Plan de Marketing - KFC

12
Managementul Dezvoltarii Afac Master, an II 1 Universitatea “Constantin Brancusi” Plan de marketing Introducere KFC (Kentucky Fried Chicken) este unul din cele mai cunoscute rest food din lume, care a luat naştere la începutul anilor 1930, iniţiat de Sanders. În România operează sub un contract de franciză prin care companiei US Food Network SA. Primul restaurant a fost deschis in april Magheru din Bucureşti. Misiunea Companiei: Este promovarea unui mod de alimentaţie sănătos şi convenabil, ca pentru un mod de viaţă dinamic, cât şi schimbarea percepţiei unor grupu privesc KFC ca pe „o plăcere vinovată”. Strategia companiei este de a o bună calitate la preţuri destul de accesibile, fără ca aceasta să le af Obiectivele companiei: Se referă la creşterea relevanţei mărcii şia produselor oferite şi convingerea consumatorilor că KFC este locul şi modul preferat de a mânca. KFC nu-ş pentru a revinde ci creeze o legătură pe termen lung cu clienţii, să-şi transforme consumatorii în iubitori ai mărcii. Obiectul de activitate: Restaurant cu servire rapidă, cu produse din carne de pui preparate a Colonelului Sanders, constând într-un amestec de 11 ierburi şi condim defineşte gustul unic KFC. Expertiză: Reţeta originală a Colonelui Sanders implică un mod de preparare sub presiune, la temperaturi foarte înalte (peste 150ºC), prin metode controlate computerizat. 50 de ani de experienţă în furnizarea unor produse excelente şi faima puiului KFC, le conferă încrederea clienţilor şi justifică loialitatea lor. Premii obţinute: Până în prezent, KFC deţine un numar de 11 premii in decursul anilor 2008-2009.

Transcript of Plan de Marketing - KFC

Universitatea Constantin Brancusi

Managementul Dezvoltarii Afacerilor, Master, an II

Plan de marketingIntroducere KFC (Kentucky Fried Chicken) este unul din cele mai cunoscute restaurante de tip fastfood din lume, care a luat natere la nceputul anilor 1930, iniiat de carte Colonelul Kernel Sanders. n Romnia opereaz sub un contract de franciz prin care licena este acordat companiei US Food Network SA. Primul restaurant a fost deschis in aprilie 1997 pe Bulevardul Magheru din Bucureti. Misiunea Companiei: Este promovarea unui mod de alimentaie sntos i convenabil, ca soluie optim pentru un mod de via dinamic, ct i schimbarea percepiei unor grupuri de consumatori care privesc KFC ca pe o plcere vinovat. Strategia companiei este de a oferi produse de cea mai bun calitate la preuri destul de accesibile, fr ca aceasta s le afecteze valoarea n consum. Obiectivele companiei: Se refer la creterea relevanei mrcii i a produselor oferite i convingerea consumatorilor c KFC este locul i modul preferat de a mnca. KFC nu-i propune s produc pentru a revinde ci s creeze o legtur pe termen lung cu clienii, s-i transforme consumatorii n iubitori ai mrcii. Obiectul de activitate: Restaurant cu servire rapid, cu produse din carne de pui preparate dup Reeta Original a Colonelului Sanders, constnd ntr-un amestec de 11 ierburi i condimente, amestec care definete gustul unic KFC. Expertiz: Reeta original a Colonelui Sanders implic un mod de preparare sub presiune, la temperaturi foarte nalte (peste 150C), prin metode controlate computerizat. 50 de ani de experien n furnizarea unor produse excelente i faima puiului KFC, le confer ncrederea clienilor i justific loialitatea lor. Premii obinute: Pn n prezent, KFC deine un numar de 11 premii in decursul anilor 2008-2009.

1

Universitatea Constantin Brancusi

Managementul Dezvoltarii Afacerilor, Master, an II

Rezumatul Planului de Marketing Acest plan de marketing a fost realizat n primul rnd pentru a consolida poziia pe pia i de a crete profitul. Restaurantul asupra caruia concretizez planul de marketing este situat in Sibiu, Str. Shopping City Sibiu, Sos. Sibiului, nr. 5 n ultimii ani, pe piaa culinar romneasc au ptruns o serie de buctrii specializate, cum ar fi cea italieneasc, chinezeasc, oriental etc., care au ctigat teren n detrimentul celei tradiionale. Aceast oportunitate se vrea a fi valorificat i de KFC. Pentru nceput voi prezenta cteva detalii eseniale despre firma KFC, pentru a demonstra impactul pe piaa romneasca. n urmatorul pas doresc sa evideniez analiza mediului de marketing cuprinznd detalii despre diversificarea gamei de produse aduse clienilor, practicarea diferitelor niveluri de preuri, prezentarea tehnicilor de promovare utilizate de firm i, nu n ultimul rnd, descrierea principalului mijloc de distribuire a produselor. O alt caracteristic important o reprezint piaa int. Descrierea segmentelor de pia este orientat, prin variabile demografice i comportamentale prin care putem identifica potenialii clieni. Concurena este un factor esenial pentru desfaurarea unei activiti deoarece determin firma s ii exploateze potenialul maxim, de aceea doresc aprecierea punctelor slabe dar si tari pentru a prevedea posibile probleme. Desi KFC, dispune de o situaie financiara foarte bine stabilit, volumul vnzarilor este cu mult peste volumul cheltuielilor nregistrate, ceea ce i avantajeaz in stabilirea noilor produse i promoiilor pentru a atrage cat mai mult clientel. Analiza SWOT ce urmeaza a fi expus va sublinia punctele tari i slabe ale firmei i, de asemenea, va descrie oportunitile i ameninrile cu care se confrunt. Scopul este acela de a transforma oportunitile n avantaje i de a diminua slbiciunile pentru a se putea face fa ameninrilor n cazul n care acestea se pot transforma n realitate. n concluzie, se urmresc paii menionai n planul de marketing pentru a optimiza creterea profitului si a sporii numarul de consumatori, pentru a vedea dac programul de marketing a obinut rezultatele dorite se pot folosi criterii de evaluare precum analiza vnzrilor sau analiza efectelor datorate aciunilor promoionale.

1

Universitatea Constantin Brancusi Analiza mediului de marketinga. Descrierea ofertei

Managementul Dezvoltarii Afacerilor, Master, an II

O etap deosebit de important a procesului planificrii de marketing este descrierea ofertei. La nivel internaional, meniul KFC include o gam larg de produse disponibile, datorit varietii reetelor, ingredientelor furnizate sau datorit echipamentelor folosite, performante. Fiecare ar i alege, cu acordul companiei-mam, ce consider c este potrivit specificului consumatorilor si, ce prefer sau vrea s ncerce pe piaa respectiv. Este obligatoriu ns s existe un echilibru ntre "capitolele" meniului. Principalele capitole n care este mprit meniul KFC sunt: Produse economice Pui & sandwichuri Garnituri Meniuri individuale Meniuri de grup Salate Deserturi Bauturi Dintre acestea se poate spune c sunt preferate aripioarele picante cu cartofii prjii i sosul de usturoi. De cteva ori pe an, KFC dezvolt programe prin care sunt promovate un produs nou, un meniu sau o ofert promoional, dar nu toate acestea rmn pe termen nelimitat. Dac au succes mare, iar ingredientele pot fi procurate i sunt potrivite la gust pentru ntreg anul, atunci acele produse rmn n meniu. Au existat ns i multe produse care au fost pstrate numai perioade scurte de timp. Cele mai multe preparate au fost prezente de la bun nceput n meniul KFC unele dintre ele au mai suferit modificri de coninut sau aspect, dar nu unele radicale. La capitolul, produse economice au fost introduse tot felul de sandwichuri bineneles avnd la baz aripioarele crocante specifice KFC, pe lng acestea au fost introduse la cererea consumatorilor aripioarele i pulpele normale (adica cele nepicante). De asemenea a fost lrgit i gama deserturilor i a buturilor. Dac la nceput KFC oferea doar un singur tip de desert i anume nghetata, acum au diversificat oferta.

1

Universitatea Constantin Brancusi

Managementul Dezvoltarii Afacerilor, Master, an II

Preul este una dintre cele patru componente ale mixului de marketing, alturi de produs, distribuie i promovare. Importana lui n cadrul mixului de marketing variaz de la un caz la altul. Uneori el poate avea un rol decisiv n atingerea obiectivelor ntreprinderii, alteori ns i se acord o importan redus n strategia de marketing. Se urmrete creterea numrului de clieni i a volumului de vnzri i prin oferte promoionale, cum ar fi: la achiziionarea unui meniu mare, se ofer un desert la comandarea oricrui produs al KFC n timpul meciurilor de fotbal din Campionatul Mondial se ofer o reducere de 15 %. Deasemenea dup cum am mai menionat in oricare restaurant KFC se poate solicita tichetul de fidelitate oricriu angajat, iar la a aptea vizit se v-a beneficia de o consumaie gratuit n valoare de 5 %, din cumulul celor 6 consumaii precedente. Preurile practicate de KFC se formeaz lundu-se n considerare urmtoarele aspecte: costurile de producie, preurile practicate de concuren, acceptarea anumitor niveluri de pre de ctre consumator (deoarece este o firm mare, global, cunoscut, consumatorii sunt dispui s plteasc corespunztor calitii garantate de renumele firmei), influene pe care un anumit nivel de pre l are asupra imaginii produsului i asupra vnzrii altor produse din gama realizat de firm. (legtura pre produs) Distribuia reprezint ansamblul mijloacelor i operaiunilor prin care bunurile i serviciile realizate sunt puse la dispoziia utilizatorilor sau consumatorilor finali. Operaiunile de distribuie se grupeaz n doua categorii: distribuie comercial i distribuie fizic. ntruct distribuia n cadrul firmei KFC este limitat la restaurante, se dorete mbuntirea sistemului de livrare la domiciliu. n urma sondajelor efectuate s-a constat faptul c majoritatea respondenilor folosesc ca surs de informare Internetul. n acest sens, se dorete introducerea unui sistem de comand online. Promovarea vnzrilor n general, contribuiile principale ale tehnicilor de promovare a vnzrilor n relaia cu diferii clieni au n vedere: o Comunicarea - tehnicile de promovare a vnzrilor capteaz atenia consumatorilor i furnizeaz un obicei care l pot ndruma ctre produsul respectiv; o Stimularea - tehnicile mbin anumite concesii, ndemnuri sau contribuii cu o anumit valoare pentru clieni; o Invitaia - majoritatea tehnicilor de promovare a vnzrilor includ o invitaie distinct pentru o anumit tranzacie. 1. Reducerea de pre: Preul este un element de importan major n luarea deciziei de cumprare. De aceeea o reducere de pre chiar i temporar, poate reprezenta un instrument promoional deosebit de eficient. 2. Cadourile i primele promoionale: privesc faciliti pe care vnztorul nelege s le acorde cumprtorului oferind prime sau servicii. Oferirea de cadouri const n a asocia un avantaj temporar unui produs, specialitii recomandnd ca obiectul care va fi oferit s fie atrgtor i s corespund cu imaginea produsului sau serviciului.

1

Universitatea Constantin Brancusi

Managementul Dezvoltarii Afacerilor, Master, an II

3. Concursurile publicitare: constituie o modalitate ofensiv de popularizare a ofertei unorfirme, prin creearea n jurul lor a unei atmosfere de interes n rndul publicului, care s favorizeze procesul de vnzare. b. Descrierea pieei int Activitatea restaurantului se ncadreaz n sfera alimentaiei publice, focalizndu-se totalitatea segmentelor de consumatori. Obiectivul unitii este de a satisface pe deplin nevoile gastronomice ale clienilor, avnd n vedere c se constat o cretere a interesului consumatorilor fa de restaurantele de tip fast-food. Principalul indicator avut n vedere la stabilirea serviciilor oferite este clientul. Exist o serie de variabile msurabile cantitativ ce influeneaz comportamentul consumatorului vis-a-vis de alimentaie, i anume: - mrimea venitului disponibil - mrimea consumului - durata i mrimea muncii platite i a timpului nepltit n formarea cererii un rol important l au i variabilele calitative, care sunt evaluate cu ajutorul modelelor comportamentale: -nclinaia de a cheltuii mai mult pentru mncare dect pentru alte bunuri sau servicii -preferine pentru anumite meniuri culinare Clienii KFC sunt mprii n mod aproape egal ntre femei i brbai. Intr aici de la copiii care vin cu prinii la pensionarii ce-i pot permite s ias mcar o dat pe lun n ora. n general, sunt oameni activi, cu venituri cel puin medii, care au obiceul s ias la un restaurant, att cu familia, ct i cu un grup de prieteni sau colegi, oameni cu preferine clare fa de ceea ce mnnc, produsele fiind principalul motiv al vizitei lor. Conform unei statistici realizate n decursul anului trecut, s-a putut observa c, dei clienii care frecventeaz KFC sunt oameni de toate vrstele, predomin persoanele cu vrsta cuprins ntre 15 i 40 de ani. Din ce n ce mai muli oameni nu mai au timp pentru a prepara o mas cald si sntoas n propria cas sau nu au timp s plece de la locul de munc pentru a lua dejunul ntr-un restaurant, acetia de obicei alegnd s-si potoleasc apetitul prin consumarea produselor de tip fast-food. Un exemplu al impactului KFC asupra pieei din Romnia il are restaurantul KFC Cotroceni a avut incasari de peste 240.000 de lei in primele 4 zile de la deschidere, inregistrand astfel recordul absolut al vanzarilor pe piata restaurantelor de profil. In acelasi interval de timp, KFC Cotroceni s-a bucurat de prezenta a peste 7500 de clienti. KFC detine o cota de piata de 80% pe segmentul de restaurante cu servire rapida, cu produsul principal carnea de pui, cel mai important oponent fiind compania McDonalds.

1

Universitatea Constantin Brancusic. Evaluarea reelei de distribuitori

Managementul Dezvoltarii Afacerilor, Master, an II

ntreprinderile care realizeaz distribuia unui produs efectueaz mai multe tipuri de operaiuni care genereaz costuri care variaz n funcie de diveri factori: volumul mrfurilor transportate, valoarea mrfurilor stocate, perioada de stocare, distrana dintre locul n care se realizeaz produsul i localizarea geografic a pieei de consum etc. Utilizarea distribuitorilor este explicat prin urmtoarele motive: distribuitorul contribuie la reducerea numrului de tranzacii dintre productori i consumatori distribuitorii ofer cel mai bun asortiment. Gama sortimental oferit de ctre productor este condiionat de omogenitatea tehnic a fabricaiei, de utilizarea materiilor prime, de tehnologie, n timp ce asortimentul oferit de distribuitori poate fi adaptat caracteristicilor cererii. distribuitorii pot oferi cele mai bune servicii. Acetia asigur consumatorilor utilitatea de loc i le ofer produsul i serviciile post-vnzare n cel mai scurt timp. Canalul de distribuie este o succesiune de intermediari care asigur trecerea produsului de la productori la consumatori. Circuitul de distribuie reprezint ansamblul canalelor utilizate pentru a distribui o categorie de produse. Canalele de distribuie se caracterizeaz prin urmtoarele dimensiuni: lungimea canalului care este determinat de numrul verigilor intermediare pe care le parcurge produsul pentru a ajunge la consumatorul final. limea canalului este dat de numrul de participani la vnzarea produsului n cadrul fiecrei verigi a canalului de distribuie adncimea canalului este reprezentat e gradul n care acesta asigur apropierea produselor de locurile efective de consum. Canal de distributie Servire restaurant Avantaj - timp scurt de asteptare pentru primirea comenzii datorit produselor gata preparate - posibilitatea pltirii cu cardul - servire disponibil ntre orele 0724 - nu este necesar prsirea autoturismului Dezavantaj - pot intervenii existena cozilor pentru a cere comanda - posibilitatea rcirii produselor

Drive Thru 24

ntruct distribuia n cadrul firmei KFC este limitat la restaurante, se dorete mbuntirea sistemului de livrare la domiciliu. n urma sondajelor efectuate s-a constat faptul c majoritatea respondenilor folosesc ca surs de informare Internetul. n acest sens, se dorete introducerea unui sistem de comand online. n cadrul restaurantului, exist o relaie de colaborare cu Pizza Hut. Acest lucru ajut la promovarea si distribuirea produselor Pizza Hut care dispune si de existena livrarii la domiciliu, un atuu pe care l deine Pizza Hut n faa KFC, datorit numarului mare de comenzi (). Prin consumarea de produse Pizza Hut, clienii sunt atrai si de produsele KFC pentru a ncerca si produse noi si diversificate. Cele dou sunt implicate ntr-o multitudine de proiecte umanitare pentru ajutorul copiilor nevoiai si sprijinirea lor pentru nvtura

1

Universitatea Constantin Brancusid. Analiza concurenei

Managementul Dezvoltarii Afacerilor, Master, an II

O ameninare important o reprezint concurena tot mai acerb de pe piaa romneasc, care n ultimii ani a luat amploare i care amenin cota de pia a firmei prin apariia de noi competitori (ex. Mc Donalds, Pizza Hut). La nivelul pieei culinare, concurena este foarte acerb. Intensitatea concurenei este determinat de numrul i diversitatea concurenilor, rata de cretere a pieei, nivelul costurilor, nivelul de difereniere al produselor. Numrul de concureni existeni pe piaa romneasc i, cu precdere, pe cea din Sibiu, pentru KFC, este foarte mare. Printre acetia se numr McDonalds, Pizza Hut, Simba, Super Mamma i alte pizzerii, precum Union, Izi dOro i aa mai departe. n ultima perioad, s-a putut observa o cretere a interesului clienilor pentru produsele gata preparate (cele congelate, care se gsesc n supermarketuri precum Kaufland, Metro, Real), ntruct pot fi uor fcute, chiar i acas. Astfel, numrul de concureni a crescut i mai mult, prin apariia a tot mai multe firme care comercializeaz astfel de produse. De asemenea, creterea orientrii consumatorilor romni spre buctria italieneasc poate duce la apariia unor noi competitori. Concurena ntre cele dou companii este foarte strans, dupa cum se observ ambele vin n ntampinarea clienilor cu oferte asemntoare ca pre i produse. S nu ne lasm intimidai, dar principalul concurent cu care KFC se confrunt este Mc Donald cel mai mare lan de restaurante de tip fast-food din lume. Concurenta dintre cele 's, doua mari branduri prezente pe piata romaneasca devine din ce in ce mai agresiva, restaurantele cu servire rapida din Romania au prins foarte bine pe plan local. Avnd avantajul unei prezene mai ndelungate pe piaa romneasc i a unei reele mult mai dezvoltate, lanul McDonald's a adoptat un plan de extindere ceva mai moderat. Un punct esenial n expansiunea celor dou lanuri rezid n ritmul accentuat de dezvoltare a marilor centre comerciale. Unde rsare un mall, restaurantele cu servire rapid sunt nelipsite.

1

Universitatea Constantin Brancusi

Managementul Dezvoltarii Afacerilor, Master, an II

e. Analiza financiar Situatiile financiare sunt o prezentare financiara structurata a pozitiei financiare si tranzactiilor efectuate de o ntreprindere. Acestea prezinta, de asemenea, rezultatele gestiunii resurselor ncredintate conducerii ntreprinderilor. Obiectivul situatiilor financiare este de a oferi informatii despre pozitia financiara, performanta si fluxul de numerar al unei ntreprinderi. n acest caz, voi face o comparaie ntre cele mai frecventate restaurante de tip fast-food de pe piaa romneasc, si acelea sunt KFC si Mc Donald's.

Situatia financiarVnzri

Kentucky Fried ChickenLantul de restaurante de tip fast-food Kentucky Fried Chicken (KFC) a raportat la nivel local o cifra de afaceri neta de peste 40 mil. euro pentru 2008, in crestere cu 25% fata de anul anterior, cand a realizat venituri de 31,5 mil. euro, pe fondul cresterii numarului de unitati la nivel local. Lantul de restaurante KFC a obtinut in primele sase luni ale anului 2008 un profit de peste 18 milioane euro, cu o crestere de peste 49 la suta fata de aceeasi perioada a anului trecut, se arata intr-un comunicat al companiei remis AGERPRES.

Mc Donald'sLantul de restaurante McDonald's, care numara in prezent 54 de unitati, a inregistrat in primul trimestru, al anului 2008, vanzari de circa 80 mil. lei (22 mil. euro), in crestere cu 18% fata de aceeasi perioada a anului trecut, potrivit reprezentantilor McDonald's Romania, operatorul retelei de restaurante. Gigantul fast-food McDonald's, a declarat luni, profitul net din 2008 s-a majorat de la 80 la suta pe an, ridicat de cererea n cretere din partea consumatorilor care doresc mese low-cost ntr-o recesiune gl obal aprofundare. Profitul net pentru ntregul an au totalizat 4.3 miliarde de dolari, comparativ cu 2,3 miliarde de euro n 2007,Oak Brook, Illinois, a declarat ntr-odeclaraie.

Profit

1

Universitatea Constantin Brancusif. Analiza macromediului

Managementul Dezvoltarii Afacerilor, Master, an II

Mediul demografic n ultimele decenii s-a manifestat, la nivel mondial, o cretere accelerat a populaiei. n primele decenii ale secolului al XIX-lea, populaia globului numra un milliard de locuitori. Crescnd nentrerupt, numrul locuitorilor Terrei a ajuns astzi la aproximativ ase miliarde de persoane. . n aceste condiii devine evident problema satisfacerii nevoilor de baz ale oamenilor. Aceast cretere accentuat a populaiei are implicaii majore asupra companiei noastre, prin creterea nevoilor umane, scderea puterii de cumprare i creterea presiunilor asupra resurselor naturale. n Sibiu, numrul populaie ajunge la aproximativ 155,000 locuitori.

Structura pe vrste a populaiei din Sibiu Structura pe vrste a populaiei din Timioara 25 20 15 10 5 0 0-10 ani 11-18 ani 19-26 ani 27-40 ani 41-65 ani peste 65 ani

Procent

Clienii poteniali ai ntreprinderii sunt persoanele de toate vrstele, ncepnd cu copiii de la 5 ani pn la oamenii n vrst. Totui piaa int a ntreprinderii constituie persoanele a cror vrst este cuprins ntre 15-40 ani. O importan deosebit prezint i urmtorii indicatori: structura pe sexe, structura familiei i repartiia teritorial. Mediul economic Situaia economic a oraului Sibiu influeneaz direct resursele de care dispun clienii i consumatorii i pe care le utilizeaz pentru cumprarea produselor pe care KFC le ofer. Consumatorii cu un nivel redus al venitului sunt sensibili la pre, n timp ce consumatorii cu venituri ridicate sunt dispui s plteasc un pre mai ridicat pentru un produs de calitate superioar. Ponderea celor dou categorii de consumatori este n strns corelaie cu nivelul de dezvoltare economic. Faptul c municipiul judeului Sibiu e un ora cu o economie n plin dezvoltare influeneaz n mod pozitiv evoluia firmei, prin salariile mari ale locuitorilor care, n condiii de expansiune, au tendina de a crete cererea, chiar i pentru produsele de calitate superioar i printr-o rat a omajului destul de sczut. Mediul natural Desfurarea unei activiti economice poluante produce o serie de consecine negative asupra mediului natural: efectul de ser, subierea stratului de ozon, defriarea pdurilor, creterea exponenial a deeurilor, diminuarea speciilor vegetale i animale, etc. Aceste efecte sunt dificil de comensurat i se resimt o perioad de timp foarte ndelungat. Ca urmare a presiunilor micrii ecologiste s-a dezvoltat o legislaie care s asigure protecia mediului ambiant i a agenilor economici de consecinele propriilor lor aciuni. Desfurarea activitilor economice n conformitate cu noile prevederi legislative pentru eliminarea efectelor polurii implic o cretere a costurilor coorporaiei KFC.

1

Universitatea Constantin Brancusi

Managementul Dezvoltarii Afacerilor, Master, an II

Mediul tehnologic Dintre factorii tehnologici cu influen ridicat asupra activitii ntreprinderii se evideniaz nivelul tehnic i calitatea tehnologiilor disponibile pe pia, ritmul lansrii de noi produse i tehnologii. Cunoaterea efectelor acestor factori este deosebit de important datorit impactului lor direct asupra strategiei de marketing i performanelor ntreprinderii. Nivelul dotrilor tehnice ale ntreprinderii i al tehnologiilor disponibile, nivelul tehnic al produselor, ritmul dezvoltrii i lansrii de noi produse influeneaz nivelul productivitii muncii, al costurilor i profiturilor, volumul produciei i al vnzrilor, calitatea produselor, poziia pe pia, imaginea ntreprinderii i a produselor sale. Mediul politic i juridic Mediul politic i juridic au impact asupra activitii coorporaiei, prin gradul de implicare a statului n economie, stabilitatea climatului politic intern i extern, reglementrile guvernamentale i internaionale, impozite i taxe, constrngeri generale i ale autoritilor locale. Mediul socio-cultural Mediul socio-cultural include instituiile i factorii care definesc o societate, conferiindu-i un sistem propriu de valori, norme, tradiii i obiceiuri ce genereaz un anumit comportament etic, moral i cultural pentru toti membrii si, influennd comportamentul de consum i de cumprare al consumatorilor. Fcnd o analiz la nivelul pieei din Romnia n ultimii ani, se poate observa o cretere a orientrii cetenilor romni spre mncruri specifice altor tradiii i buctrii (cea italieneasc, chinezeasc, thailandez, indian, fast-food-urile), n detrimentul bucatelor tradiionale. g. Analiza SWOT Analiza SWOT ce urmeaza a fi expus va sublinia punctele tari i slabe ale firmei i, de asemenea, va descrie oportunitile i ameninrile cu care se confrunt. Scopul este acela de a transforma oportunitile n avantaje i de a diminua slbiciunile pentru a se putea face fa ameninrilor n cazul n care acestea se pot transforma n realitate. Analiza SWOT PUNCTR TARI PUNCTE SLABE Experiena n domeniu Grad sczut de acoperire a pieei O gam sortimental diversificat Lipsa unei politici de promovare clar i eficient Atenie deosebit oferit nevoilor consumatorilor pe categorii i prerilor Notorietate relativ sczut la nivelul rii acestora Preuri relativ mari Timp scurt de ateptare Oferirea unui climat de munc antrenant OPORTUNITI Creterea nivelului de trai Ritmul de dezvoltare a pieei AMENINRI Creterea preurilor la materiile prime Concurena formal (posibilitatea ca potenialii consumatori s prefere alte produse n locul celor oferite de agenie)

1

Universitatea Constantin BrancusiEvaluarea Analizei SWOT:

Managementul Dezvoltarii Afacerilor, Master, an II

Experiena n domeniu i controlul permanent Existena pe piaa mondial de foarte multi ani face posibil cunoaterea exact a domeniului n care acioneaz KFC. De asemenea, colaboreaz cu oameni experimentai, de la cei care produc materia prim necesar, la personal special instruit s fac fa oricrei situaii, punnd pe primul loc dorinele clienilor. O gam sortimental diversificat La nivel internaional, meniul KFC include o gam larg de produse disponibile, datorit varietii reetelor, ingredientelor furnizate sau datorit echipamentelor folosite, performante. Atenie deosebit oferit nevoilor consumatorilor pe categorii i prerilor acestora Meniul diversificat al KFC satiface nevoile majoritii consumatorilor, de la copii pn la vrstnici. Vor fi mulumii i vegetarienii datorit existenei unor preparate speciale pentru ei. Timp scurt de ateptare Datorit echipei tinere i dinamice cu care colaborm dispunem de un serviciu rapid, ce vine n ntmpinarea dorinei clienilor de a nu atepta prea mult pn a fi servit. Oferirea unui climat de munc antrenant KFC ocup locul 18 n topul celor mai bune companii pentru care s lucrezi, conform clasamentului realizat de revista Capital. Criteriile conform crora a fost alctuit clasamentul sunt: condiiile de munc oferite, calitatea colaborrii n cadrul companiei, pachetul salarial i avantejele salariale, condiii de recreere i dezvoltare profesional.

Grad sczut de acoperire a pieei Reeaua KFC include urmtoarele puncte de lucru: 17 n Bucuresti iar celelalte n Constana, Timioara, Oradea, Iai, Braov, Rmnicu-Valcea, Ploieti, Piteti, Cluj, Bacu, Trgu Mure, Suceava, Craiova, Arad, Sibiu i unul n Republica Moldova. De asemenea, plasarea acestuia n interiorul Mall-ului poate constitui un factor negativ, ntruct nu toi locuitorii i pot permite frecventarea unui asemenea loc. Lipsa unei politici de promovare clar i eficient n ciuda existenei website-ului i al unui sistem de comunicare cu clienii prin intermediul angajailor, nu se face ndeajuns de mult publicitate acestui restaurant. Lipsesc cu prisosin panourile publicitare. Strbtnd oraul de la nord la sud i de la est la vest se poate observa c acesta este mpnzit de panouri publicitare cu McDonalds, 3F, dar nu i cu KFC. De asemenea, lipsesc reclamele publicitare, articole n ziare i reviste. Acestea exist doar c nu sunt suficiente. Notorietatea relativ sczut la nivelul rii Pentru nceput KFC a ptruns pe pia doar n oraele mari, ceea ce a condus la o notorietate sczut la nivelul rii. Treptat acesta a fost introdus i n alte cteva orae din Romnia. Preuri relativ mari ntruct se dorete oferirea unei ambiane plcute clienilor se acord o importan mai mare aspectului interior al restaurantelor, fapt care duce la o cretere a investiiilor. Produsele oferite de KFC se adreseaz, de obicei, persoanelor cu venituri cel puin medii, deoarece se opteaz pentru folosirea materiilor prime de calitate nalt, care genereaz preuri mai ridicate.

1

Universitatea Constantin Brancusi

Managementul Dezvoltarii Afacerilor, Master, an II

Creterea nivelului de trai n urma aderrii Romniei n Uniunea European, nfptuit la 1 ianuarie 2007, se ateapt o cretere a nivelului de trai al populaiei romne. Pentru nceput de cnd s-a intrat n UE au crescut veniturile populaiei, ns n perioada de fa, avnd n vedere criza economic, lucrurile s-au nrutit. Ritmul de dezvoltare a pieei Ritmul ridicat de dezvoltare a pieei prezint un avantaj, permind extinderea restaurantelor KFC, i astfel atragerea a ct mai multor clieni, prin produsele sale de calitate. Creterea preurilor la materiile prime Se preconizeaz o cretere a preurilor la materiile prime, mai ales la carne i produsele de panificaie. Concurena formal (posibilitatea ca potenialii consumatori s prefere alte produse n locul celor oferite de agenie) Concurena pe pia este foarte intens, fiind foarte multe restaurante cu specific italienesc, pizzerii, fast-food-uri. Gradul ridicat de dezvoltare a pieei poate reprezenta un dezavantaj, ntruct pot ptrunde pe pia noi competitori. CONCLUZII: Fcnd o analiz la nivelul pieei din Romnia n ultimii ani se poate observa o cretere a orientrii cetenilor romni spre mncruri specifice altor tradiii i buctrii, astfel KFC a putut valorifica din plin aceast oportunitate. Brand-ul nu a avut pn acum prea multe campanii de imagine n Romnia i de aceea a fost conceput acest plan de marketing care are drept obiectiv principal consolidarea poziiei pe pia i bineneles creterea profitului. Cele mai importante cheltuieli legate de acest plan sunt cele pentru publicitate i cele cu personalul.Din analiza efectuat s-a putut constata c piaa int a ntreprinderii o constituie persoanele a cror vrst este cuprins ntre 15-40 de ani. n ceea ce privete oraul Sibiu, putem spune c datorit faptului c acesta are o economie n dezvoltare, cererea este n cretere chiar i pentru produsele de nalt calitate cum sunt cele de la KFC. Din analiza Swot realizat se poate observa c principalul punct slab al restaurantului l reprezint preurile relativ mari, pe cnd principalele puncte tari sunt: gama sortimental diversificat i timpul scurt de ateptare. Din urma studiului realizat cu ajutorul acestui plan s-a constata c restaurantul de tip fast-food KFC are ca i principal concurent Mc Donald's n urma unui sondaj realizat s-a putut observa c acest restaurant este intr-o proporie de 50 % cunoscut de populaia din mediul urban, n special de ctre tineri, pe cnd n mediul rural aproape c nu este cunoscut deloc. Creterea cotei de pia se realizeaz prin creterea numrului de clieni sau a ritmului vnzrilor. Acest obiectiv se poate realiza prin deschiderea unei linii de comand online, oferirea de reduceri pentru studeni sau diferite oferte promoionale.Principiul dup care se conduce firma este cel al calitii. Pentru a vedea dac programul de marketing a obinut rezultatele dorite se pot folosi criterii de evaluare precum analiza vnzrilor sau analiza efectelor datorate aciunilor promoionale.

1