Pr Iosif Trifa - Traim Vremuri Biblice

Preot Iosif TRIFA

1

Preot IOSIF TRIFA

� � �

TRĂIM VREMURI BIBLICE

Trăim vremuri biblice

2

Coperta 1: Claudiu Cândea

© Toate drepturile rezervate

Editurii «Oastea Domnului» – Sibiu

str. Ch. Darwin, nr. 11

tel. 0269 21 66 77; fax 0269 21 69 14

ISBN 978-973-710-080-1

Preot Iosif TRIFA

3

Preot Iosif TRIFA

TRĂIM

VREMURI BIBLICE

Ediţia a IV-a

Apare cu binecuvântarea ÎPS SaleDr. LAURENŢIU STREZA,

Mitropolitul Ardealului

Editura «Oastea Domnului»

Sibiu, 2007


4

Părintele Iosif TRIFA (1888–1938)

Preot Iosif TRIFA

5


În timpul din urmă – mai ales de la războiîncoace – trăim vremuri schimbate. Parcă s-aschimbat cu totul lumea şi oamenii. Viaţa lumii şiviaţa oamenilor parcă a intrat într-o zodie nouă.Vremurile noastre au în special patru noutăţi:

1. răutăţi mai mari ca oricând;2. greutăţi mai mari ca oricând;3. semne şi arătări cereşti (ploi de cenu-

şă, cutremure, secete, furtuni, schimbări şi um-blări neregulate ale timpului etc., etc.);

4. oameni ce petrec în nepăsare de celesufleteşti şi n-ascultă de chemările cereşti.

Oamenii se miră de schimbarea vremurilor,dar dacă ar citi în Biblie nu s-ar mira. Biblia aratăapriat vremurile ce le trăim. Vremurile ce le trăimnu sunt vremuri schimbate, ci sunt vremuri biblice.

Biblia arată toate noutăţile vremurilor noas-tre acolo unde se vorbeşte despre vremurile deapoi (Matei 24, Apocalipsa şi Daniel).

Toate Scripturile spun că în vremurile deapoi lumea va merge cu paşi repezi spre o decă-dere sufletească. O generală decădere sufle-tească va cuprinde lumea şi omenirea. Vor veni


6

vremuri de răutăţi şi stricăciuni sufleteşti caren-au fost de la începutul lumii.

Citind Scripturile şi privind la ceea ce sepetrece în lume, îţi vine cu adevărat să te în-trebi: oare nu cumva am intrat în zodia vremu-rilor de apoi?

Poate că am intrat în ele, poate că suntemdeparte de ele… nu e dat omului să afle astfelde taine pe care singur Tatăl Ceresc le ştie (Mc13, 32). Aici intră greşeala unor secte care în-cearcă să descuie tainele Tatălui Ceresc cu felde fel de socoteli şi numărări de ani.

Un lucru însă e sigur. Trăim vremuri biblice.Trăim vremuri ce strigă spre noi să ne trezim dinrăutăţi.

Vremurile ce le trăim trebuie să fie vremuride înfricoşare, de spaimă, de trezire şi de întoar-cere la Dumnezeu. Vremurile noastre sunt glasulcelui ce striga în pustie: „Pocăiţi-vă, căci s-a apro-piat împărăţia cerurilor”.

Cartea aceasta iese ca un strigăt de deştep-tare a păcătoşilor. Iese să spună oamenilor cănici un bine şi nici o uşurare nu ne vor veni pânănu ne vom întoarce la Dumnezeu.

Sibiu, la 1 martie 1929

Iosif TRIFA, preot,redactorul foii «Lumina Satelor»

Preot Iosif TRIFA

7

Domnul Iisus, profeţind vremurilede apoi şi sfârşitul veacurilor

În marţea cea mare, Iisus Mântuitorul S-aretras împreună cu apostolii Petru, Iacov, Ioanşi Andrei pe Muntele Măslinilor de unde a pro-feţit dărâmarea Ierusalimului şi sfârşitul vea-curilor.

„Şi, stând El (Iisus) jos pe Muntele Măsli-nilor, ucenicii Lui I-au zis: «Spune-ne nouă ca-re va fi semnul venirii Tale şi sfârşitul veaculuiacestuia?»

Iisus a răspuns şi a zis: «Băgaţi de seamăsă nu vă amăgească cineva. Căci vor veni mulţiîn numele Meu şi vor zice: Eu sunt Hristosul! Şipe mulţi vor înşela.

Veţi auzi de războaie şi veşti de războaie;vedeţi să nu vă spăimântaţi, căci toate acestelucruri trebuie să se întâmple, dar sfârşitul totnu va fi atunci.

Un neam se va scula împotriva altui neamşi o împărăţie împotriva altei împărăţii; şi pealocuri vor fi cutremure de pământ, foamete şiciume. Dar toate acestea nu vor fi decât înce-putul durerilor. Atunci vă vor da să fiţi chinuiţi


8

şi vă vor omorî pe voi şi veţi fi urâţi de toateneamurile pentru numele Meu. Atunci mulţivor cădea şi se vor vinde unul pe altul şi se vorurî unul pe altul. Se vor scula prooroci minci-noşi şi vor înşela pe mulţi.

Şi, din pricina înmulţirii fărădelegii, dra-gostea celor mai mulţi se va răci. Dar cel ce varăbda până la sfârşit acela se va mântui.” (Mtcap. 24)

„Şi va da frate pe frate la moarte şi tată pefiu şi se vor scula fiii asupra părinţilor şi îi voromorî pe ei… că va fi în zilele acelea un necazaşa de mare, cum nu a fost de la începutul lu-mii până azi şi cum nu va fi vreodată” (Mc 13,12; 19).

„Şi vor fi semne în soare, în lună şi în steleşi pe pământ va fi strâmtoare între neamuri…oamenii îşi vor da sufletul de groază, în aştep-tarea celor ce vor să vie în lume, căci puterilecerurilor se vor clătina” (Lc 21, 25-26).

„Şi, îndată după suferinţa acestor zile, soa-rele se va întuneca, luna nu-şi va mai da lumi-na sa şi stelele vor cădea din cer… atunci vorvedea pe Fiul Omului venind pe norii ceruluicu slavă mare” (Mt 24, 29-30)…

„Iar de ziua aceea şi ceasul acela, nimeninu ştie; nici îngerii din ceruri, nici Fiul, fărănumai Tatăl. Că, precum a fost în zilele luiNoe, aşa va fi şi la venirea Fiului Omului. Şi

Preot Iosif TRIFA

9

precum era în zilele cele mai înainte de potop…că n-au ştiut nimic până când a venit potopulşi i-a luat pe toţi, aşa va fi şi venirea FiuluiOmului…

Deci privegheaţi, că nu ştiţi în care ceasDomnul vostru va veni… Fericită este slugaaceea pe care, venind Domnul său, o va aflapriveghind…” (Mt 24, 36-46).

Profeţia Mântuitorului despre dărâmareaIerusalimului s-a împlinit întocmai. Ierusali-mul a fost dărâmat de romani.

Tot aşa se va împlini şi profeţia despresfârşitul veacurilor. Nimenea însă dintre mu-ritorii pământului n-ar putea spune când va fiacest sfârşit. Însuşi Mântuitorul a zis: „Iar des-pre ziua aceea şi ceasul acela, nimenea nu ştie,


10

nici îngerii în cer, nici Fiul, fără numai Tatăl”(Mc 13, 32).

Aici este greşeala acelor secte care, cu felde fel de socoteli şi numărători, încearcă săafle ziua sfârşitului. Numai singur Tatăl Cerescştie această zi.

Dar, dacă omului nu i s-a dat să ştie tainasfârşitului, în schimb, iată, Mântuitorul arată,tot anume, semnele ce se vor ivi în lume cândse va apropia ziua venirii Sale. Unele dintreaceste semne parcă s-au ivit. Un lucru nu sepoate tăgădui: în zilele noastre s-au ivit uneledintre semnele vremurilor de apoi, pe care le-aprofeţit Mântuitorul.

Când citeşti profeţia Mântuitorului despreveşti de războaie, despre frământări între oa-meni, despre strâmtorări şi tulburări, desprenecazuri mari ce n-au fost de la începutul lu-mii, despre răcirea dragostei şi înmulţirea fă-rădelegii, îţi vine să te întrebi: oare n-am intratşi noi în această profeţie?… Oare n-au intratcumva vremurile noastre în profeţia Mântuito-rului despre vremurile de apoi?…

Războiul l-am văzut… „veşti de războaie”avem destule… cutremure mai multe ca ori-când… strâmtorări destule… necazuri din bel-şug… greutăţi mai mari ca oricând… dragosteadintre oameni s-a răcit de tot… fărădelegilevuiesc pe tot locul… Cu adevărat, parcă amintrat în profeţia Mântuitorului.

Preot Iosif TRIFA

11

Un învăţat creştin spunea că am ajuns vre-murile despre care se vorbeşte la jumătatea ca-pitolului 24 de la Matei. Trăim aceste vremuride la jumătatea capitolului 24 de la Matei.

Cu adevărat, trăim vremuri biblice. Trăimvremuri ce prevestesc despre ziua cea mare,când „Fiul Omului va veni fără de veste pe no-rii cerului, să judece pământul”.

Când va sosi „ziua aceea” nimeni nu ştie.Semnele vremurilor noastre sunt poate cănumai un „început al durerilor” şi al vremu-rilor din urmă. O mie de ani, înaintea Dom-nului, sunt ca o zi, ca o clipă. Poate să dure-ze încă mii şi mii de ani această lume saupoate să se stingă într-o clipă neaşteptată;nu este dat omului să ştie când va fi sfârşitullumii.

De altcum, pentru noi nici nu are prea ma-re însemnătate întrebarea despre când se vasfârşi lumea. Pentru noi are însemnătate între-barea despre cum va fi sfârşitul nostru. Pentruacest sfârşit trebuie să fim totdeauna gata.Pentru mine, sfârşitul lumii şi venirea Dom-nului este sfârşitul vieţii mele, este ziua şi cea-sul când voi muri. Pentru acest sfârşit trebuiesă mă pregătesc. Semnele ce s-au ivit în lumetrebuie să ne fie o înfricoşare, o înspăimântareşi o întrebare: suntem noi gata pentru sfârşitulvieţii noastre?


12

În acest înţeles zicea Mântuitorul, profe-ţind sfârşitul veacurilor: „Privegheaţi dar, cănu ştiţi ziua, nici ceasul când Domnul vaveni”… „Aduceţi-vă neîncetat aminte de celece s-au întâmplat cu oamenii din timpul poto-pului, că n-au ştiut nimic până în ziua când,fără de veste, a venit potopul şi i-a apucat afa-ră din corabie…” (cf. Mt 24, 37-39)„Privegheaţi dar şi vă rugaţi ca nu cumva, ve-nind stăpânul casei pe neaşteptate, să vă afledormind” (Mc 13, 36).

Semnele vremurilor noastre sunt o stri-gare să ne trezim din somnul răutăţilor şi alpăcatelor. Semnele vremurilor noastre suntstrigarea ce răsună în noaptea din pilda celorzece fecioare: „Iată, Mirele vine”… Vremurilenoastre sunt glasul celui ce striga odinioarăîn pustie: „Pocăiţi-vă, că s-a apropiat împă-răţia cerurilor!”

Preot Iosif TRIFA

13

Apostolul Pavel,despre „zilele cele de apoi”

În Epistola către Timotei, Apostolul Pavelscrie următoarele:

„Şi aceasta să ştiţi, că în zilele cele de apoivor veni vremuri cumplite. Că vor fi oameniiubitori de sine, iubitori de arginţi, măreţi,trufaşi, hulitori de părinţi, neascultători,nemulţumitori, necuraţi.

Fără de dragoste, neprimitori de pace, cle-vetitori, neînfrânaţi, cruzi, neiubitori de bine.

Vânzători, obraznici, îngâmfaţi, iubitoride desfătări mai mult decât iubitori de Dum-nezeu.

Având chipul bunei credinţe, dar putereaei tăgăduind; şi de aceştia te fereşte…” (IITim 3, 1-5).

„Oamenii răi şi înşelători vor merge din răuîn mai rău, vor amăgi pe alţii şi se vor amăgi şipe ei înşişi” (II Tim 3, 13).

„Iar Duhul spune lămurit că în vremuriledin urmă unii se vor lepăda de credinţă, ca săse alipească de duhuri înşelătoare şi de învă-ţăturile dracilor” (I Tim 4, 1).


14

„Căci va veni ovreme când oa-menii nu vor maisuferi învăţăturacea sănătoasă, ci îivor gâdila urechilesă audă lucruriplăcute şi îşi vorda învăţători dupăpoftele lor.

Şi îşi vor în-toarce urechile dela adevăr şi se vorîndrepta către bas-me.” (II Tim 4, 3-4)

„Să ştiţi că înzilele de apoi veni-vor, cu batjocură,batjocoritori carevor umbla dupăpoftele lor.” (II Ptr3, 3)

„Iar Duhul arătat grăieşte că în vremurilecele de apoi se vor depărta unii de la credinţă,luând aminte la duhurile cele înşelătoare şi laînvăţăturile cele drăceşti…” (I Tim 4, 1)

Preot Iosif TRIFA

15

Apocalipsa,cartea vremurilor de apoi

Biblia este o carte minunată în care se vedeamănunţit cum curge şi cum se scurge viaţaomeniri şi viaţa omului. Biblia cuprinde toatăistoria şi toată viaţa omenirii, începând de la fa-cerea lumii şi până la sfârşitul veacurilor. Parteadin urmă din viaţa omenirii e pusă în cartea ul-timă a Bibliei, şi se numeşte Apocalipsa. Carteaaceasta cuprinde vedeniile ce le-a avut Apostolulşi Evanghelistul Ioan pe insula Patmos.


16

În aceste vedenii, Domnul Dumnezeu i-aarătat Evanghelistului Ioan tainele cele mariale vremurilor din urmă. Apostolul Ioan apus aceste arătări în cartea ce se numeşteApocalipsa, cartea descoperirilor dumneze-ieşti (în chipul de mai sus se vede Evanghe-listul Ioan prinzând în carte dumnezeieştiledescoperiri).

Apocalipsa e o carte plină de „peceţi” şi detaine care întrec ştiinţa şi cunoştinţa oamenilor.Nu e dat omului să dezlege aceste taine. Toţi ceicare încearcă acest lucru, amintind fel de fel denumere şi nume, de ani şi de oameni, greşesccumplit. Tainele Apocalipsei privesc vremuriledin urmă, privesc vremurile ce vor veni, iar tai-nele viitorului şi ale sfârşitului veacurilor singurTatăl Ceresc le ştie (Mc 13, 32).

Nu se poate însă tăgădui faptul că vremu-rile noastre încep tot mai mult să se asemenecu vremurile arătate în Apocalipsa.

Apocalipsa arată vremurile din urmă cavremuri de cumplite stricăciuni sufleteşti. Ogenerală decădere sufletească va cuprinde lu-mea şi omenirea. Vor fi vremuri de stricăciunisufleteşti şi de răutăţi care n-au fost de la în-ceputul lumii.

Numărul celor credincioşi va scădea grozav.Această cumplită decădere sufletească va

fi însoţită de vremuri grele, de grozave urgii

Preot Iosif TRIFA

17

şi arătări cereşti. Vor fi urgii, necazuri, sem-ne şi arătări cereşti care n-au fost de la înce-putul lumii.

Însă, în faţa tuturor urgiilor şi arătărilorcereşti, oamenii vor stărui până la sfârşit înrăutăţi şi nepăsare de cele sufleteşti.

În această asemănare, vremurile noastreîncep a se potrivi cu vremurile arătate în Apo-calipsa. Şi vremurile noastre au aceste treipuncte:

1. stricăciuni sufleteşti şi răutăţi mai marica oricând;

2. urgii, arătări cereşti, necazuri şi greutăţimai mari ca oricând;

3. este plină lumea de oameni care, în faţaurgiilor şi arătărilor cereşti, stăruie în răutăţi şinepăsare de cele sufleteşti.

Citind în Apocalipsa şi în cărţile unor proo-roci (în special a proorocului Daniel), parcă aiciti despre vremurile şi oamenii de azi. CitindApocalipsa îţi vine să te întrebi: oare nu cumvaau început a se deschide „peceţile”?… Oare nucumva am intrat în zodia vremurilor apocalip-tice?… Oare nu cumva au început judecăţi-le?… Oare nu cumva stăm sub judecata vre-murilor apocaliptice?…

Poate că n-am ajuns încă în aceste vre-muri… poate am intrat în ele… singur TatălCeresc ştie.


18

Un lucru însă e sigur: trăim vremuri bibli-ce care strigă spre noi să ne lăsăm de răutăţi şisă ne întoarcem de îndată la Tatăl Ceresc.

În acest înţeles dăm în paginile următoaretrei arătări din Apocalipsa: cu cei patru cai, cucele şapte cupe şi cu cele şapte trâmbiţe.

Fiecare dintre aceste arătări prezintă vre-murile de apoi scurgându-se în mijlocul unorcumplite stricăciuni, al unor grozave urgii şiarătări cereşti şi al unei cumplite orbii şi nepă-sări sufleteşti. În acest înţeles, ele seamănă cuvremurile pe care le trăim.

Dăm aceste arătări nu ca pe nişte prooro-cii, ci ca pe nişte trâmbiţe cereşti care strigăspre noi să ne trezim din somnul răutăţilor.

Urgiile şi arătările vremurilor noastre sunto strigare cerească, să ne lăsăm de răutăţi.

Cei patru cai…

„Şi am văzut – scrie Evanghelistul Ioan –când a deschis Mielul (Iisus) una din cele şaptepeceţi… şi mi-a zis vino şi vezi.

Şi am văzut, şi iată un cal alb; şi cel ce şe-dea pe el avea arc; şi s-a dat lui cunună şi aieşit biruitor, ca să biruie…

Şi, când a deschis a doua pecete, am văzut,şi iată alt cal, roşu; şi celui ce şedea pe el i s-a

Preot Iosif TRIFA

19

dat să ia pacea de pe pământ, ca unul pe altulsă se înjunghie; şi s-a dat lui sabie mare…

Şi, când a deschis pecetea a treia, am vă-zut, şi iată un cal negru şi cel ce şedea pe elavea cumpăna în mâna sa. Şi am auzit glas înmijlocul celor patru vieţuitoare, zicând: O mă-sură de grâu pentru un dinar, şi trei măsuri deorez pentru un dinar…

E plină lumea de cumplite fărădelegi şi strică-ciuni sufleteşti. E plină lumea de cei omorâţi cu

sufletul de „caii apocaliptici”


20

Şi, când a deschis pecetea a patra, am vă-zut, şi iată un cal galben; şi celui ce şedea pe elîi era numele Moartea, şi iadul urma cu ea. Şis-a dat lor putere ca să omoare peste a patraparte a pământului, cu sabie şi cu foamete şicu moarte…

Şi, când a deschis a cincea pecete, am vă-zut sub jertfelnic sufletele celor junghiaţi pen-tru Cuvântul lui Dumnezeu.

Şi am văzut când a deschis pecetea a şa-sea: iată, cutremur mare s-a făcut şi soareles-a făcut negru ca un sac de păr şi luna casângele. Şi cerul s-a strâns ca o carte, învă-luindu-se, şi toţi munţii s-au mutat din locu-rile lor” (Apoc 6).

Această arătare se potriveşte cu profeţiaMântuitorului, de la Matei 24. În ea se vedemersul vremurilor de apoi, se vede mersul în-treg al creştinătăţii. Calul cel alb închipuie ve-nirea Domnului şi biruinţa Evangheliei.

Dar după această biruinţă urmează caiicei răi: calul cel roşu, cel negru şi cel galben;ofensiva şi biruinţa iadului, după care vaveni iarăşi, la sfârşit, biruinţa Evangheliei. Întoate locurile din Sf. Scriptură, vremurile deapoi sunt arătate ca vremuri de grozave stri-căciuni sufleteşti şi urgii. Vremurile din ur-mă ale creştinismului sunt arătate ca mer-

Preot Iosif TRIFA

21

gând spre o biruinţă a iadului. „Calul cel ro-şu” şi „fiara cea mare” vor ajunge la putere(Apoc 16 şi 17). Aşa sunt arătate şi în pece-tea aceasta a cailor apocaliptici.

Nimeni n-ar putea şti de s-a deschis oriba pecetea cailor apocaliptici. Aşa însă cumumblă vremurile şi oamenii de azi, parcă seaude prin lume ropotul cailor roşii, negri şigalbeni.

Un cal roşu, cu „sabie mare”, se pare că afost şi războiul cel mare. Avem şi acum acest„cal roşu”. E diavolul, cumplitul vrăjmaş care


22

omoară mereu pacea şi dragostea dintre oa-meni şi din sufletul lor.

Avem şi „calul cel negru” care de ani de zilene strigă şi nouă preţuri grozave: scumpete,lipsă şi mizerie.

Avem şi „calul cel galben”. Acesta e calulcel grozav ce vine cu „veşti de războaie, cu-tremure de pământ, ploi de cenuşă, foamete şiciumă” (Mt 24). Acesta e „calul” ce ne ame-ninţă cu „un necaz aşa de mare cum n-a fostde la începutul lumii până acum” (Marcu 13).Cu adevărat, „moartea şi iadul” umblă parcăprin lume cu acest cal. Ah! Ce seceriş grozavare moartea şi iadul în zilele noastre! E plinălumea de cumplite fărădelegi şi stricăciuni su-fleteşti. E plină lumea de cei omorâţi cu su-fletul de către „caii” apocaliptici. E plină lu-mea de moarte sufletească.

Mergem spre „ziua mâniei Mielului”, cândse va arăta iarăşi „calul cel alb”. „Apoi am vă-zut cerul deschis şi iată, s-a arătat un cal alb.Cel se stătea pe el era îmbrăcat în haină mu-iată în sânge. Numele lui este „Cuvântul luiDumnezeu”; „Cel ce judecă” (Apoc 19, 11-13).

Vai de cei ce nici în aceste vremuri nu setrezesc din somnul răutăţilor!

Preot Iosif TRIFA

23

Cele şapte cupe…

„Şi am auzit glas mare zicând celor şapteîngeri: «Mergeţi şi vărsaţi pe pământ cele şaptecupe ale mâniei lui Dumnezeu».

Şi s-a dus cel dintâi şi a vărsat cupa sa pepământ şi s-a făcut rană rea şi mare întreoameni. Şi al doilea înger a vărsat cupa sa înmare şi s-a făcut sânge ca de mort. Şi al trei-lea înger a vărsat cupa sa în râuri şi în izvoa-rele apelor şi s-au făcut sânge. Şi al patruleaînger a vărsat cupa sa peste soare şi i s-a datlui să dogorească pe oameni în focul lui. Şi aufost dogoriţi oamenii de o arşiţă mare şi au hulitnumele lui Dumnezeu, Cel ce are stăpânirepeste rănile acestea, şi nu s-au pocăit, ca să-Idea slavă Lui.

A cincea şi a şasea cupă s-au deşertat. «Şiau hulit (oamenii) pe Dumnezeul cerului pentrudurerile lor şi pentru rănile lor şi nu s-au pocăitde faptele lor». Şi al şaptelea înger a vărsat cu-pa sa în aer şi a ieşit glas mare din biserica ce-rului, de la scaun, zicând: S-a făcut…

Şi s-a făcut cutremur mare, toate ostroaveleau fugit şi munţii nu s-au mai aflat.” (Apoc. 16)

Se vede şi în această arătare, a cupelor,mersul vremurilor de apoi. Se vor revărsa pepământ fel de fel de groaznice urgii, în faţa că-rora însă oamenii vor sta nepăsători. Urgiile


24

vor lovi pământul şi pe oameni cu rană mare,dar, în loc de îndreptare, oamenii vor huli „nu-mele lui Dumnezeu, Cel ce are stăpânire pesteaceste răni”.

Mergând spre ziua arătării Fiului Omului,oamenii vor trece prin cupele mâniei lui Dum-nezeu.

Nimeni n-ar putea şti de s-a început ori în-că nu revărsarea celor şapte cupe… De amajuns ori încă n-am ajuns sub revărsarea lor.Acest lucru singur Tatăl Ceresc îl ştie.

Aşa însă, cum umblă vremea şi purtărileoamenilor, se pare că am ajuns de fapt într-ozodie a revărsării cupelor. De ani de zile se re-

Preot Iosif TRIFA

25

varsă peste noi cupele mâniei lui Dumnezeu,dar oamenii „hulesc mai departe numele luiDumnezeu”, stăruind în fărădelegi şi nepăsarefaţă de cele sufleteşti.

S-a revărsat peste noi cupa cea cu sânge arăzboiului, dar n-am ascultat-o. Suntem mairăi ca înainte de război.

S-au revărsat şi se revarsă mereu peste noicupe cu foc, cu secete, cu grindină, cu furtuni,cu beteşuguri, cu potopuri, cu uragane, cugreutăţi, cu lipsuri, cu necazuri şi cu alte fel defel de plăgi, ce nu se mai gată. Însă noi, în locsă ne îndreptăm, tot mai răi ne facem.

Cupele mâniei lui Dumnezeu se revarsămereu asupra noastră, dar noi ne vedem îna-inte de păcate şi fărădelegi.

Vremurile ce le trăim ar trebui să fie vre-muri de spaimă, de înfricoşare, de post, de ru-găciune şi de întoarcere la Dumnezeu. Însă, înloc de aceasta, vremurile noastre sunt vremuride cumplite păcate şi fărădelegi.

Domnul vorbeşte cu noi prin fel de fel deurgii şi arătări şi ne cheamă să ne întoarcemdin căile pierzării. Cupele mâniei lui Dumnezeuse revarsă peste noi strigând după noi să nelăsăm de răutăţi.

În ziua cea mare a Judecăţii, cupele ce serevarsă azi peste noi cu urgii şi arătări cereştivor mărturisi contra noastră. Prin ele Domnul


26

Dumnezeu a vorbit cu noi şi ne-a strigat să nelăsăm de răutăţi, dar noi n-am ascultat che-marea Lui. Vai celor ce nici în aceste vremuribiblice nu se trezesc din răutăţi!

Oamenii aşteaptă vremuri mai bune… Oa-menii suspină după vremuri de uşurare, darnici un bine şi nici o uşurare nu ne va veni pâ-nă nu ne vom întoarce la Dumnezeu. Cupelevor revărsa înainte peste noi urgii şi pedepseatâta timp cât nu ne vom lăsa de răutăţi.

Cele şapte trâmbiţe…

„Şi când s-a deschis pecetea a şaptea, s-afăcut tăcere în cer ca la o jumătate de ceas. Şiam văzut pe cei şapte îngeri care stau înaintealui Dumnezeu şi li s-a dat lor şapte trâmbiţe.

Şi îngerul cel dintâi a trâmbiţat şi s-a făcutgrindină şi foc amestecat cu sânge. Şi al doi-lea… al treilea… al patrulea înger a trâmbiţatşi am auzit pe un înger zburând în mijlocul ce-rului, zicând cu glas mare: Vai, vai celor ce lo-cuiesc pe pământ… În zilele acelea vor căutaoamenii moartea şi nu o vor afla şi vor pofti sămoară şi moartea va fugi de la ei…

Şi al cincilea… şi al şaselea înger a trâm-biţat… şi de aceste bătăi s-a omorât a treia parte

Preot Iosif TRIFA

27

din oameni… şi ceilalţi oameni, care n-au muritde rănile acestea, nu s-au pocăit de faptele mâi-nilor lor, ca să nu se închine dracilor şi idolilor(adică patimilor şi păcatelor)… şi nu s-au pocăitde uciderile lor, nici de fermecătoriile lor, nici decurvia lor, nici de furtişagurile lor.

Şi al şaptelea înger a trâmbiţat şi s-au fă-cut glasuri mari în cer, zicând: Mulţumim Ţie,Doamne Dumnezeule, Atotţiitorule, Cel ce eşti,şi Cel ce erai, şi Cel ce vii, că ai luat puterea Taşi ai împărăţit.” (Apoc cap. 8, 9, 10 şi 11).

Seamănă şi această arătare cu celelaltedouă de mai înainte: cu arătarea „cailor” şi cua „cupelor”. Spune şi această arătare că învremurile din urmă se vor ivi groaznice urgii şiarătări cereşti, faţă de care însă oamenii vorsta nepăsători şi vor muri în fărădelegile lor.

Arătarea cu cele şapte trâmbiţe e cea dinurmă şi parcă cea mai grozavă. Suntem încădeparte, suntem poate încă foarte departe deea. Însă vremurile noastre seamănă şi cuaceastă arătare. Urgii şi arătări destule s-auivit şi se ivesc şi azi în lume, însă oamenii staunepăsători faţă de ele. Îşi văd mai departe derăutăţi şi păcate.

Urgiile şi arătările din vremurile noastresunt tot atâtea trâmbiţe cereşti care ne strigăsă ne trezim din somnul păcatelor şi al pieiriisufleteşti.


28

O trâmbiţă după alta, un necaz după altul,o urgie după alta răsună şi strigă spre noi săne trezim din păcate. Însă oamenii „se închinămai departe dracilor şi idolilor”… se închinădrăceştilor patimi şi păcatelor… „nu se pocă-iesc de uciderile lor, nici de vrăjitoriile lor, nicide curvia lor, nici de furtişagurile lor”.

Vremurile noastre sunt o trâmbiţă cereas-că ce strigă: „Vai, vai de locuitorii pământului,că trecură două nenorociri şi vin altele… Vai,vai de locuitorii pământului, din pricina celor-lalte trâmbiţe ce au să mai sune”!

Preot Iosif TRIFA

29

Vremurile ce le trăim ar trebui să fie vre-muri de spaimă, de trezire, de înfricoşare, depost şi de întoarcere la Dumnezeu. Însă, în locde acestea, vremurile noastre sunt vremuri decumplite păcate şi fărădelegi.

Trăim vremuri biblice, trăim vremuri apo-caliptice. Trăim parcă vremurile „cailor”, ale„cupelor” şi ale „trâmbiţelor” apocaliptice. Deani de zile parcă tropăie prin lume „caii” apo-caliptici, se revarsă „cupele” şi răsună „trâm-biţele”. Sub ochii noştri se împlinesc Scripturişi profeţii.

Somnul cel mai greu şi adânc este cel di-naintea revărsatului zorilor. Omenirea parcădoarme într-un astfel de somn de adâncă de-cădere sufletească. Un somn greu după care vaveni „Mirele”.

Vai, ce puţini au rămas cei ce „priveghea-ză”! Vremurile noastre sunt o trâmbiţă cereas-că ce strigă celor ce dorm să se trezească şicelor ce priveghează să n-adoarmă.

Ferice de cel ce se va afla priveghind (Mt24, 46).


30

Dumnezeu vorbeşte cu noi…Domnul se judecă cu noi

Domnul Dumnezeu S-a descoperit nouă caun Tată Ceresc nespus de bun, milostiv şi ier-tător. Aşa ne-a spus şi Fiul Său cel Sfânt, IisusMântuitorul: „Că ştie Tatăl vostru cel Ceresc cetrebuinţe aveţi” (Mt 6, 32). „Căci cine este omulacela dintre voi care, dacă-i cere fiul său o pâi-ne, să-i dea o piatră? Sau dacă îi cere un peşte,să-i dea un şarpe? Cu atât mai vârtos Tatălvostru Care este în ceruri va da lucruri bunecelor ce I le cer” (Mt 7, 9-11).

Şi oare ce semn de dragoste mai mare netrebuie decât aceasta că Tatăl Ceresc a jertfit pesingurul Său Fiu, „ca tot cel ce crede în El să nupiară, ci să aibă viaţa de veci” (In 3, 16)?

Însă în timpul din urmă, Tatăl Ceresc par-că S-a întors împotriva noastră cu mânie. A în-ceput parcă iarăşi a grăi cu noi Domnul urgii-lor şi plăgilor din Vechiul Testament. Se parecă avem un Tată ce ne dă piatră în loc de pâineşi şarpe în loc de peşte.

De ce? Pentru că, prin fărădelegile noastreşi împietrirea noastră în răutăţi şi în blestemă-

Preot Iosif TRIFA

31

ţii, am batjocorit dragostea şi bunătatea Tată-lui Ceresc. Ne-am bătut joc de îndelung-răb-darea şi bunătatea Sa. Se pare că am ajuns lahotarul când Domnul zice, prin prooroculIeremia: Nu mai pot suferi fărădelegile voastre.

Trăim vremuri biblice. Domnul vorbeşte cunoi. Domnul se judecă cu noi. „Domnul se ju-decă cu popoarele Sale” (Ier 25, 31). Trăimvremuri de judecată cerească. Poate că am in-trat în vremea judecăţii. Poate că am intrat învremurile judecăţilor apocaliptice pe careDomnul Dumnezeu i le-a arătat Evanghelistu-lui Ioan (cartea Apocalipsei).

Poate că s-au deschis cărţile şi au începuta se rupe „peceţile”… „Şi eu, Ioan, fratele vos-tru, am văzut şapte sfeşnice de aur şi în mijlo-cul lor pe Cineva îmbrăcat cu o haină lungăpână la picioare şi încins la piept cu un brâude aur… Ochii Lui erau ca para focului şi dingura Lui ieşea o sabie ascuţită, ca să loveascăneamurile” (Apoc 1 şi 19).

Vremurile noastre sunt vremuri de ceartăşi mânie cerească. „Mă voi certa cu voi, ziceDomnul” (Ier 2, 9), „pentru că nu este adevăr,nici iubire, nici cunoştinţă de Dumnezeu pepământ” (Osea 4, 1).

Vremurile noastre sunt vremuri de mânieşi urgie cerească. Sunt vremuri de grăire aTatălui Ceresc cu noi. „Aşa zice Domnul, iată,


32

Eu chem toate neamurile pământului şi voigrăi către ele cu judecată pentru răutatea lor,căci M-au părăsit pe Mine şi s-au închinat ido-lilor” (Ier 1, 16).

Preot Iosif TRIFA

33

„Domnul vorbeşte când într-un fel, cândîntr-altul, dar omul n-ascultă” (Iov 33, 14).De ani de zile Dumnezeu vorbeşte cu noi prinfel de fel de urgii şi arătări cereşti. Vorbeşteaşa pentru că ne-am înfundat în păcate şirăutăţi. Când un prunc începe a-şi face decap, tatăl o ia cu aspra. Cu buna nu mai poateface nimic.

Tatăl Ceresc lucrează cu dragoste, darcând dragostea nu mai prinde, vine urgia. Ce-rul de sus lucrează acum şi cu urgia. Vai de ceice nici acum nu se trezesc din răutăţi! Bătăile,şi urgiile, şi arătările cereşti vor mărturisi şi elecontra lor în ziua cea mare a Judecăţii.

Trăim vremuri biblice. Oamenii suspinădupă vremuri mai bune… oamenii aşteaptăvremuri de uşurare, dar nici un bine nu ne vaveni până nu ne vom întoarce la Tatăl Ceresc.Din urgiile vremurilor noastre numai o singurăcale de scăpare avem: să ne împăcăm cu TatălCeresc, „să facem pace cu El, da, să facem pa-ce” (Isaia 27, 5).


34

Într-un cântar ceresc stăm şi noi

Trăim vremuri biblice, pentru păcatele şifărădelegile noastre, Domnul se judecă cu noi.

„Ascultaţi cuvântul Domnului, căci vrea săse judece Domnul cu cei ce locuiesc pământul,că nu este adevăr, nici milă, nici cunoştinţă deDumnezeu pe pământ. Blestem şi minciună,ucidere şi furtişag şi preacurvie s-a revărsat pepământ…pentru aceea va plânge tot pământul”(Osea 4, 1-3).

Nu caută oamenii altceva decât „să-şi facărău unul altuia” (Dan 11, 27). „Fiecare iubeştemita şi umblă după plată” (Isaia 1, 23). „De lacel mic până la cel mare sunt lacomi de câş-tig, de la prooroc până la preot, toţi înşală (Ier6, 13).

„Toţi sunt nişte preacurvari, au limbă min-cinoasă şi merg din răutate în răutate… seînşală frate pe frate şi tot prietenul umblă cuvicleşug… se înşală unii pe alţii, îşi deprindlimba să mintă şi se trudesc să facă rău… ca-mătă peste camătă şi vicleşug peste vicleşug…şi să nu-i pedepsesc Eu pentru aceste lucruri?zice Domnul” (Ier 9, 2-7).

Preot Iosif TRIFA

35

La Daniel 5, 27 este unul care „s-a aflat cu lipsă lacântar”. Cântăreşte-te şi tu, să vezi, nu cumva eşti

şi tu cu „lipsă la cântar”?


36

«Aşa zice Domnul: „Mă voi judeca cu voi şicopiii voştri pentru că aţi pângărit pământulMeu”» (Ier 2, 9).

„Apropiaţi-vă, neamuri, şi auziţi! Popoare,luaţi aminte! Să audă pământul şi cei ce locu-iesc pe dânsul, căci mânia Domnului este pestetoate neamurile” (Isaia 34, 1-2). „Vai peste vaiva fi şi veste peste veste” (Iezec 7, 26).

«Aşa zice Domnul: „Iată, Eu chem toateneamurile pământului şi voi grăi către ele cujudecată pentru răutatea lor, căci M-au pă-răsit pe Mine şi s-au închinat idolilor”» (Ier16, 11).

Mâna cea tainică de la ospăţul lui Balta-zar a scris cuvintele: Mene, Tekel, Fares. Aldoilea dintre aceste cuvinte (Tekel) înseamnă„cântărit”.

Într-un cântar ceresc stăm şi noi – cum sevede şi în imaginea de mai sus. Deoparte stauporuncile Domnului şi sabia judecăţii, iar decealaltă parte stau idolii păcatelor şi ai răută-ţilor noastre. Cumpăna e aplecată spre idoli, deaceea nu ne mai slăbesc bătăile şi urgiile ce-reşti.

Şi nu ne vor slăbi până când cumpănapurtărilor noastre nu se va îndrepta

Preot Iosif TRIFA

37

Mene, Techel, Fares…

Biblia spune că împăratul Baltazar dinBabilon a făcut odată un chef mare cu o miede învăţaţi. Câte prostii nu face omul la che-furi şi beţii!

În toiul chefului, Baltazar a poruncit să ise aducă vasele cele sfinte din templul (bise-rica) Ierusalimului, să bea vin din ele. „Şi auadus vasele cele sfinte de aur şi argint şi aubăut din ele împăratul şi boierii lui şi ţiitoa-rele (curvele) cele ce se culcau cu el şi îi lău-dau pe dumnezeii cei de aur, şi de argint, şide aramă, şi de fier, şi de piatră”… Dar, în a-cel ceas, o mână s-a ivit şi a scris pe peretevorbele: „Mene, Techel, Fares”. Atunci „împă-ratul s-a tulburat şi boierii lui au încremenit”şi nimeni n-a putut citi scrisoarea. Împăratula chemat pe toţi „înţelepţii Babilonului” să ci-tească scrisoarea, dar n-au putut nici unul s-o citească, nici s-o tălmăcească împăratului.La sfatul împărătesei, împăratul l-a chemat peDaniel proorocul, care a tâlcuit scrisoarea,spunând că cele trei vorbe înseamnă „sparge-rea împărăţiei lui”.


38

Citiţi pe larg această istorie în cartea proo-rocului Daniel, la capitolul 5; imaginea de maijos îl arată pe Daniel tâlcuind scrisoarea.

Ce plină de învăţătură pentru noi şi pen-tru vremurile noastre este această întâmplaredin Biblie! Ca pe vremea Babilonului şi a lui

Preot Iosif TRIFA

39

Baltazar, aşa e pornită şi lumea de azi sprecumplite stricăciuni sufleteşti: beţii, chefuri,desfrânări şi destrăbălări. Suntem pe un gro-zav povârniş sufletesc.

Se pare că şi lumea de azi e un mare ospăţal lui Baltazar, în care oamenii se închină laidolii plăcerilor, ai desfătărilor, ai înşelăciuni-lor, ai zavistiilor şi ai altor nesfârşite răutăţi şistricăciuni sufleteşti. În mijlocul acestor strică-ciuni sufleteşti s-a ivit şi în zilele noastre omână înfricoşătoare, o mână nevăzută, care deani de zile scrie mereu fel de fel de semne şiarătări înfricoşate.

Zi de zi, an de an, mâna aceasta se iveşte totmai tare şi scrisoarea ei se face tot mai mare.

De ani de zile, o mână nevăzută scrie me-reu greutăţi, necazuri, frământări, lipsuri caren-au fost încă în lume. Dar oamenii nu s-auspăimântat şi nu s-au îndreptat. Mâna cea ne-văzută a început să scrie şi fel de fel de înfrico-şătoare semne şi arătări cereşti.

Deasupra capului nostru, cu adevărat,parcă o mână nevăzută scrie fel de fel de ară-tări şi semne înfricoşătoare. Mâna DomnuluiDumnezeu este această mână. Semnele şi ară-tările vremurilor noastre sunt chemarea Dom-nului Dumnezeu de a ne lăsa de răutăţi.

Baltazar i-a pus pe „înţelepţii Babilonului”să afle tâlcul celor trei cuvinte. S-au frământat


40

mult înţelepţii Babilonului să afle tâlcul, darnu l-au putut afla. Scrisoarea era de la Dum-nezeu şi tâlcuitorul ei nu putea fi decât un omal lui Dumnezeu, un om credincios, Danielproorocul. Nu ştiinţa, ci credinţa era chematăsă tâlcuiască cele trei cuvinte.

Învăţaţii de astăzi se frământă şi ei să afletâlcul şi înţelesul semnelor şi arătărilor dinvremurile noastre. Despre cutremure, despreploile de cenuşă, despre uragane etc., spun felde fel de păreri şi teorii. Însă adevărul deplindespre aceste lucruri, ştiinţa nu l-a putut afla.Şi nici nu-l va putea afla, pentru că semnele şiarătările din vremurile noastre sunt scrisoareacea nevăzută a Tatălui Ceresc. Tâlcul ei îl poateafla numai credinţa şi credincioşii. Nu ştiinţa,ci credinţa e chemată să tâlcuiască semnelevremurilor noastre.

O mână nevăzută – mâna Domnului Dum-nezeu – scrie în lume de ani de zile fel de fel desemne şi arătări înfricoşătoare. Este şi azi unDaniel, care singur poate dezlega şi tâlcuiaceste semne. Acest Daniel este Sf. Scriptură,Biblia. Cuvântul lui Dumnezeu din Sf. Scriptu-ră spune apriat, în tot locul, că urgiile sunt pe-deapsa Domnului Dumnezeu şi sunt chemareaDomnului Dumnezeu de a se întoarce oameniidin calea răutăţilor.

Preot Iosif TRIFA

41

„Aşa zice Domnul: Iată, Eu chem toateneamurile pământului şi voi grăi către ele cujudecată, pentru toată răutatea lor, căci m-aupărăsit pe Mine şi s-au închinat idolilor” (Ier.16). Ca şi la ospăţul lui Baltazar, deasupra o-menirii de azi şi deasupra stricăciunilor sufle-teşti de azi s-a ivit o mână care a scris trei cu-vinte. Învăţaţii nu pot citi aceste cuvinte şi nule pot tâlcui. Aceste cuvinte sunt: Întoarceţi-văla Dumnezeu! (Iezec.18, 30). „Întoarceţi-vă cătreMine şi Eu Mă voi întoarce către voi, zice Dom-nul” (Mal 3, 7).

Tâlcul cuvintelor Mene, Techel, Fares a fostacesta: Numărat, Cântărit, Împărţit (Dan 5, 25).Poate că mâna Domnului Dumnezeu ne scrie şinouă o sentinţă ca aceasta. Domnul ne-a cân-tărit şi n-a aflat nimic bun în noi. Ne-a topit încuptorul urgiei şi n-a aflat argint în noi (Isaia48, 10)… Ne-a bătut şi n-am vrut să ne întoar-cem (Ier 5, 3)… Poate că zilele şi anii noştrisunt împărţiţi şi număraţi.

Prin urgiile, necazurile şi frământările vre-murilor noastre, noi trebuie să trecem caprintr-un foc curăţitor de păcate. Ascultaţi cezice proorocul Daniel:

„În zilele acelea va fi vreme de necaz, de ca-re n-a fost niciodată de când sunt neamurile pepământ… mulţi se vor curăţi, se vor albi, se vor


42

lămuri (în aceste necazuri), dar cei fărădelegevor nelegiui.

Cei răi vor face răul şi nici unul din cei răinu va înţelege, dar cei pricepuţi vor înţelege”(Dan 12, 10).

Între care din aceştia eşti tu, cititorule?Cine este înţelept să ia seama la aceste lu-

cruri! Cine este priceput să le înţeleagă. CăileDomnului sunt drepte şi cei drepţi umblă peele, dar cei răzvrătiţi cad pe ele (Osea 14, 9).

Preot Iosif TRIFA

43

Singura noastră scăpare:

Să ne împăcăm cu Dumnezeu prin Sângele

Crucii lui Iisus Hristos (Col 1, 20)

Noi suntem într-un fel de război cu TatălCeresc. Fărădelegile şi răutăţile noastre auumplut pământul. O aprigă vrăjmăşie s-a pusîntre cer şi pământ între om şi Dumnezeu.

Dar oricine a intrat şi intră în acest înfrico-şat război rămâne bătut şi rănit. Bătuţi şi ră-niţi suntem şi noi. Sângele curge din toate ră-nile noastre şi nu ştim ce să ne mai facem.

Din această stare nenorocită, o singurăcale de scăpare avem: să ne împăcăm cu TatălCeresc. Să-L rugăm pe Iisus Mântuitorul să neîmpace El, căci El singur ne poate împăca, Elsingur fiind marele Mijlocitor între noi şi Dum-nezeu (I Tim 2, 5). Iar Dumnezeu ne îmbieaceastă pace. „El vrea să împace totul cu Sineprin Iisus Hristos, făcând pace cu noi prinsângele Crucii Sale (Col 1, 20).

Să facem pace cu Dumnezeu prin sângeleCrucii scumpului nostru Mântuitor. Urgiilevremurilor noastre sunt strigarea acestui Pa-


44

vel: „Împăcaţi-vă cu Dumnezeu, în numele luiIisus Hristos” (II Cor 5, 20). „Să facem pace cuDumnezeu, da, să facem pace” (Isaia 27, 5),căci numai atunci va veni în lume pacea şiuşurarea.

Iisuse, preascumpul nostru Mântuitor! „Toţine-am abătut, împreună netrebnici ne-am fă-cut”… şi acum ne luăm pedeapsa. Suntem învrăjmăşie cu Dumnezeu pentru fărădelegilenoastre şi înfricoşat lucru este a cădea în mâi-nile viului Dumnezeu. Fie-Ţi milă de noi, IisuseDoamne, căci Tu singur ne poţi ajuta. Bătuţi denevoi şi răniţi de păcate, cădem în faţa Ta.Sângele curge din rănile noastre trupeşti şi su-fleteşti.

Fie-Ţi milă de noi, Iisuse Doamne, căci pie-rim în această osândă. Tu singur ne poţi ajuta;tu singur ne poţi scăpa. Plângând cădem în fa-ţa Ta şi cu lacrimi ne rugăm Ţie: împacă-ne ia-răşi cu Tatăl Ceresc. Împacă-ne prin Jertfa Tacea mare şi sfântă. Singura noastră nădejdede mântuire este Jertfa Crucii Tale. Mântuieş-te-ne, Doamne, şi ne scapă mai înainte de a nesfârşi.

Preot Iosif TRIFA

45

Semne şi arătări cereşti

De la război încoace, vremurile noastresunt pline cu fel de fel de semne şi arătări ce-reşti. Voi spune însă că aceste semne şi arătăricereşti nu sunt numai cele ce se văd pe cer şivin din cer, ci şi cele ce se văd pe pământ şi sepetrec între noi.

Chiar şi vremurile noastre, parcă schimbatecu totul, sunt un fel de semn ceresc. Războiul celmare a fost şi el un semn ceresc. Răutăţile celemari sunt şi ele un semn ceresc. Greutăţile celemari sunt şi ele un semn ceresc. Umblarea vremii,cu valuri de secete, de geruri, de uragane, grindine,furtuni grozave este şi ea un semn ceresc. Cutre-murele de pământ sunt şi ele un semn ceresc.

Dar, pe lângă aceste, au fost în zilele noas-tre şi alte înfricoşate arătări cereşti.

Ploi de cenuşă şi pucioasă

În primăvara anului 1928, prin Basarabia,Moldova şi Bucovina au căzut ploi de cenuşă.Cenuşa era de natură vulcanică. La câtevasăptămâni, prin Moldova a căzut un fel de pu-


46

cioasă, un fel de praf de culoare galbenă, se-mănând cu făina de porumb şi având un mirosgreu de pucioasă.

Oamenii s-au umplut de spaimă. Pe unelelocuri s-au tras clopotele şi oamenii s-austrâns în biserici.

În iarna anului 1929, această arătare s-arepetat din nou. Prin o parte din Basarabia,Moldova şi Bucovina, a căzut din nou cenuşă.

Iată câteva mărturii prinse aici, spre a nu fiuitate:

Galaţi, 21 februarieÎn dimineaţa zilei de 21 februarie, populaţia

a rămas îngrozită când a văzut acoperişurile ca-selor şi străzile pline cu cenuşă. Noaptea ploua-se cenuşă. Stratul era foarte gros şi superstiţioşiisusţineau că e semn rău.

Giurgiu, 21 februarieAzi d.a., la ora 3:00, un nor negru şi gros a

acoperit cerul, venind dinspre nord-est. Din acestnor a început să cadă o ninsoare ciudată, care adurat aproape două ore.

Era cenuşă adevărată.La ora 5:00, când cerul s-a înseninat, fru-

moasa haină albă a oraşului era înlocuită cu unstrat gros de cenuşă.

Poporul superstiţios a fost cuprins de o marespaimă.

Preot Iosif TRIFA

47

Zăpadă roşie

În iarna anului 1929, în luna februarie, afost o nouă arătare cerească. În seara zilei de15 februarie, la Chişinău şi în jur, în Basara-bia, a căzut zăpadă roşie. Iată ştirea ce s-a pu-blicat prin ziare despre această arătare:

Chişinău, 15 februarieÎn seara zilei de 15 februarie, pe la orele

6:00, aici a căzut zăpadă de culoare roşie. Unstrat roşu de 6-8 centimetri a acoperit pământulşi casele. Lumea, spăimântată, a intrat în bisericişi a făcut rugăciuni. Superstiţioşii vorbesc despreacest fenomen ca de o prevestire de rău.

La câteva zile după această arătare, într-un alt loc, la Lespezi, în jud. Muscel, a căzutzăpadă neagră. Iată înştiinţarea ce s-a publicatprin ziare:

Lespezi, 18 februarieÎn noaptea de vineri spre sâmbătă a nins cu

zăpadă neagră. Întreaga localitate s-a trezit di-mineaţa acoperită cu un strat gros de un degetde praf negru ca pământul. Orăşelul avea unaspect sinistru.

Acest fenomen, unic până acum în locurilenoastre, a stârnit mare spaimă. Superstiţioşii


48

pun această ninsoare neagră în legătură cu di-versele prevestiri de rău.

Despre ploile de cenuşă, învăţaţii au spusla început că ar fi nisipuri aduse de vânt deprin stepele Rusiei. Pe urmă, aflându-se că ce-nuşa era de natură vulcanică, au spus că ar fiadusă de vânturi de la atari vulcani „de prinmari depărtări”. Despre zăpada cea roşie, în-văţaţii încă nu s-au declarat. Se vor afla însă şiaici, desigur, nişte „mari depărtări”.

Noi însă zicem că toate acestea sunt semneşi arătări cereşti ce strigă la noi să ne lăsăm derăutăţi. Învăţaţii au dreptate. Cenuşa şi zăpadacea roşie au venit din „mari depărtări”… au ve-nit din depărtarea Tatălui Ceresc… Au venit cao înştiinţare că cerul nu mai poate suferi fără-delegile noastre. Au venit ca o strigare să nelăsăm de răutăţi.

Şi vor fi semne în soare şi lună (Lc 21, 25)

Un astronom anunţă că se va rupe Luna înopt bucăţi

O veste mare a colindat lumea, ziarele aupublicat ştirea de mai jos:

„Ziarul «Le Matin» anunţă din Londra că sir

Preot Iosif TRIFA

49

James Jeans, preşedintele Societăţii Naţionalede Astronomie, a declarat că în curând vomasista la un fenomen de fărâmiţare a lunii.

Avem motive foarte serioase, a declaratdomnia sa, să afirmăm că în curând Luna vatrece printr-o zonă primejdioasă pentru ea şică rezultatul va fi o bucătăţire a ei.

Se vor desprinde întâi două părţi din ea,apoi patru şi, în urmă, opt bucăţi, care se voraşeza în jurul lunii ca inelul din jurul lui Sa-turn.

După această catastrofă a Lunii ar urma,după sir James Jeans, ca, în toate nopţile, pă-mântul să aibă lună plină.”

Fireşte, această ştire a stârnit pe tot locul omare curiozitate. Şi au început îndată discuţi-ile în jurul ei. O parte dintre astronomi spun:Ceea ce spune colegul nostru din Londra nu eun lucru nou. Luna e o planetă fără viaţă; şi-atrăit traiul. Moartea şi stingerea ei e de aştep-tat. Însă calculele noastre arată că vor mai tre-ce câteva milioane de ani până va muri Lunacu totul. Prin urmare, lumea poate fi în pace.Şi îşi poate vedea în linişte de treburi (de pă-cate).

Alţi astronomi spun: Ei, şi ce are să fie da-că s-ar rupe Luna în opt bucăţi? Asta nu în-seamnă nici o primejdie pentru pământ, chiardacă ar fi să cadă pe pământ unele dintre acele


50

bucăţi, iacă, se vor sparge câteva case şi câtevacapete şi atât! Prin urmare, lumea îşi poate ve-dea liniştită de treburi (de păcate)!

Alţii zic, iarăşi: E adevărat că, în cazul uneiLuni rupte în opt bucăţi, pe pământ ar urma omare tulburare de climă, dar vom avea şi far-mecul nopţilor cu opt Luni, în care farmec,„dragostele” vor spori şi mai mult.

Şi iac-aşa discută învăţaţii o problemă carestă scrisă în Biblie. Căci învăţaţii, dacă ar citiBiblia, ar afla acolo şi istoria Lunii şi a sfârşi-tului ei.

Profeţind sfârşitul veacurilor, Domnul Iisusa zis: „Iar în zilele acelea… vor fi semne în soa-re, în lună şi în stele. Şi pe pământ va fistrâmtorare printre neamuri, care nu vor şti cesă facă la auzul urletului mării. Oamenii îşi vorda sfârşitul de groază, în aşteptarea lucrurilorce vor să se întâmple (Lc 21, 25-26. Iar dupăaceste zile de necaz, soarele se va întuneca, lu-na nu-şi va mai da lumina şi stelele cerului vorcădea din cer” (Mt 24, 10).

Despre când vor fi acestea, Domnul Iisus azis numai atât: Ele vor veni pe neaşteptate şi îivor afla pe oameni cufundaţi în păcatele lor.„Cum s-a întâmplat în zilele lui Noe, cândmâncau şi beau şi se însurau… şi n-au ştiutnimic până a venit potopul, tot aşa va fi şi lavenirea Fiului omului” (Mt 24, 37-39).

Preot Iosif TRIFA

51

Prin urmare, iată cum Biblia arată lămuritşi istoria cu luna. Va veni o vreme când se vorarăta semna mari în soare şi în lună şi va fimare necaz pe pământ, dar oamenii îşi vor ve-dea înainte de păcate şi astronomii vor da co-municate să fie lumea liniştită… şi să-şi vadăînainte de… păcate, că cu-i nici o primejdie.

Aşa a fost şi pe timpul lui Noe, când astro-nomii îi „linişteau” pe oameni că ploile sunttrecătoare. Îi va ajunge pe oameni sfârşitul peneaşteptate, aşa cum i-a prins şi potopul.

Trăim vremuri biblice. Trăim vremuri apo-caliptice. De-acum înainte, pentru cel credinci-os e o plăcere să vadă cum se împlinesc Scrip-turile zi de zi.

Urgiile din America

Seceta şi furtunile de nisip. Peste 300 deani, America va fi o pustie? Un brâu de îm-

pădurire lung de 2000 de km

Semne şi arătări cereşti nu s-au arătat nu-mai la noi în România, ci şi în alte continentedecât al nostru. Îndeosebi în anii din urmă,America de Nord a avut urgia secetei şi a fur-tunilor de nisip. Grozavă este seceta, dar fur-tunile de nisip pun capăt. Sunt ceva îngrozitor,


52

apocaliptic. Unde încep aceste furtuni, oameniişi animalele fug ca de foc. Ele nimicesc totul.Pe urma lor, pământul rămâne acoperit cu unstrat de nisip pe alocuri gros de câte un metru– şi locul acela rămâne pustiu pentru totdeau-na. Nu se mai poate folosi. În Oklahoma şi pealte locuri, furtunile de nisip au pustiit sute demii de hectare.

Care să fie cauza acestor secete şi furtunide nisip? Cercetătorii spun: Europenii au aflatAmerica de Nord plină de imense păduri careregulau ploile şi clima. Însă europenii au făcutimensa greşeală de a se repezi cu topoarele şimaşinile la păduri şi a le nimici. Iar nimicindpădurile s-a tulburat şi clima; s-au împuţinatploile şi a crescut uscăciunea. Dacă nimicireapădurilor va continua – spun cunoscătorii – în-cetul cu încetul, America va deveni o ţară pus-tie. Ministrul agriculturii din America, dlTugyel, prezice că seceta şi furtunile de nisipvor pustii cu totul America în timp de 300 deani. Râul Missisippi va fi înghiţit pe rând demarea de nisip; oraşul St. Louis va ajunge oruină şi totul se va preface în pustiu, dacă nuse vor lua măsuri de oprire a pustiirii pădurilorşi de replantare a pădurilor nimicite.

Dar mai presus de toate, seceta şi urgiadin America este şi ea strigarea cerului de sus.Seceta şi celelalte urgii din America şi de pe la

Preot Iosif TRIFA

53

noi ne vin pentru purtările noastre. Furtunilepăcatului au pustiit ogoarele sufleteşti, de ace-ea se pustiesc şi ogoarele celelalte. Să cadăploaia şi „apa cea vie” peste aceste „ogoare”, şiatunci vor rodi şi brazdele plugului. Urgiile ce-reşti strigă şi ele să ne întoarcem la Dumne-zeu, cum aşa de bine strigă un de-al nostru dinAmerica, în scrisoarea ce urmează.

Ce ne scrie unul din America

despre grozavele furtuni de nisip

Cucernice părinte Trifa!Veţi şti că de vreo şase ani ne aflăm într-o

stare de tot săracă, fiindcă în aceşti 5 ani trecuţiseceta şi lăcustele ne-au nimicit rău ogoarele cugrâu şi alte bucate. Şi nu numai că au fost secetăşi lăcuste, dar şi furtuni şi vânturi mari, care ţi-neau câte două şi trei zile, dar aşa vânturi marică ridica lutul de pe ogoare sus în aer, de se fă-ceau nori de lut şi nisip. Şi măcar că era ziua pela amiazi şi senin, dar norii de lut întunecau soa-rele, de nici casele de prin migieşi nu le puteaivedea, aşa că pentru mulţi oameni era foarte greusă meargă până la fântână după apă, fiindcă înpreajma vântului nu puteai deschide ochii, aşa căde multe ori trebuia să mergem cu spatele înaintesau să punem un vas pe cap.


54

Şi aşa, aceste vânturi cu nori de lut ţineautimp de câte două, trei zile şi după aceea, vreozi, ceva, se cam liniştea şi apoi altă furtună, dinaltă parte venea.

Dar acest an, a dat Dumnezeu că îi mai li-nişte, dar acuma, în contra altor vânturi şi noriîntunecoşi, mulţi dintre noi mergem încă cu spa-tele înainte, prin furtunile şi norii întunecoşi aifărădelegilor şi ai păcatelor; şi atunci norii întu-necoşi ai păcatelor ş pulberea fărădelegilor uşorne va orbi ochii sufletului şi atunci ne face decădem prin gropi şi temniţe: aşa mă gândesc cărău ne înşelăm când ne lăsăm şi umblăm toatăviaţa în nelegiuire, plăceri rele, beţii şi altele – şila urmă, cu candela stinsă şi cu spatele înainte,cum oare vom intra în împărăţia cerului?

Mihai Bocico,P.O. Readl. Sask – Canada

5000 de oameni au murit în căldurile

din America

Dumnezeu a vorbit cu Noe şi a zis: „Iată,Eu fac un legământ cu voi… şi apele nu se vormai face un potop care să nimicească oricefăptură (Fac 9, 8-15).

„În ziua aceea – ziua Domnului – cerurile

Preot Iosif TRIFA

55

vor trece cu trosnet, trupurile se vor topi decăldură şi pământul cu tot ce este pe el va ar-de” (II Ptr 3, 10).

Un uriaş val de căldură a trecut pesteAmerica şi Europa: peste „lumea cea nouă” şi„lumea cea veche”. În America, acest val decăldură a atins culmi neatinse niciodată pâ-nă azi. Telegramele au vestit că în aceste căl-duri au murit acolo mai mult de 5000 de oa-meni.

Ne putem închipui ce prăpăd va fi pe acolo.Pe unde mor 5000 de oameni, ne putem închi-pui câte vite, câte animale, câte vietăţi se vor fiprăpădit. Peste America a trecut seceta de laproorocul Hagai: „Am chemat – zice Domnul –seceta peste ţară, peste munţi, peste grâu…peste oameni şi peste vite, peste tot lucrulmâinilor voastre” (Hagai 1, 9-11). „Voi face cacerul de deasupra voastră să fie fier şi pă-mântul aramă” (Lev 26, 19).

La sfârşitul potopului, Biblia ne spune căDumnezeu s-a împăcat cu omul şi omenirea,lăsându-ne curcubeul făgăduinţei că nu va maipedepsi lumea cu potop care să nimiceascăorice făptură (Fac 9, 8-15).

Dar, după potop, pământul şi mul s-austricat din nou. „Şi a văzut Dumnezeu că pă-mântul s-a stricat şi tot omul s-a abătut de lacalea lui” (Fac 6, 12).


56

De aceea, prin graiul Apostolului petru,Dumnezeu a vestit un nou potop, de foc, princare va trece lumea la sfârşitul veacurilor. „Înziua aceea – ziua Domnului – cerurile vor tre-ce cu trosnet, trupurile se vor topi de căldurăşi pământul cu tot ce este pe el va arde” (II Ptr3, 10).

De acest potop de foc, de acest sfârşit allumii prin foc ne aduce Dumnezeu aminte prinsemnale şi arătările din zilele noastre.

Seceta, focul şi prăpădul din America şide la noi ne aduc şi ele aminte de „potopul celde foc” care se apropie. Mor oamenii de căldu-ră, ne topim de căldură, ca să ne aducemminte de apropierea vremii când „trupurile sevor topi de căldură şi pământul cu tot ce estepe el va arde”.

În toate felurile, cerul de sus strigă pe noi:Pocăiţi-vă, căci se apropie Împărăţia lui Dum-nezeu… se apropie sfârşitul!

Cel ce nici acum nu se trezeşte e pierdutpe veci!

Preot Iosif TRIFA

57

„Şi, pe alocuri, vor fi cutremurede pământ”… (Mt 24, 7)

Pe lângă alte multe răutăţi şi urgii pe carele-au avut, anii de după război au fost plini şide cutremure de pământ. Nu trece lună în caresă nu se audă despre „cutremure pe alocuri”.

În anul 1924 a fost groaznicul cutremurdin Japonia, în care au pierit peste trei sute demii de oameni. Anii 1927 şi 1928 au fost nişteani ai cutremurelor. În anul 1928 a fost şi cu-tremurul din Balcani care a ţinut două luni.

Sunt şi aceste cutremure un semn al vre-murilor ce le trăim.

Despre cutremurele de pământ, ştiinţa aretrei păreri. Unii spun despre cutremure căsunt stârnite de nişte uriaşe goluri ce s-ar aflaîn pântecele pământului. Alţii spun că de unstrat de pământ care este încă în fierbere, carenu s-a răcit de tot. Şi iarăşi, alţii spun căatracţia soarelui şi a lunii ar mişca scoarţapământului. Ştiinţa nu ştie nici azi cauzeleadevărate şi precise ale cutremurelor.

Lucrul acesta îl ştie numai credinţa. Nuştiinţa, ci credinţa e chemată să explice cutre-


58

murele de pământ. Cutremurele de pământsunt grăiri despre tăria şi puterea lui Dumne-zeu. Cutremurele vorbesc celor necredincioşi,celor mândri şi îngâmfaţi despre puterea luiDumnezeu. Domnul de sus este „Cel ce cautăspre pământ şi îl face pe el de se cutremură, Celce se atinge de munţi şi ei fumegă” (Ps 103, 32).„Cutremurat-ai pământul, Doamne, şi l-ai tulbu-rat pe el” (Ps 52). „Să se teamă de Tine tot pă-mântul şi să zică: cât sunt de înfricoşate lucrurileTale!” (Ps 65, 3).

În vreme de cutremur poate afla omul câteste de slab şi de neputincios faţă de Făcătorullui şi al lumii. Cutremurul ia omului reazemulcel mai sigur ce-l are: pământul de sub picioa-re. Cutremurul prăbuşeşte toate reazemele celepământeşti ale omului. Atunci numai se aratăce preţ mare are reazemul cel sufletesc, reaze-mul credinţei. Oraşe şi sate întregi s-au prăbu-şit în Bulgaria într-o clipă de vreme, ca nişteridicături făcute de nişte biete furnici.

Înainte de cutremurul din Bulgaria, înoraşul Filipopoli, un bogătan îşi sfârşise dezidit un palat. Şi tocmai în preseara cutre-murului dăduse un mare banchet, de bucu-ria intrării în casele cele noi. Dimineaţa erape stradă, abia scăpat cu fuga, numai cuhainele de noapte pe el. Palatul său era una

Preot Iosif TRIFA

59

cu pământul. Într-un alt loc, pământul s-acrăpat şi a înghiţit case şi oameni.

Cutremurele sunt, mai departe, o strigareşi o chemare a Domnului Dumnezeu către oa-meni şi popoare, să se lase de răutăţi. Cutre-murul este un semn prin care Domnul vor-beşte cu neamurile pământului. „Tulbura-se-vor neamurile şi se vor spăimânta cei ce locuiescpe pământ de semnele Tale, Doamne” (Ps 64, 8).De ani de zile avem mereu astfel de semne care„tulbură neamurile şi le înspăimântă”. Şi răz-boiul a fost un astfel de semn. Şi plăgile ce neîmblătesc şi cutremurele şi toate celelalte fră-mântări sunt tot atâtea semne prin care Dom-nul ne arată că într-o clipeală ne poate trimitepieirea şi ne cheamă să ne lăsăm de răutăţi.„Luaţi învăţătură, ca nu cumva să se mânieDomnul pe noi” (Ps 2, 12).

Cei ce locuiau pe un vulcan

În Japonia, ţara vulcanilor şi a cutremu-relor, un om şi-a luat îndrăzneala şi s-a aşezatcu casa tocmai sus, unde fusese gura unuivulcan ce se stinsese. După el, altul şi altul.

N-a trecut mult şi un sat întreg s-a înfiri-pat pe locul unde vulcanul mai înainte scuipafoc şi cenuşă. Anii trecură şi oamenii uitară pe


60

ce fel de loc stăteau. Deveniră nişte oameni ves-tiţi de răi, beţivi, suduitori, desfrânaţi etc. Îşibăteau joc de chemările mântuirii.

Dar ce s-a întâmplat? Într-o noapte, tocmaicând satul avea petrecere şi chef, pământul în-cepu a bubui. Vulcanul îşi deschise gura şiîntr-o clipă satul şi oamenii se scufundară înadâncul pierzării.

O, cum nu se gândesc oamenii că şi noi lo-cuim pe un astfel de „vulcan”! În zilele noastreplouă cenuşă vulcanică, o arătare că DomnulDumnezeu într-o clipeală ne poate pierde. Şitotuşi oamenii nu se înspăimântă şi de răutăţinu se lasă.

Se bucura pe timp de cutremur…

Pe timpul unui cutremur, când lumea eraîngrozită şi înspăimântată, o femeie credincioa-să stătea plină de linişte şi bucurie. Se bucurape un timp de groază şi de spaimă.

– Ce-i cu tine, femeie, o întrebă un om, dete bucuri pe o groază ca asta, când şi cei ne-credincioşi se cutremură?

– Tocmai pentru asta mă bucur, răspunsefemeia, că-i văd pe necredincioşi cutremu-rându-se în faţa puterii lui Dumnezeu. Eu mă

Preot Iosif TRIFA

61

bucur că Tatăl meu cel Ceresc Îşi arată pute-rea… Eu mă bucur că am în cer un Dumnezeuatât de puternic, de poate scutura pământul…Eu mă bucur văzându-i pe cei necredincioşicutremurându-se în faţa puterii lui Dumnezeuşi m-aş bucura şi mai mult dacă prin asta L-arafla pe Dumnezeu… Doamne, deschide-le lorochii cei sufleteşti, să Te vadă!


62

Dumnezeu face şi azi minuniPe Core şi pe soţii lui, din Biblie, i-a înghiţitpământul. O aşa minune s-a întâmplat şi încutremurul din Bulgaria, din anul 1928

Vorbind astă-vară cu un om din popor,acesta îmi zicea:

– Oare de ce nu mai face Dumnezeu şi aziatare minune, ca în Biblie? Poate atunci oame-nii s-ar mai înfricoşa şi s-ar mai lăsa de răutăţi.

– O, dragul meu, i-am răspuns, Dumnezeuface şi azi minuni. Vremurile noastre sunt plinede fel de fel de minuni şi arătări cereşti. Numaicât oamenii n-au ochi sufleteşti să le vadă…

În primăvara anului 1928, a fost un puter-nic cutremur de pământ în Bulgaria şi în Gre-cia. Cutremurul s-a simţit şi în partea sudică aţării noastre. Două luni a ţinut acest cutremur.Sute de oameni au pierit în el. Sate şi oraşe aufost pustiite. Multe amănunte înfricoşătoares-au petrecut cu acest prilej.

Cu prilejul acestui cutremur s-au petre-cut minuni tot atât de mari ca şi cele din Bi-blie. Într-un loc ne spune Biblia că pe Core şipe soţii lui i-a înghiţit pământul de vii. Serăsculaseră împotriva lui Moise „şi pământul

Preot Iosif TRIFA

63

de sub ei şi-a deschis gura şi i-a înghiţit pe eişi casele lor împreună cu toate averile lor şipământul i-a acoperit de tot. Un foc a ieşit dela Domnul şi a mistuit două sute cinzeci deoameni şi tot Israelul a fugit, strigând: Să fu-gim ca să nu ne înghită pământul” (Num 16);(imaginea de mai jos arată această înfrico-şată minune şi pedeapsă cerească).

Mare şi înfricoşată a fost minunea aceas-ta. Ei, bine. O astfel de minune s-a petrecut şiîn Bulgaria în zilele noastre şi în vecinătateanoastră.


64

Iată ce a scris un trimis al ziarului «Uni-versul», care a fost la faţa locului unde s-a pe-trecut cutremurul:

Am fost într-un sat, scrie gazetarul, distruscu totul de cutremur, în satul Papazil. Ţăraniide acolo mi-au istorisit prăpădul astfel:

Primul cutremur l-am simţit în sâmbăta Paş-tilor. Pagube prea mari n-a făcut. Miercuri, în 18aprilie, la vreo două-trei ceasuri după ce se în-noptase, o nouă zguduitură, însoţită de bubui-turi, ne trezi buimăciţi din somn. Într-o clipă fu-girăm care încotro, pe câmp şi prin grădini.

În adâncul pământului se auzi o rostogoli-re de bubuituri ca un tunet grozav, ca un clo-pot uriaş. Vitele mugeau şi nechezau înspăi-mântător, cele legate rupseseră funiile şi toateporniră razna, ca zăpăcite, galopând cătreporţi şi înapoindu-se de unde plecaseră. Câi-nii urlau sinistru, a pustiu. Femeile şi copiiiţipau şi se tânguiau, bătrânii căzură la pă-mânt, bătând cu frunţile pământul. Sub ochiinoştri aveam vedenii apocaliptice, din vremu-rile de mânie cerească.

Deodată pământul prinse să se zgâlţâie.Zguduiturile legănau pământul şi oamenii,voind să umble, se împleticeau ca pe punteaunui vapor prins de furtună în larg. Mulţi aufost trântiţi la pământ. Nu se mai auzea nici unglas, deşi toată lumea ţipa, gemea, se jeluia.

Preot Iosif TRIFA

65

Tunetele subpământene se înteţiră, iar caselese prăbuşeau cu huruiri asurzitoare. Şi oame-nii nici nu se mai zăriră între ei. Un nor grosde praf, ieşind din dărâmături, orbi cele câtevalumini din sat. În întunericul deplin, oameniiînlemniră. Nimeni nu gândea să se mişte, fie-care, în spaima lui, socotind că poate pămân-tul se scufundase şi dacă avea să se mişte, arfi căzut în vreo gură nevăzută a pământului.

De la o vreme zguduirea slăbi. Încetă şiprăbuşirea clădirilor. Numai artileria grea desub pământ îşi continua bubuiturile.

Gemete şi horcăieli răzbeau sinistre depretutindeni. Într-un colţ al satului cineva flu-iera din răsputeri, strident, alarmant: era unţăran ce-şi pierduse minţile şi, în nebunia lui,încerca să întreacă cu fluierul lui tunetul dinadâncul pământului. De la un timp bubuiturilemai încetară. Părinţii şi copiii începură a sestriga între ei şi alergau unii la alţii, uitând defrica pământului şi îmbrăţişându-se de bucu-ria întâlnirii.

Când s-a luminat de ziuă, o privelişte înfio-rătoare văzură ochii noştri. Satul era una cupământul. Mulţi îşi aflară moartea sub dărâ-mături. Alţii, şi mai mulţi, erau răniţi. Într-unloc pământul înghiţise cu totul cinci case şicâţiva oameni.

Un ţăran, cu picioarele frânte, ghemuit pe


66

marginea unei gropi, povesti că „l-a înghiţit pă-mântul şi apoi l-a azvârlit afară”. Mamă-sa fu-sese de asemenea aruncată, din căruţa în caredormea, în aceeaşi groapă şi, printr-o minune,rochia i s-a prins într-un cui dintr-o grindărăsturnată peste gura gropii şi femeia, în ne-simţire, a rămas spânzurată până la ziuă, cândoamenii au scos-o şi au readus-o la viaţă.

Un jandarm a fost găsit prins până la brâuîntr-o crăpătură a pământului. La ziuă oameniiau săpat pământul şi l-au scos nevătămat.

Într-o mulţime de locuri, pământul s-adeschis şi a înghiţit case şi oameni. În orăşelulCirpan, pământul a înghiţit patru case cu oa-meni cu tot. Strigătele celor înghiţiţi se auzeaudin adâncul pământului. Pe urmă, pământuls-a închis şi vaietele s-au stins.

Într-o casă cu etaj din Filipopoli, trei oa-meni care se rugau în clipele cutremuruluis-au trezit coborâţi în adâncul pivniţei cu odaiecu tot, aşa cum se rugau, nevătămaţi.

Într-un sat s-a năruit biserica, dar cruceadin vârful turnului a rămas neatinsă înfiptă învârful mormanului de ruine, ca şi când ataremână ar fi făcut acest lucru.

Gazetele au fost pline de astfel de minuni.Cine a zis dar că Dumnezeu nu mai face

minuni? Domnul Dumnezeu face şi azi minuni,tot atât de înfricoşătoare şi minunate ca şi cele

Preot Iosif TRIFA

67

din Biblie. Pe Core şi pe soţii lui, din Biblie, i-aînghiţit pământul de vii. Acelaşi lucru s-a în-tâmplat şi în Bulgaria, în vecinătatea noastrăchiar în zilele noastre.

Domnul vorbeşte şi azi prin fel de fel de mi-nuni şi arătări înfricoşate şi prin ele ne cheamăsă ne lăsăm de răutăţi. Dar oamenii nu vor săle înţeleagă, nu se înfricoşează şi de păcate nuse lasă. Vremurile noastre sunt pline de fel defel de semne şi arătări.

„Şi voi, oamenilor, nu vă spăimântaţi desemnele cerului?” (Ier 10, 2)

Vai celor ce nici în ceasul acesta, în ceasulal doisprezecelea, nu se înfricoşează şi de rău-tăţi nu se lasă!


68

Învăţături din cutremuruldin Balcani

Vitele şi şoarecii au scăpat,dar oamenii ba

În primăvara anului 1928 a fost un groaz-

nic cutremur de pământ în Bulgaria. Prăpădul

acesta are multe amănunte pline de învăţături.

Iată alături unul mult spunător:

În timpul cutremurului din Bulgaria s-a

adeverit că vitele presimt prăpădul cutremu-

rului. Un sat a fost distrus. În preseara prăpă-

dului, vitele au lat-o razna la câmp. Aşişderea

şi şoarecii au părăsit casele, ieşind afară la

câmp. Noaptea a venit prăpădul. Vitele şi şoa-

recii au scăpat, dar oamenii ba.

Această întâmplare întăreşte şi istoria cu

potopul lui Noe. Necredincioşii spun: Cum s-a

putut să intre în corabia lui Noe atâtea ani-

male sălbatice? Cine le-a strâns şi cine le-a

băgat în corabie? Întâmplarea din Bulgaria,

iată, ne dă răspunsul: le-a băgat în corabie

presimţirea prăpădului. Animalele au presim-

Preot Iosif TRIFA

69

ţit potopul şi au intrat degrabă în corabie. Ele

s-au mântuit, dar oamenii ba.Se ridică însă întrebarea: se poate oare ca

animalele să fie înzestrate cu simţuri mai alesedecât omul? Se poate oare ca şoarecele, cel maimic, să ştie mai mult decât omul, cel făcut du-pă chipul şi asemănarea lui Dumnezeu?

La această întrebare, un mare învăţat creş-tin răspunde: Şi omul a avut acest simţ al pre-simţirilor. L-a avut şi l-a pierdut. L-a pierduttocindu-şi puterile sufleteşti cu fel de fel depatimi rele. Prin păcat, omul a pierdut o mareparte din zestrea sufletească ce a avut-o de la


70

Dumnezeu. Între acestea a pierdut şi presimţi-rea dezastrelor. Numai cei credincioşi mai au oparte din această zestre.

Se şi vede acest lucru: lumea e plină desemne şi arătări cereşti, dar câţi se spăimântăde ele? Şi câţi intră în „corabie”?

Vremurile noastre sunt chemarea DomnuluiDumnezeu să intrăm îndată în corabia mântui-rii. Vremurile noastre sunt strigarea ce s-a auzitîn timpul potopului: „Noe, intră în corabie tu şitoată casa ta”. Trăim vremuri în care parcă ce-rul şi pământul strigă către noi: Oameni buni,intraţi îndată în corabia mântuirii!

Cutremurul din Turcia

În anul 1939, un groaznic cutremur a zgu-duit ţara turcească, pe o întindere de pământcât jumătate din ţara noastră. Au fost zeci demii de morţi, 12 oraşe şi peste 80 de sate com-plet distruse.

Localităţi în plină dezvoltare şi capitale dejudeţ, dintre care şi vestitul oraş Kayserî (fostaCezarea Capadociei) au fost şterse de pe faţapământului. Şi foamete mare a cuprins fiinţelerămase sub cerul liber, fără adăpost şi în gerulcel mai cumplit, fără hrană.

Preot Iosif TRIFA

71

Dar, mai mult, în centrul regiunii unde afost groaznicul cutremur, lângă muntele vulca-nic Eergias, înalt de 4000 metri, se înalţămuntele vulcanic Ararat, cu o înălţime de peste5000 de metri (munte pe care s-a oprit corabialui Noe după cele 40 de zile şi nopţi de potop);dar, de această dată muntele n-a mai fost loculde scăpare, ci el a aruncat valuri de foc şi pu-cioasă, iar lumea îngrozită a fost prinsă de unmare potop de ape din râurile ce se revărsau.

De pe tărâmurile biblice s-a ridicat, subochii noştri, un semn mare. Araratul biblic avărsat din adâncurile lui valuri de foc şi de pu-cioasă. Vremurile noastre sunt strigarea ce s-aauzit în vremea potopului.

Trăim vremuri biblice, „şi voi, oamenilor,nu vă spăimântaţi de semnele cerului?”

vai celor ce nici în ceasul al 12-lea nu se în-fricoşează şi de răutăţi nu se lasă.

Marele cutremur din România

Dintre multele semne cereşti care s-auarătat şi în ţara noastră, cutremurul din 10noiembrie 1940 a fost dintre cele mai grozave.A fost cutremurul cel mai nimicitor care s-aabătut vreodată asupra ţării noastre. Sute şi


72

mii de case au fost dărâmate, sute de oameniau fost omorâţi.

Orăşelul Panciu din judeţul Putna a fostcomplet dărâmat. Şi chiar Bucureştiul, capitalaţării, a fost încercat nespus de greu.

A fost grozavă îndeosebi completa dărâma-re a uriaşei case cu unsprezece etaje numită«Carlton», de sub dărâmăturile căreia s-au scospeste 100 de morţi.

Acest cutremur care a urmat îndată dupăgroaznicul cutremur din Turcia, unde s-au dă-râmat chiar localităţi biblice, a îngrozit şi a puspe gânduri lumea toată. În faţa acestor semnecereşti, acei care au avut urechi să audă şiochi să vadă s-au întors către Dumnezeu.

Copilaşul Andrei, care a scăpat cu viaţă dindărâmăturile casei «Carlton» a dat lumii cea miafrumoasă lecţie, răspunzând ziariştilor care-lîntrebau despre cum a scăpat, prin următoareascrisoare: „Dumnezeu a auzit rugăciunile mele,ne-a scăpat de la moarte, mulţumesc lui Dum-nezeu...” (Andrei Aubert, cl. a II-a primară)

Copii şi bătrâni s-au întors cu frică la Dum-nezeu. În faţa acestei nenorociri, omul s-a văzutcât este de mic şi s-a întors la Dumnezeu.

Ce mai aşteptăm noi astăzi?Nici tu, dragă cititorule, auzind despre a-

cest semn ceresc, n-ai părăsit încă fărădelegile,întorcându-te cu adevărat la Dumnezeu?

Preot Iosif TRIFA

73

Ştiinţa şi arătările cereşti

Ştiinţa se sileşte să explice pe „cale natu-rală” toate semnele şi arătările cereşti (şi se si-leşte „să combată şi superstiţia poporului”).Despre ploile de cenuşă din primăvara anului1928, învăţaţii spuneau la început că provindin nori de nisip aduşi de vânturi de prin ste-pele Rusiei sau de prin… pustiul Saharei.

Însă cercetătorii aflară a doua zi că cenuşacăzută era de „natură vulcanică”, adică nu ni-sip, ci tocmai cenuşă de care au vulcanii. Laasta, învăţaţii au sucit-o, spunând că cenuşa afost adusă de vânturi de la cine ştie ce vulcande prin „mari depărtări”.

Ploile de cenuşă s-au repetat în iarna anu-lui 1929, în luna februarie. Şi de data asta segrăbiră unii învăţaţi, motivând tot cu „nisipul”din stepele Rusiei, dar se încurcară; pentru căprin stepele Rusiei era zăpadă de trei-patrumetri.

A rămas iarăşi explicaţia cu ceva vulcanidin „mari depărtări”.

Pe lângă asta, în 15 februarie 1929, la Chi-şinău şi prin alte locuri din Basarabia a căzut


74

zăpadă roşie. De data asta, ştiinţa nu s-a preagrăbit să-şi spună cuvântul.

Tot cam aşa a păţit ştiinţa şi cu explicaţiacutremurelor de pământ. Dăm mai jos douămult-grăitoare întâmplări:

Cu prilejul cutremurului de pământ dinBulgaria, trimisul unui ziar din Bucureşti acules o ştire despre următoarea întâmplare:

A doua zi de Paşte, o ceată de geologi – şistrăini şi bulgari – cercetători ai scoarţei pă-mântului şi ai cutremurelor, au sosit cu au-tomobilul din Sofia în oraşul Stara-Zagora,unde fusese cutremurul. Sosind la faţa locu-lui, şi-au instalat pe pământ aparatele lor şiau început a face fel de fel de desene şi cal-cule. După o muncă de trei ore, au vestit po-porului că perioada oscilaţiilor s-a sfârşit(adică pământul şi-a isprăvit lucrarea, terme-nul clătinărilor a trecut). Geologii s-au pusapoi la masă să ia prânzul.

Dar tocmai în clipele când s-apucară sămănânce, pământul se zgudui cu furie de treiori. Masa se răsturnă şi supa sări în faţa mân-cătorilor. Bravii geologi puseră mâna repede peunelte şi se repeziră în galop la automobile şipărăsiră în fugă oraşul.

Această întâmplare este şi ea o mărturiedespre neputinţa omului şi a ştiinţei în faţaputerii lui Dumnezeu. La ocoşelile învăţaţilor

Preot Iosif TRIFA

75

din Stara-Zagora a răspuns pământul, zicân-du-le parcă: „Şi tu, omule, o biată furnică, teapuci să explici şi să profeţeşti lucruri în caresingur Dumnezeu are cuvântul şi puterea”.

Mai bune prevestitoare ale cutremuruluis-au adeverit a fi vitele. Vitele presimt cu ceasuriînainte cutremurul. Se umplu de nelinişte. A-leargă încoace şi încolo, iar câinii urlă a pustiu.

Ţărani bătrâni din Bulgaria, care au maitrecut prin cutremure, s-au orientat după neli-niştea vitelor. Se aminteşte despre un sat dis-trus, unde oamenii au scăpat prin observarea


76

acestei nelinişti. Seara vitele arătau o neliniştebătătoare la ochi şi câinii urlau. Atunci bătrâ-nii satului au zis: „Ăsta nu e semn bun; ăsta esemn de cutremur… Să dormim în noapteaasta afară din case”…

S-au culcat pe afară; noaptea a venit pră-pădul, a distrus casele, dar ei au scăpat cu vi-aţă. În vremea asta, lumea de la oraş, ascul-tând de comunicatele „liniştitoare” ale învăţa-ţilor, s-au culcat prin case şi mulţi au pierit.„Comunicatele” vitelor s-au adeverit mult maide preţ decât comunicatele seismologilor.

Este şi întâmplarea aceasta o mărturie des-pre neputinţa ştiinţei în faţa puterii lui Dum-nezeu.

Sunt hotare în faţa cărora ştiinţa trebuiesă îşi pună uneltele jos şi să îngenuncheze îm-preună cu noi în faţa lui Dumnezeu cel Atot-puternic, Făcătorul cerului şi al pământului.

Preot Iosif TRIFA

77

„Iar în vremurile din urmă...” (I Tim 4, 1)

Vor fi şi semne false. Să nu daţi crezareoricărui duh

Dar mai jos, să spunem ceva şi despresemnele cereşti false. Un copil al lui Dumnezeutrebuie să citească Biblia şi în ceea ce vede şiaude. Aşa am făcut şi eu tâlcul acesta în trenulde la Sibiu la Bucureşti.

În gara Copşa, aştept un ceas după accele-ratul de Bucureşti. În vremea asta, mă strecorîn sala de aşteptare a poporului. Îmi place tot-deauna să aflu ce vorbeşte, ce gândeşte şi cumvede lumea poporul. E popor mult în gară, spo-rit şi de soldaţi care se întorc acasă de la ma-nevre. Mă apropii de un grup care discuta cevaaprins. Aflu că vorbesc despre minuni şi ară-tări cereşti. Un soldat bănăţean spune că la eiîn Banat s-a ivit un bou care vorbeşte.

Cică un ţăran a început să-şi bată un boucare nu trăgea. şi boul s-a întors către el,zicându-i: „Până acum am tras eu, de acum veitrage tu”...

Soldatul istorisea plin de convingere


78

această minune. Şi lumea credea. Azi e plinBanatul de zvonul acestei „minuni”.

Un alt călător spunea despre „minunea”care colindă de mult prin unele părţi din Olte-nia şi sudul Ardealului.

E vorba despre un preot din judeţul Gorjcare n-a vrut să îngroape pruncul unui om să-rac până nu i se achită taxa. Tocmai în timpulăsta, omul sărac a găsit o comoară de galbenişi i-a dus preotului un galben pentru îngropă-ciune, spunându-i şi cum a dat norocul pesteel de a găsit galbenii. Noaptea, preotul şi-a traspe faţă pielea unei bărbi de ţap. Şi, ducându-sela fereastra omului, a strigat: „Eu sunt draculşi am venit să-mi dai galbenii înapoi, căci suntai mei”. Omul a dat galbenii. Dar, ajungândacasă, preotul a văzut că nu mai poate lepădabarba cea de ţap. A rămas cu barbă de ţap şiumblă cu ea prin lume. I s-a spus şi laMaglavit că trebuie să o poarte trei ani de zile,drept canon.

Un alt călător, din nordul ţării, spuneadespre un cal-nălucă ce se vede în unele părţizburând peste dealuri în zorile şi amurgul zilei.Şi nechează de se îngrozeşte lumea. Şi obser-vam că oamenii credeau şi se îngrozeau.

Poate se mai afla cineva cu atare minune,dar se anunţă sosirea acceleratului şi trebuiesă plec.

Preot Iosif TRIFA

79

Urcat în tren, răsfoiesc ziarele şi, iată, afluîn ele încă o „minune”. Într-un ziar citesc:

Câmpulung 16: Primul pretor din regiuneaPodgoria, judeţul nostru, a raportat telefonic Pre-fecturii că o găină a femeii Sabina GheorgheCristea din Comuna Râncăciov a făcut un ouavând imprimat pe coajă chipul Domnului IisusHristos şi o scriere indescifrabilă. Oul a fost de-pus în biserica satului.

Întâmplarea a produs senzaţie în întreagaregiune.

Ajuns în gara Braşov, îmi cumpăr încă unziar. Şi mai aflu şi aici o „minune”:

Vaslui 14: Soldatul Nichita Gh. din reg. 25„Mareşal Prezan”, originar din comuna Dragşenidin judeţul Vaslui, spune că, pe când făcea desantinelă noaptea, i S-a arătat Dumnezeu într-untei din faţa postului şi i-a poruncit să spună laoameni să se pocăiască. Şi locul din faţa ghereteisă fie ţinut curat, pe o rază de 5 metri. Dupăaceasta, glasul i-a spus să dea alarma şi săscoată soldaţii din corpul de gardă afară şi săfacă câte trei mătănii. Nechita, spăimântat, a în-ceput să strige şi garda a ieşit afară. Vestea astas-a răspândit îndată în întreg oraşul.

Plecând mai departe cu trenul, mă gândescîn mine: dacă de la Sibiu până la Braşov aflaidespre atâtea „arătări” şi „minuni”, apoi, desi-gur, ţara va fi plină cu astfel de minuni. Desfacacum Biblia şi citesc:


80

„Căci va veni o vreme când oamenii îşi vorîntoarce urechile de la adevăr şi se vor îndreptacătre basme” (II Tim 4, 3). „Pentru cei ce suntpe calea pierzării din pricină că n-au primitdragostea adevărului ca să fie mântuiţi, Dum-nezeu le trimite o lucrare de rătăcire, ca săcreadă o minciună, pentru ca toţi cei ce n-aucrezut adevărul, ci au găsit plăcere în nelegiui-re, să fie osândiţi (II Tes 2, 10-12).

Ce mult spune acest loc din Biblie! Cu-vântul lui Dumnezeu spune lămurit că, învremurile din urmă, oamenii vor crede în totfelul de basme şi amăgiri şi se vor spăimânta.Dar această spaimă nu va fi spre mântuire, cispre osânda celor nelegiuiţi. De ce oare aceas-tă aspră sentinţă? Au nu este bine că oameniise cutremură şi se îngrozesc? Ba da! Dar astavine după ce omul n-a vrut să creadă în dra-gostea adevărului; în minunile ce le-a făcutDumnezeu pentru mântuirea noastră. Faptulcă oamenii cred cu putere în fel de fel de bas-me şi amăgiri trage după sine mustrarea ce-rească: Vezi, omule! Tu poţi crede... Tu ai pu-tut crede în fel de fel de basme. Dar n-ai cre-zut în Cuvântul Meu, în Jertfa Fiului Meu, însolia Fiului Meu...

Bogatul din Evanghelia lui Lazăr cerea dela Dumnezeu să meargă în lume un om înviat

Preot Iosif TRIFA

81

din morţi – şi atunci oamenii vor crede şi se vorpocăi.

„Au acolo pe Moise şi pe prooroci”, i-a răs-puns Dumnezeu.

Acelaşi răspuns îl dă Dumnezeu şi azi, cudeosebire că El zice azi: Au acolo CuvântulMeu, Cartea Mea... au acolo solia Fiului Meu...L-am trimis în lume pe Fiul Meu... L-am omo-rât şi L-am înviat din morţi pe Fiul Meu celscump pentru voi şi mântuirea voastră... Dacănu credeţi şi nu vă înfioraţi de această înfrico-şată Minune, atunci totul e în zadar... mântui-rea voastră e pierdută...

Aşa e şi cu „minunile” şi „arătările” de azi.De-ar grăi toţi caii din lumea asta – cei nelegi-uiţi nu s-ar mântui. Chiar spaima şi cutremu-rul lor le va fi spre osândă, căci au crezut într-o minciună, dar n-au crezut în dragostea ade-vărului şi nu s-au înspăimântat de Minuneacea mare de la dealul Golgotei. (Dealtfel, unfrate preot îmi spunea din experienţa lui pasto-rală că, spaimele ce s-au ivit în timpul din ur-mă cu convertesc, ci fac numai un cutremurtrecător. Se îngrozesc oamenii, plâng chiar, darpe urmă se întorc iarăşi la păcatele lor...)

Şi încă ceva. Basmele şi vedeniile care cir-culă azi sunt şi o mare ispită religioasă. Eleatrag încetul cu încetul privirea oamenilor de laIisus cel Răstignit. O probă ar adeveri deplin


82

acest lucru. Dacă la o mică depărtare s-ar ridi-ca două amvoane, de la unul să se vorbeascădespre Golgota şi Iisus cel Răstignit, iar de lacelălalt, despre boii şi caii care grăiesc – apoieu cred că amvonul cu caii şi boii care grăiescar fi plin de ascultători. Dar la Minunea Golgo-tei n-ar asculta nimeni. Oamenii caută o mi-nune mai mare decât asta.

Vine sfârşitul! Vine ispita religioasă, care I-lfură omului – aşa, pe nesimţite – pe Iisus celRăstignit.

Deci, fraţii mei, mai mult ca oricând înzilele noastre, cu ochii ţintă la Iisus cel Răs-tignit. Cu ochi ţintă la Cuvântul lui Dumne-zeu: „Preaiubiţilor! Să nu daţi crezare orică-rui duh. Ci să cercetaţi duhurile dacă suntde la Dumnezeu. Iar duhul lui Dumnezeusă-L cunoaşteţi după aceasta: orice duh carenu-L mărturiseşte pe Iisus nu este de la Dum-nezeu” (I In 4, 1-3).

Preot Iosif TRIFA

83


Se apropie anul 2000. Tropăie prin lume caiiapocaliptici… se bat împărăţiile, se ridică

„fiarele” şi hălăduie Antihrist

În poporul nostru s-a păstrat o vorbă de ve-chime şi de adâncime biblică. „O mie de ani vatrece, dar a doua nu se va împlini – şi atunci vaveni sfârşitul. şi iată, vremea arată că este cevaîn această vorbă. Hotărât, miroase ceva prinlume a vremurile de apoi. Se simte ceva dinapropierea sfârşitului. Până la anul 2000 maieste numai o viaţă de om şi cine va trăi va vedeasemne şi arătări tot mai înfricoşate.

Hotărât, trăim vremuri biblice. Cei patrucai apocaliptici de la Apocalipsa, capitolul 16tropăie azi prin lume.„Calul cel roşu” a luat pa-cea de pe pământ. „Calul cel negru ţine în mâ-nă „cumpăna” crizelor şi a greutăţilor, iar dupăel vine „calul cel galben” cu sabie, foamete şimoarte (Apoc 16, 1-10).

Lumea se miră de ceea ce se petrece azi înlume. Dar, dacă lumea ar citi Biblia, ar afla în-dată şi ar înţelege îndată toate frământărilevremurilor noastre. Căci Cuvântul lui Dumne-


84

zeu ne-a lăsat amănunţit şi lămurit toate sem-nele şi arătările vremurilor de apoi. Semnele şiarătările vremurilor noastre nu mai sunt un„Mene, Tekel, Fares” din vremea lui Daniel pro-orocul, ci ele sunt peceţi biblice care se desfacsub ochii noştri.

Niciodată cele profeţite la Matei 24 nu s-aupotrivit aşa de bine ca în vremurile şi la oame-nii de azi. Avem toate semnele de la Matei 24:războaie, cutremure de pământ, bătălia împă-răţiilor, răcirea dragostei, ivirea hristoşilor min-cinoşi etc…

Se ridică în lume şi fiarele apocaliptice(Apoc 13, 1). Şi, peste toate, avem semnul celmai sigur al apropierii sfârşitului: stricăciunisufleteşti şi fărădelegi mai grozave ca oricând.Cu adevărat, Antihristul hălăduie azi prin lu-me. „Copilaşilor, aţi auzit că vine Antihristul…el este acum chiar în lume” (I In 2, 18 şi 4, 3).

Trăim parcă plăgile Egiptului

Biblia ne spune că odinioară Domnul Dum-nezeu a pedepsit cu zece plăgi pe Faraon celtrufaş şi pe egiptenii lui. Fiecare plagă era ochemare a Domnului Dumnezeu. Era un fel deînfricoşătoare arătare şi minune cerească.

Preot Iosif TRIFA

85

Cele zece plăgi au început cu minunea pe-trecută când Moise şi Aron se prezentară înfaţa lui Faraon şi prefăcură toiagul în şarpe şişarpele în toiag (imaginea de alături aratăaceastă minune).

Şi ce-au făcut Faraon şi egiptenii în faţacelor zece înfricoşătoare minuni şi arătări ce-reşti? Exact ceea ce facem noi azi. S-au spăi-mântat de ele, au făgăduit ascultare, dar n-auascultat.

Spaima lui Faraon ţinea numai până cândşarpele şi celelalte plăgi stăteau cu gura căs-cată spre el şi apoi iar se învârtoşa să nu as-


86

culte porunca Domnului. De câte ori sosea oplagă, Faraon făgăduia ascultare, dar îndată cetrecea plaga, „văzând că are uşurare, i se în-vârtoşa inima şi nu asculta”. Exact aşa parcăse petrece şi cu noi.

De la război încoace, cu adevărat, parcă şinoi trăim plăgile Egiptului. Abia se gată un ne-caz şi altul şi mai mare soseşte. Abia scăpămdintr-un rău şi altul, mai mare, ne ajunge.

De câţiva ani încoace, Domnul vorbeştecu noi prin fel de fel de pedepse şi plăgi, aşacum vorbea odinioară către Faraon prin Moi-se şi Aron.

Între plăgile Egiptului a fost plaga cu sân-gele, cu broaştele, cu musca câinească, cu ci-uma vitelor, cu vărsatul negru, cu grindina şifocul, cu lăcustele şi altele (Exod, capitolele 7,8, 9 şi 10).

Trăim parcă şi noi astfel de plăgi. După„plaga sângelui” (războiul), veni plaga cu gripa,cu scumpetea, cu musca columbacă, cu valuride foc iarna şi valuri de ger iarna, cu secetecumplite, cu furtuni şi uragane grozave şi al-tele multe.

Câte plăgi trecură peste noi de la război în-coace şi câte poate vor mai trece, căci semnelesunt mai mult de rău decât de bine.

Prin aceste plăgi, Domnul Dumnezeu vor-beşte cu noi, însă noi ne vedem înainte de pă-cate şi răutăţi.

Preot Iosif TRIFA

87

Domnul Dumnezeu a început a vorbi cunoi şi prin fel de fel de înfricoşătoare semne şiarătări cereşti: ploi de cenuşă, cutremure depământ, uragane etc. Ca odinioară Moise şiAron în faţa lui Faraon cel împietrit, aşa şiDomnul Dumnezeu a făcut minuni în faţa noas-tră: a schimbat ploaia în cenuşă, zăpada ceaalbă în zăpadă roşie.

Iar noi ce facem? Exact ceea ce făcea odi-nioară Faraon şi egiptenii. Simţim plăgile,dar nu ascultăm chemarea lor. Vedem sem-nele şi arătările cereşti, ne spăimântăm deele, dar de răutăţi nu ne lăsăm, nu vrem săne îndreptăm.

„Şi, văzând Faraon că are uşurare, i se în-vârtoşa inima şi nu asculta” (Exod 8, 15). Aşaşi noi: făgăduim îndreptare numai până cândne îmblăteşte pedeapsa cerului de sus, dar, în-dată ce se uşurează pedeapsa, uităm de în-dreptare. Şi zicem: „suntem scăpaţi”; şi iarăşifacem tot aceleaşi urâciuni (Ier 7, 10).

Istoria celor şapte chefuitori

Am citit un mic teatru în limba germanăintitulat „Potopul”. Oglindeşte admirabil vremu-rile şi oamenii de azi. Iată-i pe scurt cuprinsul:


88

Şapte oameni se pun într-o noapte pe chefla o crâşmă. Afară plouă. Înăuntru oameniibeau, răcnesc şi suduie, „întrecându-se a searăta unul mai al dracului decât celălalt”. Darafară ploaia se înteţeşte. S-aude vuietul valu-rilor. E inundaţie. Nu mai e chip de plecare.Crâşma e înconjurată de valuri fioroase. Vese-lia a amuţit. Înjurăturile au încetat. Apa creştevăzând cu ochii. Cei şapte încep a se certa: „Tum-ai îndemnat să vin astăzi la cârciumă…” „Tunu m-ai lăsat să plec mai devreme”… De lasfadă, lucrul ajunge la bătaie. Zboară scaunele,palmele, „dumnezei” şi pumnii.

Dar deodată, uşa crâşmei e izbită în lăturicu putere. Apele năvălesc cu furie înăuntru. Epotop. Orice încercare de scăpare e zadarnică.Cei şapte se umplu de spaima morţii. Bătaiadeodată încetează. Stau în faţa morţii şi iată-ischimbaţi cu desăvârşire. Mâinile lor se împre-ună în semn de rugăciune. Simt deasupra lorfâlfâirile morţii. Se apropie unii de alţii… nu maisunt duşmani. Sunt fraţi. Plâng şi se roagă culacrimi fierbinţi. Se îmbrăţişează. În faţa morţiiparcă s-a topit tot răul şi toată ticăloşia din ei.

Dar deodată, ploaia încetează. Apele începa scădea. Zorile se ivesc. Primejdia a trecut, ceişapte au scăpat.

Şi oare ce fac cei scăpaţi din gura morţii?Au plecat căiţi? Da’ de unde! Ei îşi ziseră:

Preot Iosif TRIFA

89

„Scăparăm de potop… a naibii mai fu şi furtu-na asta… Bine că scăparăm cu atât… Pentruasta se face să mai bem una şi să ne bucu-răm… să-i tragem un adălmaş”.

Şi, de bucuria scăpării, cei şapte mai tra-seră o noapte de chef.

Florile din sufletele lor repede s-au ofilit.Au devenit iarăşi ceea ce au fost mai înainte:„unul mai al dracului decât celălalt”, cum îiintitulează neamţul.

Cam în chipul celor şapte chefuitori sun-tem şi noi. Suntem oamenii lui Dumnezeu,plini de dragoste şi iubire frăţească, numai pâ-nă ce peste capul nostru plouă cenuşă, grindi-nă şi alte urgii, iar sub picioare se cutremurăpământul. Dar îndată ce scăpăm de urgia ce-rească, facem iarăşi tot aceleaşi urâciuni.

Din frontul războiului îmi scria un popo-rean că, de va scăpa, apoi trei sferturi din viaţalui va petrece în rugăciune.

L-am văzut după război, izbind cu mâna înmasa unui birt şi suduind de cele sfinte de telua o groază.

În Moldova, pe timpul când se întunecaseziua la amiază şi ploua cu cenuşă, oamenii autras clopotele şi s-au strâns în biserici. Însăpeste câteva zile, răsunau iarăşi crâşmele şipăcatele. Ne spăimântăm de semnele cerului,dar nu ne îndreptăm.


90

Neascultarea lui Faraon s-a gătat cu pieireîn valurile Mării Roşii. Acesta e şi azi sfârşitulneascultării de Dumnezeu: pieirea în valurilepierzării sufleteşti. Vremurile noastre suntvremuri biblice, sunt vremuri prin care Dom-nul Dumnezeu vorbeşte cu noi. Câţi însă audşi ascultă chemările Domnului?

Preot Iosif TRIFA

91

Iosif tâlcuieşte visul lui Faraon, cu cele şapte vaci slabe şi cu cele şapte

spice goale

Imaginea de mai jos arată cunoscuta isto-rie din Biblie, când Faraon a visat visul cucele şapte vaci slabe care au înghiţit pe celegrase şi cu cele şapte spice goale care au în-ghiţit pe cele pline.


92

Faraon „s-a tulburat” pentru acest vis şi,trimiţând, a chemat pe toţi tâlcuitorii Egiptuluişi pe toţi înţelepţii lui, dar nimeni n-a putut sătâlcuiască visul.

Atunci au adus din temniţă în faţa lui Fa-raon pe Iosif, care singur a putut tâlcui acestvis spunând că cele şapte vaci slabe şi celeşapte spice goale înseamnă şapte ani de foa-mete pentru Egipt (citiţi pe larg această istoriela Facere, capitolul 41).

Istoria lui Faraon, cu visurile lui, este plinăde înţeles şi pentru noi şi vremurile noastre.Faraon cu visurile lui stă în faţa noastră ca opredică vie şi grăitoare.

De ani de zile trăim şi noi vremuri de greleîncercări, trăim vremuri cu fel de fel de arătărişi semne cereşti. Trăim vremuri pline de spai-mă şi de groază pentru ziua de mâine. Scăpămdintr-o încercare şi dăm peste alta şi mai grea.Se pare că se plineşte şi în zilele noastre visullui Faraon, cu vacile cele slabe şi spicele celegoale. Pe an ce merge, pe zi ce merge sporesc„spicele goale” şi „vacile slabe “, sporesc lipsu-rile, greutăţile, necazurile.

De ani de zile mergem din rău în mai rău.Încep parcă anii cu „spicele cele goale” şi cu„vacile cele slabe”.

Prin Basarabia a fost secetă trei ani de-arândul. În al treilea an – iarna 1928-1929 – a

Preot Iosif TRIFA

93

fost primejdie de foamete. Guvernul a trebuitsă ia măsuri pentru cei înfometaţi. În varaanului 1928 a fost o secetă grozavă, un val defoc care a distrus pe alocuri porumbul şi se-mănăturile. Prin unele părţi din Vechiul Regata fost primejdie de foamete. A trebuit luate mă-suri pentru cei înfometaţi. În mare criză denutreţ, au suferit în anii din urmă şi vitele.

Cine ştie de nu s-ar începe şi nişte ani cu„spicele goale” şi cu „vacile slabe”, de care săne ferească bunul Dumnezeu.

Vremurile şi încercările ce le trăim ar tre-bui să ne pună şi pe noi pe gânduri, ca pe Fa-raon din Biblie.

Ca Faraon din Biblie, aşa ar trebui să neîntrebăm şi noi, oare ce înseamnă aceste vre-muri de grea încercare?… Oare ce vrea Dum-nezeu cu noi?…

Însă oamenii nici habar n-au de aceste lu-cruri. Trăim vremuri biblice. Se plinesc Scrip-turi sub ochii noştri, dar oamenii nici habarn-au. Faraon s-a speriat pentru un vis; noi ve-dem visul cu ochii şi nu ne speriem, ci stăm li-niştiţi în păcatele şi răutăţile noastre.

Înţelepţii Egiptului n-au putut tâlcui visullui Faraon, cu cele şapte spice. Nici înţelepţiivremurilor noastre nu pot tâlcui semnele, ară-tările şi încercările vremurilor noastre.


94

Acest lucru îl poate face numai credinţa.Credinţa spune şi strigă că semnele şi încercă-rile vremurilor noastre sunt pedeapsa ceruluide sus pentru fărădelegile noastre şi suntchemarea cerului de sus de a ne lăsa de rău-tăţi şi de a ne întoarce degrabă la Tatăl Ceresc.

Ca un Iosif din Biblie, încercările vremuri-lor noastre stau în faţa noastră şi ne strigă:Oameni buni! Lăsaţi-vă de răutăţi, lăsaţi-vă în-dată de răutăţi, căci, altcum, vor veni peste voiîncercări şi necazuri şi mai mari!

Vremurile ce le trăim ar trebui să fie vre-muri de spaimă, de înfricoşare, de post, de ru-găciune şi de întoarcere la Dumnezeu. Însă, înloc de aceasta, vremurile noastre sunt vremuride cumplite păcate şi fărădelegi.

Preot Iosif TRIFA

95

Greutăţile cresc în rând cu răutăţile

Oriunde te-ai mişca printre oameni, la sateca şi oraşe, dai peste plângeri, greutăţi, neca-zuri. La sate ca şi la oraşe s-aude acelaşi cân-tec: viaţa e tot mai grea, greutăţile tot maimari. Un lucru însă nu-l bagă de seamă oame-nii şi nu-l spune nimeni. Greutăţile cresc înrând cu răutăţile. Trăim vremuri grele pentrucă suntem răi.

Voi spune o pildă:Mai anul trecut am fost la casa şi moşia

mea de la ţară. Un om a venit să mă ducă cucăruţa de la gară. Cât a ţinut drumul s-a jeluitmereu de greutăţi. Dar jelania nu-l împiedicasă se oprească puţin la fiecare birt. Se tânguiaomul de greutăţi, dar treaba asta nu-l împiedi-ca să-şi deschidă punga la fiecare cârciumă.Suduia ţara şi cârmuitorii, însă lui nu-şi băganici o vină că îşi bea banii şi mintea pe drum.Pe urmă, omul cel cu „jalbele” s-a îndobitocitde tot şi ne-a răsturnat cu căruţa în drum.

Căruţaşul meu închipuia lumea de azi cese tânguie de greutăţi şi necazuri, dar pe dealtă parte se înfundă tot mai adânc în păcate


96

şi răutăţi. Ne plângem de greutăţi şi neca-zuri, dar se beau pe an 14 miliarde de lei1.Aşteptăm vremuri mai bune, dar noi ne fa-cem tot mai răi.

Trăim vremurile ce le merităm. La aşa oa-meni, aşa vremuri; la aşa răutăţi, aşa greutăţi; laaşa cap, aşa căciulă. În zadar aşteptăm vremurimai bune până când noi suntem răi. Când noiînşine suntem răi, nici vremurile nu pot fi bune.

Animalele ascultă chemarea omului

Un câine aleargă de departe când îl chea-mă stăpânul lui.

Oaia aleargă îndată când aude glasul păs-torului ei.

Tot aşa şi caii, boii, vacile cunosc şi as-cultă glasul stăpânului lor.

Numai omul, cel făcut „după chipul şi ase-mănarea lui Dumnezeu”, nu cunoaşte şi n-as-cultă glasul şi chemarea Făcătorului său. Vai,ce lucru grozav este acesta!

Şi, vai, ce lucru şi mai grozav este acestacând ne gândim că omul ascultă vocea şi voiadiavolului. Pe Dumnezeu nu vrea să-L asculte,dar pe diavolul îndată îl ascultă şi face voia lui.Ş-apoi ne mirăm de ce-i tot rău în lume!…

1 Este o statistică a anului 1929 (n.ed.)

Preot Iosif TRIFA

97

Vremurile noastre sunt un marefiu rătăcit

Vremurile noastre sunt pilda fiului rătă-cit, din Evanghelie, arătată în chip mare. Pefiul cel pierdut l-au întors acasă lipsa, foa-mea şi necazul.

Necazurile şi suferinţele vin din depărtareade Dumnezeu, ca o chemare cerească de a neopri din calea morţii şi de a ne întoarce „aca-să”, la cele sufleteşti. Necazurile, greutăţile şilipsurile vremurilor noastre sunt strigarea şichemarea Tatălui Ceresc de a ne opri din calearăutăţilor şi de a ne întoarce „acasă”, la El. În-să lumea şi oamenii de azi aleargă înainte încăile pierzării. Necazurile şi greutăţile nu i-auputut opri în loc.

Oamenii din vremurile noastre sunt unmare fiu rătăcit cate a ajuns să mănânce „roş-covele”... a ajuns să îndure cumplite lipsuri şigreutăţi, dar nu vrea să se întoarcă „acasă”, laTatăl Ceresc... Chefuieşte, rabdă şi stă slugă ladiavoleştile patimi, dar nu vrea să se întoarcă„acasă”, la mântuire.


98

Zilele trecute am auzit în târg pe un omsuduind necazurile şi greutăţile. Vai, ce nebu-nie! Suduie oamenii necazurile, dar de răutăţinu se lasă. Îşi „îneacă necazurile în pahar”, darla Dumnezeu nu se întorc.

De greutăţi şi de necazuri nu vom scăpapână nu vom apuca înapoi pe calea întoarceriila Tatăl Ceresc. Lumea de azi e plină de fii ră-tăciţi şi nepăsători, de aceea nu mai soseştebinele şi uşurarea.

Ca să scăpăm la bine şi uşurare, ne tre-buie şi nouă lacrimile fiului pierdut şi hotărâ-rea lui: „Scula-ne-vom (din răutăţi) şi ne vomîntoarce la Tatăl nostru cel Ceresc”...

Fără această hotărâre nu vom avea uşu-rare.

Preot Iosif TRIFA

99

Glasul proorocilor

În vremurile Bibliei, când se stricau purtă-rile oamenilor, se ridicau prooroci trimişi de laDumnezeu, care strigau oamenilor să se lasede răutăţi! Glasul proorocilor trebuie să se au-dă şi azi.

Să-i ascultăm pe cei din Biblie, căci ei augrăit către toţi oamenii din toate timpurile. Ei negrăiesc şi nouă şi vremurilor noastre. O, cum sepotrivesc proorociile proorocilor la vremurile şi laoamenii de acum. Sunt parcă proorocii anumescrise pentru noi şi pentru vremurile noastre.

„Aşa zice Domnul: Mă voi judeca cu voi şicu copiii voştri pentru că aţi pângărit pământulMeu şi moştenirea aţi pus-o întru urâciune”(Ier 2, 7 şi 9).

„Toţi sunt nişte preacurvari, au limbă min-cinoasă şi merg din răutate în răutate… Seînşală frate pe frate şi tot prietenul umblă cuvicleşug… Se înşală unii pe alţii, îşi deprindlimba să mintă şi se trudesc să facă rău… Ca-mătă peste camătă şi vicleşug peste vicleşug…Şi să nu-i pedepsesc Eu pentru aceste lucruri?zice Domnul” (Ier 9, 2-9).


100

„De la cel mic, până la cel mare, sunt la-comi de câştig; de la prooroc, la preot, toţiînşală” (Ier 6, 13).

„Copiii Mei, zice Domnul, M-au părăsit, sededau la preacurvie. Ca nişte cai bine hrăniţi,aleargă încoace şi încolo, fiecare nechează du-pă femeia aproapelui său… Să nu pedepsescEu aceste lucruri?… (Ier 5, 7-8).

„Aşa zice Domnul: Iată, Eu chem toate nea-murile pământului şi voi grăi către ele cu jude-cată pentru răutatea lor, căci M-au părăsit peMine şi s-au închinat idolilor” (Ier 1, 16).

„Iată, Domnul iese din locuinţa Lui să pe-depsească nelegiuirile locuitorilor pământului”(Isaia 26, 21).

„Ascultaţi Cuvântul Domnului, căci vrea săse judece Domnul cu cei ce locuiesc pământul,că nu este adevăr, nici milă, nici cunoştinţă deDumnezeu pe pământ. Blestem şi minciună,ucidere, şi furtişag, şi preacurvie s-au revărsatpe pământ... Pentru aceea va plânge tot pă-mântul” (Osea 4, 1-3).

Nu caută oamenii altceva decât să-şi facărău unul altuia (Dan 11, 27).

„Fiecare iubeşte mita şi umblă după plată”(Isaia 1, 23).

„Apropiaţi-vă, neamuri, şi auziţi! Popoare,luaţi aminte! S-audă pământul şi cei ce locu-iesc pe dânsul, căci mânia Domnului este pes-te toate neamurile” (Isaia 34, 1-2).

Preot Iosif TRIFA

101

„Aşa zice Domnul: Iată, voi aduce peste einenorociri din care nu vor putea scăpa” (Ier11, 11).

„Vai peste vai va fi şi veste peste veste”(Iezec 7, 26).

Ce vezi tu, Ieremia?… (Ier. 1, 16)

„Şi a întins Domnul mâna Sa către mine –scrie Ieremia – şi S-a atins de gura mea şi a ziscătre mine: «Ce vezi tu, Ieremia?» Şi am răspuns:toiag de nuc văd…; şi căldare clocotind la miază-noapte. Şi a zis Domnul către mine: «Dinspre mi-azănoapte se vor aţâţa relele peste toţi cei ce lo-cuiesc pe pământ. Pentru că, iată, Eu chem toateneamurile pământului şi voi grăi către ele cu ju-decată pentru toată răutatea lor, căci Mau pără-sit pe Mine şi au jertfit dumnezeilor străini şi s-au închinat idolilor»” (Ier 1, 11-16).

Pentru acestea, iată, vin zile când voi facesă se audă (iarăşi) strigare de război (Ier 49, 2).

Iată o proorocie care parcă s-a făcut ierisau azi, anume pentru frământările timpuluide acum. Proorocia… parcă e fotografia precisăa vremurilor noastre. (…)

Dumnezeu vesteşte căldare clocotind de lamiazănoapte, adică pedeapsă şi urgie de război.


102

Căldare clocotind la miazănoapte – iată i-coana frământărilor de azi. La miazănoapteclocoteşte azi căldarea războiului.

Trăim vremuri biblice. Trăim vremuri carestrigă la noi să ne întoarcem la Dumnezeu.Trăim parcă capitolul 24 de la Matei, cândDomnul Iisus a profeţit de pe Muntele Măsli-nilor, zicând:

Veţi auzi de războaie. Un neam se va sculaîmpotriva altui neam şi o împărăţie împotrivaaltei împărăţii; şi pe alocurea vor fi cutremurede pământ, foamete şi ciumi. Dar toate acesteanu vor fi decât începutul durerilor.

Şi, din pricina înmulţirii fărădelegilor, dra-gostea celor mai mulţi se va răci. Dar cel ce varăbda până la sfârşit, acela se va mântui (Mtcap. 24).

„Şi va da frate pe frate la moarte şi tată pefiu, şi se vor scula fiii asupra părinţilor şi îi voromorî pe ei… că va fi în zilele acelea un necazaşa de mare cum n-a fost de las începutul lu-mii până azi şi cum nu va mai fi vreodată” (Mc13, 12-19).

„Şi vor fi semne în soare, în lună şi în steleşi pe pământ va fi strâmtorare între neamuri…oamenii îşi vor da sufletul de groază, în aştep-tarea celor ce au să vie în lume” (Lc 21, 25-26).

Fericită este sluga aceea pe care, veninddomnul său, o va afla priveghind (Mt 24, 46).

Preot Iosif TRIFA

103

Vremurile noastre sunt vremuri de certa şimânie cerească. „Mă voi certa cu voi, ziceDomnul” (Ier 2, 9), „pentru că cu este adevăr,nici iubire, nici cunoştinţă de Dumnezeu pepământ” (Osea 4, 1).

Vremurile noastre sunt vremuri de mânieşi urgie cerească. Sunt vremuri de grăire aTatălui Ceresc cu noi.

„Domnul vorbeşte când într-un fel, cândîntr-altul, dar omul n-ascultă (Iov 33, 14). Deani de zile Dumnezeu vorbeşte cu noi prin felde fel de urgii şi arătări cereşti. Vorbeşte aşapentru că ne-am înfundat în păcate şi răutăţi.când un copil începe a-şi face de cap, tatăl o iacu asprul. Cu buna nu mai poate face nimic.

Tatăl Ceresc lucrează cu dragoste, dar cânddragostea nu prinde, vine urgia. Cerul de suslucrează acum şi cu urgia. Vai de cei ce niciacum nu se trezesc din răutăţi. Bătăile, urgiileşi arătările cereşti vor mărturisi şi ele în contralor în ziua cea mare a judecăţii.

Trăim vremuri biblice. Oamenii suspinădupă vremuri mai bune… oamenii aşteaptăvremuri de uşurare, dar nici un bine nu ne vaveni până nu ne vom întoarce la Tatăl Ceresc.Din urgiile vremurilor noastre, numai o singu-ră cale de scăpare avem: să ne împăcăm cuTatăl Ceresc, „să facem pace cu El, da, să fa-cem pace” (Isaia 27, 5).


104

În zilele acelea – zice proorocul Daniel – vafi vreme de necaz, de care n-a fost niciodată decând sunt neamurile pe pământ… Mulţi se vorcurăţi, se vor albi, se vor lămuri (în aceste ne-cazuri), dar cei fărădelege vor nelegiui.

Cei răi vor face răul şi niciunul din cei răinu va înţelege, dar cei pricepuţi vor înţelege(Dan 12, 1-10).

Cine este înţelept să ia seama la aceste lu-cruri! Cine este priceput să le înţeleagă. CăileDomnului sunt drepte şi cei drepţi umblă peele, dar cei răzvrătiţi cad pe ele (Osea 14, 9).

Preot Iosif TRIFA

105

Ne predică şi umblarea vremii

În tot felul, Domnul Dumnezeu vorbeşte cunoi şi ne cheamă să ne lăsăm de răutăţi.

A început să predice şi vremea. Parcă s-aschimbat şi mersul vremurii. Binecuvântareacerului de sus nu se mai pogoară peste hota-rele noastre cu căldură şi ploaie la vreme, ci, înloc de binecuvântare, cerul ne trimite urgie.

„Aşa zice Domnul: Ochii Mei privesc asu-pra pământului vostru, de la începutul, pânăla sfârşitul anului. De veţi asculta poruncile pecare vi le poruncesc Eu vouă, de veţi iubi peDomnul Dumnezeul vostru şi veţi sluji Lui dintoată inima voastră şi din tot sufletul vostru…Eu voi da pământului vostru ploaie timpurie şiploaie târzie… Binecuvântate vor fi roadelepământului vostru şi cirezile vacilor voastre şiturmele oilor voastre… Dar de nu veţi ascultaglasul Domnului Dumnezeului vostru şi nuveţi păzi poruncile Lui, Domnul va trimitepeste voi blestem, lipsă şi ameninţări” (Deut11, 12-21 şi 28).

Iată, Biblia ne spune apriat ceea ce se în-tâmplă în zilele noastre. De la binecuvântare, am


106

ajuns şi cu mersul vremurii la „blestem şi ame-ninţări”, pentru fărădelegile noastre. Vremea tre-ce pe neaşteptate de la o schimbare la alta. Va-luri de căldură se perindă cu furtuni groaznice şicu valuri de răceală şi frig. Atâtea uragane, fur-tuni, grindină, tempeste şi aşa schimbări neaş-teptate de vreme parcă nu s-au mai pomenit.

Vremea stăruie deasupra capului nostru cao adevărată „ameninţare”. Văzduhul parcă e în-cărcat cu ceva; parcă vrea ceva cu noi. Norii dedeasupra capului nostru parcă sunt încărcaţicu ceva. Sunt încărcaţi cu mânia lui Dumnezeu;cu tunetele şi fulgerele mâniei lui Dumnezeupentru fărădelegile noastre. „În loc de ploaie,Domnul ne dă grindină şi flăcări de foc” (Ps.105, 32). În loc de căldură, frig. În loc de vremebinecuvântată, „iată, Domnul vine ca o furtunăde piatră, ca o vijelie nimicitoare, cu o rupere denori, cu şiroaie de ape” (Isaia 28, 2)… „De laDomnul puterilor vine pedeapsă cu tunete, cu-tremure de pământ şi pocnet puternic, cu vije-lie, cu furtuni şi foc mistuitor” (Isaia 29, 6).

Vremea cu tempestele ei este şi ea o predi-că a cerului de sus. Este şi ea un glas al mâni-ei lui Dumnezeu pentru fărădelegile noastre.„Şi Domnul va face să răsune mânia Lui aprin-să în mijlocul înecului, furtunilor şi pietrelor degrindină” (Isaia 30, 30). Vremea strigă şi ea săne lăsăm de răutăţi.

Preot Iosif TRIFA

107

O altă plagă a zilelor noastre: seceta„Aşa zice Domnul: «Iată, iuţimea Mea şi

mânia Mea se varsă peste tot locul acesta, şipeste oameni, şi peste dobitoace, şi peste roa-dele pământului… Că va fi cerul deasupra ca-pului tău, de aramă şi pământul de sub tine, defier»” (Ier 7, 20; Deut 28, 23).

În anii din urmă, secete grozave au fost pela noi şi prin alte ţări. În Basarabia, seceta astăruit trei ani de-a rândul.

Seceta este şi ea certarea şi mustrarea ce-rului de sus. Biblia ne spune clar acest lucru.Ascultaţi cuvântul Domnului:

„Aşa zice Domnul: Ochii mei privesc asuprapământului vostru de la începutul anului, pânăla sfârşitul anului. De veţi asculta toate porun-cile care poruncesc Eu vouă, de veţi iubi peDomnul Dumnezeu vostru şi veţi sluji Lui dintoată inima şi din tot sufletul vostru, Eu voi dapământului vostru ploaie timpurie şi ploaietârzie şi veţi strânge grâul şi vinul vostru şi voida iarbă în ţarinile voastre pentru vite”… „Darde vă veţi abate, cu mânie se va aprinde Dom-nul asupra voastră şi va închide cerul, ca să


108

nu fie ploaie şi pământul să nu-şi dea roadasa”… (Deut 11, 12-17). „De veţi asculta cu lua-re-aminte glasul Dumnezeului vostru, ca săpăziţi şi să faceţi toate poruncile care vă po-runcesc eu vouă astăzi, va deschide Domnulvistieria Sa cea bună, cerul să dea ploaie pă-mântului tău în vremea sa”… „Iar de nu veţiasculta glasul Domnului Dumnezeului vostruşi nu veţi păzi poruncile Lui, Domnul va trimitepeste tine blestem, lipsă şi ameninţări. Ceruldeasupra capului tău va fi de aramă şi pă-mântul care este sub tine, de fier şi va faceDomnul praf şi pulbere ploaia pământuluivostru” (Deut 28).

Preot Iosif TRIFA

109

„Aşa zice Domnul: «Iată, iuţimea Mea şimânia Mea se varsă peste tot locul acesta: şipeste oameni, şi peste dobitoace, şi peste roa-dele pământului… Că va fi cerul deasupra ca-pului tău, de aramă şi pământul de sub tine,de fier»” (Ier 7, 20; Deut 28, 23).

„Căci iată, Domnul vine cu foc şi carele Luisunt ca un vârtej; îşi prefac mânia într-un jăraticşi ameninţările în flăcări de foc” (Isaia 66, 15).

Iată, ne-a ajuns şi pedeapsa aceasta. Încâteva veri de-a rândul, Domnul a făcut aramăcerul deasupra capului nostru şi fier a făcutpământul de sub picioarele noastre.

Iată, a venit şi „focul Domnului”, care „facepraf şi pulbere ploaia pământului nostru”. Se-ceta este şi ea certarea Domnului şi graiulDomnului: „Semănat-aţi grâu (şi porumb), darveţi secera spini. Ostenit-aţi, dar nici un folosnu veţi avea” (Ier 12, 13).

Seceta este porunca Domnului ca „niciroua, nici ploaia să nu cadă pe noi” (II Sam 1,21). „Veţi merge la fântână şi nu veţi găsi apă”(Ier 14, 3). „Cum gem vitele! Rătăcesc cirezilede boi, căci nu mai au păşune. Chiar şi tur-mele de oi sufăr. Focul a mâncat păşunile,apele au secat” (Ioil 1, 18-20).

Seceta vorbeşte. Prin secetă vorbeşte Dom-nul cu noi. Seceta ne spune şi ne aduce amintecă deasupra capului nostru stă cerul şi Dom-


110

nul Care ne vede şi nu mai poate răbda păca-tele noastre.

Contra secetei numai o singură cale descăpare avem, o scăpare avem, pe care ne-oarată şi ne-o spune tot Biblia: Aşa zice Dom-nul: De voi închide cerul şi nu va fi ploaie şi devoi trimite moarte în poporul Meu şi de se vasmeri poporul Meu, şi se vor ruga, şi se vorîntoarce din căile lor cele rele, Eu îi voi auzi dincer, milostiv voi fi păcatelor lor şi voi vindecapământul lor.

Unii astronomi spun că ar fi să avem „o pe-rioadă de ani secetoşi, care va culmina întreanii 1930 şi 1935”.

Faţă de această eventuală primejdie, seaflă unii care spun: Să facem în ţară irigaţii…să irigăm apa râurilor peste ogoarele uscate desecetă…

Alţii, iarăşi, zic: Să ne apărăm de secetă cuarături adânci… să arăm cât mai adânc...

Noi însă zicem: contra secetei şi a celorlalteurgii n-avem decât o singură apărare: să des-cuiem iertarea şi binecuvântarea cerului de sus.

Biblia ne spune că pe vremea lui Ilie proo-rocul a fost secetă mare. N-a plouat trei ani.Dumnezeu încuiase ploaia cerului pentru pă-catele păgânilor. „Pe viaţa Mea, zice Domnul, înanii aceştia nu va fi nici ploaie, nici rouă, decâtdupă cuvântul Meu” (I Regi 17, 1). Proorocul Ilie

Preot Iosif TRIFA

111

a descuiat ploaia cerului cu rugăciunea. S-arugat şi a plouat.

Şi noi am încuiat ploaia şi binecuvântareacerului de sus cu fărădelegile şi păgânătăţilenoastre. Să le descuiem cu căinţă şi întoarcerela Dumnezeu. Oh, ce nemernic este omul,acest vierme neputincios! El umblă să scape demustrarea Domnului cu „irigaţii” şi „arăturiadânci”. Copilaşul meu, când era mic, tot um-bla să mă împiedice cu un pai. Aşa sunt şi ceicu sfatul irigaţiilor.

Urgiile ne strigă să ne împăcăm degrab cuTatăl Ceresc. Să descuiem mila şi iertarea ce-rului de sus.

Mai zilele trecute, copilaşul meu, ieşind dincasă, a încuiat uşa pe dinafară. Mai târziu,vrând să intre, striga la mine:

– Tată, descuie uşa!– Fiule, i-am răspuns eu, uşa e încuiată de

tine pe dinafară. Dinăuntru uşa e descuiată.Descui-o şi intră!

Bunătatea şi binecuvântarea cerului desus este încuiată numai dintr-o parte: din par-tea dinspre noi. Din partea lui Dumnezeu estetotdeauna descuiată. Dumnezeu e Atotbun şiiertător.

Noi, cu fărădelegile noastre, am încuiat pedinafară uşa bunătăţii lui Dumnezeu. Cheiaeste în mâna noastră, iar această cheie este


112

căinţa şi întoarcerea la Dumnezeu. Până nuvom folosi această „cheie”, de urgii şi de bătăinu vom scăpa.

Numai cu cheia aceasta vom putea des-cuia şi cerul.

„Ne-a părăsit bunul Dumnezeu”

„Ne-a părăsit bunul Dumnezeu”, spun uniioameni.

Ce vorbă nesocotită! Bunul Dumnezeu n-apărăsit şi nu părăseşte pe nimeni. Noi L-ampărăsit pe El.

Preot Iosif TRIFA

113

Cică „soarele este marele vinovat”

În anii din urmă parcă s-a schimbat cutotul şi mersul vremii. Vremea trece brusc, peneaşteptate, de la o stare la alta. Vara avemvaluri de foc ce se perindă cu valuri de furtuni,grindină şi ape. Iar iarna avem valuri de ger cese perindă cu moişte.

Astronomii spun că mersul neobişnuit alvremii ar fi în legătură cu soarele.

Tot din unsprezece în unsprezece ani, cicăputerile de foc şi de magnetism ale soarelui lu-crează cu putere mai mare şi atunci se ivesc pesuprafaţa lui nişte enorme pete solare. Uneledintre astfel de pete solare sunt de două-treiori mai mari ca pământul. Din ele ţâşnesc flă-cări uriaşe ce ating înălţimi de sute de mii dekilometri (în fotografia de alături se văd pebolta soarelui două astfel de pete cu ţâşniri deflăcări uriaşe).

Astfel de ani cu „pete solare” au fost anii1907, 1918 şi 1929. Aceste „pete solare”, cicăar fi cauza valurilor de ger, secetă, furtuni, cu-tremure, revărsări de ape şi alte tempeste dinzilele noastre.


114

„Soarele este marele vinovat”, zic astrono-mii. Soarele, cu petele lui, este cauza tulbură-rilor ce s-au ivit în timpul din urmă în umbla-rea vremii.

Şi iacă aşa, iubite cititorule, ştiinţa a aflatcă marele vinovat al nenorocirilor din vremurilenoastre ar fi soarele, soarele drăguţul, care nedă lumină, căldură şi viaţă.

Ah! Ce ticălos mare este omul! El nu aflăniciodată vina nenorocirilor în el însuşi, ci nu-mai în afară de el! Domnul Dumnezeu neceartă pentru fărădelegile noastre cu vremeanepotrivită şi noi punem vina… pe soare.

Nu soarele este de vină, ci noi şi purtărilenoastre. Umblarea vremii s-a schimbat din pri-cina grozavelor pete sufleteşti care s-au ivit în

Preot Iosif TRIFA

115

viaţa cea sufletească a oamenilor. E plină lu-mea de răutăţi.

Vremea este şi ea o strigare a Tatălui Ce-resc să ne lăsăm de toate acestea şi să ne în-toarcem de îndată la El.

„Şi se vor ivi semne în lună şi în soare”, zi-ce Evanghelia (Mt 24, 29). Aceste semne, pe ca-re astronomii le numesc pete, strigă şi ele dupănoi să ne lăsăm îndată de păcate şi să ne în-toarcem la Tatăl Ceresc.


116

„Babilonul cel mare”: desfrânarea.Păcatul vremurilor noastre

Desfrânarea, ispita cărnii, este arma ceamai temută a diavolului, căci prin aceasta adat prima lovitură în grădina Edenului. Şi prinaceasta – prin ispita cărnii – a câştigat primabiruinţă. Şi prin asta câştigă şi azi cele maimulte biruinţe.

În toate vremurile, satan a avut seceriş bo-gat cu ispita şi păcatul desfrânării. Niciodată în-să ca azi. Niciodată, de când e lumea, n-au foststricăciunile desfrânării atât de grozave ca azi.

Desfrânarea şi păcatele lumeşti nu maicunosc nici un hotar. Oraşele cele mari suntadevărate Sodome şi Gomore. Dansurile, măs-căturile, beţiile, chefurile şi orgiile se ţin lanţ.Dacă ai cerceta noaptea localurile de petrecereale oraşelor mari, ai rămânea îngrozit.

Şi nici pe la sate nu e cu mult mai bine.Iată, spre pildă, ce ne scrie un abonat:

„Oh, d-le redactor! Cu lacrimi în ochi vin avă ruga să publicaţi acest lucru ce se petreceîn comuna noastră din jud. Arad. Am constatatcă, în cei din urmă doi-trei ani, cam 70 % din

Preot Iosif TRIFA

117

cei ce s-au căsătorit au divorţat. Despre ce bo-gat seceriş a început diavolul pe aici aş fi înstare să introduc o întreagă istorie. Voi spunenumai câteva pilde. Femeia N. N. a stat cubărbatul o săptămână, iar la săptămână amers, ziua la amiază, cu altul şi la două luniiar cu altul. Şi tot aşa au făcut şi alte femei”.

Şi tot aşa e şi pe alte locuri. Concubinajul,divorţurile, lepădarea de prunci şi ferirea deprunci sunt păcate care au umplut lumea, laoraşe, ca şi la sate.

Dispare familia, dispare căsătoria, disparcopiii. Totul mătură potopul desfrânării.

Cu adevărat, parcă am ajuns vremurile cuBabilonul cel mare din cartea Apocalipsa, ca-pitolul 17.

Şi eu, Ioan, fratele vostru, văzui o femeie şe-zând pe o fiară roşie, având şapte capete şi zececoarne. Şi femeia era îmbrăcată în purpură, îm-podobită cu aur şi pietre scumpe. Iar pe frunteaei purta scris un nume tainic: Babilonul cel mare,mama curvelor şi spurcăciunilor pământului… Şicei ce locuiesc pe pământ s-au adăpat din vinuldesfrânării ei. (Apoc 17).

Cu adevărat, lumea de azi a ajuns un uriaşBabilon sufletesc. Scripturile spun şi aici căvaluri de grozave desfrânări vor otrăvi lumeaînainte de a veni sfârşitul. „Desfrânata cea ma-re” va stăpâni „noroade, gloate, neamuri şi


118

limbi” (Apoc 17, 15) şi apoi va răsuna strigătul:„Căzu, căzu Babilonul” (Apoc 18, 2).

Desfrânarea este un păcat greu şi de sufletpierzător. Scripturile sunt pline cu arătări şipilde despre ce prăpăd grozav face acest păcat.

Preot Iosif TRIFA

119

Dăm mai jos câteva din învăţăturile biblice des-pre păcatul desfrânării.

Desfrânarea este şi ea uin fel de beţie. Căciîntocmai ca beţia, ea omoară şi trupul, şi su-fletul omului. Întocmai ca beţia, şi ispita des-frânării se pare dulce la gust, dar vai, amaresunt urmările ei, precum zice înţeleptul Solo-mon: „Nu te uita la femeia linguşitoare, căcibuzele cele străine picură miere şi cerul guriisale e mai alunecător decât untdelemnul. Darla sfârşit ea este mai amară decât pelinul, maităioasă decât o sabie cu două ascuţişuri. Pi-cioarele ei coboară către moarte; paşii ei ducde-a dreptul în împărăţia morţii… Fereşte-ţicalea ta de ea şi nu te apropia de uşa casei ei,ca să nu dai vârtutea ta altora şi anii tăi unuiafără de milă… ca să nu suspini la sfârşit, cândtrupul tău şi carnea ta vor fi fără de vlagă”(Pilde 5, 3-11).

Întocmai ca beţia, desfrânarea e o patimărea. Cine a căpătat-o merge repede pe caleacea largă a pieirii. „Calea spre iad este calea ceduce la desfrânata” (şi la desfrânare) şi toţi ceice apucă pe ea nu se mai întorc pe cărărilevieţii” (Pilde 2, 16-19).

Desfrânarea e o beţie sau, mai bine zis, oorbie. Cine o capătă merge ca orbul înainte, fă-ră ruşine şi fără groază de pieire. „Cum mergeboul la junghiere, câinele le legătoare şi cum


120

pasărea se grăbeşte în laţ, aşa merge în moartedesfrânatul” (Pilde 7, 12, 24).

Preţul curviei este moartea, căci „oare vaascunde cineva foc în sân şi nu-şi va arde hai-nele, sau călca-va cineva pe cărbuni de focaprinşi şi nu-şi va arde picioarele? Aşa şi cel ceintră la femeia cu bărbat… (Pilde 24-35).

Desfrânarea este o patimă rea şi greu debiruit, de aceea a lăsat Dumnezeu taina că-sătoriei. „pentru înlăturarea curviei, fiecarebărbat să-şi aibă nevasta lui şi fiecare femeiesă-şi aibă bărbatul ei” (I Cor 7, 2). Căsătoriaeste de la Dumnezeu, desfrânarea, de la dia-volul, întocmai precum şi vinul este de laDumnezeu, dar beţia, de la diavolul. Evan-ghelia nu pune „laţ” cu oprirea căsătoriei, darcere de la cei căsătoriţi curăţia căsătoriei, dela tânăr şi tânără, curăţia fecioriei, iar de lacei care au darul înfrânării şi nu s-au căsăto-rit, înfrânare (II Cor cap. 7).

Ferice de cei ce trec şi vor trece curaţi prinvalurile de foc ale desfrânărilor ce vuiesc astăziprin lume!

Preot Iosif TRIFA

121

„Copiii mei, aţi auzit că vine Anti-

hrist… El este acum chiar în lume”

(I In 2, 18; 4, 3)

Un om mă întreba astă-vară:– Oare când se vor găta răutăţile din lu-

me?… Oare când va veni iar binele şi dragosteaîntre oameni?…

– O, dragul meu, i-am răspuns eu, citeşte culuare-aminte Biblia şi vei afla acolo răspunsulcuvenit.

Toate Scripturile spun că în vremile dinurmă lumea va merge cu paşi repezi spre de-cădere sufletească. O generală decădere sufle-tească va cuprinde lumea şi omenirea. Vor venivremuri de stricăciuni sufleteşti şi răutăţi caren-au fost de la începutul lumii.

„Apoi am văzut ridicându-se o fiară mare…şi balaurul i-a dat puterea şi scaunul lui dedomnie… Şi şi-a deschis fiara gura şi a începutsă rostească hule împotriva lui Dumnezeu… Şii s-a dat stăpânire peste orice seminţie, pesteorice norod, peste orice limbă şi orice neam. Şise vor închina ei toţi locuitorii pământului,


122

ale căror nume n-au fost scrise în cartea vie-ţii Mielului Care a fost junghiat. Cine are u-rechi de auzit să audă” (Apoc 13).

Preot Iosif TRIFA

123

Fiara aceasta este Antihristul, ce se va ri-dica în vremile de apoi. Vremile lui Antihristsunt profeţite în Scriptură ca vremuri de o ge-nerală decădere sufletească; ca vremuri de oîmpotrivire pe faţă contra Evangheliei. Poate căsuntem încă departe, foarte departe de acelevremuri. Singur Tatăl Ceresc ştie acest lucru.Nu se poate însă tăgădui faptul că vremilenoastre încep să semene cu vremile de apoi.Înaintăm parcă spre vremile lui Antihrist. An-tihrist parcă hălăduieşte prin lume.

Semnele lui Antihrist au început parcă a seivi în lume. Au început parcă a se ivi în treifeluri, pe care le arată şi Scripturile:

Ivirea lui Antihrist va fi precedată de groza-ve stricăciuni sufleteşti. O cumplită decăderesufletească – acesta este semnul cel dintâi alvremii lui Antihrist. În acest înţeles scria A-postolul Pavel tesalonicenilor: „În privinţa veni-rii Domnului nostru Iisus Hristos, vă rugăm,fraţilor prea degrabă zguduiţi în cugetul vostru,...să nu vă amăgească nimeni cu nici un chip.Căci ziua Domnului nu va sosi până ce nu vaveni lepădarea de credinţă şi nu se va da pefaţă omul nelegiuit, fiul pierzării…” (II Tes 2, 1-12). Adică Apostolul Pavel le spune tesaloni-cenilor să fie liniştiţi, căci lumea încă nu-i des-


124

tul de stricată pentru ivirea lui Antihrist şi ve-nirea Domnului. Dar de atunci, lumea „s-a maicopt” şi s-a mai pregătit – cu răutăţile – pentruivirea lui Antihrist.

Antihrist se va ivi apoi ca o împotrivire pefaţă contra lui Dumnezeu. Avem şi acest semn.E plină lumea de cei care Îl tăgăduiesc pe faţăpe Dumnezeu şi hulesc numele Lui (necredin-cioşii, ateii).

Dar Antihrist nu se va mulţumi numai cutăgăduirea lui Dumnezeu, ci pe urmă va pornio prigoană cumplită contra celor ce vor maipăstra credinţa. Când cei fără Dumnezeu vorajunge la putere în lume, atunci va veni vea-cul ucigătorilor de Dumnezeu (Apoc. 6). Toţicei ce vor mărturisi pe Domnul vor fi prigoniţişi omorâţi.

În Rusia, comuniştii au o puternică socie-tate a „celor fără Dumnezeu”, care luptă pe faţăcontra lui Dumnezeu. La praznicele mari, soci-etatea îşi bate joc de credinţa în Dumnezeu,aranjând în faţa bisericilor jocuri, petreceri,teatre. La Chişinău, societatea a ridicat statuielui Iuda.

Antihrist va veni apoi şi în chip de Hristosmincinos… Va veni ca un „Satan îmbrăcat înhaină de lumină” (II Cor 11, 14). Avem în lumeşi acest semn. Ascultaţi numai ce lucruri pre-

Preot Iosif TRIFA

125

dică, spre pildă, secta mileniştilor. În contra-dicţie cu toate Evangheliile, mileniştii predică:Nu este rai, nu este iad, nu este înviere… Prinurmare, beţi, mâncaţi, chefuiţi şi păcătuiţi…

Milenismul – şi alte secte adventiste – pre-dică venirea lui Avraam, Isaac şi Iacov, adicăîntoarcerea la iudaism. Şeful mileniştilor esteun evreu din America. Acest fapt este deci unfel de tăgăduire a lui Iisus Hristos.

Citind Scripturile şi privind la ceea ce sepetrece în lume, îţi vine cu adevărat să tegândeşti la cuvintele Apostolului Ioan: „Copiiimei, este ceasul de pe urmă şi, precum aţi auzitcă vine Antihrist, acum mulţi antihrişti s-auarătat: de aici cunoaştem că este ceasul de peurmă” (I In 2, 18)… „El este acum chiar în lu-me” (I In 4, 3).

Îţi vine cu adevărat să te întrebi: oare nucumva am intrat în zodia vremurilor de apoi?

Poate că am intrat în ele, poate că suntemîncă departe de ele… singur Tatăl Ceresc ştieacest lucru (Mc 13, 32). Un lucru este însă si-gur: trăim vremuri biblice.

Trăim vremile când diavolul e pe cale săajungă la o culme a puterii sale. El îi va ră-tăci şi pe cei aleşi. Dar, tocmai în culmea pu-terii sale, „Domnul Iisus îl va nimici cu sufla-rea gurii Sale” (II Tes 2, 8) şi apoi va veni„sfârşitul”.


126

„Şi alt înger auzii strigând: Trimite seceraTa şi seceră, pentru că a venit ceasul secerii şisecerişul pământului este copt. Atunci Cel ceşedea pe nor Şi-a aruncat secera pe pământ şipământul a fost secerat” (Apoc 14, 14-16) (înimaginea de la pagina 122 se vede Domnulavând în mână secera; dedesubt se vede fiaracea mare, în faţa căreia „se închină locuitoriipământului”, iar sus, la dreapta, se vede Cru-cea şi Jertfa Mântuitorului care va zdrobi pute-rea lui Antihrist).

Preot Iosif TRIFA

127

Trăim vremuri apocaliptice

„Voi mai clătina o dată pământul” (Hagai 2, 6),după care „se vor clătina puterile cerului”(Mt 24, 29) şi „vor plânge toate neamurile

pământului” (Mt 24, 30)

Hotărât lucru, trăim vremuri biblice, vre-muri apocaliptice. Lumea şi omenirea treceprin nemaipomenite schimbări, frământări, cri-ze, războaie etc. Şi totul merge repede, catas-trofal. Ceea ce nu aducea mai înainte un veac,aduce azi un an. O spaimă şi nesiguranţă stă-pâneşte lumea.

Nimeni nu poate şti ce ziua de mâine. Fricade ziua de azi şi teamă de ziua de mâine.

Diplomaţii, învăţaţii, politicienii umblă me-reu să pună iar carul lumii la drum. Dar totule în zadar. Omenirea merge din rău în mai rău.

O, dacă ar citi oamenii Biblia, ar vedea totanume încotro merge lumea. Ar vedea totanume cum se împlinesc Scripturile. Ar vedeatot anume cum se apropie ziua de apoi.

„Eu am vestit de la început – zice Domnul –ce are să se întâmple. Şi cu mult înainte, ce nueste încă împlinit (Isaia 46, 10).


128

Un semn al sfârşitului va fi acesta, căchemarea lui Dumnezeu va răsuna mai tare caoricând. Strigarea Mântuitorului „Pocăiţi-vă!”va răsuna, în vremurile din urmă, mai tare caoricând.

„Voi mai clătina o dată pământul”, a zisDomnul prin proorocul Hagai (Hagai 2, 6-7).Înaintea sfârşitului, Domnul va mai clătina odată sufletele oamenilor, pentru ca orice om săse poată mântui. Această clătinare, acest cu-tremur sufletesc îl avem azi. Domnul ne scutu-ră. Domnul ne cheamă la mântuire cu fel de felde urgii şi semne cereşti.

Chemările Domnului răsună azi mai cu-tremurător ca oricând. Ca un Tată bun şi mi-lostiv, Domnul Dumnezeu Îşi cheamă încă odată copiii neascultători. Îi cheamă acasă pen-tru cea din urmă oară; de aceea chemarea Luie mai cutremurătoare ca oricând. Şi, în acelaşitimp, mai dulce ca oricând.

„Glasul Domnului peste ape strigă gră-ind…” (Ps 29, 3). Glasul Domnului peste po-poare strigă, grăind: Mântuiţi-vă sufletele, căcivine sfârşitul.

Niciodată chemările mântuirii n-aui fostatât de puternice ca azi. Niciodată nu s-au răs-pândit şi nu s-au citit atâtea Biblii ca azi. Nicio-dată n-au fost în lume atâtea chemări ca azi.

Preot Iosif TRIFA

129

Iar după această ultimă chemare au venit„valurile” cele mari. A urmat încăierarea demânie a „împăraţilor pământului”, cu urgii şinecazuri ce nu au fost de la începutul lumii(Mc 13, 19).

După ce Domnul Dumnezeu va scutura în-că o dată pământul, El va clătina şi puterile ce-rului. „Voi mai clătina încă o dată nu numaipământul, ci şi cerul (Evr 12, 26). Atunci „soa-rele se va întuneca, luna nu-şi va mai da lumi-na ei şi stelele vor cădea din cer” (Mt 24, 29).„Atunci vor plânge toate neamurile pământu-lui” (Mt 24, 30).

Dar tot Biblia ne spune şi o veste bună. Înaceste vremuri din urmă, în vremea înfricoşa-telor urgii apocaliptice, mântuirea va fi maiaproape ca oricând. Mântuirea se va puteaapuca mai uşor ca oricând.

„Înainte de a veni ziua cea mare şi înfrico-şată – zice Domnul – oricine va chema numeleDomnului va fi mântuit” (Ioil 2, 29-32).

Ce veste dulce şi scumpă este aceasta!Dragostea lui Dumnezeu ne vesteşte înainteziua cea mare a sfârşitului şi ne îmbie mântui-rea. Pentru că „El doreşte ca nici unul să nupiară, ci toţi să vină la pocăinţă” (II Ptr 3, 9).

Dar tot Biblia ne spune şi o veste de în-tristare. Oamenii nu se vor pocăi nici în timpulurgiilor apocaliptice.


130

Se va umple pământul de moarte şi urgie(Apoc 8, 12). A treia parte din oameni vor pieriîn aceste bătăi, dar ceilalţi oameni, care n-aumurit de rănile acestea, nu s-au pocăit de fap-tele mâinilor lor, ca să nu se închine dracilor şiidolilor… şi nu s-au pocăit de uciderile lor, nicide curvia lor, nici de furtişagurile lor” (Apoc 9,20-21).

Iată o veste apocaliptică, o veste grozavă,care a început să se împlinească sub ochiinoştri. Trăim vremuri grele, de nemaipomeniteurgii, semne, arătări şi bătăi cereşti. Însă oa-menii se închină mai departe dracilor şi idolilorşi nu se pocăiesc de uciderile lor, nici de curvialor, nici de furtişagurile lor”

Ferice de „pricepuţii” de la Daniel, care îşicaută mântuirea în aceste vremuri. „Mulţi vorfi curăţiţi, albiţi şi lămuriţi (în vremurile dinurmă); dar cei răi vor face răul şi nici unul dincei răi nu va înţelege, dar cei pricepuţi vor în-ţelege” (Dan 12, 10).

Dragă cititorule! Eu te întreb, cum stai tucu cele ale mântuirii sufleteşti în aceste vre-muri apocaliptice? O, nu mai sta şi nu mai în-târzia. Trezeşte-te, iubitul meu, căci vine sfâr-şitul. Trezeşte-te îndată şi treci şi tu în ceatacelor „pricepuţi”, care îşi mântuiesc sufletul înaceste vremuri din urmă.

Preot Iosif TRIFA

131

„Homo hominis lupus”…

Strămoşii noştri latini aveau zicătoarea:„Homo hominis lupus”, adică: un om faţă deun alt om este lup. Aşa e în zilele noastre. Unfel de lupi grozavi sunt şi oamenii de azi. Stauoamenii să se sfâşie unii pe alţii de ură. „Nucaută altceva decât să-şi facă rău unul altuia”(Dan 11, 27). Mieluşeii Domnului parcă au de-venit nişte lupi fioroşi.

O lăcomie nebună după câştiguri şi banifără muncă a omorât mila dintre oameni. Că-mătarii de azi, cei care iau pielea de pe oameni


132

cu camete de 30-40 %, nu sunt oare nişte „lupirăpitori”, ce „jupoaie pielea de pe oameni şicarnea de pe oasele lor”? (Mih 3, 2). „Lupii” îşifac de cap. „Fiecare iubeşte mita şi umblă dupăplată” (Isaia 1, 23). „Pe văduvă şi pe sărac l-auomorât” (Ps 96).

E plină lumea de oameni ai căror dinţisunt nişte săbii şi ale căror măsele nişte cuţite,ca să-i mănânce pe cei săraci şi lipsiţi” (Pilde30, 14). „Fiecare jefuieşte în dreapta şi rămâneflămând, mănâncă în stânga şi nu se satură”(Isaia 9, 20).

Preot Iosif TRIFA

133

Magii (astronomii) de odinioară

şi cei de azi

În serile din luna martie 1929, s-a văzutpe cer o aşa-numită conjuncţie de planete.Luceafărul de seară (Planeta Venus) a avut ostrălucire mai mare ca altădată, iar nu de-parte de el a strălucit un alt luceafăr (PlanetaJupiter).

Acest „fenomen” ceresc este numit de as-tronomi „conjuncţie” de planete, adică întâlni-re, apropiere de planete.

Astronomii spun că şi steaua din timpulnaşterii Mântuitorului ar fi fost o astfel deconjuncţie de stele, ar fi fost conjuncţia celordouă planete, Venus şi Jupiter, care s-au văzutstrălucind în serile din martie. Aceste douăstele s-ar fi apropiat atunci atât de mult unade alta, încât lumina lor s-a contopit, dândnaştere la o stea extraordinar de luminoasă.Lumina ei se vedea şi ziua. Această stea ar ficălăuzit pe cei trei magi.

Unii astronomi spun că conjuncţia celordouă planete e un „fenomen ceresc ce se iveştetot la mai mulţi ani. Prostimea vede o anumită


134

legătură între aceste conjuncţii şi întâmplăriledin lume”.

Noi însă zicem că şi această „conjuncţie”este o înştiinţare că Tatăl Ceresc vrea ceva cunoi. Steaua din noaptea Naşterii a vestit oschimbare mare în viaţa lumii. Cine ştie ce nevesteşte azi această stea!

Preot Iosif TRIFA

135

Cei trei magi au fost şi ei nişte astronomiînvăţaţi. Dar câtă deosebire, între ştiinţa lor şiştiinţa de azi! Au văzut şi ei „conjuncţia” celordouă planete, dar au văzut-o cu alţi ochi; auvăzut-o cu ochii credinţei. Ştiinţa de azi vedenumai „lucruri naturale”. Ştiinţa magilor a vă-zut în conjuncţie o arătare cerească. Punândjos aparatele de astronomie, s-au rugat şi aucercetat Scripturile, să afle ce înseamnă aceas-tă „conjuncţie”. „Conjuncţia” i-a dus la peşteradin Vifleem şi i-a îngenuncheat la picioareleMântuitorului.

O, de ar face tot aşa şi ştiinţa şi oamenii deazi! Semnele şi arătările cereşti din zilelenoastre ne cheamă – ca pe magi – la picioarelescumpului nostru Mântuitor.

Astronomii de azi, dacă ar fi văzut steauaMântuitorului, ar fi dat imediat un comunicat,vestind lumea că „s-a ivit o interesantă con-juncţie a planetelor Venus şi Jupiter; luminalor s-a împreunat. Prostimea spune că aceastăconjuncţie ar fi în legătură cu naşterea unuiom mare”.

Dar magii de atunci n-au făcut aşa. Ştiinţalor căuta pe Domnul. Ştiinţa ar trebui să necheme la Domnul.


136

„Şi propovăduia Ioan în pustie, stri-

gând: Pocăiţi-vă, căci s-a apropiat

împărăţia cerurilor”

Domnul Dumnezeu a ridicat în diferitetimpuri prooroci care să predice oamenilor că-ile mântuirii. Ioan a fost cel din urmă prooroc.După el a venit în lume însuşi Iisus, Fiul luiDumnezeu. După Ioan a venit în lume, Lumi-na, Calea, Adevărul şi Viaţa.

Însă, vai, lumea şi oamenii s-au cufundatdin nou în întuneric, în răutăţi şi fărădelegi.Lumea şi oamenii au stricat parcă din nou le-gământul de iertare şi pace pe care scumpulnostru Mântuitor L-a încheiat cu Dumnezeuprin scump sângele Său.

De aceea, începe din nou să răsune înlume glasul mâniei lui Dumnezeu. Începe dinnou parcă glasul profeţilor. Semnele, arătă-rile, urgiile, frământările, necazurile vremilornoastre sunt glasul celui ce striga odinioarăîn pustie: „Pocăiţi-vă, căci s-a apropiat împă-răţia cerurilor”.

Preot Iosif TRIFA

137

„Iată, securea, striga Ioan, la rădăcina po-milor zace… Pui de năpârci, unde veţi fugi deurgia ce va să vină?… Faceţi dar roade vrednicede pocăinţă!” (Mt 3, 7-8). Cu adevărat, secureastă la rădăcina pomului vieţii noastre. Cine ştiece urgii, ce pedepse şi încercări ne mai aşteaptăpentru fărădelegile noastre, căci semnele suntmai mult tot de rău decât de bine.

„Şi noroadele, spăimântate, îl întrebau peIoan: Ce trebuie să facem?” (Lc 3, 10).

„Şi au venit şi nişte vameşi şi i-au zis lui:Învăţătorule, ce trebuie să facem?” (Lc 3, 12).

„Şi îl întrebau şi ostaşii: Ce trebuie să fa-cem?” (Lc 3, 14).

„Pocăiţi-vă, căci s-a apropiat împărăţia ceru-rilor” – striga Ioan.

Ioan le-a răspuns tuturor să se lase de ră-utăţi şi să trăiască o viaţă după poruncile luiDumnezeu (Lc 3, 10-14).

Urgiile, şi arătările, şi frământările vremilornoastre trebuie să ne ducă şi pe noi la întreba-rea: „Ce trebuie să facem?”. Trebuie să ne dămseama că Dumnezeu vrea ceva cu noi şi, în faţaacestui lucru, trebuie să ne întrebăm: ce tre-buie să facem?

„Întoarceţi-vă şi vă abateţi de la toate fără-delegile voastre şi nu voi fi vouă spre certare,zice Domnul. Lepădaţi de la voi toate fărădele-


138

gile voastre care le-aţi făcut asupra Mea şi văfaceţi vouă inimă nouă şi duh nou. Căci Eu nuvoiesc moartea păcătosului, zice Domnul, ci săse întoarcă şi să fie viu” (Iezec 18, 31-32).

Să cădem plângând la piciorul Crucii Mân-tuitorului. Să-L rugăm pe scumpul nostruMântuitor să ne împace din nou cu Tatăl Ce-resc prin Jertfa cea sfântă a sângelui Său!

Preot Iosif TRIFA

139

„Să căutăm căile noastre, să le cer-cetăm şi să ne întoarcem la Dom-

nul” (Plângerile lui Ieremia)

Imaginea de mai jos îl arată pe prooroculIeremia plângând pustiirea Ierusalimului. Pen-tru păcatele lor, Domnul Dumnezeu i-a pedep-sit pe israeliteni cu robia Babilonului şi cupustiirea Ierusalimului.

În mijlocul acestei pedepse s-a ridicat proo-rocul Ieremia, chemând poporul la căinţă şi la


140

întoarcere către Dumnezeu. „Veniţi să ne întoar-cem la Domnul, căci îndurările Lui nu s-au sfâr-şit. Domnul este bun cu cine nădăjduieşte spreEl, cu sufletul care-L caută” (Plâng 3, 22 şi 25).

La chemarea lui Ieremia, bătrânii poporuluişi întreg poporul şi-au presărat cenuşă pe cap,s-au încins cu saci; fecioarele Ierusalimului şi-auplecat capul la pământ… şi-au stors ochii de la-crimi… şi-au ridicat mâinile spre Domnul şi şi-au vărsat inima ca nişte apă înaintea Lui, stri-gând: „Vai nouă, căci am păcătuit, de aceea bol-navă este inima noastră şi ochii noştri s-au întu-necat” (Plâng 5, 16-17). „Să căutăm căile noastre,să le cercetăm şi să ne întoarcem la Domnul. Săînălţăm inimile noastre spre Dumnezeu, zicând:păcătuit-am, păcătuit-am şi nu ne-am întors”(Plâng 4, 40-42).

Aşa trebuie să facem şi noi. Pentru păcatelenoastre stăm şi noi sub judecata şi pedeapsa ce-rului de sus. Am ajuns şi noi într-un Babilon denecazuri. Din starea aceasta putem scăpa numaiprin căinţă şi întoarcere la Dumnezeu, aşa cumau scăpat odinioară ninivitenii şi israelitenii.

Vremile noastre trebuie să fie vremuri deplângere, de căinţă şi de întoarcere la Dumnezeu.

„Să căutăm căile noastre, să le cercetăm şisă ne întoarcem la Domnul. Să înălţăm inimilenoastre spre Dumnezeu, zicând: păcătuit-am,păcătuit-am şi nu ne-am întors”…

Preot Iosif TRIFA

141

„Milostiveşte-Te, Doamne, şi nu Te

mânia până în sfârşit pentru fărăde-

legile noastre”…

Imaginea de mai jos ne arată cum se rugauisraelitenii din Biblie, când veneau asupra lornenorociri, necazuri şi alte plăgi şi pedepse tri-mise de la Dumnezeu pentru păcatele lor. Pro-feţii, preoţii şi regii se puneau atunci în frunteapoporului şi se rugau cu toţii pentru dumneze-iasca iertare şi împăcare cu Dumnezeu.


142

O vreme de pedeapsă cerească trăim şinoi. De ani de zile trecem dintr-un necaz în-tr-altul şi dintr-o plagă în alta. Ca odinioarăisraelitenii, să ne întoarcem către Dumnezeucu rugăciuni, rugându-ne şi noi cu cuvinteleproorocilor:

„Mâniatu-Te-ai pe noi, Doamne, pentru căam păcătuit. Făcutu-ne-am toţi necuraţi şidreptatea noastră ca o cârpă mânjită. Toţine-am vestejit şi am căzut ca frunzele pentrufărădelegile noastre. Nu este cel care să chemenumele Tău sau care să se alipească de Tine,că ai întors faţa Ta de la noi şi ne-ai dat pe noisă pierim pentru fărădelegile noastre. Şi acum,Doamne, Tatăl nostru eşti; iar noi tină, lucrulmâinilor Tale, toţi. Nu Te mânia pe noi foarte,nici pomeni fărădelegile noastre, că poporulTău suntem cu toţii” (Isaia 64, 5-9).

„Păcătuit-am, păcătuit-am, de aceea izbă-virea este departe de noi şi mântuirea nu neajunge. Aşteptăm lumina, şi iată întunericul”(Isaia 59, 9). „Aşteptat-am pacea, dar nici unbine nu ne-a venit” (Ier 14, 19). „Bâjbâim canişte orbi de-a lungul unui zid, bâjbâim ca ceice n-au ochi, ne poticnim ziua la amiază canoaptea, în mijlocul celor sănătoşi suntem camorţi. Mormăim ca nişte urşi, ne văităm canişte porumbei, aşteptăm izbăvirea şi nu este,căci fărădelegile noastre sunt multe înaintea Ta

Preot Iosif TRIFA

143

şi păcatele noastre mărturisesc împotriva noas-tră” (Isaia 59, 10-12).

„Toţi ne-am abătut, împreună netrebnicine-am făcut. De la cel mic până la cel mare, dela profet până la preot, toţi am făcut fărădelegi”(Ier 6, 13).

Greşit-am, nelegiuit-am, făcut-am necu-răţie… Toţi ne-am abătut, împreună netreb-nici ne-am făcut… Nu este cine să facă jude-cată şi dreptate, nu este până la unul… Încu-iat-am îndurările Tale şi iubirea Ta de oa-meni… Tu eşti bun, dar noi am făcut fărăde-lege… Tu eşti îndelung-răbdător, iar noi vred-nici de bătăi… Puţin am fost bătuţi pentrucele ce am făcut. Tu eşti înfricoşat, cine Îţi vaputea sta împotrivă?… De vei încuia cerul, ci-ne va putea suferi?…

Uşor este înaintea ochilor Tăi a face săracisau a îmbogăţi, a face viu sau a omorî, a rănisau a tămădui… Tu Te-ai mâniat, iar noi amgreşit, zicea oarecine dintre cei de demult, măr-turisindu-se, iar noi, împotrivă, vreme este azice: noi am greşit şi Tu Te-ai mâniat… Pentruaceasta întors-ai faţa Ta de la noi.

Ci încetează, Doamne, slăbeşte, Doamne,milostiveşte-Te, Doamne, şi nu Te mânia penoi până în sfârşit pentru fărădelegile noas-tre… Ceartă-ne pe noi cu bunătatea Ta, iar nucu mânia Ta… Plecând genunchii inimilor


144

noastre, Te rugăm cu deadinsul, înceteazăbătaia mâniei Tale ca şi de demult, în zilele luiDavid, măcar că noi nu arătăm asemenea că-inţă… că mila Ta este negrăită şi iubirea Ta deoameni nemăsurată. (Din rugăciunea ce seciteşte la Litie)

„Veniţi să ne întoarcem către Dumnezeu,căci El ne-a rănit şi tot El ne va vindeca. El ne-alovit şi El ne va tămădui. El într-o zi-două ne vavindeca şi a treia zi ne va scula” (Osea 6, 1-2).

„Domnul este drept, căci ne-am răzvrătitîmpotriva poruncilor Lui” (Plâng 1, 18).

„Aşa zice Domnul: Întoarceţi-vă către Mineşi Eu Mă voi întoarce către voi” (Mal 3, 7). „În-toarceţi-vă către Mine din toată inima voastră,cu post, cu plângere şi cu tânguire. Rupeţi-văinima, şi nu veşmintele voastre şi întoarceţi-văcătre Mine” (Ioil 2, 12-13). „Ca pe un copil pecare-l mângâie mama sa, aşa vă voi mângâia”(Isaia 66, 13).

Preot Iosif TRIFA

145

Iisuse, scumpul nostru Mântuitor,

împacă-ne iarăşi cu Tatăl Ceresc…

Tatăl Ceresc este Atotbun. El ne iubeşte cuo dragoste nemărginită. Nici în cer, nici pe pă-mânt nu s-a auzit o veste mai mare de dra-goste decât aceasta: „Atât de mult a iubit Dum-nezeu lumea, încât şi pe Fiul Său cel unul năs-cut L-a dat, ca tot cel ce crede în El să nupiară, ci să aibă viaţa de veci” (In 3, 16). Darînsemnaţi-vă bine un lucru: Tatăl Ceresc neiubeşte prin această dragoste, ne iubeşte prinjertfa cea scumpă a Fiului Său.

Tatăl Ceresc nu este numai Atotbun, cieste şi Atotdrept. Dreptatea Lui nu poate suferipăcatul. Dreptatea Lui cere pedepsirea păca-tului. De sub pedeapsa şi osânda aceasta ne-ascos Jertfa cea scumpă a scumpului nostruMântuitor.

Ei, şi dacă lucrurile stau aşa, atunci de ceam ajuns sub urgia cerului de sus? De ceDomnul Dumnezeu vorbeşte cu noi şi se jude-că cu noi ca şi cu nişte „fii ai urgiei”? Pentrucă noi nu-L avem cu adevărat pe marele Mij-locitor, pe Iisus Mântuitorul şi Jertfa Lui. Am


146

ieşit de sub aripile Crucii, aşa cum puii ies desub aripile găinii şi cum oile ies din turmapăstorului.

Prin unele părţi din Brazilia cea caldă, înanumite ceasuri din zi soarele arde atât de ta-re, încât oamenii nu pot suferi săgeţile lui. Dar,spre noroc, în alte ceasuri din zi, iese regulatun nor, sub scutul căruia oamenii pot ieşi lalucru. Îndată ce trece norul, oamenii fug iarăşiîn umbrele pădurilor şi ale stâncilor.

Aşa e şi cu noi. Soarele dreptăţii cereşti nearde pentru păcatele noastre… ne arde pentrucă noi am ieşit de sub norul ce ne apără... amieşit de sub umbra Crucii… am ieşit din umbrastâncii Golgotei.

Stăm descoperiţi în focul cerului de sus,Domnul Dumnezeu ne vede descoperiţi şi Elnu poate suferi păcatul. De aceea mânia Lui serevarsă asupra pământului; de aceea în loc depâine, ne dă piatră şi în loc de peşte, şarpe (Mt7, 9-10). În loc de fii iubiţi ai Tatălui Ceresc,am ajuns „fiii urgiei”.

Din urgia vremilor de azi o singură cale descăpare avem: să alergăm sub braţele Crucii.Să scăpăm sub braţele Crucii. Urgiile vremilornoastre strigă spre noi să alergăm degrabăsub braţele Crucii. Să-L rugăm pe scumpulnostru Mântuitor să ne împace iarăşi cu TatălCeresc. El singur ne poate împăca cu Tatăl

Preot Iosif TRIFA

147

Ceresc. El este marele Mijlocitor între noi şiDumnezeu (I Tim 2, 5).


148

Rugăciune

Iisuse, scumpul nostru Mântuitor! De ani dezile ne urmăreşte urgia cerului de sus. Tatăl Ce-resc s-a mâniat pe noi pentru nesfârşitele noas-tre fărădelegi şi păcate.

Doamne Iisuse, suntem bătuţi de nevoi şirăniţi de păcate. Sângele curge din rănile noas-tre trupeşti şi sufleteşti.

Fie-Ţi milă de noi, Iisuse Doamne, căci pie-rim în această osândă. Tu singur ne poţi ajuta;Tu singur ne poţi scăpa. Plângând, cădem înfaţa Ta şi cu lacrimi ne rugăm Ţie: împacă-neiarăşi cu Tatăl Ceresc. Împacă-ne prin JertfaTa cea mare şi sfântă. Singura noastră nădej-de de mântuire este Jertfa Crucii Tale. Mântu-ieşte-ne, Doamne, şi ne scapă mai înainte de ane sfârşi.

Preot Iosif TRIFA

149

„Străjerule, mai este mult

din noapte?” (Isaia 21, 11)

Trăim vremuri de cumplite răutăţi sufle-teşti. „Lumina lumii”, pe care a adus-o IisusMântuitorul în lume, a ajuns iarăşi într-o luptăgrea cu întunericul. Trăim vremuri când întu-nericul parcă a biruit lumina, răul parcă a bi-ruit binele, nedreptatea parcă a biruit drepta-tea, minciuna parcă a biruit adevărul. Trăimîntr-o noapte fioroasă de răutăţi, stricăciuni şifărădelegi. Satan parcă domneşte în întuneri-cul acestei lumi (Ef 6, 12). „Întuneric” mare s-afăcut peste tot pământul.

E adevărat însă că nu toţi simt acest întu-neric. E plină lumea de „cei ce spun că întune-ricul este lumină şi lumina întuneric; binele îlnumesc rău şi răul bine, dulcele amar şi ama-rul dulce” (Isaia 5, 20).

Numai copiii lui Dumnezeu simt şi vădîntunericul cel sufletesc. Numai copiii luiDumnezeu se înfricoşează de cumplita noaptesufletească din lumea de azi. Numai ei se în-treabă ca oamenii despre care spune Isaiaproorocul: „Străjerule! Oare mai este mult din


150

noapte?”… O Doamne, oare mai este mult dinaceastă noapte cumplită?

Preot Iosif TRIFA

151

Scriptura ne dă răspuns şi la întrebareaaceasta. Ne dă trei răspunsuri.

1. Întâi, ne spune că nimeni nu poate săştie acest lucru. „Iar despre ziua aceea şi cea-sul acela, nimeni nu ştie, nici îngerii din ceruri,nici Fiul, fără numai Tatăl” (Mc 13, 32).

2. Toate Scripturile spun apoi că Domnulva veni pe neaşteptate. Însuşi Mântuitorul aspus acest lucru: „Căci precum a fost în zilelelui Noe, când oamenii mâncau, beau, se însu-rau… până când a venit potopul şi i-a prăpăditpe toţi, aşa va fi şi la venirea Fiului omului” (Lc17, 26-27). „Iar ziua Domnului va veni ca unhoţ noaptea” (II Ptr 3, 10).

3. Scriptura spune că „ziua aceea” va veniîntr-un timp când stricăciunile sufleteşti îşi vorajunge culmea… Când decăderea sufleteascăîşi va ajunge culmea. Ca în pilda cu cele zecefecioare, Domnul va veni pe la „miezul nopţii;”când noaptea stricăciunilor va fi mai grozavă.Cine ştie cât mai este până la „miezul nopţii”?

Un credincios a visat odată că pe cer eraun ceas uriaş. Ceasul arăta la cinci minuteînainte de miezul nopţii, iar dedesubtul lui erascris: Matei 25, 6. („Iar la miezul nopţii s-a fă-cut strigarea: Iată, Mirele vine, ieşiţi întru în-tâmpinarea Lui”.) Acesta a fost un vis. Nimenin-ar putea şti cât mai este până la miezul nop-ţii. Poate că suntem numai în seara acestei


152

nopţi… poate că suntem adânc în noapte, poa-te că mai sunt câteva „ceasuri” (câteva mii deani) până la miezul nopţii… poate că mai suntcâteva „minute”… Singur Tatăl Ceresc ştie a-cest lucru.

Un lucru însă e sigur. Ziua aceea va venipe neaşteptate, ca un „fur noaptea”. Ferice decei ce se vor afla priveghind.

Aici începe pilda cu cele zece fecioare. Unadânc înţeles are pentru vremile noastre pildacu cele zece fecioare care aşteptau sosirea Mi-relui. Cinci dintr-însele au aşteptat Mirele prive-ghind, cu candelele aprinse şi pline de unt-delemn. Celelalte cinci au adormit, având can-delele goale şi stinse. Pe la miezul nopţii s-a fă-cut strigare: Iată, Mirele vine, ieşiţi întru întâm-pinarea Lui! Cele ce erau gata au intrat la nuntăşi s-a închis uşa. Pe urmă au venit şi celelalte,strigând: Doamne, Doamne, deschide-ne nouă!Dar era prea târziu. Uşa se închisese. Dinăun-tru s-a auzit sinistrul răspuns: „Amin zic vouă,nu vă cunosc pe voi” (Mt 25, 1-12).

Aşa va veni şi Domnul: pe la miezul nopţiişi pe neaşteptate. Pe la „miezul nopţii”, adică întimpul când stricăciunea pământului îşi vaajunge culmea, vor răsuna trâmbiţele cerului şise va auzi strigătul: „Iată, Mirele vine!”

Cei ce se vor afla „dormind” – fie că vor fi înviaţă, fie că vor fi în mormânt – se vor trezi şi ei

Preot Iosif TRIFA

153

speriaţi ca fecioarele cele nebune. Dar atunci vafi prea târziu. Uşa mântuirii se va fi închis. Ei vorrămâne în noaptea cea veşnică a pieirii sufleteşti.


154

Ferice de cei ce se vor afla priveghind. Feri-ce de cei ce vor fi trăit în credinţă şi în răbdarestăruitoare (Apoc 13, 10). Ei vor intra la „os-păţul Mirelui”.

„Ferice de cei ce vor intra la ospăţul Mie-lului” (Apoc 19, 9).

Scumpul meu frate! Trăim vremuri biblice.Trăim într-o noapte cumplită, de răutăţi şi stri-căciuni sufleteşti. Trăim într-o noapte încăr-cată de somn sufletesc. Niciodată, de când elumea, parcă n-a fost o vreme aşa de „somno-roasă” ca azi. E plină lumea de cei ce dorm înrăutăţi. Niciodată, de când e lumea, somnulpăcatelor n-a fost parcă aşa de „dulce” şi ispi-titor ca azi. Trăim parcă în noaptea din pildacelor zece fecioare, când „somnul” îi ispiteştedin greu pe cei ce „priveghează”.

Trăim parcă în noaptea cea tainică dingrădina Ghetsimani, când adormiseră şi apos-tolii… Când Domnul nu-i putea ţine treji nicipe apostoli.

„Somnul” i-a furat şi pe cei aleşi.Scumpul meu frate! Să ştii că e o vreme

grea pentru mântuirea sufletului. Scumpii meifraţi din Oastea Domnului! Să ştiţi că e o vre-me grea şi grozavă pentru mântuirea sufletu-lui. „Somnul” e mai dulce ca oricând. Ispitelesunt mai grele ca oricând. „Privegherea” s-a fă-cut mai grea ca oricând.

Preot Iosif TRIFA

155

Somnul cel mai greu este cel de dinaintearevărsatului zorilor. „Somnul” sufletesc cel maigreu va fi cel dinainte de „miezul nopţii”… dedinaintea strigării: „Iată, Mirele vine!”… Poatecă prin acest somn trece omenirea de azi. Feri-ce de cei ce vor trece cu bine peste ultima zvâr-colire a întunericului!

Să priveghem dar neîncetat, sporind unt-delemnul. „Privegheaţi, vă zic vouă, şi iar pri-vegheaţi!” (Mc 13, 37) „Privegheaţi dar, că nuştiţi ziua şi ceasul când va veni Domnul ca-sei: seara, sau la miezul nopţii, sau la cân-tatul cocoşilor, sau dimineaţa… ca nu cum-va, venind fără de veste, să vă afle dormind”(Mc 13, 35).

„Ferice de cei ce se vor afla priveghind” (Lc12, 37).


156

„Da, Eu vin curând. Amin! Vino,

Doamne Iisuse”1 (Apoc 22, 20)

O, vino, Doamne Iisuse! În acest ceas allumii, avem lipsă de Tine, numai de Tine, denimeni altul. Toţi au lipsă de Tine, chiar şi ceice nu ştiu; cei ce nu ştiu, mai amarnic decâtcei ce ştiu. Flămândul îşi închipuie că umblădupă pâine: ci îi este foame de Tine. Însetatulcrede că vrea să bea apă: ci îi este sete de Tine.Bolnavul se mângâie că râvneşte sănătatea: ciboala lui nu-i decât lipsa Ta… Toţi Te cheamă,fără a şti că Te strigă…

O, vino, Doamne Iisuse, aşa cum ne-ai făgă-duit: arătându-Te pe norii cerului întru slava Ta,înconjurat de toţi sfinţii îngeri (Mt 25, 31).

Vino, Doamne Iisuse, căci niciodată ca a-cum n-am simţit setea cotropitoare a uneimântuiri. Niciodată, de când se pomeneşte o-mul, păcătoşenia n-a fost mai păcătoasă şi ar-sura mai arzătoare. Pământul e iad luminat deîngăduinţa soarelui.

1 Prelucrare după Giovani Papini, Viaţa lui Isus

Preot Iosif TRIFA

157

După războiul cel mare, faţa lumii şi viaţalumii s-au schimbat cu totul. Dragostea besti-ală de sine însuşi a fiecărui om în parte, a fie-cărei tagme de oameni, a fiecărui popor e maioarbă ca oricând. După obştescul prăpăd alrăzboiului, s-a însutit ura: ura celor mici îm-potriva celor mari, ura celor nemulţumiţi îm-potriva celor neliniştiţi, ura slugilor-stăpâni îm-potriva stăpânilor-slugi, ura tagmelor împotrivaaltor tagme, ura noroadelor împotriva altor no-roade. Lăcomia de prea mult a adus lipsa decele trebuitoare. În timpul din urmă, neamulomenesc a înnebunit. Întreaga lume răsună detrosnitura ruinelor. Pe tot locul, haos clocoti-tor, vălmăşag fără nădejde, nelinişte nemulţu-mită de tot şi de toate, de propria nemulţumi-re. Oamenii îşi caută „liniştea” în băuturi alco-olice, în jocuri, în desfătări şi destrăbălări, ce leaduc moartea.

Mai calici ca la început, mai flămânzi decum erau după războiul cel mare, oamenii s-auîntors cu toţii la picioarele de lut ale zeului Ne-goţului. Să-şi jertfească pacea lor şi viaţaaproapelui. Dumnezeiasca Afacere şi preacuvio-sul Ban covârşesc mai vajnic ca în trecut min-ţile oamenilor săriţi din minte. Cel ce are puţinvrea mult; cel ce are mult vrea mai mult… celce a căpătat mai mult vrea tot. Nărăviţi în is-pita anilor de măceluri, cumpătaţii sau deprins


158

a fi lacomi, resemnaţii râvnitori, cinstiţii s-auapucat de furtişaguri, cei curaţi la suflet, deînvoieli furişe. Oamenii se înavuţesc prin ca-mătă şi silnicie, sub cuvânt că fac negoţ. Dela-pidatorii şi escrocii ţin în păstrare banul ob-ştesc, iar mita o găseşti pe tot locul. În lumeade acum n-are preţ decât banul şi ceea ce sepoate cumpăra şi irosi cu banul. Puterea, bo-găţia şi carnea (desfrânările), aceştia sunt ceitrei idoli la care se închină omenirea de azi.

Străvechea familie se fărâmiţează… Căsă-toria este nimicită de divorţ şi nelegiuire (con-cubinaj)… Naşterea de copiii pentru mulţi pareo pacoste şi se feresc de ea prin fel de fel deleacuri şi lepădări de voie… Desfrâul întrece

Preot Iosif TRIFA

159

dragostea legitimă… Sodomia îşi are desfrâna-ţii ei… O armată de desfrânate ocârmuiesc unnesfârşit norod de sifilitici şi bolnavi…

Rugămu-Te deci, Iisuse, cei ce ne mai adu-cem aminte de Tine şi ne silim din răsputeri sătrăim cu Tine… Rugămu-Te, noi cei din urmă,deznădăjduiţii, întorşi de pe mare şi de pe mu-chia prăpăstiei, rugămu-Te să Te mai întorci odată printre oamenii ce Te-au ucis şi Te ucidîntruna, spre a ne da la toţi lumina vieţii celeiadevărate…

O, vino, Doamne Iisuse, că niciodată, caîn ziua de azi, n-a fost mai mare lipsă de Tineşi de Cuvântul Tău. Împărăţia Satanei ajun-s-a azi la deplina-i înflorire, iar mântuirea pecare toţi o caută nu poate fi găsită decât înîmpărăţia Ta.

Marea încercare se apropie de sfârşit. O-menirea, depărtându-se de Evanghelie, s-a alescu pustiul şi moartea. Multe făgăduieli şi ame-ninţări s-au împlinit. De acuma, nouă, deznă-dăjduiţilor, nu ne mai rămâne decât nădejdeaîntoarcerii Tale.

Amin! Vino, Doamne Iisuse!


160

Ţi-a plăcut cartea aceasta?

Hotărăşte-te pentru calea mântuirii

Dragă cititorule! Poate că ţi-a plăcut aceastăcarte. Pe unele locuri, poate te-ai înfiorat ci-tind-o. Dar mă grăbesc să-ţi spun că numai cuplăcerea şi cu fiorul încă nu te poţi mântui.

Diavolul nu se teme de plăcerea ta. Dece? Pentru că ştie că plăcerea ta şi fiorul tăucel sufletesc e numai ceva trecător. Ai tresă-rit o clipă şi pe urmă iar ai adormit în patimişi păcate.

Diavolul se sperie numai când plăcerea tatrece într-o hotărâre contra păcatelor. Diavolulse cutremură numai când plăcerea se schimbăîntr-un cutremur sufletesc… într-o schimbaredin temelie a vieţii tale… într-o rupere cu lu-mea şi cu păcatele.

Diavolul se cutremură şi fuge îngrozit cândplăcerea sufletească îl îngenunchează pe om lapicioarele Crucii şi când acesta îşi predă viaţaDomnului, ca să înceapă o viaţă nouă cu El.

Diavolul se sperie numai atunci când îţipui hotărâre să o rupi cu viaţa şi cu trecutultău cel păcătos… Când Îl primeşti pe Domnulde Împărat, Stăpân şi Cârmuitor peste viaţa şi

Preot Iosif TRIFA

161

inima ta şi începi cu El o viaţă de luptă şi debiruinţă contra păcatelor şi contra ispititoruluidiavol. Despre cum se câştigă această biruinţăcitiţi în cartea «Ce este Oastea Domnului» şiintraţi în Oastea Domnului. Oastea Domnuluieste o mişcare de renaştere sufletească. Ea ho-tărăşte pe oameni la o viaţă nouă cu Domnul…la o schimbare din temelie a vieţii.

Dragă cititorule! De vrei să ai folos sufle-tesc din citirea acestei cărţi, nu te mulţuminumai cu plăcerea şi cu fiorul sufletesc ce le-aiavut citind-o, ci lasă-L pe Duhul Sfânt să lu-creze mai departe în sufletul tău şi să te tre-zească la o viaţă nouă.

Intraţi în Oastea Domnului… Intraţi înceata celor puţini care „priveghează” în noapteacea grozavă a stricăciunilor sufleteşti de azi.Intraţi în ceata celor puţini care se războiesccu „balaurul” cel mare.

Iubiţilor ostaşi din Oastea Domnului şi toţicare-L cunoaşteţi pe Domnul! Strigaţi-le neînce-tat celor aflaţi în robia domnului veacului aces-tuia să se lase de răutăţi şi păcate. Spuneţi-le căurgiile vremurilor noastre sunt glasul celui cestriga odinioară în pustie: „Pocăiţi-vă, căci s-aapropiat Împărăţia Cerurilor”. Spuneţi-le că urgi-ile vremilor noastre strigă la noi să ne trezim, săstăm treji, cu candele aprinse, ca nu cumva Mi-rele să ne afle dormind.

Ferice de cei ce vor fi aflaţi priveghind!


162

Notă asupra ediţiei a IV-a

Prezenta ediţie reproduce o ediţie ulterioa-

ră celei din 1929, care a apărut după încetarea

din viaţă a Părintelui Iosif şi de tipărirea căreia

s-a îngrijit Titus Trifa.

Preot Iosif TRIFA

163

Cuprins

Trăim vremuri biblice .................................................. 5

Domnul Iisus, profeţind vremurile de apoi

şi sfârşitul veacurilor ..... 7

Apostolul Pavel, despre „zilele cele de apoi” ........... 13

Apocalipsa, cartea vremurilor de apoi ...................... 15

Cei patru cai… ................................................... 18

Cele şapte cupe… ............................................... 23

Cele şapte trâmbiţe… ......................................... 26

Dumnezeu vorbeşte cu noi… .................................... 30

Într-un cântar ceresc stăm şi noi ............................... 34

Mene, Techel, Fares… .............................................. 37

Singura noastră scăpare ............................................ 43

Semne şi arătări cereşti ............................................. 45

Ploi de cenuşă şi pucioasă ................................. 45

Zăpadă roşie ...................................................... 47

Şi vor fi semne în soare şi lună .......................... 48

Urgiile din America ........................................... 51

Ce ne scrie unul din America ............................. 53

5000 de oameni au murit în căldurile din America 54

„Şi, pe alocuri, vor fi cutremure de pământ” ............ 57

Cei ce locuiau pe un vulcan ............................... 59


164

Se bucura pe timp de cutremur .......................... 60

Dumnezeu face şi azi minuni .................................... 62

Învăţături din cutremurul din Balcani ....................... 68

Cutremurul din Turcia ....................................... 70

Marele cutremur din România ........................... 71

Ştiinţa şi arătările cereşti ........................................... 73

„Iar în vremurile din urmă” ....................................... 77

Trăim vremuri biblice ............................................... 83

Trăim parcă plăgile Egiptului ........................... 84

Istoria celor şapte chefuitori ............................. 87

Iosif tâlcuieşte visul lui Faraon ................................. 91

Greutăţile cresc în rând cu răutăţile .......................... 95

Animalele ascultă chemarea omului .................. 96

Vremile noastre sunt un mare fiu rătăcit ................... 97

Glasul proorocilor ..................................................... 99

Ce vezi tu, Ieremia?… ...................................... 101

Ne predică şi umblarea vremii ................................ 105

O altă plagă a zilelor noastre: seceta ....................... 107

„Ne-a părăsit bunul Dumnezeu” ..................... 112

Cică „soarele este marele vinovat” ......................... 113

„Babilonul cel mare”: desfrânarea.

Păcatul vremurilor noastre ... 116

„Copiii mei, aţi auzit că vine Antihrist…

el este acum chiar în lume” ... 121

„Homo hominis lupus”… ................................ 131

Magii (astronomii) de odinioară şi cei de azi ......... 133

„Şi propovăduia Ioan în pustie, strigând:

Pocăiţi-vă, căci s-a apropiat împărăţia cerurilor” ... 136

Preot Iosif TRIFA

165

„Să căutăm căile noastre, să le cercetăm şi

să ne întoarcem la Domnul” ...... 139

„Milostiveşte-te, Doamne, şi nu Te mânia

până în sfârşit pentru fărădelegile noastre”… .... 141

Iisuse, scumpul nostru Mântuitor,

împacă-ne iarăşi cu Tatăl Ceresc… .... 145

„Străjerule, mai este mult din noapte?” .................. 149

„Da, eu vin curând. Amin! Vino, Doamne Iisuse” ..... 156

Ţi-a plăcut cartea aceasta? ...................................... 160

Notă asupra ediţiei a IV-a ....................................... 162

Cuprins .................................................................... 163


166

Tehnoredactare computerizată,

aranjament grafic şi tipar:

Editura şi Tipografia «Oastea Domnului», Sibiu

Pr Iosif Trifa - Traim Vremuri Biblice

Spiritual

Transcript of Pr Iosif Trifa - Traim Vremuri Biblice