PREZENŢA MILITARĂ ROMÂNEASCĂ ÎN BUCOVINA ÎN TOAMNA ANULUI 1918

Col. (r) prof. univ. dr. Ion GIURCĂ

Parafrazând titlul unei lucrări istorice „Toamna pătimirii noastre”, cu referire la situaţia dramatică a României şi armatei sale în anul 1916, se poate aprecia că pentru 1918 putem utiliza, fără nicio reţinere expresia acoperită de realitate „Toamna Unirii noastre”.

Fără îndoială, anul 1918 rămâne în istoria românilor, indiferent unde s-au aflat pe mapamond, momentul crucial existenţei lor, când, pe fondul unei situaţii geopolitice şi geostrategice favorabile, abil valorificată către partenerii Unirii teritoriilor care fuseseră ocupate s-au răpite în veacurile anterioare, s-a realizat obiectivul pentru care România s-a angajat în prima conflagraţie mondială – ÎNTREGIREA NEAMULUI.

După ce în primăvară la 27 martie/7 aprilie 1918, la Chişinău Sfatul Ţării hotărâse că „Republica Democratică Moldovenească (Basarabia), în hotarele ei dintre Prut, Nistru, Marea Neagră şi vechile graniţe cu Austria, ruptă de Rusia acum o sută şi mai bine de ani din trupul vechii Moldove, în puterea dreptului istoric şi dreptului de neam, pe baza principiului că noroadele (popoarele n.n.) singure să-şi hotărască soarta lor, de azi înainte şi pentru totdeauna se uneşte cu mama sa România”1 în toamnă, începând cu luna octombrie, românii transilvăneni şi bucovineni şi-au intensificat acţiunile pentru Unire.

În timp ce în Transilvania acest moment a fost marcat la 29 septembrie/12 octombrie 1918 prin „Declaraţia de la Oradea”, redactată de către Vasile Goldiş, în care se arată că „naţiunea română din Ungaria şi Ardeal doreşte să facă acum uz de acest drept (nimeni nu poate fi îndreptăţit să trateze şi să hotărască în treburi care se referă la situaţia politică a naţiunii române n.n.) şi reclamă în consecinţă şi dreptul pentru ca, liberă de orice înrâurire străină, să hotărască singură aşezarea ei printre naţiunile libere, precum şi stabilirea legăturii de coordonare a ei cu celelalte naţiuni libere”2, în Bucovina procesul s-a declanşat cu două săptămâni mai târziu.

La 14/27 octombrie 1918, după ce la 11/24 octombrie un grup de intelectuali bucovineni, în frunte cu Sextil Puşcariu au elaborat şi publicat în ziarul „Glasul Bucovinei”, programul luptei naţionale a românilor din acest teritoriu aflat încă sub administraţie austriacă, intitulat „Ce vrem”, întruniţi la Cernăuţi,

Vartan Arachelian, Toamna pătimirii noastre, Editura RAO, Bucureşti, 2004.1 Apud, Ion I. Nistor, Istoria Basarabiei, Ed. III, Cernăuţi, 1923, p. 425.2 Apud, Mircea Muşat, Ion Ardeleanu, De la Statul geto-dac la statul român unitar, Editura Ştiinţifică şi Enciclopedică, Bucureşti, 1983, p. 607.

reprezentanţii partidelor politice româneşti din Bucovina, au hotărât, în cadrul unei adunări solemne, proclamarea acesteia ca Adunare constituantă.

Moţiunea adoptată în acea zi a prevăzut „Unirea Bucovinei cu celelalte ţări româneşti într-un stat naţional independent şi va proceda în acest scop, în deplină solidaritate cu Românii din Transilvania şi Ungaria şi doreşte să se înţeleagă cu popoarele conlocuitoare”3, formarea unui Consiliu Naţional, prezidat de Iancu Flondor, care trebuia să ia conducerea Bucovinei, deşi la acea dată contele Joseph von Etzdorf îndeplinea încă funcţia de guvernator al acestei provincii româneşti.

La 16/29 octombrie 1918, din împuternicirea Comitetului Executiv al Consiliului Naţional Român – format din membri ai Adunării Constituante, Iancu Flondor, George Grigorovici şi Gheorghe Sârbu, au solicitat contelui Joseph von Etzdorf să predea puterea autorităţilor româneşti constituite, cerere respinsă de către funcţionarul austriac sub pretextul lipsei unei aprobări în acest sens de la Viena. Mai mult, contele Joseph von Etzdorf îl înştiinţa pe Iancu Flondor că ucrainenii pretind partea de nord a Bucovinei, propunând chiar o împărţire a teritoriului pe care îl administra în trei zone – la nord de Prut sub administraţie ucraineană, între Prut şi Siret cu statut de Condonium, iar la sud de Siret teritoriul să fie administrat de către români.

Propunerea funcţionarului austriac, cu siguranţă pe fondul unor discuţii anterioare cu reprezentanţii ucrainenilor, a fost categoric respinsă de către Iancu Flondor care, pe fondul dezordinelor provocate de ucraineni la Cernăuţi şi în alte zone ale Bucovinei, îl înştiinţa pe Joseph von Etzdorf despre solicitarea pe care o făcuseră Guvernului român de la Iaşi prin care se cerea intervenţia armatei române pentru restabilirea ordinii şi liniştii, grav afectate de atitudinile ostile.

Situaţia la Cernăuţi s-a agravat în zilele următoare, astfel că la 21 octombrie/3 noiembrie 1918, aşa cum rezultă dintr-un raport operativ al comandamentului Diviziei 8 infanterie din 31 octombrie/13 noiembrie 1918, „Contele Etzdorf, Guvernatorul Bucovinei din partea fostei împărăţii Austro-Ungare, s-a văzut într-o bună zi în faţa a 3 aşa zişi reprezentanţi ai guvernului ucrainean, care i-a spus că la poartă se află fortă armată şi îl somează să depună puterea. În faţa ameninţării, contele Etzdorf a încheiat un protocol în care spune că ameninţat de forţă n-a avut altă posibilitate decât să cedeze, aşa că în ziua de 21 octombrie s-a demis din funcţiune, cedând conducerea celor patru între care şi D-l. Onciu”.4

Aurel Onciu, un politician democrat, promotor al programului „Tovarăşi Ţărănişti”, încheiase un pact politic cu ucrainenii, germanii şi evreii din Bucovina, era autor al conceptului de „homo bucovinensis”, a promovat o politică nefastă pentru interesele politice şi naţionale ale românilor bucovineni, fapt ce l-a situat pe o poziţie opusă naţionalistului Iancu Flondor.

3 Arhivele Militare Române, fond M. St. M., Secţia Studii istorice, dosar nr. 835, f. 5.4 AMR, fond MCG, dosar nr. 1994, f.38.

2

În contextul atitudinii adoptate în toamna anului 1918, când a promovat ideea împărţirii Bucovinei între români şi ucraineni, a fost caracterizat de către Constantin Kiriţescu ca fiind „foarte cunoscut prin activitatea sa antinaţională, manifestată prin tot felul de încercări de a dezbina pe românii din Bucovina, a insulta pe cei din Regat, a ponegri ţara mamă şi a lupta împotriva intereselor şi idealurilor româneşti”.5

Faţă de situaţia creată prin preluarea puterii de către ucraineni, Iancu Flondor i-a încredinţat lui Vasile Bodnărescu o împuternicire, cât şi documentele emise de către Consiliul Naţional Român din Bucovina, prin care solicita lui Alexandru Marghiloman, primul ministru al României, sprijin material şi moral.

Faţă de solicitarea bucovinenilor, care au fost primiţi în ziua de 22 octombrie/4 noiembrie 1918, Alexandru Marghiloman avea să scrie mai târziu: „Felicitări; ei (bucovinenii n.n.) dau un bun exemplu ardelenilor, care au aşteptat totdeauna prea mult ca să le vină eliberarea din afară; nu pot să făgăduiesc alt ajutor decât să dau arme pentru ca să-şi organizeze o jandarmerie sau o gardă naţională. Armata n-ar putea să intervină decât dacă ar fi chemată să ajute la reprimarea unei revoluţii ameninţând viaţa şi bunurile naţionalilor noştri; ca ajutor moral, stabilirea de raporturi zilnice; dau ordin să se furnizeze automobile, curieri, bani”6

Nemulţumit de răspunsul primului ministru de la Iaşi, a doua zi, la 23 octombrie/5 noiembrie 1918, Iancu Flondor trimite o telegramă lui Sever Zotta cu următorul conţinut: „Rog comunicaţi imediat următoarele agentului nostru diplomatic dr. Bodnărescu: Situaţia din ce în ce mai critică reclamă imperios neîntârziat intervenţia armatei române, ca din contră mişcarea bolşevică dezlănţuită va avea cele mai grave urmări pentru chestiunea românească”7

Pe fondul temerilor exprimate şi de către Regele Ferdinand I în legătură cu pericolul mişcărilor bolşevice, Alexandru Marghiloman a dispus ca „Trupele de la graniţă să ocupe Suceava şi Iţcani. Se vor lua măsuri pentru a se proteja populaţia contra exceselor. Ulterior se vor întinde cât de repede până la Cernăuţi,8 iar responsabilii militari au trecut imediat la executarea dispoziţiilor şefului executivului.

Reacţia autorităţilor militare a fost promptă. În aceeaşi zi Ministerul de Război (M.St.M.) prin Ordinul nr. 1 a dispus: „Populaţia românească din Bucovina fiind ameninţată de bande bolşevice, guvernul a hotărât a-i da ajutorul necesar. Pentru aceasta se ordonă: Generalul Zadik, Comandantul Diviziei a 8-a, având sub ordinele sale Regimentele 16, 29 şi 37 infanterie precum şi toţi grănicerii şi jandarmii care se găsesc în prezent cu serviciul de pază pe frontiera Bucovinei, va ocupa fără întârziere Iţcanii şi Suceava; iar de aici va întinde progresiv ocuparea 5 Constantin Kiriţescu, Istoria Războiului pentru Întregirea României, 1916-1919, vol.2, Editura Ştiinţifică şi Enciclopedică, Bucureşti, 1989, p. 392.6 Alexandru Marghiloman, Note politice, vol. III, Editura Machiavelli, Bucureşti, 1995, p.212.7 Ibidem, p.486.8 Ibidem, p. 214.

3

Bucovinei până la Cernăuţi inclusiv. Se pun la dispoziţie şi Regimentele 3 şi 8 Roşiori şi câte o baterie din Regimentele de Artilerie ale Diviziei a 8-a” 9. Cele trei regimente puse la dispoziţia generalului Iacob Zadik erau dislocate la Dorohoi (R. 29 I), Botoşani (R. 37 I) şi Fălticeni (R. 16I/D.7I), în timp ce celelalte unităţi ale Diviziei 8 infanterie se aflau concentrate la Iaşi (R. 13 I) Vaslui (R. 25 I) şi Bacău (Bg. 8A).

Prin urmare pe unităţile dislocate la Dorohoi, Botoşani şi Fălticeni, aproape de frontiera României cu Austria, erau cele indicate să fie angajate primele, alături de jandarmi şi grăniceri, în acţiuni pe teritoriul Bucovinei.

Situaţia era dificilă, având în vedere că la data transmiterii ordinului de acţiune unităţile aveau efective de pace, în cea mai mare parte răspândite pe teritoriul judeţelor Dorohoi şi Botoşani pentru munci agricole, rechiziţii, gărzi şi alte activităţi ordonate.

Având în vedere conţinutul misiunii şi imprevizibilitatea modului de executare şi îndeplinire a acesteia, la 26 octombrie/8 noiembrie 1918, generalul Nicolae Petala, comandantul Corpului 4 armată, căruia îi era subordonată Divizia 8 infanterie, raporta Marelui Stat Major că: „cu toată bunăvoinţa pusă de comandamente şi corpurile de trupă pentru a strânge oamenii, nu poate începe decât cu efective extrem de reduse din cauza nenumăratelor gărzi şi corvezi şi a multiplelor detaşări de oameni în serviciul aprovizionării trupelor”.10

Până la 26 octombrie/8 noiembrie, Divizia 8 infanterie reuşise să grupeze şi să stabilească efectivele care urmau să înceapă operaţiunile în Bucovina.11

Unitatea(subunitatea)

EfectiveOfiţeri Trupă TOTAL

R. 16 I. 27 495 522R. 29 I. 17 367 384R. 37 I. 12 231 243Cp. Gr. DorohoiBotoşani, Suceava

10 449 459

Dt. Jd. Dorohoi, 2 80 82

9 AMR, fond Corpul 4 armată, dosar nr. 142, f. 81. General Iacob Zadic (1867-1970), născut în Brătuleşti, plasa Siret, judeţul Roman. A urmat Şcoala de ofiţeri de artilerie şi geniu în perioada 1886-1888 şi Şcoala Superioară de război în perioada 1896-1898. Sublocotenent la 1 iulie 1888, locotenent la 10 mai 1891, căpitan la 8 aprilie 1896, maior la 10 mai 1906, locotenent-colonel la 1 aprilie 1911, colonel la 1 aprilie 1914, general de brigadă la 1 februarie 1918, general de divizie la 1 aprilie 1919. Funcţii îndeplinite: 1 iulie 1889 – 1 noiembrie 1896, în regimentele 3, 4, 11, 12 artilerie; 1 noiembrie 1899 – 8 aprilie 1900 în Regimentul 8 artilerie; 16 aprilie 1900 – 29 aprilie 1906, în statul major al diviziile 5 şi 7 infanterie; 10 mai 1906 – 30 noiembrie 1906, şef de stat major în diviziile 2 şi 7 infanterie; 1 decembrie 1909 comandantul Regimentului 8 artilerie; 10 mai 1910 şef de stat major al Diviziei 7 infanterie; 1 noiembrie 1911 comandantul Regimentului 8 artilerie; 1 aprilie 1914 – şef de stat major al Corpului 4 armată; 14 august 1916 şef de stat major al Armatei de Nord; 1 ianuarie 1917 şef de stat major al Armatei 1; 1 septembrie 1917 Secretar general al Ministerului Muniţiunilor; 1 februarie 1918 comandant al Diviziei 8 infanterie; 1 aprilie 1919 comandantul Corpului 4 armată.10 AMR, fond MCG, dosar nr. 1994, f. 18.11 Ibidem, f. 137.

4

Botoşani, Suceava Bt. 1/R. 12 A 4 123 127bt. 4/R. 17 ob. 3 83 86

TOTAL 75 1728 1803

În pofida situaţiei grele în care se aflau unităţile Diviziei 8 infanterie, generalul Nicolae Petala a emis Ordinul de zi nr. 19/25 octombrie 1918 (Sv.), un document cu o încărcătură emoţională şi mobilizatoare demnă de a fi adusă în atenţie la aproape 90 de ani de când a fost transmis ofiţerilor şi trupei din subordine: „Se împlineşte un an de când prăbuşindu-se Împărăţia Rusească, fraţii noştri basarabeni ne-au chemat la ei spre a desăvârşi dezordinea începută şi a încheia unirea întreagă şi veşnică a două ţări surori.

Astăzi ursita neamului românesc mergând spre împlinirea sa, ne cheamă pentru a doua oară. Bucovina, pământ scump Românesc, smuls de aproape două veacuri din trupul Moldovei, îşi îndreaptă glasul către noi şi ne cere ajutorul armelor noastre, spre a o mântui de focul aprins din clipa în care victoria aliaţilor noştri a prăbuşit pentru totdeauna Împărăţia Austro-Ungară. Regele nostru iubit şi cârmuitorii ţării au răspuns chemării lor frăţeşti şi v-au ales pe voi, ostaşi ai Corpului 4 Armată, spre a duce cuvântul de pace şi de unire pe ogorul Românesc al Bucovinei.

Ostaşi! În clipa în care, purtători ai unei solii atât de înalte şi de sfinte, veţi păşi în ţara care păstrează moaştele Marelui Ştefan, să fiţi pătrunşi cu toţii de măreţia faptei pe care o săvârşiţi.

Să ştiţi că de sub porţile Sucevei vă privesc veacuri de jertfă şi de vitejie Românească, şi că pământul pe care îl veţi călca astăzi sub culorile steagului României Mari, cuprinde mormintele atâtor eroi, care au luptat şi au murit, pentru ca să ne facă cu putinţă înfăptuirea visului, pe care voi îl împliniţi azi.

Însufleţiţi de această măreaţă amintire a trecutului, fiţi vrednici, ostaşi, de înaintaşii voştri, de acei mucenici, care au presărat câmpia cu trupurile lor pe calea însângerată către acelaşi ideal, care duce de la Şelimberg la Mărăşeşti.

Fiţi vrednici de clipele mari pe care le trăiţi şi aveţi de neclintit în faţa ochilor voştri credinţa, că numai păstrând în toate împrejurările o disciplină de fier şi fiind în tot timpul soldaţi ai cinstei, ai legalităţii şi ai ordinii în apărarea avutului şi onoarei locuitorilor, veţi răspunde cu adevărat înaltei chemări, pe care providenţa şi încrederea Regelui v-a hărăzit-o vouă. Cântând „Deşteaptă-te Române” şi înălţând către ceruri Stindardul zdrenţuit în lupte, mergeţi ostaşi ai Corpului 4, să cuceriţi sufletele fraţilor Bucovineni şi fiţi soldaţi ai înfrăţirii tuturor Românilor”12.

12 AMR, fond Corpul 4 armată, dosar nr. 142, f.81.

5

În aceeaşi zi, Şeful Marelui Stat Major, generalul Constantin Cristescu, a transmis Diviziei infanterie „Instrucţiuni asupra felului de conducere a trupelor române în Bucovina”,13 din care pentru comandanţi şi executanţi rezultă:

intrarea în Bucovina se va face pe coloane, precedate de patrule de recunoaştere;

se va înainta cu prudenţă, evitând orice provocare faţă de trupele austro-ungare;

unităţile vor acţiona grupat şi vor fi păstrate întrunit în localităţi mari, pentru siguranţă fiind trimise patrule de recunoaştere;

orice subunitate, chiar o patrulă de câţiva oameni va fi pusă sub comanda unui ofiţer;

se interzice contactul trupelor române cu cele austriece, aflate în curs de demobilizare;

în caz de contact, comandanţilor austrieci şi se va explica scopul acţiunii trupelor române: ocrotirea populaţiei bucovinene contra jafurilor şi exceselor bandelor de răufăcători; menţinerea ordinii, precum şi ocrotirea la nevoie, a ofiţerilor străini; purtarea ofiţerilor şi trupei va fi plină de bunăvoinţă, căutându-se a se căpăta dragostea şi încrederea locuitorilor din Bucovina, faţă de bandele de răufăcători, precum şi contra acţiunilor ostile şi anarhice, se vor lua măsurile cele mai drastice, procedându-se energic şi repede; nu se vor face niciun fel de rechiziţii forţate, totul se va plăti în bani.

Până la 26 octombrie/8 noiembrie 1918, când a început acţiunea forţelor Diviziei 8 infanterie, s-au desfăşurat activităţi şi acţiuni care au vizat: gruparea forţelor în garnizoanele de reşedinţă ale unităţilor, stabilirea concepţiei acţiunilor, constituirea detaşamentelor de acţiune, transmiterea ordinelor de operaţii şi pregătirea în vederea îndeplinirii misiunii.

Din forţele la dispoziţie, în acord cu misiunea primită, generalul Iacob Zadik a constituit trei detaşamente, care urmau să acţioneze astfel:

Denumire Comandant Compunere MisiuneDetaşamentul „Dorohoi”

Colonel Dumitru Gheorghiu

R. 29 I, Cp. Gr. Dorohoi, Dt. jd. Dorohoi, o fracţiune din R. 8 Ro. un Cp. Mo. Mitr. All. Art.

Eliberarea localităţii Siret, restabilirea ordinii şi menţinerea liniştii.

Detaşamentul „Botoşani”

Colonel Victor Tomoroveanu

R. 37 I, Cp.Gr. Botoşani , Dt. Jd. Botoşani, o fracţiune din R. 8 Ro.; un Gp. Mo. Mitr., 1 Bt. Art.

De a înainta spre Siret, unde urma să primească noi ordine.

Detaşamentul „Fălticeni„

ColonelAlexandru Rotaru

R. 16 I, gr., jd. rurali din judeţul Suceava, R. 3 Ro., 1 Gp. Mo. Mitr. 1 Bt. A.

Eliberarea localităţilor Suceava şi Iţcani, restabilirea ordinii.

13 AMR, fond MCG, dosar nr.1994, f. 132.

6

Tot în această perioadă, subunităţi din Regimentul 3 grăniceri au acţionat, conform ordinelor generalului Iakob Zadik, în localităţile Suceava şi Iţcani, unde, până la 25 octombrie/7 noiembrie 1918 au restabilit ordinea.

Premergător intrării trupelor române în Bucovina, generalul Iacob Zadik, în baza ordinului Marelui Stat Major privind conduita unităţilor, a făcut, la rândul său, unele precizări14: trupele se vor considera în campanie, deci în marş şi staţie, precum şi în toate ocaziile vor avea măsurile prevăzute de serviciul în campanie; în localităţi trupele vor intra cu serviciul de siguranţă – cea dintâi grijă a comandanţilor trupelor va fi de a lua legătura cu autorităţile locale, primar, notar, preot şi jandarmi, pentru a lua înţelegere asupra stării de lucruri; unitatea intrată într-o localitate va fi ţinută întrunită, trimiţând recunoaşteri, cu misiunea de a obţine şi da informaţii privind starea de lucruri; grija de căpetenie a comandanţilor trupelor este de a restabili liniştea în localitate; acolo unde este nevoie, pentru ocrotirea populaţiei şi restabilirea ordinii, se vor trimite detaşamente care, după îndeplinirea misiunii, se vor înapoia la unitate; în toate localităţile populaţia va fi somată să depună la primărie armele şi muniţiile de care dispun, s.a.

Conform procedurilor regulamentare şi tradiţiei din armata română, înainte de începerea operaţiunilor în Bucovina, în dimineaţa zilei de 26 octombrie/8 noiembrie 1918, generalul Iacob Zodik a emis Ordinul de zi nr. 1, în care se arăta: „Ostaşi! Vouă v-a păstrat soarta norocul de a păşi cei dintâi pe pământul scump al Bucovinei. Fiţi mândri şi arătaţi-vă demni de încrederea ce s-a pus în voi. Voi sunteţi ocrotitorii avutului şi vieţii populaţiei bucovinene. Faceţi ca prin purtarea voastră în toate ocaziile, să căpătaţi dragostea cu adevărat frăţească a populaţiei în sprijinul căreia veniţi. Doresc spornicie pasului ce faceţi şi vă zic – Cu Dumnezeu înainte”15.

Fără a fi de amploarea şi profunzimea ordinului emis de către comandantul Corpului 4 armată, căruia Divizia 8 infanterie i se subordona, mesajul generalului Iacob Zodik era simplu, direct, o îmbinare a aspectului mobilizator cu cel al conţinutului misiunii şi al modului de comportare a trupei într-un teritoriu în care populaţia suportase, cu toate consecinţele, prezenţa militară rusească şi austriacă.

Poate că acesta a fost şi motivul pentru care s-a simţit nevoia ca intrarea trupelor române în Bucovina să fie marcată de un prealabil anunţ al populaţiei, folosindu-se ca mijloc aviaţia, 3 avioane Farman din Escadrila F 9, a Grupului 3 Aeronautic de la Roman, care a lansat în localităţile mai importante din teritoriul ce urma a fi luat sub control, manifeste tipărite care continuau un mesaj al comandantului Diviziei 8 infanterie, în care se arăta: „Răspunzând comitetului bucovinean, armata română, din Înaltul Ordin al Majestăţii S. Regelui Ferdinand al României, a păşit pe pământul Marelui Voievod Ştefan, pentru a ocroti viaţa,

14 AMR, fond M.St.M., Secţia Studii istorice, dosar nr. 835, f. 10-12.15 Ibidem, f. 13.

7

avutul şi libertăţile locuitorilor de orice neam şi credinţă, împotriva bandelor de criminali, care au început opera lor de distrugere în frumoasa voastră ţară.

Trecând hotarul ce s-a pus între noi de o soartă vitregă acum o sută şi mai bine de ani, hotar care nu a putut să ne despartă niciodată şi inimile, trupele române sosesc în mijlocul vostru aducându-vă dragostea şi sprijinul lor pentru libertatea înfăptuirii dorinţelor născute din dreptul legitim al popoarelor, de a dispune de soarta lor. Stăpâniţi de aceste sentimente şi de credinţa în sinceritatea cererii voastre de ajutor invităm poporul bucovinean să nu se abată, sub nici un motiv, de la viaţa şi ocupaţiunile sale normale.

Subsemnatul garantează oricărui locuitor libera executare a drepturilor sale civice şi face cunoscut în acelaşi timp, că se va reprima cu toată severitatea cuvenită orice încercare de dezordine, acte de violenţă sau nesupunere la ordonanţele date de noi”16.

Mesajul generalului Iacob Zadic, mult mai elaborat şi profund în idei, în raport cu ordinul de zi transmis forţelor din subordine, era în total acord cu prevederile ordinelor primite de la eşalonul superior, trecut prin filtrul gândirii responsabile a celui care şi-a legat pentru posteritate numele de Bucovina şi Pocuţia, teritorii pe care le-a controlat şi administrat pentru o perioadă în care s-au desfăşurat evenimente importante şi hotărâtoare pentru românii şi polonezii din acest spaţiu geografic.

La Cernăuţi, unde ucrainenii ocupaseră oraşul, l-au alungat pe contele Joseph von Etzdorf şi pusese stăpânire pe administraţia Bucovinei, membrii Consiliului Naţional se aflau într-o stare de nesiguranţă, iar o parte din lideri se refugiaseră la Mihăileni, pe malul de vest al Siretului, de unde Iancu Flondor comunica cu autorităţile politice şi militare româneşti. Edificator în acest sens este un mesaj pe care liderul bucovinean i l-a transmis generalului Iacob Zodik înainte de declanşarea operaţiunilor de către Divizia 8 infanterie, care era o informare asupra situaţiei din teritoriul în care urmau să acţioneze trupele române, benefic pentru liderii militari din perspectiva organizării şi conducerii acţiunilor.

După ce se arată că la 24 octombrie/6 noiembrie 1918 rutenii au preluat conducerea la Cernăuţi, în mesaj se descrie, suficient de detaliat situaţia existentă: „În urmă, s-a dezlănţuit pretutindeni o anarhie, s-au format bande cu caracter bolşevist, ameninţând libertatea, averea şi viaţa locuitorilor acestei nefericite ţări. Primim ştiri din aproape toată ţara, mai ales din nordul Bucovinei, de volnicii brutale cu drame ireparabile. Toate prăzile se cară în Galiţia. E neapărat trebuinţă a stabili cu forţa armată pacea în ţară. Fiecare moment de întârziere aduce enorme pagube ireparabile pentru ţară şi dificultăţi pentru armată. Vă rugăm cu toată insistenţa să ocupaţi fără întârziere toată ţara, în primul rând capitala Cernăuţi, pe drumul cel mai scurt. Aici se vor lua, apoi, toate măsurile necesare:”17

16 Ibidem, f. 13-14.17 Ibidem, f. 14-15.

8

Solicitatea liderului bucovinean era pe deplin justificată, dar, în acelaşi timp, era obiectivă întârzierea declanşării acţiunilor de către Divizia 8 infanterie.

Începerea operaţiunilor în timp scurt, cu structuri organizatorice specifice la pace, a impus o serie de acţiuni şi activităţi care vizau întărirea forţelor Diviziei 8 infanterie şi măsuri pe linie logistică, între care amintim: mutarea cartierului diviziei de la Botoşani la Burdujeni; s-a dat ordin batalionului de vânători de munte, aflat la Târgu Neamţ, să trimită diviziei 8 moto mitraliere; s-a dispus ca Direcţia 7 intendenţă să formeze un depozit de alimente şi echipament la Burdujeni; Regimentului Tracţiune Automobilă i s-a ordonat să trimită la Burdujeni 5 autocamioane, 3 automobile şi 3000 l de benzină. Regimentul de căi ferate a trimis la comandamentul Diviziei 8 infanterie o companie pentru a lua în primire materialul rulant din Bucovina; Batalionul de specialităţi a trimis o Secţie de telegrafie fără fir şi 6 motociclete pentru asigurarea legăturilor.

Totodată s-a ordonat trupelor de grăniceri să înainteze împreună cu forţele Diviziei 8 infanterie, în vederea eventualei instalări pe noua frontieră de nord şi vest, iar Serviciului Geografic să expedieze harta Bucovinei la structurile acţionale. Pentru ajungerea în timp optim a bateriilor de artilerie de la Bacău la Dorohoi şi Botoşani, s-a dispus ca acestea să fie transportate pe calea ferată.

Din cele prezentate, rezultă că intrarea în acţiune a fost precedată de o amplă şi intensă activitate pentru a trece subunităţile de la starea de pace la cea de război, deşi Ţara şi armata română se aflau, încă, sub impactul prevederilor Tratatului de pace de la Bucureşti.

De altfel, serviciile de spionaj germane şi austriece au descoperit pregătirile ce se făceau pentru intrarea trupelor române în Bucovina, drept pentru care la 23 octombrie/5 noiembrie 1918, Colonelul Otto von Brandenstein, şeful Misiunii militare germane în România, a solicitat o audienţă la Alexandru Marghiloman pentru a se informa în legătură cu intervenţia română în Bucovina.

Pe de altă parte decizia lui Alexandru Marghiloman de a interveni în Bucovina pare să fi avut acordul de principiu al lui August Demblin, reprezentant diplomatic al Austro-Ungariei în România, fapt ce a atras reacţia reprezentanţilor Antantei, în special al lui Saint-Aulaire, în contextul măsurilor legate de intrarea în spaţiul aerian românesc a unui avion francez, care avea la bord pe Victor Antonescu, deţinător al unui mesaj din partea conducerii Franţei către Rege şi I.I.C. Brătianu, singurii recunoscuţi ca parteneri de discuţie şi colaborare cu statele Antantei.

Pe fondul iminentei capitulări a Puterilor Centrale şi a unor viitoare decizii capitale ale Regelui Ferdinand I, la 26 octombrie/8 noiembrie 1918 trupele Diviziei 8 infanterie au pătruns în Bucovina, ajungând până în seara zilei la Mihăileni, Vârful Câmpului, Suceava şi Iţcani.

În ziua de 27 octombrie/9 noiembrie, prin ordin al generalului Iacob Zadik, cele trei detaşamente constituite au primit o nouă denumire „Dragoş” (Detaşamentul Dorohoi), „Alexandru cel Bun” (Detaşamentul Botoşani) şi

9

„Suceava” (Detaşamentul Fălticeni), au reluat înaintarea pe itinerariile stabilite, cantonând la Tereşeni, Siret şi Hliboca, pentru a doua zi să ajungă la Ceahor, Mihalcea şi Ciciurul Mare, situate în apropierea oraşului Cernăuţi.

Concomitent cu trupele din organica Diviziei 8 infanterie, în Bucovina au pătruns subunităţi de grăniceri, jandarmi şi din Regimentul 3 Roşiori, destinate organizării teritoriului judeţelor Suceava şi Gura Humor.

În aceeaşi zi în ţară s-au produs evenimente politice şi militare de maximă importanţă pentru viitorul românilor.

La 24 octombrie/6 noiembrie Regele a cerut demisia guvernului Alexandru Marghiloman şi l-a numit pe generalul Constantin Coandă în funcţia unui executiv care a avut o existenţă efemeră, până la 28 octombrie/10 noiembrie, a cărui singur act consemnat de istorie rămâne declararea mobilizării armatei şi remiterea notei către mareşalul August von Mackensen de a-şi retrage trupele de pe teritoriul României.

Ziua de 29 octombrie/11 noiembrie 1918, a marcat, de asemenea, două evenimente importante: instalarea la Iaşi al unui nou guvern condus de I. I. C. Brătianu şi intrarea trupelor române în Cernăuţi.

Cel de al doilea eveniment s-a produs în dimineaţa zilei când Detaşamentul „Alexandru cel Bun” a intrat în Cernăuţi, a traversat oraşul şi s-a grupat la nord de oraş, a ocupat un cap de pod pe malul stâng al Prutului, cu misiune de siguranţă. Detaşamentul „Dragoş” a intrat şi rămas în oraş, iar Detaşamentul „Suceava” s-a concentrat la sud de acesta, în rezervă.

Intrarea şi primirea trupelor române la Cernăuţi a fost minuţios pregătită de către reprezentanţii Consiliului Naţional din Bucovina.

Îmbrăcaţi de sărbătoare, românii bucovineni a primit cu flori armata română, iar în oraş a fost arborat tricolorul românesc.

Primirea oficială, a cărei principali actori au fost Iancu Flondor şi generalul Iacob Zadik a fost de-a dreptul emoţionantă, mai ales prin conţinutul cuvântărilor rostite cu acel prilej.

La intrarea în oraş generalul Iacob Zadik şi statul major al Diviziei 8 infanterie au fost întâmpinaţi de către Dr. Vasile Botnărescu şi dr. Octavian Gheorghiu, de ofiţeri români bucovineni din fosta armată austro-ungară, apoi conduşi spre sala de recepţie a Palatului naţional român.

După o emoţionantă primire pe străzile Cernăuţilor şi în sala de recepţie a Palatului naţional român, au urmat luările de cuvânt ale lui Iancu Flondor şi generalului Iacob Zodik, al căror conţinut credem că merită a fi prezentat.

Profund emoţionat de măreţia şi importanţa evenimentului Iancu Flondor s-a adresat comandantului trupelor române: „Domnule General! Ca preşedinte al Consiliului Naţional am datoria să binevenez falnica oaste română la intrarea ei în capitala Bucovinei, acestei ţări care păstrează în sânul ei sfintele moaşte ale marelui nostru Domn Ştefan.

10

Suntem pe cale să întregim iarăşi moştenirea lui – România Mare – sufletul lui nemuritor este în mijlocul nostru.

Dară, nu este dat fiinţei omeneşti de a fixa în grai viu o astfel de simţire. Numai o rugăciune fără cuvinte, care se înalţă la ceruri, îi poate corespunde întrucâtva.

Domnule General! Daţi-mi voie să binecuvântez aşa cum o fac doi fraţi iubitori care după o lungă şi dureroasă despărţire se întâlnesc spre a nu se mai despărţi niciodată. O fac, deschizând braţele mele şi strângându-vă la piept.”18

Au urmat ovaţii la adresa Regelui Ferdinand I, iar corul „Armonia” a intonat Imnul regal român.

În cuvântul de răspuns la alocuţiunea lui Iancu Flondor, generalul Iacob Zadik a spus: „Onoraţi cetăţeni ai Bucovinei! În urma dorinţei Comitetului naţional bucovinean, M.S. Regele şi România a răspuns chemării şi au adus ajutorul armatei române, pentru ca liniştea acestei ţări să nu fie turburată.

Sosind, aduc salutul cu iubire frăţească şi pot să spun cu iubire de mamă al României libere către ţara Bucovinei.

În aceste momente, gândul meu se înalţă către Dumnezeu şi-i adresează mulţumirile României Mari că a scos sfânta dreptate la suprafaţă.

Pentru despărţirea Bucovinei a trebuit să curgă sânge şi să cadă un cap de Domn, pentru reîmpreunarea ei însă n-a curs nici un pic de sânge, căci s-a făcut totul prin vrednicia voastră şi vrerea dreptăţii”.19

Cel de-a doilea moment al primirii comenzii Diviziei 8 infanterie a avut loc la Palatul Arhiepiscopal, unde la invitaţia Mitropolitului Vladimir Repta (1842-1926) a fost stabilit sediul comandamentului, iar generalul Iacob Zadik, împreună cu Colonelul Constantin Rovinaru, însoţiţi de Arhimandritul Verobchievici au salutat de la balconul Palatului mulţimea adunată în piaţă.

După momentele emoţionante şi protocolare din ziua de 29 octombrie/11 noiembrie 1918 de la Cernăuţi, a doua zi Divizia 8 infanterie a primit Ordinul de operaţii nr. 166 al Marelui Cartier General, remobilizat, în fruntea căruia a revenit generalul Constantin Prezan, care prevedea ca „acţiunea trupelor să continue până ce scopul va fi atins în tot ţinutul Bucovinei”.20

Inclusă în planul de mobilizare, în zilele care au urmat Divizia 8 infanterie a primit resursele umane şi materiale prevăzute, astfel că la 11/24 noiembrie 1918 efectivele au ajuns la 261 ofiţeri, 7541 trupă, 2316 cai şi 417 trăsuri21, care asigurau o capacitate combativă corespunzătoare acestei mari unităţi.

Totuşi, ocuparea completă a Bucovinei, s-a realizat abia la 14/27 noiembrie 1918, datorită prezenţei unei numeroase populaţii ucrainene organizată în bande înarmate, cât şi afluirii pe la nord de Prut a unităţilor poloneze şi austriece aflate în

18 Ibidem, f. 18.19 Ibidem, f. 19.20 Ibidem, f. 20.21 AMR, fond MCG, dosar nr. 1994, f. 139.

11

retragere, pentru a se evita confruntări de amploare şi radicalizarea elementelor neromâneşti.

Ziua de 31 octombrie/13 noiembrie 1918 a marcat şi prima confruntare a Regimentului 37 infanterie cu bandele ucrainene înarmate, desfăşurată în zona localităţii Luzan, soldată pentru trupele noastre cu un mort, 3 răniţi şi 4 dispăruţi.

Până la 6/19 noiembrie trupele noastre au înaintat la nord de Prut până la Şipeniţi, iar patrulele de recunoaştere până pe aliniamentul Mahala, Sadagura, Kotzman, Orăşeni.

În teritoriul luat sub control de către trupele române, împărţit în două sectoare, subunităţile de grăniceri, jandarmi şi roşiori desfăşurau acţiuni pentru dezarmarea populaţiei, asigurarea ordinii şi liniştii.

Între 7/20 noiembrie şi 14/27 noiembrie 1916, pe măsura primirii de noi efective, comandantul Diviziei 8 infanterie a procedat la împărţirea spaţiului dintre Prut şi Nistru în trei sectoare, corespunzător judeţelor Zastavna, Kotzman şi Văscăuţi, a realizat o nouă repartiţie a forţelor şi mijloacelor, a stabilit misiuni clare fiecărei unităţi.

Acţionând conform ordinelor primite, până la 14/27 noiembrie regimentele 13, 25, 29 şi 37 infanterie au luat sub control întregul teritoriu al Bucovinei, obligând bandele înarmate ale ucrainenilor să se retragă la nord de Nistru sau să se predea.

În toată această perioadă Consiliul Naţional Român din Bucovina a pregătit Congresul General al Bucovinei, care conform hotărârii din 12/25 noiembrie, a avut ca ordine de zi „Stabilirea raportului politic între Bucovina şi regatul României”22, la care au fost prezenţi membrii ai Consiliului Naţional Român (74 de reprezentanţi), 6 delegaţi ai polonezilor, 7 delegaţi ai germanilor şi 13 reprezentanţi ai comunelor rutene de peste Prut. Generalul Iacob Zadik, comandantul trupelor române din Bucovina a participat la Congres în calitate de oaspete, alături Pantelimon Halippa, Ion Pelivan, Ion Buzdugan, Grigore Cazacliu (din Basarabia), Dr. Crişan Gheorghe, Dr. Delcu Victor şi Osvaldă Vasile (din Ardeal şi Ungaria).

Întruniţi în ziua de 15/28 noiembrie 1918 în Palatul Metropolitan din Cernăuţi, participanţii la Congresul General al Bucovinei au hotărât „Unirea necondiţionată pe vecie a Bucovinei în vechile ei hotare până la Cermuş, Colacin şi Nistru, cu regatul României”.23

Istoricul act din ziua de 15/28 noiembrie 1918, precedat de hotărârea Sfatului Ţării de la Chişinău din 27 martie/7 aprilie 1918 şi urmat de hotărârea Adunării Naţionale a Românilor din Transilvania şi Ungaria, din 18 noiembrie/1 decembrie 1918, a fost rezultatul voinţei românilor din Bucovina, a căror hotărâre de Unire cu Ţara era fermă „fiindcă Austria în curs de 144 ani s-a folosit de toate mijloacele pentru a ne desfiinţa ca neam, bătându-şi joc de drepturile noastre inalienabile asupra acestei frumoase şi binecuvântate ţări. Ea a desconsiderat sistematic drepturile limbii noastre, ne-a stânjenit în

22 Arhivele Naţionale Bucureşti, fond Preşedinţia Consiliului de Miniştri, dosar nr. 17/1918, f. 3.23 Ibidem, f. 14.

12

dezvoltarea noastră culturală şi s-a folosit de avutul nostru pentru scopurile ei şi împotriva intereselor noastre cele mai vitale”24.

Prezenţa armatei române în Bucovina, asemănător situaţiei din Basarabia, a asigurat libertate de acţiune reprezentanţilor românilor şi celorlalte naţionalităţi de a se organiza şi decide în privinţa viitorului lor, în contextul mutaţiilor geopolitice fundamentale din ultima parte a anului 1918.

Acest fapt incontestabil a fost constatat şi subliniat de către Iancu Flondor la 30 octombrie/12 noiembrie 1918, în cadrul unei şedinţe a Consiliului Naţional al Bucovinei, prilej cu care arăta că „îndată ce s-a lăţit ştirea că armata română va intra în ţară, guvernatorii cei noi au părăsit-o. Am putut să luăm puterea fără luptă. Şi armata a intrat în ţară şi a ajuns la Cernăuţi fără luptă. Îndată ce armata română a aflat în ţară o putere, Consiliul Naţional, reprezentat prin prezidiul său, era situaţiunea clară pentru guvernul român şi pentru armata română. Comandantul armatei a raportat la Iaşi: am aflat Consiliul Naţional Român la putere; a cerut informaţii şi răspunsul a fost să ni stea la dispoziţie.”25

Hotărârea Congresului General al Bucovinei de unire cu România, a nemulţumit profund autorităţile ucrainene de la Kiev, care au întreprins, fără succes, în perioada următoare, acţiuni militare care vizau ocuparea părţii de nord a Bucovinei pe care o revendicau.

Prezenţa şi acţiunile Diviziei 8 infanterie în Bucovina şi a Diviziei 1 cavalerie în nordul Basarabiei, au avut ca efect contracararea tuturor acţiunilor bandelor înarmate ucrainene.

Privită prin prisma prezenţei militare româneşti în Bucovina în toamna anului 1918, Unirea hotărâtă la Cernăuţi este legată şi de acţiunea Diviziei 8 infanterie, care a fost prezentă în acest spaţiu în toată perioada interbelică.

Evenimentele din vara anului 1940, când Bucovina şi Basarabia au fost cedate fără luptă, au determinat ca această mare unitate să evacueze un teritoriu de care era legată prin toate firele existenţei sale, la a cărui aducere la Patria Mamă îşi adusese un aport însemnat.

24 Ibidem, f. 16.25 Apud, Unirea Basarabiei şi Bucovinei cu România, 1917-1918, Documente, Editura Hyperion, Chişinău, 1995,

p. 269.

13