Popa - Carte - Lege Si Iubire

1LEGE {I IUBIRE

Pr. GHEORGHE POPA

LEGE {I IUBIRECoordonate biblice [i hermeneutice

pentru Teologia Moral\

2 PR. GHEORGHE POPA

ISBN 973-8179-25-4© Editura mitropolitan\ TRINITASIA{I, 2002

3LEGE {I IUBIRE

Pr. GHEORGHE POPA

LEGE {I IUBIRE

Coordonate biblice [i hermeneutice

pentru Teologia Moral\

TRINITASIA{I, 2002

4 PR. GHEORGHE POPA

5LEGE {I IUBIRE

Argument

Este un adev\r recunoscut de to]i teologii cre[tini c\ Bibliasau Sfânta Scriptur\ reprezint\ izvorul normativ al oric\ruidiscurs teologic. Nu se poate face teologie f\r\ cunoa[terea [iinterpretarea textelor biblice. ~n acela[i timp, îns\, Biblia adevenit ast\zi „un m\r al discordiei”1.

~ntrucât nu exist\ o metod\ unic\ de interpretare a textelorbiblice, de foarte multe ori ele sunt folosite pentru a argu-menta sau justifica opinii, atitudini [i ac]iuni umane foartediverse [i uneori contradictorii.

~n acest sens, un teolog elve]ian contemporan se exprimaastfel: „Oamenii de stânga justific\ angajamentul lor politic cuajutorul Bibliei [i oamenii de dreapta justific\ o separarestrict\ a credin]ei de politic\. Femini[tii justific\ eliberareafemeii de înl\n]uirile unei societ\]i patriarhale cu ajutorulBibliei, în timp ce cre[tinii conservatori justific\ în aceea[imanier\ subordonarea femeii b\rbatului (…) Exist\ totdeaunaun verset biblic pentru a justifica orice. Biblia nu con]inenumai o pluralitate de texte diferite, ci [i o pluralitate de opiniicu privire la autoritatea [i centrul mesajului s\u. Exist\ [i opluralitate de metode de exegez\ a Bibliei. ~n func]ie de punc-tul de vedere [i metoda exegetic\ pe care cineva o alege, sepot extrage din Biblie lucruri foarte diverse”2.

Concluzia la care ne duce aceast\ constatare este urm\-toarea: hermeneutica teologic\ modern\ s-a distan]at enormde hermeneutica teologiei patristice [i risc\ s\-[i piard\ iden-titatea sa în orizontul hermeneutic al celorlalte discipline

6 PR. GHEORGHE POPA

academice. Unii teologi consider\ c\ aceast\ distan]are a fostabsolut necesar\ în contextul universitar modern datorit\„revolu]iei” pe care Immanuel Kant, prin lucrarea sa Criticara]iunii pure, a declan[at-o în teoria cunoa[terii3.

Din perspectiv\ kantian\, cunoa[terea este strict limitat\ ladomeniul [tiin]ific [i ca atare metafizica sau teologia scolastic\nu ne poate oferi nici o cunoa[tere discursiv\ [i demonstrativ\ alui Dumnezeu. Pe de alt\ parte, nici credin]a, în viziunea luiKant, nu este o form\ de cunoa[tere în sensul modern al cu-vântului, ci o manifestare a vie]ii morale, adic\ a ra]iuniipractice. De aceea mul]i teologi apuseni consider\ c\ teologiapentru a-[i p\stra statutul de [tiin]\, în contextul celorlalte[tiin]e, trebuie s\ renun]e la no]iunea de „cunoa[tere” a luiDumnezeu [i s\ se orienteze spre singurul „obiect” care-ir\mâne, [i anume textul Sfintei Scripturi, pe care trebuie s\-linterpreteze în func]ie de mentalitatea modern\. Cu alte cu-vinte teologia trebuie s\ devin\ o teologie hermeneutic\, adic\o teorie a interpret\rii textelor biblice4.

Ca teorie a interpret\rii textelor biblice, teologia herme-neutic\ recunoa[te c\ exist\ diferite modalit\]i de interpretare[i, în acela[i timp, diferite momente ale interpret\rii. Plec=ndde la acest pluralism al interpret\rilor, reflexiile hermeneuticemai recente s-au confruntat cu problema alterit\]ii. Pentruclarificarea acestei probleme, teologii au f\cut apel [i la her-meneutica filosofic\. Spre exemplu, H.-G. Gadamer a adus ocontribu]ie major\ la clarificarea acestei probleme, subliniindc\ nici un interpret nu poate sc\pa, în procesul interpret\rii, decontextul propriilor sale tradi]ii de lectur\ [i, implicit, depropria sa subiectivitate. ~n acest caz, cum se situeaz\ inter-pretul în raport cu textul, care este expresia „altuia”, sau înraport cu „alteritatea” altor interpret\ri [i interpre]i?

Este clar c\ prezen]a „alterit\]ii” este necesar\ pentruîn]elegerea textelor, îns\, în contextul unei interpret\ri, însu[itextul ne apare ca un „altul”, ca o alteritate care angajeaz\propria noastr\ identitate. ~ntâlnind alteritatea textului, noi

7LEGE {I IUBIRE

trebuie s\ ne l\s\m, la rândul nostru, interpreta]i de text, trans-forma]i de el prin actul interpret\rii. Astfel „alteritatea intr\ înnoi [i nu mai este în afara noastr\. Alteritatea cea mai radical\este în adâncul nostru. Dac\ noi ignor\m aceasta, ne esteimposibil s\ particip\m în mod responsabil sau s\ apar]inem

într-o manier\ semnificativ\ la propria noastr\ istorie”5.

Din perspectiva hermeneuticii patristice, „alteritatea ceamai radical\” nu este nici textul, nici „alteritatea” altor inter-pre]i sau interpret\ri, ci este ~nsu[i Dumnezeu.

Noi credem c\ aceast\ afirma]ie, întemeiat\ pe un act decredin]\, nu intr\ neap\rat în conflict cu reflec]ia critic\ ahermeneuticii filosofice. A[ez=ndu-se înaintea alterit\]ii radi-cale a lui Dumnezeu, interpretul nu doar interpreteaz\ textul,ci se las\ interpretat de el, revendicat de el, deoarece textuleste expresia sensibil\ a Cuvântului lui Dumnezeu, iar struc-tura sa fundamental\ este aceea de chemare sau invita]ie [ir\spuns. Activitatea interpretativ\ reprezint\, în acest sens, [iun r\spuns la chemarea lui Dumnezeu. Cercul hermeneuticcare se formeaz\ acum nu implic\ doar interpretul [i textul sauautorul textului, ci implic\ rela]ia pe care [i interpretul [iautorul textului o au cu Dumnezeu. Aceast\ rela]ie creeaz\ oafinitate între interpret, text [i autorul lui, afinitate f\r\ de carenu este posibil\ în]elegerea autentic\ a textului sacru.

Raportul dintre interpret, autor [i text cu „alteritatea” ra-dical\ a lui Dumnezeu schimb\, a[adar, în mod esen]ial pers-pectiva demersului hermeneutic. Revendicând pe Dumnezeu,ca instan]\ „ultim\” a vie]ii sale, interpretul are, în general,tendin]a de a „st\pâni” în mod integral actul interpret\rii,pentru a r\spunde cât mai deplin chem\rii lui Dumnezeu. ~nacest context psihologic apare îns\ [i o alt\ tendin]\, aceea dea absolutiza propria interpretare [i a nega „alteritatea” altorinterpret\ri sau interpre]i. Pentru a dep\[i aceast\ tendin]\,care poate deveni agresiv\, interpretul cre[tin trebuie s\ ia înconsidera]ie faptul c\ „alteritatea” radical\ a lui Dumnezeu s-a

8 PR. GHEORGHE POPA

manifestat în istorie nu în mod agresiv, ci pe calea iubirii r\s-tignite a lui Hristos, Logosul întrupat.

Acest criteriu hermeneutic fundamental pentru teologia [ivia]a cre[tin\, am dorit s\-l subliniem în prezenta lucrare care,f\r\ s\ minimalizeze importan]a hermeneuticii moderne, seconcentreaz\ asupra hermeneuticii clasice a Sfin]ilor P\rin]icu scopul de a sensibiliza con[tiin]a studen]ilor în teologie [ia-i invita la un demers interpretativ ontologic [i existen]ial altextelor biblice, absolut necesar pentru p\strarea identit\]iiTeologiei în general, [i Teologiei morale, în special, în cadrulînv\]\mântului universitar actual.

Autorul

9LEGE {I IUBIRE

I. Temeiurile biblice ale ordinii

morale

I.1. Ordinea lumii

Experien]a noastr\ obi[nuit\ de via]\ ne arat\ c\, în lumeaîn care tr\im, dincolo de o anumit\ dezordine aparent\ saureal\, exist\ o ordine necesar\ a lucrurilor, care se manifest\atât la nivel macro cât [i micro-cosmic. Nimeni nu poatecontesta faptul c\ aceast\ ordine este expresia unei lumi inte-grate [i structurate ra]ional, determinat\ de anumite legi care-isunt constitutive. Ele constituie domeniul de cercetare al[tiin]elor numite pozitive, întrucât folosesc în activitatea lorde verificare a cuno[tin]elor observa]ia, experimentul [i cal-culul matematic.

Concluziile la care ajung [tiin]ele pozitive sunt consi-derate, de marea majoritate a oamenilor de ast\zi, sigure [iincontestabile. De aceea cunoa[terea [tiin]ific\ a lumii repre-zint\ scopul fundamental al civiliza]iei actuale. Exigen]ele eise impun pretutindeni ca o stare de spirit, în toate domeniilede activitate. Cu toate acestea, cu toat\ dorin]a noastr\ de aajunge la o cunoa[tere sigur\ [i obiectiv\ a ordinii prezente înlume, exist\ totu[i anumite aspecte ale ei care nu se supunexigen]elor cunoa[terii pozitive. Acest fapt a fost descoperitde câ]iva savan]i de renume, care au observat c\ nu toatefenomenele lumii noastre sensibile se supun ordinii [i legilor

10 PR. GHEORGHE POPA

cunoscute în fizica clasic\. Fizicianul francez Louis VictorBroglie (n. 1892), spre exemplu, care a întemeiat mecanicacuantic\, a ajuns la concluzia c\ în universul fizic exist\ [i legiale probabilit\]ii. Max Planck, la rândul s\u, recuno[tea încomportamentul particulelor atomice anumite zone de inde-terminare, iar Werner Heisenberg va formula, în fizic\, prin-cipiul incertitudinii.

Concluziile la care au ajuns ace[ti mari oameni de [tiin]\,[i nu numai ei, au condus la o nou\ orientare a [tiin]elor po-

zitive [i la o nou\ stare de spirit a celor care le promoveaz\6.

Fizica clasic\, determinist\, care s-a întemeiat pe legileunei ordini universale a lumii, legi care puteau fi cunoscute [idominate de om pe calea cercet\rilor pozitive, a oferit omuluio anumit\ siguran]\, dar, în acela[i timp, a dat na[tere la oîncredere f\r\ margini a omului modern în ra]iunea sa.

Fizica cuantic\ a secolului al XX-lea a demonstrat, îns\,c\ toate concluziile fizicii clasice, ca [i toate concluziilecercet\rii [tiin]ifice care privesc ordinea lumii noastre sen-sibile, sunt relative, datorit\ unui spa]iu de indeterminareexistent în intimitatea ordinii lumii, al\turi de principiuldeterminist-cauzal. Mai mult, cercet\rile din ultimul timparat\ c\ actul observa]iei [tiin]ifice depinde nu doar de legilenaturii obiectului observat, ci [i de starea de spirit a obser-vatorului. Aceasta înseamn\ c\ omul ca subiect cunosc\torpoate s\ sporeasc\ ordinea existent\ în lume, sau, plecând dela spa]iul s\u de indeterminare, s\ introduc\ în ea elemente aledezordinii, în func]ie de starea sa spiritual\, de inten]ia cu carese a[az\ în orizontul cunoa[terii lumii.

Din aceast\ perspectiv\, dou\ inten]ii sau atitudini ni separ esen]iale: una pozitiv\ [i posesiv\ care caracterizeaz\, încea mai mare parte, mentalitatea contemporan\, [i una poetic\sau contemplativ\, pe care credem c\ o vor îmbr\]i[a din nou,în mileniul urm\tor, tot mai mul]i oameni, deoarece îns\[i[tiin]a pozitiv\ îi va conduce spre aceasta.

11LEGE {I IUBIRE

Ambele inten]ii sau atitudini fa]\ de ordinea lumii potexista, de fapt, în aceea[i persoan\ dac\ i se cultiv\ de laînceput toate facult\]ile sale spirituale [i nu doar capacitatea saintelectual\ [i dorin]a de posesiune a fiin]elor [i a lucrurilor.Exemplul marelui astronom [i matematician german JohannesKepler (1571-1630), inventatorul lunetei astronomice, esteedificator în acest sens. Cartea sa intitulat\ Harmonice mundise încheia cu exprimarea unei atitudini contemplative fa]\ deordinea, armonia [i frumuse]ea cosmic\: „Î]i mul]umesc Dum-nezeul meu [i Creatorul nostru, scria Kepler, pentru c\ m-ail\sat s\ v\d frumuse]ea crea]iei Tale [i s\ m\ bucur de lucr\rilemâinilor Tale. Iat\, eu am împlinit lucrarea la care m-amsim]it chemat (...) am ar\tat oamenilor splendoarea operelorTale, în m\sura în care spiritul meu a reu[it s\ le în]eleag\”7.

I.2. Ordinea în existen]a uman\

Este un fapt recunoscut unanim c\ omul este o sintez\ acosmosului. Toate elementele prezente în ordinea cosmic\exist\ [i în natura fizic\ a omului. De aceea în antichitate elera definit [i ca micro-cosmos, adic\ o lume mic\ ce cuprindeîn sine macro-cosmosul, lumea mare. Mai mult, omul nu estedoar o sintez\ a cosmosului, ci este [i ipostasul s\u con[tient [iresponsabil. Fiind o sintez\ a cosmosului, omul î[i desf\[oar\existen]a supunându-se aceleia[i ordini necesare, dar în ori-zontul c\reia exist\, de asemenea, un spa]iu al nedetermin\riisau, cu alte cuvinte, al libert\]ii.

Exist\, a[adar, în fiin]a omului o ordine a necesit\]ii carese manifest\ pe planul fizic [i biologic, dar aceast\ ordine estecondi]ia unei alte ordini, specific uman\, care poart\ pecetealibert\]ii.

Dac\ ordinea fizic\ [i biologic\ reprezint\ domeniul decercetare al [tiin]elor pozitive, ordinea specific uman\ din carefac parte ordinea moral\, ordinea logic\ [i ordinea estetic\,


reprezint\ domeniul de cercetare al [tiin]elor normative: Etica,Logica [i Estetica. Al\turi de ele, exist\ [i alte [tiin]e care seocup\ de ordinea existen]ei umane, îns\ majoritatea celor carele reprezint\ prefer\ s\ le considere [tiin]e pozitive. Acestlucru este valabil mai ales pentru Psihologie [i Sociologie.

{tiin]ele normative se numesc astfel datorit\ faptului c\opereaz\ cu judec\]i de valoare sau, mai precis, cu anumitecriterii axiologice care se instituie ca legi ale Binelui, Ade-v\rului [i Frumosului, dup\ care aspir\ orice persoan\ uman\.Aceste criterii axiologice orienteaz\ cunoa[terea uman\ nudoar spre simpla existen]\ a lumii [i a omului, ci spre originea[i scopul lor final.

Evident c\ [i [tiin]ele pozitive pot s\-[i pun\ întreb\ridespre originea [i scopul ultim al lumii [i al omului, îns\, a[acum am v\zut mai sus, r\spunsul lor va fi arbitrar [i inde-monstrabil [i ca atare lipsit de certitudinea obiectiv\ pe careaceste [tiin]e o pretind.

{tiin]ele normative pretind [i ele o anumit\ certitudine,dar aceasta se întemeiaz\ pe alte criterii [i, mai ales, pe oexperien]\ spiritual\ personal\, asumat\ desigur în contextulunei ordini axiologice, care solicit\ din partea Omului, înprimul rând, un act de credin]\, un act de încredere într-orealitate care dep\[e[te competen]ele ra]iunii umane. Oricât desigur ar fi Omul pe cuno[tin]ele sale pozitive, pe capacitateasa de a st\pâni ordinea lumii, vine un timp când siguran]a sase clatin\, când reperele sale întemeiate pe certitudinile ra]i-unii nu mai func]ioneaz\. O suferin]\ fizic\ sau spiritual\, unaccident nea[teptat, întâlnirea cu moartea unei fiin]e dragi,sunt momente în care armura autosuficien]ei se destram\ [i,vrând-nevrând, apare o întrebare de cutremur: care este „logica”ordinii existen]ei umane dac\ ea se încheie cu suferin]a, ruina[i moartea?

Fiecare r\spunde în felul s\u la aceast\ întrebare. Pentruunii r\spunsul ar putea fi disperarea, pentru al]ii resemnarea [i,în sfâr[it, pentru al]ii încrederea [i speran]a c\, totu[i, existen]a

13LEGE {I IUBIRE

uman\ trebuie s\ aib\ un sens [i acest sens nu se poate iden-tifica cu neantul.

Este concluzia la care ajunge acea majoritate a oamenilorcare, dup\ multe clipe de risipire prin ordinea [i dezordinealumii, î[i revin în sine [i rostesc smerit ca [i Fericitul Au-gustin: „Ne-ai f\cut Doamne pentru Tine [i nelini[tit\ esteinima noastr\ pân\ nu se va odihni întru Tine”.

I.3. Ordine, libertate [i dezordine

A[a cum am subliniat mai sus, atât lumea în care tr\im,cât [i propria noastr\ natur\ uman\ poart\, în mod fundamen-tal, pecetea ordinii [i a armoniei. De unde apare atunci dezor-dinea, ca element perturbator sau chiar distrug\tor al ordinii?

Am v\zut c\ [tiin]ele pozitive accept\ un spa]iu al inde-termin\rii, care exist\ la toate nivelurile de existen]\ [i, în moddeosebit, la om. Acest lucru ne conduce la concluzia c\ ordi-nea este un dat ontologic necesar, iar dezordinea este unaccident, o întâmplare nefericit\ care apare [i tulbur\ ordinea[i frumuse]ea lumii. Din punct de vedere teologic, spa]iul deindeterminare, prezent în toate lucrurile [i fiin]ele, este tocmaispa]iul încredin]at libert\]ii [i responsabilit\]ii omului de c\treDumnezeu, pentru ca el s\ sporeasc\ frumuse]ea [i ordinealumii, preg\tind-o pentru Împ\r\]ia lui Dumnezeu.

E[ecul libert\]ii [i responsabilit\]ii omului transform\ a-cest spa]iu de indeterminare în izvor de dezordine. Aceastaeste o afirma]ie teologic\ [i pentru a o argumenta vom faceapel la textul inspirat al Sfintei Scripturi.

Primele capitole ale Sfintei Scripturi ne invit\ s\ p\trun-dem cu gândul, atât cât ne este posibil, într-un orizont al meta-istoriei care apar]ine, în acela[i timp, trecutului [i prezentuluinostru existen]ial. Este vorba, deci, de o invita]ie [i ca oriceinvita]ie ea presupune din partea noastr\ un gest de reveren]\fa]\ de Cel care ne invit\. Întrucât Cel care ne invit\ este


Dumnezeu, gestul nostru de reveren]\ presupune un act deconvertire a min]ii, o metanie s-ar putea spune, f\r\ de carerisc\m s\ profan\m „legile” sau „rânduiala” unei invita]ii [i s\ne ar\t\m a fi oaspe]i nedemni de onoarea ce ni s-a f\cut.

A[adar, ce ne spune Sfânta Scriptur\ despre ordinea [idezordinea lumii?

În primul rând ne spune c\ Dumnezeu a creat lumea prinCuvântul S\u, iar prima manifestare a actului creator a fost: S\fie lumin\! Nu este surprinz\tor c\ fizica cuantic\ a ajunsast\zi la acela[i adev\r al Revela]iei cum c\ temeiul ultim allumii noastre sensibile este energia, adic\ lumina!

Evident c\ din perspectiv\ biblic\, lumina, sau mai precis,sistemul energie-materie este temeiul penultim, întrucâttemeiul ultim al lumii este energia necreat\ [i voin]a creatoarea lui Dumnezeu. De aceea Geneza începe, de fapt, cu o afir-ma]ie sintetic\: „La început a creat Dumnezeu cerul [i p\-

mântul” (Geneza 1, 1)*.

În textul original, Dumnezeu este numit cu numele deElohim, care este un plural, iar verbul a crea este la singular. S-audat diverse interpret\ri acestui plural, îns\ cea mai pertinent\ nise pare a fi cea care are în vedere Cele Trei Persoane ale SfinteiTreimi. Textul afirm\, de fapt, c\ Duhul lui Dumnezeu (Ruah)plana deasupra apelor originare, iar Dumnezeu „zice”, adic\„roste[te” lumea prin Cuvântul S\u (Dabar) [i astfel lumeaapare din nefiin]\ spre fiin]\, dinspre amurgul înser\rii însprezorii zilei.

Acesta este, evident, un limbaj poetic [i singurul, de fapt,prin care ne putem apropia de marea tain\ a începuturilor.Limbajul este poetic, dar nu se cuvine s\ credem c\ Genezaeste doar construc]ia poetic\ a unui om cu o imagina]ie crea-toare deosebit\. C\ nu este o construc]ie imaginar\, ci este o

* Pentru citatele biblice din aceast\ carte s-a folosit Biblia sau Sf=nta Scrip-

tur\, Editura I.B.M.B.O.R., Bucure[ti, 1991.

15LEGE {I IUBIRE

carte inspirat\ de Dumnezeu ne arat\, a[a cum vom vedea,precizia cu care sunt folosite cuvintele.

În afar\ de pluralul Elohim, un alt cuvânt care a atras a-ten]ia interpre]ilor este singularul verbului „a crea”. Acestverb, bara în limba ebraic\, nu este folosit la întâmplare. Prinel se exprim\ ideea c\ Dumnezeu creeaz\ lumea din „nimic”,printr-o hot\râre [i o manifestare liber\ a voin]ei Sale creatoare.

Semnificativ este [i faptul c\ verbul bara este folosit în ca-pitolul I al Genezei numai în trei versete: versetul 1, care vor-be[te de crearea p\mântului [i a cosmosului, versetul 21, carevorbe[te de crearea animalelor [i versetul 27, în care se repet\de trei ori cu referire la crearea omului. În versetul 12, carevorbe[te despre apari]ia vegetalelor, nu se folose[te verbul bara.Acestea nu par a fi decât o simpl\ produc]ie a p\mântului8.

Folosirea verbului „a crea” – bara – în cele trei momentediferite ale crea]iei exprim\ trei momente fundamentale aleactului creator [i trei discontinuit\]i esen]iale care au ap\rut [is-au men]inut în crea]ie: crearea sistemului energie-materie,crearea vie]ii [i crearea omului. Acest aspect este scos în evi-den]\ [i de faptul c\ în ziua a patra, când apar cei doi lumi-n\tori care s\ lumineze p\mântul, nu mai este folosit verbulbara – a crea –, ci un alt verb – asah – care înseamn\ „a face”,„a a[eza în rânduial\”, „a organiza” ceva deja existent [i nu acrea din nimic. Aceasta înseamn\ c\ soarele, luna [i celelaltecorpuri cere[ti nu sunt izvoare de energie, ci concentrareaenergiei din ziua întâi.

Mul]i oameni de [tiin]\ ai secolului nostru, observândprecizia cu care sunt folosite cuvintele în textele Genezei, auajuns la concluzia c\ ordinea lumii [i a existen]ei umane nupoate fi explicat\ doar pe baza unui determinism imanent [i aunei evolu]ii oarbe, f\r\ nici o finalitate. Un renumit astronomal secolului nostru, Sir James Jeans, într-o carte a sa intitulat\Tainicul univers (1932), scria: „Caracterul finit al timpului [ial spa]iului ne constrâng s\ ne reprezent\m crea]ia ca un act algândirii (...) {tiin]a modern\ ne oblig\ s\-L recunoa[tem pe


Creator lucrând în «afara» timpului [i spa]iului, care sunt oparte a crea]iei Sale”9.

Evident c\ acest „în afar\” nu trebuie în]eles într-un sensdeist, ci în sensul c\ Dumnezeu Creatorul nu Se supune legilortimpului [i spa]iului, îns\ energiile Sale necreate p\trund întimp [i în spa]iu sus]inându-le existen]a.

a) Ordinea lumii „întru” Dumnezeu

Zilele crea]iei sunt precedate, a[a cum am subliniat maisus, de o afirma]ie sintetic\ în care apare expresia „La început”.

Sinonimele acestei expresii în ebraic\, greac\ [i latin\ sunt:bere[it, ¦< •DP0 [i in principio. În limba român\, aceast\expresie a fost tradus\ [i prin: în început, dintru început sauîntru început . Noi prefer\m expresia „întru început”, deoareceprin ea putem s\ interpret\m într-o manier\ corect\ temeiul [i]inta final\ a ordinii lumii.

Preferin]a noastr\ pentru „întru” a fost influen]at\, de-sigur, [i de interpretarea pe care a dat-o Constantin Noicaacestei prepozi]ii. „Întru”, scrie Noica, înseamn\ [i „în” [i„înspre”. El indic\ deopotriv\ o „odihn\” care e [i „neodihn\”,o „stare” care este, în acela[i timp, [i o „mi[care”10.

Traducând primul verset al Genezei cu „întru început”,aceast\ expresie ne conduce gândul la ideea de câmp în-l\untrul c\ruia se creeaz\ lumea. Din aceast\ perspectiv\,începutul este un orizont, un câmp ontologic, un receptaculpentru întreaga ordine a crea]iei. Expresia „întru început” og\sim nu doar în primul verset al Genezei, ci [i în primul ver-set al Evangheliei dup\ Ioan, care afirm\: „Întru început eraCuvântul (Logos) [i Cuvântul era la Dumnezeu [i Dumnezeuera Cuvântul” (Ioan 1, 1).

Afirma]ia Sfântului Ioan ne sugereaz\ faptul c\ ordinealumii este înl\untrul lui Dumnezeu Cuvântul [i ca atare întruEl [i înspre El este orientat\. Astfel, prepozi]ia „întru” ne ajut\

17LEGE {I IUBIRE

s\ în]elegem c\ Dumnezeu-Cuvântul este atât „temeiul” sau„cauza” ordinii lumii, cât [i finalitatea ei.

Cel care pune îns\ în mi[care ordinea lumii spre fina-litatea ei este Duhul Sfânt [i, cu fiecare etap\ a „cre[terii”lumii în „inima” lui Dumnezeu Cuvântul, auzim în Genez\expresia: „{i a v\zut Dumnezeu c\ este bine”. La sfâr[itulcelei de a [asea etape sau a celei de a [asea zi a crea]iei, dup\ce a fost creat [i omul, Dumnezeu „a privit toate câte a creat [iiat\ erau bune foarte” (Gen. 1, 31).

Textul ne sugereaz\ o crea]ie treptat\ a lumii, treptat\,evident, din perspectiva noastr\ uman\, în care fiecare „dimi-nea]\” poart\ în sine „amurgul” [i fiecare „amurg” veste[tebucuria unui nou început al crea]iei. Ritmul sear\-diminea]\care marcheaz\ zilele crea]iei ne descoper\ [i o ordine ierar-hic\ în care fiecare treapt\ o veste[te pe cealalt\, preg\tind înfinal casa de oaspe]i a Omului. De aceea, Sfântul Grigorie deNyssa a afirmat c\ întregul cosmos se înal]\ treptat c\tre om„termenul ultim al aspira]iei Sale”11.

Sfântul Dionisie Areopagitul a completat afirma]ia de maisus a Sfântului Grigorie de Nyssa spunând c\, de fapt, ultimaaspira]ie a cosmosului nu este omul, ci Dumnezeu. În lucrareasa Despre Numele divine, Sfântul Dionisie scria: „Spre Dum-nezeu toate se întorc [i toate ~l doresc. Cele ce au minte [ira]iune, c\utându-L prin cunoa[tere; cele sensibile, prin sensi-bilitate; cele ce nu au sensibilitate, prin mi[carea fireasc\ ainstinctului de via]\, iar cele f\r\ via]\ [i care nu au decâtfiin]\, prin aptitudinea lor de a participa la existen]\ (…)Lumina strânge la un loc [i atrage spre ea toate cele ce v\d, cese mi[c\, cele ce sunt luminate [i înc\lzite [i cele ce fiin]eaz\numai prin razele ei. Toate o doresc, fie spre a se vedea [i a semi[ca, fie pentru a primi lumin\, c\ldur\ [i a-[i continuad\inuirea prin lumin\”12.

Dac\ ar fi s\ folosim o expresie actual\, am putea spunec\ Sfântul Dionisie vorbe[te în acest text de o lumin\ cu odubl\ semnifica]ie: lumina fizic\ – ce constituie temeiul


ordinii fizice, [i lumina spiritual\, lumina-informa]ie – careconstituie temeiul atât al ordinii fizice, cât [i al ordinii spiri-tuale [i morale a omului. Este vorba de lumina Duhului luiDumnezeu sau a harului, cu care a fost informat Omul în ziuacre\rii sale (Gen. 2,7). De aceea prima zi a Omului în lume,care începe în seara zilei a 6-a, a fost o zi de adânc\ bucuriepentru cosmosul întreg. Geneza ne spune c\ Dumnezeu „{i-aîmplinit” lucrarea în ziua a [asea, iar în ziua a 7-a „S-a odihnitde toate lucrurile Sale pe care le-a creat” (Gen. 2, 3).

Odihna lui Dumnezeu din ziua a 7-a nu trebuie interpre-tat\ într-un sens fizic, ci într-un sens spiritual, din perspectivac\ruia odihna este un alt mod de a lucra [i de a fi prezent încrea]ie. În ziua a 7-a Dumnezeu Se „odihne[te” în sufletulOmului, iar omul î[i începe propria sa lucrare în comuniunecu Dumnezeu. De aceea Dumnezeu binecuvânteaz\ [isfin]e[te ziua a 7-a (Sabatul), care, conform Genezei, nu maiare sear\ [i diminea]\. Este ziua în care ritmul cosmic al tim-pului dobânde[te o alt\ semnifica]ie, devenind timp liturgic,timp rostitor al unei alte ordini în existen]a creat\, ordinea lui„a fi” în comuniune cu Dumnezeu Tat\l, prin Fiul în DuhulSfânt.

Ordinea lui „a fi întru Dumnezeu” reprezint\ starea nor-mal\ a Omului ca ipostas con[tient al cosmosului întreg.Aceast\ „stare normal\” a întregii crea]ii din ziua a 7-a este undar al lui Dumnezeu, îns\ p\strarea ei reprezint\ voca]iaoriginar\ a Omului, voca]ie prin care acesta devine inter-locutorul lui Dumnezeu în ordinea crea]iei.

Despre aceast\ voca]ie vorbe[te Psalmistul când exclam\:„Voi sunte]i dumnezei, fii ai Celui Preaînalt” (Ps. 81, 6).Aceasta înseamn\ c\ pozi]ia Omului în crea]ie este unic\.Întreaga crea]ie se deschide [i se ofer\ ca dar, ca mediu alîmplinirii Omului, iar omul o sfin]e[te, o transform\ [i oumanizeaz\, în m\sura în care [i el se deschide [i se d\ruie luiDumnezeu.

19LEGE {I IUBIRE

A[a cum se poate observa, am folosit pân\ acum no]iuneade Om în general, a[a cum este folosit\ ea în Genez\. Aceast\

no]iune exprim\, de fapt, natura universal\ a Omului13 care seipostaziaz\, se personalizeaz\, într-un mod specific în cuplulb\rbat-femeie.

Despre cuplul b\rbat (i[ în ebraic\)-femeie (i[a) se vor-be[te în primul capitol al Genezei: „{i a creat Dumnezeu peOm (Adam) dup\ chipul S\u; dup\ chipul S\u l-a creat; a creatb\rbat [i femeie” (Gen. 1, 27).

Ceea ce este important s\ subliniem, plecând de la acesttext, este faptul c\ Omul este „chip” sau o icoan\ a lui Dumnezeupe p\mânt [i ca atare modul de existen]\ uman\ aspir\ dup\modul de existen]\ al lui Dumnezeu. Exist\ un mod deexisten]\ comun lui Dumnezeu [i Omului [i el se identific\ cuiubirea des\vâr[it\ dintre Tat\l, Fiul [i Duhul Sfânt. A existaca om înseamn\ a participa la acest mod de existen]\, carepresupune, evident, o identitate specific\ fiec\rei persoane,dar aceast\ identitate se actualizeaz\ prin recunoa[terea [iafirmarea alterit\]ii altei persoane, c\reia trebuie s\ ne d\ruim.

Rela]ia aceasta dintre identitate [i alteritate se manifest\,de fapt, nu doar în rela]iile interumane, ci exist\ în structuraontologic\ a fiec\rei persoane. Hermeneutica teologic\ mainou\, influen]at\, desigur, [i de psihanaliz\, consider\ c\ înfiecare persoan\ uman\, fie b\rbat, fie femeie, exist\ o dimen-siune masculin\ [i una feminin\. Aceast\ interpretare pe careo întâlnim, spre exemplu, în c\r]ile unei autoare franceze con-

temporane14, încearc\ s\ reactualizeze vechea hermeneutic\patristic\ [i s\ argumenteze c\ aceasta nu este în contradic]iecu datele cercet\rilor actuale.

Conform hermeneuticii patristice mintea este icoanaLogosului lui Dumnezeu, iar inima este simbolul crea]iei Sale.De aceea, de multe ori, rela]ia dintre minte [i inim\ este ase-m\nat\ cu rela]ia dintre mire [i mireas\. Cu alte cuvinte min-tea [i inima trebuie s\ treac\ prin experien]a cununiei al c\rei


s\vâr[itor este, desigur, Logosul sau Cuvântul lui Dumnezeu,prin harul Duhului Sfânt.

Conform textului din Genez\ aceast\ cununie interioar\trebuie s\ precead\ cununiei exterioare dintre b\rbat [i femeie[i realizarea ei presupune anumite exigen]e pe care le putemintui interpretând porunca dat\ de Dumnezeu lui Adam, adic\Omului universal: „Din to]i pomii din rai po]i s\ m\nânci, iardin pomul cuno[tin]ei binelui [i r\ului s\ nu m\nânci, c\ci, înziua în care vei mânca din el, vei muri negre[it” (Gen. 2, 16-17).

De foarte multe ori aceast\ porunc\ a fost [i este înc\interpretat\ dintr-o perspectiv\ juridic\. În realitate este vorbade o realitate ontologic\ a cre[terii [i maturiz\rii fiin]ei umaneîntru iubirea lui Dumnezeu. Aceast\ cre[tere presupune,desigur, o anumit\ rela]ie cu lumea (din to]i pomii po]i s\m\nânci) dar [i o anumit\ distan]are de lume (din pomulcuno[tin]ei binelui [i r\ului s\ nu m\nânci) pentru a o primi cadar din partea lui Dumnezeu.

Sfântul Maxim M\rturisitorul d\ o interpretare ontologic\acestei porunci sau acestei inter-dic]ii, inter-rostiri dintreDumnezeu [i om, sugerând c\ pomul cuno[tin]ei binelui [ir\ului semnific\, de fapt, întregul cosmos sensibil, de careomul este legat ontologic prin natura sa fizic\, prin cele cincisim]uri ale sale. Cosmosul sensibil, afirm\ Sfântul MaximM\rturisitorul, poate fi numit pom al cuno[tin]ei binelui [ir\ului deoarece are ra]iuni sau sensuri duhovnice[ti care hr\-nesc mintea, dar [i o putere de atrac]ie natural\, care, pe de oparte, desf\teaz\ sim]irea [i, pe de alta, perverte[te mintea.Deci cosmosul sensibil sau lumea aceasta întru care tr\ie[teomul, dac\ este privit\ ca dar [i în Duhul lui Dumnezeu, îlconduce pe om la cunoa[terea binelui; dac\ este privit\ doarca instrument de pl\cere [i desf\tare a sim]urilor, îi ofer\ cu-noa[terea r\ului15.

Inspirându-se din aceast\ reflec]ie a Sfântului MaximM\rturisitorul, Annick de Souzenelle, de care am amintit maisus, identific\ pomul cunoa[terii binelui [i r\ului cu îns\[i

21LEGE {I IUBIRE

natura bipolar\ a omului, care are în constitu]ia sa ontologic\o parte împlinit\ sau des\vâr[it\ prin actul crea]iei [i o parteneîmplinit\, care este încredin]at\ libert\]ii [i responsabilit\]iisale morale. Aceast\ interpretare nu ni se pare eronat\ dac\ a-vem în vedere c\ teologia clasic\ f\cea aceea[i distinc]ie întrealte dou\ no]iuni ale antropologiei biblice [i anume: chip [iasem\nare, chipul fiind dup\ Sfântul Vasile cel Mare asem\-narea în starea ei virtual\, iar asem\narea fiind chipul luiDumnezeu actualizat în om printr-o împreun\ lucrare a sa cuDumnezeu16.

A[adar interdic]ia dat\ de Dumnezeu Omului nu poate fiinterpretat\ în termeni epistemologici, dac\ ]inem cont defaptul c\ în limbajul biblic cunoa[terea se identific\ cu iubirea.Ea nu se restrânge la un exerci]iu intelectual sau experimental,ci se realizeaz\ într-un spa]iu al comuniunii cu Dumnezeu [i,în Dumnezeu, cu întreaga crea]ie. În orizontul acestei co-muniuni, no]iunile de bine [i de r\u nu sunt categorii ale uneimorale obiective [i constrâng\toare, ci sunt categorii onto-logice [i existen]iale, binele identificându-se cu lumina inte-rioar\ a fiin]ei în comuniune cu Dumnezeu, iar r\ul iden-tificându-se cu întunericul fiin]ei, când omul nu mai simteprezen]a lui Dumnezeu.

Evident c\ noi nu ne-am propus s\ trecem în revist\ toateinterpret\rile care se pot da textelor enumerate mai sus, ci amîncercat doar s\ suger\m c\ hermeneutica textelor biblice esteo lucrare dificil\ [i, în acela[i timp, deschis\ mereu unor noiinterpret\ri, în func]ie de experien]a [i mentalitatea fiec\reiepoci istorice. Exist\ totu[i un centru unificator al tuturor inter-pret\rilor [i el se identific\ cu ceea ce am afirmat la începutulacestui subcapitol: exist\ o ordine a lumii „întru” Dumnezeu.Aceast\ ordine exist\, ca posibilitate sau ca virtualitate onto-logic\ a fiec\rei persoane [i a umanit\]ii în ansamblul ei.Actualizarea ei necesit\, îns\, o perioad\ de cre[tere [i dematurizare spiritual\ care depinde de mai mul]i factori. Genezane spune c\ aceast\ virtualitate ontologic\ originar\ nu a ajuns,


totu[i, la actualitate datorit\ unui e[ec existen]ial al libert\]iiumane prin care a intrat dezordinea în lume.

b) Dezordinea lumii „în afara lui Dumnezeu”

Expresia „a fi în afara lui Dumnezeu” este destul de ris-cant\ [i de aceea trebuie în]eleas\ într-un mod corect. Dintr-operspectiv\ ontologic\, noi nu putem fi niciodat\ „în afara” luiDumnezeu pentru c\ întru El „ne mi[c\m, viem [i suntem”,dup\ cum se exprim\ autorul Faptelor Apostolilor. Totu[i,pentru c\ noi suntem fiin]e spa]io-temporale, nu putem aveaacces la cunoa[tere decât folosind aceste categorii sau anumiteimagini reprezentative prin care ni se poate sugera ce înseam-n\ a fi „întru” [i „în afar\”, în rela]ia noastr\ cu Dumnezeu. Oasemenea imagine ar putea fi cea folosit\ de c\tre Herodot înIstoriile sale, când vorbe[te de modul în care au disp\rut înnisipuri a[a numi]ii psylli, o popula]ie din Africa de Nord.Aceast\ popula]ie, scria Herodot, a fost distrus\ în urm\-toarele împrejur\ri: „Vântul de miaz\zi b\tând întruna le-asecat apa din z\c\tori (…) Oamenii, sf\tuindu-se între ei,pornir\ r\zboi împotriva vântului [i, când au ajuns în mijloculnisipurilor, vântul de miaz\zi, începând s\ sufle mai tare, i-aîngropat în nisip”17.

Oamenii ace[tia, de care vorbe[te Herodot, f\r\ s\-[i deaseama, au pornit împotriva vântului, de[i, în realitate, semi[cau „întru” el. Despre oameni asem\n\tori vorbe[te, defapt, [i Geneza, dac\ am interpreta numele de Adam într-unsens colectiv. O genera]ie de oameni, genera]ia adamic\, nu aînceput un „r\zboi” împotriva lui Dumnezeu, dar au dorit s\devin\ „dumnezei”, f\r\ ajutorul lui Dumnezeu [i din aceast\cauz\ a intrat s\mân]a dezordinii în ordinea crea]iei.

Geneza ne spune c\ aceast\ dorin]\ de autonomie s-atrezit în umanitatea adamic\ pe calea unei sugestii. AdversarulOmului, sub chipul [arpelui, adic\ sub chipul unei fiin]e care

23LEGE {I IUBIRE

apar]ine crea]iei sensibile, pune la încercare fidelitatea a-cestuia fa]\ de Dumnezeu. Textul ne spune c\ [arpele „s-aadresat” mai întâi femeii – i[a în ebraic\. Conform unorinterpret\ri recente pe care le g\sim la Paul Evdokimov sauAnnick de Souzenelle, nu este vorba de femeie în raportul s\ucu b\rbatul (i[) pe planul biologic, ci de partea „neîmplinit\” aOmului. Deci este vorba de femininul s\u interior, de in-con[tientul dorin]elor, care este expus mereu la tenta]ii, f\r\ caele s\ fie con[tientizate pe deplin.

Primul gest pe care-l face Adversarul este acela de a-lînstr\ina de con[tiin]a prezen]ei lui Dumnezeu. El dialogheaz\cu i[a, ca [i cum Dumnezeu ar fi absent, ca [i cum ar fi „înafara” existen]ei ei: „Dumnezeu a zis, El, oare, s\ nu mânca]iroade din orice pom din rai?” (Gen. 3, 1).

Întrebarea aceasta este provocatoare [i încearc\ s\ tre-zeasc\ îndoiala în iubirea [i bun\tatea lui Dumnezeu. Ea suge-reaz\ oarecum faptul c\ Dumnezeu nu i-a d\ruit totul Omului,c\ ceea ce avea mai bun a p\strat pentru El. R\spunsul pe care-lprime[te Adversarul din partea Omului este corect: „Roade dinpomii raiului putem s\ mânc\m, numai din rodul pomuluicelui din mijlocul raiului ne-a zis Dumnezeu: „S\ nu mânca]idin el, nici s\ v\ atinge]i, ca s\ nu muri]i” (Gen. 3, 2-3)18. Ad-versarul, îns\, nu renun]\ [i continu\ printr-o dialectic\ sedu-c\toare: „Nu, nu ve]i muri! Dar Dumnezeu [tie c\ în ziua încare ve]i mânca din el vi se vor deschide ochii [i ve]i fi caDumnezeu, cunoscând binele [i r\ul” (Geneza 3, 4-5). Omulnu rezist\ acestei dialectici, mai ales c\ rodul pomuluicuno[tin]ei binelui [i r\ului i s-a p\rut „bun de mâncat” [ipl\cut ochilor la vedere [i vrednic de dorit (Gen. 3, 6).

A[adar în limbajul unor imagini arhetipale, textul nespune c\ natura feminin\ a Omului, „inima sa”, a gustat maiîntâi din rodul pomului [i apoi natura sa masculin\, adic\„mintea sa”, el devenind prin acest act existen]ial, o fiin]\autonom\ [i autosuficient\. Cunoscând „binele” [i „r\ul”,adic\ preferând dualitatea [i duplicitatea, în locul unit\]ii [i al


comuniunii, Omul se descoper\ pe sine ca fiin]\ separat\ deDumnezeu, de semenii s\i [i de întreaga crea]ie. Când „ochii”i se deschid, el nu mai vede frumuse]ea [i iubirea lui Dumnezeu,ci vede propria sa „goliciune” (Gen. 3, 7), propria sa fiin]\ go-lit\ de slava „chipului” pe care-l purta din ziua în care Duhullui Dumnezeu „a suflat asupra lui” (Gen. 2, 7).

Descoperindu-[i „golul” s\u interior, Omul vrea s\ seascund\ de la „fa]a” lui Dumnezeu, când Acesta „se plimba”în r\coarea serii prin paradis. El vrea s\ se ascund\ pentru c\se simte vinovat de tr\dare [i de infidelitate. Datorit\ gestuluis\u, un sentiment de ru[ine îi cuprinde întreaga fiin]\, ca onelini[te crescând\, provocat\ de pervertirea apropierii fami-liare cu Dumnezeu. Acest sentiment profund este un semn c\,totu[i, un sâmbure de demnitate s-a mai p\strat în Omul infi-del [i tr\d\tor, care încearc\ s\-[i fac\ acoper\minte din frunzede smochin, adic\ din „frunzele” unei cunoa[teri întemeiate peviolen]\ [i nu pe comuniune. Acoper\mintele f\cute de el nu-isunt îns\ suficiente pentru a vindeca r\ul. În aceast\ situa]ie,Dumnezeu intervine [i-i pune prima întrebare Omului: „Adame,unde e[ti? unde este demnitatea ta? Tu care e[ti icoana lui

Dumnezeu pe p\mânt mai exi[ti?”19 (Gen. 3, 9). R\spunsulvine imediat: „Am auzit glasul T\u în rai [i m-am temut, c\cisunt gol [i m-am ascuns” (Gen. 3, 10).

Expresia „am auzit glasul T\u” este semnificativ\. Ea ne su-gereaz\ c\ via]a Omului nu se mai desf\[ura „întru Dumnezeu”,iar harul Duhului Sfânt nu mai era orizontul „împ\r\]iei”omului. Omul „aude” glasul ca venind „din afar\”, ca o ame-nin]are; iar deschiderea lui spre acest glas este acum func-]ional\ [i nu ontologic\. De aceea îl cuprinde nu numai ru[i-nea, ci [i frica, [i în aceast\ situa]ie încearc\ s\ se „ascund\”pentru a se ap\ra.

Ap\rarea este îns\ lamentabil\, pentru c\ nu mai iz-vor\[te din iubirea care se d\ruie [i pune în valoare alteri-tatea fiin]ei iubite, ci izvor\[te din fric\ [i, în acest caz, devine

25LEGE {I IUBIRE

autojustificare, prin transferul de responsabilitate asupra al-tuia, asupra semenului sau asupra lui Dumnezeu.

Întrebat fiind Adam de ce nu a r\mas fidel leg\mântuluide iubire cu Dumnezeu, el r\spunde: „Femeia pe care mi-aidat-o s\ fie cu mine, aceea mi-a dat din pom [i am mâncat”;femeia, la rândul s\u, acuz\ pe [arpe: „{arpele m-a am\git [ieu am mâncat” (Gen. 3, 12-13).

Dialogul care urmeaz\ în continuare în cartea Genezei nueste altceva decât scoaterea în eviden]\ a dezordinii care ap\truns în intimitatea ordinii crea]iei datorit\ e[ecului libert\]iiOmului. Acesta a fost ispitit s\ r\spund\ cu infidelitate laiubirea fidel\ a lui Dumnezeu.

Starea de dezordine a p\truns, a[a cum afirm\ Geneza,mai întâi în intimitatea propriei con[tiin]e. Cuvintele: „femeiape care Tu mi-ai dat-o – mi-a dat [i am mâncat”, exprim\faptul c\ în con[tiin]a sa Omul nu se mai preocup\ de rela]iasa cu Dumnezeu [i cu semenii, ci de autoap\rarea individua-lit\]ii sale egocentrice.

În acest orizont existen]ial se verific\, într-adev\r, afir-ma]ia tragic\ a lui Jean Paul Sartre: „c\derea mea originar\este existen]a altuia”20. Altul, îns\, în mod originar nu este orealitate exterioar\ Omului, ci o realitate interioar\, care-lconfirm\ [i-i d\ sens existen]ei sale. Acest lucru este confir-mat [i de textul Genezei, dac\ avem în vedere rela]ia dintreAdam – I[ [i Adam – I[a, ca rela]ie arhetipal\ între dimen-siunea „masculin\” [i cea „feminin\” existent\ în fiecare per-soan\ uman\.

Reamintim c\ în limbajul imaginilor arhetipale, care estemult mai semnificativ decât limbajul conceptual, masculinuleste simbolul logosului, al ra]iunii sau al cuvântului, iar fe-mininul este simbolul sentimentului sau al p\r]ii afective dinnatura uman\21. F\r\ cununia dintre acestea dou\ nu exist\ordine [i armonie în persoana uman\. A[a cum putem observadin logica textelor din Genez\, cununia dintre logosul [i senti-mentul uman, dintre masculin [i feminin, este o realitate


dinamic\ ce începe în momentul în care Adam, adic\ Omulintegral, care cuprinde în sine atât masculinul cât [i femininul,atât logosul cât [i sentimentul sau, cu alte cuvinte, atât minteacât [i inima, este chemat de Dumnezeu s\ dea nume tuturoranimalelor P\mântului.

Într-o interpretare simbolic\, aceste animale reprezint\„animalele interioare”, care locuiesc p\mântul s\u interior –adamah. Este vorba, de fapt, de energiile crea]iei care „lo-cuiesc” în sufletul s\u, energii pe care omul trebuie s\ le„numeasc\”, adic\ s\ le deschid\ spre energiile necreate aleDuhului Sfânt. Aceast\ „deschidere”, care nu este func]ional\,ci ontologic\ [i existen]ial\, are ca scop ultim „asem\narea”Omului cu Dumnezeu în iubire [i în sfin]enie. Aceast\ asem\-nare de care vorbe[te Geneza este ]inta final\ a unui procesdinamic de realizare a cununiei dintre minte [i inim\, dintreOm [i crea]ie [i, în final, dintre Dumnezeu [i crea]ie.

Pentru a parcurge etapele acestui proces, Omul, ne spunetextul, este ajutat de Dumnezeu, care-l „adoarme” [i apoi îia[az\ „în fa]a” sa pe i[a, simbolul femininului adânc al fiin]eisale. Omul prive[te cu uimire acest poten]ial adânc al fiin]eisale, cu care trebuie s\ se cunune.

Deci textul nu ne vorbe[te despre o opera]ie chirurgical\,ci de un somn profund care este, de fapt, o „trezire” minunat\a Omului prin care el devine con[tient c\ este I[ [i I[a, mire [imireas\. De aceea [i exclam\: „iat\ os din oasele mele [i carnedin carnea mea”. Ea se va numi i[a-mireas\ (Gen. 2, 23).

{arpele, ca imagine a Diavolului, a celui care separ\ în locs\ uneasc\, va împiedica, prin dialectica seduc\toare de caream amintit, aceast\ cununie, izolând pe i[a, adic\ izolândpartea neîmplinit\ a omului [i adresându-se numai ei. Psi-hologia adâncurilor ar spune c\ [arpele a separat con[tientulde incon[tient [i a pus în mi[care doar energiile incon[tienteale interiorit\]ii sale, lipsite de un centru con[tient unificator.

C\ textul poate fi interpretat [i astfel se poate observa [idin faptul c\ dup\ aceast\ separare, dup\ c\derea în p\cat,

27LEGE {I IUBIRE

Omul nu mai recunoa[te pe i[a ca fiind identic\ cu el, ci îi d\un alt nume [i anume Eva, adic\ via]\. Cu alte cuvinte, femi-ninul s\u interior s-a obiectivat [i s-a proiectat asupra alte-rit\]ii personale a miresei, ca o realitate care-l amenin]\ dinafar\ [i pe care el, de acum, va încerca s\ o „st\pâneasc\”.Aceast\ situa]ie transpare din cuvintele: „atras\ vei fi deb\rbatul t\u [i el te va st\pâni” (Gen. 3, 16).

Annick de Souzenelle, de care am mai amintit, consider\c\ numele de Eva (Havah) este un nume reductiv întrucâtfemeia - Havah - este redus\ la feminitatea sa biologic\,comun\ cu regnul animal, în timp ce femeia - i[a era mireasainterioar\ cu care, cununându-se, Adam trebuia s\ realizezeasem\narea cu Dumnezeu [i, împreun\, s\ dea na[tere la noifii ai lui Dumnezeu22.

Deci fiecare persoan\ uman\ poart\ în ea voca]iamaternit\]ii, pentru c\ maternitatea este înscris\ ontologic înnumele de Adam (ADM). Prima [i ultima liter\ a acestuinume Alef [i Mem sunt, de fapt, cele dou\ litere care formeaz\cuvântul „mam\”. Dalet, litera din mijloc semnific\ „poarta”prin care trebuie s\ treac\ Omul pentru a se na[te ca fiu al luiDumnezeu.

Acceptând interpretarea aceasta, ne d\m seama c\ textulcitat mai sus: „atras\ vei fi de b\rbatul t\u [i el te va st\pâni”nu se refer\ la domina]ia b\rbatului asupra femeii, care a avutconsecin]e catastrofice pentru demnitatea femeii, ci se refer\la partea feminin\ a Omului, care a fost sedus\ de Diavol. Înmomentul respectiv i[a nu era înc\ Eva.

M\rturisind lui Dumnezeu c\ [arpele a am\git-o, ea recu-noa[te c\ a fost infidel\ [i, într-un anumit sens, a devenitmireasa celui r\u [i ca atare spre el vor fi orientate dorin]elesale [i el o va st\pâni.

Din cele spuse mai sus nu trebuie s\ tragem imediat con-cluzia c\ dorin]ele omului sau, mai precis, partea afectiv\ [ifeminin\ a fiin]ei sale trebuie s\ fie mortificat\, redus\ lat\cere. Conform limbajului biblic, nimic nu trebuie mortificat,


ci totul trebuie transfigurat [i orientat spre lumina [i întrulumina lui Dumnezeu. Afectivitatea reprezint\ mediul în carese realizeaz\ aceast\ orientare spre lumin\. Cuvintele adresatelui Adam (I[) „în sudoarea fe]ei tale î]i vei mânca pâinea, pân\te vei întoarce spre p\mântul din care e[ti luat; c\ci p\mânte[ti [i în p\mânt te vei întoarce” (Gen. 3, 19), trebuie s\ leinterpret\m în aceast\ perspectiv\. Nu este vorba deci deînmormântarea unui cadavru, ci de aten]ionarea Omului care adevenit, prin ispita Diavolului, prizonierul activit\]ilor salerisipite, prizonierul dorin]elor de posesiune [i de st\pânire, decare el nu va putea sc\pa pân\ nu va în]elege c\ p\mântul saucosmosul s\u interior (adamah) trebuie rea[ezat în ordine,cultivat [i îns\mân]at cu semin]ele luminii Logosului carecoboar\ de sus. Întoarcerea spre acest cosmos interior este,deci, necesar\ [i ea nu are nimic umilitor, ci, dimpotriv\,poart\ în ea bog\]ia virtual\ a unei posibile reîntoarceri spreunitatea originar\ a fiin]ei sale, care este o unitate comuniune.De fapt, textul ebraic, [i de aceast\ dat\, este foarte precis,afirmând c\ întoarcerea nu este în „p\mânt” ci „spre p\mânt”,pentru a-l cunoa[te, pentru a-l sem\na [i a-l orienta spre rodire„întru” Dumnezeu, Centrul unificator al fiin]ei umane [i alîntregii crea]ii.

Întoarcerea aceasta spre „p\mântul” sau „cosmosul” inte-rior [i mai ales cunoa[terea lui, care în limbaj biblic, a[a cumam mai amintit, se identific\ cu iubirea corect\ a lui, estedestul de dificil\ întrucât el a fost separat de Dumnezeu [isubordonat tenta]iei Diavolului. Acesta, din Adversarul careera înainte de ispitire, devine Du[manul interior, ce ia loculprezen]ei lui Dumnezeu.

Textul este sugestiv în acest sens: „Du[m\nie voi pune întretine [i între femeie (i[a), între s\mân]a ta [i s\mân]a ei, aceastaî]i va zdrobi capul, iar tu îi vei în]epa c\lcâiul” (Gen. 3, 15).

C\lcâiul de care vorbe[te textul de mai sus este simbolulr\d\cinii Pomului cunoa[terii care este Omul23. Aceast\ r\-d\cin\ pentru ca s\ creasc\ [i s\ aduc\ roade are nevoie de

29LEGE {I IUBIRE

lumina harului care coboar\ de „sus”. Atins\ de lumina ha-rului, ea trece de la întuneric la lumin\, de la moarte la via]\,de la separare la comuniune.

Diavolul care „în]eap\” [i r\ne[te adânc aceast\ r\d\cin\,introduce în ea o sev\ care-i blocheaz\ cre[terea [i trecereaspre lumin\, substituindu-se, de fapt, prin am\gire, adev\rateilumini a Logosului sau Cuvântului lui Dumnezeu. Diavolul ialocul Cuvântului, printr-un act uzurpator, devenind, într-unfel, „capul” umanit\]ii. Textul ne spune c\ totu[i acest act deuzurpare va fi zdrobit: „s\mân]a femeii î]i va zdrobi capul”(Gen. 3, 15). Întrucât verbul „a zdrobi” este la viitor, majo-ritatea interpre]ilor consider\ c\ textul are un sens profetic [imesianic, sugerând c\ Logosul sau Cuvântul lui Dumnezeu„va zdrobi” pe Satan, iar umanitatea infidel\ se va „întoarce”la adev\ratul s\u „cap” sau la adev\ratul s\u Mire. Textul nesugereaz\, a[adar, o cale de „restaurare” a ordinii crea]iei întruDumnezeu, îns\ aceasta va fi o cale dureroas\, ce se va des-f\[ura în orizontul unui timp tensionat, întrucât dezordineacare a p\truns în crea]ie datorit\ libert\]ii de alegere a Omului,nu putea fi reparat\ decât prin respectarea libert\]ii totale aomului, cu toate consecin]ele tragice pe care le va avea exer-ci]iul acestei libert\]i de-a lungul istoriei.

c) Cre[terea dezordinii în crea]ie

Odat\ ce dezordinea p\trunde în ordinea crea]iei, ea seamplific\ mereu de la o genera]ie la alta, a[a cum se amplific\o s\mân]\ parazitar\ pe trunchiul unui arbore, hr\nindu-se cuseva r\d\cinilor sale, f\r\ s\ mai [tie, îns\, care este izvoruloriginar al acestei seve [i care este scopul sau ]inta sa final\.

S\mân]a dezordinii va cre[te [i se va amplifica mai întâi înfiin]a Omului [i apoi va antrena întreaga crea]ie.

În limbaj teologic, aceast\ s\mân]\ a dezordinii este nu-mit\ „p\cat” originar. În acest sens, Sfântul Apostol Pavel se


exprim\ astfel: „Printr-un om a intrat p\catul în lume [i prinp\cat moartea” (Rom. 5, 12).

Observ\m c\ Sfântul Apostol Pavel face o strâns\ leg\tur\între realitatea p\catului [i realitatea mor]ii. Pentru a în]elegemodul în care cre[te dezordinea în ordinea crea]iei, trebuie s\în]elegem corect semnifica]ia acestor dou\ realit\]i spirituale.

Atât în limba ebraic\, cât [i în limba greac\, no]iunea dep\cat are o semnifica]ie ontologic\, însemnând, în traducereromâneasc\, o eroare de perspectiv\ sau neatingerea scopuluiunui lucru. În cazul omului, p\catul înseamn\ neatingerea„asem\n\rii” cu Dumnezeu.

Deci am putea spune c\ p\catul este un e[ec al iubirii24

care, din iubire pentru „Altul”, se transform\ în iubire egoist\de sine. Cu alte cuvinte, Omul care-[i pierde scopul pentrucare este creat, ajunge s\ iubeasc\ mai mult „întunericul”decât „lumina” (Ioan 3, 19-20), mai mult partea întunecat\ afiin]ei sale egoiste decât lumina iubirii lui Dumnezeu. Genezane sugereaz\ foarte clar aceast\ dimensiune a p\catului, de-oarece, a[a cum am v\zut, prezint\ p\catul lui Adam nu ca unsimplu act exterior de neascultare fa]\ de o lege, ci ca o ati-tudine interioar\ de infidelitate.

Sfântul Maxim M\rturisitorul consider\ c\ numai aceast\atitudine este condamnabil\, în timp ce consecin]ele sale nupot fi condamnabile, [i de aceea trebuie asumate în mod con-[tient pentru a putea fi dep\[ite25.

Prima consecin]\ a p\catului, ne spune Sfântul ApostolPavel, este moartea care, odat\ intrat\ în lume prin Adam, atrecut la to]i oamenii (Rom. 5, 12). Când citim acest text,primul gând care ne vine în minte cu privire la moarte estesfâr[itul existen]ei noastre fizice. Sfâr[itul existen]ei noastrefizice nu înseamn\, totu[i, sfâr[itul nostru ontologic. Aceast\realitate este subliniat\ destul de clar în limbajul liturgic, carea preluat sensul ebraic al no]iunii de moarte [i anume: „a semuta”. Când moare Omul, el nu dispare definitiv, ci „se mut\”la mai mult\ via]\. Îns\ nu numai când „moare”, ci [i când se

31LEGE {I IUBIRE

na[te, Omul se mut\ de la un mod de a fi, la alt mod de a fi. Cualte cuvinte, na[terea [i moartea nu sunt decât doi poli airespira]iei naturale a fiin]ei umane. Moartea fizic\ se cir-cumscrie aceleia[i respira]ii: vine un timp când trupul nu maipoate urma „muta]iile” fiin]\rii [i, de aceea, el trebuie s\ lasefiin]area deschis\ spre alte dimensiuni ale sale. Sensul de„mutare”, adic\ de trecere dintr-un plan al fiin]\rii, într-un altplan superior, este înscris în no]iunea ebraic\ de moarte, careare aceea[i r\d\cin\ cu verbul a muta. Acest verb este folositadesea pentru a exprima moartea fizic\, îns\ este incorect s\-ltraducem prin „a muri”, când este vorba de realitatea onto-logic\ a omului. Traducerile române[ti au intuit aceast\ inco-rectitudine semantic\ [i au p\strat sensul de „mutare” careimplic\, de fapt, o moarte [i o înviere, adic\ o rela]ie dialectic\între împlinire [i neîmplinire.

În limba ebraic\, verbul „a muta”26 este constituit dinacelea[i litere ca [i substantivul „împlinire”, „des\vâr[ire”.Când o anumit\ treapt\ este atins\, adic\ atunci când esterealizat\ „împlinirea”, apare o ruptur\, adic\ o „moarte” princare se trece într-un nou câmp al existen]ei. Sfântul ApostolPavel, vorbind de aceast\ succesiune a „muta]iilor”, afirm\ c\Omul este c\l\tor „din slav\ în slav\ [i din putere în putere”,pân\ la „vârsta” b\rbatului des\vâr[it, care este Hristos.

Am putea s\ asem\n\m aceast\ succesiune a „muta]iilor”,în ritmul bipolar moarte-înviere, cu cre[terea unui copil înpântecul mamei, care în momentul na[terii „moare” pentru olume [i „se na[te” în alt\ lume. Basmul nostru popular Tine-re]e f\r\ b\trâne]e [i via]\ f\r\ de moarte este semnificativ înacest sens. În el ni se sugereaz\ c\ un fiu de „împ\rat”, atuncicând a sosit momentul na[terii, refuz\ s\ se nasc\ pân\ înmomentul în care tat\l îi promite „tinere]e f\r\ b\trâne]e [ivia]\ f\r\ de moarte”, adic\ îi promite ve[nicia. Cu alte cu-vinte, fiul de „împ\rat”, adic\ fiul lui Dumnezeu nu vrea s\ se„m\rgineasc\” în aceast\ lume spa]io-temporal\, ci dore[te caaceasta s\-i fie doar „prag” de trecere spre „nem\rginirea”


iubirii, din slav\ în slav\; el consider\ c\ a te „m\rgini” înaceast\ lume [i a o considera ca o „sta]ie” final\, înseamn\ defapt, a muri. Aceast\ „moarte” nu este precedat\ de o „îm-plinire” a fiin]ei omului [i ca atare el nu mai simte prezen]a [iiubirea lui Dumnezeu sau dac\ o mai simte, o simte ca oamenin]are exterioar\ care-l însp\imânt\27.

A[adar, moartea în sens de „mutare” sau „trecere” estestrâns legat\ de ideea de maternitate, na[tere [i rena[tere, deideea de „moarte” fa]\ de o lume [i „învierea” într-o alt\ lume.De aceea Sfântul Maxim M\rturisitorul consider\ c\ „moartea”[i „învierea” sunt constitutive Omului. Dac\ nu ar fi fost ispititde Diavol, Omul ar fi trecut prin aceast\ experien]\ a mor]ii [iînvierii [i ar fi devenit „asem\n\tor” cu Dumnezeu. P\catulîns\, care a introdus dezordinea în ritmul normal al deveniriiOmului, a transformat moartea într-o realitate tragic\ [i însp\i-mânt\toare, pentru c\ el nu se mai mi[c\ în ordinea fireasc\ alumii „întru” Dumnezeu, Izvorul vie]ii ve[nice.

Pentru a sc\pa de imaginea însp\imânt\toare a mor]ii,Geneza ne spune c\ Omul a fost scos din Paradis, ca „s\ lu-creze p\mântul, din care fusese luat” (Gen. 3, 23). Înainte deacest gest, Dumnezeu, ne spune textul, „a f\cut lui Adam [i fe-meii lui (i[a) îmbr\c\minte de piele [i i-a îmbr\cat” (Gen. 3, 21).

De-a lungul timpului, s-au dat mai multe interpret\riacestei expresii: „haine de piele”28. Noi nu insist\m asupra lor,ci doar subliniem c\ în limba ebraic\ cuvântul „piele” esteconstituit din acelea[i litere ca [i cel care vorbe[te de „coast\”sau „partea” neîmplinit\ a Omului.

Plecând de la acest fapt, am putea spune c\ „îmbr\carea înhaine de piele” reprezint\ un act de distan]are a lui Dumnezeu,pentru ca Omul s\ experieze singur consecin]ele infidelit\]iisale. Omul îmbr\cat în haine de piele nu mai simte prezen]alui Dumnezeu în interiorul s\u, întrucât a devenit sclavul ener-giilor sale autonome, orientate spre „posesiune”, „pl\cere” [i„putere”. Aceste energii sunt simbolizate de „p\mântul” pe careOmul, scos din Paradis, trebuie s\-l lucreze. Într-o traducere

33LEGE {I IUBIRE

literal\ „ie[irea” din Paradis înseamn\ „ie[irea din gr\dinabucuriei”. Este vorba de gr\dina tainic\ a interiorit\]ii Omului[i a întâlnirii sale cu Dumnezeu. Omul î[i pierde, astfel, verti-calitatea sa spiritual\, iar verticalitatea sa biologic\ esteorientat\ spre orizontalitatea instinctelor de posesiune, depl\cere [i de putere. Acest transfer energetic din planul spiri-tual în planul instinctual este sugerat de cuvintele: „izgonindpe Adam, l-a a[ezat în preajma gr\dinii celei din Eden [i a pusheruvimi [i sabie de flac\r\ vâlvâietoare, s\ p\zeasc\ drumulc\tre pomul vie]ii” (Gen. 3, 24).

„Izgonirea” lui Adam este, de fapt, o autoizgonire, oautoînstr\inare de „gr\dina bucuriei” a interiorit\]ii sale, iara[ezarea în „preajm\” reprezint\ exteriorizarea acestei gr\dini,care va fi p\zit\ de „heruvimi” [i de „sabie” de flac\r\ vâl-vâietoare. Cu alte cuvinte, Omul ie[it din Paradis este exteriorlui însu[i, el î[i caut\ sinele ontologic în afar\, în multipli-citatea crea]iei, uitând c\ centrul s\u unificator este Logosulsau Cuvântul lui Dumnezeu, prezent în adâncul fiin]ei sale, catemei al ei [i ca ]int\ final\, ca scop al Omului.

Drumul spre acest centru, pe care Geneza îl nume[te „pomul

vie]ii” este p\zit de heruvimi29, [i de „sabia” de foc vâlvâie-toare, care credem c\ sunt serafimii, deoarece numele de„serafim” vine de la verbul seraf, care înseamn\ „a str\luci”.Prezen]a lor ca p\zitori ai „pragului” de trecere spre pomulvie]ii simbolizeaz\, pe de o parte, distan]a care a ap\rut întreDumnezeu [i Om [i, pe de alta, prezen]a lui Dumnezeu în„preajma” Omului pentru a-i transmite prin heruvimi [i sera-fimi în]elepciunea, lumina [i c\ldura spiritual\ de care arenevoie pentru a se putea întoarce în gr\dina bucuriei, de undea fost „izgonit”. Aceasta înseamn\ c\, de[i Omul este infidel,Dumnezeu r\mâne permanent fidel iubirii sale [i a[teapt\„întoarcerea” omului. Dumnezeu Se distan]eaz\ de Om, dar îitrimite acestuia „mijlocitori” pentru a-i ar\ta calea spre Celcare este (YHWH) Izvorul vie]ii sale adev\rate.


Faptul c\ drama „c\derii” în dezordine nu a cauzat o„separare” total\ de Dumnezeu, se poate observa din textulcare urmeaz\ în Genez\: „Dup\ aceea a cunoscut Adam peEva, femeia sa, [i ea, z\mislind, a n\scut pe Cain [i a zis: „Amdobândit om de la Dumnezeu” (Gen. 4, 1). Eva are, a[adar,con[tiin]a c\ fiul s\u este un dar al lui Dumnezeu. Prepozi]iacare leag\ cele dou\ cuvinte om [i Dumnezeu, se traduce înmod curent cu „de la” sau „cu ajutorul”. Fiind format\ din pri-ma [i ultima liter\ a alfabetului ebraic, unii interpre]i consi-der\ c\ ea indic\ un început [i un sfâr[it, Alfa [i Omega, adic\ea ne sugereaz\ o dimensiune [i o voca]ie profetic\ - mesi-anic\. Cu alte cuvinte, prin c\derea în dezordine, datorit\ infi-delit\]ii fa]\ de Dumnezeu, Omul pierde calea spre „asem\-nare”, dar r\mâne cu un dor nostalgic dup\ redobândirea ei30.

Textele care urmeaz\ episodului c\derii ne arat\ c\ dezor-dinea care p\trunde înl\untrul Omului se transmite, apoi,urma[ilor, se obiectiveaz\ [i cre[te, afectând grav rela]iileOmului cu Dumnezeu, cu sine însu[i, cu semenii s\i [i cu în-treaga crea]ie.

Cain a fost primul fiu al Omului c\zut în p\cat, care-lucide pe fratele s\u geam\n Abel. Despre el, Sfântul Apostol[i Evanghelist Ioan spune c\ era „de la cel r\u” (I Ioan 3, 12),în timp ce Abel31, Mântuitorul ~nsu[i spune c\ era un „omdrept” (Matei 23, 35). Cain era „de la cel r\u”, deoarece con-[tiin]a lui era dependent\ mai mult de partea întunecat\, neîm-plinit\ [i egoist\ a fiin]ei sale, iar Abel, care în traducereromâneasc\ înseamn\ „suflu”, „respira]ie”, era un om drept,deoarece con[tiin]a lui era dependent\ mai mult de partea saluminoas\ [i altruist\. Aceast\ stare de con[tiin]\ se poateobserva din modul în care fiecare aduce jertf\ lui Dumnezeu.Amândoi aduc jertf\ din roadele muncii lor, din darurileprimite de la Dumnezeu [i amândoi aduc „primul rod”, în careeste cuprins, de fapt, întregul rod, a[a cum într-o s\mân]\ estecuprins întregul arbore. Dispozi]ia inimii, îns\, este diferit\ [iDumnezeu, a[a cum ne arat\ textul, prime[te darul sau jertfa

35LEGE {I IUBIRE

de la Abel a c\rui inim\ este dispus\ spre o d\ruire total\(Gen. 4, 5). Datorit\ acestui fapt, Cain, care nu era dispus s\ sed\ruie total, odat\ cu darul lui, „s-a întristat [i fa]a lui eraposomorât\”. Dac\ lui Adam îi este înc\ ru[ine de gestul s\uînaintea lui Dumnezeu, lui Cain, urma[ului s\u, nu îi mai esteru[ine, ci în sufletul s\u încol]e[te invidia [i ura. Dumnezeuintervine în acest moment [i-i atrage aten]ia: „Pentru ce te-aiîntristat [i pentru ce s-a posomorât fa]a ta? Când faci bine,oare nu-]i este fa]a senin\? Iar de nu faci bine, p\catul bate lau[\ [i caut\ s\ te târasc\, dar tu biruie[te-l” (Gen. 4, 6-7).

Textul este sugestiv deoarece ne arat\ rela]ia intim\ dintreinten]ie [i fapte, dintre interior [i exterior, dintre spiritual [ifizic. În existen]a uman\, fapta trebuie s\ manifeste inten]ia,exteriorul trebuie s\ manifeste interiorul [i fizicul trebuie s\manifeste spiritualul. Cain este de la „cel r\u” (diabolon = celcare separ\) întrucât inten]ia sa este alta decât fapta; faptaconcretizat\ prin jertf\, mascheaz\ inten]ia egoist\ a lui Cain[i de aceea Dumnezeu o refuz\, descoperindu-i, în acela[itimp, schizofrenia interioar\ în care el se afl\. Dac\ fapta poa-te uneori masca inten]ia, dac\ exteriorul poate masca inte-riorul, fizicul totu[i, pân\ la urm\, nu poate masca spiritualul.De aceea fa]a lui Cain este posomorât\ [i Dumnezeu îi atrageaten]ia c\ „p\catul” bate deja la „u[a” sufletului s\u [i încearc\s\-l „scoat\” „în afar\”, adic\ s\-l înstr\ineze [i mai mult desine, prin manifestarea exterioar\ a invidiei [i a urii fa]\ deAbel. Era îns\ prea târziu pentru ca primul fiu al Omului s\asculte de glasul lui Dumnezeu, care-i vorbea, de fapt, pringlasul propriei con[tiin]e. Cain îl ucide pe Abel [i atunci cândcredea c\ totul a intrat în ordine, c\ ura [i invidia au disp\rutdin inima lui, pentru c\ nu mai aveau un „obiect” exteriorasupra c\ruia s\ se manifeste, atunci intervine din nouDumnezeu [i-l întreab\: „Unde este Abel, fratele t\u? - Nu[tiu! Au sunt eu p\zitorul fratelui meu? a r\spuns Cain. {iDomnul a zis: Ce ai f\cut? Glasul sângelui fratelui t\u strig\c\tre Mine din p\mânt. {i acum e[ti blestemat de p\mântul


care [i-a deschis gura sa, ca s\ primeasc\ sângele fratelui t\udin mâna ta” (Gen. 4, 9-11).

Dac\ urm\rim logica intern\ a textelor, observ\m c\ exist\o coresponden]\ între întreb\rile puse de Dumnezeu lui Adam,dup\ c\derea în p\cat, [i lui Cain, dup\ uciderea fratelui s\uAbel [i, de asemenea, între consecin]ele gestului lui Adam [icele ale lui Cain. Spre exemplu, gestul lui Adam atrage dup\sine „blestemul p\mântului”, în timp ce gestul lui Cain atragedup\ sine blestemul acestuia de c\tre p\mânt. {i într-un caz [iîntr-altul, textul exprim\ un raport pervertit al omului cucrea]ia, o dezordine care cre[te înl\untrul s\u [i se revars\ înafar\, orientând crea]ia întreag\ spre neant. Dumnezeu, îns\,intervine pentru a aten]iona Omul [i a p\stra, chiar în starea dedezordine, un minim de dreptate a crea]iei: „Când vei lucrap\mântul, acesta nu-[i va mai da roadele sale ]ie; zbuciumat [ifugar vei fi tu pe p\mânt” (Gen. 4, 12).

A[adar, dup\ c\derea în p\cat, dreptatea lui Dumnezeuintervine ca un alt mod de manifestare a iubirii Sale, ca ungest salvator care opre[te dezordinea total\: „{i a pus DomnulDumnezeu semn lui Cain ca tot cel care îl va întâlni s\ nu-lomoare” (Gen. 4, 15).

Rela]ia profund\ dintre dreptatea [i iubirea lui Dumnezeu,sau, cu alte cuvinte, dintre „lege” [i iubire, se poate observa [idin faptul c\ Dumnezeu le-a d\ruit lui Adam [i Evei un alt fiuîn locul lui Abel [i anume pe Set, pe care v\zându-l Eva a zis:„Mi-a dat Dumnezeu un alt fiu în locul lui Abel, pe care l-aucis Cain” (Gen. 4, 25).

Dup\ ce l-a „însemnat” Dumnezeu pentru ca nimeni s\nu-l ucid\, Cain „s-a dus de la fa]a Lui” [i a locuit la r\s\rit deEden. Despre Adam, Geneza ne spune c\, dup\ c\dere, era în„preajma” Edenului. Cain, îns\, primul s\u urma[, se distan-]eaz\ mai mult de el [i astfel se „înstr\ineaz\” [i mai mult deDumnezeu. De aceea, urma[ii lui Cain nu mai au vârst\, adic\nu mai au nici o rela]ie cu „gr\dina lor interioar\”, în care esteprezent Logosul [i Cuvântul lui Dumnezeu32. Acest lucru se

37LEGE {I IUBIRE

poate constata din faptul c\ în capitolul al 5-lea din Genez\ seface o enumerare a urma[ilor lui Adam pe linia lui Set, în timpce despre Cain nu se mai face nici o amintire. Spre deosebirede urma[ii lui Cain, urma[ii lui Set au vârst\, adic\ au unspa]iu interior care cre[te [i se des\vâr[e[te pe m\sura treceriianilor, iar rodul acestor genera]ii va fi dreptul Noe.

Capitolul al 6-lea din Genez\ ne sugereaz\ faptul c\urma[ii lui Cain se numesc „fiii oamenilor”, iar urma[ii lui Set„fiii lui Dumnezeu”: „Fiii lui Dumnezeu, v\zând c\ fiiceleoamenilor sunt frumoase, [i-au ales dintre ele so]ii, care pecine a voit. Dar Domnul Dumnezeu a zis: „Nu va r\mâneDuhul Meu pururea în oamenii ace[tia, pentru c\ sunt numaitrup” (Gen. 6, 2-3).

Cununia aceasta dintre urma[ii lui Set [i urma[ii lui Cain,f\cut\ dup\ propria lor voie [i pl\cere, a amplificat dezordineaspiritual\, care, la rândul s\u, s-a manifestat în ordinea biolo-gic\, printr-o anumit\ muta]ie „genetic\”. Constat\m acestlucru din versetul urm\tor: „În vremea aceea s-au ivit pep\mânt uria[i, mai cu seam\ de când fiii lui Dumnezeu înce-puser\ a intra la fiicele oamenilor [i acestea începuser\ a lena[te fii” (Gen. 6, 4).

Faptul c\ aceast\ „muta]ie” este consecin]a amplific\riip\catului [i a dezordinii în existen]a uman\ se poate constata[i din versetele urm\toare: „P\mântul îns\ se stricase înainteafe]ei lui Dumnezeu [i se umpluse p\mântul de silnicii. {i ac\utat Domnul Dumnezeu spre p\mânt [i iat\ era stricat, c\citot trupul se ab\tuse de la calea sa pe p\mânt” (Gen. 6, 11-12).


II. Ordinea moral\ [i Legea moral\

Contextul acestei dezordini generale, exprimat\ în ver-setul de mai sus, reprezint\ încheierea unui ciclu existen]ial alunor întregi genera]ii de oameni, care decid liber s\ tr\iasc\„în afara” ordinii lumii întru Dumnezeu. Când dezordinea esteaproape total\, interven]ia direct\ a lui Dumnezeu este absolutnecesar\. Dumnezeu „caut\” spre p\mânt [i nu mai afl\ pe eldecât un singur om drept, [i acesta este Noe. Lui îi descoper\planul S\u: „Sosit-a înaintea fe]ei Mele sfâr[itul a tot omul,c\ci s-a umplut p\mântul de nedrept\]ile lor, [i iat\ Eu îi voipierde de pe p\mânt. Tu îns\ f\-]i o corabie...” (Gen. 6, 13-14).

Versetele care urmeaz\ ne arat\ c\ proiectul acestei co-r\bii este inspirat de Dumnezeu [i când construc]ia este gata,Dumnezeu îi spune lui Noe: „Intr\ în corabie, tu [i toat\ casata, c\ci în neamul acesta numai pe tine te-am v\zut drept îna-intea Mea (...). C\ci peste [apte zile, Eu voi v\rsa ploaie pe p\-mânt, patruzeci de zile [i patruzeci de nop]i [i am s\ pierd depe fa]a p\mântului toate f\pturile câte am f\cut” (Gen. 7, 1 [i 4).

Dac\ interpret\m aceste versete, ca [i celelalte capitolepân\ la capitolul 12, din perspectiva legilor ontologice aleexisten]ei umane, putem spune c\ experien]a potopului ri-meaz\ cu o înnoire radical\ a întregii crea]ii. Ca atare, „pe-deapsa” lui Dumnezeu nu este definitiv\, ci poart\ în ea ger-menii unui nou început [i ai unei noi speran]e. Cu alte cuvinte,„pedeapsa” lui Dumnezeu este, dup\ cum am mai spus, o alt\expresie a iubirii Sale; ea are un sens terapeutic [i pedagogic [inu un sens juridic.

39LEGE {I IUBIRE

Apele potopului se identific\, într-un fel, cu apele origi-nare ale Genezei, îns\, în acest caz, ele au o dubl\ semni-fica]ie, pe care o putem intui f\când apel la semnifica]iasimbolic\ a porumbelului care s-a întors spre „sear\” în co-rabie, aducând în ciocul s\u o ramur\ de m\slin, simbol alp\cii [i al împ\c\rii.

Porumbelul este [i imaginea Duhului Sfânt care planadeasupra apelor originare ale Genezei, pentru a da via]\ tuturorra]iunilor sau sensurilor crea]iei. Acum este prezent în cora-bia lui Noe pentru a-i vesti împ\carea lui Dumnezeu cu Omul.

Dac\ interpret\m evenimentul potopului din perspectivaOmului ca sintez\ a cosmosului, atunci intrarea în arc\ a luiNoe semnific\ intrarea în fiin]a sa integral\ [i nerisipit\ înexterior. Apele, în acest caz, semnific\ apele interioare caretrebuie asumate pentru ca fiin]a sa s\ devin\ „uscat”, adic\fiin]\ împlinit\ [i împ\cat\ cu Dumnezeu. Omul care nu [i leasum\ [i r\mâne separat de adâncul fiin]ei sale [i, prin aceasta,de Dumnezeu, este înghi]it de aceste ape, adic\ de sim]urilesale biologice.

Apele interioare ale lui Noe au devenit „uscat” [i odat\ cuel începe un alt ciclu al crea]iei, intrarea într-o alt\ ordine aexisten]ei decât cea de dinainte de potop: „{i a binecuvântatDumnezeu pe Noe [i pe fiii lui [i le-a zis: Na[te]i [i v\ înmul-]i]i [i umple]i p\mântul [i-l st\pâni]i” (Gen. 9, 1).

Observ\m c\ acest verset se aseam\n\ cu cel din capitolul 1din Genez\, când la fel Dumnezeu îl binecuvânteaz\ pe Om.Doar primul cuvânt este diferit: în loc de „cre[te]i” apare„na[te]i”. Exist\ vreo diferen]\ între „cre[te]i” [i „na[te]i” ?Evident c\ exist\ [i noi o putem sesiza dac\ avem în vedereversetele care urmeaz\.

În capitolul întâi al Genezei, hrana pe care Dumnezeu i-o o-fer\ Omului este „toat\ iarba ce face s\mân]\ de pe toat\ fa]a p\-mântului [i tot pomul ce are rod cu s\mân]\ în el” (Gen. 1, 29).În capitolul 9, hrana se schimb\: „tot ce se mi[c\ [i ce tr\ie[te


s\ v\ fie de mâncare; toate vi le-am dat, ca [i iarba verde”(Gen. 9, 3).

Am putea spune c\ Omul pân\ la potop se hr\nea cu ali-mente vegetale, iar dup\ potop, Dumnezeu îi permite s\ sehr\neasc\ [i cu alimente de origine animal\. Îns\ nu trebuie s\r\mânem doar la o dimensiune biologic\ a hranei. În pro-funzimea sa, fiecare element al crea]iei are o putere energetic\[i ca atare are o anumit\ rela]ie cu lumina fizic\ a Soarelui,care semnific\, în ultim\ instan]\, lumina spiritual\, luminaLogosului lui Dumnezeu.

Cre[terea de care vorbe[te capitolul 1 din Genez\ se re-fer\, a[adar, la „verticalizarea” fiin]ei umane printr-o anumit\rela]ie cu lumina, în timp ce „na[terea” de care vorbe[tecapitolul 9 se refer\, credem noi, la o anumit\ dimensiune„orizontal\”, determinat\ de o alt\ rela]ie cu energiile prezenteîn crea]ie. Aceast\ rela]ie implic\, de asemenea, o alt\ inter-dic]ie: „Numai carne cu sângele ei, în care e via]a ei, s\ numânca]i” (Gen. 9, 4).

Hr\nindu-se cu „tot ce mi[c\ [i ce tr\ie[te”, Omul care aie[it din apele potopului, se identific\, într-un fel, cu regnulanimal, adic\ se hr\ne[te cu „animalele sale interioare” caresemnific\ o lume de energii puternice, dar pline de violen]\.

Pentru estomparea acestei violen]e, Dumnezeu interzicev\rsarea de sânge: „De va v\rsa cineva sânge omenesc, sân-gele aceluia de mân\ de om se va v\rsa, c\ci Dumnezeu af\cut pe om dup\ chipul S\u” (Gen. 9, 6).

Textul acesta se leag\ direct de gestul uciga[ al lui Caincare a f\cut s\ curg\ „în p\mânt” sângele fratelui s\u Abel.Acest gest este interzis Omului, deoarece „sângele” estesimbolul vie]ii dumnezeie[ti din om, iar v\rsarea lui este unact de o gravitate inimaginabil\.

Interdic]ia dat\ lui Noe [i urma[ilor s\i se distinge, a[a-dar, în mod esen]ial, de cea dat\ lui Adam. Interdic]ia dat\acestuia din urm\ este legat\ de realitatea ontologic\ a „cre[-terii”, în timp ce interdic]ia dat\ lui Noe se leag\ de realitatea

41LEGE {I IUBIRE

psihologic\ [i social\ a „na[terii”. „Cre[terea” presupune orela]ie direct\ cu Dumnezeu, în timp ce „na[terea” presupuneo rela]ie indirect\, întemeiat\ pe ideea de „leg\mânt” [i de„lege” moral\ pozitiv\.

Evident c\ este vorba de „na[terea” biologic\ în aceast\lume marcat\ de separare, suferin]\ [i moarte [i de instinctulde supravie]uire care marcheaz\ aceast\ na[tere. În acestorizont, „leg\mântul” lui Dumnezeu cu Noe este, pe de oparte, expresia inaugur\rii unui timp al r\bd\rii [i al a[tept\riilui Dumnezeu [i, pe de alta, expresia inaugur\rii unei ordinimorale întemeiat\ pe legea moral\ prin care se p\streaz\ via]abiologic\ [i social\ a Omului.

II.1. Leg\mântul ca prim\ expresie a ordinii

morale

II.1.1. Leg\mântul lui Dumnezeu cu Noe

Leg\mântul încheiat de Dumnezeu cu Noe are o dimen-siune universal\, implicând atât pe urma[ii lui, cât [i întreagacrea]ie: „Iat\ Eu închei leg\mântul Meu cu voi, cu urma[iivo[tri. {i cu tot sufletul viu, care este cu voi: cu p\s\rile, cuanimalele [i cu toate fiarele p\m=ntului care sunt cu voi, cutoate viet\]ile p\m=ntului c=te au ie[it din corabie. {i încheiacest leg\mânt cu voi, c\ nu voi mai pierde tot trupul cu apelepotopului [i nu va mai fi potop, ca s\ pustiiasc\ p\mântul”(Gen. 9, 9-11).

Observ\m c\ acest leg\mânt, contrar altor leg\minte, nucon]ine nici o reciprocitate din partea omului. De aceea„semnul” s\u este a[ezat între cer [i p\mânt: „Iat\, ca semn alleg\mântului, pe care-l închei cu voi [i cu tot sufletul viu careeste cu voi din neam în neam [i de-a pururi. Pun curcubeulMeu în nori, ca s\ fie semn al leg\mântului dintre Mine [ip\mânt” (Gen. 9, 12-13).


Curcubeul, ca semn al leg\mântului, exprim\ într-un modsimbolic rela]ia dintre unul [i multiplu: rela]ia dintre unitateacrea]iei „întru” Dumnezeu [i diversitatea darurilor Sale. Elapare dup\ ploaie datorit\ luminii ce str\punge pic\turile deap\ [i apoi se ipostaziaz\ în [apte culori distincte. Acesteasimbolizeaz\, într-un fel, taina darurilor Duhului Sfânt. Dac\aceast\ tain\ este un dar gratuit al lui Dumnezeu, r\mânerea înorizontul ei presupune, în condi]iile c\derii în p\cat, res-pectarea primei exigen]e morale: interdic]ia de a v\rsa sângeleomului [i pedepsirea celui care nu va respecta-o: „De va v\rsacineva sânge omenesc, sângele aceluia de mân\ de om se vav\rsa...” (Gen. 9, 6).

Cei care s-au ocupat de interpretarea acestui verset consi-der\ c\ prin el genera]ia noahitic\ a primit misiunea de a fiini]iatoarea unei morale minime în care cel care ucide un omva fi ucis de „mân\ de om”. Unii interpre]i, for]ând mai multsemnifica]ia textelor, au ajuns la concluzia c\ în acela[i capitol9 se vorbe[te [i de interzicerea incestului, în versetele 18-29.

Evident c\ aceste interpret\ri au fost influen]ate de cer-cet\rile socio-umane ale secolului nostru care au ajuns laconcluzia c\ întreaga societate s-a organizat în jurul acestordou\ interdic]ii fundamentale: uciderea [i incestul. Primareprezint\ axa în jurul c\reia se constituie întregul sistem denorme morale [i juridice, iar a doua reprezint\ axa în jurulc\reia se organizeaz\ [i se structureaz\ întreaga dezvoltarepsihic\ a Omului33.

Din aceast\ perspectiv\, interdic]ia incestului reprezint\,de fapt, legea maturiz\rii spirituale a omului prin deta[areafa]\ de trecutul s\u nebulos afectiv, simbolizat de sânul ma-tern. Desigur c\ versetele 18-29 se preteaz\ la o asemeneainterpretare, îns\ exist\ [i alte interpret\ri mult mai semni-ficative, dac\ avem în vedere gestul lui Noe, imediat dup\potopul de ape, [i gestul celor trei fii ai s\i fa]\ de Noe, dup\ce el „a s\dit vie, a b\ut vin [i, îmb\t=ndu-se, s-a dezvelit încortul s\u” (Gen. 9, 20-21).

43LEGE {I IUBIRE

Primul gest al lui Noe, dup\ ie[irea din corabie, a fostmarcat de aducerea jertfei lui Dumnezeu: „A f\cut Noe unjertfelnic Domnului; [i a luat din animalele cele curate [i dintoate p\s\rile cele curate [i le-a adus ardere de tot pe jertfelnic.Iar Domnul Dumnezeu a mirosit mireasm\ bun\ [i a zis Dom-nul Dumnezeu în inima Sa: Am socotit s\ nu mai blestemp\mântul pentru faptele omului, pentru c\ cugetul inimiiomului se pleac\ la r\u din tinere]ile lui...” (Gen. 8, 20-21).

A[a cum observ\m, versetul acesta vorbe[te de „mireasmacea bun\ a jertfei” pe care o „simte” Dumnezeu în\l]ându-sedin inima lui Noe, a[a cum a „sim]it” [i mireasma duhov-niceasc\ a jertfei lui Abel.

Datorit\ gestului lui Noe, Dumnezeu hot\r\[te s\ nu mai„blesteme” p\mântul, de[i urma[ii lui Noe, ne spune textul, nuvor mai repeta gestul s\u jertfitor. Dimpotriv\, unul dintre fiiis\i, Ham a privit „goliciunea” tat\lui când, dup\ ce a b\ut vin,îmb\t=ndu-se, s-a dezvelit în cortul s\u. Evident c\ nu estevorba de „goliciunea” biologic\, dac\ avem în vedere c\ vinuleste simbolul cunoa[terii duhovnice[ti34. Experien]a potopuluil-a condus pe Noe la dobândirea acestei cunoa[teri, iar „be]ia”de care vorbe[te textul, este bucuria ce izvor\[te din ea. Omuldevine „gol” pentru c\ s-a dezbr\cat de cunoa[terea natural\ [ide pl\cerea ce izvor\[te din ea, „îmbr\cându-se” în slavaharului lui Dumnezeu. Ham prive[te nepreg\tit aceast\ tain\ alui Noe [i pentru c\ nu este preg\tit o „profaneaz\” „spunând”celor doi fra]i. Ace[tia au intrat cu „spatele” [i au acoperit cu o„hain\” goliciunea tat\lui lor. Deci ei nu au profanat misterul,la care Noe a ajuns prin experierea potopului, adic\ prin„înecarea” tuturor patimilor sale egoiste [i egocentriste.

Datorit\ gestului s\u, Ham este blestemat de Noe s\ de-vin\ sclavul fra]ilor s\i. El reprezint\ imaginea Omului carefor]eaz\ misterul pe calea unor mijloace magice [i nu pe calea„cre[terii” interioare. De aceea urma[ii lui, a[a cum ne arat\urm\toarele dou\ capitole (9 [i 10) au locuit cet\]ile Sodoma [iGomora, ]inutul Babilonului [i, în final, au ajuns în slujba lui


Faraon, fiind „magicienii” care vor intra în competi]ie cuMoise. În Babilon, ei vor ridica un turn, ca semn al orgoliuluinem\surat ce caracterizeaz\ pe Omul care nu mai are per-cep]ia tainelor lui Dumnezeu: „S\ ne facem un ora[ [i un turnal c\rui vârf s\ ajung\ pân\ la cer [i s\ ne facem faim\ înaintede a ne împr\[tia pe fa]a a tot p\mântul” (Gen. 11, 4). Aceast\decizie solidar\ întru orgoliu va fi estompat\ de Dumnezeu,care S-a pogorât s\ vad\ cetatea [i turnul pe care-l zideau fiiioamenilor (Gen. 11, 5).

Observ\m c\ textul ne sugereaz\ „pogorârea” lui Dumnezeula urma[ii lui Ham, numi]i „fiii oamenilor”, dar El nu maicomunic\ cu ei, ci doar constat\ dorin]a lor de afirmare de sinepentru a dobândi „faim\”.

Cetatea [i turnul pe care voiau s\-l construiasc\ era, defapt, expresia obiectiv\ a „cet\]ii” lor interioare în care, da-torit\ orgoliului, nu se mai putea auzi „glasul” Logosului luiDumnezeu. Pierzând rela]ia cu Logosul, ei nu mai pot vorbiaceea[i limb\, pentru c\ fiecare î[i manifest\ propriul s\ulogos, egoist [i individualist. De aceea, Dumnezeu Se pogoar\[i amestec\ „limbile lor, ca s\ nu se mai în]eleag\ unul cu altul[i i-a împr\[tiat pe toat\ fa]a p\mântului” (Gen. 11, 7 [i 9).

Turnul lui Babel reprezint\, a[adar, în mod simbolic o ge-nera]ie de oameni, sau o succesiune de genera]ii, care î[i pierdcentrul unit\]ii lor spirituale [i, datorit\ acestei „pierderi”, se„împr\[tie”, adic\ se risipesc [i se multiplic\ în comunit\]idistincte care nu se mai în]eleg una cu alta. Limba [i cuvintele,separate de Dumnezeu Cuvântul, devin instrumente de sepa-rare [i manipulare, adic\ î[i pierd func]ionalitatea lor comu-nitar\ [i în loc s\ comunice adev\rul, mai mult îl mascheaz\.De aceea, ca [i urma[ii lui Cain, urma[ii lui Ham, fiul lui Noe,nu mai au vârst\, adic\ timpul lor nu mai are o concentra]ie

interioar\, liturgic\; din timp „rostitor”35, el devine timp„rotitor” în jurul unei mentalit\]i autosuficiente [i plin\ deorgoliu.

45LEGE {I IUBIRE

Din perspectiva ordinii morale [i a istoriei mântuirii,Turnul lui Babel se afl\ la antipodul Cincizecimii cre[tine,când diversitatea limbilor [i a cuvintelor î[i vor g\si unitatealor spiritual\ în Dumnezeu-Cuvântul prin pogorârea DuhuluiSfânt. Leg\mântul lui Dumnezeu cu Noe [i urma[ii lui pe linialui Sem reprezint\ o etap\ istoric\ în a[teptarea acestui e-veniment. De aceea, începând cu versetul 10 din capitolul al11-lea al Genezei, ni se relateaz\ „istoria vie]ii neamului luiSem” (Geneza 11, 10).

Urma[ii lui Sem, asemenea urma[ilor lui Set, tr\iesc într-untimp rostitor. Textul ne precizeaz\ num\rul anilor lor [i, deasemenea, face distinc]ie între primul n\scut, care este întot-deauna un „fiu” [i fiii [i fiicele ce s-au n\scut ulterior. Distinc-]ia este destul de evident\ [i de aceea nu trebuie trecut\ cuvederea. Credem c\ ea are o dimensiune profetic\ [i se leag\ deunicitatea „Fiului”, Cel întâi N\scut sau Cel Unic, Care va fi,prin întrupare, Iisus Hristos, Fiul lui Dumnezeu [i Fiul Omului.

Faptul c\ fiec\rui urma[ al lui Sem i se na[te mai întâi un„fiu”, ar putea exprima maturitatea spiritual\ la care a ajuns elînsu[i ca „fiu” al lui Dumnezeu. Doar cel care a ajuns la con-[tiin]a „filia]iei” [i „paternit\]ii” lui Dumnezeu, poate s\în]eleag\ corect realitatea paternit\]ii, maternit\]ii [i filia]ieiumane. În raport cu Dumnezeu, întreaga umanitate (deci atâtb\rbatul cât [i femeia) este „feminin\”, întrucât poart\ în ea„icoana” [i „semin]ele” (8@(@4) Logosului lui Dumnezeu.

În afara comuniunii cu Logosul, ea nu mai aduce roade [idevine o umanitate steril\. A[a credem c\ se explic\ versetul 1din capitolul al 6-lea al Genezei, care afirm\ c\ în timpul luiNoe „oamenii au început a se înmul]i pe p\mânt [i li s-au n\s-cut (numai) fiice”. Con]inutul acestei afirma]ii este reluat subo form\ precis\ în versetul 30 din capitolul al 10-lea în care seafirm\ c\ „Sara era stearp\ [i nu n\[tea copii” (Gen. 11, 30).Sara, care în traducere româneasc\ înseamn\ „prin]es\”, eraso]ia lui Avraam, fiul lui Terah, unul din urma[ii lui Sem, fiul


lui Noe. Ea devine rodnic\ [i „na[te” un fiu prin „binecu-vântarea” lui Dumnezeu dat\ lui Avraam, cu care El va faceun nou Leg\mânt.

II.1.2. Leg\mântul lui Dumnezeu cu Avraam

Avraam, asemenea lui Noe, este „chemat” de Dumnezeus\ ias\ din p\mântul s\u, din neamul s\u, din casa tat\lui s\u [is\ mearg\ în p\mântul pe care Dumnezeu i-l va da (Gen. 12, 1).

Chemarea aceasta poate fi interpretat\ dintr-o perspectiv\anagogic\, dac\ avem în vedere faptul c\ Dumnezeu, înaintede a încheia un „leg\mânt” cu Avraam, îi spune acestuia:

„mergi înaintea Mea [i fii întreg” (Gen. 17, 1)36.

Cu alte cuvinte, Avraam este un „înaintemerg\tor” al luiDumnezeu în mijlocul unei societ\]i descompuse, reprezentat\simbolic prin Sodoma [i Gomora, locuite, a[a cum transparedin capitolul 10, versetul 19, de urma[ii lui Ham, fiul „profa-nator” al lui Noe. De aceea, spre deosebire de leg\mântulnoahitic, leg\mântul lui Avraam este legat de o dubl\ promi-siune: promisiunea din partea lui Dumnezeu c\ Avraam va fi„p\rintele a mul]ime de popoare” [i promisiune cerut\ luiAvraam ca to]i urma[ii s\i, pe linie masculin\, s\ fie t\ia]iîmprejur.

A[adar, atât „leg\mântul” lui Dumnezeu cu Avraam cât [i„promisiunea” pe care el se întemeiaz\ au în vedere un procesde „rodire” [i de cre[tere a acestei rodiri într-un viitor pe careAvraam, de[i nu-l în]elege, totu[i îl accept\ printr-un act decredin]\. De aceea, Sfântul Apostol Pavel va spune c\ Avraameste modelul [i p\rintele tuturor oamenilor care cred înDumnezeu (Rom. 4, 11).

Atitudinea lui Avraam ne arat\ c\ actul de credin]\ im-plic\ un dinamism existen]ial prin care toate limit\rile noastrebiologice, toate rela]iile determinate de „înrudirile” naturale,

47LEGE {I IUBIRE

trebuie s\ fie integrate într-o ordine moral\ [i spiritual\ al c\reicentru axiologic este Leg\mântul cu Dumnezeu.

Ordinea moral\ [i spiritual\ în care este integrat Avraamnu se identific\, îns\, cu o ordine juridic\ static\, ci cu oordine existen]ial\ în care Avraam [i urma[ii s\i sunt mereu [imereu ocroti]i de „mâna” nev\zut\ a lui Dumnezeu, care i-achemat [i i-a binecuvântat s\ aduc\ „roade”, nu pentru proprialor „bun\stare”, ci pentru mântuirea tuturor familiilor p\mân-tului. De aceea Avraam, de[i se distinge de celelalte familiicontemporane lui, el nu se separ\, ci mijloce[te iertare [ibinecuvântare pentru ele.

Acest lucru se poate observa din capitolul al 18-lea în careni se relateaz\ dialogul dintre Avraam [i Dumnezeu, Care i S-aar\tat la stejarul Mamvri, descoperindu-i inten]ia de a pedepsicet\]ile Sodoma [i Gomora. Avraam mijloce[te pentru salvareaacestor dou\ cet\]i [i Dumnezeu accept\ aceast\ mijlocire, pecare Avraam o argumenteaz\ astfel: „Nu se poate ca Tu s\ faciuna ca asta [i s\ pierzi pe cel drept ca [i pe cel f\r\ de lege [i s\se întâmple celui drept ce se întâmpl\ celui necredincios!Departe de Tine una ca asta! Judec\torul a tot p\mântul va faceoare dreptate?” (Gen. 18, 25).

Din r\spunsul care urmeaz\, transpare ideea c\ dac\ într-ocetate va fi un num\r de oameni drep]i înaintea lui Dumnezeu,cetatea va fi salvat\. Avraam mijloce[te salvarea cet\]ii So-doma cu strângere de inim\ [i cu con[tiin]a c\, înaintea luiDumnezeu, el este „pulbere [i cenu[\” (Gen. 18, 27). În cetate,îns\, nu era decât un singur drept, Lot, nepotul s\u, care a fostsalvat, iar cetatea a fost distrus\.

Mijlocirea lui Avraam pentru cele dou\ cet\]i este o do-vad\ c\ o con[tiin]\ religioas\ autentic\ nu este exclusivist\[i triumfalist\, ci smerit\ [i responsabil\. Ba mai mult, ea nueste o con[tiin]\ moralist\ în sensul în care în]elegem noiast\zi acest termen, ci o con[tiin]\ fidel\ promisiunilor luiDumnezeu, dincolo de toate contradic]iile care apar în exis-ten]a ei concret\. Acest lucru se poate observa [i din modul în


care Avraam r\spunde la „încercarea” sau „l\murirea” cre-din]ei sale prin jertfa lui Isaac. Isaac este un fiu al credin]ei [ial promisiunii, adic\ un dar al lui Dumnezeu. Acesta î[i cereînapoi darul oferit lui Avraam: „Ia pe fiul t\u, pe Isaac, pesingurul t\u fiu, pe care-l iube[ti, [i du-te în p\mântul Moria [iadu-l acolo ardere de tot pe un munte, pe care ]i-l voi ar\taEu” (Gen. 22, 2).

Dintr-o perspectiv\ psihologic\, la primirea acestei po-runci, con[tiin]a religioas\ [i moral\ a lui Avraam intr\ într-ocontradic]ie total\. El nu mai în]elege nimic. {i totu[i „scu-lându-se dis-de-diminea]\, a pus samarul pe asinul s\u [i a luatcu sine dou\ slugi [i pe Isaac, fiul s\u; [i, t\ind lemne pentrujertf\, s-a ridicat [i a plecat spre locul despre care-i gr\iseDumnezeu” (Gen. 22, 3).

De[i nu în]elege, Avraam ascult\. Cu alte cuvinte, î[i asu-m\ credin]a pân\ la cap\t, subordonând paternitatea sa biolo-gic\ asupra lui Isaac, paternit\]ii spirituale a lui Dumnezeu.

În prima etap\, Dumnezeu pune la încercare credin]a saufidelitatea lui Avraam printr-un gest care în ochii acestuiap\rea absurd. Vorbind despre el, Sfântul Ioan Gur\ de Aur aspus: „Dumnezeu este în contradic]ie cu Sine ~nsu[i, credin]aîn contradic]ie cu credin]a, porunca în contradic]ie cu pro-misiunea”37.

În a doua etap\, promisiunea lui Dumnezeu se împline[te,contradic]ia este dep\[it\, iar Avraam [i fiul s\u Isaac intr\într-o alt\ ordine a rela]iei dintre paternitate [i filia]ie, care vaanticipa jertfa unicului Fiu al lui Dumnezeu-Tat\l, prefiguratîn mielul (berbecul) care a ap\rut, în mod nea[teptat, „încurcatcu coarnele într-un tufi[” (Gen. 22, 13).

Dup\ acest eveniment, Dumnezeu reînnoie[te promi-siunea Sa fa]\ de Avraam: „ Juratu-M-am pe Mine Însumi,zice Domnul, c\ de vreme ce ai f\cut aceasta [i n-ai cru]at nicipe singurul t\u fiu, pentru Mine, de aceea te voi binecuvântacu binecuvântarea Mea [i voi înmul]i foarte neamul t\u, ca s\fie ca stelele cerului [i ca nisipul de pe ]\rmul m\rii (…) {i se

49LEGE {I IUBIRE

vor binecuvânta prin neamul t\u toate popoarele p\mântului,pentru c\ ai ascultat glasul Meu” (Gen. 22, 16-18).

Capitolul acesta (22) se încheie cu o scurt\ informa]iedespre urma[ii lui Nahor, fratele lui Avraam. Ultimile treiversete se preteaz\ la o interpretare tipologic\ dac\ avem învedere c\ apare numele U], prevestind pe „omul din ]ara luiU]”, adic\ pe Iov, care va trece, ca [i Avraam, prin exigen]elefidelit\]ii fa]\ de Dumnezeu [i va anticipa, prin modul în care[i le va asuma, suferin]a [i jertfa Fiului lui Dumnezeu.

De[i unii interpre]i consider\ c\ nu exist\ identitate întrecele dou\ nume: U], întâiul n\scut al lui Nahor [i omul din ]aralui „U]”, totu[i în]elep]ii din Cartea lui Iov sunt fiii R\s\ritu-lui, iar Elihu, cel de al patrulea personaj care se apropie de Iov,este descendent din Buz, nume care apare în Genez\ 22, 21, caun alt fiu al lui Nahor.

Capitolul al 23-lea ne relateaz\ moartea so]iei lui Avraam,Sara. Dorin]a acestuia este s\ o înmormânteze în }ara Sfânt\,c\ci el crede în promisiunea pe care i-a f\cut-o Dumnezeu lui [iurma[ilor lui, de a r\mâne în aceast\ ]ar\. Avraam negociaz\ culocuitorii Canaanului pentru a cump\ra un loc de mormânt:„Eu sunt între voi str\in [i pribeag; da]i-mi dar în st\pânire unloc de mormânt la voi, ca s\ îngrop pe moarta mea” (Gen. 23, 4).

Avraam este recunoscut de fiii lui Het nu ca „str\in”, ci caun „voievod al lui Dumnezeu” printre ei (Gen. 23, 6), îns\ elnu accept\ locul de mormânt ca dar, ci îl cump\r\ [i astfel de-vine „proprietar” în }ara Sfânt\ printr-un act de „proprietate”,care începe de la un „mormânt”. De aceea în capitolul ur-m\tor, observ\m c\ Avraam se îngrije[te de c\s\toria fiului s\uIsaac, purt\torul promisiunii lui Dumnezeu, care nu trebuie s\p\r\seasc\, cu nici un chip, }ara Sfânt\ (Gen. 24, 8) pentru c\Dumnezeu i-a promis-o lui [i urma[ilor lui.

A[adar Isaac [i so]ia sa Rebeca duc mai departe arborelegenealogic al lui Avraam, îns\, ini]ial, Rebeca este steril\,asemenea Sarei, mama lui Isaac. Acesta s-a rugat Domnuluipentru Rebeca [i aceasta a z\mislit doi copii despre care


Domnul a spus: „În pântecele t\u sunt dou\ neamuri [i dou\popoare se vor ridica din pântecele t\u, un popor va ajungemai puternic decât cel\lalt [i cel mai mare va sluji celui maimic” (Gen. 25, 23).

Textul acesta este semnificativ [i pentru a-l în]elege corecttrebuie s\ facem apel la Sfântul Apostol Pavel care, în Epis-tola c\tre Romani, scrie urm\toarele despre cei doi fii aiRebec\i: „{i nefiind ei înc\ n\scu]i [i nef\când ei ceva bun saur\u, ca s\ r\mân\ voia lui Dumnezeu cea dup\ alegere, nu dinfapte, ci de la Cel care cheam\, i s-a ei zis c\ «cel mai mare vasluji celui mai mic», precum este scris: «pe Iacov l-am iubit [ipe Isav l-am urât» (Rom. 9, 11-13)”.

Sfântul Apostol Pavel ne atrage aici aten]ia c\ Leg\mântullui Dumnezeu cu Avraam nu trebuie în]eles în termenii binelui[i r\ului, ci în termenii unei voca]ii care dep\[e[te logicanoastr\ de dup\ c\derea în p\cat. Conform acestei logici, Isaveste primul n\scut [i ca atare el este „mo[tenitorul”. Totu[itextul ne spune c\ Iacov se na[te „]inând cu mâna c\lcâiulfatelui s\u”. Cu alte cuvinte, el ar fi dorit s\ se nasc\ primul [inu va renun]a la aceast\ dorin]\. Din perspectiva unei gândirimoraliste, gestul prin care el î[i va îndeplini aceast\ dorin]\este imoral [i, deci, inacceptabil.

Din perspectiv\ ontologic\, îns\, acest gest se poate justi-fica, dac\ avem în vedere faptul c\ Isav nu acord\ nici o im-portan]\ dreptului de a fi „întâiul n\scut” [i renun]\ la el pen-tru un „blid de linte” (Gen. 25, 29).

În urma acestui schimb, Iacov dobânde[te putere deplin\asupra mo[tenirii lui Isaac. Cu complicitatea mamei sale,Iacov se acoper\ cu o fals\ „hain\ de piele”, pentru a-l deter-mina pe Isaac, devenit orb, s\-i acorde binecuvântarea ce secuvine „întâiului n\scut”. Binecuvântându-l pe Iacov, pe care-lcrede întâiul n\scut, Isaac îi binecuvânteaz\ urma[ii, dându-iputere deplin\ asupra „fratelui” s\u, devenit Edom, omul ro[u.Ajuns prea târziu, Isav cere [i el, plângând, binecuvântarea,îns\ ea nu mai poate fi luat\ de la Iacov, pentru c\ inima lui a

51LEGE {I IUBIRE

fost p\truns\ de mireasma }\rii Sfinte [i de promisiunea Împ\-r\]iei lui Dumnezeu. Isav r\mâne „în afara” acestei binecu-vânt\ri, asemenea lui Cain sau Ismael, îns\ exist\ totu[i [i pen-tru el o speran]\: „Iat\, locuin]a ta, îi spune Isaac, va fi un p\-mânt m\nos [i cerul î]i va trimite roua sa. Cu sabia ta vei tr\i [ivei fi supus fratelui t\u; va veni îns\ vremea când te vei ridica[i vei sf\râma jugul lui de pe grumazul t\u” (Gen. 27, 39-40).

Într-o interpretare simbolic\, robia este semnul drept\]ii luiDumnezeu, semnul autoritar [i constrâng\tor al legii, care s-amanifestat în via]a lui Isav pentru c\ el [i-a nesocotit dreptul deîntâi n\scut. Întrucât a pierdut acest drept, Isav, ne spune textul,îl ura pe Iacov [i [i-a pus în gând s\-l ucid\ (Gen. 27, 41).Iacov, îns\, nu va avea destinul lui Abel, pentru c\ se va înde-p\rta de Isav [i va pleca s\-[i caute so]ie la fratele mamei sale,Laban, care în traducere româneasc\ înseamn\ „alb”, adic\purificat spiritual. Isav, devenit Edom, r\mâne „acas\”, c\s\-torindu-se cu femei „care au fost pricin\ de mare am\r\ciunepentru Isaac [i Rebeca” (Gen. 27, 46).

În drumul s\u spre Laban, Iacov petrece o noapte subcerul deschis, în partea de nord a masivurilor muntoase din}ara Sfânt\. Textul ne spune: „Ajungând îns\ la un loc, ar\mas s\ doarm\ acolo, c\ci asfin]ise soarele. {i luând una dinpietrele locului aceluia [i punându-[i-o c\p\tâi, s-a culcat înlocul acela. {i a visat c\ era o scar\, sprijinit\ pe p\mânt, iar cuvârful atingea cerul; iar îngerii lui Dumnezeu se suiau [i sepogorau pe ea. Apoi S-a ar\tat Domnul în capul sc\rii [i i-azis: „Eu sunt Domnul, Dumnezeul lui Avraam, tat\l t\u, [iDumnezeul lui Isaac. Nu te teme! P\mântul pe care dormi ]i-lvoi da ]ie [i urma[ilor t\i (…) [i se vor binecuvânta întru tine [iîntru urma[ii t\i toate neamurile p\mântului” (Gen. 28, 11-14).

În mod logic, Avraam nu era tat\l lui Iacov, îns\ textul îlnume[te pe el „tat\”, pentru c\ Avraam este „r\d\cina” luiIacov, care, mai târziu, va deveni Israel.

Ideea de „r\d\cin\” o g\sim [i la Sfântul Apostol Pavel(Rom. 11, 16-18) [i ea exprim\, într-un mod simbolic, unitatea


poporului lui Dumnezeu care începe cu Avraam [i se împli-ne[te în Hristos, numit în Evanghelia dup\ Matei, fiul luiAvraam” (Mat. 1,1).

Dac\ vrem s\ în]elegem corect semnifica]ia teologic\ [imoral\ a Leg\mântului lui Dumnezeu cu Avraam [i conti-nuarea lui prin Isaac [i Iacov, trebuie s\ plec\m tocmai de laaceast\ rela]ie dintre r\d\cin\ [i ramuri, prezent\ la SfântulApostol Pavel (Rom. 11, 18). Dac\ r\d\cina este sfânt\, spuneSfântul Pavel, [i ramurile sunt sfinte. Evident c\ în „r\d\cin\”arborele [i ramurile sale nu sunt decât în stare virtual\, în starede „promisiune” [i ele nu vor avea o „istorie” decât atuncicând vor înflori [i vor aduce roade. Acest mod „holistic” de agândi realitatea este specific mentalit\]ii ebraice [i el estesus]inut de limba ebraic\, a c\rei sintax\ pune de multe ori îndificultate logica noastr\ analitic\.

Un exemplu este [i textul citat mai sus în care Avraameste numit „p\rintele” nepotului s\u Iacov, iar acesta este, înacela[i timp, o persoan\ istoric\, dar se identific\, atunci cândi se schimb\ numele în Israel, cu poporul ce se va na[te din el.

Iacov [i Israel sunt dou\ nume ce nu pot fi separate, pen-tru c\ amândou\ sunt legate de binecuvântarea [i promisiunea,f\cute de Dumnezeu, c\ el va fi mo[tenitorul. Având încredereîn aceast\ promisiune, Iacov împreun\ cu familia sa decide s\se întoarc\ acas\, dup\ ce Dumnezeu i-a spus: „Întoarce-te în]ara p\rin]ilor t\i, în patria ta, [i Eu voi fi cu tine” (Gen. 31, 3).El se apropie de ]inuturile sale natale cu „fric\ [i cu cutremur”deoarece [tia c\ va trebui s\-l reîntâlneasc\ pe fratele s\u Isav,r\mas acas\, acela[i frate care încercase odinioar\ s\-l ucid\.Acestuia îi trimite daruri pentru a-i câ[tiga bun\voin]a, îns\darurile nu sunt suficiente pentru a se elibera de temerile sale.Darurile sunt precedate de o rug\ciune prin care cere luiDumnezeu s\-l apere de mânia fratelui s\u. Dup\ acestemomente, textul ne spune c\ Iacov a trecut cu toate ale salerâul Iaboc. Iacov r\mâne singur [i pân\ la rev\rsatul zorilor,

53LEGE {I IUBIRE

„Cineva” se lupt\ cu el [i, v\zând c\ nu-l poate birui pe Iacov,S-a atins de încheietura coapsei lui [i i-a r\nit-o (Gen. 32, 25).

Cine este acest „Cineva” care se lupt\ cu Iacov [i C\ruiaacesta îi cere binecuvântarea? Textul ne arat\ c\ mai întâiIacov este cel invitat s\-[i dezv\luie numele [i, odat\dezv\luit, Acela îi spune c\ numele s\u este schimbat în Israelpentru c\ s-a luptat cu Dumnezeu [i cu oamenii [i a ie[it biru-itor (Gen. 32, 28). Invitându-L pe Acela s\-[i dezv\luie nu-mele, El ezit\ [i d\ un r\spuns evaziv: „Pentru ce întrebi denumele Meu? El e minunat! {i l-a binecuvântat” (Gen. 32, 29).

Din acest moment, patriarhul va merge [chiop\tând [i nuva mai pune întreb\ri, întrucât a trecut printr-o transformarespiritual\ profund\. Iacov-Israel îl poate întâlni acum pefratele s\u pentru c\ s-a eliberat de fric\, iar întâlnirea nu vamai avea loc sub forma unei confrunt\ri, ci a unei „îmbr\-]i[\ri” (Gen. 33, 4). „R\s\rea soarele” peste ura lor [i, pentruIsrael, începea o nou\ zi. De[i nu i s-a descoperit numeleCelui cu care luptase, el era totu[i sigur c\ „L-a v\zut peDumnezeu în fa]\ [i mântuit a fost sufletul s\u” (Gen. 32, 30).

Textul este profetic [i anticipeaz\ întruparea Logosuluisau Cuvântului lui Dumnezeu. El s-a luptat cu Iacov [i S-al\sat biruit de el, a[a cum dup\ întrupare Se va l\sa r\stignit dec\tre „fiii oamenilor”.

În aceea[i perspectiv\ profetic\ trebuie s\ în]elegem toatecelelalte momente semnificative din via]a lui Iacov-Israel,care au urmat dup\ întoarcerea sa în Canaan [i împ\carea cufratele s\u Isav.

Plecând de la aceste momente, vom constata cu surprin-dere modul în care se manifest\ providen]a lui Dumnezeu, înp\strarea [i transmiterea Leg\mântului f\cut cu Avraam, într-uncontext istoric destul de tensionat, care deranjeaz\ imagineape care o avem noi, în mod obi[nuit, despre ordinea moral\.

Pentru noi, modul în care Iacov a câ[tigat dreptul de întâin\scut [i apoi binecuvântarea tat\lui s\u ni se pare imoral; lafel de imoral ni se pare gestul unchiului s\u care nu i-a d\ruit


ini]ial de so]ie pe Rahila, pe care o iubea, ci pe Lia, sora ei maimare. Cele dou\ surori doresc s\ câ[tige iubirea lui Iacov [iiubirea lor plin\ de gelozie va determina na[terea celor dou\-sprezece semin]ii ale lui Israel.

În mod paradoxal, Rahila, pe care o iubea Iacov, a r\mas,ini]ial, f\r\ copii, asemenea Rebec\i, so]ia lui Isaac [i a Sarei,so]ia lui Avraam. Într-un târziu, dup\ ce Iacov avea deja zececopii, Dumnezeu „{i-a adus aminte” de Rahila, „a auzit-o” [i„i-a deschis pântecele”, iar copilul n\scut din ea a fost numitIosif (Gen. 30, 22-24).

Ajuns din nou în }ara Sfânt\, Iacov este trimis deDumnezeu la Betel, acolo unde i Se ar\tase în vis când aplecat spre Laban, [i acolo a „zidit un jertfelnic” [i „a turnat peel untdelemn” (Gen. 35, 7 [i 14). La Betel, care în traducereromâneasc\ înseamn\ „Casa lui Dumnezeu”, Dumnezeu îipune numele Israel, nume promis pe malul râului Iaboc. Odat\cu schimbarea numelui, Dumnezeu îi mai spune lui Iacov:„Spore[te [i te înmul]e[te! Popoare [i mul]ime de neamuri sevor na[te din tine [i regi vor r\s\ri din coapsele tale. }ara, pecare am dat-o lui Avraam [i Isaac, o voi da ]ie; iar dup\ tinevoi da p\mântul acesta urma[ilor t\i” (Gen. 35, 11-12).

Dup\ aceast\ binecuvântare, textul ne spune c\ Rahila amai n\scut un copil [i la na[tere a murit, nu înainte de a punenumele copilului Ben-Oni, adic\ „fiul durerii mele”. Atunci odurere profund\ [i nevindecabil\ a p\truns inima lui Iacov,care a îngropat-o pe Rahila la Betleem, locul în care Se vana[te Cel cu care Iacov s-a „luptat” [i care i-a schimbat nu-mele în Israel.

Trecerea prin timp a lui Iacov se încheie cu istorisireavie]ii lui Iosif [i a fra]ilor s\i. Iosif era p\stor (ca [i Abel) [i,întrucât era copilul d\ruit lui Iacov de Rahila, acesta îl iubeamai mult decât pe ceilal]i fra]i ai s\i [i din aceast\ cauz\(asemenea lui Abel) era urât de c\tre ace[tia (Gen. 37, 3-4).

Aceast\ preferin]\ a lui Iacov ne surprinde, îns\ ea re-prezint\ simbolic imaginea preferin]ei lui Dumnezeu, care l-a

55LEGE {I IUBIRE

preferat pe el în locul lui Isav [i care va prefera, pentru untimp, pe Israel în locul celorlalte popoare. Istoria vie]ii luiIosif, de[i diferit\, se aseam\n\ cu cea a tat\lui s\u [i are, înmod evident o dimensiune profetic\.

Vândut de fra]ii s\i în Egipt, la propunerea lui Iuda, el esteînso]it permanent de binecuvântarea lui Dumnezeu (Gen. 39, 2).Din experien]a vie]ii sale se poate observa c\ aceast\ bine-cuvântare nu are un sens restrictiv, adic\ nu prive[te doar peIosif [i familia sa, ci este o continuare a marii binecuvânt\ridate lui Avraam, prin care se vor binecuvânta toate neamurile.Îndep\rtat de fra]ii s\i, din ur\ [i gelozie, Iosif va salva de lafoame [i moarte, nu doar pe Israel, ci [i pe egipteni. Aceastaeste o anticipare profetic\ a mântuirii lumii prin „Slujitorul luiDumnezeu”, Care va fi [i El vândut pe treizeci de argin]i. Înmod surprinz\tor, textul ne spune c\ Acesta Se va na[te dinIuda, care a propus vinderea lui Iosif.

Iuda s-a bucurat din partea lui Iacov-Israel de o binecu-vântare special\: „Nu va lipsi sceptru din Iuda, profe]e[teIacov înainte de a muri, nici toiag de cârmuitor din coapselesale, pân\ ce va veni Împ\ciuitorul, C\ruia i se vor supunepopoarele. Acela î[i va lega de vi]\ asinul S\u, de coard\mânzul asinei Sale. Sp\la-va în vin haina Sa [i în sânge destrugure ve[mântul S\u! Ochii Lui vor scânteia ca vinul [idin]ii S\i vor fi albi ca laptele” (Gen. 49, 10-12).

Deci Iacov a v\zut „în duh” pe Mesia, pe Iisus Hristos,Fiul lui Dumnezeu [i Fiul Omului, [i a vestit na[terea Lui dinurma[ii lui Iuda. Despre acest lucru ne vorbe[te [i carteaApocalipsa în capitolul al 5-lea, în care Sfântul Apostol [iEvanghelist Ioan ne arat\ c\ nimeni nu este vrednic s\deschid\ Cartea [i s\ desfac\ pece]ile ei decât „leul dinsemin]ia lui Iuda, r\d\cina lui David” (Apoc. 5, 5).

Cu aceast\ „vedere” în duh a împlinirii binecuvânt\rii luiDumnezeu, Iacov-Israel [i-a luat r\mas bun de la fiii s\i, „atrecut la poporul s\u” [i a l\sat prin testament s\ fie îngropat


lâng\ p\rin]ii s\i în Canaan, în pe[tera din ]arina Macpela, înfa]a lui Mamvri (Gen. 49, 29-30). Iosif a împlinit acest testa-ment [i apoi s-a întors din nou în Egipt, lini[tind definitiv pefra]ii s\i, care se temeau ca el s\ nu se r\zbune pe ei: „Nu v\teme]i! Sunt eu, oare, în locul lui Dumnezeu? Iat\, voi a]iuneltit asupra mea rele, dar Dumnezeu le-a întors în bine, cas\ fac\ cele ce sunt acum [i s\ p\streze via]a unui popor nu-meros” (Gen. 50, 19-20). Înainte de a se ad\uga [i el la p\rin]iis\i, Iosif le spune fra]ilor s\i: „Iat\, am s\ mor. Dar Dumnezeuv\ va cerceta, v\ va scoate din p\mântul acesta [i v\ va duce înp\mântul pentru care Dumnezeul p\rin]ilor no[tri S-a jurat luiAvraam [i lui Isaac [i lui Iacov” (Gen. 50, 24).

V\zând, a[adar, în „duh”, viitorul poporului s\u, Iosifaccept\ s\ fie înmormântat în Egipt, îns\ mormântul s\u var\mâne gol, deoarece el a „jurat” pe fiii lui Israel zicând:„Dumnezeu are s\ v\ cerceteze, dar voi s\ scoate]i oasele melede aici” (Gen. 50, 25).

Cu a[ezarea în mormânt, în p\mântul Egiptului, a sicriuluilui Iosif, se încheie prima carte a Sfintei Scripturi [i primaetap\ a Leg\mântului lui Dumnezeu cu Noe, cu Avraam, Isaac[i Iacov.

Ceea ce ne surprinde din istoria vie]ii lor este faptul c\ to]iau tr\it [i apoi [i-au luat r\mas bun de la aceast\ lume într-unorizont al credin]ei [i al speran]ei. Ei nu primiser\ înc\ ceea ceDumnezeu le-a promis, dar „vedeau” împlinirea acestor pro-misiuni în viitor, sperau [i se bucurau.

Sfântul Apostol Pavel, în Epistola c\tre Evrei, va reamintiaceast\ experien]\ istoric\ a patriarhilor [i va argumenta c\ înistoria mântuirii nimeni nu prime[te f\g\duin]a [i darul luiDumnezeu doar pentru el însu[i, ci pentru to]i fra]ii s\i întruumanitate. De aceea, în continuare, Sfânta Scriptur\ ne arat\cum istoria unei familii, familia lui Avraam, Isaac [i Iacov,devine istoria unui popor, [i apoi istoria lumii întregi, înpelerinajul s\u spre împ\r\]ia lui Dumnezeu.

57LEGE {I IUBIRE

II.2. Rela]ia dintre Leg\mânt [i Lege

II.2.1. Legea: a doua expresie a ordinii morale

Numele de Iosif vine de la verbul yasaf care înseamn\ „aad\uga”. Sub ocrotirea lui Iosif, fiii lui Israel se vor integra înp\mântul Egiptului.

Dup\ moartea lui Iosif, timp de patru sute de ani (Gen. 15, 13)Dumnezeu nu a mai intervenit direct în via]a lui Israel, ci S-a„retras” într-un orizont al t\cerii. Se pare c\ a plecat „departe”(Marcu 12, 1), dar a „uitat” oare de Leg\mântul s\u cu A-vraam [i de promisiunea f\cut\ lui? Textul sacru ne spune c\nu, pentru c\ la Dumnezeu nu exist\ „uitare”.

Persecuta]i de egipteni pentru c\ s-au înmul]it [i au ajunsun „popor mare”, fiii lui Israel gemeau sub povara muncilor [istrigau, [i strigarea lor din orizontul „poverii” s-a suit pân\ laDumnezeu. „Auzind suspinele lor, Dumnezeu [i-a adus a-minte de leg\mântul S\u pe care îl f\cuse cu Avraam, cu Isaac[i Iacov. De aceea a c\utat Dumnezeu spre fiii lui Israel [i S-agândit la ei” (Ie[irea 2, 23-25). Primul lucru pe care L-a f\cutDumnezeu a fost binecuvântarea moa[elor în]elepte care, dinfric\ de pedeapsa Lui, nu au ascultat de porunca lui Faraon [iau salvat via]a copiilor de parte b\rb\teasc\ ai lui Israel.

Al doilea lucru pe care L-a f\cut a fost salvarea din apeleNilului a unui copil din care va face eliberatorul lui Israel dinsclavia Egiptului.

În mod surprinz\tor, acest copil va fi crescut în interiorulcasei lui Faraon, de c\tre propria sa fiic\, ce-i va da [i numelede Moise. Asist\m aici la o nou\ etap\ a Leg\mântului luiDumnezeu cu poporul s\u, evident, într-o continuitate fireasc\cu Leg\mântul f\cut cu Avraam [i, mai înainte, cu Noe. A-ceast\ etap\ va preg\ti [i, în acela[i timp, va anticipa de-s\vâr[irea acestui Leg\mânt prin pruncul ce Se va na[te în


Betleem, [i va fi salvat din „mâinile” lui Irod, care c\uta s\-Lucid\.

Textul ne spune c\ dup\ ce a devenit adult, Moise a p\r\sitpalatul lui Faraon pentru a se solidariza cu poporul s\u, aflatîn sclavie.

Sfântul Apostol Pavel, în Epistola c\tre Evrei, precizeaz\acest lucru, afirmând c\ „prin credin]\, Moise, când s-a f\cutmare, n-a vrut s\ fie numit fiul fiicei lui Faraon, ci a ales maibine s\ p\timeasc\ cu poporul lui Dumnezeu, decât s\ aib\dulcea]a cea trec\toare a p\catului” (Evr. 11, 24-25). El ap\r\sit palatul „regelui” [i face „singur” dreptate unui fiu al luiIsrael, lovit de un egiptean. Moise îl ucide, înc\lcând astfelordinea cea mai sacr\ a lui Israel, aceea de a „nu v\rsa sânge”.Din aceast\ cauz\ este obligat s\ fug\, s\ se autoexileze, tr\indtimp de patruzeci de ani în ]ara Madian, înainte ca Dumnezeulp\rin]ilor s\i „Dumnezeul lui Avraam [i Dumnezeul lui Isaac[i Dumnezeul lui Iacov” (Fapte 7, 29 [i 32) s\ i Se reveleze.Deci, timp de patruzeci de ani, num\r care, la fel, simboli-zeaz\ un spa]iu matricial, Moise s-a autoexilat pentru a cre[tel\untric, pentru a-[i descoperi libertatea sa spiritual\ înainteaCelui care este (YHWH).

În aceast\ stare de autoexil, Moise s-a c\s\torit [i d\ nu-mele Ger[on primului s\u fiu zicând: „Am ajuns pribeag în]ar\ str\in\” (Ie[irea 2, 22). Numele acesta este expresia obiec-tiv\ a sentimentului pe care Moise îl tr\ia intens în intimitateapropriei sale con[tiin]e. Departe de cei dragi, el se sim]ea„pribeag” [i „str\in”, uitat de Dumnezeul p\rin]ilor s\i.

În momentul în care, probabil, s-a resemnat cu acest gând,apare surpriza: Dumnezeu i Se descoper\ într-un rug aprinscare ardea, dar nu se mistuia. Din mijlocul rugului, dup\ ce l-aavertizat s\-[i scoat\ înc\l]\mintea pentru c\ locul acela estesfânt, Dumnezeu îl „strig\” pe nume [i spune: „Eu suntDumnezeul tat\lui t\u, Dumnezeul lui Avraam [i Dumnezeullui Isaac [i Dumnezeul lui Iacov” (Ie[irea 3, 6).

59LEGE {I IUBIRE

Deci Dumnezeu vorbe[te cu Moise a[a cum a vorbit cup\rin]ii s\i. El este un Dumnezeu fidel [i nu „uit\” Leg\mântuls\u cu Israel. „Am v\zut necazul poporului Meu în Egipt,continu\ Dumnezeu, [i strigarea lui de sub ap\s\tori am auzit[i durerea lui o [tiu (…) Vino dar s\ te trimit la Faraon, regeleEgiptului, ca s\ sco]i pe fiii lui Israel, poporul Meu, din ]araEgiptului” (Ie[irea 3, 7 [i 10).

Observ\m c\, de aceast\ dat\, ini]iativa eliber\rii popo-rului din sclavie nu mai apar]ine lui Moise, ci lui Dumnezeu.Mai mult, Moise, care p\r\sise palatul regelui pentru c\ luaseap\rarea unui confrate, are inten]ia de a refuza pe Dumnezeu.Aceast\ inten]ie transpare din r\spunsul evaziv pe care-l d\Moise: „Cine sunt eu, ca s\ m\ duc la Faraon, regele Egiptu-lui, ca s\ scot pe fiii lui Israel din ]ara Egiptului?”. Dumnezeu,îns\, îl asigur\ de sprijinul S\u: „Eu voi fi cu tine [i acesta î]iva fi semnul c\ te trimit Eu” (Ie[irea 3, 11-12). Moise t\r\g\-neaz\ din nou r\spunsul [i continu\: Iat\, eu m\ voi duce la fiiilui Israel [i le voi zice: „Dumnezeul p\rin]ilor vo[tri m-atrimis la voi… Dar de-mi vor zice: Cum ~l cheam\, ce s\ lespun?”. Dumnezeu îi r\spunde lui Moise: „Eu sunt Cel cesunt. A[a s\ le spui fiilor lui Israel: Cel ce este m-a trimis lavoi!” (Ie[irea 3, 13-14).

Acest nou nume al lui Dumnezeu este oare un nume însensul propriu al cuvântului?

În contextul tradi]iei în care tr\ia Moise, a cunoa[te nu-mele cuiva însemna a avea o putere magic\ asupra lui, oriasupra lui Dumnezeu nimeni nu poate exercita o anumit\putere. De aceea numele revelat lui Moise este o tetragram\ –YHWH – aproape intraductibil\ în alt\ limb\. În limba ro-mân\ este tradus\ cu „Cel care este”, în limba francez\ cu„Cel ve[nic” (Eternel), îns\ acestea sunt traduceri aproxi-mative. Totu[i, este evident c\ Dumnezeu este „Cel Careeste”, adic\ un subiect personal, care nu poate deveni nicio-dat\ obiect, în sensul c\ niciodat\ omul nu poate s\-[i fac\ oidee abstract\ despre el.


Tetragrama YHWH, care în Sfânta Scriptur\ se traduce, îngeneral, prin prezentul „Eu sunt” [i prin viitorul „Eu voi ficeea ce voi fi”, semnific\ faptul c\ Dumnezeu este prezentpermanent în crea]ia Sa [i de aceea revela]ia nou\ la careparticip\ Moise nu este revela]ia unui alt Dumnezeu, ci conti-nuitatea revela]iei [i a leg\mântului f\cut cu Avraam, Isaac [iIacov.

Aceast\ continuitate a Revela]iei [i Leg\mântului se poateobserva [i din experien]a pe care o tr\ie[te Moise, în drumuls\u din ]inutul Madian spre Egipt, pentru a împlini porunca luiDumnezeu (Ie[irea 4, 19). „La un popas din noapte”, spunetextul, „l-a întâmpinat îngerul Domnului [i a încercat s\-lomoare” (Ie[irea 4, 24).

La prima vedere gestul îngerului ni se pare straniu [i lipsitde logic\, îns\, cu siguran]\, evenimentul acesta se leag\ deevenimentul pe care l-a tr\it [i Iacov, la frontiera }\rii Sfinte,pe malul Iabocului. So]ia lui Moise, Sefora, a luat atunci uncu]it de piatr\ [i a t\iat împrejur pe fiul s\u „[i atingând picioa-rele lui Moise a zis: Tu-mi e[ti un so] crud” (Ie[irea 4, 25).

Traducerea româneasc\ „a încercat s\-l omoare” ar puteafi în]eleas\ mai bine dac\ ar fi interpretat\ nu în perspectivamor]ii fizice, ci a unei mor]i, de care am mai amintit, caretransform\ radical con[tiin]a lui Moise, pentru ca el s\ con-[tientizeze faptul c\ este pe linia Leg\mântului lui Dumnezeuîncheiat cu Avraam [i mo[tenitorul f\g\duin]ei date lui. Con-form acestui Leg\mânt, orice b\rbat net\iat împrejur va fistârpit din mijlocul poporului ales (Gen. 17, 14).

Inten]ia textului de mai sus (Ie[irea 4, 25) este de a ar\tac\ nu numai fiul lui Moise nu era t\iat împrejur, dar niciMoise nu era înc\ destul de matur spiritual pentru a se angajadefinitiv pe linia Leg\mântului.

Expresia folosit\ de so]ia lui Moise „tu-mi e[ti un so]crud” este o dovad\ în acest sens, dac\ ea poate fi tradus\ însensul ei originar: tu-mi e[ti un so] de sânge. Cu alte cuvinte,t\ierea împrejur a fiului lui Moise [i sângele care ]â[ne[te din

61LEGE {I IUBIRE

aceast\ ran\ este expresia obiectiv\ a transform\rii l\untriceprin care va trece Moise, pentru a putea s\vâr[i lucrarea încre-din]at\ lui de Dumnezeu.

Pentru a s\vâr[i aceast\ lucrare, Dumnezeu îl trimite peAaron, fratele lui Moise, ca s\-l întâmpine în pustiu. Amândoisunt din tribul sacerdotal al lui Levi [i sunt trimi[i împreun\ laFaraon: „Iat\, Eu fac din tine un Dumnezeu pentru Faraon, iarAaron, fratele t\u, î]i va fi prooroc. Tu dar vei gr\i lui Aarontoate c=te î]i voi porunci, iar Aaron, fratele t\u, va spune luiFaraon ca s\ lase pe fiii lui Israel s\ ias\ din p\mântul lui. Euîns\ voi învârto[a inima lui Faraon [i voi ar\ta mul]imeasemnelor Mele [i a minunilor Mele în p\mântul Egiptului”(Ie[irea 7, 1-3).

Textul acesta este surprinz\tor deoarece observ\m c\, pede o parte, Dumnezeu porunce[te lui Moise s\ scoat\ poporuldin Egipt, iar pe de alta, învârto[eaz\ sau împietre[te inima luiFaraon pentru a-l men]ine în sclavie.

Este evident c\ lucrarea lui Dumnezeu este prezent\ atâtîn persoana lui Moise, cât [i în cea a lui Faraon. Pentru a intuicorect aceast\ lucrare, nu doar în trecutul istoric, ci [i în exis-ten]a noastr\ prezent\, trebuie s\ dep\[im perspectiva istoric\pentru a în]elege sensul ei duhovnicesc.

Din perspectiva sensului duhovnicesc, numele lui Faraoneste construit din acelea[i litere ca [i cuvântul „pulbere” –aphar – prezent\ în fiin]a lui Adam, adic\ în fiin]a fiec\ruiadintre noi.

Faraon reprezint\, a[adar, într-un mod simbolic, „pul-berea” interioar\, care trebuie prelucrat\ [i eliberat\ de toatereprezent\rile false despre Dumnezeu. Moise [i-a prelucrataceast\ „pulbere” [i a devenit un om „ini]iat” în tainele luiDumnezeu. Confruntarea lui cu Faraon reprezint\, de fapt,confruntarea cu fal[ii zei ai Egiptului, reprezenta]i prin vr\ji-tori sau magicieni (Ie[irea 7, 22; 8, 7; 8, 18-19).

Confruntarea aceasta obiectiv\ simbolizeaz\, conform in-terpret\rii date de Sfântul Maxim M\rturisitorul, [i confruntarea


care se d\ în propria noastr\ fiin]\. „Pustiul din care este trimisMoise în Egipt, scrie Sfântul Maxim, spre a scoate din el pefiii lui Israel este sau firea omeneasc\, sau lumea aceasta (…)În una din acestea aflându-se mintea, dup\ ce a dobânditcuno[tin]a lucrurilor prin contempla]ie, prime[te în adânculinimii de la Dumnezeu îndemnul ascuns [i tainic de a scoatedin Egipt, adic\ din trup [i din sim]ire, ca pe ni[te israeliteni,în]elesurile dumnezeie[ti ale lucrurilor”38.

Plecând de la aceast\ interpretare putem s\ în]elegem maibine [i cele 10 încerc\ri ale „egiptenilor” înainte de a permite„israeli]ilor” s\ p\r\seasc\ Egiptul. Aceste încerc\ri au, evi-dent, [i o semnifica]ie duhovniceasc\ sau spiritual\ [i, ca atare,ele nu privesc doar dou\ comunit\]i umane care se confrunt\într-un anumit moment istoric; ele privesc orice persoan\ saucomunitate care, trecând prin experien]a istoric\, fie î[i „verti-calizeaz\” existen]a [i ajunge la libertate [i demnitate, încomuniune cu Dumnezeu, fie tr\ie[te într-o orizontalitaterisipitoare [i într-o pseudo-libertate [i pseudo-demnitate.

Conform interpret\rii date de Sfântul Maxim M\rturi-sitorul, în textul de mai sus, Egiptul este identificat cu „trupul”,adic\ cu o „matrice” ale c\rei energii trebuie transfiguratepentru a se putea s\vâr[i „Marea Trecere”, întru întâlnirea cu„Cel Care este” (YHWH).

Prima încercare care apare în aceast\ „matrice” spiritual\este transformarea apei în sânge39. Ea reprezint\ simbolic în-ceputul preg\tirii „israeli]ilor” pentru „trecerea” lor de la scla-vie la libertate. Aceea[i încercare reprezint\ pentru „egipteni”începutul dec\derii de la pseudo-libertatea în care tr\iau la„înghi]irea” lor de „apele” M\rii Ro[ii.

Aceast\ schimbare a condi]iilor existen]iale ale „israe-li]ilor” [i „egiptenilor” este determinat\, a[a cum ne arat\ maideparte a doua încercare, de modul în care fiecare î[i asum\experien]a cunoa[terii.

Cunoa[terea „israeli]ilor” se întemeia pe „Leg\mântul”lor cu Dumnezeu, adic\ era o cunoa[tere n\scut\ din iubirea

63LEGE {I IUBIRE

lui Dumnezeu [i fidelitatea fa]\ de El. Condi]ia lor de „sclavi”în Egipt i-a sensibilizat [i mai mult pentru aceast\ cunoa[terespiritual\ la care a avut acces, în primul rând, Moise [i, prin el,întreg poporul s\u.

Cunoa[terea „egiptenilor”, spre deosebire de cea a „israe-li]ilor”, era o cunoa[tere „magic\”. Magicienii lui Faraonreu[esc pân\ la un moment dat s\ fac\ acelea[i „minuni” caMoise [i Aaron. Acest lucru este o dovad\ c\ ei cunosc unanumit proces de „transformare” spiritual\, îns\ îl transpun înlumea exterioar\, f\când din el un instrument „al puterii”, al„st\pânirii” lumii.

Cunoa[terea „magic\” dintotdeauna este orientat\ spremanipularea oamenilor [i a lucrurilor [i de aceea, la un mo-ment dat, energiile cu care ea opereaz\ nu mai pot fi st\pânite,nu mai pot fi controlate [i se întorc împotriva celui care o prac-tic\. În cazul nostru, aceste energii se identific\ cu „broa[tele”care invadeaz\ totul. În mod deosebit, ea invadeaz\ „alua-turile” [i „cuptoarele”, adic\ cele dou\ spa]ii „matriciale” aleomului: matricea de ap\ (aluatul) [i matricea de foc (cuptorul).Astfel omul, care se angajeaz\ pe calea cunoa[terii „magice”pentru a dobândi „putere”, nu mai are acces la nucleul fiin]eisale care, în termeni teologici, este „chipul” lui Dumnezeu.Ignorând calitatea lui de „chip al lui Dumnezeu”, omul ispititde magia „puterii” devine, apoi, incapabil s\ gestioneze [i s\p\streze în armonie at=t lumea exterioar\, c=t [i lumea sal\untric\, psihic\ [i pasional\. Evident c\ el se consider\„inteligent” [i-[i creeaz\ o lume exterioar\, prin multiplicareatehnicilor de „st\pânire”. Prin acestea el se elibereaz\ deaservirea cosmosului exterior, îns\ nu [i de sclavia cosmo-sului interior, adic\ de lumea dorin]elor sale, de pl\cere,posesiune [i putere. De aceea, în încercarea a treia, care seabate asupra Egiptului, observ\m c\ „magicienii” î[i re-cunosc „limitele” cunoa[terii lor spunându-i lui Faraon c\„Acesta este degetul lui Dumnezeu” (Ie[irea 8, 19). Totu[i


Faraon nu renun]\ [i alte încerc\ri vin asupra lui [i asuprapoporului pe care-l reprezint\.

Odat\ cu apari]ia celei de a patra încerc\ri se poate ob-serva începutul unui proces de diferen]iere între „egipteni” [i„israeli]i”. Dac\ în primele trei încerc\ri ei erau, parc\, ames-teca]i, începând cu cea de a patra, „israeli]ii”, ca popor al luiDumnezeu, locuind în p\mântul Go[en (Ie[irea 8, 22) vor fiocroti]i de prezen]a Lui „în mijlocul acestui ]inut” (v. 22).

Evident c\ ]inutul Go[en nu trebuie în]eles doar ca spa]iugeografic, ci ca spa]iu interior sau spiritual în care este prezentDuhul lui Dumnezeu. Întrucât „egiptenii” ignor\ aceast\prezen]\, Dumnezeu, prin încercarea a cincea, î[i afirm\ [i maimult prezen]a [i „puterea” Sa: „Iat\, Mâna Domnului va fipeste turmele tale de pe câmp: peste cai, peste m\gari, pestec\mile, peste boi [i peste oi...” (Ie[irea 9, 3).

Mâna Domnului - Yad, în ebraic\ - se identific\ de fapt cuNumele cel Sfânt al Lui – YHWH, iar ciuma care decimeaz\animalele „egiptenilor” (Deber în ebraic\) este în strâns\ rela]iecu Logos-ul sau Cuvântul (Dabar în ebraic\) lui Dumnezeu.

Întrucât „egiptenii” nu mai ascult\ de Cuvânt, bruma lorde avere, reprezentat\ prin animalele enumerate în textul demai sus, este atins\ de cium\. Îns\ animalele respective au [i osemnifica]ie simbolic\, reprezentând [i universul sau lumeainterioar\ a „egiptenilor” [i a „israeli]ilor”: calul simbolizeaz\libido-ul; m\garul simbolizeaz\ capacitatea de ascultare aCuvântului; c\mila simbolizeaz\ pe cel care str\bate pustiuls\u l\untric pentru a ajunge la în]elepciune; boul simbolizeaz\

puterea [i cunoa[terea, iar oaia capacitatea de jertf\40.

Putem s\ în]elegem din textul de mai sus c\ atunci cânduniversul l\untric al omului, populat simbolic de aceste ani-male sau poten]ialit\]i creatoare, nu este deschis spre Logos-ulsau Cuvântul lui Dumnezeu, el este atins de o „cium\ foartegrav\” - Deber Kabed Meod. Când el este deschis spre Cuvânt,se transfigureaz\ [i devine „Cuvânt foarte grav” - Dabar

65LEGE {I IUBIRE

Kabed Meod - sau „Cuvânt plin de slav\”, deoarece Kabedînseamn\ [i slava lui Dumnezeu.

Când omul este con[tient de slava lui Dumnezeu, prezent\în el, devine un om smerit, adic\ eliberat de autosuficien]\ [idisponibil s\ asculte chemarea lui Dumnezeu; când nu estecon[tient de slava pe care o poart\, el devine un om plin deorgoliu, autosuficient [i dispre]uitor al celorlal]i oameni.Despre acest orgoliu ne vorbe[te încercarea a [asea, în careDumnezeu le spune lui Moise [i lui Aaron s\ ia „o mân\ plin\de cenu[\ din cuptor [i s-o arunce Moise spre cer înaintea luiFaraon [i a slujitorilor lui” (Ie[irea 9, 8).

Lepra care apare [i se r\spânde[te în urma gestului luiMoise este tocmai imaginea suferin]ei pe care o provoac\orgoliul unui eu narcisiac, vecin cu paranoia cea mai tragic\.

Despre aceast\ suferin]\ ne vorbe[te [i Cartea dreptuluiIov. Pentru a fi eliberat de orgoliul s\u, Iov este pus la încer-care [i este atins de lepr\ „din t\lpile picioarelor pân\ încre[tetul capului” (Iov 2, 7). Lepra reprezint\, în acest caz,obiectivarea orgoliului, de care Iov trebuie s\-[i dea seamapentru a-l putea dep\[i. Prin aceast\ suferin]\, Iov ajunge, înfinal, la o con[tiin]\ smerit\, a[a cum reiese din ultimul capitolal c\r]ii: „Pentru aceasta m\ urgisesc eu pe mine însumi [i m\poc\iesc în praf [i în cenu[\” (Iov 42, 6).

Spre deosebire de Iov, care se „poc\ie[te”, adic\ î[i schim-b\ modul de a gândi [i de a fi în rela]ia sa cu Dumnezeu,Faraon nu cedeaz\ [i, de[i lepra atinge întregul s\u teritoriu,chiar [i pe „magicienii” care de]ineau puterea „cunoa[terii”, elnu d\ voie „israeli]ilor” s\ plece. Domnul îi „învârto[eaz\”inima (Gen. 9, 12) deoarece nici israeli]ii nu erau înc\ pre-g\ti]i pentru aceast\ plecare. Ei au ajuns la o stare de smerenieprin proba „focului” din încercarea a [asea, [i acest „foc”trebuia s\ r\mân\ prezent în matricea lor de „ap\” pentru ca eis\ creasc\ în aceast\ stare de smerenie. De aceea a [apteaîncercare este o grindin\ foarte grav\ - Barad Kabed Meod - [i„printre grindin\ ardea foc” (Ie[irea 9, 24).


Observ\m c\ expresia: grindin\ foarte grav\ este asem\-n\toare cu expresia cuvânt foarte grav - Dabar Kabed Meod [iea exprim\ prezen]a tainic\ a Cuvântului lui Dumnezeu înmijlocul israeli]ilor. De aceea textul ne spune c\ Dumnezeu aporuncit lui Moise s\ întind\ „mâna” sa spre cer pentru ac\dea grindina peste p\mântul Egiptului (Ie[irea 9, 22).

Faptul c\ grindina - Barad - reprezint\ simbolic Cuvântullui Dumnezeu - Dabar - este remarcat în mai multe textebiblice. Spre exemplu, profetul Isaia se exprim\ astfel: „{iDomnul va face s\ r\sune glasul S\u m\re] (…) în mijloculunui foc mistuitor, al vijeliei [i al potopului de ape [i grindin\”(Isaia 30, 30).

Aceast\ grindin\ a b\tut în tot p\mântul Egiptului [i alovit pe to]i cei care nu erau în „cas\”, ci pe „câmp”, adic\ peto]i „egiptenii” risipi]i în „afara casei” lor spirituale [i, prinaceasta, înstr\ina]i de Cuvântul lui Dumnezeu prezent întruea. {i de aceast\ dat\, Dumnezeu împietre[te inima lui Faraon[i-l trimite pe Moise la acesta pentru a-i spune: „A[a gr\ie[teDomnul Dumnezeul Evreilor: Pân\ când nu vei vrea s\ tesmere[ti înaintea Mea? Las\ pe poporul Meu, ca s\-Mi slu-jeasc\! Iar de nu vei l\sa pe poporul Meu, iat\ mâine, pevremea asta, voi aduce l\custe multe, în toate hotarele tale”(Ie[irea 10, 3-4).

Cuvântul l\cust\ - arabeh în limba ebraic\ - are aceea[ir\d\cin\ cu cuvântul ]ân]ar - arob - din cea de a patra încer-care. Rela]ia care se poate stabili între ele este asem\n\toarecu rela]ia dintre lumin\ [i întuneric, dintre sear\ [i diminea]\.

Încerc\rile prin care au trecut israeli]ii i-au condus spreadâncul fiin]ei lor, i-au ajutat s\ str\bat\ întunericul [i s\intuiasc\ acum, razele luminii Cuvântului lui Dumnezeu.Acelea[i încerc\ri i-au condus pe „egipteni” spre „exteriorul”fiin]ei lor [i, deci, spre o fals\ lumin\ care, în final, va fi„acoperit\” de întunericul din încercarea a noua, când „s-af\cut întuneric bezn\ - trei zile în tot p\mântul Egiptului”(Ie[irea 10, 22)41.

67LEGE {I IUBIRE

Experien]a întunericului conduce pe „israeli]i” spre lu-mina Cuvântului, în timp ce pe „egipteni”42 îi conduce laînstr\inarea de El. În acest sens, cuvintele adresate de Faraonsunt semnificative: „Du-te de aici! Dar bag\ de seam\ s\ nu temai ar\]i în fa]a Mea, c\ci în ziua în care vei vedea fa]a Mea,vei muri” (Ie[irea 10, 28).

În urma acestui avertisment, Dumnezeu intervine în modnea[teptat: „Înc\ o plag\ voi mai aduce asupra lui Faraon [iasupra Egiptului [i dup\ aceea v\ vor da drumul de aici”(Ie[irea 11, 1).

Aceast\ ultim\ interven]ie a lui Dumnezeu a fost preg\tit\de celelalte nou\ încerc\ri care, în textul ebraic, nu sunt nu-mite pl\gi, ci doar „semne [i minuni” ale puterii lui Dumnezeu(Ie[irea 11, 9). Evident c\ aceast\ plag\ se diferen]iaz\ detoate celelalte pentru c\ ea poart\ pecetea unei violen]e princare Dumnezeu î[i face sim]it\ prezen]a în „casa” egiptenilor.Întrucât Faraon nu a dat drumul israeli]ilor, to]i întâii-n\scu]iai egiptenilor vor muri, în timp ce „casele” israeli]ilor vor fiocrotite. Pentru preg\tirea acestui moment, Dumnezeu po-runce[te lui Moise [i lui Aaron s\ preg\teasc\ mielul pascal.

Cu aceast\ ocazie este reluat\ imaginea mielului jertfit deAbel [i a celui jertfit de Avraam, pe muntele Moria, în loculfiului s\u Isaac. Acesta, a[a cum am v\zut, nu era doar fiulunic al p\rintelui s\u, ci întru el Dumnezeu a f\cut leg\mântcu Avraam c\ el va fi p\rintele unui mare popor. La întrebareape care Isaac a pus-o tat\lui s\u: „Unde este mielul pentrujertf\?” (Gen. 22, 7), va r\spunde dup\ 1800 de ani Sfântul IoanBotez\torul, numindu-L pe Mântuitorul „Mielul lui Dumnezeu”(Ioan 1, 29). Profetul Isaia a prevestit jertfa Acestuia spunând:„Ca un miel spre junghiere S-a adus [i ca o oaie f\r\ de glasînaintea celor ce o tund, a[a nu {i-a deschis gura Sa” (Isaia 53, 7).

Între Leg\mântul încheiat de Dumnezeu cu Avraam [itimpul în care a tr\it profetul Isaia se situeaz\ experien]a luiMoise c\ruia Dumnezeu i-a poruncit: „câte un miel de families\ lua]i fiecare (…) toat\ adunarea ob[tii lui Israel s\-l junghie


c\tre sear\ (…) s\ ia din sângele lui [i s\ ung\ amândoi u[orii[i pragul cel de sus al u[ii casei (…) s\ m\nânce în noapteaaceea carnea lui fript\ la foc (…) s\ nu l\sa]i din el pe a douazi [i oasele lui s\ nu le zdrobi]i (…) s\ ave]i coapsele încinse,înc\l]\mintea în picioare [i toiegile în mâinile voastre; [i s\-lmânca]i în grab\, c\ci este Pa[tile Domnului” (Ie[irea 12, 3-11).

Evident c\ textul acesta este mesianic [i anticipeaz\ jertfaMielului lui Dumnezeu. Pentru preg\tirea ei, Dumnezeu aajutat pe israeli]i s\ dobândeasc\ în Egipt o nou\ con[tiin]\ desine [i i-a orientat spre }ara F\g\duin]ei, care simbolizeaz\ defapt Împ\r\]ia lui Dumnezeu. Cele 10 încerc\ri au fost pentruisraeli]i un fel de propedeutic\ sau de preg\tire ini]iatic\,suficient de puternic\, pentru a dobândi aceast\ nou\ con-[tiin]\, con[tiin]a libert\]ii în Duhul lui Dumnezeu. Ei p\r\sescEgiptul [i trec prin apele M\rii Ro[ii, care a înghi]it, odat\ cucaii lui Faraon, pe cei care au v\rsat sânge de om (Gen. 9, 6).

Aceast\ ultim\ experien]\ a egiptenilor ar putea fi con-siderat\ a unsprezecea încercare. Cavaleria lui Faraon înghi-]it\ de ape reprezint\, simbolic, e[ecul puterii umane atuncicând aceasta este orientat\ spre o destina]ie str\in\ de vo-ca]ia dumnezeiasc\ a Omului. Acest lucru este subliniat [i încuvintele Psalmilor: „Nu în puterea calului este voia Lui,nici în cel iute de picior bun\voin]a Lui. Bun\voin]a Dom-nului este în cei ce se tem de El [i în cei ce n\d\jduiesc înmila Lui” (Ps. 146, 10-11).

II.2.2. Legea prin Moise s-a dat

Ultima încercare a „egiptenilor” deschide calea spre li-bertate a „israeli]ilor”. Trecând prin Marea Ro[ie, ei ajung înnisipurile mi[c\toare ale pustiului, unde vor experia calea difi-cil\ a eliber\rii, nu de sclavia exterioar\, ci de sclaviile interi-oare, mult mai subtile [i mult mai împov\r\toare pentru Omul„Israel” chemat s\ str\bat\ pustiul spre „}ara F\g\duin]ei”.

69LEGE {I IUBIRE

Experien]a acestei „treceri”, a acestui „Pa[te” este cea maiprofund\ dintre experien]ele istorice ale lui Israel. Ea vaanticipa moartea [i ~nvierea Mântuitorului [i acest lucru estesubliniat în Evanghelia dup\ Matei, care afirm\ c\ dup\ na[-terea în Betleem (Casa Pâinii), pruncul Iisus a fost dus înEgipt pentru a se împlini profe]ia „Din Egipt am chemat peFiul Meu” (Oseea 11, 1).

Deci Mântuitorul va recapitula în copil\ria Sa istoria fiilorlui Israel. El este Unicul Fiu al Tat\lui [i, întru El, Israel a fostnumit „cel dintâi n\scut al lui Dumnezeu”. Totu[i, aceast\alegere nu înseamn\ abandonarea de c\tre Dumnezeu acelorlalte popoare, dup\ cum nici ~ntruparea Mântuitorului nuînseamn\ abandonarea definitiv\ a lui Israel (Rom. 11, 25-36).

Nu trebuie s\ uit\m c\ în orizontul alegerii lui Israel,libertatea sa este respectat\ în mod deplin. El putea s\ refuzedarul lui Dumnezeu. De aceea, timpul petrecut în pustiu esteun timp al încerc\rii libert\]ii [i un timp al r\bd\rii, în carepoporul înva]\ s\ tr\iasc\ prin Leg\mântul [i Legea luiDumnezeu; de aceea El este condus în pustiu, unde toateposibilit\]ile Sale se risipesc [i unde El prime[te doar ajutorullui Dumnezeu.

Profe]ii Osea [i Ieremia au subliniat, în c\r]ile lor, c\ aniipetrecu]i în pustiu au fost anii copil\riei lui Israel în care el aînv\]at s\ aib\ încredere în YHWH [i, de asemenea, sunt anide „logodn\” în care a înv\]at s\ tr\iasc\ din credin]\ [i iubireîn Cel Care este (YHWH).

Poporul lui Israel a suportat cu greu aceast\ încercare [i amurmurat mereu, amintindu-[i de „carnea” pe care o avea înEgipt. Dumnezeu îns\ îi ar\ta în fiecare zi posibilit\]ile ine-puizabile ale bun\t\]ii Sale, îndulcind apele amare ale pus-tiului [i trimi]ând man\ din cer. Aceasta trebuia consumat\zilnic [i nu putea fi p\strat\ pentru a doua zi. Interpretândacest fapt, Sfântul Apostol Pavel ne atrage aten]ia, în EpistolaI c\tre Corinteni, c\ aceste evenimente sunt pentru noi oprefigurare a întrup\rii, dar în acela[i timp, ele sunt marcate


de prezen]a Logosului sau Cuvântului lui Dumnezeu: „P\rin]iino[tri au fost to]i sub nor [i to]i au trecut prin mare. {i to]i,întru Moise, au fost boteza]i în nor [i în mare. {i to]i au mân-cat aceea[i mâncare duhovniceasc\, [i to]i, aceea[i b\utur\duhovniceasc\ au b\ut, pentru c\ beau din piatra duhovni-ceasc\ ce îi urma. Iar piatra era Hristos” (I Cor. 10, 1-4).

Hristos este, a[adar, Cel care a comunicat lui Israel voin]alui Dumnezeu Tat\l [i a f\cut leg\mânt cu El. Con]inutulacestui leg\mânt se va exprima apoi prin Legea dat\ luiMoise, prin care via]a istoric\ a lui Israel este revendicat\ deDumnezeu. YHWH îi spune lui Moise: „Gr\ie[te casei luiIacov [i veste[te fiilor lui Israel a[a: «A]i v\zut ce am f\cutEgiptenilor [i cum v-am luat pe aripi de vultur [i v-am adus laMine. Deci, de ve]i asculta glasul Meu [i de ve]i p\zi leg\-mântul Meu, dintre toate neamurile ~mi ve]i fi popor ales, c\al Meu este tot p\mântul; Îmi ve]i fi împ\r\]ie preo]easc\ [ineam sfânt!»” (Ie[irea 19, 3-6).

Observ\m din acest text, ce preg\te[te tainic primireaLegii, c\ p\mântul întreg îi apar]ine lui Dumnezeu. Aceastaînseamn\ c\ nu numai Israel îi apar]ine, ci toate popoarele,îns\ Israel este totu[i „poporul ales”, poporul preferat. Ar fi oeroare grav\ s\ se interpreteze Leg\mântul lui Dumnezeu cuIsrael ca un act de dominare universal\, în detrimentul altorpopoare. Dumnezeu a ales pe Israel nu pentru a domina, cipentru a sluji, pentru a fi „preotul” umanit\]ii, înainte de în-truparea Logosului. De aceea, el este numit „împ\r\]ie preo-]easc\” [i „neam sfânt” [i de aceea a fost separat de toatepopoarele [i chemat s\ primeasc\ Legea lui Dumnezeu.

În vederea primirii Legii, cel mai important moment este„delimitarea” muntelui din care Dumnezeu va vorbi popo-rului: „Zis-a Domnul c\tre Moise: «S\ fixezi poporului hotarîmprejurul muntelui (Sinai) [i s\-i spui: P\zi]i-v\ de a v\ sui înmunte [i de a v\ atinge de ceva din el, c\ tot cel ce se va atingede munte va muri»” (Ie[irea 19, 12).

71LEGE {I IUBIRE

Observ\m c\ textul sugereaz\ o „frontier\” clar\ întreDumnezeu [i Om, pe care omul nu poate s\ o dep\[easc\.Frontiera este îns\ cea care une[te [i nu cea care separ\ [i prinea poporul tr\ie[te sentimentul prezen]ei lui Dumnezeu, Celcu totul altul, Sfântul lui Israel. De aceea „cuvintele Sale” suntînso]ite de fulgere [i tunete, nu pentru a însp\imânta, ci pentrua afirma c\ aceste „cuvinte” sau „porunci” nu izvor\sc dingeniul religios al lui Moise, ci sunt „cuvintele” lui Dumnezeu~nsu[i, c\rora Moise [i Aaron le sunt mijlocitori (Ie[irea 19, 16[i 24).

Cuvintele revelate de Dumnezeu lui Moise pe MunteleSinai reprezint\ sinteza Legii Primului Testament, a primuluiLeg\mânt. Numite [i Decalog (zece cuvinte), aceste cuvinteexprim\ voin]a lui Dumnezeu, pe care umanitatea c\zut\ înp\cat nu o mai poate cunoa[te [i recunoa[te prin propriile saleputeri spirituale. De aceea Dumnezeu o reveleaz\ prin Cu-vântul S\u, iar Israel devine, pe muntele Sinai, purt\torulLegii [i al poruncilor Lui. Evident c\ aceast\ Lege ar putea ficonsiderat\ prima Cart\ a libert\]ii întrucât ea marcheaz\limitele în care s\ se desf\[oare via]a poporului lui Dumnezeu,pentru a r\mâne fidel Leg\mântului [i a nu c\dea din nou însclavia unei lumi f\r\ Dumnezeu [i obsedat\ de pl\cere, pose-siune [i putere.

Este important s\ subliniem c\ Legea Primului Testamentnu începe cu un imperativ categoric, ci cu un memorial al eli-ber\rii din sclavie: „Eu sunt Domnul Dumnezeul t\u, Care te-ascos din p\mântul Egiptului [i din casa robiei” (Ie[irea 20, 2).

Datorit\ acestui act minunat al iubirii lui Dumnezeu,Israel trebuie s\ respecte poruncile date de El prin Moise.Primele patru porunci ale Legii se refer\ la rela]ia lui Israel cuDumnezeu. Întrucât El este Salvatorul lui Israel, acesta nutrebuie s\ aib\ al]i dumnezei în afar\ de El; el nu trebuie s\-[ifac\ „chip cioplit [i nici un fel de asem\nare a nici unui lucrudin câte sunt în cer, sus, [i din câte sunt pe p\mânt, jos, [i din


câte sunt în apele de sub p\mânt” pentru a se închina [i a slujilor (Ie[irea 20, 3-5).

Observ\m c\ aceste dou\ prime porunci interzic în Israelorice form\ de idolatrie [i orice confuzie între Dumnezeu [icrea]ia Sa. Forma de idolatrie r\spândit\ în acel timp la po-poarele vecine cu Israel era divinizarea naturii [i identificareaunor reprezent\ri materiale despre Dumnezeu, cu Dumnezeu~nsu[i. Aceast\ stare de spirit idolatr\ a fost [i pentru Israel opermanent\ tenta]ie. Despre ea vorbe[te [i Sfântul ApostolPavel în Epistola c\tre Romani: „De[i ei L-au cunoscut peDumnezeu, nu L-au sl\vit ca pe Dumnezeu, nici nu I-au mul-]umit, ci s-au r\t\cit în gândurile lor [i inima lor cea nesocotit\s-a întunecat (…) {i au schimbat slava lui Dumnezeu Celuinestric\cios cu asem\narea chipului omului celui stric\cios [ial p\s\rilor [i al celor cu patru picioare [i al târâtoarelor. Deaceea Dumnezeu i-a dat necur\]iei, dup\ poftele inimilor lor(…) ca unii care au schimbat adev\rul lui Dumnezeu în min-ciun\ [i s-au închinat [i au slujit f\pturii, în locul Creatorului,Care este binecuvântat în veci, Amin!” (Rom. 1, 21-25).

Am dat acest citat in extenso pentru a sublinia c\ exist\ [iforme subtile de idolatrie care p\trund în inima omului, cumar fi dorin]ele [i patimele negative sau diferite sisteme degândire individuale [i colective, care se pot substitui autorit\]ii[i iubirii legitime a lui Dumnezeu. Toate aceste forme deidolatrie trebuie curmate din r\d\cin\, pentru c\ ele nu suntdecât imaginea idealizat\ a eului uman sau crea]ia angoaselor[i aspira]iilor sale. Ele pot s\ între]in\ un anumit sentimentreligios sau, mai precis, un anumit sentiment magic, ce nucorespunde adev\ratei rela]ii cu Dumnezeul Cel viu [i ade-v\rat. De aceea porunca a doua mai precizeaz\ c\ Dumnezeueste un Dumnezeu gelos care pedepse[te pe copii pentru vinap\rin]ilor ce Îl ur\sc, pân\ la al treilea [i al patrulea neam, [i Semilostive[te pân\ la al miilea neam c\tre cei ce-L iubesc [ip\zesc poruncile Lui (Ie[irea 20, 5-6).

73LEGE {I IUBIRE

Observ\m din contextul poruncii c\ pedeapsa luiDumnezeu pentru cei ce cad în idolatrie nu are un caracterjuridic, ci unul terapeutic [i pedagogic. Pedeapsa are limitelesale pentru c\ se opre[te la al treilea sau al patrulea neam.Iubirea [i milostivirea lui Dumnezeu nu are îns\ limite; ele ser\sfrâng pân\ la al miilea neam, adic\ dincolo de limitele exis-ten]iale ale unei genera]ii.

Porunca a treia a Legii se refer\ la cinstirea numelui luiDumnezeu. Numele (JÎ Ð<@:"), în contextul ebraic, repre-zint\ slava lui Dumnezeu care se manifest\ în lumea creat\,legitimându-i existen]a. Descoperind Numele S\u lui Moise,Dumnezeu îi legitimeaz\ voca]ia înaintea poporului [i, înacela[i timp, îl înso]e[te cu puterea Sa pentru împlinireaacestei voca]ii. Întrucât numele lui Dumnezeu este sfânt, Eltrebuie s\ fie respectat de popor. În iudaismul târziu, Numelerevelat lui Moise (YHWH) era atât de respectat, încât nu erarostit cu glas tare decât de arhiereu, o singur\ dat\ pe an, des\rb\toarea Yom Kipur. Textul precizeaz\ c\ necinstirea Nu-melui lui Dumnezeu atrage dup\ sine pedeapsa (Ie[irea 20, 7).

Porunca a patra a Legii are în vedere „sfin]irea” zilei deodihn\ sau a sabatului. În aceast\, zi to]i fiii lui Israel, b\r-ba]i [i femei, st\pâni [i sclavi, chiar [i str\inii care suntoaspe]i ai casei lui Israel [i animalele din gospod\rie trebu-iau s\ înceteze orice lucrare în amintirea celei de a [aptea zia crea]iei: „În [ase zile a f\cut Domnul cerul [i p\mântul,marea [i toate cele ce sunt într-însele, iar în ziua a [aptea S-aodihnit” (Ie[irea 20, 11).

Deci porunca sfin]irii zilei de odihn\ a fost dat\ în amin-tirea originii [i a scopului crea]iei care este „odihna” sa înDumnezeu. În contextul Noului Testament, aceast\ porunc\nu-[i va pierde valabilitatea, îns\ ziua de odihn\ va fi dumini-ca, prima zi a s\pt\mânii, ziua trecerii Domnului prin moartela via]\.

Urm\toarele [ase porunci ale Legii se refer\ la rela]iafiec\rui israelit sau, prin extenso, a fiec\rui om cu semenii s\i.


Întrucât familia este o institu]ie de origine dumnezeiasc\(Gen. 1, 27-28; 2, 24) prima datorie a omului este aceea de a-[icinsti p\rin]ii: „Cinste[te pe tat\l t\u [i pe mama ta, ca s\-]i fiebine [i s\ tr\ie[ti ani mul]i pe p\mântul pe care DomnulDumnezeu ]i-l va da ]ie” (Ie[irea 20, 21).

În Epistola c\tre Efeseni, Sfântul Apostol Pavel va aduce[i un alt argument al cinstirii p\rin]ilor [i anume faptul c\paternitatea [i maternitatea uman\ sunt o icoan\ a paternit\]iilui Dumnezeu (Efeseni 3, 14). Atunci când omul recunoa[tepe Dumnezeu ca p\rinte, atunci va avea un comportamentfilial fa]\ de El [i fratern fa]\ de semenii s\i. În virtutea acesteiatitudini, fiecare fiu al lui Israel trebuie s\ nu ucid\, s\ nu fiedesfrânat, s\ nu fure, s\ nu m\rturiseasc\ strâmb împotrivaaproapelui, s\ nu doreasc\ nimic din câte are aproapele(Ie[irea 20, 13-17).

Din enumerarea celor zece porunci, observ\m c\ modul încare sunt exprimate este negativ. Scopul acestui mod de ex-primare este de a delimita clar spa]iul întru care activitateapoporului se poate desf\[ura în mod liber [i deplin, în vedereaîmplinirii voca]iei sale. Cu timpul, aceast\ activitate se mul-tiplic\ [i apar noi situa]ii în care legea trebuie s\ fie aplicat\.Astfel, în cadrul ei, al\turi de aceste zece porunci, vor ap\readiverse coduri de legi, mai mult sau mai pu]in elaborate.Înainte de integrarea lor în Pentateuh, aceste coduri au existatîntr-o manier\ independent\. Metoda istorico-critic\ de inter-

pretare a textelor a stabilit acest lucru43, îns\ din perspectivastrict\ a tradi]iei biblice, acest lucru este mai pu]in important.

Întrucât toate poruncile sunt date prin Cuvântul luiDumnezeu, tradi]ia biblic\ nu mai ]ine cont de dezvoltarea loristoric\ [i tot ce se afl\ în Pentateuh este atribuit în general luiMoise, pentru c\ el este considerat mijlocitorul Leg\mântuluidintre Dumnezeu [i Israel. De aceea toate poruncile î[i auizvorul în întâlnirea, pe muntele Sinai, dintre Dumnezeu [iMoise, profetul S\u.

75LEGE {I IUBIRE

În Pentateuh putem descoperi cinci grupe de legi sau decoduri de legi, toate având ca temei cele zece porunci. De aici,caracterul apodictic al tuturor poruncilor, caracter specificnumai legisla]iei poporului lui Israel, care nu separ\ niciodat\datoriile umane de exigen]ele cerute de Dumnezeu. Acestlucru se poate observa, spre exemplu, din „Cartea leg\mân-tului” ce urmeaz\ imediat dup\ cele zece porunci, de[i eadateaz\ din momentul instal\rii fiilor lui Israel în Canaan,întrucât integreaz\ [i elemente din dreptul cananean.

În acest cod de legi, prezentat în capitolele 21-23 dincartea Ie[irea, se cuprind norme care reglementeaz\ desf\-[urarea cultului religios [i, de asemenea, anumite principii dedrept care privesc rela]iile dintre fiii lui Israel între ei [iatitudinea pe care trebuie s\ o aib\ fa]\ de proprietatea lor.Aceste norme protejeaz\ [i, în acela[i timp, sanc]ioneaz\ pefiecare dintre fiii lui Israel. De aceea, cei care judec\ nutrebuie s\ fie influen]a]i nici de opinia majorit\]ii, nici decorup]ie, nici de situa]ia deosebit\ a celor s\raci. Fiecaretrebuie s\ gândeasc\ [i s\ ac]ioneze dup\ dreptatea luiDumnezeu, pentru c\ fiecare apar]ine Lui. Putem s\ d\mcâteva exemple în acest sens: „S\ nu iei aminte la zvon de[ert;s\ nu te une[ti cu cel nedrept, ca s\ fii martor mincinos! S\ nute iei dup\ cei mai mul]i, ca s\ faci r\u; [i la judecat\ s\ nuurmezi celor mul]i, ca s\ te aba]i de la dreptate; Nici s\raculuis\ nu-i fii p\rtinitor la judecat\ (…) De orice cuvânt mincinoss\ te fere[ti; s\ nu ucizi pe cel nevinovat [i drept... Daruri s\ nuprime[ti, c\ci darurile orbesc ochii celor ce v\d [i strâmb\pricinile cele drepte. Pe str\in s\ nu-l obijduie[ti [i s\ nu-lstrâmtorezi, c\ci voi [ti]i cum e sufletul pribeagului, c\ [i voia]i fost pribegi în ]ara Egiptului” (Ie[irea 23, 1-9).

Codul Leg\mântului este urmat, în cartea Ie[irea, de pe-cetluirea cu jertf\ de „sânge”. La poalele muntelui Sinai,Moise a ridicat un altar înconjurat de doisprezece stâlpi,simbolizând cele dou\sprezece semin]ii ale lui Israel, astropit altarul [i poporul cu „sângele” jertfei de izb\vire [i,


apoi, luând Cartea leg\mântului „a citit în auzul poporului”(Ie[irea 24, 7). Acesta s-a angajat solemn c\ va respecta întrutotul Leg\mântul [i legile pe care Dumnezeu ~nsu[i le-a scris„pentru înv\]\tura lor” (v. 12).

Dup\ pecetluirea Leg\mântului, Moise s-a retras din nouîn munte „patruzeci de zile [i patruzeci de nop]i”, un num\rsemnificativ, care anticipeaz\ retragerea Mântuitorului înpustiu, imediat dup\ botez, [i apoi a primit porunca de aconstrui cortul sfânt [i chivotul legii, ca loc în care s\ semanifeste prezen]a [i slava lui Dumnezeu în mijlocul po-porului. Cortul este de fapt imaginea lumii întregi în caretrebuie s\ se manifeste slava lui Dumnezeu, dar umanitatea,prin p\cat, a pierdut aceast\ dimensiune. Acest lucru ne estesugerat [i de faptul c\ Moise a a[teptat [ase zile, amintind decele [ase zile ale crea]iei, [i în ziua a [aptea a fost chemat deDumnezeu în „mijlocul norului” (v. 16).

Cortul a fost construit din darurile benevole ale fiilor luiIsrael: „de la tot omul, pe care-l las\ inima s\ dea, s\ prime[tiprinoase pentru Mine” (Ie[irea 25, 2). În cort a fost a[ezatchivotul [i în chivot tablele Legii. Chivotul trebuia s\ fieacoperit de aripile a doi heruvimi preg\ti]i s\ primeasc\ pre-zen]a „Celui Care este”.

„Acolo, între cei doi heruvimi de deasupra chivotuluilegii, îi spune Dumnezeu lui Moise, M\ voi descoperi ]ie [i î]ivoi gr\i de toate, câte am a porunci prin tine fiilor lui Israel”(Ie[irea 25, 22).

Textul este profetic [i mesianic pentru c\ anticipeaz\mormântul Domnului din diminea]a Învierii, când cei doi în-geri le-au gr\it apostolilor c\ El este viu [i nu trebuie c\utatprintre cei mor]i.

Întrucât cortul reprezint\ Locul central de întâlnire dintreDumnezeu [i poporul S\u, capitolele 28-30 care urmeaz\,precizeaz\ modul în care trebuie s\ fie consacra]i preo]ii, carereprezint\ poporul înaintea lui Dumnezeu. De aceea Aaronpoart\ pe umerii s\i dou\sprezece pietre pre]ioase pe care sunt

77LEGE {I IUBIRE

încrustate numele celor doisprezece fii ai lui Israel. „Astfel vapurta Aaron pururea în inima sa judecata fiilor lui Israel,înaintea Domnului” (Ie[irea 28, 30).

Din capitolul 31 observ\m c\ Însu[i Dumnezeu ~[i alegepe cel care va construi cortul: „Be]aleel, fiul lui Uri, fiul luiOr, din semin]ia lui Iuda. {i l-am umplut de duh dumnezeiesc,spune Domnul lui Moise, de în]elepciune, de pricepere, de[tiin]\ [i de iscusin]\ la tot lucrul” (Ie[irea 31, 2-3).

Textele urm\toare (cap. 32) ne relateaz\ c\, în timp ceDumnezeu îi descoperea lui Moise toate aceste lucruri tainice,poporul nu a mai avut r\bdarea de a-l a[tepta s\ se întoarc\ dinmunte [i i-a cerut lui Aaron s\ le fac\ „dumnezei” care s\mearg\ înaintea lor (cap. 32, 1). Le-a f\cut Aaron un vi]el deaur, iar ei v\zându-l i-au zis: „Iat\, Israele, Dumnezeul t\u,care te-a scos din ]ara Egiptului” (v. 4.).

Observ\m c\ dispari]ia, doar pentru scurt timp, a Omuluiinspirat [i veghetor, care i-a condus în pustiu, a trezit în su-fletul poporului incertitudinea [i nesiguran]a [i l-a f\cut s\cad\ în idolatrie. În jurul acestui idol, poporul „a mâncat [i ab\ut [i a dansat” (v. 6).

Gestul acesta este foarte grav [i Dumnezeu îi spune luiMoise: „Gr\be[te de te pogoar\ de aici, c\ci poporul t\u, pe carel-ai scos din ]ara Egiptului, s-a r\zvr\tit” (v. 7). Dumnezeu numai recunoa[te c\ este poporul S\u, ci poporul lui Moise [i deaceea îi cere permisiunea s\-l pedepseasc\: „Las\-M\ daracum s\ se aprind\ mânia Mea asupra lor, s\-i pierd [i s\ facdin tine un popor mare!” (v. 10). Moise se roag\, îns\, pentrupopor [i în aceast\ rug\ciune el ap\r\, de fapt, nu poporul, ciimaginea lui Dumnezeu în fa]a Egiptenilor: „S\ nu se aprind\mânia Ta, Doamne (…) ca nu cumva s\ zic\ egiptenii: i-a dusla pieire, ca s\-i ucid\ în mun]i [i s\-i [tearg\ de pe fa]a p\-mântului” (v. 11-12).

Din versetele care urmeaz\ observ\m, pe de o parte, ri-goarea spiritual\ a lui Moise, pe de alta, profundul sentimentde responsabilitate fa]\ de poporul s\u. Coborând de pe munte,


el sf\râm\ tablele Legii, de[i erau scrise de „degetul” luiDumnezeu, arde vi]elul de aur în „foc” [i-l face „pulbere”, mus-tr\ poporul [i separ\ de el pe fiii lui Levi. Când se întoarce dinnou în munte, se roag\ pentru iertarea p\catului poporului:„Rogu-m\ acum, de vrei s\ le ier]i p\catul acesta, iart\-i; iar denu, [terge-m\ [i pe mine din cartea Ta, în care m-ai scris!” (v. 32).

Deci Moise nu dore[te s\ fie doar cel preferat de Dumnezeu,ci este solidar cu poporul s\u [i se roag\ ca Dumnezeu s\ r\-mân\ cu el. În virtutea bun\voin]ei pe care a aflat-o în „ochii”lui Dumnezeu, Moise îi cere s\ Se arate ca s\-L „vad\”. Dom-nul îi spune lui Moise: „Eu voi trece pe dinaintea ta toat\ slavaMea, voi rosti numele lui Iahve înaintea ta (…) Fa]a Mea îns\nu vei putea s-o vezi, c\ nu poate omul vedea fa]a Mea [i s\tr\iasc\ (…) tu vei vedea spatele Meu, iar fa]a Mea nu o veivedea” (Ie[irea 33, 13-23).

Textul acesta pare a fi în contradic]ie cu versetul 11 dinacela[i capitol în care se spune c\: „Domnul gr\ia cu Moisefa]\ c\tre fa]\, a[a cum ar gr\i cineva cu prietenul s\u”.

Sfântul Grigorie de Nyssa consider\ c\ nu exist\ contra-dic]ie, deoarece textul care vorbe[te de „spatele” lui Dumnezeueste un text mesianic, el anticipând întruparea Logosului luiDumnezeu, „spatele” însemnând firea uman\ îndumnezeit\.Deci, înainte de întrupare, fa]a Logosului sau Cuvântului luiDumnezeu nu poate fi v\zut\. Moise „auzea” doar „glasul”S\u [i sim]ea prezen]a Sa. Trecând prin fa]a lui Moise, Lo-gosul a rostit numele Celui Care este zicând: „Iahve, Iahve,Dumnezeu iubitor de oameni, milostiv, îndelung-r\bd\tor, plinde îndurare [i de dreptate; Care p\ze[te adev\rul [i arat\ mil\la mii de oameni; Care iart\ vina [i r\zvr\tirea [i p\catul, darnu las\ nepedepsit pe cel ce p\c\tuie[te” (Ie[irea 34, 6-7).

Auzind aceste cuvinte, Moise îngenuncheaz\ [i-L invit\ s\r\mân\ în mijlocul poporului. În urma acestei invita]ii,Dumnezeu reînnoie[te Leg\mântul înaintea a tot poporul, [i„Moise a stat acolo la Domnul patruzeci de zile [i patruzeci denop]i; [i nici pâine n-a mâncat, nici ap\ n-a b\ut. {i a scris

79LEGE {I IUBIRE

Moise pe table cuvintele leg\mântului: cele zece porunci”(Ie[irea 34, 28).

Urm\toarea carte a Torei, Leviticul, precizeaz\ condi]iileîn care poporul lui Israel poate r\mâne în comuniune cuDumnezeu. Aceste condi]ii au în vedere, în primul rând, via]areligioas\ [i îndeosebi respectarea rânduielilor de cult. Pentruaceasta, preo]ii trebuie s\ fie sfin]i]i dup\ reguli precise [ifiecare trebuie s\-[i respecte cu rigurozitate rânduiala, de-oarece, în caz contrar, pedeapsa este moartea (Levitic 10, 9).

În a doua parte a Leviticului întâlnim Codul sau Legea sfin-]eniei (cap. 17-26) al c\rui leit-motiv este: „Fi]i sfin]i, pentru c\Eu, Domnul Dumnezeul vostru, sunt sfânt” (cap. 19, 2).

Sfin]enia lui Dumnezeu trebuie s\ fie respectat\ prin res-pectarea poruncilor, de aceea în acela[i capitol 19 acestea suntreluate [i interpretate într-un mod foarte concret. Spicuimcâteva din aceste interpret\ri: „- S\ nu face]i nedreptate lajudecat\; s\ nu c\uta]i la fa]a celui s\rac [i de fa]a celui pu-ternic s\ nu te sfie[ti, ci cu dreptate s\ judeci pe aproapele t\u(v. 15); - S\ nu du[m\ne[ti pe fratele t\u în inima ta, dar s\mustri pe aproapele t\u, ca s\ nu por]i p\catul lui (v. 17); - S\nu necinste[ti pe fiica ta, îng\duindu-i s\ fac\ desfrânare, cas\ nu se desfrâneze p\mântul [i ca s\ nu se umple p\mântul destric\ciune (v. 29); - Zilele Mele de odihn\ s\ le p\ze[ti [i lo-ca[ul Meu s\-l cinste[ti (v. 30); - S\ nu alerga]i la cei ce chea-m\ mor]ii, pe la vr\jitori s\ nu umbla]i [i s\ nu v\ întina]i cu ei(v. 31); - Înaintea celui c\runt s\ te scoli, s\ cinste[ti fa]a b\-trânului [i s\ te temi de Domnul Dumnezeul t\u (v. 32); - De seva a[eza un str\in în p\mântul vostru, s\ nu-l strâmtora]i (v. 33)”.

În capitolul 20 sunt precizate pedepsele pentru cei care nurespect\ poruncile [i, prin aceasta, necinstesc pe DumnezeuCare, prin poruncile Sale, îl sfin]e[te pe fiecare (cap. 20, 8). Încele mai multe cazuri, pedeapsa este moartea. Urm\toareleexemple sunt evidente: - „Cel ce va gr\i de r\u pe tat\l s\u [ipe mama sa s\ fie dat mor]ii (v. 9); - De se va desfrâna cinevacu femeie m\ritat\, s\ se omoare desfrânatul [i desfrânata (v. 10);


- De se va culca cineva cu b\rbat ca [i cu femeie s\ se omoare(v. 13); - B\rbatul sau femeia, de va chema mor]ii sau de vorvr\ji, cu pietre s\ fie uci[i (v. 27)”.

În textele urm\toare, Dumnezeu promite binecuvântarepentru fidelitatea [i sfin]enia poporului. Binecuvântarea nu areîn vedere o fericire într-o „alt\ lume” abstract\, ci bun\stareapoporului în condi]iile concrete ale vie]ii sale: „De ve]i umbladup\ legile Mele [i de ve]i p\zi [i plini poruncile Mele, v\ voida ploaie la timp, p\mântul [i pomii î[i vor da roadele lor (cap.26, v. 3-4); ve]i avea copii, v\ voi înmul]i [i voi fi statornic înleg\mântul Meu cu voi” (v. 9).

Infidelitatea poporului va fi pedepsit\ prin blestem: „Deve]i dispre]ui a[ez\mintele Mele [i de se va scârbi sufletulvostru de legile Mele, neîmplinind poruncile Mele, [i c\lcândleg\mântul Meu, atunci [i Eu am s\ M\ port cu voi a[a: voitrimite asupra voastr\ groaza, lingoarea [i frigurile, de care vise vor sec\tui ochii [i vi se va istovi sufletul; ve]i sem\nasemin]ele în zadar [i vr\jma[ii vo[tri le vor mânca (v. 15-16);voi frânge înd\r\tnicia voastr\ cea mândr\ [i cerul vostru îl voiface ca fierul, iar p\mântul vostru ca arama. În zadar v\ ve]icheltui puterile voastre, c\ p\mântul vostru nu-[i va da roadelesale... (v. 19-20); pâinea, care v\ hr\ne[te, o voi lua de la voi(v. 26); ora[ele voastre le voi preface în ruine, voi pustiiloca[urile voastre cele sfinte (v. 31)”.

Legea sfin]eniei, prin toate aceste prescrip]ii, a avut cascop preg\tirea poporului lui Israel pentru a deveni o comu-nitate cultic\. Trecerea efectiv\ de la o organizare strict teo-cratic\ la o comunitate cultic\ s-a f\cut prin Legea sacerdotal\prezent\ în cartea Ie[irea, începând cu capitolul 25, continuat\[i în cartea Numeri, care prezint\ [i c\l\toria dificil\ a popo-rului spre }ara F\g\duin]ei.

Toate aceste coduri de legi, în care, a[a cum am v\zut,via]a religioas\ se interfereaz\ cu toate aspectele concrete alevie]ii lui Israel, au structurat [i definit identitatea poporuluiales înaintea altor popoare.

81LEGE {I IUBIRE

Ultima carte a lui Moise, Deuteronomul, reia toate as-pectele importante ale acestor legi [i le deschide spre o per-spectiv\ mesianic\: „Prooroc din mijlocul t\u [i din fra]ii t\i,ca [i mine, î]i va ridica Domnul Dumnezeul t\u: pe Acela s\-Lasculta]i” (Deut. 18, 15). De[i timpul se deschide spre viitor,totu[i via]a [i moartea lui Israel depind de respectarea porun-cilor, aici [i acum: „Iat\ eu ast\zi ]i-am pus înainte via]a [i moar-tea, binele [i r\ul, poruncindu-]i ast\zi s\ iube[ti pe DomnulDumnezeul t\u, s\ umbli în toate c\ile Lui [i s\ împline[tiporuncile Lui, hot\rârile Lui [i legile Lui” (Deut. 30, 15-16).

Legile [i poruncile sunt destul de clar exprimate [i ele potfi în]elese de fiecare dintre fiii lui Israel: „Porunca aceastacare ]i-o poruncesc eu ast\zi nu este neîn]eleas\ de tine [i nueste departe. Ea nu este în cer, ca s\ zic: Cine se va sui pentrunoi, ca s\ ne-o aduc\ [i s\ ne-o dea s-o auzim [i s-o facem?(…). Cuvântul acesta este foarte aproape de tine; el este îngura ta [i în inima ta, ca s\-l faci” (Deut. 30, 11-14).

II.3. Legea în }ara F\g\duin]ei

II.3.1. „Eu voi fi cu tine a[a cum am fost cu Moise…

Înt\re[te-te [i prinde curaj”

Acestea au fost cuvintele adresate de Domnul lui Iosua înmomentul în care îi încredin]eaz\ conducerea poporului casuccesor al lui Moise. Numele lui Iosua este profetic întrucâtare aceea[i r\d\cin\ cu numele lui Iisus care înseamn\ „CelCare salveaz\”. Dumnezeu îl prezint\ poporului a[a cum l-aprezentat pe Moise, pentru a-i confirma autoritatea. Trecereape uscat a Iordanului este o reamintire a trecerii prin MareaRo[ie, îns\ de aceast\ dat\ chivotul legii este cel care desparteapele. Dup\ aceast\ trecere, Iosua a ridicat un altar dindou\sprezece pietre, reprezentând cele dou\sprezece semin]ii


ale lui Israel (Iosua 4, 20-24; Ie[irea 24, 4) [i a s\rb\toritPa[tile.

Îngerul Domnului a descoperit sfin]enia [i puterea Celuive[nic, a[a cum a f\cut-o odinioar\ cu Moise (Iosua 5, 15; cf.Ie[irea 3, 5). Cucerirea Canaanului se va face nu prin putereaoamenilor, ci prin puterea lui Dumnezeu, îns\ Iosua, aseme-nea lui Moise, se love[te de infidelitatea [i necredin]a popo-rului. Pedepsele lui Dumnezeu nu întârzie s\ apar\ (cap. 27).

Din contextul acesta se desprinde o idee foarte clar\:ascultarea fa]\ de Dumnezeu trebuie s\ fie necondi]ionat\. Deaceea [i separarea poporului ales de celelalte popoare trebuias\ fie radical\. Era singura cale prin care se putea p\stra iden-titatea [i integritatea mesajului mântuirii, ca [i identitatea [iintegritatea Legii mozaice. Evenimentele ulterioare vor ar\tac\ acest lucru a fost destul de dificil de realizat.

În capitolul al 24-lea al C\r]ii lui Iosua ni se relateaz\faptul c\ poporul s-a adunat la Sichem [i a reînnoit Leg\-mântul cu Dumnezeu, ar\tând prin aceasta c\ realitatea cre-din]ei [i fidelitatea fa]\ de Leg\mântul [i Legea lui Dumnezeunu se mo[tene[te într-un mod magic, ci fiecare genera]ietrebuie s\ se decid\ în mod liber pentru respectarea lor.

În Cartea Judec\torilor (cap. 2, 10) ni se relateaz\ c\: „Dup\ce tot rândul acela de oameni (genera]ia lui Iosua) a trecut lap\rin]ii lor [i când s-a ridicat în locul lor alt rând de oameni,care nu cuno[teau pe Domnul [i lucrurile Sale” (…) „fiii luiIsrael au început a face rele înaintea Domnului” (cap. 2, 11). Deaceea Domnul „i-a dat în mâinile jefuitorilor care i-au jefuit”(v. 14). Apoi Domnul le-a d\ruit „judec\tori, care i-au izb\vitdin mâinile jefuitorilor lor” (v. 16).

Dintr-o perspectiv\ istoric\ [i existen]ial\, experien]a a-ceasta a fiilor lui Israel este universal\. Ea prive[te atât pefiecare persoan\, cât [i fiecare comunitate uman\. Atunci cândlucrurile merg bine, Dumnezeu este uitat sau abandonat. Cândtotul merge r\u, Dumnezeu este implorat pentru a veni înajutor.

83LEGE {I IUBIRE

Epoca judec\torilor este un timp de anarhie [i de con-tradic]ii, dar [i în acest timp Dumnezeu î[i alege slujitori înpersoana judec\torilor. Voca]ia lor nu este îns\ ereditar\. Eisunt oameni ai timpului lor. Ceea ce îi distinge de contem-porani este credin]a în Dumnezeul Cel viu [i supunerea lorfa]\ de poruncile Lui. Atunci când „mâna” lui Dumnezeu numai este asupra lor, puterea lor dispare.

Un asemenea exemplu îl vedem în persoana lui Samson,care este tr\dat de Dalila, o femeie mai fidel\ poporului s\udecât este Samson fa]\ de Dumnezeul s\u (Judec. 13-16).

Incidentul, care provoac\ distrugerea aproape total\ atribului lui Veniamin, arat\ cât de greu este pentru semin]iilelui Israel s\-[i p\streze unitatea [i libertatea în ]ara d\ruit\ lorde Dumnezeu.

Ghedeon refuz\ regalitatea (Judec. 8, 23) îns\ în curând seva sim]i nevoia unui rege, pentru c\ „nefiind nici un rege, fie-care f\cea ceea ce i se p\rea c\ este cu dreptate” (Judec. 21, 25).

II.3.2. Legea [i instituirea regalit\]ii. Casa lui David

Ultimul judec\tor din Israel, Samuel a cumulat în per-soana sa, fapt unic în Israel, func]iile de judec\tor, preot [iprofet. Voca]ia lui se aseam\n\ [i, probabil, anticipeaz\ vo-ca]ia Sfântului Ioan Botez\torul în pragul epocii mesianice.La porunca Domnului, el va unge pe primii doi regi ai luiIsrael. Ca [i Ioan Botez\torul, el este consacrat din pântecelemaicii sale pentru a sluji Domnului. Voin]a israeli]ilor de aavea un rege l-a sup\rat pe Samuel, dar Dumnezeu îi po-runce[te s\ împlineasc\ dorin]a israeli]ilor, deoarece: „nu petine te-au lep\dat, ci M-au lep\dat pe Mine, ca s\ nu maidomnesc Eu peste ei” (I Regi 8, 7).

Deci regalitatea este o institu]ie preferat\ de popor înlocul lui Dumnezeu, îns\ „Dumnezeu nu va l\sa pe poporul


S\u” (I Regi 12, 22), ci va transforma regalitatea într-uninstrument al istoriei mântuirii.

{i în cazul regalit\]ii, textul biblic a[az\ înaintea noastr\dou\ imagini care se opun: Saul, imaginea tragic\ a regeluiînl\turat [i David, rege dup\ inima lui Dumnezeu, din r\d\cinac\ruia Se va na[te Mântuitorul.

Alegerea [i apoi înl\turarea lui Saul anticipeaz\, într-unanumit sens, alegerea [i înl\turarea lui Iuda Iscarioteanul.

Ea ne arat\ c\ este posibil s\ r\mânem în afara comuniuniicu Dumnezeu, chiar dac\ L-am cunoscut mai înainte.

Duhul lui Dumnezeu îl înso]e[te pe Saul pân\ în momen-tul în care el ofer\, el însu[i, jertf\ lui Dumnezeu, nea[tep-tându-l pe Samuel. El încalc\ astfel legea lui Dumnezeu pen-tru c\ s-a substituit preotului (I Regi 13, 8-15). Dumnezeu îiretrage harul s\u [i Saul decade din ce în ce mai mult. În final,Samuel îi transmite hot\rârea Domnului: „Pentru c\ ai lep\datcuvântul Domnului, [i El te-a lep\dat, pentru a nu mai fi regepeste Israel” (I Regi 15, 23). Cu toat\ poc\in]a lui Saul, pro-fetul Samuel îl p\r\se[te [i se îndep\rteaz\ de el, pentru c\Dumnezeu Însu[i l-a p\r\sit. Saul cade, în cele din urm\, îndisperare [i se sinucide (I Regi 31, 4).

Dac\ interpret\m acest moment din via]a lui Saul din per-spectiva legilor ontologice, putem spune c\ sabia care-l ucidepe rege este expresia obiectiv\ a Sabiei Logosului, care aduceseparare [i moarte în inima celui care se separ\ de El. Aceea[iSabie îl ridic\ pe David rege în locul lui Saul, întrucât David îirecunoa[te autoritatea: „Cine sunt eu, Doamne Dumnezeulmeu, [i ce este casa mea, de m-ai m\rit a[a?” (II Regi 7, 18).

David realizeaz\ unitatea poporului lui Israel, cucere[teIerusalimul [i face din el capitala împ\r\]iei sale. Din acelmoment, Ierusalimul va fi cetatea lui David [i peste el se vorrev\rsa f\g\duin]ele lui Dumnezeu.

Primul lucru pe care-l face David, dup\ a[ezarea sa înIerusalim, este aducerea chivotului legii [i a[ezarea lui în

85LEGE {I IUBIRE

cortul pe care regele l-a f\cut. Vorbind cu profetul Natan,David îi dest\inuie acestuia inten]ia de a construi un templuDomnului: „Iat\, eu locuiesc în cas\ de cedru, iar chivotulDomnului st\ în cort” (II Regi 7, 2). Domnul îns\ îi descoper\prin acela[i profet c\ nu el, ci urma[ul s\u îi va construi „cas\”:„Când se vor împlini zilele tale [i vei r\posa cu p\rin]ii t\i,atunci voi ridica dup\ tine pe urma[ul t\u (…). Acela va zidicas\ numelui Meu” (II Regi 7, 12-13).

Cartea Cronicilor va sublinia, mai târziu, motivul pentrucare Domnul a refuzat dorin]a lui David de a-i construi„templu”: „{i a zis David lui Solomon: Fiul meu, eu am avutla inim\ s\ zidesc templu în numele Domnului Dumnezeuluimeu; dar a fost c\tre mine cuvântul Domnului [i a zis: Tu aiv\rsat mult sânge [i ai purtat r\zboaie mari; nu se cuvine s\zide[ti tu cas\ numelui Meu (…). Iat\ îns\ ]ie ]i se va na[te unfiu; el va zidi templu numelui Meu [i el ~mi va fi fiu, iar Eu îivoi fi tat\ [i voi înt\ri tronul domniei lui peste Israel în veci”(I Paralipomena 22, 7-10).

Din experien]a de rege a lui David, observ\m c\ [i el afost ispitit s\ încalce Legea. Pedepsele au venit peste el dar,întrucât s-a c\it cu sinceritate, a primit iertarea lui Dumnezeu.

Tradi]ia a f\cut din el cel mai mare poet al lui Israel, a[acum Moise a fost cel mai mare legislator. Conform C\r]iiCronicilor, David a introdus cântecul sacru ca parte esen]ial\ acultului (I Paralipomena cap. 16). Psalmii atribui]i lui Davidsunt cânt\ri de laud\ aduse lui Dumnezeu, dar [i strig\t altriste]ii sale dup\ iertare. El întrupeaz\, de fapt, experien]aparadoxal\ a poporului s\u: Domnul l-a luat de la oi(asemenea lui Abel) [i l-a înso]it mereu; l-a pedepsit [i l-asmerit, l-a ridicat din p\cat [i l-a mângâiat. Astfel, promi-siunea f\cut\ lui Avraam se continu\ prin David [i, ca în cazullui Avraam, ea dep\[e[te cadrul istoric al vie]ii sale [i alpoporului s\u, vestindu-L pe Mesia.


II.3.3. Legea [i Templul

Solomon, fiul lui David, reprezint\ în tradi]ia ebraic\apogeul gloriei lui Israel, pentru c\ el va construi Templul.

Cu toate acestea, el cade în idolatrie [i regatul s\u va fipedepsit cu schisma. Conform C\r]ilor III Regi [i Cronici,urma[ii lui Solomon nu vor mai fi „regi buni”, tocmai datorit\schismei politice, care va atrage dup\ sine [i o schism\ reli-gioas\.

Regatul lui Iuda va continua totu[i voca]ia adev\ratuluiIsrael, îns\ nu pentru virtu]ile sale, ci datorit\ iubirii pe careDumnezeu i-a ar\tat-o lui David (III Regi 5, 3-4). Totu[ipedeapsa pentru infidelitatea poporului [i a conduc\torilor s\inu întârzie s\ apar\. În anul 722, regatul lui Israel va disp\rea[i dup\ un secol [i jum\tate va disp\rea [i regatul lui Iuda. Un„rest” totu[i va fi salvat, pentru ca promisiunile Leg\mântuluis\ se împlineasc\.

Tronul lui David [i Templul lui Solomon reprezint\ ceidoi stâlpi ai lui Israel în calitatea sa de popor ales. A[a cum înperioada pelerinajului spre }ara F\g\duin]ei, chivotul legii afost semnul vizibil al prezen]ei Logosului între cei ale[i ai S\i,la fel va fi [i Templul, dup\ reforma lui Iosia (621), singurulloc în care Dumnezeu poate fi slujit cu adev\rat [i în careLegea poate fi respectat\. De aceea [i dup\ experien]a dure-roas\ a exilului, primul gând în momentul întoarcerii a fostacela de a se reconstrui templul. Acesta va fi distrus înc\ odat\ [i apoi reconstruit de Irod.

II.3.4. Legea [i profe]ii

Se [tie c\ profetismul nu este o caracteristic\ a vie]ii luiIsrael. Institu]ia profetic\ este prezent\ la toate popoarele, îns\

87LEGE {I IUBIRE

în Israel Dumnezeu inspir\ pe profe]i pentru a împlini f\-g\duin]ele Sale44.

Orice profet al Primului Testament este chemat deDumnezeu s\ vesteasc\ poporului cuvântul [i voia Sa, mai alesîn momentele de confuzie spiritual\. De aceea mesajul profe-tului, în general, este deosebit de critic. Acest lucru se poateobserva, mai ales, în perioada preexilic\ (sec. VIII-VII î.d.Hr.).Atunci Israel s-a a[ezat în }ara F\g\duin]ei [i odat\ cu aceasta,datorit\ siguran]ei institu]iilor sale, a început s\-[i piard\sufletul s\u, sensibilitatea sa spiritual\ fa]\ de Leg\mântul [iLegea lui Dumnezeu, [i s\ se lase influen]at de atmosferacanaani]ilor, de zeii lor, de datinile [i institu]iile lor. Profe]iivor lua atitudine fa]\ de aceast\ schimbare mental\. Ei voravertiza c\, pentru „convertirea” lui Israel, pentru întoarcereasa la Dumnezeu, trebuie s\ piard\ toate lucrurile care, în inimasa, au luat locul lui Dumnezeu: bog\]iile sale, gloria sa depopor liber [i independent, p\mântul s\u, dinastia sa [i chiarCetatea Sfânt\ [i Templul, ca semn vizibil al prezen]ei luiDumnezeu. Israel, vor striga profe]ii, trebuie s\ se întoarc\ în„pustiu”, s\ experieze din nou singur\tatea [i lipsa de sigu-ran]\, s\ nu mai posede nimic, pentru a invoca din nou numaiajutorul lui Dumnezeu.

Profetul Osea aseam\n\ pe Israel cu o mireas\ ce a deve-nit infidel\ fa]\ de Mirele s\u [i a plecat dup\ iubi]ii s\i care îidau „pâine, ap\, lân\ [i in, untdelemn [i b\uturi” (Osea 2, 7).

De aceea Dumnezeu, Mirele lui Israel [i al întregii uma-nit\]i, hot\r\[te s\ astupe drumul s\u cu m\r\cini, pentru ca eas\ nu-[i mai g\seasc\ drumurile sale.

Israel va „umbla dup\ iubi]ii s\i, dar nu-i va a-junge; îi va c\uta, dar nu-i va afla. {i va gr\i a-tunci: „Merge-voi [i m\ voi întoarce la b\rbatulmeu cel dintâi, c\ atunci îmi mergea mai binedecât acum” (Osea 2, 9).

Osea [i Amos sunt, în secolul al VIII-lea î.d.Hr., profe]i airegatului de nord. Treizeci de ani dup\ predica lor, Samaria a


fost distrus\ (722) [i regatul lui Israel pierde autonomia sapentru totdeauna. Un secol mai târziu, profetul Ieremia vavesti pentru regatul lui Iuda aceea[i soart\ (598 [i 586).

Cine parcurge ast\zi ]inuturile pustii despre care vorbescprofe]iile biblice nu poate s\ nu simt\ un anumit fior l\untricprivind modul în care o anumit\ pedagogie a lui Dumnezeu sedesf\[oar\ în istorie. Toate ruinele istorice exprim\, de fapt, înmod obiectiv o ruin\ spiritual\ pe care numai Dumnezeu ovindec\, solicitând contribu]ia altor genera]ii.

De aceea profe]ii [tiu c\ suferin]ele poporului din care facparte sunt relative [i pedagogice, întrucât prin ele se ma-nifest\, în istorie, nu doar Legea [i Judecata lui Dumnezeu, ci[i nesfâr[ita Sa iubire pentru poporul S\u.

În viziunea profe]ilor, Dumnezeu este Domnul istoriei.Aceast\ suveranitate a lui Dumnezeu în raport cu istoria aredou\ aspecte: unul legat de lege [i dreptate, altul legat deiubire [i împlinire. Noi îns\, în]elegem cu greu faptul c\ înplanul istoriei mântuirii Legea [i dreptatea lui Dumnezeu sunt,de fapt, o alt\ fa]\ a iubirii Sale. Profe]ii [tiu îns\ acest lucru [ide aceea afirm\ c\ judecata începe de la „casa lui Dumnezeu”(I Petru 4, 17).

Israel s-a bucurat de o iubire unic\ din partea lui Dumnezeu,de aceea [i „mânia” Lui va fi deosebit\:

„Numai pe voi v-am cunoscut dintre toate neamu-rile p\mântului; pentru aceasta v\ voi pedepsi pevoi pentru toate f\r\delegile voastre” (Amos 3, 2).

Pentru to]i profe]ii, Legea [i dreptatea nu sunt altceva de-cât chemare la poc\in]\ [i întoarcere la iubirea lui Dumnezeu,la fidelitate fa]\ de Leg\mântul iubirii.

„Când Israel era tân\r, Eu îl iubeam, [i din Egiptam chemat pe fiul Meu. Cu cât Eu îi chemam, cuatât ei fugeau de dinaintea Mea [i jertfeau baalilor(…) Îi iubeam cu dragoste p\rinteasc\, cu iubiref\r\ margini (…) Nu se vor mai duce în Egipt, ci

89LEGE {I IUBIRE

Asiria le va fi rege, c\ci n-au voit s\ se întoarc\ lacredin]\” (Osea 11, 1-5).

S-a subliniat, adesea, puterea mesajului social al profe-]ilor [i pe bun\ dreptate. Dar r\d\cina profund\ a oric\reicorup]ii sociale pe care ei o dezv\luie este aceea[i: îndep\r-tarea de Legea lui Dumnezeu [i orientarea spre pasiuniletrupului [i orgoliul spiritului. Acolo unde Dumnezeu este ab-sent sau este înlocuit cu idolii, nu poate fi vorba nici de drep-tate, nici de drept. Deci cauza haosului moral [i social esteateismul „practic” al lui Israel, care mascheaz\ adev\ratacredin]\. Falsul zel religios este în ochii lui Dumnezeu un actde impietate pe care El nu-l accept\:

„Urât-am, dispre]uit-am pr\znuirile voastre [i nusimt nici o pl\cere pentru s\rb\torile voastre.Când ~mi ve]i aduce arderi de tot [i prinoase, nule voi binevoi [i la jertfele de mântuire grase alevoastre nu voi pleca ochii” (Amos 5, 21-22).

Toate aceste lucruri au fost poruncite, de fapt, deDumnezeu, dar, atunci când nu mai exprim\ iubirea [i fideli-tatea omului fa]\ de Dumnezeu, ele devin nesemnificative dinpunct de vedere religios [i moral. De aceea, primii care suntpedepsi]i pentru respectarea lor formal\ sunt conduc\toriipoporului.

Pedeapsa, a[a cum am v\zut [i în cazul „egiptenilor”,reprezint\ „mâna” lui Dumnezeu în marile evenimente aleistoriei [i ea se manifest\ cu putere atunci când chemarea lapoc\in]\ nu mai este auzit\. Pentru manifestarea ei sunt atrase[i popoarele p\gâne, care intr\ astfel în istoria mântuirii cainstrumente ale judec\]ii lui Dumnezeu. Asiria, de ast\ dat\, [inu Egiptul reprezint\ „toiagul” mâniei lui Dumnezeu împo-triva lui Israel [i Babilonul „toiagul” mâniei Sale împotriva luiIuda. Dar aceste popoare, care se încred în puterea lor, vor fipedepsite ulterior, mai puternic decât Israel, pentru a experia[i ele aceea[i cale spre mântuire:


„Pentru aceasta, zice Domnul Dumnezeu Savaot:«Poporul Meu, care locuie[ti în Sion, nu te temede Asiria, care te love[te cu toiagul pe care îlridic\ asupra ta, ca alt\dat\ Egiptul. Dar, pestepu]in\ vreme, urgia va înceta [i mânia Mea îi vanimici» (Isaia 10, 24)”.

Vina pentru aceast\ pedeaps\ este aceea[i: orgoliul [idorin]a de autodivinizare:

„A[a zice Domnul Dumnezeu: Inima ta s-a în\l]at[i a zis: «Sunt un dumnezeu [i stau pe scaunul luiDumnezeu în inima m\rilor, dar tu, de[i nu e[tiDumnezeu, ci om, î]i închipui în inima ta c\ e[tila fel cu Dumnezeu (…). Prin în]elepciunea ta [icu mintea ta ]i-ai adunat bog\]ie [i ai adunat învistieriile tale argint [i aur; ]i-ai sporit bog\]ia ta[i mintea ta s-a îngâmfat cu bog\]ia ta. De aceea,a[a zice Domnul Dumnezeu: Iat\, Eu voi aduceîmpotriva ta pe str\inii cei mai r\i din toate po-poarele [i aceia î[i vor scoate sabia împotrivafrumoasei tale în]elepciuni [i vor întina str\lu-cirea ta»” (Iezechiel 28, 2-7).

A[adar, pedeapsa pentru afirmarea unui orgoliu nem\suratatât pentru o comunitate cât [i pentru un individ este, în final,aceea[i: „sabia” [i moartea care vin de la str\inii cuprin[i deacela[i orgoliu. Ei sunt atra[i, astfel, în istoria mântuirii [idevin „slujitori” ai lui Dumnezeu f\r\ s\ [tie c\ fac acest lucru:

„În vremea aceea, va fi un drum din Egipt în Asi-ria [i Asiria va merge în Egipt [i Egiptul în Asiria[i egiptenii [i asirienii vor sluji pe Domnul. Înziua aceea, Israel va fi al treilea în leg\mântul cuEgiptul [i cu Asiria, ca o binecuvântare în mij-locul p\mântului” (Isaia 19, 23-24).

91LEGE {I IUBIRE

III. Legea [i profe]ii:

pedagogi spre iubirea lui Hristos

Toate aceste încerc\ri istorice ale lui Israel nu au fost

decât un „foc” purificator, care a avut ca scop transfigurarea

lui „Israel” cel dup\ trup, pentru a deveni un „Israel” dup\

duh. Acest lucru, îns\, nu se va întâmpla decât pentru un

„rest” al lui Israel cel istoric, „rest” care se va identifica, la un

moment dat, cu imaginea „Mielului” lui Dumnezeu Care ri-

dic\ p\catul lumii.

Atunci se va instaura un timp de pace [i de dreptate, c\ci

cunoa[terea lui Dumnezeu va umple inimile [i va lumina

lumea (Isaia 11, 9).

Începând cu secolul al VIII-lea, deci cu cei dintâi profe]i,

timpul acesta, numit [i timpul mesianic va fi legat de persoana

unui Rege, fiu al lui David, plin de în]elepciunea [i puterea lui

Dumnezeu (Isaia 9, 5-6). Peste acest Rege „Se va odihni

Duhul lui Dumnezeu (…). {i El va judeca nu dup\ înf\]i[area

cea din afar\ [i nici nu va da hot\rârea Sa dup\ cele ce se

zvonesc” (Isaia 11, 2-4).

Acest Rege va fi „ca un steag pentru popoare; pe El ~l vor

c\uta neamurile [i s\la[ul Lui va fi plin de slav\” (Isaia 11, 10).

Un secol mai târziu, când Ierusalimul va fi distrus, Ieremia

va vesti ultimilor regi ai regatului lui Iuda ceea ce îi a[teapt\, iar

„p\storilor” infideli le veste[te judecata lui Dumnezeu:


„Vai de p\rin]ii care pierd [i împr\[tie oile turmeiMele, zice Domnul. De aceea, a[a zice DomnulDumnezeul lui Israel c\tre p\storii care pasc pepoporul Meu: A]i risipit oile Mele [i le-a]i îm-pr\[tiat [i nu le-a]i p\zit. De aceea, v\ voi pedepsipentru faptele voastre cele rele” (Ieremia 23, 1-2).

Evident c\ pedeapsa cea mai crunt\ a fost exilul, mai alesdatorit\ consecin]elor sale spirituale. ~n exil, Israel a fost lipsitde templu [i ca atare avea con[tiin]a c\ este un popor nepu-rificat, tr\ind într-un mediu necurat.

Aici durerea sa nu era numai cea a unui exilat, ci era du-rerea unui om credincios care [i-a abandonat pe Dumnezeuls\u [i Dumnezeu l-a abandonat pe el. Unii dintre psalmi ex-prim\ deosebit de sugestiv aceast\ situa]ie a exilului:

„La râul Babilonului, acolo am [ezut [i am plâns,

Când ne-am adus aminte de Sion.

În s\lcii, în mijlocul lor, am atârnat harpele noastre,

C\ acolo cei ce ne-au robit pe noi ne-au cerut

nou\ c=ntare.

Zicând: Cânta]i-ne nou\ din cânt\rile Sionului!

Cum s\ cânt\m cântarea Domnului în p\mânt

str\in?”. (Ps. 136, 1-4)

În aceast\ situa]ie, Ieremia, profetul [i preotul perioadeiexilice, veste[te restaurarea templului [i întoarcerea din exil(Iezechiel 40-46).

Conform C\r]ii lui Ezdra, Cirus însu[i, regele per[ilor, aprimit porunc\ de la Dumnezeu s\ rezideasc\ templul:

„Aceasta zice regele Per[ilor, Cirus: Pe mine Dom-nul lui Israel, Domnul cel Preaînalt m-a pus rege allumii [i mi-a poruncit mie s\ zidesc Lui templu înIerusalimul cel din Iuda” (III Ezdra 2, 3-4).

Primul Mare Preot al templului [i al cultului restaurat esteIosua (Agheu 1, 12), nume pe care l-a purtat, a[a cum amv\zut, [i cel care i-a condus în }ara F\g\duin]ei dup\ robia

93LEGE {I IUBIRE

egiptean\ [i care anticipeaz\, la rândul s\u, numele Mântu-

itorului.

În contextul reconstruirii templului a ap\rut o disput\

între cei întor[i din exil, care a întârziat construc]ia. Acest

lucru ne arat\ c\ experien]a exilului a avut consecin]e pe

planul vie]ii spirituale. Unii au devenit mai sensibili la res-

pectarea Legii, al]ii nu. Profetul Agheu subliniaz\ c\ acesta a

fost motivul real al disputei. Majoritatea erau de acord cu

reconstruirea templului, îns\ aceasta nu era o lucrare prioritar\

pentru ei. Prioritar era îns\mân]area p\mântului [i recon-

struirea caselor. Logica aceasta era justificat\ din punct de

vedere uman, îns\ pentru poporul lui Dumnezeu aceast\ ati-

tudine exprima infidelitate, pentru c\ nu era vorba de o simpl\

construc]ie în piatr\, ci de locul în care Dumnezeu ~[i mani-

fest\ prezen]a în mijlocul poporului S\u. Era vorba de temeiul

pe care Israel î[i va reconstrui via]a sa etnic\ [i spiritual\: cu

sau f\r\ Dumnezeu.

În acest context apare vocea profetului Agheu prin care

Domnul atrage aten]ia lui Zorobabel, conduc\torul lui Iuda, [i

lui Iosua, marele preot:

„Este oare, timpul, ca voi s\ locui]i în casele voas-

tre cu pere]ii lucra]i în t\blii, când templul acesta

este în ruin\? (…). Voi a]i sem\nat mult, dar a]i

cules pu]in; a]i mâncat, dar nu v-a]i s\turat; a]i

b\ut, dar nu v-a]i îmb\tat; v-a]i îmbr\cat cu ve[-

minte, dar nu v-au ]inut de cald [i a]i strâns sim-

bria voastr\ ca s\ o pune]i într-o pung\ spart\ (…).

Din ce cauz\ se întâmpl\ aceasta? zice Domnul

Savaot. Din pricina templului Meu care st\ d\râ-

mat, iar voi zori]i cu lucrul, fiecare pentru casa

lui!” (Agheu 1, 4-9).

Dac\ interpret\m textul acesta din perspectiva legilor

ontologice, el vorbe[te nu doar de d\râmarea templului


exterior, ci de d\râmarea templului interior, în care Dumnezeu

nu mai este primit.

De aceea, la dou\ luni dup\ cuvântul profetic al lui Agheu,profetul Zaharia va sublinia acela[i lucru [i anume: cauzadezastrului prin care a trecut poporul a fost infidelitatea luifa]\ de Leg\mântul [i Legea lui Dumnezeu. Solu]ia dep\[iriiacestei situa]ii este de ordin spiritual:

„Întoarce]i-v\ c\tre Mine, zice Domnul Savaot, [i

atunci M\ voi întoarce [i Eu c\tre voi”. „Nu fi]i ca

p\rin]ii vo[tri, c\rora le-au propov\duit proorocii

de mai înainte, strigând: Întoarce]i-v\ din c\ile

voastre cele rele [i de la faptele voastre cele rele!

Dar ei n-au ascultat [i nu au voit s\ ia aminte la

Mine, zice Domnul” (Zaharia 1, 3-4).

În mesajul profetului Zaharia descoperim [i faptul c\

Iosua, Marele Preot, prefigureaz\ pe Mesia. În capitolul 2 al

c\r]ii sale, Zaharia transcrie aceast\ prefigurare:

„{i mi-a ar\tat pe Iosua, marele preot, stând îna-

intea îngerului Domnului, [i pe Satana, stând de-a

dreapta lui ca s\-l învinuiasc\. {i a zis Domnul

c\tre Satana: Ceart\-te pe tine Domnul, diavole,

ceart\-te pe tine Domnul, Cel Care a ales Ieru-

salimul! (…). {i era Iosua îmbr\cat în ve[minte

murdare [i st\tea înaintea îngerului. {i a r\spuns [i

a zis celor care st\teau înaintea lui: «Dezbr\ca]i-l

de ve[mintele cele murdare». {i i-a zis lui: «Iat\

]i-am iertat f\r\delegile [i te-am îmbr\cat cu ve[-

mânt de pr\znuire»” (Zaharia 3, 1-4).

Iosua reprezint\, simbolic, natura uman\ ale c\rei „ve[-

minte” originare au fost murd\rite de p\cat. Mesia-Hristos va

restaura aceast\ natur\, [i va asuma, în Persoana Sa divino-

uman\ atât voca]ia de mare preot a lui Iosua, cât [i succe-

siunea davidic\ a tronului.

95LEGE {I IUBIRE

El „va rezidi templul Domnului. El va purta sem-nele regale [i va st\pâni [i va domni pe tronul lui[i un preot va fi la dreapta lui” (Zaharia 6, 13).

Templul pe care îl va rezidi Mesia va fi tocmai naturauman\ [i nu templul de piatr\, iar templul pe care El îl vaîntemeia va fi construit din „pietre vii”, El ~nsu[i fiind „Piatracea din capul unghiului” (Efeseni 2, 20).


Anex\

Aspecte ale hermeneuticii biblice, prezente în

lucrarea lui Origen: Omilii la Cartea Numerii45

Numerii 1, 2-3

„Num\ra]i toat\ ob[tea fiilor lui Israel dup\ se-

min]iile lor, dup\ familiile lor [i dup\ numele lor,

om cu om.

Tot b\rbatul de la dou\zeci de ani în sus, tot cel ce

poate ie[i la oaste în Israel, s\ se numere de tine [i

de Aaron [i s\ se rânduiasc\ în tab\ra lui”.

„Prezenta lectur\ m\ înva]\ c\, dac\ eu dep\[esc ima-

turitatea copil\riei, dac\ încetez s\ am gândurile unui copil

(adic\ dac\ eu dep\[esc formele elementare ale vie]ii reli-

gioase, simpla „credin]\”, care este treapta inferioar\ a vie]ii

spirituale) dac\ «odat\ devenit b\rbat, m\ despart de cele ce

apar]in copilului» (I Cor. 12, 11), dac\, am devenit «tân\r»,

dar un tân\r capabil de a «învinge R\ul», atunci m\ voi ar\ta

demn de a face parte dintre cei «num\ra]i» înaintea lui

Dumnezeu” (p. 71).

„Dumnezeu a poruncit s\ numere tot b\rbatul de la dou\-

zeci de ani în sus «tot cel ce poate ie[i la oaste în Israel».

Oricine poate «merge în puterea lui Israel», [i nu în puterea

Egiptenilor, nici în cea a Asirienilor, nici în cea a Grecilor, va

fi num\rat înaintea lui Dumnezeu.

97LEGE {I IUBIRE

Exist\ într-adev\r o putere a sufletului, despre care filo-sofii greci ne înva]\, dar ea nu are nimic de a face cu Num\rullui Dumnezeu; aceasta este exersat\ de ei nu spre slava luiDumnezeu, ci spre slava omeneasc\.

Exist\, de asemenea, o putere a Asirienilor sau a Cal-deenilor, care constituie domeniul de preocupare al studiilorastrologice, dar aceasta nu se identific\ cu puterea israelit\ [inu are de-a face cu Dumnezeu.

Exist\, de asemenea, o putere a Egiptenilor, care estepretinsa lor în]elepciune secret\, dar ea nu intr\ în calculele luiDumnezeu.

Singura putere luat\ în considerare de Dumnezeu este ceaisraelit\ pentru c\ autorul ei este Dumnezeu [i ea se înva]\ dindumnezeie[tile Scripturi” [i este transmis\ prin credin]a evan-ghelic\ [i apostolic\46 (p. 73).

Numerii 2, 2.„Fiii lui Israel s\ poposeasc\ fiecare lâng\ steaguls\u, în preajma semnelor familiei sale, [i s\-[ia[eze taberele înaintea cortului m\rturiei [i îm-prejurul lui”.

Ce reprezint\ „semnele” [i „steagul”?„Dup\ mine, scrie Origen, semnele reprezint\ însu[irile

prin care se distinge individualitatea fiec\ruia: spre exempluto]i oamenii sunt asem\n\tori dar exist\ [i o specificitate afiec\ruia ce se manifest\ prin tr\s\turile fe]ei, prin în\l]ime,atitudine, îmbr\c\minte, [i toate acestea fac ca Pavel s\ fiePavel [i Petru s\ fie Petru (p. 84).

Exist\ îns\ [i caracteristici spirituale: «Prive[te scrierilemanuscrise» [i vezi cum, de exemplu, sufletul lui Pavel tindespre castitate [i cel al lui Petru la fel (…) dar castitatea unuiacere mortificarea trupului [i reducerea sa la sclavie «ca nucumva, altora propov\duind, s\ se fac\ el însu[i netrebnic»(I Cor. 9, 27). Castitatea celuilalt nu implic\ acel «ca nucumva». La fel dreptatea este privit\ într-un fel de Pavel [i


altfel de Petru. De asemenea în]elepciunea, ca [i toate vir-tu]ile”47(pp. 85-86).

Numerii 3, 11-13.„{i a gr\it Domnul cu Moise [i a zis:«Iat\, Eu am luat din fiii lui Israel pe levi]i înlocul tuturor întâilor n\scu]i, în locul tuturor celorce se nasc întâi în Israel [i aceia vor fi în loculacestora.Levi]ii s\ fie ai Mei, c\ci to]i întâi-n\scu]ii sunt aiMei. În ziua când am lovit pe to]i întâi-n\scu]ii înp\mântul Egiptului, atunci Mi-am sfin]it pe to]iîntâi-n\scu]ii lui Israel de la om pân\ la dobitoc [iace[tia s\ fie ai Mei. Eu sunt Domnul»”.

„Fii lui Levi nu sunt deci primii n\scu]i, ci sunt adopta]ica cei dintâi n\scu]i, a[a încât este mai mare privilegiul de a fiadoptat ca prim n\scut decât a te na[te primul” (p. 92).

„Ce înseamn\ am luat pe Levi]i din mijlocul fiilor luiIsrael? (traducerea româneasc\ este imprecis\ în acest caz).

Exist\ un text semnificativ în Evanghelia dup\ Ioan 1, 26:«în mijlocul vostru Se afl\ Acela pe Care voi nu-L [ti]i».Aceasta înseamn\ c\ El nu s-a ab\tut vreodat\ nici la stânga,nici la dreapta c\ «a r\mas în centru» [i nu a s\vâr[it nici «unp\cat» (I Petru 2, 22). De aceea s-a spus despre El c\ st\ întot-deauna drept (…) ({ederea în pozi]ie de drep]i este simbolulcorectitudinii morale [i a austerit\]ii).

Levi]ii sunt într-adev\r cei care nu au cunoscut nicidreapta, nici stânga, ci au urmat lui Moise, adic\ Legii luiDumnezeu (Numerii 20, 17). La fel [i tu, când vine ispita,când vine mânia p\catului, dac\ «tu nu te aba]i, nici la stânga,nici la dreapta», dac\ tu nu te îndep\rtezi de Legea luiDumnezeu, dac\ «r\mâi în mijloc» ferm [i nerisipit, dac\ nu-]ipleci genunchii înaintea p\catului (…) tu vei fi luat «dinmijlocul» fiilor lui Israel [i vei fi a[ezat în num\rul celor dintâin\scu]i” (p. 94).

99LEGE {I IUBIRE

Numerii 2 [i 3

~n aceste dou\ capitole ni se relateaz\ c\, în tab\r\, celedou\sprezece triburi ale lui Israel au fost a[ezate trei câte treiîn patru grupe, în cele patru puncte cardinale: Iuda s-a a[ezatla R\s\rit cu Isahar [i Zabulon; Ruben la Apus cu Simeon [iGad; la Miaz\zi Efraim cu Veniamin [i Manase; la Miaz\-noapte Dan cu Neftali [i A[er. Levi]ii s-au a[ezat în mijlocullor, în jurul Cortului lui Dumnezeu pentru c\ ei sunt cei maiaproape de Dumnezeu (Num. 3, 28). În tab\ra lui Iuda s-aua[ezat Moise [i Aaron; în cea a lui Ruben, Gher[on; în cea alui Veniamin, Cahat; în cea a lui Dan, Merari.

Origen d\ acestei a[ez\ri ordonate un sens spiritual:„Acum, ascult\torule, urc\ dac\ po]i, înal]\-te deasupra gân-durilor p\mânte[ti prin contempla]ia intelectual\ [i perspi-cacitatea inimii. Uit\ pentru pu]in timp p\mântul, înal]\-tedeasupra norilor cerului însu[i prin efortul min]ii tale. Caut\acolo Cortul lui Dumnezeu, în care a intrat Iisus „pentru a nepreg\ti calea” (p. 95).

Pentru acest demers, Origen ia ca argument cuvinteleSfântului Apostol Pavel „cel mai mare dintre Apostoli” careîn Epistola c\tre Evrei 12, 22-23, scrie:

„Voi v-a]i apropiat de muntele Sion [i de cetatea Dum-nezeului Celui viu, de Ierusalimul cel ceresc [i de zeci de miide îngeri, în adunare s\rb\toreasc\, [i de Biserica celor întâin\scu]i, care sunt scri[i în ceruri”.

„Moise împarte poporul lui Dumnezeu [i îl repartizeaz\ înpatru tabere pe p\mânt, iar Apostolul distinge în ceruri patruordine ale sfin]ilor [i fiecare ne apropiem de unul sau de altul.C\ci nu se apropie toat\ lumea de toate ordinele; unii seapropie de «muntele Sionului» cei care sunt pu]in mai buni seapropie de Ierusalimul ceresc, Cetatea Dumnezeului Celuiviu; cei care sunt [i mai sus au acces la «miriadele care for-meaz\ corul îngerilor»; cei care sunt deasupra tuturor, auacces la «Biserica celor întâi n\scu]i în Ceruri».


A[adar, dac\ ai în]eles din acest text ce este ordinea celor

întâi n\scu]i [i ce tain\ se ascunde sub acest nume, preg\te[te-te,

str\duie[te-te din toate puterile s\ faci progrese în faptele tale, în

via]a ta, obiceiurile tale, credin]a ta, modul t\u de a tr\i, pentru a

putea s\ te apropii de Biserica primilor n\scu]i care este înscris\

în Ceruri” (p. 97).

Numerii 4, 2-15.

„Num\r\ din fiii lui Levi pe fiii lui Cahat, dup\

neamurile [i dup\ familiile lor, pe to]i cei buni de

slujb\, de la treizeci de ani în sus pân\ la cincizeci

de ani, ca s\ lucreze la cortul adun\rii.

Slujba fiilor lui Cahat la cortul adun\rii va fi s\

duc\ sfânta sfintelor.

Când va pleca tab\ra, s\ intre Aaron [i fiii lui, s\

ia perdeaua desp\r]itoare între sfânta [i sfânta

sfintelor, s\ înveleasc\ cu ea chivotul legii;

S\ pun\ apoi un acoper\mânt de piei vinete, iar pe

deasupra aceluia s\ arunce un înveli[ de lân\ al-

bastr\ [i s\ pun\ pârghiile la chivot.

Apoi s\ a[tearn\ pe masa pâinilor punerii înainte

o fa]\ de mas\ violet\ [i s\ pun\ pe ea blidele,

talerele, oalele [i cupele cele pentru turnat, [i

pâinile ei pururea s\ fie pe ea.

Peste acestea s\ pun\ o poal\ purpurie, iar pe dea-

supra ei s\ pun\ un acoper\mânt de piele vân\t\ [i

s\-i pun\ pârghiile.

S\ ia apoi o îmbr\c\minte violet\ [i s\ acopere

sfe[nicul [i candelele lui, cle[tele lui, plutele lui,

[i toate vasele cele pentru untdelemn, care se

întrebuin]eaz\ la el.

S\-l acopere pe el [i toate uneltele lui cu un aco-

per\mânt de piei vinete [i s\-l pun\ pe n\s\lie.

101LEGE {I IUBIRE

Peste jertfelnicul cel de aur s\ pun\ o îmbr\c\-minte violet\, s\-l acopere cu un acoper\mânt depiei vinete [i apoi s\-i a[eze pârghiile în verigi.S\ ia toate lucrurile cele pentru slujb\, care se în-trebuin]eaz\ la slujb\ în loca[ul sfânt, [i s\ le pun\în înveli[uri de lân\ violet\, s\ le acopere cu aco-per\minte de piei vinete [i s\ le pun\ pe n\s\lie.Dup\ aceea s\ cure]e jertfelnicul de cenu[\, s\-lacopere cu o îmbr\c\minte violet\.S\ pun\ pe el toate vasele lui, care se întrebu-in]eaz\ la el în timpul slujbei: cle[tele, furculi]ele,lope]ile, oalele [i toate vasele jertfelnicului, s\-lacopere cu un acoper\mânt de piei vinete [i s\-ipun\ pârghiile. S\ ia apoi o îmbr\c\minte violet\s\ acopere baia [i postamentul ei; s\ pun\ pe dea-supra lor un acoper\mânt vân\t de piele [i s\ lepun\ pe n\s\lie. Dup\ aceea Aaron [i fiii lui, înainte de plecareataberei la drum, vor strânge tot cortul [i vor învelitoate lucrurile loca[ului sfânt, iar fiii lui Cahat vorveni s\ le ia; dar nu trebuie s\ se ating\ ei de sfân-ta sfintelor, ca s\ nu moar\. Aceste lucruri alecortului s\ le duc\ fiii lui Cahat”.

Fiii lui Cahat lucreaz\, conform textului, în cortul adu-n\rii, în Sfânta Sfintelor.

Când tab\ra pleac\, Aaron [i fiii s\i trebuie s\ „acopere”[apte feluri de obiecte sfinte: chivotul legii, masa puneriiînainte, candelabrul, altarul de aur, vasele pentru slujb\,altarul din nou cu alte acoper\minte, dup\ ce va fi cur\]at decenu[\ [i, în sfâr[it, baia [i postamentul ei.

Cum trebuie în]elese aceste gesturi de slujitorii Cortuluicelui Nou care este „Biserica Dumnezeului Celui viu”?

„Dac\ cineva este cu adev\rat un preot c\ruia i s-au în-credin]at vasele sacre, adic\ tainele În]elepciunii mistice, eltrebuie s\ înve]e din acest text [i s\ fie atent la modul în care


trebuie s\ le p\streze sub v\lul con[tiin]ei [i s\ nu le dezv\luiecu u[urin]\ poporului. Dac\ este obligat s\ le arate [i s\ leofere celor ne[tiutori, atunci s\ nu le arate descoperite [i s\ nule etaleze pe larg, c\ci altfel el comite o omucidere” (p. 106).

Numerii 7, 3-9.„{i au adus Domnului darurile lor, [ase care aco-perite [i doisprezece boi, câte un car de fiecaredou\ c\petenii [i câte un bou de fiecare c\petenie[i le-au adus înaintea cortului.A gr\it Domnul lui Moise zicând:«Prime[te-le de la ei, ca s\ fie pentru facerea lu-cr\rilor trebuitoare la cortul adun\rii [i le d\ levi-]ilor, potrivit cu felul slujbei fiec\ruia».{i Moise, luând carele [i boii, le-a dat levi]ilor:Dou\ care [i patru boi a dat fiilor lui Gher[on,dup\ slujba lor;Patru care [i opt boi a dat fiilor lui Merari, dup\slujba lor, sub pova]a lui Itamar, fiul lui Aaron,preotul.Iar fiilor lui Cahat nu le-a dat, pentru c\ slujba lorera de a duce lucrurile sfinte, pe care trebuia s\ lepoarte pe umeri”.

„Fiii lui Cahat, care, f\r\ a fi preo]i, sunt foarte aproape deei, pot s\ poarte aceste obiecte pe umerii lor; al]ii a[az\ baga-jele [i obiectele slujirii lor, nu pe umeri, ci în care (…). Con-templ\, deci, modul în care se face împ\r]irea func]iilor înslujirea dumnezeiasc\: obiectele sfinte nu sunt date s\ fiepurtate de animale, ci oamenilor ra]ionali care poart\ peumerii lor vasele folosite pentru Sfânta Sfintelor; obiectelemai grele [i mai dure sunt date s\ fie purtate nu fiin]elorra]ionale, ci animalelor (…).

Deci nu doar «omul psihic» (I Cor. 2, 14) nu are acces laobiectele tainice [i ascunse, care nu sunt vizibile decât preo-]ilor, ci [i cei care par a avea pu]in\ experien]\ [i pu]in\ [tiin]\,

103LEGE {I IUBIRE

dar care n-au atins înc\ prin meritele [i via]a lor harul sacra-mental. Nu numai c\ ei nu le v\d decât în «oglind\», dar le [iprivesc acoperite [i înv\luite [i le poart\ pe umeri pentru a lecunoa[te mai mult prin lucrarea faptelor decât prin desco-perirea [tiin]ei (…)

Dac\ acesta este modul dup\ care Dumnezeu împartetainele Sale [i rânduie[te slujirea obiectelor Sale sfinte, atunci[i noi trebuie s\ ne ar\t\m în a[a fel încât s\ fim demni detreapta sacerdotal\” (p. 108).

Numerii 4, 18-20„S\ nu l\sa]i s\ se sting\ s\mân]a neamului luiCahat dintre levi]i.Iat\ ce trebuie s\ le face]i, ca s\ tr\iasc\ [i s\ numoar\, când se vor apropia de Sfânta Sfintelor: s\vin\ Aaron [i fiii lui [i s\ pun\ pe fiecare la slujbalui [i la sarcina lui;Dar ei s\ nu vin\ s\ priveasc\ la cele sfinte, cândle învelesc, ca s\ nu moar\”.

„Oricine printre slujitorii lui Dumnezeu este demn s\ sedeschid\ spre El [i s\ vad\ tainele pe care al]ii sunt mai pu]incapabili s\ le vad\, este pentru noi un Aaron, sau unul dintrefiii s\i, cei care pot s\ intre acolo unde al]ii nu au acces.

Unui astfel de om, «Chivotul leg\mântului» îi este ar\tatf\r\ v\l; el vede «urna» care con]ine mana, contempl\ [i în]e-lege «jertfelnicul», prive[te cu aten]ie pe cei «doi» heruvimi,masa sfânt\, candelabrul luminos [i altarul t\mâierii. El con-templ\ [i în]elege toate acestea în duh, pentru c\ se d\ruie cutotul cuvântului lui Dumnezeu [i tainelor În]elepciunii [i nu seocup\ decât de Dumnezeu [i de obiectele Sale sfinte” (p. 111).

Origen vorbe[te aici de omul duhovnicesc, care nu estedoar un „consacrat” lui Dumnezeu prin starea sa social\, ci unom care s-a desprins de grijile lume[ti [i carnale [i tr\ie[te înîntregime contemplând pe Dumnezeu. Un asemenea om [tiec\ „pentru cel c\ruia i s-au dezv\luit aceste adev\ruri [i i s-au


încredin]at privirii sale duhovnice[ti, este primejdios s\ ledezv\luie [i s\ le fac\ publice celor care nu le este îng\duit s\le «vad\». De aceea, el trebuie s\ înv\luie toate aceste adev\-ruri, [i astfel s\ le ofere altora, care sunt mai pu]in capabili,pentru a le purta pe umeri [i a le a[eza pe spate. Atunci când,într-adev\r, înv\]\torii ini]ia]i în cuvintele tainice [i chiarajun[i la des\vâr[ire poruncesc anumite lucruri poporului, iaracesta ac]ioneaz\ [i îndepline[te poruncile, de[i nu în]elege to-tu[i motivul a ceea ce trebuie s\ fac\, poporul se aseam\n\ cucei ce poart\ Sfânta Sfintelor acoperit\ de v\l” (pp. 111-112).

Observ\m din acest text c\ Origen face distinc]ie între cu-noa[tere [i practic\, între ini]ia]i [i neini]ia]i în tainele cre-din]ei. Primii cunosc tainele, ultimii practic\ lucrurile f\r\ s\le în]eleag\. Primii au ajuns îns\ la cunoa[tere trecând tot prinpractic\ spiritual\.

Pentru a în]elege mai clar aceast\ distinc]ie, Origen aduceun argument biblic: „Moise, în mod sigur în]elegea care eraadev\rata t\iere împrejur, care era adev\ratul Pa[te, (…) dar leînv\luia sub aparen]a [i umbra obiectelor fizice. De[i el [tia c\«adev\ratul» Pa[te care trebuia «s\ fie jertfit era Hristos», el aporuncit s\ se jertfeasc\ un miel pascal corporal. (…) La fel [iîn ceea ce prive[te Sfânta Sfintelor: Moise o d\dea altora s\ opoarte, adic\ le ar\ta datoriile practice, dar le-o d\dea aco-perit\ [i înv\luit\ într-o manier\ comun\ de exprimare. În ceeace prive[te umerii, am ar\tat adesea c\, în multe texte aleScripturii, ei simbolizeaz\ faptele.

La fel se întâmpl\ [i cu poruncile Bisericii, pe care to]itrebuie s\ le respecte de[i nu to]i le cunosc motiva]ia. Deexemplu, aplecarea genunchilor în rug\ciune (simbol al omu-lui care se smere[te [i se supune lui Dumnezeu), orientareaspre R\s\rit (simbol al sufletului ce prive[te r\s\ritul Luminiicelei adev\rate), ritualul [i administrarea Euharistiei sauformulele, gesturile [i ceremoniile botezului, cine ar putea s\le în]eleag\ f\r\ dificultate?” (p. 113).

105LEGE {I IUBIRE

Numerii 4, 47„De la treizeci de ani în sus, pân\ la cincizeci deani, to]i cei buni de slujb\, ca s\ lucreze la cortuladun\rii [i s\-l duc\...”

Traducerea din Sources chrétiennes a acestui text estediferit\ de cea româneasc\: „Orice Levit care se angajeaz\ înlucrarea lucr\rilor (slujb\) [i în lucr\rile care sunt s\vâr[ite înCortul M\rturiei”.

„Admir aici, interpreteaz\ Origen, precizia cuvintelor dindumnezeiasca Scriptur\. Când este vorba de lucr\ri (sau slu-jiri) ale fiilor lui Israel, ea nu spune lucr\ri ale lucr\rilor, cisimplu lucr\ri. Când este vorba de func]iile Levi]ilor, ea nuvorbe[te simplu despre lucr\ri, ci despre lucr\rile lucr\rilor.~ntr-adev\r, dup\ cum, al\turi de obiectele sfinte se afl\ SfântaSfintelor, la fel, al\turi de lucr\ri se afl\ «lucr\ri ale lucr\-rilor».

De aici eu trag concluzia c\ Moise, în]elegând c\ exist\lucr\ri v\zute, dar înc\rcate cu un alt sens tainic [i ascuns, le-anumit nu numai lucr\ri, ci «lucr\ri ale lucr\rilor»; [i cele pecare el le-a în]eles ca lucr\ri comune [i circumscrise timpuluiprezent, le-a numit simplu lucr\ri.

Exist\ deci «lucr\ri ale lucr\rilor», adic\, dup\ mine, toatecele prescrise în prezentul text, fie în Exod sau în alte c\r]i, învirtutea tainelor ascunse [i a c\ror împlinire este menit\, înparte, în timpul prezent, în parte, în timpul viitor. Totu[i noiam spus c\ aceste «lucr\ri ale lucr\rilor» nu sunt rânduitetuturor, ci numai Levi]ilor” (p. 115).

În ceea ce prive[te anii de la care Levi]ii pot fi ale[i pentrulucrarea lor, exist\ o diferen]\ de traducere. Origen afirm\ c\Levi]ii sunt chema]i la vârsta de 25 de ani (spre deosebire detraducerea româneasc\ în care vârsta este de 30 de ani) [i acestnum\r are o semnifica]ie spiritual\:

„Num\rul 25, scrie el, simbolizeaz\ des\vâr[irea celorcinci sim]uri, înmul]ite de cinci ori. Ceea ce arat\ c\ omul


chemat s\ împlineasc\ «lucrarea lucr\rilor» în tain\ este omuldes\vâr[it prin multiplicarea [i purificarea sim]urilor. Câtprive[te num\rul 50, el simbolizeaz\ iertarea [i îng\duin]a.Exist\, în acest sens, argumente în Sfânta Scriptur\: anul al50-lea, numit an jubiliar la evrei, este anul în care se restituiepropriet\]ile, se elibereaz\ sclavii, se iart\ datoriile; [i ziua a50-a dup\ Pa[ti este zi de s\rb\toare în Lege. Atunci cândDomnul, în Evanghelie, a rostit parabola iert\rii p\catelor [i aîng\duin]ei, El vorbe[te de o datorie de 50 [i respectiv, de 500de dinari a celor doi datornici. Ori cincizeci [i cinci sute suntnumere înrudite, c\ci cincizeci ori zece fac cinci sute. Daracest num\r este sacru [i pentru alt motiv. Dac\ la [aptes\pt\mâni se adaug\ perfec]iunea num\rului unu, se ob]inecincizeci.” (…)

În Genez\, când Avraam pune problema salv\rii Sodomei,întrucât era ini]iat în aceste taine, începe cu num\rul cincizeci,rugând pe Domnul pentru salvarea cet\]ii (Gen. 18, 24)48.

Mobilierul din Cortul Sfânt se identific\, de fapt, cu Sfin]ii,dup\ interpretarea dat\ de Origen:

„Cortul M\rturiei simbolizeaz\ adunarea sfin]ilor caresunt cuprin[i în Leg\mântul lui Dumnezeu. Exist\ în acestCort persoane mai vrednice [i mai pline de har; unele suntnumite «sfe[nic» sau «candelabru» [i acestea sunt, desigur,apostolii, c\ci ei lumineaz\ pe cei care se apropie deDumnezeu, iar altele, care descoper\ tuturor celor ce intr\ înel lumina [tiin]ei [i a înv\]\turii, vor purta numele de «can-delabru mistic». Alte persoane care p\streaz\ pâinile luiDumnezeu vor fi numite «masa sfânt\» pentru c\ vor potolifoamea [i vor hr\ni sufletele «înfometate» de dreptate. Altele,care «privegheaz\ ziua [i noaptea în templul lui Dumnezeu înposturi [i rug\ciuni», rugându-se nu numai pentru ei, ci pentruîntreg poporul, vor fi numite «altarul t\mâierii». Cei c\roraDumnezeu le-a încredin]at aceste taine sunt numi]i «chivotulleg\mântului» lui Dumnezeu. Cei care, cu deplin\ încredere,

107LEGE {I IUBIRE

prin ofranda rug\ciunilor împac\ pe Dumnezeu cu oamenii [imijlocesc pentru p\catele poporului, vor fi numi]i «jertfelnic».Cei care au primit bog\]ia [tiin]ei [i profunzimea bog\]iilorcunoa[terii lui Dumnezeu pot fi numi]i «heruvimi», c\ci«heruvim», tradus în limba noastr\ înseamn\, «bog\]ia cu-noa[terii»”.

Numerii 11, 24-25

„Atunci a ie[it Moise [i a spus poporului cuvin-tele Domnului, a adunat [aptezeci de b\rba]i din-tre b\trânii poporului [i i-a pus împrejurul cor-tului. {i S-a pogorât Domnul în nor [i a vorbit cuel; [i a luat din duhul care era peste el [i a puspeste cei [aptezeci de b\rba]i c\petenii. Îndat\îns\ cum a odihnit duhul peste ei, au început aprooroci, dar apoi au încetat”.

„Duhul în Scriptur\, interpreteaz\ Origen, nu se odihne[tepeste orice om, ci numai peste oamenii sfin]i [i ferici]i. Duhullui Dumnezeu se odihne[te peste «cei care au inima curat\» [isufletele purificate de p\cat; dimpotriv\, El nu locuie[te într-un trup predat p\catului, chiar dac\ El a locuit în el la unmoment dat. Duhul Sfânt nu poate suferi nici comuniune, nicip\rt\[ie cu Duhul R\ului. Este sigur c\ în momentul p\catului,Duhul R\ului este în sufletul p\c\tosului [i î[i joac\ rolul s\uacolo. Imediat ce este l\sat s\ intre, [i noi îl primim în noi pringândurile [i dorin]ele rele, Duhul Sfânt plin de triste]e [iaflându-se la strâmtoare, dac\ pot s\ m\ exprim a[a, estealungat de la noi. De aceea Apostolul, [tiind c\ lucrurile se pe-trec astfel, d\dea sfatul urm\tor: «nu întrista]i pe Duhul Sfântprin care voi a]i fost pecetlui]i în ziua mântuirii». Deci, prinp\cat, noi întrist\m pe Duhul Sfânt; dimpotriv\, printr-o via]\dreapt\ [i sfânt\, noi îi preg\tim întru noi odihna” (p. 126).

„Deci Duhul Sfânt S-a odihnit în cei 70 de b\trâni care auprofe]it, dar în nimeni nu S-a odihnit ca în Domnul. De aceeaS-a scris despre El: «O Ml\di]\ va ie[i din tulpina lui Iesei [i


un L\star din r\d\cinile lui va da. {i Se va odihni peste ElDuhul lui Dumnezeu, duhul în]elepciunii [i al în]elegerii, du-hul sfatului [i al t\riei, duhul cuno[tin]ei [i al bunei-credin]e.{i-L va umple pe El duhul temerii de Dumnezeu. {i va judecanu dup\ înf\]i[area cea din afar\ [i nici nu va da hot\rârea Sadup\ cele ce se zvonesc» (Isaia 11, 1-3) (…)

În nici o parte nu este scris c\ Duhul lui Dumnezeu S-aodihnit în altcineva cu cele [apte puteri (cele [apte daruri).(…) Eu am un motiv care m\ ajut\ s\ afirm c\ Duhul S-a odih-nit în Domnul [i Mântuitorul meu într-un mod extraordinar [idiferit de alte persoane; este Ioan Botez\torul care spunedespre El: «Cel Care m-a trimis s\ botez cu ap\, Acela mi-azis: Cel asupra C\ruia vei vedea Duhul pogorându-Se [i r\-mânând în El, Acela este» (Ioan 1, 33). Dac\ Dumnezeu ar fizis: «Tu vei vedea Duhul coborându-Se» f\r\ a ad\uga«s\l\[luind în El», Hristos nu ar avea nimic deosebit fa]\ deal]ii” (pp. 126-127).

Numerii 12, 1

„Miriam [i Aaron vorbeau îns\ împotriva lui Moisepentru femeia etiopianc\, pe care o luase Moise,c\ci Moise era c\s\torit cu o etiopianc\”.

Conform interpret\rii lui Origen, Moise este simbolul„Legii lui Dumnezeu”, iar femeia etiopianc\ este simbolulcelorlalte neamuri p\gâne (p. 131).

„Prima înv\]\tur\ (moral\) pe care o scoatem din acest text,scrie Origen, este c\ nu trebuie s\ «necinstesc pe fratele meu»,s\ bârfesc pe aproapele meu, nici s\ deschid gura pentru ainsulta, eu nu spun numai pe sfin]i, ci pe oricare aproape (…)

În Psalmi noi vedem c\ Dumnezeu Se mânie împotrivaacestui p\cat când spune: «{ezând împotriva fratelui t\ucleveteai [i împotriva fiului maicii tale ai pus sminteal\»(Ps. 49, 21). La fel într-un alt psalm, dreptul, care [tia c\acest lucru displace lui Dumnezeu cel mai mult, se exprima

109LEGE {I IUBIRE

astfel: «Pe cel ce clevetea în ascuns pe vecinul s\u, pe acela l-amizgonit»” (Ps. 100, 6) (p. 135).

Numerii 12, 9-10.„{i s-a aprins mânia Domnului asupra lor [i, de-p\rtându-Se Domnul,S-a dep\rtat [i norul de la cort [i iat\ Miriam s-af\cut alb\ de lepr\, ca z\pada. {i când s-a uitatAaron la Miriam, iat\ era leproas\”.

„Mânia Domnului se abate asupra celor care blestem\ [iasupra celor care defaim\. Dar Scriptura spune: «Norul s-aîndep\rtat de Cort [i iat\ Miriam s-a f\cut alb\ de lepr\49, caz\pada». Trebuie s\ fim aten]i la acest fapt c\ norul s-a în-dep\rtat mai întâi [i apoi Miriam a fost cuprins\ de lepr\; apoitrebuie s\ preciz\m c\ dac\ cineva, dup\ ce a fost ocrotit deharul Duhului Sfânt, denigreaz\ [i blestem\, Duhul Seîndep\rteaz\ [i lepra invadeaz\ sufletul s\u” (p. 140).

„S\ ne temem, a[adar, s\ îndep\rt\m de la noi acest nor princuvintele noastre urâte, prin faptele noastre rele [i prin gân-durile noastre necurate; c\ci legea p\catului va ap\rea în noi,atunci când harul lui Dumnezeu ne va fi p\r\sit” (pp. 140-141).

Numerii 14, 33-34.„Copiii vo[tri vor r\t\ci prin pustie patruzeci de ani[i vor suferi pedeaps\ pentru desfrânarea voastr\,pân\ vor c\dea toate oasele voastre în pustie.Dup\ num\rul celor patruzeci de zile, în care a]iiscodit p\mântul Canaan, ve]i purta pedeapsapentru p\catele voastre patruzeci de ani, câte unan pentru fiecare zi, ca s\ cunoa[te]i ce înseamn\s\ fi]i p\r\si]i de Mine”.

„Dac\ fiecare p\c\tos trebuie s\ sufere un an de pedeaps\pentru o zi de p\cat, dac\ un num\r de ani, egal cu cel alzilelor p\catului, trebuie s\ fie petrecu]i în acte de poc\in]\,noi, care p\c\tuim în fiecare zi, ce vom face?”.


Dup\ aceast\ întrebare retoric\, Origen vorbe[te de va-loarea vindec\toare a pedepsei [i a suferin]ei:

„Dac\ un os este fracturat, dac\ nervii sunt atin[i, aceste

r\ni ale trupului se produc de obicei într-un timp foarte scurt,dar apoi trebuie multe suferin]e [i mult timp pentru a fi vin-

decate (…)

Dac\ trecem acum de la r\nile trupului la cele ale su-

fletului, putem spune c\ sufletul este r\nit de fiecare dat\ cândp\c\tuie[te. Nimeni nu se îndoie[te c\ el este r\nit de p\cat ca

[i cu ni[te suli]e sau s\bii (…)

În cât timp crezi c\ se pot vindeca aceste r\ni? (…) Su-fletul este r\nit prin cuvinte, prin gândurile [i dorin]ele rele,

dar prin faptele p\c\toase el este sf\râmat [i zdrobit. Dac\ noiam putea vedea acest lucru, dac\ am putea sim]i cicatricele

sufletului r\nit, oh! Noi am rezista p\catului pân\ la moarte!Dar, dup\ cum oamenii poseda]i de un demon, sau nebunii, nu

simt c\ sunt r\ni]i din cauza atrofierii sim]urilor fire[ti, tot a[acei înnebuni]i de patimile lume[ti, sau îmb\ta]i de vicii nu

simt c\ sunt r\ni]i. În aceste cazuri, aplicarea cea mai natural\a pedepsei, care este în realitate un tratament [i un medica-

ment, este în strâns\ leg\tur\ cu gravitatea fiec\rei r\ni” (p. 159).

Numerii 16, 44-48.

„Atunci a gr\it Domnul cu Moise [i Aaron [i a zis:

«Dep\rta]i-v\ de ob[tea aceasta, c\ într-o clip\ o

voi pierde». Iar ei au c\zut cu fa]a la p\mânt.

{i a zis Moise c\tre Aaron: «Ia-]i c\delni]a, puneîn ea foc de pe jertfelnic, arunc\ în ea t\mâie [i

du-o repede în tab\r\ [i te roag\ pentru ei, c\ aie[it mânie de la fa]a Domnului [i a început pe-

depsirea poporului».

Atunci Aaron a luat, ceea ce îi zisese Moise, a

alergat în mijlocul ob[tii [i iat\ c\ începuse

111LEGE {I IUBIRE

moartea în popor; [i a pus t\mâia [i s-a rugat pen-

tru popor;

{i stând el între mor]i [i vii, a încetat b\taia”.

„Care este virtutea, care este meritul care scap\ mai mult

de [ase sute de mii de oameni de la moarte?” se întreab\

Origen. „Eu cred, scrie el, c\ persoana lui Moise reprezint\

Legea care înva]\ pe oameni [tiin]a [i iubirea lui Dumnezeu;

persoana lui Aaron simbolizeaz\ rug\ciunea [i actele de

poc\in]\ adresate lui Dumnezeu.

Dac\, a[adar, se întâmpl\ într-o zi ca Dumnezeu s\ Se

mânie împotriva noastr\ sau a întregului popor, dac\ Legea lui

Dumnezeu va reveni în inima noastr\ amintindu-ne [i înv\-

]ându-ne poc\in]a, atunci mânia cereasc\ va înceta degrab\.

(…) Dac\ îns\ vom refuza s\ ne «întoarcem la Domnul» [i s\

«ne smerim înaintea Lui», atunci El ne va p\r\si pentru mult

timp (…)

Moise [i Aaron primesc deci porunca «de a ie[i din mij-

locul adun\rii» pentru ca ea s\ «piar\ într-o clip\». Dar

vedem c\ ei sunt sfin]i, sunt des\vâr[i]i; discipoli ai Evan-

gheliei mai mult decât ai Legii «ei iubesc pe vr\jma[ii lor [i

se roag\ pentru persecutorii lor (Mt. 5, 44). În timp ce ei vin

s\-i ucid\, ei se prosterneaz\ cu fa]a la p\mânt (…) Astfel,

noi descoperim Evanghelia prezent\ în Lege [i Evanghelia

nu se poate în]elege decât întemeiat\ pe Lege». {i eu nu nu-

mesc aceast\ Lege un Testament Vechi, dac\ o în]eleg în

duh. Legea nu devine un Testament Vechi decât pentru cei

care vor s\ o în]eleag\ carnal. Evident c\ pentru ei ea a deve-

nit veche, ea a îmb\trânit pentru c\ nu poate s\-[i p\streze

puterea sa. Pentru noi, dimpotriv\, întrucât o în]elegem [i o

explic\m în duhul [i în sensul Evangheliei, ea este totdeauna

nou\ [i cele dou\ Testamente sunt pentru noi un singur Tes-

tament, nu din cauza datei temporale, ci din cauza nout\]ii

sensului” (pp. 170-172).


Noutatea sensului este, de fapt, în opinia lui Origen, iu-birea care nu se înveche[te [i înnoie[te în duh pe cei care [i-oasum\. Pentru cel care nu [i-o asum\, [i „Evanghelia se în-veche[te”. De aceea, nu exist\ Testament Nou pentru cel carenu „se dezbrac\ de omul cel vechi, îmbr\cându-se în cel nou,creat dup\ Dumnezeu” (Efes. 4, 22-24) (p. 173).

Aaron, Marele Preot, care se roag\ pentru popor stând înpicioare „între cei vii [i cei mor]i” (Numerii 16, 48), Îl anti-cipeaz\, în interpretarea lui Origen, pe Mântuitorul ca MareArhiereu, Care „dup\ ce a luat c\delni]a naturii umane, dup\ce a a[ezat focul pe altar, adic\ sufletul sublim cu care S-aîntrupat, dup\ ce a aruncat în el t\mâia Duhului Sfânt f\r\ deprihan\, a stat drept între cei vii [i cei mor]i, împiedicândmoartea s\ mearg\ mai departe [i, cum spune Apostolul, alipsit de putere „pe cel ce are st\pânirea mor]ii”, adic\ peDiavolul „pentru ca tot cel ce crede în El s\ nu moar\, ci s\tr\iasc\ în veci” (Evrei 2, 14; Ioan 3, 15) (p. 175).

Textul românesc spune c\ dup\ rug\ciunea lui Aaron, „aîncetat b\taia”. Origen traduce cu „s-a oprit fisura” [i afirm\c\ aceast\ traducere este mai corect\ pentru c\ se leag\ defisura ce apare „la vasele de argil\” (p. 177).

„P\c\to[ii, interpreteaz\ Origen, devin vase de argil\ a[acum arat\ profetul Ieremia în Plângerile sale: „Fiii Sionului,cei mai de seam\, alt\dat\, cânt\ri]i cu aur, cum au ajuns s\ fiesocoti]i ca vasele de lut, lucru de mân\ de olar!” (Plângeri 4, 2).{i Apostolul spune la fel: „Într-o cas\ mare nu sunt numaivase de aur [i de argint, ci [i de lemn [i de lut; [i unele suntspre cinste, iar altele spre necinste” (II Tim. 2, 20).

Din versetul urm\tor -21- al Apostolului rezult\ c\ vasul[i olarul care-l construie[te este una [i aceea[i persoan\. Prinolar în]elegem voin]a omului; restul omului este vasul con-struit pentru cinste sau necinste. Când voin]a noastr\ alegebinele [i ne ajut\ s\ ducem o via]\ curat\, ea ne face un vasfolositor; când voin]a noastr\ neglijent\ se îndep\rteaz\ debine, devenim un vas de necinste” (pp. 177-178).

113LEGE {I IUBIRE

Numerii 17, 8

„Iar a doua zi a intrat Moise [i Aaron în cortuladun\rii [i iat\ toiagul lui Aaron, din casa luiLevi, odr\slise, înmugurise, înflorise [i f\cusemigdale”.

Textul românesc afirm\ c\ toiagul lui Aaron a rodit mig-dale. Origen afirm\ c\ a rodit „nuci”, îns\ interpretarea pe careo d\ textului este conform\ cu ambele soiuri de fructe. „Nucaeste un fruct al c\rui prim înveli[ este amar; ea este protejat\de un al doilea înveli[ [i devine comestibil\ [i hr\nitoare sub oa treia form\.

La fel ni se arat\, la [coala lui Hristos, înv\]\tura Legii [i aProfe]ilor. Primul înveli[, cel al literei, este destul de amar,întrucât prescrie t\ierea împrejur a trupului, rânduiala jertfelor[i tot ceea ce semnific\ o „liter\ care ucide”. Înl\tur\, deci, totceea ce ]ine de înveli[ul amar al nucii. Vei ajunge astfel, într-oa doua etap\ la ceea ce protejeaz\ miezul, la înveli[ul caresemnific\ înv\]\tura moral\ sau virtutea cump\t\rii.

Aceasta este necesar\ pentru a proteja ceea ce este în-l\untru, dar trebuie s\ fie dep\[it\ într-o zi [i, f\r\ nici o în-doial\, s\ dispar\. De exemplu cump\tarea în alimente, ascezatrupului sunt necesare desigur atât timp cât tr\im în acest trup,subiect al corup]iei [i patimilor; dar când va fi sf\râmat [idizolvat, când, în momentul învierii, coruptibilul va deveniincoruptibil, biologicul va deveni spiritual, el nu va mai fisupus nici unei corup]ii (…) Astfel metoda abstinen]ei apareîn acela[i timp ca necesar\ acum, dar nenecesar\ mai târziu.

Într-o a treia etap\, vom descoperi închis [i t\inuit subaceste înveli[uri sensul tainelor „În]elepciunii [i {tiin]ei luiDumnezeu”, care restaureaz\ [i hr\nesc sufletelor Sfin]ilor, nunumai în via]a prezent\, ci [i în via]a viitoare. Acesta esterodul originar din care se vor s\tura cei care „fl\mânzesc [iînseteaz\ dup\ dreptate” (p. 180).


Observ\m din acest text c\ Origen enumer\ trei niveluride interpretare a textelor Scripturii, care corespund celor treip\r]i ale omului: trup, suflet [i spirit, sau celor trei etape alevie]ii spirituale: practica, teoria [i teologia, pe care le vadezvolta, mai târziu, Sfântul Dionisie Areopagitul [i SfântulMaxim M\rturisitorul.

Comentând mai departe textul, Origen scrie: „Toiagul luiAaron nu numai c\ odr\slise, dup\ cum a promis Dumnezeu,dar [i f\cuse frunze, flori [i fructe. Promisiunea nu s-a referitdecât la odr\slire; vezi, a[adar, generozitatea lui Dumnezeu?(…) Ce trebuie s\ re]inem [i s\ contempl\m din acest fapt?Mai întâi o tain\ a învierii mor]ilor. Într-adev\r, un toiag secatde s\mân]\ este trupul mort care revine la via]\. Care vor ficele patru însu[iri ale sale? Ne spune Sfântul Apostol Pavel:„se seam\n\ (trupul) întru stric\ciune, înviaz\ întru nestri-c\ciune; se seam\n\ întru necinste, înviaz\ întru slav\; seseam\n\ întru sl\biciune, înviaz\ întru putere; se seam\n\ trupfiresc (biologic), înviaz\ trup duhovnicesc” (I Cor. 15, 42-44).„Acestea sunt cele patru ml\di]e care apar pe toiagul secat altrupului nostru la înviere” (p. 183).

„Noi putem interpreta diferen]a dintre ml\di]ele care aucrescut pe toiagul lui Aaron [i în modul urm\tor. Orice omcare crede în Hristos moare, apoi rena[te: toiagul uscat careînverze[te este imaginea acestuia. Prima ml\di]\ este primam\rturisire a lui Hristos de c\tre credincios. Apoi el se aco-per\ de frunze atunci când, ren\scut, a primit darul harului luiDumnezeu, prin lucrarea Duhului Sfânt. Apoi el produce floricând începe s\ fac\ progrese, s\ se înfrumuse]eze cu ging\[iafaptelor bune [i s\ r\spândeasc\ parfumul milei [i al bun\t\]ii.În final, el d\ na[tere la roadele drept\]ii, prin care nu numaic\ tr\ie[te el, dar d\ [i altora via]\ (…). Astfel, fiecare cre-dincios cre[te pe Toiagul lui Aaron, Care este Hristos”.

Aceste patru trepte diferite (ale vie]ii spirituale) suntsimbolizate în alte pasaje ale Scripturii prin cele patru vârstepe care Apostolul Ioan le deosebe[te în Epistola sa: „V\ scriu

115LEGE {I IUBIRE

vou\ copiilor (…) v\ scriu vou\ adolescen]ilor (…) v\ scriuvou\ tinerilor (…) v\ scriu vou\ p\rin]ilor (…). El distingeastfel nu vârste ale trupului, ci trepte în des\vâr[irea sufletelor(…). Aceasta nu se realizeaz\ atât pe toiagul lui Aaron, cât peCel «Care a ie[it din r\d\cina lui Iesei [i peste care S-a odihnitDuhul lui Dumnezeu» (Isaia 11, 1-2) (…).

De[i Hristos este Unul dup\ ipostas, El Se diferen]iaz\dup\ nevoile celui în care lucreaz\. Pentru cel care este maislab [i mai neglijent, Hristos Se face un Toiag de îndreptare(…) prin sfaturile severe ale unei înv\]\turi mai stricte (…).Pentru cel care progreseaz\ spre dreptate, El «Se înal]\» ca ofloare; El Se înal]\ pân\ când cel drept produce «roadeleDuhului, care sunt dragostea, bucuria, r\bdarea», [i celelaltevirtu]i în Hristos Iisus, Domnul nostru” (pp. 185-186).

Numerii 18, 1

„Zis-a Domnul c\tre Aaron: «Tu, fiii t\i [i casatat\lui t\u cu tine ve]i purta p\catul pentru nep\-sarea fa]\ de loca[ul sfânt; tu [i fiii t\i împreun\cu tine ve]i purta p\catul pentru nep\sarea fa]\ depreo]ia voastr\”.

Traducerea lui Origen este pu]in diferit\: „Tu [i fiii t\i [icasa tat\lui t\u ve]i purta p\catele sfin]ilor”. Cum interpret\mfaptul c\ „sfin]ii” au înc\ p\cate?

„Cel care se separ\, scrie Origen, de toate celelalte acti-vit\]i, pentru a cultiva o [tiin]\, de exemplu medicina sau filo-sofia, nu devine, din momentul în care începe aceste studii,atât de des\vâr[it încât s\ nu comit\ gre[eli; dimpotriv\, el vacomite gre[eli pentru a ajunge într-o zi, cu mare dificultate, lades\vâr[ire; (…) La fel [i în ceea ce prive[te sfin]ii (…) Dac\cineva nu-[i propune sfin]enia ca scop [i dac\ nu se va dedicastudiilor despre sfin]enie, nu va [ti s\ se poc\iasc\ de p\catuls\u când îl va s\vâr[i, [i nu va [ti s\ caute remediul pentrugre[eala sa. Cei care nu sunt sfin]i, adic\ nu-[i propun sfin-]enia ca scop, mor în p\catele lor; cei care sunt sfin]i, fac


peniten]\ pentru p\catele lor, simt r\nile lor, în]eleg c\derilelor, merg s\ caute preotul s\-i cear\ ajutorul pentru vindecare,caut\ s\ fie cur\]i]i de Marele Preot. Iat\ de ce Legea exprim\într-o manier\ prudent\ [i semnificativ\ aceast\ idee c\ Arhie-reii [i Levi]ii «s\ nu poarte p\catele» oricui, ci numai «alesfin]ilor»; sfântul este într-adev\r cel care-[i încredin]eaz\p\catul s\u îngrijirilor Marelui Preot” (p. 193).

Numerii 18, 2-3

„Apropie-]i pe fra]ii t\i, semin]ia lui Levi, neamultat\lui t\u, ca s\ fie pe lâng\ tine [i s\-]i slujeasc\;iar tu [i fiii t\i împreun\ cu tine ve]i fi la cortuladun\rii.

Levi]ii s\ p\zeasc\ cele rânduite de tine [i s\ fac\slujb\ la cort, dar s\ nu se apropie de lucrurileloca[ului sfânt [i de jertfelnic, ca s\ nu moar\ [i ei[i voi”.

„A p\zi cu aten]ie rânduielile este o datorie mai alespentru cei care au cinstea de a apar]ine ordinului sacerdotal; eitrebuie s\ cunoasc\ ceea ce Legea dumnezeiasc\ le porunce[tes\ respecte (…)”. Datoria const\ nu numai în respectarearânduielilor exterioare „ci [i a celor care se afl\ dincolo de«v\l»; aceasta înseamn\ c\ preo]ii trebuie s\ se ocupe [i deîmplinirea poruncilor Legii, dar [i de aprofundarea cu aten]iea tainelor ascunse [i acoperite” (p. 197).

„Dac\ vrem s\ aplic\m la Om ceea ce s-a spus despreCortul M\rturiei - pentru c\ Pavel d\ numele de cort trupuluiuman atunci când spune: «Noi care suntem în acest cort,suspin\m îngreuia]i, de vreme ce nu dorim s\ ne scoatemhaina noastr\, ci s\ ne îmbr\c\m cu cealalt\ pe deasupra» -atunci vom spune c\ partea închis\ de v\l, unde sunt acoperiteobiectele inaccesibile, este facultatea conduc\toare a inimii,care este singura ce poate primi tainele adev\rului [i ale luiDumnezeu.

117LEGE {I IUBIRE

Cât prive[te cele dou\ altare, cel interior [i cel exterior,altarul fiind simbolul rug\ciunii, eu gândesc c\ acestea sem-nific\ ceea ce spune Apostolul: «m\ voi ruga cu duhul, m\ voiruga [i cu mintea». Atunci când, într-adev\r, m\ rog cu min-tea, m\ apropii de altarul interior. Acest lucru îl spune [iMântuitorul în Evanghelie: «Dar tu când te rogi, intr\ înc\mar\, închide u[a [i te roag\ în tain\». Cel care se roag\astfel se apropie de altarul t\mâierii care este în interior. Daratunci când înal]\ rug\ciunea sa spre Dumnezeu cu voce înalt\[i cuvinte zgomotoase, pentru a edifica pe ascult\tori, el seroag\ «cu duhul» [i ofer\ într-un fel o jertf\ pe altarul care esteîn\l]at în afar\ pentru arderile de tot ale poporului. Folosireacuvântului duh (B<gL:"J4) este în acest caz pu]in for]at\; eleste folosit probabil cu sensul s\u fizic de «suflu», «respira]ie».

Trebuie, deci, ca aten]ia preo]ilor [i privegherile lor s\ seorienteze mai mult spre ceea ce este acoperit în interior, din-colo de «v\l» (perdea) pentru ca acolo s\ nu fie nimic necurat;adic\ ei trebuie s\ se ocupe de omul interior [i de p\r]ileascunse ale inimii pentru ca ele s\ r\mân\ f\r\ pat\” (p. 193).

„Prin «heruvimi» [i «jertfelnic» trebuie s\ în]elegem cu-noa[terea Treimii; c\ci heruvimi se traduce prin «înmul]ire»,adic\ des\vâr[irea cunoa[terii; [i ce alt\ des\vâr[ire acunoa[terii se poate compara cu cunoa[terea Tat\lui, Fiului [iDuhului Sfânt? Preo]ii, deci, trebuie s\ vegheze la p\strareaacestei taine [i ferirea ei de orice atingere. «Vasul care con-]ine» hrana cereasc\ a manei reprezint\ tezaurul cuvântului luiDumnezeu. Chivotul de aur unde sunt Tablele Leg\mântului,dup\ p\rerea mea, simbolizeaz\ mintea noastr\ (interpretareaeste [i la Filon din Alexandria) unde trebuie s\ avem întip\rit\Legea lui Dumnezeu. Aceast\ minte trebuie s\ fie de aur,adic\ pur\ [i pre]ioas\, pentru c\ Legea lui Dumnezeu esteîntip\rit\ totdeauna în ea [i, cum spune Apostolul: «scris\ nucu cerneal\, ci cu Duhul lui Dumnezeu; nu pe table de piatr\,ci pe tablele de carne ale inimii (II Cor. 3, 3). Tot Apostolulspune despre unii c\ arat\ lucrarea Legii înscris\ în inimile


lor». Cine, oare, a înscris-o în inimi dac\ nu Dumnezeu prin«degetul S\u»? El a întip\rit în toate fiin]ele ra]ionale legeanatural\ pe care a dat-o neamului omenesc; prin ea, noiîncepem s\ primim semin]ele adev\rului pe care trebuie s\-laprofund\m: semin]e care, bine cultivate, vor produce în noiroadele vie]ii în Hristos” (pp. 199-200).

Numerii 18, 12-13„Toat\ pârga de untdelemn [i toat\ pârga destruguri [i pârga grâului lor, toate câte aduc eiDomnului, ]i le-am dat ]ie.Cele dintâi roade ale p\mântului lor, pe care leaduc ei Domnului, s\ fie ale tale, [i tot cel curatdin casa ta poate s\ m\nânce din acestea”.

„Dup\ Cuvântul Domnului, aceast\ lume pare a fi o«]arin\» (Mt. 13, 38); ]arin\ nu este, îns\, numai p\mântul, ci[i inimile oamenilor pe care îngerii lui Dumnezeu le-au primitca s\ le cultive. Ei ocrotesc roadele muncii lor, adic\ pe ceicare sunt supu[i «epitropilor [i iconomilor» [i nu au atins înc\des\vâr[irea. Dar to]i cei care au constituit obiectul purt\rilorlor de grij\ [i au fost condu[i spre des\vâr[ire sunt pârga pecare ei o ofer\ Marelui Preot (…). Se poate spune, de ase-menea, c\ Petru, Pavel [i ceilal]i apostoli ofer\ ca cele dintâiroade pe cei care primesc de la ei credin]a (…).

De asemenea, orice înv\]\tor care înva]\, predic\ [i educ\pe ascult\torii s\i este ca un lucr\tor al Bisericii care ofer\Marelui Preot pe cei mai fideli ascult\tori ca pârg\ sau primeroade” (pp. 212-213).

Numerii 18, 8„Zis-a Domnul c\tre Aaron: «Iat\, Eu am dat înseama voastr\ pârga Mea din toate cele închinateMie de fiii lui Israel: ]ie ]i le-am dat pe acestea [idup\ tine fiilor t\i, pentru cinul vostru, pentrupreo]ia voastr\, prin lege ve[nic\”.

119LEGE {I IUBIRE

„Trebuie s\ cercet\m ce înseamn\ în Lege «a da pârga înseama» preo]ilor, c\ci ei nu o primesc pentru a o p\stra, cipentru a o consuma. Cum, a[adar, Scriptura spune: «v-am datpârga în seama voastr\»? Este clar c\ aceast\ prescrip]ie nupoate fi în]eleas\ dup\ litera Legii, ci dup\ duhul ei, deoarecenumai pârga spiritual\ poate fi p\strat\ cu grij\. {i dac\Hristos, cum spune Apostolul, este «pârga sau încep\tura»celor ce vor învia (I Cor. 15, 23), aceast\ pârg\ ne-a fost dat\s\ o p\str\m. Ce fericire, într-adev\r, se poate compara cu ceaa unui suflet care, dup\ ce L-a primit pe Hristos, ~l p\streaz\mereu în el?”.

De asemenea, acest suflet ~i aduce lui Hristos, MarelePreot, pârga faptelor sale, care în acela[i timp, sunt roade aleDuhului Sfânt: „dragostea, bucuria, pacea, îndelunga r\bdareetc.” (Gal. 5, 22).

„Ce pârg\ a dragostei, se întreab\ Origen, trebuie s\ ofe-rim Marelui Preot? Pârga dragostei, eu cred c\ este aceasta:«s\ iube[ti pe Dumnezeu din toat\ inima ta, din tot sufletult\u, din tot cugetul t\u» (Mt. 22, 37). Care parte din acest rodal carit\]ii îmi revine pe un al doilea plan?: «S\ iubesc peaproapele meu ca pe mine însumi». Pârga iubirii este oferit\lui Dumnezeu prin mijlocirea Marelui Preot; iubirea fa]\ desemeni îmi este l\sat\ pentru folosul meu personal. Din acestpunct se mai desprinde, mi se pare, o lucrare, [i anume «iubi-rea vr\jma[ilor» (…).

Al doilea rod al Duhului este bucuria. Dac\ «eu m\ bucurîn Domnul (…) eu ofer lui Dumnezeu pârga bucuriei mele(…) dac\ eu m\ bucur de r\ul [i nefericirile altuia, atuncibucuria mea este de[art\ [i nici nu poate fi numit\ bucurie»”(pp. 229-230).

Numerii 21, 16

„De acolo s-au îndreptat spre Beer, fântâna des-pre care a zis Domnul lui Moise: «Adun\ poporul[i le voi da ap\ s\ bea»”.


„În acest text, litera istoriei nu pare s\ prezinte marevaloare. Observ\m c\ Domnul insist\ pe lâng\ Moise pentruca s\ adune poporul [i s\-i dea s\ bea ap\ din fântân\. Oarepoporul nu ar fi venit el însu[i la fântân\ s\ bea ap\? Pentru ce,a[adar, aceast\ insisten]\ pe lâng\ profet pentru ca prin en-tuziasmul [i lucrarea sa personal\ s\ adune poporul [i s\-ldetermine s\ bea ap\?

S\r\cia literei ne oblig\ s\ c\ut\m bog\]ia sensului spiri-tual (…). Duhul lui Dumnezeu spune prin glasul lui Solomonîn Pilde: «Bea ap\ din fântâna ta [i din pârâia[ele care curg dinizvorul t\u. S\ nu se risipeasc\ izvoarele tale pe uli]\, nicipâraiele tale prin pie]e» (Pilde 5, 15-16) (…).

Fiecare dintre noi are în el, conform acestui simbol, ofântân\ sau, mai bine spus, mai multe fântâni (…). Noi amcitit c\ patriarhii au avut fântânile lor. Plecând de la acestefântâni, parcurgând Scriptura în c\utarea fântânilor, ajungi laEvanghelii. Vei g\si în ele fântâna pe marginea c\reia Seodihnea Mântuitorul nostru, dup\ oboseala c\l\toriei (…). Elspune Samarinencei c\ dac\ cineva bea din apele fântânilorterestre, va înseta, dar în cel care va bea din apele date deIisus, acestea se vor face în el «izvor de ap\ vie curg\toarespre via]a ve[nic\» (Ioan 4, 14).

A[adar, conform Pildelor citate deja, acolo unde estevorba de fântân\ [i de izvor, trebuie s\ în]elegem c\ este vorbade Cuvântul lui Dumnezeu: fântân\, întrucât ascunde unprofund mister; izvor întrucât se revars\ peste popoare [i ler\core[te (…).

Fântânile sufletului nostru au nevoie de un fântânar cares\ le sape, s\ le cure]e [i s\ le elibereze de tot ceea ce este telu-ric pentru ca pânzele cuget\rilor ra]ionale, pe care Dumnezeule-a s\dit acolo, s\ pun\ în mi[care fire de ap\ curat\ [i sincer\.Atâta timp cât p\mântul acoper\ pânzele de ap\ [i astup\curentul tainic al lor, apa curat\ nu poate s\ curg\.

De aceea este scris c\ robii lui Avraam au s\pat fântâni, «iarFilistenii le-au stricat [i le-au umplut cu p\mânt» (Gen. 26, 15).

121LEGE {I IUBIRE

Dar Isaac, care era mo[tenitorul p\rintelui s\u «a s\pat dinnou fântânile» (Gen. 26, 18).

Pe de alt\ parte, în timpul c\l\toriei sale în vederea c\s\-toriei lui Isaac, slujitorul lui Avraam a g\sit pe Rebeca, al c\-rei nume semnific\ «r\bdare» lâng\ o fântân\; lâng\ o fântân\ea devine so]ia lui Isaac. Când Iacov vine în Mesopotamia,pentru a asculta de porunca patern\ de a-[i lua so]ie din sânulpoporului s\u, o g\se[te pe Rahila tot lâng\ o fântân\. {iMoise o descoper\ pe Semfora tot lâng\ o fântân\.

Dac\ tu ai în]eles care sunt so]iile sfin]ilor, dac\ vrei s\ tecununi cu r\bdarea, în]elepciunea [i celelalte virtu]i pe carefântânile le reprezint\ (…) atunci frecventeaz\ cu st\ruin]\,urm\re[te constant aceste fântâni [i-]i vei g\si în ele mireas\.C\ci, pe lâng\ apele vii, adic\ lâng\ curgerile Cuvântului viuse afl\, în mod sigur, toate virtu]ile” (pp. 239-240).

Numerii 21, 18„Fântâna pe care principii au s\pat-o, pe caremai-marii poporului au deschis-o cu sceptrul, cutoiegele lor!”

„A[a cum am spus exist\ multe fântâni înl\untrul su-fletului. Descoperim [i mai multe atunci când facem lecturasau interpretarea Scripturii. Dar exist\ o fântân\ care le dep\-[e[te pe toate, o Fântân\ extraordinar\ despre care vorbe[teScriptura în citatul de mai sus (…). Aceast\ Fântân\ este IisusHristos, Fiul lui Dumnezeu (…). Moise, adic\ Legea, ne invit\,deci, la aceast\ Fântân\, adic\ la credin]a în Hristos” (p. 241).

„Principii care au s\pat aceast\ Fântân\ sunt profe]ii, careau înv\luit profe]iile lor despre Hristos în profunzimile literei,[i de aceea unul dintre ei zicea: «dac\ nu asculta]i acestea, a-tunci sufletul meu va plânge în locuri tainice mândria voastr\»(Ier. 13, 17) (…). Cei capabili s\ asculte [i s\ p\trund\ adân-curile literei [i ale Fântânii sunt Apostolii (…), ei sunt numi]iregi pentru c\ au înfrânt puterea p\catului asupra trupului [i auinstaurat în membrele lor puterea drept\]ii. Pentru a înv\]a pe


al]ii, cineva trebuie s\ tr\iasc\ el însu[i ceea ce înva]\. A-postolii au f\cut acest lucru [i ei sunt cu adev\rat regi carescruteaz\ profunzimile Fântânii [i tainele Cuvântului luiDumnezeu” (p. 247).

Numerii 21, 19-20

„Din Beer au mers la Matana, de la Matana laNahaliel, de la Nahaliel la Bamot.

Iar de la Bamot la valea din câmpia Moabului, pevârful muntelui Fazga, în fa]a pustiului”.

„Aceste nume par a fi denumiri ale unor locuri, dar dac\]inem cont de sensul pe care-l au în limba originar\, ele repre-zint\ mai curând un ansamblu de realit\]i mistice decât numeproprii.

Plecând de la Fântân\ (adic\ de la cunoa[terea lui Hristos[i a Scripturii prin harul Duhului Sfânt), ei «au mers la Ma-tanaim». Matanaim, tradus în limba noastr\, înseamn\ «daru-rile lor». Vezi a[adar c\ cine a b\ut din fântâna «s\pat\ de regi[i de prin]i» dobânde[te daruri pentru a le oferi lui Dumnezeu.Ce poate omul oferi lui Dumnezeu? Este scris în Lege: «Da-rurile Mele, D\rile Mele» (Num. 28, 2). Deci, din bunuriled\ruite de Dumnezeu, oamenii îi ofer\ Acestuia daruri. Ce dara f\cut Dumnezeu omului? Cunoa[terea despre Sine. Ce o-frand\ ofer\ omul lui Dumnezeu? Credin]a [i iubirea sa. A-ceste lucruri le cere Dumnezeu omului (…) iar noi le oferimdup\ ce L-am cunoscut [i am b\ut din cunoa[terea bun\t\]iiSale, [i din adâncurile Fântânii Sale” (pp. 248-249).

De la Matanaim ei au mers la Nahaliel care, tradus, în-seamn\ «din Dumnezeu». Cine este din Dumnezeu?

Dup\ ce am oferit ceea ce este al nostru, noi primim ceeace este al lui Dumnezeu. Când noi ~i oferim credin]a [i iubi-rea noastr\, El ne d\ruie[te diferitele daruri ale Duhului Sfântdespre care Apostolul spune c\ „toate sunt din Dumnezeu”(I Cor. 8, 6).

123LEGE {I IUBIRE

De la Nahaliel noi ajungem la Bamot, care înseamn\:«sosirea mor]ii». Este vorba despre moartea prin care „noimurim cu Hristos” pentru a tr\i cu El [i prin care trebuie s\„omorâm m\dularele noastre, cele p\mânte[ti” (Col. 3, 5) (…).

A[adar, dac\ cineva urm\re[te etapele acestei c\l\toriispre mântuire, trebuie s\ treac\ prin toate aceste opriri pe carele-am men]ionat, ajungând pân\ la sosirea mor]ii, adic\ abotezului (Rom. 6, 4) sau a transform\rii spirituale.

Dup\ înv\]\tura Scripturilor, exist\ într-adev\r o Moartevr\jma[\ [i una prieten\ a lui Hristos. În textul de mai sus nueste vorba de Moartea vr\jma[\ a lui Hristos, despre care s-aspus c\ „vr\jma[ul cel din urm\, care va fi nimicit, estemoartea” (I Cor. 15, 26), adic\ Diavolul, ci despre moarteaprin care „noi murim cu El pentru a tr\i cu El” (II Tim. 2, 11).Aceasta este moartea la care cugeta Dumnezeu atunci cândspunea: „Eu omor [i înviez” (pp. 250-251).

De la Bamot, spune Scriptura, au ajuns la valea din câm-pia Moabului, pe vârful muntelui Fazga, în fa]a pustiului.

Aceasta înseamn\ c\ „de-a lungul acestor etape se ajungela Paradisul dumnezeiesc [i la bucuria odihnei originare saupe culmea des\vâr[irii, cople[i]i de fericire (…).

Vezi a[adar unde se ajunge plecând de la Fântân\? Veziprin câte etape sau, mai curând, prin câte eforturi estepreg\tit\ c\l\toria sufletului spre cer?” (pp. 251-252).

Numerii 21, 21-24 „De acolo a trimis Moise soli la Sihon, regeleAmoreilor, cu ve[ti de pace, ca s\ i se spun\:«D\-mi voie s\ trec prin ]ara ta. Nu ne vom abatenici la ogorul t\u, nici la via ta, nici ap\ din fân-tâna ta nu vom bea, ci vom trece de hotarele tale!».Dar Sihon n-a îng\duit lui Israel s\ treac\ prin]ara lui, ci [i-a adunat tot poporul s\u [i a p\[itîmpotriva lui Israel în pustie, înaintând pân\ laIaha], unde s-a luptat cu Israel.


Îns\ Israel l-a b\tut, m\cel\rindu-l cu sabia, [i i-acuprins ]ara de la Arnon pân\ la Iaboc, pân\ la fiiilui Amon, c\ci hotarele Amoni]ilor erau înt\rite”.

„Relatarea aceasta este clar\, dar s\ ne rug\m Domnuluipentru a ne ajuta s\ descoperim ceva demn de sensurile salespirituale. Sihon are un dublu sens: arbore steril sau arboreorgolios (…) el este regele Amoreilor, care semnific\: cel careconduce spre am\r\ciune (…)

Dac\ noi afirm\m, conform interpret\rii spirituale, c\regele Sihon este imaginea Diavolului pentru c\ este orgolios[i steril, eu cred c\ nu trebuie s\ ne mir\m dac\ îi d\m titlul derege, pentru c\ Domnul [i Mântuitorul nostru a spus despre elîn Evanghelii c\ este «Prin]ul acestei lumi» (In. 14, 30) [i c\ elva fi «aruncat afar\» (In. 12, 31) (…)

Dac\ el este numit «Prin]» sau «St\pânitor» al acesteilumi, aceasta nu înseamn\ c\ el a creat lumea, ci c\ exist\numero[i p\c\to[i în lume. Întrucât este Prin]ul p\catului, afost numit Prin] al lumii, adic\ a celor care n-au l\sat înc\lumea pentru a se întoarce la Tat\l. În acela[i sens s-a spus c\«lumea întreag\ este sub puterea R\ului» (I In. 5, 19) (…)

Deci Moise «a trimis soli la regele Amoreilor»; regelecelor care conduc spre am\r\ciune, regele steril [i orgolios. Deunde cunoa[tem noi îngâmfarea [i orgoliul Diavolului? Dinceea ce a spus el: «Prin puterea mâinii mele am f\cut aceasta[i prin în]elepciunea mea; c\ci sunt priceput! Trecut-am pestegrani]ele popoarelor, jefuit-am comorile lor [i ca un atot-puternic am dat jos de pe tron pe conduc\tori. Mâna mea aapucat ca pe un cuib bog\]iile popoarelor [i, precum iei ou\p\r\site, tot a[a am cuprins eu tot p\mântul» (Isaia 10, 13-14).Acest duh orgolios [i îngâmfat a mai spus: «Ridica-m\-voi înceruri [i mai presus de stelele Dumnezeului Celui puternic voia[eza jil]ul meu! În muntele cel sfânt voi pune s\la[ul meu(…) Sui-m\-voi deasupra norilor [i asemenea cu Cel Preaînaltvoi fi» (Isaia 14, 13-14)” (pp. 254-255).

125LEGE {I IUBIRE

Deci textul de mai sus vorbe[te despre noi „care voim s\trecem de-a lungul acestei lumi pentru a ajunge în }ara Sfânt\,promis\ Sfin]ilor. {i noi trimitem soli cu cuvinte de pace laSihon”, promi]ându-i c\: „nu ne vom abate nici la ogorul s\u,nici la via sa, nici ap\ din fântâna sa nu vom bea”, ci vomtrece [i vom urma calea noastr\ regal\. Când facem noi a-ceast\ declara]ie Diavolului? Când fiecare a venit la apelebotezului [i a primit prima pecete a credin]ei [i s-a apropiat deizvorul mântuirii. Atunci fiecare s-a lep\dat de Diavol [i apromis c\ nu se va folosi de lucrurile sale [i nu se va supunesclaviilor [i pl\cerilor sale (…) Cel credincios nu va mai luanici o pic\tur\ din [tiin]a Diavolului, din astrologie, din magie,din orice care ar putea impieta rela]ia sa cu Dumnezeu (…) Elproclam\ c\ va urma Calea Regal\ care se identific\ cu CelCare a spus: „Eu sunt Calea, Adev\rul [i Via]a” (Ioan 14, 6)(p. 256).

„Noi vrem s\ trecem cu pace lumea aceasta, dar acestlucru irit\ [i mai mult pe «Prin]ul acestei lumi» [i ne declar\r\zboi, adunând împotriva nostr\ «tot poporul s\u».

Dar ce face Israel? «El vine la Iaha]», adic\ la «împlinireaporuncilor». Dac\ noi venim de asemenea la acest loc, adic\ la«împlinirea poruncilor», noi avem avantaj asupra Diavolului [iDumnezeu îl va zdrobi sub picioarele noastre (Rom. 16, 20)”(p. 258).

„Scriptura spune c\ Israel l-a b\tut pe Sihon «m\cel\-rindu-l cu sabia» sau în alt\ traducere «prin gura sabiei». Dac\vrem s\ [tim mai exact care sabie a lovit acest personaj steril[i orgolios, înv\]\m acest lucru de la Apostolul Pavel, care nespune: «Viu este cuvântul lui Dumnezeu [i mai ascu]it decâtorice sabie» (Evrei 4, 12). {i într-un alt text: «sabia Duhuluieste cuvântul lui Dumnezeu» (Ef. 6, 17)”.

Israel a cuprins ]ara lui Sihon „de la Arnon pân\ la Ioboc”.Arnonul [i Iobocul erau cet\]i în împ\r\]ia lui Sihon; ea în-cepea la Arnon [i se termina la Ioboc. Arnonul se traduce prin:«blestemele lor». Deci împ\r\]ia orgoliosului [i sterilului


Sihon începe prin blesteme. Sfâr[itul ei este Ioboc, ceea ceînseamn\ «lupt\». Cine vrea s\ ias\ din împ\r\]ia Diavolului [is\ scape de domeniul s\u va experia lupta (…).

Fiecare dintre noi a fost mai întâi o cetate a regelui Sihon,a regelui orgolios, atunci când ne st\pânea nebunia, orgoliul,impietatea [i tot ceea ce vine de la Diavol; dar când „Celputernic a fost atacat [i învins” (Mt. 12, 29) noi am devenitcet\]i ale lui Israel [i mo[tenitori ai sfin]ilor (…) am devenitslujitorii Regelui care spune: „Înv\]a]i de la Mine, c\ suntblând [i smerit cu inima” (Mt. 11, 29).

Scriptura ne d\ apoi am\nunte despre cet\]ile regelui steril[i orgolios: He[bon [i toate cet\]ile limitrofe. De ce capitalaîmp\r\]iei lui Sihon se nume[te He[bon? Acest cuvânt în-seamn\: «gânduri», «cuget\ri». Partea cea mai important\ aîmp\r\]iei Diavolului, esen]a puterii sale const\ în cugete,gânduri sau ra]ionamente. C\ci Domnul a spus: „Din inimaomului, ies cugetele cele rele, desfrân\rile, ho]iile, uciderile,adulterul, l\comiile, vicleniile, în[el\ciunea, neru[inarea, o-chiul pizma[, hula, trufia, u[ur\tatea. Toate acestea ies din\-untru [i întineaz\ pe om” (Mc. 7, 21-23).

Aceast\ cetate este în mod obligatoriu incendiat\ [i ars\ înfoc. Care foc? În mod sigur cel despre care Mântuitorul spune:„Foc am venit s\ arunc pe p\mânt [i cât a[ vrea s\ fie acumaprins” (Lc. 12, 49).

Numerii 21, 33-35

„{i întorcându-se, a luat calea spre Vasan; iar Og,regele Vasanului, a ie[it înaintea lor cu tot po-porul s\u, ca s\ se r\zboiasc\ la Edrei.

Atunci a zis Domnul c\tre Moise: «S\ nu te temide el, c\-l voi da în mâinile tale pe el [i tot po-porul lui [i toat\ ]ara lui [i vei face cu el cum aif\cut cu Sihon, regele Amoreilor, care locuia înHe[bon».

127LEGE {I IUBIRE

{i l-a b\tut pe el, pe fiii lui, [i pe tot poporul lui,de n-a l\sat viu nici pe unul din ai lui, [i a cuprins]ara lui”.

„S\ vedem, deci, ce este Vasanul. Tradus în limba noastr\înseamn\ «neru[inare». Pe bun\ dreptate, spre aceast\ ]ar\ nusunt trimi[i soli [i nici nu i se cere permisiunea de a o str\bate.C\ci noi nu trebuie s\ avem nici o cale de trecere spre ne-ru[inare, ci dintru început trebuie s\ o atac\m. Pe de alt\ parteOg, care este numele regelui din Vasan, înseamn\ «obstacol».El poate s\ reprezinte toate creaturile trupe[ti [i telurice decare ne leg\m prin dorin]ele noastre [i care re]in sufletul ca unobstacol [i îl separ\ de Dumnezeu. R\zboiul împotriva lui Ogtrebuie s\ fie purtat în a[a fel încât s\ nu r\mân\ nici unuldintre ai lui în via]\. C\ci nu trebuie s\ l\s\m nici un fiu al luiIsrael s\ tr\iasc\ în împ\r\]ia neru[in\rii (…)”.

Numerii 22, 4-6

„{i au zis c\tre c\peteniile Madiani]ilor: «Poporulacesta m\nânc\ acum totul împrejurul nostru,cum m\nânc\ boul iarba câmpului». Balac îns\,feciorul lui Sefor, era atunci regele Moabi]ilor.

Deci a trimis acesta soli la Valaam, fiul lui Beor,în Petor, care e a[ezat lâng\ râul Eufrat, în p\-mântul fiilor poporului s\u, ca s\-l cheme [i s\-ispun\: «Iat\ a ie[it un popor din Egipt [i a aco-perit fa]a p\mântului [i tr\ie[te lâng\ mine.

Vino deci [i-mi blesteam\ poporul acesta, c\ estemai tare decât mine, [i atunci poate voi fi în stares\-l bat [i s\-l alung din ]ar\. Eu [tiu c\ pe cinebinecuvântezi tu acela este binecuvântat, [i pecine blestemi este blestemat»”.

„Acest Valaam era celebru în arta sa magic\ [i f\r\ egal înincanta]iile malefice. Arta sa nu cuprindea formulele de bine-cuvântare, ci pe cele ale blestemului (…)


Cu aceast\ certitudine (c\ Valaam îl poate proteja), Balaca abandonat toate mijloacele [i instrumentele de r\zboi, tri-mi]ând soli la Valaam (Numerii 22, 5). Dar regele era în-demnat, dup\ p\rerea mea, de o motiva]ie mai puternic\. Elauzise, se pare, c\ fiii lui Israel câ[tig\ în general lupta cudu[manii prin rug\ciune [i nu prin puterea armelor (…) Înr\zboiul contra Amaleci]ilor, for]a armelor nu a fost la fel deeficient\ ca rug\ciunea lui Moise (Exod 17, 11). Balac, regeleMoabului, auzise cu siguran]\ de acest lucru (…) el a reflectat[i [i-a zis în sine: pentru c\ armele nu pot rezista rug\ciuniloracestui popor, trebuie s\ g\sesc arme verbale [i rug\ciunipentru a-i putea sta împotriv\ (…)

Nimeni s\ nu se emo]ioneze dac\ magia ofer\ asemeneaarme verbale. Existen]a ei este dovedit\ în Scriptur\, darpracticarea ei este interzis\. Demonii exist\, de asemenea, darScriptura interzice cinstirea [i invocarea lor. Ea opre[te prac-ticarea magiei deoarece agen]ii magicienilor sunt îngeriirevolta]i, duhurile rele [i demonii necura]i. Nici unul dintreDuhurile Sfinte nu ascult\ de magician. Acesta nu poate in-voca pe Mihael, Rafael, Gabriel; el nu poate invoca nici peDumnezeu Cel Atotputernic, nici pe Fiul S\u, Domnul noastruIisus Hristos, nici pe Duhul Sfânt (…)”.

Numerii 22, 9-12„Atunci a venit Dumnezeu la Valaam [i a zis:«Cine sunt oamenii aceia de la tine?».Iar Valaam a zis c\tre Dumnezeu: «Balac, fiul luiSefor, regele Moabului, i-a trimis la mine s\-mispun\:Iat\ a ie[it din Egipt un popor [i a acoperit fa]a p\-mântului [i locuie[te lâng\ mine; vino dar de mi-lblesteam\, doar l-a[ putea birui [i alunga din }ar\».Dumnezeu îns\ a zis c\tre Valaam: «S\ nu te ducicu ei [i s\ nu blestemi pe poporul acela, c\ este bi-necuvântat»”.

129LEGE {I IUBIRE

„În acest text apare o problem\ mai subtil\ [i eu nu [tiudac\ este bine s\ dezv\lui obiectul unui atât de profund mister[i s\-l ar\t mul]imilor care nu vin s\ asculte cuvântul luiDumnezeu decât foarte rar [i f\r\ a medita îndelung asupra lui.Totu[i, pentru cei care se intereseaz\ de el [i sunt înseta]i deînv\]\tur\, pentru cei care pot s\ sesizeze sensul duhovnicesc,voi spune câteva cuvinte.

Citind textul de mai sus, cineva ar putea face urm\toareaobiec]ie: faptul c\ Valaam invoc\ demonii [i blestem\ po-porul; faptul c\ demonii exercit\ devast\rile lor dup\ puterealor, îl în]eleg. Dar, oare, Dumnezeu nu poate ap\ra poporulîmpotriva demonilor, suprimând puterea lor malefic\? Eranecesar s\ vin\ El ~nsu[i la Valaam [i s\ interzic\ demonilorobi[nui]i s\ se apropie de poporul S\u pentru a-l ispiti [i a-lv\t\ma?

La aceast\ obiec]ie putem da acest r\spuns par]ial:Dumnezeu nu vrea s\ condamne pe demoni înainte de vreme.Demonii în[i[i [tiu c\ timpul lor se desf\[oar\ în limitele ereiprezente. De aceea ei cer Domnului de a «nu-i chinui înaintede vreme» (Mt. 8, 29) [i a nu-i trimite în adânc (Lc. 8, 31).Domnul nu a retras Diavolului titlul s\u de Prin] al acesteilumi, pentru c\ prezen]a sa este necesar\ pentru des\vâr[ireacelor care trebuie s\ fie încununa]i (…) Dac\ demonii ar filipsi]i de liberul arbitru, atle]ii lui Hristos nu ar mai aveaadversar; f\r\ adversar nu ar mai avea lupt\ de purtat, iar f\r\lupt\ nu ar mai avea biruin]\” (…) (pp. 276-277).

„Dac\ r\utatea ar fi suprimat\ (prin agresivitate) virtu]ilenu ar mai întâlni nici o opozi]ie. F\r\ opozi]ie, virtutea nu arstr\luci [i i-ar lipsi slava [i încercarea. O virtute care nu maieste atacat\ [i încercat\ nu mai este o virtute” (p. 283).

Numerii 22, 21-34

„A doua zi s-a sculat Valaam, [i-a pus samarul peasina sa [i s-a dus cu c\peteniile Moabului...


... [i a v\zut asina pe îngerul Domnului, care [e-dea în drum cu sabia ridicat\ în m=n\ [i s-a ab\tutdin drum... iar Valaam a b\tut asina cu toiaguls\u...

Dar Domnul a deschis gura asinei [i aceasta a zisc\tre Valaam: «Ce ]i-am f\cut eu, de m\ ba]i...?»”.

Ce simbolizeaz\ asina din acest text?

„În ceea ce prive[te asina pe care s-a a[ezat Valaam(…) ea simbolizeaz\ pe oamenii nevinova]i [i s\raci cuduhul, pe care Dumnezeu i-a ales «ca s\ ru[ineze pe cei în-]elep]i» (I Cor. 1, 27). Ace[ti oameni, dup\ relat\rile evan-ghelice, care sunt parabole în ac]iune, erau ]inu]i într-un fel desupunere [i captivitate de c\tre înv\]\torii cei r\i, c\rturari [ifarisei, iar Domnul i-a eliberat, dar nu El în persoan\, ci prinmijlocirea ucenicilor S\i. Într-adev\r, El le-a spus «Merge]i însatul care este înaintea voastr\ [i îndat\ ve]i g\si o asin\ legat\[i un mânz cu ea; dezlega]i-o [i aduce]i-o la Mine» (Mt. 21, 2).

În Evanghelie, nu Domnul în persoan\, ci ucenicii sunt ceicare «dezleag\ asina». În textul de mai sus, la fel, nu El, ciîngerul este cel care dezleag\ «gura asinei» (Num. 22, 28). ÎnEvanghelii, cei care nu v\d acuz\ pe cei care v\d; aici, fiin]elenecuvânt\toare acuz\ pe cei care vorbesc. La acest lucru sereferea Domnul când spunea: «Te sl\vesc pe Tine, P\rinte,Doamne al cerului [i al p\m=ntului, c\ci ai ascuns acestelucruri de cei în]elep]i [i pricepu]i, [i le-ai descoperit prun-cilor»” (Mt. 11, 25) (p. 292).

Numerii 23, 7

„«Din Mesopotamia m-a adus Balac, regeleMoabului, din mun]ii R\s\ritului, [i mi-a zis:Vino [i-mi blesteam\ pe Iacov, vino [i osânde[tepe Israel!»”.

„Mesopotamia este pentru Valaam ]ara care se întindeîntre aceste fluvii ale Babilonului despre care s-a spus «La

131LEGE {I IUBIRE

râul Babilonului, acolo am [ezut [i am plâns, când ne-am adus

aminte de Sion»” (Ps. 136, 1).

Dac\ cineva a [ezut în mijlocul acestor fluvii ale Babi-

lonului, dac\ a fost inundat de curentele pl\cerii [i înv\luit de

valurile desfrâului, nu se spune despre el c\ st\ în picioare, ci

c\ «este a[ezat». De aceea cei care au fost f\cu]i prizonieri în

acest ]inut ziceau: «La râul Babilonului am [ezut [i am plâns,

când ne-am adus aminte de Sion». Aceasta înseamn\ c\ amin-

tirea binelui este cea care ne face s\ deplângem cauzele ne-

fericirii. Dac\ cineva nu-[i aminte[te de Sion, dac\ nu ridic\

ochii spre Legea lui Dumnezeu [i Mun]ii Scripturii, nu începe

s\ plâng\ nefericirea sa” (pp. 297-298).

Numerii 23, 27-28

„Atunci a zis Balac c\tre Valaam: «Hai s\ te duc

în alt loc: poate-I va pl\cea lui Dumnezeu [i-l vei

blestema de acolo».

{i a luat Balac pe Valaam pe vârful lui Peor, care

prive[te spre pustie”.

„Dumnezeu a[az\ pe cei pe care-i cheam\ pe culmea

muntelui Sinai (muntele des\vâr[irii în hermeneutica lui Filon

din Alexandria [i Sfântul Grigorie de Nyssa). Balac, du[manul

lui Dumnezeu, invit\ pe Valaam pe culmea muntelui Peor,

care înseamn\ «desf\tare». Balac a[az\, deci, pe oameni pe

culmea desf\t\rii [i a pl\cerii. C\ci el iube[te pl\cerea mai

mult decât pe Dumnezeu; numele de Balac semnific\: «cel

care exclude». De aceea Peor este orientat spre pustiu, adic\

spre ocupa]iile pustiitoare [i golite de prezen]a lui Dumnezeu”

(p. 338).

Numerii 24, 5-6

„Cât sunt de frumoase s\la[urile tale, Iacove,

corturile tale, Israele!


Se desf\[oar\ ca ni[te v\i, ca ni[te gr\dini pe l=n-g\ râuri, ca ni[te cedri pe lâng\ ape, ca ni[te cor-turi pe care le-a înfipt Domnul!”.

„S\la[urile frumoase nu sunt, cred eu, locuin]e terestre(…) Dac\ ne întreab\ cineva care este deosebirea dintre«s\la[uri» [i «corturi», dintre «Iacov» [i «Israel», iat-o: un«s\la[» sau o «cas\» este un lucru stabil, circumscris unorlimite fixe; corturile sunt locuin]ele nomazilor, care suntmereu pe cale [i nu au ajuns la cap\tul c\l\toriei lor. Astfel,deci, Iacov, va reprezenta pe oamenii des\vâr[i]i în ac]iunile [ilucr\rile lor, iar Israel pe c\ut\torii În]elepciunii [i ai {tiin]ei(…) Despre cel care [i-a îndeplinit toat\ datoria sa [i a atinslimita des\vâr[irii faptelor sale, se va spune c\ aceast\ des\-vâr[ire a faptelor este chiar «s\la[ul» s\u, casa sa. Dimpotriv\,pentru cei care lucreaz\ cu ~n]elepciune [i {tiin]\ nu va fi vreolimit\ pentru lucrarea lor – c\ci unde va fi limita ~n]elepciuniilui Dumnezeu? Cu cât se va apropia cineva mai mult de ea, cuatât îi va descoperi adâncimile” (pp. 347-348).

Numerii 27, 1-4

„Atunci au venit fetele lui Salfaad, fiul lui Hefer,fiul lui Galaad, fiul lui Machir, din neamul luiManase, fiul lui Iosif, ale c\ror nume sunt aces-tea: Mahla, Noa, Hogla, Milca [i Tir]a,

{i au stat înaintea lui Moise, a lui Eleazar preotul,înaintea c\peteniilor [i înaintea întregii ob[ti, lau[a cortului adun\rii, [i au zis:

«Tat\l nostru a murit în pustie; el n-a fost din nu-m\rul celor care s-au ridicat împotriva Domnuluicu adunarea lui Core, ci a murit pentru p\catuls\u [i feciori n-a avut.

De ce s\ piar\ numele tat\lui nostru din neamullui, pentru c\ n-are fii? D\-ne [i nou\ mo[ie întrefra]ii tat\lui nostru!»”.

133LEGE {I IUBIRE

„Atunci când am vorbit despre fiii spirituali, am înv\]at c\virtu]ile sufletului [i cuget\rile min]ii sunt numite fii. Pare,deci, corect [i logic s\ în]elegem c\ fiicele sunt lucr\rile carese împlinesc cu ajutorul trupului. De aceea ele sunt în num\rde cinci. C\ci exist\ cinci sim]uri trupe[ti prin care se rea-lizeaz\ orice lucrare în trup. Aceste cinci fiice, imagine ades\vâr[irii faptelor, de[i lipsite de tat\l [i r\mase orfane, nusunt înl\turate de la mo[tenire, nici excluse de la ~mp\r\]ie;ele primesc o mo[tenire în mijlocul fiilor lui Israel.

Dar vedem c\ tat\l lor, despre care se spune c\ a murit, senume[te Salfaad, care înseamn\: «umbra în gura sa». Tat\lfaptelor este mintea (…) Un anumit num\r dintre fra]ii no[trinu au o minte profund\ (…) Dar dac\ aduce pe lume fiice,adic\ fapte ale ascult\rii [i respect\rii poruncilor lui Dumnezeu,ei vor fi mo[tenitori ai ~mp\r\]iei” (p. 425).

Numerii 27, 7-11

„«Drept au vorbit fetele lui Salfaad; d\ruie[te-le[i lor mo[tenire între fra]ii tat\lui lor [i trece-le lormo[ia tat\lui lor.

Iar fiilor lui Israel s\ le gr\ie[ti [i s\ le spui: De vamuri cineva, neavând fiu, s\ da]i partea lui fiicei lui.

Iar de nu are nici fiic\, s\ da]i partea lui fra]ilor lui.

De nu are îns\ nici fra]i, s\ da]i partea lui fra]ilortat\lui lui.

Iar de nu are tat\l s\u fra]i, s\ da]i partea lui ru-deniei celei mai de aproape din neamul lui, ca s\mo[teneasc\ ale lui. Aceasta s\ fie pentru fiii luiIsrael ca o hot\râre din lege, cum a poruncitDomnul lui Moise»”.

Observ\m din acest text c\ „Dumnezeu a instituit o lege asuccesiunii: mo[tenirea revine fiului, în al doilea rând fiicei,apoi fratelui, fratelui tat\lui [i, în sfâr[it, textul nu indic\ opersoan\ determinat\, ci doar s\ fie apropiat\ de familie (…)


Cel care este ini]iat în Legile spirituale poate s\ în]eleag\spiritual aceste trepte ale succesiunii.

Prima treapt\ este cea a fiului [i mo[tenirea o reprezint\cunoa[terea [i în]elegerea tainelor cere[ti. A doua treapt\ esteprivilegiul oferit fiicei, adic\ celor care s\vâr[esc faptele bune.A treia este treapta simpatiei sau a imita]iei [i de aceea estenumit\ treapta fratelui. Exist\, într-adev\r, oameni care nucreeaz\ nimic spontan printr-un act personal al min]ii, darcare, a[eza]i în mijlocul fra]ilor lor, par s\ s\vâr[easc\, prinimita]ia altora, acelea[i ac]iuni ca [i cei însufle]i]i de o via]\spiritual\ personal\. ~n a patra treapt\, cea a fratelui tat\lui, sepoate vedea categoria celor care se str\duiesc s\-[i respectedatoriile înv\]ate de la tat\l lor [i s\ urmeze tradi]iile primitede la înainta[i; ei nu sunt, totu[i, însufle]i]i de sentimentepersonale, nici mi[ca]i de înv\]\turile prezente, ci forma]i doarprin tradi]ia sau obi[nuin]a str\mo[ilor.

Ultima treapt\ este cea a unei înrudiri oarecare cu celeprecedente. Aceasta înseamn\ c\ binele care se face, fie în-tâmpl\tor, fie din cunoa[terea adev\rului, nu-[i va pierdecalitatea sa de fapt\ bun\ (…) (p. 427).

Numerii 27, 12-17„Apoi a zis Domnul c\tre Moise: «Suie-te peacest munte, care este dincoace de Iordan, adic\pe muntele Nebo, [i prive[te p\mântul Canaa-nului, pe care am s\-l dau fiilor lui Israel de mo[-tenire.Iar dup\ ce-l vei vedea, te vei ad\uga [i tu la po-porul t\u, cum s-a ad\ugat Aaron, fratele t\u, pemuntele Hor.Pentru c\ v-a]i împotrivit poruncii Mele în pustiulSinai, în vremea tulbur\rii ob[tii, ca s\ ar\ta]iînaintea ochilor lor sfin]enia Mea la ape, adic\ laapele Meriba de la Cade[, în pustiul Sin».Moise îns\ a gr\it Domnului [i a zis:

135LEGE {I IUBIRE

«Domnul Dumnezeul duhurilor [i a tot trupul s\rânduiasc\ peste ob[tea aceasta un om,

Care s\ ias\ înaintea ei [i care s\ intre înaintea ei,care s\-i duc\ [i s\-i aduc\, ca s\ nu r\mân\ ob[teaDomnului ca oile ce n-au p\stor»”.

„Observ\m din acest text cum omul des\vâr[it [i fericit numoare într-o vale, nici pe câmpie, ci pe o colin\ sau pe unmunte, adic\ într-un loc înalt a c\rui cale de acces este dificil\(…) El prime[te porunca de a privi cu ochii s\i toat\ }araF\g\duin]ei [i de a o privi cu aten]ie dintr-un punct foarte înalt(…) Dar cuvintele care urmeaz\ dup\ aceasta m\ însp\imânt\[i m\ fac ezitant când v\d pe Moise, acest mare «slujitor [iprieten» al lui Dumnezeu, c\ruia El i-a vorbit «fa]\ în fa]\» [iprin care s-au s\vâr[it semne [i minuni deosebite, c\ esteobiectul unor cuvinte atât de dure [i amenin]\toare. Ce îispune Dumnezeu? «Te vei ad\uga [i tu la poporul t\u cum s-aad\ugat Aaron, fratele t\u, pe muntele Hor». {i pentru a-ijustifica motivul mor]ii sale adaug\: «Pentru c\ v-a]i împo-trivit poruncii Mele, în pustiul Sinai, în vremea tulbur\riiob[tii, ca s\ ar\]i înaintea ochilor lor sfin]enia Mea».

Deci Moise este [i el vinovat? Evident c\ [i el a fost supusp\catului. Iat\ de ce, cred eu, Apostolul afirma cu t\rie c\«moartea a împ\r\]it de la Adam pân\ la Moise» (Rom. 5, 14).

S\ admir\m, totu[i, m\re]ia lui Moise. Înainte de moarteasa, el roag\ pe Dumnezeu s\ numeasc\ un conduc\tor pentrupoporul s\u.

Ce faci tu, o, Moise? Nu ai tu fii pe Gher[on [i Eleazar?Dac\ tu nu ai încredere în ei, fratele t\u, acest mare b\rbat, nuare nici el? De ce nu ceri tu de la Dumnezeu s\-i fac\ pe ei con-duc\tori ai poporului? Nu ai cerut aceasta pentru ca prin]ii(episcopii) Bisericii, în loc s\ numeasc\ prin testament pe cei cucare sunt lega]i prin leg\turi de sânge sau prin înrudire tru-peasc\, instaurând, astfel, dinastii în Biseric\, s\ înve]e s\ se ra-porteze la judecata lui Dumnezeu [i, departe de a face o alegere


sugerat\ de sentimentele umane, s\ lase în întregime desem-

narea succesorului lor în seama hot\rârii lui Dumnezeu (…)

Moise nu a îndr\znit s\ desemneze pe nimeni ca suc-

cesor pentru a nu l\sa posterit\]ii un exemplu de arogan]\.

Ascult\ ce spune el: «Domnul Dumnezeul duhurilor [i a tot

trupul s\ rânduiasc\ peste ob[tea aceasta un om, care s\ ias\

înaintea ei [i care s\ intre înaintea ei, care s\-i duc\ [i s\-i

aduc\» (Numerii 27, 16-17).

{i Dumnezeu îi spune lui Moise: «Ia-]i pe Iosua, fiul lui

Navi, om cu duh într-însul, pune-]i peste el mâna ta, apoi du-l

înaintea preotului Eleazar, înaintea a toat\ ob[tea, [i d\-i

pove]e înaintea ochilor lor. D\-i din slava ta, ca s\-l asculte

toat\ ob[tea fiilor lui Israel» (v. 18-20).

Observ\m aici, destul de clar, descris\ intronizarea condu-

c\torului poporului, care nu implic\ nici o manifestare popu-

lar\, nici o luare în considera]ie a rela]iei de rudenie. P\rin]ii

las\ ca mo[tenire p\mânturi [i domenii, dar conducerea

poporului este încredin]at\ alegerii lui Dumnezeu, adic\ unui

om în care, a[a cum am v\zut, «Se odihne[te Duhul lui

Dumnezeu», «Care are poruncile lui Dumnezeu în fa]a Lui»,

care este, în sfâr[it, bine cunoscut de Moise, adic\ are întru El

lumina Legii [i [tiin]a pentru ca fiii lui Israel s\ poat\ s\-L

asculte” (pp. 429-432).

Numerii 28, 1-3

„Apoi iar\[i a gr\it Domnul cu Moise [i a zis:

«Porunce[te fiilor lui Israel [i le spune: «Darurile

Mele, d\rile Mele, jertfele Mele cele întru miros

cu bun\ mireasm\, îngriji]i s\ Mi se aduc\ la s\r-

b\torile Mele.

Spune-le: Iat\ jertfele care trebuie s\ le aduce]i

Domnului: doi miei de câte un an f\r\ meteahn\,

ardere de tot necontenit\, pe fiecare zi”.

137LEGE {I IUBIRE

„Nimeni nu ofer\ din ce-i al s\u lui Dumnezeu; daruloferit apar]ine Domnului [i ceea ce i se ofer\ nu este un darpropriu, ci un dar primit [i restituit lui Dumnezeu (…)

Tot ceea ce oamenii au, au primit de la Mine, zice Domnul.De aceea, s\ nu-[i închipuie cineva c\ oferind daruri, ofer\ luiDumnezeu un avantaj oarecare; s\ nu comit\ cineva aceast\impietate prin însu[i actul prin care crede c\ cinste[te peDumnezeu. Ce impietate, într-adev\r, dac\ omul gânde[te c\Dumnezeu are nevoie de ceea ce el ~i ofer\!

Dar s\ vedem sensurile cuvintelor: «s\ Mi se aduc\ las\rb\torile Mele».

Cea mai mare s\rb\toare pentru Dumnezeu este mântuireaneamului omenesc. Dup\ p\rerea mea, orice om care seîntoarce la Dumnezeu sau cre[te în credin]\, d\ na[tere uneis\rb\tori a Domnului. Ce bucurie simte El atunci când celdesfrânat devine cast, când cel nedrept începe s\ respectedreptatea, când cel lipsit de evlavie devine evlavios! Toateaceste convertiri personale dau na[tere la s\rb\tori pentruDumnezeu (…)

Este poate un paradox ceea ce eu spun acum: noi oferimlui Dumnezeu [i îngerilor motive de s\rb\toare [i de bucurie;noi, care suntem a[eza]i pe p\mânt, oferim cerului un motivde bucurie [i de fericire când: «c\l\torind pe p\mânt, noi tr\imîn ceruri» (Fil. 3, 20). Aceasta este într-adev\r maniera princare noi oferim ocazii de s\rb\toare Puterilor cere[ti. Dar, dac\faptele noastre bune ofer\ momente de s\rb\toare pentruDumnezeu [i îngeri, conduita noastr\ rea d\ na[tere la mo-mente de întristare [i de doliu, nu numai pe p\mânt, ci [i în cer(…)” (pp. 436-437).

„Prima s\rb\toare a lui Dumnezeu este s\rb\toarea«permanent\», pentru c\ este prescris ca jertfele s\ fie adusediminea]a [i seara f\r\ întrerupere. Astfel, în aceast\ rânduial\a s\rb\torilor, Dumnezeu nu începe cu s\rb\toarea de Pa[te, cucea a Azimilor sau Corturilor, nici cu o alt\ s\rb\toare prescris\,


ci instituie ca prim\ s\rb\toare jertfa permanent\. Prin aceasta,

El dore[te s\ ne înve]e c\ pentru cel care tinde spre des\vâr[ire

[i sfin]enie nu exist\ zile de s\rb\toare [i zile f\r\ s\rb\toare

consacrate lui Dumnezeu, ci el trebuie s\ celebreze o s\rb\-

toare continu\. C\ci jertfa care trebuie s\ fie oferit\ continuu

diminea]a [i seara este fixarea neîncetat\ a aten]iei asupra

Legii [i Profe]ilor, care corespund dimine]ii [i asupra înv\-

]\turii evanghelice, care veste[te seara, adic\ sosirea Mân-

tuitorului în înserarea lumii (…)” (pp. 439-440).

„A doua s\rb\toare instituit\ dup\ cea a jertfei continue

este cea a Sabatului. To]i sfin]ii [i drep]ii trebuie s\ celebreze

aceast\ s\rb\toare. Ce este aceast\ s\rb\toare a Sabatului, dac\

nu cea despre care Apostolul spune: «Drept aceea, s-a l\sat

alt\ s\rb\toare de odihn\ poporului lui Dumnezeu» (Evrei 4,

9). L\sând, deci, formele ebraice ale Sabatului, s\ vedem ceea

ce trebuie s\ fie Sabatul pentru un cre[tin. În ziua de Sabat

(odihn\), el trebuie s\ lase orice activitate obi[nuit\ [i s\-[i

asume exerci]iile spirituale, s\ vin\ la Biseric\, s\ fie atent la

lecturile dumnezeie[ti [i la predic\, s\ mediteze asupra lu-

crurilor cere[ti, s\ nu se nelini[teasc\ de viitorul s\u, s\ me-

diteze la Judecata de Apoi etc. (…)” (p. 443).

„A treia s\rb\toare instituit\ este cea de la începutul fie-

c\rei luni (Num. 28, 11). Se spune c\ luna este nou\ atunci

când ea s-a apropiat cel mai mult de soare [i, în rela]ie strâns\

cu el, dispare în splendoarea sa.

Ce semnifica]ie are celebrarea de la începutul lunii?

Luna semnific\ Biserica lui Hristos, Soarele Drept\]ii,

plin\ de lumina Sa [i unit\ cu El. Ea devine, atunci, nou\ «îm-

br\cându-se în omul cel nou, cel dup\ Dumnezeu» (Ef. 4, 24),

celebrând astfel începutul reînnoirii sale. În acest moment ea

nu se poate vedea, nici sesiza cu ochii omene[ti.

139LEGE {I IUBIRE

Sufletul care s-a unit cu Dumnezeu, care s-a adâncit cu

totul în splendoarea luminii Sale, care nu mai are nici un gând

teluric, nici o preocupare mundan\, nici o dorin]\ de a pl\cea

oamenilor, care s-a abandonat cu totul luminii, în]elepciunii [i

c\ldurii Duhului Sfânt, devenind cu totul duhovnicesc, cum

poate el fi v\zut de oameni, sesizat de privirile lor? C\ci

«psihic» omul nu poate în]elege, nici atinge pe «omul duhov-

nicesc». De aceea, el va celebra cu demnitate s\rb\toarea

începutului de lun\, sau a lunii celei noi” (p. 447).

Numerii 29, 1

„În ziua întâi a lunii a [aptea, de asemenea s\ a-

ve]i adunare sfânt\, [i nici un lucru s\ nu lucra]i;

pe aceasta s\ o socoti]i o zi a suflatului în trâmbi]e”.

„Cine poate s\rb\tori suflatul în trâmbi]e, dac\ nu cel care

poate încredin]a memoriei sale Scripturile profetice, evan-

ghelice [i apostolice pe care le re]ine ca pe un sunet de trâm-

bi]\ cereasc\ [i le închide în «tezaurul inimii sale»? (Lc. 6, 45).

F\când aceasta [i «meditând asupra Legii lui Dumnezeu

ziua [i noaptea», el celebreaz\ sunetul trâmbi]elor” (p. 451).

Numerii 29, 7

„În ziua a zecea a acestei luni s\ ave]i adunare

sfânt\, s\ posti]i [i nici un lucru s\ nu face]i”.

„Aceast\ s\rb\toare este cea a isp\[irii (…) Ai grij\, deci,

dac\ vrei ca Dumnezeu s\ Se bucure de tine, s\-]i smere[ti

sufletul t\u. Nu îi da voie s\-[i satisfac\ dorin]ele sale, nici nu-l

l\sa s\ vagabondeze prin locurile necuviincioase; atât cât este

posibil, smere[te-l” (p. 452).

„Toate aceste s\rb\tori privesc timpul prezent. Dac\ vrei,

îns\, s\ contempli cum se vor celebra s\rb\torile în viitor

înal]\ pu]in câte pu]in gândurile tale deasupra p\mântului [i

uit\ pentru pu]in timp ceea ce este în fa]a noastr\.


Imagineaz\-]i cum «cerul [i p\mântul trec», cum «trecetoat\ forma acestei lumi», imagineaz\-]i întemeierea «unui cernou [i a unui p\mânt nou». Îndep\rteaz\ privirile tale chiar delumina soarelui vizibil [i orienteaz\-le spre lumina lumiiviitoare care este mult mai str\lucitoare. Sau, mai degrab\,orienteaz\-le, conform autorit\]ii Scripturii, spre «Domnul»,El ~nsu[i fiind «Lumin\» (…) În orizontul ei, imagineaz\-]icum pot s\ se celebreze s\rb\torile Domnului, cât pot fi ele depline de bucurie [i de fericire. C\ci s\rb\torile spirituale decare am vorbit, oricât de mari [i autentice ar fi, nu sunt decâtpar]iale, «umbr\ a celor viitoare»” (p. 454).

Numerii 31, 50„{i iat\, noi am adus prinos Domnului, fiecare ceam putut dobândi din lucrurile de aur: lan]uri,br\]\ri, inele, cercei [i salbe, pentru cur\]ireasufletelor noastre înaintea Domnului”.

„În acest text este bine s\ urm\m metoda de explica]ieprimit\ în Biseric\ (metoda alegoric\) [i s\ înv\]\m c\ aurulsimbolizeaz\ virtu]ile sufletului [i împlinirea faptelor bune,singurele daruri demne de a fi oferite lui Dumnezeu de c\treoameni” (p. 495).

Numerii 32, 29„{i le-a zis Moise: «Dac\ fiii lui Gad [i fiii lui Ru-ben vor trece cu voi peste Iordan, întrarmându-secu to]ii pentru r\zboi înaintea Domnului, dup\ ce]ara va fi supus\ înaintea voastr\, s\ le da]ip\mântul Galaad în st\pânire”.

„Descoperim în acest text cuvântul «p\mânt», care îndumnezeie[tile Scripturi are sensuri diferite (…) Prin ProfetulAgheu Domnul spune: «Peste pu]in\ vreme, Eu voi cutremuracerul [i p\mântul, marea [i uscatul» (Agheu 2, 6).

Observ\m, deci, c\ profetul face distinc]ie între «p\mânt»[i «uscat». În multe alte texte ale Scripturii noi g\sim cuvântul

141LEGE {I IUBIRE

«p\mânt» cu un sens pozitiv, îns\ în nici unul nu vom g\sielogiat «uscatul» (…)

În Evanghelie, Domnul f\g\duie[te celor blânzi mo[te-nirea «p\mântului» nu a «uscatului». De asemenea, semin]elecare aduc roade: una o sut\, alta [aizeci [i alta treizeci, suntcele c\zute pe «p\mânt» bun (Mt. 13, 23) (…) Noi to]i, atâtatimp cât suntem nerodnici, cât nu producem nici un rod dedreptate, de castitate, de pietate, noi suntem «uscat».

Dar dac\ începem s\ ne cultiv\m, s\ trezim în sufletelenoastre trândave rodnicia virtu]ilor, noi ne transform\m din«uscat» în «p\mânt» care, îns\mân]at de cuvântul lui Dumnezeu,d\ na[tere la o bogat\ recolt\” (pp. 505-506).

Numerii 33, 1

„Iat\ acum popasurile fiilor lui Israel, dup\ ce auie[it ei din p\mântul Egiptului cu o[tirile lor, submâna lui Moise [i Aaron”.

„Pentru a ie[i din Egipt, «mâna» lui Moise nu este sufici-ent\; este nevoie [i de «mâna» lui Aaron. Moise reprezint\ cu-noa[terea Legii, Aaron reprezint\ arta de a aduce lui Dumnezeujertfe.

Deci noi avem nevoie, pentru a ie[i din Egipt, pe lâng\cunoa[terea Legii [i a Credin]ei [i de fapte bine pl\cute luiDumnezeu (…) Atunci când sufletul se purific\ de viciile sale,el face aceasta prin mâna lui Aaron; mâna lui Moise este cunoi când, pentru a în]elege aceste lucruri, primim luminaLegii. De asemenea, aceast\ dubl\ mân\ este necesar\ celorcare ies din Egipt pentru ca s\ g\seasc\ în ei, pe lâng\ credin]\[i cunoa[tere, [i s\vâr[irea faptelor bune” (pp. 526-527).

Numerii 33, 3

„În luna întâi, în ziua a cincisprezecea a luniiîntâi, a doua zi de Pa[ti, fiii lui Israel au purces


din Ramses (Go[en) [i au ie[it, sub mân\ înalt\,înaintea ochilor a tot Egiptul”.

„Fiii lui Israel pleac\, deci, din Ramses care, tradus înlimba noastr\, înseamn\ «agita]ie întunecat\» (…)

Sufletul nu trebuie s\ r\mân\ în aceast\ agita]ie, ci trebuies\ plece [i s\ vin\ la Sucot (Numerii 33, 5)”.

Numerii 33, 5

„Dup\ ce au pornit fiii lui Israel din Ramses(Go[en), au poposit la Sucot”.

„Sucot se traduce prin «corturi». Deci prima treapt\ acre[terii sufletului presupune ie[irea din agita]ia teluric\ [icon[tientizarea c\ el trebuie s\ locuiasc\ în «cort» ca un no-mad [i c\l\tor, pentru a fi, ca un soldat sub arme, gata s\ seîntâlneasc\ cu du[manii” (p. 533).

Numerii 33, 6

„Pornind apoi din Sucot, au t\b\rât la Etam, careeste la marginea pustiului”.

„Când sufletul se simte preg\tit, el p\r\se[te Sucotul [ipleac\ la Etam, care se traduce prin «defilee». Noi am spus c\este vorba aici de cre[terea virtu]ilor. Virtutea, îns\, nu sedobânde[te decât prin exerci]ii [i munc\. Sufletul ajunge, deci,într-un defileu în care se d\ lupta împotriva Diavolului” (p. 534).

Numerii 33, 7

„Din Etam au pornit [i s-au îndreptat spre Pi-Hahirot, care este în fa]a Baal-}efonului, [i [i-aua[ezat tab\ra înaintea Migdolului”.

„Pi-Hahirot se traduce prin «sate». Aceasta înseamn\ c\sufletul înc\ n-a ajuns în cetate, înc\ n-a atins des\vâr[irea(…) Progresul s\u const\, într-adev\r, în trecerea de la lu-crurile mici la cele mari. Intrarea într-un sat reprezint\ o via]\

143LEGE {I IUBIRE

de abstinen]\ moderat\, deoarece un exces în aceast\ privin]\,

la începutul c\l\toriei, constituie un pericol” (p. 534).

Numerii 33, 8

„Pornind apoi din Pi-Hahirot, au trecut prin mare

în pustie [i, mergând cale de trei zile prin pustiul

Etam, [i-au a[ezat tab\ra la Mara”.

„Timpul progresului spiritual este un timp al pericolelor.

Ce încercare dur\ este s\ treci marea [i s\ vezi valurile

adunându-se [i s\ auzi zgomotul crescând al apelor dez-

l\n]uite! Dar dac\ tu urmezi lui Moise, adic\ Legii lui

Dumnezeu, «apele» vor forma pentru tine «un perete la dreap-

ta [i la stânga» (Ie[irea 14, 22) [i vei g\si o cale «spre uscat în

mijlocul m\rii».

În c\l\toria cereasc\ a sufletului, de care am vorbit, exist\,

de asemenea, ape [i valuri, c\ci o parte a apelor este «deasupra

cerului», alt\ parte «sub cer». Noi avem de suportat valurile

apelor care «sunt sub cer». Dumnezeu voie[te ca ele s\ fie

calme [i lini[tite [i nici un vânt s\ nu le tulbure.

În ceea ce ne prive[te, în momentul trecerii m\rii, chiar

dac\ nu vedem pe Faraon [i pe Egipteni urm\rindu-ne, s\ nu

tremur\m, s\ nu ne fie fric\, ci s\ credem numai «în singurul [i

adev\ratul Dumnezeu [i în Cel pe Care L-ai trimis, Iisus

Hristos» (Ioan 17, 3). Fii, deci, statornic [i vei vedea în curând

«pe Egipteni z\când pe malul m\rii» (Exod 14, 30).

Textul ne spune mai departe c\ fiii lui Israel [i-au a[ezat

tab\ra la Mara. S\ nu-]i fie fric\ de acest cuvânt Mara, care

înseamn\ «am\r\ciune». Toat\ educa]ia, la început, se pare c\

nu este plin\ de bucurie ci este «amar\». Dar apoi ea d\

na[tere la un rod foarte dulce pentru cei care au trecut prin ea.

Acest lucru ne înva]\ Apostolul (Evrei 12, 14). Pe de alt\

parte, azimile trebuie s\ fie consumate «cu ierburi amare»

(Ie[irea 12, 8).


Aceasta înseamn\ c\ nu po]i s\ ajungi în }ara F\g\duit\f\r\ a trece prin am\r\ciune. Dup\ cum medicii introduc întratamentul lor medicamente amare în vederea vindec\riibolnavilor, tot a[a Medicul sufletelor noastre a rânduit ca s\trecem prin am\r\ciunile acestei vie]i [i prin diverse încerc\ripentru a ajunge la mântuire” (p. 537).

145LEGE {I IUBIRE

Note

1 Ulrich Luz (éd.), La Bible: une pomme de discorde, Labor etFides, Genève, 1992.

2 Ibidem, pp. 7-8.3 Pierre André Stucki, Herméneutique et Dialectique, Labor et

Fides, Genève, 1970, p. 12.4 Gheorghe Popa, Conceptul de hermeneutic\ în teologia modern\.

Considera]ii generale, în „Analele {tiin]ifice ale Universit\]ii «Al. I.Cuza»” din Ia[i, sec]ia Teologie, tomul XLXII-XLVIII, 2000/2001, pp.94-98.

5 Werner G. Jeanrod, Les déplacements de l’herméneutique au XXe

siècle, în vol. Quand interpréter c’est changer. Pragmatique et lecturesde la Parole (Pierre Bühler et Clairette Karakash éd.) Labor et Fides,Genève, 1995, p. 28.

6 vezi Werner Heisenberg, Pa[i peste grani]e, Editura Politic\,Bucure[ti, 1977; David Bohm, Plenitudinea lumii [i ordinea ei,Bucure[ti, 1995.

7 P.H. Simon, Questions aux savants, Seuil, Paris, 1969, p. 43.8 cf. Nouveau dictionnaire biblique, révisé et augmenté, Editions

Emmaüs, Saint-Légier, 1992, p. 298.9 Ibidem, p. 208.10 Constantin Noica, Cuvânt împreun\ despre rostirea româneasc\,

Editura Eminescu, Bucure[ti, 1987, p. 27.11 Cf. P\rintele Galeriu, Jertf\ [i R\scump\rare, Editura Harisma,

Bucure[ti, 1991, p. 60.12 Dionisie Pseudo-Areopagitul, Despre numele divine, trad. Pr.

Cicerone Iord\chescu [i Teofil Simensky, Ia[i, 1936, p. 35.13 Despre faptul c\ no]iunea de Om, prezent\ în primul capitol al

Genezei, exprim\ natura uman\ universal\ vorbesc mai mul]i P\rin]i aiBisericii. Spre exemplu, Sfântul Grigorie de Nyssa, în lucrarea sa


Despre crearea omului, subliniaz\: „Omul creat dup\ chipul luiDumnezeu este natura uman\ în]eleas\ ca întreg” (P.G. 44, 204-205) (¼:g< @p< g®Lf<, ¼ −< BVF¨ J¨ <2DTB\<¨ nbFg4 2gTD@<:X<0, JëJ´8@H ¤FPg). Fericitul Augustin, vorbind la rândul s\u, despre Adamcel risipit prin p\cat [i reunificat prin Hristos, precizeaz\: „Numele deAdam (Om), v-am spus de mai multe ori, semnific\, în limba greac\,universul întreg. El este format, într-adev\r, din patru litere: A, D, A,M. În limba greac\, numele fiec\ruia din cele patru puncte cardinaleîncepe cu una din cele patru litere: R\s\ritului i se spune „AnatolZ”,Apusului „Dycis”, Nordului „Arctos” [i Sudului „Mesembria”. Adameste, a[adar, o sintez\ a universului. El este r\spândit acum pe întreagasuprafa]\ a p\mântului. Odinioar\ el era concentrat într-un singur loc,dar c\zând s-a sf\râmat [i fragmentele sale au umplut întreg p\mântul.Milostivirea dumnezeiasc\ a adunat de pretutindeni fragmentele [i le-aînv\luit în focul iubirii sale, reconstituind astfel unitatea sf\râmat\”(P.L. 37, 12, 36). Simbolismul acesta, prezent la Fericitul Augustin îlg\sim [i în alte lucr\ri patristice, unit cu simbolismul crucii, atuncicând autorii fac o paralel\ între vechiul [i noul Adam.

14 Annick de Souzenelle, Job sur le chemin de la Lumière, AlbinMichel, Paris, 1994; La parole en coeur du corps, Albin Michel, Paris,1993; Le féminin de l’Étre. Pour en finir avec la côte d’Adam, AlbinMichel, Paris, 1997.

15 Filocalia, trad. Prot.Stavr.Dr. Dumitru St\niloae, vol. III, Sibiu,1948, pp. 150-151.

16 Pentru distinc]ia dintre „chip” [i „asem\nare” vezi: Pr. Prof. Dr.Dumitru St\niloae, Teologia dogmatic\ ortodox\, vol. I, pp. 389-403;Panayotis Nellas, Omul-animal îndumnezeit, Editura Deisis, Sibiu,1994, pp. 5-16; Vladimir Lossky, Teologia mistic\ a Bisericii deR\s\rit, trad. Pr. Vasile R\duc\, Editura Anastasia, pp. 143-153; TomasSpidlik, Spiritualitatea R\s\ritului cre[tin, trad. Diac. Ioan I. Ic\ jr,Editura Deisis, Sibiu, 1997, pp. 86-89.

17 Constantin Noica, op. cit., p. 305.18 Moartea de care vorbe[te textul acesta se refer\ la integralitatea

fiin]ei umane [i nu doar la aspectul s\u fizic. Porunca este o aten]ionarea Omului prin care este invitat s\ r\mân\ în orizontul comuniunii cuDumnezeu. Ie[irea din comuniune înseamn\ moarte [i aceasta depinde,conform textului, de libertatea de alegere a omului. Aceasta este primatreapt\ a libert\]ii reale, dac\ el alege comuniunea [i nu separarea, dac\tr\ie[te în „prezen]a” iubitoare a lui Dumnezeu [i nu în „absen]a” Lui.

147LEGE {I IUBIRE

19 Vladimir Soloviov, Îndrept\]irea binelui, Editura Humanitas,Bucure[ti, 1994, p. 74.

20 J.P. Sartre, L’Être et le Néant, Paris, Gallimard, 1943, p. 321.21 Christos Yannaras, La foi vivante de l’Église, Introduction à la

théologie orthodoxe, Cerf, Paris, 1989, p. 103.22 Annick de Souzenelle, La Parole au coeur du corps, p. 83.23 Simbolul „c\lcâiului r\nit” este, dup\ cum se [tie, prezent [i în

mitologia greac\. Dorind ca fiul s\u Ahile s\ devin\ nemuritor, nimfaThetis îl afund\ la na[tere în apele Styxului, îns\ c\lcâiul s\u r\mâneadeasupra apelor. Prin el, prin acest „c\lcâi”, care este ca [i r\nit, Ahiler\mâne legat de „p\mânt”, r\mâne un muritor. Prin aceast\ ran\, toateenergiile sale nu sunt investite în cucerirea fiin]ei sale „nemuritoare”,ci sunt risipite în „afar\”, în activit\]i r\zboinice.

24 Cf. Marco Ivan Rupnik, Cuvinte despre om. I. Persoana –fiin]\ a Pa[telui, trad. Maria Cornelia Oros, Editura Deisis, Sibiu,1997, p. 154.

25 Cf. Christos Yannaras, La liberté de la Morale, Edition Labor etFides, Genève, 1982, p. 30.

26 Annick de Souzenelle, op. cit., p. 163.27 O alt\ imagine care ar putea s\ ne sugereze acela[i sens al

„mut\rii” sau al „trecerii” este cea a modului în care „se na[te” puiuldintr-un ou. Oul este simbolul învierii sau al rena[terii, deoarece puiulse na[te de dou\ ori: o dat\ este îns\mân]at în ou [i o dat\ trebuie s\ fieacoperit de aripile mamei sale pentru a rena[te. Aceast\ imagine esteprezent\ în multe texte biblice, inclusiv în textul Genezei, care afirm\c\ Duhul lui Dumnezeu plana deasupra apelor primordiale, pentru casemin]ele Logosului a[ezate în crea]ie s\ renasc\ la o nou\ via]\, a c\ruifinalitate va fi Omul.

28 vezi Panayotis Nellas, Omul – animal îndumnezeit, EdituraDeisis, Sibiu, 1994, pp. 24-60.

29 Nichifor Crainic, Sfin]enia: împlinirea umanului, Editura Trinitas,Ia[i, 1993, p. 69.

30 Nichifor Crainic a scris o carte despre acest sentiment universal [iadânc s\dit în umanitate, intitulat\ Nostalgia Paradisului. Prezen]aacestui sentiment, din a c\rui substan]\ î[i trag vigoarea toate operelede cultur\ [i de civiliza]ie ale spiritului, este argumentat\ de Crainicastfel: „Nu e nevoie s\ introducem în considera]iile noastre nici ofantasmagorie [tiin]ific\ la fel cu aceea a incon[tientului dinamic,individual sau colectiv, pentru a în]elege c\ nostalgia paradisului e un


sentiment fundamental [i complex, care intr\ în alc\tuirea vie]ii noastresuflete[ti ca un element neînduplecat, ce nu ne îng\duie s\ accept\mpacea [i senin\tatea unei existen]e zoologice oarecare. Nostalgiaparadisului e sentimentul c\ suntem din aceast\ lume [i totu[i nu-iapar]inem; c\ lumea din spiritul nostru nu e identic\ cu lumea care neînconjoar\; c\ suntem în mijlocul ei ca ni[te r\ma[i pe dinafar\ dintr-oordine înalt\ de existen]\, ce ni se refuz\, c\ din aceast\ pricin\ nuputem adera întru totul la condi]ia mizeriei terestre, în care ne sim]imca exila]i; [i c\, în sfâr[it, tot ceea ce în fiin]a noastr\ rimeaz\ în chiptainic cu ve[nicia ne împinge la dep\[irea modului actual de existen]\ [ila cucerirea unui mod superior [i des\vâr[it, conceput în antinomie cucel de acum [i de aici. Nostalgia paradisului e, astfel, sentimentulantinomiei noastre existen]iale, de f\pturi libere în spirit, dar contrazisede limitele ce ne par fatale; de f\pturi sfâ[iate de chin, dar careconcepem o lini[te cereasc\; de f\pturi menite mor]ii, dar care necuget\m în nemurire; de f\pturi nefericite, dar care ardem de seteafericirii absolute”. Cf. Nichifor Crainic, Nostalgia Paradisului, EdituraMoldova, Ia[i, 1994, p. 243.

31 Dup\ unii interpre]i, Abel este, de fapt, un nume ad\ugat celui deal doilea fiu al lui Adam, dup\ moartea sa, care a fost violent\ [iprematur\. Cf. Nouveau dictionnaire biblique, p. 20.

32 Ei reprezint\, dup\ unii interpre]i, omenirea noastr\ „algebrizat\”sau „cerebral\” preocupat\ doar de construirea civiliza]iilor exterioare,în a c\rei inim\ continu\ s\ curg\ sângele lui Cain.

33 Jean Ansaldi, Éthique et Sanctification, Labor et Fides, Genève,1983, p. 63.

34 Sfântul Maxim M\rturisitorul, R\spunsuri c\tre Talasie, înFilocalia, vol. III, trad. Protos. Stavr. Dr. Dumitru St\niloae, Sibiu,1943, p. 137.

35 Constantin Noica afirm\ c\ „timpul rostitor” este timpul„devenirii întru Fiin]\”, sau „timpul împlinitor” al Omului. Dumnezeueste Cel care-l scoate pe om din timpul nep\s\tor al firii, adic\ dintimpul „rotitor”, [i-l a[az\ în devenirea cu rost. „Devenirea întru fiin]\,scrie Noica, (noi am prefera devenirea «întru Dumnezeu») n-areritmuri, ci o singur\ deschidere. Timpul este «scos» din ]â]âni, c\ci numai e ritm nep\s\tor, ci orientare (…) Timpul e sortit acum s\ pun\ înrost lucrurile [i s\ rânduiasc\ o lume în care sunt presupuse legi, unrost, un logos”. Cf. Constantin Noica, Trei introduceri la devenireaîntru fiin]\, Editura Univers, Bucure[ti, 1984, p. 92.

149LEGE {I IUBIRE

36 Traducerea aceasta este preluat\ din vol. În lumina Torei ({efrabin Dr. Moses Rosen), Bucure[ti, 1984, p. 105.

37 Cf. Wilhelm Vischer, La loi ou les cinq livres de Moïse,Delachaux et Niestlé, Neuchâtel et Paris, 1949, pp. 192-193.

38 Sfântul Maxim M\rturisitorul, op. cit., p. 54. 39 Aceast\ transformare ne duce cu gândul la o alt\ transformare

care s-a s\vâr[it la un ceas de nunt\ în Cana Galileii (Ioan 2, 1-10),când apa a fost transformat\ în vin. Vinul era atunci premisa „sângelui”de care va vorbi Mântuitorul în Ierusalim la Cina cea de Tain\,anticipând prin aceasta „Marele Pa[te” al umanit\]ii.

40 Annick de Souzenelle, L’Égypte intérieur ou les dix plaies del’âme, Editura Albin Michel, Paris, 1991, p. 108-109; vezi [itraducerea româneasc\, din care ne-am inspirat în interpretarea celor10 pl\gi ale Egiptului: Annick de Souzenelle, Egiptul interior sau celezece pl\gi ale sufletului; trad. Prof. Viorica Azzouz [i Pr.Prof.Gheorghe Popa, Editura Amacord, Timi[oara, 2001.

41 Annick de Souzenelle, op. cit., p. 155.42 Preciz\m c\ termenii de „israelit” [i „egiptean” trebuie în]ele[i nu

doar în sens istoric, ci în sens alegoric, a[a cum îi interpreteaz\ SfântulMaxim M\rturisitorul, op. cit., pp. 54-57.

43 cf. Encyclopédie du protestantisme, Cerf, Labor et Fides, Paris,Genève, 1995, p. 915

44 Ilie este profetul care ocup\ un loc aparte în tradi]ia ebraic\. Elîntrupeaz\ fidelitatea patriarhilor fa]\ de Dumnezeu. Regele Abab secutremur\ în fa]a sa pentru c\ profetul are puterea s\ aduc\ în ]ar\secet\ [i ruin\ sau ploaie [i binecuvântare. Întrucât predic\ poc\in]a,profetul Ilie anticipeaz\ timpul mesianic. De aceea Noul Testament vaasem\na predica Sfântului Ioan Botez\torul cu cea a lui Ilie. Începândcu secolul al VIII-lea profe]ii vor juca în Israel atât un rol spiritual, cât[i unul politic. Ei vor fi con[tiin]a sa critic\ în fa]a regelui [i a preotului,atunci când ei nu vor respecta rânduielile Legii.

45 Traducerea textelor s-a f\cut dup\ edi]ia francez\: Origène,Homélies sur les Nombres, introduction et traduction de André Méhot,Les Editions du Cerf, Paris, 1951.

46 Constat\m din acest text c\, pentru Origen, Biserica cre[tin\ esteNoul Israel.

Num\r\toarea se face într-o anumit\ ordine: dup\ semin]ie, dup\familie, dup\ nume. Ordinea este, deci o exigen]\ a vie]ii spirituale. Eaeste invocat\ [i de Sfântul Pavel în I Cor. 14, 40.


Aceast\ ordine, afirm\ Origen, se recunoa[te mai ales dup\ roadele[i lucr\rile fiec\ruia. Dar ea se recunoa[te [i din calitatea gândurilor.

Se întâmpl\ adesea ca cineva, care nu are decât gânduri josnice [im\runte, compl\cându-se în realit\]ile telurice, s\ ocupe o treapt\ înalt\în preo]ie sau s\ ocupe o catedr\ de doctor; altcineva îns\ cu totulînduhovnicit [i eliberat de preocup\rile telurice încât poate s\ judecetotul „f\r\ a fi judecat de nimeni” ocup\ o treapt\ inferioar\ în slujiresau chiar este exilat în masa mul]imii. Aceast\ situa]ie exprim\, defapt, dispre]ul fa]\ de principiile Legii [i ale Evangheliei [i nu are nimicde a face cu ordinea (…).

{i noi dac\ nu ne ocup\m decât de bunurile acestei lumi, dac\ nuconsacr\m lui Dumnezeu decât o or\ sau dou\ pe zi pentru a veni larug\ciune în Biseric\ sau pentru a asculta în trecere Cuvântul luiDumnezeu, dac\ noi muncim pentru a satisface, mai ales, exigen]elelumii [i cele ale pântecelui, noi nu îndeplinim porunca de a mergefiecare în „tab\ra [i ordinea lui” sau aceea de a „face totul în rânduial\”(p. 82). „Fiecare, deci, s\ cunoasc\ ordinea sa, s\ în]eleag\ exigen]eletreptei pe care se afl\, s\ reflecteze la faptele sale, s\ pun\ în ordinecuvintele sale, mersul s\u, îmbr\c\mintea sa pentru a le armoniza cuexigen]ele ordinii pe care o reprezint\ [i a nu auzi pe Dumnezeuspunând: «Din cauza voastr\ Numele Meu este necinstit întreneamuri»” .

47 Observ\m, în acest text, o pledoarie a lui Origen pentru respec-tarea identit\]ii fiec\ruia, dar [i pentru asumarea propriei identit\]i încomuniune [i unitatea virtu]ilor.

48 O interpretare a num\rului cincizeci, asem\n\toare cu cea a luiOrigen, o descoperim [i la Clement din Alexandria în Stromata a VI-a,87, 2; vezi Clement Alexandrinul, Scrieri, Stromatele, trad. Pr. D.Fecioru, Editura Institutului Biblic [i de Misiune al Bisericii OrtodoxeRomâne, Bucure[ti, 1982, p. 435.

49 Datorit\ interven]iei marelui preot Aaron, Miriam este vindecat\în ziua a [aptea; dar noi, dac\ suntem atin[i, din cauza clevetirii, delepra sufletului, vom p\stra aceast\ lepr\ [i vom r\mâne necura]i pân\la sfâr[itul s\pt\mânii acestei lumi (s\pt\mâna, deci, este simbolulacestei lumi), adic\ pân\ la ~nviere.

151LEGE {I IUBIRE

Cuprins

Argument .................................................................................. 5

I. Temeiurile biblice ale ordinii morale .......................... 9

I.1. Ordinea lumii .............................................................. 9

I.2. Ordinea în existen]a uman\ ..................................... 11

I.3. Ordine, libertate [i dezordine ....................................13

a) Ordinea lumii „întru” Dumnezeu ............................16

b) Dezordinea lumii „în afara lui Dumnezeu” ............ 22

c) Cre[terea dezordinii în crea]ie .............................. 29

II. Ordinea moral\ [i Legea moral\ ......................... 38

II.1. Leg\mântul ca prim\ expresie a ordinii morale ...... 41

II.1.1. Leg\mântul lui Dumnezeu cu Noe .................. 41

II.1.2. Leg\mântul lui Dumnezeu cu Avraam ............ 46

II.2. Rela]ia dintre Leg\mânt [i Lege ............................. 57

II.2.1. Legea: a doua expresie a ordinii morale ......... 57

II.2.2. Legea prin Moise s-a dat ................................. 68

II.3. Legea în }ara F\g\duin]ei ..................................... 81

II.3.1. „Eu voi fi cu tine a[a cum am fost cu Moise…

Înt\re[te-te [i prinde curaj” ............................. 81

II.3.2. Legea [i instituirea regalit\]ii.

Casa lui David ..................................................... 83

II.3.3. Legea [i Templul ............................................. 86

II.3.4. Legea [i profe]ii .............................................. 86

III. Legea [i profe]ii:

pedagogi spre iubirea lui Hristos ............................ 91


Anex\ ........................................................................ 96

Aspecte ale hermeneuticii biblice, prezente în lucrarea luiOrigen: Omilii la cartea Numerii ..................................... 96

Note ................................................................................. 145

153LEGE {I IUBIRE

Redactor: Pr. Eugen Sebastian Teacu

Tehnoredactor: Rema Zugravu

Corectori: Amelia Chiril\, Daniela Cojocariu

Design copert\: Monica Gavril\-Radu

Prepress: Mariana Enache

Bun de tipar: mai 2002. Ap\rut: 2002

Editura TRINITAS, Cuza Vod\ 51, 6600, IA{I

Tel.: (032)216693; (032)218324; Fax (032)216694

http://www.trinitas.ro; E-mail: [email protected]

Tiparul executat la Tipografia TRINITAS

E-mail: [email protected]

Popa - Carte - Lege Si Iubire

Documents

Transcript of Popa - Carte - Lege Si Iubire