PLAN MANAGERIAL RIGOARE, PREDICTIBILITATE, · PDF file1 Plan managerial pentru funcția de...

13
1 Plan managerial pentru funcția de Rector al UPT 2012-2016 Prof.dr.ing. Corneliu-Mircea DAVIDESCU PLAN MANAGERIAL pentru funcția de Rector al Universității POLITEHNICA din Timișoara 2012 - 2016 Prof.dr.ing. Corneliu-Mircea DAVIDESCU RIGOARE, PREDICTIBILITATE, CORECTITUDINE, RESPONSABILITATE Sunt membru al al comunității academice a Politehnicii din Timișoara de peste 35 de ani (ca student și mai apoi în calitate de cadru didactic). În această perioadă, pe lângă sarcinile didactice și de cercetare am fost investit, prin mecanism electiv, cu responsabilități manageriale la toate nivelele: Şef de catedră: 1992-1996 Decan al Facultății de Chimie Industrială şi Ingineria Mediului: 1996-2000 Prorector al Universității “POLITEHNICA” din Timişoara: 2000-2004. Domenii de responsabilitate: cercetare-ştiințifică, politici financiare, resurse umane, comunicații interne şi internaționale Prorector al Universității “POLITEHNICA” din Timişoara: 2004-2008. Domenii de responsabilitate: politici financiare, resurse umane, coordonarea activității de doctorat la nivelul IOSUD UPT, comunicații interne şi internaționale Prorector al Universității “POLITEHNICA” din Timişoara: 2008-2012. Domenii de responsabilitate: politici financiare, resurse umane, coordonarea activității de doctorat la nivelul IOSUD UPT, comunicații interne şi internaționale, coordonarea instituțională a proiectelor POSDRU pentru dezvoltarea școlilor doctorale și postdoctorale, coordonarea instituțională a activităților din cadrul Departamentului de Relații internaționale. În aceste poziții am contribuit la elaborarea de politici, strategii, materiale de analiză, regulamente și reglementări, proceduri, sisteme de evaluare și am urmărit aplicarea lor riguroasă, corectă, echitabilă, pentru toate structurile universității (facultăți, departamente, catedre) sau după caz, pentru toți membrii comunității academice, indiferent de gradul didactic sau funcția deținută. Pot enumera câteva contribuții: repartizarea fondurilor din finanțarea de bază pe facultăți și departamente funcție de numărul de studenți și indicatorii de calitate; participarea la elaborarea, instituționalizarea și aplicarea setului de criterii pentru evaluarea cadrelor didactice în vederea promovării și respectiv obținerii prin concurs a gradațiilor și salariilor de merit; conceperea și realizarea sistemului, cu suport informatic, de întocmire a statelor de funcțiuni și generarea fișierelor necesare, în format electronic; conceperea, realizarea, asigurarea funcționalității și actualizarea a sistemului de evidență și a bazei de date pentru studiile doctorale și studenții doctoranzi; coordonarea proiectelor privind realizarea infrastructurii informatice și de comunicații (voce și date) la nivelul UPT;

Transcript of PLAN MANAGERIAL RIGOARE, PREDICTIBILITATE, · PDF file1 Plan managerial pentru funcția de...

Page 1: PLAN MANAGERIAL RIGOARE, PREDICTIBILITATE,  · PDF file1 Plan managerial pentru funcția de Rector al UPT 2012-2016 Prof.dr.ing. Corneliu-Mircea DAVIDESCU PLAN MANAGERIAL

1 Plan managerial pentru funcția de Rector al UPT 2012-2016 Prof.dr.ing. Corneliu-Mircea DAVIDESCU

PLAN MANAGERIAL

pentru funcția de Rector al Universității POLITEHNICA din Timișoara

2012 - 2016

Prof.dr.ing. Corneliu-Mircea DAVIDESCU

RIGOARE, PREDICTIBILITATE, CORECTITUDINE, RESPONSABILITATE

Sunt membru al al comunității academice a Politehnicii din Timișoara de peste 35 de ani (ca

student și mai apoi în calitate de cadru didactic). În această perioadă, pe lângă sarcinile

didactice și de cercetare am fost investit, prin mecanism electiv, cu responsabilități

manageriale la toate nivelele:

Şef de catedră: 1992-1996

Decan al Facultății de Chimie Industrială şi Ingineria Mediului: 1996-2000

Prorector al Universității “POLITEHNICA” din Timişoara: 2000-2004. Domenii de responsabilitate: cercetare-ştiințifică, politici financiare, resurse umane, comunicații interne şi internaționale

Prorector al Universității “POLITEHNICA” din Timişoara: 2004-2008. Domenii de responsabilitate: politici financiare, resurse umane, coordonarea activității de doctorat la nivelul IOSUD UPT, comunicații interne şi internaționale

Prorector al Universității “POLITEHNICA” din Timişoara: 2008-2012. Domenii de responsabilitate: politici financiare, resurse umane, coordonarea activității de doctorat la nivelul IOSUD UPT, comunicații interne şi internaționale, coordonarea instituțională a proiectelor POSDRU pentru dezvoltarea școlilor doctorale și postdoctorale, coordonarea instituțională a activităților din cadrul Departamentului de Relații internaționale.

În aceste poziții am contribuit la elaborarea de politici, strategii, materiale de analiză, regulamente și reglementări, proceduri, sisteme de evaluare și am urmărit aplicarea lor riguroasă, corectă, echitabilă, pentru toate structurile universității (facultăți, departamente, catedre) sau după caz, pentru toți membrii comunității academice, indiferent de gradul didactic sau funcția deținută. Pot enumera câteva contribuții:

repartizarea fondurilor din finanțarea de bază pe facultăți și departamente funcție de numărul de studenți și indicatorii de calitate;

participarea la elaborarea, instituționalizarea și aplicarea setului de criterii pentru evaluarea cadrelor didactice în vederea promovării și respectiv obținerii prin concurs a gradațiilor și salariilor de merit;

conceperea și realizarea sistemului, cu suport informatic, de întocmire a statelor de funcțiuni și generarea fișierelor necesare, în format electronic;

conceperea, realizarea, asigurarea funcționalității și actualizarea a sistemului de evidență și a bazei de date pentru studiile doctorale și studenții doctoranzi;

coordonarea proiectelor privind realizarea infrastructurii informatice și de comunicații (voce și date) la nivelul UPT;

Page 2: PLAN MANAGERIAL RIGOARE, PREDICTIBILITATE,  · PDF file1 Plan managerial pentru funcția de Rector al UPT 2012-2016 Prof.dr.ing. Corneliu-Mircea DAVIDESCU PLAN MANAGERIAL

2 Plan managerial pentru funcția de Rector al UPT 2012-2016 Prof.dr.ing. Corneliu-Mircea DAVIDESCU

coordonarea achizițiilor publice de echipamente și tehnică de calcul, videoproiectoare, echipamente periferice etc.

Am participat activ la dezbaterile de interes pentru universitate/facultate în Senatul UPT și Consiliul facultății, exprimându-mi întotdeauna deschis, direct, argumentat, fără rețineri sau inhibiții, punctele de vedere.

Ca urmare a experinței academice și manageriale acumulate și a competențelor dobândite, am făcut sau fac parte, din organisme naționale de evaluare, prognoză și/sau reglementare:

Membru al Consiliului Național pentru Finanțarea Învățământului Superior, CNFIS, OMECTS 4390/06.06.2011;

Membru al Consiliului Național pentru Atestarea Titlurilor, Diplomelor şi Certificatelor Universitare, CNATDCU, Comisia de Inginerie Chimică şi Ştiința Materialelor, (2006-2011);

Expert al Ministerului Educației şi Cercetării (Ordin MEC 7229/28.09.2001) pentru evaluarea unităților de cercetare-dezvoltare, în vederea acreditării/reacreditării ca Institute Naționale de Cercetare-Dezvoltare;

Membru în Comisia Specializată de Acreditare (CSAP) a programelor de formare continuă din cadrul Consiliului Național pentru Formarea Personalului din Învățământul Preuniversitar (Ordin MEC 3533/2002);

Expert CNCSIS pentru evaluarea centrelor de cercetare în vederea acreditării;

Expert CNCSIS în panelul Inginerie Chimică;

Expert ARACIS;

Am participat activ la lucrările adunărilor generale, conferințelor tematice și workshop-urilor organizate de EUA (Asociația Europeană a Universităților) și EUA-CDE (Asociația Europeană a Universităților - Consiliul pentru Educația Doctorală) în calitate de reprezentant al Universității "POLITEHNICA" din Timișoara. Aceste activități mi-au permis cunoașterea aprofundată a stării actuale a învățământului superior și cercetării științifice în spațiul european și a tendințelor și direcțiilor de evoluție/dezvoltare.

Prezint în continuare câteva date sintetice referitoare la activitatea didactică și științifică și unele din rezultatele obținute:

Activități didactice la disciplinele:

Chimie Fizică I, anul II licență;

Chimie Fizică II, anul II licență;

Structura și Proprietățile Moleculelor, anul II, licență;

Chimie Fizică Aplicată, anul III licență;

Termodinamică Chimică Aplicată, master;

Activitate ştiințifică în domeniile:

Chimie Fizică Teoretică şi Aplicată;

Cinetică Chimică şi Cataliză Omogenă, Eterogenă şi în Fază Hibridă;

Chimia Compuşilor Macromoleculari;

Chimie şi Tehnologie Organică;

Electrochimie Organică şi Electrocataliză

Page 3: PLAN MANAGERIAL RIGOARE, PREDICTIBILITATE,  · PDF file1 Plan managerial pentru funcția de Rector al UPT 2012-2016 Prof.dr.ing. Corneliu-Mircea DAVIDESCU PLAN MANAGERIAL

3 Plan managerial pentru funcția de Rector al UPT 2012-2016 Prof.dr.ing. Corneliu-Mircea DAVIDESCU

Afilieri la organizații profesional ştiințifice:

Membru corespondent al Academiei de Ştiințe Tehnice din România, ASTR (2006);

Preşedinte al Societății de Chimie din România, Filiala Timişoara (din 2005);

Membru în Consiliul Director al Societății Române de Chimie Coloidală şi Chimia Suprafețelor (din 1995);

Membru al Societății de Chimie Organică (din 1996);

Membru al Societății de Inginerie Chimică (din 1997);

Rezultate obținute în cercetarea ştiințifică:

1. Monografii, tratate, cărți de specialitate, cursuri, îndrumătoare de lucrări de laborator, de proiectare şi culegeri de probleme: 9

2. Lucrări științifice publicate: 112 , din care:

Lucrări publicate în reviste de specialitate cotate ISI: 48

Lucrări publicate în reviste indexate în BDI: 32

Lucrări publicate în volumele unor manifestări ştiințifice internaționale sau naționale cu participare internațională: 32

3. Granturi/contracte de cercetare ştiințifică: 40

Din perspectiva experienței didactice, de cercetare și manageriale acumulate, am

considerat că pot supune atenției comunității academice și studenților universității oferta

de candidatură în vederea evaluării de corpul de electori în alegerile pentru funcția de

Rector al UPT.

Politicile manageriale trebuie să asigure continuitatea bunelor practici, consolidare durabilă

a obiectivelor, predictibilitate. Nu mi-am propus, și nici nu cred că este util să fac în acest

moment o analiză detaliată a tuturor acțiunilor care pot sau trebuie să fie continuate sau

dezvoltate. Voi insista doar asupra unor obiective, modalități de acțiune asumate, idei de

strategie și management academic care, în opinia mea, pot contribui la creșterea

performanțelor universității.

1. Misiunea universității:

să genereze și să dezvolte cunoștere, cunoștințe noi, inovatoare, bunăstare și cultură

prin cercetare avansată și educație bazată pe cercetare științifică, diseminarea

cunoștințelor și a valorilor morale și etice pe care le promovează spațiul academic și

să promoveze un parteneriat activ cu societatea/economia bazată pe cunoaștere;

să își confirme și să-și consolideze o poziție de prim rang în elita universităților

românești și să-și fixeze ca obiectiv recunoașterea internațională a performanțelor în

cercetare avansată și educație bazată pe cercetare științifică;

să promoveze valorile etice de autonomie, libertate și independență promovate de

Magna Charta a Universităților Europene.

Page 4: PLAN MANAGERIAL RIGOARE, PREDICTIBILITATE,  · PDF file1 Plan managerial pentru funcția de Rector al UPT 2012-2016 Prof.dr.ing. Corneliu-Mircea DAVIDESCU PLAN MANAGERIAL

4 Plan managerial pentru funcția de Rector al UPT 2012-2016 Prof.dr.ing. Corneliu-Mircea DAVIDESCU

2. Unele considerații asupra stării actuale a universității:

a. UPT dispune în prezent de o infrastructură pentru învățământ, cercetare științifică și

activități extra-academice dezvoltată prin eforturi și proiecte proprii și cu obiective

aflate în curs de realizare/finalizare, care oferă un suport corespunzător pentru

realizarea misiunii universității. Dotarea cu aparatură, echipamente moderne pentru

cercetare și educație s-a îmbunătățit considerabil prin efortul grupurilor de cercetare

și a suportului instituțional prin programele interne de dezvoltare a bazei materiale;

b. UPT a realizat o gestiune financiară corectă, echilibrată și transparentă a veniturilor,

dar este profund afectată în derularea proiectelor de dezvoltare instituțională, de

blocarea unor resurse importante valoric, prin efectuarea rambursărilor de sume

avansate, cu întârzieri inacceptabile;

c. UPT a obținut clasificarea în categoria universităților de cercetare avansată și

educație, dar cu contribuții neomogene, inegale, ale structurilor academice și a

programelor de studii evaluate în vederea ierarhizării;

d. UPT și-a stabilizat în ultimii ani numărul de studenți la ciclurile universitare de

licență, masterat, doctorat și studiile universitare postdoctorale și la distanță, la cca.

13000 de studenți, în bună concordanță cu capacitatea de școlarizare și cu

obiectivele asumate de formare profesională de calitate;

e. Corpul didactic al UPT este valoros, în general bine structurat numeric, pe funcții

didactice și categorii de vârstă, dar afectat de limitarea concursurilor (nejustificată în

contextul autonomiei universitare - inclusiv financiară -) pentru ocuparea pozițiilor

vacante și în mod special în privința atragerii în sistemul academic a tinerilor celor

mai promițători și performanți profesional;

f. Personalul auxiliar din UPT este bine pregătit profesional dar insuficient motivat,

datorită politicilor guvernamentale de salarizare.

3. Obiective generale de management:

a. consolidarea prestigiului și tradiției UPT ca școală de inginerie de elită, cultivarea

identității instituționale și a tradiției de excelență academică și de cercetare și

dezvoltarea durabilă a universității;

b. asumarea integrală a libertăților academice prevăzute de Carta UPT și acțiunea

permanentă pentru garantarea și punerea lor în practică;

c. apărarea și promovarea, cu tact, fermitate și dedicație, a intereselor universității în

raport cu instituții/organisme/autorități naționale sau internaționale;

d. asigurarea unui climat de stimulare a competenței, valorii individuale și a spiritului de

echipă, a inițiativei individuale și a responsabilității tuturor membrilor comunității

academice;

e. asigurarea mecanismelor de funcționare eficientă, transparentă a tuturor structurilor

de decizie și executive ale universității;

f. asigurarea participării libere, neîngrădite, a tuturor membrilor comunității UPT la

formularea de proiecte sau politici de interes general și stimularea inițiativei

individuale sau de grup;

Page 5: PLAN MANAGERIAL RIGOARE, PREDICTIBILITATE,  · PDF file1 Plan managerial pentru funcția de Rector al UPT 2012-2016 Prof.dr.ing. Corneliu-Mircea DAVIDESCU PLAN MANAGERIAL

5 Plan managerial pentru funcția de Rector al UPT 2012-2016 Prof.dr.ing. Corneliu-Mircea DAVIDESCU

g. instituirea solidarității de acțiune în jurul ideilor care să ne pună pe toți (cadre

didactice, studenți, personal) să ne afirmăm cu și mai mare mîndrie și îndreptățire

apartenența la comunitatea Școlii Politehnice din Timișoara, într-o universitate cu

tradiție, prezent și viitor european și într-un oraș cu spirit european;

h. promovarea unei culturi organizaționale bazate pe performanță profesională și

managerială reală, confirmată și validată, valoare, cinste, corectitudine, probitate,

responsabilitate asumată;

i. ameliorarea performanței instituționale, prin constituirea de echipe de management

academic și executiv performante, cu atribuții clare, descentralizate și cu asumarea

răspunderii față de actul de conducere;

j. instituirea Comitetului Director, ca grup de consultanță al Rectorului, format de

personalități științifice de prim rang ale UPT (membri ai Academiei Române,

Academiei de Științe Tehnice din România, foști rectori ai UPT, Dr. Honoris Causa ai

UPT din țară sau din străinătate etc) și/sau manageri la vârf ai unor companii

internaționale sau naționale, pentru consiliere, prognoză, generare de idei de

strategie academică și de cercetare pe termen mediu sau lung;

k. structurarea departamentelor pe baza criteriilor definite de Carta UPT, în vederea

concentrării resurselor de competențe didactice și de cercetare;

l. asumarea salarizării diferențiate a personalului, la toate nivelele, funcție de

performanța profesională și gradul de inițiativă și de implicare în proiecte în

beneficiul UPT;

m. acordarea automată, de drept, a gradației de merit pentru cadrele didactice titulare

care îndeplinesc condițiile de abilitare prevăzute de legislația în vigoare și care

continuă să confirme prin activitate la cele mai înalte standarde de calitate;

n. instituirea cerinței de loialitate absolută față de UPT, a întregului personal;

o. intoleranță față de abaterile de la etica universitară și abaterile disciplinare, pentru

toate categoriile de personal și respectiv studenți;

p. susținerea tuturor proiectelor de dezvoltare instituțională aflate în derulare sau

asumate ca proiecte strategice ale universității in legislatura anterioară, în vederea

finalizării lor și/sau asigurării resurselor de finanțare;

q. diversificarea și profesionalizarea modalităților de promovare a imaginii și brand-ului

Politehnicii și acțiune mai dinamică de informare asupra activităților UPT în folosul

comunității.

4. Acțiuni propuse:

În managementul cercetării științifice:

1. stimularea proiectelor/programelor de cercetare cu impact internațional, din

cadrul programelor de cercetare din Aria Europeană a Cercetării Științifice, a

proiectelor de cercetare cu parteneri străini sau în rețele de cercetare

internaționale și asigurarea suportului instituțional;

Page 6: PLAN MANAGERIAL RIGOARE, PREDICTIBILITATE,  · PDF file1 Plan managerial pentru funcția de Rector al UPT 2012-2016 Prof.dr.ing. Corneliu-Mircea DAVIDESCU PLAN MANAGERIAL

6 Plan managerial pentru funcția de Rector al UPT 2012-2016 Prof.dr.ing. Corneliu-Mircea DAVIDESCU

2. stimularea proiectelor de cercetare multi- și/sau interdisciplinare cu parteneri din

UPT, din țară sau din străinătate pentru lărgirea, în interes reciproc, a accesului la

infrastructură performantă de cercetare și maximizarea impactului și vizibilității

rezultatelor cercetărilor;

3. stimularea valorificării rezultatelor cercetării prin publicarea în reviste

internaționale de prestigiu, asigurând vizibilitate maximă. Acesta trebuie să

constituie un obiectiv prioritar pentru toate cadrele didactice, cercetătorii,

cercetătorii aflați în stagii postdoctorale, studenții doctoranzi. Suportul

instituțional va fi dedicat în proporție majoritară acestui obiectiv care contribuie

în mod decisiv în procedurile de clasificare a universităților și de ierarhizare a

domeniilor;

4. întocmirea unor ținte de publicare, reviste aflate în zona superioară a factorilor

de impact și scorului de influență, pe domenii de specializare/ierarhizare;

5. stimularea participării la conferințe internaționale de vârf, din străinătate, cu

vizibilitate sporită, cele mai reputate în diferitele domenii de

specializare/ierarhizare (ISI Proceedings, IEE sau similare, funcție de domeniu);

6. asigurarea de suport instituțional, prin intermediul Oficiului de Gestiune a

Proprietății Intelectuale și Industriale și Oficiului de Valorificare a Cercetării,

Dezvoltării și Inovării, care trebuie să devină funcționale în cel mai scurt timp, în

vederea asigurării recunoașterii priorităților și protejării rezultatelor cercetărilor

originale, prin brevetare internațională sau națională;

7. susținerea inițiativelor de cooperare științifică pe termen mediu/lung cu companii

internaționale, naționale sau regionale, pentru transfer tehnologic, consultanță,

expertiză, proiecte comune de cercetare și utilizare în comun a

infrastructurii/bazei materiale pentru cercetare;

8. susținerea acțiunilor în favoarea consolidării Centrelor de cercetare ale UPT

(inclusiv în privința spațiilor, bazei materiale și infrastructurii de cercetare) și

favorizarea agregării lor în Institute de cercetare aflate în structura universității

sau afiliate acesteia prin asociere/parteneriat cu entități având ca obiect de

activitate cercetarea științifică;

9. angajarea de personal dedicat cercetării (cercetători științifici și personal tehnic

de cercetare) în cadrul structurilor UPT care desfășoară activități de cercetare;

10. sprijinirea inițiativelor de organizare (în co-parteneriat) a unor

Conferințe/Manifestări științifice internaționale de prestigiu (itinerante),

organizate sub egida unor organizații profesionale reputate și care au un istoric

de indexare ISI a lucrărilor;

11. susținerea eforturilor de finalizare a proiectului de operaționalizare a unei filiale

Fraunhofer în cadrul UPT;

12. sprijinirea structurării/consolidării instituționale a IOSUD UPT și a școlii/diviziilor

doctorale ale UPT ca important agent de generare de cercetare originală, prin

măsuri de:

Page 7: PLAN MANAGERIAL RIGOARE, PREDICTIBILITATE,  · PDF file1 Plan managerial pentru funcția de Rector al UPT 2012-2016 Prof.dr.ing. Corneliu-Mircea DAVIDESCU PLAN MANAGERIAL

7 Plan managerial pentru funcția de Rector al UPT 2012-2016 Prof.dr.ing. Corneliu-Mircea DAVIDESCU

implementare a măsurilor organizatorice, funcționale și procedurale

prevăzute de Regulamentul instituțional de organizare și desfășurare a

studiilor universitare de doctorat în UPT;

stimularea doctoratelor în parteneriat internațional;

susținerea financiară, din veniturile proprii ale UPT, a unor stagii de

scurtă/medie durată la instituții, din țară sau din străinătate, cu care UPT

are/va iniția acorduri de cooperare bilaterală;

lărgirea ofertei de perfecționare prin studii universitare de doctorat,

pentru doctoranzi din străinătate;

aplicarea, ca practică recomandată instituțional, a invitării de referenți

științifici din străinătate, la evaluarea tezelor de doctorat și susținerea lor

publică;

susținerea măsurilor ce pot contribui la îndeplinirea criteriilor de abilitare

de personalul academic sau de cercetare propriu, în vederea consolidării

corpului de conducători științifici de doctorat ai UPT și creșterea calității

actului de coordonare științifică;

consolidarea corpului de conducători științifici de doctorat prin cooptarea

unor personalități științifice (din afara UPT) care îndeplinesc criteriile de

abilitare, prin asociere la IOSUD UPT;

În domeniul managementului educațional

1. Acțiuni permanente menite să confere procesului educațional atributele de calitate,

eficiență formativă și creativitate în scopul asigurării competitivității pe plan național

și inserției în Spațiul European al Educației;

2. Evaluarea critică a programelor de studii la nivelul facultăților, sub aspectul

compatibilității cu cerințele mediului socio-economic și conformității cu Cadrul

European al Calificărilor (EQF) și Cadrul Național al Calificărilor (CNC), în vederea

asigurării inserției rapide a absolvenților pe piața forței de muncă;

3. Demararea, în regim de urgență, a unei analize aprofundate la nivelul Consiliilor

facultăților și apoi la nivelul Senatului UPT, a rezultatelor procedurii de ierarhizare a

programelor de studii, în vederea consolidării programelor de studii de categoria A și

identificării setului de măsuri care se impun pentru sprijinirea ameliorării poziției de

ierarhizare a programelor de studii de categoria B sau C;

4. Continuarea acțiunilor de marketing educațional activ, în scopul atragerii de

absolvenți de liceu bine pregătiți la programele de studii ale UPT. Această cerință

capătă o dimensiune suplimentară, importantă, în condițiile modificării sistemului de

finanțare în învățământul superior, prin trecerea la finanțarea ciclurilor de studii de

licență și masterat, pentru toată durata normată a acestora. În aceste condiții se

impune continuarea acțiunilor tradiționale de prezentare a ofertei educaționale a

UPT în licee prin acțiuni organizate la nivelul universității și facultăților, generalizarea

inițiativei Zilei Porților Deschise la nivelul tuturor facultăților din UPT, continuarea

Page 8: PLAN MANAGERIAL RIGOARE, PREDICTIBILITATE,  · PDF file1 Plan managerial pentru funcția de Rector al UPT 2012-2016 Prof.dr.ing. Corneliu-Mircea DAVIDESCU PLAN MANAGERIAL

8 Plan managerial pentru funcția de Rector al UPT 2012-2016 Prof.dr.ing. Corneliu-Mircea DAVIDESCU

inițiativei de a oferi cursuri pregătitoare de matematică și fizică, parteneriat activ cu

Inspectoratele Școlare și cu profesorii de specialitate din județele din care provin

candidații la concursul de admitere în UPT, etc.;

5. Finalizarea implementării la nivelul universității și facultăților a setului de proceduri

impus de legislația privind Asigurarea Calității în Educație (Legea nr. 87/2006, Legea

nr. 240/2007 și OUG nr. 75/2011);

6. Analiza oportunității generării unor profiluri de studii multi- sau interdisciplinare, cu

coordonare în consorțiu de facultăți, pentru a evita specializarea prea îngustă și a

facilita inserția absolvenților pe piața muncii;

7. Preocuparea permanentă pentru modernizarea cursurilor și activităților practice și

generalizarea trecerii de la transmiterea de cunoștințe la învățare asistată,

coordonată și dirijată de cadrul didactic;

8. Revizuirea programelor de studii și a curriculum-urilor care trebuie să devină

realmente inductoare de competențe și nu doar generatoare de norme pentru

cadrele didactice. Revederea în același spirit a pachetelor de discipline opționale și a

conținutului lor;

9. Reluarea practicii de susținere instituțională a programelor de dotare tehnică cu

echipamente de laborator, tehnică de calcul, echipamente și produse software de

modelare și simulare, proiectare asistată și altele similare;

10. Sprijinirea în continuare a eforturilor de promovare și consolidare a ofertei de

specializări de licență și în special de masterat, cu predare în limbi de circulație

internațională (engleză, germană, franceză) și atragere de studenți străini. Vor fi

sprijinite cu prioritate programele de studiu în parteneriat, de tip diplomă dublă sau

diplomă multiplă;

11. Introducerea la masterat a unor pachete de discipline (de preferință cele care asigură

specializarea) în limba engleză;

12. Se va avea în vedere o posibilă restructurare a conținutului programelor de studii de

masterat, având ca țintă: specializarea aprofundată, interdisciplinaritatea,

complementaritatea și creșterea ponderii acțiunilor de inițiere/implicare în activități

de cercetare;

13. Se impune a analiză atentă și riguroasă a programelor de studii masterale, sub

aspectul conținutului, eficienței și calității, pentru că, în unele cazuri, aceste cerințe

nu se plasează la nivelul exigențelor actuale;

14. Se va avea în vedere corelarea programelor de studii masterale cu oferta de studii

universitare de doctorat din cadrul diviziilor doctorale ale IOSUD UPT, pentru a

asigura continuitatea formativă și a evita suprapunerile;

15. Se va sprijini cu prioritate generarea de programe masterale "la cerere", prin

extinderea cooperării/parteneriatului cu companii/agenți economici, având în vedere

inclusiv implicarea unor specialiști de vârf ai acestora, în calitate de cadre didactice

asociate sau invitate;

Page 9: PLAN MANAGERIAL RIGOARE, PREDICTIBILITATE,  · PDF file1 Plan managerial pentru funcția de Rector al UPT 2012-2016 Prof.dr.ing. Corneliu-Mircea DAVIDESCU PLAN MANAGERIAL

9 Plan managerial pentru funcția de Rector al UPT 2012-2016 Prof.dr.ing. Corneliu-Mircea DAVIDESCU

16. Continuarea și dezvoltarea ofertei de programe de perfecționare postuniversitară și

educație permanentă și valorificare a infrastructurii de e-learning implementate de

un grup de colegi entuziaști, perseverenți și performanți profesional;

17. Substanțializarea suportului financiar acordat Bibliotecii Centrale a UPT în vederea

creșterii numărului de abonamente la reviste de specialitate internaționale și

asigurarea accesului la baze de date internaționale pentru informare/documentare;

18. Suport pentru dotarea informatică a Centrului de Informare, Documentare și Transfer

Tehnologic;

19. Sprijinirea și stimularea autorilor în vederea publicării de monografii și cărți de

specialitate la edituri de prestigiu din străinătate, ca modalitate de creștere a

vizibilității UPT pe plan internațional;

20. Stimularea publicării de monografii, cărți de specialitate, cursuri și manuale

universitare în cadrul Editurii Politehnica, în vederea creșterii reputației naționale și

internaționale a acesteia. Se vor lua, în acest sens, măsuri de creștere a

responsabilității și competențelor boardului editorial, îmbunătățire a calității

referențierii științifice (și recunoașterea acestei activități în sistemul de evaluare

academică), filtrare a conținutului editorial în raport cu necesitățile procesului

instructiv-educațional și îmbunătățire a infrastructurii tehnice în vederea creșterii

calității tehnice a publicațiilor.

În managementul resurselor umane

1. Asigurarea suportului instituțional, prin măsuri adecvate, pentru perfecționare și

evoluție profesională și în carieră, pentru toate categoriilor de personal;

2. Permanentizarea preocupării de a atrage pe cei mai valoroși absolvenți spre cariera

academică și/sau de cercetare;

3. Stabilirea criteriilor instituționale de evaluare a performanței profesionale în

corelație cu standardele naționale prevăzute de legislația în vigoare, prin noua grilă

de evaluare a UPT;

4. Susținerea măsurilor (inclusiv de natură financiară) care pot contribui la îndeplinirea

criteriilor de abilitare de personalul academic sau de cercetare propriu, în vederea

consolidării corpului de conducători științifici de doctorat ai UPT și creșterea calității

actului de coordonare științifică;

5. Stabilirea fișei postului pentru toate categoriile de personal, în acord cu legislația în

vigoare, cu delimitarea clară a atribuțiilor și responsabilităților și evaluarea gradului

de îndeplinire a acestora, pentru identificarea și recompensarea meritului

profesional;

6. Asumarea salarizării diferențiate a personalului, la toate nivelele, funcție de

performanța profesională și gradul de inițiativă și de implicare în proiecte în

beneficiul UPT și utilizarea tuturor mijloacelor legale pentru a asigura creșteri

salariale tuturor categoriilor de personal;

Page 10: PLAN MANAGERIAL RIGOARE, PREDICTIBILITATE,  · PDF file1 Plan managerial pentru funcția de Rector al UPT 2012-2016 Prof.dr.ing. Corneliu-Mircea DAVIDESCU PLAN MANAGERIAL

10 Plan managerial pentru funcția de Rector al UPT 2012-2016 Prof.dr.ing. Corneliu-Mircea DAVIDESCU

7. Acordarea automată, de drept, a gradației de merit pentru cadrele didactice titulare

care îndeplinesc condițiile de abilitare prevăzute de legislația în vigoare și care

continuă să confirme prin activitate la cele mai înalte standarde de calitate;

8. Colaborarea, în limitele prevederilor legale și ale Cartei UPT, cu Sindicatul din UPT, în

vederea negocierii și finalizării/semnării contractului de muncă și asumarea unui

parteneriat deschis, corect, transparent, în slujba obiectivului comun de ameliorare a

condițiilor de muncă și viață și de valorificare a șanselor de evoluție profesională ale

salariaților UPT.

În relația cu studenții

Îmi doresc ca studenții să poată spune, după absolvire, așa cum am făcut și eu, că anii de

studenție la Politehnică au fost cei mai frumoși ani din viața lor și că studiile le-au marcat

decisiv, benefic, cariera și evoluția profesională.

În acest spirit, îmi propun:

1. Sprijinirea tuturor inițiativelor studențești menite să contribuie la îmbunătățirea

formării lor profesionale, îmbunătățirea condițiilor de studiu și viață, configurarea

unei dimensiuni formative de cultură tehnică și cultură în general, promovarea și

dezvoltarea talentului și aptitudinilor, a spiritului de inițiativă și a poziției active,

dinamice, în viața universității;

2. Parteneriatul activ cu toate ligile și organizațiile studențești, cu asigurarea sprijinului

logistic și suportului financiar necesar pentru desfășurarea activității;

3. Realizarea de întâlniri instituționalizate, cel puțin semestriale, pentru evaluarea

gradului de satisfacție al studenților privind oferta educațională, formativă, oferta de

mobilități, în privința condițiilor de studiu, cazare și masă, recreere și sport și în orice

alt domeniu de interes legitim pentru ei;

4. Asigurarea pentru studenți a statutului de membri cu drepturi depline, egale, ai

comunității UPT, asigurarea accesului liber, neîngrădit la resursele și baza materială a

universității;

5. Diversificarea activităților Centrului de Informare și Consiliere a Studenților în privința

suportului și orientării studenților pe durata studiilor universitare și respectiv a

șanselor de dezvoltare a carierei și inserției rapide pe piața muncii;

6. Implicarea în sprijinirea cluburilor sportive ale Politehnicii.

În privința managementului administrației universității

1. Consolidarea autorității Directorului General în privința coordonării și controlului

activității serviciilor tehnice, administrative și funcționale ale universității;

2. Creșterea autonomiei funcționale a serviciilor în paralel cu asumarea și creșterea

răspunderii persoanelor investite cu conducerea acestor structuri, față de

funcționarea lor eficientă și îndeplinirea sarcinilor de serviciu;

3. Revederea configurației de personal a structurilor funcționale cuprinse în

Organigrama UPT în vederea asigurării unei funcționări la standardele de calitate

necesare;

Page 11: PLAN MANAGERIAL RIGOARE, PREDICTIBILITATE,  · PDF file1 Plan managerial pentru funcția de Rector al UPT 2012-2016 Prof.dr.ing. Corneliu-Mircea DAVIDESCU PLAN MANAGERIAL

11 Plan managerial pentru funcția de Rector al UPT 2012-2016 Prof.dr.ing. Corneliu-Mircea DAVIDESCU

În domeniul managementului sistemului informatic

Se va avea în vedere consolidarea/modernizarea infrastructurii informatice a universității și

gestiunea profesionistă a acesteia prin măsuri de:

1. asigurare a accesului online la informațiile de interes public;

2. asigurare a accesului online, securizat, la informațiile de interes pentru

managementul executiv al structurilor universității (departamente, facultăți, centre

de cercetare, școli/divizii doctorale, etc);

3. standardizare a documentelor de raportare în format electronic, în vederea culegerii

și prelucrării informatice a datelor;

4. implementare a semnăturii electronice în interiorul UPT, în vederea reducerii duratei

de circulație, avizare/aprobare a documentelor interne;

5. gestiune într-un format unitar, standardizat la nivelul universității, a site-urilor

departamentelor, facultaților, școlilor/diviziilor doctorale;

6. modernizare a infrastructurii tehnice a tuturor aulelor/sălilor de curs cu peste 50 de

locuri din UPT;

7. implementare a unui sistem de videoconferințe în principalele locații ale UPT;

8. utilizare legitimă de produse software licențiate.

În domeniul managementului patrimoniului și investițiilor

1. susținerea tuturor proiectelor de dezvoltare instituțională aflate în derulare sau

asumate ca proiecte strategice ale universității in legislatura anterioară, în vederea

finalizării lor și/sau asigurării resurselor de finanțare:

a. Institutul de Cercetări pentru Energii Regenerabile;

b. Centrul de Informare, Documentare și Transfer Tehnologic;

c. Sala de sport polivalentă;

d. Extinderea spațiilor de învățământ și cercetare la Facultatea de Chimie

Industrială și Ingineria Mediului, pe platforma din Bd. V. Pârvan;

e. Realizarea de spații de învățământ pentru Facultatea de Arhitectură prin

modernizarea/reabilitarea clădirii din str. Telbisz nr.6);

2. depunerea tuturor diligențelor pentru asigurarea finanțării pentru proiecte asumate

prin Planul strategic de dezvoltare instituțională aprobat de Senatul UPT;

3. modernizarea/reabilitarea spațiilor de învățământ și cercetare prin proiecte vizând

atragerea masivă de fonduri din finanțarea complementară și de dezvoltare

instituțională;

4. operaționalizarea programului de stimulare a excelenței instituționale în cercetare

avansată și educație, prin alocarea de granturi interne, din veniturile proprii ale UPT,

în vederea dezvoltării infrastructurii, în acord cu prevederile Cartei Universității

"POLITEHNICA" din Timișoara;

5. continuarea măsurilor de îmbunătățire a confortului în căminele studențești;

Page 12: PLAN MANAGERIAL RIGOARE, PREDICTIBILITATE,  · PDF file1 Plan managerial pentru funcția de Rector al UPT 2012-2016 Prof.dr.ing. Corneliu-Mircea DAVIDESCU PLAN MANAGERIAL

12 Plan managerial pentru funcția de Rector al UPT 2012-2016 Prof.dr.ing. Corneliu-Mircea DAVIDESCU

În domeniul managementului relațiilor naționale, regionale, internaționale

Pe plan național și regional:

1. Consolidarea poziției de universitate de excelență în cercetare avansată și educație

bazată pe cercetare științifică, punând în prim planul activității măsurile ce pot

susține realizarea acestui obiectiv strategic;

2. Instituționalizarea unui parteneriat strategic cu Universitățile Tehnice de elită din

România, din București, Iași și Cluj Napoca;

3. Susținerea și promovarea parteneriatelor cu facultăți de același profil din țară;

4. Continuarea unui parteneriat activ cu filialele Academiei Române și ale Academiei de

Științe Tehnice (inclusiv prin asigurarea de sprijin logistic și de funcționare, dacă este

necesar);

5. Promovarea participării membrilor de marcă ai comunității academice a UPT în

organisme naționale sau regionale de prognoză, strategie, elaborare de politici de

dezvoltare, organe consultative ale autorităților naționale sau regionale, organizații și

asociații profesionale, consilii de administrație și altele asemenea, în vederea

valorificării patrimoniului de expertiză și consultanță al UPT;

Pe plan internațional:

1. Continuarea participării active în foruri internaționale de dezbatere, deliberare,

elaborare de politici și strategii în cercetare avansată și educație, de consultanță

pentru autoritățile din statele Uniunii Europene, cum ar fi EUA (Asociația Europeană

a Universităților) și EUA-CDE (Asociația Europeană a Universităților - Consiliul pentru

Educația Doctorală), la inițierea cărora UPT a participat în calitate de membru

fondator sau altele asemenea;

2. Susținerea instituțională a participării membrilor comunității academice a UPT în

asociații profesionale internaționale și în comitetele de redacție ale unor reviste

internaționale de prestigiu;

3. Revederea numărului mare de acorduri internaționale pe care UPT le-a semnat, în

vederea actualizării în acord cu strategia de dezvoltare a UPT și concentrării spre

cooperări strategice, cu parteneri cheie din spațiul european, validate de realizări

remarcabile până în prezent;

4. Continuarea atragerii de personalități științifice din străinătate spre cooperarea cu

UPT în calitate de profesori asociați sau invitați și onorarea celor care s-au implicat

activ în cooperarea cu UPT, prin acordarea titlurilor de Dr. Honoris Causa sau

Profesor Onorific;

5. Asumarea susținerii instituționale a mobilităților cadrelor didactice, cercetătorilor și

studenților în cadrul programelor, proiectelor și rețelelor internaționale de cercetare

și educație;

6. Susținerea eforturilor de finalizare a proiectului de operaționalizare a unei filiale

Fraunhofer în cadrul UPT;

7. Dezvoltarea facilităților pentru primirea de profesori invitați sau asociați, cercetători

științifici și studenți sau doctoranzi din străinătate.

Page 13: PLAN MANAGERIAL RIGOARE, PREDICTIBILITATE,  · PDF file1 Plan managerial pentru funcția de Rector al UPT 2012-2016 Prof.dr.ing. Corneliu-Mircea DAVIDESCU PLAN MANAGERIAL

13 Plan managerial pentru funcția de Rector al UPT 2012-2016 Prof.dr.ing. Corneliu-Mircea DAVIDESCU

Un plan managerial, dincolo de idei generoase enunțate, trebuie să ofere și garanția

transpunerii în realitate. Personal, am inițiat și gestionat o serie de proiecte de

importanță pentru UPT, în activitatea desfășurată în funcția de Prorector, pe care m-am

străduit să o onorez cu rigoare, corectitudine și consecvență. În toți acești ani am

colaborat cu mulți colegi, fie cadre didactice, cu sau fără funcții, fie persoane din

administrație, cărora țin să le mulțumesc în modul cel mai sincer.

Nutresc speranța că gradul de implicare și experiența managerială dobândită, pot

constitui argumente pentru a vă solicita încrederea și sprijinul în scrutinul pentru

desemnarea Rectorului Politehnicii.

Timișoara, februarie 2012

Prof.dr.ing. Corneliu-Mircea DAVIDESCU