P

ubli

caţi

a Tem

atică Nr. 42, AN II

Peisaj agro-pastoral și biodiversitate

Ministerul Agriculturiiși Dezvoltării Rurale

ABREVIERI ................................................................................................................................................................2

PREZENTARE ............................................................................................................................................................3

INTRODUCERE .........................................................................................................................................................5

CONSERVAREA PEISAJULUI AGRO-PASTORAL ŞI A BIODIVERSITĂŢII RURALE ...................................................6

DE VORBĂ CU SPECIALIŞTII .................................................................................................................................9

SERGIU DIDICESCU, PEI-AGRI SERVICE POINT – AGRICULTURA CU ÎNALTĂ VALOARE NATURALĂ ...............10ANDREI BĂLAN, ŞEF SERVICIU MĂSURI DE MEDIU ŞI CLIMĂ, DGDR-AM PNDR, MADR – SCURT ISTORICAL PLĂŢILOR COMPENSATORII ACORDATE ÎN ROMÂNIA PENTRU MĂSURILE DE MEDIU ŞI CLIMĂ ...............12TEODOR MARUŞCA, INSTITUTUL DE CERCETARE-DEZVOLTARE PENTRU PAJIŞTI BRAŞOV – „AURUL VERDE” AL PĂMÂNTULUI ROMÂNESC ......................................................................................................15

PEISAJE AGRICOLE CU ÎNALTĂ VALOARE NATURALĂ (HNV) ....................................................................17

HNV: DEFINIRE, CLASIFICARE, IMPORTANŢĂ .......................................................................................................18TIPURI DE PEISAJE ŞI BENEFICIILE MENŢINERII BIODIVERSITĂŢII ..................................................................20MĂSURI DE CONSERVARE. ÎNTRE TRADIŢIE ŞI INOVAŢIE ...................................................................................21INOVAREA ÎN AGRICULTURĂ ESTE BENEFICĂ MEDIULUI: LECŢII DIN ALTE STATE MEMBRE ALE UE ..........23

IDENTITATEA PASTORALĂ ÎN SOCIETATEA DE ASTĂZI ..............................................................................25

ELEMENTE SPECIFICE, TRANSHUMANŢĂ ŞI OBICEIURI AGRO-PASTORALE .....................................................26FINANŢĂRI PRIVIND AGROMEDIUL ŞI CLIMA (SUB-MĂSURA 10.1 DIN PNDR 2014-2020) .................................29ECOTURISMUL ŞI TURISMUL ÎN ZONELE NATURA 2000 ......................................................................................32

EXEMPLE DE BUNE PRACTICI ............................................................................................................................35

FINLANDA. CUM SĂ BENEFICIEM DE UN PATRIMONIU RURAL BOGAT .............................................................36FUNDAŢIA ADEPT. BIODIVERSITATE – IMPORTANŢĂ ŞTIINŢIFICĂ ŞI CULTURALĂ ..........................................37

GLOSAR ....................................................................................................................................................................39

BIBLIOGRAFIE .......................................................................................................................................................40

Textul acestei publicaţii are doar scop informativ și nu implică răspundere juridică.

Informaţii suplimentare despre Ministerul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale şi USR pot fi accesate pe Internet: www.madr.ro; www.rndr.ro

USR: Departamentul Publicaţii, 2015

Copyright fotografii: © shutterstock.com, Andrei Bălan/DGDR-AM PNDR, MADR

Fotografie copertă: © shutterstock.com

© RNDR, 2015

Reproducerea textelor este autorizată cu condiţia menţionării sursei.

CUPRINS

2 3

ABREVIERI

AER

CE

DGDR-AM

FEADR

HNV

MADR

PAC

PNDR

UE

Asociaţia de Ecoturim din România

Comisia Europeană

Direcţia Generală Dezvoltare Rurală - Autoritate de Management

Fondul European Agricol pentru Dezvoltare Rurală

Înaltă Valoare Naturală (High Nature Value)

Ministerul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale

Politica Agricolă Comună

Programul Naţional de Dezvoltare Rurală

Uniunea Europeană

PREZENTARE

4 5

INTRODUCERE

Acest număr al revistei noastre prezintă importanţa conservării biodiversităţii şi a peisajelor agro-pastorale din România şi măsurile necesare care se impun în acest sens.

Pe lângă faptul că sunt parte integrantă a spaţiului românesc, pajiştile naturale, indiferent de tip, oferă posibilitatea de dezvoltare a agroturismului, ecoturismului şi a altor forme de petrecere a timpului în natură şi, totodată, încântă privirea prin frumoasele peisaje pastorale pe care le oferă.

Publicația prezintă definiţii, concepte, clasificări privind peisajele agricole cu înaltă valoare naturală și evidenţiază rolul Programului Naţional de Dezvoltare Rurală (PNDR) în conservarea biodiversităţii, protecţia resurselor naturale, reducerea emisiilor de gaze cu efect de seră şi menținerea peisajelor tradiţionale, cum au fost puse în practică toate acestea în perioada de programare 2007-2013

și cum se doreşte continuat acest demers prin noul PNDR, cu măsurile şi sub-măsurile aferente.

Specialişti în domeniu fac o analiză a stadiului actual de dezvoltare rurală şi propun soluţii pentru practicarea de activităţi agricole sau turistice, non-invazive, cu grijă faţă de mediu.

Publicaţia continuă cu expunerea elementelor teoretice cu privire la peisajele agricole cu înaltă valoare naturală, tipurile acestora şi măsurile de conservare, urmate de identitatea pastorală în societatea de azi şi enumerarea posibilităţilor de finanţare ale noului PNDR.

Ultimul capitol prezintă două proiecte, unul din Finlanda şi unul din România, care dau exemple de bune practici în vederea conservării şi menţinerii biodiversităţii peisajului.

6 7

Conservarea peisajului agro-pastoral şi a biodiversităţii rurale

Fie că vorbim de mediul rural sau de cel urban, dezvoltarea într-o manieră durabilă este un subiect de maximă actualitate, cu atât mai mult cu cât se pune un accent tot mai mare pe industrializare.

Mediul natural al Europei este deosebit de bogat, deţinând multe ecosisteme şi habitate. România dispune de o biodiversitate unică, atât la nivelul ecosistemelor şi speciilor, cât şi la nivel genetic, existând totodată un mare interes socio-economic pentru conservarea diversităţii biologice. Conservarea şi protecţia naturii se realizează prin constituirea unei reţele naționale de arii protejate de diferite categorii.

Prin biodiversitate înţelegem varietatea de expresie a lumii vii, variabilitatea organismelor vii din toate sursele, inclusiv a ecosistemelor terestre, marine şi acvatice şi a complexelor ecologice din care acestea fac parte - conform Convenţiei privind diversitatea biologică, semnată la Rio de Janeiro, în 5 iunie 1992. România a aderat la Convenţie prin Legea nr. 58/1994.

Conform Directivei Consiliului Europei 92/43 EEC referitoare la conservarea habitatelor naturale şi a florei şi faunei sălbatice, din 21 mai 1992, multe specii ale acestor suprafeţe sunt pe cale de dispariţie,

motiv pentru care se impune menţinerea/restabilirea habitatelor naturale şi a speciilor din fauna şi flora sălbatică de interes comunitar într-o stare de conservare favorabilă, conform exigenţelor economice, sociale şi culturale şi particularităţilor regionale şi locale.

Biodiversitatea este esenţială pentru „serviciile ecosistemelor”, adică cele pe care le oferă natura: reglarea climei, apa şi aerul, fertilitatea solului şi producţia de alimente, combustibil, fibre şi medicamente.*

În ultimele două decenii, odată cu schimbarea structurală a ocupaţiilor în cadrul comunităţii locale şi cu tendinţa de depopulare a satelor în favoarea oraşelor, s-a observat o accentuare a abandonului fâneţelor şi a peisajului agro-pastoral, prin modificarea rostului acestor suprafeţe, pe care s-au construit parcuri industriale, de agrement sau parcări auto.

Conservarea peisajului agro-pastoral şi a biodiversităţii este o problemă care ar trebui să ne preocupe pe toţi, fiind necesară implementarea unor măsuri concrete în această direcţie. Conservarea păstrează echilibrul ecologic regional şi global, asigură regenerarea resurselor biologice şi menţinerea unei calităţi a mediului necesare societăţii, în prezent, şi pentru generaţiile viitoare, în contextul unei dezvoltări durabile.

Având în vedere toate acestea, atât în Programul Naţional de Dezvoltare Rurală (PNDR) 2007-2013, cât şi în PNDR 2014-2020 au fost prevăzute măsuri şi sub-măsuri destinate conservării peisajului agro-pastoral şi a biodiversităţii.

În PNDR 2007-2013, în cadrul Axei 2 - „Îmbunătăţirea mediului şi a spaţiului rural” au existat trei măsuri privind utilizarea durabilă a terenurilor agricole. Astfel, prin Măsura 211 - „Sprijin pentru Zona Montană Defavorizată”

s-au acordat fonduri nerambursabile pentru zonele montane defavorizate în vederea utilizării continue a terenurilor agricole, menţinându-se viabilitatea spaţiului rural şi păstrându-se şi susţinându-se activităţile agricole durabile, prin Măsura 213 - „Sprijin pentru zone defavorizate – altele decât zona montană” s-au acordat fonduri nerambursabile pentru zonele defavorizate, altele decât cele din zona montană, iar prin Măsura 214 - „Plăţi de Agro-mediu” s-a avut în vedere acordarea de sprijin nerambursabil pentru dezvoltarea *http://www.anpm.ro/anpm_resources/migrated_content/uploads/16103_6%20CONS.%20NAT,%20Biodiversitate,%20Biosecuritate.pdf

8 9

DE VORBĂ CU SPECIALIŞTII

durabilă a zonelor rurale şi asigurarea serviciilor de mediu, tot mai cerute de societate. Plăţile acordate prin această măsură încurajau fermierii să fie de folos societății prin introducerea sau continuarea aplicării metodelor de producţie agricolă compatibile cu protecţia şi îmbunătăţirea mediului, a peisajului şi caracteristicilor lui, a resurselor naturale, a solului şi a diversităţii genetice.

PNDR 2014-2020 continuă eforturile vechii perioade de programare prin Măsura 10 - „Agromediu şi climă”, respectiv Sub-măsura 10.1 - „Plăți pentru angajamente privind agromediul și clima”. Plăţile de agro-mediu şi climă reprezintă un element-cheie necesar integrării problematicii referitoare la protecţia mediului în Politica Agricolă Comună. În România, această măsură încurajează fermierii să adopte, pe baze voluntare, practici agricole pentru menţinerea valorii de mediu a zonelor rurale, menţinerea unor habitate specifice terenurilor agricole importante pentru speciile sălbatice prioritare, utilizarea durabilă a resurselor naturale şi păstrarea peisajelor tradiţionale. Fondurile nerambursabile vor fi acordate prin intermediul a opt pachete: Pachetul 1 – pajişti cu înaltă valoare naturală, Pachetul 2 – practici agricole tradiţionale, Pachetul 3 – pajişti importante pentru păsări, Pachetul 4 – culturi verzi, Pachetul 5 – adaptarea la efectele schimbărilor climatice, Pachetul 6 – pajişti importante pentru fluturi (Maculinea sp.), Pachetul 7 – terenuri arabile importante ca zone de hrănire pentru gâsca cu gât roşu (Branta ruficollis) şi Pachetul 8 – creșterea animalelor de fermă din rase locale în pericol de abandon.

10 11

Sergiu Didicescu, PEI-AGRI Service Point – Agricultura cu Înaltă Valoare Naturală

Discutăm în prezent despre importanţa păstrării echilibrului dintre dezvoltarea economică şi utilizarea durabilă a resurselor naturale, dar şi despre dezvoltarea şi diversificarea activităţilor din mediul rural. Acestea sunt, desigur, obiective ambiţioase, care dau bine „pe hârtie”, însă mă întreb adesea dacă nu cumva, în goană pentru o „dezvoltare echilibrată”, trecem cu vederea valorile satului şi ale agriculturii noastre tradiţionale, atât de apreciate de cei care sunt străini de aceste meleaguri, dar atât de ignorate de noi înşine.

Am să mă opresc în acest scurt articol asupra agriculturii ţărăneşti tradiţionale. Colegii din Vestul Europei o numesc „Agricultura cu Înaltă Valoare Naturală” (High Nature Value Farming), o denumire care la prima vedere poate fi considerată cam pompoasă, dar care ne arată unde este plasat acest tip de agricultură tradiţională într-o altă societate şi pe o altă scară de valori.

Deși agricultura ţărănească tradiţională ajută la menţinerea a numeroase tipuri de habitate şi specii valoroase în privința protejării mediului, acest tip de agricultură cunoaşte un masiv declin în mai toate statele membre ale Uniunii Europene. Cauzele acestui declin sunt numeroasele presiuni socio-economice exercitate în cadrul sectorului agricol aflat în permanentă schimbare, dar şi, într-un context mai larg, în cel al modernizării

economiei rurale. Cel mai probabil, aceste presiuni se vor intensifica în viitorul apropiat, dar în contrabalanţă există şi o creştere a recunoaşterii valorilor pe care le menţin aceste sisteme agricole.

În ultimii 20 de ani au fost investite eforturi considerabile în dezvoltarea unor mijloace care să protejeze şi să ajute acest tip de agricultură importantă pentru mediu (a se vedea plăţile de agro-mediu promovate în cadrul Politicii Agricole Comune), deşi pentru a se stopa declinul este nevoie să se facă mai mult.

Acest tip de agricultură ţărănească nu este static. El evoluează şi caută să se adapteze provocărilor zilelor noastre. Există aşteptări din partea ţăranilor noştri ca agricultura lor tradiţională să genereze în primul rând venituri mai realiste, să ofere o viaţă mai bună pentru familiile lor, dar şi să fie mai atractivă pentru generaţiile tinere.

Nu va fi uşor, în special în regiunile mai sărace, unde există rate mari ale şomajului şi o populaţie rurală îmbătrânită. Tinerii se vor lăsa atraşi de alte oportunităţi economice, pe care le vor găsi cel mai adesea la oraş sau în afara ţării. Este nevoie de abordări noi pentru întărirea viabilităţii economice şi sociale a agriculturii ţărăneşti, dar mai întâi de toate se impune să cunoaştem acest

tip de agricultură îndeaproape. Există prea puţină muncă de cercetare depusă pentru a cunoaşte aceste sisteme agricole, pentru a le îmbunătăţi performanţa economică în raport cu agricultura modernă, intensivă.

Pe lângă un proces dedicat de cercetare, un proces de inovare poate contribui decisiv la îmbunătăţirea profitabilităţii şi durabilităţii acestor sisteme. Acest tip de agricultură este adesea practicat în zone marginale, unde constrângerile naturale impun condiţii grele de practicare a agriculturii intensive.

Ţăranii încă folosesc utilaje şi tehnologii învechite, care nu doar că aduc rezultate mai slabe, ci şi afectează imaginea de sine a celor care le utilizează. De aceea, o posibilă cale de urmat ar putea consta în promovarea utilajelor şi tehnologiilor inovatoare pentru aceste zone, care să fie accesibile ca preţ şi să se potrivească bine condiţiilor naturale specifice.

În ultimă instanţă, succesul oricărei intervenţii de natură să îmbunătăţească agricultura de tip tradiţional va depinde, printre altele, şi de cum vom şti să integrăm agricultorii şi sistemul lor de valori în acest proces de cunoaştere şi inovare. Este nevoie ca aceştia să fie nu doar ascultaţi, ci și să li se dea mână liberă să-şi dezvolte propriile soluţii, bazate pe propriile nevoi şi percepţii.

Îndrăznesc să închei cu speranţa că vom vedea un model de inovare în agricultura noastră tradiţională bazat pe simplul principiu de a susţine agricultorii să îşi pună propriile idei în practică.

12 13

Andrei Bălan, șef serviciu Măsuri de Mediu şi Climă, DGDR-AM PNDR, MADR – Scurt istoric al plăţilor compensatorii acordate în România pentru măsurile de mediu şi climă

Începând cu anul 2007, odată cu aderarea României la Uniunea Europeană (UE), pe lângă obligaţiile care derivă din statutul de stat membru, fermierii români au putut beneficia de drepturi similare cu fermierii europeni. Între acestea, un rol important l-au avut fondurile adresate agriculturii şi dezvoltării rurale, o componentă importantă fiind alocările financiare ale măsurilor Axei 2 a Programului Naţional de Dezvoltare Rurală (PNDR) 2007-2013. Astfel, utilizatorii de terenuri agricole din România care au adoptat standarde superioare de mediu pe baze voluntare au avut la dispoziţie peste 3 miliarde de euro pentru conservarea biodiversităţii, protecţia resurselor naturale (în special a solului şi apelor), reducerea emisiilor de gaze cu efect de seră și conservarea peisajelor tradiţionale. Măsurile care au contribuit în mod susţinut la atingerea acestor obiective în perioada 2007-2013 au fost cele adresate zonelor defavorizate (LFA) şi Măsura de agro-mediu.

Pe fondul caracterului extensiv al agriculturii practicate la scară largă în România, aceste măsuri au contribuit, prin acţiunile propuse, atât la evitarea intensificării agriculturii în zonele rurale care prezintă o mare valoare de mediu prin păstrarea speciilor sălbatice de plante şi animale şi a habitatelor prioritare la nivel european, cât şi la evitarea abandonului activităţilor agricole în zonele cu potenţial agricol limitat de unele condiţii nefavorabile induse de factorii naturali. Practic, aplicarea acestor măsuri la scară largă

a asigurat, în perioada 2007-2013, un echilibru între dezvoltarea economică rezultată în urma stimulării competitivităţii în spaţiul rural, pe de o parte, şi protecţia mediului şi menţinerea peisajului rural tradiţional, pe de altă parte.

Stadiul actual şi perspective

În acest context, la momentul actual, datele de monitorizare pentru PNDR 2007-2013 arată că o pondere importantă a terenurilor agricole a beneficiat de aplicarea unui management durabil, extensiv, ceea ce indică succesul implementării acestor măsuri. În această perioadă, peste 370 000 de fermieri au asigurat evitarea abandonului pentru circa 2,83 milioane de hectare de terenuri agricole situate în zone defavorizate, iar circa 235 000 de fermieri au asigurat aplicarea unor practici de agro-mediu pe mai mult de 1,63 milioane de hectare de pajişti cu înaltă valoare naturală, pajişti sau terenuri arabile importante pentru unele specii de păsări sau fluturi sau terenuri arabile care prezintă unele riscuri de degradare.

În următoarea perioadă, provocarea constă în menţinerea acestei bogate resurse pe care România o deţine în comparaţie cu alte state membre ale UE, adică biodiversitatea asociată terenurilor agricole, în faţa schimbărilor socio-economice preconizate în mediul rural. Pentru a reuşi să atingem acest obiectiv este nevoie ca sistemele extensive de agricultură (bazate pe

reducerea inputurilor şi utilizarea durabilă a resurselor naturale) să fie susţinute pentru a putea face faţă competiţiei atât cu presiunea de adoptare de sisteme agricole intensive, cât şi într-un context mai larg, cu alte activităţi economice emergente cu care agricultura se va putea afla în competiţie, din perspectiva utilizării terenurilor agricole. În acelaşi timp, încurajarea continuării activităţilor agricole în zonele care se confruntă cu contrângeri naturale şi în zonele montane, plus evitarea abandonului acestor zone trebuie să constituie priorități în perioada următoare.

Măsurile de mediu şi climă ale PNDR 2014-2020, atât în cazul pajiştilor permanente naturale şi semi-naturale, cât şi în cazul livezilor tradiţionale utilizate extensiv sau al terenurilor arabile, promovează practicarea unei agriculturi care presupune lipsa mecanizării cu utilaje grele şi evitarea chimizării, alături de aplicarea tehnicilor agricole tradiţionale (care se reduc, în fond, la un păşunat non-intensiv şi la cosit), ceea ce va favoriza menţinerea habitatelor prioritare şi a speciilor importante, a fondului cultural tradiţional, precum şi o utilizare raţională a resurselor naturale. Eforturile întreprinse până în prezent pentru atingerea unor obiective ambiţioase de protecţie a mediului vor fi susţinute şi în continuare prin PNDR 2014-2020, alocarea măsurilor de mediu şi climă în noua perioadă de programare depăşind 30% din alocările totale FEADR.

Noutăţi aduse de PNDR 2014-2020 din perspectiva măsurilor de mediu şi climă

Pe fondul oferit de noul pachet legislativ care reglementează finanţarea Politicii Agricole

Comune în perioada 2014-2020, precum şi pe baza experienţei dobândite în perioada anterioară de programare, dar şi a informaţiilor actualizate furnizate de analiza socio-economică şi de mediu a spaţiului rural românesc, noul PNDR, aprobat oficial de Comisia Europeană la finalul lunii mai a acestui an, aduce o serie de elemente de noutate.

Dintre acestea, cele mai importante constau în:• revizuirea desemnării zonelor eligibile pentru

unele pachete ale Măsurii 10 - Agro-mediu, ceea ce a avut ca rezultat şi extinderea faţă de perioada anterioară de programare, cu scopul direcţionării resurselor financiare către acţiuni care răspund mai eficient obiectivelor propuse;

• asigurarea unei mai mari flexibilităţi a angajamentelor de agro-mediu şi climă în termeni de obligaţii ale fermierilor (includerea cositului cu utilaje uşoare ca alternativă la cositul manual) şi în termeni de gestionare a angajamentelor (prelungirea anuală a angajamentelor după încheierea perioadei iniţiale de cinci ani);

• introducerea unui nou pachet de agro-mediu şi climă cu scopul adaptării practicilor agricole la efectele schimbărilor climatice, aplicabil în zonele identificate ca având un risc ridicat;

• introducerea unui nou pachet de agro-mediu şi climă cu scopul de a încuraja creşterea animalelor din rase locale ameninţate cu risc de abandon;

• gestionarea angajamentelor încheiate de operatori în agricultura ecologică în cadrul unei măsuri distincte (Măsura 11);

• încurajarea fermierilor să adopte practicile specifice agriculturii ecologice prin

14 15

Teodor Maruşca, Institutul de Cercetare-Dezvoltare pentru Pajişti Braşov – „Aurul verde” al pământului românesc

La momentul actual, România deţine aproximativ 5 milioane de hectare de teren, dintre care 3,5 milioane hectare de păşuni şi 1,5 milioane hectare de fâneţe. Amânarea gospodăririi corecte a pajiştilor naturale va costa din ce în ce mai scump, de la an la an, întrucât vegetaţia lemnoasă se instalează cu repeziciune.

Am călătorit de la arcul carpatic până la Marea Baltică și am observat modul de gospodărire a fondului european, dar, cu regret, trebuie să spun că nicăieri nu am întâlnit atâta delăsare şi lipsă de gospodărire a fondului pastoral ca la noi; nu am întâlnit turme de oi care hălăduiesc tot anul pe pajişti, culturi agricole şi păduri, nu am văzut amestec de specii de animale (vaci, oi, cai, capre, porci, gâşte) pe aceeaşi suprafaţă de păşune.

Pajiştile au făcut posibilă creşterea animalelor domestice erbivore, crearea multor rase de bovine, cabaline, ovine şi caprine, asigurarea unor produse animaliere de înaltă calitate care au hrănit generaţii întregi de oameni.

Pajiştile naturale fac parte integrantă din civilizaţia şi bunăstarea actuală a Europei. Mai nou, pajiştile oferă posibilitatea de a dezvolta agroturismul, ecoturismul şi alte forme de petrecere a timpului liber în natură, cu nelipsitele peisaje pastorale care încântă privirea.

În ultimele două decenii, am avut prilejul să colind Uniunea Europeană şi să constat starea fondului pastoral, perceput ca o comoară pentru economia unei ţări. Peste tot la Vest de ţara noastră am întâlnit pajişti foarte bine întreţinute şi valorificate la întreaga capacitate prin păscut şi cosit, echipate cu umbrare, zone de adăpat, garduri fixe şi electrice, diverse construcţii pastorale.

În România, izlazurile comunale, al căror rol a fost sistematic ignorat după colectivizare, se află într-o stare jalnică. În ultimul deceniu de tranziţie, de revenire la proprietatea privată, în loc să se revigoreze funcţiile şi productivitatea izlazurilor comunale, s-a distrus şi ce mai rămăsese din acestea. Izlazurile se află acum, în majoritatea lor, la cheremul unor „crescători de oi” care fac legea, în vreme ce vacile cetăţenilor oneşti, nu în rare cazuri, sunt plimbate cu frânghii pe marginea drumurilor de bătrâni.

Toate astea se petrec spre mirarea străinilor care ne vizitează ţara şi judecă după cele văzute nivelul de dezvoltare al zootehniei româneşti.

Nu pot să nu mă cutremur de situaţia fondului pastoral românesc în comparație cu starea înfloritoare a pajiştilor din Uniunea Europeană. Niciodată în îndelungata lui istorie, fondul pastoral de pe plaiurile mioritice nu a suferit asemenea schimbări în rău ca în ultimii 15 ani!

compensarea pierderilor de venituri şi a cheltuielilor suplimentare înregistrate în perioada de conversie;

• susţinerea crescătorilor de animale care utilizează pajişti permanente;

• asigurarea premiselor necesare pentru o mai eficientă utilizare a resurselor financiare prin condiţionarea sprijinului acordat în cadrul Măsurii 10 şi Măsurii 11 de deţinerea competenţelor necesare implementării corecte a angajamentelor sau de accesarea serviciilor de consiliere de către beneficiari;

• revizuirea zonelor afectate de constrângeri naturale, ceea ce a avut ca rezultat o extindere semnificativă a zonelor eligibile în cadrul Măsurii 13;

• condiţionarea sprijinului acordat în cadrul Măsurilor 11 şi 13 de încadrarea beneficiarilor în categoria de „fermieri activi”.

Pentru toate aceste noi măsuri de mediu şi climă ale PNDR 2014-2020, fermierii români au putut contracta noi angajamente începând cu anul 2015. Important de menţionat este şi faptul că, deşi termenul-limită pentru depunerea cererilor unice de plată pe suprafaţă a fost 15 iunie, utilizatorii de terenuri agricole situate în zonele eligibile pentru măsurile de mediu şi climă mai pot încheia noi angajamente şi în perioada următoare, termenul-limită de depunere a acestora (cu penalizări de întârziere) fiind 10 iulie 2015.

16 17

PEISAJE AGRICOLE CU ÎNALTĂ VALOARE NATURALĂ (HNV)

Peste tot se pot vedea suprafeţe abandonate, munţi întregi fără picior de animal de ani de zile, care cad pradă vegetaţiei lemnoase nevaloroase, dealuri cu fâneţe necosite, câmpii cu terenuri ca-n palmă, mecanizabile, invadate de buruieni şi mărăcinişuri până la marginea localităţilor şi şoselelor, luncile râurilor (altădată raiul fâneţelor), lăsate şi ele în paragină, acum pline de stufărişuri.

Pentru întreținerea și conservarea pajiștilor propun câteva măsuri şi acţiuni, astfel:• obligativitatea tuturor deţinătorilor de

pajişti de a avea un plan de amenajare pastorală pentru fiecare teren de pajişte, plan în care se vor înscrie acţiunile tehnice şi măsurile organizatorice de ameliorare şi exploatare (art. 10 din HG nr. 940, Norme metodologice de aplicare a Legii Zootehniei nr. 72/2002);

• reluarea, la nivel de comună, a obligativităţii lucrărilor de curăţire a păşunilor, primăvara devreme, pentru toţi deţinătorii de animale;

• continuarea fabricării unor maşini specifice de curăţire a pajiştilor de vegetaţie lemnoasă, muşuroaie, buruieni (MCP – 2,5) şi obligaţia păstorilor de a defrişa vegetaţia lemnoasă incipientă de pe păşunile unde îşi pasc animalele;

• dotarea păşunilor cu cele necesare pentru valorificarea raţională a producţiei, şi anume alimentări cu apă, plantări de arbori pentru umbră la animale, construire de stâne permanente şi adăposturi în zona montană, amenajarea de drumuri de acces cu folosinţă comună (silvică şi pastorală);

• interzicerea cu desăvârşire a păşunatului pe izlazurile comunale destinate vacilor

de lapte şi pe pajiştile situate pe pante erodabile din zona de dealuri între 26 octombrie (Sf. Dumitru) şi 23 aprilie (Sf. Gheorghe), aşa cum a fost statuat de secole până la colectivizare;

• efectuarea recensământului animalelor şi inventarierea suprafeţelor de pajişti pentru armonizarea încărcării cu animale pe întreg fondul pastoral al ţării, pe baze ştiinţifice şi practici corecte, în funcţie de productivitatea reală a pajiştilor şi cu obligaţia respectării acesteia;

• înfiinţarea în fiecare judeţ (cu sprijin judeţean) a unui izlaz model pe care să se aplice noutăţile din domeniul culturii pajiştilor pe plan naţional şi european, ca loc de instruire pentru toţi primarii şi specialiştii responsabili cu izlazurile comunale;

• trecerea în folosinţa statului a suprafeţelor de păşune abandonate sau subîncărcate şi a fâneţelor necosite mai mult de doi ani şi redistribuirea lor către alţi crescători de animale pe durată mai lungă de 10 ani, pentru a fi raţional valorificate.

Parafrazând expresia fericită a marelui scriitor Cezar Petrescu, cel care numea păcura „aurul negru” al unei ţări, sper că păşunile noastre de mâine vor fi „aurul verde” al pământului românesc (partea introductivă a Dării de seamă asupra organizării şi activităţii Direcţiei Păşunilor, expusă de Virgil Ionescu-Darzeu, la Conferinţa Directorilor din Ministerul Agriculturii şi Domeniilor, ţinută în 11 august 1938, sub preşedinţia ministrului de atunci, prof. Gheorghe Ionescu-Şişeşti. Partea I, cap. I – „AURUL VERDE”).

18 19

HNV: definire, clasificare, importanţă

Una dintre resursele cele mai bogate de pajişti semi-naturale existente încă în Europa se regăseşte pe teritoriul României. Acestea sunt clasificate ca pajişti cu valoare naturală ridicată şi cu o mare biodiversitate. Sistemele agricole tradiţionale au susţinut această diversitate de-a lungul timpului, ca parte a unui sistem durabil de utilizare a terenului.

Pe teritoriul ţării noastre se află una dintre ultimele pajiști tradiționale din Europa cu ecologie intactă, şi anume pășunile şi fâneţele din Sudul Transilvaniei. Agricultura mixtă, alături de practicile agricole extensive, păşunatul raţional şi utilizarea cantităţilor mici de îngrăşăminte sau chiar neutilizarea acestora au sprijinit supravieţuirea unei diversități extraordinare de faună sălbatică şi floră spontană în această zonă a ţării. Un alt teritoriu cu înaltă valoare naturală aflat în România este zona extrem de bogată în pajişti uscate a satelor săseşti, fapt reflectat de agricultura neintensivă practicată timp de peste 800 de ani de imigranții sași. Acest ţinut găzduieşte habitate pentru multe specii de plante şi animale care au dispărut din alte părți ale Europei. Asemenea bisericilor fortificate, pășunile reprezintă un element important al identității culturale Sud-transilvănene.

Zonele cu înaltă valoare naturală (HNV, din engleză, High Nature Value) sunt definite ca terenuri agricole care prezintă o proporţie

ridicată de vegetaţie semi-naturală (pajişti semi-naturale asociate cu prezenţa unui nivel ridicat de biodiversitate). Conceptul vizează efectiv acele zone în care agricultura reprezintă principalul mod de utilizare a terenurilor şi este asociată cu diversitatea speciilor şi habitatelor şi/sau cu prezenţa unor specii a căror conservare este de interes european, naţional sau regional. Conservarea acestor specii şi habitate este astfel dependentă de continuarea practicilor agricole specifice, tradiţionale.

La nivel european au fost identificate trei tipuri de terenuri agricole cu valoare naturală ridicată:• terenuri caracterizate de întinderi mari de

vegetaţie semi-naturală, unde intervenţia omului are loc într-o mică măsură: pajişti semi-naturale create şi menţinute prin cosit şi păşunat;

• terenuri caracterizate prin peisaje de tip mozaic: pâlcuri de vegetaţie semi-naturală intercalate cu mici parcele de terenuri cultivate, cu graniţe naturale tradiţionale (garduri vii, rânduri de pomi etc.);

• terenuri cu o valoare naturală redusă, dar care reprezintă culoare ecologice importante pentru menţinerea de habitate şi specii rare, zone importante pentru cuibăritul anumitor specii de păsări rare sau pentru păsări migratoare (culturi de cereale).

În România, terenurile cu înaltă valoare naturală pot fi clasificate, ţinând cont de criteriile propuse de Forumul European pentru Conservarea Naturii şi Pastoralism (European Forum for Nature Conservation and Pastoralism), astfel: • pajiştile naturale şi semi-naturale din zona

montană;• livezile tradiţionale extensive în care

fondul vechilor fâneţe se conservă aproape în întregime, făcând din acestea unul dintre cele mai valoroase şi mai bine conservate habitate tradiționale din zona carpatică, Transilvania şi zona pericarpatică;

• peisaje mozaicate incluzând pajişti, arbori, arbuşti şi parcele agricole de dimensiuni mici cultivate extensiv, în care biodiversitatea, inclusiv fauna sălbatică, este ridicată;

• pajişti aflate în vecinătatea pădurilor caracterizate printr-o mare diversitate faunistică (păsări, insecte, animale mici şi mari).

Ca o concluzie, putem reliefa că HNV se diferențiază de alte sisteme agricole prin utilizarea redusă a îngrăşămintelor chimice, densitatea scăzută a animalelor, prin acţiuni care permit regenerarea păşunilor și intervenţie umană limitată, cu o minimă mecanizare.

Practicarea agriculturii intensive şi utilizarea fertilizanţilor chimici pun în pericol aceste zone, iar aici provocarea este de a menţine pajiştile semi-naturale bogate în resurse în ciuda schimbărilor socio-economice care vor apărea în mediul rural în

anii următori. Pentru a reuşi, este necesar ca sistemele extensive de utilizare a pajiştilor semi-naturale să fie susţinute.

Importanţa acestor zone este dată de speciile de floră şi faună care constituie o sursă valoroasă pentru furajarea animalelor, mai ales trifoiul, lucerna și alte leguminoase, şi oferă habitate prețioase pentru insecte și alte nevertebrate, păsări și mamifere, toate contribuind la structura ecologică esențială a peisajului. Biodiversitatea acestor peisaje este o resursă naturală extrem de importantă, astfel încât conservarea pășunilor reprezintă o prioritate pentru agricultura europeană.

20 21

Tipuri de peisaje și beneficiile menținerii biodiversității

Deși prin activitățile lor tradiționale, fermierii nu au menținut pajiștile conştient pentru frumusețea florei spontane sau pentru protejarea biodiversității, ecologii recunosc că aceste practici agricole vechi au conservat diversitatea floristică impresionantă a pajiștilor HNV.

Pășunile și pajiștile HNV din România au mare importanță internațională. Ele sunt bogate în plante și animale, de la insecte la păsări și animale mari (ceea ce specialiștii numesc biodiversitate), care au dispărut în mare parte din restul Europei.

Tipurile de peisaje sunt: • pajiştile naturale şi semi-naturale, în special

cele din zona montană şi colinară;• livezile tradiţionale extensive care conservă

soiuri autohtone vechi de pomi fructiferi, reprezintă un genofond cultural ancestral, periclitat, care trebuie păstrat. Fondul acestor fâneţe este bine conservat, fiind unul dintre cele mai importante habitate tradiţionale din zona carpatică, pericarpatică şi transilvăneană;

• pajişti permanente utilizate extensiv care sunt asociate în general cu o mare diversitate floristică în România, ceea ce asigură implicit marea diversitate faunistică.

Conceptul de conservare a biodiversității, care mai poate fi definit ca echilibrul dinamic între protecția și utilizarea durabilă a

componentelor biodiversităţii, a împlinit 23 de ani de recunoaștere juridică internațională. Un rol extrem de important în atingerea și menținerea acestui echilibru îl are împărțirea echitabilă a beneficiilor rezultate din utilizarea biodiversității. Aceasta nu este doar importantă în sine, ci și oferă societății o gamă largă de servicii ecosistemice, precum apă curată, polenizare, protecție împotriva inundațiilor, aspecte cu valoare economică și socială însemnate.

Beneficiile menținerii biodiversității:• reducerea sau prevenirea eroziunii solului,

în special în zone instabile din punct de vedere geologic, cu pante erodate;

• reducerea riscului de poluare a apelor;• stocarea carbonului atmosferic, cel care

contribuie la schimbarea climatică;• asigurarea unei bănci de gene pentru plante

cultivate, medicinale și horticole;• pajiști bogate în floră spontană, care

generează venituri pentru industria turismului, oferind spațiul perfect pentru drumeții, călărie, activități artistice etc.;

• produse alimentare sănătoase, de înaltă calitate, care se disting prin identitatea lor regională, fiind foarte apreciate de consumatori și putând fi astfel comercializate la prețuri ridicate;

• eficiență energetică;• scăderea emisiilor de dioxid de carbon,

pentru a reduce încălzirea globală.

Măsuri de conservare. Între tradiție și inovație

România deţine una dintre resursele cele mai bogate de terenuri care pot fi clasificate ca având o înaltă valoare naturală (HNV), ca urmare a marii varietăţi de specii asociate terenurilor agricole utilizate ca pajişti permanente, prin activităţi tradiţionale de cosit sau păşunat. Ca şi în cazul pajiştilor permanente naturale şi semi-naturale, în situaţia livezilor tradiţionale utilizate extensiv, lipsa mecanizării cu utilaje grele, evitarea chimizării și aplicarea tehnicilor agricole tradiţionale folosite vor favoriza menţinerea integrală a habitatelor. Fânețele și pășunile din țara noastră se numără printre ultimele pajiști tradiționale cu ecologie intactă din Europa.

Noua programare PNDR, prin Măsura 10 - „Agro-mediu și climă”, se adresează în mare măsură unor zone caracterizate de nevoi specifice în ceea ce privește protecția mediului și gestionarea durabilă a resurselor naturale.

Sprijinul acordat în cadrul acestei măsuri va contribui la atingerea obiectivelor Strategiei Europa 2020 în ceea ce privește creșterea durabilă și ale celui de-al 7-lea Program de Acțiune pentru Mediu, referitor la practicarea unei agriculturi care să asigure gestionarea durabilă a resurselor naturale. Implementarea Măsurii „Agro-mediu şi climă” va contribui la conservarea speciilor importante (inclusiv la menținerea raselor locale în pericol de abandon) şi a habitatelor prioritare, menţinerea

22 23

biodiversității pe terenurile agricole, în special a celor situate pe teritoriul siturilor Natura 2000, precum și la implementarea Cadrului de acțiune prioritară pentru Natura 2000. Astfel, Măsura 10 vizează promovarea a opt pachete şi variante ale acestora.

Măsura de agro-mediu şi climă se desfăşoară pe patru direcţii principale, răspunzând nevoilor identificate în acest sens în cadrul programului: • menținerea și îmbunătățirea biodiversității

și a valorii de mediu a suprafețelor agricole, acţiunea fiind o extindere pentru perioada 2014-2020 a aplicării Pachetelor 1 şi 2 din cadrul Măsurii 214 - „Plăţi de agro-mediu” a PNDR 2007-2013, vizându-se în principal zonele cu înaltă valoare naturală, asimilate ponderii ridicate a terenurilor utilizate ca pajişti permanente şi livezi tradiţionale utilizate extensiv. În plus, includerea unui nou pachet (Pachetul 8) adresat sprijinirii reproducției animalelor de fermă din rase tradiționale, adaptate la condiţiile locale de mediu şi climă, va contribui la menținerea diversității genetice animale;

• protejarea unor specii prioritare prin continuarea implementării Pachetelor 3, 6 şi 7 din cadrul Măsurii 214 - „Plăţi de agro-mediu” a PNDR 2007-2013 privind condiţiile speciale de management al pajiştilor sau al terenurilor arabile reprezentative pentru păsări sau pentru fluturi;

• protecţia solului şi apei prin continuarea aplicării Pachetului 4 - culturi verzi pentru terenul arabil pe întreg teritoriul naţional, în special în zonele cele mai vulnerabile la eroziune și la alte procese de degradare, inclusiv în zonele afectate de constrângeri naturale;

• adaptarea la efectele schimbărilor climatice prin promovarea în cadrul noului Pachet 5 a unor tehnologii și practici de management adecvate la nivelul fermelor.

Inovarea în agricultură este benefică mediului: lecții din alte state membre ale UE

În ultimii 10-15 ani s-au depus eforturi considerabile în dezvoltarea unui sistem care să sprijine politici eficiente pentru agricultura de Înaltă Valoare Naturală (HNV) în Uniunea Europeană (UE). În special, s-au făcut progrese notabile prin orientarea fondurilor europene pe dezvoltare rurală către sprijinirea agriculturii HNV. De exemplu, faptul că peste un milion de hectare de pajiști bogate în specii valoroase sunt susținute prin plățile de agromediu în România indică progresul semnificativ care a fost făcut.

Este însă nevoie de mai multă muncă privind politicile în viitor și, în același timp, este necesar să fie inițiate dezbateri mai ample și să fie stimulată o gândire mai creativă privind abordări și soluții alternative care să se adreseze provocărilor sociale și economice specifice cu care se confruntă fermierii HNV.

Focus Grupul PEI-AGRI „Cum să facem agricultura HNV mai profitabilă, fără a pierde din vedere specificitățile HNV?” a fost lansat de Comisia Europeană în 2014, ca parte a activităților desfășurate în cadrul Parteneriatului European de Inovare pentru Dezvoltare Durabilă și Creșterea Productivității Agriculturii*.

Focus Grupul a reunit 20 de experți din 15 state membre în vederea explorării unor

abordări alternative pentru îmbunătățirea sustenabilității economice și sociale a sistemelor de agricultură HNV, dar menținând biodiversitatea acestora. Bazându-se pe vasta și diversa lor experiență, experții internaționali au identificat cinci „căi de dezvoltare” principale în folosul fermierilor HNV din Europa:

1. Îmbunătățirea productivității fermei

Un management bun al fermei poate duce la creșterea productivității multor fermieri HNV, dar evitându-se un eventual impact negativ asupra biodiversității. Tipurile de abordări pentru creșterea productivității cuprind extinderea terenului disponibil pentru pășunat și întorsul și strânsul fânului, eficientizarea utilizării pășunilor și a vegetației semi-naturale pentru pășunat și intensificarea limitată a terenurilor disponibile (în special a terenurilor agricole care sunt mai sărace în specii).

2. Adoptarea unor tehnologii noi

Sunt multe tehnologii disponibile care sunt relevante agriculturii HNV. Acestea variază de la aplicații de telefonie mobilă folosite pentru manevrarea utilajelor de dimensiuni mici pentru întorsul și strânsul fânului în

* http://ec.europa.eu/eip/agriculture/en/content/FGHNV

24 25

IDENTITATEA PASTORALĂ ÎN SOCIETATEA DE ASTĂZI

zonele de munte la facilități inovatoare pentru procesarea alimentelor (de exemplu, unități mobile de producere a brânzei).

3. Creșterea prețului de vânzare a produselor benefice mediului

Presupunând că standardele de igienă de bază sunt îndeplinite, cele mai multe dintre produselor care provin din agricultura HNV au o calitate superioară și există o cerere mare pe piață pentru ele. Cu toate acestea, există un mare potențial pentru dezvoltarea noilor produse care corespund preferințelor consumatorilor și care aduc valoare adăugată produselor tradiționale prin îmbunătățirea branding-ului, a ambalării și ambalajelor, a modalității de promovare și a distribuirii.

4. Diversificarea fermei

Diversificarea economică a unei ferme poate fi în domeniul de aplicare specific activităților

ei (de exemplu, procesarea laptelui) sau poate introduce activități noi (de exemplu, cazare sau activități educaționale). Diversificarea este o strategie des întâlnită în dezvoltarea multor afaceri agricole în UE, nu numai a fermelor HNV, ci și, în special, a celor care sunt situate într-o zonă favorabilă turismului, activităților în aer liber, de agrement și recreere.

5. Colaborare, interconectare și cooperare

Toți experții din cadrul Focus Grupului

PEI-AGRI au căzut de acord că fermierii HNV trebuie să colaboreze mult mai strâns în vederea dezvoltării și eficientizării unor soluții care să răspundă provocărilor cu care se confruntă. Există multe exemple de succes privind parteneriatele la scară mică, dar și colaborările la scară mare dintre fermierii HNV, acestea reprezentând o sursă extraordinară de inspirație pentru toți cei interesați în acest domeniu.

26 27

Elemente specifice, transhumanţă şi obiceiuri agro-pastorale

Prof. univ. dr. Mihai Pop este cel care, în lucrarea intitulată „Obiceiuri tradiţionale româneşti”, defineşte obiceiul ca fiind „ansamblul manifestărilor folclorice legate de un anumit eveniment sau de o anumită dată”. Obiceiul poate fi considerat totodată un act solemn care reiese din mersul comun al vieţii. Obiceiul este cunoscut în mentalul social românesc sub denumirea de datină. Pentru înţelegerea acestui termen, tot folcloristul Mihai Pop este cel care ne elucidează prin afirmaţia: datina este „termenul general popular pentru tot ce se practică după anumite reguli de demult”.

În ceea ce priveşte obiceiurile agro-pastorale, acestea pot fi definite ca obiceiurile populare diferite ca întindere (de o zi sau de mai multe zile), care se pot desfăşura în orice perioadă a zilei (diurn sau nocturn) și pot avea o dată fixă sau mobilă dedicată divinităţilor calendaristice, dar şi oamenilor, animalelor, păsărilor, plantelor, fenomenelor terestre şi cosmice.

Unele obiceiuri agro-pastorale au preluat numele unor sfinţi creştini: Sântoader, Sângiorz, Lăzărelul, Dochia, Sântilie, Foca, Sânmedru, Sântandrei, Sânnicoară. Timpul, anul tropic dintre echinocţii şi solstiţii, împarte sărbătorile şi obiceiurile într-un ciclu calendaristic care a format obiectul calendarelor populare.

Sângiorzul este unul dintre cele mai importante personaje din mitologia românească, reprezentând o sinteză autohtonă dintre venerarea Sfântului Gheorghe şi cultul unei divinităţi agro-pastorale dacice. Astfel, Sfântul Gheorghe (23 aprilie) şi Sfântul Dimitrie (26 octombrie), cei doi mari sfinţi militari ai creştinilor ortodocși, împart dintotdeauna anul pastoral în cele două mari etape ale transhumanței. Se spune chiar că Dumnezeu Însuşi i-a încredinţat Sfântului Gheorghe „cheile vremii”, cu care acesta să poată deschide sezonul cald, în timp ce Sfântul Dimitrie (Sânmedru) este cel care închide anul pastoral.

Istoricul Ioan Prahoveanu descrie transhumanţa pastorală ca fiind o formă superioară a păstoritului, care, la rândul lui, este o formă organizată de creştere a animalelor. Transhumanţa pastorală este considerată un fenomen etno-cultural, pe care îl întâlnim atestat documentar încă din secolul al XV-lea, în privilegiile acordate de domnitorii Ţării Româneşti boierilor din Sud-Estul Transilvaniei, care mergeau la iernat cu turmele în Câmpia Bărăganului şi Dobrogea. Tot prof. dr. Ioan Prahoveanu este cel care afirma că, până în secolul al XIX-lea, ocupaţia de bază a poporului român a fost păstoritul, caracterizat prin pendularea între văratul la munte şi iernatul în zona de şes, în zone de câmpie, precum și în bălţile Dunării, în

Dobrogea, în stepele din Nordul Mării Negre, în Banat, până în Munţii Tatra sau în Croaţia.

Pendularea sau circulaţia oilor, aşa-numita transhumanţă românească, ce-i drept, efectuată la distanţe impresionante, se realiza într-un areal bine delimitat, cu rol strict

funcţional în cadrul economiei pastorale, în care criteriul climei şi al locurilor de păşunat juca un rol important. Turmele se duceau şi se întorceau periodic pe un traseu bine stabilit, cu locuri de popas, care, în timp, devin spaţii în care familiile de ciobani cumpără locuri unde se construiesc case sau staule, stabilindu-se

28 29

definitiv în aceste locuri, întemeind astfel sate româneşti cu preoţi şi primari români, cu limbă română vorbită şi scrisă oficial.

Cea mai veche atestare cu privire la transhumanţa românească este făcută de cronica notarului anonim al regelui Bela al Ungariei, cel care, referindu-se la evenimentele din veacul al X-lea, relata despre „... blachii, ac pastores romanorum” („... valachi, adică păstori ai românilor”).

Măsuratul oilor sau urcatul oilor la stână a rămas până în zilele noastre o complexă sărbătoare pastorală care se desfăşoară în luna mai, odată cu formarea stânelor sau cu

deplasarea turmelor în zona păşunatului de vară. De ceva vreme, această manifestare are loc, în funcţie de starea vremii, după 10 ale lunii mai, în acele sate de munte în care păstoritul mai păstrează farmecul de odinioară.

Acest obicei agro-pastoral este precedat de unele activităţi, precum închiderea ţarinilor, construirea sau repararea stânelor, înţărcatul mieilor, alegerea oilor sterpe, tunsul oilor şi al berbecuţilor, precum şi de activităţi cu caracter juridic, cum ar fi asocierea proprietarilor de oi, însemnarea oilor în urechi cu „furculiţe”, „hârleţe”, „găurele”, cu ciucuri de lână colorată sau cu plăcuţe ştanţate, angajarea ciobanilor, arendarea suprafeţelor pe care se va păşuna, plata păşunatului.

Conform datinilor, toate aceste activităţi sunt urmate de aprinderea unui foc, oile fiind obligate să treacă peste jăratec sau fum, „pentru curăţire”, timp în care sunt numărate de cioban şi atinse cu o ramură de leuştean, în numele efectelor apotropaice. De asemenea, pentru a fi apărate de pericol, se desfăşoară un ceremonial de consacrare a locului de păşunat şi de ipostaziere a lupului, prin sfinţirea stânei şi a oilor.

Pentru tinerii din ziua de azi, obiceiurile agro-pastorale tradiţionale româneşti par desprinse din basme. Schimbările prin care a trecut societatea românească îi fac pe tineri să considere greu de crezut că, nu cu mult timp în urmă, pe când bunicii lor erau tineri, avea loc la scară mare unul dintre cele mai tulburătoare fenomene care au definit istoria acestui neam, respectiv transhumanţa.

Finanţări privind agromediul şi clima (Sub-măsura 10.1 din PNDR 2014-2020)

La nivel național și european, fermierii și utilizatorii de terenuri agricole sunt încurajați și sprijiniți să adopte, pe baze voluntare, practici agricole care să asigure menţinerea valorii de mediu a zonelor rurale și a unor habitate specifice terenurilor agricole importante pentru speciile sălbatice prioritare, utilizarea durabilă a resurselor naturale şi păstrarea peisajelor tradiţionale. Promovarea practicilor agricole tradiţionale, extensive, bazate pe o utilizare redusă a inputurilor, este necesară pentru a sprijini dezvoltarea durabilă a zonelor rurale, contribuind la conservarea biodiversităţii (specii sălbatice şi habitatele acestora, rase locale de animale), protecţia solului şi a apei, reducerea emisiilor de gaze cu efect de seră şi amoniac, sechestrarea carbonului în biomasă, reducerea riscului dat de practicile intensive şi un management durabil al resurselor naturale.

Pe lângă măsurile de piață (din primul pilon PAC), politica de dezvoltare rurală (al doilea pilon) a devenit un element esențial al modelului agricol european, fondat pe multifuncționalitatea activității agricole. Obiectivul major al acesteia este de a implementa un cadru coerent și durabil care să garanteze viitorul zonelor rurale, bazându-se în special pe capacitatea acestora de a furniza o gamă de servicii publice și pe capacitatea economiei rurale de a crea noi surse de venit și de locuri de muncă, protejând, în același

timp, moștenirea culturală, de mediu și patrimonială a lumii rurale.

Reforma PAC a vizat și ameliorarea competitivității agrosilviculturii, consolidarea legăturilor dintre activitatea primară și mediul înconjurător, creşterea calității vieții în zonele rurale, încurajarea cooperării și inovării și promovarea diversificării economiei comunităților rurale.

Astfel, în programarea 2014-2020, statele membre au obligația să cheltuiască cel puțin 30% din fondurile de dezvoltare rurală pe care le primesc de la bugetul UE pentru anumite măsuri legate de agricultura ecologică, pentru zonele cu constrângeri naturale, pentru gestionarea terenurilor și combaterea schimbărilor climatice. În acest sens, au fost stabilite și puse la dispoziție măsuri care conțin un set de plăți pentru promovarea practicilor agricole cu un efect pozitiv asupra mediului și climei.

Plățile pentru agromediu și climă se acordă fermierilor, grupurilor de fermieri sau grupurilor formate din fermieri și alți gestionari de terenuri care se angajează în mod voluntar să desfășoare operațiuni constând într-unul sau mai multe angajamente de agromediu și climatice având ca obiect terenuri agricole. Când acest fapt este justificat corespunzător de realizarea obiectivelor legate de mediu, plățile pentru agromediu și climă pot fi acordate și

30 31

altor gestionari de terenuri sau grupurilor formate din alți gestionari de terenuri.

Plățile se acordă anual pentru a compensa toate sau o parte din costurile suplimentare și pierderile de venit suportate de beneficiari ca urmare a angajamentelor luate. Dacă este necesar, plățile respective pot acoperi și costurile tranzacționale, reprezentând până la 20% din prima plătită pentru angajamentele de agromediu și climatice. Dacă angajamentele sunt luate de grupuri de fermieri, nivelul maxim este de 30%.

Plățile acordate în cadrul măsurilor de agromediu și al celor climatice au rol important în sprijinirea dezvoltării durabile a zonelor rurale și în satisfacerea cererii tot mai mari de servicii ecologice a societății. Acestea trebuie, de asemenea, să continue să încurajeze fermierii și alți gestionari de terenuri să servească întreaga societate prin introducerea sau menținerea unor practici agricole care să contribuie la atenuarea efectelor schimbărilor climatice și la adaptarea

la acestea, practici agricole compatibile cu protecția și ameliorarea mediului, a peisajului și a caracteristicilor acestuia, a resurselor naturale, a solului și a diversității genetice.

Plățile trebuie să contribuie la acoperirea costurilor suplimentare și a pierderilor de venit generate de angajamentele luate; trebuie să acopere doar angajamentele care depășesc standardele și cerințele obligatorii relevante, în conformitate cu principiul „poluatorul plătește”. În multe situații, sinergiile care rezultă din angajamente luate în comun de un grup de fermieri înmulțesc beneficiile ecologice și climatice.

Cu toate acestea, acțiunile comune presupun costuri tranzacționale suplimentare, care trebuie compensate adecvat. Pentru a se asigura că fermierii și alți gestionari de terenuri sunt în măsură să implementeze în mod corect angajamentele luate, statele membre trebuie să le ofere posibilitatea de a dobândi competențele și cunoștințele necesare.

Măsura de agro-mediu şi climă (M10) din noul PNDR va crea cadrul necesar aplicării la scară largă a unor metode agricole extensive generale care să răspundă nevoilor de conservare specifice unui spectru larg de specii sau habitate (de exemplu, cele care se regăsesc în zona HNV).

De asemenea, în zonele reprezentative pentru anumite elemente de biodiversitate (de exemplu, specii de fluturi sau pasări salbatice), M10 propune unele angajamente adaptate specificităţii etologice care să

asigure atingerea obiectivelor propuse. În plus, unele tipuri de angajamente propuse vor asigura o mai bună gestionare a resurselor naturale, în contextul riscurilor asociate activităţilor agricole. Această măsură vizează promovarea următoarelor pachete şi variante ale acestora: • Pachetul 1 – pajişti cu înaltă valoare

naturală (HNV);• Pachetul 2 – practici agricole tradiţionale;

• varianta 2.1 – lucrări manuale pe pajişti permanente utilizate ca fâneţe;

• varianta 2.2 – lucrări cu utilaje uşoare pe pajişti permanente utilizate ca fâneţe;

• Pachetul 3 – pajişti importante pentru păsări; • sub-pachetul 3.1 – Crex crex;

• varianta 3.1.1 – lucrări manuale pe pajişti importante pentru Crex crex;

• varianta 3.1.2 – lucrări cu utilaje uşoare pe pajişti importante pentru Crex crex;

• sub-pachetul 3.2 – Lanius minor şi Falco vespertinus;• varianta 3.2.1 – lucrări manuale pe

pajişti importante pentru Lanius minor şi Falco vespertinus;

• varianta 3.2.2 – lucrări cu utilaje uşoare pe pajişti importante pentru Lanius minor şi Falco vespertinus;

• Pachetul 4 – culturi verzi; • Pachetul 5 – adaptarea la efectele

schimbărilor climatice; • Pachetul 6 – pajişti importante pentru

fluturi (Maculinea sp.); • varianta 6.1 – lucrări manuale pe

pajişti importante pentru fluturi

(Maculinea sp.); • varianta 6.2 – lucrări cu utilaje

uşoare pe pajişti importante pentru fluturi (Maculinea sp.);

• Pachetul 7 – terenuri arabile importante ca zone de hrănire pentru gâsca cu gât roşu (Branta ruficollis);

• Pachetul 8 – creșterea animalelor de fermă din rase locale în pericol de abandon.

Sprijinul acordat în cadrul acestei măsuri este o plată compensatorie pentru pierderile de venit şi costurile suplimentare suportate de beneficiari. Prima compensatorie este plătită anual, ca sumă fixă pe unitatea de suprafață (hectar). Sprijinul este acordat în urma încheierii unor angajamente voluntare pe o perioadă de cinci ani. După încheierea perioadei iniţiale, angajamentele se pot prelungi anual, până la finalul perioadei de implementare a PNDR 2014-2020.

Pe lângă M10, măsură dedicată agromediului și climei, prin noul PNDR sunt sprijinite proiectele care conduc la îndeplinerea angajamentelor de agromediu, silvomediu, biodiversitate, conservarea speciilor și habitatelor, precum și investiții care sporesc valoarea de utilitate publică a unei zone Natura 2000 sau a altor zone de mare valoare naturală.

Astfel, prin structura lui, PNDR 2014-2020 va contribui la atingerea obiectivelor Strategiei Europa 2020 în ceea ce privește creșterea durabilă și răspunde scopurilor referitoare la practicarea unei agriculturi care să asigure gestionarea adecvată a resurselor naturale.

32 33

Ecoturismul şi turismul în zonele Natura 2000

Turismul reprezintă unul dintre motoarele importante ale creşterii economice şi susţine dezvoltarea durabilă din punct de vedere economic, social, ecologic etc. De asemenea, turismul sprijină şi promovează zonele protejate, în care din ce în ce mai mulţi turişti vin să caute, să înţeleagă şi să se bucure de mediul natural.

În acest sens, România prezintă o varietate de atracţii turistice: naturale (munţii, litoralul Mării Negre, Dunărea şi Delta Dunării, flora

şi fauna, resursele balneare, traseele în zone cu peisaj deosebit, peşterile etc.), istorice şi culturale (meşteşugurile şi artele vizuale, festivalurile de folclor şi traseele din zonele vinicole - „drumul vinului”, de exemplu).

Conceptul de ecoturism, în accepţia AER (Asociația de Ecoturism din România), este definit ca o formă de turism în care principala motivaţie a turistului este de a observa şi aprecia natura şi tradiţiile locale legate de natură şi care trebuie să îndeplinească

următoarele condiţii: conservarea şi protejarea naturii, folosirea resurselor umane locale, caracterul educativ, respectul pentru natură şi impactul negativ minim asupra mediului natural şi socio-cultural.

În general, ecoturismul militează contra efectelor negative care se abat asupra mediului înconjurător şi asupra populaţiei. Ariile în care această formă de turism este practicată sunt considerate de interes major, ceea ce permite impunerea unor rigori deosebite, cu efecte benefice asupra stilului de viaţă tradiţional al populaţiei locale.

Ecoturismul avantajează interacţiunea dintre populaţia locală şi turişti, sporind interesul pentru protejarea zonelor naturale

în zonele receptoare, dar şi în cele emiţătoare.

În România, în ultimii ani, ecoturismul s-a dezvoltat considerabil, datorită patrimoniului natural şi cultural unic deţinut de ţara noastră, patrimoniu devenit o atracţie aparte pentru turismul mondial, în condiţiile în care tendința turiștilor în momentul de față este de a căuta destinații cu potențial natural unic, neafectate de turismul de masă.

Unul dintre principiile esenţiale ale ecoturismului este reprezentat de valorificarea cadrului natural.

Acest fapt permite o gamă variată de activităţi, care presupun şi alte forme de

34 35

EXEMPLE DE BUNE PRACTICI

călătorie, bazate pe drumeţii sau plimbări în natură.

Aşadar, în cadrul activităţilor ecoturistice pot fi incluse: activităţi de aventură (cum ar fi rafting, excursii cu biciclete pe trasee amenajate, turism ecvestru pe trasee prestabilite, schi de tură etc.), drumeţii organizate cu ghid, tururi pentru observarea naturii (floră, faună), excursii de experimentare a activităţilor de conservare a naturii, excursii în comunităţile locale (vizitarea obiectivelor culturale și fermelor tradiţionale, participarea la manifestări cultural-tradiţionale etc.).

În principiu, zonele ecoturistice de la noi din ţară sunt siturile vizate de Natura 2000, precum Parcul Naţional Retezat – Parcul Natural Geoparcul Ţara Haţegului, Rezervaţia Biosferei Delta Dunării, Parcul Natural Apuseni, Parcul Naţional Piatra Craiului, Parcul Natural Munţii Maramureşului, Parcul Naţional Munţii Călimani sau Parcul Naţional Munţii Măcinului.

Natura 2000 reprezintă una dintre cele mai importante iniţiative ale politicii de conservare a mediului dezvoltate până acum de Uniunea Europeană. Este o reţea de zone naturale sau semi-naturale unde trebuie protejate atât specii de plante şi animale vulnerabile, cât şi habitate naturale.

Pentru România, Programul Natura 2000 a însemnat protejarea ecosistemelor, oportunități de finanțare pentru dezvoltare locală, dezvoltarea şi promovarea practicării ecoturismului, a produselor tradiționale, dar și restricții privind utilizarea anumitor resurse naturale și/sau atragerea anumitor investiții.

36 37

FINLANDA. Cum să beneficiem de un patrimoniu rural bogat

Proiectul multiregional finanţat prin Măsura 323 - „Conservarea şi punerea în valoare a moştenirii rurale” consolidează antreprenoriatul rural prin reunirea mai multor „actori” locali care iau parte la activități ce asigură conservarea şi menţinerea biodiversităţii peisajului şi diversificarea activităţii de creştere a animalelor.

Implementarea proiectului a avut loc în regiunea Keski-Suomi, din centrul Finlandei, în perioada ianuarie 2009 – septembrie 2012, cu un buget total de 666 900 de euro.

Proiectul răspunde nevoii de a contracara fenomenul de deteriorare a agriculturii şi a peisajului rural prin oferirea de sfaturi practice despre protejarea mediului înconjurător. Păşunatul este o astfel de activitate benefică peisajului rural, deoarece contribuie la conservarea varietăţii naturale şi culturale şi duce la diversificarea activităţii de creştere a animalelor. Proiectul încurajează localnicii să ia parte la promovarea biodiversităţii regionale şi să crească nivelul de participare pentru conservarea naturii.

Scopul proiectului este de a beneficia pe deplin de finanţarea disponibilă pentru dezvoltarea biodiversităţii peisajului şi a naturii şi direcţionarea acestei finanţări către zone active în promovarea patrimoniului rural.

În fapt, s-a urmărit creşterea gradului de utilizare a păşunatului în gestionarea biodiversităţii, arătând cum zonele în care acesta a fost practicat se vor dezvolta prin tratament planificat şi organizare.

Astfel, principalele activităţi ale proiectului au constat în oferirea de servicii de consiliere pentru agricultori şi direcţionarea fondurilor adiţionale către amenajarea teritoriului.

Patrimoniul rural bogat, peisajul și siturile de mediu care au nevoie de restaurare sunt dezvoltate de agricultori și asociațiile locale.

Prin natura proiectului, antreprenoriatul local, ca formă de generare de venituri adiţionale, este dezvoltat în cadrul proceselor de conservare şi restaurare a peisajului şi naturii.

Animalele care pasc contribuie la menţinerea şi animarea peisajului larg şi la sporirea diversităţii. Creşte, de asemenea, şi gradul de cunoştinţe despre biotopuri originale şi biodiversitate în rândul tuturor părţilor locale care activează în domeniu.

Astfel de proiecte consolidează colaborarea între „actorii” locali şi îmbunătăţesc împărtăşirea cunoştinţelor către diferite părţi interesate şi către public şi duc la standardizarea procedurilor.

FUNDAȚIA ADEPT. Biodiversitate – importanță științifică și culturală

Conservarea biodiversității și dezvoltarea comunitară în Transilvania

Importanța peisajului natural de înaltă valoare (HNV) de la Târnava Mare pe plan european a fost recunoscută doar în ultimii ani.

Acest spațiu este văzut atât în România, cât și în Europa ca o zonă cu prioritate ridicată pentru conservarea ecologiei lui, iar studiile asupra zonei contribuie atât la conservarea ei, cât și la restaurarea unor zone asemănătoare pe teritoriul Europei.

Fundația ADEPT este mândră că a fost unul dintre liderii acestui proces de recunoaștere.

Peisajele naturale de înaltă valoare au dispărut aproape în întregime din zona de câmpie (sub 800 m) a Europei.

Acest tip de peisaje naturale există pe suprafețe extinse în zona Alpilor și în cea carpatică, dar este extrem de rar la câmpie.

Puține asemenea urme ale peisajului medieval se regăsesc în Europa, iar unde au supraviețuit, rareori întâlnim sate și agricultura asociată acestora intacte.

Atât flora, cât și fauna zonei sunt impresionante. Pe de o parte, zona de câmpie

este gazda celor mai vaste pajiști non-alpine din Europa și a unei bogății excepționale de flori sălbatice, iar pe de altă parte, aici trăiesc ultimele exemplare de urși și lupi de câmpie ale continentului.

Un peisaj semi-natural făcut de mâna omului

Biodiversitatea peisajelor construite de om este de multe ori mai bogată decât cea a zonelor naturale, deoarece mozaicul de habitate încurajează diversitatea speciilor. Protecția acestora este complexă, întrucât trebuie luate în considerare atât interesele populațiilor umane din zonă, cât și încurajarea continuității managementului tradițional al terenurilor.

Practicarea unei agriculturi cu un impact redus asupra mediului este relevantă în condițiile economice actuale.

Satele, organizarea lor, practicile agricole și peisajul oferă oportunități pentru studierea ecologiei istorice prin observare directă. Satele dețin un patrimoniu bogat de pomi fructiferi, flori și plante medicinale cărora industria farmaceutică începe să le acorde din nou atenție. Flora este o resursă genetică și pentru agricultură, fiind bogată în plante furajere, cum ar fi lucerna și trifoiul, și specii anexe, cum ar fi verzele sălbatice.

38 39

GLOSAR

Biodiversitate (diversitate biologică) – variabilitatea organismelor vii din toate sursele, inclusiv a ecosistemelor terestre, marine şi a altor ecosisteme acvatice şi a complexelor ecologice din care acestea fac parte.

Conservare – ansamblu de măsuri necesare pentru menţinerea sau restabilirea habitatelor naturale şi a populaţiilor speciilor din fauna şi flora sălbatică într-o stare favorabilă.

Conservare ex situ – conservarea componentelor diversităţii biologice în afara habitatelor naturale.

Conservare in situ – conservarea ecosistemelor şi a habitatelor naturale şi menţinerea şi refacerea populaţiilor viabile de specii în mediul lor natural şi, în cazul speciilor domestice sau cultivate, în mediul în care şi-au dezvoltat caracterele lor distincte.

Dezvoltare durabilă – dezvoltarea care urmăreşte satisfacerea nevoilor prezentului fără a compromite posibilitatea generaţiilor viitoare de a-şi satisface propriile nevoi.

Ecosistem – complex dinamic de comunităţi de plante, animale şi microorganisme şi mediul lor fără viaţă care interacţionează ca o unitate funcţională.

Ecoturism – formă de turism în care principalul obiectiv este observarea şi conştientizarea valorii naturii şi a tradiţiilor locale şi care trebuie să îndeplinească următoarele condiţii:

• să contribuie la conservarea şi protecţia naturii;

• să utilizeze resursele umane locale;• să aibă caracter educativ și respect

pentru natură, prin conştientizarea turiştilor şi a comunităţilor locale;

• să aibă impact negativ nesemnificativ asupra mediului natural şi socio-cultural.

Habitate naturale – zone terestre sau acvatice care se disting prin caracteristicile lor geografice abiotice şi biotice, fie ele în întregime naturale sau semi-naturale.

Sit – arie definită geografic a cărei suprafaţă este clar delimitată.

Zonă cu Înaltă Valoare Naturală – teren agricol care prezintă o proporţie ridicată de vegetaţie semi-naturală (pajişti semi-naturale asociate cu prezenţa unui nivel ridicat de biodiversitate).

Zonă protejată – zonă delimitată geografic care este desemnată sau reglementată şi administrată pentru atingerea obiectivelor specifice de conservare.

Conservarea zonei Târnava Mare prin programul Natura 2000 și măsurile de agro-mediu

Peisajul deosebit și biodiversitatea zonei Sighișoara-Târnava Mare merită protecție legală.

Conservarea la scală a peisajului va preveni fragmentarea habitatelor extinse, bogate și interdependente.

Natura 2000

Începând cu 2004, ADEPT și o echipă de universități și ONG partenere au efectuat o serie de studii de teren pentru a strânge informațiile necesare înscrierii celor 85 000 de hectare ale zonei de interes în rețeaua Natura 2000.

Ca urmare, cererea a primit aprobarea finală a Comisiei Europene în 2008.

ADEPT și colaboratorii ei au pus bazele unui plan complex pentru gestionarea și protejarea mozaicului de habitate și a speciilor care le populează, precum și pentru compensarea fermierilor.

Agro-mediu

Pe viitor, sunt necesare măsuri pentru îmbunătățirea agriculturii tradiționale și pentru creșterea veniturilor fermierilor mici și mijlocii, fără a neglija însă conservarea biodiversității locale.

Aceste activități sunt susținute de subvenții europene, acordate în cadrul Programului Național de Dezvoltare Rurală.

Târnava Mare, model pentru conservarea zonelor agricole de înaltă valoare naturală în Europa

Cercetarea și conservarea biodiversității

În cadrul programului „Inițiativa Darwin a Guvernului Marii Britanii”, cofinanțat de Orange România, au fost depuse eforturi considerabile pentru crearea unui inventar și a unei baze de date GIS a habitatelor și speciilor protejate, lucrându-se în continuare la dezvoltarea unor măsuri practice de management.

În ciuda eforturilor considerabile depuse de ONG și de statele membre, pe teritoriul Europei s-a înregistrat o scădere dramatică a ariei, calității și diversității pășunilor, dar și a faunei asociate acestor zone.

În același timp, ADEPT desfășoară activități specifice în aspecte-cheie pentru conservarea acestor peisaje unice (pajiști bogate în flori sălbatice care au dispărut aproape în totalitate din zonele de deal ale Europei), efectuând o serie de studii în colaborare cu Agenția pentru Protecția Mediului Mureș și universități românești și internaționale, în cadrul cărora sunt comparate sistemele agricole tradiționale de la Târnava Mare cu peisajele artificiale din Europa de Vest.

40

Institutul de Cercetare-Dezvoltare pentru Pajişti Braşov, 2014, Ghid de întocmire a amenajamentelor pastorale, Editura Capolavoro, Braşov, disponibil la: http://pajisti-grassland.ro/proiecte/lucrari/Ghid_de_amenajari_pastorale.pdfInstitutul Naţional de Cercetare-Dezvoltare în Turism, 2009, Strategia naţională de dezvoltare a ecoturismului în România, Faza I, disponibilă la: http://turism.gov.ro/wp-content/uploads/2013/05/ecoturism_faza1.pdfInstitutul Naţional de Cercetare-Dezvoltare în Turism, 2009, Strategia naţională de dezvoltare a ecoturismului în România, Faza II, disponibilă la: http://turism.gov.ro/wp-content/uploads/2013/05/ecoturism_faza2.pdfLung (Popescu), C., 2011, Obiceiuri tradiţionale româneşti între supravieţuiri păgâne şi creştinism popular în spaţiul extra carpatic (secolele XVIII - XIX), Teză de doctorat, rezumat disponibil la: http://www.unibuc.ro/studies/Doctorate2012Februarie/Lung%20Cristina%20-%20Obiceiuri%20traditionale%20romanesti%20intre%20supravietuiri%20pagane%20si%20crestinism%20popular%20in%20spatiul%20extracarpatic/rezumat%20teza.pdfCrăciun, I.C., 2012, Peisaje culturale din dealurile Someşului Mare, Teză de doctorat, rezumat disponibil la: http://doctorat.ubbcluj.ro/sustinerea_publica/rezumate/2012/geografie/Craciun_Ileana_RO.pdfPop, M., 1999, Obiceiuri tradiţionale româneşti, Editura Univers, Bucureşti.*** Conservarea naturii şi a biodiversităţii. Biosecuritatea, disponibilă la: http://www.anpm.ro/anpm_resources/migrated_content/uploads/16103_6%20CONS.%20NAT,%20Biodiversitate,%20Biosecuritate.pdf*** Directiva Consiliului Europei 92/43 EEC referitoare la conservarea habitatelor naturale şi a f lorei şi faunei sălbatice, adoptată în 21 mai 1992.*** Legea nr. 58 din 13 iulie 1994 pentru ratificarea Convenţiei privind diversitatea biologică, semnată la Rio de Janeiro, în 5 iunie 1992.*** Prezentare a Conferinței tematice a RNDR - Agricultură cu înaltă valoare naturală în România după 2013, 4-5 octombrie 2012, Sibiu, disponibilă la: http://www.rndr.ro/INTRANET/Documentos/Prezentare%20Monia%20Martini_434.pdf*** Programul Naţional de Dezvoltare Rurală 2007-2013, Versiunea septembrie 2014, disponibil la: http://www.madr.ro/docs/dezvoltare-rurala/PNDR_2007-2013_versiunea-septembrie2014.pdf*** Programul Național de Dezvoltare Rurală 2014-2020, Versiunea aprobată în 26.05.2015, disponibil la: http://www.madr.ro/docs/dezvoltare-rurala/programare-2014-2020/PNDR-2014-2020-versiunea-aprobata-26-mai-2015.pdf*** Strategia națională de conștientizare a publicului cu privire la rețeaua europeană Natura 2000 în România, noiembrie 2013, disponibilă la: http://infonatura2000.cndd.ro/documents/Strategie-constientizare-n2000-nov-2013.pdf*** Strategia UE în domeniul biodiversității pentru 2020, diponibilă la: http://ec.europa.eu/environment/pubs/pdf/factsheets/biodiversity_2020/2020%20Biodiversity%20Factsheet_RO.pdf*** enrd.ec.europa.eu*** www.anpm.ro*** www.apdrp.ro*** www.cuvantul-ortodox.ro/recomandari/2013/05/29/transhumanta-in-premiera*** www.fundatia-adept.org*** www.madr.ro*** www.mmediu.ro*** www.pajisti-grassland.ro*** www.pndr.ro*** www.rndr.ro*** www.turismrural.ro*** www.ziarullumina.ro/transhumanta-in-istoria-neamului-romanesc-8102.html

BIBLIOGRAFIE

Contact:

Sediul Naţional al Unităţii de Sprijin a Reţelei (USR)

Str. Nicolae Filipescu, nr. 39-41, et. 6, sector 2, Bucureşti, cod poştal 020961

Tel.: 031 690 0214, Fax.: 031 690 0215

E-mail: info@rndr.ro

Internet: www.rndr.ro

Această publicaţie a fost realizată de Ministerul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale din România în cadrul proiectului „Înfiinţarea şi sprijinirea

Reţelei Naţionale de Dezvoltare Rurală”. Proiect cofinanţat prin FEADR prin Măsura 511 din cadrul PNDR 2007 - 2013.

2015

Conţinutul acestei publicaţii nu reprezintă în mod necesar poziţia oficială a Uniunii Europene.

Se distribuie gratuit.

Departamentul Publicaţii USR

Ministerul Agriculturiiși Dezvoltării Rurale