şi dacă numele meu chiar există rătăcirea noastră târzie într-o amiază a punctelor cardinale nu va lăsa urme; pur şi simplu lumina umblă desculţă şi crede doar în esenţe de cuvinte parcă sunt un om fără timp când mă laşi să te îmbrăţişez; trupul tău s-a născut în mine dragoste înainte ca tu să fii zidire e frumos să ştii visa la marginea calendarelor, să laşi timpul să se năruie departe de dragoste nu ştiu ce am să-i spun femeii din tine când nu am să mai fiu, acum iubesc cu dimineaţa poeziei şi cu înserările line de vară... 9 septembrie 2010

103

Priviri peste timp

O a şaptezeci şi opta privire peste timp (Prezentul) La marginea timpului meu cuvintele vor rămâne tăcute; le va rosti câte o amintire, le va răscoli câte o uitare timpul şi cuvintele nu au acelaşi sens; timpul se năruie, cuvintele zidesc şi se dăruie timpul goleşte cuvântul de suflet; între o întristare şi o bucurie se mai aud în ecou câteva ştiri despre noi timpul, în starea lui normală înseamnă capătul dinspre prezent al clipei, în rest să cunoaştem ce nu ştim şi să se ştie ceea ce nu cunoaştem eu nu am cum îmi privi timpul din afara gândului meu, de aceea zidesc cuvinte, cultiv uitări şi îmi aduc aminte. 10 septembrie 2010

104

Vasile Ionac

O a şaptezeci şi noua privire peste timp (Timpul) Lumea nu este doar ceea ce putem vedea şi nici timpul nu este numai cât trăim; dincolo de noi, forma clipelor este o succesiune de lumină şi întuneric care se revarsă una în alta precum gândurile în cuvinte clipele au ochii lor de vedere şi urechile lor spre a auzi fiecare realitate a simţămintelor fiecare dintre noi purtăm şi vom lua în nefiinţă propriul timp prezent; însăşi naşterea este locul de unde începe risipirea timpul, această rotire a noastră cu pământul pe după Soare, este o stagnare învolburată a curgerii, un fel de a vedea cuvintele cu propriul nostru gând. 11 septembrie 2010

Priviri peste timp

O a optzecea privire peste timp (Trezirea) Acum, că nu ne mai trezim de cântatul cocoşilor şi nu trăim în vecini de cuibul pupezei, putem doar cu timpul trecut să limpezim câte un izvor între cei care muncesc şi acei care lucrează e diferenţă de o bunăstare; unii ştiu şi pretind, alţii făuresc şi aşteaptă totul se subjugă timpului prezent; eu, ca şi cum n-aş exista încerc să cuprind o parte dintr-un semn în vremea absenţei mele... nu voi căuta o pupăză şi un tei, (este aproape o blasfemie stilizarea trecutului), ele doar stau mărturie că Ion Creangă ne-a făcut să ne simţim copii şi veşnici pe uliţa Limbii Române... acum ne trezesc aerul înecat de nepăsarea motoarelor, zgomotul asfaltului, curentul electric care face să sune metalul în turnul bisericii şi uneori, amintirile... 11 septembrie 2010

Vasile Ionac

O a optzeci şi una privire peste timp (Viaţa) Timpul de după moartea mea va începe cu prima secundă a vindecării mele de curiozitate timpul dinaintea naşterii mele a fost mai rodnic decât va fi cel de după... înainte, puteam fi după, e o necunoscută lumină care mă caută timpul este în mine şi se mută încet în afara mea; rămân trăirile mărturie în cartea uitării viaţa, ca şi dragostea nicicând nu pot fi timpurii; ar însemna ca vremea să-şi decidă atunci naşterea acum pot fi privit, gândit şi visat de mine însumi, pot fi risipitor, mijlocitor şi uneori, cauză... după moarte o să priviţi voi, trecătorilor nişte urme ale căror iluminare va mai pâlpâi a departe un timp... 11 septembrie 2010

Priviri peste timp

O a opzeci şi doua privire peste timp (Ceaţa) Cum să sap o noapte prin ceaţa trasă de zori în dreptul ferestrelor unui gând? oricât aş răsfira lumina dau de lumină aşa cum prin gânduri dau de cuvintele mamei mele timpul nu se ascunde după ceaţă, doar copacii îşi ascund toamna trimiţându-mi din ram câte o frunză sau câte un zbor tăcut de vrabie timpul poate a vrut să-şi facă din ceaţă pereţi ca să închidă un ticăit al mersului meu dinspre naştere timpul toamnei mele trece cuminte prin ceaţă, abia dacă mă zăreşte cum traversez o întâmplare cu cearcăne, sunt încovoiat de un vis abia trezit din viaţă. 12 septembrie 2010

Vasile Ionac

O a optzeci şi treia privire peste timp (Iertarea) Bună dimineaţa, am să-i spun cunoaşterii, cu aceleaşi gânduri liniştite pe care le păstoreşte înserarea neştiinţei între ştiinţă şi uitare, timpul cu buretele lui de humă face din personalitate, persoană cu nonşalantă aroganţă; aşa s-au desenat pe cer zborul păsărilor călătoare într-o singură rotire, deseori cu sensurile amestecate, se învolburează anotimpurile; privirea şi sufletul tânăr rămân încarcerate între paşii tot mai greu de făcut şi uitări vindecarea năruirii timpului în creuzetul cuvintelor, este iertarea; iertând avem dreptul să sperăm, să privim un alt răsărit, să aşteptăm duminicile, să ne bucurăm de fiinţă, o singură dată să murim şi, poate, pentru o miime de veşnicie să ştim câte ceva despre adevărul nemuririi între rugăciunea trezirii

Priviri peste timp

şi nevoia de odihnă, câteva idei zgârie un colţ de cer, câteva fapte îşi adorm ecoul iar câţiva muguri seamănă cu o iubire. 13 septembrie 2010

Vasile Ionac

O a optzeci şi patra privire peste timp (Niciodată...) Tu mă aştepţi în timp, eu mai pot sosi doar în anumite locuri la ore inexacte pe mine nu mă mai pot măsura; mă miră aşteptarea fără direcţie a propriilor paşi, mă năruiesc cuvintele pe care nu am să le pot atinge alături de tine am văzut împreună aceeaşi lumină printre oameni nepăsători, am ascultat acelaşi timp al statuilor cum bătea în turnurile toamnei timpul meu şi timpul tău au format pentru o clipă starea de prezent a gândului nostru câtă nedumerire poartă în ea certitudinea! mă întreb între două bătăi ale inimii: oare întotdeauna voi fi niciodată pe cerul stelelor tale? 14 septembrie 2010

Priviri peste timp

O a optzeci şi cincea privire peste timp (Toamna) Oricât de depate vrei să-mi fii gândul mi te aduce aproape; între ceţuri şi ploi nu este loc de o risipire, între dimineaţă şi lumină sunt punţi de zidire aproape nu au rămas cuvinte care pot fi spuse în calea cărării noastre; toamna aduce uitări în tinereţea copacilor, florile coapte au parfumul departe şi multe, multe amintiri aş vrea să te mângâi pe mângîieri cu obosita-mi biografie; prin rădăcini ienile-şi cată culcuş să se nască cât încă e toamnă frunzele mai păstreză în plete adierile verii visate; iubeşte-mă, încă vremea mai are timp... 15 septembrie 2010

Vasile Ionac

O a optzeci şi şasea privire peste timp (Toamnă) Ca nişte segmente de adevăr trăirile pun cap la cap întâmplările, astfel toamna poate începe plouându-mi prin gânduri între numărul anilor şi dimineţile luminii mai simt sterilul picurând spre desfrunzire nimic nu mă convinge mai mult că timpul pleacă dinspre mine decât urma unei plecări cu parfum de femeie frumoasă te-aş chema să nedormim când nopţile sunt lungi dar tu n-ai învăţat să asculţi curgerea ploii spre toamnă treci departe de ruginiul din mine luminată de şoapta primăverilor, ai aripi în rădăcini şi codri de vise în freamăt nici măcar amintirile netrăite nu pot face punte între uitările mele şi speranţele tale. 15 septembrie 2010

Priviri peste timp

O a optzeci şi şaptea privire peste timp (Golul) Sensul aşteptării mele şi aşteptarea sensului tău nu au cum se intersecta; este atât spaţiu gol în toţi timpii încât secundele încep să bată în turnuri dinspre stingere spre naştere tu ştii că statuile nu scrâşnesc a trăinicie din nemişcare pietrei? ele au rămas pe pământ din trecuta bătaie de aripi a unor existenţe priveşte-mă cum trec ca şi un gând pe la margini de cuvinte; doar semnele mă ajută să văd, cântecul tău se înalţă albastru şi triumfător spre o zare prin care nu mi-a fost dat să trec trăinicia mea este scrijelită cu rugină pe frunza toamnei unui copac; tu chiar crezi că mă vei mai ţine minte când mormântul îmi va lua locul...? 20 septembrie 2010

Vasile Ionac

O a optzeci şi opta privire peste timp (Oglinda) Prima lecţie despre cunoaştere începe cu departele; de acolo poate veni şi înspre acolo se poate îndrepta orice veste când limba timpului bate în clopotul vremii de cele mai multe ori citim în ecouri; urechile care pot asculta inima conţin când lacrima bucuriei, când esenţa plânsului depărtarea nu înseamnă nimic dacă o putem încape; îndrăgostindu-mă, simt cum se face primăvară în surâsul unei femei am învăţat să nu fiu singur populându-mă cu mine; în vise, tăinuite de cuvinte port clipe cu parfumul unor îmbrăţişări care au fost, care ar fi putut să fie, care mai au încă timp să se nască cât timp îmi pot oglindi cuvintele într-o geană de suflet, prezentul meu există, viitorul încă mă mai caută... 21 septembrie 2010

Priviri peste timp

O a optzeci şi noua privire peste timp (Clipă) De pe malul râului, cu frunţile cenuşii plopii contemplă cerul albastru şi intens al unui gând de toamnă în lumina cuvintelor se leagănă a linişte un cântec în care timpului îi este dat să doarmă mai tânără decât tinereţea, copilăria duce spre şcoală ghiozdane cu iluzii; viaţa are nuanţe de nesfârşire în sufletul visării bătrânii trec strada ca să întrebe ceea ce ştiau din convingere şi să primească răspunsuri pe care nu le mai înţeleg pentru cei cu amiaza în gânduri toamna este inofensivă, încă o zi din curgerea nebăgată în seamă a timpului; între frumuseţe, plecarea verii şi apropierea iernii existenţa are nevoi tinerii se îndrăgostesc, ei simt că fără toamnă nici ei, nici copacii şi nici timpul nu ar mai putea clocoti în muguri. 22 septembrie 2010

Vasile Ionac

O a nouăzecea privire peste timp (Dragostea) Să nu te superi pe mine, eu m-am născut toamna când sosesc plecările poate nici nu o să ne vedem sau poate sunt o pasăre călătoare cu zările tăiate; îndrăgosteşte-te de mine, aşa, prin apropierea de înlăuntru voi învăţa punctele cardinale şi voi şti cine eşti te doresc răsărit, poate furtună în marea mea de frunze ruginii; aş vrea să te mângâi pe fiecare trecere a gândului tău spre mine, pe fiecare bătaie a inimii tale în ritmul lacrimii care sunt timpul care ne desparte mai lasă loc de şoaptă; cu prima mea şoaptă aş vrea să-i spun privirii tale te iubesc, apoi, clandestin, tandru şi nesfârşit o să înceapă clipa noastră, singura noastră clipă. 23 septembrie 2010

Priviri peste timp

O a nouăzeci şi una privire peste timp (Viaţa) Câteva suflete mă iubesc, unele învaţă să mă urască dar mereu, cele mai multe dintre entităţi nici nu-mi bănuiesc existenţa în fiecare culoare a sufletului există un ton vizibil; acest sentiment înşelător contează tot atât de mult precum faptul că urechea stângă sau dreaptă a fost mai aproape de un adevăr auzit culoarea sufletului nu are structură, este un întreg unde Dumnezeu are casă dacă ar fi să pot schimba ceva din stagnarea mea incertă, aş face din iubire un adevăr în clipa în care este stare iar în mine, aş întrupa simţirea parcă mă reculeg trăindu-mă; ascult pe aceia care trec... sosirea şi plecarea sunt o părere de care se leagă unele semne şi câteva cuvinte viaţa este o defilare căreia orice onor care i se dă este artificial

Vasile Ionac

până la moartea mea vreau să sărut floarea pe rouă, femeia pe dragoste, să mai acopăr cărările cu nişte paşi şi să-i spun luminii că am văzut-o. 26 septembrie 2010

Priviri peste timp

O a nouăzeci şi doua privire peste timp (Toamna) E toamnă, se pun în ordine cuvintele, se aleg clipele de timp şi se scrie pe inima pietrei cu ploi lungi şi meditative dacă iubeşti, cauţi o linişte ferită de brumă şi o ascunzi într-o noapte cu ferestre luminate pentru o îmbrăţişare uitată de friguri un codru nesfârşit cât ţinerea de minte, cu braţe chemătoare îl tragi de cărări spre tine, îi alungi cucii plecaţi şi-i vorbeşti despre păsări călătoare iubitei care te-a părăsit îi trimiţi o scrisoare pe o coală albită pentru a-şi putea închipui în libertate părerea de rău sau de bine a unei întâmplări doar beţiile rămân treze toamna; e atât de plăcut să nu mai ştii cât ai îmbătrânit în ultima zi. 26 septembrie 2010

Vasile Ionac

O a nouăzeci şi treia privire peste timp (Echilibrul) Eu, dacă aş fi "un om echilibrat" nu aş avea dimensiuni; aş oscila între prezent şi nicicând cu un satâr deasupra capului fără a şti cu exactitate dacă securea se află şi în mâna mea eu sunt al niciunei clipe; aşa găsesc timpul prezent mereu înaintea mea şi timpul trecut fără conţinut înspre timpul viitor nu îmi ajung cuvintele; nu sunt un om echilibrat doamnă a împresurării mele, echilibrul meu atârnă poate în căderea unei stele; nu mi-l dori prea curând, s-ar putea să devii puţin mai singură. 26 septembrie 2010

Priviri peste timp

O a nouăzeci şi patra privire peste timp (Tu) Timpul este un nimic care ne stinge scânteie cu scânteie trăindu-ne zi de zi în mijlocul unor fapte care deseori nici nu ne seamănă între noi timpul şi-a făcut ulicioară; aud cum trec înspre niciodată mai ales amintirile dorinţei şi tropotul risipei am promis unei uimiri sau poate îmbrăţişării să li te dăruiesc în clipe de taină pe când în turnuri bate ora uitată a vârstelor mele în ochii tăi lumina are culoarea dragostei şi strălucirea vremii tinere timpul este unul dintre nimicurile care îmi apropie prezentul de naşterea toamnei doar tu mai poţi să mă înveţi cum izvorăşte amurgul din tulpina copacului uitat de fulgere în bătaia recelui vânt al nepăsării. 27 septembrie 2010

Vasile Ionac

O a nouăzeci şi cincea privire peste timp (Niciodată...) Am venit să simt că m-ai uitat; în privirea ta se citeşte mai ales timpul, în ochii mei mai plânge un dor adevărat şi praful ce-l stârneşte labirintul te văd într-un alt halat de casă pe o altă prispă; vechea veselie te arată la fel de frumoasă dar mai ales, nu mie cu degete lungi faci lumina să cânte, pe clapele Lunii găseşti un vis neînceput, eu am rămas păstorind nişte gânduri pe frunte care-mi şoptesc că ne-am fi avut... am venit să vezi ce-a mai rămas din mine, am într-o călimară cuvinte ruginite, le-aş scrie pe seară; oare mai este cine le citi la ceasuri ostenite? mereu n-ai să ştii despre mine nimic, aşa ne-a fost dat când s-a dat datul, mereu tu departe, eu mereu foarte mic şi-ntre noi, risipiri cu umblatul... 28 septembrie 2010

Priviri peste timp

O a nouăzeci şi şasea privire peste timp (Toamna) Cântă toamna din flaut de brume, pădurile tac purtate de vânt pe cărarea pustie fără de nume şi fără de paşi pe pământ frunzele-şi spun tăcerea la iarbă, iarba adoarme spre rădăcini, de noi iubito cine întreabă? ai ales să fim doar străini? e mult întuneric când frigul pătrunde până în casă la peşti, din amintire vin să mă inunde netrăitele noastre poveşti să nu mai vorbim acum despre vară, Luna e rece într-un colţ de cer, bucuria însăşi e-nchisă afară; sentinţe-n risipă ne cer din dragostea noastră mirarea răsare de viscolul toamnei grav hăituită, mi-s paşii de plumb şi tâmpla de sare iar zarea de toamnă rănită. 29 septembrie 2010

Vasile Ionac

O a nouăzeci şi şaptea privire peste timp (Azi) Pentru a ne convinge că nu în fiecare zi ne mângâie aceeaşi lumină, e suficient să ştim că uneori nu eram născuţi iar alteori nu vom fi fiind nici cerul nu poate fi acelaşi la fiecare răsărit; Carele nopţii îşi ascund strălucirea pentru a şterge de pe sinele căutării umbletul nopţii, copacul gândeşte cu un început de nervură în plus iar tabla înmulţirii învaţă legea căderii frunzelor uite iubito, surâsul tău are mereu altă culoare; ochii mei te privesc mai îndrăgostiţi, cuvintele îşi netezesc sclipirea într-o şoaptă iar capătul dinspre început al morţii îmi este mai aproape cu o zi timpul a fost inventat pentru a se explica nişte lucruri care nu se înţeleg; repetiţia nu înseamnă învăţare, revenirea este mai ales un fel de revigorare a oboselii în fiecare zi se naşte o lume care îşi aminteşte de cea de ieri pentru a se ancora în speranţa că s-ar putea să existe un mâine... 30 septembrie 2010

Priviri peste timp

O a nouăzeci şi opta privire peste timp (Banalul) Ca o vârstă nemeritată, ca un cuvânt care demolează, spre creştetul existenţei noastre se furişează timpul banal timpul banal în spaţiu are o singură dimensiune: vieţuirea de obicei prin timpul banal trecem de-a lungul şi-l populăm de-a latul; el nu încape în şabloane şi se revarsă dincolo de dangătul care-n turnuri vesteşte înlocuirea unui an despărţirile îşi au rădăcina în sămânţa timpului banal, (aşa săruţi din obişnuinţă şi pleci din lipsă de ocupaţie) cuvintele au silabe în rostire care au fost uzate în cotidian de timpul banal; rostirea numelui fără încântare arată cât de aproape se poate ajunge când mergi aşteptând timpul banal te poartă în lesă, te îmbolnăveşte de frig şi te vindecă cu moartea. 16 octombrie 2010

Vasile Ionac

O a nouăzeci şi noua privire peste timp (Inexistând) Am trecut prin mine plutind ca un gând răscolit de toamnă, mi-a fost dat să iubesc departe şi să-mi simt lacrima în vedere am iubit cu aerul, am tăcut în cercul cuvintelor şi am căutat jumătatea de sferă pentru a-mi împlini cântecul sunt atât de neînsemnat încât timpul prezent mă ocoleşte dăruindu-i aşteptării încă un dor nu mi-e dat să pot privi decât un segment de cer deşi nemărginirile încep dinspre mine sufletul meu nu are formă de inimă, ar fi îmbătrânit prea repede bătând repetat înspre toamnă, adunând în călimări doar foşnet târziu; sufletul meu este un nor de ceaţă care mă ascunde pe mine de mine şi lasă căutare fără de sens

Priviri peste timp

timpul mă ajută să rămân în neliniştea mea spunându-mi că moartea este un sentiment care mă caută. 17 octombrie 2010

Vasile Ionac

O a o suta privire peste timp (Desprindere...) Atunci când rostirile se sting la mijlocul faptelor, când tăcerile înving cu ternul lor, când aşteptarea este stăpâna dimineţii, timpul este înfrânt înfrângerera timpului ne lasă fără drapel în preajma bătăliilor; timpul nicicând nu este al nostru, îl împrumutăm de la sentimente pentru o singură moarte timpul are statuie de vânt la orice răscruce închipuită, poartă nume de chemare şi simbolul laşităţii timpul nu conţine, este iar rezultanta lui o ştie ecoul rămas pe piatra sub formă de căpătâi al trecerilor timpul, când nu e simbol poate fi real iar noi, oamenii îl putem atinge rareori, cu o sărbătoare. 17 octombrie 2010

Priviri peste timp

Privire peste timp, ultima (Copilăria) Eu mai cred în latura răbdătoare a timpului, în însuşirea lui de a avea vreme ţărmurind cuvinte şi bucurând lumina pe mine timpul m-a primit copil; n-a avut motive de a se opune naşterii mele şi nici nu s-a mirat foarte tare de bucuria şi truda acelui anotimp de departe, timpul a cărat până în cunoaştere gândurile însemnate în cărţi, şi sărbătorile în care în mine s-a putut naşte slobod joaca mă deranja foarte mult în copilărie că timpul a pus dimineţile foarte devreme, iar înserarea era îndesată în întuneric mult prea repede timpul m-a învăţat să iubesc cântând, să nu urăsc şi să plâng cu lacrimi adevărate ori de câte ori trupul se durea sau sufletul se jelea nu pot urî timpul, amintirea copilăriei a purtat-o cu mine peste tot şi prin toate ca pe o icoană neînţeleasă şi plină de simboluri

Vasile Ionac

din timpul copilăriei izvorăşte bucuria şi ori de câte ori ne e sete mergem să ne adăpăm nu urăsc timpul pentru că-n suflet m-a păstrat copil. 18 octombrie 2010

Priviri peste timp

ce minunat ar fi să poţi gusta măcar o clipă timpul nemăsurat de clepsidră; aş opri în dreptul meu dragostea, aş cunoaşte cum arată fericirea în ochii unei femei

timpul se naşte curat iar noi, trecătorii învăţăm să scriljelim cuvintele pe auzul dimineţilor, pe seninul amiezelor, pe fiorul înserării, pe taina stârnită de Lună a oglindirii stelelor în zbaterea mării

timpul nu este târziu sau devreme în interiorul vieţuirii noastre, starea de a exista este o structură de suflet prin care ne plimbăm gândul, ne pietrificăm nădejdile Vasile Ionac

timpul nu se întreabă, timpul nu se măsoară pe el, timpul ne cântăreşte până când în talgerul balanţei rămân câteva amintiri