pm2

6
Tema 2. Resursele de muncă ca purtătorul factorului de producţie – muncă 1.Rolul factorului demografic dezvoltarea economică Studierea factorului muncă presupune, în primul rând, studierea deţinătorului acestui factor de producţie - populaţia, ca număr, structură de vârstă, structură de calificare, precum şi aspectul ei calitativ. Ca atare, populaţia, evoluţia cantitativă şi structurală a acesteia, nu prezintă interes pentru analizele din domeniul economiei muncii, dacă ea nu este corelată cu tendinţele de dezvoltare social-economică a ţării. Astfel, nu se poate afirma că creşterea populaţiei este un fenomen benefic, iar descreşterea acesteia este un fenomen negativ. Creşterea necontrolată a populaţiei în condiţii de declin economic poate conduce la o reducere esenţială a nivelului de trai al populaţiei. Totodată, descreşterea populaţiei – depopularea – poate conduce la limitarea posibilităţilor de dezvoltare social-economică a ţării. Alţi factori ca progresul tehnic, succesele din domeniul ocrotirii sănătăţii şi educaţiei, contribuie în mod cert la dezvoltarea calităţii vieţii populaţiei şi, prin urmare, la îmbunătăţirea indicatorilor demografici. Prin urmare, analiza populaţiei ca dimensiunea de bază a ofertei de muncă trebuie efectuată în contextul dezvoltării social-economice, culturale şi istorice a ţării date Corelaţia demo-economică - reprezintă raportul dintre creşterea economică şi creşterea populaţiei. Interpretări ale corelaţiei demo-economice: Interpretarea Corelaţiei demo-economice în cadrul societăţilor sclavagiste şi feudale. Susţinerea creşterii populaţiei, văzând în aceasta o premisă şi o perspectivă a creşterii avuţiei statului prin creşterea numărului de contribuabili în visteria statului, precum şi a măririi potenţialului militar prin furnizarea unui număr mai mare de ostaşi, care vor apăra această avuţie. Corelaţia demo-economică în viziunea lui T.R.Malthus. Susţinerea constrângerii creşterii populaţiei, motivând aceasta prin starea limitată a resurselor de subzistenţă, fapt ce poate provoca foamete, epidemii şi alte catastrofe umane în stat. Interpretarea marxistă a Corelaţiei demo-economice – aşa numita lege capitalistă a populaţiei. Potrivit acestei legi, dezvoltarea capitalistă a economiei ar determina transformarea unei părţi a populaţiei active în suprapopulaţie relativă - şomaj, care apare în urma disponibilizării resurselor umane din activitatea de muncă. Surplusul respectiv este determinat de înlocuirea lucrătorilor cu maşini şi utilaje, prin urmare, el reprezintă o consecinţă a progresului tehnic. Astfel, modul capitalist de producţie îşi asigură procesul de producţie cu o „armată de rezervă” de resurse de umane Resursele umane - constituie purtătorul factorului de producţie „muncă”. Acestea sunt, de regulă, persoanele care desfăşoară activităţi de muncă, precum şi acele persoane care doresc să muncească, dar din anumite motive nu pot desfăşura activităţi de muncă. Resursele de muncă – noţiune utilizată în perioada economiei centralizate şi planificate care presupune acea parte a populaţiei care posedă anumite capacităţi fizice şi intelectuale, un volum de cunoştinţe necesar pentru realizarea unor activităţi utile pentru societate. În acele condiţii odată cu dreptul la muncă era legiferată şi obligativitatea fiecărei persoane apte de muncă de a presta servicii de muncă. Persoanele care un timp relativ îndelungat nu desfăşurau activităţi de muncă fără motive convingătoare (cu excepţia invalizilor de grupa 1-a şi a 2-a) erau considerate drept persoane care duc un „mod de viaţă parazitar” şi erau persecutate de

description

piata muncii

Transcript of pm2

Page 1: pm2

Tema 2. Resursele de muncă ca purtătorul factorului de producţie – muncă1.Rolul factorului demografic dezvoltarea economică Studierea factorului muncă presupune, în primul rând, studierea deţinătorului acestui factor de producţie - populaţia, ca număr, structură de vârstă, structură de calificare, precum şi aspectul ei calitativ. Ca atare, populaţia, evoluţia cantitativă şi structurală a acesteia, nu prezintă interes pentru analizele din domeniul economiei muncii, dacă ea nu este corelată cu tendinţele de dezvoltare social-economică a ţării. Astfel, nu se poate afirma că creşterea populaţiei este un fenomen benefic, iar descreşterea acesteia este un fenomen negativ. Creşterea necontrolată a populaţiei în condiţii de declin economic poate conduce la o reducere esenţială a nivelului de trai al populaţiei. Totodată, descreşterea populaţiei – depopularea – poate conduce la limitarea posibilităţilor de dezvoltare social-economică a ţării. Alţi factori ca progresul tehnic, succesele din domeniul ocrotirii sănătăţii şi educaţiei, contribuie în mod cert la dezvoltarea calităţii vieţii populaţiei şi, prin urmare, la îmbunătăţirea indicatorilor demografici. Prin urmare, analiza populaţiei ca dimensiunea de bază a ofertei de muncă trebuie efectuată în contextul dezvoltării social-economice, culturale şi istorice a ţării date Corelaţia demo-economică - reprezintă raportul dintre creşterea economică şi creşterea populaţiei.

Interpretări ale corelaţiei demo-economice: Interpretarea Corelaţiei demo-economice în cadrul societăţilor sclavagiste şi feudale. Susţinerea creşterii populaţiei, văzând în aceasta o premisă şi o perspectivă a creşterii avuţiei statului prin creşterea numărului de contribuabili în visteria statului, precum şi a măririi potenţialului militar prin furnizarea unui număr mai mare de ostaşi, care vor apăra această avuţie. Corelaţia demo-economică în viziunea lui T.R.Malthus. Susţinerea constrângerii creşterii populaţiei, motivând aceasta prin starea limitată a resurselor de subzistenţă, fapt ce poate provoca foamete, epidemii şi alte catastrofe umane în stat. Interpretarea marxistă a Corelaţiei demo-economice – aşa numita lege capitalistă a populaţiei. Potrivit acestei legi, dezvoltarea capitalistă a economiei ar determina transformarea unei părţi a populaţiei active în suprapopulaţie relativă - şomaj, care apare în urma disponibilizării resurselor umane din activitatea de muncă. Surplusul respectiv este determinat de înlocuirea lucrătorilor cu maşini şi utilaje, prin urmare, el reprezintă o consecinţă a progresului tehnic. Astfel, modul capitalist de producţie îşi asigură procesul de producţie cu o „armată de rezervă” de resurse de umane Resursele umane - constituie purtătorul factorului de producţie „muncă”. Acestea sunt, de regulă, persoanele care desfăşoară activităţi de muncă, precum şi acele persoane care doresc să muncească, dar din anumite motive nu pot desfăşura activităţi de muncă. Resursele de muncă – noţiune utilizată în perioada economiei centralizate şi planificate care presupune acea parte a populaţiei care posedă anumite capacităţi fizice şi intelectuale, un volum de cunoştinţe necesar pentru realizarea unor activităţi utile pentru societate. În acele condiţii odată cu dreptul la muncă era legiferată şi obligativitatea fiecărei persoane apte de muncă de a presta servicii de muncă. Persoanele care un timp relativ îndelungat nu desfăşurau activităţi de muncă fără motive convingătoare (cu excepţia invalizilor de grupa 1-a şi a 2-a) erau considerate drept persoane care duc un „mod de viaţă parazitar” şi erau persecutate de lege şi pedepsite prin privaţiune de libertate. Evidenţa strictă a resurselor de muncă (ca şi a resurselor naturale şi a celor economice) constituia baza procesului de planificare a economiei centralizate. În condiţiile economiei de piaţă potenţialul uman al ţării este exprimat prin populaţia economic activă care presupune totalitatea persoanelor apte de muncă care sunt prezente pe piaţa muncii, adică pot şi doresc să desfăşoare activităţi de muncă. Indicatorii pieţei muncii se pot grupa astfel: indicatori de nivel - sunt reprezentaţi de indicatorii resurselor de muncă (populaţia activă, populaţia ocupată etc.), indicatorii ocupării forţei de muncă şi indicatorii şomajului (rata ocupării, rata şomajului etc.), indicatorii salarizării.indicatorii de structură - sunt reprezentaţi de aceiaşi indicatori de mai sus, structuraţi după criterii cum ar fi: sex, grupe de vârstă, repartizare teritorială categorii social-ocupaţionale, ramuri de activitate, profesiuni, experienţă profesională, mărimea întreprinderilor, experienţa profesională a salariaţilor, formele de plată, timpul lucrat etc.indicatori derivaţi - sunt indicatorii care combină diferite criterii şi caracteristici ale populaţiei (structura populaţiei ocupate pe regiuni etc.). Principalele sursele de informaţii statistice de monitorizare a pieţei muncii:

I. Surse administrative şi de cercetare: date demografice ale Departamentului de statistică şi Sociologie; înregistrări ale instituţiilor Ministerului Muncii şi Protecţiei Sociale şi organismelor teritoriale; informaţii din instituţii de învăţământ şi de cercetare; informaţii furnizate de alte instituţii guvernamentale şi non-guvernamentale

II. Surse generale (recensăminte) sau prin sondaj recensământul populaţiei; ancheta forţei de muncă; cercetarea bugetelor gospodăriilor casnice.

Populaţia totală cuprinde persoanele prezente în mod obişnuit pe teritoriul ţării şi cetăţenii acestei ţări aflaţi peste graniţă. Populaţia totală şi mărimea ei sunt rezultatul proceselor naturale (demografice), a migraţiunii internaţionale şi a dezvoltării social-economice. Sub aspect economic ea are o contribuţie majoră la determinarea mărimii structurii a populaţiei naţionale şi la

Page 2: pm2

formarea ofertei de muncă. Potrivit standardelor O.I.M., populaţia totală a unei ţări se împarte în populaţie activă şi populaţie inactivă. Populaţia economic activă a unei ţări cuprinde toate persoanele aflate, de regulă, în limitele vârstei de 15-65 ani pentru bărbaţi şi 15-60 ani pentru femei ocupate sau aflate în şomaj. Acestea sunt persoane de ambele sexe, care pe parcursul perioadei de referinţă furnizează mâna de lucru necesară în producerea de bunuri materiale şi servicii. Populaţia ocupată - este formată din cei ce îşi exercită activitatea ca salariat, cei ce lucrează pe cont propriu, în exploatări de tip familial sau ca auxiliari familiali. În definirea populaţiei ocupate s-a adoptat criteriul standard de „cel puţin o oră” în perioada de referinţă (o săptămână) recomandat de Biroul Internaţional a Muncii. Această categorie este expresia cererii de muncă şi reprezintă, în fapt, cererea de muncă satisfăcută. În afara persoanelor aflate la lucru, care au un loc de muncă şi care în cursul săptămânii de referinţă au lucrat ca salariaţi, ca lucrători pe cont propriu sau lucrători familiali neremuneraţi, se consideră persoane ocupate: persoanele temporar absente de la lucru în cursul săptămânii de referinţă, care îşi păstrează legătura formală cu locul de muncă, motivele de absenţă putând fi: concediul de odihnă, medical, de maternitate (în limita unei perioade prevăzute de lege), fără plată, de studii, pentru incapacitate de muncă temporară, conflict de muncă sau grevă, cursuri de perfecţionare sau profesionale, suspendarea temporară a lucrului datorită condiţiilor meteorologice, conjuncturii economice nefavorabile, penuriei de materii prime sau energie, incidentelor tehnice; persoanele care, temporar sau pe o durată nedefinită, nu sunt remunerate, dar cărora nu li s-a desfăcut contractul de muncă; persoanele care au un loc de muncă (în regim de lucru complet sau parţial), aflate în căutarea altui loc de muncă; persoanele care în cursul săptămânii de referinţă au desfăşurat o muncă oarecare, plătită sau aducătoare de venit, chiar dacă erau în curs de pregătire şcolară obligatorie, erau la pensie sau beneficiau de pensie, erau înscrise la oficiile forţei de muncă, primind sau nu ajutor de şomaj;lucrătorii familiali neremuneraţi, inclusiv cei temporar absenţi în cursul săptămânii de referinţă;membrii forţelor armate (cadre active şi militari în termen).Populaţia ocupată se împarte în funcţie de următoarele categorii:După profesiune se prevede o structurare pe 4 nivele: 8 grupe mari; 83 subgrupe; 284 grupe de bază; 1506 categorii profesionale (pentru fiecare ţară în parte categoriile profesionale sunt precizate de nomenclatorul meseriilor şi specialităţilor al ţării respective).După ramura de activitate economică aceasta cuprinde 4 niveluri: 10 niveluri; 33 categorii; 70 grupe; 159 clase.După statutul ocupaţional populaţia activă se structurează în următoarele grupe:patronii – persoanele care-şi exercită ocupaţia în propria unitate economică (întreprindere, agenţie, magazin, birou fermă etc.) care folosesc unul sau mai mulţi salariaţi;lucrătorii pe cont propriu - persoanele care-şi exercită activitatea în unitatea proprie sau într-o afacere individuală, fără a angaja nici un salariat, fiind ajutat sau nu de membrii familiei neremuneraţi. În această categorie sunt încadraţi întreprinzătorii independenţi (vânzătorii ambulanţi, meditatorii, taximetriştii particulari etc.), liber profesioniştii, zilierii ocazionali, agricultorii individuali;salariaţii – persoanele care-şi exercită activitatea de muncă pe baza unui contract de muncă într-o unitate economică sau socială – indiferent de forma ei de proprietate – sau la persoane particulare primind o remunerare de orice tip (în bani sau în natură). Prin convenţie, cu acest statut au fost înregistraţi şi militarii în termen;lucrătorii familiali neremuneraţi - persoanele care-şi exercită activitatea într-o unitate economică familială condusă de un membru al familiei sau o rudă, pentru care nu este remunerat sub formă de salariu sau plată în natură. Gospodăria ţărănească este considerată o astfel de unitate;membrii cooperativelor de producători;persoanele neclasificabile - pentru care datele sunt incomplete sau şomerii care nu au lucrat niciodată.Şomerii sunt acele categorii, de persoane care au depăşit limita minimă a vârstei active, de regulă 16 ani, şi care în cursul perioadei de referinţă specificate (o zi, o săptămână, o lună) erau simultan în următoarele trei situaţii:

fără loc de muncă, retribuit sau nu; dispuse să desfăşoare o activitate, retribuită sau nu; în căutarea unui loc de muncă, luând măsuri concrete în perioada premergătoare celei de referinţă, în scopul

obţinerii unui loc de muncă, (sunt înregistraţi la agenţiile de încadrare în muncă; s-au adresat direct către întreprinzători; şi-au manifestat dorinţa de a munci prin afişarea de anunţuri; au depus anunţuri în ziare sau răspunsuri la ofertele din presă etc.

Populaţia inactivă include următoarele categorii de persoane: elevi sau studenţi; pensionari (toate categoriile); casnice (care desfăşoară numai activităţi casnice în gospodărie); persoane întreţinute de alte persoane sau de stat sau care se întreţin din alte venituri (chirii, dobânzi, rente etc.)

persoanele descurajate (persoane disponibile să lucreze în următoarele 15 zile, care nu au loc de muncă şi au declarat că sunt în căutarea unui loc de muncă, dar nu au întreprins nimic în acest scop în ultimele 4 săptămâni). În cadrul populaţiei inactive persoanele descurajate constituie o categorie specială, fiind o caracteristică a statelor cu economie de piaţă

Page 3: pm2

Sursa principală de informaţie privind indicatorii ocupaţionali constituie Ancheta Forţei de Muncă, instrument statistic implementat în Republica Moldova în 1998. Fiind o cercetare bazată pe un sondaj reprezentativ, Ancheta Forţei de Muncă permite cu costuri minime de a cuprinde întreaga populaţie, fiecărui individ atribuindu-se doar un anumit statut: ocupat, şomer, sau persoană inactivă. Analiza proceselor de pe piaţa muncii se face şi prin analiza ofertei de muncă după cele mai mari grupuri socio-demografice, şi anume: Populaţia masculină. Bărbaţii sunt puternici, rezistenţi, mai puţin afectaţi de condiţiile de stres, organismul lor este mai puţin afectat de condiţiile nocive ale mediului de producţie. Bărbaţii tind să se afirme în domenii ale industriei de prelucrare, financiare, comerciale, etc. în care veniturile salariale sunt net superioare. Populaţia feminină. Femeile sunt mai emoţionale, mai atente, mai exigente, mai îngrijite. Femeile îşi aleg domenii de activitate care pot fi considerate drept o continuare a activităţilor lor casnice - educaţie, ocrotirea sănătăţii, sfera serviciilor. Un rol determinant în specificul forţei de muncă feminine reprezintă funcţia de reproducere a femeilor, care influenţează puternic caracterul ocupării acestui grup socio-demografic. În condiţiile economiei de piaţă rata de activitate al forţei de muncă feminine este, de regulă, mai joasă decât acea a forţei de muncă masculine (cu excepţia grupei de vârstă 16-24 de ani). Acest fapt este determinat de faptul că între vârstele 25-40 de ani femeile se căsătoresc, nasc copii, îngrijesc de ei ceea ce presupune plecarea în concedii de maternitate şi, prin urmare, abandonarea pieţei muncii. După 40 de ani femeile revin în câmpul muncii însă rata lor de activitate va creşte nesemnificativ. Reieşind din specificul ocupării, curba de activitate a forţei de muncă feminină are forma literei M. Totodată, procesul de emancipare a femeilor din ultimii ani, lupta femeilor pentru drepturi egale cu bărbaţii a determinat o intrare masivă a femeilor pe piaţa muncii, astfel încât nivelul ocupării feminine s-a apropiat de cel al forţei de muncă masculină. Însă, pentru fostele economii socialiste, precum era şi Republica Moldova, aşa-numita egalitate de gen a fost proclamată încă de la începuturile perioadei socialiste. Reieşind din obligativitatea fiecărei persoane de a presta servicii de muncă, determinată de concepţia ocupării socialiste, femeile erau obligate să fie angajate în câmpul muncii indiferent dacă acestea au sau nu au copii mici. În condiţiile economiei socialiste copiii mici erau în responsabilitatea creşelor şi grădiniţelor de copii, iar concediile pentru naşterea copilului şi îngrijirea lui erau oferite doar pentru o perioadă de 6 luni. Din 1986 graţie reformelor sociale care au avut loc în URSS femeile beneficiază de un concediu pentru îngrijirea copiilor până la trei ani cu extensie de până la 6 ani.Populaţia tânără (15- 29 de ani). Funcţia economică şi socială a tineretului pe piaţa muncii este determinată de rolul ei major în formarea potenţialului uman al ţării într-o perspectivă durabilă. De regulă, acest grup socio-demografic este mai puţin prezent pe piaţa muncii, deoarece o mare parte din aceste persoane sunt încadraţi în procesul de studii. În acest context, grupul dat este studiat prin prisma a două categorii: tineretul studios şi persoanele tinere care lucrează. Ponderea tineretului în populaţia economic activă şi cea ocupată este mult mai mică (de regulă 10%). Deoarece grupul dat este în proces de formare profesională este binevenit ca acesta să fie analizat pe intervale de vârstă mai mici: 16-19 ani; 20-24 ani şi 25-29 ani.Cu toate că majoritatea tinerilor sunt implicaţi în procesul de studii, trebuie menţionat faptul că evoluţia ocupării tinerilor decurge într-un mod neunivoc. Pe de o parte şomajul tineretului înregistrează cele mai înalte niveluri, iar pe de altă parte, veniturile medii ale forţei de muncă tinere pot fi considerate, cu unele excepţii, destul de mari. Aceasta datorită mobilităţii mai sporite a tinerilor comparativ cu alte grupuri socio-demografice. Tot ei sunt implicaţi în cea mai mare parte în munci temporare, informale, legate şi de activităţi de autoocupareNivelul jos al ocupării al populaţiei tinere este determinat şi de încercările nerezultative a persoanelor tinere, în special a celor cu studii medii profesionale, de a se angaja în cadrul întreprinderilor de producţie. Acest fapt are loc din mai multe considerente, şi anume: patronii nu sunt dispuşi să angajeze persoane fără experienţă în domeniu; persoanele tinere nu acceptă salariile propuse de întreprinderile respective, persoanele de vârstă pensionară nu se grăbesc să se pensioneze oferind locul lor de muncă tinerilor. Din acest considerent, o metodă cardinală de reglare a şomajului în rândul tinerilor constă în reducerea necesităţilor lor în muncă prin creşterea ratei de înrolare a contingentului de studenţi la zi, prin creşterea perioadei de pregătire profesională în şcolile profesional-tehnice, instituţiile superioare de învățământ ca rezultat al exigenţelor sporite ale pieţei muncii contemporane, iar, referitor la femeile tinere care au copii mici, prin acordarea unui spectru mai larg de servicii sociale şi protecţie socială.Persoanele de vârstă medie (30-49 ani) – reprezintă cel mai numeros grup socio-demografic în potenţialul uman al ţării. Caracteristica de bază a acestui grup ocupaţional reprezintă nivelul înalt a ocupării. Pentru reprezentanţii grupului social-demografic dat sunt interesele profesionale şi vocaţionale sunt determinate. Din acest considerent, comparativ cu alte grupuri tendinţa de a-şi schimba profesia sau locul de muncă este mult mai mică. Luând în consideraţie că persoanele de vârstă în 30-49 de ani au cea mai mare greutate ocupaţională în societate, dinamica lor trebuie analizată mai atent. Creşterea numărului persoanelor din cadrul acestui grup poate pune în faţa multor oportunitatea de a-şi schimba fie locul de muncă, fie domeniul de activitate, fie ocupaţia. Astfel, provocările economiei Republicii Moldova din perioada de tranziţie la economia de piaţă însoţite de un puternic declin economic şi o reducere drastică a numărului locurilor de muncă au determinat ca o mare parte din această categorie de persoane să abandoneze piaţa muncii şi să plece peste hotare în căutarea unui loc de muncă mai atractiv şi mai bine remunerat. În situaţia în care acest grup ocupaţional înregistrează reduceri, apare necesitatea într-o politică de stat cât mai atentă care ar asigura un grad cât mai înalt de ocupare pentru grupul socio-demografic dat. Pe de altă parte, apare necesitatea de politici coerente de reconversiune profesională a lor care le-ar permite să facă faţă noilor exigenţe de pe piaţa muncii.

Page 4: pm2

. Populaţia de vârsta a treia (peste 50 de ani). Acest grup socio-demografic înregistrează cele mai înalte niveluri ale ocupării. Persoanele de vârsta a treia sunt mai puţin mobile şi preţuiesc locul lor de muncă indiferent de salariu şi condiţiile de muncă. Ocuparea persoanelor în vârstă de peste 50 de ani este determinată şi de astfel de particularități ca: reducerea capacităţilor fizice, nivelul înalt al cunoştinţelor, experienţa bogată de muncă. Trebuie remarcat faptul că pentru grupul socio-demografic dat, pe unele segmente ale pieţei muncii, nivelul ocupării poate cade brusc, determinat de înrăutăţirea stării de sănătate a persoanelor care activează în condiţii nocive de muncă, precum şi de posibilitatea obţinerii unei pensii preferenţiale. Şi pensionarii din primii ani de pensionare au un caracter al ocupării destul de apropiat persoanelor de vârsta a treia. Anume ei formează nucleul persoanelor în vârstă de pensionare care sunt prezente pe piaţa muncii. O particularitate al grupului socio-demografic dat este determinat printr-o pondere mai mare femeilor din care majoritatea au un nivel jos de instruire. Ceea ce diminuează esenţial

posibilitatea utilizarea serviciilor de muncă a pensionarilor care se caracterizează şi printr-o mobilitate joasă. Unul din factorii de

bază care determină nivelul ocupării grupurilor social-demografice reprezintă gradul de mobilitate a lor. În acest context, mobilitatea reprezintă o noţiune generală care reflectă posibilitatea populaţiei de a-şi schimba statutul social, statutul profesional, locul de reşedinţă etc. În acest caz mobilitatea teritorială reprezintă unul din aspectele calitative ale forţei de muncă. Dacă procesele migraţionale în economia socialistă era determinată de planificarea dezvoltării economice, în condiţiile economiei de piaţă alţi factori influenţează mobilitatea.