Capitolul 23.

PREŢURILE PRODUSELOR FARMACEUTICE

23.1. Noţiuni despre preţuri. Factorii ce determină preţurile

23.2. Politici de stabilire a preţurilor

23.3. Sisteme de reglementare a preţurilor pentru

medicamente

23.4. Baza de calcul la stabilirea preţurilor produselor

farmaceutice

23.4.1. Baza de calcul la stabilirea preţurilor pentru

producători

23.4.2. Baza de calcul şi formarea preţurilor în reţelele de

distribuţie

23.5. Metodologia de stabilire a preţurilor pentru produsele

farmaceutice în Republica Moldova

Partea IV.

MANAGEMENTUL EVIDENȚEI ȘI GESTIUNII ÎN

ÎNTREPRINDERILE FARMACEUTICE

562

23.1. Noţiuni despre preţuri. Factorii ce determină preţurile.

Preţul, fiind una din cele mai importante categorii economice, este şi un in-

strument de bază al relaţiilor de piaţă.

Ca instrument al relaţiilor de piaţă preţul îndeplineşte următoarele funcţii: de

evidenţă; de stimulare; de optimizare; de repartizare.

Funcţia de evidenţă. Una din funcţiile de bază ale preţului este măsura chel-

tuielilor şi rezultatelor muncii. Preţul produsului include consumuri de muncă şi

materiale, indică nivelul productivităţii şi eficacităţii muncii şi ca rezultat deter-

mină cheltuielile de producere, de circulaţie şi profitul. Cu alte cuvinte esenţa

acestei funcţii constă în aceia că preţul îndeplineşte rolul de determinare a cheltu-

ielilor şi rezultatelor procesului de producere.

Funcţia de stimulare. Funcţia de stimulare economică constă în evidenţa ca-

lităţii produselor şi stimulării sporirii ei, în reînnoirea sortimentului producţiei.

Funcţia de optimizare. Preţul de piaţă poate devia de la acel preţ pe care ar

dori să-l stabilească producătorul, deoarece el este cointeresat în obţinerea unui

profit mai mare de la realizarea producţiei, iar consumatorul are intenţia de a mi-

nimiza cheltuielile sale pentru procurarea acestor produse. În aceste condiţii se

stabileşte un preţ de optimizare dintre cerere şi ofertă.

Funcţia de repartizare. Preţul îndeplineşte rolul de repartizare a veniturilor

în baza devierilor de la costul produsului pentru realizarea unor probleme de or-

din social şi economic. Aceasta se realizează de cele mai dese ori prin implemen-

tarea diferitor sisteme de impozitare.

Pentru orişice produs preţul prezintă o expresie a valorii lui.

Valoarea medicamentului este exprimată prin: calitatea lui, utilitatea, eficienţa,

termenul de valabilitate, imaginea formată de promovare, noutatea şi unicalitatea

lui, serviciile ce însoţesc achiziţionarea produsului, etc.

Reglementarea preţurilor pentru medicamente prezintă unul dintre cele mai

complexe şi dificile procese din domeniul activităţii farmaceutice. În condiţiile de

tranziţie la economia de piaţă acest proces devine şi mai dificil din cauza influenţei

schimbărilor esenţiale ce au loc în sistemul de sănătate, în viaţa socială şi economică.

Problema formării preţurilor pentru medicamente este actuală atât în ţările ce

se află în avangarda industriei farmaceutice mondiale, cât şi în cele în curs de

dezvoltare. Are loc procesul de creare a pieţei farmaceutice unice în Europa. Ast-

fel, Comunitatea Economică Europeană (CEE) a emis Directiva Nr. 89/105 CEE

“Cu privire la măsurile evidente şi precise de reglare a formării preţurilor la pro-

ducţia utilizată în medicină şi despre includerea lor în competenţa sistemelor na-

ţionale ale medicinii de asigurare”.

La stabilirea preţurilor un rol hotărâtor în politica de preţ îl constituie urmă-

toarele trei categorii de factori:

563

relaţia producător – client. În cazurile noastre de cele mai dese ori relaţiile

angrosist – detailist.

relaţia producător – concurenţă.

necesitatea de acoperire a costurilor de producţie, circulaţie şi dorinţa obţinerii

unui profit.

Dacă pentru producător preţul reprezintă contravaloarea însumată a eforturi-

lor făcute şi a speranţelor într-un câştig cât mai ridicat, pentru client semnificaţia

acestuia este diferită, fundamentându-se pe cu totul alte criterii.

Acestea pot fi date de psihologia individuală a consumatorului, de poziţia sa

socială, de vârstă sau sex, de gradul de cultură etc. Indiferent de natura criteriului

utilizat în evaluarea corespondenţei preţ-produs, ca o regulă generală clientul ur-

măreşte ca să obţină mai mult decât plăteşte. Astfel, o condiţie esenţială, impusă

producătorului, este cunoaşterea semnificaţiei pe care cumpărătorul o acordă no-

ţiunii de valoare şi, implicit, de preţ.

Consumatorul de medicamente are un comportament deosebit, care este con-

diţionat de următorii factori:

de cele mai dese ori consumatorul de medicamente este un om bolnav, starea

psihologică a căruia este deosebită de cea a omului sănătos;

consumatorul de medicamente solicită de la farmacist nu o simplă eliberare a

produselor solicitate; el aşteaptă susţinere morală, încredinţare, că anume acesta

este medicamentul ce-l va ajuta să revină la situaţia normală de sănătate;

consumatorului de medicamente din ţările “ex-sovietice”, inclusiv din Repu-

blica Moldova, i-a fost “educată” părerea că medicamentele sunt produse ief-

tine – fapt ce actualmente trezeşte nedumerire pentru mulţi cetăţeni de ce sunt

prezente în piaţă medicamente cu o diferenţă de preţuri atât de mare;

cererea pentru medicamente este o dimensiune multifactorială. Într-o măsură

considerabilă, este formată de către sistemul de asistenţă medială (de către

medici). Totodată accesibilitatea pacientului la consultaţia medicală, ce se fi-

nalizează cu prescrierea reţetei, este mai mică decât accesibilitatea la farmacist,

astfel el deseori evită consultaţia medicală şi se adresează în direct la farmacie.

Simultan cu luarea în considerare a mentalităţii şi a comportamentului con-

sumatorilor, trebuie de avut în vedere şi implicaţiile date de existenţa concurenţei. Cu

cât nivelul acesteia este mai crescut, cu atât mai important va deveni subiecti-

vismul clientului care, astfel, va avea la dispoziţie mai multe posibilităţi de a alege.

Aşa cum mărimea cheltuielilor de realizare a unui produs sau serviciu fixează

– la nivelul producătorului - limita inferioară pentru preţ, nivelul concurenţei sta-

bileşte limita superioară a acestuia. Depăşirea celor două extreme necesită o te-

meinică argumentare, care totuşi nu anulează riscurile.

Aceștia şi încă mulţi alţi factori formează cererea şi oferta, influenţând astfel

şi preţurile pentru medicamentele prezente pe piaţa farmaceutică.

564

23.2. Politici de stabilire a preţurilor.

Politica de preţ este o parte componentă a politicii economice a statului şi în

condiţiile economiei de piaţă are o importanţă deosebită deoarece urmăreşte sco-

pul de stimulare a dezvoltării relaţiilor de piaţă, de protecţie şi dezvoltare a tutu-

ror formelor de proprietate, de minimizare a ritmului de inflaţie şi micşorare a

acţiunilor ei negative economice şi sociale, de stimulare a dezvoltării concurenţei,

circulaţiei libere a mărfurilor şi serviciilor, a activităţii economice libere.

Se deosebesc acţiuni directe şi indirecte ale statului asupra sistemului (proce-

sului) de formare a preţurilor.

Acţiunile directe (sau administrative) asupra procesului de formare a preţuri-

lor presupune participarea statului la formarea nivelurilor, structurii şi circulaţiei

preţurilor şi elaborarea anumitor reguli (principii) de stabilire (formare) a lor. Ac-

ţiunile directe se aplică atunci, când e necesar de a stabiliza preţurile la nivelul

existent sau cu o creştere neesenţială.

Formele de acţiuni directe ale statului în procesul de formare a preţurilor pot

fi următoarele:

1. stabilirea unui moratoriu asupra tuturor preţurilor sau la un anumit sortiment de

produse;

2. stabilirea preţurilor şi tarifelor fixe;

3. stabilirea limitei maximale ale preţurilor. Această acţiune e importantă în con-

diţii de deficit la unele produse, deoarece majorarea preţurilor libere, în conse-

cinţă se soldează cu micşorarea volumului de producere;

4. stabilirea nivelului maximal de rentabilitate. Această formă poate fi utilizată în

sistemul de reglementare a preţurilor la întreprinderile de producere, însă are un

neajuns esenţial – nu cointeresează întreprinderea în micşorarea cheltuielilor;

5. stabilirea limitelor adaosurilor comerciale şi de circulaţie (plafonarea adaosului

comercial la diferite etape de circulaţie a medicamentelor);

6. declararea preţurilor. Toţi agenţii economici, participanţi la producerea şi reali-

zarea producţiei, sunt obligaţi să prezinte declaraţii referitor la preţurile stabili-

te, pentru ca ele să fie înregistrate;

7. stabilirea preţurilor recomandabile pentru cele mai importante produse. Dacă

preţul depăşeşte nivelul recomandat se aplică o impozitare progresivă a venitu-

lui obţinut de la realizarea producţiei la aceste preţuri;

8. aplicarea adaosului comercial diferenţiat în raport cu mărimea preţului de livra-

re pentru medicamentele autohtone şi pentru preţul de achiziţie al celor de im-

port. Această acţiune influenţează activitatea întreprinderilor farmaceutice la

diferite etape de circulaţie a produselor farmaceutice.

E cunoscut faptul că realizarea medicamentelor la preţuri mari, de regulă, ce-

re mai mari cheltuieli, în deosebi cheltuieli directe. Uneori aceasta poate duce la

565

majorarea sumară nejustificată a stocurilor de medicamente, la scăderea vitezei de

circulaţie a acestor medicamente.

Aplicarea adaosului comercial diferenţiat influenţează într-o anumită măsură

activitatea întreprinderilor farmaceutice din reţeaua de distribuţie cu amănuntul:

a) apare un stimul economic de achiziţionare şi realizare a medicamentelor la

preţuri de bază mai mici, adică se nivelează convenabilitatea diferenţiată de

creare a sortimentului de medicamente în comparaţie cu cazul aplicării adao-

surilor comerciale fixe;

b) substanţial scade realizarea preponderentă a medicamentelor ieftine.

Apare stimulul economic pentru producători şi distribuitorii-importatori (an-

grosişti):

a) pentru producerea şi realizarea medicamentelor la preţuri mai joase;

b) pentru micşorarea nivelului preţurilor de livrare în scopul stimulării desfacerii

în reţelele de distribuţie cu amănuntul.

Realizarea medicamentelor autohtone devine mai avantajoasă, deoarece ele,

de regulă, au un preţ mai scăzut.

Măsurile indirecte de acţiune a statului asupra preţurilor au menirea de a sta-

bili un raport optimal între cerere şi ofertă. Acţiunile indirecte se manifestă prin

aplicarea facilităţilor fiscale, facilităţilor de creditare, subsidiilor şi dotaţiilor de le

buget, utilizarea (aplicarea) eficientă a tarifelor vamale, a taxelor vamale cu în-

lesniri (preferenţiale) etc.

Dintre facilităţile fiscale aplicate de către stat pot fi menţionate următoarele:

scutirea de impozit pe venitul obţinut de la producerea medicamentelor esen-

ţiale şi de necesitate vitală pe o anumită perioadă de timp;

scutiri de TVA la procurarea utilajului tehnologic, pieselor de schimb, a ma-

teriei prime şi a materialelor auxiliare importate pentru asigurarea produce-

rii medicamentelor şi altor articole cu destinaţie medicală.

Acţiunile indirecte ale statului asupra procesului de formare a preţurilor se

soldează cu următoarele consecinţe:

crearea condiţiilor optimale pentru dezvoltarea antreprenoriatului şi a unei

concurenţe sănătoase;

stimularea de către stat a investiţiilor străine;

stimularea producţiei deficitare în ţară sau a producţiei destinate categoriilor

de populaţie social vulnerabile;

protecţia producătorilor autohtoni.

Experienţa mai multor ţări demonstrează necesitatea (raţionalitatea) aplicării

ambelor mecanisme: reglementarea de stat şi de piaţă a preţurilor la medicamente.

Cel mai eficient preţurile funcţionează în condiţii de concurenţă liberă. Un

nivel înalt al concurenţei duce la situaţia când nici un agent economic nu poate

controla (dicta) procesul de formare a preţurilor (nivelul preţurilor), ele sunt con-

566

trolate de piaţă, adică se stabilesc exclusiv sub influenţa cererii şi ofertei.

O particularitate esenţială a preţului, ca element al pieţii, este variaţia lui

permanentă, ce reflectă modificarea situaţiei pe piaţă şi în primul rând, variaţiile

cererii şi ofertei. Cum se manifestă mecanismele pieţii la stabilirea preţurilor pen-

tru produsele farmaceutice ?

Utilizarea mecanismelor de piaţă în calculul preţului pentru medicamente

presupune îndeplinirea consecutivă a următoarelor etape:

1. Determinarea scopului şi sarcinilor în procesul de stabilire a preţurilor.

Calculând preţul, agentul economic trebuie să stabilească clar ce scopuri el doreş-

te să atingă cu ajutorul preţului: obţinerea unui profit maximal, majorarea volu-

mului de vânzări, asigurarea existenţei în condiţiile concurenţei sau toate trei scopuri.

2. Determinarea cererii. E cunoscut că preţul şi cererea se află într-o anumită

dependenţă. De aceea e necesar de stabilit (de determinat) elasticitatea cererii în

funcţie de preţ, adică de determinat posibila cantitate de produs ce poate fi reali-

zat pe piaţă într-un anumit interval de timp cu diferite preţuri.

3. Aprecierea cheltuielilor de producţie şi de circulaţie. Deoarece cheltuielile

determină preţul minimal al medicamentelor (nivelul minimal al preţurilor), la

această etapă e necesar de determinat cheltuielile constante şi variabile pentru dife-

rite volume de producere şi de realizare. Întreprinderile farmaceutice stabilesc astfel

de preţuri care ar acoperi toate cheltuielile şi ar asigura un venit rezonabil şi stabil.

Experienţa demonstrează că, necătând la toate măsurile ce se întreprind, cheltuielile

de producţie şi de circulaţie au o permanentă tendinţă de creştere. De aceia stabili-

rea adaosurilor comerciale limitate pentru o perioadă îndelungată la toate produsele

farmaceutice inevitabil duce la înrăutăţirea situaţiei economice a întreprinderilor

farmaceutice şi favorizează apariţia unor efecte negative în activitatea lor.

4. Analiza preţurilor şi calităţii produselor şi serviciilor concurenţilor. Dacă

cererea determină nivelul maximal al preţului, cheltuielile, nivelul minimal al lui,

atunci diferenţa dintre ele este acel diapazon în care se poate manevra cu mărimea

stabilirii nivelului preţului ca rezultat al analizei calităţii produselor şi serviciilor

oferite de concurenţi. În dependenţă de rezultatul analizei preţul poate fi stabilit

mai mic sau mai mare ca la concurenţi.

5. Alegerea metodei de stabilire a preţului. Metodele de stabilire a preţului se

clasează în trei grupe:

costisitoare – principiul de bază al cărora este acoperirea necondiţionată a tu-

turor consumurilor şi cheltuielilor;

de piaţă – esenţa cărora constă în stabilirea preţurilor reieşind din mărimile

cererii şi ofertei;

economice – constituie o îmbinare a mecanismelor de piaţă şi condiţiilor eco-

nomice concrete de activitate a întreprinderii.

567

În condiţiile economiei de piaţă esenţa stabilirii preţului constă în calculul

unui astfel de preţ, care ar prezenta un bilanţ optimal dintre ceia ce ar dori să plă-

tească cumpărătorul pentru acest produs şi cheltuielile pentru producerea lui. În

practică, producătorul, reieşind din caracterul cererii, concurenţei, calităţii şi altor

factori, încearcă să stabilească la ce preţ ar putea realiza producţia pe piaţă, şi du-

pă aceia determină (calculă) cheltuielile de producere, comerciale şi administrati-

ve ce corespund acestui preţ şi modificărilor posibile în dependenţă de modifica-

rea pieţei.

6. Calculul preţului iniţial. În baza metodei alese se stabileşte nivelul posibil

al preţului.

7. Evidenţa factorilor suplimentari. Înainte de a determina nivelul final (defi-

nitiv) al preţului e necesar de a lua în consideraţie şi influenţa altor factori asupra

nivelului lui, verificarea respectării scopurilor politicii de preţ, aprecierea reacţiei

cumpărătorilor, intermediarilor, concurenţilor, statului la preţul nou.

8. Stabilirea preţului final (definitiv).

Comercializarea de produse la un preţ care nu acoperă cel puţin cheltuielile

variabile poate fi efectuată, pe perioade scurte de timp şi pe anumite segmente de

piaţă, numai de către firmele mari care, controlând şi alte pieţe de desfacere, unde

înregistrează profituri, îşi pot acoperi pierderile. Dar practicarea unei asemenea

politici de preţuri contravine legislaţiei antidumping, existentă în ţările occidenta-

le, şi care interzice vânzarea de mărfuri la preţuri situate mult sub cele ale pieţei şi

sub nivelul preţurilor de cost ale producţiei.

Comercializarea de produse la preţuri superioare celor de pe piaţă necesită

argumente puternice cu care firma trebuie să vină în faţa consumatorilor – argu-

mente conferite de prestigiul producătorului, caracterul de noutate, performanţele

şi calitatea produselor sau a serviciilor oferite.

Sintetizând şi aspectele de nuanţă ale celor trei categorii de factori ce influen-

ţează stabilirea preţurilor, întreprinzătorul trebuie să aibă în vedere următoarele:

costurile de realizare ale produselor sau a serviciilor, natura acestora, caracterul

de noutate, calitatea asigurată, profitul dorit, volumul vânzărilor sau mărimea ce-

rerii, localizarea geografică a afacerii, preţurile competitorilor, tipul clienţilor,

factorii psihologici, imaginea firmei, fluctuaţiile sezoniere, etc.

Prin dinamica aspectelor ce ţin de condiţiile socio-economice şi de piaţă, sta-

bilirea preţurilor este şi un proces de permanentă reactualizare. Un preţ corect ieri

poate fi azi parţial inadecvat, iar mâine total eronat.

După părerea mai multor experţi din domeniul asistenţei cu medicamente, în

cazul în care lipseşte un mecanism real de piaţă, este imposibil de a anula impli-

carea statului asupra sistemului de formare şi reglementare a preţurilor pentru

medicamente.

568

23.3. Sisteme de reglementare a preţurilor pentru medicamente.

În majoritatea ţărilor din lume, cu o economie avansată, este acumulată o

bogată experienţă de influenţă a statului asupra proceselor de formare a preţur i-

lor pentru medicamente, însă nici într-o ţară nu a fost găsit un model universal

al reglementării de către stat, ce ar asigura micşorarea cheltuielilor pentru procurarea

medicamentelor concomitent cu optimizarea economiei sistemului farmaceutic.

Politica majorităţii statelor în domeniul reglementării preţurilor pentru me-

dicamente se reduce la protecţia producătorului şi consumatorului şi limitarea

acţiunii intermediarilor, deoarece scăderea producţiei micşorează suma venitur i-

lor impozitare în bugetul de stat. Totodată în nici o ţară din Comunitatea Euro-

peană formarea preţurilor nu este liberă. În ambele sisteme de circulaţie a medi-

camentelor (cu ridicata şi cu amănuntul) sunt prevăzute anumite reglementări.

În majoritatea ţărilor principiul general pus la baza formării preţurilor pentru

medicamente este acoperirea cheltuielilor de producţie şi circulaţie a produselor

farmaceutice, precum şi asigurarea unui venit net producătorului şi distribuitorilor.

Mecanismele de formare a preţurilor pentru medicamente includ formarea

preţului de producere pentru medicamentele industriale, stabilirea adaosurilor

pentru distribuirea “angro” şi cu amănuntul.

În calitate de metode de stabilire a preţurilor pentru medicamente sunt utilizate

următoarele: “cheltuieli-plus”, “comparaţia din interior”, “comparaţia din exterior”.

Cheltuieli-plus are la baza calculării preţului cheltuielile pentru producerea

medicamentului, plus alte cheltuieli de elaborare şi servicii de marketing.

În structura preţului uzinei producătoare, la costul materiei prime, se includ

cheltuielile pentru forţa de muncă, marketing, ambalaj, cercetări ştiinţifice, chel-

tuieli generale, amortizarea mijloacelor fixe, precum şi profitul.

Comparaţia din interior preconizează stabilirea preţurilor ţinând cont de pre-

ţurile pentru medicamentele analogice prezente deja în piaţa farmaceutică.

Comparaţia din exterior este bazată pe determinarea preţurilor medii (inter-

naţionale, europene, interstatale, regionale).

Pentru stabilirea preţurilor de distribuire (angro şi cu amănuntul) se utilizează

aplicarea adaosului comercial, care poate fi fix sau variabil, unic sau limitat pen-

tru angrosişti şi detailişti.

O parte componentă a politicii de preţ pentru medicamente o constituie posi-

bilitatea controlului asupra preţurilor. Dintre mecanismele cele mai des utilizate

sunt “controlul direct” al respectării limitărilor şi plafonărilor stabilite, “controlul

venitului” întreprinderilor de producere şi distribuire, “comparaţia” cu preţurile

stabilite pentru medicamentele respective în piaţa externă.

Controlul statului în sistemele de formare a preţurilor poate fi efectuat:

569

1. asupra preţurilor de livrare a producătorilor autohtoni şi preţurilor de

achiziţie ale medicamentelor de import prin implementarea sistemului înregistră-

rii de stat a lor;

Preţurile trebuie să fie argumentate din punct de vedere economic de către

producători şi totodată, trebuie să asigure condiţii normale de activitate economi-

co-financiară producătorului şi unităţilor farmaceutice din reţelele de distribuţie.

2. asupra adaosului comercial în reţelele de distribuţie a medicamentelor cu

ridicata şi cu amănuntul prin reglementarea mărimii adaosului comercial aplicat.

Diversitatea preţurilor pentru medicamente în ţările străine este condiţionată

de diversitatea sistemelor de formare a lor, precum şi de impozitele de stat pentru

producerea de medicamente.

Analiza comparativă a nivelului mediu al preţurilor pentru medicamente în

diverse ţări permite agenţilor economici implicaţi în procesul de import-export să

ia decizii optimale în această activitate. Pentru Republica Moldova, în care cota

medicamentelor importate alcătuieşte în jurul la 90% din nomenclatura prezentă

şi din volumul pieţii farmaceutice, rezultatele unor astfel de analize prezintă un

deosebit interes.

Analizând sistemele de formare a preţurilor pentru medicamente în unele ţări

străine se poate conclude că mecanismul principal în formarea preţurilor cu amă-

nuntul este stabilirea adaosului la preţul de realizare cu ridicata.

23.4. Baza de calcul la stabilirea preţurilor produselor farmaceutice.

În funcţie de poziţia pe care întreprinderea farmaceutică şi activitatea desfăşu-

rată de ea ocupă în binomul producător-distribuitor, va diferi şi baza de calcul pen-

tru stabilirea preţurilor. Individualizarea acesteia este determinată şi de statutul fie-

cărei categorii: producător de medicamente şi distribuitor angrosist sau detailist.

23.4.1. Baza de calcul la stabilirea preţurilor pentru producători.

Producătorul de medicamente, fiind principalul creator de produse pentru sis-

temul farmaceutic, este cel care are de făcut faţă celor mai ample şi diversificate

categorii de cheltuieli. Prin ceea ce realizează, el trebuie să se asigure că îşi va

recupera integral eforturile.

În conformitate cu Standardul Naţional de Contabilitate 3 “Componenţa con-

sumurilor şi cheltuielilor întreprinderii” ca bază de formare a preţurilor în sfera de

producţie şi de prestări servicii sunt considerate consumurile.

Consumuri – resurse consumate pentru fabricarea produselor si prestarea ser-

viciilor în scopul obţinerii unui venit. Există consumuri directe şi indirecte.

Consumuri directe – consumuri identificate nemijlocit pe un anumit produs

sau alt obiect de cheltuieli.

570

Consumuri indirecte – consumuri care nu pot fi identificate direct pe un pro-

dus sau obiect concret de cheltuieli.

După comportarea consumurilor faţă de volumul producţiei ele pot fi variabi-

le, acele consumuri care se modifică în raport cu volumul producţiei, lucrărilor

executate, serviciilor prestate sau constante, care rămân constante într-un anumit

diapazon de modificări, indiferent de modificările volumului producţiei sau acti-

vităţii de afaceri a personalului de conducere.

În componenţa consumurilor, care se includ în costul de producţie întră con-

sumuri de materiale (valoarea materiei prime, materialelor, semifabricatelor, utili-

zate la fabricarea produselor care în mod substanţial intră în componenţa acestora

şi se includ direct în costul produselor finite), consumuri privind remunerarea

muncii (incluse în mod direct în costul produselor finite), consumuri indirecte de

producţie (consumuri aferente deservirii şi conducerii subdiviziunilor de produc-

ţie care nu pot fi incluse în mod direct în costul produselor finite).

În funcţie, atât de eficienţa utilizării propriilor resurse, cât şi de modul în care

întreprinderea îşi stabileşte preţurile, vor depinde gradul de rentabilitate şi nivelul

de competitivitate a ei pe piaţă.

De cele mai dese ori pentru stabilirea preţurilor se folosesc metodele “cost-

plus” şi “cost-direct”.

Metoda cost-plus reprezintă cea mai utilizată încă bază de calcul pentru sta-

bilirea preţului. Fiind folosită în economiile statelor exsocialiste, metoda constă în

determinarea costului de producţie unitar, la care se adaugă profitul dorit,

obţinându-se preţul de realizare.

Avantajul metodei constă în simplitatea ei.

Dezavantajul principal este conferit de faptul că se asigură acoperirea integra-

lă a costurilor de producţie, indiferent dacă resursele sunt utilizate sau nu într-o

manieră eficientă. Prin deosebirile substanţiale ce apar în structura costurilor – la

realizarea aceluiaşi produs de către diferiţi producători – şi prin posibilitatea de

aliniere a preţurilor, folosind un profit mai mare sau mai mic, după caz, metoda

nu este capabilă să surprindă clar nivelul de competitivitate al întreprinderii.

Metoda cost-direct constituie o evoluţie a metodei precedente. Utilizată ca

bază de calcul în fundamentarea preţurilor, metoda cost-direct permite o abordare

mai completă şi mai precisă a întregii problematici legată de aspectele financiare

ale unei întreprinderi.

Ideea centrală o formează considerarea, la stabilirea preţului, numai a cheltu-

ielilor variabile. În această categorie vor intra: cheltuielile implicate de muncă,

materiile prime şi materialele directe, plus acele cheltuieli generale ale întreprin-

derii, care depind de volumul producţiei. Prin adăugarea la aceste cheltuieli a pro-

fitului dorit, se obţine preţul de realizare.

571

Dacă din preţul de realizare al unui produs se scad costurile variabile, ceea

ce rămâne este aşa-numita marjă de contribuţie a producătorului. În esenţă, se

urmăreşte cu precădere recuperarea integrală a cheltuielilor directe, deci ale ace-

lora care se regăsesc în mod evident în produsul realizat, urmând ca pe parcurs

să se acopere şi cheltuielile constante. Acest lucru îşi găseşte justificarea prin

prisma faptului că, indiferent dacă produce sau nu, întreprinderea tot are de su-

portat nişte cheltuieli (de exemplu: chiria, întreţinerea, amortizările, etc.).

În cazul utilizării acestei metode, important de reţinut este aspectul legat de

profit. Marja de contribuţie a producătorului nu poate fi considerată profit. Profi-

tul apare peste un anumit nivel al vânzărilor, când este recuperat integral costul de

producţie.

Metoda cost-direct prezintă avantajul deosebit al posibilităţii de utilizare a pragu-

lui de rentabilitate. Cu ajutorul acestuia, se evidenţiază legătura directă dintre cost –

preţ – volum al realizărilor. Se poate determina cu precizie, pentru un anumit cost de

producţie şi preţ de vânzare, volumul minim al realizărilor de la care începe să se

înregistreze profit. La fel de uşoară este şi determinarea preţului de realizare, pentru

un cost de producţie şi o cerere (volum al desfacerilor) cunoscute.

Dezavantajul metodei constă în pericolul că, neatingând niciodată un anumit

volum al vânzărilor, producătorul să nu fie în măsură să-şi recupereze şi cheltuie-

lile constante.

Acest lucru va conduce, pentru acelaşi volum al vânzărilor, la pierderi mai

mari decât în cazul utilizării metodei cost-plus.

23.4.2. Baza de calcul şi formarea preţurilor în reţelele de distribuţie.

Distribuitorul angrosist. Baza de calcul pentru stabilirea preţului de realiza-

re, în cazul distribuţiilor cu ridicata, este similară cu cea a producătorului de me-

dicamente, dar mult mai simplă. Fixarea preţului pleacă de la costul de achiziţie a

produselor farmaceutice ce urmează a fi comercializate, la care se adaugă un ada-

os comercial pentru acoperirea cheltuielilor de transport, manipulare şi obţinerea

profitului.

Un rol important în stabilirea preţului de către distribuitorul angrosist îl poate

juca efortul de depistare a unor furnizări mai ieftine şi abilităţile manifestate în

procesul de negociere a preţului de achiziţie al produselor farmaceutice. Un cost

cât mai scăzut al acestora va conduce atât la posibilitatea de practicare a unor pre-

ţuri mai mici, competitive, cât şi la obţinerea unor profituri sporite.

Distribuitorul detailist. Pentru distribuitorul detailist rabatul comercial con-

stituie ideea centrală a bazei de calcul a preţului cu amănuntul.

Această noţiune desemnează rezultatul diferenţei dintre preţul de realizare al

produsului farmaceutic şi costul realizării.

572

Rabatul comercial are menirea de a acoperi toate costurile implicate de deru-

larea afacerii (chirii, întreţinere, transport, amortizare etc.), salariile angajaţilor,

scăderile de preţ sezoniere sau conjuncturale, realizări speciale (de exemplu: re-

duceri de preţ în cazul achiziţionării de cantităţi mai mari de produse), pierderile

de stocuri sau alte cheltuieli incidentale. Ceea ce rămâne după recuperarea acestor

costuri formează profitul.

Rabatul comercial se poate exprima ca o cotă, în lei sau în procente, atât faţă

de preţul de realizare, cât şi faţă de costul produsului. Cea mai utilizată variantă

este prima, deoarece în majoritatea documentelor de activitate economico-financiară

ale agenţilor economici indicii se stabilesc în raport cu volumul de realizare.

În funcţie de natura produselor comercializate şi de gradul de diferenţiere ai

acestora, rabatul comercial poate fi fix (standard) pentru toate produsele sau poate

fi variabil (flexibil).

Pentru distribuitorii cu amănuntul, care realizează pe piaţă un sortiment larg

de produse, este preferenţială utilizarea rabaturilor diferenţiate pentru diferite ti-

puri de produse.

În practică determinarea preţului se reduce la stabilirea unui adaos comercial

la preţul de achiziţie.

Metoda adaosului, este cea mai elementară metodă de calcul.

Clasificarea tipurilor de adaos comercial este prezentată în fig. 23.1.

Avantajul acestei metode este următorul:

în primul rând costul de producţie este mai stabil, decât cererea;

în al doilea rând, în ramura de activitate a întreprinderii preţurile tind să fie

aceleaşi la toate întreprinderile;

legând preţul de costul de producţie, este simplificată munca de stabilire a

preţului, când el nu mai trebuieşte schimbat la schimbarea cererii.

Ca neajuns al metodei menţionate este ignorarea cererii curente.

Mărimea adaosurilor comerciale influenţează substanţial accesibilitatea eco-

nomică a medicamentelor.

Adaosul comercial pentru medicamente corelează cu cheltuielile întreprinde-

rii farmaceutice respective (inclusiv cu taxa pe valoarea adăugată (TVA) în cazul

în care este aplicată), precum şi cu nivelul scontat al rentabilităţii.

23.5. Metodologia de stabilire a preţurilor pentru produsele farma-

ceutice în Republica Moldova.

Până la perioada de tranziţie la economia de piaţă, preţurile pentru produsele

farmaceutice în Republica Moldova se formau în mod centralizat în cadrul fostei

asociaţii “Moldovafarm”.

573

Figura 23.1. Clasificarea tipurilor de adaos comercial pentru medicamente

În Legea cu privire la Bugetul de Stat pentru a. 1995 pentru prima dată a fost

declarată stabilirea preţurilor libere pentru medicamente. Totodată, în această Le-

ge, a fost stabilit că Ministerul Sănătăţii va aproba o listă de medicamente pentru

ADAOS COMERCIAL

UNIC MIXT DIFERENŢIAT

LIBER

FIXAT

LIMITAT

Minimum Minimum şi

maximum

Maximum

În

funcţie

de:

Mărimea preţului

Forma medicamentoasă

Grupa farmacoterapeutică

574

care adaosul comercial nu va depăşi limita maximă de 20%. Lista respectivă a

fost aprobată prin Ordinul MS RM Nr. 179 din 25.04.1995 şi a inclus 113 prepa-

rate medicamentoase din 19 grupe farmacoterapeutice şi două denumiri de sub-

stanţe diagnostice.

Se simţea într-o oarecare măsură lipsa acestor medicamente pe piaţa farma-

ceutică a Moldovei. Procesul de formare a preţului pentru medicamente era modi-

ficat în permanenţă.

La 07.12.1996 a fost adoptată Hotărârea Parlamentului Nr. 1072-XIII “Cu

privire la reglementarea preţurilor la medicamente şi articole de uz medical”, prin

care mărimea adaosului comercial se limita până la 50% de la preţul producătorului

sau preţul de achiziţie a preparatelor de import, raportul dintre cota aplicată de angro-

sişti şi farmacii urmând să fie stabilită de comun acord între părţile contractante.

Hotărârea sus numită a servit drept bază pentru elaborarea Regulamentului

provizoriu cu privire la formarea preţurilor pentru medicamente, articole de uz

medical şi alte produse farmaceutice, aprobat prin Hotărârea Guvernului Republi-

cii Moldova Nr. 603 din 02.07.1997.

Ulterior au fost operate modificări la Codul fiscal şi Legea cu privire la acti-

vitatea farmaceutică prin care s-a modificat mărimea adaosului comercial de până

la 40 la sută la preţul de livrare al producătorului autohton sau la preţul de achiziţie al

producătorului (distribuitorului) de peste hotare, precum şi aplicarea taxei pe valoare

adăugată la medicamente de 8 la sută, iar pentru produsele parafarmaceutice de

20 la sută.

În scopul asigurării accesibilităţii economice şi intereselor sociale ale consuma-

torilor, precum şi transparenţei măsurilor care reglementează formarea preţurilor la

medicamente în anul 2010 Guvernul Republicii Moldova a aprobat şi a fost pusă în

aplicare procedura de înregistrare a preţurilor de producător pentru medicamente

şi includerea lor în Catalogul Naţional de preţuri de producător la medicamente.

Conform actelor normative de reglementare a preţurilor la produsele farma-

ceutice în vigoare, în procesul de comercializare a lor în reţelele de distribuţie cu

ridicata şi cu amănuntul se utilizează următoarele noţiuni de preţuri:

preţ de producător – preţul produselor cumpărate, fără aplicarea taxelor (ex

works), care a fost declarat de producător sau de reprezentantul oficial al aces-

tuia pentru aprobare şi includere în Catalogul naţional de preţuri de producător

la medicamente;

preţ de achiziţie – preţul producătorului de peste hotare, diminuat cu suma ra-

batului comercial (discount) acordat, indicat în documentele primare, care nu

poate depăşi preţul de producător înregistrat în Catalogul naţional de preţuri de

producător la medicamente, cu luarea în calcul a drepturilor de import achitate,

a cheltuielilor de transport (după caz, în funcţie de condiţiile de livrare) şi a

575

plăţilor pentru controlul calităţii medicamentelor, recalculat în moneda naţiona-

lă (lei), conform cursului de schimb valutar oficial stabilit de Banca Naţională

a Moldovei la data efectuării operaţiunii de vămuire;

rabat comercial (discount) – reducere din preţul producătorului/distribui-

torului, convenit anterior între părţi, conform clauzelor prevăzute în contract;

preţ de livrare – preţul la care producătorul autohton comercializează medica-

mentele pe teritoriul Republicii Moldova, în calculul căruia este prevăzut nor-

mativul de rentabilitate pe entitate de până la 15 la sută;

preţ cu ridicata – preţul care se aplică de către depozite la comercializarea an-

gro a medicamentelor către farmacii şi instituţii medico-sanitare;

preţ cu amănuntul – preţul care se aplică de către farmacii la momentul co-

mercializării medicamentelor cu amănuntul către consumatorul final.

Toţi producătorii sau deţinătorii certificatelor de înregistrare ale medicamen-

telor sunt obligaţi să declare preţurile de producător la Ministerul Sănătăţii al Re-

publicii Moldova.

Preţul de producător este declarat în monedă naţională, în baza ratei oficiale

medii de schimb valutar a Băncii Naţionale a Moldovei pentru luna precedentă în

care are loc declararea preţului şi în valută străină.

Preţul aprobat de Minister se înscrie în Catalogul naţional de preţuri de pro-

ducător la medicamente.

Catalogul naţional de preţuri de producător la medicamente conţine informaţia

privind preţurile de producător atât la medicamentele de import, cât şi la cele auto-

htone, serveşte drept confirmare (pe lângă alte informaţii legale) pentru eliberarea

autorizaţiilor de import ale medicamentelor şi plasarea lor pe piaţa farmaceutică, se

completează prin înscrierea preţului de producător, aprobat prin ordinul ministrului

sănătăţii, se revizuieşte semestrial sau la necesitate, în cazul fluctuaţiilor de preţ şi

se plasează pe pagina web a Ministerului Sănătăţii şi a Agenţiei Medicamentului.

Preţul de producător la medicamente propus urmează să fie preţul mediu al

celor mai mici trei preţuri de producător pentru aceleaşi medicamente din ţările de

referinţă cu care se efectuează comparaţia, ce au o populaţie de până la 25 milioa-

ne de cetăţeni – în cazul medicamentelor din ţările-membre ale comunităţii state-

lor independente informaţia privind comparaţia preţului propus cu preţul de pro-

ducător în Republica Belarus şi Armenia, în cazul medicamentelor din alte ţări

informaţia privind comparaţia preţului propus cu preţul de producător autorizat în

cel puţin 3 din următoarele ţări: România, Grecia, Bulgaria, Serbia, Croaţia, Ce-

hia, Slovacia, Lituania şi Ungaria.

Preţurile medicamentelor generice declarate nu trebuie să depăşească 75%

din preţul medicamentului original aprobat.

Preţurile de comercializare ale medicamentelor se stabilesc de către între-

576

prinderile farmaceutice angrosiste şi de către întreprinderile farmaceutice din re-

ţeaua de distribuire cu amănuntul în modul următor:

exportul medicamentelor se efectuează la preţuri libere de livrare;

medicamentele produse în Republica Moldova se comercializează în teritoriul

republicii la preţurile de livrare, cu aplicarea adaosului comercial. În acest caz

din contul adaosului comercial se acoperă toate cheltuielile de circulaţie, in-

clusiv cheltuielile pentru transport şi se obţine venit;

medicamentele importate se comercializează în teritoriul Republicii Moldova

la preţurile de achiziţie cu aplicarea adaosului comercial.

La comercializarea medicamentelor se admite aplicarea unui adaos comercial

de până la 40 la sută la preţul de livrare al producătorului autohton sau la preţul

de achiziţie al producătorului (distribuitorului) de peste hotare, din care:

până la 15 procente pentru agenţii economici, care importă medicamente, indi-

ferent de numărul de intermediari;

până la 25 procente pentru farmacii.

Stabilirea preţurilor de achiziţie pentru medicamentele de import şi a preţuri-

lor cu amănuntul pentru toate medicamentele se documentează prin întocmirea

unui proces-verbal.

La comercializarea medicamentelor, persoanele juridice şi fizice indică în

bonurile de expediere şi transport, preţul de livrare al producătorului autohton sau

preţul de achiziţie al producţiei de import şi mărimea adaosului comercial aplicat.

Preţul pentru formele medicamentoase preparate în farmacie include preţul

cu amănuntul determinat pentru ingrediente, substanţe auxiliare şi ambalaj, pre-

cum şi “taxa laborum”.

Mărimea “taxei laborum” se recalculează în fiecare întreprindere farmaceuti-

că în funcţie de majorarea sau micşorarea cheltuielilor de producţie ale farmaciei

şi se aprobă de Agenţia Medicamentului.

Remediile medicamentoase procurate de farmacii în ambalaje mari ale pro-

ducătorului şi reambalate, se comercializează ţinând cont de preţul lor cu amă-

nuntul, costul ambalajului nou şi “taxa laborum”.

Controlul asupra respectării modalităţii de formare a preţurilor pentru medi-

camente se efectuează de organele competente de stat în conformitate cu legislaţia

în vigoare.

Răspunderea pentru respectarea disciplinei de stat privind formarea preţurilor

la medicamente o poartă conducătorii întreprinderilor farmaceutice.

În cazul încălcării modului de formare şi aplicare a preţurilor pentru medica-

mente, persoanele juridice şi fizice poartă răspundere în conformitate cu legislaţia

în vigoare.