Pliniu, Historia Naturalis XIV

28
Viţa de vie şi vinul (1) 1. Pînă aici am relatat despre arborii exotici, care nu pot prinde rădăcini în altă parte decît în locul de unde se trag şi care nu pot migra pe meleaguri străine, şi mi-este îngăduit să vorbesc acum despre cei comuni, care – se pare – îşi au cu toţii obîrşia în Italia. Cunoscătorii trebuie doar să aibă în vedere că, deocamdată, noi descriem natura acestora, nu felul în care se cultivă, cu toate că şi acest aspect are o influenţă deosebită asupra naturii lor. 2.  Nu pot să mă minunez îndeajuns de un lucru: anume că s-a pierdut în timp amintirea şi chiar numele unora dintre arborii despre a căror existenţă avem ştiinţă din scrierile altora. Căci cine să nu creadă că, atîta vreme cît maiestatea Imperiului Roman a fost răspîndită pe întreg pămîntul, viaţa a făcut progrese, graţie negoţului cu mărfuri şi împărtăşirii unei păci a  bucuriei, şi că toate produsele, chiar şi cele care înainte erau ascunse, s-au revărsat de-a valma în lume? 3. Dar, pe Hercule, nu sînt de găsit aceia care ar putea cunoaşte multe lucruri transmise de cei de altădată! Cu atît mai rodnice au fost grija şi efortul străbunilor acum o mie de ani, la începuturile literaturii, cînd Hesiod a fost primul care a scris îndemnuri pentru agricultori şi nu puţini au fost cei care i-au continuat această preocupare. De aceea, şi noi avem mai mult de lucru, fiindcă cercetarea noastră nu trebuie să se oprească la descoperirile ulterioare, ci trebuie să aibă în vedere şi ce au descoperit cei de mai înainte, chiar dacă dezinteresul pentru lucruri a atras după sine pierderea amintirii lor. 4. Cine ar putea găsi alte cauze ale acestui defect decît cele generale, care stau la baza lumii? De bună seamă, au  pătruns alte obiceiuri, minţile oamenilor sînt preocupate de alte lucruri, şi este cultivată numai “virtutea” lăcomiei. Înainte, cînd puterea unui popor era închisă în propriile lui hotare, şi cu atît mai mult inteligenţa lui, o oarecare slăbiciune lăsată de soartă făcea necesară punerea în valoare a calităţilor sufletului; regi fără de număr erau veneraţi cu cinstirile artelor şi puneau aceste bogăţii pe primul plan, cu ostentaţie, socotind că, datorită lor, îşi vor dobîndi nemurirea, motiv pentru care existau din belşug şi premii, şi activităţi ale vieţii. 5. Pentru cei care au urmat, extinderea lumii şi mulţimea bogăţiilor au fost spre pagubă. După ce senatorii au început să fie aleşi după avere, judecătorii să fie numiţi tot după avere, iar podoaba cea mai de preţ a magistraţilor şi a comandanţilor să nu fie alta decît averea lor, după ce lipsa urmaşilor a început să fie un semn al autorităţii şi al puterii, goana după moştenire să fie cea mai profitabilă meserie, iar singurele bucurii să se găsească în avuţie, valorile vieţii s-au 1

Transcript of Pliniu, Historia Naturalis XIV

Page 1: Pliniu, Historia Naturalis XIV

5/8/2018 Pliniu, Historia Naturalis XIV - slidepdf.com

http://slidepdf.com/reader/full/pliniu-historia-naturalis-xiv 1/28

 

Viţa de vie şi vinul

(1) 1. Pînă aici am relatat despre arborii exotici, care nu pot prinde

rădăcini în altă parte decît în locul de unde se trag şi care nu pot migra pemeleaguri străine, şi mi-este îngăduit să vorbesc acum despre cei comuni,care – se pare – îşi au cu toţii obîrşia în Italia. Cunoscătorii trebuie doar săaibă în vedere că, deocamdată, noi descriem natura acestora, nu felul în carese cultivă, cu toate că şi acest aspect are o influenţă deosebită asupra naturiilor. 2. Nu pot să mă minunez îndeajuns de un lucru: anume că s-a pierdut întimp amintirea şi chiar numele unora dintre arborii despre a căror existenţăavem ştiinţă din scrierile altora. Căci cine să nu creadă că, atîta vreme cîtmaiestatea Imperiului Roman a fost răspîndită pe întreg pămîntul, viaţa afăcut progrese, graţie negoţului cu mărfuri şi împărtăşirii unei păci a

 bucuriei, şi că toate produsele, chiar şi cele care înainte erau ascunse, s-aurevărsat de-a valma în lume? 3. Dar, pe Hercule, nu sînt de găsit aceia carear putea cunoaşte multe lucruri transmise de cei de altădată! Cu atît mairodnice au fost grija şi efortul străbunilor acum o mie de ani, la începuturileliteraturii, cînd Hesiod a fost primul care a scris îndemnuri pentruagricultori şi nu puţini au fost cei care i-au continuat această preocupare. Deaceea, şi noi avem mai mult de lucru, fiindcă cercetarea noastră nu trebuie săse oprească la descoperirile ulterioare, ci trebuie să aibă în vedere şi ce audescoperit cei de mai înainte, chiar dacă dezinteresul pentru lucruri a atras

după sine pierderea amintirii lor. 4. Cine ar putea găsi alte cauze ale acestuidefect decît cele generale, care stau la baza lumii? De bună seamă, au pătruns alte obiceiuri, minţile oamenilor sînt preocupate de alte lucruri, şieste cultivată numai “virtutea” lăcomiei.

Înainte, cînd puterea unui popor era închisă în propriile lui hotare, şicu atît mai mult inteligenţa lui, o oarecare slăbiciune lăsată de soartă făceanecesară punerea în valoare a calităţilor sufletului; regi fără de număr erauveneraţi cu cinstirile artelor şi puneau aceste bogăţii pe primul plan, cuostentaţie, socotind că, datorită lor, îşi vor dobîndi nemurirea, motiv pentrucare existau din belşug şi premii, şi activităţi ale vieţii. 5. Pentru cei care auurmat, extinderea lumii şi mulţimea bogăţiilor au fost spre pagubă. După cesenatorii au început să fie aleşi după avere, judecătorii să fie numiţi tot dupăavere, iar podoaba cea mai de preţ a magistraţilor şi a comandanţilor să nufie alta decît averea lor, după ce lipsa urmaşilor a început să fie un semn alautorităţii şi al puterii, goana după moştenire să fie cea mai profitabilămeserie, iar singurele bucurii să se găsească în avuţie, valorile vieţii s-au

1

Page 2: Pliniu, Historia Naturalis XIV

5/8/2018 Pliniu, Historia Naturalis XIV - slidepdf.com

http://slidepdf.com/reader/full/pliniu-historia-naturalis-xiv 2/28

 

ruinat şi toate artele aşa-numite “liberale” au decăzut de pe cele mai înaltetrepte ale binelui în partea opusă, iar sclavia este singurul domeniu în care s-au făcut progrese. 6. Această sclavie era percepută de fiecare în alt fel şi înfuncţie de stăpînii respectivi; totuşi, speranţele tuturor vizau acelaşi scop: al

înavuţirii. Într-adevăr, pretutindeni, chiar şi oamenii de viţă aleasă preferausă cultive viciile altora decît propriile lor virtuţi. Prin urmare, pe Hercule, plăcerea a început să trăiască, iar viaţa însăşi şi-a încetat existenţa. 7. Dar noivom cerceta chiar şi lucrurile date uitării, iar sărăcia unor detalii nu ne vaabate de la calea noastră, după cum nu s-a întîmplat aşa nici cînd am tratatdespre animale, chiar dacă vedem că Vergiliu, cel mai strălucit rapsod, aevitat, din acest motiv, să celebreze în versuri frumuseţea grădinilor; cît

 priveşte lucrurile pe care, totuşi, le-a consemnat, a cules numai esenţialul, elfiind renumit şi elogiat pentru că a menţionat denumirile a numaicincisprezece soiuri de struguri, trei de măsline, trei de pară, iar dintre pomii

fructiferi, numai lămîiul, omiţînd toate celelalte fructe.(2) 8. Cu ce ar fi mai nimerit să începem decît cu viţa de vie, în

 privinţa căreia Italia deţine supremaţia pînă-ntr-atît, încît ar putea părea că,folosindu-se doar de aceaste resurse, le-a învins în bogăţie pe toate celelalteneamuri, chiar şi pe cele care produc parfumuri alese? Există oare în lume

  plăcere mai mare decît parfumul viţei de vie în floare? 9. La cei dinvechime, viţa de vie era pe drept cuvînt socotită printre arbori, chiar şi înceea ce priveşte dimensiunile. În oraşul Populonia putem vedea o statuie alui Iupiter, păstrată intactă de-a lungul atîtor veacuri, sculptată dintr-un

singur trunchi de viţă de vie; la fel şi o panteră din Marsilia. TemplulIunonei din Metapont era susţinut de coloane din lemn de viţă de vie. Chiar şi acum se urcă pe acoperişul templului Dianei din Efes cu ajutorul uneiscări făcute dintr-un singur trunchi de viţă de vie de Cipru, căci se spune căacolo ajunge la dimensiuni uriaşe. Şi nu există vreun lemn care să aibă otrăinicie mai mare. Dar eu aş fi tentat să cred că acestea sînt făcute din lemnde pădure.

(3) 10. Viţa de vie se curăţă în fiecare an şi toată puterea ei de creşterestă în sădirea de mlădiţe sau în butăşire şi numai pentru sucul pe care-l

 produce este lăsată să crească în mai multe feluri, în funcţie de condiţiile

climaterice şi de calitatea solului. În Campania, ea “se mărită” cu plopii şi,îmbrăţişîndu-şi soţii şi căţărîndu-se fără ruşine cu braţele pe crengile lor,încolăcindu-se în noduri, îşi unesc vîrfurile aşa de sus, încît cel care esteangajat prin contract la culesul strugurilor pretinde eventuala plată afuneraliilor şi a mormîntului; 11. această plantă creşte la nesfîrşit şi am văzutdeja porticuri, conace şi case înfăşurate cu lăstarii şi mlădiţele căţărătoare aleunei singure viţe. Şi, ceea ce i s-a părut şi lui Cornelius Valerianus demn de

2

Page 3: Pliniu, Historia Naturalis XIV

5/8/2018 Pliniu, Historia Naturalis XIV - slidepdf.com

http://slidepdf.com/reader/full/pliniu-historia-naturalis-xiv 3/28

 

a fi reţinut în mod deosebit, o singură viţă de vie la Roma, la porticurileLiviei, întunecă aleile în aer liber cu bolta ei umbroasă şi aceeaşi viţă

 produce douăsprezece amfore de must. 12. Pretutindeni, viţa de vie se ridicămai sus chiar şi decît ulmii şi se spune că Cinea, trimisul regelui Pirus, uimit

de înălţimea viţei de vie din Aricia, a glumit pe seama unui vin mai aspru lagust, spunînd că pe bună dreptate mama lui stă răstignită aşa de sus. Existăîn Italia Transpadană un arbore care se numeşte “rumpotinus”, sau i se maizice şi jugastru (“opulus”), ale cărui etaje largi, orientate în cerc, viţa de viele acoperă şi, odată adusă cu ajutorul unui butuc vechi curăţat de frunze laînălţimea crengilor acestuia, îşi răsfiră de aici mlădiţele pînă sub smiceleledrepte ce ies din crengi. 13. Unele viţe, chiar şi ridicate pe araci, abia dacăajung la înălţimea unui om de statură medie, iar altele formează o vie,aburcîndu-se cu îndîrjire şi acoperind partea din mijloc a atriului,răspîndindu-şi lăstarii prin toate crăpăturile. Aşa de multe sînt felurile în care

 poate creşte viţa de vie numai pe teritoriul Italiei. În unele provincii, aceastastă în picioare singură, nesusţinută de vreun arac, adunîndu-şi coardeleîn interior şi compensînd scurtimea prin grosime. 14. În alte părţi acest lucrunu este posibil din pricina vînturilor, ca, de exemplu, în Africa şi în Gallia

 Narbonensis, unde viţa de vie nu poate să depăşească înălţimea propriilor eilăstari şi, avînd mereu aspectul unor vii abia săpate, se întinde pe ogoare caiarba şi, răspîndită în toate părţile, soarbe seva pămîntului cu ciorchinii ei,care, din acest motiv, în partea centrală a Africii, depăşesc mărimea unor copii sub doi ani. Vinuri nu găseşti mai amare în alte părţi, dar nici ciorchini

cu coaja mai plăcută, de unde ar putea veni denumirea de “boabă cu pulpă”.15. Într-adevăr, fără de număr sînt soiurile de struguri după mărime, culoareşi aromă, dar, judecînd după vinul pe care-l produc, ele sînt şi mai multe.Aici sclipeşte un vin de culoarea purpurei, aici scînteiază unul trandafiriusau luceşte unul verde; căci vinul alb şi cel negru sînt obişnuite. Struguriidenumiţi “razachie” (“bumasti”) sînt umflaţi ca o ţîţă, iar “dactilii” au boabafoarte alungită. Mai este şi o ghiduşie a naturii ca, alături de struguri cu

  boaba mare, să stea unii cu boaba mică, luîndu-se cu ei la întrecere în privinţa dulceţii; aceştia se numesc “leptorax”. 16. Unii struguri se păstreazăde-a lungul iernii, suspendaţi de boltă cu nişte agăţători. Alţii se conservă

numai la căldura lor proprie, vîrîţi în vase de lut, iar acestea la rîndul lor închiupuri, scufundaţi în borhotul care se evaporă în toate părţile. Altora le dăsavoare fumul de cuptor, care parfumează şi vinurile, şi autoritateaîmpăratului Tiberius a conferit o faimă fără seamăn celor preparate lacuptoarele din Africa; înainte de el, la aperitiv se serveau struguri din viile

3

Page 4: Pliniu, Historia Naturalis XIV

5/8/2018 Pliniu, Historia Naturalis XIV - slidepdf.com

http://slidepdf.com/reader/full/pliniu-historia-naturalis-xiv 4/28

 

veroneze. Ba chiar şi numele stafidelor vine de la “a îndura”1. 17. Strugurii pot fi păstraţi în must şi “se îmbată” cu propriul lor vin. Unii sînt puşi laîndulcit în must fiert, iar alţii aşteaptă, neculeşi încă, noua generaţie destruguri, străvezii precum cristalul, iar duritatea smoalei, pătrunsă în

 peduncul, le conferă boabelor aceeaşi rezistenţă întăritoare pe care o austrugurii în chiupuri sau în amfore. 18. Deja se cunoaşte un soi de viţă devie, al cărei vin are de la sine gust de smoală, soi care duce faima podgorieidin Viena cu specialităţile taburnică, sotanică şi helvică, descoperite nu demult şi necunoscute în vremea poetului Vergiliu, de la moartea căruia s-auscurs nouăzeci de ani. 19. Ce să mai vorbesc de faptul că viţa de vie,introdusă în tabăra militară, simbolizează în mîna centurionilor supremaţia şi

  puterea şi că, sub forma unei recompense deosebite, îi ridică în rang,aducîndu-i, încet, dar sigur, din spatele frontului la gradul de port-drapel allegiunii şi că reprezintă o onoare chiar şi atunci cînd eşti pedepsit în urma

săvîrşirii unui delict? Ba, în plus, viţa de vie a inspirat tactica asediului. Iar între medicamente aceasta deţine un loc aşa de important, încît, cu vinul pecare-l produce, este ea însăşi un leac.

(4) 20. Democrit a fost singurul care a socotit că varietăţile de viţă devie se pot număra, spunînd că toate soiurile din Grecia îi sînt cunoscute;ceilalţi ne-au transmis că acestea sînt nenumărate şi infinite, ceea ce se vaadeveri cînd voi vorbi despre vinuri. Eu nu le voi pomeni pe toate, ci mai cuseamă pe cele care prezintă un interes deosebit, fiindcă sînt aproape tot atîtea

 pe lume, cîte sînt şi ogoarele; de aceea, va fi de-ajuns dacă voi fi menţionat

soiurile cele mai renumite sau pe cele care au particularităţi bizare.21. Supremaţia o deţin cele de Aminnea, datorită tăriei vinului pe careîl produc, calitate care se accentuează cu cît vinul este mai vechi. Sînt cincivarietăţi. Dintre ele, “germana minor”, strugurele cu boaba mică, îşi pierdefloarea mai tîrziu şi rezistă la ploi şi la furtuni, spre deosebire de “germanamaior”, care e mai puţin expusă în arbori decît pe boltă. 22. “Gemenii”, unsoi care-şi are denumirea de la ciorchinii pe care-i găsim perechi-perechi,dau un vin foarte aspru la gust, dar formidabil de consistent; pentru struguriicu boaba mică din această categorie, austrul este vătămător, dar le priesccelelalte vînturi, cum sînt cele care suflă în muntele Vezuviu şi pe colinele

din Surrentum, neputîndu-se adapta în celelalte regiuni ale Italiei decît dacăvia este legată de arbori. Al cincilea soi se cheamă “pufosul” (“lanata”); atîtde mult este acest strugure acoperit cu puf, încît nu ne mai miră mătasea

1 Falsă etimologie, care pune în legătură (acini) passi “(struguri) uscaţi”, “stafide” şi patientia, substantiv derivat de la verbul  patior, pati, passus sum “a îndura”; înrealitate, passi este participiul verbului pando “a desface”, “a întinde la uscat”.

4

Page 5: Pliniu, Historia Naturalis XIV

5/8/2018 Pliniu, Historia Naturalis XIV - slidepdf.com

http://slidepdf.com/reader/full/pliniu-historia-naturalis-xiv 5/28

 

serilor sau bumbacul inzilor. Dintre soiurile aminnee, acesta este primul caredă în pîrg şi putrezeşte cel mai timpuriu.

23. Următorul rang le revine soiurilor de Nomentum, cu lemnul deculoare roşcată, motiv pentru care unii au numit viţa “roşiatică”. Aceasta

 produce mai puţin vin, depune prea multă drojdie şi borhot, în schimb estefoarte rezistentă la îngheţ, îi dăunează mai mult seceta decît ploaia, mai multarşiţa decît frigul; de aceea, ea deţine primul loc în regiunile reci şi umede.Mai rodnică este cea cu boaba mai mică şi cu frunza mai puţin crestată.

24. Denumirea de “apian” vine de la albine2, care sînt lacomeîndeosebi după acest strugure. Există două varietăţi, şi acestea acoperite cu

 puf; le deosebeşte faptul că una dintre ele se coace mai repede, cu toate că şicealaltă este timpurie. Se adaptează la ţinuturile mai reci, şi, totuşi, nici unadintre ele nu putrezeşte mai repede la ploaie. Vinurile, la început dulci, seînăspresc o dată cu trecerea anilor. Acest soi este cel mai apreciat în Etruria.

25. Pînă aici am putut vorbi de soiurile nobile de viţă de vie care sîntaborigene; restul provin din alte părţi. În Chios sau în Tasos îşi are origineaun soi grecesc nu mai puţin bun la gust decît cele de Aminnea, cu boabadeosebit de gingaşă şi cu ciorchinele atît de mic, încît merită să-l cultivinumai într-un teren foarte fertil. “Eugenia” este de origine de pe colineleTauromenitane şi, purtînd numele nobleţei3, a migrat numai în hotarelealbane, pentru că, dacă este purtată în alt loc, îşi pierde pe dată din calităţi.Într-adevăr, unele viţe sînt atît de ataşate de locurile de origine, încît îşi lasăasupra lor toată faima şi niciodată nu trec în altă regiune fără să-şi piardă din

calităţi.26. Această particularitate o întîlnim şi la soiurile din Reţia şiAllobrogia, pe care le-am denumit mai sus “smolite”, renumite în ţara deorigine, dar de nerecunoscut în altă parte. Totuşi, pentru că sînt fertile,asigură o cantitate mare în schimbul calităţii, “eugenia” în locurile toride,viţa retică în zona temperată, iar cea din Allobrogia, care se coace cînd dăîngheţul şi este neagră la culoare, în ţinuturile reci.

27. Vinurile pe care le produc aceste viţe despre care am vorbit pînăacum, chiar şi cele cu boaba neagră, se albesc odată cu trecerea vremii.Celelalte, deşi fără renume, totuşi cîteodată, sub acţiunea climei sau a

solului, se învechesc bine, aşa cum este cazul viţei de Faecenia şi al celei deBiturigae, care înfloreşte în aceeaşi perioadă cu precedenta, dar areciorchinii mai rari. Floarea acestor două viţe nu este niciodată supusăvreunei vătămări, fiindcă sînt timpurii şi rezistente la vînt şi la ploaie. Sedezvoltă mai bine în locuri reci şi umede decît în locuri calde şi secetoase.

2 În latină apes.3“Eugenia” ( în greceşte eÙgšneia) înseamnă “nobleţe”.

5

Page 6: Pliniu, Historia Naturalis XIV

5/8/2018 Pliniu, Historia Naturalis XIV - slidepdf.com

http://slidepdf.com/reader/full/pliniu-historia-naturalis-xiv 6/28

 

28. “Visulla” are strugurii mai mult mari decît denşi, nu rezistă laschimbările climaterice, dar rezistă la ger sau la arşiţă, dacă această climăeste constantă. Din cadrul acestui soi, varietatea cu boaba mai mică estesuperioară calitativ. În privinţa solului este pretenţioasă: dacă solul este gras,

 putrezeşte, iar dacă este slab, nu răsare deloc; gingăşia ei are nevoie de unclimat temperat, motiv pentru care o întîlnim în mod obişnuit pe colinelesabine. Strugurele are un aspect dezagreabil, dar o aromă plăcută. Dacă nueste cules imediat după ce se coace, acesta cade chiar înainte să putrezească.De grindină o protejează mărimea şi rezistenţa frunzelor.

29. Renumiţi pentru culoarea lor sînt strugurii gălbui, dar care iauadesea diverse culori între roşu aprins şi negru; de aceea unii le-au datdenumirea de “variana”4. Între aceştia, sînt preferaţi cei mai închişi laculoare; ambele varietăţi sînt productive o dată la doi ani, dar vinul este mai

 bun, dacă recolta este mai slabă.

Se disting două varietăţi de “praecia”, după mărimea boabei; sîntfoarte bogate în lemn, iar ciorchinii sînt numai buni de păstrat în chiupuri;frunza este asemănătoare cu cea de ţelină.

Locuitorii din Dyrrachium apreciază în mod deosebit viţa “baliscă”, pe care spaniolii o numesc “coccolobis”. Aceasta are ciorchinii mai rari,rezistă la arşiţă şi la vînturile calde de sud, produce din abundenţă un vincare-ţi provoacă dureri de cap.

30. În Spania se fac două soiuri de “coccolobis”, unul cu boabaalungită, iar celălalt cu boaba rotundă. Acest strugure se culege cel mai

tîrziu: cu cît este mai dulce, cu atît vinul este mai bun la gust. Dar, cutrecerea timpului, vinul aspru se îndulceşte, şi cel care a fost dulce seînăspreşte; în acest ultim caz, se ia la întrecere cu vinul alban. Se spune căvinul de “coccolobis” este foarte indicat pentru tulburările urinare.

31. Viţa “albuelis” este mai productivă dacă e suspendată în vîrfulcopacilor, în timp ce “visulla” se dezvoltă bine la baza acestora; de aceea,sădite în jurul aceloraşi copaci, îi îmbogăţesc prin diversitatea naturii lor.Dintre soiurile negre, este o viţă numită “inerticula”, care ar fi mai indicat săse numească “sobria”5, recomandabilă pentru vinul ei, mai ales dacă e lăsatsă se învechească, dar care este inofensiv, de vreme ce este singurul care nu

 provoacă beţie.32. Celelalte viţe de vie sînt preţuite pentru rodnicia lor, şi în primul

rînd “helvennaca”, cu cele două varietăţi ale ei: una cu boaba mare, pe careunii o numesc “lungă”, şi cea cu boaba mică, numită şi “marcus”, nu atît defertilă, dar mai gustoasă; se deosebeşte prin frunza ei rotunjită, însă are

4 Lat. uariare „a-şi schimba culoarea”.5 Sobria uua înseamnă propriu-zis “strugure care nu îmbată”.

6

Page 7: Pliniu, Historia Naturalis XIV

5/8/2018 Pliniu, Historia Naturalis XIV - slidepdf.com

http://slidepdf.com/reader/full/pliniu-historia-naturalis-xiv 7/28

 

tulpina la fel de fragilă ca şi cealaltă. E necesar să le propteşti cu araci;altminteri cedează sub greutatea propriului lor rod. Le prieşte briza marină,în schimb nu suportă roua. 33.  Nici o viţă de vie nu iubeşte mai puţin Italia,fiindcă pe teritoriul ei creşte rară, pitică şi putrezeşte repede, şi nici măcar 

vinul pe care-l produce nu se păstrează peste vară; şi nu găseşti alta căreiasă-i placă mai mult solul slab. Graecinus, care, dealtfel, l-a copiat peCornelius Celsus, socoteşte că nu natura plantei este incompatibilă cu

 pămîntul Italiei, ci felul în care se cultivă, făcînd ca mlădiţele să-i crească prea mult, şi că, din această pricină, o distruge propria ei rodnicie, dacă nu îivine în sprijin fertilitatea unui sol foarte gras, atunci cînd oboseşte. Se spunecă nu se pîrleşte la arşiţă sau la ger, ceea ce este un mare dar, dacă într-adevăr există viţe de vie asupra cărora condiţiile atmosferice n-au nici o

 putere.34. “Spionia”, pe care unii o numesc “spinea”, suportă arşiţa şi se

dezvoltă la ploile de toamnă; ba mai mult, este singura căreia îi prieşte ceaţaşi, de aceea, este specifică terenurilor din Ravenna. Campanezii preferă sădenumească “vennuncula” cu numele de “surcula”, o viţă ce se veştejeştetîrziu şi al cărei vin se păstrează foarte bine în oale, numită de alţii“scapula”, iar la Tarracina “numisiana”; aceasta nu are virtuţi proprii, ci

 productivitatea ei depinde de calitatea solului; totuşi, în ţinuturile surrentine, pînă la Vezuviu, produce un vin foarte bun, păstrat în urcioare. 35. Acoloîntîietatea este deţinută de “murgentina”, de provenienţă siciliană, pe careunii o numesc “pompeiana”, rodnică numai în pămînt gras, aşa cum e şi

“horconia”, pe care-o găsim numai în Campania. Dimpotrivă, “arceraca”,menţionată de Vergiliu cu numele de “argitis”, este ea cea care îngraşă solul,foarte rezistentă la ploi şi la învechire; vinul pe care-l produce abia dacărezistă un an, strugurii de masă sînt de calitate inferioară, dar este o viţă cu

 productivitate ieşită din comun. “Mettica” înfruntă chiar trecerea anilor, estefoarte rezistentă la influenţa oricărui astru, cu boaba de culoare neagră, iar vinul prinde culoarea roşie pe măsură ce se învecheşte.

36. Pînă aici am vorbit despre soiurile comune; celelalte aparţin unor anumite regiuni şi locuri, sau sînt soiuri hibride, obţinute prin altoireaacelora. După cum soiul tudertin e specific regiunilor toscane, tot aşa

“sopina” este denumirea pentru soiurile din Florenţa, în timp ce la Arretiumse cultivă “talpona”, “etesiaca” şi “conseminia”. “Talpona”, deşi de culoareneagră, produce un must alb. “Etesiaca” este înşelătoare: cu cît produce maimult, cu atît este mai de calitate şi, lucru de mirare, productivitatea estedirect proporţională cu calitatea ei. “Conseminia” are boaba neagră, vinul eiare viaţă scurtă, în timp ce strugurele se păstrează mult timp; se culege maitîrziu cu cincisprezece zile faţă de oricare altă viţă, este rodnică, dar e pentru

7

Page 8: Pliniu, Historia Naturalis XIV

5/8/2018 Pliniu, Historia Naturalis XIV - slidepdf.com

http://slidepdf.com/reader/full/pliniu-historia-naturalis-xiv 8/28

 

masă. 37. Frunzele, ca şi cele ale viţei sălbatice, se fac sîngerii la culoareînainte să cadă. Acest fenomen se întîmplă şi la alte soiuri, dovadă a calităţiilor proaste. “Hirtiola” este specifică Umbriei şi regiunii din jurul oraşuluiMevania şi, de asemenea, Picenum-ului, iar “pumula” este la ea acasă în

Amiternum. În aceleaşi locuri se cultivă “bananica”, înşelătoare, şi totuşiapreciată. 38. Oraşul Pompei a dat numele său unui soi de viţă de vie, cutoate că acesta e mai productiv în regiunea oraşului Clusium; şi tiburtinii audat numele oraşului lor unei varietăţi de viţă de vie, deşi nu e multă vremede cînd au descoperit un soi numit “oleaginea”, după asemănarea cumăslina6. Aceasta este cea mai nouă viţă de vie pînă în acest moment. Cît

 priveşte “vinaciola”, numai sabinii o cunosc, iar “calventina” este cunoscutănumai de către gaurani. Ştiu că soiurile aduse din regiunea oraşului Falerii senumesc falerniene, dar acestea pretutindeni degenerează în foarte scurt timp.Iar unii au obţinut soiul de Surrentum, cu un strugure deosebit de dulce. 39.

Soiurile “capnios”, “buconiates” şi “tharrupia”, pe dealurile oraşului Thuriinu se culeg înainte de a fi dat îngheţul. În Pisa, locul de seamă îl ocupă“pariana”, iar în Mutina “perusiana”, cu boaba neagră, al căror vin se facealb în decurs de patru ani. Acolo, lucru de mirare, creşte un strugure care seroteşte după soare, motiv pentru care i se spune “streptis”7; în Italia, oamenii

 preferă strugurii din Gallia, în timp ce dincolo de Alpi este preferat soiul dinPicenum. Vergiliu a menţionat un număr mare de viţe de vie străine, care nuse găsesc pe teritoriul Italiei, printre care cele din Tasos şi din Egipt. 40. Dar mai sînt şi alte soiuri remarcabile nu prin vinul lor, ci prin strugure:

“ambrosia” din familia “duracinus”, ai cărei ciorchini se păstrează pe coarde,fără să fie puşi în oale – atît de mare este rezistenţa la ger, arşiţă şi vremerea; şi nu are nevoie de arbori sau de araci, deoarece se susţine singură, spredeosebire de “dactylides”, cu tulpina subţire ca un deget –; apoi“columbinae”, soiuri care au ciorchini mari, şi, mai mult, “purpureae”,denumite şi “bimammiae”, pentru că ele produc nu ciorchini izolaţi, ci cîtedoi la un loc; 41. de asemenea, “tripedanea”, care-şi are numele de laînălţimea pe care-o are8, “scripula” cu strugurii stafidiţi, numită în regiunilemaritime ale Alpilor “retică”, diferită de cea amintită mai sus; căci aceastade aici e o viţă scurtă, cu ciorchini denşi şi vin de proastă calitate, dar cu cea

mai subţire coajă a strugurelui din cîte soiuri există, cu un singur sîmburefoarte mic (care se numeşte “chium”) şi avînd una sau două boabe foartemari. Mai există şi un soi negru de Aminnea, căruia i s-a zis “de Siria”, şi, deasemenea, unul de Hispania, cel mai de calitate dintre soiurile de rînd.

6 Oleagineus este un adjectiv înrudit etimologic cu oliua „măslină”.7 De la grecescul streptÒj „curbat”.8 Tripedaneus înseamnă “de trei picioare” (unitate de măsură).

8

Page 9: Pliniu, Historia Naturalis XIV

5/8/2018 Pliniu, Historia Naturalis XIV - slidepdf.com

http://slidepdf.com/reader/full/pliniu-historia-naturalis-xiv 9/28

 

42. Viţele care produc aşa-numiţii struguri de masă se plantează în pergole: din familia “duracinus”, cele cu boaba albă şi cele cu boaba neagră,razachia (“bumasti”) cu tot atîtea culori, soiurile de care încă n-am pomenit:de Egium, de Rodos şi “unciala”, numită astfel după greutatea boabei de

strugure

9

; de asemenea “picina”, soiul cel mai negru dintre toate

10

, stefaniţa(“stephanitis”), care, printr-un joc al naturii, are formă de coroană11, întrucîtfrunzele se întretaie cu strugurii, şi cele numite “forenses”, care se recolteazătimpuriu, plăcute la înfăţişare şi uşor de transportat. Dimpotrivă, sîntdispreţuite, fie şi numai pentru aspectul lor, “cinerea”, “rabuscula”,“asinusca” şi, totuşi mai puţin, “alopecis”, care seamănă cu o coadă devulpe12. 43. “Alexandrina” este numele unei viţe din împrejurimile culmiiPhalacra din muntele Ida, scurtă, cu mlădiţele lungi de un cot, cu struguriinegri, de mărimea bobului, cu sîmburi moi şi foarte mici, cu ciorchini suciţişi foarte dulci, cu frunza mică şi rotundă, fără crestături. În ultimii şapte ani

a fost descoperită în provincia narboneză Alba Heluia o viţă de vie care-şi pierde floarea într-o singură zi, ceea ce o face foarte rezistentă; se numeşte“carbunica” şi acum e cultivată în toată provincia.

(5) 44. Cato Maior, cunoscut mai ales pentru triumful şi pentrucenzura sa şi mai mult pentru cultura sa strălucitoare şi pentru recomandăriledate poporului roman privitoare la orice lucru pe care ei şi-l doreau, înspecial cele referitoare la agricultură, el, agricultorul cel mai bun şi fărărival, lucru recunoscut de contemporanii săi, a vorbit despre puţine specii deviţă de vie, numele unora dintre ele ştergîndu-se în negura vremii. 45. Ar 

trebui să facem referire la un capitol separat din întregul tratat, ca săcunoaştem, pentru fiecare specie în parte, care au fost cel mai renumitesoiuri în anul 600 de la fundarea Romei – cam pe cînd erau cuceriteCartagina şi Corintul şi cînd i-a venit şi lui Cato sfîrşitul – şi cît de mult aevoluat apoi viaţa, în decurs de două sute treizeci de ani. 46. Aşadar, despreviţa de vie şi despre struguri astfel a scris: «În locul despre care se zice că ecel mai bun pentru vin şi care e expus la soare, să se planteze soiurile deAminnea cu boaba mică şi cele cu ciorchinele dublu, “eugenia” şi “heluicaminor”. “Aminnea maior”, sau “murgentina”, “apicia” şi “lucana” să se

 planteze în pămînt mai gras sau în locuri cu ceaţă. Celelalte viţe, mai cu

seamă “miscellae”, pot fi cultivate în orice tip de sol. Strugurii “aminneaminor”, “aminnea maior” şi “apicia” se pun la păstrare în oale puse întescovină; dar se păstrează bine vîrîţi în must, sau în vin prost. Strugurii care9 Uncialis înseamnă „în greutate de o uncie” (a XII-a parte dintr-o livră).10 Picinus = negru ca smoala; din pix, picis = smoală.11 Stephanitis (stefaniţa) este în latină un grecism, derivat, la rîndul lui, din stšfanoj =coroană.12 Tot un grecism este şi alopecis, derivat de la substantivul ¢lèphx.

9

Page 10: Pliniu, Historia Naturalis XIV

5/8/2018 Pliniu, Historia Naturalis XIV - slidepdf.com

http://slidepdf.com/reader/full/pliniu-historia-naturalis-xiv 10/28

 

se atîrnă: “duracinus” şi “aminnea maior” se conservă bine ca stafide lacuptorul fierarului». 47. Iar în limba latină nu există recomandări mai vechiîn acest domeniu; asta dovedeşte cît de aproape sîntem noi de originealucrurilor. Soiul de Aminnea, de curînd menţionat, este numit de către Varro

“de Scantia”.În zilele noastre, puţine au fost exemplele în care viticultura a atinsdesăvîrşirea, şi tocmai de aceea nu trebuie trecute cu vederea, pentru a secunoaşte şi răsplăţile, de care se ţine seama cel mai mult, în oriceîmprejurare. 48. Aşadar, şi-a dobîndit o faimă extraordinară libertul AciliusSthenelus, cultivînd viţă de vie nu pe mai mult de şaizeci de iugăre pe unteritoriu din Nomentum şi încasînd din vînzări patru sute de mii de sesterţi.49. Renumit a fost şi Vetulenus Aegialus, libert şi el, în Campania, laLiternum, şi faima lui a fost mai mare, datorită popularităţii de care se

 bucura, pentru că el cultiva viţa de vie chiar în locul exilului lui Africanus;

dar cel mai renumit, graţie aceluiaşi Sthenelus, a fost Remmius Palaemon,cunoscut, de altminteri, în ştiinţa gramaticii; acesta, acum douăzeci de ani, acumpărat pe şase sute de mii de sesterţi o proprietate în acelaşi teritoriu din

 Nomentum, la o distanţă de zece mile, pe drum ocolit. 50. Peste tot se ştie,însă, că terenurile suburbane sînt ieftine, şi în special acolo, fiindcă elcumpărase pămînturi abandonate din nepăsare şi, în plus, cu un sol de bunăcalitate, pe care nu l-ai fi găsit nici măcar în cele mai proaste terenuri.Apucîndu-se să le cultive, nu pentru că avea el merite deosebite, ci maicurînd din vanitatea pe care – se ştie preabine – o avea în el, după ce a săpat

din nou viile, prin grija lui Sthenelus, făcînd pe agricultorul, cu greu îţi vinesă crezi în ce stare minunată le-a adus, încît, în mai puţin de opt ani de zile, aajuns să-i vîndă cumpărătorului o recoltă în valoare de patru sute de mii desesterţi. 51. Şi oameni însemnaţi au alergat să vadă grămezile de struguri înacele podgorii, în timp ce vecinii mai leneşi se justificau prin faptul că acelaera mai învăţat; în sfîrşit, Annaeus Seneca, primul pe atunci între cei învăţaţişi avînd o putere care, în cele din urmă, s-a întors asupra lui însuşi, dar unom care în nici un caz nu punea preţ pe deşertăciuni, a fost cuprins de oasemenea pasiune pentru acest teren, încît nu se ruşina să-i acorde lauriiacestui individ, altminteri nesuferit şi vanitos, cumpărînd viile la un preţ de

 patru ori mai mare decît valorau, cam în al zecelea an de cînd au început săfie cultivate. 52. O afacere care merita şi care a adus profit pe terenurile de laCaecubum şi de la Setia, atunci cînd – dar şi după aceea, în repetate rînduri

 – fiecare iugăr a dat cîte şapte burdufuri de must, adică o sută patruzeci deamfore! Şi, ca să nu creadă cineva că i-am depăşit pe cei vechi în această

 privinţă, tot Cato a scris că se recoltau cîte zece burdufuri de pe fiecareiugăr, exemplele arătînd clar că negustorul nu cîştigă mai mult din

10

Page 11: Pliniu, Historia Naturalis XIV

5/8/2018 Pliniu, Historia Naturalis XIV - slidepdf.com

http://slidepdf.com/reader/full/pliniu-historia-naturalis-xiv 11/28

 

  profanarea mărilor şi din mărfurile căutate pe ţărmul Mării Roşii şi alOceanului Indian decît de pe un ogor ocrotit de un lar harnic.

(6) 53. Vinul vechi cel mai renumit este cel de Maronea, care se faceîn zonele maritime ale Traciei, aşa cum ne-a lăsat scris Homer. Nu voi

menţiona născocirile şi feluritele poveşti spuse despre originea acestui vin;spun numai că Aristeu, tot la traci, a fost primul care a amestecat miere cuvin, datorită gustului deosebit pe care îl au cele două produse de la natură.Homer a spus că vinul de Maronea trebuie amestecat cu o măsură de apă dedouăzeci de ori mai mare. 54. Pînă şi azi, pe aceleaşi meleaguri, acest vin semenţine tare şi nespus de aspru, din moment ce Mucianus, de trei ori consul,cel care reprezintă una din cele mai recente surse, a aflat, pe cînd se găsea înacea zonă, că la fiecare sextar de vin se adăugau opt de apă; vinul era negrula culoare şi parfumat, iar cu timpul se făcea mai vîrtos. Şi vinul dePramnium, pe care l-a lăudat acelaşi Homer, îşi păstrează faima pînă azi;

acesta se face în regiunea Smirnei, lîngă sanctuarul Mamei zeilor. 55. Întrecelelalte soiuri, nici un vin nu s-a bucurat de renume; un vin de calitate s-aobţinut din toate soiurile, în anul în care consul era L. Opimius, cînd tribunulC. Gracchus, cel care aţîţa poporul cu revolte, a fost ucis; în acel an, 633 dela fundarea Romei, s-a înregistrat o temperatură atît de mare (i se spune“coacere”), pricinuită de soare, încît vinurile acelea, vechi de aproape douăsute de ani, se păstrează pînă astăzi, acum transformate într-un fel de miereamară – într-adevăr, vinurile capătă această proprietate cînd se învechesc – şi nu se pot bea ca atare şi nici amestecate cu apă, pentru că s-au alterat peste

măsură, căpătînd un gust amar; dar cu ele, amestecate în cantitate redusă, se pot drege celelalte vinuri. 56. După calculele din acea vreme, s-a stabilit un preţ de o sută de sesterţi pe amforă, şi, pe baza lui, s-a mărit dobînda cu şasela sută pe an, o dobîndă acceptabilă şi moderată; că în timpul principatuluilui C. Caesar, fiul lui Germanicus, mai exact după o sută şaizeci de ani, s-afixat preţul vinului la o uncie am arătat printr-un exemplu celebru, atuncicînd am vorbit despre viaţa poetului Pomponius Secundus şi despre cina pecare i-a oferit-o acelui împărat. Atîta bănet se ascunde în pivniţele cu vin!57. Nici o afacere nu cunoaşte o dezvoltare mai mare, dar nici nuînregistrează după aceea o pierdere mai mare, fiindcă preţul nu creşte; într-

adevăr, rar s-a întîmplat pînă acum ca un singur urcior să valoreze o mie desesterţi, şi asta în semn de risipă. Numai locuitorii din Viena se crede că îşivînd vinurile lor smolite, despre soiurile cărora am vorbit, pe un preţ maimare, dar numai între ei, dintr-un sentiment patriotic; şi se crede că acestvin, atunci cînd este băut rece, este mai rece decît celelalte.

(7) 58. Vinul are proprietatea de a încălzi corpul, dacă este înghiţit, şide a-l răcori, dacă se aplică extern. Şi nu ar fi nepotrivit să amintim în acest

11

Page 12: Pliniu, Historia Naturalis XIV

5/8/2018 Pliniu, Historia Naturalis XIV - slidepdf.com

http://slidepdf.com/reader/full/pliniu-historia-naturalis-xiv 12/28

 

loc ceea ce i-a scris Androcydes, renumit pentru înţelepciunea sa, luiAlexandru cel Mare, vrînd să-i tempereze necumpătarea: “Cînd bei vin, rege,aminteşte-ţi că bei sîngele pămîntului. Cucuta este otravă pentru om, iar vinul pentru cucută”. Dacă acela ar fi ascultat de aceste recomandări, de

 bună seamă nu şi-ar fi ucis prietenii la beţie, astfel încît se poate spune fărăînconjur, pe bună dreptate, că nimic nu e mai folositor decît vinul pentruvigoarea trupului, dar nici mai primejdios în plăceri, dacă lipseşte măsura.

(8) 59. Cine s-ar putea îndoi că unora le plac anumite vinuri, iar altoraaltele, sau că, dintre două vinuri de acelaşi soi, dar ţinute în butoaie diferite,unul este mai bun decît celălalt, fie datorită vasului în care a fost păstrat, fiedatorită unor circumstanţe ocazionale? Din acest motiv, fiecare se vaconsidera judecător în aprecierea celui mai bun vin. 60. Iulia Augusta aconsiderat că vîrsta sa înaintată de optzeci şi şase de ani se datorează vinuluide Pucinum, singurul pe care l-a băut vreodată. Acesta se face în golful

Mării Adriatice, nu departe de izvorul rîului Timavus, pe o colină stîncoasă,unde briza mării face să se coacă puţini struguri: cîteva coşuri; se crede cănici un alt vin nu e mai potrivit ca medicament. Înclin să cred că acesta estevinul căruia grecii, preamărindu-l cu mii de laude, i-au dat numele“Praetetianum”, din golful Adriatic. 61. Divinul Augustus şi aproape toţi ceicare l-au urmat la tron au preferat vinul de Setia tuturor celorlalte, deoareceexperienţa a arătat că riscul de a face indigestii este minim, datorită gustuluisău; se produce deasupra oraşului Forum Appi. Înainte, vinul de Cecub aveacalitatea cea mai renumită, fiind produs în locurile mlăştinoase plantate cu

  plopi din golful Amynclanus; dar acum nu se mai produce, din cauzanepăsării cultivatorilor şi a îngustimii locului, dar, mai ales, din cauzacanalului lui Nero, care începuse să fie navigabil de la lacul Baiae pînă laOstia.

62. Pe locul al doilea se găsea podgoria din Falern şi, inclusă înaceasta, via din Faustinum avea cel mai bun renume, pe care şi-l dobîndisedatorită bunei sale îngrijiri; dar şi această vie începe să pălească, din pricinacelor care se preocupă mai mult de cantitatea decît de calitatea vinului.Pentru cei care înaintează spre Urbana, colonia întemeiată de Sulla, decurînd alipită oraşului Capua, regiunea Falernului începe de la Podul

Campaniei, pe partea stîngă, iar Faustinum se află la circa patru mii de paşide satul Caedicium, care se găseşte la şase mii de paşi de Sinuessa. În zilelenoastre nici un vin nu este mai preţuit decît acesta; este singurul care aţîţă

 patima. 63. Acesta este de trei feluri: aspru, dulce şi slab. Unii le deosebescastfel: pe culmile dealurilor se produce varietatea “Caucinum”, la mijloc estevinul de Faustinum, iar la poale cel de Falern. Nu trebuie să trecem cu

12

Page 13: Pliniu, Historia Naturalis XIV

5/8/2018 Pliniu, Historia Naturalis XIV - slidepdf.com

http://slidepdf.com/reader/full/pliniu-historia-naturalis-xiv 13/28

 

vederea faptul că nici unul dintre strugurii din care se fac vinurile acestearenumite nu are un gust plăcut.

64. Pe locul al treilea se situează, pe rînd, cînd vinurile albane, dinvecinătatea Romei, foarte dulci şi de o asprime rar întîlnită, cînd cele din

Surrentum, care se fac numai în vii, foarte indicate pentru cei aflaţi înconvalescenţă, datorită tăriei lor scăzute şi proprietăţilor revigorante.Tiberius Caesar zicea că medicii au fost pe deplin de acord să conferecelebritate vinului de Surrentum, spunînd că, de altminteri, era un oţet desoi; C. Caesar, succesorul aceluia, spunea că e un vin trezit celebru. Se întrecîntre ele vinurile de Masic şi cele de la muntele Gaurus pînă la Puteoli şiBaiae. 65. Într-adevăr, vinurile statane, din vecinătatea Falernului, au ajunsneîndoielnic pe primul loc şi au arătat prin aceasta că fiecare teren îşi are

 perioada sa fertilă, momentele sale de productivitate şi de declin. Alături deacestea, erau preferate, de obicei, vinurile de Cales, de Fundi – produse atît

în vii, cît şi în viţele de vie legate de arbori – şi cele din vecinătatea Romei:din Velitre şi din Privern. Iar cel care se face la Signia, cu efecte constipante,datorită asprimii prea mari, se numără printre vinurile de leac.

66. Locul al patrulea l-au obţinut, la ospeţele publice, din parteadivinului Iulius – căci el este primul care le-a recunoscut valoarea, aşa cumreiese din scrisorile lui – vinurile mamertine, produse în Sicilia, în preajmaoraşului Mesina; dintre acestea, vinurile “potulane”, denumite astfel dupănumele celui care le-a inaugurat, sînt lăudate în chip deosebit, zona lor de

 provenienţă fiind şi foarte aproape de Italia. Tot în Sicilia, sînt la mare cinste

şi butoaiele cu vin de Tauromenium, adesea substituite la vînzare cu cel deMesina.67. Dintre celelalte varietăţi, amintim: cele care se produc la Marea

Adriatică, la Praetutii şi la Ancona, şi cele care poartă numele “de Palma”,de la un palmier crescut acolo din întîmplare; în interiorul ţării, vinurile deCesena şi cele meceniene; de asemenea, în regiunea Veronei, vinul de Reţia,

 pe care Vergilius l-a aşezat, ca rang, imediat sub cel de Falern; în golful celmai înaintat în uscat al Mării Adriatice, vinul de Hadria, iar la Marea de Jos,vinurile din Latium, Gravisca şi Statonia. 68. Pe primul loc la vinuri înEtruria se află Luna, în Liguria este Genova, iar între Pirinei şi Alpi

întîietatea o deţine Marsilia cu cele două specialităţi, dacă punem lasocoteală şi vinul mai gras, numit “sucosum”, bun pentru prepararea altor vinuri. În interiorul Galiei, renumit pentru vinurile sale este oraşul Baeterrae.Despre celelalte vinuri din Galia Narboneză nu merită să vorbim, fiindcă ceide acolo au făcut o fabrică unde colorează vinurile cu fum şi numai de n-ar ficu ierburi şi cu substanţe toxice! Pînă şi negustorii modifică gustul şiculoarea vinului cu aloe.

13

Page 14: Pliniu, Historia Naturalis XIV

5/8/2018 Pliniu, Historia Naturalis XIV - slidepdf.com

http://slidepdf.com/reader/full/pliniu-historia-naturalis-xiv 14/28

 

69. Dar faima nu le lipseşte nici vinurilor din ţinuturile maiîndepărtate ale Italiei, cele de la Marea Ausoniană: vinul de Tarent, deServitia, de Consentia, de Temesa, de Calabria, de Lucania şi, care le şiîntrece, cel de Thurii. Dintre toate acestea, însă, cele mai renumite, pentru

însănătoşirea lui Messala Potitus, sînt specialităţile de Lagaria, care se fac nudeparte de Grumentum. De curînd, Campania şi-a sporit reputaţia – fiedatorită unei bune cultivări, fie din întîmplare – cu cîteva nume noi:Trebellicum, la un sfert de milă de Napoli, Caulinum, lîngă Capua şiTrebulanum, în regiunea cu acelaşi nume. În rest, Campania a fostîntotdeauna renumită prin vinurile sale de Trifolium, în categoria celor derînd. 70. Vreme de zece ani, vinurile de Pompei cunosc o maximă dezvoltarecalitativă, fără ca învechirea în timp să le îmbunătăţească; ba mai mult: s-adescoperit că sînt nocive, provocînd o durere de cap ce ţine pînă în ceasul alşaselea al zilei următoare. Din aceste exemple, dacă nu mă înşel, este evident

că relevante sînt regiunea şi terenul, nu strugurele în sine, şi că este inutil săurmărim numărul varietăţilor de vin existente, cîtă vreme aceeaşi viţă de viese comportă diferit, în funcţie de locul în care este plantată. 71. Dintrevinurile din Hispania, sînt renumite, pentru cantitatea lor, cele din Laetania,dar, pentru fineţea gustului, specialităţile din Tarragona, Lauron şi dininsulele Baleare sînt asemuite cu cele mai bune vinuri italiene. Ştiu prea binecă cei mai mulţi vor crede că am omis multe vinuri, de vreme ce fiecăruia îi

 place vinul său şi, oriîncotro ai porni-o, auzi aceeaşi poveste: 72. că unuldintre liberţii divinului Augustus, foarte rafinat în aprecieri şi în gusturi, pe

cînd alegea vinurile pentru ospăţul împăratului, i-a spus unui oaspete despreun vin indigen că gustul îi era cu totul necunoscut şi că nu făcea parte dintresoiurile nobile, dar că împăratul pe acela îl va bea. Şi nu voi spune că altevinuri nu merită un renume, dar acestea pe care le-am numit deja sînt celeunanim apreciate, fiecare la vremea sa.

(9) 73. Acum vom vorbi, într-o manieră similară, despre vinurile de peste mare. La înaltă cinstire, după cele citate de Homer, despre care amvorbit mai sus, au fost vinul de Tasos şi cel de Chios; şi, ca o subcategorie aacestuia din urmă, vinul de Ariusium. Alături de acestea, renumitul medicErasistratos, cu prestigiul de care se bucură, l-a adăugat şi pe cel de Lesbos,

cam pe la anul 450 de la întemeierea Romei. Astăzi, în faţa tuturor celorlalte,faima îi revine vinului de Klazomene, după ce a încetat să mai fie preparatcu apă de mare. 74. Vinul de Lesbos de la sine are gust de apă de mare. Iar vinul de Tmolos nu este plăcut la gust, dacă-l bei gol, dar, dacă e amestecatcu alte vinuri dulci, le face să piardă din tărie şi să capete savoare şi,totodată, o anumită vechime, fiindcă pe dată par mai vechi decît sînt. Dintreacestea, se bucură de renume vinurile de Sikyon, de Cipru, de Telmessos, de

14

Page 15: Pliniu, Historia Naturalis XIV

5/8/2018 Pliniu, Historia Naturalis XIV - slidepdf.com

http://slidepdf.com/reader/full/pliniu-historia-naturalis-xiv 15/28

 

Tripolis, de Berytos, de Tyr şi de Sebennytes. 75. Acesta din urmă se produce în Egipt, cu cele trei soiuri de struguri, foarte renumite acolo: deTasos, “aethalus” şi “peuke”13. Pe locurile următoare ca importanţă sesituează vinurile de Hippodamas, de Mystiae, “kantharites”, “protropos” din

Knidos, de Katakeukamene, de Petra şi de Mykonos. Căci s-a descoperit căvinul de Mesogis provoacă dureri de cap şi nici vinul de Efes nu e sănătos,fiindcă este amestecat cu apă de mare şi cu vin dulce. Se spune despre vinulde Apamea că e bun pentru a fi preparat cu miere, aşa cum e cel de Pretutiiîn Italia. Căci aceste tipuri de vin au şi această proprietate: vinurile dulci nuse pot amesteca deloc unele cu altele. 76. Specialitatea “protagion” a decăzutşi ea, un vin pe care şcolile lui Asclepios îl situau imediat sub cele din Italia.Medicul Apollodor, în cartea în care îi recomandă regelui Ptolemeu ce vinurisă bea, întrucît vinurile italiene erau pe atunci necunoscute, a lăudat vinul de

 Naspercene din Pont, apoi pe cele de Oreum, de Oeneum, de Leucadia, de

Ambracia şi de Peparethos, pe care-l preferă tuturor celorlalte, dar desprecare a spus că este mai puţin renumit, fiindcă nu este plăcut la gust decîtdupă şase ani.

(10) 77. Pînă aici, am tratat despre vinurile care-şi datorează calitatearegiunilor din care provin. La greci, un vin pe care ei îl numesc “bios” 14 acăpătat faimă, datorită formulei sale de preparare. S-a descoperit că are

 proprietatea de a vindeca multe boli, aşa cum vom arăta în partea consacratămedicinei. Se prepară asfel: strugurii, culeşi cu puţin înainte să se coacă, seusucă la soare arzător şi se învîrt de trei ori pe zi, timp de trei zile, iar în a

 patra zi se storc şi se pun în chiupuri, ca să se învechească la soare.78.

Ceidin insula Kos amestecă vin cu apă de mare în cantităţi mai mari – acestlucru îşi are originea în hoţia unui sclav, care a întregit măsura punînd apă înlocul vinului furat – iar acest amestec este combinat, la rîndul său, cu mustalb, obţinîndu-se, astfel, ceea ce ei numesc “leucocoum”15. Vinul preparat, laalte neamuri, într-un mod similar se numeşte “tethalassomenos”16, iar “thalassites”17 este vinul pus în urcioare scufundate în mare, în felul acestagrăbindu-se învechirea lui. 79. Cato a indicat cum se poate face vin ca cel deKos şi la noi, dintr-unul italian, principala recomandare fiind aceea de a-lţine să se învechească la soare patru ani de zile. Vinul de Rodos este

asemănător cu cel de Kos, faţă de care cel de Phorinum este mai acrişor. Se

13  Aethalus vine de la grecescul a‡qaloj şi înseamnă “cenuşă”, “funingine”, datorităculorii pe care o are strugurele respectiv, iar peuce de la peÚkh (= “pin”).14 În greceşte “viaţă”.15 Termenul grecesc este leukokîon şi înseamnă “vin alb de Kos (leukÒj = alb)16 Termen grecesc, însemnînd “(vin) amestecat cu apă de mare” (q£lassa = mare).17 Qalass…thj înseamnă “vin păstrat în apa mării”.

15

Page 16: Pliniu, Historia Naturalis XIV

5/8/2018 Pliniu, Historia Naturalis XIV - slidepdf.com

http://slidepdf.com/reader/full/pliniu-historia-naturalis-xiv 16/28

 

spune că toate vinurile de peste mare capătă o vechime medie în decurs deşapte ani.

(11) 80. Orice vin dulce este mai puţin parfumat; cu cît e mai slab, cuatît e mai parfumat. Culorile vinului sînt patru la număr: alb, galben, roşu-

sîngeriu şi negru. “Psithios” şi “melanpshithios”, două varietăţi produse dinstruguri uscaţi, au un gust particular, care nu aduce a vin, iar “skybelites”, produs în Galatia, ca şi “aluntium” în Sicilia, au gust de vin amestecat cumiere. Specialitatea “sireum”, pe care alţii o numesc “hepsema”, iar noi“sapa”, este un produs artificial, nu natural, întrucît mustul se fierbe pînăscade la o treime. Dacă este lăsat să scadă numai pe jumătate, se numeşte“defrutum”. S-au născocit tot felul de procedee pentru a substitui mierea, dar calitatea primelor vinuri despre care am vorbit stă în soiul strugurelui şi înregiunea de producţie. 81. În privinţa vinurilor produse din struguri uscaţi,sînt apreciate, după cel din Creta, cele din Cilicia şi din Africa. Se ştie că şi

în Italia şi în ţinuturile vecine se produce un astfel de vin, dintr-un soi destruguri, care la greci se cheamă “psithia”, iar noi îl numim “apian”, şi, deasemenea, din soiul numit “scripula”. Strugurii se lasă să se usuce mai multtimp la soare în vie sau se pîrjolesc în ulei în clocot. Unii fac vinul din oricestrugure dulce, numai să fie copt bine şi alb, lăsîndu-l să se usuce la soare,

 pînă greutatea lui ajunge la puţin mai mult de jumătate din greutatea iniţială,şi, după ce îi fărîmiţează, îi storc uşor. 82. Apoi toarnă peste boştină apă de

 puţ, atîta cît au stors din struguri, ca să obţină şi un vin de calitate inferioară.Cei mai meticuloşi, după ce au uscat strugurii folosind aceeaşi metodă,

desprind boabele de pe ciorchine şi, îmbibîndu-le fără mlădiţe cu vin de ceamai bună calitate, le storc pînă să se umfle, iar acest produs este lăudat maimult decît celelalte. Apoi, adăugînd apă în acelaşi fel, obţin vinul secundar.83. Între vinurile dulci este unul de mijloc, căruia grecii îi spun “aigleucos”,adică “must de-a pururi”. Acesta se obţine printr-un procedeu de tratare,fiindcă nu este îngăduită fermentaţia (aşa se numeşte procesul detransformare a mustului în vin): urcioarele cu must, luate din zăcătoare, seintroduc direct în apă, pînă ce vine solstiţiul de iarnă şi se lasă gerul. Maiexistă şi un alt vin, obţinut pe cale naturală, pe care cei din Gallia

 Narbonensis, în special voconţii, îl numesc “vinul cel dulce”. Ca să obţii

acest vin, se lasă ciorchinele în vie mai mult timp, după ce i se va fi răsucit pedunculul. 84. În unele părţi, se taie însăşi coarda pînă la măduvă, iar alţiiusucă strugurii pe acoperiş; în toate cazurile se foloseşte soiul “helvennaca”.La acestea, unii adaugă vinul numit “diachyton”, obţinut astfel: strugurii seusucă la soare pe nişte împletituri de nuiele, într-un loc izolat, timp de şaptezile, la tot atîtea picioare înălţime de pămînt, feriţi pe timpul nopţii deumezeală, iar în a opta zi se storc prin călcare; astfel, vinul capătă un buchet

16

Page 17: Pliniu, Historia Naturalis XIV

5/8/2018 Pliniu, Historia Naturalis XIV - slidepdf.com

http://slidepdf.com/reader/full/pliniu-historia-naturalis-xiv 17/28

 

şi un gust foarte bun. 85. Printre vinurile dulci se numără şi “melitites”; sedeosebeşte de “mulsum”, fiindcă se prepară din must, punînd la fiert cincicongii de must cu un congiu de must aspru şi un ciat de sare. Chiar dacă esteun vin aspru, trebuie să numărăm printre aceste varietăţi şi ravacul; astfel

numesc unii mustul care curge de la sine din teasc, înainte ca strugurii să fiecălcaţi; se varsă direct în urcioare şi se aşteaptă să fermenteze şi, în varaurmătoare, chiar cînd începe canicula, se lasă în arşiţa soarelui, timp de

 patruzeci de zile.(12) 86. Nu pot fi numite cu drept cuvînt vinuri cele pe care grecii le

numesc “deuteria”18, iar Cato şi noi “poşirci”, obţinute prin amestecarea boştinei cu apă; totuşi, ele pot fi menţionate în categoria vinurilor pentrulucrători. Trei sînt felurile lor: primul se obţine turnînd apă ca la a zecea

 parte din cît must s-a stors şi lăsînd boştina la macerat o noapte şi o zi; apoise pune din nou sub teasc; al doilea, aşa cum au grecii obiceiul să facă, se

obţine prin adăugarea unei cantităţi de apă cît a treia parte din cît s-a stors,iar produsul tescuit se fierbe pînă ajunge la o treime; al treilea, pe care Catoîl numeşte “vin de drojdie”, se tescuieşte din drojdia vinului. Nici unul dintreacestea nu se păstrează mai mult de un an.

(13) 87. Dar, printre cele spuse, îmi vine în minte faptul că, dinnumărul de optzeci de varietăţi de vin din toată lumea (vorbesc de vinurile

  propriu-zise), două părţi se produc pe teritoriul Italiei, întrecînd cu mult producţia tuturor celorlalte ţări. Şi, de aici, alt gînd mi se strecoară în minte,şi anume că n-a avut de la început acest privilegiu, ci s-a bucurat de prestigiu

după anul 600 de la întemeierea Romei. (14)88.

Ceremoniile sacre instituitede Romulus, care se menţin şi astăzi, stau mărturie pentru faptul că acestasăvîrşea libaţiile nu cu vin, ci cu apă. Regele Numa, succesorul său, a daturmătoarea lege: “Să nu se stropească rugul cu vin!”. Nimeni să nu pună laîndoială că a promulgat această lege din cauza lipsei de vin. Prin aceeaşilege, a interzis libaţiile către zei cu vinuri provenind din viţă de vienecurăţată, închipuind astfel un mijloc prin care să-i constrîngă pe ţăraniileneşi să cureţe şi viile cocoţate pe arbori, înfruntînd primejdia înălţimii. M.Varro povesteşte că Mezentius, regele Etruriei, le-a venit în ajutor rutulilor contra latinilor, în schimbul vinului care se făcuse atunci pe ogoarele latine.

89. La Roma nu era voie ca femeile să bea vin. Am descoperit printrealte exemple că soţia lui Egnatus Maetennus, fiindcă ar fi băut vin dintr-un

 butoi, a fost omorîtă în bătaie de către soţul ei, iar pe acesta Romulus l-aabsolvit de vina uciderii. Fabius Pictor a scris în analele sale că o matroană,fiindcă ar fi deschis caseta în care se găseau cheile pivniţei cu vin, a fostsilită de ai săi să moară prin înfometare. 90. Cato a scris că motivul pentru18 În greacă înseamnă: “de mîna a doua”

17

Page 18: Pliniu, Historia Naturalis XIV

5/8/2018 Pliniu, Historia Naturalis XIV - slidepdf.com

http://slidepdf.com/reader/full/pliniu-historia-naturalis-xiv 18/28

 

care rudele le sărută pe femei este ca să vadă dacă miros a băutură 19: acestaera pe atunci numele vinului, de unde şi cuvîntul “beţie”. Judecătorul Cn.Domitius a amendat-o cu zestrea pe o femeie care părea că a băut, fără ştireasoţului ei, mai mult vin decît din motive de sănătate. Şi multă vreme vinul s-

a întrebuinţat cu multă parcimonie.91.

Comandantul militar L. Papirius,înainte de bătălia cu samniţii, i-a făgăduit lui Iupiter, în caz că va învinge, un pocal mic cu vin. În fine, între darurile care se aduceau, aflăm că erau sextaride lapte, dar niciodată de vin. De asemenea, Cato, pe cînd se îndrepta cucorăbiile spre Hispania, de unde s-a întors triumfător, a zis: “Nu am băut altvin decît vîslaşii”. Aşa de mult se deosebea de aceştia care le dau mesenilor invitaţi alte vinuri decît beau ei înşişi, sau le înlocuiesc pe parcursul mesei.

(15) 92. La cei din vechime, cele mai alese vinuri erau cele parfumatecu esenţă de smirnă, aşa cum putem vedea în comediile lui Plaut, cu toate că,în piesa ce poartă titlul “Persanul”, recomandă să se adauge şi trestie

aromatică. De aceea, unii cred că anticii preferau în mod deosebit vinularomat. Dar Fabius Dossennus arată lămurit în aceste versuri:

Trimiteam vin din cel bun, parfumat cu smirnă şi, în “Acharistio”:

 Pîine şi turtă, vin, vin cu smirnă .93. Bag seama că de aceeaşi părere au fost şi Scaevola, L. Aelius şi AteiusCapito, fiindcă găsim în “Pseudolus”:

 Iar dacă e nevoie să scoată vin dulce din acelaşi loc, Are? – Îl întrebi?

Vin smirnos, vin din struguri uscaţi, “defrutum”, vinîndulcit cu miere,versuri în care vinul parfumat cu smirnă e menţionat nu numai printre vinuri,ci chiar printre vinurile dulci.

(16) 94. Vinul “opimian”20, din anul 633 de la întemeierea Romei,dovedeşte fără urme de îndoială existenţa “apotecilor”21 şi faptul că vinul, deobicei, se pritocea. Deşi Italia deja îşi dădea seama de valoarea varietăţilor sale de vin, totuşi acestea nu-şi cîştigaseră încă faima; aşadar, toate vinurile

  produse atunci poartă un singur nume: acela al consulului. 95. Astfel,vinurile de peste mare şi-au păstrat prestigiul chiar mai tîrziu, pînă în vremea

 bunicilor noştri, şi chiar şi după descoperirea vinului de Falern, aşa cumreiese din acel vers comic:

19 În original temetum (“băutură ameţitoare”), iar termenul despre care Pliniu afirmăcă se înrudeşte etimologic cu acesta este temulentia (“beţie”).20 Vin din vremea consulului L. Opimius.21 Cămări unde se păstra vinul.

18

Page 19: Pliniu, Historia Naturalis XIV

5/8/2018 Pliniu, Historia Naturalis XIV - slidepdf.com

http://slidepdf.com/reader/full/pliniu-historia-naturalis-xiv 19/28

 

Voi scoate din butoi cinci cupe de vin de Tasos, şi două de Falern.

Consulii P. Licinius Crassus şi L. Iulius Caesar au dat un decret, în anul 665de la fundarea Romei, care interzicea să se vîndă vin grecesc şi de Aminnea

cu opt aşi pe quadrantal. Chiar acestea sînt cuvintele edictului. Într-adevăr,vinul grecesc era aşa de căutat, încît la ospeţe se servea o singură dată. (17)96. M. Varro ne spune care vinuri erau apreciate în vremea tinereţii sale,astfel: “L. Lucullus, cînd era copil, n-a văzut niciodată la tatăl său un ospăţales, la care să se servească vin grecesc mai mult decît o singură dată: elînsuşi, cînd s-a întors din Asia, a distribuit poporului mai mult de o sută demii de urcioare. C. Sentius, pe care l-am văzut pretor, zicea că şi-a adus vinde Chios pentru prima oară în casă atunci cînd i l-a prescris medicul contradurerilor de stomac: Hortensius i-a lăsat moştenitorului său mai mult de zecemii de urcioare de vin”. Atît despre Varro. 97. Dar ce? Cezar, în calitate de

dictator, n-a împărţit şi el convivilor, la ospăţul în cinstea triumfului său,amfore cu vin de Falern şi ulcioare cu vin de Chios? Tot aşa, pentru triumfuldin Hispania, a dat vin de Chios şi de Falern, iar la un banchet în timpulcelui de-al treilea consulat al său, a dat vin de Falern, de Chios, de Lesbos şide Mesina. Era pentru prima dată cînd se serveau patru tipuri diferite de vin.Aşadar, toate celelalte vinuri au căpătat notorietate mai tîrziu, anume pe laanul 700 de la întemeierea Romei.

(18) 98. Şi astfel, nu mă miră că s-au născocit, înainte cu multă vreme,tipuri de vin artificial aproape fără număr, pe care le vom enumera îndată,

toate cu întrebuinţare medicinală. Am spus într-una din cărţile precedente,vorbind despre parfumuri, cum se prepară sucul de aguridă. “Oenanthinum”se obţine din lăuruscă, adică dintr-o viţă sălbatică, punînd la macerat douălivre de flori ale acestei viţe într-un chiup cu must. Se poate consuma după30 de zile. În afară de aceasta, rădăcina şi boabele de lăuruscă se folosesc latăbăcirea pieilor. 99. Aceste boabe, imediat după căderea florii, au

 proprietatea de a răcori febra bolnavilor, fiind, după cum se zice, foarte recide la natură. O parte din ele se usucă din pricina arşiţei mai devreme decîtcelelalte şi se numesc “struguri solstiţiali”. Strugurii de lăuruscă nu se cocniciodată complet, iar dacă le dai găinilor să mănînce boabe necoapte,

înainte să se usuce de tot, le tai pofta de struguri.(19) 100. Primul dintre vinurile artificiale se face chiar din vin (care se

cheamă “adynamon”) în felul următor: se fierb douăzeci de sextari de mustalb cu apă pe jumătate, pînă se reduce la o treime din întreg. Alţii înfierbîntăla soare, timp de patruzeci de zile, zece sextari de apă de mare şi tot atîţia deapă de ploaie. Această apă se dă bolnavilor pentru care există temerea căvinul le-ar putea dăuna.

19

Page 20: Pliniu, Historia Naturalis XIV

5/8/2018 Pliniu, Historia Naturalis XIV - slidepdf.com

http://slidepdf.com/reader/full/pliniu-historia-naturalis-xiv 20/28

 

101. Următorul se face din seminţe de mei copt cu tot cu paie, punîndu-se la macerat o măsură de o livră şi un sfert cu două congii de mustşi, după şapte luni, se toarnă în alte vase. Cît priveşte vinurile din arborele,tufa şi iarba de lotus, am indicat unde se face fiecare dintre acestea.

102.

Se fac vinuri şi din fructe, pe care le vom enumera fără să facemalte comentarii decît cele necesare. Mai întîi vinul de curmale, pe care-l beau parţii, indii şi întregul Orient, preparat astfel: se pune la macerat o baniţă decurmale mai dulci, numite “chydaee”, cu trei congii de apă şi, apoi, sestoarce. Tot aşa se face din smochine şi “sycites”, pe care unii îl numesc“pharnuprium”, alţii “trochis”, sau, dacă nu se vrea să fie dulce, în loc de apăse adaugă o cantitate similară de boştină. Din smochinele de Cipru se face şiun excelent oţet, mai bun chiar decît cel de Alexandria. 103. Vin se face şidin roşcove de Siria, din pere şi din toate soiurile de mere – dar cel făcut dinrodii se numeşte “rhoites” –, din coarne, din moşmoane, din scoruşe, din

dude uscate, din muguri de pin; aceştia, după ce au fost îmbibaţi în must, se presează; aceste ultime vinuri sînt dulci de la natură. 104. Vom arăta puţinmai tîrziu în ce fel a spus Cato că se prepară vinul de mirt; grecii au un modde preparare diferit: se iau ramuri fragede cu tot cu frunze – ca la o livră –,se pisează şi se pun la fiert în trei congii de must sărat, lăsîndu-se pînărămîne o măsură de două congii. Vinul preparat astfel din fructe de mirtsălbatic se numeşte “myrtidanum” şi pătează mîinile.

105. Se face vin şi din plantele care cresc în grădini: din rădăcină desparanghel, din cimbru, din maghiran, din sămînţă de ţelină, din pelin, din

mentă sălbatică, din rută, din cătuşnică, din cimbrişor şi din voronic: dinacestea, se pun două mănunchiuri într-o căldare de must, la care se adaugăun sextar de must scăzut şi o hemină de apă de mare. 106. Din napi se faceun vin, adăugînd o măsură de doi dinari la doi sextari de must; la fel se

 prepară şi din rădăcină de ceapă de mare. În ce priveşte florile, se face vindin petale de trandafir, pisate; se adaugă într-un ştergar o cantitate mică,

 pentru decantare, de cincizeci de dinari la douăzeci de sextari de must, iar vasul nu e permis să fie deschis decît după trei luni. După acelaşi procedeuse obţine un vin din nard galic şi un altul din nard sălbatic.

107. Am aflat chiar că se obişnuieşte să se facă vinuri aromatice, cu

aproape acelaşi mod de preparare ca şi parfumurile: mai întîi din smirnă,cum am arătat mai sus, apoi din nard celtic, din trestie aromatică, din catran

 – zvîrlind cîteva bucăţi în must sau în vin dulce –, în alte părţi din trestiearomatică, din papură, din “costus”, din nard sirian, din amom, din canea,din scorţişoară, din şofran, din palmier, din nard sălbatic, tot aşa, în bucăţi.108. Alţii procedează astfel: adaugă la două congii de must o jumătate delivră de nard şi tot atîta de malobatru, aşa cum se mai prepară şi astăzi,

20

Page 21: Pliniu, Historia Naturalis XIV

5/8/2018 Pliniu, Historia Naturalis XIV - slidepdf.com

http://slidepdf.com/reader/full/pliniu-historia-naturalis-xiv 21/28

 

adăugînd piper şi miere; aceste vinuri se numesc fie “picante”, fie“pipărate”. Am aflat menţionat şi un vin “nectarites”, dintr-o buruiană pecare unii o numesc “Helenion”, alţii “iarbă persană”, alţii “symphiton”, alţii“iarbă de Ida”, alţii “Orestion”, iar alţii “iarbă-mare”. Din rădăcina acestei

 plante se ia o măsură de cincizeci de dinari şi se adaugă la şase sextari demust, tot într-un ştergar. 109. Din celelalte ierburi, se face vinul“absinthites”, punînd la fiert o livră de absint de Pont în patruzeci de sextaride must, pînă ajunge la o treime, sau adăugînd la vin rămurele de absint. Totaşa se prepară “hyssopites” cu isop de Cilicia, adăugînd trei uncii la douăcongii de must, sau, pisat în prealabil, direct în vin. Fiecare din aceste douăvinuri se face şi în alt fel, semănînd plantele la rădăcina viţei de vie. 110.Cato arată că astfel se obţine şi “elleborites”, din spînz negru. Aşa se obţineşi “scammonites”, datorită miraculoasei proprietăţi a viţei de vie de a asimilagustul altor plante, motiv pentru care strugurii recoltaţi din locurile

mlăştinoase ale Patavium-ului au miros de salcie. La fel se seamănă şispînzul, în Tasos, sau castravetele sălbatic, sau scamoneea. Acest vin senumeşte “phthorium”, pentru că provoacă avortul22.

111. Se mai face şi din ierburi (a căror natură o vom prezenta lavremea lor): din lavandă, din rădăcină de genţiană, din cimbrişor, dindictam, din nard sălbatic, din morcov, din salvie, din panaceu, din obligeană,din cimbru, din mătrăgună, din trestie. Se mai cunosc şi denumirile vinurilor “scyzinum”, “itaeomelis” şi “lectisphagites”, a căror reţetă de preparare s-a

 pierdut astăzi.112.

Dintre arbuşti, se folosesc pentru prepararea vinurilor cele douăsoiuri de cedru, chiparosul, dafinul, ienupărul, terebintul, trestia aromatică,fisticul, punîndu-se la fiert în must fructele acestora, sau lemnul tînăr; la fel,din lemn de măslin pitic, de nucşoară şi de stejar pitic. În acelaşi fel se faceşi din floarea acestor arbuşti, adăugînd o cantitate de zece dinari la un congiude must.

(20) 113. Se poate face vin şi numai din apă şi miere. Se recomandă pentru aceasta să se păstreze apă de ploaie timp de cinci ani. Unii, mai isteţi,o fierb de îndată, pînă ajunge la o treime şi adaugă o treime de miere veche,apoi o ţin la soare 40 de zile, de la începutul caniculei; alţii o varsă aşa în

alte vase pe care le astupă după zece zile. Această băutură se cheamă“hydromeli” şi, cu timpul, capătă gust de vin; nicăieri nu e mai apreciatădecît în Frigia. (21) 114. Pînă şi oţetul se îndulcea cu miere: nimic n-arămas, astfel, neîncercat; acest vin s-a numit “oxymeli” şi se prepară astfel:se iau zece livre de miere, cinci hemine de oţet vechi, o livră de sare de mareşi cinci sextari de apă de ploaie, se fierb de zece ori, se lasă în curînd să se22 În greceşte, adjectivul fqÒrioj înseamnă “care distruge”, “nociv”.

21

Page 22: Pliniu, Historia Naturalis XIV

5/8/2018 Pliniu, Historia Naturalis XIV - slidepdf.com

http://slidepdf.com/reader/full/pliniu-historia-naturalis-xiv 22/28

 

limpezească şi să se învechească astfel. Toate acestea au fost condamnate deThemison, un om cu un foarte mare prestigiu. 115. Şi, pe Hercule, folosirealor poate părea nenaturală, afară numai dacă cineva crede că vinurilearomate şi cele preparate cu parfumuri sînt opera naturii sau că ea a creat

arbuştii spre a fi băuţi. Altfel, e plăcut să le cunoaştem, ca dovezi aledibăciei oamenilor, care inventează orice. Dar nici unul dintre acestea nu se păstrează un an de zile, în afară de cele despre care am spus că se fac odatăcu trecerea timpului, iar cele mai multe nu durează nici măcar treizeci dezile, fără doar şi poate.

(22) 116. Şi vinul are proprietăţi miraculoase. În Arcadia se zice că seface un vin care la femei produce fecunditate, iar la bărbaţi turbare; înAchaia, şi mai cu seamă în împrejurimile oraşului Cerynia, există un vin ce

 provoacă avortul, chiar şi în cazul în care femeia însărcinată mănîncă doar strugurele, cu toate că nu diferă la gust de alţi struguri. 117. Se spune despre

cei care beau vin de Trezena că nu pot avea copii. Se mai spune că în insulaTasos se produc două tipuri diferite de vin, unul cu proprietăţi somnifere,celălalt prin care somnul se risipeşte. Tot acolo, există o viţă de vie numită“theriaca”: vinul şi strugurii ei vindecă muşcăturile de şarpe; “libanodes”, cumiros de tămîie, se foloseşte în libaţiile pentru zei; dimpotrivă, viţa“aspendios”, cu vinul ei, nu este admisă la altare; se spune că nici o pasărenu se atinge de ea. Egiptenii au un strugure deosebit de dulce, numit“thasia”, cu efecte laxative; dimpotrivă, “lycia” are proprietăţi constipante.Egiptenii mai au un soi, “ecbolas”, care provoacă avortul. 118. Anumite

vinuri se modifică în crame la începutul caniculei, iar apoi îşi revin. Aşa seîntîmplă şi cu navigaţia pe mare: vinurile care au suportat agitaţia mării dauimpresia că sînt de două ori mai vechi decît în realitate.

(23) 119. Şi, întrucît esenţa vieţii este religia, se consideră o impietatesă aduci libaţii zeilor vinuri de la o viţă de vie atinsă de fulger, sau lîngă carea stat atîrnat cu o funie un cadavru, sau ai cărei struguri au fost călcaţi de

 picioare cu răni, nu mai vorbesc de viile necurăţate. De asemenea, sîntinterzise vinurile obţinute din boască tocată, sau cele spurcate de vreomurdărie căzută de deasupra şi, tot aşa, cele greceşti, deoarece conţin apă.Chiar şi viţa e bună de mîncat, fierbîndu-se vîrfurile curpenilor, care se pot

 pune şi la conservat, în oţet şi în saramură.(24) 120. Dar s-ar cuveni să vorbim şi despre cum se prepară vinul,

fiindcă grecii (de exemplu Euphronius, Aristomachus, Commiades şiHicesius) au pus bazele acelor reguli speciale şi au întemeiat o adevăratăartă. Africanii reduc asprimea vinului cu gips, iar în anumite părţi, cu var.Grecii dau tărie vinului cu lut, cu marmură, cu sare, sau cu apă de mare, iar o

 parte din locuitorii Italiei cu smoală de răşină neagră; tot aici, dar şi în

22

Page 23: Pliniu, Historia Naturalis XIV

5/8/2018 Pliniu, Historia Naturalis XIV - slidepdf.com

http://slidepdf.com/reader/full/pliniu-historia-naturalis-xiv 23/28

 

ţinuturile învecinate, e un obicei răspîndit să condimentezi vinurile cu răşină.În anumite regiuni, vinul se prepară cu drojdia sau cu oţetul unui vin maivechi. Condimente se pot obţine chiar şi din must: 121. pentru a-l îndulci, sescade, prin fierbere, proporţional cu tăria lui, dar produsul – se zice – nu se

 păstrează mai mult de un an. În unele regiuni, mustul este fiert pînă ajunge lanivelul de “sapa”, care, amestecat cu vin, îi reduce acestuia din tărie. Totuşi, pentru acest vin, ca, de altfel, pentru toate celelalte, se ung chiar vasele cusmoală, a cărei reţetă de fabricare o vom descrie într-un volum apropiat.

(25) 122. Dintre arborii care fac să picure smoală şi răşină, se spune căunii cresc în Orient, alţii în Europa; Asia, care e aşezată la mijloc, are şi deunii, şi de alţii. În Orient, răşina cea mai bună şi cea mai fină se obţine dinterebint, apoi din “lentiscus”, numită şi fistic, apoi din chiparos – o răşinăfoarte înţepătoare la gust; toţi arborii aceştia fac o răşină fluidă care aşarămîne, în afară de cedru, a cărui răşină este mai vîscoasă şi bună de fabricat

smoală din ea. Răşina arabică este albă, pişcătoare la gust şi dă bătaie de capcelui care o pune la fiert; răşina din Iudeea este mai tare şi are un miros mai

 puternic chiar şi decît cea de terebint, iar cea siriană are aspect de miereatică. 123. Răşina de Cipru le întrece pe toate; este cărnoasă şi are culoareamierii. Cea de Colofon, care, faţă de celelalte, este de un galben aprins, dacăo fărîmiţezi, devine albă şi cu un miros mai puternic; de aceea, parfumarii nuo folosesc. În Asia, răşina obţinută din cetină, de un alb strălucitor, senumeşte “psagdas”. Orice răşină se dizolvă în ulei – unii cred că se poatedizolva şi în cretă de olărie – şi mă ruşinez mărturisind că acum e foarte

apreciată în epilarea trupurilor bărbaţilor.124. Prepararea mustului se face, deci, la prima fermentaţie, care ţinecel mult nouă zile, presărînd smoală, pentru ca vinul să prindă miros şioareşice savoare la vîrf. Se crede că efectul este mai puternic şi că vinulcapătă tărie, dacă i se pune răşină neprelucrată; dimpotrivă, “crapula”23 

reduce tăria exagerată a vinului şi-i ia din acreală, sau adaugă tărie unor vinuri slabe, amorţite de lîncezeală, mai ales musturilor care se fac înLiguria şi în împrejurimile Padului. 125. Se întrebuinţează în mod diferit: se

 pune o cantitate mai mare în mustul mai aspru şi mai puţin în cel mai domol;sînt unele la care e necesar să adaugi şi răşină neprelucrată şi “crapula”, iar 

la altele trebuie să pui şi smoală, în acelaşi timp. Mustul mai are o proprietate şi un defect, în unele părţi, anume că fermentează a doua oară, dela sine, o pacoste din pricina căreia îşi pierde savoarea: a căpătat numele de“vappa”, denumire care desemnează totodată un om de ocară, al cărui suflets-a ticăloşit24; iar oţetul, cu toată lipsa lui de valoare, are calitatea de a avea

23 Esenţă dintr-o anumită răşină.24 Vappa  înseamnă “poşircă”, dar are şi sensul figurat de “depravat”, “stricat” etc.

23

Page 24: Pliniu, Historia Naturalis XIV

5/8/2018 Pliniu, Historia Naturalis XIV - slidepdf.com

http://slidepdf.com/reader/full/pliniu-historia-naturalis-xiv 24/28

 

întrebuinţări importante, fără de care nu ne-am putea trăi viaţa atît de plăcut.126. În rest, atît de mare este grija pentru dresul vinului, încît acesta esterevigorat cu cenuşă la unii, iar în alte părţi cu gips şi urmîndu-se procedeeledespre care am vorbit; dar se preferă cenuşa de coarde de viţă de vie, sau de

stejar. Ba se mai recomandă, din acelaşi motiv, ca apa de mare să fie luatădin larg şi conservată de la echinocţiul de primăvară, sau măcar să fie scoasănoaptea, la solstiţiu, şi cînd suflă Acvilonul, sau să fie fiartă, dacă se scoatedin mare în preajma culesului.

127. În Italia, smoala cea mai bună pentru vase la îmbutelierea vinuluise dovedeşte a fi cea de Bruttium. Se face din răşină de molid, iar înHispania, cea din pin sălbatic este foarte puţin apreciată, pentru că răşinaacestuia este amară, seacă şi cu un miros puternic. Care-i diferenţa între ele,

 precum şi reţeta de obţinere, vom arăta într-una din cărţile ce urmează, laarbori sălbatici. Ca neajunsuri, în afară de cele menţionate mai sus, se

adaugă acreala înţepătoare şi mirosul greu de fum pe care-l scot, iar lasmoală ar fi gustul de ars; dar poţi vedea care e bună, dacă bucăţile lucesc şidacă, atunci cînd le pui sub dinte, se înmoaie, înţepînd plăcut. 128. Smoalacu cea mai mare căutare în Asia este cea de Ida, în Grecia cea de Pieria, pecînd Vergiliu o preferă pe cea de Narycia. Oamenii mai zeloşi amestecămastic negru de Pont, asemănător cu catranul, cu rădăcină de iris şi cu ulei.Căci s-a descoperit că vinul se acreşte în vase unse cu ceară. Dar este mai defolos să pui vinul în vase în care a fost oţet, decît în cele în care a fost vindulce sau preparat cu miere. 129. Cato recomandă ca vinurile să fie drese – 

acesta e cuvîntul folosit de el – cu resturi de leşie fiartă laolaltă cu“defrutum”, în proporţie de patruzeci la un “culleum”, sau cu o jumătatelivră de sare, uneori şi cu marmură pisată. Enumeră şi sulful, iar răşina omenţionează mai la urmă. 130. Recomandă ca peste toate, cînd deja vinulîncepe să se facă, să se adauge must, pe care el îl numeşte “tortivum”, iar noi

 pricepem că este vorba de mustul obţinut din ultimul teasc. Şi ştim că, pentru a-i da culoare, se adaugă coloranţi, cum ar fi o anumită boială pentruvin, şi că, în felul acesta, devine mai consistent. Cu atîtea otrăvuri vinul esteforţat să placă, iar noi ne mirăm că e nociv! Vinul se cunoaşte că e stricat,atunci cînd, introducînd în el o bucată de plumb, aceasta îşi schimbă

culoarea.(26) 131. Vinul are o proprietate: cînd stă între lichide, mucegăieşte

sau se transformă în oţet; există cărţi pentru tratamentul acestor alterări.Drojdia de vin uscată ia foc şi arde singură, fără vreun alt materialinflamabil. Cenuşa rezultată are aceeaşi natură şi aceleaşi proprietăţi ca şisoda, cu atît mai mult cu cît este mai grasă la pipăit.

24

Page 25: Pliniu, Historia Naturalis XIV

5/8/2018 Pliniu, Historia Naturalis XIV - slidepdf.com

http://slidepdf.com/reader/full/pliniu-historia-naturalis-xiv 25/28

 

(27) 132. Pentru vinul deja făcut, sînt mari diferenţe în ceea ce priveşte păstrarea acestuia, în funcţie de climă. În regiunile alpine, vinul seţine în vase de lemn întărite cu cercuri, pe care le feresc de îngheţ în toiuliernii, aprinzîndu-le focuri; cu toate că se întîmplă rar, s-au văzut uneori, în

urma spargerii vaselor, blocuri de gheaţă rămase în picioare în chip minunat,fiindcă vinul nu îngheaţă de felul lui; altminteri, la frig, vinul amorţeştenumai. 133. În zonele mai temperate, vinul se pune în chiupuri şi se îngroapăîn pămînt fie în întregime, fie proporţional cu locul. Astfel, e protejat devremea rea, ceea ce, în alte părţi, se face prin construirea de adăposturispeciale şi se dau şi aceste indicaţii: e necesar ca una din laturile cramei, saumăcar ferestrele să fie îndreptate în direcţia Acvilonului, sau, în orice caz, îndirecţia răsăritului echinocţial. Crama să fie departe de groapa cu bălegar şide rădăcinile copacilor şi de orice sursă de miros care trebuie evitată, fiindcăacesta trece cu mare uşurinţă asupra vinului, mai ales smochinele, cultivate

sau sălbatice. 134. Între chiupuri să fie lăsată o distanţă, ca nu cumva boalasă se strecoare dintr-unul într-altul, pentru că, la vinuri, molipsirea esteîntotdeauna foarte rapidă. Trebuie să spun şi despre formele ideale alechiupurilor: cele pîntecoase şi cele largi sînt mai puţin utile. Chiupuriletrebuie smolite de cînd începe canicula, apoi scufundate în apă de mare sauîn apă cu sare, apoi presărate cu cenuşă de crenguţe sau cu lut, apoi şterse şiafumate cu mir; cramele înseşi trebuie afumate des. Vinurile slabe trebuie

 păstrate în chiupuri băgate în pămînt, pe cînd cele tari în chiupuri aflate lasuprafaţă. 135. Niciodată nu trebuie umplute, iar marginea care rămîne

trebuie unsă cu vin din struguri uscaţi sau cu “defrutum”, cu o amestecăturăde şofran sau de iris pisat cu must scăzut. Astfel, capacele chiupurilor trebuie tratate cu mastic sau cu smoală de Bruttium. Este interzisădeschiderea lor dacă nu este vreme bună, este interzisă şi cînd bate austrulsau cînd e lună plină. 136. Floarea albă este un semn bun pentru vin; cearoşie, însă, nu e de bun augur, în afară de cazul în care aceasta este culoareavinului însuşi. Tot un semn rău este şi încălzirea vaselor sau condensulcapacelor. Vinul care începe foarte devreme să prindă floare şi să capetemiros nu va fi de lungă durată. Se recomandă ca şi “defrutum” şi “sapa” săfie fierte cînd cerul este fără lună, adică la conjuncţiunea acestui astru cu

Pămîntul, şi nu în altă zi; în plus, să fie folosite vase de plumb, nu de aramă,şi să se adauge nuci; căci acestea absorb fumul. În Campania, vinurile celemai renumite sînt lăsate la aer, în chiupuri, şi se pare că e foarte potrivit săfie expuse la soare, la lună, la ploaie şi la vînt.

(28) 137. Iar dacă ne gîndim mai bine, în nici un domeniu viaţa nueste mai activă, ca şi cum natura nu ne-ar fi dat apa, cea mai sănătoasă

 băutură, de care se folosesc toate celelalte vieţuitoare; dar noi obligăm pînă

25

Page 26: Pliniu, Historia Naturalis XIV

5/8/2018 Pliniu, Historia Naturalis XIV - slidepdf.com

http://slidepdf.com/reader/full/pliniu-historia-naturalis-xiv 26/28

 

şi animalele de jug să bea vin – şi prin atîta osteneală, trudă şi cheltuială seobţine vinul, care-l face pe om să-şi piardă minţile şi-i aţîţă mînia, fiindcauza a mii şi mii de crime! Şi este atît de atrăgător, încît pentru o mare partedin oameni este singurul bun în viaţă! 138. Ba mai mult, ca să se poată bea

mai mult, se slăbeşte puterea vinului prin filtrare, iar oamenii închipuie şialte mijloace de a stîrni setea şi, de dragul băuturii, consumă chiar otrăvuri;unii iau înainte cucută, pentru ca teama de moarte să-i oblige să bea, alţii

 pulbere de piatră ponce şi altele, pe care mă ruşinez să le menţionez. 139.Vedem cum cei mai prevăzători dintre cei ce stau în băi se înfierbîntă şi sîntscoşi de acolo fără suflare – iar alţii nici nu pot să aştepte patul, şi nici chiar tunica – şi, goi puşcă şi gîfîind, înhaţă numaidecît ditamai vasele cu vin, caşi cum ar vrea să-şi arate forţa, şi le varsă pe gît pînă la fund, ca imediat săvomite şi iar să bea, a doua şi a treia oară, ca şi cum s-ar fi născut pentru aface risipă de vin şi ca şi cum acelea n-ar putea fi vărsate decît în corpul

omenesc! 140. La asta servesc exerciţiile venite din alte părţi, tăvălirea înmocirlă şi bombarea pieptului dînd capul pe spate. Toate acestea – se spunelămurit – au ca scop provocarea setei. Mai mult, putem adăuga întrecerileîntre băutori, vasele pe care sînt desenate obscenităţi, de parcă beţia în sinen-ar fi o formă de destrăbălare. Astfel, vinul se bea din lascivitate, iar beţiaeste chiar încurajată de premii şi, dacă îngăduie zeii, se cumpără. Unul, dupăce a mîncat atît cît a băut, primeşte, conform legii, preţul beţiei sale, iar altul

 bea atîtea pocale cîte puncte a obţinut la zaruri. 141. Atunci ochi lacomicîntăresc o matroană, pe cînd cei jalnici ai soţului îl vădesc (ca încornorat),

atunci sînt date la iveală tainele inimii. Unii îşi legalizează testamentele, alţiirostesc cuvinte fatale şi nu-şi stăpînesc vorbe ce li se vor întoarce pe gîtlej(cîţi au murit în felul acesta!) iar poporul deja i-a atribuit vinului adevărul.Între timp, în cazul în care totul iese de minune, aceştia nu văd răsăritulsoarelui şi nu trăiesc mai deloc pe timpul zilei. 142. De aici paloarea feţei,obraji lăsaţi, urcioare la ochi, tremuratul mîinilor vărsînd cupele pline – astfel încît pedeapsa vine pe dată –, coşmaruri şi nesomn pe timp de noapteşi, cea mai mare răsplată a beţiei, desfrîul monstruos şi plăcerea nelegiuirii.A doua zi, o duhoare de butoi ieşind din gură, o amnezie totală şi moarteamemoriei. Ei trîmbiţează că, în felul acesta, îşi trăiesc viaţa, numai că,

  pierzînd ziua din ajun, ei o pierd şi pe cea care vine. 143. Pe vremea principatului lui Augustus, acum patruzeci de ani, a intrat în uz să se bea penemîncate şi mai degrabă vinul să preceadă mîncarea; şi acest lucru este unobicei importat şi agreat de medicii care întotdeauna ies în evidenţă printr-ooarecare noutate. 144. Parţii, pentru această “virtute”, îşi arogă gloria; prinea Alcibiade, la greci, şi-a cîştigat renumele, iar la noi, milanezul NovelliusTorquatus, care a trecut prin treptele onorifice de la pretură pînă la

26

Page 27: Pliniu, Historia Naturalis XIV

5/8/2018 Pliniu, Historia Naturalis XIV - slidepdf.com

http://slidepdf.com/reader/full/pliniu-historia-naturalis-xiv 27/28

 

 proconsulat, şi-a căpătat şi supranumele, bînd dintr-o singură suflare treicongii de vin – de unde i s-a tras şi supranumele 25 –, sub privirile uluite aleîmpăratului Tiberiu, care devenise aspru la bătrîneţe şi fusese chiar crudaltădată. 145. Dar şi el, în tinereţe, a fost înclinat către vinul curat şi s-a

crezut că L. Piso a fost ales de el prefect al Romei pe baza recomandării căar fi băut fără întrerupere timp de două zile şi două nopţi chiar la Tiberiuacasă, ajuns deja împărat. Şi se zicea că nu era privinţă în care DrususCaesar să-i fi semănat mai mult tatălui său, Tiberiu, decît în cea a băuturii.146. Un renume extraordinar a avut Torquatus, fiindcă şi această artă are la

 bază legile ei: nu se bîlbîia, nu vomita, nici nu se uşura pe vreo altă parte acorpului, în timp ce bea, îşi făcea rondul de dimineaţă cu regularitate,înghiţind cea mai mare parte din băutură dintr-o singură sorbitură, la careadăuga o mare cantitate cu înghiţituri mai mici; fiind de foarte bună credinţă,în timp ce bea, nu respira şi nici nu scuipa, nu lăsa în cupă vin nici cît să

scoată un sunet dacă e vărsat pe pardoseală, şi era un scrupulos cunoscător alregulilor vizînd şmecheriile la băutură. 147. Tergilla îi reproşează luiCicero, fiul lui Marcus, faptul că avea obiceiul să bea, dintr-o înghiţitură,două congii de vin şi că, de beat ce era, a aruncat cu o cupă în MarcusAgrippa. Cu adevărat, acestea sînt consecinţele beţiei, dar, de bună seamă,Cicero a vrut să-i smulgă această faimă lui M. Antonius, ucigaşul tatălui său.148. Căci acesta, înaintea lui, deţinuse cu multă lăcomie această întîietate,scriind chiar şi o carte despre propria lui beţie, în care, cutezînd să se apere

 pe sine, a arătat lămurit – cum este, de altfel, şi părerea mea – cîte rele a

 pricinuit el lumii din cauza beţiei. Cu puţin timp înainte de bătălia de laActium, a “vărsat” această carte, din care se înţelege uşor că era deja îmbătatcu sîngele concetăţenilor şi însetarea lui creştea. Căci viciul atrage după sineşi următoarea consecinţă inevitabilă, anume că obiceiul de a bea sporeşte

 pofta de a bea, şi se cunoaşte vorba unui sol al sciţilor: “parţii, cu cît au băutmai mult, cu atît setea lor este mai mare”.

(29) 149. Şi popoarele din Occident îşi au beţiile lor, graţie macerăriicerealelor; în Galia şi în Hispania sînt multe băuturi, care poartă diferitenume, dar sînt preparate în acelaşi mod. Hispanicii au arătat că aceste

 băuturi suportă chiar şi învechirea. Şi Egiptul şi-a născocit propria băutură

din cereale, asemănătoare cu cele dinainte, şi beţia nu lipseşte din nici o parte a lumii; ba le mai beau şi neamestecate, ca pe nişte sucuri, fără să ledilueze, aşa cum se stîmpără vinurile. Dar, pe Hercule, se părea că acolo

 pămîntul produce cereale! Ehei, admirabilă este iscusinţa viciilor! S-a găsit omodalitate prin care să te îmbeţi chiar şi cu apă!

25 Torquatus, în urma acestei performanţe, a fost supranumit “Tricongius” (numeralultri- şi congius = unitate de măsură pentru lichide).

27

Page 28: Pliniu, Historia Naturalis XIV

5/8/2018 Pliniu, Historia Naturalis XIV - slidepdf.com

http://slidepdf.com/reader/full/pliniu-historia-naturalis-xiv 28/28

 

150. Două sînt lichidele cele mai preţioase pentru trupul omului: vinul  pentru uz intern, iar uleiul pentru uz extern. Amîndouă se disting între produsele arborilor, dar uleiul este indispensabil; iar oamenii s-au ocupat deel fără ezitare. Totuşi, cu cît s-au dovedit a fi mai ingenioşi în privinţa

 băuturilor – vei vedea că s-au inventat o sută optzeci şi cinci de tipuri de vin, punînd, însă, la socoteală varietăţile, aproape un număr dublu! – cu atît sîntmai puţine tipurile de ulei, despre care vom vorbi în volumul ce urmează.

28