Politica României La Marea Neagră Dupa Razboiul Rece

Politica României la Marea Neagră

după Războiul Rece

Cuprins

Introducere………………………………………………………………...… pag 2

Metodologie…………………………………………………………………. pag 5

Capitolul I: Istoricul bazinului Mării Negre………………………………… pag 6

Capitolul II: Profilul geopolitic şi geostrategic al bazinului Mării Negre…... pag 15

Capitolul III: Actori statali din vecinătatea Mării Negre

III.1. Cooperare internaţională în bazinul extins al Mării Negre…...… pag 29

III.2. Apariţia sau crearea de organizaţii internaţionale în bazinul Mării

Negre; extinderea UE şi NATO în acest spaţiu………………………. pag 35

Capitolul IV: Studiu de caz – evoluţia politicii româneşti la Marea Neagră... pag 43

Concluzii…………………………………………………………………….. pag 53

Bibliografie……………………………….…………………………………. pag 56

1

Introducere

Lucrarea de faţă îşi propune a studia în profunzime problematica Mării Negre şi a

politicilor adoptate de statul Român asupra acestui spaţiu de la finalul Războiului Rece, din anul

1992, şi până în prezent.

Acest subiect este de interes contemporan deoarece reprezintă pentru România un punct

forte al existenţe isale statele, accesul la Marea Neagră oferind numroase avantaje în faţa altor

state vecina fără acces la mare sau cu acces limitat datorită unor politici incoerente şi deloc

practice sau datorită lipsei unei infrastructuri maritime adecvate.

Prin cercetarea acestui subiect, doresc a aprofunda importanţa poziţiei statul Român vis-

a-vis de Marea Neagră şi ce impact a avut această poziţie asupra politicilor adoptate de stat până

în prezent.

De asemenea, doresc a porni acest studiu prin prezentarea unei istorii succinte a bazinului

Mării Negre şi evenimente majore din existenţa statelor ce au deschidere la mare, evenimente

legate în mod direct de politica statelor menţionate anterior faţă de accesul maritim.

Ulterior acestui capitol, doresc a creiona profilul gropolitic şi geostrategic al Mării Negre

pentru a evidenţia importanţa acestuia pentru statele din zonă dar şi pentru state mai îndepărtate,

fără contact direct cu Marea Neagră, care, totuşi, conştientizează importanţa accesului maritim în

scop economic sau militar şi doresc lărgirea acestui acces prin crearea de uniuni economice sau

politice în care sunt incluse şi statele cu ieşirea la Marea Neagră.

Concomitent, un astfel de profil al Mării Negre este în cauză să ofere numeroase

răspunsuri ale unor întrebări legate de activităţile economice ale corporaţiilor ace activează în

acest spaţiu precum şi asupra politicilor militare adoptate de statele cu ieşire la această mare.

2

În urma prezentării cadrului general geopolitc şi geostrategic, doresc a prezenta fiecare

stat cu acces la Marea Neagră pentru a putea cunoaşte şi înţelege în profunzime politicile

acestora adoptate din diverse necesităţi.

Astfel, prin studierea fiecărui stat în parte, urmăresc a identifica nevoile maritime ale

acestora şi, implicit, politicile prin care aceste state caută să obţină ceea ce doresc. Diversitatea

intereselor regionale, vastă fiind, este impetuos necesar a fi studiată pe îndelete pentru a nu omite

aspecte vitate ale politicilor economice, militare, culturale şi ecologice care vizează aceleaşi

tipuri de activităţi cu impact asupra Mării Negre.

După o succintă prezentare a fiecărui stat, intenţionez a muta puctul central de studiu

asupra unui cadrul internaţional prin observarea, prezentarea şi analizarea tuturor organizaţiilor

internaţionale ce se regăsesc în bazinul Mării Negre, fie că au fost create pentru a activa în

această zonă, fie că s-au extins până aici.

Trecând de la nivel de stat la un nivel supra-statal, doresc a urmării evoloţia geopolitică la

nivel regional prin observarea alianţelor politice, militare şi economice care au apărut şi s-au

dezvoltat de la finalul Războiului Rece şi până în prezent.

Dintre toate aceste organizaţii şi entităţi politice supra-statele, pun accentul pe Uniunea

Europeană care, în mod vădit, a dorit integrarea României şi a Bulgariei pentru a avea acces la

Marea Neagră, şi pe NATO care, ca urmare a colapsului Uniunii Sovietice şi a destrămării

Parctlui de la Varşovia, a rămas principala forţă militară din zonă şi a dorit, în mod firesc, să îşi

extindă aria de influenţă şi de acţiune cât maim ult posibil, chiar şi în detrimentul statelor fost-

combatante, în principal Federaţia Rusă.

Ca studiu de caz pentru acest subiect am ales politica statului Român la Marea Neagră şi

modalităţile în care acesta a urmărit obţinerea de avantaje economice şi strategice prin susţinerea

comerţului maritim şi prin participarea ca membru activ în cadrul unor organizaţii internaţioanle

precum UE şi NATO.

3

De asemenea, urmăresc şi politicile regionale demarate sau suţinute de România la care

au participa exclusiv state cu ieşire la Marea Neagră, pentru a putea determina dacă există

interese regionale separate de cele cotinentale sau , de ce nu, planetare.

Prin stabilirea acestor chestiuni, voi determina dacă există colaborare la nivel politic între

statele cu ieşire la Marea Neagră şi dacă există programe prin care se doreşte îmbunătăţirea

relaţiilor inter-statale la nivelul bazinului Mării Negre.

4

Metodologie

Pentru realizarea acestei lucrări, îmi sunt necesare informaţii din domenii ştiinţifice foarte

variate începând cu geografia pentru a putea devini spaţiu de interes al temei de faţă, date de

natură economică pentru a putea înţelege şi prezenta cadrul economic în cadrul căruia se petrec

transformările politice şi militare enumerate anterior şi informaţii politice pentru a înţelege

modul în care organizaţiile internaţionale politico-economico-militare se extind în această zonă.

Acest cadrul complex va fi analizat cu ajutorul documentelor scrise dar şi virtuale, ce

conţin o tematică de interes pentru subiectul de faţă. Astfel, bibliografia este compusă din

materiale pe teme geopolitice şi geostrategice, din comunicări ştiinţifice prezentate în cadrul

unor conferinţe pe tematica relaţiilor internaţionale precum şi din coumnicate ale principalelor

instituţii statale ce se referă la Marea Neagră şi bazinul acesteia.

Pe lângă analiza documentelor, îmi propun a ma folosi şi de metoda stiudiului de caz. În

acest caz reprezentat de politica statului Român faţă de Marea Neagră, pentru a putea pătrunde şi

mai mult în profunzimea subiectului şi a înţelege în mod cât mia complet şi obiectiv parcursul

geopolitc şi geostrategic al Mării Negre şi ce implicare are România în acest context.

Consider că aceste două metode sunt suficiente pentru a aduca informaţii şi a le putea

procesa in vedere obţinerii unui reziltat în concordanţă cu ipotezele propuse anterior.

5

Capitolul I: Istoricul bazinului Mării Negre

Pentru a putea face o analiză obiectivă asupra importanţei greopolitice şi geostrategice a

Mării Negre şi a Bazinului său asupra statului Român modern, este în mod evident necesară o

definire cât mai clară a ceea ce denumim bazinul Mării Negre şi, de asemenea, este impetuos

necesară o scurtă istorisire a trecutului politico-militar al acestei regiuni pentru a putea, astfel,

înţelege cauzele situaţiei geopolitice din prezent.

În acest sens, doresc a începe primul capitol al lucrării cu o delimitare geografică a

spaţului ales pentru studiu, în vederea detaşării acestuia de regiunile conexe, reuşind astfel a trasa

cu foarte mare exactitate evenimentele şi statele incluse în tema de faţă.

Ceea ce denumim bazinul Mării Negre este un concept care se referă, în mod evident la

teritoriul maritim al Mării Negre dar şi la teritoriile din jurul acestei mări. Acest areal este

delimitat geografic de regiunea munţilor Caucaz, în partea estica, în sud este complet delimitată

de Asia Mică şi strâmtorile Bosfor şi Dardanele, în partea de vest se afla coasta balcanică şi a

Europei de Est iar în nord, limita este dată de peninsula Crimeea1.

Fiecare din aceste teritorii conexe Mării Negre este ocupat de un stat sau mai multe.

Astfel că în est se află Georgia, stat caucazian, alături de o mică parte din Federaţia Rusă, în nord

regăsim rusia alături de o mare parte din teritoriul Ucrainei, pe coasta sudică se întinde Turcia

care deţine întreaga peninsula a Asiei Mici dar şi o mică parte din teritoriul Peninsului Balcanice

şi, prin urmare, controlează strâmtorile Bosfor şi Dardanele, iar în vest se găsesc România şi

Bulgaria, state balcanice, în mare parte, care, se poate spune, că se află în zona cea mai tulburată

a bazinului Mării Negre2.

Se poate observa cu statele din jurul Mării Negre reprezintă entităţi politice foarte

diferite, deşi se află pe un teritoriu nu foarte întins. Era de aşteptat a găsi o oarecare uniformitate

socio-politică în rândul acestor state însă o analiză istorică asupra teritoriului menţionat va 1 KING, Charles, The Black Sea: a History, Oxford University Press, 2004, pag 51

2 KING, Charles, The Black Sea: a History, Oxford University Press, 2004, pag 526

dezvălui un parcurs politico-economico-social foarte variat, de aici aflându-şi originiea şi

diferenţele dintre statele menţionate anterior.

Pentru a începe analiză istorică a spaţiului, doresc să menţionez faptul că mă voi axa pe

latura vestică a bazinului Mprii Negre, regiune ce face parte din Peninsula Balcanică şi, deci,

reprezintă cea mai activă zonă din punct de vedere al transformărilor politice şi a modificărilor

teritoriale.

Indiferent de epoca în care se vor petrece evenimentele relatate, este de menţionat faptul

că toate entităţile statale ce s-au aflat într-un moment sau altul în proximitatea Mării Negre, au

căutat să controleze Peninsula Balcanică deci, şi-au îndreptat eforturile şi atenţia spre malul

vestic al Mării Negre.

Fie că vorbim de Epoca Antică, moment în care pe scena politică se regăseau formaţiuni

statale rudimentare de tipul oraşelor-stat greceşti sau regate şi imperii fie de origine europeană,

cum a fost cel a Macedoniei şi, ulterior, Imperiul Roman, fie de origine asiatică, precum Imperiul

Persan şi, din nou, Imperiul Roman, este de remarcat faptul că toate acestea, la un moment dat al

istoriei lor, au dorit să îşi extindă controlul direct asupra malului vesti al Mării Negre şi au

întreprins, în acest sens, expediţii militare sau au încheiat acorduri politico-economice cu

oraşele-stat greceşti din această regiune.

Observăm cum totul a început cu coloniile greceşti fondate din strâmtoarea Bosfoc şi

până în Peninsula Crimeea, care au căutat să menţină zona sub un control economic, a fontinuat

cu tentativele de extindere a Imperiului Persan, eşuate de altfel, şi a culminat în Antichitate cu o

cucerire propriu-zisă a teritoriilor din vestul, sudul şi parte din nordul bazinului Mării Negre de

către legiunile romane.

Fărâmiţarea politică şi degradarea economică ce au urmat invaziilor barbare şi prăbuşirii

Imperiului Roman au însemnat o perioadă foarte instabilă pentru teritoriile conexe Mării Negre

deoarece acestea s-au aflat în plină cale a migraţiilor populaţiilor nomade dinspre Asia Centrală

spre Europa, proces ce s-a desfăşurat pe o perioadă de opt secole după decăderea Romei ca

hegemon european şi a transformat radical populaţiile din zona Balcanică atât la nivel social prin

7

modificări lingvistice şi culturale dar şi la nivel politic prin rearanjarea teritorială a tuturor

statelor sau entităţilro statale din regiune.

Evul Mediu a însemnat o mai are stabilizare teritorială însă aceasta nu era suficientă

pentru a crea un cadrul geopolitic şi geostrategic clar în zona studiată. Astfel că până la ridicarea

Imperiului Otoman şi la controlarea acestei regiuni de către Poartă, nu au existat entităţi politice

care să marcheze parcursul istoric al bazinului Mării Negre3.

Odată cu depăşirea Evului Mediu şi a îndreptării spre Epoca Modernă, se observă o

tendinţă accentuată de polarizare a puterii politice şi militare în spaţiul Mării Negre în două

direcţii. Cea dintâi se referă la rpezenţa Imperiului Otoman care dorea controlarea absolută a

întergii mări şi a teritoriilor adiacente iar cea de-a doua se referă la extinderea constantă a

Imperiului Ţarist dintre nord spre sud, inevitabil ajungându-se la Marea Neagră şi la o

confruntare militară între statele menţionate.

Dezvoltarea tehnologică şi, odată cu ea, a diplomaţiei şi relaţiilor inter-statale din secolul

XIX până în prezent a însemnat posibilitatea implicării unor puteri politice şi militare care nu

deţineau teritorii în acestă regiune însă aveau interese pentru controlarea ei, interese

preopnderent economice şi de echilibru politic la nivel continental4.

Cel mai bun exemplu în acest sens este Războiul ruso-tuc cunoscut sub numele de

Războiul Crimeei care a fost purtat între Imperiul Ţarist pe de o parte şi Imperiul Otoman, cu

susţinerea militară a Marii Brianii şi Franţei. Această situaţie inedită îşi are originea în dorinţa

marilor state europene ce a menţine un echilibru al puterii la nivel continental şi, implicit, la

conştientizarea faptului că bazinul Mării Negre poate fi un factor determinant pentru echilibrul

politico-militar al Europei5.




Aceste noi valenţe ale bazinului Mării Negre reprezintă o sursă constantă de conflicte

între state care doresc controlarea teritoriului maritim cel mai estic al Europei pentru a putea face

legătura militară şi eocnomică între Europa şi Asia6.

Pentru a putea înţele mai bine modul în care spaţiul studiat a fost perceput de statele care

au dorit a îl controla, este de dorit a prezenta modalitatea in care acestea au administrat teritoriile

deţinute în bazinul Mării Negre dar şi motivaţia pentru care aceste state au ales să se lupte în

vederea menţinerii contolului în Asia Mică, Peninsula Balcanică şi Peninsula Crimeea.

Cea mai bună modalitate de a debuta în acest demers este prin observarea şi analizarea

politicii Imperiului Otoman care s-a menţinut ca stat hegemon în zonă pentru aproximativ patru

secole, din secolul XV până în a prima jumătate a secolului XIX.

Începând cu ridicarea turcilor prin cucerirea sistematică a Peninsulelor Balcanică şi Asia

Mică între 1400 şi 1600 şi continuând cu extinderea în Europa Centrală, Orientul Mijlociu şi

Peninsula Crimeea, este de observat faptul că după cucerirea unui teritoriu, turcii instaurau o

administraţie de tip feudal care avea la bază puterea militară a sultanului şi a vasalilor săi şi, în

sens mai larg, urmărea controlarea rutelor comerciale pentru a stabiliza şi controla economia

regiunilor cucerite7.

Înainte de revoluţia industrială din secolele XVIII - XIX, această chestiune erea simplu

de realizat datorită ritmului lent în care deplasarea şi realizarea de schimburi economice se

realiza. La dispoziţia comercianţilor se aflau mijloace relativ nesigure de a face comerţ, în

princilap corabii aflate în permanenţă în pericol datorită forţelor naturii şi a unor caravane de

transport care puteau fi în permanenţă atacate şi jefuite de către rebeli sau soldaţi ai statelor

vecine.

6 Securitate şi stabilizare în bazinul Mării Negre, Sesiune internaţională de comunicări, Universitatea Naţională de Apărare „Carol I”, Bucureşti, 2005


Astfel că datoria sultanului se rezuma a la dispune de mai multe forţe militare decât putea

mobilizare forţele adverse din statul său sau din statele vecnie, forţe cu care meţinea controlul

asupra rutelor comerciale terestre şi maritime.

Inovaţia modernităţii adusă de revoluţia industrială a însemna permanentizarea unui

număr mult mai mare de rute comerciale şi a stabilizarea modalităţilor de a face comerţ prin

utilizarea de tehnilogii noi cum ar fi vasele cu aburi pentru transport maritim.

Rapidizarea deplasării şi modificarea geografică a rutelor de comerţ aducea cu sine o

necesitate de adaptare politico-economică a statelor ce doreau controlul asupra comeţului. Se

vedea impetuos necesară o transformare internă a statlui pentru a putea face faţă noilor necesită

care, pentru prima oară în istorie, pot fi denumite mondiale deoarece interdependenţa rutelor

comerciale din diverse regiunei devenise imposibil de eliminat.

Statul Otoman erau unul cu precădere medieval, organizat ca o ierarhie militară ce

acţiona în logica controlului prin forţa armată directă. Ori noile tendinţe globale de transformare

a statului din simpu actor militar în administrator economic şi participant la reţeauadiplomatică

mondială a reprezentat pentru otomani punctul slab care a dus la decăderea lor.

În perfectă contradicţie cu Rusia lui Pentru cel Mare care devenise un stat exuropean,

modernizat şi capabil de a lupta atât militar cât şi economic şi diplomatic şi, de asemenea,

capabil de a susţine o armată permanentă nu prin cotropirea regiunilor cucerite ci prin colectarea

de taxe de la cetăţenii săi, statul Otoman era un exemplu de entitate politică învechită, coruptă şi

ineficientă, care se agăţa de trecut cu ajutor armatelor şi flotelor sale militare.

Confruntările repetate dintre cele două imperii nu puteau avea decât un singur

deznodământ, anume păbuşirea Otomanilor care s-au dovedit incapabili de a se adapta la noile

nevoi interne şi externe ale geopoliticii mondiale.

Schimbarea radicală şi definitivă a echilibrului de putere in bazinul Mării Negre după

prima jumătate a secolului XIX a însemnat o reorientare politică şi economică pentru statele mici

din regiune8.

8 JELAVICH, Barbara, Eighteenth and nineteenth centuries, Cambridge Univerity Press, New York, 1990, p 11310

Astfel, după obţinerea independenţei lor, statele din peninsula Balcanică, cu precădere

Bulgaria şi România, a fost nevoie a se integra, într-un fel sau altul, în structurile politico-

economice nou apărute. Mai simplu spus, era nevoie ca statele mici să aibă în permanenţă

sprijinul unei dintre puterile regionale fără a-şi pierde din nou independenţa în faţa tendinţelor

expensioniste ale acstor imperii.

Cele două state balcanice de interes pentru acest studiu s-au aflat la intersecţia dintre

Imperiul Ţarist, Imperiul Otoman şi cel Austriac, fiecare dorind a le controla cât mai rapid şi mai

uşor. Sensibilitatea unei asemenea situaţii este evidentă iar stabilitatea politică în bazinul Mării

Negre, deşi mult sporită faţă de Evul Mediu, era din nou nesatisfăcătoare.

Statul Român din secolul XIX era o entitate politică modernă însă neimportantă pentru

echilibrul de putere la nivel regional. Astfel că atât obţinerea şi asigurarea independenţei s-a

realizat prin afilierea la tendinţele politice ale Imperiului Ţarist iar păstrarea independenţei s-a

putut realiza numai prin balansarea politicii din sfera rusă în cea austriacă şi, ulterior, prin

garanţia dată de Marile Puteri către statul Român9.

Cea de-a doua jumătate a secolului XIX a fost deosebit de importantă pentru statul

Român deoarece a marcat debutul procesului de unificare naţională, obţinerea independenţei faţă

de Imperiul Otoman şi stabilirea definitivă a României ca stat unitar în Europa Centrală şi de Est.

În acest sens, este de remarcat declinul constant al Imperiului Otoman prin pierderea

masivă de teritorii din Peninsula Balcanică odată cu proclamarea independenţei Greciei, Serbiei

şi Bulgariei. De asemenea, accesul turcilor la Marea Neagră era mult diminuat datorită

peirderilor teritoriale iar noile state suplineau diminuarea teritoriilor maritime otomane.

Astfel că România obţine în anul 1878 provincila Dobrogea care îi oferă accesul la Marea

Neagră iar Bulgaria se stabilieşte ca stat tot în urma aceluiaşi război, independenţa totală faţă de

Imperiul Otoman obţinândusi-o de abia în anul 190810.

9 JELAVICH, Barbara, Eighteenth and nineteenth centuries, Cambridge Univerity Press, New York, 1990, p 115

10 JELAVICH, Barbara, The Balkans, Prentice-Hall, Englewood Cliffs, 1965, p 7611

Noua configuraţie geopolitică însemna schimbarea raportului de forţe şi a modalităşii de

actiune în Marea Neagră a Marilor Puteri din zonă prin apariţia de noi state cu acces maritim

care, inevitabil, nu putea fi ignorate pe termen nelimitat.

Deşi necesităţile statului român erau cu totul altele iar interesele naţioanle din acea

eprioadă dictau orientarea către politica terestră şi nu cea maritimă, accesul României şi

Bulgariei la Marea Neagră a fost un factor care a dus la numeroase transformări economice şi la

aduptarea unor decizii politice diferite de către statele din zonă.

Potenţialul maritim al statelor mici din această regiune nu s-a putut niciodată fructifica

datorită numeroaselor transformări politice până în a doua jumătate a secolului XX, transfprmări

care s-au realizat întotdeauna prin luptă armată.

Astfel, fie că este vorba de Războaiele Balcanice, fie de cele două Războaie Mondiale,

situaţia geopoolitică regională a dictat României o orientare către continent pentru a-şi asigura

supravieţuirea şi stabilitatea în zonă ca stat independent.

Până la finalul celui de-al Doilea Război Mondial, puterea statului Român a crescut în

mod constant până în stadiul în acere acesta reprezenta o putere regională şi putea propune şi

aplica strategii politice şi economice cu impact asupra Peninsulei Balcanice şi a statelor vecine.

Astfel de procedee s-au materialzat prin iniţiative de genul Înţelegerii Balcanice sau a Micii

Înţelegeri prin care se dorea o colaborare mai strânsă între statele din zonă, secundare din punct

de vedere al puterii şi impactului lor la nivel continental.

Deşi asemenea demersuri au eşuat datotită intervenţei directe a Marilor Puteri pentru a-şi

impune politica, sunt totuşi de remarcat prin simpla lor existenţă deoarece marchează primele

tentative de a crea organizaţii supra-statale în Epoca Modernă, în bazinul Mării Negre11.

Secolul XX marchează transformarea României din putere regională şi monarhie

constituţională în stat comunist, totalmente supus regimului de la Moscova după finalul celui de-

al Doilea Război Mondial, în anul 1945.

11 JELAVICH, Barbara, The Balkans, Prentice-Hall, Englewood Cliffs, 1965, p 15312

Această perioadă nu este una de mare importanţă pentru istoria maritimă a statului

Român dar este de analizat deoarece poziţia Mării Negre ca graniţă dintre Vestul democratic şi

Estul comunist a fost întipărită în mentalul colectiv şi, într-un fel sau altul, se regăseşte şi în

prezent fie în viziunea statelor din zonă fie din perspectiva cetăţeanului unui dintre statele din

bazinul Mării Negre.

Debutul Războiului Rece a însemnat tranformarea radicală a situaţiei geopolitice la nivel

mondial datorită reorganizării politico-militare în două mari blocuri antagonice. Astfel că aliaţii

vestici au format NATO şi s-au regrupat în jurul Statelor Unite ale Americii pentru a reprezenta

„lumea liberă”, democratică şi capitalistă iar URSS-ul împreună cu statele ocupate militar la

finalul conflagraţiei mondiale au format blocul comunist reprezentat politic prin Pactul de la

Varşovia.

Statul Român, blocat în cea de-a doua tabără, a fost nevoit să se supună în totalitate

voinţei politice a Rusiei pentru a-şi garanta supravieţuirea ca stat naţional. Astfel că activităţile

legate spaţiul maritim sunt minime şi în perfectă concordanţă cu cerinţele şi propuneirle politico-

militare venite de la Moscova.

Ceea ce s-a petrecut în deceniul nouă al secolului XX reprezintă motorul politico-

economico- militar ar situaţiei geopolitice prezente. Mă refer aici la căderea comunismului la

nivel continental, destrămarea Pactului de la Varşovia şi victoria NATO şi SUA asupra URSS-

ului destrămat.

Instaurarea de regimuri democratice în nou-formata Federaţie Rusă şi în statele ex-

comuniste din Europa Centrală şi de Est a permis reluarea comunicării cu SUA şi aliaţăă săi din

Europa de Vest. Promovarea unor politici interne şi externe bazate pe principiile Drepturilor

Omului, la nivel social, şi pe principiile economiei libere de tip capitalist, a însemnat

reconfigurarea modului de a acţiona şi a gestiona în cadrul bazinului Mării Negre.

Dispariţia unei situaţii politico-militare bipolare la nivel mondial a fost principalul factor

care a îmipns, dacă se poate spune aşa, fostele state membre ale Pactului de la Varşovia spre o

apropiere politică şi economică de Vest în încercarea de a atinge nivelul de dezvoltare

economică-socială a statelor precum SUA, Marea Britanie, Franţa şi Germania.

13

Această reorientare spre o politică democrato-capitalistă a dus, firesc, şi la modificarea

modului în care bazinul Mării Negre era privit şi administrat de statele din zonă, principalul

factor de acţiune fiind bazat pe dispariţia posibilităţii de izbucnire a unui conflict în zonă şi o

reorientare spre latura economică a Mării Negre şi a beneficiilor ce puteau fi obţinute de pe urma

sa.

După anul 1990, politica României la Marea Neagră este foarte clar trasată prin

integrarea statului în NATO şi, ulterior în Unieunea Europeană, chestiuni care presupun

adoptarea unor politici maritime în concordanţă cu necesităţile supra-statale enunţate de

organiţatiile amintite anterior.

Capitolul II: Profilul geopolitic şi geostrategic al bazinului Mării Negre

Stabilitate prin democraţie

Întregul concept geopolitic în bazinul Mării Negre, ca şi în orice altă regiune a lumii de

altfel, pleacă de la supoziţia că regimurile democratice sunt cele mai optime forme de guvernări

14

deoarece se bazează pe voinţa poporului şi pe responsabilitatea cetăţeanului, principii diametral

opuse de cele ale totalitarismului din secolul XX

Căderea domunismului a definitivat teoria conform căreia un stat nu poate fi condus prin

forţă deoarece populaţia întotdeauna se va revolta şi ca căuta mijloace de a se exprima şi acţiona

liber. Astfel că singura variantă viabilă rămânea democraţia şi practicile deplomatice ale acesteia

care au ca principal scop comunicarea la nivel inter-statal şi nu folosirea forţei pentru a impune

un regim sau o doctrină într-o anumită zonă.

Observăm cum debutul secolului XXI aduce cu sine reconficurarea totală la nivel

ideologic faţă de secolul XX, faimos de exemplu pentru politica lui Stalin care afirma direct că

„un stat îşi poate impune vointa asupra unui anumit teritoriu prin utilizarea forţei armate şi prin

impunerea de regimuri subordonate”12.

Aşadar, destrămarea Uniunii Sovietice şi dizolvarea pactului de la Varşovia precum şi

căderea tuturor regimurilor cominuste din statele Europei Centrale şi de Est a dus la o

democratizare generală şi la extinderea masivă a pieţei libere şi a proacticilor economice

capitaliste.

De asemenea, valorile şi principiile promovate de regimurile democratice, dintre care

amintim în mod obligatoriul egalitatea cetăţenilor în faţa legii şi libertatea de a se deplasa şi

exprima ăn spaţiul public, au ca principal scop prevenirea apariţie şi escaladării unor noi

conflicte militare şi soluţionarea oricăror probleme sau contradicţii între state la niel diplomatic

şi în folosul cetăţeanului.

Aceaste noi forme de exprimare şi de acţiune au avut şi încă au un impact deosebit de

putenrnic asupra statelor fost-comuniste deoarece prezintă noi provocări şi noi necesităţi de

acţiunie şi gestiune a problemelor interne şi externe cauzate de libertatea de exprimare a

cetăţenilor.

Astfel că orice decizie este supusă dezbaterii şi deschisă spre critică din parte oamenilor,

orice acţiune trebuie justificată ca fiind necesară şi constructivă pentru stat iar, la nivel

12 EKIERT, Grzegorz, Capitalism şi democraţie în Europa Centrală şi de Est, Polirom, Iaşi, 201015

internaţional, orice act politic sau economic întreprins de un anumit stat trebuie să fie neutru şi,

cel mai bine, în avantajul tuturor statelor din regiune respectivă.

Eliminând posibilitatea de aparţie a unor conflicte militare inter-statale, se prefigurează

apatiţia de noi probleme pentru cadrul regional democratic prezent în bazinul Mării Negre după

anul 1992. Acestea se referă la escaladarea mondială a fenomenului de terorism şi la noile

aspecte îngrijorătoare legate de poluare şi distrugerea irevesibilă a mediului natural prin

activităţiel umane.

Pentru a acoperi aceste două asepecte, se vorbeşte din ce în ce mai mult depsre conceptul

de „securitate internaţională” şi despre stabilitate economică prin promovarea unor măsuri care

fie diminuează impactul economiei asupra mediului fie promovează exploatare economică

graduală şi limitată pentru a permite regenerarea naturală şi continuitatea obţienrii de resurse din

acest spaţiu.

Terorismul ca principală problemă a securităţii internaţioanle

Cea dintâi problemă, referitoare la terorism, are efecte mult mai profunde şi ample atât

asupra unui stat la nivel social cât şi la nivel politico-administrativ. Există amintirea colectivă a

evenimentelor din Statele Unite din data de 11 septembrie 2001 şi a haosului creat atunci în rând

populaţiei, economiei şi politicii statului13.

De asemenea, putem analiza şi numeorasele consecinţe pe care acel eveniment le-a avut

asupra SUA şi a modificărilor care s-au produs după acesta. Dintre toate aceste modificări, două

din foarte vizibile şi importante prin schimbările pe care le au asupra populaţiei14.

Prima, de oridin intern, este legată de înăsprirea drastică a controlului vamal atât pentru

bunuri cât şi pentru persoane şi se justifică prin necesitatea de a deţine informaţii cât mai exacte

despre cine şi ce intră şi iese din ţară. Acest lucru are ca efect psihologic instaurarea unei temeri

permamente a cetăţeanului de a nu cădea victimă unui astfel de atac extern în propria-i ţară,

13 POPESCU, Ilie, Terorismul internaţional – flagel al lumii contemporane, Ministerul Administraţiei şi Internelor, Bucureşti, 2003, p 70

14 POPESCU, Ilie, Terorismul internaţional – flagel al lumii contemporane, Ministerul Administraţiei şi Internelor, Bucureşti, 2003, p 88

16

chestiune care produce, în mod inevitabil, o scădere a încrederii pe care cetăţeanul îl are în

guvernanţi şi o tendinţă de a reacţiona drastic şi incorect prin distanţare faţă de alte state şi prin

promovarea de idei uneori extremiste în ceea ce priveşte orice factor, bun sau persoană străină ce

se află pe teritoriul statului său.

Acest fenomen nu este prezent în bazinul Mării Negre însă nici nu poate fi ignorat

datorită posibilelor impacte pe care atacuri teroriste le-ar avea asupra statelor din această regiune.

Haosul creat ar duce la instabilitate socială care, la rândul ei ar propaga instabilitatea economică

şi politică în întreaga regiune.

Astfel că se doreşte menţinerea şi pomovarea principiilor democratice ale libertăţii de

mişcare şi exprimare însă sub forma unui control mai riguros al statului menit a preîntâmpina

pericole şi nu îngrădi libertăţile cetăţeneşti.

Poluarea şi promovarea de politici economice eco-friendly

Cea de-a doua mare problemă cu care orice stat se confruntă este legată de interacţiunea

on – natură şi referă la activităţile economice umane şi impactul acestora srupra mediului natural,

la apariţia de consecinţe distructive iremediabile şi la promovarea unui anumit grad de toleranţă

faţă de mediu şi de conştientizare a cetăţeanului asupra acestor chestiuni.

Dintre toate activităţle desfăşurate de om şi legate de mediul marin, două sunt

principalele „vinovate” de distrugerea iremediabilă a mediului natural. Prima este deversarea de

substanţe polante care afectează apa şi vieţuitoarele marine iar cea de-a doua este pescuitul

excesiv care transformă mările, într-un ritm alarmant, în veritabile deşerturi de vieţuitoare.

Pentru a preîntâmpina şi a combate aceste două chestiuni, a fost creată în anul 1992

Comisia pentru protecţia Mării Negre împotriva poluării, organizaţie care are ca principal scop

controlarea activităţilor cu potenţial dăunator asupa mării.

Această convenţia a fost semnată în Bucureşti în luna aprilie 1992 de către şase state,

România, Bulgaria, Turcia, Georgia, Ucraina şi Rusia, şi a fost ratificată în anul 1994 şi

reprezintă cadrul birocratic pentru promovarea a trei protocoale de actiune15.

15 Black Sea Trust for Regional Cooperationi, www.gmfus.org17

http://www.gmfus.org/

Primul se referă la resurselor terestre pentru a preveni poluarea marină prin utilizarea

acestora, cel de-al doilea este direct legat de interzicerea deversărilor de substanţe cu potenţial

distructiv în mare iar al treilea reglementeazăobligativitatea celor şase state semnatare de a

interveni în cazul unor accidente maritime cu potenţial poluant16.

Observăm, aşadar, că există un interes foarte mare pentru activităţile umane cu potenţial

distructiv asupra bazinului Mării Negre şi se doreşte controlarea acestora şi reglementarea prin

organizaţii şi acorduri internaţionale a oricăror potenţiale pericole care ar putea cauza

instabilitate regională, fie că acestea au origini economice, militare sau sociale.

Interese Vestice asupra bazinului Mării Negre

Fiind o regiune cu statul de frontieră în timpul Războiului Rece, Marea Neagră este

Încărcată, dacă se poate spune aşa, cu o tensiune reminiscentă încă din timpul confruntărilor

militare şi politice dintre Imperiul Ţarist şi Imperiul Otoman, vreme de aproape cinci secole.

Ulterior, confruntarea s-a modificat datorită transformărilor politico-militare din regiune însă

natura tensiunii dintre statele din cardrul bazinului Mării Negre a rămas aceeaşi. Astfel că după

anul 1948, când taberele beligerante ale Războiului Rece s-au definitivat, URSS-ul se regăsea de

partea Lumii a Doua iar Turcia, statul ce a înlocuit Imperiul Otoman, se regăsea mult mai

apropiată de statele vestice în frunte cu Statele Unite ale Americii17.

După căderea blocului comunist şi democratizarea întregii regiuni a Europei de Est, mare

parte din tensiunea politico-militară dispare iar Marea Neagră îşi peirde statului de frontieră

întrelocuri ideologice şi militare, parmiţând astfel a se constitui premizele unei colaborări la nivel

internaţional între toate statele din regiune şi la posibilitatea de a constitui rupuri de acţiune sau

organizaţii cu carecter paşnic, care să vizeze stabilitatea şi dezvoltarea în zonă, în beneficiul

tuuror statelor din bazinul Mării Negre18.

16 www.blacksea-commission.org

17 Monitorul Strategic, Institutul pentru Studii Politice de Apărare şi Istori Militară, Nr. 3-4, Bucureşti, 2006, p 5


18

http://www.blacksea-commission.org/

Din punct de vedere al interesului manifestat pentru regiunea anterior amintită, este de

menţionat faptul că aceasta a fost privită ca şi o zonă de interes secundar de către puterile

Occidentale deşi a rămas întotdeauna în atenţia lor.

Prezenţa militară Vestică s-a făcut simţită în regiunni conexte cu bazinul Mării Negre,

referindu-mă aici la Marea Mediterană centrală şi la luptele din cadrul Războiului de destrămare

a Iugoslaviei, unde Statele Unite au participat pentru a reuşi o restabilizare a zonei şi a împiedica

escaladarea unui conflict de tip rasist şi religios care a făcut numeroase victime civile, în mod

abuziv.

Aşadar se observă cu ajutorul unui cadru politic internaţional mai larg faptul că se

constituiseră deja fundamentele pătrunderii Vestului în regiunea de studpiu prin proximitatea

acţiunilor militare şi politice întreprinse de către SUA şi ONU, pe de o parte, iar pe de altă parte

se urmărea fix acelaşi obiectiv prin astragarea în structurile ONU şi NATO a statelor

democratizate din Europa Centrală şi de Est, fost membre ale Pactului de la Varşovia.

Implicarea Statelor Unite în această regiune se datorează faptului că este privită ca şi un

coridor strategic, cu trei mari axe de acţiune. În primul rând este vorba despre poziţia Mării

Negre ca şi liant între Europa şi Caucaz, chestiune care mai departe face legătura între Asia

Centrală şi regiunile europene dominate de aliaţii NATO.

Interesul imens pentru Asia Centrală se datorează reconfigurării geopolitice a statelor

asiatice şi ridicarea Chinei ca o nouă putere continentală ce, lăsată nesupravegheată, ar putea cu

uşurinţă domina întregul platou al Asiei Centrale şi distruge balanţa de putere de pe îngreul

continent19.

De asemenea, aceste regiuni asiatice, fost membre ale Uniunii Sovietice, sunt întotdeauna

în pericol de a intra din nou sub influenţa Rusiei şi a redeveni simple posesiuni ale guvernului de

la Moscova, chestiune din nou deranjantă datorită amintirilor Războiului Rece şi a tuturor

poblemelor cauzate de polarizarea politică la nivel global.


19

Cel de-al doilea motiv pentru care Statele Unite se implică în bazinul Mării Negre este

legat de proximitatea Orientului Mijlociu faţă de regiunea studiată şi resursele masive care pot

cădea sub influenţa statelor mai puternice din regiune cum ar fi Turcia şu Rusia, din nou o mare

problemă la nivelul echilibrului regional şi mondial de putere20.

Este bine ştiut faptul că Orientul Mijlociu a fot dintotdeauna o regiune extrem de

instabilă, supusă constant nor tensiuni politie, economice şi miltiare, tensiune care de nenumărate

dăţi-au concretizat în lure deschise, distructive pentru populaţia din zonă şi declanşatoare de

repercusiuni la nivel regioal extins, prin instabilitate economică şi socială.

Aşadar, interesul Statelor Unite este cu atât mai mare prin faptul că Marea Neagră

reprezină o cheie de a-şi impune voinţa politică şi militară, modalitate prin care puterile

regionale amintite anterior sunt ţinute întodeauna sub supraveghere şi sunt încurajate a participa

în mod consturctiv la procesul de reorganizare şi colaborare regională, fără a avea tendinţe

expansioniste în detrimentul statelor mai mici din Orientul Mijlociu şi fără a cauza dezechilibre

şi instabilitate nici în regiunea studiată dar nici în regiunile conexe precum ar fi Orientul

Mijlociu21.

Ultimul punct de interes din agenda Statelor Unite, în zonă, reprezintă chestiunea delicată

a importurilor energetice ale statelor din Europa de Est, sub formă de petrol şi gaze din Asia

Centrală şi din Rusia.

Această chestiune este vitală pentru SUA deoarece bazinul Mării Negre reprezintă

coridorul prin care aceste resurse sunt transportate de la est la vest iar modalitatea prin care acest

lucru se face şi originea acestor resurse este un factor determinant al politicilor interne şi al

viziunilor politice la nivel internaţional ale statelor amintite anterior22.

Altfel spus, prezenţa SUA în regiune şi controlarea ei poate duce la schimbarea raportului

de forţe la nivel economic prin susţinerea statelor ex-comuniste în obţinerea de resurse




20

energetice de la state faţă de care nu au o istorie agitată sau tensionată. Asemenea astpect ar duce

la o sporire a încrederii în NATO şi în SUA şi ar duce, implicit, la o mai mare apropiere de Vest

a tuturor statelor careîn urmă cu 25 de ani reprezentau simpli sateliţi ai Rusiei.

Supremaţia democraţiei alături de stabilitate energetică în regiunea bazinului Mării

Negre, chestiuni realizate prin prezenţa Statelor Unite în zonă, ar duce la o mai mare încredere în

activităţile şi propunerile Vestului faţă de statele din zonă şi, implicit la blocarea oricăror

tendinţe expansioniste ale Rusiei în regiunile conrolate în perioada Răboiului Rece23.

Promovarea unor reforme politice şi susţinerea de candidaţi democratici la conducerea

unor state precum Ucraina, Moldova şi Georgia ar provoca modificări ireversibile şi ar garanta

sprijiul popular pentru ceea ce s-ar numi reformă democratică şi ajutor extern pentru stabilitate a

tuturor statelor din zonă.

SUA are, deci, numai de câştigat dacă se implică activ în regiune, atât la nivel politic pe

plan internaţional dar şi la nivel economic prin controlarea căilor de transport a resurselor

energetice şi prin participarea pe pieţele naţionale la distribuirea acestor resurse.

Interese politice şi economice europene

Statele din regiunea bazinului Mării Negre se împart în două categorii, în funcţie de rolul

lor pe plan internaţional. Astfel, putem vorbi despre state mici ca putere şi influenţă, din rândul

cărora face parte şi România, şi putem discuta despre state mai mari şi mai dezvoltate care au un

rol fie ca putere regională, Turcia, fie ca putere cu tendinţe expsnsioniste extra regionale, Rusia24.

În ultimele trei decenii, au fost două evenimente majore care au dus la posibile

regonfigurări ale puterii în această regiune şi la retrasarea sferelor de influenţă şi a ariilor de

acţiune ale puterilor regionale. Primul eveniment este căderea comunismului care a transformat

Uniunea Sovietică din superputere la mivel mondial în Rusia, stat mult mai slab şi cu numeroase

probleme interne care aspiră la statutul de heegemon regional iar al doilea eveniment este dat de

atacurile teroriste din SUA, din 11 septembrie 2001.



Ambele evenimente au repercusiuni imediate similare, dacă nu identice: crearea unui vid

de putere prin slăbirea actorilor principali şi apatiţia unor posibilităţi de expansiune a statelor de

rang secund datorită încapacităţii de actiune pe plan extern a fostelor superputeri.

În cazul Rusiei, cel mai evident mod prin care puteresa sa a fost subminată şi aria sa de

influenţă a fost drastic redusă este dat de integrarea fostelor state ale Pactului de la Varşovia în

Uniunea Europeană şi, mai important, în NATO, organizaţie internaţională cu carecter

preponderent militar şi aflată sub influenţa directă a Statelor Unite25.

Stituaţia SUA după atacurile teroriste a fost ceva mai subtilă deoarece imaginea

imposibilităţii atacării sau penentrării spatiului naţional al Statelor Unite a dispărut iar

transformările politice şi militare, cuplate cu modificarea rapidă a mentalităţii cetăşeanului de

rând asupra infailibilităţii SUA, au dis la o reconversie a puterii regionale şi la o manifestare tot

mai stridentă a Rusiei şi Turciei de a profita de slăbiciunea internă a Statelor Unite pentru a se

extinde în regiunile conexe bazinului Mării Negre26.

Agenda politică internaţională a Uniunii Europene a devenit ceva mai evidentă după

integrarea statelor fost-comuniste şi obşinerea accesului direct la Marea Neagră prin intermediul

României şi Bulgariei. Dar, este de menţionat şi faptul că UE, începând cu 2004, este mai mult

axată pe dezvoltarea internă prin alocarea de resurse către statele din Europa de Est şi

stabilizarea economică şi socială din cadrul graniţelor sale.

Astfel că participarea directă a Uniunii Europene în cadrul bazinului Mării Negre a fost

minimă şi s-a putut materializa, cel mai adesea, prin actţiuni politice de promovare a securităţii şi

păcii a unor state dein Europa de Vest, care, în mod indirect, vorbeau şi acţionau în numele

întergii Uniuni.

Asemenea acţiuni sunt definitorii pentru politica UE şi politicile statelor din cadrul său şi

permite orbsevatorului a trasa difenţele majore dintre viziunea SUA asupra regiuni şi cea a UE.

Dinte aceste puncte neconcordante, principalul este dorinţa Statelor Unite de a împiedica orice



tendinţă expansionistă a Rusie fie în Europa fie în Asia datorită unor tensiuni rămase în urma

Războiului Rece în timp de statele Europene cinsideră, mai mult sau mai puţin, că Rusia este

îndreptăţită a avea o sferă de influenţă, fără a produce instabilitate regională sau a dezechilibra

balanţa de putere27.

O a doua trăsătură definitorie pentru politica UE în zonă este dată de acţiunile externe

strict diplomatice şi de tendinţa de a se reorienta către reforme interne cu caracter stabilizator

pentru statele membre. Astfel că nu putem vorbi despre intervenţii economice şi nicidecum

militare ale UE în regiuni din proximitatea Uniunii, dovedind astfel un punct slab al coeziunii

interne dintre statele membre UE: imposibilitatea coodonării unor actiuni politice la nivel

internaţional, factori hotărâtori şi determinanţi care ar plasa UE pe poziţia de putere regională şi

de actor politic activ pe toate planurile28.

Manifestarea politică a Uniunii Europene este, aşadar, una cu caracter economic

transpusă cel mai clar prin politica de „ajutorare prin stabilitare, colaborare, comunicare” şi a

atitudinilor fiecăriu stat mare din UE faţă de Rusia, poziţii politice radical diferite de cele ale

Statelor Unite.

În acest sens, este de remarcat faptul că politicile statelor UE mari sunt dictate de

necesităţile acestora energetice care sunt satisfăcute, momentan de Rusia, şi deci dictează

necesitatea unor politici moderate vizavi de fosta putere mondială29.

Această moderaţie este cea care permite avansul lent dar ireversibil a Rusiei în regiuni

cum este Caucazul şi, cel mai recent, Crimeea şi Ucraina, ambele fost posesiuni sovietice care,

conform logicii politice ruseşti, intră în mod evident în sfera sa de influenţă politico-conomico-

militară30.

27 RONCEA, Victor, Axa: noua românie la Marea Neagr, ziua, Bucureşti, 2005


29 GeoPolitica,An II, Nr 6, Asociaţia de geopolitică „Ion Conea”, Top Form, Bucureşti, 2004


23

În ceea ce priveşte viziunea politică regională, aspectele referitoare la Uniunea Europeană

au fost evidenţiale foarte clar însă nu a fost prezentată şi principala modalitate de acţiune a

Uniunii de după căderea comunismului şi până în prezent31.

Mă refer aici la extinderea UE prin acceptarea de noi membri din cadrul statelor fost-

comuniste în perioada 2004 – 2007, fapt care a extins major Uniunea şi a mutat graniţee sale

mult mai aproape de principalul rival din regiune, Rusia.

Deşi a fost o măsură care, pe plan extern, a extins masiv granişele Europei, a avut si un

impact major pe plan intern, oglibând Uniunea să se concentreze pe dezvoltarea echilibrată

internă şi pe reforme cu caracter unificator ce vizează atât statele nou interate cât şi statele vechi,

obligate a se adapta la noile cerinţe politico-economice ale UE.

Statele din bazinul Mării Negre

După cum amenţionat anterior, principalii actori din regiunea studiată sunt Rusia şi

Turcia, ambele state având o istorie tumultuoasă şi agitată, atât separat cât şi împreună. Orice altă

formaţiune statală din regiune poate fi considerată de rang secund şi poate fi poziţionată numai

după primele puteri regionale amintinte anterior.

Rivalitatea dintre Rusia şi Turcia este una de durată şi a fost întotdeauna prezentă,

indiferent de transformările suferite pe plan intern de cele două state sau de moficările geopolitce

din regiunea Mării Negre. Aşadar se paote vorbi despre o continuitate în aversiune lungă de cinsi

secole, perioadă în care această asdversiune s-a concretizat de nenumărate dăţi în lupte deschise

cu consecinţe distructive majore pentru statele din zonă32.

31 Echilibrul de putere şi mediul de securitate, Vol. I, Sesiune internaţională de comunicări ştiinţifice, Universitatea

Naţională de Apărare „Carol I”, Bucureşti, 2011


24

Aşadar, se poate vorbi despre o continuitate a rivalităţilor dintre aceste două state,

manifestate în prezent în două mari forme. Prima ar fi cea a încercărilor constante a ambelor

state de a îşi păstra şi lărgi aria de influenţă, cel mai adesea în detrimentul celuilalt stat, iar cea

de-a doua se referă la încercări sistematice de repsingere a oricăror intruziuni vestice sub forma

prezenţei militare maritime în Marea Neagră fie sub forma implicării politice a Statelor Unite şi

Uniunii Europene în această zonă33.

Asemenea consevatorism politic la nivel internaţional are tendinţa de a izola unele

regiuni de celelalte şi a trasa fparte clar atii de influenţă şi spaţii de actşiune pentru fiecare stat în

parte.

Concomitent, aceleaşi acţiuni pot prova mari disensiuni la nivel regional prin împărţirea

statelor mai mici în sfere de influenţă şi promovarea unor politic agresive şi expansioniste care,

inevitabil, duc la instabilitate socială, revolte şi distrugeri mari suferite de populaţia civilă.

Pentru o mai bună alaiză a activitălilor şi politicilor adoptate de statele din regiunea

bazinului Mării Negre, este necesară o detaliere în particular a fiecărui stat deoarece există

numeroase aspecte individuale în modul de acţiune şi modul de percepere a statu-quo-ului din

zona studiată.

Încep această parte din studiu cu Rusia, cel mai important stat din zonă atât ca putere

reală şi potenţială dar şi datorită complexităţii istoriei regionale a acestui stat care, în ultimul

secol, a suferit numeroase transformări radicale interne care, inevitabil, i-au transformat şi

activitatea externă34.

Pentru început, reamintesc ideile princpale de la care pleacă politica Rusiei în bazinul

MăriiNegrei, şi anume aceea că există în mentalul politic o reminiscenţă a Imperiului Ţarist care

dorea hegemonie regională prin cucerire directă şi o a doua reminiscenţă care constă în memoria

Uniunii Sovietice şi a modului în care aceasta a dominat un spaţiu politic şi social foarte larg,

Europa de Est şi Caucazul, şi dorinţa Rusiei moderne de a realătura acest spaţiu sferei sale de



influenţă, cu justificarea că există o istorie foarte lungă în acest sens şi că transformările politice

petrecute în România, Bulgaria şi în statel din Caucaz eu reprezentat actţiuni anti-ruseţti cu

caracter ilegal, susţinute într-un fel sau altul de Occident35.

Motivaţia Rusiei este aşadar foarte bună pentru că este simplă şi deirectă şi are la bază o

istorie de două secole, chestiuni imposibil de combătut. Cuplând acest fapt cu faptul că nu se mai

promovează o politică expansionistă prin intermediul totalitarusmului sau al unor regimuri anti-

democratice ci se doreşte o extindere a sferei de influenţă rusească prin obiectivitate istorică şi,

concomitent, prin respectarea drepturilor democratice ale omului, rezultă o situaţie foarte

sensibilă datorită imposibilităţii de a o ignora sau combate pe cale paşnică sau pasivă36.

Astfel, în cazul Federaţiei Ruse, putem vorbi despre două modalităţi de acţiune pe plan

extern: cea pasivă care presupune menţinerea situaţiei geopolitice la nivelul celei din timpul

Războiului Rece prin neimplicarea Vestului în mod direct în acest spaţiu. Realitatea politică a

distrus această viziune politică rusească prin extinderea NATO şi UE în spaţiul de influenţă

rusesc şi prin pierderea României şi a Bulgariei ca state cu orientare politică estică în favoarea

Statelor Unite şi a Uniunii Europene37.

Componenta activă a politicii Rusiei se referă la latura energetică a situaţiei geopolitice

din bazinul Mării Negre. În acest sens, este bine ştiut faptul că statele europene depinde în mare

parte de exporturile ruseşti de gaze naturale şi, până acum câţiva ani, şi de exporturile de petrol.

Tendinţa din ce în ce mai accentuată a Rusiei de a se folosi de factorul energetic pentru a

determina evoluşia politică şi militară a regiunii reprezintă aspectul cheie ce conferă unicitate

poticii ruseşti şi, prin extensie, a geopoliticii bazinului Mării Negre38.

35 Monitorul Strategic, Institutul pentru Studii Politice de Apărare şi Istori Militară, Nr. 3-4, Bucureşti, 2006, p16



Naţională de Apărare „Carol I”, Bucureşti, 2011 Naţională de Apărare „Carol I”, Bucureşti, 2011

38 DIACONESCU, Constantin, Geopolitica axei mărilor: Marea Neagră – Marea Caspică – Marea Mediterană,

Universitatea din Bucureşti, Facultatea de Geografie, Bucureşti, 201026

Vladimir Putin, preşedintele Federaşiei Ruse, a fost cel care a menţinut statul rus într-o

formă de organizare politică foarte centralizată şi a subrordonat total companiile energetice

ruseşti pentru a putea avea garanţia că acestea se vor supune nevoilor politice ale statului pe cre

acesta îl conduce.

Separarea României şi a Bulgariei de politica energetică rusească prin refuzul de a ceda

infrastructura lor energetică spre Gazprom, colosul rusesc ce deţine monopolul energetic, a dus

la crearea unei noi conducte de transport a resurselor enrgetice, cea denumită South Sttream, care

traversează teritoriile Rusiei şi al Turciei, şi are ca scop asigurarea exporturilor energetice ale

Rusiei spre Europa de Vest si, concomitent, evitarea statelor fost-comuniste care au adoptat o

politică de apropiere spre SUA şi de îndepărtare de Rusia.

Poziţia Turciei este diferită de cea a Rusiei prin faptul că nu are în fundal un statul de

superputere şi o arie reală de influenţă pe care să o încerce a recucerii sau reface deci s-a dovedit

necesară o nouă abordare a politicii externe prin promovarae unei ideologii pan-turce39.

Bazându-se pe colapusul Uniunii Sovietice şi pe poziţia de aliat major al NATO în

regiunea bazinului Mării Negre, vreme de câteva decenii, Turcia a încercat o exxtindere a sferei

sale de influenţă prin crarea şi participarea Organizaţiei Economice a Mării Negre, chestiune care

i-a oferit un statut de putere superioară la nivel regional, şi prin susţinerea minorităţilor tuce din

statele vecine în ideea că acestea au aceleaşi drepturi ca şi cetăţenii tuci din statul lor40.

Aceată politică a dat greş datorită instabilităţii interne a Turciei de după instaturarea

regimului meo-liberal şi eliminarea oricăror politici de origine kemalistă (politici naţioanle

promovate de Mustafa Kemal Ataturk) în favoarea unei mai mari libertăţi interne dar şi eyxterne

de mişcare41.



Naţională de Apărare „Carol I”, Bucureşti, 2011

41 DIACONESCU, Constantin, Geopolitica axei mărilor: Marea Neagră – Marea Caspică – Marea Mediterană, Universitatea din Bucureşti, Facultatea de Geografie, Bucureşti, 2010

27

Astfel că statul turc s-a regisăt în postura de a fi incapabil de a acţionat puternic pe plan

extern şi de a-şi crea o sferă de influenţă prin supunerea tacită a statelor din Caucaz şi, in

esxtenso, a vecinilor din sud care i-ar fi deschis Turciei accesul la resursele Orientului Mijlociu.

Capitolul III: Actori statali din vecinătatea Mării Negre

Cooperare internaţională în bazinul extins al Mării Negre

Pentru a putea înţelege starea de fapt a situaţie geopolitce şi geostrategice din bazinul

Mării Negre, este necesar prezenta şi un cadrul mai extins care să cuprindă detalii despre zonele

conexe Mării Negre deoarece, în acest fel, pute stabili dacă există factori externi care acţionează

supra statelor din jurul Mării Negre şi le determină politica externă regională sau dacă există o

preponderenţă a politicii statelor din arealul studiat asupra regiunilor conexe42.

Orientul Mijlociu şi bazinul Mării Negre

Prima regiune ca importanţă pentru ţările din jurul Mării Negre este Orientul Mijlociu,

datorită cantităţii imense de resurse ce se regăsesc în acest spaţiu. acesta este şi principalul factor

care determină politica statelor din zonă şi creează probleme de natură politic, militară şi

economică43.

Unicitatea Orientului Mijlociu este dată de factorul cultural-etnic, cel care creează o

complexitate enromă asupra situaţiei deoarece duce conflictele într-un spaţiu al istorie şi al 42 DIACONESCU, Constantin, Geopolitica axei mărilor: Marea Neagră – Marea Caspică – Marea Mediterană, Universitatea din Bucureşti, Facultatea de Geografie, Bucureşti, 2010

43 Echilibrul de putere şi mediul de securitate, Vol. I, Sesiune internaţională de comunicări ştiinţifice, Universitatea Naţională de Apărare „Carol I”, Bucureşti, 2011

28

idelor, transformând ceea ce în mod tradiţional al fi confruntare evidentă între organisme sau

organizaţii cu caracter politico-economic într-o confruntare a sentimentelor şi ideilor oamenilor

de rând care, manipulaţi fiind de diverse forţe intere sau externe statelor din care fac parte,

acţionează radical şi creează premizele apariţie unor conflicte de durată care nu au soluţionare

imediată şi, mai puţin de atât, rezolvări paşnice pentru evitarea propagării suferinţelor inutile ale

unui număr din ce în ce mai mare de oameni44.

Astfel că participarea statelor din bazinul Mării Negre la acţiuni ce vizează satele din

Orientul Mijlociu ar putea duce la rezolvarea de conflicte sau la escaladarea acestora.

certitudinea constă în faptul că se cere în mod impetuos o politică generală bazată pe moderaţie

pentru a putea integra toate grupurile etnice şi religioase în ceea ce s-ar dori a fi o colaborare

politică, economică şi, cu mult noroc, culturală la nivel regional şi extra regional45.

Asia Centrală şi tranzitul prin Marea Neagră

O a doua regiune de interes pentru statele din Bazinul Mării Negre este Asia Centrală, din

estul zonei studiate de mine în această lucrare. Fosta regiune aflată sub controlulUniunii

Sovietice se află îna cest moment sub presiune din partea multor state, puteri mondiale sau

regioanle, deoarece poate reprezenta cheia spre expansiunea territorială în Asia46.

Acest lucru este afirmati şi susţinut de politicile Rusiei şi Chinei care doresc infiltrarea

masivă în cadrul structurilor statelor din zonă şi urmăresc instaturarea de regimuri politice

supuse Moscovei sau Beijingului pentru a ăputea avea monopol asupra teritoriului, resurselor şi

populaţiei47.

Această stare de fapte a atras implicarea SUA care este prezentă masiv in Irak şi

Afganistan şi, în aceeaşi logică, şi în Marea Neagră. Ori prezenţa unui număr atât de mare de

trupe este imposibil a nu genera tensiune şi rigiditate în actiuni politice atât interne cât şi externe.



46 DIACONESCU, Constantin, Geopolitica axei mărilor: Marea Neagră – Marea Caspică – Marea Mediterană, Universitatea din Bucureşti, Facultatea de Geografie, Bucureşti, 2010

47 RONCEA, Victor, Axa: noua românie la Marea Neagr, ziua, Bucureşti, 200529

Cooperare inter-regională din perspectiva NATO

Prin implicarea Statelor Unite în aceste regiuni, s-a dorit implicat cât mai profundă a

întregului NATO, pentru a crea o justificare politică faţă de regiunile în care se interive,

spunându-se că se doreşte stabilizarea lor şi promovarea unor regimuri democratice care să

respecte în totalitate drepturile omului şi cetăţeanului. Aşadar NATO devine una dintre cele mai

active organizaţii militare internaţionale din aceste regiuni şi este de analizat pozitia statelor

membre ale sale pentru a decide dacă există o politică unitară în ceea ce priveşte modalitatea de

acţiune sau există interese individuale şi dezbinare în acţiuni48.

Primul factor este colaborarea între statele din bazinul Mării Negre şi realitatea faptului

că România şi Bulgaria sunt nou intrate în această oraganizaţie, duci mult mai uşor de influnţat

de către SUA şi aliaţii vest- europeni iar Turcia este memntru mult mai vechi al NATO care a

ales a-şi reconficura agenda politică pentru a satisface nevoiele naţionale în contextul noii situaţii

geopolitice de la căderea comunismului şi până în prezent49.

Aşadar avem state care susţin şi promovează o politică de tipul celei a Statelor Unite care

intervin şi controlează şi menţin un echilibru de putere care, la nivel mondial, caută să păstreze

numai SUA ca supermputere dar, concomitent, avem şi state care rămân membrii ai NATO dar

numai pentru a menţine o colaborare internaţionaă superficială, în substrat văzându-şi de

interesele naţioanale, contrare a ceea ce pronovează NATO şi democraţia capitalistă la nivel

general50.

Unitate în politici externe nu exisă, deci, decât la nivel conceptual al respectării

drepturilor omului şi cetăţeanului şi la instaurarea de regimuri democratice care să se bazeze pe

voinţa populară şi nu pe agendele unor oameni.

Uniunea Europeană şi colaborarea inter-regională




În relativ contrast cu NATO se află Uniunea Europeană care s-a extins constant spre est,

începând cu anul 2004 şi continuând în 2007, momente în care au fost acceptate mare parte din

statele fost-comuniste şi au fost lărgite graniţele Uniunii dar şi modalităţile acesteia de a se

implica activ în spaţiul Mării Negre51.

După cum am explicat anterior, probleme de oridin intern s-au dovedit a fi mult mai greu

de rezolvat decât se anticipa, aşadar UE a fost nevoită a se concentra şi a dedica o foarte mare

parte din rerusele sale către uniformizarea dezvoltării economice şi sociale a statelor membre

decât a acţiona spre exterior şi a-şi promova extinderea cu aceeaşi rigurozitate ca şi până acum52.

Conflictele din fost Iugoslavie, Caucaz şi din Ucraina au lasat Uniunea într-o poziţie de

mediator diplomatic şi atât, aceasta neputând acţiona decât din postura de organizaţie

reconciliantă şi putere politică pasivă, orientată spre colaborare şi comunicare pentru a obşine

pacea şi stabilitatea53.

Este uşor de perceput faptul că fără o soliditate internă, este imposibil de acţionat în

exterior aşadar UE se menţine în satutul de actor politic secundar şi pasiv în comparaţie cu

politicile Rusiei şi Statelor Unite din acest areal dar şi din zone limitrofe precum Orientul

Mijlociu şi Asia Centrală.

Dorinţa Uniunii Europene de a se extinde, manifestată prin acorduri încehiate cu Turcia

pentru a deveni stat membru în următorul deceniu dar şi dorinţa de a se apropia politic de

Georgia pentru a-şi asigura necesarul energetic au fot factori destabilizatori pentru relaţia cu

Rusia şi pentru soluţionarea conflictelor din spaţiul bazinului Mării Negre54.

Exinderea constantă a ariei de influenţă rusească, manifestată evident prin conflictele din

Georgia şi Ucraina, au fost pentru UE un fel de teste de plitică internaţională, dacă se poate




54 DIACONESCU, Constantin, Geopolitica axei mărilor: Marea Neagră – Marea Caspică – Marea Mediterană,

Universitatea din Bucureşti, Facultatea de Geografie, Bucureşti, 201031

spune aşa, şi putea fi folosite pentru a dovedi coordonare internă, coerenţă politică şi stabilitate

generală.

Răspunsurile au fost, însă, scindate şi incoerente la nivelul întregii Uniuni deoarece

fiecare stat în parte a apreciat relaţia sa cu Rusia şi a decis neimplicarea, mai degrabă decât

implicarea, în funcţie de necesităţile sale economice şi de problemele sociale din prezent55.

Problemele geopolitice moderne şi imposibilitatea colabării inter-regionale

Spaţiul de acţiune creat pentru Rusia, prin pasivitate generală, duce la o creştere

constantă a pericolului izbucnirii unor conflicte majore îna ceastă regiune şi la sistearea

numeroaselor acorduri economice încheiate între statele din jurum Mării Negre datorită

instabilităţii generale şi a politicolr agresive ale Rusiei56.

Este de notat şi faptul că o colaborare inter-regională, între statele din bazinul Mării

Negre şi cele din Orientul Muijlociu este acum imposibilă deoarece stabilitatea europeană lasă de

dorit şi nu se poate vorbi de o reorientare a atenţiei către regiuni extra-europene în vederea

soluţionării de conflicte57.

Orientul Mijlociu rămâne aşadar o regiune puternic instabilă care, poate indirect, reuşste

să perpetueze starea de agresivitate şi expansionism către state precum Rusia care profită de ceea

ce este slab şi neorganizat pentru a-şi mări aria de influenţă şi a se reafirma drept puterea

principală din regiune,

Faptul că statele moderne aleg să folosească drept arme economia şi cultura nu paote

decât sa agraveze situaţia deoarece modifică radical natura unui posibil război din cea clasic

militară într-una de tipul embargourilor comerciale şi privării de resurse energetice fundamentale

pentru supravieşiurea şi stabilitatea generală a unui stat.


56 MOCANU, Oana Mihaela, Politica europeană de vecinătate – noi iniţiative. Contribuţii ale României, Institutul

European din România, Bucureşti, 2009


32

Uşurinţa cu care asemenea fapte se petrec este de-a dreptul înspăimântătoare pentru că

repercusiunile pot fi devastatoare şi ireversibile pentru un număr din ce în ce mai mare de

oameni.

Posibile soluţionări pentru detensionarea relaţiilor internaţioanle

Răspunsul la asemea probleme poate fi dat de crearea unor organizaţii internaţionale cu

caracter non-militar sau de managerierea mai bună şi de promovarea unor organizaţii precum

Blocul de Cooperare Economică al bazinului Mării Negre, organizaţie nouă şi relativ restrânsă

care, totuşi, deţine unele dintre cele mai mari rezerve de resurse naturale şi energetice de pe

plante şi reuneşte statele din jurul Mării Negre în vederea unei colaborări şi exploatări paşnice şi

în beneficiul tuturor statelor semnatare.

Deşi situaţia în cadrul BSCE nu este una utopică şi nici nu dorescă să o prezint în acest

sens, este menţionat faptul că se realizează mici progrese în ceea ce priveşte colaborarea

internaţională în ciuda faptului că statele semnatare sunt foarte diferite din punct de vedere

politic, ecnoomic şi cultural58.

Există aşadar un mic exemplu pentru promovarea unei colaborări paşnice ăn cadrul

spaţiului din jurul Mării Neger, chestiune care ar putea fi folosită drept exemplu pentru

pomovarea unei colaborări mai largi, inter-regionale, până la ideea de creare a unei organizaţii

care să reaunească state din Europa Centrală, Orientul Mijlociu şi Asia Centrală sub principii

democratice şi dezvoltatoare din punct de vedere economic şi social59

Apariţia sau crearea de organizaţii internaţionale în bazinul Mării Negre;

extinderea UE şi NATO în acest spaţiu

NATO – scopuri si prezenţă în bazinul Mării Negre




Organizaţia Atlanticului de Nord, de numită în limba engleză North Atlantic Treatz

Organization şi prescurtată NATO, este o organizaţie internaţională compusă din 28 state

membre, toare regăsindu-se în America de Nord sau în Europa.

Scopurile acestei organizaţii, după cum sunt menţionate în mod oficial, se rezumă la

sectorul politic unde organizaţia promovează principii democratice şi pacifiste, cu adresă directă

la respectarea drepturilor omului şi cetăţeanului în vederea obţinerii pe termen lung a stabilităţii

sociale, economice şi politice60.

Cel de-al doilea scop se referă la implicarea militară a organizaţiei în zone afectate

puternic de instabilitate pentru a ajuta la menţinerea unui anumit grad de ordine socială şi

politică, chestiune care are ca efecte imediate reducerea riscurilor de apariţie a victimelor în

randul populaţiei civile şi a distrugerilor materiale61.

De asemenea, se stipulează foarte clar faptul că NATO este o organizaţie de membri egali

în drepturi ţi îndatorii şi că funcţionează precum un for de coumincare pentru găsirea de soluţii şi

nu o organizaţie militară metină a promova pe cale politică şi militară dorinţele unor state în faţa

altora62.

Asemenea teorii de acţiune la nivel de relaţii itnternaţională sunt, cel mai adesea,

analizate şi gândite în mod utopic, fără a se lua în cnosiderare numeroşi factori din viaţa politică

reală, imposibil de cuantificat. Acesta este şi motivul pentru care ar fi de preferat o abordare

politică prin prisma realismului politic, promovat ca şi teorie de relaţii internaţionale din secolul

XX şi până în prezent.

Neconcordanţele dintre obiectivele pe care NATO şi le propune şi ceea ce se observă de

fapt pe scena politică internaţională, sunt majore şi reprezintă un subiect foarte important pentru

analiză deoarece se pot obţine răspunsuri la întrebări dificile şi foarte pregnante pentru mediul

politic dar şi cel social ale anumitor state, unele chiar din bazinul Mării Negre.

60 www.nato.int

61 www.nato.int

62 www.nato.int 34

http://www.nato.int/



Influenţa NATO în regiunea Mării Negre s-a făcut resimţită odată cu intrarea Turciei în

acea stă organizaţie, în anul 195263. Această mişcare politică avea ca scop contracararea

influenţei tot mai mari a URSS-ului în zona Mării Negre şi venea ca o echilibrare a raportului

regional de forţe.

Situaţia aceasta de tensiune a continuat până în anul 1992 când Uniunea Sovietică s-a

destrămat şi toate regimurile comuniste din Europa s-au prăbuşit, Vestul capitalist şi democratic

ieşind victorios în faţa totalitarusmului comunist. În acest moment nu mai exista aceeaşi tensiune

asupra bazinului Mării Negre deoarece instaturarea de regimuri democratice ar fi trebuit, teoretic,

să aducă cu sine colaborare şi ocmunicare la nivel inter-statal şi la nivel supra-statal64.

Cu toate acestea, tensiuni reminiscente s-au propagat în continuare şi spaţiul Mării Negre

s-a reconfigurat din punct de vedere al puterii statelor ce îl compun. Astfel că se concretizează

doi poli de influeţă în zonă, anume Turcia care promova o îndepărtare lentă şi subtilă de NATO

precum şi o doctrină pan-turcă, şi Rusia care se dorea din nou pe poziţia de henegmon regional şi

ţintea către refacerea şi menşinerea ariei sale de influenţă.

În directă contradicţie cu aceste politici s-a aflat poziţia Statelor Unite care doreau să se

minţină ca unică superputere şi urmărea încadrarea cât mai multor state în NATO, organizaţie

aflată sub directa sa influenţă.

Bazându-se pe o prezenţă militară recentă a SUA şi ONU în cadrul războiului de

destrămare a Iugoslaviei şi pe aliaţii deja existenţi pe continent, Statele Unite propun avansarea

spre est, context în care sunt integrate România şi Bulgaria în anul 2004.

În acest fel, se obţin noi aliaţi pentru NATO, state fidele şi dornice de a-şi afirma

independenţa şi a se îndepărta cât mai mult de Rusia şi întreaga moştenire comunistă a secolului

XX. Aşadar, din punct de vedere geostrategic şi geopolitic, importanţa Turciei ca aliat NATO

din bazinul Mării Negre, stat care după cum am menţionat anterior a ales să se îndepărteze

gradulal de politica Occidentului, este înlocuită cu România şi Bulgaria, state mai mici şi mai

63 www.nato.int

64 EKIERT, Grzegorz, Capitalism şi democraţie în Europa Centrală şi de Est, Polirom, Iaşi, 201035


lipsite d eputere, motiv pentru care şi mult mia supuse şi mai fidele politicii comune a Statelor

Unite şi a aliaţilor săi de penetrare a fostului bloc comunist.

UE – extindere prin stabilitate şi dezvoltare economică

După cum am prezentat şi anterior, politica Uniunii Europene după extinderea masivă

către est prin acceptarea fostelor state membre ale Pactului de la Varşovia în anul 2004 şi în anul

2007, a fost aceea de a le separa de sub influenţa Rusiei prin ajutor economic masiv care avea

scopulde a sprijini statele în curd de dezvoltare să îşi regăsească stabilitatea internă atât din punct

de vedere economic cât şi politic şi social.

Astfel se dorea o uniformizare a nivelului de dezvoltare al statelor din cadrul Uniunii

Europene şi la pronovarea unei imagini de stabilitate internă fără precedent în Europa, răvăşită

secole de-a rândul de războie dintre statele sale.

Finalul secolului XX, căderea comunismului şi primatul democraţiei precum şi integrarea

fostelor state comuniste în structurile vest-europene ar fi trebui să marcheze, pe plan geopolitic

regional, o nouă epocă de colaborare şi într-ajutorare, menită a fi prinivă drept model de către

statele din regiunile ce înconjoară Europa dar şi de către aliaţii Nord.Americani.

Situaţia nu a stat chair aşa deoarece stabilitatea internă nu a putut fi obşinută atât de rapid

pe cât se dorea iar disensiunile dintre statele melmbre UE, cel mai adesea pornite din factorul

economic şi dezvoltarea inegală a statelor membre, a dus la o încetinire a procesului de integrare

completă a noilor state membre.

În acest context geopolitic şi geostrategic, este de înţeles faptul că Uniunea Europeană nu

s-a putut afirma ca un actor major pe plan internaţional şi a ajuns să fie rpvită drept o unuine cu

carcter intern, prononţat pe sectorul economic şi cel social.

Implicările diplomatice ale UE înconflictele din Gorgia şi Ucraina nu au avut nici un

succes major deoarece nu există un fudament solid, de ordin intern, pe care Uniunea să se poată

baza, şi aici fac referire clară la necesitatea impetuoasă de resurse energetice ruseşti, chestiune

care etermină marile state din vestul Europei să adope o poziţie neutră faţă de Rusia şi de

politicile sale agresive în bazinul Mării Negre.

36

Deşi România şi Bulgaria sunt state membre de opt ani şi sunt deosebit de importante

pentru Uniune deoarece oferă acces la Marea Neagră şi uşurează masiv posibilitatea de a face

comeţ cu Asia şi de a importa resursele necesare Europei Centrale, de Sud şi de Vest, acestea nu

au fost încă integrate în mod definitiv şi există numeroase controverse şi polemici referitoare la

maniera în care această integrare se poate face pentru a fi atât în beneficiul noilor state membre

dar şi în beneficiul celor mai vech65i.

Regăsim aşadar piedici de natură socială între popoarele europene care se dovedesc

reticente faţă de noii aliaţi şi parteneri, considerându-i de foarte multe ori a fi mai degrabă nocivi

decât de real folos.

Periclitatea acestei situaţii este unul dintre factorii de care se foloseşte Rusia pentru a

avansa spre vest, ştiind bine că nu va întâlni piedici reale din parte Uniunii Europene, o

organizaţie incapabilă de a reacţiona prompt şi ferm pe plan internaţional, dependentă de

structurile militare ale Statelor Unite şi NATO, precum şi de resurslee ruseşti.

Pentru a înţelege situaţia în care Uniunea Europeană se regăseşte, este necasr un sucrt

istoric al său, care va releva toate informaţiile necesare completării imagini prezente la nivelul

relaţiilor internaţionale din cadrul bazinului Mării Negre.

Foarte pe scurt, doresc să amintesc faptul că Uniunea Europeană a pornit ca o uniune cu

caracter pur economic ce avea menirea de a pune în comun resursele continentului care erau

indispensabile tuturor statelor, încercând aşadar a împiedica apariţia unor conflicte militare de

calibrul celui de-al Doilea Război Mondial66.

Extinderea ariei de colaborare s-a făcut treptat în direcţia unificării pieţei munci si

stabilitarea dreptului la muncă în orice stat membru al uniunii ca fiind unul fundamental, asociat

libertăţii de circulaţia şi de exprimare. Concomitent cu acest factor s-a decis şi unificarea

monetară în vederea uniformizării dezvoltării economice a UE şi a statelor sale membre67.

65 FLORICEL, Gheorghe, Coridorul de transport euroasiatic prin Marea Neagră: drumul mătăsii în secolul XXI, Economica, Bucureşti, 1998

66 www.europa.eu

67 www.europa.eu 37

http://www.europa.eu/

http://www.europa.eu/

Observăm cum Uniunea Europeană clarifică foarte bine aspecte de natură economică şi

democratică însă nu reliefează în nici un fel poziţia sa ca actor pe plan internaţional şi relaţia sa

cu state din afara Uniunii.

Aşadar prezenţa UE în bazinul Mării Negre nu se poate spune că are un impact

extraordinar de mare ci se crează premizele unei posibile extinderi pe viitor şi, de asemenea, se

poate discuta despre condiţiile de îmunătăţire arelaţiilor ocmerciale între Europa şi regiunile

conexe68.

Organizaţia de Cooperare Economică a Mării Negre

Concomitent cu dezvoltarea şi extinderea marilor organizaţii itnernaţionale în bazinul

Mării Negre, au existat tentative de coordonare a politicilor interne de către statele din arealul

studiat, în vederea creării unor premize de stabilitate şi dezvoltare conomică pe termen lung a

statelor cu acces la Marea Neagră.

Dintre acestea, OCEMN este una dintre cele mai promiţăroare organizaţii prin obiectivele

propuse dar şi prin numărul de membri şi acoperirea teritorială.

Astfel, OCEMN are 11 state membre, dintre aceste existând şi unele care nu au acces

direct la Marea Neagră dar care reprezintă actopri politico-economici în acestă regiune. Statele

fondatoare sunt Albania, Armenia, Azerbaidjan, Bulgaria, Georgia, Grecia, Republica Moldova,

România, Federaţia Rusă, Turcia şi Ucraina, alături de care a fost integrată în anul 2003 şi

Serbia69.

Ca observatori, OCEMN beneficiază de peste 15 state sau organizaţii care se preocupă de

evenimentele din acest spaţiu şi pot reprezenta sursa unui dialog politic la nivel internaţional, în

cazul escaladării unor conflicte70.

68 FLORICEL, Gheorghe, Coridorul de transport euroasiatic prin Marea Neagră: drumul mătăsii în secolul XXI, Economica, Bucureşti, 1998

69 www.mae.ro

70 www.mae.ro 38

http://www.mae.ro/

http://www.mae.ro/

OCEMN beneficiază de un Consiliu de Miniştir care urmăreşte aplicarea tuturor

normelor stabilitate de comun acord între statele membre, norme ce urmăresc îndeaproape

obiectivele iniţiale ale organizaţiei.

Dintre aceste obiective, cele mai puternic pronunţate sunt „dezvoltarea şi diversificarea

cooperării bilaterale şi multilaterale în conformitate cu principiile şi normele legislaţiei

internaţionale, îmbunătăţirea mediului de afaceri şi promovarea iniţiativei individuale şi

colective a întreprinderilor şi companiilor implicate direct în procesul de cooperare economică,

dezvoltarea colaborării economice, intensificarea respectului reciproc şi a încrederii, a

dialogului şi cooperării dintre statele membre ale OCEMN”71 .

Prin observarea oriectivelor OCEMN, deducem faptul că aceasta este o organizaţie cu

caracter economic ce sprijină dezvoltarea statelor din regiune bazându-se pe principiile economie

libere de piaţă susţinute de regimurile democratice.

Este de notat cum se pune accentul nu numai pe activităţile statelor ca şi actori principali

din regiune ci se doreşte şi sporirea iniţiativei individuale şi ajutorarea mediului de afaceri pentru

a pronova iniţiative economice individuale în princesul de cooperare economică inter-statală.

Sunt menţioante, de asemenea, şi principii şi valori morale precum „respectul reciproc”

şi „încredere”, chestiune care presupune o normalizare a relaţiilor internaţionale până la nivelul

eliminării posibilităţii de apariţie a unui conflict fie militar fie economic în bazinul Mării Negre.

Se menţionează şi obiective secundare pe agenda OCEMN, de natură culturală şi socială,

prin sprijinirea de schimburi inter-culturale şi călătoria liberă şi în siguranţă între cetăţenii

statelor membre în vederea apropierii dincolo de nivelul politic între statele din regiunea extinsă

a Mării Negre72.

Alăuri de Uniunea europeană, OCEMN poate fi considerată o organizaţie inovativă din

acest punct de vedere deoarece caută să depăşească piedici formale în politica internaţională prin

71 www.mae.ro/node/1501

72 www.gmfus.org 39


http://www.mae.ro/node/1501

promovarea individului, a culturii şi a artei ca modalitate de explimare şi colaborare trans-

naţională şi trans-statală.

Aceste inovaţii în modalitatea de abordare a politicii internaţioanle în secolul XXI oferă

organizaţiei un spectru mult mai larg de acţiune şi oferă, de asemena, posibilitatea de a folosi

unelte mult mai eficiente şi mai numeroase în normalizarea relaţiilor internaţionale şi

preîntâmpinarea unor posibile conflicte la nivel regional.

Comisia Mării Negre împotiva poluării

Aspectul dezvoltării şi cooperării economice este privit, de asemenea şi pe termen mediu

şi lung deoarece problema poluării la nivel global este o chestiune din ce în ce mai vizibilă şi din

ce în ce mai resimţită de populaţia planetei.

Regiunea Mării Negre nu face excepţie de la această regulă deoarece activităţle

industriale sau comerciale cu caracter maritim se desfăşoară în acest spaţiu de mai bine de două

milenii şi au avut un impact aproape iremediabil asupra mediului natural.

Conscinţele unor dezastre ecologice, fie cauzate de om fie naturale, au un impact

extraordinar de puternic asupra economiilor stalelor din regiune şi pot fi un factor cauzator de

dezechilibre economice care, la rândul lor, ar putea crea instabilitate socială şi politică.

Asemenea acţiuni s-au dorit a fi preîntâmpinate prin această comisie care doreşte a

ratifica la nivel inter-statal modalităţile de acţiune în cazul unor asemenea dezastre.

Această convenţia a fost semnată în Bucureşti în luna aprilie 1992 de către şase state,

România, Bulgaria, Turcia, Georgia, Ucraina şi Rusia, şi a fost ratificată în anul 1994 şi

reprezintă cadrul birocratic pentru promovarea a trei protocoale de actiune73.

Primul se referă la resurselor terestre pentru a preveni poluarea marină prin utilizarea

acestora, cel de-al doilea este direct legat de interzicerea deversărilor de substanţe cu potenţial



distructiv în mare iar al treilea reglementeazăobligativitatea celor şase state semnatare de a

interveni în cazul unor accidente maritime cu potenţial poluant74.

Capitolul IV: Studiu de caz – evoluţia politicii româneşti la Marea Neagră

Căderea comunismului şi necesităţile imediate

România a făcut parte dintre statele care, la finalul secolului XX, şi-au reafirmat

necesităţile socio-economice şi au eliminat regimurile totalitare de la conducerea lor. Reapariţia

democraţiei în cadrul statului român a fost un factor determinant pentru evoluţia ulterioară a

74 www.blacksea-comission.org 41

http://www.blacksea-comission.org/

regiunii Marii Negre deoarece, concomitent cu acesta, s-au instalat regimuri democratice şi şi-au

reafimat independeţa nummeroase state din Bazinul Mării Negre75.

Redescoperirea democraţiei a fost salutată intens de statele din Europa de Vest şi de

Statele Unite ale Americii care se vedeau acum învingătoare în confruntarea idelogică ce a durat

o jumărate de secol XX.

Concomitent cu exuberanţa generală cauzată de eliberarea naţioanlă de sub totalitarism,

se ridica şi problema sabilităţii ţării pentru a putea profita de noile libertăţi şi drepturi cetăţeneşti.

România era astfel nevoită să adopte numeroase reforme care, în primă fază, au destabilizat

statul şi l-au îndreptat încet dar sigur spre o cirecţie democrată şi capitalistă76.

La nivel de relaţii itnernaţionale, România doreşte să se afirme ca stat independent şi să

preîntâmpine eventuale izbucniri de expansionism ale Rusiei, motiv pentru care se fondează

BSCE, Comisia împortiva poluării de la Marea Neagră şi se începe apropierea graduală de SUA

şi NATO.

Aderarea la NATO

Prin adoptarea principiilor democratice la nivel naţional a României, s-au creat premizele

unei colaborări foarte strânse cu statele Occidentale, acesteaavând o tradiţie în politica de tip

democratic şi în sprijinirea nilor state care doreau a se afirma ca entităţi juste şi corecte, privind

atât pe plan intern cât şi extern cu moderaţie şi egalitate77.

75 RALSTON, Richard E, Communism: its rise and fall in the 20th cnetury, The Christian Science Publishing

Company, Boston, 1991, p 145

76 RALSTON, Richard E, Communism: its rise and fall in the 20th cnetury, The Christian Science Publishing Company, Boston, 1991, p 150

77 FLORICEL, Gheorghe, Coridorul de transport euroasiatic prin Marea Neagră: drumul mătăsii în secolul XXI,

Economica, Bucureşti, 199842

Astfel că România a fost unul dintre cele mai bune exemple de stat ce s-a putut refedini şi

dezvolta numai cu ajutorul societăţii naţioanale şi cu sprijinul cetăţenilor săi. Până în anul

integrării în NATO, anume anul 2004, statul Român făcuse suficienţi paşi spre afirmarea ca un

stat independent şi democratic, cu o constituţie ce garanta şi asigura drepturile cetăţenilor săi şi

cu instituţii transparente care supervizatu dar şi participau la afirmarea democratică a statului,

atât pe plan intern dar şi extern78.

Suprapunerea principiilor de funcţionare afirmate de NATO cu cele adoptate de statul

Român după căderea regimului comunist din anul 1989 au dus la o apripiere firească a celor

două entităţi politice79.

Concomitent cu acest factor, trebuie ţinut cont şi de ameninţarea constantă şi pe termen

lung a prezenţei Rusiei în spaţiul Mării Negre, chestiune care a fost mai mult decât suficientă

pentru a determina noile state din bazinul Mării Negre să se apropie în mod categoric de NATO

şi aliaţii vestici.

Anul 2004 marchează, aşadar, intrarea României în structurile Organizaţiei Nord

Atlantice şi participarea activă, alături de celelalte state membre, la actiţuni militare şi politice în

regiunile de interet pentru Organizaţie, dovedindu-se astfel un membru activ şi valoros pentru

celelalte state membre.

Uniunea Europeană

Premizele aderării la Uniunea Europeană a statului Român au fost unele mult mai

simpliste decât cele legate de NATO datorită faptului că parteneriatul cu UE a fost, de la bun

început, unul de natură preponderent economică şi nu politică sau militară.

După cum am menţionat anterior, bazele constituirii şi dezvoltării Uniunii Europene

vezau stabilitate prin dezvoltare economică egală între toate statele membre, asigurând astfel


79 Raportul conferinţei internaţionale „Regiunea Mării Negre – către un partenerial al secolului al XXI-lea”,

Institutul „Ovidiu Şincai”, Bucureşti43

stabilitate internă şi,deci, posibilitatea de a se forma şi pronunţa ca o organizaţie stabilă pe plan

extern.

Motivaţia statului Român era, aşadar, una pur economică, orientată spre dezvoltare

internă similară cu cea a statelor din vestul Europei. În acest sens, există acorduri semnate între

statul Român şi Uniunea Europeană ce vizau procesul de preaderare şi cuantificau cu foarte mare

exactitate atât beneficiile cât şi îndatoririle statului nostru pentur a putea deveni membru deplin

al Uniunii.

După integrarea din anul 2007, România a beneficiat constant de finanţare din partea

Uniunii Europene şi s-a menţinut ca un stat cu potenţia de dezvoltare în direcţiile generale trasate

la nivel continental.

În acest context economic, accesul la Marea Neagră este unul vital pentru dezvoltarea

continuă a întregii Uniunii prin extinderea comerţului către est, către statele din Caucaz, cele din

Orientul Mijlociu, Africa de Nord şi mai departe de atât. România reprezintă un spaţiu de tranzit

comercial absolut esenţia pentru întregul continent european şi, mai mult decât atât, reprezintă şi

un spaţiu de tranzit al resurselor energetice dinspre Asia spre Europa, fie că aceste resurse provin

dun Rusia, din Caucaz sau din Asia Centrală80.

OCEMN şi BSCE

Pe lângă integrarea în structuri supra-statale de importanţă planetară, România a fost

preocupată şi de afirmarea pe plan regional prin fondarea şi participarea la organizaţii

itnernaţionale destinate a reglementa şi fluidiza procesul de dezvoltare al statelor din bazinul

Mării Negre.

În acest sens, statul Român participă activ la fondarea Comisiei Mării Negre împotriva

poluării, în anul 1992, şi pune bazele unei colaborări pe termen lung între statele cu ieţire la

Marea Neagră, colaborare ce vizează moderaţie şi consecvenţă în devzoltarea economică şi


44

desfăşurarea activităţilor comerciale matirime fără a avefcta mediul natural şi a polua apele

mării81.

Asemena politici denotă o anumită maturitate politică ce vine din partea unui stat cu o

istorie democratică nu prea lungă şi o un trecut foarte tumultuos. De asemenea, colaborarea cu

foşti adversari şi cu state fost-agresoare denotă o capacitate de a privi spre viitor şi de a lua în

considerare numai aspectele democratice ale colaborării economice regioanle, în folosul tuturor

partenerilor.

Politica statului Român la Marea Neagră, din secolul XXI, este aşadar, una îndreptată

spre pace, dezvoltare şi cooperare nu numai la nivel politic şi economic dar şi cultural şi social.

Aceste ultime aspecte sunt meţionate în Declaraţia de la Istanbul şi Declaraţia Bosforului, actele

constitutive ale OCEMN semnate pe 25 iunie 1992 la Istanbul, şi înfiinţează în mod oficial, la

iniţiativa celor 11 state membre, o organizaţie care, pe lângă supraveghere, coordonare şi

colaborare pe plan politic şi economic, să promoveze şi libera circulaţie a cetăţenilor, schimburi

culturale inter-statale şi promovarea unei atitudini sociale moderate prin eliminarea

prejudecăţilor şi educarea ceteţeanului într-un spirit tolerant82.

Activitarea statului Român vizavi de Marea Neagră este, aşadar, una completă deoarece

cuprinde toate domeniile de interes regional. Pornind de la transformarea democratică a statului

la finalul deceniului al nouălea al secolului XX şi eliminarea unui regim totalitar şi abuziv,

pentru a-l înlocui cu unul bazat pe egalitate, drepturi şi cooperare paficistă şi eficientă între

statele din regiunea de interes pentru această lucrare83.

Continuând cu integrarea în structurile Organizaţiei Atlanticului de Nord alături de noii

aliaţi occidentali şi de Statele Unite, mişcare politcă şi militară care a garantat pacea în regiunea

81 www.blacksea-comission.org

82 www.mae.ro

83 MOCANU, Oana Mihaela, Politica europeană de vecinătate – noi iniţiative. Contribuţii ale României, Institutul European din România, Bucureşti, 2009

45

http://www.mae.ro/

http://www.blacksea-comission.org/

Mării Negre prin accentuarea unei prezenţe militare şi descurajarea oricăror tendinţe expasioniste

şi agresive ale Rusiea în spaţiul ex-socvietic.

Integrarea aspectului dezvoltării economice interne a României prin adoptarea

propunerilor Uniunii Europene, transformarea în concordanţă cu necesităţile şi oblgiaţiile

asumate în faţa statelor membre UE şi beneficearea de finanţare masivă pentru redresarea

economică post-comunistă şi adaptarea completă la capitalismul democratic şi la piaţa liberă

europeană84.

Referitor strict la măsuri regionale în spaţiul limitrof Mării Negre, România a ajutat la

fondarea a două organizaţii internaţionale, ambele cu un puternic pornunţat caracter

colaboraţionist şi pacifist.

BSCE, organizaţie din 1992 ce supervizează şi limitează poluarea din Marea Neagră şi

crează premisele unei posibilie dezvoltări economice pe termen lung prin neafectarea mediului

maritim natural de către industria şi comerţul uman alături de OCEMN care, concomitent cu

prevederi economice şi politice, doreşte a fi organizaţie ce promovează individualitatea, iniţiativă

economică individuală, mobilitatea inter-statală a cetăţenilor statelor membre şi promovarea unei

colaborări cât mai strânse prin schimburi inter-culturale şi prin promovarea artei la nivel supra-

statal.

Sinergia Mării Negre

Sintagma aceasta este folosită pentru a denumi un proces demarat în anul 2007 de către

Uniunea Europeană, la insistenţele României , Bulgariei, Greciei şi a altor câteva state membre

UE, cu sprijinul Comisiei Europene.

Aceasta se doreşte a fi o nouă iniţiativă pentru politica regională a Uniunii vizând aspecte

legate strict de regiunea Mării Negre. Data oficială a lansării acestui proiect politic a fost 14

febriarie 2008, în oraşul Kien unde a avut loc o reuniune a tuturor miniştilor de externe ai statelor

UE dar şi ai statelor din bazinul Mării Negre, implicate indirect în acest proces prin simpla lor

84 MOCANU, Oana Mihaela, Politica europeană de vecinătate – noi iniţiative. Contribuţii ale României, Institutul

European din România, Bucureşti, 200946

poziţionare geografică. Dintre statele extra-europene care au participat, menţionez Armenia,

Azerbaijan, Georgia, Republica Moldova, Federaţia Rusă, Ucraina şi Turcia85.

Principalul factor care a determinat lansarea aceui program politic regional dedicat

bazinului Mării Negre de către Uniunea Europeană s-a datorat dorinţei de colaborare pe plen

politic internaţional, la un nivel inter-regional prin sprijinirea comunicării, comerţului,

transporturilor, mediului şi a energiei atât în zona Mării Negre cât şi în regiunile conexe cum ar

fi Orientul Mijlociu, Asia Centrală şi Balcanii de Ves86t.

Implicarea Uniunii Europene în această zonă s-a făcut, şi se face ăn continuare, prin

modalităţi stabilite de comun acord între statele membre şi cu unica inteenţie de a participa în

mod constructiv la procesul de consolidare democratică al statelor din zonă şi la fluidizarea

comunicării inter-statale, a procesului de dezvoltare economică şi de management al frontierelor,

comerţ, transport dar şi numeroase aspecte sociale precum educaţie, cercetare şi dezvoltare.

Statul Român a fost unul dintre promotorii iniţiali ai proiectului şi rămâne în continuare

un membru activ al său care dovedeşte implicare constantă şi interes sporit pentru regiunea

această prin pomovarea ideilor europene de progres şi stabilitate87.

Implicarea României se face prin intermediul unor parteneriale sectoriale sugerate in

Raportul de implementare a Sinergiei, elaborat de Comisia Europeană în anul 2008 dar şi prin

intermediul altor proiecte pragmatice cu caracter benefic pentru UE şi regiunea Mării Negre.

Participarea activă la sinergia Mării Negre a statului Român s-a făcut între anii 2009 şi

2010 când a fost redectat un proiect şi s-a propus spre implementate o iiniţiativă românească, cu

sprijinul Comisiei Europene, care viza problematică legată de mediu în bazinul Mării Negre.

Acesta a fost un parteneriat sectorial pentru mediu şi a fost prezentat la Bruxelles în data de 16

martie 2010, în cadrul unei conferinţei la care au participat miniştir de mediu ai statelor

implicate88.

85 http://www.mae.ro/node/1502




Astfel s-a decis că va exista finanţare din parea Uniounii Europene pentru proiecte

regionale desfăşurate pe baza acestui plan sectorial de mediu, proiecte cu legătură directă spre

ecologia Mării Negre, a protejării acesteia şi a îmbunătăţirii modalităţilor de desfăşurare a unor

activităţi economice şi comerciale cu potenţial dăunător pentru ecosistemele din Marea Neagră.

O a doua iniţiativă majoră a statului român pentru politica în regiunea Mării Negre se

referă la activitatea Ministerului de Afaceri Externe al României care, prin acumularea unei

experienţe bogate în acest sens, ademarat un porces de înfiinţare a Forumului ONG-urilor din

regiunea Mării Negre, un proiect desfăşurat în colaborare strânsă cu Black Sea Trust şi Federaţia

Organizaţiilor Neguvernamentale pentru Dezvoltare.

Pe lângă simplul statut de iniţiator al acestui demers, statul Român a dorit a se poziţiona

ca partener activ al Forumului prin organizarea de două conferinţe pe aceastăă temă în anii 2008

şi 2009 dar şi prin promovarea constantă a acestei iniţiative în cadrul Uniunii Europene spre a

obţine o recunoaştere oficială a Forumului şi o integrarea a acestuia în implementarea Sinergiei

Mării Negre, aceasta venind în anul 2009, cu ocazia celei de-a doua conferinţe a Forumului când

UE a trimis o delagaţie a Comisiei Europene pentru a încheia un parteneriat, semnat în 2010,

între Forum şi Uniune89.

Conform site-ului web al Ministerului Afacerilor Externe, statul Român are o politică

foarte clară în ceea ce priveşte Sinergia Mării Negre, concretizată în felul următor: „România

susţine necesitatea trecerii într-o etapă de transpunere concretă a principiilor de diferenţiere şi

complementaritate între Sinergia Mării Negre şi dimensiunea multilaterală a Parteneriatului

Estic, conform declaraţiilor politice asumate la nivelul UE. Cele două iniţiative europene,

ajunse în etapa de implementare a proiectelor şi recomandărilor existente în cadrul reţelelor

create sub egida acestora, atât la nivel regional cât şi macro-regional, pot conduce la

creionarea unei identităţi regionale recunoscute la nivel UE.”90



Putem deduce din această sintagmă faptul că statul Român doreşte a se poziţiona ca actor

politic de prim rang în regiunea Mării Negre prim promovarea principiilor dezvoltatoare ale

Uniunii Europene, prezentate într-un capitol anterior, dar şi adaptarea acestora la necesităţile

particulare ale spaţiului studiat pron crearea de organisme internaţionale şi prin promovarea de

parteneriate economice, sociale şi ecologice atât între statele din regiune cât şi între stat şi entităţi

politice non-statale.

Nabucco şi problematica resurselor energetice

Instabilitatea şi sensibilitatea problemelor legate de transportul şi distribuţia resurselor

energetice în regiunea Mării Negre este o chestiune mult discutată de către statele prezente în

acest areal. Principalul motiv al apariţiei şi propagării acestor probleme în spaţiul studiat se

datorează rivalităţilor politice fie dintre statele din regiune fie dintre statele extra-regionale şi

puterile locale care doresc şi urmăresc în mod vădit o henemonie regională.

Mă refer aici la statului Rusiei ca stat ce aprovizionază întreaga Europă cu gaze naturale

prin intermediul unor conducte, două dintre care sunt în regiunea Mării Negre, şi modalitatea

prin care acest stat se foloseşte de superioaritatea sa energetică pentru a impune decizii politice şi

economice asupra statelor din regiune, mult mai slabe din punct de vedere al puterii economice

şi, implicit, a puterii politice91.

91 PAPATULICA, Mariana, Analiza SWOT, din perspectiva României, a conductei de gaz Nabucco49

Fig. 1 – Conductele de gaze din regiunea extinsă a Mării Negre

Sursa: www.mondediplo.com

Necesitatea crescândă a Uniunii Europene de resurse energetice face ca perspectiva

viitorului colaborării cu Rusia pentru a transporta dar şi furniza aceste resurse să fie foare

nesigură datorită rigidităţii ruseşti în a permite importurile de gaze naturale de către UE din Asia

Centrală, folosindu-se de infrastructura rusească dar şi datorită pasivităţii statului rus în ceea ce

priveşte modernizarea acestei infrasturcturi pentru a garanta nevoile din ce în ce mai mari ale UE

dar şi ale statelor din regiunea Mării Negre92.


http://www.mondediplo.com/

Astfel, se observă necesitatea dezvoltării de noi modalităţi de transport al resurselor dar şi

de diversificare a surselor de import pentru a reechilibra dar şi detensiona situaţia politică din

regiune, reducând influenţa Rusiei şi mărind gradul de implicare al statelor mai mici93.

Nabucco este denumirea dată unei noi conducte proiectată la iniţiativa Uniuni Europene,

cu implicarea dorectă a României în acest proiect, şi presupune construcţia unei noi infrastructuri

care să suporte importul şi distribuşia de gaze naturale din ţările Caucaziene şi din Asia Centrală

până în centrul Europei94.

Statul Român este susţinător direct al acestui proiect datorită faptului că se poziţionează,

din punct de vedere geografic, într-un spaţiu vital: trecerea de la sud-estul Europei, dinspre Asia

Mică şi bazinul Mării Negre, spre Europa Centrală şi statele membre UE cu cea mai mare nevoie

de gaze naturale95.

Se dovedeşte astfel că tranzitarea teritoriului românesc de către această conductă este

absolut necesară iar România îşi conştientizează importanţa geopolitică şi geostrategică şi se

menţine în continuare ca un stat susşinător al planurilor de dezvoltare economică în sectorul

energetic propuse de Uniunea Europeană şi susţinute de statele din bazinul Mării Negre.

Poziţionare în sfera politică a statului Român vine ca o consecinţă firească a

angajamentelor asumate în ultimul deceniu faţă de partenerii europeni şi continuă dezvoltarea şi

construcţia în etape a planului european de dezvoltare regională, materializat prin Sinergia Mării

Negre dar şi prin politica UE faţă de necesităţile energetice ale statelor sale.

Soliditatea cu care România afiră apartenenţa la sa structuriel europene şi acţiunile plitice

la nivel internaţionale ce vizează bazinul Mării Negre reprezintă un punct forte pentru stat

deoarece garantează o colaborare continuă şi constantă cu UE şi ranforsează principiile

democratice ale dezvoltării economice în mod echilibrat şi a stabilităţii sociale ce rezultă din

această dezvoltare.

93 PAPATULICA, Mariana, Analiza SWOT, din perspectiva României, a conductei de gaz Nabucco

94 FLORICEL, Gheorghe, Coridorul de transport euroasiatic prin Marea Neagră: drumul mătăsii în secolul XXI,

Economica, Bucureşti, 1998


Concluzii

Deşi istoria regiunii din jurul Mării Negre a fost încă din Antichitate una extrem de

instabilă şi violentă, soldată cu umeroase distrugeri cauzate de rrzboaiele repetate ce aveau loc în

acest spaţiu, se poate trasa cu relativă uşurinţă cadrul evolutiv al bazinului Mării Negre de acum

2500 de ani şi până în prezent.

Aşadar, plecând de la oraşe-stat greceşti care se vedeau superioare în fata triburilor

tracice, dacice, scitice, celtice şi persane ce locuiau în teritoriile din jurul Mării Negre,

contionuând cu sucesiunea de imperii ce au dominat zona din Antichitate şi până în Epoca

Modernă, cel al lui Romei, cel Bizantin şi cel Otoman, păşind în continuare spre modernitate

odată cu independenţa Balcanică şi afirmarea identităţilor naşioanle de la finalul secolului al

XIX-lea şi începutul secolului XX, continuând cu distrugerea provocată de două Războaie

Mondiale şi de tirania comunismului impus cu forţa in spaţiul din jurul Mării Negre, este

imposibil de neobservat paşii clari făcuţi de statele din regiune spre o pace şi o colaborare pe

termen lung.

Această stare constantă de modificări şi transformări politico-militare, precum şi

multitudinea de diferenţe etnice şi cultucare ce s-au adunat în timp a însemna că poporul român,

încă dinainte formării statului unitar român, în a doua jumătate a seculului al XIX-lea, a fost

nevoit să se lupte cu mare parte din vecinii săi, adică cu state din bazinul Mării Negre cu care, în

prezent desfăşoară o colaborare paşnicî şi productivă pe plen internaţional.

Istoria statului Român la Marea Neagră începe odată cu dobândirea Dobrogei în anul1878

şi garantarea accesului maritim al nou-formatului stat. Acesta se găsea în vecinătarea maritimă a

unor mari puteri precum Imperiul Otoman şi Imperiul Ţarist, ambele având flote puternice, atât

maritime cât şi comerciale, şi ambele vizând controlul unui spaţiu maritim cât mai larg.

Poziţionarea în preajma unor mari puteri maritime a însemnat pentru România o relativă

imposibilitate de acţiune pe mare, motiv pentru care până aproape de începutul secolulu XXI,

Romţnia s-a concentrat pe o politică mai degrabă contonelntală care, la început a vizat

52

reîntregirea naţioanlă ca mai apoi să fie totalmente supusă Moscovei şi regimului comunist al

Uniunii Sovietice, statu care, în continuare, a blocat orice iniţiativă româneascvă asupra spaţiului

Mării Negre.

Deceniile al optulea şi al nouălea ale secolului XX aduceau cu sine poate cea mai mare

transformare a Europei din Epoca Modernă: căderea comunismului în toate ţările din Europa

Centrală şi de Est, precum şi destrămarea URSS-ului.

Democratizarea României după iarna anului 1989 a însemnat o redescoperire a valorilorşi

principiilor demiocratice susţinute în timpul monarhiei constituţionale dar şi promovarae de noi

idei despre egalitate şi libertate, susţinute de mai toate statele vest-europe şi nord-americane.

Statul Român se redefineşte ca o entitate politică ce are la bază funcţionare în interesul

cetăţeanului şi promovarea depturilor acestuia în faţa oricăror alte valori sau principii. Astfel se

repoziţionează mult mai aproape de state mai dezvoltate ce împărtăşesc o viziune similară asupra

politcii de stat şi se începe procesul de integrare în structurile fost-inamice din timpul Războiului

Rece.

Cu mare succes românia de integrează în NATO, în anul 2004, şi în Uniunea Europeană,

în anul 2007, devenind membru deplin al lumii democrate. Se observă o reformă constantă pe

plan intern şi o comunicare cât mai strând cu aliaţii săi, pe plan extern.

Prin aceste aderări, România pune bazele stabilităţii sale militare în regiune, prin

prezenşa forţelor armate americane din cadrul NATO, şi eliminarea oricăre posibilităţi de

expansiune a statului Rus către spaţiul fost-sovietic, asupra căriua încă mai emite anumite

pretenţii teritoriale şi economice. Alături de aspectul politic şi militar, România işi trasează şi

parcursul dezvoltării economice pe termen mediu şi lung prin aderarea la Uniunea Europeană,

chestiune care a ajutat la reformarea constantă într-o direcţie cât ami democratică a instituţiilor

statului dar a şi permis atragerea de fonduri masive destinate dezvoltării naţionale ăn direcţiile

trasate la nivel continental de instituţiile UE.

Afirmându-se ca stat independent şi stabil, adept al principiilor democratice şi susţinător

al economiei de tip capitalist, România şi-a putut reorienta parte din interese către activităţi şi

53

organizaţii cu caracter regional, care să vizeze numai activitatea statelor din bazinul Mării Negre

sau din bazinul exins al Mării Negre. În acest sens, statul Român participă ca membru fondator

mai întâi în anul 1992 când se pun bazele Comisiei anti-poluare a Mării Negre apoi în anul 1998

când intră în vigoare carta pe baza căreia va funcţiona Organizaţia Cooperării Economice a

Măprii Negre.

Ambele organizaţii reprezintă încercări regionale de reglementare economică, socială şi

ecologică, având drept obiective comunicare şi colaborarea inter-statală pentru a menţine bazinul

Mării Negre o zonă stabilă şi în curs de dezvoltare constantă.

Statul Român s-a remarcat în acest proces prin eforturile pe care le-a facut, atât pe plan

intern pentru a se transforma în concordanţă cu necesităţile regionale şi continentale ale

capitalismului democratic din secolul XXI, dar şi pe plen extern prin participarea ca membru

fondarot la organizaţii de reglementare regională dar şi la organizaţii mai largi ce vizează

stabilitatea regională şi extra-regională.

Multitudinea activităţilor şi a proiectelor propuse şi impuse de statul Român face a acesta

să poată fi considerat drept o entitate politică modernă cu principii stabile şi solide, care

acţionează atât pe plan intenr, în favoarea cetăţenilor, dar şi pe plan extern prin stabilizare

regională şi comunicare inter-statală la nivelul bazinului Mării Negre şi mai departe de atât.

54

Bibliografie

Monitorul Strategic, Institutul pentru Studii Politice de Apărare şi Istori Militară,

Nr. 3-4, Bucureşti, 2006

Strategia de Securitate Neţională, Preşedintele României, Bucureşti, 2007

GeoPolitica,An II, Nr 6, Asociaţia de geopolitică „Ion Conea”, Top Form,

Bucureşti, 2004

Raportul conferinţei internaţionale „Regiunea Mării Negre – către un partenerial

al secolului al XXI-lea”, Institutul „Ovidiu Şincai”, Bucureşti

Securitate şi stabilizare în bazinul Mării Negre, Sesiune internaţională de

comunicări, Universitatea Naţională de Apărare „Carol I”, Bucureşti, 2005

Echilibrul de putere şi mediul de securitate, Vol. I, Sesiune internaţională de

comunicări ştiinţifice, Universitatea Naţională de Apărare „Carol I”, Bucureşti,

2011

MOCANU, Oana Mihaela, Politica europeană de vecinătate – noi iniţiative.

Contribuţii ale României, Institutul European din România, Bucureşti, 2009

MORGENTHAU, Hans J., Politics Among Nations, the struggle for power and

peace, McGraw Hill, New York, Seventh Edition, Revised by Kenneth W.

Thompson

KING, Charles, The Black Sea: a History, Oxford University Press, 2004

JELAVICH, Barbara, Eighteenth and nineteenth centuries, Cambridge Univerity

Press, New York, 199055

JELAVICH, Barbara, The Balkans, Prentice-Hall, Englewood Cliffs, 1965

EKIERT, Grzegorz, Capitalism şi democraţie în Europa Centrală şi de Est,

Polirom, Iaşi, 2010

POPESCU, Ilie, Terorismul internaţional – flagel al lumii contemporane,

Ministerul Administraţiei şi Internelor, Bucureşti, 2003

Black Sea Trust for Regional Cooperationi, www.gmfus.org

www.blacksea-commission.org

www.nato.int

RALSTON, Richard E, Communism: its rise and fall in the 20th cnetury, The

Christian Science Publishing Company, Boston, 1991

www.mondediplo.com

RONCEA, Victor, Axa: noua românie la Marea Neagr, ziua, Bucureşti, 2005

FLORICEL, Gheorghe, Coridorul de transport euroasiatic prin Marea Neagră:

drumul mătăsii în secolul XXI, Economica, Bucureşti, 1998

DIACONESCU, Constantin, Geopolitica axei mărilor: Marea Neagră – Marea

Caspică – Marea Mediterană, Universitatea din Bucureşti, Facultatea de

Geografie, Bucureşti, 2010

56

http://www.mondediplo.com/


http://www.blacksea-commission.org/


Politica României La Marea Neagră Dupa Razboiul Rece

Documents

Transcript of Politica României La Marea Neagră Dupa Razboiul Rece