Perspective Interculturale

80
Perspective interculturale - III Conferinte http://www.intercultural.ro/carti/persp_intercult_ro.html#I3 Programul Masuri de Incredere al Consiliului Europei Institutul Intercultural Timisoara 2000 Editia in limba franceza: Approches de l�interculturel - III ISBN 973-99486-9-3 Punctele de vedere exprimate in acest volum apartin autorilor; ele nu reflecta in mod necesar pozitia Consiliului Europei sau a Institutului Intercultural Timisoara. Pentru reproducerea sau traducerea totala si/sau partiala, va rugam sa va adresati Programului Masuri de Incredere al Consiliului Europei, F-67075 Strasbourg Cedex sau Institutului Intercultural Timisoara, str. Miron Costin, nr. 2, RO-1900 Timisoara. Este autorizata reproducerea unor extrase, cu conditia mentionarii sursei, si nu in scopuri comerciale.

Transcript of Perspective Interculturale

Page 1: Perspective Interculturale

Perspective interculturale - III 

   

Conferinte

http://www.intercultural.ro/carti/persp_intercult_ro.html#I3

    

  Programul Masuri de Incredere al Consiliului Europei

Institutul Intercultural Timisoara     

2000

Editia in limba franceza:

Approches de l�interculturel - III

ISBN 973-99486-9-3                        

Punctele de vedere exprimate in acest volum apartin autorilor; ele nu reflecta in mod necesar pozitia Consiliului Europei sau a Institutului Intercultural Timisoara.

Pentru reproducerea sau traducerea totala si/sau partiala, va rugam sa va adresati Programului Masuri de Incredere al Consiliului Europei, F-67075 Strasbourg Cedex sau Institutului Intercultural Timisoara, str. Miron Costin, nr. 2, RO-1900 Timisoara.

Este autorizata reproducerea unor extrase, cu conditia mentionarii sursei, si nu in scopuri comerciale.

Volum publicat, tradus in limba romana si difuzat de Institutul Intercultural Timisoara, str. Miron Costin, nr. 2, RO-1900 Timisoara, tel./fax: 00.40.56. 19.84.57, e-mail: [email protected]; www.culture.ro/pages/intercult

Coordonator: Calin Rus.

Redactor: Alexandra Jivan.

Page 2: Perspective Interculturale

Coperta: Octavian Focsan.

ISBN 973-99486-8-5

Tiparit in Romania, Timisoara, 2000, sub ingrijirea s.c. Agentia de Publicitate LEXUS s.r.l.

Fondat in 1949, in scopul realizarii unei uniuni mai stranse intre democratiile parlamentare europene, Consiliul Europei este cea mai veche institutie politica din Europa. Cu cele patruzeci si unu de state membre, Consiliul Europei este cea mai mare organizatie interguvernamentala si interparlamentara din Europa. Sediul sau se afla in Franta, la Strasbourg.

Dat fiind faptul ca numai problemele de aparare nationala sunt excluse din aria competentelor sale, Consiliul Europei isi desfasoara activitatile in domenii extrem de diversificate: democratie; drepturile omului si libertati fundamentale; mass-media si comunicare; probleme economice si sociale; educatie, cultura, patrimoniu si sport; tineret; sanatate; protejarea mediului inconjurator si amenajarea teritoriului; democratie locala si cooperare juridica.    

Programul Masuri de Incredere

1. Consiliul Europei si minoritatile

Programul Masuri de Incredere a fost elaborat in urma Summit-ului sefilor de state si de guverne din tarile membre ale Consiliului Europei, care a avut loc la Viena, in 1993. Aceasta intalnire la nivel inalt, care avea printre obiective si protectia eficace a minoritatilor nationale, a permis Consiliului Europei, pe de o parte, sa initieze Conventia-cadru pentru protectia minoritatilor nationale, iar, pe de alta, sa obtina mandatul pentru elaborarea unui program de masuri de incredere, destinat ameliorarii tolerantei si intelegerii intre popoare.

Scopul acestui Program este, deci, sa sustina moral si financiar proiecte derulate de parteneri neguvernamentali, care au ca prim obiectiv promovarea de bune relatii intre minoritati si majoritate.

Specificitatea Programului Masuri de Incredere consta in aceea ca sustine, in cadrul unei organizatii internationale in care cooperarea interguvernamentala este puternic promovata, proiecte propuse, in mare parte, de diferite organizatii neguvernamentale. Nu in ultimul rand, importanta tot mai mare a problemelor inerente legate de relatiile minoritatilor cu majoritatea dintr-o tara, aduce in prim plan necesitatea ca, pe langa activitati negurvernamentale, sa se initieze o serie de activitati specifice in domenii strict legate de colaborarea dintre majoritate si minoritati.

2. Domenii de actiune ale Programului

Acest Program sustine proiecte care isi propun dezamorsarea eventualelor tensiuni dintre diferite comunitati, in scopul inlaturarii anumitor bariere care le separa. Obiectivul este de a permite celor interesati sa poarte un dialog, sa fie informati si sa lucreze impreuna, in scopul impartasirii unor experiente si al promovarii, astfel, a cunoasterii si a intelegerii reciproce.

Masurile de incredere pot sa actioneze in domenii diferite: democratie, drepturile omului, mass-media, educatie, cultura, coeziune sociala, cooperare transfrontaliera, tineret.

Page 3: Perspective Interculturale

Proiectele derulate in aceste domenii vor actiona in special la nivel local. Acesta este si motivul pentru care ele sunt concepute ca proiecte pilot, care pot fi prezentate drept modele de actiune destinate sa genereze alte proiecte, de acelasi ordin.

Cele 41 de state membre ale Consiliului Europei: Albania, Andora, Austria, Belgia, Bulgaria, Cipru, Croatia, Danemarca, Elvetia, Estonia, Finlanda, Franta, Georgia, Germania, Grecia, Irlanda, Islanda, Italia, Letonia, Liechtenstein, Lituania, Luxemburg, Macedonia, Malta, Marea Britanie, Moldova, Olanda, Norvegia, Polonia, Portugalia, Republica Ceha, Romania, Rusia, San Marino, Slovacia, Slovenia, Spania, Suedia, Turcia, Ucraina, Ungaria.  

Sumar

Preambul I. Promovarea perspectivei interculturale in educatie

I.1 Christine Liesse, Dimensiunea interculturala in educatie, sursa de motivatie si autonomie I.2 Jacques Chevalier, Mizele interculturalitatii in educatie . I.3 Manuel Ferreira Patrício, Despre educatia interculturala

II. Sensibilizarea mass-mediei fata de rolul ei in promovarea relatiilor interetnice armonioaseII.1. Brindusa Armanca, Mass-media si relatiile interetnice. Observatii despre presa romaneasca din regiunea de vest a Romaniei II.2. Nicolas Pélissier, Mediatizarea etnicitatii: reflectii pornind de la cazul razboiului din IugoslaviaIII. Cooperarea transfrontaliera si promovarea schimburilor intre institutiile minoritatilor, cele de cultura, educatie si societatea civilaIII.1. Gheorghe Bogoevici, Dimensiunea culturala a integrarii europene. Rolul cooperarii transfrontaliere in promovarea comunicarii  interculturale III.2. Branko Komadina, Cooperarea transfrontaliera - granite in interior sau intre oameni? III.3. Calin Rus, Cooperarea transfrontaliera in domeniul educatiei: mize si oportunitati pentru stabilitatea regionala

                         

Preambul        

Volumul Perspective interculturale III este documentul final al unui proiect pilot coordonat de Institutul Intercultural Timisoara (I.I.T.) si sustinut de Programul Masuri de Incredere al Consiliului Europei. Este al treilea proiect de acest tip pe care Institutul Intercultural il propune diferitelor categorii ale publicului sau tinta. Prezentul volum regrupeaza textele conferintelor organizate in 1999 si 2000.

**

I.I.T. dispune de un Centru de Documentare, realizat gratie unei donatii din partea Consiliului Europei si a Fundatiei Kaiser din Liechtenstein. In acest context si in scopul promovarii obiectivelor fundamentale prevazute in statutul I.I.T., in 1999 si la inceputul anului 2000 a fost organizat un program de opt conferinte.

Page 4: Perspective Interculturale

Amintim aici faptul ca Institutul din Timisoara a inaugurat in octombrie 1999 noul sediu al Centrului sau de Documentare, ca urmare a unui parteneriat plin de speranta cu Consiliul Judetean Timis si Biblioteca Judeteana Timis. Domnul Hans Christian Krüger, Secretarul General Adjunct al Consiliului Europei a fost prezent la Timisoara cu aceasta ocazie.

**Temele conferintelor au fost definite in functie de axele principale de activitate ale Institutului si conform principiilor promovate de Programul Masuri de Incredere al Consiliului Europei. Trei teme au fost dezvoltate in cadrul programului din acest an:

promovarea perspectivei interculturale in educatie si intarirea relatiilor intre scoala si societatea civila intr-un context multicultural;

sensibilizarea mass-mediei fata de rolul ei in promovarea relatiilor interetnice armonioase si educatia pentru mass-media;

cooperarea transfrontaliera si promovarea schimburilor la nivelul institutiilor de cultura, educatie si ale minoritatilor si la nivelul societatii civile.

Multumim cu aceasta ocazie expertilor, institutiilor partenere in organizarea conferintelor si, nu in ultimul rand, Programului Masuri de Incredere pentru sprijinul acordat.     

Promovarea perspectivei interculturale in educatie. Intarirea relatiei scoala-societate civila intr-un context multicultural

 

 Dimensiunea interculturala in educatie, sursa de motivatie si autonomie, Christine Liesse

 Mizele interculturalitatii in educatie, Jacques Chevalier

 Despre educatia interculturala, Manuel Ferreira Patricío

   

O reforma structurala profunda caracterizeaza astazi sistemul educativ romanesc. Reforma invatamantului primar, inceputa in cursul anului scolar 1998-1999 va fi urmata de cea a invatamantului secundar. Una dintre schimbarile importante consta in faptul ca scolile au dreptul sa aleaga continutul invatamantului pentru 30I din numarul total al orelor unui an scolar. Cu ocazia unei mese rotunde organizate in cadrul «Zilelor Institutului Intercultural Timisoara 1998», participantii au evidentiat, pe de o parte, dificultatile cu care se confrunta cadrele didactice in punerea in practica a masurilor de reforma si, pe de alta, necesitatea de a adapta o parte importanta a continutului invatamantului la contextul local si la nevoile reale ale comunitatilor, in special atunci cand scoala este situata intr-un mediu multicultural.

Page 5: Perspective Interculturale

Conferintele organizate pe aceasta tema si-au propus sa contribuie la formularea unor posibile solutii la aceste probleme, dintr-o perspectiva interculturala, bazata pe activitatile Consiliului Europei in materie.     

I.1 Dimensiunea interculturala in educatie, sursa de motivatie si de autonomie

 

Christine Liesse, Scoala Normala Catolica din Brabant-Wallon

     

Va propun, in deschiderea discursului meu, sa incercam sa sintetizam ideile in functie de dinamica urmatorilor trei termeni: interculturalitate, motivatie si autonomie. Daca imi permiteti, vom incepe cu cel din urma, autonomia.

Care sunt perspectivele ei esentiale in educatie si invatamant? Incotro se indreapta scoala? Educatia pentru autonomie este o prioritate sau nu?

Ma veti intreba, cu siguranta, «cum sa facem?».

Prin resursele noastre, astfel incat sa-i motivam si sa-i incurajam pe copii in a urma aceasta cale.

Cum ii putem stimula pe copii, cum ii putem motiva pentru a deveni cetateni responsabili si creativi daca nu tocmai prin calitatea relatiei pedagogice a carei bogatie va fi dimensiunea ei interculturala?

I. Perspective

De ce exista scoala?

Ca sa permita copiilor sa creasca, sa-si dezvolte spiritul, sufletul si corpul, in alte cuvinte, inteligenta, sensibilitatea si creativitatea. La ce fel de societate ar trebui sa ne aduca aceasta dezvoltare a fiecaruia? La o societate mai dreapta sau la o societate mai dura? Prin definitie, o societate inseamna barbati si femei care traiesc impreuna, mai mult sau mai putin in armonie. Insa, pentru ca fiecare copil sa poata sa-si ocupe, progresiv, locul in societate si sa poata deveni un cetatean activ, pentru ca acesti copii sa poata trai impreuna, este esential sa invete inainte sa traiasca impreuna.

Scoala are, deci, o dubla misiune:

sa permita fiecaruia sa creasca, sa-si dezvolte spiritul, sufletul, corpul si inima;

sa permita copiilor sa invete sa traiasca impreuna, sa traiasca unii cu altii, cu persoane diferite.

Si nu este tocmai simplu. Cele 2 aspecte ale acestei misiuni nu sunt contradictorii, insa misiunea in sine este paradoxala. Fiindca aceasta dezvoltare este uneori impiedicata de

Page 6: Perspective Interculturale

ceilalti. Nu pot sa spun ceea ce vreau, fiindca risc sa obtin un raspuns agresiv. Nu pot sa reactionez asa cum as vrea de fiecare data, pentru ca pot risca bataia de joc a altora sau chiar respingerea. Este posibil, deci, ca ceilalti sa ma impiedice sa fiu eu insumi sau, dimpotriva, ca eu sa ii impiedic pe ei. Ce inseamna atunci sa inveti sa devii tu insuti si, in acelasi timp, sa inveti sa traiesti cu ceilalti? Inseamna sa traiesti. Va propun 3 termeni: diferiti, egali si asemanatori.

Putem invata sa recunoastem si sa numim acel ceva in care suntem diferiti. Interculturalitatea are adeseori acest inteles: inainte de orice, respectul diferentelor. Este, fara doar si poate, un lucru pozitiv, dar nu suficient pentru a invata sa traim impreuna. "Voi sarbatoriti intr-un fel, la noi e diferit."

Dar diferit nu inseamna inegal. "La tine acasa sarbatoriti noul an intr-un mod. La noi e diferit."Nu putem face din aceasta diferenta de calitate o diferenta masurabila si ierarhizabila. Nu putem spune: "La tine nu e asa de bine ca la mine."Noi, cadrele didactice, suntem garantii acestei rigori a spiritului care vegheaza asupra respectului diferentelor.

Putem, in special, invata, cunoaste si intelege ceea ce ne leaga, ceea ce ne face sa fim asemanatori, ceea ce ne apropie. "Si noi le sarbatorim, de asemenea, pe bunicile noastre."

Suntem diferiti, dar nu inseamna ca unul este mai bun decat celalalt. E vorba aici de interculturalitate. Nu doar intre culturi diferite, dar si intre grupuri, intre familii, intre persoane. Definesc aici cultura ca un ansamblu de valori, de competente, un fel de a fi si, mai mult, un a putea deveni. Avem, toti, o cultura asemanatoare, aceea sfarsitului secolului XX; avem, in acelasi timp, culturi diferite: cele care tin de religiile noastre, de tarile noastre, de grupul nostru etnic, de valorile politice, sociale, de familiile noastre. Suntem apropiati si indepartati in acelasi timp, asemanatori si diferiti si avem, cu totii, un potential valoric egal.

Recunoasterea si estimarea acestor diferente si similitudini este unica posibilitate ca oamenii sa poata deveni cu adevarat solidari. Cred ca este singurul drum de urmat pentru ca indivizii sa nu se mai calce in picioare, sa nu se mai umileasca, sa nu mai aiba dorinta unui raport de forte si a unui raport de dominare.

A fi autonom inseamna a gandi si a actiona prin sine insusi. Autonomia nu trebuie confundata cu independenta. Atunci cand vorbim de independenta unui camion, ne gandim la faptul ca nu mai depinde de aprovizionare. Pot sa fiu independenta si pot sa ma descurc singura in anumite situatii. In situatiile importante, lucrurile stau altfel. Depind de context. Depind de aerul pe care il respir, de temperatura din camera si depind, mai ales, de voi. Daca mi-ati fi spus ca relatia pedagogica nu va intereseaza deloc, nu as mai fi venit aici.

Ce inseamna sa fii autonom? Il citez aici pe Bruno Bettelheim, in Le C�ur Conscient (Inima constienta): "Autonomia nu inseamna afirmarea zgomotoasa a sinelui. Inseamna aptitudinea interioara a individului de a cauta un sens vietii sale. Orice societate depinde, atat in ceea ce priveste existenta sa, cat si dezvoltarea ei, de un echilibru intre afirmarea de sine a individului si interesul colectiv. Realizarea acestui echilibru duce la o constiinta crescuta a libertatii interioare si constituie baza unui sentiment de identitate si de respect de sine, de respect al celuilalt." Autonomie nu inseamna sa devii dependent de ceilalti. Nu inseamna nici sa fii independent si sa te descurci fara ceilalti. Definesc aici autonomia ca o capacitate de a deveni tu insuti in interactiune cu ceilalti. As deveni eu insami creand relatii pozitive cu ceilalti. Pentru noi, cadre didactice, este esential sa favorizam dezvoltarea persoanei si, in acelasi timp, sa favorizam relatii constructive in grup.

Page 7: Perspective Interculturale

Autonomia si interculturalitatea sunt strans legate. Nu pot sa ma deschid celuilalt decat in masura in care am eu insami sentimentul de a fi un individ unic. Sau, invers, in masura in care am cu ceilalti relatii pozitive si binevoitoare, pot trai sentimentul propriei mele identitati. Daca venim din culturi diferite, bogatia poate fi imensa. A deveni autonom imi permite sa ma integrez intr-o societate multiculturala. Dimensiunea interculturala in educatie este un drum care favorizeaza acest sentiment de a fi in realitatea cotidiana o individualitate care nu seamana cu nimeni si cu nimic. Aceasta securitate interioara permite recunoasterea celuilalt unic si favorizeaza dorinta de cunoastere, de intelegere si de comunicare. Va dati seama ca nu este tocmai usor. De ce?

1. Pentru ca lumea in care traim nu merge tocmai bine

In aceasta lume, exista oameni care sufera si care mor, exista victime ale diferitelor razboaie. In aceasta lume, puteam citi in 1998: "In 1960, 20I din populatia mondiala traia in tarile cele mai bogate si avea un venit cu 30 de ori mai mare decat cel al celor 20Iconsiderati cei mai saraci, iar in 1995, veniturile lor au fost cu 82 mai mari." Poate ca nu ne este chiar frica, dar suntem nelinistiti pentru copiii nostri. Iar copiii o simt si o stiu.

2. Pentru ca societatea nu merge nici ea prea bine

Stim ca sunt probleme de somaj, de saracie, de excludere, de tensiuni si de violenta. Un studiu publicat in presa din Belgia: Tot ceea ce vor sa schimbe a clarificat diferitele perioade de doliu pe care trebuie sa le tinem ca sa construim si sa schimbam lucrurile. "Trebuie sa tinem tot felul de dolii. Doliul statului de drept, doliul institutiilor democratice, doliul lucrului cu norma intreaga si al unei scoli care nu mai integreaza in adevaratul sens al cuvantului. Doliul increderii noastre in securitate si progres."

3. Pentru ca scoala nu merge bine nici ea

Fiindca scoala invata in loc sa permita sa se invete. Cercetarile efectuate de Jacques Tardif au aratat ca inainte de varsta de 9 ani, copilul vine la scoala ca sa invete sa citeasca, sa numere, sa scrie, sa faca anumite lucruri. Dupa aceasta varsta, perspectiva lui se schimba si el va veni la scoala pentru: a reusi, pentru a obtine note bune si pentru a-si face bine munca lui de elev. Un pediatru japonez explica acest lucru astfel: "Engleza pe care am invatat-o la scoala mi-a permis sa reusesc excelent la toate probele si examenele sustinute in aceasta limba, dar nu-mi permite sa lucrez, sa ma exprim si sa comunic cu persoane vorbitoare a limbii engleze!"

Se stie, de asemenea, - citez aici dintr-o ancheta efectuata de Universitatea din Liège - ca majoritatea persoanelor nu cred ca bucuria ar fi posibila la/in scoala. Pentru altii, se pare ca nu exista bucurie in a merge la scoala decat daca pot provoca acolo dezordine. Asumarea acestei misiuni de educatie si de invatamant este, deci, extrem de dificila intr-o lume aflata intr-o mutatie dureroasa si aleatorie. Ce putem atunci sa facem? Care este calea pe care trebuie sa o urmam? Calea ratiunii?

Prin ratiune?

Platon credea ca modalitatea prin care ii putem face pe oameni mai amabili unul cu celalalt este sa punem in evidenta ce au ei in comun: rationalitatea. Demonstrati oamenilor ca au tot interesul sa se inteleaga. Daca dupa razboi trebuie sa se faca pace, demonstrati-le ca violenta va provoca la randul ei violenta. Vom ajunge prin aceasta cale la un respect mutual?

Page 8: Perspective Interculturale

Rationalitatea este un mod de gandire pe care il utilizam ca sa demonstram ca avem dreptate. Cautam sa convingem, sa demonstram si sa justificam. Unii confunda chiar inteligenta cu capacitatea de a convinge. De ce vrem sa convingem daca nu pentru a demonstra ca suntem mai puternici, mai inteligenti decat ceilalti? A convinge, a demonstra, a justifica vor induce aceleasi demersuri la celalalt, care, la randul lui, va dori sa demonstreze si sa convinga. Suntem angajati intr-o escalada. Ne gasim intr-un raport de forta.

Cum sa educam? Nu exista o reteta in acest sens. Sa incercam o relatie educativa care recunoaste, incurajeaza, valorizeaza persoana in scopul motivarii ei.

Prin motivatie

Incerc sa incurajez aceasta dinamica, aceasta putere interioara care permite copilului sa se ridice in picioare. Priviti-l atunci cand sare de pe prima treapta a scarilor; chiar daca a cazut, lasati-l sa sara in continuare, sa sara de pe a doua treapta. Cum sa numim aceasta energie daca nu "motivatie".

Cum sa o definim? "Ceea ce lipseste astazi este tocmai motivatia, care se traduce fie prin dorinta de a invata, fie prin libertatea de spirit si capacitatea de a lucra in echipa." (Philippe Bodson)

Motivatia este oare necesara in invatamant? Faimosul raport Aulich aminteste asteptarile societatii. Le voi puncta in cele ce urmeaza:

Ei vor dezvolta o capacitate de invatare pe parcursul intregii lor vieti, astfel incat sa poata fi in permanenta la curent cu schimbarile rapide din lumea in care traiesc.

Vor sti sa comunice foarte bine, atat in scris, cat si oral.

Marcel Lebrun, profesor la Universitatea din Louvain evidentiaza cele 5 etape ale oricarei forme de invatamant: motivare, informare, analiza, interactiune si productie.

Cum sa motivam daca nu prin relatie? Avem nevoie de ratiune, avem nevoie de sensibilitate, de afectivitate si avem nevoie de valori. Aceste 3 teritorii vaste sunt in noi si sunt resursele noastre. Le vom putea pune in miscare in cadrul muncii noastre, in calitatea relatiei pedagogice. Aceste resurse care ne permit sa aflam cum sa actionam, cum sa fim, fac obiectul celei de-a doua parti a discursului nostru.

II. Resursele

Nu putem obliga un copil sa se dezvolte. Nu putem decreta ca individul trebuie sa creasca. Nu putem sa-l incurajam sa se puna in miscare. Stim ca dorinta persoanei este cea mai puternica motivatie in evolutia fiintei umane. Cine poate motiva cel mai bine o persoana sa creasca si sa-si dezvolte inteligenta si talentele daca nu o alta persoana?

"La sursa oricarei motivatii este intotdeauna o persoana privilegiata de anturaj. Asta inseamna ca persoana cadrului didactic joaca un rol determinant. Prin atitudinile si comportamentele sale, profesorul poate sa genereze un interes mare pentru disciplina pe care o preda sau, dimpotriva, o respingere puternica."

Dispunem de mai multe resurse. Vom trasa, astfel, mai jos, 3 spatii care exista in noi, 3 stari inteioare care fac parte din noi insine. Voi face aluzie la analiza tranzactionala, care este, in acelasi timp o teorie a personalitatii si a dezvoltarii copilului, o teorie a comunicarii si ofera un ansamblu de instrumente de gestionare a relatiilor umane.

Page 9: Perspective Interculturale

1. Protectia cucuvelei

Parintele normativ pozitiv (PN+)

Ca sa creasca, un copil are nevoie de un cadru de referinte. Pentru propria lui siguranta, trebuie ca parintii lui, iar mai apoi profesorii, sa defineasca regulile si legile, sa spuna ce este permis si ce este interzis. Ca si acasa, in clasa definim reguli de functionare si urmarim aplicarea lor. Exersarea unei autoritati inseamna sa fii ca un parinte, sa fii normativ. Este necesar, educativ si face bine. De ce? Pentru ca acest lucru va oferi securitate copilului. Este identic cu sentimentul de a fi o persoana care nu va fi amenintata, careia nu trebuie sa-i fie frica, pentru ca are o adevarata valoare si va fi respectata si bine tratata. Legile o protejeaza.

Pot sa fiu normativa in 2 feluri. Si acest lucru schimba tot. Pot sa dictez reguli juste, al caror sens l-am explicat si care sunt aplicabile. Nu sunt eu insami legea, sunt garantul respectului legii. Eu insami le respect, eu insami sunt un exemplu si le explic sensul. Daca mi se intampla sa nu le respect, o recunosc si-mi cer scuze. Dau cuvantul partii din mine care este Parinte Normativ Pozitiv. (PN+) Exemple: "Cum putem face atunci asta? Va explic." "Deschideti-va caietele si scrieti frumos data, sus, in dreapta paginii. Astfel tema voastra va fi prezentata foarte bine." "Ca sa putem iesi, pentru ca este foarte frig, fiecare isi va pune paltonul."

Sunt normativa si pozitiva atunci cand vorbesc si explic pericolele, riscurile, sanctiunile. O sanctiune corecta, care are sens si care permite celui sanctionat sa-si puna intrebari, sa gandeasca, o sanctiune formulata clar si care este aplicata dintr-o data, fara explicatii, este pozitiva.

Parintele critic sau parintele persecutor (PC-)

Pot sa devin exigent, prea exigent. Stabilesc, atunci, reguli punctuale, foarte rigide. Si veghez strict la aplicarea lor. Nu tolerez departarea de ele. Devin cadrul didactic care vede imediat greseala, care asteapta ca totul sa fie perfect. Critic constant si foarte sever, ca un parinte critic, care isi nelinisteste astfel copilul.

Exemple: "Intarzii intotdeauna!""Inca mai vorbesti?!" "E bine, dar tot ai facut prea multe greseli." "Ma mir ca n-ai spus nici o prostie astazi!"

Este un profesor rigid, tensionat, crispat. Este prea exigent, nu suporta sa fie pus in discutie. Intre Parintele Normativ Pozitiv si Parintele Critic Negativ (PC-) exista o frontiera care poate sa ne dea de gandit. Nu exista educatie posibila fara a face referinta la lege. Insa legea nu ajunge. Pentru a creste, copilul are nevoie de protectie si de bunavointa.

Parintele binevoitor (PB+)

Un parinte este de asemenea binevoitor, protector si incurajator. Profesorul binevoitor este zambitor, destins, rabdator, disponibil, atent. El creeaza o ambianta amicala si stimulatoare. Incurajeaza si valorizeaza. Sa-l privim pe cel mic cand merge in patru labe si cand se ridica pentru prima oara in picioare. La primul lui pas, suntem fascinati si il felicitam din tot sufletul. Daca se intampla sa cada la cel de-al doilea pas, nu-l vom pedepsi, ci il vom incuraja.

Parintele salvator (PS-)

Page 10: Perspective Interculturale

Daca, dimpotriva, devenim prea buni, super-protectori, nu-l vom mai ajuta pe copil. Daca reactionam in locul lui, fara solicitarea lui explicita, atunci cand facem mai mult din 50I din drum, atunci cand il facem sa inteleaga ca nu va face bine un lucru si de aceea trebuie sa il ajutam, fara doar si poate ca nu il ajutam in adevaratul sens al cuvantului. Ii luam doar locul, vrem sa il salvam, ca si cum el insusi nu ar fi capabil sa se descurce. Vrand sa faca numai bine, Parintele Salvator din noi nu lasa loc altcuiva. Exemple: "Nu-i asa, da-mi tricoul sa-ti arat eu." "Daca iti dau un pahar cu apa, iarasi il vei varsa."(unui copil de 10 ani). "Alege asta, nu vei regreta, stiu sigur ce este bine pentru tine." "Lasa, o voi face in locul tau, pentru ca nu stii." Lacan spunea: "Daca ma pun in locul cuiva, in locul cui se va pune el?"

Platon ne-a avertizat asupra adultilor care inchid ochii si care nu-si mentin clar valorile. "Atunci cand tatii se obisnuiesc sa-si lase copiii sa actioneze singuri, atunci cand copiii nu mai tin cont de parerile parintilor, atunci cand cadrele didactice tremura in fata elevilor si prefera sa ii flateze, atunci cand, in cele din urma, tinerii dispretuiesc legile pentru ca nu mai recunosc nici o autoritate deasupra lor, ei, bine, atunci putem vorbi de tiranie."

Un Parinte Binevoitor Pozitiv este un parinte care asculta, care asigura, care consoleaza, ajuta, incurajeaza, chiar daca s-a inselat la un moment dat. Un adevarat profesor (PB+) nu incarca o materie, o face mai lejera. Nu in sensul ca suprima materia sau isi diminueaza exigentele. Arata cum trebuie facut pentru a se organiza mai bine, pentru a reusi intr-un domeniu sau lucru dificil. Exigenta este buna atunci cand poate fi discutata, cand are sens pentru ambele persoane, cand nu este nici rigida, nici prea dura. Un parinte prea bun, prea permisiv, care este gata oricand sa faca orice in locul copilului sau, un parinte supraprotector nu-i va permite copilului nici sa se maturizeze, nici sa-si asume riscuri.

Daca as putea alege un animal care simbolizeaza protectia, acesta ar fi cucuveaua. La greci, la azteci, la amerindieni, inclusiv la noi, cucuveaua simbolizeaza intelepciunea si clarviziunea. Cucuveaua poate sa vada in obscuritate, poate sa localizeze animalele in miscare. In trecut, cucuveaua avea calitatea de a intra in comunicare cu divinitatea si avea darul de a descifra misterele opace ale noptii. Atena, zeita intelepciunii, poarta pe umar o cucuvea care ii revela adevaruri pe care ea insasi nu le poate descifra. Bufnita este asociata, de asemenea, la amerindieni, cu clarviziunea. Acestea ar fi primele resurse pe care le putem pune in miscare: sa fim ca o cucuvea, sa oferim copiilor nostri protectia unei cucuvele. Ii vom incuraja astfel sa isi ia zborul, sa plece din cuib. Nici prea devreme, nici prea tarziu. Inseamna sa le dai voie sa evolueze. Acest prim cerc este cel al valorilor noastre. Avem valori. Prefer sa folosesc termenul de "valoare" in locul celui de "principiu". Principiile sunt legate mai degraba de o epoca si de educatie; valorile au o stralucire mai intensa si mai profunda. Ele traverseaza istoria. Aceste valori vor fi integrate progresiv de copil. De la varsta de 3 luni, copilul invata sa dea un raspuns comportamental adaptat stimulilor pe care ii primeste. Inregistreaza valorile, legile, regulile mai mari sau mai mici. De la varsta de 6 ani, va sti foarte bine ce este permis si ce nu, ceea ce poate fi discutat sau nu.

Educatia pentru autonomie si pentru respectul celuilalt trece printr-o faza de recunoastere a legii si a normei. Lucru cu atat mai important intr-o lume ca a noastra. "Suntem intr-o perioada in care nu ne simtim suficient de protejati de norma si de valorile interioare profunde, ca solidaritatea sau respectul naturii, care, de altfel, nici nu sunt complet integrate. Inotam intr-o criza de cautare in randul unei societati de consum, al carei mesaj este <<sunteti rugati sa consumati orice, ca sa fiti fericiti>>. Aceasta ideologie de consum nu este un progres pentru Umanitate. Ceva mai uman e pe cale sa se nasca." (Jean-Yves Hayez, pedopsihiatru UCL). In cazul in care le traim cu adevarat si atunci cand copiii vad ca suntem fericiti si mandri de ele, ele vor fi integrate de copii. Insa valorile si legile noastre nu ajung pentru a educa.

Page 11: Perspective Interculturale

Daca acesti copii ar invata sa respecte doar autoritatea, ar mai exista adulti care ar astepta sa li se spuna ce trebuie sa faca. Ei se plaseaza cu cea mai mare bunavointa intr-un soi de dependenta, ca si cei mici. Sunt extrem de ascultatori, prea supusi. Putem vorbi si de cazul opus, cand adultii nu vor sa auda vorbindu-se de autoritate si, intr-o miscare de rebeliune si de revolta, fac legea, isi fac propria lor lege. Vorbim in acest caz de derivate ale legii celui mai puternic, de legea junglei, de legea mafiei.

Vom pune deci in miscare, simultan, alte resurse. Fiinta umana se structureaza in 3 ansambluri distincte si contigue:

- primul ansamblu: eul numit Parinte, care simbolizeaza legile, regulile, normele si valorile,

- cel de-al doilea: eul numit Adult, simbolizand strategiile noastre, cautarile si solutiile proprii;

- ansamblul cu numarul 3: eul Copil, care simbolizeaza emotiile si sentimentele fiecaruia dintre noi.

Cel de-al doilea ansamblu, eul Adult este o metafora, o imagine a capacitatii de a cauta solutii si actiuni eficace. Este ceea ce numim strategia ursului.    

2. Strategia ursului

Profesorii sunt adesea descurajati in fata complexitatii si dificultatii misiunilor lor. A fi cadru didactic inseamna, spun unii: "la fel de greu ca si cand vrei sa dai apa unui catar caruia nu ii este sete." Philippe Meirieu raspunde: "Atentie, nu am reflectat suficient la diferenta dintre un catar si un elev. Un catar va bea pana la urma, din cauza caldurii. Nimic nu ne poate face sa credem ca unui elev caruia nu ii este sete de teorema lui Pitagora o va bea vreodata! Cu un catar putem astepta. Cu un elev niciodata!"

Mi-am intrebat elevii de sute de ori ce ii poate motiva. De mai multe ori am obtinut raspunsul urmator: "profi motivati, ore mai interesante." I-am intrebat atunci pe profesori ce le lipseste ca sa poata oferi ce e mai bun din ei. Si am obtinut urmatorul raspuns: "elevi motivati". I-am intrebat si pe parinti, care mi-au dat urmatorul raspuns: "copii care sa invete, profesori dinamici si incurajatori. Pe scurt, toata lumea sa fie motivata." Ce putem atunci face ca celalalt sa fie ceea ce vrem si sa faca ceea ce ii cerem? Ce sa facem ca celalalt sa ne indeplineasca dorintele? Este ca si cum as vrea ca sotul meu sa ma inteleaga! Singura persoana de care putem vorbi este de noi insine. Suntem aici in mijlocul dimensiunii interculturale. Unul nu seamana cu celalalt.

Citeam recent intr-o revista niste cifre pe care le cunoasteti, fara doar si poate: «Atunci cand suntem atenti in mod constant, retinem 10I din ceea ce citim, 20I din ceea auzim, 30I din ceea ce vedem, 50I din ceea ce vedem si auzim in acelasi timp, 80I din ceea ce spunem facand in acelasi timp ceea ce gandim si, in special, ceea ce ne implica.»

A educa si a favoriza structurarea personalitatii inseamna a permite copilului sa ia lucrurile in mana, sa devina adult. Putem sa motivam pe altcineva decat pe sine insusi? Va avea cineva aceasta influenta asupra mea daca nu o vreau? Paradoxul este acela ca va fi cu atat mai putin posibil, cu cat doriti sa ma motivati mai mult. Si astfel riscati sa ma demotivati. Daca vrem sa actionam in functie de modul lor de actiune, daca dorim sa ii conducem, sa ii schimbam, vom induce o stare de rezistenta. De ce? Pentru ca nimeni nu vrea sa fie schimbat de altcineva decat de sine insusi. Ceea ce e un semn bun. Daca ar fi prea

Page 12: Perspective Interculturale

ascultatori, ar putea deveni supusi sau rebeli negativi. Dar noi am vrea totusi ca ei sa inteleaga, sa accepte, sa adere, sa impartaseasca viziunea noastra asupra lucrurilor si a proiectelor. Insa un proiect este dinamizant, entuziasmant in masura in care persoana poate sa isi proiecteze asupra lui propria viziune asupra lucrurilor.

Ca sa fiu eficace, te voi intreba: "Ce crezi? Cum vezi lucrurile? Ce propui?" Vom face apoi turul clasei pentru ca fiecare sa poata sa-si spuna parerea si sa fie ascultat. Nimeni nu cunoaste realitatea, vedem pe totul din punctul nostru de vedere. Doar tu insati poti sa te motivezi. Este, deci, necesar sa ai timp sa vorbesti, sa asculti, sa intrebi. Este necesar sa il determini pe copil sa exprime ceea ce gandeste, ceea ce simte, sa-si afirme fricile, resemnarea, dorinta, entuziasmul, tristetea. Este esential sa-l determini sa faca alegeri si sa-l inviti sa se decida. Este tot ceea ce putem face. Exista un mod de a invita incuraja si a acorda incredere.

Nu trebuie sa uitam rezultatele unei experiente americane, care dateaza din anii �40. Guvernul american vroia sa le motiveze pe casnice sa-si schimbe obisnuintele de consum. Cum sa o faca? Kurt Lewin, psiholog, si-a imaginat aceasta strategie:

Primul grup de femei a ascultat un conferentiar, care a incercat sa le convinga ca e mai bine sa consume mai mult lapte proaspat, aducand argumente si dovezi pentru. Cel de-al doilea grup s-a intalnit cu persoane resursa, in scopul ca persoanele membre ale grupului sa discute intre ele si sa ia in public decizia de a consuma mai mult lapte proaspat. Rezultatele arata o diferenta flagranta intre cele doua grupuri. Dupa 2 saptamani grupul "conferinta" are 15I de persoane convinse, grupul "decizie" mai mult de 40I de persoane convinse si active. Dupa 4 saptamani, grupul "conferinta" releva ca 12I dintre persoane pun in practica elementele de care tocmai au fost convinse si mai mult de 55I dintre persoanele din grupul "decizie" actioneaza in acest sens.

Daca spun: "Sebastian, fa-mi placerea sa-ti aranjezi jucariile.", copilul va invata sa actioneze pentru altcineva decat pentru sine insusi. El va invata sa faca placere cuiva, ceea ce este pozitiv. Dar daca nu invata decat sa faca placere cuiva, in momentul marilor rebeliuni va risca sa se opuna pe orice linie la cererile care ii sunt adresate. Si daca voi adauga: "Daca iti aranjezi jucariile, vei primi un joc!" Paradoxal, cercetarile au aratat: cu cat recompensa este mai mare, cu atat copilul este mai motivat. Dar daca s-ar adauga: "Daca nu faci curat, nu te duci la ziua lui Pierre!" Ne dam seama ca motivatia este slaba si relativ ineficace. Cea mai buna propozitie este: "E important sa inveti sa faci curat in camera ta si cred ca esti capabil sa o faci. Te rog."

Elie Wiesel ne povesteste: "Atunci cand ma intorceam de la scoala, mama nu ma intreba niciodata: <<Ai stiut sa raspunzi bine la ce te-a intrebat profesorul?>> Ma intreba intotdeauna: <<Ai pus o intrebare buna? O intrebare la care s-a gandit toata lumea sa raspunda?>>"

Este oarecum puterea unui urs pe care o putem cultiva in noi. Va propun ca animal simbol, ursul. Aveti ursi in Romania. "Stim ca omul de Neandertal venera ursul si il considera stapanul animalelor. Ursul era simbolul puterii si al fortei si in acelasi timp al intuitiei si al instinctului la celti."

Pentru amerindieni, puterea ursului este cea a introspectiei. "Ursule, invita-ma in aceasta caverna in care raspunsurile tale inteligente se impregneaza in liniste."

Primul pas al ursului: un limbaj al persoanei

Page 13: Perspective Interculturale

A recunoaste persoana, oricat de tanara ar fi ea, ca persoana unica si foarte interesanta. Aceasta miscare interioara, aceasta vitalitate nu pot veni decat din persoana insasi. Nu putem sa starnim dinamismul interior, dorinta de a invata si de a creste prin prescrieri si constrangeri. A convinge prin lectii de morala este ineficace. A le spune ca trebuie sa ii respecte pe celalalt nu ajunge ca sa devina respectuosi fata de celalalt. Individul poate sa se deschida in fata dimensiunii etice in masura in care se simte in siguranta si iubit.

Oamenii nu invata decat daca simt nevoia. Putem intretine motivatia sau, dimpotriva, o putem face sa dispara prin neindemanare. Incurajarea, obtinerea unui rezultat bun ii stimuleaza in special pe cei care sunt deja motivati. Si chiar daca rezultatul era nesatisfacator, chiar daca invatarea se realiza, din experienta stim ca sunt adeseori niste procese de invatare fugitive sau superficiale.

Recunoasterea reciproca a pozitiilor respective, clarificarea limitelor si a modificarilor posibile, favorizeaza oarecum autonomia si ne departam astfel de impasul legat de supunere sau de rebeliune.

Cel de-al doilea pas al ursului: un limbaj pozitiv

Va propun un exercitiu minuscul. Puteti desena un om care pescuieste? Daca trec acum si ma uit la desene, sunt sigura ca voi vedea o gramada de oameni care pescuiesc. Nici o problema. Daca va cer acum sa-mi desenati un om care nu pescuieste? Ce desenati? Tot felul de oameni care fac o serie de lucruri: canta, merg, tricoteaza, dorm sau citesc? Sau, economic vorbind, acelasi desen, pe care l-ati taiat? Daca mergem pe strada si-l intrebam pe primul trecator, ce credeti ca ne raspunde? Pescuitul interzis. Este ca si cum v-as cere sa nu va ganditi la un elefant roz cu puncte albastre, ca si cum v-as cere sa nu uitati.

In sfarsit, emisfera dreapta a creierului nu inregistreaza negatia. Ne pierdem prea multa energie utilizand forma negativa. Robert SPERRY a obtinut Premiul Nobel pentru medicina pentru studiile sale asupra diferentierii emisferelor in 1981.

Cel de-al 2-lea pas al ursului este sa fii pozitiv. Daca un copil imi spune: "Nu mai vreau sa merg la scoala.", nu ii voi raspunde ca trebuie sa mearga. Ma voi interesa asupra a ceea ce simte el: "Nu iti place la scoala? Spune-mi ce se intampla." Si voi incerca sa am incredere in el in continuare. "Stii, cred ca esti capabil sa intelegi ca scoala este foarte importanta."

Stim ca un elev reuseste pentru ca este motivat! Dar in acelasi timp, stim ca un elev este motivat pentru ca reuseste. Ii vom aminti atunci copilului momentele bune pe care le-a avut la scoala. Chiar daca intentia este pozitiva, structura frazei negative nu ajuta prea mult. Atunci cand spun: "Nu ma mai enervez pe copii!"Ce inseamna sa nu ma mai enervez? Voi fi mai eficace in masura in care iau o decizie pozitiva. "Le ofer copiilor timpul pentru joaca si pentru destindere, apoi vine timpul pentru teme." Dorinta devine eficace atunci cand este personala si pozitiva.

In Cartea junglei, ursul Baloo se revela a fi un pedagog fara pereche. Putem sa ne inspiram din aceasta simbolistica si sa explicam elevilor ca suntem ca un urs. Ca suntem atenti la ceea ce se intampla cu ei, ca suntem sireti si pozitivi. La aceste simboluri putem sa adaugam un al treilea:

3. Jocul vidrei

Starea Copil din noi nu este legata de varsta. Starea Copil simbolizeaza simtirea. Este domeniul dorintelor si al emotiilor, al sentimentelor. Copilul nu isi va dezvolta propria

Page 14: Perspective Interculturale

autonomie decat daca va fi experimentat in ce masura viata lui din clasa ii permite sa fie el insusi, recunoscut de ceilalti. Nu va deveni autonom decat daca aceasta constiinta de sine insusi in relatie cu ceilalti ii face placere si ii confera bucurie. Copiii, intocmai ca si adultii, invata cu adevarat atunci cand le face placere.

Exista mai multe stari ale copilului. Copilul care intelege si accepta regulile este numit Copilul Adaptat Pozitiv (CA+). Starea care ne permite sa inventam si sa cream este numita Copilul Liber (CL+). Starea care ne permite sa ne exprimam intr-o maniera pozitiva revoltele impotriva nedreptatilor este Copilul Rebel Pozitiv (CR+). Starea care ne conduce sa exprimam o adaptare prea puternica, excesiva este numita Copil Supus Negativ (CS-). Starea care ne conduce la a exprima o libertate excesiva, care nu tine cont de ceilalti, care poate fi prejudiciabila, este numita Copil Liber Negativ (CL-). Starea care ne conduce sa exprimam o revolta destructiva si ineficace e numita Copil Rebel Negativ (CR-).

Pentru ca acest copil sa poata construi cu noi, adulti, aceasta stare interioara, e important sa-si poata exprima emotiile, sa invete sa gaseasca cuvinte potrivite, un moment oportun si o persoana potrivita. Inteligenta emotionala inspre care trebuie, in mod esential, sa fie condusi tinerii, inseamna capacitatea de a gestiona emotiile. Iar acest lucru se invata. Sa traversezi momente dificiel, sa realizezi impreuna cu cineva un proiect dupa ce ai trait momente de suparare, de agasare si de dezacord, sa reusesti la un examen exigent, de care iti era frica, sa reiei lucrurile in mana dupa ce ai fost descurajat, toate acestea pot sa-ti confere o adevarata bucurie.

Poate, deci, la scoala, impreuna cu noi, sa invete sa-si traiasca emotiile, sa si le exprime, sa fie ascultat, sa aleaga comportamentele cele mai constructive?

a) Frica

A putea sa-i spui profesorului ca ti-e frica, inseamna a putea sa-ti recunosti o parte din tine dintre cele mai profunde. Insa nu pot sa o spun decat daca sunt sigur ca nu voi fi bruftuit. Voi devansa, deci, ceea ce pot resimti copiii. "Daca la un moment dat va este frica, puteti sa o spuneti. Este mai inteligent sa o spuneti decat sa taceti, pentru ca nu vrem altceva decat sa vedem impreuna ce putem face ca sa nu ne mai fie frica."

Subestimam mult frica. Putem sa ne intrebam daca oamenii nu vor sa domine sau sa ignore de ceea ce le este frica. Frica este totusi o energie pozitiva, o energie care ne indica faptul ca avem nevoie de protectie.

b) Tristetea

Un copil care este trist, care se simte singur si abandonat nu poate sa invete. Imi aduc aminte de marturia unui adult care spunea: "Eram atat de trista, ma simteam atat de singura incat nu am putut sa iubesc pe nimeni si mi-am ratat scoala."

Atunci cand un copil este trist, avem tendinta sa-i raspundem: "Nu ai motive." Sau: "Nu fi trist, mai ai sanse." Rezultatul: copilul nu se simte inteles. Se inchide in el insusi. Tristetea are o gama foarte larga: de la un mic moment de descurajare, la un sentiment de disperare. Ea este o energie pozitiva daca stim sa o intelegem. O energie care ne indica faptul ca avem nevoie de relatii. Aici apare compasiunea. Capacitatea de a ne pune pe aceeasi lungime de unda cu celalalt. Este vorba de o disponibilitate a inimii, o atentie a sufletului. Nu este vorba de a explica faptul ca tristetea nu are ratiune de a fi, nu este vorba de a simula o tristete pe care nu o traiesti, inseamna a imparti.

Page 15: Perspective Interculturale

c) Furia

Copiii au invatat sa nu se infurie. Self-control-ul are o alta valoare, un alt merit. Traim, deci, tot felul de furii pe care nu le exprimam. Pana la momentul in care o picatura umple paharul. Si furia netraita, ascunsa in strafundul meu izbucneste ca o furtuna. "Nu tranti usile, pastreaza-ti calmul. Nu trebuie sa te superi."

Rezultatul va fi ca furiile se vor amplifica iar supararea va deveni o tornada. Furia, a carei gama se intinde de la agasare pana la violenta, este o energie buna: o energie de schimbare. Sunt furioasa pentru ca as vrea sa fie altfel. Si nu pot sa-mi accept frustrarea decat daca cineva ma asculta.

d) Bucuria este emotia care poate cel mai bine sa-i adune impreuna pe oameni. Este o energie a impartasirii si a creatiei. Nu suntem doar niste copii liberi pentru a gusta viata. Avem revolte, furii si descurajari. Trebuie sa le exprimam si sa ne spunem indoielile, revoltele si rebeliunile. Trebuie sa explicam cum se face ca tot ce este scandalos si inacceptabil ne mobilizeaza si nu ne descurajeaza.

Orice emotie umana este binefacatoare daca invatam sa o stapanim si sa o gestionam bine. Daca avem o educatie preponderent rationala, nu vom invata sa resimtim emotia, o vom ignora, o vom subestima. Apoi, la un moment dat, brusc, ne vom da seama ca este prea mult. Si vom exploda. Nu vom mai fi noi aceia care ghidam emotia, emotia va fi cea care ne va lua pe sus! Nu o mai controlam, ea ne face sa spunem lucruri excesive pe care le vom regreta mai apoi. Adeseori raman urme care prejudiciaza.

Stim prea bine astazi ca dorinta persoanei este cea mai puternica motivatie in evolutia unei fiinte umane. Dorinta de a invata depinde de emotiile si de nevoile noastre. Avem cu totii nevoie de siguranta si de dragoste. O emotie puternica si creatoare inseamna bucurie. Este sentimentul care apropie cel mai mult fiintele umane. Este o energie a fericirii si a impartasirii.

Atunci cand propun studentilor cu care lucrez sa puna acele intrebari care sunt importante din punctul lor de vedere, obtin tot timpul urmatoarele tipuri de discursuri: "Ce iti aduce faptul ca petreci ore intregi incercand sa inveti ceva? De ce v-ati facut profesor? Chiar credeti in meseria asta? Ce te intereseaza cel mai mult in viata? Ce iti produce cu adevarat bucurie?"

Definesc aici motivatia ca pe o alegere. Vreau sa ma angajez in ceva fiindca presimt o placere viitoare. Ma angajez atunci si accept anumite constrangeri, pentru ca au sens. Ele nu pot impiedica placerea pe care mi-o construiesc practic, nu o pot indeparta prea mult.

Ca sa raspund cadrelor didactice care au uneori senzatia de a fi neputincioase in fata lipsei de motivatie a elevilor, citez aici dintr-un umorist, care sustinea:

"Lovituri cu bata? Catarul e mai incapatanat decat niste lovituri cu bata. Sa-l faci sa manance sare? Este o tortura psihiatrica. Cum sa-l faci atunci sa bea, respectandu-i totusi libertatea? Exista un singur raspuns: sa gasessti un alt catar, caruia ii este sete si care va bea de indata ce vede apa, cu bucurie si voluptate. Nu ca sa dai un exemplu bun, ci pentru ca ii este efectiv sete. Intr-o buna zi, fratele lui, pofticios, se va intreba daca nu ar fi bine sa-si bage si el botul in apa proaspata." (Jacques Faizant.) Acesti catari care beau plini de voluptate sunt asemenea cadrelor didactice. Intr-o lume bulversata si bulversanta, este important ca elevii sa se exprime, sa fie incurajati in dorinta lor de a intelege si de a realiza impreuna proiecte comune. Motivatia nu se dezvolta decat prin intermediul unei relationari.

Daca ar fi sa va propun un animal totem pentru aceasta placere de a invata si de a crea, acesta ar fi vidra. Noi suntem cei care trebuie, in acest context, sa facem loc Copilului Liber Pozitiv care este in fiecare dintre noi. Vidra este simbolul placerii de a trai. Vidra este adaptata apelor dulci si celor sarate. Vidra ocupa un loc esential in mitologia indienilor din America de Nord..

"Vidra este curioasa, intotdeauna in miscare. Vidra este experienta unei vieti plina fertilitate. Este bucuria unui joc cu copiii."

Platon spunea: "Evitati constrangerile si permiteti ca lectiile sa ia forma unor jocuri."

Ce ne poate impiedica sa ne pastram bucuria de a trai? Daca in vietile noastre cotidiene suntem stresati, obositi, negativi, copiii nu isi vor putea dezvolta bucuria de a trai. Insa nu putem vorbi numai de bucurie. Exista insa si alte fatete: Copilul Adaptat Pozitiv si Copilul Rebel Pozitiv. Putem sa ne pastram, de-a lungul

Page 16: Perspective Interculturale

anilor, intacte revoltele profunde care ne conduc sa ne angajam in orice fel de lupta impotriva ignorantei, mizerie si injustitiei?

Motivatia se precizeaza: este o dinamica de schimburi, de contestari, de intrebari. Ea conduce la acceptarea prudenta si momentana, adeseori fugitiva, a constrangerilor. Daca aceste constrangeri nu lasa sa se vada un acces ipotetic la o placere viitoare, aceste constrangeri nu au motivatie de a exista. Atunci cand constrangerile au fost tema de afront, de intrebari si de confruntari, atunci cand au fost punct de intalnire intre persoane, care si-au putut exprima punctul de vedere, devin acceptabile. Ele au devenit pentru putin timp un mic patrimoniu comun. Elene-au dat ocazia si pretextul unui schimb.

ConcluziiA avea autoritate? Decat a fi, mai bine a deveni o autoritate. a exersa o autoritate inseamna intr-o anumita maniera sa exersezi o putere asupra celuilalt. A deveni o autoritate, inseamna a deveni o persoana coerenta, care cauta sa fie stapana pe propria sa viata si nu sa exerseze o putere asupra celuilalt. Dimpotriva, el va permite celuilalt, copilului, sa devina si el autor al propriei sale vieti. Incetul cu incetul sa-si ia viata in maini. Tinerii au spus de mii de ori: "Ceea ce ne demotiveaza cel mai mult? Este distanta care exista intre ceea ce spun adultii si ceea ce fac; nu distanta, prapastia care este intre cuvinte si acte." A fi cadru didactic inseamna a fi in picioare, nu inseamna a fi perfect, inseamna a indrazni sa-ti recunosti erorile si sa-ti asumi responsabilitatile. Viitorii profesori cu care iti face placere sa lucrezi afirma: "Ceea ce este cel mai important ca sa cresti este sa ai pe cineva langa tine care sa creada in tine!"

Strategia ursului, puternic si calduros: un limbaj al oricui, un limbaj pozitiv si precis. Jocul vidrei: veghem asupra copilului care am fost si sa ii dam voie sa se entuziasmeze, sa se emotioneze, sa fie trist si descurajat, sa-i fie frica sau sa se infurie. Nu putem fi liberi, adaptati si rebeli constructivi. Protectia cucuvelei: este constructiv cand putem vorbi: "Poti sa-mi spui, te ascult si iti cer sa ma asculti fiindca iti voi spune ceea ce cred cel mai tare. S-ar putea sa ma insel, dar este ceea ce cred eu si ceea ce am invatat din viata. Este adevarul meu. Nu esti obligat sa iei drept adevar universal valabil ceea ce am trait eu."

Putem sa fim fiecare oricine, o persoana prezenta, atenta, creatoare. Intrucat vietile noastre sunt atat de scurte, putem oare sa acceptam profund lumea, oamenii, pe noi insine?

Putem sa spunem un nu hotarat, suntem liberi sa spunem da si, mai ales, trebuie sa ne intelegem cu noi insine. Putem sa devenim cel care nu mai are nevoie sa convinga si nici sa supraprotejeze. Principalul dusman se ascunde oare in noi insine? Putem sa traim fara dusmani? Putem sa fim prieteni cu oricine? Le Pen, om politic francez de extrema dreapta afirma: "Il prefer pe fiul meu verisorului, pe verisor vecinului, iar pe vecin strainului." Rationamentul justifica o maniera de a fi si de a realiza.

Michel Barat afirma: "Nu iubim pe toata lumea asa, in abstracto! A-i iubi pe toti inseamna a nu iubi pe nimeni. Bineinteles ca il iubesc, inainte de oricine, pe fiul meu. Dar imi voi iubi verisorul tocmai pentru ca imi iubesc fiul. Si pentru ca imi iubesc verisorul, voi fi capabil sa-mi iubesc si vecinul, astfel ca intr-o zi voi ajunge sa-l iubesc si pe strain: adica sa nu il mai consider strain, ci frate. Din aproape in aproape, orice om imi poate deveni apropiat, frate."

Este o frumoasa definitie a interculturalitatii. Finalitatea scolii este, deci, sa-i ajute pe copii sa devina personalitati competente, eficace, generoase si creative, capabile sa creeze relatii pozitive, dinamizante, capabile sa entuziasmeze si sa-i adune pe oameni. Toate resursele sunt in noi, in inima si sufletul fiecarui copil de pe pamant. Resursele umane sunt nenumarate si inepuizabile. Misiunea noastra este doar sa vegham asupra lor, sa le precizam si sa le organizam.     

Page 17: Perspective Interculturale

I.2 Mizele interculturalitatii in educatie 

Jacques Chevalier, expert consultant al Consiliului Europei, Scoala Normala Catolica din Brabant-Wallon

 

1. Conjunctura societatilor noastre

Diferitele variabile care determina evolutia conjuncturii societatilor noastre justifica mai mult ca oricand rolul educatiei in gestionarea interculturala a drepturilor omului si a valorilor democratice. Aceasta conjunctura este determinata in special de urmatorii doi factori:

evolutia contextului migratiilor caracterizata prin:

trecerea de la o imigratie de munca la o populatie permanenta; cresterea diversitatii etnice, religioase si lingvistice; accelerarea concentratiei urbane a populatiei de imigranti.

evolutia contextului economic, social si cultural caracterizata de:

evolutia tehnologica (informatica, comunicarea prin satelit, audiovizual in general) si amestecul modelelor culturale si a cunostintelor care rezulta din acestea;

gestionarea problemelor sociale prin reglementarea tuturor aspectelor vietii sociale; paralizia structurala, rezultata din neputinta colectivitatilor locale in a-si rezolva in

mod eficace problemele; cresterea profesionalismului si, prin urmare, a demisiilor persoanelor care lasa astfel

"specialistilor" puterea de decizie; aparitia referintelor culturale si, automat, a consecintelor lor asupra structurarii

identitatii si a integrarii sociale; contacte din ce in ce mai specializate intre indivizii care se intalnesc rar in calitate de

simple persoane.

Asa cum se poate usor vedea, caracterul multicultural al societatilor noastre nu se limiteaza la pluralismul indus de prezenta populatiilor aparute in urma imigrarii. El este o conditie pentru societatile noastre aflate intr-un proces de planetarizare, care implica recunoasterea particularitatilor individului in scopul salvarii si promovarii democratiei culturale.

Intr-un context de criza economica si politica, aceasta evolutie influenteaza profund relatiile dintre diferitele grupuri socioculturale prin dezvoltarea unor atitudini nationaliste si xenofobe, prin replierea comunitatilor de imigranti si a celor autohtone asupra lor insele.

Aceste schimbari nu privesc doar populatia de imigranti, ci societatea in intregime. Prin stabilizarea sa, strainul este din ce in ce mai putin strain. Nu se pune problema, deci, a unui proiect educativ si cultural specific pentru imigranti, juxtapus proiectului global educativ si cultural; nu se pune problema de a-l centra exclusiv pe scoala; nu se pune problema de a focaliza culturalul pe dimensiunea lingvistica. Acest proiect priveste comunicarea globala care presupune relationarea actorilor, precum si conexiunea si articularea diferitelor spatii in care se realizeaza socializarea si identificarea indivizilor si a grupurilor.

Page 18: Perspective Interculturale

Acest context subliniaza in special:

urgenta reafirmarii si a intaririi principiilor fundamentale ale democratiei, ale pluralismului, ale preeminentei si ale respectului drepturilor omului;

importanta crescuta a rolului educatiei si al culturii in noul spatiu european.

Toate aceste aspecte au fost confirmate la ultimele doua Summituri care i-au reunit pe sefii de State si de Guverne ale tarilor membre ale Consiliului Europei. Ele au pus clar in evidenta prioritatea acordata celor doua probleme cheie ale societatilor noastre: respectul minoritatilor nationale si lupta impotriva intolerantei.

Constientizarea urgentei de reafirmare a principiilor inerente valorilor democratice si respectului drepturilor omului are la baza convingerea ca toleranta si respectul demnitatii egale la toate fiintele umane constituie fundamentul justitiei si al pacii in lume. Ea aduce in prim plan dimensiunea interculturala si in special gestionarea sa in educatie ca unul dintre mijloacele de lupta impotriva intolerantei.

Dupa cum subliniaza Antonio Perotti in volumul Pledoarie pentru intercultural:

"Nici o civilizatie nu este �intrusa' in raport cu istoria gandirii umane, a carei mostenire face parte din civilizatia europeana. Nici un individ purtator al acestor civilizatii nu trebuie deci perceput ca un intrus cultural. Cunoasterea aportului tuturor civilizatiilor gandirii umane este punctul de plecare al interculturalului."

Perspectiva interculturala nu este nici o stiinta noua, nici o disciplina recenta, ci o metodologie care cauta sa integreze datele psihologice, sociale, istorice, politice, culturale in cautarea de solutii pentru coexistenta unor populatii de origini diferite.    

2. Interculturalitatea in activitatile Consiliului Europei

Conceptul de "interculturalitate" a fost dezvoltat in numeroase activitati ale Consiliului Europei, in special in studiul asupra "Formarii cadrelor didactice din invatamantul dedicat copiilor emigranti". Acesta a dus in 1984 la formularea recomandarii asupra "formarii cadrelor didactice pentru o educatie pentru intelegerea interculturala, in contextul migrarii". Aceste activitati asupra formarii cadrelor didactice si-au gasit o urmare logica in proiectul pe care CDCC l-a desfasurat intre 1981 si 1986 asupra "Educatiei si dezvoltarii culturale a imigrantilor". Acest proiect a contribuit esential la descrierea si la intelegerea fenomenelor pluriculturale care domina scena educativa si culturala europeana de cativa ani.

Dimensiunea interculturala constituie, de asemenea, axa directoare a activitatilor specifice privind, printre altele:

predarea istoriei si conceperea manualelor de istorie; educatia civica, educatia pentru valori democratice si pentru drepturile omului; studiul problemelor de educatie si de formare a nomazilor si in special a romilor (in

urma acestui studiu s-a publicat, sub egida CDCC volumul Tsiganes et Voyageurs semnat de J.P. Liégeois in 1984 - o editie revazuta a fost publicata in 1994);

invatarea limbilor straine, cuprinsa intr-un program despre "invatarea limbilor straine si cetatenia europeana" (1989-1995);

mass-media: CDCC a organizat o serie de seminarii pe aceasta tema, in cadrul sistemului de burse pentru cadre didactice, al carui ansamblu de reflectii si

Page 19: Perspective Interculturale

recomandari a fost sintetizat in volumul semnat de L. Masterman, Les développements de l'éducation aux médias dans les années 80 (1991).

Aceasta enumerare non-exhaustiva ilustreaza importanta gestionarii interculturale a societatilor multiculturale, in special in materie de educatie si de cultura.

As vrea sa fac in cele ce urmeaza cateva mentiuni legate de dezvoltarea conceptului de interculturalitate in cursul ultimelor doua decenii.

Patru sunt elementele degajate din activitatile si analizele descrise mai sus care pot contribui la intelegerea a ceea ce inseamna pentru noi interculturalitatea:

majoritatea societatilor noastre au devenit multiculturale si vor fi din ce in ce mai mult;

fiecare cultura are specificitatile sale; multiculturalismul este, in mod potential, o bogatie; pentru ca el sa devina o bogatie in mod concret, trebuie instaurata o inter-relationare

intre toate culturile, fara a sterge identitatea specifica fiecareia, trebuie ca multiculturalul sa fie pus in miscare pentru a-l transforma in intercultural.

Antonio Perotti descrie interculturalitatea, in functie de activitatile realizate de Consiliul Europei la care a participat in calitate de expert, astfel:

"Plecand de la nevoile scolare si educative ale unei categorii sociale specifice (copiii imigrantilor, primii sositi in tarile de imigratie) care constituiau cadrul exclusiv de referinta al 'claselor experimentale', in anii 1972-1980, am largit analiza (la inceputul anilor 80) la alt public-tinta, cum ar fi: copiii celei de-a doua generatii si copiii repatriati in tarile de origine.

De la mijlocul anilor 80, am trecut gradual la analiza in general a rolului sistemului scolar si la mediul educativ intr-o societate marcata de pluralismul cultural si religios si de o evolutie tehnologica constanta a mijloacelor de comunicare si de informare."

Citatul de mai sus rezuma evolutia a trei generatii de pedagogie interculturala.

Prima generatie asimila diferentele culturale cu o tara si avea ca obiective dezvoltarea masurilor de primire si a unei pedagogii de sustinere specifica populatiei de copii migranti inscrisi in scolile noastre, in vederea depasirii acestei tare.

Cea de-a doua propunea in plus, acelorasi copii predarea limbii, religiei si a culturii din tara de origine. Acest tip de invatamant se realiza in special in afara orarului de la scoala, de cadre didactice recrutate in general din tarile de origine si nu privea decat foarte putin si indirect copiii autohtoni.

In a treia faza, cadrul de referinta s-a largit, s-a departat din ce in ce mai mult de situatia scolara a copiilor migranti si de nevoile lor specifice. Se pune problema adaptarii sistemului scolar la noile exigente impuse de contextul pluricultural al societatii. In acest din urma caz, interculturalitatea priveste pe toata lumea. Nu mai este o tara, o jena sau un handicap, ci o bogatie.

Marile linii ale pedagogiei interculturale pot fi definite astfel:

Educatia interculturala vizeaza mai degraba dezvoltarea unei educatii a tuturor pentru recunoasterea diferentelor existente in interiorul aceleiasi societati, decat o

Page 20: Perspective Interculturale

educatie pentru cei diferiti din punct de vedere cultural. Educatia interculturala nu este o problema a unui public specific. Este o educatie a tuturor dintr-un "parametru cultural", minoritari si majoritari, intr-o reciprocitate de perspective.

Educatia interculturala dezvolta o pedagogie a relatiei umane de un anumit tip; este o educatie care permite elevilor sa se raporteze, in orice moment, la altii, care le da mijloacele pentru a-si diversifica referintele, pentru a trai diferitele modalitati culturale ale mediului lor intr-o deplina legitimitate.

In cazul in care concluzia lui Perotti poate sa para provocatoare, ea va interpela rolul scolii si gestionarea metodologica a relatiei scolare:

"Nu tine de scoala sa determine identitatea elevului, sa o identifice si mai apoi sa o inchida intr-o retea de semnificatii, nici sa aleaga pentru el o identitate oarecare. Educatia interculturala se fondeaza pe principiul 'centralitatii copilului', punct de plecare in orice adevarata pedagogie."

Pedagogia interculturala este definita ca o pedagogie a relatiei, o pedagogie a diferentei (a cunoasterii, a intelegerii, a respectului diferentei). Ea pregateste individul pentru a face fata la o conjunctura sociala noua, prin transmiterea de cunostinte si dezvoltarea de competente specifice (aptitudini pentru comunicare si relatii interpersonale si intecomunitare, spirit critic fata de identitati specifice si relativizarea modelelor).

Oricare ar fi modulul predarii, perspectivele interculturale implica faptul ca, la un moment dat, elevul sa confrunte modul in care a trait cu alte medii culturale.

Conditiile prealabile punerii in practica a acestei politici educative si culturale in sistemele educative pot sa se rezume dupa cum urmeaza:

Vointa politica generala  de a considera populatiile minoritare ca parte integranta a societatii de rezidenta; in caz contrar, conditiile punerii in contact a unor grupuri socioculturale diferite vor fi cele de inegalitate a schimburilor culturale.

Nici o societate plurala nu poate spera in recunoasterea pluralismului ei fara sa duca, simultan, o politica activa pe frontul socio-economic si pe cel educativ.

Redefinirea scolii trebuie considerata in raport cu functionarea interna si in raport cu relatiile cu exteriorul, ceea ce implica regandirea rolului scolii; fara de care nici o modificare a relatiilor intre scoala, cartier si familie nu va fi posibila; fara de care adoptarea unei pedagogii interculturale va fi imposibila.

Mass-media  si, in general, informarea, constituie, alaturi de scoala doua surse importante de reprezentari simbolice care joaca un rol fundamental in perceptiile noastre fata de celalalt si in comportamentele noastre in raport cu el. Interactiunea intre aceste domenii reprezinta o variabila determinanta pentru coerenta gestionarii dimensiunii interculturale.

Punerea in practica a politicilor educative si culturale active care isi propun, pe plan local:

- sa elimine compartimentarea grupurilor scolare, tinand cont de maximul de factori care joaca un rol in procesul de socializare si de educatie;

Page 21: Perspective Interculturale

- sa dezvolte resursele educative si culturale (biblioteci, muzee, radiouri locale, locuri de creatie artistica si culturala...);

- sa dezvolte locuri si nivele de participare pentru o gestionare sociala a scolii.

Dezvoltarea unui asemenea proiect educativ si cultural implica faptul ca acest proiect corespunde in mod real la nevoile comunitatii si ca toate componentele acestei comunitati adera la aceleasi valori de autonomie si de solidaritate.

In sfarsit, una dintre conditiile prealabile pentru eficacitatea unui astfel de proiect de politica educativa interculturala este cooperarea intre tarile vizate la un nivel care il depaseste pe cel administrativ.

Aceste consideratii pot, fara indoiala, sa para extrem de teoretice, abstracte si putin operationale pentru un cadru didactic care trebuie sa se ocupe de gestionarea in cotidian a relatiei implicate de procesul de predare, cu toate variabilele si constrangerile pe care le implica in clasa concretul.

As dori totusi sa subliniez ca acest nivel de reflexie asupra finalitatilor unei optiuni pedagogice, oricare ar fi ea, este marturia sensului coerentei pe care vrem sa il dam actiunilor noastre metodologice.     

I.3 Despre educatia interculturala 

Manuel Ferreira Patrício, Universitatea din Évora, Portugalia

     

Permiteti-mi, inainte de toate, sa multumesc Institutului Intercultural Timisoara si responsabililor sai pentru invitatia pe care mi-au facut-o.

Tema conferintei mele, «educatia interculturala» este un subiect care imi este apropiat de foarte mult timp. La sfarsitul anilor 80, am creat in Portugalia Miscarea Scolii Culturale, miscare dezvoltata in cadrul asociatiei institutionale "Asociatia pentru Educatie Pluridimensionala si Scoala Culturala", organism pe care il reprezint, de altfel, aici. Aceasta miscare isi are radacinile in conceptul si principiile prioritare ale Educatiei Culturale.

Intr-un prim rand va propun sa dezvoltam cateva concepte cheie legate de educatia interculturala: culturalitate, multi-culturalitate, interculturalitate, intraculturalitate si, in cele din urma, transculturalitate.

Conceptul de culturalitate constituie cea dintai referinta a educatiei culturale. Este un concept fondator, din care deriva celelalte. Ce este culturalitatea?

Este vorba, in primul rand, de proprietatea unui mod de existenta cultural. Atunci cand aceasta proprietate atinge un anumit grad de extensie, atunci cand nu mai vorbim de individ, ci de grup (popor, natiune, etnie), atunci cand vorbim de diversitate, complexitate, de simbolism si de unitate sistemica, ne aflam in fata unei realitati antropologice pe care o desemnam prin termenul de Cultura. In acest sens vorbim, de exemplu, de cultura orientala

Page 22: Perspective Interculturale

si cultura occidentala, de cultura europeana si de cultura africana, de cultura germana, romana si portugheza...

Aceasta analiza poate sa puna in evidenta extrem de usor fenomenul multiculturalitatii. Diversitatea este asociata multiplelor dimensiuni culturale si iata de ce nu putem sa vorbim de o singura cultura umana, ci de mai multe. Multiculturalitatea este prealabila interactiunii intre culturi.

Interculturalitatea este expresia urmatorului tip de raport: culturile intra in contact, dialogheaza, interactioneaza, se influenteaza mutual. Totusi, aceasta dinamica interculturala nu este decat forma exterioara a dinamicii culturale umane.

Antropologii si psihologii sociali vorbesc, de asemenea, de o dinamica intraculturala, subliniind astfel o alta proprietate a culturii, care nu este doar un dinamism, rezultat al interactiunii dintre diferite culturi, ci si calitatea fiecarei culturi de a fi dinamica, in interiorul ei.

Vom insista in cele ce urmeaza asupra importantei pluralitatii. Orice proces cultural poate fi caracterizat prin bogatia si complexitatea sa. Interculturalitatea este un element al sau. Ea nu reprezinta nici totalitatea, nici plenitudinea unei realizari culturale umane, ci este un moment important. Ea nu este, in consecinta, complet inteligibila decat in interiorul totalitatii dialectice a procesului. Astfel trebuie inteleasa si administrata.

Vom aborda mai jos conceptele de educatie si de cultura, precum si raportul care le uneste.

Educatia nu se poate confunda cu formarea. Aceasta consista doar in invatarea unor cunostinte sau comportamente morale. Invatarea este legata de a avea, iar educatia de a fi. Diferenta corespunde celei desemnate de Montaigne, in Eseurile sale, cand a declarat ca prefera «un cap bine facut» unui «cap plin».

Nu putem, cu atat mai mult, sa confundam educatia cu invatamantul. Educatia este procesul de formare integrala a fiintei umane. Invatamantul este procesul de transmitere a cunostintelor. De altfel, invatamantul privilegiaza clar rolul cadrului didactic, care este actorul principal, in raport cu rolul elevului. Ori elevul trebuie sa fie subiect si nu obiect. Miscarea Scolii Noi - cu Maria Montessori, Ovide Decroly, Adolphe Ferrière si Édouard Claparède, intre altii - a operat in pedagogie si educatie o revolutie coperniciana: renuntarea la centralitatea actului de predare in favoarea actului de invatare. Educatia este finalitate, invatamantul este mijloc.

Mai aproape de esenta educatiei ramane, deci, conceptul de invatare. Cel care invata vaneaza. Cel care invata ia pentru sine. Luand pentru sine, isi imbogateste fiinta. Toate limitele semnalate in legatura cu invatamantul se manifesta in invatarea propriu-zisa, daca aceasta este orientata exclusiv sau hegemonic inspre a avea si nu inspre a fi, inspre bogatiile externe si nu interne ale elevului. Ambele sunt, evident, importante. Dar este mai important sa fii decat sa ai; interiorul este mai important decat exteriorul; activitatea de construire a spiritului (a propriului spirit) este mai importanta decat pasivitatea de a lasa celuilalt grija si munca de a o face.

In acest context se releva a fi utila o analiza etimologica. Substantivul "educatie" deriva din doua verbe latine: educare si educere. Primul ne conduce inspre valorizarea educatorului, a cadrului didactic. Cel de-al doilea ne duce la punerea in valoare a elevului. Verbul educare ne face sa apreciem o conceptie care supravalorizeaza momentul hetero-educativ. Verbul educere ne prezinta o conceptie care supravalorizeaza momentul auto-

Page 23: Perspective Interculturale

educativ si potentialul spirit al elevului. Desi stim astazi ca substantivul "educatie" nu poate sa provina din verbul educere, este sigur ca ideea de educatie este cea care se identifica verbului in continutul sau.

Experientele acumulate de-a lungul mileniilor ne conduce la a situa in centrul procesului educativ elevul si nu educatorul.

Ce este educatia? Dupa cum incercam sa sugeram, educatia este ceva legat de fiinta omeneasca si de fiinta unica. Persoana este, fara indoiala, conceptul cel mai semnificativ de care dispunem pentru a face referinta la subiectul educatiei. Persoana reprezinta sinteza dialectica a universalitatii omului, a cetateanului sau a muncitorului, singularitatea individului. Educatia semnifica educatia persoanei; educatia consista in perfectionarea persoanei.

In ceea ce privesste cultura, ea ramane un concept controversat. In anii 50, Clyde Kluckhon si Alfred Kroeber au realizat un inventar al definitiilor termenului de "cultura" si au gasit aproape 200. In acest context, este poate mai eficace sa cautam o definitie a "culturii" in domeniul antropologiei filosofice. Primul efort istoric pentru dezvoltarea explicita a antropologiei filosofice ca disciplina filosofica apartine lui Kant, in a sa Antropologie pragmatica.

Idealismul german - al lui Fichte, Schelling si Hegel - nu trece sub tacere aceasta remarcabila contributie teoretica a lui Kant. Insa secolul XIX a fost mai degraba pozitivist si stiintific, iar contributia lui Kant nu a fost suficient ascultata. Ea ramane neexplorata. Renasterea influentei kantiene in Germania, in special cu Windelband si Rickert, fondatorii scolii neokantiene de la Baden, va fi cea care pune in lumina si continua munca maestrului. Opunand concepte ca natura si cultura, Windelband si Rickert - in special cel din urma -, natura a fost definita ca domeniul existentei corespunzator ratiunii pure, iar cultura ca domeniul corespunzator existentei adaugat la ratiunea pura, prin activitatea spiritului creator al omului. Rationamentul este simplu si transparent. Aceeasi intelegere a culturii o vom regasi si in marea filosofie a lui Dilthey, precum si in vasta miscare filosofica centrata asupra ideii de stiinte ale spiritului.

In lumea antropologiei culturale, Alfred Kroeber ajunge la o intelegere asemanatoare, in 1915, in eseul sau clasic intitulat «Super-organicul». Ceea ce Kroeber afirma aici este ca criteriul decisiv in definirea umanului propriu-zis este cultura, motiv pentru care antropologia culturala actioneaza pe un camp mai larg decat cel al antropologiei sociale, interpretand societatea umana ca produs cultural si nu ca producatoare de cultura. In acord cu aceasta orientare a gandirii, as defini cultura astfel: cultura este realitatea pe care omul o adauga la ratiunea pura, ca fruct al activitatii spiritului sau creator.

In ceea ce priveste relatia esentiala intre cultura si educatie, as spune ca are o identitate ontologica sau substantiala, dar o diferenta functionala. Asa cum a aratat Kant, omul devine om prin crearea culturii. Or, a deveni om este scopul si rezultatul procesului educativ. Altfel spus: substanta culturii si a educatiei este aceeasi. Cultura si educatia reprezinta functional doua momente distincte ale activitatii creatoare a omului. Relatia esentiala intre cultura si educatie este, prin urmare, de identitate ontologica si de diferenta functionala.

Pentru a clarifica mai bine gandirea mea asupra acestei probleme, as dori sa evidentiez si sa analizez experienta pe care o desemnez prin expresia cogito antropagogic. Lasand de o parte cogito-ul augustinian - si fallor, sum -, prima analiza filosofica de acest tip este facuta de Descartes, in discursul sau asupra metodei: gandesc, deci exist. Ceea ce cauta Descartes era adevarul indiscutabil, evident, al unei propozitii sau judecati. Cogito-ul cartezian este gnoseologico-ontologic. Aceeasi intuitie fundamentala poate fi regasita in monadologia

Page 24: Perspective Interculturale

leibniziana. La Kant, aceasta intuitie este pur gnoseologica. La Fichte, este din nou de tip gnoseologico-ontologic. Lévinas da filosofiei un nou si distinct tip de cogito: cogito-ul etic. Si cred ca putem adauga aici: cogito-ul antropagogic. Identitatea educatiei si a culturii apar in cogito-ul antropagogic.

Ultima concluzie ar fi ca, in aceasta experienta cruciala, persoana arata ca este centrul sau miezul relatiei cele mai intime si radicale a omului cu el insusi.

Sa incercam sa intelegem mai bine «lectura» culturala a educatiei. Putem sa distingem 5 tipuri:

«lectura» psihologica: educatia este considerata, inteleasa si practicata ca un proces de dezvoltare psihologica a elevului. Este lectura care corespunde Miscarii Scolii Noi, in formatul sau clasic. Este conceptia subdiacenta pedagogiei Mariei Montessori, a lui Ovide Decroly, Adolphe Ferrière, Édouard Claparède.

«lectura» sociologica este lectura gandirii pedagogice a lui Marx, Durkheim (fara a uita legatura acestuia cu filosofia fenomenologica), a lui Freinet, Kerschensteiner, John Dewey, a portughezilor António Sérgio si Rui Grácio. Educatia este definita si practicata ca educatie sociala. Subiectul educatiei este subiect social.

«lectura» antropologica generica sau umanista are la baza ideea generala a omului si actualizeaza conceptul roman de «humanitas». O vedem reprezentata paradigmatic de pedagogul belgian Arnould Clausse. Subiectul educatiei este omul generic.

«lectura» personologica. O figura remarcabila a acestei conceptii este Carl Rogers, autorul, intre altele, a volumului On becoming a person. Filosofia personalista este, evident, plurala: ea include personalismul catolic al lui Emmanuel Mounier si al colegilor lui de la revista Esprit; ea include personalismul lui Martin Buber si al lui Emmanuel Lévinas; personalismul crestin luterian al lui Paul Ricoeur; personalismul laic al lui Kant; neo-personalismul lui Louis Not, de la Universitatea din Toulouse.

«lectura» antropologico-personologica este lectura pe care o adopt si pe care v-o propun. Ea nu se multumeste cu ideea omului generic; ea merge pana la omul-persoana, in convingerea ca omul se realizeaza in fiecare, ca fiecare om este o persoana unica, singulara, de neinlocuit, intrasmisibila. Aceasta exigenta de universalism concret conduce la a plasa omul, in mod esential, intr-o situatie. Omul generic este abstract. Doar o persoana intr-o anumita situatie este un om concret. Romania, cultura romaneasca este situatia inconturnabila a elevului roman. Acest tip de «lectura» apartine si Miscarii Scolii Culturale, pe care v-o prezint, pe scurt, mai jos.

In contextul actual, scoala trebuie sa fie pluridimensionala si are urmatoarele trei dimensiuni: (a) curriculara; (b) extra-curriculara; (c) interactiva.

Conform acestor principii, o Scoala Generala cu o paradigma culturala, asa cum a fost cazul in Portugalia, intre anii 1987 si 1990 are o structura pedagogica garantand armonios si intr-un mod proportionat functionarea disciplinelor traditionale ale curriculum-ului (a), a cluburilor scolare create in urma vointei elevilor si a posibilitatilor scolilor (b) si a proiectelor puse in practica in urma activitatilor din cluburi (c).

Proiectul Scoala Culturala s-a derulat in Portugalia in 77 de scoli, de toate nivelele, in toate regiunile tarii si in sectoarele public si privat ale sistemului de invatamant. Rezultatele au fost excelente. Intreruperea proiectului se datoreaza faptului ca Guvernul a optat pentru o

Page 25: Perspective Interculturale

orientare tehnocrata a educatiei si a scolii, in detrimentul unei orientari culturale. Totusi, dinamica din epoca este inca asumanta in prezent de numeroase scoli. In special in ceea ce priveste cluburile scolare, scolile continua sa sustina mii.

Scoala Interculturala este un caz particular al Scolii Generale Culturale. Diferentele culturale trebuie sa fie asumate natural. Aceasta se poate organiza in activitati din dimensiunea curriculara, in termenii legislatiei in vigoare. Traim astazi in Portugalia, in anumite zone ale tarii, o realitate interculturala expresiva. Decolonizarea portugheza a avut ca si consecinta instalarea anumitor grupuri africane originare din Guineea-Bissau, S.Tomé, Angola, Mozambic, Timor. Ne-am confruntat, intr-o anumita masura si in anumite parti ale tarii, in special din zona Lisabonei, cu problema interculturalitatii in scoala. In cadrul Miscarii Scolii Culturale, conceptia asupra educatiei si a scolii este adecvata pentru promovarea unei integrari culturale naturale si salutare a elevilor, in respectul culturilor de origine.     

II Sensibilizarea mass-mediei fata de rolul ei in promovarea relatiilor interetnice armonioase. Educatia pentru mass-

media.

 

 Mass-media si relatiile interetnice. Observatii despre presa romaneasca din regiunea de vest a Romaniei si despre ultimele evolutii euroregionale, Brindusa Armanca

 Mediatizarea etnicitatii: reflectii pornind de la cazul razboiului din Iugoslavia, Nicolas Pélissier

   

Institutul Intercultural a pus in aplicare proiectul intitulat «Presa si toleranta: rolul presei in armonizarea relatiilor interetnice» care a urmarit, in mod special, modul in care presa romaneasca prezinta minoritatea romilor. Ecourile pozitive ale acestui proiect, inscris in cadrul Programului Masuri de Incredere al Consiliului Europei, precum si dezbaterile care au avut loc cu ocazia «Zilelor Institutului Intercultural Timisoara 1998» s-au concretizat prin propuneri de colaborare intre Institut si reprezentanti ai mass-mediei din Romania. Aceasta tema a permis, de asemenea, abordarea unei problematici putin dezvoltate in Romania: educatia pentru mass-media.     

II.1 Mass-media si relatiile interetnice.

Observatii despre presa romaneasca din regiunea de vest a Romaniei si despre ultimele evolutii euroregionale

Brindusa Armanca, Televiziunea Nationala Romana, Timisoara

Page 26: Perspective Interculturale

     

Nu lipsesc reglementari

Legislatia internationala abunda in codificari juridice ale drepturilor etnice si religioase. Declaratia Universala a Drepturilor Omului a fost completata cu documente internationale ulterioare care au in vedere exercitarea acestor drepturi. Natiunile Unite au adoptat in 1992 declaratia de principii referitoare la minoritati care largeste un articol al Pactului ONU asupra drepturilor civile si politice din 1966: "In statele in care exista minoritati etnice, religioase sau lingvistice, persoanele apartinand acestor minoritati nu pot sa fie private de dreptul de a avea propria lor viata culturala, in comun cu alti membri ai grupului lor, nu pot sa fie private sa-si profeseze si sa practice propria lor religie sau sa utilizeze propria lor limba ".

Constitutia Romaniei contine paragrafe prin care se interzice discriminarea. Articolul 30 referitor la libertatea de exprimare formuleaza in alineatul 7 principiul non-discriminarii, excluzand, in spiritul Europei contemporane, orice manifestare legata de drepturile conferite de democratie: "Se interzice prin lege (...) incitarea la razboaie de agresiune, la ura nationala, rasiala, de clasa sau religioasa, incitarea la discriminare, separatism teritorial sau violenta publica�"

Pasajul care lipseste, marcat de paranteze, precizeaza ca se interzice "defaimarea tarii si a natiunii", ceea ce tradeaza o conceptie simplista asupra Natiunii personificate, a carei onoare si demnitate trebuie sa fie protejate constitutional. De altfel, prescrierea constitutionala e intarita de Codul Penal care pedepseste defaimarea tarii si a natiunii cu pedeapsa de la 1 la 5 ani (articolul 236). Alineatul 6 al articolului 30 din Constitutie precizeaza ca: "Libertatea de exprimare nu poate prejudicia demnitatea, onoarea, viata privata a persoanei si dreptul la propria imagine". Etica jurnalistica impune tratamentul special al minoritatilor si protectia identitatii culturale.

Rezolutia 1003/1993 a Adunarii Parlamentare a Consiliului Europei referitoare la mass-media, adoptata de Parlamentul Romaniei, precizeaza in articolul 33 ca in situatii conflictuale aparute ca efect al discriminarii fata de minoritati etnice sau al xenofobiei "mijloacele de informare in masa au obligatia morala de a apara valorile democratice: respectul demnitatii umane, rezolvarea problemelor pe cale pasnica, in spiritul tolerantei; prin urmare au obligatia de a se opune violentei si incitarii la ura si la confruntare, respingand orice discriminare bazata pe criterii de cultura, sex sau religie". Mai mult, presa trebuie "sa incurajeze intelegerea, toleranta si increderea reciproca intre diferitele comunitati" (articolul 34). Declaratia FIJ a principiilor de conduita a jurnalistilor recomanda o atitudine similara: "Jurnalistul va fi sensibil fata de pericolul facilitarii discriminarii prin mass-media si va face tot posibilul pentru a evita facilitarea unor astfel de discriminari bazate pe rasa, sex, religie, orientare politica, origine nationala sau sociala."

In Codurile deontologice adoptate in Romania dupa 1989 nu lipsesc referintele la minoritatile etnice. Iata cateva exemple: Codul deontologic al Clubului Roman al Presei spune ca "jurnalistul va veghea pentru a nu publica informatii care propaga discriminarea etnica, rasiala, religioasa, lingvistica, intre sexe", expresie defectuoasa a principiului non-discriminarii, intrucat transforma jurnalistul intr-un cenzor al informatiei. Statutul jurnalistului al Societatii Romane de Televiziune cere jurnalistilor din televiziunea publica sa refuze "sa subordoneze discursul lor jurnalistic oricarei intentii de propaganda sau tendintelor discriminatorii pe criterii de rasa, religie, apartenenta etnica sau sex, statut economic sau profesional".

Page 27: Perspective Interculturale

Presa are, deci, la dispozitie legi, declaratii, coduri. Nu absenta lor ar putea fi cea care face ca informatia sau dezbaterea relatiilor interetnice in mass-media romaneasca sa fie inconsistente, ignorate sau alterate de toxina etnocentrismului. Opiniile exprimate in presa reflecta chiar un "blocaj simbolic al nationalismului etnic" semnalat de H. R. Patapievici ca dominant, atat in atitudinea romanilor, cat si in cea a maghiarilor din Romania.

Riscurile gesticularii mediatice

Intr-unul dintre numerele revistei "Dilema", dedicat nationalismului nostru "de zi cu zi" (nr. 364/2000), se pune intrebarea daca presa face ceea ce publicul ii cere si se conformeaza la pusee nationaliste sau daca creeaza si mentine un gust pentru starea isterica atunci cand este vorba de acest subiect. Presa reproduce discursul nationalist, il dezbate sau il combate, il insinueaza, il stimuleaza, il speculeaza, dar nu il produce. Deficientele in tratarea subiectelor asupra relatiilor interetnice, nivelul mediatic mediu vin din lipsa unei culturi si din tratarea emotionala a acestei teme. De aici si zgomotul, gesticularea, emfaza, virulenta care tradeaza atitudini nationaliste ale autorilor acestor articole si ilustreaza o manie a persecutiei mai generala (H. R. Patapievici,Politice).

Experientele dureroase din spatiul iugoslav sau ura si segregarea etnica au bulversat istoria, au determinat critici dure la adresa presei, care a fost acuzata ca a sustinut intoleranta si chiar razboiul. Alarma la "pericolul" pe care il reprezinta mass-media a sunat mai mult decat de obicei. Napoleon spunea: "Patru ziare ostile sunt mult mai redutabile decat o mie de baionete". Karl Popper afirma ca televiziunea este un pericol pentru democratie, iar Noam Chomsky o caracteriza drept "un patrat electronic al informatiei si al culturii, mai periculos pentru libertate decat propaganda hitlerista ".

Un raport al FIJ asupra rolului mass-media in conflictele din Balcani (prezentat la Bruxelles) incrimineaza "mercenariatul stiloului si al microfonului", limbajul de ura produs si intretinut de mass-media de stat, dar si de cea privata, care au dezinformat, mintit, dezumanizat. Renaud de la Brosse, reprezentant al asociatiei "Reporteri fara frontiere" se intreaba cum sa condamni la liniste vocile urii fara sa innabusi vocile libertatii, cum sa limitezi propaganda presei aservite, fara sa impiedici libertatea de exprimare. Raspunsul este intotdeauna acelasi: profesionalismul, respectul principiilor eticii profesionale si "onoarea" de jurnalist.

Formarea speciala a jurnalistilor pentru rubricile sau emisiunile de radio si televiziune asupra minoritatilor si a relatiilor interetnice poate sa creasca standardul mediatic. CIRCOM Regional, Asociatia Europeana a Televiziunilor Regionale, a editat un manual de relatii TV asupra problemelor minoritatilor, in care se enumera cateva reguli: nu se precizeaza originea etnica, religia, culoarea, cultura persoanei daca nu este relevant pentru relatie; prudenta in prezentarea punctelor de vedere extremiste, evitarea limbajului ofensator si a senzationalismului, restituirea diversitatii sociale si culturale a comunitatilor; echilibru in relatiile conflictuale etc.

Regiunea ca structura deschisa

Gabriel Andreescu apreciaza ca diversitatea etnica din Romania atinge cea mai mare complexitate posibila: 12 mici minoritati sunt integrate in ansamblul populatiei majoritare, cu un indice conflictual scazut, cu exceptia a doua minoritati: maghiarii (in Transilvania) si romii. Acestia din urma sunt asociati celui mai scazut indice de simpatie din partea populatiei, in toate regiunile din Romania. ("Altera" nr. 10/1999)

"Elementul definitoriu al sfarsitului secolului XX, este trairea diversitatii diferentei si a heterogenitatii societatii.. Multiculturalismul reprezinta un discurs tipic pentru o modernitate tardiva care asigura experienta sociala a diversitatii si a diferentei, reinterpretand-o. Cultura,

Page 28: Perspective Interculturale

identitatea si politica devin astfel categorii centrale ale dezbaterii si ale discursului public" (Feischmidt M., "Multikulturalizmus")

Puternic colorata din punct de vedere etnic si confesional, zona Banatului se caracterizeaza printr-o acceptare mai ridicata a alteritatii, printr-un multiculturalism asumat, prin ecumenism, atasament fata de valorile occidentale, respingerea centralismului prin opozitie fata de capitala (vezi persiflajul "mitici" pentru a-i desemna pe bucuresteni), sustinerea mandriei locale prin recuperarea spiritului central-european (vezi apartenenta istorica la Imperiul Austro-Ungar si credinta ca nivelul de civilizatie din regiunea de vest este superior altor regiuni ale tarii).

Un studiu publicat in "Revista de cercetari sociale" situa aproape de zero gradul de ostilitate in relatiile interetnice din Banat. Unii cercetatori (vezi Liviu Chelcea) sunt tentati sa califice toleranta drept un "dat natural" al Banatului, din cauza atmosferei relaxate si lipsita de complexe fata de "celalalt". Valeriu Leu spune ca banatenii invatau limba germana in secolul XIX din pur pragmatism, pentru ca aceasta le dadea acces la comert etc. Componenta "diversitate" a devenit in timp un criteriu identitar si o ratiune de mandrie locala, un fel de blazon in sprijinul teoriilor care sustin superioritatea culturala a zonei de vest.

Regiunea de vest, ca entitate economica si culturala, contine in prezent, in functie de datele statistice oferite de "Ghidul investitorului. Banat" trei judete: Arad, Timis, Caras-Severin (numele de Banat a fost utilizat din 1690, dupa pacea de la Karlowitz). Regiunea are 1,54 milioane de locuitori, adica 6,8I din populatia tarii. Cel mai mare judet, cu cel mai mare grad de urbanizare (cu 2I mai mare decat in restul tarii) este judetul Timis, care are 23 de orase. Structura etnica a regiunii, dupa recensamantul din 1996 este urmatoarea: 83I romani, 8,6I maghiari, 3I germani, 2,4I romi, 1,8I sarbi, 1,8I alte etnii (slovaci, cehi, ucrainieni, evrei). Legea nr. 151/1998 cu privire la dezvoltarea regionala din Romania a adaugat la cele trei judete traditionale un al patrulea, Hunedoara, pentru a forma astfel Regiunea V Vest de Dezvoltare.

Zona de frontiera cu Ungaria si Iugoslavia, Banatul se caracterizeaza prin fluenta transfrontaliera si dinamism economic tipic pentru zonele de frontiera. Punctele de trecere cu Ungaria sunt Nadlac, Varsand, Turnu, Curtici si, in viitorul apropiat, Cenad. In Iugoslavia se trece pe la Jimbolia, Moravita, Naidas.

Spiritualizarea frontierelor

In noiembrie 1997 s-au semnat oficial documentele de creare a primei euroregiuni care cuprinde si Romania: euroregiunea DKMT (Dunare-Cris-Mures-Tisa), formata din 4 judete romanesti din Regiunea V de Dezvoltare (Arad, Caras-Severin, Timis, Hunedoara), 4 judete din Ungaria (Csongrad, Bekes, Szolnok, Bacs Kiskuhn) si regiunea Voivodina (Banatul sarbesc) din Iugoslavia. Suprafata euroregiunii se intinde pe 77.243 km?, iar populatia totala este de aproape 6 milioane de cetateni. Municipiile sunt, in ordinea numarului de locuitori: Novi Sad, Timisoara, Deva, Kecskemet, Arad, Szeged, Szolnok, Bekescsaba, Resita.

György Éger reproduce in studiul "Euroregiunile in Est si in Vest" (Altera nr. 11/1999) definitiile euroregiunii acceptate de "eurobirocratiile" UE: "Euroregiunea este structura formalizata a cooperarii din zonele de granita, care include reprezentanti ai autoritatilor locale si regionale, precum si parteneri sociali si economici, dupa caz. Euroregiunea dispune de o structura organizatorica specifica, al carei nivel maxim il constituie consiliul ales, urmat de comisie, grupuri de lucru tematice si secretariatul permanent." In doctrina germana, euroregiunea este forma cea mai eficace de cooperare transfrontaliera, pentru ca ajuta la depasirea mostenirii negative a trecutului, consolideaza increderea si spiritul de cooperare

Page 29: Perspective Interculturale

intre vecini, echilibreaza nivelele de dezvoltare si pregateste integrarea europeana a tarilor ex-comuniste.

In actul de creare a euroregiunii DKMT, se invoca similitudinea multiculturala, spiritul comun, pragmatismul administrativ al populatiei din regiunile mentionate, premisa comunicarii transfrontaliere, spiritul identitar, bazat pe traditii etno-culturale, preferinta pentru spatiul functional, care duce la "spiritualizarea frontierelor" (Pierre Sadran).

Evolutiile recente ale regiunii "geopolitice" au transformat Euroregiunea DKMT intr-o zona accidentata si greu de administrat; Ungaria a intrat in NATO, Iugoslavia s-a izolat international in urma conflictului din Kosovo, Romania este in etapa demersurilor de integrare euro-atlantica. Iata de ce solutiile de functionare a euroregiunii DKMT se refera la evitarea politizarii relatiilor, a cooperarii locale concrete, in domeniile mentionate in documentul ei de creare: economie, cultura - sport, invatamant si mass-media.

Fragilitatea relatiilor din interiorul euroregiunii a dus la un fenomen de "compensare" de data recenta. Comunitatea romanilor din Voivodina cere oficial sprijinul televiziunii regionale publice din Romania (vezi scrisoarea adresata TVR Timisoara de comunitatea romanilor din Iugoslavia) pentru a se face inteleasa intr-o Iugoslavie aflata sub dictatura, dat fiind faptul ca emisiunile TVR Timisoara se difuzeaza si pe o arie mare din Voivodina. Intre altele, patru studiouri teritoriale ale TVR (Timisoara, Cluj, Iasi, Craiova) produc in fiecare saptamana o emisiune difuzata prin satelit pe TVRI: "Romanii de langa noi" adresata comunitatilor romanesti din statele vecine.

Intre televiziunile regionale publice din euroregiune - TVR Timisoara, MTV Szeged si RTS Novi Sad - exista din 1997 un protocol de colaborare pentru coproductii, emisiuni comune, multiplexuri, schimburi de emisiuni.

Emisiunea "Pe unde europene", difuzata de Radio Timisoara si Radio Szeged are deja doi ani. Recent, Radio Vest a semnat, de asemenea, un protocol de colaborare cu un post de radio local din Szeged. Proiectul de cooperare al euroregiunii DKMT include si aparitia revistei trilingve EUROTRIO.

Peisajul mediatic

Presa locala si regionala din vestul Romaniei a cunoscut aceeasi evolutie ca in restul tarii. De la cateva ziare ale PCR, secundate de o publicatie culturala pentru fiecare judet, sustinuta de Uniunea Scriitorilor si un post de radio teritorial inaintea revolutiei din 1989, presa a ajuns in ultimii ani la sute de titluri, zeci de statii locale si regionale de radio si de televiziune. La Timisoara, de exemplu, existau inainte de 1989 trei cotidiene judetene, patronate de PCR, in limbile romana, maghiara si germana: "Drapelul Rosu", "Szabad Szo", "Neue Banater Zeitung", un hebdomadar in limba sarba, "Banatske Novine", o revista literara, "Orizont", un post de radio teritorial, Radio Timisoara, cu emisiuni in limbile minoritatilor, suprimat in 1987.

Din 1990 pana in 1995, numarul publicatiilor a crescut la Timisoara pana la aproximativ 270, bineinteles, cu numeroase "efemeride". Doar trei publicatii au depasit 1000 de editii ("Renasterea banateana", "Temesvari Uj Szo", "Timisoara"); ziarul german NBZ are mai mult de 700 de numere; 6 publicatii au in jur de 300 de editii ("Agenda", "Timpolis", "Publitim", "Nasa Rec", "Vest Info", "Orizont"). Mai mult de 95I din aceste publicatii se bucura de o finantare privata, chiar daca cele 5I din publicatiile "de stat", adica fostele ziare de partid, au continuat sa-si exerseze influenta, cel putin pana in 1990. Radioul si televiziunea locala au, inca, la jumatatea decadei post-revolutionare, o anvergura mica: s-a recreat Radio

Page 30: Perspective Interculturale

Timisoara; prima televiziune locala din Romania, TVT '89, a luat nastere in zilele revolutiei. Din aceasta s-a separat, in 1992, pentru putin timp, TVT1.

Mutatiile din presa locala timisoreana au ca repere in primii 5 ani de dupa revolutie reflexul ideologic si cenzura financiara, ceea ce a dus la fluctuatii si intorsaturi de situatii imprevizibile. Peter Gross, profesor de jurnalism la Chico State University California, cercetator al fenomenului mediatic romanesc, apreciaza aceasta etapa drept "pre-profesionala", cand conduita jurnalistului seamana mai degraba cu cea a unui "caine de vanatoare decat cu cea a unui caine de paza", referindu-se la deficientele fata de respectul publicului, responsabilitatea profesionala, confuzia fata de pozitia jurnalistului in societate, suprapunerea informatiei cu opinia. In 1996, spune cercetatorul american, jurnalistul roman, inca excesiv de politizat, incepe un proces de auto-examinare. Comunicarea intre public, jurnalisti si politicieni/autoritati s-a ameliorat, genurile s-au diversificat in acelasi timp cu stilurile, a inceput un proces de specializare si separare a domeniilor, iar amestecul intre informatie si opinie s-a diminuat ("Mass Media in Revolution and national Developpment. The Romanian Laboratory", 1996). La aceasta a contribuit, de asemenea, aparitia invatamantului jurnalistic academic: la Timisoara functioneaza trei facultati de profil, doua private si una de stat.

Preocuparile pentru relatiile interetnice au inceput sa se faca simtite si ele, insa au ramas sporadice, in vreme ce dificultatile de finantare a publicatiilor in limbile minoritatilor au dus la reducerea numarului de pagini sau chiar la disparitia lor: cotidianul NBZ (cu o aparitie ce dateaza de doua secole!) a disparut, transformandu-se intr-un supliment al ziarului german din Bucuresti, cotidianul "Temesvari Uj Szo" a devenit hebdomadar, publicatiile in limba sarba au cunoscut perioade de criza, iar cele in bulgara sau slovaca apar doar cand este posibil.

Relatiile interetnice si presa. Timisoara - studiu de caz

In prezent, la Timisoara apar cotidianele "Timisoara", "Renasterea banateana", "Agenda zilei", "Prima ora", mai multe hebdomadare de tip magazin sau specializate, dintre care cel cu cel mai mare tiraj, tinand cont si de circulatia regionala, este "Agenda", la care se adauga publicatii ale elevilor, ale studentilor, publicatii din diverse medii profesionale; functioneaza mai multe posturi de radio locale pe banda FM - Radio Vest, Radio Europa Nova, Radio Analog - si studioul public regional, pe banda AM - Radio Timisoara. Televiziunea locala contine Tele Europa Nova, Analog TV, Tele Universitatea, iar cea regionala - TVR Timisoara, studio teritorial al TVR pentru vestul tarii, care difuzeaza pe canalele publice si prin satelit, in cadrul TVR International.

Pagini, rubrici sau emisiuni speciale pentru minoritati, precum si o preocupare programatica pentru relatiile interetnice, sunt prezentate de ziarul "Timisoara", care are din 1999 pagini in limbile minoritatilor, Radio Timisoara care contine in grila sa de programe emisiuni in limbile a 5 minoritati si TVR Timisoara, cu o emisiune hebdomadara interculturala, "Banatica", produsa de trei minoritati: maghiari, germani si sarbi. O politica in acest sens a fost lansata in ultimii ani de revista "Orizont", care s-a ocupat constant de analiza si de recuperarea identitatii noastre central-europene prin cercetarile grupului "A Treia Europa". De altfel, Timisoara este singurul oras in care functioneaza un Institut Intercultural cu publicatii neperiodice notabile.

Un caz special, chiar daca izolat ca audienta, e reprezentat de aparitia "Gazetei de Vest", relansata in 1994 ca publicatie a Miscarii Legionare (fondata in Romania in 1927) sub deviza "o revista in plus, un dusman in minus", care a propagat nationalismul de extrema dreapta, exaltand ortodoxia si virtutile natiunii pana anul trecut, cand s-a decis oprirea aparitiei ei. Pentru cativa ani, o ideologie nationalista, antieuropeana, cu accente pe "iredentismului

Page 31: Perspective Interculturale

maghiar" si pe pericolul finantarii evreiesti, a fost propagata de mass-media editata de Fundatia Europeana Dragan, cu sediul la Lugoj, apartinand milionarului italian de origine romana, Iosif Constantin Dragan: "Renasterea banateana", Tele Europa Nova si Radio Europa Nova.

Esecul acestui tip de mesaj in Banat a avut ca efect caderea in surdina a accentelor nationaliste si intoarcerea la o normalitate dominata de ceea ce numim "spiritul timisorean".

O privire critica a perspectivei relatiilor interetnice in presa timisoreana releva cateva deficiente:

demersuri jurnalistice incomplete, datorate unei slabe cunoasteri a literaturii din domeniu si a comunitatilor etnice care vin in contact, precum si slaba cunoastere a documentelor/a legislatiei europene in problemele minoritatilor;

preocupari ocazionale nesistematice si inconsecvente ca atitudine in ceea ce priveste relatiile intre etnii si confesiuni, in contradictie cu evocarea permanenta a "modelului" multicultural din zona, ceea ce denota o imaturitate profesionala;

absenta analizei, a cercetarii jurnalistice care explica natura relatiei interetnice din Banat;

atitudini partizane, atinse de prejudecati culturale sau o tratare emotionala a subiectelor legate de minoritatile etnice, ceea ce duce la o incarcare a intentiilor de manipulare, militante, discriminatorii etc.

folosirea defectuoasa a termenilor uzuali (de exemplu: multiculturalism, regionalism, regionalizare, autonomie etc.), prin producerea de confuzii si iritari;

utilizarea acestor termeni de o maniera speculativa pentru sustinerea mitologiilor locale (stimularea mandriei locale) sau a orientarilor politice carora le putem conferi legitimitate prin invocarea "tolerantei", a multiculturalitatii, a relatiilor pacifiste etc.

asocierea anumitor minoritati cu infractiunile (romii, mai rar maghiarii);

respectul limitat al jurnalistilor pentru normele deontologice privind dreptul la imagine, non-discriminarea etc.

Un studiu al Agentiei de monitorizare a presei, referitor la cantitatea de zvonuri din informatiile transmise prin presa locala in tratarea subiectelor evocate, subliniaza o atitudine tendetioasa in diferite grade in doua publicatii din Timisoara, "Renasterea banateana" si "Timisoara", dar si o preocupare vizibil ridicata a ziarului "Timisoara" pentru tema relatiilor interetnice. Institutul Prospecta din Timisoara a facut in 1998 un studiu de continut privind problema Universitatii maghiare de Stat reflectata in presa; prezentul studiu arata o anumita evolutie a presei romanesti: atitudinea dominanta in articole (82 ) este aproape neutra, in vreme ce doar in 4,4 dintre cazuri expresia este puternic negativa sau puternic pozitiva.

In sfarsit, volumul Presa si toleranta, publicat in 1998 de Marcel Tolcea si Calin Rus, face vizibil fenomenul manipularii prin dezinformare, avand ca punct de plecare monitorizarea presei locale in perioada mai 1996 - mai 1997. Se trateaza intens si emotional conflictele interetnice, asocierea dominanta cu ideea de infractiune, dusman, inferior, dar si preocuparea sporadica pentru ideea de drepturi, discriminare pozitiva etc. In ziarele din Timisoara predomina ca gen "nota" (adeseori ironica), si nu "stirea", ca in ziarele din Bucuresti. 

Page 32: Perspective Interculturale

    

Comunitatea Romanilor din Iugoslavia

Delegatia Comunitatii Romanilor din Iugoslavia, in cadrul intrevederilor de la Timisoara din 17 august 1999 cu Dna Brindusa Armanca, director al Studioului TVR Timisoara al Televiziunii Romane, a dezbatut problema informarii romanilor de dincolo de frontiere, mai concret cea a romanilor din Iugoslavia, si s-a cazut de acord asupra necesitatii realizarii unei emisiuni de specialitate pentru problemele cu care se confrunta minoritatea romana din Iugoslavia, intrucat, conform informatiilor de care dispune C.R.I., aproape 80 din populatia iugoslava de origine romana din R.F.I. urmareste programele TVR1 si TVR2. Consideram ca pastrarea valorilor romanesti in spatiul din Banatul iugoslav ar putea inregistra o crestere substantiala, avand in vedere efectele mass-media asupra opiniei publice de origine romana.

In speranta ca veti solutiona pozitiv dorintele noastre, va multumim anticipat si va dorim succes in activitatea Dumneavoastra.

Ioan Cizmas

Presedinte

Comunitatea Romanilor din Iugoslavia     

II.2 Mediatizarea etnicitatii: reflectii plecand de la cazul razboiului din Iugoslavia

 

Nicolas Pélissier, Université de la Méditerranée

 

«Televiziunea ucide mai repede decat gloantele»

Emir Kusturica

 «Nimic nu este ca un razboi cand e vorba de a genera controverse (...) asupra rolului mass-media in tratarea evenimentelor internationale. Fiecare conflict modern a provocat polemici asupra acoperirii sale mediatice, polemici care, explicit sau implicit, sfarsesc prin a ajunge la consideratii mai generale asupra rolului mass-media si al razboiului intr-o societate democratica», noteaza Fred Halliday intr-o remarcabila lucrare intitulata The Media of Conflict.

Daca ne intrebam adeseori ce ne invata mass-media despre razboi, se intampla rar sa punem urmatoarea intrebare: ce ne invata razboiul despre mass-media? De altfel,

Page 33: Perspective Interculturale

intrebarea «Ce face razboiul din informatie?» merita sa fie completata cu o alta: «ce face informatia din razboi?»

«Razboiul ei», am fi tentati sa raspundem, referindu-ne la acoperirea mediatica a conflictului care a opus N.A.T.O. Iugoslaviei in perioada 24 martie - 20 iunie 1999.

1. De la informatia din razboi la informatia ca razboi

«Informatia este prima victima razboiului», auzim in mod constant. Daca formula atinge un punct nevralgic, ideea pe care o contine este preconceputa si, in special, din ce in ce mai putin convingatoare, cel putin in cursul acestui secol, care a vazut progresiv trecerea de la o «informatie-victima» la o informatie colaboratoare, chiar la o «informatie-tortionara». Marile conflicte ale primei jumatati a acestui secol pot sa fie tratate prin paradigma instrumentalizarii, care plaseaza informatia, mass-media si jurnalistii, in timp de razboi, in situatia de victime ale abuzurilor de putere si contra-putere politice si militare (vezi Ferro, 1991).

Perioada de dupa cel de-al doilea razboi mondial, intersectie a tuturor formelor de propaganda si de conflicte legate de decolonizare, marcheaza o noua perioada in evolutia relatiilor dintre jurnalisti si militari, relatii care ar putea fi analizate printr-o a doua paradigma, aceea a colaborarii. Calificati ca «soldati ai informatiei» in timpul conflictului din Indochina, jurnalistii primesc rangul de maior in timpul razboiului din Vietnam si profita, caz unic in istorie, filmand si transmitand in direct tot cortegiul de orori si deziluzii al razboiului, in vreme ce, in timpul razboiului din Algeria, o emisiune televizata arata spectatorilor sai «un razboi curat si exemplar» (Bourdon, in De Bussières et alii, p. 121) intr-un documentar calificat drept «cadou familiilor franceze» (Id).

Totusi, «colaborarea activa» din Vietnam a produs efecte considerate contra-productive de catre Departamentul american de Stat; conflictele care au urmat se situeaza mai degraba intr-o perioada caracterizata de o noua paradigma a incertitudinii, in care puterile politico-militare ezita sa se intoarca la o perioada de instrumentalizare si chiar ignora mass-media (cazul interventiei americane din Granada), cautand o colaborare de tip «patriotic» cu jurnalistii (cazul mass-mediei britanice din timpul razboiului din Falkland), chiar o «colaborare pasiva», implicita, ilustrata de Conflictul din Kuveit.

Ruptura din Razboiul din Golf

Acest conflict in acelasi timp supra- si sub-mediatizat a avut o mare calitate: a aratat ca o colaborare intre jurnalisti si militari poate fi la fel de pernicioasa ca si instrumentalizarea. Acceptand sa intre intr-un sistem de echipe organizate de militarii din coalitia aliata, jurnalistii occidentali, in special cei francezi, par a se simti excelent intr-o situatie de «cobai». Aceasta situatie, conjugata cu cresterea puterii, in aceasta perioada, a noilor tehnologii ale informatiei si ale razboiului (Wolton, 1991), a lasat loc la tot felul de abuzuri, stigmatizate in numeroase lucrari (Baudrillard, 1991 ; Virilio, 1991 ; Ferro, 1991 ; Freund, 1991 ; Fleury-Vilatte, 1992). Deceptia jurnalistilor a fost mare si, in urma manipularilor inregistrate in timpul acoperirii «evenimentelor» de la Timisoara, discutiile si colocviile au reafirmat necesitatea unei deontologii a informatiei. Am descoperit atunci ca puterile totalitare nu erau singurele care practicau dezinformarea: jurnalistii democratiilor occidentale puteau si ei sa contribuie la ea pe larg, in mod voluntar sau prin lipsa de distanta (vezi Laprévote si Bergerot-Buisine, 1991). La trecerea a opt ani de la aceste dezbateri s-a permis oare sa se ajunga la o evolutie a situatiei?

Kosovo: un conflict post-modern

Page 34: Perspective Interculturale

Daca post-modernismul poate fi definit ca depasirea modernitatii prin alianta a priori contra-naturii a inovatiei high-tech si a arhaismului tribal, conflictul din Kosovo, in perioada sa caracterizata de bombardamentele fortelor aeriene ale N.A.T.O. asupra Iugoslaviei, apare ca fiind post-modern.

Pe de o parte, ca si Razboiul din Golf, acest conflict rezulta din combinatia «unui razboi condus din spatiu, prin satelit, cu avioane ascunse» si a «unui razboi al mass-mediei care impinge la crima» (Virilio, 1995, p. 95). Este vorba, mai mult decat in cazul razboiului din Golf, de un razboi aerian si spatial, «in care spionarea informatiilor adverse depaseste de departe simplul bruiaj al emisiilor ei » (Virilio, 1999, p. 34). Este vorba chiar de o «informatie-razboi», in care informatia devine ea insasi un fel de nou luptator care genereaza un haos mediatic, enegetic si informatic la dusman, prin provocarea unor accidente sistemice (bombardemente ale retelelor de informatii, atragand dupa sine «catastrofe cibernetice», se propaga intr-un mod epidemiologic). Prin urmare, aceste noutati geo-tehnologice au fost insotite de inovatii geo-strategice: transformarea razboiului clasic intr-o operatie de politie, de jandarmerie mondiala (de fapt, occidentala), vizand «mentinerea ordinii» intr-o zona care ar putea fi calificata drept «periferia Europei»; primul «razboi umanitar» care a avut ca efect repunerea in discutie a suveranitatii Statelor-natiune in numele unui nou drept de interventie democratica, sub vigilenta unei justitii internationale experimentale; primul razboi care a violat carta O.N.U., dar si cea a N.A.T.O., considerat pana in prezent o alianta de aparare; trecerea de la o «lume dualista» din Razboiul rece la o «lume monista» domina toata forta armata americana.

Pe de alta parte, conflictul din Kosovo, in dimensiunea sa locala, marcata de confruntarea serbo-albaneza, prezinta un caracter arhaic, chiar regresiv (Keegan, 1998), care il apropie mai mult de cel din Ruanda decat de cel din Golf (Seaton, 1999). El apartine mai degraba unei categorii inedite, caracterizata prin perisarea Statului-natiune-teritoriu, prin resurgenta antagonismelor culturale de natura «biologica» in cadrul aceleiasi comunitati teritoriale, prin dezvoltarea unor gherile mentinute prin traficul mondial de arme si de droguri, din ce in ce mai dificil de controlat si de localizat; aceste gherile sunt deseori foarte bine echipate cu tehnologii noi, stiind din ce in ce mai bine sa instrumentalizeze mass-media (locala sau internationala) in propriul lor interes (v. Allen, 1999, pp. 33-40).

Cum poate reflecta presa un conflict de o asemenea proportie?

«Informatia in uniforma?»

Asa cum a aratat Marc Ferro (1991), razboiul modern nu mai este cel al jurnalistului-soldat, ci acela al unui complex militaro-industrial, care cauta sa-si castige cauza in mod discret (aceea a informatiei bine «calibrate»): jurnalistii procedeaza atunci la «dezinformare in ciuda lor»? In timpul conflictului din Kosovo, am asistat la o perfecta adecvare intre principalele mesaje distilate de N.A.T.O. si cele vehiculate de mass-media? Am putut constata o schimbare de atitudine a jurnalistilor francezi in acoperirea acestui conflict, lectiile din Golf au fost invatate? A raspunde la aceste intrebari nu este lucru usor, in afara de polemicile obisnuite. Daca un cercetator o va face in mod stiintific, bazandu-se pe analizele reale cantitative si calitative din mass-media, va fi pionier in domeniu, intrucat rezultate dintre cele mai serioase nu au fost publicate. Totusi, referindu-ne la un anumit numar de lucrari de presa si la observatiile noastre personale, gasim util sa formulam cateva ipoteze care ar putea fi testate mai mult in cadrul cercetarilor experimentale.

2. Efectul-golf: schimbari substantiale in pragmatica jurnalistica

Ne-am bucurat indeajuns? Reactiile puternice si polemicile suscitate de mediatizarea evenimentelor din Golful Persic, a cvasi-revolutiei romanesti sau a interventiei militaro-

Page 35: Perspective Interculturale

umanitare din Somalia, multiplicarea conferintelor, a colocviilor sau a dezbaterilor asupra deontologiei informatiei (Pélissier, 1999), patrunderea in spatiul public prin atacuri ale celor mai prestigiosi «intelectuali mediatici anti-mediatici» (Mathien, 1999) au provocat progresiv un salt salutar. Cel putin in Franta, prin tratarea conflictului din Kosovo in toata perioada bombardamentelor N.A.T.O.

Daca putem defini comunicarea mediatica drept o combinatie, fara incetare innoita, intre trasmiterea unui continut si punerea sa in valoarea, cea de-a doua dimensiune, care trimite la pragmatica jurnalistica, ne-a retinut atentia cel mai mult. S-a putut observa efectiv, cu ocazia acestui conflict, o reala schimbare de atitudine a profesionistilor francezi. Ramane totusi de confirmat aceasta prima ipoteza prin analize de continut aprofundate, in special semio-pragmatice, ale ansamblului de programe mediatice franceze in perioada evocata. Sa indicam cateva tendinte, in majoritatea lor reperate de profesionisti, in special de cei din Scolile de jurnalism.

Prima tendinta: un efort de prudenta

Daca Razboiul din Golf a fost un razboi fara imagini, acela din Kosovo a fost un razboi fara marturii: «trimisi la periferie, jurnalistii au primit, in calitate de martori secundari, marturiile orale ale refugiatilor-martori primari». In acest context, isi puteau permite interpretari abuzive de genul celor constatate opt ani inainte? De fapt, jurnalistii francezi, in special profesionistii audiovizualului prezenti in regiunile limitrofe din Albania sau Macedonia, au adoptat o anumita rezerva vis-à-vis de cuvintele si imaginile transmise de martorii primari, precum si de sursele «oficiale» sarbe sau albaneze: pe langa multiplicarea citatiilor si folosirea cvasi-sistematica a conditionalului, «numaratoarea refugiatilor se face cu precautie, discursurile oficiale sunt puse in discutie in permanenta, incrucisarea informatiilor e sistematica (...). Serviciul public este asaltat de sobrietate, dar si un canal privat cum este TF1».

Cea de-a doua tendinta: un efort de vulgarizare

Cu ocazia oricarui conflict considerat de ei drept «major», condusi uneori de simplificari care tranforma vulgarizarea in «cultura a imitatiei», jurnalistii francezi nu au ezitat sa trateze conflictul din Kosovo in toate dimensiunile, incercand sa explice motivele istorice, geografice, economice, culturale, sociale etc. aflate la originea resentimentului actual intre comunitatile sarba si albaneza. Chiar daca nu a reusit intru totul, efortul didactic a fost real si sprijinit de harti, grafice, cronologii, montaje, documentare audiovizuale de calitate.

A treia tendinta: un efort de echidistanta

Desi, in ansamblu, mass-media franceza (ramane totusi de verificat experimental) a avut tendinta de a legitima bombardamentele N.A.T.O., s-au auzit multe voci dizidente, care au facut sa se uite cvasi-unanimismul ce a caracterizat Razboiul din Golf. De aceasta data, in afara de «micro-presa» nationalista si/sau anti-imperialista, mass-media cu public mare, ca Marianne, Le Monde Diplomatique, L�Humanité, Le Figaro Magazine, Paris-Match, L�Express, a putut sa-si exprime liber toate rezervele, chiar ostilitatea fata de razboiul purtat de N.A.T.O. Intre altele, presa scrisa a publicat in coloanele sale jurnalisti anglo-saxoni prestigiosi, care nu impartaseau entuziasmul belic al confratilor lor. In ceea ce priveste presa care era mai degraba «pro-bombardamente», si ea a oferit uneori cuvantul unor intelectuali critici vis-à-vis de bombardamente si nu s-a sfiit sa denunte regulat numeroasele esecuri ale interventiilor N.A.T.O., in special in comunicarea institutionala: mesaje schimbatoare si adeseori incoerente, absenta imaginilor audiovizuale non-sarbe provenind din Kosovo, inflatia semantica (de la «genocid», la «pierderi colaterale», lipsa de justete in ton), abuzuri de tehnici de propaganda si absenta de coordonare intre strategiile nationale

Page 36: Perspective Interculturale

de informare au fost principalele critici adresate de aceasta presa N.A.T.O., in special lui Wesley Clarksi purtatorului sau de cuvant, Jamie Shea (prezentat de «Guignols de l�Info» ca gesticulator patetic...). In sfarsit, la televiziune au aparut emisiuni care aduceau in prim plan riscul etic care putea exista in monopolizarea atentiei telespectatorilor printr-o insistenta tautologica asupra imaginilor cu refugiati albanezi.

La acest efort triplu, am putea adauga un efort de sobrietate (vezi remarcabilul articol al lui Bernard Guetta, «Kosovo: razboiul asa cum il vedem», publicat in Le Monde din 10 iunie 1999) care permite sa se dea uitarii kitsch-ul spectacular si grandilocvent al unui Razboi din Golf care ar putea sa se rezume la emblema sa de pe CNN (Rossignon, in Fleury-Vilatte, 1992, pp. 37-51).

Din toate aceste diferite tentative de evolutie pragmatica constatate care tin oare de continutul discursiv vehiculat de mass-media franceza? Si aici ar fi prudent sa se astepte primele rezultate ale anchetelor pe acest subiect initiate de diferite centre. Ne permitem, totusi, sa formulam o a doua ipoteza: in ciuda precautiilor pragmatice luate de jurnalisti, mass-media franceza a monopolizat atentia publicului cu un discurs dominant mitologic, putin diferit de cel schitat de comunicarea institutionala a N.A.T.O.

3. Un discurs dominant articulat in jurul a patru sintagme

Trei dintre aceste sintagme au fost puse in valoare de rezultatele primelor anchete efectuate in Europa pe aceasta tema (Dragan, 1999). Propunem sa adaugam aici o a patra, reperata din analisti ca Ignacio Ramonet sau Paul Virilio: «Razboiul de Civilizare», implinire nelinistitoare a profetiei politologului american Samuel Huntington.

Acest discurs dominant, de ordin mitologic, nu a fost in mod obligatoriu conform cu realitatea operatiunilor de pe teren. Ce conteaza! Mass-media, constient sau nu, a jucat «jocul comunicarii» impus de «comunitatea internationala». Si cu atat mai rau pentru cei care au incercat sa-i demonteze mecanismul.

Un razboi tehnologic (sau un «razboi curat»)

«Deci acum asa facem razboiul?», se intreba un jurnalist american in Le Figaro din 22 iunie 1999, evocand «primul razboi in totalitate aerian», care respecta conceptul consacrat de «Zero Morti», cel putin in ceea ce priveste fortele aliate. Ca si in cazul Razboiului din Golf, se pare ca mass-media a difuzat credinta, larg propagata de N.A.TO., in ecuatia: «mai multa tehnologie = mai putini morti». Le Nouvel Observateur din 8 iulie 1999 afirma chiar: «nu a fost un �razboi� in sensul lui Clausewitz fiindca nu a existat o escalada inspre extrema (...). A fost o operatie de jandarmerie pe scara internationala (...). Loviturile aeriene au vizat obiective economice, incercand sa treaca pe langa populatie. Pentru un razboi non-militar, contractul a fost aproaperespectat» (J. Julliard). Adaugam aici analizele lui Jean Baudrillard (1991) asupra «razboiului virtual», cele ale lui Dominique Wolton despre «Wargame» (1991) sau ale lui Paul Virilio, care evoca «tehno-parada» de arme noi: elicoptere Apas, bombe cu grafit si alte arme non-letale al caror obiectiv «nu mai este sa distruga, ci sa neutralizeze dusmanul» (Virilio, 1999, p. 60). Vom evoca totusi un «conflict redus la un tratament de date» (F.B. Huyghe), reluand afirmatia lui Wesley Clark: «acest razboi este cel care a facut uz cel mai mult de arme de precizie in istorie».

Un razboi umanitar (sau «razboiul drept»)

«Cauza dreapta», scrie Jean-Marie Colombani, in Le Monde din 8 aprilie 1999, cu accente lirice: «urgenta este aici, aceea a acestor doua milioane de albanezi din Kosovo care sunt la

Page 37: Perspective Interculturale

mana lui M. Milosevic». Obiectivul razboiul ar fi totusi sa puna capat unei catastrofe umanitare, unei «epurari etnice» deja amorsata, obisnuita sarbilor si planificata de mult. «Putem accepta sa traim in sclavie si sa lasam ultimul cuvant acestui asasin?», se intreaba Jacques Julliard, evocand ideea unei «recuperari morale»: «rusinea din anii treizeci si patruzeci, proiectata pe ecranul iugoslav: trebuie sa bombardam Pristina si Belgradul pentru ca aliatii nu au bombardat Auschwitz-ul. Parintii nostri s-au facut doar ca vad, au lasat trenurile sa plece, nu se va mai ajunge in aceasta situatie!». De unde si importanta simbolica a imaginilor cu refugiati albanezi care au revenit cotidiene pe ecrane.

Un razboi democratic

«Sa eliminam satrapul, sa salvam poporul!», citim in La Croix din 31 martie 1999. Mass-media franceza, in marea sa majoritate, face un laitmotiv din discursul Generalului Wesley Clark: razboiul trebuie sa permita caderea «tiranului Milosevic» si sa favorizeze instaurarea democratiei in Iugoslavia. Comparandu-l pe Milosevic cu Hitler, Jacques Julliard evoca «nationalismul sau rasist» in vreme ce Jean-Marie Colombani il numeste «sef de banda», «asasin» si «criminal de razboi»: nu astfel a fost, de altfel, desemnat si condamnat de «comunitatea internationala» si de Tribunal sau Penal International?

Un razboi de civilizare

Tony Blair a declarat la Financial Times: «In Kosovo este vorba de un razboi de un nou gen, care tine mai mult de valori decat de teritorii». Este vorba, deci, de un «razboi de civilizare», de promovarea drepturilor omului, acestea din urma aparand ca etic superioare integritatii teritoriilor si suveraneitatii Statelor. Paul Virilio merge pana la a evoca un «razboi sfant laic», al carui dusman absolut ar fi «purificarea etnica», iar legitimitatea ar fi «purificarea etica» (Virilio, 1999, op.cit., pp. 20-31). Acest nou «razboi etic» ar avea ca obiectiv moral sa opreasca regresiunea inspre statul primitiv pe care l-ar constitui noile razboaie balcanice, conform teoriilor lui J. Keegan exprimate in War and Our World.

In timp ce Serge July estimeaza ca «destinul Uniunii Europene se joaca in Kosovo», Jacques Julliard mentioneaza «noile exigente ale justitiei care apar in constiinta universala», iar Jean-Marie Colombani evidentiaza «dreptul oamenilor contra dreptul celor puternici».

«Afacerea Régis Debray»

Dominarea simbolica a patru discursuri releva o dimensiune a fantasmelor? Mass-media franceza nu a dus, asa cum am aratat mai sus, un efort real de echilibrare a cuvintelor? Lucrurile sunt, in realitate, mai complexe, asa cum a aratat-o si ceea ce numim «afacerea Debray», controversa intre intelectuali si editorialisti in presa nationala, pornita de la publicarea, la inceputul lui mai 1999, in Le Monde, Marianne si L�Humanité, a anumitor cuvinte critice la adresa loviturilor N.A.T.O., apartinand unor specialisti bine cunoscuti ai informatiei. Ce a revelat aceasta «afacere»? Ca este dificil sa critici anumite practici de dezinfomare politica si mediatica fara a suporta apoi loviturile unui mod de gandire unic, cel putin cel legat de reproducerea pe de rost, fara amendamente, a celor patru sintagme ale discursului mitologic promovat de N.A.T.O. Bineinteles, Régis Debray nu a facut-o fara naivitate, fara stangacie si fara caricaturi (Bougnoux, 1999, p. 45), insa a avut meritul de a porni dezbaterea. «Victimizand imprudent si aruncand ideea mediatica in derizoriu, presa si-a gresit tinta», scrie Daniel Bougnoux (Id., p. 49). «Dimpotriva, cand articolele luate in discutie tind sa relativizeze imaginile, trec drept neobservate», adauga Serge Tisseron (1999, p. 43). Jean-François Gossiaux, mare specialist in problema Balcanilor, evoca la acest subiect o «intoarcere la anii stalinisti» iar Jacques-Marie Bourget, reporter la Paris-Match, denunta presa care «refuza sa cumpere imagini capabile sa dea publicului o imagine proasta

Page 38: Perspective Interculturale

despre N.A.T.O.» concluzionand: «nu mai ramane din presa de opinie decat presa care are despre ea o opinie buna».

Ce are in plus audienta de la «Arrêt sur Images» in fata celei a marii mase a Jurnalului Televizat (care nu a prezentat aproape niciodata imagini cu alte persoane decat albaneze)? Colaboratorii de la Marianne sau ai canalului La Une nu sunt atunci populisti incurabili iar cei de la Monde Diplomatique incorigibili anti-americani? Adica niste indivizi «depasiti».

4. Revansa realului

Nu este vorba aici de a face o judecata de valoare asupra legitimitatii bombardamentelor N.A.T.O. asupra Iugoslaviei, ci de a pune niste intrebari. Realitatea operatiunilor de pe teren nu a denuntat, cel putin partial, binele fondat prin «discursurile de mobilizare», voit simpliste si proprii oricarui tip de comunicare in situatie de criza sau conflict? Cel putin, asta constata o mare majoritate a presei franceze, la incheierea conflictului.

Tehnologii ale deceptiei sau deceptie tehnologica?

Razboiul din Iugoslavia nu se vroia doar un «razboi just», ci si un razboi «in care sa se vizeze just» (Virilio, op.cit., p. 74). Si a fost oare cazul cu adevarat? «5000 la 0», titra ironic Washington Post, a doua zi dupa bombardamente. Dar ce sursa poate astazi sa pretinda ca dispune, ca si in cazul Irakului, o cifra exacta a numarului de victime? De altfel, razboiul a fost efectiv «curat» de partea aliatilor, dar nu a fost asa nici pentru victimile civile sarbe (Armata iugoslava a fost putin atinsa, atat material, cat si uman) si nici pentru victimele albaneze in ceea ce priveste «pierderile colaterale». Retorica instutionala a N.A.T.O. va fi facut tot posibilul pentru a eufemiza actiunea sa criminala, dispunand ca mass-media sa prefere termenul de «lovituri», celui de «bombardamente». In sfarsit, razboiul nu a fost castigat «din inaltul cerului»? Nu a durat prea mult timp fata de ceea ce credeau la inceput cancelariile occidentale («cateva zile», se spunea, ca in 1914!)? Milosevic nu a cedat mai degraba in urma «intorsaturilor» din diplomatia rusa, in urma trimiterii in Macedonia a unui contingent de 50 000 de persoane si a planificarii de catre aliati a unei interventii terestre pentru vara lui 1999? Ca si razboiul din Golf, cel din Iugoslavia a fost o expozitie a tehnologiilor cele mai sofisticate. Ca si razboiul din Golf, nu a fost «curat»: a avut loc, cel putin pentru victimele lui, din trecut, prezent si viitor.

Putem «bombarda» un razboi civil?

Oare nu bombardamentul declansat de N.A.T.O. sta la originea catastrofei umanitare constatata pe ecranele noastre? Cu siguranta, politica lui Milosevic din 1989 in Kosovo era represiva si a determinat aproape 200.000 de albanezi sa paraseasca zona. Insa, exodul masiv raportat de mass-media (mai mult de un milion de persoane) si asasinatul in masa a milioane de victime inocente de catre para-militarii si politia sarba au inceput din 24 martie, prima zi a bombardamentelor N.A.T.O.

«Oamenii ii vad pe refugiati si cred ca vad un razboi, in vreme ce refugiatii sunt o consecinta a lui, asa de mare era confuzia: bombardam pentru ca sarbii expulzeaza populatia, pe cand deportarea se produce, de fapt, dupa bombardamente, este o consecinta a lor. Intrebati in jur si veti vedea: razboiul are loc din cauza refugiatilor, de aceea se bombardeaza. Efect reusit. Acesta este sistemul mediatic», noteaza deznadajduit Ignacio Ramonet. Singurul tip de interventie al carui obiectiv prioritar ar fi fost o reala protectie a populatiei civile ar fi fost o interventie terestra contra armatei, politiei si a militiilor sarbe. Insa o astfel de operatie ar fi contravenit, cu siguranta, conceptului strategic de «Zero Morti» aparat de Departamentul american de Stat. Protectia civililor, fie ei sarbi sau albanezi, nu a fost, deci, obiectivul esential al razboiului. Intre altele, cum a remarcat si Odysseas Boudouris, de la Medici fara

Page 39: Perspective Interculturale

Frontiere: «in timpul acestui razboi, miscarea umanitara occidentala a fost acolo unde a vrut N.A.T.O., a facut ceea ce N.A.T.O. a vrut sa faca, a spus ceea ce N.A.T.O. a vrut sa fie spus». Pe scurt, miscarea a fost «remorca» puterii militare, ceea ce nu este conform cu principiile sale de independenta.

In sfarsit, in afara de victimele civile si ruina economica si sociala a unei tari, bombardamentele aliatilor nu au ipotecat oare viitorul ecosistemului unei intregi regiuni? Catastrofele ecologice sunt numeroase si cine va putea prezice efectele asupra populatiilor locale ale bombelor cu uraniu, al caror caracter toxic si radioactiv a fost pe larg demonstrat in Irak?

Dictatura sau democratura?

Sa amintim: unul dintre obiectivele declarate ale N.A.T.O. era caderea «dictatorului» Milosevic. Or, trebuie sa recunoastem ca el este inca la putere in Iugoslavia, iar bombardamentele occidentale i-au oferit chiar timp pentru castigarea unei legitimitati suplimentare. Aceste «lovituri» ar fi progresat oare intr-un regim democratic? Dimpotriva: actualul presedinte din Muntenegru, Djukanovic este din ce in ce mai debordat de rivalul sau ex-comunist Bulatovic, in vreme ce sondajele de la Belgrad arata ca partidele care progreseaza cel mai mult in Serbia sunt cele conduse de Vuk Draskovic (dreapta nationala) si Vojislav Seselj (extrema-dreapta). Pe fondul crizei si al sentimentului de esec national, actuala «democratura» aflata la putere in Belgrad are inca zile de trait. De altfel, era vorba sa-i ajutam pe democratii sarbi; «de ce nu au facut-o occidentalii inainte de a proceda la toate aceste masacre, mai ales ca era posibil ca ele sa fie evitate?», se intreaba politologul belgradean Nebojsa Popov.

In sfarsit, s-a facut oare cea mai potrivita alegere prin bombardarea Radioteleviziunii sarbe, contravenind pentru prima oara «principiului non-discriminarii» promovat de Uniunea Internationala de Telecomunicatii si de Eutelsat (v. raportul «Reporteri fara Frontiere» 1999)?

In ceea ce priveste viitorul politic din Kosovo, este intunecat de marginalizarea Ligii Democratice (L.D.K.) a lui Ibrahim Rugova, in profitul nationalistilor de la U.C.K. («Armata de Eliberare din Kosovo»), care procedeaza, de la terminarea bombardamentelor, in ciuda prezentei fortelor internationale de interpunere, la o veritabila «albanizare» a teritoriului.

«Purificarea etica» a dus la disparitia «purificarii etnice»?

«Un razboi de civilizare», spunea Lionel Jospin. Totusi, nu se putea proceda la avansarea civilizatiei fara razboi? Unii cred, referindu-se la negocierile de la Rambouillet (februarie 1999) ca era un «dictat» inacceptabil pentru sarbi. De altfel, cu exceptia luiLe Monde Diplomatique care a publicat textele de la Rambouillet pe pagina sa de internet, putini au fost cei care au comentat textele redactate cam repede. Chiar s-a cautat pacea la Rambouillet? Nu este sigur. Lucru uimitor: cele doua puncte considerate «non-negociabile» de partea sarba erau acceptarea prezentei fortelor N.A.T.O. (si nu ale O.N.U.) pe teritoriul iugoslav si organizarea in trei ani a unui referendum asupra independentei Kosovo-ului. Or, trebuie sa recunoastem ca negocierile de pace din iunie 1999 s-au efectuat pe baze mai suple: O.N.U. a inlocuit N.A.T.O. si nici nu s-a pus problema unei eventuale independente pentru Kosovo.

Mai apoi, ce inseamna notiunea de «comunitate internationala» atunci cand aceasta coalitie se reduce la tarile occidentale cele mai industrializate care nu au ezitat sa violeze «legalitatea internationala» pentru care luptasera in Golful Persic?

Page 40: Perspective Interculturale

In sfarsit, «purificarea etnica» este departe de a fi disparut. In primul rand, ea este considerabil accelerata, facand in special victime albaneze. In al doilea, in urma negocierilor de pace din iunie 1999, ea s-a efectuat in «celalalt sens», facand victime in special printre sarbi, dar si printre romi. Totusi, Kosovo este «etnic curatat» de aceste ultime doua populatii. Ca si la Dayton, in 1995, coalitia occidentala a acoperit o impartire etnica de facto, pe care ar fi pretins totusi ca o apara.

In acest paradox, presa a jucat probabil un rol deloc neglijabil, intrucat dispune, pe de o parte, de puterea cuvantului, iar mai apoi de aceea de a defini situatii. In cazul Ruandei si al Bosniei, cercetatori britanici (Mac Nulty, 1999; Wolfe Murray, 1999) au aratat cum presa occidentala a demonstrat o lipsa de discernamant, reluand pe cont propriu categorizari etnice definite pe teren de mass-media locala, dar care era manipulata de gruparile de lupta (vezi tristul celebru exemplu al «Radio Mille Collines» din Ruanda, sau cel al televiziunii din Pale in Bosnia). Printre aceste categorii, o regasim si pe cea a «purificarii etnice», pe care mass-media occidentala, dupa Wolfe Murray, nu ar fi trebuit niciodata «sa o lase sa se instaleze» fiindca nu face altceva decat sa «intareasca stereotipurile locale».

Publicului occidental i se permite sa creada ca aceste tipuri de conflicte, pe langa caracterul lor «primitiv», sunt proprii populatiilor «barbare», care nu vor putea niciodata sa se inteleaga intre ele, din cauze de ordin biologic. In Balcani nu s-a spus nimic, spre deosebire de Franta, despre «antagonismele culturale ireductibile» dintre sarbi si albanezi, in vreme ce cercetatorii specializati au stabilit totusi ca aceste antagonisme au fost scoase la iveala, prin mass-media, de liderii locali de razboi. Ce surpriza a avut publicul francez atunci cand a constatat ca tinerii sarbi asculta muzica tehno, ca U.C.K. are o pagina de web performanta sau ca Ibrahim Rugova fusese studentul lui Roland Barthes! Acesti «barbari» nu prea erau lipsiti de asa-numitele urme de «civilizatie».

«Boala in civilizatie»

Diferitele intrebari pe care le-am formulat mai sus nu sunt fructul unui spirit pierdut in national-bolsevismul clicii lui Milosevic si care striga impotriva complotului mondialist al mass-media occdientala! Am constat, dimpotriva, ca aceste intrebari au fost ridicate de marea majoritate a presei franceze, chiar si de cei care erau mai degraba favorabili «loviturilor». Titlurile articolelor pe care le-am parcurs spun multe despre starile emotionale ale cronicarilor sau editorialistilor: «Un precedent paralizant» (Le Figaro, 22 iunie 1999); «Ciudata pace» (Le Figaro, 15 iunie 1999); «Victorie, si dupa?» (Le Monde, 11 iunie 1999); «Victorie amara» (Libération, 11 iunie 1999); «Lectii ambigue despre un conflict» (La Croix, 25 iunie 1999); «Cine va indrazni sa afirme ca nu se putea face altfel?» (Marianne, 13-19 iulie 1999). Cel putin o doza de triumfalism exista: Milosevic a cedat cu certitudine, iar majoritatea albanezilor s-au intors la casele lor. «Dar cu ce pret?», se intreaba Le Monde diplomatique. Si apoi, «la ce bun?», daca Milosevic a ramas la putere si daca logica de exacerbare a nationalismului etnic continua sa conteze in Balcani, si chiar si in tari ale Uniunii Europene cum este Grecia (Allen & Seaton, 1999, pp. 162-175)?

Ca strategiile N.A.T.O. au vrut sa simplifice de buna voie un discurs oficial destinat sa legitimeze interventia aliatilor si sa linisteasca opiniile publice occidentale, poate aparea ca un «razboi bun». Dar ca mass-media occidentala a prezentat acest discurs fara sa il discute, apare mai putin legitim in masura in care indoiala este o trasatura care sta la baza eticii jurnalistice.

5. Incercare de explicare a disfunctionalitatilor sistemului mediatic

Doua tentative de explicare dintre cele mai des intalnite, atat in presa, cat si in literatura specializata, se pot clasa in doua categorii. Prima trimite la o viziune monista asupra lumii,

Page 41: Perspective Interculturale

la o explicatie globala a conduitelor mediatice, prin uniformizarea crescanda a informatiei care genereaza mondializarea. Cea de-a doua vizeaza factorii geo-strategici si se inscrie intr-o perspectiva dualista, tinand cont de factorii culturali si simbolici care fac intotdeauna dintr-o informatie produsul unei comunitati locale.

O noua ordine globala?

Pentru Ignacio Ramonet, razboiul din Iugoslavia «deschide o noua etapa in istoria relatiilor internationale. Ea anunta inceputul unei Noi Ordini Globale». Lumea bipolara a razboiului rece va ceda locul unei «lumi unipolare» dominata de o «hiper-putere»: Statele-Unite. Dupa Paul Virilio, S.U.A. va incerca sa impuna, incetul cu incetul, o hegemonie de un nou gen: Global Information Dominance, dominatia unei si printr-o informatie din ce in ce mai globalizata, adica binarizata, deci standardizata si uniformizata. N.A.T.O. a inaugurat «un razboi nodal care nu este decat celalalt versant al razboiului total din acest mijloc de secol» (op.cit., p. 33). N.A.T.O. adopta un nou concept strategic, bazat inainte de toate pe «strategiile deceptiei» (sau dezinformarii), un «concept globalitar care nu deranjeaza nici N.A.T.O., nici ONU, in masura in care domeniul sau de competenta si de interventie ar fi mai putin geofizic decat metageofizic» (Id., p. 45). Paul Virilio vede aici riscurile unui «razboi economic total», in care interesele complexului militaro-industrial se unesc cu cele ale complexului culturalo-informational al «Autostrazilor Informatiei».

«Nu ar fi de mirare ca sistemul mediatic sa apara ca un aliat obiectiv al sistemului economico-politic si sa contribuie la stabilitatea acestuia. (...). Mass-media (...) ajunge sa promoveze o ortodoxie a continuturilor. Sau, chiar sa favorizeze (...) o cenzuraprin consimtamant mutual, de buna companie, care ar fi un ecran de protectie la denuntari, la strigate, al opinii critice», scria Michel Mathien in 1989, zece ani inainte de conflictul din Kosovo, care a ilustrat a priori aceasta concluzie. Concentrarea mondiala a initiativelor de presa nu face altceva decat sa favorizeze o «informatie in uniforma» aflata in serviciul intereselor unui «Pentagon capitalist» (P. Virilio).

Daca urmam acest rationament, jurnalistii francezi nu ne-ar fi informat asupra conflictului din Kosovo. Ar fi fost mai degraba niste victime inconstiente ale «tiraniei comunicarii» N.A.T.O., o comunicare globalizata si tautologica («tautistica», ar spune Lucien Sfez).

Totusi, oricat de confortabil si seducator ar fi acest rationament, nu face oare prea frumoasa teoria complotului mondialist, a realpolitik-ului, a explicatiilor deterministe si nu subestimeaza capacitatile de rezistenta ale culturilor locale si ale Statelor-natiune-teritorii?    

Explicatiile locale sau «sovinismul informational»

Cum a aratat Béatrice Fleury-Vilatte à propos de mediatizarea razboiului din Golf in cinci tari europene diferite, uniformizarea informatiei globalizate nu este intotdeauna de suprafata: atunci cand analizam aprofundat discursurile mediatice, se poate constata ca presa nationala pastreaza o grila de lectura specifica, aceea care este cel mai mult conforma agendei definite de comunitate. Ajungem aici la ideea de «sovinism informational», draga lui Daniel Bougnoux: «sa ne amintim ca fiecare organism nu poate si nu stie decat sa-si trateze propria informatie si ca aceasta inchidere (...) este un dat al faimosului tratament (...). Prin tratarea informatiei, intotdeauna selectiva, ne stabilim propria identitate sau propria lume (...). E posibil ca informatia sa ramana o valoare bizar locala, aruncata la mijloc (...). O non-tratare face parte din optiuni (...). Cati sarbi s-au simtit interesati de suferintele kosovarilor? Si cati occidentali de cele ale sarbilor bombardati de N.A.T.O.?» (Bougnoux, 1999, pp. 51-52). De altfel, razboiul din Kosovo este un razboi fara

Page 42: Perspective Interculturale

martori, de o mare complexitate. In absenta unei informatii pertinente, care deranjeaza, destabilizeaza, mare parte dintre jurnalistii francezi au mobilizat simboluri (Auschwitz, Republica, Razboiul din Spania, Razboiul din Algeria...) chiar daca aceste simboluri nu s-au revelat adecvate pentru «a gandi Balcanii»: «Constiinta noastra are oroare de vid si suportam cu greu intrebarile fara raspuns: daca informatia lipseste, doxa acopera gaurile.» (Id., p. 50). «Un jurnalist exprima ceea ce este el, adica un om, produs al unui context si al unei culturi», completeaza Bernard Guetta. «Va ajunge el prin meseria sa sa depaseasca acest lucru?».

Articularea localului si a globalului: provocarile complexitatii

Conflictul din Kosovo nu s-a caracterizat atat de mult prin dezinformare, cat printr-o anumita sub-informare. Ceea ce i-a frapat pe observatorii critici a fost mai putin un tratament eronat sau hiperbolic al anumitor evenimente, cat ne-tratarea anumitor aspecte considerate poate prea deranjante ale acestui conflict: adevaratele-false negocieri de la Rambouillet, epurarea victimelor din randul sarbilor si al romilor, excesele nationalismului albanez, violarea legalitatii internationale in numele careia a fost declansat razboiul din Golf etc. «Complexitatea fenomenelor descurajeaza si restaureaza invincibil credinta (...), atat de mare este dorinta noastra de certitudini sau de scheme clare, usor de memorat si, daca se poate, maniheiste», precizeaza Daniel Bougnoux (Ibid.), comentand ironic o oarecare «balcanizare» a gandirii noastre. Atingem aici si pozitiile aparate de Morin si Le Moigne (1999) asupra limitelor de acest tip de gandire «disjunctiva», care impiedica orice forma de intelegere inteligenta a complexitatii. Dupa Edgar Morin, bajbaielile jurnalistilor francezi à propos de un conflict care articuleaza o dimensiune globala cu miriade de dimensiuni locale, pot fi explicate prin predominarea, in profesie, a acestui tip de gandire reductionista si pozitivista:«in ceea ce priveste razboiul actual, e nevoie de o privire binoculara si nu de una oarba. Razboiului intre N.A.T.O.si Iugoslavia i s-a suprapus razboiul orbilor, unii nevazand decat raul cauzat de Iugoslavia, iar altii doar pe cele cauzate de N.A.T.O. (...). Putini sunt cei care vad toate aspectele, contradictorii si antagonice, ale problemei. De ce? Pentru ca spiritele au fost formate in incapacitatea de a intrevedea complexitatea (...). Din aceasta cauza, suntem acum intr-o dinamica de agravare a focarului din Balcani», ne previne Morin.

Oare jurnalistii francezi nu se intereseaza de complexitatea problemelor stiintifice, asa cum o sugera recent Pierre Bourdieu? Ar fi injust sa o afirmam. Aceasta chestiune face parte in prezent din reflectiile profesiei (Wattine, 1997). Totusi, daca numerosi profesionisti admit ca inteleg interesul unei astfel de afirmatii, putini estimeaza ca ea poate fi aplicata in profesia lor. Complexitatea nu este criticata, dar se considera ca se aplica... «la altii», «la cei care au timp» (intelectuali, cadre didactice, cercetatori, experti etc.). Jurnalismul se loveste deci de o necesitate de «vulgarizare» (Ruellan, 1993), ale carei limite si simplificari pot fi constatate regulat.

Insa trebuie sa fim realisti: temporalitatea proprie jurnalistului (chiar daca nu trebuie sa cedeze dictatelor de urgenta) nu va fi niciodata aceea a unui cercetator specializat. Meseria de jurnalist conserva cel putin o specificitate, aceea de a fi social abilitat in a produce punctul sau de vedere cel mai pertinent posibil asupra unei realitati complexe si schimbatoare, intr-un minim de timp posibil. Este totusi posibil, pentru jurnalist, sa depuna un efort dublu: sa puna in practica formari profesionale, initiale si, in special, continue, care ar permite sa se sesizese mai bine interconexiunea stiintelor, unitatea lor si unitatea omului si sa se vada modelele pozitiviste de interpretare a realului; pe de alta parte, urmarirea unei colaborari mai active intre jurnalisti si experti, in sensul unei «cercetari-actiune» care ar putea sa aduca un profit celor doua profesii (vezi Pélissier, 1999).

In concluzie: virtutile publicului?

Page 43: Perspective Interculturale

Desi rezultatele «anchetelor» nu sunt complete, anumite analize publicate sau cunoscute, permit formularea unei alte ipoteze care ar merita sa fie validata experimental: asupra perioadei conflictului din Kosovo, publicul francez (dar si publicul din tari mai «neutre» cum este cazul Romaniei, vezi Dragan, 1999) pare a fi furnizat interpretari mai moderate si rezervate ale evenimentelor decat cele ale elitelor jurnalistice. Cel putin este ceea ce s-a constatat in urma unor sondaje de opinie efectuate in acea perioada, precum si a anumitor emisiuni televizate precum «Arrêt sur image» sau «Le courrier du Médiateur» de la France Télévision. Aceasta «prudenta» a publicului a fost, de altfel, constata in timpul razboiului din Golf (Wolton, 1991).

Aceasta strategie rezulta, deci, in urma unui activism civic sau, dimpotriva, a unei «rezistente pasive» de tip apatic? Putin conteaza: ceea ce conteaza sunt efectele sau non-efectele: «avem o mare cantitate de probe pe care controlul mass-media nu le produce printr-o manipulare automatica a cetatenilor, care stiu sa reziste astazi. Jurnalistii sunt singurii care nu si-au dat seama ca nu mai dispun de monopolul informatiei», precizeaza Ignacio Ramonet.

Ramane atunci doar ca acest public sa aiba memoria scurta. Iar de acest lucru jurnalistii si-au dat seama...        

Bibliografie

1. ALLEN (Tim) & SEATON (Jean), The Media of Conflict: War Reporting and Representations of Ethnic Violence, Zed Books, Londra&New York, 1999.

2. BANKS (Marcus) & WOLFE MURRAY (Monica), «Ethnicity and Reports of the 1992-1995 Bosnian Conflict», in ALLEN (Tim) & SEATON (Jean), ibidem.

3. BAUDRILLARD (Jean), La guerre du Golfe n�a pas eu lieu, Paris, Galilée, 1991.

4. BOUGNOUX (Daniel), «Les Balkans comme métaphore», in Les Cahiers de médiologie nr. 8, semestrul al doilea, 1999, pp. 47-55.

5. CORNU (Daniel), Ethique de l�information, Paris, PUF, 1997.

6. DE BUSSIERRE (Michèle) si alii, Radios et télévision au temps des événements d�Algérie, Paris, L�Harmattan, 1999.

7. DEBRAY (Régis), «Choses dites», in Les Cahiers de médiologie nr. 8, semestrul doi, 1999, pp. 183-207.

8. DRAGAN (Ioan), «Effets et contre-effets de la médiatisation du Conflit du Kosovo», Actes du VIe Congrès Roumano-Français sur les sciences de la communication, Bucarest-Sibiu, 1999, apare in 2000.

9. FERRO (Marc), L�information en uniforme : propagande, désinformation, censure et manipulation, Paris, Ramsay, 1991.

Page 44: Perspective Interculturale

10. FLEURY-VILATTE (Béatrice), (Dir.), Les médias et la guerre du Golfe, Nancy, Presses Universitaires de Nancy, 1992.

11. FREUND (Andreas), Journalisme et mésinformation, Grenoble, La Pensée Sauvage, 1991.

12. LAPREVOTE (Louis-Philippe) si BERGEROT-BUISINE (Claire), «La désinformation, enfin!», in FLEURY-VILATTE (Béatrice), (Dir.), Les médias et la guerre du Golfe, op.cit., 1992, pp. 118-132.

13. LE MOIGNE (Jean-Louis) si MORIN (Edgar), L�intelligence de la complexité, Paris, L�Harmattan, 1999.

14. MAC NULTY (Mel), «Media Ethnicization and International Response to War and Genocide in Rwanda», in ALLEN (Tim) & SEATON (Jean), The Media of Conflict: War Reporting and Representations of Ethnic Violence, Zed Books, Londra & New York, 1999, pp. 268-287.

15. MATHIEN (Michel), «Le journalisme professionnel face aux mutations de l�information et de la communication», Quaderni nr.37, Hiver 1999, pp. 11-42.

16. MATHIEN (Michel), Les journalistes et le système médiatique, Paris, Hachette, 1989.

17. PELISSIER (Nicolas), «La surexposition aux paradoxes pragmatiques: force ou faiblesse de la profession journalistique», in LE BOEUF (Claude), (Dir), Rencontre de Paul Watzlawick, Paris, L�Harmattan, 1999, pp. 181-207.

18. RUELLAN (Denis), Le professionnalisme du flou. Identité et savoir-faire des journalistes français, Grenoble, PUG, 1993.

19. TISSERON (Serge), «Images et croyances», in Les Cahiers de médiologie nr.8, semestrul doi, 1999, pp. 33-47.

20. TOFFLER (Alvin & Heidi), Guerre et contre-guerre, Paris, Fayard, 1994.

21. VIRILIO (Paul), Cybermonde: la politique du pire, Paris, Textuel, 1995.

22. VIRILIO (Paul), Stratégie de la déception, Paris, Galilée, 1999.

23. WATTINE (Thierry), «Journalisme et complexité», Les Cahiers du Journalisme nr. 3, iunie 1997, pp. 14-26.

24. WOLTON (Dominique), War Games: l�information et la guerre, Paris, Flammarion, 1991.

Note

III Cooperarea transfrontaliera si promovarea schimburilor intre institutiile minoritatilor, cele de cultura, educatie si societatea civil

Dimensiunea culturala a integrarii europene. Rolul cooperarii transfrontaliere in promovarea comunicarii interculturale, Gheorghe Bogoevici

Cooperarea transfrontaliera - granite in interior sau intre oameni?, Branko Komadin Cooperarea transfrontaliera in domeniul educatiei: mize si oportunitati pentru stabilitatea regionala, Calin Rus

Page 45: Perspective Interculturale

In noiembrie 1997 s-a constituit o noua euroregiune: «Dunare, Cris, Mures, Tisa», prin implicarea mai multor judete din regiunea de vest a Romaniei, precum si a unor zone din Ungaria si Iugoslavia. Dupa ce cadrul oficial a fost stabilit, ramane ca institutiile si organizatiile din aceste regiuni sa profite de acest context, prin punerea in practica a unor proiecte concrete de cooperare. Mai multe initiative au fost deja formulate, insa numarul de contacte este totusi destul de redus in raport cu posibilitatile de cooperare. In special, tinand cont de existenta diferitelor grupuri etnice minoritare in aceste regiuni, este importanta implicarea organizatiilor si a institutiilor minoritatilor in colaborari transfrontaliere, prin dezvoltarea unor parteneriate la nivelul societatilor civile din tarile implicate. Conferintele care se inscriu in cadrul acestei teme permit difuzarea in randul publicului a unor exemple de buna practica in materie si incearca sa stimuleze participantii intru dezvoltarea unor noi proiecte de cooperare transfrontaliera, ceea ce va contribui la intarirea unui climat de incredere si de stabilitate in regiune.     

III.1 Dimensiunea culturala a integrarii europene. Cooperarea transfrontaliera: locul si rolul ei in promovarea

comunicarii interculturale

Gheorghe Bogoevici, Comisia pentru Cultura, Educatie si Relatiile cu Minoritatile a Consiliului Judetean Timis

Unul dintre cei mai fini si avizati cunoscatori ai fenomenului national si european, Adrian Marino, scria intr-unul dintre volumele sale, pe care el insusi il caracteriza ca fiind "un gen de publicistica ideologica": "ideea europeana este una esential si structural ideologica. Ea inseamna in primul rand un ansamblu de idei active si militante, implicate in cea mai imediata actualitate, adica o vointa de integrare in structurile culturale, politice si economice europene".

Integrarea europeana, pe langa celelalte coordonate ale sale - politica, economica, sociala -, contine, in mod evident, si o componenta culturala. Ea se bazeaza in primul rand pe asumarea diversitatii culturale intr-un spatiu european in care nimeni sa nu renunte la traditiile sale si la propria-i identitate culturala, ci sa fie un participant efectiv si avizat la un veritabil dialog cultural european. La baza acestui dialog trebuie sa stea conceptul care prezinta diversitatea traditiilor, a culturilor si a limbilor europene ca o bogatie specifica a Europei, o caracteristica proprie ei, conferita de istoria sa si a carei conservare si punere in valoare nu poate fi asigurata decat intr-un cadru in care functioneaza valorile si libertatile fundamentale ale democratiei. Optiunea democratica este un garant al faptului ca nu va fi posibila o impunere pe cale administrativa a uniformizarii sau a omogenizarii culturale.

Aceasta garantie nu este un element abstract, impersonal, ci trebuie asumata ca o obligatie a societatii civile, a cetatenilor si nu doar a autoritatilor locale si nationale sau a institutiilor europene. Declaratia ARE din 2/3 decembrie 1993, "Pentru o Europa culturala" face in final o sinteza a coordonatelor actiunii culturale a unei Europe unite si consider ca este suficient de importanta pentru a o mentiona in continuare:

diferite traditii, culturi si limbi ale localitatilor si regiunilor europene vor trebui acceptate si protejate;

unul din drepturile cele mai importante ale cetatenilor Europei trebuie sa fie autodeterminarea in materie de politica culturala in localitati si regiuni organizate de maniera democratica;

Page 46: Perspective Interculturale

drepturile in materie de politica culturala a statelor trebuie sa se limiteze la actiuni subsidiare;

drepturile in materie de politica culturala a organismelor europene consista in a expune si a prezenta diversitatea culturala si dialogul cultural in Europa si sa favorizeze schimburile interculturale.

Legat de cele prezentate pana aici si bazandu-ma pe experienta pe care o am in administratia locala doresc sa ma refer in continuare la cateva aspecte legate de politica culturala a autoritatilor locale, ca exponent si instrument de realizare a dezideratelor comunitatilor locale, care le-au delegat, prin vot, atat competente, cat si responsabilitati.

In cadrul larg al schimburilor culturale interstatale, care trebuie sa reprezinte o actiune concertata, facilitata de institutiile comunitare europene, rolul comunitatilor locale si regionale este deosebit de important. Exponente ale unor culturi nationale, ele prezinta armonici specifice si creeaza punti suplimentare de comunicare spirituala contribuind, in mod evident, la cunoasterea mai aprofundata a propriului patrimoniu cultural, la promovarea intelegerii si a respectului mutual intre parteneri. Carta urbana europeana statueaza o serie de principii culturale, vizavi de care voi face cateva comentarii.

In primul rand este vorba de principiul subsidiaritatii. Astfel, autoritatile locale trebuie sa promoveze actiuni culturale care sa vina in intampinarea dorintelor celor care alcatuiesc comunitatile locale pe care le administreaza. In consecinta, autoritatile locale trebuie sa posede resursele financiare si umane capabile sa sustina aceste actiuni. Acest lucru este posibil numai in masura in care, ca efect al descentralizarii, ele dispun de un buget propriu pentru cultura si pentru institutiile culturale necesare.

In al doilea rand, actiunea culturala trebuie conceputa ca o veritabila democratie culturala, care implica o colaborare stransa intre autoritatile locale si grupurile de baza, sectorul asociativ si particular. Aceasta inseamna ca autoritatile locale trebuie sa se sprijine pe un parteneriat caruia sa-i transfere responsabilitati sau chiar organizarea unor actiuni. Ele trebuie sa atraga industria si comertul din zona, inclusiv prin facilitati fiscale, in limitele legii, la sustinerea financiara a artei si creatiei culturale.

Fara sa intru in amanunte, amintesc aici de promovarea turismului cultural si de atragerea investitiei in cultura ca alternativa mai stabila in finantarea culturii in comparatie cu sponsorizarile, cele mai multe cu caracter ocazional si aleatoriu.

In al treilea rand, politica educativa si culturala a autoritatilor locale trebuie sa nu fie discriminatorie. Ea trebuie sa fie deschisa inovatiei, contributiei specifice a tuturor cetatenilor indiferent de originea lor etnica. Totodata, autoritatile locale trebuie sa fie preocupate de conservarea si punerea in valoare a propriului patrimoniu cultural, deoarece identitatea culturala constituie un punct cheie al programelor de cooperare inter-regionale.

Un teren favorizant actiunii culturale multiple pe care autoritatile locale si regionale pot evolua atat ca regiuni, dar si ca actori, angajand in jur si alti parteneri - institutii, asociatii ale societatii civile, indivizi - il constituie cadrul cooperarii transfrontaliere. Este o situatie aparte, pentru ca ea nu implica decat acele regiuni care sunt situate in proximitatea frontierelor comune ale statelor si nici nu defineste o multime aritmetica, strict determinata si inchisa de parteneri.

Cooperarea transfrontaliera se poate extinde in adancimea teritoriilor statale, in functie de dorinta si interesul potentialilor aderenti.

Page 47: Perspective Interculturale

Importanta cooperarii transfrontaliere pentru viitoarea constructie europeana este afirmata in permanenta in documentele forurilor europene. Mi se pare relevant sa citez din Declaratia primului Summit al sefilor de state si de guverne din tarile membre ale Consiliului Europei (Viena, octombrie, 1993):

"Creatia unei Europe tolerante si prospere nu depinde numai de cooperare dintre statele membre. Ea se bazeaza de asemenea pe cooperarea trasnfrontaliera dintre colectivitatile locale si regionale, cu respectarea constitutiei si a integritatii teritoriale a fiecarui stat."

Promovarea unui astfel de punct de vedere, curajos si inovator, pana la nivelul cel mai inalt de reprezentare al Consiliului Europei este opera alesilor locali si regionali reuniti in Congresul puterilor locale si regionale, care au sesizat in practicarea atributiilor lor importanta cooperarii cu regiunile vecine situate de cealalta parte a frontierei in beneficiul comun.

In mod evident, punerea in practica a acestui nou concept revine militantilor susmentionati, adica regimurilor. Conceptul de regiune trebuie asumat intr-un sens mai larg si mai cuprinzator. Regiunea nu este, in fond, doar o diviziune teritoriala a unui stat care reproduce mecanic, la o scara mai mica entitatea statala.

In conceptia actuala, regiunea este o entitate publica teritoriala situata la nivelul imediat inferior statului caruia ii apartine. Ea este recunoscuta prin constitutie si legi organice, care ii stabilesc identitatea si nivelul de organizare si ii confera competenta proprii. In mod obligator ea este dotata cu o adunare reprezentativa (in Romania Consiliul Judetean) formata din reprezentanti alesi prin vot universal, liber, egal, direct si secret. Executivul regiunii este sub controlul politic al acestei adunari reprezentative, care, tinand cont de cele prezentate mai sus, este expresia spectrului politic al comunitatii regionale.

Regiunea, in sensul celor prezentate mai sus, este capabila sa evolueze in mod responsabil si motival, in planul cooperarii transfrontaliere.

Imi permit sa prezint in continuare reperele de orientare pe acest plan, facand apel la "Declaratia privind regionalismul", adoptata de Adunarea Regiunilor Europei la adunarea generala anuala de la Basel, din 4 decembrie 1996:

regiunile frontaliere vor incuraja cooperarea transfrontaliera, respectand atat dreptul national, cat si cel international;

regiunile au dreptul, in cadrul permis de legislatiile nationale si acordurile internationale ale statelor respective, de a incheia acorduri transfrontaliere pentru a dezvolta cooperarea in domeniile care tin de competenta lor;

regiunile au dreptul sa infiinteze, in cadrul juridic specific fiecaruia din statele carora le apartin, organisme comune, cu caracter deliberativ sau executiv;

actele emanand de la organismele sus mentionate vor fi supuse procedural tribunalelor competente, cu acelasi titlu ca si in cazul actelor emise de institutiile unei regiuni.

Este evident, chiar si pentru sceptici, ca se are in vedere doar facilitarea colaborarii si in nici un caz nu se urmareste crearea de institutii suprastatale care sa atinga exercitiul suveran al statelor.

Page 48: Perspective Interculturale

Avantajul specific al regiunilor frontaliere, care faciliteaza comunicarea si actiunea transfrontaliera il constituie existenta unor comunitati multiculturale istorice ale caror segmente etnice se regasesc in proportii in general diferite, in competenta fiecaruia dintre partenerii situati de cele doua parti ale unei granite.

Spre deosebire de societatile multiculturale de data recenta, formate in special prin afluxuri de imigranti intra- si extra-europeni, societatile multiculturale create in cursul istoriei au avantajul unui exercitiu indelungat de convietuire, care a facut ca dialogul si comunicarea interculturala sa fie dominate in fata unor elemente de contencios reclamat uneori de minoritati extremiste si conservatoare ale colectivitatilor etnice. Depasirea starii de neincredere sau chiar de ostilitate fata de discursul si actiunea interculturala se poate face, in principal, prin educatie, prin educatia in scoala, in familie, in societate.

Sistemul educational institutional trebuie sa orienteze pachete curriculare atat inspre promovarea comportamentului deschis comunicarii interetnice si interculturale, cat si spre cunoasterea tezaurului spiritual, al traditiilor si valorilor creatiei artistice, proprii tuturor comunitatilor etnice ce populeaza teritoriul regiunii. Tezaurul spiritual al unui stat inglobeaza valorile spirituale create de toti, indivizi si comunitati, cei care au trait si traiesc pe teritoriul statului respectiv. Statul de drept le promoveaza in mod egal si fara alta discriminare decat criteriul valoric. Ca urmare a actului educativ, nu trebuie sa rezulte un spirit de respect reciproc al majoritatii fata de minoritati, ci o atitudine de respect reciproc intre parteneri egali, cu drepturi egale. O astfel de atitudine poate elimina creatia artificiala a unei asa-zise discriminari care prin acordarea unui bonus mentine o stare de inferioritate pentru beneficiarii acestuia.

In acest context, trebuie mentionata importanta deosebita a formelor de mass-media electronica de tip internet. Globalizarea informatiei da teoretic acces fiecaruia dintre noi, ingradeste posibilitatea de a o cenzura, reprezinta in esenta o democratizare a accesului la informatie. Pentru ca acest acces sa fie practic posibil, este necesar ca finantarile prin programe ale Comunitatii Europene sa aiba in vedere cu prioritate asigurarea suportului logistic si material necesar.

Judetul Timis este o regiune frontaliera si face parte in prezent din cooperarea transfrontaliera DKMT (Dunare-Cris-Mures-Tisa) denumita astfel dupa principalele cursuri de apa care ii strabat teritoriul. Istoria acestei cooperari cunoaste mai multe etape. La inceput, in anul 1992, a fost un acord de colaborare intre judetul Timis din Romania si judetul Csongrad din Ungaria. Pe aceasta axa s-a constituit oficial, in 1997, cooperarea transfontaliera care cuprinde patru judete din Ungaria, provincia Voivodina din Iugoslavia si patru judete din Romania. Pornind de la ideea ca autoritatile au rolul de a crea cadrul cooperarii nu numai pentru uzul propriu, ci pentru a facilita cooperarea intre indivizi, institutii si comunitati de pe acest teritoriu, s-a cautat incurajarea si sprijinirea intentiilor lor de cooperare in domenii de interes comun: ecumenic, cultural, social.

Pentru facilitarea comunicarii se editeaza revista EUROTRIO, care apare simultan si in acelasi continut in limbile maghiara, sarba si romana. Mai poate fi amintit proiectul DAMUTEC, aplicat si adjudecat de Consiliul Judetean Timis, in parteneriat cu judetul Csongrad, in cadrul liniei de finantare PHARE-CBC prin care s-a oferit institutiilor de cultura din cele doua judete suportul financiar pentru perfectionarea managementului cultural si a prilejuit un substantial dialog intre acestea.

In concluzie se poate afirma ca pentru regiunile frontaliere, cadrul cooperarii transfrontaliere este extrem de favorabil comunicarii interculturale.

Reusita unei astfel de intreprinderi este garantata de:

Page 49: Perspective Interculturale

o asociere liber asumata de toti partenerii; parteneriat sincer si respect reciproc; mentalitate constructiva; aplicarea principiului subsidiaritatii in cadrul cooperarii (fara tutelare excesiva din

partea autoritatilor); reguli identice, pozitii egale pentru toate partile implicate, mai ales in ceea ce

priveste libera circulatie.

       

III.2 Cooperarea transfrontaliera - granite in interior sau intre oameni?

Branko Komadina, DISTRIKT 0230, Kikinda (Voivodina)

Invitatia pe care mi-a facut-o Institutul Intercultural Timisoara ma onoreaza si imi strarneste interesul. Este o placere pentru mine sa pot impartasi unei audiente eminente un sentiment pozitiv fata de dezvoltarea unui proiect de creare a unei retele de ONG-uri, proiect cunoscut sub numele de BANNET. Dar, inainte de a-l prezenta, discursul meu va puncta urmatoarele dihotomii: privat-public, vertical-orizontal, feminin-masculin, Vest-Est. As putea spune chiar ca ma consider un expert care se manifesta intre extreme.

Este de o importanta vitala ca o chestiune referitoare la sintagma: «granite in interior sau intre oameni» sa fie ridicata si discutata in public, pe cat de serios cu putinta. In caz contrar, ea poate fi un adevarat obstacol pentru revitalizarea modelului civilizatiei din Banat, care este o sursa a dezvoltarii societatilor din sud-estul Europei. Considerand circulatia de energii peste granite ca semn al unei societati sanatoase, aceste granite sunt conditie sine qua non pentru existenta si manifestarea cooperarii transfrontaliere. Din punctul meu de vedere, in acest context, este esential sa se puna/sa se raspunda la intrebari de genul: "Ce caut acolo?"; "Ce se asteapta ei de la mine?"; "Oare oricine are nevoie de mine oricum?" Voi incerca sa ilustrez importanta acestor intrebari cu un exemplu dintr-un domeniu in care sunt, cu adevarat, expert, propria mea viata.

In urma cu opt ani, am "emigrat" din orasul meu natal, Belgrad, la Kikinda. Acest act a insemnat o trecere psihica, peste Sava si Dunare, rauri care sunt, geografic, istoric si cultural, granite intre Serbia si nordul Voivodinei. Insa acest exil psihic voluntar m-a determinat sa trec in interiorul unei granite de o importanta cruciala pentru viata mea ulterioara. Mai exact, dupa cativa ani de existenta in Kikinda, am realizat ca "perturbarile mele din Belgrad " si, uneori, initiativele mele controversate au fost cauzate de o dorinta simpla, insa neimplinita, aceea de a deveni CETATEAN!

In asa numita "A doua Iugoslavie", in special in capitala ei, Belgrad, singura interdictie stricta era aceea de a fi si de a te comporta ca un adevarat cetatean. Situatia este si astazi aceeasi. Cu o asemenea restrictie, oamenii au invatat singuri sa fie cetateni. Iata de ce, modelul de civilizatie specific regiunii Banatului m-a facut sa devin din "individ neascultator" un cetatean constincios.  

Page 50: Perspective Interculturale

Care a fost avantajul acestei "dramatice transformari interne"? Recent, in vreme ce pregateam proiectul BANNET, am fost nevoit sa trec de mai multe ori granitele cu Romania si Ungaria. In vreme ce discutam aici cu diferite persoane, in tot felul de combinatii de limbi si traduceri (inca o granita interioara!), am recunoscut acelasi spirit al modelului de civilizatie din Banat. Referitor la acest spirit, am remarcat cu curiozitate diferentele care îi separa pe diferitii cetateni ai Banatului si care sunt minore. Acestea m-au facut constient de importanta unor relatii bune dincolo de frontiere si m-au determinat sa trec granitele pe cat de des posibil, pentru a intretine relatiile de colaborare. Banatul este un soi de mostenire europeana si sunt convins de posibilitatea de a-l transforma intr-un laborator al culturii civice europene din sud-estul continentului. In acest scop, prioritatea este de a insufla banatenilor curajul necesar pentru a depasi nenumaratele limite interne. Voi incerca, in cele ce urmeaza, sa va expun argumente in favoarea afirmatiilor de mai sus.

Relatia Vest-Est

Ceea ce traim aici, prin opozitie cu cei din Europa de Vest este o experienta ce poate fi numita "o relatie sociala pozitiva". Exista totusi doua tipuri de granite. Una este problema "vizelor Schengen" ca o protectie a Europei fata de un potential aflux necontrolabil de cetateni, iar cea de-a doua o granita ce tine de latura emotionala si culturala a procesului nou de democratizare prin care trec tarile noastre.

VESTDe mai mult de doua secole, Europa occidentala si-a dezvoltat propriul sistem de relatii sociale, iar statul si-a format propria societate civila. Mai mult sau mai putin, europenii au invatat sa se organizeze si sa faca presiuni asupra autoritatilor in scopul respectarii drepturilor omului. Au gustat, deci, din avantajele solidaritatii civice, in contact cu "afacerile de neatins ale statului" adica au recunoscut valorile raporturilor sociale pozitive.

Pe de alta parte, schimbarile revolutionare in productie si servicii au generat schimbari in modalitatea de gestiune a chestiunilor sociale. Astazi, aproape la sfarsitul secolului 20, este o chestiune de interese si de autoritate pentru ca persoanele pana acum reticente sa devina cetateni simpli, deschisi, constinciosi. Insa aici apare o problema. Democratia mondiala se dezvolta pe cai diferite si in moduri separate. O posibila solutie pentru acest potential conflict de civilizatie a fost gasita in 1992, in Agenda 21, mai ales in anexa la Agenda 21. Aceste documente favorizeaza conceptul de dezvoltare durabila, care implica obligatia fiecaruia si in special a autoritatilor locale de a acorda ajutor cetatenilor pentru a participa la guvernare si de a se implica in rezolvarea problemelor de interes public. Ceea ce inseamna ca dezvoltarea durabila nu este o obligatie in primul rand, ci o forma de armonie a unei guvernari de calitate, a unor afaceri curate si a interesului civic - ca trei sectoare esentiale ale societatii deschise.

Ce se intampla atunci cand unul dintre sectoare sau chiar toate nu sunt interesate de ideea a "prea multor cetateni in afacerile publice"? Ce ar insemna daca cetatenii insisi nu ar fi constienti de importanta implicarii lor in astfel de "afaceri"? Ar fi un obstacol serios intre Est-Vest, iar consecinta ar fi limitarea dezvoltarii durabile. Daca ma uit la mine in tara, fara dorinta de a critica obligatoriu, imi dau seama ca exista nenumarate persoane care nu sunt interesate de ideea de dezvoltare durabila. De ce?

ESTIn timpul perioadei dezvoltarii democratiei din Europa de vest, urmate de "rauri de sange, transpiratie si lacrimi", persoanele din Europa de sud-est, in special cei din Balcani, inotau prin "oceane de sange, transpiratie si lacrimi" din alte cauze decat cele din Occident. In tot

Page 51: Perspective Interculturale

acest timp, cei din sud-est traiau intr-un sistem sclavagist sau intr-o perioada de razboi, fara sa ne referim la perioadele Imperiilor propriu-zise: otoman, austriac etc. Aceeasi situatie a facut ca in secolul 20, ei sa traiasca sub regimurile "tatilor natiunii", ale "aparatorilor adevarurilor internationale".

Este de asteptat in aceste circumstante ca persoanele din aceste tari sa fi invatat doar experienta umilintei in relatiile sociale - experienta captivitatii in fata autoritatilor. Iata de ce acum si aici, nu este usor de crezut in buna intentie a actualilor guvernanti care invata acum cum sa conduca, a oamenilor de afaceri "nou nascuti", care cauta inca piese intr-un puzzle al democratiei, al pietei libere etc. Sa ne imaginam daca este posibil pentru indivizi sa creada in posibilitatea de a crea ei insisi istoria, daca de generatii ei au crescut intr-o istorie creata de altii? Pare de necrezut, dar personal cred ca se poate, readucand in discutie modelul de civilizatie care s-a pastrat in Banat.

Perspectiva globala - perspectiva BanatuluiVorbind despre Europa de sud-est si Balcani, ma voi concentra asupra situatiei din Banat, pentru ca in aceasta zona a Europei s-a produs un fel de "incident istoric". Banatul apartine deopotriva Europei si Balcanilor. Banatul a fost desemnat ca regiune de Imperiul habsburgic, in urma cu 250 de ani. A fost o regiune tipica de imperiu, cunoscuta pentru caracteristicile sale multiculturale, multiconfesionale. Ca urmare, locuitorilor de aici li s-a permis sa dezvolte relatii mutuale de cetatenie, prin bunavointa Maiestatii - care era platita in aur, bineinteles. In ultimele doua secole, aceasta configuratie civica a lasat o urma profunda in memoria colectiva a Banatului, atat de profunda incat astazi Banatul este diferit de regiunile vecine ale tarilor mama. In ciuda faptului ca cetatenii de astazi ai Banatului locuiesc in trei tari, care intra in Europa pe cai diferite si cu viteza diferita, memoria colectiva de care vorbeam mai sus este mai puternica decat latura politica. Cel putin este credinta mea personala.

Comparand colonizarea Banatului cu cea din America de vest, ar fi interesant de aratat ca in ambele cazuri o importanta mare a avut-o "evenimentul, contextul istoric". In America s-a produs pe calea "masculina", occidentala, cu argumentul muschilor si al competitiei, iar in Banat pe cea "feminina", a consolidarii. Aceasta diferenta intre vest si est, ramane pana astazi in spiritul colonizarii Banatului cu persoane diferite din punct de vedere etnic, confesional, social si cultural. Suntem astazi in momentul reafirmarii modelului civilizatiei Banatului ca mostenire europeana.

In ceea ce priveste granita Vest-Est, e mai greu de trecut decat toate cele trei frontiere care despart Banatul. Aceasta dihotomie este punctul de plecare al BANNET-ului.

Perspectiva culturala masculin-femininMASCULIN

Dezvoltarea Europei, despre care vorbeam mai sus, este marcata de razboaie, de colonizari, de exploatari ale resurselor umane, de competitii. Chiar daca regulile jocului au fost modificate prin drepturile omului, competitia inerenta marcheaza inca aceasta cultura vestica, marcata de principiul "Yang" al confucianismului. Yang inseamna putere, acuitate, spirit intreprinzator. Acelasi principiu apare in subordonarea culturii in Europa de vest. Intr-un cuvant, cultura occidentala se bazeaza pe principiul subordonarii, pe disciplina si pragmatism in obtinerea unor rezultate.

Paradoxal, in zilele noastre, cultura occidentala manifesta o nevoie crescuta a principiului confucian "Yin". Aceasta nevoie se observa adesea in afaceri. In intreprinderile mici, femeile au aratat o eficacitate cu mult mai mare decat barbatii. Mai mult, la nivel administrativ de exemplu, Parlamentul european obliga includerea unui numar de femei. Bineinteles, "toate demersurile mari si semnificative" sunt inca in mainile barbatilor - ramane de vazut pentru cat timp.

Page 52: Perspective Interculturale

FEMININPe de alta parte, in partea estica a Europei, prezenta Imperiului Otoman, a dus la o mixtura a principiilor crestine si musulmane. Modelul otoman al islamismului a fost mai mult o filosofie decat o religie. A fost meditativ, consacrat mai mult misiunii islamice decat rezultatelor cotidiene. Solidaritatea orizontala si atasamentul vertical fata de sultan au dus la o forta militara de exceptie.

In ceea ce priveste contributia crestinismului, el a avut un rol semnificativ in configuratia ortodoxa a culturii, care nu favorizeaza un personaj principal, nici chiar in dogma bisericii. A lasa pe fiecare sa intre direct in contact cu Dumnezeu este principala caracteristica a acestui model. Astfel, toate relatiile orizontale apartin poporului. Rolul bisericii este sa ii ajute in aceste relatii orizontale si in atingerea verticalitatii pentru a obtine mila lui Dumnezeu. Biserica nu a avut propriul stat, pentru a creste cu si prin el si pentru a castiga din ce in ce mai multi oameni.

Iata cum in aceasta parte de sud-est a Europei numita Banat, puterea si proprietatea erau plasate undeva sus, aproape de cer. Jos, intre oameni, a existat doar o uimitoare diversitate de culturi. Oamenii au invatat despre ceilalti si stiu sa respecte identitatea etnica sau culturala a celuilalt. Viata dura si putin sigura de zi cu zi a dictat persoanelor simple sa coopereze si nu sa concureze - principiu feminin "Yin". In aceste zile, aceasta energie feminina a Banatului este un postulat pentru revitalizarea sa in sud-estul Europei.

Tranzitia de la vertical la orizontalToate remarcile de pana acum descriu o imagine individuala de confuzie in circumstantele reconstruirii Banatului de alta data. In fata acestor probleme legate de tranzitie, trebuie tinut cont si de contextul politic actual.

TR ANZITIA VERTICALAPeste cateva zile, Europa va aniversa zece ani de la caderea zidului Berlinului (sau ridicare lui?). Totusi, acest eveniment a dus la disparitia celebrei perdele de fier. Dupa acesta, aproape fiecare tara din blocul de est si-a declarat vointa de a intra in Europa.

Deci, in prezent, intrebarea este: "pentru a intra in Europa sau pentru a nu intra in Europa". Inainte de toate, trebuie spus ca nu oricine poate intra in Europa - pentru ca deja ea este destul de stramta. Mai apoi, Europa are niste cerinte, care sunt inacceptabile chiar si pentru o parte dintre vest-europeni. In cele din ruma, Europa negociaza cu guvernele conditiile de intrare in Comunitatea Europeana. Toate aceste proceduri poarta, simplu, numele de tranzitie.

Printre altele, una dintre cele mai importante cerinte pentru intrarea in Uniunea Europeana este legata de respectarea drepturilor omului. Referitor la acest subiect, autoritatile trebuie sa accepte obligatia de a sustine cetateanul in participarea sa la guvernare, conform procedurilor democratice. In acest context, adevarata intrebare este: cum pot invata actualele guverne ca puterea se exercita de jos in sus?

TRANZITIA ORIZONTALAEvident ca "perspectiva verticala" este in contradictie cu tranzitia din Europa de est, presupunand ca societatea civila reprezinta inainte de toate interesul cetatenilor si nu a guvernantilor "demodati". Ce trebuie facut atunci cand cetatenii prefera un rol pasiv si ascultator? Ce se intampla daca "perspectiva verticala" genereaza noi frontiere fizice si psihice in cadrul orientarii culturale din prezent?

Un numar mare de persoane din est ar vrea sa intre in Europa doar printr-o simpla trecere a frontierei dinspre vest. Insa, de cealalta parte, exista niste reguli care le pot parea stranii, exista alte valori pe scena publica si privata, exista, de exemplu, regula concurentei. Se

Page 53: Perspective Interculturale

poate oare ca pentru cineva care e descendent al unor generatii cu reguli vizand proprietatea colectiva virtuala si spiritul colectiv sa devina o entitate individuala responsabila? Cu greu si oricum nu foarte repede.

Numele meu e Branko. Am mai mult de 51 de ani si trei casatorii in spate. Sunt tatal a patru copii si bunicul unei nepoate. Traiesc de buna voie in Kikinda, care este in Banat, iar Banatul este o parte din Voivodina, care face parte, la randul ei, din Serbia. Am dreptul de a trai ACUM, intr-o regiune pe care o recunosc ca "pamantul casei mele" si ma bucur de statutul de cetatean cu drepturi si obligatii.

BANNET - granite in interior sau intre oameni?Banatul este un pamant plat. Pentru cel care simte spiritul pamantului, este suficient ca sa treaca granita cea mai apropiata si sa estimeze ca pamantul de cealalta parte emite acelasi gen de energie. Acesta este aspectul interior al misiunii BANNET-ului: "Conexiunea transfrontaliera intre cetatenii Banatului, prin cooperarea intre ONG-uri din Romania, Ungaria si Iugoslavia" completata cu: "vizeaza sa asigure participarea totala a cetatenilor din Banat ca regiune europeana ".

OBSTACOLE INTERNE INTRE CETATENI

Chiar daca a fost absent in dezvoltarea Europei din ultimele decenii, Banatul se afla la intersectia drumurilor care duc inspre trei capitale din tarile mama. Aceasta pozitie a salvat Banatul de la numeroase planuri socialiste si comuniste. In ceea ce priveste misiunea BANNET-ului, elementul esential este ca cetateni din cele trei parti ale Banatului sa gaseasca un motiv pentru a cauta cetateni asemanatori lor, de celelalte parti. Cum putem recunoaste si unde putem gasi cetateni care sa ne semene?

In societatile occidentale, cetatenii gasesc solutii pentru majoritatea problemelor pe care guvernele si autoritatile nu le pot rezolva in organizatii neguvernamentale si non-profit. ONG-urile sunt un soi de actiuni civice si de interes guvernamental. Un contract care regleaza regulile curente trebuie sa contina acordul mutual clar asupra mai multor probleme: pentru ce, de ce, cum si in ce masura interesul individual se loveste de cel al avantajului public? Biserica insasi este cea mai importanta ONG in civilizatia occidentala. Una dintre cele mai vechi si cele mai eficiente organizatii neguvernamentale din cultura crestina e reprezentata de Isus si de cei doisprezece apostoli. Comparativ cu ONG-urile contemporane, ei au avut o misiune reusita, obietive, voluntari...

Pe de alta parte, societatile estice pastreaza gestionarea de catre stat a tuturor problemelor importante pentru cetateni. In aceasta parte a Europei, cu exceptia bisericii, aproape toate organismele asemanatoare ONG-urilor sunt acreditate de stat si nu sunt, in mare parte, nici neguvernamentale, nici nelucrative. De exemplu, referitor la termenul de "non-profit", "beneficiul" si "castigul" sunt foarte rar bine intelese in majoritatea tarilor din Europa de Sud-Est. Aceste diferente cognitive se constituie adeseori in obstacole interne pentru intelegerea configuratiei democratiei occidentale din punctul de vedere al cetatenilor. In acelasi timp, aceasta "neintelegere comuna" poate fi transformata intr-un punct pozitiv, pentru intarirea relatiilor transfrontaliere din Banat.    

PARTICIPAREA - IN AFARA OBSTACOLELOR

Cetatenii din Banat au participat la initiativele traditionale ale autoritatilor, dar intotdeauna intr-o directie de jos in sus. Intotdeauna autoritatile au cerut cetatenilor bogati din Banat impozite semnificative, dar determinate cu precizie, pentru nevoile capitalelor din tarile mama. Banatenii nu au facut o cauza din aceste initiative. In perioadele Imperiilor otoman si austro-ungar, acest gen de participare de jos in sus era pretul

Page 54: Perspective Interculturale

platit pentru a lasa oamenilor dreptul de a participa la conducerea locala. Monarhia habsburgica a avut chiar o practica in domeniu, acordand privilegii semnificative "oraselor libere din regiune", locuite de cetateni liberi. De exemplu, intre 1774 si 1874, Kikinda Mare a fost capitala "Districtului Kikinda Mare". In 1774, regina Maria Teresa a acordat Kikindei (pentru o suma mare de bani) o autonomie semnificativa in Banatul Timisoarei. Mai mult, ea a ordonat (!) locuitorilor ei sa stabileasca principii interne de functionare si sa devina �cetateni responsabili in interesul orasului lor si al beneficiilor publice". Acest fapt istoric si-a pus amprenta, de altfel, pe numele organizatiei noastre, care contine cuvantul �district". Este o expresie a aprecierii noastre fata de mostenirea civica a Kikindei. Bucurandu-se de privilegiul de a fi cetateni liberi, banatenii au putut calatori in Europa, in propriul lor interes. Iata cum istoria Banatului i-a invatat pe locuitorii lui sa aiba incredere mai mare in vecini decat in Stat. Este o consecinta a unei experiente de practica civica intr-un stat bine condus.

Prin opozitie, as spune, traditia civica remarcabila a Banatului a fost �bombardata" in acest secol, mai ales in a doua jumatate a sa, de restrictii rigide in randul cetatenilor, prin influentele "omniscientului stat". Acest soc cultural si istoric a sters din capul locuitorilor orice idee de implicare in orice initiativa legata de o stransa vecinatate. Iata de ce persoanele in varsta din Kikinda obisnuiesc sa spuna: "Fratele este de multe ori departe, dar vecinul este intotdeauna langa tine". Chiar si astazi, cand o noua suflare apare in Serbia si in partea de Banat care e inclusa in aceasta nefericita Serbie, "modul de gestionare a tuturor problemelor importante pentru cetateni" si disturbarilor istorice ii sperie pe cetateni intr-atat incat le este teama sa se implice in orice fel de actiune care implica autoritatile. Referitor la acest lucru si la initiativa BANNET-ului, multi dintre ei ne-au intrebat urmatorul lucru: "Care e ideea sa pui in legatura Kikinda (cu 70.000 de locuitori) cu Szeged si Timisoara daca Novi Sad este mult mai aproape de pozitia de 'capitala a Voivodinei"?

BANNET o viziune a unui "Banat fara granite"Care este, cu adevarat, ideea unei afirmatii atat de blasfematoare? Simplu, granitele cu Romania si Ungaria sunt "cea mai apropiata Europa" pentru Kikinda. Daca ne uitam la misiunea BANNET-ului, dezvoltarea cooperarii, a prietenei si a relatiilor interactive este de un interes fundamental atat pentru noi, cat mai ales pentru intreg Banatul, mai ales ca actualele evenimente din Serbia au adus dezavantaje si pentru vecinii nostri. Oarecum este de datoria noastra sa consideram BANNET-ul cu adevarat obligatia noastra, dar si dreptul nostru. Nu vad de ce ar trebui sa asteptam ca cineva sa ne dea voie sa folosim acest drept. BANNET propune urmatoarele, respectand legislatiile din diferitele tari mame ale Banatului:

Legitima aparare a cetatenilor Banatului fata de problemele aparute in urma dezvoltarii si promovarii unor concepte ca: drepturile omului, respectul diferitelor grupuri etnice, sociale si al grupurilor marginalizate.

Rezolvarea problemelor existentiale ale cetatenilor prin auto-implicare si prin cooperare transfrontaliera vizand intarirea dezvoltarii economice si a increderii civice.

Participarea activa si solidara a cetatenilor din Banat pentru dezvoltarea si gestionarea dezvoltarii durabile in regiune.

Realizarea globala a obiectivelor se bazeaza pe metodologia combinarii energiei orizontale din Banat cu utilizarea principiului vertical european ca practica eficace. Aceste scopuri pot fi atinse numai prin recunoastere si cooperare in interese comune. Reunoasterea intereselor comune este o faza avansata a BANNET-ului. Iata de ce sunt prezent aici, in urma stabilirii intereselor comune ale Institutului Intercultural si ale organizatiei DISTRIKT. Un proces similar de cooperare este cu fundatia PROGRESS din Szeged. Rezultatul este o "aplicare pe verticala" pentru BANNET, bazata pe principiul de Charity Know How in numele celor trei ONG-uri. Nu este accidentala initiativa unei astfel de retele de ONG-uri din Banat.

Intr-un prim rand, am inclus in cooperare Asociatia Intreprinzatorilor din Subotica/Szabatka. Subotica/Szabatka nu este situata in Banat, din cauza ca Tisa/Tisza desparte aceasta zona de Voivodina.

Page 55: Perspective Interculturale

Unii ne-au criticat ca am inclus Szeged-ul in BANNET - "pentru ca Szeged-ul nu face parte din Banat"! Insa asa inteleg eu practica: un Banat fara granite administrative, ci cu frontiere transparente.

In cele din urma, triunghiul "Kikinda-Timisoara-Szeged" nu este o cooperare a centrului, ci dimpotriva. Recunoasterea si cooperarea intre aceste trei granite are doua perspective importante. Mai intai, revitalizarea civilizatiei traditionale a Banatului. Mai apoi, beneficiul acestei revitalizari, care este posibil doar cu o perfecta implicare a tuturor laturilor triunghiului. De fapt, pozitionarea geografica nu este chiar in forma de triunghi, ci mai degraba de dreptunghi.

Banatul ca regiune pilot in sud-estul EuropeiMotto-ul proiectului BANNET este o fraza a lui Goethe: "Istoria ne arata ca nu am invatat aproape nimic din ea". Este o morala la subiectul stupiditatii umane, care nu face in plus greseli, ci le reia pe cele facute. In aceasta parte a Europei, exista o confuzie intre cele doua exemple, iar acest drum nu este un mod de atingere un viitor confortabil. De altfel, nu este doar o problema a Banatului, nici a Europei de sud-est, ci a Europei in intregime.

Iata de ce BANNET-ul isi propune sa invete din greselile istoriei. Este si in interesul Europei de sud-est si as vrea sa ilustrez aceasta perspectiva prin argumentarea obiectivelor proiectului BANNET.

1. Gestionarea retelei de ONG-uri la nivel national, in fiecare dintre cele regiuni din tarile implicate. Institutul Intercultural Timisoara va coordona reteaua de colaborare pe probleme de cultura, DISTRIKT in ceea ce priveste societatea civila, iar PROGRESS parteneriatul economic. Fiecare dintre aceste institutii va avea parteneri in toate cele trei domenii din cele trei tari. Reteaua va implica 9 ONG-uri sau cel putin 27 de cetateni care vor trece granitele, punandu-si urmatoarea intrebare: - "Ce caut acolo"?

2. BANNewsletters si BANWeb site. Banatul s-a caracterizat intotdeauna prin bi-lingvism sau pluri-lingvism. Era o onoare sa se vorbeasca limbile vecinilor sau cel putin germana sau franceza. In Europa contemporana, putem remarca o lupta a �limbilor mici" pentru supravietuire ca o consecinta a aparitiei euroregiunilor. In contextul traditiei din Banat, BANNewsletters vor fi create in trei limbi. La romana, maghiara si sarba, va fi adaugat un rezumat in engleza, ca Banatul sa fie pus in legatura cu lumea intreaga. BANWeb site isi propune sa prezinte BANNET-ul pe internet, sa-l �scoata in lume".

3. BBnet-Balkan Business Networks. BBnet este o retea strategica si electronica, in scopul introducerii standardelor europene in afacerile din sud-estul Europei. BBnet va contine intreprinderi mici si mijlocii (IMM). IMM-urile vor urma standardele europene de dezvoltare.

4. Fundatia BANNET. Sase proiecte BANNET sunt deja depuse spre finantare. Unele au fost aprobate, altele asteapta, dar au sanse mari. Numarul lor se va multiplica, tinand cont de amploarea dezvoltarii BANNET-ului. Aceasta ar putea cauza confuzie si dificultati in evaluarea si eficienta finantarii proiectelor. Pe de alta parte, existenta si dezvoltarea euroregiunilor in Europa Centrala si de Est, ca de exemplu in regiunea carpatica, face necesara existenta acestei fundatii. Din pricina existentei a trei tari mame ale Banatului, pentru inceput ar trebui sa inceapa din surse externe. Un asemenea suport ar insemna ca BANNET-ul sa fie reprezentat prin modelul european de "finantare pe verticala". Insa, tinand cont de "traditia orizontala" un influx rapid de cautare a unor surse locale de finantare va deveni cat se poate de veridic. De exemplu, intr-un prim timp se va incerca implicarea unor investitori romani, sarbi si maghiari pentru dezvoltarea Banatului.

5. Universitatea BANNET. Pe de o parte, ambitia Banatului de a fi recunoscut ca regiune pilot in sud-estul Europei aflat in tranzitie cere o densitate de cunostinte, cercetari si documentari

Page 56: Perspective Interculturale

asupra activitatilor in toate cele trei domenii definite de proiectul BANNET. Aceasta va fi o baza pentru promovarea "cultivarii si hranirii modelului de civilizatie din Banat" ca o mostenire semnificativa a dezvoltarii europene. Universitatea BANNET ar putea acorda Banatului un statut similar cu pe care "Silicon Valley" l-a avut in revolutia informaticii. In cele din urma, Banatul este potrivit unor studii in domeniile stiintelor umane, culturii si artei, precum si in domeniul economic.

6. Alianta pentru Dezvoltarea Banatului. Reprezentanti ai autoritatilor locale si regionale, ai sectorului financiar si de afaceri ar trebui implicati in aceasta alianta. Misiunea Aliantei pentru Dezvoltarea Banatului este sa defineasca si sa promoveze Agenda 21 a Banatului, bazata pe rezultatele obiectivelor din trecut ale implementarii. Agenda 21 ar trebui sa fie un document care ofera solutii asupra controverselor contemporane ale dezvoltarii din Banat.

ConcluzieIn incheierea expunerii mele dihotomice, as vrea sa citez din nou din Goethe - "Ideea este o floare a carei radacina conteaza". Din acest punct de vedere, �floarea" BANNET-ului este dezvoltarea durabila, iar radacina este un continuu schimb de experiente, de competente, de cunostinte, produse si servicii. O astfel de floare a BANNET-ului poate sa amelioreze ideile din euroregiuni, ca un exemplu de �buna practica" in sud-estul european. Iata de ce sunt pe deplin convins de necesitatea ajutarii Banatului in a deveni o regiune europeana pilot.

III.3 Cooperarea transfrontaliera in educatie: mize si oportunitati pentru stabilitatea regionala

Calin Rus, Institutul Intercultural Timisoara

Introducere

Zonele de frontiera pot fi considerate ca zone de separare, purtatoare ale unor tensiuni latente sau manifeste, sau, uneori, chiar zone ale unor confruntari trecute sau prezente. Aceste zone pot fi insa privite si ca punti de legatura, ca zone de interferenta culturala, ca puncte de contact si uneori chiar de convergenta a mai multor culturi.

Frontierele sunt reprezentate cu siguranta de elementele vizibile, cum sunt barierele, patrulele politiei de frontiera, zonele cu acces interzis, toate acestea avand consecinte directe asupra comunicarii dintre persoanele aflate de o parte si de alta a lor. Pe de alta parte, avem cu totii reprezentari mentale ale spatiului in care traim si, implicit, ale frontierelor care delimiteaza, aceste reprezentari avand, la randul lor, consecinte asupra comportamentului nostru, asupra relatiilor cu concetatenii nostri si asupra modului in care ii percepem pe ceilalti, pe cei aflati dincolo de frontiera. Din aceasta perspectiva, consideram ca domeniul educatiei ocupa un loc important si poate contribui in masura semnificativa, fie la accentuarea separarilor, fie la promovarea unei cunoasteri reale care sa asigure stabilitatea regionala pasnica pe termen lung.

Vom incerca in cele ce urmeaza sa analizam rolul pe care 

poate juca cooperarea transfrontaliera in domeniul educatiei in sensul intaririi stabilitatii regionale si sa oferim, pe baza experientei acumulate in cadrul proiectelor pilot ale Institutului Intercultural din Timisoara, o serie de sugestii privitoare la metodele practice ce pot fi utilizate pentru dezvoltarea acestei colaborari. In analizele propuse vom porni de la

Page 57: Perspective Interculturale

elemente de ordin general, pentru a incerca apoi sa le concretizam prin focalizarea asupra unei regiuni transfrontaliere particulare, si anume regiunea Banatului.

Identitate nationala si cooperare transfrontaliera

Schimbarile ce au marcat Europa de Est in decursul ultimelor secole au determinat aparitia unui amestec de populatii de o mare complexitate. Astfel, in toate tarile regiunii, in afara de populatia majoritara, exista grupuri etnice minoritare ce si-au pastrat limba si caracteristicile culturale specifice. De asemenea, fiecare popor din regiune are reprezentati ce traiesc ca minoritari in tarile invecinate.

Aceasta realitate sociala ce caracterizeaza regiunea are consecinte atat asupra relatiilor intre diferitele comunitati etnice din interiorul fiecarei tari, cat si asupra relatiilor dintre tari. Este unanim acceptat ca nu se poate vorbi de stabilitate pe termen lung si de o democratie pluralista in aceasta regiune a Europei fara a lua in considerare problematica minoritatilor etnice.

Deseori, aceasta coexistenta a mai multor grupuri etnice pe acelasi teritoriu reprezinta o sursa de tensiuni si de conflicte. Aceste tensiuni, camuflate in general de regimurile totalitare ce au controlat regiunea inainte de 1989, au izbucnit pe parcursul ultimilor ani. Exemplul cel mai elocvent in aceasta privinta este reprezentat de cazul fostei Iugoslavii.

Exista totusi si regiuni in care diversitatea a dat nastere unor relatii de colaborare si de respect fata de identitatea celuilalt. Aceasta diversitate culturala constituie in aceste cazuri o bogatie si o sursa de dezvoltare pe toate planurile a regiunii respective. Un exemplu semnificativ in acest sens poate fi oferit, spre exemplu, regiunea Banatului. Situata pe teritoriul a trei state, Romania, Iugoslavia si Ungaria, regiunea Banatului are o bogata traditie de convietuire armonioasa intre mai multe comunitati etnice si religioase.

Insuficient cunoscuta de generatiile actuale, aceasta traditie se face doar foarte putin simtita in prezent. Mai mult, daca la nivelul fiecarei tari s-au mentinut in general relatii foarte bune intre reprezentantii diferitelor comunitati culturale, nu acelasi lucru se poate spune despre relatiile intre cele trei parti ale Banatului. La ora actuala, frontierele reprezinta linii de separare puternice, cu impact atat la nivel practic, manifestat prin dificultatea de a calatori in interiorul regiunii, peste granite, cat si la nivelul reprezentarilor mentale, exprimate prin gradul redus de cunoastere a "celuilalt".

Redescoperirea unei identitati regionale bazate pe redescoperirea traditiilor culturale comune, pe punerea in valoare a beneficiilor specifice unui spatiu multicultural dar si pe elaborarea si punerea in practica a unor actiuni concrete de colaborare in mai multe domenii, intre care cel al educatiei, poate contribui la limitarea efectului izolator al frontierelor.

Limitele sistemelor educative

In mod traditional, sistemele educative nu au fost concepute pentru a stimula cooperarea internationala si, desigur, sistemele educative din Sud-Estul Europei nu fac exceptie. Obiectivul fundamental, declarat sau doar implicit, al acestora constituie dezvoltarea identitatii nationale, oferind astfel sprijin si justificare procesului de consolidare a statelor nationale. Aceasta orientare este vizibila indeosebi in continutul si structura predarii istoriei. Pot fi date numeroase exemple, referitoare la marea majoritate a statelor europene, in care identitatea nationala proprie este conceputa, prin prisma sistemului educativ, in termeni pozitivi, in opozitie insa cu identitatea celorlalti. Acesti "ceilalti" sunt, in numeroase cazuri,

Page 58: Perspective Interculturale

vecinii, cei de dincolo de frontiera dar si, uneori, popoarele ai caror reprezentanti se regasesc in statul respectiv ca minoritati nationale.

In perspectiva procesului de integrare europeana, este larg acceptata ideea ca o astfel de abordare nu mai corespunde necesitatilor actuale, rezultand astfel necesitatea unor reforme ale sistemelor educative in aceasta privinta. La nivel concret insa, implementarea unor astfel de reforme avanseaza lent, mai ales in centrul, estul si sud-estul Europei.

In acest context, se poate considera ca actiunile de promovare a colaborarii transfrontaliere in domeniul educatiei pot avea un rol semnificativ in dezamorsarea tensiunilor intercomunitare la care contribuie si orientarea cu tendinta etnocentrica a sistemelor educative.

Limbile, o bariera - minoritatile un pod

Unul dintre impedimentele cele mai des invocate in privita piedicilor ce se ridica in calea colaborarii transfrontaliere este legat de bariera lingvistica.

Minoritatile, sursa de tensiuni intre tari, reprezinta, de asemenea un element ce poate contribui si la intarirea increderii si a respectului pentru diferentele culturale, ca si la apropierea intre popoarele respective. Astfel, spre exemplu, contactele intre membrii unei majoritati si co-nationalii lor din tarile vecine pot contribui la o mai buna intelegere de catre primii a ceea ce inseamna statutul de minoritar. Aceasta intelegere va avea consecinte pozitive asupra modului in care respectiva majoritate isi organizeaza relatiile cu minoritatile ce traiesc in tara sa. De asemenea, daca intr-o tara politicile fata de minoritati au succes si reusesc promovarea respectului identitatilor, dovedind ca minoritatile nu sunt o amenintare pentru identitatea majoritatii ci, dimpotriva, o sursa de imbogatire, prin contactele acestor comunitati minoritare cu majoritatile de aceeasi origine etnica, aceasta atitudine favorabila fata de minoritati poate fi transmisa si altor tari.

In cazul Banatului, din acest punct de vedere situatia este extrem de favorabila. Astfel, in fiecare dintre cele trei parti ale regiunii exista populatii din celelalte doua tari: sarbi si maghiari in Romania, maghiari si romani in Iugoslavia (Voivodina) si romani si sarbi in Ungaria. De asemenea, cateva minoritati importante numeric, cum ar fi slovacii sau romii, se regasesc in toate cele trei parti ale Banatului.

Din punctul de vedere al colaborarii transfrontaliere in domeniul educatiei, aceste comunitati pot reprezenta un mijloc important de depasire a barierei lingvistice: ele pot reprezenta o punte intre cele trei tari facilitand contactele intre tineri, cadre didactice si institutii scolare. Totodata, prin implicarea activa a reprezentantilor comunitatilor minoritare intr-o astfel de colaborare alaturi de reprezentantii majoritatii si de cei ai altor minoritati se poate realiza intarirea coeziunii sociale la nivelul fiecareia dintre cele trei regiuni.

Frontierele ne separa, Internetul ne apropie

Pana intr-o perioada recenta, structurile de circulatie a informatiei erau, si ele, ca si majoritatea sistemelor educative, centralizate. Astfel, pentru cineva care locuia, de exemplu, intr-un oras aproape de frontiera informatia asupra a ceea ce se intampla in exterior venea intotdeauna din capitala, prin mass-media clasica: ziare cu distributie nationala, canale nationale de radio si de televiziune. Aceasta implica faptul ca pentru a afla ceva care s-a petrecut la cativa kilometri de tine, dar de cealalta parte a granitei, trebuia mai intai ca evenimentul sa fie suficient de important pentru a starni interesul mass-media, iar mai apoi trebuia ca informatia sa treaca de la nivel local la capitala statului in discutie, apoi, in

Page 59: Perspective Interculturale

general prin agentiile de presa, in capitala statului tau, pentru a ajunge, in cele din urma la tine prin mijloacele de informare in masa.

Acest circuit al informatiei face ca se ajunge in general la o situatie in care se stiu putine lucruri despre viata cotidiana a celor ce locuiesc dincolo de frontiere, despre problemele si preocuparile lor.

Exista, fara doar si poate, exceptii care au facut ca acest circuit complicat al informatiilor sa fie dublat de un acces mai direct la informatiile celuilalt: programele de radio si de televiziune trec frontierele. Astfel, adeseori, emisiunile in limbile minoritatilor sunt urmarite de cetateni care locuiesc in regiunile frontaliere in statul de origine al acestor minoritati si, respectiv, reprezentantii minoritatilor urmaresc emisiunile care provin din tarile lor de origine. Cazul Banatului este semnificativ din acest punct de vedere. In timpul anilor �80, televiziunea iugoslava a jucat un rol important in partea romaneasca a Banatului, intr-un context in care emisiunile de televiziune au fost limitate la doua ore pe zi si utilizate exclusiv ca instrument de propaganda in serviciul regimului comunist. Situatia est inversata in prezent, cand Televiziunea Romana si Radio Timisoara au o audienta importanta in Voivodina.

Insa cea mai mare schimbare a acestei situatii este adusa de internet. Evolutia retelei este din ce in ce mai accelerata si sunt din ce in ce mai multe persoane, chiar in tarile regiunilor noastre, in special cei care lucreaza in instutii de invatamant care au acces la internet.

Inainte de toate, acest lucru inseamna accesul direct la un volum enorm de informatii provenind din surse diverse, care ofera perspective multiple asupra tuturor subiectelor. Mai apoi, Internetul este un mod ideal pentru o comunicare usoara si rapida intre persoane si institutii, fara sa tina cont de frontiere si fara sa aiba treceri obligatorii printr-un "centru", capitala a unui stat sau a unei regiuni. Am avut ocazia, la Institutul Intercultural, sa experimentam avantajele acestor noi posibilitati de comunicare in munca concreta in cadrul a mai multor proiecte internationale. Experienta cea mai emotionanta a fost cea a schimburilor pe care le-am avut, in timpul perioadei bombardamentelor asupra Iugoslaviei, cu partenerii nostri din Voivodina.

Pentru colaborarea transfrontaliera in educatie, Internetul reprezinta, fara indoiala, o provocare, dar si o sansa importanta care ar putea contribui la transformarea frontierelor in locuri de intalnire si nu de separare. Aceasta este cu atat mai valabil cu cat, suntem, in prezent, martorii unei evolutii rapide din punct de vedere tehnic, care permite sa se transfere rapid mari cantitati de texte, imagini si sunete si in special sa organizam intalniri on-line, prin implicarea mai multor parteneri situati in locuri diferite, fara ca distanta sau frontierele sa-si exercite influentele.

Ce este de facut?

Rezumand, putem spune ca o cooperare transfrontaliera in domeniul educatiei poate sa aiba efecte pozitive pentru stabilitatea regionala si ca, pentru a fi eficace, trebuie sa se bazeze pe o conceptie a sistemului educativ care refuza etnocentrismul, promovand deschiderea inspre comunicare si perspectiva interculturala. Ea trebuie, de asemenea, sa implice intr-un mod activ comunitatile minoritare pe langa cele majoritare situate de o parte si de alta a frontierei. De asemenea, utilizarea noilor tehnologii informatice si a internetului poate facilita comunicarea.

Insa ce se poate face concret in cadrul acestor colaborari si cum se poate face? Vom incerca acum sa trecem in revista cateva tipuri de activitati posibile. In principiu, putem considera ca elementul comun al acestor activitati rezida in punerea in contact si in schimburile intre

Page 60: Perspective Interculturale

elevi, cadre didactice si institutii scolare situate intr-o regiune transfrontaliera, tinand cont de sugestiile formulate in paragraful precedent.

Suntem obligati aici sa ne rezumam la a prezenta cateva idei, constienti fiind ca, pe de o parte, o analiza si o prezentare mai detaliate sunt necesare pentru fiecare exemplu, precum si o formare adecvata a cadrelor didactice in utilizarea acestor metode, iar, pe de alta, ca multe cadre didactice isi pot utiliza experienta anterioara, precum si creativitatea pentru a pune in practica anumite activitati si pentru a-si imagina altele.    

Corespondenta scolara

Corespondenta scolara reprezinta fara doar si poate modalitatea cea mai ieftina care poate stimula atat cooperarea transfrontaliera, cat si colaborarea majoritate-minoritate in interiorul fiecarei scoli. Ea are de asemenea avantajul ca activitatile organizate pot sa fie inserate in programa normala si ca pot contribui la atingerea obiectivelor pedagogice prevazute de curriculum in fiecare scoala. De asemenea, aceste activitati pot constitui o baza pentru activitati extrascolare. In ambele cazuri, ele reprezinta o importanta sursa de motivatie, atat pentru elevi, cat si pentru cadre didactice.

Mai multe clase pot fi, astfel, puse in relatie prin corespondenta scolara, fie clasica, prin utilizarea de scrisori si documente, fotografii, desene etc, fie prin utilizarea noilor tehnologii. Prin intermediul acestor activitati, elevii pot invata, in functie de varsta, de exemplu, sa redacteze un text, sa deseneze, pot invata istoria si geografia regiunii sau, pur si simplu, sa scrie si sa citeasca. Ei vor acumula cu usurinta cunostinte asupra altor culturi, dar si asupra lor proprie, pentru a putea sa le prezinte celorlalti si, probabil, vor dezvolta relatii personale cu corespondentii si colegii lor, provenind din comunitatile minoritare.

O astfel de corespondenta se poate continua cu vizite reciproce care permit o mai buna cunoastere directa a persoanelor si a locurilor sau participarea la tabere de vara sau la activitati extrascolare comune.

Taberele de vara

Este o ocazie excelenta de intalnire pentru tineri intr-un mediu diferit de cel scolar. Chiar daca metodele inovatoare si moderne de invatamant au fost introduse, mediul scolar pastreaza adeseori, prin structura sa un caracter care favorizeaza mai degraba disciplina si conformismul decat dezvoltarea de personalitati autonome si deschise comunicarii. Plecand de la arhitectura scolilor, adeseori separate de exterior (de fapt de lumea reala, de mediul social al elevilor si al comunitatii) prin ziduri inalte, cu sali de clasa in linie, cu holuri lungi si impersonale si pana la modul in care sunt pozitionate bancile, aceste elemente externe ale mediului scolar greu de modificat continua sa exercite o influenta negativa asupra modului de gandire si de actiune a elevilor si a cadrelor didactice.

Programul activitatilor din taberele de vara poate fi organizat plecand de la niste jocuri interactive de educatie interculturala, prezentari si discutii asupra unor teme legate de culturile in discutie, dar si de interesele si preocuparile tinerilor. Poate contine, de asemenea, activitati artistice si sportive realizate de tineri provenind din diferite comunitati culturale. Toate acestea permit nu doar o imbogatire la nivelul cunostintelor, ci si o descoperire a afinitatilor si a pasiunilor comune, dincolo de diferentele culturale.

De asemenea, se poate promova respectul celuilalt si democratia plurala prin intermediul organizarii unei tabere in care tinerii trebuie sa fie investitti cu responsabilitati adaptate

Page 61: Perspective Interculturale

nivelului lor. Aceasta le va permite sa invete concret regulile de organizare democratica, importanta respectului drepturilor minoritatilor si a raporturilor intre drepturi si responsabilitati intr-o societate democratica multiculturala.

Activitati extrascolare comune

Participarea unui grup de mai multe clase, majoritare si minoritare, la activitati extrascolare comune permite atingerea obiectivelor de colaborare educationala transfrontaliera intr-un context mai flexibil si mai bogat decat cel scolar clasic. Numeroase activitati de acest tip pot fi organizate si cadrele didactice implicate trebuie sa aleaga ceea ce le convine mai mult in situatia lor particulara. Nu facem decat sa mentionam cateva dintre ele.

Solutia cea mai simpla este probabil organizarea unor vizite comune in locuri istorice sau geografice reprezentative pentru regiune, atragand atentia asupra punerii in valoare a aspectelor pozitive ca cele relevand o traditie si o mostenire comune, a interesului comun pentru pastrarea mediului inconjurator sau a interferentelor culturale prezente in regiune.

O activitate extrem de favorabila colaborarii transfrontaliere poate fi cea din jurul redactarii unui ziar al clasei sau al scolii. Alte activitati pot consista in organizarea unor activitati artistice comune sau a unor schimburi intre grupuri de tineri preocupati in special de un domeniu specific. Istoria si geografia locala, descoperite de echipe mixte de tineri minoritari si majoritari pot sa reprezinte un subiect excelent pentru schimburi la nivel regional transfrontalier.

O idee care ne pare interesanta este aceea a organizarii tinerilor in grupuri care sa cerceteze marturii de istorie orala ale membrilor reprezentativi ai comunitatilor lor, punand astfel accentul pe bunele relatii interpersonale intre indivizii apartinand diferitelor comunitati sau asupra modului in care evenimentele istorice au marcat viata de zi cu zi a acestor comunitati si a relatiilor cu ceilalti. Aceasta cercetare si prezentare de exemple de relatii pozitive, la nivel interpersonnal sau intercomunitar, pot reprezenta un mijloc eficace pentru combaterea stereotipurilor negative si pentru evitarea perpetuarii de eventuale relatii tensionate sau conflictuale cu o argumentare istorica.

Pentru a concluziona, putem trece in revista cateva avantaje ale acestor activitati, nu doar pentru dezvoltarea unui climat de intelegere mutuala si de stabilitate intr-o regiune transfrontaliera, dar si pentru sistemul educativ si pentru toti cei care sunt implicati: institutii scolare, cadre didactice si elevi.

Astfel, aceste activitati vor stimula introducerea in scoala a unei pedagogii care:

pune in centrul procesului de educatie elevul si dezvoltarea personalitatii sale autonome si nu cunostintele si achizitia unui model;

presupune o schimbare a rolurilor in raport cu invatamantul traditional:

elevii au un rol activ si nu pasiv, participa la descoperirea si la reconstruirea cunostintelor in loc sa le primeasca �gata facute" de la cadrul didactic;

in aceste conditii, cadrul didactic devine, din stapan absolut, moderator, consilier;

pune accentul pe dezvoltarea abilitatilor de comunicare, bazata pe ascultarea activa, la toate nivelele: cadru didactic-elev, elev-elev, scoala-scoala, scoala-comunitate;

Page 62: Perspective Interculturale

adauga la dimensiunea cognitiva o dimensiune relationala, contribuind la dezvoltarea aptitudinilor sociale ale elevilor si favorizand munca in echipa; accentul se deplaseaza astfel in procesul de invatamant de pe relatia cadru didactic-elev pe relatia elev-elev;

revalorizeaza identitatile culturale intr-un spirit de deschidere si de respect al diferentelor, promovand comunicarea interculturala si favorizand dezvoltarea unei dimensiuni regionale a identitatii;

ofera posibilitatea de dezvoltare a unor relatii intre scoala si comunitate si faciliteaza participarea actorilor sociali comunitari la procesul de educatie (ONG, structuri informale si membri ai comunitatii, parinti ai elevilor, institutii culturale, autoritati locale etc.).

Majoritatea ideilor prezentate mai sus au fost deja aplicate in proiectele Institutului Intercultural Timisoara sau au constituit baza teoretica a activitatilor noastre. In prezent, incercam sa punem in practica aceste propuneri in cadrul unei colaborari transfrontaliere la nivelul regiunii Banatului cu parteneri din Romania, Iugoslavia si Ungaria. Acest proiect reprezinta o parte a proiectului BANNET, initiat de colegii nostri din Voivodina, prin care se incearca dezvoltarea unei retele regionale pentru promovarea educatiei pentru o cetatenie democratica intr-o perspectiva interculturala.