PREVENIREA BOLILOR VENERICE

PREVENIREA BOLILOR VENERICE

ARGUMENT

Viata fiecarui individ poate fi la un moment dat amenintata de o suferinta aparuta brusc, care-l aduce intr-o situatie grava ce trebuie rezolvata de serviciul medical cu promptitudine si profesionalism.

Chiar daca Bolile venerice, sunt vazute de noi toti ca boli rusinoase si nu simtim aceeasi afectiune de bolnavi, ca in cazul celorlalte boli si acesti pacienti au nevoie de multa intelegere si afectiune chiar daca boala venerica se ia pe cale sexuala.

De aceea noi cadrele medicale prin natura noastra, care avem cunostinte medicale de gravitatea acestor boli, trebuie sa ne implicam foarte mult in educatia sexuala a tinerilor care sunt la inceput de drum in viata, ca trebuie sasi stapaneasca sentimentele si in momentul in care au decis sa-si inceapa viata sexuala, trebuie sa foloseasca protectie si sa se limiteze la un singur partener chiar daca in societatea moderna nu mai este la moda si nu se mai respecta invataturile religioase .

Trebuie sa ne invatam copii ca bolile cu transmitere sexuala reprezinta o prioritate de sanatate publica, nu numai ca o cauza principala de morbiditate in populatia adulta, cu complicatii posibile de infertilitate, la cancer de col uterin, expunerea nou nascutilor la grave probleme de sanatate, decese premature dar si prin consecintele sale socio economice.

CUPRINS

ARGUMENT

CAPITOLUL I ANATOMIE I FIZIOLOGIE

1.1. Anatomia pielii

1.2. Fiziologia pielii

1.3. Anatomia aparatului genital feminin afectat de bolile venerice

1.4. Anatomia aparatului genital masculin afectat de bolile venerice

CAPITOLUL II: Notiuni despre bolile venerice majore si minore

CAPITOLUL III: Masuri de combatere a bolilor venerice

CAPITOLUL IV Rolul asistentei medicale in prevenirea bolilor venerice

CONCLUZII

BIBLIOGRAFIE

CAPITOLUL I: ANATOMIE I FIZIOLOGIE

1.1 ANATOMIA PIELII

PIELEA

Organul cutanat este un invelis membranos conjunctivo-epitelial, ce acopera intrega suparafata a corpului si se continua cu semimucoasele si mucoase cavitatilor cutanate.

La un adult de talie medie pielea poate ajunge la o suprafata de 1,5-1,8 m2 greutatea sa reprezentand circa 1/15 de greutatea totala (18 kg ) a organului. Grosimea sa variaza dupa regiunea anatomica, sex, varsta si rasa. La copii, femei, batrani pielea este mai subtire. Astfel la palme si plante pielea poate avea o grosime de 5 mm, in timp ce la pleoape si preput are o grosime de numai 0.2 mm

La examenul vizual al tegumentelor se observa unele pliuri sau cute adanci (inghino crural, submamar, interfesier) si alte santuri mai fine, care se intind pe intreaga suprafata a tegumentului, se intretaie si formeaza figuri geometrice, ramboidale, realizand per ansamblu cadrilajul normal al pielii.

Suprafa palmara si plantara sau zonele volare prezinta o serie de santuri paralele, curbe juxtapuse care delimiteaza mici proieminente regulate denumite creste papilare si care inlocuiesc in ansamblu un desen propriu fiecarui individ, ce poarta denumirea de DERMATO GLIFE si sunt determinate genetic.

Porii sau depresiunile infundibuliforme fac parte de asemenea din desenul cutanat normal si corespund orificiilor polisebacee sau ale glandelor sudoripare.

Culoarea pielii este determinata de mai multi factori si anume dispersiunea luminii prin grosimea epidermului (keratinizat, cantitatea si tipul de melanina din epiderm si derm), vascularizatia dermului superficial si concentratia sangelui in oxihemoglobina si hemoglobin redusa ca si cantitatea de caroten din stratul cornos si hipoderm.

La structura organului cutanat contribuie atat tesuturile epiteliale ale epidermului glandelor fanerelor, sistemului, melanoformator, cat si straturile conjunctive ale dermului si hipodermului. In plus pielea contine muschi proprii striati si netezi, vase si formatiuni nervoase.

Pielea este alcatuita din trei straturi principale: epidermul, dermul si hipodermul.

EPIDERMUL: stratul superficial al pielii de natura epiteliala epiteliu stratificat pavimentos este despartit de derm printr-o membrana bazala . El se compune din doua straturi principale si anume un strat profund, gros si moale numit stratul mucos i un strat superficial subtire, transparent si uscat numit stratul cornos (prin ardere acest strat da un miros de con ars).

Epidermul este strabatut de tulpina firelor de par, precum si de canalele de excretie ale galandelor sudoripare. El contine de asemenea terminatii nervoase receptoare.

STRATUL MUCOS al epidermului numit si corp mucos (datorita faptului ca prin macerare indelungata in apa fierbinte se transforma intr-o masa cu aspect mucos) este alcatuit la radul lui din trei straturi, fiecare dintre ele fiind format din unul sau mai multe randuri de celule suprapuse: stratul bazal sau generativ, stratul celulelor poliedrice si stratul granulos.

Stratul bazal germinativ este alcatuit dintr-un singur rand de celule de forma cilindrica cu limite distincte si cu citoplasma plina de garnulatii pigmentare.

Este pigmentul numit melanina care da culoare pielii si care variaza cantitativ cu rasa si gradul de expunere la lumina si cu regiunea corpului. Stratul germinativ se mai numeste si strat generator, deoarece mitozele abundente de la acest nivel asigura regenerarea epidermului.

Stratul celulelor poliedrice este alcatuit din 6 - 20 randuri de celule de forma poliedrica si se afla deasupra stratului bazal.

Acestea leaga celulele intre ele conferind acestui strat un oarecare grad de elasticitate si rezista fata de presiunile si tractiunile exercitate pe suprafata pielii .

Intre celulele acestui strat se gaseste un spatiu lacunar plin cu lichid interstitial bogat in substante nutritive.

STRATUL GRANULOS este alcatuit din 1- 5 randuri de celule cu aspect fusiform usor latite, paralele cu suprafata epidermului. Citoplasma lor contine o substanta proteica numita keratohialina care da nastere unei alte substante numita eleidina. Stratul granulos este bine reprezentat mai ales in epidermul care are stratul cornos dezvoltat ca de pilda, cel din regiunea palmara si plantara.

Stratul cornos este alcatuit ca si stratul mucos din trei straturi de celule: lucid sau cornos, cornos propriu zis si stratul exfoliator.

Stratul lucid: se compune din mai multe randuri de celule poliedrice turtite si nucleu degenerat. Keratohialina din citoplasma lor este transformata intr-o substanta omogena si uleioasa, numita eleidina, care confera epidermului proprietati de impermeabilitate, absorbtie selectiv si suplete.

Stratul cornos propriu- zis este format din celule latite, veziculoase care contin o substanta grasa numita paracleidina.

Stratul exfoliator sau descuamat este alcatuit din celule cornoase. Ele se afla la suprafata epidermului celulele lui reprezentand ultimul strat de evolutie a celulelor care iau nastere prin diviziunea indirecta sau mitotica a celulelor stratului bazal din corpul mucos.

DERMUL - membrana conjunctiva densa reprezinta al doilea component al pielii. Ele se afla sub epiderm, de care este despartit prin membrana bazala. In constitutia dermului se poate deosebi o substanta fundamental (formata din mucopolizaharide, acid hialuronic, proteine, apa si saruri minerale), fibre conjunctive (colagene, elastice si de reticulina) si elemente celulare. In derm se gasesc glandele sebacee, canalele de excretie ale glandelor sudoripare, foliculii pilosi, vase sanguine, nervi si corpusculi senzitivi. In alcatuirea dermului intra si doua straturi desi nu sunt distincte, stratul papilar si reticular.

HIPODERMUL este stratul profund al pielii situat sub derm si se continua cu aponevrozele subiacente sau cu periostul oaselor.

Spre deosebire de derm este format dintr-un tesut conjunctiv lax. In hipoderm se gasesc de asemenea portiunea secretoare a glandelor sudoripare, muschi pilosi si corpusculi senzitivi (Vater-Pacini, Golgi Mazzoni, Ruffini)

RECEPTORII CUTANATI Inervatia pielii este deosebit de bogata. In afara de fibrele motorii (eferente) care aduc influxul nervos la vasele pielii (nervii vaso motori) si la glandele pielii, aici se mai gasesc si fibre nervoase sensitive (aferente), prin care pielea isi indeplineste functia de organ de simt.

Fibrele nervoase sensitive sunt dendritele nervilor senzitivi din ganglionii spinali ai nervilor rahidieni si din ganglionii senzitivi de pe traiectul nervilor cranieni. Fibrele nervoase sensitive de la nivelul pielii sunt de doua feluri: libere si incapsulate

FIBRELE NERVOASE SENZITIVE LIBERE: au aspect de arborizatii dendritice si se gasesc atat in epiderm cat si in derm. Tot la nivelul epidermului se gasesc formatiuni sensitive denumite meniscurile MERKEL care fac trecerea de la terminatiile libere la receptorii incapsulati.

FIBRELE NERVOASE SENZITIVE INCAPSULATE formatiuni conjunctivo - nervoase care se gasesc in derm si hipoderm si care poarta numele de corpusculi senzitivi.

CORPUSCULII MEISSNER se gasesc indeosebi in tesutul conjunctiv al papilelor dermice din pulpa degetului. Ei se mai gasesc si in dermul mucoasei bucale, al limbii, al palatului, al organelor genitale feminine si in mamelon.

CORPUSCULII KRAUSE: se gasesc nu numai in dermul pielii ci si in cel al mucoasei conjunctive si bucale. Rolul corpusculilor Krause este de a receptiona excitatiile pentru senzatia de rece si frig.

CORPUSCULII VATER PACINII sunt cei mai voluminosi diametrul lor ajungand 4 mm lungime.Se gasesc in hipodermul din regiunea palmara si plantara, dar mai cu seama in pulpa degetelor. Din punct de vedere functional sunt niste mecanoreceptori, ei receptionand presiunea si tractiunea exercitate asupra pieli.

Acesti corpusculi percep numai presiunile mari

CORPUSCULII GOLGI-MAZZONI : se gasesc in hipodermul pulpei degetelor, in tesutul peritendinos, in straturile externe ale muschilor precum si in partea profunda a dermului pielii. Din punct de vedere functional corpusculii Golgi-Mazzoni reactioneaza presiuni mai slabe decat corpusculii Vater Pacini.

CORPUSCULII RUFFINI: se gasesc atat in straturile superficiale ale epidermului cat si in straturile profunde ale dermului. Din punct de vedere functional corpusculii Ruffini receptioneaza in primul rand excitatiile pentru senzatia de cald.

GLANDELE PIELII

Sunt glande de tip acinos. Ele pot fi simple adica formate dintr-un acin sau compuse formate din mai multi acini. Din punct de vedere al tipului de secretie glandele sudoripare sunt holocrine; ele elaboreaza un produs gras numit sebum, care unge parul, apoi se intinde pe suprafata pielii. Sebumul este constituit de nsisi celule glandulare care au suferit o transformare grasa.

GLANDELE SUDORIPARE

Sunt glande tubuloase simple a caror extremitate profunda este incolacita. La fiecare glanda sudoripara se disting trei portiuni: o portiune glomenulara, sau secretoare, o portiune dreapta numita canal sudoripar si o portiune in spirala numit traiect sudoripar.

GLANDELE MAMARE

Glandele mamare intra in constitutia mamelelor, ca anexe ale organelor sexuale feminine. Din punct de vedere structural, ele sunt glande de tip tubuloacinos. Acinii glandulari secreta lapte.

FANERELE

PARUL este un produs cornos al epidermului cu aspect filiform si flexibil. La un fir de par se distinge o portiune libera, numita tulpina, tija sau firul de par. Tulpina sau firul de par este alcatuit la randul lui din elemente celulare aflate in diferite stadii evolutive, dispuse concentric dinauntru in afara in urmatoarele trei straturi: maduva, scoarta si epidermicula.

MADUVA este alcatuita din celule poliedrice mari, contin pigment. Cand celulele maduvei keratinizate se transforma in vezicule uscate pline cu aer, parul albeste.

SCOARTA reprezinta masa principal a firuli de par.

EPIDERMICULA este formata dintr-un strat de celule poligonale latite keratinizate transparente hialine alungite transversal fata de axul parului.

UNGHIA este o lama cornoasa dura, situate pe fata dorsal a ultimelor falange de la maini si picioare.

1.2.FIZIOLOGIA PIELII

Pielea este un organ care indeplineste in organismul nostru mai multe functii si anume organ de simt, de protectie, de excretie, de termoreglare, de depozit si de absorbtie.

FUNCTIA DE ORGAN DE SIMT

Analizatorul cutanat este alcatuit asa cum s-a mai aratat, dintr-un segment periferic, un segment de conducere si un segment central .

Segmentul periferic al analizatorului cutanat este reprezentat de terminatiile nervoase receptoare libere si de formatiunile receptoare recapsulate existente in epiderm, derm si hipoderm.Sensibilitatea tactil este determinata de excitantii mecanici care actioneaza prin atingere sau tact sau prin apasare sau presiune.

FUNCTIA DE PROTECTIE

Pielea protejeaza intregul organism impotriva agentilor mecanici, chimici, termici, actinici si microbieni prin intreaga sa structura.

Rezistenta fibrelor conjunctive si elastice din derm, la care se adauga rolul de amortizor al socurilor pe care i-l confera grosimea din hipoderm fac ca pielea sa protejeze tesuturile subiacente, muschii, aponevroze, oase de actiunea nociva a agentilor mecanici.

Existenta in stratul cornos a keratinei proteina care se caracterizeaza prin marea sa rezistenta fata de acizi, baze si enzime face ca pielea sa protejeze tesuturile subiacente de actiunea agentilor chimici.

La actiunea agentilor chimici se mai opun si grasimile existente pe suprafata pielii care rezulta din secretia glandelor sebacee.

Prin aceleasi elemente structurale pe care le-am amintit, pielea protejeaza organismul in anumite limite si impotriva agentilor termici. Pigmentul melanic existent in celulele pigmentare si in celulele stratului germinativ are un rol deosebit, absorbind o anumita cantitate din radiatiile care au reusit sa strabata stratul cornos.

Protectia contra agentilor biologici se realizeaza si prin descuamarea continua a epidermului, ca si prin pelicula acida de la suprafata pielii, care impiedica multiplicarea microbilor si a parazitilor vegetali.

FUNCTIA DE EXCRETIE

Alaturi de rinichi si de tubul digestiv, pielea intervine in excretia diferitelor substante din organism prin intermediul glandelor sudoripare.

Glandele sudoripare merocrine sunt imprastiate pe toata suprafata corpului, cu exceptia regiunilor axiale, perimamelonare si pubiene, unde se gasesc glande holomelocrine.

Galndele merocrine au o secretie acida ph= (3,9-5,6 )

Glandele holomelocrine au o secretie alcalina. Produsul de secretie al acestor glande este sudoarea, care din punct de vedere cantitativ, in conditii obisnuite de temperatur, umiditate si efort fizic este aproximativ de 200 ml in 24 h..In timpul unor eforturi fizice mari si de temperaturi mari poate fi de 10 l in 24 h. Sudoarea este formata din 99% apa si 1%substante solubile, printre care saruri minerale: NaCl,si KCl substante organice azotate (uree, creatinina ,amoniac, acid uric) aminoacizi, acid lactic, acizi grasi volatile (acid butiric, formic, caproic, caprilic si alte substante)

FUNCTIA DE TERMOREGLARE

Asa cum am mai aratat prin termoreglare se intelege totalitatea mecanismelor care asigura mentinerea temperaturii corpului in limitele fiziologice 36.5 0 dimineata si 36.90 seara.

Acesta constanta reprezinta un echilibru intre producerea de caldura (termogeneza) ca urmare a reactiilor biochimice insotite de degajare de energie si pierderea de caldura (termoliza). Producerea de caldura are loc in toate tesuturile si organele dar mai ales in cele care prezinta un metabolism foarte intens ficatul . Pierderea de caldura se efectueaza la suprafata pielii si a membranelor alveolo capilare a plamanilor ,dar ea are loc si prin eliminarea de urina si fecale. Pierderea de caldura de la nivelul pielii se realizeaza prin iradiere, conductie, convectie si evaporare.

FUNCTIA DE DEPOZIT

Stratul profund al pielii si anume hipodermul reprezinta locul de depozitare a grasimilor de rezerva.

Aceste grasimi provin din grasimile alimentare, dar mai ales din transformarea glucidelor in lipide. Un aport crescut de glucid e(painea, fainoase, dulciuri, zahar) duce la cresterea cantitatilor de grasime din hipoderm. Aceasta reprezinta o importanta rezerva energetica pentru organism.

Piele este numai un rezervor de grasime, dar si un rezervor de sange care se afla in vasele din stratul papilar si din hipoderm este apreciabila.

FUNCTIA DE ABSORBTIE

Functia de absorbtie a pielii are o importanta redusa. Absorbtia diferitelor substante se poate face indeosebi prin orificiile pilosebacee si sudoripare.

Epidermul este foarte putin permeabil cu apa din cauza keratinei si a grasimilor pe care le contine. Dintre grasimi lanolina este absorbita cel mai usor impreuna cu substantele medicamentoase care o insotesc.

1.3. ANATOMIA ORGANELOR GENITALE FEMININE AFECTATE DE BOLILE VENERICE

ANATOMIA ORGANELEOR GENITALE

Aparatul genital feminin este alcatuit din organele genitale interne si organe genitale externe.

Organele genitale interne, reprezentate de ovar, trompa uterina, uter si vagin sunt asezate in micul bazin, iar cele externe reprezentate de vulva sunt situate in exterior.

OVARUL este un organ pereche care are rol de glanda cu secretie mixta, externa si interna.

Cele doua ovare sunt asezate in micul bazin in fosele ovariene situate de o parte si de alta a uterului si rectului sub originea vaselor iliace externe si interne.

FORMA SI RAPORTURI

El are forma unui ovoid turtit in greutate de 6-8 g si prezinta spre studiu doua fete, doua margini si doua extremitati. Fata laterala se aplica pe peretele lateral al cavitatii pelviene in foseta ovariana si are raport cu artera ombilicalal, vasele obturatoare si artera uterina.

Fata mediala este convexa fiind acoperita de pavilionul trompei care ii creaza un fel de cuib, numit bursa ovariana .

Marginea anterioara da insertie mezoovarului, care uneste ovarul cu ligamentul lat. Marginea posterioara este libera, groasa si in raport cu peretele excavatiei pelviene.

Extremitatea superioara (tubara) da insertie ligamentului superior al ovarului si ligamentul tubo-ovarian si este acoperita de trompa. Extremitatea inferioara (uterina) da insertie ligamentului propriu al ovarului (ligamentum ovarii proprium). Suprafata ovarului nu este acoperita de peritoneu, fiind singurul organ intraabdominal si neacoperit de peritoneu care se opreste la nivelul marginii anterioare de-a lungul unei linii numite FARRE-WALDEYER.

STRUCTURA ANATOMICA

Ovarul este alcatuit din tesut conjunctiv de sustinere (stroma) si dintr-un parenchim, format din tesut epitelial care alcatuieste foliculii ovarului.

In foliculi exista celula de reproducere feminina, care se numeste ovul si care va fi expulzat cand a devenit matur.

La suprafata ovarului exista un epiteliu care se sprijina pe un invelis conjunctiv, numit albugineea ovarului, cu rol important in functia normala a ovarului.

VASCULARIZATIE

Ovarul este hranit de artera ovariana si artera uterina care alcatuiesc o arcada periovariana. Venele pastreaza aceeasi dispozitie.

Limfocitele se varsa in ganglionii iliaci externi si lombo aortici.

Inervatie nervii provin din plexurile vegetative aortic si hipogastric.

TROMPA UTERINA este un conduct neregulat care se intinde de la unghiul lateral al uterului, cu care comunica prin orificiul numit ostiul uterin, pana la ovar. Extremitatea laterala a tubei prezinta un alt orificiu numit ostiul abdominal care se deschide in cavitatea abdominala.

FORMA SI RAPORTURI

Tuba uterina are o lungime variabila intre 7-14 cm si se imparte in patru portiuni:

Portiunea uterina are o lungime de 1 cm si este situata in peretele uterin.

Portiunea istmica, lunga de 3.4 cm se intinde de la marginea laterala a uterului pana la polul inferior al ovarului.

Portiunea ampulara, lunga de 7-8 cm este mai dilatata decat precedenta si se intide de la polul inferior la polul superior al ovarului.

Portiunea infundibulara lunga de 2 cm are forma unei palnii cu peretii castrati si prevazuti cu niste franjuri numite fimbriile care reprezinta mucoasa in exces.

STRUCTURA ANATOMICA

Sub seroasa peritoneala, tuba prezinta o tunica adventriala, conjunctiva sub care se gaseste o patura musculara cu un strat longitudinal la exterior si unul longitudinal la interior.

Urmeaza submucoasa si mucoasa puternic cutata si prevazuta cu cili care servesc la dirijarea oului fecundat catre cavitatea uterina. In migratia sa spre uter, oul se poate opri in tuba, unde poate trai dezvoltandu-se aproximativ 2-3 luni dupa care tuba (trompa uterina) se rupe din cauza distensiei mari, provocand o hemoragie importanta, care trebuie neaparat oprita prin interventie chirurgicala.

VASCULARIZATIE

Arterele vin din artera ovariana si artera uterina, sangele se colecteaza in plexurile venoase ovariane si utero vaginale, iar limfaticele in ganglionii iliaci externi, interni si lomboaortici.

INERVATIE

Inervatia este data de plexul ovarian si hipogastric.

UTERUL

Este un organ muscular,cavitar si nepereche situat in cavitatea pelviana intre vezica si rect.

FORMA SI RAPORTURI

El are aproximativ forma unei pere, cu extremitatea mare indrepatata in sus, iar cea mica in jos.

Greutatea este de 35-45 g si descreste cu varsta.

Uterul are trei portiuni:

Corpul uterului este portiunea superioara mai lata

Istmul uterului este portiunea intermediara intre corp si colul uterin .

Colul uterin este portiunea inferioara mai stramta in totalitate, organul are 2 fete si 3 margini.

Fetele sunt anterioara (vezicala) care vine in raport cu vezica urinara, si una posterioara (intestinala) care vine in raport cu colonul sigmoid si cu ansele subtiri.

Ambele fete sunt acoperite de peritoneu, care coboara pana la nivelul intestinului si se reflecta alcatuind fundul de sac vezico uterin, iar posterior coboara pana la 2 cm sub istm, dupa care se reflecta pe rect, formand fundul de sac recto-uterin (DOUGLAS)

LIGAMENTELE UTERINE sunt ligamentele late, ligamentele rotunde si ligamentele utero-sacrate.

La marginile laterale ale uterului cele 2 foite ale perineului, anterioara si posterioara, trec mai departe catre peretele cavitatii pelviene, formand o cuta peritoneala asezata transversal (in plan frontal) si care se numeste ligamentul lat. El imparte cavitatea pelviana in doua excavitati una vezico-uterina si alta recto-uterina.

LIGAMENTELE ROTUNDE sunt doua cordoane fibroase, rotunde, care pleaca de la unghiul lateral al uterului, putin inainte si dedesubtul trompelor, patrund in canalul inghinal pe care il parcurg impreuna cu artera ligamentului rotund si se termina la nivelul labiilor mari.

LIGAMENTELE UTERO-SACRATE sunt doua cute peritoneale ridicate de muschiul recto-uterin; ele pleaca de la fata posterioara a colului si merg pe laturile rectului, iar de acolo pana la fata anterioara a sacrului.

STRUCTURA ANATOMICA

Uterul este alcatuit din 3 tunici:

Tunica seroasa, numita si perimetru este formata din peritoneul uterin care adera puternic la organ in regiunea fundului si corpului, dar este putin aderent si disecabil in rest din cauza unui tesut celular lax care se interpune intre el si musculatura,

Tunica musculara numita si miometru, este formata din fibre radiare si spiralate precum si din fibrele longitudinale. Aceasta dispozitie radiar spiralate creaza posibilitatea ca uterul sa se lase mult destins in timpul sarcinii si in acelasi timp sa exercite contractii extreme de eficace in timpul nasterii.

Tunica mucoasa numita si endometru este diferita la nivelul corpului si colului.

La nivelul corpului uterin este formata din:

Epiteliu de invelis, care este simplu, prismatic prevazut cu cili si stand pe o membrana bazala care-l desparte de corion.

Corionul este alcatuit din celule conjunctive fuziforme si stelate intre care sa gasesc fibre de reticulina

Glandele mucoasei sunt glande tubulare simple cu celule epiteliale asemanatoare celor ale epiteliului de invelis.

In copilarie mucoasa este lipsita de glande acestea aparand la pubertate. La femeia adulta in perioada de fertilitate tunica mucoasa sufera modificari ciclice care se desfasoara in trei faze: menstruala sau catameniala, cu durata 2-3 zile de prolifiere sau foliculinica, de secretie sau progesteronica. In faza menstruala se produce distrugerea partiala a mucoasei corpului uterin si eliminarea ei prin vagin, iar in celelalte doua faze are loc refacerea mucoasei si pregatirea ei pentru nidatia oului.

TUNICA MUSCULARA este formata din fibre musculare netede dispuse in trei straturi, intern, mijlociu si extern. Stratul intern asezat sub mucoasa este alcatuit indeosebi din fibre radiare spiralate. Stratul mijlociu este format din fascicule musculare cu dispozitie plexiforma (care se incruciseaza in toate sensurile) In stratul mijlociu se afla vase sanguine ( artere si vene mai mari a caror tunica medie se confunda cu stratul muscular mijlociu).

Stratul extern este format din fascicule musculare longitudinale, oblice si circulare .

TUNICA SEROASA este alcatuita din peritoneul visceral care acopera uterul. Acesta se continua lateral de o parte si de alta a uterului formand ligamentele late.

ARTERELE care iriga uterul (arterele uterine) sunt ramuri ale arterei iliace uterine .

VENELE colecteaza sangele pe care il varsa in vena iliaca interna

LIMFATICELE conduc limfa catre ganglionii lombari, iliaci si inghinali..

NERVII provin din sistemul nervos vegetativ simpatic ( plexul hipogastric) si parasimpatic ( nervul pelvic)

VAGINUL

Vaginul, segmentul inferior al tractului genital, este un conduct muscular membranos lung de 7-8 cm, care se intinde de la colul uterin pana la vulva. El are un perete anterior si unul posterior care delimiteaza intre ei un himen turtit anteroposterior. Peretele anterior al vaginului vine in raport cu fundul vezicii urinare si cu uretra, iar cel posterior cu rectul .Partile laterale ale vaginulului se prind pe muschii ridicatori anali. Extremitatea superioara a vaginului se formeaza de jur imprejurul colului uterin, iar extremitatea inferioara se deschide la exterior in derptul vulvei, care formeaza aparatul genital extern al femeii.

Peretele veginului este alcatuit din trei tunici: mucoasa , musculara si adventicea.

TUNICA MUCOASA prezinta la examenul cu ochiul liber numeroase cute transversale pe fiecare perete aflandu-se cate o creasta longitudinala. Ea este formata dintr-un epiteliu si un corion . Epiteliul este de tip stratificat pavimentos, iar corionul se compune din tesut conjunctiv lax. Vaginul nu are glande. Peretii lui sunt lubrefiati de mucusul secretat de celulele epiteliale ale colului uterin.

TUNICA MUSCULARA este formata din fibre musculare netede dispuse in doua straturi: unul intern circular, altul extern longitudinal.

ADVENTICEA situata la exterior, este formata din tesut conjunctiv.

ARTERELE care iriga vaginul provin din arterele uterine, rectala mijlocie, vezicala inferioara si rusinoasa interna.

VENELE urmeaza traiectul arterelor.

LIMFATICELE conduc limfa catre ganglionii iliaci si inghinali.

NERVII vaginului provin din plexul hipogastric si din nervul pelvic. In corionul mucoasei se gasesc terminatii nervoase incapsulate de tip PACCINI.

ORGANELE GENITALE EXTERNE

VULVA

FORMA. In ansmblu vulva are forma unei fante, alungita in sens sagital si marginita de fiecare parte de catre 2 repliuri cutanate, numite labiile mari si mici ( buze). In fundul acestei depresiuni se deschide vaginul.

LABIILE MARI (labia majora pudendi) sunt doua repliuri cutanate, in lungime de 7-8 cm care prezinta doua fete, ambele acoperite de tegumente cea laterala fiind prevazuta cu par si cu glande sebacee mari. Ele se unesc anterior, spre simfiza pubiana, prin comisura anterioara a labiilor situate pe un relief median acoperit cu par, numit muntele pubian (VENUS), iar posterior se unesc prin comisura posterioara, la mica distanta de anus.

LABIILE MICI (labia minora pudendi) sau nimfele sunt doua pliuri cutaneo- mucoase in lungime de 3 cm, care prezinta doua fete: una lateral, acoperita de tegumente si cealalta mediala acoperita de mucoasa. Anterior, inainte de a se uni labiile mici se dedubleza fiecare in doua repliuri: unul trece anterior de clitoris si se uneste cu cel din partea opusa , formand preputul clitoridian, iar celalalt trece posterior de clitoris si formeaza cu cel de parte opusa, fraul clitoridian. Vulva este inzestrata cu un aparat erectil si glande anexe.

GLANDELE VULVEI

Glandele vulvei sunt: glandele vestibulare mici situate pe fata mediala a labiilor mici, care secreta mucus, si glandele vestibulare mari BARTHOLIN situate de fiecare parte a vestibulului vaginal, in portiunea lui posterioara si in grosimea labiilor mari.

Glanda vestibulara mare are raporturi laterale cu bulbul vestibular si cu muschiul bulbo-cavernos care o acopera in perete, iar medial cu mucoasa vaginala .

Canalul excretor al ei, lung de 2 cm, se dechide in santul nimfohimenial ( dintre labile mici si himen )

Glanda secreta in timpul raportului sexual un lichid vascos si dens .

URETRA FEMININA

Este conductul prin care se elimina urina din vezica, ea este mai scurta si mai larga decat la barbat, iar orificiul extern al ei se deschide sub clitoris. De o parte si de alta o orificiului extern uretral se mai dechid doua mici canale excretoare ale unor glande foarte asemanatoare cu prostata barbatului, in afara de aceste glande uretrele (SKENE ) similare cu acelea ale uretrei barbatului.

Uretra feminina este alcatuita dintr-o tunica musculara formata din doua straturi: unul circular extern si unul longitudinal intern si o mucoasa ambele straturi fiind invelite de corpul spongios al uretrei, care prezinta un tesut erectil mult mai redus ca la barbat.

Bolile venerice netratate dau complicatii grave asupra organelor genitale interne si externe ale femeii, mai ales infectia cu granococul Nisseria si Treponema palidum si anume sterilitate, uretrite gonococice care sunt mai greu de tratat si care trec neobservate la femei .

1.4. ANATOMIA APARATULUI GENITAL LA BARBAT AFECTAT DE BOLILE VENERICE

Aparatul genital masculin este alcatuit dintr-un organ glandular, testiculul care produce spermatozoizii si hormonii sexuali masculini din conductele excretoare care transporta lichidul spermatic,caile spermatice si din organul copulator penisul. La aceasta se adauga formatiuni de invelis de glande anexe.

TESTICULUL Testiculul constituie gonada masculina. El secreta spermatozoizii (spermiile) elemente esentiale ale reproducerii si hormonii care determina caracterele sexuale secundare ale barbatului.

Sunt in numar de doi drept si stang si sunt situati in bursele sacrotale. La capitolul de embriologie s-a aratat ca se dezvolta initial in regiunea lombara de unde incep sa cobaoare in a-III-a luna embrionara de-a lungul canalului Wolff catre luna a VIII-a traverseaza canalul inghinal si coboara in bursa scrotala anternand in migratia lor peritoneul (se formeaza formeaza canalul peritoneo- vaginal care se oblitereaza dupa nastere) .

La adult testiculul are o forma ovala, prezentand o fata mediala una laterala, o margine anterioara, alta posterioara si doua extremitati: superioara si inferioara. Dimensiunile testiculului cresc progresiv pana la pubertate, cand acest proces se opreste brusc.

Pe extremitatea superioara si pe marginea posterioara a testiculului se afla epididimul canalelor excretoare, care reprezinta portiunea initiala a canalelor excretoare .Acesta are un cap, un corp si o coada. Capul epididimului este culcat pe extremitatea superioara a testiculului, corpul peste marginea posterioara a testiculului, iar coada se continua cu canalul deferent.

Ca structura testiculul prezinta o capsula conjunctiva numita albuginee si un tesut propriu testiculului.

ALBUGINEE A o membrana conjunctiva albicioasa densa, groasa si rezistenta, este acoperita la exterior de foita viscerala a unei membrane seroase numita vaginala . Ea prezinta pe marginea posterioara a testiculului o ingrosare care proemineaza in interiorul organului numit mediastinul testiculului.

De la acest mediastin pornesc radiar spre albuginee numeroase septuri conjunctive care impart tesutul propriu al testiculului in circa 200-300 de formatiuni piramidale numite lobulii testiculului. Varfurile lobiilor sunt indreptate catre mediastinul testiculului, iar baza spre albuginee. Un lobul testicular este alcatuit dim 2-5 tubi seminiferi conturati.

Intre acestia se gasesc tesutul conjunctiv glanda interstitiala.

Tesutul propriu al testiculului sau parenchimul testicular este format asadar din trei tubi seminiferi contorti, glanda interstitiala a testiculului si tesut conjunctiv in care se afla vase limfatice si nervi.

Tubii seminiferi contorti incep de la periferia lobului testicular sub forma unor funduri de sac. Diametrul lor atinge circa 60 microni, iar lungimea aproximativa de 170 cm. Peretele acestor lobi este alcatuit dintr-un epiteliu si o membrana bazala. Epiteliul este de tip multistratificat polimorf in care se disting doua tipuri de celule, de sustinere si cu rol trofic, numite celule SERTOLI si celule producatoare de spermii (spermatozoizi)

Tubii seminiferi drepti se anastomeaza intre ei la nivelul mediastinului testicular formand o retea canaliculara numita rete-testis (reteaua HALLER). Din aceasta retea iau nastere 12-15 conducte numite canale eferente care formeaza capul epididimului numit canalul epididimului, a carui lungime este de 4-6 mm . Epiteliul canalelor eferente este monostratificat prevazute cu cili in timp ce epiteliul canalului epididimului este monostratificat cu celule prevazute cu cili in portiunea initiala si bistratificat in rest.

Testiculul este irigat de artera testiculara. Sangele venos este colectat de catre cele doua vene testiculare, dreapta si stanga. Vena testiculara dreapta se varsa in vena cava inferioarea, iar vena testiculara stanga se varsa in renala stanga. Limfocitele conduc limfa catre ganglionii lombari.

Nervii provin din plexul aortic hipogastric.

CONDUCTELE EXCRETOARE

Conductele excretoare sunt intratesticulare si extratesticulare. Caile excretoare intertesticulare sunt reprezentate de tubii seminiferi contorti, tubi drepti si rete testis , iar caile excretoare extratesticulare de epididim canalul deferent si canalul ejaculator.

CANALUL DEFERENT

Canalul deferent este un conduct excretor lung de 50-60 cm care se continua canalul epididimar. Fiecare canal deferent patrunde in abdomen si apoi in bazin, unde se termina inapoia vezicii urinare printr-o parte mai dilatata, numita ampula canalului deferent.

Peretele canalului deferent este format din trei tunici, mucoasa musculara si adventicea. Tunica mucoasa este formata dintr-un epiteliu si un corion. Tunica musculara este formata din fibre musculare netede dispuse in trei straturi: unul intern cu fibre musculare orientate longitudinal, altul mijlociu cu fibre orientate circular si altul extern cu fibre orientate longitudianal.

Adventicea este alcatuita din tesut conjunctiv bogat in fibre elastice, vase si nervi

CANALUL EJACULATOR

Canalul ejaculator este un conduct excretor lung de 2.5 cm care continua canalul deferent el ia nastere cu gatul veziculei seminal. Canalul ejaculator se afla in grosimea prostatei si se deschide in portiunea prostatica a uretrei.

GLANDELE ANEXE

Glandele anexe ale conductelor excretoare extratesticulare sunt veziculele seminale si prostata.

VEZICULELE SEMINALE

Veziculele seminale au o lungime de 5-6 cm si un diametru de circa 20 mm ele sunt asezate intre vezica urinara si rect. Veziculele seminale se deschid in canalul deferent, la locul unde acesta se continua cu canalul ejaculator. Vezicula seminala are o forma de para asezata cu varful in jos.

Ea constituie organul care produce cea mai mare cantitate de lichid spermatic. Capacitatea unei vezicule seminale este de circa 2 ml.

Peretele veziculei seminale este format din trei tunici: mucoasa, muscular si adventicea. Tunica mucoasa prezinta la examenul cu ochiul liber numeroase cute inalte ramificate si anastomazate.

Tunica musculara este formata din doua de fibre musculare netede unul intern format din fibre orientate circular si altul din fibre orientate longitudinal. Adventicea este formata din tesut conjunctiv in care se gasec vase si nervi.

PROSTATA este o glanda anexa a conductelor excretoare asezate in pelvis imediat sub vezica urinara, intr-un spatiu numit loja prostatica.

Ea inconjoara cu un manson portiunea initiala a uretrei (uretra prostatica ) in care isi varsa produsul de secretie.

Prostata are forma unei castanet si prezinta o fata anterioara, care vine in raport cu simfiza pubiana, o fata posterioara care vine in raport cu rectul, o baza care vine in raport cu fundul vezicii urinare si un varf care vine in raport cu diafragma urogenitala.

Ca structura, prostata este alcatuita din tesut fibromuscular si tesut glandular.

Tesutul fibromuscular este reprezentat de capsula fibromusculara a prostatei si de trabeculele care pornesc din aceasta capsula spre interiorul glandei pe care o desparte in lobuli glandulari. Totalitatea fibrelor musculare netede alcatuieste muschiul prostatic care se continua cu sfincterul neted al vezicii urinare si care are rol in expulzarea lichidului prostatic in timpul ejacularii.

Tesutul glandular al prostatei este reprezentat de 15-30 de lobuli glandulari bine individualizati care se deschid separate in uretra prostatica printr-un canal propriu.

Arterele care hranesc prostata provin din arterele vezicale inferioare si rectale mijlocii.

Venele formeaza plexuri care se deschid in venele hipogastrice.

Limfaticele dreneaza limfa catre ganglionii iliaci interni.

Nervii provin de la sistemul nervos simpatico si parasimpatic si anume din plexul hipogastric si din nervul pelvic

In toate bolile cu transmitere sexuala organele genitale masculine interne si externe sunt afectate de aceste boli si mai ales de gonoree care da sterilitate, netratata.

CAPITOLUL II: NOTIUNI DESPRE BOALA

Sub denumirea generic de boli cu transmitere sexuala BTS denumire care a inlocuit-o pe cea veche de boli venerice sunt cuprinse toate bolile contagioase a caror transmitere se realizeaza preponderent prin contact sexual.

Bolile cu transmitere sexuala sunt infectii transmise prin contact sexual (normal, oral sau anal), dar care pot fi transmise si pe alte cai.

Prin mijloacele de transmitere ale acestor boli, in afara de contact sexual mai putem intalni:

Contactul cu zona infectata

Contactul cu obiecte infectate (ace, secretii, lichide de ascita, pleurale, pericardice, urina, fecale sau de la mama la fat)

Bolile cu transmitere sexuala se diferentiaza intre ele si anume:

Boli cu transmitere sexuala majora

Boli cu transmitere sexuala minora

BOLILE CU TRANSMITERE SEXUALA MAJORA

Sifilisul

Gonerea sau Blenoragia

Sancrul moale

Granulomul inghinal

Limfogranulomatoza inghinala

BOLILE CU TRANSMITERE SEXUALA MINORE

Uretritele negonococice (cele mai frecvente boli din aceasta categorie sunt provocate de chlamydii, mycoloplasme, candida albicans, trichomonas vaginalis)

Candidoze urogenitale, herpesul genital, vegetatiile veneriene, molluscum contagiosum, scabia, pediculoza genitala si unele forme de hepatita virala.

De la inceputul deceniului in sfera bolilor cu transmitere sexuala s-a largit prin includerea infectiei HIV.

SIFILISUL

Infectia sifilitica este o boala venerica de mare gravitate pe plan social si individual, care a constituit de-a lungul veacurilor unul dintre cele mai mari flageluri si calamitati care s-au abatut asupra omenirii. Pe plan social prin marea contagiozitate a manifestarilor sale primo-secundare, aceasta boala susceptibila de mari raspandiri in masa, iar prin posibilitatea de a fi transmisa descendentilor ipotecheaza asupra sanatatii generatiilor viitoare.

Din punct de vedere individual, adevaratul pericol al bolii il constituie urmarile sale indepartate, sifilisul visceral tardiv cu manifestarile nervoase, cardiovasculare, care din fericire datorita progreselor terapeutice se intalnesc astazi din ce in ce mai rar.

Sifilisul si-a facut aparatita in jurul anului 3000 inaintea erei noastre in Asia de Sud, boala ajungand in Europa in preajma anului 100 era noastra.

Cunoscand marea epidemie de sifilis ce a survenit dupa descoperirea Americii de catre Cristofor Columb (1493), conceptia clasica, stabilirea originii sifilisului in America, de unde molima ar fi fost adusa in Europa de catre marinarii marelui navigator infectati de indigenii din Haiti la care sifilisul ar fi existat cu manifestari clinice minore.

In scurt timp inca de la inceputul secolului al XVI-lea in conditiile ignorarii complete a etiologiei bolii a mijloacelor de prevenire si combatere, boala se raspandeste in intreaga Europa luand o alura violent si exploziva caracterizata clinic prin mari ulceratii cutaneo-mucoase si o mare mortalitate.

Medicii timpului vorbesc de ciuma veneriana relevand garvitatea bolii si calea de transmitere sexuala. Pana spre jumatatea veacului trecut sifilisul a fost confundat cu blenoragia si sancrul moale. Spre sfarsitul veacului IX lea marele siligraf francez Fournier descrie remarcabil evolutia sifilisului, in cele trei perioade separate de etapa latenta comparand aceasta boala cu drama cu acte si antracte. El descrie nu numai manifestarile cutaneo-mucoase, ci si pe cele viscerale relevand natura sifilitica a tabesului si a paraliziei generale progresive.

In 1903 Mecinikov si Roux initiaza primele cercetari experimetate in sifilis. Un moment important il reprezinta descoperirea agentului etiologic al sifilisului TREPONEMA PALLIDUM, in 1905 de catre SCHAUDIN si HOFFMAN

In 1906 Wasermann pune bazele sero diagnosticului in sifilis punand la punct reactia BORDET WASERMANN.

In 1910 Erlich introduce primele preparate arsenicale in terapia sifilisului, iar in 1943 este introdusa de catre MAHONEY penicilina excellent treponemicit si baza actuale terapii sifilitice.

Treponema este un microrganism de forma cilindrica (lungimea 5-20 mm) spiralat care la microscopul electronic apare format dintr-o membrana interna, citoplasma si nucleu.

Treponema pallidum este un parazit tisular cu rezistenta scazuta in afara organismului, distrus rapid de uscaciune (in secretiile de pe lame rezista pana la uscare aproximativ 45 min ) ca si de sapun, alcool sau alte dezinfectante .

Transmiterea infectiei se realizeaza aproape intotdeauna direct, de la o persoana la alta, de obicei prin contact sexual, minusculele solutii de continuitate prezente de regula la nivelul mucoaselor ( genital, anal, bucal) reprezinta in mod obisnuit poarta de intrare.

Transmiterea neveneriana, desi posibila teoretica este extrem de rara, putand avea caracter profesional (la medici, stomatologi, ginecologi, persoane de laborator care lucreaza fara manusi de protectie, venind in contact cu leziuni sifilitice recent erozive sau cu sange). Dupa contactul infectant urmeaza o perioada de incubatie de aproximativ 21 zile, in care treponemele se multiplica in capilarele tisulare si determina un raspuns inflamator materializat clinic sifilisul primar

SIFILISUL PRIMAR.

Perioada primara a sifilisul se caracterizeaza prin sancrul sifilitic si adenopatia satelita.

Sancrul sifilitic este manifestarea intiala cutanata sau mucoasa a sifilisului ce apare in medie la 21 -25 zile dupa contactul infectant.

PERIOADA DE INCEPUT

Cand apare pe piele sancrul sifilitic se manifesta ca o pata rosie cat o gamalie de ac. Pe mucoase si semimucoase, sancrul sifilitic incepe printr-o eroziune rotunda sau ovolara cat un bob de mei, cu suprafata neteda de culoare rosiatica bine delimitate si fara duritate la baza. Durata perioadei de inceput este de 2-3 zile, diagnosticul precis neputand fi facut decat prin ultramicroscopie ( microscopie pe fond intunecat)

PERIOADA DE CRESTERE

Incetul cu incetul leziunea atinge dimensiunile unui bob de linte, devine rosiatica palida si incepe sa se erodeze la suprafata.

PERIOADA DE STARE

survine dupa 8-12 zile in acesta perioada sancrul sifilitic ia aspectul unei eroziuni, cu caractere speciale, care permit un diagnostic si anume:

Forma leziunii este rotunda, ovalara, net circumscrisa, ca si cand ar fi trasa cu compasul.

Dimensiunile variza de la 5-6 mm pana la 1 cm -1.5 cm in milimetru.

Marginile se pierd pe nesimtite in tesuturile sanatoase, in asa fel incat leziunea apare a nu avea margini.

Culoare este rosie inchis, rosie muscular.

Suprafata eroziunii este neteda, curata fara supuratie ca fiind acoperita de o serozitate clara, uscandu-se da sifilomului un luciu special.

Leziunea este neinflamatorie si nedureroasa

Baza sancrului sifilitic este indurata de o duritate speciala.

PERIOADA DE REPARATIE

daca nu se intervine cu tratament dupa o perioada de 4-6 saptamani sancrul sifilitic incepe sa se epidermizeze de la periferie spre centru, in locul lui ramanand o pata rosiatica sau pigmentatra care cu timpul dispare fara urma.

SANCRE SIFILITICE ATIPICE

Se pot prezenta sub urmatoarele forme:

sancrul pitic se poate intalni la femei in incretiturile regiunii vulvo-vaginale, iar la barbati in depresiunile de o parte si de alta a frenului.

Sancrul gigant atingand 5-6 cm situate perigenital.

Sancrul ulceros cu pierdere de substanta mai imporatanta cu fundul anfractuos.

Sancrul crustos sau ectimatos

Sancrul hipertrofic care ia un aspect proieminent si de dimensiuni mai mari ( buza inferioara, regiunea narinara, barbie, colul uterin, amigdale)

Sancrul difteroid cu localizare la nivelul mucoaselor genitale

Sancrul fisurat sau ragadiform ce apare pe limba si regiunea anala.

SANCRE GENITALE

In regiunea genitala sancrul sifilitic poate ocupa la barbati

santul balano preputial el fiind situat jumatate pe gland jumatate pe preput.

Glandul este forma superficiala

preputul se localizeaza pe suprafata exterioara si da o induratie lamelara

teaca penisului sancrul este de obicei crustos

meatul forma obisnuita este cea eroziva care se insoteste de o secretie tulbure sau sanghinolenta stimuland o uretrita blenoragica.

Induratia este uneori accentuata incat palparea glandului in sens vertical lasa impresia unei duritati lemnoase.

La femeie sancrul sifilitic poate fi adeseori fisurat sau pitic. Aceasta impreuna cu sancrul colului uterin fac ca poarta de intrare a infectiunii sifilitice sa treaca necunoscuta, intr-un procent mai mare decat la barbat.

In ordinea frecventei sancrul poate ocupa:

labile mari, labile mici, clitorisul pragul vaginului, meatul urinar, colul uterin

SANCRELE EXTRAGENITALE

Se intalnesc mai des la femeie decat la barbat. Cele mai ferecvente sunt sancrele din regiunea cefalica si in special cele cu sediul bucal unde ocupa mai adesea pe buze, limba sau amigdale. Urmeza cu frecventa cele din regiunea perigenitala.

SANCRELE SIFILITICE ALE REGIUNII CEFALICE

Cele mai frecvemnte sunt cele buco-faringiene.

La buze si mai ales pe buza inferioara, rar pe buza superioara fiind aspect eriziv si crustos pe semimucoasa, uneori pot imbraca o forma clinica ulcero-hipertrofica (pseudo epiteliomatoasa), se intovarasesc de o adenopatie submaxilara dura nedureroasa si voluminoasa

Pe limba pe fata sa superioara in treimea anterioara rar pe varf si marginile laterale, la acest nivel imbraca cel mai des forma unei mici eroziuni cu baza infiltrate.

Amigdalele pot fi sediul unui sifilon care poate lua cel mai frecvent un aspect eroziv, alteori ulceros, angios si foate rar cangrenos, se asociaza cu o importanta adenopatie cervicala unilaterala.

Gingia poate fi si ea sediu unui sancru sifilitic, uneori tipul unei eroziuni localizat la baza insertie a 2-3 dinti, adesea incisivii si caninii insotit de o induratie mai discreta.

Barbia si obrazul pot fi uneori sediul unor sancre fie mari hipertrofice fie eroziv ulcero-crustoase. Contaminarea in acesta regiune se poate face indirect prin brici de la frizer sau direct prin sarut.

In alte zone ale regiunii cefalice nas, urechi, ceafa, pielea capului sifiloamele sunt foarte rar intalnite.

SANCRELE SIFILITICE PERIGENITALE include in general sancrele ano-genitale ele se localizeaza la:

Nivelul anusului, ascunse intr-un pliul radiar perianal, care devine hipertrofic

In ampula rectala este adesea ignorant, traducandu-se prin crize dureroase, cu emisie de scurgeri sanghinolente.

Alte localizari perigenitale sunt:

Regiunea pubiana care poate fi sediul unui sancru ulceros, gigant sau hipertrofic.

Pe coapsa unde sancrul poate avea o forma ulceroasa sau ulcreo- crustoasa.

COMPLCATIILE SANCRULUI SIFILITIC

La femei sancrul sifilitic poate fi insotit de un edem dur al labiilor mari. La barbat sancrul primar poate provoca urmatoarele complicatii:

Fimoza complicatie frecventa care consta in imposibilitate decalotarii glandului este datorata cel mai adesea unui sifilom primar situate sub preput sau in santul balanopreputial, rar aflegmazic cel mai adesea asociat cu fenomene inflamatorii (eritem, durere, edem)

Parafimoza, caracterizata prin imposibilitatea ca glandul odata decalotat sa mai poata acoperit de preput din cauza infiltratului si a altor fenomene inflamatorii supra adaugate din zona sifilomului primar balanopreputial.

DIAGNOSTICUL SANCRULUI SIFILITIC

Cand sancrul sifilitic este tipic diagnosticul este usor de stabilit, multe sancre sifilitice primare imbraca aspecte atipice.

In toate formele tipice sau atipice, diagnosticul trebuie confirmat prin examene de laborator ultramicroscopice si reactii serologice. Astfel sancrul sifilitic trebuie deosebit de herpesul genital frecvent care este precedat de semne subiective:

Arsuri, senzatie de durere.

Nu trebuie uitat insa ca herpesul genital simplex poate constitui o poarta de intrare pentru infectia sifilitica. Balanita eroziva cu sediul pe gland se declanseaza datorita unori spirili asociati cu bacilli si coci gram negativi.

Sancrul scabios este crustos pruriginos eroziunile traumatice sunt liniare dureroase si trecatoare.

Sancrul moale care a reaparut din nou in ultimii ani.

ADENOPATIA SATELITA PRIMARA.

Adenopatia sifilitica ce insoteste sancrul sifilitic este constanta si reprezinta cel de al doilea simptom obiectiv important din cadrul perioadei primare.

Caracterul obligatoriu al acestei adenopatii este redat foarte plastic de vechil siligraf francez Ricard care releva ca ea insoteste accidentul primar ca umbra pe om. Apare in a 7-8 zi dupa constituirea sancrului. Aceasta adenopatie are urmatoarele caractere:

Este poliganglionara rar unica monoganglionara, fiind constituita dintr-un ganglion mare si dintr-o pleiada de ganglioni inegali.

Dimensiunile ganglionilor variaza de la marimea unei cirese la o aluna.

SIFILISUL SECUNDAR

Este stadiul eruptiilor clinice generalizate, simetrice, contagioase, multiple si foarte variate ce pot aparea la 42-45 zile de la debutul sancrului sau 63-65 zile de la contactul infectant la nivelul oricarei suprafete cutanate sau mucoase avand rasunet si la nivelul organelor interne.

Manifestarile cutanate si mucoase imbraca un aspect polimorf, eruptiile putand fi generale, dar adesea cu predilectie tripolara, orofaciale, anogenitale si palmo-plantare.

Perioada secundara se intinde pe o perioada de 2-3 ani si se insoteste intotdeauna de o serologie pozitiva. Acestei perioade ii succed o lunga faza de latenta. Boala netratata poate evolua catre accidente tertiare, adesea foarte grave.

Manifestarile din perioada secundara sunt generalizate, superficial si rezolutive.

SIMPTOME GENERALE

In 25-35% din cazuri explozia accidentelor secundare se insoteste de unele simptome generale.

FENOMENE DUREROASE

Cefalea are un caracter nocturn si poate fi difuza sau localizata (regiunea frontal, regiunea occipital sau parietala)

Durerile osteoscape sunt dureri cu caracter nocturn ce apar indeosebi la nivelul tibiei, sternului sau omoplatului.

Durerile de tip nevralgic pot interersa nervii intrcostali, plexul brachial si sciaticul.

FEBRA

Poate fi preeruptiva de tip reminent in care caz apare cu o saptamana inaintea rozeolei si dureaza cateva zile si esentiala mai frecventa produsa de infectia sifilitica sau itermitenta cu accesiuni zilnice (febra pseudopalustra)

MODIFICARI SANGUINE

Leucocitoza cu limfopenie, anemie hipocroma cresterea VSH si adenopatie.

MANIFESTARI VISCERALE

manifestari neurologice traduse prin meningita care poate fi histologica sau clinica (redoare a cefei sau fenomene oculare)

manifestari renale, albuminurie simpla alteori alteratii mai profunde de tip generativ realizand nevroza sifilitica (albuminurie masiva, edeme importante, inversiunea raportului S/G, urea si TA normala)

manifestari hepatice cu icter apiretic nensotit de tulburari digestive.

Manifestari pleurale dand plurezia bilaterala.

Manifestari oculare ce pot fi traduse prin irita, keratita interstitiala, coroidita, nevrita optica .

Splenomegarie moderata.

MANIFESTARI CUTANATE

Leziunile cutanate din sifilisul secundar au urmatoarele caractere:

Sunt leziuni nepruriginoase, nedureroase, aflegmazice de culoare roz, rosie inchis ori maronie, superficial spontan rezolutive diseminate mai mult sau mai putin generalizate cu tendinta de a deveni circumscrise pe masura ce apar mai tarziu.

Distingem patru categorii de sifilide cutanate|:

Eritematoase, papuloase cu varietatile lor, pigmentare si ulceroase.

SIFILIDELE ERITEMATOASE

Acestea sunt reprezentate de rozeola sifilitica, care este cea mai precoce manifestare a secundarismului ea aparand in medie la 42 zile de la sifilomul primar. Clinc rozeola sifilitica se prezinta sub forma unei pete de culoare roz, ca floarea de piersic de forma rotunda sau ovalara, cat un bob de linte sau mazare, nepruriginoasa fara descuamatii si care dispare la presiune. Eruptia ocupa flancurile fetelor laterale ale toracelui, fata posterioara a axilelor, foarte rar intalnim o rozeola generalizata in care caz respecta constant fata si gatul.

SIFILIDELE PAPULOASE

Forma cea mai obisnuita de sifilide papuloase este reprezentata de sifilide papuloase lenticulare care apar in a treia luna, ele succed rozeolei alteori coexista cu ea. Spre deosebire de rozeola leziunile papuloase sunt diseminate si pot interesa plantele, palmele, fata si gatul, la palme si plante papulele sunt mai turtite. Histopatologic este vorba despre o papula dermica, prin infiltrat limfo-plasmocitar in jurul vaselor atinse.

SIFILIDA PIGMENTARA

Aceasta apare in luna a 6-10 a, este deci o manifestare tardiva a perioadei secundare ce se intalneste mai frecvent la femei. Se prezinta ca o retea hiperpigmentara de culoarea cafelei cu lapte in ochiurile careia se gasec zone de pigmenatre, totul luand aspectul unei leucomelanodermii. Localizarea obisnuita a sifilidei pigmentare este in jurul gatului, ea luand aspectul unui colier colieru venerei

SIFILIDELE ULCEROASE

Eruptii tardive in cursul sifilisului secundar, ulceratii superficiale sau mai profunde situate pe trunchi si membre indeosebi pe cele inferioare de forma rotunda cu margini taiate drept acoperite de cruste hematice.

SIFILISUL SECUNDAR AL MUCOASELOR

Acestea ocupa de preferinta mucoasa bucala si mucoasa genitala. Mai rar sunt afectate mucoasa laringo-faringiana, nazala si anala

SIFILIDELE MUCOASEI BUCALE se disting cinci varietati:

Sifilide eritematoase, erosive, papuloerozive, papulohipertrofice, ulceroase.

Acestea se pot localiza pe amigdale, istm, mucoasa jugala , limba, buze.

SIFILIDELE MUCOASEI GENITALE

Sunt aceleasi ca la mucoasa bucala, cele mai frecvente sunt insa sifilidele erosive rosii sau opaline, celelalte forme de sifilide fiind mai rare. Localizarea la barbat in santul balanopreputial, la femeie pe fata interna a labiilor mari si mici si infudibilul vaginal.

LEZIUNILE ANEXELOR PIELII

PAR SI UNGHII

La nivelul parului, in pielea capului avem alopecia sifilitica care poate fi difuza cu rarirea importanta a parului sau insular (alopecia in luminisuri), aceasta din urma apare dupa 5-6 luni si se prezinta sub forma unor zone insulare, rotunde sau ovalare de dimensiuni variabile (bob de mazare la 2-3 cm diametru), in care parul este rarit fara a disparea complet cu localizari indeosebi in regiunea laterala sau posterioara a pielii capului.

La nivelul unghiilor dau onixul sifilitic care duce la friabilitatea lamei unghiale si perionixului cu inflamatie torpide a regiunii periunghiale.

SIFILISUL TERTIAR

Dupa stingerea sifilisului secundar, caracterizata clinic prin leziuni cutaneo-mucoase spontan rezolutive mai mult sau mai putin diseminate, iar evolutiv prin alternatii si stari latente, urmeaza o perioada de liniste de 3-4 ani pana la 10-20 ani dupa care pot aparea o serie de leziuni cu caractere speciale.

Cu cat sifilisul este mai vechi cu atat teritoriile cutanate lipsite de imunitate apte sa permita dezvoltarea spirochetilor sunt mai restranse. Existenta acestor teritorii a facut pe profesorul Nicolau ca imunitatea in perioada tertiara este o imunitate cu gauri. Consecintele acestui fapt este aceea ca leziunile tertiare sunt in numar limitat. Accidentele prioadei tertiare se pot localiza pe orice organ. Fournier din 5762 de cazuri a gasit in 24% leziuni la nivelul pielii si pe mucoasa cavitatii bucale, in 32% leziuni ale sistemului nervos central, in 44% manifestari osoase, pulmonare, ficat, rinichi.

SIFILISUL CONGENITAL

Prin sifilis congenital se intelege acel sifilis care este transmis produsului conceptiunii de la genitori. Mult timp s-a socotit ca infectia sifilitica mostenita poate deriva intr-o masura egala de la mama ca si de la tata. Astazi majoritatea sifiligrafilor admit ca rolul preponderant in transmiterea sifilisului la descendenti il are mama, tata neavand decat un rol indirect acela de imbolnavire a mamei. Infectia sifilitica a mamei se propaga la fat prin intermediul placentei, spirochetii ajungand in circulatia fetala prin cordonul ombilical. In sprijinul acestor fapte vin doua argumente, unul direct prezenta spirochetilor in placenta materna, fapt dovedit prin cercetari anatomo-patologice si altul indirect si anume acela in legatura cu avorturile sifilitice.

Majoritatea avorturilor se produc intre a 6-9 luna dupa dezvoltarea placentei. Se stie ca placenta se dezvolta incepand din luna a treia a sarcinii, cu toate acestea nu se lasa invadata de treponeme decat mai tarziu si anume de la a cincea luna de sarcina.

DIAGNOSTICUL SEROLOGIC AL SIFILISULUI CONGENITAL

Testele utilizate in prezent pentru diagnosticul serologic al sifilisului pot fi diagnostificate dupa antigenul folosit si dupa anticorpii care-I detecteaza. Metoda uzuala de punere in evidenta a treponemei palidum este ultramicroscopia cu ajutorul careia putem pune in evidenta la nivelul leziunii. Metodele serologice sunt de doua mari categorii:

Teste netreponemice RBW si VDRL care detecteaza antigenul lipoidic si cardio lipinic sub numele de serologie clasica.

Imunoglobulinele care reactioneaza in aceste lipoidice au fost numite REAGINE anticorpi de tip Wasserman sau anticorpi lipoidici. Cercetarile recente au demonstrat ca acesti anticorpi sunt de fapt autoanticorpi fat de unele structuri din membrana mitocondriala.

Reactii de floculare. Reactia VDRL metoda standardizata recomandata de OMS a fost pusa la punct de Harris. Testul se pozitiveaza in sifilisul primar la 10-20 zile de la aparitia sancrului. Poate fi efectuat cu dilutii succesive de ser si astfel permite o evaluare cantitativa a anticorpilor antiluetici.

Titrurile sunt crescute in boala evolutiva, dar scad gradat in urma tratamentului eficient, dupa tratamentul administrat precoce reactia se negativeaza in decurs de 6 luni pana la 2 ani. In sifilisul tardiv poate ramane pozitiva la titruri mici timp de mai multi ani. Reactia poate de asemenea sa dispara spontan la 20-30% dintre bolnavii netratati in timpul perioadei de latenta sau in fazele tardive ale bolii.

Pricipalele avantaje ale reactiei VDRL constau in faptul ca este mai putin costisitoare usor de executat cu sensibilitate si specificitate foarte buna, dar inferioara testelor ce utilizeaza antigene treponemice.

Reactia de fixare a complementului RFC:

RFC la cald 370C reactia Bordet Wasserman clasica RBV poate fi mai specifica decat VDRL dar sensibilitatea sa este mai mica dand rezultate negative mai ales in luesul tardiv

RFC la rece 40C de tip KOLMER prezinta mare sensibilitate dar specificitate mai redusa .

Teste de hemaglutinare pasiva cu treponema pallidum TPHA a fost descrisa prima data de catre RATHLEV in 1965. Antigenul pentru TPHA este constituit din eritrocite de berbec sau curcan sensibilizate cu treponema pallidum fragmentate prin ultrasonare. Serul de diagnosticat este tratat in prealabil cu un diluant absorbant care fixeaza anticorpii nespecifici de grup. Imunoglobulinele specifice produc aglutinarea hematiilor sensibilizate. Specificitatea si sensibilitatea testului sunt superioare. n general testul devine pozitiv la 4 saptamani dupa contaminare ceea ce permite folosirea lui si in actiunile de depistare. Ramane neinfluentat de tratament astfel incat nu este recomandabil pentru evaluarea rezultatelor terapiei specifice

In cazul sifilisului primar reactia VDRL cantitativa repetata la interval de 3 luni pana la o perioada de cel putin de 2 ani. De la inceperea tratamentului isi gaseste aici indicatia de electie aratandu-se eficienta tratamentului prin evidentierea scaderii regulate a titrului anticorpilor.In general negativarea totala dupa un an pana la 18 luni dupa tratamentul sifilisului primo secundar se obtine in mod deosebit prin serologia cardio-lipinica, mai putin pentru testul Nelson si TPHA

DIAGNOSTICUL SEROLOGIC AL SIFILISULUI CONGENITAL

Serologia pozitiva la un copil nou nascut dintr-o mama sifilitica poate sa coresponda fie unui simplu transfer pasiv transplantar de anticorpi materni, fie unor anticorpi de origine infantil produsi cu raspuns fata de o infectie leutica incipient a organismului nou nascutului.

TRATAMENTUL SIFILISULUI

Sifilisul ste o boala cu declarare si tratament obligatoriu. Medicamentul de electie este penicilina, care se administreaza diferentiat in functie de forma bolii, pentru evitarea accidentelor posibile.

Tratamentul se face la inceput in spital si este de competenta medicilor dermato-venerologi.

Diverse reactii alergice (soc anafilactic pentru prevenirea carora se tine cont de anamneza, de eventualul teren atopic si de testele cutanate.

Reactia HERXHEIMER, datorata distrugerii rapide si masive de treponeme si eliberarii brutale in circulatie a unei mari cantitati de endotoxine trepodemice, pentru a carei preventie se prevede respectarea tratamentului cu doze mici treptat crescute de penicilina.

SCHEME DE TRATAMENT IN RAPORT CU FORMA CLINICA

TRATAMENT ABORTIV (epidemiologic) tratament in dispensarul policlinic sau spital

Prima saptamana de incubatie; primele 4 zile se administreaza cate 1.200.000 u.i, efitard zilnic, intr-o singura injectie, iar in ziua a cincea 1.200.000 u.i, Moldamin intr-o singura injectie.

Incpand cu saptamana a doua de incubatie se aplica tratamentul ca in sifilisul primar seronegativ, adica cinci injectii de cate 1.200.000 u.i. Moldamin la interval de 3 zile cu 2 zile pauza total 6.000.000 u.i. Moldamin

In caz ca Moldaminul nu este tolerat se administreaza Penicilina G cristalina 400.000 u.i. 400.000 u.i. la 6 ore (patru injectii de 400.000-1.600.000 u.i.) timp de 12 zile, totalizand 19.200.000 u.i. sau zilnic Efitard. Se vor urmari reactiile de tip alergic.

SIFILISUL PRIMAR SERONEGATIV tratament in spital dupa prima zi in care se administreaza 200.000 U.i. de Penicilina divizata in 4 doze crescande de 25.000U.I. + 25.000u.i.+ 50.000 u.i.+ 100.000 u.i. la interval de 6 ore se lasa o zi pentru desfasurarea reactiei HERXHEIMER.care se va urmari prin termometrizarea bolnavului la 6 ore

In caz ca Moldaminul nu este tolerat se va administra Penicilina G cristalizata 400.000 u.i la 6 ore (zilnic 1.6000.000 u.i. ) timp de 20 zile sau 1.200.000 Efitard pe acceasi perioada. In cazul cand , in toate masurile, penicilina nu este tolerata, se va administra Tetraciclina 2g/zi sau Eritromicina 2 g /zi timp de 20 de zile.

SIFILISUL PRIMAR SEROPOZITIV (tratament seropozitiv) dupa o pregatire prealabila cu 200.000 u.i.de penicilina (ca in sifilisul primar seronegativ) si o pauza de 24 de ore, cu urmarirea reactiei HERXHEINER, se incepe tratamentul propriu-zis cate 1.200.000 u.i. Moldamin la 3 zile (2 zile pauza) totalul 10 injectii respective 12.000.000 u.i.. Daca Moldaminul nu este tolerat, se trece la tratamentul cu Penicilina G cristalina cate 1.600.000 u.i. pe zi (ca in formele precedente) dar pe o durata de 24 zile (totalizand 38.400.000 u.i. ) sau Efitard 1.200.000 zilnic pe acceasi durata

Cand penicilina nu este tolerata cu toate masurile incercate, bolnavul va fi tratat cu Tetraciclina sau Eritromicina 2 g /zi timp de 30 zile.

Supravegherea clinica si serologica a bolnavului va fi de 2 ani prin examinare va avea loc la 90 zile de la inceperea tratamentului; urmatoarele controale vor avea loc trimestrial in primul an si semestrial, in al doilea an de supraveghere.

SIFILISUL SECUNDAR (toate formele) SIFILISUL LATENT (toate formele) SIFILISUL TERTIAR CUTANAT, OSOS, HEPATIC (prima serie internare in spital) bolnavii din aceasta categorie vor urma serii de tratament separate printr-o pauza de doua saptamani. Tratamentul se incepe cu o doza initiala de 200.000 u.i. de Penicilina G divizata, pentru dpistarea reactiei HERXHEIMER si a eventualei sensibilitati specifice. Dupa 24 ore se incepe tratamentul propriu-zis de 36 MU Moldamin, care se administreaza in acelasi ritm ca in formele precedente, dar care va fi impartit in doua etape de cate 18 MU respective 15 injectii de 1.2 MU Moldamin (la 3 zile) separate intre ele de o pauza de doua saptamani.

Bolnavii pot fi externati dupa epidemizarea si resorbtia leziunilor dupa aprecierea medicului dermato-venerolog, daca prezinta o garantie morala de contaminare a tratamentului.

In caz de intolerant la Moldamin, bolnavul va urma timp de 40 zile cate 1.600.000 Penicilna G pe zi (4x400.000). In caz de intoleranta si acum se va trece la un tratament cu Tetraciclina sau Eritromicina cate 2 g/zi timp de 30 zile, trei serii, cu o pauza intre ele de 20 zile. Dupa terminarea tratamentului, reactiile serologice se controleza timp de 3 ani, in primul an trimestrial, primul control la 90 zile de la inceperea tratamentului, in anul al doilea si al treilea semestrial.

In caz de persistent a serologie pozitive se vor relua la interval de 6 luni 12 MU Moldamin sau 32 MU Penicilina G (20 zile cate 1.6 MU, asociata cu PROBENECID 3x1 tb/zi.

SIFILISUL GRAVIDELOR.(tratament ambulator sau in spital) gravidele vor fi tratate in vederea evitarii reactiei HERXHEIMER uterine (urmat de un probabil avort) cu doze crescande de tablet de Peniciliva V si anume:

Prima zi - 1/2 tablete

A doua zi - 1 tableta

A treia zi - 2 tablete

Din ziua a cincea a tratamentului se incepe cu Moldamin in doza toatala de 12 MU urmat de o pauza de doua luni dupa care se reia cura a doua cu aceeasi cantitate.

Cea de a doua cura nu va fi precedata de tableta de penicilina V. In caz de intolerant la Moldamin se va incerca Penicilina G 4 x 400.000 UI /zi la 6 ore timp de 20 zile. In caz ca nici acest preparat nu este tolerat, se trece la Eritromicina in doza de 2 g/ zi timp de 20 zile, apoi pauza de doua luni si reluare.

Tertraciclina va fi evitata, din cauza efectului teratogen si a toxicitatii sale eventuale pentru fat.

Daca gravida doreste copil, tratamentul va fi inceput cu cat mai devreme posibil (luna a II a, a IVa ) astfel ca sa se poata efectua si cura a doua in luna a VII a a IX a de sarcina. In caz ca gravida fost depistata cu intarziere, se va administra tratamentul pana la nastere. Tratamentul in continuare si controlul chimicoserologic vor fi conform cu forma bolii.

TRATAMENTUL SIFILISULUI LA COPII.

In acesta categorie intra sifilisul congenital precoce si tardiv.

Tratamentul este in rapot cu varsta si greutatea copilului; fiind vorba despre un sifilis polivisceral se impune multa prudenta pentru a evita reactia HERXHEINER uneori fatala.

TRATAMENTUL SUGARILOR

Se incepe cu doze foarte mici de Penicilina pentru a se evita reactia Herxheimer, care la sugari poate fi fatala. Se administreaza la 12 ore. La inceperea fiecarei serii de tratament la toti N-N si sugari, in prima zi se vor administra 2 x 10 u.i in ziua a doua 2 x 100 u.i., in ziua a treia 2 x 1000 u.i., in ziua a patra 2 x 10.000 u.i.,in ziua a cincea 2 x 100.000 u.i. Este recomandabil ca tratamentul sa se asocieze cu corticoizi La N-N si sugarul sub 4 kg se mentine doza de 2 x 100.000 u.i. zilnic timp de 20 zile.

Reluarea tratamentului se face dupa doua saptamani de pauza: total 3 cure.

La sugari in greutate de 4-9 kg se incepe cu aceeasi doza fractionate, dar din ziua a cincea se continua cu 2 x 200.000 u.i. care se mentine timp de 29 zile. Tratamentul se reaia dupa 2 saptamani de pauza: total 3 cure.

COPII INTRE 2-7 ANI

In primele patru zile cu fragmentare identica ca la sugari, se trece la tratamentul cu Moldamin 600.000 u.i. /zi (cate flacon in fese separate) ,o data pe saptamana in total 6 flacoane respective 3,6 MU Moldamin. In caz de intolerant la Moldamin se va dministra Efitard un flacon pe z itimp de 20 zile. Se va repeata a doua serie dupa o pauza de doua saptamani.

COPII INTRE 7-12 ANI

Dupa pregatirea initiala vor primi 7 injectii de 0,6 MU Moldamin cate un flacon de 600.000u.i. in interval de trei zile. In caz de intolerant la Moldamin vor primi Efitard in doza de 800.000u.i. zilnic timp de 20 zile. Dupa doua saptamani de pauza se va repeata o serie identica.

La copii de peste 12 ani medicatia va fi identica cu a adultului.

Controlul chimico-serologic va fi mentinut timp de patru ani, in primul an trimestrial, in anii urmatori semestrial. In caz ca nu se obtine negativarea serologica, se vor repeta curele cu pauza de trei luni (90 zile)

SIFILISUL SEROREZISTENT

In asemenea cazuri ,tratamentul const in administrarea de doze mari de penicilina 10 MU de penicilina pe zi timp de 10-20-30 zile, asociate cu 4 tablete de PROBNECID zilnic, pentru a sigura o penicilinemie de 0.12 u.i. ml ser pe tot cursul perioadei de tratament.

In caz de intoleranta la penicilina isi gaseste indicatia Tetraciclina 2g/zi sau Eritromicina in cure repetate de cate 30 zile.

Pentru sifilisul primar, secundar, latent recent ( sub un an)

Benzatiu penicilina G 2,4 mil u.i. o data i.m.in doza unica sau

Doxicilina 100 mg oral x 2/ zi -2 saptamani sau

Tetraciclina oral 0.5 Gx 4/ zi -2 saptamani.

Pentru sifilisul latent tardiv peste un an sifilisul tertiar (gomos) si sifilisul cardio-vascular.

Benzathin penicilina G -2,4 mil u.i. i.m. o data pe saptamana repetat de trei ori total 7,2 mil u.i. sau

Tetraciclina 0.5 g x4 /zi -4 saptamani

NEUROSIFILIS

Penicilina G cristalina apoasa I.V 2,4 mil la 4 ore (12-24 mil u /zi)

Procain penicilina i.m. 2-4 mil U asociat cu Prebenecid 500 mg x 4 /zit imp de 10-14 zile

GONOREA SAU BLENORAGIA

Gonorea sau blenoragia este cea mai frecventa boala transmisibila sexual si se manifesta prin uretrita acuta la barbat si prin cervicita la femeie (ades asimptomatica) dar poate fi afectate si alte parti ale aparatului urogenital (cu posibila sterilitate secundara de ambele sexe) rectul, orofaringele si ochiul putand produce uneori prin desiminare hematogena focare septice la distanta.

Denumirea de gonoree a fost data de GALENUS si si provine din limba elena gene = samanta; rhoia = scurgere, iar tratamentul a fost creat de SWEIDIAPUR provenind tot din greaca veche.

Agentul citologic NISSERIA GONORRHEARE ESTE o bacterie gram negativa dispusa intotdeauna in diplo, extra si introcelular (dispinerea in gramezi intracelulare este un argument esential pentru diagnostic).

Transmiterea se realizeaza aproape exclusiv direct prin contact sexual.

Incubatia obisnuita este de 2-4 zile putand ajunge rar la 10-20 zile.

Boala este mai zgomotoasa si de patru ori mai frecventa la barbati decat la femei, manifestandu-se printr-o secretie uretrala abundenta.

BLENORAGIA LA BARBAT din punct de vedere evolutiv uretrita blenoragica la barbat poate lua doua forme acute si prelungita.

URETRITA ACUTA. Faza de inceput dureaza 2-3 zile si se caracterizeaza prin prurit la nivelul fesei naviculare si inflamatia meatului, prin care dupa exprimarea uretrei, iese o mica secretie limpede.

Fenomenele se accentueaza progresiv, erectile si mictiunile sunt dureroase, meatul este congestionat, iar secretia devine mai abundenta si ia un caracter purulent. In faza de stare durerea la mictiune devine mai intens, bolnavii au polachiurie, reactii ferecvente si dureroase. Meatul este rosu-vanat edematiat, secretia devine groasa, vascoasa, galbena verzuie.

EVOLUTIE dupa un oarecare timp dac nu se intervine cu tratament procesul inflamator se propaga de la uretra anterioara la cea posterioara.

URETRITA PRELUNGITA reprezinta o evolutie particulara a uretritei acute, apare rar in era antibioticelor. Se traduce prin senzatie de mancarime de-a lungul cordonului uretral si jena perianala, iar obiectiv prin prezenta unei secretii mai putin abundente redusa uneori numai la guta matinala, la care se adauga aspectul urinii, care este usor tulbure, continand flocoane si mucus.

DIAGNOSTICUL URETRITELOR GONOCOCICE

Diagnosticul pozitiv se pune pe aspectul chimic si examenul bacteriologic. Diagnosticul se face usor, prin frotiuri colorate cu Gram, gonococii fiind mucosa.

BLENORAGIA LA FEMEI.

Debutul poate fi acut, cu secretie abundenta arsuri pe uretra, mictiuni frecvente uneori sanghinolente. Meatul este rosu, tumefiat, vulva congestionata. Colul uterin prezinta o secretie purulenta, galbena verzuie este rosie si sangereaza usor. Blenoragia la femeie trece destul de repede in stare latenta, alteori de la inceput manifestarile chimice sunt reduse la o secretie moderata a carei natura gonococica nu poate fi prezenta decat prin examen bacteriologic.

TRATAMENTUL BLENORAGIEI.

In tratamentul blenoragiei se folosesc diferite antibiotice de obicei asociate intre ele dupa diferite scheme.

Primul antibiotic a fost penicilina cristalina cu care se obtin rezultate remarcabile. Alte antibiotice active pe gonococ in ordinea eficientei sunt: cloramfenicolul 80-90 % din cazuri, eritromicina, tetraciclina, streptomicina.

Deoarece nu exista un antibiotic cu o eficacitate absoluta asupra gonococului se preconizeaza tratamentul mixt ca de pilda:

3 zile penicilina, cate 1.200.000 u.i./zi la 6 ore, asociata cu streptomicina 1g/zi la 12 ore, se va continua apoi cu inca 2 zile de Penicilina singura.

Penicilina cristalina 1.200.000 u.i. /zi asociata cu 1.50 g cloramfenicol /zi timp de 3 zile; in urmatoarele 2 zile se va administra cloramfenicol singur in aceeasi doza.

Cu aceasta schema vindecarile depasesc 90%.

SANCRUL MOALE

Sancrul moale este o boala cu transmitere sexual edemica in tarile lumii a treia din zonele tropicale dar rara in aria noastra geografica. Agentul etiologic este un streptobacil gram negative (hemophilus ducreyi)

Primele manifestari apar dupa o incubatie de maxim 7 zile si consta in papule inflamatorii care se erodeaza rapid, dand nastere la mai multe ulceratii. Sediul este de obicei pe mucoasa genitala externa si pe tegumentul perigenital. Boala raspunde bine la numeroase antibiotice si sulfamide (biseptol, eritromicina, ciprofloxacin, ceftriaxan)

GRANULOMUL INGHINAL

Granulomul inghinal este datorat unui bacil gram negativ numit CLYMMATOBACTERIUM GRANULOMATOSIS sau DONOVANIA GRANULOMATOSIS. Contagiozitatea este redusa, iar transmiterea sexual este controversata.

LIMFOGRANULOMATOZA INGHINALA SAU BOALA NICOLAS FAVER

Produsa de infectarea pa calea veneriana cu CLAMYDIA TRACHOMATIS: limfogranulomatoza inghinala este si ea rara in tara noastra, fiind raspandita mai ales in unele zone ale Africii si Asiei, India, America de Sud.

Dupa incubatie ce poate varia de la cateva zile la peste o luna, apare la locul de incubare (cel mai ferecvent genital) leziunea consta intr-o eroziune mica, nedureroasa care poate trece neobservata.

Tratamentul consta in tetraciclina, doxicilina, eritromicina administrate timp de 3 saptamani.

URETRITE NEGONOCOCICE.

In afara de sifils si gonoree o serie intreaga de agenti infectiosi transmisi prin contact sexual produc infectii uro genitale incadrate sub denumirea de uretrite negococice. Cele mai frecvete boli din acesta categorie sunt provocate clamidii celycoplasme, candida albicans,Trichomonas vaginalis si germeni banali.

TRATAMENT administrare de stamicin 4-6 tablete /zi spalaturi vaginale, ovule vaginale cu stamicin.

SINDROMUL DE IMUNODEFICIENTA DOBANDITA

Sindromul de imunodeficienta dobandita denumit pe scurt SIDA (limba franceza) AIDS (limba engleza) constituie o mare problema de santate publica a acestui sfarsit de secol.

Agentul etiologic este un retro-virus descoprit in 1983 si denumit HIV (virusul imunodeficientei umane). La ora actuala in categoria retrovirusilor care produc imunodeficienta umana pot fi incadrate: virusul HIV -1 cu o larga raspandire si virusul HIV -2 ( responsabil de un numar de mai redus de cazuri, in Africa de Vest), SIV foarte asemanator cu HIV -2 este responsabil de imunodeficienta la maimuta (simiana).

HIV -1si HIV -2 produc o boala asemanatoare, dar testele pentru identificarea lor sunt diferite.

EPIDEMIOLOGIE

Sida are din punct de vedere istoric o evolutie mai scurta de doua decenii dar a provocat deja aproape 6 milioane de decese. Numarul persoanelor infectate cu HIV a crescut de 100 de ori in timpul anilor 80 si continua sa creasca; daca in 1992 se vorbea de o cifra in jur de 10-13 milioane in 1996 se aprecia cifra de 22 milioane, iar pentru anul 2000 se estimeaza ca numarul celor infectati cu HIV este aproximativ de 40 milioane.

Transmiterea HIV se realizeaza pe trei cai principale: sexual, parenterala si de la mama la copil.

Daca intial rolul cel mai important a revenit transmiterii heomosexuale la ora actual acesta detine o pondere de numai 5-10% fata de un procent de 75% al cazurilor transmise heterosexual.

Transmiterea sexuala este favorizata de prezenta altor boli venerice (sifilis, sancru moale, herpes simplex de contactele anale sau de prezenta unori cromozomi sau ulceratii genitor-anale de alte cauze. Unele cercetari arata ca transmiterea de la femeie la barbat este mai rara apare la aproximativ 1% din partenerii femeilor infectate, decat cea de la barbat la partenerele de sex feminin 20%, dar aceste date sunt controversate.

Riscul transmiterii parentale prin transfuzii de sange si produse de sange este extreme de scazut la ora actuala datorita metodelor drastice de control al donatorilor in timp ce transmiterea prin ace de seringa nesterilizate la consumatorii de droguri injectabile a avut in 1996 o pondere de 5-10 %.

Transmiterea prin expunere direct la sange infectat a mucoaselor sau tegumentelor continand solutii contaminate desi rara este posibila (personalul din laboratoare) ca si transmiterea prin instrumente de barbierit, manichiura, pedichiura s-au semnalat si cazuri izolate de transmitere in dublu sens la pacienti- medici

Tara noastra detine un trist record, prin numarul mare de cazuri infantile majoritatea aparute prin transmitere parenterala.

Transmiterea de la mama la copil in timpul sarcinii, al nasterii sau prin laptele matern detine tot o pondere de 5-10 %.

Nu au putut fi demonstrate cazuri de transmitere in cazul contactelor interpersonal apropiate, cum ar fi folosirea in comun a bailor, bucatariilor, imbratisare.

PATOGENIE

Dupa patrunderea virusului in organism el se fixeaza pe receptorii CD4 . Celule tinta principale sunt asadar limfocitele si mai putin monocitele, macrofagele, celulele Langerhans .

ASPECTE CLINCO EVOLUTIVE

Dupa momentul infectarii cu HIV urmeaza perioada de incubatie a carei durata in general de 2-8 saptamani variaza mai ales in functie de modul de transmitere si de calea de inoculare a virusului.

Primo infectia este de obicei asimptomatica, caz in care diagnosticul poate fi suspectat pe baza expunerii prealabile si confirmat prin evidentierea seroconversiei. In 10-20% din cazuri apare primo infectia simptomatica manifestarile fiind de obicei minore. Manifestarile cutaneo mucoase ale primo infectiei pot consta in aparitii urticariene, exanteme de tip viral (morbiliforme), leziuni mucoase ulcerative la nivelul palatului sau esofagului care se remit spontan.

Diagnosticul poate fi orientat dupa existenta unei expuneri anterioare, de asociere cu alte manifestari clinice de primo infectie (febra, astenie, mialgii, limfoadenopatie, manifestari neropsihice, gastrointestinale sau un sindrom hematologic de tip mononucleozic). Confirmarea presupupune evidentierea seroconversiei prin test ELISA sau WESTERN BLOT, antigenului P24 sau izolarea HIV din sange sa LCR. Dupa stadiul asimptomatic, in care manifestarile clinice si modificarile imunologice sunt absente sau foarte discrete apar uneori limfoadenopatie persistenta generalizata alteori ARC (aids relatet complex sau pre sida sau chiar SIDA manifesta). Diagnosticul de ARC poate fi sustinut in cazul prezenei sustinute (minim 3 luni a cel putin doua semne si smptome): febra prelungita, scadere ponderala, diaree cronica, limfoadenopatie generalizata, oboseala marcata, transpiratii nocturne in asociere cu cel putin doua din urmatoarele modificari de laborator: Limfopenie, trombocitopenie, anemie, scaderea raportului cellular T4/T8 scaderea limfocitelor T4, cresterea gama globulinelor serice, scaderea raspunsului limfoproliferativ. La bolnavii cu ARC pot aparea manifestari cutanate constand in candidoza orala, leucoplazie orala sau herpes zostere, cu leziuni extinse.

Sida ca boala manifestata asociaza la manifestarile ARC diverse in functii oportuniste si dezvoltarea de tumori maligne.

MANIFESTARI CUTANEO-MUCOASE

Pot aparea in orice stadiu al infectiei cu HIV. Valoarea revelatoare a anumitor manifestari cutaneo-mucoase pentru molecula din baza rezulta din:

Asocierea cu alte manifestari clinice sugestive pentru infectia cu HIV

Apartenenta pacientilor respectivi la anumite grupe de risc crescut

Particularitatile clinice si evolutive ale unor dermatoze care apar cu frecventa crescuta la pacientii infectati cu HIV fata de populatia generala.

Majoritatea manifestarilor cutaneo - mucoase, care apar la pacientii cu infectie HIV se datoreaza unor factori infectiosi virali, bacterieni fungici sau parazitari.

INFECTII VIRALE

Bolnavii infectati cu HIV (in special homosexualii) prezinta foarte des infectii latente cu virus herpes simplex 1 sau 2.

Manifestarile clinice pot imbraca aspect particulare: forme cu leziuni hemoragice sau necrotice cu evolutie prelungita, sau cu recurente frecvente, cu diseminari cutanate sau sistemice.

ZONA ZOSTER (HERPESUL ZOSTER) este de opt ori mai frecventa la pacientii infectati cu HIV decat la restul populatiei mai ales stadiul pre sida.

VEGETATIILE VENERIENE GIGANTE recidivante genitale si mai ales perianale, sunt manifestari clinice prezumtive pentru un teren SIDA si impun participarea reactiilor serologice de rutina pentru descoperirea anticorpilor HIV.

CANDIDOZELE FONGIOASE BUCALE reiese la tratament, care se extind distal dand leziuni esofagiene invazive, ulcerative sunt gasite aproape constant. Se apreciaza ca 60-70% dintre pacientii cu leziuni candidozice fongoase ale cavitatii bucale, vor dezvolta in urmatorii 1-2 ani , SIDA.

BOALA AFTOASA este frecvent intalnita la cei cu SIDA, cu leziuni aftoase de tipul ulceratiilor mari, necrotice, extensive, insotita de o stomatita difuza trenata.

SARCOMATOZA KAPOSI se intalneste la circa 34% dintre pacientii cu infectie HIV , iar limfoamele maligne la 5-6 % dintre acestia.

Aproximativ 40 % dintre pacientii cu SIDA au asociata o afectiune maligna.

Boala Kapoosi la pacientii cu SIDA difera de sarconul Kaposi clasic prin aceea ca apare la indivizii tineri si aproximativ jumatate dintre acestia au leziuni gastrointestinale sau ale ganglionilor limfatici.

In functie de gradul de invazie locala, de interesarea viscerala sau limfatica s-au determinat patru subtipuri de sarcom Kaposi asociat cu SIDA:

Stadiul I cu afectare cutanata limitata la o singura regiune anatomica,cel mai adesea pe membrele inferioare.

Stadiul II leziuni cutanate diseminate in mai multe regiuni anatomice

Stadiul III leziuni numai visceral de exemplu: gastrointestinale, limfatice sau osoase.

Stadiul IV ce se caracterizeaza prin multiple leziuni cutanate sau viscerale.

In acest tip incidenta visceral se ridica la 72% a ganglionilor limfatici si tractul gastrointestinal in circa 81%, iar plamanii in 11% din cazuri.

LIMFOAME MALIGNE apar la tineri intre 20-35 ani preponderant in stadiul tardiv al sindromului de imunodeficienta dobandita fiind un semn grav ce indica o mare prabusire a imunitatii celulare, cu disfunctii indeosebi ale celulelor NK natural Killer specializate in lupta anticanceroasa.

In boala HIV cronica limfoadenonopatia generalizata persistent se produce dupa luni sau chiar ani multi de la contaminarea cu HIV, fiind un semn de prognostic sever al trecerii de la un stadiu relativ benign la o evolutie accelerat catre SIDA.

EVOLUTIE SI PROGNOSTIC.

SIDA complet constituit este o boala ce evolueaza cu remersiuni si recaderi periodice ale unor infectii ce pot fi mortale de asemenea cu o progresie grava a cancerelor asociate, ajungand in final la o morbilitate de aproximativ 100%. Din datele statistice pe 1319 cazuri din New York studiate de BETH si colaboratorii sai, pneumonia cu PN. CARINII predomina la 557 din cazuri, iar sarconul Kaposi la 35% din cazuri.

In cazul in care s-au diagnosticat alte infectii oportuniste fara maladia Kaposi sau pneumonie cu PNEUMOCYSTIS CARINII, sfarsitul fatal s-a instalat in 18 luni.

DIAGNOSTIC DE LABORATOR AL INFECTIEI CU HIV.

Explorarea pacientilor suspecti a fi purtatori de HIV sau a celor cu manifestari clinice de ACR sau AIDS, trebuie orientata pentru precizarea citologiei, de asemenea trebuie efectuate investigatii pentru aprecierea gradului de imunodepresie a bolnavilor si a riscului evolutiei progresive a bolii.

TESTE DE EVIDENTIERE A ANTICORPILOR SERICI ANTI-HIV

Exista anticorpi antiproteina (p24) antiglicoproteina (gp-41). Anticorpi anti p 24 apar la 2 luni dupa infectie isi sporesc titrul in luna a III-a si raman in platou pana la reaparitia antigenului p24, putand disparea in etapa ultima a sindromului.

Anticorpii anti-gp-41 par la 6 saptamani dupa infectie, isi sporesc titrul catre luna a III-a si apoi raman constant ca titru in toata perioada bolii.

Pentru decelarea anticorpilor serici aniti HIV se folosesc teste de screening, de evaluare in masa si teste de confirmare, de verificare a unui ser gasit pozitiv printr-un test de screening.

Testul ELISA usor de executat este un test de screening si face parte o estimare globala a prezenteti diferitelor tipuri de anticorpi anti-HIV.

Testul WESTERN BLOT este un test selectiv si care are valoare de confirmare, utilizat fiind foarte larg pentru a verifica un ser gasit pozitiv pri