practica master banci

5/17/2018 practica master banci - slidepdf.com

http://slidepdf.com/reader/full/practica-master-banci 1/35

INTRODUCERE

Managementul oricărei bănci are ca principală componentă asigurarea unei

lichidităţi adecvate. O bancă este considerată că are lichiditate dacă are acces imediat, la

costuri rezonabile, la fondurile necesare..

În sens larg , conceptul de lichiditate se referă la capacitatea activelor de a fi

transformate rapid şi cu o cheltuială minimă, în monedă lichidă sub formă de numerar sau

de disponibil în cont curent.

În sens mai restrâns, lichiditatea bancară reprezintă o problemă de gestiune a

pasivelor şi activelor bancare care au grade diferite de lichiditate. Lichiditatea bancară

exprimă capacitatea unei bănci de a-şi finanţa operaţiunile curente.

În situaţia unei reduceri neaşteptate a numerarului, un nivel de lichiditate scăzut poate duce, la necesitatea atragerii unor resurse suplimentare cu costuri mari. Această

situaţie reduce profitabilitatea băncii şi determină, în ultimă instanţă, insolvabilitatea. O

lichiditate excesivă diminuează rentabilitatea activelor, conducând la obţinerea unor

performanţe financiare slabe.

Principala activitate a băncilor, operaţiunile de intermediere, presupun atragerea

de resurse pe termen scurt şi plasarea acestora pe termen lung, dând impresia unei

incertitudini în ceea ce priveşte lichiditatea. Transformarea resurselor cu scadenţă mică în plasamente cu scadenţă mare pentru a putea face faţă eventualelor crize de lichiditate

constă în gestiunea riscului de lichiditate

Banca Naţională Română este împuternicită, prin statutul său de autoritatea

legislativă, să reglementeze activitatea bancară. Norma BNR numărul 1 din 9 aprilie 2001,

publicată în Monitorul Oficial, reglementează nivelul minim de lichiditate pe care trebuie

să îl îndeplinească băncile.

BNR defineşte lichiditatea, în norma mai sus menţionată, ca fiind „capacitatea

băncii de a asigura în orice moment îndeplinirea angajamentelor sale”.

1



Cap.1. Teorii financiare privind conceptual de lichiditate

bancară

1.1.Teorii privind lichiditatea

Teoria preferinţei pentru lichiditate

Teoria preferinţei pentru lichiditate a fost dezvolatată de către John Maynard

Keynes,în cadrul acesteia ,echilibrul ratei dobânzii stabilindu-se în termenii cererii şi

ofertei de monedă.Punctul de pornire al acestei analize îl constituie considerarea a două categorii

principale de active preferate de populaţie pentru conservarea averii : banii şi titlurile pieţei

de capital.

Pe ansamblul economiei ,cantitatea totală de avere trebuie să fie egală cu cantitatea

de obligaţiuni oferite plus cantitatea de monedă oferită.De asemenea ,cantitatea de

obligaţiuni şi de monedă pe care populaţia doreşte să le deţină (şi care reprezintă cererea)

trebuie să fie egale cu suma totală a averii deţinute.

Dacă se notează :-oferta de titluri cu Ot;

-oferta de monedă cu Om;

-cererea de titluri cu Ct;

-cererea de monedă cu Cm;

Se poate scrie : Ot+Om=Ct+Cm

Dacă se separă termenii monetari de cei care exprimă titluri,atunci:

Ot-Ct=Cm-Om,

ceea ce înseamnă că ,dacă piaţa monetară este în echilibru ,respectiv cerera de monedă este

egală cu oferta de monedă(Cm=Om) ,se va produce un echilibru şi pe piaţa

obligaţiunilor,respective Ot=Ct●.

●Dănilă,Nicolae, Anghel L.C.,Dănilă M.I.- Managementul lichidităţii bancare,Ed.Economică,

Bucureşti, 2002

2



Determinarea ratei dobânzii în condiţii de echilibru urmează acelaşi raţionament

,atât prin luarea în considerare a cererii şi ofertei de titluri ,precum şi prin scrierea ecuaţiei

cererii şi ofertei de monedă.

Acest model al preferinţei pentru lichiditate ,care analizează piaţa

monetară,reprezintă echivalentul analizei caracteristice pieţei obligaţiunilor.

În practică,abordarea diferă, întrucât luând în considerare doar două tipuri de

active,moneda şi obligaţinile ,preferinţa pentru lichiditate ignoră orice efecte ale ratei

dobânzii asupra activelor reale.

Modelul preferinţei pentru lichiditate determină nivelul ratei dobânzii pornind de la

analiza unor factori precum :modificări ale veniturilor,nivelul preţurilor şi oferta de

monedă.

Potrivit definiţiei date monedei de J.M.Keynes ,în structura acesteia sunt inclusenumerarul (care nu produce dobândă ) şi depozitele la vedere (care sunt purtătoarele unor

niveluri scăzute ale dobânzii). Astfel, se presupune că moneda prezintă o rată a

rentabilităţii egală cu rata dobănzii rd .Dacă această rată creşte,atunci rata de rentabilitate a

depozitelor scade ,comparative cu rentabilitatea obligaţiunilor şi ,potrivit teoriei,cererea de

monedă se diminuează.

Astfel ,se poate constata că între cererea de monedă şi rata dobânzii există o relaţie

negativă.Dacă se utilizează conceptual cost de oportunitate,care defineşte nivelul dobânziila care se renunţă prin nedeţinerea de active(obligaţiuni) ,atunci nivelul acesteia creşte dacă

rata dobânzii la obligaţiuni creşte .Astfel,banii sunt mai puţin preferaţi,iar cantitatea oferită

trebuie să scadă.

Aplicarea practică a modelului preferinţei pentru liciditate necesită cunoaşterea

modului în care diferite variabile ,precum nivelul veniturilor şi preţurilor ,influenţează

modificări în nivelul ratei dobânzii.pentru evidenţierea efectelor unui factor asupra ratei

dobânzii se consideră că toţi ceilalţi rămân constanţi.

Potrivit analizei lui Keynes ,cererea pentru monedă este determinată de doi factori:

a.nivelul veniturilor;

b.nivelul preţurilor;

a. Efectul veniturilor se manifestă în următoarele situaţii:

3



-atunci când economia se află în expansiune şi nivelul veniturilor sporeşte,populaţia

va manifesta o preferinţă pentru deţinerea de monedă , ca rezervă a valorii;

-în aceleaşi condiţii de creştere economică ,populaţia realizează un volum mai mare

de tranzacţii utilizând moneda ,de unde rezultă preferinţa pentru deţinerea acestui tip de

active;

-rezultă că un nivel înalt al veniturilor generează creşterea cererii de monedă ;din

punct de vedere grafic ,influenţa acestui factor se traduce printr-o deplasare a curbei cererii

de monedă spre dreapta.

b. Nivelul preţurilor .Pentru a demonstra efectul acestei variabile,Keynes ia în

considerare cantitatea de monedă care poate fi achiziţionată .Atunci când nivelul preţurilor

creşte,cu aceeaşi cantitate de monedă se va achiziţiona un volum mai scăzut de bunuri şi

servicii.Pentru restabilirea echilibrului ,populaţia va prefera să deţină o cantitate de monedă

(în expresie nominală) mai mare.

Concluzia este următoarea:creşterea nivelului preţurilor conduce la creşterea cererii

de monedă.

Factorii de influenţă asupra ofertei de monedă : oferta de monedă şi modificările

produse în nivelul acesteia reprezintă un process complex care implică participarea băncii

centrale ,a băncilor de depozit (comerciale) şi a altor instituţii ale pieţei monetare.În cadrul analizei preferinţei pentru lichiditate este luată în considerare majorarea

ofertei de monedă ,produsă ca urmare a acţiunilor băncii de emisiune.La modul

general,orice majorare a ofertei de monedă ,dirijată de banca centrală ,conduce la

deplasarea curbei ofertei spre dreapta.

Analiza preferinţei pentru lichiditate şi a modului de influenţare a ratei dobanzii prezintă

importanţă practică ,întrucât pe baza acestor aspecte este posibil de evaluat care sunt

efectele politicii monetare asupra ratei dobânzii.

Concluziile desprinse în urma analizei teoriei preferinţei pentru lichiditate pot fi

formulate astfel:

-atunci când veniturile sporesc ,în perioadele de expansiune economică, nivelul

ratei dobânzii creşte (în condiţiile menţinerii constante a celorlalte variabile).

4



Atunci când oferta de monedă sporeşte ,de la Om1 la Om2 ,echilibrul ratei dobânzii

se stabileşte de la rd1 la rd2.

Concluzia desprinsă din reprezentarea grafică,respectiv creşterea ofertei de monedă

antrenează diminuarea ratei dobânzii ,are importante implicaţii asupra politicii monetare ,în

special, şi asupra politicii în general ,fiind frecvente cazurile în care politicienii au susţinut

o creştere rapidă a ofertei de monedă ,cu scopul dirijării ratei dobânzii.

O contribuţie importantă la analiza corelaţiei dintre creşterea ofertei de monedă şi

diminuarea ratei dobânzii ,revine lui Millton Friedman.

În opinia sa ,răspunsul ratei dobânzii ,prin diminuarea nivelului ,în condiţiile în care oferta

de monedă sporeşte ,reprezintă efectul lichiditate .

Rata inflaţiei anticipate reprezintă ,de asemenea ,un factor de influenţă asupra

echilibrului ratei dobânzii.Astfel,majorarea nivelului ratei inflaţiei generează o sporire acantităţii de monedă cerută şi,în continuare ,o majorare a ratei dobânzii.

Deşi se poate considera că sporirea preţurilor şi majorarea inflaţiei generează

acelasi efect asupra ofertei de monedă şi asupra nivelului ratei dobânzii ,totuţi între cei doi

factori există o diferenţă esenţială ,din punct de vedere al efectelor .Astfel,efectele

antrenate de majorarea preţurilor încetează după ce ,creşterea acestora stopează ,în timp

ce,în cazul inflaţiei ,efectele continuă o perioadă mai îndelungată de timp.

Teoria fondurilor de împrumut

Economiştii clasici şi neoclasici au acordat atenţia cuvenită dobânzii elaborând

teorii care,fie definesc dobânda ,fie identifică factorii care detremină nivelul acesteia.

Conform teoriei ,participanţii pe piaţă sunt: persoane fizice ,persoane juridice ,

guvernul şi investitorii străini.Teoria defineşte fondurile de împrumut ca totalitatea

disponibilităţilor pe care le oferă cei care dau cu împrumut şi nevoia de credite a

solicitanţilor ●.

Nivelul ratei dobânzii este determinat de punctul de intersecţie „i” (punctul de

echilibru) al cererii şi ofertei fondurilor de împrumut.Cererea de credite este determinată de

●Dănilă,Nicolae, Anghel L.C.,Dănilă M.I.- Managementul lichidităţii bancare,Ed.Economică,

Bucureşti, 2002

5



nevoia de bani a tuturor participanţilor pe piaţă. Oferta reprezintă disponibilul celor care

dau cu împumut.

1.2. Consideraţii generale asupra lichidităţii bancare

Lichiditatea bancară reprezintă capacitatea unei banci de a face faţă, în orice

moment, atât obliga iilor ț asumate în numele clientilor, cat si in nume propriu .Factorul

esential de gestiune al lichiditatii si implicit al riscului de lichiditate pe termen scurt sau

lung il reprezinta accesul oricarei banci la diferite piete de capital care permit ajustari

rapide si la un cost minim al scadentarul activelor si pasivelor.Acest lucru depinde de o

serie de elemente, cum ar fi : notorietatea bancii, notatiile agentilor de rating, talia,

rentabilitatea si calitatea actionariatului.

Se impun doua aspecte in analiza lichiditatii:

- riscul de lichiditate imediat, care reprezinta imposibilitatea de a face fata unei cereri

masive si neprevazute de retrageri de fonduri de catre clientele precum si

posibilitatea de a le substitui cu alte resurse ( este un risc ce se manifesta in caz de

criza a bancii, sau a pietelor)

- riscul de transformare care se concretizeaza printr-un nivel al resurselor inferior

celui al plasamentelor pentru o scadenta data ( cu consecinte daunatoare in cazulschimbarii curbei dobanzilor )

“(…) ponderea resurselor volatile poate sugera necesarul de lichiditate al bancii si

procentul utilizat de aceasta di rezervele sale de creditare .”

Este necesara analiza urmatorilor indicarori :

1. I1= TDC

TPC unde TPC=total plasamente catre clientele

TDC=toatal depozite clientele

6



2. I2=TDB

TPBunde TPB=total plasamente catre banci

TDB=total depozite banci

Indicatorul de lichiditate I2 arata daca banca se imprumuta sau efectueaza

plasamente pe piata monetara

3. I3=TD

DBunde DB=depozite banci

TD=total depozite

Indicatorul de lichiditate I3 arata gradul de dependenta al bancii fata de piata

pentru fondurile sale si contrar, daca exista sau nu o baza de depozite stabile.

4. I4=TD

TP unde TP=total plasamente

TD=total depozite

Indicatorul de lichiditate I4 pentru o banca de depozite trebuie sa fie apropiat de

100%.Pentru institutiile care nu colecteaza depozite, dar dispun de capitaluri proprii si de

resurse pe tremen lung importante, indicatorul de lichiditate va putea depasi 100% fara sa

existe probleme semnificative de lichiditate.In schimb , pentru o banca retail, indicatorul de

lichiditate nu trebuie sa depaseasca 100%

Interpretarea acestor indicatori de lichiditate nu este intotdeauna usoara.Analiza lor

se realizeaza distinct pe termen scurt, respective pe tremen lung, iar plasamentele siresursele trebuie sa aiba o exigibilitate reala si un juridical.

“O lichiditate mult mai mare este necesara, de regula, atunci cand o parte

substantiala din portofoliul de credite consta in credite de valoare mare pe termen lung ,

atunci cand banca are o concentrare oarecum ridicata de depozite, sau atunci cand

7



tendintele recente arata o reducere a conturilor de depozitare, constituite de agentii

economici, sau personae fizice de valoare mare.

1.3.Evoluţia lichidităţii bancare la nivel internaţional

Structura lichidităţii internaţionale

În urma activităţilor de vânzare/cumpărare de valută, precum şi a altor valori ce

reprezintă o creanţă asupra străinătăţii (aur, titluri, alocaţii în DST), în cadrul economiilor

naţionale se formează un disponibil curent de mijloace băneşti cu circulaţie internaţională.

În sensul cel mai larg, acest disponibil reprezintă lichiditatea internaţională a unui stat.

Prin lichiditate internaţională se înţelege:

în sensul strict = suma rezervelor de devize, valute liber convertibile şi aur, deţinute de

autorităţile valutare ale unui stat

în sensul larg = suma tuturor miloacelor de plată în relaţiile internaţionale de care

dispun la un moment dat, băncile centrale, comerciale şi particularii (devize, valute, aur,

credite primite, rambursări de credite şi dobânzi de încasat ajunse la scadenţă).

Rolul principal în administarea lichidităţii internaţionale, la nivelul fiecărei ţări, îl

au băncile centrale care deţin tezaurul naţional şi acţionează asupra celorlalte bănci din

sistem. Lipsa de lichiditate stă la baza practicării decontării plăţilor internaţionale pe bază

de clearing, în relaţia dintre anumite ţări. Ea este caracteristică mai ales ţărilor în curs de

dezvoltare, cu monedă neconvertibilă sau cu convertibilitate limitată. Lipsa de lichiditate în

anumite ţări determină contractarea de către ţările respective a unor datorii externe care duc

la îngreunarea dezvoltării acestor ţări.

Lichiditatea internaţională poate fi: necondiţionată = când constă din mijloace de plată alcătuite din valută, devize liber

convertibile şi aur, existente în rezerva autorităţilor valutare şi care pot fi utilizate în orice

moment pentru stingerea obligaţiilor de plată în context internaţional;

8



condiţionată = constituită din mijloace de plată de care autorităţile valutare pot dispune

numai în anumite situaţii (de exemplu: împrumuturi interguvernamentale, credite obţinute

de la Fondul Monetar Internaţional, rambursări de credite şi dobânzi scadente de încasat).

Din componenţa lichidităţii internaţionale se consideră a face parte:

rezerva valutară = cuprinzând activele deţinute de banca centrală a unei ţări sub formă

de valute, aur, disponibilităţi în DST, poziţie creditoare faţă de FMI;

mijloace de plată cu circulaţie internaţională şi titluri uşor transformabile în valută =

deţinute de băncile comerciale, instituţii financiare, agenţii economici nonbancari, persoane

fizice.

Formarea rezervei valutare internaţionale

Elementul cel mai important al lichidităţii îl reprezintă rezerva valutara, ca sumă a

activelor externe deţinute de autorităţile unui stat sub formă de:

-aur

-valute în conturi curente şi depozite la termen

-DST

-creanţe asupra FMI

-titluri exprimate în monede convertibile

-alte creanţePe plan internaţional, rezervele valutare sunt urmărite ca un indicator important, ele

caracterizând economiile naţionale în privinţa credibilităţii financiare şi economice. Se

consideră un nivel corespunzator pentru rezerva valutară acel nivel care poate acoperi

nivelul importului ţării respective pentru o perioadă de 3-5 luni fără a se apela la alte

mijloace de plată; de aceea, fiecare stat, chiar în condiţiile unei balanţe de plăţi echilibrată,

îşi formează o rezervă valutară pentru a o utiliza în situaţii critice.

Fiecare componentă a rezervelor valutare se formează prin operaţiuni specifice.

aurul monetar = provine din achiziţiile Băncii Centrale din producţia internă a ţării sau

de pe piaţa internaţională a aurului, precum şi din alte surse (returnări din fondurile de la

instituţiile internaţionale, confiscări etc.);

rezerva în valute = se constituie diferit în funcţie de gradul de convertibilitate al

monedei naţionale:

9



- pentru ţările cu monedă convertibilă se constituie pe baza deficitului balanţelor de plăţi

ale ţărilor emitente ale valutelor de rezervă;

- pentru ţările cu monedă neconvertibilă sau cu convertibilitate limitată se constituie din

încasările la export care depăşesc plăţile pentru import, primiri de fonduri financiare şi

de credit, transferuri, operaţiuni de cumpărare pe piaţa valutară.

Rezerva de valute se compune în principal din valutele liber utilizabile, dar şi din alte

valute cu convertibilitate oficială care sunt cel mai frecvent utilizate ca mijloace de plată la

nivel internaţional. Fiecare ţară îşi constituie rezerva de valute prin luarea în considerare a

operaţiunilor comerciale şi necomerciale derulate cu precădere în anumite valute, precum şi

din valute cu o stabilitate cât mai ridicată astfel încât pierderile generate de fluctuaţia

cursului valutelor de rezervă să fie limitate.

rezerva în DST = are ca provenienţă emisiunile FMI şi distribuirile sale gratuite către

ţările membre, precum şi încasările ulterioare pentru operaţiunile de creditare în cadrul

mecanismului DST. Alocările de DST au la bază contribuţia fiecărei ţări la constituirea

resurselor fondului, iar utilizarea DST este legată de posibilitatea folosirii alocărilor de

DST pentru procurarea de valute convertibile în vederea onorării obligaţiilor de plată şi

pentru echilibrarea balanţei de plăţi.

poziţia creditoare la FMI = se obţine prin mecanismul Drepturilor Obiţnuite de Tragere

(DOT), care se bazează pe structura contribuţiei fiecărei ţări la formarea resurselor FMI:- 25% din contribuţie se achită de către fiecare stat membru în valuta convertibilă sau

DST (iniţial această parte putea fi achitată şi în aur);

- 75% din contribuţie este reprezentată de moneda naţionala a ţării membre într-un cont

pe numele FMI păstrat la Banca Centrală a fiecărui stat membru.

În cazul în care soldul contului în care se înregistrează contribuţia la Fond în

monedă naţională este mai mic decât nivelul de 75%, apare poziţia creditoare a ţării

respective faţă de FMI. Astfel, mecanismul DOT presupune că pentru procurareamijloacelor de plată exprimate în moneda altei ţări membre la Fond se pot efectua trageri

asupra părţii din contribuţia păstrata pe numele FMI în moneda ţării partenere.

Utilizarea rezervei valutare internaţionale

Scopul principal pentru care o ţară îşi constituie rezerve valutare este reprezentat de

dorinţa sa de a dispune, la un moment dat, de capacitate rapidă de stingere a unor obligaţii

10



valutare în context internaţional. Însă, rezerva valutară intră în operaţiunile de plată

internaţionale după epuizarea celorlalte modalităţi reprezentate de: încasarea contravalorii

exportului, angajarea de credite comerciale şi bancare, primirea de fonduri financiare,

mobilizarea de fonduri pe piaţa internaţională de capital etc.

Destinaţiile rezervei valutare vizează:

- acoperirea deficitului balanţei de plăţi, prin balansarea acesteia cu ajutorul operaţiunilor

de tip monetar (încasări din rezerva valutară pentru plăţi în afara ţării);

- intervenţii pe piaţa valuatară pentru a sprijini cursul monedei naţionale în raport cu

celelalte monede (se influenţează raportul cerere/ofertă de valută);

- garantarea solvabilităţii economiei naţionale pe piaţa financiar-monetară internaţională

(se influenţează poziţia ţării pe scara bonităţii întocmită de organisme financiare

internaţionale specializate).

Gestionarea rezervei valutare internaţionale are în vedere două obiective:

- lichiditatea

- rentabilitatea

Lichiditatea se referă la posibilitatea transformării rapide şi fără pierderi a rezervei

valutare în mijloace de plată necesare onorării unor obligaţii la un moment dat.

De aceea, rezerva valutară se structurează:

- într-o parte lichidă păstrată în conturi la vedere;

- într-o parte stabilă (permanentă) păstrată în depozite la termen sau plasată în titluri de

valoare care să permită o fructificare cât mai importantă.

Lichiditatea rezervei valutare ia în considerare şi structura sa pe valute, deoarece

băncile centrale deţin în rezervă valutele cel mai intens solicitate ca mijloc de plată. Dacă

rezerva include în proporţii însemnate aur şi DST, gradul de lichiditate al rezervei va fi mai

scăzut deoarece folosirea acestor elemente ale rezervei presupune transformarea lor

prealabilă în valute convertibile.

Rentabilitatea reprezintă posibilitatea fructificării sumelor păstrate în rezervă prin

plasamente în străinătate, pe piaţa monetară şi financiară. Fructificarea vizează:

11



- încasarea unor dobânzi prin păstrarea rezervei în depozite la termen la bănci din

străinătate;

- încasarea de dobânzi prin plasamente în obligaţiuni emise de alte state (plasamente

garantate cu grad ridicat de siguranţă);

- încasări din dividende prin plasarea rezervei pe piaţa acţiunilor străine.

Intervenţia statului în susţinerea lichidităţii internaţionale

Se poate realiza pe următoarele căi:

restricţionarea schimbului valutar = o asemenea politică este practicată de către un stat

în situaţiile în care el are o balanţă de plăţi încordată. O balanţă de plăţi deficitară în mod

cronic determină slăbirea puterii de cumpărare a monedei naţionale. Statul va urmări

echilibrarea balanţei de plăţi externe prin impulsionarea şi sprijinirea activităţii de export şi

a oricăror activităţi ce determină creşterea veniturilor valutare.

Restricţiile valutare impuse de stat se referă la instituirea obligaţiei de cedare a

valutei încasate către stat şi distribuirea acesteia de către stat în funcţie de priorităţi.

Această politică determină monopolul valutar al statului, cu consecinţe negative asupra

iniţiativei şi interesului privat, situaţie care va duce la o încetinire a dezvoltării economiei

respective.

Se poate adăuga ca restricţie blocarea disponibilităţilor valutare ale nerezidenţilor,

în special atunci când acestea provin din participări străine la investiţii de interes naţional

sau din împrumuturi în valută.

promovarea unei politici a cotelor de schimb = statul acţionează prin aplicarea de cote

procentuale asupra vânzărilor şi cumpărărilor de valută peste cursul de schimb normal,

astfel:

la import = cote diferenţiate pe grupe de mărfuri în funcţie de importanţa lor economică

(materii prime, bunuri de larg consum, articole de lux etc.);

la export = cote sporite, progresive pentru încurajarea exportului de produse prelucrate(în raport cu gradul de prelucrare) şi neacordarea nici unei compensaţii pentru exportul

de materii prime (pentru descurajare);

12



cote de penalizare = pentru evitarea câştigurilor foarte mari din schimburile valutare, în

perioade de inflaţie crescută sau pentru procurarea de resurse financiare de la societăţile

străine care îşi desfăşoară activitatea productivă pe teritoriul ţării respective;

cote diverse = în funcţie de interesul statului în operaţiuni de import/export de capital,

prestări de servicii etc.

De remarcat, că toate aceste măsuri pot avea ca efect îmbunătăţirea lichidităţii

internaţionale a ţării respective, dar în acelaşi timp generează şi o serie de efecte

negative●.

Cap.2. Informaţii generale privind Banca Transilvania S.A.

Banca Transilvania S.A. a fost înfiinţată în Romania in 1993 şi este autorizată de

catre Banca Naţionala a Romaniei să desfăşoare activităţi in domeniul bancar. Banca şi-a

demarat activitatea in 1994 si serviciile desfasurate de aceasta se refera la activitati bancare

pentru persoane juridice si persoane fizice.

Banca îşi desfasoară activitatea prin intermediul sediului sau social localizat in

Cluj-Napoca, 63 de sucursale, 447 agentii si 32 puncte de lucru, 10 divizii de medici si 1

● Bazno, Cezar, Dardac, Nicolae, Management bancar, Ed. Economică,Bucureşti, 2002;

Bratonovic Brajovic, Sonja, Greuning, Hennie, Analiza şi managementul riscului bancar, Ed.

Irecson, Bucureşti, 2004

13



centru regional situat in Bucuresti. (2010: 63 de sucursale, 435 de agentii, 26 puncte de

lucru, 10 divizii de medici si 1 centru regional situat un Bucuresti) in intreaga tara si in

Cipru (o sucursala deschisa in anul 2007). Banca accepta depozite de la public si acorda

credite, efectueaza transferuri de fonduri in Romania si in strainatate, schimba valuta si

furnizeaza servicii bancare pentru clientii sai persoane juridice si fizice.

Structura patrimoniului sucursalei Cipru la 31 decembrie 2011 este urmatoarea: total active

326.169 mii LEI (31 decembrie 2010: 162.624 mii LEI); total datorii 326.115 mii LEI (31

decembrie 2010: 164.589 mii LEI), profit in an 54 mii LEI (2010: pierdere an 696 mii

LEI).

Principala activitate a Grupului este de a oferi servicii bancare si financiare

persoanelor fizice si juridice. Acestea includ: deschideri de conturi si depozite, plati interne

si externe, operatii de schimb valutar, finantari pentru activitatea curenta, finantari petermen mediu, scrisori de garantie, credite documentare, consultanta financiara pentru

intreprinderile mici si mijlocii care isi desfasoara activitatea in Romania.

Numarul angajatilor Bancii la 31 decembrie 2011 era de 6.788 angajati (31 decembrie

2010: 6.575 angajati).

Sediul social al Bancii este Str. Baritiu nr. 8, Cluj-Napoca, Romania.

Structura ac ionariatuluiț Băncii este urmatoarea:

31 decembrie 2011 31 decembrie 2010

Banca Europeană pentru

Reconstruc ie i Dezvoltare(ț ș BERD)

14,61% 14,68%

Persoane fizice romane 25,98% 28,46%

Societă i comercialeț române tiș

26,35% 22,57%

Persoane fizice străine 2,21% 2,60%

14



Societă i comerciale străineț 30,85% 31,69%

Total 100.00% 100.00%

Sursa – Raportul anual 2011 BT

2.1. Banca Transilvania

Este principala componenta a grupului, promovand o strategie de extindere a gamei

de servicii financiare oferite clientilor.

Grupul opereaza in sectoare financiare precum cel bancar, administrarea investitiilor,

finantarea consumatorilor, leasing si tranzactii mobiliare. Intreaga gama de produse

financiare, atat cele bancare cat si produsele furnizate de subsidiarele grupului, sunt oferitecatre clienti prin intermediul unei retele unice de distriutie inglobata sub sigla recunoscuta a

BT.

Pe segmentul economisirii, pe langa produsele traditionale, oferta cuprinde si

componenta de administrare a investitiilor (BT Asset Management) creata atat pentru piata

retail cat si pentru clientii exclusivisti, dornici de produse si servicii premium personalizate.

Se obtin astfel, alaturi de divizia bancara de Private Banking, relatii profesionale de

excelenta si fata de clientii cu venituri ridicate. Oferta de produse este intregita prinactivitatile de brokeraj (BT Securities) si cele de leasing (BT Leasing), optiuni viabile

pentru investitii directe sau finantari flexibile. Ofensiva de creditare pe zona de retail este

sustinuta de consumer finance (BT Direct), oferind prin intermediul retelelor de distributie

a produselor de larg consum accesul facil la potentialii clienti.

O atentie sporita este acordata si sectorului medical, atat prin existenta unei divizii bancare

specializate (Divizia pentru Medici) cat si prin finantarea directa a diverselor nevoi

specifice (BT Medical Leasing). O caracteristica generala pentru toate liniile de afaceri este

reprezentata de dorinta de excelenta in deservirea clientilor, incepand cu sectorul retail,

private banking, IMM pana la cel corporate.

Strategia Grupului Financiar BT consta in inglobarea intregii oferte de produse si

servicii sub o sigla unica si un nume recunoscut in piata bancara locala si deservirea tuturor

clientilor sau potentialilor clienti cu o gama cat mai larga de produse.

15



Banca asigura pentru subsidiare un nivel adecvat al gradului de capitalizare

contribuind la imbunatatirea managementui riscului, prin implicarea functiilor de audit si

conformare din cadrul bancii.

La sfarsitul anului 2011, valoarea investitiilor directe ale Bancii Transilvania in

cadrul grupului, a fost de 220,19 milioane lei (in 2010 valoarea acestora a fost de 202,41

milioane lei), procentul de detinere mentinandu-se la nivelul anului precedent.

Subsidiarele grupului, la care banca detine participatii directe, si cota de

participatie, sunt prezentate in cele ce urmeaza:

Filiala Domeniu de

activitate

% Participatie

directa

% Participatie

totala

BT Securities SRL Investitii /brokeraj 95,50% 95,50%BT Leasing IFN Leasing 44,30% 100,00%

BT Investments SRL Investitii 100,00% 100,00%

BT Direct SRL Consumer finance 93,70% 100,00%

BT Building Imobiliare 4,17% 100,00%

BT Asset

Management SAI

Managementul

activelor

80,00% 80,00%

Compania de

Factoring IFN SA

Factoring 99,18% 100,00%

Medical Leasing IFN Leasing 99,99% 100,00%

BT Evaluator SRL Intermedieri

Financiare

9,96% 100,00%

BT Consultant SRL Intermedieri

Financiare

7,45% 100,00%

BT Leasing Moldova Leasing 100,00% 100,00%●Sursa – Raportul anual 2011 BT

In cadrul Grupului mai exista alte opt societati in care banca detine indirect

participatii (BT Solution Agent de Asigurare SRL; BT Safe Agent de Asigurare; BT

Intermedieri; BT Account Agent de Asigurare SRL; BT Finop Leasing; Rent a Med SRL;

●Sursa – Raportul anual 2011 BT

16



BT Asiom SRL. Transilvania Imagistica SA). investitia bancii fiind de 47.20 mil. lei

( 2010: 46.61 mil.lei).

Banca mai are detineri in doua fonduri de investitii (BT Invest si BT Invest1) unde

participatia directa este de 91,43% respectiv 100,00% (in 2010: 88,73% respectiv 90,80%).

Pe parcursul anului 2011 Banca Transilvania si-a majorat participatia la Medical

Leasing IFN, cu suma de 16.500 mii lei. La BT Direct, banca a contribuit la majorarea

capitalului social cu 1.274 mii lei, prin incorporare de rezerve.

Principale realizari in 2011 ale subsidiarelor si previziuni pentru 2012

Prezentam in cele ce urmeaza, informatii financiare privind principalele entitati ale

grupului, la care banca detine participatii directe si care intra in consolidare:

Cap.3. Managementul riscului de lichiditate

Managementul Riscului la nivelul Grupului BT

Managementul riscurilor este parte integranta a tuturor proceselor decizionale si de

afaceri in cadrul Grupului. Conducerea Grupului evalueaza in mod continuu riscurile la

care este sau poate fi expusa activitatea Grupului, care pot afecta atingerea obiectivelor

acestuia si ia masuri cu privire la orice modificare a conditiilor in care aceasta isi

desfasoara activitatea.

Obiectivele privind administrarea riscurilor semnificative au in vedere

asigurarea realizarii adecvarii capitalului la profilul de risc si a realizarii indicatorilor

bugetari previzionati in conditii de risc controlat care sa asigure atat continuitate in

17



desfasurarea activitatii pe baze sanatoase cat si protejarea intereselor actionarilor si

clientilor.

Pentru administrarea corespunzatoare a riscurilor semnificative, grupul utilizeaza

un sistem de proceduri de autorizare a operatiunilor afectate de riscurile respective, un

sistem de stabilire a limitelor de expunere la risc si de monitorizare a acestora, un sistem de

raportare a expunerilor la riscuri precum si programe de instruire a salariatilor.

In vederea asigurarii unui control intern cat mai eficient. Grupul si-a identificat si

evaluat permanent riscurile semnificative atat la nivel de ansamblu, cat si la nivelurile

organizatoric.

ale bancii si subsidiarelor, cu luarea in considerare a factorilor interni (natura

activitatilor desfasurate, complexitatea structurii organizatorice, calitatea personalului si

nivelul fluctuatiei personalului etc.) si externi (factorii macro-economici., schimbarilegislative, schimbari legate de mediul concurential, progrese tehnologice, etc)●.

Evaluarea riscurilor se face privind (in principal) posibilitatea producerii unor

riscuri/ evenimente, gradul de incidenta a acestora in desfasurarea activitatii. precum si

modul de incadrare in limitele stabilite pe categorii de riscuri semnificative●.

Politicile de administrare a riscurilor semnificative sunt transpuse in norme interne si

proceduri care stabilesc atat sistemul de proceduri de autorizare a operatiunilor afectate de

riscurile respective cat si limitele expunerii la risc, monitorizarea, raportarea expunerilor larisc.

Adecvarea capitalului este guvernata de reglementarile locale in vigoare care sunt

in conformitate cu Directivele Europene. Pentru evaluarea adecvării capitalului intern la

riscuri, grupul identifica şi evalueaza toate riscurile semnificative la care este sau poate fi

expus. Grupul calculeaza si evalueaza in mod continuu capitalul intern si necesităţile de

capital intern, pentru acoperirea nevoilor de activitate ale bancii si a riscurilor aferente.

● Badea L., Socol A., Drăgoi V., Drigă I, Managementul riscului bancar , Editura

Economică,Bucureşti, 2010.● Badea L., Socol A., Drăgoi V., Drigă I, Managementul riscului bancar , Editura

Economică,Bucureşti, 2010.

18



3.1. Riscul de lichiditate în cadrul Băncii Transilvania

Riscul de lichiditate este generat de incapacitatea institutiei de a- iș onora datoriile

exigibile la momentul scadentei acestora. Riscul de lichiditate are 2 componente principale:

fie dificultati in procurarea fondurilor la scadentele aferente, necesare pentru refinantarea

activelor curente, fie incapacitatea de a transforma un activ in lichiditate la o valoare

apropiata de valoarea sa justa, intr-o perioada de timp rezonabila. Banca se preocupa in

permanenta de contracararea acestui tip de risc

Grupul are acces la surse de finantare diversificate. Fondurile sunt atrase printr-o

gama de instrumente de tipul depozite ale clientelei sau ale bancilor partenere, imprumuturi

de la institutii de dezvoltare si institutii financiare precum si capital social. Accesul la surse

variate de finantare imbunatateste flexibilitatea atragerii de fonduri, limiteaza dependenta

fata de un singur tip de finantare si de un tip de partener si conduce la o scadere generala a

costurilor implicate de atragerea de fonduri. Grupul incearca sa mentina un echilibru intre

continuitatea si flexibilitatea atragerii de fonduri, prin contractarea de datorii cu scadente

diferite si in valute diferite. Grupul controleaza in permanenta riscul de lichiditate

identificand si monitorizand modificarile de finantari si diversificand baza de finantare.

Comitetul Tehnic de Administrare a Activelor si Pasivelor Bancii este responsabil

cu analiza periodica a indicatorilor de lichiditate si cu stabilirea de masuri de corectie astructurilor bilantiere, astfel incat sa elimine abaterile considerate inacceptabile, din

perspectiva managementului riscului de lichiditate.

Grupul efectueaza lunar simulari de criza pentru riscul de lichiditate.

Activele si datoriile Grupului analizate pe baza perioadei ramase de la 31

decembrie 2011 si 31 decembrie 2010, pana la data contractuala a scadentei sunt

urmatoarele:

În mii LEI

31decembrie

2011

Pâna la 3

luni

3-6 luni 6-12

luni

1-3

luni

3-5

ani

Peste

5

ani

Fără

maturi-

tate

To

19



Active

financiare

Nunerar şi

echivalent

numerar

4.550.256 - - - - - - 4.5

Plasamente la

bănci

630.751 98.819 169 14.988 24.258 9.992 - 778

Active financiare

ţinute la valoare

justă prin profit

sau pierdere

- - - - - - 140.551 140

Credite şi

avansuri acordate

clienţilor

2..301.783 1.721.21

6

2.513.24

5

2.236.

234

1.405.

157

3.800.

020

- 13.

Investiţii nete de

leasing

57.703 18.947 34.997 71.481 24.250 10 - 207

Active financiare

disponibile

pentru vânzare

5.377.395 20.503 86.526 207.73

0

86.216 26.305 12.103 5.8

Investiţii deţinte

până la scadenţă

39 780 - - - - - 819

Investiţii în

entităţi asociate

- - - - - - - -

Alte active 130.984 3.365 3.862 1.106 433 14 - 139

Total active

financiare

13.048.91

1

1.863.63

0

2.638.79

9

2.531.

539

1.540.

314

3.836.

341

152.654 25.

Datorii

financiareDepozite de la

bănci

251.181 - - - - - - 251

Depozite de la

clienţi

14.493.45

1

2.792.20

3

675.616 1.174.

223

1.050.

196

71.562 - 20.

Împrumuturi de 1.457.146. 70.088 152.801 757.35 388.92 26.000 - 2.8

20



la bănci şi alte

instituţii

financiare,alte

datorii

subordinate şi

obligaţiuni emise

146 7 0

Alte datorii 225.701 12.231 14.100 1.792 1.272 288 - 255

Total datorii

financiare

16.427.47

9

2.875.32

2

842.517 1.933.

390

1.440.

388

97.850 - 23.

Poziţia netă -3.378.568 -

1.011.69

2

1.796.28

2

598.14

9

99.926 3.738.

491

152.654 1.9

•

Activele si datoriile Grupului analizate pe baza perioadei ramase de la 31

decembrie 2010 pâna la data contractuala a scadentei sunt urmatoarele:

În mii LEI

31decembrie

2010

Pâna la 3

luni

3-6 luni 6-12

luni

1-3

luni

3-5

ani

Peste

5

ani

Fără

maturi-

tate

To

Active

financiare

Nunerar şi

echivalent

numerar

3.701.125 - - - - - - 3.7

Plasamente la

bănci

915.583 3.000 191.157 117.24

6

- 10.169 - 1.2

Active financiare

ţinute la valoare

justă prin profit

sau pierdere

- - - - - - 111.977 111


21



Credite şi

avansuri acordate

clienţilor

1.793.403 1.356.56

9

2.247.16

9

1.996.

013

1.105.

190

3.717.

448

- 12.

Investiţii nete de

leasing

50.463 24.314 42.416 86.962 19.462 - - 223

Active financiare

disponibile

pentru vânzare

3.525.199 44.683 24.370 130.74

4

26.146 5.779 24.076 3.7

Investiţii deţinte

până la scadenţă

- - - 820 - - - 820

Investiţii în

entităţi asociate

- - - - - - - -

Alte active 70.992 4.435 3.073 4.711 215 75 - 83.

Total active

financiare

10.056.76

5

1.433.00

1

2.508.18

5

2.336.

496

1.151.

013

3.733.

471

136.053 21.

Datorii

financiare

Depozite de la

bănci

332.954 240 - - - - - 333

Depozite de laclienţi

12.611.309

1.669.132

673.171 1.019.128

1.270.428

35.964 - 17.

Împrumuturi de

la bănci şi alte

instituţii

financiare,alte

datorii

subordinate şi

obligaţiuni emise

194.208 246.194 276.233 561.88

6

480.36

9

91.958 - 1.8

Alte datorii 176.704 125 180 105 - - - 177

Total datorii

financiare

13.315.17

5

1.915.69

1

949.584 1.581.

119

1.750.

797

127.92

2

- 19.

Poziţia netă -3.258.410 -482.690 1.558.60

1

755.37

7

-

599.78

3.605.

549

136.053 1.7

22



4

•

Profilul de risc de lichiditate pentru anul 2011 a fost adoptat ”mediu-scazut”

datorita corelatiei structurale corespunzatoare a activelor, respectiv pasivelor bancii, anume

mixului de instrumente de fructificare a excedentelor temporare de lichiditatii, dar şi a

ponderii resurselor stabile, atrase de la clienti in totalul resurselor atrase. Banca gestioneaza

lichiditatea la nivel centralizat. In stabilirea tipurilor de instrumente folosite de trezorerie

pentru fructificarea excedentelor temporare de lichiditate, principiile fundamentale sunt

posibilitatea lichidizarii rapide, fara afectarea importanta a randamentului initial al

investitiei si profitabilitatea acestora. In vederea gestiunii sanatoase a riscului de lichiditate,

banca urmareste permanent atragerea de lichiditati prin operatiunile de trezorerie, finantari

externe, piete de capital, etc. Indicatorii de lichiditate ai Bancii Transilvania sunt mentinuti

la valori care sa se incadreze (conform sistemului CAMPL) in cel mai nefavorabil caz in

grupa 2. Thus, during 2011, the bank has reported rank 1 liquidity ratios, proving a solid

position, having a confortable level of liquidity in a still fragile general context.

Cu toate acestea pe parcursul anului 2011 , banca a inregistrat nivele ale

indicatorilor de lichiditate de rating 1 , demonstrand astfel o pozitie solida , bucurandu-sede o lichiditate mai mult decat confortabila , intr-un context general inca fragil .

De asemenea, se urmareste:

- Corelarea ritmurilor de crestere resurse / plasamente;

- diversificarea gamei de instrumente utilizate, corelat cu apetitul la risc al institutiei

- Alocarea adecvata a capitalului;

În continuare am calculat indicatorii de lichiditate din anii 2010 şi 2011 :

Se impun doua aspecte în analiza lichidităţii:

- riscul de lichiditate imediat, care reprezinta imposibilitatea de a face fata unei cereri

masive si neprevazute de retrageri de fonduri de catre clientele precum si


23



posibilitatea de a le substitui cu alte resurse ( este un risc ce se manifesta in caz de

criza a bancii, sau a pietelor)

- riscul de transformare care se concretizeaza printr-un nivel al resurselor inferior

celui al plasamentelor pentru o scadenta data ( cu consecinte daunatoare in cazul

schimbarii curbei dobanzilor )

“(…) ponderea resurselor volatile poate sugera necesarul de lichiditate al bancii si

procentul utilizat de aceasta di rezervele sale de creditare .”

Este necesara analiza urmatorilor indicarori :

În anul 2011,indicatorii au fost calcula i în conformitate cu datele din raportulț

anual 2011 din Anexa 1:

1. I1=TDC



I1 = 0

2. I2=TDB

TPB= unde TPB=total plasamente catre banci


I2=TDB

TPB=3,10= 310 %


plasamente pe piata monetara.

3. I3=TD

DBunde DB=depozite banci

TD=total depozite

I3=TD

DB=0,12= 12%

24





4. I4=TD


TD=total depozite

I4=TD

TP = 0,037= 3,7 %

Indicatorul de lichiditate I4 pentru o banca de depozite trebuie sa fie apropiat de100%.Pentru institutiile care nu colecteaza depozite, dar dispun de capitaluri proprii si de



lichiditate nu trebuie sa depaseasca 100%.

În anul 2010,indicatorii au fost calcula i în conformitate cu datele din raportulț

anual 2011 din Anexa 1:

1. I1=TDC



I1 = 0

2. I2=TDB

TPB= unde TPB=total plasamente catre banci


I2=TDB

TPB=0,711= 71,11 %

25




plasamente pe piata monetara.

3. I3= TD

DB

unde DB=depozite banci

TD=total depozite

I3=TD

DB=0.0189 = 1.89 %



4. I4=TD


TD=total depozite

I4=TD

TP = 0,0702 = 7.02 %

Indicatorul de lichiditate I4 pentru o banca de depozite trebuie sa fie apropiat de100%.Pentru institutiile care nu colecteaza depozite, dar dispun de capitaluri proprii si de



lichiditate nu trebuie sa depaseasca 100%.

3.2.Managementului controlul riscului de lichiditate

Strategia grupului privind managementul lichidităţii prevede principalele elemente)

principii,nivele de indicatori,tehnici de administrare etc.) aferente administrării lichidităţii,

în vederea obţinerii randamentelor scondate ale activelor, în condiţiile unui management

26



corespunzător al lichidităţii,prudent,asumat conştient şi adaptat condiţiilor de piaţă şi de

deyvoltare a grupului şi nu în ultimul rând în contextul cadrului legislativ actual.

Managementul lichiditatii se structurează pe 3 componente :

- Componenta strategica , care consta in aprobarea structurilor bilantiere ( in

determinarea carora mentinerea bancii intr-un anumit nivel al indicatorului de lichiditate

este determinanta ) şi a strategiei anuale de management a lichiditatii , cuprinzand nivele

optime ale indicatorilor de lichiditate asumati de catre banca pentru anul in curs.

- Componenta de management, constand in urmarirea incadrarii si aprobarea

actiunilor pe termen mediu si scurt şi mediu – săptămânal,lunar,trimestrial.

- Componenta operativă, constand in adoptarea zilnica de actiunii in limita

competentelor

Supravegherea si limitarea riscului de lichiditate se bazeaza pe urmarirea zilnica aindicatorului de lichiditate precum si a excedentului/deficitului pe monede . Directia

Trezorerie (DT) in functie de nivelul indicatorului de lichiditate actioneaza asupra

elementelor bilantiere care-i sunt in gestiune: depozite interbancare pentru diverse scadente

( in general scurte ), operatiuni cu titluri de stat , operatiuni de piata monetara cu BNR etc.

DT calculeaza , urmareste si gestioneaza zilnic lichiditatea operativa a bancii care

reprezinta totalitatea disponibilitatilor bancii , in lei si valuta neangajate la un moment dat.

Zilnic se face evaluarea tuturor elementelor din trading book ; astfel evaluate , elementeleintra in calculul pozitiei financiare a bancii , si apoi a cerintelor de capital pentru trading

book .

Calculul acestui element se face de care personalul specializat al Directiei

Trezorerie . DT urmareste zilnic cash – flow –ul global al bancii , pe lei si pe principalele

tipuri de valuta ( USD , EUR ) , in scopul asigurarii lichiditatilor necesare platilor curente.

O caracteristică a sistemului bancar autohton, cu efect direct asupra

managementului riscului de lichiditate este diferenţa de scadenţe dintre creditele acordate şi

depozite. Această nepotrivire de scadenţe este un element apreciat ca normal în activitatea

oricărei bănci dacă băncile au rezerve de lichiditate optime. În prezent, piaţa se bucură de

un grad ridicat de lichiditate, fapt reflectat de volumul însemnat de depozite plasate la BNR

sub forma RMO şi a titlurilor de stat care pot fi transformate rapid pentru a obţine

lichiditate. Creşterea ponderii creditelor în bilanţul băncilor va induce, în opinia

27



specialiştilor, cel puţin în următorii ani o scădere a lichidităţii, dar nu vor exista probleme

mari în acest sens. Pe de altă parte, consolidarea pieţei de capital va oferi noi oportunităţi

băncilor de a transforma în lichiditate într-un timp scurt, o parte tot mai mare a

plasamentelor.

3.3. Metode de gestionare a riscului de lichiditate în cadrul

Băncii Transilvania

Pentru gestionarea adecvata a lichiditatii, Banca isi defineste si implementeaza

propria strategie de lichiditate, revizuita anual sau ori de cate ori schimbarile in mediul

intern sau extern impun acest lucru. In vederea supravegherii riscului de lichiditate, Banca

evalueaza pozitia de lichiditate periodic si realizeaza o administrare corespunzatoare a

acesteia, dublata de un control intern adecvat. Administrarea si controlul intern al

lichiditatii Bancii sunt realizate in conformitate cu Normele BNR nr. 1/2001 privind

lichiditatea Bancilor si modificarile ulterioare (Normele BNR nr. 1/2002 si nr. 7/2003) si

cu procedurile interne in vigoare.

Prin intermediul raportului de lichiditate statutar sunt realizate masurarea si

limitarea riscului de lichiditate pe termen mediu. Indicatorii de lichiditate se determina ca

raport intrelichiditatea efectiva si lichiditatea necesara, pe fiecare banda de scadenta. Acesti

indicatori de lichiditate sunt monitorizati saptamanal, astfel incat Banca sa poata lua masuride restructurare a bilantului si extrabilantului in asa fel incat sa fie respectate cerintele

prudentiale de lichiditate.

Pozitia de lichiditate a Bancii s-a imbunatatit considerabil in ultimul an. Aceasta

situatie a fost determinata de managementul corespunzator al activelor si pasivelor. Astfel,

activele lichide au crescut permanent, in timp ce au fost atrase surse pe termen mediu si

lung. Capitalul social a fost majorat de la 8.717 miliarde lei in iunie 2006 la 11.962

miliarde lei in iunie 2007. Mai mult, au fost atrase imprumuturi financiare pe termen mediusi lung, cum ar fi imprumutul sindicalizat de 250 milioane dolari●.

● Ilie Mihai, Ileana-Cosânzeana Velicu, Managementul riscului, Editura Economică, 2008,

Bucureşti

28



3.4.Optimizarea lichiditatii bancare in cadrul Băncii Transilvania

Prin natura lor, băncile atrag resurse financiare disponibile pentru a le plasa celor

care au nevoie de acestea, în funcţie de strategia fiecărei bănci.De cele mai multe ori nu

există o corelare între termenele de maturitate a resurselor atrase şi cele plasate. În acelaşi

timp, băncile trebuie să fie în măsură să satisfacă interal şi la termenele stabilite

angajamentele asumate faţă de clienţi, deci să compenseze fluctuaţiile aşteptate sau

neaşteptate ale cash-flow-ului.Aceasta reprezintă de fapt capacitatea băncii de a asigura

desfăşurarea unei activităţi normale, indiferent dacă banca se confruntă cu deficit de

lichiditate curentă sau de un excedent.

Asigurarea unei lichidităţi adecvate reprezintă o parte esenţială a managementului

global al unei bănci. Preocupările băncilor pentru menţinerea unei lichidităţi

corespunzătoare este indusă de necesitatea de finanţare neaşteptată, la costuri minime.

Sub acest aspect, băncile îşi asumă un preţ al lichidităţii care depinde de condiţiile

de piaţă şi de capacitatea băncii de a atrage resurse. O bancă dispune de lichiditate adecvată

când este în măsură să obţină fondurile necesare în timp real şi la un cost rezonabil. Preţulasigurării unei lichidităţi adecvate asumat de bancă este o funcţie care depinde de condiţiile

de piaţă şi de nivelul de risc al ratei dobânzii şi al creditului. O lichiditate în exces

determina costuri suplimentare pentru bancă şi implicit reducerea profitabilităţii, iar o

lichiditate redusă poate determina întreruperea bruscă a activităţii.

Atingerea şi menţinerea unui optim de lichiditate sunt premise pentru:

- desfăşurarea normală a activităţii bancare prin asigurarea clienţilor băncii cu fonduri

financiare suficiente;

- îndeplinirea angajamentelor asumate de bancă;

- evitarea lichidării forţate a activelor băncii în situaţia în care fondurile ar fi insuficiente;

- asigurarea imunizării băncii faţă de volatilitatea parametrilor pieţei - curs de schimb şi

rata dobânzii;

- evitarea accesării fondurilor oferite de autoritatea monetară.

29



Importanţa lichidităţii nu se opreşte la nivelul unei bănci, ea are o importanţă mult

mai mare, dat fiind faptul că înregistrarea unei sincope în asigurarea lichidităţii unei bănci

poate genera situaţii nefavorabile pentru întregul sistem bancar.

Managementul riscului de lichiditate se focalizează pe două componente:

elaborarea şi implementarea politicilor riscului de lichiditate ale băncii care în principal

urmăreşte menţinerea unei lichidităţi adecvate, monitorizarea permanentă a lichidităţii şi

politica obligaţiilor de raportare.

Sporirea activităţii şi produselor furnizate de bănci a determinat adoptarea unui

management prudenţial de către autorităţile monetare, acestea acordând o atenţie deosebită

corelării structurii maturităţii resurselor şi plasamentelor bancare şi cerinţelor de asigurare

a unui nivel optim al activelor cu un înalt grad de lichiditate.

Managementul riscului de lichiditate vizează stabilirea nevoii de lichiditate şiacoperirea acestora.Nevoile de lichiditate sunt obligaţii imediate pe care banca trebuie să le

onoreze (din punct de vedere al termenului de exigibilitate fiind nevoi pe termen lung, scurt

şi ciclice). Acoperirea nevoilor de lichiditate depinde de managementul lichidităţii adoptat

de bancă, banca putând creşte nivelul său de lichiditate prin intermediul managementului

pasivelor şi activelor. Sub aspect practic, nevoile de lichiditate pot fi acoperite prin

vânzarea de active foarte lichide din portofoliul de tranzacţionare sau creşterea datoriilor pe

termen scurt şi/sau a depozitelor pe termen scurt, prin creşterea scadenţei datoriilor şi prinmajorări de capital. În mod tradiţional, băncile au optat pentru acoperirea nevoii de

lichiditate prin utilizarea structurii de active .

Maximizarea lichidităţii, interpretată, într-o abordare radicală, presupune atragerea

de resurse cu orice preţ şi pe o perioadă îndelungată concomitent cu plasarea acestor

fonduri în active lichide cu scadenţe reduse. În această situaţie indicii gap ar înregistra pe

toate benzile de scadenţe valori pozitive ridicate, evidenţiind capacitatea băncii de a

acoperii integral solicitările de retraegere de fonduri. Pe cale de consecinţă, maximizarea

lichidităţii nu presupune întotdeauna maximizarea profitabilităţii bancare. De aceea, se

recomandă obţinerea optimului profit-lichiditate, obiectiv greu de atins.

Managementul riscului de lichiditate presupune acordarea unei atenţii deosebite

următoarelor elemente:

30



- cunoaşterea structurii maturităţii fondurilor atrase care conduce la creşterea calităţii

prognozelor referitoare la cash-flow;

- conştientizarea faptului că riscul de lichiditate este un proces complex ca

urmare a interconexiunilor cu alte riscuri specifice activităţii bancare;

- volatilitatea fondurilor atrase depinde şi de structura clienţilor, cunoaşterea

particularităţilor comportamentale a acestora putând constitui au atuu almanagementului

lichidităţii;

- diversificarea surselor de fonduri şi a maturităţii acestora care induce atât laevitarea

dependenţei de anumiţi clienţi, cât şi la diminuarea riscului de pierderi de resurse

considerabile în termen scurt.

Comitetul de la Basel a elaborat un set de principii cheie46 în managementul

riscului de lichiditate. Abordarea lichidităţii în opinia Comitetului nu trebuie să fie centratănumai pe cuantificarea poziţiei lichidităţii băncii în prezent, ci este necesară elaborarea

unor scenarii diverse, inclusiv situaţii extreme care se genereze crize de lichiditate, care să

modele managementul riscului de lichiditate.

Ca şi în cazul managementului altor tipuri de riscuri, managementul lichidităţii este

parte integrantă a stategiei băncii şi cuprinde cuantificarea, monitorizarea şi controlul

riscului de lichiditate.

Lichiditatea trebuie adecvat gestionată prin utilizarea procedurilor, politicilor şicontrolului şi limitarea riscului lichidităţii. Băncile trebuie să stabilească limite pentru

poziţiile de lichiditate care pot fi nivelul cumulativ al Gap-ului sau ponderea activelor

lichide în totalul pasivelor pe termen scurt, care sunt revizuite periodic. Aceste limite pot fi

ajustate prin analiza rezultatelor obţinute în urma simulării unor situaţii speciale ale

lichidităţii. Un exemplu clasic este emiterea şi testarea unor ipoteze referitoare la necesarul

viitor de lichiditate pe termen mediu şi lung●.

● Bazno, Cezar, Dardac, Nicolae, Management bancar, Ed. Economică,Bucureşti, 2002; Bratonovic

Brajovic, Sonja, Greuning, Hennie, Analiza şi managementul riscului bancar, Ed. Irecson, Bucureşti,

2004

31



Concluzii

Managementul relaţiei bancă- client este mijlocul prin care se pot dezvolta servicii

şi produse financiar-bancare de succes. În condiţiile actuale se înregistrează o tendinţă a

clienţilor de a deveni mai puţin loiali, semnalată chiar şi pentru acei clienţi ce au desfăşurat

în mod tradiţional afaceri cu o anumită instituţie. Implicit prognoza evoluţiei lichidităţilor

băncilor se va realiza pe o bază lărgită de subiectivism. Acest trend este exacerbat prin

apariţia mai multor canale de distribuţie a produselor şi serviciilor bancare, ca urmare a

creşterii competiţiei şi a permanentelor dezvoltări tehnologice, la care trebuie să se

adapteze rapid băncile şi în general întreg mediul financiar-bancar.

Băncile au ca principal obiect de activitate „lucrul cu bani”. Cea mai mare parte a

acestor bani sunt împrumutaţi de la investitori. Pentru a se bucura de încrederea unui număr

mare de clienţi băncile trebuie să beneficieze de o lichiditate adecvată.

Lipsa de lichidităţi este asimilată riscului de lichiditate. Apare aici şi aşa numitul

fenomen de „bank run” care se manifestă prin retrageri masive ale deponenţilor în urma

unor informaţii denigratoare despre banca în cauză vehiculate în diverse mijloace mass-

media.

Gestiunea crizei de lichiditate presupune parcurgerea unor etape:

- identificarea cauzelor generatoare;- constituirea de comisii responsabile de gestiunea crizei;

- aplicarea de măsuri care să înlăture cauzele crizei şi care să asigure un nivel

acceptabil de lichiditate;

- reabilitarea imaginii băncii, în caz de nevoie;

- întocmirea şi aplicarea de planuri de acţiune post-criză.

Concurenţa la nivelul sistemului bancar românesc este ridicată. După părerea

noastră banca, pentru a-şi păstra poziţia de piaţă, ar trebui să adopte o abordare mai directă

a clienţilor, în sensul apropierii de aceştia.

În această direcţie banca poate întreprinde acţiuni ca:

- deschiderea de noi sedii – filiale, puncte de lucru;

- realizarea şi promovarea de produse noi;

- scutirea de comisioane la unele servicii;

32



- aplicarea de comisioane diferenţiate.

Aceste acţiuni au ca rezultat final creşterea activului şi pasivului, adică cea mai

bună strategie bancară în domeniul lichidităţii pentru bancă este cea de a treia strategie

prezentată (creşterea activului şi pasivului).

Bibliografie

33



1. Bazno, Cezar, Dardac, Nicolae, Management bancar, Ed. Economică,Bucureşti, 2002;

Bratonovic Brajovic, Sonja, Greuning, Hennie, Analiza şi managementul riscului

bancar, Ed. Irecson, Bucureşti, 2004;

2. Cocriş, Vasile, Chirleşan, Dan, Tehnica operaţiunilor bancare, Ed. UAIC,Iaşi, 2006;

3. Niţu, I., Managementul riscului bancar, Ed. Expert, Bucureşti, 2000;'

4. Badea L., Socol A., Drăgoi V., Drigă I, Managementul riscului bancar , Editura

Economică,Bucureşti, 2010.

5. Ilie Mihai, Ileana-Cosânzeana Velicu, Managementul riscului, Editura Economică, 2008,

Bucureşti

6. Raportul anual 2011 Banca Transilvania

7. www.bancatransilvania.ro8.Dănilă,Nicolae, Anghel L.C.,Dănilă M.I.- Managementul lichidităţii

bancare,Ed.Economică, Bucureşti, 2002

34

http://www.bancatransilvania.ro/

http://www.bancatransilvania.ro/



35

practica master banci

Documents

Transcript of practica master banci