Sa nu iei numele lui Dumnezeu in desert...

Mareste imaginea. 15 august 2003. Record de temperatura la Oltenita: + 41° C la umbra. Dupa ce am terminat Sfanta Liturghie la biserica (slujba mare, lume multa, era doar Sfanta Marie), la ora 13.00 am mers la o inmormantare. Trecuse la cele vesnice o femeie credincioasa din parohia noastra pe care o chema... Maria. Am mers acasa, am slujit ce se cuvine in astfel de imprejurari si am plecat cu totii la biserica, apoi spre cimitir. Mergand pe drum m-am uitat in sus; nici un nor, soarele ne dogorea, iesea caldura si din asfalt. Oamenii nu aveau pe ei decat maieul, unii erau chiar la bustul gol, caldura mare... Eu eram cu reverenda pe mine, transpirat tot, simteam maieul lipit de spate si valuri de caldura ma copleseau, parca eram intr-un solar neaerisit.Ajungem la cimitir, apoi mergem iar acasa, la pomana, cum e obiceiul. Cei ai casei asezasera masa in curte, imi dau seama ca locul meu la masa ma obliga sa stau cu fata in soare. Am vazut intr-un colt de curte doi barbati care isi turnau cu sticlele apa pe cap si pe piept. Ma asez la masa si tanti Floarea imi aduce o farfurie de ciorba fierbinte, fierbinte... fierbinte. Am simtit ca imi vine sa lesin. Ma ridic discret de la masa si intru in casa:- Tanti Leana simt ca iau foc, nu pot sa stau afara; uite stau aici la masa asta. Da-mi mai intai o cana cu apa...-  Da taica parinte, nu vezi ce caldura mare e? Luati loc aici ca e mai umbra si va aduc acum de mancare!intre timp se apropie de mine nea' Vasile:-  Parinte, am nevoie de o recomandare   de   la   dumneavoastra, pentru Florin, baiatul meu da examen  la  Seminar; vreau  sa-l fac popa. Ce afacere buna ar fi!!!Si nea' Vasile si-a tuguiat buzele de parca ar fi muscat dintr-un ardei iute.- Spune-i lui Florin sa vina diseara pe la mine sa stau cu el de vorba.Ce altceva ar fi trebuit sa spun in asemenea imprejurare si ce comentariu ar fi trebuit sa-i fac lui nea' Vasile sa inteleaga repede ca preotia nu e o afacere si nu e usoara.Spre seara vine la mine Florin. De cum intra in curte il vad ca era imbracat cu un tricou care avea imprimat pe el chipul lui Che Gue-vara, avea un cercel in ureche si mesteca din gura.- Saru' mana parinte!-   Sa traiesti mai Florine!   Dar ce...-  Puteti sa-mi spuneti si Gonzales!  Asa imi  spun prietenii... Gonzales!-  Mai Florinele, eu iti spun cum te-am botezat!   De  ce ti-ai pus cercel in ureche?! in limba de ce nu ti-ai pus? ...incerc sa glumesc cu el!- Mi-am pus si in limba! Si scoate victorios limba la mine si o flutura facand sa-i tremure o bila agatata de varful limbii. Am ramas fara replica. Sa rad? Sa ma mir?-  Am inteles ca vrei sa te faci preot. Sa stii ca preotia este o misiune foarte grea. Eu nu-ti spun de la mine nimic, iti spun doar ce ne-a spus noua parintele diriginte in prima zi de scoala cand am intrat la Seminar, in Episcopia noastra sunt zeci de preoti care au trecut si prin mana lui. Azi este preot la biserica Sfantu Silvestru din capitala si-l cheama Nicolae Bordasiu (va sarut dreapta parinte). Ne-a asezat pe toti in banca apoi a stat in picioare langa catedra care era pe un podium. Mi s-a parut ca este cat un munte. Avea 

chelie,  purta  ochelari,  sta drept sprijinindu-se cu o mana de catedra. Avea in jur de 45 de ani, parul care-l mai avea era putin gri-zonat pe la tample. Eram in clasa 60 de elevi, vorbea tare, ca un tunet, apasat si sacadat. Era aspru... si bine a facut. „Domnule elev, s-a terminat cu hoinareala -ne-a spus. De azi inainte toata viata ta ai sa mergi la biserica in fiecare duminica si sarbatoare. Cinci ani de zile ai sa stai in internat, n-ai sa iesi in oras decat sambata doua ore si duminica doua ore. Sase zile pe saptamana ai sa stai 15 ore pe zi in banca. Nu mai bati mingea pe maidan, nici microbist n-ai voie sa mai fi. S-a terminat cu ceaiurile dansante; un preot nu joaca si nu danseaza, intr-un sat te duci exemplu bun, nu prost. Sa nu ma faceti sa-mi crape obrazul de rusine din cauza voastra. Sa nu faceti Biserica de ras prin purtarea voastra, ca cine face Biserica de ras, rade de Dumnezeu. Cine nu e in stare sa fie om de treaba acum sa-si faca valiza si sa plece acasa. Si a tunat spre noi baritonal si sacadat. N-auzi domnule sa-ti faci valiza si sa pleci acasa?" Florinele, ne-am ghemuit toti in banca. Nu ni se vedeau decat capetele si cu cat noi ne lasam in jos mai mult, cu atat ni se parea parintele mai mare.- Taica parinte, eu nu vreau sa ma fac preot. Tata ma bate la cap...- Atunci vorbeste serios cu tatal tau, ca intre doi barbati si explica-i ca nu-ti doresti sa fi preot.A plecat Florinel; cand s-a intors cu spatele avea imprimat pe tricou: "Ce jeune est le future de notre pays".

Seara la televizor toate canalele transmiteau stirea ca un student la Teologie a furat dintr-un magazin. Am simtit atunci ca-mi crapa obrazul de rusine. "Cineva" ar fi trebuit sa-si fi facut valiza si sa fi plecat acasa.preot Nicolae Trusca Parohia Negoiesti Baraganul Ortodox

Cel ce insala

Mareste imaginea.

Cu mult timp in urma, a trait un boier tare bun. Intr-o zi, l-a chemat la el pe un taran si i-a spus:

- Uite, omule, fiindca stiu ca familia ta o duce destul de greu, vreau sa te ajut. Iti dau de munca si te platesc foarte bine. Vrei sa lucrezi pentru mine?

- Sigur, boierule - a raspuns omul bucuros - ce trebuie sa fac ?

- Sa-mi construiesti o casa, la marginea padurii.

Taranul a plecat bucuros si, chiar din acea zi, s-a apucat de treaba. Boierul ii dadea bani pentru tot ce trebuia sa cumpere. Insa omul ce si-a spus ? "E, si asa nu ma vede, ce-ar fi sa-l insel ?!"

Si, in loc sa faca totul asa cum ar fi trebuit, a inceput sa cumpere lucruri ieftine si proaste si sa cheltuiasca

banii ce ii ramaneau. Cand a terminat, casa arata tare frumos pe dinafara, dar taranul stia ca n-o facuse bine si ca, destul de repede, ea se va strica.

Cand i-a aratat casa boierului, acesta i-a spus:

- Fiindca stiu ca tu si familia ta locuiti intr-o cocioaba mica, iti fac cadou aceasta casa. De-aia te-am lasat pe tine sa o construiesti si ti-am spus acum, la sfarsit, tocmai pentru ca bucuria voastra sa fie mai mare.

Acum si-a dat seama omul de greseala sa. A vrut sa-l insele pe altul si, de fapt, singur s-a inselat. Daca ar fi fost cinstit si si-ar fi vazut de treaba, si-ar fi facut un bine lui si familiei sale. Acum, insa, parerile de rau nu mai puteau indrepta nimic.

In sinea lui, omul s-a jurat sa nu mai insele niciodata pe nimeni.

"Dupa cum ne purtam noi cu aproapele, asa se va purta Dumnezeu cu noi."

Cei doi vecini

Mareste imaginea.

Un taran cam rau la suflet a gasit intr-o zi pe pasunea sa vaca vecinului. Manios, omul a luat animalul la bataie, dupa care l-a legat si l-a dus inapoi, spunandu-i vecinului sau:

- Daca mai gasesc o singura data vaca ta la mine-n gradina, sa stii ca o bat si mai rau, ai auzit ?

A doua zi, insa, vecinul cel dintai gasi si el, in batatura sa, doua oi ale celuilalt, ce se strecurasera printr-o spartura a gardului. S-a apucat omul si a reparat gardul, dupa care a luat frumos oile si le-a dus stapanului lor, celui crud, spunandu-i:

- Am gasit la mine-n curte doua dintre oile dumitale. Le-am adapat si ti le-am adus acasa. Daca am sa le mai gasesc si alta data in curtea mea, sa stii ca am sa fac la fel: am sa le port de grija si am sa ti le aduc nevatamate.

- Iti multumesc - i-a raspuns taranul - puteai sa faci la fel ca mine, dar acum imi dau seama ca eu am gresit. Vei vedea ca a doua oara nu se va mai intampla!

Si, intr-adevar, taranul s-a tinut de cuvant.

Cand vrei sa-i arati cuiva ca a gresit, nu trebuie sa o faci cu rautate, ci cu blandete si rabdare si, atunci, cu siguranta, vei reusi.

"Invatatura din constrangere nu e facuta sa ramana, dar cea care patrunde in suflet prin dragoste si bunavointa, aceea ramane acolo pentru totdeauna."

Cele doua graunte

Mareste imaginea.

Intr-o zi, un taran iesi pe ogor, la semanat. Un graunte, ramas pe varful unui bulgare de pamant, a inceput sa se laude catre altul, aflat adanc sub brazda:  - Vezi tu, frate, zaci acolo luptandu-te cu frigul pamantului si cu bezna, tanjind dupa o raza de soare, dupa lumina si caldura. Eu, fratioare, o duc mult mai bine, in timp ce tu te chinui.  Dar, in clipa aceea, o cioara a coborat pe neasteptate din vazduh si a inghitit grauntele ramas la vedere. In schimb, fratele sau de sub brazda incolti peste putin timp si, din micul graunte, iesi din pamant un spic frumos si trainic. De-abia acum, lumina si caldura soarelui ii faceau cu adevarat bine. Cu vremea, spicul deveni copt si roada lui multa.  Astfel, speranta si smerenia celui de-al doilea i-au adus adevarata viata, in timp ce mandria l-a costat scump pe primul. Greutatile vietii nu trebuie sa ne sperie si sa ne descurajeze, caci Dumnezeu vede suferinta si credinta noastra si ne va rasplati negresit. Cu speranta si rugaciune, putem trece peste orice obstacol al vietii. Insa cei a caror inima este plina de ei insisi, in care nu mai este loc si pentru Dumnezeu, adica pentru iubire, pentru speranta si incredere, aceia sfarsesc, asemenea primului graunte, in ghearele pasarii negre - diavolul.  "Dumnezeu sta impotriva celor mandri, iar celor smeriti le da har."

A doua sansa

Mareste imaginea.

Dupa ce a trait o viata plina de egoism, in care nu s-a gandit decat la el, nepasandu-i de cei din jur, un om a ajuns in iad. Cat de mult s-a cait atunci pentru tot ce facuse! Dar era prea tarziu. Chinuindu-se zi si noapte in flacarile iadului, se ruga incontinuu:

- Iarta-ma Doamne, am gresit, dar acum m-am lecuit. Nu mai sunt egoist deloc, ajuta-ma Doamne ca m-am schimbat si nu mai am pic de rautate in mine!

In timp ce se ruga el, a aparut deodata un inger, care i-a spus:

- Bucura-te omule! Dumnezeu ti-a ascultat rugaciunea si vrea sa-ti dea o sansa sa vii in rai, dar oare te-ai schimbat cu adevarat ?

- Sigur ca da - zise omul cu nerabdare - sigur ca m-am schimbat!

- Bine! - a mai spus ingerul. Vez firul care coboara acum spre tine ? Daca te vei urca pe el, vei ajunge in rai si vei scapa de chinurile de aici.

Nespus de bucuros, omul a inceput sa se catare pe firul ce atarna deasupra iadului, numai ca, pe masura ce se urca, a bagat de seama ca firul se subtia din ce in ce mai tare. Cand s-a uitat dedesubt, sa nu-si creada ochilor! Multi pacatosi se atarnasera de firul sau, incercand cu disperare sa scape din flacarile iadului.

- Ce faceti ?! - striga omul speriat. Dati-va imediat jos, o sa se rupa firul si o sa cad iarasi. Dati-va jos, n-auziti ?! - tipa omul cu disperare si incepu sa-i loveasca cu picioarele . In clipa aceea, firul s-a rupt si au cazut cu totii.

- Of, ingerule, uite ce mi-au facut ceilalti! Spune-i lui Dumnezeu sa-mi trimita alt fir, ca sa scap odata de aici!

- Nu se poate! - i-a raspuns ingerul.

- Cum asa ? Doar n-am nici o vina, firul s-a rupt din cauza lor!

- Ba nu, firul s-a rupt din cauza ta si a invidiei tale. Firul acela era firul credintei si ar fi putut tine si tot iadul daca ai fi avut incredere in cuvantul lui Dumnezeu si daca nu te-ai fi gandit doar la tine. Ai spus ca te-ai lecuit de egoism si ca acum iti pasa de aproapele tau, dar nu este adevarat. Fiind la fel de pacatos si rau, firul nu te-a tinut; de aceea s-a rupt.

In viata nu va reusi cel rau, cel zgarcit si interesat doar de propria persoana. Poate ca va strange averi, dar in sufletul sau cu ce se va alege ?

Dar cel ce ii ajuta mereu si cu dragoste pe ceilalti, acela strange in inima comori ceresti, devenind om cu adevarat, caci om este doar cel ce traieste pentru oameni.

"Nu fi iubitor de sine si vei fi iubitor de Dumnezeu!

Nu cauta placerea in tine si o vei gasi in ceilalti!”"

Sfanta Treime

Mareste imaginea.

Un om simplu calatorea pe un drum de tara, in tovarasia unui preot. Vorbind ei de una de alta, omul si-a aratat o nedumerire:

- Cuvioase parinte, nu pot intelege cum de in Sfanta Treime sunt trei Persoane care formeaza Una singura. Cum de Tatal, Fiul si Sfantul Duh sunt trei persoane unite, nedespartite, dar fara a se amesteca una cu cealalta ?

- Fiul meu, ii raspunse cu rabdare preotul, sunt si lucruri mai presus de gandirea noastra pacatoasa. Insa, ceea ce spui nu este atat de greu de priceput. Sa privim, de exemplu, soarele! Sa zicem ca sfera de foc, ce dainuieste acolo de veacuri, este Tatal. Apoi, sa spunem ca lumina care ne vine de la soare este Fiul, Iisus Hristos, Ce a venit sa ne lumineze viata si sa ne scape de pacate. Apoi, caldura, care vine tot de la soare pentru a ne incalzi, sa zicem ca ar fi Sfantul Duh, Care, cu dragostea Sa, ne incalzeste mereu sufletele inghetate de rautate. Vezi tu, fiul meu, soarele cu lumina si cu caldura lui nu sunt unul si acelasi lucru si, cu toate acestea, cele trei raman diferite cand vorbim despre fiecare? La fel si in Sfanta Treime, Tatal, Fiul si Sfantul Duh sunt Unul si Acelasi Dumnezeu, Caruia noi, credinciosii, ne inchinam.

Omul, ca si toate celelalte vietati si lucruri, este creat de Dumnezeu din iubirea sa infinita. Dar omul este doar o creatura si intelepciunea sau puterile sale nici nu pot fi comparate cu cele ale Domnului. Insa, oamenii mandri pacatuiesc indraznind sa creada ca nimic nu este mai presus de ei si ca toate, mai devreme sau mai tarziu, le sunt accesibile. Omul credincios stie, insa, ca nu mintea si nici puterea, ci doar iubirea le poate cuprinde pe toate.

"Nadejdea mea este Tatal, Scaparea mea este Fiul, Acoperamantul meu este Duhul Sfant. Treime Sfanta, marire Tie!”"

Rasplata

Mareste imaginea.

Intr-un sat de munte, era un om vestit pentru harnicia sa. Dar, pe cat de muncitor era omul, pe atat de lenes era fiul sau. Toata ziua ar fi stat degeaba si tot nu s-ar fi plictisit. Numai ca, intr-o dupa-amiaza, se duse la tatal sau si ii spuse:

- Tata, am vazut pe ulita niste baieti incaltati cu ghete noi, foarte frumoase. As vrea si eu asa ghete.

- Mai baiete, i-a raspuns omul, daca ai munci si tu cat de putin, ti-as da banii, dar asa, pe degeaba, zi si tu, e drept ?

N-a mai spus nimic copilul, dar a plecat suparat. Tare si-ar fi dorit asemenea ghete, asa ca, a doua zi, iar s-a dus sa-i ceara bani tatalui sau. Dar si de data aceasta parintele l-a refuzat.

Cand a venit si a treia zi sa-i ceara bani, taranul i-a spus:

- Uite, mai baiete -vad ca nu mai scap de tine! Eu am treaba aici, in gradina. Dar, in pod, e o gramada de grau ce trebuie vanturat, ca altfel se umezeste si se strica. Pune mana pe lopata, vantura tu graul si pe urma vino aici si-ti dau bani sa-ti cumperi ghetele.

N-a mai putut baiatul de bucurie. S-a urcat repede in podul casei, dar nu prea il tragea inima la munca. Asa ca s-a culcat pe un brat de fan, a tras un pui de somn, dupa care a alergat in curte, strigand:

- Gata tatuca, am vanturat tot graul. Acum imi dai banii ?

- Nu! - a raspuns omul categoric. Ti-am spus sa vanturi graul, nu sa pierzi vremea. Treci in pod si fa ce ti-am spus!

A plecat iar baiatul, dar nu putea intelege de unde stia tata ca el nu vanturase graul. Probabil ca l-a surprins dormind si nu l-a trezit, ca altfel nu se poate ... Asa ca, dupa ce s-a urcat iarasi in podul casei, s-a pus la panda in loc sa aiba grija de grau. A stat el pret de jumatate de ceas, cu ochii atintiti spre tatal sau, care muncea de zor in curte, si, socotind el ca-i de ajuns, se duse iarasi in gradina.

- Tata, am terminat toata treaba, n-a ramas bob de grau neintors. Acum imi dai banii ?

- Mai baiete, dupa ce ca esti lenes, mai esti si un mare mincinos. Nu ti-e rusine ? Sa stii ca, daca nici de data asta nu te duci in pod si nu faci treaba cum se cuvine, nu mai vezi nici o gheata. Ai inteles ?

Cand a vazut baiatul ca altfel nu se mai poate, s-a urcat in pod, a pus mana pe lopata si a inceput sa vanture graul. Dar, cum a bagat lopata in gramada, a gasit ascunsa in grau o pereche de ghete noi noute, exact asa cum isi dorea el.

De bucurat, s-a bucurat, cum era si de asteptat, dar, in acelasi timp, ii crapa obrazul de rusine pentru minciunile sale de mai'nainte. Fara sa-l mai puna nimeni, a vanturat tot graul, dupa care s-a dus si in gradina sa isi ajute tatal. Acum simtea, intr-adevar, ca merita ghetele, dar, mai mult decat atat, simtea cat de bine este sa fii alaturi de parinti si sa ii ajuti.

"Cresteti-va copiii in invatatura si intelepciunea Domnului!"

Timpul schimbarii

Mareste imaginea.

La un batran calugar, a venit intr-o zi un tanar pentru a se spovedi si a-i cere sfat. Din vorba in vorba, tanarul ii spuse:

- Parinte, sunt destul de rau. As vrea sa ma schimb, dar nu pot. Imi pierd usor rabdarea. Atunci cand ma enervez, vorbesc urat si multe altele. Am incercat sa ma schimb, dar nu am putut. Totusi, eu sper ca dupa ce voi mai creste, voi putea sa ma schimb, nu-i asa ?

- Nu - i-a raspuns batranul. Vino cu mine!

L-a dus pe tanar in spatele chiliei, unde incepea padurea, si i-a spus:

- Vezi acest vlastar, stii ce este ?

- Da, parinte, un puiet de brad.

- Smulge-l!

Tanarul a scos bradutul imediat. Mergand mai departe, calugarul s-a oprit langa un bradut ceva mai inalt, aproape cat un om.

- Acum, scoate-l pe acesta.

S-a muncit baiatul cu pomisorul acela, dar cu putin efort a reusit pana la urma sa-l scoata. Aratandu-i un brad ceva mai mare, calugarul i-a mai spus:

- Smulge-l acum pe acela.

- Dar e destul de mare, nu pot singur.

- Du-te si mai cheama pe cineva.

Intorcandu-se tanarul cu inca doi flacai, au tras ce-au tras de pom si, cu multa greutate, au reusit, in sfarsit, sa-l scoata.

- Acum scoateti bradul falnic de acolo.

- Parinte, dar acela este un copac mare si batran. Nu am putea niciodata sa-l smulgem din radacini, chiar de-am fi si o suta de oameni.

- Acum vezi, fiule ? Ai inteles ca si relele apucaturi din suflet sunt la fel ? Orice viciu sau orice neputinta pare, la inceput, inofensiva si fara mare importanta, dar , cu timpul, ea prinde radacini, creste si pune

stapanire din ce in ce mai mult pe sufletul tau. Cat este inca mica, o poti scoate si singur. Mai tarziu vei avea nevoie de ajutor, dar fereste-te sa lasi raul sa ti se cuibareasca adanc in suflet, caci atunci nimeni nu va mai putea sa ti-l scoata. Nu amana niciodata sa-ti faci curatenie in suflet si in viata, caci mai tarziu, va fi cu mult mai greu.

"Degeaba taiem crengile pacatului in afara noastra, daca in noi raman radacinile care vor creste din nou."

Cei patru ucenici

Mareste imaginea.

Odata, patru ucenici au vrut sa se intreaca. Zis si facut. S-au asezat toti intr-o incapere si au decis ca, timp de trei zile, nici unul sa nu spuna o vorba, ca astfel sa-si incerce rabdarea si puterea de concentrare. Dar, spre seara, cand a inceput sa se intunece, unul nu s-a mai putut abtine si a zis:

- Sa aprinda cineva lumina!

- Ce faci, nu trebuia sa tacem ? - l-a intrebat nedumerit al doilea.

- Prostilor, de ce ati vorbit ? - se repezi al treilea sa-i dojeneasca.

- Ehe, doar eu am tacut! - se lauda cu ingamfare cel de-al patrulea.

Fiecare ucenic a cazut prada cate unei ispite: graba, neincrederea, mania si mandria - cele patru ispite care incearca pe oameni in tot ceasul. De aceea, rabdarea este cel mai bun tovaras de drum in viata, fie ca muncesti, ca inveti sau ca te rogi.

"Unde nu este rabdare, nu este nici iubire."

Greseala

Mareste imaginea.

In timp ce mergea pe drum, un calator a vazut intr-o gradina un pom frumos, de crengile caruia atarnau niste mere mari si rosii de-ti lasa gura apa. Vazand omul ca nu-i nimeni prin preajma, ce s-a gandit ? Bine ar fi daca ar gusta si el cateva, asa, de pofta!

Dar cum sa faca ? Pana la pom trebuia sa treaca de un gard inalt si de o mare baltoaca. A stat el ce-a stat, s-a sucit, s-a invarit, dar, nemaiavand rabdare, si-a zis: "Fie ce-o fi!" si a-nceput sa se catare pe gard. Cu greu, a reusit sa ajunga in curte, dar suparat nevoie mare, fiindca intr-un ghimpe din gard isi agatase haina si o rupsese. Acu, ce sa mai faca!

Nu mai putea schimba nimic. Ba, mai mult, grabindu-se, a uitat de baltoaca plina cu noroi si s-a afundat in mal.

Cand, in sfarsit, a ajuns sub pomul cu pricina, a luat cateva mere, dar, uitandu-se la ele cum arata, si-a spus:

- E drept ca am obtinut eu ce-am vrut, dar a meritat oare ? Haina mea cea buna e rupta, incaltarile si pantalonii murdari ...

Cum statea el asa si isi plangea singur de mila, apare in curte stapanul casei. Cand l-a vazut pe calator cum arata, i-a spus:

- Bine, omule, trebuia sa te muncesti atata pentru cateva mere ? Uite ce-ai patit! Ca sa nu mai spun ca nu inteleg de ce-ai incercat sa le iei pe furis ? Daca bateai la mine in poarta si mi-ai fi cerut cateva mere, eu ti-as fi dat cu drag. Acum, haide in casa sa te speli si sa te odihnesti si apoi iti vei vedea de drum!

Tare bucuros si multumit a fost calatorul, vazand bunatatea gazdei sale, dar, in acelasi timp, si-a promis siesi ca altadata nu va mai fi atat de nesabuit.

In viata, nu este important doar sa obtii, ci si cum obtii! Sunt oameni care vor sa aiba mai mult si, atunci muncesc fara tihna. Altii, insa, fura, gandindu-se mereu cum sa fuga de munca si sa insele. Acestia, pacatosii, singuri se insala, fiindca nu este totul sa ai un lucru; conteaza si cum l-ai obtinut!

"In cele trecatoare, nu poti deveni bogat decat saracind pe altul.

In cele duhovnicesti, nu poti deveni bogat decat imbogatind pe altul."

Incredere

Mareste imaginea.

Un om calatorea pe un drum de tara, impreuna cu sotia sa. Obositi de atata mers si vazand ca ii prinde noaptea pe drum, cei doi calatori au vrut sa traga la un han. Dar hangiul, om rau, a refuzat sa-i primeasca, spunandu-le ca nu mai are camere libere. Nevasta omului s-a aratat nemultumita.

- Ei, lasa, femeie - a incercat sa o linisteasca omul - lasa, ca stie Dumnezeu ce e mai bine!

- Mai, omule - zise atunci femeia sa - da' ce poate fi bine cand - uite! - nu avem unde sta peste noapte ?!

In sfarsit, au plecat mai departe si, spre bucuria lor, au intalnit un taran, om sarac, dar bun la suflet. Vazand ca i-a prins noaptea pe drum, taranul i-a primit cu drag in casuta lui.

Dar a doua zi dimineata, cand au vrut sa plece mai departe, taranul le-a dat o veste uluitoare celor doi calatori: peste noapte, hanul fusese atacat de hoti, care ii jefuisera pe toti calatorii.

- Vezi, i-a mai spus omul femeii - trebuie sa avem incredere in felul in care Dumnezeu le randuieste pe toate. Tii minte ce ti-am spus aseara ? "Lasa, stie Dumnezeu ce e mai bine."

"Fara nici o indoiala ca Dumnezeu randuieste faptele noastre mai bine decat am putea-o face noi insine."

Dragostea calugarului

Mareste imaginea.

Pe un drum, un caine a sarit la un om si a inceput sa-l latre. Omul, insa, a pus imediat mana pe o piatra si a aruncat dupa animal. Cainele s-a ferit si, ce sa vezi ?!, a sarit mai tare la om, gata-gata sa-l muste. Speriat rau, omul a mai apucat doar sa intre intr-o curte si sa tranteasca poarta. Acum statea acolo, in timp ce cainele urla de mama focului dincolo de gard.

Chiar in acel timp, a trecut pe strada si un calugar. Vazandu-l, cainele a sarit la parinte, latrand si aratandu-si coltii. Linistit, calugarul a scos o bucata de paine din traista si i-a intins-o catelului. Imediat, acesta a incetat sa latre, s-a apropiat usor-usor si, dandu-si seama de bunatatea omului, a luat bucatica de paine chiar din mana acestuia si a inceput sa o manance de zor. Apoi s-a asezat langa calugar, dand din coada.

- Vezi, omule - i-a spus parintele celui din spatele gardului - bunatatea naste totdeauna bunatate. Daca tu ai fost rau cu cainele, cum ai fi vrut sa fie el cu tine. Hai, vino si mangaie-l!

Sa nu mai faci niciodata un rau, acolo unde poti face bine. Si crede-ma, oriunde si oricand poti face numai bine. De tine depinde!

"Dragostea este bucuria de a face altora bucurii."

Omul ipocritDupa ce a muncit cateva ceasuri pe camp, un taran s-a asezat la umbra unui pom sa se odihneasca. Deodata, langa el a venit in zbor o rata salbatica si s-a oprit chiar alaturi, sa ciuguleasca boabele cazute pe ogor. Usor, taranul si-a scos caciula si - zdup! - a prins pasarea.  - Ce noroc pe capul meu, si-a zis. O sa fac un foc de vreascuri si o sa prajesc rata asta. Sa vezi ce buna o sa fie!  Dar in timp ce incerca sa scoata pasarea de sub caciula, aceasta se strecura repede pe langa mana omului si, ridicandu-se imediat in zbor, dusa a fost. Privind cu necaz dupa ea, taranul a mai zis:  - O, ce suflet bun am! Sper ca Dumnezeu sa vada cum m-am indurat de pasarea aceasta, dandu-i drumul, si sa ma rasplateasca pentru binele pe care l-am facut!  Oare ce rasplata ar fi meritat un asemenea om ? Cel ce incearca sa ascunda un pacat cu alt pacat, o minciuna cu alta minciuna, un rau cu alt rau, acela singur se pacaleste. Asa cum intunericul se alunga doar cu lumina, tot astfel raul nu poate fi alungat decat cu bine.  "Pacatul este nedreptate. Cine pacatuieste fie se nedreptateste pe sine, fie nedreptateste pe altul."

Pacatul indiferentei

Mareste imaginea.

S-au intalnit intr-o dupa-amiaza, pe ulita unui sat, preotul din partea locului si un taran din parohia sa. Cum l-a vazut, parintele l-a intrebat:  - Ieri dimineata am intalnit doi sateni ce se certau dintr-o pricina oarecare si am reusit in cele din urma sa ii impac. Am vazut ca tu ai trecut pe langa ei fara sa-ti pese si ti-ai continuat linistit drumul. Cum este posibil asa ceva ? Crezi ca ai facut bine ?  - Parinte, i-a raspuns omul, eu nu prea cred ca este important ceea ce fac. Dumnezeu este puternic si daca vrea sa ma mantuiasca ma va mantui, iar daca nu vrea sa ma mantuiasca, atunci asa va fi, indiferent de ce-as face eu.  - Vai, fiule, cum poti sa vorbesti asa ?! - i-a raspuns cu blandete preotul. Ia spune-mi, de unde vii tu acuma cu sapa in spinare ?  - Pai, cum de unde, parinte ? De la camp. Muncesc acolo de azi de dimineata. La cat m-am straduit, sper din tot sufletul ca Dumnezeu sa-mi dea o recolta buna.  - Nu crezi ca este la fel, fiule, si cu viata si cu pacatele tale ? De ce te duci sa muncesti la camp ? Daca Dumnezeu vrea sa ai o recolta buna, o sa le gasesti de-a gata pe toate, daca nu vrea, de ce te mai ostenesti ? Ti se pare firesc ?  - Nu, parinte! Daca nu muncesc, cum as putea sa am de-ale gurii ?  - Asa este, fiule, daca muncesti cu drag, Dumnezeu iti ajuta si obtii o recolta buna. E, tot asa, daca traiesti fara pacat, purtandu-ti si tie de grija, dar si celor din jurul tau, atunci Dumnezeu se indura si, chiar daca ai mai gresit in viata, iti iarta pacatul, iar la Judecata vei fi mantuit.  Asa cum buruienile napadesc o gradina neingrijita, tot astfel pacatele pun stapanire pe sufletul omului rau. Dupa cum vei cauta tu ca aceia din jurul tau sa aiba liniste si bucurie, sa aiba credinta si speranta in mantuire, tot astfel va cauta si Dumnezeu ca si tu sa ai parte de toate acestea.  Sa nu mai faci niciodata ca ieri! Daca poti sa ajuti pe cineva, chiar si cu un sfat sau cu o vorba buna, fa-o

numaidecat, fiindca trebuie sa fim atenti la tot ce intalnim in viata, caci lumea toata este gradina de care noi toti trebuie sa avem grija.  "Numai cine isi iubeste aproapele, Il iubeste pe Dumnezeu."

Harnicul si lenesul

Mareste imaginea.

Intr-o dimineata, un baiat s-a dus la bunicul sau si l-a intrebat:

- Bunicule, mereu spui ca trebuie sa fugim de pacate, dar cum sa ma feresc eu de ispite ?

- E, nepoate, ia spune-mi tu mie, daca un om ar vrea sa vaneze o pasare si ar vedea chiar deasupra sa una zburand, iar ceva mai incolo, o alta stand pe creanga unui pom, in care din ele crezi ca ar trage cu pusca ?

- Bineinteles, bunicule ca vanatorul si-ar indrepta arma spre pasarea ce sta pe creanga. Sunt mai multe sanse sa o nimereasca pe cea care sta, decat pe cea care trece ca sageata prin aer.

- Pai, vezi, baiatul meu ...! Tot asa sunt si oamenii, asemenea pasarilor. Cand esti muncitor si harnic, cand esti mereu preocupat sa faci cat mai mult si mai bine, atunci diavolul nu poate sa te atinga cu ispitele sale. Dar pe omul lenes si delasator, diavolul cu usurinta il ispiteste, iar el cade imediat in pacat.

Omul nu a fost facut de Dumnezeu ca sa stea si sa piarda timpul, la voia intamplarii, ci sa caute mereu sa munceasca cu spor si cu tragere de inima, fiindca doar asa va afla liniste si bucurie in viata.

"Mainile la munca, mintea si inima la Dumnezeu!"

Ajutor dezinteresatIntr-o seara, un tanar se intorcea acasa. Dar, din cauza intunericului ce se lasase, s-a impiedicat de un bolovan si, cazand, s-a lovit destul de tare. Suparat foc, a plecat mai departe, dar un gand nu-i dadea pace. Ce cauta ditamai bolovanul in mijlocul drumului si cum de nu l-a vazut la timp ? Aoleu, dar daca mai trec si alti oameni si patesc la fel ca el ? Chiar in acea clipa, tanarul s-a oprit si, cu toate ca se lovise destul de tare si se grabea sa ajunga acasa, a facut cale intoarsa pana la bolovanul cu pricina pe care l-a impins la marginea drumului. Acolo putea sa stea oricat, ca nimeni nu s-ar mai fi impiedicat de el. De-abia acum, tanarul nostru a plecat linistit si multumit spre casa. Rana pe care i-o pricinuise cazatura il durea parca mai putin acum, cand stia ca i-a scapat, poate, si pe altii de la o suferinta ca a lui.  

Sa stii sa te gandesti si la ceilalti, inseamna sa stii sa traiesti. Bucuriile celor de langa noi trebuie sa fie si bucuriile noastre, iar durerile si necazurile lor, trebuie sa ne doara si pe noi. Decat sa ne purtam fiecare de grija, mult mai bine ar fi daca fiecare ar avea grija de ceilalti.

Te-ai intrebat vreodata daca n-ai trecut chiar tu pe drumul acela de pe care tanarul a dat la o parte

bolovanul ? Fara sa il cunosti, fara sa te cunoasca, fara sa astepte vreo multumire, omul acela ti-a facut un bine.

"Dragostea - radacina si izvorul binelui."

Trupul si sufletul

Mareste imaginea.

Doi oameni stateau de vorba. Unul dintre ei era bogat, dar nu avea credinta. Era mereu preocupat sa nu-i lipseasca nimic lui si familiei sale. De aceea, prietenul sau l-a intrebat:

- Spune-mi, daca ai avea doi copii, dar l-ai hrani doar pe unul, pe celalalt chinuindu-l foamea, ar fi drept ?

- Bineinteles ca nu, a raspuns bogatasul.

- Dar daca l-ai imbraca tot pe acela, in timp ce al doilea ar tremura de frig, cum ar fi ?

- Ar fi, desigur, o nedreptate.

- Si atunci, daca tu singur spui ca asa ceva este o nedreptate, de ce procedezi in felul acesta ?

- Cum ? - se indigna omul. Pe copiii mei ii tratez la fel, le arat aceeasi dragoste. De ce spui asa ceva ?

- Nu m-am referit la copiii tai, ci la alti doi frati buni, de care tu ar fi trebuit sa ai grija de-a lungul intregii vieti: sufletul si trupul tau. Iar tu nu esti drept cu acesti frati. Te ocupi doar de unul, neglijandu-l cu totul pe celalalt.

Aveti haine frumoase si sunteti bine hraniti, tu si ai tai, dar sufletul de ce are nevoie, nu va intrebati ? El nu poate purta decat haina credintei, de care tu nu te-ai ingrijit si nu se poate hrani decat cu dumnezeiasca invatatura, cu dragoste si mila. Deci, nu uita de celalalt frate, fiindca trupul si sufletul sunt ca doi frati buni, de nedespartit. Unul nu poate trai fara celalalt. Ingrijeste-i pe amandoi si atunci vei fi, cu adevarat, drept si fericit. Fereste-te sa fii asemenea pacatosului care traieste doar cu trupul in timp ce sufletul ii este mort.

"Nimic nu este mai mare ca omul cu Dumnezeu si nimic mai mic ca omul fara Dumnezeu."

Copilul si preotul

Mareste imaginea.

Mergand prin parohia sa, un preot l-a auzit pe un copil vorbind urat cu prietenii sai de joaca si injurand. Oprindu-se, l-a intrebat:  - Daca cineva ar vorbi in limba engleza, ce ai crede despre el ?  - Ca este un englez, a raspuns baietelul.  - Dar daca cineva ar vorbi in limba spaniola ?  - Ar fi un spaniol, desigur.  - Nu crezi ca este la fel si cu cel care vorbeste "limba" lui Dumnezeu ? Un crestin spune doar lucruri frumoase si folositoare. De la omul rau, dimpotriva, nu auzi decat vorbe urate, injuraturi si minciuni. Cum este sufletul omului, asa sunt si vorbele sale.

Fii atent ce spui, fiindca, mai devreme sau mai tarziu, vei ajunge intre cei a caror limba o vorbesti! Poti ajunge intre pacatosi si diavoli sau intre ingeri si sfinti.  "Omul este o corabie mica, in care se afla lei si balauri, otrava si rautate, carari bolnave si prapastii fara sfarsit. Dar, tot acolo este si Dumnezeu, sunt si ingerii, viata si Imparatia Domnului, lumina si Apostolii, cetatile ceresti si comorile de har: acolo, in sufletul omului, sunt toate."

Viata

Mareste imaginea.

Demult, a venit la un calugar, un om tare necajit si l-a intrebat:

- Ce este rau cu mine ? De ce nu imi gasesc linistea ? De ce nu sunt multumit de viata mea ?

Batranul calugar a luat, atunci, o sticla si, dupa ce a umplut-o pe jumatate cu apa, a pus-o in fata omului si l-a intrebat:

- Cum e aceasta sticla ?

- Este pe jumatate goala!

- Vezi, i-a mai spus calugarul - eu o vad pe jumatate plina.

In viata, trebuie sa vezi partea frumoasa a lucrurilor. Nu este greu, mai ales ca in toate exista ceva frumos. Daca vom sti sa privim natura, vom vedea frumusete si bogatie. Daca vom sti sa-l privim pe om, in adancul lui, vom vedea bunatate si dragoste.

Privind astfel viata si oamenii, devenim noi insine mai frumosi, mai bogati si mai buni.

"Fii totdeauna cu Dumnezeu, daca vrei ca Dumnezeu sa fie totdeauna cu tine”

Sabia si coroana

Mareste imaginea.

Demult, un mare imparat a vrut sa incerce intelepciunea copilului sau, mostenitorul tronului, si a asezat pe o masa coroana si sabia lui. Chemandu-si fiul, i-a cerut sa se gandeasca bine si sa aleaga ce ii este mai de folos in viata. Baiatul a ales sabia.

- De ce tocmai sabia, l-a intrebat regele ?

- Pentru ca prin sabie, pot castiga si pastra coroana.

- Asa este, fiul meu, ai facut o alegere buna. Insa, tine minte: la fel este si calea pe care trebuie sa o urmeze fiecare om, fie el rege sau taran de rand: Calea Crucii, a jertfei, a daruirii de sine. Crucea este singura arma pe care o poti folosi in viata, in razboiul de toata vremea, razboiul cu diavolul, cu ispitele, cu neputinta si cu tine insuti. Credinta inseamna lupta. Tu ai sabia prin care poti cuceri si pastra coroana, insa Crucea o avem cu totii si numai prin ea putem primi si pastra Cerul in sufletele noastre. Sa nu uiti asta, fiul meu!

"Calea lui Hristos este Crucea de fiecare zi.

Nimeni nu s-a urcat vreodata la cer prin comoditate."

Facerea lumii

Mareste imaginea.

Pe un drum de munte, s-au intalnit doi tarani. Unul dintre ei, mai rautacios, l-a intrebat pe celalalt:

- Am auzit ca mergi des la Biserica si ca te rogi mult. Dar de unde stii tu ca exista Dumnezeu ?

Ca si cand nu l-ar fi auzit, celalalt taran l-a intrebat la randul sau:

- Spune-mi, crezi ca vitele noastre au fost astazi la pasune ?

- Da, cu siguranta, priveste pamantul moale, este plin de urmele lor!

- E, acum priveste si tu soarele ce tocmai a rasarit peste dealuri, priveste padurea inverzita din fata noastra, priveste-te pe tine si pe oamenii din jurul tau! Toate acestea sunt urmele mainilor lui Dumnezeu Atotputernicul si Atotstiitorul. Cum sa fi fost facute toate acestea, daca nu din iubirea lui Dumnezeu, si pentru ce sa le fi facut El asa cum sunt daca nu tot pentru iubire ? Mai incape indoiala ?

"Unicul adevar este iubirea.

Iubirea este aceea care da viata si caldura, care inspira si calauzeste.

Iubirea este sigiliul pus creatiei, semnatura Creatorului.

Iubirea explica lucrul mainilor Sale."

Suflet intunecat

Mareste imaginea.

Intr-o iarna grea, un calugar a plecat din manastire spre satul de la poalele muntelui, sa vada de sanatatea unui copil pe care boala il tintuise la pat. La marginea padurii, a gasit, cazut in zapada, un cerb mort de foame si frig, dar si-a continuat drumul. Ajuns in casa baiatului, l-a chemat pe tatal acestuia si i-a spus:  - Am gasit, nu departe de aici, un cerb pe care frigul si foamea l-au rapus. Haide sa il iei si veti avea hrana pentru o vreme!  Bucuros, omul i-a multumit calugarului si l-a urmat la locul cu pricina. Langa cerbul mort, insa, zacea acum un lup, care, gasind intre timp animalul, il devorase. Nestiind sa se opreasca la timp, manat doar de o lacomie exagerata, lupul mancase mult mai mult decat i-ar fi trebuit si decat ar fi avut nevoie. Acum zacea mort, ucis de propria lui lacomie.  Vazand toate acestea, calugarul ii spuse taranului:  - Vezi tu, unii sunt asemenea cerbului, rapusi de griji si nevoi, de lipsuri si greutati. Sufletul lor se intuneca si "ingheata" in atatea necazuri. Acestia uita de Dumnezeu si de cele sfinte, furati de viata grea pe care o traiesc, cand doar credinta le-ar mai putea incalzi sufletul. Numai dragostea si mila lui Dumnezeu ii pot intari; nu trebuie decat sa le caute. Insa, altii - vai de aceia! - sunt asemenea lupului. Au ce le trebuie, au chiar mai mult decat le-ar trebui si, cu toate acestea, sunt si ei morti sufleteste. Traiesc doar pentru ei, cand ar putea sa dea si altora. Sufletul lor este "inghetat" de egoism, intunecat de lacomie. Vai de ei, caci pacatul lor este cu atat mai mare! Sa fii coplesit de greutati este o neputinta, insa sa fii doborat de placeri este o rusine! La Judecata ce va veni curand, va fi rau de sufletul ingenunchiat de greutati, dar va fi vai si amar de sufletul ingenunchiat de placeri.  "Ispitele sunt de doua feluri: sau stramtorile vietii incearca inimile, vadind rabdarea lor, sau belsugul vietii devine iarasi chip de ispita. E la fel de greu, atat sa-ti pastrezi sufletul neinjosit de greutati, cat si sa nu ti-l jignesti in situatii inalte."

Ecoul vietii

Mareste imaginea.

Aflandu-se in excursie pe munte, o tanara familie a poposit intr-o cabana de la marginea unei vai. Baiatul

cel mic, suparat pe fratele sau, s-a dus in spatele cabanei si a strigat de ciuda: "Te urasc!" Dar, imediat, un glas puternic i-a raspuns: "Te urasc, te urasc ...!". Speriat, copilul a alergat in casa si i-a povestit tatalui toata patania, spunandu-i ca, afara, cineva striga la el ca-l uraste. Au mers impreuna la locul cu pricina, unde tatal i-a spus fiului sau:  - Aici erai cand ai auzit ca cineva te uraste ?  - Da!  - Ia spune-i ca-l iubesti!  - Te iubesc! - a strigat copilul si, de indata, vaile i-au raspuns: "Te iubesc, te iubesc! ..." - Tine minte, i-a mai zis tatal, asa este si in viata: daca esti om rau, numai rautate vei intalni, dar daca esti om bun si te porti frumos cu ceilalti, atunci doar dragoste vei gasi, la tot pasul. Si, chiar daca nu vei fi iubit totdeauna de catre oameni, in schimb dragostea Domnului va fi mereu cu tine. Sa nu uiti asta!  "Cand un strain bate, caritatea ii deschide usa ospitalitatii; odata intrat, il intampina bucuria; odata primit, il gazduieste omenia. Pe cel flamand, il hraneste bunatatea; pe cel deznadajduit, il calauzeste credinta, iar pe cel tulburat, dragostea."

Pacatul cel mai mare

Mareste imaginea.

Odata, un calugar a fost intrebat:

- Parinte, care este cel mai mare pacat ?

- Sinuciderea este, fara indoiala, cel mai groaznic pacat. Nimeni nu are dreptul sa isi ia viata pe care Dumnezeu, din bunatate, i-a dat-o. Chiar daca, in viata, ne incearca mari greutati sau deznadejdi, Dumnezeu ne-a dat si puterea de a trece peste ele, iar prin rugaciune si cainta, toate vor parea mai usoare.

Iuda a fost cel care s-a rupt de Iisus si de invatatura Sa. Treptat, inima lui s-a indepartat de Dumnezeu si locul dragostei si al vointei a fost luat de nechibzuinta. Increderea data de credinta a disparut. Mai intai, Iuda nu a fost de acord cu Iisus, apoi L-a tradat, pentru ca, in final, sa isi ia viata, ca semn al ruperii totale

de Dumnezeu. Iuda nu s-a omorat din deznadejde, ci din ura. Si, de aceea, sinuciderea este cel mai mare pacat.

Inima ta trebuie sa traiasca in speranta indreptarii, a mantuirii, nu sa fie omorata. Chiar si cel mai pacatos om nu trebuie sa cada prada deznadejdii, ci sa aiba incredere in mila si bunatatea lui Dumnezeu. Prin sinucidere, omul nu scapa de necazuri, ci se condamna singur la neputinta, nemeritandu-si astfel mantuirea. A-ti lua viata nu este eroism, ci lasitate.

Voi l-ati lauda pe capitanul care, de teama furtunii, ar vrea sa-si scufunde singur corabia, inecand tot ce este pe ea ? Furtuni de pacate ne incearca si pe noi. Sa renuntam la lupta ? Sa renuntam la viata ? Sa inecam singuri tot ce e mai bun in noi: speranta, iubirea, dorinta de viata ? In nici un caz. Cu atat mai mare este meritul celui ce reuseste in viata, trecand peste obstacole si greutati!

"Cine nu crede ca va invia si ca va da socoteala, ci gandeste ca toata fiinta sa se margineste la viata aceasta, aceluia nu-i va pasa prea mult de faptele bune. Credinta in Inviere este adevarata mangaiere in suferinti, in lupta cu ostenelile si cu greutatile vietii. Nici un om nu trebuie sa deznadajduiasca."

Omul milostiv

Mareste imaginea. Intr-o scoala de la tara, la ora de religie, un copil l-a intrebat pe preot, care le vorbea despre mila, ca despre prima virtute pe care trebuie sa o avem neaparat ca sa ne mantuim:

- Parinte, dar eu, care sunt sarac si nu am ce darui, cum sa fac eu milostenie ? Daca as avea si eu mai multi bani, as da cu draga inima, dar asa ...

- Fiule, nu asta inseamna mila. Uite, de exemplu, ieri dimineata, plecand cu treburi, am vazut-o peste drum pe mama ta, iesind din curte si ajutand pana acasa o batrana, ce se ostenea cu o legatura de lemne. Mai tarziu, am zarit-o iarasi indrumand un calator ce se ratacise si, chiar daca nu l-a putut ospata, un sfat bun si o cana cu apa rece s-au gasit si pentru el. Cand vecina de alaturi a plecat in targ cu treburi, i-a lasat in grija copilul cel mic. Spre seara, cand doi sateni se certau in drum, a iesit si, cu vorbe frumoase, i-a impacat. Vezi tu, acum, ce este mila ? Chiar daca nu ai bani sa dai si celorlalti, nimic nu te impiedica sa-i ajuti cu atat cat poti. Nu trebuie sa dai din buzunar, ci din suflet.

"Cu un banut daruit, poti cumpara cerul. Nu fiindca cerul ar fi atat de ieftin, ci fiindca Dumnezeu este atat de plin de iubire. Daca n-ai nici macar acel banut, atunci da un pahar cu apa rece!"

O mana de ajutor

Mareste imaginea.

In timpul unei campanii militare, un pluton muncea la repararea unei cai ferate distruse de bombardament. Cativa soldati, desi se straduiau, nu puteau clinti un stalp greu, cazut peste sine. Alaturi, caporalul striga la ei, ocarandu-i pentru neputinta lor. Trecand pe acolo, un om l-a intrebat:

- De ce nu-i ajuti si dumneata ?  - Eu sunt caporal, eu supraveghez si comand. Ei trebuie sa munceasca!  Strainul nu a mai spus nimic, dar si-a scos haina si a inceput sa traga si el cot la cot cu soldatii de un capat al stalpului. Dupa scurt timp, au reusit sa elibereze sinele. Incantati de reusita, soldatii i-au multumit strainului care, luandu-si haina sa plece, i-a mai spus caporalului:  - Daca va mai fi nevoie, sa ma chemati si altadata!  - Da ?! - zise in batjocura caporalul. Dar cine esti dumneata ?  - Sunt generalul acestei divizii ... "Nu trebuie sa ne ingrijim de ale noastre, ci de ale altora."

Cainta pacatosului

Mareste imaginea.

La marginea unui rau, un taran rau vroia cu orice chip sa scape de cainele sau, desi acesta era un animal bun si recunoscator. Luandu-l in brate, l-a aruncat in apa, crezand ca animalul se va ineca si astfel va scapa de el. Insa, bietul caine a inotat cu greu pana la mal, dupa care s-a asezat cuminte la picioarele stapanului sau. Acesta, suparat ca nu reusise, l-a impins inapoi in apa, dar cainele a iesit iar. De-a dreptul furios, taranul a ridicat din nou animalul in brate, dar vrand sa-l arunce cat mai departe, a alunecat pe

malul noroios si s-a pravalit cu tot cu caine in apa. Nestiind sa inoate, a inceput sa tipe si sa se zbata. Cand sa se duca cu totul la fund, a simtit cum cineva il apuca de gulerul hainei si il trage incet spre mal. Scos din apa mai mult mort decat viu, ud tot si speriat, omul a inteles ca i-a scapat viata tocmai cainele pe care incercase sa il omoare. Rusinea i-a cuprins sufletul. I-a multumit lui Dumnezeu ca au scapat amandoi cu viata, dupa care si-a mangaiat cu recunostinta cainele atat de credincios si au plecat impreuna spre sat. In sinea sa, omul a jurat sa nu mai doreasca niciodata raul vreunui suflet.

"Faptele savarsite de oameni sunt de trei feluri: conform firii, mai prejos de fire si mai presus de fire. Fireasca este pacea, impotriva firii este dusmania si mai presus de fire, sunt iertarea si binele dezinteresat."

Gradina sufletului

Mareste imaginea.

Un crestin l-a intrebat pe duhovnicul sau:

- Parinte, as vrea sa fiu un bun crestin, sa am o viata fara pacate. Ce trebuie sa fac mai intai, ce este cel mai important ?

- O, fiule, totul este important. Ia spune-mi, daca ai o gradina in care plantezi tot felul de flori frumoase, astepti sa creasca ? Asa, fara sa faci nimic, or sa rasara ele ?

- Nu, parinte, trebuie sa le ud ...

- Dar daca le uzi si atat, vor creaste ele mari si frumoase ?

- Nu, parinte, trebuie si sa muncesc, sa am grija de ele, sa nu fie distruse de buruieni ...

- Dar daca le dai toate acestea, si nu vor avea lumina, pot ele sa creasca ?

- In nici un caz, parinte, atunci toata munca mea nu-si are rostul, florile nu vor creste niciodata.

- Acum ai inteles, fiule ?! Sufletul nostru este asemenea unei gradini, in care sunt semanate cele mai frumoase flori: dragostea, credinta, bunatatea, cumpatarea, omenia ... Noi, insa, trebuie sa avem grija de aceasta gradina din sufletul nostru, ca tot ce este acolo sa infloreasca. Doar astfel sufletul omului se umple de frumusete.

Ce trebuie sa facem pentru toate acestea ? Sa avem grija ca buruienile pacatelor sa nu prinda radacini in suflet, sa veghem mereu ca raul sa nu se cuibareasca in noi, fiindca, odata intrat, este foarte greu sa-l mai scoti. Si ce mai trebuie sa facem pentru gradina sufletului ? Sa o udam mereu cu apa datatoare de viata, care este rugaciunea.

Dar ele tot n-ar creste, daca nu le-ar incalzi pe toate lumina binefacatoare a dragostei dumnezeiesti. Si unde ar putea gasi sufletele noastre mai multa caldura si lumina dumnezeiasca, daca nu in Biserica ?!

E, poti tu sa-mi spui, fiule, ce este mai important ? Toate sunt importante. Fii mereu atent la sufletul tau, ai grija de el, fiindca atunci si Dumnezeu te va ajuta.

Doar asa, prin munca noastra si cu ajutorul Domnului, florile minunate din sufletele noastre, adica dragostea, credinta si toate lucrurile bune pe care Dumnezeu ni le-a daruit, vor creste nestingherite, iar viata ni se va umple de fericire.

"Toate lucrurile ne-au fost incredintate noua si noi acestora."

Rasplata bunatatii

Mareste imaginea.

Un om, trecand pe o strada, a vazut in fata unei biserici un batran sarman, un cersetor, ce traia din milostenia credinciosilor. De batran, s-a apropiat o fetita care i-a intins cativa banuti. Impresionat de gestul ei, trecatorul a intrebat-o pe copila:

- Spune-mi, de ce i-ai dat batranului banutii tai ?

- Stiti, domnule, tatal meu a murit, iar mama, desi munceste mult, nu prea are bani, asa ca o ducem destul de greu. Dar aseara mama mi-a spus ca, atunci cand faci un bine, Dumnezeu te rasplateste negresit. Asa ca azi, am luat banutii acestia pe care eu i-am strans si i-am dat batranului din fata bisericii. El are, cu siguranta, mai multa nevoie de ei. Iar Dumnezeu, fiindca am facut un bine, se va indura si de mine.

Cucerit de bunatatea fetei, omul a intrebat-o ce isi doreste ea cel mai mult.

- O, a spus fata, as vrea un cojocel, ca vine iarna si va fi foarte frig. Anul trecut am racit rau de tot, fiindca nu am umblat bine imbracata, dar Dumnezeu mi-a ajutat si m-a insanatosit. Mama a vrut sa-mi cumpere un cojocel, dar e tare scump si nu se poate.

- E, uite ca se poate, i-a mai spus omul. Vino cu mine!

Ajunsi in fata unui magazin mare, ce se afla peste drum, omul i-a cumparat fetei un cojocel calduros si tare frumos. Fetita nu stia cum sa-i mai multumeasca strainului ce se indurase de ea.

- Vezi, i-a mai spus omul, mama ta a avut dreptate. Dumnezeu totdeauna te rasplateste pentru binele facut. Tu l-ai ajutat pe batran, iar Domnul mi-a dat mie ocazia sa te intalnesc tocmai in acel ceas. Eu te-am ajutat acum pe tine, si, fii sigura, Dumnezeu imi va ajuta si mie mai tarziu, fiindca atunci cand ne ajutam unii pe ceilalti, si Dumnezeu ne ajuta pe noi.

Cu cat suntem mai buni si avem mai multa grija unul de altul, cu atat Dumnezeu ne vede credinta si ne fereste de rele.

"Fiecare din noi e ajutat de celalalt in mod providential."

Bogatii si saracii

Mareste imaginea.

Demult, cu sute de ani in urma, a trait un rege puternic si intelept. Intr-o zi, plimbandu-se prin curtea palatului sau, a auzit, dincolo de ziduri, pe cineva care plangea. A dat imediat porunca sa fie deschise portile si a iesit sa vada ce se intamplase. Nu-si putea crede ochilor ... Daca in palatul sau, toti oamenii erau multumiti si aveau de toate, acum vedea, insa, ca la porti erau adunati oameni nevoiasi, ce intindeau mana pentru o bucata de paine. Chiar langa zid, era un copil ce plangea. Cand regele l-a intrebat ce i s-a intamplat, copilul i-a raspuns ca parintii sai sunt bolnavi si el nu are bani nici de hrana si nici de doctorii. In timpul acesta, in jurul regelui s-a strans o multime de oameni nevoiasi, unul mai amarat decat celalalt, fiecare incercand sa-si spuna pasul. Maniat de aceasta situatie pe care sfetnicii i-o ascunsesera, regele s-a intors in palat si i-a chemat pe toti bogatasii la el. Cand acestia s-au adunat in sala tronului, le-a spus:  - Voi sunteti cei mai bogati oameni din regatul meu. Aveti atata avere incat ati putea sa va construiti fiecare cate o casa numai din aur. Dar daca v-ati uita si in jurul vostru, ati vedea ca sunt oameni care mor de foame, care o duc rau, fiindca voi nu va ingrijiti de treburile cetatii. Afara este plin de oameni ce vor sa munceasca pentru o paine, dar voi ii refuzati. Doar de voi insiva depinde ca acesti oameni sa o duca mai bine. Puteti sa ii ajutati si va poruncesc sa o faceti!  Dupa cateva zile, regele a vazut ca nimic nu se schimbase. Chemandu-i iarasi la el pe cei mai bogati dintre supusii sai, le-a spus:  - Vad ca nu aveti suflet! Cum de nu va e mila de cei ce se lupta cu greutatile, zi de zi ?! Daca nu o faceti voi, atunci o s-o fac eu! Iata ce poruncesc: de azi inainte, pentru fiecare sarac mort de foame, in regatul meu, va fi omorat si un bogatas! De maine, ne vom intalni in fiecare seara si, daca aflu ca, peste zi, un om a murit de foame la mine-n cetate, atunci sortii vor decide care dintre voi va fi executat. Pentru ca voi insiva va faceti vinovati de moartea acelui om, caci l-ati fi putut ajuta, dar n-ati facut-o. Ne vedem maine seara!  Se spune ca, de a doua zi, nimeni nu a mai murit de foame in regatul acela!

"Nu invidia gloria celui pacatos, caci nu stii care va fi sfarsitul lui. (...) Judecata este fara mila pentru cel ce n-a facut mila."

Greutatea pacatelor

Mareste imaginea.

Trecand prin sat, un preot s-a intalnit cu un taran care nu prea venea la biserica. Oprindu-l, i-a spus:

- Fiule, de ce nu ai venit ieri la slujba ? Ai avut vreun necaz, pot sa te ajut cu ceva ?

- Parinte, nu am avut vreme, m-am luat cu una, cu alta si ...

- Vai, fiule, nu se poate sa nu-ti faci timp sa vii in biserica, sa aprinzi o lumanare si sa spui o rugaciune ...! Daca tu nu te gandesti la Dumnezeu si nu cauti ajutorul Sau, cum ai vrea sa-ti poarte El de grija ? Orice probleme ai avea, chiar daca nu le poti rezolva singur, chiar daca nimeni nu ar fi in stare sa te ajute, Dumnezeu poate. El iti da sanatate, liniste si spor in casa. Daca iti faci pacate, insa, mai meriti tu ajutorul Sau ?

- Dar, parinte, ce pacate am eu ? - zise omul cu nedumerire. Nu am decat pacate mici. Sunt acestea atat de grave ?

- Fiule - i-a mai spus preotul - orice pacat este grav, fiindca pacatul, oricat de mic, iti strecoara in suflet rautate. Poate nu par pacatele tale prea mari, dar ... ia adu-ti aminte, ieri a plouat ?

- Da, parinte, a plouat ceva, dar nu prea mult.

- Si azi, de ce ai putut sa iesi din casa ?

- E, parinte, pentru ca de dimineata a iesit soarele si pamantul s-a uscat repede.

- Pai, vezi, fiule ? Anul trecut tii minte cand au fost inundatiile ? A plouat trei zile in sir. Am mai putut noi sa iesim atunci din case ?

Pacatul, fiule, este la fel ca picatura de apa. Asa mica, ai impresia ca nici nu-ti poate face rau. Daca ai ceva pacate, dar cauti sa le indrepti prin cainta si bunatate, prin rugaciune in Sfanta Biserica, atunci imediat apare dragostea Domnului, care aduce iar liniste sufletului, la fel ca si caldura si lumina soarelui, dupa o zi cu ploaie. Dar, atunci cand ploile se aduna si curg unele dupa altele, cand mii si mii de picaturi, ce par fara putere, se strang laolalta , atunci nimic nu le mai poate sta in cale. Tot astfel, daca se aduna pacate peste pacate in sufletele noastre, nu le mai putem sta in cale si devenim tot mai rai si mai egoisti.

Intra in Biserica, fiule, cat mai des. Roaga-te si inchina-te in fata icoanelor si, atunci, sufletul tau nu va fi chinuit de greutatea pacatelor si viata ta va fi un exemplu pentru cei din jur.

"Nu se poate ca Dumnezeu sa nu asculte rugaciunile omului, daca omul asculta poruncile Domnului."

Cine-i drept inaintea lui Dumnezeu ?

Mareste imaginea.

Demult, un om l-a intrebat pe un batran calugar:

- Parinte, cine-i drept inaintea lui Dumnezeu ? Am auzit povestindu-se despre o mare minune: un om care putea sa zboare, sa se inalte singur in vazduh. Este acesta semn ca-i drept inaintea lui Dumnezeu, asemenea sfintilor ?

- Nu, fiule, nici vorba!

- Dar am auzit povestindu-se si despre un om ce putea sa mearga pe apa. Este acesta drept inaintea lui Dumnezeu ?

- Nici acesta ?

- Dar atunci, cine este drept ?

- Este cel ce-si duce viata linistit, in credinta si in frica de Dumnezeu. Daca Dumnezeu ar fi vrut ca noi sa zburam, atunci ne-ar fi dat aripi. Rostul nostru este de a fi buni crestini. Pentru a fi sfant nu trebuie sa te inalti in vazduh cu trupul; doar sufletul sa ti se inalte spre cer prin rugaciuni si fapte bune. Nici nu trebuie sa mergi pe ape; dar sufletul tau sa ramana mereu deasupra pacatelor si sa nu se afunde in ele. Doar asa, cu un suflet curat poti avea o viata curata. Doar asa, te poti chema bun crestin si poti spera in mantuire. Cel cu inima curata se va cunoaste, astfel, dupa viata sa linistita si dupa traiul cumpatat. Acela este om drept si inaintea oamenilor, si inaintea lui Dumnezeu.

"Ii cinstim pe sfinti, imitandu-i."

Taina Sfantului Botez

Mareste imaginea.

Intr-o zi, un sectant, om ratacit de la dreapta credinta, a vrut sa-l contrazica pe un preot, spunandu-i:

- Chiar daca in Biblie Mantuitorul spune sa ne botezam, eu nu cred ca e bine sa-i botezam pe copii, ci doar pe oamenii mari. Trebuie sa astepti ca cei mici sa creasca si de-abia atunci sa ii intrebi daca vor sau nu sa fie botezati. Doar asa, ca oameni in toata firea, pot hotari cu adevarat. Cum puteti voi, ortodocsii, sa-i botezati pe copii ?

- Spune-mi, ii zise preotul, dupa ce il asculta cu rabdare, stiu ca dumneata ai copii; cand erau mici, i-ai dus la doctor sa ii vaccineze ?

- Da, ii raspunse omul.

- De ce nu ai asteptat sa creasca si sa-i intrebi mai intai daca vor sau nu sa fie vaccinati ? - il mai intreba preotul pe om.

- Fiindca nu vroiam sa se imbolnaveasca si stiam ca e bine pentru ei.

- E, vezi, tot asa si noi stim ca Sfantul Botez este bun pentru copii si nu avem de ce astepta. Asa cum vaccinezi un copil micut, ca sa nu se imbolnaveasca trupul lui fragil, tot asa il si botezi, pentru a nu se "imbolnavi" sufletul lui tanar. Prin puterea Duhului Sfant, prin harul Sau, coborat astfel peste prunc, acesta e un om nou, pregatit pentru o viata noua si luminoasa: viata crestineasca.

Sectantul pleca ochii rusinat si se indeparta, gandindu-se la cele spuse de preot.

Desi sunt unii care nu cunosc dreapta credinta, sau stiu prea putine, preotul ii poate invata, ii poate calauzi prin desisul acestei vieti incarcate de greutati si pacate, scotandu-i la limanul mantuirii. Omul trebuie sa isi asculte preotul, duhovnicul si sa se gandeasca la cele spuse de acesta.

"Turma lui Hristos se pastoreste cu fluierasul, nu cu batul, adica cu blandete, nu cu asprime.

Se pastoreste mai mult cu exemplul vietii preotului, nu numai cu predica de la amvon."

Ceasul mantuirii

Mareste imaginea.

Intr-o manastire aflata la poalele unui munte inalt, acoperit de paduri, traia, odata, un calugar batran, caruia i se dusese vestea pentru intelepciunea sa. Intr-o dimineata, a venit la el un tanar si l-a intrebat:

- Sfintia Ta, am auzit ca, pentru a ne mantui, trebuie sa ne caim, sa ne para rau de toate pacatele ce le-am savarsit de-a lungul vietii. Dar, parinte, cat trebuie noi sa ne caim ?

- Fiule, este de ajuns daca te caiesti o singura clipa, inaintea mortii.

- Atat de putin, parinte ?

- Da, fiul meu!

- Dar, de unde sa stiu eu cand se apropie ceasul acela ?

- Moartea poate veni oricand, asa ca asteapt-o pregatit, in orice moment sa te poata gasi cu smerenie si cainta in suflet.

Dumnezeu este bun si iertator. Cine regreta din suflet pentru greselile sale si cauta sa nu mai pacatuiasca, acela are parte de o viata frumoasa si de linistea sufletului. Dar, mai mult decat orice, doar acela poate spera la mantuire, la viata vesnica.

"Nestiind locul si vremea in care ne asteapta moartea, o vom astepta noi oriunde si oricand."

Casa Domnului

Mareste imaginea.

Intr-o seara de iarna, o tanara familie statea in jurul mesei. Tatal era trist si apasat de griji, iar mama plangea, tinandu-si fata in palme. Fetita lor cea mica, mirata de aceasta situatie, se apropie incet si intreba:

- Mama, de ce plangi ?

- Fata mea, sunt zile grele, nu mai avem bani si pentru a putea trai am vandut si casa aceasta frumoasa. Maine va trebui sa ne mutam intr-o casa mult mai mica. De aceea plang, fiindca ne este greu sa plecam din aceast loc minunat, unde am trait in liniste atatia ani, si sa ne mutam intr-o casa saracacioasa si ca vai de ea ...

- Dar, mama, nu locuieste Dumnezeu si in casa aceea saraca in care ne vom muta ?

Mirati de credinta copilei si de adevarul spus de aceasta, parintii au inteles ca, in viata, greutatile si necazurile de orice fel incoltesc sufletul omului, dar credinta si speranta nu trebuie niciodata uitate, fiindca doar cu ele in suflet drumul spinos al vietii e stabatut mai usor.

"Precum mesterul arunca aurul in topitorie si-l lasa a se cerne si a se curati prin foc pana ce vede ca straluceste, tot asa si Dumnezeu lasa sufletele omenesti sa fie cercetate de necazuri, pana ce se curata si se lamuresc. De aceea, o astfel de cercetare a lui Dumnezeu este o mare binefacere pentru suflet."

Dragostea Domnului

Mareste imaginea.

Se spune ca odata, un om mergea printr-un desert. Nu mai putea de oboseala; nu mancase nimic de mai multe zile, apa nu mai avea, iar soarele puternic il topea cu razele sale de foc. In afara de intinderea nesfarsita de nisip dogoritor, nu se vedeau decat urmele omului, urmele pasilor sai.  Deodata, insa, omul a observat ca alaturi de el au aparut si alte urme, ca si cand mai era cineva, o persoana ce mergea odata cu el si ale carei urme le putea vedea alaturi de ale sale. Speriat, a strigat:  - De ce sunt patru urme in nisip, cand eu sunt singur ? Cine esti si de ce nu te vad ?  Dar o voce i-a raspuns:  - Sunt Dumnezeu! Nu esti singur, fiindca Eu merg alaturi de tine. Astfel, vei fi ocrotit de orice rau si vei ajunge cu bine la capat!  Omul a cazut in genunchi si i-a multumit Domnului ca S-a indurat de el, dupa care si-a continuat drumul, convins ca acum va reusi. Si a mers, a mers, pana cand intr-un final a simtit ca nu mai poate face un pas macar. Cazut in genunchi, a privit in spate si ... ce i-a fost dat sa vada ? Pe nisip, nu se vedeau decat urmele pasilor sai.  - Doamne - a spus omul indurerat - de ce m-ai parasit, de ce nu sunt decat doua urme in nisip ?!  Dar, aceeasi voce i-a raspuns cu blandete:  - Pentru ca, pana acum, Eu te-am dus in brate.  Deodata, omul nostru a simtit ceva rece, rece, si a deschis ochii. Visase. Toropit de oboseala, incins de lumina soarelui, cazuse in nisip, ajuns la capatul puterilor. Dar, in timpul somnului, fusese gasit de o caravana. Cativa negustori il ridicasera si il stropisera cu apa. Atunci cand a simtit apa rece pe fata s-a trezit, amintindu-si de visul sau.  - Binecuvantat sa fie Domnul! - a strigat omul. Cum de m-ati gasit ?  - Am vazut niste urme in nisip si ne-am dat seama ca cineva s-a ratacit. Erau, intr-adevar, urmele tale.  - Voi credeti ca urmele mele v-au adus aici ? Nu, Dumnezeu, Care S-a indurat de suferinta mea, El v-a calauzit pasii spre mine, altfel as fi murit.  Sunt unii oameni care nu vad ca Dumnezeu se ingrijeste de ei. Nu vad ca Domnul, din iubire, cauta mereu sa ii ajute. Ei uita de cele sfinte si de Dumnezeu, dar Dumnezeu nu uita niciodata de ei. Ferice de aceia care vad ca toate - sanatatea, puterea de munca, fericirea - tin de Dumnezeu si ca doar prin puterea Lui putem fi mantuiti. Ferice de aceia care au mereu incredere in ajutorul Domnului.

 "Chiar daca noi ne indepartam uneori de Dumnezeu,  Dumnezeu ramane mereu aproape de noi."

Adevaratele minuni

Mareste imaginea.

Un tanar fara credinta spunea mereu ca el nu crede in minuni. Dar intr-o zi, mergand pe strada, a intalnit un om, care, plimbandu-se incet, se oprea la tot pasul si, privind in dreapta si in stanga, exclama intruna:

- Doamne, ce minune! Ce minunatii mi-a fost dat sa vad!

- Nu te supara, a intrebat necredinciosul, dar la ce te uiti si te minunezi asa de tare ?

- Cum la ce ? La floarea aceasta minunata! Si la copacul de acolo si, uite, priveste norii, cat sunt de frumosi!

- Ce ti-e, omule, a mai spus necredinciosul, n-ai mai vazut flori sau copaci pana acum ? Ce, pana acum nu te-ai mai uitat niciodata pe cer sa vezi norii si pasarile zburand ?

- Nu! - a raspuns omul. Vezi dumneata, pana astazi am fost orb din nastere. Insa, cu o saptamana in urma, familia m-a adus in acest oras la un medic celebru care m-a operat si m-a ingrijit cu multa dragoste. Chiar azi dimineata mi-a scos bandajele de la ochi si, dupa ce a vazut ca nu mai am nimic si m-am vindecat complet, m-a lasat sa plec.

De cand am iesit din spital, ma plimb insa pe strazi si nu ma mai satur sa privesc atatea lucruri frumoase, atatea minuni. Dumneata poate ca, vazand in fiecare zi florile, copacii, oamenii din jurul tau, nici nu mai realizezi cat este de minunata aceasta lume, cat este de uimitoare. Dar eu, eu o vad pentru prima oara si, crede-ma, niciodata nu mi-am imaginat ceva atat de frumos. Multumesc lui Dumnezeu pentru toate aceste lucruri frumoase pe care le-a creat si pentru faptul ca mi-a ajutat sa pot, in sfarsit, sa le vad si eu si sa ma bucur de ele.

Dar, daca tot ne-am intalnit, spune-mi incotro gasesc o biserica, fiindca vreau sa aprind o lumanare si sa multumesc Domnului pentru minunea care a facut-o astazi cu mine.

Impresionat de cuvintele omului, necredinciosul l-a insotit pe acesta pana la o bisericuta apropiata. Au intrat impreuna, au aprins cate o lumanare si au inceput sa se roage incet, in fata unei icoane.

In sufletul sau, omul necredincios pana atunci a inteles ca nu lumea era de vina, ci el. Toate erau pline de frumusete, toate erau minuni, dar el nu stia sa le vada. Trecea pe langa ele, fara sa le observe.

Ce minune este mai frumoasa decat o floare ce se deschide, oferindu-si parfumul ? Poate cineva sa-mi arate o minune mai mare decat dragostea si devotamentul unei mame pentru copilul ei ? Este cineva atat de crud, incat sa nu simta dragostea - minunea minunilor ?

Adevaratele miracole nu trebuie sa le vezi, ci sa le simti. Si in orice crestin se intampla un miracol atunci cand, apropiindu-se de ceilalti prin dragoste, simte cum se apropie de Dumnezeu.

"Sfintenia vine din dragoste.

Toti cei ce cred si iubesc cu adevarat sunt sfinti."

Pentru un milion

Mareste imaginea.

In timpul unui razboi, un colonel a fost ranit grav si dus de urgenta la cel mai apropiat spital, unde a fost ingrijit cat se poate de bine. Dar, dupa un timp, acesta observa ca la celalalt capat al salonului, se aflau doua paturi cu bolnavi de care nimeni nu se apropia, nici macar vreun doctor. O singura calugarita statea mereu cu ei si ii ingrijea cu multa dragoste, cautand sa nu le lipseasca nimic si rugandu-se neincetat. Intreband de ce sunt bolnavii de la capatul salonului atat de izolati, colonelul a ramas mut de uimire, afland ca oamenii aceia sufera de o boala fara leac si ca in scurt timp vor muri. Nimeni nu se apropia de bolnavi de teama sa nu se molipseasca.

- Bine - a mai intrebat colonelul - dar calugarita care sta mereu impreuna cu ei si ii ingrijeste ?

- Desigur ca era sanatoasa - i-a raspuns un doctor, dar acum s-ar putea sa se fi imbolnavit si ea. Noi n-am lasat-o sa se apropie, dar ea a insistat spunand ca cineva trebuie sa-i ingrijeasca si pe oamenii aceia.

- Doamne, a mai exclamat colonelul, n-as face asa ceva nici pentru un milion de dolari.

Din celalalt capat al salonului, calugarita l-a auzit si, intorcandu-se spre colonel, i-a raspuns linistita si cu zambetul pe buze:

- Nici eu n-as face acest lucru pentru un milion de dolari. Il fac insa pentru o rasplata mult mai mare. Pentru multumirea pe care o citesc in ochii acestor oameni sarmani pe care pot sa ii ajut si pentru rasplata pe care ne-o va da Dumnezeu fiecaruia dintre noi, dupa meritul nostru.

"Esti desavarsit atunci cand, in locul tau, il preferi pe aproapele." 

Pretul lucrurilor

Mareste imaginea.

Un om avea un baiat tare lenes. Atat de lenes, ca nu facea nimic toata ziua, dar stia sa ceara bani de la parinti ca sa-si cumpere dulciuri si jucarii. Dar, intr-o zi, tatal sau a hotarat sa-l lecuiasca si, cand baiatul a venit iarasi sa-i ceara bani, i-a spus:

- Fiule, eu ti-as da banii acestia, dar ma tem ca tu nu stii sa-i pretuiesti. Nu stii valoarea lor si ii cheltuiesti fara rost.

- Cum sa nu, tata ? Stiu foarte bine ca banii se castiga greu si nu ii voi mai risipi.

Dar in timp ce baiatul tot incerca sa-si convinga parintele sa-i dea bancnota dupa care ii scaparau deja ochii, tatal sau a aruncat-o deodata in soba aprinsa. Baiatul a ramas locului, mut de uimire, neintelegand de ce a facut tatal sau acest lucru.

- Acum sa stii ca esti pedepsit! - a mai spus tatal. Pleaca din casa mea si sa nu te mai intorci pana nu vei fi si tu in stare sa castigi un ban.

Baiatul nu a mai avut ce face si s-a dus la brutarul din coltul strazii, rugandu-l sa-l primeasca ucenic. O saptamana intreaga a muncit carand sacii cu faina, framantand coca si trebaluind prin brutarie. Cand se implini o saptamana, brutarul ii dadu o gramada de bani.

Fericit nevoie mare, baiatul s-a intors acasa.

- Tata, tata - a strigat el, intrand val-vartej - am castigat si eu bani. Uite bancnotele astea! Uite ce multe sunt si doar eu am muncit pentru ele, nimeni nu mi le-a dat pe degeaba!

- Bravo fiule, i-a zis tatal. Ia da-mi-le si mie sa vad cate sunt ...

Dupa ce le cerceta cu luare-aminte, tatal le arunca imediat in foc. De data aceasta, baiatul a sarit ca ars, bagandu-si mainile in flacari sa scoata banii pentru care muncise atat.

- Vezi fiule, de-abia acum stii valoarea banilor. Si doar cine le cunoaste valoarea stie cu adevarat si cum sa-i cheltuiasca - ii mai spuse tatal cu dragoste.

"Viata este munca si numai munca ii da omului dreptul la viata. Apa curgatoare da viata, cea statatoare devine otravitoare."

Cheia potrivita

Mareste imaginea.

La un calugar a venit o femeie sa-i ceara ajutorul, fiindca nu avea intelegere in casa.

- Ce-ai facut in aceasta situatie, a intrebat-o calugarul ?

- Am incercat sa-mi conving barbatul, certandu-l.

- Cand ati avut iar probleme, ce-ai mai facut ?

- Acelasi lucru, i-a raspuns din nou femeia. I-am reprosat si l-am certat. Si de fiecare data am facut la fel.

Atunci, calugarul a scos o gramada de chei si dandu-i una femeii a rugat-o sa deschida usa din fata lor. A incercat femeia, dar, nepotrivindu-se cheia respectiva, i-a cerut calugarului alta cheie.

- Poate n-ai stiut cum sa deschizi, i-a spus calugarul, mai incearca!

Dar oricat s-a straduit femeia, nu a putut deschide.

- Parinte, dati-mi toata gramada de chei si aflu eu care-i cea potrivita - l-a rugat aceasta. Privind-o cu caldura, duhovnicul i-a raspuns:

- Acum intelegi ce-am vrut sa-ti dovedesc ? Cum nu poti tu deschide acea usa cu o cheie nepotrivita, oricat ai incerca, tot asa nu poti deschide sufletul barbatului tau cu aceeasi vorba de cearta cu care incerci mereu. Cauta cheia potrivita si, daca o vei gasi, sigur vei putea deschide!

"Invataturile date cu forta nu pot dainui in suflete, pe cand invataturile primite in suflet cu placere si cu bucurie raman de-a pururi."

Taina Sfintei Cununii

Mareste imaginea.

O femeie necajita a venit la un preot sa-i ceara sfat:

- Va rog, parinte, ajutati-ma cu un sfat. N-am intelegere in casa. Barbatul meu cheltuieste mai mult decat castigam. Uneori bea, alteori ne certam. Datoriile cresc, iar noi si copiii traim tot mai rau.

- Lasa femeie, o sa vorbesc eu cu el.

Dupa cateva zile, preotul se intalneste pe drum cu barbatul femeii si il intreaba:

- Cum o mai duci, fiule ?

- Destul de greu, parinte.

- Dar, din cate stiu eu, femeia ta este harnica, nu ?

- Asa e, parinte, slava Domnului, mi-a dat femeie buna, nu ma pot plange.

- Atunci, care este problema ?

Incurcat, omul nu a mai stiut ce sa raspunda, dar preotul i-a spus:

- Vezi pasarea ce zboara chiar acum pe deasupra casei tale ?

- Da, parinte.

- Casatoria este si ea, fiule, tot ca o pasare, iar barbatul si femeia sunt cele doua aripi. Daca nu bat amandoua odata aerul, pasarea nu poate zbura. Oricat s-ar stradui una, fara ajutorul celeilalte nu poate face nimic. Cauta sa iti ajuti nevasta si copiii, caci doar asa te poti numi om. Multumirea ta depinde de multumirea familiei tale.

Recunoscator pentru sfat, barbatul a plecat mai departe, iar, in gand, ii staruiau cele spuse de preot.

"E usor a te insura, dar greu a face o familie."

Cei doi calugari

Mareste imaginea.

Se spune ca odata, doi calugari au vrut sa treaca peste un rau nu prea adanc, dar peste care nu se afla nici un pod. Pe mal, o tanara fata nu indraznea sa se incumete in lupta cu apa. Vazand-o, unul dintre calugari a luat-o in brate, a trecut-o pe celalalt mal, apoi si-a vazut mai departe de drum.  Cel de-al doilea calugar nu i-a spus nimic, dar spre seara, cand au ajuns, in sfarsit, intre zidurile manastirii, a rabufnit:  - Cum este posibil sa ridici in brate o fata, cand noi, calugarii, nu avem voie nici macar sa le privim ?  Linistit, celalalt i-a raspuns:  - Eu am lasat fata acolo, tu, insa, o mai porti si acum cu tine ...

"Dumnezeu nu se uita la binele ce l-ai facut si la cum arata acest bine, ci la intentia cu care l-ai facut."

Intelepciunea calugarului

Mareste imaginea.

Odata, un domnitor renumit pentru mintea sa luminata, a aflat ca, departe, intr-o manastire retrasa, traieste un calugar batran, om de o rara intelepciune, si, dorind sa vada el insusi cat de adevarata este aceasta veste, se duse neintarziat in acel sfant lacas si ceru sa-l vada pe calugar. Cand acesta veni supus si smerit, domnitorul, vrand sa-l incerce intr-o situatie mai putin obisnuita, ii spuse:

- Parinte, pot sa te intreb ceva ?  - Desigur, Maria-ta, intreaba-ma!  - Vezi, deja te-am intrebat.

 - Iar eu deja ti-am raspuns.

- Ce mi-ai raspuns ?  - Dar tu ce m-ai intrebat ?  Vazand intelepciunea acestuia, domnitorul a petrecut, de atunci, mult timp impreuna cu batranul calugar, care, pentru povetele sale, era mereu pretuit si cautat atat de boieri, cat si de cei simpli si umili, ce veneau de departe pentru sfaturile sale folositoare, izvorate din credinta si intelepciunea sa. "Intelepciunea este izvor de viata."

Tatal

Mareste imaginea.

In timp ce mancau, un taran i-a intrebat pe cei trei fii ai sai:

- Stiti voi, baieti, de unde vine malaiul din care este facuta aceasta mamaliga ?

- Da, sigur ca da! - a raspuns cel mai mic. Din sacul din camara.

Razand de el, cel mijlociu ii spuse:

- Nu-i adevarat! Malaiul e macinat din porumbul cules de pe camp; porumbul a crescut din pamantul udat de apa ploilor. Deci, pamantul si ploaia l-au facut.

- Nu stiti nimic! - zise si cel mai mare dintre baieti. Porumbul acesta vine de la Dumnezeu. E adevarat ca a crescut din pamant si ca ploaia l-a udat, dar, daca Dumnezeu nu ar fi dat vreme buna si ploaie la timp, porumbul nu s-ar fi facut, iar noi n-am fi mancat acum mamaliga. Iata cine L-a facut: Dumnezeu!

Oare avea dreptate vreunul dintre copii ? Nu, nici unul!

Tatal lor a arat si a semanat pamantul, a cules porumbul, l-a macinat la moara si a adus malaiul acasa. Tatal lor a muncit un an intreg pentru ca fiii lui sa aiba ce manca. A muncit, dar s-a si rugat. Sase zile pe saptamana a fost pe camp, dar a saptea a fost la biserica sa se roage pentru sanatate si spor in casa. S-a rugat mereu ca Domnul sa aiba grija si de familia lui, iar Dumnezeu, vazand harnicia omului, i-a ascultat ruga si l-a blagoslovit cu o recolta bogata si, pe drept cuvant, meritata. Pacat ca fiii lui nu vedeau efortul pe care parintele lor il facea pentru ei ...

Cu banii castigati atat de greu, parintii ar putea sa cumpere lucruri pentru ei, dar nu fac astfel! Ei renunta la tot ce isi doresc, pentru ca fiii si fiicele lor sa aiba de toate.

Daca toti copiii ar avea grija de lucrurile lor, atunci parintii ar fi multumiti. Dar, daca toti copiii ar avea grija, in primul rand, de bunul cel mai de pret pe care l-au primit de la parinti, adica de viata lor, pe care s-o traiasca frumos si fara pacat - atunci toti parintii ar fi, cu siguranta, fericiti.

"Cinsteste pe tatal si pe mama ta, ca bine sa-ti fie tie si ani multi sa traiesti pe pamant!"

Vinovatul dovedit

Mareste imaginea.

Demult, traia intr-un sat un brutar renumit pentru painea sa. Dar, intr-o zi, brutarului i se paru ca sunt cam usoare bucatile de unt pe care tocmai le cumparase de la un taran si le aseza pe cantar. Cand colo, ce sa vezi ?! In loc de 1 kg, cat trebuia sa aiba o bucata, fiecare cantarea doar 800 de grame. Suparat foc, omul s-a dus degraba la judecatorie, spunand ca taranul insala lumea si cerand, bineinteles, pedepsirea acestuia.

N-au trecut nici doua ceasuri si taranul a fost adus in fata judecatorului, care l-a amenintat:

- Daca este adevarat ce spune brutarul, ca ii inseli pe oameni la cantar, te bag imediat la inchisoare.

- Sa-mi fie iertat - zise taranul - dar sunt nevinovat.

- Cum indraznesti sa minti ? - sari brutarul. Chiar astazi am cumparat aceste bucati de unt de la tine. Domnule judecator, trebuie sa-l inchideti pe acest sarlatan, care a incercat sa ma pacaleasca!

- Asa este, omule ? - spuse atunci judecatorul. Este untul acesta al tau ?

- Al meu este, insa, vedeti dumneavoasta, eu nu am prea multi bani. Mi-am cumparat un cantar, dar nu am mai avut bani si pentru greutati, asa ca pun unt pe un brat al cantarului, iar pe celalalt pun o paine de-a brutarului, care - zice el - are 1 kg. Acum, daca painea brutarului n-a avut 1 kg, eu ce vina am ?

Auzind una ca asta, judecatorul a cantarit imediat o paine si, intr-adevar, aceasta nu avea decat 800 de g. In locul taranului, la inchisoare a ajuns adevaratul vinovat, brutarul, care nu doar ca insela oamenii, dar mai dorea si sa fie aspru pedepsit cel care ar fi facut exact ca el.

Cel ce vrea sa insele, singur se insala. Chiar daca nu vede nici un om greseala sa, Dumnezeu ii vede pacatul; iar atunci cand il mai descopera si oamenii, rusinea este cu atat mai mare.  

"Cu nimic nu-L manii pe Dumnezeu atat de mult ca atunci cand nedreptatesti pe cineva."

Dragoste de mama

Mareste imaginea.

O tanara domnisoara s-a intors acasa intr-o dupa-amiaza. Avusese o zi grea, cu multe probleme si acum era obosita si suparata. Mama ei, femeie in varsta, s-a grabit sa-i iasa in intampinare. S-au asezat impreuna la masa, dar, ca orice mama, a vazut de indata tristetea din sufletul fetei si a cautat sa o linisteasca.

- Mai lasa-ma in pace, mama! Crezi ca toate se pot rezolva asa, cu una, cu doua ? Nici nu stii despre ce-i vorba.

- Dar imi poti povesti - i-a raspuns, cu rabdare, mama. Poate te-as putea ajuta ...

- Cu ce sa ma ajuti, cu sfaturi ? M-am saturat de atatea intrebari si sfaturi. Lasa-ma in pace! - a mai strigat tanara fata si a plecat in graba, trantind usa.

Spre seara, cand s-a mai linistit, cand si-a dat seama de greseala ei, de supararea pe care i-o pricinuise, cu siguranta, mamei, s-a intors. Acasa, insa, si-a gasit mama asteptand in fotoliul din fata ferestrei, cu capul in piept, parca ar fi adormit.

Dar ea murise, murise de inima chiar in dupa-amiaza aceea. Zadarnice au fost lacrimile ce au urmat, zadarnica a fost toata durerea fetei. Mama murise si ultimele cuvinte pe care le auzise de la copilul ei fusesera: "Lasa-ma in pace!". Acest lucru o durea cel mai tare pe tanara fata: mama murise fara ca ea sa-i fi spus, de fapt, cat de mult o iubeste, cata nevoie are de prezenta ei, de sfaturile ei, de dragostea ei - dragoste de mama.

"Dupa Dumnezeu, nu iubesc pe nimeni atat de mult ca pe mama."  

Comorile fiecaruia

Mareste imaginea.

Plimbandu-se prin sat, un boier s-a intalnit cu un taran sarac si a inceput a se lauda cu averile lui:

- Vezi tu livada de pe deal ? E a mea. Padurile care inconjura satul sunt si ele ale mele. Pana si pamantul pe care calci acum al meu este. Tot ce vezi, de jur-imprejur, e proprietatea mea. Toate astea sunt doar ale mele.

 - Dar acela ? - l-a intrebat taranul, aratand cu degetul spre cer. Nu cred ca si cerul este al tau. Acela este al meu - a mai spus taranul si, cu zambetul pe buze, a plecat linistit, lasandu-l pe boier mirat si cu ciuda in suflet.  "Taranul este omul absolut."

Cerul, pamantul si lumea

Mareste imaginea.

Intr-o zi, un om simplu, cunoscut pentru viata sa curata, a fost intrebat de un vecin:

- Cum faci tu de esti totdeauna atat de multumit ? Niciodata nu te-am vazut suparat.

- Foarte simplu - a raspuns celalalt. In fiecare dimineata, cand ma trezesc, privesc intai cerul. Asa mi-aduc aminte de Dumnezeu, de mila si de bunatate. Apoi privesc pamantul. Astfel imi amintesc de moarte si de Judecata de Apoi. In cele din urma, privesc in jurul meu, lumea intreaga ce se trezeste in fiecare dimineata la viata. Asa mi-aduc aminte de semenii mei, de cei care sufera de boli sau neputinte, de cei ce au o viata mai grea decat a mea si pe care i-as putea ajuta. In felul acesta ma bucur pentru ceea ce sunt si pentru ceea ce pot face.

Bunatatea izvorata din dragoste aduce totdeauna liniste si multumire, atat in sufletul celui care primeste cu recunostinta, cat si in sufletul celui care daruieste cu drag.

"Cine este bun mai bun sa se faca si cine a biruit ispita sa se roage pentru cel care e inca in ispite."

Cele patru piersici

Mareste imaginea.

Odata, un taran a vrut sa-i incerce pe cei patru fii ai sai. I-a chemat dimineata la el si i-a dat fiecaruia cate o piersica. A plecat apoi la camp, lasandu-i sa-si vada de treburi si sa-si imparta ziua cum cred ei de cuviinta. Seara insa, cand s-a intors, i-a chemat pe toti patru in tinda si l-a intrebat pe cel mai mare:

- Spune-mi, ce-ai facut cu piersica ta ?

- Ce sa fac, tatuca, am mancat-o si-ti multumesc. A fost tare buna. Am luat, apoi, samburele, l-am plantat in spatele casei, am udat locul si nadajduiesc sa creasca acolo un piersic frumos si roditor.

- Bine ai facut, baiatul tatii, sunt sigur ca tu o sa ajungi un bun gospodar. Dar tu, ii zise celui de-al doilea, ce-ai facut cu piersica ta ?

- Am mancat-o. A fost atat de buna, coapta si frageda ...

- Si apoi ?

- Pai, am aruncat samburele si m-am dus la mama sa-i mai cer cateva, ca tare bune erau.

- Fiule, zise atunci omul cu intristare in glas, ai grija sa nu ajungi un om lacom ca "lacomul mai mult pierde si lenesul mai mult alearga". Dar tie ti-a placut piersica, a fost buna? - l-a intrebat taranul si pe cel de-al treilea fiu al sau.

- Nu stiu.

- Cum nu stii, da' ce-ai facut cu ea ?

- Am vandut-o. M-am dus cu ea in targ si am dat-o cu zece bani. Uite-i!

- Fiule, tu sigur o sa ajungi mare negustor, dar ai grija ca nu toate sunt de vanzare in viata; mai ales, nu ceea ce ai primit de la parinti.

In sfarsit, taranul l-a intrebat si pe ultimul baiat, cel mai mic dintre toti.

- Dar tie ti-a placut piersica ?

- Nici eu nu stiu, tatuca.

- Cum, si tu ai vandut-o ?

- Nu, tata. Eu m-am dus in vizita la prietenul meu de peste drum, care e bolnav, si i-am dus-o lui. S-a bucurat mult pentru ea si mi-a multumit din suflet.

Cu lacrimi in ochi, tatal si-a luat copilasul pe genunchi si i-a spus:

- Nu stiu ce te vei face tu in viata, dar stiu ca, indiferent ce drum vei urma, vei fi un bun crestin si asta e tot ce conteaza.

"Lasati copiii sa vina la Mine!”

Poarta Raiului

Mareste imaginea.

Demult, a trait un print tare-tare bogat, care era, insa, si foarte zgarcit. Nu ar fi dat niciodata nimic. Doar ca, intr-o noapte, a visat ca murise si ajunsese la poarta raiului. Acolo, Sfantul Petru i-a spus:  - Vino cu mine sa iti arat unde vei sta de acum incolo.  Si au mers ei ce-au mers prin gradinile acelea minunate, pana cand, la un moment dat, au ajuns langa un palat mare si frumos.  - A, a strigat tanarul print, aici voi sta ?  - Nu, in nici un caz.  - Dar, cine va sta aici?  - Aici va locui, dupa ce va muri, gradinarul tau.  - Cum se poate, el care nu are nimic, care e sarac lipit pamantului, cum sa merite el ase ceva ?  - E, nu are gradinarul tau avere pe pamant, fiindca tot ce castiga imparte mereu cu cei mai sarmani decat el. Pe pamant nu strange nimic, fiindca daruieste, dar aici, uite cate a strans! Tot ce vezi aici este rodul bunatatii lui.  - Bine, si atunci eu unde o sa stau ? -a mai intrebat nemultumit printul.

- Uite acolo, in cocioaba aceea!  - Cum, in sandramaua aia ?! Pai acolo sunt doar niste scanduri prapadite care stau gata-gata sa cada ... cum sa locuiesc in mizeria aia ? E drept asa ceva ?  - Sigur ca este drept - i-a raspuns Sfantul Petru! Ia gandeste-te, ce ai daruit tu ? Nimic. Ce ai fi vrut sa apara aici!? Daca ai fi fost bun si darnic cum este gradinarul tau, atunci ai fi avut si tu asemenea palate, poate chiar mai mult, dar asa ... Tot ce vezi acolo este rodul zgarceniei tale ...  In clipa aceea, tanarul print s-a trezit speriat din visul sau. Din acea zi, s-a schimbat. Nu a mai adunat comori pe pamant, ci in cer. Nu a mai strans bogatii peste bogatii, fiindca la ce i-ar fi folosit mai tarziu ?  Cu tot ce a avut, i-a ajutat pe cei sarmani si, in acest fel, a strans o avere mult mai de pret: recunostinta celor ajutati de el si binele facut. Aceasta era averea pe care nimeni nu i-ar fi putut sa i-o fure!

 Intelept ar fi ca si noi toti sa procedam aidoma printului din poveste, pentru ca adevarata este vorba care spune ca "Nu ramanem decat ce ceea ce daruim".  "Pe calea binelui mai repede obosesti odihnindu-te, decat ostenindu-te."

Caldura focului

Mareste imaginea.

In timpul Sfintei Spovedanii, un tanar l-a intrebat pe duhovnicul sau:

- Parinte, imi simt sufletul greu de pacate. Cum pot sa fiu iarasi linistit, cand stiu ca am gresit ?

- Fiule, omul nu trebuie sa-si piarda niciodata speranta. Chiar daca am pacatuit, Dumnezeu ne va ierta greselile, dar cu o conditie: sa ne caim. Sa ne caim cu sinceritate, din suflet. O sa-ti dau un exemplu. Afara este iarna grea, gerul este mare. Du-te si adu-mi un turture de gheata.

Cand tanarul s-a intors tinand bucata de gheata in mana, parintele a luat-o si a aruncat-o in soba, unde turturele a inceput imediat sa se topeasca la caldura focului.

- Ai vazut gheata pe care ai luat-o de afara ?! Era asa de la inceputul iernii si tot asa ar mai fi ramas, oricat ar fi stat in frig. Dar acum, ca ai adus-o inauntru, vezi cum a inceput sa se topeasca ? Devine iarasi apa curata si folositoare. Cat era inghetata nu era buna de nimic.

La fel este si sufletul, atunci cand ingheata de atatea pacate. Dar daca te caiesti sincer, caldura rugaciunii tale si harul Domnului topesc tot ce-i rau si-ti aduc viata si liniste in suflet.

- Priveste pomii de afara, i-a mai spus parintele. Sunt inghetati de ger, dar, la primavara, soarele ii va incalzi si iarasi se vor trezi la viata.

La fel sa ai si tu rabdare si incredere in bunatatea si mila lui Dumnezeu si sa te caiesti din suflet, fiindca asa cum caldura focului topeste gheata, la fel cainta sincera vindeca sufletul bolnav de pacate.

"Marturisirea faptelor rele este inceputul faptelor bune."

Comori adunate

Mareste imaginea.

Intr-un oras, traia odata un om tare zgarcit. Toata viata n-a facut altceva decat sa stranga si sa stranga tot mai multa avere. Niciodata nu i-a fost mila de cineva sarman. Nu dadea ceva de pomana, nici in ruptul capului. O singura data, intr-o duminica, trecand prin fata unei biserici, i-a aruncat unui cersetor doi banuti. In rest, toata viata lui nu a dat nimic. Cand preotul il intalnea si il apostrofa, el raspundea mereu:  - Parinte, in lumea asta totul poate fi cumparat. Cu siguranta ca si in lumea cealalta este la fel. Cu cate bogatii am strans eu, nu se poate sa nu ajung in rai!  Oricate sfaturi i-ar fi dat preotul, el nu vroia sa asculte. Azi asa, maine asa, pana cand, intr-o noapte, a avut un vis ingrozitor. Se facea ca murise si ajunsese la poarta Raiului, cand, la intrare, Sfantul Petru l-a intrebat:  - Bine, omule, ce-i cu tine aici ?  - Sfinte Petre, as vrea si eu sa intru in rai.  - Da' crezi tu ca poti ?  - Sfinte Petre, daca trebuie, eu platesc. Am comori nenumarate ...  - Pai de ce n-ai spus asa, omule, daca ai comori stranse nu-i nici o problema. Ia sa vedem cata avere ai la tine.

N-a mai putut omul de bucurie cand a auzit ca poate plati. Doar toata viata nu facuse altceva decat sa stranga si sa stranga. A inceput sa se scotoceasca prin toate buzunarele, dar, sa vezi si sa nu crezi, nu mai gasea nici un ban. Vazandu-l atat de incurcat, Sfantul Petru i-a spus:  - Mai cauta, mai cauta, poate vei gasi totusi ceva!  Si, intr-adevar, omul a gasit pe fundul unui buzunar doi banuti.  - Aoleu, dar de ce n-am decat atat ?! Pe pamant aveam de mii de ori mai multi. Aici de ce am ajuns doar cu doi banuti ?  - E, omule, i-a raspuns Sfantul Petru, cand ajungi aici ai doar ceea ce ai daruit in viata. Acestea sunt comorile pe care fiecare le strange in cer. Cu ele poti, intr-adevar, sa intri in rai, dar crezi ca doi banuti sunt de ajuns ?! In toata viata, n-ai daruit decat acesti bani unui sarman om ce astepta ajutorul tau in poarta unei biserici. Daca, in timpul vietii, ai fi strans mai multe comori ceresti, poate ai fi intrat in Rai, dar asa ...  Tocmai in acea clipa, omul nostru s-a trezit din vis, speriat tot. Din acea zi, nu a mai fost la fel. Din acea zi, a cautat sa adune comori doar in cer. Erau atatia saraci ce aveau nevoie de ajutorul sau ...!

 "Bogatii vor ajunge in cer, cand ii vor introduce acolo saracii."

Minunea Nasterii Domnului

Mareste imaginea.

In seara de Craciun, un tanar l-a intrebat pe tatal sau:

- Tata, nu inteleg cum de L-a nascut Maica Domnului pe Mantuitor fara stricaciune, fara durere ? Duminica, la predica, parintele a spus ca trupul Maicii Domnului a ramas neatins de pacat, in mod miraculos, atat inainte de Nastere, cat si in timpul Nasterii si dupa aceea.

- Baiete - i-a raspuns tatal - pentru Dumnezeu totul este cu putinta. Nasterea Mantuitorului este ceva miraculos, o minune unica. Mintea omului nu poate cuprinde totul, dar ceea ce spui nu-i greu de crezut. Uita-te la lumina soarelui, care ajunge la noi prin fereastra inchisa. Lumina trece prin geam, dar strica ea geamul cu ceva ? Tot asa, Domnul Iisus, Lumina Vietii, S-a intrupat pentru noi, trecand prin trupul sfant al Nascatoarei de Dumnezeu, fara stricaciune. Iar noi, la randul nostru, Il putem primi pe Iisus, in sufletele noastre. Chiar daca puterile trupului omenesc nu sunt prea mari, chiar daca ascutimea mintii noastre nu este nici ea infinita, in schimb dragostea din sufletele noastre poate cuprinde totul. Poate, chiar, schimba totul.

"Maica Domnului nu L-ar fi putut purta pe Cuvantul lui Dumnezeu in trup, daca nu ar fi primit mai intai Cuvantul lui Dumnezeu in inima."

Puterea rugaciunii

Mareste imaginea.

Intr-o zi, s-au intalnit intr-o biblioteca trei crestini. Patrunsi de frumusetea cartilor pe care le citeau, nici nu au observat cand s-a facut seara. Cand doar ei mai ramasesera in biblioteca, au inceput sa discute aprins despre ceea ce citisera peste zi. Deodata, lumina s-a stins si au ramas cufundati in intuneric. Unul dintre ei zise:

- Hai sa ne rugam. Sa spunem fiecare "Tatal nostru" si poate Dumnezeu se va indura de cel care se roaga mai frumos si lumina se va aprinde.

Ceilalti doi au fost imediat de acord. Primul a inceput sa se roage. Ruga sa a fost atat de frumos spusa, dar camera a ramas in continuare in intuneric. Atunci, s-a rugat si al doilea. Rugaciunea lui nu putea sa nu te impresioneze. Cuvintele veneau din suflet, spuse cu multa evlavie, dar lumina a ramas tot stinsa. In sfarsit, a inceput si cel de-al treilea sa-si spuna rugaciunea. Doar ca, in timp ce rostea cuvintele cu smerenie, linistit si cu grija, s-a ridicat de la masa unde se aflau cu totii, a plecat incet, pe bajbaite spre intrare, a gasit tabloul electric, a schimbat siguranta si s-a intors. In timp ce el isi incheia rugaciunea, spunand "Amin!", intreaga incapere fu inundata de lumina. Apropiindu-se de prietenii sai, nedumeriti, le spuse, aratandu-le Biblia de pe masa:

- Mai devreme, citeam din Sfanta Scriptura. Cand s-a stins lumina, eram tocmai la versetul care spune: "Mantuirea si rugaciunea nu stau in vorbe."

Cei trei prieteni

Mareste imaginea.  Se povesteste ca un om a fost acuzat, odata, de o fapta pe care n-o facuse. Pentru a scapa de pedeapsa, cineva trebuia sa depuna marturie ca omul acesta este nevinovat. S-a dus el la cei trei prieteni pe care ii avea si i-a rugat ca, a doua zi, sa mearga impreuna cu el la judecator si sa-l scape astfel de pedeapsa. A doua zi, primul prieten s-a scuzat ca nu mai poate veni. Al doilea l-a urmat pana la usa tribunalului, insa acolo s-a razgandit si a facut cale intoarsa. Cel de-al treilea prieten, pe care omul contase cel mai putin, a intrat, a depus marturie pentru el si l-a salvat, redandu-i astfel libertatea.

La fel se intampla cu fiecare dintre noi. Cei trei prieteni pe care ii avem in viata si care ar putea vorbi despre noi, asa cum suntem cu adevarat, sunt averea noastra, rudele noastre si toate faptele bune pe care le-am facut. Insa, cand murim, realizarile noastre, fie ele cat de mari, raman aici, fara sa ne ajute cu ceva. Rudele ne urmeaza pana la groapa, dar raman si ele tot aici, in lumea aceasta. Doar faptele noastre bune, cel de-al treilea prieten, sunt cele ce ne urmeaza si dincolo de moarte, aratandu-I lui Dumnezeu adevarul despre sufletul nostru. De aceea, valoarea unui om este data de faptele bune pe care le-a facut.

"Ceea ce are omul dumnezeiesc in el este putinta de a face bine." 

Copilul bine crescut

Mareste imaginea.

Intr-un sat din campie, s-au intalnit la fantana trei femei. Doua dintre ele nu incetau sa-si laude baietii. Cea de-a treia, insa, nu spunea nimic, cu toate ca avea si ea un baiat de care nu s-ar fi putut plange. Au luat cele trei femei cate o galeata cu apa si au plecat impreuna inapoi, spre casa. Pe drum, s-au intalnit cu cei trei copii, care se jucau intr-o livada.

- Ia uite-l pe-al meu, a zis prima femeie. E asa de puternic.

- Dar al meu, zise si a doua, e priceput la toate.

Nici de aceasta data, cea de-a treia femeie nu a spus nimic. Insa, copilul ei, vazandu-si mama, s-a grabit sa vina si sa ia el galeata. Ceilalti doi baieti au inceput sa rada si au ramas sa se joace mai departe. Acum se vedea adevarul. Din modestie, cea de-a treia femeie nu se laudase cu feciorul sau, dar, in locul ei, vorbeau faptele ... 

"Invata-te, fiule, sa fii totdeauna simplu si fara rautate! "

Criminalul

Mareste imaginea.

La inceputul primului razboi mondial, pe varful unui munte, se afla cea mai temuta inchisoare. Nimeni nu reusise sa evadeze vreodata de acolo. In general, cei trimisi aici erau fie condamnati la moarte pentru crime sau jafuri deosebit de grave, fie ispaseau o pedeapsa foarte mare. Desi era atat de bine pazita, intr-o seara un criminal a scapat. Toata noaptea gardienii l-au haituit cu caini, insa, spre dimineata, i-au pierdut urma intr-o padure.

Fugarul, obosit dupa atata goana, a vazut intr-o poiana, o luminita la fereastra unei case. Desigur ca acolo putea gasi ceva de mancare si haine. Cu disperare, a navalit in odaia mica, unde o imagine cu totul neasteptata il tintui in loc: o tanara femeie plangea langa un copilas micut, care, de asemenea, scancea. Pe

masa goala, un rest de lumanare lasa in mica incapere o lumina slaba, in care se vedea, totusi, chipul palid si slabit al femeii.

Parca trezit dintr-un cosmar, evadatul o indemna pe tanara mama sa nu se sperie, se aseza alaturi si o intreba ce probleme o fac atat de nefericita. Aceasta, printre lacrimi, i-a raspuns ca sotul ei a murit pe front, ca nu mai are nici un ban si ca, de foame si frig, copilasul s-a imbolnavit.

- Lasa femeie, ii spuse puscariasul, o sa te ajut eu.

- Nu vreau sa furi pentru mine si nici sa sufere cineva nu doresc.

- Nu-ti face griji, nu va suferi nimeni! - i-a raspuns omul si a luat-o pe femeie cu el. Cand au ajuns impreuna in fata politiei, aceasta l-a intrebat mirata:

- Ce faci ?

- Lasa, ti-am spus ca n-o sa sufere nimeni. Vino!

Intrand cu ea in cladirea politiei, omul s-a predat, iar cand seful politiei a venit sa vada cu ochii lui daca periculosul puscarias este, in sfarsit, prins, acesta ii spuse:

- Femeia aceasta m-a gasit in casa ei, cand incercam sa fur cate ceva si m-a adus aici. Da-i recompensa pusa pe capul meu, o merita!

Cu lacrimi de recunostinta in ochi, femeia n-a mai spus nimic. Era o recompensa foarte mare, deoarece putini credeau ca cineva l-ar putea prinde si preda pe criminal. Bucuros ca il avea acum prizonier, seful politiei a platit imediat femeii suma enorma, dupa care l-a trimis pe fugar inapoi la inchisoare, sub paza stricta.

Dupa cateva zile, femeia, cerand o audienta la directorul puscariei, i-a povestit acestuia totul, asa cum se intamplase cu adevarat. Uimit de bunatatea detinutului sau, cu ocazia Sfantului Craciun ce se apropia, directorul l-a gratiat, caci era obiceiul ca, o data pe an, sa fie eliberat puscariasul care s-a purtat cel mai bine. Timpul a dovedit ca omul acela se schimbase cu adevarat, caci niciodata nu a mai facut ceva rau.

Oamenii trebuie sa se ajute unii pe altii. Nu te ajuti pe tine decat ajutandu-i pe ceilalti. Dumnezeu vede cu ce pret cauti binele altora si nu pe al tau. Daca un asemenea om - cu lanturi la maini si la picioare, obosit si dornic de libertate, ce nu ducea cu sine decat o groaza de pacate - a putut sa o ajute pe femeia aceea, cu atat mai mult noi ii putem ajuta pe cei din jurul nostru. Sa ne rugam la Dumnezeu sa ne dea ocazii de a face bine, fiindca binele il putem face cu siguranta. Si nu e zi, fara sa nu se iveasca un asemenea prilej. Nu trebuie decat sa-l vedem.

"Nu darui celorlalti dupa cum merita, ci dupa cum au nevoie."

Cainele si pisica

Mareste imaginea.

Odata, un om statea linistit la masa, ospatandu-se cu pofta din felurile pregatite. La picioare, s-a asezat cainele sau. Uitandu-se in ochii omului, cainele isi spunea:

"Da Doamne sa manance cu pofta stapanul meu si, dupa ce s-o satura, sa-mi dea si mie o bucatica!"

In acest timp, s-a apropiat si pisica. Privindu-l pe om cum mananca si gudurandu-se pe langa el, isi spunea in sinea ei:

"Da Doamne sa orbeasca stapanul meu, doar o clipa, sa-i pot fura mancarea!"

Cainele astepta sa primeasca tot ce omul s-ar fi indurat sa-i dea, cunoscand bunatatea stapanului sau. Pisica, insa, pandea orice moment sa poata fura, lacomia indemnand-o sa nu se multumeasca cu ceea ce ar fi primit.

Asa este si in viata. Unii dintre prietenii care ne inconjoara sunt asemenea cainelui, adica fideli si devotati, rabdatori si sinceri. Altii, insa, sunt asemenea pisicii: oricand cu un zambet pe buze, dar mereu cu rautate in suflet, asteptand doar prilejul sa fure si sa profite de pe urma ta.

Cand ai in preajma ta prieteni adevarati, bucura-te pentru ei si pentru prietenia voastra; cand vezi, insa, ca de tine se apropie si cei asemenea pisicii, nu-i goni si nu te purta cu ei asa cum ar merita, ci roaga-te pentru ei si incearca, prin bunatatea ta, sa ii faci si pe ei mai buni.

"Suferiti de pe urma unui om rau ?

Iertati-l, ca sa nu fie astfel doi oameni rai!"

Lumina soarelui

Mareste imaginea.

Intr-o seara, un copil l-a intrebat pe parintele sau:  - Tata, spune-mi, te rog, cum se face ca unii oameni sunt buni si altii rai. De ce nu-s toti la fel ?

- E, baiatul meu, vezi tu, toti oamenii sunt fiii lui Dumnezeu. Si asa cum Dumnezeu ne iubeste pe toti, la fel trebuie si noi sa ne iubim unii pe altii, fiindca dragostea Domnului este ca si lumina soarelui. Nu ne lumineaza si ne incalzeste soarele pe noi toti, buni si rai laolalta ? Nu ?  Sufletele noastre ar trebui sa fie pline de bunatate si iubire. Dar, vezi tu, pacatele fiecaruia sunt asemenea norilor ce nu lasa razele binefacatoare ale soarelui sa treaca. Pacatele sunt norii ce ne intuneca sufletul. Cu cat ai mai multe pacate, cu atat sufletul tau este mai intunecat si lumina dragostei lui Dumnezeu nu-ti poate patrunde in inima.

Sufletul omului este bucatica de cer pe care fiecare o poarta in el. Pe acest cer trebuie sa straluceasca Soarele iubirii - Dumnezeu. Fiul meu, sa te feresti de pacate, caci acestea se aduna si iti intuneca viata, te fac rau si egoist. Cel ce-si pastreaza, insa, sufletul curat, se bucura mereu de dragostea Domnului, de liniste si fericire.

“Nimic nu este atat de firesc pentru noi ca a fi in comuniune cu altii, a avea nevoie unii de altii si a ne iubi unii pe altii.”   

La bine si la rau

Mareste imaginea.

Odata, demult, pe cand sfintii obisnuiau sa se coboare pe pamant si sa stea de vorba cu oamenii, iata ca si cel mai sobru dintre ei, Sfantul Ilie, lasandu-si carul de foc si tunul cu care bubuie dupa draci, ceru ingaduinta de la Dumnezeu sa umble cu pasul pe pamant si sa-si cerceteze neamurile, ce mai zic si ce mai fac, si cum mai merge lumea. Dumnezeu l-a slobozit sa se duca, doar-doar s-o mai insenina la fata, iar Sfantul Ilie batu pamantul in lung si in lat, dupa care se intoarse, cam cazut pe ganduri si codindu-se parca sa dea ochii cu Dumnezeu. Dar Domnul nu-l lasa cu una-cu doua, ci prinse a-l descoase, sa vada cu ce s-a folosit din calatoria aceea:

- Ia zi, Ilie, ce mai e pe pamant? Oare oamenii isi mai aduc aminte de mine?  - Belsug si fericire e pe pamant, Doamne, si toata zidirea ta se veseleste, cu muzici si cu oaspete, lipsita de griji mai ceva ca in Rai. Dar de tine, ca sa spun drept, nu prea mai are nimeni vreme sa-si aminteasca...

- De, mai Ilie, asa sunt oamenii: cu cat o duc mai bine, cu atit se fac mai uituci.Si asa mai curse o vreme, nu tocmai putina, dupa care iar ii veni Sfantului Ilie dorul de duca pe pamant, dar se intoarse mai degraba decat data trecuta.

- Ce-i cu tine, ma Ilie, de n-ai zabovit mai mult printre oameni?

- Apoi, Stapane, cum as fi rabdat sa stau mai mult, cand gasii pamantul la mare stramtorare, chinuit de jale

si de paguba multa, ca l-a batut rau ploaia si grindina, de le-a stricat oamenilor casele si tarinile, parca a dat Iadul peste ei...

- Ce sa-i faci, mai Ilie, citeodata e si asa... Dar de mine oamenii isi mai aduc aminte? - O, sarmanii de ei, tot timpul le e numele tau pe buze, si ridica ochii inlacrimati spre cer, strigand cu glasuri rugatoare: „Doamne, Dumnezeul nostru, fie-ti mila de noi si nu ne urgisi pentru pacatele noastre multe si grele; ci opreste prapadul, ca numai nadejdea la tine ne-a mai ramas”!

Intre camasa si suflet

Mareste imaginea.

Aproape incantat de convingerile lui „rezonabile” si oarecum mandru de propria sinceritate, un om ii spuse odata unui calugar imbunatatit: - Parinte, sincer sa fiu, eu unul cred in Dumnezeu, dar nu prea le am cu biserica. N-am mai fost de copil pe la slujbe, iar de Spovedanie - nici vorba! Eu asa consider, ca important este sa crezi in Dumnezeu, iar restul sunt obiceiuri babesti, nepotrivite cu nivelul si demnitatea omului de azi.Calugarul il privi cu blandete, apoi ii spuse, pe neasteptate:- Prietene, abia acum vad eu, nevrednicul de mine, ce camasa frumoasa si scrobita ai dumneata! Luat prin surprindere, omul a ridicat din umeri si a tacut, flatat si nedumerit in acelasi timp, insa calugarul a continuat: - Spune-mi, dumneata porti aceasta camasa cat e ziua de lunga? - Da, o... o zi o port, in orice caz... - raspunse omul, aproape balbait. - Dar se intampla s-o porti si doua sau trei zile? - Nu stiu, poate ca uneori da... - Dar o saptamana sau o luna intreaga, o porti? - A, nu, parinte, nu se poate asa ceva! M-as simti groaznic in ea... - Pai de ce, prienene, nu-i aceeasi camasa care-ti place acum?! - urma calugarul, prefacandu-se a nu fi priceput. - Pai... o camasa e o camasa si... Se murdareste si ea... si trebuie spalata. Pe urma sigur, o iau iarasi pe mine, ma simt bine in ea, cum este cand te primenesti... - Pai, vezi, prietene! Asa cum se murdareste camasa de pe dumneata si trebuie cu tot dinadinsul spalata pentru a o purta din nou, tot la fel si sufletul se “murdareste” de pacate si de multele noastre slabiciuni. Si cum l-ai putea curata, te intreb, daca nu la Spovedanie si la sfintele slujbe, prin dragostea si harul lui Dumnezeu, Care are putere pe toate sa le ierte si sa le faca noi, luminandu-le pana la stravezime?

Cele doua vasle

Mareste imaginea.

In apropierea unui rau larg, peste care nu era pod, traia candva un batran cu frica lui Dumnezeu, ce-si castiga painea trecandu-i pe calatori, cu barca sa, de pe un mal al raului pe celalalt. Si iata ca intr-o zi, in timp ce il trecea cu barca pe un tanar vorbaret si iscoditor, acesta din urma baga de seama ca mosul avea scris cate ceva pe fiecare vasla. Se uita atunci mai bine si, deslusind scrisul, il intreba curios pe batran: - De ce ai scris matale pe o vasla „Credinta“ si pe cealalta „Fapte bune“? Fiindca acestea doua, credinta si faptele bune, ma conduc in viata de cand ma stiu pe lume - raspunse batranul.Tanarul primi raspunsul cu o anume indoiala si, voind sa faca pe desteptul, spuse cu un aer de mare intelept:- Eu unul nu cred ca omul are nevoie de amandoua, ci ii este de ajuns si numai una singura ca sa se calauzeasca in viata, dupa cum ii este firea: daca alegi calea „faptelor bune“, atunci esti de folos mai degraba celorlalti, si multumirea de sine iti vine din afara; iar daca alegi calea „credintei“, atunci iti esti de folos mai degraba tie insuti, si multumirea de sine iti vine dinauntru.  Batranul ridica din sprancene si nu spuse nimic, parand coplesit de desteptaciunea sfatoasa a tanarului, dar incepu, dupa o vreme, sa vasleasca cu o singura vasla. Barca aproape ca nu mai inainta, ci mai mult se invartea in loc, spre nedumerirea tinarului, care insa pricepu, intr-un tarziu, ce voise sa-i dea de inteles, fara vorbe, batranul: ca una este sprijin celeilalte si ca una prin alta se implinesc, caci viata omului este dupa sufletul lui. Fapta buna si credinta sunt cele doua aripi cu ajutorul carora sufletul nostru se inalta in zbor tainic spre Dumnezeu. Dar cu o singura aripa - cine mai poate zbura?!

Al patrulea Mag

Mareste imaginea.

O veche legenda spune ca, de fapt, patru au fost magii care urmau sa mearga sa se inchine Pruncului dumnezeiesc. Despre cel de-al patrulea se zice ca si-ar fi vandut tot ce avea si ar fi cumparat trei nestemate - un safir, un rubin si o perla - pe care sa le duca in dar Mantuitorului. Si grabindu-se el sa ajunga in Babilon, unde, dupa cum se vorbisera, il asteptau ceilalti trei, acesta a intalnit pe drum un om vatamat, la care nimeni nu se uita. Pe data se hotari sa-l duca la un doctor, caruia ii dadu safirul ca sa-l ingrijeasca pe bolnav pana la deplina insanatosire. Numai ca astfel, zabovind prea mult pe cale, ceilalti nu l-au mai asteptat si au plecat fara el. El n-a deznadajduit, ci, tinandu-se dupa stea, a facut singur drumul spre Betleem. Aici a aflat ca magii Il gasisera pe Prunc si I se inchinasera deja, ca soldatii lui Irod pornisera macelul celor nou-nascuti si ca Sfanta Familie apucase calea Egiptului. Cum chiar in fata lui un soldat incerca sa-i smulga unei tinere femei copilul din brate, pentru a-l omori, magul nu statu pe ganduri si, aratandu-i soldatului splendidul rubin, il indupleca sa-l primeasca in schimbul vietii pruncului. Soldatul a luat piatra, stergand-o in graba de acolo, iar biata femeie nu mai stia cum sa-i multumeasca strainului ca picat din cer.

Magul isi puse in gand sa-L caute mai departe pe Mantuitorul, cu singurul dar care-i mai ramasese: perla. A umblat el vreme indelungata, dar n-a aflat ce cauta, caci nu mai era steaua care sa-i arate drumul. Si iata ca, dupa 30 de ani si mai bine, afla de la niste calatori ca Iisus propovaduia in partile Ierusalimului. Porni bucuros intr-acolo, dar in seara cand sosi, afla ca Iisus tocmai fusese rastignit pe Golgota. Magul se duse la locul cu pricina, ca macar in clipa din urma sa se inchine dinaintea Domnului inca in viata si sa-I dea ce mai ramasese din darul pe care i-L pregatise candva din toata inima. Iata insa ca prin fata lui trecura doi soldati romani ce tarau spre temnita o tanara evreica. Oprindu-i din drum, magul scoase repede perla si le-o trecu pe sub ochi, zicand: „Daca ii dati drumul fetei, va daruiesc voua aceasta perla, si veti fi mult mai castigati”. Lacomi, soldatii luara perla si-o eliberara pe tanara, ale carei multumiri inlacrimate magul nu mai statu sa le auda, caci zorea sa-L prinda in viata pe Cel rastignit. Inima ii era grea, caci nu mai avea nimic sa-I dea in dar Imparatului imparatilor, dar nazuia macar sa-L vada si sa I se inchine. Cand a ajuns langa Cruce, Mantuitorul S-a uitat drept in ochii lui si i-a spus: - In sfarsit, ai venit! Tu mi-ai adus cele mai frumoase daruri ... - Bine, dar nu mai am nimic, ce Ti-am adus eu?! - baigui magul, mirat.- Tot ce duceai cu tine ai dat celor nevoiasi. Or, dandu-le lor, Mie Mi-ai dat. Darul tau a ajuns la Mine si, adevarat iti spun, ca este cel mai de pret dintre toate. Caci cel ce-L iubeste pe Dumnezeu, acela isi revarsa dragostea sa asupra oamenilor; si cu cat te apropii mai mult de oameni, cu atat esti mai aproape de Dumnezeu.

Copil venit din iad

Mareste imaginea.

De la Parintele Cleopa ne-au ramas mostenire foarte multe istorioare cu talc, adevarate si pline de intelepciune. Una dintre acestea se refera la un batran calugar care a intalnit intr-o toamna, demult, pe drumul lui, un copilas neastamparat, cam la vreo cinci anisori. Tasti-bastiul tocmai chinuia un catel, tragandu-l de coada. Acesta scheuna, sarmanul, ca de moarte, asteptand parca sa-l ajute cineva. Calugarul n-a stat pe ganduri. S-a oprit si l-a certat parinteste pe baietelul care era soios, descult, plin de bube, cu hainele facute ferfenita. Numai ochii erau de el, mari, albastri, uimiti si curati ca ai unui inger coborat in clipa aceea din cer. Atunci preacuviosul l-a intrebat bland, punandu-i mana alba pe crestet:- Dragutule, de unde vii tu?Piticul, cu o mutrita rautacioasa, plin de el, ii raspunse raspicat, privindu-l adanc si scotand limba de-un cot:- Iaca din Iad vin, mosule!Vazand asa, tare s-a mai mirat batranul calugar. Ducandu-si mana la barba, acesta zise:- Si cum se numeste taticul tau?Baietelul a zambit rau:- Daca vrei sa stii, Satana il cheama pe tata! Din ce in ce mai nedumerit, parintele continua sa-l interogheze pe copilul obraznic:- Dar pe mama ta, cum o cheama?Dand un sut unei gaini golase, care se nimerise tocmai atunci pe ulita prafuita, piticania zise, tuguind din buze:- Mama mea e aripa satanei, na!

- Dar ai tu oare frati sau surori? il descusu preotul, din ce in ce mai exasperat.Copilul ii raspunse ca da, mai are frati vreo trei si patru surori, si toti sunt diavoli adevarati.- Aoleu, piei satana! s-a speriat batranul, facandu-si semnul crucii. Apoi, luandu-si inima-n dinti, spuse: - Si unde locuiesti tu, micutule, caci vreau sa vin cu tine, sa-i cunosc pe ai tai!- Lasa ca te duc eu, mosule, la casa mea! Vino cu mine! ii raspunse copilul, luandu-l pe preot de haina si tragandu-l iute dupa el. Au mers ei ce-au mers, pana au dat de un sat amarat, cu cocioabe care stateau sa se darame. Peste tot mirosea a fan ars, a lemn de brad, a saracie-lucie si a strugure zdrobit. La marginea localitatii, spre campul pustiu, se ridica o cosmelie din pamant si lemne, cam cat o cutiuta de chibrituri. De acolo se auzea mare scandal. Doua voci, una de barbat, alta de femeie, se certau rau. Calugarul il lua pe baietas de manuta si intra curios. Erau parintii copilului, care se sfadeau cumplit. Tatal o injura pe mama, zicandu-i:- Sa nu te mai vad in ochii mei, nemernico! Tu esti aripa satanei!La care femeia raspunse imediat, tafnoasa:- Eu sunt aripa satanei, dar tu esti satana in carne si oase, ma, barbate prost!!! In timpul asta, fratii baietelului fugeau din casa in curte, unul dupa altul, batand cu linguri de fier in niste strachini si facand o galagie de nesuportat. Impiedicandu-se de cel mai mic, tatal scandalagiu urla:- Aoleu, piei drace d-aici, ca te calc!Piticaniile, vreo opt la numar, intoarse din nou in casa dupa ce au dat un ocol ograzii, se suira pe singurul pat, sareau spre tavan si clampaneau din tingiri, chiraind infricosator. Mama lor, uitand de cearta cu barbatul, zise sfarsita:- Vai de mine, casa asta e un Iad!!! O sa-mi iau campii si-o sa ma duc la vagauni!Abia atunci, preotul, care asistase din ascuns la toate acestea, isi dadu seama de ce sarmanul baietel spuse ca vine din iad, ca mama lui e aripa satanei, iar tatal lui, chiar satana. Luandu-l pe genunchi, il povatui de bine, ii povesti despre Mantuitorul nostru Iisus Hristos si il invata sa zica „Tatal nostru”. La plecare, il binecuvanta pe micut, si, cu lacrimi in ochi, o lua pe drumul lui, cu speranta in suflet ca a mai schimbat un destin.

                                                                                                Cristina Marculescu

A doua sansa

Mareste imaginea.

Dupa ce a traise o viata plina de egoism, in care nu se gandise decat la sine, fara sa-i pese de cei din jur, un om a ajuns in beznele iadului. Mult s-a cait el atunci pentru tot ce facuse, dar degeaba: era prea tarziu! Si astfel, chinuindu-se zi si noapte in flacarile cele nepotolite, se ruga intruna lui Dumnezeu, zicand:- Iarta-ma Doamne, ca am gresit, dar acum m-am lecuit! Nu mai sunt egoist deloc, m-am schimbat la suflet si nu mai am pic de rautate in mine! Si iata ca odata, in timp ce acela se ruga cu glas mare, batandu-si pieptul cu pumnii dogoriti de vipie, un inger al Domnului i-a stat dinainte, zicandu-i: - Bucura-te, omule, ca Dumnezeu ti-a ascultat rugaciunea si vrea sa-ti dea o sansa sa vii si tu in rai, la un loc cu cei drepti si plini de iubire! Dar oare te-ai schimbat cu adevarat, sau doar vorba e de tine? - Cum sa nu?! M-am m-am schimbat cu totul, sunt numai credinta, pocainta si iubire! - E bine daca-i asa. Vezi tu firul acela care coboara acum spre tine de sus? De te vei urca pe el, vei ajunge in rai si vei scapa de toata osanda.

Nespus de vesel, omul prinse a se catara pe firul ce atarna deasupra iadului, numai ca, pe masura ce urca, a bagat de seama ca firul se subtia vazand cu ochii, de parca povara era prea mare. Cand s-a uitat dedesubt, sa nu-si creada ochilor! Multi alti pacatosi se atarnasera in urma de firul lui, incercand cu disperare sa scape si ei din flacarile iadului. - Ce faceti, nenorocitilor?! - striga omul speriat si plin de ciuda. Dati-va imediat jos, ca o sa se rupa firul si o sa cad iarasi, cu voi cu tot!. Jos, ma, n-auziti?!Si, disperat, se puse a-i lovi cu picioarele. Dar in clipa aceea firul s-a rupt si au cazut cu totii in adancul invapaiat. - Of, ingere, uite ce mi-au facut nenorocitii astia! Spune lui Dumnezeu sa-mi trimita alt fir, ca sa pot scapa odata de aici! - Nu se poate! - i-a raspuns ingerul, intristat. - Cum asa?! Pai doar eu n-am nici o vina ca firul asta s-a rupt din pricina lor! - Ba nu, om nefericit ce esti, firul s-a rupt din pricina ta si a pizmei tale! Firul acela era firul credintei si ar fi putut tine si tot iadul, daca ai fi avut incredere in cuvantul lui Dumnezeu si daca nu te-ai fi gandit doar la tine. Ziceai ca te-ai lecuit de egoism si ca acum iti pasa de aproapele tau, dar nu este adevarat, dupa cum se vede. Deci vadindu-te tu la fel de pacatos si nepasator de chinul fratilor tai intru suferinta, firul nu te-a tinut, iar locul cuvenit tie, dupa dreptate, ramane aici - si pentru totdeauna!

Ochiul lui Dumnezeu

Mareste imaginea.

Era odata un om naravit la furat. Si macar de-ar fi fost sarac... Dar de unde! Era bun gospodar, cu nevasta credincioasa si copii cuminti, cu pamant si acareturi, cu cai, cu vaci si cu oi, dar asa fusese el crescut rau de parintii lui, ca nu era satul pana ce nu manca din ceva furat! Femeia lui de multe ori il dojenea, sfatuindu-l si rugandu-se de dansul sa se lase de un asemenea narav, dar el raspundea mereu:- Femeie, nu-ntelegi ca eu nu pot altfel?! Pana n-oi lua ceva de la unul sau de la altul, nu-mi tihneste si pace!Odata, prin luna lui iulie, intorcandu-se din tarina intr-o noapte cu luna plina si vazand lanurile imbelsugate ale altora, indata se gandi: „Ce-ar fi sa-mi aduc eu acasa o caruta din minunatia asta de grau!”. Si iata ca se duse iute, pregati caruta si caii, si in toiul noptii, cand doarme si pasarea, cum zic taranii, pleca la furat, luand cu el si copilita de-a lui de vreo 4-5 anisori, careia ii placea nevoie mare sa mearga cu tata-sau in caruta.Ajunsi la lanuri, copila ramase in caruta, iar omul nostru prinse a se furisa, privind in toate partile (caci se vedea ca ziua): cand la stanga, cand la dreapta, cand inainte, cand inapoi... In mintea ei necoapta, dar curata, copila se tot minuna de ce se uita tata-sau in toate partile, numai intr-una nu... Omul, dupa ce s-a incredintat ca nu-l vede nimeni, inhata cativa snopi si veni cu ei la caruta. - Tataica, matale ai uitat ceva! - zise deodata copila, aproape speriindu-l.- Draga tatii, dar ce-am uitat?!

- Mata ai uitat ceva... In toate partile te-ai uitat, dar ai uitat sa te uiti si in sus...Ea nu se gandise sa-si dojeneasca parintele, caci nici nu pricepea bine ce facea acesta, dar asa se socotise cu capsorul ei, ca daca tot s-a uitat in toate celelalte parti, ar fi fost bine sa se uite si in sus...Iar cuvintele nevinovate ale copilei asa-l cutremurara pe om, trezind in el frica de Dumnezeu, ca s-a si dus de a pus snopii la loc, intorcandu-se acasa mai cait si mai rusinat ca niciodata. Femeia, cand l-a vazut cu caruta goala, a crezut ca l-or fi prins la furat, dar el i-a povestit totul de-a fir a par, ca daca se uita mai intai in sus, nu mai era nevoie sa se mai uite in celelalte parti, ca de ochiul lui Dumnezeu nimeni nu se poate pazi!                                                                               Elena-Dumitrita Solomon                                                  (Prelucrare dupa Ne vorbeste  Parintele Cleopa,  volumul 1)

Puterea Sfintei Cruci

Mareste imaginea.

Un tanar ravnitor de aleasa invatatura s-a dus odata la o manastire, sa ceara sfat unui calugar albit intru Domnul: - Parinte, dati-mi, va rog, o carte din care sa pot invata cel mai bine cum trebuie sa fie un crestin... cum trebuie sa gandeasca, ce trebuie sa faca... O carte care sa-mi explice toate aceste lucruri! Calugarul i-a spus ca are o asemenea carte in chilia sa, si s-a dus sa i-o aduca. Insa, dupa cateva clipe, s-a intors tinand in mana o cruce, pe care i-a intins-o tanarului cu parinteasca bunatate. Vazandu-l pe aceasta mirat foarte, n-a zabovit a-i zice: - Fiule, crucea este cea mai de seama invatatura pe care Dumnezeu i-a dat-o omului. Pentru noi Mantuitorul S-a jertfit pe cruce, aratandu-ne astfel ce inseamna sa iubesti, fiindca a facut acest lucru din dragoste pentru oameni. Crucea inseamna tocmai calea pe care omul ajunge la iubire, adica la Dumnezeu. Cel ce stie sa-si poarte crucea, poarta cu el, in acelasi timp, harul si iubirea Domnului. De aceea, crucea nu este o povara, ci o bucurie; cand te daruiesti celui drag, nu o faci cu tristete si cu retinere, ci cu bucurie si entuziasm. Crucea inseamna, deci, curaj, rabdare, dar, mai ales, dragoste.

Doreai o carte pe care sa o citesti cu ochii si a carei invatatura sa iti lumineze mintea. Iata, in schimb, crucea - o carte pe care o vei citi cu ochii sufletului tau si a carei invatatura mai presus de slove toata viata ti-o va lumina!!

Taina Spovedaniei

Mareste imaginea.

Discutand despre cele sfinte, un om mai nedus la biserica ii spuse unui calugar: - Parinte, eu cred in Dumnezeu, insa nu prea merg pe la slujbe, si nici la Spovedanie si Impartasanie n-am mai fost demult. Eu asa mi-am zis si gandesc: important este sa crezi in Dumnezeu, iar restul conteaza mai putin, ca Dumnezeu stie credinta pe care o ai in sufletul tau, chiar daca n-o arati nimanui...- Fiule, dar ce camasa frumoasa ai! – ii spuse pe neasteptate calugarulNedumerit, omul n-a mai stiut ce sa zica, ridicand stanjenit din umeri, insa calugarul a continuat, parand ca numai camasa il intereseaza: - Spune-mi, porti toata ziua aceasta camasa? - Da – raspunse omul. - Dar doua zile la rand, o porti? - Da, s-ar putea... - Dar asa, intruna, o saptamana sau o luna, o porti ? - O, nu, parinte, sigur ca nu! - Pai de ce? - il mai iscodi calugarul, ca si cand nu ar fi priceput. - Ei, stiti cum e, se murdareste si trebuie spalata si ea... Pe urma iar o iau, dar numai curata se vede si cat e de frumoasa, ca altfel murdaria o urateste... - Pai, vezi, fiule?! Asa cum se murdareste camasa ta si trebuie spalata pentru a o purta iarasi si a te simti bine cu ea, la fel si sufletul se murdareste de pacate; si cum altfel l-ai putea curata mai lesne decat la spovedanie si la slujbe, prin dragostea si harul Dumnezeu?!

Darul lacrimilor

Mareste imaginea.

Un frate l-a intrebat pe un batran oarecare, zicand: Spune-mi mie, parinte, ce voi face, ca doreste sufletul meu lacrimi si nu am, ca-mi este inima foarte impietrita pentru umilinta, macar ca citesc vietile Sfintilor Parinti sau le aud; si nicidecum nu-mi pot umili inima, si foarte scarbit e sufletul meu de aceasta. Batranul i-a raspuns: Fiii lui Israil dupa 40 de ani au intrat in Pamantul Fagaduintei, in care, daca au intrat, nu s-au mai temut de razboaie. Asa si noua ne-a poruncit Dumnezeu, sa ne mahnim si sa ne scarbim pentru mantuirea noastra. Caci scris este : cu multe scarbe ni se cade sa intram intru Imparatia Cerului, iar fara de scarbe, nu vom putea intra in Pamantul Fagaduintei.

Asculta, fiule, sa-ti spun o istorie a unui tanar. Era un tanar care, dorind viata calugareasca, a mers la Muntele Nitriei si acolo s-a facut calugar. Si era chilia lui aproape de chilia unui frate, pe care il auzea in toate zilele plangandu-si cu mare tanguire si lacrimi pacatele sale, iar inima lui era impietrita si nu-i venea umilinta, nici lacrimi ca sa poata plange. Deci se intristra pe sine, zicand: Nu vrei, ticaloase, sa plangi si sa versi lacrimi pentru pacatele tale acum, pana ai vreme, si esti fara de simtire si nebagator de seama ! Sa stii ca daca nu vrei sa plangi, eu te voi face si te voi invata sa plangi!

Si avea el o funie tare, impletita; si luand acea funie, se dezbraca de haine si se batea cu funia peste spatele gol, pana cand i se ranea foarte trupul lui si nu mai putea suferi, si atunci incepea sa planga. Iar acel frate, care era aproape de dansul cu chilia, luand seama ce face si vazandu-l de multe ori facand asa, batandu-se si insusi muncindu-se, se minuna foarte. Si a inceput a se ruga lui Dumnezeu ca sa-i arate daca este placut

lui Dumnezeu lucrul acelui frate, care se bate el insusi si se munceste asa. Si i-a aratat lui Dumnezeu. Intr-o noapte, in vis, l-a vazut fiind in ceata mucenicilor, purtand cununa muceniceasca pe cap si il arata lui cineva cu degetul, zicand: Vezi, iata mucenicul cel bun, care rabda pentru Hristos! Acesta, impreuna cu mucenicii fiind primit, s-a incununat. Asa si tu, fiule, sileste-te pentru Hristos sa patimesti si sa rabzi toate scarbele ce ti se vor intampla, si asa nu numai umilinta si lacrimile pe care le doresti ti le va da Dumnezeu, ci si cu cununa muceniceasca te va incununa.

                                                                      (Prelucrare dupa Patericul egiptean)

O lectie de inchinare

Mareste imaginea.

A fost odata, pe vremea cand bag de seama ca oamenii mari nu-i prea pricepeau pe copii, un baiat sarman care se nascuse fara maini si a carui mama se prapadise de timpuriu, dintr-o boala de acelea care nu iarta.

S-ar zice ca mai necajit suflet nu putea sa fie pe lume, si totusi copilandrul nostru se arata mereu senin la infatisare si plin de bucurie in inima lui, iar pe deasupra era vrednic si cuminte, de prinsesera drag de el toti oamenii din satul acela si din cele invecinate. Zice-se ca numai din cuvant aducea inapoi in cireada vacile care se razleteau, ca vedea uliul de departe si-l alunga pe data de peste ograzi, ca era iute la pas si ager la minte, iar mai presus de toate avea darul cantarii, de se putea intrece cu dascalii de biserica si cu pasarile vazduhului.

Si iata ca intr-o zi, apropiindu-se Sfintele Pasti, catadicsi sa vina la biserica din sat si boierul locului aceluia, care era inca tanar si cam fudul, dar pe care oamenii il primira in mijlocul lor cu toata caldura sufletelor curate, ca doar crestini suntem cu totii si datori sa ne iubim si sa ne veselim intru Domnul.Si cand slujba s-a ispravit si a fost sa iasa boierul din biserica, acesta dadu cu ochii de copilandrul lipsit de maini, care sarea cu picioarele desculte, cand inainte, cand inapoi, peste un sant aflat chiar in fata sfantului lacas.

- Ce faci, blestematie?! - se rasti la el boierul, tragandu-si manusile de matase peste degetele ingalbenite de tutun. Asa se iese, ma, de la Sfanta Biserica?!Copilandrul se opri din sarit, il privi cu ochii lui limpezi si-i raspunse cuviincios:- Iertare, domnia-ta, dar daca n-am maini, ca toata lumea, ma inchin si eu cum pot, sarind crucis in cele patru colturi ale baltii...

Nici n-apuca bine copilul sa-si termine vorba si iata ca, sub ochii tuturor celor de fata, din apa limpezita de soare a baltii, scoase sfielnic capul un crin plapand si alb precum sufletul curat al micului inchinator!

Boierul se dadu un pas inapoi si-si facu o cruce mare, iar satenii il urmara, murmurand infiorati...Asa cauta si tu, cetitorule, care esti mintos si ai mainile tefere, sa te inchini dupa cuviinta, ori ca treci prin fata bisericii, ori ca-ti incepi sau iti ispravesti lucrul, ori ca te afli in vreo alta imprejurare care cere inchinaciune, ca nu cumva sa te rusineze copilul fara maini dinaintea Judecatorului Hristos! (Dupa Parintele Constantin Valer Necula, Calutul lui Dumnezeu. Povesti si povestiri pentru cei ce n-au mai citit demult povesti, Editura Bunavestire, Bacau, 2003, pp. 94-95)

Judecata vine de Sus

Mareste imaginea.

Se povesteste in Patericul sinaitic ca un frate oarecare, nedreptatit fiind de un alt frate, s-a dus la avva Sisoe si i-a zis: „M-a nedreptatit un frate si vreau sa ma judec, ca sa mi se faca dreptate!“. La care batranul, privindu-l cu blandete, prinse a-l ruga, zicand: „Nu, fiule, ci lasa mai bine lui Dumnezeu judecata“. Dar fratele o tinea pe a lui: „Nu voi avea pace pana ce nu mi se va face dreptate!“.

Atunci a zis batranul catre el: „Haide, frate, vino sa ne rugam!“. Si, ridicand bratele spre cer, a zis batranul: „Dumnezeule, nu mai avem nevoie de Tine ca sa ne porti de grija, ca ne facem noi singuri judecata noastra!“. Iar fratele, auzind una ca aceasta din gura batranului, a priceput talcul si s-a rusinat deodata, cazand la picioarele batranului si zicand: „Nu mai vreau sa ma judec cu fratele meu. Iarta-ma, avvo!“.

Dar din dar

Mareste imaginea.

        Intors seara tarziu de la un targ de departe, de unde adusese, intre altele, si un cos cu o minunatie de piersici, un taran isi puse in gand sa-i incerce pe cei patru feciori ai sai. Chemandu-i la el in dimineata urmatoare, le arata cosul si-i lasa mai intai sa se minuneze de frumusetea acelor fructe, cum nu prea cresteau prin partea locului, apoi darui fiecaruia cate o piersica, lasandu-i sa-si vada de ale lor. Pe la apusul soarelui, intorcandu-se de pe unde fusese cu treburi, ii chema pe toti patru in tinda si prinse a-i iscodi: - Ia zi, tu ce-ai facut cu piersica ta ? - l-a intrebat intai pe cel mai mare.

- M-am grabit de-am mancat-o, tatuca, si-ti multumesc, ca tare a fost buna! Dar stii ce m-am gandit? Daca as lua samburele si l-as ingropa cu grija in spatele casei, udand locul, oare nu s-o prinde si-n pamantul nostru asa minunatie de piersic? Si m-am si pus pe treaba...- Bine ai facut, baiatul tatii! Se vede tu o sa ajungi un bun gospodar. Dar tu ce-ai facut cu piersica ta? - ii zise celui de-al doilea.- Pai, am mancat-o... A fost asa de dulce, de frageda si de parfumata... - Ai mancat-o si gata? - Ba, dupa ce-am aruncat samburele si m-am lins pe degete, i-am mai cerut maichii una, ca prea a fost buna... - Fiule, fiule, ai grija si pazeste-te de lacomie, ca lacomul mai mult pagubeste si lenesul mai mult alearga! - il dojeni tatal cu intristare. Dar tie ti-a placut piersica, a fost buna? - l-a iscodit taranul si pe cel de-al treilea fecior. - Nu stiu... - zise acesta, ridicand cam stanjenit din umeri - Cum nu stii?! Da’ ce-ai facut cu ea? - Pai... am vandut-o. M-am dus cu ea in drum si am dat-o bine, cu zece bani... - Ehei, fiule, se vede ca tu o sa ajungi mare negustor. Baga insa de seama, ca nu toate sunt de vanzare in viata, mai ales ceea ce ai primit de la parinti! In cele din urma, taranul il intreba si pe cel mai mic: - Dar tie, prasleo, ti-a placut piersica? - Nici eu nu stiu, tatuca... - Cum, si tu ai vandut-o, bata-te sa te bata?! - Nu, tatuca, n-am vandut-o. Eu m-am dus pe la prietenul meu de peste drum, care-i tare bolnav, si i-am dat-o lui, sa aiba si el o bucurie, ca poate se mai inzdraveneste putin...  Cu lacrimi in ochi, tatal isi lua copilasul pe genunchi si-i spuse, sarutandu-l pe crestet:

- Nu stiu ce te vei face tu in viata, dar se vede treaba ca vei fi un bun crestin, iar asta pretuieste mai mult decat toate!

;;;;;;;;;;;;;;;;;;;;;;;;;;;;;;;;Plimbindu-se prin sat, un boier s-a intilnit cu un taran sarac si a inceput a se lauda cu averile lui.

-- Vezi tu livada de pe deal ? E a mea. Padurile care inconjoara satul sunt si ele ale mele. Pina si pamintul pe care calci acum al meu este. Tot ce vezi, de jur-imprejur, e proprietatea mea. Toate astea sunt doar ale mele.

-- Dar acela ? - l-a intrebat taranul, aratind cu degetul spre cer. Nu cred ca si cerul este al tau. Acela este al meu -, a mai spus taranul si cu zimbetul pe buze, a plecat linistit, lasindu-l pe boier mirat si cu ciuda in suflet.;;;;;;;;;;;;;;;;;;;;;;;;;;;;;Intr-o dimineata, un baiat se plimba prin padure impreuna cu tatal sau. La un moment dat, tatal s-a oprit, a stat citeva secunde ascultind, apoi si-a intrebat baiatul :-- In afara de cintecul pasarilor, si de fosnetul frunzelor, ce mai auzi ?Baiatul ciulind urechile ii raspunde :-- Aud zgomotul unei carute.-- Asa este, raspunse tatal, mai mult decit atit, este o caruta goala.-- Cum sti ca este o caruta goala, desi inca nu se vede si doar o auzi ?-- Este foarte usor sa-ti dai seama cind o caruta este goala, din cauza zgomotului pe care il face. Cu cit caruta este mai goala, cu atit face mai mult zgomot.

In viata de zi cu zi, cind vedem o persoana vorbind prea mult, intrerupind conversatia tuturor, fiind

inoportun si ingimfat, simtindu-se preaputernic si reducind valoarea oamenilor din jurul lui, trebuie sa ne amintim ca, cu cit este caruta mai goala, cu atit este mai mare zgomotul pe care il face.;;;;;;;;;;;;;;;;;;;;;;;;;;;;;;;;;;;;;;;;;;Un călugăr tânăr îl tot iscodea pe un frate mai bătrân despre toate cele: –Spune părinte, rogu-te, ce este smerenia? –Smerenia, fiule, este cununa de pietre scumpe a călugărului. –Şi ce se face pentru câştigarea smereniei?

–Smerenia se câştigă, când te-ai deprins propriile păcate să le vezi, să le cunoşti, să te războieşti cu ele, să scapi de ele. Iar de păcatele altora să nu iei în seamă...;;;;;;;;;;;;;;;;;;;Demult, traia intr-un sat un brutar renumit pentru piinea sa. Dar, intr-o zi, brutarului i se paru ca sunt cam usoare bucatile de unt pe care tocmai le cumparase de la un taran, si le aseza pe cintar. Cind colo, ce sa vezi ?! In loc de 1kg cit trebuia sa aiba o bucata, fiecare cintarea doar 800 de grame. Suparat foc, omul s-a dus degraba la judecatorie, spunind ca taranul inseala lumea si cerind bineinteles pedepsirea acestuiaN-au trecut nici doua ceasuri si taranul a fost adus in fata judecatorului, care l-a amenintat :-- Daca este adevarat ce spune brutarul, ca ii inseli pe oameni la cintar, te bag imediat la inchisoare.-- Sa-mi fie iertat - zise taranul - dar sunt nevinovat.--Cum indraznesti sa minti? - sari brutarul. Chiar astazi am cumparat aceste bucati de unt de la tine. Domnule judecator, trebuie sa-l inchideti pe acest sarlatan, care a incercat sa ma pacaleasca !-- Asa este omule ? - spuse atunci judecatorul. Este untul acesta al tau?-- Al meu este, insa vedeti dumneavoastra, eu nu am prea multi bani. Mi-am cumparat un cintar, dar nu am mai avut bani si pentru greutati, asa ca pun unt pe un brat al cintarului, iar pe celalalt pun o piine de-a brutarului, care -zice el- are 1kg. Acum, daca piinea brutarului n-a avut 1kg, eu ce vina am ?Auzind una ca asta, judecatorul a cintarit imediat o piine si, intr-adevar, aceasta nu avea decit 800 de gr. In locul taranului, la inchisoare a ajuns adevaratul vinovat, brutarul, care nu doar ca insela oamenii, dar mai dorea si sa fie aspru pedepsit cel care ar fi facut exact ca el.

Cel ce vrea sa insele, singur se inseala. Chiar daca nu vede nici un om greseala sa, Dumnezeu ii vede pacatul, iar atunci cind il mai descopera si oamenii, rusinea este cu atit mai mare.;;;;;;;;;;;;;;;;;;;;;;;;Taina Adevărului ============Povestea ne arată: deosebirea dintre înţelepciune şi inteligenţă, complexitatea alcătuirii lumii, limitele şi subiectivismul cunoaşterii noastre.

Aflat pe cale, prin pustie, Moise s-a oprit să se odihnească, sub un tufiş, nu departe de o fântână. Un alt drumeţ s-a oprit să se răcorească. Când s-a aplecat să bea apă, călătorului i-a căzut punga cu bani, de la cingătoare şi fără să bage de seamă că a pierdut punga, omul a plecat din nou la drum.

La scurt timp, după aceea a sosit un al doilea călător. El a văzut de îndată punga cu bani. A luat-o, bucuros nevoie mare, a privit în toate părţile şi pentru că nu avea cui s-o înapoieze, a băut apă şi a plecat mai departe.

Puţin mai târziu un al treilea om s-a oprit la fântână. El a băut apă îndelung, s-a răcorit şi apoi s-a tras la umbră, lângă fântână şi a adormit, căci era foarte ostenit.

După o vreme, primul călător a descoperit, că-i lipsea punga şi dându-şi seama că numai la fântână o putea pierde, s-a întors degrabă. Furios l-a trezit pe cel, care dormea şi i-a cerut punga cu bani. Cum acela nu ştia nimic despre punga cu bani, s-au luat la ceartă, iar cel ce pierduse banii, l-a omorât pe cel de al treilea

călător. Apoi a plecat la drum supărat.

Martor nevăzut la toate acestea Moise, foarte nedumerit i-a strigat lui Dumnezeu:

–Vezi, de aceea nu cred oamenii în tine! Este prea mult rău şi nedreptate în lume! De ce a trebuit ca primul călător să piardă banii şi apoi să devină ucigaş? De ce a trebuit ca al doilea să găsească punga şi crezând-o un dar ceresc, să plece cu ea? Al treilea era cu totul nevinovat, de ce a trebuit să moară?

Iar Dumnezeu i-a răspuns:

–Îţi mai explic o singură dată, dar n-o voi face la fiecare pas. Primul om era fiul unui hoţ, care îl furase pe tatăl celui de al doilea călător, care găsind punga, n-a luat decât ceea ce i se cuvenea. Al treilea era un ucigaş, care îşi ascunsese aşa de bine fapta, încât n-ar fi fost niciodată descoperită de oameni şi care astfel şi-a primit pedeapsa. Totdeauna există un sens şi justeţe în tot ceeace se întîmplă, chiar şi atunci, când tu nu le vezi, ori nu le înţelegi.

Credinţa în adevărul şi dreptatea lui Dumnezeu este taina pătrunderii Adevarului din jurul nostru...

Modelul unui preot de taraSe povesteste despre un preot foarte cunoscut pentru milostenia sa.Intr-o zi geroasa de iarna, un boier se duse sa-i faca o vizita. Intrand in casa, boierul ramase uimit de ceea ce vazu in camera de primire a preotului. Mobila era foarte simpla si putina de tot, iar peretii erau simplu varuiti si fara tablouri sau covoare.Boierul, intru uimirea lui, il intreba pe preot:- Parinte, ce este saracia aceasta din odaie ?Cu multa dragoste, parintele ii raspunse, zicand:- Pai, cand intru iarna in casa, peretii nu mi se plang niciodata ca nu au podoabe pe ei sau ca le este frig. Saracii insa, care intra pe poarta casei mele, primesc intotdeauna cate o mancare calda si cate o haina, care ii poate apara de frig.

Trandavia aduna ispiteleOdata, un tanar a venit la Fericitul Ieronim si l-a intrebat, zicand:- Ce sa fac spre a rezista ispitelor ?Fericitul Ieronim i-a raspuns astfel:- Nu fii trandav. Pasarea nu poate fi prinsa sau lovita de sageata cand zboara, ci numai cand sta pe loc.

Orbul si schiopulO pilda spune ca un om bogat a plecat pentru timp mai indelungat de acasa, incredintand supravegherea livezii sale la doi servitori, unul schiop si unul orb, gandindu-se ca acestia nu vor fura.Vazandu-se insa singuri, in lipsa stapanului, orbul a luat pe schiop in spinare si astfel, conducandu-se unul pe altul, au furat cele mai frumoase fructe din livada.Cand s-a intors stapanul si a vazut paguba, ei au incercat sa se scuze, dar stapanul le-a cunoscut inselaciunea si le-a zis:- Impreuna ati pacatuit, impreuna sa fiti pedepsiti.Asa este trupul si cu sufletul. Cel dintai este orb, fara lumina mintii, cel din urma este incapabil sa faca ceva fara membrele trupului. Dar impreuna pacatuiesc si impreuna primesc pedeapsa.

Lectie despre rabdarea nedreptatilorAvva Antonie a zis odata catre un frate:- Tu trebuie sa sporesti inca mult intru frica lui Dumnezeu, deoarece iti lipseste inca foarte mult pana la desavarsire.Apoi il conduse la o piatra si ii zise:- Ocaraste piatra aceasta si bate-o intruna.Calugarul facu asa, iar Antonie il intreba daca i-a raspuns ceva piatra. Calugrul rspunse negativ.- Asa trebuie sa induri si tu toate nedreptatile, fara a le lua in seama. Abia atunci te vei apropia de desavarsire.

Povestioara ce imbie la cugetareL-a întrebat avva Longin pe avva Lukios odată despre trei gânduri, zicându-i:– Vreau să mă înstrăinez.– Dacă nu-ţi stăpâneşti limba, nu eşti înstrăinat, oriunde ai merge. Chiar şi aici, stăpâneşte-ţi limba şi eşti străin.– Vreau să postesc.– A spus Isaia prooroc „dacă ţi-ai încovoia grumazul ca un jug şi ca un belciug, nici aşa nu se va chema post adevărat” (Isaia, 58,5.)– mai degrabă înfrânează-te de la gândurile rele.– Vreau să fug de oameni.– Dacă nu te îndrepţi mai întâi printre oameni, nici de unul singur nu te vei putea îndrepta. 

Despre Însingurare

L-a întrebat un frate pe avva Matoe:– Ce să fac, că mă supără limba şi când ies printre oameni, nu o pot stăpâni, ci îi osândesc pentru tot lucrul bun şi-i mustru; ce să fac?– Dacă nu poţi să o stăpâneşti, însingurează-te, că este neputinţă. Cel care şade cu fraţii nu trebuie să fie colţuros, ci rotund, ca să se rostogolească înspre toţi.Şi apoi adăugă bătrânul:– Nu din virtute stau singur, ci din slăbiciune; cei care ies în mijlocul oamenilor sunt puternici.  

Sfanta simplitateUn preot de tara, mergand cu treburi spre satul vecin, a vazut o femeie din parohia sa spalandu-si rufele in rau si, apropiindu-se, a intrebat-o:- Duminica, la slujba, am vazut ca nu m-au ascultat toti cu atentie. Poate am vorbit lucruri prea savante si ma gandesc, duminica asta, sa vorbesc mai pe intelesul oamenilor. Spune-mi, dumneata ce-ai inteles din ce-am spus eu la predica?- Parinte, i-a raspuns cu smerenie femeia, eu n-am multa carte, dar as vrea sa va intreb ceva: vedeti panzele ce le spal eu acuma? Apa trece prin ele si le curata. Credeti ca au ele habar de cum le-a curata apa? Si cu toate astea, devin albe si frumoase. Nu inteleg eu, in biserica, tot cuvantul Sfintiei tale, dar simt in suflet caldura Duhului Sfant, Care ma curateste de pacat, asa cum apa aceasta curata panzele mele.Tare multumit a plecat preotul vazand un om care nu e doar cu gandul la cele sfinte, ci si cu sufletul.

"Omul simplu crede...omul intelept vegheaza...!" - Sfanta Scriptura, Pilde XIV, 15 

……………………………Demult traia un om foarte inalt si foarte puternic,cum nu se mai vazuse,pe cat de fioroasa era infatisarea sa pe atat de bland si curat ii era sufletul. Dorinta sa cea mai puternuca era sa-i slujeasca celui mai puternic imparat ,astfel umblase din imparatie in impatratie,cautandu-l pe cel mai mare stapan.El traia pe marginea unui raului si ii trecealpe calatori apa Intr-o zi un copil l-a rugat sa-l treaca apal-a luat pe umerii sai pe apa raului.Cu fiecare pas pe care-l facea,pruncul parea tot mai greu.A ajunscu dificuktate la mal,sleit deputeri,fara a intelege taina acestei intamplari.Copilul l-a privit cu blandete si i-a spus ca este chiar IIsus .,Cel care poarta cu El greutatea intregii lumi.I-a multumit uriasului si de atunci i-a dat numele de Hristofor ,adica purtatorul lui Iisus.  

……………………………Cand bunul Dumnezeu a facut intreaga Sa creatie a imbodobit toata gradina raiului cu flori care mai de de care mai parfumate.Daca cerul este impodobit cu stele, atunci si pamantul a fost impodobit cu flori.Dintre toate cea mai aleasa este floarea Pastelui sau Pastita.Pe cat de firava ,atat de suava si de frumoasa.Se spune despre ea ca pentru o zi este regina florilor,iar acea zi este Sfanta Sarbatoare a Invierii-Pastele.A fost printre martorii Invierii Fiului lui Dumnezeu.De aceea are si haina stralucitoare alb galbuie, asemenea luminii.Acum 2000 de ani, dupa ce Domnul Hristos a fost rastignit pe cruce pentru pacatele noastre si era dus catre mormant drunul era presarat cu astfel de floricele ce plangeau alaturi de femeile mironosite.Una dintre ele a cules un buchetel si l-a pus la intrarea in pestera in care era sapat mormantul.Nimeni nu le vazuse, dar ele prinsesera radacini si strajuiau la usa mormantului.Alaturi ,din ordiniul guvernatorului Pilat,strajuiau soldatii romani.Dar in miez de noapte Fiul lui Dumnezeu,care a biruit moartea, a inviat si o lumina mare s-a ivit la usa mormantului.Floricelele au devenit stralucitoare parca marturiseau si ele INVIEREA.De atunci in fiecare an in noaptea sfanta a Pastelui,aceste flori'' canta" HRISTOS A INVIAT si dupa ele intreg neamul florilor, care ne incanta ochii si sufletul. ……………………………

Grijile zilei si venirea la bisericaUn crestin se indrepta spre biserica, cand, la mica distanta de poarta bisericii, un altul il opreste din drum si ii spune:- Hai pana acasa si vinde-mi cateva duble de porumb.Auzind cerinta aceluia, crestinul ii zise cu caldura:- Nu pot merge acum, dar mai zaboveste si tu putin, pana ce ies de la biserica.Auzind aceasta, omul cel ocupat cu munca zise:- Fie biserica, fie altceva, eu nu zabovesc. Daca vrei sa imi vinzi, vino acum, caci altfel, cu bani pot gasi porumb la oricare altul.Gandul ca va pune mana pe ceva bani, chiar si in vremea slujbei, il intoarse pe crestin spre casa, impreuna cu celalalt. Ajuns acasa, ii vandu masura dorita, apoi se intoarse repede spre biserica. Intrand in biserica, parintele s-a nimerit a fi la predica. Sfanta Evanghelie vorbise despre umblarea pe mare a Sfantului Petru, cum s-a dat el jos din corabie, plin fiind de credinta, apoi cum mergea pe apa, ca pe uscat, iar la urma, slabindu-i credinta, cum era gata sa se scufunde, daca Mantuitorul nu-i intindea mana.Preotul incheie zicand:- Credinta muta muntii din loc in loc. Necredinta abate insa pe om din calea mantuirii, spre pacat.Auzind aceasta, crestinul simti cum fuse inselat de cel viclean, spre a intarzia si chiar amana definitiv venirea la biserica:

- Asa a fost si cu mine, la inceput am plecat de acasa plin de credinta, la poarta bisericii m-a cuprins necredinta si m-a robit banul, mi-am dat seama ca n-am facut bine, apoi m-am intors la biserica, mahnit ca suparasem pe Dumnezeu. Doamne, intinde-Mi mana Ta, ca sa nu ma scufund?……………………………

Din viata Fericitului AugustinDin viata Fericitul Augustin se povesteste urmatoarea intamplare:- Imi propusesem sa scriu o carte despre Dumnezeu, o carte buna, inteleasa de toti. De dimineata m-am asezat la masa si am scris "Despre Dumnezeu". M-am gandit apoi, multa vreme, cum as putea sa explic mai bine oamenilor pe Dumnezeu. Nu mi-a venit insa in minte nici o idee. Obosit de cugetarea incordata, am iesit din casa, spre a ma odihni, pe malul marii.Pe malul marii, un copil facuse o groapa in nisip, iar cu un vas el cara apa din mare si o varsa in groapa.Vazand aceasta, Fericitul Augustin:- Ce faci aici, copile ?- Uite, am facut o groapa mica in nisip si acum vreau sa vars in ea toata apa din mare. Fericitul Augustin, amuzandu-se de copilaria aceluia, pleca mai departe, zicandu-si:- Cat de naivi sunt copiii. Cum poate crede acest copilas ca va putea muta, cu vasul lui, toata apa din mare in gropita facuta de el.Mai apoi, venindu-i in minte intamplarea, se gandi astfel:- Oare nu sunt si eu asemenea copilului? Nu vreau si eu, cu mintea mea slaba si "mica", sa cuprind si sa fac pe altii sa cuprinda intreaga fiinta a lui Dumnezeu? Nu este cu putinta celui mic sa cuprinda ceea ce e infinit, ci trebuie sa se supuna si sa caute a intelege voia lui Dumnezeu si apoi sa o aplice in viata.……………………………

Osteneala sa fie facuta cu rostSezand eu candva aproape de alt batran, a venit la dansul o fecioara, graind:- Parinte, am postit doi ani, doar a sasea zi mancand paine si am invatat de rost Testamentul cel Vechi si cel Nou. Ce-mi mai lipseste sa fac?Si i-a raspuns batranul:- Si care este roada acestora la tine? Facutu-ti-s-a ocara ca cinstea?Zis-a aceea:- Nu !Iar batranul a zis din nou:- Paguba ta o socotesti ca pe o dobanda, sau pe straini ca pe rudeniile cele dupa trup, sau lipsa ca indestularea?Iar ea i-a zis:- Nicidecum!Si i-a raspuns batranul:- Nici n-ai postit cate sase zile, nici n-ai invatat de rost Testamentul Vechi si Nou, ci te inseli pe tine insati. Mergi de acum si incepe a lucra, ca nimic nu ai dobandit!……………………………

Tamaduirea de cancer la sanO femeie, avand cancer la san, auzind de Avva Longhin, a cautat sa se intalneasca cu dansul, desi sedea el la semnul al noualea de la Alexandria. Si cautandu-l femeia, s-a intamplat fericitul Longhin de aduna lemne pe langa mare.Si gasindu-l pe el, dar nestiind ca el este, i-a zis:- Avvo, unde locuieste Avva Longhin, robul lui Dumnezeu?Iar el i-a raspuns:- Ce voiesti de la inselatorul acela? Nu te duce la dansul, caci este amagitor. Dar ce este ceea ce ei?

Iar femeia i-a vorbit despre patima de care era cuprinsa.Avva Longhin, insemnand cu semnul Sfintei Crucii peste locul acela, a slobozit-o, zicand:- Mergi in pace si Dumnezeu te va tamadui, caci Longhin cu nimic nu poate sa te foloseasca.Deci s-a dus femeia, crezand cuvantul lui, si s-a tamaduit indata de boala de care era tinute, prin puterea Sfintei Cruci si cu rugaciunea lui. Dupa aceea, povestind ea catre un calator lucrul si semnele batranului spunandu-le, a priceput ca el este Avva Longhin.

Pocainta nu are nevoie de timpUn frate il intreba pe avva Pimen:– Am facut pacat mare si vreau sa ma pocaiesc trei ani.– E mult.– Dar pana-ntr-un an?– E mult.Cei de fata zisera:– Pana in patruzeci de zile?– E mult. Apoi adauga: eu asa spun, daca din toata inima se pocaieste omul, si nu pacatuieste mai departe, si in trei zile il primeste Dumnezeu.

Din viata Sfantului Ioan Gura de AurSfantul Ioan Gura de Aur, arhiepiscopul Constantinopolului, cel mai mare predicator al Bisericii, a combatut cu multa putere invataturile eretice din vremea sa, cat si imoralitatile de tot soiul ce isi faceau loc printre crestini, in biserica. Din aceasta cauza a ajuns in conflict si cu imparatul Arcadius.Odata, sfatuindu-se imparatul cu sfetnicii sai, cum s-ar putea razbuna pe episcop, unul dintre ei l-a indrumat:- Confisca-i averile.Altul:- Pune-l la inchisoare.Al treilea:- Trimite-l in exil.Al patrulea:- Ucide-l.Al cincilea insa ii zise:- Toti gresiti, aceste mijloace nu sunt potrivite pentru a te razbuna pe acest episcop. Cunosc un mijloc de a-l face cu adevarat nefericit: siliti-l sa pacatuiasca, caci acest om de nimic nu se teme mai mult ca de pacat.

Sa nu ne grabim in a da verdicteUn batran intelept, taietor de lemne, traia la granita cu Mongolia. Intr-o zi, calul sau preferat, o frumoasa iapa alba, sari gardul si trecuse in minile dusmanului. Prietenii au venit sa-l consoleze:- Ne pare rau de calul tau... ce veste rea.Batranul le spuse:- De unde stiti ca e o veste rea?! S-ar putea sa fie o veste buna.Dupa o saptamna, in timp ce omul privea pe fereastra, a vazut ca iapa sa, se intoarce alaturi de un armasar alb. Prietenii ii erau entuziasmati de asta data:- Ce cal frumos, ce veste buna!Raspunsul batranului i-a socat iarasi:- De unde stiti ca e o veste buna?! S-ar putea sa fie o veste rea.

A doua zi, singurul copil pe care-l avea, a incalecat frumosul armasar. Acesta l-a aruncat jos, a cazut rau si si-a rupt piciorul. Din nou a fost vizitat de prietenii sai. Plini de compasiune i-au spus:- Ne pare tare rau, ce veste rea.Batranul, intru intelepciunea lui, zise iarasi:- De unde stiti ca e o veste rea?! S-ar putea sa fie o veste buna.La o luna dupa acest eveniment a izbucnit razboiul dintre China si Mongolia. Armata chineza si-a trimis oamenii sa ii inroleze obligatoriu pe tineri. Toti tinerii din zona au murit, in afara de baiatul taietorului de lemne care nu mersese la razboi din cauza piciorului rupt.Atunci, batranul zile prietenilor sai:- Vedeti, lucrurile pe care voi le -ati considerat bune au fost, de fapt, rele, iar lucrurile care parusera rele au fost bune.Sa nu ne pripim niciodata in a da verdicte. Sa nu desconsideram incercarile din viata noastra. Sa nu ne plangem de mila, si mai ales, sa nu-l invinovatim pe Dumnezeu. Daca vom ramne credinciosi, vom putea privi inapoi cu recunostinta.- Toate lucrurile lucreaza impreuna, spre binele celor ce iubesc pe Dumnezeu.

Dumnezeu, exista sau nu?Erau doi insi care discutau despre existenta sau neexistenta lui Dumnezeu. Unul spunea ca da, altul spunea ca ba. Si atunci unul din ei a propus un arbitru: Sa intrebam un copil. Sa vedem ce ne spune o minte inca in stare pura in fata existentei. Poate sa nu fie concludent ceea ce gandeste el, inca nedezvoltat, dar sa vedem totusi. Macar asa de curiozitate. Cel care nu credea l-a intrebat:

- Copile, crezi in Dumnezeu?

- Cred, a raspuns copilul. Mi-a spus mama ca El a facut totul si ca vede totul.

- Dar poti tu sa-mi spui unde este Dumnezeu ?

-Uite, ai de la mine un mar, daca-mi raspunzi.

- Nene, i-a raspuns copilul, iti dau eu doua mere, daca imi spui dumneata mie, unde nu este Dumnezeu! 

Sfatuirea cea duhovniceascaTrei batrani s-au dus la Avva Pafnutie, numit Kefala, ca sa-i ceara un cuvant.Batranul le-a zis:- Ce vreti sa va spun, un cuvant trupesc sau unul duhovnicesc?Ei au zis:- Unul duhovnicesc.Batranul zise:- Mergeti si iubiti chinul mai mult decat odihna, dispretul mai mult decat lauda si daruiti mai mult decat luati.

Magarul cel cazut in fantanaIntr-o zi, magarul unui taran cazu in fantana.Animalul planse ore in sir, in timp ce taranul se gandea ce ar putea sa faca sa-l scoata din fantana. Pana la urma se hotara. Ce si-a zis taranul: ca animalul si asa este deja batran si e timpul ca si fantana sa fie astupata, asa ca nu se merita sa mai scoata animalul de acolo.El isi chema cativa vecini sa-l ajute. Fiecare lua cate o lopata si incepu sa arunce pamant in fantana. Intelegand ce se intampla, magarul a inceput sa urle apoi, spre marea mirare a tuturor, s-a linistit.

Dupa un timp, taranul se uita in fantana si vazu foarte mirat ca, dupa fiecare lopata de pamant, magarul se scutura si pasea un pas mai sus. Peste putin timp, lumea ramase foarte mirata, cand magarul ajungand sus, pasi peste marginea fantanii, iesind foarte bine afara.*Nici un necaz si nici o greutate nu are rostul de a ne omora ori de a ne duce in deznadejde, ci de a ne intari si de a ne apropia tot mai mult de lumina, de Dumnezeu.

Poarta cea nepazita a omuluiCativa fraţi de la Sketis s-au dus la Avva Antonie, iar ca sa ajunga la el, s-au urcat intr-o barca, unde au intalnit un batran care, si el, dorea sa mearga intr-acolo. Fratii insa nu-l cunosteau. Si, asezandu-se in barca, au prins a vorbi vorbe de-ale Parintilor si din Scriptura, precum si despre lucrul lor. Batranul tacea. In port, au vazut ca si batranul mergea la Avva Antonie.Cum au sosit, Avva Antonie le-a zis:- Frumoasa tovarasie ati gasit, pe batranul acesta!Apoi, batranului i-a zis:- Destoinici frati ai avut cu tine, avvo!La aceasta, batranul i-a zis:- Destoinici, destoinici, dar curtea lor n-are poarta si oricine vrea intra in grajd si dezleaga magarul!Adica, ei vorbeau ce le venea la gura.

Asceza si lupta cu ispiteleUn staret intra odata in chilia unui calugar care, din cauza ispitelor, a suferit mult post si privegheri, asa ca trupul ii era ca o umbra. Staretul ii vorbi prieteneste calugarului:- Frate, prin sarguinta ta proprie nu vei putea scapa de ispitele diavolului. Roaga-te Bunului Dumnezeu sa-ti daruiasca binefacatorul Sau har, intareste-ti trupul tau prin mancare, recreeaza-te noaptea prin somn si nu te mai chinui cu lucrul prea strict.Staretul ii spuse in continuare:- Trupul nostru este ca si o haina. Daca o ingrijim, putem sa o pastram, vreme indelungata, iar daca nu o ingrijim in scurt timp, va fi rupta, murdara si va trebui sa o aruncam.Fratele bolnav urma sfatul bun al staretului si isi intari trupul si sufletul.

Cand omul vrea razbunareUn calugar, pe care il jignise un frate, se duse la staretul manastirii si-i zise:- Fratele m-a ofensat si vreau sa ma razbun.Staretul ii raspunse:- Nu face aceasta, fiule, ci lasa razbunarea in seama lui Dumnezeu.Calugarul replica:- Nu ma voi linisti pana ce nu ma voi razbuna asupra lui.Atunci staretul zise impreuna cu el o rugaciune, la sfarsitul careia a adaugat urmatoarele:- Doamne, nu mai este nevoie sa Te gandesti la noi, caci ne vom razbuna singuri.Calugarul, auzind aceste cuvinte, cazu in genunchi si exclama:- Cearta cu fratele meu s-a sfarsit; eu il iert si Te rog si pe Tine, Doamne, iarta-ma pentru intentia pacatoasa de a ma razbuna.

Ce este ura de rautate?Un frate s-a dus la Avva Pimen si, stand ei impreuna, a inceput sa-l laude pe un alt frate, zicand despre el ca uraste rautatea.

Atunci Avva Pimen il intreaba:- Ce este ura de rautate?Fratele s-a poticnit si n-a stiut ce sa raspunda. S-a ridicat, s-a inchinat in fata batranului si i-a zis:- Spune-mi, ce este ura de rautate?Batranul i-a raspuns:- Iata ce este: cand cineva uraste pacatele sale si-i da dreptate aproapelui.

Sa ne eliberam de lume, ramanand in ea Avva Pimen a zis:- Daca monahul invinge doua lucruri, se elibereaza de lume.Fratele a intrebat:- Care sunt acelea?El a zis:- Odihna trupeasca si slava desarta.

Discernamantul in prietenie Un invatator nu permitea niciodata copiilor sa se imprieteneasca cu copiii care nu aveau o crestere aleasa si un comportament bun. Intr-o zi, fiica lui de 17 ani, i-a zis:- Tata, ma crezi un copil, de nu ma lasi sa merg la prietena mea mai putin cuminte decat mine, crezand ca prietenia ei poate sa-mi fie periculoasa ?Tatal lua un carbune stins din soba si il datu fetei, zicand:- Ia-l, nu mai este fierbinte.Fata a luat carbunele. Nu s-a fript, dar si-a murdarit si mana, si rochia.- Vezi, ii zise tatal, chiar daca este stins, carbunele te murdareste: asa se intampla cand vii in contact cu oameni care nu au o buna purtare.

Lenesul cel fara de minteUn mare industrias milanez, cand a implinit varsta de 80 de ani, si-a permis, in sfarsit, sa plece intr-un concediu. Unde? La Napoli. Acolo, soarele e mai placut ca oriunde si acolo isi petrece toata lumea concediul. E si o vorba: "Vedere Napoli e poi morire."Intr-o zi, plimbandu-se pe o pajiste, pe tarmul marii, el vede un baietan, tolanit in iarba, dormind. Il trezeste brusc, lovindu-l cu piciorul.Il cearta:- Nu ti-e rusine, sa dormi in timp ce lumea cinstita munceste? Daca imi promiti ca muncesti, sunt dispus sa te angajez la mine in fabrica. Mai mult, vad ca ai doi ochi inteligenti si doua brate vanjoase; sunt dispus sa fac ceva mai mult pentru tine. Te trimit la scoala, sa studiezi. Si daca te arati vrednic, cum n-am copii, as putea sa te infiez si sa te las mostenitor.- Si apoi? - intreaba baiatul, abia ridicand capul din iarba.- Cum? Esti prost sau te faci ca nu intelegi? Iti promit bogatia, daca vei sti sa o castigi, cu sudoarea fruntii tale si a mintii.- Si apoi, dupa ce o voi fi castigat, ce am de facut ?- Dupa aceea, vei face ce fac eu.- Adica ?- Adica vei putea sa-ti iei, ca mine, un concediu si sa vii sa te odihnesti in mijlocul frumusetilor acestui minunat oras.- Pai, eu ce fac acum? Nu ma odihnesc? E nevoie de atata oboseala ca sa pot face ceea ce fac deja? - zice baiatul lasand sa-i cada din nou capul in iarba.

Cum sa ne ferim de vorbirea de rau ?

Un frate l-a intrebat pe avva Pimen:- Cum poate omul sa se fereasca de vorbirea de rau?Batranul zice:- Noi si fratii nostri suntem doua imagini. Cand omul ia seama la sine si se defaimeaza, fratele este pretuit cum se cuvine; cand, insa, omul se crede bun, gaseste cafratele este rau.

Omul cu nici o credintaDoi prieteni discutau odata despre credinta.Unul dintre ei zise celuilalt:- Ce credinta ai tu, prietene?Acela a raspuns, zicand:- Nici una, in privinta aceasta sunt ca o coala de hartie alba.Cel dintai, care era un om foarte evlavios, il sfatui astfel:- Baga de seama, prietene, ca nu cumva sa scrie diavolul numele pe ea.Aceste cuvinte au zguduit adanc sufletul prietenului. Din clipa aceea o raza din harul lui Dumnezeu i-a strabatut sufletul si a inceput sa se ocupe tot mai mult de credinta pana ce ajunse sa se roage, asa, cum mama lui il invatase in copilarie.

"Intr-o zi, pe cand se aflau cu parintii la munte, la bunici, dupa o cearta cu fratele sau, cel mai mic, un copil iesi manios afara si mergand intr-o latura a casei, se apuca sa strige:-Te urasc! Te urasc!Atunci, auzi inspaimantat cum cineva ii raspunde: "Teee uraaaasc, Teee uraaasc...". Speriat, se napusti in casa si plangand ii zise tatalui cele petrecute. Tatal il linistii, il chestiona si mergand impreuna la locul cu pricina ii spuse:-Ia striga acuma tare "te iubesc"-Te iubesc! striga baiatul.Ecoul ii raspunse la fel: "tee iubeeesc!"Abia atunci micutul se destinse: nimeni nu-l mai ura!-Fiule, acuma esti mic, dar trebuie sa tii minte toata viata: cum faci, asa ti se raspunde! Mai mult, iubindu-i pe oameni, acestia te vor iubi si ei pe tine. Dumnezeu, care ii iubeste foarte mult pe toti oamenii, te va iubi si pe tine ptr aceasta.

Fapte-nalte nu vei face cand mereu inoti in rele:Viermii nu pot niciodata straluci ca niste stele...Binele si adevarul daca scop le ai mereuStai pe muntele de unde poti sa vezi pe Dumnezeu." 

"In vremea de demult multe rauri din cele mari nu aveau poduri de trecere ci, din loc in loc, numai poduri umblatoare, adica barci conduse de vaslasi incercati care, in schimbul banilor, treceau drumetii de pe un mal pe celalalt.Un batran, om cu frica lui Dumnezeu, care toata viata si-a castigat painea transportand calatorii cu barca sa de pe un mal pe celalalt al unui rau mare, ce se varsa intr-o prapastie mai la vale, nu departe de locul unde obisnuia batranul sa vasleasca, si-a crestat cu talc vaslele incat oricine putea citi cu usurinta cuvintele frumos sculptate.Pe cand il trecea cu barca pe un tanar, acesta il intreba cu "siguranta" caracteristica tineretii:-Bunicule de ce pe aceasta vasla ai scris "credinta" si pe cealalta "fapte bune"?-Fiindca cu acestea 2 trebuie sa ne conducem viata! ii raspunse batranul-Eu nu cred ca omul are nevoie de amandoua! se repezi cu indrazneala tanarul. Este de ajuns doar una cu

care sa-ti calauzesti existenta.Batranul tacu dar incepu sa vasleasca doar cu o vasla. Barca bineinteles ca nu mai inainta de loc spre malul celalalt, invartindu-se in loc. Mai mult, curentul tare al raului tara barca spre prapastie. Atunci batranul schimband iute vasla, zise:-Iata ca vasla "credinta", singura, nu ma ajuta. Sa vaslesc dar cu "faptele bune" si poate barca va inainta!Dar nici de aceasta data barca nu inainta. Atunci, tanarul, speriat de zgomotul cascadei care se apropia striga:-Vasleste cu amandoua, batranule, ca altfel pierim!!In adevar, cu amandoua vaslele manuite voiniceste si cu iscusinta, au reusit sa ajunga la mal.

In acest fel a inteles si tanarul mesajul celor 2 vasle: daca pe raul involburat al vietii vom vasli numai cu una din cele doua "vasle" ne paste primejdia caderii in prapastia cea adanca, moartea sufletului, dar daca cu intelepciune vom lua amandoua vaslele vom ajunge cu siguranta la malul celalalt, la imparatia lui Dumnezeu. Raul vietii este repede iar prapastia mortii aproape si de aceea trebuie multa chibzuinta ca sa-l strabati fara primejdie.

Faptele buna si credinta sunt cele doua aripi prin care sufletul nostru se inalta spre Dumnezeu. Cu o singura aripa nu poti zbura, cu o singura vasla nu poti inainta!"

Numai bine! 

"Socotind ca ma doboara, mi-a grait ieri un ateu:-Fa-mi dovada ca exista si voi crede-n Dumnezeu.Ca sa nu-l ranesc mai tare, arma mea a fost la fel:-Dovedeste-mi ca El nu e, ca sa nu mai cred in El!Insa El e pretutindeni, omule cu suflet rau...Eu ti-o dovedesc: cu tine si cu ce e-n jurul tau!" 

Bunatatea: Doi oameni

Un satean rau si fara teama de Dumnezeu, prinzand in faneata lui un bou al vecinului sau, il lovi si-i rupse un picior.

Vecinul, care era un om bun si credincios, gasi in alta zi in tarina sa oile celui care-i lovise boul.

I le aduse in curte si-i zise:

- Iata, vecine, am gasit oile tale in tarina mea si ti le-am adus...

Sateanul cel rau se rusina si-i zise:

- Tu, vecine, esti mai bun ca mine...

Cum dragostea birui, vecinii se facura prieteni buni.

Doi vecini

Erau odata doi vecini: unul rau, care umbla pe caile Diavolului, si celalalt bun, care umbla pe cele ale lui Dumnezeu.

Intr-o zi, vecinul rau, ca sa-si bata joc, umplu un cos cu tot felul de murdarii si-l arunca in curtea celuilalt, zicand:

- Iaca, sa aiba ce manca!

Vecinul, vazand aceasta, s-a dus in targ, a luat un cos nou si, venind acasa, l-a umplut cu cele mai frumoase poame din gradina sa.

Pe urma l-a chemat la gard pe copilul vecinului si i-a zis asa:

- Da-i acest cos tatalui tau si spune-i ca fiecare da ce poate si ce are...

Tatal, care iscodea in dosul usii, vazu fapta vecinului, ii auzi vorbele si fu cuprins de-o grea rusine. Simtind indemnul lui Dumnezeu, veni la gard si, intinzand mana vecinului, ii zise:

- Tu, vecine, esti mai bun ca mine. Iarta-ma si sa fim prieteni buni!

Si de-atunci asa au fost.

……………………………..

Sfanta Impartasanie: Leacul minunat

Intr-o casa de muncitor sarac dar plin de credinta in bunatatea lui Dumnezeu zacea de grea boala un copilas. Doctorul nu mai avea nici o nadejde sa-l scape. Mama copilului, ostenita de veghe, astepta voia lui Dumnezeu.

Vazand ca boala nu se da batuta, femeia il cheama pe preot sa-l impartaseasca pe copil.

Dupa ce-i dadu sfanta impartasanie, parintele il intreaba pe copil:

- Cum iti este?

Copilul isi aduna toate puterile si raspunse:

- Da, mi-e foarte bine.

A doua zi, cand veni doctorul, fu tare uimit: copilul era mult mai bine.

Peste o saptamana, copilasul se juca in ograda cu fratii lui, insanatosit pe deplin, cu toate ca nu mai fusese nici o nadejde.

Fiindca una-i puterea omului si alta este cea a lui Dumnezeu.

…………………..Viata: Saculetul cu pietre

Umbland odata pe tarmul marii, un om a gasit un saculet cu pietre negre si marunte.

Mergand incet pe drum si neavand ce face, scotea pietre din saculet si le arunca in pasari cu ele. A zvarlit asa toate pietrele afara de una, pe care a dus-o acasa.

Acolo i-a aratat-o unui vecin care, vazand-o, l-a intrebat cu mirare:

- Unde ai gasit-o? Piatra aceasta este de mare pret.

Afland aceasta, omul acela nepriceput s-a intors pe tarmul marii sa caute pietrele aruncate, dar n-a mai gasit nimic.

Asa facem si noi cu zilele vietii noastre. Fiecare an, fiecare luna, fiecare zi sau ceas al vietii noastre sunt tot atatea comori pe care ni le da Dumnezeu ca sa le folosim pentru mantuirea noastra si ajutorarea semenilor, iar noi adesea le mistuim pe lucruri desarte. Iar vremea trece si intoarcere n-are, asa ca patimim si noi ca omul care arunca zadarnic pietrele gasite pe tarmul marii.

……………………Doi bărbaţi, ambii grav bolnavi, ocupau aceeaşi încăpere într-un spital. Unuia dintre ei i se îngăduise să se ridice din pat timp de o oră în fiecare după-amiază. Patul lui era alătturi de unica fereastră din cameră. Celălalt trebuia să stea tot timpul întins în pat. Cei doi au stat de vorbă ore în şir. Au vorbit despre soţiile şi familiile lor, despre casele lor, despre munca lor, au depănat amintiri din armată sau din vacanţele petrecute.

În fiecare după-amiază, cînd cel de lîngă fereastră se ridica, îşi petrecea timpul descriindu-i celuilalt ceea ce vedea că se întîmplă dincolo de geamul ferestrei. Celălalt începu astfel să trăiască pentru acea scurtă oră zilnică, în care lumea lui era în funcţie de culoarea şi de ceea ce se întîmpla în lumea din afară. Fereastra dădea într-un parc cu un lac. Raţe şi lebede se jucau în apă, în timp ce copii se jucau cu bărcuţele. Tineri îndrăgostiţi mergeau mînă în mînă printre flori de toate culorile, în timp ce în depărtare se ghicea prezenţa oraşului. Pe măsură ce omul de lîngă fereastră descria cu de-amănuntul toate acestea, cel din pat închidea ochii, imaginîndu-şi această scenă pitorească. Într-o după-amiază caldă, omul de lîngă fereastră descrise o paradă trecînd. Deşi celălalt nu putea auzi orchestra, putea însă, cu ochii minţii, să vadă ceea ce celălalt descria cu atît de multe detalii sugestive. Şi aşa trecură zile, săptămîni şi luni…

Într-o dimineaţă, cînd a venit asistenta de servici să le aducă apa pentru a se spăla, a găsit trupul lipsit de viaţă al omului de lîngă fereastră, care se săvîrşise în pace, în timpul somnului. Femeia s-a întristat şi a chemat personalul pentru a lua trupul neînsufleţit.

La vremea la care a considerat că este potrivit, celălalt a cerut ca, dacă se poate, să fie mutat lîngă fereastră. Asistenta a fost bucuroasă să îi îndeplinească dorinţa şi, după ce s-a asigurat că totul este cum se cuvine, l-a lăsat singur. Încet, greu şi dureros, acesta a reuşit să se ridice în capul oaselor pentru a vedea, pentru prima dată cu ochii lui, lumea de afară. Încordîndu-se, se întoarse apoi spre fereastra de lîngă pat. Şi în faţa ochilor a văzut un zid gol. Omul a întrebat-o pe asistentă cum a putut vedea fostul său coleg de cameră, care-i descrisese atît de multe minunăţii văzute pe fereastră. Asistenta i-a răspuns că omul era orb şi nu a putut să vadă nici măcar zidul gol… Şi, adăugă ea, poate că „a vrut doar să vă încurajeze pe dumneavoastră”.

Este o mare bucurie să poţi să-i faci fericiţi pe ceilalţi, în ciuda greutăţilor propriei existenţe. Împărţite cu alţii, supărările se înjumătăţesc, în timp ce bucuriile se dublează. Dacă vrei să te simţi bogat, atunci ia aminte la lucrurile pe care le ai şi pe care nu le poţi cumpăra cu bani. 

Ravna fara masuraUn crestin, citind viata Sfantului Serafim de Sarov, a luat hotararea de a petrece in fiecare noapte cateva ore in rugaciune. Venind sa ia binecuvantare pentru asta, duhovnicul l-a intrebat:- Acum cat timp te rogi in fiecare zi ?- Cam jumatate de ora. Nu mai mult, caci sunt obosit, din cauza serviciului.- Si de acum serviciul o sa iti fie mai usor ?- Nu, o sa fie la fel, dar am sa ma lupt mai mult cu oboseala.- Lasa socotelile astea, lasa ravna fara masura. Daca vei citi viata Sfantului Ierarh Nicolae, o sa iti propui sa faci cateva minuni? Nu merge asa. Ia-o incet, sa nu ajungi in prapastie. Si, dupa ce vei incepe sa te rogi mai mult in fiecare zi, abia apoi sa imi vorbesti despre privegherea de noapte.

Pacatul nemarturisitOdata, doi zidari faceau un zid. La un moment dat, unul dintre ei a asezat mult in afara zidului o caramida. Celalalt zidar observand acest lucru, a cerut sa indrepte caramida respectiva:

- Daca nu faci asa, zidul se va prabusi!

- Ei, cum are sa strice zidul un lucru asa de nimic, a spus zidarul care ridica gresit zidul. Dupa ce a rostit aceste cuvinte, a construit in continuare. A doua zi au gasit zidul prabusit din cauza caramizii gresit puse, care a facut ca zidul sa fie inclinat.

La fel se intampla si cu pacatul nemarturisit: la inceput credem ca putem trai in curatie si cu o mica greseala, dar pe masura ce creste, ea aduce caderea noastra. 

Sotia istoricaUn sot s-a intalnit cu un prieten al sau si i-a zis:

- Stii, sotia mea, cand ne certam devine istorica.Amicul s-a uitat la el cu o anumita banuiala si i -a spus:

- Vrei sa zici, isterica.- Nu , domnule, nu isterica, ci istorica. Atunci ea isi aduce aminte de toata istoria noastra si-mi recita toate greselile pe care le-am facut de cand ma stie.Deci, tineti minte, nu deveniti istorici in acest sens! Nu trebuie sa tinem evidenta greselilor partenerului nostru. A-i aminti celuilalt toate greselile este un act de razbunare si de rautate. Iar prin acest act, pierdem asemanarea cu Dumnezeu.

Voia lui DumnezeuUn parinte l-a intrebat pe avva Sisoe: "Daca stau in pustiu si vine un barbar, care vrea sa ma omoare, iar eu sunt mai tare decat el, il omor?“. Batranul a zis: "Nu, lasa-i-L lui Dumnezeu. Prin orice incercare grea ar trece omul, trebuie sa spuna: "S-a intamplat din cauza pacatelor mele". Iar daca este o intamplare fericita: "Voia Domnului“. 

Calea spre smerenieUn frate l-a intrebat pe avva Sisoe: "Vad ca amintirea lui Dumnezeu ramane in sufletul meu“.

Batranul i-a raspuns: "Nu este mare lucru sa ai mereu cugetul impreuna cu Dumnezeu, dar este cu adevarat mare lucru sa te vezi pe tine mai prejos de orice faptura. Aceasta si osteneala trupului duc la smerenie“.

Ceaiul vindeca si tuberculozaIntr-o manastire, un tanar monah s-a imbolnavit de tuberculoza. Egumenul i-a dat binecuvantare sa bea lapte si in Postul Sfintelor Pasti.

Tanarul monah, pentru ca avea multa credinta in Dumnezeu, i-a spus egumenului:

- Daca-mi dati binecuvantare, voi bea ceai, iar Hristos, Care il poate face lapte, poate sa ma vindece si in acest fel.

Egumenul a fost foarte bucuros de marturisirea tanarului monah si i-a dat binecuvantare sa bea ceai in loc de lapte.

Batranul Dorotei, cel care ingrijea de bolnavi, a marturisit ca ceaiul acela l-a facut Hristos nu numai lapte, ci medicament tamaduitor, caci tanarul monah s-a vindecat de tuberculoza.

O cale spre desavarsireSfantul Antonie, ca sa-l invete pe un calugar cum sa indure toate nedreptatile, l-a pus sa ocarasca si sa loveasca o piatra.

Calugarul a implinit cele cerute, iar Antonie l-a intrebat:

- Ti-a raspuns ceva piatra?

Calugarul i-a spus ca nu.

Sfantul Antonie i-a grait ca numai atunci se va apropia de desavarsire, cand nu va mai lua in seama nedrepatile.

MandriaCu multi ani in urma, Nicodim, iubitul meu frate in Hristos, a vizitat un isihast din pustiul Vigla.

- Binecuvinteaza, parinte! a spus el.

- Domnul!

- Am vrea sa ne spuneti ceva de folos.

- As refuza, a spus el, dar de vreme ce vad ca esti duhovnic, iti voi spune. Asa ca asculta: Sufar de multi ani, fiule, cu aceasta sotie ingrozitoare, pe care mi-am luat-o. Nu ma lasa sa ma odihnesc deloc.

- Cine-i aceasta sotie, parinte?

- Cine altcineva decat mandria! Si nu am nici o idee cum sa ma salvez si sa divortez de ea, a spus cu un oftat in timp ce-si continua mestesugul ascultarii sale in chilia lui ascetica.  

Regele cerescUn rege avea un servitor care nu credea in Dumnezeu. Dupa o vreme, servitorul s-a imbolnavit si a fost internat intr-un spital. Regele l-a vizitat si stiind ca acesta este aproape de moarte, l-a intrebat ce dorinta ar vrea sa-i fie indeplinita.

Servitorul a raspuns fara a sta pe ganduri: - Sa-mi prelungiti viata cu o zi.Regele i-a raspuns: - Acest lucru nu sta in puterea mea, ci numai in puterile lui Dumnezeu.Atunci servitorul a inceput sa planga si sa strige:- Nebunul de mine! Toata viata am slujit regelui pamantesc care nu-mi poate prelungi viata cu macar o zi si am uitat de Regele ceresc.

Nemurirea sufletuluiUn copil, indurerat de moartea bunicului sau, l-a intrebat pe tatal sau daca o sa se mai intalneasca vreodata cu acesta.Atunci tatal, ca sa-i potoleasca durerea si sa-i arate ca nu pierim definitiv prin moarte, si-a luat ceasul si a separat carcasa de mecanismul ei.- Vezi, ii spuse el, chiar daca i-a fost luata imbracamintea, ceasul functioneaza in continuare. Asa si bunicul, chiar daca este lipsit de trup, el traieste, se bucura de rugaciunile noastre si se roaga pentru noi. 

Semnul divinIntr-un sat se ridica o biserica. Pentru finalizarea lucrarilor mai era nevoie de 6. 000 de lei. Doi boieri ai satului stateau langa biserica ce se ridica si se intrebau de unde sa ia banii pentru incheierea lucrarilor.In timp ce se sfatuiau, a cazut langa ei o grinda, fara a-i vatama.Atunci unul dintre ei a spus:- Eu dau 3.000 de lei. - Si eu ceilalti 3.000, zise boierul celalalt.

Pilda unui episcopUn episcop, inainte sa treaca la cele vesnice, a chemat la sine pe staretul unei manastiri vestite. L-a invitat la masa, dar staretul, cand a vazut ca este servit cu carne de pasare, a spus:- Preasfintite, de cand am intrat in cinul monahal nu am mai mancat carne.Episcopul i-a raspuns:- Eu de cand am fost hirotonit, nu am lasat pe nimeni sa doarma atunci cand stiam ca nu este impacat cu semenii.

- Va rog sa ma iertati, a spus staretul, viata dumneavoastra este cu mult superioara celei pe care eu o traiesc.

Crestinul nu se laudaO familie de credinciosi nu se ducea la culcare fara sa-I multumeasca Domnului. Intr-o seara, unul din copii a fost biruit de somn si a adormit inainte de a-si face rugaciunea.

Ceilalti copii i-au zis tatalui:

- Vezi tata, fratele nostru doarme, iar noi ne rugam.

Tatal le-a raspuns:

- Dragii mei, mai bine dormiti decat sa va mandriti cu rugaciunea.

Poftele trupestiUn tanar s-a plans duhovnicului sau ca este chinuit de poftele trupesti.

Parintele i-a raspuns:- Nu poti opri poftele din lume, dupa cum nu poti opri pasarea care zboara deasupra casei tale. Dar in momentul in care pasarea doreste sa-si faca un cuib pe casa ta, te poti impotrivi, o poti opri sa faca acest cuib. Asemenea sa faci si tu, ca sa nu mai fii chinuit de pofte, trebuie sa nu le lasi sa-si faca cuib in tine.

Trupul este precum o hainaUn calugar, fara sa tina seama de sfaturile duhovnicului sau, s-a nevoit peste masura, incat trupul ii era ca o umbra. A postit aspru, timp de mai multe zile.Duhovnicul sau, vazand starea la care a ajuns din cauza ispitelor, i-a spus:- Trupul este precum o haina. Daca o ingrijim, o putem purta mai mult timp, iar daca ne batem joc de ea, se va rupe si va trebui sa o aruncam. Te rog sa-ti intaresti trupul prin mancare si rugaciune.

Ingerului ierbiiPeste tot ce a creat, Dumnezeu a randuit un inger care sa vegheze. Unul veghea copacii, altul pasarile, altul florile si asa mai departe. Chiar si iarba pe care calcam a fost data in grija unui inger.

Dar ingerul ierbii si-a zis: Celorlalti ingeri Dumnezeu le-a dat lucruri importante in supraveghere. Mie mi-a dat iarba cea cu totul lipsita de importanta. N-am sa ma ocup deloc de ea. Poate creste si singura.

Si, intr-adevar, nu s-a ocupat de ea deloc. Intr-o zi, ingerul copacilor s-a dus la Dumnezeu plangandu-se ca mor copacii din gradinile oamenilor si din paduri, pentru ca iarba care intretine umezeala e toata uscata. In alta zi s-a dus ingerul florilor, plangandu-se ca florile nu pot creste pe campuri pentru ca nu mai exista iarba care sa pastreze roua pentru ele. In cele din urma a venit omul, plangandu-se: Doamne, mor animalele in gospodarii pentru ca nu mai avem iarba sa le hranim. Ia-ma de pe pamant. Altadata pamantul era inimos, dar acum arata ca un desert.

Atunci Dumnezeu, chemandu-l la Sine pe ingerul Ierbii, l-a intrebat: "Ti-am dat o sarcina mica sau mare, inger al ierbii?" Dandu-si seama ca Dumnezeu i-a cunoscut gandurile, a ingenuncheat si a zis: "Nu trebuia sa spun ce am spus. Acum imi dau seama ca sarcina pe care mi-ai dat-o era mai mare decat eram eu vrednic S-o primesc, iarta-ma. De acum incolo imi voi face datoria, si lumea va fi frumoasa din nou. Imi dau seama acum ca nimic in lume nu e lipsit de importanta si fara rost". Si iarba ingrijita facu sa creasca din nou copacii, sa infloreasca din nou florile si sa-si raspandeasca mirosul peste lume. 

Sa ne multumim cu ce avemIntr-o zi, un om ostenit de drum se aseza sub un copac sa se odihneasca. In timp ce se odihnea, a trecut pe langa el o trasura cu patru cai. Omul stiind cat mai are de mers, si-a spus in sinea lui:- De ce nu face Dumnezeu dreptate pe pamant! De ce acestuia i-a dat trasura cu patru cai, iar mie nu mi-a dat macar un cal?

Dupa putin timp, a vazut un orb care ducea in spate un olog. Drumetul care era nelinistit, vazandu-i pe cei doi, a zis:- Multumesc lui Dumnezeu ca sunt sanatos.

Copilul, model pentru adultiIn timp ce un tata citea din Apocalipsa cuvintele Domnului: "Iata stau la usa si bat”, copilul acestuia a fugit spre usa.

Tatal i-a zis:

- Unde te duci?- Ma duc sa-I deschid Domnului, raspunse copilul.

O astfel de credinta ar trebui sa avem si noi cand citim si auzim cuvantul Domnului.

LeneaUn tanar a venit la invatatorul sau si l-a intrebat cum poate scapa de ispite.

Invatatorul i-a spus:

- Scapa de lene. Ia aminte la pasarea care nu poate fi prinsa atunci cand zboara, ci numai in momentul in care sta pe loc. 

Tinuta unei crestineUn preot i-a spus intr-o zi celei ce conducea spitalul in care slujea:- Ar bine daca ati mai renunta la podoabe.Directoarea i-a raspuns:- Parinte, dar nu sunt destul de impodobita pentru functia pe care o am.- Nu, raspunse preotul, dar sunteti prea impodobita pentru o crestina.

Sa daruim ce nu avemIntr-o manastire, se prezinta un candidat la calugarie. Acesta ii marturiseste staretului:

- Sa stiti, parinte, ca nu am nici credinta, nici lumina, nici curaj, nici incredere in mine si nici nu pot sa-mi fiu mie insumi de ajutor iar altora cu atat mai putin. Nimic nu am.

Staretul ii raspunde:

- Ce-are a face! Nu ai credinta, nu ai lumina; dandu-le altora, le vei avea si tu. Cautandu-le pentru altul, le vei dobandi si pentru tine. Pe fratele acesta, pe aproapele si pe semenul tau esti dator sa-l ajuti cu ce nu ai. Du-te! Chilia ta e pe coridorul acesta, usa a treia pe dreapta. Nu din prisosul, nu din putinul tau, ci din neavutul tau, din ceea ce iti lipseste. Daruind altuia ce nu ai - credinta, lumina, nadejde - le vei dobandi si tu.

Rugaciunea parintelui pentru ucenicUn pustnic avea un negustor care locuia intr-un sat. Si s-a intamplat ca acesta sa nu vina mai multe zile la pustnic. Pustnicului ii lipseau atat cele necesare pentru munca, cat si cele necesare pentru hrana. Atunci i-a zis ucenicului: du-te in sat. Ucenicul i-a raspuns: voi face ceea ce-mi poruncesti parinte. Fratele insa avea frica de a merge in sat, pentru a nu cadea in ispita, dar pentru a-l asculta pe parintele s-a dus. Batranul i-a zis: eu am incredere in Dumnezeul Parintilor nostri ca te va ocroti de toate ispitele. Dupa ce s-a rugat, i-a dat drumul.Ajuns in sat fratele a intrebat unde sta negustorul batranului. Cand a gasit casa si a batut la usa, din intamplare era acasa numai fata negustorului. Ea a deschis usa, iar fratele a intrebat:- De ce a intarziat negustorul? Ea l-a poftit sa intre in casa, incercand chiar sa-l traga inauntru. El nu voia, iar ea il tragea cu putere, intelegand ca-l trage cu gand pacatos, si ca i se tulbura simtirile, a suspinat si a strigat catre Dumnezeu: Doamne, pentru rugaciunile parintelui meu, scapa-ma in ceasul acesta! Abia zicand acestea s-a aflat pe malul fluviului, aproape de sihastria lui. Si asa s-a intors nepangarit la parintele sau.

Suparat de ganduriUn frate oarecare, fiind suparat de gandurile cele din pofta desfranarii, a mers la un batran mare si l-a rugat, zicand:

- Rogu-te, parinte, fa rugaciuni lui Dumnezeu pentru mine, ca ma supara foarte rau razboiul desfranarii, si pentru rugaciunea sfintiei tale ma va izbavi Dumnezeu de acea suparare!

Raspuns-a lui batranul:

- Bine, fiule, voi face rugaciune. Si asa batranul a inceput a se ruga lui Dumnezeu pentru dansul, iar fratele s-a dus la chilia lui.

Si dupa cateva zile iar a venit fratele la acel batran, jeluindu-se ca nu se poate izbavi de acea suparare si rugandu-l sa se roage cu deadinsul lui Dumnezeu pentru dansul. Iar batranul iar a inceput a se ruga lui Dumnezeu pentru dansul, zicand:

- Doamne, arata-mi mie fapta acestui frate si de unde-i vine lui acea deznadajduire si lucrare diavoleasca

intr-insul, ca m-am rugat Tie pentru el si nu s-a izbavit de suparare.

Si Dumnezeu i-a descoperit lui pe acel frate si l-a vazut pe el sezand si duhul desfranarii aproape de dansul cu care glumea si radea si se mangaia. Pe ingerul lui il vedea stand departe si maniindu-se pe el pentru ca nu alerga la ajutorul lui Dumnezeu, ci se indulcea cu necuvioasele sale ganduri si tot gandul si-l da spre mangaierea vrajmasului. Si a priceput batranul ca partea fratelui este pricina razboiului sau si chemandu-l, i-a zis:

- Fiule, eu am cunoscut ca pricina acelui razboi esti tu insuti, pentru ca te indulcesti si te mangai si te dezmierzi cu acele ganduri spurcate pe care insuti de voia ta le gandesti si le primesti.

Si asa l-a invatat cum sa se impotriveasca si sa stea impotriva gandurilor sale. Iar fratele, mult folosindu-se cu rugaciunea batranului, a mers la chilia sa.

AscultareaOdata, o persoana a venit la avva Sisoe, ca sa se calugareasca. Batranul l-a intrebat daca are pe cineva in lume. El a zis: "Am un fiu“. Batranul ii zice: "Du-te, arunca-l in fluviu si atunci o sa te faci calugar“. Acela s-a dus sa-l arunce, dar batranul a trimis pe un frate sa-l impiedice. Fratele ii zice: "Gata, potoleste-te, ce faci?“. El raspunde: "Avva mi-a spus sa-l arunc“. Fratele ii zice: "Da, dar pe urma a spus sa nu-l mai arunci“. Asadar, a lasat copilul, s-a intors la batran si a devenit un calugar iscusit datorita ascultarii sale.

Cum sa ne cerem datoriaUn frate l-a intrebat pe avva Pimen: "Daca un frate are o mica datorie la mine, sa i-o cer?“.Batranul ii spune: "Cere-i o singura data“.Fratele intreaba: "Si ce fac daca nu izbutesc sa-mi alung gandul de la datorie?“.Batranul ii zice: "Lasa gandul tau sa urle, dar nu-l supara pe frate“.

Purtarea lui Avva PiorAvva Pior obisnuia sa manance umbland. Cineva l-a intrebat:

- De ce mananci asa?

El a raspuns:

- Nu vreau sa fac din mancare un lucru principal, ci unul secundar.

Iar altuia, care i-a pus aceeasi intrebare, i-a zis:

- Pentru ca sufletul meu sa nu simta nici o placere trupeasca.

Purtarea unui crestinFericitul Pior, dupa ce a lucrat vara la cineva, si-a amintit ca se cuvine sa-si ia plata. Dar cum stapanul n-a vrut sa-i dea nimic, s-a intors la manastire. Apoi, cand a venit vremea, s-a dus iar si a secerat pe ogorul aceluia, dar el nu i-a dat nici un ban si s-a intors la manastire. Cand s-a implinit al treilea an, batranul si-a facut treaba ca de obicei si a plecat iarasi fara sa primeasca nimic. Dumnezeu l-a cercetat pe proprietar si el, luand plata, a inceput sa-l caute pe Sfant pe la toate manastirile. Cum l-a gasit, i-a cazut la picioare, dar batranul i-a dat banii inapoi zicand: „Mie mi-a rasplatit Domnul“. Si l-a indemnat sa dea banii preotului, la biserica.

Calugarul sa nu-l subestimeze pe mireanPe cand sedea odata impreuna cu fratii, Avva Siluan si-a iesit din sine si a cazut cu fata la pamant.Dupa putin s-a ridicat si, iata, plangea.Fratii l-au rugat, zicand:- Parinte Siluan, spune-ne, ce ai ?Iar el tacea si plangea. Cum ei il sileau mai mult, a zis:- Am fost rapit la Judecata si am vazut multi monahi care erau dusi inspre osanda si multi mireni care mergeau in Imparatie.Din pricina aceasta, Batranul se tanguia mereu cu inima si niciodata nu vroia sa iasa din chilia sa.Daca, insa, se intampla sa iasa, silit de vreo trebuinta, isi acoperea chipul cu culionul.

Fara Dumnezeu nu exista cinsteUn bogat credincios pleaca in pelerinaj intr-o tara straina. Ajunge la un hotel si achita plata pentru cele cateva zile pe care le avea de petrecut acolo. Intrebat de receptioner daca doreste chitanta, acesta a raspuns:- Nu nu este nevoie, vede Dumnezeu.In urma acestui raspuns receptionerul l-a intrebat:- Credeti in Dumnezeu?- Sigur, dumneavoastra?, a spus bogatul.- Nu, eu nu cred a raspuspuns receptionerul.- Atunci, va rog sa-mi dati chitanta, a zis bogatul.

Facerea de bineUn frate l-a vazut pe avva Nistheroos imbracat cu doua tunici si l-a intrebat: „Daca vine un sarac si-ti cere o haina, pe care i-o dai?". El a raspuns: "Pe cea mai buna". Fratele zice: "Si daca vine si altul sa-ti ceara, lui ce-i dai?". Batranul zice: "Jumatate din cealalta”. Fratele zice: "Daca vine si al treilea sa-ti ceara, ce-i dai?". El zice: "Rup din ce-a ramas si-i dau jumatate, iar cu restul imi acopar soldurile”. Celalalt zice: „Si daca cineva iti cere si bucata aceasta?”. Batranul zice: "I-o dau si ma ascund undeva, pana cand Dumnezeu imi trimite cu ce sa ma acopar, caci eu nu cer de la nimeni alta”.

Afaceri in mod duhovnicescUnii au povestit ca, odata, avva Pimen si fratii sai lucrau fitile de lampa, dar nu sporeau, fiindca nu aveau cu ce sa cumpere in.

Un prieten de-al lor i-a povestit unui negustor de incredere cum stateau lucrurile, dar avva Pimen nu voia sa ia nimic de la nimeni, ca sa nu aiba necazuri.

Negustorul insa, vrand sa-l ajute pe batran, prefacandu-se ca are nevoie de fitile, si-a adus camila si le-a luat.

Cand fratele a venit la avva Pimen si a auzit ce facuse negustorul, a spus, ca sa-l laude:

- La drept vorbind, avva, el nu le-a luat fiindca avea nevoie, ci ca sa ne ajute.

Auzind avva Pimen ca-i luase fitilele, fara sa aiba nevoie, i-a zis fratelui:

- Du-te, plateste o camila si adu-le inapoi, iar daca nu le vei aduce, Pimen nu vei mai sta aici cu voi. Caci nu pot sa-l insel pe un om care, neavand nevoie, isi face paguba, luand castigul meu.

Fratele a plecat si, cu multa truda, a adus totul inapoi, altfel batranul i-ar fi parasit. Cand a aflat insa ca totul a fost adus inapoi, s-a bucurat de parca ar fi gasit o mare comoara.

Cu cine se razboiesc demonii?Avraam, ucenicul avvei Agathon, l-a intrebat pe avva Pimen: „De ce se razboiesc demonii cu mine?“. Avva Pimen i-a zis: „Se razboiesc demonii cu tine? Dar ei nu se napustesc asupra noastra, din moment ce noi facem voia noastra, caci dorintele noastre au devenit demoni si nu ne dau pace pana cand nu le implinim. Vrei sa stii cu cine s-au razboit cu adevarat demonii? Cu Moise si cu cei asemenea lui“.

Insanatosire grabnicaUn om chema aproape zilnic medicul, dar fara rezultate. Nu erau semene de multumire din partea pacientului.- Domnule doctor, daruieste-mi grabnic sanatatea, zise bolnavul.Atunci doctorul a luat sticla de alcool, care se afla zilnic pe masa bolnavului, si a spart-o. Dupa ce a facut acest gest, i-a spus:- Acum sunt sanse de insanatosire grabnica. 

A trece cu vederea o gresealaUn frate l-a intrebat pe avva Pimen: "Daca vad o greseala a fratelui meu, e bine s-o trec cu vederea?“. Batranul zice: "De fiecare data cand noi trecem cu vederea o greseala a fratelui nostru, si Dumnezeu ne trece cu vederea o greseala a noastra; si de fiecare data cand noi o dam in vileag pe-a fratelui, si

Dumnezeu o da in vileag pe-a noastra“. 

Inauntru pazeste-te, afara pazeste-te Avva Pimen a povestit ca, odata, un frate l-a intrebat pe avva Simon: "Daca ies din chilie si dau peste un frate care se distreaza, si ma distrez si eu cu dansul; apoi dau peste unul care rade, si rad si eu cu dansul, cand intru iar in chilie, nu-mi mai gasesc pacea dinainte“. Batranul ii zice: "Cum, dupa ce iesi din chilie si dai peste unul care rade, si razi si tu cu el, dai peste unii care sporovaiesc si sporovaiesti si tu, cand te intorci in chilie ai vrea sa fii cum erai mai inainte?“. Fratele intreaba: "Si atunci?“. Batranul ii zice: "Inauntru pazeste-te, afara pazeste-te“. 

Ce este ura de rautate?Un frate s-a dus la avva Pimen si, stand ei impreuna, a inceput sa-l laude pe un alt frate, zicand despre el ca uraste rautatea. Atunci avva Pimen il intreaba: "Ce este ura de rautate?“. Fratele s-a poticnit si n-a stiut ce sa raspunda. S-a ridicat, s-a inchinat in fata batranului si i-a zis: "Spune-mi, ce este ura de rautate?“. Batranul i-a raspuns: "Iata ce este: cand cineva uraste pacatele sale si-i da dreptate aproapelui“.

Rugaciunea neincetataAu venit odata, la avva Lucius, la Ennaton, cativa calugari euhiti. Batranul i-a intrebat: „Ce lucrati voi cu mainile?“. Ei au raspuns: „Noi nu ne atingem de lucru, ci, cum zice Apostolul, ne rugam neintrerupt“. Batranul ii intreaba: „Dar nu mancati?“. Ei zic: „Da“. El: „Si cand mancati, cine se roaga pentru voi?“. Apoi: „Nici nu dormiti?“. Ei: „Da“. Batranul: „Si cand dormiti, cine se roaga pentru voi?“. N-au stiut ce sa-i raspunda. El a continuat: „Iertati-ma, dar voi nu faceti cum spuneti. Eu am sa va arat ca, desi lucrez cu mainile, ma rog neincetat. Iata cum: Ma asez, cu Dumnezeu, sa-mi umezesc smicelele. Apoi le impletesc in funie zicand: «Miluieste-ma, Dumnezeule, dupa mare mila Ta, si dupa multimea indurarilor Tale, sterge faradelegea mea». Si-i intreaba: „Oare aceasta nu-i rugaciune?“. Ei au raspuns: „Ba da“. Apoi continua: „Toata ziua lucrez si ma rog si castig mai mult sau mai putin de saisprezece parale. Dau doua de pomana, la poarta, iar de restul mananc. Cine primeste cele doua parale se roaga pentru mine in timp ce mananc si dorm. Astfel, cu harul lui Dumnezeu, indeplinesc porunca de a ma ruga neintrerupt“.

Zilele nu sunt doar pentru omUn taran lucra intr-o duminica la camp, in timp ce vecinul se ducea la biserica. Primul incepu a-si bate joc de habotnicia celuilalt. Acesta ii spuse:

- Prietene, ce ai spune daca eu n-as avea decat sapte galbeni si as da sase unui cersetor, pe care l-as intalni in drum?

- As spune ca esti foarte darnic.

-Si ce-ai spune daca acest cersetor, in loc sa-mi multumeasca, mi-ar cere si pe al saptelea?

-As spune ca e un om de nimic si ca isi merita spanzuratoarea.

Acum incepu vecinul sa rada:

- Ei bine, ti-ai rostit propria ta osanda, caci din sapte zile cate sunt intr-o saptamana, Dumnezeu ti-a dat sase pentru lucru si a saptea o vrea sa o sfintesti pentru El. Dar tu o vrei si pe a saptea pentru tine. Faci intocmai ca acel cersetor.

Omul se deosebeste de animale?Un "frate“ povestea zilnic tuturor celor din obstea sa, ca intentioneaza sa scrie o lucrare filosofica in care sa aduca dovezi ca omul nu se deosebeste de animale. Intr-o buna zi, un alt frate, exasperat de repetitia constanta, l-a intrebat: "Parinte, cartea pe care vrei s-o scrii este autobiografica?“. Cu aceasta, discutia s-a incheiat definitiv.

Patimile sunt precum copaciiOarecand, un batran din cei mari a iesit cu ucenicii sai la un loc unde erau multi chiparosi, si mici si mari, si zice unuia dintre ucenicii sai:- Scoate din radacina acest chiparos mic !Si indata, acel frate, numai cu o mana apucandu-l, l-a scos cu multa inlesnire.Si iarasi i-a aratat batranul alt chiparos mai mare decat cel dintai si-i zice lui:- Scoate-l si pe acesta !Si apucandu-l cu amandoua mainile si clatinandu-l, l-a tras cu putere si de abia l-a scos.Apoi i-a aratat alt chiparos mare, poruncindu-i ca sa-l scoata si pe acela.Si mult clatinandu-l si ostenindu-se, nu a putut sa-l dezradacineze.Vazand batranul ca singur nu poate, a poruncit si altui frate sa-l ajute si astfel, amandoi, cu mare osteneala, l-au dezradacinat.Atunci le-a zis batranul:- Vedeti ? Asa sunt si patimile, fratilor ! Cat timp sunt mici, cu lesnire putem sa le taiem, de vom vrea, iar de ne vom lenevi, nebagandu-le in seama, ca sunt mici, se intaresc si de abia cu multa osteneala vom putea a le taia. Iar de se vor intari cu totul si ne vor cuprinde, atunci singuri nu le mai putem dezradacina, oricat de mult ne-am osteni, daca nu vom avea, dupa Dumnezeu, pe cineva dintre sfinti ca sa ne ajute.

Detasarea monahului de lumeAvva Pimen a zis: "Daca monahul invinge doua lucruri, se elibereaza de lume“. Fratele a intrebat: "Care sunt acelea?“. El a zis: "Odihna trupeasca si slava desarta“.

Cum scapam de vorbirea de rau?Un frate l-a intrebat pe avva Pimen: "Cum poate omul sa se fereasca de vorbirea de rau?“. Batranul zice: "Noi si fratii nostri suntem doua imagini. Cand omul ia seama la sine si se defaimeaza, fratele este pretuit cum se cuvine; cand, insa, omul se crede bun, gaseste ca fratele este rau“

Nu ma trata ca pe o cersatoareLa un azil de batrani, cineva a dus mancare unei cunostinte, i-a asezat farfuria in fata si s-a dus apoi, sa mai rezolve niste treburi. Cand s-a intors, a vazut ca batrana nu se atinsese de mancare. De ce n-ai mancat? - intreba vizitatoarea. Ich bin keine bettlerine! (Nu sunt cersetoare!). Am crezut ca, daca ma vizitezi, stai si de vorba cu mine, nu ma tratezi ca pe o cersetoare.

Cum sa mori fericitO persoana ajunsa la Sfantul Macarie, i-a cerut sfaturi pentru a muri fericit.

Sfantul Macarie i-a spus:

- Mergi in cimitir si vorbeste-i de rau pe morti.

Persoana a facut dupa cum i s-a spus, iar cand a fost intrebata de raspunsul celor morti, a zis:

- Mortii nu mi-au grait nimic.

- Atunci mergi maine si lauda-i, i-a zis Macarie.

Dupa ce a implinit si al doilea sfat dat de Macarie, i-a spus acestuia:

- Nici de aceasta data nu mi-au vorbit.

Atunci Sfantul Macarie i-a zis:

- Daca vrei sa traiesti bine si sa mori fericit, atunci fii asemenea celor morti, adica nu cauta lauda sau defaimarea oamenilor.

DescurajareaSe povesteste ca diavolul s-a hotarat candva sa-si vanda toate instrumentele cu ajutorul carora si-i supunea pe oameni. A facut o multime de pachete, pe fiecare indicand ce contine: suparare, crima, minciuna, necinste, mandrie si asa mai departe. Dupa ce toate pachetele au fost vandute, cineva a observat ca un pachet n-a fost pus in vanzare, l-a intrebat pe diavol, de ce?

- Pentru ca aceasta este cea mai puternica dintre armele mele si pe aceasta nu vreau s-o vand. Ea este descurajarea. Cand cineva ajunge la aceasta, il am in mod sigur in mana!".

Puterea sfintei cruciOdata, avva Dorotei din Tebaida (sec. al IV-lea) si-a trimis ucenicul sa aduca apa de la put. Cand ucenicul s-a aplecat sa scoata apa, a vazut in put un sarpe veninos urias. Speriat, a scapat vadra din mana si a fugit la batranul sau.

- Parinte, suntem distrusi. Apa este otravita. Am gasit o vipera in fantana!

- Si daca Diavolul hotaraste sa arunce vipere in toate fantanile, o sa mori atunci de sete? l-a intrebat batranul, dand din cap cand a vazut slabiciunea ucenicului.

Dupa aceea, batranul s-a dus la put si a scos el insusi vadra afara. A facut semnul crucii si a baut el primul, apoi a dat si ucenicului sau sa bea.

- Acolo unde este crucea, a spus el, rautatea dusmanului nu poate salaslui. 

Cum sa ne rugam lui DumnezeuUn frate oarecare a mers la un batran care petrecea in muntele Sinai si l-a rugat, zicand:

- Spune-mi parinte si ma invata cum ma voi ruga lui Dumnezeu, pentru ca mult L-am suparat.

Batranul i-a spus:

- Eu, fiule, asa ma rog lui Dumnezeu: Doamne, invredniceste-ma a Te iubi, precum am iubit mai inainte pacatul si a-Ti sluji Tie, precum am slujit mai inainte satanei celui inselator!

Vedeniile"Un frate l-a intrebat pe Sfantul Pahomie (286-346): "Spune-ne ce vezi in vedeniile tale?". Acesta i-a raspuns: "Pacatosul de mine, nu-i cer lui Dumnezeu sa am vedenii. O mare vedenie este sa vezi un om curat si smerit. Cu adevarat, ce vedenie poate fi mai mare decat sa-L vezi pe Dumnezeu cel nevazut intr-un om vazut, templu al lui Dumnezeu!"

Usa limbiiUn frate s-a dus la avva Pimen in a doua saptamana din Postul Mare si, dupa ce i-a destainuit gandurile si si-a gasit pacea, ii zice: "Cat pe ce sa nu vin aici astazi“. Batranul il intreaba de ce. Fratele zice: "Mi-am

spus ca din cauza Postului Mare nu-mi vei deschide“. Avva Pimen ii zice: "Noi n-am invatat sa incuiem usa de lemn, ci mai degraba usa limbii“.

Comportamentul crestinuluiUn frate i-a zis avvei Pimen: "Daca-i dau unui frate o bucata de paine sau altceva, demonii murdaresc acest gest, ca si cum ar fi facut pentru a placea oamenilor“. Batranul zice: "Chiar daca ar fi pentru a placea oamenilor, noi tot ii vom da fratelui ce-i trebuie“. Si i-a spus urmatoarea parabola: "Doi tarani locuiau in acelasi sat. Unul dintre ei, dupa ce a semanat, a strans un pic de recolta necurata; celalalt nu s-a ostenit sa semene si n-a strans nimic. Venind foametea, care dintre ei va supravietui?“. Fratele a raspuns: "Cel care a strans putina recolta necurata“. Batranul zice: "Asa si noi, sa semanam putin, chiar daca seminte necurate, ca sa nu murim de foame“. 

PlansulUn frate l-a intrebat pe avva Pimen: "Ce sa fac impotriva pacatelor mele?“. Batranul ii zice: "Cine vrea sa se izbaveasca de pacate, se izbaveste prin plans; cine vrea sa dobandeasca virtuti, le dobandeste prin plans. Plansul este calea pe care ne-au lasat-o mostenire Scriptura si Parintii, care au zis: «Plangeti!». Nu exista alta cale in afara de aceasta“.

Alfabetul nestiutAvva Arsenie l-a intrebat, odata, pe un batran egiptean in legatura cu gandurile sale. Altcineva, vazandu-l, i-a zis: "Cum se poate, avva Arsenie, un om ca tine, cu atata invatatura latineasca si greceasca, sa intrebi pe acest taran despre gandurile tale?“. El a raspuns: "Invatatura latineasca si greceasca o cunosc, dar alfabetul acestui taran simplu inca nu-l cunosc“.

Vasul placut DomnuluiUn frate l-a intrebat pe avva Pimen: "De ce demonii imi amagesc sufletul sa stau cu cei care sunt mult deasupra mea si sa-i dispretuiesc pe cei care sunt mai prejos decat mine?“. Batranul zice: "Apostolul a spus ca intr-o casa mare nu sunt numai vase de aur si de argint, ci si de lemn si de lut. Daca omul se purifica de toate acestea, va deveni un vas de pret, placut Stapanului, gata de orice fapta buna“.

Suferinta unui orbAm intrebat odata pe un orb intelept: “cum isi poarta suferinta?”

In aparenta era linistit, impacat, pozitiv in gandurile si planurile lui, si era dat adesea drept exemplu de om fericit, chiar in suferinta lui. Mi-a raspuns cu o sinceritate pentru care nu stiu cum sa-l pretuiesc, ori de

cate ori imi aduc aminte:

“Imi port suferinta cu durere. Cum as fi bucuros cand nu vad? Nu vad oamenii, care trebuie sa fie frumosi. Nu vad padurea. Nu vad florile. Nu vad lumina. Nu pot citi cartile. Sunt impacat si nu cartesc. O iau ca pe o incercare a lui Dumnezeu. Si incerc sa fiu folositor si altora. Dar asta e cu totul altceva. Imi aduc bucurii lucrurile bune pe care le pot realiza, dar suferinta de a nu vedea nu trece!” (IPS Antonie Plamadeala)

Unde nu este Dumnezeu?Doi insi vorbeau despre existenta sau neexistenta lui Dumnezeu. Unul spunea ca da, altul spunea ca ba. Si atunci unul din ei a propus un arbitru: Sa intrebam un copil. Sa vedem ce ne spune o minte inca in stare pura in fata existentei. Poate sa nu fie concludent ceea ce gandeste el, inca nedezvoltat, dar sa vedem totusi. Macar asa din curiozitate.

Cel care nu credea l-a intrebat:

- Copile, crezi in Dumnezeu? - Cred, a raspuns copilul. Mi-a spus mama ca El a facut totul si ca vede totul.- Dar poti tu sa-mi spui unde este Dumnezeu? Uite, ai de la mine un mar, daca-mi raspunzi.- Nene, i-a raspuns copilul, iti dau eu doua mere, daca imi spui dumneata mie, unde nu este Dumnezeu!

TacereaUn frate i-a zis avvei Pimen: "Daca vad vreun lucru rau, vrei sa-l spun?“. Batranul ii zice: "Este scris: Sa raspunzi inainte de a asculta e smintire si nerusinare. Daca esti intrebat, vorbeste, daca nu, taci“.

Orice lucru nedorit de suflet dureaza putinZiceau despre un frate ca era ispitit catre blasfemie, dar se rusina sa spuna. Auzise de marii parinti, se pornea la ei, ca sa se marturiseasca, dar cand ajungea i se facea rusine. S-a dus de mai multe ori si la avva Pimen. Batranul isi dadea seama ca fratele e ros de ganduri si se intrista ca nu vorbeste. Intr-o zi, insa, petrecandu-l, i-a zis: "Iata, de atata timp vii la mine, ca sa-mi spui ce ganduri te framanta, si cum ajungi nu mai vrei sa mi le spui, ci de fiecare data pleci la fel de tulburat ca la sosire. Spune-mi, copile, ce-i cu tine?“. Atunci el i-a zis: "Ma ispiteste demonul blasfemiei si mi-era rusine sa vorbesc“. Dupa ce i-a povestit ce si cum, indata s-a simtit usurat. Batranul i-a zis: "Nu te framanta, copile. Ori de cate ori iti vine acest gand, spune-i: «Nu e treaba mea. Blasfemia ta sa cada asupra ta, satana, sufletul meu nu vrea asa ceva». Orice lucru nedorit de suflet dureaza putin. Si, dupa ce s-a vindecat, fratele a plecat.

Cine este drept in fata lui Dumnezeu?Intr-o veche traditie se pastreaza amintirea cuiva care s-a dus la un intelept si l-a intrebat:

- Inteleptule, am vazut un om zburand. Va fi acesta drept in fata lui Dumnezeu?

- Nu stiu. Sa ma mai gandesc, a raspuns acela.

- Am mai vazut si un om mergand pe apa ca pe uscat. Va fi acesta drept in fata lui Dumnezeu?

- Nu stiu. Sa ma mai gandesc, a raspuns si de data aceasta inteleptul.

- Am vazut si un om ca toti oamenii, unul ca noi, care isi facea datoria cea de toate zilele in fata lui Dumnezeu, dar nu se deosebea cu nimic de ceilalti oameni, nici nu zbura, nici nu mergea pe apa ca pe uscat. Acesta cum o fi?

Inteleptul a raspuns fara ezitare:

- Acesta este drept in fata lui Dumnezeu, pentru ca acesta face cele ale oamenilor. Nu este dat oamenilor nici sa zboare, nici sa mearga pe apa ca pe uscat, dar le este dat oamenilor sa fie oameni cumsecade. Si daca sunt oameni cumsecade, acestia sunt drepti in fata lui Dumnezeu. 

Sa glumim cu masuraEra un om care vana animale salbatice prin pustie si l-a vazut pe avva Antonie glumind cu fratii; si s-a smintit. Iar batranul, vrand sa-l incredinteze pe el ca trebuie cate putin sa se pogoare fratilor, i-a zis lui: "Pune sageata in arcul tau si intinde-l". Si a facut asa. Si batranul i-a spus: " Mai intinde-l putin". Si l-a intins. Si iarasi i-a zis: "Intinde-l si mai mult". Si a grait vanatorul: "De voi intinde arcul peste masura, se va frange". Zis-a lui batranul: "Asa si la lucrul lui Dumnezeu: daca-i intindem pe frati peste masura, degraba se frang. Trebuie deci, cate putin si cateodata, a ne pogori fratilor". Acestea auzind vanatorul, s-a umilit. Si mult folosindu-se de la batranul, s-a dus. Iar fratii, intarindu-se, au mers la locul lor.

Ce ii este placut lui Dumnezeu?Se zice ca Dumnezeu a trimis odata pe un inger pe pamant si i-a spus: "Ingere, du-te pe pamant, umbla pe unde vrei si cat vrei, si gaseste-mi cel mai pretios lucru pe care vei crede tu ca Mi-l poti aduce, din cele care exista pe pamant”. Si a umblat ingerul prin multe locuri si multa vreme, cu multa atentie si cu multa bagare de seama. Trebuia sa aleaga un lucru care sa-I placa lui Dumnezeu, asa ca nu era lucru de gluma.

A nimerit intr-un loc unde era in toi un razboi si unde un om murise la datorie. Lasase in urma o familie, lasase idealuri, lasase planuri acasa, dar a inteles sa-si dea viata pentru tara cu generozitate si eroism. Ingerul s-a apropiat de el si a cules o picatura din sangele lui si si-a spus: “Sacrificiul acesta trebuie sa fie considerat de Dumnezeu drept cel mai mare". S-a dus la Dumnezeu si a luat Dumnezeu picatura de sange si a spus: “Intr-adevar, ceea ce Mi-ai adus e un lucru extraordinar, un lucru mare. Dar poate ca nu e cel mai mare. Eu ziceam de cel mai mare. Mai du-te, mai umbla, mai plimba-te, mai vezi, mai cauta".

Si s-a dus ingerul din nou si, la un moment dat, a nimerit intr-un spital. Acolo era pe moarte o sora de caritate care a ingrijit un bolnav, avand o boala infectioasa, din care cauza nimeni nu voia sa ingrijeasca de dansul. Ea insa s-a sacrificat ingrijind bolnavul acela, stiind ca se va molipsi si ea. Ceea ce s-a si intamplat. S-a imbolnavit si acum era pe moarte. Ingerul si-a zis: ,Acest sacrificiu trebuie sa fie cel mai

mare". Si i-a luat ultima rasuflare, inainte de a muri si i-a dus-o lui Dumnezeu. Si i-a spus Dumnezeu: “Ingere, te-ai gandit bine. E mare intr-adevar sacrificiul pe care l-a facut infirmiera pentru aproapele ei. Si-a dat viata pentru el. Dar poate exista si altceva. Poate exista si ceva mai mare".

Si a venit ingerul iarasi pe pamant si a dat de un mare hot, un faradelege si fara Dumnezeu, un om fara nici o norma morala, un om gata la toate relele, fara constiinta, care tocmai se hotarase sa se duca sa prade o familie de crestini. Se inarmase cu toate uneltele care ii trebuiau pentru furtul pe care si-l propusese. Astepta sa se faca seara si sa se innopteze. Cand s-a innoptat, s-a dus spre casa celor pe care era gata chiar sa-i ucida, numai sa-si ajunga scopul. Dar, inainte de a intra in casa, s-a uitat pe geam sa vada ce se intampla acolo. Si ce-a vazut inauntru? A vazut o femeie care tocmai isi culca pruncul. Isi facuse rugaciunea, facea semnul crucii deasupra pruncului si era gata sa-l adoarma.

In clipa aceea hotul si-a adus aminte de mama lui, care tot asa facea si cu dansul cand era mic, si un val de remuscare l-a cuprins dintr-o data. Parca s-ar fi intors sufletul inapoi intr-ansul. S-a gandit la nelegiuirea pe care voia s-o faca. S-a gandit la toate nelegiuirile pe care le facuse pana atunci si, impresionat de cumintenia pe care o vazuse in casa, de seninatatea pe care o citise pe chipul copilului si ingrozit de fapta pe care era gata s-o comita, i-a scapat o lacrima. Vazand-o, ingerul si-a zis: "Aceasta trebuie sa fie". A luat lacrima si i-a dus-o lui Dumnezeu. Si Dumnezeu i-a zis: “Aceasta este. Ai gasit-o. Lacrima de pocainta. Lacrima de intoarcere a celui ce parea pierdut pentru totdeauna”.

Unde duce castigul fara muncaO pasare a venit sa-i ceara unui pescar cativa viermisori. I s-a parut mai comod sa ceara, decat sa caute acolo unde ar fi gasit fara indoiala. "Da-mi si mie doi viermisori”, a spus ea. "Iti dau, dar da-mi si tu o pana din aripile tale”. Zambind, pasarea i-a dat. Dupa ce a mancat viermisorii, a zburat in inaltimi. In a doua zi, a venit din nou catre pescar si i-a dat acestuia doua pene pe alti viermisori. Si acest schimb l-a facut timp de mai multe zile. Cand a venit iarna, nu a mai putut sa zboare spre tarile calde. Isi vanduse puterea pe nimic, pe ceea ce ar fi putut capata prin propria sa munca. A fost victima propriei trandaveli.

Cat pamant ii trebuie unui omO persoana a auzit ca in Siberia exista cineva care vindea pamant cat cuprinde un om cu pasul intr-o zi, dus-intors, in schimbul sumei de o mie de ruble. Ispitindu-l vanzarea, s-a dus la proprietarul de pamant si i-a spus ca vrea si el sa cumpere. Proprietarul i-a spus: “Iata, suntem in acest punct. Pleci de aici drept inainte si atat cat vei cuprinde cu piciorul va fi al tau, cu o singura conditie: sa fii inapoi tot in acest punct, inainte de apusul soarelui".

Omul a pornit sa-si cucereasca pamantul. Se uita si la soare si la pamantul din fata. Si isi tot zicea: "Am timp sa ma intorc si inapoi, dar trebuie sa cuceresc cat mai mult pamant". Si a mers pana cand si-a dat seama ca daca va merge mai departe, nu va mai avea timp sa se intoarca. Cu cateva clipe inainte de apusul soarelui, a reusit sa ajunga in locul de unde pornise. Dar in clipa in care a ajuns, a murit. Proprietarul le-a spus slujitorilor: "Sapati-i o groapa de doi metri lungime si de un metru latime, ca de atata pamant are nevoie si nu de cat a venit el cu lacomie sa cucereasca".

Minunat, minunat, uluitorIntr-un tren de distanta lunga se afla un pasager care in fiecare clipa, uitandu-se pe fereastra, exclama: "Minunat! Minunat! Uluitor!” Cei care erau in acelasi compartiment, au crezut ca omul nu era sanatos. Unul din ei nu s-a putut abtine sa nu-l intrebe: "Cum se explica faptul ca in timp ce noi suntem plictisiti de monotonia peisajului, aceleasi pe sute de kilometri, tu esti singurul care exclami mereu: Minunat! Minunat! Uluitor. Nu ti se pare ca exagerezi? Pana la urma ai sa ne scoti din sarite!”

Omul raspunse stingherit, dorind sa se scuze, dar sa fie si inteles: "Am iesit din spital azi-dimineata. Pana azi am fost orb din nastere. Un mare doctor m-a operat si astazi, cand mi-a scos pansamentele de pe ochi, am vazut pentru prima oara in viata. Ceea ce vad eu acum, vad pentru intaia oara. Ceea ce este pentru voi un lucru obsinuit, pentru mine este minunat, uluitor, uimitor. Ce frumoasa este lumea!”.

Primim ceea ce damUn copil se suparase pe tatal sau. Locuiau intr-o vale. A iesit din casa si a inceput sa strige: „Te urasc! Te urasc!”. Din departare, se striga catre el: "Te urasc! Te urasc!”. Era ecoul propriilor sale vorbe. Copilul s-a speriat, a revenit repede in casa si i-a spus tatalui ca cineva i-a strigat ca-l uraste. Tatal a inteles ce s-a intamplat. L-a luat de mana si au iesit afara, cerandu-i sa-i arate locul unde se afla cand a auzit acele cuvinte. L-a pus sa strige din acelasi loc: "Te iubesc! Te iubesc!” si imediat i-au venit inapoi aceleasi cuvinte.

"Aceasta este legea vietii, fiule”, i-a spus tatal sau. "Primim ceea ce dam. Dam ura, primim ura, dam dragoste, primim dragoste. Ceea ce este important este ceea ce dam noi intai. Daca nu dam, nici nu primim”.

Ravna spre mantuireUn ucenic al unui mare batran era razboit de gandul desfranarii. Si vazandu-l batranul luptand i-a zis lui: "Voiesti sa rog pe Dumnezeu sa-ti usureze razboiul?". Iar acela a zis: "Macar ca ostenesc, Avva, dar vad din osteneala un rod in mine. Roaga mai bine pe Dumnezeu sa-mi dea rabdare".

Iubirea aproapeluiCativa batrani s-au dus la avva Pimen si l-au intrebat: "Daca-i vedem pe frati atipind la Liturghie, sa-i scuturam, ca sa-i tinem treji?“. El le zice: "Eu, cand vad un frate atipind, ii pun capul pe genunchii mei si-l odihnesc“.

 

Vederea cea roditoareAveau trei dintre parinti obiceiul ca sa vina in fiecare an la Avva Antonie, pentru a lua cuvant. Si doi il intrebau despre ganduri si despre mantuirea sufletului, iar unul tacea malc, fara sa intrebe nimic.

Intr-un tarziu, aceluia ii spuse Avva Antonie:

- Iata ca vii de atata amar de vreme aici si nu ma intrebi nimic.

Acela a raspuns, zicand:

- Imi ajunge ca te vad, parinte. 

Care sunt cele mai frumoase maini?Trei adolescente erau preocupate zilnic de cum sa aiba niste maini tot mai frumoase. Isi impartaseau una alteia importanta unei creme sau a unei lotiuni.

Intr-o zi, celor trei fete care iesisera la plimbare si se odihneau in parc, li s-a alaturat o alta fata. Pentru ca ele conversau despre maini, fata nou venita si-a privit mainile. Avea bataturi din cauza muncii, iar unghiile erau nevopsite si nelacuite. A fost luata in deradere.

In acel moment a aparut in fata lor o batrana, care le-a rugat pe fete sa o ajute sa urce dealul, mai ales ca avea cu ea si o sacosa destul de grea in mana. Cele trei fete i-au intors spatele, motivand ca exista riscul sa-si piarda frumusetea mainilor. Cealalta fata s-a repezit de indata, i-a luat sacosa si a ajutat-o sa urce dealul.

Cand au ajuns sus, batranica prefacuta in inger, i-a luat mainile si i-a spus:

- Fata mea, cele mai frumoase maini sunt cele care ajuta pe altii.

Iubirea vrajmasilorOdata, un ucenic l-a intrebat pe parintele sau:- Ce trebuie sa faca omul sa fie asemenea lui Dumnezeu?- Sa faca numai ceea ce Dumnezeu poate face, a raspuns parintele.- Si ce poate face numai Dumnezeu, a intrebat din nou ucenicul.- Sa iubeasca pe dusmanul Sau.

Moartea fata de lumeUn monah locuia intr-o pestera din pustiu. Rudele sale dupa trup au venit la el si i-au zis:- Tatal tau este foarte bolnav, pe moarte, du-te sa-l mostenesti. Acesta le-a raspuns:- Eu am murit inaintea lui fata de lume. Un mort nu mosteneste un viu.

Lumina ochilorOdata, o fata a ramas fara vedere, iar socul trait a indepartat-o de tot ceea ce stia, ajungand singuratica. Numai un baiat s-a apropiat de ea si a reusit sa ii castige atentia si inima. Cei doi isi petreceau alaturi cea mai mare parte din timp. Intr-o zi, tanara ii spuse celui drag:

- Tot ce-mi doresc mai mult pe lumea asta e sa pot vedea iar soarele, luna, natura, oamenii. Vreau sa vad chipul tau… Nu stiam ce dar minunat ne-a dat Cel de Sus cand ne-a harazit miracolul privirii…

Dupa o vreme, baiatul indragostit se hotari sa ceara mana iubitei.

- Vrei sa te casatoresti cu mine?

Tacerea era apasatoare, iar tristetea plutea în aer. Cu tremur in glas, fata ii raspunse:

- Nu ma voi casatori daca nu pot vedea… Nu ma voi putea descurca pentru amandoi si nu vreau sa-ti devin povara…

La ceva timp, doctorul o chema la spital pentru a-i da vestea cea buna. Transplantul de cornee se putea face foarte curand. Aparuse un donator. Fericirea a fost imensa si, dupa operatie, primul care a vrut sa o vada a fost iubitul sau. Dar acesta era si el … nevazator. Scuturandu-se parca de o povara, ea spuse:

- Nu ma pot casatori cu un orb.

Tanara s-a intors sa plece. Inainte sa dispara sunetul pasilor ei, baiatul i-a soptit:

- Sa ai grija, te rog de ochii mei! 

Cuvantul lui DumnezeuUn preot, vazand ca in timpul predicii credinciosii ieseau din biserica, i-a intrebat de ce nu raman sa asculte predica. Acestia i-au raspuns ca uita de indata tot ce aud, ca nu au parte de o minte stralucita.

Preotul a luat un cos murdar si i-a rugat ca in timpul predicii sa mearga sa puna apa in el. Dupa un timp, le-a cerut cosul.

“Vedeti, le-a spus preotul, cosul a lasat sa treaca apa prin el si s-a curatit. Tot asa e si cu sufletul. Chiar daca nu poti tine minte predica, cuvantul lui Dumnezeu te curateste”.

Raiul se deschide prin semeniUn tanar urcase o scara lunga de la pamant la cer si cand a ajuns acolo, a batut la usa Raiului. “Cine este acolo?”, a intrebat o voce de dincolo. “Eu”, raspunse tanarul cu voce tare, increzator in sine. “Cu cine esti?”, l-a intrebat din nou vocea dinlauntru. “Cu nimeni. Sunt singur. Deschideti-mi, va rog”.

“Imi pare foarte rau, nu-ti pot deschide pentru ca avem porunca sa nu deschidem celor ce vin aici singuri, fara sa aduca pe cineva cu ei, carora le-au salvat sufletele”. Si tanarul a trebuit sa coboare pe pamant, spre a implini cuvintele ingerului.

Puterea credinteiIntr-un sat, o femeie avea un urs pe care il domesticise si il tinea legat. Intr-o zi, a dorit sa plece intr-un sat vecin, situat dupa o padure. S-a dus la urs si i-a spus: "Sa stai linistit aici, sa nu incerci sa te dezlegi”. Ursul era puternic si se eliberase de mai multe ori, insa, i-a dat a intelege ca a priceput. Femeia a plecat. Trecand prin padure, la un moment dat a auzit tropote puternice in urma ei. S-a uitat in spate si a vazut ca ursul venea alergand. L-a asteptat, si-a pus mainile in solduri si a inceput sa-l certe: "Nu ti-am spus sa stai acasa? Esti obraznic! Esti neascultator!” L-a lovit peste obraz si i-a spus sa se intoarca acasa.

Dupa ce femeia si-a rezolvat treburile in satul vecin, seara s-a intors si ea acasa. Spre marea ei mirare, ursul era legat asa cum il lasase.

Ce se intamplase? Ursul din padure fusese alt urs. Un urs salbatic, care venea dupa dansa cu gand agresiv sa o atace. Dar femeia i-a poruncit cu atata siguranta si cu atata credinta ca este ursul ei, despre care stia ca o asculta, incat acest urs salbatic a ascultat-o ca si ursul ei de acasa.

Cerul, pamantul si lumeaIntr-o zi, un om simplu, cunoscut pentru viata sa curata, a fost intrebat de un vecin:- Cum faci tu de esti totdeauna atat de multumit? Niciodata nu te-am vazut suparat.- Foarte simplu - a raspuns celalalt, in fiecare dimineata, cand ma trezesc, privesc intai cerul. Asa mi-aduc aminte de Dumnezeu, de mila si de bunatate. Apoi privesc pamantul. Astfel imi amintesc de moarte si de Judecata de Apoi. In cele din urma, privesc in jurul meu lumea intreaga ce se trezeste in fiecare dimineata la viata. Asa mi-aduc aminte de semenii mei, de cei care sufera de boli sau neputinte, de cei ce au o viata mai grea decat a mea si pe care i-as putea ajuta, in felul acesta ma bucur pentru ceea ce sunt si pentru ceea ce pot face.

Iubirea aproapeluiCu mult timp in urma, intr-un loc, traiau doi prieteni. Unul canta foarte bine la harpa. Celalalt era foarte talentat in arta de a asculta. Intr-o zi nefasta, cel care asculta s-a imbolnavit si a murit. Prietenul sau a taiat corzile harpei si nu a mai cantat niciodata.

Infranarea limbiiUn batran a venit la avva Achilas si l-a vazut scuipand sange. L-a intrebat: "Ce-i asta, parinte?". Batranul i-a spus: "E cuvantul unui frate care m-a suparat, iar eu m-am luptat sa nu i-l intorc si m-am rugat lui Dumnezeu sa-l indeparteze de la mine. Cuvantul s-a facut ca sangele in gura mea; l-am scuipat, m-am linistit si am uitat supararea".

Voia lui DumnezeuOdata, au venit la avva Isaac, ca sa-l faca preot. Afland el de una ca asta, a fugit in Egipt, pe un camp, si s-a ascuns intr-o capita de fan. Parintii s-au dus dupa el, sa-l prinda. Ajungand la campul acela, s-au oprit sa se odihneasca, pentru ca era noapte, si au dat drumul magarului sa pasca. Magarul s-a departat si s-a oprit chiar in locul unde statea ascuns batranul. A doua zi dimineata, cand au vrut sa aduca magarul, l-au gasit si pe avva Isaac si s-au minunat. Au dat sa-l lege, dar el nu i-a lasat, zicandu-le: "Nu mai fug, caci este voia lui Dumnezeu; oriunde as fugi dau peste ea“.

Cand va fi sfarsitul lumii?Un monah din Muntii Neamtului, fiind multi ani pastor la oi, umbla cu oile manastirii prin toate poienile din Sihla si Sihastria. Mergand cu oile pe munte, a intalnit un sihastru pe care-l cunostea si l-a intrebat: " Spune-mi, parinte, cand va fi sfarsitul lumii?" Cuviosul, oftand din inima, i-a raspuns: "Parinte Galaction, stii cand va fi sfarsitul lumii? Cand nu va mai fi carare de la vecin la vecin! Adica atunci cand nu va mai fi dragoste si intelegere crestineasca intre frati, intre rude, intre crestini, intre popoare. Atunci cand nu se vor mai iubi oameinii deloc, cu adevarat va fi sfarsitul lumii. Caci fara iubire si fara Dumnezeu, nu pot sa mai traiasca oamenii pe pamant!".

Ateul si teologulUn oarecare om de stiinta care sustinea ca universul a aparut de la sine, ca e din vesnicie si ca din sine si-a luat forta de miscare si organizare, s-a dus in vizita la un teolog cu care era in disputa pe aceasta problema. A vazut pe un raft, un frumos glob pamantesc, lucrat artistic, cu orase, ape si relief, marcate prin lumini. L-a intrebat pe teolog:- Cine ti l-a lucrat? E foarte frumos!- Nimeni, i-a raspuns acesta. A aparut asa din senin, in biblioteca mea.- Cum nimeni? E o lucrare de artist!- Nu. A aparut asa, ca si universul despre care crezi dumneata ca a aparut de la sine.

Focul si apa Un credincios veni la cuviosul Pimen si-l intreba:

- Parinte, cum sa fac sa scap de gandurile cele rele care navalesc de multe ori asupra mea?

Uitandu-se cu blandete la el, parintele Pimen i-a spus:

- Esti asemenea omului care are foc in stanga si apa in dreapta. Daca-l arde focul, ia apa din vas si-l potoleste sau il stinge de tot...

-  Ce inseamna aceasta, parinte? l-a intrebat omul credincios.

- Focul din stanga inchipuieste gandurile cele rele pe care vrasmasul le arunca in inima omului precum ai arunca niste scantei intr-o casa spre a lua foc, iar apa din dreapta este rugaciunea catre Dumnezeu, care se varsa asupra focului pacatelor, il stinge si il goneste, i-a spus lui, cuviosul Pimen.

Calugarul care a vrut sa devina ingerAvva Ioan cel Pitic a zis odata fratelui sau mai mare: "Vreau sa fiu fara nici o grija, cum sunt ingerii, fara griji, nelucrand, ci doar slujindu-L pe Dumnezeu neincetat". Si-a dezbracat haina si a plecat in pustiu. Dupa o saptamana, s-a intors la fratele sau, a batut la usa si l-a auzit intreband, inainte de a deschide: "Tu cine esti?". El a raspuns: "Ioan, fratele tau“. Dar celalalt i-a zis: "Ioan a devenit inger, nu mai este printre oameni". El a inceput sa strige: "Eu sunt, Ioan". Dar fratele sau nu i-a deschis, ci l-a lasat sa se chinuie pana spre dimineata; in cele din urma, i-a deschis si i-a zis: "Te-ai facut om din nou si ai nevoie sa lucrezi, ca sa mananci?“. Celalalt s-a inchinat in fata lui si i-a zis: "Iarta-ma, frate".

SmereniaUn dregator a auzit despre avva Moise si a venit la Sketis, ca sa-l cunoasca. Cativa frati l-au vestit pe batran, iar el s-a sculat si a fugit in lunca. Pe drum, s-a intalnit cu convoiul dregatorului si l-au intrebat: "Unde este chilia avvei Moise?“. El zice: "Dar ce vreti de la el? E un om nebun“. Dregatorul s-a dus la biserica si le-a zis clericilor: "Am auzit despre avva Moise si am venit sa-l vad. Dar am intalnit un batran care mergea in Egipt si l-am intrebat: "Unde este chilia avvei Moise?", iar el ne-a raspuns: "Ce vreti de la el? E un nebun»". Auzind acestea, fratii s-au intristat si au zis: "Cum arata batranul care ti-a spus aceste marsavii despre sfant?". El a raspuns: "Batran, imbracat in haine vechi, inalt si negru“. Fratii au zis: "El era avva Moise. V-a spus asa, ca sa nu se intalneasca cu voi". Dregatorul a plecat, tragand mult folos duhovnicesc.

Necredinta batranului credinciosOdata traia un om tare evlavios. In fiecare zi, de cum se trezea, se spala si apoi mergea la biserica pentru slujba de dimineata. Inalta mereu o ruga fierbinte: "Doamne, eu vin mereu la tine, n-am lipsit niciodata. Dimineata si seara, ma rog, fac pomana. N-ai putea veni si tu odata la mine? Dumnezeu i-a ascultat rugaciunea si i-a spus: "Maine voi veni la tine!”Ce bucurie pe bietul om. A curatat toata casa, a facut mancare, a aprins lumanari. In camera de oaspeti a oranduit multime de tavi pline cu fructe, placinte dulci si flori. Toate erau pregatite pentru a-l primi pe Dumnezeu.

La ceasul slujbei de dimineata, un baietel, care tocmai trecea pe acolo, zareste prin ferestra deschisa tavile cu placinte, se aproprie si spune:- Tataie, ai multe placinte, nu-mi dai si mie una?

Maniat de indrazneala, omul cel credincios ii raspunde suparat:

- Ia sterge-o, impielitatule, cutezi sa-mi ceri, ce-am pregatit pentru Dumnezeu?

Baietelul infricosat pleaca fugind. Clopotul anunta sfarsitul slujbei de dimineata. Crestinul isi spune: "De buna seama, Dumnezeu va veni dupa rugaciunea de amiaza. Sa-l asteptam.” Obosit s-a asezat pe banca din fata casei. Vine un cersetor si-i cere de pomana. Omul il alunga, fara prea multa vorba. Apoi spala cu grija

locul, unde a calcat cersetorul. Trece si amiaza si Dumnezeu tot nu apare. Vine seara. Tot mai abatut omul nostru asteapta vizita fagaduita. La ceasul rugaciunii de seara, se infatiseaza un pelerin si-l roaga:

- Ingaduie-mi sa ma odihnesc pe banca ta si sa-mi petrec noaptea aici…- Nici gand! E locul, pe care l-am pregatit pentru Dumnezeu!S-a innoptat. "Dumnezeu nu si-a tinut fagaduiala” isi spune sarmanul om necajit.

A doua zi, omul merge la biserica, la slujba de dimineata, ducand prinoasele si izbucneste in lacrimi: - Doamne, n-ai venit la mine asa cum ai fagaduit! De ce? - De trei ori am venit si de trei ori m-ai alungat…

Raiul si iadulUn mare pacatos s-a prezentat dincolo, la Casa judecatii si Marele judecator i-a spus:"Te voi trimite in iad".

El i-a raspuns:- "Nu ma vei putea trimite in iad. - "De ce?"- "Pentru ca mi-am trait toata viata pamanteasca in iad. Sunt deja acolo. Mi l-am pregatit din vreme eu insumi".

Dumnezeu a gandit ca aceasta ar putea insemna ca omul a venit pocait.

"Te voi trimite in rai", i-a zis.- "Nu ma vei putea trimite in rai". - "De ce?" - "Pentru ca nu mi l-am imaginat niciodata, si nu m-am instalat in el cand as fi putut-o face". Asadar, sentinta si-o pregateste si si-o pronunta singur, fiecare.

ConsolareaUn parinte a povestit despre avva Pimen si despre fratii sai ca, pe cand locuiau in Egipt, mama lor vroia sa-i vada si nu putea. Atunci i-a pandit cand mergeau la biserica si le-a iesit in cale, dar ei, vazand-o, s-au intors si i-au inchis poarta in fata. Atunci femeia a inceput sa strige la poarta, plangand in hohote si zicand: "Vreau sa va vad, copiii mei preaiubiti". Avva Anub, auzind-o, a intrat la avva Pimen si i-a zis: "Ce sa facem cu batrana care plange la poarta?". Chiar si dinauntru ii puteau auzi hohotele. Atunci a intrebat-o: "De ce plangi, batrano?“. Dar ea, auzindu-i glasul, a inceput sa strige si mai tare, jelindu-se si spunand: "Vreau sa va vad, copiii mei. De ce nu pot sa va vad? Nu sunt eu mama voastra? Nu v-am alaptat eu? Acum am albit toata. M-am tulburat cum ti-am auzit glasul“. Batranul o intreaba: "Vrei sa ne vezi aici sau pe lumea cealalta?". Batrana ii raspunde: „Daca nu va vad aici o sa va vad pe lumea cealalta?“. El ii zice: "Daca te stapanesti sa nu ne vezi aici, o sa ne vezi pe lumea cealalta“. Atunci ea a plecat fericita, zicand: "Daca, intr-adevar, o sa-i vad pe lumea cealalta, nu mai vreau sa-i vad aici". 

Fuga de intristareAu venit odata trei batrani la avva Achilas, unul dintre ei, cu prost renume. Un batran i-a zis: "Avvo, fa-mi un navod". El a raspuns: "Nu". Al doilea a zis: "Fa-ti pomana, ca sa avem o amintire de la tine in manastire". El a raspuns: "N-am timp". Apoi ii zice si fratele cu prost renume: "Avva, fa-mi mie un navod, ca sa-l am din mainile tale". Batranul a raspuns indata: "Tie am sa-ti fac". Ceilalti doi batrani l-au luat deoparte si l-au intrebat: "Cum, noi te-am rugat sa ne faci si n-ai vrut, iar lui ai zis ca-i faci?". Batranul le zice: "Pe voi v-am refuzat si nu v-ati mahnit pentru ca n-am timp. Acesta insa, daca-l refuz, va spune: "A auzit batranul de pacatul meu si de aceea n-a vrut sa-mi faca". Si indata rupem legatura! I-am ridicat sufletul, pentru ca un asemenea om sa nu fie coplesit de intristare". 

O lectie despre inchinareIntr-un sat traia un copil care se nascuse fara maini. Cu toate ca era de mic orfan, se arata tuturor plin de bucurie.Intr-o zi de sarbatoare, un boier al locului, iesind din biserica, l-a vazut pe copil ca sarea cu picioarele desculte, inainte si inapoi, la dreapta si la stanga, peste o balta.– Ce faci, blestematie? Asa se iese de la Sfanta Biserica?Copilul ii raspunse:– Iertare, domnia-ta, dar daca n-am maini, ca toata lumea, ma inchin cum pot, sarind crucis in cele patru colturi.Boierul s-a dat un pas inapoi, si-a facut o cruce mare, multumind lui Dumnezeu pentru cele descoperite.

NeagonisealaAvva Teodor de la Ferme avea trei carti bune. S-a dus la avva Macarie si-i zice: "Am trei carti bune, care-mi trebuie, iar fratii mi le cer, si ei, cu imprumut si le folosesc. Spune-mi, ce sa fac: sa le tin pentru folosul meu si al fratilor ori sa le vand si sa dau banii saracilor?". Batranul a raspuns: "Bune sunt toate faptele, dar mai buna dintre toate este neagoniseala". Cum a auzit, avva Teodor s-a dus, a vandut cartile si a dat banii saracilor.

Pocainta din inimaUn frate l-a intrebat pe avva Pimen: "Am facut un pacat mare si vreau sa ma pocaiesc trei ani“. Batranul zice: "E mult“. Fratele ii zice: "Dar un an?“. Batranul, iarasi: "E mult“. Cei care erau de fata zic: "Patruzeci de zile?“. El raspunde: "E mult“ si continua: "Eu spun ca, daca omul se pocaieste din toata inima si nu mai continua sa faca pacate, Dumnezeu il iarta si in trei zile“.

Dragostea de fratiAu venit unii din batrani la Avva Pimen si i-ai zis: De vom vedea pe frati ca dormiteaza in biserici voiesti sa-i imboldim ca sa fie treji la priveghere? Pimen era la fel ca Antonie; si el ajunsese la dragoste. Nu isi mai facea griji ca nu indeplineste vreun tel ascetic. Iar el a zis lor: Eu cu adevarat de voi vedea pe fratele ca dormiteaza, pun capul lui pe genunchii mei si-l odihnesc.

Paza simturilorFratii s-au dus la avva Teofil, arhiepiscopul Alexandriei, si l-au intrebat dupa ce acesta revenise dintr-o vizita intr-un oras: "Cum e orasul?". El a raspuns. "Fratilor, drept sa va spun, n-am vazut nici un om, in afara de arhiepiscop". Auzind, fratii s-au speriat si au zis: "Cum, au fost nimiciti cu totii, avva?". El a grait: "Nu, dar nu m-a biruit gandul sa ma uit la vreunul". Auzind acestea, ei s-au minunat si s-au intarit in hotararea de a-si pazi ochii de priviri imprastiate.

Vindecarea adusa datorita credinteiO femeie avea cancer la san. A auzit despre avva Longinus si a cautat sa-l intalneasca. El locuia la vreo noua mile departare de Alexandria. Tot cautandu-l, femeia l-a intalnit pe fericit cand el aduna lemne pe tarmul marii. Apropiindu-se, l-a intrebat: "Avva, unde locuieste avva Longinus, robul lui Dumnezeu?". Nu stia ca el este. Batranul intreaba: "Dar ce vrei cu mincinosul acela? Nu te duce la dansul. E un mincinos. Ce-ai patit?". Femeia i-a aratat boala. Atunci el a facut o cruce peste loc si a lasat-o sa plece, zicand: "Mergi, Dumnezeu o sa te vindece, Longinus nu-ti poate fi de nici un folos“. Femeia a plecat cu credinta in cuvantul lui si s-a vindecat indata. Pe urma a povestit catorva persoane despre cele intamplate, descriindu-l pe batran, si asa a aflat ca el era avva Longinus.

Nepatimirea Zis-a Avva Macarie: De s-a facut intru tine defaimarea ca lauda, si saracia ca bogatie, si lipsa ca indestularea, nu vei muri.

Rugaciunea ne salveaza din orice "naufragiu"In apele oceanului s-a scufundat odata un vapor. A scapat cu viata un singur calator. Folosind o barca de salvare s-a lasat in voia valurilor, in voia lui Dumnezeu. Nu putea sti daca vaslind, se apropie sau se departeaza de o posibila insula, pe care nu o vedea nicaieri. Intr-un tarziu barca a ajuns la un tarm. Era noapte. A tras barca la mal si a pornit cu grija spre interior. Nu stia ce era: o insula, un continent! Cu locuitori? Fara? Cu animale salbatice? Fara viata? Avea in buzunar o cutie de chibrituri. A facut un foc de vreascuri si ierburi, l-a intretinut mereu pana dimineata cand, la lumina zilei, a constatat ca era pe o insula nelocuita. Parea a fi populata totusi de animale salbatice. Si-a construit o coliba si grija lui cea mai mare a fost sa nu lase focul sa i se stinga nici ziua, nici noaptea.

A locuit acolo ani in sir. Se ruga lui Dumnezeu sa-l descopere vreo corabie care ar trece pe acolo, dar se vedea ca zona nu era navigabila. intr-o noapte, dupa ce alergase sa prinda ceva vanat, obosit, a adormit un somn greu. S-a starnit un vant puternic si focul lui mic, alcatuit din jar acoperit cu stiinta dobandita de-a lungul anilor, rascolit, i-a aprins coliba, transformand-o intr-o valvataie. A sarit ca ars, a incercat sa stinga flacarile, dar coliba a ars toata ridicand spre inaltimi o lumina mare. Spera sa-si opreasca la urma atata foc din toata lemnaria ce ardea, cat sa-l ajute sa-si aiba macar focul mai departe, pentru ca chibrituri nu mai avea de mult.

Se ruga lui Dumnezeu sa-l ajute sa-si salveze macar atata. Dar spre nenorocirea lui, vantul fu urmat de o ploaie torentiala extraordinara care ii stinsese pana la ultimul carbune aprins lasandu-l in intuneric si disperare. Nu mai stia ce i se va intampla. Nu mai avea nimic. Totul era pierdut. Rugaciunile nu-i fusesera ascultate. Dupa ce statu ploaia, adormi pe un pat de vreascuri, cu ochii in lacrimi.

Dimineata se petrecu insa un fapt cu totul neasteptat. Il trezira din somn voci de oameni care strigau: „"E cineva pe aici?" Se ridica si raspunse strigand cat il tinea vocea: "Da. Aici!" Se intalnira. Erau niste marinari. "Am vazut focul pe care l-ai aprins asta-noapte. Ne-am imaginat ca e un apei. Am lasat vaporul in apele navigabile si am venit cu o salupa. Esti desigur un naufragiat. Stiam ca insula e nelocuita".

Omul izbucni in lacrimi. El crezuse ca focul fusese ultima nenorocire pe care i-o trimisese Dumnezeu, si iata ca Dumnezeu ii aprinsese focul ca sa poata fi vazut si sa fie salvat!

Desavarsirea unui parinteAvva Pimen l-a intrebat pe avva Nistheroos de unde a dobandit o asemenea virtute, incat orice tulburare s-ar fi intamplat in chinovie el nu deschidea gura, nu se amesteca, nu judeca pe nimeni. El a raspuns: "Iarta-ma, avva. Cand am intrat, la inceput, in chinovie, am zis cugetului meu: "Tu si un magar sunteti una. Asa cum magarul lovit nu scoate nici un cuvant, nu ocaraste si nu judeca si nu raspunde nimic, tot asa si tu". Cum zice psalmul: "Ca un dobitoc m-am facut in fata Ta si tot timpul voi fi cu Tine".