Corneliu TAMAŞ

A treia revoluţie a românilor

Câteva zile din decembrie 1989

în judeţul Vâlcea

Editura Virtual

2010

-II-

ISBN(e): 978-606-8267-37-1

Avertisment

Acest volum digital este prevăzut cu sisteme de siguranţă anti-piratare. Multiplicarea textului, sub

orice formă este sancţionată conform legilor penale în vigoare.

Digitizare realizată de Merlin IT Consulting Ltd. London, U.K.

-III-

Cuprins

CUVÂNT ÎNAINTE............................................................................................................................2

EI AU AVUT CURAJUL ....................................................................................................................3

MUNCITORII SE RĂSCOALĂ..........................................................................................................5

CONDUCEREA ÎNTREPRINDERII DĂ DIN UMERI .....................................................................5

NICI PÂINE FĂRĂ MUNCĂ, NICI MUNCĂ FĂRĂ .......................................................................6

PÂINE..................................................................................................................................................6

MARŞUL DESMOŞTENIŢILOR.......................................................................................................6

„ORGANELE" SUNT LA POST ........................................................................................................7

AUDIENŢA .........................................................................................................................................7

VAL DE ARESTĂRI...........................................................................................................................7

VÂLCEA SE MIŞCĂ ..........................................................................................................................9

NUMEROTAREA INVERSĂ...........................................................................................................10

AŞA NU SE MAI POATE.................................................................................................................12

O ZI ÎNAINTEA FURTUNII ............................................................................................................13

TRENUL RUŞINII ............................................................................................................................14

DRUM ÎN SENS INVERS ................................................................................................................16

ULTIMA ZVÂCNIRE - PLANUL DE APĂRARE..........................................................................17

MOMENT ISTORIC .........................................................................................................................19

URMĂRIREA....................................................................................................................................20

ASALTUL .........................................................................................................................................21

REVOLUŢIE PARALELĂ ...............................................................................................................23

LUAREA PUTERII ...........................................................................................................................24

SCHIMBARE LA VÂRF ..................................................................................................................29

O SCURTĂ DOMNIE .......................................................................................................................32

ORELE ISTORIEI .............................................................................................................................32

ATAC LA SECURITATE .................................................................................................................35

CU LACRIMI ÎN OCHI ....................................................................................................................37

COLABORARE MILITARĂ ............................................................................................................38

CĂTRE TINERII VÂLCENI.............................................................................................................40

ZVONISTICA....................................................................................................................................41

TERORIŞTI ÎN JUDEŢ.....................................................................................................................46

TINERETUL REVOLUŢIONAR .....................................................................................................52

LEGEA REVOLUŢIONARILOR MODIFICATĂ...........................................................................55

-IV-

VIN COLINDĂTORII .......................................................................................................................58

CONSILIUL JUDEŢEAN AL FRONTULUI SALVĂRII NAŢIONALE .......................................59

APOI A NINS ....................................................................................................................................64

BIBLIOGRAFIE................................................................................................................................74

A TREIA REVOLUŢIE A ROMÂNILOR

Făcând un salt în istorie, ajungem în decembrie 1989, când românii năpăstuiţi de odioasa

dictatură ceauşistă, şi având tineretul în frunte, doboară, cu mâinile goale, sistemul totalitar

falimentar care ne situase pe ultimul loc în concertul economico-social al statelor europene.

NICOLAE CEACHIR

-2-

CUVÂNT ÎNAINTE

ET IN ARCADIA EGO*

Parcă ar fi fost ieri. Nici nu-mi vine să cred că a trecut atâta timp de la acel fiebinte

Decembrie, când tinerii cu braţele goale au reuşit să doboare una din cele mai odioase dictaturi

comuniste din Europa. Mă mai întreb şi acum cum a fost posibil acest lucru? când un întreg popor

s-a revărsat pe străzile tuturor localităţilor din ţară, strigând cu curaj sloganul „Jos Ceauşescu!",

„Libertate!", în acordurile imnului „Deşteaptă-te române", cântat pentru prima dată în mod public

la Râmnicu-Vâlcea, la Revoluţia din 1848.

În acele zile lungi de toamnă târzie, s-au pus bazele unei Românii demne şi încrezătoare în

prezentul şi viitorul său. Atunci s-a văzut tăria morală a unui neam ce a rezistat milenii de restrişte

pe aceste plaiuri. Această lucrare este un pios omagiu celor care s-au jertfit pentru un sfânt ideal,

cât şi a zecilor de mii de participanţi, oameni simpli, care au ieşit să apere cu piepturile lor

idealurile revoluţiei. Unii au venit pentru răsturnarea dictaturii ceauşiste, alţii din teribilism juvenil,

dar au fost şi elemente care s-au implicat numai pentru schimbarea în bine a regimului lor social,

cât şi pentru avantaje.

Fiecare participant la acest mare eveniment, arc propria lui imagine despre acest măreţ

eveniment, care îşi văd acum liniştiţi de viaţa şi munca lor.

Despre acest mare eveniment din istoria poporului român, astăzi, o serie de aşa-zişi

„analişti" care au asistat din fotoliu în faţa televizoarelor, acum neagă rolul acestui mare eveniment

din istoria poporului român, considerând-o o lovitură de stat a agenturilor străine.

Volumul întocmit de prof. dr. Corneliu Tamaş este o pagină vie de istorie scrisă cu acribie

ştiinţifică şi se vrea o readucere aminte a acelui 18 Decembrie fierbinte, pentru a lăsa generaţiilor

viitoare o pildă despre eroismul acestui popor şi de curajul unor oameni care au schimbat cursul

istoriei, întrerupt timp de cinci decenii prin smulgerea prin forţă a puterii politice de către

comunişti.

În Decembrie 1989 a avut loc cea mai mare revoluţie din istoria poporului român. Pe

măsura posibilităţilor, şi eu am luat parte la victoria ei.

Gral. mr. (r) Mihai Dumitrescu

* Şi eu am fost în Arcadia, participare la o acţiune

-3-

EI AU AVUT CURAJUL

Epoca de Aur a lui Nicolae Ceauşescu înseamnă şi venirea Elenei Ceauşescu în cel mai înalt

post din stat, setea ei de putere a fost egalată doar prin grosolănia ei. Ea i-a făcut lui Nicolae

Ceauşescu un rău mult mai mare decât toţi opozanţii şi dizidenţii la un loc, a proiectat asupra lui

ostilitatea, apoi ura îndreptată asupra ei şi l-a discreditat, creându-i imaginea unui bărbat

subordonat soţiei sale1.

În vara anului 1986, Nicolae Ceauşescu a făcut o vizită în Vâlcea. Tribuna Oficială s-a

amenajat pe Calea lui Traian, între Sediul Comitetului judeţean şi Palatul de Justiţie. La sediul

Poştei au fost puse pe toate cele patru laturi ale acoperişului, din metru în metru, drapele de mătase

şi s-a amenajat un tablou uriaş al lui Nicolae Ceauşescu, iar la Justiţie o mare lozincă „Ceauşescu,

fiu iubit, în Vâlcea bine-ai venit!", ce reprezenta o adevărată explozie virtuală. Pe toată Calea lui

Traian, drapele naţionale şi roşii ale partidului, eşarfe, covoare şi flori la balcoane, iar în depărtare

pe acoperişul unui bloc cu patru etaje s-a amplasat o lozincă uriaşă, pe care au fost montate drapele,

unul lângă altul, pentru a fi mascată biserica „Cuvioasa Paraschiva", care putea fi văzută de la

Tribuna Oficială. Mitingul a impresionat prin coloritul peisajului, prin imensitatea de oameni aduşi

cu forţa, pe liste, din toate colţurile judeţului, numai să audă şi să vadă cuplul prezidenţial. Autorul

acestor relatări a fost unul dintre organizatori, el mai arată că „entuziasmul nu a fost pe măsura

aşteptărilor, pentru că era multă îmbulzeală şi oamenii abia-şi mai trăgeau sufletul, dar să mai şi

ovaţioneze"2, dar nu scoate nici un cuvânt că manifestanţii s-au cam săturat de Epoca de Aur. În

afară de aceasta s-a întâmplat şi un accident, care putea să aibă urmări tragice, o tribună

improvizată, mai jos spre Magazinul Cozia, pe Calea lui Traian, s-a prăbuşit cu câţiva zeci de

sportivi tineri ce executau o piramidă umană, creându-se un vacarm ce nu putea să treacă

neobservat. Se pare că Ceauşescu n-a realizat ce s-a întâmplat, deoarece nu şi-a întrerupt

cuvântarea. Din fericire, nu s-a înregistrat nici un accident mortal, iar cei răniţi au fost rapid

evacuaţi şi transportaţi la spitalul judeţean3.

Un fost activist al partidului comunist din acea perioadă, menţionează: „Era însă o nebunie

generală, o nebunie premeditată, pusă la cale din laşitate, slăbiciune sau interes. De fapt, la scară

naţională, grandoarea depăşise limitele credibilului. Duşmanii lui Ceauşescu l-au încurajat şi

asmuţit, lingăii şi cei puşi pe căpătuială l-au slăvit şi l-au adulat, iar cei de lângă el, i-au

confecţionat o oglindă care-i deformau realitatea în care nici el nu se mai putea recunoaşte. Poeţii îl

cântau în cuvinte feerice, pictorii îl imortalizau pe pânze de dimensiuni impresionante, compoziţiile

1 Florin Constantiniu, O istorie sinceră a poporului român,ed. a IlI-a, Bucureşti, 2002, p. 514

2 Ion Ţuca, Dinăuntru şdin afara „ Casei Albe ", Bucureşti, 2003, p. 115

3 Idem, p. 106

-4-

muzicale nu mai încăpeau în solfegiile obişnuite, iar gazetarii abia mai pridideau să astâmpere - cu

cuvinte elogioase - formarea plumbului încins din tipografii1". Dar acest autor caută să dreagă

busuiocul arătând: „Cu voie sau fără voie, Ceauşescu a făcut şi multe greşeli, deoarece, prin

promovarea până la paroxism a cultului personalităţii şi impunerea voinţei unei singure persoane,

nu putea să nu ajungă la unele măsuri arbitrare, dictatoriale2".

Securitatea, fără a mai recurge la represiuni rapide şi masive ca în perioada stalinistă, însă

regimul a creat prin poliţia politică un climat de frică şi suspiciune, care a sfârşit prin a deveni

paralizant. O reţea de turnători, dar şi de turnători voluntari a semnalat cele mai mici manifestrăi de

opoziţie sau neconformism1. S-a răspândit frica de microfoane, oamenii îşi vorbeau prin semne,

acopereau cu perna telefonul, ieşeau pe culoare sau în grădini pentru a putea să-şi spună gândurile,

până la cele mai înalte poziţii în aparatul de partid sau de stat3.

Printre centrele urbane unde au avut loc mişcări anticomuniste se numără şi municipiul

Râmnicu-Vâlcea. Principalele produse agroalimentare în anul 1981 erau cartelate. Făina, mălaiul,

zahărul, untul, ouăle, carnea, laptele, etc. Se distribuiau numai pe tichete şi la cote infime. Porţia de

pâine zilnică era de 300 grame de persoană. Bucureştiul a fost asaltat de cohortă de ţărani care, în

curse muncitoreşti şi trenuri personale cărau în saci mari de rafie, la sute de kilometri distanţă,

pâinea cea de toate zilele.

Industrializarea forţată a dus la creşterea populaţiei capitalei judeţului Vâlcea la cote

nebănuite. Dacă în anul 1956 Râmnicul avea 18.984 locuitori, a ajuns în anul 1981 la aproape

90.000 locuitori. Au apărut cartiere noi, adevărate ghetouri, cum este Ostroveni, care a fost construit

pe grădina de zarzavaturi a oraşului, pe lunca Oltului.

1 Idem, p. 99

2"Idem, p. 150 3 Idem, p. 516

-5-

MUNCITORII SE RĂSCOALĂ

Autorităţile locale de partid în baza „preţioaselor indicaţii" sosite de la cel mai înalt eşalon,

au luat hotărârea să nu mai dea dreptul muncitorilor navetişti de a cumpăra pe cartelă, pâine.

Regimul comunist care se lăuda ca asigură fericirea clasei muncitoare, a smuls cu brutalitate, pâinea

de pe masa lor.

Vasile Gorun era şeful unei echipe de constructori foarte cunoscută din oraş. El era socotit

unul din cei mai exigenţi „şefi" care cerea muncă de calitate. Nu accepta minciuna, chiulul şi furtul.

Pe 13 octombrie 1981, când s-a dus să facă pontajul celor 150 de muncitori constructori din echipa

sa, aceştia au raportat că ei nu mai pot lucra, că li s-a refuzat să li se vândă pâinea pe cartelă roşie de

navetist, indiferent la orice preţ. În aceeaşi zi, greva s-a declanşat de la sine, având la început numai

cauze economice - PÂINEA. Constructorii erau foarte nemulţumiţi, deoarece au fost obligaţi cu o

seară înainte să mănânce mămăligă din gris, singurul aliment ce a fost găsit după ce au făcut coadă,

la magazinul alimentar.

Agitaţia s-a iscat în faţa blocului Al7 din cartierul Ostroveni şi a atras multe echipe de

constructori din zonă, ajungând până la circa 1.000 de oameni, cu tendinţa de a aduna pe toţi

constructorii.

CONDUCEREA ÎNTREPRINDERII DĂ DIN UMERI

Muncitorii cereau cu insistenţă venirea la faţa locului a directorului întreprinderii, inginerul

Ion Chelcea şi a secretarului de partid, Ion Roată. Conducerea întreprinderii a luat cunoştinţă de

cele cerute de către muncitori, a dat din umeri şi au mers la centrul de pâine. La refuzul vânzătoarei

de a mai vinde pâine au declarat că se duc să ia legătura cu organele de partid şi duşi au fost.

-6-

NICI PÂINE FĂRĂ MUNCĂ, NICI MUNCĂ FĂRĂ PÂINE

Spiritele muncitorilor s-au încins, oamenii strigau lozinca comunistă, afişată cu emfază pe

toţi pereţii, „Nici pâine fără muncă, nici muncă fără pâine" şi „Nu începem munca fără pâine". Din

acest moment această nemulţumire a luat un caracter anticomunist, se auzeau timide şi unele

revendicări politice. Acest început de revoltă s-a declanşat în cartierul Ostroveni, format din circa

25.000 de locuitori.

Maistrul Vasile Gorun văzând că cei din conducerea întreprinderii nu s-au mai întors şi i-au

lăsat baltă, s-a dus să rezolve pe cale amiabilă acest diferend. Vânzătoarea de la centrul de pâine i-a

spus că nici ea nu vrea să-şi piardă pâinea. Vasile Gorun a luat legătura telefonică cu directoarea de

la Fabrica de pâine, şi dânsa a aprobat să se dea până la noile decizii, câte o pâine de persoană.

Merceologul Georgescu a spus că nu mai este pâine şi cu de la sine putere a spus că el a hotărât să

vândă fiecărui muncitor câte un corn de 1,25 lei, în loc de o pâine.

Vasile Gorun, împreună cu delegaţia care-l însoţea, a tras perdeaua ce despărţea prăvălia, şi

a văzut că în depozit era pâine înăuntru. Atunci s-a trecut imediat la vânzarea pâinii, vânzătoarea nu

făcea altceva decât să încaseze banii. Agitaţia a început să crească o dată cu terminarea stocului de

pâine.

MARŞUL DESMOŞTENIŢILOR

Mulţimea adunată a cerut să meargă la Comitetul judeţean de partid pentru rezolvarea

problemei. Miliţienii care au fost alertaţi de „oamenii de bine", au încercat presiuni asupra

delegaţiei şi asupra maistrului Vasile Gorun, să se astâmpere şi să treacă imediat la lucru, că altfel o

să fie rău de tot. La huiduielile mulţimii au fost obligaţi să dispară. Nemulţumiţii s-au încolonat şi

au început să meargă spre centrul administrativ politic al municipiului. Din Ostroveni au trecut

podul de fier de peste râul Olăneşti, ajungând la gară şi de acolo au cotit în sus pe bulevardul Tudor

Vladimirescu.

De la Fabrica de piele şi încălţăminte „Vâlceana" s-au alăturat mulţi muncitori, îngroşând

numărul celor care mărşăluiau.

-7-

„ORGANELE" SUNT LA POST

În faţa sediului Comitetului judeţean PCR Vâlcea, se afla un grup masiv de securişti din

brigada antiteroristă şi miliţieni gata de luptă. În fruntea lor se afla colonelul Aurel Ţambrea, şeful

securităţii, Alexandru Burea, şeful miliţiei judeţene, cu adjuncţii lor. În momentul când s-a apropiat

coloana de sediu au început să acţioneze prin lovirea unor manifestanţi, arestarea şi urcarea unora

în dubele miliţiei. Vasile Gorun a cerut ca o delegaţie muncitorească să aibă o discuţie cu

conducerea judeţeană PCR. Zelul miliţienilor şi al securiştilor specializaţi în cotonogeală a crescut

simţitor. Din rândul celor circa 2.000 de manifestanţi, au început să se audă lozinci cu caracter

economic, solicitând primului secretar să stea de vorbă cu muncitorii.

AUDIENŢA

După o scurtă perioadă de mari agitaţii şi strigăte, primul secretar Theodor Coman, a ieşit

pe scările din faţa sediului judeţean cerând miliţienilor să-i lase să se apropie. Apoi s-a adresat

muncitorilor spunând că „cine vrea să vină, să intre înăuntru". Circa 100 de muncitori au intrat în

sediu, au fost îndrumaţi spre sala mare de şedinţă. Cei rămaşi afară fără conducători, au fost

împrăştiaţi de către miliţieni şi securişti.

Primul secretar s-a înfuriat şi a început să drăcuie, că numai pâine vrea să mănânce, că

mămăliga le pute, apoi schimbând deodată tonul, le-a spus că în câteva zile se va aranja şi se va

reglementa totul, să meargă liniştiţi la lucru, că nimeni nu va păţi nimic.

VAL DE ARESTĂRI

A doua zi, pe 14 octombrie a început un mare val de arestări din rândul celor care au

îndrăznit să manifeste prin oraş, cerând în fericita ţară a socialismului victorios, să aibă dreptul de a

cumpăra pe bani o bucată de pâine. Cei peste 50 de arestaţi au foşt aduşi la miliţie, supuşi

presiunilor şi obligaţi la unele torturi neomeneşti. S-au format birouri speciale de lucru în diferitele

puncte de lucru ale oraşului, care au început să funcţioneze imediat ca să cerceteze, să ancheteze şi

siliţi să recunoască că cel care a organizat totul a fost Vasile Gorun.

-8-

„Capul răutăţilor", maistrul Vasile Gorun este anchetat de un colonel de securitate şi pus la

stâlpul infamiei într-o şedinţă organizată la Casa Ştiinţei, în care s-a afirmat că a pătat onoarea

întreprinderii de Construcţii, îndemnând oamenii la revoltă şi că a proferat cuvinte jignitoare la

adresa partidului clasei muncitoare. A fost arestat pe 19 octombrie pe stradă şi în aceeaşi zi i s-a

intentat proces şi prin sentinţa civilă nr. 4890 din dosarul 6856/1981 a Tribunalului judeţului

Vâlcea, că „la Complexul comercial din Ostroveni, s-a adresat cu cuvinte vulgare şi expresii

indecente... a influenţat negativ pe ceilalţi muncitori", şi s-au cerut trei luni închisoare corecţională,

cu drept de apel în 24 de ore. În sentinţa civilă din 27 octombrie, cu nr. 5001, spicuim că „Gorun

Vasile, după cum au zis mai mulţi martori, nu rezultă că ar fi adresat cuvinte jignitoare la adresa

cuiva. În dimineaţa zilei de 13 octombrie, în prezenţa a 150-200 persoane, în cartierul Ostroveni au

avut unele discuţii în legătură cu distribuirea pâinii, s-a exprimat „daţi-vă dracului şi faceţi ce

vreţi". Judecata consideră că în urma unui incident petrecut la un chioşc de pâine din zona

Ostroveni, contravenientul a întrebuinţat expresii indecente faţă de muncitori, expresii menite să

ducă la indignarea oamenilor". Vasile Gorun a fost condamnat definitiv la trei luni închisoare pe

care a executat-o la Penitenciarul Colibaşi.

Greva şi marşul muncitorilor constructori alături de alţi oameni ai muncii din oraş au obligat

autorităţile să acorde dreptul navetiştilor să cumpere pâine pe cartelă. Era o palmă dată celor care

conduceau judeţul şi unul dintre primele marşuri anticomuniste din ţara noastră.

Peste ani, în urma manifestaţiilor anticomuniste din 15 noiembrie 1987, de la Braşov şi a

procesului înscenat, s-a hotărât ca cei care au participat să fie condamnaţi între 6 luni şi 3 ani

închisoare fără privare de libertate cu exercitarea pedepsei în unităţi socialiste de stat, de peste tot

cuprinsul ţării. La Râmnicu-Vâlcea au fost trimişi după condamnare Mureşeanu Vasile, Ionuţ1 care

au povestit cele întâmplate la Braşov, vestea întinzându-se peste tot.

Paroxistic şi disgraţios, cultul lui Ceauşescu devenise de nesuportat. Obtuzitatea politică,

ignoranţa şi chiar prostia, înfumurarea peste margini, arbitrariul, despotismul care au coabitat cu

veleitarism agresiv şi arogant, plus dogmele şi practicile unui sistem care îşi arătase deja limitele, au

făcut din conducerea unipersonală o imensă parodie şi o sursă de erori monumentale4.

Izolarea din exterior era categorică. Perechea prezidenţială era din ce în ce mai izolată, chiar

faţă de cei care profitau de pe urma ei o susţineau. Dezastrul economic era evident, în primul rând

pentru cei care camuflau această realitate spre a nu cădea în disgraţia dictatorului. Greutăţile vieţii

de zi cu zi deveniseră de nesuportat de către majoritatea populaţiei exasperată de penuria de

alimente, de frigul iernii, de opririle regulate ale curentului, etc.5 înainte de revoluţie, când factorii

de tensiune internă se agravaseră, când pe plan politic nu se întrevedea nici o soluţie de ieşire,

4 Ion Iliescu, Revoluţie şi reformă, p. 19

5 Idem, p. 20

-9-

oamenii acestei ţări, nu se gândeau decât la un singur lucru, cum să scape de dictatura apăsătoare a

lui Ceauşescu. Ce urma apoi era cu totul altă problemă'.

VÂLCEA SE MIŞCĂ

Nu toţi locuitorii judeţului erau timoraţi de politica drastică a partidului stat, au fost şi

oameni care dând dovadă de curaj şi-au arătat dezacordul faţă de politica ceauşistă. La 23 august

1989, pictorul Vasile Hurjui din Govora, a venit cu un prieten la restaurantul din centrul staţiunii.

Nu a găsit nici un fel de loc liber, deoarece era sărbătoare şi după manifestaţie mulţi au vrut să bea

o bere şi să servească mici. Indignat că nu are unde să stea s-a aşezat în mijlocul localului şi a

strigat cu tăria urii „Jos Ceauşescu". Ca prin minune, într-o clipă, restaurantul a rămas gol. Pictorul

era client permanent al organelor de securitate fiind cunoscut ca un cal breaz. Dar, de data aceasta a

fost lăsat în pace. Se pare că în dosarul lui personal, de care se bucura, erau şi alte atitudini mai

incriminatoare.

Au fost şi oameni care periclitându-şi libertatea, nemaiputând răbda s-au opus

comunismului. În toamna anului 1987 inginerul Gheorghe Roibu de la IUCF, împreună cu soţia sa

Eugenia a făcut o vizită la familia lui Marinei Păunescu din Olăneşti. Inginerul era ca o „bombă"

gata să explodeze. Devenit indezirabil, conducerea de la întreprinderea unde lucra a încercat de mai

multe ori să scape de „pacoste", datorită atitudinii complet nesănătoase faţă de realizările regimului

şi a conducerii superioare a partidului clasei muncitoare. În timpul petrecerii Gheorghe Roibu a

început să-l imite, vorbind ca Nicolae Ceauşescu, lucru ce a făcut să se spargă tot cheful. Cei care se

aflau prezenţi au plecat care încotro. Dar inginerul nu s-a lăsat, a găsit un recipient în care se afla

păcură, a luat un şomoiog de cârpă şi a scris „Jos Ceauşescu" pe spatele autobuzului articulat, care

circula pe distanţa Olăneşti-Râmnicu-Vâlcea. Maşina era staţionată la cap de linie, în preajma

Primăriei Olăneşti, spre coastă, care avea plecarea la orele 5-5,30 dimineaţă. Din cauza ceţei şi

întunericului de toamnă nimeni nu a sesizat ceva. Organele de represiune judeţene au început

serioase cercetări, pentru descoperirea făptaşului, acţiunea lui fiind considerată un act deosebit de

grav.

Scăpat ca prin urechile acului inginerul nu s-a astâmpărat, considerând că va avea noroc şi

de data aceasta. Acasă a luat o bucată de linoleum şi cu o lamă de ras a făcut o matriţă cu inscripţia

„Jos Ceauşescu", pe coli de hârtie A4 din comerţ în număr de 10 exemplare, ce a constituit 250-

300 manifeste, care au fost împrăştiate la IUCF. El le-a pus jos lângă panoul fruntaşilor, noaptea pe

la orele 23, pe care vântul toamnei le-a împrăştiat. Acţiunea s-a repetat de trei ori. S-a folosit

-10-

cerneală neagră de stilou, pusă în tuşieră. Matriţa a fost ascunsă într-un colţ al televizorului şi după

începerea anchetelor de către căpitanul de securitate Trică, care răspundea de obiectiv şi de

colonelul Burtoi şeful securităţii din Vâlcea, matricea a fost distrusă de inginer prin ardere.

După 17 decembrie 1989 s-au împrăştiat un număr de 60 de manifeste de format A4 la

Magazinul Cooperaţiei şi la Renel. Au fost repede depistate de maiorul de securitate Fulgeleru care

a început cercetările, dar declanşarea revoluţiei a dus la oprirea anchetei. În 20 decembrie, Dănuţ

Dumitrică a scris la maşina Olivetti, în cinstea celui de al XlV-lea Congres al PCR, manifeste cu

inscripţia „Jos Ceauşescu!", „Jos Tiranul!", „Jos Dictatura!" care au fost lipite la magazinul de

mobilă (azi Anabella), la restaurantul Europa din nord, iar la magazinul Hermes din Ostroveni au

fost aruncate. În noaptea de 20-21 decembrie, Ciocan Titi Adrian împreună cu Hortâpan Sorin, pe

digul falezei râului Olăneşti, pe partea dinspre Lenin Sud, au scris „Solidari Timişoara! Solidari 300

morţi". Cel care a scris a fost Sorin care era pictor, pe când Adrian a ţinut găleata.

Printre mulţi alţi locuitori ai Râmnicului, şi Nicolae Budeanu, fiul colonelului Nicolae

Budeanu, în urma apelului de la „Europa liberă" în noaptea de 17-18 decembrie a pus în toate cele

patru balcoane ale apartamentului aflat în centrul municipiului lumânări aprinse.

NUMEROTAREA INVERSĂ

În decembrie 1989 Timişoara a aprins flacăra ce s-a numit Revoluţia Română din '89,

împotriva întregului regim comunist şi întregii sale nomenclaturi. Timişoarei i-a urmat Bucureştiul,

Clujul, Sibiul, Braşovul şi apoi întreaga ţară.

Lipsurile resimţite tot mai puternic în aprovizionare, cozile la magazinele alimentare au

devenit un element nelipsit din peisajul cotidian. Criza alimentară a atins cote fără precedent în

istoria românească, nici în timp de război nu fuseseră la o asemenea alimentaţie mizeră. Oamenii

erau obligaţi să mănânce „tacâmuri de pui".

Deşi datoria externă fusese lichidată, cozile formate din timpul nopţii la magazine,

raţionalizarea alimentelor de primă necesitate, dificultatea de a le procura, a dus la adâncirea

prăpastiei dintre conducător şi popor. Regimul de economii, mai ales la consumul electric, a avut

drept rezultat cufundarea în întuneric a oraşelor şi în general a ţării, a alimentat starea de

nemulţumire a populaţiei. Nicolae Ceauşescu a limitat la două ore programul TV. Cetăţenii şi-au

îndreptat antenele către Bulgaria, Iugoslavia, Ungaria, URSS. Interzicerea avorturilor a generat

-11-

decesul a sute şi sute de femei tinere6.

Excesiva politizare a aparatului de stat, a devenit în ultimii ani un paradis al neisprăviţilor,

căci oricine putea obţine situaţii pe care în mod obişnuit nici nu putea să le viseze, fără să

îngrijoreze rudele şi cunoscuţii. Excesiva politizare a aparatului de stat, dublat de un adevărat cult

morbid al familiei prezidenţiale trebuie să fie aşezată printre cauzele marasmului general în care ne

afundam tot mai tare cu fiecare efort ce făceam pentru a ieşi din el7.

Un opozant de marcă care s-a manifestat public în plin congres al XlI-lea al PCR în 1981, a

fost vechiul militant comunist Constantin Pârvulescu, dar vocea lui a fost singulară, în afara

senzaţiei deosebite, acţiunea a rămas fără ecou. Dizidenţii comunişti din sânul PCR nu s-au alăturat

lui Constantin Pârvulescu, pentru a răsturna clanul dictatorial. Ei n-au facut-o deşi aveau prilej şi

funcţii importante.. ,8 Moscova dorea în interesul menţinerii sistemului socialist, ca regimurile

anchilozate, să fie înlocuite de regimuri reformatoare „după chipul şi asemănarea celui

gorbaciovist". După întâlnirea de la Malta din 6-7 octombrie 1989, a început numărătoarea inversă a

lui Nicolae Ceauşescu şi a regimului său dictatorial. Marea majoritate a aparatelor de radio erau

puse pe lungimile de undă ale posturilor „Europa liberă", „Vocea Americii", „Radio Londra", unde

vocile crainicilor se auzeau clar seara pe scările întunecate ale blocurilor din Râmnic, printre care şi

cele ale vâlcenilor Virgil Ierunca şi Nicolae Stănişoara. Fostele ţări socialiste se desprindeau una

câte una din ghetoul comunist, după Bulgaria a venit şi rândul României, deşi la noi nicicând

„mămăliga nu face explozie şi nu se va trece la democraţie după spusa şefului statului şi al

partidului Nicolae Ceauşescu nici când va face plopul pere şi răchita micşunele"9.

Lipsa de căldură, lumină şi alimente s-a extins peste toată ţara. Sistemul de represiune şi

control era foarte bine pus la punct. Nicolae Ceauşescu secondat şi de multe ori depăşit de Elena

Ceauşescu, acumulase succesiv toate atributele puterii, înconjuraţi de membrii familiei lor, care

ocupau funcţii cheie în ierarhia de partid, militară şi de stat şi având la dispoziţie un puternic aparat

informativ, instauraseră în ţară o dictatură acerbă, ce anihila din faşă orice tentativă opoziţionistă

sau reformatoare.

6 Florin Constantin, O istorie sinceră a poporului român, ed. a IlI-a, Bucureşti, 2002, p. 254

7 Idem, p. 497

8 Constantin Pârvulescu s-a născut la Olăneşti, jud. Vâlcea şi a fost semnatarul „scrisorii celor şase"

9 Printre cei care au agăţat pere în plopii din Bucureşti, s-a numărat şi studentul în geologie, Radu Vişan. Grupul a fost

prins şi trimis la Jilava.

-12-

AŞA NU SE MAI POATE

În decembrie 1989, oamenii erau decişi să nu mai accepte nedreptăţile, minciuna şi

stupidităţile regimului întruchipat de dictatura ceauşistă. Ca şi în alte momente de cumpănă ale

destinului nostru istoric factorul decisiv a fost ridicarea spontană a maselor, împinse de sentimentul

apăsător „aşa nu se mai poate"'. Marele complot a fost acea răbufnire care a declanşat revolta

populară şi declanşarea Revoluţiei române10

.

Una din variantele de doborâre a regimului Ceauşescu, avea în vedere laşul să dea semnalul

la 14 decembrie 1989, cu o săptămână înainte de Bucureşti şi cu două înainte de Timişoara.

Pregătirile au fost minuţioase şi cu importante cheltuieli materiale şi umane, nucleul acţiunilor a

fost un grup de intelectuali curajoşi, care au constituit încă din noiembrie 1989 Frontul Popular

Român11

.

La Iaşi, în 14 decembrie 1989 s-a încercat răspândirea unei cantităţi de manifeste, în preajma

căminelor studenţeşti, încercându-se o atragere masivă a studenţilor, mizându-se pe condiţiile

necorespunzătoare de trai şi de receptivitatea la incitare a acestora. Organele de ordine au acţionat

prompt, arestându-i pe organizatori şi înăbuşind din faşă acţiunea protestatară, astfel că începutul

revoltei populare împotriva dictatorului este ratată12

. Graniţa cu Uniunea Sovietică a fost închisă în

noaptea de 14-15 decembrie. Vameşul a luat paşaportul lui Corneliu Tamaş şi al soţiei sale

Veronica şi le-a spus că fără nici un comentariu trebuie să coboare. El arată că „Tânărul blond

însoţitor al vagonului sovietic, când i-am cerut tichetul de călătorie a zis că eu trebuie să cobor la

Chişinău şi nu la Iaşi. În ceaţa lăptoasă a mijlocului de decembrie în plină noapte, sar peste tot felul

de garduri de sârmă împletită şi ajung cu greutate să-mi procur bilete din cauza unei imense cozi,

pentru trenul ce era deja format pentru Bucureşti. Primul lucru pe care l-am bănuit a fost că

sovieticii vor să ne introducă cu forţa noua lor perestroika. Muncitorii feroviari care se aflau de-a

lungul trenurilor, ne-au spus pe şoptite că la Iaşi au fost unele manifestări studenţeşti, care au cerut

căldură în cămine. De la o doamnă care s-a urcat la Bacău, am aflat că ascultând cu o seară înainte,

a aflat de la „Europa Liberă", că ar fi ceva la Timişoara cu un pastor reformat care nu vrea să plece

de la noua sa parohie. În Gara de Nord, am găsit în ziarul „România Liberă" pe prima pagină un

articol, în care ni se atrăgea atenţia să respectăm hotărârile judecătoreşti. O cunoştinţă care avea

soţul detaşat la Timişoara şi care s-a dat jos la Drăgăşani ne-a povestit ca i-a spus la telefon, că

acolo este mare măcel".

Acţiunile de la 14 decembrie 1989 constituie un început al Revoluţiei române din

10

Idem, p. 65 11

C. Sava, Adevăr,p. 200 12

Corneliu Tamaş, Istoria Râmnicului,p. 261

-13-

decembrie13

.

Revoluţia este un fenomen complex şi foarte larg. Nimeni nu poate să aibă cunoaşterea

completă a tuturor elementelor componente ale unei asemenea desfăşurări14

. Ea a fost o erupţie

socială cu un autentic caracter popular şi naţional. Ea a atins rapid o fază explozivă în câteva zile la

Timişoara şi în câteva ore la Bucureşti întinzându-se aproape simultan în toată ţara15

. În perioada

15-20 decembrie 1989 a transmis întregii ţări semnalele revoltei pentru înlăturarea vechiului sistem

politic marcând începutul Revoluţiei române. Uriaşa forţă socială în aceste zile s-a propagat în

principalele oraşe ale ţării, culminând la Bucureşti în dimineaţa zilei de 22 decembrie cu

spulberarea întregului edificiu al puterii totalitare16

.

Sunt şi voci care susţin că n-a fost revoluţie ci doar lovitură de palat, un complot, o

conjuraţie, care a dus la putere un grup de nomenclaturişti, din linia a doua, sau mai mult a avut loc

o confiscare a revoluţiei şi că are loc o restauraţie neocomunistă, că ea a fost opera Moscovei şi a

KGB-ului17

. Nostalgicii vechiului regim susţin că a fost o contrarevoluţie antisocialistă şi

antinaţională, fiind vorba de răsturnarea orânduirii socialiste şi restaurarea capitalismului sălbatic18

.

O ZI ÎNAINTEA FURTUNII

21 decembrie. Din însemnările unui participant la evenimente, ale profesorului Sergiu

Purece, se arată: „Aseară s-a dat comunicatul către ţară, privind evenimentele de la Timişoara.

Postul de radio Europa Liberă a transmis aproape toată seara despre o mare manifestare populară de

la Timişoara, în timp ce la sediul Comitetului Judeţean Vâlcea al PCR şi în tot oraşul se vorbea,

după versiunea oficială de la centru despre terorişti, acţiuni fasciste şi infiltrări ale unor agenţi

străini din afară, care ar fi stat la baza mişcărilor violente din capitala Banatului". Dimineaţa, la ora

şapte şi jumătate, a fost prezent la şedinţa Comitetului de Educaţie Politică şi Cultură Socialistă. În

prezenţa lui Aurel Coleaşă - secretar cu probleme de propagandă şi a Domnicăi Capotă, şefa secţiei

de propagandă, unde s-a discutat planul de muncă pe trimestrul I al anului viitor (1990). S-a insistat

asupra programului de activităţi şi afişe de propagandă cu lucrările Congresului al XlV-lea al PCR,

acţiuni complexe privind educaţia materialist-dialectică şi alte asemenea. S-a anunţat că în

13

' C. Sava, op. cit., p. 200 14

Ion Iliescu, op. cit, p. 200 15

C. Sava, op. cit., p. 200 16

Ion Iliescu, op. cit., p. 91 17

Idem, p. 11 18

Idem, p. 10

-14-

februarie următor va avea loc pregătirea profesorilor pe tema „Rolul conducător al partidului,

combaterea teoriilor bi şi pluripartidiste", precum şi un program special de acţiuni pentru alegerile

din 11 martie 1990. Aurel Coleaşă a transmis sarcinile venite de la CC al PCR, să se organizeze

adunări în întreprinderi şi instituţii, în care oamenii să-şi arate adeziunea la politica partidului şi să-

şi exprime hotărârea de a riposta la acţiunile de terorism, fascism şi trădare de ţară. S-a cerut ca

oamenii să fie lămuriţi, să nu se lase provocaţi şi să li se spună deschis tot ce s-a întâmplat. „Oare le

puteam spune ce am auzit la Europa Liberă? La actele de vandalism să se răspundă cu forţa şi orice

act de subordonare să fie pedepsit ca trădare de ţară19

.

TRENUL RUŞINII

Pe 21 decembrie, în jurul orei 19.00, Ion Dincă a fost chemat la Nicolae Ceauşescu, care a

cerut să se pună garnituri de tren pentru trei judeţe pentru Gărzile patriotice din aceste judeţe, care

vor pleca la Timişoara. Efective 9.000 - 7.000 de la Dolj, 7.000 de la Olt şi 6.000 de la Vâlcea sau

7.000, ca să ajungă a doua zi dimineaţa, transportul a 22.000 de oameni. Lucru ce s-a transmis la

executare.

Mişcarea de la Timişoara a determinat constituirea pe plan local a unui comandament la 21

decembrie 1989, care a luat măsuri de mobilizare a gărzilor patriotice, acel braţ înarmat al

cuceririlor revoluţionare, pentru a înăbuşi contrarevoluţia agenturilor imperialiste. S-a hotărât

adunarea, îmbarcarea şi deplasarea la Timişoara, cu aproximativ 6.000 de aşa zişi „luptători", chiar

dacă finalizarea nu a avut loc. Fiind deja proclamată starea de necesitate, conducerea Comitetului

judeţean de partid, în baza ordinelor primite de la Comitetul central, a angajat la ordinul

Comandantului Suprem al Forţelor Armate, toate conducerile întreprinderilor mari din municipiu şi

judeţ, inclusiv Statul major al Gărzilor Patriotice, constituirea şi plecarea spre Timişoara a aşa

zişilor 6.000 „luptători" din Gărzile Patriotice, în fapt a muncitorilor care în ziua de 21 decembrie se

aflau la serviciu şi a celor care au putut fi aduşi de acasă, de fapt o adunătură (după părerea

maiorului Ion Tudor) de oameni, nicidecum subunităţi organizate şi instruite. Conducerea judeţeană

de Partid din Vâlcea a fost întrebată la adunarea care a avut loc în seara de 22 decembrie 1989, ce se

face la Timişoara, de ce nu mergem cu armament; li s-a răspuns că acolo un grup de huligani

devastează ordinea de drept şi că a doua zi conducerea centrală de partid se va deplasa la Timişoara

şi trebuie să fie linişte şi bine primită. Ca şef de stat major al Gărzilor Patriotice maiorul Ion Tudor

a fost numit şef al detaşamentului care urma să se constituie şi deplaseze doar teoretic.

19

' Corneliu Tamaş, Istoria Râmnicului, p. 261

-15-

Fiecare luptător al libertăţilor comuniste a fost înarmat cu o bâtă confecţionată prin elan

muncitoresc la „Carpatina" şi li s-au împărţit la toţi, fără să mai iscălească de primire, o pâine

întreagă, o cutie de peşte nedesfacută, castraveciori să nu li se aplece de atâta comunism, o sticlă de

apă minerală şi un pachet de ţigări Carpaţi de Târgu Jiu, „că de aia suntem în Oltenia", toate prin

bunăvoinţa directorului cel mare, Vlangăr cel care ne blagoslovea cu raţii ştiinţifice20

.

Tinerii muncitori luaţi cu forţa pe liste, au venit încolonaţi, fiind îmbrăcaţi în uniforma

gărzilor patriotice, însoţiţi de către secretarii comitetelor de partid din întreprinderi, după ce au

coborât din autobuzele care i-au adus în gară.

Nicolae Bivol s-a deplasat la gară şi l-a întrebat pe şeful staţiei CFR Aurel Dima, ce

locomotive libere se află la dispoziţie. Pe 18 decembrie la orele 20 s-a luat legătura cu ing. Meşca

de la Direcţia CFR Craiova, care a trimis o locomotivă dublă cu trenul 2007. La orele 22 a sosit

primul tren de la Piatra Olt. Spre Timişoara au plecat trei trenuri în noaptea de 20/21 decembrie,

primul la orele 23 - mecanic Traian Păun, al doilea la ora 1.00 dimineaţa - mecanic Bugulengi

Nicolae, ultimul la orele 3.40 - mecanic Nicolae Vlad. Pe distanţa de la Piatra Olt la Sibiu trenurile

au mai oprit pentru a mai lua luptători de la Drăgăşani, Băbeni şi s-au mai urcat 100 persoane la

Călimăneşti şi tot 100 la Lotru-Brezoi. În toate garniturile au fost circa 1.000 de luptători.

Garniturile au plecat la ore diferite din staţia CFR Rm. Vâlcea, iar pe parcurs nu s-a obţinut nici un

fel de legătură telefonică sau de altă natură. Trenurile au fost oprite la 7.30 pe 22 decembrie,

fraternizând cu revoluţionarii'. Ultimul tren a fost oprit la staţia Radna, maiorul Ion Tudor care

răspundea de acest tren a cerut şefului de gară să li se dea liber spre Rm. Vâlcea. În acel moment au

fost azvârlite pe ferestrele trenului, bâtele cu care au fost înarmaţi. Numărul bâtelor a fost mult mai

mare, că multe au rămas în staţia Rm. Vâlcea şi folosite la foc, dar altele au fost întrebuinţate în

acest scop şi de ţiganii care le-au văzut fără stăpân. Tinerii care se aflau în vagonul în care se afla şi

Gelu Achim Statie a strâns toţi banii care îi aveau şi a cumpărat tot coniacul şi ce s-a mai găsit din

bufetul gării Radnei, lucru nemaivăzut de către vânzătoarea care şi-a văzut toate rafturile goale. Pe

drumul de întoarcere s-au legat prietenii şi afinităţi şi a doua zi cum aveau liber, au venit cu toţi la

revoluţie.

La 22 decembrie 1989 în jurul orelor trei dimineaţa, a sosit în gara Râmnicului trenul de la

Radna. Aici se afla secretarul cu problemele organizatorice Manole Bivol care l-a ameninţat pe

maiorul Ion Tudor că va fi tras la răspundere, pentru neîndeplinirea misiunii şi că ordonat din staţia

CFR Radna celorlalte garnituri de trenuri aflate la Arad şi la Viile Aradului să se întoarcă la Rm.

Vâlcea. Secretarul cu organizatoricul nu a mai avut timp să-şi ducă la îndeplinire planul căci în

acea zi de 22 decembrie a căzut regimul.

La judecata procesului „Celor 4" s-au adus ca martori şi pe Bivol de la Vâlcea, iar un martor

20

C. Sava, Revoluţia,p. 568