SECŢIA I CIVILĂ

1. Suspendarea provizorie a efectelor unui contract de împrumut bancar ale cărui clauze au fost constatate ca fiind abuzive.

Art.996 – în redactarea actuală 997 Cod procedură civilă

Aparenţa dreptului în favoarea reclamantului nu este suficientă în lipsa celorlalte condiţii prevăzute de art.996 – în redactarea actuală 997 Cod procedură civilă, pentru a se dispune măsuri provizorii în vederea păstrării unui drept, prescrierii unei pagube greu de reparat sau înlăturarea predicilor ivite în cursul executării silite.

Suspendarea executării plăţii unor rate lunare privind un împrumut până la soluţionarea cauzei având ca obiect constatarea nulităţii clauzelor abuzive nu se poate justifică pe motiv că măsura are scopul prevenirii executării silite pentru că paguba ce se urmăreşte a fi evitată trebuie să fie una iminentă, simpla temere fiind lipsită de orice relevanţă juridică.

Dimpotrivă, suspendarea plăţii cotelor lunare poate să creeze acumularea unui debit excesiv de mare în raport de veniturile debitorului, situaţie în care, pentru recuperarea creanţei creditorul poate solicita încuviinţarea executării silite.

(Decizia civilă nr.1249/07.09.2015)

Prin cererea formulată pe cale de ordonanţă preşedinţială s-a solicitat de către C.I. în contradictoriu cu Banca Românească SA – Sucursala Piteşti suspendarea plăţii tuturor ratelor lunare către pârâtă până la pronunţarea unei hotărâri irevocabile în dosarul de fond.

În motivarea cererii s-a arătat că prin contractul de credit nr.0124067/2007 încheiat cu pârâta, i s-au acordat 256.019 CHF iar la momentul încheierii contractului valoarea unui CHF era de 2.2676 lei.

În prezent s-a dublat valoarea francului elveţian iar rata către bancă a devenit împovărătoare.

S-a mai arătat că există un dosar de fond cu privire la denominarea ce se află în procedură prealabilă, dosar prin care s-a solicitat constatarea caracterului abuziv al clauzelor contractuale încheiate între părţi.

Pârâta Banca Românească a formulat întâmpinare prin care s-au invocat excepţia netimbrării cererii şi a lipsei calităţii

2

procesuale pasive a Băncii Româneşti – Sucursala Piteşti, iar pe fondul cauzei nu sunt îndeplinite art.996 NCPC.

Tribunalul Argeş, Secţia civilă, prin sentinţa civilă nr.184/10.06.2015 a admis cererea şi a dispus suspendarea plăţilor ratelor lunare până la judecata în fond a cauzei pe drept comun privind denominarea.

Pentru a hotărî astfel, tribunalul a reţinut următoarele:Cu privire la lipsa calităţii procesuale pasive a Băncii

Româneşti – Sucursala Piteşti, instanţa a constatat că a fost încheiat contractul dintre părţi, la Sucursala Piteşti, Banca Românească Bucureşti fiind reprezentată prin această sucursală.

Cu privire la netimbrare, cererea de ordonanţă preşedinţială a fost timbrată cu 20 lei.

Pe fondul cauzei, tribunalul a reţinut că în conformitate cu art.996 NCPC instanţa de judecată poate să ordone măsuri provizorii în cazuri grabnice pentru păstrarea unui drept care s-ar păgubi prin întârziere şi pentru prevenirea unei pagube iminente care nu s-ar putea repara şi pentru înlăturarea piedicilor ce s-ar ivi cu prilejul unei executări.

În cauză sunt îndeplinite condiţiile art.996 NCPC, sumă acordată fiind excesiv de mare, iar rata de asemenea, astfel că se impune măsura suspendării pentru a opri executarea silită până la soluţionarea acţiunii de drept comun ce are ca obiect clauzele abuzive.

Faţă de cele de mai sus, instanţa a reţinut că sunt incidente dispoziţiile art.996 NCPC, cererea fiind admisă, dispunându-se suspendarea plăţilor ratelor lunare până la judecata în fond a cauzei pe drept comun privind denominarea.

Împotriva acestei hotărâri a declarat apel în termen legal pârâta, criticând-o pentru nelegalitate şi netemeinicie astfel:

- în mod greşit instanţa de fond a respins excepţia insuficientei timbrări a cererii de ordonanţă preşedinţială, apreciind că este neevaluabilă în bani şi se taxează cu suma de 20 lei; cererea are caracter patrimonial valoarea unei rate fiind în cuantum de 929,84 CHF, deci o valoare de peste de 2.000 lei, astfel încât reclamantul trebuia să plătească diferenţa de 180 lei taxă de timbru;

- instanţa de fond nu a menţionat numărul dosarului de fond pentru a se determina momentul până la care ordonanţa preşedinţială îşi produce efectele;

- nu este îndeplinită în cauză condiţia existenţei unei pagube iminente şi care nu s-ar putea repara, în condiţiile textului art.996 alin.1 Cod procedură civilă, paguba nefiind iminentă, deoarece nu s-a declanşat executarea silită asupra debitorului;

- nu este îndeplinită cerinţa aparenţei de drept, întrucât principiul nominalismului este unul legal, iar măsura instanţei încalcă prevederile obligatorii ale contractului, conform art.969 Cod

3

civil;- cererea nu îndeplineşte condiţiile imperative prevăzute

de art.996 Cod procedură civilă, respectiv urgenţa, caracterul vremelnic şi aparenţa de drept; se solicită suspendarea unor obligaţii contractuale asumate în anul 2008 şi pe care reclamantul le-a îndeplinit şi le îndeplineşte în continuare; prin contract au calitate de codebitor alte două persoane fizice, astfel încât nu se poate invoca imposibilitatea acoperirii ratelor numai cu veniturile reclamantului; suspendarea plăţii ratelor de credit până la soluţionarea definitivă a cauzei echivalează cu nerambursarea creditului pe o perioadă îndelungată, ceea ce afectează caracterul vremelnic al cererii.

Prin întâmpinare, intimatul-reclamant a solicitat respingerea apelului ca nefondat.

Prin decizia nr. 1249/07.09.2015, Curtea de Apel Piteşti – Secţia I civilă a admis apelul formulat de pârâta Banca Românească S.A. - membră a Grupului Naţional Bank Of Greece în nume propriu şi în numele Sucursalei Piteşti Găvana; a schimbat sentinţa în sensul că respinge cererea de ordonanţă preşedinţială.

Pentru a hotărî astfel, instanţa de apel a reţinut următoarele:

Unul dintre motivele de apel se referă la aprecierea eronată a condiţiilor de admisibilitate a cererii de ordonanţă preşedinţială, reglementate de art.996 Cod procedură civilă, potrivit cărora pentru păstrarea unui drept care s-ar păgubi prin întârziere sau prevenirea unei pagube iminente greu de reparat, instanţa poate să dispună atunci când apreciază în favoarea reclamantului existenţa unei aparenţe de drept, măsuri cu caracter grabnic şi provizoriu.

Instanţa de fond, analizând dispoziţiile procedurale evocate, a apreciat că suma împrumutată reclamantului şi ratele lunare sunt excesiv de mari, fiind de natură să creeze imposibilitatea plăţii de bună voie a debitorului şi declanşarea executării silite până la soluţionarea acţiunii de drept comun având ca obiect constatarea nulităţii clauzelor cu caracter abuziv din contractul de împrumut.

Tribunalul a reţinut în favoarea reclamantului pentru a dispune măsura provizorie şi de urgenţă a suspendării plăţii ratelor lunare, existenţa unei aparenţe de drept, reprezentând o situaţie abstractă, respectiv existenţa unui principiu potrivit cu care efectele imprevizibilităţii creşterii cursului de schimb a francului francez în care s-a făcut împrumutul, să fie suportate echitabil de către părţi, fiindcă în caz contrar se va crea în dauna debitorului o pagubă ca urmare a procedurii executării silite.

Dacă în favoarea reclamantului se poate reţine o aparenţă a dreptului, constând în posibilitatea debitorului de a solicita în contradictoriu cu creditorul său analiza clauzelor contractului de împrumut, în raport cu evoluţia cursului de schimb a monedei în care s-a făcut împrumutul, cu consecinţa modificării caracterului oneros a

4

uneia dintre obligaţiile actului, această aparenţă nu este suficientă pentru a se pronunţa o ordonanţă preşedinţială în lipsa celorlalte condiţii la care se referă dispoziţiile art.996 Cod procedură civilă.

Una dintre condiţiile de admisibilitate a ordonanţei preşedinţiale este şi aceea a existenţei unei ameninţări cu privire la acest drept, care trebuie să fie înlăturată de urgenţă printr-o măsură provizorie, păstrând dreptul sau urmărindu-se prevenirea unei pagube ce nu s-ar mai putea repara în viitor.

Reclamantul, în justificarea acestei condiţii, a invocat evitarea procedurii de executare silită, fiindcă ratele lunare sunt excesiv de mari în raport de veniturile sale.

Potrivit art.996 alin.1 Cod procedură civilă, paguba care ameninţă dreptul trebuie să fie una iminentă, adică pe punctul de a se produce, iminenţa sa fiind o stare care justifică intervenţia de urgenţă a instanţei, pentru a împiedica să se producă un efect păgubitor în legătură cu dreptul pretins al reclamantului, fără putinţa de a se mai repara.

Paguba invocată de către reclamant nu are un caracter iminent, neexistând niciun indiciu că împotriva acestuia banca creditoare a declanşat vreo procedură de executare silită, la caracterul urgent al măsurii instanţa urmând să aibă în vedere caracterul urgent al viitoarei pagube şi nu o simplă temere, în sensul că ar fi posibilă producerea unei pagube.

Dimpotrivă, suspendarea plăţii ratelor lunare poate să creeze posibilitatea acumulării unui debit excesiv de mare în raport de veniturile debitorului, situaţie în care pentru executarea creanţei creditoarea poate începe executarea silită.

Într-adevăr, pe rolul instanţei există un litigiu, având ca obiect constatarea caracterului abuziv a unor clauze din contractul de împrumut, însă soluţia care se va pronunţa în acea cauză nu poate să fie anticipată ca fiind în favoarea reclamantului, deoarece prin soluţionarea cererii de ordonanţă preşedinţială nu se poate prejudeca fondul dreptului.

Nefiind îndeplinite şi celelalte condiţii la care se referă art.996 Cod procedură civilă, instanţa nu putea să dispună măsura provizorie a suspendării plăţii ratelor lunare până la soluţionarea cererii de drept comun, argumente în raport de care nu se vor mai analiza şi celelalte motive de apel, s-a schimbat sentinţa, în baza art.480 Cod procedură civilă, în sensul că a fost respinsă cererea, ca inadmisibilă.

2. Actele doveditoare ale condiţiilor de deschidere a dreptului la asigurări sociale

5

Art.76 alin.1 şi 2 din normele metodologice de aplicare a Legii nr.263/2010, privind sistemul unitar de pensii

publice aprobat prin HG nr.257/2011

Actele doveditoare care însoţesc cererea pentru deschiderea dreptului la pensie sunt enumerate cu titlu exemplificativ în dispoziţiile art.76 alin.1 şi 2 din normele metodologice de aplicare a Legii nr.263/2010, privind sistemul unitar de pensii publice aprobat prin HG nr.257/2011.

Angajatorului îi revine obligaţia să-i elibereze salariatului o adeverinţă prin care să se ateste această calitate şi să fie evidenţiat câştigul salarial brut/solde brute sau după caz venitul lunar asigurat faţă de care se calculează punctajul anual al asiguratului.

Eliberarea unei adeverinţe din care să rezulte salariul tarifar sau de încadrare nu este suficientă pentru determinarea punctajului anual.

(Decizia civilă nr.1252/08.09.2015)

Prin acţiunea înregistrată pe rolul Tribunalului Argeş la data de 21.08.2014, reclamantul C.T. a chemat în judecată pe pârâta S.C. A. S.A., solicitând obligarea acesteia la eliberarea unei adeverinţe din care să rezulte venitul brut realizat lunar în perioada 1970-1980, cât a desfăşurat activitate în meseria de mecanic ajutor locomotivă.

În motivarea acţiunii, reclamantul a arătat că a solicitat pârâtei prin cererea înregistrată sub nr.2017/20.05.2014, eliberarea unei adeverinţe din care să rezulte salariile brute realizate în perioada 1975-2005.

Ca urmare a acestei cereri, pârâta i-a comunicat prin răspunsul nr.2172/29.05.2014 că la determinarea punctajelor lunare, pentru perioadele anterioare datei de 01.04.2001, se utilizează salariile brute sau nete, după caz, în conformitate cu modul de înscriere a acestora în carnetul de muncă, fără să i se elibereze o adeverinţă care să evidenţieze aceste salarii brute, aşa cum s-a solicitat.

A susţinut reclamantul că decizia societăţii de a refuza să-i elibereze documentul solicitat constituie un abuz, adeverinţa fiind necesară la Casa Judeţeană de Pensii în vederea determinării în mod corect a drepturilor de pensie.

Pârâta nu a formulat întâmpinare.Prin sentinţa civilă nr.382 din 17 februarie 2015,

Tribunalul Argeş a admis acţiunea şi a obligat pârâta să îi elibereze reclamantului o adeverinţă din care să rezulte venitul brut lunar realizat în perioada 1970 – 1980.

6

Pentru a pronunţa această soluţie, instanţa de fond a reţinut următoarele:

Reclamantul a fost angajatul societăţii pârâte în perioada anilor 1970 – 1980, conform menţiunilor din carnetul de muncă depus la dosarul cauzei.

Prin cererea înregistrată la societatea angajatoare, a solicitat eliberarea unei adeverinţe din care să rezulte venitul brut realizat pe perioada lucrată, în care să se facă menţiunea că pentru acesta societatea a fost virat CAS-ul aferent şi contribuţia pentru pensia suplimentară.

Prin răspunsul pârâtei cu nr.2172/29.05.2014, aceasta îi comunică reclamantului, în locul eliberării adeverinţei necesare, că, în conformitate cu legislaţia în vigoare, respectiv art.165 din Legea nr.263/2010 privind sistemul unitar de pensii publice, baza calculului drepturilor de pensie o constituie înscrisurile din carnetul de muncă.

Refuzul pârâtei de a-i elibera reclamantului o adeverinţă din care să rezulte veniturile brute realizate de acesta în perioada solicitată rezultă şi din verificările efectuate de ITM Argeş şi menţionate în răspunsul comunicat reclamantului sub nr.13700/23.05.2014.

Potrivit art.40 alin.2 lit.h din Codul muncii, angajatorului îi revine printre altele, obligaţia de a elibera, la cerere, toate documentele care atestă calitatea de salariat a solicitantului.

Printre aceste documente se numără şi adeverinţa care să ateste veniturile brute realizate pe perioada derulării raporturilor de muncă dintre părţi, aşa cum sunt evidenţiate în arhiva societăţii angajatoare, venituri pentru care au fost virate contribuţiile la bugetele statului.

Împotriva sentinţei a formulat apel, în termen, pârâta S.C. A. S.A., prin administrator judiciar Prosolvenţa IPURL, criticând-o pentru nelegalitate şi netemeinicie astfel:

- Cu încălcarea prevederilor art.425 Cod procedură civilă, hotărârea tribunalului nu cuprinde motivele de fapt şi de drept care au format convingerea instanţei, nici pe cele pentru care au fost înlăturate apărările şi susţinerile sale, ceea ce împiedică realizarea controlului judiciar şi aduce atingere dreptului la un proces echitabil.

- Nu au fost avute în vedere înscrisurile de la dosar din care rezultă că unitatea pârâtă nu poate fi obligată să emită alte acte în afara celor deja întocmite şi comunicate după încetarea raporturilor de muncă.

- Adeverinţa solicitată nu a fost eliberată în considerarea prevederilor art.2 din Decretul nr.389/1972, a legislaţiei pensiilor publice şi a Anexei 15 la Normele de aplicare a Legii nr.263/2010, stabilind veniturile pentru care nu se datorează contribuţia de asigurări sociale şi care nu sunt luate în calcul la stabilirea

7

punctajului mediu anual, întrucât nu au făcut parte din baza de calcul a pensiilor.

A precizat apelanta că la momentul încetării raporturilor de muncă, şi anume în anul 1980, a eliberat intimatului-reclamant carnetul de muncă ce cuprinde toate menţiunile referitoare la veniturile cu caracter permanent pentru care au fost reţinute şi virate contribuţiile de asigurări sociale.

Prin întâmpinare, intimatul-reclamant C.T. a arătat că îşi menţine acţiunea aşa cum a fost formulată.

Prin decizia civilă nr.1252/08.09.2015, Curtea de Apel Piteşti, Secţia I civilă, a respins, ca nefondat, apelul declarat de apelanta-pârâtă S.C. A. S.A.- prin administrator judiciar.

Pentru a hotărî astfel, instanţa de apel a reţinut următoarele:

Motivul solicitării adeverinţei din care să rezulte venitul brut lunar realizat de reclamant îl constituie recalcularea drepturilor de pensie.

Legea nr.263/2010 privind sistemul unitar de pensii publice prevede, la art.96 alin.(2), stabilirea punctajului lunar prin raportare la câştigul salarial brut sau, după caz, a venitului lunar asigurat, care a constituit baza de calcul a contribuţiei de asigurări sociale.

De aceea, atunci când explicitează sfera actelor ce însoţesc, potrivit art.103 alin.(2) din lege, cererea de pensionare, Normele de aplicare a prevederilor Legii nr.263/2010, aprobate prin H.G. nr.257/2011, nu limitează categoria actelor doveditoare la carnetul de muncă, actele privind vechimea în muncă şi la adeverinţa privind sporurile cu caracter permanent reglementate prin lege sau prin contractul colectiv/individual de muncă, ci includ în aceasta, prin art.76 alin.(1) teza finală, alte acte întocmite potrivit prevederilor legale, prin care se dovedesc elemente necesare stabilirii drepturilor de pensie.

Aceeaşi este situaţie în cazul pensiilor stabilite anterior acestui act normativ, art.78 alin.(1) din Legea nr.19/2000 făcând trimitere la acelaşi salariu brut lunar individual, inclusiv sporurile şi adaosurile, sau, după caz, la venitul lunar asigurat pentru stabilirea numărului de puncte necesar calculării drepturilor de pensie.

Normele de aplicare a prevederilor Legii nr.19/2000 aprobate prin O.M.M.S.S. nr.340/2001, enumeră printre actele doveditoare care însoţesc cererea de pensie adeverinţa privind sporurile şi adaosurile reglementate prin lege sau prin contractul colectiv/individual de muncă.

Dacă aceste sporuri, fie că au sau nu caracter permanent şi adaosuri se valorifică la calculul drepturilor de pensie, este atributul casei de pensii a stabili aceasta prin decizie de pensie sau de recalculare a drepturilor de pensie, însă numai pe baza actelor

8

doveditoare care trebuie să se afle la dosarul de pensie şi a căror sferă nu este limitată la actele la care s-a făcut referire în motivele de apel.

Nu îi este conferită fostului angajator, prin lege, competenţa stabilirii acelor venituri care se valorifică la determinarea drepturilor de pensie, nici a veniturilor pentru care poate elibera adeverinţe.

Dimpotrivă, potrivit dispoziţiilor legale analizate, angajatorului îi revine obligaţia de a elibera solicitantului pensiei, fost salariat, actele doveditoare din care rezultă câştigul salarial brut/venitul lunar brut sau, după caz, venitul lunar asigurat, respectiv nu doar salariul tarifar sau de încadrare, sporul de vechime în muncă şi sporurile cu caracter permanent, ci toate sporurile şi adaosurile reglementate prin lege sau prin contractul colectiv/individual de muncă.

Este concluzia la care a ajuns şi tribunalul în motivarea soluţiei sale reţinând încălcarea prevederilor art.40 alin.(2) lit.h) din Codul muncii, potrivit cărora angajatorul are obligaţia de a elibera, la cerere, toate documentele care atestă calitatea de salariat a solicitantului, dar şi a obligaţiei de a acorda salariaţilor toate drepturile ce decurg din lege, reglementată de art.40 alin.(2) lit.c) din cod, drepturi care constau în eliberarea actelor doveditoare cu privire la veniturile obţinute din muncă.

Întrucât la soluţionarea cauzei au fost corect aplicate şi interpretate dispoziţiile legale, iar probele au fost judicios apreciate, în temeiul art.480 Cod procedură civilă, apelul a fost respins ca nefondat.

3. Efectele în timp ale deciziei de constatare a nulităţii contractului individual de muncă

Art.57 alin.2 Codul muncii

Încheierea contractului individual de muncă cu nerespectarea oricăreia dintre condiţiile prevăzute de lege atrage după sine sancţiunea nulităţii.

Hotărârea de constatare a nulităţii absolute produce efecte numai pentru viitor potrivit art.57 alin.2 Codul muncii.

Cererea de constatare a nulităţii absolute a contractului individual de muncă, formulată după emiterea deciziei de concediere este lipsită de interes faţă de efectul hotărârii ce s-ar pronunţa în cauză, fiindcă nu se mai prefigurează niciun folos efectiv în favoarea reclamantului în ipoteza admiterii cererii introductive de instanţă.

(Decizia civilă nr. 1262/09.09.2015)

9

Prin acţiunea înregistrată la data de 17.07.2014, reclamanta S.C. A. S.A. a chemat în judecată pe pârâtul E.F.G., solicitând ca prin hotărârea ce se va pronunţa să se constate nulitatea absolută a contractului individual de muncă încheiat de părţi, precum şi a actului adiţional nr.8/2009, urmând ca pârâtul să fie obligat şi la plata cheltuielilor de judecată.

În motivare reclamanta a arătat în esenţă că actele sunt lovite de nulitate absolută întrucât nu au fost semnate în numele societăţii angajatoare de reprezentantul legal al acesteia, ci de o persoană fără drept de reprezentare. În plus, ştampila folosită de această persoană a fost declarată nulă prin hotărârea nr.1 a Consiliului de Administraţie.

La termenul de judecată din data de 2 martie 2015, instanţa a invocat din oficiu excepţia lipsei de interes în promovarea acţiunii.

Prin sentinţa civilă nr.542 din data de 2 martie 2015, Tribunalul Argeş a respins acţiunea ca lipsită de interes, reţinând în considerente următoarele:

Analizând cu prioritate, conform art.248 alin.1 Noul Cod de procedură civilă, excepţia invocată din oficiu, tribunalul a reţinut că potrivit art.32 şi 33 Noul Cod de procedură civilă, o cerere în justiţie poate fi formulată numai dacă autorul acesteia justifică un interes determinat, legitim, personal, născut şi anual.

În speţă, reclamanta a solicitat constatarea nulităţii absolute a unui contract individual de muncă, justificând aparent un interes în formularea acţiunii.

Însă acest contract de muncă a încetat la data de 18.07.2014 ca urmare a concedierii disciplinare a pârâtului, astfel cum rezultă din decizia nr.1268/2014 emisă de reclamantă, decizie ce nu a fost contestată în justiţie.

Or, în materia raporturilor de muncă, de la regimul juridic al nulităţilor art.57 alin.2 din Codul muncii instituie o excepţie, statuând că eventuala constatare a nulităţii contractului individual de muncă produce efecte pentru viitor.

Prin urmare, în condiţiile concrete ale speţei, interesul reclamantei de a declara nulitatea contractului individual de muncă nu mai este actual.

În consecinţă, excepţia invocată din oficiu de către instanţă a fost admisă, iar acţiunea reclamantei a fost respinsă ca fiind lipsită de interes.

Împotriva sentinţei civile nr.542 din data de 2 martie 2015 pronunţată de Tribunalul Argeş, a formulat în termen apel reclamanta S.C. A. S.A. Piteşti, criticând-o pentru nelegalitate şi netemeinicie.

În motivarea apelului, reclamanta a susţinut în esenţă că hotărârea primei instanţe este dată cu aplicarea greşită a legii,

10

întrucât a reţinut lipsa interesului în promovarea acţiunii, cu referire la încetarea raporturilor de muncă ca urmare a concedierii disciplinare a pârâtului.

A apreciat reclamanta că împrejurarea încetării raporturilor de muncă este nerelevantă sub aspectul obiectului acţiunii formulate.

Astfel, deşi potrivit alin.(2) al art.57 din Codul Muncii „constatarea nulităţii contractului individual de muncă produce efecte pentru viitor”, susţine reclamanta că aceasta nu semnifică obligativitatea existenţei contractului individual de muncă la data declarării nulităţii absolute a contractului prin hotărâre judecătorească definitivă, în conformitate şi cu dispoziţiile din cod, potrivit cu care nulitatea nu produce efecte din oficiu, ci trebuie constatată ca atare prin acordul părţilor sau hotărâre judecătorească.

A apreciat reclamanta că prima instanţă a greşit şi atunci când a stabilit că interesul de a acţiona, existent la data sesizării instanţei de judecată, nu mai este actual ca urmare a încetării raporturilor de muncă prin concediere disciplinară, aşa încât era obligatorie constatarea nulităţii absolute a contractului de muncă în raport de dovedirea încălcării condiţiilor de validitate ale acestuia la data încheierii.

În consecinţă pentru motivele expuse, s-a solicitat admiterea apelului.

Pârâtul E.F.G. a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea apelului ca nefondat, reclamanta depunând de asemenea şi un răspuns la întâmpinare.

Prin decizia civilă nr.1262/09.09.2015, Curtea de Apel Piteşti, Secţia I civilă, a respins apelul formulat de reclamanta S.C. A. S.A. şi a fost obligată la plata cheltuielilor de judecată în sumă de 1000 lei.

Pentru a hotărî astfel, instanţa de apel a reţinut următoarele:

Dispoziţiile art.32 Noul Cod de procedură civilă, enumeră cele patru condiţii de exercitare a acţiunii civile, cerinţe care trebuie întrunite cumulativ atât în ipoteza formulării şi susţinerii cererilor în justiţie, astfel cum acestea sunt enumerate de art.30 alin.(2) Noul Cod de procedură civilă, cât şi în cea a invocării apărărilor.

În consecinţă, condiţiile menţionate trebuie reunite nu numai în cazul cererii de chemare în judecată, ci şi în ipoteza în care părţile invocă o excepţie procesuală, fiind necesar ca acestea să aibă capacitate şi calitate procesuală şi să justifice un interes.

Prin interes se înţelege folosul practic, material sau moral, urmărit de cel care a pus în mişcare acţiunea civilă, indiferent de forma concretă de manifestare a acestuia, cerere în justiţie, sau apărare de fond ori procedurală.

11

Pentru a stabili dacă o parte are interes în exercitarea acţiunii civile, instanţa trebuie să prefigureze folosul efectiv pe care aceasta l-ar obţine în ipoteza admiterii formei procedurale exercitate.

Interesul trebuie apreciat la momentul formulării cererii sau al invocării apărării, iar în ceea ce priveşte cerinţele legale ale condiţiei interesului de a acţiona, acesta trebuie să fie determinat, legitim, personal, născut şi actual.

În raport de aceste cerinţe, instanţa de fond a apreciat corect că interesul reclamantei de a declara nulitatea contractului individual de muncă nu mai este actual, contractul de muncă încetând la data de 18 iulie 2014, ca urmare a concedierii disciplinare a pârâtului, decizia de concediere nefiind contestată în justiţie.

De asemenea instanţa de fond a făcut o corectă aplicare a dispoziţiilor art.57 alin.2 din Codul Muncii, care instituie o excepţie, şi anume eventuala constatare a nulităţii contractului individual de muncă produce efecte pentru viitor.

Forma procedurală de invocare a lipsei de interes o constituie excepţia procesuală cu aceeaşi denumire, aceasta fiind o excepţie de fond (vizează încălcarea cerinţelor interesului – condiţie de exerciţiu a acţiunii civile), absolută (se încalcă norma de ordine publică) şi peremptorie (admiterea sa conduce la împiedicarea soluţionării fondului cererii), iar instanţa admiţând această excepţie a pronunţat o soluţie legală.

Aşa fiind în considerarea celor de mai sus, Curtea a apreciat că apelul nu este fondat şi, pe cale de consecinţă, conform dispoziţiilor art.480 Noul Cod de procedură civilă, l-a respins.

În baza art.453 Cod procedură civilă, a fost obligată reclamanta să plătească pârâtului suma de 1.000 lei, cheltuieli de judecată, reprezentând onorariu de avocat în apel.

4. Procedura soluţionării cererii de încuviinţare a copilului în vederea adopţiei – condiţii de admisibilitate

Art.531 Cod procedură civilăCartea a III-a din Cod procedură civilă

Cererea de încredinţare a copilului în vederea adopţiei se judecă în primă instanţă potrivit regulilor procedurii necontencioase judiciare cuprinse în cartea a III-a din Cod procedură civilă.

Dacă în cursul judecăţii se formulează de către o altă persoană o cerere prin care se pretinde acelaşi drept, procedura se transformă într-una contencioasă, motiv pentru care cererea principală se va respinge potrivit art.531 Cod procedură civilă.

12

Conflictul de interese ale părţilor în legătură cu dreptul de a solicita încuviinţarea copilului în vederea adopţiei se va soluţiona potrivit regulilor de drept comun, în lipsa unor dispoziţii speciale derogatorii cuprinse în Legea nr.273 republicată privind procedura adopţiei.

(Decizia civilă nr. 1363/21.09.2015)

Prin cererea înregistrată la data de 04.05.2015, petenta D.G.A.S.P.D.C. Argeş a chemat în judecată pe intimaţii V.C.C., M.L.G. şi A.J.P.I.S. Argeş, solicitând: 1. încredinţarea minorei R.I.V., în vederea adopţiei, către intimata V.C.C.; 2. pe cale de consecinţă, revocarea măsurii de plasament a minorei de la intimata M.L.G. – asistent maternal profesionist.

În motivarea cererii s-a susţinut că intimata V.C.C. este căsătorită cu V.V. şi împreună au un copil, pe V.D.A., născut la 09.03.2007.

Intimata V.C.C. a solicitat să o adopte pe minora R.I.V. având acordul soţului său şi pregătindu-l pe fiul său cu privire la posibilitatea de a avea o soră.

S-a susţinut că intimata V.C.C. îndeplineşte cerinţele impuse prin lege pentru încredinţarea în vederea adopţiei, pentru 90 zile a minorei R.I.V., născută la 20.12.2012 în Mun.Piteşti, jud.Argeş, fiica lui R.R., fără paternitatea stabilită.

La data de 19.05.2015, intimata M.L.G. a formulat cerere reconvenţională, prin care a solicitat: 1. obligarea petentei, prin directorul său general, la acordarea atestatului către M.L.G., de persoană aptă să o adopte pe minora din cauză; 2. încredinţarea minorei R.I.V. către M.L.G., în vederea adopţiei, pentru 90 de zile.

În motivarea cererii reconvenţionale s-a susţinut că minora R.I.V. se află în grija intimatei M.L.G. încă de când avea vârsta de 3 luni şi s-a integrat în familia acesteia care beneficiază de condiţii materiale şi morale deosebit de bune.

Intimata M.L.G. a aflat de faptul că minora urmează să fie adoptată în momentul în care i s-a comunicat cererea de chemare în judecată din prezenta cauză. În aceste împrejurări, intimata M.L.G. a solicitat reprezentanţilor petentei să-i înregistreze cererea pentru demararea procedurilor necesare în vederea adopţiei minorei, însă i s-a refuzat înregistrarea cererii.

S-a solicitat respingerea acţiunii şi admiterea cererii reconvenţionale, cu consecinţa încredinţării minorei către intimata M.L.G., în vederea adopţiei.

Intimata Voicu Constantina Cristina a formulat întâmpinare la cererea reconvenţională a intimatei Manea Leontina Gabriela, prin care a invocat excepţia de inadmisibilitate a cererii reconvenţionale în raport de prev.art.74 alin.4 din Legea 273/2004, pe motiv că prezenta procedură nu poate dobândi caracter

13

contencios. S-a susţinut şi că cel mai bine pentru minoră ar fi să fie încredinţată intimatei Voicu Constantina Cristina care-i poate oferi cele mai bune condiţii.

Prin sentința civilă nr. 174/18.06.2015, a fost respinsă cererea principală ca inadmisibilă, precum şi cererea reconvenţională.

Pentru a hotărî astfel, instanţa de fond a reţinut următoarele:

Minora R.I.V. este născută la data de 20.12.2012 în Mun.Piteşti, jud.Argeş, este fiica lui R.R. şi nu are paternitatea stabilită.

Prin sentinţa civilă nr.242/25.06.2014, rămasă definitivă prin neapelare, Tribunalul Argeş a încuviinţat deschiderea procedurii adopţiei interne pentru minoră.

În acest moment, cele două intimate, V.C.C. şi M.L.G. doresc să le fie încredinţată minora, în vederea adopţiei, pentru 90 de zile.

Potrivit art.74 alin.4 din Legea 273/2004, cererile de deschidere a procedurii adopţiei interne, cererile de încredinţare a copilului în vederea adopţiei şi cererile de încuviinţare a adopţiei se judecă în primă instanţă, potrivit regulilor prevăzute de Cartea III - Dispoziţii generale privitoare la procedurile necontencioase din Codul de procedură civilă*), cu excepţiile prevăzute de prezenta lege.

Conform art.531 din Cartea a-III-a a Codului de procedură civilă, dacă cererea, prin însuşi cuprinsul ei ori prin obiecţiile ridicate de persoanele citate sau care intervin , prezintă caracter contencios, instanţa o va respinge.

Tribunalul a reţinut că cererea petentei DGASPC Argeş şi cererea reconvenţională formulată de M.L.G. au dobândit caracter contencios, motiv pentru care au fost respinse.

Împotriva sentinţei a formulat apel intimata V.C.C., pentru motive de nelegalitate, în dezvoltarea cărora s-a arătat în esenţă că instanţa de fond a pronunţat o hotărâre cu încălcarea dreptului la apărare pentru că nu a pus în discuţie caracterul contencios al cererii formulate de DGASPC Argeş şi a pus în discuţie numai excepţia inadmisibilităţii cererii reconvenţionale.

Tribunalul a pronunţat o soluţie nelegală şi pentru motivul că nu a dat cuvântul reprezentantului Parchetului, lipsind din hotărâre concluziile acestuia.

De asemenea, hotărârea pronunţată cuprinde dispoziţii contradictorii în sensul că a fost respinsă excepţia inadmisibilității cererii reconvenţionale, care trebuia supusă aceluiaşi regim juridic ca şi cererea principală în ceea ce priveşte dobândirea caracterului contencios.

14

Instanţa a omis să se pronunţe asupra unei excepţii invocată prin întâmpinare şi a interpretat în mod greşit dispoziţiile privitoare la procedura soluţionării cererii, atunci când a reţinut inadmisibilitatea cererii introductive de instanţă ca urmare a dobândirii unui caracter contencios.

Formularea cererii reconvenţionale prin care s-a soluţionat încredinţarea copilului în vederea adopţiei pe o perioadă de 90 de zile nu era de natură să schimbe caracterul procedurii din procedura necontencioasă în care trebuia soluţionată cauza potrivit art.74 alin.4 într-o procedură contencioasă.

Prin cererea de apel, apelanta a invocat excepţia lipsei calităţii procesuale pasivă a A.P.I.S. Argeş.

Prin decizia civilă nr.1363/21.09.2015, Curtea de Apel Piteşti, Secţia I civilă, a respins, ca nefondat, apelul formulat de intimata V.C.C.

Pentru a hotărî astfel, instanţa d e apel a reţinut următoarele:

Cererile pentru deschiderea procedurii adopţiei interne, precum şi cererile de încredinţare a copilului în vederea adopţiei sunt judecate în primă instanţă de către tribunale după regulile procedurale reglementate în Cartea a III-a – Dispoziţii generale privitoare la procedurile necontencioase din Codul de procedură civilă, cu excepţiile prevăzute de lege.

Formularea unei cereri reconvenţionale de către M.L.G. în cursul procedurii pentru încuviinţarea măsurii de încredinţare a minorei R.I.V., în vederea adopţiei de către V.C.C. a fost apreciată de instanţa de fond ca fiind de natură să transforme procedura necontencioasă în cadrul căreia trebuia soluţionată cauza într-o procedură contencioasă, situaţie în raport de care cererea introductivă de instanţă era inadmisibilă, faţă de dispoziţiile art.531 NCPC.

Excepţia inadmisibilităţii este o excepţie procedurală cu caracter absolut asupra căreia instanţa se pronunţă cu prioritate deoarece face inutilă administrarea de probe ori cercetarea în fond a cauzei, motiv pentru care în principal se va analiza modul de soluţionare a excepţiei, atât asupra aspectului legat de respectarea dreptului la apărare invocat de apelantă, cât şi a legalităţii hotărârii privind lipsa concluziilor reprezentantului Parchetului.

La termenul de judecată din 08.06.2015, înainte de închiderea dezbaterilor, tribunalul a invocat din oficiu excepţia inadmisibilităţii cererii de chemare în judecată în raport de dispoziţiile art.531 Cod procedură civilă, asupra excepţiei părţile exprimându-şi punctele de vedere potrivit consemnărilor din partea introductivă a sentinţei, împrejurare de natură să confirme respectarea dreptului la apărare pentru dezbaterea contradictorie a acestei excepţii.

15

Apelanta a invocat lipsa concluziilor reprezentantului Parchetului în legătură cu excepţia invocată, ceea ce ar putea echivala cu o încălcare a regulilor de constituire a completului de judecată, participarea procurorului fiind obligatorie în cauzele având ca obiect cererea de încredinţare a copilului în vederea adopţiei.

Din aceeaşi parte a sentinţei civile a rezultat că s-a constituit completul de judecată şi cu reprezentantul Parchetului, care şi-a exprimat punctul de vedere în legătură cu excepţia inadmisibilității invocată din oficiu, solicitând admiterea sa.

Menţiunile cuprinse în hotărârea judecătorească care are caracterul unui act autentic fac dovada până la înscrierea în fals, fiind reţinut astfel şi din acest punct de vedere soluţia primei instanţe îndeplineşte condiţiile de legalitate.

Cu privire la inadmisibilitatea cererii introductive de instanţă se reţine că în procedura necontencioasă judiciară se soluţionează acele cereri pentru care este nevoie de intervenţia instanţei fără a se urmări stabilirea unui drept potrivnic faţă de o altă persoană.

Dacă cererea introductivă de instanţă prin ea însăşi, prin obiecţiile ridicate de alte persoane citate, sau care intervin în cauză prezintă caracter contencios în sensul că se urmăreşte stabilirea unui drept potrivnic, instanţa o va respinge potrivit art.531 Cod procedură civilă.

În cadrul procedurii de luare a măsurii încredinţării copilului I.V. în vederea adopţiei declanşată de către DGASPC Argeş s-a formulat o cerere reconvenţională prin care o altă persoană a solicitat pronunţarea aceleiaşi măsuri în favoarea sa.

Cele două cereri având acelaşi obiect însă formulate de persoane cu interese potrivnice au fost de natură să transforme procedura necontencioasă în care trebuia soluţionată cauza în raport de dispoziţiile speciale cuprinse în Legea nr.273/2004, privind procedura adopţiei într-o procedură contencioasă situaţie de natură să atragă după sine respingerea cererii introductive de instanţă potrivit art.513 Cod procedură civilă.

Legiuitorul reglementând procedura în care se va soluţiona cererea de încredinţare a copilului în vederea adopţiei a făcut trimitere la dispoziţiile generale din cartea a III a Codului de procedură civilă, prin procedura necontencioasă judiciară aplicabilă întocmai în lipsa unei prevederi speciale derogatorii.

În Legea nr.273/2004 privind procedura adopţiei nu sunt cuprinse norme speciale derogatorii de la dreptul comun, astfel că în modul corect instanţa de fond a respins cererea principală, precum şi cererea reconvenţională în baza art.513 Cod procedură civilă, existenţa intereselor potrivnice fiind de natură să declanşeze un conflict care se va soluţiona după regulile dreptului comun.

16

Respingerea celor două cereri ca inadmisibile au făcut de prisos soluţionarea altor apărări pe care apelanta le-a invocat în cursul procedurii, respectiv anularea cererii reconvenţionale.

Un alt motiv de apel este acela al existenţei unor dispoziţii contradictorii în cuprinsul sentinţei privind modul de soluţionare al cererii reconvenţionale.

Instanţa de fond a respins excepţia inadmisibilităţii cererii reconvenţionale invocată de către V.C.C., pentru motivul că M.L.G. are calitatea de parte şi poate să formuleze cerere reconvenţională, însă la dezlegarea cauzei a respins atât cererea principală, cât şi cererea reconvenţională, ca inadmisibile pentru caracterul lor potrivnic şi transformarea procedurii într-una contencioasă, fiind aplicabile dispoziţiile art.513 Cod procedură civilă.

Pentru toate aceste argumente, apelul a fost apreciat ca nefondat, fiind respins cu această menţiune în baza art.480 Cod procedură civilă.

5. Competenţa materială a instanţei în soluţionarea cererii având ca obiect poprire asiguratorie

Art.971 alin.1 Cod procedură civilăArt.961 al.1 din Regulamentul de Ordine Interioară al

instanţelor judecătoreşti

Soluţionarea cererii de înfiinţare a popririi asiguratorii se judecă după regulile aplicabile sechestrului asigurator potrivit normei de trimitere cuprinsă în art.971 alin.1 Cod procedură civilă.

Cererea de înfiinţare a popririi se soluţionează de către instanţa competentă să judece procesul în primă instanţă.

Dacă cererea are un caracter accesoriu se va judeca de acelaşi complet căruia i-a fost repartizată cauza în primă instanţă potrivit art.961 al.1 din Regulamentul de Ordine Interioară al instanţelor judecătoreşti, iar în cazul în care este una de sine stătătoare se va repartiza aleatoriu.

(Decizia civilă nr. 101/07.09.2015)

Prin cererea înregistrată la data de 22.04.2015, pe rolul Tribunalului Vâlcea, Secţia I-a civilă, creditoarea S.C. S.I. S.A. în contradictoriu cu debitoarea S.C. CET Govora S.A. a solicitat înfiinţarea popririi asigurătorii până la concurenţa sumei de 2.794.362,29 lei, prin indisponibilizarea conturilor bancare ale debitoarei privind sume existente şi viitoare.

În motivare s-a arătat că între părţi s-a încheiat contractul nr.3 subsecvent contractului sectorial de servicii nr.13005/8.02.2013

17

în temeiul căruia creditoarea a pretins că şi-a executat obligaţiile, pentru care a emis mai multe facturi, inclusiv factura din 11.04.2014, recunoscută şi achitată parţial de către debitoare, iar sumele pentru care se solicită înfiinţarea popririi asigurătorii rezultă din contractul menţionat, fiind recunoscută la plată de către debitoare.

În dosarul nr.711/90/2015, creditoarea a chemat în judecată pe debitoare pentru a fi obligată să-i plătească sumele datorate, iar în temeiul dispoziţiilor art.969-970 Cod procedură civilă a solicitat înfiinţarea popririi asigurătorii.

Tribunalul Vâlcea, Secţia I-a civilă, prin încheierea nr.111/23.04.2015, aşa cum a fost îndreptată sub aspectul erorilor materiale prin încheierea din 24.04.2015, a trimis dosarul Secţiei a II-a civilă şi de contencios administrativ a Tribunalului Vâlcea.

Pentru a hotărî astfel, tribunalul a constatat că în temeiul dispoziţiilor art.200 alin.2 Cod procedură civilă, combinat cu art.971 şi art.954 alin.1 Cod procedură civilă, raportat la art.286 din O.U.G. nr.34/2006 privind atribuirea contractelor de achiziţie publică, competenţa de soluţionare a cererii privind înfiinţarea popririi asigurătorii este de competenţa Secţiei a II-a civilă şi de contencios administrativ, întrucât această secţie este competentă să soluţioneze litigiul privind fondul cauzei.

S-a arătat că potrivit art.286 din O.U.G. nr.34/2006, procesele şi cererile privind acordarea despăgubirilor pentru repararea prejudiciilor cauzate în cadrul procedurii de atribuire, precum şi cele privind executarea, nulitatea, anularea, rezoluţiunea, rezilierea sau denunţarea unilaterală a contractelor de achiziţie publică se soluţionează în primă instanţă de către Secţia de contencios administrativ şi fiscal a tribunalului în circumscripţia căruia se află sediul autorităţii contractante; potrivit dispoziţiilor art.954 alin.1 Cod procedură civilă, cererea de sechestru asigurător se adresează instanţei care este competentă să judece procesul în primă instanţă.

Aşa fiind şi faţă de prevederile art.200 alin.2 Cod procedură civilă, ce dispun că atunci când cauza nu este de competenţa sa, completul căruia i-a fost repartizată cererea dispune, prin încheiere dată fără citarea părţilor, trimiterea dosarului completului specializat competent sau secţiei specializate competente din cadrul instanţei sesizate, s-a dispus trimiterea cauzei Secţiei a II-a civilă şi de contencios administrativ şi fiscal.

Tribunalul Vâlcea, Secţia a II-a civilă şi de contencios administrativ şi fiscal, prin încheierea nr.103/30.04.2015, a transpus cauza la Completul P.7 din cadrul Secţiei I-a civilă a Tribunalului Vâlcea, reţinând incidenţa dispoziţiilor art.200 alin.1 Cod procedură civilă raportat la art.961 din Regulamentul de ordine interioară a instanţelor judecătoreşti.

S-a arătat că potrivit normei invocate din regulament,

18

cererile accesorii referitoare la un dosar aleatoriu se judecă de acelaşi complet, iar cererile privind măsurile asigurătorii se repartizează aleatoriu numai dacă nu este pe rol o judecată asupra fondului.

Din interpretarea logică şi sistematică a acestor dispoziţii legale, s-a reţinut că atunci când pe rolul instanţei se află o cauză în care se judecă fondul dreptului, cererea de măsuri asigurătorii în legătură cu dreptul respectiv se judecă la completul învestit cu acea cauză, în speţă, la completul P.7 al Secţiei I-a civilă, pe rolul căruia se află acţiunea înregistrată sub nr.711/90/2015, ce vizează fondul pretenţiilor creditoarei.

Prin încheierea nr.37/2.06.2015, Secţia I-a civilă, a scos cauza de pe rolul său şi a înaintat-o Secţiei a II-a civilă de contencios administrativ şi fiscal a Tribunalului Vâlcea şi, constatând îndeplinite condiţiile conflictului negativ de competenţă a suspendat judecarea cauzei şi a înaintat dosarul Curţii de Apel Piteşti în vederea soluţionării conflictului.

Pentru a hotărî astfel, Secţia I-a civilă a Tribunalului Vâlcea a reţinut că la momentul la care instanţa de contencios a scos cauza de pe rol, dosarul de fond cu nr.711/90/2015 se afla pe rolul Secţiei I-a civilă, Complet P.7, însă la momentul soluţionării excepţiei analizate, dosarul a fost scos de pe rolul secţiei civile care s-a declarat necompetentă, fiind înregistrat pe rolul Secţiei a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal, cu termen de judecată la data de 16.06.2015.

Aşa fiind, în aplicarea aceloraşi dispoziţii ale art.961 din Regulamentul de ordine interioară al instanţelor judecătoreşti, Secţia civilă a apreciat că cererea este de competenţa secţiei învestite cu soluţionarea dosarului în care se judecă fondul dreptului, adică Secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal a Tribunalului Vâlcea, invocându-se incidenţa prevederilor art.286 din O.U.G. nr.34/2006 ale art.954 alin.1 şi art.971 alin.1 din Codul de procedură civilă, ce stabilesc competenţa de soluţionare a cererii de înfiinţare a popririi asigurătorii.

Prin sentinţa civilă nr. 101/07.09.2015, Curtea de Apel Piteşti, Secţia I civilă, a stabilit, în favoarea Secţiei a II civilă de contencios administrativ şi fiscal a Tribunalului Vâlcea, competenţa materială de soluţionarea a cauzei privind înfiinţarea popririi asigurătorii, formulată de creditorul S.I. SA Bucureşti în contradictoriu cu debitoarea CET Govora S.A. Rm. Vâlcea.

Pentru a hotărî astfel, Curtea analizând conflictul negativ de competenţă astfel ivit, a reţinut următoarele:

Potrivit dispoziţiilor art.971 alin.1 Cod procedură civilă, soluţionarea cererii de poprire asiguratorie se efectuează potrivit dispoziţiilor art.954-959 Cod procedură civilă, care se aplică în mod corespunzător, iar potrivit dispoziţiilor art.954 alin.1 din acelaşi cod,

19

cererea se adresează instanţei care este competentă să judece procesul în primă instanţă.

Potrivit dispoziţiilor art.961 alin.1 din Regulamentul de ordine interioară al instanţelor judecătoreşti, aprobat prin Hotărârea nr.387/2005, „Cererile accesorii referitoare la un dosar repartizat aleatoriu se judecă de acelaşi complet”.

Alin.2 al aceluiaşi articol dispune că „Cererile privind măsurile asigurătorii se repartizează aleatoriu, dacă nu este pe rol o judecată asupra fondului”.

Rezultă din aceste dispoziţii legale că cererile privind măsurile asigurătorii, atunci când pe rol se află judecata asupra fondului, se judecă de acelaşi complet căruia i s-a repartizat cauza privind fondul procesului.

Cauza ce soluţionează fondul litigiului dintre părţi face obiectul dosarului nr.711/90/2015* care se află pe rolul Secţiei a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal a Tribunalului Vâlcea, cu termen la 20.10.2015, aşa cum rezultă din evidenţa informatizată a Tribunalului Vâlcea.

Din coroborarea normelor legale mai sus evocate, a rezultat că este competentă material să soluţioneze cauza privind înfiinţarea popririi asigurătorii Secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal din cadrul Tribunalului Vâlcea, în favoarea căreia s-a stabilit competenţa materială în temeiul dispoziţiilor art.136 Cod procedură civilă.

SECŢIA A II-A CIVILĂ, DE CONTENCIOS ADMINISTRATIV ŞI FISCAL

20

CONTENCIOS

1. Recunoaşterea sau realizarea unui drept sau a unui interes legitim vătămat, în cadrul unei acţiuni în contencios administrativ, este condiţionată de existenţa unui act administrativ nelegal, tipic sau asimilat. Împrejurarea că o autoritate publică înaintează memoriul ce i-a fost adresat unei alte autorităţi, căreia îi revine, potrivit legii, competenţa de a verifica şi soluţiona aspectele sesizate, nu constituie o situaţie de nesoluţionare în termen a unei cereri.

Art.1 alin.1 din Legea nr.554/2004Art.2 din Legea nr.554/2004

Art.45 alin.3 din Legea nr.317/2004

În ceea ce priveşte fondul cererii de chemare în judecată, Curtea a reţinut că potrivit art.1 alin.1 din Legea nr.554/2004 „Orice persoană care se consideră vătămată într-un drept al său ori într-un interes legitim, de către o autoritate publică, printr-un act administrativ sau prin nesoluţionarea în termenul legal a unei cereri, se poate adresa instanţei de contencios administrativ competente, pentru anularea actului, recunoaşterea dreptului pretins sau a interesului legitim şi repararea pagubei ce i-a fost cauzată. Interesul legitim poate fi atât privat, cât şi public”.

Art.2 lit. h) din actul normativ indicat defineşte expresia „nesoluţionarea în termen legal a unei cereri” – faptul de a nu răspunde solicitării în termen de 30 de zile de la înregistrarea cererii, dacă prin lege nu se prevede un alt termen, iar la lit. i) se arată că prin refuz nejustificat de a soluţiona o cerere se înţelege „exprimarea explicită, cu exces de putere, a voinţei de a nu rezolva cererea unei persoane, este asimilată refuzului nejustificat şi nepunerea în executare a actului administrativ emis ca urmare a soluţionării favorabile a cererii sau, după caz, a plângerii prealabile.

În cauză, prin prisma normelor incidente arătate şi a probatoriului administrat în cauză, nu se poate constata că reclamantul nu a primit în termen legal răspuns la memoriul formulat.

Astfel, prin adresa nr.***din 23.01.2014, Consiliul Superior al Magistraturii l-a informat pe petent că petiţia sa înregistrată sub nr.*** a fost înaintată Inspecţiei Judiciare.

Recunoaşterea sau realizarea unui drept sau a unui interes legitim vătămat, în cadrul unei acţiuni în contencios administrativ, este condiţionată de existenţa unui act

21

administrativ nelegal, tipic sau asimilat în sensul dispoziţiilor art.2 alin.1 lit. c) şi respectiv a dispoziţiilor art.2 alin.2 din Legea nr.554/2004.

Împrejurarea că o autoritate publică înaintează memoriul ce i-a fost adresat unei alte autorităţi, căreia îi revine, potrivit legii, competenţa de a verifica şi soluţiona aspectele sesizate, nu constituie o situaţie de nesoluţionare în termen a unei cereri în sensul art.2 alin.1 lit.h) sau i).

Totodată, potrivit dispoziţiile art.45 alin.3 din Legea nr.317/2004 „Aspectele semnalate potrivit alin. (1) şi (2) sunt supuse unei verificări prealabile efectuate de inspectorii judiciari din cadrul Inspecţiei Judiciare, în cadrul căreia se stabileşte dacă există indiciile săvârşirii unei abateri disciplinare. Verificările se efectuează în termen de cel mult 45 de zile de la data solicitării formulate de titularul acţiunii disciplinare potrivit alin. (1) sau de la data sesizării Inspecţiei Judiciare potrivit alin. (2). Inspectorul-şef poate dispune prelungirea termenului de efectuare a verificării prealabile, cu cel mult 45 de zile, dacă există motive întemeiate care justifică această măsură”.

(Sentinţa NR. 110/F-CONT/29 Iulie 2015)

La data de 14 martie 2014 reclamantul TI a chemat în judecată pe pârâţii Consiliul Superior al Magistraturii şi Inspecţia Judiciară, solicitând sancţionarea acestora pentru faptul că nu a primit un răspuns la memoriul nr.1/1151/1154/2014 pe care la depus la data de 15.01.2014, ce a fost completat ulterior în luna februarie 2014. În drept au fost invocate dispoziţiile art.1 alin.1 şi art. 2 alin.1lit.h şi i din Lg. 554/2004.

Prin întâmpinarea formulată la data de 22 aprilie 2014, Consiliul Superior al Magistraturii a invocat excepţia lipsei calităţii procesuale pasive, solicitând respingerea acţiunii ca fiind formulată împotriva unei persoane fără calitate procesuală, au fost invocate dispoziţiile art. 65 alin. 1 din Lg. 317/2004.

La data de 29 aprilie 2014, Inspecţia Judiciară a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea cererii ca neîntemeiată. Se arată că reclamantul a depus memoriul său la Consiliul Superior al Magistraturii înregistrat sub nr.1/1151/1154/2014 la data de 17 ianuarie 2014, care a fost redirecţionat pe cale administrativă către Inspecţia Judiciară, unde a fost înregistrat sub nr.334/IJ/214/DIJ/ 2014 la data de 27 ianuarie 2014, dată de la care se calculează şi termenul de 45 de zile prevăzut de art.45 alin.3 din Legea nr.317/2004, termen incident în cauză pentru comunicarea răspunsului la memoriul formulat.

La data de 10 martie 2014, faţă de volumul mare de activitate al instituţiei şi complexitatea lucrării, inspectorul judiciar a

22

întocmit un referat de prelungire a termenului pentru soluţionarea dosarului conform dispoziţiilor art.11 alin.4 din Regulamentul privind Normele pentru efectuarea lucrărilor de inspecţie de către Inspecţia Judiciară, referat care a fost avizat de inspectorul şef.

Inspectorul judiciar desemnat în efectuarea lucrării a procedat la efectuarea verificărilor prealabile a aspectelor semnalate de petent, în raport de înscrisurile depuse de acesta, datele comunicate de instanţă potrivit art.73 alin.4 din Legea nr.317/2004 şi datele rezultate din verificările în evidenţele ECRIS, pentru a stabili dacă există indicii de săvârşire a vreunei abateri disciplinare cu privire la dosarul nr.22891/280/2013.

În urma verificărilor efectuate, inspectorul judiciar a dispus clasarea sesizării, motivat de faptul că repartizarea dosarelor se efectuează în sistem electronic ECRIS, iar pentru stabilirea datei de recomandare a dosarului nu există o obligaţie legală imperativă, astfel încât se au în vedere criteriile speciale ori particulare de la nivelul instanţei. În plus, arată pârâta, nu este posibilă preschimbarea datei recomandate a dosarului şi prevăzută în sistemul ECRIS.

În rezoluţia comunicată se precizează şi măsurile luate la nivelul Judecătoriei Piteşti de către Secţia pentru judecători a CSM în şedinţa din 13 martie 2014, în urma precizărilor formulate de Inspecţia Judiciară în raportul de control nr.4469/IJ/DIJ/2013 privind eficienţa managerială.

La data de 24 aprilie 2014 rezultatul verificărilor prealabile, concretizat în soluţia de clasare întocmită la data de 10 aprilie 2014, s-a comunicat reclamantului, conform borderoului, şi magistraţilor vizaţi.

În susţinerea întâmpinării pârâta a depus în copie referatul privind prelungirea termenului de 45 zile pentru efectuarea lucrării, înregistrat sub nr.334/IJ/214/DIJ/2014, rezoluţia de clasare din 10 aprilie 2014, înregistrat sub nr. 334/IJ/214/DIJ/2014, adresa înregistrată sub nr. 334/IJ/214/DIJ/2014 din 24 aprilie 2014 privind comunicarea rezultatului verificărilor prealabile către TI.

Reclamantul TI, la data de 8 mai 2014, a depus răspuns la întâmpinarea formulată de Consiliul Superior al Magistraturii, pe care a apreciat-o ca fiind formală, întrucât nu răspunde motivelor de fapt şi de drept al cererii sale.

Examinând cererea de chemare în judecată, Curtea a constatat următoarele:

La data de 8 mai 2014 TI, în temeiul dispoziţiilor art.68 Cod procedură civilă, a formulat cerere de intervenţie forţată pentru Ministrul Justiţiei – RMC.

Ministerul Justiţiei a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea cererii.

23

Prin încheierea din 16 iunie 2014 s-a respins, ca inadmisibilă, cererea de intervenţie forţată sub forma chemării în judecată a altei persoane – Ministrul Justiţiei – RMC. Hotărârea a rămas definitivă, prin decizia nr.257 din 10 februarie 2015 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Secţia de contencios administrativ şi fiscal, în dosarul nr.207/46/2014/a1, prin care s-a respins ca nefondat recursul declarat de TI.

La data de 1 septembrie 2014 reclamantul, în temeiul dispoziţiilor art.68 Cod procedură civilă, a formulat cerere de intervenţie forţată a Preşedintelui Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie – LDS.

La data de 23 martie 2015 LDS a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea cererii de intervenţie forţată ca inadmisibilă.

Prin încheierea din 8 aprilie 2015, instanţa a respins ca inadmisibilă cererea de intervenţie forţată sub forma chemării în judecată a altei persoane – Preşedintele Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie – LDS. Hotărârea a rămas definitivă, prin neapelare, conform referatului întocmit de serviciul arhivă.

La data de 5 mai 2015 reclamantul a formulat, în temeiul dispoziţiilor art.68 Cod procedură civilă, a formulat cerere de intervenţie forţată sub forma chemării în judecată a altor persoane pentru DA şi CD, în calitate de reprezentanţi ai societăţii civile.

Consiliul Superior al Magistraturii, la data de 28 mai 2015, a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea ca inadmisibilă a cererii de intervenţie forţată.

Prin încheierea din 3 iunie 2015 s-au respins ca inadmisibile cererile de intervenţie forţată sub forma chemării în judecată a altei persoane - DA şi CD. Hotărârea a rămas definitivă prin neapelare, conform referatului întocmit de serviciul arhivă la data de 29 iulie 2015.

La data de 20 iulie 2015 reclamantul a invocat excepţia de neconstituţionalitate a HCSM nr.161 din 13 februarie 2013.

În motivarea excepţiei s-a arătat că prin HCSM nr.161 din 13 februarie 2013, au fost modificate prevederile art.200 NCPC, în sensul că „de îndată” din legea intrată în vigoare la 15 februarie 2013 a devenit „dată recomandată” pentru verificarea cererii de chemare în judecată din punct de vedere al îndeplinirii cerinţelor prevăzute de art.194-197 Cod procedură civilă.

Se arată că au fost astfel încălcate dispoziţiile art.6 NCPC alin.1 teza finală şi dispoziţiile art.21 alin.3 teza finală din Constituţie privind dreptul la soluţionarea cauzelor într-un termen rezonabil. Arată reclamantul că acest drept i-a fost încălcat în dosarul nr.22891/280/2013.

24

Examinând cu prioritate excepţia invocată, în raport de dispoziţiile art.248 Cod procedură civilă, Curtea constată că aceasta este inadmisibilă pentru cele ce vor fi arătate:

Potrivit dispoziţiilor art.29 din Legea nr.47/1992 actualizată „ (1) Curtea Constituţională decide asupra excepţiilor ridicate în faţa instanţelor judecătoreşti (..)privind neconstituţionalitatea unei legi sau ordonanţe ori a unei dispoziţii dintr-o lege sau dintr-o ordonanţă în vigoare, care are legătură cu soluţionarea cauzei în orice fază a litigiului şi oricare ar fi obiectul acestuia.

(2) Excepţia poate fi ridicată la cererea uneia dintre părţi sau, din oficiu, de către instanţa de judecată ori de arbitraj comercial. De asemenea, excepţia poate fi ridicată de procuror în faţa instanţei de judecată, în cauzele la care participă.

(3) Nu pot face obiectul excepţiei prevederile constatate ca fiind neconstituţionale printr-o decizie anterioară a Curţii Constituţionale.

(4) Sesizarea Curţii Constituţionale se dispune de către instanţa în faţa căreia s-a ridicat excepţia de neconstituţionalitate, printr-o încheiere care va cuprinde punctele de vedere ale părţilor, opinia instanţei asupra excepţiei, şi va fi însoţită de dovezile depuse de părţi. Dacă excepţia a fost ridicată din oficiu, încheierea trebuie motivată, cuprinzând şi susţinerile părţilor, precum şi dovezile necesare. Odată cu încheierea de sesizare, instanţa de judecată va trimite Curţii Constituţionale şi numele părţilor din proces cuprinzând datele necesare pentru îndeplinirea procedurii de citare a acestora. (5) Dacă excepţia este inadmisibilă, fiind contrară prevederilor alin. (1), (2) sau (3), instanţa respinge printr-o încheiere motivată cererea de sesizare a Curţii Constituţionale. Încheierea poate fi atacată numai cu recurs la instanţa imediat superioară, în termen de 48 de ore de la pronunţare. Recursul se judecă în termen de 3 zile.

Verificând excepţia invocată, Curtea constată că este inadmisibilă, întrucât este contrară prevederilor art. 29 alin.1 din Legea nr.47/1992, prin aceea că nu se încadrează în categoria actelor normative indicate de acest text a şi căror neconstituţionalitate poate fi analizată de Curtea Constituţională astfel, cererea de sesizare a Curţii Constituţionale urmează a fi respinsă.

Pe de altă parte se reţine şi faptul că instanţa de fond a fost învestită cu o cerere prin care reclamantul a invocat faptul că nu i s-a răspuns la memoriul depus, hotărârea Consiliului Superior al Magistraturii nr.161/13.02.2013 nu a făcut obiectul prezentei judecăţi.

În ceea ce priveşte fondul cererii de chemare în judecată, Curtea a reţinut că potrivit art.1 alin.1 din Legea nr.554/2004 „Orice

25

persoană care se consideră vătămată într-un drept al său ori într-un interes legitim, de către o autoritate publică, printr-un act administrativ sau prin nesoluţionarea în termenul legal a unei cereri, se poate adresa instanţei de contencios administrativ competente, pentru anularea actului, recunoaşterea dreptului pretins sau a interesului legitim şi repararea pagubei ce i-a fost cauzată. Interesul legitim poate fi atât privat, cât şi public”.

Art.2 lit. h) din actul normativ indicat defineşte expresia „nesoluţionarea în termen legal a unei cereri” – faptul de a nu răspunde solicitării în termen de 30 de zile de la înregistrarea cererii, dacă prin lege nu se prevede un alt termen, iar la lit. i) se arată că prin refuz nejustificat de a soluţiona o cerere se înţelege „exprimarea explicită, cu exces de putere, a voinţei de a nu rezolva cererea unei persoane, este asimilată refuzului nejustificat şi nepunerea în executare a actului administrativ emis ca urmare a soluţionării favorabile a cererii sau, după caz, a plângerii prealabile.

În cauză, prin prisma normelor incidente arătate şi a probatoriului administrat în cauză, nu se poate constata că reclamantul nu a primit în termen legal răspuns la memoriul formulat.

Astfel, prin adresa nr.*** din 23.01.2014, Consiliul Superior al Magistraturii l-a informat pe petent că petiţia sa înregistrată sub nr.*** a fost înaintată Inspecţiei Judiciare.

Recunoaşterea sau realizarea unui drept sau a unui interes legitim vătămat, în cadrul unei acţiuni în contencios administrativ, este condiţionată de existenţa unui act administrativ nelegal, tipic sau asimilat în sensul dispoziţiilor art.2 alin.1 lit. c) şi respectiv a dispoziţiilor art.2 alin.2 din Legea nr.554/2004.

Împrejurarea că o autoritate publică înaintează memoriul ce i-a fost adresat unei alte autorităţi, căreia îi revine, potrivit legii, competenţa de a verifica şi soluţiona aspectele sesizate, nu constituie o situaţie de nesoluţionare în termen a unei cereri în sensul art.2 alin.1 lit.h) sau i).

Totodată, potrivit dispoziţiile art.45 alin.3 din Legea nr.317/2004 „Aspectele semnalate potrivit alin. (1) şi (2) sunt supuse unei verificări prealabile efectuate de inspectorii judiciari din cadrul Inspecţiei Judiciare, în cadrul căreia se stabileşte dacă există indiciile săvârşirii unei abateri disciplinare. Verificările se efectuează în termen de cel mult 45 de zile de la data solicitării formulate de titularul acţiunii disciplinare potrivit alin. (1) sau de la data sesizării Inspecţiei Judiciare potrivit alin. (2). Inspectorul-şef poate dispune prelungirea termenului de efectuare a verificării prealabile, cu cel mult 45 de zile, dacă există motive întemeiate care justifică această măsură”.

Prin memoriul adresat Consiliului Superior al Magistraturii şi Inspecţiei Judiciare, reclamantul a relevat nemulţumirile sale în

26

raport de „data recomandată” alocată automat – conform programului ECRIS în dosarul nr.22819/280/2013, în care a avut calitatea de parte, şi arată că au fost încălcate dispoziţiile art.200 şi art.201 din Noul Cod de procedură civilă.

Memoriul depus de reclamant la 15.01.2014 şi înregistrat la Consiliul Superior al Magistraturii la 17.01.2014, a fost înregistrat la Inspecţia Judiciară la data de 27.01.2014.

Conform dispoziţiilor art.11 alin.4 din Regulamentul privind normele pentru efectuarea lucrărilor de inspecţie, aprobat prin H.C.S.CM. nr.1027/15.11.2012, termenul de 45 de zile, prevăzut de art.45 alin.3 din Legea nr.317/2004 poate fi prelungit cu încă 45 de zile la solicitarea motivată a inspectorului judiciar sau a echipei de inspectori judiciari, în funcţie de complexitatea sesizării, a volumului de muncă sau de existenţa altor motive întemeiate.

La data de 10.03.2014 inspectorul judiciar desemnat a solicitat prelungirea termenului de 45 de zile, având în vedere deplasarea sa în teritoriu în perioada 17 martie – 4 aprilie 2014 precum şi complexitatea lucrării care presupune valorificarea unor documente ce nu au fost transmise de la instanţă. Referatul de prelungire a fost avizat de inspectorul şef.

Prin Rezoluţia din 10.04.2014 înregistrată sub nr.334/I.J./204/DIJ în temeiul dispoziţiilor art.45 alin.4 lit.b) raportat la art.47 lit.b) din Legea nr.317/2004 s-a dispus clasarea sesizării formulate de petentul TI.

Prin Rezoluţie s-a concluzionat că data recomandată a dosarului prevăzută de sistemul ECRIS nu poate fi preschimbată, cum este menţionat de altfel şi în adresa nr.6817/1154/2013/8233/1154/2013 a Consiliului Superior al Magistraturii.

S-a concluzionat în sensul că „data recomandată de sistemul informatic Ecris pentru începerea verificării cererii de chemare în judecată este un termen administrativ de recomandare, neprevăzut de lege, neacordat de judecător pentru îndeplinirea unor acte de procedură şi neconvenit de părţi. De aceea, acest termen nu are caracterul unui termen procedural legal, judecătoresc sau convenţional, ci este exclusiv un termen recomandat administrativ, acordat pentru determinarea unor proceduri legale”.

Cu privire la aspectele generale din petiţie, referitoare la modul de înregistrare a cererilor şi de repartizare a lor, s-a menţionat că aceste aspecte au constituit obiect al verificărilor cu ocazia unui control de fond efectuat la Judecătoria Piteşti.

Secţia pentru judecători a Consiliului Superior al Magistraturii şi-a însuşit în şedinţa din 13 martie 2014, precizările formulate de Inspecţia Judiciară privind răspunsul Judecătoriei Piteşti urmare a comunicării Raportului de control privind eficienţa managerială şi modul de îndeplinire de către judecătorii cu funcţii de

27

conducere a atribuţiilor prevăzute de legi şi regulamente şi a aprobat Raportul Inspecţiei Judiciare nr.4469/IJ/2995/DIJ/2013 privind eficienţa managerială şi modul de îndeplinire de către judecătorii cu funcţii de conducere a atribuţiilor prevăzute de legi şi regulamente la Judecătoria Piteşti.

De asemenea, Secţia pentru judecători a aprobat:- propunerile şi măsurile care se impun pentru înlăturarea deficienţelor şi reducerea riscurilor în cazul vulnerabilităţilor constatate, conform propunerilor cuprinse în raportul de control; - comunicarea de către conducerea instanţei a modului de remediere a deficienţelor constatate către Inspecţia Judiciară după trecerea unui termen de 6 luni de la data aprobării raportului; - monitorizarea activităţii Judecătoriei Piteşti de către conducerea Curţii de Apel Piteşti în exercitarea atribuţiilor prevăzute de art.10 din Regulamentul de ordine interioară al instanţelor judecătoreşti; - efectuarea de către Inspecţia Judiciară a unui control privind remedierea deficienţelor constatate ca urmare a unor verificări anterioare, în aplicarea dispoziţiilor art.55 alin.d) din Regulamentul privind normele pentru efectuarea lucrărilor de inspecţie de către Inspecţia Judiciară, aprobat prin Hotărârea nr.1027/15.11.2013.

S-a arătat totodată că aspectele punctuale vor constitui obiectul monitorizării şi al reevaluării cu ocazia controlului privind remedierea deficienţelor constatate.

La data de 24.04.2014, petentului i-a fost comunicat rezultatul verificărilor prealabile asupra aspectelor semnalate, arătându-se, totodată, că nu au fost identificate indicii privind săvârşirea vreunei abateri disciplinare.

Ca atare, în termenul legal de 90 de zile, termen special aplicat în prezenta cauză, reclamantul a primit un răspuns la memoriul formulat, astfel că nu se poate reţine că cele două pârâte, nu au întreprins demersurile necesare pentru a răspunde în termen legal celor sesizate prin memoriul formulat de reclamant.

Împrejurarea că reclamantul nu a primit un răspuns în sensul celor dorite de acesta, nu echivalează cu nesoluţionarea cererii sale, nu se poate concluziona că acesta a fost vătămat într-un drept al său ori într-un interes legitim.

Faţă de considerentele expuse, Curtea a respins cererea de sesizare a Curţii Constituţionale, iar pe fond, a respins cererea de chemare în judecată ca neîntemeiată.

2. Activitatea de evaluare a incompatibilităţilor. Cerinţele impuse de lege pentru anularea Raportului de evaluare întocmit de către inspectorul de integritate.

Art. 87 alin. 1 lit. d) din Legea nr. 161/2003Art. 13 şi 15 din Legea nr. 176/2010

28

Art. 20 din Legea nr. 176/2010

Susţinerea reclamantului referitoare la faptul că i s-au aplicat dispoziţiile legale ale unui act normativ ce nu era în vigoare la acel moment este inexactă, faţă de împrejurarea că Legea nr.176/2010 a intrat în vigoare în data de 05.09.2010, sub imperiul acestei legi, aşa cum s-a menţionat anterior.

Or, analizând dispoziţiile art. 87 alin. 1 lit. d) din Legea nr. 161/2003, privind unele măsuri pentru asigurarea transparenţei în exercitarea demnităţilor publice a funcţiilor publice şi în mediul de afaceri, prevenirea şi sancţionarea corupţiei, rezultă că „Funcţia de primar şi viceprimar, primar general şi viceprimar al municipiului Bucureşti, preşedinte şi vicepreşedinte al consiliului judeţean este incompatibilă cu: (....) d) funcţia de preşedinte, vicepreşedinte, director general, director, manager, administrator, membru al consiliului de administraţie ori cenzor sau orice funcţie de conducere ori de execuţie la societăţile comerciale, inclusiv băncile sau alte instituţii de credit, societăţile de asigurare şi cele financiare, la regiile autonome de interes naţional sau local, la companiile şi societăţile naţionale, precum şi la instituţiile publice”.

Aşadar, reclamantul se află în ipoteza prevăzută de art. 20 din Legea nr. 176/2010.

Interpretarea sistematică a dispoziţiilor art.20, respectiv art.13 şi 15 din Legea nr.176/2010, trebuie realizată circumstanţiat, ţinându-se cont de caracterul special al normelor edictate de acest act normativ, deducându-se faptul că activitatea de evaluare a incompatibilităţilor poate fi realizată anterior solicitării unui punct de vedere persoanei în cauză, inclusiv prin solicitarea de date şi informaţii de la persoane fizice sau juridice, concluzie rezultată din precizarea expresă că solicitarea punctului de vedere al persoanei evaluate se realizează ulterior evaluării declaraţiei de interese, precum şi a altor informaţii, în cazul identificării de elemente doveditoare a existenţei unui conflict de interese sau incompatibilităţi.

Sancţiunea nulităţii actelor de evaluare intervine numai în măsura în care inspectorul a valorificat date sau informaţii nepublice, solicitate persoanelor fizice sau juridice, după începerea activităţii de evaluare, fără a persoana să fie invitată şi informată în condiţiile art.14 din acelaşi act normativ, ipoteză care nu se verifică în prezenta cauză.

Nu în ultimul rând rezultă că activitatea de evaluare se desfăşoară legal, anterior informării persoanei în discuţie, însă obligaţia de informare şi solicitare a unui punct de vedere

29

survine doar în momentul în care se ivesc indiciile care conduc la elaborarea unui raport de evaluare, reclamantului din prezenta cauză fiindu-i solicitat punctul de vedere cu privire la situaţia de incompatibilitate în care s-a aflat.

Prin urmare, din lecturarea textului de lege pe care s-a bazat actul administrativ a cărui anulare se solicită, se constată că dispoziţia legală nu face distincţie cu referire la modul în care este desfăşurată activitatea în cadrul societăţii comerciale, în sensul existenţei sau nu a raporturilor juridice cu diverşi parteneri de afaceri, ci prevederea este clară şi se referă la deţinerea, de fapt şi de drept, a funcţiei de administrator în cadrul unei societăţi comerciale, care atrage sancţiunile prevăzute de actul normativ precitat.

Coroborând textul art.87 din legea nr. 161/2003 cu textul art. 13 din Legea nr. 31/1990 privind societăţile comerciale, în conformitate cu care „ în cazul în care, într-o societate cu răspundere limitată, părţile sociale sunt ale unei singure persoane, acesta, în calitate de asociat unic are drepturile şi obligaţiile ce revin, potrivit prezentei legi, adunării generale a asociaţilor”, se constată că în calitate de asociat unic al SC IC 2008 SRL, reclamantul a exercitat toate prerogativele ce revin adunării generale a acţionarilor, aşadar inclusiv cele ce decurg din funcţia de preşedinte sau secretar al adunării generale.

(Sentinţa nr. 120/F-CONT/10 Septembrie 2015)

Prin acţiunea înregistrată la data de 6 ianuarie 2014, reclamantul GI a chemat în judecată pe pârâta Agenţia Naţională de Integritate Bucureşti, solicitând ca prin sentinţa ce se va pronunţa în cauză să se dispună anularea Raportului de evaluare nr.60833/G/II/19.12.2013 întocmit de către inspectorul de integritate.

În motivarea acţiunii a arătat că a deţinut funcţia de viceprimar al Comunei Dobreşti, judeţul Argeş în perioada 19.06.2008 – 23.02.2012. Totodată, a arătat că a fost asociat unic şi administrator al SC IC SRL, societate înregistrată la ORC Argeş, în 30.05.2008.

Funcţia de primar al Comunei Dobreşti, judeţul Argeş o deţine din data de 20.06.2012.

A mai susţinut că în cursul anului 2013, Primăria Dobreşti a primit o adresă din partea A.N.I. în care i se solicitau mai multe informaţii despre reclamant, în calitate de primar al acestei comune, după care, prin adresa nr.50484/G/II/05.11.2013 i s-a adus la cunoştinţă că în urma verificărilor a rezultat existenţa unei stări de

30

incompatibilitate, constând în îndeplinirea simultană a funcţiei de viceprimar cu funcţia de administrator în cadrul SC IC SRL.

Prin adresa nr.60826/G/II/19.12.2013 i-a fost comunicat raportul de evaluare în care s-a constatat existenţa stării de incompatibilitate şi conflict de interese.

Reclamantul susţine că acest raport se impune a fi anulat în temeiul art.25 alin.1 şi 2 din Legea nr.176/2010, pe considerentul că acest text se referă doar la persoana faţă de care s-a constatat existenţa stării de incompatibilitate.

Or, în adresa primită în data de 01.10.2009 de către Primăria Dobreşti s-a solicitat, printre altele, declaraţia de avere şi de interese în ceea ce-l priveşte pe reclamant, în calitate de viceprimar al comunei, date care au fost comunicate instituţiei în data de 22.06.2009 din care rezultă că la acea dată deţinea funcţia de administrator al unei societăţi comerciale.

Se susţine că, deşi a avut cunoştinţă despre acest aspect, A.N.I. nu a luat nicio măsură în ceea ce-l priveşte, ca atare nu este îndeplinită condiţia prevăzută de art.15 alin.2 din Legea nr.176/2010 care prevede obligativitatea constatării existării stării de incompatibilitate ca o condiţie esenţială.

Numai în momentul în care a obţinut funcţia de primar s-a constatat că acesta se află în stare de incompatibilitate.

Se mai susţine că, deşi a avut funcţia de administrator, nu a încheiat niciun contract cu unităţi publice sau de interes public, motiv pentru care, în raport nu se precizează nicio dispoziţie certă cu privire la soluţia care s-ar impune faţă de aspectul constatării retroactive a incompatibilităţii după mai bine de 4 ani de la momentul la care A.N.I a luat cunoştinţă de existenţa acestei stări.

Totodată, susţine că la data de 27.09.2010, în urma Hotărârii nr.1/26.09.2010, a hotărât cooptarea în societate a numitului MCC şi desemnarea acestuia în funcţia de administrator încheind Actul adiţional nr.19/27.09.2010, dată de la care acesta din urmă a primit 60% din capitalul social al societăţii.

Ulterior, la data de 08.03.2011, prin contractul de cesiune nr.7/08.03.2011 şi a Rezoluţiei nr.2639/14.03.2011 a ORC Argeş a cesionat numitului MCC toate părţile sociale pe care le-a deţinut şi s-a retras efectiv din societate.

În aceste împrejurări, susţine reclamantul, că nu mai subzista incompatibilitatea prevăzută de art.87 alin.1 lit.d) din Legea nr.161/2003, întrucât nu mai avea calitatea de administrator al societăţii.

Or, susţine că potrivit art.26 alin.3 din Legea nr.176/2010, în cazul în care sesizarea A.N.I. s-a făcut ulterior încetării stării de incompatibilitate, aplicarea sancţiunii disciplinare nu se mai justifică întrucât au trecut 3 ani de la data încetării stării de incompatibilitate.

31

Astfel, învederează că raportul este nul, ca urmare a prescrierii aplicării unei eventuale sancţiuni faţă de dispoziţiile textului anterior menţionat, care, aşa cum a afirmat, prevede că aplicarea sancţiunii disciplinare se prescrie în termen de 3 ani de la data încetării stării de incompatibilitate.

În fine, a invocat dispoziţiile art.25 alin.2 din Legea nr.176/2010, care face distincţie între persoanele ce ocupă o funcţie ca urmare a numirii în acea funcţie şi persoanele care ocupă o funcţie eligibilă. În primul caz, susţine reclamantul, la data constatării stării de incompatibilitate, persoana este destituită sau eliberată di funcţie, iar interdicţia de a nu mai ocupa acea funcţie timp de 3 ani curge de la data destituirii, situaţie valabilă în cazul viceprimarului, care este numit în această funcţie.

Or, având în vedere că faţă de reclamant nu a operat destituirea sau eliberarea din funcţie, nu poate să i se aplice sancţiunea constând în interdicţia ca o perioadă de 3 ani să mai ocupe aceeaşi funcţie pentru motivul că nu a operat destituirea, astfel că nu există un termen de la care să curgă sancţiunea.

Conchide reclamantul că nu i se poate aplica vreo sancţiune faţă de prevederile textului legal anterior precizat.

În susţinere s-au depus înscrisuri.În temeiul disp.art.200 alin.1 coroborat cu art.150 NCPC,

în procedura regularizării, s-a solicitat reclamantului certificarea înscrisurilor anexate acţiunii.

Totodată, în data de 12 februarie 2014, în temeiul art.200 alin.1 coroborat cu art.205 NCPC, s-a solicitat pârâtei să depună întâmpinare.

La data de 20.02.2014, reclamantul a depus precizare-completare la acţiune în care a invocat excepţia de prescriere a dreptului la angajarea răspunderii disciplinare, întrucât în raportul de evaluare al A.N.I este menţionată existenţa stării de incompatibilitate în perioada 19.06.2008-10.03.2011, astfel că nu mai sunt incidente dispoziţiile art.25 alin.1 din Legea nr.176/2010.

De asemenea, au fost invocate dispoziţiile art.252 alin.1 şi art.278 alin.2 din Codul muncii, referitoare la aplicarea sancţiunii disciplinare.

În completarea motivelor cererii introductive reclamantul invocă şi excepţia lipsei de interes în conformitate cu art.32 lit.d) şi art.33 Cod procedură civilă, pe considerentul că s-a depăşit termenul de 6 luni de la data săvârşirii faptei, astfel că întocmirea raportului de evaluare ulterior termenului stabilit pentru aplicarea sancţiunii disciplinare nu mai comportă interes actual.

Pornind de la prevederile art.32 din acelaşi act normativ care precizează că Legea A.N.I. se completează cu Codul muncii, în conformitate cu art.252 alin.1 Codul muncii angajatorul dispune aplicarea sancţiunii disciplinare în termen de 30 zile de la data luării

32

la cunoştinţă despre săvârşirea abaterii disciplinare, dar nu mai târziu de 6 luni de la săvârşirea faptei.

Ca atare, între momentul săvârşirii faptei şi întocmirea raportului de evaluare, trecând o perioadă de 2 ani şi 9 luni, se susţine că s-a prescris dreptul de sancţionare disciplinară.

În justificarea acestei excepţii a invocat Decizia Curţii Constituţionale nr.460/2013, care a statuat că prevederile art.25 alin.2 din Legea nr.176/2010 se suspendă până la momentul la care Senatul României va interpreta prevederile acestuia.

Pe fondul cererii susţine că raportul de evaluare nu conţine date concrete legate de persoana şi data la care s-a făcut sesizarea A.N.I. şi nici cu privire la data primirii de către acesta a informării privind existenţa sesizării, precum şi alte aspecte ce ţin de nerespectarea procedurii şi a termenelor prevăzute de lege pentru întocmirea raportului de evaluare.

Un ultim aspect menţionat în completarea motivelor priveşte faptul că în perioada în care a deţinut concomitent funcţia de viceprimar şi calitatea de administrator şi asociat al SC IC SRL nu a realizat nicio interferare a celor două funcţii şi nu a obţinut un profit material.

În contextul dat, s-a precizat că situaţia transmisă se O.N.R.C. către A.N.I. nu corespunde realităţii, afirmând că în septembrie 2010 a fost înlocuit din funcţia de administrator al societăţii comerciale de către o altă persoană, perioadă în care acesta avea calitatea de viceprimar şi nu cea de primar.

În temeiul art.204 NCPC s-a dispus comunicarea acestui înscris către A.N.I. pentru a formula întâmpinare în termenul prevăzut de lege.

Prin întâmpinarea depusă cu respectarea disp.art.200 alin.1 coroborat cu art.205 NCPC, A.N.I. a solicitat respingerea acţiunii reclamantului referindu-se în prealabil la excepţia de prescriere a dreptului la angajarea răspunderii disciplinare în legătură cu care a arătat că obiectul dedus judecăţii îl reprezintă starea de incompatibilitate în care s-a aflat reclamantul în perioada 19.06.2008-10.03.2011 prin deţinerea simultană a funcţiei de viceprimar al Primăriei Comunei Dobreşti, judeţul Argeş, concomitent cu calitatea de administrator în cadrul SC IC SRL, prin încălcarea regimului incompatibilităţilor prevăzute de art.87 alin.1 lit.d) din Legea nr.161/2003.

Sancţiunile disciplinare sau de altă natură ori interdicţiile ce decurg din raportul de evaluare, rămas definitiv prin hotărârea judecătorească, reprezintă o etapă ulterioară care se aplică în ipoteza în care persoana ocupă funcţii sau demnităţi publice.

În acest context, pârâta arată că în cauză nu sunt incidente dispoziţiile Codului muncii, respectiv art.32 din Legea nr.176/2010 la care face trimitere reclamantul.

33

Legea nr.176/2010 este o lege specială care stabileşte procedurile privind evaluarea declaraţiilor de avere şi de interese precum şi a situaţiilor de incompatibilitate şi a conflictelor de interese a celor ce ocupă funcţii publice, dar şi sancţiunile pentru nerespectarea acestora.

În ceea ce priveşte excepţia lipsei de interes s-a susţinut netemeinicia acesteia pe considerentul că există interes în prezenta cauză, dispoziţiile care reglementează procedura în cazul incompatibilităţilor şi conflictelor de interese dispun obligativitatea pentru A.N.I. în ceea ce priveşte sesizarea instituţiilor abilitate conform legii de a aplica măsurile sancţionatorii în termen de 6 luni de la rămânerea definitivă a raportului.

Decizia nr.460/2013 a CC nu se referă la suspendarea art.25 alin.2 din Lega nr.176/2010, ci la un caz particular în care Statul Român urmează să decidă cu privire la încetarea sau nu a calităţii de senator al domnului MAD după interpretarea legală a dispoziţiilor acestui text de lege.

Acest caz particular nu poate avea influenţe asupra cauzei de faţă.

Referitor la excepţia de nelegalitate a raportului întemeiată pe art.4 din Legea nr.554/2004 a apreciat că este inadmisibilă deoarece acest act administrativ, el însuşi face obiectul acţiunii în contestare, fără ca de acesta să fie ţinută soluţia într-o altă cauză.

Pe fondul cauzei s-a susţinut că solicitarea reclamantului este neîntemeiată, deoarece lucrare cu nr.20799/S/II/15.05.2013 s-a finalizat prin constatarea stării de incompatibilitate în ceea ce-l priveşte pe acesta.

S-a susţinut că informarea reclamantului s-a făcut cu adresa nr.22908/G/II/2013, prin care a fost invitat să prezinte un punct de vedere, probe, date sau informaţii pe care le consideră necesare pentru lămurirea aspectelor prezentate, precum şi dreptul de a fi asistat de un avocat.

În urma informării, persoana evaluată nu s-a prezentat la sediul A.N.I., dar a transmis un punct de vedere constând în actul constitutiv al SC IC SRL înregistrat la A.N.I sub nr.54719/G/II/2013.

Pentru soluţionarea lucrării s-au solicitat relaţii şi informaţii la instituţii şi autorităţi publice, respectiv Primăria Comunei Dobreşti, judeţul Argeş şi O.N.R.C., din care a rezultat că într-adevăr în perioada 19.06.2008 – 10.03.2011 GI a deţinut simultan funcţia de viceprimar al comunei şi de administrator al SC IC S.R.L..

În fine, s-a făcut sublinierea că instanţa apreciază lucrarea din punct de vedere al legalităţii, nu stabileşte aplicarea sancţiunilor, acestea făcând obiectul altor proceduri realizate de instituţiile abilitate în acest sens.

34

În susţinere au fost depuse înscrisuri filele 71-95.În temeiul art.200 alin.2 NCPC reclamantul a depus

răspuns la întâmpinare în care a reluat apărarea cu privire la inexistenţa stării de incompatibilitate a acestuia, precum şi faptul că perioada avută în vedere la stabilirea aşa-zisei stări de incompatibilitate vizează funcţia de viceprimar deţinută de reclamant, în prezent acesta fiind primarul localităţii, astfel că nu intră sub incidenţa art.25 alin.2 teza finală a Legii nr.176/2010, întrucât, în discuţie sunt funcţii eligibile diferite.

La data de 15.05.2010, reclamantul a depus la dosar cerere prin care a invocat excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art.34, 35 şi 36 din Legea nr.47/1992, art.87 şi 91 din Legea nr.161/2003, precum şi a art.25 alin.2 din Legea nr.176/2010, solicitând admiterea sesizării Curţii Constituţionale pentru soluţionarea acestor excepţii, în temeiul art.29 din Legea nr.47/1992.

Astfel, Curtea de Apel Piteşti, prin încheierea din 12.06.2014 a admis cererea de sesizare a Curţii Constituţionale, dispunând înaintarea înscrisurilor conţinând excepţiile de neconstituţionalitate a textelor din actele normative invocate de reclamant şi punctele de vedere exprimate de A.N.I. şi instanţă, apreciind că nu se impune suspendarea judecăţii cauzei până la pronunţarea Curţii Constituţionale asupra acestor excepţii.

Totodată, Curtea a respins excepţia prescripţiei dreptului de a mai fi învestită A.N.I. cu o sesizare privind sancţiunea disciplinară a petentului din prezenta cauză, în raport de obiectul cauzei şi faţă de dispoziţiile art.10 alin.1 din Legea nr.176/2010, care nu stipulează un termen limită în care să se soluţioneze sesizarea A.N.I.

Prin aceeaşi încheiere, Curtea a constatat că nu sunt incidente dispoziţiile Codului muncii în partea referitoare la sancţiunile disciplinare, motiv ce a condus la respingerea excepţiei lipsei de interes precum şi a excepţiei de necompetenţă funcţională a A.N.I., apreciind că această instituţie are interes în prezenta cauză, în raport de dispoziţiile art.22 din aceeaşi lege, precum şi de art.57 alin.3 şi art.25 din Legea nr.215/2001, coroborate cu art.26 lit.h) din Legea nr.176/2010, întrucât viceprimarul face parte dintre aleşii locali, fiind consilier local, astfel că ales în funcţia de viceprimar acesta se supune dispoziţiilor Legii nr.176/2010, atrăgând competenţa funcţională a A.N.I..

Ulterior, la data de 04.09.2014, reclamantul a invocat ca şi chestiuni prealabile excepţia de neretroactivitate a Legii nr.176/2010, cu motivarea că acest act normativ a intrat în vigoare în data de 05.09.2010, în timp ce raportul de evaluare priveşte perioada 19.06.2008 – 10.03.2011, astfel că acesta este nul absolut, fiind întocmit la o dată când legea nu era încă în vigoare.

35

A mai susţinut că raportul este nul absolut şi pentru că nu respectă dispoziţiile art.13 din Legea nr.176/2010, ca urmare a lipsei datelor exacte de comunicare a actelor către reclamant şi de solicitare a datelor către Primăria Dobreşti şi O.N.R.C. şi de ascunderea faptelor că aceste date s-au solicitat în anul 2009.

Se susţine că raportul nu ţine cont nici de practica Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, care a statuat încă din 7 noiembrie 2013 că starea de incompatibilitate prevăzută de Legea n r.161/2003 încetează de la data la care s-a făcut dovada înregistrării demisiei la organul competent să ia act de manifestarea unilaterală de voinţă exprimată.

În cazul de faţă demisia sa s-a materializat prin înscrisul aflat la fila 110, reprezentând actul prin care acesta a demisionat din funcţia de administrator în data de 04.09.2010, deci înainte de intrarea în vigoare a Legii nr.176/2010.

La data de 27 noiembrie 2014, reclamantul a solicitat suspendarea judecării cauzei, în conformitate cu art.413 alin.1 pct.1, susţinând că aceasta are o legătură indisolubilă în raport cu modul de soluţionare de către Curtea Constituţională a excepţiilor de neconstituţionalitate invocate, iar pentru a preîntâmpina efectele negative în plan personal faţă de reclamant şi a unor interpretări diferite se justifică solicitarea petentului, dar şi în raport cu practica comparativă existentă cu privire la acest aspect.

Prin încheierea din aceeaşi dată, Curtea, în temeiul art.413 alin.1 pct.1 Noul Cod de procedură civilă a dispus suspendarea soluţionării cauzei, cauză reluată în data de 10.09.2015 ca urmare a înaintării deciziei nr.167/17.03.2015 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie prin care s-au respins ca inadmisibilă excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art.34, 35 şi 36 din Legea nr.46/1992, ca devenită inadmisibilă excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art.25 alin.2 teza a II-a din Legea nr.176/2010 şi ca neîntemeiată excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art.25 alin.2 teza I şi III din Legea nr.176/2010.

Curtea Constituţională, prin decizia dată în prezenta cauză, în soluţionarea excepţiilor de neconstituţionalitate invocate de reclamant, a constatat că susţinerile reclamantului privind înţelegerea conţinutului normelor juridice criticate prin corelare cu alte dispoziţii legale, vizează interpretarea şi aplicarea legilor în cauza dedusă judecăţii, atribut ce revine instanţei de judecată în funcţie de analiza situaţiei de fapt din prezenta cauză.

Curtea, examinând actele şi lucrările dosarului, în raport de probatoriul administrat şi dispoziţiile legale aplicabile în prezenta cauză, a reţinut în fapt următoarele:

Prealabil, întrucât reclamantul în apărările formulate a invocat excepţii absolute, de natură a împiedica soluţionarea

36

fondului cauzei dacă acestea s-ar găsi întemeiate, în raport cu dispoziţiile art. 248 NCPC, Curtea le-a analizat cu prioritate.

Astfel, excepţia nulităţii raportului de evaluare nr. 60833/G/II/19.12.2013, în sensul motivării dată de reclamant pe considerentul că aspectele învederate de A.N.I. privesc o perioadă anterioară intrării în vigoare a Legii nr. 176/2010, de modificare şi completare a Legii nr. 144/2007, susţinându-se astfel nerespectarea principiului tempus regit actum nu poate fi primită deoarece, lecturând conţinutul raportului de evaluare a cărui nulitate se solicită, Curtea a constatat că la baza întocmirii acestuia au stat prevederile Legii nr. 161/2003, mai concret art. 87 lit.d), Secţiunea a IV-a din acest act normativ.

În ce priveşte această susţinere, Curtea a constatat că nu se confirmă întrucât nu are relevanţă că legea care reglementează procedura prin care ANI evaluează activitatea reclamantului din perspectiva incompatibilităţilor a intrat în vigoare la data de 05.09.2010, câtă vreme normele legale ce îl obligau pe reclamant să se abţină de la acţiuni ce îl plasează în ipoteza normelor instituite faţă de aleşii locali erau în vigoare la data săvârşirii faptelor imputate. Ca atare, chiar dacă intimata, a cărei activitate a fost reglementată iniţial prin Legea nr. 144/2007, iar ulterior - drept consecinţă a Deciziei Curţii Constituţionale nr. 415/2010 - prin Legea nr. 176/2010, a urmat procedura de verificare prevăzută de această din urmă lege, nu înseamnă că verificarea se rezumă la acţiuni ulterioare aplicării procedurii respective. În sine, faptele reclamantului sunt interzise de dispoziţiile art. 87 lit. d) din Legea nr. 161/2003, precum şi de Legea nr.393/2004 privind statutul aleşilor locali, acte normative în vigoare la data faptelor.

Cât priveşte art.11 din Legea nr.176/2010, despre care reclamantul pretinde că nu permite ca evaluarea să se extindă asupra mandatelor trecute, Curtea a constatat dimpotrivă, anume că activitatea de evaluare a incompatibilităţilor şi conflictelor de interese poate viza şi mandatul anterior, câtă vreme se realizează în termen de 3 ani de la încetarea acestuia. Or, în speţă, condiţia este îndeplinită, mandatul încetând în anul 2012, iar evaluarea fiind realizată şi finalizată în anul 2013.

Referitor la lipsa de finalitate a raportului şi a interesului actual, Curtea a constatat că susţinerile reclamantului contrazic însăşi legea. În acest context se reţine că art. 22 alin.3, şi art. 25 din Legea nr.176/2010 prevede care sunt consecinţele rămânerii definitive a raportului de evaluare ce constată existenţa incompatibilităţilor, respectiv sesizarea organelor competente pentru declanşarea procedurii disciplinare, dacă este cazul. Măsurile ce pot fi luate după respectivul moment nu pot fi însă cenzurate de către instanţa de judecată investită cu prezenta cauză. Ca atare, dacă reclamantul poate sau nu poate fi sancţionat disciplinar ori eliberat

37

din funcţie nu se stabileşte în cauza de faţă, excedând obiectului dedus judecăţii. Împrejurarea că în raportul de evaluare se dispune comunicarea acestuia către consiliul judeţean „pentru luarea măsurilor legale ce se impun (…), în conformitate cu art. 25 din Legea nr.176/2010” nu poate atrage concluzia aplicării unei anume sancţiuni. Pârâta are obligaţia, conform art. 26 alin. 1 lit. h)din acelaşi act normativ, să comunice raportul consiliului judeţean, care va lua măsurile pe care le va considera ca fiind legale.

În legătură cu Decizia Curţii Constituţionale nr.460/2013, despre care reclamantul susţine că se referă la art. 25 alin.2 din Legea nr.176/2010 în sensul că este neclar, nu are relevanţă în cauză, fiind dată în soluţionarea unui conflict juridic de natură constituţională între autoritatea judecătorească şi autoritatea legiuitoare relativ la aplicarea legii drept consecinţă a confirmării în justiţie a unui raport de evaluare a stării de incompatibilitate a unui senator. Este real că în respectiva decizie s-a arătat că art. 25 alin. 2 din Legea nr. 176/2010 este susceptibil de două interpretări şi că Parlamentul României trebuie să declanşeze procedura legislativă în scopul adoptării unei legi prin care se interpretează dispoziţiile art.25 alin.(2) din Legea nr.176/2010, însă interpretările respective nu sunt incidente în speţa de faţă. Astfel, în cauză nu se interpretează ce fel de funcţie nu ar mai putea ocupa reclamantul de la data constatării incompatibilităţii (aceeaşi funcţie eligibilă sau altă funcţie eligibilă), ci existenţa incompatibilităţii în sine.

De altfel, aspectul avut în vedere în decizia sus menţionată nu mai este controversat în prezent, întrucât aceeaşi instanţă constituţională, prin Decizia nr. 418/2014, a stabilit, ca urmare a lipsei de reacţie a Parlamentului, că dispoziţiile art.25 alin.(2) teza a doua din Legea nr.176/2010 sunt constituţionale în măsura în care sintagma „aceeaşi funcţie” se referă la toate funcţiile eligibile prevăzute de art.1 din aceeaşi lege.

De altfel, inclusiv în cauza de faţă, Curtea Constituţională prin Decizia nr.167/17.03.2015 a respins ca devenită inadmisibilă excepţia de neconstituţionalitate a art. 25 alin.2 din Legea nr.176/2010 invocată de către reclamant, motivată pe dispozitivul Deciziei CCR nr.418/2014, despre care s-a vorbit anterior.

Totodată, se va sublinia că, prin intrarea în vigoare a noilor dispoziţii cuprinse în Legea nr. 176/2010 nu s-au adus modificări substanţiale şi nu s-au înlăturat prevederile Legii nr. 161/2003, privind unele măsuri pentru asigurarea transparenţei în exercitarea demnităţilor publice, a funcţiilor publice şi în mediul de afaceri, prevenirea şi sancţionarea corupţiei, ci s-au statuat dispoziţii privind procedura de evaluare şi sancţiunile aplicabile.

Or, în cauza de faţă, evaluarea şi identificarea elementelor de incompatibilitate, în ceea ce-l priveşte pe reclamant, au fost constatate odată cu începerea evaluării declaraţiilor de avere, a

38

regimului privind incompatibilitatea în care s-a aflat acesta, în contextul prevederilor Legii nr. 161/2003, fiind aplicabile sancţiunile prevăzute însă de Legea nr. 176/2010, act normativ în vigoare la data identificării elementelor de incompatibilitate.

Aşadar, nu poate fi primită opinia reclamantului că în cauză a fost încălcat principiul neretroactivităţii dispoziţiilor Legii nr. 176/2010.

Cu referire la cea de-a doua excepţie de nulitate absolută a raportului A.N.I., întemeiată pe dispoziţiile art.13 din Legea nr.176/2010, pe considerentul că raportul nu conţine menţiuni legate de susţinerile în apărare ale reclamantului şi pe nemotivarea înlăturării apărărilor sale, precum şi de faptul că lipsesc date exacte de comunicare a actelor către reclamant, dar şi pe neluarea în considerare a practicii Î.C.C.J., materializată în procesul verbal din 7 noiembrie 2013, dimpreună cu nearătarea persoanei care a făcut sesizarea, dar şi cu date referitoare la persoana cu privire la care s-a constatat că a emis acte administrative sau a participat la luarea unei decizii cu încălcarea obligaţiilor legale privind conflictul de interese ori starea de incompatibilitate, Curtea o apreciază de asemenea ca nefondată.

Astfel, din lecturarea cererii introductive de instanţă se constată că reclamantul a avut cunoştinţă despre verificările efectuate faţă de acesta, a fost încunoştinţat şi a exprimat punctul de vedere, aşa cum prevăd dispoziţiile art.20 alin.2 din Legea nr.176/2010, prin adresa nr.50484/G/II/2013 comunicată recomandat cu confirmare de primire, însă, persoana evaluată nu s-a prezentat la sediul A.N.I., ci doar a trimis ca punct de vedere actul constitutiv al SC IC SRL, înregistrat la sediul A.N.I. cu nr.54719/G/II/2013.

Aşadar, nu se poate susţine încălcarea de către A.N.I. a dreptului la apărare în ceea ce-l priveşte pe reclamant.

Totodată, pârâta a depus la dosar înscrisul reprezentând sesizarea nr.20799/S/II/15.05.2013 formulată de GM, în baza căreia s-a format dosarul juridic nr.143/2014 în care s-a întocmit raportul de evaluare a cărui anulare se solicită.

Procesul verbal încheiat de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie – Secţia de contencios administrativ şi fiscal în data de 7 noiembrie 2013 se referă la jurisprudenţa neunitară a instanţelor de judecată, cu privire la momentul de la care se apreciază încetarea calităţii de administrator al societăţii comerciale cu efecte juridice asupra incidenţei dispoziţiilor referitoare la situaţia de incompatibilitate, statuare care nu a fost menţionată în mod direct în cuprinsul raportului de evaluare, dar care se pliază pe aceste dispoziţii, întrucât la data deţinerii funcţiei de viceprimar, respectiv anul 2008, acesta era şi administrator şi asociat unic al unei societăţi comerciale, funcţii din care a demisionat ulterior perioadei avute în vedere la verificarea efectuată de A.N.I.

39

Trecând la analiza fondului cauzei, Curtea reţine, iar reclamantul nu a negat, că acesta s-a aflat în stare de incompatibilitate în perioada 19.06.2008 -08.03.2011, deţinând concomitent funcţia de viceprimar al comunei Dobreşti, judeţul Argeş şi funcţia de administrator al SC IC SRL, funcţie din care a demisionat la data de 04.10.2010, conform înscrisului de la fila 110, iar retragerea din calitatea de asociat s-a realizat în data de 08.03.2011, conform contractului de cesiune nr.7 din aceeaşi dată, aflat la fila 22 dosar fond.

Ca atare, susţinerea reclamantului referitoare la faptul că i s-au aplicat dispoziţiile legale ale unui act normativ ce nu era în vigoare la acel moment este inexactă, faţă de împrejurarea că Legea nr.176/2010 a intrat în vigoare în data de 05.09.2010, sub imperiul acestei legi, aşa cum s-a menţionat anterior.

Or, analizând dispoziţiile art. 87 alin. 1 lit. d) din Legea nr. 161/2003, privind unele măsuri pentru asigurarea transparenţei în exercitarea demnităţilor publice a funcţiilor publice şi în mediul de afaceri, prevenirea şi sancţionarea corupţiei, rezultă că „Funcţia de primar şi viceprimar, primar general şi viceprimar al municipiului Bucureşti, preşedinte şi vicepreşedinte al consiliului judeţean este incompatibilă cu: (....) d) funcţia de preşedinte, vicepreşedinte, director general, director, manager, administrator, membru al consiliului de administraţie ori cenzor sau orice funcţie de conducere ori de execuţie la societăţile comerciale, inclusiv băncile sau alte instituţii de credit, societăţile de asigurare şi cele financiare, la regiile autonome de interes naţional sau local, la companiile şi societăţile naţionale, precum şi la instituţiile publice”.

Aşadar, reclamantul se află în ipoteza prevăzută de art. 20 din Legea nr. 176/2010.

Interpretarea sistematică a dispoziţiilor art.20, respectiv art.13 şi 15 din Legea nr.176/2010, trebuie realizată circumstanţiat, ţinându-se cont de caracterul special al normelor edictate de acest act normativ, deducându-se faptul că activitatea de evaluare a incompatibilităţilor poate fi realizată anterior solicitării unui punct de vedere persoanei în cauză, inclusiv prin solicitarea de date şi informaţii de la persoane fizice sau juridice, concluzie rezultată din precizarea expresă că solicitarea punctului de vedere al persoanei evaluate se realizează ulterior evaluării declaraţiei de interese, precum şi a altor informaţii, în cazul identificării de elemente doveditoare a existenţei unui conflict de interese sau incompatibilităţi.

Sancţiunea nulităţii actelor de evaluare intervine numai în măsura în care inspectorul a valorificat date sau informaţii nepublice, solicitate persoanelor fizice sau juridice, după începerea activităţii de evaluare, fără a persoana să fie invitată şi informată în

40

condiţiile art.14 din acelaşi act normativ, ipoteză care nu se verifică în prezenta cauză.

Nu în ultimul rând rezultă că activitatea de evaluare se desfăşoară legal, anterior informării persoanei în discuţie, însă obligaţia de informare şi solicitare a unui punct de vedere survine doar în momentul în care se ivesc indiciile care conduc la elaborarea unui raport de evaluare, reclamantului din prezenta cauză fiindu-i solicitat punctul de vedere cu privire la situaţia de incompatibilitate în care s-a aflat.

Prin urmare, din lecturarea textului de lege pe care s-a bazat actul administrativ a cărui anulare se solicită, se constată că dispoziţia legală nu face distincţie cu referire la modul în care este desfăşurată activitatea în cadrul societăţii comerciale, în sensul existenţei sau nu a raporturilor juridice cu diverşi parteneri de afaceri, ci prevederea este clară şi se referă la deţinerea, de fapt şi de drept, a funcţiei de administrator în cadrul unei societăţi comerciale, care atrage sancţiunile prevăzute de actul normativ precitat.

Coroborând textul art.87 din legea nr. 161/2003 cu textul art. 13 din Legea nr. 31/1990 privind societăţile comerciale, în conformitate cu care „ în cazul în care, într-o societate cu răspundere limitată, părţile sociale sunt ale unei singure persoane, acesta, în calitate de asociat unic are drepturile şi obligaţiile ce revin, potrivit prezentei legi, adunării generale a asociaţilor”, se constată că în calitate de asociat unic al SC IC 2008 SRL, reclamantul a exercitat toate prerogativele ce revin adunării generale a acţionarilor, aşadar inclusiv cele ce decurg din funcţia de preşedinte sau secretar al adunării generale.

Reclamantul nu a negat, aşa cum s-a arătat anterior, calitatea sa de asociat unic şi de administrator deţinută în cadrul acestei societăţi comerciale, ci a opinat în sensul că aceasta nu se confundă cu funcţia de preşedinte/secretar al societăţii, aceasta fiind în opinia sa singura situaţie care ar atrage starea de incompatibilitate cu funcţia de viceprimar.

Într-adevăr, cele două texte precizate anterior nu pun semnul egalităţii între asociatul unic şi funcţia de preşedinte/secretar al adunării generale, acestea nefiind funcţii similare, însă reclamantul din prezenta cauză, asociat şi administrator într-o societate cu răspundere limitată în care părţile sociale sunt ale unei singure persoane, are drepturile şi obligaţiile ce revin potrivit Legii nr. 31/1990 adunării generale a asociaţilor, astfel că, prin prevederea regăsită la art. 13 alin. 1 din Legea nr. 31/1990, legiuitorul a înţeles că în astfel de cazuri asociatul unic se substituie adunării generale a asociaţilor şi implicit funcţiei de preşedinte sau secretar al acesteia, deţinând controlul asupra societăţii comerciale.

41

Aşadar, în perioada exercitării mandatului de viceprimar,19.06.2008-23.02.2012, s-a făcut dovada deţinerii de către reclamant concomitent şi a calităţii de asociat unic şi administrator la SC IC SRL, potrivit conţinutului actului constitutiv al societăţii.

În ceea ce priveşte susţinerea reclamantului că societatea al cărei administrator a fost nu a intrat niciodată, de la înfiinţare şi până în prezent, în relaţii comerciale cu vreo autoritate sau instituţie publică, nu are relevanţă în prezenta cauză, deoarece reglementarea legală în vigoare, respectiv Legea nr. 161/2003, are prevederi care nu lasă loc dubiului în ce priveşte definirea situaţiilor de incompatibilitate şi conflictelor de interese, distincte de modul de dobândire a veniturilor persoanelor aflate în asemenea ipoteze.

Pe de altă parte, Curtea a constatat de asemenea că nu prezintă importanţă susţinerea inexistenţei vreunei dovezi din care să rezulte că reclamantul a obţinut foloase materiale personal sau că a mijlocit obţinerea de foloase materiale pentru membrii familiei sale, în virtutea celor două funcţii deţinute, deoarece prin calitatea de ales local trebuia să adopte o conduită care să nu lase impresia membrilor comunităţii locale că exercitarea demnităţii publice nu este desfăşurată în limitele prevăzute de Legea nr. 161/2003.

Aşadar, apărarea reclamantului priveşte faptul că această situaţie nu este de natură a încălca vreo dispoziţie legală pe considerentul că nu a desfăşurat nicio activitate care să prejudicieze organele de stat, afirmând că funcţia de administrator al acestei societăţi , a fost una formală.

Reclamantul susţine că a înţeles sensul dispoziţiilor legale, procedând la demisia sa din funcţia de administrator al societăţii comerciale, precum şi la retragerea sa definitivă din societate, aşadar, apreciind că nu există elemente care să atragă anularea raportului întocmit de A.N.I., nu poate fi primită faţă de deţinerea concomitentă a celor două funcţii prin încălcarea dispoziţiilor imperative ale art.87 alin.1 lit.d), dispoziţii asupra cărora Curtea Constituţională s-a pronunţat în sensul constituţionalităţii acestora, cu motivarea că normele cuprinse în aceste texte de lege stabilesc incompatibilităţi pentru funcţia de viceprimar, instituind astfel o măsură necesară pentru asigurarea transparenţei în exercitarea funcţiilor publice şi în mediul de afaceri precum şi pentru prevenirea şi combaterea corupţiei în vederea exercitării cu imparţialitate a funcţiilor publice (Decizia nr.225/15.02.2011, Decizia nr.309/05.06.2014, respectiv Decizia nr.167/17.03.2015).

În fine, Curtea a apreciat că nu au incidenţă şi nu prezintă relevanţă în cauză soluţiile pronunţate în această materie invocate de reclamant, acestea fiind rezultatul analizei particularităţilor fiecărei cauze în parte.

42

Faţă de considerentele expuse, constatând că actul administrativ atacat în limitele arătate nu este afectat de vreun viciu de nelegalitate, Curtea, în temeiul Legii nr. 161/2003 şi Legii nr. 176/2010, a respins acţiunea reclamantului.

3. Principiul respectării egalității de tratament între candidați în cadrul unei proceduri de cerere de ofertă. Limitarea propriei puteri de apreciere de către autoritatea contractantă prin definirea condițiilor pe care intenționează să le impună ofertanților.

Art. 209 din OUG 34/2006CJUE, cauza T-415/10, Nexans France împotriva Întreprinderii comune europene pentru ITER și pentru dezvoltarea energiei

de fuziune, hotărârea din 20 martie 2013, pct.80

Potrivit art. 209 din OUG 34/2006, „1) Autoritatea contractantă are obligaţia de a anula aplicarea procedurii pentru atribuirea contractului de achiziţie publică în următoarele cazuri:    c) dacă abateri grave de la prevederile legislative afectează procedura de atribuire sau dacă este imposibilă încheierea contractului.    (4) În sensul prevederilor alin. (1) lit. c), prin abateri grave de la prevederile legislative se înţelege:    d) orice situaţie reglementată expres de prezenta ordonanţă de urgenţă.

Totodată trebuie subliniat că în cazul în care, în cadrul unei proceduri de cerere de ofertă, autoritatea contractantă definește condițiile pe care intenționează să le impună ofertanților, aceasta limitează exercitarea propriei puteri de apreciere și nu poate, în plus, să se abată, față de vreun ofertant, de la condițiile pe care le-a definit astfel fără să încalce principiul egalității de tratament între candidați.

Caietul de sarcini trebuie interpretat, așadar, din punctul de vedere al principiului conform căruia actele emise de administrație sunt obligatorii pentru aceasta și al principiului respectării egalității de tratament între candidați [CJUE, cauza T-415/10, Nexans France împotriva Întreprinderii comune europene pentru ITER și pentru dezvoltarea energiei de fuziune, hotărârea din 20 martie 2013, pct.80].

(Decizia nr.1358/R-CONT/07 iulie 2015)

Prin Decizia nr. 785/C1/721 din data de 04.06.2015, Consiliul Naţional de Soluţionare a Contestaţiilor a respins ca nefondată contestaţia formulată de SC PC SRL în contradictoriu cu

43

Autoritatea Contractantă Consiliul Judeţean Vâlcea şi a menţinut decizia de anulare a procedurii de atribuire în cauză.

Pentru a hotărî astfel, Consiliul Naţional de Soluţionare a Contestaţiilor a reţinut că sub nr. 7219/04.05.2015 s-a înregistrat contestaţia nr. 17576/04.05.2015, ,formulată de SC PC SRL în numele şi pentru Asocierea SC PC SRL - SC EFI SRL - SC G. SRL - SC ATS SRL, împotriva adresei nr. 6619/22.04.2015, reprezentând comunicarea rezultatului procedurii, emisă de către Consiliul Judeţean Vâlcea, în calitate de autoritate contractantă, în vederea atribuirii contractului de achiziţie publică, având drept obiect: „Achiziţia echipamentelor hardware,, licenţelor software, realizarea aplicaţiei informatice şi a serviciilor de instruire a personalului care va folosi şi administra aplicaţia informatică necesară implementării sistemului proiectului - Dezvoltarea eficientă a serviciilor publice prin implementarea de soluţii e-guvernare în judeţul Vâlcea-Grupa I, cod SMIS 48389", cod CPV 48000000-8, 30200000-1, 32420000-3, 72000000-5, 80533100-0, s-a solicitat: „anularea în tot a deciziei autorităţii contractante nr. 6619/22.04,2015, a raportului procedurii de atribuire şi a tuturor actelor subsecvente; reluarea procedurii de atribuire, în sensul evaluării ofertei depuse de Asocierea SC PC SRL - SC EFI SRL - SC G. SRL - SC ATS SRL; în temeiul art. 274 alin. (4) din OUG nr. 34/2006, solicită accesul la dosarul cauzei".

Contestatorul a precizat că, în conformitate cu cerinţele documentaţiei de atribuire, a depus oferta, cu respectarea tuturor cerinţelor specificate în documentaţia de atribuire.

În acest sens, a arătat că, prin adresa de comunicare a rezultatului procedurii nr. 6619/22.04.2015, autoritatea contractantă i-a adus la cunoştinţă decizia de anulare a procedurii, respectiv: „ (...) în urma evaluării ofertelor depuse, procedura de atribuire a fost anulată conform prevederilor art. 209, alin. (1) lit c) şi alin. (4) lit d) din OUG nr. 34/2006, deoarece s-au constatat grave abateri de la prevederile legislative care afectează procedura de atribuire, iar situaţia reglementată expres de ordonanţa de urgenţă, este cea de la art. 38 alin. (1)".

În ceea ce priveşte calitatea procesuală activă, contestatorul a invocat dispoziţiile art. 255 alin. (1) din OUG nr. 34/2006, arătând că în condiţiile în care a depus oferta în prezenta procedură, din interpretarea textului de lege aferent articolului anterior menţionat, reiese, în mod neîndoielnic, calitatea procesuală activă a sa.

În ceea ce priveşte modalitatea de întocmire a deciziei de anulare a procedurii, precum şi nulitatea adresei de comunicare a rezultatului procedurii, contestatorul a precizat următoarele aspecte:

- în decizia de anulare a procedurii, autoritatea contractantă nu a precizat motivele concrete care au stat la baza anulării procedurii, ci s-a rezumat la invocarea prevederilor legale,

44

respectiv a art. 209 alin. (1) lit. c) şi alin. (4) lit. d) din OUG nr. 34/2006, deoarece s-a constatat existenţa unor abateri grave de la prevederile legislative, abateri care afectează procedura de atribuire, iar situaţia reglementată expres de ordonanţa de urgenţă, este cea de la art. 38 alin, (1);

- potrivit Instrucţiunii ANRMAP emisă în aplicarea art. 209 din OUG nr. 34/2006: „art. 8 în cazul anulării procedurii autoritatea contractantă are obligaţia de a comunica în scris tuturor participanţilor, în cei mult 3 zile lucrătoare de la data anulării, atât încetarea obligaţiilor pe care aceştia şi le-au creat prin depunerea de oferte, cât şi motivul concret care a determinat decizia de anulare şi eventual posibilitatea iniţierii ulterioare a unei noi proceduri":

- în acelaşi timp a fost afectat şi principiul transparenţei procedurii de atribuire; necesitatea respectării principiului transparenţei rezultă şi din textul art. 2 din Directiva Parlamentului European şi a Consiliului nr. 2004/18/CE din 31 martie 2004 în conformitate cu dispoziţiile art, 209 alin. (1) lit. c) din OUG nr. 34/2006, prin excepţie de !a prevederile art. 204, autoritatea contractantă are dreptul de a anula aplicarea procedurii, dacă ia această decizie, de regulă, înainte de data transmiterii comunicării privind rezultatul aplicării procedurii şi, oricum, înainte de data^ încheierii contractului, în cazul în care abateri grave de la prevederile legislative afectează procedura de atribuire sau este imposibilă încheierea contractului;

- deşi documentaţia de atribuire conţine o eroare în sensul lit. a) teza I a art. 209 alin. (2) din OUG nr. 34/2006, aceasta nu este de natură a avea ca efect încălcarea vreunuia dintre principiile de la art. 2 alin. (2) lit. a) - f), întrucât în această etapă a procedurii, neregularitatea îi afectează în mod exclusiv pe cei doi participanţi la procedură, nefiind formulate contestaţii împotriva documentaţiei de atribuire, de către alţi posibili ofertanţi pe aceleaşi temeiuri, iar existenţa cerinţelor din caietul de sarcini nu au fost contestate nici de către participanţi, fiind acceptate ca cerinţe de evaluare a ofertelor;

-în cauză nu este întrunită condiţia cumulativă de la lit. b) a art. 209 alin. (2) referitoare la imposibilitatea adoptării de măsuri corective care să nu ducă la încălcarea aceloraşi principii, în condiţiile în care eliminarea cerinţelor restrictive din caietul de sarcini nu ar crea dezechilibre între participanţii la procedură din această fază a evaluării ofertelor şi ar fi de natură, pe de o parte, să respecte principiile transparenţei şi eficienţei în utilizarea fondurilor publice, iar pe de altă parte să continue procedura derulată până în această etapă, în condiţiile dezvăluirii integrale a caracteristicilor şi componentelor ofertelor celor doi ofertanţi;

- astfel, pe baza caietelor de sarcini, fiecare ofertant a cuprins în oferta sa o propunere ce a avut în vedere propria

45

tehnologie; astfel, datorită unicităţii soluţiei tehnice ofertate de fiecare ofertant, în cazul organizării celei de a doua proceduri, ofertanţii nu pot oferi alţi parametri decât cei deja prezentaţi prin ofertele depuse;

-contestatorul a invocat în cele susţinute, decizia civilă nr. 1314/22.03.2012 a Curţii de Apel Bucureşti, Secţia VIII-a de Contencios Administrativ şi Fiscal;

- în situaţia în care existau neclarităţi în procesul de evaluare ai ofertelor, autoritatea contractantă trebuia să solicite justificarea, în sensul art. 201 din HG nr. 925/2006, în concret şi nu să decidă anularea procedurii.

În vederea soluţionării contestaţiei, prin adresa nr. 3840/721-C1/05.05.2015, Consiliul a solicitat autorităţii contractante dosarul achiziţiei publice în copie certificată, în conformitate cu dispoziţiile art. 274, 213 şi 2563 din OUG nr. 34/2006.

Prin adresa nr. 7576/07.05.2015, înregistrată la CNSC sub nr. 7662/08.05.2015, autoritatea contractantă a transmis documentele solicitate, precum şi punctul de vedere cu privire la contestaţia în cauză, solicitând Consiliului respingerea ca nefondată a acesteia, din următoarele considerente:

- pentru asigurarea serviciilor de consultanţă în domeniul achiziţiilor publice, care să ofere suport autorităţii contractante în pregătirea achiziţiilor în cadrul proiectului: „Dezvoltarea eficientă a serviciilor publice prin implementarea de soluţii e-guvernare în judeţul Vâlcea - grupa 1”, a fost încheiat contractul de servicii de consultanţă în domeniul achiziţiilor publice, nr. 5663/18/16.04.2015 cu SC IC SRL;

- deoarece implementarea proiectului este condiţionată direct de atribuirea contractului de furnizare, Consiliul Judeţean Vâlcea a solicitat consultantului, prin caietul de sarcini, anexă la contract, ca în etapa de elaborare a documentaţiei de atribuire să aibă în vedere ca specificaţiile tehnice să fie neutre din punct de vedere tehnologic şi să nu favorizeze nici o tehnologie şi nici un furnizor/brand de produse;

- potrivit dispoziţiilor art. 73 din HG nr. 925/2006, autoritatea contractantă a decis ca în scopul sprijinirii activităţii de evaluare, să desemneze, pe lângă comisia de evaluare şi câţiva experţi cooptaţi, în baza contractului nr. 9478/30.06.2014 încheiat cu SC C. SRL;

- astfel, pe parcursul evaluării ofertelor, expertul cooptat a întocmit cinci rapoarte de specialitate, în două rapoarte intermediare; de asemenea în raportul de specialitate final expertul cooptat a făcut menţiunea că „documentaţia de atribuire, prin specificaţii ie tehnice solicitate pentru echipamente, se închide pe produse FUJITSU";

46

- din aceste considerente, după prezentarea raportului de specialitate nr. 3, comisia de evaluare a transmis cu adresa nr. 4118/12.03.2015 SC IC SRL extras din raport, solicitându-i ca până în data de 16.03.2015 să răspundă punctual la toate aspectele prezentate în acesta;

- întrucât răspunsul formulat prin adresa nr. 42/16.03.2015 nu a clarificat aspectele semnalate de expertul cooptat, comisia de evaluare a revenit prin adresa nr. 4375/17.03.2015, solicitând din nou, să răspundă punctual la fiecare dintre întrebările solicitate de expertul tehnic cooptat şi să prezinte pentru fiecare livrabil hardware solicitat prin documentaţie, cel puţin două echipamente de la producători diferiţi care să îndeplinească cerinţele minime obligatorii;

- având în vedere că la solicitarea comisiei de evaluare, consultantul nu a răspuns, aceasta a revenit cu adresa nr. 4580/19.03.2015, pentru clarificarea problemelor semnalate de expertul tehnic cooptat;

- prin adresa nr. 74/02.04.2015 SC IC SRL a prezentat de asemenea, un răspuns neconcludent.

Ţinând cont de aceste aspecte, cât şi de faptul că: în raportul de specialitate final, expertul tehnic cooptat îşi menţine afirmaţiile că documentaţia de atribuire se „închide" pe produse FUJITSU; potrivit art. 73, alin. (6) din HG nr, 925/2006, raportul de specialitate este destinat să faciliteze comisiei de evaluare adoptarea deciziilor în cadrul procesului de analiză, devenind parte a dosarului achiziţiei publice, comisia de evaluare a hotărât anularea procedurii, conform prevederilor art. 209 alin. (1) lit. c) şi alin. (4) lit. d) din OUG nr.34/2006, deoarece s-au constatat abateri grave de la prevederile legislative care afectează procedura de atribuire, iar situaţia reglementată expres este cea de la art. 38 alin. (l).

Întrucât contestatorul a solicitat accesul la dosarul cauzei, prin adresa nr. 4079/721-C1/11.05.2015, Consiliul i-a menţionat acestuia care este termenul de studiere a dosarului şi implicit de depunere a concluziilor scrise; contestatorul s-a prezentat la sediul CNSC în vederea studierii dosarului, în data de 12.05.2015.

Ulterior, prin adresa nr. 17623/13.05.2015, înregistrată la CNSC sub nr. 8058/13.05.2015, contestatorul a transmis concluzii scrise, precizând următoarele aspecte, constatate ca urmare a studierii dosarului cauzei:

- în cadrul procedurii de atribuire au depus ofertele următorii ofertanţi: Asocierea SC PC SRL - SC EFI SRL - SC G. SRL - SC ATS SRL şi Asocierea SC R. SRL - SC CTCE SA;

- pe parcursul procesului de evaluare al ofertelor, respectiv la data de 13.01.2015, oferta depusă de Asocierea SC R SRL - SC CTCE SA a fost declarată ca neconformă, în raport cu prevederile art. 79 alin. (1) din HG nr. 925/2006, întrucât ofertantul nu a răspuns

47

în termen solicitărilor de clarificări transmise de către autoritatea contractantă;

- ulterior acestei date, expertul tehnic cooptat pe lângă comisia de evaluare, numit în baza dispoziţiei Preşedintelui Consiliului nr. 60/11.02.2015, dl. Octavian Cornif a înaintat autorităţii contractante raportul de specialitate înregistrat sub nr. 6055/14.04.2015, din care au rezultat următoarele aspecte: „expertul tehnic cooptat a concluzionat că oferta tehnică depusă de Asocierea SC PC SRL - SC EFI SRL - SC G. SRL - SC ATS SRL SRL este conformă; expertul tehnic cooptat a concluzionat că documentaţia de atribuire, mai exact caietul de sarcini, a fost „închis" pe tehnologia FUJITSU pentru anumite echipamente hardware";

În opinia contestatorului, decizia autorităţii contractante de anulare a procedurii este complet nelegală, în condiţiile în care aceasta se bazează pe concluziile expertului cooptat, expert care se află într-un conflict de interese, având interesul de a influenţa rezultatul procedurii, în favoarea Asocierii SC R SRL - SC CTCE SA.

Potrivit art. 69 lit. c) din OUG nr. 34/2006: „nu au dreptul să fie implicaţi în procesul de verificare/evaluare a candidaturilor/ofertelor, următoarele persoane: (...) c) persoane despre care se constată că pot avea un interes de natură să le afecteze imparţialitatea pe parcursul procesului de verificare/evaluare a candidaturilor/ofertelor”.

Expertul cooptat OC, prin firma SC CP SRL a colaborat în repetate rânduri cu compania SC R. SRL.

S-a mai susţinut că, în cazul în care unul dintre membrii desemnaţi în comisia de evaluare sau unul dintre experţii cooptaţi constată oricând, pe parcursul exercitării atribuţiilor, fie că se află într-o situaţie de incompatibilitate, fie că se află într-o situaţie de conflict de interese, atunci acesta va solicita de îndată înlocuirea sa din componenţa comisiei respective, cu o altă persoană; ori, în speţa de faţă, autoritatea contractantă nu a luat măsurile necesare.

În susţinerea afirmaţiilor sale, contestatorul a invocat Scrisoarea CE către autorităţile române, cu privire la conflictele de interese.

Prin adresa nr. 8013/15.05.2015, înregistrată la CNSC sub nr. 08208/15.05.2015, Consiliul Judeţean Vâlcea a transmis un punct de vedere faţă de completarea la contestaţie formulată de către SC PC SRL, precizând următoarele:

- având în vedere complexitatea şi specificul documentaţiei de atribuire, autoritatea contractantă a solicitat celor doi prestatori care au asigurat serviciile de consultanţă în domeniul achiziţiilor publice (SC IC SRL) şi serviciile de management de proiect (SC C SRL), în baza contractelor de servicii încheiate cu aceştia, nominalizarea unor specialişti, care, prin expertiza lor, să ofere

48

suport tehnic comisiei de evaluare, pe parcursul procesului de analiză a ofertelor;

- astfel, prin dispoziţia preşedintelui Consiliului Judeţean Vâlcea, nr. 428/24.10.2014, au fost desemnaţi experţi cooptaţi cu atribuţii şi responsabilităţi pentru verificarea şi evaluarea propunerilor tehnice, câte un specialist de la fiecare dintre cei doi prestatori, după cum urmează: dl. ACS de la SC IC SRL şi dl. MM de la SC C SRL; în cadrul şedinţelor de evaluare, experţii cooptaţi au semnat, pe proprie răspundere, declaraţia de confidenţialitate şi imparţialitate, prin care s-au angajat să respecte prevederile art. 74 din HG nr. 925/2006, precum şi declaraţia de disponibilitate.

Începând cu data de 21.01.2015, după finalizarea etapei de verificare şi analiză a documentelor de calificare, comisia de evaluare a ofertelor a solicitat prestatorilor şi celor, doi experţi cooptaţi cu atribuţii şl responsabilităţi pentru verificarea şi evaluarea propunerilor tehnice, prezentarea rapoartelor de specialitate.

Întrucât ambii experţi cooptaţi au anunţat că îşi întrerup colaborarea cu prestatorul care i-a nominalizat, invocând motive personale şi/sau medicale, iar membrii comisiei de evaluare nu deţin cunoştinţe şi expertiză în domeniul complex şi specific al proiectului care necesită soluţionarea mai multor probleme cu un nivel înalt de competenţă în domeniul aplicaţiilor şi echipamentelor de tip data center şi GIS, comisia de evaluare a solicitat prestatorilor nominalizarea altor experţi specialişti, care să îi înlocuiască pe cei desemnaţi;

Prin Notificarea nr. 115/09.02.2015, înregistrată la autoritatea contractantă sub nr. 1003/R/09.02.2015, SC C SRL îl nominalizează pe domnul OTC pentru a fi desemnat ca expert tehnic cooptat pe lângă comisia e evaluare; astfel, domnul OTC a semnat pe propria răspundere, Declaraţia de confidenţialitate şi imparţialitate, prin care s-a angajat să respecte prevederile art. 74 din HG nr. 925/2006 şi Declaraţia de Disponibilitate;

În dosarul achiziţiei se regăsesc documentele din care rezultă colaborarea domnului OTC cu SC R. SRL - contract de prestări servicii încheiat în data de 01.06.2010, proces verbal de recepţie pentru luna iunie 2010 şi proces verbal de recepţie din 08.09.2010, aşa cum a menţionat contestatorul, însă acestea au fost încheiate în anul 2010.

Consiliul Naţional de Soluţionare a Contestaţiilor a mai reţinut că intimatul Consiliul Judeţean Vâlcea, în calitate de autoritate contractantă, a organizat procedura „licitaţie deschisă", desfăşurată prin mijloace electronice, în vederea atribuirii contractului de achiziţie publică, având drept obiect: „Achiziţia echipamentelor hardware, licenţelor software, realizarea aplicaţiei informatice şi a serviciilor de instruire a personalului care va folosi şi administra aplicaţia informatică necesară implementării sistemului

49

proiectului - Dezvoltarea eficientă a serviciilor publice prin implementarea de soluţii e-guvernare în judeţul Vâlcea - Grupa I cod SMIS 48389", cod CPV 48000000-8, 30200000-1, 32420000-3, 72000000-5, 80533100-0, prin publicarea în SEAP a anunţului de participare nr. 154416/04.10.2014, elaborând, în acest sens, documentaţia de atribuire aferentă.

Conform cap. II.2.1 din anunţul de participare, valoarea estimată a achiziţiei, este de 5.054.154,84 lei fără TVA.

Garanţia de bună conduită depusă de către contestator este în valoare de 50.541,55 lei.

De asemenea, potrivit cap. IV.2.1, criteriul de atribuire ales, este: „preţul cel mai scăzut”.

În procesul verbal al şedinţei de evaluare a ofertelor nr. 1, înregistrat sub nr. 18377/04.12.2014, autoritatea contractantă a consemnat că au fost depuse, în SEAP, două oferte.

Ulterior, în cuprinsul raportului procedurii de atribuire nr. 6604/22.04.2015, autoritatea contractantă a consemnat că oferta aparţinând asocierii dintre SC R SRL - SC CTCE SA a fost respinsă ca inacceptabilă în baza art. 36 alin. (1) lit. b) din HG nr. 925/2006 şi neconformă potrivit art. 79 alin. (1) din acelaşi act normativ, şi că evaluarea ofertei tehnice aparţinând asocierii SC PC SRL - SC EFI SRL - SC G. SRL - SC ATS SRL „nu a fost finalizată deoarece etapa de verificare practică a soluţiei ofertate nu a fost parcursă, procedura de atribuire fiind anulată anterior derulării acestei etape".

Potrivit aceluiaşi document, procedura de atribuire a fost anulată conform prevederilor art. 209 alin. (1) lit. c) şi alin. (4) lit. d) din OUG nr. 34/2006.

Decizia de mai sus a fost transmisă asocierii SC PC SRL - SC EFI SRL - SC G. SRL - SC ATS SRL prin adresa de comunicare a rezultatului procedurii de atribuire nr.6619/22.04.2015; ulterior luării la cunoştinţă a conţinutului documentului anterior, ofertantul în cauză a formulat contestaţia dedusă soluţionării, susţinând că nu sunt întrunite condiţiile prevăzute de legislaţie pentru anularea procedurii de atribuire.

Faţă de cele de mai sus, Consiliul a soluţionat contestaţia analizând motivele care au condus autoritatea contractantă la anularea procedurii de atribuire, luând în considerare prevederile documentaţiei de atribuire, legislaţia incidenţă din domeniul achiziţiilor publice şi susţinerile părţilor.

În acest sens, Consiliul a reţinut că, potrivit prevederilor art. 200 din OUG nr. 34/2006, „(...) autoritatea contractantă stabileşte oferta câştigătoare, pe baza criteriului de atribuire precizat în invitaţia de participare/anunţul de participare şi în documentaţia de atribuire, dacă oferta respectivă îndeplineşte toate condiţiile de admisibilitate care rezultă din documentaţia de atribuire şi actele anexate".

50

Totodată, Consiliul a reţinut că, potrivit art. 209 alin. (1) lit. c) din OUG nr. 34/2006, „autoritatea contractantă are obligaţia de a anula aplicarea procedurii pentru atribuirea contractului de achiziţie publică în următoarele cazuri: (...) c) dacă abateri grave de la prevederile legislative afectează procedura de atribuire sau dacă este imposibilă încheierea contractului".

Din economia normelor juridice anterioare, rezultă că scopul organizării procedurii de atribuire, astfel cum a fost acesta stabilit de către legiuitor, este atribuirea contractului de achiziţie publică; obligaţia anulării procedurii de atribuire survenind numai în cazurile limitativ prevăzute la art. 209 alin. (1) din OUG nr. 34/2006.

Referitor la acest aspect, Consiliul a reţinut că, potrivit art. 209 alin. (4) lit. d) din OUG nr. 34/2006, „în sensul prevederilor alin. (1) lit. c), prin abateri grave de ia prevederile legislative se înţelege (...) orice situaţie reglementată expres de prezenta ordonanţă de urgenţă”.

Din analiza dosarului cauzei, Consiliul a reţinut că, la pagina nr. 790 din raportul procedurii de atribuire nr. 6604/22.04.2015, autoritatea contractantă a consemnat că abaterea constatată, de la prevederile legislative care a condus la anularea procedurii de atribuire a fost încălcarea prevederilor art. 38 alin. (1) din OUG nr. 34/2006, potrivit cărora „se interzice definirea în caietul de sarcini a unor specificaţii tehnice care indică o anumită origine, sursă, producţie, un procedeu special, o marcă de fabrică sau de comerţ, un brevet de invenţie, o licenţă de fabricaţie, care au ca efect favorizarea sau eliminarea anumitor operatori economici sau a anumitor produse” deoarece specificaţiile tehnice stabilite în caietul de sarcini conduc, aşa cum susţine autoritatea contractantă, la „închiderea caietului de sarcini pe un producător”, în speţă Fujitsu.

În acest context, Consiliul a respins susţinerile contestatorului, din cuprinsul contestaţiei nr. 17576/04.05.2015, potrivit cărora nu ar fi cunoscut, din actul atacat, adresa de comunicare a rezultatului procedurii de atribuire nr. 6619/22.04.2015, care sunt motivele concrete care au stat la baza anulării procedurii, ci se rezumă la invocarea prevederilor legale deoarece, pe de o parte, autoritatea contractantă a precizat, în cuprinsul comunicării în cauză, faptul că abaterea constatată, de la prevederile legislative, este încălcarea interdicţiei stabilită la art. 38 alin. (1) din OUG nr. 34/2006, mai sus citat şi, pe de altă parte deoarece, în urma solicitării aferentă, contestatorul a avut acces, în vederea studierii, la dosarul achiziţiei publice, depus de autoritatea contractantă la dosarul cauzei, din conţinutul căruia a luat cunoştinţă de conţinutul rapoartelor tehnice de specialitate, conţinutul proceselor verbale ale şedinţelor de evaluare şi al raportului procedurii de evaluare, în care a fost consemnată, în amănunt, modalitatea de derulare a procedurii de atribuire.

51

Totodată, Consiliul a reţinut că, deşi în cuprinsul contestaţiei, critică decizia autorităţii contractante, de anulare a procedurii de atribuire, clamând pretinsa nelegalitate a acesteia, SC PC SRL se limitează la citarea art. 209 din OUG nr. 34/2006, fără a aduce probe din care să rezulte că specificaţiile tehnice din caietul de sarcini respectă rigorile art. 38 alin. (1) din OUG nr. 34/2006, potrivit cărora „se interzice definirea în caietul de sarcini a unor specificaţii tehnice care indică o anumită origine, sursă, producţie, un procedeu special, o marcă de fabrică sau de comerţ, un brevet de invenţie, o licenţă de fabricaţie, care au ca efect favorizarea sau eliminarea anumitor operatori economici sau a anumitor produse”.

Consiliul a apreciat că se impune reiterarea principiului de drept conform căruia „actori incumbit probatio" - „sarcina probei incumbă, în mod exclusiv, reclamantului"; principiul în cauză se regăseşte transpus în dreptul autohton în cadrul dispoziţiilor art. 249 Cod procedură civilă, potrivit cărora, referitor la sarcina probei, „cel care face o susţinere în cursul procesului trebuie să o dovedească, în afară de cazurile anume prevăzute de lege".

Astfel, fiecare parte litigantă are obligaţia de a-şi dovedi pretenţiile, susţinerile, prin producerea unor mijloace de probă legale, verosimile, pertinente şi concludente, potrivit principiului de drept „probatio incumbit ei qui digit, non ei qui negat”.

Având în vedere prevederile art. 297 din OUG nr. 34/2006, Consiliul a reţinut în soluţionare faptul că literatura juridică dar şi practica judiciară, a statuat că, în cadrul procesului civil, sarcina probei este împărţită între reclamant şi pârât, în speţă între contestator şi autoritatea contractantă, ia care se adaugă şi rolul activ al Consiliului care, potrivit art. 254 alin. (5) Cod procedură civilă, poate ordona administrarea probelor considerate necesare chiar dacă părţile se împotrivesc.

Cu toate acestea, existenţa rolului activ al Consiliului nu poate conduce la concluzia că întreaga sarcina a probei ar cădea asupra Consiliului, ceea ce nu se întâmpla nici măcar în cadrul dosarelor supuse principiului oficialităţii, sau ca nerespectarea dispoziţiilor legale cu privire la propunerea şi administrarea probelor nu ar avea pentru părţi consecinţe procedurale.

Pe cale de consecinţă, în măsura în care partea ce formulează anumite critici, susţineri nu este solitară în efortul de a proba, aceasta rămâne singura sancţionată în caz de eşec, deoarece dacă nu administrează probele care să convingă Consiliul, cu toată eventuala colaborare a adversarului şi în pofida rolului activ al Consiliului, va pierde dosarul, iar adversarul va triumfa.

În speţă, aplicând principiile cu caracter teoretic enunţate mai sus, Consiliul apreciază că, în soluţionarea contestaţiei, societatea contestatoare ar fi trebuit ca, în prealabil, să dovedească

52

faptul că specificaţiile tehnice stabilite în caietul de sarcini nu ar conduce la „închiderea caietului de sarcini pe un producător”.

Or, în condiţiile în care a luat cunoştinţă de toate aspectele tehnice care au condus autoritatea contractantă la concluzia că documentaţia de atribuire este restrictivă, contestatorul s-a limitat la a copia fragmente din OUG nr. 34/2006, fără însă a argumenta şi produce vreo probă care să demonstreze îndeplinirea cerinţelor de calificare şi de alţi producători, probă care să infirme concluziile expertului cooptat, potrivit cărora „singura pereche de echipamente şasiu + server lamelar care satisface condiţiile tehnice minime impuse prin caietul de sarcini este Fujitsu Server Primergy BX900 S2 Blade System + Fujitsu Server Primergy BX924 S4 Dual Socket Server Blade" (pag. 8 din raportul de specialitate final nr, 131/13.04.2015, pagina 10 din volumul IV al dosarului achiziţiei, transmis de autoritatea contractantă la dosarul cauzei), concluzii însuşite de comisia de evaluare, în cuprinsul raportului procedurii de atribuire.

Consiliul a respins susţinerile contestatorului, potrivit cărora „în cauză nu este întrunită condiţia cumulativă de la lit. b) a art. 209 alin. (2), referitoare la imposibilitatea adoptării de măsuri corective" deoarece, pe de o parte, nu este posibilă eliminarea cerinţelor restrictive prin modificarea documentaţiei de atribuire ulterior datei limită de depunere a ofertelor fără încălcarea principiilor statuate la art. 2 alin. (2) din OUG nr. 34/2006 şi, pe de altă parte, deoarece temeiul invocat de autoritatea contractantă este cel de la art. 209 alin. (1) lit. d) din OUG nr. 34/2006, care implică obligaţia anulării procedurii de atribuire, şi nu cel de la alin. (2) lit. b) al aceleiaşi norme legale, invocată în mod eronat de către contestator, şi care reglementează dreptul de a anula procedura de atribuire în cazurile limitativ şi distinct stabilite.

Eroarea din documentaţia de atribuire, de natură a restricţiona produsele achiziţionate de la producătorul Fujitsu nu poate fi considerat că „îi afectează în mod exclusiv pe cei doi participanţi la procedură", astfel cum, în mod eronat, susţine contestatorul, ci pe toţi operatorii economici interesaţi care, graţie combinaţiei de caracteristici tehnice din caietul de sarcini, nu au avut posibilitatea sa propună propriile produse autorităţii contractante.

Consiliul a mai reţinut că, ulterior studierii dosarului achiziţiei, prin concluziile scrise nr. 17623/13.05.2015, înregistrate la CNSC sub nr. 8058/13.05.2015, contestatorul se limitează la susţineri generice, referitoare la un pretins conflict de interese în care s-ar afla expertul cooptat OC, motivat de faptul că „prin firma CP SRL a colaborat în repetate rânduri cu compania R, ofertant descalificat în cadrul acestei proceduri", fără a combate, însă, concluziile autorităţii contractante conform cărora documentaţia de

53

atribuire ar fi elaborată cu încălcarea art. 38 alin. (1) din OUG nr. 34/2006.

Potrivit prevederilor art. 73 alin. (4), (5) şi (6) din HG nr. 925/2006, „(4) Numai membrii comisiei de evaluare au drept de vot; (5) Experţii cooptaţi nu au drept de vot, însă au obligaţia de a elabora un raport de specialitate cu privire la aspectele tehnice, financiare sau juridice asupra cărora, pe baza expertizei pe care o deţin, îşi exprimă punctul de vedere; (6) Raportul de specialitate prevăzut la alin. (5) este destinat să faciliteze comisiei de evaluare adoptarea deciziilor în cadrul procesului de analiză a ofertelor şi de stabilire a ofertei/ofertelor câştigătoare. Raportul, de specialitate se ataşează la raportul de atribuire şi devine parte a dosarului achiziţiei publice”.

Consiliul a apreciat că decizia de anulare a procedurii de atribuire, consemnată în raportul procedurii de atribuire nr. 6604/22.04.2015, a fost adoptată de către comisia de evaluare, în baza atribuţiilor sale exclusive, stabilite la art. 72 din HG nr. 925/2006; rolul expertul cooptat OC limitându-se la elaborarea raportului de specialitate destinat să faciliteze comisiei de evaluare adoptarea deciziilor în cadrul procesului de analiza a ofertelor.

Faptul că expertul cooptat OC poate fi în conflict de interese cu un alt operator economic, astfel cum a susţinut contestatorul, nu este de natură a schimba concluzia privind elaborarea documentaţiei de atribuire cu încălcarea prevederilor art. 38 alin. (2) din OUG nr. 34/2006, sub acest aspect, criticile contestatorului fiind în mod evident atât nedovedite şi nefondate.

În ceea ce priveşte cercetarea relaţiei dintre expertul cooptat OCşi contracandidatul contestatorului SC R SRL, s-a reţinut că acesta excede atribuţiile Consiliului, limitativ prevăzute la art. 278 din OUG nr. 34/2006; contestatorul având posibilitatea de a se adresa, în acest sens, instituţiilor abilitate.

Împotriva acestei decizii a formulat plângere petenta SC PC SRL, solicitând desfiinţarea deciziei atacate şi în rejudecare anularea în tot a deciziei Autorităţii Contractante, adusă la cunoştinţa Asocierii prin adresa nr. 6619/22.04.2015, a raportului procedurii şi a tuturor actelor subsecvente, reluarea procedurii de atribuire, în sensul evaluării ofertei depuse de SC PC SRL - SC EFI SRL - SC G. SRL - SC ATS SRL.

În motivarea plângerii se susţine că:- asocierea pe care o reprezintă are calitate procesuală

activă, având în vedere dispoziţiile art. 281 alin. 1, art. 283 alin. 1 şi art. 255 alin. 1 din O.U.G. nr. 34/2006;

- decizia Autorităţii Contractante este nelegal întocmită, prin faptul că nu precizează motivele concrete care au stat la baza anulării procedurii;

54

- Instrucţiunea ANRMAP emisă în aplicarea prevederilor art. 209 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 34/2006 privind atribuirea contractelor de achiziţie publică, a contractelor de concesiune de lucrări publice şi a contractelor de concesiune de servicii, arată că: „Art. 8 - În cazul anulării procedurii, autoritatea contractantă are obligaţia de a comunica în scris tuturor participanţilor, în cel mult 3 zile lucrătoare de la data anulării, atât încetarea obligaţiilor pe care aceştia si le-au creat prin depunerea de oferte, cât si motivul concret care a determinat decizia de anulare şi eventual posibilitatea iniţierii ulterioare a unei noi proceduri”;

- deşi documentaţia de atribuire conţine o eroare în sensul lit. a) teza I a art.209 al.2, aceasta eroare nu este de natura a avea ca efect încălcarea vreunuia dintre principiile de la art.2 al.2 lit. a) - f) (nediscriminarea; tratamentul egal; recunoaşterea reciprocă; transparenţa; proporţionalitatea; eficienţa utilizării fondurilor publice), întrucât în aceasta etapa a procedurii neregularitatea îi afectează în mod exclusiv pe cei doi participanţi la procedură, nefiind formulate contestaţii împotriva documentaţiei de atribuire de către alţi posibili ofertanţi pe aceleaşi temeiuri, iar existenţa cerinţelor din Caietul de Sarcini nu au fost contestate nici de către participanţi, fiind acceptate ca cerinţe de evaluare a ofertelor.

- în cauza nu este întrunită condiţia cumulativă de la lit. b) a art.209 alin. (2), referitoare la imposibilitatea adoptării de măsuri corective care să nu ducă la încălcarea aceloraşi principii, în condiţiile în care eliminarea cerinţelor restrictive din Caietul de Sarcini nu ar crea dezechilibre între participanţii la procedura din aceasta fază a evaluării ofertelor şi ar fi de natură, pe de o parte, să respecte principiile transparenţei şi eficienţei în utilizarea fondurilor publice, iar pe de alta parte sa salvgardeze procedura de achiziţie derulată până în această etapă, în condiţiile dezvăluirii integrale a caracteristicilor şi componentelor ofertelor celor doi ofertanţi;

- se susţine că în conformitate cu art. 201 din HG nr. 925/2006, autoritatea contractantă poate solicita completări ale documentelor prezentate iniţial, documente care o pot ajuta, în cazul în care consideră că informaţia oferită este insuficientă;

- Considerăm că decizia Autorităţii Contractante de anulare a procedurii de atribuire a contractului de achiziţie publică, decizie bazată astfel cum ea însăşi menţionează, pe concluziile expertului tehnic cooptat este profund nelegală, având în vedere faptul că acest expert se află într-un conflict de interese si fără dubiu are interesul de a influenţa rezultatul procedurii în avantajul R;

- se susţine că autoritatea contractantă se află în conflict de interese şi nu a făcut niciun demers pentru a-l elimina, singura măsura dispusă fiind aceea de a anula procedura de atribuire a contractului în detrimentul Asocierii pe care o reprezintă.

55

Consiliul Judeţean Vâlcea a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea ca nefondată a plângerii formulate de către S.C. PC S.R.L. lider al asocierii SC PC SRL - SC EFI SRL - SC G. SRL - SC ATS SRL, pentru următoarele motive:

În fapt, S.C. PC S.R.L. lider al asocierii SC PC SRL - SC EFI SRL - SC G. SRL - SC ATS SRL, a solicitat următoarele:

- anularea în tot a deciziei autorităţii contractante adusă la cunoştinţa asocierii prin adresa nr.6619/22.04.2015, a raportului procedurii şi a tuturor actelor subsecvente;

- reluarea procedurii de atribuire, în sensul evaluării ofertei depuse de Asocierea S.C. PC SRL - SC EFI SRL - SC G. SRL - SC ATS SRL

Se solicită respingerea plângerii ca nefondată pentru următoarele considerente:

Prin adresa nr. 17576 din 04.05.2015 înregistrată la Consiliul Judeţean Vâlcea sub nr.7334 din 04.05.2015, Asocierea: SC PC SRL - SC EFI SRL - SC G. SRL - SC ATS SRL ne-a adus la cunoştinţă faptul că a depus o contestaţie la Consiliul Naţional de Soluţionare a Contestaţiilor cu privire la procedura de atribuire a contractului de achiziţie publică, având ca obiect: „Achiziţia echipamentelor hardware, licenţelor software, realizarea aplicaţiei informatice şi a serviciilor de instruire a personalului care va folosi şi administra aplicaţia informatică necesare implementării proiectului DEZVOLTAREA EFICIENTĂ A SERVICIILOR PUBLICE PRIN IMPLEMENTAREA DE SOLUŢII E-GUVERNARE ÎN JUDEŢUL VÂLCEA-GRUPA I", 48000000-8 Pachete software şi sisteme informatice; 72000000-5 Servicii IT: consultanţă, dezvoltare de software, internet si asistenţă; 80533100-0 Servicii de formare in informatica; 30200000-1 Echipament şi accesorii pentru computer; 32420000-3 Echipament de reţea.

Prin Decizia Consiliului National de Soluţionare a Contestaţiilor nr.785/C1/721 din 04.06.2015 în mod judicios a fost respinsă ca nefondată contestaţia formulată de S.C. PC S.R.L. şi a menţinut decizia de anulare a procedurii în cauză.

Luând în considerare că proiectul prezintă un grad ridicat de complexitate şi specializare care necesită soluţionarea mai multor probleme cu un nivel înalt de competenţă în domeniul aplicaţiilor şi echipamentelor de tip data center şi că aproximativ 96% din cheltuielile totale eligibile ale proiectului reprezintă cheltuieli cu investiţii în domeniul IT&C şi GIS, domenii pentru care nu dispune de expertiză, Consiliul Judeţean Vâlcea a întreprins toate demersurile pentru asigurarea condiţiilor necesare aplicării procedurii de atribuire a contractului de furnizare, beneficiind conform studiului de fezabilitate şi cererii de finanţare de servicii de consultanţă în domeniul achiziţiilor publice.

56

In acest context, autoritatea contractantă a încheiat contractul de servicii de consultantă în domeniul achiziţiilor publice nr. 5663/18/16.04.2015, cu S.C. IC S.R.L.

Având în vedere că implementarea proiectului a fost condiţionată direct de atribuirea contractului de furnizare, Consiliul Judeţean Vâlcea a solicitat consultantului, prin caietul de sarcini, anexă la Contract, ca în etapa de elaborare a documentaţiei să aibă în vedere ca specificaţiile tehnice să fie neutre din punct de vedere tehnologic şi să nu favorizeze nicio tehnologie anume şi niciun furnizor/brand de produse.

Data limită de depunere a ofertelor a fost 04.12.2014, ora l6:00. Conform paginii generate de sistem, au depus ofertă următorii operatori economici:

1. Asocierea: SC PC SRL - SC EFI SRL - SC G. SRL - SC ATS SRL

2. Asocierea: S.C. R S.R.L. (lider al asocierii) - S.C. CTCE S.A.

Pe parcursul evaluării ofertelor s-au solicitat clarificări ofertanţilor, iar Asocierea S.C. R S.R.L. - S.C. CTCE S.A. nu a răspuns la adresa nr. 19923 din 29.12.2014 în termenul acordat de comisia de evaluare respectiv, până la data de 13.01.2015, ora 10:00.

Comisia de evaluare a respins oferta S.C. R S.R.L. - S.C. CTCE S.A. ca inacceptabilă, conform art. 36, alin. (1), lit. b) din H.G. nr.925/2006, cu modificările şi completările ulterioare, deoarece ofertantul nu îndeplineşte mai multe dintre cerinţele de calificare stabilite în documentaţia de atribuire şi neconformă potrivit art. 79, alin. (1), din acelaşi act normativ, deoarece ofertantul nu a transmis în perioada precizată de comisia de evaluare clarificările/răspunsurile solicitate.

Comisia de evaluare a continuat evaluarea ofertei depuse de Asocierea SC PC SRL - SC EFI SRL - SC G. SRL - SC ATS SRL

Potrivit art.73 din H.G. nr.925/2006 pentru aprobarea Normelor de aplicare a prevederilor referitoare la atribuirea contractelor de achiziţie publică din Ordonanţa de Urgenţă a Guvernului nr. 34/2006 privind atribuirea contractelor de achiziţie publică, a contractelor de concesiune de lucrări publice şi a contractelor de concesiune de servicii, autoritatea contractantă a decis ca în scopul de a sprijini activităţile de evaluare, să desemneze, pe lângă comisia de evaluare, experţi cooptaţi, în baza contractului de servicii de consultanţă în managementul de proiect nr.9478/30.6.2014, încheiat cu SC C SRL şi a contractului servicii de consultantă în domeniul achiziţiilor publice nr. 5663/18/16.04.2015, cu S.C. IC S.R.L.

Prin Dispoziţia Preşedintelui Consiliului Judeţean Vâlcea nr. 428 din 24.10.2014 au fost desemnaţi ca experţi cooptaţi cu atribuţii şi responsabilităţi pentru verificarea şi evaluarea

57

propunerilor tehnice câte un specialist de la fiecare dintre cei doi prestatori, astfel: domnul ACS de la S.C. IC S.R.L. şi domnul MM de la S.C. CONSULTPEDIA S.R.L.. în cadrul şedinţelor de evaluare, experţii cooptaţi au semnat, pe proprie răspundere, Declaraţia de confidenţialitate şi imparţialitate, prin care s-au angajat să respecte prevederile art. 74 din H.G. 925/2006, cu completările şi modificările ulterioare, precum şi Declaraţia de disponibilitate.

După finalizarea etapei de verificare şi analiză a documentelor de calificare, comisia de evaluare a solicitat, începând cu data de 21.01.2015, în repetate rânduri, prestatorilor şi celor doi experţi cooptaţi cu atribuţii şi responsabilităţi pentru verificarea şi evaluarea propunerilor tehnice, prezentarea rapoartelor de specialitate.

Având în vedere că ambii experţi cooptaţi au anunţat că au decis să întrerupă colaborarea cu prestatorul care i-a nominalizat, invocând motive personale şi/sau medicale, iar membrii comisiei de evaluare nu deţin cunoştinţe şi expertiză în domeniul complex şi specific al proiectului care necesită soluţionarea mai multor probleme cu un nivel înalt de competenţă în domeniul aplicaţiilor şi echipamentelor de tip data center şi GIS, comisia de evaluare a solicitat prestatorilor nominalizarea altor specialişti care să îi înlocuiască pe cei desemnaţi.

Prin Notificarea nr. 115 din 09.02.2015, înregistrată la Consiliul Judeţean Vâlcea la nr. 1003/R/09.02.2015, S.C. C S.R.L. l-a nominalizat pe domnul OTC pentru a fi desemnat ca expert tehnic cooptat pe lângă comisia de evaluare.

Ca urmare, prin Dispoziţia Preşedintelui Consiliului Judeţean Vâlcea nr. 60 din 11.02.2015, domnul MM, expert cooptat, desemnat de S.C. C S.R.L., a fost înlocuit cu domnul OTC, care a semnat, pe proprie răspundere, Declaraţia de confidenţialitate şi imparţialitate, prin care s-a angajat să respecte prevederile art. 74 din H.G. 925/2006 cu completările şi modificările ulterioare şi Declaraţia de disponibilitate.

S-a precizat că în dosarul achiziţiei se regăsesc documente din care rezultă colaborarea domnului OTC cu S.C. R S.R.L.; Contract de prestări servicii încheiat în data de 01.06.2010, Proces verbal de recepţie pentru luna iunie 2010 şi Proces verbal de recepţie din 08.09.2010, aşa cum menţionează contestatarul, însă acestea au fost încheiate în anul 2010.

Pe parcursul evaluării ofertelor, expertul cooptat a întocmit cinci rapoarte de specialitate, în două rapoarte intermediare cât şi în raportul de specialitate final făcând menţiunea că documentaţia de atribuire, prin specificaţiile tehnice solicitate pentru echipamente, se „închide” pe produse FUJITSU.

Din aceste considerente, după prezentarea raportului de specialitate nr.3, comisia de evaluare a transmis cu adresa nr.

58

4118/12.03.2015 SC IC SRL extras din raport, solicitându-i ca până în data de 16 martie 2015 să răspundă punctual la toate aspectele prezentate în acesta.

Având în vedere că răspunsul formulat prin adresa nr. 42/16.03.2015 nu a clarificat aspectele semnalate de expertul cooptat, comisia de evaluare a revenit prin adresa nr. 4375/17.03.2015, solicitând din nou să răspundă punctual la fiecare dintre întrebările solicitate de expertul tenie cooptat şi să prezinte pentru fiecare livrabil hardware solicitat prin documentaţie cel puţin două echipamente, de la producători diferiţi, care să îndeplinească cerinţele minime obligatorii.

Întrucât de această dată, consultantul nu a răspuns la solicitarea comisiei de evaluare, aceasta a revenit prin adresa nr. 4580/19.03.2015, pentru clarificarea problemelor semnalate de expertul tehnic cooptat.

Prin adresa nr. 74/02.04.2015, S.C. IC S.R.L. a prezentat, de asemenea, un răspuns neconcludent.

Având în vedere aceste aspecte, cât şi faptul că:- în raportul de specialitate final, expertul tehnic cooptat îşi

menţine afirmaţiile că documentaţia de atribuire se „închide” pe produse FUJITSU;

- potrivit art. 73, alin (6) din HG nr. 925/2006, raportul de specialitate este destinat să faciliteze comisiei de evaluare adoptarea deciziilor în cadrul procesului de analiză, devenind parte a dosarului achiziţiei publice,

Comisia de evaluare a hotărât anularea procedurii de atribuire conform prevederilor art. 209, alin (1), lit. „c” şi alin (4), lit. „d”, din OUG nr. 34/2006, deoarece s-au constatat abateri grave de la prevederile legislative care afectează procedura de atribuire, iar situaţia reglementată expres este cea de la art. 38, alin (1), potrivit căruia:

„Se interzice definirea în caietul de sarcini a unor specificaţii tehnice care indică o anumită origine, sursă, producţie, un procedeu special, o marcă de fabrică sau de comerţ, un brevet de invenţie, o licenţă de fabricaţie, care au ca efect favorizarea sau eliminarea anumitor operatori economici sau a anumitor produse”.

S.C. PNC S.R.L. s-a rezumat să critice decizia autorităţii contractante, de anulare a procedurii de atribuire, pentru o presupusă nelegalitate a acesteia dar s-a limitat doar la citarea art.209 din O.U.G. nr.34/2006, fără a aduce probe din care să rezulte că specificaţiile din caietul de sarcini respectă prevederile art.38 alin.(1) acelaşi act normativ.

În mod corect Consiliul Naţional de Soluţionare a Contestaţiilor a reţinut că: "se impune reiterarea principiului de drept conform căruia "actori incubit probatio"- "sarcina probei incumbă, în mod exclusiv, reclamantului"; principiul în cauză se

59

regăseşte transpus în dreptul autohton în cadrul dispoziţiilor art.249 Cod procedură civilă, potrivit cărora, referitor la sarcina probei, "cel care face o susţinere în cursul procesului trebuie să o dovedească, în afară de cazurile prevăzute de Iepe".

S.C. PNC S.R.L. nu a argumentat şi nici nu a adus probe care să demonstreze îndeplinirea cerinţelor de calificare şi de alţi producători, probă care să infirme concluziile expertului cooptat, potrivit cărora, "singura pereche de echipamente şasiu + server lamellar care satisface condiţiile tehnice minime impuse prin caietul de sarcini este Fujitsu Server Primergy BX900 S2 Blade System + Fuiitzu Server Primergy BX924 S4 Dual Socket Server Blade" (pag.8 din raportul de specialitate final nr.131/13.04.2015, pagina 10 din volumul IV al dosarului achiziţiei, transmis de autoritatea contractantă la dosarul cauzei), concluzii ce au fost însuşite de comisia de evaluare, în cuprinsul Raportului procedurii de atribuire."

De asemenea, Consiliul Naţional de Soluţionare a Contestaţiilor a respins susţinerile contestatorului, potrivit cărora "în cauză nu este întrunită condiţia cumulativă de la lit. b) a art. 209 alin.(2), din O.U.G. nr.34/2006 referitoare la imposibilitatea adoptării de măsuri corective, deoarece, pe de o parte, nu este posibilă eliminarea cerinţelor restrictive prin modificarea documentaţiei de atribuire ulterior datei limită de depunere a ofertelor fără încălcarea principiilor statuate la art. 2 alin.(2) din O.U.G. nr.34/2006 si pe de altă parte, deoarece temeiul invocat de autoritatea contractantă este cel de la art. 209 alin.(1) lit. d) din O.U.G. nr.34/2006, care implică obligaţia anulării procedurii de atribuire, si nu cel de la alin.(2) lit. b) al aceleiaşi norme legale, invocată în mod eronat de către contestator, si care reglementează dreptul de a anula procedura de atribuire în cazurile limitativ si distinct stabilite de lege."

Astfel, s-a reţinut că, "eroarea din documentaţia de atribuire, de natură a restricţiona produsele achiziţionate de la producătorul Fujitzu nu poate fi considerat că "îi afectează în mod exclusiv pe cei doi participanţi la procedură, astfel cum, în mod eronat, a susţinut contestatorul, ci pe toţi operatorii economici interesaţi care, graţie combinaţiei de caracteristici tehnice din caietul de sarcini, nu au avut posibilitatea să propună propriile produse autorităţii contractante."

Urmare examinării dosarului achiziţiei în data de 12.05.2015 S.C. PC S.R.L. a observat că expertul cooptat OTC a colaborat cu S.C. R S.R.L. şi a invocat un conflict de interese.

S-a mai precizat că domnul MM, expert cooptat, desemnat de S.C. C S.R.L., a fost înlocuit cu domnul OTC, care a semnat, pe proprie răspundere, Declaraţia de confidenţialitate şi imparţialitate, prin care s-a angajat să respecte prevederile art. 74 din H.G. 925/2006 cu completările şi modificările ulterioare şi Declaraţia de disponibilitate, declaraţii care se află la dosarul achiziţiei.

60

Conform prevederilor art. 73 alin.(2) din H.G. nr.925/2006 cu modificările şi completările ulterioare „Decizia de desemnare a experţilor cooptaţi trebuie să precizeze atribuţiile şi responsabilităţile specifice ale acestora şi să justifice necesitatea participării lor la procesul de evaluare.”

Atribuţiile şi responsabilităţile experţilor externi cooptaţi - tehnici s-au rezumat la verificarea şi evaluarea propunerilor tehnice.

Potrivit prevederilor art.73 alin. (5) din acelaşi act normativ: "Experţii cooptaţi nu au drept de vot, însă au obligaţia de a elabora un raport de specialitate cu privire la aspectele tehnice, financiare sau juridice asupra cărora, pe baza expertizei pe care o deţin, îşi exprimă punctul de vedere."

Raportul de specialitate întocmit de expertul cooptat conform prevederilor art.73, alin.(6) din actul normativ menţionat "este destinat să faciliteze comisiei de evaluare adoptarea deciziilor în cadrul procesului de analiză a ofertelor şi de stabilire a ofertei/ofertelor câştigătoare. Raportul de specialitate se ataşează la raportul de atribuire şi devine parte a dosarului achiziţiei publice."

Conform prevederilor din acelaşi act normativ: (1) Comisia de evaluare şi experţii cooptaţi semnează o

declaraţie de confidenţialitate şi imparţialitate pe propria răspundere prin care se angajează să respecte prevederile art. 74 şi prin care confirmă că nu se află într-o situaţie care implică existenţa unui conflict de interese.

(2) Declaraţia prevăzută la alin. (1) trebuie semnată înainte de preluarea atribuţiilor specifice, în cadrul procesului de evaluare, şi conţine datele de identificare prevăzute la art. 2 alin. (3/2).

(3) Declaraţia prevăzută la alin. (1) este pusă la dispoziţia organismelor cu competenţe în verificarea apariţiei conflictului de interese.

(4) În îndeplinirea funcţiei de verificare, Ministerul Finanţelor Publice, prin Unitatea pentru Coordonarea şi Verificarea Achiziţiilor Publice/Compartimentele pentru verificarea achiziţiilor publice, are acces la declaraţia prevăzută la alin. (1), în vederea prevenirii apariţiei situaţiei prevăzute la art. 69 din ordonanţa de urgenţă.

(5) În cazul în care unul dintre membrii desemnaţi în comisia de evaluare sau unul dintre experţii cooptaţi constată, oricând pe parcursul exercitării atribuţiilor, că se află într-o situaţie de incompatibilitate/conflict de interese, atunci acesta solicită de îndată înlocuirea sa din componenţa comisiei respective cu o altă persoană. Situaţiile de incompatibilitate/conflict de interese pot fi sesizate autorităţii contractante şi de către terţi.

(6) În cazul situaţiilor prevăzute la alin. (5), autoritatea contractantă verifică informaţiile semnalate şi, dacă acestea se

61

confirmă, dispune înlocuirea membrului comisiei de evaluare/expertului cooptat.

(7) Autoritatea contractantă dispune de îndată înlocuirea membrului comisiei de evaluare/expertului cooptat, dacă situaţiile prevăzute la alin. (5) sunt sesizate ca urmare a observaţiilor formulate de observatorii Ministerului Finanţelor Publice, prin Unitatea pentru Coordonarea şi Verificarea Achiziţiilor Publice/Compartimentele pentru verificarea achiziţiilor publice."

S-a reţinut în mod corect de către Consiliul Naţional de Soluţionare a Contestaţiilor că, "contestatorul se limitează la susţineri generice, referitoare la un pretins conflict de interese în care s-ar afla expertul cooptat OTC, motivat de faptul că "prin firma S.C. C S.R.L. a colaborat în repetare rânduri cu S.C. R S.R.L., ofertant descalificat în cadrul acestei proceduri", fără a combate, însă concluziile autorităţii contractante conform cărora documentaţia de atribuire ar fi elaborată cu încălcarea art.38 alin.(1) din O.U.G. nr.34/2006".

Prin declaraţia de confidenţialitate şi imparţialitate pe propria răspundere expertul cooptat OTC s-a angajat să respecte prevederile art. 74 din H.G. nr.925/2006 şi prin care a confirmat că nu se află într-o situaţie care implică existenţa unui conflict de interese.

La capitolul III.1.2) din fişa de date a achiziţiei publice au fost precizate principalele modalităţi de finanţare şi plată necesare derulării contractului de furnizare.

Având în vedere că termenul de finalizare a proiectului a fost 07.06.2015, Consiliul Judeţean Vâlcea a elaborat Notificarea nr. 6, solicitând Ministerului pentru Societatea Informaţională, Organismul Intermediar pentru Promovarea Societăţii Informaţionale (OIPSI) prelungirea perioadei de implementare a proiectului.

Cu toate acestea, prin adresa nr. 88373 din 25.05.2015, înregistrată la Consiliul Judeţean Vâlcea la nr. 9171 din 02.06.2015, Ministerul pentru Societatea Informaţională, Organismul Intermediar pentru Promovarea Societăţii Informaţionale (OIPSI) a notificat decizia de încetare a contractului de finanţare nr. 1161/321/05.12.2013, începând cu data de 16.06.2015.

În acest context, intimatul a precizat că autoritatea contractantă nu mai dispune de sursele de finanţare necesare derulării contractului de furnizare.

Faţă de cele arătate şi având în vedere dispoziţiile legale menţionate, se solicită respingerea plângerea ca nefondată şi menţinerea ca temeinică şi legală a Deciziei Consiliului Naţional de Soluţionare a Contestaţiilor nr.785/C1/721 din 04.06.2015.

În drept, intimatul a invocat prevederile art.2871 alin.(3) din O.U.G. nr.34/2006 cu modificările şi completările ulterioare, art.205 din noul Cod de procedură civilă.

62

Potrivit dispoziţiilor art. 223 din Codul de procedură civilă, s-a solicitat judecarea şi în lipsă.

Analizând materialul probator administrat, Curtea a constatat plângerea nefondată pentru următoarele considerente:

 Potrivit art. 209 din OUG 34/2006, 1) Autoritatea contractantă are obligaţia de a anula aplicarea procedurii pentru atribuirea contractului de achiziţie publică în următoarele cazuri:    c) dacă abateri grave de la prevederile legislative afectează procedura de atribuire sau dacă este imposibilă încheierea contractului.    (4) În sensul prevederilor alin. (1) lit. c), prin abateri grave de la prevederile legislative se înţelege:    d) orice situaţie reglementată expres de prezenta ordonanţă de urgenţă.

Totodată trebuie subliniat că în cazul în care, în cadrul unei proceduri de cerere de ofertă, autoritatea contractantă definește condițiile pe care intenționează să le impună ofertanților, aceasta limitează exercitarea propriei puteri de apreciere și nu poate, în plus, să se abată, față de vreun ofertant, de la condițiile pe care le-a definit astfel fără să încalce principiul egalității de tratament între candidați.

Caietul de sarcini trebuie interpretat, așadar, din punctul de vedere al principiului conform căruia actele emise de administrație sunt obligatorii pentru aceasta și al principiului respectării egalității de tratament între candidați [CJUE, cauza T-415/10, Nexans France împotriva Întreprinderii comune europene pentru ITER și pentru dezvoltarea energiei de fuziune, hotărârea din 20 martie 2013, pct.80].

În speţă, se reţine că autoritatea contractantă a încheiat contractul de servicii de consultantă în domeniul achiziţiilor publice nr. 5663/18/16.04.2015, cu S.C. IC S.R.L. sens în care Consiliul Judeţean Vâlcea a solicitat consultantului, prin caietul de sarcini, anexă la Contract, ca în etapa de elaborare a documentaţiei să aibă în vedere ca specificaţiile tehnice să fie neutre din punct de vedere tehnologic şi să nu favorizeze nicio tehnologie anume şi niciun furnizor/brand de produse.

Pe parcursul evaluării ofertelor s-au solicitat clarificări ofertanţilor, iar întrucât Asocierea S.C. R S.R.L. - S.C. CTCE S.A. nu a răspuns la adresa nr. 19923 din 29.12.2014 în termenul acordat de comisia de evaluare respectiv, comisia de evaluare a respins oferta S.C. R S.R.L. - S.C. CTCE S.A. ca inacceptabilă, conform art. 36, alin. (1), lit. b) din H.G. nr.925/2006, cu modificările şi completările ulterioare şi a continuat evaluarea ofertei depuse de Asocierea S.C. SC PC SRL - SC EFI SRL - SC G. SRL - SC ATS SRL.

Prin Dispoziţia Preşedintelui Consiliului Judeţean Vâlcea nr. 428 din 24.10.2014, în temeiul art.73 din H.G. nr.925/2006 pentru aprobarea Normelor de aplicare a prevederilor referitoare la atribuirea contractelor de achiziţie publică din Ordonanţa de

63

Urgenţă a Guvernului nr. 34/2006 privind atribuirea contractelor de achiziţie publică, a contractelor de concesiune de lucrări publice şi a contractelor de concesiune de servicii, au fost desemnaţi ca experţi cooptaţi cu atribuţii şi responsabilităţi pentru verificarea şi evaluarea propunerilor tehnice câte un specialist de la fiecare dintre cei doi prestatori, astfel: domnul ACS de la S.C. IC S.R.L. şi domnul MM de la S.C. C S.R.L.. în cadrul şedinţelor de evaluare, experţii cooptaţi au semnat, pe proprie răspundere, Declaraţia de confidenţialitate şi imparţialitate, prin care s-au angajat să respecte prevederile art. 74 din H.G. 925/2006, cu completările şi modificările ulterioare, precum şi Declaraţia de disponibilitate, însă după finalizarea etapei de verificare şi analiză a documentelor de calificare, ambii experţi cooptaţi au anunţat că au decis să întrerupă colaborarea cu prestatorul care i-a nominalizat, invocând motive personale şi/sau medicale, iar prin Notificarea nr. 115 din 09.02.2015, înregistrată la Consiliul Judeţean Vâlcea la nr. 1003/R/09.02.2015, S.C. C S.R.L. l-a nominalizat pe domnul OTC pentru a fi desemnat ca expert tehnic cooptat pe lângă comisia de evaluare, prin Dispoziţia Preşedintelui Consiliului Judeţean Vâlcea nr. 60 din 11.02.2015, domnul MM, expert cooptat, desemnat de S.C. C S.R.L., fiind înlocuit cu domnul OTC, care a semnat, pe proprie răspundere, Declaraţia de confidenţialitate şi imparţialitate, prin care s-a angajat să respecte prevederile art. 74 din H.G. 925/2006 cu completările şi modificările ulterioare şi Declaraţia de disponibilitate; în dosarul achiziţiei se regăsesc documente din care rezultă colaborarea domnului OTC cu S.C. R S.R.L.; Contract de prestări servicii încheiat în data de 01.06.2010, Proces verbal de recepţie pentru luna iunie 2010 şi Proces verbal de recepţie din 08.09.2010, aşa cum menţionează contestatarul, însă acestea au fost încheiate în anul 2010.

Pe parcursul evaluării ofertelor, expertul cooptat a întocmit cinci rapoarte de specialitate, în două rapoarte intermediare cât şi în raportul de specialitate final făcând menţiunea că documentaţia de atribuire, prin specificaţiile tehnice solicitate pentru echipamente, se „închide” pe produse FUJITSU.

Din actele dosarului rezultă că, după prezentarea raportului de specialitate nr.3, comisia de evaluare a transmis cu adresa nr. 4118/12.03.2015 SC IC SRL extras din raport, solicitându-i ca până în data de 16 martie 2015 să răspundă punctual la toate aspectele prezentate în acesta şi având în vedere că răspunsul formulat prin adresa nr. 42/16.03.2015 nu a clarificat aspectele semnalate de expertul cooptat, comisia de evaluare a revenit prin adresa nr. 4375/17.03.2015, solicitând din nou să răspundă punctual la fiecare dintre întrebările solicitate de expertul tenie cooptat şi să prezinte pentru fiecare livrabil hardware solicitat prin documentaţie cel puţin două echipamente, de la producători diferiţi, care să îndeplinească cerinţele minime obligatorii.

64

Întrucât de această dată, consultantul nu a răspuns la solicitarea comisiei de evaluare, aceasta a revenit prin adresa nr. 4580/19.03.2015, pentru clarificarea problemelor semnalate de expertul tehnic cooptat, iar prin adresa nr. 74/02.04.2015, S.C. IC S.R.L. a prezentat, de asemenea, un răspuns neconcludent.

În consecinţă, Curtea a respins susţinerile petentului potrivit cărora autoritatea nu a solicitat justificarea în concret a neclarităţilor în procesul de evaluare a ofertelor şi a decis anularea procedurii.

În raportul de specialitate final, expertul tehnic cooptat şi-a menţinut afirmaţiile că documentaţia de atribuire se „închide” pe produse FUJITSU, fapt pentru care Comisia de evaluare a hotărât anularea procedurii de atribuire conform prevederilor art. 209, alin (1), lit. „c” şi alin (4), lit. „d”, din OUG nr. 34/2006, deoarece s-au constatat abateri grave de la prevederile legislative care afectează procedura de atribuire, iar situaţia reglementată expres este cea de la art. 38, alin (1). Potrivit acestui articol, „Se interzice definirea în caietul de sarcini a unor specificaţii tehnice care indică o anumită origine, sursă, producţie, un procedeu special, o marcă de fabrică sau de comerţ, un brevet de invenţie, o licenţă de fabricaţie, care au ca efect favorizarea sau eliminarea anumitor operatori economici sau a anumitor produse”, dispoziţie imperativă a cărei încălcare constituie abatere gravă, conform art.209 al.4 lit.d din OUG 34/2006 şi care obligă autoritatea contractantă să anuleze aplicarea procedurii pentru atribuirea contractului potrivit art.209 al.1 din acelaşi act normativ, nefiind lăsată la aprecierea autorităţii oportunitatea măsurii anulării.

În ceea ce priveşte critica vizând situaţia de incompatibilitate în care s-ar fi aflat expertul, Curtea a constatat că în dosarul achiziţiei se regăsesc documente din care rezultă colaborarea domnului OTC cu S.C. R. S.R.L. încheiate în anul 2010, însă pe de o parte aspectele reţinute în raportul de expertiză întocmit de expertul OTC nu au fost contestate şi nici nu s-a dovedit o situaţie contrară celei reţinute, iar pe de altă parte conform art.73 al.5 din HG 925/2006, experţii cooptaţi nu au drept de vot şi elaborează doar un raport de specialitate cu privire la aspectele tehnice, financiare sau juridice, pe baza expertizei pe care o deţin, decizia de anulare fiind adoptată de către Comisia de evaluare.

Pentru considerentele expuse, Curtea a apreciat că în mod corect prin decizia CNSC 785/C1/721/04.06.2015 s-a respins contestaţia formulată, iar în temeiul dispoziţiilor art. 285 OUG 34/2006 a respins ca nefondată plângerea formulată şi a menţinut decizia de anulare a procedurii de atribuire în cauză.

4. Calea de atac permisă de lege pentru cenzurarea unei hotărâri pronunţate asupra cererii de chemare în judecată

65

prin care se solicită emiterea unui titlu de despăgubire este apelul şi nu recursul.

Art.33-35 din Legea nr.165/2013Art.152 din noul Cod de procedură civilăArt.457 din noul Cod de procedură civilă

Din examinarea cererii de chemare în judecată rezultă că obiect al acesteia este solicitarea reclamantului de a fi obligată pârâta Comisia Naţională pentru Compensarea Imobilelor să emită decizia de acordare a titlului de despăgubiri.

O astfel de cerere prin care se tinde la obligarea pârâtei la emiterea titlului de despăgubire se supune aceleiaşi proceduri de soluţionare în faţa instanţei de judecată ca şi cererea prin care o persoană este nemulţumită de conţinutul unei decizii de această natură şi solicită instanţei cenzurarea ei.

Astfel, potrivit art.35 din Legea nr.165/2013 „(1) Deciziile emise cu respectarea prevederilor art. 33 şi 34 pot fi atacate de persoana care se consideră îndreptăţită la secţia civilă a tribunalului în a cărui circumscripţie se află sediul entităţii, în termen de 30 de zile de la data comunicării. (2) În cazul în care entitatea învestită de lege nu emite decizia în termenele prevăzute la art. 33 şi 34, persoana care se consideră îndreptăţită se poate adresa instanţei judecătoreşti prevăzute la alin. (1) în termen de 6 luni de la expirarea termenelor prevăzute de lege pentru soluţionarea cererilor. (3) În cazurile prevăzute la alin. (1) şi (2), instanţa judecătorească se pronunţă asupra existenţei şi întinderii dreptului de proprietate şi dispune restituirea în natură sau, după caz, acordarea de măsuri reparatorii în condiţiile prezentei legi. (4) Hotărârile judecătoreşti pronunţate potrivit alin. (3) sunt supuse numai apelului”.

Aşadar, calea de atac permisă de lege pentru cenzurarea unei hotărâri pronunţate asupra cererii de chemare în judecată prin care se solicită emiterea titlului de despăgubire este apelul şi nu recursul.

Potrivit art.457 NCPC în forma în vigoare la data formulării cererii de chemare în judecată „(1) Hotărârea judecătorească este supusă numai căilor de atac prevăzute de lege, în condiţiile şi termenele stabilite de aceasta, indiferent de menţiunile din dispozitivul ei. (2) Menţiunea inexactă din cuprinsul hotărârii cu privire la calea de atac deschisă contra acesteia nu are niciun efect asupra dreptului de a exercita calea de atac prevăzută de lege. (3) Dacă instanţa respinge ca inadmisibilă calea de atac neprevăzută de lege, exercitată de

66

partea interesată în considerarea menţiunii inexacte din cuprinsul hotărârii cu privire la calea de atac, hotărârea pronunţată de instanţa de control judiciar va fi comunicată, din oficiu, tuturor părţilor care au luat parte la judecata în care s-a pronunţat hotărârea atacată. De la data comunicării începe să curgă, dacă este cazul, termenul pentru exercitarea căii de atac prevăzute de lege”.

Semnificaţia art.457 alin.1 NCPC referitoare la legalitatea căii de atac este aceea că în concursul dintre o menţiune greşită în dispozitivul hotărârii cu privire la denumirea, condiţiile şi termenul în care poate fi atacată o hotărâre judecătorească şi dispoziţia legală care reglementează aceste aspecte, are prioritate cea din urmă, iar nu dispoziţia judecătorului, alin.2 şi 3 ale aceleiaşi norme asigurând caracterul efectiv a reglementării din alin.1. Aşadar, menţiunea inexactă din cuprinsul hotărârii nu are niciun efect asupra dreptului părţii de a exercita calea de atac prevăzută de lege.

Norma dă expresie principiului că o cale de atac neprevăzută de lege este inadmisibilă, astfel că instanţa învestită cu soluţionarea ei nu va mai fi îndreptăţită să o convertească într-o cale de atac admisibilă, invocând eventual dispoziţiile art.152 NCPC. Legiuitorul a avut însă în vedere şi necesitatea ca drepturile părţilor să nu fie prejudiciate, asigurând, prin alin.3, acestora posibilitatea de a-şi adapta conduita procesuală la dispoziţiile legii, ceea ce răspunde pe deplin rigorilor unei proceduri echitabile.

Nu se poate susţine că astfel se goleşte de conţinut dispoziţia din art.152 NCPC, întrucât textul are în vedere numai posibilitatea în care partea a denumit greşit calea de atac, în timp ce hotărârea judecătorească a indicat-o în mod corect, situaţie în care instanţa învestită cu soluţionarea ei o poate califica potrivit dispoziţiilor legale incidente, caz în care prevederile art.457 NCPC nu devin aplicabile.

O altă interpretare a dispoziţiilor legale precitate ar avea drept consecinţă, fie să se accepte că norma cuprinsă în art.457 din noul Cod de procedură civilă este inutilă, neputând să se aplice niciodată sau, să se accepte aplicarea acesteia, numai după ce instanţa face o evaluare a soluţiei ce urmează să o pronunţe, observând, eventual, în ce măsură se produce o vătămare a promotorului căii de atac, vătămare determinată de eroarea instanţei. Or, în această din urmă situaţie, instanţa ce soluţionează calea de atac trebuie să statueze mai întâi asupra soluţiei ce urmează să o pronunţe şi numai apoi asupra posibilităţii sau nu de calificare în condiţiile art.152 din noul Cod de procedură civilă, ceea ce nu poate fi admis.

67

(Decizia nr. 1363/R-CONT/29 Iulie 2015)

Prin cererea înregistrată la data de 20.01.2014 pe rolul Tribunalului Argeş, reclamanta FS, prin procurator BD, a chemat în judecată pe pârâta Comisia Naţională pentru Compensarea Imobilelor, pentru a fi obligată la emiterea titlului de despăgubire în dosarul înregistrat la ANRP sub nr. 54204/CC/2013.

În motivare, s-a arătat că, prin dispoziţia Primăriei Piteşti nr.1919/2012, s-a recunoscut în favoarea reclamantei dreptul la despăgubiri pentru imobilul teren în suprafaţă de 2841 mp. Deşi la dosar s-a depus întreaga documentaţie pentru acordarea despăgubirilor, dosar ce a primit nr. 54204/CC/2013, pârâta nu şi-a îndeplinit obligaţia prevăzută de lege.

Prin sentinţa civilă nr. 2183 din data de 12.12.2014, Tribunalul Argeş a respins excepţia prematurităţii; a admis acţiunea formulată de reclamanta FS şi a obligat pe pârâta Comisia Naţională pentru Compensarea Imobilelor să emită reclamantei titlu de despăgubiri în dosarul înregistrat la ANRP sub nr. 54204/CC/2013.

Pentru a pronunţa această sentinţă, tribunalul a reţinut următoarele:

Pârâta a invocat excepţia de prematuritate a formulării cererii, în raport de dispoziţiile art.34 alin.1 din Legea 165/2013. Această excepţie a fost respinsă de prima instanţă, deoarece prin decizia 2815/2008 a Comisiei Centrale pentru stabilirea despăgubirilor s-a adoptat o nouă modalitate de soluţionare a dosarelor, în ordinea înregistrării lor.

Legea 165/2013 prevede la art.4 că se aplică şi cauzelor în materia restituirii imobilelor preluate abuziv, aflate pe rolul instanţelor, precum şi cauzelor aflate pe rolul Curţii Europene a Drepturilor Omului suspendate, sub aspectul competenţei, art.20 din Titlul VII al Legea nr.247/2005, aşa cum a fost modificat prin Legea nr.165/2013. Prin urmare, pentru dosarele aflate pe rolul instanţelor se aplică dispoziţiile acestei legi.

Astfel, tribunalul a constatat că la data pronunţării prezentei decizii celelalte dispoziţii ale Legea nr.247/2005, Titlul VII, care reglementau procedura de emitere a titlului de despăgubire, sunt abrogate, fiind înlocuite cu procedura prescrisă de art.21 şi urm. din Legea nr.165/2013.

Conform art.17 din Legea nr.165/2013, se constituie Comisia Naţională pentru Compensarea Imobilelor care, potrivit art.18 alin.3 din acelaşi act normativ, preia atribuţiile Comisiei Centrale pentru Stabilirea Despăgubirilor şi funcţionează până la finalizarea procesului de retrocedare.

Ca atare, sub aspectul capacităţii procesuale de folosinţă, CCSD îşi încetează existenţa ca organ administrativ învestit cu soluţionarea dosarelor de acordare a măsurilor reparatorii în

68

condiţiile legilor speciale de restituire, fiind înlocuită de Comisia Naţională pentru Compensarea Imobilelor, care preia toate atribuţiile acesteia şi implicit calitatea procesuală a CCSD în dosarele în curs.

Aşadar, instanţa de fond a constatat că nu numai prevederile legii noi cu implicaţii asupra părţilor în dosare trebuie recunoscute ca aplicabile, ci şi cele care reglementează procedura de urmat, de vreme ce legiuitorul declară în art.4 al legii că dispoziţiile acesteia „se aplică cererilor formulate şi depuse, în termen legal, la entităţile învestite de lege, nesoluţionate până la data intrării în vigoare a prezentei legi, cauzelor în materia restituirii imobilelor preluate abuziv, aflate pe rolul instanţelor, precum şi cauzelor aflate pe rolul Curţii Europene a Drepturilor Omului suspendate în temeiul Hotărârii-pilot din 12 octombrie 2010, pronunţată în Cauza Maria Atanasiu şi alţii împotriva României, la data intrării în vigoare a prezentei legi.”

Faţă de această normă tranzitorie, s-a apreciat că prevederile art.6 Cod civil şi ale art.24 din noul Cod procedură civilă, ca reguli generale, nu sunt aplicabile, legea specială reglementând un regim juridic aparte în privinţa aplicării în timp a normei noi.

Tribunalul a reţinut că, potrivit art.21 din Legea nr.165/2013 pentru acordarea de măsuri compensatorii pentru imobilele care nu pot fi restituite în natură, entităţile învestite de lege transmit Secretariatului Comisiei Naţionale deciziile care conţin propunerea de acordare de măsuri compensatorii, întreaga documentaţie care a stat la baza emiterii acestora şi documentele care atestă situaţia juridică a imobilului obiect al restituirii la momentul emiterii deciziei, inclusiv orice înscrisuri cu privire la construcţii demolate.

S-a notat că deciziile entităţilor învestite de lege vor fi însoţite de înscrisuri care atestă imposibilitatea atribuirii în compensare totală sau parţială a unor alte imobile/bunuri/servicii disponibile deţinute de entitatea învestită de lege.

Comisiile judeţene de fond funciar şi Comisia de Fond Funciar a Municipiului Bucureşti pot propune Comisiei Naţionale soluţionarea cererilor de retrocedare prin acordare de măsuri compensatorii potrivit prezentei legi numai după epuizarea suprafeţelor de teren agricol afectate restituirii în natură, identificate la nivel local.

Secretariatul Comisiei Naţionale, în baza documentelor transmise, procedează la verificarea dosarelor din punctul de vedere al existenţei dreptului persoanei care se consideră îndreptăţită la măsuri reparatorii. Pentru clarificarea aspectelor din dosar, Secretariatul Comisiei Naţionale poate solicita documente în completare entităţilor învestite de lege, titularilor dosarelor şi oricăror altor instituţii care ar putea deţine documente relevante.

69

De asemenea, art.34 alin.1 din Legea nr.165/2013 prevede că dosarele înregistrate la Secretariatul Comisiei Centrale pentru Stabilirea Despăgubirilor vor fi soluţionate în termen de 60 de luni de la data intrării în vigoare a prezentei legi, cu excepţia dosarelor de fond funciar, care vor fi soluţionate în termen de 36 de luni.

Art.34 din Legea nr.165/2013 prevede un termen de 60 de luni de soluţionare a dosarelor înregistrate la Secretariatul C.C.S.D., cu excepţia celor din materia fondului funciar, în care s-au emis hotărâri pentru recunoaşterea dreptului la măsuri reparatorii în condiţiile legilor speciale, dar art.110 alin.3 Cod procedură civilă, aplicabil în prezenta cauză, faţă de data sesizării instanţei, permite ca, înainte de împlinirea termenului, să se formuleze cereri pentru executarea la termen a unor obligaţiuni, ori de câte ori instanţa apreciază că cererile sunt îndreptăţite pentru a preîntâmpina reclamantului o pagubă însemnată pe care acesta ar încerca-o dacă ar aştepta împlinirea termenului.

În cauză, prin dispoziţia Primăriei Piteşti nr.1919/2012, s-a recunoscut în favoarea reclamantei dreptul la despăgubiri pentru imobilul teren în suprafaţă de 2841 mp.

Prima instanţă a apreciat că reclamanta este îndreptăţită să solicite înainte de termen executarea la termen a unei obligaţii şi, în consecinţă, în baza art.1, 2, 8, 18 din Legea 554/2004, coroborat cu dispoziţiile Legii nr.165/2013, a admis acţiunea şi a obligat pe pârâta să emită reclamantei titlu de despăgubiri în dosarul înregistrat la ANRP sub nr. 54204/CC/2013.

Împotriva sentinţei, în termen legal a declarat recurs Comisia Naţională pentru Compensarea Imobilelor, criticând-o pentru nelegalitate şi netemeinicie şi solicitând, în principal, modificarea sentinţei atacate, în sensul respingerii acţiunii ca fiind prematur formulată, iar în subsidiar, ca neîntemeiată.

Prin motivele de recurs s-a arătat că :Instanţa de fond în mod netemeinic a respins excepţia

prematurităţii acţiunii introduse de reclamant la data de 22.01.2014, după intrarea în vigoare a Legii nr. 165/2013. Dezvoltând această critică, recurenta arătă că, în perioada 15 martie 2012 - 15 mai 2013, procedura de evaluare şi emitere a deciziilor reprezentând titluri de despăgubire a fost suspendată în temeiul O.U.G. nr. 4/2012, aprobată cu modificări prin Legea nr. 117/2012.

Prin această suspendare s-a urmărit atât implementarea Hotărârii C.E.D.O. din cauza - pilot Măria Athanasiu şi alţii împotriva României, dar şi blocarea operaţiunilor mai sus amintite, pentru intervalul de timp necesar atât pentru reformarea legislaţiei în acest domeniu, cât şi pentru găsirea resurselor financiare necesare plăţii despăgubirilor.

În aceste condiţii, practica judiciară a statuat cu caracter de principiu că solicitările având ca obiect obligarea la emiterea

70

titlurilor de despăgubire de CCSD sunt premature, dreptul la soluţionarea dosarului de despăgubiri fiind afectat de un termen suspensiv, până la împlinirea căruia obligaţia corelativă acestui drept neputându-se executa.

Ca urmare a publicării Legii nr. 165/2013 în Monitorul Oficial nr. 278 din 17 mai 2013, procedura de soluţionare a dosarelor de despăgubire constituite în temeiul Legii nr. 10/2001 se desfăşoară în conformitate cu dispoziţiile acesteia, astfel cum este prevăzut în mod expres la art. 4 din noua lege.

Aşadar, potrivit acestui text de lege, procedura de soluţionare a dosarelor de despăgubire ale reclamanţilor se va realiza conform prevederilor Legii nr. 165/2013.

Prin această lege a fost înfiinţată CNCI, care a preluat atribuţiile CCSD.

În privinţa termenului în care CNCI are obligaţia de a soluţiona dosarele de despăgubire înregistrate la Secretariatul CNCI, s-a subliniat că art. 34 alin. (1) stabileşte un termen de 60 de luni de la data intrării în vigoare a noii legi.

De asemenea, apreciază recurenta, susţinerea unei pagube însemnate este neîntemeiată, întrucât nu i se poate reţine reaua - credinţă sau culpa sa. În dovedirea pagubei însemnate, reclamantul trebuie să facă dovada cerută de lege (vinovăţie, fapta, prejudiciu, legătura de cauzalitate dintre faptă şi prejudiciu).

În motivare se face referire şi la dispoziţiile Legii nr. 165/2013, în care se prevede că întreaga procedură de soluţionare a dosarelor de despăgubire constituite în temeiul Legii nr. 10/2001 se desfăşoară în conformitate cu dispoziţiile acesteia.

Întrucât noua legislaţie a abrogat prevederile din titlul VII al Legii nr. 247/2005, care reglementau emiterea de către CCSD a deciziilor conţinând titlul de despăgubire, precum şi condiţiile şi termenele de valorificare a acestora, a fost instituită o nouă procedură privind soluţionarea dosarelor de despăgubire.

Aşa fiind, recurenta învederează instanţei de recurs faptul că numai în situaţia în care dosarul este validat de către CNCI aceasta emite o decizie de compensare prin puncte a imobilului preluat abuziv - art. 21 alin. (9) din lege.

În raport de dispoziţiile art. 21 alin. (6) şi art. 22 din Legea nr. 165/2013, recurenta CNCI solicită a se constata că aceasta este obligată să pună în aplicare dispoziţiile legale adoptate de legiuitor, respectiv prevederile art. 1, art. 17 şi art. 21 - 26, care prevăd expres compensarea prin puncte a imobilelor, validarea/invalidarea de către Comisia Naţională şi evaluarea imobilelor potrivit grilei notariale.

În mod netemeinic a fost obligată recurenta la emiterea unui titlu de

despăgubire. În susţinerea acestui motiv de recurs se arată că dosarul de despăgubire înregistrat la nivelul Secretariatului Comisiei

71

Naţionale sub nr. 54204/CC nu face parte din categoria dosarelor aprobate cărora li se aplică procedura specifică Comisiei Centrale pentru Stabilirea Despăgubirilor prevăzută la art. 41 alin. 3 din Legea 165/2013.

Astfel, plata sumelor de bani reprezentând despăgubiri în dosarele aprobate de către Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor înainte de intrarea în vigoare a prezentei legi, precum şi a sumelor stabilite prin hotărâri judecătoreşti, rămase definitive şi irevocabile la data intrării în vigoare a prezentei legi, se face în termen de 5 ani, în tranşe anuale egale, începând cu 1 ianuarie 2014.

În speţă, arătă recurenta, dosarul nr. 54204/CC nu face parte nici din categoria dosarelor aprobate, nefiind introdus în niciuna din şedinţele comisiei centrale în vederea aprobării şi nici din categoria dosarelor în care a rămas definitivă şi irevocabilă o astfel de hotărâre judecătorească. Din punctul său de vedere, evaluarea imobilului ce face obiectul deciziei se face prin aplicarea grilei notariale valabile la data intrării în vigoare a prezentei legi de către Secretariatul CNCI şi se exprimă în puncte. Un punct are valoarea de un leu. Numărul de puncte se stabileşte după scăderea valorii actualizate a despăgubirilor încasate pentru imobilul evaluat.

Având în vedere noile modificări legislative aduse de Legea nr. 165/2013, recurenta CNCI apreciază că solicitarea de emitere a titlului de despăgubire nu îşi mai găseşte aplicabilitatea, motiv pentru care a solicitat respingerea cererii de chemare în judecată ca nefondată.

Referitor la situaţia dosarului de despăgubire aferent Dispoziţiei nr. 1919/2012 emisă de Primăria Municipiului Piteşti şi înregistrat sub nr. 54204/CC, CNCI învederează că acesta va fi soluţionat cu respectarea dispoziţiilor legale prevăzute de Legea nr. 165/2013, a termenului legal mai sus menţionat, precum şi cu respectarea ordinii de înregistrare a dosarelor de despăgubire stabilită prin Decizia nr. 10299 din 14.11.2012 a CCSD, decizie însuşită şi de entitatea ce a preluat atribuţiile Comisiei Centrale, respectiv Comisia Naţională pentru Compensarea Imobilelor în şedinţa acesteia din data de 14.11.2013.

Relativ la Decizia nr. 10299 din 14.11.2012 a CCSD, se precizează că în cuprinsul art. 2 din decizia amintită sunt prevăzute principiile care trebuie avute în vedere în soluţionarea dosarelor.

Astfel, în cuprinsul art. 2 al deciziei mai sus menţionate sunt enumerate punctual tipurile de dosare existente în cadrul Secretariatului Comisiei Naţionale pentru Compensarea Imobilelor (fostă CCSD), precum şi modalitatea de soluţionare a acestora, cu precizarea suplimentară că pct. 2.2. a fost abrogat în şedinţa CNCI din data de 27.02.2013 (a se vedea în acest sens prevederile pct. 2.1-2.8 din Decizia nr. 10299/14.11.2012).

72

Modalitatea de soluţionare a dosarelor a fost adoptată de către Comisie Centrală având ca argumente principiul proporţionalităţii analizării dosarelor, egalitatea de tratament, precum şi faptul de a nu fi defavorizate persoanele ale căror dosare au fost soluţionate sau care urmează a fi soluţionate de către entităţile învestite cu un număr mai mare de dosare decât altele (şi la care, evident, ritmul de soluţionare este mai lent).

Chiar dacă Decizia nr. 10299 din 14.11.2012, emisă de către Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor şi însuşită de către Comisia Naţională pentru Compensarea Imobilelor, face referire la procedura de evaluare, aşa cum a fost stabilită de Titlul VII din Legea nr. 247/2005, dosarul de despăgubire va fi soluţionat conform noii proceduri prevăzute de Legea nr. 165/2013 modificată, cu completări prin Legea 368/2013.

În cazul de faţă dosarul de despăgubire nr. ***/CC face parte din categoria dosarelor de despăgubire menţionate la pct. 2.8 din Decizia nr. 10299/14.11.2012 a CCSD „în aşteptare”.

Instanţa în mod eronat a apreciat că Primăria Municipiului Piteşti, prin Dispoziţia nr. 1919/2012, a recunoscut în favoarea reclamantului dreptul la despăgubiri pentru imobilul teren, câtă vreme potrivit dispoziţiilor art. 17 alin. 1 raportat la art. 21. alin. 5 din Legea nr. 165/2013 - „Secretariatul Comisiei Naţionale, în baza documentelor transmise, procedează la verificarea dosarelor din punctul de vedere al existenţei dreptului persoanei care se consideră îndreptăţită la măsuri reparatorii. Pentru clarificarea aspectelor din dosar, Secretariatul Comisiei Naţionale poate solicita documente în completare entităţilor învestite de lege, titularilor dosarelor şi oricăror altor instituţii care ar putea deţine documente relevante”, singura entitate abilitată de legiuitor a constata existenţa acestui drept este CNCI.

Modalitatea de soluţionare a dosarelor a fost adoptată de către Comisie Centrală având ca argumente principiul proporţionalităţii analizării dosarelor, egalitatea de tratament, precum şi faptul de a nu fi defavorizate persoanele ale căror dosare au fost soluţionate sau care urmează a fi soluţionate de către entităţile învestite cu un număr mai mare de dosare decât altele. (şi la care, evident, ritmul de soluţionare este mai lent).

Astfel, având în vedere principiile ce au stat la baza emiterii acestei decizii, recurenta învederează că dosarul de despăgubire al reclamantului va fi analizat de către SCNCI cu respectarea ordinii înregistrării dosarelor existente în propria categorie.

Imixtiunea puterii judecătoreşti în procedura administrativă, prin pronunţarea unor hotărâri judecătoreşti prin care CNCI este obligată la soluţionarea unui dosar de despăgubire fără a lua în considerare faptul că înaintea acestuia există alte

73

persoane îndreptăţite care aşteaptă soluţionarea dosarelor lor cu respectarea ordinii de înregistrare al acestora, nu face altceva decât să încurajeze astfel de demersuri în instanţă, consecinţa firească fiind nu numai creşterea volumului de cereri de chemare în judecată dar şi soluţionarea cu prioritate de către CNCI a dosarelor de despăgubire ce au făcut obiectul acestor litigii. Se solicită admiterea recursului casarea sentinţei recurate şi pa fond respingerea cererii. Recurenta a solicitat judecata în lipsă.

Prin cererea înregistrată la data de 17 aprilie 2015, intimatul - reclamant BD a solicitat respingerea recursului ca nefondat şi menţinerea sentinţei atacate, în sensul obligării pârâtei la emiterea deciziei de puncte, conform art. 21 pct. 6, 7 din Legea nr. 165/2013, iar pe fond, a solicitat a se constata că în mod corect prima instanţă a respins excepţiile invocate şi a respins cererea de chemare în judecată. Totodată, în susţinerea cererii, intimatul a invocat dispoziţiile art. 21 pct. 6 din aceeaşi lege, arătând că pârâta nu îşi respectă propria lege, adică după rămânerea irevocabilă a acestei acţiuni nu a emis decizia şi titlul de compensare în termenul de 60 de zile şi nu a făcut evaluarea conform grilei notariale.

La data de 15 iunie 2015, intimatul a depus şi concluzii scrise, învederând, în esenţă aceleaşi motive astfel cum au fost precizate şi în cererea depusă la data de 17 aprilie 2015.

Examinând calea de atac, în condiţiile art.248 Cod procedură civilă, Curtea a verificat cu prioritate incidenţa în cauză a excepţiei de inadmisibilitate raportat la greşita calificare a căii de atac.

Sub acest aspect s-a reţinut faptul că instanţa de fond a stabilit că hotărârea este supusă recursului, cale de atac ce a fost exercitată cu această denumire şi de către pârâtă.

Or, din examinarea cererii de chemare în judecată rezultă că obiect al acesteia este solicitarea reclamantului de a fi obligată pârâta Comisia Naţională pentru Compensarea Imobilelor să emită decizia de acordare a titlului de despăgubiri.

O astfel de cerere prin care se tinde la obligarea pârâtei la emiterea titlului de despăgubire se supune aceleiaşi proceduri de soluţionare în faţa instanţei de judecată ca şi cererea prin care o persoană este nemulţumită de conţinutul unei decizii de această natură şi solicită instanţei cenzurarea ei.

Astfel, potrivit art.35 din Legea nr.165/2013 „(1) Deciziile emise cu respectarea prevederilor art. 33 şi 34 pot fi atacate de persoana care se consideră îndreptăţită la secţia civilă a tribunalului în a cărui circumscripţie se află sediul entităţii, în termen de 30 de zile de la data comunicării. (2) În cazul în care entitatea învestită de lege nu emite decizia în termenele prevăzute la art. 33 şi 34, persoana care se consideră îndreptăţită se poate adresa instanţei judecătoreşti prevăzute la alin. (1) în termen de 6 luni de la

74

expirarea termenelor prevăzute de lege pentru soluţionarea cererilor. (3) În cazurile prevăzute la alin. (1) şi (2), instanţa judecătorească se pronunţă asupra existenţei şi întinderii dreptului de proprietate şi dispune restituirea în natură sau, după caz, acordarea de măsuri reparatorii în condiţiile prezentei legi. (4) Hotărârile judecătoreşti pronunţate potrivit alin. (3) sunt supuse numai apelului”.

Aşadar, calea de atac permisă de lege pentru cenzurarea unei hotărâri pronunţate asupra cererii de chemare în judecată prin care se solicită emiterea titlului de despăgubire este apelul şi nu recursul.

Potrivit art.457 NCPC în forma în vigoare la data formulării cererii de chemare în judecată „(1) Hotărârea judecătorească este supusă numai căilor de atac prevăzute de lege, în condiţiile şi termenele stabilite de aceasta, indiferent de menţiunile din dispozitivul ei. (2) Menţiunea inexactă din cuprinsul hotărârii cu privire la calea de atac deschisă contra acesteia nu are niciun efect asupra dreptului de a exercita calea de atac prevăzută de lege. (3) Dacă instanţa respinge ca inadmisibilă calea de atac neprevăzută de lege, exercitată de partea interesată în considerarea menţiunii inexacte din cuprinsul hotărârii cu privire la calea de atac, hotărârea pronunţată de instanţa de control judiciar va fi comunicată, din oficiu, tuturor părţilor care au luat parte la judecata în care s-a pronunţat hotărârea atacată. De la data comunicării începe să curgă, dacă este cazul, termenul pentru exercitarea căii de atac prevăzute de lege”.

Semnificaţia art.457 alin.1 NCPC referitoare la legalitatea căii de atac este aceea că în concursul dintre o menţiune greşită în dispozitivul hotărârii cu privire la denumirea, condiţiile şi termenul în care poate fi atacată o hotărâre judecătorească şi dispoziţia legală care reglementează aceste aspecte, are prioritate cea din urmă, iar nu dispoziţia judecătorului, alin.2 şi 3 ale aceleiaşi norme asigurând caracterul efectiv a reglementării din alin.1. Aşadar, menţiunea inexactă din cuprinsul hotărârii nu are niciun efect asupra dreptului părţii de a exercita calea de atac prevăzută de lege.

Norma dă expresie principiului că o cale de atac neprevăzută de lege este inadmisibilă, astfel că instanţa învestită cu soluţionarea ei nu va mai fi îndreptăţită să o convertească într-o cale de atac admisibilă, invocând eventual dispoziţiile art.152 NCPC. Legiuitorul a avut însă în vedere şi necesitatea ca drepturile părţilor să nu fie prejudiciate, asigurând, prin alin.3, acestora posibilitatea de a-şi adapta conduita procesuală la dispoziţiile legii, ceea ce răspunde pe deplin rigorilor unei proceduri echitabile.

Nu se poate susţine că astfel se goleşte de conţinut dispoziţia din art.152 NCPC, întrucât textul are în vedere numai posibilitatea în care partea a denumit greşit calea de atac, în timp ce

75

hotărârea judecătorească a indicat-o în mod corect, situaţie în care instanţa învestită cu soluţionarea ei o poate califica potrivit dispoziţiilor legale incidente, caz în care prevederile art.457 NCPC nu devin aplicabile.

O altă interpretare a dispoziţiilor legale precitate ar avea drept consecinţă, fie să se accepte că norma cuprinsă în art.457 din noul Cod de procedură civilă este inutilă, neputând să se aplice niciodată sau, să se accepte aplicarea acesteia, numai după ce instanţa face o evaluare a soluţiei ce urmează să o pronunţe, observând, eventual, în ce măsură se produce o vătămare a promotorului căii de atac, vătămare determinată de eroarea instanţei. Or, în această din urmă situaţie, instanţa ce soluţionează calea de atac trebuie să statueze mai întâi asupra soluţiei ce urmează să o pronunţe şi numai apoi asupra posibilităţii sau nu de calificare în condiţiile art.152 din noul Cod de procedură civilă, ceea ce nu poate fi admis.

Pentru aceste considerente, recursul a fost respins ca inadmisibil, observându-se şi că părţii îi este recunoscut dreptul de a exercita calea de atac a apelului împotriva sentinţei nr. 2183 pronunţată de Tribunalul Argeş la 12 decembrie 2014 în termen de 30 zile de la comunicarea prezentei hotărâri.

COMERCIAL

5. Caracterul de document oficial de gestiune avut de Balanţa de verificare a profesionistului.

Art. 5 pct. 19 din Legea nr.85/2014Art. 22 din Legea nr.82/1991

Art. 280 alin.1 din Codul de procedură civilă

Apelanta a susţinut, în esenţă, că nu se impunea admiterea declaraţiei de creanţă depusă de fostul administrator statutar, motivat de faptul că suma pretinsă nu este probată cu un titlu de creanţă, ea fiind numai înscrisă în Balanţa de verificare. Se pretinde că în absenţa unui astfel de titlu nu sunt îndeplinite condiţiile prevăzute de Legea insolvenţei. Nu precizează însă apelanta care cerinţă din Legea nr.85/2014 nu este îndeplinită în condiţiile în care, prin art.5 pct.19, legea defineşte creditorul îndreptăţit să participe la procedură ca fiind titularul unui drept de creanţă şi nu a unui titlu, dat fiind caracterul special al acestei proceduri concursuale.

În concepţia Legii nr.82/1991, Balanţa de verificare este un document oficial de gestiune al profesionistului şi ea trebuie să asigure o imagine finală, clară şi completă a patrimoniului, a situaţiei financiare şi a rezultatelor obţinute

76

de acesta. Astfel, potrivit art.22 din acest act normativ „Pentru verificarea înregistrării corecte în contabilitate a operaţiunilor efectuate se întocmeşte balanţa de verificare, cel puţin la încheierea exerciţiului financiar, la termenele de întocmire a situaţiilor financiare, a raportărilor contabile, precum şi la finele perioadei pentru care entitatea trebuie să întocmească declaraţia privind impozitul pe profit/venit, potrivit legii”.

Aşadar, Balanţa de verificare trebuie, de principiu, să răspundă cerinţelor de a reflecta activitatea profesionistului, iar în măsura în care nu se dovedeşte caracterul nereal al menţiunilor sale devin operante dispoziţiile art.280 alin.1 din Codul de procedură civilă.

Potrivit textului „(1) Registrele profesioniştilor, întocmite şi ţinute cu respectarea dispoziţiilor legale, pot face între aceştia deplină dovadă în justiţie, pentru faptele şi chestiunile legate de activitatea lor profesională.”

Este real că, potrivit alin.(3) „În toate cazurile, instanţa este în drept a aprecia dacă se poate atribui conţinutului registrelor unui profesionist o altă putere doveditoare, dacă trebuie să se renunţe la această probă în cazul în care registrele părţilor nu concordă sau dacă trebuie să atribuie o credibilitate mai mare registrelor uneia dintre părţi.”, însă acest drept al instanţei, de a nu recunoaşte puterea doveditoare a documentului, trebuie să plece de la o dovadă contrară sau un început de astfel de probă.

În absenţa unei astfel de dovezi, simplele afirmaţii ale apelantei nu pot fi de natură să înlăture menţiunile din Balanţa de verificare.

(Decizia nr. 678/A-COM/29 Iulie 2015)

Prin sentinţa civilă nr.455 pronunţată de Tribunalul Vâlcea la 19.02.2015 a fost respinsă contestaţia formulată de Direcţia Generală Regională a Finanţelor Publice Craiova, reţinându-se că în mod corect în tabelul de creanţe a fost înscrisă RF cu suma de 508.985,51 lei, sumă ce este menţionată în Balanţa de verificare, în contul 455 (sume datorate asociaţilor), administratorul judiciar nu a constatat caracterul nelegal al înscrierii şi nici nu s-a dovedit că documentele pe care s-a întemeiat declaraţia de creanţă au fost constituite pro causa.

De altfel, nici cu ocazia inspecţiei fiscale realizate de contestatoare nu s-a apreciat ca fiind nereală înscrierea în evidenţele contabile a acestei sume de bani.

Împotriva sentinţei a formulat apel creditoarea Direcţia Generală Regională a Finanţelor Publice Craiova, susţinând în esenţă următoarele:

77

- în mod greşit a fost înscrisă creditoarea RF cu suma de 508.985,51 lei în baza menţiunilor din Balanţa de verificare, act ce nu constituie titlu de creanţă şi nu îndeplineşte condiţiile prevăzute de Legea insolvenţei. În absenţa unui titlu de creanţă, a unui contract de împrumut şi a unei dispoziţii de încasare, care să dovedească intrarea sumelor în patrimoniul debitoarei, se impunea să se reţină nedovedirea pretenţiilor;

- poziţia administratorului judiciar este determinată şi de faptul că prin înscrierea creditoarei RF aceasta a dobândit un vot majoritar, confirmând şi votând onorariul practicianului în insolvenţă;

- nici susţinerea aceluiaşi administrator referitoare la concluziile inspecţiei fiscale nu putea fi reţinută, întrucât controlul realizat a avut o altă tematică în care nu se încadra verificarea menţiunilor din balanţă.

Examinând criticile formulate, Curtea a constatat că ele sunt nefondate pentru cele ce se vor arăta mai jos.

În ceea ce priveşte excepţia de tardivitate a contestaţiei, excepţie invocată de către administratorul judiciar în faţa instanţei de fond, se apreciază că în mod corect tribunalul a reţinut că nu este incidentă în cauză. Aceasta pentru că, în condiţiile art.111 din Legea nr.85/2014 „(2) Contestaţiile trebuie depuse la tribunal în termen de 7 zile de la publicarea în BPI a tabelului preliminar, atât în procedura generală, cât şi în procedura simplificată”, or, publicarea tabelului preliminar s-a făcut la 21.10.2014, iar contestaţia, deşi înregistrată la instanţă la 30.10.2014, a fost expediată la 29.10.2014.

Cât priveşte fondul susţinerilor din calea de atac se apreciază că acestea nu sunt confirmate de nicio probă a dosarului.

Apelanta susţine în esenţă că nu se impunea admiterea declaraţiei de creanţă depusă de fostul administrator statutar, motivat de faptul că suma pretinsă nu este probată cu un titlu de creanţă, ea fiind numai înscrisă în Balanţa de verificare. Se pretinde că în absenţa unui astfel de titlu nu sunt îndeplinite condiţiile prevăzute de Legea insolvenţei. Nu precizează însă apelanta care cerinţă din Legea nr.85/2014 nu este îndeplinită în condiţiile în care, prin art.5 pct.19, legea defineşte creditorul îndreptăţit să participe la procedură ca fiind titularul unui drept de creanţă şi nu a unui titlu, dat fiind caracterul special al acestei proceduri concursuale.

În concepţia Legii nr.82/1991, Balanţa de verificare este un document oficial de gestiune al profesionistului şi ea trebuie să asigure o imagine finală, clară şi completă a patrimoniului, a situaţiei financiare şi a rezultatelor obţinute de acesta. Astfel, potrivit art.22 din acest act normativ „Pentru verificarea înregistrării corecte în contabilitate a operaţiunilor efectuate se întocmeşte balanţa de verificare, cel puţin la încheierea exerciţiului financiar, la termenele de întocmire a situaţiilor financiare, a raportărilor contabile, precum

78

şi la finele perioadei pentru care entitatea trebuie să întocmească declaraţia privind impozitul pe profit/venit, potrivit legii”.

Aşadar, Balanţa de verificare trebuie, de principiu, să răspundă cerinţelor de a reflecta activitatea profesionistului, iar în măsura în care nu se dovedeşte caracterul nereal al menţiunilor sale devin operante dispoziţiile art.280 alin.1 din Codul de procedură civilă.

Potrivit textului „(1) Registrele profesioniştilor, întocmite şi ţinute cu respectarea dispoziţiilor legale, pot face între aceştia deplină dovadă în justiţie, pentru faptele şi chestiunile legate de activitatea lor profesională.”

Este real că, potrivit alin.(3) „În toate cazurile, instanţa este în drept a aprecia dacă se poate atribui conţinutului registrelor unui profesionist o altă putere doveditoare, dacă trebuie să se renunţe la această probă în cazul în care registrele părţilor nu concordă sau dacă trebuie să atribuie o credibilitate mai mare registrelor uneia dintre părţi.”, însă acest drept al instanţei, de a nu recunoaşte puterea doveditoare a documentului, trebuie să plece de la o dovadă contrară sau un început de astfel de probă.

În absenţa unei astfel de dovezi, simplele afirmaţii ale apelantei nu pot fi de natură să înlăture menţiunile din Balanţa de verificare.

Aceasta cu atât mai mult cu cât, aşa cum s-a susţinut şi de către practicianul în insolvenţă şi implicit s-a confirmat de către apelantă, organele fiscale au exercitat un control asupra activităţii debitoarei SC AL SRL fără să semnaleze o incorectă ţinere a contabilităţii.

Se susţine în prezenta cale de atac că obiectul controlului a fost altul, fără să se precizeze care şi de ce nu putea fi analizată o balanţă de verificare ce ilustrează tocmai activitatea agentului economic şi din punct de vedere fiscal. Stabilirea corectă a impozitelor şi celorlalte obligaţii fiscale ale debitoarei nu se poate face decât printr-o analiză atât a cheltuielilor, dar şi a veniturilor, deci, în general, a înregistrărilor contabile, inclusiv în planul creditării societăţii.

Aprecierea este susţinută şi de dispoziţiile art.94 din Codul de procedură fiscală, care în alin.(1) statuează că: „Inspecţia fiscală are ca obiect verificarea legalităţii şi conformităţii declaraţiilor fiscale, corectitudinii şi exactităţii îndeplinirii obligaţiilor de către contribuabili, respectării prevederilor legislaţiei fiscale şi contabile, verificarea sau stabilirea, după caz, a bazelor de impunere, stabilirea diferenţelor obligaţiilor de plată şi a accesoriilor aferente acestora”.

În concluzie se apreciază că, în absenţa unei probe contrarii sau care să pună sub semnul întrebării realitatea înscrierilor din balanţa de verificare, recunoaşterea valorii probatorii a acesteia este în conformitate cu legea şi în mod corect ea a fost

79

avută în vedere atât de către practicianul în insolvenţă cât şi de către judecătorul sindic.

Reţinând caracterul nefondat al criticilor aduse sentinţei tribunalului, pentru raţiunile de mai sus, în baza art.480 Cod procedură civilă, Curtea a respins apelul ca nefondat.6. Concursul dintre garanţii. Garanţia invocată de creditorul bugetar. Cerinţa constituirii perfecte a gajului, inclusiv sub aspectul publicităţii.

Art.2.420-2423 din Codul civilArt. 2.480-2.494 din Codul civil

Art. 151 alin.8 din Codul de procedură fiscalăGaranţia invocată de creditorul bugetar se pretinde

că îşi are temeiul în procesele verbale de sechestru încheiate la 2 octombrie 2012, respectiv 31 octombrie 2012 şi care priveau moara mică şi moara mare pentru măcinat nisip.

Aşa cum corect s-a susţinut de către practicianul în insolvenţă, D.G.R.F.P. Craiova nu şi-a înscris sechestrul în registrele de publicitate, aspect ce urmează a fi avut în vedere în stabilirea concursului între cele două garanţii.

Este real că, potrivit art.151 alin.8 din Codul de procedură fiscală „Prin sechestrul înfiinţat asupra bunurilor mobile, creditorul fiscal dobândeşte un drept de gaj care conferă acestuia în raport cu alţi creditori aceleaşi drepturi ca şi dreptul de gaj în sensul prevederilor dreptului comun.”, fiindu-i aşadar aplicabile dispoziţiile art.2.480-2.494 din Codul civil. Potrivit acestui ultim text de lege „Dispoziţiile privitoare la publicitatea, prioritatea, executarea şi stingerea ipotecilor mobiliare se aplică în mod corespunzător”.

Textul statuează aşadar aplicarea şi în materia gajului a regulilor de publicitate şi prioritate impuse de Codul civil în materia ipotecilor mobiliare, situaţie în care se impun a fi observate dispoziţiile art.2.420 din Cod. Potrivit textului „(1) Rangul ipotecilor perfecte se determină potrivit ordinii înscrierii sau perfectării ipotecilor, cu excepţiile prevăzute de lege. (2) Ipoteca perfectă este întotdeauna preferată ipotecilor care nu au fost perfectate.”.

Din examinarea acestor reguli privind concursul dintre garanţii se impune observaţia potrivit căreia rangul ipotecilor mobiliare şi deci şi al gajului este dat de ordinea în care acestea au fost înscrise în registrele de publicitate.

În ceea ce priveşte maniera de publicitate a gajului aceasta se realizează în conformitate cu dispoziţiile art.2.480 din Codul civil, text potrivit căruia „Publicitatea gajului bunurilor mobile corporale se realizează fie prin deposedarea debitorului, fie prin înscrierea gajului la arhivă.” şi art. 2.482

80

ce statuează că „Publicitatea gajului bunurilor mobile corporale se realizează fie prin deposedarea debitorului, fie prin înscrierea gajului la arhivă.”, iar în completarea lor, potrivit regulilor la care trimite art.2.494.

Prima cerinţă, ca un drept de gaj să intre în concurs cu o garanţie ipotecară, mobiliară sau imobiliară, este aceea de constituire perfectă, inclusiv sub aspectul publicităţii, aşa cum dispune art.2.409 din Cod.

Din verificarea înscrisurilor depuse la dosar rezultă că o astfel de cerinţă nu a fost respectată de către contestatoare, care nu a realizat nicio modalitate de publicitate cu privire la sechestrele instituite asupra celor două bunuri, documente în care, de altfel, s-a făcut menţiunea că există un gaj constituit în favoarea R. Bank.

Se impune aşadar aprecierea că recurenta-contestatoare nu are o garanţie perfectă de natură a intra în concurs cu cea constituită în favoarea creditorului bancar. Este aşadar nefondată susţinerea recurentei potrivit căreia echipamentele vândute nu erau garantate în favoarea creditorului bancar, susţinere contrazisă atât de contractul de garanţie reală mobiliară.

Faţă de toate aceste considerente se impune să se reţină că întregul bun valorificat era garantat în favoarea creditorului bancar, iar gajul invocat de către contestatoare nu a urmat regulile de publicitate pentru a putea intra în concurs, concurs ce urma însă se realizeze observându-se şi dispoziţiile art.2.423 Cod civil, potrivit căruia „Creditorul a cărui ipotecă este înscrisă în arhivă este preferat creditorului gajist, chiar dacă acesta a obţinut detenţia bunului ipotecat anterior înscrierii ipotecii”.

(Decizia nr. 1365/R-COM/29 Iulie 2015)

Prin sentinţa civilă nr.1091 pronunţată de Tribunalul Vâlcea la 14 mai 2015 a fost respinsă contestaţia formulată de creditoarea Direcţia Generală Regională a Finanţelor Publice Craiova, reţinându-se că planul de distribuţie întocmit de lichidatorul judiciar corespunde dispoziţiilor legale întrucât sumele repartizate creditorului R. Bank au avut în vedere natura garantată a creanţei şi dreptul de îndestulare prioritară, nefiind dovedită susţinerea contestatoarei potrivit căreia creditorul bancar nu este titularul unei garanţii.

În ceea ce priveşte actele invocate de contestatoare, respectiv procesul verbal de sechestru, acestea privesc alte bunuri din patrimoniul debitoarei.

81

Împotriva sentinţei a formulat recurs contestatoarea invocând dispoziţiile art.304 pct.8, 9 şi art.3041 Cod procedură civilă, susţinând în esenţă următoarele:

- distribuţia efectuată în condiţiile art.123 din Legea nr.85/2006 este discriminatorie între creditori cu acelaşi rang şi nu s-a întocmit un raport cu privire la bunurile valorificate în favoarea creditorului titular al garanţiei;

- în mod greşit a fost repartizată creditorului bancar întreaga sumă rezultată din valorificarea bunurilor mobile şi imobile ale debitoarei, deşi nu exista o garanţie pe totalitatea acestora, iar creditorul bugetar a fost prejudiciat prin nedistribuirea sumelor ce i se cuveneau din vânzarea bunurilor asupra cărora avea o garanţie rezultată din procesele verbale de sechestru;

- chiar administratorul judiciar a precizat că, prin sechestrul înfiinţat asupra bunurile mobile, creditorul fiscal dobândeşte un drept de gaj, iar înscrierea în tabelul definitiv s-a făcut în grupa creanţelor garantate cu suma de 139.506 lei;

- asupra celor două bunuri mobile valorificate cu 148.500 lei, respectiv 11.100 lei, contestatoarea avea în mod exclusiv garanţii şi, în temeiul art.121 alin.1 pct.2 din Legea nr.85/2006 era îndreptăţită la distribuirea sumelor obţinute. De altfel, utilajele şi echipamentele ce intrau în alcătuirea întregului activ au fost valorificate cu suma de 1.198.072 lei.

Examinându-se criticile formulate s-a apreciat că ele sunt nefondate pentru cele ce se vor arăta mai jos.

În condiţiile art.137 Cod procedură civilă, urmează a se verifica în mod prioritar excepţia nulităţii recursului, excepţie invocată de practicianul în insolvenţă şi determinată de pretinsa nemotivare.

Examinând cererea de recurs se apreciază că ea cuprinde critici de natură a fi încadrate în dispoziţiile legale invocate drept temei al căii de atac, chiar dacă ele nu se referă în mod expres la considerentele din hotărârea tribunalului, ci la actele contestate şi pe care instanţa a înţeles să le menţină.

Reţinând că în cauză sunt incidente şi dispoziţiile art.3041

Cod procedură civilă, dat fiind că cererea de deschidere a procedurii este anterioară datei de 15.02.2013, se apreciază că excepţia este neincidentă în cauză şi urmează a fi respinsă.

Prin contestaţia formulată creditoarea Direcţia Generală Regională a Finanţelor Publice Craiova a criticat raportul asupra fondurilor obţinute din lichidarea şi din încasarea creanţelor debitoarei SC C. SRL Rm.Vâlcea precum şi planul de distribuţie publicat la 12.12.2014.

S-a susţinut în principal faptul că în mod greşit sumele obţinute din valorificarea activului debitoarei au fost distribuite către creditorul bancar, deşi acesta nu avea garanţie asupra tuturor

82

bunurilor valorificate (ce compun activul), iar contestatoarea este titulara unei garanţii ce îşi are temeiul în procesele verbale de sechestru.

Din verificarea tabelului definitiv de creanţe rezultă că atât creanţa Direcţiei Generale Regionale a Finanţelor Publice Craiova cât şi cea a creditoarei R. Bank SA au fost înscrise la categoria creanţelor garantate.

În ceea ce priveşte aceste garanţii urmează a se observa că garanţia R. Bank SA rezultă atât din contractul de garanţie imobiliară nr.***/16.08.2010, înscris în Cartea funciară şi care priveşte imobilul, cât şi din contractul de garanţie reală mobiliară, ce are ca obiect echipamentele prezente şi viitoare reprezentate de linia tehnologică fabricaţie BCA, garanţie înscrisă la arhiva electronică la 18 martie 2011.

Garanţia invocată de creditorul bugetar se pretinde că îşi are temeiul în procesele verbale de sechestru încheiate la 2 octombrie 2012, respectiv 31 octombrie 2012 şi care priveau moara mică şi moara mare pentru măcinat nisip.

Aşa cum corect s-a susţinut de către practicianul în insolvenţă, D.G.R.F.P. Craiova nu şi-a înscris sechestrul în registrele de publicitate, aspect ce urmează a fi avut în vedere în stabilirea concursului între cele două garanţii.

Este real că, potrivit art.151 alin.8 din Codul de procedură fiscală „Prin sechestrul înfiinţat asupra bunurilor mobile, creditorul fiscal dobândeşte un drept de gaj care conferă acestuia în raport cu alţi creditori aceleaşi drepturi ca şi dreptul de gaj în sensul prevederilor dreptului comun.”, fiindu-i aşadar aplicabile dispoziţiile art.2.480-2.494 din Codul civil. Potrivit acestui ultim text de lege „Dispoziţiile privitoare la publicitatea, prioritatea, executarea şi stingerea ipotecilor mobiliare se aplică în mod corespunzător”.

Textul statuează aşadar aplicarea şi în materia gajului a regulilor de publicitate şi prioritate impuse de Codul civil în materia ipotecilor mobiliare, situaţie în care se impun a fi observate dispoziţiile art.2.420 din Cod. Potrivit textului „(1) Rangul ipotecilor perfecte se determină potrivit ordinii înscrierii sau perfectării ipotecilor, cu excepţiile prevăzute de lege. (2) Ipoteca perfectă este întotdeauna preferată ipotecilor care nu au fost perfectate.”.

Din examinarea acestor reguli privind concursul dintre garanţii se impune observaţia potrivit căreia rangul ipotecilor mobiliare şi deci şi al gajului este dat de ordinea în care acestea au fost înscrise în registrele de publicitate.

În ceea ce priveşte maniera de publicitate a gajului aceasta se realizează în conformitate cu dispoziţiile art.2.480 din Codul civil, text potrivit căruia „Publicitatea gajului bunurilor mobile corporale se realizează fie prin deposedarea debitorului, fie prin înscrierea gajului la arhivă.” şi art. 2.482 ce statuează că „Publicitatea gajului

83

bunurilor mobile corporale se realizează fie prin deposedarea debitorului, fie prin înscrierea gajului la arhivă.”, iar în completarea lor, potrivit regulilor la care trimite art.2.494.

Prima cerinţă, ca un drept de gaj să intre în concurs cu o garanţie ipotecară, mobiliară sau imobiliară, este aceea de constituire perfectă, inclusiv sub aspectul publicităţii, aşa cum dispune art.2.409 din Cod.

Din verificarea înscrisurilor depuse la dosar rezultă că o astfel de cerinţă nu a fost respectată de către contestatoare, care nu a realizat nicio modalitate de publicitate cu privire la sechestrele instituite asupra celor două bunuri, documente în care, de altfel, s-a făcut menţiunea că există un gaj constituit în favoarea R. Bank.

Se impune aşadar aprecierea că recurenta-contestatoare nu are o garanţie perfectă de natură a intra în concurs cu cea constituită în favoarea creditorului bancar, aceasta din urmă având ca obiect atât Fabrica de materiale de zidărie şi blocuri din BCA şi împrejmuire, cât şi linia de fabricaţie, echipamentele nr.60008/GE/2010, echipamente ce cuprind şi cele două mori, cu sublinierea că ele au fost constituite respectând prevederile art.1.778 din Codul civil de la 1864 şi art.29 din Legea nr.99/1999.

Este aşadar nefondată susţinerea recurentei potrivit căreia echipamentele vândute nu erau garantate în favoarea creditorului bancar, susţinere contrazisă atât de contractul de garanţie reală mobiliară.

Faţă de toate aceste considerente se impune să se reţină că întregul bun valorificat era garantat în favoarea creditorului bancar, iar gajul invocat de către contestatoare nu a urmat regulile de publicitate pentru a putea intra în concurs, concurs ce urma însă se realizeze observându-se şi dispoziţiile art.2.423 Cod civil, potrivit căruia „Creditorul a cărui ipotecă este înscrisă în arhivă este preferat creditorului gajist, chiar dacă acesta a obţinut detenţia bunului ipotecat anterior înscrierii ipotecii”.

În aceste condiţii, în mod corect lichidatorul judiciar, făcând aplicarea dispoziţiilor art.121 alin.1 pct.2 din Legeanr.85/2006 a distribuit sumele obţinute din valorificarea în bloc a bunului – după deducerea cheltuielilor la care se referă pct.1 şi 11

către creditorul garantat R. Bank SA.Este lipsită de suport şi susţinerea privind absenţa

raportului cu privire la bunurile valorificate, raport publicat în BPI nr. 22118/12.12.2014.

Faţă de această statuare, reţinând caracterul nefondat al criticilor formulate, în baza art.312 alin.1 Cod procedură civilă, Curtea a respins recursul.

Secţia penală şi pentru cauze cu minori şi de familie

84

1. Cameră preliminară.Art. 342 Cod procedură penală

Criticile vizând contradicţiile existente între probele administrate şi cele privind lipsa de temeinicie a expertizei contabile pot face obiectul aprecierii instanţei de judecată, iar nu al judecătorului de cameră preliminară.

(Încheiere penală nr. 108/C/CC/CP/22 septembrie 2015)

Prin încheierea din 7 iulie 2015, pronunţată de Tribunalul Argeş, s-a dispus: „Respinge cererile şi excepţiile formulate de inculpatul AM.

În baza art.346 alin.1 C.pr.penală constată legalitatea sesizării instanţei, administrării probelor şi a efectuării actelor de urmărire penală din dosarul de urmărire penală nr. 72/P/2011 al Parchetului de pe lângă Tribunalul Argeş.

Dispune începerea judecăţii în cauză. Cheltuielile judiciare rămân în sarcina statului, din care 200 lei,

onorariu apărător din oficiu, conform împuternicirii nr. 1833/13.05.2015, va fi suportat din fondurile Ministerului Justiţiei.”

Pentru a dispune astfel, instanţa de fond a reţinut:“La data de 12.05.2015, pe rolul Tribunalului Argeş a fost

înregistrat, sub nr. 2139/109/2015, rechizitoriul nr. 72/P/2011 din 07.05.2015 al Parchetului de pe lângă Tribunalul Argeş prin care s-a dispus trimiterea în judecată a inculpatului AM, pentru săvârşirea infracţiunii prev. de art. 9 al.1 lit.b din Legea nr.241/2005 , cu aplic.art.41 alin.2 din Codul penal din 1968 , în condiţiile art.3 din Legea 286/2009.

În fapt, s-a reţinut că , la data de 06.02.2012 , Direcţia Generală a Finanţelor Publice Argeş a sesizat organele judiciare cu privire la faptul că în urma controlului efectuat la S.C. TLV SRL, al cărei administrator a fost numita AA, societate înmatriculată la ORC Argeş cu numărul *** şi sediul în mun. Piteşti, jud. Argeş., s-a constat printre altele neînregistrarea în contabilitatea firmei a două facturi nr. *** şi nr. *** reprezentând livrări de granule de polietilenă către SC APC SRL- Băileşti, jud.Dolj. Contravaloarea facturilor neînregistrate in contabilitate, in valoare totala de 112.863.75 lei a fost achitată integral de SC APC SRL . Prin neinregistrarea in contabilitate a acestor facturi fiscale, inculpatul s-a sustras de la plata obligaţiilor către stat cu suma de 33.195.00 lei din care: 15.175.00 lei impozit profit si 18.020.00 lei TVA. De asemenea , s-a mai constatat că un numar de şapte facturi fiscale (dintr-un numar de 12 facturi fiscale) emise de SC TLV SRL catre SC V SRL - Rm. Vâlcea judetul Vâlcea,

85

reprezentind livrări de granule de polietilenă, nu au fost evidenţiate in contabilitatea SC TLV SRL. Contravaloarea acestora, în sumă de 392.390.60 lei a fost achitata de catre client integral. Prin neînregistrarea in contabilitate a acestor facturi fiscale, suma sustrasa de la plata obligaţiilor fiscale este de 115.409.00 lei din care: 52.758.40 lei impozit profit si 115.409.00 lei TVA. Din cercetările efectuate în cauză a rezultat că administratorul de fapt al SC TLV SRL a fost înculpatul AM , care a fost împuternicit prin procură autentică de către soţia sa AA să desfăşoare activităţi în numele firmei , aceasta din urmă neefectuând nici un act din cele ce formează obiectul cauzei. Pentru clarificarea situaţiei de fapt, a fost efectuată o expertiză contabilă , care a concluzionat că : ”.... neînregistrarea in contabilitatea societatii a documentelor de livrare a marfurilor, respectiv neinregistrarea veniturilor realizate de societate, a generat diminuarea profitului, respectiv a bazei de impozitare si, pe cale de consecinta, a obligatiilor fiscale revenite: impozit pe profit si TVA.

Valoarea totala a prejudiciului adus bugetului de stat, urmare a operatiunilor comerciale derulate de SC TLV SRL Pitesti, in perioada trim. IV 2008 si trim. I 2009 cu societatile comerciale mentionate, este in suma totala de 148.604.00 lei, din care: impozit profit 67.933.40 lei si TVA 80.670.60 lei. Obligatiile de plata de la care s-a sustras societatea, prin omisiunea inregistrarii in evidentele sale contabile a veniturilor realizate, provin din derularea operatiunilor comerciale. În declaraţia sa , inculpatul recunoaşte că nu a înregistrat în contabilitate facturile respective , dar nu este de acord cu modul în care a fost calculat prejudiciul, întrucât nu au fost luate în considerare cheltuielile efectuate pentru aprovizionarea mărfurilor vândute celor două societăţi.

Organele de urmărire penală au reţinut vinovăţia inculpatului în urma administrării următoarelor mijloace de probă: Vol. I : Sesizări şi procese verbale de control şi anexe ale D.G.F.P.Argeş; Ordonanţă efectuare expertiză contabilă,proces verbal aducere la cunoştinţă obiective; Expertiză contabilă şi anexe; Declaraţii martori; Proces-verbal ridicare înscrisuri, facturi şi instrumente plată; Adrese şi relaţii de la unităţi bancare privind rulajul conturilor. Alte acte. Vol. II: Adrese şi relaţii de la unităţi bancare privind rulajul conturilor; Declaraţie martor; Ordonanţe schimbare încadrare juridică şi punere în mişcare acţiune penală; Proces verbal aducere la

86

cunoştinţă : învinuire , calitate de suspect şi de punere în mişcare a acţiunii; Declaraţii inculpat; Declaraţie AA; Cazier judiciar; Alte acte. Potrivit art. 344 alin. 1 cod procedură penală, după sesizarea instanţei prin rechizitoriu, dosarul se repartizează aleatoriu judecătorului de cameră preliminară, iar potrivit art. 342 cod procedură penală, obiectul procedurii camerei preliminare îl constituie verificarea, după trimiterea în judecată, a competenţei şi a legalităţii sesizării instanţei, precum şi verificarea legalităţii administrării probelor şi a efectuării actelor de către organele de urmărire penală.

Inculpatul, prin apărător a invocat o serie de cereri şi excepţii, reluate şi în şedinţa de la termenul de astăzi.

Analizând actele şi lucrările dosarului, judecătorul de cameră preliminară reţine următoarele :

Mai întâi, făcând un examen asupra competenţei materiale şi teritoriale a Tribunalului Argeş, judecătorul de cameră preliminară consideră că instanţa este competentă material şi teritorial să judece în primă instanţă cauza repartizată, conform art. 36 alin. 1 lit. c ind. 1 şi art. 41 alin. 1 lit. a-d cod procedură penală. La rândul său, Parchetul de pe lângă Tribunalul Argeş a fost competent material şi teritorial să efectueze urmărirea penală, în conformitate cu dispoziţiile art. 56 alin. 6 rap. la art. 36 alin. 1 lit. c ind. 1 şi art. 41 alin. 1 lit. a-d cod procedură penală.

Judecătorul de cameră preliminară consideră că actele de urmărire penală au fost efectuate cu respectarea dispoziţiilor legale, iar probele au fost corect administrate cu respectarea principiilor legalităţii şi loialităţii, dar şi cu respectarea dreptului la apărare.

În ceea ce priveşte criticile formulate de inculpat, judecătorul de cameră preliminară le consideră nefondate deoarece acestea vizează mai degrabă aspecte privind fondul cauzei ce nu pot fi lămurite decât în urma unei cercetări judecătoreşti. Astfel, criticile ce vizează contradicţiile existente între probele administrate sau cele privind lipsa de temeinicie a expertizei contabile nu pot face obiectul aprecierilor judecătorului de cameră preliminară, ci doar ale instanţei de judecată care este singura competentă funcţional să pronunţe o hotărâre care să antameze aceste aspecte pe care, încă o dată, noi le apreciem ca fiind unele de fond. Faptul că se impută expertului contabil că nu a luat în considerare anumite operaţiuni juridice sau anumite acte nu afectează legalitatea efectuării acesteia, din moment ce organele de urmărire penală au respectat procedura de convocare a părţilor, iar raportul de expertiză conţine menţiunile prev. de art. 178 alin. 4 cod procedură penală. Inculpatul are posibilitatea ca, pe parcursul cercetării judecătoreşti să solicite refacerea raportului de expertiză sau efectuarea altui raport de expertiză reiterând criticile vizând netemeinicia raportului de expertiză întocmit în cursul urmăririi penale.

87

Rechizitoriul este corect întocmit, cu respectarea dispoziţiilor art. 328 cod procedură penală, iar dispoziţia de trimitere în judecată şi încadrarea juridică a faptei pentru care procurorul doreşte angajarea răspunderii penale sunt clare şi precise.

Faţă de cele de mai sus, judecătorul de cameră preliminară va respinge cererile şi excepţiile formulate de inculpatul AM.

În baza art.346 alin.1 C.pr.penală, va constata legalitatea sesizării instanţei, administrării probelor şi a efectuării actelor de urmărire penală din dosarul de urmărire penală nr. 72/P/2011 al Parchetului de pe lângă Tribunalul Argeş. Va dispune începerea judecăţii în cauză.”

Împotriva încheierii respective formulat contestaţie inculpatul AM, pentru considerente de nelegalitate, solicitând restituirea cauzei la procuror şi înlăturarea probei cu expertiză contabilă, întrucât s-a efectuat cu nerespectarea dispoziţiilor legale în materie.

Curtea, examinând contestaţia formulată, a constatat că este nefondată, pentru considerentele ce vor fi expuse în continuare.

In raport de obiectul cauzei deduse judecăţii, a fost efectuat în faza de urmărire penală un raport de expertiză contabilă, cu respectarea procedurii de convocare a părţilor şi care a răspuns la obiectivele stabilite, fiind evidenţiate toate menţiunile prevăzute de art.178 alin.4 Cod pr.penală.

In realitate, inculpatul este nemulţumit de modalitatea efectivă de administrare a probatoriului, ceea ce excede verificării legalităţii administrării probelor şi efectuării actelor de către organele de urmărire penală, conform art.342 Cod pr.penală, având posibilitatea de a solicita pe parcursul judecăţii completarea probatoriului, inclusiv a obiectivelor expertizei contabile, în vederea lămuririi situaţiei de fapt sub toate aspectele.

Judecătorul de cameră preliminară de la instanţa de fond a apreciat, astfel, în mod judicios că respectivele critici ce vizează contradicţiile existente între probele administrate sau cele privind lipsa de temeinicie a expertizei contabile, pot face, exclusiv, obiectul aprecierii de către instanţa de judecată, care este singura competentă funcţional să pronunţe o hotărâre care să antameze aceste aspecte.

In consecinţă, întrucât aspectele învederate de către inculpat vizează fondul cauzei, iar nu procedura specifică camerei preliminare, în mod legal şi temeinic s-a dispus, prin încheierea din 7 iulie 2015, constatarea legalităţii sesizării instanţei, administrării probelor şi a efectuării actelor de urmărire penală în dosarul nr.72/P/2011 al Parchetului de pe lângă Tribunalul Argeş, în care s-a dispus trimiterea în judecată a inculpatului prin rechizitoriul din data de 7 mai 2015, pentru săvârşirea infracţiunii prevăzute de art.9 alin.1 lit. b din Legea nr.241/2005, cu aplicarea art.41 alin.2 Cod

88

penal anterior, în condiţiile art.3 din Legea nr.286/2009, impunându-se, astfel, începerea judecăţii în cauză.

Pentru considerentele expuse anterior, în baza art.425/1 alin.7 pct.1 lit. b Cod pr. penală, Curtea a respins ca nefondată contestaţia şi l-a obligat pe inculpat la plata cheltuielilor judiciare avansate de stat, conform art.275 alin.2 Cod pr. penală.

2. Contestaţia la executare. Computarea duratei măsurilor preventive privative de libertate.

Art. 72 Cod procedură penalăArt. 598 Cod procedură penală

(Decizia penală nr.89/C-CJ/16 septembrie 2015)

Prin sentinţa penală nr.713 din 30 iunie 2015, pronunţată de Tribunalul Argeş, s-a hotărât:„Respinge contestaţia la executare formulată de condamnatul A.S., în prezent deţinut în penitenciarul Târgu Jiu, ca nefondată. Obligă contestatorul condamnat la 100 lei cheltuieli judiciare către stat”

Pentru a pronunţa această sentinţă, instanţa de fond a reţinut:„La data de 18.06.2015, pe rolul Tribunalului Argeş a fost

înregistrată sub nr. 2784/109/2015, contestaţia la executare formulată de condamnatul A.S.

În fapt, petentul a arătat că prin sentinţa penală nr. 357/2014 pronunţată de Tribunalul Gorj, s-a dispus executarea unei pedepse rezultante din 3 sentinţe penale şi anume sentinţa penală 102/2012 a Tribunalului Argeş, definitivă prin decizia 245 a Curţii de Apel Piteşti; s.p.264/2011 pronunţată de Tribunalul Argeş, definitivă printr-o decizie a Curţii de Apel şi sentinţa penală nr. 973/2012.

Prin decizia nr. 357 din 22 oct.2014 pronunţată de Tribunalul Gorj s-a dispus contopirea pedepselor pronunţate prin sentinţele penale mai sus indicate, rezultând o pedeapsă de 5 ani şi 6 luni închisoare şi o amendă de 3000 lei, din care s-a dedus perioada executată , însă începând cu perioada de 15 oct.2012 , la zi. Petentul solicită computarea reţinerii şi arestării preventive de 91 de zile.

Această perioadă de 91 de zile este cuprinsă între 6 decembrie 2000 şi 6 martie 2001 a fost o perioadă petrecută în stare de reţinere şi arest preventiv prin ordonanţa de reţinere din 6 decembrie 2000 emisă de Poliţia sector 4 Bucureşti şi ordonanţa din 7 decembrie 2000 emisă de Parchetul de pe lângă Tribunalul Bucureşti, ulterior prin ordonanţa 30 din 30 iulie 2007 a Parchetului de pe lângă Tribunalul Bucureşti s-a dispus scoaterea de sub urmărire penală în cadrul acestui prim dosar respectiv 6179/P/2000. S-au ataşat la dosar înscrisuri.

Analizând actele şi lucrările dosarului , instanţa reţine următoarele :

89

Petentul se află în executarea unei pedepse rezultante de 5 ani şi 6 luni închisoare şi 3.000 lei amendă penală, aşa cum s-a stabilit prin sentinţa penală nr. 357/22.10.2014 pronunţată de Tribunalul Gorj, definitivă prin decizia penală nr. 5/13.01.2015 a Curţii de Apel Craiova, pentru care s-a emis, de către Tribunalul Gorj, mandatul de executare a pedepsei închisorii nr. 468/2014 din 14.01.2015.

Considerăm că prevederile art. 88 din vechiul Cod penal, pentru care petentul a formulat prezenta contestaţie, nu îi sunt aplicabile acestuia şi aceasta deoarece faptele pentru care s-a dispus scoaterea de sub urmărire penală s-au comis în concurs cu faptele pentru care contestatorul a fost condamnat prin sentinţa penală nr. 102/16.02.2012 pronunţată de Tribunalul Argeş, aşa cum a fost modificată prin decizia nr. 245/A/28.04.2014 a Curţii de Apel Piteşti. Or, prin această ultimă hotărâre instanţa de control judiciar a făcut aplicarea dispoziţiilor noului cod penal, ca lege penală mai favorabilă ceea ce face ca aceste dispoziţii să guverneze toate consecinţele ce derivă de aici. Printre acestea şi inaplicabilitatea art. 88 cod penal care nu îşi are corespondent, pentru ipoteza specificată de condamnat, în dispoziţiile art. 72 din noul cod penal.

Nu putem lua ca reper în stabilirea pluralităţii de infracţiuni invocate data soluţiei Parchetului de pe lângă Tribunalul Bucureşti deoarece în asemenea cazuri relevanţă are data comiterii faptelor imputate. Or, în această privinţă instanţa a avut în vedere că faptele au fost comise de contestator, pe de o parte, în perioada martie – mai 2000, iar pe de altă parte, în perioada februarie – august 2005.

Faţă de cele de mai sus, în baza art. 597 şi 598 cod procedură penală, instanţa va respinge contestaţia la executare formulată de condamnat.”

Împotriva sentinţei respective a formulat contestaţie petentul A.S., pentru considerente de nelegalitate.

Astfel, se susţine de către petent că infracţiunile pentru care a fost urmărit penal în perioada 2000 – 2007 şi pentru care s-a dispus scoaterea sa de sub urmărire penală sunt concurente cu infracţiunile pentru care instanţa, prin sentinţa penală nr.357 din 22 octombrie 2014 a Tribunalului Gorj, a dispus contopirea pedepselor aplicate prin cele trei hotărâri definitive ale Tribunalului Argeş, fiind incidente regulile concursului de infracţiuni, conform art.39 alin.1 combinat cu art37 alin.1 lit. a Cod penal anterior.

În condiţiile în care, în perioada 2000 – 2007, petentul a fost urmărit penal pentru infracţiunile de înşelăciune în convenţii, fals în declaraţii, uz de fals, fals material în înscrisuri oficiale şi furt, iar la data de 30 iulie 2007 a fost scos de sub urmărire penală prin ordonanţa Parchetului de pe lângă Tribunalul Bucureşti, dispusă în dosarul nr.6179/P/2000, fiind reţinut şi arestat preventiv timp de 91 de zile, în perioada 6 decembrie 2000 – 6 martie 2001, sunt incidente dispoziţiile art.88 Cod penal anterior, privind computarea duratei

90

reţinerii şi arestării preventive, ce îşi au corespondent în dispoziţiile art.72 Noul Cod penal.

Examinând contestaţia formulată, Curtea a constatat că aceasta este întemeiată, pentru considerentele ce vor fi expuse în continuare.

Este de precizat că petentul se află în executarea mandatului nr.468/2014, emis de Tribunalul Gorj, în baza sentinţei penale nr.357 din 22 octombrie 2014, rămasă definitivă prin decizia penală nr.5 din 13 ianuarie 2015 a Curţii de Apel Craiova, prin care a fost admisă cererea de contopire a pedepselor, formulată de către petent şi s-a dispus să execute pedeapsa principală rezultantă de 5 ani şi 6 luni închisoare şi 3.000 lei amendă, fiind dedusă din aceasta, perioada executată începând cu data de 15 octombrie 2012, la zi.

Instanţa de fond a reţinut în mod nelegal inaplicabilitatea art.88 Cod penal, pe considerentul că nu îşi are corespondent, pentru ipoteza specificată de condamnat, în dispoziţiile art.72 din Noul Cod penal, iar faptele pentru care s-a dispus scoaterea de sub urmărire penală fiind comise în concurs cu faptele pentru care a fost condamnat prin sentinţa penală nr.102 din 16 februarie 2012, pronunţată de Tribunalul Argeş, modificată prin decizia penală nr.245/A din 28 aprilie 2014 a Curţii de Apel Piteşti, instanţa de control judiciar a făcut aplicarea dispoziţiilor Noului Cod penal, ca lege penală mai favorabilă, ceea ce face ca aceste dispoziţii să guverneze toate consecinţele ce derivă de aici.

La dosarul instanţei de fond a fost ataşată ordonanţa nr.6179/P/2000 din 30 iulie 2007 a Parchetului de pe lângă Tribunalul Bucureşti, prin care s-a dispus scoaterea de sub urmărire penală faţă de inculpatul A.S., cercetat pentru infracţiunile prevăzute de art.208, 215, 288, 291 şi 292 Cod penal, pe considerentul că fapta nu este prevăzută de legea penală sau că nu sunt întrunite elementele constitutive ale infracţiunii (lipsa intenţiei, ca element al laturii subiective).

În cuprinsul ordonanţei respective se menţionează că A.S. a fost reţinut o perioadă de 24 de ore, conform ordonanţei de reţinere nr.1554.478 din 6 decembrie 2000, emisă de Poliţia Sector 4, iar prin ordonanţa nr.6179/P/2000 din 7 decembrie 2000, Parchetul de pe lângă Tribunalul Bucureşti a dispus arestarea preventivă a inculpatului pe o perioadă de 30 de zile, începând de la 7 decembrie 2000 până la 5 ianuarie 2001, arestarea preventivă a acestuia fiind prelungită ulterior cu încă câte 30 de zile, respectiv de la 6 ianuarie 2001 până la 4 februarie 2001 şi de la 5 februarie 2001 până la 6 martie 2001.

Curtea a constatat că dispoziţiile art.88 Cod penal anterior îşi găsesc corespondent în art.72 Noul Cod penal, folosindu-se o altă terminologie, dar cu aceleaşi consecinţe juridice, fiind reglementat în mod expres că „scăderea se va face şi atunci când condamnatul a

91

fost urmărit sau judecat, în acelaşi timp ori în mod separat, pentru mai multe infracţiuni concurente, chiar dacă a fost condamnat pentru o altă faptă decât cea care a determinat dispunerea măsurii preventive”.

Astfel, avându-se în vedere că faptele sub aspectul cărora a fost cercetat petentul în calitatea procesuală de inculpat în dosarul nr.6179/P/2000 al Parchetului de pe lângă Tribunalul Bucureşti, sunt concurente cu faptele pentru săvârşirea cărora s-a dispus condamnarea petentului la pedepsele ce au fost contopite, conform sentinţei penale nr.357 din 22 octombrie 2014 pronunţată de Tribunalul Gorj, este evident, că în cauză sunt incidente dispoziţiile art.72 Cod penal şi că se impune deducerea din pedeapsă a perioadei în care petentul a fost reţinut şi arestat preventiv, în cauza în care s-a dispus scoaterea sa de sub urmărire penală, respectiv 6 decembrie 2000 – 6 martie 2001.

Pentru considerentele expuse anterior, sentinţa fiind nelegală, în baza art.597 alin.8 Cod pr.penală, Curtea a admis contestaţia formulată de petent, a desfiinţat sentinţa şi, rejudecând, a admis contestaţia la executare în temeiul art.598 alin.1 lit.d Cod pr.penală combinat cu art.72 Cod penal şi a dedus din pedeapsa principală rezultantă de 5 ani şi 6 luni închisoare, perioada menţionată anterior.

Este de precizat, că art.72 alin.3 Cod penal prevede că „în cazul amenzii care însoţeşte pedeapsa închisorii, perioada în care o persoană a fost supusă unei măsuri preventive privative de libertate, se scade din durata pedepsei închisorii”, dispoziţii în raport de care se impune deducerea perioadei reţinerii şi arestării preventive, exclusiv din pedeapsa închisorii, iar nu şi din cea a amenzii.

3. Camera preliminară. Remedierea de către procuror a neregularităţilor actului de sesizare.

Art. 342 Cod procedură penalăArt. 345 alin. 3 Cod procedură penală

(Încheierea penală nr. 103/C/CC/CP/14 Septembrie 2015)

Prin încheierea de cameră preliminară din 27 iulie 2015, pronunţată de Tribunalul Vâlcea, s-a dispus:„În baza art. 346 alin. 4 Cod procedură penală:

Constată legalitatea sesizării instanţei prin rechizitoriul nr. 131D/P/2014 al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie – Direcţia de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism – Biroul Teritorial Vâlcea, ale cărui neregularităţi au fost îndreptate prin „ Actul de sesizare” al aceleiaşi unităţi de parchet, legalitatea administrării probelor şi a efectuării actelor de urmărire penală.

92

Dispune începerea judecăţii în cauza privind pe inculpaţii O.M., S.P.V., B.A.N., D.R.S., U.E.L., P.G.M., P.C., M.S., S.C. L. SRL, S.C. S. S.R.L.

Pentru a dispune astfel, s-a reţinut:„Prin încheierea din 15.07.2015, judecătorul de cameră

preliminară a admis excepţiile nelegalităţii sesizării instanţei invocate din oficiu şi inculpatul PGM.

S-a constatat neregularitatea rechizitoriului nr. 131D/P/2014 al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie – Direcţia de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism – Biroul Teritorial Vâlcea.

Au fost respinse, în rest, cererile şi excepţiile formulate de inculpatul PGM .

Totodată, au fost respinse cererile şi excepţiile formulate de inculpaţii DRS şi UEL.

Considerentele ce au stat la baza soluţiei pronunţate în cauză au fost următoarele:

„ Prin rechizitoriul nr. 131D/P/2014 al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Direcţia de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism – Biroul Teritorial Vâlcea s-a dispus trimiterea în judecată a inculpaţilor :

- O.M., pentru săvârşirea infracţiunilor de constituirea unui grup infracţional organizat prev. şi ped. de art. 367 alin. 1 Cod Penal, înşelăciune în formă continuată prev şi ped. de art. 244 alin. 1,2 Cod Penal cu aplic. art. 35 alin. 1 Cod Penal ( pers. vătămată DDO – 5 acte materiale), înşelăciune în formă continuată prev. şi ped. de art. 244 alin. 1,2 Cod penal cu aplic. art. 35 alin. 1 Cod Penal ( 6 acte materiale – pers. văt. PI ), şantaj în formă continuată prev. şi ped. de art. 207 alin. 1,3 Cod penal cu aplic. art. 35 alin. 1 Cod Penal ( 4 fapte –pers. văt. DDO, PI, FD şi ZCG), spălare de bani în formă continuată prev. şi ped. de art. 29 alin. 1 lit. a din Legea 656/2002 cu aplic. art. 35 alin. 1 Cod penal , totul cu aplic. art. 38 alin. 1 Cod penal ;

- S.P.V., pentru săvârşirea infracţiunilor de constituirea unui grup infracţional organizat prev. şi ped. de art. 367 alin. 1 Cod Penal, înşelăciune în formă continuată prev. şi ped. de art. 244 alin. 1,2 Cod Penal cu aplic. art. 35 alin. 1 Cod Penal ( 4 acte materiale – pers. văt. PI ), şantaj în formă continuată prev. şi ped. de art. 207 alin. 1, alin. 3 Cod Penal cu aplic. art. 35 alin. 1 Cod Penal( 3 fapte pers. văt. DDO, PI, FD), fals în înscrisuri sub semnătură privată în formă continuată prev. şi ped. de art. 322 alin. 1 Cod Penal cu aplic. art. 35 alin. 1 Cod Penal ( 5 acte materiale), totul cu aplic. art. 38 alin. 1 Cod Penal;] - M.S., pentru săvârşirea infracţiunilor de aderare şi sprijinire a unui grup infracţional organizat prev. şi ped. de art. 367 alin. 1 Cod

93

Penal, şantaj prev. şi ped. de art. 207 alin. 1, alin. 3 Cod Penal, ambele cu aplic. art. 38 alin. 1 Cod Penal;

- P.C., pentru săvârşirea infracţiunilor de constituirea unui grup infracţional organizat prev. şi ped. de art. 367 alin. 1 Cod Penal, înşelăciune prev şi ped. de art. 244 alin. 1,2 Cod Penal ( pers. vătămată DDO), înşelăciune în formă continuată prev şi ped. de art. 244 alin. 1,2 Cod Penal cu aplic. art. 35 alin. 1 Cod Penal ( pers. vătămată PI – 2 acte materiale), şantaj în formă continuată prev. şi ped. de art. 207 alin. 1, alin. 3 Cod Penal cu aplic. art. 35 alin. 1 Cod Penal ( persoană vătămată FD ), totul cu aplic. art. 38 alin. 1 Cod Penal;

- B.A.N., pentru săvârşirea infracţiunilor de constituirea unui grup infracţional organizat prev. şi ped. de art. 367 alin. 1 Cod Penal, înşelăciune prev. şi ped. de art. 244 alin. 1,2 Cod Penal ( 2 fapte – pers. văt. PI şi DDO), complicitate la şantaj prev. şi ped. de art. 48 alin. 1 Cod Penal raportat la art. 207 alin. 1, alin. 3 Cod Penal, totul cu aplic. art. 38 alin. 1 Cod Penal;

- D.R.S., pentru săvârşirea infracţiunilor de aderare şi sprijinire a unui grup infracţional organizat prev. şi ped. de art. 367 alin. 1 Cod Penal, complicitate la înşelăciune prev. şi ped. de art. 48 Cod Penal raportat la art. 244 alin. 1,2 Cod Penal, şantaj în formă continuată prev. şi ped. de art. 207 alin. 1, alin. 3 Cod Penal cu aplic. art. 35 alin. 1 Cod Penal şi instigare la sustragere de înscrisuri prev. şi ped. de art. 47 Cod Penal raportat la art. 275 alin. 2 Cod Penal, fiecare cu aplic. art. 41 alin. 1 Cod Penal, totul cu aplic. art. 38 alin. 1 Cod Penal ;

- U.E.L., pentru săvârşirea infracţiunilor de aderare şi sprijinire a unui grup infracţional organizat prev. şi ped. de art. 367 alin. 1 Cod Penal, înşelăciune prev. şi ped. de art. 244 alin. 1,2 Cod Penal, şantaj în formă continuată prev. şi ped. de art. 207 alin. 1, alin. 3 Cod Penal cu aplic. art. 35 alin. 1 Cod Penal, sustragerea sau distrugerea de probe sau înscrisuri prev. şi ped. de art. 275 alin. 2 Cod Penal, totul cu aplic. art. 38 alin. 1 Cod Penal ;

- S.C. L. S.R.L., pentru săvârşirea infracţiunilor de constituirea unui grup infracţional organizat prev. şi ped. de art. 367 alin. 1 Cod Penal, înşelăciune prev şi ped. de art. 244 alin. 1,2 Cod Penal ( pers. vătămată DDO), înşelăciune prev. şi ped. de art. 244 alin. 1,2 Cod Penal ( pers. văt. PI), şantaj în formă continuată prev. şi ped. de art. 207 alin. 1,3, Cod Penal cu aplic. art. 35 alin. 1 Cod Penal( 3 fapte), totul cu aplic. art. 38 alin. 1 Cod Penal;

- S.C. S. S.R.L. , pentru săvârşirea infracţiunilor de constituirea unui grup infracţional organizat prev. şi ped. de art. 367 alin. 1 Cod Penal, înşelăciune prev. şi ped. de art. 244 alin. 1,2 Cod Penal ( pers. văt. PI), înşelăciune prev. şi ped. de art. 244 alin. 1,2 Cod Penal ( pers. văt. DDO) şi şantaj în formă continuată prev. şi ped. de

94

art. 207 alin. 1,3 Cod Penal ( 2 fapte – pers. văt FD şi PI ) cu aplic. art. 35 alin. 1 Cod Penal, totul cu aplic. art. 38 alin. 1 Cod Penal.

- P.G.M., , pentru săvârşirea a două infracţiuni de folosirea de informaţii ce nu sunt destinate publicităţii prev. şi ped. de art. 12 alin. 1 lit. b din Legea 78/2000 cu modificările ulterioare, ambele cu aplic. art. 38 alin. 1 Cod Penal (săvârşite la datele de 18.09.2014 şi 17.10.2014 ).

În procedura de cameră preliminară, cu privire la legalitatea sesizării instanţei , a administrării probelor şi a efectuării actelor de urmărire penală au formulat cereri şi excepţii inculpaţii DRS, UEL şi PGM.

Solicitând restituirea cauzei la parchet , în esenţă, inculpaţii DRS şi UEL au susţinut, sub un prim aspect, că urmărirea penală a fost efectuată de către un organ necompetent , infracţiunile de care sunt acuzaţi fiind de competenţa Parchetului de pe lângă Judecătoria Rm.Vâlcea.

În speţă, procurorul a încălcat dispoziţiile art. 58 Cod pr.penală şi a extins, nelegal competenţa sa asupra inculpaţilor , apreciind în mod greşit că aceştia fac parte dintr-un grup infracţional organizat.

Sub un alt aspect, se contestă probele administrate în cauză pentru că s-a încălcat dreptul la apărare, prin respingerea nemotivată a unor probe solicitate în apărare, precum şi refuzul procurorului de a audia inculpatul la cererea expresă a acestuia formulată în data de 03.04.2015.

Se invocă , totodată, că actele de urmărire penală sunt lovite de o prezumţie de neimparţialitate din partea procurorului de caz , susţinându-se că , în nenumărate rânduri, inculpaţii DRS şi UEL au afirmat în faţa acestuia că partea vătămată se laudă cu prietenia sa, iar anumite acte de urmărire penală sau altfel de acte dispuse în cauză prezintă suspiciuni în acest sens.

Astfel, procurorul a dispus imobilizarea autoturismului BMW, fără a completa un proces verbal de imobilizare ori de sechestru , deşi se afla în posesia inculpatului DRS şi, mai mult, a procedat la predarea autoturismului persoanei vătămate , cu toate că aceasta , în plângere, face referire la faptul că a primit o parte din contravaloarea bunului respectiv.

De asemenea, se susţine că la momentul efectuării percheziţiei informatice , inculpatul DRS a fost provocat de către organul de anchetă cu anumite întrebări privitoare la întâlnirea cu partea vătămată , întocmindu-se în acest sens un proces verbal din care reiese că ar fi ameninţat în continuare partea vătămată , apreciindu-se că fără o dovadă fermă a acestor ameninţări, procesul - verbal nu poate fi avut în vedere ca probă.

Tot astfel, se arată că s-a formulat o cerere de eliberare a unor copii ale suporturilor audio pentru a asculta toate înregistrările

95

efectuate în cauză , însă, a fost respinsă pe considerentul că aceste înregistrări pot fi ascultate la sediul parchetului.

La rândul său, inculpatul PGM a solicitat să se dispună restituirea cauzei la parchet şi excluderea tuturor probelor administrate în faza de urmărire penală faţă de inculpat.

În acest sens, se susţine , în esenţă, că toate actele de urmărire penală şi urmărirea penală în sine sunt nule , având în vedere că au fost încălcate dispoziţiile art. 305 şi urm. Cod pr.penală, întrucât procurorul de caz anterior extinderii urmăririi penale faţă de inculpat nu a dispus prin ordonanţă începerea urmăririi penale cu privire la fapta prevăzută de art. 12 din Legea 78/2000.

În ceea ce priveşte actul de sesizare a instanţei , se învederează că rechizitoriul este emis cu încălcarea dispoziţiilor art. 328 şi urm. Cod pr.penală rap. la art. 286 alin. 2 Cod pr.penală.

Astfel, referitor la fapta reţinută în data de 17.10.2014, inculpatul susţine că acest act material este descris în totalitate bazându-se pe simple supoziţii ale organului de urmărire penală , precum şi pe interpretări proprii ale acestuia.

Se arată că infracţiunea este caracterizată de scop , aşa încât organul de urmărire penală avea obligaţia să demonstreze , prin probe, obţinerea de foloase necuvenite fie de către inculpatul PGM fie de către persoana care avea acces la informaţiile care nu erau destinate publicităţii.

Inculpatul DRS nu a avut nici un beneficiu în urma aflării conţinutului plângerii penale , cel puţin prin rechizitoriu nu este demonstrat acest fapt , iar în cazul inculpatului PGM acuzarea face aceleaşi menţiuni generale în privinţa foloaselor necuvenite , fără a exista o precizare a posibilului folos obţinut , în situaţia în care, acesta, ar fi fost persoana care a furnizat respectivele informaţii.

De altfel, probele reţinute de organul de urmărire penală sunt contradictorii , în sensul că , deşi se pretinde că în data de 17.10.2014 la ora 10,44,57 ar fi avut loc o discuţie telefonică ( interceptată) între inculpaţii DRS şi UL, în care aceasta precizează conţinutul plângerii formulate de ZC , conţinut care se pretinde că a fost aflat de la inculpat , se poate observa că în data de 17.10.2014, între orele 09,30-11,00 ( aşa cum se precizează în declaraţia de parte vătămată luată de agent şef VD în dosarul de urmărire penală ) cea din urmă era audiată în biroul martorului menţionat.

În acest context, se solicită a fi exclusă această probă cu interceptarea , care este singura probă care ar susţine fapta reţinută în data de 17.10.2014.

Arată , în continuare, inculpatul că organul de urmărire penală face o serie de afirmaţii în cadrul rechizitoriului , care nu au nicio susţinere probatorie , în încercarea de a face o descriere cât de cât coerentă a acestei fapte.

96

Relativ la fapta reţinută inculpatului în data de 18.09.2014, se solicită a se observa că probatoriul şi descrierea faptei se bazează în mod exclusiv pe interceptările dintre inculpaţii DRS şi UEL şi interpretarea proprie a acestora din partea procurorului de caz, fără o determinare concretă a elementelor constitutive ale infracţiunii de care este acuzat acesta.

Din descrierea acestei fapte nu reiese un element esenţial al infracţiunii , respectiv cunoaşterea din partea inculpatului PGM a posibilităţii obţinerii unui folos necuvenit de unul sau altul dintre cei doi coinculpaţi , în condiţiile în care se reţine că folosul necuvenit al inculpatei UEL s-ar fi concretizat abia la data de 07.01.2015, moment în care s-a constatat că martorul TIE nu şi-ar fi recuperat contravaloarea autoturismului de la numitul IA.

Martorul TI a cedat de bună voie autoturismul în litigiu , iar ulterior, prin împăcarea părţilor, a acceptat situaţia juridică reală a acestuia , aşa încât a fost exclusă obţinerea oricărui folos necuvenit din partea inculpatei UEL.

Cu privire la descrierea pretinsului scop pentru care inculpatul PGM ar fi folosit informaţii ce nu sunt date publicităţii , se susţine că nu sunt indicate probe sigure certe , dincolo de orice dubiu , prin care să fie stabilit eventualul folos necuvenit măcar pretins de acesta , interceptările dintre terţe persoane neputând avea calităţile menţionate anterior.

La fel ca în cazul primului act material , scopul folosului necuvenit este descris la modul general , fără a se putea menţiona în concret acest scop.

Se invocă de către inculpat că un alt element constitutiv al actelor materiale reţinut în sarcina acestuia şi care apare că nu se bucură de o analiză în rechizitoriu îl constituie posibilitatea ca adresa de domiciliu a numitei TC , incriminată în actul de sesizare, să se încadreze în categoria informaţiilor care nu sunt destinate publicităţii , din perspectiva art. 3 lit. a din Legea 677/2001 şi acţiunile sale să reprezinte , de fapt o contravenţie , tratată ca atare de dispoziţiile acestei legi.

Sub un alt aspect , se consideră că supravegherea tehnică prin interceptarea convorbirilor telefonice dispusă faţă de TRS şi UEL este lovită de nulitate în situaţia în care faţă de aceştia nu era începută urmărirea penală, cu toate că se cunoştea identitatea lor.

Tot astfel, inculpatul susţine că în dosarul de urmărire penală nu se regăsesc mandatele de supraveghere emise ca urmare a încheierii judecătorului de drepturi şi libertăţi.

Se invocă şi nulitatea proceselor verbale prin care sunt redate convorbirile telefonice, fiind întocmite cu încălcarea dispoziţiilor art. 143 alin. 4 Cod pr.penală, în contextul în care nu sunt menţionate datele obligatorii prevăzute de norma legală , cum ar fi

97

cele privitoare la mandatul emis pentru efectuarea acestora ori precizarea localizării persoanei interceptate.

Pe de altă parte, se contestă toate declaraţiile de martori care îl privesc pe inculpatul PGM , mai ales că , la audierea unora dintre aceştia, nu au fost înştiinţaţi apărătorii inculpatului , fiind , astfel, încălcat grav dreptul la apărare , solicitând a se vedea în acest sens declaraţia martorului VD .

De asemenea, din oficiu, pentru considerentele arătate în cuprinsul încheierii de şedinţă din 03.06.2015, a fost invocată excepţia nelegalităţii sesizării instanţei.

Examinând cererile şi excepţiile formulate în cauză, judecătorul de cameră preliminară constată următoarele :

Potrivit art. 12 alin. 1 din Legea 508/2004 sunt de competenţa Direcţiei de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism , indiferent de calitatea persoanei :

a) următoarele infracţiuni, dacă săvârşirea lor a intrat în scopul unui grup infracţional organizat, în sensul prevăzut la art. 367 alin. (6) din Codul penal: (i) infracţiunile prevăzute la … art. 207… din Codul penal. În prezenta cauză inculpatul DRS a fost trimis în judecată pentru săvârşirea infracţiunilor de aderare şi sprijinire a unui grup infracţional organizat prev. şi ped. de art. 367 alin. 1 Cod Penal, complicitate la înşelăciune prev. şi ped. de art. 48 Cod Penal raportat la art. 244 alin. 1,2 Cod Penal, şantaj în formă continuată prev. şi ped. de art. 207 alin. 1, alin. 3 Cod Penal cu aplic. art. 35 alin. 1 Cod Penal şi instigare la sustragere de înscrisuri prev. şi ped. de art. 47 Cod Penal raportat la art. 275 alin. 2 Cod Penal, fiecare cu aplic. art. 41 alin. 1 Cod Penal, totul cu aplic. art. 38 alin. 1 Cod Penal.

De asemenea, s-a dispus trimiterea în judecată a inculpatei UEL pentru săvârşirea infracţiunilor de aderare şi sprijinire a unui grup infracţional organizat prev. şi ped. de art. 367 alin. 1 Cod Penal, înşelăciune prev. şi ped. de art. 244 alin. 1,2 Cod Penal, şantaj în formă continuată prev. şi ped. de art. 207 alin. 1, alin. 3 Cod Penal cu aplic. art. 35 alin. 1 Cod Penal, sustragerea sau distrugerea de probe sau înscrisuri prev. şi ped. de art. 275 alin. 2 Cod Penal, totul cu aplic. art. 38 alin. 1 Cod Penal.

Ca urmare, în raport de infracţiunile reţinute în sarcina inculpaţilor , se constată că urmărirea penală a fost efectuată cu respectarea normelor de competenţă materială.

În acelaşi timp, susţinerile apărării , conform cu care s-a apreciat în mod greşit de către procuror că inculpaţii fac parte dintr-un grup infracţional organizat, sunt unele ce ţin de fondul cauzei şi nu pot reprezenta temei de evaluare a judecătorului de cameră preliminară.

Se reţine că , din interpretarea dispoziţiilor art. 342 Cod pr.penală, obiectul procedurii nu constă în examinarea unor aspecte

98

legate de temeinicia trimiterii în judecată sau de posibilitatea de a ordona administrarea unor anumite probe de către procuror , această reglementare constituind o reflectare a principiului separaţiei funcţiilor judiciare în procesul penal , în virtutea căruia prerogativa strângerii mijloacelor de probă şi aprecierea asupra oportunităţii trimiterii în judecată aparţin exclusiv parchetului .

Ca atare, chestiunea adusă în discuţie , privitoare la respingerea unor cereri în probaţiune , care nu ţine de legalitatea probelor efectiv administrate , excedează sferei controlului care poate fi înfăptuit de judecătorul de cameră preliminară , după cum acesta nu are competenţa funcţională de a analiza susţinerile ce vizează existenţa unui eventual caz de incompatibilitate a procurorului , situându-se , astfel, în afara verificărilor permise în acest cadru procesual.

În acest context, se observă că în cursul urmăririi penale inculpatul DRS a formulat contestaţie împotriva ordonanţei prin care s-a dispus restituirea autoturismului , care, însă, a fost respinsă prin încheierea din data de 10.02.2015 pronunţată în dosarul nr. 594/90/2015 al Tribunalului Vâlcea.

Pe de altă parte, se impune a se sublinia că excluderea probelor se poate dispune în situaţia în care se constată nerespectarea prevederilor legale privind administrarea probatoriului, care, în împrejurările concrete ale cauzei , face ca menţinerea mijlocului de probă astfel administrat să aducă atingere caracterului echitabil al procesului penal.

În consecinţă, neputând fi excluse decât probele nelegal administrate , contrar solicitărilor apărării , cu referire la procesul verbal evocat în cuprinsul cererii , judecătorul de cameră preliminară nu are posibilitatea de a se pronunţa cu privire la temeinicia probelor strânse la urmărirea penală.

Totodată, cu privire la ultimul aspect invocat de către inculpaţi, se reţine că dispoziţiile legii permit procurorului să respingă cererile formulate în cursul urmăririi penale ori probe solicitate de părţi, fără ca aceasta să genereze o afectare a dreptului de apărare , constatându-se că organul de urmărire penală s-a conformat obligaţiei de a motiva respingerea acestora.

Din perspectiva acestor consideraţii, se apreciază că cererile şi excepţiile invocate de inculpaţii DRS şi UEL cu privire la legalitatea sesizării instanţei , a administrării probelor şi a efectuării actelor de urmărire penală nu sunt întemeiate, urmând a fi respinse.

Referitor la aspectele de critică formulate de inculpatul PGM se reţine că , în conformitate cu art. 311 alin. 1 Cod pr.penală, în cazul în care , după începerea urmăririi penale, organul de urmărire penală constată fapte noi , date cu privire la participarea unor alte persoane sau împrejurări care pot duce la schimbarea încadrării

99

juridice a faptei , dispune extinderea urmăririi penale ori schimbarea încadrării juridice.

În cauză, prin ordonanţa din 26.08.2014 s-a dispus începerea urmăririi penale sub aspectul infracţiunilor de constituire a unui grup infracţional organizat prev. şi ped. de art. 367 alin. 1 Cod penal şi şantaj prev. şi ped. de art. 207 alin.1,3 Cod penal , ambele cu aplic. art. 38 alin. 1 Cod penal.

Ulterior, prin ordonanţa din 09.01.2015 s-a procedat la extinderea urmăririi penale şi faţă de PGM , pentru săvârşirea infracţiunii de folosirea de informaţii ce nu sunt destinate publicităţii, prev. şi ped. de art. 12 alin. 1 lit. b din Legea 78/2000.

Prin urmare, în situaţia în care procurorul extinde urmărirea penală , ca în speţa de faţă, nu mai este necesară începerea urmăririi penale pentru noile fapte sau persoane, cadrul urmăririi penale vizându-le şi pe acestea , condiţii în care , constatându-se regularitatea desfăşurării urmăririi penale în cazul inculpatului PGM, nu se poate reţine incidenţa sancţiunii nulităţii actelor de urmărire penală.

Nici critica avansată de acelaşi inculpat, conform cu care supravegherea tehnică prin interceptarea convorbirilor telefonice dispusă faţă de DRS şi UEL, este lovită de nulitate, nu poate fi însuşită , având în vedere prevederile legale în materie. ( art. 140 alin. 1 Cod pr.penală).

În acest sens, din punctul de vedere al momentului procesual , se reţine că singura cerinţă pentru a se dispune supravegherea tehnică o reprezintă începerea urmăririi penale cu privire la faptă , procedura nefiind condiţionată de efectuarea urmăririi penale faţă de o persoană.

Tot astfel, contrar susţinerilor inculpatului , se constată că la dosar se află mandatele de supraveghere tehnică emise de judecătorul de drepturi şi libertăţi, după cum, sub aspectele invocate, nu se identifică o încălcare a normei legale în ceea ce priveşte procesul - verbal încheiat potrivit art. 143 alin. 4 Cod pr.penală.

De asemenea, conform art. 92 alin. 3 Cod pr.penală, lipsa avocatului nu împiedică efectuarea actului de urmărire penală sau audierii , dacă există dovada că acesta a fost încunoştinţat în condiţiile alin. 2 .

Or, la dosarul de urmărire penală există dovada că apărătorul ales al inculpatului PGM a fost înştiinţat inclusiv în legătură cu audierea martorului menţionat de acesta.

În consecinţă, se constată în cauză administrarea probelor în condiţii de legalitate , nefiind încălcat dreptul la apărare al inculpatului.

Faţă de cele arătate , apreciind că sunt neîntemeiate, vor fi respinse cererile şi excepţiile formulate de inculpatul PGM privind

100

legalitatea administrării probelor şi efectuării actelor de urmărire penală.

În schimb, judecătorul de cameră preliminară urmează a admite excepţiile vizând nelegalitatea sesizării instanţei, invocate din oficiu , precum şi de către inculpatul PGM şi a constata că rechizitoriul nu este regulamentar întocmit , pentru considerentele ce se vor expune în continuare:

1.În conformitate cu dispoziţiile art. 328 alin. 1 Cod pr.penală, rechizitoriul , care fixează obiectul judecăţii , trebuie să cuprindă, printre altele , datele privitoare la fapta reţinută în sarcina inculpatului şi încadrarea juridică a acesteia .

Sub acest aspect, este obligatoriu ca actul de sesizare a instanţei să conţină descrierea , completă şi exactă , a faptei pentru care s-a dispus trimiterea în judecată , prin indicarea tuturor împrejurărilor de loc, de timp şi de mijloace , cu precizarea modului şi scopului în care a fost săvârşită fapta , în măsura în care acestea au consecinţe asupra încadrării juridice şi a individualizării răspunderii penale.

Inculpatul PGM a fost trimis în judecată pentru săvârşirea a două infracţiuni de folosirea de informaţii ce nu sunt destinate publicităţii prev. şi ped. de art. 12 alin. 1 lit. b din Legea 78/2000 cu modificările ulterioare, ambele cu aplic. art. 38 alin. 1 Cod Penal, constând în aceea că;

-la data de 18.09.2014 a folosit informaţii ce nu sunt destinate publicităţii, respectiv date de identitate ale unor persoane pe care le-a obţinut în exercitarea atribuţiilor de serviciu, date nepublice conform Legii 677/2001, şi prin prisma accesului la bazele de date privind evidenţa populaţiei administrate de Direcţia de Evidenţă Persoanelor şi Administrarea Bazelor de Date ca urmare a exercitării funcţiei de ofiţer de poliţie judiciară, pe care le-a pus la dispoziţia numitei UEL în scopul obţinerii pentru sine şi pentru sus-numită de bani, bunuri ori alte foloase necuvenite ;

-în data de 17.10.2014 a folosit informaţii ce nu sunt destinate publicităţii, respectiv a comunicat inculpatei UEL faptul că faţă de numitul DRS formulase la Poliţia mun. Rm. Vâlcea plângere penală persoana vătămată ZCG, comunicând conţinutul plângerii, respectiv infracţiunile sesizate şi probele indicate, date nepublice conform art. 285 al. 1 C.p.p., în vederea obţinerii pentru sine de bani, bunuri sau alte foloase necuvenite şi pentru inculpatul DRS de foloase necuvenite.

Posibilitatea de a invoca mijloacele de probă şi conţinutul acestora în cuprinsul rechizitoriului nu este contestată , însă, se observă că , deşi s-a reţinut că faptele care determină elementul material al infracţiunilor au fost comise în scopul arătat , respectiv al dobândirii de avantaje sub formă de bani , bunuri sau alte foloase necuvenite, totuşi, nu se precizează în ce au constat, în concret ,

101

fiecare dintre acestea, în condiţiile în care învinuirea ce i se aduce se cere a fi una strict determinată.

Pe cale de consecinţă, se apreciază că procurorul nu s-a conformat necesităţii ca faptele care fac obiectul acuzaţiilor să fie prezentate cu toate elementele ce au relevanţă penală din punct de vedere al conţinutului infracţiunilor imputate inculpatului.

În ceea ce priveşte , însă, celelalte critici formulate de inculpatul PGM , se reţine că , deşi acestea au fost subsumate noţiunii de neregularităţi ale actului de sesizare , totuşi, acestea privesc apărări de fond sau se referă la inaptitudinea materialului probator administrat în cauză de a dovedi comiterea faptelor ori întrunirea elementelor constitutive ale infracţiunilor , chestiuni care, după cum s-a menţionat , nu pot fi analizate în actuala fază procesuală.

2. În conformitate cu dispoziţiile art. 35 alin. 1 Cod penal , infracţiunea este continuată când o persoană săvârşeşte la diferite intervale de timp, dar în realizarea aceleiaşi rezoluţii şi împotriva aceluiaşi subiect pasiv , acţiuni sau inacţiuni care prezintă , fiecare în parte, conţinutul aceleiaşi infracţiuni.

Rezultă că infracţiunea continuată este alcăruită dintr-o pluralitate de acte materiale sau , cu alte cuvinte , dintr-o multiplicitate de procese execuţionale , fiecare cu semnificaţie penală proprie, separate în timp şi unificate datorită identităţii ( unităţii) de subiect activ şi subiect pasiv , precum şi factorului subiectiv care le este comun.

În cazul inculpatului OM, s-a reţinut că faptele acestuia , care, în perioada februarie - mai 2008, în baza unei rezoluţii infracţionale unice, a comis următoarele acte de înşelăciune în formă continuată în dauna persoanei vătămate DDO şi a persoanei juridice S.C. D.O.D. S.R.L:

a. în perioada februarie – mai 2008 împreună cu numiţii DGM, BAN şi PC, în realizarea obiectului de activitate, în interesul şi în numele persoanei juridice S.C. L S.R.L , l-a indus în eroare pe persoana vătămată DDO, prin diverse mijloace frauduloase şi prin prezentarea ca adevărată a unei fapte mincinoase , respectiv a faptului că îi va achita contravaloarea unor lucrări, să efectueze lucrări de manoperă prin intermediul societăţii administrate de acesta, respectiv S.C. D.O.D. S.R.L., în cuantum total de 172.000 de euro în beneficiul S.C. L S.R.L., societate controlată de numitul OM, acesta având calitatea de asociat la data respectivă, lucrările nefiind ulterior achitate ;

b. în cursul lunii martie 2008 împreună cu numitul DGM l-a indus în eroare pe persoana vătămată DDO, prin diverse mijloace frauduloase şi prin prezentarea ca adevărată a unei fapte mincinoase, respectiv a faptului că îi va achita contravaloarea unor lucrări, să efectueze lucrări de manoperă prin intermediul societăţii

102

administrate de acesta, respectiv S.C. D.O.D. S.R.L., în cuantum total de 139.708 lei în beneficiul S.C. SS S.R.L., societate controlată de numitul OM, acesta având ulterior şi calitatea de asociat la această societate, lucrările nefiind ulterior achitate ;

c. în cursul lunii martie 2008 împreună cu numitul DGM, în realizarea obiectului de activitate, în interesul şi în numele persoanei juridice S.C. S S.R.L., l-a indus în eroare pe persoana vătămată DDO, prin diverse mijloace frauduloase şi prin prezentarea ca adevărată a unei fapte mincinoase , respectiv a faptului că îi va achita contravaloarea unor lucrări, să efectueze lucrări de manoperă prin intermediul societăţii administrate de acesta, respectiv S.C. D.O.D. S.R.L., în cuantum total de 33.000 lei în beneficiul S.C. S S.R.L., societate administrată de numitul OM, acesta având şi calitatea de asociat unic la data respectivă, lucrările nefiind ulterior achitate ;

d. în perioada martie - aprilie 2008 împreună cu numitul DGM l-a indus în eroare pe persoana vătămată DDO, prin diverse mijloace frauduloase şi prin prezentarea ca adevărată a unei fapte mincinoase, respectiv a faptului că îi va achita contravaloarea unor lucrări, să efectueze lucrări de manoperă prin intermediul societăţii administrate de acesta, respectiv S.C. D.O.D. S.R.L., în cuantum total de 30.000 lei în beneficiul S.C. D. S.R.L. ( fostă S.C. C. S.R.L.), societate controlată de numitul OM, lucrările nefiind ulterior achitate;

e. în perioada martie - aprilie 2008 împreună cu numitul DGM l-a indus în eroare pe persoana vătămată DDO, prin diverse mijloace frauduloase şi prin prezentarea ca adevărată a unei fapte mincinoase , respectiv a faptului că îi va achita contravaloarea unor lucrări, să efectueze lucrări de manoperă prin intermediul societăţii administrate de acesta, respectiv S.C. D.O.D. S.R.L., în cuantum total de 110.000 euro în beneficiul numitului DGM, lucrările nefiind ulterior achitate ; întrunesc elementele constitutive ale infracţiuni de înşelăciune în

formă continuată , prev. şi ped. de art. 244 alin. 1,2 Cod penal cu aplic. art. 35 alin. 1 Cod penal ( 5 acte materiale).

Se constată că , deşi inculpatului i se impută săvârşirea unor „ acte de înşelăciune în formă continuată în dauna persoanei vătămate DDO şi a persoanei juridice S.C. D.O.D. S.R.L .” , fiind evocată, astfel, existenţa unor subiecţi pasivi diferiţi , totuşi, nu sunt prezentate ( descrise) , distinct, actele materiale comise în dauna fiecăruia dintre aceştia, după cum , se remarcă existenţa unei neconcordanţe între partea expozitivă şi dispozitivul rechizitoriului, în condiţiile în care acesta conţine, explicit, dispoziţia de trimitere în judecată pentru săvârşirea infracţiunii de înşelăciune în formă continuată prev. şi ped. de art. 244 alin. 1,2 Cod penal cu aplic. art. 35 alin. 1 Cod penal ( pers. vătămată DDO – 5 acte materiale).

103

Stabilirea , cu puterea evidenţei , a limitelor acuzaţiilor formulate în cauză prezintă o importanţă deosebită pentru derularea în continuare a procesului penal, fiind incompatibilă cu existenţa unor neclarităţi şi contradicţii , precum cele subliniate şi care nu sunt singulare , întâlnite în actul de sesizare.

3. În cazul inculpatului OM s-a reţinut că faptele acestuia care, în perioada ianuarie 2010 – septembrie 2010, în baza unei rezoluţii infracţionale unice, a comis următoarele acte materiale de înşelăciune în formă continuată în dauna persoanei vătămate PI şi persoanei juridice S.C. MC S.R.L. : a. împreună cu suspectul DGM şi inculpatul SPV în data de

22.02.2010 l-a indus în eroare pe persoana vătămată PI să efectueze o plată în cuantum de 45.918 lei din contul S.C. MC S.R.L. în contul S.C. MC S.R.L. , prin prezentarea ca adevărată a unei fapte mincinoase, respectiv a faptului că suma reprezintă un împrumut către societatea respectivă care îi va fi restituit, suma de bani care nu a fost restituită fiind obţinută în mod injust interesul său; b. împreună cu inculpatul SPV şi sprijinit de numitul BI în data

de 25.02.2010 l-a indus în eroare pe persoana vătămată PI să efectueze o plată în cuantum de 259.598,5 lei din contul S.C. MC S.R.L. în contul S.C. E S.R.L., prin prezentarea ca adevărată a unei fapte mincinoase, respectiv a faptului că suma reprezintă plata în avans a contravalorii unor materiale de construcţie pe care S.C. E S.R.L. ar fi urmat să le furnizeze conform facturi seria *** întocmită în fals, cantitatea de materiale nefiind livrată, iar suma de bani menţionată fiind obţinută în mod injust în interesul său ; c. în perioada septembrie 2009 – septembrie 2010 împreună cu

inculpaţii PC, SPV în realizarea obiectului de activitate, în interesul şi în numele persoanei juridice S.C. S S.R.L. l-a indus în eroare pe persoana vătămată PI să efectueze lucrări în cuantum de 83.021,4 lei realizate de către S.C MC S.R.L. în beneficiul S.C. S S.R.L., prin prezentarea ca adevărată a unei fapte mincinoase, respectiv că îi va achita contravaloarea lucrărilor respective, şi prin folosirea de mijloace frauduloase, în vederea obţinerii în interesul său şi al societăţii menţionate a unui beneficiu în mod injust ; d. în perioada septembrie 2009 – septembrie 2010 împreună cu

inculpaţii PC, SPV şi BA în realizarea obiectului de activitate, în interesul şi în numele persoanei juridice S.C. L S.R.L. l-a indus în eroare pe persoana vătămată PI să efectueze lucrări în cuantum de 72.798 lei realizate de către S.C MC S.R.L. în beneficiul S.C L S.R.L. , prin prezentarea ca adevărată a unei fapte mincinoase, respectiv că îi va achita contravaloarea lucrărilor respective, şi prin folosirea de mijloace frauduloase, în vederea obţinerii în interesul său şi al societăţii menţionate a unui beneficiu în mod injust ; e. în data de 23.02.2010 l-a indus în eroare pe persoana

vătămată PI să efectueze o plată în cuantum de 25.000 lei din contul

104

S.C. MC S.R.L. în contul S.C. BF S.R.L., prin prezentarea ca adevărată a unei fapte mincinoase, respectiv a faptului că suma reprezintă un împrumut către societatea respectivă care îi va fi restituit, suma de bani care nu a fost restituită fiind obţinută în mod injust interesul său şi în interesul societăţii menţionate ;

f. în perioada martie 2010 – septembrie 2010 împreună cu inculpatul SPVşi cu sprijinul numitului BI l-a indus în eroare pe persoana vătămată PI să achite ratele în cuantum de 30.000 lei aferente unui contract de leasing financiar încheiat de către S.C. U S.R.L. cu privire la autoturismul marca Mercedes cu nr. de înmatriculare ***, prin prezentarea ca adevărată a unei fapte mincinoase respectiv a faptului că ulterior achitării ratelor respective autoturismul va trece în proprietatea persoanei vătămate, şi prin folosirea de mijloace frauduloase, în vederea obţinerii în mod injust a sumei menţionate în interesul său şi în interesul societăţii menţionate;

întrunesc elementele constitutive ale infracţiunii de înşelăciune în formă continuată prev. şi ped. de art. 244 al. 1,2, Cod Penal cu aplic. art. 35 al. 1 Cod Penal ( 6 acte materiale ) .

Se remarcă aceleaşi aspecte de neregularitate , având în vedere că , deşi inculpatului i se impută săvârşirea unor „acte materiale de înşelăciune în formă continuată în dauna persoanei vătămate PI şi persoanei juridice S.C. MC S.R.L.”, fiind evocată , astfel, existenţa unor subiecţi pasivi diferiţi , totuşi , nu sunt prezentate ( descrise ) , distinct , actele materiale comise în dauna fiecăruia dintre aceştia , după cum , se identifică existenţa unei neconcordanţe între partea expozitivă şi dispozitivul rechizitoriului , în condiţiile în care acesta cuprinde , explicit , dispoziţia de trimitere în judecată pentru săvârşirea infracţiunii de înşelăciune în formă continuată prev. şi ped. de art. 244 alin. 1,2 Cod penal cu aplic. art. 35 alin. 1 Cod penal ( 6 acte materiale – pers. văt. PI).

4. În cazul inculpatului OM s-a reţinut săvârşirea infracţiunii de şantaj în formă continuată , prev. şi ped. de art. 207 alin. 1,3 Cod penal cu aplic. art. 35 alin. 1 Cod penal , constând în aceea că în perioada aprilie-mai 2008 şi în perioada septembrie - octombrie 2012, în baza unei rezoluţii infracţionale unice, împreună cu suspectul DGM şi inculpaţii PC şi SPV, în realizarea obiectului de activitate, în interesul şi în numele persoanelor juridice S.C. L S.R.L. şi S.C. S S.R.L. în mod repetat l-a constrâns fizic şi psihic pe persoana vătămată DDO, prin ameninţări repetate şi prin inducerea unei stări de temere, determinându-l să renunţe la toată activitatea, reprezentând lucrările de construcţii pe care le administra prin intermediul S.C. D.O.D. S.R.L. pe raza mun. Rm. Vâlcea, la contravaloarea lucrărilor în cuantum de 292.000 de euro şi 214.708 lei executate până în acel moment în beneficiul său, al S.C. L S.R.L. , S.C. S S.R.L., S.C. S S.R.L., S.C. D S.R.L. şi al lui DGM, precum şi la

105

toate bunurile societăţii care se aflau pe şantierele respective în cuantum total de 40.000 de euro şi 18.000 lei, în vederea obţinerii unui folos material injust de către acesta, societăţile menţionate şi DGM.

Se constată că se reţine pentru această infracţiune forma continuată , care, după cum s-a arătat, prin natura sa plurală, este compusă din mai multe fapte , ce ar putea constitui, separat, infracţiuni de sine stătătoare, astfel că actele materiale trebuie să fie precis determinate şi descrise în cuprinsul rechizitoriului în aceeaşi manieră subliniată anterior.

Cu toate acestea, remarcând şi o anumită inconsecvenţă în acest sens, cu referire la alte infracţiuni în cazul cărora în rechizitoriu s-a reţinut forma continuată , se constată că nu s-a procedat la indicarea numărului şi individualizarea (descrierea) conţinutului concret al fiecăruia dintre actele materiale componente.

Pe de altă parte, cum deja s-a subliniat , dispoziţiile art. 328 alin. 1 Cod pr.penală, care impun ca prin actul de sesizare să fie arătată fapta reţinută în sarcina inculpatului , implică o manifestare de voinţă a procurorului care trebuie să indice în mod expres care acte , activităţi sau atitudini înţelege să le reţină ca alcătuind conţinutul material al faptei imputate.

Cu toate acestea, în legătură cu actul material/actele materiale ale infracţiunii de şantaj din perioada septembrie – octombrie 2012, se observă că lipseşte efectiv din rechizitoriu o expunere a situaţiei de fapt, în condiţiile în care, în considerentele sale nu se regăseşte nicio referire concretă cu privire la aceasta, astfel că , dată fiind această omisiune, nici în acest caz , nu sunt satisfăcute cerinţele legii procesual penale.

5. Inculpatul OM a fost trimis în judecată pentru săvârşirea infracţiunii de şantaj în formă continuată , prev. şi ped. de art. 207 alin. 1,3 Cod penal cu aplic. art. 35 alin. 1 Cod penal , constând în aceea în perioada ianuarie 2010 – septembrie 2010 în baza unei rezoluţii infracţionale unice, împreună cu inculpaţii SPV, MS, PC şi alte persoane neidentificate până în prezent, în realizarea obiectului de activitate, în interesul şi în numele persoanelor juridice S.C. L S.R.L. şi S.C. S S.R.L. l-a constrâns psihic şi fizic, prin ameninţări şi prin inducerea unei sări de temere, în mod repetat pe persoana vătămată PI pentru ca acesta să renunţe la contravaloarea lucrărilor în cuantum de 155.819,4 lei executate de către S.C. MC S.R.L., societate administrată de persoana vătămată, în interesul S.C. S S.R.L. şi SC L. S.R.L., la sume de bani totalizând 360.516 lei reprezentând împrumuturi ale societăţii MC S.R.L. către S.C. MC S.R.L. şi S.C. BF S.R.L.,contravaloarea unor materiale de construcţii achitate în avans către S.C. E S.R.L. precum şi cuantumul ratelor achitate aferente unui contract de leasing financiar încheiat de S.C. U S.R.L. aferent unui autoturism Mercedes, în scopul de a dobândi

106

un folos patrimonial injust de către societăţile menţionate şi de către inculpatul OM.

În sarcina aceluiaşi inculpat s-a mai reţinut şi comiterea infracţiunii de şantaj în formă continuată prev. şi ped. art. 207 alin. 1,3 Cod penal cu aplic. art. 35 alin. 1 Cod penal, constând în aceea că în perioada 2008 – 2012, în baza unei rezoluţii infracţionale unice împreună cu numiţii SPV, CF, PC şi cu complicitatea inculpatului BAN, în realizarea obiectului de activitate, în interesul şi în numele persoanelor juridice S.C. L S.R.L şi S.C. S S.R.L. a exercitat constrângeri psihice, prin ameninţări şi prin inducerea unei stări de teamă, asupra persoanei vătămate FD pentru ca acesta să achite sume de bani totalizând 90.000 de euro, reprezentând dobânzile aferente unor sume împrumutate de către numitul OM şi către S.C. L S.R.L şi S.C. S S.R.L. precum şi să achiziţioneze la o valoare impusă de acesta, în cuantum de 695.781 un imobil de locuit tip duplex de la S.C. L S.R.L., în vederea obţinerii de către acesta precum şi de S.C. L S.R.L. şi S.C. S. S.R.L. a unui folos patrimonial injust.

De asemenea, s-a dispus trimiterea în judecată a inculpatului OM şi pentru săvârşirea infracţiunii de şantaj în formă continuată , prev. şi ped. de art. 207 alin. 1,3 Cod penal cu aplic. art. 35 alin. 1 Cod penal , contând în aceea că în perioada august 2014 – decembrie 2014, în baza unei rezoluţii infracţionale unice, împreună cu inculpaţii DRS, UEL, suspectul BDF şi alte persoane neidentificate a exercitat constrângeri psihice asupra persoanei vătămate ZCG prin inducerea unei stări de temere reală pentru ca acesta să efectueze un act de transfer de proprietate a unui autoturism marca BMW către numitul DRS şi să renunţe la un drept de creanţă asupra unui imobil teren , în vederea obţinerii unor foloase patrimoniale injuste de către acesta, DRS şi UL.

Se remarcă şi în aceste cazuri că, deşi se reţine forma continuată a infracţiunilor, totuşi, nu se procedează la indicarea în rechizitoriu a numărului şi individualizarea ( descrierea) conţinutului concret al fiecăruia dintre actele materiale care ar intra în compunerea acestora.

6. Referitor la inculpatul SPV, s-a reţinut că faptele acestuia care în perioada ianuarie 2010 – septembrie 2010, în baza unei rezoluţii infracţionale unice, a comis următoarele acte materiale de înşelăciune în formă continuată în dauna persoanei vătămate PI şi a S.C. MC S.R.L:

a. împreună cu suspectul DCM şi inculpatul OM în data de 22.02.2010 l-a indus în eroare pe persoana vătămată PI să efectueze o plată în cuantum de 45.918 lei din contul S.C. MC S.R.L. în contul S.C. MC S.R.L. , prin prezentarea ca adevărată a unei fapte mincinoase, respectiv a faptului că suma reprezintă un împrumut către societatea respectivă care îi va fi restituit, suma de bani care

107

nu a fost restituită fiind obţinută în mod injust interesul numitului OM şi al numitului DCM; b. împreună cu inculpatul OM şi cu sprijinul numitului BI în data

de 25.02.2010 l-a indus în eroare pe persoana vătămată PI să efectueze o plată în cuantum de 259.598,5 lei din contul S.C. MC S.R.L. în contul S.C. E. S.R.L., prin prezentarea ca adevărată a unei fapte mincinoase, respectiv a faptului că suma reprezintă plata în avans a contravalorii unor materiale de construcţie pe care S.C. E. S.R.L. ar fi urmat să le furnizeze conform facturii seria ***ntocmită în fals, cantitatea de materiale nefiind livrată, iar suma de bani menţionată fiind obţinută în mod injust în interesul inculpatului OM;

c. în perioada septembrie 2009 – septembrie 2010 împreună cu inculpaţii OM, PC în realizarea obiectului de activitate, în interesul şi în numele persoanei juridice S.C. S S.R.L. l-a indus în eroare pe persoana vătămată PI să efectueze lucrări în cuantum de 83.021,4 lei realizate de către S.C MC S.R.L. în beneficiul S.C. S S.R.L., prin prezentarea ca adevărată a unei fapte mincinoase, respectiv că îi va achita contravaloarea lucrărilor respective, şi prin folosirea de mijloace frauduloase, în vederea obţinerii în interesul său şi al societăţii menţionate a unui beneficiu în mod injust ;

d. în perioada septembrie 2009 – septembrie 2010 împreună cu inculpaţii OM, PC şi BA în realizarea obiectului de activitate, în interesul şi în numele persoanei juridice S.C. L S.R.L. l-a indus în eroare pe persoana vătămată PI să efectueze lucrări în cuantum de aproximativ 72.798 lei realizate de către S.C MC S.R.L. în beneficiul S.C L S.R.L., prin prezentarea ca adevărată a unei fapte mincinoase, respectiv că îi va achita contravaloarea lucrărilor respective, şi prin folosirea de mijloace frauduloase, în vederea obţinerii în interesul său şi al societăţii menţionate a unui beneficiu în mod injust;

e. în perioada martie 2010 – septembrie 2010 împreună cu numitul BI şi OM l-a indus în eroare pe persoana vătămată PI să achite ratele în cuantum de 30.000 lei aferente unui contract de leasing financiar încheiat de către S.C. U. S.R.L. cu privire la autoturismul marca Mercedes cu nr. de înmatriculare ***, prin prezentarea ca adevărată a unei fapte mincinoase respectiv a faptului că ulterior achitării ratelor respective autoturismul va trece în proprietatea persoanei vătămate, şi prin folosirea de mijloace frauduloase, în vederea obţinerii în mod injust a sumei menţionate în interesul lui OM şi în interesul societăţii menţionate;întrunesc elementele constitutive ale infracţiunii de înşelăciune în

formă continuată prev. şi ped. de art. 244 alin. 1,2 Cod penal cu aplic. art. 35 alin. 1 Cod penal ( 5 acte materiale).

La dosar a fost depus procesul verbal din 12.06.2015, prin care în temeiul art. 278 Cod pr.penală, s-a dispus de către procuror îndreptarea erorii materiale vădite strecurată în cuprinsul dispozitivului rechizitoriului 131D/P/2014 din data de 02.04.2015, în

108

sensul înlocuirii în cuprinsul actului menţionat , la pct. 2 din partea dispozitivă , a sintagmei „ înşelăciune în formă continuată prev. şi ped. de art. 244 al.1,2 Cod penal cu aplic. art. 35 al. 1 Cod penal ( 4 acte materiale – pers. văt. Popii Ion ) „ cu sintagma corectă „înşelăciune în formă continuată prev. şi ped. de art. 244 al.1,2 Cod penal cu aplic. art. 35 al. 1 Cod penal ( 5 acte materiale – pers. văt. PI )” .

Se constată , însă, aceleaşi aspecte de neregularitate întâlnite şi în cazul inculpatului OM, având în vedere că inculpatului i se impută săvârşirea unor „acte materiale de înşelăciune în formă continuată în dauna persoanei vătămate PI şi a S.C. MC S.R.L”, fiind evocată existenţa unor subiecţi pasivi diferiţi , fără a fi prezentate ( descrise ) , distinct , actele materiale comise în dauna fiecăruia dintre aceştia , după cum , se remarcă existenţa unei neconcordanţe între partea expozitivă şi dispozitivul rechizitoriului , în condiţiile în care, aşa cum s-a precizat , acesta conţine , explicit , dispoziţia de trimitere în judecată pentru săvârşirea infracţiunii de înşelăciune în formă continuată prev. şi ped. de art. 244 alin. 1,2 cu aplic. art. 35 alin. 1 Cod penal ( 5 acte materiale – pers. văt. PI ).7. Inculpatul SPV a fost trimis în judecată şi pentru săvârşirea

infracţiunii de şantaj în formă continuată , prev. şi ped. de art. 207 alin. 1,3 Cod penal cu aplic. art. 35 alin. 1 Cod penal , constând în aceea că în perioada aprilie-mai 2008, în baza unei rezoluţii infracţionale unice, împreună cu inculpaţii OM, DGM, PC, în realizarea obiectului de activitate, în interesul şi în numele persoanelor juridice S.C. L. S.R.L. şi S.C. S. S.R.L. în mod repetat l-a constrâns fizic şi psihic pe persoana vătămată DDO, prin ameninţări repetate şi prin inducerea unei stări de temere, determinându-l să renunţe la toată activitatea, reprezentând lucrările de construcţii pe care le administra prin intermediul S.C. D.O.D. S.R.L. pe raza mun. Rm. Vâlcea, la contravaloarea lucrărilor în cuantum de 292.000 de euro şi 214.708 lei executate până în acel moment în beneficiul său, al S.C. L S.R.L. , S.C. S. S.R.L., S.C. S. S.R.L., S.C. D. S.R.L. şi al lui DGM, precum şi la toate bunurile societăţii care se aflau pe şantierele respective în cuantum total de 40.000 de euro şi 18.000 lei, în vederea obţinerii unui folos material injust de către OM, societăţile menţionate şi DGM.

În sarcina aceluiaşi inculpat s-a reţinut şi comiterea infracţiunii de şantaj în formă continuată prev. şi ped. de art. 207 alin. 1,3 Cod penal cu aplic. art. 35 alin. 1 Cod penal , constând în aceea că în perioada ianuarie 2010 – septembrie 2010 în baza unei rezoluţii infracţionale unice, împreună cu inculpaţii OM, MS, PC şi alte persoane neidentificate până în prezent, în realizarea obiectului de activitate, în interesul şi în numele persoanelor juridice S.C. L S.R.L. şi S.C. S S.R.L. l-a constrâns psihic şi fizic, prin ameninţări şi prin inducerea unei sări de temere, în mod repetat pe persoana vătămată

109

PI pentru ca acesta să renunţe la contravaloarea lucrărilor în cuantum de 155.819,4 lei executate de către S.C. MC S.R.L., societate administrată de persoana vătămată, în interesul S.C. S. S.R.L. şi L. S.R.L., la sume de bani totalizând 360.516 lei reprezentând împrumuturi ale societăţii MC S.R.L. către S.C. MC S.R.L. şi S.C. BF S.R.L.,contravaloarea unor materiale de construcţii achitate în avans către S.C. E. S.R.L. precum şi cuantumul ratelor aferente unui contract de leasing financiar încheiat de S.C.U. S.R.L. aferent unui autoturism Mercedes, în scopul de a dobândi un folos patrimonial injust de către societăţile menţionate.

De asemenea, inculpatul SPV a fost trimis în judecată şi pentru săvârşirea infracţiunii de şantaj în formă continuată prev. şi ped. de art. 207 alin. 1,3 Cod penal cu aplic. art. 35 alin. 1 Cod penal constând în aceea că în perioada 2008 – 2010, în baza unei rezoluţii infracţionale unice împreună cu inculpaţii OM, CF, PC şi cu complicitatea inculpatului BAN, în realizarea obiectului de activitate, în interesul şi în numele persoanelor juridice S.C. L S.R.L şi S.C. S S.R.L. a exercitat constrângeri psihice, prin ameninţări şi prin inducerea unei stări de teamă, asupra persoanei vătămate FD pentru ca acesta să achite sume de bani totalizând 90.000 de euro, reprezentând dobânzile aferente unor sume împrumutate de către numitul OM precum şi să achiziţioneze la o valoare impusă de acesta, în cuantum de 695.781 un imobil de locuit tip duplex de la S.C. L S.R.L., în vederea obţinerii de către OM precum şi de S.C. L S.R.L. şi S.C. S S.R.L. a unui folos patrimonial injust.

Din perspectiva regularităţii rechizitoriului, se constată şi în aceste cazuri că , deşi s-a reţinut forma continuată a infracţiunilor , totuşi , nu s-a procedat la indicarea numărului şi individualizarea ( descrierea ) conţinutului concret al fiecăruia dintre actele materiale care ar intra în compunerea acestora.

8. Cu privire la inculpata PC s-a reţinut că faptele acesteia , care, în perioada septembrie-septembrie 2010 a comis, în baza unei rezoluţii infracţionale unice, următoarele acte materiale de înşelăciune în dauna persoanei vătămate PI şi a persoanei juridice S.C. MC S.R.L. : a. în perioada septembrie 2009 – septembrie 2010 împreună cu

inculpaţii OM, SPV în realizarea obiectului de activitate, în interesul şi în numele persoanei juridice S.C. S S.R.L. l-a indus în eroare pe persoana vătămată PI să efectueze lucrări în cuantum de 83.021,4 lei realizate de către S.C MC S.R.L. în beneficiul S.C. S S.R.L. , prin prezentarea ca adevărată a unei fapte mincinoase, respectiv că îi va achita contravaloarea lucrărilor respective, şi prin folosirea de mijloace frauduloase, în vederea obţinerii în interesul său şi al societăţii menţionate a unui beneficiu în mod injust ;

b. în perioada septembrie 2009 – septembrie 2010 împreună cu numiţii OM, SPV şi BA în realizarea obiectului de activitate, în

110

interesul şi în numele persoanei juridice S.C. L S.R.L. l-a indus în eroare pe persoana vătămată PI să efectueze lucrări în cuantum de 72.798 lei realizate de către S.C MC S.R.L. în beneficiul S.C L S.R.L., prin prezentarea ca adevărată a unei fapte mincinoase, respectiv că îi va achita contravaloarea lucrărilor respective, şi prin folosirea de mijloace frauduloase, în vederea obţinerii în interesul lui OM şi al societăţii menţionate a unui beneficiu în mod injust ;

întrunesc elementele constitutive ale infracţiunii de înşelăciune în formă continuată prev. şi ped. de art. 244 al. 1,2, Cod Penal cu aplic. art. 35 al. 1 Cod Penal ( 2 acte materiale ) .

Şi în acest caz întâlnim aceleaşi aspecte de neregularitate evidenţiate în dezvoltările ce preced, având în vedere că , deşi inculpatei i se impută săvârşirea unor „acte materiale de înşelăciune în dauna persoanei vătămate Popii Ion şi a persoanei juridice S.C. MC S.R.L.”, fiind evocată , astfel, existenţa unor subiecţi pasivi diferiţi, totuşi, nu sunt prezentate ( descrise) , distinct , actele materiale comise în dauna fiecăruia dintre aceştia , după cum , se remarcă existenţa unei neconcordanţe între partea expozitivă şi dispozitivul rechizitoriului, în condiţiile în care acesta conţine , explicit , dispoziţia de trimitere în judecată pentru săvârşirea infracţiunii de înşelăciune în formă continuată prev. şi ped. de art. 244 alin. 1,2 Cod penal cu aplic. art. 35 alin. 1 Cod penal ( pers. vătămată PI – 2 acte materiale).

9. Inculpata PC a fost trimisă în judecată şi pentru săvârşirea infracţiunii de şantaj în formă continuată prav. şi ped. de art. 207 alin. 1,3 Cod penal cu aplic. art. 35 alin. 1 Cod penal constând în aceea că în perioada 2008 – 2010, în baza unei rezoluţii infracţionale unice împreună cu inculpaţii OM, SPV, CF şi cu complicitatea inculpatului BAN, în realizarea obiectului de activitate, în interesul şi în numele persoanelor juridice S.C. L S.R.L ŞI S.C. S S.R.L. a exercitat constrângeri psihice, prin ameninţări şi prin inducerea unei stări de teamă, asupra persoanei vătămate FD pentru ca acesta să achite sume de bani totalizând 90.000 de euro, reprezentând dobânzile aferente unor sume împrumutate de către numitul OM precum şi să achiziţioneze la o valoare impusă de acesta, în cuantum de 695.781 un imobil de locuit tip duplex de la S.C. L S.R.L., în vederea obţinerii de către OM precum şi de S.C. L S.R.L. şi S.C. S S.R.L. a unui folos patrimonial injust.

Cu toate că s-a reţinut forma continuată a infracţiunii, nici în acest caz nu s-a procedat la indicarea numărului şi individualizarea (descrierea) conţinutului concret al actelor materiale care ar intra în compunerea acesteia. 10. Inculpatul BAN a fost trimis în judecată pentru săvârşirea

infracţiunii de complicitate la şantaj , prev. şi ped. de art. 48 al. 1 Cod Penal raportat la art. 207 al. 1, 3 Cod Penal, constând în aceea că în data de 27.04.2010 şi în cursul anului 2009 l-a sprijinit pe

111

numitul OM să exercitate constrângeri psihice, prin ameninţări şi prin inducerea unei stări de teamă persoanei vătămate FD pentru ca acesta să achite sume de bani totalizând 90.000 de euro, reprezentând dobânzile aferente unor sume împrumutate de către numitul OM în vederea obţinerii de către acesta precum şi de S.C. L S.R.L. a unor foloase materiale injuste.

În acest caz , se constată că nu se precizează data/ intervalul de timp în care , în cursul anului 2009 ar fi fost comisă fapta imputată, aceasta fiind , astfel, insuficient descrisă.

11. S-a reţinut în sarcina inculpatului MS, după cum rezultă şi din actul de inculpare depus la dosar, săvârşirea infracţiunii de şantaj , prev. şi ped. de art. 207 alin. 1,3 Cod penal, constând în aceea că în perioada ianuarie –februarie 2010 în baza unei rezoluţii infracţionale unice, împreună cu inculpaţii SPV şi OM şi alte persoane neidentificate până în prezent l-a constrâns psihic, prin ameninţări şi prin inducerea unei sări de temere, în mod repetat pe persoana vătămată PI pentru ca acesta să cedeze ulterior la solicitările şi constrângerile exercitate de OM cu privire la obţinerea de sume de bani şi de alte beneficii , în scopul de a dobândi un folos patrimonial injust de către acesta din urmă .

Se constată că descrierea faptei este deficitară , în condiţiile în care nu se precizează în ce a constat , în concret , folosul patrimonial injust urmărit / dobândit în acest caz.

12. Inculpatul DRS a fost trimis în judecată pentru săvârşirea infracţiunii de şantaj în formă continuată , prev. şi ped. de art. 207 alin. 1,3 Cod penal cu aplic. art. 35 alin. 1 Cod penal, constând în aceea că în perioada august 2014 – decembrie 2014, în baza unei rezoluţii infracţionale unice împreună cu numiţii OM, BDF, UEL, şi alte persoane neidentificate încă a exercitat constrângeri psihice asupra persoanei vătămate ZCG prin inducerea unei stări de temere reală pentru ca acesta să efectueze un act de transfer de proprietate a unui autoturism marca BMW către numitul DRS şi să renunţe la contravaloarea unui teren, în vederea obţinerii unor foloase patrimoniale injuste de către DRS şi UEL.

Şi în cazul acestui inculpat, chiar dacă s-a reţinut forma continuată a infracţiunii, totuşi, nu s-a procedat la indicarea numărului şi individualizarea, (descrierea) conţinutului concret al fiecăruia dintre actele materiale care ar intra în compunerea acesteia.

13. Inculpata UEL a fost trimisă în judecată pentru săvârşirea infracţiunii de şantaj în formă continuată prev. şi ped. de art. 207 alin. 1,3 Cod penal cu aplic. art. 35 alin. 1 Cod penal , constând în aceea că în perioada august 2014 – decembrie 2014, în baza unei rezoluţii infracţionale unice împreună cu numiţii OM, DRS şi alte persoane neidentificate a exercitat constrângeri psihice asupra persoanei vătămate ZCG prin inducerea unei stări de temere reală

112

pentru ca acesta să efectueze un act de transfer de proprietate a unui autoturism marca BMW către numitul DRS şi să renunţe la contravaloarea unui imobil teren, în vederea obţinerii unor foloase patrimoniale injuste de către DRS şi UEL.

Cu toate că şi în acest caz, s-a reţinut că infracţiunea a îmbrăcat forma continuată, totuşi, nu s-a procedat la indicarea numărului şi individualizarea (descrierea) conţinutului concret al fiecăruia dintre actele materiale care ar intra în compunerea acesteia .

14. Cu privire la inculpata SC LL SRL s-a reţinut că faptele acesteia care răspunde penal conform art. 135 al. 1 Cod Penal pentru aceea că în perioada aprilie-mai 2008 şi în perioada septembrie - octombrie 2012, în baza unei rezoluţii infracţionale unice, OM împreună cu numiţii DGM, PC şi SPV, în realizarea obiectului de activitate, în interesul şi în numele S.C. LS.R.L ,în mod repetat l-a constrâns fizic şi psihic pe persoana vătămată DDO, prin ameninţări repetate şi prin inducerea unei stări de temere, determinându-l să renunţe la contravaloarea lucrărilor în cuantum de 172.000 euro executate până în acel moment în beneficiul S.C. LS.R.L., în scopul de a dobândi un folos patrimonial injust de către aceasta întrunesc elementele constitutive ale infracţiunii de şantaj în formă continuată prev. şi ped. de art. 207 al. 1,3 Cod Penal cu aplic. art. 35 al. 1 Cod penal.

Deşi s-a reţinut forma continuată pentru această infracţiune, totuşi, nu s-a procedat la indicarea numărului şi individualizarea (descrierea) conţinutului concret al fiecăruia dintre actele materiale componente .

Totodată, în legătură cu actul material/actele materiale ale infracţiunii de şantaj din perioada septembrie –octombrie 2012, se constată aceeaşi omisiune întâlnită şi în cazul inculpatului OM, în sensul că lipseşte efectiv din rechizitoriu o expunere a situaţiei de fapt , în condiţiile în care , în considerentele sale , nu se regăseşte nicio referire concretă cu privire la aceasta.

15. În cazul inculpatei S.C. LS.R.L. s-a reţinut că faptele acesteia care răspunde penal conform art. 135 al. 1 Cod Penal pentru aceea că în perioada ianuarie 2010 – septembrie 2010 în baza unei rezoluţii infracţionale unice, OM împreună cu numiţii SPV, PC, MSşi alte persoane neidentificate până în prezent, în realizarea obiectului de activitate, în interesul şi în numele S.C. L S.R.L l-a constrâns psihic şi fizic, prin ameninţări şi prin inducerea unei sări de temere, în mod repetat pe persoana vătămată PI pentru ca acesta să renunţe la contravaloarea lucrărilor în cuantum de 72.798 lei executate de către S.C. MC S.R.L., societate administrată de persoana vătămată în beneficiul L S.R.L., în scopul de a dobândi un folos patrimonial injust de către aceasta întrunesc elementele

113

constitutive ale infracţiunii de şantaj în formă continuată prev. şi ped. de art. 207 al. 1,3 Cod Penal cu aplic. art. 35 al. 1 Cod Penal ;

De asemenea, în sarcina inculpatei S.C. L S.R.L. s-a reţinut că faptele acesteia care răspunde penal conform art. 135 al. 1 Cod Penal pentru aceea că în perioada 2008 – 2010, în baza unei rezoluţii infracţionale unice OM împreună cu numiţii SPV, CF, PC şi cu complicitatea numitului BA, în realizarea obiectului de activitate, în interesul şi în numele S.C. LS.R.L, au exercitat constrângeri psihice, prin ameninţări prin inducerea unei stări de teamă,asupra persoanei vătămate FD pentru ca acesta să achiziţioneze la o valoare impusă un imobil de locuit tip duplex de la S.C. L S.R.L., şi totodată să efectueze plăţi în valoare de 154.000 lei în conturile societăţii în vederea obţinerii de către S.C. L S.R.L. a unui folos patrimonial injust întrunesc elementele constitutive ale infracţiunii de şantaj în formă continuată prev. şi ped. de art. 207 al. 1,3 Cod Penal cu aplic. art. 35 al. 1 Cod Penal .

Şi în aceste cazuri, cu toate că s-a reţinut forma continuată a infracţiunilor, totuşi, nu s-a procedat la indicarea numărului şi individualizarea ( descrierea) conţinutului concret al fiecăruia dintre actele materiale componente.

16. Cu privire la inculpata SC S SRL s-a reţinut că faptele acesteia ,. care răspunde penal conform art. 135 al. 1 Cod Penal pentru aceea că în perioada ianuarie 2010 – septembrie 2010 în baza unei rezoluţii infracţionale unice, OM împreună cu numiţii SPV, PC, MS şi alte persoane neidentificate până în prezent, în realizarea obiectului de activitate, în interesul şi în numele S.C. S S.R.L l-a constrâns psihic şi fizic, prin ameninţări şi prin inducerea unei sări de temere, în mod repetat pe persoana vătămată PI pentru ca acesta să renunţe la contravaloarea lucrărilor în cuantum de 83.021,4 lei executate de către S.C. MC S.R.L., societate administrată de persoana vătămată în beneficiul S.C. S S.R.L., în scopul de a dobândi un folos patrimonial injust de către aceasta întrunesc elementele constitutive ale infracţiunii de şantaj în formă continuată prev. şi ped. de art. 207 al. 1,3 Cod Penal cu aplic. art. 35 al. 1 Cod Penal .

Totodată, s-a reţinut că faptele aceleiaşi inculpate care răspunde penal conform art. 135 al. 1 Cod Penal pentru aceea că în perioada 2008 – 2010, în baza unei rezoluţii infracţionale unice inculpaţii OM, SPV, CF, PC, în realizarea obiectului de activitate, în interesul şi în numele persoanei juridice S.C. S S.R.L., fiind sprijiniţi de societatea menţionată prin intermediul căreia au fost acordate împrumuturi de 216.000 lei, au exercitat constrângeri psihice, prin ameninţări şi prin inducerea unei stări de teamă, asupra persoanei vătămate FD pentru ca acesta să achite sume de bani totalizând 86.000 de lei, reprezentând dobânzile aferente unor sume împrumutate de către numitul OM precum şi sume împrumutate de acesta, în vederea obţinerii de către acesta precum şi de S.C. S

114

S.R.L. a unui folos patrimonial injust, întrunesc elementele constitutive ale infracţiunii de şantaj în formă continuată prev. şi ped. de art. 207 al. 1,3 Cod Penal cu aplic. art. 35 al. 1 Cod Penal .

În legătură cu aspectele de conţinut ale actului de sesizare , se constată şi în aceste cazuri că, deşi s-a reţinut forma continuată a infracţiunilor , totuşi , nu s-a procedat la indicarea numărului şi individualizarea (descrierea) fiecăruia dintre actele materiale care ar intra în compunerea acestora.”

Încheierea a fost comunicată Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie – Direcţia de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism – Biroul Teritorial Vâlcea în vederea remedierii neregularităţilor constatate în actul de sesizare în termenul prevăzut de art. 345 alin. 3 Cod pr.penală, procurorul urmând a comunica judecătorului de cameră preliminară dacă menţine dispoziţia de trimitere în judecată ori solicită restituirea cauzei.

În termenul prevăzut de lege, respectiv la data de 20.07.2015, Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie – Direcţia de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism – Biroul Teritorial Vâlcea a comunicat instanţei „Act de remediere a neregularităţilor actului de sesizare nr. 131D/P/2014, constatate prin încheierea din data de 15.07.2015 pronunţată de Tribunalul Vâlcea în dosarul nr. 1338/90/2015”, făcându-se, totodată, precizarea că se menţine dispoziţia de trimitere in judecată a inculpaţilor.

Este de menţionat că prevederile art. 345 alin. 2 şi 3 Cod procedură penală, nu reglementează actul procedural prin care trebuie să se realizeze remedierea neregularităţilor, ceea ce înseamnă că acestea pot fi îndreptate de către procuror printr-un răspuns care conţine precizări , lămuriri sau completări ale actului de sesizare, cum este situaţia în speţă, nefiind necesară refacerea rechizitoriului.

În acelaşi timp, din examinarea materialului întocmit de parchet, in care se face referire, punctual, la aspectele de neregularitate sesizate, urmărindu-se considerentele expuse in încheierea menţionată, rezultă că s-a procedat la îndreptarea neregularităţilor constate in cauză.

În aceste condiţii, judecătorul de cameră preliminară apreciază că procurorul s-a conformat dispoziţiilor de remediere a actului de sesizare, care, la acest moment, este in măsură să învestească în mod legal instanţa de judecată.

De asemenea, se constată că pentru argumentele arătate in cuprinsul încheierii din 15.07.2015 ( care au fost expuse in cadrul prezentei încheieri), s-a reţinut caracterul neîntemeiat al cererilor şi excepţiilor formulate de inculpaţii DRS, UEL şi PGM privind legalitatea administrării probelor şi a efectuării actelor de urmărire penală.

115

Drept urmare, conform art. 346 alin. 4 Cod procedură penală, se va constata legalitatea sesizării instanţei prin rechizitoriul nr. 131D/P/2014 al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie – Direcţia de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism – Biroul Teritorial Vâlcea, ale cărui neregularităţi au fost îndreptate prin actul menţionat, legalitatea administrării probelor şi a efectuării actelor de urmărire penală şi se va dispune începerea judecăţii.”

Împotriva încheierii respective au declarat contestaţii inculpaţii OM, SPV, BAN, DRS, UEL, PC, PGM, S.C. L S.R.L., S.C. S S.R.L. şi MS, pentru considerente de nelegalitate.

Astfel, se susţine, în esenţă, de către inculpaţi că prin remedierea rechizitoriului de către procurorul de caz, practic, s-a dispus începerea urmăririi penale, a fost pusă în mişcare acţiunea penală şi s-a dispus începerea judecăţii pentru fapte de înşelăciune săvârşite şi împotriva unor societăţi comerciale, apărând, astfel, subiecţi procesuali noi în cauză, judecata făcându-se în contradictoriu cu 6 părţi vătămate, din care numai pentru trei a fost pusă în mişcare acţiunea penală.

Cum trimiterea în judecată este făcută potrivit Noului Cod penal, solicită a se avea în vedere forma în care poate fi reţinută infracţiunea, deoarece dacă este vorba despre o înşelăciune săvârşită împotriva unei persoane fizice şi respectiv împotriva unei persoane juridice, este incident concursul de infracţiuni şi necesitatea sau posibilitatea exercitării unor drepturi procedurale sau procesuale faţă de doi subiecţi de drept distincţi.

Adresa de remediere emisă de parchet face parte integrantă din rechizitoriu, care este completat în acest moment şi care cuprinde mai multe părţi pentru care nu s-a pus în mişcare acţiunea penală, impunându-se restituirea cauzei, iar remedierea trebuie făcută în sensul indicării mijloacelor de probă pe care se sprijină, descrierea faptei raportată la părţile care au calitate procesuală, apreciindu-se că după trimiterea dosarului în judecată nu pot fi făcute astfel de modificări ale actului de sesizare.

Dacă se impunea trimiterea în judecată şi pentru celelalte infracţiuni săvârșite şi împotriva persoanelor juridice, trebuia emis un alt rechizitoriu, însă prin încheierea de confirmare a îndreptărilor făcute de procuror în realitate se pune în mişcare acţiunea penală.

Trebuie respectate instituţiile de drept cu referire la momentul în care o persoană fizică poate fi considerată urmaşul unei societăţi comerciale, conform Legii nr.31/1990, iar aspectele avute în vedere atât de către procuror şi completările la rechizitoriu preluate de judecătorul cauzei, nu pot constitui o modalitate de îndreptare a unor erori vădite.

Deşi iniţial în rechizitoriu i s-a reţinut inculpatului BAN o singură infracţiune de şantaj – un act material din cursul anului

116

2010, prin notele de rectificare a rechizitoriului apare cel de-al doilea acte material de şantaj localizat de procuror în cursul anului 2009. Aceasta este culpa procurorului de caz care a reţinut forma continuată, fără a mai descrie un alt act material, iar ulterior a lărgit obiectul judecăţii, deşi procedura abordată este total nelegală.

Se apreciază că, aceste completări aduse prin notele de rectificare a rechizitoriului, nu pot fi interpretate ca fiind omisiuni vădite sau erori materiale, ci sunt noi acte materiale cu care este sesizată instanţa, dar nu prin rechizitoriu.

Admiţând că notele respective sunt doar o completare a rechizitoriului, pentru noul act material cu care a fost sesizată instanţa, inculpatul BA nu a avut posibilitatea în faza de urmărire penală să îşi formuleze apărări şi să propună probe, fiind prejudiciat dreptul său la apărare, iar în cauză trebuie obligatoriu să fie refăcută ordonanţa de punere în mişcare a acţiunii penale.

În cazul inculpatului OM se susţine că există o neconcordanţă între numărul de acte materiale ce intră în componenţa infracţiunii menţionate în expozitivul rechizitoriului (5), cu cele menţionate în dispozitiv, respectiv 4 acte materiale, impunându-se modificarea ordonanţei de punere în mişcare a acţiunii penale în legătură cu infracţiunea în formă continuată, întrucât pe calea unor note de completare nu se poate suplini această lipsă.

Neregularitatea actului de sesizare este o certitudine, întrucât nu a fost contestată de parchet, care a achiesat la ea, considerând că poate fi remediată prin note de completare, procedură total nelegală, soluţia corectă fiind restituirea cauzei la parchet, în vederea completării tuturor neregularităţilor, cu refacerea ordonanţei de punere în mişcare a acţiunii penale şi a actului de sesizare.

Inculpatul PGM a susţinut că neregularităţile invocate de către instanţă din oficiu şi o parte dintre cele invocate de apărătorii inculpaţilor au caracter definitiv, deoarece parchetul nu a formulat contestaţie împotriva încheierilor pronunţate de judecătorul de cameră preliminară la datele de 15 iulie 2015 şi 27 iulie 2015.

Deşi judecătorul de cameră preliminară a găsit numeroase neregularităţi, s-a limitat la a constata că au fost remediate neregularităţile, fără să facă trimitere la fiecare remediere în parte.

În ceea ce priveşte excepţiile invocate cu privire la rechizitoriu, judecătorul a găsit întemeiate o parte dintre acestea şi le-a admis parţial, constatând că lipsea un element esenţial, cel al descrierii folosului necuvenit pe care l-ar fi obţinut vreuna dintre părţi şi se apreciază că foloasele necuvenite au fost descrise formal, fără să se arate care sunt probele care subzistă ori care era presupunerea rezonabilă că inculpatul ar fi acceptat acele foloase.

De asemenea, judecătorul de cameră preliminară trebuia să admită excepţiile invocate de către inculpat, referitor la încălcarea

117

dispoziţiilor art.305 şi urm. Cod pr.penală, întrucât faţă de PGM s-a dispus extinderea urmăririi penale, iar nu începerea urmăririi penale, deşi faptele reţinute în sarcina acestuia nu au conexitate sau corelativitate cu celelalte fapte pentru care s-a început urmărirea penală.

Nu au fost avute în vedere încălcările prevăzute de art.143 alin.4 Cod pr.penală, în contextul în care nu sunt menţionate datele obligatorii prevăzute de norma legală, respectiv nu se menţionează mandatul emis pentru efectuarea proceselor verbale de redare a convorbirilor telefonice, solicitând a se observa că nici în anexă şi nici în actul iniţial nu este prevăzut un element esenţial, respectiv identificarea locului unde s-a purtat convorbirea, pentru a fi respectat efectiv dreptul la apărare al inculpatului.

Examinând contestaţiile formulate, Curtea le-a respins ca nefondate, pentru considerentele ce vor expuse în continuare.

Astfel, prin rechizitoriul nr. 131D/P/2014 al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Direcţia de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism – Biroul Teritorial Vâlcea s-a dispus trimiterea în judecată a inculpaţilor :

- O.M., pentru săvârşirea infracţiunilor de constituirea unui grup infracţional organizat prev. şi ped. de art. 367 alin. 1 Cod Penal, înşelăciune în formă continuată prev şi ped. de art. 244 alin. 1,2 Cod Penal cu aplic. art. 35 alin. 1 Cod Penal ( pers. vătămată DDO – 5 acte materiale), înşelăciune în formă continuată prev. şi ped. de art. 244 alin. 1,2 Cod penal cu aplic. art. 35 alin. 1 Cod Penal ( 6 acte materiale – pers. văt. PI ), şantaj în formă continuată prev. şi ped. de art. 207 alin. 1,3 Cod penal cu aplic. art. 35 alin. 1 Cod Penal ( 4 fapte –pers. văt. DDO, PI, FD şi ZCG), spălare de bani în formă continuată prev. şi ped. de art. 29 alin. 1 lit. a din Legea 656/2002 cu aplic. art. 35 alin. 1 Cod penal , totul cu aplic. art. 38 alin. 1 Cod penal ;

- S.P.V., pentru săvârşirea infracţiunilor de constituirea unui grup infracţional organizat prev. şi ped. de art. 367 alin. 1 Cod Penal, înşelăciune în formă continuată prev. şi ped. de art. 244 alin. 1,2 Cod Penal cu aplic. art. 35 alin. 1 Cod Penal ( 4 acte materiale – pers. văt. PI ), şantaj în formă continuată prev. şi ped. de art. 207 alin. 1, alin. 3 Cod Penal cu aplic. art. 35 alin. 1 Cod Penal( 3 fapte pers. văt. DDO, PI, FD), fals în înscrisuri sub semnătură privată în formă continuată prev. şi ped. de art. 322 alin. 1 Cod Penal cu aplic. art. 35 alin. 1 Cod Penal ( 5 acte materiale), totul cu aplic. art. 38 alin. 1 Cod Penal;] - M.S., pentru săvârşirea infracţiunilor de aderare şi sprijinire a unui grup infracţional organizat prev. şi ped. de art. 367 alin. 1 Cod Penal, şantaj prev. şi ped. de art. 207 alin. 1, alin. 3 Cod Penal, ambele cu aplic. art. 38 alin. 1 Cod Penal;

118

- P.C., pentru săvârşirea infracţiunilor de constituirea unui grup infracţional organizat prev. şi ped. de art. 367 alin. 1 Cod Penal, înşelăciune prev şi ped. de art. 244 alin. 1,2 Cod Penal ( pers. vătămată DDO), înşelăciune în formă continuată prev şi ped. de art. 244 alin. 1,2 Cod Penal cu aplic. art. 35 alin. 1 Cod Penal ( pers. vătămată PI – 2 acte materiale), şantaj în formă continuată prev. şi ped. de art. 207 alin. 1, alin. 3 Cod Penal cu aplic. art. 35 alin. 1 Cod Penal ( persoană vătămată FD ), totul cu aplic. art. 38 alin. 1 Cod Penal;

- B.A.N., pentru săvârşirea infracţiunilor de constituirea unui grup infracţional organizat prev. şi ped. de art. 367 alin. 1 Cod Penal, înşelăciune prev. şi ped. de art. 244 alin. 1,2 Cod Penal ( 2 fapte – pers. văt. PI şi DDO), complicitate la şantaj prev. şi ped. de art. 48 alin. 1 Cod Penal raportat la art. 207 alin. 1, alin. 3 Cod Penal, totul cu aplic. art. 38 alin. 1 Cod Penal;

- D.R.S., pentru săvârşirea infracţiunilor de aderare şi sprijinire a unui grup infracţional organizat prev. şi ped. de art. 367 alin. 1 Cod Penal, complicitate la înşelăciune prev. şi ped. de art. 48 Cod Penal raportat la art. 244 alin. 1,2 Cod Penal, şantaj în formă continuată prev. şi ped. de art. 207 alin. 1, alin. 3 Cod Penal cu aplic. art. 35 alin. 1 Cod Penal şi instigare la sustragere de înscrisuri prev. şi ped. de art. 47 Cod Penal raportat la art. 275 alin. 2 Cod Penal, fiecare cu aplic. art. 41 alin. 1 Cod Penal, totul cu aplic. art. 38 alin. 1 Cod Penal ;

- U.E.L., pentru săvârşirea infracţiunilor de aderare şi sprijinire a unui grup infracţional organizat prev. şi ped. de art. 367 alin. 1 Cod Penal, înşelăciune prev. şi ped. de art. 244 alin. 1,2 Cod Penal, şantaj în formă continuată prev. şi ped. de art. 207 alin. 1, alin. 3 Cod Penal cu aplic. art. 35 alin. 1 Cod Penal, sustragerea sau distrugerea de probe sau înscrisuri prev. şi ped. de art. 275 alin. 2 Cod Penal, totul cu aplic. art. 38 alin. 1 Cod Penal ;

- S.C. L. S.R.L., pentru săvârşirea infracţiunilor de constituirea unui grup infracţional organizat prev. şi ped. de art. 367 alin. 1 Cod Penal, înşelăciune prev şi ped. de art. 244 alin. 1,2 Cod Penal ( pers. vătămată DDO), înşelăciune prev. şi ped. de art. 244 alin. 1,2 Cod Penal ( pers. văt. PI), şantaj în formă continuată prev. şi ped. de art. 207 alin. 1,3, Cod Penal cu aplic. art. 35 alin. 1 Cod Penal( 3 fapte), totul cu aplic. art. 38 alin. 1 Cod Penal;

- S.C. S. S.R.L. , pentru săvârşirea infracţiunilor de constituirea unui grup infracţional organizat prev. şi ped. de art. 367 alin. 1 Cod Penal, înşelăciune prev. şi ped. de art. 244 alin. 1,2 Cod Penal ( pers. văt. PI), înşelăciune prev. şi ped. de art. 244 alin. 1,2 Cod Penal ( pers. văt. DDO) şi şantaj în formă continuată prev. şi ped. de art. 207 alin. 1,3 Cod Penal ( 2 fapte – pers. văt FD şi PI ) cu aplic. art. 35 alin. 1 Cod Penal, totul cu aplic. art. 38 alin. 1 Cod Penal.

119

- P.G.M., , pentru săvârşirea a două infracţiuni de folosirea de informaţii ce nu sunt destinate publicităţii prev. şi ped. de art. 12 alin. 1 lit. b din Legea 78/2000 cu modificările ulterioare, ambele cu aplic. art. 38 alin. 1 Cod Penal (săvârşite la datele de 18.09.2014 şi 17.10.2014 ).

Cu privire la legalitatea sesizării instanţei, a administrării probelor şi a efectuării actelor de urmărire penală au formulat cereri şi excepţii inculpaţii DRS, UEL şi PGM, iar şi judecătorul de cameră preliminară a invocat din oficiu unele excepţii.

Astfel, conform încheierii din 15 iulie 2015, pronunţată de judecătorul de cameră preliminară de la Tribunalul Vâlcea, au fost admise excepţiile nelegalităţii sesizării instanţei invocate din oficiu şi de către inculpatul PGM.

În consecinţă, s-a constatat neregularitatea rechizitoriului nr.131D/P/2014 al D.I.I.C.O.T. – Biroul Teritorial Vâlcea, fiind respinse celelalte cereri şi excepţii formulate de inculpaţii PGM, DRS şi UEL.

În cuprinsul încheierii din 15 iulie 2015 sunt expuse în mod detaliat motivele pentru care judecătorul de cameră preliminară a constatat neregularitatea rechizitoriului şi încheierea respectivă a fost comunicată parchetului, în vederea remedierii neregularităţilor constatate în actul de sesizare, în termenul prevăzut de art.345 alin.3 Cod pr.penală, procurorul urmând a comunica judecătorului de cameră preliminară dacă menţine dispoziţia de trimitere în judecată ori solicită restituirea cauzei.

Parchetul a comunicat instanţei, în termen legal, respectiv la data de 20 iulie 2015 „Act de remediere a neregularităţilor actului de sesizare nr.131D/P/2014, constatate prin încheierea din 15 iulie 2015, pronunţată de Tribunalul Vâlcea, în dosarul nr.1338/90/2015”, precizându-se că se menţine dispoziţia de trimitere în judecată a inculpaţilor.

Referitor la cererile şi excepţiile invocate de către inculpaţi, care au făcut obiectul dezbaterilor la şedinţa din camera de consiliu din data de 15 iulie 2015, Curtea constată că acestea au fost respinse, în mod judicios, de către judecătorul de cameră preliminară de la instanţa de fond.

Astfel, sub aspectul normelor de competenţă materială, este evident că Direcţia de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism – Biroul Teritorial Vâlcea, este parchetul competent în cauză, în raport de dispoziţiile art.12 alin.1 din Legea nr.508/2004 şi de natura infracţiunilor ce fac obiectul cauzei.

În cazul inculpatului PGM s-a dispus extinderea urmăririi penale prin ordonanţa din data de 9 ianuarie 2015, pentru săvârşirea infracţiunii de folosirea de informaţii ce nu sunt destinate publicităţii, prev. de art.12 alin.1 lit.b din Legea nr.78/2000,

120

neimpunându-se începerea urmăririi penale pentru noile fapte, fiind incidente într-o astfel de situaţie dispoziţiile art.311 alin.1 Cod pr.penală, care statuează că după începerea urmăririi penale, organul de urmărire penală poate dispune extinderea urmăririi penale în cazul în care constată fapte noi sau date cu privire la participarea unor alte persoane.

În ceea ce priveşte modalitatea de efectuare a supravegherii tehnice, prin interceptarea convorbirilor telefonice ale inculpaţilor, conform art.140 alin.1 Cod pr.penală, este suficient ca urmărirea penală să fie începută „in rem”, iar nu „in personam”, în cauză fiind respectate reglementările legale în materie, de către organele de urmărire penală.

De asemenea, dreptul la apărare al inculpaţilor nu a fost încălcat, în condiţiile în care apărătorii aleşi au fost încunoştinţaţi de către organele de urmărire penală, conform art.92 alin.2 Cod pr.penală, în legătură cu efectuarea unor acte de urmărire penală în cauză.

Este de precizat că, prin încheierea de şedinţă din 15 iulie 2015, judecătorul de cameră preliminară de la instanţa de fond a admis excepţiile vizând nelegalitatea sesizării instanţei invocate din oficiu, precum şi de către inculpatul PGM şi a constatat că rechizitoriul nu este regulamentar întocmit, pentru considerentele ce sunt expuse în mod detaliat în cuprinsul încheierii respective.

Parchetul a remediat deficienţele constatate şi în termenul prevăzut de art.345 alin.3 Cod pr.penală, a comunicat judecătorului de cameră preliminară că menţine dispoziţia de trimitere în judecată a inculpatului.

Curtea constată că în mod efectiv s-a procedat de către parchet la îndreptarea neregularităţilor rechizitoriului nr.131D/P/2014 al D.I.I.C.O.T. – Biroul Teritorial Vâlcea, în considerarea dispoziţiilor art.328 alin.1 Cod pr.penală, care prevăd că rechizitoriul, care fixează obiectul judecăţii, trebuie să cuprindă datele privitoare la fapta reţinută în sarcina inculpatului şi încadrarea juridică a acestuia.

Prin maniera de remediere a neregularităţilor constatate de către judecătorul de cameră preliminară, nu au fost încălcate de către procuror dreptul la apărare al inculpaţilor sau alte drepturi procesuale ale acestora, în condiţiile în care au fost făcute clarificări cu privire la încadrarea juridică corectă a faptelor reţinute în sarcina inculpaţilor, fără a se proceda la extinderea urmăririi penale pentru alte fapte sau persoane ori învinuirea inculpaţilor şi de alte fapte sau acte materiale componente ale infracţiunii continuate, decât cele care fac obiectul rechizitoriului.

Nu au fost extinse cercetările şi cu privire la alte pretinse fapte de înşelăciune comise în dauna unor persoane vătămate – societăţi comerciale, ci parchetul a evidenţiat în mod clar care sunt

121

societăţile păgubite prin faptele comise de către inculpaţi şi care sunt reprezentanţii legali ai persoanelor vătămate, conform reglementărilor legale în materie.

Astfel, au fost indicate de către procuror actele materiale componente ale infracţiunii continuate, fără a se proceda la extinderea urmăririi penale faţă de fapte noi, altele decât actele materiale expuse în cuprinsul rechizitoriului şi prin „actul de remediere a neregularităţilor actului de sesizare”.

În acest sens, art.35 alin.1 Cod penal prevede că infracţiunea este continuată când o persoană săvârşeşte la diferite intervale de timp, dar în realizarea aceleiaşi rezoluţii şi împotriva aceluiaşi subiect pasiv, acţiuni sau inacţiuni care prezintă fiecare în parte conţinutul aceleiaşi infracţiuni, iar parchetul s-a limitat la enumerarea actelor materiale componente ale infracţiunii continuate şi lămurirea situaţiei de fapt ce face obiectul judecăţii, sub acest aspect.

Inculpatul BAN a fost trimis în judecată pentru infracţiunea de şantaj în formă continuată, cu referire la două acte materiale, iar parchetul s-a conformat solicitării judecătorului de cameră preliminară şi a indicat data la care a fost comis actul material din cursul anului 2009.

Parcurgându-se procedura camerei preliminare, cu respectarea dispoziţiilor art.345 alin.2 şi 3 Cod pr.penală, în contextul în care parchetul competent a remediat neregularităţile constatate de către judecătorul de cameră preliminară, prin „Act de remediere a neregularităţilor actului de sesizare nr.131D/P/2014”, iar răspunsul a lămurit neconcordanţele constatate, în baza art. 425 ind.1 alin.7 pct.1 lit.b Cod pr.penală, Curtea a respins ca nefondate contestaţiile formulate de către inculpaţi împotriva încheierii din 27 iulie 2015, avându-se în vedere că în mod legal şi temeinic s-a dispus de către judecătorul de cameră preliminară de la instanţa de fond, constatarea legalităţii sesizării instanţei, iar în baza art.346 alin.4 Cod pr.penală şi începerea judecății în cauză.

4. Contopirea pedepselor aplicate pentru fapte concurente comise în cursul termenului de încercare al suspendării condiţionate.

(Decizia penală nr. 537/A/17 Septembrie 2015)

Prin sentinţa penală nr.2 din 7 ianuarie 2015, pronunţată de Judecătoria Brezoi, s-a hotărât:

„Respinge cererea de schimbare a încadrării juridice formulată de inculpatul CP.

În temeiul art. 180 alin.2 din Codul penal din 1969 rap. la art.37 lit.a din Codul penal din 1969 cu referire la art.5 Cod penal,

122

condamnă pe inculpatul CP, la un an închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de lovire sau alte violenţe în stare de recidivă mare postcondamnatorie.

În baza art. 71 alin. 1 şi 2 Cod penal din 1969, pe durata executării pedepsei principale, interzice inculpatului drepturile prev. de art. 64 lit. a teza a II-a şi lit. b Cod penal din 1969, ca pedeapsă accesorie.

În baza art.83 Cod penal din 1969 revocă suspendarea condiţionată a executării pedepsei de doi ani închisoare stabilită prin decizia penală nr.464/27.03.2012 a Curţii de Apel Alba Iulia, definitivă, pentru infracţiunea pentru infr. prev. şi ped. de art.182 alin.1 şi 2 Cod penal din 1969, şi dispune executarea acesteia alături de pedeapsa stabilită în prezenta cauză, în final inculpatul executând trei ani închisoare.

În baza art. 71 alin. 5 Cod penal din 1969 rap. la art. 64 lit. a teza a II-a şi lit. b Cod penal din 1969, dispune executarea pedepsei accesorii a interzicerii dreptului de a fi ales în autorităţile publice sau în funcţii elective publice şi a dreptului de a ocupa o funcţie implicând exerciţiul autorităţii de stat a cărei executare a fost suspendată de drept pe durata suspendării condiţionate a pedepsei principale

În temeiul art. 217 alin.1 din Codul penal din 1969 rap. la art.37 lit.a şi 75 lit.a din Codul penal din 1969 cu referire la art.5 Cod penal, condamnă pe inculpatul CP la trei luni închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de distrugere în stare de recidivă mare postcondamnatorie.

În baza art. 71 alin. 1 şi 2 Cod penal din 1969, pe durata executării pedepsei principale, interzice inculpatului drepturile prev. de art. 64 lit. a teza a II-a şi lit. b Cod penal din 1969, ca pedeapsă accesorie.

În baza art.33 lit.a Cod penal din 1969 şi art.34 alin.1 lit.b Cod penal din 1969 contopeşte pedepsele principale stabilite, inculpatul CP urmând să execute pedeapsa cea mai grea de trei ani închisoare.

În baza art. 71 alin. 1 şi 2 Cod penal din 1969, pe durata executării pedepsei principale, interzice inculpatului drepturile prev. de art. 64 lit. a teza a II-a şi lit. b Cod penal din 1969, ca pedeapsă accesorie.

În temeiul art. 386 alin.1 din Codul de procedura penală raportat la art.5 Cod penal, schimbă încadrarea juridică a infracţiunilor pentru care a fost trimis în judecată inculpatul BST din infracţiunile de violare de domiciliu prev. şi ped. de art.192 alin.2 cu aplic. art.37 lit.a şi art.75 lit.a Cod penal din 1969, ameninţare prev. şi ped. de art.193 alin.1 cu aplic. art.37 lit.a şi art.75 lit.a Cod penal din 1969 şi distrugere prev. şi ped. de art.217 alin.1 cu aplic. art.37 lit.a şi art.75 lit.a Cod penal din 1969, în infracţiunile de violare de domiciliu prev. şi ped. de art.224 alin.2 cu aplic. art.41 alin.1 şi

123

art.77 lit.a Cod penal, ameninţare prev. şi ped. de art.206 alin.1 cu aplic. art.41 alin.1 şi art.77 lit.a Cod penal , şi distrugere prev. şi ped. de art.253 alin.1 cu aplic. art.41 alin.1 şi art.77 lit.a Cod penal.

În temeiul art.224 alin.2 cu aplic. art.41 alin.1 şi art.77 lit.a din Codul penal cu referire la art.5 Cod penal, condamnă pe inculpatul BST la opt luni închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de violare de domiciliu în stare de recidivă mare postcondamnatorie.

In temeiul art.67 alin.1 C.p., aplica inculpatului pedeapsa complementara a interzicerii drepturilor prevazute de art.66 alin.1 lit. a,b C.p..

Interzice inculpatului exercitarea pe o perioada de un an a urmatoarelor drepturi :dreptul de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice şi dreptul de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat.

In temeiul art.65 alin.1 C.p. stabileste inculpatului pedeapsa accesorie a interzicerii drepturilor prevazute de art.66 alin.1 lit. a,b C.p. pe durata executarii pedepsei principale.

În baza art.83 Cod penal din 1969 raportat la dispoziţiile art.15 alin.2 din legea nr.187/2012 pentru punerea în aplicare a Codului penal, revocă suspendarea condiţionată a executării pedepsei de trei ani închisoare stabilită prin sentinţa penală nr.83/15.05.2012 a Judecătoriei Brezoi, definitivă la 04.06.2012, pentru infracţiunea pentru infr. prev. şi ped. de art.192 alin. 2 Cod penal din 1969, şi dispune executarea acesteia alături de pedeapsa stabilită în prezenta cauză, în final inculpatul executând trei ani şi opt luni închisoare.

În temeiul art.206 alin.1 cu aplic. art.41 alin.1 şi art.77 lit.a Cod penal cu referire la art.5 Cod penal, condamnă pe inculpatul BST la şase luni închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de ameninţare în stare de recidivă mare postcondamnatorie.

In temeiul art.67 alin.1 C.p., aplica inculpatului pedeapsa complementara a interzicerii drepturilor prevazute de art.66 alin.1 lit. a,b C.p..

Interzice inculpatului exercitarea pe o perioada de un an a urmatoarelor drepturi :dreptul de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice şi dreptul de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat.

In temeiul art.65 alin.1 C.p. stabileste inculpatului pedeapsa accesorie a interzicerii drepturilor prevazute de art.66 alin.1 lit. a,b C.p. pe durata executarii pedepsei principale.

În temeiul art.253 alin.1 cu aplic. art.41 alin.1 şi art.77 lit.a Cod penal cu referire la art.5 Cod penal, condamnă pe inculpatul BST la trei luni închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de distrugere în stare de recidivă mare postcondamnatorie.

In temeiul art.67 alin.1 C.p., aplica inculpatului pedeapsa complementara a interzicerii drepturilor prevazute de art.66 alin.1 lit. a,b C.p..

124

Interzice inculpatului exercitarea pe o perioada de un an a urmatoarelor drepturi :dreptul de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice şi dreptul de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat.

In temeiul art.65 alin.1 C.p. stabileşte inculpatului pedeapsa accesorie a interzicerii drepturilor prevăzute de art.66 alin.1 lit. a,b C.p. pe durata executarii pedepsei principale.

In temeiul art.38 alin.1 raportat la art.39 alin.1 lit.b C.p., contopeşte pedepsele astfel stabilite, inculpatul BST urmând sa execute pedeapsa cea mai grea, aceea de trei ani şi opt luni închisoare la care se adăuga un spor de o treime din celelalte pedepse stabilite, de 6 şi 3 luni închisoare, inculpatul urmând sa execute trei ani şi unsprezece luni închisoare.

In temeiul art.67 alin.1 C.p., aplica inculpatului pedeapsa complementara a interzicerii drepturilor prevazute de art.66 alin.1 lit. a,b C.p..

Interzice inculpatului exercitarea pe o perioada de un an a urmatoarelor drepturi :dreptul de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice şi dreptul de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat.

In temeiul art.65 alin.1 C.p. stabileste inculpatului pedeapsa accesorie a interzicerii drepturilor prevazute de art.66 alin.1 lit. a,b C.p. pe durata executarii pedepsei principale.

Admite în parte acţiunea civilă formulată de partea civilă BI (doar în ceea ce îl priveşte pe inculpatul BST şi partea civilă BFL (doar în ceea ce îl priveşte pe inculpatul CP) , domiciliaţi în comuna T , judeţul Vâlcea.

În temeiul art.19 alin.1 , art.25 alin.1 şi art.397 alin.1 C.p.p. cu referire la art.1357 Cod civil, obligă pe inculpatul CP la plata către partea civilă BFL a sumei de 2500 lei daune materiale şi 10000 lei daune morale.

În temeiul art.19 alin.1 , art.25 alin.1 şi art.397 alin.1 C.p.p. cu referire la art.1357 Cod civil, obligă pe inculpatul BST la plata către partea civilă BI a sumei de 5000 lei daune morale.

În baza art. 276 alin. (1) C. proc. pen. obligă pe inculpatul BST la plata sumei de 800 lei cu titlu de cheltuieli de judecată avansate de partea civilă BI .

În baza art. 274 alin. (1) şi (2) C. proc. pen. obligă pe fiecare inculpat la plata sumei de 500 lei cu titlu de cheltuieli judiciare avansate de stat, cu excepţia cheltuielilor privind avocatul din oficiu PA, onorariul în cuantum de 300 lei rămânând în sarcina statului.”

Pentru a pronunţa această sentinţă, instanţa de fond a reţinut:

„Prin rechizitoriul întocmit de Parchetul de pe lângă Judecătoria Brezoi la data de 14.08.2013 în dosarul nr.1133/P/2012

125

s-a dispus trimiterea în judecată în stare de libertate a inculpaţiilor CP şi BST sub aspectul săvârşirii infracţiunilor prevăzute de art.180 alin. 2, 192 alin.2, 193 alin.1, 217 alin.1 C.p.1969 cu aplic.art.33 lit.a, 37 lit.a şi 75 lit. a C. pen. 1969.

S-a reţinut în esenţă prin actul de sesizare a instanţei că inculpatul CP la data de 06.01.2013 a agresat partea vătămată BFL, în urma agresiunii aceasta suferind leziuni care au necesitat 8-9 zile de îngrijiri medicale şi a lovit cu un corp contondent poarta părţii vătămate, degradand-o, inculpatul BST la data de 17.10.2012, împreună cu alţi doi învinuiţi, a pătruns fără drept în curtea locuinţei părţii vătămate BI şi l-a ameninţat pe acesta cu acte de violenţă şi la data de 06.01.2013 a lovit cu un corp contondent poarta părţii vătămate BN.

În cursul urmăririi penale au fost administrate următoarele mijloace de probă: plangeri şi declaraţii parte vătămată, declaraţii invinuiţi, declaraţii martori, certificat medico legal, proces verbal de cercetare la fata locului, procese verbale de constatare ale lucratorilor de politie.

Cauza a fost înregistrată pe rolul Judecătoriei Brezoi la data de 23.08.2013 sub nr.1906/198/2013.

Pana la data de 01.02.2014 cauza a fost judecata potrivit dispozitiilor C.p.p. anterior, ulterior acestei date potrivit C.p.p. nou, in temeiul disp. art.3 din legea nr.255/2013.

La primul termen de judecată, cu procedura legal îndeplinită si cauza in stare de judecata, instanţa a procedat la audierea inculpatului BST, în conformitate cu dispoziţiile art. 323 C.p.p. anterior, acesta declarand ca nu recunoaste savarsirea faptelor si mentine declaratiile date la urmarirea penala. Inculpatul CP a fost audiat la termenul din 07.03.2014, acesta declarand ca nu recunoaste faptele pentru care a fost trimis in judecata. Totodată, au fost audiaţi martorii BN, BN, BI, RMC, BP si IE declaraţiile acestora fiind consemnate şi ataşate la dosarul cauzei şi s-a încuviinţat inculpatilor proba cu înscrisuri în circumstanţiere, în cadrul probei fiind depuse la dosarul cauzei caracterizare de la locul de munca pentru inculpatul BST.

Analizând materialul probator administrat în cursul urmăririi penale şi al cercetării judecătoreşti, instanţa reţine următoarea situaţie de fapt:

La data de 08.01.2013, persoana vatamata BFL a sesizat Parchetul de pe langa Judecatoria Brezoi cu privire la faptul ca în data de 06.01.2013 a fost agresat de numiţii CP, care l-a lovit cu toporul in cap, pierzandu-si astfel cunostinta, BP (martor in prezenta cauza) l-a lovit cu o furca peste mana dreapta şi BST, care a adus degradări porţii cu o ranga de fier.

Din certificatul medico-legal nr. *** din 07.01.2013, a rezultat că persoana vătămată BLF a suferit leziuni(plagă tăiată teroauricular

126

stg şi echimoză braţ drept) care au necesitat 8-9 zile de îngrijiri medicale pentru vindecare şi leziunile s-au putut produce prin lovire cu corpuri dure.

Din cercetările efectuate de organele de urmarire penala a rezultat că în data de 06.01.2013 persoana vătămată BLF se afla la domiciliu in com. T., jud.Valcea, împreună cu tatăl său, BN, mama,BN şi fratele, BI, iar în jurul orelor 18.00, persoana vătămată a ieşit din locuinţă, pentru a merge să adape vitele,aflate într-un grajd din apropiere şi cand a ieşit la poartă a fost surpins de apariţia numitilor CP, BP şi BST, însoţiţi de martora CA, care aveau în maini un topor, o furcă, o rangă şi respectiv o ulucă şi au alergat spre el cu uneltele ridicate deasupra capului, intenţionand să-l lovească.

Persoana vătămată a alergat înapoi spre poartă dar nu a reuşit să intre şi să o închidă deoarece a fost lovit de BP cu furca peste mână şi de CP cu toporul peste cap, pierzându-şi cunoştinţa cca 15 minute şi fiind nevoie de intervenţia fratelui sau BI pentru a fi salvat. În continuare cei trei au lovit cu uneltele pe care le aveau în mână poarta din metal a persoanei vătămate, care a fost degradată.

Aceste aspecte sunt confirmate de martorul BI, care si-a mentinut declaratiile date in faza de urmarire penala, cand a declarat faptul ca in data de 06.01.2013 i-a observat pe inculpaţi si martorii BP si CA venind in fuga spre fratele sau, persoana vătămata, care se afla in drumul comunal din apropierea locuinţei sale pentru a da apa la vite, cum acesta a fugit încercând sa intre in curte, insa nu a mai apucat deoarece inculpatul CP l-a lovit cu toporul in zona capului, persoana vătămata cazand in fata portii si ramanand inconstienta. A mai declarat martorul ca cei doi inculpati si martorul BP au lovit poarta casei cu obiectele ce le aveau asupra lor, degradand-o.

De asemenea, aspectele retinute sunt confirmate si de declaratia martorului BN, audiat in fata instantei in conditii de contradictorialitate, precum si in faza de urmarire penala, de declaratia martorului BN, in fata instantei aceasta mentinandu-si declaratiile anterioare.

Martorul RMC, a relatat instantei ca, cu ocazia prezentei la termenul de judecata din 20.12.2013 in acest dosar, a vazut cum inculpatul BST impreuna cu alte doua persoane au amenintat-o cu moartea pe martora RAM cerandu-i sa isi retraga declaratia din dosar, si l-au lovit pe persoana vatamata BI cerandu-i sa isi retraga plangerea, aspecte ce vor fi avute de catre instanta la aprecierea sinceritatii inculpatului BST in prezenta cauza si a atitudinii sale fata de prezentul proces penal.

In ceea ce priveste acuzatiile penale formulate impotriva inculpatului CP, in faza de urmarire penala, acesta a precizat la scurt timp, chiar in ziua de 06.01.2013, prin plangerea depusa la Politie, inaintata ulterior la Parchet, ca mai multe persoane printre care si

127

persoana vatamata BFL, in ziua de 06.01.2013, l-au atacat pe el, pe celalalt inculpat si pe martora CA cu rangi, furci si bolovani, lovindu-l pe inculpatul CP si pe martora cu uluca pe spate, scapand prin fuga la masina.

La aceeasi data a depus plangere si celalalt inculpat BST, care a precizat ca persoanele vatamate impreuna cu alte doua persoane, au venit peste el, celalalt inculpat si martora CA, BI lovindu-l peste mana cu o furca, rupandu-i uluci din gard si portile.

Desi, ambii inculpati au depus aceste plangeri in aceeasi zi, versiunile prezentate de acestia difera substantial.

Imediat dupa acest conflict, la fata locului s-a deplasat politia, ocazie cu care, intalnindu-se in trafic cu inculpatul CP si martora CA, agentii de politie, efectuand o prima verificare a zonei unde inculpatul CP sustinea ca a fost lovit, au constatat ca acesta nu prezenta semne vizibile de violenta, incheind proces verbal..

Fiind audiat, f.32,35. la 16.01.2013, inculpatul BST a declarat in fata organelor de politie ca a fost lovit in acel incident peste mana cu o bata de catre numitul BN (desi cu zece zile in urma a precizat in plangerea depusa la politie ca numitul BI l-a lovit peste mana cu o furca), iar inculpatul CP a fost lovit de numitul BV cu o uluca in cap, nici o vorba despre bolovani sau lovirea martorei CA cu o uluca, desi inculpatul a fost de fata la tot incidentul produs. Ulterior, la peste sase luni de la incident, inculpatului BST i-a revenit memoria si a declarat in fata procurorului, ca BI a lovit-o pe martora CA cu o piatra in spate.

Inculpatul CP, fiind audiat la 20.03.2013 de catre organele de politie, a precizat ca a fost lovit in cap de mai multe persoane printre care si persoanele vatamate din acest dosar prin aruncarea cu obiecte (uluci, pietre), iar prietena sa martora CA a fost lovita cu o piatra in zona spatelui, desi la scurt timp dupa incident, cu ocazia plangerii a precizat ca aceasta a fost lovita cu o uluca in spate. Cu ocazia audierii in fata instantei, acelasi inculpat, a confirmat ca prietena sa de la acel moment, CA, a fost de fata la tot incidentul insa nu a mentionat ca aceasta ar fi fost lovita cu vreun obiect de catre vreunul dintre presupusii agresori.

Cu aceasi ocazie a fost audiat si martorul inculpatilor BP, fratele inculpatului BFL, care a fost eliptic in declaratii, spunand ca au fost loviti de respectivele persoane fara motiv, nedand detalii, acestia fugind fara sa riposteze. Declaratie evident nesincera, fapt evidentiat de audierea sa in fata instantei, la termenul de judecata din 07.11.2014, la un an si zece luni de la incident, cand a relatat cu detalii ce s-a intamplat in data de 06.01.2013, revenindu-i subit memoria, intregind astfel grupul presupusilor agresori ai inculpatilor si ai lor, martori oculari, numindu-i pe BIN, BFL, BN, BN, BVsi BN. A relatat martorul ca BN avea in mana o furca, BFL un topor, BV o bata si BN o furca, iar aceste persoane au inceput sa arunce cu

128

pietre catre inculpati. A precizat martorul ca inculpatul CP a fost lovit la cap , crede ca de catre BFL, iar fratele lui, inculpatul BST, a fost lovit cu bolovani de catre BV.

Martora CA, a declarat in fata organelor de politie, ca BFL, BV si BN au aruncat spre cei doi inculpati cu bolovani, lovindu-l pe inculpatul CP in zona capului si pe ea in spate.

Instanta constata ca declaratiile inculpatilor nu se coroboreaza unele cu celelalte si nici cu ale martorilor audiati, in ceea ce priveste incidentul din 06.01.2013.

Instanta va inlatura declaratia martorei IE din faza cercetarii judecatoresti deoarece nu se coroboreza cu celelalte probe administrate in faza de urmarire penala si in faza judecatii si nici cu apararile inculpatilor, formulate cu ocazia audierii acestora. Pentru aceleasi motive va inlatura si declaratiile martorilor BP si CA.

Cu ocazia cercetării la faţa locului s-au constatat degradări la poarta persoanelor vatamate ca fiind produse cu un corp contondent, cel mai apt obiect contondent din cele folosite de inculpati pentru a produce astfel de degradări fiind ranga .

Persoana vatamata BI, prin plangerea penala depusa la Parchetul de pe langa Judecatoria Brezoi in data de 22.10.2012, a sesizat faptul ca in seara zilei de 17.10.2012, în jurul orelor 21.00, se afla în locuinţă împreună cu tatăl sau , BN şi martora RAM şi au fost alertaţi de lătratul cainilor şi nişte zgomote din curte.

Din cercetarile efectuate in faza de urmarire penala a rezultat ca in seara zilei de 17.10.2012, în jurul orelor 21.00, atunci cand au ieşit afară, cei trei i-au observat pe inculpatul BST, TN şi TI , care intraseră fără drept în curtea lor şi avand în maini bâte, îl ameninţau pe acesta şi ceilalţi membrii ai familiei cu moartea.

Persoana vătămată a sunat la poliţie, prin 112 şi a solicitat celor trei să părăsească curtea, aceştia au refuzat şi au continuat ameninţările, astfel că persoana vătămată şi tatăl său s-au înarmat şi ei cu un topor şi respectiv o furcă, pentru a se apăra de eventualele agresiuni.

La scurt timp s-au auzit semnalele acustice ale echipajului de politie, astfel că cei trei au ieşit din curtea persoanei vătămate, iar TI a fugit de la fata locului, fiind identificaţi de poliţie doar BST şi TN, care au continuat, chiar de faţă cu lucrătorii de poliţie, să-şi adreseze injurii reciproce cu BI, fapt ce a determinat lucrătorii de poliţie să-i sancţioneze la Legea nr. 61/1991 rep. doar pentru aceste din urmă fapte.

Faptele săvârşite de inculpatul BST au fost confirmate de declaraţiile martorilor BN şi RAM, probe directe, actele intocmite de catre organele de politie cu ocazia interventiei la eveniment, care, desi sunt probe indirecte, se coroboreaza cu declaratiile martorilor oculari. Inculpatul a negat săvârşirea faptelor, susţinand că el a fost de fapt victima părţii vătămate.

129

Martorul BN si-a mentinut declaratiile date anterior, a fost audiat de instanta in conditii de contradictorialitate, ocazie cu care a confirmat faptele retinute in actul de sesizare al instantei in ceea ce il priveste pe inculpatul BST si pe inculpatul CP.

Martorul RAM a depus la dosar o declaratie autentica, f.74, prin care a precizat ca nu se poate prezenta la termenul din 06.06.2014 din prezenta cauza deoarece este plecata din tara si isi mentine declaratiile facute pana in prezent in acest dosar.

Instanţa a reţinut situaţia de fapt descrisă anterior în urma analizei coroborate a materialului probator administrat în cauză, atât în faza urmăririi penale cât şi în faza cercetării judecătoreşti, respectiv: plangeri şi declaraţii parte vătămată, declaraţii invinuiţi, declaraţii martori, certificat medico legal, proces verbal de cercetare la fata locului, procese verbale de constatare ale lucratorilor de politie.

În drept, faptele inculpatului CP constând în aceea că la data de 06.01.2013 a agresat persoana vătămată BFL, în urma agresiunii aceasta suferind leziuni care au necesitat 8-9 zile de îngrijiri medicale şi a lovit cu un corp contondent poarta părţii vătămate, degradand-o întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii de lovire sau alte violenţe şi distrugere prevăzute şi pedepsite de art. 180 alin.2 C. pen. 1969 şi art. 217 alin.1 C.p 1969, ambele cu aplic. art. 33 lit. a, 37 lit.a şi 75 lit. a C.p 1969( a doua faptă); faptele inculpatului BST, care la data de 17.10.2012, împreună cu alţi doi învinuiţi, pe timpul noptii, a pătruns fără drept în curtea locuinţei persoanei vătămate BI şi l-a ameninţat pe acesta cu acte de violenţă şi la data de 06.01.2013 a lovit cu un corp contondent poarta persoanei vătămate BFL, constituie săvarşirea infracţiunilor de violare de domiciliu, ameninţare şi distrugere prevăzute de art. 192 alin.2 C.p 1969, art. 193 alin.1 din C.p 1969, art. 217 alin.1 din C.p 1969 toate cu aplic. art. 33 lit. a, 37 lit. a şi 75 lit. a C.p.1969.

In cauza dedusa judecatii, de la savarsirea infractiunilor retinute prin rechizitoriu si pana la judecarea cauzei, s-au succedat doua legi penale, la 01.02.2014 intrand in vigoare Noul Cod penal, devenind incidente astfel dispozitiile art.5 din Noul Cod penal (in continuare codul penal-c.pen.) care consacra principiul aplicarii legii penale mai favorabile.

Cu privire la acest articol, Curtea Constituţională, prin decizia nr.265/06.05.2014, publicată în M.Of. nr.372/20.05.2014, a admis excepţia de neconstituţionalitate a acestui articol în ceea ce priveşte interpretarea sa, Curtea statuând următoarele :

“Admite excepția de neconstituționalitate ridicată de Înalta Curte de Casație și Justiție — Secția penală în Dosarul nr. 5.714/118/2012 și constată că dispozițiile art.5 din Codul penal sunt constituționale în măsura în care nu permit combinarea prevederilor

130

din legi succesive în stabilirea și aplicarea legii penale mai favorabile. Definitivă și general obligatorie. “

În pronunţarea acestei decizii, Curtea a reţinut în considerentele sale :

“Pentru identificarea concretă a legii penale mai favorabile trebuie avute în vedere o serie de criterii care tind fie la înlăturarea răspunderii penale, ori a consecinţelor condamnării, fie la aplicarea unei pedepse mai mici. Aceste elemente de analiză vizează în primul rând condiţiile de incriminare, apoi cele de tragere la răspundere penală şi, în sfârşit, criteriul pedepsei. În acest sens, Curtea Constituţională a statuat că „Determinarea caracterului «mai favorabil» are în vedere o serie de elemente, cum ar fi: cuantumul sau conţinutul pedepselor, condiţiile de incriminare, cauzele care exclud sau înlătură responsabilitatea, influenţa circumstanţelor atenuante sau agravante, normele privitoare la participare, tentativă, recidivă etc. Aşa fiind, criteriile de determinare a legii penale mai favorabile au în vedere atât condiţiile de incriminare şi de tragere la răspundere penală, cât şi condiţiile referitoare la pedeapsă. Cu privire la aceasta din urmă pot exista deosebiri de natură (o lege prevede ca pedeapsă principală amenda, iar alta închisoarea), dar şi deosebiri de grad sau cuantum privitoare la limitele de pedeapsă şi, evident, la modalitatea stabilirii acestora în mod concret." Cât priveşte determinarea concretă a legii penale mai favorabile, Curtea Constituţională a statuat că „aceasta vizează aplicarea legii, şi nu a dispoziţiilor mai blânde, neputându-se combina prevederi din vechea şi din noua lege, deoarece s-ar ajunge la o lex tertia, care, în pofida dispoziţiilor art.61 din Constituţie, ar permite judecătorului să legifereze" (Decizia nr.1.470 din 8 noiembrie 2011, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr.853 din 2 decembrie 2011).

(…………………………………………………………………………………………)

Curtea observă că noţiunea de instituţie autonomă nu este reglementată în niciunul dintre cele două coduri penale şi nici în legea de aplicare a actualului Cod penal. Aşa fiind, chiar dacă în limbajul juridic curent utilizarea noţiunii de instituţie autonomă pentru anumite categorii juridice este acceptată, caracterul autonom al acesteia, astfel cum acesta este susţinut în doctrină şi practica judiciară, presupune că ea are o existenţă de sine stătătoare şi nu depinde de ansamblul normativ în care este integrată pentru a-şi îndeplini finalitatea. Or, o atare concluzie este inadmisibilă, întrucât nu se poate reţine că o normă din Codul penal care reglementează cu privire la o anumită instituţie de drept penal (recidivă, concurs de infracţiuni, prescripţie etc.) este independentă de legea căreia îi aparţine. Această distincţie are o deosebită importanţă pentru înţelegerea conceptului de lege, pentru că numai aşa se poate oferi noţiunii de „lege penală mai favorabilă" un înţeles constituţional.(……………………………………………………………………………………………)

131

Curtea Constituţională reafirmă faptul că, potrivit dispoziţiilor art.147 alin.(4) din Legea fundamentală, „De la data publicării, deciziile sunt general obligatorii şi au putere numai pentru viitor".

În jurisprudenţa sa, Curtea a statuat, cu valoare de principiu, că forţa obligatorie ce însoţeşte actele jurisdicţionale, deci şi deciziile Curţii Constituţionale, se ataşează nu numai dispozitivului, ci şi considerentelor pe care se sprijină acesta. Astfel, Curtea a reţinut că atât considerentele, cât şi dispozitivul deciziilor sale sunt general obligatorii şi se impun cu aceeaşi forţă tuturor subiectelor de drept (a se vedea, în acest sens, Decizia Plenului Curţii Constituţionale nr.1/1995 privind obligativitatea deciziilor sale pronunţate în cadrul controlului de constituţionalitate, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr.16 din 26 ianuarie 1995, Decizia nr.1.415 din 4 noiembrie 2009, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr.796 din 23 noiembrie 2009, şi Decizia nr.414 din 14 aprilie 2010, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr.291 din 4 mai 2010).

Astfel, indiferent de interpretările ce se pot aduce unui text atunci când Curtea Constituţională a hotărât că numai o anumită interpretare este conformă cu Constituţia, menţinându-se astfel prezumţia de constituţionalitate a textului în această interpretare, instanţele judecătoreşti trebuie să se conformeze deciziei Curţii şi să o aplice ca atare. De altfel, Curtea Constituţională a statuat că, în ceea ce priveşte determinarea concretă a legii penale mai favorabile, „aceasta vizează aplicarea legii şi nu a dispoziţiilor mai blânde, neputându-se combina prevederi din vechea şi noua lege, deoarece s-ar ajunge la o lex terţia, care, în pofida dispoziţiilor art.61 din Constituţie, ar permite judecătorului să legifereze" (Decizia nr. 1.470 din 8 noiembrie 2011, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr.853 din 2 decembrie 2011). Prin urmare, orice altă interpretare pe care practica judecătorească o atribuie textului conferă acestuia vicii de neconstituţionalitate.”

Avându-se în vedere argumentele Curţii, instanţa reţine că, în cauza dedusă judecăţii, ţinând cont de criteriile expuse, legea veche, în ansamblul ei, conţine dispoziţii mai favorabile pentru inculpatul CP, astfel ca va respinge cererea de schimbare a incadrarii juridice formulata de acest inculpat prin aparator, deoarece in ceea ce priveste infractiunea de lovire prevazuta de art.180 alin.2 C.pen. din 1969, limitele de pedeapsa sunt mai reduse fata de noua incadrare art.193 alin.2 c.pen., iar in ceea ce priveste infractiunea de distrugere prevazuta de art.217 alin.1 c.pen. din 1969, aceasta se pedepseste cu inchisoarea de la o luna la trei ani sau amenda, in noua incadrare limitele de pedeapsa fiind asimetrice cu vechea incadrare , respectiv inchisoarea de la trei luni la doi ani sau amenda, insa in ceea ce priveste regimul pluralitatii de infractiunii, respectiv concursul de infractiuni, dispozitiile din codul penal anterior sunt mai favorabile pentru acest inculpat deoarece in legea veche nu se prevede un spor obligatoriu in cazul concursului de infractiuni .

Avându-se în vedere argumentele Curţii Constitutionale expuse mai sus, cu privire la aplicarea art.5 c.pen., instanţa reţine că, în cauza dedusă judecăţii, ţinând cont de criteriile expuse, legea noua, în ansamblul ei, conţine dispoziţii mai favorabile pentru inculpatul BST, deoarece in ceea ce priveste infractiunea de violare de domiciliu prevazuta de art.192 alin.2 C.pen. din 1969, limitele de pedeapsa din vechea incadrare sunt mai mari

132

fata de noua incadrare art.224 alin.2 c.pen., in ceea ce priveste infractiunea de distrugere prevazuta de art.217 alin.1 c.pen. din 1969, aceasta se pedepseste cu inchisoarea de la o luna la trei ani sau amenda, in noua incadrare limitele de pedeapsa fiind asimetrice cu vechea incadrare, respectiv inchisoarea de la trei luni la doi ani sau amenda, iar in ceea ce priveste infractiunea de amenintare prevazuta de art.193 alin.1 c.pen. din 1969, limtele de pedepaspsa sunt aceleasi cu cele din noua reglementare art.206 alin.1 c.pen., insa in ceea ce priveste infractiunea de violare de domiciliu prevazuta de art.192 alin.2 C.pen. din 1969, element component al concursului real de infractiuni, limitele de pedeapsa din vechea incadrare, inchisoarea de la trei la zece ani sunt vadit mai mari fata de noua incadrare art.224 alin.2 c.pen. care prevede pentru aceasi fapta inchisoarea de la sase luni la trei ani sau amenda, astfel ca minimul din legea veche este maximul de pedeapsa din legea noua; in aceste conditii, fata de criteriile Curtii de aplicare a legii penale mai favorabile in mod global cu privire la intreaga activitate infractionala dedusa judecatii,inclusiv conditiile de tragere la raspundere penala,pluralitatea de infractiuni, desi cu privire la concursul de infractiuni, legea veche este mai favorabila, insa fata de limitele prevazute pentru infractiunea de violare de domiciliu prevazute de codul penal anterior, instanta apreciaza ca aplicarea acestuia, fata de situatia faptica retinuta in sarcina inculpatului, ar determina o pedeapsa mai mare decat daca s-ar aplica dispozitiile din noul cod penal intrat in vigoare la 01.02.2014.

Astfel, în temeiul art.386 C.p.p. raportat la art.5 C.p. , va schimba incadrarea juridica a faptelor pentru care a fost trimis in judecata inculpatul BFL din infracţiunile de violare de domiciliu prev. şi ped. de art.192 alin.2 cu aplic. art.37 lit.a şi art.75 lit.a Cod penal din 1969, ameninţare prev. şi ped. de art.193 alin.1 cu aplic. art.37 lit.a şi art.75 lit.a Cod penal din 1969 şi distrugere prev. şi ped. de art.217 alin.1 cu aplic. art.37 lit.a şi art.75 lit.a Cod penal din 1969, în infracţiunile de violare de domiciliu prev. şi ped. de art.224 alin.2 cu aplic. art.41 alin.1 şi art.77 lit.a Cod penal, ameninţare prev. şi ped. de art.206 alin.1 cu aplic. art.41 alin.1 şi art.77 lit.a Cod penal , şi distrugere prev. şi ped. de art.253 alin.1 cu aplic. art.41 alin.1 şi art.77 lit.a Cod penal.

Analizând latura obiectivă a infracţiunii prevăzute de art. 180 alin.2 din Codul penal din 1969, instanţa reţine că elementul material constă în acţiunea de lovire sau acte de violenta care au pricinuit persoanei vatamate o vatamare ce necesita cel mult 20 zile de ingrijiri medicale. Acţiunea inculpatului CP, care la data de 06.01.2013 a agresat persoana vătămată BFL, în urma agresiunii aceasta suferind leziuni care au necesitat 8-9 zile de îngrijiri medicale, realizează elementul material al infracţiunii de lovire sau alte violente, urmarea imediată constând în

133

atingerea adusă relaţiilor sociale create în jurul integritatii corporale si sanatatii, valoare socială ocrotită penalmente. Legătura de cauzalitate dintre elementul material şi urmarea imediată rezultă în cauză din certificatul medico legal nr. ***, de unde a rezultat că persoana vătămată BLF a suferit leziuni(plagă tăiată teroauricular stg şi echimoză braţ drept) care au necesitat 8-9 zile de îngrijiri medicale pentru vindecare şi leziunile s-au putut produce prin lovire cu corpuri dure.

Sub aspectul laturii subiective, inculpatul a acţionat cu vinovăţie în modalitatea intenţiei directe, conform dispoziţiilor art. 19 alin. (1) lit. a) C. pen.1969, întrucât inculpatul a prevăzut rezultatul faptei sale şi a urmărit producerea lui prin săvârşirea faptei.

La individualizarea pedepsei ce urmează a fi aplicată inculpatului, instanţa va avea în vedere criteriile generale de individualizare prevăzute de art. 74 C. pen., respectiv împrejurările şi modul de comitere a infracţiunii, precum şi mijloacele folosite, starea de pericol creată pentru valoarea ocrotită, natura şi gravitatea rezultatului produs ori a altor consecinţe ale infracţiunii, motivul săvârşirii infracţiunii şi scopul urmărit, natura şi frecvenţa infracţiunilor care constituie antecedente penale ale infractorului, conduita după săvârşirea infracţiunii şi în cursul procesului penal şi nivelul de educaţie, vârsta, starea de sănătate, situaţia familială şi socială.

În concret, instanţa reţine că inc. CP nu a recunoscut faptele de care este acuzat, atat pe parcursul urmaririi penale cat si pe parcursul judecatii cauzei a avut o atitudine nesincera, are antecedente penale conform certificatului de cazier judiciar de la fila 40 tot pentru savarsirea unei infractiuni de violenta, respectiv vatamarea corporala grava prevazuta de art.182 alin.1 si 2 C.p. din 1969, condamnare la pedeapsa inchisorii de doi ani, suspendata conditionat pe un termen de incercare de patru ani care nu s-a implinit la data judecarii prezentei cauze, infractiunile retinute prin rechizitoriu fiind savarsite in cursul termenului de incercare,a mai fost sanctionat cu amenda 6000000 lei vechi si amenda 1000 lei tot pt. infractiunea de lovire .

Pentru aceste motive în baza art. 180 alin.2 din Codul penal din 1969 rap. la art.37 lit.a din Codul penal din 1969 cu referire la art.5 Cod penal va condamna pe inculpatul CP, la un an închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de lovire sau alte violenţe în stare de recidivă mare postcondamnatorie, cuantum suficient în opinia instanţei pentru atingerea scopului şi îndeplinirea funcţiilor de constrângere, de reeducare şi de exemplaritate ale pedepsei.

În baza art. 71 alin. 1 şi 2 Cod penal din 1969, pe durata executării pedepsei principale, va interzice inculpatului drepturile prev. de art. 64 lit. a teza a II-a şi lit. b Cod penal din 1969, ca pedeapsă accesorie.

Instanta constata ca prezenta infractiune este savarsita in cursul termenului de incercare de patru ani stabilit prin decizia penală nr.464/27.03.2012 a Curţii de Apel Alba Iulia, definitivă.

134

Potrivit art.83 alin.1 Cod penal din 1969, dacă în cursul termenului de încercare cel condamnat a săvârşit din nou o infracţiune, pentru care s-a pronunţat o condamnare definitivă chiar după expirarea acestui termen, instanţa revocă suspendarea condiţionată, dispunând executarea în întregime a pedepsei, care nu se contopeşte cu pedeapsa aplicată pentru noua infracţiune. Potrivit interpretarii gramaticale a acestui text de lege, savarsirea de catre inculpat in cursul termenului de incercare a unei noi infractiuni, atrage revocarea beneficiului suspendarii conditionate acordate anterior, care este obligatorie pentru instanta in cazul in care dispune condamnarea inculpatului pentru noua infractiune care desi este savarsita in stare de recidiva post condamnatorie, regimul sanctionator este mai aspru si este dat de dispozitiile speciale ale art.83 Cod penal din 1969 care prevad un cumul aritmetic al pedepselor.

În baza art.83 Cod penal din 1969, tinand cont si de dispozitiile art.15 alin.2 din legea nr.187/2012, va revoca suspendarea condiţionată a executării pedepsei de doi ani închisoare stabilită prin decizia penală nr.464/27.03.2012 a Curţii de Apel Alba Iulia, definitivă, pentru infracţiunea pentru infr. prev. şi ped. de art.182 alin.1 şi 2 Cod penal din 1969, şi va dispune executarea acesteia alături de pedeapsa stabilită în prezenta cauză, în final inculpatul executând trei ani închisoare.

În baza art. 71 alin. 5 Cod penal din 1969 rap. la art. 64 lit. a teza a II-a şi lit. b Cod penal din 1969, va dispune executarea pedepsei accesorii a interzicerii dreptului de a fi ales în autorităţile publice sau în funcţii elective publice şi a dreptului de a ocupa o funcţie implicând exerciţiul autorităţii de stat a cărei executare a fost suspendată de drept pe durata suspendării condiţionate a pedepsei principale.

Analizând latura obiectivă a infracţiunii prevăzute de art. 217 alin.1 din Codul penal din 1969, instanţa reţine că elementul material constă în acţiunea de distrugere, degradare ori aducere în stare de neîntrebuinţare a unui bun aparţinând altuia sau împiedicarea luării măsurilor de conservare ori de salvare a unui astfel de bun, precum şi înlăturarea măsurilor luate. Acţiunea inculpatului CP, care la data de 06.01.2013 a lovit cu un corp contondent poarta părţii vătămate, degradand-o, realizează elementul material al infracţiunii de distrugere, urmarea imediată constând în atingerea adusă relaţiilor sociale create în jurul integritatii fizice a bunurilor aflate in patrimoniul unei persoane, valoare socială ocrotită penalmente. Legătura de cauzalitate dintre elementul material şi urmarea imediată rezultă în cauză din procesul verbal de cercetare la fata locului al organelor de politie si declaratiile martorilor oculari care atesta degradarile aduse portii partii civile BFL.

135

Sub aspectul laturii subiective, inculpatul a acţionat cu vinovăţie în modalitatea intenţiei directe, conform dispoziţiilor art. 19 alin. (1) lit. a) C. pen.1969, întrucât inculpatul a prevăzut rezultatul faptei sale şi a urmărit producerea lui prin săvârşirea faptei.

La individualizarea pedepsei ce urmează a fi aplicată inculpatului, instanţa va avea în vedere criteriile generale de individualizare prevăzute de art. 74 C. pen., respectiv împrejurările şi modul de comitere a infracţiunii, precum şi mijloacele folosite, starea de pericol creată pentru valoarea ocrotită, natura şi gravitatea rezultatului produs ori a altor consecinţe ale infracţiunii, motivul săvârşirii infracţiunii şi scopul urmărit, natura şi frecvenţa infracţiunilor care constituie antecedente penale ale infractorului, conduita după săvârşirea infracţiunii şi în cursul procesului penal şi nivelul de educaţie, vârsta, starea de sănătate, situaţia familială şi socială.

În concret, instanţa reţine că inc. CP nu a recunoscut faptele de care este acuzat, atat pe parcursul urmaririi penale cat si pe parcursul judecatii cauzei a avut o atitudine nesincera, are antecedente penale conform certificatului de cazier judiciar de la fila 40 tot pentru savarsirea unei infractiuni de violenta, respectiv vatamarea corporala grava prevazuta de art.182 alin.1 si 2 C.p. din 1969, condamnare la pedeapsa inchisorii de doi ani, suspendata conditionat pe un termen de incercare de patru ani care nu s-a implinit la data judecarii prezentei cauze, infractiunile retinute prin rechizitoriu fiind savarsite in cursul termenului de incercare,a mai fost sanctionat cu amenda 6000000 lei vechi si amenda 1000 lei tot pt. infractiunea de lovire .

Pentru aceste motive în baza art. 217 alin.1 din Codul penal din 1969 rap. la art.37 lit.a şi 75 lit.a din Codul penal din 1969 cu referire la art.5 Cod penal va condamna pe inculpatul CP, la trei luni închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de distrugere în stare de recidivă mare postcondamnatorie, cuantum suficient în opinia instanţei pentru atingerea scopului şi îndeplinirea funcţiilor de constrângere, de reeducare şi de exemplaritate ale pedepsei.

Instanta constata ca si aceasta infractiune este savarsita in cursul termenului de incercare de patru ani stabilit prin decizia penală nr.464/27.03.2012 a Curţii de Apel Alba Iulia, definitivă, insa nu va opera revocarea suspendarii conditionate acordate prin decizia de mai sus deoarece, potrivit dispozitiilor legale (art.83 c.p.1969) revocarea opereaza o singura data si in cazul savarsirii cel putin a unei infractiuni, suspendarea conditionata a executarii pedepsei stabilita prin decizia penală nr.464/27.03.2012 a Curţii de Apel Alba Iulia, definitivă, fiind deja revocata prin savarsirea infractiunii de lovire retinuta mai sus.

136

În baza art. 71 alin. 1 şi 2 Cod penal din 1969, pe durata executării pedepsei principale, va interzice inculpatului drepturile prev. de art. 64 lit. a teza a II-a şi lit. b Cod penal din 1969, ca pedeapsă accesorie.

Constata ca cele doua infractiuni sunt savarsite in concurs real potrivit dispozitiilor art.33 lit.a Cod penal din 1969.

În baza art.33 lit.a Cod penal din 1969 şi art.34 alin.1 lit.b Cod penal din 1969 va contopi pedepsele principale stabilite, inculpatul CP urmând să execute pedeapsa cea mai grea de trei ani închisoare.

În baza art. 71 alin. 1 şi 2 Cod penal din 1969, pe durata executării pedepsei principale, va interzice inculpatului drepturile prev. de art. 64 lit. a teza a II-a şi lit. b Cod penal din 1969, ca pedeapsă accesorie.

Analizând latura obiectivă a infracţiunii prevăzute de art.224 alin.2 din Codul penal, instanţa reţine că elementul material constă în acţiunea de pătrundere fără drept, în orice mod, într-o locuinţă, încăpere, dependinţă sau loc împrejmuit ţinând de acestea, fără consimţământul persoanei care le foloseşte, ori refuzul de a le părăsi la cererea acesteia, forma agravata prevazuta de alin.2 constand in cazul în care fapta este săvârşită de o persoană înarmată, în timpul nopţii ori prin folosire de calităţi mincinoase. Acţiunea inculpatului BST, care la data de 17.10.2012, împreună cu alţi doi învinuiţi, pe timpul noptii, a pătruns fără drept în curtea locuinţei persoanei vătămate BI, realizează elementul material al infracţiunii de violare de domiciliu, urmarea imediată constând în atingerea adusă relaţiilor sociale create în jurul domiciliului si vietii private, valoare socială ocrotită penalmente. Legătura de cauzalitate dintre elementul material şi urmarea imediată rezultă în cauză din materialitatea faptei (ex re) , fiind o infractiune de pericol , nesusceptibila de un rezultat material.

Sub aspectul laturii subiective, inculpatul a acţionat cu vinovăţie în modalitatea intenţiei directe, conform dispoziţiilor art. 16 alin. (3) lit. a) C. pen., întrucât inculpatul a prevăzut rezultatul faptei sale şi a urmărit producerea lui prin săvârşirea faptei.

La individualizarea pedepsei ce urmează a fi aplicată inculpatului, instanţa va avea în vedere criteriile generale de individualizare prevăzute de art. 74 C. pen., respectiv împrejurările şi modul de comitere a infracţiunii, precum şi mijloacele folosite, starea de pericol creată pentru valoarea ocrotită, natura şi gravitatea rezultatului produs ori a altor consecinţe ale infracţiunii, motivul săvârşirii infracţiunii şi scopul urmărit, natura şi frecvenţa infracţiunilor care constituie antecedente penale ale infractorului, conduita după săvârşirea infracţiunii şi în cursul procesului penal şi nivelul de educaţie, vârsta, starea de sănătate, situaţia familială şi socială.

137

În concret, instanţa reţine că inc. BST nu a recunoscut faptele de care este acuzat, atat pe parcursul urmaririi penale cat si pe parcursul judecatii cauzei a avut o atitudine nesincera, are antecedente penale conform certificatului de cazier judiciar de la fila 34 tot pentru savarsirea unei infractiuni de violare de domiciliu in forma agravata, prevazuta de art.192 alin.1 si 2 C.p. din 1969, condamnare la pedeapsa inchisorii de trei ani, suspendata sub supraveghere pe un termen de incercare de cinci ani care nu s-a implinit la data judecarii prezentei cauze, infractiunile retinute prin rechizitoriu fiind savarsite in cursul termenului de incercare, a mai fost sanctionat cu amenda penala 1000 lei si mai multe amenzi administrative pentru infractiuni cu violenta .

Pentru aceste motive, în baza art.224 alin.2 cu aplic. art.41 alin.1 şi art.77 lit.a din Codul penal cu referire la art.5 Cod penal va condamna pe inculpatul BST, la opt luni închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de violare de domiciliu în stare de recidivă mare postcondamnatorie, cuantum suficient în opinia instanţei pentru atingerea scopului şi îndeplinirea funcţiilor de constrângere, de reeducare şi de exemplaritate ale pedepsei.

In temeiul art.67 alin.1 C.p., va aplica inculpatului pedeapsa complementara a interzicerii drepturilor prevazute de art.66 alin.1 lit. a,b C.p..

Va interzice inculpatului exercitarea pe o perioada de un an a urmatoarelor drepturi :dreptul de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice şi dreptul de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat.

In temeiul art.65 alin.1 C.p. ,va stabili inculpatului pedeapsa accesorie a interzicerii drepturilor prevazute de art.66 alin.1 lit. a,b C.p. pe durata executarii pedepsei principale.

Instanta constata ca prezenta infractiune este savarsita in cursul termenului de incercare de cinci ani stabilit prin sentinţa penală nr.83/15.05.2012 a Judecătoriei Brezoi, definitivă la 04.06.2012.

Potrivit art.83 alin.1 Cod penal din 1969, dacă în cursul termenului de încercare cel condamnat a săvârşit din nou o infracţiune, pentru care s-a pronunţat o condamnare definitivă chiar după expirarea acestui termen, instanţa revocă suspendarea condiţionată, dispunând executarea în întregime a pedepsei, care nu se contopeşte cu pedeapsa aplicată pentru noua infracţiune. Potrivit interpretarii gramaticale a acestui text de lege, savarsirea de catre inculpat in cursul termenului de incercare a unei noi infractiuni, atrage revocarea beneficiului suspendarii conditionate acordate anterior, care este obligatorie pentru instanta in cazul in care dispune condamnarea inculpatului pentru noua infractiune care desi este savarsita in stare de recidiva post condamnatorie, regimul sanctionator este mai aspru si este dat de dispozitiile speciale ale

138

art.83 Cod penal din 1969 care prevad un cumul aritmetic al pedepselor.

În baza art.83 Cod penal din 1969 raportat la dispoziţiile art.15 alin.2 din legea nr.187/2012 pentru punerea în aplicare a Codului penal, va revoca suspendarea condiţionată a executării pedepsei de trei ani închisoare stabilită prin sentinţa penală nr.83/15.05.2012 a Judecătoriei Brezoi, definitivă la 04.06.2012, pentru infracţiunea pentru infr. prev. şi ped. de art.192 alin. 2 Cod penal din 1969, şi dispune executarea acesteia alături de pedeapsa stabilită în prezenta cauză, în final inculpatul executând trei ani şi opt luni închisoare.

Analizând latura obiectivă a infracţiunii prevăzute de art.206 alin.1 din Codul penal, instanţa reţine că elementul material constă în acţiunea de a ameninţa o persoană cu săvârşirea unei infracţiuni sau a unei fapte păgubitoare îndreptate împotriva sa ori a altei persoane, dacă este de natură să îi producă o stare de temere. Acţiunea inculpatului BST, care la data de 17.10.2012, împreună cu alţi doi învinuiţi, pe timpul noptii, a ameninţat cu moartea persoana vătămată Bădiţescu Ion, realizează elementul material al infracţiunii de ameninţare în stare de recidivă mare postcondamnatorie, urmarea imediată constând în atingerea adusă relaţiilor sociale create în jurul libertaţii psihice a persoanei, valoare socială ocrotită penalmente. Legătura de cauzalitate dintre elementul material şi urmarea imediată rezultă în cauză din materialitatea faptei (ex re) , fiind o infractiune de pericol , nesusceptibila de un rezultat material.

Sub aspectul laturii subiective, inculpatul a acţionat cu vinovăţie în modalitatea intenţiei directe, conform dispoziţiilor art. 16 alin. (3) lit. a) C. pen., întrucât inculpatul a prevăzut rezultatul faptei sale şi a urmărit producerea lui prin săvârşirea faptei.

La individualizarea pedepsei ce urmează a fi aplicată inculpatului, instanţa va avea în vedere criteriile generale de individualizare prevăzute de art. 74 C. pen., respectiv împrejurările şi modul de comitere a infracţiunii, precum şi mijloacele folosite, starea de pericol creată pentru valoarea ocrotită, natura şi gravitatea rezultatului produs ori a altor consecinţe ale infracţiunii, motivul săvârşirii infracţiunii şi scopul urmărit, natura şi frecvenţa infracţiunilor care constituie antecedente penale ale infractorului, conduita după săvârşirea infracţiunii şi în cursul procesului penal şi nivelul de educaţie, vârsta, starea de sănătate, situaţia familială şi socială.

În concret, instanţa reţine că inc. BST nu a recunoscut faptele de care este acuzat, atat pe parcursul urmaririi penale cat si pe parcursul judecatii cauzei a avut o atitudine nesincera, are antecedente penale conform certificatului de cazier judiciar de la fila 34 tot pentru savarsirea unei infractiuni de violare de domiciliu in forma agravata, prevazuta de art.192 alin.1 si 2 C.p. din 1969, condamnare la pedeapsa inchisorii de trei ani, suspendata sub

139

supraveghere pe un termen de incercare de cinci ani care nu s-a implinit la data judecarii prezentei cauze, infractiunile retinute prin rechizitoriu fiind savarsite in cursul termenului de incercare, a mai fost sanctionat cu amenda penala 1000 lei si mai multe amenzi administrative pentru infractiuni cu violenta .

Pentru aceste motive în baza art.206 alin.1 cu aplic. art.41 alin.1 şi art.77 lit.a Cod penal cu referire la art.5 Cod penal, va condamna pe inculpatul BST la şase luni închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de ameninţare în stare de recidivă mare postcondamnatorie, cuantum suficient în opinia instanţei pentru atingerea scopului şi îndeplinirea funcţiilor de constrângere, de reeducare şi de exemplaritate ale pedepsei.

In temeiul art.67 alin.1 C.p., va aplica inculpatului pedeapsa complementara a interzicerii drepturilor prevazute de art.66 alin.1 lit. a,b C.p..

Va interzice inculpatului exercitarea pe o perioada de un an a urmatoarelor drepturi :dreptul de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice şi dreptul de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat.

In temeiul art.65 alin.1 C.p. ,va stabili inculpatului pedeapsa accesorie a interzicerii drepturilor prevazute de art.66 alin.1 lit. a,b C.p. pe durata executarii pedepsei principale.

Instanta constata ca si prezenta infractiune este savarsita in cursul termenului de incercare de cinci ani stabilit prin sentinţa penală nr.83/15.05.2012 a Judecătoriei Brezoi, definitivă la 04.06.2012, insa nu va opera revocarea suspendarii conditionate acordate prin sentinţa de mai sus deoarece, potrivit dispozitiilor legale (art.83 c.p.1969) revocarea opereaza o singura data si in cazul savarsirii cel putin a unei infractiuni, suspendarea conditionata a executarii pedepsei stabilita prin sentinţa penală nr.83/15.05.2012 a Judecătoriei Brezoi, definitivă la 04.06.2012, fiind deja revocata prin savarsirea infractiunii de violare de domiciliu retinuta mai sus.

Analizând latura obiectivă a infracţiunii prevăzute de art.253 alin.1, instanţa reţine că elementul material constă în acţiunea de distrugere, degradare ori aducere în stare de neîntrebuinţare a unui bun aparţinând altuia sau împiedicarea luării măsurilor de conservare ori de salvare a unui astfel de bun, precum şi înlăturarea măsurilor luate. Acţiunea inculpatului BST, care la data de 06.01.2013 a lovit cu un corp contondent poarta părţii vătămate BFL, degradand-o, realizează elementul material al infracţiunii de distrugere, urmarea imediată constând în atingerea adusă relaţiilor sociale create în jurul integritatii fizice a bunurilor aflate in patrimoniul unei persoane, valoare socială ocrotită penalmente. Legătura de cauzalitate dintre elementul material şi urmarea imediată rezultă în cauză din procesul verbal de cercetare la fata

140

locului al organelor de politie si declaratiile martorilor oculari care atesta degradarile aduse portii partii civile BFL.

Sub aspectul laturii subiective, inculpatul a acţionat cu vinovăţie în modalitatea intenţiei directe, conform dispoziţiilor art. 16 alin. (3) lit. a) C. pen., întrucât inculpatul a prevăzut rezultatul faptei sale şi a urmărit producerea lui prin săvârşirea faptei.

La individualizarea pedepsei ce urmează a fi aplicată inculpatului, instanţa va avea în vedere criteriile generale de individualizare prevăzute de art. 74 C. pen., respectiv împrejurările şi modul de comitere a infracţiunii, precum şi mijloacele folosite, starea de pericol creată pentru valoarea ocrotită, natura şi gravitatea rezultatului produs ori a altor consecinţe ale infracţiunii, motivul săvârşirii infracţiunii şi scopul urmărit, natura şi frecvenţa infracţiunilor care constituie antecedente penale ale infractorului, conduita după săvârşirea infracţiunii şi în cursul procesului penal şi nivelul de educaţie, vârsta, starea de sănătate, situaţia familială şi socială.

În concret, instanţa reţine că inc. BST nu a recunoscut faptele de care este acuzat, atat pe parcursul urmaririi penale cat si pe parcursul judecatii cauzei a avut o atitudine nesincera, are antecedente penale conform certificatului de cazier judiciar de la fila 34 tot pentru savarsirea unei infractiuni de violare de domiciliu in forma agravata, prevazuta de art.192 alin.1 si 2 C.p. din 1969, condamnare la pedeapsa inchisorii de trei ani, suspendata sub supraveghere pe un termen de incercare de cinci ani care nu s-a implinit la data judecarii prezentei cauze, infractiunile retinute prin rechizitoriu fiind savarsite in cursul termenului de incercare, a mai fost sanctionat cu amenda penala 1000 lei si mai multe amenzi administrative pentru infractiuni cu violenta .

Pentru aceste motive, în baza art.253 alin.1 cu aplic. art.41 alin.1 şi art.77 lit.a Cod penal cu referire la art.5 Cod penal, va condamna pe inculpatul BST la trei luni închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de distrugere în stare de recidivă mare postcondamnatorie, cuantum suficient în opinia instanţei pentru atingerea scopului şi îndeplinirea funcţiilor de constrângere, de reeducare şi de exemplaritate ale pedepsei.

In temeiul art.67 alin.1 C.p., va aplica inculpatului pedeapsa complementara a interzicerii drepturilor prevazute de art.66 alin.1 lit. a,b C.p..

Va interzice inculpatului exercitarea pe o perioada de un an a urmatoarelor drepturi :dreptul de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice şi dreptul de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat.

In temeiul art.65 alin.1 C.p. ,va stabili inculpatului pedeapsa accesorie a interzicerii drepturilor prevazute de art.66 alin.1 lit. a,b C.p. pe durata executarii pedepsei principale.

141

Instanta constata ca si prezenta infractiune este savarsita in cursul termenului de incercare de cinci ani stabilit prin sentinţa penală nr.83/15.05.2012 a Judecătoriei Brezoi, definitivă la 04.06.2012, insa nu va opera revocarea suspendarii conditionate acordate prin sentinţa de mai sus deoarece, potrivit dispozitiilor legale (art.83 c.p.1969) revocarea opereaza o singura data si in cazul savarsirii cel putin a unei infractiuni, suspendarea conditionata a executarii pedepsei stabilita prin sentinţa penală nr.83/15.05.2012 a Judecătoriei Brezoi, definitivă la 04.06.2012, fiind deja revocata prin savarsirea infractiunii de violare de domiciliu retinuta mai sus.

Constată că cele trei infractiuni sunt savarsite in concurs real potrivit dispozitiilor art.38 alin.1 c.pen..

In temeiul art.38 alin.1 raportat la art.39 alin.1 lit.b C.p., va contopi pedepsele astfel stabilite, inculpatul BST urmând sa execute pedeapsa cea mai grea, aceea de trei ani şi opt luni închisoare la care se adăuga un spor de o treime din celelalte pedepse stabilite, de 6 şi 3 luni închisoare, inculpatul urmând sa execute trei ani şi unsprezece luni închisoare.

In temeiul art.67 alin.1 C.p., va aplica inculpatului pedeapsa complementara a interzicerii drepturilor prevazute de art.66 alin.1 lit. a,b C.p..

Va interzice inculpatului exercitarea pe o perioada de un an a urmatoarelor drepturi :dreptul de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice şi dreptul de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat.

In temeiul art.65 alin.1 C.p. ,va stabili inculpatului pedeapsa accesorie a interzicerii drepturilor prevazute de art.66 alin.1 lit. a,b C.p. pe durata executarii pedepsei principale.

Cu privire la acţiunea civilă,Va admite în parte acţiunea civilă formulată de partea civilă BI

(doar în ceea ce îl priveşte pe inculpatul BST) şi partea civilă BFL (doar în ceea ce îl priveşte pe inculpatul CP), domiciliaţi în comuna T , judeţul Vâlcea, deorece din probele administrate rezulta intentia acestora de a aduce prejudicii partilor civile, fiind indeplinite condiţiile raspunderii civile delictuale astfel cum rezulta din art.1357 Cod civil , respectiv faptele ilicite constand in infractiunile savarsite cu vinovatie, astfel cum au fost descrise mai sus, prejudiciile aduse partilor civile, dovedite prin martorii audiati si actele de constatare ale organelor de politie, precum si legatura de cauzalitate dintre faptele ilicite si prejudicii care rezulta din materialitatea faptelor savarsite.

În temeiul art.19 alin.1 , art.25 alin.1 şi art.397 alin.1 C.p.p. cu referire la art.1357 Cod civil, va obliga pe inculpatul CP la plata către partea civilă BFL a sumei de 2500 lei daune materiale constand in cheltuielile efectuate cu intregirea sanatatii afectate de agresiunea inculpatului, va respinge capatul de cerere privind poarta

142

degradata deoarece nu s-a dovedit cu probe concludente cat a costat reparatia acesteia, şi 10000 lei daune morale ca urmare a suferintelor fizice si psihice produse de actiunea acestui inculpat.

În temeiul art.19 alin.1 , art.25 alin.1 şi art.397 alin.1 C.p.p. cu referire la art.1357 Cod civil, va obliga pe inculpatul BST la plata către partea civilă BI a sumei de 5000 lei daune morale ca urmare a suferintelor psihice produse de actiunea acestui inculpat care, prin infractiunile savarsite, i-a creat acestei parti civile o stare psihica de teama si o stare de nesiguranta a vietii sale private si a domiciliului.

Cu privire la cheltuielile de judecata,În baza art. 276 alin. (1) C. proc. pen. , va obliga pe inculpatul

BST la plata sumei de 800 lei cu titlu de cheltuieli de judecată avansate de partea civilă BI.

În baza art. 274 alin. (1) şi (2) C. proc. pen., va obliga pe fiecare inculpat la plata sumei de 500 lei cu titlu de cheltuieli judiciare avansate de stat, cu excepţia cheltuielilor privind avocatul din oficiu PA, onorariul în cuantum de 300 lei rămânând în sarcina statului.”

Împotriva sentinţei respective au declarat apel Parchetul de pe lângă Judecătoria Brezoi şi inculpaţii CP şi BST, pentru considerente de nelegalitate şi netemeinicie.

Parchetul a susţinut că instanţa de fond a stabilit greşit pedepsele rezultante pentru cei doi inculpaţi, întrucât a contopit în mod nelegal pedepsele aplicate acestora pentru infracţiunile săvârşite în stare de recidivă şi în stare de concurs, iar deşi aparent pedepsele rezultante sunt aceleaşi, tehnica este greşită şi poate avea influenţă asupra altor instituţii incidente în viitor.

Astfel, trebuiau mai întâi stabilite pedepsele pentru cele trei infracţiuni pentru care a fost trimis în judecată inculpatul BST, după care trebuiau aplicate regulile de la concursul de infracţiuni, conform art.39 alin.1 lit.b Cod penal anterior, iar numai ulterior trebuia revocată suspendarea condiţionată a pedepsei de 3 ani închisoare.

S-a mai solicitat, majorarea pedepselor aplicate inculpaţilor, avându-se în vedere cuantumul redus al acestora, instanţa de fond făcând abstracţie de starea de recidivă şi orientându-se nejustificat către minimul special prevăzut de lege.

Inculpatul BST a susţinut că în cauză nu sunt întrunite elementele constitutive ale infracţiunilor de violare de domiciliu, ameninţare şi distrugere, impunându-se achitarea sa, în contextul în care probele din dosar sunt ambigue, martorii audiaţi în cauză şi-au schimbat depoziţiile, iar ancheta este făcută superficial.

Referitor la infracţiunea de distrugere, poarta metalică nu a fost degradată pentru a exista un prejudiciu, iar constatările organului de poliţie ale unor eventuale urme de vopsea au fost efectuate la o perioadă de peste o lună de la data producerii incidentului.

143

În cazul infracţiunii de ameninţare, aceasta presupune inducerea unei stări de temere ori simplul fapt de a adresa anumite cuvinte nu înseamnă ameninţare, mai ales în contextul în care faptele au fost comise pe fondul unei vechi duşmănii între familii.

Pentru a fi întrunite elementele constitutive ale infracţiunii de violare de domiciliu, ar fi trebuit să fi existat o pătrundere fără drept a inculpatului în domiciliile persoanelor vătămate, lucru ce nu s-a întâmplat în realitate.

Este de precizat că inculpatul CP, deşi a beneficiat de apărare calificată, nu şi-a motivat apelul declarat.

Verificând sentinţa primei instanţe, pe baza probelor şi materialului din dosarul cauzei, în raport de motivele de reformare invocate de parchet şi inculpaţi, precum şi sub toate aspectele de fapt şi de drept, conform art.417 alin.2 şi art.418 alin.1 Cod pr.penală, a rezultat că aceasta este afectată de nelegalitate şi netemeinicie, în limitele ce vor fi expuse în continuare:

Din probatoriul administrat în cauză reiese că între familiile părţilor există o stare conflictuală mai veche, ce a făcut obiectul inclusiv al unei campanii de presă în anul 2011, când s-a făcut referire la „banda lui S.” de la T., care terorizează cetăţenii din localitatea respectivă, inculpatul CP fiind chiar supranumit „S. – capul bandei de haiduci din T.”.

Pe fondul acestei stări conflictuale preexistente, în condiţiile în care anterior au avut loc foarte multe incidente similare între părţi, conflictul a degenerat la datele de 17 octombrie 2012 şi 6 ianuarie 2013.

Astfel, declaraţiile persoanelor vătămate se coroborează cu ansamblul probator administrat în cauză , respectiv cu depoziţiile martorilor direcţi sau indirecţi audiaţi şi cu menţiunile din cuprinsul certificatului medico-legal *** din 7 ianuarie 2013, eliberat de S.M.L. Vâlcea, care atestă că persoana vătămată BLF a suferit leziuni traumatice produse prin lovire cu corpuri dure ce pot data din 6 ianuarie 2013 şi care au necesitat pentru vindecare un număr de 8 -9 zile îngrijiri medicale.

Instanţa de fond a reţinut în mod corect şi complet situaţia de fapt şi a realizat o justă interpretare şi apreciere a mijloacelor de probă administrate, din care rezultă atât existenţa faptelor pentru care apelanţii-inculpaţi au fost trimişi în judecată, cât şi săvârşirea acestora cu vinovăţie, în forma cerută de lege.

În cauză, sunt întrunite elementele constitutive ale infracţiunilor de violare de domiciliu şi ameninţare comise de către inculpatul BST la data de 17 octombrie 2012, sub aspectul laturii obiective şi subiective, reieşind fără echivoc că împreună cu TN şi TI, în jurul orelor 21,00, au pătruns, fără drept, în curtea locuinţei persoanei vătămate BI şi au ameninţat-o pe aceasta, inducându-i o stare de temere.

144

De asemenea, în seara zilei de 6 ianuarie 2013, în jurul orelor 17,00, inculpaţii BST şi CP au lovit cu uneltele pe care le aveau la dispoziţie, poarta din metal de la curtea locuinţelor aparţinând persoanelor vătămate BN şi BFL, pe care au degradat-o, iar inculpatul CP a şi agresat-o pe persoana vătămată BFL, cu un obiect contondent (probabil topor) în regiunea capului, producându-i leziuni traumatice care au necesitat pentru vindecare un număr de 8-9 zile îngrijiri medicale, dar fără ca inculpatul BST să aibă vreo participaţie la săvârşirea infracţiunii de lovire sau alte violenţe, în modalitatea normativă prevăzută de art.180 alin.2 Cod penal anterior.

Referitor la aplicarea legii penale mai favorabile în cursul procesului, identificarea acesteia până la judecarea definitivă a cauzei, se realizează conform Deciziei Curţii Constituţionale nr.165 din 6 mai 2014, prin compararea legilor succesive, stabilirea în concret a legii penale mai favorabile şi, în final, aplicarea acesteia în ansamblu.

Sub acest aspect, instanţa de fond a avut în vedere limitele de pedeapsă prevăzute de cele două reglementări incidente, circumstanţe agravante, regimul sancţionator al acestora, modalitatea de executare a pedepsei care se poate stabili, pedepsele complementare şi accesorii, alte instituţii distincte, precum reabilitarea.

Avându-se în vedere criteriile respective, în cazul inculpatului CP legea penală mai favorabilă este cea veche, însă, în cazul inculpatul BST legea penală mai favorabilă este cea nouă, în considerarea faptului că infracţiunea de violare de domiciliu prev. de art.192 alin.2 Cod penal anterior, are limite de pedeapsă mult mai mari decât infracţiunea de violare de domiciliu reglementată de art.224 alin.2 Noul Cod penal.

Instanţa de fond a interpretat în mod nelegal dispoziţiile privind contopirea pedepselor aplicate pentru fapte concurente comise în cursul termenului de încercare al suspendării condiţionate, în condiţiile în care în cazul celor doi inculpaţi a dispus revocarea suspendării condiţionate şi contopirea pedepselor rezultante, într-o astfel de ipoteză legală, ordinea corectă fiind contopirea pedepselor şi aplicarea unei pedepse rezultante, iar numai ulterior dispunerea revocării suspendării condiţionate, cu consecinţa cumulului aritmetic al pedepselor respective.

Pentru considerentele expuse anterior, sentinţa instanţei de fond fiind nelegală şi netemeinică, în baza art.421 pct.2 lit. a Cod pr.penală, Curtea a admiS apelurile declarate de parchet şi inculpaţi.

Astfel, a fost desfiinţată în parte sentinţa şi, rejudecând, au fost descontopite pedepsele rezultante aplicate celor doi inculpaţi în pedepsele componente, iar în cazul inculpatului BST a fost înlăturat şi sporul aplicat.

145

Cu excepţia pedepsei de 1 an închisoare, aplicată inculpatului CP, pentru infracţiunea de lovire, pedepsele aplicate inculpaţilor pentru infracţiunile deduse judecăţii au fost individualizate în mod corespunzător criteriilor prevăzute de art.74 Cod penal, respectiv limitele de pedeapsă fixate în textele incriminatoare, gradul de pericol social al faptelor comise dedus din natura acestora şi consecinţele produse, împrejurările celor două incidente ce fac obiectul cauzei, circumstanţele personale ale inculpaţilor, care au comis infracţiunile în stare de recidivă postcondamnatorie, ceea ce denotă o perseverenţă infracţională cu conotaţii profunde în colectivitatea restrânsă din comuna T, judeţul Vâlcea, fiind atins scopul preventiv-educativ şi retributiv al pedepsei şi impunându-se o ripostă fermă şi adecvată din partea organelor judiciare abilitate, în contextul recrudescenţei infracţionale în comunitatea respectivă.

În consecinţă, a fost redusă pedeapsa menţionată anterior la 8 luni închisoare, care a fost contopită cu pedeapsa de 3 luni închisoare, aplicată pentru săvârşirea infracţiunii de distrugere şi a fost aplicată inculpatului Cojocaru Pompiliu pedeapsa cea mai grea, de 8 luni închisoare.

Întrucât acesta a săvârşit cele două infracţiuni ce fac obiectul prezentei cauze în cursul termenului de încercare de 4 ani, corespunzător pedepsei de 2 ani închisoare aplicată prin sentinţa penală nr.779 din 7 decembrie 2011, pronunţată de Judecătoria Sibiu, rămasă definitivă prin decizia penală nr.464 din 27 martie 2012 a Curţii de Apel Alba Iulia, în baza art.83 Cod penal anterior, Curtea a revocat suspendarea condiţionată a executării pedepsei respective, care va fi executată alăturat de pedeapsa de 8 luni închisoare, în total pedeapsa de 2 ani şi 8 luni închisoare, cu executare în condiţii de privare de libertate, conform art.60 Cod penal.

Referitor la situaţia juridică a inculpatului BST, întrucât modalitatea de contopire a pedepselor este nelegală, pentru considerentele expuse anterior, fiind incidente prevederile Noului Cod penal, în baza art.38 alin.1 combinat cu art.39 alin.1 lit.b şi art.43 alin.2 Cod penal, Curtea a contopit cele trei pedepse de 8 luni, 6 luni şi 3 luni închisoare, urmând să aplice acestuia pedeapsa cea mai grea de 8 luni închisoare, la care se va adăuga un spor de 3 luni (o treime din totalul celorlalte două pedepse) urmând să execute pedeapsa de 11 luni închisoare.

Avându-se în vedere că acesta a comis cele trei infracţiuni în cursul termenului de încercare de 5 ani, corelativ pedepsei de 3 ani închisoare aplicată prin sentinţa penală nr.83 din 15 mai 2012, pronunţată de Judecătoria Brezoi, rămasă definitivă prin neapelare, instanţa de control judiciar va dispune revocarea suspendării condiţionate a executării pedepsei respective şi va dispune

146

executarea acesteia, alăturat de pedeapsa de 11 luni închisoare, în total pedeapsa de 3 ani şi 11 luni închisoare, cu executare în condiţiile art.60 Cod penal.

Deşi cuantumul pedepsei rezultante este identic cu cel stabilit de către instanţa de fond, maniera de contopire a pedepselor este nelegală, cu posibile consecinţe negative viitoare asupra situaţiei juridice a inculpatului BST, sub aspectul unor anumite instituţii de drept penal.

Latura civilă a cauzei a fost soluţionată în mod judicios de către instanţa de fond, în contextul în care despăgubirile materiale şi daunele morale au fost stabilite temeinic, în raport de probatoriul specific administrat şi de împrejurările producerii incidentelor, impactul puternic în cadrul unei colectivităţi restrânse, aşa cum este o comună, pe fondul repetabilităţii unor astfel de incidente la un interval de timp foarte scurt, ceea ce a determinat şi apariţia în mass media a unor articole referitoare la „banda lui S. din T.”, natura şi gravitatea leziunilor traumatice provocate persoanei vătămate BFL.

În consecinţă, nu se justifică reducerea cuantumului despăgubirilor materiale şi daunelor morale, aşa cum se solicită de către inculpaţi, acestea fiind stabilite în echitate şi fără a se încălca principiul îmbogăţirii fără justă cauză.

Au fost menţinute celelalte dispoziţii ale sentinţei.