Politica Ocuparii Fortei de Munca

1

Colecţia

CURSUS

27

Seria

Sociologie

POLITICA OCUPĂRII FORŢEI DE MUNCĂ

2

Oana Lăcrămioara Bădărău, lector univ doctorand, la Universitatea „Petre Andrei” din Iaşi, Facultatea de Asistenţă Socială şi Sociologie. A publicat numeroase articole de specia-litate şi a participat la diverse conferinţe cu lucrări ştiinţifice din domeniul asistenţei sociale şi politicilor sociale. De asemenea, a făcut parte din echipa de implementare a unor proiecte CNCSIS, PHARE. În prezent este expert ocupare în cadrul proiectului Secretariatul Tehnic Permanent al Pactului Teritorial pentru Ocupare şi Incluziune Socială Nord-Est, implemen-tat de Fundaţia Academică „Petre Andrei” şi cofinanţat de FSE – POSDRU 2007-2013. Cristina Maria Stoica, prof. univ. dr. la Universităţii „Petre Andrei” din IAŞI, Facultatea de Asistenţă Socială şi Sociologie. A mai publicat: Managementul proiectelor, Teorii economice ale socialului, Cercetări de marketing. Teorie şi aplicaţii, Managementul resurselor umane, Bazele managementului, Managementul metodelor matematice utilizate în economie, Comunicarea şi negocierea afacerilor internaţionale, Modelarea comportamentului producătorului, Raţionalitatea concurenţială şi strategii competitive, Modelarea comportamentului consumatorului, Managementul strategic al resurselor umane, Marketing modern, Dossiers francophones. Marketing et finances. Oana Bădărău, Cristina Maria Stoica, Politica ocupării forţei de muncă © 2011 Institutul European Iaşi, pentru prezenta ediţie INSTITUTUL EUROPEAN, editură academică recunoscută de Consiliul Naţional al Cercetării Ştiinţifice din Învăţământul Superior Iaşi, str. Grigore Ghica Vodă nr. 13, O. P. 1, C.P. 161 [email protected].; http://www.euroinst.ro ISBN 978-973-611-756-5

Reproducerea (parţială sau totală) a prezentei cărţi, fără acordul Editurii, constituie infracţiune şi se pedepseşte în conformitate cu Legea nr. 8/1996. Printed in ROMANIA

3

UNIVERSITATEA „PETRE ANDREI” DIN IAŞI FACULTATEA DE ASISTENŢĂ SOCIALĂ ŞI SOCIOLOGIE

OANA BĂDĂRĂU CRISTINA MARIA STOICA

Politica ocupării forţei de muncă Suport de curs

INSTITUTUL EUROPEAN 2011


4

5

Cuprins

Prefaţă / 7 Capitolul 1. Aspecte generale privind politica de ocupare a forţei de muncă:

definiţii, obiective, instrumente / 9 1.1. Conceptul de politică a ocupării / 9 1.2. Obiectivele politicii de ocupare / 9 1.3. Instrumentele politicii de ocupare / 10 1.4. Politici de ocupare active şi pasive / 10 1.5. Indicatorii ocupării şi pieţei muncii / 12 1.6. Aplicaţie. Prezentarea şi analiza principalilor indicatori ai ocupării de la nivel

naţional şi/sau regional / 14 Capitolul 2. Politici de ocupare în uniunea europeană / 21

2.1. Direcţii de acţiune / 21 2.2 Tratatul de la Amsterdam privind ocuparea şi politicile sociale (1997) / 22 2.3. Strategia Europeană de ocupare a forţei de muncă / 23 2.4. Evaluarea intermediară a Strategiei Europene pentru Ocupare / 25 2.5. Tipologia strategiilor de ocupare / 27 2.6. Strategii europene pentru ocupare în perioada 2003-2005 / 29 2.7. Strategia Eupeană 2020 / 31

2.7.1. Obiective şi priorităţi / 31 2.7.2. Aplicaţie. Prezentarea şi analiza obiectivelor Strategiei Europa 2020

pornind de la indicatorii şi valorile de referinţă din România / 33 Capitolul 3. Politici moderne / postmoderne ale ocupării în România / 35

3.1. Cadrul naţional privind ocuparea forţei de muncă / 36 3.2. Armonizarea legislaţiei privind egalitatea de şanse între bărbaţi şi femei / 40 3.3. Instituţii cu atribuţii în domeniul ocupării forţei de muncă / 41

Capitolul 4. Şomajul şi piaţa muncii în România / 51

4.1. Şomajul şi piaţa forţei de muncă în România / 51 4.2. Factorii care determină existenţa şomajului în România / 51 4.3. Formele de şomaj în România / 53 4.4. Măsurarea şomajului în România / 53 4.5. Definirea noţiunii de şomer / 54


6

4.6. Categoriile de şomeri care pot beneficia de indemnizaţie de şomaj / 55 4.7. Condiţiile care trebuie îndeplinite de un şomer pentru a beneficia de

indemnizaţia de şomaj / 56 4.8. Data de la care se acordă indemnizaţia de şomaj / 56 4.9. Obligaţiile persoanelor care beneficiază de indemnizaţie de şomaj / 57 4.10. Suspendarea plăţii indemnizaţiei de şomaj / 58 4.11. Încetarea plăţii indemnizaţiei de şomaj / 58 4.12. Activitatea de întocmire a dosarului pentru acordarea indemnizaţiei de

şomaj / 59 4.13. Aplicaţie. Prezentarea şi analiza principalelor carcteristici ale şomajului în

regiunea de Nord-Est / 61 4.14. Măsuri active de combatere a şomajului / 61 4.15. Medierea pe piaţa muncii / 66

Capitolul 5. Politici de incluziune a categoriilor defavorizate pe piaţa muncii / 69

5.1. Susţinerea politicilor de incluziune socială prin fondurile structurale / 69 5.2. Politici de suport pentru femei / 70 5.3. Politici de ocupare pentru grupurile vulnerabile în România / 73 5.4. Politici publice pentru grupurile vulnerabile / 74 5.5. Aplicaţie. Prezentarea şi analiza integrării persoanelor defavorizate pe piaţa

muncii în regiunea de Nord-Est a României / 76 5.6. Politici de ocupare pentru grupurile vulnerabile cuprinse în Planul Naţional

de Dezvoltare / 77 Capitolul 6. Politici de stimulare a creării de noi locuri de muncă / 81

6.1. Politica de acumulare şi investiţii / 81 6.2. Dezvoltarea sectorului serviciilor / 82 6.3. Aplicaţie. Prezentarea şi analiza situaţiei locurilor de muncă vacante în judeţele regiunii de Nord-Eest în perioada 2007-2010 / 83 6.4. Politici speciale de extindere a ocupării / 85 6.5. Flexisecuritatea / 88

6.5.1. Principiile comune ale flexisecurităţii / 89 6.5.2. Componentele flexisecurităţii / 90 6.5.3. Indicatori privind flexisecuritatea / 90

Bibliografie / 95

7

Prefaţă Politicile de ocupare reprezintă un ansamblu de măsuri elaborate de stat

pentru a interveni pe piaţa muncii, în scopul stimulării creării de noi locuri de muncă, al ameliorării adaptării resurselor de muncă la nevoile economiei, al asigurării unei fluidităţi şi flexibilităţi eficiente pe piaţa muncii, diminuându-se dezechilibrele şi disfuncţionalităţile.

Obiectivul politicilor de ocupare este de a oferi oportunităţi de ocupare productivă tuturor celor care doresc să lucreze şi de a menţine rata şomajului la minimum „natural”. Politicile de ocupare pot avea un impact pozitiv sau negativ asupra volumului ocupării: dacă oferta de forţă de muncă şi structura internă a ocupării rămân constante, succesele înregistrate prin intermediul politicilor de ocupare conduc la o reducere corespunzătoare a şomajului (şi viceversa).

Politica ocupării forţei de muncă a devenit, în condiţiile crizei actuale, una dintre cele mai importante politici ale unui stat. Acest lucru se întâmplă deoarece ne confruntăm cu o explozie a ratei şomajului şi o reducere permanentă a cererii de forţă de muncă. Care sunt principalele obiective ale unor asemenea politici, cum sunt ele abordate, cum se integrează în contextul european şi ce efecte sunt aştep-tate în urma aplicării lor, sunt întrebări la care vom încerca să răspundem în lu-crarea de faţă.

Capitolul unu tratează aspectele generale privind politica de ocupare a forţei de muncă (conceptul de politică a ocupării, obiectivele politicii de ocupare, instrumentele specifice unei asemenea politici, indicatorii ocupării forţei de muncă etc.). Ca aplicaţie se prezintă analiza principalilor indicatori ai ocupării forţei de muncă la nivel naţional şi/sau regional.

Capitolul doi abordează politicile de ocupare din Uniunea Europeană. Sunt prezentate principalele direcţii de acţiune, Tratatul de la Amsterdam privind ocupa-rea forţei de muncă, tipologia strategiilor de ocupare precum şi strategia Europeană prevăzută până în anul 2020. Un accent deosebit se pune pe evaluarea intermediară a strategiei Europene pentru ocuparea forţei de muncă şi pe impactul strategiei de la Lisabona asupra politicii de ocupare din România.

Capitolul trei se ocupă de politicile moderne şi postmoderne ale ocupării forţei de muncă din România (cadrul naţional privind ocuparea, armonizarea le-gislaţiei privind egalitatea de şanse între bărbaţi şi femei, instituţii cu atribuţii în domeniul ocupării forţei de muncă).

Capitolul patru este dedicat studiului şomajului şi a pieţei muncii în România. Sunt analizaţi factorii care determină existenţa şomajului în ţara noastră, principalele forme de şomaj, măsurarea şomajului, definirea noţiunii de şomer, ca-tegoriile de şomeri care pot beneficia de indemnizaţia de şomaj, obligaţiile persoa-


8

nelor care beneficiază de această indemnizaţie, modul în care se poate suspenda indemnizaţia, activitatea de întocmire a dosarului pentru acordarea indemnizaţiei. Se prezintă şi se analizează principalele caracteristici ale şomajului în regiunea de Nord-Est şi medierea pe piaţa muncii.

Capitolul cinci se referă la politicile de incluziune a categoriilor defavo-rizate pe piaţa muncii (susţinerea politicilor de incluziune socială prin fondurile structurale, politici de suport pentru femei, politici de ocupare pentru grupurile vul-nerabile). Ca aplicaţie se prezintă şi analizează integrarea persoanelor defavorizate pe piaţa muncii din regiunea de Nord-Est, precum şi politicile de ocupare pentru grupurile vulnerabile cuprinse în Planul Naţional de Dezvoltare.

Capitolul şase are ca obiectiv descrierea politicilor de stimulare a creării de noi locuri de muncă. Se pune un accent deosebit pe politicile de acumulare şi in-vestiţii precum şi pe dezvoltarea sectorului serviciilor. Sunt amintite politicile speciale de extindere a ocupării forţei de muncă şi ceea ce numim flexisecuritate. Ca aplicaţie se prezintă situaţia locurilor de muncă vacante în judeţele regiunii de Nord-Est în perioada 2007-2010. În final se prezintă şi o bogată şi actuală bibliografie.

Obiectivele urmărite în această lucrare sunt următoarele: 1. cunoaşterea principalelor aspecte privind şomajul şi dinamica pieţii

muncii atât în România cât şi în Uniunea Europeană; 2. învăţarea, însuşirea deprinderilor, metodelor şi tehnicilor utilizate în

lucrul cu persoanele aflate în căutarea unui loc de muncă; 3. înţelegerea fenomenului ocupării forţei de muncă; 4. formarea capacităţii de analiză a statisticilor privind resursele umane şi

formularea de soluţii privind ocuparea; 5. formarea discernământului necesar pentru aprecierea obiectivă a ca-

drului conceptual al sistemului economiei naţionale, aspectelor microeconomice şi macroeconomice ale economiei naţionale şi modul de fundamentare şi implemen-tare a politicilor privind ocuparea forţei de muncă;

6. dezvoltarea capacităţilor de cunoaştere, apreciere şi valorizare atât a ca-drului conceptual şi teoretic, cât şi a procesului de ocupare al forţei de muncă;

7. utilizarea corectă a noţiunilor, categoriilor, conceptelor din sfera ocu-pării forţei de muncă;

8. automatizarea propriului demers cognitiv în domeniul politicilor ocu-pării forţei de muncă, formarea propriilor convingeri şi concepţii despre procesul de ocupare al forţei de muncă în România;

9. formarea gândirii critic-reflexive, stimularea exprimării şi argumentării părerilor personale.

Cartea se adresează în principal studenţilor de la Facultatea de Asistenţă Socială şi Sociologie, precum şi tuturor celor care sunt interesaţi de politicile de ocupare a forţei de muncă.

IAŞI aprilie 2011

Autorii

Aspecte generale privind politica de ocupare a forţei de muncă...

9

Capitolul 1

Aspecte generale privind politica de ocupare a forţei de muncă: definiţii, obiective, instrumente

1.1. Conceptul de politică a ocupării

Politicile de ocupare sunt în principal politici macro-economice care se adresează categoriilor globale macro-economice cum ar fi cererea globală de consum, investiţia globală etc.

Politicile de ocupare reprezintă un ansamblu de măsuri elaborate de stat pentru a interveni pe piaţa muncii, în scopul stimulării creării de noi locuri de muncă, al ameliorării adaptării resurselor de muncă la nevoile economiei, al asigurării unei fluidităţi şi flexibilităţi eficiente pe piaţa muncii, diminuându-se dezechilibrele şi disfuncţionalităţile1.

1.2. Obiectivele politicii de ocupare

Obiectivul politicilor de ocupare este de a oferi oportunităţi de ocupare productivă tuturor celor care doresc să lucreze şi de a menţine rata şomajului la minimum „natural”, la aşa numita „rată neinflaţionistă a şomajului” (non-accele-rating-inflation rate of unemployment).

Politicile de ocupare pot avea un impact pozitiv sau negativ asupra volu-mului ocupării: dacă oferta de forţă de muncă şi structura internă a ocupării rămân constante, succesele înregistrate prin intermediul politicilor de ocupare conduc la o reducere corespunzătoare a şomajului (şi viceversa).

Politicile nu influenţează direct, ci mai ales indirect ocuparea (reducerea dobânzilor bancare nu creează direct locuri de muncă). Ocuparea creşte sau scade în conformitate cu ratele creşterii economice, sau corespunzător cu intensitatea de ocupare, promovată de creşterea economică.

1 D. Ciucur, I. Gavrilă, C. Popescu, Economie, Manual universitar, Editura Economică, Bucureşti,

1999, p. 527.


10

1.3. Instrumentele politicii de ocupare

Instrumentele utilizate sunt generate de Ministerul de Finanţe, Industriilor şi Comerţului, Guvernului, Băncii Naţionale sau pot fi concepute şi implementate de Ministerul Muncii, Familiei şi Protecţiei Sociale. Instrumentele politicii de ocupare sunt: – politici fiscale (impozite, subvenţii); – politici monetare (rate ale dobân-zilor, rate de schimb valutar, oferta valutară); – politici salariale (salariul minim, indexarea salariilor); – politici sociale (vârsta de pensionare, alocaţia pentru copii etc.); – investiţie în infrastructura publică; – promovarea exporturilor.

Multe dintre instrumentele de ocupare sunt identice cu cele economice deoarece promovarea creşterii economice este similară cu promovarea unui volum mai mare al ocupării.

1.4. Politici de ocupare active şi pasive Politicile pasive folosesc instrumentele liberale, pornind de la considerentul că

nivelul ocupării este determinat de condiţiile generale din economie, care sunt re-glate de piaţă şi, deci, orice intervenţie ar dăuna echilibrului pieţei. Singurul lucru permis este indemnizarea şomerilor.

În ţara noastră politicile pasive deţin ponderea cea mai ridicată în totalul fondului de şomaj, dar ajutorul de şomaj şi alocaţia de sprijin sunt relativ generoase faţă de cele din celelalte ţări în tranziţie, în privinţa perioadei pentru care sunt acordate.

Însă această politică este nestimulativă pentru şomeri, deoarece acordarea pe termen lung a unui ajutor de şomaj poate duce la schimbarea modelului de consum şi permite adaptarea la un nivel de trai inferior. Asistenţa financiară optimă constă în acordarea unui ajutor de şomaj ridicat pentru o perioadă scurtă şi redu-cerea drastică a acestuia ulterior. Acordarea ajutorului de şomaj pe termen mai lung dă posibilitatea şomerilor să caute un timp mai lung un loc de muncă potrivit pre-gătirii lor, îmbunătăţindu-se astfel rata de ocupare a locurilor de muncă vacante.

Raportul dintre ajutorul de şomaj şi salariu mediu, este considerat decisiv în formarea opţiunii de intrare pe piaţa muncii sau de rămânere în şomaj. Deşi, aparent, valoarea raportului este ridicată, ea generează o reducere drastică a nivelului de trai în rândul celor lipsiţi de un loc de muncă şi atingerea limitei sărăciei, sub care veniturile minime nu pot fi scăzute fără a implica costuri sociale suplimentare.

Politicile active reprezintă ansamblul măsurilor luate de autorităţile publice pentru a se asigura o bună mobilizare a ofertei de muncă în vederea adaptării acesteia la exigenţele aparatului productiv, dezvoltarea capitalului uman, creşterea eficienţei pieţei muncii.


11

În ţările dezvoltate, creşterea importanţei politicilor active pentru comba-terea şomajului în defavoarea măsurilor pasive a fost determinată de acţiunea con-comitentă a factorilor1:

a) necesitatea creşterii eficienţei cheltuielilor destinate protecţiei sociale a şomerilor în condiţiile unei presiuni crescânde asupra fondurilor provenite de la bugetul de stat;

b) utilizarea exclusivă a unor măsuri pasive în tratarea şomajului prezintă dezavantaje pentru activitatea agenţilor economici, deoarece conduce indirect la menţinerea unei cote relativ ridicate, a contribuţiei la asigurările sociale şi la o rigi-dizare a ofertei de muncă;

c) ritmul alert al schimbărilor tehnologice impune o mobilitate accentuată a cunoştinţelor profesionale.

Politicile active se realizează prin subvenţii pentru crearea de noi locuri de muncă şi prin politicile de formare. Crearea de noi locuri de muncă poate fi faci-litată de scutirea de taxe fiscale şi sociale, prime, credite sau dobânzi reduse, dar şi plata parţială sau totală a salariului pentru angajarea unor categorii de personal pentru o anumită perioadă de timp.

O altă măsură este acordarea de credite în condiţii avantajoase, cu dobândă subvenţionată, pentru întreprinderile mici şi mijlocii care angajează şomeri. Acor-darea de subvenţii agenţilor economici pentru angajarea categoriilor celor mai vulnerabile de şomeri, respectiv a tinerilor, a celor în vârstă de peste 45 de ani şi a celor de lungă durată, cu obligativitatea menţinerii acestora cel puţin o perioadă egală cu cea în care au beneficiat de subvenţie, reprezintă o altă modalitate de stimulare a integrării şi de susţinere a grupurilor cu risc ridicat.

Subvenţionarea locurilor de muncă pentru anumite grupuri defavorizate de persoane trebuie avută în vedere în cazul zonelor monoindustriale. Şomerii de lungă durată, indiferent de vârstă, reprezintă o categorie numeroasă, cu risc ridicat de deprofesionalizare şi de excludere socială. Pentru aceştia, valoarea subvenţiilor ar trebui să crească o dată cu mărimea perioadei de şomaj a persoanei şi, ulterior, să scadă în funcţie de creşterea duratei de ocupare a persoanei respective.

Pot fi subvenţionate următoarele categorii de servicii:

• servicii publice de refacere şi întreţinere a infrastructurii, de ecologizare şi de realizare a unor lucrări edilitare, organizate de autorităţile publice locale, de firme private sau organizaţii neguvernamentale, cu avizul administraţiei publice locale; • servicii sociale care cuprind activităţi de îngrijire la domiciliu a copiilor, bolna-

vilor, persoanelor vârstnice, persoanelor cu handicap, organizate de autorităţile publice locale, organizaţii neguvernamentale şi de alte organisme autorizate2.

1 Fl. M. Pavelescu, „Politicile active ale pieţei forţei de muncă”, în; Raporturi de muncă, nr.

7/1997, pp. 19-22 2 M. Poenaru (coord.), Direcţii de acţiune, măsuri şi instrumente de îmbunătăţire a funcţionalităţii şi

eficienţei sistemelor de protecţie socială în România. CIDE, Bucureşti, 2004, pp. 36-38.


12

Mecanismele de promovare a ocupării factorului muncă se grupează în două categorii: a) mecanisme de susţinere a echilibrelor macroeconomice, în care se

includ: • relansarea investiţiilor pentru crearea de locuri de muncă; • credite pentru investiţii productive cu dobânzi mai reduse; • sporirea capacităţii de reţinere a factorului muncă în activităţi utile; • extinderea şi sprijinirea iniţiativelor locale; • scutirea sau reducerea de impozite şi taxe pentru organizaţiile care creează locuri

de muncă şi pentru şomerii care se lansează în activităţi economice; • subvenţionarea, pentru o perioadă limitată, a unei părţi a costului salarial pentru

agenţii economici care creează noi locuri de muncă sau angajează şomeri; • promovarea unor sisteme de salarizare în care salariul să reprezinte, în mod real,

preţul muncii şi instrumentul reglării cererii şi ofertei de muncă a unor forme de participare a salariaţilor la profit, capabile să asigure o flexibilitate crescută a salariilor şi a factorului muncă;

• dimensionarea mărimii ajutorului de şomaj şi a modalităţilor de plată ale acestuia, astfel încât să garanteze un minimum de venit, dar totodată să stimuleze participarea la muncă.

b) mecanisme de echilibrare, de flexibilizare a pieţei muncii, aplicabile la nivel microeconomic, în care se includ: • dezvoltarea învăţământului, a formării profesionale; • strategii de recalificare; formarea profesională iniţială în corelaţie cu evoluţia pieţei

muncii; • dezvoltarea unor lucrări de utilitate publică ce pot oferi locuri de muncă, tem-

porare sau contracte pe durată determinată, efectivelor de populaţie neocupată, inclusiv şomeri;

• flexibilizarea pieţei muncii: munca cu timp parţial; partajul locului de muncă; trecerea de la reglementarea duratei săptămânale a muncii la cea trimestrială, lunară sau chiar anuală; încurajarea şi sprijinirea mobilităţii factorului muncă;

• participarea pe bază de contracte ferme, la realizarea unor lucrări în străinătate.

1.5. Indicatorii ocupării şi pieţei muncii

Indicatorii ocupării pot fi grupaţi astfel: 1. Indicatori de volum:

• populaţia totală; populaţia în vârstă de muncă, populaţia ocupată; • numărul de salariaţi; • numărul de şomeri.


13

2. Indicatori de densitate /intensitate: • rata participării la forţa de muncă a populaţiei ocupate (calculată ca raportul

dintre populaţia în vârstă de muncă şi populaţia totală); • rata de activitate totală – calculată ca raport între populaţia activă şi populaţia

totală; rata de activitate a populaţiei în vârstă de muncă – calculată ca raport între populaţia în vârstă de 15-64 de ani şi populaţia activă totală; rata de ocupare – calculată ca raport între populaţia ocupată şi populaţia activă; rata şomajului – care reprezintă ponderea celor fără loc de muncă din totalul forţei de muncă dintr-o ţară.

3. Indicatorii de structură, care fac referire la structura populaţiei ocupate şi a populaţiei active, structurată pe sexe, grupe de vârstă, ramuri de activitate, nive-luri de instruire, tipuri de profesii sau structura ocupaţională.

Populaţia ocupată civilă, conform Balanţei forţei de muncă, include toate persoanale care în anul de referinţă au desfăşurat o activitate economico-socială aducătoare de venit.

Populaţia ocupată – cuprinde toate persoanele de 15 ani şi peste, care au desfăşurat o activitate economico-socială producătoare de bunuri sau servicii timp de cel puţin o oră în perioada de referinţă (o săptămână), în scopul obţinerii de venit sub formă de salarii, plata în natură sau alte beneficii.

Populaţia activă din punct de vedere economic – cuprinde toate persoanele de 15 ani şi peste, care furnizează forţă de muncă disponibilă pentru producţia de bunuri sau servicii în timpul perioadei de referinţă, incluzând populaţia ocupată şi şomeri.

Populaţia inactivă din punct de vedere economic. Acest indicator cuprinde toate persoanele care nu au lucrat nici cel puţin o oră şi nici nu erau şomeri în perioada de referinţă, aflându-se în una din următoarele categorii: elevi sau stu-denţi; pensionar, casnice, persoane întreţinute de către alte persoane sau de către stat, sau care se întreţineau din alte surse de venit.

Şomerii înregistraţi sunt persoane de 15 ani şi peste, care în cursul peri-oadei de referinţă, îndeplinesc simultan următoarele condiţii: nu au loc de muncă şi nu desfăşoară o activitate, în scopul obţinerii de venit; sunt în căutarea unui loc de muncă şi au utilizat în ultimele patru săptămâni metode active pentru a găsi un loc de muncă, sunt disponibile să înceapă în următoarele 15 zile în eventualitatea că ar găsi un loc de muncă.

Populaţia descurajată este reprezentată de acele persoane inactive, care deşi ar fi disponibile să lucreze, nu au căutat de lucru, deoarece consideră că nu vor avea nici un succes pe piaţa forţei de muncă.

Rata ocupării pentru România, este mai mică cu 24,3 pp decât cea a U.E. –25 şi cu 25,7 pp decât cea a U.E. – 15, creşterea ocupării anuale în % fiind cu 0,5 mai mică decât cea a U.E-25, respectiv 0,7 mai mică decât cea a U.E.–15.


14

1.6. Aplicaţie: Prezentarea şi analiza principalilor indicatori ai ocupării de la nivel naţional şi/sau regional

Analizând1 principalii indicatori ai ocupării, pentru perioada 2005 – 2008,

se observă că: în anul 2006 se înregistrează cele mai multe persoane active la nivel naţional şi cele mai puţine la nivel regional; situaţia se îmbunătăţeşte în 2007 la nivelul regiunii când se constată o creştere a numărului de persoane active spre deosebire de scăderea acestora la nivel naţional; rata de activitate la nivel regional este superioară celei de la nivel naţional, cel mai mare decalaj fiind de 3,1 pp în 2005 şi 1,8 pp în 2007; numărul cel mai mare de persoane ocupate se înregistrează în 2007 atât la nivel naţional cât şi regional; pentru anul 2007, rata şomajului BIM la nivel regional este mai mică decât cea de la nivel naţional cu 1,4 pp. În 2008, se remarcă cea mai mică rată a şomajului faţă de anii precedenţi atât la nivel naţional cât şi regional.

Tabel I.1. Principalii indicatori ai ocupării populaţiei în perioada (2005 – 2008) la nivel

naţional comparativ cu regiunea de NE

An

Indicator

2005

2006

2007

2008

Naţional Regiunea Nord Est Naţional Regiunea

Nord Est Naţional Regiunea Nord Est Naţional Regiunea

Nord Est Populaţia ac-tivă (15 ani şi peste)

(mii persoane)

9851 1790 10041 1757 9994 1785 9944

Rata de activi-tate (15-64 ani)

(%) 62,4 65,5 63,7 64,2 63,0 64,8 62,9 63,6

Populaţia ocupată

(mii persoane) 9147 1688 9313 1653 9353 1696 9369 1674

Rata de ocu-pare (15-64

ani) (%) 57,7 61,5 58,8 60,1 58,8 61,3 59,00 60,5

Rata şomajuluiBIM (15 ani si

peste) (%) 7,2 5,7 7,3 5,9 6,4 5,0 5,8 4,5

Sursa: INS, AMIGO Notă: 1) Şomajul după metodologia Biroului Internaţional al Muncii (BIM).

2) Rata şomajului – calculată în raport cu totalul populaţiei active de peste 15 ani. 3) Rata de activitate şi rata de de ocupare – calculate faţă de populaţia în vârstă de muncă (15 –

64 ani).

1 Planul Regional de Acţiune pentru Ocupare şi Incluziune Socială 2009-2011 (ediţie revizuită

2010) din regiunea de nord est, elaborat în cadrul proiectului Secretariatul Tehnic Permanent al Pactului pentru Ocupare şi Incluziune Socială, implementat de Fundaţia Academică „Petre Andrei”, cofinanţat din Fondul Social European – Programul Operaţional Sectorial Dezvoltarea Resurselor Umane 2007-2013; pp. 39-45.


15

La nivel regional, în perioada 2002 – 2007, se constată o scădere a po-pulaţiei ocupate civile, tendinţă care se regăseşte în toate cele şase judeţe. Acest aspect ar putea fi explicat de migraţia interregională sau externă, de slaba dez-voltare economică a regiunii.

Tabel I.2. Populaţia ocupată civilă la sfârşitul anului în regiunea de NE

Populaţia ocupată civilă – mii pers. 2002 2003 2004 2005 2006 2007

România 8329.0 8305.5 8238.3 8929.8 8469.3 8726.0

Regiunea Nord Est 1401.8 1308.9 1290.9 1253.3 1265.6 1246.2

Jud. Bacău 130.8 121.8 120.2 111.8 110.3 105.2 Jud. Botoşani 160.8 154.7 152.1 153.3 151.1 153.5

Jud. Iaşi 302.8 298.2 290.5 296.4 291.7 297.6

Jud. Neamţ 206.3 202.8 199.4 200.9 196.0 196.4 Jud Suceava 254.7 250.9 243.0 243.4 239.2 243.6 Jud. Vaslui 149.0 150.0 143.0 146.8 144.0 145.9

Sursa: INS, „Balanta fortei de munca” la 1 ianuarie, anul următor

Conform estimărilor Comisiei Naţionale de Statistică, scăderea populaţiei ocupate atinge cote alarmante în întreaga regiune în anul 2009.

Tabel I.3. Populaţia ocupată civilă prognozată la sfârşitul anului în regiunea de NE Mii pers.

2007 2008 2009 2010 2011 2012 Total economie

8725.9 8765.0 8550.0 8590.0 8665.0 8740.0

NORD – EST

1262.3 1262.9 1213.7 1214.9 1217.3 1221.0

Bacău 225.3 225.3 216.3 216.5 216.8 217.3 Botoşani 153.5 153.5 148.1 148.3 148.7 149.0 Iaşi 297.6 297.7 287.9 288.2 288.7 289.9 Neamţ 196.4 196.5 190.6 190.7 191.2 191.6 Suceava 234.2 234.2 234.2 234.5 235.1 235.9 Vaslui 145.9 146.2 136.6 136.8 136.9 137.2

Sursa: Comisia Naţională de Prognoză (iunie 2009)


16

Comparativ cu celelalte regiuni ale ţării, în regiunea de nord-est se înre-gistrează cele mai mari scăderi ale populaţiei ocupate civile între anii 2008 şi 2009. Se remarcă un trend descrescător în toate regiunile ţării, cu o uşoară tendinţă de creştere începând cu anul 2010.

Tabel I.4. Populaţia ocupată civilă prognozată la sfârşitul anului pe regiuni Mii pers.

2007 2008 2009 2010 2011 2012 Total economie

8725.9 8765.0 8550.0 8590.0 8665.0 8740.0

Nord – Est 1262.3 1262.9 1213.7 1214.9 1217.3 1221.0 Sud –Est 1056.5 1057.7 1023.6 1025.7 1028.7 1031.6

Sud 1214.8 1215.2 1181.1 1184.7 1187.1 1189.4

Sud- Vest 875.0 875.6 849.3 850.2 851.0 852.7

Vest 869.2 877.9 854.2 859.3 862.8 865.8

Nord – Vest

1186.5 1192.4 1165.0 1169.7 1173.2 1176.7

Centru 1049.9 1058.3 1031.8 1037.0 1039.8 1044.0 Bucureşti – Ilfov

1211.7 1225.0 1231.2 1248.6 1305.1 1358.8

Sursa: Comisia Naţională de Prognoză (iunie 2009)

În ceea ce priveşte ocuparea la nivel naţional, în perioada 2005-2009, a

crescut de la 57, 7 % în 2005 la 58,6 % în 2009. Rata de ocupare la nivel naţional a crescut mai mult în rândul populaţiei masculine, decât în rândul populaţiei femi-nine, astfel încât, la finalul anului 2008, decalajul procentual între ratele de ocupare ale celor două sexe era de 13,2 puncte procentuale (65,7% pentru bărbaţi, faţă de 52,5% pentru femei).

La nivel regional, se constată o scădere a ratei ocupării de la 61,5 în 2005 la 60,6 în 2009. Însă, observăm că rata ocupării la nivel regional este mai crescută decât cea de la nivel naţional pe parcursul întregii perioade analizate (2,5 pp în 2007). Cel mai mare decalaj procentual între cele două sexe, la nivelul regiunii de nord-est, este de 7,9 puncte procentual în 2009 (64,5% pentru bărbaţi, faţă de 56,6% pentru femei).


17

Tabel I.5. Rata de ocupare pe sexe şi vârstă la nivel regional şi naţional

2005 2006 2007 2008 2009 Anul Vârstă N

atio

nal

NE

Nat

iona

l

NE

Nat

iona

l

NE

Nat

iona

l

NE

Nat

iona

l

NE

total 57,7 61,5 58,8 60,1 58,8 61,3 59,0 60,5 58,6 60,6 M 63,9 64,0 64,7 62,0 64,8 63,3 65,7 63,7 65,2 64,5 15-64 F 51,5 59,0 53,0 58,0 52,8 59,1 52,5 57,1 52,0 56,6

Datele din tabelul următor reflectă diferenţe ale ratei ocupării pe medii de rezidenţă: atât la nivel naţional cât şi la nivel regional, cele mai înalte valori se înregistrează în mediul rural. În 2005 se observă decalajul procentual cel mai mare între ratele de ocupare pe medii de rezidenţă: la nivel naţional de 6,6 pp (61,6% în mediul rural faţă de 55,0% în mediul urban), iar la nivel regional de 16,0 pp (69,2% în mediul rural faţă de 53, 2% în mediul urban). Diferenţele se reduc în 2006, dar se accentuează din nou în anii următori atât la nivel naţional cât şi la nivel regional.

Tabel I.6. Rata de ocupare pe medii şi vârstă la nivel naţional şi regional (%)

2005 2006 2007 2008 2009 Anul Vârstă N

atio

nal

NE

Nat

iona

l

NE

Nat

iona

l

NE

Nat

iona

l

NE

Nat

iona

l

NE

total 57,7 61,5 58,8 60,1 58,8 61,3 59,0 60,5 58,6 60,6 urban 55,0 53,2 57,2 53,7 56,8 53,5 57,5 53,5 57,1 52,6

15-64

rural 61,6 69,2 61,1 66,1 61,5 68,4 61,2 66,8 60,7 67,8

Sursa: INS, AMIGO Datele prezentate în tabelul de mai jos evidenţiază următorul aspect: cu cât

nivelul de educaţie este mai ridicat, cu atât şi valorile ratei ocupării sunt mai crescute. În regiunea de nord-est, cea mai mare rată a ocupării se înregistrează în rândul bărbaţilor cu studii superioare (86,8% în 2007).


18

Tabel I.7. Rata de ocupare după nivelul de educaţie – Regiunea Nord Est 2006 – 2008 (%)

2006 2007 2008

Tot

al

Scăz

ut

Med

iu

Supe

rior

Tot

al

Supe

rior

Med

iu

Scaz

ut

Tot

al

Supe

rior

Med

iu

Scaz

ut

Tot

al

60.1 49.4 63.5 84.1

61.3

85.5

62.9

52.8

60.5

66.8

62.1

52.0

Mas

culin

62.0 50.9 65.4 83.4

63.3

86.8

65.0

54.4

63.7

82.3

65.6

55.4

Fem

inin

58.2 48.1 61.4 84.7

59.1

84.3

60.5

51.3

57.1

82.2

58.1

48.9

Urb

an

53.7 16.8 57.6 83.9

53.5

85.7

55.4

18.5

53.5

82.8

54.5

19.7

Rur

al

66.1 60.5 71.4 85.2

68.4

83.8

72.7

63.8

66.8

78.2

71.8

61.6

Sursa: INS (AMIGO) – „Forţa de muncă în România: Ocupare şi şomaj”, ediţia 2007 – 2009 Nota: * scăzut cuprinde: învăţământ gimnazial, primar, fără şcoala absolvită; ** mediu: cuprinde

nivel liceal(inclusiv treapta I), profesional, postliceal de specialitate sau tehnic de maiştri;*** superior: universtar de scurtă şi lungă durată, doctorat

În tabelul care urmează se poate observa că cele mai multe persoane sunt ocupate, atât la nivel naţional cât şi regional în agricultură, silvicultură, piscicul-tură. La nivelul regiunii, un număr mare de persoane ocupate se regăsesc şi în domeniul serviciilor, în special al comerţului, industria fiind slab reprezentată. Tabel I.8. Structura comparativă a populaţiei ocupate civile în judeţele regiunii, 2007 Mii pers.

RO

MÂ

NIA

Reg

iune

a N

ord

Est

Judeţu

l B

acău

Judeţu

l B

otoş

ani

Judeţu

l

Iaşi

Judeţu

l N

eamţ

Judeţu

l Su

ceav

a

Judeţu

l V

aslu

i

Agricultură, silvicultură, piscicultură

2465.6

498.6

67.4

75.0

94.8

83.9

108.0 69.5

Industrie total 1958.3 228.8 51.7 23.7 51.9 35.9 39.3 26.3 Industrie extractiva 85.1

6.9

4.5

0.2

0.1

0.4

1.7 0.0

Industrie prelucratoare 1744.4

205.8

43.3

22.0

47.3

33.7

34.8 24.7

Energie electrica, termica, gaze, apa 128.8

16.1

3.9

1.5

4.5

1.8

2.8 1.6


19

Constructii 594.5 73.0 18.9 5.8 23.1 9,0 11.2 5.0

Servicii 3707.5 461.9 87.3 49.0 127.8 67.6 85.1 45.1

Comert 1200.0 151.1 29.5 15.8 37.4 26.6 28.5 13.3 Hoteluri şi restaurante 155.5

18.5

2.2

1.6

4.8

4.0

4.5 1.4

Transport, depozitare, comunicaţii

477.9

48.8

9.6

4.9

12.9

6.5

10.1 4.8

Intermedieri financiare 108.6

9.6

2.1

0.9

2.7

1.3

1.7 0.9

Tranzacţii imobiliare 485.9

43.6

8.5

3.9

15.1

6.4

6.0 3.7

Administraţie publică şi apărare 208.7

26.6

4.7

3.3

5.9

4.1

5.3 3.3

Educaţie 428.9 72.0 13.1 7.8 20.9 8.9 13.3 8.0 Sănătate şi asigurări sociale 394.4

61.9

11.2

7.2

18.8

7.5

9.5 7.7

Altele 247.6 29.8 6.4 3.6 9.3 2.3 6.2 2.0 TOTAL 8725.9 1262.3 225.3 153.5 297.6 144,2 243.6 145.9

Sursa: INS, Anuarul statistic 2008 (Balanţa forţei de muncă – la sfârşitul anului) Surse bibliografice suplimentare:

Fl. M. Pavelescu, „Politicile active ale pieţei forţei de muncă”, în Raporturi de muncă, nr. 7/1997.

M. Poenaru (coord.), Direcţii de acţiune, măsuri şi instrumente de îmbunătăţire a funcţionalităţii şi eficienţei sistemelor de protecţie socială în România. CIDE, Bucureşti, 2004.

Pert, Steliana, Ocuparea forţei de muncă din perspectiva racordării la coordonatele Strategiei Euroepene a ocupării, INCE, 2002.

Preda, Marian, Politica socială românească între sărăcie şi globalizare, Polirom, Iaşi, 2002.


20

Politici de ocupare în uniunea europeană

21

Capitolul 2


2.1. Direcţii de acţiune

Sistemele sociale europene sunt considerate astăzi competitive, cu costuri reale nete comparabile cu cele din SUA, cu o repartizare mai echitabilă a benefi-ciilor şi cu un nivel asemănător de productivitate.

Liniile de acţiune pentru dezvoltarea socială europeană iau în considerare ca valoare fundamentală legătura dintre performanţele economice şi progresul social: ▪ locuri de muncă mai multe şi de calitate; ▪ crearea echilibrului între flexibilitate şi securitate; ▪ lupta împotriva sărăciei; ▪ modernizarea protecţiei sociale; ▪ promovarea egalităţii de gen; ▪ accentuarea aspectelor de politică socială a integrării şi relaţiilor externe ale

Uniunii Europene.

Pentru realizarea acestor scopuri, s-au identificat patru direcţii de acţiune: 1. Creşterea adaptabilităţii salariaţilor şi a întreprinderilor prin: • promovarea flexibilităţii şi a securităţii pe piaţa muncii; • facilitarea dezvoltării afacerilor; • salarii corelate cu costurile muncii; • anticiparea şi rezolvarea problemelor restructurării economice; • transformarea muncii nedeclarate în ocupare reglementată.

2. Atragerea cât mai multor persoane pentru a intra şi a rămâne pe piaţa muncii: transformarea muncii într-o opţiune reală pentru toţi, prin:

• întărirea politicilor active pe piaţa muncii (PAPM); • creşterea participării femeilor; • strategii pentru îmbătrânirea activă; • promovarea integrării emigranţilor şi a grupurilor dezavantajate.

3. Creşterea nivelului şi efectivităţii investiţiei în capitalul uman şi în învăţarea pe parcursul întregii vieţi prin:

• strategii de învăţarea pe parcursul întregii vieţi; • participare şi furnizare de educaţie şi formare profesională;


22

• reducerea numărului de elevi care abandonează timpuriu şcoala.

4. Asigurarea implementării efective a reformelor printr-o mai bună coordo-nare:

• constituirea de parteneriate pentru reformă; • definirea ţintelor şi angajamentelor naţionale; • transparenţă în alocarea resurselor financiare. Fenomenul de îmbătrânire a populaţiei are ca efecte scăderea calităţii vieţii

populaţiei vârstnice, dar şi suprataxarea populaţiei active şi efecte asupra nivelului lor de trai. Pentru a limita şomajul, autorităţile au emis reglementări care au permis pensionarea la o vechime redusă de muncă. Astfel, femeile care aveau o vechime de minim 20 de ani se puteau pensiona la 50 de ani, în timp ce bărbaţii care lu-craseră 25 de ani puteau ieşi la pensie la 55 de ani.

Lista ocupaţiilor cu grad ridicat de periculozitate a fost lărgită, ceea ce a dus la pensionarea cu drepturi depline înainte de termen a multor persoane. La nivel european, politicile sociale destinate contracarării acestor efecte negative au o componentă demografică (pro-natalistă) mai slab reprezentată, dar şi una destinată promovării ocupării.

Actorii instituţionali ai politicii sociale în U.E. sunt: Comisia Europeană, Parlamentul European, Consiliul Uniunii Europene (Consiliul de Miniştri) şi Comitetul Economic şi Social, sprijiniţi în activitatea lor de trei agenţii europene şi un număr egal de parteneri sociali.

Comisia Europeană încurajează cooperarea între partenerii sociali în pro-blemele de pregătirea profesională la nivel european. Îşi propune să respecte autonomia partenerilor sociali, responsabilităţile statelor membre în aplicarea metodei deschise de coordonare în privinţa ocupării forţei de muncă şi a reformelor de politică socială.

2.2. Tratatul de la Amsterdam privind ocuparea şi politicile sociale (1997)

Tratatul cuprinde prevederi referitoare la politica de asigurare a locurilor

de muncă şi de protecţie socială; statele membre trebuie să promoveze o politică de coordonare a creării de locuri de muncă în vederea dezvoltării capacităţii de elaborare a unei strategii comune privind nivelul ocupării forţei de muncă.

Obiectivul stabilit urmărea atingerea unui înalt nivel al ocupării, fără a afecta competitivitatea, obiectiv pentru care Comunitatea trebuie să elaboreze strategii coordonate pentru ocupare.

Articolul 2 al Tratatului CE arată că misiunea, scopul Comunităţii este să promoveze pe teritoriul său:

• dezvoltare armonioasă, echilibrată şi durabilă a activităţilor economice; • un nivel ridicat de ocupare a forţei de muncă şi de protecţie socială;


23

• egalitatea între bărbaţi şi femei; • creştere durabilă şi neinflaţionistă; • un grad ridicat de competitivitate şi de convergenţă a performanţelor

economice; • un nivel ridicat de protecţie şi de ameliorare a calităţii mediului; • creşterea nivelului şi calităţii vieţii, coeziunea economică şi socială şi

solidaritatea între statele membre. Pentru aceasta se impune realizarea unei pieţe comune, a unei uniuni eco-

nomice şi monetare şi aplicarea politicilor sau acţiunilor comune prevăzute în textul tratatului. Comunitatea contribuie la realizarea unui nivel ridicat al ocupării forţei de muncă prin încurajarea cooperării dintre statele membre.

Tratatul prevede, la articolul 129, modul în care Consiliul European poate sprijini Statele Membre prin adoptarea unor măsuri care să favorizeze cooperarea dintre acestea şi să susţină acţiunea lor în domeniul ocupării forţei de muncă prin iniţiative care urmăresc dezvoltarea schimburilor de informaţii şi de bune practici, punând la dispoziţie analize comparative şi îndrumări, dar şi proiecte pilot.

Titlul VIII stabileşte bazele legale pentru înfiinţarea unui Comitet pentru Ocupare, cu caracter consultativ, pentru a promova coordonarea între statele membre a politicilor de ocupare a forţei de muncă şi de piaţă a muncii1.

Politicile statelor membre în domeniul ocupării trebuie să contribuie la atingerea obiectivelor privind dezvoltarea durabilă a economiei, un grad înalt de ocupare şi de protecţie socială, egalitate de şanse între bărbaţi şi femei, un grad înalt al competitivităţii economice, creşterea calităţii vieţii precum şi coeziunea economică şi socială. De asemenea, trebuie să fie în concordanţă cu liniile direc-toare ale politicilor economice, făcându-se o legătură directă între ocupare şi economie.

2.3. Strategia Europeană de ocupare a forţei de muncă

Strategia Europeană de ocupare a forţei de muncă (SEO) a fost adoptată odată cu introducerea, în Tratatul de la Amsterdam (1997), a capitolului referitor la ocuparea forţei de muncă (Titlul VIII). Strategia are drept scop ca Uniunea Europeană să devină cel mai dinamic şi competitiv spaţiu economic bazat pe cunoaştere din lume, capabil să realizeze o creştere economică durabilă cu locuri de muncă mai multe şi mai bune şi o coeziune socială sporită.

Orientările strategice stabilite la Lisabona au impulsionat reforma politicii de ocupare, fiind create aproximativ cinci milioane de noi locuri de muncă începând

1 Raportul Ministerul Muncii, Familiei şi Egalităţii de Şanse Direcţia Programe şi Strategii pri-

vind forţa de muncă. Observatorul Naţional al ocupării şi formării profesionale a forţei de muncă.evoluţia politicii europene în domeniul ocupării forţei de muncă , Bucureşti, August 2007.


24

cu anul 2000, din care 500.000 în anul 2002 în condiţiile în care economia a avut un traseu descendent.

Rolul acestei strategii este de a coordona, la nivel comunitar, politicile de ocupare. Strategia este structurată pe patru piloni, care contribuie la o mai bună ocupare a forţei de muncă la nivel comunitar: 1) angajabilitatea – se referă la abilitatea de a fi angajat, contribuind la combaterea

şomajului în rândul tinerilor şi la combaterea şomajului pe termen lung; 2) antreprenoriatul – promovează crearea de noi locuri de muncă prin încurajarea

dezvoltării locale; 3) adaptabilitatea – modernizarea organizării muncii şi promovarea contractelor de

muncă flexibile; 4) asigurarea de şanse egale – adoptarea de măsuri speciale pentru femei, în

scopul reconcilierii vieţii profesionale cu viaţa personală.

Principalele ţinte specifice stabilite pentru statele membre UE ca urmare a implementării Strategiei Europene de Ocupare până în 2010 au fost:

• rata generală a ocupării 70%; • rata de ocupare în rândul femeilor 60%; • rata de ocupare de 50% pentru persoanele cu vârste cuprinse între 55-64; • fiecărui şomer i se oferă un loc de muncă, posibilitatea de instruire, de

formare suplimentară sau orice altă posibilitate de îmbunătăţire a integrării profe-sionale, în termen de cel mult patru luni, până în 2010, în cazul tinerilor care au abandonat şcoala şi în termen de cel mult 12 luni, în cazul adulţilor;

• până în 2010, 25% din şomerii pe termen lung ar trebui să participe la o măsură activă, la o acţiune de formare sau reconversie profesională, la un stagiu practic, toate fiind destinate facilitării integrării profesionale;

• nivelul mediu de participare la procesul de învăţare pe tot parcursul vieţii să fie de cel puţin 12,5% pentru populaţia adultă aptă de muncă;

• persoanele care caută un loc de muncă în UE să poată consulta toate posturile libere făcute publice prin intemediul agenţiilor de ocupare a forţei de muncã din statele membre;

• să se obţină o creştere cu cinci ani, la nivelul Uniunii Europene, a vârstei medii de ieşire la pensie în cadrul pieţei muncii, pânã în 2010;

• asigurarea până în 2010 a unor servicii de asistenţă socială pentru cel puţin 90% din copii între 3 ani şi vârsta obligatorie de şcolarizare şi pentru cel puţin 33% din copiii cu vârsta sub trei ani;

• să se asigure o rată medie de abandon şcolar, la nivel european de sub 10 %; • până în 2010, cel puţin 85% din persoanele în vârstă de 22 de ani să fi

absolvit o şcoală liceală sau profesională. Atingerea obiectivelor propuse prin strategia de ocupare s-a realizeazat

prin planurile de acţiune pentru ocupare elaborate de statele membre şi ghidate de linii directoare. Pentru perioada 2008-2010 conform Strategiei Europene de


25

Ocupare revizuite, Statele Membre au ca zone de concentrare a politicilor de ocupare următoarele linii directoare integrate:

• Linia directoare 17: Punerea în aplicare a politicilor de ocupare a forţei de muncă, în scopul ocupării integrale a forţei de muncă, al îmbunătăţirii calităţii şi a productivitătii muncii şi a întăririi coeziunii sociale şi teritoriale.

• Linia directoare 18: Promovarea unei abordări a muncii bazate pe ciclul de viaţă;

• Linia directoare 19: Asigurarea unor pieţe ale muncii care să favorizeze integrarea, sporirea atractivităţii ocupării şi rentabilizarea muncii pentru cei care caută un loc de muncă, inclusiv persoanele defavorizate şi cele inactive.

• Linia directoare 20: Îmbunătăţirea congruenţei între cerere şi ofertă pe piaţa muncii;

• Linia directoare 21: Promovarea flexibilităţii concomitent cu siguranţa locului de muncă şi reducerea segmentării pietei muncii, ţinându-se seama de rolul partenerilor sociali.

• Linia directoare 22: Asigurarea unei evoluţii a costurilor muncii şi a unor mecanisme de stabilire a salarizării favorabile ocupării forţei de muncă.

• Linia directoare 23: Creşterea şi îmbunătăţirea investiţiei în capitalul uman.

• Linia directoare 24: Adaptarea sistemelor de educaţie şi de formare la noile exigenţe în domeniul competenţelor.

Pentru implementarea Strategiei Europene pentru Ocupare un rol important îl constituie Fondul Social European care reprezintă principalul instrument finan-ciar pentru acţiuni structurale al Uniunii Europene. Acest fond finanţează acele ac-ţiuni ale statelor membre care au ca scop prevenirea şi combaterea şomajului, dez-voltarea resurselor umane şi integrarea pe piaţa muncii, egalitatea de şanse pentru bărbaţi şi femei, dezvoltarea durabilă şi coeziunea economică. Asistenţa este acor-dată fiecărui stat pe baza priorităţilor naţionale stabilite prin Planurile Naţionale de Acţiune pentru Ocupare.

2.4. Evaluarea intermediară a Strategiei Europene pentru Ocupare O evaluare intermediară a Strategiei Europene pentru Ocupare (SEO) a

avut loc în anul 2000 şi a avut drept scop estimarea eficienţei noului concept. La finalul perioadei de cinci ani s-a luat decizia efectuării unei evaluări cuprinzătoare a eficienţei, rezultatele fiind făcute publice în anul 2002 şi au stat la baza discuţiilor privind viitorul SEO.

În baza rezultatelor evaluării eficienţei Strategiei Europene pentru Ocupare, în cadrul întâlnirii la nivel european de la Barcelona, Consiliul European a con-cluzionat că SEO şi-a demonstrat eficienţa. În cadrul comunicării Comisiei Europene, au fost stabilite obiective concrete, stabilindu-se trei obiective principale:


26

♦ Ocuparea deplină: • rata generală de ocupare de 67% în 2005 şi 70% în 2010; • rata de ocupare pentru femei de 57% în 2005 şi de 60% în 2010; • rata de ocupare de 50% pentru muncitorii vârstnici (55-64 de ani) în 2010. ♦ Creşterea calităţii şi productivităţii muncii – Îmbunătăţirea calităţii

muncii este interdependentă cu progresul realizat în construirea unei economii competitive, bazate pe cunoaştere şi trebuie urmărită prin efortul comun al tuturor actorilor, potenţat prin intermediul dialogului social. Ratele de ocupare trebuie corelate cu creşterea generală a productivităţii forţei de muncă.

♦ Întărirea coeziunii şi incluziunii sociale – Politicile de ocupare trebuie să faciliteze participarea la ocupare prin: promovarea accesului la o ocupare de calitate pentru toate persoanele apte de muncă, combaterea discriminării pe piaţa muncii, prevenirea marginalizării persoanelor pe piaţa muncii. Recomandările Consiliului din 2004 au fost structurate în următoarele priorităţi de acţiune:

1. Creşterea adaptabilităţii lucrătorilor şi a întreprinderilor prin: • promovarea flexibilităţii şi a securităţii pe piaţa muncii; • facilitarea dezvoltării afacerilor; • asigurarea de salarii corelate cu costurile muncii; • anticiparea şi rezolvarea problemelor datorate restructurării economice; • transformarea muncii nedeclarate în ocupare reglementată. 2. Atragerea cât mai multor persoane pentru a intra şi a rămâne pe piaţa

muncii: transformarea muncii într-o opţiune reală pentru toţi prin: • întărirea politicilor active pe piaţa muncii (PAPM); • valorizarea muncii; • creşterea participării femeilor; • realizarea de strategii pentru îmbătrânirea activă; • promovarea integrării emigranţilor şi a grupurilor dezavantajate. 3. Creşterea nivelului şi efectivităţii investiţiei în capitalul uman şi în învă-

ţarea pe parcursul întregii vieţi prin: • elaborarea de strategii în acest sens şi investiţia în capitalul uman; • participare şi furnizare de educaţie şi formare profesională; • reducerea numărului de elevi care abandonează timpuriu şcoala. Consiliul European din 2005 a relansat strategia de la Lisabona prin re-

orientarea pe dezvoltare şi ocupare în Europa. Uniunea Europeană şi fiecare Stat Membru îşi vor concentra atenţia către trei priorităţi fundamentale de acţiune:

• atragerea şi menţinerea cât mai multor oameni pe piaţa forţei de muncă, creşterea numărului locurilor de muncă şi modernizarea sistemelor de protecţie socială;

• îmbunătăţirea adaptabilităţii lucrătorilor şi companiilor; • creşterea investiţiei în capitalul uman prin sisteme mai bune de educaţie

şi de formare.


27

Linii directoare pentru ocupare: Implementarea politicilor de ocupare care au ca scop ocuparea deplină, îmbunătăţirea calităţii şi productivităţii muncii şi consolidarea coeziunii sociale şi teritoriale;

• asigurarea unei pieţe incluzive a muncii, creşterea atractivităţii muncii şi valorizarea muncii pentru persoanele aflate în căutarea unui loc de muncă, inclusiv grupurile dezavantajate, şi persoanele inactive;

• îmbunătăţirea corelării cu nevoile pieţei muncii; • promovarea flexibilităţii combinată cu siguranţa ocupării şi reducerea

segmentării pe piaţa muncii, luând în considerare şi rolul partenerilor sociali; • asigurarea unor dezvoltări favorabile ocupării ale costurilor muncii şi ale

mecanismelor de stabilire a salariilor. În domeniul ocupării forţei de muncă, Statele Membre trebuie să-şi orien-teze politicile, în cooperare cu partenerii sociali, într-o manieră echilibrată, care să acopere cele trei obiective ale SEO:

1. Ocupare deplină. 2. Îmbunătăţirea calităţii şi productivităţii muncii. 3. Consolidarea coeziunii sociale şi teritoriale.

2.5. Tipologia strategiilor de ocupare Întreprinderile îşi formulează cererea privind forţa de muncă, pe baza stra-

tegiilor sale generale şi a analizei contextului în care îşi desfăşoară activitate. Cere-rea de resurse umane a organizaţiei trebuie să aibă în vedere elementele:

• cerinţa pentru noi profesii; • cerinţa pentru noi activităţi ale unor profesii existente la nivelul întreprinderii; • creşterea cerinţelor pentru unele profesii existente; reducerea cerinţelor

pentru unele profesii existente. Stategiile de expansiune1 implică o prioritate după profesiile de dezvol-

tare, capabile să genereze cunoaştere aplicabilă în domenii existente. Schimbările în cerinţele de pregătire şi activitate a profesiilor prezente sunt o cerinţă în formu-larea cererii de resurse umane.

Strategiile de explorare pun accentul pe profesiile care creează cunoaştere în domenii noi.

Strategiile de adecvare – pun accentul pe profesiile dezvoltate şi pe repro-fesionalizarea celor din profesiile existente.

În raport cu natura comportamentelor, putem diferenţia strategii şi po-litici de ocupare a forţei de muncă, care pun accentul pe următoarele orientări2: 1 Kroch George, „Making the Most of Your Company’s Knowledge”, în Managing Strategic

Innovation and Change, Tushman Michael, L. Anderson, New York, Oxford University, 1997, p. 367.

2 Hoffman Oscar, Sociologia organizaţiilor, Editura Economică, Bucureşti, 2004, paragraful 2.3.


28

• omul religios; • omul economic, în viziunea utilitaristă; • omul raţional, în viziune weberiană; • raţionalitatea limitată; omul organizaţional. Strategiile şi politicile de ocupare a forţei de muncă au fost influenţate de

faptul că în locul mişcării spontane a forţei de muncă, pe baza reglării oferite de piaţă, managementul concepe o politică de ocupare, în raport cu o strategie aleasă, pe care o aplică proiectiv. Şomajul devenea astfel nu numai o rezultantă a mecanis-melor de funcţionare a economiei, ci şi o utilitate.

A doua modificare care intervine în strategiile şi politicile de ocupare a forţei de muncă apare atunci când se trece de la politicile laissez-faire, în care statul avea rolul de arbitru în viaţa economică, către politici în care instituţiile statelor democrate dobândesc funcţii şi responsabilităţi în sfera economică.

Noul parteneriat stat-particulari-salariaţi-cetăţeni aduce o nouă viziune în ceea ce priveşte politicile de ocupare. Statul îşi orientează strategia şi politicile de ocupare a forţei de muncă, ca un instrument de orientare activă a evoluţiei societăţii. Politicile de ocupare trebuie concepute astfel încât să creeze noi domenii de acti-vitate umane, să creeze locuri de muncă mai multe şi mai bune1.

Din punct de vedere al pieţei, strategiile şi politicile de ocupare a forţei de muncă, pot fi:

1. strategii împinse, care sunt strategii de tip adaptiv şi vizează schimbă-rile tehnologice;

2. strategiile de tip tras conferă structurilor socio-profesionale un rol activ, schimbarea acestora generând modificările intervenite la nivelul tehnolo-giilor, activităţii de producţie şi a managementului.

Strategia planificării2 generează rupturi, atunci când cerinţele pentru anu-mite profesii încă nu există, deoarece nu există domeniile de activitate care ar putea să ofere astfel de locuri de muncă. Aceste profesii de străpungere, apar nu datorită existenţei unei cereri pe piaţa forţei de muncă ci, ca urmare a unor decizii politice, strategice ale statului, sau a previzionării unei cerinţe viitoare.

Modelul improvizaţiei strategice se impune în condiţiile manifestării unor permanente schimbări, caracterizate prin incertitudine, iar profesiile trebuie pregătite rapid şi cu flexibilitate maximă. Se impune o reformă asupra modului în care este realizată pregătirea specialiştilor, prin generarea unei bune mobilităţi profesionale.

1 Presidency conclusions. Lisbon European Council, 25 march 2000, www.europact.eu 2 Perry Lee Tom, Scott Randell, Smallwood Norman, Real – Time Strategy, New York, John

Willey and Sons, 1993, p. 39.


29

2.6. Strategii europene pentru ocupare în perioada 2003-2005

Statele Membre trebuie să stabilească angajamente şi ţinte în concordanţă cu Liniile Directoare şi Recomandările U.E., trebuie să se raporteze la resursele Fondurilor Structurale, în special Fondul Social European şi să îşi întărească capa-citatea instituţională şi administrativă.

Statele Membre au realizat Programele Naţionale de Reformă 2005-2008, elaborate în concordanţă cu propriile necesităţi naţionale şi cu situaţia specifică, după o consultare prealabilă cu toate organismele implicate atât la nivel local cât şi regional.

Principalele probleme şi politicile în domeniul ocupării forţei de muncă stabilite prin Programele Naţionale de Reformă 2005-2008 elaborate de unele state membre sunt:

Politici/provocări: crearea de locuri de muncă mai multe pentru tineri şi lucrători în vârstă.

Măsuri: • Contribuţiile sociale ale angajatorilor vor fi reduse pentru a stimula

ocuparea tinerilor. • Rute profesionale personalizate pentru integrarea pe piaţa muncii a

tinerilor şomeri. • Încurajarea ocupării temporare a tinerilor. • Crearea de noi oportunităţi pentru tineri să lucreze în proiecte ce privesc

nevoile sociale. • Campanii de conştientizare pentru a accentua productivitatea economică

şi experienţa lucrătorilor în vârstă. • Începând cu anul 2006, toate companiile vor aloca o cotă de 1.9% din

fondul de salarii pentru formare. • Până în anul 2010, unul din doi angajaţi va beneficia de formare, indi-

ferent de vârstă. Politici/provocări: Promovarea oportunităţilor pentru grupurile deza-

vantajate. Măsuri: • Servicii de ocupare care garantează oportunităţi egale de acces, în special

pentru persoanele în căutarea unui loc de muncă care sunt greu de plasat pe piaţa muncii: persoane cu dizabilităţi sau necalificate, şomeri de lungă durată, migranţi.

• Toţi şomerii, în special cei de lungă durată, vor beneficia de consiliere, îndrumare şi formare profesională, în primul an de şomaj.

Politici/provocări: Promovarea flexibilităţii combinată cu securitatea pe piaţa muncii; Anticiparea şi rezolvarea problemelor datorate restructurării economice.

Măsuri: • Salariaţii care se reangajează după ce sunt afectaţi de restructurare şi noul

angajator vor primi suport financiar.


30

• Pentru încurajarea antreprenoriatului, persoanele în căutarea unui loc de muncă vor avea posibilitatea să probeze propriul proiect, dacă vor continua să beneficieze de drepturile de securitate socială.

• Antreprenoriatul va face parte din curriculumul şcolar; Antreprenoriatul în rândul femeilor va fi încurajat prin acţiuni de conştientizare şi cursuri speciale de formare.

Politicile stabilite prin Planul Naţional de Reformă (PNR) 2005-2008 – Secţiunea Ocupare vizează: ocupare insuficientă în rândul femeilor; ponderea mare a ocupării temporare.

Măsurile au scopul de a: • reduce segmentarea pieţei muncii; • creşte investiţia în Cercetare şi Dezvoltare; • îmbunătăţi capitalul uman şi competitivitatea întreprinderilor. Obiectivele sunt: • rata ocupării – 66%, în anul 2010; • rata ocupării pentru femei – 57%, în anul 2010. Caracteristicile pieţei muncii reprezintă provocările: • şomaj ridicat în rândul tinerilor; • disponibilitate redusă a ocupării în regim part-time; • nivel scăzut al mobilităţii forţei de muncă; • frecvenţă ridicată a accidentelor de muncă. Politicile privind ocuparea se concentrează pe integrarea pe piaţa muncii a

lucrători în vârstă; tineri; femei. Măsuri pentru Lucrătorii în vârstă: • extinderea sistemului de stimulare /penalizare; • extinderea regimului part-time; • promovarea programelor de formare /calificare; • măsuri de prevenire a şomajului pentru menţinerea pe piaţa muncii; • programe specifice ale Serviciului Public de Ocupare pentru angajaţii peste

40 de ani şi persoanele în căutarea unui loc de muncă peste 50 de ani. Măsuri pentru Tineri: • programe speciale pentru tinerii şomeri cu vârste între 19-24 ani; • lansarea Programului de formare profesională integrat. Măsuri pentru Femei – Programul în cinci puncte, pentru ocuparea

femeilor: • măsuri de calificare pentru femeile care lucrează part-time; • cursuri de limbă pentru femeile migrante; Reconcilierea vieţii de familie

cu viaţa profesională; Reprezentarea femeilor în poziţii de conducere; • acţiuni de conştientizare. Principalele provocări ale pieţei muncii:


31

• Insuficienta motivare a persoanelor cu nivel scăzut de calificare pentru a accepta un loc de muncă; Insuficienta ofertă a serviciilor sociale pentru integrarea persoanelor expuse riscului excluziunii sociale.

• Integrarea dificilă pe piaţa muncii a femeilor-mame, a persoanelor vârst-nice, a persoanelor cu nivel scăzut de calificare, persoanele cu handicap.

• Nivel scăzut al mobilităţii profesionale şi geografice a forţei de muncă. • Diferenţe între cererea şi oferta de forţă de muncă calificată; Insuficienta

dezvoltare a învăţării pe tot parcursul vieţii. Măsuri: • modalităţi flexibile de angajare în muncă; • nivel scăzut al taxelor pentru venituri reduse; • promovarea învăţării pe tot parcursul vieţii în cadrul companiilor; • întărirea şi îmbunătăţirea investiţiei în capitalul uman; • adaptarea sistemelor de educaţie şi pregătire profesională la noile cerinţe

de calificare; • utilizarea corespunzătoare a sumelor alocate din Fondul Social European. Impactul prevederilor Strategiei de la Lisabona asupra politicii de ocupare

a forţei de muncă din România se referă la: • decalajul dezvoltării economice dintre ţările membre ale Uniunii este

principalul motor al orientării fluxurilor migratoare ale forţei de muncă; • datorită diferenţelor de dezvoltare economică dintre ţările membre UE25,

cel mai probabil va spori exportul de capital (investiţiile) dinspre ţările vest-euro-pene către cele din Europa Centrală şi de Est, deoarece costurile de producţie sunt mult mai mici, forţa de muncă este mai ieftină;

• în ţările receptoare de noi tehnologii şi de investiţii se va accentua procesul de formare profesională pentru creşterea gradului de calificare la locul de muncă;

• politicile pieţei forţei de muncă trebuie să ţină seama de particularităţile culturale specifice;

• beneficierea de către noile ţări membre de Fondurile Structurale, va dez-volta piaţa muncii în aceste ţări.

2.8. Strategia Europa 2020 2.8.1. Obiective şi priorităţi Criza economică globală a evidenţiat vulnerabilităţi sistemului european şi

a impus apariţia unei strategii noi. Comisia Europeană a adoptat Strategia Euro 2020, proiect ce priveşte creşterea economică şi a locurilor de muncă în Uniune în următorii zece ani, şi care înlocuieşte actuala Agendă Lisabona.

Uniunea Europeană îşi propune un nou obiectiv strategic, o creştere suplimentară a competitivităţii cu 2% în următorul deceniu. Strategia Europa 2020


32

se axează pe promovarea industriilor cu emisii scăzute de carbon, investiţii în dez-voltarea de noi produse, dezvoltarea economiei digitale şi modernizarea educaţiei şi formării.

Noua strategie are la bază trei priorităţi care se susţin reciproc: A. Creşterea inteligentă presupune punerea în aplicare a unor reforme care

să vizeze îmbunătăţirea calităţii educaţiei, asigurarea accesului pentru toţi şi conso-lidarea performanţei în domeniul cercetării şi al afacerilor, pentru a promova ino-vaţia şi transferul competenţelor în întreaga UE.

B. Creşterea durabilă înseamnă decuplarea creşterii economice de utiliza-rea resurselor, crearea unei economii durabile, competitive şi eficiente din punct de vedere al utilizării mai ecologice a resurselor, distribuţia echitabilă a costurilor şi beneficiilor. Statele membre ar trebui să pună în aplicare reformele necesare pentru a îmbunătăţţi mediul de afaceri, stimularea creării locurilor de muncă şi moder-nizarea industrială.

C. Creşterea favorabilă incluziunii implică promovarea unei economii cu o rată ridicată a ocupării forţei de muncă, care să asigure coeziunea socială şi teri-torială.

Strategia Europa 2020 propune cinci seturi de obiective care vizează atin-gerea următoarelor ţinte la nivel european:

1. un grad de ocupare a forţei de muncă de minimum 75% pentru persoa-nele cu vîrsta cuprinsă între 20 şi 64 de ani;

2. minimum 3% din PIB să revină investiţiilor în cercetare şi dezvoltare; 3. atingerea ţintelor fixate de UE în domeniul energiei şi schimbărilor

climatice, unite sub codul „20/20/20”: reducerea cu 20% a emisiilor de bioxid de carbon faţă de anul 1990; reducerea consumului de energie cu 20%; minimum 20% din energie să se producă din surse regenerabile;

4. abandonul şcolar timpuriu să nu depăşească 10%. Minimum 40% din generaţia tânără să aibă studii superioare;

5. numărul persoanelor expuse riscului sărăciei să scadă cu 20 de milioane. Consiliul European vizează iniţiativa Tineretul în mişcare, urmărind

creşterea calităţii şi a atractivităţii internaţionale a sistemului european de învăţământ superior, prin promovarea, extinderea oportunităţilor de învăţare şi mo-bilitate pentru toţi tinerii. Unul din programele deja integrate este Erasmus.

În perioada 2008-2009, numărul de studenţi care au studiat sau au fost pla-saţi în cadrul unor companii în străinătate cu sprijinul UE a fost de 198.600 de stu-denţi care au plecat într-una dintre cele 31 de ţări care participă la programul Erasmus.


33

2.8.2. Aplicaţie: Prezentarea şi analiza obiectivelor Strategiei Europa 2020 pornind de la indicatorii şi valorile de referinţă din România

1. Obiectiv: Rata de ocupare a populaţiei cu vârsta de 20-64 ani: 75%

UE România INDICATOR Valoare

2008 Obiectiv

2020 Valoare

2008 Obiectiv

2020 Rata de ocupare (20-64 ani) 70 % 75 % 64,4 % 70 %

Sursa: INS, CNP, Eurostat

2. Obiectiv: Investiţii în cercetare şi dezvoltare: 3 %


2008 Obiectiv

2020 Valoare

2008 Obiectiv

2020 Investiţii în cercetare şi dezvoltare (sectoarele pu-blic şi privat) % PIB

1,9 % 3,0 % 0, 58 % 2,0 %

Sursa: INS, Eurostat

3. Obiectiv: Reducerea ratei părăsirii timpurii a şcolii: 10 %


2008 Obiectiv

2020 Valoare

2008 Obiectiv

2020 Rata părăsirii timpurii a şcolii

14, 9 % 10 % 15,9 % 11, 3 %


4. Obiectiv: Creşterea ratei populaţiei cu vârstă de 30-34 ani absolventă a unei forme de educaţie terţiară: 40 %


2008 Obiectiv

2020 Valoare

2008 Obiectiv

2020 Ponderea absolvenţilor de învăţământ terţiar cu vârstă între 30-34 ani (%)

31,1 % 40 % 15,96 % 26,7 %



34

5. Obiectiv: Incluziune socială – reducerea numărului de persoane aflate în risc de sărăcie – cel puţin 20 de milioane


2008 Obiectiv

2020 Valoare

2008 Obiectiv

2020

Rata sărăciei relative (%)

16,0 % 12,5 % 18,2 % 16,0 %

Sursa: INS, Eurostat Surse bibliografice suplimentare: Dobrotă Niţă, Aceleanu Mirela, Ocuparea resurselor de muncă în România, Editura

Economică, Bucureşti, 2007. Perry Lee Tom, Scott Randell, Smallwood Norman, Real – Time Strategy, New York, John

Willey and Sons, 1993. Sârbovan, M., Politici de ocupare în România, Bucureşti, Editura Orion, 1997. Zanfir, V., „Strategia ocupării forţei de muncă”, în Raporturi de muncă, nr. 10/2004. *** Presidency conclusions. Lisbon European Council, 25 martie 2000, www.europact.eu *** Strategia naţională pentru ocuparea forţei de muncă, 2004-2010. .

Politici moderne şi postmoderne ale ocupării în România

35

Capitolul 3


Transformările postmoderne ale economiei au condus la modificări impor-tante ale pieţei muncii. Specializarea şi calificarea personalului sunt consecinţe ale transformărilor economice şi generează noi orientări ale politicilor de ocupare. Cele mai importante elemente care domină piaţa muncii postmodernă sunt flexibi-lizarea şi securitatea.

În România, flexibilitatea a apărut (Walace, op. cit., 2003), ca un rezultat al tranziţiei. Nu a fost însă decât un fenomen de muncă la negru, companiile consta-tând că pot folosi un tip de contract semi-legal pentru a eluda taxele: contracte de colaborare sau convenţii civile. Persoanele erau angajate full-time, dar legal figurau ca lucrând doar 3 ore pe zi şi nu aveau toate drepturile celor angajaţi cu contract de muncă.

Codul Muncii (2003) a obligat angajatorii să încheie contracte de muncă pe perioadă determinată şi pentru persoanele care lucrează un timp mai scurt. Politi-cile de ocupare trebuie să ţină cont şi de interesele angajatorilor, determinându-se astfel apariţia unor măsuri de flexibilizare benefice ambelor părţi implicate în pro-cesul muncii.

În România, pentru flexibilizarea pieţei forţei de muncă s-au adoptat mă-suri legislative, la nivel instituţional şi economico-financiar. Codul Muncii a adus reglementări privind relaţiile de muncă flexibile şi instrumente pentru reducerea barierelor la angajare, relaxarea restricţiilor privind contractul individual de muncă pe perioadă determinată, cu scopul eliminării muncii la negru; promovarea unor noi forme de angajare prin contracte de muncă, atât cele cu timp parţial, prin agent de muncă temporară, cât şi cele referitoare la munca la domiciliu; simplificarea proce-durilor de evidenţă a salariaţilor prin introducerea registrului general de evidenţă a salariaţilor REVISAL; flexibilizarea procedurilor de concediere individuală şi co-lectivă, precum şi garantarea drepturilor salariaţilor în cazul acestor concedieri.

În anul 2006, au fost completate prevederile din Codul Muncii (OUG nr. 55/2006 publicat în MO nr.788/18.06.2006) referitoare la flexibilitatea procedu-rilor de concedieri colective, astfel încât agenţii economici să aibă posibilitatea de a-şi redimensiona operativ activitatea, asigurându-se protecţia lucrătorilor ce urmează să fie disponibilizaţi. În cadrul AJOFM-urilor se dezvoltă serviciile de preconcediere


36

care constau în activităţi de informare, plasare pe locurile de muncă vacante existente şi reorientare profesională.

Au fost iniţiate măsuri de simplificare administrativă şi de acompaniere pentru operaţionalizarea efectivă a întreprinderii, în ceea ce priveşte orientarea forţei de muncă către desfăşurarea de activităţi economice în mod independent, ca per-soane fizice (self-employed persons) sau ca asociaţii familiale, care constau în acor-darea de consultanţă asupra ideii de afacere în faza premergătoare înfiinţării firmei.

O altă componentă a flexibilizării pieţei forţei de muncă o constituie spri-jinirea formării şi obţinerea calificărilor manageriale, care să facă din antrepreno-riat o opţiune de carieră; această acţiune are prevăzute alocări din FSE pentru pe-rioada 2007–2013. Se urmăreşte încurajarea responsabilităţii corporative prin ofe-rirea de stimulente pentru angajaţi. Serviciul Public de Ocupare (SPO) acordă alo-caţii financiare nerambursabile pentru organizarea de către angajatori a unor pro-grame de formare pentru angajaţi.

Reglementările privesc: organizarea şi funcţionarea Comitetului european de întreprindere (anul 2005), în scopul informării şi consultării salariaţilor în întreprinderile de dimensiune comunitară; protejarea drepturilor salariaţilor în cazul transferului întreprinderii în ceea ce priveşte obligaţiile cesionarului care decurg din contractele individuale sau colective de muncă, aplicabile la data transferului (anul 2006); constituirea şi utilizarea fondului de garantare pentru plata creanţelor salariale (anul 2006), din care se asigură plata creanţelor salariale ce decurg din contractele individuale şi colective de muncă, în situaţia în care angajatorii se află, potrivit legii, în stare de insolvenţă; reglementările cu privire la securitatea şi sănătatea la locul de muncă (2006).

Una dintre politicile de ocupare urmărite de România a fost aceea de stopare a muncii la negru. S-a urmărit atât promovarea campaniilor în rândul angajatorilor, cât şi întărirea capacităţii instituţiilor de control (din 2007, introdu-cerea REVISAL în format electronic, prin care toţi angajatorii sunt obligaţi să trimită Inspecţiei Muncii contractele de muncă ale subordonaţilor în format elec-tronic) pentru respectarea legislaţiei fiscale, precum şi pe cea a muncii.

3.1. Cadrul naţional privind ocuparea forţei de muncă La nivel naţional, pentru alinierea la Strategia Europeană de Ocupare şi

implementarea Memorandumului Comun pentru Incluziunea Socială au fost asumate: Strategia Naţională pentru Ocuparea Forţei de Muncă 2004-2010, Planul Naţional de Acţiune pentru Ocupare 2006, Planul Strategic privind Incluziunea Socială şi Raportul Naţional Strategic pentru Protecţie Socială şi Incluziune Socială, Planul Naţional de Dezvoltare şi Cadrul Strategic Naţional de Referinţă 2007-2013 – Programul Operaţional Sectorial „Dezvoltarea Resurselor Umane” (POS DRU), Strategia pe termen scurt şi mediu pentru formare profesională continuă 2005-


37

2010, Strategia integrată de dezvoltare a resurselor umane din perspectiva învăţării pe parcursul întregii vieţi 2009-2013, Programul Naţional de Reformă 2007-2010.

Strategia naţională pentru ocuparea forţei de muncă, 2004-2010, a identificat principalele probleme ale pieţei muncii precum şi priorităţile strategice naţionale ale politicii de ocupare şi a stabilit nouă domenii de acţiune cu rezultatele aşteptate:

• ponderea semnificativă a populaţiei ocupate în agricultură; • nivelul ridicat al şomajului de lungă durată şi al şomajului în rândul tine-

rilor; insuficienţa fondurilor şi a măsurilor de stimulare fiscală, adresate atât anga-jatorilor cât şi angajaţilor, în domeniul formării profesionale continue;

• mecanisme de stabilire a salariilor insuficient dezvoltate pentru a reflecta productivitatea şi nivelul de calificare;

• insuficienta monitorizare a impactului măsurilor active asupra grupurilor ţintă, necesară pentru planificarea politicilor în domeniul ocupării.

Priorităţi strategice naţionale ale politicii de ocupare a forţei de muncă: promovarea adaptabilităţii forţei de muncă, a învăţării pe parcursul întregii vieţi şi a formării profesionale continue; combaterea efectelor şomajului structural; promo-varea coeziunii şi incluziunii sociale pentru grupurile vulnerabile (rromi, tineri care părăsesc sistemul de stat de protecţie a copilului, persoane cu handicap).

Domenii principale de acţiune cu rezultate aşteptate: • consolidarea nivelului de ocupare a forţei de muncă, tinzând spre atinge-

rea obiectivelor europene stabilite la Lisabona; • promovarea adaptabilităţii şi mobilităţii forţei de muncă; • îmbunătăţirea capacităţii de integrare pe piaţa muncii şi prelungirea vieţii

active; • combaterea efectelor şomajului structural şi reducerea ratei şomajului; • reducerea ratei şomajului pentru grupurile vulnerabile; • asigurarea egalităţii de şanse pe piaţa muncii; • consolidarea parteneriatului social; creşterea eficienţei activităţii institu-

ţiilor cu responsabilităţi pe piaţa muncii; reducerea semnificativă a disparităţilor regionale în ceea ce priveşte ocuparea forţei de muncă.

Strategia pe termen scurt şi mediu pentru formare profesională continuă (FPC) 2005 – 2010, a fost elaborată pentru a dezvolta un sistem transpa-rent şi flexibil, care să asigure creşterea ocupabilităţii, adaptabilităţii şi mobilităţii forţei de muncă şi care să răspundă nevoilor companiilor privind forţa de muncă calificată.

Strategia stabileşte două obiective strategice, realizate prin direcţii de acţiune specifice şi direcţii de acţiune transversale: • Obiectivul strategic 1: participarea crescută la FPC şi facilitarea

accesului pentru toate categoriile de persoane la învăţarea pe tot parcursul vieţii. • Obiectivul strategic 2: Creşterea calităţii şi eficienţei sistemului de FPC

printr-un management orientat spre rezultate, având ca direcţii de acţiune


38

consolidarea structurilor instituţionale şi a parteneriatelor în FPC; implementarea mecanismelor de asigurare a calităţii.

Strategia integrată de dezvoltare a resurselor umane din perspectiva învă-ţării pe parcursul întregii vieţi 2009-2020 are ca obiectiv general îmbunătăţirea calităţii sistemelor de dezvoltare a resurselor umane care să conducă la un nivel înalt al calităţii vieţii şi o incluziune socială pentru toţi cetăţenii României, în vede-rea atingerii până în anul 2020 a nivelui mediu actual al ţărilor Uniunii Europene la principalii indicatori ai dezvoltării durabile.

Printre obiectivele specifice, menţionăm: • o mai bună înţelegerea a nevoilor reale şi direcţiilor de dezvoltare a re-

surselor umane; • educaţie şi formare iniţială de calitate; stimularea creşterii cererii pentru

dezvoltarea resurselor umane; • ajustarea ofertei pentru dezvoltarea resurselor umane; • valorificarea competenţelor şi potenţialului fiecăruia pe piaţa muncii. Ţinte strategice pentru anul 2020: 1. Rata de ocupare a populaţiei în vârstă de muncă (15-64) să crească de la

aproximativ 59% în prezent la 62%; 2. Rata de activitate a populaţiei în vârstă de muncă să crească de la

aproximativ 64% în prezent, la 66-67%; 3. Rata de participare a copiilor în vârstă de 4 ani la educaţie tipurie să fie

de minim 90%; 4. Ponderea tinerilor de 15 ani care obţin rezultate scăzute privind

alfabetizarea funcţioală să fie de maxim 15%; 5. Părăsirea prematură a sistemului de educaţie de către tineri, grupa de

vârstă 10 -24 de ani, să fie de minim 85%; 6. Ponderea adulţilor din grupa de vârstă 30-34 care au absolvit învăţă-

mântul superior să fie de minim 45%; 7. Creşterea participării adulţilor, grupa de vârstă 25-64 ani, la educaţie şi

formare până la nivelul minim 12%; 8. Cheltuielile publice pentru cercetare – dezvoltare – inovare în univer-

sităţi şi unităţi specializate se vor ridica la cel puţin 2% din PIB. Planul Naţional de Acţiune în domeniul Ocupării – PNAO 2006 pune

accent pe ameliorarea ocupării din mediul rural şi inserţia pe piaţa forţei de muncă a persoanelor de etnie rromă. Scopul măsurilor de implementare a politicilor de ocupare este acela de creştere a gradului de ocupare a forţei de muncă, prin îmbu-nătăţirea calităţii şi productivităţii muncii şi având ca rezultat consolidarea coeziu-nii sociale şi teritoriale în concordanţă cu liniile directoare integrate.

Programele Naţionale de Reformă conţin politici şi măsuri orientate pe urmă-toarele priorităţi:

• atragerea şi reţinerea mai multor persoane pe piaţa muncii, creşterea ofertei de muncă şi modernizarea sistemelor de protecţie socială;


39

• îmbunătăţirea adaptabilităţii lucrătorilor şi întreprinderilor; creşterea in-vestiţiei în capitalul uman, obiectivul fiind ocuparea deplină, calitatea locurilor de muncă, productivitatea şi coeziunea socială.

Programul Naţional de Reformă 2007-2010 a fost elaborat în baza Programului de Guvernare 2004-2008 care reprezintă cadrul naţional de implementare a poli-ticilor sectoriale ce revin administraţiei centrale şi locale. Obiectivul Programului Naţional de Reformă pentru creşterea ocupării forţei de muncă (2007 – 2010) este creşterea participării pe piaţa muncii şi promovarea calităţii ocupării forţei de muncă.

Principalele priorităţi sunt: asigurarea unei funcţionări a pieţei muncii favorabilă creării locurilor de muncă, reducerii fenomenului muncii nedeclarate şi a managementului adecvat al schimbării la nivelul întreprinderilor şi lucrătorilor; îmbunătăţirea accesului pe piaţa muncii pentru grupurile vulnerabile; promovarea competitivităţii pe piaţa muncii, prin mai buna corelare dintre sistemul educaţional şi de formare şi cerinţele pieţei muncii.

Gradul de compatibilitate a legislaţiei române cu acquis-ul comunitar este determinat ca raport între suma actelor normative române care transpun acquisul. Cele opt domenii majore sunt transpuse aproximativ total şi compatibilizate în legislaţia românească. (www.mie.ro).

Rezoluţia nr. 99/312/CE privind liniile directoare în domeniul ocupării. Acţiunile sunt derulate de Agenţia Naţională pentru Ocuparea Forţei de

Muncă (ANOFM) şi monitorizate prin indicatorii de performanţă furnizaţi de agenţiile judeţene pentru ocuparea forţei de muncă. Acţiunile derulate în anul 2001 şi obiectivele stabilite pentru anul 2002 au ca scop întărirea Strategiei de Ocupare a Forţei de Muncă pe perioada 2002-2004, parte integrantă a strategiei în domeniul protecţiei sociale şi ocupării elaborată de Ministerul Muncii şi Solidarităţii Sociale şi Familiei.

Ca urmare a concluziilor desprinse de către ANOFM din urmărirea apli-cării PNAO, au fost elaborate acte normative care să creeze noi locuri de muncă şi să stimuleze mobilitatea forţei de muncă.

Legea nr. 76/2002 privind sistemul asigurărilor pentru şomaj şi stimularea ocupării forţei de muncă şi H.G. nr. 174/2002 privind Normele metodologice de aplicare a Legii nr.76/2002, prevăd creşterea importanţei măsurilor active de com-batere a şomajului, susţinerea financiară a încadrării şomerilor în vederea realizării unor lucrări de interes comunitar; acordarea de credite în condiţii avantajoase pentru IMM-uri. De asemenea, a fost adoptată şi H.G. nr. 759/2002 privind Planul Naţional de Ocupare a Forţei de Muncă.

Legea-cadru care stabileşte principiile generale ce guvernează relaţiile de muncă, drepturile şi obligaţiile persoanelor angajate cât şi jurisdicţia muncii este Codul muncii intrat în vigoare în 2003. Au fost armonizate cu acquis-ul pre-vederile următoarelor domenii: munca cu fracţiune de normă, contractul de muncă pe durată determinată, protecţia tinerilor în muncă, organizarea timpului de lucru,


40

concedierile colective, informarea lucrătorilor asupra condiţiilor aplicabile con-tractului de muncă.

Legea nr. 90/1996 (republicată) privind protecţia muncii defineşte cadrul organizatoric al protecţiei muncii şi responsabilităţile privind coordonarea şi con-trolul acestei activităţi, transpunând Directiva cadru 89/391/CEE. Normele Generale de protecţia muncii au fost revizuite şi au fost aprobate printr-un Ordin comun al MMSS nr. 508/2002 şi al Ministerului Sănătăţii nr.933/2002.

Comisia Naţională de Promovare a Ocupării forţei de muncă (prin Legea nr. 76/2002), elaborează strategii şi politici pentru creşterea nivelului şi cali-tăţii ocupării forţei de muncă şi pentru dezvoltarea resurselor umane. Comisia este organismul de legătură cu Comitetul pentru Ocupare şi Piaţa Muncii (Directiva 97/16/CE) având rolul de corelare a strategiilor naţionale cu cele europene.

3.2. Armonizarea legislaţiei privind egalitatea de şanse între bărbaţi şi femei

Legea nr. 202/2002 (republicată în anul 2005) privind egalitatea de şanse

între bărbaţi şi femei conţine măsuri de sancţionare a discriminărilor pe bază de sex şi stipulează egalitatea în drepturi privind accesul la angajare, formare profesională şi promovare fiind aproximată cu Directivele Consiliului 75/117/CEE, 76/207/CEE, 79/7/CEE, Decizia Comisiei 95/420/CE (ce amendează Decizia 82/43/CEE).

Măsuri de îmbunătăţire a securităţii şi sănătăţii în muncă a angajatelor gra-vide sau care alăptează au fost luate în considerare la elaborarea legii privind pro-tecţia maternităţii, familiei şi copilului, ca şi a proiectului de lege privind ratificarea Convenţiei O.I.M. nr. 183/2000 referitoare la protecţia maternităţii (Legea nr.25/2004 pentru aprobarea O.U.G. 96/2003 – protecţia maternităţii la locul de muncă).

Planul Naţional de acţiune pentru egalitatea de şanse între femei şi bărbaţi (aprobat prin H.G. nr. 1273/2000), ca şi Legea nr. 19/2000 privind sistemul public de pensii, asigură transpunerea Directivei 79/7/CEE privind tratamentul egal în domeniul securităţii sociale.

Acordul-cadru privind concediul parental ce face obiectul Directivei 96/34/CE se regăseşte parţial în legislaţia romană, şi anume: Legea nr. 210/1999 privind con-cediul parental şi Normele metodologice de aplicare a acesteia (aprobate prin H.G. nr. 244/2000) ca şi Legea nr. 19/2000 ce include prevederi privind concediul plătit opţional uneia dintre părţi.

Principiul salarizării egale pentru muncă egală este prevăzut în Constituţie, Codul Muncii, Legea nr. 154/1998 privind sistemul de stabilire a salariilor de bază în sectorul bugetar, contractul colectiv de muncă la nivel naţional, ca şi O. G. nr. 137/2000 pentru prevenirea şi sancţionarea tuturor formelor de discriminare, aprobată prin Legea nr. 48/2002. Aceste acte normative transpun prevederile Directivei 75/117/CEE referitoare la eliminarea discriminării în stabilirea remuneraţiei.


41

Directiva nr. 86/378/CE privind asigurarea egalităţii de tratament în cadrul regimului ocupaţional al asigurărilor sociale este transpusă parţial prin Legea nr. 19/2000 privind sistemul public de pensii. Comitetul consultativ, ce face obiectul Deciziei 82/43/CEE, se regăseşte în legislaţia naţională, în H.G. nr. 967/1999 de constituire şi funcţionare a Comisiei consultative în domeniul egalităţii şanselor între femei şi bărbaţi (CODES).

3.3. Instituţii cu atribuţii în domeniul ocupării forţei de muncă Ministerul Muncii şi Solidarităţii Sociale şi Familiei elaborează politi-

cile de ocupare, programe şi planuri naţionale, pregăteşte rapoartele bugetare la Bugetul asigurărilor pentru şomaj pe baza propunerilor făcute de ANOFM, de a controla executarea lor şi implementarea politicilor de ocupare, a strategiilor, pla-nurilor şi programelor realizate de ANOFM şi de Consiliul Naţional de Formare Profesională.

Consiliul Naţional de Formare Profesională a Adulţilor (constituit în anul 1999), are un rol consultativ în promovarea de strategii şi politici de pregătire profesională a adulţilor, operaţional din februarie 2000.

Comisia Naţională pentru Promovarea Ocupării este un organism con-sultativ constituit prin noua lege privind sistemul asigurărilor pentru şomaj şi sti-mularea ocupării forţei de muncă. Consiliul Naţional pentru Standarde Ocupaţionale (COSA), are ca obiectiv realizarea unui cadru organizatoric care să permită eva-luarea şi certificarea forţei de muncă pregătite pe baza standardelor ocupaţionale, inclusiv evaluarea competenţelor dobândite pe cale nonformala şi informală.

Agenţia Naţională pentru Ocuparea Forţei de Muncă, apărută în anul 1998 este cel mai important organism de implementare a politicilor şi programelor legate de piaţa muncii. Agenţia este responsabilă de coordonarea programelor active pe piaţa muncii şi de organizarea programelor de formare profesională pentru persoanele neocupate; de a colecta contribuţiile la Bugetul asigurărilor pentru şo-maj, buget din care se finanţează măsurile active.

1. Obiectivele principale ale Agenţiei Judeţene de Ocupare a Forţei de Muncă:

• instituţionalizarea dialogului social în domeniul ocupării şi formării profesionale;

• aplicarea strategiilor în domeniul ocupării şi formării profesionale; • aplicarea măsurilor de protecţie socială a persoanelor neîncadrate în muncă.

2. Atribuţiile Agenţiei Judeţene de Ocupare a Forţei de Muncă: – acţionează pentru lărgirea profilului profesional şi creşterea mobilităţii pe

piaţa muncii; – asigură gestiunea previzională a forţei de muncă;


42

– susţine relaţii de parteneriat şi cofinanţare în crearea de noi locuri de muncă, cu deosebire în zonele în care piaţa muncii este puternic tensionată;

– acreditează persoanele juridice care au ca obiect de activitate selecţia şi plasarea forţei de muncă pe piaţa internă a muncii;

– sprijină atât agenţii economici, cât şi salariaţii acestora, în cazul conce-dierii colective;

– exercită controlul asupra persoanelor juridice şi fizice privind calculul şi virarea contribuţiilor la Fondul pentru plata ajutorului de somaj, precum şi asupra utilizării sumelor prevazute în acesta, în limitele competenţelor acordate, de Ministerul Muncii Familiei şi Protecţiei Sociale.

3. Servicii 1. Informarea şi consilierea profesională Informarea şi consilierea profesională constituie un ansamblu de servicii

oferite persoanelor în cautarea unui loc de muncă, în mod gratuit. Acestea sunt: – furnizarea de informaţii privind piaţa muncii şi evoluţia ocupaţiilor; – evaluarea şi autoevaluarea personalităţii în vederea orientării profesionale; – dezvoltarea abilităţii şi a încrederii în sine a persoanelor aflate în cautarea

unui loc de muncă în vederea luarii deciziei privind propria carieră; – instruirea în metode si tehnici de cautare a unui loc de muncă (prezen-

tarea la interviu, întocmirea unui C.V); – informarea şi consilierea profesională se realizează de către centre spe-

cializate organizate în cadrul agenţiilor pentru ocuparea forţei de muncă; – informarea privind piaţa muncii, stabilirea traseului profesional, evalua-

rea şi autoevaluarea se realizează prin autoinformare, prin acordarea de servicii de consiliere individuală sau de grup oferite, la cerere, persoanelor în cautarea unui loc de munca sau în cadrul job-club-urilor organizate de agenţiile pentru ocuparea forţei de muncă.

Consilierea profesională şi instruirea în metode şi tehnici de căutare a unui loc de muncă şi de prezentare la interviuri în vederea ocupării se realizează de către consilieri de orientare a carierei, în cadrul centrelor de informare şi consiliere privind cariera sau, la cerere, în cadrul altor forme organizate de instruire.

2. Organizarea burselor locurilor de muncă În vederea realizării Programului de Guvernare privind integrarea pe piaţa

muncii a unui numar cât mai mare de persoane aflate în căutarea unui loc de muncă, se organizează:

la nivel naţional: – bursa generală a locurilor de muncă; – bursa locurilor de muncă pentru absolvenţii de învăţământ la nivel judeţean: – bursa locurilor de muncă pentru diverse meserii; – bursa pentru persoane de etnie rromă;


43

– bursa pentru tinerii care părăsesc sistemul de protecţie al copilului.

3. Consultanţă în afaceri • Pentru şomeri Consultanţă şi asistenţă pentru începerea unei activităţi independente sau

pentru iniţierea unei afaceri se acordă, la cerere, persoanelor în căutarea unui loc de muncă, sub forma de servicii juridice, de marketing, financiare, metode şi tehnici eficiente de management şi alte servicii de consultanţă.

Aceste servicii pot fi realizate de agenţiile pentru ocuparea forţei de muncă sau, dupa caz, de firme private, organizaţii profesionale, fundaţii şi asociaţii specia-lizate în aceste domenii, cu care agenţiile încheie contracte. Serviciile se acordă gratuit, o singură dată, pentru fiecare perioadă în care persoanele beneficiază de indemnizaţii de somaj.

• Pentru studenţi Se acordă, în regim de gratuitate, servicii de consultanţă şi asistenţă pentru

începerea unei activităţi independente sau pentru initierea unei afaceri studenţilor care solicită credite cu dobandă avantajoasă din bugetul asigurărilor pentru şomaj. In acest fel, studenţii beneficiază de consultanţă gratuită sub formă de servicii juridice, de marketing, financiare, metode şi tehnici eficiente de management şi alte servicii de consultanţă.

4. Servicii de preconcediere • În cazul unor restructurari ale activităţii care pot conduce la modificări

substanţiale ale numărului şi structurii profesionale a personalului, angajatorii au obligaţia să înştiinţeze agenţiile pentru ocuparea forţei de muncă în vederea adop-tării unor măsuri pentru combaterea şomajului şi prevenirea efectelor sociale nefa-vorabile. Astfel, angajatorii sunt obligaţi să acorde preaviz, conform prevederilor Codului Muncii sau ale contractului colectiv de muncă, angajaţilor ce urmează a fi disponibilizaţi. În perioada preavizului, angajaţii vor participa la serviciile de pre-concediere realizate de către agenţiile pentru ocuparea forţei de muncă.

• Pentru a veni în sprijinul persoanelor afectate de restructurările care au loc în economie, angajatorii au obligaţia de a înştiinţa agenţiile judeţene pentru ocuparea forţei de muncă cu cel putin 30 de zile înainte.

5. Completarea veniturilor salariale ale angajaţilor • Persoanele cărora li s-a stabilit dreptul la indemnizaţia de şomaj

potrivit legii şi care se angajează pentru program normal de lucru, conform prevederilor legale în vigoare, şi, ca urmare a angajării, le încetează plata indemnizaţiei de şomaj beneficiază, din momentul angajării până la sfârşitul pe-rioadei pentru care erau îndreptăţite să primească indemnizaţia de şomaj, de o sumă lunară, acordată din bugetul asigurărilor pentru şomaj, reprezentând 30% din cuan-tumul indemnizaţiei de şomaj, stabilită şi, după caz, reactualizată conform legii.

• Nu beneficiază de aceste prevederi persoanele care se încadrează la angajatori cu care au fost în raporturi de muncă sau de serviciu în ultimii 2 ani,


44

precum şi persoanele pentru care plata indemnizaţiei de şomaj a fost suspendată , iar ulterior, ca urmare a schimbării duratei contractului individual de muncă, plata indemnizaţiei de şomaj încetează .

6. Subvenţionarea locurilor de muncă • Subvenţionarea locurilor de muncă pentru persoanele cu vârsta peste

45 ani Angajatorii care încadrează în muncă, pe perioadă nedeterminată, şomeri în

vârstă de peste 45 de ani sau şomeri care sunt părinţi unici susţinători ai familiilor monoparentale sunt scutiţi pe o perioadă de 12 luni de plata contribuţiei dato-rate la bugetul asigurărilor pentru şomaj, aferentă persoanelor încadrate din aceste categorii, şi primesc lunar, pe această perioadă, pentru fiecare persoană angajată din aceste categorii , o sumă egală cu valoarea indicatorului social de referinţă în vigoare, cu obligaţia menţinerii raporturilor de muncă sau de serviciu timp de 2 ani.

De aceleaşi facilităţi, cu excepţia scutirii de la plata contribuţiei la bugetul asigurărilor pentru şomaj, datorată de angajator pentru persoanele respective, bene-ficiază şi angajatorii care în raport cu numărul de angajaţi, şi-au îndeplinit obligaţia de a încadra în muncă persoane cu handicap, precum şi angajatorii care nu au această obligaţie legală, dacă încadrează în muncă pe durată nedeterminată persoane cu handicap şi le menţin raporturile de muncă sau de serviciu cel puţin 2 ani.

• Subvenţionarea locurilor de muncă pentru absolvenţi Angajatorii care încadrează în muncă pe durată nedeterminată absolvenţi

ai ultimei promoţii ai instituţiilor de învăţământ sunt scutiţi, pe o perioadă de 12 luni, de plata contribuţiei datorate la bugetul asigurărilor pentru şomaj, aferentă absol-venţilor încadraţi, şi primesc lunar, pe această perioadă, pentru fiecare absolvent:

a) o sumă egală cu valoarea indicatorului social de referinţă în vigoare la data încadrării în muncă, pentru absolvenţii ciclului inferior al liceului sau ai şcolilor de arte si meserii;

b) o sumă egală cu de 1,2 ori valoarea indicatorului social de referinţă în vigoare la data încadrării în muncă, pentru absolvenţii de învăţământ secundar superior sau învăţământ postliceal;

c) o sumă egală cu de 1,5 ori valoarea indicatorului social de referinţă în vigoare la data încadrării în muncă, pentru absolvenţii de învăţâmant superior.

Angajatorii care încadrează în muncă pe durată nedeterminată absolvenţi din rândul persoanelor cu handicap primesc lunar, pentru fiecare absolvent, sumele prevăzute pe o perioadă de 18 luni.

Nu beneficiază de aceste prevederi, angajatorii care au obligaţia, potrivit legii, de a încadra în muncă absolvenţi ai instituţiilor de învăţământ, pentru absol-venţii din această categorie.

În sensul Legii nr. 76/2002, prin absolvent al unei instiţutii de învăţă-mânt se înţelege persoana care a obţinut o diplomă sau un certificat de studii,


45

în condiţiile legii, în una dintre instituţiile de învăţământ gimnazial, profesio-nal, special, liceal, postliceal sau superior, de stat ori particular, autorizat sau acreditat în conditiile legii.

• Stimularea încadrării persoanelor care mai au trei ani până la înde-plinirea condiţiilor de pensionare

Angajatorii care încadrează în muncă, potrivit legii, şomeri care în termen de 3 ani de la data angajării îndeplinesc, conform legii, condiţiile pentru a solicita pensia anticipată parţială sau de acordare a pensiei pentru limită de vârstă, dacă nu îndeplinesc condiţiile de a solicita pensia anticipată parţială, beneficiază lunar, pe perioada angajării, până la data îndeplinirii condiţiilor respective, de o sumă egală cu valoarea indicatorului social de referinţă în vigoare, acordată din bugetul asigurărilor pentru şomaj.

• Servicii publice Din bugetul asigurărilor pentru şomaj şi din alte surse alocate conform

prevederilor legale se pot subvenţiona cheltuielile cu forţa de muncă efectuate în cadrul unor programe care au ca scop ocuparea temporară a forţei de muncă din rândul şomerilor, pentru dezvoltarea comunităţilor locale.

Subventiile se acordă, la solicitarea autorităţilor publice locale, angajato-rilor cărora li s-au atribuit contracte, pe o perioadă de cel mult 12 luni pentru fie-care persoană încadrată, din rândul şomerilor, cu contract individual de muncă pe perioadă determinată de cel mult 12 luni.

Subvenţiile se acordă angajatorilor, inclusiv societăţilor comerciale şi re-giilor autonome de interes local sau judeţean, din bugetul asigurărilor pentru şomaj, cu respectarea reglementărilor aplicabile în domeniul ajutorului de minimis.

7. Medierea muncii • Serviciile de mediere a muncii reprezintă punerea în legatură a angaja-

torilor cu persoanele aflate în cautarea unui loc de munca, în vederea stabilirii de raporturi de muncă sau de serviciu. Agenţiile judetene pentru ocuparea forţei de muncă trebuie să identifice locurile de muncă vacante, iar participarea la serviciile de mediere este obligatorie pentru şomerii care beneficiază de indemnizaţie de şomaj. Serviciile de mediere constau în oferirea de informaţii privind locurile de muncă vacante şi condiţiile de ocupare a acestora, prin publicarea, afişarea şi orga-nizarea de burse ale locurilor de muncă, medierea electronică, adică punerea în corespondenţă a cererilor şi ofertelor de muncă prin intermediul Internet-ului (la adresa www.semm.ro) şi preselecţia candidaţilor, corespunzator cerinţelor locurilor de muncă oferite.

• ANOFM organizează în fiecare an o bursă generală a locurilor de muncă şi alte burse pentru grupuri ţintă cum ar fi pentru femei, pentru persoanele cu handicap şi pentru absolvenţi.

• SEMM (Serviciul Electronic de Mediere a Muncii) a fost lansat în august 2000 în noua judeţe (Argeş, Bihor, Brasov, Buzau, Cluj, Constanţa, Hunedoara,


46

Neamţ, Vâlcea). Rezultatele obtinuţe în aceste judete arată că acestea se bucură de mare audienţă, cu precadere în rândul tinerilor şi persoanelor din categoriile profe-sionale cu educaţie informatică. În anii 2001 si 2002, serviciul a fost extins în toată ţara, www.semm.ro devenind unul dintre cele mai des accesate site-uri de medie-re/intermediere de locuri de munca. SEMM este rezultatul unei colaborari cu Guvernul Canadian – Ministerul Dezvoltarii Resurselor Umane, care a oferit pro-gramul original şi asistenţa tehnică. Un grup de informaticieni din cadrul ANOFM şi al Ministerului Muncii, Familiei şi Protecţiei Sociale a personalizat programul pentru piaţa românească.

8. Acordarea de credite avantajoase • Agenţia Judeţeană pentru Ocuparea Forţei de Muncă oferă credite cu

dobandă subvenţionată din bugetul asigurărilor pentru şomaj în scopul creării de noi locuri de muncă prin înfiinţarea sau dezvoltarea unei firme deja existente.

• Pentru crearea de noi locuri de muncă prin înfiinţarea sau dezvoltarea de întreprinderi mici şi mijlocii, unităţi cooperatiste, asociaţii familiale, precum şi activităţi independente desfăşurate de persoane fizice autorizate se pot acorda, din bugetul asigurărilor pentru şomaj, credite în condiţii avantajoase.

• Creditele se acordă în baza unor proiecte de fezabilitate, proporţional cu numărul de locuri de muncă ce vor fi create, pentru o perioadă de cel mult 3 ani, pentru investiţii, inclusiv perioada de graţie de maximum 6 luni şi, respectiv, un an pentru asigurarea produţtiei, cu o dobândă de 50% din dobanda de referinţă a Bancii Naţionale a României.

• Beneficiază de credite, în condiţiile legii, şi persoanele în vârstă de până la 30 de ani, care au statut de student pentru prima dată şi urmează studiile la cursuri de zi la o instituţie de învăţământ superior de stat sau particular, autorizată sau acreditată, în condiţiile legii.

• Creditele se acordă studenţilor care înfiinţează sau dezvoltă, individual sau împreună cu alţi studenţi care îndeplinesc condiţiile legale, întreprinderi mici şi mijlocii, unităţi cooperatiste, asociaţii familiale sau care desfăşoară în mod inde-pendent o activitate economică în calitate de persoană fizică autorizată.

• În cazul în care în perioada pentru care a fost acordat creditul intervine cesionarea sau înstrăinarea parţială ori totală, prin orice modalitate, a părţilor so-ciale sau a acţiunilor deţinute de beneficiarii de credite către alte persoane decât cele din categoria menţionată, aceştia sunt obligaţi să achite o suma egală cu diferenţa de dobandă.

Beneficiarii de credite trebuie să îndeplinească următoarele condiţii: a) să aibă cel mult 249 de angajaţi şi/sau membri cooperatori cu raporturi

de muncă sau de serviciu; b) activitatea de bază să se realizeze în producţie, servicii sau în turism;


47

c) pe cel putin 60% din numărul locurilor de muncă nou-create prin înfiin-ţarea sau dezvoltarea de întreprinderi mici şi mijlocii ori de unităţi cooperatiste să fie încadrat personal provenind din rândul şomerilor înregistraţi la agenţiile pentru ocuparea forţei de muncă;

d) personalul încadrat să fie menţinut în activitate cel puţin 3 ani; e) locurile de muncă avute în vedere la acordarea de credite să nu fie

locurile de muncă vacante, rezultate în urma încetării raporturilor de muncă a unor angajaţi în ultimele 12 luni premergătoare încheierii contractului de creditare.

• Şomerii care se obligă să înfiinţeze întreprinderi mici şi mijlocii, unităţi cooperatiste, asociaţii familiale sau care desfăşoară în mod independent o activitate economică în calitate de persoane fizice autorizate au prioritate la obţinerea credi-telor în condiţii avantajoase. Beneficiarii de credite acordate în condiţiile Legii nr. 76/2002, au obligaţia de a menţine locurile de muncă nou-create pentru o pe-rioadă minimă de 5 ani.

9. Cursuri de calificare şi recalificare • Agenţia Naţională pentru Ocuparea Forţei de Muncă organizează, gratuit,

cursuri de calificare/recalificare pentru şomeri. Persoanelor aflate în cautarea unui loc de munca li se oferă astfel posibilitatea dobândirii cunoştinţelor teoretice şi practice specifice unei noi meserii care să mărească şansele ocupării unui loc de muncă. Structura serviciilor de calificare/recalificare porneşte de la cursuri de meserii, până la cursuri de perfecţionare. De asemenea, sunt organizate şi cursuri de iniţiere în termenii de baza ai economiei de piaţă sau cursuri de pregătire pentru crearea de întreprinderi mici.

• Legea nr. 76/2002 privind sistemul asigurărilor pentru somaj şi stimularea ocupării forţei de muncă prevede că serviciile de formare profesională se acordă, gratuit, persoanelor care:

a) au devenit şomeri (indemnizaţi sau neindemnizaţi); b) nu au putut ocupa un loc de muncă după absolvirea unei instituţii de

învăţământ sau după satisfacerea stagiului militar; c) au obţinut statutul de refugiat sau altă formă de protecţie internaţională,

conform legii; d) nu au putut ocupa loc de muncă după repatriere sau după eliberarea din

detenţie. Conform Legii nr. 107/2004 pentru modificarea şi completarea Legii nr.

76/2004 a fost extinsă gama de beneficiari ai cursurilor gratuite de formare profe-sională, fiind suportate cheltuielile şi pentru:

– persoanele încadrate în muncă, la revenirea din concediul pentru creşte-rea copilului până la împlinirea vârstei de 2 ani, respectiv 3 ani în cazul copilului cu handicap;

– persoanele care şi-au reluat activitatea după satisfacerea stagiului militar; – persoanele care au reluat activitatea ca urmare a recuperării capacităţii de

muncă după pensionarea pentru invaliditate;


48

– persoanele care îşi desfăşoară activitatea în mediul rural şi nu realizează venituri lunare sau realizează venituri lunare mai mici decât indemnizaţia de şomaj şi care sunt înregistrate la agenţiile pentru ocuparea forţei de muncă;

– persoanele care execută o pedeapsă privativă de libertate, în locuri de de-tenţie anume destinate, şi care mai au de executat cel mult 9 luni până la ultima zi de executare a pedepsei.

• Persoanele înscrise la cursurile gratuite de formare profesională au urmă-toarele drepturi:

– să beneficieze de pregătire teoretică şi practică pe toată durata cursului; – să beneficieze de rechizite şi materiale de instruire şi să primească în

folosinţă manuale; – să beneficieze, dacă este cazul, de echipament de protecţie pe timpul

instruirii practice; – să beneficieze, pentru traseul de la domiciliu la unitatea de pregătire, de

abonament gratuit pe mijloacele de transport în comun sau, după caz, de decontarea cheltuielilor de transport, pentru cel mult 4 deplasări în cursul unei luni, dacă nu se poate deplasa zilnic la unitatea de pregătire, în condiţiile prevăzute de reglemen-tările în vigoare pentru salariaţii instituţiilor publice şi regiilor autonome cu spe-cific deosebit, pe perioada delegării şi deplasării în altă localitate, precum şi în cazul deplasării, în cadrul localităţii, în interes de serviciu;

– persoanele care nu se pot deplasa zilnic la unitatea de pregătire sau locuiesc la o distanţă mai mare de 50 km de aceasta, au dreptul, pe perioada cât participă la pregătirea profesională, să beneficieze de cazare şi de o sumă de bani pentru acoperirea mesei la nivelul prevăzut de reglementările în vigoare pentru sa-lariaţii instituţiilor publice şi regiilor autonome cu specific deosebit, pe perioada delegării şi deplasării în altă localitate, precum şi în cazul deplasării, în cadrul loca-lităţii, în interes de serviciu. Cofinanţarea din bugetul asigurărilor pentru şomaj a programelor de formare profesională organizate de către angajatori pentru salariaţii proprii;

• O altă măsură este cofinanţarea din bugetul asigurărilor pentru şomaj a programelor de formare profesională organizate de către angajatori pentru salariaţii proprii. În scopul prevenirii şomajului şi consolidării locurilor de muncă prin creş-terea şi diversificarea competenţelor profesionale ale persoanelor încadrate în muncă, angajatorilor care organizează, în baza planului de formare profesională, programe de formare profesională pentru proprii angajaţi, derulate de furnizori de servicii de pregatire profesionala, autorizaţi în conditiile legii, se acordă, din buge-tul asigurărilor pentru şomaj, o sumă reprezentând 50% din cheltuielile cu servi-ciile de formare profesională organizate pentru un numîr de cel mult 20% din per-sonalul angajat.

Angajatorii pot beneficia de cofinanţare pentru derularea unui singur pro-gram de formare profesională în cursul unui an. Suma se acordă din bugetul asi-gurărilor pentru şomaj. Angajatorii sunt obligaţi să menţină raporturile de muncă


49

sau de serviciu ale persoanelor participante la programul de formare profesională, pentru care s-a acordat cofinantarea, cel puţin 3 ani de la data acordării sumei.

10. Stimularea mobilităţii forţei de muncă • Persoanele care în perioada în care beneficiază de indemnizaţie de şomaj

se încadrează, potrivit legii, într-o localitate situată la o distanţă mai mare de 50 km de localitatea în care îşi au domiciliul stabil, beneficiază de o primă de înca-drare acordată din bugetul asigurărilor pentru şomaj egală cu de două ori valoarea indicatorului social de referinţă în vigoare la data acordării.

• Persoanele care în perioada în care beneficiază de indemnizaţie de şomaj se încadrează, potrivit legii, într-o alta localitate şi, îşi schimbă domiciliul pri-mesc o primă de instalare, acordată din bugetul asigurărilor pentru şomaj, egală cu de şapte ori valoarea indicatorului social de referinţă în vigoare la data instalării.

Măsurile active pentru piaţa muncii definite în baza Legii nr.76/2002, includ următoarele servicii:

– informarea şi consilierea profesională; – medierea muncii; – formarea profesională; – consultanţă şi asistenţă pentru începerea unei activităţi independente; – stimularea mobilităţii forţei de muncă – subvenţionarea locurilor de muncă; – stimularea angajatorilor pentru încadrarea în muncă a absolvenţilor insti-

tuţiilor de învăţământ; – subvenţii acordate angajatorilor care încadrează în muncă persoane în

vârstă de peste 45 de ani sau întreţinători unici de familie, precum şi angajatorilor care au sub 100 de angajaţi şi încadrează în muncă persoane cu handicap;

– acordarea de credite din bugetul asigurărilor pentru şomaj în condiţii avantajoase.

Surse bibliografice suplimentare:

Gudănescu Nicoleta, Relaţiile şi protecţia mediului – ocuparea forţei de muncă, Editura Bren, Bucreşti, 2008.

Giarini Orio, Dilema ocupării forţei de muncă şi viitorul muncii, Editura All Beck, Bucureşti, 2001.

Mungiu-Pipidi, Alina-Ioni, Politici publice. Teorie şi practică, Polirom, 2002. Nica Elvira, Strategii şi politici de ocupare a forţei de muncă, Editura Economică,

Bucureşti, 2007. Oprescu Gheorghe, Piaţa muncii. Teorii. Politici. Editura Expert, Bucureşti, 2001. Otavă Mihaela, Formarea şi utilizarea resuselor de muncă, Editura Eurostampa, Timişoara,

2003. Pavelescu Florin, Platon Victor, Integrarea europeană şi restructurarea modelului de

ocupare a forţei de muncă, Editura Economică, Bucureşti, 2003.


50

Radu, B., Problemele pieţei muncii din România, în contextul extinderii europene, Editura IPE, Bucureşti, 2005.

Ungureanu, E., Piaţa muncii, Bucureşti, Editura Agir, 2001.

Şomajul şi piaţa muncii în România

51

Capitolul 4


4.1. Şomajul şi piaţa forţei de muncă în România Şomajul în România a apărut ca o consecinţă a începerii procesului restruc-

turării economice şi aplicării principiilor de eficienţă economică şi de management calitativ. Se impune o preocupare deosebită din partea factorilor de decizie impli-caţi, pentru reducerea dimensiunii şomajului în cursul unei perioade cât mai scurte, la o „rată naturală” corespunzătoare pentru condiţiile ţării noastre care ar putea fi de 1-2% sau 2-4% din populaţia activă a ţării.

4.2. Factorii care determină existenţa şomajului în România Apariţia şomajului în România, începând cu anul 1990 a determinat auto-

ritatea publică să conceapă măsuri care să limiteze acest flagel. Şomajul este gene-rat de cauze ce ţin de situaţia economică a utilizatorilor de muncă şi de statutul social al ofertanţilor de muncă.

O primă cauză a apariţiei şomajului în România este evoluţia nefavora-bilă a activităţilor social-economice, sau procesul de substituire a muncii prin ca-pital. După 1990, în fiecare an în România s-a manifestat tendinţa de reducere a ca-pacităţilor de muncă productive, şi a modificărilor de structură în economia naţională.

A doua cauză a axistenţei şomajului în România o reprezintă solicitările suplimentare de muncă a noilor generaţii ce au atins vârsta legală de muncă şi care nu pot fi onorate de utilizatorii de muncă. Tânăra generaţie întâmpină greutăţi în găsirea locurilor de muncă (în cazul subocupării) din motive, cum ar fi:

• neconcordanţa pregătirii ei profesionale cu nevoile şi exigenţele impuse de activitatea economico-socială;

• reţinerea unor agenţi economici în a angaja tineri fără experienţă în muncă, fără să-şi fi însuşit experienţa muncii etc.

O a treia cauză a existenţei şomajului o reprezintă solicitările de locuri de muncă a persoanelor încadrate în vârsta a doua, care se decid să-şi ofere munca lor pe piaţă. Unele dintre aceste persoane au lucrat pânâ în momentul respectiv,


52

altele au întrerupt activitatea pe o perioadă relativ îndelungată, dar se decid să-şi schimbe statutul social din neangajat în angajat1.

Sursele generatoare de şomaj în perioada actuală sunt: a) sporul natural al resurselor de muncă, respectiv al populaţiei în vârstă de

muncă; foarte gravă este situaţia majorităţii tinerilor (absolvenţi ai unor forme de învăţământ) care nu găsesc locuri de muncă;

b) o parte a populaţiei considerată în statistică inactivă (casnică) formată preponderent din femei, care intră pe piaţa forţei de muncă;

c) disponibilizarea unei părţi a forţei de muncă ocupate, datorită dispariţiei unor locuri de muncă şi a reclasării altora;

d) în condiţiile unei creşteri foarte lente a numărului de locuri oferite, creşte numărul şomerilor, mai ales în zona categoriilor vulnerabile ale populaţiei: tinerii, femeile şi bătrânii;

e) sectorul privat se dezvoltă prea lent, ocupând un număr relativ mic dintre cei ce doresc să muncească;

f) viaţa economică continuă să fie confruntată cu mari dificultăţi generate de lipsa pieţelor de desfacere, lipsa unor surse convenabile de materii prime şi energie şi în special lipsa capitalului financiar, necesar modernizării şi relansării unor activităţi ce ar putea fi profitabile;

g) tendinţele de specializare şi segmentare, de formare a unor grupuri şi ca-tegorii socio-profesionale neconcurente, ca urmare a multiplicării numărului de profesii, specializări, calificări şi a numeroaselor diferenţieri dintre salariaţi, din punctul de vedere al experienţei, abilităţilor, capacităţii de adaptare;

h) consolidarea poziţiei de cvasimonopol a unor agenţi economici, având drept consecinţă rigidizarea pieţei forţei de muncă;

i) amplificarea fenomenelor de intervenţionism pe piaţa muncii din partea puterii publice sau a unor agenţi instituţionalizaţi, cu atribuţii în formarea, anga-jarea sau utilizarea forţei de muncă;

j) extinderea fenomenelor restructive de natură economică, socială, juri-dică, care limitează mobilitatea forţei de muncă pe plan intern şi internaţional;

k) delimitarea, conturarea şi autonomizarea segmentului reprezentat de forţa de muncă cu calificare superioară şi creşterea considerabilă a însemnătăţii sale pe piaţa forţei de muncă2.

1 Cojocaru, M., şi colab. 2005, Politici şi tehnici în asistenţa şomerilor, Editura Institutul de

dezvoltare comunitară, Iaşi; pp. 16-19. 2 Cojocaru, M., şi colab. 2005, Politici şi tehnici în asistenţa şomerilor, Editura Institutul de

dezvoltare comunitară, Iaşi; pp. 18-19.


53

4.3. Formele de şomaj în România O primă formă de şomaj este şomajul voluntar care include următoarele

categorii de persoane: • persoane angajate care preferă să-şi înceteze temporar activitatea, apre-

ciind că ajutorul de şomaj le poate asigura o existenţă decentă; • şomerii care aşteaptă locuri de muncă mai bune decât cele oferite de

agenţii economici, cât şi faţă de cele pe care le-au deţinut; • gospodinele care, pe baza unui consens de familie doresc să se încadreze

dar ezită încă. România traversează o fază de recesiune sau de declin economic, iar şoma-

jul are drept caracteristică aceea că este conjunctural. Tranziţia la economia de piaţă necesită modificări structurale ale economiei pe activităţi, ramuri, subramuri, sub incidenţa evoluţiei nevoilor, crizei energetice. O altă caracteristică a şomajului românesc este caracterul său structural.

Procesul investiţional a stagnat sau a avut o evoluţie extrem de lentă în România, utilizându-se tehnici şi tehnologii cu un ridicat grad de uzură fizică şi morală, astfel că a apărut şomajul tehnologic ca efect al centralizării de capitaluri şi unităţi economice.

Datorită faptului că nivelul fiscalităţii este ridicat şi cheltuielile pe care trebuie să le suporte agenţii economici aferente fondului de salarii sunt ridicate, mulţi agenţi economici practică contracte de angajare pe scurtă durată şi din cauza incertitudinii afacerilor unui anumit număr de agenţi economici. Acestea duc la existenţa şomajului intermitent.

Evoluţia şomajului în România arată că cele mai afectate persoane sunt femeile care de multe ori îşi întrerup activitatea din motive familiale şi de mater-nitate. În această situaţie identificăm şomajul de discontinuitate.

În anumite ramuri şi sectoare de activitate economică, apar încetări ale acti-vităţilor specifice în funcţie de condiţiile meteo-climaterice (agricultura, construc-ţiile şi transporturile). Disponibilizările de personal determinate de aceste întreru-peri de activitate formează şomajul sezonier.

Raportat la durata pentru care se acordă sprijin material pentru persoanele aflate în şomaj, identificăm tipurile de şomaj:

• şomaj de scurtă durată; • şomaj de durată medie; • şomaj de lungă durată. 4.4. Măsurarea şomajului în România Populaţia ocupată, forţa de muncă, şomajul se calculează în România pe

baza balanţei forţei de muncă, sau a anchetei asupra forţei de muncă.


54

Conform metodologiei Balanţei forţei de muncă, populaţia ocupată cu-prinde toate persoanele – indiferent de statutul lor profesional, cu un loc de muncă în care desfăşoară o activitate economică-socială aducătoare de venit, cu excepţia: cadrelor militare şi a persoanelor asimilate lor, neangrenate în activităţi economice (personalul M.A.N., M.I., S.R.I., militari în termen), salariaţilor organizaţiilor po-litice şi a deţinuţilor.

Se consideră persoane ocupate următoarele categorii: a) salariaţii, adică persoanele care îşi exercită activitatea pe baza unui con-

tract de muncă într-o unitate economică sau socială-indiferent de forma ei de pro-prietate sau la persoane particulare în schimbul unei remuneraţii sub formă de sa-lariu, plătit în bani sau în natură, comision etc.);

b) patronii; c) lucrătorii pe cont propriu, dar care nu au angajaţi salariaţi; d) lucrătorii familiali neremuneraţi – persoane care îşi exercită activitatea

într-o unitate economică familială, condusă de un membru al familiei, pentru care nu primesc remuneraţii sub formă de salariu sau plată în natură;

e) membrii unei societăţi agricole sau a unei cooperative, persoane care au lucrat fie ca proprietari de teren agricol într-o societate constituită conform legii.

Se folosesc indicatori cantitativi, structurali sau calitativi referitori la şo-maj: masa, structurile, durata medie, rata şomajului, raportul dintre durata medie şi rata şomajului, raportul dintre ajutorul de şomaj şi salariu etc.

Masa şomajului constă din numărul persoanelor care la un moment dat în-trunesc condiţiile pentru a fi incluse în categoria şomerilor, sau este populaţia activă disponibilă, sau forţa de muncă neocupată.

Rata şomajului, se calculează ca raport procentual între masa şomajului (numărul mediu al şomerilor) şi unul din parametrii de referinţă ai acestora, cum ar fi: populaţia activă, populaţia activă disponibilă, forţa de muncă (populaţia ocupată plus şomajul), populaţia ocupată, populaţia ocupată ca salariaţi. La numitor este de preferat folosirea forţei de muncă sau populaţia activă disponibilă.

4.5. Definirea noţiunii de şomer

Şomerul este acea persoană care îndeplineşte cumulativ următoarele condiţii: – nu are loc de muncă, nu realizează venituri sau realizează din activităţi

autorizate potrivit legii venituri mai mici decât indemnizaţia de şomaj ce i s-ar cuveni potrivit legii;

– starea de sănătate şi capacităţile fizice o fac aptă pentru prestarea unei munci; – are vârsta de minim 16 ani; – nu îndeplineşte condiţiile de pensionare; – este disponibilă să înceapă lucrul în perioada imediat următoare dacă s-ar

găsi un loc de muncă;


55

– este înregistrată la Agenţia Natională pentru Ocuparea Forţei de Muncă sau la alt furnizor de servicii de ocupare, care funcţionează în condiţiile legii.

4.6. Categoriile de şomeri care pot beneficia de indemnizaţie de

şomaj Pot beneficia de indemnizaţie de şomaj persoanele aflate în una din

următoarele situaţii: – le-a încetat contractul individual de muncă sau contractul de muncă

temporară din motive neimputabile lor; – le-a încetat raporturile de serviciu din motive neimputabile lor; – le-a incetat mandatul pentru care au fost numiţi sau aleşi, dacă anterior nu

au fost încadraţi în muncă sau dacă reluarea activităţii nu mai este posibilă din cauza încetării definitive a activităţii angajatorului;

– a expirat durata pentru care militarii au fost angajaţi pe bază de contract sau li s-a desfăcut contractul din motive neimputabile lor;

– le-a încetat raportul de muncă în calitate de membru cooperator, din motive neimputabile lor;

– au încheiat contract de asigurare pentru şomaj şi nu realizează venituri sau realizează, din activităţi autorizate potrivit legii, venituri mai mici decât indem-nizaţia de şomaj ce li s-ar fi cuvenit potrivit legii;

– au încetat activitatea ca urmare a pensionării pentru invaliditate şi care, ulterior, au redobândit capacitatea de muncă şi nu au reuşit să se încadreze în muncă;

– le-a încetat raporturile de muncă sau de serviciu din motive neimputabile lor, în perioada de suspendare a acestora, potrivit legii;

– la încetarea concediului plătit pentru creşterea copilului până la împlinirea vârstei de 2 ani, respectiv 3 ani, în cazul copilului cu handicap, în condi-ţiile legii, nu a mai fost posibilă reluarea activităţii din cauza încetării definitive a activităţii angajatorului;

– reintegrarea în muncă, dispusă prin hotarâre judecătorească definitivă, nu mai este posibilă la unităţile la care au fost încadraţi în muncă anterior din cauza încetării definitive a activităţii sau la unităţile care au preluat patrimoniul acestora.

Sunt asimilaţi şomerilor şi pot beneficia de indemnizaţie de şomaj urmă-toarele persoane:

– absolvenţii instituţiilor de învăţământ, în vârstă de minimum 16 ani, care, într-o perioadă de 60 de zile de la absolvire, nu au reuşit să se încadreze în muncă potrivit pregătirii profesionale;

– absolvenţii şcolilor speciale pentru persoane cu handicap în vârstă de mini-mum 16 ani, care nu au reuşit să se încadreze în muncă potrivit pregătirii profesionale.


56

4.7. Condiţiile care trebuie îndeplinite de un şomer pentru a beneficia de indemnizaţia de şomaj

Şomerii beneficiază de indemnizaţie de şomaj dacă îndeplinesc cumulativ

următoarele condiţii: – au un stagiu de cotizare de minim 12 luni în ultimele 24 de luni premer-

gătoare datei înregistrării cererii; – nu realizează venituri sau realizează din activităţi autorizate potrivit

legii, venituri mai mici decât indemnizaţia de şomaj; – nu îndeplinesc condiţiile de pensionare, conform legii; – sunt înregistraţi la agenţiile pentru ocuparea forţei de muncă în a căror

rază teritorială îşi au domiciliul sau, după caz, reşedinţa, dacă au avut ultimul loc de muncă ori au realizat venituri în acea localitate.

Persoanele care provin din rândul absolvenţilor şi persoanele care şi-au satisfăcut stagiul militar beneficiază de îndemnizaţia de şomaj dacă îndeplinesc cumulativ următoarele condiţii:

– sunt înregistraţi la agenţiile pentru ocuparea forţei de muncă în a căror rază teritorială îşi au domiciliul;

– nu realizează venituri sau realizează din activităţi autorizate potrivit legii, venituri mai mici decât valoarea indicatorului social de referinţă, în vigoare1;

– nu îndeplinesc condiţiile de pensionare. 4.8. Data de la care se acordă indemnizaţia de şomaj Indemnizaţia de şomaj se acordă, în baza unei cereri, de la data: – încetării contractului individual de muncă sau a contractului de muncă

temporară; – încetării raporturilor de serviciu; – încetării mandatului pentru care au fost numite sau alese; – expirării duratei sau desfacerii contractului militarilor angajaţi pe bază de

contract; – încetării calităţii de membru cooperator; – încetării contractului de asigurare pentru şomaj; – încetării motivului pentru care au fost pensionate; – încetării motivului pentru care au fost suspendate raporturile de muncă; – încetării concediului pentru creşterea copilului până la împlinirea vârstei

de 2 ani, respectiv 3 ani;

1 Conform art. I din ORDONANŢĂ DE URGENŢĂ nr. 108 din 6 decembrie 2010 publicată în

MONITORUL OFICIAL nr. 830 din 10 decembrie 2010, valoarea indicatorului social de referinţă este de 500 lei.


57

– expirării perioadei de 60 de zile de la absolvire, pentru absolvenţii insti-tuţiilor de învăţământ, în vârstă de minim 16 ani care nu au reuşit să se încadreze în muncă potrivit pregătirii profesionale;

– absolvirii, pentru absolvenţii şcolilor speciale pentru persoane cu handi-cap, în vârstă de minimum 16 ani care nu au reuşit să se încadreze în muncă po-trivit pregătirii profesionale.

Indemnizaţia de şomaj se acordă de la data menţionată dacă cererea este înregistrată la Agenţia pentru ocuparea forţei de muncă în termen de 10 zile. Dacă cererea este înregistrată după expirarea termenului de 10 zile, dar nu mai târziu de 12 luni, îndemnizaţia se acordă începând cu data înregistrării cererii.

Indemnizaţia de şomaj se acordă şomerilor pe perioade stabilite diferenţiat, în funcţie de stagiul de cotizare, după cum urmează:

– 6 luni pentru persoanele cu un stagiu de cotizare de până la 5 ani, dar nu mai puţin de 1 an;

– 9 luni pentru persoanele cu un stagiu de cotizare cuprins între 5 si 10 ani; – 12 luni pentru persoanele cu un stagiu de cotizare mai mare de 10 ani.

Pentru persoanele asimilate somerilor, îndemnizaţia de şomaj se acordă pe o pe-rioadă de 6 luni.

4.9. Obligaţiile persoanelor care beneficiază de indemnizaţie de şomaj

Persoanele care beneficiază de indemnizaţie de şomaj au următoarele

obligaţii: • să se prezinte lunar, pe baza programarii sau ori de cate ori sunt solicitate,

la AJOFM unde sunt înregistrate, pentru a primi sprijin în vederea încadrării în muncă;

• să comunice în termen de 3 zile AJOFM la care este înregistrată orice modificare a condiţiilor care au condus la acordarea drepturilor;

• să participe la serviciile pentru stimularea ocupării şi de formare profesio-nală oferite deAJOFM la care sunt înregistrate;

• să caute activ un loc de muncă. Nu beneficiază de indemnizaţie de şomaj: • persoanele care, la data solicitării dreptului, refuză un loc de muncă po-

trivit pregătirii sau nivelului studiilor; • persoanele care refuză participarea la servicii pentru stimularea ocupării

şi de formare profesională oferite de AJOFM; • absolvenţii care, la data solicitării dreptului, urmează o formă de învăţământ; • persoanele care au încetat raporturile de muncă sau de serviciu prin acor-

dul părţilor sau prin demisie.


58

4.10. Suspendarea plăţii indemnizaţiei de şomaj Plata indemnizaţiei de şomaj se suspendă în următoarele situaţii: – la data neprezentării lunare, pe baza programării sau ori de cate ori şo-

merii sunt invitaţi, la AJOFM unde sunt înregistraţi, pentru a primi sprijin în ve-derea încadrării în muncă;

– la data încadrării în muncă, conform legii, pe o perioada de cel mult 12 luni; – la data plecării din ţară pe o perioadă mai mică de 3 luni, la cererea persoanei; – pe perioada în care este arestat preventiv sau pentru executarea unei pe-

depse privative de libertate de până la 12 luni; – pe perioada acordării indemnizaţiei pentru incapacitate temporară de

muncă, a indemnizaţiei de maternitate şi a indemnizaţiei pentru creşterea copilului până la împlinirea vârstei de 2 ani, respectiv 3 ani în cazul copiilor cu handicap;

– pe perioada incapacităţii temporare de muncă mai mare de 3 zile datorită accidentelor survenite în perioada cursurilor de calificare, recalificare, perfecţio-nare, în timpul şi din cauza practicii profesionale;

– la data pensionării pentru invaliditate; – pe perioada acordării plăţilor compensatorii potrivit legii. 4.11. Încetarea plăţii indemnizaţiei de şomaj Plata indemnizaţiei de şomaj încetează în următoarele situaţii: – la data încadrării în muncă, conform legii, pentru o perioadă mai mare de

12 luni; – la data când realizează, din activităţi autorizate potrivit legii, venituri

lunare mai mari decât valoarea indicatorului social de referinţă, în vigoare); – la 90 de zile de la data emiterii autorizaţiei de funcţionare pentru a des-

făşura activităţi independente sau a certificatului de înmatriculare, conform legii, dacă realizează venituri lunare mai mari decât îndemnizaţia de şomaj;

– la data refuzului nejustificat de a se încadra conform pregătirii sau nive-lului studiilor într-un loc de muncă;

– la data refuzului nejustificat de a participa la servicii pentru stimularea ocupării şi de formare profesională sau la data întreruperii acestora din motive imputabile persoanei;

– dacă perioada de pensionare pentru invaliditate depăşeşte 12 luni; – la data îndeplinirii condiţiilor de pensionare pentru limita de vârstă, de la data

solicitării pensiei anticipate sau la data când pensia de invaliditate devine nerevizuibilă; – la data plecării în străinatate a beneficiarului pentru o perioadă mai mare

de 3 luni;


59

– la data începerii executării unei pedepse pentru o perioadă mai mare de 12 luni;

– în cazul decesului beneficiarului; – la data admiterii într-o formă de învăţământ, în cazul absolvenţilor, per-

soane asimilate şomerilor.

4.12. Activitatea de întocmire a dosarului pentru acordarea indemnizaţiei de şomaj

a) Scopul şi definiţia activităţii. Scop: înregistrarea şi soluţionarea cererii

pentru acordarea indemnizaţiei de şomaj persoanelor ce solicită acest drept în baza Legii nr. 76/2002. Definiţie: Activitatea prin care se asigură şomerilor dobândirea dreptului la indemnizaţie de şomaj conform Legii nr. 76/2002.

b) Caracteristici: – asigură solicitantului calitatea de persoană în căutarea unui loc de muncă

înregistrată în evidenţele agenţiei; – asigură baza legală pentru stabilirea dreptului de acordare sau respingere

a indemnizaţiei de şomaj; – presupune şi medierea solicitantului.

B1) Principalele sub-activităţi: • informare asupra sistemului asigurărilor de şomaj prevăzut de Legea nr.

76/2002; • sprijin pentru întocmirea dosarului; • verificarea actelor prezentate, a datelor înregistrate şi a îndeplinirii condi-

ţiilor de acordare a indemnizaţiei de şomaj; • înregistrarea datelor în aplicaţia informatică; • medierea pe locurile de muncă vacante existente în evidenţă; • stabilirea dreptului de acordare sau respingere a indemnizaţiei de şomaj.

B2) Principiile care guvernează activitatea de întocmire a dosarului pentru acordarea indemnizaţiei de şomaj:

• legalitate; • profesionalism; • operativitate; • asigurarea egalităţii şanselor pe piaţa muncii; • confidenţialitate; • gratuitate. B3) Rezultate urmărite: • protecţia şomerilor în cadrul sistemului asigurărilor de şomaj; • crearea unei baze de date a persoanelor care beneficiază de indemnizaţie

de şomaj şi implicit a unei evidenţe a evoluţiei cererii pe piaţa muncii.

c) Locul de desfăşurare şi dotarea necesară.


60

C1) Locul de desfăşurare: • posturile de lucru, în a căror atribuţii se regăseşte înregistrarea persoa-

nelor în căutarea unui loc de muncă şi stabilirea drepturilor la indemnizaţie de şo-maj, din cadrul agenţiilor locale sau punctelor teritoriale de lucru.

D) Personalul implicat în realizarea activităţii: funcţionari publici ai agen-ţiei locale sau ai punctului de lucru desemnaţi în acest sens.

E) Modul de lucru: 1. Schimb de informaţii având ca subiect: • solicitantul şi cererea acestuia; • prezentarea serviciilor oferite în baza Legii nr. 76/2002, atât pentru anga-

jaţi cât şi pentru angajator. 2. Identificarea solicitantului pentru a se verifica dacă este înregistrat ca

persoană în căutarea unui loc de muncă. În cazul în care persoana care solicită dreptul la indemnizaţie de şomaj nu a fost înregistrat în prealabil, se va completa fişa de înregistrare şi se va întocmi Planul individual de mediere la data înregis-trării cererii.

3. Furnizarea de informaţii necesare solicitantului pentru deschiderea drep-tului la indemnizaţie de şomaj.

4. Verificarea documentelor prezentate şi certificarea copiilor de pe acestea. 5. Medierea solicitantului în vederea identificării unui loc de muncă potri-

vit pregătirii profesionale şi nivelului studiilor şi actualizarea Planului Individual de mediere ca urmare a acţiunilor care se pot întreprinde.

6. Verificarea condiţiilor prevăzute de lege pentru acordarea indemnizaţiei de şomaj în cazul în care nu s-a găsit loc de muncă sau curs de formare profesio-nală corespunzător pregătirii profesionale.

În cazul în care, în momentul solicitării dreptului de indemnizaţie de şomaj, persoana refuză locul de muncă, cursul de formare profesională recomandat sau participarea la servicii pentru stimularea ocupării i se va lua declaraţia de refuz şi se va emite dispoziţia de respingere a dreptului de indemnizaţia de şomaj, conform prevederilor legale.

7. Completarea cererii pentru acordarea indemnizaţiei de şomaj şi a formu-larului „informaţii privind indemnizarea”.

8. Verificarea coerenţei datelor înregistrate pentru a se evita orice eroare în exploatarea ulterioară a informaţiilor.

9. Întocmirea şi eliberarea carnetului de evidenţă care atestă statutul de şomer al solicitantului.

10. Informarea solicitantului asupra: • drepturilor şi obligaţiilor ce revin persoanei îndreptăţite să primească

indemnizaţie de şomaj; • data vizei următoare pentru a se prezenta la agenţie, precum şi a datei

privind plata drepturilor cuvenite. 11. Transmiterea dosarului întocmit spre vizare (validare) şi verificare per-

soanei din cadrul agenţiei desemnate cu atribuţii în acest sens.


61

12. Întocmirea şi eliberarea deciziei de stabilire/respingere a dreptului de indemnizaţie de şomaj.

13. Completarea în carnetul de muncă a perioadei de acordare/încetare a dreptului de indemnizaţie de şomaj.

14. Arhivarea dosarului pentru acordarea indemnizaţiei de şomaj. 4.13. Aplicaţie1: Prezentarea şi analiza principalelor carcteristici

ale şomajului în regiunea de Nord-Est

Rata şomajului înregistrat la AJOFM, alături de alţi indicatori, pot furniza o imagine completă şi reală asupra evoluţiei fenomenelor conjuncturale de pe piaţa forţei de muncă. La nivelul regiunii de nord est, cea mai ridicată rată a şomajului s-a înregistrat în judeţul Vaslui (14% în 2009) şi cea mai scăzută în judeţul Botoşani (3,5 % în 2008) .

În regiunea de nord est, judeţul Vaslui se evidenţiază cu o rată a şomajului mult mai ridicată faţă de celelalte judeţe, ceea ce reflectă incapacitatea pieţei muncii de a absorbi forţa de muncă disponibilă. Cel mai mare decalaj procentual al ratei şomajului între judeţe este de 6,64 pp, în 2007 (3,77 % în judeţul Suceava faţă de 9,60% în judeţul Vaslui). Pentru prima jumătate a anului 2010, se înregistrau creşteri ale ratei şomajului în întreaga regiune, cu tendinţe mai accentuate faţă de anul 2008, în judeţele Vaslui şi Neamţ.

Grafic 4.1.

Sursa: date furnizate de AJOFM-uri din regiunea de Nord Est Notă: cifrele sunt din luna decembrie a fiecarui an, respectiv luna iunie 2010

1 Planul Regional de Acţiune pentru Ocupare şi Incluziune Socială 2009-2011 (ediţie revizuită 2010) din regiunea

de nord est, elaborat în cadrul proiectului Secretariatul Tehnic Permanent al Pactului pentru Ocupare şi Incluziune Socială, implementat de Fundaţia Academică „Petre Andrei”, cofinanţat din Fondul Social European – Programul Operaţional Sectorial Dezvoltarea Resurselor Umane 2007-2013, pp. 45-52.


62

Cel mai mare număr de persoane neindemnizabile din regiunea de nord est, se înregistrează în anul 2007, în judeţul Iaşi (14.350 de persoane). În acest judeţ, la nivelul aceluiaşi an, există un decalaj de 4,2 ori mai mare între numărul persoa-nelor indemnizabile şi cele neindemnizabile.

În judeţul Vaslui se remarcă un număr îngrijorător de mare de persoane neindemnizabile, atingând un maxim de 12.191 de persoane doar în prima jumătate a anului 2010. Raportat la numărul de locuitori din judeţul Vaslui, numărul per-soanelor neindemnizabile aflate în evidenţele AJOFM Vaslui este extrem de mare, apropiindu-se de cel din judeţul Iaşi tendinţă care se înregistrează pe parcursul în-tregului interval de timp analizat. Creşteri ale numărului de persoane neindemni-zabile, în detrimentul celor indemnizabile se mai înregistrează în anul 2010 în ju-deţele: Neamţ (10372 faţă de 8212), Botoşani (5245 faţă de 4979).

Graficul următor relevă cifre care atestă faptul că în anul 2009, s-a înregistrat o creştere a numărului de persoane care au solicitat adeverinţe de la AJOFM-uri pentru a beneficia de Legea venitului minim garantat în toate judeţele regiunii de nord est. Numărul beneficiarilor de ajutor social continuă să crească şi în 2010.

Grafic 4.2.

Sursa: date furnizate de AJOFM-uri din regiunea de Nord Est Notă: cifrele sunt din luna decembrie a fiecarui an, respectiv luna iunie 2009


63

Grafic. 4.3.

Sursa: date furnizate de AJOFM-uri din regiunea de Nord Est Notă: datele reprezintă nr. total adeverinţe nou eliberate şi reânnoite eliberate în cursul celor 12 luni

ale anului.

Cu privire la structura numărului de şomeri pe grupe de vârstă, la nivelul întregii regiuni, cei mai mulţi şomeri se regăsesc în categoria de vârstă 40-55 ani iar cei mai puţini sunt cei care au peste 55 de ani. Grafic 4.4.

Sursa: Sursa:date furnizate de AJOFM-uri din regiunea de Nord Est


64

Şomerii aflaţi în evidenţele AJOFM în toată regiunea de nord-est, provin în special din mediul rural. Datele colectate indică un număr aproape triplu de şomeri care provin din mediul rural comparativ cu cei care provin din mediul urban în judeţul Vaslui şi un număr dublu de persoane şomere din mediul rural faţă de cele din mediul urban în judeţul Iaşi. La nivel regional, judeţele cu cea mai mare pon-dere a populaţiei rurale sunt Neamţ (61.8%) şi Vaslui (58.8%) iar cu cea mai mică pondere Iaşi (52.3%) şi Bacău (54.3%). Grafic 4.5.

Sursa: date furnizate de AJOFM-uri din regiunea de Nord Est Conform graficului următor, majoritatea şomerilor care se adresează

AJOFM-urilor în vederea găsirii şi ocupării unui loc de muncă provin din rândul muncitorilor, cu nivel de studii primar, gimnazial sau profesional. Numărul persoa-nelor cu studii superioare care accesează serviciile oferite de agenţiile de ocupare este foarte mic. De altfel, cea mai ridicată rată a ocupării la nivel regional se regă-seşte în rândul persoanelor cu studii superioare. Grafic 4.6.


65

4.14. Măsuri active de combatere a şomajului Măsurile active de stimulare a ocupării constau în: acordarea unor servicii

de mediere a locurilor de muncă vacante, de informare şi consiliere profesională, de consultanţă şi asistenţă pentru începerea unei activităţi independente şi iniţierea unei afaceri; organizarea unor cursuri de formare profesională; subvenţionarea lo-cului de muncă pentru persoanele cu handicap, absolvenţi, şomeri peste 45 de ani sau unici susţinători ai familiilor monoparentale, şomeri care mai au 3 ani până la pensie; acordarea unor alocaţii pentru şomerii care se încadrează înainte de expirarea şomajului; stimularea mobilităţii forţei de muncă; acordarea unor credite în condiţii avantajoase; încheierea de contracte de solidaritate în baza Legii nr. 116/2002; ocu-parea temporară a forţei de muncă în lucrări de interes comunitar; acordarea primei de încadrare pentru absolvenţi.

Rata de participare a şomerilor la măsurile active în perioada 2007-2010 înregistrează un trend crescător în judeţele Bacău, Botoşani şi descrescător în Suceava şi Vaslui. Cea mai mare rată de participare a şomerilor la măsuri active în regiunea de nord est se înregistrează în judeţul Suceava în anul 2007 (95,99%).

Grafic 4.7.

Sursa: date furnizate de AJOFM-uri din regiunea de Nord Est Notă: pentru anul 2006 nu sunt date

În ceea ce priveşte rata de participare a şomerilor la cursurile de formare profesională, se remarcă judeţul Botoşani cu cea mai crescută valoare din regiune: 27,99% în 2008. În regiunea Nord Est toate agenţiile, cu exceptia Vasluiului, au Centre de formare profesională.


66

Grafic 4.8.

Sursa: date furnizate de AJOFM-uri din regiunea de Nord Est

4.15. Medierea pe piaţa muncii

Este un complex de activităţi prin care se încearcă corelarea cererii cu oferta pe piaţa forţei de muncă, având ca obiectiv angajarea persoanelor disponibile şi ocuparea locurilor de muncă vacante. Centrul de mediere oferă solicitanţilor de locuri de muncă informaţii privind:

• locurile de muncă vacante şi condiţiile ce trebuie îndeplinite pentru ocuparea acestora;

• statisticile despre piaţa muncii; • programele de ocupare locale şi care oferă o perspectivă de locuri de

muncă (târgurile de locuri de muncă); • posibilităţile de calificare/formare profesională şi condiţiile de participare

la cursuri. Pe baza unui interviu, mediatorul poate evalua nivelul de pregătire, nivelul

aspiraţiilor solicitantului de loc de muncă şi îl va orienta spre: – agentul economic care a anunţat un loc de muncă vacant, atunci când

consideră că îndeplineşte condiţiile pentru ocuparea acelui loc de muncă; – centrul de informare/consiliere profesională, atunci când solicitantul nu

are o imagine clară asupra posibilităţilor sale profesionale, asupra carierei pe care şi-o doreşte sau atunci când are nevoie de o completare a pregătirii profesionale;

– centrul de investigare psihologică, atunci când persoana pare a avea pro-bleme deosebite sau când cerinţele locului de muncă impun o testare psihologică a candidatului.


67

Centrul de mediere trebuie să contacteze un număr cât mai mare de ofer-tanţi de locuri de muncă în vederea:

• identificării locurilor de muncă vacante sau care pot deveni vacante; • obţinerii de informaţii despre ansamblul activităţii agentului economic; • oferirii de informaţii în legătură cu forţa de muncă disponibilă aflată în

evidenţa compartimentului de mediere; • informării în legătură cu posibilităţile de formare profesională a candi-

daţilor pentru locurile de muncă disponibile. Profesia de mediator presupune cunoştinţe teoretice şi practice privind: • Economia întreprinderii; • Piaţa muncii; • Dreptul muncii; • Marketing; • Psihologie industrială; • Sociologie organizaţională; • Pedagogie; • Statistică şi informatică; • Managementul resurselor umane.

Resurse bibliografice suplimentare:

Cojocaru, M., şi colab., Politici şi tehnici în asistenţa şomerilor, Editura Institutul de dezvoltare comunitară, Iaşi, 2005.

Poenaru, M., Grigorescu, C., Petcu, C., Direcţii de acţiune, măsuri şi instrumente de îmbunătăţire a funcţionalităţii şi eficienţei sistemelor de protecţie socială, Bucureşti, 2004.

Cojocaru, M., Şomajul. Protecţie şi asistenţă socială a şomerilor în România, Editura Moldavia, Bacău, 2000.

Cojocaru, M., şi colab., Politici şi tehnici în asistenţa şomerilor, Editura Institutul de dezvoltare comunitară, Iaşi, 2005.

Grigore Liliana, Piaţa muncii pe plan mondial, Editura Lumina Lex, Bucureşti, 2000. Mocanu, Irena, Şomajul din România. Dinamică şi diferenţieri geografice, Editura

Universitară, Bucureşti, 2008. Mocanu, Irena, , Şomajul în România. Disparităţi teritoriale, Revista Română de Statistică,

nr. 4, Institutul Naţional de Statistică, Bucureşti, 2009. *** Legea nr. 76-2002 privind sistemul asigurărilor pentru şomaj şi stimularea ocupării

forţei d emuncă publicată în M.O. nr. 103 din 2002. *** Modificări şi completări la Legea nr. 76-2002 privind sistemul asigurărilor pentru

şomaj şi stimularea ocupării forţei de muncă.


68

Politici de incluziune a categoriilor defavorizate pe piaţa muncii

69

Capitolul 5


5.1 Susţinerea politicilor de incluziune socială prin fondurile structurale

Guvernul României a aprobat în 2003, Planul Naţional de Dezvoltare

2004-2006 (PND). Scopul său este de a susţine dezvoltarea economică şi socială a României pentru a atinge obiectivele Uniunii Europene în ceea ce priveşte coeziu-nea economică şi socială.

PND 2004-2006 realizează o planificare şi o programare multianuală a investiţiilor publice în infrastructură, mediu de afaceri, resurse umane, protecţia mediului, etc., investiţii care contribuie la creşterea coeziunii economice şi sociale în România şi îmbunătăţirea construcţiei instituţionale. PND 2004-2006 a fost pre-gătit prin cooperare cu Comisia Europeană şi în concordanţă cu metodologia UE, precum şi cu principiile fundamentale de alocare a Fondurilor Structurale.

PND 2004-2006 are la bază documente de planificare sectorială, docu-mente elaborate de ministerele de linie şi Planuri de Dezvoltare Regională (PDR) care au fost elaborate sub coordonarea Agenţiilor de Dezvoltare Regională. PND corelează priorităţile de dezvoltare regională cu cele sectoriale.

PND enumeră nevoia de: • atenuare a problemelor cauzate de şomajul structural; crearea de oportu-

nităţi de angajare pentru persoanele dezavantajate şi excluse social; • îmbunătăţirea formării (calificării) profesionale în concordanţă cu noua

programă educaţională pentru a răspunde nevoilor pieţei muncii şi cerinţei de în-văţare pe parcursul întregii vieţi; dezvoltarea pregătirii continue, inclusiv a perso-nalului din sistemul educaţional; crearea de oportunităţi de angajare pentru femei.

A fost elaborată o strategie pe baza a trei piloni: a) îmbunătăţirea adaptabilităţii pieţei muncii pe termen lung; b) combaterea şomajului structural; c) combaterea activă a excluziunii sociale. Strategia este sprijinită de trei tipuri de măsuri: 1) promovarea incluziunii sociale şi a accesului egal pe piaţa muncii;


70

2) asigurarea accesului la o locuinţă a persoanelor şi familiilor care nu pot accede la piaţa liberă, precum şi îmbunătăţirea condiţiilor de locuit;

3) restructurarea şi dezvoltarea serviciilor sociale. 5.2. Politici de suport pentru femei1 Cunoaşterea opţiunilor populaţiei legate de participarea/neparticiparea fe-

meii pe piaţa muncii, a unei anumite distribuţii a rolurilor în familie, a educaţiei crescute în rândul femeilor, sunt elemente necesare pentru proiectarea deciziilor de politică socială în sectoare precum forţa de muncă, asigurările sociale, beneficiile acordate familiilor şi copiilor.

Susţinerea din partea populaţiei a egalităţii partenerilor în ceea ce priveşte împărţirea treburilor casnice şi a îngrijirii şi educării copiilor, va necesita promo-varea unei legislaţii care să acorde facilităţi similar ambilor părinţi, indiferent de sex, în ceea ce priveşte îngrijirea copiilor (acordarea de concediu paternal).

Concilierea vieţii de familie cu viaţa profesională – Agenţia Naţională de Egalitate de Şanse între Femei şi Bărbaţi (www.anes.ro)

Termenul de politici sociale adresate femeilor vizează problematici care au ca obiectiv central asigurarea egalităţii de şanse între bărbaţi şi femei şi creşterea participării femeilor la sfera publică, sferă privată fiind considerată ca destinată femeilor2.

1. Tratamentul egal Abordare susţinută de liberalism şi în special de feminismul liberal, pre-

vede acordarea de acces egal şi tratarea în manieră similară a bărbaţilor şi femeilor, fără să se ia în considerare existenţa unor diferenţe de gen. Pentru aceasta, este suficient să nu existe interdicţii în ceea ce priveşte accesul femeilor la educaţie sau angajare pentru a se asigura participarea femeilor la sfera publică.

2. Recunoaşterea diferenţelor de gen Acest tip de abordare caută să creeze oportunităţi pentru femei, să includă

acţiuni destinate creeării de şanse egale pentru femei: – Acţiunea pozitivă – include măsuri care încearcă să asigure integrarea

femeilor în muncă şi educaţie, ţinând cont de faptul că acestea au o serie de respon-sabilităţi suplimentare în cadrul familiei, încercând să echilibreze balanţa mun-că-familie (învăţământ la distanţă pentru femeile cu copii, program de lucru flexi-bil, slujbe part-time, munca la domiciliu etc.).

1 Voicu, Mădălina, Ce fel de bunăstare îşi doresc românii? Despre legitimitatea politicilor

sociale în România, Editura Expert Projects, Bucureşti, 2006, pp. 100-102. 2 Mălina Voicu, „Politici sociale adresate femeilor”, în Pop, M.L. (coord.) Dicţionar de politici

sociale, Editura Expert, Bucureşti, 2002, pp. 609-619.


71

– Discriminarea pozitivă (acţiunea afirmativă) vizează egalitatea rezulta-telor. Ariile cele mai vizate sunt educaţia şi angajarea. Programele acţiunii afirma-tive îşi fixează oobiectivul în două forme: scopuri şi cote. Programul are drept scop îmbunătăţirea reprezentării femeilor în cadrul învăţământului superior, precum şi creşterea numărului de femei în domenii şi specializări precum ştiiţele exacte sau ingineria.

– Discriminarea inversă reprezintă preferinţa bazată pe gen în competiţia pentru o resursă rară, dezavantajându-i pe bărbaţi (Peters, 1999). Discriminarea inversă slabă – preferinţă pentru femei în faţa bărbaţilor în acordarea unui post, când candidaţii au calificare egală şi discriminarea inversă puternică – preferinţă pentru femei pentru un anumit post indiferent de calificarea pe care o au.

3. Acceptarea diferenţelor porneşte de la ideea că normele sociale sunt, de fapt, normele masculine şi de aceea este necesară cunoaşterea şi conştientizarea acestor norme şi valori, pentru a le putea înlocui cu un alt set de valori şi norme care să accepte diversitatea şi diferenţa. Această abordare s-a dezvoltat în urma lucrărilor Conferinţei Mondiale a Femeilor de la Beijing din 1995.

Măsurile promovate vizează: Politici de incluziune a categoriilor defavorizate pe piaţa muncii • recunoaşterea androcentrităţii, care presupune identificarea şi conştienti-

zarea valorilor şi normelor existente în societate; • raportarea de statistici dezagregate pe sexe (Suedia a fost prima ţară care

a introdus acest tip de raportare în anii 80); • implicarea femeilor în furnizarea de servicii sociale, respectiv informarea

şi consultarea acestora cu privire la tipul de servicii care sunt oferite. Măsurile destinate să reconcilieze munca plătită şi viaţa de familie

sunt: – asigurarea unui program de lucru flexibil; – încurajarea muncii cu jumătate de normă; – încurajarea muncii la domiciliu; – prevederile legale care stabilesc drepturile femeilor care îşi întrerup

activitatea pentru naşterea sau îngrijirea copiilor (concediul maternal, garantarea locului de muncă, a drepturilor care decurg din contractul muncă, introducerea con-cediului parental de îngrijire a copilului pentru ca ambii părinţi să beneficieze pe rând de acest drept – Suedia, 1974);

– facilităţi destinate îngrijirii copiilor (creşe, grădiniţe). Susţinerea angajării femeilor în muncă prin: – măsuri referitoare la impozitarea veniturilor (aplicarea impozitului pe

venitul individual, şi nu pe cel al familiei, a constituit un element esenţial în stimu-larea participării femeilor pe piaţa muncii în ţările nordice spre deosebire de ţări precum Germania în care practicarea sistemului de impozitare a venitului întregii familii a dus la descurajarea participării femeilor pe piaţa muncii deoarece


72

adăugarea unui venit suplimentar la cel al bărbatului a dus la creşterea excesivă a impozitului aplicat pe venit);

– măsuri referitoare la beneficiile contributorii – bărbatul este cel care participă pe piaţa muncii şi care benefiaciază de asigurările pe care le plăteşte, în timp ce femeia care este casnică este acoperită de asigurarea pe care o are soţul – dependenţa femeilor de bărbaţi – necesitatea elaborării unor scheme de beneficii contributorii care să ţină seama de patternul specific de angajare al acestora), necontributorii şi servicii sociale pentru femei (înlocuirea politicii de acordare a unor beneficii sociale gratuite familiei cu acordarea individualizată de astfel de beneficii pentru a şterge patternul de dependenţă a femeii de bărbat).

Lohkamp-Himmighofen şi Dienel (2000) identifică în Europa 6 modele sau „tipuri ideale” de politici destinate să favorizeze egalitatea de şanse între femei şi bărbaţi prin reconcilierea dintre muncă şi familie.

4. Modelul egalitarist prietenos faţă de femei este promovat de ţările scandinave. Politica este centrată pe asigurarea unor structuri de egalitate între femei şi bărbaţi în toate aspectele vieţii sociale şi economice, inclusiv distribuţia egală a muncii plătite şi a celei neplătite prestate în gospodărie. Politicile propuse vizează stimularea participării femeii la piaţa muncii şi implicarea bărbaţilor în îngrijirea copiilor şi în viaţa de familie, prin oferirea de concedii parentale plătite, introducerea unui model flexibil al zilei de muncă, precum şi facilităţi pentru creşterea şi îngrijirea copiilor.

5. Modelul demografic orientat spre piaţa muncii este prezent în Franţa şi în Belgia. Modelul promovează politici prietenoase faţă de femei, scopul fiind de a exploata întregul potenţial al forţei de muncă şi de a menţine balanţa demogra-fică. Sunt promovate măsuri care să încurajeze participarea crescută a femeilor la piaţa muncii, cu o întrerupere de scurtă durată pentru naşterea copiilor. În aceste ţări funcţionează un sistem public de îngrijire a copiilor menit să asigure atât facilităţi pentru femei cât şi socializarea corespunzătoare a copiilor.

6. Modelul liberal orientat spre piaţa muncii este promovat de Marea Britanie şi Irlanda, unde statul nu s-a implicat pentru dezvoltarea unor astfel de politici. Grija pentru asigurarea creşterii şi îngrijirii copiilor revenind doar angaja-torilor, doar dacă aceştia sunt interesaţi să folosească şi forţa de muncă feminină. Familia este cea care trebuie să îşi facă singură aranjamentele necesare îngrijirii co-piilor. În Marea Britanie taţii nu au dreptul la concediul parental. Astfel, se dez-volta un model de segregare a rolurilor în familie, femeia îngrijind copiii şi familia şi aducând însă şi un venit.

7. Modelul celor trei faze, dezvoltat de Austria, Germania, Luxemburg şi Olanda, favorizează implicarea în muncă a bărbaţilor şi retragerea de pe piaţa muncii a femeilor după ce s-au căsătorit şi au copii. Poate fi identificat un pattern care cuprinde trei faze. O primă fază este cea anterioară formării familiei şi apari-ţiei copiilor, în care femeia are normă întreagă. O a doua etapă este cea a formării


73

familiei şi apariţiei copiilor, în care femeile părăsesc piaţa muncii. Cea de-a treia etapă cuprinde revenirea graduală a femeilor pe piaţa muncii, cu jumătate de normă, după ce copii ating vârsta şcolară. Concediul parental este destinat femeilor şi se întinde pe o perioadă relativ lungă de timp, fiind plătit la un nivel scăzut.

8. Modelul mediteranean bazat pe familie este caracteristic pentru Spania, Italia, Portugalia şi Grecia. Rolul îngrijirii copiilor revine integral familiei, fară nici un ajutor din partea statului. Datorită lipsei unor reglementări care să garanteze păstrarea locului de muncă în timpul concediului de maternitate, cele mai multe femei părăsesc piaţa muncii după naşterea unui copil.

9. Modelul socialist est-european, caracteristic pentru ţările ex-comu-niste, sigură participarea cât mai largă a femeilor la muncă, în contextul politicii promovate de ocupare completă a forţei de muncă, şi creşterea demografică. Aceste ţări au dezvoltat măsuri de stimulare a angajării în muncă a femeilor, şi un sistem de creştere şi îngrijire a copiilor, susţinut de către stat.

5.3. Politici de ocupare pentru grupurile vulnerabile în România Conceptul de incluziune socială este definit ca fiind un set de măsuri şi

acţiuni multidimensionale din domeniile protecţiei sociale, ocupării forţei de muncă, locuirii, educaţiei, sănătăţii, informării şi comunicării, mobilităţii, securităţii, jus-tiţiei şi culturii, destinate combaterii excluziunii sociale.

Conceptul de incluziune şi dezvoltare socială a fost utilzat în România începând cu anul 2001, odată cu adoptarea H.G. 829/2002, privind Planul Naţional Anti – Sărăcie şi Promovare a Incluziunii Sociale – PNAinc1. Lupta împotriva ex-cluziunii sociale şi a sărăciei încurajează cooperarea în domeniu, combinând obiec-tivele comune ale Uniunii Europene cu ale ţărilor membre, respectiv complementa-ritatea planurilor naţionale de acţiune cu programul de acţiune al Comisiei Europene.

Comisia Europeană defineşte incluziunea socială ca fiind un proces prin care se asigură că persoanele confruntate cu riscul sărăciei şi excluziunii dobândesc oportunităţile şi resursele necesare pentru a participa la viaţa economică, socială şi culturală şi că se bucură de un standard de viaţă şi bunăstare normal. Asigură participarea sporită a acestor persoane la luarea deciziilor care le afectează viaţa, precum şi accesul lor la drepturile fundamentale2.

1 Prin elaborarea Planului Naţional Anti-Sărăcie şi de Promovare a Incluziunii Sociale (PNAinc),

România, ca ţară candidată la Uniunea Europeană, a atins obiectivul trasat ţărilor candidate în cadrul summit-urilor de la Copenhaga şi Göteborg, care recomandă includerea iniţiativelor comune adoptate de către statele-membre în strategiile naţionale ale ţărilor candidate.

2 European Commission (2003) Joint report by the Commission and the Council on Social Inclusion.


74

Excluziune1, este incapacitatea/eşecul de integrare a unei persoane sau grup în unul sau mai multe (sub)sisteme din următoarele patru: sistemul democratic şi legal (integrare civică), piaţa muncii (integrare economică), sistemul statului bună-stării (integrare socială), sistemul familiei şi comunităţii (integrare interpersonală).

Integrarea socială reprezintă procesul de interacţiune dintre individ sau grup şi mediul social prin intermediul căruia se realizează un echilibru funcţional al parţilor.

Integrarea/includerea/incluziunea comunitară, este accesul şi partici-parea persoanei cu handicap, a persoanelor de etnie rromă şi a tinerilor care părăsesc sistemul de protecţie socială la viaţa comunităţii de apartenenţă.

Categoriile sociale vulnerabile sunt: copilul în situaţie de risc ridicat, tinerii de peste 18 ani care nu mai sunt cuprinşi în sistemul de ocrotire a copiilor fără familie, persoane cu handicap, persoane aparţinând populaţiei de etnie rromă aflate în situaţii de risc ridicat.

Grupurile vulnerabile, definite în axa 6 a domeniului resurse umane din PND – promovarea incluziunii sociale, sunt: populaţia rromă, persoanele cu dizabi-lităţi, tinerii peste 18 ani care părăsesc sistemul de stat de protecţie a copilului, copii cu cerinţe educaţionale speciale, familiile cu mai mulţi de doi copii incluzive, familiile mono-parentale, copii aflaţi în situaţii de risc, persoanele care au suferit o condamnare, persoanele dependente de droguri, persoanele fără domiciliu, victi-mele violenţei domestice ş.a.m.d.

Invăţarea permanentă. Este o politica pentru dezvoltarea cetăţeniei active, a coeziunii sociale şi a ocupării forţei de muncă, şi are la bază principiul partici-pării active prin învăţarea, realizată continuu, cu scopul îmbunătăţirii cunoştinţelor, deprinderilor şi competenţelor. Introdusă ca instrument de combatere a excluziunii so-ciale, învăţarea permanentă presupune adaptarea sistemelor la nevoile şi cerinţele individului, depăşind sistemul tradiţional al ocupării în funcţie de nivelul de şcolaritate.

5.4. Politici publice pentru grupurile vulnerabile În România, în conformitate cu prevederile Parteneriatului pentru Aderare,

Guvernul României a elaborat, împreună cu Comisia Europeană Documentul Comun în domeniul Incluziunii Sociale, referitor la metoda de coordonare în dome-niul incluziunii sociale. Scopul este promovarea incluziunii sociale şi combaterea sărăciei în Europa până în 2010, iar obiectivul global este promovarea susţinută a unei societăţi coezive şi incluzive, creşterea bunăstării populaţiei complementar cu resorbţia rapidă a problemelor grave de sărăcie extremă şi excluziune socială.

Instrumentul legislativ de implementare a politicii privind piaţa muncii, elaborat de Ministerul Muncii, Solidarităţii Sociale şi Familiei, a fost Legea

1 Strategia Naţională pentru Protecţia, Integrarea şi Incluziunea Persoanelor cu Handicap

(2006-2013).


75

nr.76/2002 privind sistemul asigurărilor pentru şomaj şi stimularea ocupării forţei de muncă modificată şi completată de Legea nr.107/2004. Anual, au fost elaborate programe anuale de ocupare, pentru grupurile vulnerabile la riscul de şomaj de durată şi către zonele cu rate ridicate ale şomajului.

Priorităţi de acţiune: 1. Creşterea eficienţei metodelor de prevenire şi absorbţie a şomajului pentru

grupurile cu risc înalt: tineri, şomeri de lungă durată, persoane din mediul rural, rromi, persoane cu handicap;

2. Promovarea modalităţilor eficiente de combatere a discriminării ocupa-ţionale, în mod special cu privire la rromi, dar şi la alte grupuri cu risc ridicat: tineri în vârstă de 18 ani ieşiţi din centrele de plasament, persoane ieşite din detenţie, vârstnici, femei;

3. Adaptarea permanentă a structurii programelor de educaţie la necesi-tăţile apărute ca urmare a schimbărilor de pe piaţa muncii.

a) Măsuri privind ocuparea pentru tinerii de 18 ani care părăsesc sistemul de protecţie, grup vulnerabil caracterizat printr-un deficit ridicat de re-in-serţie socială, lipsa sprijinului familiei, a locuinţei, a unui loc de muncă, a supor-tului social, dificultăţi de integrare socială, nefiind pregătiţi profesional.

Măsuri privind ocuparea: 1. Dezvoltarea coordonării dintre serviciile de asistenţă socială şi alte ser-

vicii publice, precum: şcoala, accesul pe piaţa muncii, serviciile de sănătate, poliţia. 2. Implementarea politicilor existente şi continuarea sprijinului acordat în

vederea facilitării accesului pe piaţa muncii şi la locuinţe sociale. 3. Stimulente pentru integrarea ocupaţională a persoanelor cu handicap, cu-

prinderea pe piaţa muncii, implicarea activă pentru protecţia acestor persoane şi creşterea expertizei pentru îngrijirea persoanele cu dizabilităţi.

b) Măsuri privind ocuparea pentru persoanele cu handicap Întărirea capacităţii instituţionale pentru a sprijini persoane cu handicap,

poate fi realizată prin: • îmbunătăţirea serviciilor acordate la domiciliu cum ar fi pregătirea şco-

lară la domiciliu pentru copii cu handicap nedeplasabili şi dezvoltarea unei reţele de servicii în vederea satisfacerii nevoilor specifice ale persoanelor cu handicap;

• colaborarea cu ONG-urile în vederea utilizării experienţei acestora, inclu-siv pentru personalizarea planurilor de recuperare şi integrare, colaborarea specia-liştilor (medici, psihologi, pedagogi, asistenţi sociali) cu reprezentanţii comunităţii şi cu familia;

• campanii de informare a potenţialilor beneficiari şi a medicilor de familie referitoare programele şi serviciile destinate persoanelor cu handicap;

• dezvoltarea infrastructurii edilitare pentru persoanele cu handicap locomotor.


76

Măsurile privind ocuparea sunt: • dezvoltarea serviciilor de pregătire şi formare profesională, crearea opor-

tunităţilor de muncă şi micşorarea ponderii asistenţei pasive bazate pe alocaţii; • revizuirea şi implementarea Strategiei naţionale privind protecţia specială

şi încadrarea în muncă a persoanelor cu handicap, inclusiv închiderea /restructu-rarea instituţiilor rezidenţiale de îngrijire.

c) Măsurile privind ocuparea pentru minoritatea rromilor Strategia Guvernamentală pentru Îmbunătăţirea Situaţiei Rromilor vizează:

întărirea capacităţii instituţiilor guvernamentale, eliminarea cazurilor persoanelor fără acte de identitate, îmbunătăţirea condiţiilor de viaţă ale rromilor, prin dezvol-tarea de oportunităţi economice şi crearea de locuri de muncă, îmbunătăţirea acce-sului la toate nivelurile de educaţie, identificarea şi atribuirea de teren agricol în mediul rural şi de terenuri pentru construcţia de locuinţe, asigurarea accesului la servicii medicale primare, măsuri care să aibă ca rezultat incluziunea socială a persoanelor de etnie rromă şi continuarea luptei împotriva discriminării.

5.5. Aplicaţie: Prezentarea şi analiza integrării persoanelor defa-

vorizate pe piaţa muncii în regiunea de Nord-Est a României Analiza inserţiei pe piaţa muncii a categoriilor defavorizate la nivel regio-

nal arată că există un număr redus de persoane care accesează serviciile agenţiilor de ocupare cu precădere în rândul tinerilor care provin din Centrele de Plasament şi al persoanelor eliberate din penitenciar.

În ceea ce priveşte persoanele de etnie rromă, acestea se află în număr mare în evidenţele AJOFM Iaşi şi Suceava, iar la Vaslui, chiar dacă sunt mai puţine înregistrate, se remarcă o rată a ocupării rromilor de peste 90% în perioada 2007 – 2010. Numărul cel mai mare de persoane cu handicap se înregistreză în evidenţele judeţului Iaşi unde se observă şi o bună integrare a acestora pe piaţa muncii (rata ocupării de 79,63% în 2008). Grafic 5.1.



77

Grafic 5.2.

Sursa: date furnizate de AJOFM-uri din regiunea de Nord Est Grafic 5.3.


5.6. Politici de ocupare pentru grupurilor vulnerabile cuprinse în Planul Naţional de Dezvoltare

Axele prioritare 2, 5 şi 6 ale domeniului resurse umane cuprind măsuri in-

cluzive, destinate grupurilor vulnerabile/persoanelor în situaţie de risc/comunită-ţilor sărace care iau în considerare concluziile Consiliului European de la Lisabona din 2000, reafirmate la Consiliul European de la Feira din 2001 şi Consiliul European de la Barcelona din 2002.


78

Concluziile Consiliului European de la Feira, solicitau statelor membre să identifice strategii coerente şi măsuri practice pentru dezvoltarea învăţării pe tot parcursul vieţii, reluate în Raportul Comisiei Europene din 2000, potrivit căruia învăţarea continuă este cheia pentru asigurarea integrării sociale şi pentru dobân-direa de şanse egale.

Consiliul European de la Barcelona din 2002 a aprobat un plan detaliat de lucru privind dezvoltarea sistemelor educaţionale şi de formare profesională din Uniunea Europeană în perioada 2001-2010.

a) Includerea tinerilor de 18 ani care părăsesc sistemul de protecţie al statului în PLANUL NAŢIONAL DE DEZVOLTARE.

După adoptarea strategiei de la Lisabona 2000, Consiliul European a recunoscut faptul că integrarea tinerilor în societate şi în viaţa activă, precum şi folosirea optimă a potenţialului lor reprezintă elemente esenţiale pentru o creştere durabilă în Europa.

Consiliul European a emis Rezoluţia nr. 9.601/ 2004 privind măsurile de incluziune socială pentru tineri, iar în anul 2005 a fost adoptat Pactul şi Planul European pentru Tineret şi promovarea cetăţeniei active. Pactul European pentru Tineret, identifică patru teme principale: vulnerabilitatea tinerilor, necesitatea so-lidarităţii intergeneraţionale într-o societate pe cale de îmbătrânire, necesitatea îm-bunătăţirii competenţelor tinerilor prin educaţie şi formare, coerenţă în aplicarea politicilor privind tinerii. Surse bibliografice suplimentare:

Jula N, Teorii privind piaţa muncii, Editura Bren, Bucureşti, 2001. Lincaru Cristina, Răboacă Gheorghe, Piaţa muncii în România: organizare, funcţionare,

direcţii de ameliorare a performanţelor, Editura ASE, Bucureşti, 2005. Pârâianu Mihai, Piaţa paralelă a muncii, Editura Expert, Bucureşti, 2003. Voicu, Mădălina, Ce fel de bunăstare îşi doresc românii? Despre legitimitatea politicilor

sociale în România, Editura Expert Projects, Bucureşti, 2006. Mălina Voicu, „Politici sociale adresate femeilor”, în Pop, M.L. (coord.) Dicţionar de

politici sociale, Editura Expert, Bucureşti, 2002. Lohkamp-Himmighofen, Marlene; Dienel, Christiane, „Reconciliation Policies from a

Comparative Perspective”, în Hantrais Linda (coord.), Gendred Policies in Europe – Reconcilling Employment and Family Life, Macmillan Press – London St. Martin’s Press, New York, 2000.

European Commission, Joint report by the Commission and the Council on Social Inclusion, 2003.

Strategia Naţională pentru Protecţia, Integrarea şi Incluziunea Persoanelor cu Handicap, 2006-2013.

Planul Regional de Acţiune pentru Ocupare şi Incluziune Socială 2009-2011 (ediţie revizuită) din regiunea de nord est, elaborat în cadrul proiectului Secretariatul Tehnic Permanent al Pactului pentru Ocupare şi Incluziune Socială, implementat de Fundaţia Academică


79

„Petre Andrei”, cofinanţat din Fondul Social European – Programul Operaţional Sectorial Dezvoltarea Resurselor Umane 2007-2013.

Site-uri: www.anes.ro: Agenţia Naţională de Egalitate de Şanse între Femei şi Bărbaţi www.stpne.ro: Secretariatul Tehnic Permanent pentru Ocupare şi Incluziune Socială NE


80

Politici de stimulare a creării de noi locuri de muncă

81

Capitolul 6


Alături de echilibrul economic şi cel de pe piaţa muncii, de stimularea creşterii economice, crearea de noi locuri de muncă este una din problemele de bază ale po-liticii economice, fiind influenţată direct de monedă, de preţuri, de politica finan-ciar – monetară şi fiscală şi de degenerarea acestora în inflaţie.

Toate componentele reformei de la piaţă la preţuri, salarii, investiţii, priva-tizare, restructurare tehnică şi tehnologică, reconversie, recalificare şi reocupare a factorului muncă se realizează în teritoriu şi necesită o conducere guvernamentală şi locală foarte bine corelate şi ancorate în realitate.

6.1. Politica de acumulare şi investiţii După anul 1989, disponibilizarea factorului muncă nu s-a făcut la timp, iar

şomajul nu s-a declanşat la nivelul impus de starea economiei, ci atunci când con-diţiile favorabile inflaţiei şi devalorizării leului, au fost apreciate drept fenomene inerente şi necesare tranziţiei la economia de piaţă.

Investiţiile se fac atât în capitalul fizic cât şi în cel uman, iar echilibrul acestora constituie o condiţie a creşterii economice. Investiţiile intangibile – în capitalul uman, logistică, informatică – pe plan mondial ajung să deţină în jur de 50% din investiţiile totale, care ridică calitativ ocuparea. Statul susţine strategic proiecte şi domenii de vârf şi participă frecvent la investiţiile de modernizare a „ramurilor grele”.

Strategiile investiţionale şi de ocupare din economia românească au vizat direcţiile:

– strategii şi investiţii pentru supravieţuirea şi transformarea unităţilor ce au resurse şi piaţă asigurată;

– investiţii pentru dezvoltarea domeniilor de vârf; – strategii pentru dezvoltarea investiţiilor intangibile. Realizarea unor raporturi corecte între sectorul public şi privat în privinţa

ocupării şi de creare de noi locuri de muncă se poate realiza printr-o flexibilă po-litică financiar – fiscală, prin intermediul corelaţiilor dintre investiţii, productivi-tate, venituri şi impozite care să vizeze echilibrul în fluxurile profesionale şi de competiţie între întreprinderile şi unităţile de stat şi particulare.


82

Menţinerea cererii de muncă în economia românească se poate realiza şi prin atragerea de investiţii străine directe. Creditele prea mari pot afecta posibili-tăţile viitoare de ocupare a factorului muncă în cazul unei conjuncturi nefavorabile a perioadei de restituire, în timp ce investiţiile directe exclusive sau prin coparti-cipare a agenţilor economici români pot răspunde lipsei de fonduri interne şi pot facilita sau chiar duce la creşterea ocupării.

Eficienţa investiţiilor este o sursă a creşterii economice pe termen lung şi o sursă de asigurare a unui număr sporit de locuri de muncă. Atunci când creşte nu-mărul locurilor de muncă sporeşte şi numărul solicitanţilor, această tendinţă ţinând de comportamentul persoanelor inactive.

Politica de acumulări şi investiţii este fundamentală pentru echilibrul social-economic viitor. Statul şi administraţia locală joacă rolul de colector şi distribuitor al unor surse menite să ofere corecţii sociale pentru fenomenele economice, prin per-manenta flexibilizare a pârghiilor economice, salarii, preţuri, impozite, dobânzi, profit.

6.2. Dezvoltarea sectorului serviciilor Schimbarea mecanismelor de funcţionare a pieţei muncii determină

schimbarea structurii formelor de ocupare, a rolului pe care sectoarele economice îl au în generarea cererii de muncă. Toate acestea depind de alocarea resurselor umane, resurselor materiale şi financiare disponibile pe criteriile eficienţei.

Activităţile din domeniul serviciilor constituie un element de reglare a ce-rerii şi ofertei de muncă, cât şi unul de extindere a mecanismelor de piaţă în viaţa economică:

– crearea de noi locuri de muncă în sectorul de servicii necesită investiţii mici comparativ cu sectorul industrial;

– ponderea modificată a celor ce lucrează în sectorul de servicii dovedeşte că mecanismul economic îşi pune amprenta asupra structurii ocupaţionale a fac-torului muncă1;

– serviciile, care au o elasticitate a factorului muncă mult mai mare decât a celorlalte sectoare, tind să se dezvolte mai rapid decât celelalte activităţi odată cu diversificarea componentelor sistemului economic, cu amplificarea cerinţelor indi-viduale şi sociale;

– serviciile au capacitate mai mare de absorbţie şi de retenţie a ofertei de muncă decât celelalte sectoare, chiar în condiţiile introducerii progresului tehnic;

Puterea de absorbţie a factorului muncă de către sectorul serviciilor este determinată de:

• calitatea ofertei de bunuri şi gradul de diversificare a acesteia; • nivelul salariilor;

1 I. Blaga, Populaţia activă a României, Editura Politică, Bucureşti, 1979, pp. 140-153.


83

• raportul dintre timpul de muncă şi cel de odihnă; • predominarea în cadrul ofertei de muncă a efectului de substituţie (prefe-

rinţă pentru timpul liber) sau a efectului de venit (preferinţă pentru creşterea ve-niturilor).

Capacitatea de ocupare a sectorului de servicii este influenţată de nivelul schimbărilor tehnologice. Dezvoltarea tehnicii şi tehnologiei influenţează creşterea populaţiei ocupate în servicii deoarece apar noi relaţii între sectorul industrial şi cel de servicii şi se dezvoltă activităţi care preiau câte ceva din caracteristicile ambelor sectoare. În ţările dezvoltate mai mult de 50% din populaţia ocupată lucrează în sectorul serviciilor1.

Cercetarea economică evidenţiază următoarele aspecte în legătură cu evo-luţia activităţii şi a ocupării factorului muncă în domeniul serviciilor2:

a) pentru ca rata şomajului să nu depăşească un prag de 10 la sută este ne-cesar ca populaţia ocupată să crească cu 976 mii persoane, respectiv cu 10,3 la sută;

b) pentru a se realiza creşterea ocupării factorului muncă, este necesar ca PIB total să crească de 4,5 ori;

c) în condiţiile în care este necesară modernizarea structurii producţiei şi creşterea rapidă a productivităţii muncii în agricultură, industrie, construcţii şi infrastructură, se impune o creştere substanţială a activităţii economice în domeniul serviciilor.

6.3. Aplicaţie: Prezentarea şi analiza situaţiei locurilor de muncă vacante în judeţele regiunii de Nord-Eest în perioada 2007-2010

Din datele furnizate de AJOFM-le din regiunea de Nord-Est, se constată o

scădere alarmantă a numărului de locuri de muncă vacante începând cu anul 2009 (excepţie judeţul Bacău).

Domeniile în care au fost comunicate cele mai multe locuri de muncă va-cante de către angajatori în perioada 2009-2010 au fost :

• în judeţul Bacău – construcţii (zidar, dulgher, zugrav, fierar betonist, instalator), comerţ (vânzător, gestionar), industria confecţiilor din textile, blănuri şi pielărie (operator confecţioner îmbrăcăminte), hoteluri şi restaurante (ospătar, bar-man, bucătar), domeniul prelucrărilor mecanice (lăcătuş mecanic, electrician, mecanic);

• în judeţul Botoşani, pentru anul 2009, în domeniul construcţiilor 1710 (din care muncitori necalificaţi în construcţii 1232), având şi gradul de ocupare cel mai mare (72%), confecţii textile şi pielărie – 1006 (din care confecţioner îmbrăcă-

1 V. Trebici, Populaţia Terrei, Editura Ştiinţifică, Bucureşti, 1991, p. 89. 2 O.I. Naneş, Emil Luca, C. Sincaru, „Coordonate ale strategiei pieţei muncii pe termen mediu şi

lung”, în Economistul (supliment), nr. 102/1998.


84

minte – 315) – cu gradul de ocupare de 31%; pentru anul 2010, în domeniul construcţiilor 1735 (din care muncitori necalificaţi în construcţii 862), avand şi gradul de ocupare cel mai mare (50%), confecţii textile şi pielărie = 511 (din care confecţioner îmbrăcăminte – 227) – cu gradul de ocupare de 44%;

• în judeţul Iaşi – construcţii, servicii şi mecanic; • în judeţul Neamţ – 50% în domeniul serviciilor, inclusiv servicii medicale

şi 650 posturi ca vânzător, 15% în domeniul construcţiilor şi fabricării produselor necesare în acest domeniu, 35% fabricarea de produse textile, alimentare, teleco-municaţii-ingineri, operatori, tehnicieni, montatori; pentru anul 2010, 45% în domeniul serviciilor, 18% în domeniul construcţiilor, 30% fabricarea de produse textile, alimentare, mobilă, fire textile, mase plastice, energie electrică, extracţie gaze, iar restul în domeniul cultivării plantelor şi creşterii animalelor. Pentru persoane cu studii superioare au fost solicitări pentru director societăţi comerciale, ingineri în domenii de producţie, cercetare.

• în judeţul Vaslui – muncitor necalificat în construcţii, muncitor necalifi-cat la poduri şi drumuri, vânzător, muncitor necalificat în agricultură, confecţioner.

Tabel 6.1.

Număr de locuri de muncă BC BT IS NT SV VS

Vac

ante

Ocu

pate

Vac

ante

Ocu

pate

Vac

ante

Ocu

pate

Vac

ante

Ocu

pate

Vac

ante

Ocu

pate

Vac

ante

Ocu

pate

2007 12379 10563 12880 10171 20592 16075 38047 32455 34786 32253 10671 10473 2008 11662 10147 9009 7752 17349 13850 31377 27042 32905 29582 9245 8890 2009 11998 11540 7009 5517 12589 8239 17989 14958 20281 18859 5773 5243 2010 8015 6567 5461 4430 8833 5717 10163 9294 14359 12411 4565 4091

Sursa: date furnizate de AJOFM-uri din regiunea de Nord Est Grafic 6.1.


0

20

40

60

80

100

BC BT IS NT SV VS

EVOLUTIA RATEI DE OCUPARE A LOCURILOR DE MUNCA VACANTE

2007

2008

2009

2010*


85

6.4. Politici speciale de extindere a ocupării

În cadrul pieţei muncii, elementul esenţial al reformei îl constituie înlocui-rea sistemului de salarii şi angajare în muncă, cu un altul, care este determinat de forţele de piaţă ale cererii şi ofertei.

Liberalizarea salariilor şi a angajării forţei de muncă ar putea să asigure, atât muncitorilor individuali, cât şi patronilor, stimulente pentru a se aloca resursele eficient pe piaţa forţei de muncă. Nivelurile de salarizare stabilite pe piaţă ar putea să fie corelate cu folosirea integrală a forţei de muncă în condiţiile stabilităţii ma-croeconomice.

Politici ale veniturilor au fost instituite în Bulgaria, Republica Cehă, Ungaria, România şi cu intermitenţe în Rusia şi alte ţări din fosta URSS. Deciziile cu privire la angajarea forţei de muncă de către firmele de stat sunt determinate de conside-rente politice şi de forţele pieţei. De regulă, întreprinderile au aceeptat să acorde şi să primească credite, indiferent de situaţia lor financiară, dorind ca guvernul (sau sis-temul bancar de stat) să garanteze datoriile lor pentru a preveni concedierile în masă.

Motivul continuării intervenţiei guvernului în deciziile cu privire la stabili-rea salariilor şi a angajării forţei de muncă a fost de natură macroeconomică, ţinân-du-se seama de vulnerabilitatea economiilor la inflaţia accelerată.

Randamentul pe piaţa forţei de muncă implică nu numai liberalizarea deci-ziilor cu privire la salarii şi angajarea în muncă, dar şi infrastructura instituţională a unei pieţe libere. Strategia politică are două aspecte: pe termen scurt, managementul salariilor şi al angajării forţei de muncă; pe termen lung, reforma instituţională.

Stabilizarea macroeconomică este analizată sub aspectul salariilor şi al po-litici veniturilor (preţul forţei de muncă) ca şi al politicii de angajare a forţei de muncă (disponibilul forţei de muncă). Sub primul aspect, se urmăreşte restrângerea salariilor absolute, preferabil fără afectarea salariilor relative.

Limitarea salariilor absolute. Toate ţările din Europa Centrală şi de Est au păstrat controlul asupra salariilor pentru a le menţine la valoarea absolută.

Salariile reale au scăzut ca urmare a prăbuşirii producţiei şi a scăderii afe-rente a productivităţii muncii.

Efectele asupra salariilor relative. Politicile în sfera veniturilor nu au pre-venit ajustarea salariilor relative ca reacţie la penuria relativă a diferitelor tipuri de forţă de muncă. Salariile relative se pot ajusta în limitele politicii promovate astfel:

• Politica veniturilor se extinde la nivel de firmă. Controlul bazat pe fondul total de salarii sau de salariul mediu pe salariat, are raţiune în cadrul firmei favori-zând acordarea de sporuri mai mari de salariu unora dintre lucrători, în limitele anumitor restricţii. Atunci când creşte şomajul, este mai bine ca politica să se ba-zeze pe salariul mediu decât pe fondul total de salarii.

• Anumite ţări ca Republica Cehă şi Ungaria au acordat scutiri firmelor cu rezultate deosebite în creşterea producţiei, a productivităţii, în valoarea adăugată sau profituri.


86

• Firmele private şi uneori firmele mici au fost, în general, exceptate de la prevederile acestei politici.

• Firmele confruntate cu penurie a forţei de muncă pot să opteze pentru depăşirea limitei salariilor, urmând să plătească impozitele aferente acestor depăşiri.

Problemele cheie pe termen scurt ale politicii angajării factorului muncă sunt: dacă guvernul ar trebui sau nu să lase ca şomajul să crească brusc; ce măsuri ar putea să întreprindă guvernul pentru a ţine sub control şomajul.

Se consideră că şomajul este util pe termen scurt pentru dezvoltarea sectorului privat. Ratele înalte ale şomajului pot fi benefice pentru iniţierea de noi acţiuni antreprenoriale prin asigurarea abundenţei forţei de muncă. Şomajul înalt poate să ţină în frâu salariile şi să fortifice mâna patronilor în întoarcerea disciplinei şi a efortului în muncă.

Măsurile de sprijinire a întreprinderilor vizează menţinerea forţei de muncă. Guvernele promovează aceste politici prin subvenţii implicite sau explicite, prin amânarea sau nepromulgarea legilor privitore la faliment.

Sprijinul acordat întreprinderilor trebuie să fie excepţional, temporar şi oferit în condiţii foarte specifice: acolo unde rata şomajului local era foarte înaltă comparativ cu media naţională; acolo unde restricţii externe, precum rigidităţile în problemele locative sau carenţele în însuşirea limbii necesare migrării, limitează mobilitatea forţei de muncă; acolo unde rata înaltă a şomajului creează tensiuni sociale şi politice majore.

Îmbunătăţirea stimulentelor acordate atât lucrătorilor cât şi patronilor, pentru o utilizare cât mai eficientă a resursele reduse de muncă. Stimulentele relevante în sfera pieţei muncii sunt: efectele salariilor minime şi ale redistribuirii venitului şi stimulente care influenţează angajarea forţei de muncă.

Politicile veniturilor şi protecţia relativă a salariului minim au fost impor-tante în primii ani ai perioadei de tranziţie. Însă, menţinerea unui salariu minim sta-bilit de guvern alterează principiul determinării de către piaţă a nivelurilor salariale.

Ajutoarele de şomaj implică un plafon sub nivelul salariilor şi pot deter-mina concedierea lucrătorilor tineri sau cu calificare redusă. Costurile impozitării pentru finanţarea ajutoarelor slăbesc stimulentele, aceastea putând fi limitate prin modalităţi care să asigure faptul că nimeni nu se va afla sub un nivel al limitei de sărăcie.

Actualele condiţii generează acceptarea scăderii salariului minim, pentru a reduce efectele sale dăunătoare asupra angajării forţei de muncă, dar poate să scadă cu mult sub limita de sărăcie. Aceasta ar putea să creeze stimulente adverse la limita inferioară a repartizării salariale.

Creşterea productivităţii muncii. Pe termen scurt, apar două modalităţi de creştere a productivităţii muncii: aceea care vizează reducerea efortului şi timpului de lucru şi aceea care vizează creşterea mobilităţii forţei de muncă (realocarea forţei de muncă spre utilizări mai productive).


87

Un element important al politicii forţei de muncă constă în determinarea rolului corespunzător pe termen lung al guvernului şi în stabilirea de tipuri nece-sare de pieţe ale muncii. Din punct de vedere macroeconomic, opţiunea esenţială constă între negocierea centralizată şi cea descentralizată. Dacă guvernul optează pentru direcţia corporatistă, se impune cererea instituţiilor care să reprezinte pe pa-troni şi mişcarea sindicală.

Din punct de vedere microeconomic, angajarea forţei de muncă va fi orientată de contracte de muncă între lucrători şi patronii lor. Întrucât astfel de con-tracte se vor aplica prin prevederile legale, este nevoie de sprijinirea lor printr-un sistem juridic1.

Printre mecanismele de reglare a ocupării, politicile speciale sunt compo-nente ale politicii economice. Politica economică îşi formulează şi ordonează obiectivele (creştere, deplina ocupare, echilibrarea balanţei de plăţi, stabilitatea pre-ţurilor etc.), analizează interdependenţele dintre acestea pe modele macroecono-mice, adoptă decizii şi creează mijloacele destinate realizării ei practice, în centrul său aflându-se problematica ocupării. Astfel, politica economică va căuta soluţii de creştere, de ajutare, de ocupare şi protecţie socială, folosind instrumente şi pârghii eficiente în influenţarea mecanismului economic: instrumente fiscale, monetare, de credit, financiare.

Politica fiscală modifică nivelul sau gruparea cheltuielilor guvernamentale, care schimbă ponderea, structura şi frecvenţa impozitelor şi taxelor, independent de stimulii monetari (schimbarea structurii veniturilor fiscale).

Atât impozitele cât şi cheltuielile guvernamentale includ şi capital cu desti-naţie anticiclică, ce urmăresc echilibrarea de durată a economiei şi implicit obiecti-vul deplinei ocupări. Prin dirijarea unor cheltuieli spre protecţia socială, spre măsu-rile de combatere a şomajului, spre subvenţionarea preţurilor se urmăreşte în final tot o creştere a nivelului ocupării.

Politica fiscală pentru a fi subordonată obiectivului deplinei ocupări, tre-buie să stabilească o corelaţie favorabilă între funcţia bugetară (ca rezultantă dintre veniturile şi cheltuielile bugetare) şi nivelul deplinei ocupări. Echilibrul dintre ve-nituri şi cheltuieli va trebui să corespundă nivelului dorit de ocupare.

Politica de preţuri şi venituri este un controversat instrument macroecono-mic din România, datorită rolulului său de a propune creşteri de preţuri şi salarii, astfel încât să se menţină un raport acceptabil între diferitele categorii de preţuri, inclusiv salariul. Instrumentul preţurilor şi veniturilor trebuie folosit în interesul stabilităţii preţurilor şi al echilibrării balanţei de plăţi.

Ca posibile soluţii posibile menţionăm: • retehnologizarea aparatului productiv care ar genera o creştere a produc-

tivităţii muncii, a salariilor nominale şi a ocupării, dar şi o micşorare a preţurilor2;

1 I.Didea, Piaţa muncii în actualitate, Editura Paralela 45, Piteşti, 2002, pp. 37-46. 2 M. Sârbovan,. Politici de ocupare în România, Editura Orion, Bucureşti, 1997, pp. 172-173.


88

• guvernul poate adopta sancţiuni împotriva creşterilor de preţuri incom-patibile cu interesele naţionale şi poate decide acţiuni de control şi legi, care să pună în valoare potenţialul autohton.

Politica monetară reprezintă totalitatea acţiunilor conştiente luate de auto-rităţile monetare pentru a schimba cantitatea, lichiditatea sau rata dobânzii.

Instrumentele financiare includ măsuri orientate spre influenţarea relaţiilor externe, în special politica ratei de schimb valutar, decizia de revalorizare sau deva-lorizare, politica tarifelor, cotaţiilor etc.

6.5. Flexisecuritatea1

În vederea atingerii obiectivelor Strategiei de la Lisabona pentru locuri de

muncă mai multe şi mai bune, este nevoie de forme noi de flexibilitate şi securitate, atât pentru persoane fizice şi societăţi, cât şi pentru statele membre şi Uniunea Europeană.

Flexisecuritatea reprezintă o strategie integrată de consolidare simultană a flexibilităţii şi securităţii pe piaţa forţei de muncă.

Flexisecuritatea este strategia promovată de Uniunea Europeană de îmbi-nare a flexibilităţii muncii cu securitatea muncii, de consolidare simultană a flexi-bilităţii şi securităţii pe piaţa forţei de muncă. Punerea în aplicare a politicilor de flexisecuritate se poate realiza prin intermediul:

• prevederilor contractuale flexibile şi sigure; • strategiilor de învăţare pe tot parcursul vieţii; • politicilor din domeniul forţei de muncă active şi eficiente; • sistemelor moderne de asigurare socială2. Flexibilitatea muncii se poate realiza prin elasticizarea procedurilor de

concediere, reducerea costurilor concedierii (individuale sau colective), restrân-gerea ariei concedierilor considerate abuzive, promovarea contractele pe durată de-terminată, prin agent de muncă temporară, cu timp de muncă parţial etc. Prin flexi-securitate se urmăreşte asigurarea unor măsuri de protecţie pe întreaga evoluţie profesională a unei persoane3.

1. Raport al Ministerului Muncii, Familiei şi Egalităţii de şanse, Direcţia de Programe şi Strategii

de Forţă de Muncă. Observatorul Naţional al Ocupării şi Formării Profesionale a forţei de muncă, Bucureşti, Septembrie, 2007.

2 Document COM (2007) 627 final, p. 5. 3 Alexandru Ţiclea, „Flexisecuritatea – un concept actual”, în Revista română de drept al muncii,

nr. 6/2006, pp. 4-23.


89

6.5.1. Principiile comune ale flexisecurităţii1 Flexisecuritatea este un mijloc de a întări punerea în practică a strategiei de

la Lisabona, de a crea mai multe locuri de muncă, de a moderniza pieţele de muncă şi de a promova o muncă de calitate graţie noilor forme de flexibilitate şi securitate pentru a îmbunătăţi capacitatea de adaptare, ocuparea şi coeziunea socială.

Aceasta presupune combinarea şi securizarea prevederilor contractuale, a strategiilor globale de ucenicie de-a lungul vieţii, a politicilor active şi eficiente a pieţelor de muncă şi a sistemelor de securitate socială moderne, adaptate şi durabile. Avâd la bază principiile comune, fiecare stat membru trebuie să pună la punct propriile sale dispoziţii privind flexisecuritatea.

Flexisecuritatea trebuie să promoveze pieţele de muncă mai deschise şi accesibile tuturor, reducând segmentarea pieţei de muncă. Vizează atât pe cei care muncesc, cât şi pe cei care nu au un loc de muncă, pe cei inactivi, şomerii, persoa-nele care muncesc la negru, care ocupă locuri de muncă precare sau care se găsesc la marginea pieţei muncii, care trebuie să beneficieze de cele mai bune perspective, de măsuri atractive şi măsuri de susţinere pentru a avea acces mai uşor la piaţa muncii.

Sistemele de protecţie socială trebuie să furnizeze măsuri de într-ajutorare şi de încurajare pentru a trece de la un loc de muncă la altul sau pentru a accede la un nou loc de muncă. În plus, trebuie să susţină egalitatea între bărbaţi şi femei, propunând măsuri care să permită a fi conciliate viaţa profesională cu viaţa de fa-milie şi viaţa privată.

Adoptarea de forme flexibile2 de organizare a muncii şi de măsuri comple-mentare necesare gestionării adecvate a resurselor umane, a fost impusă de presiu-nea concurenţială şi de avansul progresului tehnologic. Aceste forme flexibile pre-supun implicarea mai intensă a angajaţilor în procesul decizional, acordarea unei mai mari libertăţi de acţiune salariaţilor în realizarea sarcinilor.

Securitatea pe piaţa forţei de muncă se referă la: • dezvoltarea competenţelor sau accesul la competenţele care permit pro-

gresul în viaţa profesională şi la sprijinul în găsirea unui nou loc de muncă; • ajutoare de şomaj adecvate în vederea trecerii spre integrare socio-pro-

fesională. Aceasta cuprinde oportunităţi de formare profesională pentru toţi lucrătorii,

în special pentru cei cu nivel scăzut de calificare şi pentru lucrătorii în vârstă.

1 Consiliului European din decembrie 2007 de la Lisabona. Anterior, acestea fuseseră dezbătute

în Consiliul ECOFIN ŞI EPSCO. 2 Ovidiu Scutelnicu, „Flexisecuritatea şi adaptarea sistemelor de securitate socială”, Revista

Tribuna Economică, Bucureşti, nr. 49, 2011.


90

6.5.2. Componentele flexisecurităţii Comisia şi statele membre au stabilit că politicile de flexisecuritate pot fi

proiectate şi puse în aplicare prin intermediul a patru componente politice: – Prevederi contractuale flexibile şi sigure (din perspectiva angajatorului

şi a angajatului a persoanelor încadrate în muncă şi a celor care fac parte din cate-goriile excluse) printr-o legislaţie a muncii, contracte colective şi organizare a muncii moderne.

– Strategii cuprinzătoare de învăţare pe tot parcursul vieţii pentru a asi-gura adaptabilitatea şi capacitatea de inserţie profesională a lucrătorilor, în special a categoriilor celor mai vulnerabile.

– Politici din domeniul pieţei forţei de muncă active şi eficiente care ajută oamenii să facă faţă schimbărilor rapide, ajută la reducerea perioadelor de şomaj şi înlesnesc tranziţiile către noi locuri de muncă.

– Sisteme moderne de asigurare socială care asigură sprijin financiar corespunzător, încurajează ocuparea forţei de muncă şi înlesnesc mobilitatea pe piaţa forţei de muncă. Acestea includ prevederi privind protecţia socială (ajutoare de şomaj, pensii şi asistenţă medicală), care ajută oamenii să reconcilieze munca cu responsabilităţile personale şi familiale, cum ar fi creşterea copilului.

6.5.3. Indicatori privind flexisecuritatea A. Prevederi contractuale flexibile: • rigurozitatea măsurilor de protecţie ocupaţională atât pentru angajaţii pe

perioadă nedeterminată cât şi pentru cei pe perioadă determinată (OECD); • diversitatea prevederilor contractuale şi a condiţiilor de lucru şi motivarea

acestora (EUROSTAT). B. Strategii globale de învăţare pe tot parcursul vieţii: – procentajul populaţiei adulte cu vârsta cuprinsă între 25 şi 64 de ani,

implicate în activităţi de educare şi formare profesională (EUROSTAT) – Nivelul de studii pentru grupele de vârstă 45-54 de ani şi 25-34 de ani

(proporţia populaţiei absolventă cel puţin a învăţământului liceal (EUROSTAT). C. Politici active eficiente în domeniul pieţei forţei de muncă: – cheltuielile privind politicile active şi politicile pasive în domeniul pieţei

forţei de muncă, calculate ca procent din PIB (EUROSTAT); – cheltuielile privind politicile active şi politicile pasive în domeniul pieţei

forţei de muncă, calculate pentru fiecare şomer (EUROSTAT); – numărul participanţilor la politicile active în domeniul pieţei forţei de

muncă, calculat pe tip de măsură (OECD);


91

– procentajul şomerilor tineri sau adulţi care nu au primit nici o ofertă de angajare sau nu au beneficiat de nici o măsură de implicare în ultimele 6, respectiv 12 luni (EUROSTAT).

D. Sisteme moderne de asigurare socială: – ratele nete ale înlocuirii în primul an, precum şi după 5 ani (OECD); – „capcana” şomajului, considerată un indice al nivelurilor prestaţiilor

(OECD-EUROSTAT). E. Rezultate înregistrate pe piaţa forţei de muncă: – rata ocupării forţei de muncă în total, rata ocupării femeilor şi rata ocu-

pării lucrătorilor în vârstă (EUROSTAT); – rata şomajului în rândul tinerilor (15-24 ani) (EUROSTAT); – rata şomajului pe termen lung (EUROSTAT); – creşterea productivităţii muncii (EUROSTAT); – calitatea muncii (în curs de elaborare); – ratele riscului de sărăcie (EUROSTAT). Majoritatea acestor indicatori

este preluată de pe lista aprobată a indicatorilor folosiţi pentru supravegherea orien-tărilor europene privind ocuparea forţei de muncă.

În funcţie de gradul de dezvoltare a economiei, de nivelul resurselor umane, de potenţialul resurselor materiale şi anvergura activităţii economice, fiecare ţară îşi elaborează programul specific al politicii de ocupare. În cadrul politicii ocupării, există obiective generale, precum şi obiective derivate.

Obiectivele specifice ale politicii ocupării sunt următoarele1: • asigurarea locurilor de muncă structural, cantitativ şi calitativ, corespun-

zător cerinţelor profesionale, teritoriale, sectoriale, care să permită încadrarea nive-lului ocupării în parametrii funcţionali ai sistemului productiv.

• flexibilitatea pieţei muncii, prin crearea condiţiilor instituţionale, legisla-tive şi relaţionale capabile să promoveze realizarea şi adecvarea mecanismelor de ajustare şi a structurilor adaptative pe piaţa muncii.

Piaţa muncii este influenţată de factori care cer flexibilitate şi flexibilizare, dar şi de factori care restricţionează şi se opun acestui proces. Din prima grupă fac parte factori de natură economică, iar în a doua categorie sunt preponderenţi fac-torii de natură socială.

Dintre factorii care cer şi favorizează flexibilizarea pieţei muncii menţionăm:

• procesul de internaţionalizare a economiilor şi pieţelor, cu efecte directe asupra structurilor de producţie, expunerea economiilor naţionale concurenţei deschise, fluctuaţiilor ratei de schimb, stabilităţii relaţiilor de piaţă etc.;

1 M. Stănescu, O. Pieptea, „Politica ocupării”, în Politici economice. Concepte, instrumente,

experimente, Editura Economică, Bucureşti, 1997, pp. 395-426.


92

• progresul tehnologic în planul resurselor umane prin restructurări ale sis-temului educaţional-profesional şi de calificare, mutaţii în plan teritorial, sectorial şi chiar în interiorul întreprinderilor.

Dintre factorii care frânează sau se opun flexibilizării pieţei muncii, pre-zintă interes următoarele relaţii:

• relaţia securitatea locurilor de muncă – flexibilitate sau ocupare deplină; • flexibilitate – precarizarea a ocupării – şomaj; • flexibilizarea pieţei muncii, conduce la dezvoltarea pieţei duale a muncii,

şomaj conjuctural, iar pentru categoriile defavorizate de lucrători conduce la preca-rizarea ocupării şi creşterea şomajului de durată;

• flexibilitate – autoprotecţie economică – protecţie socială: a) Flexibilitatea salariilor se referă: – la ajustarea salariilor în raport cu fluctuaţiile ciclice ale inflaţiei şi

productivităţii muncii, precum şi la şocurile externe; – la variabilizarea salariilor doar în raport cu cererea şi oferta, cu perfor-

manţele firmei. Flexibilizarea salariilor se referă la salariul direct (brut vărsat salariatului),

cotizare şi alte sarcini patronale. b) Flexibilitatea numerică a salariaţilor este o formă de ajustare a efecti-

velor de forţă de muncă în raport cu variaţiile ciclice sau structurale ale cererii şi cu evoluţia tehnologică. Acceptarea flexibilităţii numerice a firmei a condus la identificarea a trei categorii de personal:

– un grup cu poziţie centrală, sau grupul nucleu, cu proporţii reduse 10-15-20%; salariaţii execută sarcinile cele mai importante şi esenţiale, fiind de regulă, bărbaţii; lucrează cu timp complet; au contract permanent; angajaţi pe lungă perioadă; sunt indispensabili pentru securitatea profesională şi viabilitatea firmei; sunt greu de recrutat de pe o piaţă externă firmei;

- un grup periferic – îndeplinesc sarcini obişnuite şi monotone (repetitive); femeile sunt predominante; lucrează cu timp parţial; angajaţi cu contract temporar; angajaţi pe perioade de mai mică durată; asemenea competenţe cu acest statut se găsesc din abundenţă pe piaţa externă firmei;

- un grup de lucrători exteriori pe sistemul subcontractării; lucrătorii inde-pendenţi, unii sunt tehnicieni de înaltă calificare; alţii efectuează activităţi curente; uneori patronii îi consideră personal asimilat cu personalul din nucleul central (grupa a).

c) Flexibilitatea tehnico-organizatorică rezultă din capacitatea firmelor de combinare a noilor tehnici de organizare cu echipamente polivalente într-un ansam-blu care urmăreşte să răspundă unei cereri nesigure şi aleatorii.

d) Flexibilitatea timpului de muncă. Formele de flexibilizare a timpului au ca obiective adaptarea orarelor în funcţie de nevoi şi gestionarea timpului de muncă. În aceste scopuri se folosesc:


93

– durate săptămânale, lunare, anuale flexibile în forma maximală sau normală;

– promovarea unor variate forme de muncă şi de pauze; – gestiunea orelor suplimentare; – gestiunea concediilor plătite pentru a fi recuperate; – munca în week-end1. În România, se impune o reformă reală a sistemului de învăţământ şi pro-

movarea unei economii de tip educaţional. Sporirea interdependenţelor între şcoală şi utilizatorii absolvenţilor face inevitabilă adoptarea unui sistem de gestiune a relaţiilor cu întreprinderea, de tip parteneriat. Parteneriatul poate debuta în ultimii doi ani de învăţământ obligatoriu. Se impune multidisciplinaritatea educaţiei şi pre-gătirii profesionale.

Rezultatele obţinute până acum sunt destul de modeste: gradul de cuprin-dere a şomerilor în diferite cursuri, forţa de atracţie a acestora, numărul de absol-venţi, abandonurile pe parcurs, relaţiile cu piaţa muncii sub aspectul integrării în activitate şi fondurile alocate sunt încă necorespunzătoare. Ponderea celor care sunt angrenaţi în programe de recalificare este foarte mică şi nu a depăşit 7%.

Surse bibliografice suplimentare:

Popescu, A., Dobrescu, B., „Ocuparea forţei de muncă în U.E.”, în Raporturi de muncă nr. 5/1998.

Preda Diana, Ocuparea forţei de muncă şi dezvoltarea durabilă, Editura Economică, Bucureşti, 2002.

Purcherea Maria, Serviciul public de ocupare pe o piaţă a muncii în schimbare, Editura Sitech, Craiova, 2007.

Radocea, Al., „România şi criza economică. Puncte de vedere şi propuneri pentru determinarea. Indicatorului echilibrului macroeconomic”, Revista Română de Statistică, nr. 11, Institutul Naţional de Statistică, Bucureşti, 2009.

Simion, M., Potenţialul uman al României. Repartiţie teritorială şi perspective la începutul secolului XXI, Bucureşti, CIDE, 2000.

*** Forţa de muncă în România: ocupare şi şomaj 2006, Institutul Naţional de Statistică, Editura Revista Română de Statistică, . 2006.

* * * România – o evaluare rapidă a impactului crizei economice asupra sărăciei, Notă comună a UNICEF şi a Băncii Mondiale, www.unicef.org/romania/ro/Impactul_ crizei_ 2009.pdf.

Strategia Naţională pentru Ocuparea Forţei de Muncă 2004-2010. Planuri Naţionale de Acţiune pentru Ocupare. Document Comun de Evaluare a Priorităţilor Politicilor de Ocupare (JAP – Joint Assesment

Paper).

1 Gh. Răboacă, Piaţa muncii şi dezvoltarea durabilă, Editura Economică, Bucureşti, 2003,

pp.147-152.


94

Bibliografie

95

Bibliografie CĂRŢI: Ciocan Luminiţa, Angelescu Coralia, Organizaţiile sindicale şi piaţa muncii, Editura ASE,

Bucureşti, 2006. Ciutacu C., Piaţa muncii, Editura Expert, Bucureşti, 2001. Cojocaru, M. 2000, Şomajul. Protecţie şi asistenţă socială a şomerilor în România, Editura

Moldavia, Bacău, 2000. Cojocaru, M., şi colab., Politici şi tehnici în asistenţa şomerilor, Editura Institutul de

dezvoltare comunitară, Iaşi, 2005. Cojocaru, M., Asistenţa şi protecţia socială la nivelul pieţii muncii în România, în Tratat de

asistenţă socială, coord., Neamţu G., Editura Polirom, Iaşi, 2003. Costache Silviu, Şomajul, Editura Premier, Ploieşti, 2005. Dăianu, D., Lungu, l., Why is this fi nancial crisis occuring ? How to respond to it?,

Romanian Journal of Economic Forecasting, nr. 4, Bucureşti, 2008. Deij Arjen, Bădescu Mircea, Monografie privind educaţia, formarea profesională şi

serviciile de ocupare a forţei de muncă în România, Editura Afir, Bucureşti, 2003. Didea I., Piaţa muncii în actualitate, Editura Paralela 45, Iaşi, 2002. Dobrotă Niţă, Aceleanu Mirela, Ocuparea resurselor de muncă în România, Editura

Economică, Bucureşti, 2007. Fota, D., Băcescu, M., Criza economică din România anului 2009 – cauză, efecte, soluţii,

Ed. Universitară, Bucureşti, 2009. Gudănescu Nicoleta, Relaţiile şi protecţia mediului – ocuparea forţei de muncă, Editura

Bren, Bucreşti, 2008. Giarini Orio, Dilema ocupării forţei de muncă şi viitorul muncii, Editura All Beck,

Bucureşti, 2001. Grigore Liliana, Piaţa muncii pe plan mondial, Editura Lumina Lex, Bucureşti, 2000. Goga P., Resructurare, ocupare, şomaj,Editura All Beck, Bucureşti, 2001. Jula N, Teorii privind piaţa muncii, Editura Bren, Bucureşti, 2001. Lincaru Cristina, Răboacă Gheorghe, Piaţa muncii în România: organizare, funcţionare,

direcţii de ameliorare a performanţelor, Editura ASE, Bucureşti, 2005. Mocanu, Irena, Şomajul din România. Dinamică şi diferenţieri geografice, Editura

Universitară, Bucureşti, 2008. Mocanu, Irena, „Şomajul în România. Disparităţi teritoriale”, Revista Română de Statistică,

nr. 4, Institutul Naţional de Statistică, Bucureşti, 2009. Mungiu-Pipidi, Alina – Ioni, Politici publice. Teorie şi practică, Polirom, 2002. Nica Elvira, Strategii şi politici de ocupare a forţei de muncă, Editura Economică,

Bucureşti, 2007. Oprescu Gheorghe, Piaţa muncii. Teorii. Politici. Editura Expert, Bucureşti, 2001


96

Otavă Mihaela, Formarea şi utilizarea resuselor de muncă, Editura Eurostampa, Timişoara, 2006.

Pavelescu Florin, Platon Victor, Integrarea europeană şi restructurarea modelului de ocupare a forţei de muncă, Editura Economică, Bucureşti, 2003.

Pârâianu Mihai, Piaţa paralelă a muncii, Editura Expert, Bucureşti, 2003. Perţ, S., Vasile, V., Negruţ, R., Mazilescu, P., Procese, fenomene caracteristice şi tendinţe

ale circulaţiei forţei de muncă în România, Bucureşti, CIDE, 2003. Perţ, S., Vasile, V., Pavelescu, F.M.., Vasile, L., Circulaţia forţei de muncă. Scenarii.

Posibile evoluţii, Bucureşti, CIDE, 2004. Pert Steliana, Ocuparea forţei de muncă din perspectiva racordării la coordonatele

Strategiei Euroepene a ocupării, INCE, 2002. Petrişan Mimi, „Caracteristicile procesului de ocupare a populaţiei active în România”,

Referat de cercetare ştiinţifică, Universitatea din Craiova, 2005. Poenaru, M., Grigorescu, C., Petcu, C., Direcţii de acţiune, măsuri şi instrumente de

îmbunătăţire a funcţionalităţii şi eficienţei sistemelor de protecţie socială, Bucureşti, CIDE, 2004.

Popescu, A., Dobrescu, B., „Ocuparea forţei de muncă în U.E.”, în Raporturi de muncă nr. 5/1998.

Preda Diana, Ocuparea forţei de muncă şi dezvoltarea durabilă, Editura Economică, Bucureşti, 2002.

Preda, Marian, Politica socială românească între sărăcie şi globalizare, Polirom, Iaşi, 2002.

Purcherea Maria, Serviciul public de ocupare pe o piaţă a muncii în schimbare, Editura Sitech, Craiova, 2007.

Radu, B., Problemele pieţei muncii din România, în contextul extinderii europene, Editura IPE, Bucureşti, 2005.

Radocea, Al. „România şi criza economică. Puncte de vedere şi propuneri pentru determinarea. Indicatorului echilibrului macroeconomic”, Revista Română de Statistică, nr. 11, Institutul Naţional de Statistică, Bucureşti, 2009.

Răboacă, Gh., „Bugetul pieţei muncii. Resurse, cheltuieli, eficienţă”, în Economistul nr. 109/1998.

Răboacă, Gh., Piaţa muncii şi dezvoltarea durabilă, Bucureşti, Editura Tribuna Economică, 2003.

Sârbovan, M., Politici de ocupare în România, Bucureşti, Editura Orion, 1997. Simion, M., Potenţialul uman al României. Repartiţie teritorială şi perspective la începutul

secolului XXI, Bucureşti, CIDE, 2000. Stan, A., „Costuri şi beneficii ale formării profesionale”, în: Raporturi de muncă, nr.

1/2004. Ungureanu, E., Piaţa muncii, Bucureşti, Editura Agir, 2001. Zanfir, V., Strategia ocupării forţei de muncă, în: Raporturi de muncă, nr. 10/2004. DICŢIONARE: Pop, L. M. (coord.), Dicţionar de politici sociale, Editura Expert, Bucureşti, 2002.

Bibliografie

97

DOCUMENTE ŞI ACTE NORMATIVE *** Document Comun de Evaluare a Priorităţilor Politicilor de Ocupare (JAP – Joint Assesment

Paper). *** Guvernul României, Strategia naţională pentru ocuparea forţei de muncă, 2004-2010. *** Forţa de muncă în România: ocupare şi şomaj 2006, Ediţia 2006, Institutul Naţional de

Statistică, Editura Revista Română de Statistică. *** Legea nr. 76-2002 privind sistemul asigurărilor pentru şomaj şi stimularea ocupării forţei

de muncă publicată în M.O. nr. 103 din 2002. *** Modificări şi completări la Legea nr. 76-2002 privind sistemul asigurărilor pentru

şomaj şi stimularea ocupării forţei de muncă. * * * România – o evaluare rapidă a impactului crizei economice asupra sărăciei, Notă

comună a UNICEF şi a Băncii Mondiale, www.unicef.org/romania/ro/Impactul_crizei_ 2009.pdf.

*** Europa 2020 – O strategie europeană pentru o creştere inteligentă, ecologică şi favorabilă incluziunii.

*** Planul Regional de Acţiune pentru Ocupare şi Incluziune Socială 2009 – 2011 (ediţie revizuită 2010) din regiunea de nord est, elaborat în cadrul proiectului Secretariatul Tehnic Permanent al Pactului pentru Ocupare şi Incluziune Socială, implementat de Fundaţia Academică „Petre Andrei”, cofinanţat din Fondul Social European – Programul Operaţional Sectorial Dezvoltarea Resurselor Umane 2007 – 2013; www.stpne.ro.

*** Planul Naţional de Acţiune pentru Ocupare 2006. *** Plan de Dezvoltare Regională (PDR) NE 2007-2013. *** Plan Regional de Acţiune pentru Dezvoltarea Învăţământului Profesional şi Tehnic

(PRAI) 2008-2013. *** Programul Naţional de Reformă 2007-2010. *** Strategia Europeană de Ocupare a Forţei de Muncă (Lisbon Strategy). *** Strategia Naţională pentru Ocuparea Forţei de Muncă 2004-2010. *** Strategia pe termen scurt şi mediu pentru formare profesională continuă 2005-2010. *** Strategia Europa 2020. *** Raport Naţional Strategic privind Incluziunea Socială 2008-2010. Site-uri: www.mmfps. – Ministerul Muncii, Familiei şi Protecţiei Sociale www.anofm.ro – Agenţia Naţională pentru Ocuparea Forţei de Muncă www.insse.ro – Institutul Naţional de Statistică www.anes.ro – Agenţia Naţională de Egalitate de Şanse între Femei şi Bărbaţi www.epp.eurostat.ec.europa.eu – Site-ul internet al Eurostat www.ec.europa.eu/emco www.cnp.ro – Comisia Naţională de Prognoză www.ec.europa.eu/employmentstrategy – Mai multe informaţii referitoare la Strategia

europeană privind ocuparea forţei de muncă


98

Bun de tipar: 2011 • Apărut: 2011 • Format 17 × 24 cm

Iaşi, str. Grigore Ghica Vodă nr. 13 Tel. Difuzare: 0788.319462; Fax: 0232/230197

[email protected]; www.euroinst.ro

Politica Ocuparii Fortei de Munca

Documents

Transcript of Politica Ocuparii Fortei de Munca