Povestea scolii mele(1)

UNIVERSITATEA BABEŞ-BOLYAI DIN CLUJ

FACULTATEA DE ISTORIE ŞI FILOSOFIE

INSTITUTUL DE ISTORIE

POVESTEA ŞCOLII MELE

1990-2012

Coordonator ştiinţific:

Conf.dr. Ionuţ Costea

Autor:

Livia Ghiurcuţa (Mogoş)

2012

Livia Ghiurcuţa (Mogoş) - Liceul Teoretic “Aurel Lazăr”, Oradea

2

CUPRINS

În loc de introducere.........................................................................................................p. 3

1. Scurt istoric al fondării liceului şi motivaţia alegerii temei

2. Contextul teoretic: Istoriografia temei

3. Structura lucrării

Cap. I. Descrierea proiectului de cercetare..................................................................p. 11

I.1. Metodologie şi elemente de noutate aduse de cercetare...................................p. 11

I.2. Descrierea grupului ţintă....................................................................................p. 14

I.3. Ghidul de interviu...............................................................................................p. 15

I.4. Diseminarea proiectului......................................................................................p. 16

Cap. II. Spiritul lăzărist..................................................................................................p. 18

Cap.III.Particularităţile vieţii lăzăriste în internat şi în afara acestuia....................p. 24

Cap. IV. Oamenii de lângă noi.......................................................................................p. 27

Dincolo de cuvinte (Concluzii) .......................................................................................p. 35

Bibliografie........................................................................................................................p. 38

Anexe.................................................................................................................................p. 41


3

ÎN LOC DE INTRODUCERE...

„Rădăcinile nu reprezintă doar trecutul arborelui,

ci factorii de supravieţuire”.

(PF Cristodoulos, vol. Europa nostra, p. 18)

1. Scurt istoric al fondării şiceului şi motivaţia alegerii temei.

Şcoala este unul dintre cele mai importante panacee de cultură, „locul în care nu putem şi

nici nu trebuie să învăţăm totul. Dar unde va trebui să învăţăm, să înţelegem, să apreciem, să

acceptăm şi să asumăm, dacă este cazul, provocările cu care ne confruntăm zi de zi”1. Însă

modificările politice, care se produc adesea în societate, nu ocolesc nici învăţământul care de cele

mai multe ori are de suferit fără voia sa.

Astfel, în municipiul Oradea, în urma evenimentelor din 1989, secţiile cu predare în limba

română, care au funcţionat până atunci împreună cu cele ale minorităţilor, au fost nevoite să se

constituie în unităţi şcolare separate. Această schimbare a fost posibilă datorită drepturilor

revendicate de minorităţile naţionale de a-şi crea propriile instituţii de învăţământ deşi, conform

creştinismului, Mântuitorul responsabilizează actul pedagogic şi urmăreşte desăvârşirea

persoanei, dar nu în mod izolat, ci în comuniune unii cu alţii, întrucât învăţământul creştin nu este

unul omenesc, ci dumnezeiesc. Dar, conform aceloraşi precepte creştine, nu putem judeca pe

nimeni pentru că „oricine ai fi tu, care judeci pe altul, nu te poţi dezvinovăţi; căci prin faptul că

judeci pe altul, te osândeşti singur; fiindcă tu, care judeci pe altul, faci aceleaşi lucruri” (Sf.

Augustin).

În contextul dat, prin lucrarea de faţă ne propunem să prezentăm scurta istorie a liceului

prin interviuri luate profesorilor şi foştilor elevi care şi-au legat destinele de instituţie, încercând

să desprindem sentimentele, trăirile şi motivaţia care i-a determinat să-şi dorească o şcoală a lor

şi a copiilor pe care-i coordonase până la acea dată.

Ca urmare, lucrarea intitulată „Povestea şcolii mele 1990 - 2012”, îşi propune aducerea

cât mai aproape a foştilor şi actualilor dascăli, a foştilor şi actualilor elevi, un arc peste timp între

generaţiile de profesori şi elevi, pentru cunoaşterea istoriei trecute şi a oamenilor care şi-au legat

1 Băluţoiu Valentin, s.a., Istoria secolului al XX-lea şi educaţia pentru cetăţenie democratică, Centrul Educaţia

2000+, Bucure;ti, 2006, p. 6


4

destinele de evoluţia Liceului Teoretic „Aurel Lazăr” din Oradea, o punte de legătură între trecut,

prezent şi viitor. Este meritul celor care, în vremuri tulburi create de evenimentele anului 1989,

au avut tăria să meargă mai departe şi să pună piatra de temelie unei unităţi şcolare în limba

română, cu deschidere spre toţi cei care venind aproape de fondatorii săi, începând cu anul 1990,

să parcurgă, la bine şi la rău, drumul sinuos ce-i fusese hărăzit.

Pornind de la aceste considerente, argumentele, motivele sunt atât de natură ştiinţifică

cât şi de natură pedagogică şi metodică.

Din punct de vedere ştiinţific, lucrarea de faţă doreşte să

introducă cititorul în lumea anilor 1989-1990 când, datorită

evenimentelor prin care trecea ţara noastră, toate domeniile de activitate

sufereau modificări majore, inclusiv învăţământul, educaţia. În

consecinţă, lucrarea este un studiu de caz care doreşte şi, cred că a şi

reuşit, să vină în continuarea Monografiei Liceului Teoretic „Aurel

Lazăr” din Oradea, apărută la Tipografia de Vest Oradea, în anul 2005. Pe baza istoriei orale, a

informaţiilor obţinute de grupul ţintă, istoria liceului poate deveni o lectură alternativă la trecut, o

istorie a trecutului în prezent, o punte de legătură între generaţiile de ieri şi de astăzi, un trecut

mereu prezent în memoria colectivă a celor care-şi leagă sau şi-au legat activitatea de această

unitate şcolară.

Născut ca şi pasărea Phoenix, liceul merită a fi supus unui studiu în care să fie antrenaţi

actorii principali ai fondării sale în anul 1990 dar şi, foştii educatori, mentori şi învăţăcei care au

păşit, cândva, pragul acestei instituţii situte la graniţa de vest a României

Conform deciziei nr. 28 din 1 februarie 1990, emisă de Consiliul Judeţean Bihor al

Frontului Salvării Naţionale, se înfiinţa Liceul Teoretic „Aurel Lazăr” din Oradea constituit din

secţia română de la Liceul „Ady Endre” (fostul Liceu Industrial nr. 5) şi din secţia română de la

Şcoala Generală nr. 9. Data naşterii acestei instituţii şcolare este 12 februarie 1990.

„Sălile de clasă erau la vremea aceea pentru instituţia care era proiectată în regimul

respectiv, adică (...) erau săli de clasă de până în 20 de locuri, care erau pentru seminarii, şi erau

săli de clasă pentru amfiteatru, pentru săli de curs, care aveau până în 60 de locuri, deci nu era o

clădire care sa corespundă învăţământului preuniversitar, de aceea intrarea noastră acolo a fost o


5

soluţie de moment şi pentru care au luptat oameni şi din afara şcolii, şi care au manifestat foarte

multă înţelegere, sentiment patriotic şi bun- simţ, umanitate pentru cei care erau pe stradă”2.

Acest lucru ne-a fost relatat şi de d-na Sfîrlea Doina, primul director adjunct al tânărului

liceu:

„Am intrat pe 12 februarie 1990, ca dată a începerii cursurilor. Dar, cunoştinţa noastră cu

viitorul Liceu” Aurel Lazăr ” a fost ceva mai devreme, de prin decembrie, ianuarie. Decembrie

1989, când vremurile erau foarte tulburi şi ianuarie 1990, când se încerca limpezirea unor

evenimente, mai ales a urmărilor unor evenimente. Dar, în vremurile tulburi, oamenii au

comportamentul unor rozătoare. Mulţi dispar când e primejdie, aşa ca de pe vapor, (…) şi rămân

de obicei oamenii de sacrificiu şi, lipsind modestia pentru un moment, oamenii de demnitate”3.

Clădirea actualului liceu, aşa cum deja s-a amintit, nu a fost proiectată de la început

pentru a funcţiona ca instituţie şcolară

preuniversitară însă, pe parcursul anilor, prin

practicarea unui management performant, spaţiile

şcolare au fost adaptate şi optimizate spre a permite

o mai bună desfăşurare a procesului instructiv-

educativ.

Unitatea şcolară este amplasată în zonă

centrală, în apropierea Primăriei, rezervorul de populaţie şcolară constituindu-l şcolile generale

din municipiu şi din alte oraşe ale judetului, din comunele limitrofe municipiului Oradea.

Liceul îşi începea activitatea4 cu un număr de 865 elevi, dintre care 540 la cursul de zi şi

325 la cursul seral, cu 46 de cadre didactice: 30 profesori, 8 ingineri şi 8 maiştri, având la

conducerea sa pe profesorul de istorie Gheorghe Turdean-director şi pe d-na profesoară de limba

şi literatura română, Doina Sfîrlea-director adjunct care, preciza cu ocazia împlinirii a 15 ani de

existenţă ai liceului, că aceast aşezămând de cultură este:. „Născut din durerea mută a unei

demnităţi ofensate nedrept după vremurile tulburi din decembrie 1989. Tributul lacrimilor

zdrobite s-a răsucit în torţa vie a trudei în faptă şi cuvânt ca şcoala românească să fie stăpână la ea

acasă în Patria Română. Durerea, amărăciunea, dorul de dreptate şi izbândă se torceau în fuiorul

2 Sfîrlea Doina, interviu „Povestea şcolii mele” din data de 16 octombrie 2012, caseta nr. 1, f. 1 3Ibidem 4 „Crişana liberă-cotidian democratic al judeţului Bihor”, an II, nr. 55/25 februarie 1990, articolul „Florile de pe

catedră” de Gabriel Georgescu, p. 1


6

zilelor şi nopţilor în care făceam cărare pe la stăpânii vremelnici ca să te avem sălaş de

învăţătură. Am simţit atunci mirosul trădăriii, subţirimea solidarităţii sufletelor mici speriate de

risc, dar şi puterea caracterelor mari care ştiu să se dăruiască pentru cauzele drepte ale neamului

românesc”5.

Clădirea liceului nu era una adecvată funcţionării unei şcoli. Cum arăta clădirea nu era

principala prioritate a cadrelor didactice şi a elevilor obligaţi să-şi desfăşoare activitatea sub

semnul incertitudinii. Cu toate acestea, profesorii fondatori au şi astăzi prezentă, în memoria

vizuală, imaginea clădirii din anii '90. Printre aceştia şi doamna profesoară Vînturache Luminiţa

Zamfira care menţionează în interviul acordat grupului ţintă că:

„Ce conta cum arăta atunci ? Principalul a fost că am primit-o ca sediu pentru şcoală...

Clădirea arăta bine, dar nu era în acel moment, adecvată cerinţelor. Erau doar câteva săli de curs,

mici, cu o catedră şi câteva scaune, insuficient pentru procesul instructiv-educativ care urma să

aibă loc aici. Ţin minte că eram singura şcoală care avea soldaţi la poartă. De ce? Pentru că în

timpul mişcărilor din decembrie 1989, armata a pus stăpânire pe această clădire şi a durat o

săptămână, după ce ni s-a atribuit acest spaţiu, până să se facă predarea-preluarea clădirii şi să se

scoată toate liniile telefonice speciale din clădire.

Sâmbătă am aflat că am primit această clădire şi m-am dus s-o văd. Delegaţia noastră,

alcătuită din cei doi directori Gh. Turdeanu, Doina Sfîrlea şi Ştefan Popa (professor de fizică-

n.n.) discutau în fosta direcţiune, cu cei de la armată stabilind ce-şi ia armata din bunurile de

acolo şi ce lasă noii şcoli. Am dat telefoane să adun colegii, elevii, părinţii, pentru curăţenie şi,

mai ales, să anunţ elevii că luni vom intra la ore.

La ora 16,00 a început treaba care s-a încheiat, impropriu spus, a doua zi, duminecă seara.

Unii erau cu munca de sus, directorii îşi vedeau de organizarea activităţii de luni încolo; Dorin

Chifor şi Ravaru Gabriela, ajutaţi din când în când şi de Rodica Sabău (care bântuia, ca şi mine,

peste tot, neştiind ce să mai facem) au lucrat la orar într-o cameră de internat. Alţii cu munca de

jos, adică de la parter unde inginerii şi maiştrii, profesorii Ştefan Popa, Petru Budiuri, Nicolae

Orăviceanu au dărâmat zidul dintre două birouri pentru a face o sală de clasă, actuala sală 14. Am

cărat de la etajul IV la parter paturile soldaţilor, pentru a elibera o altă sală. Greu. Ne-au ajutat şi

doi soldaţi. Ne-am înţeles bine cu ei. Am măturat, am aspirat (4 ore numai mocheta din actuala

Sală festivă), am stat în genunchi să frecăm parchetul, caloriferele, am spălat zeci de geamuri, pe

5 Monografia Liceului Teoretic “Aurel Lazăr” Oradea, Editura Imprimeriei de Vest Oradea, 2005, p. 138


7

jos în clase, prin toalete, am mutat birouri, scaune, dulapuri (...). Cum termina ce avea de făcut,

fiecare căuta altceva de lucru. Nimeni n-a stat degeaba. Totul ca să putem intra la ore. La un

moment dat le-am spus să ţină minte momentele acestea că acum noi facem istorie. L-am chemat

urgent pe fotograf, pe domnul Nagy, şi aşa avem azi atâtea fotografii chiar de dinainte de a se

intra la oră. A fost greu în sâmbăta şi duminica aceea, dar am lucrat împreună, am mâncat

împreună, am spus bancuri împreună (...). Ce-mi plăcea când ieşeam pe hol şi auzeam hohote de

râs. Simţeam cum, încet-încet, şcoala prinde viaţă (...).

Luni au venit elevii (...). Toată lumea era fericită (...). Nu conta că în clase nu erau destule

scaune, stăteau trei elevi pe două scaune sau băieţii, şmecheri, profitau de situaţie să ţină fetele în

braţe, nu conta că nu aveam table. Eram împreună noi cu elevii noştri sau invers, elevii cu colegii

şi diriginţii lor. Nici săli nu erau destule. De exemplu, în actuala Sală festivă, fiind mai mare, erau

două clase. În faţă, o clasă a XII-a unde Petre Budiuri, profesor de istorie, le vorbea elevilor

despre personalitatea lui Aurel Lazăr, ales patron spiritual al noului liceu şi în spate, clasa mea, a

X-a, cărora le vorbeam despre triunghiul amoros în comedia „O scrisoare pierdută” de I.L.

Caragiale. Vorbeam încet, să nu ne deranjăm

unii pe ceilalţi. Şi era o linişte de mormânt”6.

Numele liceului, Aurel Lazăr, a fost

ales de unul dintre profesorii care a

funcţionat în şcoală încă de la începuturile

sale, Petru Budiuri, profesor de istorie şi

ştiinţe socio-umane. Deşi în arhiva liceului

nu există nici un document care să susţină

acest lucru, cele 7 cadre didactice care predau

în această instituţie încă de la naşterea sa

susţin această ipoteză (Luminiţa Vînturache

- profesor de limba română, Liana Popa -

profesor de limba engleză, Carmen Chira –

profesor de limba engleză, Ana Tuduce - profesor de biologie, Rodica Turcaş - prof. de chimie,

Rodica Sabău - profesor de chimie, Livia Ghiurcuţa (Mogoş) - profesor de istorie).

6 Vînturache Luminiţa Zamfira, interviu „Povestea şcolii mele” din data de 10 iulie 2012, caseta nr. 1, f. 1 şi 2


8

În prezent, institutia funcţionează doar cu clase de gimnaziu şi liceu, într-un singur

schimb: 4 clase de gimnaziu şi 17 clase de liceu.

Cele mai frumoase cuvinte, inserate în ziarele locale în anul 1990, le regăsim după

aproape două decenii şi jumătate, în articolul „Florile de pe catedră” a lui Gabriel Georgescu7:

„Atunci era 12 februarie 1990 – începutul de săptămână şi începutul de drum, totodată, pentru

Liceul Teoretic “Aurel Lazăr” din Oradea care a intrat în reţeaua şcolii româneşti de după

Revoluţia din 22 decembrie 1989. Un act de naştere inedit am putea spune, deschizând o filă de

istorie nouă ce va rămâne în memoria timpului”.

Din punct de vedere pedagogic şi metodic, lucrarea doreşte o apropiere a elevilor de

disciplina istorie, de multe ori ocolită datorită multitudinilor de fapte, procese, evenimente care

fac dificilă înţelegerea sa dar, mai ales, de istoria orală prin care elevul devine actorul principal al

propriei sale istorii. O incursiune în trecutul istoriei liceului la care elevul învaţă reprezintă o

modalitate accesibilă oricărui elev din clasele a X-a şi a XI-a (viitoare clase a XI-a şi a XII-a în

anul şcolar 2012-2013), o familiarizare cu surse inedite de documentare, metode moderne de

cercetare şi, nu în ultimul rând, cu un nou tip de istorie, cea orală.

De asemenea, prin această lucrare, dorim să împlinim legământul primei promoţii,

reprezentată printre alţii de elevul Adrian Perţe, Brigitta Codus şi Robert Ionescu „de a învăţa

învăţând ce înseamnă democraţia şi libertatea în România liberă şi democratică. Iar în clase, pe

catedre, flori. Flori pentru sărbătoarea de fiecare zi a acestui liceu, a elevilor şi dascălilor lor”8.

Este bine să nu ne uităm trecutul, să nu uităm pe cei care au îndeplinit această misiune dificilă, pe

cei care au păstorit, în decursul existenţei sale, destinele atâtor şi atâtor mii de elevi şi şi-au pus

întreaga viaţă în slujba învăţământului românesc orădean.

Ne plecăm frunţile şi vă salutăm, acum pe voi, cei care aţi reuşit să aduceţi zâmbete şi

lumină în ochii elevilor şi părinţilor lor, în momente de cumpănă şi cotitură pentru secţia română

a fostului Liceu Industrial nr. 5 din Oradea. Un pios omagiu vouă! Aduc elevii care au alcătuit

grupul ţintă a acestui proeict educativ.

Pedagogul ideal, suprem, este însuşi Hristos: ...învăţaţi-vă de la Mine, că sunt blând şi

smerit cu inima şi veţi găsi odihnă sufletelor voastre (Matei 11, 29). Întăreşte această afirmaţie şi

7 „Crişana liberă-cotidian democratic al judeţului Bihor,” an II, nr. 55/25 februarie 1990, p. 1 şi 3 8 Ibidem, p. 3


9

Clement Alexandrinul când afirmă că (...) numai El, Fiul şi Cuvântul lui Dumnezeu poate investi

calitatea de pedagog cu atributele desăvârşirii.

2. Contextul teoretic: Istoriografia temei

Din punct de vedere istoriografic, lucrarea se încadrează în discursul istoriografic

contemporan care aduce istoria trecută în istoria recentă prin experienţe de viaţă individuale şi

colective. Ea se limitează la un studiu de caz, nu se vrea a fi o monografie a şcolii ci doar o

readucere în prezent a rolului pe care l-au avut anumite persoane în creşterea prestigiului liceului.

Pornind de la premisa că „identitatea individuală intră în ceea ce se numeşte istorie

umană, caldă”9, tema istoriei unei instituţii, circumscrisă istorie locale, deschide o perspectivă

nouă de cercetare istorică. Aici regăsim, poveşti de viaţă, scrieri memorialistice, istoria

mentalităţilor, istoria conflictelor dintre generaţii, modele de natură practică, elocvente pentru a

cunoaşte istoricul, spiritul şi cultura unei instituţii, în cazul acesta, unei instituţii de învăţământ

preuniversitar.

Publicaţiile provenite din sfera istoriei orale, din mediul ştiinţific occidental şi românesc,

care au lansat teme de dicuţie în jurul problematicii instituţiilor, problemei socialului sau a

problemei culturii, ne permit identificarea perspectivelor teoretice şo metodologice.

Considerate „pilule împotriva uitării”, documentele arhivistice sunt dovezi incontestabile

ale existenţei noastre, „arme împotriva uitării”, după cum spunea cercetătorul german Helmut

Muller-Enbergs, prezent la cea de-a XV-a ediţie a Şcolii de vară de la Sighetul Marmaţiei, din

intervalu 16-23 iulie 2012. Însă, deosebit de important este şi punctul de vedere al Anei

Blandiana care susţine ipoteza conform căreia: „Atunci când justiţia nu reuşeşte să fie o formă a

memoriei, memoria singură poate fi o formă a justiţiei”.

Ideea tratării istoriei şcolii pe baza istoriei orale nu este o noutate. Recent, la Cluj-Napoca

a fost lansată lucrarea Poveste de licean - 90 de ani de învăţământ românesc, ediţia a II-a, f.e.,

Cluj-Napoca, iunie 2012. Şi atunci, pe bună dreptate ne-am pus întrebarea de ce să nu facem şi

noi acest „arc peste timp” prin intermediul căruia să retrăim momentele frumoase ale naşterii

instituţiei.

Referindu-ne strict la tema tratată de noi, „Povestea şcolii mele”, cu excepţia surselor

istorice deja menţionate, Monografia Liceului Teoretic “Aurel Lazăr” Oradea şi unele articole

9 Radosav Doru, Istoria orală – metodă, concept, şcoli, note de curs, 9 aprilie 2012


10

din presa locală, nu există lucrări edite care să prezinte modalitatea de formare, evoluţie şi

existenţă a acestui liceu. Cu toate acestea, pe baza documentelor primare, arhivistice, existente în

Arhiva liceului, a publicaţiilor şcolare, destul de numeroase din 1990 încoace, printre ele

amintim: „Lăzăriştii”, „Jurnaliştii”, „Foaie de istorie”, „Orizonturi”, „As”, „Olimpus”, „1 iunie”,

le-a fost deschisă elevilor perspectiva spre cercetarea istorică, o integrare a poveştilor de viaţă, a

memoriei individuale în istoria şi memoria comunitară.

3. Structura lucrării

Lucrarea a fost gândită şi structurată pornind de la materialul bibliografic edit, precum şi

de la interviurile realizate de grupul ţintă al proiectului. Dacă prima parte a lucrării, În loc de

introducere, abordează problema, pe scurt istoricului Liceului Teoretic „Aurel Lazăr” din

Oradea însă, îmbinat cu motivaţia alegerii temei, a istoriografiei generale şi a acelei particulare

a problemei, după această parte pur introductivă, în primul capitol a fost abordată Descrierea

proiectului de cercetare. Acest capitol este structurat pe patru paliere care tratează:

Metodologia şi elemente de noutate aduse de cercetare, Descrierea grupului ţintă, Ghidul de

interviu: Cum a fost construit, care sunt temele şi întrebările principale şi Diseminarea

proiectului.

Capitolul al II-lea, intitulat Spiritul lăzărist, îşi doreşte să aducă generaţiile de profesori şi

a foştilor elevi lăzărişti cât mai aproape de cei de azi, pentru a descoperi împreună „marea

familie lăzăristă”, pentru a o menţine şi o adapta noilor mutaţii, pentru a elimina

individualismul şi egoismul şi pentru a ne face pe fiecare dintre noi, atunci când vorbim de

această familie să ne referim la „Noi”, toţi cei care am contribuit direct sau indirect la cultura

organizaţională a acestei unităţi de învăţământ.

Cel de-al III-lea capitol, Particularităţile vieţii lăzăriste în internat şi în afara acestuia,

a apărut în momentul în care, foştii absolventi din anii '90, care au locuit în internatul şcolii, au

la rândul lor copii care locuiesc în acelaşi internat dar modernizat după ultimele standarde. A

doua casă a devenit, în acest context, obiectul şi, în acelaşi timp, subiectul discuţiilor prezentei

lucrări. Vechea „meditaţie”, prin care foştii „internişti lăzărişti” se pregăteau pentru orele de

curs din ziua următoare, a fost înlocuită cu pregătirea „în cameră”, iar televizorul din cantină a

fost înlocuit cu laptop-uri şi aparate moderne audio-video cu ajutorul cărora elevii îşi petrec o

bună parte din timpul liber.


11

Capitolul al IV-lea, Oamenii de lângă noi, tratează, pe baza interviurilor realizate de

elevi, trăirile, sentimentele, implicarea şi devotamentul pe care l-au avut şi îl au cadrele didactice

şi elevii faţă de liceu şi faţă de cultura organizaţională.

Finalul lucrării are, în loc de concluzii, o parte intitulată Dincolo de cuvinte denumire

care ni s-a părut mai potrivită pentru o astfel de temă şi metodă de cercetare. Lucrarea cuprinde,

de asemenea, Bibliografie şi Anexe, acestea din urmă evidenţiind aspectele mai importante ale

activităţilor care au fost demarate în intervalul mai-noiembrie 2012.

O bună educaţie este izvorul întregului bine din lume, spunea Immanuel Kant, în timp

ce, patronul spiritual al liceului, marele patriot orădean şi naţional Aurel Lazăr, spunea la 25

aprilie 1923: Aici se cere suflet…, iar sufletul trebuie cultivat, trebuie întărit cu cultură

românească, cu cât mai multă carte10

.

CAP. I. DESCRIEREA PROIECTULUI DE CERCETARE

„Acolo unde eşti se află lumea întreagă”.

(WiIliam Shakespeare)

I.1. Metodologie şi elemente de noutate aduse de cercetare

Lucrarea „Povestea şcolii mele în perioada 1990-2012”, dincolo de a fi un studiu de caz, o

temă cu implicaţii sociale, culturale şi educaţionale, lucrarea este rezultatul direct al implicării

elevilor în cercetarea istorie, într-o altfel de cercetare care să le permită înţelegerea trecutului prin

prisma prezentului.

Din punct de vedere metodologic, conţinutul lucrării a necesitat munca în echipă, pe de o

parte, şi studiul individual, pe de altă parte, îmbinându-se perfect studiul în bibliotecă cu munca

de teren. Dincolo de simpla expunere şi explicare a proiectului, de prezentarea structurii sale,

interviul a devenit principalul mijloc de cercetare al elevului din două puncte de vedere: în primul

rând, din punctul de vedere al stabilirii tipologiei întrebărilor care alcătuiesc „Ghidul de interviu”

care să nu creeze probleme nici intervievatului nici intervievatorului, iar în al doilea rînd, din

10 Zainea Ion, 1999, Aurel Lazăr (1872-1930) viaţa şi activitatea, Editura Presa Universitară Clujeană, Cluj-Napoca,

p.339


12

punct de vedere al transcrierii şi interpretării interviului cu toate aspectele „auxiliare” pe care

acesta le impune: starea de spirit a intervievatului, locaţia desfăşurării interviului, receptivitatea,

empatizarea cu intervieviatorul, mimica şi gesturile celui intervievat.

Îmbinând munca de bibliotecă şi arhivă cu cea practică, de teren, grupul ţintă a fost

permanent implicat în activitatea de construcţie şi redactarea întregului program care face

obiectul acestui proiect educativ. De altfel, lucrarea se pliază foarte bine pe proiectul lansat în

anul 2008 şi intitulat Oradea – centru cultural şi spiritual european. Cultură şi civilizaţie prin

care, în anul 2010, cu finanţare din partea Primăriei Municipiului Oradea, patru cadre didactice şi

18 elevi lansau lucrarea „Raze de lumină în cultura orădeană interbelică”.

Motivaţia a fost una puternică, pornindu-se de la dorinţa de atragere a elevilor în

studierea trecutului istoriei liceului până la dorinţa de a completa, cu no i date, Monografia

Liceului Teoretic „Aurel Lazăr”, apărută în anul 2005. Este vorba de o altfel de abordare a

acestei probleme văzută prin ochii celor care într-un fel sau altul şi-au legat destinul de această

instituţie.

Fixarea prezentului în extensiile trecutului şi viitorului vine dinspre imperativele

refondării succesive a identităţii. Este vorba de o „secreţie voluntară şi organizată” în faţa unei

memorii ce tinde mereu să fie pierdută în tasările temporale, în aplatizările pe care timpul le face

asupra istoriei trăite, asupra unui trecut „care se subţiază în permanenţă”11

.

Pliate pe motivaţie, obiectivele proiectului au vizat: dezvoltarea capacităţilor de

comunicare între generaţii şi medii de viaţă diferite; valorificarea propriei cercetări prin realizarea

unei lucrări şi a unei expoziţii cu mărturii ale celor care au fost profesori şi elevi în liceu, la

începuturile acestuia şi nu numai; identificarea spiritului de a fi profesor şi elev în liceul nostru

folosind metodele de investigare specifice istoriei orale.

Am avut în vedere selectarea acelor metode de cercetare care să asigure o coerenţă

logică şi susţinere acestui subiect. De aceea, am integrat permanent aceste comportamente într-un

cadru mai larg, pentru a avea o imagine complexă şi completă a perioadei în care s-au produs

schimbările suprinse de acest studiu de caz. Ca urmare, sursele de informare au mers, aşa cum

deja s-a amintit şi anterior, de la lucrările edite (monografia şcolii, presa, fotografii, albume,

jurnale, alte obiecte personale etc.), la documente de arhivă, interviuri şi studii de caz. 11 Anuarul de istorie orală nr. XI, Editura Presa Universitară Clujeană, Cluj-Napoca, 2011, articolul dlui Doru

Radosav „ De la locurile memoriei la memoria locurilor”, p. 6


13

„Dimensiunea calitativă a metodelor interdisciplinare din domeniul socio-umanului se

regăseşte plenar în cercetarea istorică, unde, prin intrarea ireversibilă în scenă a istoriei orale,

abordarea multiperspectivală dobândeşte noi semnificaţii – atât prin plusul cognitiv şi de

problematizare aduse cercetării istorice, cât şi prin potenţarea rolului educativ pe care, ca nicio

altă ştiinţă, Istoria îl are în societate”12

.

Elementele de noutate aduse de această lucrarea faţă de monografia anterioară dedicată

liceului nostru, pot fi aranjate pe o axă care să meargă de la subiectiv spre obiectiv, de la dorinţă

spre concretizare, de la general spre particular. În acest sens, merită să amintim:

implicarea directă a unor cadre didactice şi elevi (sau foşti elevi) în stabilirea celor mai

importante etape pe care le-a parcurs liceul în decursul existenţei sale;

reliefarea “spiritului lăzărist” făcând apel la memoria individuală integrată însă celei

colective; importanţa apariţiei pe harta reţelei de licee şi şcoli orădene a acestui liceu în

timpuri tulburi pentru educaţia românească (evenimentele din 1989);

ce ar trebui şi cum ar trebui să acţionăm, noi cei de astăzi, pentru ca instituţia să se menţină

în ierarhia şcolilor de prestigiu din municipiu şi judeţ.

„Învăţarea în grup exersează capacitatea de decizie şi de iniţiativă, dă o notă mai personală

muncii, dar şi o complementaritate mai mare aptitudinilor şi talentelor, ceea ce asigură o

participare mai vie, mai activă, susţinută de foarte multe elemente de emulaţie, de stimulare

reciprocă, de cooperare fructuoasă”13

.

Cultura educaţională pertinentă şi mereu adaptată schimbărilor, în spiritual şcolilor

europene, este un element fundamental al acestei unităţi de învăţământ bihorean. De aceea,

considerăm că a meritat aplecarea noastră asupra acestui tip de temă dintr-o altă perspectivă

decât cea a unei simple monografii.

Această trecere de la memoie la istorie impune fiecărui grup să se redefinească identitar

prin activitatea propriei sale istorii, memorii şi a memorializărilor. Această activare (...) face din

fiecare „propriul său istoric”14

.

12 Cf. Coroi Livia, articolul „O experienţă de cercetare” în Anuarul de isrorie orală nr. XII, Editura Presa Universitară

Clujeană, Cluj-Napoca, 2010, p. 43 13 Cerghit Ioan, Metode de învăţământ,Editura Didactică şi Pedagogică, Bucureşti, 1997, p. 54 14

Anuarul de istorie orală nr. XI, Editura Presa Universitară Clujeană, Cluj-Napoca, 2011, articolul dlui Doru

Radosav „ De la locurile memoriei la memoria locurilor”, p. 6


14

I.2. Descrierea grupului ţintă

Pentru realizarea acestui studiu de caz şi a continuării sale prin proiectul amintit anterior,

s-a creat grupul ţintă. El cuprinde o parte a elevilor care alcătuiesc grupul ţintă al proiectului, este

vorba doar de un număr de 13 elevi ( 4 elevi din clasa a XI-a C, 4 din clasa a XI-a D şi 5 elevi din

clasa a XII-a B).

Pentru o selecţie riguroasă s-au avut în vedere două aspecte:

1. Motivaţia elevilor (gradul de implicare în studierea temei) dar şi experienţa pe care unii dintre

aceştia o au în folosirea interviului ca modalitate de alcătuire a unei lucrări ştiinţifice;

2. Utilitatea temei propuse de coordonator în pregătirea ulterioară a elevului.

Pentru aceasta, a fost aplicat un chestionar strucrurat pe un număr de 14 întrebări, parte

dintre acestea presupunând doar plasarea răspunsului pe o scală valorică, iar cealaltă parte

solicitând formularea unei păreri, opinii, impresii despre tema propusă spre a fi cercetată. Prin

aplicarea chestionarului nu s-a urmărit atragerea unui anumit tipar de elev ci, doar pe acei elevi

dispuşi să efectueze o muncă de voluntariat fără a aştepta o recompensă în schimbul acestui

efort. De asemenea, s-a mai avut în vedere gradul în care elevii sunt dispuşi să renunţe la o parte

din vacanţa lor pentru a merge pe teren în vederea aplicării şi apoi a interpretării interviurilor

obţinute de la persoanele selectate.

Reunind elevi cu vârste cuprinse între 17 şi 18 ani, grupul care s-a ocupat de

intervievarea celor mai importante persoane care şi-au legat sau îşi leagă, în continuare, numele

de această instituţie, dispun şi de o mică experienţă în ceea ce priveşte interviul ca metodă de

realizare e unei lucrări ştiinţifice deoarece, până în prezent, interviul uzitat a fost cel scris şi

filmat, nu înregistrat

Pentru o eficienţă maximă, grupul ţintă a fost organizat în mini-grupuri formate din doi

elevi, urmând ca prin rotaţie, fiecare să intervieveze cel puţin o persoană. Aceeaşi metodă a fost

folosită şi în cazul transcrierii fiecărui interviu. Pentru o cât mai corectă relatare a poveştilor de

viaţă, a mediului în care a fost făcut interviul, a gesturilor persoanei cu care elevul a intrat în

contact, a intensităţii trăirilor şi sentimentelor acestora, cei doi elevi componenţi ai unui mini-

grup au lucrat împreună şi în acest sens.

Ca urmare, în intervalul iunie-octombrie 2012, cei 13 elevi care au format grupul ţintă, au

fot instruiţi în legătură cu etapele derulării proiectului, a fost alcătuit ghidul de interviu (profesori


15

şi absolvenţi), s-au stabilit persoanele care trebuiau intervievate şi s-au stabilit regulile de

transcriere a interviurilor (vezi Anexa nr. 2). De asemenea, grupul ţintă a fost permanent în

legătură cu persoanele care au dorit să-şi spună povestea legată de şcoală, să-şi exprime

sentimentele, trăirile, impresiile dar şi modul în care activitatea desfăşurată în liceu le-au marcat

personalitatea şi evoluţia ulterioară a carierei.

Transcrierea fiecărui interviu va fi realizată de către elevii implicaţi în proiect conform

unui protocol stabilit prealabil, îmbinându-se calea tradiţională cu cea a mijloacelor audio-video.

Stocarea informaţiilor se va realiza în format electronic, iar prelucrarea lor se va face în

scopul redactării unei broşuri/lucrări despre viaţa în liceul nostru de la înfiinţare şi până în

prezent.

I.3. Ghidul de interviu

A fost conceput împreună cu elevii care formează grupul ţintă antrenat în derularea

proiectului. Întrebările complexe, merg de la date generale despre persoana/persoanele

intervievată/intervievate, la colegii de clasă, de liceu sau alături de cei alături de care şi-au

desfăşurat activitatea, în cazul profesorilor şi al foştilor directori ai şcolii.

Informaţii despre profesori, persoanele angajate în cadrul aparatului didactic auxiliar şi nu

numai, au reprezentat un alt domeniu de interes pentru intervievatori. Nu puteau lipsi întrebări

despre activităţile şcolare şi extracurriculare ale foştilor elevi, despre conţinutul materiilor

studiate, despre rezultatele obţinute pe parcursul anilor de şcoală, atitudinea pe care au adoptat-o

faţă de problemele adolescenţei, precum şi despre responsabilităţile şi ataşamentul pe care foştii

dascăli şi absolvenţi îl au în continuare faţă de această instituţie. Toate deopotrivă au reprezentat

interes şi curiozitate din partea grupului ţintă, o oglindă a modului în care elevii văd şi înţeleg

istoria liceului în care învaţă.

Prin ochii generaţiilor de elevi şi dascăli, care au păstorit destinele şcolii în etape de

existenţă diferite, actuala generaţie poate reconstitui mental, vizual, imaginar dar, paradoxal, în

acelaşi timp şi realist, viaţa de odinioară a şcolii.

Totodată, prin întrebările cuprinse în ghidul de interviu am dorit să surprindem şi

elementele care au caracterizat şi caracterizează „spiritul lăzărist” (vezi Anexa nr. 1, Ghidul de

interviu-pentru foşti şi actuali profesori şi pentru absolvenţi). Prin numai trei cuvinte-cheie,


16

fiecare dintre cei intervievaţi au redat esenţa politicii educaţionale prezentă în această unitate

şcolară.

Prin tot ceea ce am scris, dorim să se confirme că: „Istoria orală schimbă scrierea istoriei

tot aşa cum romanul modern a transformat scrierea ficţiunilor literare: cea mai importantă

schimbare este aceea că naratorul este acum introdus în poveste şi devine parte a ei”15

.

I.4. Diseminarea proiectului

Pornind de la ideile lui Ritchie A. Donald în lucrarea sa din anul 1995, intitulată „Doing

Oral History”16

conform cărora, valorificarea şi diseminarea proiectelor de istorie orală, sunt

considerate „obiective de lungă durată”, proiectul pe care-l propunem nu se va încheia odată cu

finalizarea teoretică a lucrării.

Cercetarea de faţă, pe lângă diseminarea iniţială la nivelul şcolii şi la nivel de municipiu şi

judeţ, ea va fi cunoscută şi prin Simpozionul Naţional Oradea – centru cultural şi spiritual

european. Cultură şi civilizaţie, în partea de deschidere a lucrărilor acestuia, de ziua şcolii, pe 12

februarie 2013 când va fi lansată lucrarea „Povestea şcolii mele” precum şi pe site-urile de istorie

locală, cel realizat împreună cu Bibliteca Judeţeană „Gheorghe Şincai” din Oradea şi cel al şcolii,

intitulat simbolic, „File de istorie”.

Simpozionul, care va fi cuprins în anul acesta şcolar şi în graficul activităţilor MECTS,

este o oportunitate de a face cunoscută activitatea extracurriculară desfăşurată de grupul ţintă al

proiectului. Această activitate nu se va opri aici. Activitatea de colectare a noi date de la alţi foşti

profesori şi elevi ai liceului va continua şi după etapa de evaluare din luna noiembrie 2012 cu

aceeaşi elevi pentru a se finaliza lucrarea „Povestea şcolii mele” pe care sperăm să o lansăm de

ziua şcolii – 12 februarie 2013.

Apariţia articolelor despre proiect în „Foaia de istorie” şi „Lăzăriştii”, organizarea

expoziţiei de desene şi fotografii intitulată sugestiv „Povestea şcolii mele în oglindă”, articole de

presă (presa locală), alcătuirea unei mape cu cele mai importante etape ale proiectului,

prezentarea proiectului şi a lucrării cu diferite ocazii-concursuri naţionale şi internaţionale,

sesiuni de comunicări ştiinţifice pentru elevi şi profesori, alcătuirea unor pliante şi postere cu

imagini din perioada derulării activităţii, sunt doar câteva dintre modalităţile de diseminare ale

15 Anuarul de isrorie orală nr. XII, Editura Presa Universitară Clujeană, Cluj-Napoca, 2010, apud Alessandro Portelli

în „Ce face ca istoria orală să fie diferită”, pp. 242-243 16 Ritchie A. Ronald, Doing Oral History, New York, p. 191


17

prezentului proiect. Proiectul va fi făcut cunoscut elevilor şi cadrelor didactice din şcoală şi

exterior şi prin pliante, afişe şi un scurt filmuleţ de prezentare, materiale necesare pentru a ne face

auziţi şi văzuţi de toţi cei care simt sau doresc să simtă în „spirit lăzărist”.

Cea mai mare ralizare a proiectului şi a lucrării de faţă constă în implicarea directă a

elevilor în teme de cercetare a istoriei. Nu este pentru prima dată când la liceul nostru se face o

astfel de activitate. Ea vine în continuarea activităţilor demarate încă din anul 2009 când, în urma

unui protocol încheiat cu Arhivele Naţionale-Direcţia Judeţeană Bihor, un număr de 18 elevi au

desfăşurat un stagiu de practică în cadrul acestei instituţii, rezultatul fiind lucrarea Raze de lumină

în cultura orădeană interbelică, lansată în 12 februarie 2010 cu ocazia Zilei şcolii. Implicarea

elevilor într-o mini-cercetare istorică reprezintă o reuşită nu numai cu caracter didactic, ci şi de

natură sociologică.

Activităţile proiectului se vor derularea pe parcursul unei perioade mai îndelungate de

timp, perioadă ce va acoperi semestrul I al anului şcolar 2012-2013 şi parţial semestrul al II-lea.

Derularea activităţilor proiectului, începute în luna mai 2012, se poate evidenţia într-o statistică,

astfel:

Nr.

crt.

Activitate desfăşurată Responsabil Termen

1. Prezentarea structurată a proiectului şi

formarea grupului ţintă

Prof.coordonator

Profesori colaboratori

mai 2012

2. Ghidul de interviu şi stabilirea

intervievaţilor

Grupul ţintă

Profesor coordonator

iunie 2012

3. Efectuarea interviurilor şi transcrierea

acestora

Grupul ţintă iulie-15 octombrie

2012

4. Expoziţie-prezentarea produselor finale:

fotografie, prezentări, pliante, desene

Prof.coordonator


Grupul ţintă

septembrie-

noiembrie 2012

5. Articole „Foaia de istorie” şi

„Lăzăriştii”

Prof.coordonator


Grupul ţintă

decembrie 2012-

ianuarie 2013


18

6. Lansarea lucrării „Povestea şcolii mele”

Masă rotundă- „Întâlnirea generaţiilor”

Prof.coordonator


Grupul ţintă

februarie 2013

7. Simpozion Naţional Oradea-centru

cultural şi spiritual european. Cultură

şi civilizaţie

Prof.coordonator


Grupul ţintă

martie 2013

În funcţie de timpul pe care-l vom avea la dispoziţie, acest grafic va fi completat şi cu alte

activităţi. Este meritul elevilor implicaţi în derularea acestei cercetări de a face cunoscut opiniei

publice, comunităţii locale istoria liceului prin ochii generaţiilor trecute, a sentimentelor profunde

care i-au încercat pe cei care în anul 1990 şi-au dat mâna pentru a pune piatra de temelie unei noi

instituţii de învăţământ.

CAP. II. SPIRITUL LĂZĂRIST

„...nu timpul te învaţă să gândeşti, ci firea şi educaţia timpurie”.

(Democrit)

Una dintre cele mai importante

realizări ale acestui liceu tânăr, este cea a

„spiritului lăzărist”. Dorind să se plaseze în

rândul liceelor de elită orădene, instituţia, prin

dascălii, elevii şi părinţii săi, a reuşit,

deopotrivă, să impună un model etic, demn de

invidiat şi de alte unităţi şcolare din municipiu,

judeţ sau din ţară.

Prin noul statut de şcoală europeană,

instituţia a demonstrat şi demonstrează, în

continuare, că este o instuţie de prestigiu pe


19

harta reţelei de unităţi şcolare din judeţ şi din ţară. Inimoşi, apropiaţi de elevi, punând accent pe

calitatea procesului instructiv-educativ şi receptivi la orice transformare inovatoare, cadrele

didactice se individualizează, fiind unici, din acest punct de vedere, în municipiu şi judeţ.

Numai „Noi”, împreună, vom reuşi să eliminăm individualismul, să ne axăm pe

reciprocitate, ajutor în caz de nevoie, să ne implicăm ori de câte ori este nevoie pentru formarea

unei culturi şi a unui model etic lăzărist. Iată cum am putea, pe scurt, să conturăm câteva dintre

principiile care stau la baza spiritului lăzărist orădean, a marii familii lăzăriste.

Aşa se explică şi faptul că foarte mulţi dintre absolvenţii acestei unităţi şcolare, ajunşi la

vârsta maturităţii şi-au îndrumat proprii copii să urmeze cursurile şcolii în care au învăţat odată şi

ei sau povestesc acestora despre liceu.

La rândul lor, cadre didactice ale acestei şcoli şi-au adus nepoţii, cunoştinţele, prietenii

pentru a studia la şcoala unde altădată au fost educatori, „părinţi” şi mentori generaţie de

generaţie sau împărtăşesc celor apropiaţi cele mai frumoase clipe petrecute în şcoală.

„Nu am rude – spune profesor Blaj Nicoleta, [însă – n.n.] am cunostinţe, prieteni şi

printre toti cei care au copii ce urmează să devină liceeni eu intotdeauna i-am indemnat să vină la

şcoala [noastra – n.n.] pentru că este o şcoală serioasă, există reguli şi atunci cănd există reguli

copiii nu au libertatea intotdeauna să facă numai ce doresc; există foarte multe activităţi

extraşcolare ceea ce copiilor le place (...) şi şcoala este de calitate, se face învăţământ de

calitate”17

.

Vînturache Luminiţa Zamfira, de asemenea, susţine că: „Categoric! Povestesc de câte ori

am ocazia, despre şcoala mea, cum îmi place să spun, le arăt poze, i-am adus la şcoală încă de

când erau în vacanţe, aici la Oradea, să vadă şcoala unde lucrez. Au participat nepoţii mei la

activităţi organizate în şcoală, la excursii prin ţară, organizate cu elevii mei, s-au împrietenit cu ei

şi nu numai nepoţii mei. De câte ori am ocazia mă întâlnesc la olimpiadele şcolare, am însoţit

lotul Bihorului patru ani la faza naţională a olimpiadei de limba şi literatura română, de atâtea ori

vorbesc cu mândrie de şcoala mea şi chiar invit alţi profesori să facă schimb de experinţă cu

şcoala noastră. Este ceea ce i-am învăţat pe copiii mei, zic eu, de la Consiliul elevilor şi aşa se

explică schimbul de experinţă pe care le-am făcut cu elevii din Botoşani, cu elevii din Blaj şi din

alte părţi ale ţării”18

.

17 Blaj Nicoleta, interviu „Povestea şcolii mele” din data de 10 septembrie 2012, caseta nr. 1, f. 4 18

Vînturache Luminiţa Zamfira, interviu „Povestea şcolii mele” din data de 10 iulie 2012, caseta nr. 1, f. 6


20

„Eu nu sunt nici orădeancă şi nici bihoreancă – spune cu zâmbet, dar nu de bucurie, Juncu

Rodica Angela, directorul adjunct al liceului - şi de aceea nu am rude în acest oraş şi nici măcar

în judeţ, dar dacă aş avea şi dacă mi-ar cere părerea, pe locul întâi le-aş recomanda acest liceu

dintre liceele orădene chiar şi dintre cele din judeţ datorită profesionalismului cu care-şi

desfăşoară activitatea personalul acestui liceu”19

.

Aşadar, cu sufletul mereu prezent pe holurile sau sălile de clasă, în curtea şcolii sau în

sala de lectură a bibliotecii, absolvenţi ai liceului nostru se întorc spre dascălii care odinioară le-

au conturat personalităţile, le-au îndrumat paşii spre viitorul ales şi şi-au încredinţat proprii copiii

în mâinile aceloraşi dascăli pe care i-au avut şi ei atunci când au fost elevi. Este o dovadă de

respect faţă de valorile, cunoştinţele şi cultura dobândită pe băncile unei şcoli care se năştea odată

cu democraţia românească a anilor '90.

„Sursele orale ne spun nu doar ce au făcut nişte oameni, dar şi ceea ce doreau ei să facă,

ce credeau ei că fac şi ceea ce cred ei acum că au făcut”20

.

Pornind de la acest mic citat despre oameni, în general, dar particularizându-l pentru cei

cu ajutorul cărora vom realiza lucrarea, am avut bucuria şi onoarea, în acelaşi timp, ca fiecare

dintre persoanele intervievate de elevii grupului ţintă să ne indice cel puţin trei cuvinte- cheie

pentru a defini ceea ce a reprezentat şi încă reprezintă „spiritul lăzărist” pentru ei.

Astfel, chiar dacă la intrarea în liceu, după cum

avea să relateze unul dintre absolvenţi, este vorba de

Monenciu Alexandru, „ne-am speriat de ei [face

referire la profesori - n.n.], va daţi seama la trecerea de

la şcoala generală la liceu erau mult mai exigenţi mult

mai (…) ni se păreau nouă mult mai răi, dar cu timpul

am învăţat ce le place, cum le place să îi tratăm, să le

caştigăm respectul (…)”, astăzi, când face o

retrospectivă a anilor petrecuţi pe băncile liceului

nostru, identifică „spiritul lăzărist” cu: învăţătură,

distracţie şi seriozitate21

.

19 Juncu Rodica Angela, interviu „Povestea şcolii mele” din data de 29 august 2012, caseta nr. 1, f. 3 20Cf. Alessandro Portelli, articolul „Ce face ca istoria orală să fie diferită” în Anuarul de isrorie orală nr. XII, Editura

Presa Universitară Clujeană, Cluj-Napoca, 2010, p. 235 21 Monenciu Alexandru, interviu „Povestea şcolii mele” din data de 5 septembrie 2012, caseta nr. 1, f. 2


21

Pentru alţi foşti elevi ai liceului, şi am avut aici în vedere pe Costa Traian Lucian, una

dintre expresiile care s-ar potrivi, cel mai bine, după părerea sa, pentru a defini „spiritul lăzărist”

ar fi: „distracţie (...) întrajutorare şi (...) în mod cert, o piatră de temelie pentru viaţă”22

.

Fostă elevă a liceului, Biriş Mihaela, vede la anii maturităţii, prin ochii fostului elev,

„spriritul lăzărist” ca fiind seriozitate, muncă şi satisfacţii mari apoi23

.

La rândul său, Oros Florin, actualmente profesor de istorie, consideră că „spiritul lăzărist”

„înseamnă așa în trei cuvinte: viitor, al doilea cuvânt ar fi dezvoltarea personalității și un al

treilea cuvânt (...) dezvoltarea profesională deci, alegerea unei meserii”24

.

Absolventă a liceului nostru, profil istorie-ştiinţe sociale, Koosa Emese-actualmente

studentă la a doua facultate, consideră că „spiritul lăzărist” se poate defini prin: „Punctualitate,

ordine şi respect”25

.

Fiecare dintre foştii absolvenţi, au relatat cât mai realist ceea ce reprezintă educaţia şi

spiritul lăzărist. Astfel, pentru Suciu Alina, “spiritul lăzărist” a reprezentat şi reprezintă

“inovație, ambiție și multă hotărâre” 26

.

Având o relaţie strict profesională cu liceul unde a absolvit, pentru fostul elev Egri Adrian

“spiritul lăzărit” reprezintă mult mai mult: „nu era așa de puternic ca și acum din ce-am văzut și

acuma anul acesta și pe parcursul anilor aceștia ultimii, când am avut contact cu profesorii și cu

unitatea de învățământ (...) îmi dau seama că reprezintă o unitate de referință în învățământul

orădean și bihorean. Să-l descriu în trei cuvinte...inovație, plăcere de a fi elev al acestui liceu și

(...) nu știu ce să zic mai mult, cam astea ar fi, ar fi multe cuvinte de fapt de spus, dar așa să le

spui în câteva cuvinte cred că-i prea puțin”27

.

Dar ce a ]nsemnat pentru foştii şi actualii dascăli sintagma de „spirit lăzărist”? Făcând o

analiză a interviului-discurs pe care unul dintre dascălii fondatori ai liceului, prof. Vînturache

Luminiţa Zamfira, l-a acordat elevilor, acest lucru care ne-a individualizat pe parcursul existenţei

noastre este mai profund. Pentru doamna profesoară, a fi lăzărist înseamnă totul: „Doar câţiva

ştiu că eu sunt autoarea spiritului lăzărist. Am crezut în el şi i-am făcut şi pe alţii să creadă. Dar

22 Costa Traian Lucian, interviu „Povestea şcolii mele” din data de 5 septembrie 2012, caseta nr. 1, f. 2 23 Biriş Mihaela, interviu „Povestea şcolii mele” din data de 20 iunie 2012, caseta nr. 1, f. 2 24 Oros Florin, interviu „Povestea şcolii mele” din data de 2 septembrie 2012, caseta nr. 1, f. 2 25 Koosa Emese, interviu „Povestea şcolii mele” din data de 10 iulie 2012, caseta nr. 1, f. 2 26 Suciu Alina, interviu „Povestea şcolii mele” din data de 22 august 2012, f. 2 27

Egri Adrian, interviu „Povestea şcolii mele” din data de 29 august 2012, caseta nr. 1, f. 3


22

care sunt cele trei cuvinte cheie prin care pot să-l descriu? Unitate, altruism, trăire. De ce? Pentru

că împreună înseamnă mai mult decât eu. Aşa simt eu”28

.

Faptul că suntem un liceu mic, că am trăit clipe memorabile pe care nu le putem trece cu

vederea sau şterge cu buretele, ne determină să ne simţim în liceu ca într-o familie, în „marea

familie lăzăristă”.

Formarea deprinderilor de colaborare şi cooperare, dezvoltarea spiritului de toleranţă faţă

de opiniile şi părerile celorlalţi, valorizarea calităţilor umane, au devenit pe parcursul anilor

principiile pe care s-a bazat şi se bazează, în continuare, formarea personalităţii lăzăriştilor.

La rândul său, d-na Sfîrlea Doina, preciza că „spiritul lăzărist” înseamnă „demnitate,

înseamnă performanţă şi o bună impresie în afara şcolii şi nu numai în şcoală”29

.

Pentru că şi-a petrecut aproape o viaţă de om alături de copiii nevoiţi să înveţe carte însă

la distanţă de familie, de cei dragi, pedagogul liceului Manole Gabriela, la rândul său, precizează

că „spiritul lăzărist” înseamnă „Entuziasm, seriozitate, decență (...) educaţie serioasă”30

.

Turcaş Rodica, profesor de chimie, este de părere că „spiritul lăzărist” reprezintă

Organizare, competitivitate şi competenţă31

iar contribuţia acestuia în formarea personalităţii sale

a fost „dezvoltată pe perioada a celor 16 ani de şcoală anteriori, plus 3 ani dincolo, dar (…) poate

că firea mea aşa să fac de toate şi să (…) să mă implic în orice. Cariera: d-apoi nu m-oi lăsa mai

prejos dacă mă duce mintea şi sufletul, de ce să mă las mai prejos? Am făcut între timp un master

în management educaţional, sunt în corpul de experţi, în corpul de experţi ai corpului de control

ai Ministrului Învăţământului (…) am fost firea puternică şi caracterul care îl ai (…) nu deci te

dezvolţi oricum dacă doreşti. Numai dacă doreşti îţi dezvolţi personalitatea şi te dezvolţi pe linie

profesională”32

.

Profesoara Blaj Nicoleta, fost profesor coordonator al activităţilor „Consiliului Elevilor

din Liceul Teoretic „Aurel Lazăr”, care şi-a început activitatea în această instituţie ceva mai

târziu (1998), consideră „Spiritul lăzărist” ca: „ceva care m-a impresionat incă de la inceput. Am

28 Vînturache Luminiţa Zamfira, interviu „Povestea şcolii mele” din data de 10 iulie 2012, caseta nr. 1, f. 4 29 Sfîrlea Doina, interviu „Povestea şcolii mele” din data de 16 octombrie 2012, caseta nr. 1, f. 2 30 Manole Gabriela, interviu „Povestea şcolii mele” din data de 8 octombrie 2012, caseta nr. 1, f. 3 31

Turcaş Rodica Mihaela, interviu „Povestea şcolii mele” din data de 30 octombrie 2012, caseta nr. 1, f. 4 32

Ibidem


23

văzut în spiritul lăzărist încrederea, prietenia (…), colegialitatea”33

. Însă, pentru Consiliul

Elevilor, „ (…) spiritul lăzărist a fost ceva care ne-a călăuzit drumul”34

.

Liceul a reprezentat, pentru majoritatea celor care i-au păşit pragul, o etapă importantă în

dezvoltarea personalităţii lor, după cum avea să mărturisească şi profesor Vînturache Luminiţa

Zamfira: „M-a ajutat foarte mult. M-am ataşat foarte mult de această şcoală. Am avut aici ocazia

să demonstrez de ce sunt capabilă. Adică să-i fac pe elevi să le placă această disciplină şi să dau

acestui oraş mulţi profesori de limba română de care, la rândul meu sunt mândră. Am înfiinţat

Consiliul elevilor care, timp de patru ani a fost apreciat al doilea Consiliu al elevilor pe ţară. Am

organizat o sumedenie de excursii de studii şi nu numai. Am organizat un schimb de experienţă al

profesorilor orădeni cu Cercul pedagogic al profesorilor de limba şi literatura română din Bistriţa,

sau apoi cu Liceul Românesc „Nicolae Bălcescu” din Gyula, Ungaria, unde am mers cu un

autocar de profesori de limba română şi unul de elevi. Nu se mai făcuse aşa ceva în Oradea.

Consider că am făcut cinste şcolii prin toate acţiunile mele, pentru că tot sufletul meu a fost aici,

este aici şi va fi în continuare. Cât o mai vrea Dumnezeu (...). Doar este şcoala mea (...). A doua

mea familie (...)”35

.

Dar atunci când vorbim de „spiritul lăzărist” trebuie să avem în veder e şi faptul că elevii

liceului nostru au de ani buni o unifromă care îi individualizează la nivelul comunităţii. Îmbinând

două culori, galbenul cu albastru, piesele care compun uniforma liceului (blugi albastrii sau negri,

sacou albastru cu sigla şcolii inscripţionată cu culoarea galbenă şi camasa sau tricou de culoare

albă sau albastră) dau o notă aparte celor care au ales să-şi desăvârşească formarea la acest liceu,

să-şi contureze şi consolideze personalitatea, principiile de viaţă pe care să se ghideze şi în viitor.

Prestigiul unei şcoli îl formează profesorii şi spiritul în care aceştia îşi desfăşoară

activitatea; rodul ei sunt, fără îndoială, elevii.

„Precum pomul se cunoaşte din fructele ce le produce, astfel o şcoală e vrednică de laudă

sau blamă după elevii ce-i scoate în viaţă”36

.

33 Blaj Nicoleta, interviu „Povestea şcolii mele” din data de 10 septembrie 2012, caseta nr. 1, f. 2 34 Ibidem 35

Vînturache Luminiţa Zamfira, interviu „Povestea şcolii mele” din data de 10 iulie 2012, caseta nr. 1, f. 4 36 Vestitorul, an X/ 1927, nr. 11-12, p. 17


24

CAP.III. Particularităţile vieţii lăzăriste în internat şi

în afara acestuia

„Eu cred că este şcoala pe care noi o merităm.

Are şi bune şi rele că şi noi. Suntem şi buni şi răi, uneori buni, uneori răi”.

(Juncu Rodica, director adjunct al liceului)37

Situat în aripa B a clădirii liceului, internatul şi cantina sunt astăzi un fel de mini-hotel cu

restaurant în care elevii liceului nostru şi nu numai îţi desfăşoară o bună parte din activităţile

zilnice fără a simţi prea mult lipsa celor care i-au născut, crescut şi îndrumat primii paşi în viaţă.

Cum clădirea, iniţial, a aparţinut Şcolii Interjudeţene de Partid, camerele au avut pentru

început mobilierul anilor '70, un mobilier destul de bun în anii '90, comparând cu situaţia

existentă în alte internate şcolare din municipiu, judeţ sau din ţară. Este adevărat că, până la

preluarea clădirii şi transformarea sa în instituţie de învăţământ, armata a fost cea care şi-a

stabilit cartierul general şi a distrus o bună parte din ceea ce reprezentase anterior fosta şcoală de

partid. Să nu uităm că aceste camere deserviseră, totuşi, drept culcuş viitoarelor cadre de partid

şi de stat.

„Sălile de clasă erau la vremea aceea – îşi aduce aminte domna profesoară Sfîrlea Doina -

pentru instituţia care era proiectată în regimul respectiv, adică (...) erau săli de clasă de până în 20

de locuri, care erau pentru seminarii şi erau săli de clasă pentru amfiteatru, pentru săli de curs,

care aveau până în 60 de locuri, deci nu era o clădire care sa corespundă învăţământului

preuniversitar, de aceea intrarea noastră acolo a fost o soluţie de moment şi pentru care au luptat

oameni şi din afara şcolii, şi care au manifestat foarte multă înţelegere, sentiment patriotic şi bun-

simţ, umanitate pentru cei care erau pe stradă”38

.

Cele mai multe detalii despre „viaţa” interniştilor şi aspectul iniţial al internatului ni le-a

furnizat doamna profesoară Vînturache Luminiţa Zamfira, fostă directoare adjunctă, responsabilă

cu elevii înainte de anul 1989, care a făcut parte din delegaţia care a preluat clădirea de la armată

în anul 1990, după ce s-au obţinut aprobările necesare pentru înfiinţarea acestei şcoli. Sunt lucruri

37 Juncu Rodica Angela, interviu „Povestea şcolii mele” din data de 29 august 2012, caseta nr. 1, f. 4 38

Sfîrlea Doina, interviu „Povestea şcolii mele” din data de 16 octombrie 2012, caseta nr. 1, f. 1


25

pe care numai ea le ştie şi pe care a ţinut neaparat să le împărtăşească şi elevilor implicaţi în acest

proiect, pentru a nu uita prin ce au trecut elevii şi profesorii în anul 1990.

„La momentul intrării noastre în acest spaţiu, nu exista o bucătărie, ci doar o sală de mese

şi un bufet cu câteva mese, bufet foarte bine aprovizionat (actuala bucătărie): salamuri, pui,

fructe, lactate, dulciuri. Găseam aici ce nu se găsea în oraş. În primele săptămâni, elevii îşi

cumpărau în pauză 100 gr. de salam, un iaurt şi două felii de pâine. Unii stăteau în bufet, alţii

ieşeau în curte, stând pe bănci, printre tufele de trandafiri. Era foarte frumos. Un mic părculeţ la

care a trebuit să renunţăm pentru orele de educaţie fizică deoarece nu exista sală de sport. Am

renunţat şi la bufet ca să ne facem bucătăria. Mare păcat, dar era mai importantă bucătăria.

Cu internatul a fost altă poveste. În primele zile, (...) elevii noştri au rămas în internatul

liceului “Ady Endre”, până s-ar fi făcut predarea – preluarea camerelor de internat care erau

închise. La sfârşitul primei săptămâni, sper că-mi aduc bine aminte, i-am găsit dimineaţa pe

interni cu bagajele în hol. M-au chemat să-mi spună să-i ajut, să facem ceva, că ei nu se mai

întorc la vechea şcoală. Plângând, au spus că nu mai primesc mâncare decât jumătate de porţie, că

pedagoga Jouffy le face viaţa un calvar şi-i tot întreabă când pleacă din internat. S-au simţit încă

o dată daţi afară. Au spus că preferă să doarmă pe jos în şcoala lor, decât să se mai întoarcă acolo.

Imediat am mers la domnul Ile, administratorul de atunci al clădirii, şi i-am cerut să

deschidă camerele de internat că altfel eu sparg toate uşile de la camere. Spunea că nu sunt

pregătite camerele, nu au aşternuturi. Nu m-a interesat nimic şi eram în stare de orice în acel

moment, fapt de care şi-a dat şi dânsul seama. Nu vă pot spune cum se uitau elevii la noi, cu câtă

speranţă la mine şi cu câtă disperare la domnul administrator. În zece minute au fost deschise

toate camerele. Unii copii plângeau, alţii urlau de bucurie. Nu le venea să creadă ce văd: camere

de trei paturi, cu toaletă şi duş în cameră, cu balcon. Au uitat imediat umilinţa pe care au suferit-o

de atâtea zile (...). Şi ei şi noi (...)”39

.

O altă persoană care ne-a furnizat informaţii utile despre activitatea interniştilor este

actualul pedagog al liceului, Manole Gabriela. Ea îşi aduce aminte că „la început, în camere au

locuiat câte 5 elevi, nu ca în prezent 3, iar parte din mobilier, destul de sărăcăcios”40

însă, o dată

cu trecerea anilor s-a distrus [mobilierul-n.n.], astfel încât, „în loc de picioare paturile au ajuns să

39

Vînturache Luminiţa Zamfira, interviu „Povestea şcolii mele” din data de 10 iulie 2012, caseta nr. 1, f. 2-3 40 Manole Gabriela, interviu „Povestea şcolii mele” din data de 8 octombrie 2012, caseta nr. 1, f. 2


26

aibă cărămizi”41

. Însă, nimic nu ne-a împiedecat să sperăm, să muncim şi să demonstrăm că

suntem capabili să transformăm o clădire totalmente neadecvată într-o şcoală modernă,

europeană.

Nimic nu era lăsat la voia întâmplării. Şeful de internat era desemnat acel elev care dădea

dovadă de iniţiativă, seriozitate, care se implica în viaţa internatului şi empatiza cu toate

problemele pe care elevii le aveau. Existau şi recompense pentru cei mai cuminţi elevi din

internat. Conform relatărilor celei care le-a fost ca şi o „a doua mamă” în acele momente, elevul

cu un comportament exemplar primea „2-3 zile in plus pe lună in oraș, [existând-n.n.] un

program foarte sever [şi – n.n.] o dată pe săptămână [pentru –n.n.] cel care invăța foarte bine”42

.

La rândul său, actualul director adjunct, domna Juncu Rodica Angela (fostă Sabău), ţine

să precizeze faptul că, în decursul anilor care s-au scurs de la evenimentele din 1989: „Unele săli

de clasă au fost făcute prin dărâmarea unor pereţi, dintre două birouri sau dintre două camere de

internat sau unele erau foste săli de conferinţă, cu scaune tapiţate, despărţite doar printr-un

paravan de placaj. În sala din spate se intra prin sala din faţă. Cantina era formată doar din sala de

mese, bucătăria fiind amenajată mai târziu, mâncarea elevilor era adusă de la o cantină din oraş.

În internatul liceului la începutul anilor '90 erau în jur de 250 de elevi, erau căte 5 elevi în

cameră”43

.

Anii au trecut, societatea post-decembristă a evoluat şi, după mai bine de 20 de ani de la

înfiinţarea sa, liceul se poate lăuda cu un internat modern, cu mobilier nou în fiecare cameră, cu

băi moderne şi cu o cantină reamenajată care dă impresia unui living în care toţi cei care-i trec

pragul sunt întâmpinaţi cu multă dragoste şi bucurie de personalul angajat pentru a deservi acest

sector al şcolii. Se încearcă, tot mai mult, o apropiere a condiţiilor pe care şcoala le oferă de

condiţiile moderne pe care elevii, cei mai mulţi dintre ei, le au acasă.

Meditaţiile de demult, organizate pe ore de studiu, de la ora 16,00 la 19,00, în fiecare zi

de şcoală, mai puţin vinerea când interniştii părăsesc locaţia mergând fiecare în localitatea de

domiciliu, sub supravegherea strictă a unui responsabil desemnat de pedagog sau de elevi, au fost

înlocuite cu pregătirea orelor de curs de către fiecare elev în cameră. Programul este mai lejer

rămânând la latitudinea fiecăruia timpul pe care-l acordă pentru pregătirea temelor şi a cursurilor

41 Ibidem 42

Ibidem, f. 3 43 Juncu Rodica Angela, interviu „Povestea şcolii mele” din data de 29 august 2012, caseta nr. 1, f. 1


27

pentru ziua următoare. Singurii care fac notă discordantă sunt „boboceii”, cei intraţi în clasa a IX-

a, care se pregătesc pentru orele de curs după un program stabilit de conducerea liceului, sub

forma vechilor ore de meditaţie, de luni până joi, în fiecare saptămână.

Viaţa în internat nu este la fel de palpitantă ca a celor din oraş. Totuşi, în ultimii ani se

organizează diferite activităţi precum „Balul bobocilor” la nivel de internat, discoteci atunci când

este posibil, Cerc de literatură, Cerc de desen, concursuri de fotbal, ore de igienă însă, aceste

forme de distracţie şi de socializare, în acelaşi timp, sunt tot mai adesea înlocuite cu programe

personalizate, fiecare elev având un program al său în funcţie de interesele, gusturile şi grupul de

prieteni. Clubul a luat locul discotecii iar internetul a devenit cea mai la îndemână modalitate de

socializare. În ceea ce priveşte activităţile extracurriculare, în funcţie de generaţie, acestea au fost

multiple şi într-o permanentă adaptare la nou antrenând deopotrivă elevii din oraş şi pe cei din

internat.

„Timpul liber ori cu activităţi extracuriculare cu consiliul elevilor ori cu prietenii pe care

i-am cunoscut şi care rămân pe o viaţă prieteni (...) şi ne întâlneam seara sau ieşeam în oraş”44

, îşi

aduce aminte cu drag fostul elev al liceului Costa Traian Lucian.

Şi tot el continuă: „Cea mai frumoasă întâmplare (...) dacă stau să mă gândesc bine (...)

excursia organizată în a XII-a cu elevii veniţi de la liceul din Italia, la schimbul de experienţă. A

fost o excursie puţin mai ieşită din tiparele unei excursii de liceu, da [dar –n.n.] trezeşte foarte

multe amintiri şi multă nostalgie”45

.

CAP.IV. OAMENII DE LÂNGĂ NOI

„Poate că pentru lume eşti o singură persoană,

dar pentru o anumită persoană, eşti întreaga lume”.

(Gabriel Garcia Marquez)

Atunci când realizezi o lucrare bazată pe istorie orală, este imposibil să nu prezinţi

persoanele cărora, de fapt, le datorezi realizarea acesteia. De aceea, rândurile care urmează sunt

consacrate, în totalitate, celor cu ajutorul cărora am reuşit, eu şi grupul ţintă, să surprindem istoria

44

Costa Traian Lucian, interviu „Povestea şcolii mele” din data de 5 septembrie 2012, caseta nr. 1, f. 2 45 Ibidem, f. 3


28

trăită a liceului nostru, o parte din istoria zbuciumată prin care liceul s-a născut şi, ulterior,

dezvoltat.

Deşi aveau vârste diferite, reprezentau generaţii diferite, oamenii aceştia au fost călăuziţi

de acelaşi entuziasm, de aceeaşi dorinţă de a nu fi dispersaţi în întregul municipiu sau judeţ după

ce au fost obligaţi să părăsească clădirea vechii şcoli în care activaseră până atunci.

„Toţi doreau continuarea activităţilor în aceleaşi formaţii indiferent de spaţiul de

desfăşurare. Nu am regretat niciodată alegerea făcută”46

.

Confrom chestionarului aplicat elevilor care alcătuiesc grupul-ţintă, această experienţă

este considerată benefică nu numai pentru că le-a dat posibilitatea celor implicaţi să afle despre

istoria liceului, ci şi pentru că au fost principalii actori, reuşind să intervieveze persoane

deosebite, implicate trup şi suflet în apariţia şi evoluţia şcolii la care învaţă în prezent.

Cine sunt aceşti oameni care şi-au legat propriile destine de destinul acestui liceu? Cei pe

care grupul ţintă i-a intervievat reprezintă o parte importantă a celor care au făcut şi trăit istoria

liceului.

Doamna Doina Sfîrlea, născută năla 6 martie

1946 la Oradea, profesor de limba şi literatura română,

fost director şi director adjunct al liceului, a fost şi este

un simbol al liceului. Contribuţia sa, la crearea acestui

liceu, este una importantă, fapt recunoscut şi de

domnia sa: „mi- am dovedit că pot să am încredere în

forțele mele. Nu le bănuiam atât de puternice, să

reziste în situații aproape dramatice prin care am

trecut, ca persoană fizică. Și (...) în carieră mi-au

dovedit că proverbul creștin: Nici un profet nu e bine-

venit în țara lui se adeverește”.

Deşi au trecut peste doua decenii de la înfiinţarea liceului şi de ceva ani buni domna

Sfîrlea Doina este pensionară, îşi aduce şi astăzi aminte cu drag de foştii colegi alături de care a

petrecut clipe frumoase din activitatea sa de dascăl: „domnul profesor (...) Gheorghe Turdeanu,

46 Juncu Rodica Angela, interviu „Povestea şcolii mele” din data de 29 august 2012, caseta nr. 1, f. 1


29

care pe fosta secție de română a Liceului Industrial era director adjunct, îmi amintesc de doamna

profesoară Ana Tuduce, de doamnele profesoare Doina Beleanu, Doina Ile, de profesoarele

Natalia Gârba, Elena Pereș, Valeria Vereș, Augustin Drăgan, Romulus Pleșa, Cornel Bandici,

Luminița Vînturache, Rodica Turcaș, Rodica Sabău, Livia Ghiurcuța și soțul dumneaei, actualii

dumneavoastră profesori, și de Gheorhe Dărăban, și de actualul director, și de doamna profesoara

Ecaterina Benea, de domnii maiștri Costel Chiriac și Bejan. Îmi amintesc de mai mulți așa, la

repezeală. (...) Da, îmi amintesc cu plăcere de colegi”47

.

Vînturache Luminiţa Zamfira, născută la 25 martie 1959, Şimleu-Silvaniei, profesor de

limba şi literatura română, membru fondator al liceului, îşi aduce aminte şi în prezent că:

„Imediat după mişcările din decembrie, în ianuarie, au avut loc la şcoală două şedinţe în care

profesorii de la secţia maghiară a Liceului Industrial Nr. 5 au hotărât că trebuie să ne despărţin în

două şcoli, pentru că altfel ei nu au libertatea necesară pentru a-şi dezvolta cultura şi a se

manifesta. Nu au acceptat nici măcar să funcţionăm în aripi diferite ale aceleiaşi clădiri. Trebuia

neapărat să plecăm, ei rămânând în clădirea de pe strada Moscovei care, susţineau că le aparţine

din 1700 de pe vremea Ursulinelor, iar noi, secţia română, să ne împrăştiem pe la alte şcoli.

Au fost şedinţe tensionate care au durat multe ore. Am refuzat categoric să fim despărţiţi

de elevii noştri şi nici elevii nu vroiau să se despartă de noi, de profesori. Au plecat împreună la

Bucureşti delegaţiile celor două secţii. Secţia română a fost reprezentată de Gheorghe Turdeanu,

Doina Sfârlea şi de Ştefan Popa. S-au întors cu decizia de constituire a două licee. Din acel

moment toţi elevii de la secţia română au stat în sala

festivă a liceului, aşteptând să primească o clădire pentru

noul liceu. Acolo nu mai erau săli, pentru noi. Fiind liceu

industrial, am considerat toată secţia română în practică.

Mi s-a cerut de către secţia maghiară să rămân la ei, fiind

acolo prin repartiţie guvernamentală încă de când nu era

secţia română. Am refuzat spunând că dacă elevii români

şi colegii mei nu au loc acolo, nu am nici eu. Şi eu nu mă

despart de elevii mei.

Am riscat mult în acele momente, dar nu am

47

Sfîrlea Doina, interviu „Povestea şcolii mele” din data de 16 octombrie 2012, caseta nr. 1, f. 2


30

regretat nicio clipă alegerea făcută. Am plecat împreună şi am rămas împreună de atâta timp”48

.

Actualul director adjunct al liceului, Juncu Rodica Angela (Sabău), născută la 29 Iulie

1964, localitatea Lupşa, judeţul Alba, profesor de chimie este de părere că toate persoanele care

au trecut pragul acestui liceu, au contribuit într-un fel sau altul la prestigiul liceului: „Indiferent

de timpul cât au lucrat în această şcoală, eu consider că toţi au contribuit la ceea ce suntem noi

azi”49

.

Născută în Oradea, Blaj Nicoleta, profesor de limba engleză, a mărturisit elevilor care au

intervievat-o că: „Motivele alegerii liceului Lazar au fost, in primul rând locatia. [În anul 1998 -

n.n.] am (...) luat concursul de titularizare, prima pe judeţ şi doamna inspectoare de engleza de

atunci îmi spunea că pot sa alerg orice-mi doresc în oraş (...). Întâmplător, m-am întânit cu

domnul profesor Micu, atunci ca şi acum, directorul liceului, care mi-a spus ca nu poate să mă

lase să merg la un alt liceu [şi că trebuie – n.n.] să ajung la Lazăr. Aşa am ajuns la liceul Lazăr.

N-am regretat nicio clipă alegerea făcută şi dacă ar fi să mai aleg încă odată, probabil că, tot pe

acest liceul l-aş alege”50

.

Născut la 9 Mai 1950, Micu Ioan-Vasile,

profesor de fizică şi director al liceului în prezent,

lucrează în această şcoală din toamna anului 1990:

„Din toamna anului 1990 am venit titular în această

unitate de învăţământ, (...) deci lucrez practic de la

înfiinţare aproape”51

. Consideră că experienţa

dobândită ca dascăl şi manager al acestei şcoli l-a

influenţat pozitiv, „posibilitatea afirmării mele şi dacă

mă refer la carieră de manager, pot să spun că aici am

întâlnit un mediu propice, un câmp prolific în care am

putut să îmi mainifest cu multă plenitudine calităţile

manageriale, dealtminteri dacă îmi amintesc bine în

toamna anului când am venit în liceul Lazăr, am aflat cu surprindere că am fost numit, de către

Inspectoratul şcolar, director adjunct. În acel timp, în acea vreme eram trei directori în şcoală:

48 Vînturache Luminiţa Zamfira, interviu „Povestea şcolii mele” din data de 10 iulie 2012, caseta nr. 1, f. 3 49 Juncu Rodica Angela, interviu „Povestea şcolii mele” din data de 29 august 2012, caseta nr. 1, f. 3 50

Blaj Nicoleta, interviu „Povestea şcolii mele” din data de 10 septembrie 2012, caseta nr. 1, f. 1 51 Micu Ioan-Vasile, interviu „Povestea şcolii mele” din data de 19 septembrie 2012, caseta nr. 1, f. 1


31

Doamna prof. Sfîrlea Doina, profesoară de română, care a fost directorul plin al şcolii şi doi

adjuncţi, unul era dl. prof. Şereş Ioan, profesor de matematică care a predat la noi în şcoală până

anul trecut când s-a pensionat, care apoi a promovat şi el la Inspectoratul şcolar, rămănând în

timp un director şi un director adjunct”52

.

Om devotat şcolii, bun organizator şi cu iniţiativă, actualul director al şcolii şi-a pus

amprenta asupra modului în care a evoluat această şcoală astfel încât, la mai puţin de un sfert de

secol de la înfiinţare, să fie primul liceu din municipiu cu rezultate şcolare, extraşcolare şi

disciplină: „(…) şcoala, pentru mine, a fost o a doua casă, o a doua familie. Am investit enorm de

mult timp în şcoală, enorm de mult timp am fost ore, multe-n şir în şcoală. Am muncit efectiv

fizic cu mâinile, am cărat moloz, am spart pereţi, împreună cu personalul, firesc. Eu sunt de

părere că un conducător trebuie să dea exemplu personal în toate cele necesare în unitatea de

învăţământ, drept pentru care am şi consimţit să ne facem şi uniforme (…) şi eu şi doamna

directoare pentru a vă arăta că nu e o constrângere ar trebui să fie o mândrie că avem şi că lumea

ne apreciază ca atare, sunt foarte încântaţi oamenii, locuitorii oraşului, toţi vizitatorii din ţări

străine au fost impresionaţi pozitiv despre calitatea inclusiv a voastra sau în primul rând a voastră

şi a uniformei despre aspectul şcolii îngrijit, ordonat deşi sunt multe lucruri, ştiţi voi, care ar mai

putea suferi îmbunătăţiri dar mă rog, toate astea presupun evoluţia şi a noastră în atitudinea civică

precum şi cultura noastră care mai are loc de îmbunătăţiri”53

.

Membru fondator al liceului, profesor Turcaş

Rodica Mihaela, născută în judeţul Vaslui, Bârlad, la 19

decembrie 1963, îşi aduce aminte şi astăzi cu drag

despre persoane care au marcat destinele acestei

instituţii: „foştii directori ai liceului, pentru care

recunosc: am (…) sentimente de respect şi la ora

actuală, probabil că aşa am fost şi educaţi şi educată.

Este doamna Sfârlea care s-a zbătut şi a făcut

nenumărate drumuri la Bucureşti, pe polei, pe iarnă

cumplită de ianuarie, da? Ianuarie 1990 când noi ne

duceam la Minister cu hârţoage la semnat şi (...) să

52 Ibidem, f. 2 53

Ibidem, f. 6


32

înfiinţăm liceul. Este domnul Popa Ştefan care iarăşi a fost. Era o trupă de oameni în vârstă, cu

adevarat patrioţi care şi-au dorit înfiinţarea acestui liceu, oamnei care erau bihoreni, orădeni şi au

trăit; ştiau mai multe de la bunici de la părinţi despre istoria acestor locuri şi care chiar au dorit

înfiinţarea acestui liceu şi de asta i-am şi dat numele de „Aurel Lazăr”: (...) şi domnul Turdeanu,

care [se gândeşte] tot aşa primii directori,vorbesc de primii directori ai acestui liceu, care veneau

în control, având internat, şi la 10 noaptea şi la 12 noaptea pentru că responsabilitatea lor era

foarte mare şi toată lumea era cu ochii pe noi. Eram cel mai tânăr liceu la vremea respectivă”54

.

Dar despre oamenii care au format personalităţi, au marcat destine, care au fost

permanent prezente lângă elevi, îşi aduc aminte cu drag şi foştii elevi. Oameni maturi, formatori

de personalităţi şi destine, apreciază şi astăzi efortul cadrelor didactive din liceu.

Oros Florin, născut la 2 august 1984, în

localitatea Oradea, actualmente profesor de istorie şi

geografie la un liceu orădean este de părere că: „Aș

putea vorbi vreo doua sau trei ceasuri (...) începând cu

doamna dirigintă, cu domnii profesori de română,

despre doamna Vînturache, mai aveam un profesor care

din păcate a murit, domnul Moș, era tot așa de română

și (...) am rămas cu cele mai frumoase amintiri despre

dânsul, despre doamnele profesoare de geografie, în

clasa a IX- a doamna Brădău, după care din clasa a X-a

doamna Trif, iarăși țin minte orele de geografie care

erau extrem de interesante și interesante și pentru că-mi

plăcea geografia, din cauza aceasta, apoi de domnul Benea de educație fizică, mi se pare că s-a

pensionat acuma, iarăși țin minte când urla la noi eram drepți în fața lui ca la armată. Nu mai

spun de domnul director, când îl vedeam pe domnul director (...) normal că toți eram drepți,

frumos, salutam, şi-acuma când îl vad (...) îmi inspiră, cum sa zic, ordine și seriozitate iar despre

doamna dirigintă, e dânsa, doamna Ghiurcuța, este cea care a fost un mentor pentru mine pentru

că şi eu la rândul meu am ajuns profesor ca și dânsa și-acuma sunt colegul dânsei. Alți profesori

(...) ar mai fi (...) culmea e că după ani de zile am ajuns să fiu coleg la alte școli cu profesori care

54

Turcaş Rodica Mihaela, interviu „Povestea şcolii mele” din data de 30 octombrie 2012, caseta nr. 1, f. 7


33

mi-au predat mie, doamna Marian de la Eminescu sau doamna Voinea, doamna profesoară de

chimie. Deci pot să vorbesc vreo doua ceasuri despre ei”55

.

Pentru Biriş Mihaela, născută la 2 martie 1977, în Oradea, oamenii care i-au fost aproape

şi i-au marcat drumul în viaţă, au fost: „domnul profesor Moş, domnul profesor de limba română,

(...) care încerca tot timpul să scoată de la noi tot mai mult, îmi amintesc de doamna profesoară

Pârvulescu, era doamna profesoară de ştiinţe socio-umane, aşa, de doamna dirigintă, doamna

Ghiurcuţa Livia, de doamna de geografie, doamna Darna Voichiţa, de doamna de matematică,

Benea Roxana, care mi-a fost şi dirigintă în primul an, în clasa a IX-a”56

.

Născut la data de 9 septembrie 1991, la Oradea,

Costa Traian Lucian, deşi pentru el liceul nostru nu a

reprezentat prima opţiune la finalizarea ciclului

gimnazial, nu a regretat niciodată admiterea la Liceul

Teoretic „Aurel Lazăr”. Aici, în sânul marii „familii

lăzăriste” şi-a format şi consolidat personalitatea

deoarece a devenit: „(...) mult mai încrezător,

[a dobândit – n.n.] curaj de a vorbi în public”57

, iar în

ceea ce priveşte profilul ales şi activitatea desfăşurată la

Consiliul Elevilor, susţine cu mândrie că „(...) m-a

ajutat foarte mult să fiu şi mai sigur că doresc o carieră în zona umanistă şi activităţile din cadrul

consiliului au pus o bază mult mai solidă asupra oricărei alegeri pe care am făcut-o după

absolvirea liceului”58

.

Suciu Alina, născută la data de 29 ianuarie 1980, în Oradea, actualmente agent de poliție

a finalizat liceul în anul 1998, îşi aduce aminte că dascălii alcătuiau pe atunci „un colectiv (...)

relativ tânăr, în jurul vârstei de 40 de ani, mare majoritate erau bine pregătiți profesional și (...)

exigenți, dar nu exagerat”59

. Exigenţa profesorilor a fost una costructivă deoarece, generaţia din

care a făcut parte se poate mândri cu locuri de muncă onorabile, parte din ele în alte ţări ale

continentului european, parte pe continentul american.

55 Oros Florin, interviu „Povestea şcolii mele” din data de 2 septembrie 2012, caseta nr. 1, f. 5 56 Biriş Mihaela, interviu „Povestea şcolii mele” din data de 20 iunie 2012, caseta nr. 1, f. 4 57 Costa Traian Lucian, interviu „Povestea şcolii mele” din data de 5 septembrie 2012, caseta nr. 1, f. 2 58 Ibidem 59

Suciu Alina, interviu „Povestea şcolii mele” din data de 22 august 2012, f. 4


34

Pentru fostul elev lăzărist, Egri Adrian, născut la data de 27 iunie 1974, în localitatea

Oradea, este de părere că : „Şcoala în general, eu consider că are locul ei în orice orânduire în

orice perioadă de timp în primul rând trebuie să ridice nivelul de cultură al populaţiei (.. .) şi să te

ajute să gândeşti pe mai departe pozitiv să

te ştii organiza şi de ce nu, până la urmă, să

poţi să transmiţi ceva mai departe atât

societăţii, cât şi (...) celor din jur”60

.

Iar despre profesorii care i-au rămas

întipăriţi în minte susţine că: „țin minte

prima întâlnire pe care am avut-o, cu fosta

doamnă director de atunci, doamna Sfârlea.

Care era o persoană destul, de dură și mă

rog în vremea aceea de temut în școală,

(…)dar nu, n-am avut o relație cu dânsa ca

să zic așa. De asemenea o relație specială

am avut-o cu fostul nostru diriginte, domnul Drăgan, profesor de matematică, (…) cu care am

interacționat cel mai mult, bineînțeles ca și diriginte și ca și profesor,(…) aveam multe ore de

matematică și ținea neaparat să-nvățăm ca să ne realizăm în viață, (…) dar am avut (...) o serie

de profesori care mulți și i-ar fi dorit în momentul respectiv, am avut profesori tineri cu o altă

abordare față de învățătură, față de viață, față de relațiile cu elevul, care ne-au ajutat, (…) cum

să zic?! Să trecem peste anumite bariere psihologice, poate și noi, poate și profesorii și care ne-au

ajutat pe mai departe să ne deschidă ochii, să vedem ce vrem de fapt de la viață și de la ce ne

oferă viitorul”61

.

Astăzi, făcând un bilanţ a ceea ce au suţinut cei intervievaţi, putem spune că şcoala,

căreia încercăm să-i conturăm adevărata istorie prin intermediul istoriei orale, a reprezentat şi

reprezintă în continuare un model de urmat pentru generaţiile viitoare.

60 Egri Adrian, interviu „Povestea şcolii mele” din data de 29 august 2012, caseta nr. 1, f. 10 şi 11 61

Ibidem, f. 5


35

DINCOLO DE CUVINTE

...Şi acum în final, chiar dacă nu am reuşit să realizăm foarte multe interviuri, consider că

ne-am atins scopul şi obiectivele pe care ni le-am propus prin acest proiect.

Cel mai bun lucru pe care îl pot face acum, la final, eu împreună cu elevii mei, în urma

informaţiilor obţinute despre şcoala în care ne desfăşurăm activitate şi la fondarea căreia, lăsând

la o parte modestia, mi-am adus şi eu aportul, fiind în anul 1989 o tânără dăscălită care „debuta la

liceul de unde în scurt timp trebuia să plece” fără a putea să-şi explice „de ce?”, este ca partea

finală să o intitulăm Dincolo de cuvinte.

De aceea, lucrarea de faţă este doar un studiu de caz, deoarece cuprinde informaţii doar de

la o parte mică dintre profesorii şi absolvenţii care şi-au desfăşurat activitatea la acest liceu şi

care în comun au contribuit la prestigiul acestuia peste timp. „Eu întotdeauna spun că liceul Lazăr

este cel mai bun liceu din oraş, celelalte două sunt colegii [face referire la Colegiul Naţional

„Emanuil Gojdu” şi Colegiul Naţional „Mihai Eminescu”, ambele din Oradea şi cele care se află

pe primele două poziţii înaintea liceului nostru – n.n.]”62

.

Ea va fi completată cu noi informaţii culese de la foşti profesori şi de la cât mai mulţi

absolvenţi ai liceului nostru.

O parte a cadrelor didactice care au contribuit la formarea şi dezvoltarea acestei şcoli erau

cadre tinere la acea dată care, aşa cum precizează şi prof. Juncu Rodica Angela (fostă Sabău) au

„crescut odată cu acest liceu, atunci când am înfiiţat acest liceu aveam doar o vechime de 3 ani în

învăţământ, eram în al patrulea an deci am crescut odată cu el, liceu care se situează de câţiva ani

buni pe un bine meritat loc trei într-o ierarhie a liceelor oradene”63

.

Prin folosirea interviului ca modalitate principală pentru identificarea aspectelor ce au

marcat viaţa şi activitatea unor cadre didactice ale liceului sau a unor foşti elevi, actualmente

parte dintre ei cadre didactice de diferite specialităţi, am putut descoperi sentimentele, trăirile,

dorinţele, speranţele şi nu în ultimul rând, hotărârea şi dăruirea pe care le-au nutrit în momente de

răstrişte o parte dintre cei care au contribuit la înfiinţarea şcolii. În faţa acestor oameni „eroi”,

cuvintele par de prisos, mult prea puţine şi sărăcăcioase pentru a înţelege că acasă înseamnă în

62 Juncu Rodica Angela, interviu „Povestea şcolii mele” din data de 29 august 2012, caseta nr. 1, f. 4 63 Ibidem, f. 2


36

ţara ta, că educaţia nu are culoare politică, rasă, religie, apartenenţă etnică şi că, indiferent de

etnie elevii au aceleaşi drepturi de a învăţa şi deveni persoane responsabile în viitor.

Momentele de cumpănă, perioadele de stres, incertitudinea i-au unit mai mult şi mai mult

şi-au dorit pentru copiii lor, pentru cei obligaţi să plece de la şcoala în care învăţaseră până

atunci, să lupte să aibă un loc al lor, un statut bine definit şi meritat în comunitatea orădeană.

Nimic din ceea ce trebuia înfăptuit nu a fost abandonat şi printr-o promisiune făcută celor

de atunci dar şi generaţiilor care vor urma, noul liceeu a devenit şi va rămâne, să sperăm, mult

timp de aici înainte un liceu model situat pe primele poziţii ale învăţământului bihorean.

De aceea, pentru a păstra vie în memoria colectivă trauma pe care au trăit-o generaţia

1989-1990 de la Liceul Industrial nr.5, mai precis secţia română de la fostul liceu amintit, ne-am

propus să continuăm investigaţia începută prin prezenta lucrare, să colectăm noi date prin metoda

interviului de la toţi cei care şi-au legat numele de Liceul Teoretic „Aurel Lazăr” din Oradea.

Chiar dacă unii dintre profesori au dispărut mult prea devreme dintre noi, cei rămaşi avem

obligaţia morală de a împărtşi experienţa noastră de viaţă şi celor tineri pentru a învăţa din istoria

trăită atunci.

Oportunitatea de care am beneficiat, ne-a permis nouă, celor antrenaţi direct în realizarea

acestei lucrări, să aflăm lucruri inedite care s-au întâmplat în trecutul nu foarte îndepărtat şi care

ar fi ramas doar într-un „colţ al sufletultui”, într-un „con de umbră”, ştiute doar de pomotorii lor.

Pentru a concluziona, cele mai potrivite cuvinte ni s-au părut cele spuse de prof. Doina

Sfîrlea în încheierea interviului acordat: „vă doresc să fiți cu spirit lăzărist în continuare, să faceți

un bun renume școlii și după absolvire și să vă îndreptați toate rudele, prietenii să frecventeze

acest liceu care este de spirit românesc și foarte democratic. Pentru că trebuie să vă mărturisesc

că dacă în răposatul Liceu Industrial 5, ni s-a impus cunoașterea limbii maghiare, sau celor care

veneau, profesori sau elevi, li se cerea imperios să cunoască limba maghiară, noi nu am cerut

liceului Lazăr să vină numai etnici români, la noi vin etnici de toate neamurile. Și atunci au venit

copii de absolut toate naționalitățile, ceea ce mi se pare absolut moral, normal creștinesc și

românesc. Așa este o școală românească adevărată care (...) știe să-și deschidă porțile pentru

absolut toți copiii și pentru toate conștiințele care respectă țara românească și vor să înveţe școală

românească. Sunt bine-veniți acolo, și-i iubim, şi-i dorim întotdeauna. Vă doresc și

dumneavoastră să aveți parte de succes, în câmpul activității școlare, să vă bucurați de sănătate,


37

să vă împliniți, și dacă destinul vă va purta departe de Patria română, să nu vă fie rușine să

spuneți că sunteți români, pentru că toate neamurile au uscături. Noi păcătuim prin a ni le arăta

prea mult uscăturile, noi trebuie să ne arătăm valorile, și ale trecutului și ale prezentului, noi am

avut un trecut în care n- am făcut imperii asuprind pe alții, n-am făcut imperii (...) luând bogațiile

altora și ghiftuindu-ne noi. Noi am trăit la noi acasă, avem păcatele noastre pe care le știe și

Dumnezeu și pentru care mai plătim, dar asta nu înseamnă să nu ne scoatem în față ceea ce avem

bun în noi. Nici Dumnezeu nu ne poate ierta dacă nu ne scoatem darurile pe care ni le- a dat în

față și nu ne folosim talanții cu care ne-a înzestrat”64

.

Şi în loc de încheiere....

„Avem foarte multe fotografii şi am încercat să le adunăm toate, într-un spaţiu pe care l-

am numit ,,Cartea de aur” a şcolii, unde sunt poze cu clasele, diriginţii cu clasele de absolvenţi,

poze din momentul în care am intrat în şcoală şi se desfăşurau activităţi administrative, de

curăţenie, de spălare, de zugrăvire, de organizare a spaţiului şcolar, de mutare de mobilier. Avem

amintiri frumoase”65

.

64

Sfîrlea Doina, interviu „Povestea şcolii mele” din data de 16 octombrie 2012, caseta nr. 1, f. 6 65

Micu Ioan-Vasile, interviu „Povestea şcolii mele” din data de 19 septembrie 2012, caseta nr. 1, f..3


38

BIBLIOGRFIE

I Documnte arhivistice

Arhivele Liceului Teoretic “Aurel Lazăr” din Oradea, Decizia nr. 28 din 1 februarie 1990, emisă

de Consiliul Judeţean Bihor al Frontului Salvării Naţionale

II. Presă

Crişana liberă-cotidian democratic al judeţului Bihor, an II, nr. 55/25 februarie 1990

III. Lucrări generale

Anuarul de istorie orală nr. XI, Editura Presa Universitară Clujeană, Cluj-Napoca, 2011, articolul

dlui Doru Radosav „ De la locurile memoriei la memoria locurilor”

Anuarul de isrorie orală nr. XII, Editura Presa Universitară Clujeană, Cluj-Napoca, 2010,

articolul „O experienţă de cercetare” de Livia Coroi

Băluţoiu Valentin, s.a., Istoria secolului al XX-lea şi educaţia pentru cetăţenie democratică,

Centrul Educaţia 2000+, Bucure;ti, 2006

Cerghit Ioan, Metode de învăţământ,Editura Didactică şi Pedagogică, Bucureşti, 1997

Petrencu Anatol, Isoria contemporană: Studii, Materiale, Atitudini, Editura Cartdidact, Chişinău,

2011

***Poveste de licean-90 de ani de învăţământ românesc, ediţia a II-a, f.e., Cluj-Napoca, iunie

2012

Radosav Doru, Istoria orală – metodă, concept, şcoli, note de curs, 9 aprilie 2012


39

Zainea Ion, 1999, Aurel Lazăr (1872-1930) viaţa şi activitatea, Editura Presa Universitară

Clujeană, Cluj-Napoca

IV. Lucrări speciale

Ghiurcuţa Livia, Ioan-Vasile Micu, Monografia Liceului Teoretic “Aurel Lazăr” Oradea, Editura

Imprimeriei de Vest Oradea, 2005

V. Interviuri-istorie orală

Profesori:

Blaj Nicoleta, interviu „Poveste şcolii mele” din data de 10 septembrie 2012, caseta nr. 1

Juncu Rodica Angela, interviu „Poveste şcolii mele” din data de 29 august 2012, caseta nr. 1

Manole Gabriela, interviu „Poveste şcolii mele” din data de 8 octombrie 2012, caseta nr. 1

Micu Ioan-Vasile, interviu „Poveste şcolii mele” din data de 30 august 2012, caseta nr. 1

Sfîrlea Doina, interviu „Poveste şcolii mele” din data de 16 octombrie 2012, caseta nr. 1

Turcaş Rodica Mihaela, interviu „Poveste şcolii mele” din data de 30 octombrie 2012,

caseta nr. 1

Vînturache Luminiţa Zamfira, interviu „Poveste şcolii mele” din data de 10 iulie 2012,

caseta nr. 1

Absolvenţi:

Biriş Mihaela, interviu „Poveste şcolii mele” din data de 20 iunie 2012 ,caseta nr. 1

Costa Traian Lucian, interviu „Poveste şcolii mele” din data de 5 septembrie 2012, caseta nr. 1


40

Egri Adrian, interviu „Poveste şcolii mele” din data de 25 septembrie 2012, caseta nr. 1

Koosa Emese, , interviu „Poveste şcolii mele” din data de 10 iulie 2012 , caseta nr. 1

Monenciu Alexandru, interviu „Poveste şcolii mele” din data de 5 septembrie 2012, caseta nr. 1

Oros Florin, interviu „Poveste şcolii mele” din data de 2 septembrie 2012, caseta nr. 1

Suciu Alina, interviu „Poveste şcolii mele” din data de 22 august 2012, caseta nr. 1


41

ANEXE


42

Anexa nr. 1

POVESTEA ŞCOLII MELE

- PROIECT EDUCATIV –

A. Motivaţia alegerii temei:

1. Atragerea elevilor în studierea trecutului istoriei liceului la care îşi desfăşoară activitatea;

2. Dorinţa de a completa Monografia Liceului Teoretic „Aurel Lazăr” din Oradea scrisă în

anul 2005, cu ocazia Zilei şcolii – împlinirea a 15 ani de la înfiinţarea sa.

B. Obiective:

Dezvoltarea capacităţilor de comunicare între generaţii şi medii de viaţă diferite;

Valorificarea propriei cercetări prin realizarea unei lucrări ştiinţifice şi a unei expoziţii cu

mărturii ale celor care şi-au legat destinele de apariţia şi consolidarea culturii instituţiei pe

parcursul timpului;

Identificarea spiritului de a fi lăzărist, atât ca profesor cât şi ca elev, folosind metodele de

investigare specifice istoriei orale.

C. Surse şi metodologie:

1. Lucrări edite: Monografia Liceului Teoretic „Aurel Lazăr” din Oradea

Articole de presă

Fotografii, albume, pliante, reviste şcolare, alte obiecte, etc.

2. Lucrări inedite: Documente din Arhiva liceului – procese-verbale, adrese, tabele

3. Metode de lucru: interviul, studiul de caz

D. Ghid de interviu

Pentru absolvenţi

Date ale intervievatorului:

Nume, prenume:

Vârsta:

Clasa:

Data/ora înregistrării:

Tipul înregistrării:


43

Locul înreistrării:

Date personale ale persoanei intervievate

Numele şi prenumele:

Data şi locul naşterii:

Profesia (ultima şcoală absolvită):

Naţionalitatea (opţional):

Religia (opţional):

I. Date generale

1. Acum, după ce mi-aţi spus câteva lucruri despre dumneavoastră, îmi puteţi spune anul în

care aţi intrat în Liceul Teoretic „Aurel Lazăr”?

2. Cum arăta clădirea? Puteţi să descrieţi o sală de clasă? Cantina, internatul?

3. Cum arăta Oradea atunci când s-a pus piatra de temelie a liceului? (pentru absolvenţii

primei promoţii)

4. Aţi ales această şcoală sau părinţii v-au determinat să o urmaţi? Vă mai amintiţi care au

fost motivele acestei alegeri? Aţi regretat vreodată această alegere?

5. Cîţi ani aţi fost elev în această şcoală?

6. Cum v-aţi simţit în primul an de activitate în această şcoală?

7. În ce mod v-a ajutat să vă dezvoltaţi personalitatea şi cariera alegerea făcută?

8. Ce reprezintă pentru dmneavoastră „spiritul lăzărist”? Îl puteţi descrie în trei cuvinte

cheie?

II. Aspecte referitoare la oamenii din şcoală:

a. Colegii

1. Vă amintiţi colegii dumneavoastră?

2. Câţi copii erau într-o clasă?

3. Aveţi fotografii cu clasa/şcoala unde aţi învăţat?

4. Cine era liderul clasei? Exista un criteriu anume pentru selectarea acestuiua?

5. Din ce fel de familii proveneau colegii? Religios, etnic, social?

6. Cum se îmbrăcau elevii/profesorii? Ce era la modă atunci?

7. Organizaţi sau participaţi la întâlniri cu colegii şi în afara şcolii? Dacă da, cum le-aţi putea

descrie?

8. Cum vă petreceaţi timpul liber? Dar viaţa în internat?


44

9. Care este cea mai frumoasă sau mai puţin frumoasă întâmplare din acest liceu?

10. Aţi păstrăt legătura cu colegii după ce aţi terminat activitatea şcolară?

b. Profesorii

1. Îmi puteţi povesti despre profesorii dumneavoastră din şcoală?

2. Vă amintiţi de careva în mod deosebit?

3. Cine v-a influenţat, în mod special, viaţa?

4. Care era cea mai mare recompensă pe care un profesor putea să o acorde?

5. Cum erau pedepsite greşelile sau abaterile şcolare sau de disciplină?

6. Vă amintiţi de diriginte? Dar de profesori?

7. Aţi mai păstrat legătura cu profesorii şi dirigintele după terminarea şcolii?

8. Aţi participat la întâlnirile succesive de cîte 10 ani? Ce aţi simţit în momentul revederii

colegilor şi a cadrelor didactice?

c. Personalul auxiliar

1. Vă amintiţi secretarele şcolii?

2. Care erau problemele care vă duceau la ele?

3. Dar personalul de serviciu şi portarii liceului? Ce amintiri aveţi în legătură cu aceştia?

4. Care sunt celelalte persoane care şi-au legat numele de această instituţie şcolară?

III. Conţinutul materiilor, rezultate, atitudini, responsabilităţi

1. Cum arătau manualele?

2. Aveaţi o materie preferată?

3. Aţi învăţat la toate materiile sau aveaţi o anume materie la care excelaţi?

4. Cum au fost rezultatele dumneavoastră la învăţătură?

5. Participaţi la olimpiade sau concursuri şcolare?

6. Îmi puteţi descrie o oră de curs? Cum se defăşura aceasta?

7. Aţi chiulit de la şcoală? Ce făceaţi în acel interval de timp?

8. Care erau motivele pe care le invocaţi atunci când nu vă pregăteaţi pentru orele de curs

sau când absentaţi?


45

IV. Activităţi extracurriculare

1. Cum vă petreceaţi timpul liber?

2. Ce făceaţi în pauzele dintre cursuri?

3. Cum a fost la Balul bobocilor, la balul majoratului sau la banchet?

4. Aveaţi revista şcolii? Care era tematica abordată de aceasta în general?

5. Exista Consiliul elevilor în liceu? Care era implicarea sa în cultura organizaţională?

6. Organizaţi discoteci, excursii, drumeţii? Unde se organizau acestea? Care era scopul lor?

7. Părinţii participau la activitatea şcolii? În ce fel?

8. Aţi fost îndrăgostit în timpul liceului? Ne puteţi descrie povestea de dragoste pe care aţi

trăit-o atunci?

V. Şcoala urmaşilor

1. Aveţi rude care au frecventat sau frecventează cursurile acestei şcoli? Ce v-a determinat

să-i încurajaţi să vină la această şcoală?

2. Povestiţi copiilor, nepoţilor, prietenilor despre timpul petrecut în această şcoală?

3. Dacă ar fi să ierarhizaţi unităţile şcolare din judeţ şi municipiu, pe ce loc aţi plasa liceul

Lazăr?

4. Cum vi se pare şcoala la început de secol şi mileniu? Puteţi să-i faceţi o succintă

prezentare?

Pentru profesori

Date ale intervievatorului:

Nume, prenume:

Vârsta:

Clasa:

Data/ora înregistrării:

Tipul înregistrării:

Locul înreistrării:

Date personale ale persoanei intervievate

Numele şi prenumele:

Data şi locul naşterii:

Profesia (ultima şcoală absolvită):

Naţionalitatea (opţional):

Religia (opţional):


46

I. Date generale

1. Acum, după ce mi-aţi spus câteva lucruri despre dumneavoastră, îmi puteţi spune anul în

care aţi intrat în Liceul Teoretic „Aurel Lazăr”?

2. Cum arăta clădirea?

3. Puteţi să descrieţi o sală de clasă? Cantina, internatul?

4. Cum arăta Oradea atunci când s-a pus piatra de temelie a liceului? (profesorii fondatori)

5. Vă mai amintiţi care au fost motivele acestei alegeri? Aţi regretat vreodată această

alegere?

6. Cîţi ani aţi lucrat în această şcoală?

7. Cum v-aţi simţit în primul an de activitate în această şcoală?

8. În ce mod v-a ajutat să vă dezvoltaţi personalitatea şi cariera alegerea făcută?

9. Ce reprezintă pentru dmneavoastră „spiritul lăzărist”? Îl puteţi descrie în trei cuvinte

cheie?

II. Aspecte referitoare la oamenii din şcoală:

a. Colegii

10. Vă amintiţi colegii dumneavoastră?

11.Câţi copii erau într-o clasă?

12. Aveţi fotografii cu clasele la care aţi fost diriginte?

13. Cine era liderul clasei? Exista un criteriu anume pentru selectarea acestuiua?

14. Cum se îmbrăcau elevii? Ce era la modă atunci?

15. Care era cea mai mare recompensă pe care un profesor putea să o acorde?

16. Cum erau pedepsite greşelile sau abaterile şcolare sau de disciplină?

b. Personalul auxiliar

17. Vă amintiţi secretarele şcolii?

18. Care erau problemele care vă duceau la ele?

19. Dar personalul de serviciu şi portarii liceului? Ce amintiri aveţi în legătură cu aceştia?

20. Care sunt celelalte persoane care şi-au legat numele de această instituţie şcolară?

III. Conţinutul materiilor, rezultate, atitudini, responsabilităţi


47

21. Cum arătau manualele?

22. Participaţi cu elevii la olimpiade sau concursuri şcolare?

23. Îmi puteţi descrie o oră de curs? Cum se defăşura aceasta?

IV. Şcoala urmaşilor

24..Aveţi rude care au frecventat sau frecventează cursurile acestei şcoli? Ce v-a determinat

să-i încurajaţi să vină la această şcoală?

25. Povestiţi copiilor, nepoţilor, prietenilor despre timpul petrecut în această şcoală?

26. Dacă ar fi să ierarhizaţi unităţile şcolare din judeţ şi municipiu, pe ce loc aţi plasa liceul

Lazăr?

27. Cum vi se pare şcoala la început de secol şi mileniu? Puteţi să-i faceţi o succintă

prezentare?

E. Transcrierea interviului:

Va fi realizată de către elevii implicaţi în proiect, adică de grupul ţintă, conform unui

protocol stabilit prealabil (grupul ţintă a fost organizat în minigrupe formate din câte doi elevi

care vor lucra împreună atât la realizarea interviurilor cât şi la transcrierea şi prelucrarea

acestora). Ea se va realize conform regulilor de transcriere precizate la Anexa nr. 2 din prezenta

lucrare.

Stocarea interviurilor realizate se va face în format electronic. Prelucrarea fiecărui interviu în

parte va contribui la redactarea unei broşuri/lucrări despre viaţa în liceu, intitulată sugestiv

“Poveste şcolii mele”.

F. Diseminare:

Proiectul va fi realizat în mai multe etape. De aceea, modul în care el se va derula, modul

în care vor fi atinse obiectivele sale de către cadre didactice şi grupul ţintă prin activităţile

susţinute şi implicarea în susţinerea activităţilor, diseminarea se va face prin: -

- lectorate cu părinţii;

- cercul metodic al cadrelor didactice din municipiul Oradea – masă rotundă;

- expoziţie de desene, documente şi fotografii;

- completarea sălii “Cartea de Aur a şcolii” ;


48

- articole de presă;

- site-ul de istorie locală “File de istorie” şi site-ul de istorie loclă al Bibliotecii Judeţene

“Gheorghe Şincai” din Oradea;

- lansarea lucrării “Poveste şcolii mele în oglindă”.

Anexa nr. 2

TRANSCRIEREA UNUI INTERVIU

- Reguli -

1. Numele intervievatorului şi al intervievatului se scriu complet la începutul primei

întrebări şi respective, al primului răspuns;

2. În cazul anonimizării, se utilizează iniţialele stabilite;

3. Iniţialele se boldează;

4. Pauzele mai mici de 5 secunde, se trec puncte de suspensie; cele de peste 5 secunde se

trec între paranteze drepte: exemplu [8 sec.];

5. Transcrierea trebuie să fie fidelă;

6. Întreruperile se trec între linii paralele // cu specificarea numelui celui care face

întreruperea;

7. Discuţiile suprapuse se notează între ## cu specificarea numelui care face suprapunerea;

8. Se menţin greşelile de exprimare şi nuanţa locală a limbajului;

9. Arhaismele şi regionalismele se trec între paranteze drepte [ ] varianta contemporană,

acolo unde se poate afla;

10. Termenii neclari sau cei în altă limbă se trec între paranteze drepte, exemplu [ neclar, l.

maghiară];

11. Zgomotele de fond, dacă sunt episodice se trec între paranteze drepte [ ];

12. Plans, râs- între paranteze drepte –exemplu [plânge], similar şi pentru alte gesture;

13. Orice altă intervenţie se trece, de asemenea, între paranteze drepte [ ].


49

Anexele nr. 3 - 4

Crişana liberă, articol „Florile de pe catedră” referitoare la deshiderea cursurilor la Liceul

Teoretic „Aurel Lazăr” din Oradea, februarie 1990


50

C H E S T I O N A R

1. De unde ai aflat de această activitate organizată de Liceul Teoretic “Aurel Lazăr” din

Oradea ?

………………………………………………………………………………………………

……………………………………………………………………………………………….

2. Care a fost rolul tău la activitate:

3. Menţionează două motive care te-au determinat să intri în acest proiect?:

………………………………………………………………………………………………

………………………………………………………………………………………………

4. Cum ţi s-a părut tema proiectului ?

Puţin accesibilă Accesibilă Dificilă Foarte dificilă

5. Cum apreciezi, din punct de vedere organizatoric, activitatea desfăşurată:

Foarte slab Slab Bine Foarte bine Excelent

6. Cum apreciezi, din punct de vedere ştiinţific, activitatea desfăşurată:

Foarte slabă Slabă Bună Foarte bună Excelentă

7. La ce crezi că te ajută participarea la această activitate?

…………………………………………………………………….………………………

................................................................................................................................................


51

8. Ai dori să se mai participi la asemenea activităţi?

Da Nu Nu ştiu

9. Ai recomanda-o şi altora?

a. Da. De ce ?………………………………………………………………….…………..

b. Nu. De ce ?.......................................................................................................................

10. Dacă ar fi să schimbi ceva la activitate, ce anume ai schimba ?

………………………………………………………………………………………………

………………………………………………………………………………………………

11. Vărsta:

12. Sexul: F B

13. Religia: a. ortodoxă b. greco-catolică c. romano-catolică d. reformată e.

iudaică

a. alta……………….

14. Impresii

………………………………………………………………………………………………

………………………………………………………………………………………………

………………………………………………………………………………………………


52

Aşa am început…

Cartea de aur - sala de lucru a grupului ţintă “Povestea şcolii mele”


53

La munca şi în week-end


54

O parte a grupului ţintă-cei mai mici


55


56


57

Oamenii de lângă noi


58


59


60

Povestea scolii mele(1)

Education

Transcript of Povestea scolii mele(1)