1

2

Portretul unui agã

IOAN (IANCU) MANU

(24 iulie 1803 – 29 noiembrie 1874)

– repere biografice –

Ocârmuitor de Vlaşca (mai 1831 – mai 1833)

Ioan (Iancu) Manu, cel care avea să ocupe diverse

dregătorii în Ţara Românească după anul 1829, inclusiv

pe cea de caimacam, provine dintr-o familie cu origini

veneţiene care părăseşte Constantinopolul pentru a se

stabili în principat pe la mijlocul secolului al XVII-lea.

Viitorul agă s-a născut la data de 24 iulie 1803, în

4

Bucureşti, şi a murit în aceeaşi localitate la 29 noiembrie

1874, în vremea regelui Carol I. Ioan (Iancu) Manu s-a

bucurat de o educaţie temeinică, tatăl său străduindu-se să

dobândească dragostea de învăţătură de la personalităţi de

marcă ale culturii române, precum Ion Heliade-

Rădulescu şi Simeon Marcovici.

Foarte tânăr (avea numai 26 de ani), Iancu Manu devine

ispravnic de Galaţi şi apoi de Vlaşca. Era în anul 1829,

după Tratatul de la Adrianopole, când Ţara Românească

se afla sub ocupaţie rusească şi administraţia generalului

Pavel Kiseleff (1829-1834). Nu stă prea mult în această

dregătorie, pentru că în mai 1831 devine otcârmuitor de

Vlaşca. Vreme de doi ani se loveşte de toate lipsurile unei

instituţii greoaie, dar şi de nenumăratele abuzuri făcute de

5

militarii ruşi, care creau nemulţumiri în rândul

locuitorilor din Giurgiu. Pe acest fond, la data de 1 mai

1833 renunţă la funcţie şi se mută în Bucureşti, unde

cariera sa capătă o nouă turnură. În timpul domniei lui

Alexandru Dimitrie Ghica (1834-1842) devine vornic,

pentru ca apoi Gheorghe Bibescu (1842-1848) să îl

numească secretar al sfatului domnesc şi agă (şef al

poliţiei).

Ioan (Iancu) Manu se face cunoscut prin faptul că a

organizat primul corp de pompieri din Ţara Românească,

extrem de necesar în marele incendiu care a lovit ţara în

1847. Eficienţa sa a fost răsplătită cu acordarea medaliei

„Sabia de onoare” a Bucureştiului.

6

Revoluţia de la 1848 reprezintă o cumpănă în cariera lui

Iancu Manu, care pleacă din Bucureşti pentru o vreme,

renunţând chiar la implicarea sa în viaţa politică. Pauza nu

este prea mare, deoarece domnitorul Barbu Dimitrie

Ştirbei (care conduce Ţara Românească după revoluţie) îl

numeşte ministru de externe (postelnic), apoi vornic şi

preşedinte la Curtea Apelativă de Comerţ.

Cariera sa nu se opreşte aici, pentru că noul context de

după Războiul Crimeei (1853-1856) îi este la fel de

favorabil. În anul 1858 fostul agă devine caimacam,

împreună cu Emanoil Băleanu şi Ioan Al. Filipescu,

administrând ţara până la alegerile care îl vor desemna

câştigător pe Alexandru Ioan Cuza.

7

Din nefericire pentru el, face o altă alegere decât cea

câştigătoare, sprijinindu-l pe Gheorghe Bibescu.

În aceste condiţii, după eşecul candidatului susţinut de el,

se retrage pentru a doua oară din viaţa politică, dar revine

după detronarea lui Cuza de către Monstruoasa Coaliţie şi

sosirea în ţară a lui Carol I. Spre finalul vieţii candidează,

ca reprezentant de Ilfov, în noul parlament, în colegiul

boierilor. Se stinge din viaţă la 29 noiembrie 1874, după o

viaţă intensă şi o suită impresionantă de funcţii

administrative.

8

Proprietar şi arendaş în Vlaşca

Ca ispravnic de Vlaşca, în 20 noiembrie 1829, a

cumpărat, de la logofătul Ilie Vrăbiescu, casele cu locul lor

şi grădina acestuia din Giurgiu care, la rândul său, le

cumpărase în 15 noiembrie 1829 de la turcul Esseid

Mehmed Baraitar cu 1500 de taleri (lei). Acest document,

publicat în anul 1978, este important deoarece

localizează imobilul cumpărat, care se învecina la est cu

Hagi Abdulah, spre vest cu «drumul schelei cei vechi,

unde era un puţ de piatră», iar spre târg cu Hasan

aga. În anul 1847, Iancu Manu (acum mare logofăt

al credinţei) a vândut imobilul serdarului G. Ionescu

pentru 18.000 lei, de 12 ori mai mult decât a dat el

9

în 1829. Într-un act din 1852 se precizează că imobilul

(compus din două case) se afla în Vopseaua albastră, în

centrul oraşului, fiind menţionate Piaţa cea mare şi uliţa

Chirului.

Anterior datei de 8 mai 1835, comisul Iancu Manu a

înaintat o plângere către Marea Vornicie din Lăuntru,

prin care solicita să i se aducă înapoi mai mulţi locuitori

strămutaţi din satele Hodivoaia şi Vieru, al căror arendaş

era din 23 aprilie 1835. Redăm în continuare documentul

care se păstrează în copie la Biroul Judeţean Giurgiu al

Arhivelor Naţionale.

«Lăcuitorii însemnaţi prin alăturata foaie încă de la

porniria Regulamentului <Organic> în lucraria fiind fost

10

trecuţi în tabla satelor Hodivoia şi Vieri, sud Vlaşca,

cărora sate de la Sfântu Gheorghe trecut mă aflu arendaş,

s-a strămutat după aceste moşii la cele însemnate

înpotriva fieşcăruia nume.

Ci dar pă temeiul legiuirilor întocmite mă rog Cinstitei

Mari Vornicii, ca printr-adins cinovnic orânduit cu

porunca slobodă să ridice aceşti lăcuitori unde-i vor găsi şi

să-i aşeze la locul lăcuinţei lor, adică la chiar moşiia

Hodivoia şi Vieri.

Al Cinstitei Vornicii, plecată slugă, Ioan Manu. Întocmai

după orighinal. C. Merişescu».

Conform listei anexate, din satul Hodivoaia plecaseră

16 familii la Gogoşari, Putineiu, Gruiu, Copaciu,

11

Ghizdaru, Stămeşti, Giurgiu, Rusciuc şi Găujani. Din

satul Vieru plecaseră şapte familii la Cacaleţi, Găujani,

Slobozia, Giurgiu (la Carantină şi la Cazarmă) şi Zmârda.

12

Procese cu giurgiuvenii

Iancu Manu este prezent în judeţ şi ca proprietar

funciar. Documentele păstrate la Biroul Judeţean

Giurgiu al Arhivelor Naţionale ne permit să prezentăm

procesele pe care acesta le-a avut după ce şi-a dat demisia

din funcţia mai sus-amintită.

Un prim document este cererea acestuia, din februarie

1834, către «Cinstita Visterie a Valahiei», prin care a

solicitat efectuarea de cercetări din care să reiasă dacă s-a

perceput de la giurgiuveni mai mult de 10 lei pentru

şcoala din oraş, document pe care îl prezentăm în

continuare:

13

«Înţelegând coprinderia otnoşănii Cinstitei Visterii de

supt nr. 171 plecat răspunz că când mă aflam ocârmuitor la

judeţ Vlaşca în liat 1832, atât după neapărată trebuinţă cât

şi după cereria Eforii Şcolilor propindu-şi cereria

voinţa-le orăşani prin Magistratul oraşului de a clădi o

şcoală din nou la pomenit oraş cu bani ce să cor aduna

după o cislâ ce vor face între dânşii şi cu banii ce de bună

voe vor da particulari râvnitori.

Cunoscând cereria lor pria trebuincioasă şi unită cu voinţa

stăpânirii şi fiind că din sumile Magistratului nu să putia

da într-aciastă trebuinţă nici un ban, fiind hotărâţi pentru

înfrumuseţări, am slobozit voe Magistratului ca pe

temeiul arătatului al 19 din regulamentu orăşănesc să

cisluiască suma trebuincioasă pe toate corporaţii şi

lăcuitori oraşului.

14

Aşadar după obştiască chipzuire a orăşanilor s-au găsit cu

cale ca toţi patentarii legaţi de corporaţiia oraşului atât cei

pământeni, cât şi cei ce să vor mai face până la sfârşitul

acelui liat, să dia de fiştecare câte lei 10 la cutiia şcolii, cari

bani s-au şi strâns prin chiar starosti şi orânduiţi doi

neguţători pentru clădiria şcolii fără a să mai amesteca

Ocârmuiria întru nimic.

Şi s-au cheltuit într-acistă trebuinţă după socotiala ce s-au

parodosit la Magistrat pomeniţii, dat fiind că de când am

lipsit de la acel judeţ este o vreme îndestul, poate să să fi

urmat nicarva luări mai mult peste suma de lei 10 ce au

fost că au dat fieştecare.

15

Eu plecat rog cu dinadinsul pă Cinstita Vistierie a orândui

un cinovnic de bună credinţă să cerceteze aciastă pricină

spre descoperiria adevărului, rămâind a-şi da cuvânt

pentru un asemenia prisos ce în urmaria lucrărilor.»

Această cerere, în copie, a fost trimisă la Otcârmuirea

Judeţului Vlaşca în ziua de 16 februarie 1834, fiind primită

în ziua următoare şi, în baza răspunsurilor primite de la

subotcârmuitori, s-a raportat, în 21 iunie 1834, că nu s-au

luat mai mult de 10 lei pentru şcoală.

Un al doilea document, prezentat integral în continuare,

este raportul din 20 octombrie 1836 al Magistratului

Oraşului Giurgiu către Otcârmuirea Judeţului Vlaşca,

privind reclamaţia lui Iordan Ivanovici în pricina cu

16

comisul Iancu Manu pentru o casă în care a funcţionat

temporar Otcârmuirea:

«După cercetaria ce au făcut Magistratul în urma

otnoşănii cu nr. 4001 pentru casele lui Iordan Ivanovici

supusul rusesc ce o are aici într-acest oraş şi pentru care au

reclamarisit că s-ar fi fost luat de către D-lui comisul

Manu în silă aflându-să otcârmuitor aici, de au pus

întrânsa canţelariia Otcârmuirii, cu cinste să face

cunoscut că această casă nu s-au luat de D-lui comisul în

silă, ci i s-au dat de prezedentul Magistratului de atunci,

vremelniceşte aflându-să fără de stăpân, pe care au

merimatisit-o făcându-i ferestre, giamuri şi sobă şi n-au

ţinut întrânsa canţelariia mai mult decât ca trei luni până

când şi-au isprăvit casele sale ce le făcia atunci.

17

Şi fiind că aceste case să învecineşte cu ale Dumnialui

unde îşi avia canţelariia Otcârmuirii, au şăzut şi dorobanţi

într-un bordei ce era făcut tot de Domnul comisul pă locul

jăluitorului, iar la casă nu s-au mai amestecat.

Şi la depărtaria Dumnialui din Otcârmuire au lăsat acel

bordeiu în fiinţă pă siama stăpânului locului şi fiind că

ulucile curţii să spărsesiră şi să stricase ca o casă fără de

stăpân atâta vreme, Dumnialui comisul au pus de li-au

dres, făcând toată curtia de uluce cu poarta ei de iznoavă.

Apoi de atunci şi până acum ne mai îngrijind nimeni de

dânsele curtia iarăşi s-au stricat cât nu mai are nici de cum,

iar casa să află şi acum tot în staria ce era când au fost

canţelariia întrânsa, fiind că au şăzut unii alţii ce au avut

18

trebuinţă de încăpere întrânsa, căci într-acest chip după

îngrijiria ce are proprietarul lor de ele, s-ar fi dărâmat cu

totul de cât numai o cuhnie şi un grajd unde n-au şăzut

s-au dărâmat de tot, care şi acestia la plecaria Dumnialui

comisului să afla în bună stare.»

19

Înălţări în ranguri boiereşti

La 30 august 1837, comisul Ioan (Iancu) Manu a fost

ridicat în rangul de agă printr-un decret al domnitorului

Alexandru Dimitrie Ghica, pentru ca acelaşi domnitor să

îl ridice în rangul de logofăt al credinţei în data de

3 septembrie 1841, document publicat în «Bulletin.

Gazeta oficială», apărut în Bucureşti în 3 septembrie

1841, în care se precizau:

«NOI ALECSANDRU DIMITRIE GHICA VVD: Cu mila

lui Dumnezeu domn a toată Ţara Rumâniască. Către

Sfatul Administrativ. Luând Domnia Mia în băgare de siamă

20

slujbele ce au arătat Dumnialor mai jos însemnaţi cinstiţi

şi credincioşi boieri al Domniei Mele, potrivit cu

dispoziţiile articolului 350 din Organicescul Regulament,

şi cu art. 6 din legiuiria rangurilor, bine voind Domnia

Mia îi înălţăm, după meritul ce au, în rangurile ce se

însemniază şi anume: Logofeţi ai Credinţei: fostul Agă

Beizadia Scarlat Ghica; Fostul postelnic Alecu Florescu;

Fostul postelnic Costantin Suţul; fostul Agă Ioan

Golescu; Fostul Agă Ioan Manu; Fostul Agă Gheorghe

Văcărescu; eşitul din slujba ostăşască polcovnic Nicolae

Golescu…».

În 16 iunie 1855 este ridicat în rangul de vornic prin

ordinul domnitorului Barbu Dimitrie Ştirbei, în care se

arăta: «Luând în băgare de seamă slujbele săvârşite de mai

21

jos pomenite feţe, Noi, în urmarea art. 350 din

Regulamentul Organic şi 6 din legiuirea rangurilor,

binevoind, le înălţăm în cele următoare ranguri, şi anume:

Vornic, pe Logofătul Dreptăţii Ioan Manu…»

22

Funcţie publică

Dintre funcţiile publice deţinute, reţinem funcţia de

Director al Departamentului din Lăuntru, pe care a

ocupat-o din data de 1 noiembrie 1837, documentul de

numire menţionând: «NOI ALECSANDRU

DIMITRIE GHICA VVD: Cu mila lui Dumnezeu

domn a toată Ţara Rumâniască. Către Sfatul

Administrativ. Fiind că orânduim Domnia Mia director

al departamentului din lăuntru pă D: Aga Iancu Manul

ce au îndeplinit până acum (după ofisul Domnii Mele din

liatul 1837, cu nr. 673) îndatoririle acestui post.

Poruncim Sfatului a-i face cunoscut aciastă bună voinţă

a Domniei Mele.»

23

Din această funcţie şi-a dat demisia, din motive personale,

în data de 12 iunie 1842: «Pria Înălţate Doamne! Cu toate

că după rugăciunea ce am mai fost făcut Înălţimii Voastre

prin cea dintâiu a mea demisie ca să mă sloboziţi din

slujbă, Înălţimea Voastră bine voind aţi poruncit după

trebuinţa ce aţi socotit că este ca să mai urmez încă

lucrările postului meu.

Această a Înălţimii Voastre deosebită cinste ce mi-aţi

făcut cu încredinţarea ce aţi mai avut în persoana slugii

Măriei Tale, au trebuit să-mi îmmulţească râvna şi

credinţa către slujbă, şi cu supunere să îndeplinesc Înalta

Măriei Voastre poruncă până când iarăşi Înălţimea

Voastră găseaţi cu cale hotărârea cuviincioasă. După care

şi sluga Măriei Tale cu mulţumire-mi m-am silit până

24

acum năpăstuind cele mei sfinte ale mele casnice trebuinţi

să îndeplinesc luminata Măriei Tale poruncă,

Dar fiind că, pria Înălţate Doamne, proasta stare a

sănătăţii soţiei mele, orânduită fiind a merge la apele

minerale din Austria, cere neapărat din aproape îngrijire şi

regulată căutare, şi care nu se poate îndeplini fără stăruirea

a însuşi soţului ei lângă dânsa, aflându-ne înpovăraţi şi cu

copii mici a cărora sănătate cere asemenea căutare, iar pă

de altă parte şi chiar a însuşi sănătate după o obositoare

slujbă de atâţea ani fiind slăbită, după povaţa doctorilor

cere neapărată odihnă de câtăva vreme spre a mă putea

întrema, ferbinte rog pă Înălţimea Voastră să priviţi cu

milostivire asupra pricinilor ce mă silesc a lua îndrăzneala

25

să mă înfăţişez către Înălţimea Voastră cu această de

iznoavă plecată rugăciune a mă slobozi din slujbă; şi după

întoarcerea-mi acasă voi fi gata în orice vreme a sluji

Patriei mele cu aceeaşi râvnă şi credinţă ori când, şi la

orice înaltă chibzuire a Măriei Tale va găsi de cuviinţă.

Al Măriei Tale plecat şi supus slugă, Ioan Manu, anul

1842, iunie 12. Rezoluţia Mării Sale lui Vodă dată la

demisia Dumnialui Logofătului Ioan Manu: «DE

VREME CE STĂRUEŞTE ÎNTRU CEREREA SĂ SE

SLOBOADE»

Ca urmare a demisiei din 12 iunie 1842, domnitorul

Alexandru Dimitrie Ghica a emis, peste două zile, ordinul

nr. 450 de numire a logofătului Nicolae Golescu în funcţia

26

de director al Departamentului Treburilor din Lăuntru în

locul lui Ioan Manu: «NOI ALECSANDRU DIMITRIE

GHICA VV: Cu mila lui Dumnezeu domn a toată Ţara

Rumâniască. Către Sfatul Administrativ. Dumnealui

logofătul Ioan Manu Ne-au fost făcut rugăciune a-l

slobozi din postul de Director al Departamentului trebilor

din năuntru, pentru în parte casnice trebuinţe ce are, fiind

mai vârtos acum silit a-şi însoţi soţia la băile minerale din

Austria spre căutarea sănătăţii de care este întrebuinţată.

Noi primind această rugăciune a Logofătului Manu, îl

slobozim din însărcinarea postului de Director la

Departamentului trebilor din năuntru, şi orânduim în

locu-i pe Dumnealui Logofătul Nicolae Golescu, căruia,

poruncim Sfatului a face îndată cunoscut de aceasta, spre a

intra în lucrarea îndatoririlor postului ce i s-a încredinţat.»

27

Caimacam

În condiţiile pregătirilor care se făceau pentru Unirea

Principatelor Române (era antiunionist), la

21 octombrie 1858 a fost numit caimacam (locţiitor de

domn) şi preşedinte al Înaltului Divan al Ţării

Româneşti, în conformitate cu firmanul imperial

(otoman): «ORDINU: Şefului Depart. Din Năuntru

Em. Băleanu; Prezidentului Înaltului Divan Ioan

Manu; marelui logofăt I. Al. Filipescu. Membrii

compuind Căimăcămia Ţării Româneşti. În

conformitate cu stipulaţiile Art. 49 al convenţiei

(de la Paris) care, precum s-a zis în celălalt Firman,

28

investit de al meu Hat – Imperial, a fost încheiată la

19 August 1858 între Imperiul meu şi cele şase puteri

garante, atingător de organizarea fondamentală a ambelor

principate, v-am numit la Căimăcămia Ţării

Rumâneşti…»

29

Din nou la Giurgiu

În ziua de 13 iunie 1843 a primit Ordinul nr. 495 al

domnitorului Grigore Dimitrie Bibescu de a merge la

Giurgiu pentru a primi pe Prinţul Albert, fratele regelui

Prusiei: «Cinstitule şi credincios boeru al Domniei Mele,

D-ta vel Logofete Ioan Manu! Înştiinţându-ne Domnia

Mea, că prinţul Albert fratele Măriei Sale craiului

Prusiei vine de la Constantinopol, şi având a trece

printr-acest prinţipat, este să facă carantină la Giurgiu,

orânduim pă D-ta Meimandar a merge înaintea M. Sale

la arătatul loc, unde, prin înţelegere cu Ocârmuitorul

judeţului Vlaşca, cât şi cu direcţia Carantinei, vei

30

îngriji mai întâiu a se găsi în oraş trebuincioasele încăperi

în care are a-şi face termenul curăţeniei Prinţul cu suita şi

care curăţenie nu are a fi mai mult decât de patru zile.

Apoi atât la şederea Prinţului acolo, cât şi la drum în

venire-i aici, să ei toate trebuincioasele măsuri pentru

odihna şi buna petrecere a Înălţimii Sale, primindu-să în

tot locu cu toată cinstirea cuvenită rangului unei

asemenea înalte persoane; precum pentru aceasta deosebit

Noi am poruncit şi Departamentului din lăuntru. Zioa

intrării şi a eşirii se vor ţinea în seamă, ca Înălţimea Sa să

nu facă mai mult de trei nopţi în carantină».

31

Răsplătit de austrieci

La 16 martie 1844, marele postelnic M. Băleanu –

secretarul statului – înştiinţează pe marele Logofăt al

Credinţei Ioan Manu, şeful Poliţei Capitalei, că a primit

mulţumiri şi o tabacheră din aur din partea Băncii

Naţionale a Austriei pentru prinderea unor falsificatori

de bancnote: «Cinstita C.C. Aghenţie, prin notă de la

11(23) ale curgătoarei luni, cu nr. 685, încunoştiinţează

Secretariatul că, din porunca Înaltei Sale Stăpâniri,

este datorată a aduce mulţumiri Oblăduirei

Româneşti, pentru grabnica conlucrare ce a bine voit să

32

întrebuinţeze spre descoperirea împărţitorilor de banc-

note mincinoase Austriaceşti, şi totdeodată Direksia

Băncii Naţionale din Viena trimite Domniei voastre o

scrisoare mulţumitoare împreună cu o tabacheră de aur,

drept semn de recunoştinţă din parte-i pentru activitatea

şi destoinicia ce aţi arătat la prinderea acestor plastografi,

cu care aceasta s-a adus mare folos creditului Băncii

Naţionale.

Secreatariatul socotindu-să norocit a să vedea poftit să fie

organul mulţumirei ce vi se arată cu chip ofiţial şi din

partea unei învecinate Puteri, pentru activitatea, iscusinţa

şi stăruirea ce necontenit întrebuinţaţi în lucrarea

delicatului post ce ocupaţi, grăbeşte a îndeplini cu bucurie

33

plăcuta datorie ce este pusă asupră-i, alăturându-vă pe

lângă aceasta, pomenita scrisoare şi tabacheră ce vi s-au

trimis drept dovadă a recunoscutului Domniei voastre

merit».

34

Incendiul din Bucureşti

În primăvara anului 1847 a izbucnit un puternic

incendiu în Bucureşti, la stingerea căruia Manu

şi-a adus o importantă contribuţie, aşa cum reiese

din Ordinul nr. 243 din 31 martie 1847 al

domnitorului Grigore Dimitrie Bibescu, trimis

Sfatului Administrativ al Ţării Româneşti, prin care

cerea ca Ioan Manu, Şeful Poliţiei Capitalei, să

propună pe cei care s-au distins în stingerea incendiului:

«Datoria cere a întoarce privirea şi asupra dregătoriilor

ce au contribuit, pe cât putinţa omenească a ertat, la

înfrânaria întinderii focului, şi a arăta a Noastră

mulţumire mai întâiu Logofotului Ioan Manu,

Şeful Poliţii, apoi subalternilor săi, precum şi în parte

35

comenzii Pompierilor, pentru bărbăţia şi râvna cu care

s-au luptat împotriva pustiitorului element, neîncetând a

sta neclintiţi în mijlocul flăcărilor, şi a înfrunta cu vitejie

primejdia ce-i încongiura. Cunoaştem că la această

împrejurare fiecare n-a făcut decât numai să împlinească o

datorie sfântă; dar şi datoria când se împlineşte cu

sentimentul jerfirei la binele public, dă un drept mai mult

la a Stăpânirii şi a obştii recunoştinţă, pe care din parte-ne

o mărturisim aici cu plăcere. Dumnialui Şeful Poliţiei este

poruncit a Ne arăta pe aceia din ai săi slujbaşi carii s-au

însemnat mai cu osebire la aciastă nenorocită ardere.

Sfatul va comunica coprinderia acestui ofiţ Dumnialui

Logofătului Ioan Manu».

Consilier superior Damian Ancu

36

37

38

39

40