PATRIMONIUL CULTURAL ÎN REGIUNEA SUD-EST

VIOLETA PUŞCAŞU1

ABSTRACT Patrimoniul cultural în regiunea sud-est

L’article ci-dessous concerne trois directions d’analyse, en fonction desquelles on structure l’approche géographique du patrimoine culturel: la typologie du patrimoine et les aspects comparatifs infrarégionaux, le potentiel touristique et l’attractivité différentiée du patrimoine, ainsi que l’argumentation pour les politiques d’aménagement du territoire en accord avec la nature et la dimension du phénomène patrimonial. Le travail utilise les informations officielles concernant les monuments historiques, l’analyse critique des projets déroulés dans la région SE, possible direction pour le management d’image et de marketing en relation avec la politique de développement et d’aménagement.

Cuvinte-cheie: patrimoniu, monument istoric, tipologie, turism, planning

1. INTRODUCERE

De la începutul existenţei sale civilizaţia umană a fost caracterizată de o anumită utilizare socială a posibilităţilor naturale cu scopul înlesnirii supravieţuirii omului. De-a lungul diferitelor etape istorice până în prezent fiecare utilizare a acestor potenţialuri exprimă o formă de împlinire şi de moştenire culturală. ESDP 2

încurajează managementul înţelept al moştenirii culturale, favorizând durabilitatea utilizării patrimoniului cultural considerat, „pe de o parte, ca un instrument important de difuzie şi cunoaştere a detaliilor culturale într-un teritoriu eterogen precum Europa, garantând identităţi regionale şi locale, iar pe de altă parte, moştenirea culturală ar putea să servească drept o importantă oportunitate pentru dezvoltarea economică”3.

2.PATRIMONIUL CULTURAL – SINTAGMĂ CU RECUNOAŞTERE EUROPEANĂ

1 Universitatea «Dunărea de Jos» Galaţi, str. Domnească, nr. 472 ESDP (European Spatial Development Perspective) reprezintă documentul reper în planificarea spaţială europenă, adoptat la Postdam în 1999, în cadrul Reuniunii miniştrilor responsabili pentru planificarea teritorială din ţările membre UE 3 Puscasu, Violeta, (2005), Planificarea sistemelor teritoriale, Ed.Didactică şi Pedagogică, Bucureşti, p. 267 - 268

Moştenirea culturală este considerată de ESDP prin prisma celor două dimensiuni fundamentale ale sale: una fiind peisajele culturale, cealaltă fiind oraşele–moştenire, siturile culturale şi monumentele.

Europa ocupă o poziţie globală de lider în ceea ce priveşte diversitatea peisajelor culturale şi importanţa oraşelor–moştenire, siturilor şi monumentelor culturale. Un indicator pentru acest lucru ar putea fi distribuţia globală a “peisajelor protejate” (UICN –Uniunea Internaţională de Conservare a Naturii, categoria V) din care aproape 60% se află în Europa. Mai mult decât atât, studiile UNESCO au demonstrat că mai mult de 80% din moştenirea construită este situată în Europa, dintre care mai mult de 60% se află doar în Italia. Cantitatea şi calitatea patrimoniului cultural sunt sensibile la transformările sociale şi economice.

Deşi definiţiile oficiale ale moştenirii culturale sugerează adoptarea celei mai largi accepţiuni a termenului de moştenire/patrimoniu, incluzând elementele imateriale ale creativităţii umane, de fapt este foarte greu de folosit o definiţie atât de vastă. Când se doreşte să se cuantifice problemele privind conservarea moştenirii şi să se studieze consecinţele sale asupra planificării spaţiale este necesară o definiţie mai pragmatică.

3. PATRIMONIUL CULTURAL NAŢIONAL – DEFINIŢIE, COMPONENTE ŞI DISTRIBUŢIE

Patrimoniul cultural naţional beneficiază de reglementare prin actele normative naţionale4 formulate în acord cu normele europene şi reuneşte:

- patrimoniul cultural mobil, reglementat prin Legea 182/2000 privind protejarea patrimoniului cultural naţional mobil;

- monumente istorice, prin Legea 422/2001 privind protejarea monumentelor istorice;

- muzee şi colecţii, prin Legea 311/2003 a muzeelor şi colecţiilor publice;

- arheologie, prin Legea 150/1997 privind ratificarea Convenţiei pentru protecţia patrimoniului arheologic de la La Valetta 1992.

Legea nr. 182/2000 defineşte patrimoniul cultural naţional ca fiind alcătuit „din bunuri cu valoare deosebită sau excepţională, istorică, arheologică, documentară, etnografică, artistică, ştiinţifică şi tehnică, literară, cinematografică, numismatică, filatelică, heraldică, bibliofilă, cartografică şi epigrafică, reprezentând mărturii materiale ale evoluţiei mediului natural şi ale relaţiilor omului cu acesta, ale potenţialului creator uman şi ale contribuţiei româneşti la civilizaţia universală.”

4 În România sunt de menţionat: O.G. nr. 27/1992, O.G. nr. 68/1994, H.G. nr.28/2001,

În accord cu hotărârile Legii nr 422/2001 privind protejarea monumentelor istorice5 art 2 alin 1, “monumentele istorice fac parte integranta din patrimoniul cultural national si sunt protejate prin lege”.

În sensul prezentei legi, „monumentele istorice sunt bunuri imobile, construcţii şi terenuri situate pe teritoriul României, semnificative pentru istoria, cultura şi civilizaţia naţională şi universală6.” Conform acestei legi, se stabilesc următoarele categorii de monumente istorice, bunuri imobile situate suprateran, subteran sau subacvatic:

a) monument - constructie sau parte de constructie, împreună cu instalaţiile, componentele artistice, elementele de mobilare interioară sau exterioară care fac parte integrantă din acestea, precum şi lucrări artistice comemorative, funerare, de for public, împreună cu terenul aferent delimitat topografic, care constituie mărturii cultural-istorice semnificative din punct de vedere arhitectural, arheologic, istoric, artistic, etnografic, religios, social, ştiinţific sau tehnic;

b) ansamblu - grup coerent din punct de vedere cultural, istoric, arhitectural, urbanistic ori muzeistic de construcţii urbane sau rurale care împreună cu terenul aferent formează o unitate delimitată topografic ce constituie o mărturie cultural-istorică semnificativă din punct de vedere arhitectural, urbanistic, arheologic, istoric, artistic, etnografic, religios, social, ştiinţific sau tehnic;

c) sit - teren delimitat topografic cuprinzând acele creaţii umane în cadru natural care sunt mărturii cultural-istorice semnificative din punct de vedere arhitectural, urbanistic, arheologic, istoric, artistic, etnografic, religios, social, ştiinţific, tehnic sau al peisajului cultural.

Situaţia distribuţiei numerice a acestor monumente la nivelul judeţelor din România este prezentată în tabelul 1.

Tabelul 1Numărul de monumente istorice pe judeţe

NE4043

SE2986

S4877

SV3343

V2096

NV3996

Centru4844

B şi IF3340

Bacău (368)

Brăila (169)

Argeş (1.018)

Dolj (697)

Arad (413)

Bihor (431)

Alba (668)

Bucureşti (2.627)

Botoşani (516)

Buzău (876)

Călăraşi (288)

Gorj (511)

Caraş-Severin (834)

Bistriţa (769)

Braşov (985)

Ilfov (713)

Iaşi (1.641)

Constanţa (692)

Damboviţa (1.245)

Mehedinţi (575)

Hunedoara (516)

Cluj (1.382)

Covasna (563)

5 Legea nr 422 din 18 iulie 2001 privind protejarea monumentelor istorice, publ. în MO 24.07.2001 6 Cf art. 1, alin 1 Legea 259/2006, pentru modificarea şi completarea Legii 422/2001

Neamţ (552)

Galaţi (266)

Giurgiu (641)

Olt (762) Timiş (333)

Sălaj (518)

Harghita (687)

Suceava (517)

Tulcea (563)

Ialomiţa (217)

Vâlcea (798)

Satu-Mare (311)

Mureş (1.015)

Vaslui (449)

Vrancea (420)

Prahova (1074)

Maramureş (585)

Sibiu (926)

Teleorman (394)

Sursa:http:// www.cultura.ro

Monumentele istorice aparţin fie domeniului public sau privat al statului, al judeţelor, oraşelor sau comunelor, fie sunt proprietate privata a persoanelor fizice sau juridice. Paza, întreţinerea, conservarea, consolidarea, restaurarea şi punerea în valoare prin mijloace adecvate a monumentelor istorice revin, după caz, proprietarilor sau titularilor altor drepturi reale asupra acestora, în conformitate cu prevederile prezentei legi7.

Conform articolului 7 din Legea 422/2001, monumentele istorice se clasifică astfel:

a) în grupa A - monumentele istorice de valoare natională şi universală;b) în grupa B - monumentele istorice reprezentative pentru patrimoniul

cultural local.Clasarea monumentelor istorice în grupe valorice se face prin ordin al

ministrului culturii si cultelor, la propunerea Comisiei Naţionale a Monumentelor Istorice, conform procedurii de clasare prevazute de lege.

Din punct de vedere al tipologiei acestora, se lucrează cu patru categorii de monumente, în functie de natura lor, respectiv, I.arheologie, II.arhitectura, III.monumente de for public , IV.monumente memoriale/funerare.

Informaţiile oferite de Ministerului Culturii şi Cultelor prin intermediul Direcţiilor Judeţene de Cultură precum şi analiza altor surse documentare şi statistice ne-au permis relevarea unui fenomen complex privind distribuţia teritorială naţională şi regională, respectiv judeţeană, a patrimoniului repezentat de monumentele istorice, cu implicaţii posibile asupra planificării spaţiale şi a politicii privind dezvoltarea regională în patea de sud-est a României.

4. DISTRIBUŢIA TERITORIALĂ A MONUMENTELOR ÎN REGIUNEA SUD-EST

Faţă de volumul naţional de monumente, însumând 29.525 obiective (ceea ce traduce în termeni simplificatori, o medie de 703 monumente/judeţ), cele şase judeţe din regiunea SE reunesc doar 2986 de obiective, respectiv o medie de aprox. 500 monumente/judeţ. Dintre acestea, doar 932 monumente sunt găzduite de oraşele regiunii, restul majoritar aflându-se în arealul localităţilor rurale.

7 Cf art. 5, alin. 1, 2, idem

Distribuţia monumentelor istorice (atât din categoria A cât şi din categoria B) în spaţiul urban din regiunea SE prezintă structura din tabelul 2.

Tabelul nr.2

Distribuţia monumentelor istorice (MI) în oraşele din regiunea SEGalati (4 orase)

Braila(4orase)

Vrancea (5 orase)

Buzau(5 orase)

Tulcea(5 orase)

Constanta(12 orase)

Total SE 2986

266(9%)

169(5,65%)

420(14%)

876(29,35%)

563(19%)

692(23%)

din care urbane932

156 urbane 125 urbane 180 urbane 108 urbane 120 urbane 243 urbane

MI I(185)

14 Galati 8 Beresti

14 Braila 8 Insuratei

1 Focsani 9 Adjud5 Odobesti

15 Buzau 13 Tulcea 9 Babadag 7 Isaccea 6 Macin

24 Constanta 8 Basarabi 8 Cernavoda 4 Harsova13 Mangalia 5 Medgidia 1 Navodari 3 Negru Voda 3 Ovidiu 7 Techirghiol

MI II(608)

80 Galati 33 Tecuci

73 Braila 99 Focsani 2 Adjud 1 Marasesti17 Odobesti 7 Panciu

51 Buzau28 Rm. Sarat

37 Tulcea 3 Babadag 8 Isaccea 3 Macin26 Sulina

91 Constanta10 Basarabi 8 Cernavoda 1 Eforie11 Harsova 8 Mangalia10 Medgidia 1 Techirghiol

M III(66)

16 Galati 3 Tecuci

8 Braila 8 Focsani1 Adjud3 Marasesti

1 Buzau 1 Rm. Sarat

1 Tulcea 17 Constanta 1 Basarabi 4 Eforie 1 Harsova 1 Medgidia

M IV(73)

2 Galati 20 Braila 2 Ianca

20 Focsani 1 Adjud 4 Odobesti 2 Panciu

12 Buzau 2 Babadag5 Sulina

1 Harsova 1 Mangalia 1 Techirghiol

Se constată o distribuţie inegală între cele şase judeţe, explicată pe de o parte de numărul de oraşe (modificat după anul 2004) şi pe de altă parte de încărcătura istorică intrinsecă a diferitelor sub-regiuni din sud-estul României, purtătoare ale urmelor unor etape istorice diferite

Din analiza datelor sintetizate în tabelul 2 se desprind câteva dominante:- Media generală la nivelul regiunii este de aprox. 500

MI/judeţ, ceea ce reprezintă o valoare mai mică decât media

la nivel naţional, judeţele cu cea mai mare densitate din regiune fiind Buzău, Constanţa şi Tulcea. Explicaţia este legată în primul rând de prezenţa monumentele de vârstă antică puse în evidenţă de descoperirile arheologice;

- Faţă de acestă situaţie, şi în contrapondere cu aceasta, monumentele istorice amplasate în oraşe (MI urbane) înregistrează o medie de doar 155MI/judeţ şi este favorabilă atât judeţului Constanţa (fapt explicabil prin numărul mare de oraşe), dar şi judeţelor Vrancea şi Galaţi, cu un grad de urbanizare mult mai scăzut, ceea ce semnifică o concentrare polarizată în cele 5, respectiv 4 oraşe din cazul ultimelor două judeţe;

- categoria dominantă la nivelul regiunii este cea a monumentelor de arhitectură (M II), şi desigur de rang B (importanţă locală) ceea ce poate părea surprinzător, având în vedere imaginea colectivă creată prin haloul patrimoniului antic dominant din judeţele dobrogene, dar corectă şi conformă cu amplasarea în cazul de faţă – arhitectura este asociată prin excelenţă mediului urban.

Cea mai grăitoare valoare în analiza patrimoniului istoric situat în oraşele din regiune SE este data însă de media încărcăturii patrimoniale urbane. Calculul mediei aritmetice s-a făcut utilizând formula pentru serii statistice cu fecvenţe, respectiv,

în urma căreia s-a obţinut valoarea de 26 monumente/oraş. Pe baza formulelor de dispersie şi a abaterilor medii pătratice am grupat cele 35 de oraşe din regiune SE în următoarele categorii:

patrimoniu absent (0): Băneasa, Nehoiu, Pătârlagele, Pogoanele, Tg. Bujor, Făurei

patrimoniu f. slab (1- 10): Năvodari (1), Ianca (2), Ovidiu (3), Negru Vodă (3), Mărăşeşti (4), Eforie (5), Bereşti (8), Insurăţei (8), Panciu (9), Măcin (9), Techirghiol (9),

patrimoniu slab (10 – 20): Adjud (13), Babadag (14), Isaccea (15), Cernavodă (16), Medgidia (16), Hârşova (17), Basarabi (19)

patrimoniu mediu (20 – 30): Mangalia (22), Odobeşti (26), Rm. Sărat (29)

patrimoniu bun (30 – 50): Tecuci (36), Sulina (31),

patrimoniu foarte bun (50 MI - 100): Buzău (79), Tulcea (51) patrimoniu exceptional (>100MI): Galaţi (112), Brăila (115),

Focşani(128), Constanţa (132).

5. CONCLUZII PRELIMINARE

Cum finalitatea unei analize geografice nu se rezumă la o simplă evidenţă statistică, expunem în continuare câteva aserţiuni perosonale bazate deopotrivă pe rezultatele prezentate cât şi pe evaluarea situaţiilor din teren.

1. poziţia geografică a celor patru oraşe cu patrimoniu urban deosebit permite trasarea unei axe de concentrare a potenţialului patrimonial urban în regiunea SE. Ea poate reprezenta prima (şi poate singura) punte de conexiune reală între interesele turistice atât de divergente din regiune. În politica regională se prezintă adesea diversitatea geografică şi de potenţial a regiunii ca pe un atuu, evitându-se sistematic formularea explicită a tensiunilor datorate intereselor divergente dîntre judeţele de la litoral şi deltă şi cele de munte şi câmpie. La acest fapt au contribuit major apartenţa la provincii istorice şi identităţi culturale regionale diferite, fractura căilor de comunicaţie dintre judeţele respective, reprezentată de axa dunăreană (care deşi traversată modal) asigură problematic şi deficitar transferul între diferite puncte ale regiunii, diferenţa de deschidere şi orientare a principalelor fluxuri comunicaţionale, etc

2. valorizarea şi valorificarea potenţialului turistic reprezentat de patrimoniul cultural este cea mai sigură şi eficientă cale de a diversifica turismul în regiune, ca alternativă totodată de menajare a siturile turistice suprasolicitate de turismul haotic şi neselectiv care a invadat Delta Dunării, Carpaţii şi Subcarpaţii Curburii. Turismul specializat (obiectual şi locaţional) găseşte în regiunea sud-est una dintre cele mai bune oprtunităţi de exersare cu condiţia să beneficieze de o politică de marketing şi imagine conjugată. În acest moment, politica de promovare a imaginii patrimoniale urbane este slabă sau de-a dreptul absentă, site-urile unora dintre direcţiile judeţene de cultură sunt “pietrificate” pe imagini şi informţii seci, iar reţeaua de informare turistică nu oferă nici măcar 10% din informaţii despre obictivele oraşului –gazdă. Clişeul turistic al regiunii supralicitează Delta şi litoralul, iar programele imaginate de Agenţia de Dezvoltare Regională se inspiră sau importă de-a dreptul “modele” externe8!

Fig. 1 Axa de concentrare a patrimoniului cultural în regiunea SE

8 Proiectul ARISE al ADRSE evidenţia într-una dintre sesiunile de diseminare din martie 2007 un parc tematic ca posibil model în regiunea SE. Fără a fi nici pe de parte critici cu alternativa lăudabilă a partenerilor iatlieni, fonduri mai modeste se pot orientate către cunoaşterea şi promovarea patrimoniului istoric cu efect comparabil asupra dezvoltării regionale viitoare

3. axa majoră Focşani-Galaţi-Brăila-Constanţa permite ramificaţii scurte din punctele de articulare către destinaţii proxime, atât urbane cât şi rurale cu avantajul că acestea pot beneficia de infrastructura marelui oraş. Sunt posibile astfel ramificaţiile radiare pe o rază de până la 10-15 km în periurban cu îmbogăţirea axei deja conturate pe direcţia NV-SE.

4. la nivel infraregional, este evident că arealele patrimoniale conturate reflectă dezechilibre importante între cele şase judeţe şi mai ales în interiorul lor. Din acest punct de vedere cel mai elocvent exemplu îl constituie judeţul Brăila, rurnat de judeţul Galaţi. Brăila şi Galaţi au nevoie imperios de o vitalizarea a obictivelor de patrimoniu deoarece, spre deosebire de toate celelalte judeţe, nu au alte opţiuni alternative compensatorii, fiind judeţe de câmpie.

5. oraşele cu un patrimoniu mediu şi bun, mai multe decăt cele din categoriile extreme, au nevoie de o politică proactivă în planificarea teritorială, pentru valorizarea şi valorificarea patrimoniului. Dacă pentru planificarea turistică în Deltă politica trebuie să fie reactivă, de întâmpinare şi control, în Sulina, sau în oricare dintre oraşele mici ale regiunii acţiunile administraţiei locale trebuie să fie proactive.

BIBLIOGRAFIE1. *** Legea 422/2001 privind protejarea monumentelor istorice2. *** Planul de amenajare a teritoriului national, sectiunea aIIIa /zone protejate, Legea 5/2000 3. *** European Spatial Development Plan, Potsdam, 1999

Violeta Puscasu, (2008), lucrarile congresului societatii de geografie., Cluj Napoca, ed. Presa universitara clujeana