Fata cu sosete de diamant

Adaugata in 08 Jan - poezie compusa de Mircea Cartarescu

zvelta ca o pipetatrece pe bicicletafata cu sosete de diamant.ea are parul de diamantsi fata de diamantsi fusta verde de brocart.in pulpa de sticla a acestei fetitese vede sapat un mecanism cu rotitesi un piston de argint.rotitele se rotescpistonul pompeazasi adolescenta inainteazatarandu-si parul de diamant pe Calea Mosilor.

sub bluza de fildessub sanul ce-ntinde-siboticuri rotunde de diamantea are cositelegate cu litesi coastele ei sunt cu totul de diamant.dar aici, in colivia toracica, ea are un colibri.la etajul patru al colibriului locuiesc eu.acum stau la fereastra si ma uit la pomii de musama.

ce bine e in pieptul ei!cerul e albastru ca peruzeaua!norii sunt de plastilina coloratacum tu, cititorule, poate ca n-ai vazut niciodata(pe tine poate nu te-a iubit nici o fata…)aicea soarele e de zgarci, luna de portelansi pana si tractoristii il stiu pe de rost pe Paul Celansi pana si papadia si musetelulsunt trase de chinezi, cu penelul.

ce fermecata lume! trec prin searataxiuri de clestar si scortisoarasi printre limuzine se strecoarafata cu sosete de diamant.in soldu-i de sticlaare o paclade rotite dintate si un piston de argint.rotitele se rotesc, pistonul pompeaza

si adolescenta inainteazatarandu-si parul de diamant pe Calea Mosilor.

Dragostea

Adaugata in 08 Jan - poezie compusa de Mircea Cartarescu

1

deasupra mamei rasarise un curcubeu negru.pe-atunci mama era doar o fetitasi parul ei era din suvite de diamant.ea se opri din jocul eiisi netezi rochitasi privi inspre curcubeu.era un curcubeu negru si de atata negru scanteietorpe camp musetelul se intunecase.

mama privi inspre curcubeu.era atat de jos, ca aproape-l putea atinge cu buzeleiar parul ei electrizat, transparentse lipea de tuburile moi, ca de orga.rosul curcubeului era negru.si oranjul lui era negru.si galbenul lui era negru.si verdele lui era negru.si albastrul lui era negru.si indigoul lui era negru.doar violetul lui ramanea violet.violetul lui era un suvoi care se pierdea in mare.

mama stiu atunci ca este pierduta.avea sa cunoasca dragostea.si brusc umbra ei pe safaltul cald din floreascase impodobi cu vene si oase.mama sui intr-o corabie din panza de paianjensi o porni in sus pe curcubeu.

umbra ei, cu vertebre si intestineii continua joaca.

2

era o corabie din panza de paianjen.calatorea pe marginea curcubeului negruca pe marginea unei batiste cu chenar.

mama vedea in jur norii de staniolcare ii reflectau chipul.din cand in cand, bombardierele americanese incurcau in cuiburile de paianjenale tambuchiului, ale bocaportuluidar mama, la etravale apuca delicat intre degetesi le lansa apoi, descurcate si zbarnaindca pe niste modele din balsa si celofan.

inca era curajoasa, desi in corpul de portelanpicurase stropul de sange.desi parului ei sapat in diamanti se tocisera varfurile.desi sub bluza ei de guma arabicai se arcuisera sanii.inca era curajoasainca era orbitoare.

3

umbra mamei, printre vilele verzi,printre tecarii albastriarunca un ciob de sticla in casute reci de sotron.veni amurgulca un animal de carne transparentaca o floare cu petalele de gingii.venira apoi stelelesi incepura sa pasca vilele verzitecarii albastri.umbra mamei capata organe ciudate:trese,decoratii,cravase.

ii crescu par pe piept si pe antebrate.ii crescu par pe falangele degetelor.ii crescu capacitatea craniana.dar asta nu avea sa-l salveze.

4

o pisica deschise ochii si vazu o farfurie neagrain care o femeie neagra ii turna un fir de lapte negru.un vatman intra intr-un depou negru.un fluture se aseza pe un zid negru.

doar curcubeul mai scanteiaaruncand flacari negre.

venise vremea dragostei, sfarsitul lumii.venise apocalipsa, care e dragostea.venise fiara care latra flacaravenise aparatul cu manometre, cadrane, cilindri, biele, bujii, globuri de sticla, curele de transmisiesi care pompa sub pielea stelelor ametealavenise pipaitul cu mirosul in lesavenise vazul cu auzul in colivievenise fiinta cu neantul incolacit dupa gatvenise inghesuiala, fier langa plastic, otel langa sticla, enzime langa ciment,clor langa panza si frunze in glande si oase in roua siochi in stilouri si falci suprapuse si gheare si pionezesi nori si papusi si oceane

totul in tottot peste totdinti in dinti si gura in gura si sex in sex si coaste in coastesi istorie si piulite si figuri de stilsi permanganat de sodiu si flori cu petale, sepale, stamine, pistiltoti iubind totultoti fecundand totulpeste tot numai apte si aptinumai icre si laptiincat cosmosul de luminevazut de departe, e doar fiara care se impreuneaza cu sinefiara din apocalipsaeclipsa de spirit,eclipsa.

5

dar mama era deasupraera inca de neatinsea naviga pe arcul curcubeului deasupra lumii negresi oasele iliace ii crescusera ca niste aripi galbui, ca de flutur,mama-si lua zborul vasland din oasele iliacepeste acoperisuri si paratraznetepana ajunse in luna.

6

luna era un mare balon de sapunce reflecta in curbura lumea de jos

ea atragea copacii si scotea petalele din bobociea forma in profunzimea pamantului florile de manaea pieptana cristalele de cuartdesuruba femeile batrane ca pe papusile chinezestisi scotea din ele adolescentedesuruba adolescentele si scotea fetitedesuruba fetitele si scotea un oftat.luna cea galbenaplutea deasupra curcubeului negruiar mama patrunse in ea, se ghemui acololipindu-si aripile una de alta.

7

umbra mamei se zbatea-n plina dragostecu uniforma ferfenita, cu buletinul fasiiisi croia drum prin dor, prin langoareprin luxura, prin pasiune, prin emotie, prin lascivitatecaci- dragoste ! urlau caloriferele- dragoste ! draperiile- dragoste ! magazinele de piese auto- dragoste ! sobolaniiumbra mamei printre racitoarele negrecu gheata neagra, facea pasi negrizgariat de uneltele negre-ale dragostei.

8

luna cea galbenaplutea deasupra curcubeului negru.aripile mamei incepura sa se destramefata i se lati, ochii se spalacirapana substanta corpului ei se omogeniza cu a lunii.doar scheletul subtire se mai vazuprin transparenta, o vreme.

9

tata vazu deodata rasarind luna.deasupra bucurestiului, deasupra atelierelor ITBrasarise luna mai mare decat pamantul.si toate obiectele negre siroira umbre coloratesi umbra mamei, tata, siroi o umbra coloratacu trupul subtire si craniu enorm.dragostea neagra nu era dragoste.

sculele negre nu erau scule.fusese fiara, cosmarul negru, apocalipsa, treziafusese realul, stihia.“ciudat vis am visat”, gandi tata“in care se facea ca lumea exista”.

10

craniul tatalui deveni uriasgandirea sa deveni infinitavointa sa deveni fara franaputerea sa deveni fara margini.privi orasul si orasul se darima.spuse o vorba si galaxia se sfaramaintinse aripi si se inaltavasland inspre stelestrapungand cu imaginatia miliarde de lumi paralelesimtand pe spinare curentul rece al sorilordaramand cu aripi de liliac orice scara a valorilorprin probabil, prin vesnic, prin niciodatainota cu fata nealteratape cand respiratrecuturi si viitoruri de mucava.intre degetele perlatepurta o floare cu patru petale unificatesi purta un ochi albastru in loc de craniude care ii atarna corpul subtire si straniu.

11

tata ajunse in fata lunii.scheletul mamei se topise-n substanta ei.luna emise o limba de flacarasi ceea ce era nici tu, nici eu, nici elpersoana a patra de neconceput, se tari inspre globul de foc.si dragostea avu loc.

12

si dragostea avu locsi globul intra in vibratiesi-n jurul lui se adunara - de unde? de cand? -crochiuri si guaseproiectii ortogonale, machete, simulari pe calculatorscheme de masini, materiale didacticeformule algebrice.si-n acest nor ireal sfera se sfarama

in doua, in patru, in opt, in saisprezecein treizeci si doua, in saizeci si patrupana deveni un arici de mare, apoi un viermisor,un peste primitiv, o broasca, o pasareun oposum, un cimpanzeu, un copilun val, un astru, o floare,un nor, o cascada, un cleste,un viscol, o poezie, un sabot, un tramvaio lume, o musca, o structura economica, un preot, un icosaramintirea unei nopti de dragoste, proiectul frasinului de a mai infrunzio data, zambetul inconfundabil al cristinei, toate ferestrele, tuturor blocurilor din toate orasele lumii, toate bacteriile existente in corpul oceanului, o vulpecare uda zapada de sange rozandu-si piciorul prins in capcana, dragostea, ura, agonia, fatalitatea, toate manuscrisele si tipariturile, rasele de oameni carevor exista peste zece miliarde de ani, camera in care scriu acest poem si fiecare litera din el, posibilitatea de a nu fi scris niciodata nimic, de a nu fimircea cartarescu si de a nu fi existat niciodata si de a nu fi existat nimic niciodatacaci dragostea este totuliar totul este facut mai ales din nimic.

La o artista

Adaugata in 08 Jan - poezie compusa de Mircea Cartarescu

prieteno, dormi linistita cu capul pe perna meaiar eu voi sta sa ma uit la tinene-am jucat mult timp unul cu altulsticla de vodca e la jumatate iar noaptea e-n toitigari mai ai doar vreo douace a fost cu tine haios si ce a fost sexualsi discutiile destepte si filmele de la biblioteca francezasunt ca un anotimp incheiattu vei avea alti iubitieu voi scrie alte poezeledormi linistita pe perna meaprietenoma-ntreb daca pieptul tau baietescca al mulatrei lui Baudelairese va mai suci vreodata spre minema-ntreb cum te vei purta maine la garastii tu ce e lumea?n-ai sa stii niciodata, nici eu n-am sa stiuo sa taram valiza pe rotile pe caldaramul peronuluisi dupa asta vom coresponda pan’la vara

arati asa de aiurea fara ochelarie luna plina, tii minte ca am vazut-o prin geamul lui 21am prins zile misto si am facut multa dragostedar totul e ca un anotimp incheiattu vei mai uimi si pe altii cu clasa taeu voi mai scrie alte poezele

Poema chiuvetei

Adaugata in 08 Jan - poezie compusa de Mircea Cartarescu

intr-o zi chiuveta cazu in dragosteiubi o mica stea galbena din coltul geamului de la bucatariese confesa musamalei si borcanului de mustarse planse tacamurilor ude.in alta zi chiuveta isi marturisi dragostea:- stea mica, nu scanteia peste fabrica de paine si moara dambovitada-te jos, caci ele nu au nevoie de tineele au la subsol centrale electrice si sunt pline de becurite risipesti punandu-ti auriul pe acoperisurisi paratraznete.stea mica, nichelul meu te doreste, sifonul meu a bolborosittot felul de cantece pentru tine, cum se pricepe si elvasele cu resturi de conserva de pestete-au si indragit.vino, si ai sa scanteiezi toata noaptea deasupra regatului de linoleumcraiasa a gandacilor de bucatarie.

dar, vai! steaua galbena nu a raspuns acestei chemaricaci ea iubea o strecuratoare de supadin casa unui contabil din pomeraniasi noapte de noapte se chinuia sorbind-o din ochi.asa ca intr-un tarziu chiuveta incepu sa-si puna intrebari cu privire la sensul existentei si obiectivitatea eisi intr-un foarte tarziu ii facu o propunere musamalei.… candva in jocul dragostei m-am implicat si eu,eu, gaura din perdea, care v-am spus aceasta poveste.am iubit o superba dacie crem pe care nu am vazut-o decat o data…dar, ce sa mai vorbim, acum am copii prescolarisi tot ce a fost mi se pare un vis.

Cionirea

Adaugata in 08 Jan - poezie compusa de Mircea Cartarescu

intr-un tarziu am incercat sa-ti dau telefon, dar telefonul murisereceptorul duhnea a formol, am desurubat capacul microfonuluisi am gasit fierul ruginit, plin de viermi;am cautat surubelnitasi-am desfacut carcasa: de lita bobinelorisi prinsesera paianjenii panza.

pe snurul impletit, acum putred, cu cauciucul mancat si sarma zdrelitaisi lasau mirosul furnicile; l-am apucat, l-am smucit pan-a iesit din pioneze cu tencuiala cu tot,am tras de el pana am inceput sa apropiimetru cu metru cartierul tau de al meuturtind farmaciile, cofetariile, pleznind tevile de canalizareincalecand asfalturile, presand atat de mult stelele pe cerul violaceu, de amurg, dintre caseincat deasupra a ramas doar o muchie de lumina scanteietoarepulsand in aerul ars, ca de fulger.

trageam de fir, si ca un sfant indian facand trapezul pe apestatuia lui c.a. rosetti aluneca spre militieconsiliul popular al sectorului doise ciocni de foisorul de foc si se duse la fund cu tot cu o nuntaiar strada latina zambi; trageam de fir, incolacindu-l pe brat, si deodatacasa ta cu brauri albe si roz ca o prajitura de varaparu cu fereastra ta in dreptul ferestrei melegeamurile pleznira cu zgomotiar noi ne-am trezit fata-n fatasi ne-am apropiat din ce in ce mai multpana ne-am imbratisat strivindu-ne buzelepulverizandu-ne hainele, pieile, amestecandu-ne inimamancandu-ne genele, smaltul ochilor, coastele, sangele,ciobindu-ne sira spinarii, arzand.

arzand cu troznete, ca dati cu benzinaarzand cu gheturi albastre, cu stalactite de fumcu ceara sfaraitoare, cu seu orbitorpana cenusa a umplut lada de studio si chiuveta din baiesi paianjenii si-au facut plase in cosul pieptului nostru.

Tu, Nichita…

Adaugata in 08 Jan - poezie compusa de Mircea Cartarescu

Cand am stat prima data fata-n fata cu Nichita Stanescu (ma simteam de parca as fi stat la masa cu Eminescu sau cu Baudelaire) eram la restaurantul Uniunii Scriitorilor cu prietenul meu Traian T. Cosovei. Am fost atunci atat de intimidat de ochii albastri, foarte

departati, ai lui Nichita, incat vreo jumatate de ora n-am putut scoate o vorba, lucru pe care el l-a luat drept o tacere ostila.

“Batrane, gata!” mi-a spus pana la urma. “Ai dreptate, sunt cel mai prost poet din lume. Dar hai sa stam de vorba, totusi, si sa ciocnim un pahar ca doi prieteni.” “Dar dimpotriva”, i-am raspuns, “am tacut fiindca va respect prea mult…” “Haide, lasa-l pe va si pe dumneavoastra. Zi-mi tu, batrane!” “Iertati-ma, dar nu pot…” Atunci Nichita s-a uitat la mine mai atent. “Asculta, tu esti credincios?” “Da, bineinteles.” “Si te rogi cateodata lui Dumnezeu?” “Da, uneori.” “Si cum ii spui lui Dumnezeu cand te rogi, Tu, Doamne, sau Dumneavoastra, Doamne?” “Tu”, i-am raspuns zambind, pentru ca mi-am dat seama brusc ce vroia sa spuna. “Si-atunci, daca lui Dumnezeu ii spui tu, mie de ce-mi zici dumneavoastra? Hai, batrane, zi-mi Nichita, si sa fim sanatosi…”

De-atunci, in putinele momente in care ne-am mai vazut, m-am straduit sa-i spun pe nume: tu, Nichita.

Da labuta (vei da si boticul)

Adaugata in 08 Jan - poezie compusa de Mircea Cartarescu

Cri, da-mi manuta si fii atenta:e toamna arborescentasi nori in amestec cu stelecurg peste autoturismele de pe sosele.prin toamna privesti ca prin rigla de plasticdin clasa-ntaia: fantasticse vedea-nvatatoarea ocolita de curcubeu.

traim intr-un televizor colorcu sonorul dat incetisor…in culori peruzea, lila, ecosezzambim obraz langa obraz, impreunaca Frank Sinatra si Joan Baezsau ca doi hamsteri sub un clar de luna.Cri a mea, Cricu tamplele sidefii.

mi-au cam iesit fumurile de celebritate din capsi viata literara mi se pare mai departe decat insulele Malvinesi fasnetele de pe strada mi se par pure obiecte estetice…nu imi mai decupez cronicile din reviste,nu mai “acord” interviuri:tot ce a fost genialoid in mine ma face acum sa zambesc.stii cat ma obseda structura materiei? cat il iubeam pe Dylan Thomas?stii cum plangeam ascultand “E perfect, mama”?acum mentalitatea mea de producator s-a transformat intr-una de

consumatorsi nu mai simt nevoia sa-mi cultiv obsesiile,sa-mi intretin nefericirea.visatoria mea trista s-a resorbitacum, cand ai rasaritdeasupra mea, cu neoane curbe, de curcubeu.

Cri, draga eu.

trec autoturisme absentepe sosele fluorescente.va veni spic de zapadasi va fi altfel colorata fiecare piatra de pe stradao sa viscoleasca peste parbrize, capoteiar noi, sub plapuma de satinvom citi la caldura Truman Capotein miros de scortisoara si vin.

in televizorul colorcu sonorul dat incetisordin parul tau oricare fir, suvita si franjva fi dublat cu frez, ciclamen si oranj(culorile nefiind bine reglate),Cri a mea cu tample perlate.

stiu acum ca viata exista ca sa fie traitaasta inveti de fapt de la o femeie: ca nu esti nemuritorca nu esti tot una cu universul chiar daca esti un mic univers.stiu acum ca nici un poem nu a schimbat viata nimanui.

da labuta (vei da si boticul)toamna isi agata baticulin pomii turcoaz.

noi hoinarim prin fototapetul cu frunze galbui si cer de atlaz.

Cateva cuvinte despre Ioana

Adaugata in 08 Jan - poezie compusa de Mircea Cartarescu

1Citeam Kundera cu micul dictionar francez-roman pe pieptsi ea mi se juca feroce cu degetele mainii:baga unul in gura si il molfaia, maraind, cu gingiile.Apoi am luat-o pe piept: se uita tinta in carte,atenta, de parca stia sa citeasca

si atunci m-am gandit: “Ioana,ma laud tuturor ca esti cel mai bun produs al meu, ca estimai presus de literaturadar asa te scot din literaturaadica din viata mea.Ioana, ca sa fii in literatura si in afara eima gandesc sa scriu un poem despre tine.”

2La Bogdan cu M.D.G. Bogdan s-a dus sa se rada,eu si M.D.G. ramanand sa ne conversam. Dar tac cu incapatinare.Ma uit pe un album Dali. E penibil,caci eu si Mihai suntem prieteni. Dar ce sa ne spunem?In fine (ah, si la pick-up o selectie “Wings”)palavragim despre copii.Ma trezesc ca ii spun “Stii, e foarte misto sa cresti un copil,dar sa vorbesti despre asta e teribil de greu, practic dragosteapentru copilul tau e o tema inutilizabila in literatura(evit cat pot cuvintul “poezie”)fiindca orice ai zice, e ceva melodramatic… Asta-i partea proasta.”“E, si tu acum, chiar asa, totul de vanzare…”“Dar sigur ca totul de vanzare daca esti profesionist” - siam tacut bruscfiindca nu credeam astasi nu stiu de ce am spus-o.Apoi a venit Bogdan si am plecat la cenaclu.

3Ioana si Cri: doua fetite, doua surori.Fetele mele. Ma pomenescca ii spun “Cri” Ioanei si invers. Cri mai pastreazapanglicile de bumbac care le fusesera legate la incheietura,in Maternitate si care purtau acelasi numarcu creion chimicCand Cri o sa aiba 36 de ani, Ioana va avea 16eu 47 - cine, cine vom fi atunci?

4Fetele-s dincoloCri ii face baie-n cada de plastic roziar Simona se holbeaza ca la alta minune. Puiul de omca o maimutica mirata bataie capul ud. Eu si Bogdanstam in bucatarie cu paharutele de Havana Club.- Sunt foarte fericit, ii spun si simt adrenalina sau ce o fiinvadandu-mi fata si facandu-ma sa lacrimez. (Imi dau seamaca sunt sentimentaloid, dar stimulat putin

de romul cubanez, ma simt chiar foarte fericit.)Toate ochiurile aragazului ard cu petale albastre.- Da, mai Mircione, tocmai ma gandeamcum iti citeam jurnalul, ce chestie -doar acum cativa ani vorbeai doar de singuratatescriai “Relatii cu L. (sa zicem). Poate iese ceva de aici”. Si uiteacum ai nevasta, copil…Bogdan, ma gandesc eu, ar fi un tata excelent (poate cam pisalog)…Mai palavragim ceva si ne cheama fetelesa vedem pisoiul infofolit in prosopzgaindu-se la noi. Ea bea laptele si adoarmeiar noi (care eram pusti, pusti acum cativa ani)trecem in sufragerie si ne conversam si ne tratam ca oamenii mari.

5La aproape cinci luni gigilicea nu-i deloc conventionala(scriu poemul acesta in lipsa unei fotografii)are deja soldulete de gagica si ochi oblici, nitel lenevosinu degeaba maica-sii i se zicea Turcoaica.Atunci cand urla de foame face pandalii si istericalede-ti vine s-o strangi de gat,dar e draguta de obicei si ne lasa noptile sa dormim.Creierul ei de aproximativ 500 de grameva creste rapid, cel mai rapid dintre toate organeleca o pasare intr-o colivie de cartilagiiDaca ar creste continuu si dupa adolescentaIoana ar deveni nemuritoare.Stiu, acum, cand mi-o imaginez (ea se joaca dincolo cu minutele)ca asa va fi, ca ea nu va muri niciodata.

6Cu M.M., la “Cartea romaneasca. Apoi in masina luiexplicandu-mi de ce n-am aparut in antologia din Italia “Stii,Cugno asta… eu i-am dat textele tale… dar nu i-au iesit…”Si alte chestii literare care nu conteaza aici. Dar apoi-“Te-ai insurat. Cine te-a pacalit?” Iar din capul meu iesind unbalonascu traznete, capete de mort si sticlute de otrava.Cand i-am spus ca mai degraba eu am pacalit-oa schimbat foaia si a trecut la sfaturi: ca e bine ca-mi iubescnevastadar pentru scris nu prea-i bineca am nevoie din cand in cand de o fuga, uite, elare sansa pendularii asteia…Fiecare cu sansa lui, ii zic si cobor la Coada Calului,apoi o iau pe langa Inter si… spre casa.

O gasesc pe Kitty cu Ioana in brate.O pup si ea miauna alintat:Ia uite! A mancat 180 de grame!

7“O inima de tata! Miracol al paternitatii!”Asa sa exclami, cititorule, lecturand acestea.Dar cum dracu sa spui intr-un poem ca-ti iubesti fetita?Incearca, si-o sa vezi ce greu e.Nici nu exista o traditie Bucuta cu melodramatismele lui,cu prunculetul Iisus si cam atat. La fel, e atat de penibil sa spuica-tii iubesti nevasta. Si totusi poezia-i facutaca sa-ti exprimi sentimentele. Gaseste o formacand nu exista nici o forma. Cand aproape toata poezia secoluluieste decorativa, abstracta.Dar fetele mele, si cea mica, si cea mijlociesunt reale, iar ce simt pentru ele (cand nu ma enerveaza prea tare) eadevarat.

8Deci, Ioana, iubesc forma turtita a nasului taunarile tale largi si gingia de joscu doua umflaturi unde vor iesi dintii;Iubesc mica ta pata cafenie de pe spate (Cri ar fi furat o maslina) sinu credca din cauza asta nu vei putea purta costum de baie din doua piese;abia astept sa intelegi ce-ti spun: vor fi doar cuvinte dragi;astept sa te poti bucura de pomul de iarna, de Jucarii,sa ti se largeasca inima, sa-ti creasca parul, capacitatea toracica,sa devii inteligenta, sa te joci cu plastilinasa te amorezezi mai tarziusa ne raspunzi obraznic, sa ne spuica “nu ne-ai cerut tu sa te facem”, si “ce-ati facut voi pentru mine?”

sa-ncerci sa fugi de-acasa, sa te-mbraci la modaetc., etc., dar la maturitatesa-ncerci sa tii la noi si sa intelegi mirata ca nu e greu delocsi cand vei avea o fata sa-i spui Cristina.Iar viata noastra va trece. (”Asa de rau mi-a parutcand am trecut de 40 de ani, nici nu pot sa va spun, fetelor”zicea o colega din cancelarieiar fetelecam toate de peste 50 se oprira o clipa din discutia lor despre boliingrozitoare, si una a raspuns resemnata: “Da, a trecut viata.Nici nu-ti dai seama cand trece”).Noi, Cri, as vrea sa imbatranim impreuna

s-o ajutam pe Ioana sa traiasca (ma-ntreb ce vremuri va apuca)Si sa fim prieteni mereu. Sa nu ne devenim nesuferitisa nu ne incapatanam in certuri.Sa ne fim dragi mereu.

9Apoi, de manasa ajungem in fata unei porti uriasecu sculpturi reci, nu prea expresive:ingeri de granit, cu aripi sparte.Sa batem: Bang! si sa intrampe toboganul de sangeprin gatul napircii s-alunecam,prin matele cartitei,prin radacinile trandafiruluipana in floarea cea galbena…

Nu ti-as da drumul la mana, Cri, nu ti-as da drumuliar daca poteca se va bifurcavom impietri acolo, la rascrucesi vom ramane acolo in tara inserariidoua statui colosale, Mama si Tata, de granit cenusiu.

Posedai tot felul de obiecte electrice

Adaugata in 08 Jan - poezie compusa de Mircea Cartarescu

tu esti altfel facuta decat mine. tu ma inspaimanti.tu esti un monstru. mi-e frica de tine.ai lucruri pe care eu nu le am. ai sani, de pilda,ai tupeu.ai o gramada de rochii, ai rude cu grade universitare.si, doamne cum iti picura parul pana pe saleca un camion fructexport, fantomatic si moalecare ar trece pe dorobanti.si ai solduri, si ai pandalii, ai amanti…

inconstientul tau trebuie sa fie asa uriasincat ar putea sa reduca el singur diferenta dintre sat si orassa puna capat valului de violenta si pornografiecu doar un gest, sau o alifie.nu, daca tu ai fi un film documentar despre valentele elementelor chimiceiar eu o tabla pe-un acoperis de siloztot n-am fi fost asa de strainiin realitatea cu atheneuri, caberneturi, masini.

tremur cand ma atingi. mi se face rau cand iti aud vocea la telefon.de ce trebuie sa existe o fiinta ca tine?si de ce trebuie acum sa nu mai existe?bestie, pistruiato si fufo,feregea peste maxilare de tinichea,gasco.

Crima din Soseaua Stefan cel Mare

Adaugata in 08 Jan - poezie compusa de Mircea Cartarescu

iesisem de la scala sufocat de stele, naclait de stelemuscat de paienjenii galbeni stelariera toata bolta stea langa steasi stanioluri, cioburi, celuloide si peruzeazornaiau, palpaiau, era atat de scantaietoare zapadaincat nu mai puteai sa mai stii care sunt stelele si care e strada.la fondul plastic, spre romana, stelele din ce in ce mai apoase,microbi transparenti, cu protoplasmele de matasese-mpiedicau de vitrine, se xeroxau pe capotese stampilau pe fetele costoboce, cumane si vizigote,fete fantastice de pietoni.era intuneric plombat cu neon.eram azuriu, ametit.

- pardon, nu stiti cat e ceasul? va rog frumos!in jur, pustiu, case si garduri.palide strangeri de inima. echipament sportiv, stilouri si ceasuri.nelinisti, extaze, iar strazile - rame, cobre, naparci.cine putea sa intrebe?cine mi-a pus drugi de gheata pe ochi? tu esti, bebe?tu esti mama? nu, nu port ceas, nu fumez,nu stiu unde este strada crizantemelor.mi-era frica, stomacul imi patrunsese in teastadar ma luase de brat domnisoara nevastasi ma freca de negri prin fata la Hotel Dorobantisub stele, sub jade, ametisturi si brilianti.si brusc am realizat: era zapada, zapada frumoasacare ne iubea cu gura taioasa.pe drum am vorbit, n-am vorbit, o barfa subtirepe cand aerul se tragea in eprubete si in clistiresi globuri de barbati se spargeau de colturi de stea.

am dus-o in camera meaam pus caseta cu Bob Dylan. si deodata, cu hainele in ruine,ma rasturna cu o mana in beregata

pe somiera si pe perna rombata,rozandu-ma, dumicandu-ma cu masina de scris,purtandu-ma calare prin realitate, halucinatie, vis,prin adevarat! si prin nu se poate!prin lasa-ma, iarta-ma, tu femeie doldora de carate,tu, fulg langa fulg,ticnit-o,dragoste…

pe pavajul de sticla, portarul in ghete de sticlasi motanul in labe de sticlavazura prin rosia paclasi mai tarziu raportara:- era un fel de femeie, iesind din lift si din scara,parea ca lesina, ca suspina, ca plangedar din zulufii uzi ii atarnau cristale de gheata rosii de sangesi lasa un lac de sange si urme din cizmulita- si, mai zic eu, ar fi un amanunt agravant…- a iesit translucida in instelarea de diamant.am urmarit-o. a luat-o prin Piata Romana.apoi in sus pe langa fodul plastic si scalape langa vitrinele inca luminate, cu pixuri, bauturi, calendare,pe langa vargatele troleibuze

- dar, zise motanul, avea un ruj de cianura pe buzesi cand zambea, se cangrena strada…- si brusc zapada incepuse sa ningapeste cornise, pe burlane, pe aleile parcurilorpe capotele autoturismelor, pe gulerele paltoanelordepunandu-se in straturi scantaietoarepe toti atomii de sub stelele rotitoare.- in fine, intrerupse motanul, ne-am intors cu fata la zid,caci prea impudica si luminoasa era Moartea.

Zepeline peste piata Bucur-Obor

Adaugata in 08 Jan - poezie compusa de Mircea Cartarescu

Zepeline lungi planau peste piata Bucur-Oborerau ochii tai lungi, vazuti prin retrovizor.Cine mai vazuse glisand uriase, atata de-aproapezepeline cu gene, cu cearcane, cu fard albastrui peste pleoape?Cetatenii priveau prin ferestrele farmaciei, patiseriei, C.E.C.-ului,magazinului de confectii pentru barbati, femei & copiiindicatoarele de circulatie se muiasera de placeretigancile cu guma de mestecat cu poze de Alfa-Romeo

isi sucisera vertebrele cervicale in susiar ochii tai intrau in nori, sclipeau in soare, indreptandu-se mereuspre apus…

Erau nebunesti, aveau expresia nebuneasca pe care ti-o vazusem in holulblocului, cand ne sarutasem in lumina beculetelor de la lift,erau extraordinari si amenintatori, erau instrumente de razboi, ovalezepeline care nu tineau seama de galbenul zilei deiunie, de emailul masinilor de mic litraj parcate infata magazinului Maternaerau pure masinarii, mecanisme de ceas care nu-ntelegeau alfabetulcosmeticelor, limbajul peltic al costumaselor pentru copii,hieroglifele mandarinelor, locutiunile landourilor dinvitrineerau orbi la senzatia de film voalat a inserarii strabatuta de imaginealui Dimov cu camata neagra si un fuior de barba ingalbenitaplimbandu-si nepoata in caruciorul dimovianerau extravaganti, extravaganti ca azurul, ceresti ca platina, verzi ca fildesul,tari si uscati ca apele marilor din nord, cu cetacee,rentabili ca triajele garii Oborerau pahare de semicristal aruncand curcubee, pungi de plastic subtirepline cu sprayuri “dalia” pentru export, conteinere cugeamuri invelite in paie, 109 si 276 franand ca nisteparalitici roscovani in fata vitrinelor cu aparate fotosi rachete metalice polonezeerau zepeline moi, cu elice, cu vesmantul de panza cauciucata pe scheletradiar de aluminiu, cu doua motoare a cate 3700 cmc.dezvoltand o viteza de 80 Km/h, cu capacitatea de254000 metri cubi de heliu, cu puterea de transport de5000 de tone, fabricate la Uzinele “Page, Plant & sons”,1972.erau ochii tai in varsta de optispe aniintinsi pe toata bolta, si barosani.

stateam in statia lui 21 si cantam in gand “Picasso�s Last Words” si masimteam fericiteram fericit ca exist si credeam, pe cuvant, credeam prima data in viatamea in realitatea absoluta a masinilor si tramvaielor si bordurilorcredeam si in nori, mi se parea ca am o istorie, ca am un trecut, caam scris carticredeam in bicicletele medicinale din vitrina, in mingile de tenis dincutiile “Airplane”, in fulgii de badminton din cutiile “Double Happiness”,in fiecare bucata de tergal de pe manechinele cu teasta goala siochelari de soarein fiecare mandarina din toneta cu mandarinestiam ca va veni noaptea cu stele de diamant si credeam pana si in

stelele care nu pot fi vazute cu ochiul libersi credeam ca sunt facut din oase, ca in burta mamei mele crescusemileul oaselor mele si mi se configurase traheea, vezicasi stiam ca acolo visasem primele visesi credeam ca voi muri si totusi nu credeam si stiam ca nu voi muritocmai pentru ca nu cred cu totul ca este posibil sa morisi stiam ca nu pot trai pentru ca nu pot crede pana la capat in viatastiam, da, ca rasul si plansul sunt tot una cu banii, cu vantul, cu benzina,cu posetele, cu lamele, cu uitareasi stiam ca nu sunt nimic si ca sunt totul si ca nu sunt nici nimic sinici totulci ca exist, fantoma mea exista in statia de tramvai, unde tramvaieletrec pe langa mine ca niste aisbergurica vad norii si blocurile si cerceii codanelor pentru ca lumina lor imipalpeaza retinafilmam existenta, lumea se stransese in jurul meu sa vada cum filmezexistenta, cum ma ocup de ecleraj, cum potrivescreflectoarele, cum fac pe inginerul de sunet, cum faco proba de microfon regland inaltimea girafelor, cumglisez pe caruciorul pe sine, plonjand in travelingurifara sfarsitsi un taran facea cu mana spre obiectiv ca sa se vada in poemul meusi existenta aparu deodata, grasana lui Fellini, tatoasa, testoasa, briliantina,stroboscopica, proaspat fardata, cu sclipici pe lapleoapele grele, cu sudoare pe gat, cu pandantive dincranii scalpate, cu sticlute pline de mosc infipte inpori, cu zece mii de serpi veninosi impletiti peste parca o cununita de premiant, cu verigheta de sange, cumasele de ipsos, cu o suta de mii de tate de caprasub bluza de garofitaducea sub brat un video, mesteca radiatiiiar eu o filmam ca pe ceva in care nu poti sa crezica pe ceva in care nu poti sa nu crezieram treaz de parca as fi baut un milion de cafeleeram transparent ca unghia de fericire.

si brusc lumea galben-albastra s-a deschis ca o floaresi brusc ochii tai planand pe tot cerul au inceput sa planga cu lacrimiscanteietoaresi deodata suna alarma din miile de ciuperci antiaeriene de peacoperisurile constructiilor inaltesi brusc oamenii incepura sa fuga ca sub o ploaie mare sau ca in“Potemkin”si brusc bilele imense de lacrimi izbira asfaltulsi sinele de tramvai sarira in aersi magazinul Bucur-Obor se ruina incet, arzand ca in filmele de razboi

si masinile se desfacura in piese si table si libraria de vizavi arunca invazduh rigle topite, compasuri strambe,ursuleti in flacari, volume pulverizatesi de sub placile mari de asfalt tandarite se ridica brusc toata vegetatiaoprimata: volbura, piciorul-cocosului,musetelulsi din pasajul putind a urina se strecurara afara, cu glugi de vene peteasta, zeii infernului, decorativi,inofensivi, insolvabili, Gautama si Klimtsi Zagreus si soparlele si hienele si scorpioniisi sobolanii si Miazanoaptea si Ernst si Seth siStoiciu si Krishnasi soselele arsera ca niste carpe si tramvaiele isi aruncara in aer sasiurilesi rotile grele de metalsi vanzatoarea de nechezol cu ghiuluri de aur, isi aseza in palmaoscioarele talpilorsi lacrimile cadeau, cat autobuzele, ca peste Dresdaca peste padurile Vietnamului, dure ca portelanul, reci ca scopolaminasi ochii tai erau umezi, cu vinisoare rosii, cum fusesera saptamana trecutain Herastrau, cand ne-am suit in roatamare cu spite ca de bicicleta si n-am vazutdin varful ei absolut nimic decat pe unmuncitor cu fiu-sau, si ei in roata, carese holbau la noi cum ne muscam buzele,innebuniti ca nu ne puteam devorasi ochii tai alunecau pe cer cu un huruit de motoareprintre norii pufosi si berzele cu picioare rosii, berzele rotitoare…

singur, fara aparare in fata ochilor taiadapostit intr-o palnie lasata-n asfalt de o lacrima-a taprivind amurgul in tandari si lumea mea redusa la cofraje fumegatoaremi-am lipit pe fata masca de gaze cu ochiuri intrebatoareca o insecta am tresarit si-am privit:stelele se aliniasera la rasaritsi luara startul peste lumea-n ruine.era un maraton, stelele purtau numere de concurs pe spatele tricourilormulticoloresi reclame de Pepsi pe sepci, si calcau peste noicu adidasii moi.ma gandeam la viata mea, la ratarea mea.la neputinta mea de a crede si a nu crede.atingeam o bucata de tablou de bord, un ciob nesatios de vitrinao piesa dintr-o masina de tuns cine stie cum nimerita langa minesi imi spuneam, imi spuneam si gemeam:Doamne, un pui de maimuta te priveste in ochidar prin arterele mele circula visele tale

lumea e un tort pe care nu stiu de unde sa-l incepsi trebuie sa-l mananc pana la ultima stafidaun tort de un miliard de kilometri cubi.lasa-ma sa confund realul cu irealullasa-ma acoperit de un val seismic: de palma ta.sa ma asfixiez respirand un deget de-al tau inspumatun deget cu moluste si cefalopodelasa-ma sa vietuiesc, sa dispar…cand ti-am vazut conturandu-se parul, incalcit ca o masina cu aburisi apoi buzele si dintii si gingiile, caci zambeai printre norisi raneai cu dintii pielea de cireasa a stelelorapoi ti-am vazut cerceii inconfundabili de copil cuminte prinsi de lobiiprelungisi in sfarsit nasul cu toata nebunia aia de pistruisi umerii obrajilor… ce sa mai spun,era capul tau in gros-plan si in spate stele, era ca in “Razboiul stelelor”erai ca printesa Lea din “Razboiul stelelor”doar ca te uitai la mine, in groapa mea de obuzsi imi zambeai, si am stiut atunci ca sunt din nou indragostit, cum numai fusesem de cinci ani, cum nu mai credeam ca osa mai fiu vreodataam stiut ca mi se mai da o sansabrusc am stiut ca mi se mai da o sansa.

Adio! La Bucuresti

Adaugata in 08 Jan - poezie compusa de Mircea Cartarescu

un timp am fost atat de apropiati amandoiincat imi aminteam episoade din copilaria tasi visam visele talesi cand tu iti mancai curcubeul la lactobarul de langa scalaeu schimbam fete - fete…un timp am fost atat de fericiti amandoiincat stateam la facultate in aceeasi bancasi fondul de ten de pe fruntea ta mi se parea mai important pentru omeniredecat marile descoperiri geografice.si apoi treceam dizolvand in culoarea de televizor in culori a umbreleimagazinele cu frapé-uri, furouri si doftorii din pasajcei o suta cinci zeci si patru de centimetri ai taimaturau asfaltul in fata noastrasi spintecau cu lanternele intunericul bulevarduluiin dreptul teatrului foarte micsi iti carau in memeorie alte glasuri, alte incaperi…

dar s-a sfarsit, s-a sfarsit! de-acuma cu care amantte mai impleticesti pe sub stele, pe sub bolovanii de diamant?de-acum patina timpului aproape-a viratpe patinoarul parului tau patinat.adio!adio!Adio!la revedere, dragoste, in toamna aceasta!de-acum amorul nostru sparge asfaltul pentru lucrarile de canalizareca sa ne asigure o existenta decenta.vreau sa-ti mai spunca aseara s-a prabusit de singuratateromarta copiilor.

Zambesc

Adaugata in 08 Jan - poezie compusa de Mircea Cartarescu

Niste grasane se uitau la minesi atunci imi dau seama ca zambesc.zambesc in masina 109 in drum spre slujba.fireste impresie buna nu poate sa facaun tinerel pletos care se uita pe geam si zambeste.dar eu mi-am amintit de tine si, ca de obicei, am zambit.e o reactie necontrolata.m-am trezit dimineata incalcit in vise urate, cu jupuiri de viu,cu andrele strabatindu-mi danturasi mi-am amintit de orele de gramatica.in masina pute-a maieuri si-a benzinaiar pe geam ce sa vezi? blocuri si iar blocuri.am zambit si am ramas, cred, minute bune cu zambetul asta.mi te-am amintit in tricoul galben, labartatsi eu tot in tricou, cam soios, cum am intrat la bulandra.era antreul plin de gagici incotofenitesi tipi la costum…noi parca eram picati de la Woodstock,la scoala directorul m-a luat in primire si secretaram-a amenintatplanta ornamentala neudata la timp mai aveadoar un sfert din frunzeincercand sa stapanesc clasaam simtit zambetul revenind atat de irezistibil,incat a trebuit sa ma intorc cu fata la tabla.

Rana

Adaugata in 08 Jan - poezie compusa de Mircea Cartarescu

Ivai mie, rana s-a inchisvai, sangele s-a uscatsi a facut coaja.oh, doamne, m-am vindecat!

de-acum o sa ma mestece fericireao sa ma sfartece seninatateasi nebunia care a fost n-o sa mai fie de-acum niciodata,nu, n-o sa-i mai sarut umarul.

viata o sa-mi treaca in pace si armoniecu lecturi bogate, cu mese regulate.sanatatea o sa-mi manance plamanii.rtiunea o sa-mi sfasie creierul.

vai, rana, rana mea dragarana placuta vietii melerana pentru care am trait, pe care mi-am zgandarit-o cu unghiiles-a inchis. oh, doamne, sunt vindecat!

si niciodata febra n-o sa-mi mai aprindaveioza vietii pana la ars.

IIsa accept evidenta: nu mai pot sa scriu poezie.nu mai sunt in stare, ceva in mine nu mai colaboreaza.am scris ani de zile cu ura, cu dragoste, iar acumcreierul meu e mort.am pornit la maraton ca pe suta de metriam vrut totul deodata, am vrut sa-mi innebunesc cititorul.am uitat ca viata e lunga.

nu-mi imaginam ca o data ma voi opri, voi platica tot ce am facut vreodata se va intoarce impotriva measi nu voi putea sa ma ajung din urmasi orice incercare de a mai face cevava fi o noua dezamagire.ce voi mai scrie inca patruzeci de ani?o sa strang din masele, o sa scriu articole de criticasau cine stie ce amintirio sa suport condescendenta tinerilor, o sa las nasul in joscand o sa vina vorba despre poezie, o sa fac traducerica sa nu ma uite lumea, ca sa para ca mai traiesc.

sau o sa-mi public candva un volum de versuri din tinereteatat de proaste, ca nu le bagasem in nici o cartesi o sa am un succes “de prestigiu”, mi se va spune “autorulpoemelor de amor”,precursorul a dumnezeu stie ce poezie va mai fi pe atunci…nu stiu, nu stiu…

prieteni mai tineri, sa nu faceti ca mine.calculati-va poezia pentru saizeci de ani.eu? nu stiu ce drum sa mai apuc, ce s-ar mai putea facesi nu stiu ce trebuie sa mai simt si ce mai pot sa imaginez.de data asta chiar cred ca mi s-a infundat.

voi fi un poet batran, care n-a mai scris de deceniiun supravietuitor al propriei mortisi care mai bine n-ar fi facut nimic niciodata.

IIIoare s-a terminat viata? oare sunt terminat?sunt un esec? voi fi pulbere?va veni moartea iar tu ma vei dispretui.va fi groaznic, groaznic.

voi fi singur, mai singur decat toti oamenii, singur.fara nimeni, fara odihna.voi intelege totul, ah, intelege-ma, si toti ma vor iubi,toti isi vor aduce aminte.

sunt pierdut, pierdut.musca-mi tu gura.o sa ploua nasol pe drumuri, o sa fim uzi pan-la piele.o sa invatam sa uram

va veni toamna, toamna mintii, inecul.vom avea gura moale si calda, va veni lunavor veni norii sa ne cunoascasi vom muri, vom face dragoste.

da, da, stai acum langa mine, priveste-ma. sunt terminat, terminat.va fi numai moarte in jur.stelele vor fi moarte, bot langa bot ca niste caini de pe strazi.vor muri unghiile.

gata. stai langa mine. a avut rost?ne-am trezit traind.

a fost groaznic: am trait.a fost groaznic, groaznic.

Toamna cu luna anii ‘60

Adaugata in 08 Jan - poezie compusa de Mircea Cartarescu

Toamna cu lunacand porti peste pulovar o niciodata captusita cu totdeaunacand stii ca ai mai iubit si ai sa mai iubestiprintre taxiuri nefiresti.

Toamna cu lunacand cabinele de telefon scanteiazacand stii ca nimic nu dureazacand pana si vitrinele graseiazasi vocea le tremura, si serviciile de portelan se fac zob.

Toamna de sticlacand magnetofoanele se fac zobcand mixerele de plastic palesccand aspiratorul asuda rececand trusa de surubelnite hohotestecand masina de spalat cu ochiul rotundsi coniacul cu patru stelese-ngalbenesc si cad de pe ramura mintii melesi toamna de vermut se crede tanara uneori…

Noi n-o sa mai tinem unul la altul.N-o sa ne mai faca placere sa ne vedem fetele, rasetul.Noi n-o sa ne casatorim,n-o sa avem copiisi n-o sa imbatranim impreuna.Mi-e asa de clar lucrul asta acum.Iar vietile noastre n-or sa fie indelungateci scurte, haotice.Zi, noapte, zi, noapte, zi, noapteaugust, decembrie, aprilie…

Toamna cu lunaas vrea atat de tare sa fim acum impreunasa privim vitrinele impreunasa numaram taxiurile impreunasi sa ne ninga frunzele-ngalbenite.

Era timpul florilor

Adaugata in 08 Jan - poezie compusa de Mircea Cartarescu

cu vremea, ai capatat statutul de mare putere.cu trecerea timpului, mi-ai impanzit bulevardele de ambasade, consulate si reprezentanteiar azi, pe soseaua dorintelor meleiti trimiti ochii albastri ca doua mercedesuri spalate proaspatcu parbrizele infulecand frunzisul roz de castani.

ai devenit o mare putere straina.din zodiac, satelitii tai ma fotografiaza in mii de pozitii, imi spioneaza secretia insulineiiau interviuri pana si trusei mele de barbieritsi imi invrajbesc de moarte numele cu prenumele, varsta cu sexulanotimpul cu troleibuzul, tiroida cu steauape cand in crivatul de pink floyd imi beau cu orbire cafeaua.

de-acum, pana si soferului tau ma adresez cu efendipana si lustragiului tau ii dau voie sa-mi zica baieteii spun da, massa, gulerasului tau cu dantelaii croiesc si agrafei tale de par rochii din zeci de metri patrati de vitrinavin intr-un suflet cand lenea ta clopoteste…

parca esti un paun, cu bucurestiul infoiat in spatele tau.hoteluri clipind, damele palpaind, pietrele din pavaj absolvind ciberneticaministerele, institutele, tarabele respirand pulberea aurie a cinematografelor dizolvatein aeramurgurile cele mai galbenezorii cei mai negrimoartea cea mai statistica rostogolindu-si buclele prin fundatiilesi canalele si metrourile si anemia si stressul albastrual magazinelor de radiouri, televizoare, pick-up-uri, casetofoane,microfoane, discuri, casti, steckere, prize amestecate in saliva uneinostalgii de culoarea locomotoarelor de serviciu incremenite langaperoanele garii oborsi pana si pensionarii cantarelor de preciziesi toti invalizii care vand ilustrate in relief si lozuri in plics-au lepadat de mine pentru rasul tau intolit, sastisit,inamic.

lasa-ti lumea ta uitata,asterne un strat de pudra peste imperiul tau iesit ca un cos pe tenul bronzat al amicitieinoastredeclara-ma independent,sa ma descurc cu rezervele mele de manioc, patate si tapioca,converteste-ma in ceva mai putin dureros,

inveleste-ma cu o floreasca mai calda,flutura-ti pleoapa ca o scanteie electrica si indoaie-ti genunchiulca sa imi pot pune in fine pe roateafacerea mea cu ezitari coloratein serile acelea care, zice-se mai revin…

(era timpul florilorera anotimpul dragosteiera deceniul razboiului nuclearera crima perfecta din zece maine mititeiera ali-baba si cei douazeci si patru de aniera pieptul tau gri trecand cu un decibel de rasa in zgardaera o flacara de magneziu imbratisand o petarda.)

ai devenit, femeie, o mare putere straina.ai devenit marea iubire a plamanilor meiploaia mea te curbeaza in orice boaba, apartamentul meu este cutia ta de pantofitie iti trimite in fiecare zi ura mea trandafiri cu bilet,pre tine moartea te ilumineazaimperiu bancar si discret,cauciucata zaraza.

In stilul lui Bacovia

Adaugata in 08 Jan - poezie compusa de Mircea Cartarescu

e seara si ninge-ndesatzapada-n zapada se lasasi abia ma mai misc inghetatsi abia mai stiu drumul spre casa

e bezna un caine-a latratde-acum n-are rost sa mai spersprijinit de un stalp un soldatsi-aprinde tigarea stingher

e noapte si ninge turbatsi nu mai zaresc nici un drumcum viata-i un loc departatcum totu-i mai simplu de-acum!

Sa ne iubim, chera mu

Adaugata in 08 Jan - poezie compusa de Mircea Cartarescu

sa ne iubim, chera mu, sa ne iubim tujurca maine vom fi prada inundatiilor, surparilor de teren, betiilor crancene,ca maine un ieri cu labe de paianjen de fan iti va umbla in carliontii de flori ai coiffuriizapacindu-te, ambetandu-te . . .sa fim tandri, baigui poligonul catelu lipindu-si irisiide soldurile voluptoase ale autobazei filaretsa fim tandri, singuratatea mea, ciripi indicatorul de sens giratoriusa fim tandri, mai zise o musca.primavara ne lingea ca un pechinez pe fata, pe mainine facea sa ne intrebam ce gust om avea pe limba infinita a noptii plina de autocare si stele,primavara ne mangaia depasind uneori limitele maternitatii sau prieteniei nevinovatearatandu-si provocatori sanii reci sub jacka ei de turcoaz jerpelitoh, mai ramai, sopti lustra catre o scama de pe covor,nu vrei sa te urci la mine? bem ceva, ascultam muzica, iti arat biblioteca . . .nu vrei sa ramai in noaptea asta la mine?sa ne tinem de mana, ii spuse un medic primar de la spitalul emilia irzaiepurelui de tabla din vitrina cu jucarii.sa ne iubim, sa ne amam, sa crestem si sa ne inmultimcantau tergarulile si velurul, drilul si chembrica pe gabrovenile raspundeau pana la raguseala plutonierii si norisoriisa facem chestia aia, gafaiau frizeriile.ca niste becuri electrice legate in serienervii plezneau pe antebrat, venele se umflau pe torace,in nari analizatorii mirosului isi incuiau paltoanele in dulapurisi indicele de refractie isi halea sandviciul cu carne de puiin holbarea perversa a ochiului.ce de ocheade, cate accidente din neatentie,conturi incheiate, polite platite,ingerasule, stranuta plamanul cand se privi in oglindasi vazand in urma lui o uzina.primavara ne intindea pe paine felia groasa de televizormintea noastra era imbacsita de proiecte de agrasiune, deja vedeam microcosmosul impanzit de transee,deja visam la putere, la krakatit, la mirosul de blana de vulpe al omului invizibilla ochii catifelati ai omului care trece prin zid…creierul nostru isi amintea de cand statea ghemuitde cand pulsa, de cand palpita, fojgaia, colcaia, misuna, serpuiaantebratul isi defula in aerul slabanog sentimentul de a avea pene,urechea - sentimentul de a fi auzit boncaluitul triceratopsuluisi bulele de hidrogen pleznind malaria peste fata.ai incredere in mine, ganguri flora intestinalaintinzandu-se voluptos in bratele groazeicare purta in acea seara un costum simplu, cambrat, tineresc,da-mi un pupic, se ruga anabolismul de catabolism,crudelo, nu ma chinui, ranjea maxilarul spre maxilar.

venea seara, orasul se anima,venea noaptea, strazile sfaraiau ca sifonul,sa fim tandri, loz necastigator, sa fim tandri, batator de covoare,sa ne iubim, robinete, sa facem excursii, mapa de plicuri!in rochii de moloz si nuiele verzi, de mezeluri si de branzeturi,spoite cu vodca si motorina emotiile iesisera la agatat.prin ganguri si pasaje acoperite cu geam coloratcate un pisoi zgaria in ladita vreunui dafinsi in berarii ospatarele se lasau desurubate de vii contra cost.sa ne iubim, unamuno, nebuno, sa ne iubim, chera mu,si apoi sa ne-nselam cu chibritele, cu patentul, cu pasta de dinti,sa ignoram influenta exercitata in psihicul nostrude complexul lui grozavesti.primavara priveste galbena prin stratosfera, gadilata de ozon si de ioni,sa ne cunoastem mai bine, melcule, zice,sa ne imbratisam, depoule, hartiuto, tomberonule �iar noi la tasnitoarea din capatul aleii alexandru ne stropeam unul pe altul cu apachiar langa policlinica, si pana si copaciimiroseau a dentist.

Stelute in genele ei

Adaugata in 08 Jan - poezie compusa de Mircea Cartarescu

Ningea pe Colentina si erau stelute in genele ei.Tramvaiul patru cotea inzapezit la Sf. Dumitrusi erau stelute, stelute, stelute in genele ei.

Ningea, ningea, ningea peste Colentinademult, demult…da, dragii mosului, erau…erau stelute in genele ei.

Ningea pe firele de troleibuz, pe toneta de tichete ITBningea pe mustata mea si pe gagica in rosu de alaturitramvaiele aveau stergatoare de parbriz si erau… hai, toti in cor:erau stelute in genele ei.

Eram student, era studentaeram eminent, era iminentasi erau stelute in genele ei.Aerul era rece, tramvaiele recimaxi-taxiurile abia infiintatemergeau toate pe patru roatesi erau stelute in genele ei.

Ningea usurel, cu fulgi catifelati peste fabrica Stelapeste blocul lui Ghiu, peste pomii inzapeziti…Ea spunea ceva, dar camera video n-are sonorasa ca nu mai stiu ce spunea.Ea ma tinea de mana si tramvaiul patru treceasi ningea si erau… da… da, dragii mosului…

Eu eram copil, ea era o copilaeu stateam la bloc, ea statea la vilasi erau stelute in genele ei.Eu aveam viziuni, ea avea pandaliirestul e in “Poeme de-amor”, precum stii

dar lasati-o balta, copii:erau stelute in genele ei.CORUL: Erau stelute, erau stelute, erau stelu-u-uteIn ge…eeneee…leeeee… nele eeeeeeeeei!

Aici poemul ar trebui sa se incheiedar nu inainte de-a va da o cheiea-ntregii intamplari:Ea e o fata de peste blocuri si mariacum e maritata, gravida, n-are nici o importanta.Amorul nostru nemuritor s-a dus draculuiAcum nu mai sunt stelute in genele ei.Acum nu mai e nici o steluta in genele ei.Asa, ca sa stiti, dragii mosului.

Cand ai nevoie de dragoste

Adaugata in 08 Jan - poezie compusa de Mircea Cartarescu

cand ai nevoie de dragoste nu ti se da dragoste.cand trebuie sa iubesti nu esti iubit.cand esti singur nu poti sa scapi de singuratate.cand esti nefericit nu are sens sa o spui.

cand vrei sa strangi in brate nu ai pe cine.cand vrei sa dai un telefon sunt toti plecati.cand esti la pamant cine se intereseaza de tine?cui ii pasa? cui o sa-i pese vreodata?

fii tu langa mine, gandeste-te la mine.poarta-te tandru cu mine, nu ma chinui, nu ma face gelos,nu ma parasi, caci n-as mai suporta inca o ruptura.fii langa mine, tine cu mine.

intelege-ma, iubeste-ma, nu-mi trebuie partuze, nici conversatie,fii iubita mea permanenta.hai sa uitam regula jocului, sa nu mai stim ca sexul e o jungla.sa ne atasam, sa ajungem la echilibru.

dar nu sper nimic. nu primeste dragostecand ai nevoie de dragoste.cand trebuie sa iubesti nu esti iubit.cand esti la pamant nici o femeie nu te cunoaste.