Cuprins

Pagina

Argument……………………………………………………………………………

3

CAPITOLUL I

Mecanismele stresului.............................................................................4

1.1 Stresul – funcţie a organismului.........................................................4

1.2 Biologia stresului...............................................................................5

1.3 Psihologia stresului...........................................................................7

CAPITOLUL II

Impactul psihofiziologic şi comportamental al stresului cronic

2.1 Tulburări psihologice ........................................................................9

2.1.1 Anxietatea......................................................................................10

2.1.2 Depresia........................................................................................11

2.2 Boli somatice ...................................................................................12

CAPITOLUL III

Evaluarea psihologică şi intervenţia terapeutică în stresul cronic

3.1 Evaluarea persoanelor afectate de stresul cronic ............................14

3.2 Strategii de intervenţie în stresul cronic ..........................................18

3.2.1. Terapia cognitiv-comportamentală..............................................18

1

3.2.2. Antrenarea în relaxare................................................................19

3.2.3. Combaterea stresului organizaţional...........................................20

3.2.4 Muzica – element antidistress.......................................................21

3.2.5 Programul New Start....................................................................22

CAPITOLUL IV

Cercetare aplicativă în cazul stresului cronic

4.1 Obiectivele cercetării.....................................................................27

4.2 Studii de caz...................................................................................28

4.2.1.Studiu de caz I..............................................................................28

4.2.2.Studiu de caz II.............................................................................33

4.2.3.Studiu de caz III............................................................................39

4.2.4.Studiu de caz IV............................................................................44

4.2.5.Studiu de caz V.............................................................................53

4.2.6.Studiu de caz VI.. .........................................................................60

4.3.Interpretarea studiilor de caz .........................................................65

Concluzii...............................................................................................67

Propuneri .............................................................................................70

Anexe ...................................................................................................72

Bibliografie ..........................................................................................78

2

Argument

„Speciile care vor supravieţui nu sunt

nici cele mai puternice, nici cele mai inteligente,

ci acelea care vor fi ştiut să se adapteze la mediul lor.”

Charles Darwin

Sresul. Un cuvânt devenit banal, pe care toată lumea îl utilizează, fără să ştie

cu adevărat ce înseamnă. Stresul nu este o boală, deşi este considerat drept

„molima epocii noastre” ca şi cancerul. Este un fenomen concret, studiat ştiinţific.

Astăzi dispunem de numeroase date pentru a reuşi înţelegerea şi mecanismele de

adaptare la stres.

Această lucrare îşi propune, prin studiile de caz, să descopere factorii ce duc

la apariţia stresului cronic, să descopere ce metode de intervenţie terapeutică sunt

mai eficiente şi să descopere noi abordări în gestionarea stresului, care să vină în

ajutorul clienţilor aflaţi în faţa unei situaţii solicitante.

Evaluarea psihologică a stresului este, de asemenea, foarte importantă pentru

că ne ajută să identificăm factorii, situaţiile, gândurile distorsionate ce au ca şi

consecinţe: frustrări emoţionale, conflicte, tulburări psihice, boli somatice. Toate

aceste consecinţe reprezintă reacţii la stres şi de aceea este vitală intervenţia

terapeutică pentru a reuşi să reacţionăm optim în orice situaţie.

3

CAPITOLUL I

Mecanismele stresului

1.1 Stresul – funcţie a organismului

Istoria stresului a început într-un laborator de fiziologie, în Canada, în anii

1930. Un cercetător de origine maghiară, Hans Selye, remarcase că multe boli

infecţioase, mai ales în stadiul precoce, se manifestau prin aceleaşi tipuri de

simptome. Selye este primul care a studiat în mod aprofundat acest fenomen. El a

constatat că, de fapt, este vorba despre un mecanism de adaptare la agenţii agresivi,

un răspuns „nespecific pe care îl dă corpul nostru la fiecare cerere ce i se face.” El

a calificat acest răspuns drept „sindrom de adaptare”. Doar mai târziu îi va da

denumirea de „stres”.1

De multe ori, se utilizează un acelaşi cuvânt pentru a desemna mai multe

realităţi. Astfel, se vorbeşte deseori despre stres pentru a desemna, de fapt, cauzele

stresului : un calculator în pană, un ambuteiaj sau un patron dificil nu constituie un

stres, ci sunt factori de stres.

Reacţia la stres reprezintă ansamblul de manifestări, fizice şi psihologice,

care au loc în interiorul nostru, ca urmare a acţiunii factorilor de stres.

Stresul nu este un proces patologic, ci o formidabilă reacţie a organismului

nostru pentru a se adapta la ameninţările şi constrângerile din mediul înconjurător.

1 Legeron,P., Cum să te aperi de stres, Bucureşti, 2001, pg.117

4

Ca orice funcţie, adaptarea este nu doar utilă, ci şi necesară supravieţuirii

noastre. În legătură cu acest aspect, circulă următoarea anecdotă : cuiva care îl

întreba dacă există persoane care nu cunosc stresul, Hans Selye i-a răspuns : „Da,

nu departe de aici sunt nişte oameni care nu au nici un stres..."2

1.2 Biologia stresului

De-a lungul timpului,cercetările au reuşit înţelegerea mecanismelor

biologice ale stresului şi anume identificare hormonilor stresului, în special a

catecolaminelor( substanţe cu acţiune adrenomimetică, a căror structură chimică le

determină şi numele – adrenalina, noradrenalina şi dopamina) şi glucocorticoizilor

( hormoni steroizi secretaţi de zona fasciculată a glandelor suprarenale şi a căror

sinteză are drept origine cortizolul)3. Astfel, într-o situaţie de stres, care necesită în

mod potenţial o adaptare, organismul devine sediul unor reacţii biologice, atât

nervoase, cât şi hormonale.

Faza de alertă. Mai întâi, informaţiile în legătură cu situaţia stresantă sunt

transmise către creier. Acesta le analizează, apoi stimulează hipotalamusul, care

este centrul emoţiilor noastre. Acesta, prin intermediul măduvei spinării, comandă

glandelor suprarenale să elibereze în sânge niste substanţe chimice :

catecolaminele. Prezenţa rapidă a adrenalinei în sânge determină imediat în corpul

nostru o întreagă serie de schimbări. Dintre cele mai importante :

1. La nivel cardio-vascular : - creşterea frecvenţei cardiace

- Vasodilataţie la nivelul muşchilor

- Dilatarea pupilelor 2 Legeron P., Cum să te aperi de stres, Bucureşti, 2001, pg.1213 Dicţionar de mediciniă, Larousse, Bucureşti, 1998

5

2. La nivel respirator : - creşeterea frecvenţei profunzimii respiraţiei

3. La nivel cutanat : - vasoconstricţie

- Intensificarea transpiraţiei

- Piloerecţie

4. La nivel digestiv : - scăderea motilităţii digestive

5. La nivel sanguin : - diminuarea timpului de coagulare a sângelui

- Creşterea glicemiei.

Faza de rezistenţă. Alături de primul sistem biologic, reprezentat de

adrenalină, există un al doilea sistem biologic, foarte diferit, dar la fel de

fundamental. Acest al doilea sistem intră în acţiune atunci când agentul stresant se

menţine.

Acest al doilea sistem are ca punct de plecare creierul. Hipotalamusul, apoi

hipofiza sunt stimulate şi le comandă glandelor suprarenale să producă alţi

hormoni : glucocorticoizii. Rolul lor este de a intensifica metabolismul bazal al

organismului, adică de a ne face întregul corp să funcţioneze cu o cantitate crescută

de energie în faţa factorului de stres.

Acţiune sau îndurare. Cele două sisteme au funcţii foarte diferite4 :

♦ Primul funcţionează într-o situaţie de stres acut şi permite acţionarea sub

factorul de stres.

♦ Al doilea, mai lent, intră în joc în cazul stresului cronic şi ne pregăteşte nu

pentru a acţiona, ci pentru a îndura.

Nu există o departajare netă între psihologic şi biologic, în măsura în care

cele două sisteme antrenează deja emoţii :

4 Legeron P., Cum să te aperi de stres, Bucureşti, 2001, pg.122

6

▪ Primul sistem ne aduce într-o stare psihologică de anxietate – „Trebuie să

acţionez!”

▪ Al doilea ne pregăteşte pentru a ne detaşa de eveniment şi activează

sentimente depresive – „La ce bun să acţionez ?”.

1.3 Psihologia stresului

Nu suntem egali în faţa stresului : o aceeaşi situaţie va suscita cuiva stres,

altcuiva indiferenţă şi vice versa. În cazul aceleiaşi persoane, un eveniment poate,

la un moment dat, să determine un răspuns de stres, iar în alt moment să nu

producă nici o reacţie. Dincolo de o viziune pur biologică a stresului, este necesară

o abordare individualizată.5

Într-o situaţie de stres, informaţiile primite în mod pasiv sunt selectate din

mesajele care ne parvin, iar altele sunt lăsate deoparte. De aceea interpretarea

evenimentelor este subiectivă şi deseori variabilă.

Atunci când o persoană se confruntă cu o situaţie stresantă, aceasta este

evaluată instantaneu, într-un mod evident subiectiv. Această evaluare este un

proces mental ce implică două elemente :

▪ riscul sau ameninţarea pe care le poate conţine situaţia respectivă

▪ resursele pe care le deţine acea persoană pentru a face faţă situaţiei.

Legeron vorbeşte de o dublă evaluare. Evaluarea primară se ocupă de

factorul de stres, astfel în faţa unui volum mare de muncă ne dăm seama că există

riscul să nu terminăm la timp. Realizând o sarcină delicată, devenim conştienţi de

5 Saunier,E.,Să muncim fără stres,Bucureşti,2008,p.35

7

faptul că este posibilă o eroare. Confruntându-se cu un client nemulţumt, ne putem

teme să nu-l pierdem.

În cazul stresului acut, produs de evenimente ireparabile (concedieri, eşec la

un examen, decesul unei persoane etc.), evaluarea primară stabileşte existenţa unei

pierderi, prejudiciu deja produs, iar persoana în cauză este centrată justificat pe

emoţie, încercând fie să uite, fie să se relaxeze. Extravertitul se va lăsa copleşit de

emoţia respectivă, introvertitul va rezona la interior, dar nu va verbaliza şi nici nu

va apela la suportul social în aceeaşi măsură ca extravertitul.6

Evaluarea secundară vizează propriile capacităţi de gestionare a situaţiei :

„nu voi reuşi”, „ nu am mijloace să rezolv asta”, „se va termina cu bine, „voi găsi o

soluţie”.

Aceste două categorii de evaluare sunt automate şi rapide, de aceea nu

constituie rezultatul unei analize raţionale. Dubla evaluare a stresului este complet

subiectivă, depinzând de personalitatea fiecărui individ, de experienţele trecute, de

amintirile păstrate din experienţe similare.

6 Iamandescu I.B., Manual de psihologie medicală, Bucureşti,2010,p.87

8

CAPITOLUL II

Impactul psihofiziologic şi comportamental al stresului cronic

2.1 Tulburări psihologice

Dincolo de simpla eliberare a substanţelor chimice în corp, stresul activează

intens trei tipuri de emoţii :

♦ anxietatea : individul îşi dă seama că factorul de stres prezintă un pericol şi

intră în stare de alertă, mobilizându-şi toate capacităţile pentru a-i face faţă.

♦depresia : individul dezvoltă o reacţie de detaşare în raport cu factorul stres,

el îndură fără să acţioneze, se resemnează.

♦furia sau agresivitatea : individul îşi găseşte forţele pentru a ataca şi/sau

distruge factorul de stres.

Aceste reacţii fac parte din viaţa fiecărui individ, dar dacă acesta este supus

cu regularitate la factori de stres, atunci aceste emoţii negative se vor găsi activate

în permanenţă şi riscă să evolueze spre tulburări anxioase şi depresive.

2.1.1 Anxietatea

Anxietatea, emoţie cu tonalitate neplăcută afost definită de Janet ca o „teamă

fără obiect”, apoi de Delay ca o „trăire penibilă a unui pericol iminent şi nedefinit,

o stare de aşteptare încordată”.

Toate definiţiile gravitează în jurul a trei condiţii :

9

◊ sentimentul unui pericol care va veni

◊ expectativa acelui pericol şi

◊ starea de alertă şi neputinţă în faţa pericolului.

Anxietatea este o stare tensivă nejustificată sub aspectul obiectului, pericolul

fiind nedefinit;reacţia este supradimensionată şi neadecvată.7

Simptomele anxietăţii :

- Senzaţia unei tensiuni psihice permanente

- Tensiunea arterială creşte

- Presiune toracică permanentă

- Permanent sentiment de nelinişte

- Greutăţi la concentrare

- Hipervigilenţă(stare de alertă)

- Tulburări de somn

- Comportamente de evitare

- Comportamente de „reasigurare”

Tulburări de anxietate : tulburarea de panică cu sau fără agorafobie, fobia

socială, tulburarea obsesiv compulsivă, tulburarea de stres posttraumatic +

reacţiiile la stres şi de adaptare, tulburarea de anxietate generalizată, tulburarea

mixtă anxios depresivă.

2.1.2 Depresia

7 Chiriţă, A.Papari, R. Chiriţă, Tratat de psihiatrie, vol. I, Constanţa,2009, p.197

10

Depresia este considerată o tulburare afectivă a stimei de sine în contextul

relaţiilor inter-personale. Un episod depresiv constă dintr-o varietate de simptome:

dispoziţie depresivă, ideaţie suicidară, sentimente de inutilitate sau de culpă,

pierderea interesului sau a plăcerii, tulburări de somn, modificări în greutate,

iritabilitate, oboseală sau nivel scăzut de energie, dificultate în concentrare sau

luarea de decizii.8

Evenimente de viaţă stresante sau concecinţe grave ale acestora, indiferent

dacă sunt evenimente dramatice individuale sau tracasări cotidiene, sunt predictori

buni ai episoadelor depresive.

Beck descria mai multe modele cognitive ale depresiei care susţin că

„simptomele cognitive, motivaţionale şi vegetative ale depresiei sunt fie cauzate,

fie menţinute de trei tipuri de distorsiuni, specifice diferitelor niveluri ale

sistemului cognitiv : gândurile automate distorsionate, convingerile dezadaptative

şi schemele negative.”

Gânduri automate distorsionate : persoana depresivă suferă de o

imagine de sine, de experienţe şi de aşteptări de viitor negative ( „sunt

un ratat”, „ nimic nu are sens”, „este teribil ce mi s-a întâmplat”).

Convingeri dezadaptative : sunt reguli sau principii care stau la baza

gândurilor automate şi care includ enunţuri de genul : „trebuie să fiu

acceptat de toată lumea”, „ar trebui să reuşesc tot”, „dacă cineva nu

mă iubeşte, înseamnă că nu merit să fiu iubit”.

Schemele negative : Beck(1976) sunţine că, în momentul în care

persoana se confruntă cu o pierdere sau un eşec, se activează concepte

8 L.Leahy,S.Holland, Planuri de tratament şi intervenţii pentru depresie şi anxietate, Cluj-Napoca, 2012,p.18

11

dezadaptative negative timpurii despre sine şi alţii. Acestea reflectă

convingeri bazale despre sine : sinele nu poate fi iubit, este neajutorat,

vulnerabil, controlat de ceilalţi, incompetent, urât.

2.2 Boli somatice

Reacţia de stres poate afecta sănătatea la nivelul locului minimei rezistenţe,

reprezentat de ţesuturi, organe şi aparate cu o fragilitate morfo-funcţională indusă

genetic sau dobânditămprin agresiuni fizice, chimice şi microbiologice.9

Reactivitatea unor organe şi aparate la stresul psihic este un factor care

conferă o variabilitate largă relaţiilor dintre stresul psihic şi patogeneză. Stresul

influenţeată în special reactivitatea cardiovasculară, generând hipertensiune

arterială, aritmii şi ischemia coronariană.

Lista bolilor psihosomatice sau bolilor adaptative este lungă. Găsim în ea

atât pierderea părului, acneea sau seboreea, cât şi crizele de urticarie, eczemele sau

psoriazisul. Mai putem adăuga diferitele tulburări digestive (ulcerul gastric sau

bolile inflamatorii ale intestinului), astmul, luarea în greutate, migrena etc.

În cazul acestor boli, stresul a fost considerat mai mult sau mai puţin o

cauză. Dar sunt rare bolile somatice pentru care factorii psihologici să nu fi fost

citaţi şi recunoscuţi ca intervenind în geneza sau evoluţia bolii.

Iamandescu aminteşte că în aceste boli, stresul, nu este, în general, „decât un

factor care se adaugă altora, iar gestiunea stresului nu ar putea înlocui de una

singură tratamentele medicale sau măsurile igiene-dietetice necesare.” 9 I.B. Iamandescu, Manual de psihologie medicală, Bucureşti, 2010, p. 67

12

CAPITOLUL III

Evaluarea psihologică şi intervenţia terapeutică în stresul cronic

3.1 Evaluarea persoanelor afectate de stresul cronic

☼ Scala de impact a situaţiilor critice

13

Această scală măsoară impactul situaţiilor critice şi evaluează nivelul de

tulburare subiectivă asociat unui eveniment de viaţă traumatizant. Ea se foloseşte

frecvent în cazul persoanelor bănuite că au suferit o tulburare posttraumatică de

stres sau o reacţie acută la stres.

Scala reprezintă un instrument de autoevaluare cu 15 itemi realizat de

Horrowitz, Wilner si Alvarez in 1979.

În urma unei analize de cluster dintr-o listă vastă oferită de indivizi care au

suferit un eveniment traumatic s-au obţinut 2 grupe de itemi: cei referitori la

simptome intruzive şi cei referitori la tendinţa de evitare. O analiză factorială

realizată de Zilberg în 1982 a confirmat gruparea itemilor pe cele 2 dimensiuni.

Administrare si scorare: cel care răspunde alege dintre evenimentele de viaţă

recente pe cel mai stresant. Persoana va evalua pe o scala de la 0 – 3 frecvenţa cu

care simptomele descrise de itemi s-au manifestat pe parcursul săptămânii

precedente, păstrând ca punct de referinţă evenimentul ales. Itemii pot fi utilizaţi

în calculul celor 2 componente ale tulburării:

-       Prezenţa de gânduri sau imagini intruzive legate de evenimentul

traumatic este abordată de itemii: 1, 4, 5, 6, 10, 11, 14.

-         Evitarea sau negarea unor elemente legate de situaţia traumatică este

abordată de itemii: 2, 3, 7, 8, 9, 12, 13, 15.

Scorul total al scalei se situează între 0 şi 45 de puncte. Scorul subscalei de

intruziune se situează între 0 – 21 puncte iar cel al subscalei de evitare între 0 – 24

puncte. Cu cât scorurile sunt mai mari cu atât este mai mare nivelul de tulburare

subiectivă. 

☼ Chestionarul Columbia de analiză a stresului

14

Este alcătuit din patru părţi. Primele trei părţi îşi propun evaluarea

vulnerabilităţii la anumite tipuri de stres, iar cea de-a patra parte evaluează în ce

măsură individul face faţă situaţiilor stresante.

Prima parte este alcătuită din 10 itemi şi măsoară vulnerabilitatea la stres

din punct de vedere al frustrării.

A doua parte se compune din 10 itemi şi măsoară vulnerabilitatea la

suprasolicitare.

Partea a treia, conţine 10 itemi şi evaluează caracteristicile comportamentale

agresive şi sentimentul de constrângere, de a fi presat de timp.

Partea a patra, constituită din 14 itemi, măsoară eficacitatea tehnicilor de a

face faţă stresului.

☼ Scala Holmes şi Rahe

Analizând impactul subiectiv al anumitor evenimente din viaţa oamenilor,

Holmes şi Rahe, au constatat că orice schimbare în viaţă poate fi percepută ca un

stresor. Autorii au grupat principalele evenimente cu potenţial patogen în 4

categorii : „starea sănătăţii”, „munca”, „casa şi familia”, „personal şi social”,

acordând fiecăruia un punctaj care indică potenţialul patogen al evenimentului

respectiv.

Această scală are o valoare orientativă, deoarece rezultate ei trebuie

discutate în contextul stresului perceput, al stresurilor cotidiene, al tipului de

personalitate, al vulnerabilităţii psihice şi somatice a individului.

☼ Scala Lidemann

15

Este o scală de evaluare a evenimentelor de viaţă cu rol de agenţi stresori şi

indică potenţialul patogen al acestora. Spre deosebire de scala Holmes şi Rahe,

Scala Lindemann realizează ierarhizarea separată a evenimentelor patogene din

sfera profesională.10

☼ Scala de stres perceput

Scala de stres perceput (PSS) este unul dintre instrumentele psihologice des

utilizate pentru măsurarea percepţiei de stres, a gradului în care situaţiile din viaţa

unei persoane sunt apreciate ca fiind stresante. Itemii au fost concepuţi pentru a

releva cât de imprevizibile, greu de controlat şi supraîncărcate sunt vieţile

subiecţilor, descrise de către ei înşişi. Mai mult decât atât, întrebările sunt de natură

generală, prin urmare pot fi aplicate oricăror subgrupuri ale populaţiei. Întrebările

se referă la sentimentele şi gândurile încercate de participanţi în ultima lună.

“PSS măsoară gradul în care situaţiile din viaţă sunt evaluate ca fiind

stresante” (Cohen, S., Kamark, T., & Mermelstein, R., 1988).

Este compus din 14 itemi şi este un instrument self-report cu 5 scale de

răspunsuri. Nu este un instrument de diagnoză, dar este folosit cu succes pentru

compararea nivelului de stres perceput al subiecţilor dintr-un eşantion dat.

Punctajele pot lua valori de la 0 ->70, unde scorurile mari indică un nivel de stres

mare.

☼ Scala strategiilor de adaptare la stres

Lazarus şi Folkman au avut ca scop evaluare strategiilor de adaptare la stres

în situaţii dificile, cu grad ridicat de stres. Scala conţine 48 de itemi care oferă

informaţii despre 2 mari categorii de strategii :

10 I.B.,Iamandescu, Manual de Psihologie medicală, Bucureşti,2010,p.282

16

Coping centrat pe problemă, care implică încercările de a stăpâni sau de a

reduce stresul, intervenind asupra situaţiei sau asupra evaluării individuale a

situaţiei.

Copingul centrat pe emoţie cu încercări de a regla răspunsurile emoţionale la

o situaţie stresantă.

☼ Scala de coping Cope

Cuprinde o serie de fraze care exprimă modul în care oamenii simt sau

acţionează când se simt stresaţi sau se confruntă cu o problemă gravă.

☼ Interviul clinic.

3.2 Strategii de intervenţie în stresul cronic

3.2.1 Terapia cognitiv-comportamentală

Terapia cognitivă îşi propune să evidenţieze şi să modifice gândurile

negative şi convingerile disfuncţionale care generează clienţilor simptome

psihopatologice.

17

Principiul teoretic care stă la baza terapiei postulează faptul că modalitatea

în care oamenii simt şi acţionează este determinată de modul în care aceştia îşi

percep şi îşi structurează experienţele.11

Strategiile terapeutice specifice terapiei cognitive îşi propun să cerceteze

emoţiile şi comportamentele disfuncţionale prin intermediul modificării mmodului

distorsionat de gândire.

Terapeutul cognitivist îl va învăţa pe client să identifice distorsionările care

îi produc tulburări emoţinale şi comportamente dezadaptative. De asemenea, acesta

va fi ajutat să facă distincţie între propriile gânduri şi convingeri şi datele realităţii.

Clientul va învăţa să îşi monitorizeze gândurile negative, testând gradul lor

de veridicitate. Îşi vor însuşi strategii de a face faţă cerinţelor vieţii şi rezolvării de

probleme.

Această terapie este scurtă, limitată în timp şi focalizată în special pe

evenimente prezente.

Terapia cogntiv-comportamentală şi-a dovedit eficienţa în tulburări precum:

- Tulburarea anxioasă

- Atacuri de panică

- Fobia socială

- Depresie

- Tulburarea posttraumatică de stres

- Durerile cronice

- Tulburări de adaptare

- Comportament suicidar.

11 Holdevici I., Sisteme de psihoterapie şi consiliere psihologică, Bucureşti, 2008,p.65

18

3.2.2 Antrenarea în relaxare

Clienţii pot folosi tehnicile de relaxare atât pentru gestionarea sentimentelor,

cum ar fi furia şi anxietatea, cât şi pentru a face faţă problemelor, stresului,

insomniei, hipertensiune etc. Abilităţile de relaxare se dobândesc în cabinet, sunt

îndrumarea psihologului şi apoi clientul poate efectua tehnici de relaxare ori de

câte ori are nevoie sau zilnic printr-o metodă preferată : muzică, sport, umor,

plimbare etc.

Relaxarea musculară progresivă şi mentală trebuie să se desfăşoare într-un

ambient plăcut, în absenţa zgomotelor, cu decoraţiuni interioare relaxante şi un

iluminat redus. Clientul poate învăţa să se relaxeze pe un scaun, pe saltea, pe

canapea etc.

În antrenamentul de relaxare musculară există o succesiune de instrucţiuni

pentru fiecare grupă de muşchi. Este necesar pentru clienţi să înveţe acest ciclu

concentrare – tensionare – menţinere – destindere – relaxare pentru a-l putea

aplica în cadrul temelor lor.

Relaxarea mentală îi ajută pe clienţi să identifice una sau mai multe scene

preferate, care îi pot conduce la sentimentul de relaxare. Acestea pot fi vizualizate

la sfârşitul unei şedinţe de relaxar musculară.

Psihologii abordează în mod diferit numărul de şedinţe pe care le folosesc

pentru antrenamentul relaxării. Clienţii se diferenţiază în ceea ce priveşte viteza

cu care ating capacitatea de a se relaxa.12 Succesul implementării tehnicilor de

relaxare constă în integrarea lo în viaţa cotidiană.

12 Nelson-Jones,R., Manual de consiliere, Bucureşti, 2007, p. 189

19

3.2.3 Combaterea stresului organizaţional

Diminuarea stresului trece prin reducerea sau chiar suprimarea cauzelor sale.

Pentru fiecare individ, sursele de stres în muncă sunt variabile şi deseori

numeroase. Unele sunt legate de profesie în sine : infirmiera care trăieşte constant

în preajma bolnavilor şi a morţii, poliţişti, pompieri – meserii riscante. Aceşti

factori de stres sunt greu de modificat însă oamenii pot fi ajutaţi să le facă faţă mai

bine.

Organizarea muncii în vederea diminuării stresului urmăreşte :

▪ cunoaşterea propriei munci : dezvoltarea eficienţei personale, salariaţii care

participă la decizii sunt mai productivi, mai motivaţi.

▪ redefinirea sarcinilor : individul care îndeplineşte sarcina ar trebui să aibă un

anumit control asupra ritmului, a mijloacelor utilizate şi a etapelor de lucru.

▪ acordarea de feedback : - Întăririle pozitive

- Criticile eficiente.

3.2.4 Muzica – element antidistress

Muzica are un rol benefic acţionând în două planuri : induce o stare de

relaxare şi are un caracter stimulant, mergând până la angrenarea unor expresii

corporale, cumând cu dansul. Toate aceste stări emoţionale sunt trăite la nivelul

experienţei psihice a subiectului şi repercutate prin intermediul releelor cortico-

somato-viscerale, asupra activităţii aparatului locomotor şi organelor interne.13

13 Iamandescu. I.B., Manual de psihologie medicală, Bucureşti, 2010, p. 83

20

Efectele psihologice ale muzicii :

- Relaxarea psihică : scăderea tensiunii

emoţionale, favorizează inducerea

somnului, euforie, redarea energiei.

- Stimulare psihică : creşterea randamentului

cognitiv, stimularea creativităţii, creşterea

încrederii în sine, stimularea voinţei şi

iniţiativei.

- Comunicarea interumană

- Scăderea pragului dureriişi modificarea

excitabilităţii psihomotorii.

3.2.5 Programul New Start

Thorp propune un ansamblu de recomandări pentru o viaţă antidistress ale

căror iniţiale formează acrostihul NEW START.

Factorii componenţi sunt :

o N – nutrition (alimentaţie)

o E – exercise (efort fizic)

o W – water (apă)

o S – Sun (soare)

o T – Temperance (cumpătare)

o A – Air (expunere prelungită la aer liber)

o R – rest ( odihnă)

21

o T – trust (credinţă)

Aceste conduite au ca scop „cultivarea” unui tip de repaus capabil să refacă

energia de stres a subiectului.

Thorp insistă asupra cumpătării, clienţii fiind încurajaţi să renunţe la

progamele supraîncărcate, să înveţe să spună „nu” în faţa unor solicitări.

Un alt element foarte important este şi odihna. Se recomandă introducerea în

cursul programului zilnic pauze de câteva minute pentru relaxare, somn nocturn cu

durată eficientă.

CAPITOLUL IV

Cercetare aplicativă în cazul stresului cronic

Intervenţia în cazurile de stres cronic se bazează pe o evaluare riguroasă. De

aceea, evaluarea este primul pas în cazul oricărui client. Pe când unii clienţi

vorbesc despre simptome ca fiind o consecinţă a unui eveniment stresor, alţii

discută doar despre probleme de viaţă : depresie, anxietate etc. fără a realiza că, de

fapt, stresul este cel care duce la aceste stări, care cu timpul devin din ce în ce mai

greu de controlat.

Planul general de intervenţie în studiile de caz :

▪Evaluare : Interviul clinic

22

Scale şi chestionare de

evaluare a nivelului de

stres

Teste şi alte tipuri de

evaluare

▪Familiarizarea clientului cu

tipul de intervenţie ales

▪Stabilirea obiectivelor

▪Expunerea la situaţiile

stresante

▪Gestionarea problemelor de

viaţă

▪Gestionarea gândurilor

automate

▪Temele pentru acasă

▪Tehnici de management al

anxietăţii

▪Reevaluarea

▪Încheierea intervenţiei

23

24