Ministerul Educaţiei, Tineretului şi Sportului al Republicii Moldova

Academia de Studii Economice din Moldova

Facultatea “Finanţe”

Catedra “Finanţe şi asigurări”

Teză anuală

Tema: Politica de gestiune a creanţelor şi a datoriilot pe termen scurt

la întreprindere

Coordonator ştiinţific:

Lector universitarNatalia Ciobanu

Executat:studentul gr. FA - 221,specialitatea “Finanţe şi

asigurări”,secţia cu frecvenţă la zi,

Guţu Artiom

1

Chişinau 2005

CUPRINS:

Întroducere

I. Politica de gestiune a creanţelor şi a datoriilor pe termen scurt– concept,

scop, obiective, structură

1.1 Noţiuni,structură şi clasificarea creanţelor şi datoriilor

pe termen scurt

1.2 Gestiunea creanţelor şi datoriilor

II Analiza indicatorilor economico-financiari în baza datelor de la

întreprinderea S.A „Supraten

2.1 Analiza expresă a creanţelor

2.2 Analiza expresă a datoriilor pe termen scurt

2.3 Analiza eficienţi activităţii pe termen scurt la întreprinderi

2.3.1 Indicatorii lichidităţii

2.3.2 Indicatorii de eficienţă

Încheiere

Bibliografie

Anexe

2

Introducere

In procesul activitaţi economico-finaciare politica de gestiune a creanţelor

si a datoriilor este un domeniu destul de discutat la întreprindere deaorece apare

necesitatea efectuări decontarilor cu cumparatorii, fumizorii, bugetul, personalul

şi momentul achitarii datoriilor nu coincide, de obicei, cu momentul aparitiei

acestora (la livrarea mariurilor, prestarea serviciilor, calcularea salariului s. a.),

Întreprinderea generează atât creanţe, care reprezintă mijloacele extrase din

circuitul întreprinderii şi se reflectă în bilanţ în componenţa activelor, cât şi

datorii, care reprezinta mijloacele atrase şi se reflecta în bilanţ în componenţa

pasivelor. Mărimea, componenţa, structura şi viteza de rotaţie a creanţelor şi

datoriilor determină necesitaţile întreprinderii în fondul de rulment, un şir de

indicatori financiari şi, in final, profitul întreprinderii. Întrucât întreprinderea poate

modifica modul de efectuare a decontărilor şi condiţiile contractelor, о importanta

deosebita are controlul permanent al stării creanţelor si datoriilor si gestionarea

acestora.

Creşterea creanţelor şi a datoriilor are un impact dublu asupra întreprinderii

fapt care urmează să fie luat în consideraţie la analiza decontărilor .

Analiza şi gestionarea creanţelor sunt necesare pentru prevenirea creşterii

excesive a acestora, care duce la micşorarea încasărilor şi apariţia creanţelor

dubioase (compromise), ce pot contrabalansa în întregime profitul

întreprinderii.

Ponderea creanţelor dubioase diferă chiar şi la întreprinderile din aceeaşi

ramură (sector). Aceasta depinde de sistemele de analiză şi control aplicate

la întreprinderi, precum şi de durata perioadei in care debitorii îsi asuma

angajamentele de restituire şi rambursează datoriile sale.

3

Problema comparabilităţii creanţelor şi datoriilor rămane a fi actuală.

În practica analitică mondială" contrapunerea creanţelor şi datoriilor

întreprinderii este un procedeu obişnuit şi destul de răspandit. În particular,

analiza lichidităţii bilanţului contabil şi solvabilităţii întreprinderii cu

aplicarea unor coeficienţi speciali este efectuata integral în baza unei

asemenea comparaţii.

Exista părerea ca cuantumul creanţelor poate fi diferit, dar nu poate depaşi

datoriile şi în procesul analizei trebuie să se ţina cont doar de diferenţa dintre

acestea. Un asemenea punct de vedere este greşit, deoarece întreprinderea

trebuie să-şi achite datoriile indiferent de faptul dacă debitorii şi-au onorat

angajamentele de plată sau nu. De aceea, la analiza aprofumdată creanţele şi

datoriile trebuie examinate aparte, şi anume: creanţele - ca imobilizări

temporare din circuitul economic, iar datoriile - ca mijloace atrase în acest

circuit.

În această lucrare mi-am propus să analizez politica de gestiune a

creanţelor şi a datoriilor la întreprinderi S.A “Apă-canal” situată în or.

Teleneşti.

În primul capitol v-oi prezenta noţiuni generale şi gestiunea a creanţelor şi a

datoriilor, iar in capitolul doi cacularea şi analiza indicatorilor economico-

financiari.

4

Capitolul 1

Activitatea oricarei întreprinderi genereaza un sistem complex şi variat

relaţi economice şi juridice cu cumpărători de produse şi mărfuri livrate,

beneficiari de service prestate, personalul angajat, bugetul de stat privind plata

impozitelor şi taxelor, alte personae juridice şi fizice.

Creanţele reprezintă drepturi juridice ale întreprinderii ca creditor de a primi

la scadenţă stabilită de contractile întocmite, cambiile primite sau de alte

documente o sumă de bani , bunuri materiale ori alte valori de la persane

juridice sau fizice numite debitori.

Creanţele întreprinderi se clasifică după diverse criterii :

1. În funcţie provenienţă (conţinutul economic)

Creanţe comerciale, inclusive avansuri acordate şi cambia primate.

Creanţe privind decontţrile cu bugetul de stat.

Creanţe ale personalului.

Creanţe privind veniturile calculate.

Alte creanţe (ale companiilor de asigurări privind pretenţile

înaintate şi recunoscute)

2. În funcţie de termenul de achitare

Creanţe pe termen scurt (cu termenul de achitare nu mai mare de

un an)

Creanţe pe termen lung (cu termenul de achitare mai mare de un

an)

3. În funcţie de gradul de asociere a debitorilor

Creanţe ale părţilor nelegate

Creanţe ale părţilor legate

5

4. În funcţie de valuta în care se exprimă

Creanţe în valută naţională

Creanţe în valută străină

Creanţele la întreprindere pot fi constate ca active în cazul când se respectă

următoarele cerinţe:

sunt controlate de întreprindere ca rezultat al evenementelor anterioare

există o certitudine întemeiată că pe viitor acestea vor adduce avantaje

economice;

valoarea lor poate fi determinată cu un grad înalt de certitudine.

În condiţiile economiei de piaţă întreprinderile au nevoie de resurse majore

pentru asigurarea continuităţi activităţi economice, finanţarea unor proiecte de

dezvoltare şi investiţi . Insuficienţa periodică a surselor propri de finanţare

impune o cerere mare a întreprinderi privind resursele împrumutate.

Datoriile exprimă fondurile sau capitalurile firnizate de terţi pentru care

întreprinderea trebuie să acorde o prestaţie sau un echivalent valoric . Este voba de

creditele contractate de la bănci sau de alte instituţi financiare, înprumuturile din

emisiunea de obligaţiuni, precum şi datoriile create încadrul relaţiilor de decontare

ale întreprinderi cu alte personae fizice sau juridice.

Datoriile la întreprindere se clasifică după următoarele criterii :

1. În funcţie de conţinutul economic

Datorii financiare

Datorii comerciale

Datorii calculate

2. În funcţie de termenul de achitare

Datorii pe termen lung cu termenul de achitare mai mare de un an

Datorii pe termen scurt cu termenul de achitare nu mai mare de un an

6

3. În funcţie de modul de achitare

Datorii convertibile , achitarea cărora poate fi efectuată prin cedarea

unei părţi din capitalul statutar(acţiuni sau cote de participaţie)

Datorii neconvertibile , achitarea cărora se efectuează prin alte

mijloace şi nu prevede cedarea unei părţi din capitalul statutar.

1.2Politica de credit ,Gestiunea creanţelor şi a datoriilor la întreprinderii.

Majoritatea întreprinderilor din Republica Moldova efectuează vînzări contra

numerar, dar nu pe credit. Însă, în unele cazuri, în urma luptei de concurenţă,

întreprinderile sunt nevoite să acorde credite comerciale (în mărfuri) multor clienţi.

Astfel, odată cu livrarea mărfurilor se micşorează stocurile de mărfuri şi materiale şi,

în consecinţă, apar creanţele. La achitarea facturilor de către client întreprinderea

primeşte mijloace băneşti sau o altă formă de compensare şi suma creanţelor se

micşorează.

Deşi acordarea de către client a creditelor comerciale conduce la cheltuieli

suplimentare, întreprinderea obţine avantaje suplimentare sub formă de majorare a

volumului vînzărilor şi profitului. De aceea decizia privind vînzarea pe credit este

importantă şi impune determinarea:

a. Consumurilor şi avantajelor;

b. Politicii de gestiune a creanţelor.

Gestiunea creanţelor presupune controlul vitezei de rotaţie a creanţelor.

Accelerarea vitezei de rotaţie în dinamică are un trend pozitiv. O mare importanţă o

are alegerea cumpărătorilor potenţiali şi determinarea condiţiilor de plată a mărfurilor

incluse în contract.

Alegerea se efectuează cu ajutorul criteriilor neformali:

7

1. respectarea disciplinei de plată în trecut;

2. necesităţile financiare prognozate ale cumpărătorului la plata pentru volumul

produselor necesare;

3. nivelul solvabilităţii curente;

4. nivelul stabilităţii financiare;

5. condiţiile economice şi financiare ale întreprinderii – vînzător (crearea

stocurilor supranormate, gradul de trebuinţă în mijloace băneşti cash).

Succesul sau insuccesul întreprinderii depinde de cererea la producţia acesteia. De

regulă, într-o întreprindere bine gestionată, cu cît vînzările sunt mai înalte, cu atît este

mai mare profitul; într-o întreprindere gestionată prost majorarea vînzărilor poate

conduce la micşorarea profitului sau chiar la pierderi. Factorii principali care

determină cererea la producţie sunt preţul de vînzare, reclama, calitatea producţiei şi

politica de credit.

Politica de credit a întreprinderii sau nivelul optim al creanţelor este

determinată de cinci indicatori:

1. perioada de creditare – un interval temporar în cursul căruia clienţii trebuie

să achite marfa;

2. standardele de solvabilitate – capacitatea financiară minimală care ar trebui

să o aibă clienţii pentru obţinerea posibilităţii de amînare a plăţii admisibile

de credit, oferite diferitor categorii de clienţi;

3. sistemul de formare a rezervelor privind datoriile dubioase;

4. politica încasării datoriilor – stabileşte criteriile privind duritatea sau

flexibilitatea aplicată faţă de debitorii care nu plătesc;

5. reducerile – sume de reducere a preţurilor acordate în cazul plăţii anticipate,

adică pînă la expirarea termenului de achitare a creanţelor.

Sistemul de evaluare a riscului în cazul acordării creditului

Cu toate că majoritatea deciziilor referitoare la acordarea creditului sunt subiective,

multe întreprinderi actualmente folosesc metoda statistică, numită

8

analiza discriminantă multiplă (Multiple Discriminant Analysis, MDA). MDA

este similară cu analiza regresivă. Variabila dependentă în acest caz este

probabilitatea neîndeplinirii obligaţiunilor, iar variabilele independente sunt factorii

de stabilitate financiară a întreprinderilor-clienţi şi capacitatea de rambursare a

creditului.

Un avantaj fundamental al sistemului MDA este că evaluarea solvabilităţii

clientului poate fi manifestată printr-o ecuaţie cu o variabilă şi nu prin evaluarea

subiectivă a mai multor factori. Acesta este un avantaj important pentru marile

întreprinderi care nu trebuie să evalueze starea financiară a clienţilor, domiciliaţi în

diferite regiuni şi care atrag la muncă mai mulţi experţi. De aceea marile magazine,

companiile de petrol folosesc sisteme de evaluare a riscului acordării creditului, la fel

ca şi marile întreprinderi producătoare.

Conform acestei metode se calculează coeficientul lichidităţii rapide, coeficientul

de asigurare a procentelor (dobînzilor) la credite (TIE), cota capitalului împrumutat,

ciclul de viaţă al întreprinderii. În limitele MDA se constată dependenţa dintre diferiţi

factori care caracterizează situaţia financiară a întreprinderii şi datele despre stingerea

la momentul oportun a creditelor acordate.

În rezultatul prelucrării datelor despre întreprindere se ajunge la concluzia unei

dependenţi formale de tipul egalităţii regresive în care fiecare factor are ponderea sa

(coeficientul regresiei). Această egalitate se foloseşte pentru analiza solvabilităţii

unui client concret.

Standardele de solvabilitate

Încheind contractul despre livrarea produselor şi specificînd condiţiile de plată,

întreprinderea îşi poate menţine stabilitatea sa la acelaşi nivel. În dependenţă de cît

de solvabil şi sigur (solid) este clientul, condiţiile contractului, reducerile, volumul

9

producţiei, modalitatea de plată , stabilitatea întreprinderii se poate schimba.

Standardele de solvabilitate se utilizează la determinarea clienţilor cărora le pot fi

acordate credite, condiţiilor de acordare a creditelor şi sumei creditului acordat

fiecărui client. Cu alte cuvinte, standardele solvabilităţii determină capacitatea de

plată a clientului care solicită un credit. Dacă clientul nu corespunde condiţiilor

ordinare de acordare a creditului, operaţiunea de cumpărare totuşi poate avea loc în

condiţii mai dure sau în cazul achitării în numerar. De exemplu, condiţiile „ordinare”

de acordare a creditului de către întreprindere prevăd achitarea la expirarea

termenului de 30 zile. Însă, întreprinderea poate să propună unui client mai puţin

disciplinat un termen de achitare mai scurt sau întreprinderea poate să decidă să nu

acorde în general creditul. De exemplu, 2 % reduceri, dacă achitarea este imediată

sau achitarea integrală în curs de 10 zile. Standardele solvabilităţii întreprinderii se

aplică pentru a determina care client corespunde condiţiilor ordinare sau condiţiilor

modificate de acordare a creditului, precum şi suma creditului acordat în fiecare caz

concret.

Determinarea standardelor de solvabilitate presupune măsurarea stabilităţii

împrumutului, determinat ca probabilitatea neplăţii clientului. Această apreciere a

probabilităţii în cele mai multe cazuri reprezintă o opinie subiectivă. Totuşi evaluarea

solvabilităţii este o practică confirmată şi oricare conducător va decide dacă clientul

este solvabil sau nu.

Pentru ca conducătorul să determine riscul neplăţii împriâumutului , studiază cinci

factori ai creditului:

1. caracterul creditului – este legat de aceea că clienţii se străduiesc să-şi

îndeplinească obligaţiunile,

2. capacitatea – ipoteza subiectivă despre solvabilitatea clientului;

3. capitalul – situaţia întreprinderii care reiese din rapoartele financiare. Un rol

important îl au coeficienţii de risc – raportul datorii la active, raportul activelor

10

curente către datoriile pe termen scurt şi coeficientul de acoperire a dobînzilor.

4. asigurarea (garanţia) – activele pe care clienţii le prezintă ca gaj pentru a

primi creditul;

5. motivele – care includ atît tendinţele economice, cît şi evoluţiile lor în diferite

sfere ale economiei care pot influenţa posibilitatea clientului de a-şi îndeplini

obligaţiunile.

Informaţiile despre aceşti cinci factori pot reieşi din practica relaţiilor trecute ale

întreprinderii cu clienţii săi şi suplimentarea cu datele agenţilor informaţionali

externi. După ce va fi colectată informaţia referitoare la aceşti cinci factori,

conducerea va lua o decizie finală despre solvabilitatea clientului. Această informaţie

are un caracter subiectiv şi conducătorii departamentelor de credite se vor baza pe

informaţiile colectate şi pe intuiţie.

Sursele externe de informare despre solvabilitatea clienţilor sunt:

1. asociaţiile de credit;

2. organizaţiile care oferă date despre credite.

Prima sursă de informaţie – asociaţiile de credit – sunt uniunile, societăţile locale

ale conducătorilor departamentelor de credite care des se întrunesc pentru a face

schimb de informaţie despre clienţii care iau marfă în credit. Aceste întreprinderi

locale la fel se întrunesc pentru a forma bursa de credit, o sistemă a Asociaţiei

Naţionale de Gestiune a Creditului.

A doua sursă – rezultatele muncii întreprinderilor care oferă date despre credite,

care colecţionează informaţia şi o vinde contra plată.

Darea de seamă tipică despre operaţiunile de credit trebuie să cuprindă următoarea

informaţie:

a) bilanţul contabil şi raportul privind rezultatele financiare (contul de profit şi

pierderi);

b) coeficienţii de bază (coeficienţii structurii capitalului, gestiunii activelor

11

pasivelor) care oferă informaţii în dinamică;

c) informaţia primită de la bancă şi de la furnizorii întreprinderii despre cît de

repede sau încet îşi plătesc facturile;

d) situaţia operaţiunilor întreprinderii (rezumat);

e) descrierea biografiilor conducătorilor companiei, incluzînd oricare falimente

din trecut, judecăţi, înşelătorii, etc. (rezumat);

f) reitingul întreprinderii, începînd cu cea mai înaltă notă şi terminînd cu cea

mai joasă.

Politica de încasare a plăţilor (politica achitării creanţelor)

Politica achitării creanţelor face parte din procedurile pe care le respectă

întreprinderile la încasarea creanţelor. Cea mai bună metodă de a evita creanţele

restante o constituie începerea procesului de încasare pînă la sosirea termenului de

achitare. De exemplu, persoana responsabilă de colectarea creanţelor poate să-l

contacteze pe client cu cîteva zile înainte de sosirea termenului de plată, să-i

amintească despre suma datoriei şi să determine probabilitatea reţinerii plăţii. Acest

pas trebuie exclus pentru clienţii, care întotdeauna au achitat facturile la timp.

În cazul în care clienţii nu s-au achitat în termen, este necesar a depune toate

eforturile pentru a restitui cît mai rapid creanţa restantă. Este necesar să li se trimită

clienţilor somaţia privind achitarea în termen, să se verifice conturile clienţilor în

scopul determinării termenului de achitare în viitorul apropiat a altor facturi, să

suspende creditele pentru comenzi noi pînă atunci cînd contul va deveni curent. Dacă

clientul nu răspunde la demersurile întreprinderii sau nu este în stare să-şi

îndeplinească angajamentul privind achitarea creanţelor restante, întreprinderea

trebuie să întreprindă imediat toate acţiunile legale pentru protecţia mijloacelor

circulante proprii. Procesul de încasare a creanţelor poate fi costisitor. Însă pentru

prevenirea prelungirii nedorite a acestui proces şi reducerea pînă la minimum

12

a consumurilor şi pierderilor mijloacelor proprii este necesar a manifesta

insistenţă.

Gestionarea datoriilor

Datoriile pe termen scurt reprezintă o sursă de finanţare contra plată şi un mijloc

spontan de finanţare a activelor. Datoriile faţă de personal privind retribuirea

muncii, contribuţiile la asigurările sociale, impozitele (cu alte cuvinte datoriile

calculate) pot fi utilizate temporar în calitate de surse de finanţare gratuite,

deoarece, spre deosebire de creditele bancare, nu necesită achitarea dobînzilor.

Totodată, dat fiind faptul că perioada de achitare a acestor datorii este reglementată

de factori externi, inclusiv de legi, modificarea cărora nu depinde de planurile şi

posibilităţile întreprinderii, datoriile în cauză nu pot fi integral controlate de

întreprindere.

Datoriile comerciale faţă de furnizori pentru mărfurile primite, serviciile

prestate şi lucrările efectuate, precum şi avansurile pe termen lung primite în contul

livrării mărfurilor, prestării serviciilor şi efectuării lucrărilor reprezintă surse

spontane de finanţare, deoarece apariţia lor depinde doar de tranzacţiiile efectuate.

Anume acest tip de datorii prezintă cel mai mare interes din punct de vedere al

analizei şi gestionării lor.

Creşterea datoriilor pe termen scurt la întreprindere are un impact dublu asupra

activităţii, fapt care urmează să fie luat în consideraţie la analiza decontărilor.

Dintr-un punct de vedere, acest fenomen este benefic, deoarece întrepriderea

obţine surse suplimentare de finanţare. Din alt punct de vedere, creşterea excesivă

este extrem de periculoasă, deoarece sporeşte riscul unui eventual faliment.

- Avantajele (+) datoriilor pe termen scurt:

1. Micşorarea necesităţii de atragere a

creditelor financiare;

13

2. Menţinerea stocurilor la un nivel stabilit.

- Riscurile (-) datoriilor pe termen scurt:

1. Sporirea dependenţei;

2. Sursă nestabilă de finanţare;

3. Micşorarea credibilităţii.

Datoria de achitat face parte din obligaţiunile pe termen scurt, iar soldurile ei

pe grupele de creditori caracterizează dreptul prioritar asupra patrimoniului

întreprinderii. Aceasta înseamnă că creditorii pot cere oricînd achitarea datoriilor. În

cazul unei structuri nesatisfăcătoare a activului bilanţului, care se manifestă prin

sporirea ponderii datoriei de încasat problematice, este posibilă o situaţie în care

întreprindrea va fi capabilă să-şi onoreze angajamentele, dar acest lucru ar putea dece

la faliment.

Sistemul de formare a rezervelor privind datoriile dubioase

Orice întreprindere tinde spre maximizarea volumului de afaceri. În acest scop, ea

poate utiliza diferite metode de vînzare şi/sau decontare. Vînzarea mărfurilor în credit

(rate) duce la majorarea volumului vînzărilor,însă ar putea crea o sumă mare a

datoriilor dubioase.

Creanţele sunt condiderate dubioasa în următoarele condiţii:

a) cumpărătorul sau clientul este insolvabil, indiferent de termenul de achitare;

b) sunt înaintate reclamaţii, cereri de achitare, este luată hotărîrea organelor de

judecată sau există publicare oficială privind falimentul şi lichidarea

întreprinderii;

c) termenul de prescripţie prevăzut în legislaţie a expirat.

Gestiunea creanţelor dubioase presupune utilizarea a două metode:

1. metoda casării directe a creanţelor dubioase pe seama cheltuielilor perioadei;

14

2. metoda casării directe a creanţelor dubioase pe seama rezervei privind datoriile

dubioase anterior create.

O creanţă considerată dubioasă şi anulată anterior din contul rezervei privind

creanţele dubioase poate fi restabilită dacă clientul este solvabil şi poate rambursa

datoria. Restabilirea creanţei anterior anulate permite efectuarea unei analize eficiente

a datoriilor, cît şi luarea deciziilor privind activitatea creditară a întreprinderii.

15

Capitolul 2

Analiza expresă a creanţelor

Analiza expresă a creanţelor poate fi efectuată în baza informaţiilor din

Raportulfinanciar al întreprinderii şi cuprinde urmatoarele etape:

1.Analiza modificării valorii absolute a creanţelor pentru perioada de

gestiune (total şi pe componente aparte). Modificarea valorii absolute se

calculează ca diferenţă dintre mărimea creanţelor la sfîrşitul anului de

gestiune şi mărimea lor la începutul anului

marimea lor începutui anului.

2. Analiza modificării mărimii relative (ritmului de creştere) a

creanţelor în perioada de gestiune (total şi pe componente). În acest scop se

calculează raportul dintre mărimea creanţelor la sfarşitul anului de gestiune şi

valoarea lor la începutui anului. În vederea formulării unor concluzii corecte,

ritmul de creştere al creanţelor, îndeosebi a celor comerciale, trebuie să fie

comparat cu ritmul de creştere al vânzarilor. Ritmul de creştere a vînzărilor

urmează să depaşească ritmul de creştere a creanţelor.

3. Analiza modificarii ponderii creanţelor în valoarea totala a

activelor şi în valoarea activelor curente. În acest scop se utilizează

următoarele formule:

Rata creanţelor în valoarea = Creante

totala a activelor Total active

4. Analiza structurii creanţelor pe parţi componente . La această etapă

iniţial se calculează ponderea fiecărui tip de creanţe în valoarea totala a

acestora (de exemplu, ponderea creanţelor cumparatorilor, personalului ş.a.) la

începutul şi finele anului de gestiune, iar apoi se determină modificarea

ponderii fiecărei părţi componente.

16

5. Analiza rotaţiei creanţelor. Pentru a trage concluzii referitor la

accelerarea sau încetinirea rotaţiei creanţelor, urmează a fi calculat numarul de

rotaţii şi perioada de încasare (în zile) pentru anul de gestiune şi de comparat

rezultatele obţinute cu indicatorii respectivi ai anului precedent. Accelerarea

rotaţiei creanţelor se înterpreteaza ca o tendinţă pozitivă. Numărul de rotaţii se

determină ca raportul dintre venitul din vânzări şi valoarea medie a creanţelor.

Numarul de rotaţii = Venitul din vanzari

al creanţelor Valoarea medie a creanţelor

Perioada medie de încasare (durata de rotaţie) exprimată în zile poate fi

determinate ca raportul dintre numărul de zile în perioada analizată. şi numărul de

rotaţii al creanţelor în perioada respectivă sau ca raportul dintre valoarea medie a

creanţelor şi venitul din vanzări pentru о zi.

Analiza expresă a datoriilor pe termen scurt

Dupa cum s-a menţionat anterior, creşterea relativa a datoriilor are un impact

dublu asupra activitaţii întreprinderii. Dintr-un punct de vedere, acest fenomen este

benefic, deoarece întreprinderea obţine surse suplimentare de finanţare. Din alt

punct de vedere, creşterea excesivă a datoriilor este extrem de periculoasă, deoarece

sporeşte riscul unui eventual faliment.

Pornind de la faptul că datoriile nu poarta un caracter omogen, analiza şi

gestionarea componentelor acestora se efectueaza în baza diferitelor metode

(procedee).

Astfel, datoriile pe termen scurt reprezintă о sursa de finanţare contra plata si nu

un mijloc spontan de finanţare a activelor. Datoriile faţa de personal privind

retribuirea muncii, contributiile la asigurările sociale, impozitele (cu alte cuvinte,

datoriile calculate) pot fi utilizate temporar în calitate de surse de finanţare gratuite,

17

deoarece, spre deosebire de creditele bancare, nu necesită achitarea dobânzilor.

Totodata, dat fiind faptul că perioada de achitare a acestor datorii este reglementată

de factori externi, inclusiv de legi, modificarea carora nu depinde de planurile şi

posibilitaţile întreprinderii, datoriile în cauza nu pot fi integral controlate de

întreprindere.

Datoriile comerciale faţa de furnizori pentru marfurile primite, serviciile prestate

şi lucrările efectuate, precum şi avansurile pe termen lung primite în contul livrării

mărfurilor, prestării serviciilor şi efectuării lucrărilor reprezinta surse spontane de

finanţare, deoarece apariţia lor depinde doar de tranzacţiile efectuate. Anume acest

tip de datorii prezintă cel mai mare interes din punct de vedere al analizei şi

gestionării lor.

În baza informaţiilor din Raportul financiar al întreprinderii putem efectua

următoarele etape ale analizei datoriilor întreprinderii:

1. Analiza modificării valorii absolute a datoriilor (total şi pe

componente aparte) în cursul perioadei de gestiune. În acest scop datele privind

valoarea datoriilor la sfarşitul anului de gestiune curent se compară cu datele

respective la începutul anului.

2.Analiza ritmului de creştere a datoriilor pentru perioada de gestiune

în total şi pe componente aparte.

3. Analiza modificării ponderii datoriilor pe termen scurt în valoarea totală

a surselor de finanţare şi în valoarea totală a datoriilor. În acest scop se

utilizează următoarele formule:

Rata datoriilor pe termen scurt = Datorii pe termen scurt

în suma totala a datoriilor Total datorii

4. Analiza structurii datoriilor pe termen scurt pe parţi componente

18

presupune determinarea ponderii fiecărui tip de datorii în valoarea totală a

acestora şi a modificării acestei ponderi în cursul anului de gestiune. În acest

context vor fi calculaţi, ca minimum, urmatorii indicatori: cota datoriilor financiare;

- cota datoriilor comerciale;

- cota datoriilor calculate.

5. Analiza rotaţiei datoriilor pe termen scurt. În acest scop se calculează

numărul de rotaţii şi durata medie de regularizare a conturilor spre plata (durata de

rotaţie a datoriilor în zile) pentru perioada de gestiune curentă, care se compară

ulterior cu indicatorii respectivi ai perioadei precedente.

■Există câteva metode de determinare a indicatorilor rotaţiei datoriilor, care diferă

prin modul de calcul utilizat. În particular, numărul de rotaţii ale datoriilor poate fi

calculat ca raportul dintre venitul din vânzări (costul vânzărilor sau cheltuielile

operaţionale cu excepţia uzurii şi amortizării, sau costul valorilor materiale procurate)

şi valoarea medie a datoriilor pe termen scurt.

Prima metoda de calcul (bazata pe costul vanzarilor) reprezintă cel

mai general mod de analiză a rotaţiei datoriilor pe termen scurt:

Numărul de rotaţii ale = Venitul din vânzări

datoriilor pe termen scurt Valoarea medie a datoriilor

pe termen scurt

Metoda în cauza permite determinarea uneia dintre cele mai stabile corelaţii,

pentru о anumită întreprindere - raportul dintre volumul vânzarilor şi valoarea

datoriilor pe termen scurt. Deoarece valoarea venitului din vânzări este un

indicator-cheie la analiza de pronostic, inclusiv a pronosticului datoriilor, acest

raport este utilizat în practica în scopul întocmirii pronosticului bilanţului şi estimării

necesităţilor în fondul de rulment net.

Totodata, din punct de vedere logic, volumul vânzărilor nu este raţional să fie

utilizat la analiza duratei de achitare a datoriilor, deoarece rotaţia datoriilor se termină

în momentul achitării acestora şi nu la obţinerea venitului din vânzări.

19

CAPITOLUL II. Analiza politicii financiare la întreprinderea

S.A „Supraten”

În acest capitol este descris modul cum se elaborează politica financiară la

firma ’’Supraten” S.A .

În cadrul acestei companii se elaborează trei tipuri de politica financiară cum

sunt: politica de investiţii, politica de finanţare, politica de dividend.

În ceea ce priveşte politica de investiţii, putem spune că compania a investit

în ultimii ani în activitatea altor companii: în 2003 s-a efectuat o investire pe

termen lung în părţi nelegate-219405 lei, iar în 2004 se observa o noua investire,

dar de această dată în parţi legate-500000 lei. Astfel în 2004 faţă de 2003,

compania şi-a mărit investiţiile de peste 3 ori.

Conform bilanţului contabil (rd.390) observăm că „Supraten”S.A nu a

efectuat investiţii pe termen scurt şi aceasta poate să aduca în viitorul apropiat la

probleme de lichiditate. Analizînd postul 090 din Raportul privind rezultatele

financiare se observă că în anul 2004 s-a înregistrat pierdere din activitatea de

investiţii de 1280950, ceea ce semnifică o reducere faţă de anul precedent cu

1782288 lei.

Sursele de formare a resurselor investiţionale sunt : venitul de la

arendă(79029 lei în 2004), diferenţe la curs valutar(8162lei). Referindu-ne la

20

politica de finanţare putem afirma că compania se autofinanţează din profitul

obţinut din activitatea operaţională, neoperaţională, financiară,şi investiţională.

„Supraten”S.A apelează la credite bancare, deoarece în prezent, are loc

creşterea încrederii în sistemul bancar(rata dobînzii, condiţiile de piaţă,

condiţiile de acordare a creditelor au devenit mai stabile) şi dacă privim rîndul

060 din bilanţul contabil vedem că în 2004 firma a luat credite bancare pe TL în

mărime de 7806786 lei, iar în 2003 a apelat la credite bancare pe termen

scurt(780) în valoare de 2230956 lei. În paralel cu aceasta întreprinderea a apelat

la împrumuturi pe TS(790) în valoare de 764200 lei cu 300600 mai mult ca în

anul precedent.

Ca direcţie primordială a politicii de finanţare este acoperirea cheltuielilor atît

comerciale, cît şi a celor general-administrative: de exemplu, cheltuielile privind

reclama a crescut în perioada de gestiune de peste 2 ori devenind 1897835 lei,

reparaţia mijloacelor fixe-11400, iar întreţinerea mijloacelor fixe-12444lei.

„Supraten”S.A e o societate pe acţiuni cu un capital statutar de 5889856 lei, care e

împarţit în 420704 acţiuni ordinare. Totuşi politica de divident este mai puţin

dezvoltată, pentru că acţionarii sunt dispuşi să renunţe la dividende pentru a putea

investi aceste mijloace băneşti în activitate cu scopul de a mari valoarea

patrimonială a intreprinderii.

Analizînd Raportul privind rezultatele financiare observam o creştere de 30% a

profitului net(rd 150), astfel în 2004 el devinind 2478446 lei(modificîndu-se în

valori absolute cu 557015lei).

21

Pentru a reflecta rezultatele politicii financiare s-a calculat un şir de

indicatori:

2.1 Analiza indicatorilor a echilibrului financiar

1. Fondul de rulment net (FRN)=Capitalul permanent – Active pe termen

lung

1.1 FRN în 2003 = (10741781+591057)-7353870=3978968 lei;

1.2 FRN în 2004= (13167720+8945891) –12032095 = 10081516 lei.

FRN calculat în ambele perioade sunt pozitive ceea ce semnifică o situaţie

favorabilă, un nivel ridicat al capitalului permanent suficient pentru a permite

finanţarea integrală a activelor pe termen lung, ceea ce este îmbucurător

pentru companie.(se îndeplineşte prima regula).

2. Nevoia de fond de rulment (NFR) = (Stocuri + Creanţe) –datorii pe

termen scurt

2.1 NFR în 2003 = (7750895 +3442836) – 7522703=3671028 lei;

2.2 NFR în 2004 = (16940724+9428051)-16732851=9635924lei.

În ambele perioade NFR e mai mare ca zero, ceea ce în seamnă că nu se

îndeplineşte a doua regula: din resurse temporare nu se acoperă nevoile temporare.

Astfel conducerea firmei este nevoită să caute resurse suplimentare pentru a-şi

finanţa activitatea curentă, adica să-şi acopere necesitatea de finanţare a stocurilor

şi creanţelor.

3. Fondul de rulment propriu(FRP) = Capital propriu – Active pe termen

lung

3.1 FRP în 2003 = 10741781- 7353870=3387911 lei;

22

3.2 FRP în 2004 = 13167720-12032095=1135625 lei.

Referitor la FRP, el este pozitiv în ambele perioade, ceea ce ne arată că,

întreprinderea dispune de autonomie în privinţa finanţării investiţiilor în

active curente, adica capitalul propriu acoperă complet activele pe termen

lung.

4.Fondul de rulment străin(FRS) = FRN – FRP

4.1 FRS în 2003 = 3978968-3387911=591057 lei;

4.2 FRS în 2004 = 10081516-1135625=8945891 lei.

FRS are o valoare pozitivă atât în 2003 cît şi în 2004, ceea ce ne arată că compania

intră într-o perioadă de stabilitate financiară.

5.Fondul de rulment brut (FRB) = Active curente

5.1 FRB în 2003 = 3442836 lei ;

5.2 FRB în 2004 = 9428051 lei.

FRB este pozitiv pentru ambele perioade, dar se observă o creştere de

aproximativ 6 mln. lei în 2004, aceasta se datorează în mare măsura creşterii

volumului mărfurilor. Firma preconizează să obţină un profit mare, dar va

avea de suportat anumite cheltuieli de întreţinere, deservire şi realizare a

stocurilor.

6. Trezoreria(T) = FRN – NFR;

6.1 T în 2003 = 3978968-3671028=231447lei;

23

6.2 T în 2004 = 10081516-9635924=428783lei.

Referindu-ne la trezorerie (T) putem adăuga că atît în 2003, cît şi în 2004

compania după ce şi-a onorat toate datoriile şi achitat cheltuielile a rămas în

trezorerie cu 231447 lei în 2003, şi 428783 lei în 2004, ceea ce este un fapt

benefic pe de o parte , pentru că poate să-şi continue activitatea avînd la

dispoziţie mijloace băneşti, dar pe de altă parte cresc cheltuielile de păstrare a

acestora.

2.2 Analiza activităţii întreprinderii pe termen lung

a) Capacitatea de autofinanţare

2003 Ca =56,96%

2004 Ca =33,89%

Acest indicator caracterizează ponderea patrimoniului proprietarului

întreprinderii în suma totală de mijloace avansate în activitatea sa. În 2003,

coeficientul depăşeşte nivelul de 50%, ceea ce sugerează o situaţie financiară

mai stabilă, mai echilibrată şi mai puţin dependentă de creditorii externi. Dar

în 2004, are loc o scădere majoră a capacităţii de autonomie financiară (de

peste 20%), ceea ce denotă o scădere a independenţei financiare şi a majorării

riscului dificultăţii financiare.

b) Ponderea datoriilor în ansamblul resurselor

24

2003 gDat =0,43

2004 gDat =0,66

Acest indicator este invers coeficientului de autofinanţare. Valoarea

coeficientului arată cîţi lei di capitalul împrumutat revin la un leu de mijloace

investite în activele întreprinderii. Creşterea indicatorului sugerează marirea

riscului creditorului în acordarea de credite clientului.

c) Coeficientul autonomiei financiare

2003 Caf

2005 Caf

Nivelul indicatorului în 2003 este pozitivă adica între 0.7-1, dar în 2004 se observă

o scădere a lui devenind 0,5954 ceea ce denotă o creştere a dependenţei de

creditori externi.

d) Rata împrumutului pe TL

2003 Rîtl

2004 Rîtl

Se observă o majorare de peste 8 ori a indicatorului în perioada dată faţă de

2003, ceea ce reprezintă o tendinţă negativă care denotă că de pe poziţia unei

25

perspective pe TL, întreprinderea devine tot mai dependentă de creditorii

externi.

e) Rata de îndatorare

2003 Rî

2004 Rî

Acest indicator arată cite mijloace împrumutate sunt atrase de întreprindere la

un leu de mijloace proprii. Acest indicator oferă o apreciere generală a

stabilităţii financiare a firmei. Majorarea în dinamică (mai mult de 2 ori) a ratei

de îndatorare denotă creşterea dependenţei întreprinderii de investitori şi

creditori externi. Valoarea ratei analizate nu trebuie să depăşească unitatea

(aceasta se observă doar în 2003, pe cînd în 2004 e depăşită aproape de 2 ori).

Acest indicator depinde de viteza de rotaţie a AC(2003-0.529, 2004-0.475). La

valori înalte a indicatorului de rotaţie, raportul mijloace împrumutate şi

Cpropriu poate depăşi unitatea fără consecinţe majore pentru stabilitatea

financiară a întreprinderii.

f) Coeficientul de stabilitate financiară

2003 Sfin

2004 Sfin

26

Se observă că S.A”Supraten” a dispus de mijloace de stabilitate financiară doar

în 2003(1.32), pe cînd în 2004(0.51) are loc o pierdere a acestei stabilităţi. Deci

din punct de vedere a unei perioade lungi de timp micşorarea indicatorului, în

dinamică, nu denotă consolidarea stabilităţii financiare a firmei.

Rata de finanţare a AC

g) Ponderea datoriilor în ansamblul resurselor

2003 gDat =0,43

2004 gDat =0,66

Acest indicator este invers coeficientului de autofinanţare. Valoarea

coeficientului arată cîţi lei di capitalul împrumutat revin la un leu de mijloace

investite în activele întreprinderii. Creşterea indicatorului sugerează marirea

riscului creditorului în acordarea de credite clientului.

h) Coeficientul autonomiei financiare

2003 Caf

2006 Caf

27

Nivelul indicatorului în 2003 este pozitivă adica între 0.7-1, dar în 2004 se observă

o scădere a lui devenind 0,5954 ceea ce denotă o creştere a dependenţei de

creditori externi.

i) Rata împrumutului pe TL

2003 Rîtl

2004 Rîtl

Se observă o majorare de peste 8 ori a indicatorului în perioada dată faţă de

2003, ceea ce reprezintă o tendinţă negativă care denotă că de pe poziţia unei

perspective pe TL, întreprinderea devine tot mai dependentă de creditorii

externi.

j) Rata de îndatorare

2003 Rî

2004 Rî

Acest indicator arată cite mijloace împrumutate sunt atrase de întreprindere la

un leu de mijloace proprii. Acest indicator oferă o apreciere generală a

stabilităţii financiare a firmei. Majorarea în dinamică (mai mult de 2 ori) a ratei

de îndatorare denotă creşterea dependenţei întreprinderii de investitori şi

creditori externi. Valoarea ratei analizate nu trebuie să depăşească unitatea

28

(aceasta se observă doar în 2003, pe cînd în 2004 e depăşită aproape de 2 ori).

Acest indicator depinde de viteza de rotaţie a AC(2003-0.529, 2004-0.475). La

valori înalte a indicatorului de rotaţie, raportul mijloace împrumutate şi

Cpropriu poate depăşi unitatea fără consecinţe majore pentru stabilitatea

financiară a întreprinderii.

k) Coeficientul de stabilitate financiară

2003 Sfin

2004 Sfin

Se observă că S.A”Supraten” a dispus de mijloace de stabilitate financiară doar

în 2003(1.32), pe cînd în 2004(0.51) are loc o pierdere a acestei stabilităţi. Deci

din punct de vedere a unei perioade lungi de timp micşorarea indicatorului, în

dinamică, nu denotă consolidarea stabilităţii financiare a firmei.

l)

2003 Rfac

2004 Rfac

În ambele perioade se observă că întreprinderea dispune de resurse suficiente

pentru finanţarea AC, cu toate că în 2004 faţă de2003 are loc o scădere de 5%.

29

m) Coeficientul de uz. acumul

2003 Cuz

2004 Cuz

Acest indicator caracterizează nivelul de eliberare a mijloacelor firmei

imobilizate în MF. Nivelul nu prea înalt a indicatorului înseamnă un process de

reînoire destul de rapid, ceea ce reflectă pozitiv în gradul de eficienţă a utilizării

MF.

n) Coeficientul de utilitate=1-Cuz

2003 Cu=1-0.24=0.76

2004 Cu=1-0.3=0.7

Se observă în 2004 şi în 2003 o apropiere de unitate, ceea ce denotă o stare

funcţională mai bună a MF

o) Rentabilitatea financiară *100

2003 Rfin

2004 Rfin

30

Faptul că acest indice e în creştere este favorabil, deoarece aceasta semnifică o

creştere a profitului adus de fiecare leu investit în Cpropriu şi reflectă gradul de

autofinanţare al întreprinderii.

p) Rentabilitatea investiţională

2003 Rinv

2004 Rinv

Rentabilitatea investiţională arată cite u.m au fost necesare întreprinderii pentru

obţinerea unei u.m de profit. Avînd în vedere că valoarea acestui indicator a

scăzut în 2004 faţă de 2003 cu 4% ,înseamnă o rentabilitate redusă a profitului

net şi de asemenea o pondere înaltă a mijloacelor împrumutate, ceea ce duce la

cheltuieli mari cu plata dobînzii la împrumuturi şi respective profit net.

q) Rentabilitatea economică

2003 Rec

2004 Rec

Acest indicator reflectă rezultatul general al întreprinderii referitor la eficienţa

utilizării proprietăţii sale. În 2003, valoarea indicatorului se încadrează în norme,

pe cînd în 2004 ea suferă o scădere, astfel în loc de cel puţin 10b profit la fiecare

leu a valorii patrimoniale, firma obţine 8b profit.

31

Se observă că rentabilitatea întreprinderii în 2004 a scăzut foarte mult faţă de

2003 (în unele cazuri ajungţnd chiar sub nivelul minim acceptat) aceasta se

datorează faptului că Profitul net creşte mult mai încet decît cresc Activele

întreprinderii.

2.3 Eficienţa activităţii pe termen scurt

2.3. Indicatorii lichidităţii

a)Coeficientul lichidităţii curente

2003 Cac

2004 Cac

Acest indicator oferă o apreciere generală a lichidităţii întreprinderii şi arată cîţi lei

din activul întreprinderii şi anume acele curente revin la un leu de datorii curente.

Se observă o mică creştere a indicatorului în 2004 faţă de 2003, deci întreprinderea

are o stabilitate financiară şi nu este ameninţată de faliment, dar valoarea

normativă a indicatorului trebuie să fie între 2 şi 2.5 puncte, deci echipa de

manageri trebuie să mărească AC pentru a putea stinge fără probleme obligaţiile

sale de plată pe parcursul anului viitor.

a) Coeficientul lichidităţii imediate

2003 Cli

32

2004 Cli

Se observă o creştere de peste 10% a indicatorului în 2004 faţă de 2003 şi aceasta e

un factor favorabil pentru că întreprinderea a mărit ponderea DTS pe care le poate

achita fără a fi nevoită să vîndă SMM ale sale. Dar este negativ faptul că

indicatorul nu se încadrează în diapazonul 70-10% şi aceasta caracterizează un

grad de risc financiar al întreprinderii destul de ridicat.

c) Coeficientul lichidităţii absolute

2003 Cla

2004 Cla

Întreprinderea are probleme serioase cu Lichiditatea absolută care e în scădere.

Valoarea normativă ar trebui să varieze între 0.2 şi 0.25, dar în realitate ea fiind

aproximativ de 10 ori mai mică, astfel la fiecare leu de Datorie curentă, firma

dispune de mijloace în valoare de 3, respective 2.5 bani în loc de 20-25 bani.

Întreprinderea are probleme destul de serioase în privinţa lichidităţii( din 3

indicatori analizaţi nici unul nu se încadreză în norme), deci firma ar trebui să

mărească(în formă valorică) AC, pentru a depăşi DTS, pentru aceasta echipa de

manageri ar trebui să efectuieze ITS (care lipsesc la momentul dat) şi desigur să

efectuieze o gestiune mai eficientă a activelor sale şi a DTS.

33

2.3.2 Indicatorii de eficienţă a activelor

a) Viteza de rotaţie a activelor

2003 Vra

2004 Vra

Se observă că rotaţia activelor în 2004 faţă de 2003 practic nu s-a modificat, deci

eficienţa cu care întreprinderea utilizează toate resursele pe care le posedă,

indiferent de sursa din care sunt atrase, rămîne şi ea neschimbată. Acest coeficient

ne arată că un ciclu deplin de producţie şi circulaţie nu se realizează timp de un an,

ceea ce duce la micşoraera profitului.

b) Viteza de rotaţie a AC

2003 Vrac

2004 Vra

Se observă că AC Cresc mai repede decît cresc Vînzările nete, se observă o

încetinire de 5% a vitezei de parcurgere a activelor a stadiilor circuitului

mijloacelor întreprinderii.

c) Rotaţia SMM

34

2003 Rsmm

2004 Rsmm

Se observă o mică scădere a Rsmm, deci aceasta reprezintă majorarea relativă a

stocurilor productive sau o scădere a cererii la producţia finită a întreprinderii, din

cauza concurenţei acerbe de pe piaţa materialelor de construcţii. Deci managerul

financiar analizînd acest indicator trebuie să decidă între investirea suplimentară în

SMM sau să meargă la riscul apariţie deficitului acestora

d) Rotaţia stocurilor producţiei finite

2003 Rspf

2004 Rspf

Se observă o scădere dublă a Rspf ceea ce caracterizează stocarea excesivă a a

mărfurilor. Aceasta poate duce în viitorul apropiat la probleme grave de lichiditate,

deci întreprinderea trebuie să facă totul posibil pentru a creşte viteza de rotaţie a

SPF, pentru că aceasta reprezintă majoraea cererii la producţia întreprinderii.

e) Viteza de rotaţie a creanţelor

2003 Vrc

35

2004 Vrc

Acest indicator arată viteza de transformare a creanţelor în bani lichizi. Se observă

o scădere destul de mare a indicatorului ceea ce denotă că întreprinderea se

confruntă cu dificultăţi la încasarea plăţilor pe facturi debitoare. De fapt aceasta e

situaţia maajorităţii întreprindrilor din R.M, toate firmele suportă povara neplăţilor,

în rezultatul cărui fapt o pondere impunătoare a capitalului lor o constituie facturile

debitoare şi de aceea ele sunt private ca un activ important al întreprinderii.

f) Durata medie de rotaţie a creanţelor(zile)

2003 Drc

2004 Drc

Se observă o scădere a indicatorului cu peste 60 de zile, aceasta înseamnă că

creanţa se va transforma mai încet în MB şi ca rezultat va scădea lichiditatea

mijloacelor circulante ale întreprinderii.

a) Rotaţia datoriei curente

2003 Rdc

2004 Rdc

36

Se observă o scădere de 5% a Rdc, ceea ce semnifică că a crescut volumul de

cumpărări în credit.

b) Durata medie de rotaţie a datoriei curente(zile)

2003 Drdc

2004 Drdc

Acest indicator arată numărul mediu de zile necesar întreprinderii pentru achitarea

facturilor sale. Se observă o mărire cu 30 de zile a Drdc, ceea ce înseamnă că într-o

măsură mai mare se utilizează angajamentele pentru finanţarea bussinesului.

c) Perioada de rotaţie a Cpropriu

2003 Rcpropr

2004 Rcpropr

Acest indicator arată eficienţa utilizării Cpropriu, adica cîţi lei de producţie vîndută

revin la un leu de Cpropriu, majorarea lui reflectă creşterea nivelului de vînzări . În

2004 faţă de perioada precedentă se observă o dublare a perioadei de rotaţie a

Cpropriu ceea ce semnifică o situaţie favorabilă a întreprinderii.

Întreprinderea are probleme în privinţa eficienţei activelor. În 2004 faţă de

2003 vînzările nete s-au dublat, dar deoarece costul vînzărilor e foarte ridicat,

profitul net a fost micşorat mult, deci pentru a majora eficienţa activelor trebuie de

37

micşorat costul vînzărilor. Ar fi bine ca Vînzările nete să crească în aceeaşi

proporţie ca şi AC. Este nevoie de micşorat SMM şi SPF, astfel vor scădea

cheltuielile de întreţinere şi va creşte lichiditatea.Avînd în vedere că concurenţa pe

piaţa materialelor de construcţie e foarte înaltă, întreprinderea trebuie să micşoreze

cheltuielile de producţie, astfel va creşte cererea la producţia firmei, se vor micşora

stocurile , va creşte profitul, deci va creşte valoarea patrimonială a întreprinderii.

Totodată S.A “Supraten” ar trebui să facă totul pentru a grăbi încasarea creanţelor,

pentru că aceasta ar adduce firmei sume suplimentare de MB care ar putea fi

folosite pentru finanţarea activităţii curente

ÎNCHEIERE

În cadrul acestei lucrări s-a descris cum ar trebui să se elaboreze o

politica financiară la nivel de întreprindere şi cum se face aceasta din punct

de vedere teoretic.Ca bază practică au fost utilizate informaţiile de la

întreprinderea “Supraten” S.A.Faptul că întreprinderea a obţinut în ambele

perioade un profit net pozitiv şi care incă a crescut în dinamică cu 577015

lei, ajungînd în 2004 la 2478446 lei este îmbucărător. Dar analizînd mai atent

38

datele din bilanţul contabil, prin indicatorii din capitolul 2, observăm că

întreprinderea nu profită la maxim de avantajele pe care le oferă politica

financiară, ceea ce duce la diminuarea profitului net şi ar putea duce în

viitorul apropiat la probleme de lichiditate, rentabilitate şi solvabilitate.În

urma analizei efectuate s-a ajuns la următoarele concluzii:

1. Analizînd indicatorii echilibrului financiar se vede clar că întreprinderea

obţine în preponderent rezultate pozitive şi mai puţin negative :

a) Nivelul înalt al Capitalului permanent e suficient pentru a acoperi

finanţarea integrală a activităţii pe TL .

b) Mangerul financiar va trebui să caute surse suplimentare pentru a-şi

finanţa activitatea curentă, adica să îşi acopere necesităţile de

finanţare a stocurile şi creanţele sau să mărescă viteza de rotaţie a

lor.

c) Întreprinderea dispune de autonomie în privinţa finanţării

investiţiilor în AC, adica Capitalul propriu acoperă complet ATL

d) Faptul că-n ambele perioade firma, după ce şi-a onorat toate

datoriile şi a achitat cheltuielile, a rămas în trezorărie cu 231447 lei

în 2003 şi cu 428783 lei în 2004 este benefic pentrucă firma are la

dispoziţie MB pentru a-şi continua activitatea, dar pe de altă parte

creşte cheltuielile de păstrare a lor.

2. Analizînd bilanţul contabil, observăm că investiţiile interne predomină

asupra celor externe, ceea ce înseamnă că firma are o strategie de

specializare a producţiei şi de consolidare a poziţiei pe piaţa de desfacere a

bunurilor şi serviciilor sale. Este binevenit faptul că S.A”Supraten” îşi

diversifică activitatea promovînd şi investiţii de creştere externă, astfel în

39

2004, investiţiile pe TL în părţi nelegate (rd100) au constituit 219405 lei, iar

în părţi legate-500000 lei

3. În prezent, întreprinderea nu utilizează politica de dividend, la prima vedere

aceasta poate fi benefică pentru că firma se autofinanţează,dar totodată se

poate ajunge la descurajarea unor acţionari care pot aruca pe piaţă acţiunile

lor, contribuind lascăderea cursului acestora.

4. Întreprinderea a crescut ATL la 11274308 lei (creştere de peste 4 mln. lei),

acesata înseamnă că întreprinderea este fiabilă, dinamică şi tinde să-şi

mărească activitatea sa, deci să mărească valoarea de bilanţ a întreprinderii.

Totodată creşterea MF denotă faptul că firma investeşte în utilajele sale,

liniile sale tehnologice, cu scopul de a a-şi face producţia cît mai

competitivă pe piaţă.

5. Este necesar de micşorat SMM şi SPF, prin mărirea vitezei de rotaţie a

stocurilor de mărfuri şi producţie finită. Totodată ar fi bine ca vînzările nete

să crească în aceeaşi proporţie ca şi activele curente.

6. Întreprinderea a înregistrat în 2004 creanţe în sumă de 9428051, dintre care

cu termin expirat 728480, deci e nevoie de grăbit transformarea creanţelor în

bani, care pot fi folosite pentru finanţarea activităţii curente

7. Întreprinderea ar trebui să marească lichiditatea, pentru aceasta trebuie să

mărească( în formă valorică ) AC, pentru a depăşi DTS, pentru aceasta

echipa de manageri ar trebui să efectuieze ITS (care lipsesc la momentul dat)

şi desigur să efectuieze o gestiune mai eficientă a activelor sale şi a DTS.

BIBLIOGRAFIE

1. Ana Gh.I. –“Finanţe şi politici financiare ale întreprinderii”,Buc,2001

40

2. Botnari Nadejda, Serial –Conferinţa internaţională “ Rolul ştiinţei şi

învăţămintului economic în realizarea reformelor economice din Republica

Moldova”, 25-26 sept. 2003, pag 337-339

3. Brezeanu P.-“Gestiunea financiară a întreprinderii în economie de

piaţă”,Buc,1999

4. Hapern,Weston,Brigham -“Finanţe manageriale: modelul

canadian”Buc,1998

5. Manolesco G.-”Politici economice”,Buc;1997

6. Manolesco G-“Management financiar”Buc,1996

7. N.Hoanţă-“Finanţele fimei”Buc,1996

8. Onofrei Mihaela-“Impactul politicilor financiare asupra societaţii”Buc,2000

9. Stancu I.-“Finanţe”Buc,1996

10.Vintila Georgeta“Gestiunea financiară a întreprinderii”Buc,1997

11.Ţirulnicov, “Analiza rapoartelor financiare”, Chişinău,2004

12.“Contabilitate şi Audit”,nr.4, 1999

13.„Dicţionar de economie”, Bucureşti ,2001

14. J.Bremond,A Geledan ,“Dicţionar economic şi social”, Bucureşti 1995

15.Finanţe,Bănci şi Asigurări”,nr 11-12,dec 2004,pag 46-47

16.“Finanţe,Bănci şi Asigurări”, nr 2,feb 2005,pag 14-15

41

[Botnari p. 95]

Fig. 1.1.1 Rolul la formarea Activelor Curente

1) Coeficientul total de îndatorare sau “ rata levierului ”(L) reflect gradul în

care capitalurile proprii asigură finanțarea activității întreprinderii. Acest

indicator poate fi interpretat și ca o rată a autonomiei financiare a

întreprinderii, indicînd gradul în care angajamentele sale, pe termen lung și

scurt, sunt garantate de capitalurile proprii ale întreprinderii. Cu cît acest

indicator e mai aproape de 1, cu atît întreprinderea va depinde de creanțierii

săi.

2) Rata datoriilor financiare (Rdf) exprimă gradul de îndatorare pe termen

lung. Întreprinderea poate beneficia în continuare de credite bancare pe

termen lung și mediu, dacă rata datoriilor financiare este mai mică de 0,5.

3) Rata independenței financiare a întreprinderii (Rif), complementară cu

rata datoriilor financiare, măsoară ponderea capitalurilor proprii în

ansamblul resurselor permanente. Această rată trebuie să fie ≥ 0,5.

[G. Vintila p.219]

4) Rata capacității de împrumut (Rci) compară resursele proprii cu

împrumuturile contractate pe termen lung. Rci > 1, capacitatea teoretică de

împrumut a firmei este saturată.

Stoc de monedă iniţial

Cumpărări

Stoc de materii prime

Stoc în curs de execuţie

Stoc de produse finite

VînzăriCREANŢE

Stoc de monedă final

42

5) Rata capacitții de rambursare, sau rata acoperirii creditelor, exprimă în

ani, capacitatea întreprinderii de a rambursa în totalitate împrumuturile

contractate pe termen lung. Cu cît e mai mică acest raport cu atît mai mare

este capacitatea de rambursare.

6) Rata de prelevare a cheltuielilor financiare (Rcp) pune în evidență

capacitatea de plată a costului îndatorării, separînd întreprinderile sănătoase

de cele falimentare. Daca rapotul e mai mic de 0,6, întreprinderea analizată

se confruntă cu dificultăți riscînd să intre în stare de faliment.

7) Costul îndatorării, sau rata medie a dobînzii (Rdob), poate fi exprimat prin

raportul. [Brezeanu p58]

Tabelul 2.3.1

APRECIEREA CAPACITĂȚII DE PLATĂ A ÎNTREPRINDERII

Indicatorii 2008 2009 Abaterea(±)

Coeficientul total de

îndatorare

0,32 0,24 -0,07

Rata datoriilor financiare 0,32 0,32 -0,07

Rata independenței financiare

a întreprinderii

1 1 0

43