Politici Si Institutii Financiar Bancare Europene-sinteza

73
1 din 73 POLITICI SI INSTITUTII FINANCIAR BANCAR EUROPENE SINTEZA CURSULUI 1. Precizări şi recomandări privind desfăşurarea activităŃilor în anul universitar 2009 – 2010. Codul cursului: Denumirea cursului: Politici şi instituŃii financiar-bancare europene. Tip curs: obligatoriu. Durata cursului: 1 semestru. Număr de credite: Perioada de accesare a cursului: prelegeri, seminar, consultaŃii. Manualul recomandat: Politici şi instituŃii financiar bancare europene, Editura FundaŃiei României de Mâine, 2008. Obiectivul principal al cursului: ÎnŃelegerea şi interpretarea configuraŃiei instituŃiilor şi politicilor financiare, monetere şi bancare din cadrul UEM, a atribuŃiilor, competenŃelor şi funcŃionării entităŃilor financiare şi bancare prtâecum şi a procesului de integrare şi unificare comunitară a acestora. Modul de stabilire a notei finale: grile pe calculator. ConsultaŃii pentru studenŃi: sambata, 14,00 - 15,30 Titularul cursului: lector univ. drd. Cristinel Claudiu COCOŞATU adresă e-mail: [email protected] ; numar de telefon: 0723.293768 consultatii: sâmbată, 14,00- 15,30 2. ConŃinutul tematic al cursului – programa analitică I. Contextul financiar internaŃional II. Fundamentele integrării monetar-financiare europene III. Europa monetară

Transcript of Politici Si Institutii Financiar Bancare Europene-sinteza

Page 1: Politici Si Institutii Financiar Bancare Europene-sinteza

1 din 73

POLITICI SI INSTITUTII FINANCIAR BANCAR EUROPENE

SINTEZA CURSULUI

1. Preciz ări şi recomand ări privind desf ăşurarea activit ăŃilor în anul

universitar 2009 – 2010.

Codul cursului:

Denumirea cursului: Politici şi institu Ńii financiar-bancare europene .

Tip curs: obligatoriu.

Durata cursului: 1 semestru.

Număr de credite:

Perioada de accesare a cursului: prelegeri, seminar, consultaŃii.

Manualul recomandat: Politici şi institu Ńii financiar bancare europene,

Editura Funda Ńiei României de Mâine, 2008.

Obiectivul principal al cursului: ÎnŃelegerea şi interpretarea

configura Ńiei institu Ńiilor şi politicilor financiare, monetere şi bancare

din cadrul UEM, a atribu Ńiilor, competen Ńelor şi func Ńionării entit ăŃilor

financiare şi bancare prtâecum şi a procesului de integrare şi unificare

comunitar ă a acestora.

Modul de stabilire a notei finale: grile pe calculator.

Consulta Ńii pentru studen Ńi: sambata , 14,00 - 15,30

Titularul cursului: lector univ. drd. Cristinel Cla udiu COCO ŞATU

adres ă e-mail: [email protected] ;

numar de telefon: 0723.293768

consultatii: sâmbată, 14,00- 15,30

2. Con Ńinutul tematic al cursului – programa analitic ă

I. Contextul financiar interna Ńional

II. Fundamentele integr ării monetar-financiare europene

III. Europa monetar ă

Page 2: Politici Si Institutii Financiar Bancare Europene-sinteza

2 din 73

IV. Reglementarea şi institu Ńionalizarea configura Ńiei UEM

V. Institu Ńiile fundamentale ale UEM

VI. Banca Central ă European ă

VII. Institu Ńii financiare în UEM

VIII. Sistemul financiar-bancar în UEM

IX. PieŃele şi serviciile financiare în UEM

X. Politicile comune ale UEM

XI. Politica monetar ă a UEM

XII. Politicile financiare ale UEM

XIII. Integrarea României în UEM

XIV. Perspective institu Ńional-politice în UEM

3. Bibliografie minim ă obligatorie

1. Bârzea Cezar; Politicile şi instituŃiile Uniunii Europene; Editura Corint,

Bucureşti,2001.

2. Fuerea Augustin; Manualul Uniunii Europene; Universul Juridic, 2006.

3. Manolescu Gheorghe; Politici şi instituŃii financiar-bancare europene; Editura

FundaŃiei România de Mâine, 2008

4. Bibliografie facultativ ă

1. Marin Dinu, ş. a.; Economie europeană. O prezentare sinoptică; Editura

Economică, 2004.

2. Miron Dumitru (coordonator); Economia Uniunii Europene; Editura

Luceafărul, 2005.

3. Pelkmans Jacques; Integrarea europeană. Metode de analiză economică;

Institutul European din România, 2003.

4. Prisecaru Petre (coordonator); Politici comune ale Uniunii Europene; Editura

Economică, 2004.

Page 3: Politici Si Institutii Financiar Bancare Europene-sinteza

3 din 73

5. Prezentarea capitolelor:

I. Contextul financiar interna Ńional

Componentă a ştiinŃei economice, economia financiară abordează alocarea

resurselor în timp, distingându-se, în plus, de alte ramuri ale economiei prin

concentrarea ei asupra activităŃilor monetare, în care moneda, de un tip sau altul, se

manifestă în ambele faze ale activităŃilor comerciale, vânzarea şi cumpărarea.

Conform scopului său, prezentat mai sus, economia financiară studiază

funcŃionarea pieŃelor financiare, precum piaŃa acŃiunilor, şi finanŃarea subiecŃilor

economici, de orice natură şi dimensiune, precum companiile, incluzând următoarele

aspecte: bugetul, economisirea, investiŃia, acordarea şi angajarea de împrumuturi,

asigurarea, acoperirea, diversificarea şi managementul activelor.

Componentă a economiei financiare, economia financiară internaŃională

abordează problematica deciziilor subiecŃilor economici, în particular ale corporaŃiilor,

care acŃionează pe pieŃele globale, aplicând principiile economiei financiare pentru a

explica modul cum deciziile financiare ale acestora sunt adoptate în economia reală.

Economia financiară internaŃională se focalizeză pe determinarea cursului de

schimb, pieŃele internaŃionale de capital, crizele de lichidităŃi şi contagiunea acestora.

Ea dezvoltă un set de metode economice şi econometrice capabile să modeleze

caracteristicile cheie ale informaŃiilor financiare, precum şi să elaboreze şi evalueze

previziuni financiare.

Aspectele abordate de economia financiară, vizând mediul financiar internaŃional,

se bazeză, explicit şi implicit, pe teoria financiară, folosită pentru înŃelegerea şi

explicitarea funcŃionării şi comportamentelor în cadrul sistemului financiar

internaŃional.

Harry Markowitz a elaborat noŃiunea fundementală legată de aşteptările viitoare,

atunci când elementul risc trebuie să intre în joc şi astfel a fost valorificată teoria

utilităŃii aşteptate, Markovitz formulând teoria selec Ńiei portofoliului optim în

contextul compensării dintre risc şi venit, concentrându-se pe ideea diversificării

Page 4: Politici Si Institutii Financiar Bancare Europene-sinteza

4 din 73

portofolilui ca o metodă de reducere a riscului, şi astfel a început ceea ce a devenit

cunoscuta teorie modern ă a portofoliului sau simplu TMP (MPT) .

Sistemul financiar reprezintă un complex de structuri şi de funcŃii, instituite

printr-un ansamblu de aranjamente, de reglementări, care asigură transferul

fondurilor de la cei care economisesc şi au excedent de lichiditaŃi, către cei care

investesc şi au nevoie de lichidităŃi.

În cadrul sistemului financiar există o diversitate de instituŃii, care contribuie la

finanŃarea directă şi indirectă a subiecŃilor economici : bănci, companii de

asigurări, fonduri mutuale, pieŃe de capital etc, a căror funcŃionare este

reglementată de către autorităŃile guvernamentale specializate.

FinanŃarea activităŃilor subiecŃilor economici, din fonduri externe acestora, se

realizează de către sistemul financiar pe diverse căi şi instrumente: împrumuturi

bancare; emisiunea de titluri de debit, precum obligaŃiunile; emisiunea de titluri de

proprietate, precum acŃiunile; alte surse, precum împrumuturi guvernamentale,

împrumuturi străine, credite comerciale etc.

Organizarea sistemului financiar structurează funcŃional şi operaŃional trei

componente categoriale:

• pieŃele financiare de transfer a fondurilor,

• instituŃiile de gestiune a fondurilor şi de intermediere a transferurilor,

• organismele de reglementere, coordonare şi supraveghere, din punct

de vedere monetar rolul esenŃial avându-l Banca centrală.

Page 5: Politici Si Institutii Financiar Bancare Europene-sinteza

5 din 73

Sistemul financiar global (SFG) se referă la acele instituŃii şi reglementări

financiare care acŃionează la nivel internaŃional, complementare acelora care

acŃionează la nivel naŃional şi regional. Actorii principali din cadrul SFG sunt:

instituŃiile globale, precum Fondul Monetar InternaŃional(FMI) şi Banca InternaŃională

de Reglementări (BIR), agenŃiile naŃionale şi departamentele guvernamentale, ca de

exemplu Banca Centrală şi Ministerele de finanŃe, şi instituŃii private care acŃionează

la scară globală, precum bănci şi fonduri de acoperire a riscurilor.:

Sistemul monetar internaŃional (S.M.I.), poate fi definit ca ansamblul regulilor,

instituŃiilor şi instrumentelor care permit realizarea conversiei reciproce a unităŃilor

monetare, asigurând compatibilitatea sistemelor monetare naŃionale şi circulaŃia

monetară la nivel mondial.

EvoluŃia SMI evidenŃiază două tipuri de regim valutar:

o fixitatea (rigidă sau ajustabilă);

o flotaŃia (pură sau administrată).

Page 6: Politici Si Institutii Financiar Bancare Europene-sinteza

6 din 73

Sistemul financiar internaŃional (SFI) se referă la ansamblul de operaŃiuni

financiare pe plan internaŃional, dezvoltatea schimburilor comerciale necesitând

crearea structurii financiare care să permită reglementarea lor, sub impulsul

europieŃelor şi a mutaŃiilor financiare acest sistem integrându-se puternic.

O definiŃie a pieŃelor financiare internaŃionale, aproape exhaustivă sub cel puŃin

trei aspecte, poate fi următoarea: pieŃele financiare internaŃionale asigură întâlnirea

actorilor multiplii care concură la buna funcŃionare a pieŃelor financiare în cadrul

ecosistemelor, generând importante sinergii. Aceste pieŃe furnizeză agenŃilor

economici financiari servicii specializate şi adecvate indispensabile pentru conduita

operaŃiilor acestora şi oferă decidenŃilor din sfera financiară şi din economia reală

structuri adecvate pentru a facilita aplicarea politicilor lor.

O piaŃă financiară internaŃională reuneşte numeroase pieŃe de capital, care

permit satisfacerea diferitelor obiective al investitorilor şi multiple nevoi ale celor

împrumutaŃi, importante fiind: piaŃa acŃiunilor şi a fondurilor proprii; piaŃa monetară şi

pieŃele datoriilor; pieŃele derivativelor.

GuvernaŃa defineşte exercitarea autorităŃii politice şi utilizarea resurselor

instituŃionale pentru a gospodări afacerile şi problemele societăŃii sau, sub o altă

semnificaŃie, utilizarea instituŃiilor, structurilor de autoritate şi chiar colaborarea

pentru alocarea resurselor şi coordonarea sau controlul activităŃii în societate şi

economie.

GuvernanŃa globală se referă la un sistem extins structurat, care permite şi

constrânge comportamentul actorilor în relaŃii interdependente, în absenŃa unei

autorităŃi politice superioare, sistemul internaŃional global oferind cel mai bun

exemplu.

GuvernanŃa corporativă pe pieŃe constituie setul de procese, politici, tradiŃii, legi

şi instituŃii care afectează modul în care o corporaŃiile sunt conduse, administrate şi

controlate conform regulilor şi principiilor pieŃelor reglementate.

GuvernanŃa corporativă a instituŃiilor financiar bancare contribuie la: creşterea

accesului la finanŃare; reducerea costului capitalului şi o mai bună evaluare;

Page 7: Politici Si Institutii Financiar Bancare Europene-sinteza

7 din 73

performanŃe operaŃionale mai bune; risc mai scăzut la nivel de firmă şi Ńară; relaŃii mai

bune cu acŃionarii.

Problemele sistemului financiar internaŃional şi interacŃiunea lui cu obiectivul

dezvoltării globale formează un tot, fiind fără sens încercarea de a rezolva probleme

care privesc viitorul finanŃării izolat de influenŃele multiple asupra fluxurilor dominante

actuale de capital., astfel de influenŃe incluzând politicile macroeconomice ale Ńărilor

dezvoltate.

În prezent, pe plan internaŃional, se constată creşterea importanŃei fluxurilor de

capital, evidenŃiată în primul rând prin afirmarea puternică a autonomiei acestora,

evoluŃia SFI caracterizându-se, din perspectiva fluxurilor internaŃionale de capitaluri,

prin două procese definitorii, şi anume: apariŃia şi dezvoltarea europieŃelor; procesul

de globalizare financiară.

Globalizarea financiară generează creşterea volatilităŃii şi incertitudinii,

manifestarea efectelor de contagiune, generalizarea politicilor de austeritate,

mişcarea eratică şi speculativă a capitalului privat, proliferarea crizelor financiare la

nuvel mondial.

În cotextul financiar mondial reforma SFI vizeză extinderea în cel puŃin două

sensuri : deplasarea de la rezultatele prevenirii şi soluŃionării crizelor financiare, la

acelea asociate cu dezvoltarea finanŃelor în favoarea Ńărilor sărace şi mici şi a

politicilor economice şi de dezvoltare ale Ńărilor ; abordarea, într-un mod sistematic,

nu numai a rolului instituŃiilor mondiale, ci, de asemenea, a rolului înŃelegerilor

regionale şi definirea explicită a domeniilor în care autonomia naŃională trebuie

menŃinută.

Oricât de dezvoltat ar fi sistemul internaŃinal, este clar că el va continua să fie o

foarte imperfectă reŃea de siguranŃă financiară şi, în acest sens, un grad a auto-

asigurare a Ńărilor va continua să fie esenŃială pentru evitarea crizelor financiare,

precum şi pentru evitarea aspectelor de hazard moral, intrinseci oricărei scheme de

ajutor.

Page 8: Politici Si Institutii Financiar Bancare Europene-sinteza

8 din 73

II. Fundamentele integr ării monetar-financiare europene

Integrare regională presupune armonizarea politicilor economice naŃionale,

precum şi acŃiunea concertată a statelor membre pentru rezolvarea comună a

problemelor de comerŃ şi dezvoltare, pentru a înregistra progrese în reformele lor

structurale, condiŃiile socio-politice trebuind să fie favorabile tuturor statelor.

Se consideră adesea că regionalizarea şi globalizarea sunt fenomene în care

fiecare participant are de câştigat; opinia fiind adevărată, însă proporŃia acestor

câştiguri, precum şi a eforturilor depuse diferă foarte mult de la o Ńară la alta, de la o

grupare la alta.

Regionalizarea s-a produs în primă fază, în special pe axa Nord-Nord, între Ńările

dezvoltate, ulterior fiind implicate şi Ńări recent industrializate sau în curs de

dezvoltare cu economii dinamice, Ńările sărace întâmpinând încă mari dificultăŃi în

depăşirea situaŃiilor economice cu care se confruntă de multă vreme, o soluŃie fiind,

în acest sens, crearea şi extinderea grupărilor de integrare şi pe direcŃia Nord-Sud,

iar în ultimii ani este tot mai susŃinută ideea integrării Sud-Sud, unde Ńări cu acelaşi

nivel de dezvoltare şi probleme social-economice comune (sărăcie, secetă, foamete,

poluare, analfabetism etc.) pot coopera pentru găsirea unor soluŃii viabile.

Dezvoltarea pieŃelor interne în paralel cu liberalizarea schimburilor regionale şi

subregionale vor conduce la creşterea competitivităŃii statelor membre din cadrul

uniunilor regionale şi la obŃinerea unor importante avantaje concurenŃiale, politicile

comerciale şi financiare trebuind să fie compatibile cu obiectivele de integrare pe

tremen lung, în acelaşi timp procesul de integrare oferind posibilitatea înfiinŃării la

nivel regional a unor bănci de dezvoltare, pieŃe bursiere şi fonduri de investiŃii.

În literatura de specialitate se delimitează două concepŃii referitoare la integrarea

regională:

� majoritatea specialiştilor consideră integrarea şi globalizarea prin

regionalizare drept căi eficiente de creştere economică;

Page 9: Politici Si Institutii Financiar Bancare Europene-sinteza

9 din 73

� alŃi autori, printre care şi unii responsabili politici, susŃin că integrarea

diminuează rolul statului-naŃiune în formularea deciziilor.

Regionalizarea poate fi o replică la globalizare şi totodată un stimulent al forŃelor

microeconomice, care nu sunt altceva decât motorul globalizării, modelul geo-

economic fiind considerat ca explicând cel mai bine problemele competitivităŃii în

cadrul sistemului internaŃional, sistem în care rivalitatea dintre statele/blocurile

industriale avansate continuă să fie încă omniprezentă.

IniŃial, Europa a privit integrarea drept calea „de a învinge rivalitatea sinucigaşă

care provocase două razboaie mondiale şi de a depăşi ravagiile economice ce au

urmat acestor războaie printr-o acŃiune de cooperare”, în prezent Uniunea Europeană

constituind, în opinia majorităŃii specialiştilor, exemplul cel mai tipic şi avansat de

grupare regională, deoarece a fost determinată de necesitatea soluŃionării unor

probleme complexe printre care: pacea; securitatea; solidaritate economică şi

socială; acŃiunea comună a statelor membre pentru crearea unui model de societate.

Integrarea regională presupune constituirea de zone de liber schimb, geografic

limitate, în scopul optimizării alocării resurselor, creşterii eficacităŃii aparatului

productiv şi dinamizării vieŃii economice.

Determinată politic, unificarea europeană este în esenŃă un proces instituŃional şi

cultural; şi dacă instituŃiile sunt “obiectivarea culturii”, rezultă că Europa unită se

datorează apartenenŃei popoarelor la cultura europeană, manifestării în fapt a

aceluiaşi sistem de valori. Obiectivele Uniunii Europene pot fi atinse doar dacă se

acŃionează pentru manifestarea în fapt a unui “cetăŃean european” având identitate

proprie, conştient şi convins că aparŃine unei culturi europene, unui sistem comun de

valori pe care trebuie să-l protejeze şi să-l promoveze.

Ideile de unificare a Ńărilor Europei sunt generate determinant de factori politici,

respectiv de dorinŃa de a menŃine pacea şi stabilitatea; proiectele propun o unificare

politică într-un domeniu restrâns, în cadrul unor alianŃe confederative care să respecte

suveranitatea popoarelor; participarea la alianŃă presupune opŃiunea pentru apărarea

unor interese generale şi acceptarea unei limitări a suveranităŃii; se propun instituŃii

Page 10: Politici Si Institutii Financiar Bancare Europene-sinteza

10 din 73

independente, cu reprezenanŃi ai statelor membre, dar care să acŃioneze în favoarea

interesului general; uniunea va genera un drept comun care se va impune Ńărilor

membre; uniunea va funcŃiona pe baza principiului proporŃionalităŃii; sistemul de vot

limitează şi independenŃa şi suveranitatea Ńărilor membre.

Prima realizare concretă pe drumul unificării Europei pe baze federale a fost

costituirea, în 1951, a ComunităŃii Europene a Cărbunelui şi OŃelului (C.E.C.O.), însă

un moment decisiv la costituit semnarea, în 1957, a tratatului de Roma prin care se

consfinŃeşte crearea, de către şase Ńări, (Benelux, FranŃa, Germania şi Italia) a

ComunităŃii Economice Europene (C.E.E.).

EvoluŃia dezvoltării şi consolidări integrării europene a relevat două concepŃii

reletiv diferite :

� federalismul european, având drept scop atingerea unei mai mari

eficacităŃi, nerealizabilă într-un cadru naŃional, pentru federalişti părând absurdă

dorinŃa naŃiunilor de a crea o “Europă unită”, însă conservând în acelaşi timp

structurile vechi şi refuzând renovarea acestora ;

� spre deosebire de federalişti, adepŃii confederaŃiei consideră Comunitatea

ca o simplă asociere de state pe baza unui tratat, pentru realizarea în comun a unui

obiectiv, de obicei apărarea, confederaŃia fiind situată la jumătatea drumului între

superstat şi alianŃă.

Indiferent de concepŃiile în confruntare, proiectul european a beneficiant însă de

un element de continuitate – metoda funcŃionalistă, care constă în a integra prin

economic, cu paşi mărunŃi, într-un model de cooperare care să permită accentuarea

interdependenŃelor şi dezvoltarea solidarităŃii, altfel spus, „învăluirea politicului printr-o

strategie economică de creştere funcŃională” în baza unei logici cumulative de

integrare şi respectând ritmul de evoluŃie specific fiecărui stat membru, aceasta fiind

esenŃa metodei funcŃionaliste, comunitare.

Metoda comunitară şi sistemul instituŃional bazat pe cei trei piloni – unul

comunitar – PiaŃa Comună – şi doi interguvernamentali - politica externă şi de

securitate şi afacerile interne şi justiŃia - au permis evoluŃia integrării într-un proces cu

Page 11: Politici Si Institutii Financiar Bancare Europene-sinteza

11 din 73

un număr redus de state şi într-o perioadă în care nivelul de integrare a fost relativ

redus. În prezent, Ńările membre se află deja în faza unificării monetare, iar Uniunea

trebuie să-şi asigure mijloacele necesare integrării în această fază şi a tărilor

candidate, fără riscuri de dezintegrare prin disfuncŃionalitate.

După cel de-al doilea război mondial s-au format două opinii diametral opuse cu

privire la cooperarea europeană:

� pima consta în a realiza o simplă zonă vastă de liber schimb prin

eliminarea barierelor vamale şi a altor restricŃii din calea schimburilor reciproce,

constituindu-se, în 1960, AsociaŃiei Europene a Liberului Schimb;

� a doua opinie presupunea constituirea unei uniuni economice, a cărei

primă etapă ar fi fost “afirmarea unei personalităŃi proprii prin realizarea unei uniuni

vamale”, în 1957, constituindu-se Comunitatea Economică Europeană.

Proiectul ComunităŃii Economice Europene viza ca scop final uniunea politică,

deşi fără precizări în acest sens. Nu era încă timpul şi europenii mai eşuaseră

încercând să unifice Europa prin politic, prin Tratatul de la Roma privind crearea

ComunităŃii Economice Europene, Ńările semnatare propunându-şi ca, prin stabilirea

unei pieŃe comune şi prin apropierea progresivă a politicilor lor economice, să

promoveze dezvoltarea armonioasă a activităŃilor economice în ansamblul

ComunităŃii, o expansiune continuă şi echilibrată, o creştere stabilă, o ridicare

accelerată a nivelului de viaŃă şi relaŃii mai strânse între statele membre.

Punctul de plecare pe calea integrării economiilor la constituit libera circulaŃie a

mărfurilor în interiorul ComunităŃii, principiul in baza caruia Uniunea isi exercita

competentele fiind cel al atribuirii (atribuite de catre statele membre), in baza

principiilor de subsidiaritate si proportionalitate.

În concluzie, integrarea europeană este un proces evolutiv de integrare deplină a

economiilor naŃionale într-o nouă entitate, elementele definitorii ale acesteia fiind:

� declanşarea procesului de integrare se produce prin desfiinŃarea barierelor

tarifare şi netarifare din calea schimburilor comerciale;

Page 12: Politici Si Institutii Financiar Bancare Europene-sinteza

12 din 73

� integrarea economică se realizează concomitent în toate domeniile,

progresiv, etapizat, conform unei legităŃi proprii, finalizându-se cu integrarea politică;

� principiul de bază al integrării îl constituie solidaritatea, în toate formele

sale;

� o serie de instrumente de intervenŃie se impun, deoarece simpla acŃiune a

legilor pieŃei nu conduce la situaŃia considerată a fi în avantajul fiecărui participant şi a

ansamblului în acelaşi timp.

łările comunitare s-au lansat în procesul integrării parcurgând următoarele

etape economice :

� construirea unei uniuni vamale;

� instituirea deplină a celor patru libertăŃi fundamentale: a mărfurilor, a

capitalurilor, a serviciilor şi a persoanelor ;

� realizarea Uniunii economice şi a pieŃei comune, uniunea economică fiind

un stadiu de integrare în care interdependenŃele sunt atât de accentuate încât

aproape toate politicile economice ies de sub elaborarea strict naŃională, statele

membre păstrându-şi deplina libertate în elaborarea politicii monetare;

� constituirea Uniunii Europene, o uniune economică şi monetară, UEM, şi

introducerea modedei unice în 2002.

Din analiza datelor, se observă că până în prezent, Uniunea Europeană a

avansat pe calea uniunii politice, în special prin construcŃia instituŃională, cu reale

puteri politice, dar şi prin adoptarea politicilor comune de dezvoltare economică şi

socială, specialiştii fiind de părere că majoritate Ńărilor europene sunt incluse într-o

uniune regională foarte integrată.

III. Europa monetar ă

Dacă la nivel mondial se găsesc cu greutate soluŃii de combatere a efectelor

negative ale globalizării financiare, iar colaborarea internaŃională este dificil de

realizat, interesele naŃionale fiind greu de armonizat pe plan global, s-au căutat soluŃii

Page 13: Politici Si Institutii Financiar Bancare Europene-sinteza

13 din 73

la nivel regional şi, în acest sens, Uniunea Europeană şi Monetară constituie un

exemplu de soluŃionare regională a eşecurilor de coordonare globală, a politicilor

financiare şi monetare.

Principiile esenŃiale ale unificării monetare sunt următoarele:

� Uniunea Europeană formează o piaŃă liberă, bazată pe stabilitate

monetară şi creştere economică, noi locuri de muncă, protecŃia mediului înconjurător,

raporturi bugetare şi financiare ferme, coeziune socială;

� trecerea de la uniunea economică la uniunea economică şi monetară prin

crearea unei monede europene unice (euro), crearea unei noi instituŃii financiare

(Banca Centrală Europeană), responsabilă cu politica monetară comună şi, în

special, cu controlul stabilităŃii preŃurilor, domeniu în care are autoritate deplină;

� libera circulaŃie a persoanelor, mărfurilor, serviciilor şi capitalurilor în

cadrul unei pieŃe comune, în care să funcŃioneze o monedă unică;

� promovarea unei politici comune, de către Ńările membre, în domeniul

financiar şi monetar, bazată pe îndeplinirea următoarelor criterii de convergenŃă:

– deficitul bugetar să nu depăşească 3% din PIB;

– datoria publică (internă şi externă) să fie mai mică de 60% din PIB;

– rata inflaŃiei să nu depăşească cu mai mult de 1,5 puncte procentul de

inflaŃie medie a trei state din cadrul UEM cu inflaŃia cea mai scăzută;

– rata dobânzii pe termen lung să nu depăşească cu mai mult de două

puncte procentuale media ratelor dobânzilor pe termen lung din trei state ale Uniunii

cu nivelurile cele mai mici;

– cursul de schimb a monedelor naŃionale trebuie să rămână, în

perioada premergătoare introducerii monedei unice europene, în interiorul limitelor de

fluctuaŃie stabile, fără presiuni sau devalorizări.

Studiul literaturii privind integrarea monetară relevă două categorii de probleme:

oportunitatea unei monede unice, în funcŃie de avantajele şi dezavantajele instituirii

acesteia şi modul concret de realizare a Uniunii Monetare.

Page 14: Politici Si Institutii Financiar Bancare Europene-sinteza

14 din 73

Referitor la modalităŃile concrete de unificare a unei zone monetare, s-au conturat

mai multe concepŃii, dintre ele, Tratatul de la Maastricht corespunzând unei concepŃii

constructiviste de tip monetarist. Ea stabileşte drept condiŃie fundamentală pentru

unificarea zonelor monetare obŃinerea unor diferenŃe nule între ratele de inflaŃie ale

naŃiunilor respective, această viziune fiind completată prin definirea în cadrul tratatului

a unor criterii de convergenŃă macroeconomică, prezentate mai sus.

Etapele semnificative ale evoluŃiei spre Europa Monetară, au fost :

1. 1957-1972 : cooperare monetară :

2. 1972-1979 : eforturi de stabilizare a cursurilor de schimb, începând cu

şarpele monetar;.

3. 1979: constituirea Sistemului Monetar European;

4. statele membre decid, în cadrul Consiliului European de la Madrid,

constituirea Uniunii Economice şi Monetatre (UEM);

5. 1990-1993: prima etapă de formare a UEM;

6. 1994-1997(1999): a doua etapă, atingerea criteriilor de convergenŃă;

7. 1999: etapa a treia, continuarea extinderii şi consolidării UEM.

Arhitectura UEM a fost trasată, în principal, prin tratatul de la Maastrich, elaborat

la 9 februarie 1992 şi care a intrat în vigoare la 1 noiembrie 1993.

Partea din tratat referitoare la Uniunea Economică şi Monetară, mai precis la

monedă, prelua principalele orientări tratate în raportul Delors: moneda unică;

convergenŃa în trei faze; ireversibilitatea procesului. Principiul monedei unice

presupunea emisiunea unei monede europene care va rezulta în forma sa cea mai

avansată din înlocuirea tuturor monedelor naŃionale, de către moneda europeană,

E.C.U.

Practic, de la 1 ianuarie 1999 Europa a intrat într-o nouă eră, reprezentată prin

intrarea în vigoare şi funcŃionarea efectivă a Uniunii Economice şi Monetare şi

lansarea euro ca monedă unică a acesteia, UEM având o semnificaŃie uriaşă nu

numai pentru Europa, ci şi pentru întregul sistem economic şi monetar internaŃional,

constituind un model pentru alte încercări de integrare regională.

Page 15: Politici Si Institutii Financiar Bancare Europene-sinteza

15 din 73

łările care intenŃionează să adopte euro ca monedă naŃională trebuie să ajungă

la un nivel ridicat de „convergenŃă sustenabilă”, nivelul de convergenŃă fiind evaluat

conform unor criterii prevăzute în Tratatul CE. În plus, evaluarea nivelului de

convergenŃă ia, de asemenea, în considerare integrarea pieŃelor, situaŃia şi evoluŃia

contului curent al balanŃei de plăŃi, precum şi evoluŃia costului unitar cu forŃa de

muncă şi a altor indici ai preŃurilor.

Provocarile de care depinde succesul EMU sunt consolidarea bugetara continua

si o mai buna coordonare a politicilor economice ale statelor membre, ConstituŃia

Europeană considerând aceste obiective ca un mijloc de imbunatatire a coordonarii

in zona euro intre statele membre.

Uniunea Europeană a întreprins eforturi susŃinute şi în direcŃia integrării

monetare a Ńărilor est-europene, eforturi care au căpătat amploare, în special, după

Tratatul de la Amsterdam (1998), care pune bazele creării unei zone monetare ERM

II (Exchange Rate Mechanism II) pentru Ńările candidate, integrarea monetară a Ńărilor

din centrul şi estul Europei implicând obligaŃia acestora de a adopta acquis-ul

comunitar al celei de a doua faze a UEM, ceea ce implică:

– garantarea independenŃei băncilor centrale;

– coordonarea politicilor economice (programe naŃionale de convergenŃă,

supraveghere multilaterală, procedura privind deficitele excesive etc.);

– aderarea la dispoziŃiile pertinente ale Pactului de stabilitate şi creştere .

Noile state membre vor renunŃa la orice finanŃare directă a deficitelor sectorului

public de către banca centrală şi la accesul privilegiat al autorităŃilor publice la

instituŃiile publice, şi totodată vor trebui să liberalizeze mişcările de capital, să

participe la mecanismul de schimb şi să evite variaŃiile excesive ale ratelor de

schimb.

În cadrul Uniunii Europene şi Monetare un rol fundamental îndeplineşte Sistemul

European al Băncilor Centrale (SEBC), care a început să funcŃioneze o dată cu

încetarea funcŃionalităŃii Institutului Monetar European, adică la sfârşitul etapei a doua

a UEM, componentele structurale ale acestuia fiind:

Page 16: Politici Si Institutii Financiar Bancare Europene-sinteza

16 din 73

Consiliul General, Consiliul Guvernatorilor, Directoratul, Băncile Centrale NaŃionale.

Potrivit prevederilor din Tratatul asupra Uniunii Europene, Sistemul European al

Băncilor Centrale este compus din:

– Banca Centrală Europeană (BCE);

– băncile centrale ale tuturor membre ale Uniunii Europene.

În acelaşi timp, Eurosistemul include Banca Centrală Europeană şi numai băncile

centrale naŃionale ale statelor membre ale Uniunii Europene care au adoptat moneda

euro, băncile centrale din Ńările care nu au adoptat moneda euro fiind membre ale

SEBC cu statut special, adică li se permite conducerea politicilor monetare naŃionale,

dar nu iau parte la adoptarea şi implementarea deciziilor în ceea ce priveşte politica

monetară unică pentru zona euro.

Obiectivul fundamental al Eurosistemului îl constituie menŃinerea stabilităŃii

preŃurilor, însă fără a afecta acest obiectiv, SEBC susŃine politicile economice

generale în Uniunea Europeană, acŃionând în conformitate cu principiul unei

economii de piaŃă cu concurenŃă liberă şi favorizând o alocare eficientă a resurselor.

Totodată, obiectivele principale ale SEBC sunt: definirea şi implementarea

politicii monetare unice în zona euro; conducerea operaŃiunilor de schimb valutar;

menŃinerea şi administrarea rezervelor valutare oficiale ale statelor membre;

promovarea unui sistem de plăŃi eficient.

Eurosistemul îşi propune să contribuie direct la coordonarea politicilor

autorităŃilor componente privind supravegherea prudenŃială a instituŃiilor de credit şi

asigurarea stabilităŃii sistemului financiar.

PiaŃa unică, eficientă şi integral operaŃională, a constituit o condiŃie fundamentală

pentru introducerea efectivă a monedei unice la 1 ianuarie 2002 şi, implicit, pentru

unificarea monetară europeană, această piaŃă facilitând accesul firmelor la

oportunităŃile comerciale de pe pieŃele Ńărilor partenere.

Succesul UEM, a Europei Monetare depinde de capacitatea de a transforma

zona euro într-o zonă monetară optimă, în cadrul căreia factorii de producŃie (capital,

muncă) sunt suficient de mobili pentru a realiza o ajustare în caz de şoc asimetric.

Page 17: Politici Si Institutii Financiar Bancare Europene-sinteza

17 din 73

O Ńară are mai multe avantaje din aderarea la o zonă monetară dacă economia

sa e bine integrată cu celelalte economii ale Ńărilor membre, gradul global de

integrare economică putându-se evalua dacă se ia în calcul integrarea pieŃelor

bunurilor, adică amploarea schimburilor şi integrarea pieŃelor factorilor, facilitatea cu

care se deplasează forŃa de muncă şi capitalul, aceasta depinzând de: mobilitatea

forŃei de muncă; similaritatea structurilor economice; diversificarea bunurilor;

concentrarea regională a industriilor; deschiderea economiei; federalismul fiscal.

CombinaŃia actuală din U.E. între o puternică mobilitate a capitalului şi o

mobilitate redusă a forŃei de muncă poate creşte şi mai mult costul de adaptare la

şocurile asimetrice, fără să se mai poată apela la modificarea cursului de schimb,

moneda unică nereuşind încă să influenŃeze o repartizare echitabilă a resurselor,

resursele bugetare şi fiscale nemodificându-şi esenŃial nici structura şi nici destinaŃia

după introducerea monedei unice.

În concluzie, euro a avut un impact foarte mare la nivel european şi mondial, dar

în privinŃa repartizării echitabile a resurselor moneda unică trebuie susŃinută printr-o

politică bugetară şi fiscală unice, care la rândul lor să fie impusă de instituŃiile politice

unice.

SituaŃia actuală arată că gradul de stabilizare în interiorul Uniunii Europene este

foarte departe de cel al altor sisteme federale existente sau a altor Ńări europene.

Integrarea financiară reprezintă o componentă importantă a politicii economice

generale a UE, aceasta fiind favorabilă implementării politicii monetare în cadrul

zonei euro, stabilitatea monetară fiind obiectivul primar al Eurosistemului.

Două beneficii economice, larg acceptate, ale integrării financiare sunt:

� mai buna împărŃire şi diversificare a riscurilor, care ajută la realizarea

condiŃiilor de optimalitate în zona monedei euro;

� extinderea potenŃialului pentru o ceştere economică mai înaltă, prin

faptul că integrarea financiară este un factor cheie în dezvoltarea sistemelor

financiare, aceasta consolidând potenŃialul de creştere economică.

Page 18: Politici Si Institutii Financiar Bancare Europene-sinteza

18 din 73

Mai mult, integrarea sistemului financiar este foarte relevantă pentru BCE în

scopul menŃinerii stabilităŃii financiare, trebuind subliniată importanŃa procesului de

orientare a pieŃei pentru integrarea financiară, responsabilitatea Eurosistemului

constând în crearea cadrului prin care participanŃii potenŃiali pe pieŃe sunt supuşi unor

reguli unice, având acces similar la instrumentele sau serviciile financiare şi fiind

trataŃi egal ca operatori pe piaŃă, oportunităŃile astfel create fiind exploatate prin

forŃele pieŃei.

IV. Reglementarea şi institu Ńionalizarea configura Ńiei UEM

Globalizarea este o reŃea constitutivă a lumii, bazată pe descentralizarea (pe

relaŃia global-regional-local) administrării puterilor pe glob ( economice, politice,

militare, culturale, ştiinŃifice etc), având coerenŃă decizională în rezolvarea

problemelor globale, pentru a asigura coeziunea societăŃii globale.

Principiul ordonator al lumii globale este competiŃia, abordarea economiei

putându-se realiza în conform a două modele: modelul preglobal şi modelul global.

Economia globală tinde spre adoptarea de reguli instituŃionale ale jocului

concurenŃial, fiind reglementată în scopul combinării dimensiunii publice de proporŃii

optime, cu dimensiunea privată, fiind o economie constituită pe relaŃia partenerială

public-privat, devenind o economie predictibilă .

Modelul european de regionalizare, de integrare regională, reprezintă o formă

model de operaŃionalizare instituŃională şi funcŃională a globalizării, realizat printr-un

proces de constructivism reglementativ şi instituŃional, evolutiv, pe traseul Roma-

Maastricht, Amsterdam, caracterizat în prezent, în domeniul economic, prin patru

componente: obiectivele economice; mijloace (piaŃa comună, armonizarea politiciilor şi

activităŃilor economice); principii cheie: nediscriminare, subsidiaritate, preŃuri stabile,

etc; cadrul instituŃional.

Cadrul instituŃional al modelului economic european de integrare impune

următoarele elemente distinctive: instituŃii comune, control juridic suprem, Comisia

Page 19: Politici Si Institutii Financiar Bancare Europene-sinteza

19 din 73

Europeană-gardian al Tratatului, bugetul UE, reguli privind adoptarea deciziilor,

Consiliul European, vot prin majoritate calificată pentru măsuri vizând piaŃa internă,

rol mai mare acordat Parlamentului European, Banca Centrală Europeană.

Tratatul de la Maastricht este considerat oficial ca fiind Tratatul privind Uniunea

Europeană, el cuprinzând o serie de dispoziŃii generale prin care se stabileşte

funcŃionarea Uniunii, conform principiilor fundamentale (subsidiaritate, aquisul

comunitar, cetăŃenia uniunii), pe trei piloni: Comunitatea Europeană; politica externă

şi de securitate comună; cooperarea în domeniul justiŃiei şi afacerilor interne.

Prin tratatul de la Amsterdam (1997-1999) sensul pilonilor a fost modificat, iar

Tratatul de la Nisa, rectificat în 2003, efectuează schimbări majore în reglementările

privind procesul de decizie, prin extiderea procedurii de codecizie, proces de

extindere ce are în vedere o UE cu 27 de membrii, dezvoltarea capacităŃii militare a

UE, elaborarea DeclaraŃiei asupra viitorului UE.

CostituŃia Europeană adoptată prin consens la Salonic, în 2003, conŃine trei

puncte principale: apropierea cetăŃenilor de proiectul european şi de instituŃiile

europene; structura vieŃii politice şi a spaŃiului politic european într-o Europă extinsă;

transformarea a Uniunii într-un factor de stabilitate şi un punct de referinŃă în noua

ordine mondială.

În doctrină se disting două categorii esenŃiale de izvoare ale dreptului comunitar:

izvoare primare (originare) şi izvoare secundare (derivate).

Izvoarele originare (primare) includ actele juridice fundamentale ale dreptului

comunitar, formate din tratate constitutive şi reglementări majore de decizie.

Izvoarele secundare (derivate) cuprind, în mod obişnuit, actele adoptate de

către instituŃiile comunitare în scopul aplicării prevederilor Tratatului, precum

regulamente, directive, decizii.

Principiile generale ale dreptului, ca izvoare juridice, se impun, în mod

deosebit, datorită caracterului de noutate a dreptului comunitar, putându-se distinge

trei categorii de principii: principii juridice obligatorii, reguli de reglementare comune

legislaŃiei statelor membre, reguli generale inerente ordinii juridice comunitare.

Page 20: Politici Si Institutii Financiar Bancare Europene-sinteza

20 din 73

Comunitatea Europeană a instituit o ordine de drept autonomă, care este

“expresia unei conştiinŃe deosebite a valorilor, impregnate de o comunitate legislativă

europeană”, promovând prioritatea dreptului comunitar şi principiul efectului direct (

toate principiile comunitare au efect direct asupra relaŃiilor juridice dintre cetăŃean şi

autorutăŃile comunitare)

Tratatele constitutive de la Roma sunt acorduri interstatale, executate însă de

instituŃii supranaŃionale, punerea în aplicare a tratatelor nefiind lăsată la discreŃia

statelor semnatare (cum este cazul în dreptul internaŃional general), ci este

încredinŃată unor instituŃii comunitare, care funcŃionează după principiile dreptului

comunitar, construcŃia europeană fiind un proces de uniune politică în curs de

desfăşurare, care se realizează prin autolimitarea progresivă a suveranităŃii naŃionale

a statelor membre.

Dreptul comunitar cuprinde noi principii de drept, care asigură legitimitatea şi

autonomia instituŃiilor europene, conform Tratatului CEE , dreptul comunitar bazându-

se pe următoarele principii: reglementarea având un efect general-obligatoriu,

directiva comunitară , care este o lege-cadru obligând orice stat membru în ce

priveşte rezultatele, decizia este obligatorie, recomandările, avizele şi rezoluŃiile

Consiliului de Miniştri, care nu au valoare constrângătoare.

JurisprudenŃa este un rezultat al CurŃii de JustiŃie, componenă a UE vizând

aplicarea dreptul comunitar şi asigurarea unei interpretări uniforme a acestuia, care

să se impună jurisdicŃiilor naŃionale, în acest sens se bazeză pe trei principii:

principiul aplicării imediate; principiul aplicării directe; principiul primatului.

ConfiguraŃia actuală a Uniunii Europene este rezultatul unei evoluŃii

spectaculoase, pe parcursul integrării, fiind propuse mai multe metode de integrare

instituŃională, şi anume: metoda parteneriatului a lui Monnet. metoda negocierii

colective a lui De Gaulle, metoda co-opŃiunii sau a Actului Unic. metoda

consensuală, a deciziei prin consens.

CetăŃenia europeană este esenŃialmente distinctă de cea naŃională, pe care,

conform formulării Tratatului de la Amsterdam, o „completează … şi n-o înlocuieşte”,

Page 21: Politici Si Institutii Financiar Bancare Europene-sinteza

21 din 73

conferind cetăŃeanului europeam dreptul de liberă circulaŃie şi de şedere, iar pe de

altă parte, consacră noi drepturi, drepturi politice (dreptul de a alege şi de a fi ales la

alegerile europene şi la cele municipale), şi de protecŃie (protecŃia diplomatică şi

consulară, dreptul de petiŃionare, plângerea adresata mediatorului, dreptul de

comunicare cu instituŃiile), asociată acestor libertăŃi ale cetăŃenului fiind reglementată

libertatea de circulaŃie a mărfurilor, serviciilor, capitalurilor şi plăŃilor.

Componentă a reglementării instituŃionale, politicile comunitare cuprind trei

segmente: politicile comunitare comune, politicile externe comune, politica

comunitară, care a căpătat importanŃă după crearea UEM şi introducerea euro.

Carta drepturilor fundamentale ale Uniunii Europene constituie documentul de

referinŃă în evoluŃia constituŃională actuală a ComunităŃii Europene, aceasta

cuprinzând şapte capitole, referitoare la drepturile şi libertăŃile esenŃiale, unele

drepturi fiind o inovaŃie proprie Cartei, drepturile fundamentale acordate cetăŃenilor

Uniunii şi drepturile de natură procesuală recunoscute de Pactul internaŃional asupra

drepturilor civile şi politice.

ConfiguraŃia instituŃională actuală a fost introdusă de fapt de Tratatul de la

Maastricht (1992) care a promovat un cadru juridic unic pentru cele trei comunităŃi

europene, (CECO, CEE şi Euratom), adăugând în plus încă doi piloni importanŃi

pentru suveranitatea statelor membre, respectiv securitatea comună şi politicile

interne şi justiŃia.

Sistemul instituŃional comunitar actual cuprinde:

� instituŃii fundamantale (Parlamentul European, Consiliulu – Consiliul de

Miniştri Uniunii Europene, Comisia Europeană, Curtea de justiŃie a UE);

� organisme financiare (Banca Centrală Europeană, Banca Europeană de

InvestiŃii, Fondul European de InvestiŃii);

� organisme consultative (Curtea Europenaă de Conturi, Comitetul

Economic şi Social şi Comitetul regiunilor);

� organisme interinstituŃionale (Oficiul pentru publicaŃii oficiale şi Biroul

pentru selecŃia personalului, Ombudsmanul );

Page 22: Politici Si Institutii Financiar Bancare Europene-sinteza

22 din 73

� organisme descentralizate, numite şi agenŃii.

Din punct de vedere juridic, abordarea sistemului instituŃional

comunitar european

este mult mai simplă, fiind concepută pe două paliere: pe primul palier, se află

instituŃiile fundamentale ale UE, lor fiindu-le rezervate funcŃii legislative, executive

şi judecătoreşti, pe al doilea palier, regîsimdu-se “celelalte”, instituŃiile specializate

(gen Banca Centrală Europeană şi Banca Europeană de InvestiŃii), sau cele cu rol

consultativ (Comitetul Economic şi Social şi Comitetul Regiunilor), de importanŃă

mai redusă din punct de vedere juridic.

Reforma instituŃională constituie obiectivul central al Tratatului de la Nisa, care şi-

a propus să asigure flexibilitatea procesului decizional prin cele trei proceduri: regula

unanimităŃii; majoritatea calificată; majoritatea simplă pentru deciziile de procedură.

Noua arhitectură constituŃională, conform Tratatului de la Nisaa, include: definiŃia

şi obiectivele Uniunii; cetăŃenia Uniunii şi drepturile fundamentale; competenŃele şi

acŃiunile Uniunii; instituŃiile Uniunii, creându-se Congresul Popoarelor Europei;

exercitarea competenŃelor şi acŃiunilor Uniunii (instrumente, proceduri politicile,

finanŃele Uniunii etc.

Dacă în privinŃa entităŃii statale, a guvernului propriu, părerile sunt diverse ( un

nou tip de stat confederal sau federal, entitate de tip supranaŃional, stat reŃea, entitate

de tip neierarhic), nu se poate nega, însă, existenŃa unui sistem de guvernare

specific, a unei guvernanŃe comunitare specifice unei entităŃi sau comunităŃi

economice supranaŃionale şi care se bazeză pe prevederile tratatelor. Comisia

Europeană a acceptat, ca punct de plecare, sistemul de guvernare multinivel,

referindu-se la guvernanŃa comunitară îndeosebi prin prisma metodei comunitare, în

cadrul căreia între cele trei instituŃii decizionale fundamentale, Comisia Europeană,

Consiliul de Miniştrii şi Parlamentul European există o întrepătrundere şi un transfer

de atribute legislative, de reprezentativitate şi executive specifice sistemului

european.

Page 23: Politici Si Institutii Financiar Bancare Europene-sinteza

23 din 73

V. Institu Ńiile fundamentale ale UEM

Statele membre ale Uniunii Europene au delegat o parte dintre puterile lor

acesteia, astfel încât în domenii specifice, de interes comun, deciziile sunt luate la

nivel european, de către instituŃiile europene.

Principalele trei instituŃii decizionale sunt: Parlamentul European (care reprezintă

cetăŃenii UE şi este ales direct de către aceştia), Consiliul Uniunii Europene

(reprezentând Statele Membre) şi Comisia Europeană (care urmăreşte interesele

Uniunii Europene). Acest “triunghi instituŃional” elaborează politici şi adoptă acte

(regulamente, directive, decizii) care sunt aplicate pe tot teritoriul UE. Aplicarea

normelor UE este supravegheată de către Curtea de JustiŃie a ComunităŃilor

Europene, iar partea financiară a activităŃilor este verificată de către Curtea de

Conturi Europeană. Pe lângă instituŃii, UE include o serie de organisme specializate,

cu rol financiar, consultativ etc.

InstituŃiile fundamentale ale Uniunii Europene supreme sunt :

Parlamentul European, rezultat al fuziunii Adunărilor Parlamentare ale CECO,

CEE şi CEEA, prin ConvenŃia din 25 martie 1957. Parlamentul european este aşa-

numita cameră a reprezentanŃilor cetăŃenilor UE, în timp ce Consiliul Uniunii Europene

este organismul reprezentativ al statelor UE.

S-a decis că numărul maxim de parlamentari europeni trebuie fixat la 732, cu un

prag minim de 5 şi respectiv maxim de 99 de deputaŃi pentru fiecare stat membru.

Parlamentul European îndeplineşte trei funcŃii principale:

1. deŃine, împreună cu Consiliul UE, puterea legislativă: orice lege

comunitară este nulă fără consultarea Parlamentului;

2. realizează, împreună cu Consiliul UE, procesul bugetar: anual, în

luna decembrie, votează bugetul Uniunii (existând şi posibilitatea respingerii

acestuia), bugetul devenind definitiv abia după semnarea sa de către

preşedintele Parlamentului European;

3. controlul (politic) democratic asupra executivului (Comisia Europeană) şi

Page 24: Politici Si Institutii Financiar Bancare Europene-sinteza

24 din 73

asupra întregii activităŃi instituŃionale comunitare.

Organele de conducere ale Parlamentului sunt: preşedintele Parlamentului,

biroul, conferinŃa PreşedinŃilor delegaŃiilor. Format din Preşedintele Parlamentului şi

preşedinŃii grupurilor politice, biroul pregăteşte calendarul şi ordinea de zi a

sesiunilor şi fixează competenŃele comisiilor parlamentare.

Pentru organizarea activităŃilor sale, Parlamentul European dispune de un

Secretariat General, condus de un secretar general, având în subordine

aproximativ 3.500 de funcŃionari (din care o treime translatori).

Activitatea curentă, pentru pregătirea sesiunilor plenare, se desfăşoară pe

comisii parlamentare, care acoperă toate domeniile de activitate ale Uniunii, dintre

acestea, 17 comisii fiind dedicate politicilor interne, iar trei politicii interne.

Consiliul Uniunii Europene sau Consiliul de Miniştri reprezintă, prin puterile

conferite de tratatele europene în materie decizională, „executivul” în UE, dar

rolul său este important şi pe linie legislativă, fiind principalul organism

decizional al UE.

Consiliul este format din câte un reprezentant guvernamental (membru al

guvernului – ministru sau secretar de stat) al fiecărui stat membru, abilitat să angajeze

prin semnătura sa răspunderea guvernului, în cazuri excepŃionale, reprezentarea

putându-se face printr-un funcŃionar cu rang înalt.

Cu toate configuraŃiilor instituŃionale pe deomenii, Consiliul rămâne o singură

instituŃie, în total, existând 9 configuraŃii diferite ale Consiliului,

PreşedenŃia Consiliului UE este asigurată pe rând de către fiecare stat membru,

prin rotaŃie, câte şase luni, cu schimbare la 1 ianuarie şi 1 iulie, într-o ordine

prestabilită, în succesiunea statelor la conducerea Consiliului UE avându-se în

vedere principiul alternanŃei între statele mari şi mici, iar pentru asigurarea

continuităŃii s-a constituit o “troikă”, formată, pe lângă reprezentantul statului care

asigură preşedenŃia în acel moment, dintr-un reprezentant al statului care a deŃinut

preşedenŃia şi un reprezentant al statului care va prelua preşedenŃia.

În cadrul Consiliului UE deciziile se iau pe baza votului majorităŃii, însă ca o

Page 25: Politici Si Institutii Financiar Bancare Europene-sinteza

25 din 73

excepŃie de la regula majorităŃii, în prezent se aplică regula unanimităŃii de

voturi, în probleme foarte importante (foarte sensibile).

Consiliul UE are următoarele atribuŃii: pe linie legislativă, alături de Parlamentul

European; coordonarea politicilor economice ale statelor membre (vizând în principal

ECOFIN); pe linie bugetară, aprobarea bugetului comunitar, împreună cu Parlamentul

European; dezvoltarea Politicii europene de securitate comună (PESC), pe baza

direcŃiilor trasate de Consiliul European (al doilea pilon al UE); coordonarea

cooperării în domeniul JustiŃie şi Afaceri Interne (al treilea pilon al UE).

Consiliul European este o structură interguvernamentală creată în decembrie

1974, prin voinŃa şefilor de state sau de guverne (preşedinŃii şi/sau prim-miniştrii) din

Ńările Uniunii Europene, care au hotărât să se întâlnească cu regularitate (de cel puŃin

două ori pe an, în Ńara care deŃine, la acel moment, preşedinŃia - semestrială a -

UE), dar întâlnirile lor informale datează din 1969. Deşi Consiliul European nu a fost

prevăzut în tratatele institutive ale ComunităŃilor Europene (CECO, CEE, CEEA),

rolul său a crescut treptat, ajungând să reprezinte astăzi una din instituŃiile

fundamentale ale Uniunii Europene.

Aceste întâlniri la cel mai înalt nivel – numite şi summit-uri – permit abordarea

unor probleme sensibile, care presupun acorduri politice şi pot conduce la

deblocarea unor situaŃii litigioase. Iată, de exemplu, două decizii luate cu ocazia

întâlnirilor în cadrul Consiliul European: în iulie 1978, la Bremen, sunt puse

bazele Sistemului Monetar European; în decembrie 1995, la Madrid, se hotărăşte

scenariul de trecere la moneda unică, euro.

Consiliul Europei nu face parte dintre instituŃiile comunitare, dar este în

prezent unul dintre cele mai importante organisme europene, rolul său fi ind, în

principal, consultativ, vizând respectarea şi promovarea drepturilor şi libertăŃilor

individuale şi al consolidării democraŃiei pluraliste.

Consiliul Europei, cu sediul la Strasbourg, a luat naştere la 4 Mai 1949 şi

reuneşte toate statele Uniunii Europene şi alte state din Centrul şi Estul Europei.

Page 26: Politici Si Institutii Financiar Bancare Europene-sinteza

26 din 73

Aşadar nu are nici o legătură cu Uniunea Europeană şi este diferit de Consiliul

European sau de Consiliul Uniunii Europene.

Consiliul Europei are două dimensiuni: una federalistă, reprezentată de

Adunarea Parlamentară, alcatuită din parlamentari proveniŃi din parlamentele

naŃionale, şi cealaltă, interguvernamentală, întruchipată de Comitetul Miniştrilor,

alcătuit din miniştrii de externe ai statelor membre. Astfel, în componenŃa Consiliului

Europei intră următoarele trei instituŃii : Adunarea Parlamentară, Consiliul de Miniştri

(de externe), Congresul AutorităŃilor Locale şi Regionale.

Comisia Europeană este unul din principalele organisme instituŃionale

comunitare, care se regăsea în Tratatul de la Paris (în CECO) sub denumirea de

Înalta Autoritate, iar din 1958 până la Actul Unic European din 1987 s-a numit

Comisia Comunitară Europeană.

Comisia reprezintă organul executiv al Uniunii Europene, fiind formată în prezent

din 25 de membri (numiŃi comisari), independenŃi de guvern, cu mandat pe cinci ani,

odată cu aderarea României şi Bulgariei, printr-o decizie unanimă a Consiliului

Uniunii Europene, s-a stabilit numărul maxim de comisari (care trebuie să fie sub 27)

şi s-a pus la punct un sistem de alegere prin rotaŃie a naŃionalităŃii comisarilor,

echitabil pentru toate Ńările.

Comisia, ca instituŃie, este compusă din 36 departamente, 23 de direcŃii generale

şi 13 de servicii specializate, lucrările Comisiei fiind coordonate de un Secretariat

General.

Preşedintele Comisiei este ales de Consiliul European şi confirmat de

Parlamentul European printr-un vot de investitură.

Ca organ executiv al UE, puterile Comisiei se referă la următoarele categorii

de probleme: funcŃia de supraveghere legislativă ; funcŃia de iniŃiativă legislativă;

funcŃia de execuŃie ; funcŃia de decizie ; funcŃia de reprezentare.

Curtea de JustiŃie a Uniunii Europene este compusă din 25 judecători şi opt

avocaŃi generali, numiŃi de comun acord de statele membre pentru un mandat de

şase ani.

Page 27: Politici Si Institutii Financiar Bancare Europene-sinteza

27 din 73

AtribuŃiile fundamentale ale CurŃii de JustiŃie pot fi separate pe trei mari

direcŃii: controlul respectării dreptului comunitar; interpretarea legislaŃiei comunitare ;

dezvoltarea legislaŃiei comunitare, sentinŃele date de Curtea de JustiŃie prevalând

asupra celor pronunŃate de instanŃele naŃionale.

Tipurile de acŃiuni în faŃa CurŃii de JustiŃie a ComunităŃilor sunt următoarele:

• acŃiune în constatarea neîndeplinirii obligaŃiilor de către un stat membru;

• acŃiune în anulare, destinată anulării unui act al unei instituŃii a Uniunii

Europene;

• acŃiune referitoare la abŃinerea instituŃiilor comunitare de a acŃiona;

• acŃiune pentru pronunŃarea unei hotărâri preliminare asupra validităŃii unui

act comunitar;

• acŃiune în răspundere, pentru repararea daunelor efectuate de către

organe sau agenŃii.

Aplicarea principiului celerităŃii (rapidităŃii) în soluŃionarea cauzelor înfăŃişate

CurŃii, în condiŃiile creşterii substanŃiale a numărului acŃiunilor supuse judecăŃii

sale, a determinat în anul 1989 crearea Tribunalului de primă instanŃă, ca organism

asociat CurŃii de JustiŃie, care să se ocupe de cazurile de mai mică importanŃă.

Curtea europeană de conturi, având ca misiune de a asigura auditul independent

asupra modului de formare şi de utilizare a fondurilor Uniunii Europene şi de a evalua,

astfel, modul în care instituŃiile europene îşi îndeplinesc aceste atribuŃii, cu dublul scop

de a îmbunătăŃi gestionarea resurselor financiare şi de a informa cetăŃenii Uniunii

Europene cu privire la utilizarea fondurilor publice de către autorităŃile cu

responsabilităŃi de gestiune. Curtea de Conturi nu are prerogative jurisdicŃionale, iar în

cazul în care auditorii descoperă nereguli, inclusiv fraudă, Oficiul European de Luptă

împotriva Fraudei este informat în legatură cu acestea .

Curtea Europeană de Conturi este formată din 15 membri, câte unul din fiecare

stat membru, numiŃi pe o perioadă de 6 ani (cu posibilitatea de reînnoire a

mandatului) de către Consiliul Uniunii Europene prin vot în unanimitate, în urma

consultării Parlamentului European.

Page 28: Politici Si Institutii Financiar Bancare Europene-sinteza

28 din 73

Preşedintele CurŃii de Conturi este ales de către membrii acesteia pentru o

durată de trei ani.

Comitetul Economic şi Social European este organismul consultativ european în

cadrul căruia sunt reprezentate diverse categorii de activităŃi economice şi sociale,

fiind o punte între Uniune şi cetăŃenii săi, promovând o societate participativă,

incluzivă şi mai democratică.

Are şi rolul de a identifica lacunele şi obstacolele din funcŃionarea pieŃei interne

şi de a propune soluŃii, fiind o punte de legătură către Consiliile Economice şi Sociale

ale statelor membre, candidate sau terŃe.

Comitetul regiunilor este o instituŃie consultativă şi de reprezentare a

colectivităŃilor locale şi regionale ale Uniunii Europene, care pot astfel participa la

elaborarea politicilor comunitare, activitatea Comitetului Regiunilor desfîşutându-se în

şase comisii permanente.

Comisia Europeană şi Consiliul Uniunii Europene au obligaŃia de a consulta

Comitetul Regiunilor în următoarele domenii de competenŃa colectivităŃilor locale şi

regionale: educaŃia şi tineretul, cultura, sănătatea publică, reŃele transeuropene de

transport, telecomunicaŃii şi energie, politica regională.

Ombudsmanul european are misiunea de a primi plângeri de la cetăŃeni,

societăŃi comerciale şi instituŃii de pe teritoriul UE, în urma cărora examinează

cazurile de administrare defectuoasă (de ex. practici inechitabile, discriminare, abuz

de putere, absenŃa informaŃiilor sau refuzul de a le furniza, întârzireri nejustificate),

având deci atribuŃii de anchetă.

În cadrul UE şi pe lângă instituŃiile fundamentale ale acesteia funcŃiona un număr

de autorităŃi, agenŃŃi şi oficii cu atribuŃii în diverse domenii, precum protecŃia datelor,

publicaŃii oficiale, şcoala de administrare europeană, controlul pescuitului, de mediu

etc.

VI. Banca Central ă European ă

Page 29: Politici Si Institutii Financiar Bancare Europene-sinteza

29 din 73

În cadrul UEM s-au creat două zone monetare :

a) Eurosistemul, care cuprinde statele în care circulă euro ;

b) SEBC, care cuprinde Eurosistemul şi se extinde pe teritoriul tuturor

statelor membre ale Uniunii Euroepene.

Misiunea fundamentală a Eurosistemului constă în patru atribute :

o definirea şi promovarea politicii monetare în zona euro ;

o conducerea politicii valutare în zona euro ;

o definirea şi gestionarea rezervelor valutare ale statelor membre ;

o asigurarea bunei funcŃionări a sistemului de plăŃi.

Mai mult, Eurosistemul contribuie la buna conduită a politicilor promovate de

către autorităŃile competente referitor la controlul prudenŃial al instituŃiilor de credit şi

la stabilitatea sistemului financiar.

Sistemul European al băncilor centrale (SEBC) este compus din Banca Central

Europeana (BCE) si Bancile Centrale ale statelor membre si este condusa de

organismele BCE, functiile sale fiind:

� definirea si executia politicii monetare a Comunitatii, cu obiectivul

principal de a mentine stabilitatea preturilor;

� detinerea si gestionarea rezervelor oficiale de devize ale statelor membre

si realizarea de operatii in devize;

� promovarea unei bune functionări a sistemelor de plati;

� contribuie la buna gestionare a politicilor autoritatilor competente in ceea

ce priveste supravegherea prudenŃială a entitatilor de credit si la stabilitatea

sistemului financiar.

RelaŃiile SEBC cu celelalte organisme ale UE vizeză rapoarte şi audiŃii, acorduri

şi statut de observator, participări informale (fără titlu formal).

Rolul Comitetului econmic şi financiar, care nu este un organism al SEBC, dar

are o funcŃie importantă în politica monetară a UE, contribuind la pregătirea lucrărilor

Consiliului ECOFIN şi organizând mişcările de capiatal.

Page 30: Politici Si Institutii Financiar Bancare Europene-sinteza

30 din 73

Banca Centrală Europeană (BCE) este banca centrală a UE, fiind însărcinată cu

stabilirea marilor orienări ale politicii monetare a zonei euro şi adoptarea deciziilor

necesare pentru realizarea acestei politici.

Banca Centrală Europeană este succesoarea Institutului Monetar European,

înfiinŃat prin Trtatul de la Maastricht pentru pregătirea realizării unei bănci centrale

transnaŃionale şi a unei politici monetare comune.

Rata de refinanŃare a BCE reprezintă rata directoare a UEM, fiind de 4% din

2007, alte două rate directoare fiind rata remunerării depozitelor şi rata împrumutului

marginal.

Banca Centrală Europeană trebuie analizată prin prisma a două caracteristici de

bază: este o bancă centrală şi o instituŃie supranaŃională.

Este bancă centrală deoarece:

� administrează începând cu 1 ianuarie 1999 sistemul monetar in euro;

� joacă un rol important în conducerea politicilor economice;

� se poate implica în menŃinerea stabilităŃii preŃurilor şi a resurselor umane.

Este instituŃie supranaŃională pentru că:

� organizează relaŃiile monetare între mai multe Ńări cum a făcut şi Sistemul

Monetar European (SME) lansat în 1979 şi care a supravieŃuit până la apariŃia euro;

� este banca centrală a statelor membre ale Uniunea Europeană;

� este instanŃă federală în UE.

BCE are drept exclusiv de a autoriza emisiunea de bilete de banca in

Comunitate, BCE si bancile centrale nationale putând emite bilete care vor fi unicele

bancnote legale in cadrul Comunitatii, statele membre emiŃând moneda metalica,

volumul emisiei trebuind sa fie aprobat de BCE.

Banca Centrală Europeană, înfiinŃaŃă la 1 iunie 1998, devine operaŃională la 1

ianuarie 1999, având sediul la Frankfurt, are următoarele structuri:

Consiliul guvernatorilor reprezintă organ de decizie suprem, şi are în alcătuirea

sa membrii ai Băncilor Centrale NaŃionale care aparŃin Eurosistemului, având

următoarele responsabilităŃi: defineşte politica monetară a Eurosistemului; ia deciziile

Page 31: Politici Si Institutii Financiar Bancare Europene-sinteza

31 din 73

privind obiectivele monetare intermediare şi a aprovi-zionărilor în rezerve a

Eurosistemului; decide recursul la alte metode operaŃionale de control monetar;

reglementează limita rezervelor obligatorii; autorizează emisiunea de bilete de bancă

în euro şi a volumului acesteia; decide asupre regulilor contabile şi de informaŃii ale

operaŃiunilor Băncilor Centrale NaŃionale; adoptă regulamentul interior al BCE şi a

organelor de decizie.

Consiliul este compus din membrii Comitetului Executiv si guvernatorii Bancilor

Centrale Nationale, adoptând orientari si decizii necesare pentru a garanta

indeplinirea functiilor atribuite SEBC, acest consiliu formulînd totodată politica

monetara a comunitatii.

Comitetul Director se compune din preşedinte, vice-preşedinte şi alŃi patru

membrii, care sunt aleşi pe un mandat de opt ani şi care nu se poate reînnoi, având

următoarele responsabilităŃi: pune în practică politica monetară adoptată de Consiliul

guvernatorilor; transmite instrucŃiuni necesare Băncilor Centrale NaŃionale;

pregăteşte întrunirea Consiliului guvernatorilor; are responsabilitatea afacerilor

curente a BCE.

Consiliul general este compus din preşedinte şi vicepreşedinte, guvernatorii BCN

din zona euro şi guvernatorii BCN din restul uniunii, adică statele membre care nu au

adoptat încă euro, beneficiind de derogări. Acesta execută misiunea pe care BCE a

preluat-o de la Institutul Monetar European (IME) şi care, trebuie să fie îndeplinită pe

parcursul fazei III a formării UEM . Consiliul general contribuie, de asemenea funcŃiile

consultative ale BCE, colectarea informaŃiilor statistice, eleborarea rapoartelor anuale

ale BCE, formularea regulilor necesare normalizării procedurilor contabile şi

declaraŃiilor referitoare la operaŃiile BCE etc.

Atât BCE cat si bancile centrale nationale isi mentin independenta Bancile

Centrale Nationale, fiind prezente in Consiliul Guvernatorilor al BCE, având un rol

important in instrumentarea actiunilor politicilor monetare. In cazul altor functii, cum ar

fi detinerea si gestiunea de rezerve, sistemul de plati, emiterea de bancnote, etc.

BCN isi mentin compatibilitatea cu directiile date de catre Consiliul Guvernatorilor al

Page 32: Politici Si Institutii Financiar Bancare Europene-sinteza

32 din 73

BCE, dezvoltând si ele functii de supraveghere ale entitatilor de credit si gestiune a

Trezoreriei Administratiilor Publice, fara ca asta sa implice finantare privilegiata.

Principiile generale ale constituirii, organizării şi funcŃionării BCE sunt:

• federalismul reprezintă sistemul SEBC, care este un sistem de tip federal

unde deciziile sunt luate în mod colegial şi central în cadrul Băncii Centrale

Europene;

• independenŃa, SEBC fiind independent faŃă de puterea politică;

• obiectivul îl reprezintă de stabilitate a preŃurilor;

• subsidiaritatea, care determină metoda de repartiŃie a competenŃelor între

Uniunea Euroepană şi statele membre;

• transparenŃa, dedusă din independenŃă şi conferă SEBC obligaŃia de

transparenŃă vis-a-vis de statele membre;

• responsabilitatea în a atinge obiectivele de stabilitate a preŃurilor pe care

Tratatul le-a fixat;

• cooperarea în sânul Uniunii Europene;

• comunicarea spre exterior a Băncii Centrale Europene.

BCE este un organ independent de celelalte instituŃii europene şi de guvernele

statelor membre, în exercitatrea misiunilor referitoare la Eurosistem nici BCE, nici

BCN şi nici un alt membru al organelor lor de decizie nu pot solicita şi nici accepta

instrucŃiuni de la un organ exterior, pentru garantarea acestei independenŃe şi a unei

anumite stabilităŃi, statul SEBC prevede :

• un mandat reînnoibil pe cel puŃi 5 ani pentru guvernatorii BCN ;

• un mandat nereînnoibil pe durata de 8 ani pentru membrii Comitetului

Director ;

• un guvernator nu poate fi revocat decât în cazul unei incapacităŃi sau unei

fapte grave.

Dacă băncile centarle sunt independente în majoritatea Ńărilor, se constată că

guvernele naŃionale tind să exercite presiuni asupra deciziilor acestora, în cida

independenŃei totale de care se bucură BCE, şi acesta deoerece adesea deciziile

Page 33: Politici Si Institutii Financiar Bancare Europene-sinteza

33 din 73

băncilor centrale eludează orice control naŃional, răspunzând numai la comenzle

BCE.

SituaŃia economică în zona euro s-a înrăutăŃit în perioada 2005-2008, şi la

aceasta a contribuit şi deciziile eronate ale BCE, trei erori fiind mai evidente:

� riscul inflaŃiei a fost mai puternic decât riscul încetinirii economiei;

� inflaŃia europeană s-a aprins sub efectul creşterii preŃurilor materiilor

prime;

� salariile au progresat într-un ritm alamant .

Eliminarea acestor erori reclamă îndeplinirea, de către BCE, a două deziderate:

� rata dobânzii şi cursul de schimb trebuie mobilizate împreună, coerent şi

adecvat pentru a lupta contra inflaŃiei;

� independeŃa BCE trebuie să fie absolută în domeniul monetar, însă ea

nu trebuie să intervină în politica socială.

SituaŃia actuală arată clar responsabilitatea BCE în condiŃiile preocupărilor

insuficiente ale guvernelor faŃă de economiile lor, însă confrutată cu posibilitatea unei

crize grave, BCE se rezumă, pe plan monetar, la ameninŃarea că banca centrală va

lăsa problematica pieŃelor publice sindicatelor, şi deci salariaŃilor care vor face

presiuni asupra bugetelor, dereglând finanŃele publice naŃionale.

VII. Institu Ńiile financiare ale UEM

Banca European ă de Reconstruc Ńie şi Dezvoltare

Banca Europeana pentru Reconstructie si Dezvoltare (BERD) a fost înfiintata în

1991, în scopul sustinerii dezvoltarii sectorului privat într-un mediu democratic, în

tarile foste comuniste.

Astazi, BERD utilizeaza toate instrumentele financiare si investitionale de care

dispune pentru a sustine construirea economiilor de piata si a democratiilor în 28 de

tari din Europa Centrala pâna în Asia Centrala, fiind cel mai mare investitor

institutional în regiune si mobilizând investitii straine directe semnificative, pe plânga

propriile finantari.

Page 34: Politici Si Institutii Financiar Bancare Europene-sinteza

34 din 73

Prin investitiile sale, BERD promoveaza reformele structurale si sectoriale,

competitia, privatizarea, institutii financiare si sisteme juridice mai puternice,

dezvoltarea infrastructurii pentru sustinerea sectorului privat si guvernarea

corporativa eficienta. BERD promoveaza co-finantarea si investitiile straine directe,

mobilizeaza capital intern si ofera asistenta tehnica.

În operaŃiunile de creditare BERD nu încearcă să exercite, prin investiŃii, controlul

asupra întreprinderilor şi nu îşi asumă responsa bilitatea în conducerea acestora.

Distributia protofoliului de investiŃii al BERD este larga, neexistand un sector

dominant: infrastructura 33 %, institutii financiare 30 %, industrie generala 14 %,

industrii specializate 12 % si energie 12%. Rata de utilizare este de 69 %, procentul

de participatii la capital social si respectiv cel al datoriilor reprezinta 26 % si 74 %.

BERD este deŃinută de 61 de Ńări şi de două instituŃii interguvernamentale, şi cu

toate că acŃionarii săi aparŃin sectorului de stat, BERD investeşte mai ales în sectorul

privat, de regulă împreună cu alŃi parteneri comerciali oferind finanŃări de proiecte

pentru bănci, întreprinderi industriale şi comerciale, adresându-se atât noilor iniŃiative

cât şi companiilor deja existente, colaborând cu societăŃi din sectorul public pentru a

sprijini privatizarea acestora, restructurarea întreprinderilor de stat şi îmbunătăŃirea

serviciilor municipale sau comunale.

Pentru a fi admisibil pentru o finanŃare, proiectul trebuie să satisfacă urmatoarele

condiŃii:

• să fie situat într-una din Ńările în care BERD operează;

• să aibă bune perspective comerciale;

• să aibă un aport de capital în numerar sau în natura din partea

sponsorului proiectului;

• să fie util pentru economia locală şi pentru dezvoltarea sectorului privat;

• să satisfacă criteriile financiare şi ecologice existente.

Principalul său organism de conducere este Consiliul guvernatorilor, format dintr-

un reprezentant - de regulă ministrul de finanŃe - pentru fiecare stat membru. Consiliul

guvernatorilor deleagă majoritatea atribuŃiilor de conducere Consiliului directorilor,

Page 35: Politici Si Institutii Financiar Bancare Europene-sinteza

35 din 73

care stabileşte orientarea strategică a BERD. Consiliul guvernatorilor alege un

preşedinte al băncii, care este reprezentantul legal al acesteia. Preşedintele are

sarcina de a administra activitatea BERD sub îndrumarea Consiliului directorilor.

Banca European ă de Investi Ńii

Banca Europeană de InvestiŃii a fost înfiinŃată în anul 1958, în baza

prevederilor Tratatului de la Roma, ca o instituŃie autonomă non-profit, menită să

sprijine procesul de integrare europeană, prin finanŃarea anumitor tipuri de proiecte

de investiŃii. Ulterior, din anul 1994, odată cu crearea Fondului European de

InvestiŃii, a devenit acŃionar majoritar al acestuia.

Conform statutului de înfiinŃare BEI, funcŃionând pe bază de nonprofit,

finanŃează următoarele tipuri de proiecte :

o proiecte pentru dezvoltarea regiunilor mai puŃin dezvoltate ale UE ;

o proiecte mari, pentru modernizarea şi reprofilarea unor obiective şi

sectoare, banca contribuind prin cofinanŃare ;

o proiecte de interes comun pentru mai multe state membre.

Aprobarea proiectului de către BEI acordă încredere altor finanŃatori în

soliditatea proiectului.

În prezent ea este o instituŃie financiară a UE, avînd ca principal scop de a se

împrumuta pe pieŃele financiare pentru a finanŃa proiecte din cadrul UE, din grupul

BEI făcând parte şi Fondul european de investiŃii (FEI), împrumuturile acordate fiind

rambursabile.

Împrumuturile acordate de către BEI sunt total independente de de acelea ale

UE, proiectele finanŃate trebuind să contribuie la dezvoltarea economică şi socială a

Ńărilor membre ale UE, îndeosebi ale celor mai sărace şi mai puŃin structurate.

Totodată, din fondurile proprii, BEI poate interveni în afara UE, şi în cazul acordului

UE poate utiliza şi fondurile acesteia.

Tipurile de împrumuturi acordate de către BEI sunt următoarele:

� împrumuturi globale, orientate spre întreprinderile mici şi mijlocii;

Page 36: Politici Si Institutii Financiar Bancare Europene-sinteza

36 din 73

� împrumuturi grupate, adresate întreprinderilor mijlocii, pentru proiecte de

valori mai mari, prin linii de credit deschise de către BEI intermediarilor financiari;

� împrumuturi individuale directe, privind marile proiecte, cu scadenŃe mari

şi rambursarea în funcŃie de tipul de investiŃii;

� acordarea de capital de risc şi garanŃii întreprinderilor mici şi mijlocii;

� finanŃarea structurală, care permite completarea împrumuturilor de la

băncile comerciale şi de pe pieŃele de capital.

În operaŃiile sale de finanŃare banca respectă următoarele principii: veghează ca

împrumuturile să fie utilizate în mod raŃional în interesul UE; nu preia nici o

participaŃie la întreprinderile finanŃate şi nu-şi asumă nici o responsabilitate în

gestiune, doar dacă protejarea drepturilor sale nu reclamă garanŃii; nu poate ceda

creanŃele sale pe pieŃele de capital şi, ca efect, impune celor împrumutaŃi emisiunea

de obligaŃiuni sau alte titluri; nu impune condiŃii privind modul de cheltuire a sumelor

împrumutate; poate subordona concesionarea împrumuturilor unei organizaŃii de

licitaŃie internaŃională; în completarea activităŃii de creditare poate asigura servicii de

asistenŃă tehnică.

Conform Protocolului asupra Statutului BEI, conducerea revine Consiliului

guvernatorilor, Consiliului de administraŃie şi Comitetului de direcŃie.

Consiliul guvernatorilor, autoritatea supremă, este compus din miniştri,

desemnaŃi de statele membre (de regulă miniştrii de finanŃe). Consiliul stabileşte

coordonatele politicii de credit, decide majorarea capitalului subscris, aprobă raportul

anual, bilanŃul şi contul de profit şi pierderi, numeşte şi demite membrii Consiliului de

AdministraŃie şi ai Comitetului de direcŃie, autorizează banca să finanŃeze proiecte în

afara Uniunii.

Consiliul de administraŃie, prezidat de preşedintele BEI, are drept misiune

aprobarea creditelor şi garanŃiilor sau contractarea de împrumuturi şi condiŃiile

realizării acestora şi asigură conducerea în bune condiŃii a băncii.

Comitetul de direcŃie este format dintr-un preşedinte şi şapte vicepreşedinŃi,

numiŃi de Consiliul guvernatorilor pentru 6 ani (cu posibilitatea reînnoirii mandatului),

Page 37: Politici Si Institutii Financiar Bancare Europene-sinteza

37 din 73

la propunerea Consiliului de administraŃie. Rolul său este de a asigura

administrarea ordinară (zilnică) a băncii, pregătind deciziile Consiliului de

administraŃie şi formulând avize în cazul acordării creditelor şi garanŃiilor sau al

proiectelor de împrumuturi.

BEI finanŃează proiecte de investiŃii atât în Ńările membre (aproape 90% din total)

cât şi în Ńările candidate, dar, ca excepŃie, pot fi finanŃate proiecte şi din alte Ńări (în

Ńările mediteraneene, în Ńările ACP ( Africa, Caraibe, Pacific), în America Latină şi

Asia).

Proiectele eligibile pentru finanŃarea BEI trebuie să îndeplinească

următoarele condiŃii:

o să contribuie la îndeplinirea obiectivelor UE ;

o să fie în avantajul regiunilor mai puŃin dezvoltate;

o să contribuie la atragerea altor surse de finanŃare.

Resursele BEI pentru activitatea de creditare provin – într-o mică măsură –

din contribuŃia Ńărilor membre la capitalul social şi, în completare, din emisiuni de

titluri pe piaŃa financiară internaŃională, ratingul excelent (AAA) dat de încrederea

publicului în acŃionarii săi, statele UE, permiŃându-le să se împrumute la un cost al

capitalului redus, inaccesibil clienŃilor săi.

Fondul European de Investitii (FEI)

FEI este o instituŃie europeană care are ca obiectiv principal să sprijine crearea,

creşterea şi dezvoltarea IMM-urilor, el intervenind prin capitalul de risc şi instrumente

de garantare, folosind fie fonduri proprii sau pe cele disponibile în cadrul mandatului

încredinŃat acestuia de către Banca Europeană de InvestiŃii (BEI) sau Uniunea

Europeană.

Activitatea Fondului European de InvestiŃii este centrată pe două domenii,

garanŃii şi capital de creştere, de prnire (venture capital):

� instrumentele capitalului de creştere ale FEI constă din investiŃii în fondul

capitalului de creştere şi incubatoare de afaceri care sprijină IMM-urile, îndeosebi

acelea care sunt la început şi orientate tehnologic;

Page 38: Politici Si Institutii Financiar Bancare Europene-sinteza

38 din 73

� instrumentele de garanŃie ale FEI constă în furnizarea de garanŃii

instituŃiilor financiare care acoperă creditele acordate IMM-urilor.

FEI are un acŃionariat format din BEI, UE reprezentată de Comisia Europeană, şi

un număr de bănci europene şi instituŃii financiare, din sectoarele public şi privat. În

acŃiunile sale, FEI contribuie la urmărirea obiectivelor UE, în special prin dezvoltarea

societăŃilor bazate pe cunoaştere, centrate pe inovaŃie, creştere şi ocupare,

promovarea spiritului interprinzător, dezvoltarea regională şi coeziunea UE. FEI

acŃionează în mod independent şi pe principii comerciale, vizând obŃinerea de venituri

adecvate pentru acŃionari.

FEI nu investeşte direct în IMM, ci întodeauna lucrează prin intermediari

financiari, nefiind implicat în investiŃii individuale şi decizii de credit.

FEI joacă un rol catalizator în atragerea finanŃele sectorului privat, optimizând

impactul şi beneficiul acelor operaŃii la care participă, în asociere strânsă cu

sectoarele financiare, contribuind astfel la difuziunea unor practici corecte în

domeniul afacerilor.

FEI este condus de următoarele organe: Conducerea executivă, Comitetul

directorilor, Comitetul de audit, Adunarea generală.

Conducerea executivă răspunde de conducerea zilnică a FEI, raportând

Comitetului directorilor, care cuprinde membrii numiŃi de cele trei categorii de

acŃionari.

VIII. Sistemul financiar-bancar în UE

EvoluŃia sistemului bancar european evidenŃiază aportul factorului legislativ la

integrarea sistemului bancar şi, în acest sens, acŃiunile întreprinse de factorii

legislativi (Comisia Europeana şi Consiliul de Miniştri) pot fi grupaŃi în 5 etape:

� dereglementarea pietelor interne între 1957 şi 1973;

� diversele încercări către armonizarea reglementărilor bancare între 1973

şi 1983;

Page 39: Politici Si Institutii Financiar Bancare Europene-sinteza

39 din 73

� directiva privind o singură autorizare, controlul intern, recunoaşterea

reciprocă şi liberalizarea serviciilor bancare -1992;

� crearea unei singure monede în 1999;

� planul de AcŃiune privind Serviciile Financiare (2001-2005).

Pậnă în 1980 imaginea sistemului bancar este cea a unui sistem fragmentat,

chiar dacă în 1973, prin Directiva 73/183/EEC, au fost abolite restricŃiile în ceea ce

priveşte organizarea şi prestarea de servicii şi activităŃi bancare, în realitate sistemele

bancare ale majorităŃii Ńărilor europene erau restricŃionate de un larg set de

constrậngeri, îndeosebi cele care vizau controlul fluxurilor de capital.

Cele mai importante restricŃii erau următoarele: controlul ratei dobậnzii, controlul

capitalului, reglementări în ceea ce priveşte participarea băncilor la activităŃi de

intermediere de valori mobiliare prin intermediul burselor de valori, restricŃii privind

înfiinŃarea de sucursale în străinătate, resticŃii privind intrarea băncilor noi pe piaŃă,

plafonarea creditelor, cerinŃe obligatorii privind investiŃiile, restricŃii în domeniul

asigurărilor.

La sfârşitul anilor '80 şi începutul anilor '90 a avut loc procesul de restructurare şi

concentrare bancarã, acest proces conducând la crearea unor largi instituŃii naŃionale

pregãtite pentru competiŃie în cadrul unei pieŃe unice, sau ca o parte regionalã a

acesteia.

La începutul anilor '90, in plinã crizã a sistemului bancar, au avut loc fuziuni şi

achizitii care au creat largi instituŃii în Ńările membre ale ComunităŃii Europene, un

model de fuziuni şi achiziŃii bancare fiind caracterizat de expansiunea geograficã a

marilor bãnci europene în cadrul pieŃelor emergente (in formare), cum ar fi Asia de

Sud-Est, Europa Centrală şi de Est şi America Latinã.

Prin Actul Unic, adoptat în 1985, era permisă bãncilor libera prestaŃie de servicii

fãrã a se Ńine cont de frontierele existente, aceasta însemnând că banca este supusă

numai reglementărilor autorităŃilor din Ńara de origine.

Aplicarea prevederilor Actului Unic se bazează pe trei elemente complementare:

� libertatea de mişcare a capitalurilor;

Page 40: Politici Si Institutii Financiar Bancare Europene-sinteza

40 din 73

� libera prestaŃie a serviciilor financiare şi bancare transfrontaliere;

� armonizarea minimală a reglementărilor care se aplică activităŃii

bancare şi financiare.

Treptat, pentru majoritatea tărilor Uniunii Europene a avut loc reducerea

preturilor creditului, datorată cresterii competitiei bancare, efectul activ si vizibil al

globalizarii finantelor in Europa, alŃi factori care au contribuit la această reducere fiind:

ratele dobanzii, inflatia, structura preturilor, costurile de exploatare ale bancilor si

regularizarea acestora.

În tarile cu economie de piata, supravegherea bancară era exercitata de regula,

pâna la sfârsitul anilor ’90, de către bancile centrale, celelalte segmente ale pietei

financiare – în principal piata de capital si piata asigurarilor – fiind supravegheate de

către entitati separate, în cazul pietelor financiare foarte sofisticate, numarul acestor

entitati putînd fi foarte mare.

În 1998, în Marea Britanie a fost constituit un organism de supraveghere

bancară, separat de Banca Centrală, care a integrat atributiile tuturor celorlalti

supraveghetori din sectorul financiar, Banca Angliei râmânând responsabilă pentru

asigurarea stabilitatii generale a sistemului financiar. În urmatorii câtiva ani, mai multe

tari din Uniunea Europeana au modelul britanic, în favoarea acestui model aducându-

se mai multe argumente, printre care: estomparea graniŃelor dintre diversele activitati

financiare, apărând activităŃi mixte, combinate, cum sunt bancassurance sau alte

forme de vînzări încrucişate; obiectivele supravegherii au devenit mai complexe;

unificarea supravegherii favorizează diseminarea experienŃelor; gradul din ce în ce

mai mare de interdependenta între sectoare reclamă o supraveghere consolidată,

coordonată, pentru a creşte eficienŃa prevenirii riscurilor sistemice; în ceea ce

priveste supravegherea bancară, exista perceptia unui conflict de interese între

scopul fundamental al oricarei banci centrale, asigurarea stabilitatii preturilor, şi rolul

de supraveghere acordat acesteia sub aspectul calitatii de împrumutator de ultima

instanta; unificarea, consolidarea supravegherii contribuie la evitarea „arbitrajului de

supraveghere”.

Page 41: Politici Si Institutii Financiar Bancare Europene-sinteza

41 din 73

Desi principala disputa pare a fi între adeptii autoritatilor separate de

supraveghere si cei ai agentiilor unificate de tip britanic, în practică situatiile sunt mult

mai diversificate. Astfel, în unele Ńari, chiar daca supravegherea bancară se exercita

separat de supravegherea celorlalte institutii financiare, aceasta nu se realizeaza în

cadrul bancii centrale, ci al unei alte entitati, alteori existând chiar mai multe autoritati

însarcinate cu realizarea supravegherii bancare. În sfârsit, exista si situatii în care

supravegherea pietelor financiare se realizeaza integral de catre banca centrala sau

în care s-a realizat o unificare partiala a supravegherii (de exemplu, pentru activitatea

bancara si cea de asigurari).

În cadrul UEM se aplică o politică monetară unică în condiŃiile unor sisteme

bancare multiple şi, în acest sens, apare problema convergenŃei sistemelor bancare

din cadrul comunităŃii.

Mai multe directive referitoare la sectorul bancar şi financiar, elaborate de către

Comisia Europeană, au fost transpuse în dreptul intern al fiecărui stat membru,

difuziunea băncii universale, consolidarea bancară şi internaŃionalizarea portofoliului

fiind principalele transformări ale peisajului bancar European.

Liberalizarea financiară şi întărirea normelor prudenŃiale asociate liberalizării

conferă băncii universale noi virtuŃi de stabilitate, în cadrul unei vaste pieŃe unificate,

prin limitarea gradului de contestabilitate a a pieŃelor, posibilitatea de a efectua orice

activitate bancară, care trebuia să prevină afectarea intermediarilor de efectele

indezirabile ale unei concurenŃe exarcerbate, generate de ştergerea frontierelor dintre

activităŃile bancare. Politica monetară comunitară a avut efecte diferenŃiate asupra

sistemelor bancare europene, caracteristice fiind mixul de efecte (directe, indirecte,

induse) şi sensibilităŃile diferite ale băncilor la variaŃiile diferitelor rate, la expunerile la

riscuri.

Consolidarea bancară a fost vagă, rezultat al acŃiunii unor forŃe frenatoare,

precum: mutaŃiile financiare, reglementările şi tehnologiile, necesitatea de a răspunde

nevoilor unei clientele corporatiste, al cărui camp de activităŃi s-a extins prin

globalizare, exigenŃele acŃionarilor;

Page 42: Politici Si Institutii Financiar Bancare Europene-sinteza

42 din 73

InternaŃionalizarea semnificativă a portofoliilor sistemelor bancare europene s-a

caractzerizat printr-o repartiŃie geografică foarte disparată de la o Ńară la alta, o bază

internă puternică, o creştere a expunerii la riscuri.

DiferenŃele şi nu divergenŃele dintre sistemele bancare europene se referă la

aspecte precum: structurile pieŃei, legislaŃiile bancare, comportamentele de

economisire şi finanŃare, nevoile clientelei, gradul de protecŃie a consumatorului.

Luând în considerare diversificarea generală a activităŃilor, consolidarea şi

internaŃionalizarea, instituŃiile financiare au operat repoziŃionări strategice majore,

precum:

� reînnoirea structurilor, diversificarea portofoliilor fiind însoŃită de o anumită

specializare a băncilor;

� industrializarea serviciilor financiare, generată de noile tehnologii

comunicaŃionale şi informaŃionale;

� expansiunea băncile de investiŃii, cu activităŃi ciclice şi caracterizate printr-

o puternică volatilitate, susceptibile de a aduce o contribuŃie semnificativă la profiturile

bancare, atunci când pieŃele sunt favorabil orientate,

� combinaŃia activităŃilor bancare cu alte activităŃi financiare, cum sunt cele

de asigurări, sunt supuse vicisitudilor, înregistrând deja pierderi, ceea ce au orientat

băncile spre activităŃi tip conglomereate, holdinguri.

Referitor la convergenŃa rezultatelor sistemelor bancare europene, se constată

sincronizarea ciclurilor economice cu evoluŃiile ratelor dobânzii, astfel că ciclurile

creditului reflectă dinamismul componentelor interne ale creşterii ( consumul şi

investiŃiile). În perspectivă, reducerea ecarturilor în domeniul fiscalităŃii şi al stabilirii

preŃurilor va putea constitui o premisă a convergenŃei activităŃilor bancare, ceea ce ar

stimula semnificativ activităŃile de creditare de retail şi consolidarea capacităŃilor

bancare în acest domeniu.

În prezent, insuficienta convergenŃă a rezultatelor bancare este determinată de

diversitatea cifrelor de afaceri, diferenŃierea veniturilor din dobânzi, creşterii

Page 43: Politici Si Institutii Financiar Bancare Europene-sinteza

43 din 73

ecarturilor costurilor de exploatare, pe acest fond evidenŃiindu-se totuşi o evoluŃie

convergentă a expunerilor la riscuri bancare.

IX. PieŃele şi serviciile financiare în UE

Integrarea financiară europeană apare, după introducerea monedei unice, ca

stadiul ultim al realizării construcŃiei financiare europene. Obiectivul integrării

financiare este afirmat în Actul Unic din 1986, acesta cuprinzând două idei principale:

eliminarea barierelor şi libera circulaŃie a capitalurilor, şi libertatea prastării serviciilor

financiare. Realizarea obiectivului implică punerea în funcŃiune a unui ansamblu unic

de reguli ale jocului şi existenŃa infrastructurii integrate.

Integrarea pieŃelor financiare trebuie să antreneze o creştere a eficacităŃii

pieŃelor, prin creşterea lichidităŃii lor, scăderea costurilor tranzacŃionale şi o mai bună

comparabilitate a produselor financiare, care să permită de facto o alocare mai

eficace a capitalurilor.

Realizarea unui corp unic de reguli ale jocului şi infrastructurii integrate este

indispensabilă pentru a permite transferul fără bariere ale banilor, precum şi al

titlurilor şi drepturilor contractuale, diversitatea sistemelor juridice în UE constituind un

obstacol major al integrării financiare, transpunerea legislaŃiei cominitare în dreptul

comunitar fiind adesea delicată.

Circulatia capitalurilor desemneaza acele operatiuni financiare care vizează, in

mod esential, plasarea sau investirea sumelor in cauza si nu remuneratia pentru o

prestatie, in timp ce “platile” sunt acele transferuri de devize care constituie o

contrapartida in cadrul unei tranzactii adiacente.

Libera circulatie a capitalurilor trebuie sa fie motivata de necesitatea efectuarii de

investitii pe piata comunitara fara restrictii, astfel incat sa contribuie la infaptuirea

obiectivului promovarii dezvoltarii armonioase si echilibrate a activitatilor economice

in ansamblul Comunitatii, o crestere durabila si neinflationista, un inalt grad de

convergenta a performantelor economice, un nivel ridicat de folosire a fortei de

Page 44: Politici Si Institutii Financiar Bancare Europene-sinteza

44 din 73

munca, etc., pentru atingerea acestor obiective nefiind suficiente însa numai

investitiile directe, neingradite, ci este necesar sa se recurga si la alte modalitati

importante sau favorizante, precum eliminarea ingradirilor la emiterea de actiuni,

favorizarea creditului, eliminarea sistemelor de taxe si impozite asupra beneficiilor

capitalului, tranzactiilor cu capital, finantarea privata, regulile de schimb, etc.

In legatura cu libera circulatie a capitalurilor, Tratatul CE elimina toate restrictiile

manifestate in miscarea capitalurilor (investitii) si a celor impuse platilor (plati pentru

marfuri sau servicii), statele membre fiind, totusi, autorizate să ia toate masurile

justificate de necesitatea de a preveni incalcarea propriilor legislatii, putând stabili

proceduri de declarare a miscarilor de capital, in scop administrativ sau statistic,

suplimentare fata de masurile care decurg din politicile publice sau cele de securitate.

Libera circulatie a capitalurilor îsi propune sa inlature restrictiile care exista in

legatura cu circulatia capitalurilor intre tarile membre ale Uniunii Europene, sa

contribuie la desavarsirea Pietei Unice europene, inlesnind celelalte libertati si sa

favorizeze progresul economic prin alocarea optima a capitalului. Actul Unic a

determinat adoptarea, în 1988, a directivei care prevede o liberalizare completa a

circulatiei capitalurilor incepand cu 1 iulie 1990, atat in ceea ce priveste tarile membre

ale UE, cat si in ceea ce priveste tarile terte.

Restrictiile care exista încă pe pietele financiare au cauze diverse: interventiile

publice in jocul liber al pietelor, reglementarile restrictive sau discriminatorii privind

plasamentele, insuficienta difuzare a informatiilor privind sectorul economiilor

populatiei, însă, in afară de aceste obstacole, factorul fiscal produce un efect atat de

grav, îcât el singur ar fi de ajuns sa impiedice liberalizarea acestor piete. incidenŃa

fiind triplă:

1) produce efect in ceea ce priveste locul plasamentului efectuat de

investitor;

2) dirijeaza investitorul catre anumite tipuri de plasament (valori cu venituri

fixe sau variabile,etc.), ceea ce corespunde unei veritabile optiuni economice;

3) influenteaza modul de plasare (direct sau prin intermediar).

Page 45: Politici Si Institutii Financiar Bancare Europene-sinteza

45 din 73

Pentru a se realiza aceste efecte este suficient ca anumite valori mobiliare sa fie

insotite de sarcini sau avantaje fiscale sau ca veniturile pe care ele le produc sa fie

dublu impozitate şi, pentru a raspunde acestei provocari, CE a promovat două

programe vizând armonizarea globala a regimurilor valorilor mobiliare, deci în

domeniul circulaŃiei capitalurilor şi armonizării impozitelor directe. Dispozitivul

normativ creat cu privire la impozitele directe prezinta inca lacune, constituie, totusi, o

etapa semnificativa pe drumul ridicarii obstacolelor fiscale care franeaza investitiile

productive, solutiile care se degaja astazi fiind : suprimarea taxei de timbru pe care o

percepeau anumite state cu ocazia emiterii sau circulatiei titlurilor straine pe teritoriul

lor, armonizarea legislatiilor nationale vizand taxa perceputa cu ocazia constituirii

societatilor de capitaluri sau efectuarii operatiunilor asimilate. Spre deosebire de

impozitele indirecte, in domeniul impozitelor directe reglementările sunt mai putin

semnificative.

In concluzie, se poate spune ca actiunea legislativa comunitara in domeniul

pieŃelor financiare, a liberei circulatii a capitalurilor se bazeaza pe două principii

generale : eliminarea efectiva a controlului circulatiei capitalurilor si a platilor, cu

referire specială la reglementarile administrative de orice natura, care genereaza o

discriminare efectiva, bazata pe originea sau destinatia capitalului; excluderea, nu

numai a oricarei interdictii generale, dar si a oricarei proceduri explicite sau implicite

de autorizare.

În domeniul spălării banilor pe pieŃele fianciare UEM a acŃionat reglementativ prin

instituirea unei obligatii la adresa bancilor, care trebuie să verifice identitatea clientilor

care efectueaza operatiuni cu sume ce depasesc anumite plafoane valorice, precum

şi a obligaŃiilor de a efectua inspectii si controale pentru a se asigura ca bancile isi

dau tot concursul la aplicarea acestor dispozitii.

Realizarea unei pieŃe unice a serviciilor financiare constituie un element cheie a

procesului de reformă economică din agenda Lisabona; el este esenŃial pentru

asigurarea competitivităŃii UE la nivel mondial. Procesul de integrare a sectorului

financiar a cunoscut o accelerare odată cu publicarea Planului de acŃiune pentru

Page 46: Politici Si Institutii Financiar Bancare Europene-sinteza

46 din 73

servicii financiare (PASF) în 1999, şi mai recent, Cartea Albă a Comisiei Europene,

apărută în 2005, a propus consolidarea legislaŃiilor existente pentru perioada 2005-

2010.

Piata Unica a serviciilor financiare este o piata care trebuie sa fie competitiva la

nivel mondial si, in acelasi timp, să raspundă nevoilor principalilor sai actori

(investitori, firme si consumatori), mentinand standarde inalte de protectie a

consumatorilor.

Introducerea unei monede unice a determinat modernizarea pietei serviciilor

financiare de gros a Uniunii Europene, utilizatorii acestor servicii, trebuind să

beneficieze de un acces mai facil la pietele de capital, in particular prin:

• adoptarea de reguli noi si mai flexibile asupra prospectelor (in special

asupra prospectelor care trebuie sa fie publicate in cadrul ofertelor publice de valori

mobiliare);

• actiuni concrete pentru sprijinirea firmelor noi infiintate inovative, necotate

la bursa;

• realizarea unei anumite armonizari a cadrului legislativ pentru conducerea

societatilor economice (prioritate are statutul companiei);

În ceea ce priveşte legislatia referitoare la furnizorii de servicii de investitii,

aceasta trebuie să identifice cea mai buna cale de a eficientiza Directiva pentru

Serviciile de Investitii, cu scopul de a promova o mai mare convergenta a conceptelor

nationale privind conducerea societatilor comerciale.

Piata Unica pentru serviciile financiare cu amanuntul este inca in formare, nevoia

de a proteja consumatorii permiŃând Statelor Membre sa aplice o legislatie proprie, cu

conditia ca aceasta sa fie direct proportionala cu obiectivele propuse (principiul

interesului general).

Referitor la serviciile bancare, în anul 1989 a fost creat sistemul de autorizare

unic, pentru constituirea de sucursale si pentru exercitarea liberei circulatii a

serviciilor, bazat pe principiul recunoasterii reciproce a autorizatiilor, autoritatile

Page 47: Politici Si Institutii Financiar Bancare Europene-sinteza

47 din 73

statului unde sunt prestate serviciile păstrându-şi un rol de supraveghere si control

auxiliar in cazul nerespectarii regulilor in vigoare pe teritoriul lor.

În ceea ce priveşte serviciile de asigurări, legislatia comunitara face o distinctie

neta intre asigurarile de viata si celelalte, asigurari in general – „non-viata”, piata

comunitara a asigurarilor in aceste domenii fiind deja saturată, liberalizarea a putut

opera fara prea multe dificultati. Contrar sectorului bancar, care cunoaste de mult

timp instrumente similare in Statele Membre ale UE, sectorul asigurarilor este profund

ancorat in traditiile juridice ale statelor, astfel incat procesul de armonizare in acest

domeniu a fost indelungat si anevoios.

Serviciile de investitii sunt oferite cel mai adesea de către institutiile de credit, de

societati specializate sau de societati de asigurari, investitorilor sau celor care fac

economii, pentru constituirea si gestionarea portofoliului lor, aceste servicii presupun

adesea accesul pe pietele reglementate (in special bursele de valori), chiar daca, în

anumite state, accesul la aceste piete este rezervat unei anumite categorii de

intreprinderi.

X. Politicile comune ale UE

Integrarea europeană se realizează într-un mod inegal, de la un sector la altul,

existând astfel domenii unde Uniunea Europeană are prerogative extinse (politica

agricolă comună, politica comercială comună, politica transporturilor şi politica

monetară), după cum în alte sectoare competenŃele comunitare sunt limitate: este

cazul politicii sociale, al politicii industriale, al cercetării şi dezvoltării tehnologice, al

reŃelelor transeuropene, alte sectoare (ex. politica externă şi de securitate, justiŃia şi

afacerile interne) funcŃioând mai degrabă conform modelului interguvernamental

decât printr-o abordare comunitară propriu-zisă. Politicile comune constituie primul

pilier al Uniunii Europene, politica externă şi de securitate comună reprezentând

pilierul al II-lea iar politica internă şi de justiŃie constituie pilierul al III-lea al integrării.

Page 48: Politici Si Institutii Financiar Bancare Europene-sinteza

48 din 73

Cu alte cuvinte, există politici puternic integrate, realizate prin transferul masiv de

competenŃe la nivel comunitar (pilierul I sau politicile comune) şi politici realizate încă

preponderent la nivelul statelor membre, aşa cum este cazul politicilor care compun

pilierul II şi pilierul III.

Într-un mod general, politicile comune sunt repartizate în două categorii distincte:

� politicile de solidaritate, care au în vedere armonizarea condiŃiilor şi

factorilor de producŃie precum şi egalizarea condiŃiilor circulaŃiei, aici intrând în primul

rând dezvoltarea regională şi politica socială;

� politicile de acŃiune comună, care se referă la sectoarele puternic

integrate: politica agricolă comună, politica energetică, politica transporturilor,

cercetarea şi dezvoltarea, politica europeană a mediului.

Politicile de solidaritate

Aceste politici susŃin direct libera circulaŃie a bunurilor, a serviciilor şi a

capitalurilor în interiorul Uniunii Europene, fiind cosubstanŃiale concurenŃei şi pieŃei

comune vizând, în ultimă instanŃă, egalitatea şanselor şi realizarea unor condiŃii

sociale şi economice echitabile în spaŃiul european comun.

Politicile de solidaritate se referă la următoarele politici sectoriale:

� politica dezvoltării regionale;

� politica socială.

Instrumentul principal de realizare a politicilor de solidaritate este pachetul celor

şase fonduri structurale: Fondul European de Dezvoltare Regională (FEDER); Fondul

Social European (FSE); Fondul European de Orientare şi Garantare Agricolă

(FEOGA); Instrumentul Financiar de Orientare a Pescuitului (IFOP). Alte fonduri

structurale se referă la reformele structurale (Fondul European de Dezvoltare) şi la

Ńările în tranziŃie (Fondul de Ajutorare a Restructurării Economice sau PHARE).

Problemele specifice rezolvate cu ajutorul fondurilor structurale pot fi grupate în

şase mari obiective:

� dezvoltarea economică a regiunilor;

� susŃinerea zonelor aflate în declin industrial ;

Page 49: Politici Si Institutii Financiar Bancare Europene-sinteza

49 din 73

� combaterea şomajului de lungă durată;

� facilitarea adaptării la mutaŃiile industriale şi la evoluŃia sistemelor

de producŃie;

� modernizarea structurilor agricole şi piscicole;

� facilitarea ajustării structurale a zonelor rurale;

� dezvoltarea regiunilor cu slabă densitate demografică şi climat

nefavorabil.

Politica dezvoltării regionale

Politica regională a UE are în vedere amenajarea şi gestionarea condiŃiilor de

localizare şi repartizare a activităŃilor economice, vizând două mari Ńinte:

� coeziunea economică şi socială;

� ajutorul comunitar pentru regiuni.

Această politică se bazează pe următoarele principii: concentrarea pe priorităŃi;

programarea pe baza unui plan strategic; parteneriatul; adiŃionalitatea; monitorizarea.

Dimensiunea orizontală a politicii regionale vizeză competenŃe la nivel comunitar

(preocupări comune, nu doar cele referitoare la unele regiuni) care contribuie la

dezvoltarea regională, deşi aceasta nu este obiectivul principal, precum: politica

ecologică; politica competiŃiei; politica agricolă şi a pescuitului.

Instrumentele de realizare a acestei politici sunt: fondurile structurale, cele mai

active fiind FEDER, FSE, FEOGA şi IFOP; fondul de coeziune; alte instrumente

accesibile.

Politica socială

Progresul în domeniul integrării economice (piaŃa comună) a făcut necesară o

”integrare cu faŃă umană”, care a dus la ideea ”Europei sociale”, evidenŃiindu-se trei

probleme sociale comune: ocuparea forŃei de muncă; securitatea socială; formarea

profesională.

În acest sens, strategii UE au prevăzut o politică socială comunitară, a Europei

sociale, având următoarele componente: circulaŃia liberă a forŃei de muncă;

Page 50: Politici Si Institutii Financiar Bancare Europene-sinteza

50 din 73

coeziunea socială; politica ocupării şi angajării forŃei de muncă; politica formării

profesionale; condiŃiile de viaŃă şi muncă.

Politicile de ac Ńiune comun ă

În această categorie intră cele mai integrate politici comunitare, aşa cum este

politica agricolă comună, politrica comercială, politica energetică, politica

transporturilor, politica de cercetare – dezvoltare şi politica ecologică.

Politica agricolă comună

Politica agricolă comună (PAC) este una din cele mai integrate şi mai vechi

politici comunitare.

Realizarea PAC este considerată ca o reuşită majoră a integrării economice (alături

de piaŃa comună) deoarece, în general, politica agricolă este dificil de gestionat, ea

implicând existenŃa unor preŃuri comune, a unor instrumente de gestionare a acestor

preŃuri, o finanŃare comună a măsurilor de susŃinere (subsidiile) şi un sistem comun

de protecŃie faŃă de pieŃele externe.

În documentele UE se precizează următoarele principii ale PAC: unitatea pieŃei,

preferinŃa comunitară, solidaritatea financiară, co-responsabilitatea (principiu adăugat

în anii 80).

În 1966 s-a adoptat acordul comunitar privind finanŃarea/subvenŃionarea

produselor agricole, care se referă la trei aspecte: gestiunea şi finanŃarea PAC,

organizarea comună a pieŃelor fiind promovate trei metode de organizare a pieŃei

agricole ( metoda subvenŃionării veniturilor, metoda susŃinerii preŃurilor, metoda

mixtă), politica structurilor agricole.

Politica comercială comună

Uniunea Europeana este cel mai mare actor comercial global, acoperind circa

20% din exporturile si importurile mondiale, ea jucând un rol important in promovarea

comertului mondial bazat mai ales pe un sistem multilateral.

Formularea si implementarea politicii comerciale comune a UE se face în baza

Tratatului CE, conform caruia orice masură adoptată in cadrul acestei politici este

propusa de Comisie si decisa de Consiliul UE prin majoritate calificata.

Page 51: Politici Si Institutii Financiar Bancare Europene-sinteza

51 din 73

Principalele elemente ale politicii comerciale comune sunt: tariful vamal comun;

tariful integrat al comunităŃilor europene; statistica de comerŃ intra-comunitar; schema

de preferinŃe generalizate a UE; schema de preferinŃe generalizate plus a UE; măsuri

de apărare comercială; aplicarea acordurilor preferenŃiale şi de cooperare încheiate

de UE cu Ńările terŃe; spaŃiului economic european ; acorduri de stabilizare şi

asociere.

Politica energetică

La nivel comunitar, nevoia unei politici energetice integrate a fost pusă pentru

prima dată în cadrul Actului Unic European (1986), ulterior, fără să se elimine

acŃiunea competiŃiei şi a pieŃei în domeniul energiei, prefigurându-se o politică

comună pe baza următoarelor instrumente specifice: Carta Europeană a Energiei

(1991); Tratatul de aplicare a acestei Carte (1994); Tratatul Uniunii Europene

(Tratatul de la Maastricht, 1993) cu completări; Cartea Albă ”Politica energetică a

Uniunii Europene” (1995) care a fixat patru obiective comunitare ( asigurarea

necesarului de energie şi reducerea dependenŃei externe, integrarea pieŃelor

energetice prin liberalizarea preŃurilor, coordonarea politicilor în ce priveşte impactul

ecologic al energiei, dezvoltarea tehnologiei energetice.

Politica transporturilor

Alături de politica agricolă şi politica comercială, politica transporturilor era una

din politicile comune esenŃiale ale CEE, prevăzându-se renunŃarea progresivă la

discriminările şi limitările traficului intracomunitar.

Ca urmare a Cartei Albe privind ”Dezvoltarea politicii comune a

transporturiloreliminarea” (1992), s-au fixat următoarele obiective comune: ultimelor

disfuncŃii în ce priveşte reŃeaua internă de transporturi a ComunităŃii crearea unui

sistem eficient de transporturi care să contribuie laEuropene; încurajarealibera

circulaŃie a bunurilor, persoanelor şi serviciilor; competiŃiei intracomunitare a

industriei de transporturi; ameliorarea calităŃii prin dezvoltarea tehnologiilor avansate

în transporturi, care să contribuie atât la eficienŃa serviciilor cât şi la protecŃia

mediului; dezvoltarea pieŃei comune a transporturilor prin servicii eficiente, bazate pe

Page 52: Politici Si Institutii Financiar Bancare Europene-sinteza

52 din 73

standarde sociale comune; deschiderea reŃelei interne de transporturi spre parteneri

terŃi şi spre alte pieŃe ale transporturilor.

În documentele strategice, politica transporturilor include şi căile aeriene, fluviale

şi maritime (nu doar cele terestre, cum era cazul cu Tratatul CEE).

Politica cercetării şi dezvoltării

Pe baza Tratatului Euratom, în anii 60 a funcŃionat un Centru Comun de

Cercetări, iar în conformitate cu Actul Unic European (1986), activitatea comunitară în

acest domeniu a fost organizată pe baza unor programe-cadru cu durata de 5 ani:

RACE (tehnologia comunicaŃiilor); protecŃiaESPRIT (tehnologia informaŃiei);

biotehnologie; siguranŃa şimediului; ştiinŃele şi tehnologiile vieŃii; securitatea

nucleară; fuziunea termonucleară controlată.

În completarea acŃiunilor întreprinse de statele membre, Tratatul de la Maastricht

defineşte patru domenii ale politicii comunitare a cercetării: promovarea cooperării

între întreprinderi, centre de cercetare şi dezvoltarea cooperării cu Ńările terŃe şi

organizaŃiileuniversităŃi europene; internaŃionale; difuzarea şi valorificarea

rezultatelor cercetării ştiinŃifice şi tehnologice în interiorul pieŃei comune; stimularea

formării şi a mobilităŃii cercetătorilor.

Pentru coordonarea şi realizarea acestor obiective la nivel comunitar, a fost creat

un organism consultativ (Comitetul Cercetării ŞtiinŃifice şi Tehnice) care identifică

priorităŃile strategice şi contribuie la definirea politicii comunitare în acest domeniu.

Politica ecologică

Într-un mod sistematic, politica europeană a mediului este definită pentru prima

dată de Actul Unic European, care stabileşte următoarele principii: principiul acŃiunii

preventive; principiul limitării efectelor nocive încă de la sursă (ex. prin standarde de

calitate); principiul penalizării financiare a principiul integrării (politica ecologică este o

partepoluatorilor; integrantă a tuturor politicilor comune); principiul precauŃiei (sau al

anticipaŃiei); principiul înaltului nivel al protecŃiei (prin intervenŃia celor mai înalte

autorităŃi comunitare).

Page 53: Politici Si Institutii Financiar Bancare Europene-sinteza

53 din 73

Instrumentul de implementare al politicii comunitare a mediului este “Programul

de acŃiune ecologică” pregătit de Comisie şi aprobat de Consiliul Miniştrilor.

Cheltuielile pentru protecŃia mediului reprezintă 3% din bugetul comunitar şi sunt

repartizate în cadrul a patru instrumente financiare: fondurile structurale pentru

proiecte ecologice (ex. ENVIREG, lansat în 1990); LIFE ( instrumentul financiar

pentru mediu); Fondul de Coeziune; Banca Europeană de InvestiŃii.

Tratatul de la Amsterdam (1997) a fixat dezvoltarea durabilă şi protecŃia mediului

ca noi priorităŃi ale Uniunii Europene care să fie integrate în toate politicile sectoriale,

ca o dimensiune transversală comună.

Politicile Uniunii care nu sunt reglementate de dreptul comunitar

Alături de politicile comune, care constituie pilierul I al Uniunii Europene

(Comunitatea Europeană sau politicile reglementate de dreptul comunitar), există alŃi

doi pilieri ai construcŃiei europene care funcŃionează încă după principiile cooperării

interguvernamentale. Aceştia sunt Politica Externă şi de Securitate Comună (PESC)

şi Politica Internă şi JustiŃia (PIJ).

XI. Politica monetar ă a UE

Scopul prioritar, obiectivul principal al politicii monetare a BCE este menŃinerea

stabilităŃii preŃurilor, aceasta fiind contribuŃia cea mai semnificativă pe care o aduce

politica monetară la creşterea economică şi a ocupării.

Politica monetară operează prin pilotarea ratelor dobânzii pe termen scurt, prin

aceasta influenŃând dezvoltarea economică, în scopul de a menŃine stabilitatea

preŃurilor pe termen mediu, în zona euro. BCE a adoptat o strategie specifică pentru

a asigura succesul conducerii politicii monetare, definind stabilitatea preŃurilor ca o

creştere anuală a unui indice armonizat al preŃurilor de consum (HICP) de 2%, în

spaŃiul euro, în vederea urmăririi stabilităŃii vizând menŃinerea ratei inflaŃiei sub acest

indice de 2%, pe termen mediu.

Page 54: Politici Si Institutii Financiar Bancare Europene-sinteza

54 din 73

Deciziile de politică monetară sunt luate de către Consiliul Guvernatorilor al BCE,

care se întâlneşte lunar pentru analiza şi evaluarea dezvoltării economice şi a

riscurilor stabilităŃii preŃurilor, şi pentru a decide asupra nivelului adecvat al ratelor

esenŃiale ale dobânzii, bazate pe strategia BCE.

Pentru implementarea deciziilor de politică monetară, Consiliul a adoptat un set

de instrumente şi proceduri de politică monetară, care sunt prevăzute în

documentanŃia generală referitoare la instrumentele şi procedurile politicii monetare a

Eurosistemului.

MenŃinerea stabilităŃii preŃurilor reprezintă obiectivul primar al Eorosistemului şi

singurul de care este responsabilă politica monetară, fiind fundamentat în Tratatul de

Constituire a ComunităŃii Europene. Fără a prejudicia obiectivul stabilitităŃii preŃurilor,

Eurosistemul sprijină, de asemenea, politicile generale ale ComunităŃii cu privire la

realizarea obiectivelor acestora, în special un nivel înalt al ocupării şi o creştere

sustenabilă şi neinflaŃionistă.

Obiectivul stabilităŃii preŃurilor se referă la nivelul general al preŃurilor din

economie, stabilitatea preŃurilor favorizând atingerea unui nivel ridicat al activităŃii

economice, prin:

� îmbunătăŃirea transparenŃei mecanismului preŃurilor;

� reducerea primei de risc inflaŃionist;

� evitarea activităŃilor neproductive de acoperire (hedge);

� reducerea distorsiunilor inflaŃiei şi deflaŃiei;

� prevenirea unei redistribuŃii arbitrare a bogăŃiei şi venitului.

Pentru a ajuta BCE să-şi îndeplinească obligaŃia de a garanta stabilitatea

preŃurilor, i s-a acordat următoarele prerogative:

� independenŃa politică;

� responsabilitatea deciziilor;

� transparenŃa activităŃii şi deciziilor, care asigură credibilitate,

autodisciplină, orientarea pieŃelor.

Page 55: Politici Si Institutii Financiar Bancare Europene-sinteza

55 din 73

Strategia politicii monetare oferă un cadru larg în care sunt adoptate deciziile

adecvate referitoare la ratele dobânzii pe termen scurt, bazându-se pe aceleaşi

principii care vizeză asigurarea succesului conducerii politicii monetare.

Institutul Monetar European (IME) a reŃinut două strategii posibile pentru Banca

Centrală Europeană:

• un obiectiv monetar ca Ńintă intermediară;

• o Ńintă directă asupra inflaŃiei.

Obiectivul monetar ca Ńintă intermediară se bazează pe compararea evoluŃiilor

prevăzute şi constatate ale agregatelor monetare ca Ńintă. Dacă creşterea înregistrată

a unui agregat monetar este mai rapidă decât creşterea anticipată, politica monetară

trebuie să devină mai restrictivă.

łintirea directă a inflaŃiei se bazează pe compararea între inflaŃia prevăzută şi

cea realizaă.

Pentru a pune în aplicare strategiile de politică monetară, BCE se bazeză pe

patru recomandări ale IME: fixarea unui obiectiv cuantificat pentru inflaŃie, fixarea

unui obiectiv cuantificat pentru masa monetară, utilizarea unei largi game de

indicatori, să aibă o deschidere prospectivă.

Strategia de politică monetară cuprinde definiŃia cantitativă a stabilităŃii preŃurilor

şi cei doi piloni ai analizei riscurilor stabilităŃii preŃurilor.

Orientarea strategică pe termen mediu crează flexibilitatea reclamată de reacŃia,

într-un mod adecvat, la diferitele şocuri economice care pot apare, aceasta reflectând

faptul că politica monetară nu poate, şi deci nu trebuie să poată, să influenŃeze

acordarea (sincronizarea) fină a evoluŃiei preŃurilor şi a inflaŃiei pe câteva luni sau

săptămâni şi, mai mult, face posibil ca politica monetară să ia în considerare

fluctuaŃiile producŃiei, fără a expune la riscuri stabilitatea preŃurilor. Politica monetară

poate afecta evoluŃia preŃurilor numai cu laguri temporale semnificative, care sunt

variabile şi destul de incerte.

Ratele esenŃiale stabilite de către Consiliu Guvernatorilor determină poziŃia

politicii monetare a BCE, aceste rate fiind:

Page 56: Politici Si Institutii Financiar Bancare Europene-sinteza

56 din 73

� rata dobînzii pentru operaŃiunile principale de refinanŃare, sub formă fixă

sau variabilă, prin care se furnizeză volumul de lichiditate sistemului bancar;

� rata pentru facilităŃi de depozite, pe care băncile le pot utiliza pentru o zi;

� rata pentru facilităŃi de împrumuturi marginale, care oferă credit pe o zi

băncilor din Eurosistem.

Analiza economică evaluează determinanŃii pe termen scurt ai evoluŃiei preŃurilor,

focalizându-se pe activitatea reală şi pe condiŃiile financiare din economie,

cuprinzând totodată o analiză amănunŃită a şocurilor care au afectat economia

europeană, efectele lor asupra comportamentului preŃurilor şi costurilor şi

perspectivele pe termen scurt ale propagării acestora în economie.

Analiza monetară se focalizeză pe un orizont pe termen lung, explorând

legăturile pe termen lung dintre monedă şi preŃuri, constând într-o analiză detaliată a

a evoluŃiei monedei şi creditului, referitor la implicaŃiile acestora asupra inflaŃiei

viitoare şi a creşterii economice.

Mecanismul de transmitere a politicii monetare în spaŃiul UEM reprezintă

ansamblul de procese prin care politica monetară afectează economia în general şi

nivelul preŃurilor în particular, mecanismul fiind caracterizat prin lungime, variabile şi

laguri incerte de timp, fiind dificil de prezis efecul exact al acŃiunilor de politică

monetară asupra economiei şi nivelului preŃurilor.

BCE poate schimba ratele oficiale ale dobânzii, acestea afectând direct ratele

dobânzii de pe piaŃa monetară şi, indirect, ratele creditelor şi depozitelor, care sunt

stabilite de către bănci pentru clienŃii lor.

Impactul asupra condiŃiilor de finanŃare în economie şi asupra aşteptărilor

pieŃelor, declanşat de către acŃiunile politicii monetare, poate conduce la ajustări ale

preŃurilor activelor şi cursurilor de schimb, care la rândul lor pot afecta direct inflaŃia,

în măsura în care bunurile importate sunt utilizate direct în consum, aceste schimbări

putând acŃiona însă şi prin alte canale.

Totodată, schimbările ratelor dobânzii afectează deciziile de economisire şi

investiŃii ale gospodăriilor şi firmelor şi, în plus, consumul şi investiŃiile sunt afectate

Page 57: Politici Si Institutii Financiar Bancare Europene-sinteza

57 din 73

de mişcările preŃurilor activelor, prin efectele de bogăŃie şi efectele asupra valorii

colateralelor. PreŃurile activelor poat avea, de asemenea, impact asupra cererii

agregate prin valoarea colateralelor care permit celor împrumutaŃi să obŃină

împrumuturi mai mari şi/sau să reducă prima de risc cerută de către bănci.

Pentru realizarea scopului prioritar şi obiectivelor politicii monetare, Eurosistemul

utilizeză un set de instrumente şi proceduri, acestea formâd cadrul operaŃional pentru

implementarea acestei politici.

Cadrul operaŃional al Eurosistemului constă în următoarele instrumente:

• operaŃiuni pe piaŃa deschisă;

• facilităŃi permanente (fixe);

• rezervele minime obligatorii pentru instituŃiile de credit.

OperaŃiunile pe piaŃa deschisă joacă un rol important pentru orientarea ratelor

dobânzii, managementului lichidităŃii şi semnalării poziŃiei politicii monetare, în cadrul

Eurosistemului fiind utilizate cinci tipuri de instrumente pentru operaŃiunile pe piaŃa

deschisă : tranzacŃiile inverse, operaŃiuni esenŃiale de refinanŃare, operaŃiuni de

refinanŃare pe termen lung, operaŃiuni de acordare fină, operaŃiuni structurale.

FacilităŃile fixe (permanente), vizeză furnizarea şi absorbirea lichidităŃii zilnice,

semnalând poziŃia politicii monetare generale şi limitând ratele dobânzii pe pieŃele pe

o zi, în cadrul Eurosistemului fiind disponibile două facilităŃi : facilităŃi de împrumuturi

marginale şi facilităŃi de depozite.

Rezervele minime reprezintă o parte integrală a cadrului operaŃional al politicii

monetare în spaŃiul euro, vizând stabilizarea ratelor dobânzii pe piaŃa monetară,

creând sau lărgind o penurie de lichiditate structurală şi posibilitatea controlului

expansiunii monetare.

În sistemul rezervelor minime ale Eurosistemului, contrapărŃile sunt obligate să

deŃină rezerve la Băncile centrale naŃionale, dincolo de care contrapărŃile deŃin numai

o sumă mică de rezerve în exces la Eurosistem.

Cadrul operaŃional se bazeză pe Principiile stabilite de Tratatul UE, care

stipulează că, în urmărirea obiectivelor sale, Eurosistemul va acŃiona în concordanŃă

Page 58: Politici Si Institutii Financiar Bancare Europene-sinteza

58 din 73

cu principiul economiei deschise de piaŃă vizând competiŃia liberă, favorizarea alocării

eficiente a resurselor, în plus, cadrul operaŃional respectând câteva principii

orientative, şi anume : eficienŃa operaŃională, tratamentul egal al instituŃiilor de credit,

implementarea descentralizată a politicii monetare, simplitatea şi transparenŃa,

continuitatea, siguranŃa, eficienŃa costurilor.

XII. Politica financiar ă a UEM

Ultimul secol a fost caracterizat, în Europa de Vest, de extinderea rolului

sectorului public, prin intermediul reglementărilor economice şi fiscale, în domeniul

fiscal Ńările UE menŃinând niveluri ale cheltuielilor şi veniturilor publice de aproximativ

40% din PIB.

În funcŃie de obiectivele la care trebuie să răspundă, politicile fiscale au fost

subiecte controversate, dar statele membre, la unison, sunt de acord că scopurile

acestor politici fiscale ar trebui:

1. să permită tuturor categoriilor de agenŃi economici, dar şi populaŃiei, să

beneficieze de avantajele unei pieŃe unice;

2. să urmărească realizarea obiectivelor stabilite ale politicii fiscale a UE;

3. să fie în concordanŃă cu alte politici ale UE şi anume politica locurilor de

muncă, politica mediului etc.

Obiectivul principal al UE este ca până în anul 2010, economia UE să devină cea

mai competitivă şi mai dinamică din lume, iar pentru aceasta trebuie redus gradul

general al fiscalităŃii din UE, concomitent cu realizarea unui echilibru între această

reducere şi susŃinerea consolidării financiare, prin diminuarea datoriei publice şi

investiŃiile în serviciile publice esenŃiale.

Obiectivele politicii fiscale sunt:

• înlăturarea diferenŃelor în ceea ce priveşte cotele şi metodele de aplicare

a impozitelor indirecte, vizînd TVA şi accizele;

Page 59: Politici Si Institutii Financiar Bancare Europene-sinteza

59 din 73

• în domeniul fiscalităŃii directe, se urmăreşte în principal minimizarea

posibilităŃilor de evaziune şi evitare a dublei impuneri, pe baza acordurilor bilaterale

între statele membre;

• evitarea efectelor negative ale concurenŃei între statele membre, în

special evitarea

transferului bazei fiscale prin fenomenul de migraŃie a firmelor spre regimul fiscal

favorabil;

• limitarea posibilităŃii guvernelor de a finanŃa cheltuielile publice prin

creşterea datoriei publice.

În condiŃiile în care conducerea politicii monetare este centralizată la nivelul

UEM, şi deci instrumentele de politică monetară nu mai sunt disponibile la nivel

naŃional, politica fiscal-bugetară rămâne instrumentul principal de politică

macroeconmică pe care statele membre îl poate folosi în scopul limitării impactului

recesiunii, în special ca rezultat al şocurilor asimetrice.

Nevoia unor reguli referitoare la sustenabilitatea bugeteă în UEM este general

acceptată, problema constând însă în compensarea între regulile stabilităŃii bugetare

şi flexibilitatea bugetară dorită pentru stabilizarea bugetară, în acest sens

evidenŃiindu-se că nu există argumente în favoarea unei politici de coordonare fiscală

la nivelul UEM.

În contextul politicilor economice comune ale UEM necesitatea existenŃei unor

reguli fiscale acceptate şi respectate de către toate statele membre, ca parte a

configuraŃiei instituŃionale comunitare, este dezirabilă pentru asigurarea realizării

politicilor finanŃelor publice, pentru a preveni dezvoltarea datoriilor publice

nesustenebile, pentru diminuarea incertitudinilor în acŃiunile guvernamentale, pentru

a facilita planificarea pe termen lung la nivelul agenŃilor economici, pentru a

îmbunătăŃii calitatea finanŃelor publice prin influenŃarea dimensiunii şi compoziŃiei

cheltuielilor publice şi a fiscalităŃii.

În UEM regulile fiscale sunt esenŃiale nu numai pentru a influenŃa formarea

deficitelor publice interne, ci şi pentru a proteja Ńările de externalităŃile negative şi de

Page 60: Politici Si Institutii Financiar Bancare Europene-sinteza

60 din 73

constrângerile adverse, aceste reguli putând însă limita funcŃia stabilizatoare a

politicii fiscale, având în vedere necesitatea politicilor fiscale active în cadrul Ńărilor

membre, datorită diminuării influenŃei politicilor monetare naŃionale în eliminarea

şocurilor interne.

Politica fiscală în condiŃiile UEM trebuie să implice transferuri fiscale nete spre

Ńările în recesiune, în scopul de a stabiliza mai degrabă decât de a redistribui averea,

bogăŃia, aceste tramsferuri trebuind să includă o anumită proporŃie din fondurile

destinate special procesului de ajustare structurală.

Referitor la politica fiscală în cadrul UEM se impune realizarea unei alegeri de

federalism fiscal, similar celui american, ceea ce ar implica o pierdere suplimentară

de suveranitate naŃională în domeniul fiscal şi un pas mare spre integrarea politică şiŃ

în acest sens, Pactul de Stabilitate şi Creştere răspunde necesităŃii de a impune

limite rigide deficitului şi datoriei, ceea ce semnifică reducerea marjelor de manevră a

statelor în caz de recesiune.

Reforma Pactului de Stabilitate şi Creştere, în 2005, a evidenŃiat creşterea

credibilităŃii cadrului bugetar al UE, fiind identificabile însă şi câteva provocări, şi

anume: necesitatea respectării spiritului reformei, în sensul conducerii prudente a

politicii bugetare, şi atunci când climatul economic este favorabil; accentuarea mai

puternică a sustenabilităŃii finanŃelor publice; îmbunătăŃirea statisticii guvernanŃei

bugetare; crearea unei sinergii mai bune între politica bugetară şi creşterea

economică; dezvoltarea regulilor fiscale şi a instituŃiilor la nivel naŃional.

Bugetul Uniunii Europene se deosebeşte fundamental de bugetele naŃionale ale

statelor comunitare deoarece, pe de o parte, instituŃiile publice (armata, poliŃia,

justiŃia, sănătatea şi educaŃia) se află în responsabilitatea statelor membre şi sunt

finanŃate din bugetele naŃionale, iar pe de altă parte, cheltuielile cu instituŃiile

administraŃiei europene (Comisia, Parlamentul, Consiliul, Curtea de JustiŃie) sunt

reduse.

Problemele bugetare ale comunităŃii europene au cunoscut, de-a lungul

existenŃei sale, numeroase controverse legate de rezolvarea următoarelor chestiuni:

Page 61: Politici Si Institutii Financiar Bancare Europene-sinteza

61 din 73

• CEE trebuie sau nu să aibă resurse financiare proprii;

• care din instituŃiile CEE: Parlamentul, Comisia, Consiliul să deŃină

controlul asupra bugetului;

• dezechilibrele din bugetul comunitar.

În elaborarea şi executarea bugetului general al Uniunii Europene se porneşte

de la principiile şi procedurile bugetare naŃionale: unitatea, universalitatea,

anualitatea, echilibrul şi specializarea bugetară.

Anumite activităŃi şi acŃiuni din Uniunea Europeană se întind pe mai mulŃi ani,

ceea ce impune acŃiuni bugetare plurianuale, situaŃie în care se face apel la credite

disociate compuse din credite de angajament şi credite de plăŃi.

Procesele de adâncire şi lărgire a integrării europene au fost însoŃite şi de

modificări, schimbări şi perfecŃionări ale sistemelor bugetare, în sensul unificării

instrumentelor bugetare.

Este posibil să apară în perioada execuŃiei bugetare diferenŃe între venituri şi

cheltuieli şi, deoarece, de regulă bugetul general cunoaşte excedente, se utilizează

noŃiunea de rezervă negativă, o valoare negativă care este înscrisă în buget şi care

va dispărea pe parcursul exerciŃiului bugetar prin viramente de la capitolele ce se vor

dovedi excedentare.

În elaborarea, aprobarea şi execuŃia bugetară sunt respectate cerinŃele

procedurii bugetare, care presupune implicarea Comisiei, Consiliului de Miniştri şi

Parlamentului, în fiecare an Comisia pregătind în avans proiectul de buget, amendat

şi apoi adoptat de Parlament şi de Consiliul de Miniştri.

Procesul de luare a deciziilor în domeniul bugetar, de către Consiliu şi Parlament

s-a perfecŃionat continuu, separându-se atribuŃiile celor două instituŃii: puterea

legislativă rămâne la nivelul Consiliului, puterea bugetară este împărŃită între

Parlament şi Consiliu iar execuŃia bugetară cade în sarcina Comisiei.

În realizarea veniturilor bugetare au fost parcurse două etape: până în anul 1970,

bugetul a fost conceput în întregime pe seama, contribuŃiilor directe ale statelor

membre, pentru ca apoi bugetul să fie finanŃat prin „resurse proprii” ale ComunităŃii,

Page 62: Politici Si Institutii Financiar Bancare Europene-sinteza

62 din 73

care de fapt reprezintă veniturile convenite de statele membre să reprezinte resurse

comunitare de drept, resursele bugetare proprii având următoarea structură. taxele

vamale, prelevările vamale, resursa TVA

În ceea ce priveşte cheltuielile din bugetul general, sunt structurate şi ordonate

pe şase secŃiuni: Parlamentul European - I, Consiliul - II, Comisia - III, Curtea de

JustiŃie - IV, Curtea de Conturi - V, Comitetul Economic şi Social şi Comitetul

Regiunilor - VI.

PlăŃile făcute la secŃiunile I,II,IV,V şi VI se numesc plăŃi (credite, cheltuielile) de

funcŃionare, adică administrative, pe când cele de la secŃiunea a III-a, Comisia

Europeană, sunt grupate în două categorii: credite (plăŃi, cheltuieli) de funcŃionare şi

au menirea să acopere Cheltuielile Comisiei cu personalul, clădirile, materialele,

publicaŃiile, sistemul informatic, misiuni specifice, pensiile funcŃionarilor etc, şi credite

operaŃionale.

Începând cu anii 80 regula potrivit căreia bugetul general al ComunităŃilor este

echilibrat şi integral finanŃat din resurse proprii a început să nu mai funcŃioneze,

deoarece în mai mulŃi ani cheltuielile au depăşit veniturile estimate, ca un prim

remediu fiind trecerea la contribuŃiile bugetare naŃionale.

Reducerea veniturilor bugetare a generat tensiuni între resursele şi nevoile

comunitare, instituŃiile comunitare semnând, în acest sens, un Acord interinstituŃional

între Parlament, Consiliu şi Comisie în care se convine asupra marilor priorităŃi

bugetare definite în perspectivele financiare ale Uniunii, fiind adoptat totodată un

cadru financiar indicativ pentru o Uniune cu 25 de membri şi chiar 25+2 membri,

ataşat Acordului interinstituŃional şi care cuprinde valorile bugetare anticipate

solicitate de procesul extinderii.

XIII. Integrarea României în UEM

Romania a fost prima tara din blocul comunist care a stabilit, în martie 1990,

relaŃii oficiale cu Comunitatea Europeana. Relatiile dintre cele doua parti au fost

Page 63: Politici Si Institutii Financiar Bancare Europene-sinteza

63 din 73

initiate la sfarsitul anilor ’60, in plina perioada de deschidere nationala a Ńării, si s-au

concretizat in acorduri comerciale bilaterale, suspendate in anii ’80 din cauza

încălcării drepturilor omului de catre Romania.

La inceputul anilor ’90, pe agenda Consiliului European a aparut discutia despre

posibilitatea extinderii Comunitatii, prin cooptarea de noi menbri dintre tarile Europei

Centrale si de Est, pâna la clarificarea acestei chestiuni, incepand din dec. 1991,

Comunitatea încheind o serie de acorduri bilaterale, Romania semnand un astfel de

tratat abia in 1993.

Consiliul European de la Copenhaga (iunie 1993) recunoaste explicit principiul

extinderii UE catre statele asociate din Europa Centrala si de Est si fixează o serie de

criterii economice si politice de aderare, cunoscute sub numele de criteriile de la

Copenhaga, potrivit cărora, pentru a deveni membru UE, un stat candidat trebuie sa

aiba: institutii stabile care sa garanteze democratia, statul de drept, respectarea

drepturilor omului si protectia minoritatilor; o economie de piata functionala;

capacitatea de a-si asuma obligatiile de stat membru, inclusiv cele privind obiectivele

uniunii politice, economice si monetare ale UE; un stat candidat trebuie sa transpuna

legislatia Uniunii in legislatia nationala (adoptarea acquis-ului comunitar).

Odata cu Consiliul European de la Luxemburg (1997), in documentele oficiale ale

UE a inceput sa se faca distincŃia intre procesele de aderare si negocierile de

aderare, iar din 1998, statele candidate, inclusiv Romania, incep sa elaboreze

programe nationale in vederea adoptarii acquis-ului.

In perioada februarie-aprilie 2005 au fost indeplinite toate aspectele tehnice

legate de semnarea Tratatului de Aderare a Romaniei, asa incat, la 25 aprilie 2005,

este semnat la Luxemburg Tratatul de Aderare a Romaniei la Uniunea Europeana

Ca membru al Uniunii, Romania are asadar acces liber la o piata de aproape 500

milioane de locuitori, iar cetatenii si firmele romanesi beneficiaza de cele 4 libertati

economice esentiale ale unei economii eficiente: libera circulatie a fortei de munca, a

serviciilor, a marfurilor si a capialului. In mod gradual, cetatenii romani vor avea acces

si la alte beneficii ale integrarii, unul dintre cele mai importante beneficii ale integrarii

Page 64: Politici Si Institutii Financiar Bancare Europene-sinteza

64 din 73

fiind accesul egal la oportunitatile de munca in toate tarile membre, drept acordat

tuturor cetatenilor UE.

In ceea ce priveste adoptarea monedei Euro, data introducerii monedei unice va

fi stabilita prin hotararea comuna a Uniunii si a Romaniei.

Pentru aderarea la Uniunea Economica si Monetara, obiectivul intermediar

pentru România l-a constituit îndeplinirea cerintelor Tratatului de la Maastricht care

prevad obtinerea unor rezultate concrete în ceea ce priveste deficitele/excedentele

bugetare, datoria publica, inflatia, ratele dobânzii si cursurile de schimb.

Prioritatile politicii economice pentru România au vizat în mod ferm mentinerea

stabilitatii macroeconomice ca element fundamental al garantarii cresterii economice

si mentinerea economiei pe

un trend crescator pe termen mediu si lung.

În privinta armonizarii prevederilor referitoare la independenta bancii centrale,

eliminarea finantarii directe a deficitelor temporare ale Trezoreriei de catre Banca

Nationala a României si a accesului privilegiat al institutiilor publice la resursele

institutiilor financiare, acestea nu sunt încă pe deplin armonizate cu legislatia

europeana.

România a modificat Legea nr. 101/1998 privind Statutul Bancii Nationale a

României (BNR)

pentru a garanta deplina independenta a bancii centrale si a defini drept obiectiv

fundamental al acesteia asigurarea stabilitatii preturilor, în conformitate cu prevederile

Tratatului privind Uniunea Europeana si

Protocolului privind Statutul Sistemului European al Bancilor Centrale si Bancii

Centrale Europene.

Dimensiunile financiare ale aderării României se referă la totalitatea implicatiilor

financiare si

bugetare ale negocierilor de aderare pentru capitolele Agricultura, Politica regionala

si coordonarea instrumentelor structurale si Prevederi financiare si bugetare.

Page 65: Politici Si Institutii Financiar Bancare Europene-sinteza

65 din 73

Principiile care au stat la baza elaborarii, de către UE, a propunerilor de pachet

financiar pentru România au vizat angajamentul politic al statelor membre că

România va beneficia de tratament nediscriminatoriu în raport cu cei 10 (tarile din

estul si centrul Europei care au aderat în mai 2004), se vor folosi aceleasi principii si

metodologie dupa care a fost elaborat pachetul financiar pentru cei 10, România nu

va fi stat net contributor în primul an al aderarii.

Principalele domenii spre care sunt orientate fondurile din cadrul pachetului

financiar, sunt: agricultura, investiŃii structurale şi de coeziune, politicile interne.

În România nu a fost emisa o lege privind regimul valutar (controlul cursului

valutar si al miscarilor de capital ), ci reglementari ale Bancii Nationale a României

sub forma regulamentelor valutare.

Caracteristica principala, din punct de vedere al miscarilor de capital, a legislatiei

românesti este liberalizarea în masura însemnata a intrarilor de capital înca de la

începutul perioadei de tranzitie, în afara de reglementarile bancii centrale a existat un

cadru legal pentru investitiile nerezidentilor în România, este adevarat, suficient de

instabil.

Convertibilitatea deplina a leului este considerată ca un pas necesar pentru

integrarea României în structurile economice vest-europene, în special, în economia

mondiala în general, o etapă preliminară fiind liberalizarea miscarilor de capital.

Stabilizarea cursului de schimb, prin ancorarea expectatiilor, este unul din

efectele benefice ale participarii la ERM II, care contribuie la realizarea convergentei

spre nivelul tarilor membre UE dezvoltate.

Sistemul bancar romanesc, în condiŃiile aderării României la UE, se rerlevă ca

fiind stabil şi bine capitalizat, provocarea de viitor pentru economia romaneasca

reprezentând-o modul in care vor fi administrate, in planul politicii economice, fiscale,

si monetare, exigentele financiar-bancare ale integrării României.

Sistemul financiar-bancar romanesc a fost marcat de o crestere a stabilitatii si

credibilitatii, iar în perspectiva reducerii inflatiei, sistemul bancar va avea mai multe

posibilitati de a sustine dezvoltarea economica a Romaniei, în condiŃiile consolidării

Page 66: Politici Si Institutii Financiar Bancare Europene-sinteza

66 din 73

privatizarii sectorului bancar, cu efect asupra concurentei in sectorul bancar,

consecinta fiind ingustarea marjelor dintre dobanda activa si cea pasiva.

În domeniul politicii fiscale, un obiectiv esential l-a constituit consolidarea

stabilizarii macro-economice prin controlul deficitului bugetar şi, în acest sens, s-a

îmbunătăŃit capacitatea Ministerului Finantelor Publice de a administra resursele

financiare ale statului, înfiinŃându-se Unitatea de Management a Trezoreriei Statului,

s-a îmbunătăŃit activitatea de colectare a veniturilor bugetare. În domeniul

consolidarii reformei sistemului impozitelor si taxelor, masurile luate au vizat

reducerea ratei impozitului pe profit şi utilizarea ratei unice a TVA de 19%, precum si

reducerea numarului de activitati exceptate de la plata TVA.

Gestionarea corecta a politicii financiare – prin aprofundarea si accelerarea

coerenta a reformei fiscale, cresterea eficientei si transparentei utilizarii resurselor

publice pe baza de proiecte si programe

viabile si stabilirea unui sistem coerent de prioritati în cadrul acestora –este una din

garantiile asigurarii dezvoltarii economico-sociale durabile.

Politica fiscală actuală a României se integrează în interiorul bandei trasate de

politica fiscală a Ńărilor memebre UE, atât pentru impozite indirecte, cât şi pentru

contribuŃiile sociale (privite ca pondere în PIB), însă ponderea veniturilor obŃinute din

impozitele directe este inferioară minimului înregistrat în uniune. łinând cont şi de

cota unică relativ redusă a impozitelor pe venit şi profit, România apare ca un paradis

fiscal în comparaŃie cu Ńările membre UE, iar aceasta, în condiŃiile aderării, contravine

obiectivelor de politică fiscală la nivel european şi în special cel vizând concurenŃa

fiscală.

Pe termen scurt, obiectivele urmarite de România sunt mentinerea functionarii

adecvate a politicilor, asigurarea unui cadru economic stabil, functional si predictibil si

realizarea obiectivelor de politica economica în vederea crearii conditiilor de baza

necesare mentinerii si accelerarii tendintei de crestere economica înregistrata de

România în ultimii ani.

Page 67: Politici Si Institutii Financiar Bancare Europene-sinteza

67 din 73

Pe termen mediu, dezinflatia sustinuta va constitui unul din obiectivele principale

ale programelor economice românesti, politica monetara urmând sa se consacre cu

prioritate acestuia. Un obiectiv important al politicii monetare îl constituie si

remonetizarea economiei românesti prin metode neinflationiste.

Introducerea euro a avut efecte pozitive asupra comerŃului exterior al României,

având în vedere că 2/3 este orientat către Ńările U.E, noua monedă stimulând

importurile şi exporturile firmelor romaneşti.

Avantajele introducerii euro au fost şi vor fi în continuare:

� reducerea costurilor generate de schimburile valutare;

� accelerarea schimburilor şi reducerea timpului necesar pentru acestea;

� simplificarea evaluării rezultatelor comerciale;

� facilitarea accesului pe pieŃe;

� reducerea numărului de intermediari ;

� creşterea transparenŃei.

Costurile integrării, sunt, de fapt, costuri ale modernizării României, care a vor fi

trebuit realizate oricum, chiar fără sprijin comunitar, in cazul in care nu ne-am fi

integrat. Acum, aceste costuri sunt susŃinute cu fonduri comunitare, însă la acestea

se adaugă cofinanŃarea românească, care reprezintă investiŃii in proiecte de

dezvoltare a României.

Probabil ca singurele costuri care pot fi asociate strict integrării sunt cele legate

de crearea unor instituŃii specifice: de gestionare a fondurilor comunitare, in

agricultura etc, dar beneficiile pe care le aduce acest sistem de management al

influxurilor financiare europene sunt evident mai mari raportate la costuri.

Se impune evaluarea impactul aderării in mod global, Uniunea Europeana

neimpunând standarde arbitrare pentru a genera costuri suplimentare, ci stabileşte

anumite standarde pentru a aduce un plus in calitatea vieŃii si a crea un mediu

economic dinamic si competitiv.

Este evident că există costuri ale aderării, şi acestea sunt de trei tipuri: costuri

publice (care vor fi acoperite din bugetul de stat), costuri private (ce vor fi suportate

Page 68: Politici Si Institutii Financiar Bancare Europene-sinteza

68 din 73

de societăŃile comerciale) si costuri individuale (ce vor fi plătite de fiecare cetăŃean

român pentru reforma sistemului de pensii, pentru reconversie profesională, pentru

alt standard de viată). Pentru primele doua tipuri de costuri se poate face o estimare,

chiar si generala, a valorii acestora, insa pentru cele individuale este imposibil de

făcut o apreciere.

XIV. Perspective institu Ńional-politice ale UEM

Viitorul UEM depinde de soluŃionarea următoarelor patru probleme:

� Sustenabilitatea pe termen lung a integrării monetare. Dacă pieŃele

muncii nu vor fi niciodată integrate, precum în SUA, pieŃele bunurilor, serviciilor şi

capitalurilor sunt deja mai integrate ca în orice regiune a lumii.

� Perspectivele lărgirii zonei euro. Zona euro este deschisă, cu o veritabilă

vocaŃie de a acoperi ansamblul membrilor UE, în măsura în care respectă criteriile de

convergenŃă, care trebuie satisfăcute simultan.

� Rolul monedei euro ca model pentru alte regiuni ale lumii. Multe Ńări ale

lumii, de exemplu din Asia, se confruntă cu aceleaşi probleme cu care s-au confruntat

Ńările membre ale UEM cu cinsprezece ani în urmă şi, în aceste condiŃii, cooperarea

monetară tebuie realizată cu determinare şi prudenŃă. Autonomia monetară deplină

devine din ce în ce mai problematică atunci când integrarea economică atinge un

anumit stadiu, deoarece cu cât economiile sunt mai deschise, Ńările nu mai pot face

abstracŃie de cursurile de schimb.

� Realizarea de către UEM a integrării politice. Integrarea politică

europeană traversează o perioadă dificilă, deoarece Tratatul constitutiv al ConstituŃiei

Europene nu a fost încă ratificat, aceasta generând două întrebări:

� care sunt instituŃiile adecvate unei Europe lărgite?

� poate UEM progresa şi supravieŃui în absenŃa unei veritabile uniuni

politice?

Page 69: Politici Si Institutii Financiar Bancare Europene-sinteza

69 din 73

În ceea ce priveşte instituŃiile, acestea trebuie să fie adaptate pentru a face faŃă

unui număr în creştere de Ńări, implicate de procesul de extindere, aceste schimbări

netrebuind să afecteze respectarea pluralităŃii UE.

Un cadru instituŃional adecvat Europei viitoare trebuie să respecte, cel puŃin, trei

principii:

� participarea societăŃii civile la procesul de elaborare a ConstituŃiei

comunitare;

� semnificarea democratică a relaŃia autoritate – individ;

� transferul funcŃional al suveranităŃii în contextul integrării europene.

Uniunea trebuie să devină mai democratică, mai transparent şi mai eficace şi,

pentru a reacŃiona la provocările viitoare, se impune să soluŃioneze o serie de

probleme instituŃionale, şi anume: o mai bună definire şi repartiŃie a competenŃelor în

UE; redistribuirea unor atribuŃii reînnoite ale UE către statele membre; susŃinerea

egalităŃii şi solidarităŃii între statele membre; asigurarea transparenŃei deciziilor din

cadrul UE, la toate nivelele; simplificarea instrumentelor uniunii, delimitând clar

măsurile legislative de cele executive; crearea unui spaŃiu public european;

consolidarea instituŃională a politicilor comune; definirea mai adecvată a rolului

parlamentelor naŃionale; ameliorarea eficacităŃii procesului decizional şi funcŃionării

instituŃiilor; simplificarea legislativă a UE prin adoptarea ConstituŃiei comunitare, în

prezent Uniunea funcŃionând conform a 4 tratate.

Referitor la uniunea politică, se poate afirma că UEM poate supravieŃui şi în

absenŃa, încă, a acesteia, cel puŃin prin următoarele argumente: uniunea monetară

are, prin supranaŃionalizarea deciziilor de politică monetară, o dimensiune politică;

UEM dispune de instituŃii şi reglementări, de un drept comunitar pentru domeniile

esenŃiale ale vieŃii sociale şi economice; membrii zonei euro au atins un mare grad de

convergenŃă a atitudilor şi preferinŃelor; băncile centrale şi BCE sunt inependente şi,

în consecinŃă, politica monetară este depolitizată; euro se afirmă ca principalul motor

al integrării europene.

Page 70: Politici Si Institutii Financiar Bancare Europene-sinteza

70 din 73

În perioada scursă de la instaurarea euro UE a înregistrat o rată de creştere

superioară celei a SUA, a creat de două ori mai multe locuri de muncă, s-a apropiat

semnificativ în ceea ce priveşte productivitatea, capacitatea de inovare, flexibilitatea

pieŃelor.

Viitorul UE depinde şi de perspectivele politicilor comune, şi îndeosebi ale politicii

agricole, monetare, de coeziune şi externe.

Politica Agricola Comuna (PAC) este în centrul discutiilor privitoare la viitorul

Europei, în condiŃiile unor economii globalizate, unde presiunile pentru o piata

deschisa sunt din ce în ce mai mari.

În acest sens, exista o presiune crescuta cu privire la noile prioritati pe care PAC

ar trebui sa le integreze, printre care: cresterea sigurantei alimentare si a

standardelor de calitate; practicarea unei agriculturi mai „prietenoase” cu mediul;

simplificarea legislatiei agricole a Uniunii.

Conform Agendei 2000 PAC reprezintă, alături de politica structurală, cele mai

importante componente ale politicii comune, absorbind împreuna 85% din totalul

bugetului Uniunii.

Este evident faptul ca aderarea unui numar mare de tari mai sarace, cu un sector

agricol mult mai mare, în medie, decât în Uniune si cu mari discrepante structurale,

va constitui o provocare majora de ambele parti, în special cu privire la aceste doua

politici (fonduri structurale si politica agricola).

Uniunea Economica si Monetara este vazuta sub doua unghiuri diferite, care se

înscriu deci în cele doua viziuni destul de opuse ale Europei viitoare, ea fiind

considerata fie ca o evolutie inevitabila, în care se vor înscrie si celelalte state care

nu au aderat înca la Euroland, reprezentând maximum în ceea ce se poate accepta

în materie de cedare a suveranitatii nationale, fie, dimpotriva, ca un punct de plecare

al unui proiect mult mai ambitios, o Europa politică federalista.

Sustinatorii UEM văd în extindere nu doar o sansa de a realiza beneficii

economice, ci si ocazia de a câstiga un pariu istoric, considerând UEM ca fiind

esentială pentru crearea unei Uniuni Europene mai

Page 71: Politici Si Institutii Financiar Bancare Europene-sinteza

71 din 73

puternice, având o coeziune economica si sociala semnificativă.

Coeziunea economica si sociala, evidenŃiază următoarele tendinte la nivelul

dezvoltarii si evolutiei statelor Uniunii Europene: reducerea substanŃială a

disparitatilor nationale, în condiŃiile accentuării diferenŃelor la nivel regional;

diferentele inter-regionale sunt în general cumulative, vizând PIB/locuitor, rata de

productivitate, nivelul de educatie, capacitatea de inovatie tehnologica, rata de

ocupare a fortei de munca, rata de somaj, accentuarea inegalitatilor dintre barbati si

femei pe piata muncii; analiza disparitatilor teritoriale determina un clivaj dominant

dupa o logica centru-periferie; evolutia favorabila în materie de dotari în

infrastructura, ceea ce contureaza o viziune optimista în ceea ce priveste ameliorarea

conditiilor generale pentru dezvoltarea economica a regiunilor ramase în urma din

actualele state membre; extinderea determină o dublare a raportului între procentul

de 10% al regiunilor celor mai

dezvoltate si cel de 10% al celor mai sarace, de la 2,4 la 5,3.

Contributia Uniunii Europene la obiectivul coeziunii se evidenŃiază succesiv prin

policile sectoriale si la cele structurale.

Politica externa si de securitate comuna a fost recunoscută public, importanta

suportului public începând sa fie accentuata, subliniindu-se faptul ca angajarea

opiniei publice n-ar trebui sa fie imposibila, chiar daca cerintele securitatii implica un

grad mai mic de transparenta în contextul activitatii cotidiene a politicii europene de

securitate si aparare. O mai buna strategie de comunicare ar putea furniza informatii

concrete privind scopurile si parametrii politicii europene de securitate si aparare în

cadrul contextului mai larg al relatiilor externe ale Uniunii Europene.

La nivelul dezvoltarii institutionale a politicii europene de securitate si aparare,

înfiintarea Comitetului Militar al Uniunii Europene (EUMC) ca un organism

permanent, precum şi constituirea Staff-ului Militar al Uniunii Europene (EUMS)

marcheaza o clara evolutie.

Trei domenii ale sectorului financiar vor fi priorităŃi ale UEM în viitor: plăŃile retail,

a căror eficienŃă trebuie intensificată prin introducerea spaŃiului unic de plăŃi în euro

Page 72: Politici Si Institutii Financiar Bancare Europene-sinteza

72 din 73

(SEPA), prin care se va crea un mediu competitiv pentru aceste plăŃi; furnizarea de

servicii de reglementari ( achitare) pentru tranzacŃiile cu titluri; integrarea instituŃională

a practicii şi cadrului supravegherii financiare.

Integrarea instituŃională este cheia integrării financiare, aceasta oferind spaŃiul

reglementat pentru toŃi participanŃii pe pieŃe, care au nevoie de convergenŃa

supravegherii, transparenŃă şi siguranŃă legală.

BCE a definit patru domenii de activitate ale integrării financiare viitoare: sporirea

cunoaşterii şi creşterea înŃelegerii, precum şi măsurarea progreselor înregistrate în

procesul integrării; acŃionarea ca un catalizator pentru activităŃile sectorului privat,

prin facilitarea acŃinilor colective şi sprijinirea problemelor posibile de coordonare;

furnizarea de recomandări referitoare la cadrul legislativ şi reglativ pentru sistemul

financiar european; furnizarea de servicii bancare centrale care să accelereze

integrarea financiară europeană.

În perspectiva integrării financiare obstacolele cele mai critice sunt: lipsa

angajamentului politic; interese naŃionale legitime; inerŃie în adoptarea noilor

tehnologii IT.

Pentru dezvoltarea viitoare a integrării financiare se evidenŃiază, cel puŃin

următoarele căi:

intensificarea integrării pe pieŃele bancare de retail (SEPA); accelerarea integrării

infrastructurii pieŃelor financiare cheie; constituirea aranjamentelor politice pentru

asigurarea convergenŃei rapide în domeniul supravegherii financiare.

În anumite sectoare ale serviciilor, UE este o zonă mai integrată, din punct de

vedere juridic şi prudenŃial, decât SUA. UE a ajuns la un nivel de integrare încă

inegal, divers, dar, la modul general, foarte ambiŃios: diversitatea Ńine de faptul că

gradul de integrare depinde într-o mare măsură de domeniile vizate, caracterul

ambiŃios deoarece, în anumite domenii, sistemul este complet integrat şi promovează

o politică unică.

În prezent euro, ca monedă unică în UE, este o relitate şi un succes, generând

următoarele avantaje: stabilitatea preŃurilor, reducerea ratelor dobânzii pe termen

Page 73: Politici Si Institutii Financiar Bancare Europene-sinteza

73 din 73

lung, condiŃii favorabile pentru investiŃii şi creştere economică, favorizarea integrării

financiare europene.