163 ani de la 163 ani de la naşterea naşterea

“luceafărului poeziei “luceafărului poeziei româneşti”româneşti”

163 ani de la 163 ani de la naşterea naşterea

“luceafărului poeziei “luceafărului poeziei româneşti”româneşti”

Mihai EminescuMihai Eminescu, născut Mihail Eminovici, este al şaptelea dintre cei

unsprezece copii ai familiei Eminovici.

S-a născut la Botoşani pe data de 15 ianuarie 185015 ianuarie 1850.

Gheorghe Eminovicitatăl poetului

Raluca Eminovicimama poetului

Botoşani – placa comemorativă de pe clădirea ce se află pe locul casei în care s-a născut Eminescu

Peste o săptămână, pe 21 ianuarie 1850,

Eminescu este botezat la Biserica Uspenia din centrul oraşului

Botoşani.

Cristelniţaîn care a fost botezat Eminescu

Biserica Uspenia

Copilăria a petrecut-o la Botoşani şi Ipoteşti, un sătuc liniştit aşezat

la 8 km de Botoşani.

Ipoteşti - Casa copilăriei lui Eminescu

Astăzi satul este neschimbat, arată ca pe vremuri, meritul său fiind doar acela de a fi leagănul

copilăriei poetului.

În copilărie, Mihai Eminescu cutreiera codrii din împrejurimi (pădurea Baisa) ajungând şi la lacul cu nuferi, sursa de

inspiraţie a multor poezii.

Codrul eminescian

Lacul cu nuferi

Şi astăzi, în aceste locuri poţi admira natura în forma sa naturală. Aici, cântecul păsărelelor, bâzâitul albinelor, "concertul" broaştelor, clipocitul apei sau freamătul copacilor în adierea vântului creează un spectacol fascinant. Dacă stai şi priveşti nuferii de pe lac ascultând acest spectacol fermecat, ţi-l poţi imagina pe copilul Eminescu şi-ţi vin în minte versuri eminesciene.

“Astăzi chiar de m-aş întoarceA-nţelege n-o mai pot...Unde eşti, copilărie,Cu pădurea ta cu tot?” (O, rămâi - 1879)

“Fiind băiet păduri cutreieramŞi mă culcam ades lângă izvor,Iar braţul drept sub cap eu mi-l puneamS-aud cum apa suna-ncetişor:” (Fiind băiet... - 1878)

“Aş vrea să văd acuma natala mea vâlcioarăScăldată în cristalul pârâului de-argint,Să văd ce eu atâta iubeam odinioară:A codrului tenebră*, poetic labirint;” (Din străinătate - 1866)

*tenebră = întunecime, beznă

Puternica legătură sufletească a poetului cu natura o va

evoca cu adâncă nostalgie în poeziile de mai târziu.

Primele două clase primare le urmează la Ipoteşti, apoi îşi continuă studiile la Cernăuţi.

La liceul german Ober-Gymnasium îl are ca profesor de limba română pe Aron Pumnul cu care stabileşte o strânsă legătură.

Fiind îngrijitor al bibliotecii acestuia, petrece tot timpul citind, ajungând să cunoască până la ultimul volum din bibliotecă.

Aron Pumnul

1866 este anul debutului poetic.

La moartea profesorului Aron Pumnul, elevii scot o broşură omagială, 

în care apare şi poezia  “La mormântul lui Aron Pumnul”

semnată  M. Eminoviciu

Tot în acest an debutează cu poezia “De-aş avea” în revista “Familia” din Pesta. Cu această ocazie, Iosif Vulcan,

directorul revistei, îl convinge să-şi schimbe numele din Mihail Eminovici

în MIHAI EMINESCUMIHAI EMINESCU.

Pânâ la sfârşitul anului îi mai apar în revista “Familia” încă cinci poezii:

“O călărire în zori”, “Din străinătate”, “La Bucovina”, “Speranţa” şi

“Misterele nopţii”.

• Din diferite motive abandonează şcoala şi intră în trupa lui Iorgu Caragiale ca sufleor şi copist de roluri, apoi în formaţia lui Mihail Pascaly ca secretar şi, la recomandarea acestuia, sufleor şi copist la Teatrul Naţional Bucureşti unde, în 1868, îl cunoaşte pe Ion Luca Caragiale.

• În aprilie 1867 revista “Familia” îi publică poezia “Ce-ţi doresc eu ţie, dulce Românie”.

Ion Luca Caragiale

• În aprilie 1869, a înfiinţat împreună cu alţi tineri, cercul literar Orientul, care avea ca scop strângerea basmelor, poeziilor populare şi a documentelor privitoare la istoria şi literatura patriei.• Între 1869 şi 1872 este student la Facultatea de Filozofie şi Drept din Viena (Austria), dar audiază şi cursuri de la alte facultăţi. În această perioadă se împrieteneşte cu sciitorul Ioan Slavici, o cunoaşte pe Veronica Micle (marea sa iubire), începe colaborarea la Convorbiri literare (Iaşi), debutează ca publicist în ziarul Albina (Pesta).

Veronica MicleIoan Slavici

• Împreună cu o delegaţie de studenţi, în 1870, Eminescu îl vizitează de Anul Nou pe primul domnitor al României Alexandru Ioan Cuza aflat la Döbling, lângă Viena.• În 1870 revista “Convorbiri literare” (Iaşi) îi publică basmul “Făt-Frumos din lacrimă”.• În august 1871 Mihai Eminescu participă la organizarea sărbătoririi a 400 de ani de la zidirea Mănăstirii Putna de către Ştefan cel Mare.Alături de el, dintre tinerii de talent participanţi activi la această serbare s-a remarcat şi compozitorul Ciprian Porumbescu.

A. I. Cuza Ciprian Porumbescu

În perioada 1872 – 1874 este student la Universitatea din Berlin (Germania). Şi aici, la fel ca şi la Viena, Eminescu citeşte foarte mult, frecventează diverse cercuri studenţeşti şi colindă împrejurimile oraşului.

În 1873 prelucrează folclor: începe primele versiuni la “Călin” şi “Luceafărul”.

Universitatea Imperială Humbold din Berlin unde a studiat Eminescu

• În 1874 Eminescu se reîntoarce în ţară, trăind la Iaşi până în 1877, perioadă în care a frecventat cu regularitate şedinţele Societăţii literare Junimea. A continuat să publice în “Convorbiri literare” (Crăiasa din poveşti, Lacul, Călin). • A fost director al Bibliotecii Centrale, profesor suplinitor la Institutul Academic, revizor şcolar pentru judeţele Iaşi şi Vaslui, redactor la ziarul “Curierul de Iaşi ”. • Se împrieteneşte cu Ion Creangă, institutor la Şc. nr. 2 din Păcurari-Iaşi, pe care îl îndeamnă să aştearnă pe hârtie minunatele sale întâmplări din copilărie şi îl introduce în societatea Junimea.

Ion Creangă

Când ajungi la Iaşi, nu uita să mergi pe urmele marelui poet!

TEIUL LUI EMINESCU din “Parcul de cultură Copou”

Sub ramurile sale poetul cădea adesea în meditaţie şi visare cu gândul la Veronica Micle.

CASA POGOR azi, “Muzeul literaturii române”

Aici se întâlneau scriitorii care făceau parte din Societatea Literară "Junimea“ pentru a-şi citi creaţiile care apoi erau publicate în revista

"Convorbiri Literare". Au mai păşit pragul acestei case scriitorii: Titu Maiorescu, Alexandru Xenopol,

Costache Negruzzi, Ioan Slavici, Ion Luca Caragiale, Vasile Alecsandri, Ion Creangă şi alţii.

Locuinţa lui Vasile Pogor se mai numea şi "Casa cu ferestre luminate" deoarece a fost prima

casă particulară iluminată electric din Iaşi.

BOJDEUCA DIN ŢICĂU Bojdeuca lui Ion Creangă

Această casă este “martorul tăcut” al prieteniei dintre Mihai Eminescu şi “bădia” Ion Creangă. Seri la rând ea a ascultat povestirile celor doi, a urmărit plimbările lor prin împrejurimi sau le-a călăuzit gândurile în momentele de creaţie.

Lampa dată cadou de Eminescu lui Creangă

PLOPII FĂRĂ SOŢ de pe Şoseaua Bucium

Se găsesc în apropierea hanului "Trei Sarmale", unde obişnuiau să se ospăteze cei doi prieteni. Aceşti plopi l-au inspirat pe Mihai Eminescu în compunerea poeziei ”Pe lângă plopii fără soţ”, poezie care evocă iubirea dintre Eminescu şi Veronica Micle.

În ultimii 15 ani de viaţă, poetul şi jurnalistul Mihai Eminescu se retrăgea adesea la

Mănăstirea Văratec din jud. Neamţ, într-o casă închiriată în 1874. Peisajul şi liniştea de aici erau

atmosfera necesară creaţiei, aici născându-se nemuritoarele versuri din “Călin”. Tot aici venea

şi pentru că îşi găsea echilibrul sufletesc întâlnind-o pe Veronica Micle sau se plimba

împreună cu bunul său prieten, Ion Creangă, prin “codrul de aramă” sau “pădurea de argint”.

Casa în care locuia Mihai Eminescu când venea la Văratec

Este singura clădire din România păstrată în forma originală, în care urmele şederii poetului pot fi dovedite peste timp.

(Casa de la Ipoteşti nu este cea originală. A fost reclădită din temelii după planurile originale.)

(foto 1970 – Astăzi este într-o avansată stare de deteriorare)

Urmele trecerii marelui poet pe teritoriul satului mănăstiresc

VĂRATEC:

“De treci codrii de aramă, de deparete vezi albind

Ş-auzi mândra glăsuire a pădurii de argint.

Acolo, lângă izvoare, iarba pare de omăt,

Flori albastre tremur ude în văzduhul tămâiet;”

(Călin – File de poveste - 1876)

Văratec “Codrul de aramă” (goruni seculari)

Văratec“Pădurea de argint”

(mesteceni)

• În 1877 Eminescu se mută la Bucureşti unde se dedică gazetăriei, fiind redactor la ziarul “Timpul” alături de Ioan Slavici şi Ion Luca Caragiale.• În perioada 1877-1883 a desfăşurat o bogată activitete publicistică, scriind marile sale poeme: “Sonetele”, “Scrisorile” (I, II, III, IV şi V publicată postum), “Mai am un singur dor” (testamentul liric al poetului), “Luceafărul” (capodopera creaţiei eminesciene).• Dintre creaţiile apărute în Convorbiri literare în anii 1878 → 1883 amintim:

- Povestea codrului- Povestea teiului- Singurătate- Freamăt de codru- Revedere- O, rămâi- Rugămintea unui dac- O, mamă... - Pe lângă plopii fără soţ...- Somnoroase păsărele...

La 21 decembrie 1883 apare la Editura Socec din Bucureşti (una dintre primele edituri mari din România) primul volum cu poeziile lui Mihai Eminescu “Poesii” şi singurul tipărit în timpul vieţii poetului. Titu Maiorescu semnează prefaţa şi tot el s-a ocupat de selectarea textelor. Volumul cuprinde poezii publicate anterior de poet, dar şi 26 poezii inedite.

După o lungă şi grea suferinţă, în data de 15 iunie 188915 iunie 1889, în jurul orei 4 dimineaţa, în casa de sănătate a doctorului Şuţu

din Bucureşti, Mihai Eminescu se stinge din viaţă, la numai 39 de ani.

A fost înmormântat la umbra unui tei din Cimitirul Bellu, Bucureşti.

““Astfel se Astfel se stinse stinse ......

cel mai mare cel mai mare poet, pe care poet, pe care l-a ivit l-a ivit şşi-l va i-l va ivi vreodată, ivi vreodată,

poate, poate, pământul pământul

românesc.“românesc.“George George

CălinescuCălinescu

Coloana sonoră:

““Eminescu”Eminescu” • versuri: Grigore Vieru• cântă: Doina şi Ion Aldea Teodorovici

Material realizat de Material realizat de Vasile AlexandraVasile Alexandra

EMINESCUGrigore Vieru

La zidirea Soarelui, se ştie, Cerul a muncit o veşnicie, Noi, muncind întocmai, ne-am ales cu, Ne-am ales cu domnul Eminescu.Domnul cel de pasăre măiastră, Domnul cel de nemurirea noastră - Eminescu.

Mi-l furară, Doamne, adineauriPe înaltul domn cu tot cu lauri.Mă uscam de dor, în piept cu plânsul, Nu ştiam că dor mi-era de dânsul, Nu ştiam că doina mi-o furarăCu străvechea şi frumoasa Ţară -

Eminescu.

Suntem în cuvânt şi-n toate, Floare de latinitateSub un cer cu stele sudice!De avem sau nu dreptate, De avem sau nu dreptate, Eminescu să ne judece.

Acum am si eu pe lume parte:Pot îmbrăţişa măiastra-ţi carte, Ştiu că frate-mi eşti şi-mi eşti părinte, Acum nimeni nu mă poate minte.Bine ai venit în casa noastră, Neamule, tu, floare mea albastră -

Eminescu.