prezentare atestat 2014-2003.ppt
Transcript of prezentare atestat 2014-2003.ppt
Datorii şi creanţe privind personalul şi bugetul de asigurări şi protecţie socială
Colegiul Economic Buzău
Îndrumător: Profesor Căpriţă Paraschiva
Candidat: Dobriţa Ana-
Maria
Buzău 2014
Lucrarea este structurată în 4 capitole astfel:
Capitolul I: Contabilitatea terţilor;
Capitolul II: Organizarea contabilităţii privind decontările cu terţii;
Capitolul III: Contabilitatea decontărilor cu personalul şi cu bugetul de asigurări
şi protecţie socială”;
Capitolul IV: Studiul de caz la firma „SC Narcisel Prod SRL”.
Alături de resursele materiale, forţă de muncă reprezintă un factor principal în
producerea de bunuri şi prestarea de servicii din cadrul entităţilor economice.
În schimbul muncii depuse, personalul angajat primeşte un salariu, care se
stabileşte prin negocieri între angajator şi salariaţi, reprezentaţi de sindicate. În urmă
negocierilor se încheie contracte colective şi individuale de muncă, prin care personalul se
obligă să efectueze activităţile prevăzute în contract, iar angajatorul se obligă să-I
remunereze pentru muncă prestată.
Atât entităţile care au salariaţi cu contract de muncă cât şi angajaţii respectivi
trebuie să suporte anumite cheltuieli privind personalul, asigurările şi protecţie socială.
Cheltuieli salariale suportate de către angajatori
I. Fondul de salarii - reprezintă totalitatea salariilor brute suportate de angajator.
Salariul brut cuprinde următoarele elemente:
1) Salariul de încadrare – se stabileşte prin negocieri colective sau individuale între patronat şi salariaţi sau
reprezentaţii acestora. Salariul de baza se acordă în raport cu timpul lucrat şi poate fi egal sau mai mic
în raport cu salariul de încadrare;
Salariul de baza minim brut este de 850 de lei, pentru un program complet de 168 de
ore în medie pe luna, reprezentând 5,059 lei/ora.
2) Sporurile – se acordă în următoarele cazuri:
Pentru condiţii deosebite de muncă: grele, periculoase, nocive, penibile, izolare, stres;
Pentru muncă suplimentară: se acordă un spor e minimum 75% din salariul de baza;
Pentru lucrul în timpul nopţii: se acordă un spor de 15% din salariul de baza;
Pentru vechime în muncă: se acordă minimum 5% pentru 3 ani vechime şi maximum 25% la o vechime
de 20 de ani, din salariul de baza.
Pentru exercitarea unei funcţii suplimentare;
Pentru folosirea unei limbi străine: dacă această nu este cuprinsă în obligaţiile postului.
3) Adaosurile - la salariul de baza sunt:
Adaosul de acord;
Premiile acordate din fondul de premiere;
Primele de vacantă şi de sărbători;
4) Indexările – suma rezultată din aplicarea unor procente la salariul de baza, că urmare a creşterii
preţurilor.
5) Indemnizaţiile pentru concediile de odihnă
Dreptul la concediul de odihnă anual plătit este garantat tuturor salariaţilor. Durata minimă a concediului
de odihnă anual este de 20 de zile lucrătoare şi se acordă proporţional cu activitatea prestată într-un
an calendaristic.
Cuantumul indemnizaţiei se stabileşte astfel:
Salariu mediu zilnic*numărul de zile lucrătoare din concediu
Salariu mediu zilnic se stabileşte prin raportarea drepturilor salariale din ultimele 3 luni, anterioare celei
în care se efectuează concediul, la numărul de zile lucrătoare din cele 3 luni.
6) Indemnizaţiile pentru incapacitate temporară de muncă plătite din fondul de salarii;
7) Avantajele în natură, constituie o parte a salariului stabilită sub formă de bunuri sau sevicii.
Stabilirea drepturilor salariale aferente angajaţilor se poate reprezenta, schematic, astfel:
1 Salariu de bază
+ 2 Sporuri şi adaosuri
+ 3 Indemnizaţii
+ 4 Stimulente şi premii
+ 5 Avantaje în natură
+ 6 Indexări
= 7 Salariu brut (1+2+3+4+5+6)
- 8 Contribuţia personalului la asigurările sociale (salariu brut * 10,5%)
- 9 Contribuţia personalului la fondul de şomaj (salariu de baza * 0,5%)
- 10 Contribuţia personalului la asigurările sociale de sănătate (salariu brut * 5,5%)
- 11 Cotizaţia sindicală
- 12 Contribuţiile facultative pentru pensii
= 13 Venit net din salarii (7-8-9-10-11-12)
- 14 Deducere personală
= 15 Venit impozabil, adică baza de calcul pentru impozit (13-14)
- 16 Impozitul pe veniturile din salarii (venitul impozabil * cota unică de impozitare)
- 17 Avansuri acordate personalului
- 18 Alte reţineri datorate terţilor
= 19 Total reţineri (8+9+10+11+12+13+14+15+16+17+18)
= 2
0
Rest de plata (7-19)
Operaţii privind decontările cu personalul şi cu bugetele de asigurări sociale şi protecţie socială
1) O entitate de desfacere a mărfurilor cu amănuntul are un fond de salarii (salarii de
încadrare plus sporuri şi adaosuri permanente) în luna mai de 10.000 lei . Cheltuielile
salariale suportate de către entitate sunt:
Cheltuielile salariale Mod de calcul
Fondul de salarii realizat 10.000
Contribuţia entităţii la asigurările sociale 10.000*20,8% = 2080
Contribuţia entităţii la fondul de şomaj 10.000*0,5% = 50
Contribuţia entităţii la fondul de asigurări de sănătate 10.000*5,2%= 520
Contribuţia entităţii la indemnizaţiile de asigurări de sănătate 10.000*0,85%= 85
Contribuţia entităţii pentru accidente de muncă 10.000*0,546% = 55
Comisionul datorat ITM 10.000*0,75% = 75
2) Se calculează salariul (venitul) net impozabil, impozitul pe salarii şi restul de plata
pentru un angajat care are un salariu de încadrare de 900 lei plus un spor de vechime
de 100 lei, dacă acesta are în întreţinere soţia şi un copil minor. Cotizaţia de sindicat
este de 2% din salariul brut. La chenzină I a primit un avans de 400 lei, iar la chenzină
a II-a i se reţine o rată lunară la un credit, de 200 lei.
Salariul de incadrare 1 900
Spor de vechime 2 100
Salariul brut (rand 1+2) 3 1.000
Contributia la asigurările sociale 4 1.000*10,5% = 105
Contribuţia la fondul de şomaj 5 900*0,5% = 4,5
Contribuţia la asigurările sociale de sănătate 6 1.000*5,5% = 55
Cotizaţia de sindicat 7 1.000*2% =20
Venit net ( rând 3-4-5-6-7) 8 815,5
Deducere personală 9 450
Salariu (venit) impozabil (rând 8-9) 10 365,5
Impozit pe salarii 11 365,5*16% = 58,48
Avans primit la chenzină I 12 400
Rată lunară reţinută la chenzină a II-a 13 200
Rest de plata 14 157,02
1) Înregistrare obligaţii patronale (angajator);
Analiza contabilă:
641, A+D 1000 421, P+C 1000
6451, A+D 208 4311, P+C 208
6453, A+D 52 4313, P+C 52
6452, A+D 5 4371, P+C 5
6458, A+D 5 4381, P+C 5,46
622, A+D 7,5 462, P+C 7,5
Obligaţii patronale (ale angajatorului)
• CAS 20,8%*1000 = 208
• CASS 5,2%*1000 = 52
• Fond şomaj 0,5%*1000 = 5
• Fond accidente 0,546%*1000 = 5,46
• Comision Camera Munca 0,75%*1000 = 7,5
Total 277,96
Formule contabile:
641 = 421 1000
6451 = 4311 208
6453 = 4313 52
6452 = 4371 5
6458 = 4381 5,46
622 = 462 7,5
2) Înregistrarea obligaţiilor salariale (angajaţi);
Analiza contabilă: 421, P-D 423
4312, P+C 105
4314, P+C 55
4372, P+C 4,5
427, P+C 200
444, P+C 58,48
3) Închiderea conturilor de cheltuieli;
Analiza contabilă: 641, A-C 1000
6451, A-C 208
6452, A-C 5
6453, A-C 52
6458, A-C 5,46
622, A-C 7,5
121, A/P +D 1278
Formula contabilă:
421 = % 422,98
4312 105
4314 55
4372 4,5
427 200
444 58,48
Formula contabilă:
121 = % 1278
641 1000
6451 208
6452 5
6453 52
6458 5,46
622 7,5
4) Plata salariilor in numerar;
Analiza contabilă:
421, P-D 5311, A-C 157,02
5) Plata prin virament a obligaţiilor patronale faţă de
buget si alte organisme publice.
Analiza contabilă:
4311, P-D 208
4312, P-D 105
4313, P-D 52
4314, P-D 55
4371, P-D 5
4372, P-D 4,5
4381, P-D 5,46
444, P-D 58,48
462, P-D 7,5
427, P-D 200
5121, A-C 701
Formula contabilă:
% = 5121 701
4311 208
4312 105
4313 52
4314 55
4371 5
4372 4,5
4381 5,46
444 58,48
462 7,5
427 200
Formula contabilă:
421 = 5311 157,02
Contabilitatea decontărilor cu personalul şi cu bugetele de asigurări şi protecţie socială la SC Narcisel Prod SRL
SC Narcisel Prod SRL
Adresa: Aleea Parcului, Bis nr.1, etaj 1, Micro 3, Judeţul Buzău
Personal: 11 angajaţi
Capital social: 200.00 Ron
SC Narcisel Prod SRL este o societate comercială, cu răspundere limitată ocupându-se de
comerţul cu amănuntul în magazine nespecializate, cu vânzare predominantă de produse
alimentare.
COD CAEN Principal 1071- Fabricarea pâinii, prăjiturilor şi a produselor proaspete de patiserie
Grupa CAEN Grupa CAEN 107- Fabricarea produselor de brutărie şi a produselor făinoase
Diviziune CAEN Diviziune CAEN 10- Industria alimentară
Sectiune CAEN C- Industria prelucrătoare
Lucrări referitoare la datorii şi creanţe privind personalul şi bugetul de asigurări şi protecţie socială
1) Înregistrare obligaţii patronale (angajator);Analiza contabilă:
641, A+D 9850 421, P+C 9850
6451, A+D 2049 4311, P+C 2049
6453, A+D 512 4313, P+C 512
6452, A+D 49 4371, P+C 49
6458, A+D 54 4381, P+C 54
622, A+D 74 462, P+C 74
Obligaţii patronale (ale angajatorului)
•CAS 20,8%*9850 = 2049
•CASS 5,2%*9850 = 512,2
•Fond şomaj 0,5%*9850 = 49,25
•Fond accidente 0,546%*9850 = 53,781
•Comision Camera Munca 0,75%*9850 = 73,875
Total 2737,906
Formule contabile:
641 = 421 9850
6451 = 4311 2049
6453 = 4313 512
6452 = 4371 49
6458 = 4381 54
622 = 462 74
3) Închiderea conturilor de cheltuieli;
Analiza contabilă:
641, A-C 9850
6451, A-C 2049
6452, A-C 49
6453, A-C 512
6458, A-C 54
622, A-C 74
121, A/P +D 12588
2) Înregistrarea obligaţiilor salariale (angajaţi);
Analiza contabilă:
421, P-D 5312
4312, P+C 1088
4314, P+C 568
4372, P+C 47
427, P+C 2656
444, P+C 953
Formula contabilă:
421 = % 5312
4312 1088
4314 568
4372 47
427 2656
444 953
Formula contabilă:
121 = % 12588
641 9850
6451 2049
6452 49
6453 512
6458 54
622 74
5) Plata prin virament a obligaţiilor patronale faţă de
buget si alte organisme publice.
Analiza contabilă:
4311, P-D 2049
4312, P-D 1088
4313, P-D 512
4314, P-D 568
4371, P-D 49
4372, P-D 47
4381, P-D 54
444, P-D 953
462, P-D 74
427, P-D 2656
5121, A-C 8050
Formula contabilă:
% = 5121 8050
4311 2049
4312 1088
4313 512
4314 568
4371 49
4372 47
4381 54
444 953
462 74
427 2656
4) Plata salariilor in numerar;
Analiza contabilă:
421, P-D 5311, A-C 7702
Formula contabilă:
421 = 5311 Casa in lei 7702
Concluzii
Cu ajutorul acestei prezentări am realizat ceea ce mi-am
propus încă de la început; am prezentat modul de calcul al
salariului, al datoriilor la asigurările sociale, asigurări de
sănătate, fond de şomaj, fond de risc şi accidente, scopul final
fiind o mai bună înţelegere a problemelor legate de salarizare.